17.09.2012

Page 1

CMYK

P

Salariaţii de la suprafaţă vor încasa primii diferenţele salariale

reşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se doreşte ca personalul ce lucrează în cadrul Companiei Naţionale a Huilei la suprafaţă să beneficieze primul de diferenţele salariale aferente perioadei februarie-august. <<< Pag. 3

Preţ 1 leu

C

Anul II, nr.229 , 12 pagini, Luni, 17 Septembrie 2 0 1 2

Un al doilea tunel de dezgheţ la CE Oltenia

onducerea CE Oltenia a început deja pregătirea pentru sezonul de iarnă, asta în condiţiile în care 15 octombrie este termenul limită de finalizare a acestei acţiuni. Secretarul de stat din Ministerul Economiei, Rodin Traicu, a declarat că CE Oltenia a reuşit să-şi constituie stocurile de iarnă conform programului care este introdus ca şi act normativ la Guvern spre aprobare. Intrarea în sezonul de toamnă face ca fiecare mare companie, privată sau de stat, să se pregătească pentru sezonul de iarnă. Aşa se face că printr-o situaţie asemănătoare trece şi CE Oltenia care a început deja acţiunea de mobilizare. <<< Pag. 9

10 ani de închisoare pentru bărbatul care a vândut bolovani în loc de aur

D

orel Vîrciu, bărbatul care a vândut unui medic din Alba aproape 4 kilograme de bolovani pe post de aur a fost condamnat la închisoare cu executare de Tribunalul Hunedoara. Instanţa de la Tribunalul Hunedoara a pronunţat, vineri, sentinţa în cazul bărbatului acuzat de înşelăciune după ce în toamna anului trecut a vândut, contra sumei de 290.000 lei, aproape 4 kilograme de bolovani despre care a spus că este aur. <<< Pag. 7

Universitatea din Petroşani Admitere licenţa şi master 2012 - 10-22 septembrie 2012 (înscrierea candidaţilor) <<< Pag. 12 www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

Adrian Jurca, vicepreşedinte Sindicatul Muntele:

“Strategia energetică a României nu se poate baza pe ploaie şi pe vânt”

V

iitorul Complexului Energetic Hunedoara şi implicit al mineritului din Valea Jiului este strâns legat de strategia energetică a ţării, sindicaliştii de la Muntele declarând vineri, la Petroşani, că Guvernele care vor conduce România trebuie să îşi asume un preţ de vânzare al Megawat-ului pe piaţa de energie care să asigure funcţionarea noii structuri energetice. <<< Pag. 3

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


2

Diverse

Bancuri

O doamnă intră într-un magazin de arme.

La o firmă mai pricopsită, intră nişte tipi cu cagule pe faţă, înarmaţi şi zic:

- Daţi-mi, vă rog, un Beretta, calibrul 45. Vânzătorul:

- Nu mişcă nimeni, este un jaf armat!

- Pentru apărare?

La care o tipă din conducerea firmei:

- Nu, pentru apărare miam angajat un avocat!

- Aoleo, ce ne-aţi speriat! Am crezut că-i Garda Financiară...

- I-am zis soţului meu că, dacă nu îmi cumpără o rochie nouă, ies goală pe stradă, să vadă lumea că nu am cu ce să mă îmbrac!

Un eschimos vizitează igluul unui alt eschimos şi vede o blană nouă de urs polar pe jos. Surprinzător, nu avea nicio gaură de glonţ.

- Şi ce a zis?

- Dacă tot ieşi, cumpărămi şi mie două beri! - De ce eşti supărat?

- Este al tău trofeul? - Da!

- Nu mă înţeleg cu nevastă-mea unde să ne petrecem concediul. Eu vreau să merg în Thailanda şi ea vrea să vină cu mine...

Prestări Servicii

Efectuez non-stop transport intern şi interaţional cu maşini MAN şi Mercedes de 3,5 t, 7,5 t şi 24 t la cele mai mici preţuri. Relaţii la telefon 0721749069 şi 0763633998.

G a z e t a d e D i m i n e a ţă Luni , 1 7 s e p t e m b r i e 2 0 1 2

www.gaze tade dimineaţ a. ro

- Câte gloanţe ai tras?

- 10.

- Şi de câte ori l-ai nimerit? - Niciodată.

Vânzări

Vând teren intravilan, Jieţ, grădină, zonă turistică, apă, şosea, electricitate, combustibil, loturi, 1200, 2600, 7000, metri pătraţi. Preţ la înţelegere. Relaţi la telefon: 0769 005 608 Petrică

Reţeta Zilei

- Şi ursul?

- A murit de râs... Sfat de sezon de iarnă pentru bărbaţi: dacă întâlneşti o femeie frumoasă, fierbinte, cu ochi strălucitori, buze umede şi care freamătă din tot corpul, las-o în pace, … are gripă! Proaspăt căsătorită, o fată se plânge mamei că soţul ia făcut o vânătaie sub ochi. - Sunt surprinsă! Eu îl credeam plecat în delegaţie, spune mama. - Şi eu!

- De ce în România alimentarele se făceau la minimum 10 km distanţă una de alta? - Să nu se încurce cozile.

Vânzări

Vând garsonieră în Petroşani, zona Hermes, în spate la Românaşul Vesel.Urgent, preţ 55.000 lei negociabil. Relaţii la telefon: 0766780360 sau 0761636888

Vând apartament cu 4 camere în Iscroni, la Stradă,etajul 2 plus garaj la Parter. Preţ 75.000 lei negociabil. Relaţii la telefon: 0766469519

Clătite cu şuncă şi praz la cuptor

INGREDIENTE:

Pentru clătite: (aprox. 12) 230 g făină 2 ouă mari 340 ml lapte 2 linguri ulei sare

Pentru umplutură: 20 g unt, pentru uns 3 fire de praz curăţate (se păstrează doar partea albă) 250 g spanac proaspăt 180 g şuncă (12 felii subţiri, fără grăsime) 230 g brânză

MOD DE PREPARARE:

Clătitele: Într-un castron adânc se pune făina. Se face o gropiţă în mijloc şi se sparg ouăle. Se adaugă lapte şi sare. Se bate totul bine, până se desfac cocoloaşele. La final, se adaugă uleiul şi se amestecă bine, până capătă o consistenţă cremoasă. Se ia o tigaie încinsă, se unge cu puţin ulei şi se toarnă un polonic din compoziţie, mişcând tigaia de coadă până se acoperă tot fundul. Când începe să se rumenească pe o parte, clătita se întoarce. Se fac pe rând toate clătitele şi

se pun într-o farfurie întinsă. Umplutura: Preîncălziţi cuptorul la 180° C. Ungeţi una sau două tăvi de copt adânci cu unt, în funcţie de dimensiune. Tăiaţi prazul în jumătăţi, pe lungime. Puneţi la fiert o oală cu apă şi sare. Când începe să fiarbă, puneţi prazul şi gătiţi 3 minute. Când este gata, se scoate şi se scurge de apă, apoi se taie fiecare bucată în patru. Fierbeţi spanacul în apa clocotită. Când a început să se înmoaie, se scoate şi se răceşte sub jet de apă. Se scurge, apoi se desfac frunzele. Se ia o clătită şi se pune o felie de şuncă la bază. Deasupra se pun 2-3 bucăţele de praz şi câteva frunze de spanac. La final se pune puţină brânză. Se rulează şi se aşază în tavă. Când toate clătitele sunt gata, se presară puţină brânză deasupra şi se coc 25-30 de minute. Se servesc calde.

Poftă Bună!

Luni 17 septembrie 2012 Antena 1 08:00

‘Neatza cu Răzvan şi

10:00

In gura presei

11:50

Mireasă pentru fiul meu

14:00

Mireasa pentru fiul meu

Dani

10:50 Vânătoarea de comori 13:00 16:00

Observator Observator

17:00

Acces direct cu Simona

19:00

Observator

22:30

Un Show Păcătos cu Dan

00:30

Observator

Gherghe

20:30 Politisti fara maniere Capatos

01:15 Politisti fara maniere (R)

03:00 Vânătoarea de comori (R) 03:45 06:00

Acces direct (R) Observator

www.gazetadedimineata.ro

07:00

ProTV Ştirile ProTv

10:00 Tânăr şi Neliniştit (R) 11:00 Al saselea jucator (R) 13:00

Stirile ProTv

13:45 Jumanji (R)

16:00 Tânăr şi Neliniştit 17:00

Stirile ProTv

19:00

Ştirile Pro Tv

17:45

Happy Hour

20:30 Pariu cu viaţa 22:30

Stirile ProTv

23:00 În mintea criminalului 00:00 Prefacatoria 02:00

Stirile ProTv (R)

04:30

Ce se intampla, doc-

03:30 tore? (R)

Romania, te iubesc !

05:00 În mintea criminalului 06:00

Happy Hour (R)

www.gazetadedimineata.ro

TVR 1

07:00 In familie 08:00 Cireasa de pe tort (R) 09:00 Teleshopping 09:30 Cunoaste, Viseaza, Iubeste! (R) 10:30 Verde-n fata cu Cristina Topescu (R) 11:30 Teleshopping 12:00 Nimeni nu-i perfect (R) 13:00 Teleshopping 13:30 Camera de ras POPCORN 13:45 Teleshopping 14:15 Cu lumea-n cap (R) 17:00 Trăsniţi din NATO (R) 18:00 Focus 18 19:00 Focus Sport 19:30 Cireasa de pe tort (R) 22:30 Trăsniţi din NATO 23:15 Focus Monden 00:00 Mondenii (R) 02:30 Fpod: Podul lui Fintescu 03:30 Focus (R)

www.gazetadedimineata.ro

Prima TV

07:00 Jurnal matinal 09:00 Legendele palatului: concubina regelui 10:30 Garantat 100% (R) 11:30 Rezistenţa prin cultură 12:30 Crucea Roşiei 12:35 Al Matale ,Caragiale 13:30 Conu Leonida faţă cu reacţiunea – de I L Caragiale 14:00 Jurnalul TVR 14:45 Teleshopping 15:30 Maghiara de pe unu 16:50 Crucea Roşie 16:55 Punctul pe istorii 17:35 Legendele palatului: prinţesa Ja Myung 18:53 Jurnalul TVR 20:00 Jurnal plus 21:00 Crucea Roşie 21:15 Rebecca 23:10 Irina Palm 01:00 Nocturne (R) 02:00 Animal de pradă (R) 03:35 Jurnalul TVR (R) 04:35 Punctul pe istorii (R) 05:05 Legendele palatului: concu-

www.gazetadedimineata.ro

gddhunedoaragorj@yahoo.com

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


G a z e t a d e D i m in e a ţă L u n i , 1 7 S e p t e m b r i e 2 0 1 2

Actual

Adrian Jurca, vicepreşedinte Sindicatul Muntele:

3

Salariaţii de la “Strategia energetică a suprafaţă vor României nu se poate încasa primii baza pe ploaie şi pe vânt” diferenţele salariale

V

iitorul Complexului Energetic Hunedoara şi implicit al mineritului din Valea Jiului este strâns legat de strategia energetică a ţării, sindicaliştii de la Muntele declarând vineri, la Petroşani, că Guvernele care vor conduce România trebuie să îşi asume un preţ de vânzare al Megawat-ului pe piaţa de energie care să asigure funcţionarea noii structuri energetice.

Mai mult, sindicaliştii spun că, potrivit modului ce concepere al Termocentralei Paroşeni, aceasta are rolul de a reporni, după un “breake out”, cu ajutorul huilei din Valea Jiului, sistemul energetic naţional. Adiran Jurca, vicepreşedinte al Sindicatului Muntele, a declarat, vineri, că “România nu poate să îşi bazeze strategia energetică pe ploaie şi pe vânt” şi că trebuie să acorde atenţie şi mineritului. “România nu poate să îşi bazeze strategia energetică pe ploaie şi pe vânt. Asta se întâmplă de 20 de ani. Toate Guvernele României şi-au construit strategia energetică

pe ploaie şi pe vânt şi cum nu plouă de mai mult timp şi vântul a încetat să mai bată, iată că România are mari probleme din punct de vedere energetic şi încet încet îşi aduc aminte de minerit, de termocentralele care există în România”, a declarat Adrian Jurca. Potrivit sursei citate în perioada 2007-2010 statul nu a făcut nimic pentru mineritul din Valea Jiului, deşi acesta, prin modul de construcţie al termocentralei Paroşeni, care stă foarte bine din punct de vedere al investiţiilor de mediu, nu va putea fi niciodată “anulat”. “Ca să putem înfiinţa Complexul Energetic Hunedoara, ca să avem o investiţie la Paroşeni care să reprezinte viitorul mineritului (n.r. un nou grup energetic de 250 MW pentru ca la Paroşeni să poată fi arsă toată huila extrasă în Valea Jiului), Guvernele care vor conduce, şi România în general, trebuie să aibă o strategie energetică. Exact cum spunea cineva o dată avem o strategie energetică, este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Guvernele trebuie să îşi asume rolul strategic al mineritului din Valea Jiului şi al termocentralei Paroşeni. În

A

acest sens trebuie să îşi asume un preţ al megawatului pe piaţa de energie astfel încât să poată să funcţioneze CEH. Cine a inventat, în 1957 când s-a pus prima piatră la Electrocentrale Paroşeni, a luat în calcul următorul lucru: în cazul în care sistemul energetic din România cade, o situaţie de “break out”, a fost o situaţie similară în anul 2003 când Dunărea a scăzut la minim, este o situaţie posibilă cât de curând, acest sistem se reporneşte prin SC Elecrocentrale Paroşeni şi cărbunele livrat de minele din Valea Jiului. Aşa au gândit cei din 1957 tot sistemul energetic din România. România nu îşi poate permite să anuleze niciodată cât va exista producător de energie Paroşeniul şi mieneritul din Valea Jiului de aceea trebuie să îşi asume rolul strategic al celor două componente printr-un preţ care să permită funcţionarea în condiţii normale a mineritului din Valea Jiului. La ora la care vorbim, mineritul din Valea Jiului funcţionează la o limită de avarie şi dacă nu vom face nişte paşi foarte rapizi în relansarea lui cu siguranţă vom intra în probleme mult mai grave

decât ne putem închipui”, a mai spus Jurca. Acesta a precizat că în 2008 veniturile CNH erau constituite din vânzarea de producţie, ajutorul de stat şi transfer. Aceste venituri ale Companiei erau cu aproximativ 14 -16 la sută mai mari decât cheltuielile CNH. În 2011 veniturile au fost estimate la aproximativ 46 - 48 la sută iar în anul 2012 este posibil să atingă 50 la sută din cheltuieli. Astfel, lipsa măsurilor care trebuiau luate în 2007-2010 afectează în mare măsură activitatea CNH şi acum. Liderul de sindicat a mai afirmat că din cele trei componente care vor forma Complexul Energetic Hunedoara: Mintia, Paroşeni şi părţile viabile ale CNH, problemele cele mai mari le are Mintia, autorizaţia de mediu a termocentralei expirând anul viitor. “Dacă mineritul din Valea Jiului, prin 30-60 milioane de euro şi-ar putea reface să spun aşa dotarea tehnică şi s-ar putea relansa, la Mintia e vorba de sute de milioane de euro pentru avizul de mediu”, a mai spus Jurca.

P

reşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se doreşte ca personalul ce lucrează în cadrul Companiei Naţionale a Huilei la suprafaţă să beneficieze primul de diferenţele salariale Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele aferente perioadei timpul demonstrează că intră şi ei februarie-august. în poseisa drepturilor, să Asta pentru că această categorie de angajaţi nu a primească primii diferenţele urmând ca într-un timp foarte beneficiat, în perioada scurt toţi salariaţii să aibă în martie-iulie de tichete buzunar acea diferenţă salarială”, cadou, întrucât bugetul a declarat Petre Nica, preşedinte Companiei Naţionale a Sindicatul Muntele. Liderul de la Muntele a subliHuilei nu putea suporta niat că este nevoie de unitate aceste cheltuieli. “Începând cu data de 1 august salariaţii Companiei Naţionale a Huilei au salariile mărite cu 10 procente şi mai mult decât atât tot ce înseamnă diferenţă de salarii începând cu data de 2 februarie până la data de 1 august va fi acordată salariaţilor în urma unui program de eşalonare pe care îl vom discuta începând cu ziua de luni. Primordial pentru noi, pentru că nu vor putea să plătească integral, într-o singură tranşă tot ce înseamnă diferenţe întrucât vorbim de o sumă destul de mare, este ca salariaţii de la suprafaţă, care din punctul nostru de vedere au fost păgubiţi, dar

sindicală dar şi de sprijin politic pentru rezolvarea problemelor minerilor. Acesta a ţinut să mulţumească factorilor politici care s-au implicat pentru ca sediul Complexului Energetic Hunedoara să fie în Valea Jiului dar şi pentru aprobarea bugetului rectificat al Companiei. “Mulţumesc factorilor politici care ne-au ajutat şi în trecut şi astăzi pentru că s-a demonstrat că o implicare colectivă la nivel de Valea Jiului găseşte soluţii bune pentru noi, dar în acelaşi timp vreau să le pun o întrebare, de ce se implică numai când sunt la guvernare?”, a mai precizat Nica.

Liderii de la Muntele spun că piesele de schimb achiziţionate de Companie nu ating termenul de utilizare

chiziţiile făcute de Copmania Naţională a Huilei sunt “discutabile” din punct de vedere al calităţii,

liderii de la Sindicatul Muntele cerând conducerii CNH să organizeze licitaţii care să fie în avantajul societăţii, iar materialele, serviciile şi piesele de schimb cumpărate pentru subunităţi să fie unele care să garanteze siguranţa lucrătorilor.

Ioan Temneanu, vicepreşedinte Sindicatul Muntele

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

Ioan Temneanu, vicepreşedinte Sindicatul Muntele, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe

www.gazetadedimineata.ro

de presă, că formaţiunea pe care o reprezintă a solicitat conducerii CNH mai multă “atenţie” în momentul în care face achiziţii. “Conducerea Companiei are obligaţia să organizeze licitaţii care să fie în avantajul societăţii comerciale şi din punct de vedere calitativ să îndeplinească toate cerinţele, lucru pe care din păcate nu îl putem controla. De fiecare dată solicităm conducerii CNH ca aprovizionarea la subunităţi să fie cu materiale, piese de schimb şi servicii de calitate, dar din păcate avem nişte limite legale ca organizaţie sindicală. Avem convingerea că această situaţie se va îmbunătăţi şi conducerea tehnică a Companiei va încerca în perioada următoare să îmbunătăţească aprovizionarea cu piese de schimb www.gazetadedimineata.ro

şi materiale astfel ca oamenii să aibă materiale şi piese de schimb cu care să îşi desfăşoare activitatea în condiţii de securitate”, a spus Ioan Temneanu. Acesta a precizat că de multe ori calitatea celor achiziţionate este îndoielnică. “Avem piese de schimb care au un anumit termen de utilizare, termen care de cele mai multe ori nu este atins. Când ai schimbat un ochet şi acesta cedează destul de repede acest fapt ridică întrebări”, a mai spus Temneanu. Afacerile necurate derulate de aşa numitele “firme căpuşă” care furnizau Companiei piese vechi la preţ de echipament nou sunt cunoscute în Valea Jiului. De-a lungul anilor furnizorii au rămas cam aceiaşi iar minerii spun că practicile nu s-ar fi schimbat.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


4

Social

Gazeta de Dimineaţă Luni, 17 Septembrie 2012

w w w .gaz eta dedi m i neaţ a.r o

Disponibilizările aferente anului 2012 ar putea avea loc la nivelul CNH şi nu la nivelul societăţii de închidere a minelor neviabile

R

eprezentanţii Sindicatului Muntele solicită conducerii Companiei Naţionale a Huilei să analizeze oportunitatea deschiderii programului de restructurare aferent anului 2012 la nivelul Companiei întrucât s-a întârziat procedura de separare a activelor viabile de cele neviabile. Sindicaliştii spun că sunt întrebaţi de mineri când vor avea loc disponibilizările şi susţin că acestea se vor putea implementa în acest an numai dacă se vor face la nivelul Companiei Naţionale a Huilei şi nu după ce va fi înfiinţată societatea formată din grupul neviabil.

“Referitor la disponibilizările aferente anului 2012, pentru că este o întrebare cu care ne întâlnim fiecare dintre noi la sucursale, ceea ce ştim este că, cu ceva timp în urmă, după numirea noii conduceri a CNH, ne-a fost comunicat faptul că acel program de restructurare care a fost aprobat în notifica-

www.gazetadedimineata.ro

rea de la Bruxelles şi care se poate face, va fi făcut de viitoarea societate care urmează să fie înfiinţată, societatea de închidere care cuprinde grupul neviabil. Potrivit notificării, nu pot pleca persoane cu plăţi compensatorii decât din grupul care este pe închidere. Decizia a fost luată de CA al CNH. În discuţiile din ultima perioadă cu reprezentanţii ministerului, Sindicatul Muntele şi-a exprimat dorinţa ca conducerea companiei să analizeze oportunitatea implementării, discutării cu organizaţia sindicală reprezentativă a programului de disponibilizări la nivelul CNH, deci nu după înfiinţarea societăţii formate din minele neviabile, ca să mai existe timp fizic legal ca până la finele anului să faci acest program de disponibilizare”, a declarat vicepreşedintele Sindicatului Muntele, Ioan Temneanu. Potrivit sursei citate, anul acesta ar trebuie disponibilizate aproximativ 250 de persoane. Acestea vor beneficia de prevederile Ordonanţei 116, adică de salarii compensatorii,

www.gazetadedimineata.ro

venituri în completare şi ajutor de şomaj. Liderul de sindicat a mai precizat că se doreşte ca programul de disponibilizare să se adreseze numai celor care vor să plece voluntar din cadrul Companiei. “Am cerut de fiecare dată ca aceste programe de restructurare să fie dicutate cu sindicatele, dar să fie adresate celor care doresc să acceseze şi să intre pe un asemenea program de restructurare, să nu fie afectaţi cei care nu doresc lucrul acesta”, a mai spus Temneanu.

2018, an în care ar trebui să se

de aproximativ trei luni să înfiin-

a minelor neviabile.

Ministerul Economiei încearcă

www.gazetadedimineata.ro

ţeze societatea purtătoare de subvenţie pentru huilă, ce va fi for-

mată din cele trei mine neviabile Petrila, Paroşeni şi Uricani. Încă

nu a reuşit. Această nouă societate este cea la care ar trebui să

aibă loc disponibilizările.

P

Amenzi pentru evaziune fiscală

oliţişti de investigare a fraudelor, ordine publică, investigaţii criminale, poliţişti rutieri şi criminalişti din cadrul I.P.J. Gorj, în colaborare cu inspectori din cadrul I.T.M. Gorj, comisari ai Gărzii Financiare Gorj şi inspectori ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi muncii la negru.

În acest sens, au fost efectuate verificări la agenţii economici ce au ca obiect de activitate fabricarea şi comercializarea produselor de panificaţie sau care îşi desfăşoară activitatea în domeniul depozitării, prelucrării, transportului şi comercializării produselor agroalimentare. Pentru neregulile constatate la societăţile verificate, au fost aplicate 23 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate depăşind suma de 52.500 lei. De asemenea, ca măsuri complementare, s-a dispus confiscarea de bunuri agroalimentare în valoare de peste 29.100 lei, pentru care agenţii economici nu deţineau documente de provenienţă, peste 14 tone de făină, produse de panificaţie. Costin Soare

Mai mult, liderii de la Muntele

susţin că înfiinţarea acestei socie-

tăţi ar putea fi blocată pentru că nu se ştie ce se va întâmpla cu

personalul care nu îndeplineşte

condiţiile de pensionare până în

finalizeze procedura de închidere

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


w ww . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o

G a ze ta d e Dim i ne aţă Luni , 1 7 S e p te m b ri e 2 0 1 2

Paritate între PSD şi ACD pentru colegiile hunedorene

USL-iştii hunedoreni şi-au împărţit colegiile pentru alegerile parlamentare din iarnă

J

udeţul Hunedoara a fost împărţit de către reprezentanţii USL care şi-au desemnat colegiile pe care vor candida la alegerile parlamentare din iarna acestui an. Potrivit preşedintelui PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, la nivelul judeţului există o paritate de 5 la 5 între PSD şi ACD (PNL plus PC). “S-au împărţit colegiile. Sunt 5 colegii la ACD şi 5 colegii la PSD. PSD Hunedoara are 4 colegii de deputat şi unul de senator”, a declarat duminică, pentru Gazeta de Dimineaţă, preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Potrivit sursei citate parlamentarii actuali îşi menţin colegiul în care au candidat în urmă cu patru ani. Astfel că la PSD, singurul colegiu de senator este cel din Valea Jiului, unde în urmă cu patru ani s-a impus Cosmin Nicula. Totodată, potrivit deciziei ca fiecare parlamentar să-şi păstreze colegiul, Cristian Remeriţă va fi candidatul PSD pentru colegiul Vulcan-LupeniUricani, iar preşedintele PSD Hunedoara va candida pe colegiul uninominal aferent zonei Brad. “Acolo unde nu avem oameni urmează să îi stabilim în perioada următoare”, a mai spus Nistor. La nivelul judeţului Hunedoara sunt 3 colegii de senator şi 7 de deputat. La această oră două dintre colegiile de deputat sunt adjudecate de PSD (Cristian Resmeriţă şi

U

Actual

5

Gheorghe Avram, rămâne 25 de ani după gratii

A

devăratul făptaş al crimei comise la Pojogeni, în urmă cu două decenii, va sta 25 de ani în puşcărie. Instanţa supremă a respins recursul formulat de acesta împotriva sentinţei de la Curtea de Apel Craiova. Gheorghe Avram a susţinut permanent că este nevinovat.

Laurenţiu Nistor

Laurenţiu Nistor), trei de PDL (Monica Iacob-Ridzi, Iosif Blaga şi Viorel Arioncare însă a renunţat la mandat după ce a câştigat Primăria Hunedoara) şi două de PNL (Bogdan Ţîmpău şi Mariana Câmpeanu). Până la momentul tre-

cerii în PNL a democrat liberalului Dorin Păran colegiile de senator au fost împărţite egal între PSD, PNL şi PDL. Acum liberalii au doi senatori (Dan Radu Ruşanu şi Dorin Păran) iar PSD un senator - Cosmin Nicula.

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au decis joi seara ca bărbatul de 42 de ani, din Comăneşti, să execute 25 de ani de închisoare pentru omor. Judecătorii au respins recursul formulat de Gheorghe Avram, în semn de nemulţumire faţă de pedeapsa dictată la Curtea de Apel Craiova, pe motiv că este nefondat. Acesta va sta după gratii pentru o crimă comisă în anul 1992. Atunci, Marcel Ţundrea, un bărbat din Pojogeni, a plătit în locul lui, fiind condamnat, deşi era nevinovat, la 25 de ani de închisoare, pentru uciderea şi violarea unei minore în vârstă de 13 ani, din aceeaşi localitate. A fost eliberat în primăvara anului 2004, după ce un test ADN a stabilit că este nevinovat. Gorjeanul a murit trei ani mai târziu, din cauza unor probleme de sănătate, căpătate după gratii. Un test ADN a confirmat în 2004, că nu el a violat-o pe adolescentă, iar în 2011 a fost indicat Gheorghe Avram, ca adevăratul făptaş. Costin SOARE

Accident teribil filmat Angajaţi ai Primăriei în direct la Ciuperceni Deva, arestaţi preventiv

n accident rutier grav, s-a produs sâmbătă, între Târgu-Jiu şi Motru. Şoferii au scăpat ca prin minune după ce maşinile lor s-au ciocnit violent. Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere de la o vulcanizare aflată în imediata apropiere a locului unde s-a produs accidentul. Filmul întregului eveniment îl puteţi viziona pe site-ul nostru: www.gazetadedimineata.ro

Accidentul s-a produs pe DN 67 între Tg-Jiu şi Motru la intersecţia cu comuna Mătăsari. Incidentul auto s-a produs din cauza unui şofer care a vrut să intre pe un drum secundar şi a intrat într-o intersecţie, fără să se asigure. În acel moment, un alt conducător auto, care circula www.gazetadedimineata.ro

regulamentar, s-a izbit violent de şoferul neatent. Bărbatul care circula regulamentar a fost izbit puternic de un stâlp de înaltă tensiune, care s-a prăbuşit peste maşina sa. Impactul a fost atât de violent încât motorul uneia dintre maşini a fost aruncat la câţiva zeci de metri distanţă. Ambii conducători au fost transportaţi la spital. Ei au scăpat cu viaţă, însă bărbatul nevinovat a fost lovit la coloana vertebrală. În această zonă au loc accidente frecvent pentru că şoferii nu îşi acordă prioritate şi nu de puţine ori accidentele s-au soldat cu răniţi grav şi chiar morţi. Costin SOARE

www.gazetadedimineata.ro

D

pentru luare de mită

oi angajaţi ai Poliţiei Locale Deva au fost arestaţi preventiv, vineri, pentru 29 de zile, de către instanţa de la Tribunalul Hunedoara, după ce procurorii anticorupţie, i-au surprins în flagrant în timp ce primeau o sumă de bani de la un devean. Cei doi sunt acuzaţi de luare de mită în formă continuată, după ce au cerut unei persoane sume de bani pentru a nu-i demola un garaj construit ilegal. Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus, joi, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a lui Ovidiu Popa (agent de poliţie) şi Mircea Bold (consilier, funcţionar public), ambii angajaţi ai Poliţiei Locale Deva, aceştia fiind acuzaţi de luare de mită. Vineri, instanţa de la Tribunalul Hunedoara a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 29 de zile, a celor doi angajaţi ai Poliţiei Locale Deva. Potrivit unui comunicat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din probatoriul adminis-

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

trat în cauză a rezultat faptul că pe 1 august cei doi inculpaţi au pretins şi primit de la numitul S.R.L. suma de 200 de lei în scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv de a nu-i întocmi un proces verbal de contravenţie, pentru o construcţie neautorizată (garaj), ridicată în parcarea din faţa blocului. Pe 13 septembrie, în jurul orei 15:00, cei doi au pretins şi primit, de la aceeaşi persoană, suma de 1.000 lei, pentru a-i facilita nedemolarea construcţiei respective. Cei doi angajaţi ai primăriei Deva au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau banii.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


6

w w w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o

Actual

Peste 360 de locuri de muncă vacante până pe 19 septembrie în Hunedoara

P

este 8.900 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivelul întregii ţări, în perioada 13 - 19 septembrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Timiş, Hunedoara, Arad, Mureş, Vâlcea şi Dolj, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). ANOFM precizează că, din centralizarea datelor rezultă că la nivel naţional sunt 8.928 de locuri de muncă neocupate. Cele mai multe posturi vacante sunt în Capitală (578) şi în judeţele: Cluj (1.375), Iaşi (777), Timiş (418), Hunedoara (361), Arad (280), Mureş (267), Vâlcea (263),

C

Dolj (253), Bistriţa-Năsăud (251), Braşov (235), Argeş (219), Tulcea (207) şi Vaslui (200). Judeţele cu cele mai puţine oferte de locuri de muncă sunt: Caraş-Severin (10), Bacău (22), Galaţi (41), Olt (48), Buzău şi Ialomiţa (câte 62), Mehedinţi (64), Botoşani (68), Teleorman (90), Suceava (95) şi Sălaj (98). Pentru persoanele cu studii superioare, la nivel naţional sunt înregistrate 755 de locuri de muncă, cele mai multe pentru: ingineri şi subingineri, programator (60), asistent medical generalist (46), consultant în informatică (28), manager şi consilier vânzări asigurări (câte 14), specialist în domeniul calităţii (zece) şi director vânzări (opt). Pentru studii medii, profesiona-

cele mai multe pentru: confecţioner-asamblor articole din textile (693), muncitor necalificat în

industria confecţiilor (606), opera-

tor confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (358), şofer auto-

camion/maşină de mare tonaj

(226) şi muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (211).

Persoanele interesate să ocupe

un loc de muncă se pot adresa

agenţiilor teritoriale pentru ocupa-

rea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet:

http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php

Potrivit poliţiştilor hunedoreni, şoferul TIR-ului, în timp ce se deplasa pe DN 7, în fara localităţii Simeria (zona Săuleşti), nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a intrat în derapaj în urma frânării bruşte, a pătruns pe contrasens şi a lovit autoturismul condus regulamentar o femeie de 43 de ani, din Reşiţa. Conducătorului auto al autotrenului i-a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Vă sfătuim să evitaţi speculaţiile şi să nu vă angajaţi în discuţii aprinse. Dorinţa de independenţă vă poate îndepărta de prieteni.

Un prieten va ajuta să clarificaţi o neînţelegere cu persoana iubită, apărută din cauza unor bârfe. Totul va reveni repede la normal. Vă recomandăm să nu ignoraţi sfaturile celorlalţi, doar din dorinţa de a vă demonstra independenţa.

Presiune atmosferica: 21 hPa Precipitatii: 0 mm

www.gazetadedimineata.ro

Sunteţi nemulţumit de atitudinea celor din jur şi riscaţi să deveniţi impulsiv

După-amiaza, primiţi o sumă importantă. S-ar

putea, însă, că partenerul de viaţă să nu fie de acord să cumpăraţi un obiect de valoare.

www.gazetadedimineata.ro

Biblioteca Petrila îşi deschide o filială în Cimpa

disponibile 8.173 locuri de muncă,

lipe de groază pentru pasagerii unui autoturism ce sâmbătă se deplasa pe DN 7. Maşina a fost lovită de un TIR ce a intrat pe contrasens, un pasager din autoturism fiind rănit grav, iar şoferul acestuia suferind răni uşoare.

S-ar putea să fiţi nemulţumit de atmosfera creată la locul de muncă de un coleg

Pentru a facilta accesul la informaţie,

le şi lucrători necalificaţi sunt

Maşină izbită de un TIR pe DN 7

Prognoza meteo

G a z e t a d e D i m i n e aţă L u n i , 1 7 S e p t e m b r i e 2 0 1 2

După-amiaza aveţi de făcut mai multe drumuri scurte pentru a rezolva probleme de afaceri S-ar putea să vă certaţi cu persoana iubită,

pentru că va înţelege greşit. Încercaţi să lămuriţi lucrurile cu calm

Aveţi multe de făcut, atât acasă, cât şi la serviciu, dar se pare că nu sunteţi în formă.

Nu încercaţi să vă impuneţi punctul de vedere în faţa prietenilor şi a partenerului de viaţă. Gândiţi-vă de două ori înainte de a spune ceva!

Vă enervaţi la serviciu, pentru că nu reuşiţi să vă terminaţi treaba la timp.

Ar fi bine să îi arătaţi persoanei iubite mai multă afectivitate. Nu vă lăsaţi acaparat de problemele personale!

www.gazetadedimineata.ro

B

iblioteca orăşenească Petrila îşi deschide o filială în cadrul Şcolii Generale nr. 3 Cimpa. Consiliul Local al oraşului Petrila şi Biblioteca Orăşenească din Petrila sunt implicaţi în programul Biblionet, program care facilitează tututor românilor accesul gratuit la informaţie prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice în România.

Scopul creării acestei biblioteci este acela de a le asigura localnicilor accesul gratuit la informaţie, deoarece biblioteca din Petrila este mai greu accesibilă locuitorilor din satele componente ale oraşului. Biblioteca cea nouă dispune deja de aproximativ 5000 de cărţi primite de la Biblioteca Orăşenească Petrila. Spaţiul care îi va corespunde noii biblioteci este cel al fostei cancelarii din cadrul Şcolii Generale nr. 3 Cimpa. Biblionet - Lumea în biblioteca mea, oferă ca punct de pornire echipamente IT de ultimă generaţie, în schimb Primăria şi Consiliul Local se angajează să plătească accesul la internet, asigurarea echipamentelor donate prin programul Biblionet, plata utilităţilor şi asigurarea securităţii spaţiului prin instalarea unor sisteme de siguranţă. Consiliul local mai are de gând să finanţeze şi costul transportului şi cazarea bibliotecarului pentru participarea la cursurile de instruire organizate de Biblionet, la Biblioteca Judeţeană “Ovid Densuşianu” Hunedoara - Deva. Hotărârea de a se amenaja o bibliotecă în Cimpa a fost luată vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Local Petrila. Iulia Băluşă

Dacă plecaţi într-o călătorie, puteţi să fiţi optimist: totul se va derula conform planurilor.

Relaţiile cu prietenii sunt foarte bune, dar este posibil să aveţi discuţii cu partenerul de viaţă, dacă refuzaţi ajutorul unei rude.

Sunteţi plin de energie şi reuşiţi să duceţi la bun sfârşit o lucrare mai veche.

Nu vă grăbiţi să refuzaţi o propunere de colaborare! Vă sfătuim să vă consultaţi cu o persoană cu experienţă.

Ar fi bine să vă rezolvaţi dimineaţa problemele importante, când aveţi mai multă energie.

În a doua parte a zilei, dorinţa dumneavoastră de libertate poate să ducă la o deteriorare a relaţiilor cu persoana iubită şi chiar la o despărţire

www.gazetadedimineata.ro

Este posibil să aveţi probleme la serviciu, dacă nu respectaţi indicaţiile şefilor. Amânaţi tranzacţiile financiare şi deciziile importante în afaceri! Ar fi bine să comunicaţi mai mult cu persoana iubită. Nu reuşiţi să vă încadraţi în programul de la serviciu, spre nemulţumirea şefilor şi a colegilor.

Va cam lipseşte entuziasmul, ceea ce ar putea să

vă creeze neplăceri şi în familie. Încercaţi să îi înţelegeţi pe cei din jur

Aveţi ocazia să faceţi schimbări importante pe plan sentimental. Dimineaţa, faceţi cunoştinţă cu o persoană care va atrage atenţia din prima clipă. Vă recomandăm să nu vă pripiţi.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


w w w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o

G a z e t a d e D i m in e a ţă L u n i , 1 7 S e p t e m b r i e 2 0 1 2

10 ani de închisoare pentru bărbatul care a vândut bolovani în loc de aur

D

orel Vîrciu, bărbatul care a vândut unui medic din Alba aproape 4 kilograme de bolovani pe post de aur a fost condamnat la închisoare cu executare de Tribunalul Hunedoara.

Instanţa de la Tribunalul Hunedoara a pronunţat, vineri, sentinţa în cazul bărbatului acuzat de înşelăciune după ce în toamna anului trecut a vândut, contra sumei de 290.000 lei, aproape 4 kilograme de bolovani despre care a spus că este aur. Vârciu a fost condamnat la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Totodată, instanţa a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a redus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive (de la 27 noiembrie 2011 până la 14 septembrie 2012). Inculpatul a fost obligat la

Lemn confiscat şi şoferi amendaţi pentru lipsa avizului de însoţire a mărfii

L

egalitatea tăierilor de lemn s-a aflat, la finele săptămânii trecute, în vizorul poliţiştilor hunedoreni, trei persoane din Valea Jiului încălcând normele silvice. Lemnul pentru care nu existau avize a fost confiscat iar poliţiştii au aplicat şi amenzi.

plata unor daune materiale şi cheltuieli judiciare. Împotriva hotărârii Tribunalului Hunedoara se poate declara apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu partea vătămată şi civilă şi de la comunicare cu inculpatul. În noiembrie anul trecut un băr-

bat din comuna Roşia Montană a crezut că va da lovitura. A vrut să cumpere aur, dar s-a ales cu peste trei kilograme de bolovani. Mai grav este că omul a plătit pentru ei 290.000 de lei. Poliţiştii au reuşit să-l identifice pe presupusul suspect.

Actual

Poliţiştii hunedoreni de la combaterea delictelor silvice au efectuat, la finele săptămânii trecute, o acţiune pe linia prevenirii faptelor ilegale asociate din circulaţia şi comercializarea materialului lemnos cât şi pe linia tăierilor ilegale şi a furtului de material lemnos. În cadrul acţiunii a fost depistat, pe DN 66, pe raza localităţii Băniţa, un bărbat de

59 de ani din Petrila. Potrivit poliţiştilor, acesta transporta cu o autospecializată 7,20 mc lemn rotund de esenţă fag, fără a avea asupra sa actul de identitate, documentele autovehiculului şi avizul de însoţire primar pentru cantitatea de material lemnos transportată. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei şi a rămas şi fără materialul lemnos care a fost confiscat de poliţişti. În cadrul aceleiaşi acţiuni, au fost depistaţi alţi doi conducători auto care transportau, pe raza oraşului Aninoasa şi, respectiv, Petrila, diferite cantităţi de material lemnos fără a respecta prevederile legale în materie. Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional, iar materialul lemnos a fost confiscat.

Peste 1100 de pachete de ţigări descoperite într-o locuinţă din Hunedoara

P

este 1100 de pachete de ţigări de contrabandă au fost găsite, la finele săptămânii trecute, în locuinţa unui bărbat din municipiul Hunedoara, în urma unei percheziţii autorizate de Judecătoria Hunedoara.

O

În imobilul din municipiul Hunedoara, poliţiştii de la Investiga-

rea Fraudelor au descoperit 1160 de pachete de ţigări, de

diferite mărci, care nu aveau timbru fiscal românesc. Acestea aparţineau unui hunedorean de 31 de ani, acesta fiind acum acuzat de contrabandă de ţigări. Prejudiciul este estimat la 7000 de lei, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

Maşină răsturnată pe DN 7

femeie de 81 de ani a fost rănită grav în urma unui accident ce a avut loc sâmbătă pe DN 7.

Evenimentul rutier s-a petrecut, sâmbătă, pe raza munipiului Deva, iar cauza de producere a accidentului a fost neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed. Potrivit poliţiştilor, un şofer

bucureştean, de 43 de ani, a pierdut controlul volanului, maşina răsturnându-se în afara carosabilului. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a pasagerei de 81 de ani, din Lugoj.

7

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


CMYK 8

Ga z et a d e D im in e aţă, ţă, Luni,1 Luni,1 7 S e pt e m br i e 2 0 12

Actual

Suspiciuni de otrăvire a unui pârâu din Polata

U

n localnic din cartierul Polata a sesizat astăzi Garda de Mediu, după ce peştii şi racii din bazine i-au murit. Acesta a acuzat unul dintre vecini că i-a otrăvit vietăţile.

Comisarii de la Garda de Mediu au fost chemaţi la faţa locului, pentru verificări. Verdictul va fi dat, după ce vor fi făcute analize în laborator. “Am fost sesizaţi pe telefonul de permanenţă de cetăţeanul T. Ionuţ cu privire la moartea peştilor din bazinele piscicole proprietate private. Împreună cu colegii de la Apele Române am verificat cursul de apă şi am constatat că indicatorii făcuţi pe loc s-au încadrat în limitele maxim admise”, a declarat Daniela Ionescu de la Garda de Mediu Gorj. Proprietarul păstrăvăriei spune că de vină ar fi vecinul său. Nu doar peştii din bazinele reclamantului au murit, ci şi racii din râul care desparte cele două gospodării.

P

“De dimineaţă am auzit că e otrăvit heleşteul cu peşte. Am venit aici şi i-am găsit pe toţi palangă. Se zbăteau, cădeau, mureau în apă. După câte aud totul a venit de la deal. Până în casă şi apoi nu mai e problemă ce trece la deal de ea”, a spus proprietarul bazinelor. Vecinii acuzaţi spun că nu au nicio legătură cu moartea peştilor. Localnicii cred că proprietarul are concurenţă în cartier şi cineva a vrut să-i facă rău. “Mai e unu aici care are peşti şi probabil că se invidiază pe desfacere. Dar sunt rău-făcători. Asta e clar”, susţine o localnică. Verdictul va fi dat după ce vor fi făcute analize în laborator. Costin Soare

Începe şcoala

A

După câteva luni de vacanţă, elevii se reîntorc la şcoală

nul şcolar 2012-2013 începe astăzi, cu o întârziere de o săptămână, elevii urmând a recupera această săptămână în primăvară, când vor avea o vacanţă cu o săptămână mai scurtă.

Clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional sunt principalele schimbări care îi aşteaptă pe elevii care luni încep şcoala. Pentru că şcoala începe mai târziu cu o săptămână faţă de cum era programat, la 17 septembrie şi nu la 10 septembrie, elevii vor recupera această săptămână în primăvară, când vor avea o vacanţă cu o săptămână mai scurtă. Ministerul Educaţiei a hotărât ca în luna aprilie 2013, elevii să aibă numai o săptămână de vacanţă şi o altă săptămână de activităţi extracurriculare, denumită “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, în care nu vor merge la şcoală, ci la muzeu. Luni sunt aşteptaţi la şcoală aproape trei milioane de elevi, dintre care 127.000 la clasa pregătitoare şi 186.000 în clasa a XII-a. Semestrul I începe pe 17 septembrie 2012 şi se va termina pe 21 decembrie 2012. În perioada 29 octombrie - 4 noiembrie 2012, clasele din învăţământul

primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Vacanţa de iarnă va începe pe 21 decembrie şi se va finaliza pe 13 ianuarie 2013. Cursurile semestrului al II-lea vor începe pe 14 ianuarie 2013 şi se va încheia pe 21 iunie 2013. Vacanţa de primăvară - sâmbătă, 6 aprilie 2013 -duminică, 13 aprilie 2013. Tezele din semestrul I se susţin până la data de 30 noiembrie 2012, iar tezele din semestrul al II-lea se susţin până la data de 25 mai 2013. Legea Educaţiei Naţionale prevede ca elevii de clasa a IV-a şi a VI-a să dea teste pentru evaluarea cunoştinţelor. Ministerul Educaţiei nu a dat încă un ordin pentru organizarea acestor examene, care ar trebui să aibă loc în luna mai. Autorităţile spun însă că examenele vor avea loc ca şi anul trecut.

În arest după o bătaie la cârciumă

oliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, cinci tineri suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Î

n dimineaţa zilei de sâmbătă, 15 septembrie, la orele 06:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost sesizaţi cu privire la faptul că mai mulţi tineri au fost implicaţi într-o altercaţie fizică în timp ce se aflau pe terasa unui local de alimentaţie publică din Mătăsari. Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că între cinci tineri a avut loc un conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice. Astfel, s-a constatat că pe terasa localului respectiv, L.C.C., de 29 ani, Ş.I.A., de 26 ani, L.M.B., de 28 ani, P.V., de 23 ani şi O.S.V., de 26 ani, au avut o altercaţie spontană în urma căreia au fost distruse mai multe bunuri, în valoare de 250 lei şi au tulburat ordinea şi liniştea publică, faptele comise fiind de natură a produce indignarea mai multor cetăţeni, martori la eveniment. Totodată, din probatoriul adminiswww.gazetadedimineata.ro

trat s-a mai stabilit că suspectul L.M.B., de 28 ani, a condus un autoturism pe DJ 673 A, pe raza satului Brădet, deşi consumase băuturi alcoolice. Testat cu aparatul etilotest, suspectul a prezentat o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele celor cinci suspecţi, poliţiştii au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, L.M.B. fiind cercetat şi pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. La aceeaşi dată, 15 septembrie a.c., cinci suspecţi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propunere de arestare preventivă. Faţă de doi dintre aceştia, L.C.C., respective L.M.B., s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 29 zile. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspecţilor. Costin Soare

www.gazetadedimineata.ro

Municipiul Lupeni cu sediul în Lupeni, strada Revoluţiei nr. 2, judeţul Hunedoara, cod fiscal 4375046, telefon 0254/ 560725, fax 0254/ 560515, e- mail: lupeni@petrosani.astral.ro, organizează în data de 11.10.2012 licitaţie publică în vederea închirierii pe o perioadă de 3 ani a imobilului cu destinaţia de spaţiu comercial aparţinând domeniului public al Municipiului Lupeni, în suprafaţă de 14 m2, situat în corpul B al Grupului Şcolar Industrial Minier Lupeni în vederea desfăşurării activităţii de comerţ. Documentaţia pentru licitaţie se poate procura de la Biroul Achiziţii, Investiţii, Lucrări, Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Lupeni. Chiria lunară va fi stabilită în urma licitaţiei pornindu-se de la suma de 10,7 lei/ m2/ lună, stabilită prin Hotărârea Consiliului Local al municipiu-

www.gazetadedimineata.ro

ANUNŢ

lui Lupeni nr. 67/ 2012 privind închirierea prin licitaţie publică a imobilului cu destinaţia de spaţiu comercial, în suprafaţă de 14 m2, aparţinând domeniului public al Municipiului Lupeni, situat în corpul B al Grupului Şcolar Industrial Minier Lupeni. Pentru participare la licitaţie, ofertantul trebuie să constituie garanţia de participare în valoare de 300 lei în contul RO57TREZ3685006XXX002 503 deschis la Trezoreria Petroşani sau direct la casieria Primăriei municipiului Lupeni şi să îndeplinească condiţiile cerute în documentaţia de atribuire. Preţul documentaţiei de atribuire este de 50 lei şi se va achita în contul RO20TREZ3685004XXX002 493 deschis la Trezoreria Petroşani sau direct, la casieria Primăriei municipiului Lupeni, de la adresa mai sus menţiona-

www.gazetadedimineata.ro

tă.

Criteriul care va fi aplicat pentru atribuirea contractului de închiriere este: cel mai mare nivel al chiriei. Informaţiile privind condiţiile de eligibilitate, precum şi capacitatea economicofinanciară pe care trebuie să le îndeplinească ofertantul se găsesc în documentaţia de licitaţie. Ofertele redactate în limba română se vor depune la Registratura Primăriei municipiului Lupeni până în data de 11.10.2012 ora 900. Deschiderea ofertelor va avea loc în data de 11.10.2012 ora 1000 la sediul Primăriei municipiului Lupeni. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0254 – 560725, 560504, interior 213.

www.gazetadedimineata.ro

PRIMAR CORNEL RESMERIŢĂ

www.gazetadedimineata.ro


G a ze t a d e Di mi n ea ţă Lu n i, 1 7 S e p t em b r ie 2 01 2

w w w. g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o

Actual

9

Un al doilea tunel de dezgheţ la CE Oltenia

C

onducerea CE Oltenia a început deja pregătirea pentru sezonul de iarnă, asta în condiţiile în care 15 octombrie este termenul limită de finalizare a acestei acţiuni. Secretarul de stat din Ministerul Economiei, Rodin Traicu, a declarat că CE Oltenia a reuşit să-şi constituie stocurile de iarnă conform programului care este introdus ca şi act normativ la Guvern spre aprobare. Intrarea în sezonul de toamnă face ca fiecare mare companie, privată sau de stat, să se pregătească pentru sezonul de iarnă. Aşa se face că printr-o situaţie asemănătoare trece şi CE Oltenia care a început deja acţiunea de mobilizare.

Mobilizare generală

La nivelul carierelor sau termocentralelor, programul a intrat în linie dreaptă în condiţiile în care se fac reparaţii şi revizii generale, termenul limită este luna octombrie. Pregătirea pentru

sezonul rece nu înseamnă altceva decât că până la instalarea iernii, termocentralele şi carierele trebuie să facă aprovizionarea cu materiale de la motorină şi păcură până la piese de schimb şi echipamente de protecţie pentru salariaţi. În momentul de faţă, cu acţiunea de pregătire începută deja, secretarul de stat Rodin Traicu a confirmat că: “am reuşit să constituim stocurile de iarnă conform programului care este introdus ca şi act normativ în Guvern spre aprobare”. În prezent, depozitele au stocurile necesare de cărbune, capacitatea fiecărui depozit fiind de peste 500.000 t, la fiecare 30 de zile cărbunele fiind înlocuit. Revizia grupurilor energetice dar şi asigurarea accesului spre carierele de cărbune sunt alte priorităţi avute în atenţie de conducerea sucursalelor şi a Diviziei Miniere. La

Sucursala Energetică Rovinari, situaţia este una mult mai uşoară, în condiţiile în care cărbunele din carieră ajunge direct, pe bandă, în depozit, şi asta pentru că unităţile de exploatare sunt situate aproape de gura termocentralei. Acesta din urmă, fiind şi motivul pentru care Sucursala Energetică Rovinari nu este nevoită să-şi asigure stocuri cu cantităţi foarte mari de cărbune.

Un nou tunel de dezgheţ

În prezent, Sucursala Energetică Turceni, ca şi fostul Complex Turceni, funcţionează cu un singur tunel de dezgheţ, acesta fiind extrem de util în perioadele cu temperaturi extreme, când transportat feroviar în vagoane, cărbunele îngheaţă. Aşa se face că pentru a putea fi folosit la termocentrale, vagoanele cu lignit sunt introduse în tunel unde datorită

temperaturilor mari, cărbunele este adus la starea optimă de folosire pentru a produce energie. Surse din cadrul companiei au declarat că pentru o mai bună derulare a activităţii se are în vedere un studiu, încât în maxim doi ani să se treacă la investirea în ceea ce înseamnă un al doilea tunel de dezgheţ. Investiţia s-ar ridica la aproximativ 55 milioane de lei. Costin SOARE

Liberalii din Gorj, mulţumiţi de colegiile primite la parlamentare

Î

ntâlnirea de la Tulcea a USL nu a fost nici pe departe una liniştită. Timp de trei zile s-au purtat negocieri intense pentru stabilirea colegiilor unde vor candida membri de la cele patru partide care formează USL: PSD, PNL, PC şi UNPR.

Preşedintele liberal din Gorj, Dian Popescu, a declarat că în acest context, organizaţia din Gorj a obţinut două colegii, unul de deputat şi altul de senator, catalogând drept un succes ca urma -

www.gazetadedimineata.ro

re a rezultatelor obţinute de PNL Gorj la alegerile locale şi referendum: “Este un rezultat foarte bun pentru noi.

Dian Popescu

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

Celelalte colegii revin PSD. Au existat discuţii că sunt prea puţine pentru PNL. Eu vă spun doar că sunt judeţe în ţară, de exemplu Olt, unde PNL are un singur colegiu din zece existente. Teoria cu paritatea în USL s-a aplicat pâna a ajunge la Guvernare când a apărut şi UNPR în această schemă de conducere. Repet, pentru PNL Gorj

www.gazetadedimineata.ro

este un rezultat bun şi suntem mulţumiţi. Preşedinţii Crin Antonescu şi Victor Ponta au apreciat corect rezultatele bune obţinute de PNL Gorj la scrutinele recente”, a declarat Dian Popescu. Din cele opt colegii din Gorj, PC şi UNPR nu va avea niciunul, în ciuda celor afirmate de copreşedintele USL, Daniel Constantin, aflat recent în vizită la TgJiu. Până la sfârşitul acestei săptămâni se vor stabili şi candidaţii pentru toate colegiile după ce vor mai avea loc, la Bucureşti, discuţii punctuale despre fiecare judeţ în parte.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


10

Gaze ta de Dim ineaţă Luni, Luni, 17 se ptem brie 2 01 2

www.gaze taded imineaţ a.r o

Diverse

Sanie pe role. Competiţii naţionale

Piloţii de sanie pe role de la C.S.Ş. Petroşani şi-au încheiat cu succes calendarul competiţional pe 2012

P

almaresul, maratonului competiţional este de 23 de medalii naţionale, din care 10 de aur, 8 de argint şi 5 de bronz. În 34 de ani de când secţia de sanie a C.S.Ş. Petroşani afiliată la Federaţia Română de sanie, nu a avut în activitate competiţională, ca într-o perioadă de 14 zile, să se desfăşoare, cinci competiţii naţionale în cinci localităţi.

Paleta de concursuri, într-o perioadă scurtă a fost un record de participări pentru sportivi, tehnicieni, comisii şi cluburile organizatoare. În plină criză financiară, această paletă de întreceri a însemnat şi un efort financiar. Pista de starturi a avut înălţime de 18 metri pe o lungime de 10 metri. Au participat concurenţi ale cluburilor din: Bistriţa, Vatra Dornei, Topliţa, CâmpulungMuscel, Petroşani. Piloţii C.S.Ş. Petroşani, antrenaţi de Dragoş Mălescu, înaintea participării, au avut un cantonament centralizat la Baza didactică din Parâng de 10 zile, unde sportivii au avut antrenamente intense. Prima competiţie din maratonul întrecerilor a fost la Bistriţa unde

S

s-au desfăşurat întrecerile etapei a 2-a a Cupei “Speranţelor”. Evoluţii bune au avut piloţii C.S.Ş. Petroşani, Codarcea Andreea, care a cucerit medalia de argint, şi Hadar Fabian, locul 4. Pe traseul întrecerilor, a urmat Cupa României, etapa ce s-a disputat la Vatra Dornei. Talentata Codarcea Andreea, s-a clasat pe locul 4. Tot la Vatra Dornei, în zilele de 4-6 septembrie s-a organizat competiţia “Cupa Dornelor”, aici elevii domnului Dragoş Mălescu, obţinând două medalii de argint, Popa Daniel şi Codarcea Andreea. S-a participat apoi, în zilele de 6-8 septembrie, la Topliţa la Cupa “Topliţa”, respectiv etapa a 3-a a Cupei “Speranţelor”, o medalie de aur - Codarcea Andreea şi Hadar Fabian - o medalie de bronz. Analizând comportarea sportivilor, în cele trei etape ale Cupei “Speranţelor”, sportiva Codarcea Andreea, care a cucerit două medalii de aur şi una de argint, a primit o medalie de aur, titlu naţional. Tot în aceste zile s-a desfăşurat şi cupa “Topliţa” organizată de C.S.Ş. Topliţa, juniorul 1, Popa Daniel, a realizat o medalie de aur, Codarcea Andreea, a concurat la două categorii de concurs. La juniori 2, a câştigat medalia de aur la juniori 1 medalia de argint, iar juniorul 2, Hadar Fabian, a obţinut medalia de bronz.

Popice. Campionat Naţional. Etapa a 3-a - Tur

S-a organizat de F.R. Bob şi Sanie Cupa Open (pentru toate vârstele), unde Popa Daniel, a câştigat medalia de aur iar Codarcea Andreea medalia de argint. În zilele de 8-13 septembrie, la Câmpulung-Muscel s-a organizat etapa a doua a Cupei României. După o evoluţie bună, juniorii 2, Popa Daniel, câştigă medalia de aur, iar Codarcea Andreea, medalia de argint. În finala Cupei României, Popa Daniel, a făcut în concurs o greşeală tehnică şi a căzut pe topoganul clasamentului pe locul 15. Codarcea Andreea a realizat 4 medalii de aur, două de argint şi una bronz. Maratonul, competiţilor se termină cu întrecerile Campionatului Naţional, starturi role, unde Codarcea Andreea obţine titlul naţional la junioare 2 şi vicecampioană la junioare 1, iar la senioare se clasează pe locul 5. Juniorul 1, Popa Daniel, câştigând şi el

medalia de aur, devine campion naţional iar la C.N. de seniori obţine medalia de bronz. Toate aceste întreceri de sanie pe role, starturi au avut ca scop, îmbunătăţiri calitative a startului în competiţile de sanie pe zăpadă. Performanţele realizate de piloţi, cu timpii realizaţi, vor îmbunătăţii performanţele la Campionatele de sanie pe zăpadă, atât la probele individuale cât şi la echipe. Cei trei sportivi emblematici ai C.S.Ş. Petroşani, Codarcea

Andreea, Popa Daniel şi Hadar Fabian, trebuie să fie cum se spune “cu capul pe umeri”, întrucât la aceste întreceri naţionale din motive necunoscute de noi, au lipsit sportivii de la Cluburile C.S.Ş. Sinaia, C.S.T.A. Bucureşti, A.C.S. Prietenia Caracal, C.S.U. Braşov, unde sunt sportivi, adversari de valoare. Se impune, în continuare o muncă permanentă în readucerea tipului de start la întreceri. Aurel Slăbâi

Inter Petrila – Electromureş Tg. Mureş 3-5 (3127- 3166 pd)

âmbătă 15 septembrie, la ora matinală 11, pe arena de popice a C.S. Inter Petrila, juniorii antrenorului Marcel Dobrică au întâlnit formaţia

www.gazetadedimineata.ro

Electromureş a antrenorului, Bolog Lorand, o echipă modestă, compusă din 4 seniori şi 2 juniori. După comportarea pe care au avut-o până acum, junii antrenorului Marcel Dobrică trebuiau să iasă învingători. Dar datorită faptului că sportivii, Balaban Radu şi fratele său Balaban Mihai, au fost verigile slabe ale acestei confruntări prin rezultate slabe şi popicoverajului realizat, ei au pierdut meciul şi nu prin forma superioară a adversarului. Partida s-a terminat cu scorul de 3-3, dar echipa oaspete a avut un popicoveraj mai mare cu 39 de popice doborâte şi con-

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

form regulamentului de evaluare şi întocmire a clasamentului, a primit 2 puncte, şi scorul general a fost 3-5. Punctele realizate de petrileni, au fost ale juniorului Iura Mihai 523 pd şi seniorul Marian Balaban. La egalitate cu adversari direcţi au terminat, Mihai Niţescu şi Răzvan Botzem au câştigat 2 manşe din 4, primind 0,5 puncte. De la echipa oaspete punctele au fost realizate de Iosif Szoci şi Ioşca Sereş, 0,5 punte au obţinut Hunor Fechete şi Boer Laslo. Cred că fraţii Balaban şi ceilalţi au văzut ce înseamnă să nu se concentreze la www.gazetadedimineata.ro

capacitatea lor maximă şi să nu respecte indicaţile antrenorului, pe parcursul partidei, făcând cadou victoria şi punctele preţioase în clasament adversarului. Aurel Slăbâi

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


G a z e t a d e D i m in e a ţă Luni, 1 7 S e p t e m b r i e 2 0 1 2

Henţ cu mâna

Fotbal

Interviu

“Banii au luat minţile celor din fotbal” arbitraj se învârte în jurul sfidării şi a şmecheriilor, a nepotismelor. E un mare deranj ca totul în ţara asta, lucrurile stau prost şi la acest capitol şi sincer, nu văd nicio ieşire. Noi nu suntem, de fapt, cu picioarele pe pământ. Rep.: Apoi, ca observator federal? I.D.: Un dezastru pentru mine, într-o lume în care totul e dirijat în fotbalul românesc. Este o corupţie la toate nivelele, cu cât se dau ei mai cinstiţi, cu atât gradul de banditism e mai mare. Ar fi multe de discutat. Uitaţi-vă la oamenii de fotbal arestaţi, iar acum ei conduc în arbitrajul românesc. Mă săturasem, eram delegat la mişto, rar şi la meciuri fără importanţă. Ăia “buni şi corecţi” au ajuns şi la închisoare, ei care dirijau totul. Tare asta, nu? Din puşcărie, direct în... Biroul Executiv unde se iau deciziile majore!

Victoria nu doare Mijlocul lui septembrie ar trebui să însemne deja un anumit vârf, un anumit parametru de formă a echipelor sportive.

Fotbalul, rugbyul, popicele, luptele libere îşi trimit mereu sportivii spre victorii.

Unii nu sunt prea convinşi. Dar din fericire (sau păcate), victoria este cea care te ţine „verde”. Restul e poezie. Orice raportare la lumea sportului se face doar cu talerul victoriei.

Vedeţi şi dumneavoastră rezultatele, la modul general, din acest week-end şi judecaţi... Pagină realizată de Genu Tuţu

Citiţi in suplimentul ARENA de mâine:

Succes din prima

Echipa de junioare I (17-18 ani) a CSŞP a învins în prima etapă a Campionatului naţional în deplasare cu 24-21 pe CSS Hunedoara; În prima Ligă a III-a Seria V, Jiul Petroşani a obţinut o remiză 0-0 la Şoimii Pâncota;

În Liga a IV-a Hunedoara, Universitatea Petroşani este lider autoritar atât la seniori cât si la juniori;

Prin victoria 31-17 în dauna echipei din ARAD echipa Ştiinţa Petroşani la rugby şi-a asigurat calificarea în barajul de promovare Superliga

11

C

Ioan Danciu, în 'tricoul' tradiţional al satului natal, Petros a de obicei, când fostul

“Gheorghe Irimie, un intelectual

este „prins” de reporte-

Rep.: Să ne întoarcem la începuturi. Cum era la Ştiinţa Petroşani în anii `70, iată, de vreo 14 ani, ei se reîntâlnesc mereu? I.D.: Spiritul Ştiinţei acelor ani a fost conturat de prof. Gheorghe Irimie, sufletul echipei mai multor decenii. Regret că programul meu încărcat m-a frustrat de doi ani de la aceste întâlniri cu foştii fotbalişti ai Ştiinţei Petroşani. Eu, eterna rezervă, îi ţin minte perfect şi acum pe „Bombo” Ionescu, Gică Ştir, Cristi Făgaş, Răsădeanu sau Marincan. Eram o echipă unită, jucători cu calităţi native, care „defilau” prin Divizia „C”. Pe Jiul îi băteam mereu în jocurile de pregătire! Eu venisem de la ţară, de la Petros, nu eram cizelat deloc, habar n-aveam să ţin furculiţa corect! În acel mediu academic, am învăţat multe.

arbitru Ioan Danciu

rul dornic de un material

savuros, ocazia nu poate fi

ratată. Aşa s-a întâmplat şi la început de septembrie 2012,

când actualul vicepreşedinte de la F.C. Vaslui s-a aflat în Valea Jiului.

Reporter: Ioan Danciu, între un Vaslui şi un... Petros de Baru Mare, bun venit la Petroşani! Ioan Danciu: Da, mă bucur că atunci când am timp, pot da o fugă în Valea Jiului. Îmi place mult cum arată acum Petroşaniul, uite, are un centru civic frumos (n.n. interviul are loc în parcul de lângă Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”) şi civilizat. Ştiu că sunt şi cârcotaşi, dar românii au fost dintotdeauna lacomi şi invidioşi. Cu bune, cu rele, Petroşaniul reprezintă ceva în România, cu minerii săi harnici care au muncit şi au suferit destul de-a lungul vremii. Avem un teatru, o universitate, nu-i rău. „Am fost tocaţi de arbitri”

Rep.: S-o luăm gradual. Ce înseamnă Vasluiul fotbalistic? I.D.: Sunt de cinci ani la Vaslui, un oraş cochet cu 50.00060.000 de locuitori. Avem o echipă de fotbal bună, datorită finanţatorului Adrian Porumboiu, care se ocupă serios de fotbal de zece ani, iar de vreo trei ani, ne cam bagă lumea în seamă. Am fost tocaţi de arbitri, foştii mei colaboratori, care dirijaţi de unii sau de alţii, plus nivelul lor scăzut, a dus la stoparea pe nedrept a Vasluiului spre un titlu ce l-ar fi meritat.

desăvârşit”

„Totul e dirijat în fotbalul românesc”

Rep.: O altă

etapă a vieţii

“Nimeni nu vroia la Jiul acum zece ani”

Rep.: Apropo de funcţia actuală, cum a fost acum zece ani ca preşedinte la Jiul Petroşani? I.D.: Era o perioadă grea, echipa retrogradase din Divizia „B”, nu voia nimeni să fie preşedinte, aşa că am acceptat promovarea lui Alin Simota pentru acel sezon 2002-2003. Erau ambiţiile mari, s-a dorit promovarea în Divizia „A”, ceea ce sa şi reuşit în anul 2005. Erau şi bani, apropo, eu n-aş băga un leu în fotbal. De ce? Ca să se distreze majoritatea celor care nu merg la muncă şi ăia violenţi? De admirat toţi finanţatorii din România! Unii au murit sau au luat-o razna, vezi cazul Nicolae Puiu de la Oneşti, Eugen Huţu de la Fălticeni sau Florea de la Rocar Bucureşti. Porumboiu este altceva. Are vreo 6000 de angajaţi, cunoaşte bine fenomenul, ajută multă lume şi chiar fotbalul. „Jucătorii străini au doar apucături de mercenari”

Rep.: Şi acum, de ce la Vaslui? I.D.: Rolul meu ca vicepreşedinte la FC Vaslui este acela de a

depista jucători români. Îţi dau câteva exemple, eu l-am adus la Vaslui pe Stanciu de la Unirea Alba Iulia, pe Cordoş de la „U” Cluj, chiar pe Bălgrădean, Ţucudean şi Chiricheş, dar nu s-a ajuns la un acord cu ei pentru a rămâne la Vaslui. Acum avem un proiect îndrăzneţ, să întinerim serios echipa cu mulţi jucători români, cei străini au doar apucături de mercenari, ei nici măcar nu ştiu exact ce-i România şi pe ce loc e Vasluiul! Am avut doar o excepţie, Wesley, mare jucător. În cupele europene am avut mare ghinion. „În România nimeni nu ia campionatul numai cu mijloace cinstite”

Rep.: O.K., dar de ce Vasluiul nu ia titlul naţional? I.D.: Dacă nu ai prieteni şi conexiuni, n-ai cum să iei campionatul în România. Urziceniul s-a strecurat, Oţelul a avut o cohortă de arbitri de partea sa, CFR Cluj are conducere stabilă, care lucrează bine şi discret. Mai multe nu spun... Spun însă clar, în România nu va lua nimeni campionatul numai cu mijloace cinstite. „Bogaţii din fotbal sunt nişte zgârciţi”

Rep.: De ce au murit legendele fotbalului românesc? Timişoara, Reşiţa, Corvinul, Craiova, chiar Jiul? I.D.: La Timişoara sunt mulţi cu bani, dar zgârciţi. Ş-atunci aşteaptă să vină şmecherii din Capitală să le facă treaba. Şi acolo toţi vor discreţie fără bani! Voinţa Sibiu nu le dă nici mâncare la fotbalişti. Bogaţii ăştia din marile oraşe cu fotbal sunt nişte mari zgârciţi. Nu-i interesează numai de ei. Oricum, sumele în fotbal au luat-o razna, până la urmă ceva se va întâmpla. ...Şi discuţia a mai continuat. Dar destule lucruri au fost spuse, la rece, cu cărţile pe masă. Aşa cum o face de fiecare dată Ioan Danciu.

tale, arbitrajul, Cum a fost?

I.D.: Am arbitrat 23 ani. Oamenii nu erau atât de hapsâni, se mai făcea şi carte. Nu judec pe nimeni în esenţă, am văzut 68 de ţări şi viaţa de la opincă la cel mai mare lux. Acum totul în

De cinci ani, sub umbrela lui Adrian Porumboiu


CMYK 12

G a z e t a d e D im i n e a ţă Luni, 1 7 S e p t e m b r i e 2 0 1 2

Actual

Pompierii de la Petroşani şi-au sărbătorit ziua în mijlocul comunităţii locale

A

dministraţia locală de la Petroşani a marcat, vineri, pentru a doua oară consecutiv, Ziua Pompierilor. Chiar dacă manifestarea a avut loc la o zi de la rememorarea evenimentelor de acum 164 de ani din Dealu Spirii, pompierii petroşăneni au putut să-şi serbeze ziua armei în mijlocul comunităţii, zeci de cetăţeni participând la aplicaţiile pregătite de cei care intervin pentru salvarea vieţilor omeneşti şi a bunurilor din limbile flăcărilor.

Îmbrăcaţi în ţinuta de festivitate şi în poziţie de drepţi. Aşa s-au prezentat, vineri, pompierii de la Detaşamentul de Pompieri Petroşani în faţa comunităţii. Comunitate care, prin Primăria Petroşani, a ţinut să le mulţumească, de ziua lor, celor care luptă cu flăcările, focul şi fumul pentru a salva oamenii şi bunurile acestora

www.gazetadedimineata.ro

din incendii. “Inima voastră bate în acelaşi ritm cu al societăţii în care trăim cu toţii. Sufletul vostru este uneori copleşit de sufletul comunităţii. Uneori nu vă vedem de fum, alteori flăcările vă ameninţă fără resentimente. Apa vă este prieten fidel, iar curajul nu v-a trădat niciodată la greu. V-am venit alături pentru a vă prezenta echipa completă a comunităţii din Petroşani, echipă în care evoluaţi voi, zi de zi. Astăzi, noi vă protejăm de flăcări, de foc şi de fum. Astăzi, sunetul sirenelor vrem să-l înlocuim cu aplauzele noastre sincere, aplauze dedicate omuluipompier şi activităţii lui cotidiene”, le-a transmis Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani pompierilor cărora le-a şi înmânat câte o felicitare. Deputatul Monica Iacob-Ridzi a fost, la fel ca anul trecut, alături de pompierii petroşăneni. Dacă anul trecut deputatul le-a oferit pompierilor staţii de emisierecepţie, anul acesta cadoul Monicăi Iacob-Ridzi de Ziua

www.gazetadedimineata.ro

Pompierilor a fost un aparat foto. Deputatul a fost cel care a încercat aparatul, prima fotografie fiind una în care au fost imortalizaţi reprezentanţii Detaşamentului de Pompieri Petroşani. De ziua lor, pompierii au prezentat petroşănenilor, dar şi propriilor familii, câteva dintre metodele de intervenţie. Au făcut fericiţi o mulţime de copii care au putut urca pe maşinile pompierilor

www.gazetadedimineata.ro

şi au putut lua contact cu munca lor. Totul în parcarea complexului comercial din Petroşani care, pentru preţ de mai bine de o oră, s-a transformat în câmp de antrenament. Petroşănenii au putut vedea cum decurge o negociere cu un sinucigaş şi cum în cazuri în care terenul permite, pomperii folosesc o pernă de aer pentru a se asigura că în cazul în care cade de la înălţime victima nu păţeşte nimic. Acţiunea, pusă la cale de reprezentanţii Detaşamentului din Petroşani, i-a ţinut pe mulţi cu sufletul la gură. “Sinucigaşul”, pompier de meserie, şi-a intrat bine în rol şi nu s-a lăsat convins să coboare pentru a-şi spune nemulţumirile într-un loc mai sigur. Într-un moment de neatenţie “sinucigaşul” a alunecat şi a căzut în gol, de la câţiva metri, însă pe perna de aer din dotarea pompierilor. Aceeaşi pernă de aer este folosită şi pentru autosalvare,

www.gazetadedimineata.ro

atunci când flăcările şi fumul pun în pericol vieţile salvatorilor. O altă acţiune de salvare a fost cea prin care pompierii au salvat de la înălţime, cu ajutorul autoscării, o victimă. Petroşănenii au putut astfel vedea cum victima este urcată în spate de către un pompier şi mai apoi coborâtă până la personalul medical care o preia şi-i acordă primul ajutor. Autospecialele de intervenţie ale pompierilor au devenit, la final, punct de atracţie pentru petroşăneni. Mai mari sau mai mici aceştia au luat contact cu mijloacele de intervenţie ale pompierilor. Copiii au fost însă cei mai fericiţi. Au urcat la volanul autospecialelor şi au avut voie să dea şi drumul la sirene. La manifestările de la Petroşani, dedicate Zilei Pompierilor, a participat şi inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, maiorul Viorel Demean.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.