Ministrul Economiei vrea schimbarea legislaţiei pentru a permite redeschiderea minelor Preţ 1 leu
A n u l I I , n r. 3 5 1 , 1 2 p a g i n i , L u n i , 1 8 M a r t i e 2 0 1 3
Deputatul Cristian Resmeriţă a fost depăşit de lege
Pensionarii minieri trebuie să-şi caute parlamentari redutabili
T
ertipuri urât mirositoare. Primul aviz negativ la legile pentru reglementarea pensiilor minerilor a fost dat încă din timpul campaniei electorale. Informaţia a fost făcută publică doar după alegeri. Eşec total. Deputatul PSD de pe colegiul de vest al Văii Jiului, Cristian Resmeriţă, nu a reuşit să convingă Guvernul USL să modifice două articole din Legea sistemului unitar de pensii publice, astfel încât drepturile minerilor să fie schimbate în bine. <<< Pag. 5 Iţele la Spitalul Municipal Hunedoara sunt din ce în ce mai încurcate
M
inistrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, vineri, la Bistriţa, că există deja sute de solicitări de redeschideri de mine, dar că România nu are încă legislaţie care să permită acest lucru, abia acum lucrânduse la modificarea ei. Potrivit ministrului există chiar şi solicitări de redeschidere a minelor de cărbuni. <<< Pag. 3
Varujan Vosganian
Medicul şef de gardă va conduce spitalul din Hunedoara până la numirile oficiale
S
pitalul municipal „dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara este, managerial vorbind, în moarte clinică. Aici e sezonul destituirilor din funcţie însă numiri nu. Din acest motiv, până vor fi numiţi interimarii pe funcţiile de conducere, medicul sef de gardă de pe secţia Interne va răspunde de desfăşuwww.gazetadedimineata.ro
rarea activităţii în unitatea medicală.
Noua structură a Consiliului de Administraţie al spitalului din Hunedoara a anulat procesul verbal pe baza căruia primarul Viorel Arion a emis dispoziţia de revocare a lui Barna Bende din funcţia de manager al unităţii sanitare. Totul a început în cursul zilei de vineri, când 12 consilieri locali din Hunedoara au decis înlocuirea din Consiliul de Administraţie (CA) de la Spitalul municipal „dr.
www.gazetadedimineata.ro
Alexandru Simionescu” a Silviei Ghenea (PDL) care reprezenta Consiliul Local în forul de conducere al spitalului. Aceasta a fost înlocuită cu Constantin Rusu, unul dintre consilierii locali ai PNL. La scurt timp după şedinţa aleşilor locali, s-a întrunit Consiliul de Administraţie de la Spitalul „dr. Alexandru Simionescu”. Noul preşedinte al CA, Constantin Rusu, a anunţat că trei membri ai Consiliului au votat pentru revocarea procesului verbal al şedinţei de miercuri, 13
www.gazetadedimineata.ro
martie, prin care au fost destituiţi managerul Bende Barna şi întreg comitetul director al unităţii sanitare, unul s-a abţiunut şi Bianca Lovasz nu s-a prezentat la şedinţă. Deşi procesul verbal al fostului Consiliu de Administraţie a fost anulat, lucrurile sunt pe departe de a fi rezolvate. Asta pentru că dispoziţia primarului Viorel Arion este încă valabilă şi mai mult, pe ea nu sunt numite persoanele care vor asigura interimatul la conducerea unităţii medicale. Prin
www.gazetadedimineata.ro
urmare, de astăzi, (n.r. luni) de la ora 0:00, Spitalul municipal Hunedoara nu va mai avea oficial conducere. „Chiar dacă nu este nimeni numit într-o funcţie de conducere, Spitalul din Hunedoara nu va fi închis. Legea prevede ca în această situaţie, medicul şef de gardă de la secţia Interne să răspundă de activitatea spitalului în timpul gărzii. Mai mult, noi ne vom reuni astăzi într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie şi vom vedea ce este de făcut pentru a asigura continuitatea activităţii în Spital”, a declarat pentru GDD, Cecilia Birău, membru Consiliul de Administraţie Spitalul Municipal Hunedoara. Fostul preşedinte al CA de la Spital, Silvia Ghenea, fostă directoare la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, actualmente consilier local, este persoana vehiculată ca viitor manager în locul doctorului Barna Bende. Tot la topul bursei pentru funcţiile de conducere din spital s-a regăseşte şi numele Carolinei Radu, angajat la secţia contagioase a spitalului, despre care se spune că e favorită pentru poziţia de director medical iar fotoliul de director economic pare a fi rezervat pentru finul primarului Viorel Arion, Nicuşor Ştefan. Rămâne însă de văzut dacă primarul va numi personalul de conducere a Spitalului pentru a nu mai prelungi agonia.
www.gazetadedimineata.ro
Rodica MUNTOI MÎRZA
www.gazetadedimineata.ro
2
G a z e t a d e D i m i n e a ţă Luni , 1 8 M a r t i e 2 0 1 3
www.gaze tade dimineaţ a. ro
Diverse
Preşedinţi pe viaţă
Bancuri SoŢul se întoarce mai devreme acasă. Amantul fuge la balcon, vrea să sară. Atârnă agăŢat de balustradă o oră, două, trei, deja nu mai poate, dar de sărit totuşi îi e frică să sară, neŞtiind la ce etaj e, plus la asta e întuneric beznă şi nu vede nimic jos. Se face dimineaţa, în curtea blocului apare măturătorul: - Ei, tu, ce faci acolo?
- Cum ce fac, stau atârnat.
- Aaaaa ….. bine, stai mai departe, dar ridică te rog picioarele un pic mai sus, să pot mătura liniŞtit.
Anunţ Licitatie
Anunţ Licitatie
Lichidatorul judiciar organizează licilicitaţie publică cu strigare pentru taţie publică cu strigare pentru vânzare bunuri mobile, preţ de pornire 53.023 vânzare bunuri mobile/imobile, lei. Licitaţia va avea loc în 25.03.2013, aparţinând SC Agromec SA, preţ de ora 10 :00, la sediul lichidatorului judipornire 59.830 lei. ciar. Pentru bunurile neadjudecate licitaţia se repetă în 29.03.2013 şi Licitaţia va avea loc în 25.03.2013, 05.04.2013. Caietul de sarcini poate fi ora 11:00, la sediul lichidatorului achiziţionat de la sediul lichidatorului judiciar General Activ Expert IPURL judiciar în Petroşani, str. Carpaţi, din Petroşani, str. Carpaţi, bl.2, sc.7, bl.2, sc. 7, ap.1, jud, Hunedoara. ap.1, jud. Hunedoara. Informaţii supliPentru bunurile neadjudecate licimentare se pot obţine la telefon : taţia se repetă în 29.03.2013, respec0254/541.686. tiv 05.04.2013. Caietul de sarcini Lichidatorul judiciar organizează
poate fi achiziţionat de la sediul lichidatorului.
Informaţii suplimentare se pot
obţine la telefon: 0254/541.686.
Vânzări
Vând garsonieră confort 1 în Vulcan, gaz un foc, boxă. Preţ 30.000 lei.
Informaţii la telefon 0730004032.
Ioan Rus şi Marin Coltescu, reconfirmaţi în funcţiile de preşedinţi ai organizaţiilor PSD
A
legerile ce au avut loc sâmbătă, pentru desemnarea preşedinţilor organizaţiilor PSD din Petroşani şi Vulcan nu au produs surprize. Noii preşedinţi sunt şi vechii preşedinţi.
Ioan Rus a mai obţinut, sâmbătă, un mandat în fruntea PSD Petroşani, surclasându-l pe contracandidatul său Costel Postolache. Ioan Rus a obţinut cu aproximativ 60 de voturi mai mult decât Postolache. Costel Postolache a declarat pentru GDD că în cazul în care rezultatul va fi confirmat de procesul verbal de final, admite alegerea făcută de colegii săi şi va continua activitatea politică în PSD. “Voi fi simplu membru PSD şi consilier local. Nu e nicio problemă. Nu am intrat în partid plângând şi nu voi ieşi plângând”, a spus Postolache.
Marin Coltescu
La Vulcan, Marin Coltescu a fost singurul candidat pentru şefia organizaţiei. În aceste condiţii Coltescu a mai obţinut încă un mandat în fruntea social-democraţilor din Vulcan pe care îi conduce deja de patru ani. Amănunte în ediţia de marţi a GDD.
Vânzări
Vând apartament 2 camere, Petrila, 8 Martie. Preț 37.500 lei. Relații la telefon 0751609936.
Vânzări auto
Vând Opel Corsa B, an fabricaţie 1994, distribuţie schimbată, cauciucuri iarnă + vară, maşina se prezintă într-o stare foarte bună. Relaţii la telefon: 0765591522.
Ioan Rus
Luni 18 Martie 2012 Antena 1
08:00'Neatza cu Răzvan şi Dani 11:10 În gura presei 12:00Mireasă pentru fiul meu 13:00Observator 14:00Mireasă pentru fiul meu 16:00Observator 17:00Acces Direct 19:00Observator 20:00Observator special 20:30Bean - O comedie dezastru 22:30Un Show Păcătos 01:00Observator (R) 02:00Bean - O comedie
www.gazetadedimineata.ro
ProTV
07:00Ştirile Pro Tv 10:00Tânăr şi Neliniştit (R) 11:00Domnul Deeds – Moștenitor fără voie (R) 13:00Ştirile Pro Tv 14:00Tânăr şi Neliniştit 15:00Eleva – model 17:00Ştirile Pro Tv 17:30Happy Hour 19:00Ştirile Pro Tv 20:45Soldatul universal: Întoarcerea 22:30Ştirile Pro Tv 23:00CSI: New York Criminaliştii 00:00Las fierbinţi (R) 01:00Soldatul univer-
www.gazetadedimineata.ro
TVR 1
07:00 Telejurnal 09:00 Legendele palatului: negustorul Lim Sang-ok 10:20 Ora de business (R) 11:10 Zeul războiului (R) 12:30 Zestrea românilor (R) 13:00 Germana...la 1 14:00 Telejurnal 15:30 Maghiara de pe unu 17:00 Latitudini 17:30 Festivalul ONE WORLD ROMANIA 2013 17:40 Zeul războiului 19:00 Ora de business 19:45 Sport 20:00 Telejurnal 21:00 Prim plan 22:10 Dezangajare 00:00 Ora de business (R) 00:45 Destine frânte (R) 02:20 Latitudini (R) 02:45 În grădina Danei (R) 03:10 Sport (R) 03:25 Telejurnal (R) 04:15 Prim plan (R) 05:05 Legendele palatului: negustorul Lim Sang-ok (R) 06:55 Imnul României
www.gazetadedimineata.ro
Prima TV
07:00 Frumoasa Ceci (R) 07:30 Cunoaşte, Visează, Iubeşte! (R) 08:30 Totul despre mame (R) 09:30 Soţia perfectă (R) 10:30 Mediumul 11:45 Frumoasa Ceci 13:30 Şi eu m-am născut în România (R) 15:00 Galileo 15:30 Totul despre mame 16:00 Cireaşa de pe tort (R) 17:00 Trăsniţii (R) 18:00 Focus 18 19:00 Focus Sport 19:30 Iubiri secrete 20:30 Familii la răscruce 21:45 Mondenii 22:15 Trăsniţii 23:00 Gazeta de perete 23:30 Focus Monden 00:00 Anchetă militară
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
w w w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
G a z e t a d e D i m in e a ţă L u n i , 1 8 M a r t i e 2 0 1 3
Ministrul Economiei vrea schimbarea legislaţiei pentru a permite redeschiderea minelor
M
inistrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, vineri, la Bistriţa, că există deja sute de solicitări de redeschideri de mine, dar că România nu are încă legislaţie care să permită acest lucru, abia acum lucrându-se la modificarea ei. Potrivit ministrului există chiar şi solicitări de redeschidere a minelor de cărbuni. "Am constatat cu surprindere că în România nu există nicio legislaţie care să permită redeschiderea unei mine închise. Am mai fost o dată ministru, dar pe vremea aceea nu aveam solicitări de redeschidere a minelor fie pentru
faptul că investiţia privată nu era dezvoltată în această zonă, fie pentru că tehnologiile nu permiteau valorificarea unor rezerve pe care noi le socoteam epuizate sau ineficiente economic. Ei bine, această ipoteză există astăzi. E dătătoare de speranţă şi de locuri de muncă. Avem deja sute de solicitări de redeschideri de mine, de la cărbuni până la neferoase", a spus Vosganian, citat de MEDIAFAX. Vosganian a declarat că a fost înfiinţat un comitet interministerial care lucrează şi care, în foarte scurt timp, va modifica legislaţia minelor. "Vorbim despre modificarea legislaţiei minelor în sensul posibilităţii redeschiderii unor mine acolo unde există proiecte susţinute de iniţiativa privată", a spus el.
Întrebat în cât timp estimează că va fi modificată legislaţia, Varujan Vosganian a spus că proiectul va fi depus în Parlament până luna viitoare. Pe internet circulă déjà o petiţie prin care se cere redeschiderea unităţilor miniere şi care are 4535 de semnături. Reprezentanţi ai mineritului din Valea Jiului spuneau, vizavi de redeschiderea minelor, că sunt afirmaţii lipsite de orice urmă de realism. Asta pentru că Guvernul nu a fost fost în stare să menţină în viaţă minele care există astăzi. Mai mult în Valea Jiului nu s-ar putea redeschide nicio unitate minieră déjà închisă, din cauza costurilor ridicate. Mai mult, până în 2018, alte trei unităţi miniere din Valea Jiului- Petrila, Paroşeni şi Uricani-ar urma să fie închise.
Aproape 400 de kilograme de peşte infestat cu Anisakis, retras de pe piaţa Văii Jiului
D
istribuitorii au retras, vineri, de pe piaţa din Valea Jiului, aproximativ 400 de kilograme de macrou congelat infestat cu Anisakis, după ce în cursul zilei de joi a fost emisă o alertă rapidă în urma căreia s-a decis scoaterea de la vânzare a acestui produs.
Inspectorii sanitar-veterinari au primit, vineri, unităţile şi cantitatea de macrou congelat, importat din Irlanda, care a ajuns în magazinele din Valea Jiului. La control s-a constatat însă că în unităţile aprovizionate de la depozitul din Bretea Română mai sunt doar câteva zeci de kilograme de peşte. „Am primit unităţile în care a ajuns peştele şi cantitatea distribuită pe fiecare unitate. Pe partea de vest a Văii Jiului au fost găsite undeva la 100 de kilograme de peşte în cele 13 unităţi. Acestor 100 de kilograme li se adaugă cele aproape 200 de kilograme sechestrate în urmă cu o săptămână de la un magazin din Vulcan”, a declarat Eugen Cristea, inspector sanitar veterinar Valea Jiului. Octavian Popescu, cel care este responsabil cu siguranţa alimentară pe partea de est a Văii Jiului, a declarat că din această zonă au fost retrase de la vânzare 67 de kilograme de macrou congelat. În estul Văii Jiului, în cele 10 unităţi comerciale aprovizionate cu macrou de www.gazetadedimineata.ro
la distribuitorul SC Calibra, au intrat 300 de kilograme de peşte, în perioada 19 februarie – 6 martie. Peştele retras de la vânzare a fost dus în depozitul de la Bretea Română, iar de aici ar trebui să ajungă la o fabrică de conserve, parazitul urmând a fi distrus complet în urma procesului de preparare a conservelor. Lotul cu probleme a fost importat din Irlanda. Peştele a ajuns pe piaţa din Valea Jiului încă de la finele lunii februarie, iar cunoscătorii spun că a fost livrată o cantitate de aproximativ o tonă de produs. Pe data de 6 martie, tot în Valea Jiului, inspectorii sanitar-veterinari au retras din Valea Jiului alte 160 de kilograme de macrou infestat cu Anisakis, de data aceasta fiind vorba despre peşte importat din Insulele Feroe.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
Actual
3
Duplicitatea ministerială şi neputinţa managerială....
Minerii care au dat consumuri supraevaluate la energia electrică trebuie să returneze banii primiţi
A
u transmis mai mulţi kilowaţi decât au consumat, iar acum echipa lui Nicolae Drăgoi, directorul care vineri conducea atât Compania Naţională a Huilei cât şi Societatea Naţională a Huilei, face simulări pentru a vedea cum recuperează banii.
spune exact în ce constă simulările pe care le face conducerea SNH ori CNH. Nici nu contează cum se numeşte compania pentru că, potrivit datelor oficiale ce existau vineri pe site-ul Ministerului Economiei, socialdemocratul conducea ambele societăţi. Dacă angajaţii din societăţile de huilă muncesc pe brânci între simulări, controale şi candidaturi politice tot în perioada weekendului, se lucrează asiduu şi la minister unde s-au actualizat informaţiile din varianta electronică. Aşa că, site-ul ministerului indica duminică schimbarea lui Nicolae Drăgoi din funcţia de director general al CNH. Acesta a rămas doar primul şef din SNH. Locul său la CNH i-a revenit „de drept” lui Cristian Balea, adică directorul tehnic al SNH care are detaşare la CNH. Adică, tot ceva la nivelul struţo-cămilă. Simulările pe marginea facilităţilor îi prind numai bine directorului SNH, Tot Drăgoi va trebui să retragă şi creşterea de 10 la sută acordată minerilor, după ce, aflat la conducerea CNH a făcut recurs la decizia prin care Tribunalul Hunedoara a admis legalitatea actului adiţional la contractul colectiv de muncă. Actul adiţional a fost semnat în luna februarie a anului trecut. Acum, minerii vor trebui să dea înapoi circa 3.000 de lei. Mihaela MIHAI
La nivelul SNH/CNH, societăţi ce vineri erau conduse, după cum arăta site-ul Ministerului Economiei de social-democratul Nicolae Drăgoi, se fac simulări pentru recuperarea unor sume de bani de la mineri. Dacă iniţial toată lumea a crezut că e vorba despre cei 10 la sută pierduţi în instanţă, ultimele date arată că mai sunt şi alte nereguli înregistrate. După modelul echipei manageriale care a „ras tot în urma sa”, cheltuiind banii companiei fără noimă, la momentul închiderii CNH şi deschiderii SNH, minerii ar fi dat, pentru luna decembrie, consumuri la energia electrică supraevaluate. Reprezentanţii de la Enel care fac verificările în teren au stabilit că citirile date de angajatorul CNH pentru minerii care beneficiază de facilităţi la energia electrică nu coincid cu cifrele înregistarte pe contoare. „Se fac simulări pentru recalcularea veniturilor aferente lunii decembrie, pentru că sunt diferenţe între poziţia declarată a contoarelor şi ceea ce a găsit Enelul în teritoriu”, au declarat, duminică, pentru GDD, surse din minerit. Potrivit acestora, în majoritatea cazurilor sunt consumuri declarate mai mari decât în realitate, ceea ce înseamnă că oamenii au primit bani mai mulţi. Directorul Nicolae Drăgoi nu a putut fi contacNicolae Drăgoi tat pentru a
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
4
Gazeta de Dimineaţă Luni , 18 Martie 2013
ww w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
Actual
Angajări în minerit.
60 de posturi la frontul minei Lupeni C onducerea Societăţii Naţionale a Huilei şi sindicatul reprezentativ se vor întâlni astăzi-luni pentru a stabili criteriile în baza cărora se vor face angajări la mina Lupeni.
Angajările în minerit au fost aprobate în urmă cu o săptămână de Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale a Huilei şi au fost aprobate şi de minister. Ministrul Energiei, Constantin Niţă, a admis aceste angajări încă din luna februarie când a fost în Valea Jiului. „Există o hotărâre a Consiliului de Administraţie şi un aviz favorabil din partea ministerului. Cei din conducerea societăţii huilei tergiversează acest lucru şi caută tot felul de motive pentru a nu face angajări. Astăzi vom avea o întâlnire pentru a stabili criteriile de angajare”, a declarat duminică, pentru GDD, Petre Nica, preşedinte Sindicatul Muntele. Sursa citată a precizat că după ce vor fi stabilite criteriile se va da drumul la noi înscrieri pentru angajări. „Este vorba despre 60 de angajări. Acest număr vrem să îl cuprindem în preliminarul pentru trimestrul al II-lea. Vor fi angajări strict la frontul de lucru şi acest număr este
de ajuns pentru producţia pe acest an”, a mai spus Nica. Liderul de sindicat a afirmat că angajările au fost solicitate de conducerea minei Lupeni, dar şi de sindicat, pentru că la această unitate minieră, la fel ca şi la Lonea, sunt deficienţe mari de personal pe partea de producţie. Cu toate că la Lupeni conducerea unităţii miniere a luat măsuri de reaşezare a locurilor de muncă, adică de la sectoarele auxiliare angajaţii au fost direcţionaţi spre fornturile de producţie, mutările nu au fost suficiente, astfel că se impun noi angajări. În industria minieră din Valea Jiului nu s-au mai făcut angajări de ani buni. În 2011, conducerea CNH a dat drumul la înscrieri pentru angajări, însă din cauza lipsei banilor nu au fost făcută nici măcar o angajare. Şi totuşi la nivelul SNH, ministerul aşteaptă un program de restructurare.
Fostul director al Complexului Energetic Hunedoara, consilier personal al actualului director
C
ostel Alic, fostul director al Complexului Energetic Hunedoara, este de astăzi-luni consilier personal al noului director Daniel Andronache. Postul de director de la Mintia este ocupat.
Daniel Andronache, noul director al Complexului Energetic Hunedoara, a declarat duminică pentru Gazeta de Dimineaţă că întrucât postul de director la Termocentrala Mintia nu era disponibil, Costel Alic va fi consilierul său personal. „Domnul Alic
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
este consilierul meu personal începând de luni. Nu a rămas director la Mintia pentru că la termocentrală postul de director este ocupat”, a declarat Daniel Andronache. Alic a fost numit în fruntea Complexului Energetic Hunedoara de pe funcţia de director al termocentralei Mintia, această funcţie fiind ocupată acum de Marcel Manga. Se anunţă schimbări în structura CEH Andronache a mai precizat pentru Gazeta de Dimineaţă că a găsit „o organigramă” la Complexul Energetic Hunedoara, care nu ştie cât e de eficientă. „Voi lucra până voi aduce corecţiile necesare. E puţin ineficientă această organigramă. Să treacă timp să constat ceea ce nu merge”, a declarat Daniel Andronache, directorul CEH. Daniel Andronache a fost confirmat director al Complexului Energetic Hunedoara la finele săptămânii trecute, acesta fiind, la fel ca Alic, social-democrat.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
w ww . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
G a ze ta d e Dim i ne aţă Luni , 1 8 M ar t ie 2 0 13
Deputatul Cristian Resmeriţă a fost depăşit de lege
Pensionarii minieri trebuie să-şi caute parlamentari redutabili
Actual
5
DNA a cerut Primăriei Hunedoara contractul prin care a fost cumpărată aparatura medicală pentru spitalul din localitate
P
rimăria Hunedoara are la dispoziţie o săptămână pentru a preda la DNA Alba Iulia un contract de achiziţii de aparatură medicală. DNA Alba Iulia a trimis, vineri, o adresă administraţiei locale din Hunedoara prin care cere să i se pună la dispoziţie contractul încheiat de administraţia locală cu SC Gemedica Bucureşti în baza căruia a fost achiziţionată aparatură medicală pentru spitalul din localitate.
Totodată, DNA vrea şi documentaţia care a stat la baza acestei achiziţii de aparatură destinată spitalului din Hunedoara. Procurorii DNA le-au dat răgaz o săptămână celor din primărie pentru adunarea documentaţiei şi multiplicarea actelor. Cererea este susţinută, se arată în aceeaşi adresă DNA, de un dosar penal înregistrat în anul 2013 şi care trebuie soluţionat de instituţia amintită.
T
ertipuri urât mirositoare. Primul aviz negativ la legile pentru reglementarea pensiilor minerilor a fost dat încă din timpul campaniei electorale. Informaţia a fost făcută publică doar după alegeri.
Eşec total. Deputatul PSD de pe colegiul de vest al Văii Jiului, Cristian Resmeriţă, nu a reuşit să convingă Guvernul USL să modifice două articole din Legea sistemului unitar de pensii publice, astfel încât drepturile minerilor să fie schimbate în bine. Cele două iniţiative au fost respinse definitiv, după ce au primit, pe rând avize negative. Totul s-a întâmplat în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare şi după ce USL, alianţă din care face parte şi deputatul Resmeriţă, şi-a asigurat majoritatea substanţială în Parlamentul României. Deşi, la nivel teoretic, deputatul face parte din Alianţa aflată la guvernare, practic, lucrurile arată că deputatul PSD ales pe colegiul de vest al Văii Jiului, Cristian Resmeriţă, nu e integrat în majoritatea guvernamentală care www.gazetadedimineata.ro
şi-a asigurat un confortabil 60 la sută. Aşa se explică votul negativ primit pentru iniţiativele legislative depuse în mandatul trecut. Avizul prin care puterea nu a dat „verde” iniţiativelor legislative ale deputatului Cristian Resmeriţă a fost emis încă din timpul campaniei electorale pentru parlamentare, când la Ministerul Muncii se afla la conducere tot actualul ministru, parlamentarul hunedorean Mariana Câmpeanu. Şi atunci, iniţiativa legislativă propusă ori nu a avut fundament legal, fiind doar un tertip de campanie electorală, ori politicianul din Lupeni nu este acceptat la masa celor mari. Prima iniţiativă care a primit aviz negativ şi mai apoi a fost respinsă definitiv a fost aceea de modificare a articolului 56 din Legea sistemului unitar de pensii publice. Resmeriţă vroia ca prin modificarea propusă de el stagiul de cotizare în cazul minerilor, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii speciale de lucru, să fie redus de la 30 de ani la 20 de ani. În 8 noiembrie iniţiativa deputatului PSD de Valea Jiului a primit aviz de respingere de la comisia de buget-finanţe-activitate şi piaţă de capital, iar în 21 decembrie a încetat procedura legislativă,
www.gazetadedimineata.ro
proiectul fiind retras de către Senat. La acel moment, la cârma comisiei de buget finanţe nu se afla senatorul Cosmin Nicula. În luna martie a acestui an, mai exact pe data de 5, a venit rândul unei alte inţiative legislative a lui Cristian Resmeriţă de a fi respinsă definitiv de către legiuitor. Este vorba de un proiect de modificare a articolului 169 din legea sistemului unitar de pensii publice, deputatul hunedorean dorind să fie introduse alineate care să îndrepte neajunsurile în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite până la data apariţiei Legii 2018/2008, cât şi ulterior acestei date, până la 1 ianuarie 2011. Articolul la care Resmeriţă vroia introducerea de noi alineate spune că persoanele care au muncit în locuri încadrate în grupa I sau/şi II de muncă beneficiază de o creştere a punctajelor anuale realizate de 50 la sută pentru grupa I şi 25 la sută pentru grupa a II-a. Pe data de 5 martie, iniţiativa a fost respinsă chiar de Camera Deputaţilor, for în care Resmeriţă a ajuns cu votul minerilor din Valea Jiului.
www.gazetadedimineata.ro
Din marţi, în joi...
A
Negocierile pentru contractul de muncă al minerilor se vor purta bisăptămânal
dministraţia şi sindicatul reprezentativ la nivelul Societăţii Naţionale a Huilei, Sindicatul Muntele, s-au întâlnit, vineri, în prima rundă a negocierilor pentru un nou Contract Colectiv de Muncă. În cadrul întâlnirii de vineri au fost stabilite, de comun acord, zilele în care vor avea loc negocierile, precum şi durata maximă în care acestea pot fi derulate. Negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă nu vor putea depăşi 60 de zile. Acestea vor avea loc în zilele de marţi şi joi, între orele 13:00 şi 16:00. Până când va fi aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii
www.gazetadedimineata.ro
Naţionale a Huilei, administraţia şi sindicatele nu vor putea negocia niciun articol care depinde de sumele de bani existente în buget. Reprezentanţii Sindicatului Muntele declarau pentru Gazeta de Dimineaţă că este nevoie de un nou Contract Colectiv de Muncă îmbunătăţit, prin acte adiţionale, mai ales că minele viabile vor fuziona, la un moment dat, cu Complexul Energetic Hunedoara. Actualul CCM, este valabil până la finele acestui an însă este semnat de Compania Naţională a Huilei, societate care nu mai există, angajatorul minerilor fiind, de la 1 ianuarie, Societatea Naţională a Huilei. Sindicaliştii vor, dacă nu se poate obţine mai mult, păstrarea drepturilor şi facilităţilor existente în contractul aflat în vigoare la această oră.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
w w w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
6
Comunitate
D
G a z e t a d e Di m i n e a ţă L u n i , 1 8 M a r t i e 2 0 1 3
Trăia din muzică...
Trubadurul din Petroşani a rămas fără acordeon e mai bine de opt ani, fie că plouă, fie că ninge, Jan Drosu, trubadurul din Petroşani ieşea pe bulevardul 1 Decembrie 1918 şi cânta la acordeon. Din banii pe care-i dădeau trecătorii, muzicantul asigura existenţa familiei. Acum, acordeonul s-a stricat iar omul este disperat că nu mai are nicio altă sursă de venit.
Jan Drosu este bărbatul pe care toţi petroşănenii îl stiu deja, dar puţini îi ştiu povestea. El stă în zona complexului Jiul şi cântă indiferent de anotimp la acordeon. De câteva săptămâni însă în zonă s-a aşternut liniştea, pentru că instrumentul muzical cu care omul îşi câştiga existenţa s-a stricat. Trubadurul din Petroşani, cum a fost numit în presă Jan Drosu, este disperat pentru că, singura sursă de venit a familiei s-a pierdut. „Eu am cântat de mai bine de şapte ani pe străzile Petroşaniului, indiferent de anotimp. Fie că ploua, ningea era ger sau caniculă eu ieşeam de la primele ore ale dimineţii să cânt şi astfel să strâng un bănuţ pentru soţia mea şi cei 4 copii. Banii strânşi de mine sunt singurul nostru venit. Soţia nu poate merge la muncă, pentru că e surdo-mută, iar copiii, toţi patru au moştenit-o. Nu strângeam mulţi bani, au fost zile când mergeam acasă doar cu 4 lei, dar totuşi erau suficienţi pentru pâine. Acum mi se rupe sufletul. Nu am cu ce să repar
Vânzări
Vând spaţiu comercial în Petroşani,strada Maleia – prima construcţie pe stânga mai sus de Insemex. Pretabil, depozitare, punct de desfacere, cu o suprafaţă de 350 mp şi trei nivele. Preţ 99.000 euro negociabil Relaţii la telefon 0722779324
Prestări Servicii
Efectuez non-stop transport
intern şi interaţional cu maşini
MAN şi Mercedes de 3,5 t, 7,5 t şi 24 t la cele
mai mici preţuri.
Relaţii la telefon
0721749069 şi 0763633998.
acordeonul şi din această cauză nici cu ce să câştig un ban”, a povestit Dan Drosu. Bărbatul nu mai vede nicio ieşire din această situaţie. A încercat să iasă cu un cântar pe stradă pentru a strânge măcar câţiva bănuţi pentru micuţii care îi cer seara un colţ de pâine însă în zadar... „Lumea nu mă mai cunoaşte când mă vede cu cântarul. Nici nu se uită la mine. Mă bagă în aceeaşi oală cu cerşetorii. Îmi este ruşine să le întind mâna pentru a le cere ajutor. Nici nu mai ştiu ce să fac. Când se apropie seara şi mă gândesc că trebuie să plec acasă, mi se rupe sufletul. De multe ori nu am bani nici de microbuz, ce să mai zic de mâncare. Nu mai ştiu ce să fac. Nu ştiu ce să pun în farfuria micuţilor. Sunt zile în care nu mănânc nimic, doar ca să ajungă pentru micuţii mei”, mai adaugă Jan Drosu cu ochii inundaţi de lacrimi. Familia trubadurului din Petroşani trăieşte într-o garsonieră în oraşul Petrila situată la etajul nouă a unui bloc rău famat în zonă. Locuinţa însă este de mult timp
Vă sfătuim să fiţi mai atent la problemele celor apropiaţi. Partenerul de viaţa s-ar putea chiar să vă reproşeze că aţi devenit indiferent.
debranşată de la curent. Din acest motiv, micuţii se bagă de cele mai multe ori seara în pat flămânzi şi îngheţaţi de frig. Aceste suferinţe fizice sunt doar o picătură în faţa bolii cu care s-au născut. „Soţia mea şi cei patru copii sunt surdomuţi. Sunt bolnavi. Au nevoie de mâncare şi protecţie. Pe vremea când aveam acordeonul mai aveam o speranţă că îi pot ajuta că îi pot duce la un control şi le pot procura proteze auditive. Visul meu este ca măcar odată să îi pot strânge noaptea în braţe şi să le şoptesc la ureche cât îi iubesc, ştiind că ei mă pot auzi... Nimeni nu ştie ce este în sufletul meu, pentru că, niciodată nu am folosit situaţia mea familială pentru a inspira mila... Poate aşa îmi era mai uşor să câştig bani dar îmi pierdeam demnitatea”, adaugă trubadurul din Petroşani. Jan Drosu s-a interesat cât l-ar costa protezele auditive pentru cele mai dragi cinci persoane din viaţa lui, soţia şi copiii. „Analizele medicale sunt extrem de
Horoscopul zilei
S-ar putea să vă enervaţi din
cauza unui partener de afaceri. Se pare că nu vă înţelegeţi
asupra problemelor financiare Dimineaţa aveţi o neînţelegere. Este posibil să aveţi discuţii în familie din cauza banilor. Vă sfătuim să ţineţi cont şi de necesităţile celorlalţi.
Se pare că sunteţi confuz şi vă lipseşte simţul practic. Vă recomandăm să evitaţi călătoriile şi întâlnirile de afaceri.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
Nu vă convine nimic şi simţiţi nevoia să schimbaţi ceva. Doriţi să împrumutaţi o sumă de bani, dar nimeni nu se oferă să vă ajute.
Este indicat să evitaţi întâlnirile cu prietenii şi cu rudele. Suneti agitat şi s-ar putea să nu vă înţelegeţi.Este o stare de spirit trecătoare. Nu este cazul să vă puneţi mari speranţe în succesul unei afaceri, pentru că s-ar putea să fiţi dezamăgit. Păstraţi-vă calmul!
A venit momentul să înapoiaţi unei rude o sumă împrumutată mai demult, dar nu aveţi de unde. Vă sfătuim să apelaţi la prieteni.
www.gazetadedimineata.ro
costisitoare. Acestea împreună cu aparatul auditiv ajung la peste 1.000 de euro de persoană iar ei sunt cinci. Nu cred vreodată că voi avea aceşti bani. Dar nu îmi este interzis să sper într-o minune, să sper că puişorii mei îmi vor auzi glasul...”, mai spune Jan Drosu. Omul a cerut ani la rând ajutor din toate părţile, a participat la emisiuni, şi-a spus povestea în ziare, dar în zadar. Nimeni nu a reacţionat pentru a-l ajuta... Acum disperarea e şi mai mare. Omul nu se mai poate ajuta nici singur, pentru că, singura lui sursă de venit, acordeonul s-a stricat. Pentru a-l repara omul trebuie să aibă minim 400 de lei iar pentru a lua altul, chiar şi second hand, suma creşte simţitor. Persoanele care doresc să îl ajute pot depune bani în contul RO63VBBU2511HD1385622701 deschis la Volksbank, beneficiar cont: Ionica Ozinu, soţia lui Jan. Rodica MUNTOI MÎRZA
Sunteţi nervos, pentru că trebuie să renunţaţi la o călătorie în interes de familie. Este de preferat să staţi acasă, pentru că sunteţi predispus la probleme digestive. Dimineaţa aveţi tendinţa de a fi irascibil. Nu este exclus să provocaţi o ceartă. Vă sfătuim să vă temperaţi, pentru că riscaţi să vă faceţi duşmani. Dimineaţa aveţi de făcut mai multe drumuri scurte în urma unui telefon primit de la un partener de afaceri. Intuiţia nu va ajuta prea mult Simţiţi nevoia să faceţi o
investiţie importantă pentru
cămin şi intenţionaţi să cheltuiţi o sumă importantă. Vă sfătuim să fiţi prudent
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedwww.gazetaded-
G a z e t a d e D im i n e a ţă V i n e r i , 1 8 M a r t ie 2 0 1 3
Actual
Un bărbat din Lupeni, căzut în Jiu, căutat de pompieri
U
n bărbat de 61 de ani din localitatea hunedoreană Lupeni din Valea Jiului a fost căutat, în acest weekend de pompieri şi poliţişti, după ce a alunecat şi a căzut, vineri seară, în Jiul de Vest.
Pompierii şi poliţiştii din Valea Jiului au căutat, vineri seara, mai multe ore, un bărbat despre care au primit informaţii la 112 că a căzut în Jiul de Vest, în localitatea Lupeni. Mai multe echipe formate din pompieri s-au aflat pe malul Jiului în încercarea de a descoperi victima, însă căutările nu au dat niciun rezultat. “Am căutat şi vineri, şi sâmbătă, însă nu am reuşit să găsim victima”, au declarat, duminică, pentru GDD, reprezentanţi ai ISU Hunedoara. Ghinionul s-a ţinut lanţ de echipele de căutare încă din cursul serii de vineri. „Căutările au fost destul de dificile având în vedere debitul
Angajata agenţiei Loto din Rovinari, cercetată pentru neglijenţă în serviciu.
Bărbatul care a plecat cu banii, căutat în continuare de poliţişti
A
ncheta în cazul jafului de la Rovinari este în plină desfăşurare iar criminaliştii au semnalmentele bărbatului care a jefuit casieria agenţiei Loto. Pe imagini se observă că bărbatul poartă o cagulă pe faţă, se apropie de ghişeu şi ia un set de chei, probabil de la seif.
mare pe care îl are Jiul astăzi (joi – nr.). Au fost fără succes. Am căutat între ecluza de la Paroşeni (locul unui baraj din Valea Jiului – n.r.) şi zona în care ne-a fost indicată dispariţia acestei persoane, dar fără rezultat. Am sperat că poate există o cât de mică şansă să îl găsim undeva agăţat, dar din păcate nu a fost aşa”, a spus, vineri, pentru GDD, sublocotenentul Cristian Baleia de la Garda de Intervenţie Uricani. Potrivit sursei citate, bărbatul ce a căzut în Jiul de Vest, a fost văzut căzând în albia Jiului de mai multe persoane, dar anunţul la 112 a fost făcut de o femeie. Şansele bărbatului de a fi găsit
în viaţă sunt minime, temperaturile fiind scăzute iar debitul Jiului fiind vineri, unul destul de mare. Potrivit pompierilor, există posibilitatea ca trupul victimei să fi trecut de ecluza de la Paroşeni, amplasată la circa cinci kilometri de locul în care bărbatul a căzut în albia Jiului, şi în aceste condiţii să fi fost purtat înspre Defileul Jiului. Poliţiştii din Lupeni au reuşit să identifice persoana care a căzut în Jiu, acesta fiind un bărbat de 61 din localitate. În urmă cu doi, o femeie din Lupeni a căzut în Jiu, trupul acesteia nemaifiind găsit
Primar eliberat doar pe hârtie
7
Astăzi, femeia de 46 de ani a dat noi detalii. Ea susţine că barbatul a intrat în sediul agenţiei, a ameninţat-o cu un cuţit şi a închis-o în baie. În tot acest timp, hoţul a luat banii din casierie şi sa făcut nevăzut. Incidentul a avut
loc vineri seara la câteva minute după ora 20, adică la închiderea programului. Poliţiştii spun că angajata Loteriei a lăsat uşa neasigurată şi, astfel, agresorul a intrat nestingherit. Şocată de cele întamplate, femeia nu a apucat să acţioneze butonul de panică şi doar a sunat la 112. Poliţiştii au făcut filtre pe DN66, între Rovinari şi Filiaşi şi zeci de şoferi au fost opriţi în trafic pentru control. Anchetatorii încă îl mai caută pe bărbatul acuzat de tâlhărie care a plecat cu aproximativ 3.000 de lei, bani proveniţi din încasări. Poliţiştii au anuntat că angajata s-a ales şi ea cu un dosar de cercetare penală pentru neglijenţă în serviciu. Costin SOARE
Au furat stâlpii de la stadion
O
patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru a identificat pe raza comunei Glogova, o autoutilitară în care erau transportaţi doi stâlpi metalici.
V
este bună pentru primarul suspendat al comunei Peştişani! Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au decis, vineri, aproape de miezul nopţii, înlocuirea măsurii de arestare preventivă cu aceea de a nu părăsi ţara, în cazul lui Florin Pavel. Decizia poate fi atacată însă, şi de această dată, cu recurs, ceea ce înseamnă că Florin Pavel va rămâne deocamdată în arest. Următorul termen la care sunt aşteptate toate cele şase persoane acuzate www.gazetadedimineata.ro
că l-au ajutat pe edil să comită infracţiunea de abuz în serviciu a fost stabilit pe 11 aprilie. Printre inculpaţi se numără şi senatorul Dian Popescu, suspectat că i-ar fi dat lui Pavel mită pentru atribuirea unei lucrări în localitate, însă acesta a negat permanent acuzaţiile care i se aduc. Tocmai din acest motiv, dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României după ce Tribunalul Gorj şi-a declinat competenţa în favoarea instanţei supreme. Primarul suspendat al comunei Peştişani a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice şi a ajuns în arest în luna iunie a anului trecut. Costin SOARE
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
Ocupanţii autovehiculului, identificaţi ca fiind D.R., de 20 ani, din comuna Cătunele, judeţul Gorj, P.V.M., de 20 ani, şi H.A., de 17 ani, ambii din comuna Glogova, nu au putut justifica provenienţa bunurilor transportate. În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti s-a constatat că stâlpii respectivi fuseseră sustraşi de cei trei tineri, de la gardul împrejmuitor al stadionului comunei Glogova, cu intenţia de a fi valorificaţi la un centru de colectare a deşeurilor feroase. Cei doi stâlpi, a căror valoare a fost estimată la suma de 300 lei, au fost ridicaţi în vederea continuării cercetărilor, în această dimineaţă fiind predaţi Primăriei comunei Glogova. Tinerii sunt cercetaţi de poliţiştii care au întocmit pe numele lor un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Costin SOARE
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
8
G a z e t a d e D im in e a ţă Luni, 1 8 M a r ti e 2 0 1 3
Actual
De astăzi,
Prea beat ca să Creştinii ortodocşi au mai ocolească intrat în Postul Paştelui sensul giratoriu
Î
ncepând de luni şi până în data de 4 mai, credincioşii ortodocşi vor fi în perioada Postului Mare. Postul Paştelui ne aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice
Postul Paştelui este cel mai lung dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. El a fost orânduit de Biserică pentru pregătirea celor care, odinioară, urmau să primească botezul la Paşte şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor şi a Învierii Domnului. Totodată, perioada postului ne aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice, de unde i s-a dat şi denumirea de Patruzecime. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Începând de la sfârşitul secolului al III-lea, Postul Mare a fost împărţit în două, cu denumiri diferite: Postul Patruzecimii (postul prepascal), care ţinea până la Duminica Floriilor, având o durată
variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal) care ţinea o săptămînă, adică din Duminica Floriilor până în cea a Învierii, care era şi cel mai mai aspru. Uniformizarea datei Paştelui a fost hotărâtă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, iar Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi. Mântuitorul a recomandat postul ca pe un mijloc de luptă împotriva ispitelor, stăruind că nu trebuie practicat numai cu forme extreme, după obiceiul iudeilor, ci cu bunăvoie şi cu conştiinţa că, postind, săvârşeşti o faptă plăcută lui Dumnezeu. Respectarea postului este o datorie a oricărui bun credincios. Dezlegările la anumite alimente din timpul postului sunt date credincioşilor de către preotul
duhovnic, singurul în măsură să aprecieze condiţiile în care poate posti cel venit la mărturisire.
Tradiţii şi obiceiuri în Postul Mare
Prin şi dincolo de regulile impuse de biserica creştin-ortodoxă, postul, în general, şi Postul Paştelui, în special, au dat naştere unor tradiţii, obiceiuri şi credinţe atinse de o sacralitate specială în folclorul popular românesc. Astfel, în satele în care tradiţiile încă se păstrează cu rigurozitate, postul este ţinut de întreaga familie şi este combinat cu practici bătrâneşti. Printre acestea, spălarea tuturor hainelor la început de post şi opărirea vaselor cu leşie obţinută din cenuşă, încât să nu rămână strop de grăsime animală. Postul este, totodată, întâmpinat cu focuri aprinse pe dealurile din preajma satelor şi cu zgomot, pentru a ţine la distanţă spiritele rele. Unele dintre cele mai profunde, mai frumoase şi înălţătoare slujbe Creştine care se ţin în perioada Postului Mare sunt deniile. Până la începerea deniilor, în săptămâna a cincea din Postul Paştelui, satele sunt curăţate şi primenite, atât casele, cât şi ogrăzile. Ziua de Paşte va fi celebrată în acest an de către ortodocşi pe data de 5 mai. Pe parcursul Postului Paştelui sunt doar două dezlegări la peşte - de Buna Vestire, în 25 martie şi de Florii pe 28 aprilie.
Rodica MUNTOI MÎRZA
Z
P
oliţişti din Gorj, s-au sesizat despre faptul că la sensul giratoriul de pe str. Tismana, din Tg.Jiu, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu victime. În urma primelor cercetări efectuate la faţa locului s-a constatat că G.V., de 49 ani, din comuna Stăneşti, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Merilor, la intersecţia cu strada Tismana, a pierdut controlul asupra directiei de mers, intrând in coliziune cu un stîlp de beton ce susţine reţeaua electrică de troleu. «În urma impactului a rezultat accidentarea conducătorului auto. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale, de asemenea, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie”, a declarat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Alt şofer, alţi stâlpi
Şi poliţiştii din Teleşti au fost sesizaţi de către un participant la traficul rutier, despre faptul că în comuna Câlnic, judeţul Gorj, pe DN 67, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. O echipa operativă constituită la nivelul subunităţii s-a deplasat imediat la locul sesizării, din primele cercetări stabilindu-se că A.M., de 42 ani, din municipiul Motru, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, pe raza localităţii Câlnic, din direcţia Tg.Jiu în direcţia Motru, într-o curbă la stânga, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă după care a intrat în coliziune cu doi stâlpi de susţinere a cablului de telefonie fixă. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi aunui pasager în autoturism, în vârstă de 24 ani, fiind transportaţi la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Tudor Vladimirescu” din Tg. Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale.Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Costin Soare
Procesiune cu făclii pentru Brâncuşi eci de tineri din toată ţara l-au comemorat pe Constantin Brâncuşi într-un mod inedit. Cu torţe în mână, tinerii au mers de la Masa Tăcerii şi până la Coloana fără Sfârşit cântând melodii patriotice. Astfel a fost omagiat marele artist Constantin Brâncuşi, la 56 de ani de la trecerea sa în nefiinţă. Au trecut 56 de ani de la moartea marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Studenţii din cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români au parcurs, cu torţe în mâini, îmbrăcaţi în costume populare şi cântând, drumul de la Masa Tăcerii până la Coloana Infinitului. A fost pentru prima oara când tinerii s-au întâlnit la Târgu Jiu pentru a-l omagia pe Brâncuşi. La eveniment au participat şi preoţi din judeţul Gorj care au ţinut o slujbă. Laurian Stănchescu, iniţiatorul proiectul “Pe Urmele Lui Brâncuşi” a declarat că îşi va continua demersurile pentru a aduce osemintele lui Brâncuşi, acasă, la Târgu Jiu. Studenţii au parcus mai bine de un kilometru, de la Masa Tăcerii şi până la Poarta Sărutului. Au mers pe Calea Eroilor, trecând pe lângă Poarta Sărutului. Costin SOARE www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
G a ze t a d e Di mi n ea ţă Lu n i, 1 8 M a r ti e 2 0 1 3
w w w. g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
Actual
Straie noi, probleme vechi
9
Noua conducere a CEH va trebui să stabilească preţul pe gigacalorie
N
umirea unui nou director la Complexul Energetic Hunedora nu a rezolvat problema preţului pe gigacalorie şi nici fuziunea cu SNH. Director nou, aceleaşi priorităţi. Conducerea Complexului Hunedoara este una nouă, Daniel Andronache preluând şefia la finele săptămânii trecute. Noul manager are ca priorităţi trei puncte, acestea fiind „dezbătute” pe larg şi de fosta conducere a gigantului energetic hunedorean. Paşii sunt însă întârziaţi, iar un preţ corect care să garanteze funcţionarea fără pierderi atât a CEH cât şi a SNH s-ar putea obţine doar luna viitoare. Directorul CEH, Daniel Andronache, a declarat duminică, pentru Gazeta de Dimineaţă, că „trebuie să fie stabilit un preţ corect pe Megawatt şi pe gigacalorie”.
„Dacă aveam o cantitate reglementată şi un preţ corect pe Megawatt, vom putea da şi Societăţii Naţionale a Huilei un preţ corect, astfel încât niciuna din societăţi să nu aibă pierderi”, a precizat directorul CEH.
R
Discuţiile pe marginea cantităţii de energie pe care o va vinde CEH cât şi a preţului la care va fi vândută, vor avea loc abia în luna aprilie. Pe primul loc între obiectivele lui Andronache se plasează
Ca fraţii. Maghiari şi hunedoreni au marcat Revoluţia de la 1848
evoluţia Paşoptistă de la 1848 a fost marcată de maghiarii din Hunedoara printr-o serie de evenimente la care au participat, alături de liderii UDMR, şi oficialităţi locale şi judeţene.
Prezent la manifestări, fostul secretar general al Guvernului și prefect de Hunedoara, Attila Dézsi, a evidențiat că și în acest an, oficialitați ai județului, oameni politici și simpli cetățeni, români și maghiari deopotrivă, au sărbătorit împreună Ziua de 15 Martie 1848. „În ultimul secol, județul Hunedoara a constituit un model de conviețuire interetnică pașnică și de conlucrare pentru interesul general al tuturor cetățenilor din județul nostru”a declarat Attila Dezsi, fostul secretar general al Guvernului şi fost prefect de Hunedoara. Ziua maghiarilor de pretutindeni a început ca în fiecare an la Simeria, unde vicepreşedintele UDMR Hunedoara, Grigorie Burjan a vorbit despre eveni-
www.gazetadedimineata.ro
mentele de la 1848, iar mai apoi au fost depuse coroane de flori la monumentul eroilor paşoptişti amplasat în curtea Bisericii Romano-Catolice. Ulterior, elevii de la Grupul Școlar “Téglás Gábor” din Deva au susţinut un program artistic. La Deva au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din Cimitirul Reformat, la acţiune participând şi reprezentanţi ai județului au care au avut discursuri despre importața evenimentelor Revoluției Pașoptiste. Nu a lipsit nici mesajul prmeierului Victor Ponta, care a fost citit de reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Sorin Vasilescu.. În mesajul său premierul a felicitat comunitatea maghiară, asigurându-i că în calitatea sa va fi un ”partener onest de dialog care apreciază toleranța, moderația, argumentele echilibrate și constructive”. Depunerile de coroane și jerbe de flori precum și programe culturale festive au continuat la Hunedoara și Petroșani. La Lupeni, festivitățile aniversare au debutat la Biserica Unitariană cu un program artistic, urmat de un moment comemorativ la Biserica Romano – Catolică. Participanților li s-au adresat prin discursuri clericii bisericilor maghiare din localitate, consilierul local David Benedekfi președinte al organizației locale a UDMR precum și directorul Direcției pentru Tineret și Sport Lőrincz Széll care a evocat importnța istorică a evenimentelor de la 1848.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
obţinerea unei cantităţi de energie şi a unui preţ corect pe Megawatt, iar apoi fuzionarea cât mai rapidă a Complexului Energetic Hunedoara cu Societatea Naţională a Huilei, procedură ce este întârziată.
„În 28 martie avem Adunarea Generală a Acţionarilor pentru selectarea firmei de consultanţă pentru fuziunea cu Societatea Naţională a Huilei”, a declarat Andronache care a precizat „de acolo (alegerea consultantuluin.r.) sper să facem paşi rapizi astfel încât la finele lunii mai, începutul lunii iunie, să fie gata fuziunea”. Privatizarea Complexului Energetic Hunedoara este abia pe poziţia a treia între priorităţile managerului CEH. Fuziunea dintre CEH şi minele viabile trebuia să se întâmple de câteva luni. La fel de bine, CEH trebuia înfiinţat încă din primăvara anului trecut, însă certificatul de naştere l-a primit abia la începutul lunii noiembrie. După patru luni de funcţionare a complexului hunedorean, guvernanţii au luat prima măsură decisivă în activitatea acestei unităţi- au schimbat directorul numit politic cu un altul, tot social-democrat.
Primarul municipiului Petroşani a semnat Programul comun cu oraşul înfrăţit Varpalota
P
rimarul municipiului Petroşani, Tiberiu IacobRidzi, a semnat, chiar de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, Programul acţiunilor comune cu oraşul maghiar Vapalota pentru anul 2013.
La eveniment a fost prezent şi secretarul adjunct al oraşului Varpalota, Sandor Tamas, cel care este şi preşedintele Comisiei Comune Petroşani-Varpalota. În cadrul întâlnirii, primarul Iacob-Ridzi a vorbit despre relaţia deosebită dintre cele două municipalităţi, aflată în cel de-al cincisprezecelea an, despre schimbul de experienţă dintre funcţionarii publici, despre vizitele efectuate de copiii din cele două localităţi, precum şi despre relaţiile interpersonale foarte bune. De partea cealaltă, Sandor Tamas a apreciat că relaţia cu municipiul Petroşani este deosebită, iar orice vizită la Petroşani este o vizită între prieteni.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
10
Gaz eta de Dim ineaţă Luni , 18 Martie 20 1 3
www.gaze taded imineaţ a.r o
Actual
Pandurii-Iaşi 3-1.
Gorjenii speră în continuare la locul al II-lea al Ligii I
P
andurii au obţinut, sâmbătă, trei puncte importante în clasamentul care la final va decide echipele ce vor participa în cupele europene. Elevii lui Cristi Pustai s-au impus, pe teren propriu, în faţa fotbaliştilor de la Iaşi, asta după ce săpămâna trecută au fost învinşi de gălăţeni. Antrenorul gorjenilor a făcut schimbări faţă de partida cu Oţelul, astfel că Răduţ a fost lăsat pe banca de rezerve după penaltyul ratat în urmă cu o săptămână. Cei 4.000 de suporteri veniţi la stadion s-au întrebat dacă a fost cea mai bună soluţie. Fotbaliştii de la Pandurii au arătat nervozitate în primele minute. Cu toate acestea, Nistor a deschis scorul cu un şut de mare jucător. Nici ieşenii lui Ciobotariu nu s-au predat uşor. Mihălăchioaie l-a învins pe Mignote, astfel că la pauză tabela arăta 1-1. Repriza a doua nu a însemnat însă decât un galop de sănătate al gazdelor, care au rezolvat meciul în doar trei minute: Lemnaru şi Matulevicius au marcat pentru cele trei puncte şi Pandurii speră în
www.gazetadedimineata.ro
continuare la locul doi. Pustai anunţă şedinţe la echipă: "Suntem în obiectiv, iar jucătorii trebuie să înţeleagă că putem juca în Europa" Pandurii şi-au revenit după eşecul de la Galaţi şi au trecut fără probleme de Iaşiul lui Ciobotariu. Cristi Pustai este la a treia victorie pe banca gorjenilor şi anunţă şedinţe la echipă afirmând că "jucătorii trebuie să înţeleagă că putem juca în Europa". "Ne pare rău că am pierdut puncte la Galaţi, dar suntem în obiectiv. Urmează o perioadă în care trebuie să ne analizăm evoluţia din acest început de campionat. În aceste 10 zile trebuie să le ridicăm jucătorilor moralul şi să-i facem să înţeleagă că putem juca în cupele europene. Noi sun-
www.gazetadedimineata.ro
tem singurii adversari ai noştri, noi am greşit la Galaţi, trebuie să ne vedem de meciurile noastre", a declarat Pustai la Digi Sport. ECHIPELE DE START: PANDURII: Mingote Unguruşan, Viera (cpt), Rada, Nicoară - Nistor, Anton - Voiculeţ, Predescu, Lemnaru - Matulevicius. Rezerve: Lazar - Pleaşcă, Rusu, Răduţ, Popin, C. Cristea, Băcilă Antrenor: Cristi Pustai. CSMS IAŞI: Irimia Mihălăchioaie, Creţu, Tincu (cpt), Vladu - Milea, Straton - Moutinho, Tudor, Ţigănaşu - Herghelegiu. Rezerve: Bălan, Ciucur, Nalaţi, Onofraş, Avrămia, Semenenko, Gado. Antrenor: Liviu Ciubotariu.
www.gazetadedimineata.ro
Vilă mistuită de flăcări la Rânca
A
coperişul, mansarda, obiecte de mobilier şi aparatura electrocasnică aflate într-o casă de vacanţă din zona montană Rânca au ars în urma unui incendiu izbucnit cel mai probabil din cauza efectului termic degajat de coşul de fum.
Trei autospeciale de stins incendii cu apă şi spumă, încadrate cu un ofiţer şi 15 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tg-Jiu, sprijiniţi de către o autospecială au intervenit sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de vacanţă, proprietatea lui Adrian U. Timp de aproximativ două ore, pompierii militari şi voluntarii s-au luptat cu flăcările, pe un frig cumplit la - 10 grade C şi un vânt care sufla puternic pentru a preveni propagarea incendiului la celelalte case de vacanţă aflate la mică distanţă de cea afectată de incendiu. În urma incendiului a ars acoperişul casei de vacanţă şi mansarda acesteia construite din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 120 mp., obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi electronică şi obiecte de îmbrăcăminte. În casa de vacanţă nu erau turişti cazaţi, proprietarul fiind singura persoană prezentă în momentul izbucnirii incendiului, acesta
www.gazetadedimineata.ro
reuşind să părăsească locaţia înaintea propagării incendiului la interiorul acesteia. Cauza probabilă a incendiului este „Efectul termic degajat de coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile”. Incendiu şi la Slivileşti
Pompierii au fost solicitaţi să intervină şi la Slivileşti. Două echipaje cu nouă subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Motru, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale, în comuna Slivileşti, sat Strâmtu. În urma incendiului au ars acoperişul adăpostului de animale pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp., un perete din lemn pe circa 2 mp. şi 200 kg fân aflat depozitat în aceeaşi incintă. Cauza probabilă a incendiului este „Efectul termic degajat de o ţigară aprinsă, aruncată la întâmplare”.
www.gazetadedimineata.ro
Costin SOARE
www.gazetadedimineata.ro
G a z e t a d e D i m in e a ţă Luni, 1 8 M a r t i e 2 0 1 3
Henţ cu mâna
A înviat mortu`!
S-a terminat aventura Stelei în Europa. Oarecum, era de așteptat. Prea i-au văzut mulți pe oamenii lui Rafa Benitez căzuți, după înfrângerea lui Chelsea de la București. Au zis de Torres că-i terminat. Ei uite, „mortul” ăla de Torres le-a închis gura unora care în loc de „Stamford Bridge”, au ajuns la Muntele Athos. Referitor la
1919. Înfiinţarea echipei C.A.M.P. (Jiul) WINKLEHNER,
Un preşedinte cu dragoste de sport
fie la m a in gr
lui Hazard sau Mata. Diferența de clasă și concept a făcut ca Chelsea să revină incredibil după pauză. Și uite așa, cu un 3-1 scurt, sec și suficient, Chelsea a învins Steaua, o stea care ar putea continua visul din toamnă. Chiar mai sus, în Champions League. Încălzirea a fost făcută. Pagină realizată de Genu Tuţu
Mereu pentru fotbal
Deși de-a lungul carierei Damian Militaru (46 ani) a jucat la un înalt nivel în primul eșalon și chiar în cupele europene, cu Steaua, el este foarte aproape și de ce se întâmplă acum în zona inferioară a fotbalului, acolo unde se află Jiul Petroșani. Având două grupe de copii, Damian Militaru este și un fidel spectator la meciurile din Liga a IV-a Hunedoara.
ut
În vara anului 1919, când lucrurile se mai aşezaseră după devastatorul război şi Unirea din decembrie 1918, este luat taurul de coarne. Un om cu o personalitate printre cei din minerit, Ioan Winklehner, inginer de profesie, se distinge în această perioadă, mai ales prin diplomaţia de care dă dovadă cu privire la rezolvarea plăţilor la timp către mineri. Aflat în funcţia de director tehnic al societăţii „Salgo Tarjan” din anul 1911, el rămâne pe acelaşi post şi la Societatea „Petroşani”, iar între 1921-1928, director la Direcţia Minelor Valea Jiului. Era un remarcabil negociator, în perioada grevelor, între administraţie şi prestatori, având şi un spirit economic şi edilitar. A efectuat studii de antropologie în Egipt, iar la Petroşani a fost cel care a contribuit la
finanţarea şi îmbunătăţirea clădirii Bisericii Romano-Catolice în perioada 1922-1923 (pe lângă actuala şosea de tranzit), construită în 1919. Petroşaniul avea în 1919 circa 7.800 locuitori. Ioan Winklehner se va implica în organizarea fotbalului, la Petroşani, punând bazele unei echipe de fotbal, sprijinit fiind şi de Iosif Ladany, secretar la Direcţia Minelor, precum şi de o serie de animatori ai vremii, printre care îi amintim (nu le putem spune chiar antrenori...) pe Krausz, Mille, Nagy, Kovezdi, Keiling sau Spitzer, iar ca jucători, pe Cornea, Babei, Kuna, Ocsofsky, Grava, Horvath, Heintz sau Munkacs. Echipa care a primit numele de CLUBUL ATLETIC AL MINERILOR PETROŞANI (C.A.M.P.) a început să susţină partide cu caracter amical prin localităţile din zonă, Haţeg, Simeria, Hunedoara sau Deva. S-a reuşit chiar şi construirea unei arene sportive, în 1922, inaugurarea fiind făcută cu ocazia unei partide în compania unei echipe din Sibiu.
Foto
2013, anul în care se împlinesc 100 de ani (1913) de la prima atestare a practicării în mod organizat a unui sport în Valea Jiului, respectiv fotbalul la Petroşani
Steaua, jos pălăria! Am sperat în mai multe rânduri că vom putea răpune fiara londoneză. Dar „albaștrii” de pe Tamisa și-au luat notițele necesare la București și n-au mai repetat greșelile din România. De data asta, Tănase, Szukala sau Chipciu și-au încurcat coechipierii, iar Bourceanu și Pintilii n-au fost, totuși, creați să le țină piept
Sport
Fotbal, Liga a V-a Hunedoara, Seria 1, ed. 2012-2013 – retur Etapa a 12-a, 24 mar. 2013 Minerul Teliuc Sargeția Bretea Română Cetate Răchitova Stă Unirea Gen.Berthelot Măgura Pui Agrocompany Băcia Narcisa Sălașul de Sus Dacia Boșorod AS Sântămăria Orlea Unirea Șoimuș Cerna Lunca Cernii
Etapa a 15-a, 14 apr. 2013 Dacia Boșorod Unirea Gen.Berthelot AS Sântămăria Orlea Stă Narcisa Sălașul de Sus Minerul Teliuc Măgura Pui Cerna Lunca Cernii Cetate Răchitova Sargeția Bretea Română Agrocompany Băcia Unirea Șoimuș
Etapa a 14-a, 7 apr. 2013 Cerna Lunca Cernii Minerul Teliuc Narcisa Sălașul de Sus Unirea Gen.Berthelot Agrocompany Băcia Unirea Șoimuș
Etapa a 17-a, 28 apr. 2013 Agrocompany Băcia Stă Dacia Boșorod Minerul Teliuc AS Sântămăria Orlea Cerna Lunca Cernii Narcisa Sălașul de Sus Sargeția Bretea Română Măgura Pui Cetate Răchitova Unirea Gen.Berthelot Unirea Șoimuș
Etapa a 13-a, 31 mar. 2013 AS Sântămăria Orlea Agrocompany Băcia Narcisa Sălașul de Sus Unirea Gen.Berthelot Măgura Pui Stă Cetate Răchitova Minerul Teliuc Sargeția Bretea Română Cerna Lunca Cernii Unirea Șoimuș Dacia Boșorod
Cetate Răchitova Măgura Pui Stă AS Sântămăria Orlea Dacia Boșorod Sargeția Bretea Română
Etapa a 16-a, 21 apr. 2013 Sargeția Bretea Română Măgura Pui Cerna Lunca Cernii Narcisa Sălașul de Sus Minerul Teliuc AS Sântămăria Orlea Dacia Boșorod Stă Unirea Gen.Berthelot Agrocompany Băcia Unirea Șoimuș Cetate Răchitova
11
Etapa a 18-a, 12 mai 2013 Cetate Răchitova Narcisa Sălașul de Sus Sargeția Bretea Română AS Sântămăria Orlea Cerna Lunca Cernii Dacia Boșorod Minerul Teliuc Agrocompany Băcia Unirea Gen.Berthelot Stă Unirea Șoimuș Măgura Pui
Etapa a 19-a, 19 mai 2013 Unirea Gen.Berthelot Minerul Teliuc Agrocompany Băcia Cerna Lunca Cernii Dacia Boșorod Sargeția Bretea Română AS Sântămăria Orlea Cetate Răchitova Narcisa Sălașul de Sus Măgura Pui Unirea Șoimuș Stă Etapa a 20-a, 26 mai 2013 Măgura Pui AS Sântămăria Orlea Cetate Răchitova Dacia Boșorod Sargeția Bretea Română Agrocompany Băcia Cerna Lunca Cernii Unirea Gen.Berthelot Minerul Teliuc Stă Unirea Șoimuș Narcisa Sălașul de Sus
12
G a z e t a d e D im i n e aţă Luni, 1 8 M a r ti e 2 0 1 3
Actual
Iubirea, recunoştiinţa şi gândurile exprimate printr-o floare
Florarii din spatele buchetelor personalizate trăiesc emoţia mesajului transmis
O meserie veche care implică multă muncă şi pasiune. Florarul trebuie să reuşească prin buchetele şi aranjamentele florale să mulţumească atât cumpărătorul care doreşte să transmită emoţii şi gânduri şi totodată şi pe cel care primeşte florile şi care trebuie să se bucure şi să simtă mesajul transmis. Trandafiri sau orhidee, buchete viu colorate sau roşii ca iubirea, flori pentru persoana dragă sau flori pentru iubita, flori pentru persoana pe care o simpatizam dar, din păcate încă nu ne găsim cuvintele să-i spunem că zilnic ne gândim numai la ea. Ce poate fi mai frumos decât să trimitem flori unei persoane? Dar ce poate fi mai frumos decât să trimitem un buchet personalizat în care să punem cu grijă fiecare plantă şi să adăugăm un mesaj scris? Persoana care primeşte flori va aprecia exclamaţiile celor din jur referitoare la aspectul şi designul florilor. Ştim cu toţii că florile de primăvară sunt frumoase şi au un miros plăcut. Schimbarea anotimpurilor are un profund efect asupra
vieţii plantelor şi animalelor. Primăvara este momentul de reînnoire a vieţii plantelor. Natura se trezeşte la viaţa primăvara iar florile înfloresc. Acest anotimp este un moment minunat al anului pentru flori, în special pentru bulbii de flori de primăvară. Primăvara răsar frunze noi şi flori la toate plantele şi la copaci. Ziua creşte în perioada de primăvară, şi în multe ţări, oamenii sărbătoresc diferite festivaluri de primăvară. Angajaţii unei florării din Petroşani încearcă să satisfacă şi cele mai rafinate gusturi ale clienţilor, oferindu-le buchete de flori, coşuleţe frumos decorate şi multe alte surprize pentru orice eveniment important din viaţa lor. „Florile elegante, colorate fascinează mintea oricui. Florile sunt elemente decorative superbe şi cadouri perfecte pentru cei dragi. În principal folosim flori şi plante exotice pentru a împleti buchete şi aranjamente florale, şi suntem încântaţi că putem fi alături de clienţi în momentele importante ale vieţii lor, la evenimentele pe care le sărbătoresc. Azi am
Pentru cei care doresc să facă un cadou care să rostească de la sine tot ce ar vrea să ştie persoana iubită, este important să se cunoască semnificaţia culorilor, astfel încât să poată transmite sentimentele întrun mod adecvat. Fiecare culoare este legată de anumite emoţii şi trăiri sufleteşti. Ele exprimă un sens de relaţii :
Galben : o floare galbenă este un simbol al fericirii, prietenie, entuziasm, de lux, succes, mândria şi trădarea. Această culoare reprezintă, de asemenea, gelozie.
Roşu: o floare roşie este preferata tinerilor, deoarece reprezintă o esenţă a emoţiilor, cum ar fi dragoste şi pasiune. Este, de asemenea, un simbol de curaj, dorinţă, admiraţie,
adăugat în lista noastră de aranjamente flori un nou aranjament care să ne sugereze bucuria primăverii şi apariţia fluturilor şi al insectelor. Un aranjament floral pentru a transmite bucurie şi veselie, putem oferi acest aranjament pentru a trezi sentimente calde şi prietenie. Irisul şi trandafirii îmbină plăcut mai multe culori astfel încât bucuria trăită de cel care îl priveşte să fie atinsă, un fluture portocaliu şi o gărgăriţă viu colorată întregesc momentul surprins de florar.”, a declarat pentru GDD, Dana, angajata Florăriei Flower Power din Petroşani. Deşi mulţi oameni sunt tentaţi să creadă că cele mai multe flori sunt cumpărate de bărbaţi, se înşeală. Angajaţii florăriei spun că femeile sunt cele care vin să cumpere buchete sau ghivece pentru ocazii speciale. „Bărbaţii care cumpără flori sunt în special cei îndrăgostiţi care vin sporadic să comande câte un trandafir sau un buchet deosebit pentru fiinţa iubită, în rest, înclusiv pentru 1 şi 8 martie, femeile sunt cele care au cumpărat cele mai
constanţă şi respect. O floare roşie este un semn de tinereţe şi entuziasm.
Orange: poţi reprezenta dragostea ta puternică, sau satisfacţia de a atinge succesul printr-o floare portocalie. Este un semn de dorinţă şi entuziasm. Această culoare vibrantă transmite satisfacţie, încredere şi pasiunea pentru viaţă. Verde: această culoare răcoritoare reprezintă rezistenţă, tinereţe, sănătate şi noroc. Florile verzi transmit un mesaj de plăcere, reînnoire şi optimism. Alb: culoare albă în sine este un simbol al păcii şi purităţii. Dacă vă întrebaţi care este simbolul acestei culori, veţi primi răspunsul că acesta este un semn de puritate, umilinţă, inocenţă şi linişte. Ea reprezintă
multe flori”, a adăugat Dana. Şi pentru a se adapta cererii de pe piaţă, această florărie se ocupă şi de organizarea evenimentelor, respectiv nunţi, botezuri, zile onomastice sau majorate. „Avem şi o gamă largă de lumânări pentru nuntă sau botez, pe care putem să le împodobim în funcţie de cererea clienţilor noştri, avem mărturii, ornamente specifice pentru tort, cutii pentru cadouri şi multe alte accesorii cerute la evenimente. De aseme-
sentimentele cereşti, pioşenie şi sinceritate. Florile albe transmit eleganţă şi modestie.
Roz: rozul este o culoare a dragostei şi, prin urmare, oferind o floare roz îţi exprimi dragostea şi pasiunea pentru o altă persoană. O floare roz este un simbol al delicateţei, blândeţei, al harului, admiraţiei şi încrederii. O floare roz închis simbolizează sinceritatea şi recunoştinţa.
Lavanda: o floare lavandă reprezintă frumuseţe, singurătate şi admiraţie. Florile de levănţică sunt un semn al harului, rafinamentului şi eleganţei. Florile de
nea, participăm la împodobirea sălii şi bisericii la nuntă sau botez. În ziua de astăzi, clienţii nu se uită la preţ cât se uită la calitate, ei sunt conştienţi că anumite momente sunt unice în viaţă şi vor ca acestea să fie de neuitat”, a mai adăugat Dana. Reprezentanţii Florăriei Flower Power mai spun că încearcă să vină pe piaţă cu o gamă largă de produse, încărcate nu doar cu flori ci şi cu multă personalitate. Rodica MUNTOI MÎRZA
lavandă transmit un mesaj de frumuseţe feminină.
Piersic roz: dacă doriţi să-şi exprime simpatia ta, prietenia, recunoştinţa sau blândeţea, puteţi oferi o floare roz piersică.
Violet: această culoare este asociată cu regalitatea şi ceremonia. Florile violet sunt un semn de mândrie, demnitate şi de succes. Florile purpurii reprezintă admiraţia şi realizarea. Albastru: florile albastre pot reduce stresul şi grijile. Ele reprezintă seninătate, deschidere şi pace. O floare albastră oferă un efect de răcire. Este un cadou perfect care promovează muza unui artist, poet sau muzician. Florile albastre poate fi un cadou unic pentru a impulsiona inspiraţia.
Prin cunoaşterea sensului exact al culorilor, puteţi oferi o floare elegantă de culoare corespunzătoare pentru persoana dragă. În acest fel, puteţi face din ziua nunţii, ziua îndrăgostiţilor, sau orice ocazie una foarte specială şi de neuitat.