L
Costel Avram a fost numit şef coordonator al organizaţiilor locale PNL în Valea Jiului
iberalii din cadrul Biroului Judeţean PNL au votat la sfârşitul săptămânii trecute numirea lui Costel Avram în funcţia de şef coordonator al organizaţiilor Locale din Valea Jiului. Decizia nu pare însă să îi deranjeze pe preşedinţii organizaţiilor locale din zonă. <<< Pag.7 Sezonul doi din dosarul „amantul familiei Stoica”
Anul III, nr.312,
12 pagini, Marţi 22 Ianuarie 2 0 1 3 , P r e ţ 1 l e u
P
Adrian Sucilă şi Mihaela Stoica, cercetaţi pentru pornografie infantilă
oliţistul din Vulcan acuzat de act sexual cu un minor riscă din nou arestul preventiv, de data aceasta pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice. Poliţistul Adrian Sucilă, recent eliberat din Penitenciarul de la Aiud, a fost ridicat luni dimineaţă de BCCO Alba chiar de la secţia de Poliţie a municipiului Vulcan unde începuse serviciul de câteva zile. Alături de Sucilă, BCCO a ridicat-o şi pe Mihaela Stoica, fiica fostului viceprimar din Vulcan. <<< Pag. 5 Contractul colectiv de muncă al minerilor, actul disputat de formaţiunile sindicale
Sindicaliştii din minerit nu sunt siguri că au contract colectiv de muncă
Ministerul a dat tonul... banii s-au dus la Voineasa. Valea Jiului să mai aştepte
Voineasa stă singură pe talerul investiţional. Valea Jiului are nevoie de trei staţiuni ca să o echilibreze
C
ele trei staţiuni montane din Valea Jiului Straja, Parâng şi Pasul Vâlcan - au primit în trei ani, cu un milion de lei mai mult decât sumele investite într-un singur proiect investiţional. Staţiunea Voineasa, „noua regină” a staţiunilor turistice din România a surclasat, financiar, fără drept de apel trei unităţi turistice. <<< Pag. 8
NU rata azi!
C
ontractele Colective de Muncă de la nivelul Societăţii Naţionale a Huilei şi de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului sunt puse sub semnul întrebării de către unii dintre liderii de sindicat, pentru că poartă semnătura Sindicatului Muntele. Contractul aflat în vigoare este cel prelungit anul trecut de Sindicatul Muntele, reprezentativ la nivelul CNH şi conducerea Companiei. Potrivit OUG 68/2012, personalul de la CNH preluat de SNH şi SNÎMVJ, societăţi desprinse din CNH, beneficiază de drepturile si obligaţiile acelui contract. <<< Pag. 3 www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
Suplimentul
ARENA
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
2
Diverse
Au furat din curţile vecinilor dar au fost prinşi
Au poftit la bunurile vecinilor însă au sfârşit în beciul poliţiei. Primul caz a fost înregistrat de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Tismana care au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în noaptea de 19 spre 20 ianuarie, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în gospodăria sa, iar dintr-o magazie i-au sustras mai multe bunuri. A fost efectuată cercetarea la faţa locului de echipa operativă constituită la nivelul subunităţii, ocazie cu care s-a constatat că autori necunoscuţi au pătruns în magazie prin dislocarea a doi lănteţi din acoperiş, de unde au sustras mai multe bunuri. În urma investigaţiilor efectuate, au fost identificaţi autorii furtului, M.D., de 48 ani, din localitate şi concubina acestuia B.A., de 42 ani, din comuna Bîlteni, judeţul Gorj, care au vândut bunurile sustrase lui T.D., de 39 ani, din oraşul Tismana, de unde au fost ridicate şi restituite părţii vătămate. În cauză a
G a z e t a d e D im i n e a ţă Marţi , 2 2 I a n u a r i e 2 0 1 3
www.gaze tade dimineaţ a. ro
fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Duminică seara, poliţiştii din Stoina au fost sesizaţi de un localnici de 55 ani, din comuna Căpreni, judeţul Gorj, despre faptul că în locuinţa numitului C.I., de 55 ani, din localitate, a pătruns numitul V.F., de 49 ani, din aceeaşi localitate, cu scopul de a sustrage bunuri, proprietarul imobilului nefiind la domiciliu. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul secţiei şi Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti care l-a surprins pe V.F., ascuns sub o masă într-una din ca-
merele imobilului, efectuând cercetarea locului faptei. În urma cercetării, s-a constatat că autorul a pătruns în locuinţă prin spargerea unui geam de la una din ferestrele locuinţei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de furt calificat.Ieri, bărbatul de 49 ani, din comuna Căpreni, a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat fiind introdus în arestul I.P.J. Gorj, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă.
Vanzări auto...
Vand opel Corsa B, an fabricatie 1994, distributie schimbata, cauciucuri iarna + vara, masina se prezinta intr-o stare foarte buna. Relaţi la telefon: 0765591522.
Arestat după ce i-a întins o capcană unui căprior
Leşul a fost descoperit în laţuri de un vânător din comuna Căpreni din Gorj, care a anunţat imediat Poliţia. În urma cercetărilor, oamenii legii au găsit şi braconierul, un bărbat de 53 de ani, din localitate. Pentru că nu se afla la prima abatere, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore. Procurorii au decis, duminică seara, să-l cerceteze în libertate. Căpriorul protejat de lege a fost găsit mort sâmbătă, la orele prânzului, de un vânător care desfăşura acţiuni de depistare a capcanelor montate neautorizat în Fondul de Vânătoare de pe raza satului Brăteşti, din comuna Căpreni. Acesta a sunat imediat la 112 pentru depistarea celui care a amplasat laţurile în zonă. Oamenii
legii au reuşit să dea de urma braconierului, pe care l-au şi reţinut pentru 24 de ore. Căpriorul a fost predat reprezentanţilor Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Gorj, pentru continuarea cercetărilor. Prejudiciul nu a fost estimat deocamdată. În urma investigaţiilor s-a stabilit că suspectul, în
vârstă de 53 de ani, din comuna Căpreni, avea acasă mai multe laţuri. Tot oamenii legii au stabilit că acesta a mai ucis căprioare şi în 2011, dar nu s-a speriat de amendă, motiv pentru s-a dispus încătuşarea sa. După o noapte de arest, procurorii de la TârguCărbuneşti au decis să-l cerceteze în libertate.
Comemorare
Benone A fost odată un copil frumos, Un pui de moţ din Bucium, din Poieni S-a ridicat apoi flăcău vânjos, Un Brad înalt din Munţii Apuseni Fiu de băieş şi plugari români, Cu chipul blând şi cugetul curat. A moştenit din moţii cei bătrâni. Tot darul de miner adevărat.
A fost lipit de omul necăjit, A ajutat tot omul la impas. Sunt mii de oameni ce l-au îndrăgit, Şi pentru ei “Benone” a rămas. Avea ceva din mândrul crăişor, Chipul frumos şi gândul hotărât.
El va rămâne-n mintea tuturor, Pildă de om şi nu numai atât.
Acum ne-am strâns jelind la copârşeu, O mică parte din ortacii lui. Cât vom mai fi ne-om aminti mereu. De cel ce-a fost şi astăzi iată nu-i. Măicuţa ta bătrână te jelea, Puiul meu pui a zis printre suspine. De ani împovăraţi cum este ea, Tot a venit Benone, pân’ la tine. Ca vechii Daci durerea mi-o ascund, Acum când mă despart şi eu de tine. De dragoste în suflet mă pătrund Acum când pleci Benone de la mine. Ing. Cornel Burlec
Poliţiştii hunedoreni, locul trei pe ţară la numărul infractorilor găsiţi
Din analiza indicatorilor privind volumul activităţii poliţiştilor hunedoreni comparativ cu mediile naţionale, reiese faptul că I.P.J Hunedoara se situează, în anul 2012, pe locul trei la nivel naţional în privinţa numărului de autori de infracţiuni identificaţi şi faţă de care s-a început urmărirea penală. În cursul anului 2012, eforturile profesionale ale poliţiştilor s-au concretizat într-un număr mare de dosare soluţionate şi de persoane cercetate, în recuperarea unui procent ridicat al prejudiciului cauzat prin comiterea diferitelor infracţiuni. Astfel, statisticile arată că s-a intervenit în 3.750 de cazuri de infracţiuni sesizate, au fost cercetate 1280 de persoane pe numele cărora s-a dispus începerea urmăririi penale şi în 160 de infracţiuni stradale cu privire la care poliţia a fost sesizată. Interpretând datele statistice referitoare la activitatea poliţiştilor hunedoreni în anul 2012, putem afirma că acestea s-au www.gazetadedimineata.ro
situat peste media pe ţară în activitatea de soluţionare a infracţiunilor, cea mai mare parte a sesizărilor cetăţenilor fiind finalizate prin identificarea şi tragerea la răspundere penală a făptuitorilor. În cursul anului 2012, poliţiştii hunedoreni, sub coordonarea procurorilor, au reuşit identificarea autorilor în toate cazurile de infracţiuni cu violenţă cu urmări grave, respectiv omoruri, tentative de omor, lovituri cauzatoare de moarte, vătămări corporale grave. Totodată, au destructurat patru grupări infracţionale care săvârşeau infracţiuni de şantaj, înşelăciuni, tâlhării şi spargeri de biserici, au localizat
www.gazetadedimineata.ro
şi arestat 24 persoane urmărite internaţional de autorităţile altor state pentru infracţiuni de furt, tâlhărie, înşelăciune, proxenetism, trafic de minori şi au recuperat o mare parte din prejudiciul cauzat prin comitere diferitelor infracţiuni contra patrimoniului privat sau a Patrimoniul Cultural Naţional. Un alt fapt pozitiv care reiese din datele statistice este acela al scăderii numărului de evenimente grave înregistrate pe drumurile publice din judeţ, acesta fiind al treilea an consecutiv în care Serviciul Rutier Hunedoara înregistrează scăderi la toţi indicatorii de analiză a riscului rutier. Rodica Muntoi Mîrza
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
G a z e t a d e D im i n e a ţă M a r ţ i , 2 2 I a n u a r i e 2 0 1 3
Actual
Contractul colectiv de muncă al minerilor, actul disputat de formaţiunile sindicale
3
Sindicaliştii din minerit nu sunt siguri că au contract colectiv de muncă
C
ontractele Colective de Muncă de la nivelul Societăţii Naţionale a Huilei şi de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului sunt puse sub semnul întrbării de către unii dintre liderii de sindicat, pentru că poartă semnătura Sindicatului Muntele. Contractul aflat in vigoare este cel prelungit anul trecut de Sindicatul Muntele, reprezentativ la nivelul CNH şi conducerea Companiei. Potrivit OUG 68/2012, personalul de la CNH preluat de SNH şi SNÎMVJ, societăţi desprinse din CNH, beneficiază de drepturile si obligaţiile acelui contract. Liderul nou înfiinţatului sindicat de la Mina Petrila, Cătălin Cenuşe susţine că minerii de la societatea de închidere nu au Contract Colectiv de Muncă. “Nu avem la această oră un Contract Colectiv de Muncă. Cel care este, este ilegal pentru că este semnat de Sindicatul Muntele. Nu sunt de acord cu aceasta. Nu mă poate reprezenta Petre Nica”, a declarat Cătălin Cenuşe, liderul de la Sindicatul Noi Orizonturi. Acesta admite însă că la
Cătălin Cenuşe
momentul în care Sindicatul Muntele şi administraţia CNH au prelungit anul trecut CCM-ul până la 31 decembrie nici nu exista ca formaţiune sindicală. Domokoş Laszlo, sindicalist în cadrul acleiaşi Societăţi Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, spune însă că actualul CCM este perfect legal. ”Actualul CCM este perfect legal. A fost semnat în momentul în care eram toţi în CNH, de către Sindicatul Muntele şi administraţia Companiei. Ulterior din CNH s-au desprins, prin OUG 84 şi 119 (prin care se înfiinţează două noi societăţi comerciale) Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului şi Societatea Naţională a Huilei. Ordonanţa 68 spune că
Domokoş Laszlo, Petre Nica
cele două noi societăţi preiau personalul de la CNH cu drepturile şi obligaţiile din Contractul Individual de Muncă şi din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil. Astfel şi SNH şi SNÎMVJ au preluat drepturile şi obligaţiile din acel contract, până la nivelul celor două societăţi se vor renegocia alte contracte”, a declarat Domokos Laszlo, pentru Gazeta de Dimineaţă. Potrivit acestuia renegocierea CCM poate fi făcută la orice oră dacă administraţia sau sindicatele doresc acest lucru. Petre Nica, liderul de la Sindicatul Muntele, adică acel sindicat care apare ca semnatar al CCM aplicabil la SNH şi SNÎMVJ spune că înainte de a face afirmaţii,
cei care vorbesc ar trebui să se documenteze. ”Nu îl cunosc pe acest Cenuşe, dar îmi este cunoscută afirmaţia cum că nu este valabil sau legal CCM în baza căruia salariaţii din mineritul din Valea Jiului îşi desfăşoară activitatea pentru că am auzit-o nu o dată de la oameni care nu au nimic de a face cu mineritul, Radu Voina, de la oameni care nu mai au nimic de a face cu mineritul, Zoltan Lacataş. Dacă nu au cunoştinţele necesare pe care ar trebui să le aibă un lider de sindicat, să consulte OUG 68/2012. Dacă nici atunci nu înţeleg, să facă rost de numărul meu de telefon. Sunt profund dezamăgit că s-a
mai născut încă un lider de sindicat care crede că prin decimarea mişcării sindicale va salva mineritul profitând de neajunsurile şi nemulţumirile îndreptăţile ale salariţailor”, a declarat Petre Nica, preşedinte Sindicatul Muntele. O eventuală renegociere a CCM la nivelul celor două societăţi ce s-au desprins din CNH ar fi aproape imposibilă. Asta pentru că nu există sindicate reprezentative întrucât şi Sindicatul Huila Valea Jiului de la SNÎMVJ a fost contestat la înfiinţare, la fel cum a fost contestată şi reprezentativitatea Munetele la nivelul CNH. Mihaela MIHAI
Directorul de la Grupul Şcolar Lupeni, schimbat din funcţie
F
ost inspector şcolar, până ieri - luni, director de liceu, Ilie Pârvan a fost înlocuit şi din noua funcţie deţinută. În urmă cu câteva luni, Ilie Pârvan a fost numit director la Grupul Şcolar Industrial Minier Lupeni. De luni, a pierdut şi această funcţie.
După ce, în luna august a anului trecut, Ilie Pârvan a fost înlocuit din funcţia de inspector şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Judeţean Hunedoara, acesta a fost numit director la Grupul Scolar Industrial Minier Lupeni. Se pare însă că acest mandat s-a dovedit a fi cu mult mai scurt decât cel de inspector adjunct. În cursul zilei de luni, Pârvan a fost din nou schimbat din funcţie. Funcţia de conducere i-a revenit unui liberal, Gheorghe Crâmu, care a ocupat mai mult timp postul de director la Grupul www.gazetadedimineata.ro
Şcolar Industrial Minier din Lupeni în anii anteriori. „Într-adevăr, în cursul zilei de luni, directorul Ilie Pârvan a fost înlocuit din funcţia de director cu Gheorghe Crâmu. Nu pot să stiu care sunt motivele care au stat la baza acestei schimbări, pentru că nu fac parte din Consiliul de Administraţie. Tot ce pot este să confirm această înlocuire din funcţie”, spune Marta Mate, purtător de cuvât ISJ Hunedoara. Ilie Pârvan este membru PDL şi a fost numit director în actualul mandat al inspectorului şcolar general, şi el agreat de PNL. Rodica Muntoi Mîrza
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
Ilie Pârvan www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
4
w w w .gaz eta dedi m i neaţ a.r o
Diverse
Gazeta de Dimineaţă Marţi , 22 Ianuarie 2013
La mâna Guvernului.
Numărul Un nou val de scumpiri prin solicitărilor modificarea Codului fiscal pentru ajutorul Se anunţă schimbări majore ale modului de impozitare pentru firmele mici şi pentru giganţii care exploatează resursele naturale ale României, precum de urgenţă şi majorarea preţurilor la băuturile este în creştere alcoolice şi la tutun. Toate acestea la Petroşani şi multe altele sunt cuprinse într-un proiect de modificare a Codului Fiscal care va fi prezentat astăzi marţi în şedinţa de Guvern pentru aprobare.
Peste 40 de persoane au venit de la începutul anului să solicite la Serviciul Public Comunitar Local de Asistenţă Socială din Petroşani un ajutor de urgenţă.
Dacă proiectul de modificare a Codului fiscal va fi aprobat astăzi-marţi în şedinţa de Guvern se vor face schimbări majore ale modului de impozitare, a TVAului dar şi a accizelor şi taxelor speciale. Astfel, opţiunea microîntreprinderilor de a plăti impozit pe venit se va trasnsforma în obligaţie. Deci microîntreprinderile nu vor mai putea opta pentru plata impozitului pe profit. Limita veniturilor obţinute pentru care se intră în sistemul microîntreprinderilor este de 65.000 euro pe an. Pentru anul 2013, sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu 1 februarie şi persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie 2012 îndeplinesc condiţiile prevăzute de acest sistem de impunere. Se va majora deducerea suplimentară la calculul profitului impozabil pentru activităţi de cercetare-dezvoltare de la 20% la 50% din cheltuielile eligibile. În cazul stocării electronice a facturilor, inclusiv a celor care au fost convertite din format hârtie în format electronic, nu este obligatorie aplicarea prevederilor Legii nr. 135/ 2007 privind arhivarea documentelor în
www.gazetadedimineata.ro
formă electronică. De asemenea, se stabileşte regimul pe care trebuie să-l aplice beneficiarii operaţiunilor realizate de persoanele obligate să intre în sistemul TVA la încasare sau să părăsească sistemul, pe perioada cuprinsă între data de la care aveau obligaţia să aplice sistemul până la data înregistrării din oficiu şi, respectiv de la data la care aveau obligaţia să înceteze aplicarea sistemului până la radierea din oficiu, în funcţie de informţiile publicate în Registrul Persoanelor Impozabile care aplică sistemul TVA la încasare. Totodată se stabileşte regimul aplicabil în cazul înregistrărilor/radierilor, din eroare, în/din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare, astfel încât aceste erori să nu afecteze persoanele în cauză. Dacă este să vorbim despre accize şi taxe un lucru este cert: preţul băuturilor alcoolice şi a tutunului va fi majorat. Pentru berea la care ponderea gradelor Plato provenite din malţ este mai mică de
www.gazetadedimineata.ro
30%, se va percepe o acciză suplimentară de 10 euro/hl de produs. În acelaşi timp, pentru băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, la care ponderea de alcool absolut (100%) provenită din fermentarea exclusivă a fructelor, sucurilor de fructe şi sucurilor concentrate de fructe este mai mică de 50% se va percepe o acciză suplimentară de 25 euro/hl de produs. Totodată, proiectul vizează creşterea nivelului accizelor pentru bere de la 0,748 euro/hl/grad Plato la 0,8228 euro/hl/grad Plato. Pentru berea realizată de micii producători de bere, acciza va creşte de la 0,43 euro/hl/grad Plato la 0,473 euro/hl/grad Plato. Se propune devansarea cu trei luni a calendarului de creştere a nivelului accizei totale la ţigarete. Majorarea accizei se va produce astfel la 1 aprilie. Noua acciză minimă la mia de ţigarete va fi de 81,78 euro.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
Nici nu am păşit bine în anul 2013, că deja Serviciul Public Comunitar Local de Asistenţă Socială din Petroşani a fost luat cu asalt de persoanele care solicită acordarea unui ajutor de urgenţă. Totuşi angajaţii serviciului spun că nu este o surpriză pentru că acest lucru se întâmplă în fiecare an. “Până acum am primit aproape 50 de cereri pentru acordarea unui ajutor de urgenţă însă plata se va face momentan în funcţie de buget. Cererile vor intra în plată în ordinea în care au fost depuse, după ce au fost aprobate. Noi am făcut anchetele sociale care se impun iar primarul le aprobă”, spune Cristina Mraz, şef SPCLAS Petroşani. De ajutorul de urgenţă o persoană poate beneficia doar o dată pe an, iar pentru a primi ajutorul bănesc aceştia trebuie să pună la dosar acte provenite de la medicul specialist care să ateste faptul că banii vor fi folosiţi pentru medicamente sau tratament. Rodica Muntoi Mîrza
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
w ww . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
G a ze ta d e Dim i ne aţă Marţi , 2 2 I an u a ri e 2 0 1 3
Actual
Sezonul doi din dosarul „amantul familiei Stoica”
5
Judecătoria Adrian Sucilă şi Mihaela Deva are un Stoica, cercetaţi pentru nou preşedinte pornografie infantilă
J
udecătoria Deva are de la începutul acestui an un nou preşedinte. Este vorba despre Flavius Dacian Conta, judecătorul având originile în Valea Jiului. Vicepreşedintele însă nu a fost schimbat.
În urma validării rezultatelor concursului organizat în perioada 21 septembrie - 12 decembrie 2012, pentru ocuparea postului de preşedinte al Judecătoriei Deva, Consiliul Superior al Magistraturii a decis numirea în funcţiei a judecătorului Flavius Dacian Conta. Actualul preşedinte al Judecătoriei Deva a urmat cursurile şcolii primare în Petrila. Tot prin hotărârea CSM, În funcţia de vicepreşedinte a fost reînvestit judecătorul Petronela Negrea Drucan. Atât preşedintele cât şi vicepreşedintele Judecătoriei Deva au fost numiţi în aceste funcţii pentru trei ani, începând din 1 ianuarie 2012. Rodica Muntoi Mîrza
P
oliţistul din Vulcan acuzat de act sexual cu un minor riscă din nou arestul preventiv, de data aceasta pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice. Poliţistul Adrian Sucilă, recent eliberat din Penitenciarul de la Aiud, a fost ridicat luni dimineaţă de BCCO Alba chiar de la secţia de Poliţie a municipiului Vulcan unde începuse serviciul de câteva zile. Alături de Sucilă, BCCO a ridicat-o şi pe Mihaela Stoica, fiica fostului viceprimar din Vulcan.
În urma audierilor de la DIICOT Hunedoara, Adrian Sucilă a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi - marţi, să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. “În sarcina învinuitului Sucilă Dan-Adrian se reţine că a procurat şi deţinut un număr de aproximativ 400 de fişiere de tip imagine, conţinând fotografii cu minori în ipostaze pornografice”, se arată într-un comunicat al DIICOT Hunedoara. Potrivit aceluiaşi document, fiica fostului viceprimar din Vulcan, Mihaela Stoica, “a deţinut mai multe fişiere audio-video, ce reprezentau minori în ipostaze cu caracter sexual explicit”. Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reţinerea pentru 24 de ore a poliţistului care astăzi marţi va fi prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Mihaela Gabriela Stoica va fi cercetată în stare de libertate. Potrivit şefului BCCO Alba, Traian Berbeceanu, Adrian Sucilă www.gazetadedimineata.ro
şi Mihaela Stoica au fost duşi la DIICOT în baza unor mandate de aducere. “Cele două persoane sunt luate în baza mandatelor de aducere emise de DIICOT Biroul Teritorial Hunedoara. Sunt învinuite de săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă. Urmează să fie cercetate şi în funcţie de rezultatul cercetărilor vor fi dispuse măsuri. Data trecută, când învinuitul a fost arestat în altă cauză, au fost ridicate componente informatice şi medii de stocare pe care au fost găsite materiale pornografice produse sau deţinute de către învinuit şi materiale pornografice cu minori”, a declarat luni dimineaţă, Traian Berbeceanu comisar şef BCCO Alba Iulia. Poliţistul din Vulcan, Adrian Sucilă, arestat preventiv în urmă cu şase luni pentru corupere de minori şi act sexual cu un minor, a revenit la serviciu, săptămâna trecută, după ce Tribunalul Hunedoara l-a eliberat sub control judiciar. Comandantul Poliţiei Vulcan, Toma Mihu, declara că lui Adrian Sucilă i se va face o nouă fişă a postului care să respecte noul său statut, urmând să îi fie date atribu-
www.gazetadedimineata.ro
ţii de serviciu care să nu afecteze activităţile specifice poliţistului. Sucilă a reuşit să lucreze doar 4 zile în noua sa încadrare. Următorul termen al procesului în care Adrian Sucilă este judecat pentru act sexual cu un minor şi corupere de minori a fost stabilit de instanţa de la Petroşani pentru 29 ianuarie. Adrian Sucilă a fost arestat preventiv în iulie anul trecut, fiind acuzat că întreţinea relaţii sexuale cu un băiat minor, “fiul unui angajat al Primăriei din Vulcan (viceprimarul de atunci Angela Stoica – n.r.)”. În acest dosar, alături de poliţist este cercetată şi sora victimei, o tânără de 19 ani, pentru complicitate la act sexual cu un minor şi complicitate la corupţie sexuală, care în iulie anul trecut a primit interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Procurorii hunedoreni susţineau, la acea vreme, că tânăra “filma momentele sexuale” consumate între poliţist şi băiat. Totodată, Adrian Sucilă este acuzat şi de furt, deoarece i-ar fi sustras tatălui băiatului cu care avea relaţii sexuale suma de 400 de euro.
O angajată APM Gorj a căzut de la etajul trei
A
scăpat cu viaţă după ce s-a aruncat de la etajul trei al apartamentului în care locuia. Este vorba despre o angajată a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj, în vârstă de 44 de ani, care a ajuns cu multiple leziuni la spital, după acest eveniment. Vecinii, dar şi colegii sunt şocaţi de gestul său şi nimeni nu îşi explică ce a determinat-o să procedeze în acest fel. Medicii spun însă că femeia este cunoscută cu afecţiuni psihice. Incidentul a avut loc ieri dupăamiază într-un cartier din Tg-Jiu. Poliţiştii au fost anunţaţi chiar de către fiul femeii care a sunat disperat la 112. Băiatul a văzut întreaga scenă însă nu a reuşit să mai facă nimic: “poliţiştii au fost sesizaţi de un tânăr de 17 ani despre faptul că o femeie de 44 de ani a căzut de la etajul trei al unui bloc. În cauză au fost începute cercetări pentru vătămare corporal gravă urmând să se stabilească în ce condiţii s-
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
a produs incidentul” a declarat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Vecinii sunt în stare de şoc şi nimeni nu îşi explică de ce s-a ajuns aici: “sunt o familie exemplară. Nu m-aş fi gândit vreodată că e în stare de aşa ceva. Nu ştiu să fi avut probleme la serviciu sau acasă pentru că are un soţ şi un fiu foarte buni”, a declarat o vecină. Femeia de 44 de ani lucra la APM Gorj din 1991: “Este colega noastră de ani de zile şi un bun profesionist. Nu avea probleme la serviciu şi nu înţelegem ce s-a întâmplat”, a precizat Cristina Merfu, purtător de cuvânt al APM Gorj. Femeia a scăpat cu viaţă însă are multiple traumatisme ale organelor interne şi fractura de coloană vertebrală: “este vorba despre o pacientă cu afecţiuni psihice. Are un traumatis de coloană vertebrală şi necesită investigaţii de specialitate la un spital din Bucureşti. Are şanse de supravieţuire”, a declarat Liliana Puiu Crăciun, medic de urgenţă la Spitalul Judeţean Tg-Jiu. Femeia a fost transportată la un spital din Bucureşti având în vedere traumatismele craniene şi ale coloanei suferite în urma impactului cu solul. Costin Soare
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
6
G a z e t a d e D im i n e a ţă M a r ţ i , 2 2 I a n u a r i e 2 0 1 3
w w w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
Actual
Hunedoara.
Se majorează Numărul sancţiunilor aplicate, contribuţia la mai mare decât maşinile verificate 67 de defecţiuni tehnice şi două cazuri de lipsă Inspecţie Tehnică de Periodică. pensiile private Acestea sunt doar câteva dintre neregulile constatate de poliţiştii de la rutieră din Hunedoara în cadrul unei acţiuni comune cu inspectorii RAR. Echipe mixte de la Poliţie Rutieră şi Registrul Auto Român (RAR) au făcut în perioada 10 - 20 ianuarie controale în trafic care au vizat în special starea tehnică a autovehiculelor. În judeţul Hunedoara, au fost controlate peste 500 de maşini şi s-au aplicat 569 de sancţiuni contravenţionale. Oamenii legii au depistat 67 de defecţiunui tehnice, două cazuri în care nu era făcută Inspecţia Tehnică Periodică. Spre surprinderea inspectorilor, niciun autoturism nu a fost fără anvelope de iarnă. Pentru toate contravenţile constatate, s-au reţinut 22 de permise de conducere. Poliţiştii hunedoreni au verificat dacă autoturismele aflate în trafic îndeplinesc condiţiile tehnice pentru a putea circula pe drumurile publice, buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie, a instalaţiei de iluminare sau semnali-
zare, precum şi a reglajului acesteia, legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate. De asemenea, s-a verificat autenticitatea seriilor de identificare a vehicule-
lor, concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, precum şi utilizarea anvelopelor de iarnă şi uzura acestora. Rodica Muntoi Mîrza
Hunedorean accidentat pe trecerea de pietoni
Un bărbat de 71 de ani din Hunedoara a fost rănit uşor după ce un conducător auto neatent l-a accidentat pe trecerea de pietoni. În dimineaţa zielei de sâmbătă, în jurul orei 11:00,
Corneliu J., de 58 de ani, din Hunedoara, în timp ce con-
ducea un autoturism pe Bd. Dacia, la intersecţia cu strada Mihai Viteazu din Hunedoara, la efectuarea virajului la
dreapta, nu a acordat prioritate de trecere pietonului Vasile
Vânzări
Vând spaţiu comercial în Petroşani,strada Maleia – prima construcţie pe stânga mai sus de Insemex. Pretabil, depozitare, punct de desfacere, cu o suprafaţă de 350 mp şi trei nivele. Preţ 99.000 euro negociabil Relaţii la telefon 0722779324
Prestări Servicii
Efectuez non-stop transport
intern şi interaţional cu maşini
MAN şi Mercedes de 3,5 t, 7,5 t şi 24 t la cele
mai mici preţuri.
Relaţii la telefon
0721749069 şi 0763633998.
www.gazetadedimineata.ro
Majorarea procentului aferent pilonului doi de pensii nu ar trebui să afecteze salariile angajaţilor. ”Nu se spune niciunde că va creşte CAS-ul. Cel mai probabil din fondul pentru pensii se va duce mai puţin la stat şi mai mult la pilonul privat”, a declarat, luni, pentru GDD, un contabil. Potrivit proiectului de buget, suma colectată este estimată pentru acest an la 3,05 miliarde de lei. În primele 11 luni ale anului precedent, contribuţiile virate la Pilonul II au însumat 2,3 miliarde de lei, cu o medie lunară de 207,63 milioane de lei, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Nivelul contribuţiei la Pilonul II prevăzut pentru acest an este cu 0,5 puncte procentuale sub calendarul iniţial, după ce în 2009 Guvernul a decis să menţină la 2% pe fondul crizei financiare. Până în 2016, contribuţia ar trebui să ajungă la 6%, potrivit legislaţiei. Primele contribuţii la Pilonul II au fost virate în mai 2008. Pilonul II este denumirea dată sistemului de pensii administrate privat, cu contribuţii definite, obligatorii pentru persoanele de până în 35 ani şi opţionale pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani. Pentru acest pilon, potrivit datelor de pe Ministerul Muncii, banii sunt traşi din contibuţia individuală de CAS.
M., de 71 de ani, care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pietonu-
lui. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe nume-
le şoferului neatent.
Vă sfătuim să nu vă pripiţi în
Horoacopul zilei
luarea unei hotărâri. Este posibil să
aveţi dificultăţi de concentrare şi să
nu reuşiţi să luaţi o decizie inspirată.
Sunteţi în formă şi bine dispus, iar relaţiile cu anturajul sunt excelente.Puteţi avea succes în tranzacţii comerciale şi investiţii financiare. Nu este cazul să vă pierdeţi încrederea. Pur şi simplu, ziua de azi nu este favorabilă afacerilor şi nici comunicării cu persoane importante.
Sunteţi indispus din cauza dificultăţilor financiare pe care le întâmpinaţi şi aveţi tendinţa să vă izolaţi.Vă recomandăm să nu vă angajaţi în activităţi noi
www.gazetadedimineata.ro
Proiectul bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2013 prevede creşterea de la 3.5 la sută la 4 la sută din venitul brut al salariatului a contribuţiei la sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II).
www.gazetadedimineata.ro
Munca din ultima perioadă îşi arata rezultatele azi. Totul se datorează perseverentei şi seriozităţii cu care trataţi problemele.
Se pare că sunteţi irascibil şi vă nemulţumeşte tot ce se petrece în jurul dumneavoastră. N-ar strica să fiţi mai conciliant. Începeţi ziua cu un sentiment
de frustrare, din cauză că şeful va anunţa anularea unei călătorii în
care urma să plecaţi peste câteva zile.
În cursul dimineţii s-ar putea să cunoaşteţi o femeie tânără care va juca un rol important în viaţa dumneavoastră.
www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro
Astăzi sunt favorizate relaţiile cu rudele şi cu prietenii. În prima parte a zilei, vă întâlniţi cu o femeie tânără pe care nu aţi văzut-o de mai mult timp.
Astăzi nu este indicat să vă ocupaţi de afaceri, deoarece şansele de reuşită sunt reduse. De asemenea, vă sfătuim să evitaţi orice fel de speulatii.
O zi foarte bună pe plan profesional. Este posibil să fiţi premiat sau avansat în funcţie. Activitatea intelectuală va aduce mari satisfacţii. Sunteţi nevoit a vă schimbaţi programul în ultimul moment, din cauza unei situaţii neprevăzute la locul de muncă.
www.gazetadedimineata.ro
w w w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
G a z e t a d e D i m in e a ţă M a rţ i , 2 2 I a n u a r i e 2 0 1 3
Costel Avram a fost numit şef coordonator al organizaţiilor locale PNL în Valea Jiului
Liberalii din cadrul Biroului Judeţean PNL au votat la sfârşitul săptămânii trecute numirea lui Costel Avram în funcţia de şef coordonator al Organizaţiilor Locale din Valea Jiului. Decizia nu pare însă să îi deranjeze pe preşedinţii organizaţiilor locale din zonă.
Deşi nu este de nici un an în rândul liberalilor, Costel Avram a fost numit şef organizatoric al Organizaţiilor locale din Valea Jiului. Totul a început săptămâna trecută, în cadrul Sedinţei Biroului Judeţean, la propunerea preşedintelui judeţean al PNL, Mircea Ioan Moloţ, propunere îmbrăţişată de membrii de partid. “Pentru mine propunerea şi numirea mea în această funcţie este onorantă dar în acelaşi timp mă obligă să fac în Valea Jiului o echipă puternică”, spune Costel Avram. Şi preşedinţii organizaţilor locale din Valea Jiului au agreat vestea că vor fi coordonaţi de Avram. Mai mult, aceştia cred că decizia preşedintelui Moloţ este una bine gândită. “Este foarte bine. Domnul Avram este o persoană luptătoare, combatantă şi are experienţă. Este o decizie în urma căreia eu cred că avem numai de câştigat” spune Cristinel Purcaru, preşedinte PNL Lupeni. De aceeaşi părere este şi liderul liberal din Uricani.
Politic
Haralambie Vochiţoiu dă secretariatul Senatului pentru preşedinţia grupului PP-DD
Senatorul de Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu, face schimb de funcţii cu gorjeanul Tudor Barbu care va fi noul secretar al Senatului.
“Este o idee bună pentru că, Costel Avram este un om cu iniţiativă. Cred că este potrivit pentru această funcţie”, spune Constantin Zaharia, preşed. PNL Uricani. Totuşi pe lângă planurile măreţe de coordonator, Costel Avram mai are un ţel. “Voi candida în continuare pentru
postul de preşedinte al organizaţiei locale Petrila, unde în momentul de faţă sunt interimar”, mai spune Costel Avram. Avram a fost dat afară , anul trecut, de către Corneliu Vadim Tudor din PRM şi după câteva luni de pauză politică s-a înscris în PNL. Rodica Muntoi Mîrza
Vochiţoiu a fost anunţat, luni, liderul grupului PP-DD din Senat. Funcţie incompatibilă cu cea de secretar al Camerei Superioare a Parlamentului, motiv pentru care acesta îi va ceda funcţia de secretar senatorului PP-DD de Gorj, Tudor Barbu. Schimbarea va deveni efectivă începând cu data de 4 februarie. Vochiţoiu spune că numirea sa ca şi lider de grup al senatorilo PPDD reprezintă o ”avansare”. ”Astăzi a fost şedinţa în care am fost anunţat lider de grup de conducerea partidului, funcţie ce este incompatibilă cu cea de secretar al Senatului, schimbarea urmând a se face din 4 februarie. Este o avansare. Ca lider al grupului PPDD sunt membru în Biroul Permanent al Senatului, acolo liderii de grup contează, liderul de grup e numărul 1”, a declarat, luni, pentru Gazeta de Dimineaţă, Haralambie Vochiţoiu. Senatorul de Valea Jiului a fost numit în funcţia de secretar al Senatului în luna decembrie a anului trecut. La acel moment spunea că din această poziţie ca încerca să ajute cât de mult poate Valea Jiului şi colegii parlamentari.
Primăria Tg-Jiu asaltată de mii de petiţii
Peste zece mii de petiţii şi reclamaţii au ajuns anul trecut la sediul Primăriei Târgu Jiu. Locuitorii urbei au sesizat diverse probleme pe care municipalitatea le trecuse cu vederea. Telefonul Cetăţeanului a sunat şi el de aproape trei mii de ori. Haite de câini fără stăpân, guri de canal fără capace sau zone fără iluminat public, toate au fost sesizate anul trecut de către târgujieni prin petiţii timise la sediul primăriei. Funcţionarii instituţiei spun că, de fapt, la Centrul pentru Informarea Cetăţenilor au ajuns peste 53 de mii de documente însă doar zece mii au fost petiţii propriuzise. Restul au constat în adrese de la diverse instituţii precum Consiliul Judeţean sau Prefectură. Nu toate reclamaţiile făcute de cetăţeni s-au soluţio-
nat în favoarea petiţionarilor. În topul reclamaţiilor au fost şi nereguli, precum gropile din carosabil sau lipsa apei la robinet. Mulţi dintre târgujieni au preferat să sune direct la telefonul pe care instituţia îl pune la dispoziţie iar cei care nu au găsit rezolvare pentru problemele lor au cerut să vorbească direct cu primarul Florin Cârciumaru. Din păcate, cele mai multe dintre sesizări au vizat, şi la ultimul raport, tot aceleaşi probleme, lucru ce ar trebui să îi pună pe gânduri pe edili.
Anunţ
În vederea întocmirii decontului final necesar plăţii drepturilor cuvenite pentru anul 2012, rugăm toţi pensionarii din sistemul minier, beneficiari de gratuităţi, ca cel târziu până în data de 15 februarie 2013, să prezinte serviciilor financiar-contabile ale sucursalelor la care sunt arondaţi ( minele Petrila, Paroşeni, Uricani ), facturile ENEL aferente consumurilor de până la 31 decembrie 2012. De asemenea rugăm toţi pensionarii care nu şi-au ridicat bonurile de cărbune pentru termoficare, cuvenite pentru anul 2012, să solicite eliberarea lor şi să le depună la societăţile de termoficare în acelaşi termen limită ( 15 februarie 2013 ). Facem precizarea că după expirarea termenului menţionat, nu mai putem accepta documente spre decontare. Ne angajăm să vă informăm în aceeaşi manieră despre intervalul de timp în care se vor efectua plăţile. Director Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului.
www.gazetadedimineata.ro
7
Petre Drăgoescu
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
8
G a z e t a d e D i m in e a ţă Marţi, 2 2 I a n u a r i e 2 0 1 3
Actual
Ministerul a dat tonul... banii s-au dus la Voineasa. Valea Jiului să mai aştepte
Voineasa stă singură pe talerul investiţional. Valea Jiului are nevoie de trei staţiuni ca să o echilibreze
C
ele trei staţiuni montane din Valea Jiului - Straja, Parâng şi Pasul Vâlcan - au primit în trei ani, cu un milion de lei mai mult decât sumele investite într-o singur proiect investiţional. Staţiunea Voineasa, “noua regină” a staţiunilor turistice din România a surclasat, financiar, fără drept de apel trei unitătţi turistice. În Voineasa, Ministerul Turismului a investit fără urmă de zgârcenie şi fără vreo piedică pusă de criza economică.
Interesul vădit spre a direcţiona fondurile doar spre unele zone ale ţării este vizibil şi de necontestat, la o simplă comparaţie aritmetică. O singură staţiune a obţinut aproape aceleaşi fonduri cât cele trei staţiuni montane din Valea Jiului împreună, respectiv Parâng, Pasul Vâlcan şi Straja. Sumele investite se referă la ultimii trei ani. Mai mult, aşezarea staţiunii, la câteva zeci de kilometri de municipiul Petroşani, unde se dorea crearea celei mai mari staţiuni montane din Sud estul Europei nu este întâmplătoare. 30 de kilometri. Atât despart Petroşaniul de Voineasa. Nici acum lucrurile nu par a
sta mai bine, noul ministru al Turismului declarând şi el că va continua proiectele care sunt realizate în proporţie de 80 la sută şi care costă prea mult pentru a fi închise. În perioada 2010 - 2012, cele trei staţiuni montane din Valea Jiului au primit de la minister 98.557.000 de lei, banii venind în baza programului de investiţii în infrastructura turistică de turism, conform Hotărârii de Guvern 120/2010. În aceeaşi perioadă, Voineasa, adică o singură staţiune, a primit 97.255.000 lei. Diferenţa este că la Voineasa pârtiile şi instalaţiile sunt gata, în timp ce niciuna din staţiunile montane din Valea Jiului nu a fost finalizată, Parângul fiind cel mai defavorizat din acest punct de vedere. Cunoscătorii pot spune şi nu ar putea fi contrazişi că sunt gata şi pentru că în această zonă au existat fonduri care să susţină lucrările. Astfel, în 2010 CL Vulcan a primit 18.171.000 lei, municipiul Petroşani a primit 1 milion de lei, în timp ce la Voineasa s-au alocat 4.855.000 lei. Tot în 2010, pentru refugiile Salvamont din judeţ CJ Hunedoara a primit 1.700.000 lei. Un an mai târziu, alocările bugetare au continuat pe aceeaşi logică investiţională. CL Vulcan a primit 19.222.000 lei, municipiul Lupeni a primit pentru Straja 35.500.000 lei, municipiul Petroşani 15 milioane lei,
iar Voineasa 55.400.000 lei. Anul trecut la Lupeni au ajuns 1.5 milioane lei, la Petroşani 8,164 milioane lei iar la Voineasa 37 milioane de lei. Un calcul simplu arată că Voineasa a beneficiat de alocări bugetare în valoare de 97.255.000 lei, Lupeniul de 37 milioane de lei, Vulcanul de 37.393.000 lei şi Petroşaniul de 24.164.000 lei. În timp ce la Voineasa s-au dat în funcţiune instalaţii de transport pe cablu şi pârtii, în Valea Jiului s-au finalizat doar două telegondole, una în Pasul Vâlcan şi cealaltă în Straja, şi s-au reabilitat câteva pârtii. Proiectele turistice din Valea Jiului sunt departe de a fi finalizate. Cel din Straja trebuie unit cu Pasul Vâlcan. Proiectul din Parâng, la care s-a lucrat cel mai puţin şi, care potrivit datelor publicate de Ministerul Turismului, a primit cei mai puţini bani, este pus sub semnul întrebării. În aceste condiţii, când la Vâlcea, adică pe acolo pe unde s-a rătăcit fostul ministru al Turismului - Elena Udrea - când trebuia să vină în Valea Jiului infrastructura turistică este pusă la punct iar schiorii nu sunt deranjaţi de cabanele aşezate una lângă alta, exodul turiştilor din Valea Jiului spre Voineasa este explicabil. Acestor ”facilităţi” li se adaugă şi promovarea excesivă dar şi transportul gratuit pe instalaţia de transport pe cablu pentru circa o lună de zile.
Festivalul oamenilor de zăpadă la Straja, un nou motiv de distracţie
C
arnaval din zăpadă. De asta vor avea parte cei care urcă la Straja, sâmbătă, pentru că aici va avea loc cea de-a cincea ediţie a “Festivalului oamenilor de zăpadă”.
Zeci de tineri se vor întrece în unul dintre cele mai inedite concursuri ce au loc în staţiunea de munte Straja şi care poartă numele de “Festivalul oamenilor de zăpadă”. Întrecerea, plină de haz şi inventivitate, îi pune pe iubitorii sportului alb la treabă şi le pune creativitatea în valoare. An de an acest spectacol cu oameni de nea, adună mii de turişti, încântaţi să privească sculpturile în zăpadă ale celor mai talentaţi creatori. “Şi anul acesta vrem să încurajăm creativitatea. Toţi cei care vin sâmbătă începând cu ora 10,00 la munte şi construiesc un om de zăpadă frumos, ori mai puţin atrăgător, vor primi premii,
diplome, cupe şi medalii, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an. Îi aşteptăm pe toţi la Straja”, spune Emil Părău, organizatorul competiţiei. Însăşi festivitatea de premiere care va avea loc după ora 14, e o distracţie în sine pentru că, fiecare îşi susţine în aplauze şi hohote de râs creaţia. Seria concursurilor în staţiunea Straja va continua în 9 februarie cu Cupa Comexim la Schi, iar în 16 februarie cu concursul “Baloo Story”. Rodica Muntoi Mîrza
CMYK
C
Istorie rotundă
Sportul din Valea Jiului, din 10 în 10 ani
ifra „trei” – cheia evenimentelor pozitive în istoria sportului Văii Jiului. Al treilea an al fiecărui deceniu a avut evenimente deosebite care au îmbogăţit palmaresul sportivilor (1913, 1923, 1933, 1943, 1953, 1963, 1973, 1983, 1993, 2003), argumente ale acestei trăsături sunt evocările evenimentelor şi rezultatele de excepţie ale acestor ani 1983, anul apogeului iar din 1993, <<< Pag. 2 anii declinului.
Henţ cu mâna
Rămâne cum am stabilit: Jiul a murit!
A
An ul II, Num ărul 18, Marţi, 22 Ian uarie 2013, 4 pag ini. Coordon ator Genu Tu ţu
Aniversări
M
sta ca să ne iasă rima, dar adevărul este undeva pe aproape. Jiul nu s-a reunit nici în ceasul al „n”-şpelea, practic, echipa este într-o confuzie totală. Finanţatorul Alin Simota a anunţat că nu mai face un pas fără sprijinul administraţiei locale. Este singura modalitate pentru care Jiul mai poate continua.
Aşadar, lot zero, pregătire ioc, deci, purceaua-i moartă în coteţ! Aşa cum s-a întâmplat în ianuarie 2010, când tot înainte de începerea turului s-a decretat colapsul echipei, la fel va fi şi acum. Soarta a devenit crudă cu echipa legendară, care iată, încetîncet intră într-un anonimat. E păcat că s-a ajuns aici, evident, fotbalul nu mai e o afacere la Petroşani şi atunci nu mai este niciun interes. Ne-ar bucura dacă apare ceva în ceasul al 12-lea, dar nu se mai pot întâmpla minuni. Nici măcar la Jiul.
Cine-i născut în ianuarie...
ai mulţi sportivi din Valea Jiului au ziua de naştere în cursul lunii ianuarie. Cu scuzele că am omis pe cineva, iată pe câţiva dintre aceştia. În prima zi a anului, pe 1 ianuarie 1981, s-a născut fostul popicar petrilean Constantin Hoarcă.
• Pe 5 ianuarie, a împlinit 54 de ani Ioan Varga, unul dintre cei mai renumiţi mijlocaşi pe care i-a avut Jiul Petroşani, el
jucând la Petroşani 6 campionate (1979-1985, 1989-1990), marcând pentru Jiul 30 de goluri. Tot pe 5 ianuarie, fostul rugbyst al echipei Minerul Lupeni, Ştefan Kristoff a împlinit 30 de ani. • Pe 6 ianuarie şi-a aniversat ziua de naştere un alt fost popiacar de la Inter Petrila, Ioan Bişoc, împlinind 55 de ani. • Pe 8 ianuarie 1945 s-a născut Adrian Dodu, fost fotbalist la Jiul Petroşani în perioada 19701975, apoi încă doi ani la Minerul Lupeni. • 9 ianuarie este data de naştere a celui mai reprezentativ
rugbyst de la Minerul Lupeni, Coco Patrichi.Tot pe 9 ianuarie şi-a aniversat ziua de naştere fostul mijlocaş de la Inter Petrila şi Minerul Lupeni, Cornel Pilea, care a împlini 40 de ani. • 14 ianuarie este data de naştere a doi jucători, care au jucat la Universitatea Petroşani, născuţi în acelaşi an 1977: Ioan Turlea şi Marius Tudora! Pe 14 ianuarie, fostul antrenor secund al Jiului şi jucător al acestei echipe (1981-1985), Dumitru Vizitiu, ar fi împlinit 58 de ani. • Pe 16 ianuarie 1977 s-a născut fostul rugbyst Gabriel Lăcătuşu de la Ştiinţa Petroşani.
• 18 ianuarie este ziua de naştere a fostului jiulist Dorel Cura (în campionatul 19831984), atacant de mare rafinament, care împlineşte 58 de ani. • Pe 20 ianuarie 1946 s-a născut fostul golgeter al Jiului din perioada 1969-1971, Ion Constantin. • 22 ianuarie este ziua de naştere a fostului rugbyst lupenean Mircea Sabou, care va împlini 42 de ani la fel ca şi fostul popicar petrilean Constantin Dobrică, ce va împlini 57 de ani. • Pe 23 ianuarie 1971 este născut fostul jucător de la
Dorel Cura www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
Minerul Uricani şi Minerul Aninoasa, Cristian Căldărar. • Pe 28 ianuarie, îşi va aniversa împlinirea a 60 de ani Ion Gabriel, fost portar la Jiul Petroşani (1972-1976), cel care a făcut parte din echipa câştigătoare a Cupei României în 1974.
Adr. Dodu
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
CMYK
A r e n a , M a rţ i, 2 2 I a n u a r i e 2 0 1 3
www.ga zetade d
Istorie rotundă
Sportul din Valea Jiu 10 în 10 ani
C
ifra „trei” – cheia evenimentelor pozitive în istoria sportului Văii Jiului. Al treilea an al fiecărui deceniu a avut evenimente deosebite care au îmbogăţit palmaresul sportivilor (1913, 1923, 1933, 1943, 1953, 1963, 1973, 1983, 1993, 2003), argumente ale acestei trăsături sunt evocările evenimentelor şi rezultatele de excepţie ale acestor ani 1983, anul apogeului iar din 1993, anii declinului.
1913 – ia fiinţă la Petroşani o asociaţie sportivă care în 1919 e comasată în cadrul clubului Jiul. 1923 – anul competiţional 19221923, a fost anul când echipa Jiul şia început activitatea oficială, participând la campionatul Districtului Arad sub numele de C.S. Petroşani, apoi C.A.M.P. (clubul atletic al minerilor Petroşani). Competiţie disputată în sistem turneu (tur-retur) la care au participat: A.A.C. Arad, C.S. Vulcan, C.A.M. Petroşani, Gloria C.F.R. Arad, A.M.T.E. Arad, Jiul Lupeni şi A.T.E. Arad. În 1933 – echipa Jiul Petroşani (C.A.M. Petroşani) se clasează pe locul III. Din loturile echipelor din Valea Jiului (C.S. Vulcan, C.A.M. Petroşani, Jiul Lupeni) se formează o selecţionată a Văii Jiului care a susţinut două partide: Selecţionata Valea Jiului – Selecţionata Timişoara 0-7, Selecţionata Valea Jiului – Subotiţa 3-1. Tot în anul 1933, la clubul C.A.M. (Jiul Petroşani) a activat fotbalistul de talie internaţională, jucătorul Berkessy, care după doi ani, adică în 1935 s-a transferat la Racing Paris şi F.C. Barcelona. De asemenea, în acest an la data de 8 septembrie s-a născut la Petroşani „Picior de aur” – Iuliu Farkas – care a jucat de 9 ori în echipa naţională şi de 32 de ori în echipa Jiul. A fost maestrul sportului. 1943 – Echipa de fotbal Jiul se clasează pe locul II – la competiţia naţională „Cupa Eroilor”, organizată pe serie. În seria noastră au jucat echipele: Uz. Met. Cugir, C.F.R. Simeria, Arsenal Sibiu, Minerul Lupeni (loc V), Vitrometal Mediaş, C.S. Lonea (loc VI), Unirea Alba
Iulia, C.S. Aninoasa (loc IX) şi Metal Sport Călan. 1953 – Echipa Jiul a activat în Divizia „A” sub denumirea Minerul Petroşani, clasându-se pe locul IX. 1963 – debutează în echipa Jiul Petroşani, la 21 de ani, maestru al sportului Petru Libardi, cu timpul devine jucătorul deceniului în lotul Jiului, joacă două finale ale Cupei României, una din ele câştigându-o în ediţia 1973-1974, a jucat de două ori în prima reprezentativă a României. A fost preşedintele C.S. Jiul. Este cetăţean de onoare al municipiului Petroşani. Echipa activa în Divizia „B” ocupând la sfârşitul campionatului locul VII. 1973 – perechea de popicari, juniori V Miclea şi I. Popa de la A.S. Jiul Petrila au devenit vicecampioni naţionali, la această probă a C.M. Halterofilul Ştefan Pintilie de la A.S. Minerul Lupeni a câştigat titlul de campion naţional la categoria de greutate de 90 kg. Echipa de handbal a C.S.U. Ştiinţa Petroşani, antrenată de cuplul de antrenori Vasile Mărgulescu şi regretatul Eronim Ciacu au promovat în Divizia „B”. Echipa de alpinism C.F.R. Petroşani, au obţinut titlul de vicecampioni naţionali. În componenţa lotului Viorel Ţândrea, Ion Sân, Ghe. Lupulon şi Sabin Văsoi. S-a înfiinţat echipa de salvamont „Parâng” Petroşani. În septembrie 2003 a participat în premieră la Seminarul Internaţional desfăşurat la Sibiu, al lotului de încă 13 echipe. Din ea făcea parte ing. V. Cojocaru, dr. M. Marian şi Dumitru Bârlida. Ediţia 1973 – a II-a a Cupei Veteranilor, a fost câştigată de veteranii schiorilor din Lupeni. Elevul Ioan Mărăşescu de la Liceul Teoretic Petroşani s-a calificat în etapa finală a C.N. de şah – juniori. Ediţia 1973-1974 a Cupei României a fost câştigată de echipa de fotbal Jiul Petroşani, constituind cea mai mare performanţă, în activitatea ei competiţională. 1983 – Echipa de rugby a C.S.U. Ştiinţa Petroşani a cucerit Cupa României Atletul, C.S. Jiul Petroşani – Petre Drăgoescu a devenit Campion Internaţional al României la proba de 800 m. A participat şi la jocurile mondiale de vară Universitare, unde la aceeaşi probă câştiga medalia de bronz. Gimnasta Adriana Bitu de la C.S.S.P., antrenată de Eugen Peterfi
şi Dorina Budică, a cucerit medalia de argint. Echipa de fotbal din Divizia „A”, Jiul, a terminat ediţia campionatului pe locul VIII, obţinând o victorie cu 3-1 în confruntarea cu echipa Universitatea Craiova. La 19 iunie 1983 a rămas memorabil, pentru instructorii de zbor fără motor (planorism). A fost ultima revedere aviatică a foştilor elevi ai şcolii de zbor din Petroşani, care a fost înfiinţată în 1936 şi a funcţionat până în 1956 sub denumirea „Aeroclubul Petroşani”. Terenul de zbor al şcolii a devenit cartierul nou al Petroşaniului al cărui nume îl poartă. Sub conducerea antrenorului Petre Libardi, echipa de fotbal A.S. Minerul Lupeni a promovat în Divizia „B”. Junioara secţiei de navomodele a C.S. Jiul Petroşani, Daniela Ciortan, fiica amiralului flotei de navomodelism a cucerit două medalii de bronz la Campionatul Mondial de Navomodele de la Zagaro (Bulgaria). Luptătorul junior Gelu Madear de la C.S.S.P., antrenat de Vasile Fagoş a cucerit medalia de bronz la C.N.1983. 1993 – echipa de rugby a C.S.U. Ştiinţa Petroşani a cucerit pentru a doua oară preţiosul trofeu Cupa României. Ei au învins Steaua cu scorul de 15-11 în finala competiţiei. Echipa de popice divizionară „A” Minerul Vulcan, antrenată de prof. V. Piscoi, câştigă titlul de campioană naţională. La Cupa Mondială inter cluburi, echipa obţine locul III, prima medalie de bronz realizată pe plan internaţional. Boxerul de categorie uşoară Ion Milian Matei de la A.S. Minerul Dîlja, antrenat de Teodor Berinţan, cucereşte medalia de bronz la C.N. de tineret. Echipa de popice Jiul Petrila, antrenată de V. Miclea clasându-se la finele campionatului pe locul III, obţine o meritată medalie de bronz. Juniorul Ioan Hordilă devine campion naţional. Din cauza problemelor financiare, determinate de perioada de tranziţie, au început să dispară de la an la an secţiile de performanţă ale Văii Jiului, cum ar fi: alpinism, lupte libere (Jiul Petrila), volei (A.S. Minerul Dîlja), popice (Minerul Vulcan), handbal (Utilajul), atletism (Jiul Petroşani).
Petre Libardi, un simbol al fotbalului petroşenean, venit în Valea Jiului în
d imineaţ a. ro
ului, din
Extrem de savuroase amintirile despre foştii sportivi
D
Cibi Braun-Bogdan
oi dintre aceştia au fost celebri antrenori la Jiul Petroşani. Coloman (Cibi) Braun-Bogdan între anii 1940-1945, iar Titus Ozon în două mandate, între anii 1968-1970 şi 1974-1975. Iată două dintre spumoasele lor povestiri:
Cibi Braun-Bogdan şi fanii U.T.A.
Cibi Braun-Bogdan era antrenorul echipei U.T.A., aceasta fiind într-un declin total. La un meci pierdut acasă, un grup de suporteri vociferează din tribună, exprimându-şi nemulţumirea în legătură cu alcătuirea echipei. Unul dintre ei, mai agresiv, îl atacă pe antrenor: „Vinovat e antrenorul! Un incapabil! Afară cu el!”. Cibi se întoarce spre spectatorul agresiv: „Ei, amice! Ce ţipi acolo şi faci pe selecţionerul unic?! Ce ştii tu despre fotbal? Habar n-ai!”. „Eu?! Asta-i bună! – răspunde spectatorul – N-am habar de fotbal?! Eu vin de zece ani la toate meciurile echipei
urma cu 50 de ani (1963)
Supliment
Titus Ozon
2 -3
noastre!”. Dar Cibi nu întârzie cu replica: „Şi eu merg la operă de 20 de ani şi tot nu ştiu să cânt!”.
Titus Ozon, „struţul”
Cu ocazia meciului de fotbal România – U.R.S.S., disputat în anul 1957 la Moscova (1-1) lotul de jucători a făcut o vizită în grădina zoologică. Într-o rezervaţie împrejmuită cu plasă de sârmă, un impunător struţ a reţinut atenţia grupului de fotbalişti format din Ozon, Toma şi Constantin. Titus Ozon l-a întrebat pe Toma: „Vezi tu ce gât lung are struţul ăsta?! Dacă l-ar întinde peste plasa de sârmă ar putea să ne ajungă. Dar să te ferească sfântul! Cu o simplă lovitură de cioc poate omorî un om!”. În acel moment, Constantin se apropie tiptil de Toma şi-l bate pe umăr, Toma întoarce capul, iar în clipa aceea Ozon îi aplică o lovitură în creştetul capului cu vârful degetului arătător. Toma (portarul naţionalei noastre) execută fulger un plonjon de 4 metri lungime. Era convins că îl lovise ciocul struţului asasin...
CMYK 4
A r e n a , Marţi, 2 2 I a n u a r i e 2 0 1 3
Supliment
Bucurescu si Gigi Multescu, autorii golurilor jiuliste la Hunedoara
Inedit
S c o r î m p o t r i v a P. C . R . !
Era în returul ediţiei 1976-1977 al campionatului Diviziei „A”, ediţie de excepţie în care echipa Jiul terminase turul pe locul 4 şi avea un lot de „aur” (Dumitrache, Augustin, Bădin, Ciupitu, Mulţescu) cu 6 jucători internaţionali. În prima etapă a returului învinsese acasă cu scorul de 42 pe FCM Galaţi. Etapa a doua a returului trebuia să joace la Hunedoara cu Corvinul. Întotdeauna acest derby judeţean era un spectacol, un meci de mare rivalitate care atrăgea toţi fanii echipelor la Hunedoara sau la Petroşani. Antrenorul Jiului, Gheorghe Ene, pregătea partida la vicwww.gazetadedimineata.ro
torie, căci obiectivul era clasarea în topul clasamentului, la fel cum se întâmplase în tur. Conducerea judeţeană de partid şi sport dăduse indicaţii ca fiecare echipă să câştige meciul de acasă. În acest sens, în săptămânapremergătoare întâlnirii cu Corvinul, antrenorii şi preşedinţii celor două cluburi fuseseră convocaţi la două şedinţe la judeţeana de partid pentru a respecta aceste indicaţii, cu atât mai mult cu cât Corvinul era în partea a doua a clasamentului, fiind ameninţată de zona „nisipurilor mişcătoare”. Antrenorul Corvinului, Ilie
Savu făcuse o gafă în debutul campionatului în ziarul
www.gazetadedimineata.ro
„Sportul Popular” la ancheta
primul minut, la o acţiune sim-
Jiul ar fi o candidată sigură la
marginea careului mare şi a
redacţiei, ironizând că echipa retrogradare. Acest lucru a
69. În minutul 78, hunedorean-
plă, Bucurescu a şutat de la
ul Agud reuşeşte egalarea 2-2,
înscris sub privirea uluită a
menţine rezultatul până la
Jiul având o apărare solidă,
portarului Ion Gabriel.
finalul partidei”.
rie la Hunedoara.
avut posibilitate în minutul 15
Ioan Gabriel – Dima, Tonca, R.
Pascu, cam pesimist, nu a luat
singur în careu, a tras puternic,
(min. 4 Dumitriu IV),
ambiţionat echipa şi conduc-
erea Jiului de a merge la victoPreşedintele CS Jiul, Mircea
măsuri speciale, din contră, a
simplificat deplasarea, echipa
Corvinul a revenit în atac, a
de a egala dar Văetuş a scăpat însă în bară. Egalarea s-a pro-
dus în minutul 26 într-o combi-
FC Corvinul Hunedoara:
Vlad, Miculescu, Angelescu
Economu, Radu Nunweiller,
Bucur (Şumulanschi), Agud,
naţie dintre Dima, Angelescu şi
Văetuş.
un supliment de un pahar cu
balonul în plasă din plafon.
(Cavai) – Rusu, Bădin, Ciupitu,
direcţia la meci la Hunedoara.
moasă dintre Dima, Bucur şi
Augustin, Stoichiţă,
spectatori, Jiul a realizat con-
nou în bară. În acelaşi minut
80 Covaci).
plecând duminică dimineaţă via Deva, unde au servit masa cu
vin roşu, ora de odihnă şi apoi În prezenţa a peste 10.000 de trar indicaţiilor de partid, un
frumos rezultat de egalitate, 22 obţinând un punct preţios în
clasament, consolidându-şi
Agud, ultimul trimiţând
În minutul 39 la o fază fru-
Economu, trimite balonul din 39, Augustin marchează un gol avându-l coautor pe portarul Gabriel. Scor 1-2 la pauză.
În repriza a doua, Jiul s-a
Jiul Petroşani: Homan
Deleanu, Stoica, Mulţescu,
Dumitrache, Bucurescu (min. Reproşuri asupra nerespec-
tării indicaţiei dată de organele
judeţene au fost după meci şi
în multe şedinţe de lucru ale
locul 4. Dar pentru a reda radi-
retras în propria jumătate de
C.J.E.F.S. Hunedoara – Deva,
redăm în sinteză articolul core-
ul, lăsându-l în atac doar pe
fost preţios, reuşind ca la
ograma desfăşurării partidei,
spondentului Mircea Neagu – „Sportul Popular”.
„Jocul a fost foarte disputat,
cu multe faze de gol. Chiar în
www.gazetadedimineata.ro
teren pentru a menţine rezultatDumitrache. Corvinul şi-a
dar punctul cucerit de jiulişti a
sfârşitul campionatului, Jiul să
intensificat atacul iar Radu
se claseze pe locul 5 (34 16 5
treia oară în bară în minutul
participa la Cupa Balcanică.
Nunweiller a şutat pentru a
www.gazetadedimineata.ro
13 57-49 37p.), cu dreptul de a
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro