29.01.2013

Page 1

Turismul a devansat mineritul,

Două amendamente pentru Valea Jiului, deşi bugetul de stat era închis “pentru USL”

Din 1 martie,

Coplata va fi introdusă doar pentru internări şi nu va fi mai mare de 10 lei

D

e la 1 martie va fi introdusă coplata pentru serviciile asigurate în spitale, mai puţin cele de urgenţă. Astfel, la iesirea din spitale pacienţii trebuie să achite suma de maxim 10 lei. <<< Pag. 5

PNL şi PSD nu s-au înţeles pe bugetul de stat. Aşa se face că, doi dintre deputaţii hunedoreni, colegi de Uniune Social Liberală, unul de la PSD – Cristian Resmeriţă şi celălalt de la PNL – Bogdan Ţâmpău, au abordat în moduri diferite Legea Bugetului de Stat. <<< Pag. 7

Anul III, nr.317,

Complexul Energetic Hunedoara va intra în insolvenţă dacă nu i se găseşte un cumpărător

12 pagini, Marţi 29 Ianuarie 2 0 1 3 , P r e ţ 1 l e u

Recuperare respiratorie la un spital din Gorj

S

pitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” împreună cu Consiliul Judeţean Gorj, au inaugurat un serviciu medical nou: “Compartimentul de Recuperare Medicală Respiratorie” ce cuprinde în structura sa sala de Kinetoterapie şi Salina Artificială de Suprafaţă, obiective realizate în spaţii dezafectate, nefolosite din anii 1940 – 1950. <<< Pag. 5

Vor renunţa la numele artistului

N

oua scrisoare cu FMI prevede negru pe alb că nou înfiinţatul Complex Energetic Hunedoara va intra în insolvenţă dacă nu se găseşte un investitor. În scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional, obţinută de MEDIAFAX, se arată că se va încerca vinderea noilor complexe din Gorj şi Hunedoara, iar dacă pentru Complexul Energetic Hunedoara nu se va găsi un investitor, societatea va intra în insolvenţă. <<< Pag. 3 www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

Casa de Cultură “Drăgan Muntean” se va numi Centrul Cultural Deva

C

asa de cultură din Deva nu va mai purta numele “Drăgan Muntean”, dacă aleşii locali vor vota luna viitoare acest proiect de hotărâre. Edilul, Petre Mărginean, a declarat pentru GDD că a luat această decizie în urma unei adrese primite de la Consiliul Judeţean.

www.gazetadedimineata.ro

<<< Pag. 8

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


2

G a z e t a d e D i m in e a ţă Luni , 2 8 I a n u a r i e 2 0 1 3

www.gaze tade dimineaţ a. ro

Diverse

Anunţ

În vederea întocmirii decontului final necesar plăţii drepturilor cuvenite pentru anul 2012, rugăm toţi pensionarii din sistemul minier, beneficiari de gratuităţi, ca cel târziu până în data de 15 februarie 2013, să prezinte serviciilor financiar-contabile ale sucursalelor la care sunt arondaţi ( minele Petrila, Paroşeni, Uricani ), facturile ENEL aferente consumurilor de până la 31 decembrie 2012.

De asemenea rugăm toţi pensionarii care nu şi-au ridicat bonurile de cărbune pentru termoficare, cuvenite pentru anul 2012, să solicite eliberarea lor şi să le depună la societăţile de termoficare în acelaşi termen limită ( 15 februarie 2013 ). Facem precizarea că după expirarea termenului menţionat, nu mai putem accepta documente spre decontare.

Ne angajăm să vă informăm în aceeaşi manieră despre intervalul de timp în care se vor efectua plăţile.

Petre Drăgoescu Director Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului

Vânzări

Mopedist fără permis prins de poliţişti

Primul mopedist gorjean prins fără permis este un tânăr de 29 de ani, din oraşul Novaci. Acesta a ignorat modificările legislative care au intrat în vigoare pe 19 ianuarie şi a fost prins de poliţişti în ilegalitate ieri, ziua în amiaza mare. „Ieri, la ora 15:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci, aflându-se în executarea sarcinilor de serviciu, au oprit în trafic, pentru control, pe strada Valea Gilortului din oraşul Novaci, mopedul condus de S.L., de 29 ani, din oraşul Novaci.

Cu ocazia verificării documentelor s-a constatat că S.L. nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, a anunţat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei gorjene. Cei care au deja permis pentru categoria B pot conduce liniş-

tiţi mopedurile şi ATV-urile, fără să mai fie nevoie să susţină un nou examen. Cei care n-au însă carnet de şofer şi sunt prinşi pe mopeduri şi ATVuri riscă să stea până la cinci ani după gratii.

Vânzări auto...

Vând/schimb garsonieră confort 1 Vand opel Corsa B, an fabricatie 1994, distributie schimîn Vulcan- gaz un foc, boxă- cu apartament cu 2 sau 3 camere în bata, cauciucuri iarna + vara, masina se prezinta intr-o Petroşani sau Vulcan. Ofer diferstare foarte buna. enţă. Preţ 30.000 lei. Informaţii la telefon 0730004032.

Relaţi la telefon: 0765591522.

Marţi 29 Ianuarie 2013 Antena 1

08:00 ‘Neatza cu Răzvan şi Dani 11:00 Teleshopping 11:20 În gura presei cu Mircea Badea 12:00 Mireasă pentru fiul meu 13:00 Observator 14:00 Mireasa pentru fiul meu 16:00 Observator 17:00 Acces direct cu Simona Gherghe 19:00 Observator 20:00 Observator special cu Octavia Geamanu 20:30 Ecks contra Sever 22:30 Un Show Păcătos cu Dan Capatos 01:00 Observator (R) 02:00 Ecks contra Sever (R) 03:30 Observator special (R) 04:00 Acces direct (R)

www.gazetadedimineata.ro

ProTV

07:00 Ştirile Pro Tv

10:00 Tânăr şi Neliniştit

(R)

11:00 Paşaport spre

închisoare

13:00 Ştirile Pro Tv

14:00 Spune-mi că mă

iubeşti

16:00 Tânăr şi Neliniştit 17:00 Ştirile Pro Tv 17:30 Happy Hour

19:00 Ştirile Pro Tv

20:30 Obligat să ucidă 22:30 Ştirile Pro Tv

23:00 Doi bărbaţi şi

jumătate

00:00 Obligat să ucidă

02:00 Formula mortală

www.gazetadedimineata.ro

TVR 1

07:00 Telejurnal 09:00 Legendele palatului: doctorul Hur Jun 10:00 Înainte şi după 10:10 Aşa-i românul! 10:20 Lumea modei 10:30 Ora de business (R) 11:20 Pe scurt despre orice 11:30 Dănutz S.R.L. 12:30 Oameni care au schimbat Lumea 12:40 Zeul războiului (R) 14:00 Telejurnal 15:30 Rom european 16:00 Maghiara de pe unu 17:00 Latitudini 17:30 Oameni care au schimbat Lumea (R) 17:40 Zeul războiului 19:00 Ora de business 19:45 Sport 20:00 Telejurnal 21:00 Prim plan 22:10 Sweet Charity 00:40 Ora de business (R) 01:30 Pământul nimănui (R) 03:05 Latitudini (R) 03:30 Sport (R)

www.gazetadedimineata.ro

Prima TV

07:00 Frumoasa Ceci (R) 08:00 Iubiri secrete (R) 09:30 Necunoscutul 11:45 Frumoasa Ceci 13:30 CSI - Crime si Investigatii (R) 15:00 Galileo 15:15 Focus Monden (R) 16:00 Iubiri secrete 17:00 Trăsniţii (R) 18:00 Focus 18 19:00 Focus Sport 19:30 Cireaşa de pe tort 20:30 Copiii spun lucruri trăsnite 21:30 Soţia perfectă 22:30 Trăsniţii (R) 23:30 Focus Monden 00:00 CSI - Crime si Investigatii 01:00 Soţia perfectă (R) 02:00 Focus (R)

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


G a z e t a d e D im i n e a ţă M a r ţ i , 2 9 I a n u a r i e 2 0 1 3

Actual

3

Complexul Energetic Hunedoara va intră în insolvenţă dacă nu i se găseşte un cumpărător

N

oua scrisoare cu FMI prevede negru pe alb că nou înfiinţatul Complex Energetic Hunedoara va intra în insolvenţă dacă nu se găseşte un investitor. În scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional, obţinută de MEDIAFAX, se arată că se va încerca vinderea noilor complexe din Gorj şi Hunedoara, iar dacă pentru Complexul Energetic Hunedoara nu se va găsi un investitor, societatea va intra în insolvenţă.

citată de Mediafax, decizia de privatizare a Complexului energetic Hunedoara va fi adoptată până la finele lunii februarie, iar în martie va fi angajat un consultant care să asigure vânzarea companiei imediat după preluarea activelor viabile de la CN Huilei. Dacă nu va exista însă niciun investitor interesat, CE Hunedoara va intra în insolvenţă. Directorul Complexului Energetic Hunedoara, Costel Alic, a declarat luni, pentru Gazeta de Dimineaţă, că “lucrurile sunt simple, dacă nu îl privatizează atunci îl bagă în insolvenţă”. “Oare aşa să fie? E o exprimare nefericită. Minele viabile trebuiau să intre în CEH undeva în luna mai, dar calendarul făcut

întinde puţin termenul. Procedura de includere a minelor viabile mai durează, da rundeva la finele verii va fi gata. Noi mergem în paralel cu calendarul fuziunii şi cu consultantul juridic care caută pe cineva care ori să cumpere acţiuni ori să cumpere 51 la sută să fie majoritar. Lucrurile sunt simple. Ei (n.r. - FMI) nu au formule de ocolire. Dacă nu îl privatizează, atunci îl bagă în insolvenţă. Însă cu această structură este Potrivit scrisorii de intenţie greu să te joci cu investitor stratenia va fi vândut unui Ol tic ge er insolvenen ul lex fi mp va Co chet de 15% din acţiuni pa un , ză fa ă im ţa. Mie pr o trtegic după ce, în ntru această Pe ie. br tom oc i ni lu l nu mi-e tu sfârşi un ie ril listat pe Bursă, până la ap i ni lu ea tat mă ju frică”, a spus Costel angaja până la procedură, Guvernul va la scurt , ea ar nz vâ şi Alic. % 15 de i ea pachetulu ri lu tit consultant pentru listar din % Potrivit sursei 50 de une, a unui alt pachet na citate, a fost ma timp după această operaţi Oltenia va fi numit un CE la Şi . gic ate str ul tor comandat un studiu către investi martie. i ni lu ele fin care să demonla nă pâ t ger priva streze viabilitatea şi

Recuperare respiratorie la un spital din Gorj

Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” împreună cu Consiliul Judeţean Gorj, au inaugurat un serviciu medical nou: “Compartimentul de Recuperare Medicală Respiratorie” ce cuprinde în structura sa sala de Kinetoterapie şi Salina Artificială de Suprafaţă, obiective realizate în spaţii dezafectate, nefolosite din anii 1940-1950. Investiţia s-a bucurat de finanţarea şi coordonarea Consiliului Judeţean Gorj şi s-a derulat conform contractului atribuit prin licitaţie publică în sistemul electronic al achiziţiilor publice, fără întârzieri sau majorări ale sumelor contractate iniţial. Darea în folosinţă a noilor servicii medicale a avut un caracter interdisciplinar, urmărindu-se realizarea unei colaborări eficiente între medicii pneumologi - medicii de familie - medicii internişti - specialişti în medicină fizică şi de recuperare - asistenţi medicali şi administraţia care se ocupă permanent de buna funcţionare a sistemului medical din Gorj. În şedinţa Comitetului Director din data de 21 ianuarie au fost aprobate tarifele ce urmează a fi încasate de la beneficiarii care solicită aceste servicii fără a avea bilet de trimitere, după cum urmează: şedinţa de haloterapie – 8 lei; Cazare/cameră/24 ore – 40 lei. Salina “Tudor Vladimirescu”, de la data inaugurării, 16 ianuarie 2013 şi până pe 28 ianuarie 2013, a primit deja un număr de 48 pacienţi în regim intern şi 104 beneficiari în regim deschis, prin ambulatoriul de specialitate. Ieri au sosit şi primii beneficiari din judeţul Dolj, care au solicitat pachet complet: abonament la Salină, cazare la Vila Spitalului şi masă de la firma de catering ce deserveşte spitalul. (C.S.)

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

fezabilitatea Complexului Energetic Hunedoara. “Potrivit studiului Complexul Energetic Hunedoara e fezabil atâta vreme cât există huilă”, a mai spus Alic. Preşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica, spune că termene-

le din scrisoare nu pot fi respectate şi că deciziile statului nu îl mai miră. “Nu mă mai miră niciun angajament al statului român. Tot ceea ce face e împotriva omului de rând”, a declarat Petre Nica. Mihaela MIHAI

Proiect de peste 2 milioane de lei pentru romii din judeţul Hunedoara

D

irecţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara a depus o solicitare de finanţare pentru proiectul “Făureşte-ţi viitorul Formarea profesională a rromilor din Judeţul Hunedoara!”, proiectul fiind depus în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, Axa prioritară 6 - “Promovarea incluziunii sociale”. Sumele necesare derulării proiectului vor fi incluse în bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara pe anul 2013-2014, de către Consiliul Judeţean Hunedoara, după semnarea contractului de finanţare a proiectului, în funcţie de activităţile preconizate în calendarul de desfăşurare. DGASPC Hunedoara trebuie să acopere suma de 42287,12 lei, reprezentând 2% din cheltuielile eligibile ale proiectului, toate cheltuielile efectuate în vederea implementării corespunzătoare dar şi cheltuielile care depăşesc valaorea totală eligibilă a proiectului, precum şi toate cheltuielile considerate neeligible. Consiliul Judeţean Hunedoara a aporbat suma de 2.072.068,88 lei, pentru acoperirea contribuţiei din fonduri nerambursabile în cadrul proiectului, sumă ce va fi cheltuită în avans de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara până la rambursarea cheltuielilor

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

de către Autoritatea de Management. Tot instituţia judeţeană a aprobat suma de 42287,12 lei, cofinanţarea aferentă pentru implementarea proiectului. Obiectivele proiectului sunt reprezentate de efectuarea de analize privind nevoile specifice de formare şi integrare profesională ale grupului ţintă din cadrul proiectului, precum şi prin înfiinţarea, dotarea şi funcţionarea Centrului Mobil de Incluziune Socială pentru persoanele de etnie romă din judeţul Hunedoara; creşterea capacităţii profesionale a persoanelor de etnie rromă din judeţul Hunedoara prin oferirea de programe de calificare/recalificare; dezvoltarea şi promovarea diferitelor forme de cooperare între angajatori, patronate şi alţi actori relevanţi pe piaţa muncii în vederea identificării şi promovării oportunităţilor de ocupare pentru persoanele de etnie romă, precum şi pentru diminuarea prejudecăţilor şi a atitudinilor discriminatorii de pe piaţa muncii.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


4

Actual

Gazeta de Dimineaţă Marţi , 29 Ianuarie 2013

w w w .gaz eta dedi m i neaţ a.r o

Au venit alţii,

Deşi proiectul de hotărâre există,

Petrila se transformă încet-încet în oraşul microhidrocentralelor. Alte trei construcţii de acest gen, ce folosesc forţa apei pentru a produce energie, urmează a fi construite pe Jiul de Est, în zona Voievodu. Asta după ce despre o primă hidrocentrală ce ar trebui construită pe râul Taia, afluent al Jiului de Est, se vorbeşte de circa 4 ani.

După ce primarii din judeţ şi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara şiau dat demisia în masă din Asociaţia de Dezoltare Intercomunitară (ADI), aceştia au obligaţia să numească pe cineva în locul lor. La Uricani însă, proiectul de hotărâre care prevede acest lucru există pe ordinea de zi, însă persoana/persoanele propusă(e), nu.

Italienii investesc în energie verde pe raza oraşului Petrila Microhidrocentrale, în proiect...

Viceprimarul oraşului Petrila, Vasilică Jurca, a declarat, luni, pentru Gazeta de Dimineaţă, că în şedinţa de miercuri a consilierilor locali se va semna contractul de asociere cu o firmă din Italia, alta decât cea care construieşte o microhidrocentrală pe râul Taia. “Purtăm negocieri cu reprezentanţii societăţii Il Lecio încă din vara anului trecut. În urma discuţiilor şi negocierilor am reuşit să obţinem un procent de 16,5 la sută din energia produsă de cele trei microhidrocentrale.

Potrivit viceprimarului, firma italiană a cumpărat deja terenurile de care are nevoie pentru construirea celor trei hiAfacerea drocentrale. este esti“Sperăm ca în mată la 1,5 cursul acestui an să Vasilică Jurca milioane euro obţină toate avizele şi anual, astfel că 16,5 la autorizaţia de construcţie”, a sută din această sumă reprezintă un mai spus Jurca. avantaj pentru Primăria Petrila”, a Contractul de asociere dintre addeclarat viceprimarul Vasilică Jurca. ministraţia locală de la Petrila şi Potrivit lui Jurca, cotă din această firma italiană va fi suspus aprobării energie electrică produsă şi vândută în şedinţa de miercuri a consiliului de cele patru microhidrocentrale va fi folosită pentru iluminatul public şi local. pentru instituţiile publice de pe raza Tot la Petrila, o altă firmă, tot localităţii. italiană, vrea de mai mulţi ani să

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

ridice, pe râul Taia, o microhidrocentrală. Italienii au concesionat atât teren, cât şi albia râului Taia pentru a această construcţie. Abia acum, potrivit viceprimarului din localitate, au demarat lucrările. Investitorii au început delimitarea perimetrului necesar relizării construcţiei. Investiţia de pe râul Taia este estimată la circa patru milioane de euro, iar în urma implementării proiectului administraţia locală din Petrila ar urma să beneficieze de o cotă parte din energia produsă. Mai exact, 6 procente din energia produsă. Astfel, dacă cele două investiţii vor fi realizate, Primăria Petrila va avea beneficii la energia electrică din ambele surse.

www.gazetadedimineata.ro

Oraşul Uricani nu a stabilit persoanele desemnate în ADI

Primarul Oraşului Uricani; Dănuţ Buhăescu, va fi înlocuit în ADI de o necunoscută. Pe ordinea de zi a şedinţei care va avea loc joi, cu începere la ora 16:00, sunt două proiecte de hotărâre care prevăd desemnarea unui consilier local ca reprezentant în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Valea Jiului” şi a unui consilier pentru „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor”. Paradoxul este însă că, pe ordinea de zi nu a fost trecut niciun nume de ales local, ci doar o linie. Primarul Dănuţ Buhăescu dezleagă acest mister. “Este drept că nu am trecut nicio persoană pe poiectul de hotărâre pentru că încă nu m-am decis pe cine să numesc. Promit însă că până la şedinţă mă voi hotărî”, declară Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani. Membrii Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) au luat săptămâna trecută decizia de a demisiona în grup, pentru a evita situaţia în care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) va constata situaţii de incompatibilitate. Consilierii locali au votat la sfârşitul săptămânii trecute patru persoane în locul primarului Păducel, respeciv pe Mihaela Lang, Ioan Olaru, Nicolae Dreghiciu, Nicolae Alexandrescu. Rodica Muntoi Mîrza

www.gazetadedimineata.ro

Danuţ Buhăescu

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


w ww . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o

G a ze ta d e Dim i ne aţă Marţi , 2 9 I an u a ri e 2 0 1 3

Actual

Din 1 martie,

5

26 de candidaţi din Coplata va fi introdusă judeţul Hunedoara doar pentru internări şi au dat examen nu va fi mai mare de 10 lei pentru intrarea e la 1 martie va fi introdusă coplata în magistratură pentru serviciile asi-

D

gurate în spitale, mai puţin cele de urgenţă. Astfel, la iesirea din spitale pacienţii trebuie să achite suma de maxim 10 lei. Managerii spitalelor din Valea Jiului spun că, în această formă, coplata este binevenită pentru că nici pacienţii nu plătesc o sumă mare, iar pentru spital se pot acoperi o serie de cheltuieli din aceste încasări. Bolnavii care se externează din spitale vor fi nevoiţi să treacă, înainte de a pleca acasă, pe la casieria spitalului să achite o taxă de maxim 10 lei. Asta pentru că, premierul Victor Ponta s-a obligat faţă de FMI că, din prima zi a lunii martie, va introduce coplata pentru servicile medicale asigurate. Din fericire, această nouă taxă va fi suportată doar în cazul internărilor, nicidecum pentru urgenţe sau medicii de familie. Managerii spitalelor din Valea Jiului cred că suma nu este greu de suportat de pacient, iar pentru spital este un

D

2

6 de candidaţi din judeţul Hunedoara au susţinut, duminică, prima probă a examenului de admitere în magistratură. Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, instituţia examinatoare, dintre cele 35 de posturi vacante pentru judecători şi 20 de posturi pentru procurori, 4 locuri vacante se află în judeţul Hunedoara.

real ajutor. “Este avantajoasă, pentru că, în momentul de faţă, bugetul este diferenţiat. Mai precis sunt diferenţe de buget între spitalele mari şi cele mici, iar această coplată va acoperi o parte din lipsuri. Asta pe de o parte iar pe altă parte, nici pacienţii, care majoritatea au un buget redus nu vor simţi această taxă”, spune doctor Mariana Mateescu, manager Spitalul Municipal Vulcan. De aceeaşi părere este şi managerul de la Lupeni, doctor Doru Neamţu. “Este vorba de maxim 10 lei, însă această sumă adunată de la

pacienţii internaţi va ajuta într-o oarecare măsură bugetul spitalului. Mă bucur că nu este mai mare această coplată pentru că noi trăim într-o zonă mai săracă şi mulţi pacienţi nu au de unde să acopere şi aceşti bani”, spune doctorul Doru Neamţu, manager Spitalul Municipal Lupeni. Managerul de la Spitalul de Urgenţă Petroşani, doctorul Alin Vasilescu este rezervat şi spune că nu poate trage nicio concluzie şi nici nu poate face nicio afirmaţie până cănd nu va vedea negru pe alb, pe un act oficial despre ce este vorba. Rodica Muntoi Mîrza

Astfel, Judecătoriile Petroşani, Brad, Orăştie şi Haţeg au fiecare câte un post liber de judecător. Candidaţii au susţinut, duminică, prima probă eliminatorie – varianta test grilă – care a constat în examinarea cunoştinţelor de drept civil, drept procesual civil, drept penal, drept procesul penal. Vor fi declaraţi admişi doar candidaţii care vor acumula peste 70 de puncte. Aceştia vor susţine în data de 10 februarie proba de verificare a raţionamentului logic.

Taxe şi impozite mai mari în Tg-Jiu

e ce le-a fost teamă localnicilor din Tg-Jiu nu au scăpat. De luna viitoare vor plăti taxe şi impozite mai mari. Acestea vor creşte cu 16% în urma unei ordonanţe de Guvern prin care administraţiile locale care au datorii sunt obligate să majoreze taxele şi impozitele. Aşa se întâm-

www.gazetadedimineata.ro

plă şi la Tg-Jiu unde consilierii locali s-au văzut nevoiţi să voteze creşterea taxelor si impozitelor locale.

Primăria Târgu Jiu are datorii către furnizori mai vechi de 90 de zile şi este astfel obligată să aplice această majorare. “Din cauza ordonanţei pe care a emis-o Guvernul, zilele trecute, primăriile care au

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

datorii către prestatori pentru anul 2012 sunt obligate să crească taxele şi impozitele cu acest coeficient de 16%. Potrivit specialiştilor, în baza Codului Fiscal, practic este mai bine că s-a luat această măsură acum, că se ia treptat, pentru că la anul eram obligaţi să creştem taxele şi impozitele pentru 2014 cu un coeficient mult mai mare faţă de ceea ce am făcut acum. Se va face o corecţie, iar cei care au plătit până acum au

www.gazetadedimineata.ro

timp să revină să se încadreze, până la sfârşitul lunii martie, pentru a beneficia de această reducere. Aceste sume vor rămâne pentru tot anul 2013”, a spus edilul Florin Cârciumaru. Cei care şi-au plătit deja dările către stat la începutul lunii ianuarie, vor fi nevoiţi şi ei să achite restul de bani. Directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Târgu-Jiu, Mariana Budulan, a explicat situaţia dată. “Ultima indexare a avut loc în 2009. Desigur, această indexare este obligatorie conform ordonanţei. Noi am încasat în această lună impozite şi taxe locale reduse cu 16%. În 23 ianuarie Ordonanţa 8 reglementează ca modalitate de aplicare a Ordonanţei 1, restrângând posibilitatea ca toate autorităţile administraţiei publice locale să adopte aceste hotărâri, cu reducere de 16%, lăsând posibilitatea numai acelor administraţii, care, la sfârşitul anului, nu înregistrează arierate. Ca atare, a trebuit să indexăm impozitele şi taxele cu 16% începând cu luna februarie a acestui an, dat fiind faptul că apoi vom indexa impozitele şi taxele cu aceste două hotărâri”, a declarat Mariana Budulan, şef al Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Tg-Jiu. Şi locuitorii din Tg-Cărbuneşti şi Rovinari sunt nevoiţi să plătească de anul acesta taxe mărite către stat. Costin Soare

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


6

G a z e t a d e D i m i n e a ţă M a r ţ i , 2 9 I a n u a r i e 2 0 1 3

w w w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o

Actual

Locuinţele din fondul locativ La Uricani, Persoanele trecute de s tta att d e p e rraza aza Petrilei de 70 de ani vor fi nu n u a u a s i g u rări obligatorii scutite de plata

Legea care prevede asigurarea obligatorie a locuinţelor este aplicabilă încă de anul trecut. Cu toate acestea, administraţia locală de la Petrila nu şi-a asigurat imobilele pe care le deţine în fondul locativ de stat. Reprezentanţii primăriei susţin că vor fi cuprinse sume în acest scop în bugetul de anul acesta al localităţii. Primăria Petrila nu a asigurat locuinţele sociale pe care le deţine. Administraţia locală atrage atenţia petrilenilor că proprietarii care nu au încheiate poliţe obligatorii de asigurare vor fi traşi la răspundere conform legii, însă primăria nu s-a conformat prevederilor legale. “Nu am încheiat poliţe obligatorii, suntem cam în ilegalitate. O să prindem în buget sumele de bani necesare pentru a asigura locuinţele din fondul locativ de stat”, a declarat, luni, pentru Gazeta de Dimineaţă, Vasilică Jurca, viceprimarul oraşului Petrila. Potrivit anunţului postat pe site-ul

Primăriei Petrila, proprietarii de locuinţe care nu au încheiat poliţe obligatorii de asigurare împoriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor li se vor aplica sancţiuni. Acestea sunt cuprinse între 100 şi 500 de lei. Administraţia locală de la Petrila se va afla, în cazul în care nu-şi va asigura

locuinţele din fondul locativ, în situaţia de a se amenda singură.

Filaje “preventive” şi acţiuni anticorupţie În vederea creşterii gradului de conştientizare a personalului MAI cu privire la consecinţele faptelor de corupţie s-au organizat şi desfăşurat 41 activităţi de informare anticorupţie cu caracter preventiv, la care au participat 1.295 lucrători M.A.I., dintre care 219 cu funcţii de conducere. Totodată, angajaţii DGA Gorj au realizat 20 instruiri preventive, cu participarea a 474 cadre, din care 36 deţin funcţii de conducere, cu precădere în rândul structurilor de ordine publică din cadrul inspectoratului judeţean de poliţie. Anul trecut, au fost primite trei apeluri Tel Verde, soluţionate conform competenţei, într-una din situaţii cu informarea unităţii de parchet competente, iar în celelate două cu depunerea de denunţuri, prin întocmirea de dosare penale. Referitor la activitatea de cercetare penală, în anul 2012 la nivelul serviciului au fost înregistrate 43 lucrări penale,

www.gazetadedimineata.ro

din care zece de natură judiciară, 11infracţiuni economicofinanciare, nouă la regimul circulaţiei rutiere, restul reprezentând alte genuri de infracţiuni, dintre acestea 21 de infracţiuni au fost depistate în flagrant, fiind întocmite dosare penale pe numele a 27 de suspecţi iar faţa de alte două persoane fiind luată măsura de reţinere pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 de ore. În urma celor 67 de filtre efectuate, poliţiştii rutieri au procedat la verificarea a peste 400 de autovehicule, ocazie cu care au aplicat peste 422 de sancţiuni contravenţionale la regimul rutier, 87 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, si conducerea pe drumurile publice sub influen-

www.gazetadedimineata.ro

Persoanele trecute de 70 de ani, din oraşul Uricani, pot fi scutite de la plata impozitului pe locuinţă. Asta dacă aleşii locali vor aproba în şedinţa de joi, proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi care prevede acest lucru.

Autorităţile locale din oraşul Uricani vor să vină şi în acest an în sprijinul persoanelor trecute de 70 de ani. În acest sens, ele au emis un proiect de hotărâre prin care vârstnicii să fie scutiţi de la plata impozitului pe locuinţă. “Noi an de an am avut această hotărâre a Consiliului Local prin care bătrânii trecuţi de 70 de ani sunt scutiţi de plata impozitului pe locuinţă şi sperăm ca şi în acest an să fie la fel. Sperăm că astfel le oferim un ajutor. Ei vor astfel să folosească aceşti bani în alte scopuri”, declară primarul oraşului Uricani Dănuţ Buhăescu. Şedinţa Ordinară a Consiliului Local din Uricani va avea loc joi, cu începere de la ora 16, iar acest proiect de hotărâre este primul pe ordinea de zi. Rodica Muntoi Mîrza

din care 8 dosare penale au fost iniţiate în baza proceselor verbale de sesizare din oficiu a S.J.A.Gorj, una ca urmare sesizării unei altei structuri MAI, 12 ca urmare a sesizării unităţilor de parchet şi 22 urmare sesizărilor formulate de persoane fizice (20 denunţuri şi 2 apeluri Tel Verde). În cele 43 dosare înregistrate la nivelul serviciului, au fost cercetate un număr de 86 de persoane, dintre acestea 33 de persoane sunt personal MAI, 7 cu funcţii de conducere şi 26 cu funcţii de execuţie. De asemenea, 26 de funcţionari MAI au fost cercetaţi pentru fapte de corupţie.

27 de dosare penale în două zile

Pe raza judeţului Gorj în perioada 25-27 ianuarie, au avut loc acţiuni punctuale ale poliţiştilor, vizate fiind zonele cu risc criminogen ale judeţului, 167 de poliţiştii de la structurile de ordine publică, investigaţii criminale, poliţie rutieră, serviciul de investigare a fraudelor, au acţionat zilnic în cadrul planului de măsuri care vizează creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, prin protejarea populaţiei împotriva activităţilor de comerţ ilicit, combaterea contrabandei cu ţigări, prevenirea şi combaterea cerşetoriei şi prostituţiei precum şi sancţionarea persoanelor care încalcă normele rutiere. Cu ocazia acţiunii poliţiştii au constatat 33 de infracţiuni

impozitului pe locuinţă

ţa băuturilor alcoolice 11, restul reprezentând alte abateri, au fost reţinute în vederea suspendării 25 de permise de conducere, şi retrase 18 certificate de înmatriculare. Pe timpul acţiunii poliţiştii au mai constatat: 84 de abateri la normele de convieţuire socială, 61 de sancţiuni pentru comerţul ilici cu bunuri a căror provenienţă nu poate fi dovedită cu

www.gazetadedimineata.ro

documente legale, 7 pentru nerespectarea legislaţiei privind paza bunurilor şi asigurarea acestora şi 3 la regimul silvic. Cu ocazia activităţilor desfăşurate au fost aplicate peste 600 de contravenţii în valoare totală de 162661, fiind totodată ridicate în vederea confiscării bunuri de 21.042. Costin Soare

A anunţat poliţia că i-au fost furaţi curcanii

Situaţie comică, încheiată cu dosar penal, în comuna Băleşti. Un tânăr de 26 de ani, din localitate, a sunat azi-noapte la 112 şi a anunţat faptul că a observat două persoane care i-au sustras mai multe păsări din curte. „La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Teleşti, care cu ocazia primelor cercetări a stabilit că D.V., de 77 ani, din comuna Teleşti, sat Buduhala şi G.I., de 55 ani, din oraşul Novaci, au sustras din curtea gospodăriei lui Z.C.A.,un număr de cinci curcani, cauzându-i un prejudiciu de 800 lei”, a declarat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei gorjene. Oamenii legii au întocmit dosarul penal pentru săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Costin Soare

www.gazetadedimineata.ro www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


w w w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o

G a z e t a d e D i m in e a ţă M a rţ i , 2 9 I a n u a r i e 2 0 1 3

Politic

7

Proiectul PP-DD Două amendamente pentru de ieftiniere a apei Valea Jiului, deşi bugetul de din Valea Jiului mai stat era închis “pentru USL” aşteaptă o lună Turismul a devansat mineritul,

PNL şi PSD nu s-au înţeles pe bugetul de stat. Aşa se face că, doi dintre deputaţii hunedoreni, colegi de Uniune Social Liberală, unul de la PSD – Cristian Resmeriţă şi celălalt de la PNL – Bogdan Ţâmpău, au abordat în moduri diferite Legea Bugetului de Stat. Pentru unii a fost motiv de amendamente, în timp ce alţii au acordat încredere formei propusă de Guvernul pe care îl susţin, respectând de altfel linia dată de alianţă.

Dan Radu Ruşeanu

Cristian Resmeriţă

Deputatul de pe colegiul de vest al Văii Jiului, Cristian Resmeriţă, a declarat luni pentru Gazeta de Dimineaţă că nimeni nu i-a spus că nu e bine să depună amendamente la buget. Colegul acestuia de alianţă, liberalul Bogdan Ţâmpău nu a depus niciun amendament. “A rămas la alegerea noastră, dar important este să găsim şi sursa de finanţare pentru amendamentele pe care le aducem. Nu există că ne-a interzis cineva să depunem amendamente. Probabil sunt colegi care nu au depus, probabil sunt colegi care au depus mai multe amendamente”, a declarat Cristian Resmeriţă. Deputatul spune că el a depus două amendamente la bugetul de stat, ambele făcând referire la continuarea investiţiilor derulate în domeniile schiabile din Straja şi Pasul Vâlcan. “Pentru dezvoltare turistică există o sumă destul de mică, dar eu am identificat două-trei surse de finanţare. Să vedem ce se întâmplă, dar trebuie să încercăm. Zona turistică din colegiul de vest s-a dezvoltat foarte mult şi s-au creat peste 1.000 de locuri de muncă, ceea ce înseamnă foarte mult în condiţiile în care se închid perimetre miniere şi avem nevoie de o alternativă la industria minieră”, a mai spus Resmeriţă. Deputatul USL (reprezentant al PNL) Bogdan Ţâmpău a declarat că fiecare parlamentar are o strategie pentru a rezolva problemele comunităţii care l-a ales, dar în niciun caz problemele comunităţii nu vor fi rezolvate prin amendamente. “Eu nu am făcut amendamente. Fiecare parlamentar are o strategie proprie prin care să rezolve problemele comunităţii care l-a ales, dar nu prin amendamente la buget se vor rezolva problemele. Între a depune amendamente şi a rezolva problemele există mari diferenţe. Am depus amendamente când eram în opoziţie şi nu eram de acord cu bugetul propus. Acum e bugetul propus de USL, de Guvernul pe

Bogdan Ţâmpău

care îl susţinem. E o contradicţie în a susţine Guvernul şi a depune amendamente la bugetul propus de acesta”, a declarat Bogdan Ţâmpău. Potrivit acestuia, ca deputat al puterii sunt alte pârghii pentru a rezolva problemele comunităţilor şi acest lucru nu se face prin amendamente la legea bugetului. Liderul deputaţilor PNL, deputatul hunedorean Dan Radu Ruşanu, a declarat, luni, că fiecare parlamentar USL a avut posibilitatea să-şi exercite dreptul de a aduce amendamente la buget. “În legătură cu dreptul de a depune amendamente, toţi parlamentarii au putut să depună amendamente, noi am spus că nu ni se pare corect ca fiind un parlamentar care ţi-ai votat Guvernul, ţi-ai votat ministrul şi ai votat politica guvernamentală şi filosofia bugetară, după aia vizavi de aceasta să vii cu amendamente pe propriul buget şi la propriul Guvern”, a explicat Ruşanu. Ruşanu a menţionat că sunt depuse amendamente inclusiv din partea parlamentarilor USL, însă nu a putut preciza numărul acestora. Deputatul Cristian Resmeriţă a mai precizat că iniţial amendamentele vor fi discutate în comisii, iar în plen cel mai probabil săptămâna viitoare, luni sau marţi.

Reprezentanţii PP-DD Hunedoara promiteau la finele anului trecut că în şedinţa din luna ianuarie a Consiliului Judeţean Hunedoara proiectul referitor la ieftinirea apei în Valea Jiului va fi pe masa consilierilor judeţeni.

Şedinţa din ianuarie a CJ Hunedoara a avut loc la finele săptămânii trecute, însă pe ordinea de zi a acesteia nu a figurat şi proiectul consilierilor PP-DD. Iniţiatorul acestui proiect, Haralambie Vochiţoiu, care vineri a fost înlocuit din CJ, după ce a fost ales senator, spune că ordinea de zi a şedinţelor o face conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara. “În mod normal proiectul de ieftinire a apei potabile din Valea Jiului ar fi trebuit să se afle în şedinţa Consiliului Judeţean Hunedoara. Conducerea CJ este cea care hotărăşte ordinea de zi a şedinţelor. Din câte am înţeles de la colegii mei, poiectul va intra în şedinţa de luna viitoare (februarie - n.r.)”, a declarat luni, pentru Gazeta de Dimineaţă, Haralambie Vochiţoiu. Proiectul de ieftinire a apei potabile din Valea Jiului a fost depus la mijlocul lunii decembrie la Consiliul Judeţean Hunedoara, Haralambie Vochiţoiu declarând că reprezentanţii PP-DD din CJ au trasată sarcina ca în prima şedinţă să reuşească trecerea acestui proiect. Proiectul de hotărâre prevede scăderea cu 25 de procente la serviciile de apă potabilă şi canalizare din Valea Jiului, pentru consumatorii casnici, şi a fost însoţit, la momentul în care a fost depus la CJ şi de listele cu cele aproape 6000 de semnături ale populaţiei din Valea Jiului care doreşte iftinierea apei. Principalele argumente pentru ieftinirea apei în Valea Jiuluisunt investiţiile de peste 100 milioane de lei făcute în utlimii ani la reţeaua de apă şi faptul că în această zonă preţul apei potabile este mai mare decât în Gorj, Timiş, Dolj, iar populaţia nu trebuie să mai plătească pierderile operatorului de apă care ajung la 70 la sută.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


8

G a z e t a d e D im i n e aţă Marţi, 2 9 I a n u a r i e 2 0 1 3

Actual

Oferte turistice de sezon

Vor renunţa la numele artistului.

Casa de Cultură “Drăgan O săptămâna de tratament la băi, Munteanu” se va numi la preţuri reduse Centrul Cultural Deva

T

C

uriştii care vor merge în staţiunile balneare până pe 30 aprilie vor plăti, prin programele "O săptămână de refacere" şi "Hai la băi", între 330 lei şi 650 de lei pentru o săptămână de cazare şi tratament.

asa de cultură din Deva nu va mai purta numele “Drăgan Muntean”, dacă aleşii locali vor vota luna viitoare acest proiect de hotărâre. Edilul, Petre Mărginean, a declarat pentru GDD că a luat această decizie în urma unei adrese primite de la Consiliul Judeţean.

După aproape un deceniu, numele Casei de Cultură din Deva nu va mai fi Drăgan Muntean. Primarul municipiului, Petre Mărginean, spune că a luat această decizie după ce a primit o adresă de la Consiliul Judeţean, care i-a înştiinţat că se doreşte înfiinţarea unei formaţii folclorice care să poarte numele regretatului solist de muzică popular, Drăgan Muntean. “Am primit solicitarea scrisă din partea Consiliului Judeţean, prin care ni se aduce la cunoştiinţă faptul că se doreşte înfiinţarea unei formaţii folclorice care să poarte numele Drăgan Muntean. Prin urmare, fiind două instituţii cu acelaşi nume, am decis să re-

C

nunţăm la acest denumirea casei de cultură, însă nu de tot. Sala mare se va numi de acum Drăgan Munteanu”, declară Petre Mărginean, primarul municipiului Deva. Cât despre noul nume al casei de cultură din Deva, aleşii locali s-au tot gândit şi până la urmă, s-au decis: se va numi “Centrul Cultural Deva”. Artistul Drăgan Muntean s-a bucurat de o deosebită popularitate într-o carieră care a durat 20 de ani. Debutul în lumea mare a artei l-a realizat în anul 1972 când a

devenit laureat al Festivalului „Voci tinere” la fel si prin participarea la „emisiuni concurs” la Televiziunea Română. Caracteristice pentru repertoriul său au fost cântecele spaţiului natal, din Ţinutul Pădurenilor Hunedoarei. El s-a stins din viaţă la 20 aprilie 2002, în urma unui accident vascular cerebral. Înregistrările sale constituie documente importante ale cântecului popular românesc. Rodica Mîrza Muntoi

Nicolaescu are stradă în Tg-Jiu

el mai mare om de film al ţării, Sergiu Nicolaescu, are de ieri o stradă ce îi poartă numele în municipiul Târgu Jiu, unde s-a născut. Edilii târgujieni au hotărât ca o arteră de circulaţie din zona de sud a oraşului să fie numită astfel în memoria cineastului gorjean. După cinematograful 3D ultramodern, municipiul Târgu Jiu are acum un nou obiectiv de poartă numele marelui Segiu Nicolaescu. De această dată este vorba despre o stradă lungă de aproape două sute de metri.

Consilierii locali au votat atribuirea de nume pentru 15 artere de circulaţie apărute în zonele periferice, printre care şi strada Sergiu Nicolaescu. Primarul Florin Cârciumaru spune că hotărârea consilierilor este un semn de recunoştinţă adus celui mai mare om de film pe care l-a avut România. Strada se află în zona în care Sergiu Nicolaescu a locuit în copilărie. Din nefericire, Sergiu Nicolaescu nu a mai apucat să vadă strada ce îi poartă numele pentru că s-a stins din viaţă la scurt timp după inaugurarea cinematografului din Târgu Jiu. Costin SOARE

Primăria Petroşani a alocat în ultima şedinţă 2.500 de lei pentru cupa Telescaun

U

na dintre cele mai vechi întreceri de schi ce au loc în staţiunea montană Parâng, "Cupa Telescaun", va avea loc în 16 februarie. Primăria şi Consiliul Local Petroşani au alocat deja fondurile necesare desfăşurării celei de-a XXXIII-a ediţii a competiţiei.

Aflată anul acesta la ediţia cu numărul XXXIII, prima ediţie fiind în anul 1981, tradiţionala competiţie “Cupa Telescaun” se va desfasura sâmbătă, 16 februarie. Consilierii Locali din Petroşani au aprobat în ultima şedinţă din 24 ianuarie, alocarea sumei de 2500 de lei pentru desfăşurarea concursului. Organizatorii, spun că întrecerea are ca scop promovarea

sporturilor de iarnă, concursul fiind programat să se desfasoare pe categorii de varste de la cei mai mici şi până la veteranii schiului. Buna desfasurare a competiţiei va fi asigurată de salvamontişti, iar turiştilor care vor urca în Parâng li se promit o serie de surprize plăcute. Câştigătorii vor fi recompensaţi cu medalii, cupe şi diplome. Rodica Muntoi Mîrza

Programele speciale sunt valabile în perioada 25 ianuarie - 30 aprilie şi cuprind pachete de servicii de cazare, masă şi tratament în hoteluri de 2, 3 şi 4 stele. “Tarifele au rămas neschimbate în ultimii patru ani, în ciuda creşterilor de preţuri la utilităţi în această perioadă”, a declarat Rodica Şerban, şef agenţie de turism Petroşani. Rodica Şerban a mai spus că ofertele prin programe sunt cu 30-40 la sută mai mici decât în mod obişnuit. Prin programul “O săptămână de refacere”, un pachet care include şase nopţi de cazare, două proceduri de tratament pe zi, mic dejun şi o consultaţie medicală costă 330 de lei de persoană la hotelurile de două stele şi 360 de lei la trei stele. Pentru varianta cu două mese pe zi turiştii vor plăti 470 de lei pentru două stele şi 540 de lei la trei stele. “Hai la băi”, alt program, include cinci nopţi de cazare cu pensiune completă (trei mese pe zi), două proceduri pe zi, cinci zile de tratament şi o consultaţie medicală. Tarifele sunt 625 de lei la două stele şi 750 de lei la trei stele. “Decada balneară” cuprinde 10 zile de sejur cu pensiune completă, minim 7 zile de tratament, două proceduri pe zi şi o consultaţie medicală. Cei care aleg hotelurile de două stele vor plăti 710 lei pe pachet. iar la trei stele tariful este 830 de lei. Programul “Wellness balnear” presupune trei nopţi de cazare, două zile demi-pensiune, o masă festivă, acces la piscine, saună, sală de sport şi două proceduri tip wellness (masaj sau şedinţă de întreţinere facial/ cosmetică). La un hotel de trei stele pachetul costă 625 de lei, iar la patru stele 650 de lei. Participă la programe hoteluri din staţiunile Amara, Băile Herculane, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Călimăneşti-Căciulata, Covasna, Ocna Sibiului, Pucioasa, Sângeorgiu de Mureş, Sinaia, Moneasa şi Vatra Dornei. Rodica Muntoi Mîrza


CMYK

Fotbal. Special.

Acum, ca-n urmă cu trei ani

În urmă cu patru zile (vineri, 25 ianuarie), la sediul preşedintelui clubului Jiului din incinta stadionului din Luncă s-a anunţat oficial dezmembrarea, abdicarea, desfiinţarea, renunţarea, abandonarea, ziceţi cum vreţi, de către mai-marii echipei, la ideea de a mai continua competiţia din Liga a III-a, <<< Pag. 4 începând cu returul 2012-2013.

An ul II, Num ărul 19, Marţi, 29 Ian uarie 2013, 4 pag ini. Coordon ator Genu Tu ţu

Henţ cu mâna

A murit legenda...

C

ea mai veche grupare sportivă din Valea Jiului şi una dintre cele mai vechi din ţară, Jiul Petroşani, a pus lacătul de 94 de ani de fotbal. Încet, discret, anunţat printr-o conferinţă de presă, într-o zi de 25 ianuarie 2013. Nimeni nu mai poate face nimic, nu se mai poate lua nicio poziţie. Ceva bâjbâieli cu Liga a IV-a, cu o academie de fotbal care să producă (!) bani – mai era unul de prin Moldova care îi promitea lui Simota milioane de euro din vânzarea

de jucători... – şi alte paleative.

Un lucru e clar, Jiul a murit, probabil de data asta, sub actuala administraţie, definitiv. Nimeni nu a dorit să preia „fondul de jucători”, datoriile de achitat pe nimeni nu mai interesează Jiul. Atât i-a fost. Dacă stai să te uiţi în gura lor, ce mare lucru? Au dispărut ele marile echipe Ripensia, Chinezul, Ciocanul, Universitatea Craiova sau A.S.A. Tg. Mureş, ce mare scofală? Dar n-aş vrea nici să fiu cititor de internet, să inventariez toate „felicitările” primite acolo.

Interviu

Goodbye, Jiul Petroşani!

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

< < < P ag ini le 2- 3

www.gazetadedimineata.ro


CMYK

A r e n a , M a rţ i, 2 9 I a n u a r i e 2 0 1 3

www.ga zetade d

Interviu

Goodbye, Jiul Pet

Reporter: Domnule Simota, domnule Boboc, ce se întâmplă, de fapt, la Jiul Petroşani? Alin Simota: A planat o stare de incertitudine asupra activităţii echipei, acum este momentul să punem lucrurile la punct. Vă anunţ oficial că eu şi grupul meu de firme ne retragem sprijinul financiar de la echipa de fotbal Jiul Petroşani care evoluează în Liga a III-a, din cauza faptului că din motive financiare nu ne mai permitem să mai susţinem fotbalul. În plus, nu simţim aproape factorii locali. Vom ceda cu titlul gratuit către administraţia publică locală echipa cu fondul de jucători care au mai rămas. Dacă factorii locali vor găsi soluţii, n-au decât să continue în Liga a III-a, noi le dăm tot concursul. Rep.: Dar unde vor juca fotbaliştii? Alin Simota: Noi punem la dispoziţie baza sportivă, care o avem în concesiune până în anul 2015, cu toate cele necesare: vestiare, apă, energie electrică, tot ceea ce implică în procesul de antrenament al Jiului. Rep.: Ce se întâmplă în continuare? A.S.: Vom demara un proiect în Complexul Sportiv „Jiul” ce va fi canalizat spre copii şi juniori, dorind înfiinţarea unei academii de fotbal. Avem toate dotările necesare – camere, cantină, terenuri - şi sper că vom primi înţelegere şi din partea inspectoratului şcolar, aşa cum se întâmplă la alte centre din ţară. Un oraş cu atâtea probleme socio-economice nu poate în acest moment decât să ofere această variantă. De această academie, tehnic, se va ocupa Marin Tudorache. Rep.: Deci, Jiul, ca echipă de seniori, dispare din toate ligile? A.S.: Dacă regulamentul ne va permite, vom rămâne cu echipă în Liga a IV-a judeţeană. Sperăm să găsim înţelegere la A.J.F. Hunedoara astfel să putem continua activitatea în Liga a IVa, acolo unde pretenţiile financiare sunt mult mai reduse. Cam asta ar fi de spus, aşadar, retragem categoric echipa din Liga a III-a. Astea sunt condiţiile acum, noi nu vrem ca fotbalul să moară la Jiul, încercăm doar să îl adaptăm la posibilităţile de moment, la cerinţe şi să pornim de jos cu această academie de fotbal. Ştim că este o lovitură pentru ceea ce a însemnat Jiul, dar asta este realitatea, nu ne mai putem păcăli, am luat această decizie şi să sperăm într-un viitor mai bun. Factorii locali nu au dorit, în ciuda multor demersuri, să încerce să găsească soluţii, eu personal nu mai pot. Atât, Liga a IV-a şi academia de fotbal, punct! Rep.: Cum va fi informată F.R. Fotbal? A.S.: Dacă Primăria Petroşani nu poate finanţa echipa în Liga a III-a, repet, gata, am pus punct. Vom face o adresă că ne retragem, păstrăm culorile şi palmaresul, rămânem în Liga a IV-a şi cu viitoarea academie de fotbal. Rep.: În calitate de consilier local nu aţi încercat să explicaţi aceste aspecte

colegilor dumneavoastră? A.S.: Am preferat să evit... Eu ştiu că bugetul local este aşa cum este. Deocamdată nu este clară problema cu bugetul local. Se lucrează la el. Repet, sper ca echipa de Liga a IV-a să poată continua. George Boboc: În mod normal, renunţarea la echipa din Liga a III-a nu ar trebui să afecteze activitatea Ligii a IV-a. Dacă F.R.F. exclude echipa din Liga a III-a, nu ar trebui să sufere şi echipa secundă. Noi vom vedea ce decid cei de la A.J.F. Hunedoara. Şi eu am sperat în autorităţile locale, deoarece în baza Legii 350/2005, aşa cum se întâmplă în alte oraşe, consiliile locale pot aloca oficial sume pentru echipele sportive. Rep.: Care ar fi sumele necesare pentru un an? A.S.: Pentru Liga a III-a este necesar 1 miliard lei vechi pe lună, în Liga a IIa, circa 2 miliarde lei pe lună, iar ca aspirantă la Liga I, cam 1 milion de euro (cca. 3,5 miliarde lunar). În Divizia „A”, fără un buget de 3,5 milioane euro anual, nu ai ce căuta. Rep.: Ce fac acum jucătorii? G.B.: Ei sunt liberi de contract. Pot să plece unde vor, la Jiul vor rămâne pe contracte la nivelul Ligii a IV-a, pe bani puţini. Rămâne la Jiul numai cine vrea! Ne vom baza pe copiii din Valea Jiului. Sunt destui copii talentaţi. Marin Tudorache se va ocupa serios de această problemă. În fond, la Jiul se întâmplă exact ceea ce se întâmplă la nivel naţional. Nu mai sunt banii care erau altădată! Noi încercăm să reconstruim totul prin această academie de fotbal. Rep.: Care este fondul de juniori la ora actuală? G.B.: În centrul nostru sunt 205 copii şi juniori, 171 fiind legitimaţi, ei fiind

pregătiţi de şase antrenori, care lucrează cu multă pasiune şi dragoste. Avem o bază bună, la acest nivel lucrurile stau bine. Urmează ca antrenorul Marin Tudorache să se ocupe de viitoarea academie de fotbal. Marin Tudorache: În acest moment este o discuţie de principiu între ProFotbal şi Jiul. Noi suntem disponibili şi dorim revigorarea fotbalului la nivelul clubului Jiul. Avem nevoie de resurse financiare pentru acest proiect de anvergură, care ulterior să determine apariţia unei puternice echipe Jiul. Eu îmi doresc mult ca Jiul să revină, este echipa unde m-am format şi eu ca om, ca jucător, ca antrenor. Regret să s-a ajuns aici cu echipa de seniori. De aceea ne trebuie un centru de juniori performant. Nu mai sunt bani pentru jucători aduşi din alte părţi, gata, s-a terminat! Trebuie create condiţii pentru copiii din Valea Jiului. Să se poată face performanţă. Clubul ProFotbal va încheia un parteneriat cu viitoarea academie Jiul, astfel ca cei mai talentaţi jucători să poată face pasul spre echipa Jiul Petroşani. Dorim ca aici să fie cooptaţi cei mai talentaţi copii din Valea Jiului. Acesta este un proiect pe termen lung, cel mai important ar fi ca să-şi dea mâna toate administraţiile locale din Valea Jiului, pentru ca la Academia Jiul să poată juca toţi copiii talentaţi din toate zonele Văii Jiului. Va fi o muncă intensă, eforturi uriaşe, la care trebuie cu toţii să ne implicăm. Până la urmă, toţi aceşti copii sunt ai Văii Jiului şi acest lucru contează cel mai mult. Numai aşa vom putea readuce fotbalul de performanţă de altădată. Rep.: Domnule Alin Simota, mai aveţi prieteni, parteneri privaţi să vă ajute? A.S.: Suntem sprijiniţi, dar cu sume

mai mult simbolice, mai ales la cantina stadionului, cu produse alimentare. Toată lumea are probleme... Nu avem, practic, în afară de firmele mele, niciun grup de investitori care să bage bani la fotbal. Rep.: Care este statutul actual al stadionului? A.S.: Stadionul este concesionat până în anul 2015 Clubului Sportiv Jiul, care funcţionează în continuare. Toate cheltuielile de întreţinere sunt făcute cu bani de la mine. Deci, până în 2015, acesta este statutul stadionului, sunt nişte sume pe care eu le pot suporta. Rep.: Sincer, mai credeţi că Jiul va mai reveni în lumea bună a fotbalului românesc? A.S.: La fotbal totul este relativ. E posibil să apară, de pildă, un mare talent de la juniori, să fie vândut pe bani mulţi şi atunci te poţi gândi la performanţă adevărată. Nu pot să prevăd nimic exact, pot doar avansa nişte strategii pe această nouă idee cu academia.Vedeţi, Gigă Hagi a investit 5-6 ani şi până la urmă a ajuns în prima ligă! Acolo a fost răbdare, s-au investit bani în logistică şi instruire, a avut contacte şi încet-încet a ajuns acolo sus. Noi ne-am dori cât mai repede, dar nu ştim exact cum va fi. Rep.: Ce jucători au mai rămas la Jiul? G.B.: Au devenit liberi de contract cinci jucători, ceilalţi au depus memorii, dar poate vom găsi o soluţie să-i ţinem la Liga a III-a. Avem nişte datorii de vreo 10.000 euro, dacă la rezolvăm, continuăm în Liga a IV-a. A.S.: Lucrurile stau sub control, să

nu credeţi că aici este o debandadă

totală. Lucrurile funcţionează normal, jucătorii vin la sală, din această săptămână vor începe antrenamentele la

stadion

să sens

cum se

Urican

chiar ş

Tg. Jiu Dar

moară

este co

bal. Es

peste t

vorbi d

pul tre

Tiber


di m i n e a ţ a . r o

troşani!

n. Aici nu este haos, am încercat

sibilizăm autorităţile locale, la fel

e întâmplă cu echipele din Vulcan,

ni, Haţeg sau comuna Pui, dar

şi în Liga I, la Piatra Neamţ sau

u.

vă spun acum la final, ca să nu

fotbalul la Jiul, singura variantă

onstituirea acestei academii de fot-

ste un model care a dat roade

tot. Altfel, nu vom mai putea

despre Jiul Petroşani decât la tim-

ecut.

riu Iacob-Ridzi,

Supliment

Jiul Petroşani. Reacţii.

2- 3

O echipă şi un antrenor, despre Jiul

Bucurescu

Iosif Cavai

Stelian Homan

Fl. Neagu

Lita Dumitru

Teodor Casandra

Fl. Stoica

Rozsnyai

Vasile 'Bombo' Ionescu

primarul municipiului Petroşani

„Nu putem sprijini clubul Jiul” Contactat în legătură cu acest subiect,

primarul municipiului Petroşani a

declarat: „Este un subiect care nu face

parte din lista noastră de priorităţi. Nu putem sprijini clubul Jiul, un club pri-

vat, legea nu ne permite, în plus, nu

avem banii necesari în a investi în acest

sector de activitate”. Scurt pe doi!

„Să le fie ruşine!”

Am contactat o „selecţionată” de 11 fotbalişti care au jucat de-a lungul vremii la Jiul, pentru a comenta momentul dispariţiei Jiului de pe harta divizionară a fotbalului românesc. Iată ce ne-au spus:

Ludovic Talpai (la Jiul 1967-1970)

„Management prost! Atâta timp cât au putut mulge o vacă numită Jiul, a fost bine. Acum, vezi Doamne, nu mai au bani nici de Liga a III-a. Este inadmisibil, să le fie ruşine!”.

Florin Neagu (la Jiul 19801984, 1985-1988)

„Şi-au bătut joc de un simbol, poate-i bate şi pe ei Dumnezeu! Nu i-a mai interesat nimic, iar atunci când au vrut alţii să-i ajute, au refuzat”.

Florin Stoica (la Jiul 19891997, 1998-2000)

„Fără cuvinte! Eu când spuneam acum câţiva ani că Simota va fi groparul Jiului, toţi îmi spuneau că sunt nebun. Acum

cine-i nebun?!”.

asupra tuturor...”.

„Simota nu trebuia să aştepte până la acest moment. E de condamnat, trebuia să găsească o soluţie”.

„Bravo lui Simota că a dărâmat un simbol. Trebuia să rămână cu ceva în istorie, nu?”.

Teodor Casandra (la Jiul 1963-1967)

Marcu Buzduga (la Jiul 1985-1986)

„Este inadmisibil! Şi-au făcut şmecheriile cu stadionul şi acum s-a lepădat de Jiul. Trebuia să pregătească terenul mai demult, nu să procedeze aşa”.

Marian Bucurescu (la Jiul 1976-1980)

„Ca fost jucător al Jiului într-o perioadă bună, este regretabil că s-a ajuns aici. Probabil că Simota nu a mai avut bani şi atunci trebuie înţeles”.

Iosif Cavai (la Jiul 19761985)

„Păcat! Asta e, când o echipă aparţine unui singur om. Patronul are drept de viaţă şi de moarte, în originala noastră democraţie,

Liţă Dumitru (antrenorul Jiul 1995-1996)

Virgil Dianu (la Jiul 19861988) „Îmi pare rău să aud asta! Eu m-am simţit bine la Jiul, e păcat, fotbalul românesc devine şi mai sărac...”.

Stelian Homan (la Jiul 1974-1978, 1983-1986)

„Au reuşit până la urmă să dărâme un mit. Bravo lor!”.

Vasile „Bombo” Ionescu (la Jiul 1966-1971)

„Aşa este când se bagă în fotbal numai şmecherii! Era previzibil, mare păcat!”

Adalbert Rozsnyai (la Jiul 1972-1976) „Fără bani, ce să mai facă şi Simota? Situaţia asta e peste tot, păcat că totuşi autorităţile locale n-au găsit o soluţie”.


CMYK 4

A r e n a , Marţi, 2 9 I a n u a r i e 2 0 1 3

Supliment

Fotbal. Special.

Acum, ca-n urmă cu trei ani

În urmă cu patru zile (vineri, 25 ianuarie), la sediul preşedintelui clu bului Jiului din incin ta stadionului din Luncă sa anunţat oficial dezmembrarea, abdicarea, desfiinţarea, renunţarea, abandonarea, ziceţi cum vreţi, de către mai-marii echi pei, la ideea de a mai continua competiţia din Liga a III-a, începând cu returul 2012-2013.

Situaţie similară cu cea din februarie 2010, când Jiul se afla în Liga a IIa, care la vremea res pectivă era comentată în presa locală cu următoa rele titluri: CINE MAI RĂMÂNE? Deşi, conform unor surse, sar fi găsit în weekend-ul trecut, niscaiva variante de bani pentru Jiul – 15 milioane lei vechi pe lună, salariu pentru un fotbalist, da` cine-i dă?! –, în urma unor „discuţii bilatera le Alin Simota – Tiberiu IacobRidzi”, lucrurile continuă să rămână în ceaţă la divizionara

Jiul Petroşani. Pe la stadion bate vântul, doar antrenorii de la juniori mai vin pe acolo, în rest, silenzio stampa... Până la ora documentării noastre (n.r. - orele 14:00 din 1 februarie) nu apăruse, concret, nicio rază de speranţă. Alin Simota aştepta o nouă rundă de convorbiri cu prima rul Tiberiu Iacob-Ridzi, care, oricum, nu-i poate oferi „luna de pe cer”. La club, dintre cei cu care în condiţii normale se vorbeşte la concret, au devenit iritaţi, firesc pe undeva, neştiind ce să mai răspundă. Acum nu se mai pune problema cine plea că, ci cine mai rămâne! Este cert că vreo 13-14 jucători deja au „rupt-o” cu Jiul, se zvoneşte că dintre cei din tur, doar Mihăiţă Gheorghe, Gabi Apetrei, David Stamatin, Nogo, Ciochină, Scărlătescu, Ştoiu, Cruceru şi Parfenie ar mai fi dispuşi să continue cu gruparea jiulistă. În ideea continuării în Liga a II-a, se va apela, evident, la o serie de juniori din pepiniera proprie. Oare nu trebuia pregă tit mai demult acest teren? Unde sunt cei ce vroiau şi

Sportul în Valea Jiului acum 10 ani - ianuarie 2003-

clamau binele Jiului, Gigi Boru gă ori Ioan Sdrobiş, care aduceau cohorte de anonimi de prin Banat şi Moldova? De ce, oare, dacă tot se dădeau prie te ni cu Simota, nu îl ajută acum dezinteresat? Au dispărut sacii cu lovele, s-a dus şi dragostea lui Borugă şi Sdrobişi... Numai cine-i orb nu-şi dă seama ce jaf nenoro cit a fost în anumite perioade, când peste 150 de papagali, aşa-zişi fotbalişti, au secătuit victoria lui Simota, care bine intenţionat, s-a lăsat dus de in teresele unora. Acum se trag concluziile. Sau consecinţele...

A plecat şi ultimul mohican. Adică portar... Dezmembrarea Jiului este tot mai evidentă. Au plecat 14 jucători, au mai rămas vreo 56, deci, nu se mai pune problema vreunei omogenităţi prea curând. Portarii Dumitru Hoto boc şi Anton Ilie erau în lotul Jiului cei mai longevivi jucători ai echipei. Mai era un al treilea, David Stamatin, un tânăr de 20 de ani, în care se credea mult. Însă şi acesta a optat pentru o altă va riantă, alegând Retezatul Haţeg

(la fel ca şi ex-lupeneanul Işfan). Aşadar, se poate spune deacum că Jiul Petroşani nu mai are niciun portar. Poate la stadion...

BEBE ŞI JIMI, ULTIMII PE CORABIE De la Jiul Petroşani au plecat toţi fotbaliştii. Până la unul. Au plecat cei de la stadion (cu excepţiile ştiute, administrator, vicepreşedinte, fochist, portar la intrare), ultimul plecat fiind fizioterapeutul Virgil Popescu. Dar au rămas doi. Octavian „Bebe” Fage şi Radu „Jimi” Drăguşanu, masorii echipei. Jimi, din 1991, Bebe din 2002. „Noi vom pleca ultimii, dacă chiar totul se va desfiinţa” – a spus Bebe Fage. „Stăm în continuare în serviciul echi pe lor şi al antrenorilor de la ju niori. Nu cred că o poveste frumoasă de 90 de ani s-ar putea încheia aşa”, a spus Bebe Fage.

miercuri, 17 februarie, când

Alin Simota a anunţat într-o

intervenţie telefonică la postul de radio Mondo FM: „Eu şi

grupul meu de firme nu mai

putem susţine o echipă de fot-

bal în Liga a II-a. Cheltuielile sunt imense, vremurile sunt

grele. Mi-am retras, începând

cu acest an, sprijinul financiar

la nivelul Ligii a II-a, dar voi

continua să am în vedere spri-

jinul bazei materiale de la sta-

dionul Jiul, precum şi activita -

tea centrului de copii şi junio ri. De la vară, vom reanaliza

situaţia punctual, bazându-ne

şi pe găsirea unei soluţii de co -

laborare cu Primăria şi Consi -

liul Local Petroşani, pentru a

putea înscrie echipa în Liga a

III-a. Evident, vor fi alte contracte, alte cheltuieli, dar re -

pet, trebuie neapărat implica -

RĂMÂNE CUM AM STABILIT: EPOPEEA JIUL PETROŞANI S-A TERMINAT!

bruarie 2010. Să vedem cum s-

cerea în cursul dimineţii de

2013.

Conducerea Jiului a rupt tă -

rea factorilor locali.”

Acestea erau faptele în fe -

au derulat lucrurile în ianuarie

Cu Jiul şi Ştiinţa pe podium!

L

egat de anonimatul fotbalului petroşenean, unde doar Universitatea Petroşani a mai rămas în cărţi, iar rugbyul abia mai respiră, ne întoarcem doar cu zece ani în urmă. Atunci, echipa de fotbal Jiul era în Divizia „C”, ocupând la final de tur locul 1.

La cârma echipei, în locul lui Daniel Gherasim, revenea Dumitru Marcu, care mai antrenase la Petroşani în anii 1991-94 în Divizia „B” şi în 1997-98 în Divizia „A”. Iată, plin de speranţe, ce declara Dumitru www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

Maru atunci, înaintea unui stagiu de pregătire la Băile Govora:

„Dorim promovarea şi un joc spectaculos în retur!”

Rep.: Domnule Mitică Marcu, cum vedeţi revenirea la Jiul Petroşani? Mitică Marcu: Eu zic ca pe una de bun augur! Revin cu plăcere după 15 ani, de la primul meu mandat din cele trei de până acum, şi sper, acum ca şi atunci cu Gogu Tonca, să promovăm. E drept, acum doar în Divizia „B”... Rep.: Cum aţi găsit atmosfera? M.M.: Bună. Eu cunosc oamenii de aici, pe Spiru, pe Boboc, pe Danciu şi pe secunzii mei, Tudorache şi Vizitiu, deci, am toate argumentele să cred că vom face www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

treabă bună. Rep.: Echipa a terminat pe primul loc în tur. Dumneavoastră ce veţi face în plus? M.M.: Dorim, evident, promovarea dar în plus, un joc spectaculos! Am înţeles că asta a fost marea nemulţumire, că lumea pleca de la meciuri supărată chiar şi la victorii... Rep.: Da, cam aşa este... Cum vedeţi returul? M.M.: Optimist. La Petroşani se poate face fotbal de calitate. Sunt sigur că există băieţi dornici de afirmare, au toate condiţiile, sper că vor răspunde cerinţelor. Rep.: Ce le spuneţi suporterilor? M.M.: Am văzut în tur că aveţi o galerie frumoasă. Aceşti spectatori merită mai mult fotbal şi sper că Jiul le va oferi acest lucru. La rugby, în cel de-al 55-lea an al existenţei sale, Ştiinţa Petroşani ocupa înaintea returului 2002-2003, locul 2 în Divizia Naţională, după Steaua Bucureşti! Sub conducerea antrenorului Ion Raţiu, o echipă cu M. Constantin, C. Buburuzan, Bolea, Drăgoi, V. Ioniţă, Al. Lupu, Revnic, Suciu, Toma sau Pingert, reuşise un tur de forţă câştigând toate partidele acasă, inclusiv cu Steaua (24-15) dar şi o victorie în deplasare, la Callatis Mangalia. Asta într-un campionat puternic, cu zece echipe în Divizia Naţională, printre care puternicele Farul, Dinamo sau Universitatea REMIN Baia Mare, aflate atunci în spatele Ştiinţei. Vremuri apuse, atât pentru fotbal cât şi pentru rugby... www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.