Effective Water Governance by Global Water Partnership Central and Eastern Europe

GUVERNAREA EFICIENTĂ A APEI

Acţiune prin parteneriat

Mulţumiri Membrii Consiliului Regional al Parteneriatului Global al Apei pentru Europa Centrală şi de Est şi toţi cei care au contribuit la prezentul raport doresc să mulţumească asistenţei generoase furnizate de dialogul ECE "Spre o guvernare eficientă a apei" de către Secretariatul GWP şi Centrul de Resurse GWP - HR Wallingford. Raportul regional a fost pregătit în cadrul GWP-ECE grupului operativ "Guvernarea" condus de prof. Laszlo Somlyody (Ungaria). El a fost scris de prof. Janusz Kindler (Polonia) şi dr. Harry Liiv (Estonia) pe baza rapoartelor naţionale pregătite de GWP Parteneriatul Apei al ţărilor: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Republica Slovacia şi Ungaria şi alte publicaţii relevante. GWP-ECE recunoaşte contribuţiile financiare făcute de donatori importanţi pentru dialogul "Spre guvernarea eficientă a apei".

Acest document, Dialog asupra guvernării eficiente a apei: Acţiune prin Parteneriat (în Europa Centrală şi de Est), este un raport de stare pregătit pentru prezentare la Al 3-lea Forum Internaţional al Apei din Kyoto, Japonia, din 16-23 martie 2003. Acest document reuneşte experienţa câştigată după conducerea Dialogului asupra Guvernării eficiente a apei dus timp de un an de zile. Procesul va continua şi anul viitor, iar planurile de acţiune vor fi schiţate şi implementate ceea ce va ajuta ca guvernarea apei să fie mai eficientă. Dialogul asupra guvernării eficiente a apei a fost proiectat să fie cât se poate de întins şi construit cu ajutorul atelierelor şi meselor rotunde regionale şi din fiecare ţară, care au reunit parlamentari, agenţii guvernamentale, practicanţi cheie în domeniul apei, grupuri comunitare, ONG-uri, agenţii ale Naţiunilor Unite, donatori, sectorul privat şi alţii. Natura participativă a Dialogului va aduce o nouă speranţă pentru o gospodărire durabilă a apei în noul mileniu.

CUPRINS DIALOGUL PRIVIND APA ŞI GUVERNAREA ÎN ROMÂNIA - RAPORT NAŢIONAL 6 ABREVIERI ......................................................................................................... 7 SINTEZA EVOLUŢIEI CONCEPTULUI DE GOSPODĂRIREA APELOR ÎN ROMÂNIA ............................................................................................................... 8 DIALOGUL PRIVIND APA ŞI GUVERNAREA ÎN ROMÂNIA RAPORT NAŢIONAL ...............................................................................................................................12 CAP. 1. INTRODUCERE....................................................................................12 CAP.2 . CADRUL LEGISLATIV......................................................................13 Vedere de ansamblu privind evoluţia cadrului legislativ..................................13 2.2.1 Legea Protecţiei Mediului .................................................................14 2.2.2. Legislaţia în domeniul apelor ............................................................14 2.2.3. Standarde de calitate a apelor ..............................................................17 Conformarea cu legislaţia în vigoare...............................................................17 Integrarea Europeană .....................................................................................18 CAP. 3. CADRUL INSTITUŢIONAL...................................................................21 3.1. Structura organizatorică în trecut .............................................................21 3.2. Structura organizatorică actuală ..............................................................21 3.3. Administrarea şi utilizarea resurselor de apă şi a lucrărilor hidrotechnice ........................................................................................................................23 3.4 Gospodărirea apelor .................................................................................26 Funcţiile specifice ale ministerelor implicate în gospodărirea apelor sunt următoarele:....................................................................................................29 3.5. Alimentarea cu apă, sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate .....30 3.6. Gospodărirea apelor transfrontiera ..........................................................31 CAP.4. SISTEMUL DE FINANŢARE .................................................................31 CAP.5. UTILIZAREA INSTRUMENTELOR ŞI POLITICILOR ECONOMICE......32 5.1. Liberalizarea preţurilor şi eliminarea subvenţiilor .....................................32 5.2 Privatizarea şi dreptul asupra proprietăţii..................................................33 5.3 Instrumente economice pentru gospodărirea apelor.................................33 5.4 Componentele sistemului de plăţi .............................................................35 Indexarea preţurilor şi tarifelor ........................................................................36 5.5 Locul instrumentelor economice în cadrul politicii de mediu .....................36 5.6 Dezvoltări viitoare .....................................................................................39 5.7 Modernizări în sectorul apei.....................................................................40 CAPITOLUL 6. PLANIFICARE, AUTORIZARE ŞI IMPLEMENTAREA LEGILOR............................................................................................................42 6.1. Planificare şi politici................................................................................42 Politica în domeniul protecţiei mediului ...........................................................45 Statul legal al schemelor cadru de amenajare ................................................46 Principalele probleme rezultate din Directiva Cadru .......................................47 Corelarea schemelor cadru de gospodărirea apelor cu planurile de amenajare a teritoriului .....................................................................................................47 6.2 Sistemul de avize......................................................................................48 Capitolul 7 Sistemul de supraveghere al apelor din România ............................50 7.1. Monitoringul apelor sub aspect cantitativ .................................................51 7.2. Monitoringul apelor sub aspect calitativ ...................................................51 7.3. Monitorizarea evacuărilor de ape uzate ...................................................55 7.4. Acreditarea laboratoarelor .......................................................................55 7.5. Monitorizarea implementării planurilor de amenajare a bazinelor hidrografice .....................................................................................................55 3

Monitorizarea comportării barajelor, lacurilor de acumulare şi altor structuri hidraulice ........................................................................................................55 CAPITOLUL 8. SCHIMBUL DE INFORMAŢII ŞI COMUNICAREA ...................56 CAPITOLUL 9. IMPLICAREA PUBLICULUI...................................................57 CAPITOLUL 10 EDUCAŢIE ŞI CERCETARE ....................................................60 CAPITOLUL 11 INFORMAŢII SUPLIMENTARE ................................................61 11.1. Condiţiile naturale ..................................................................................61 11. 1. 2 Populaţia ...........................................................................................62 11.2. Resursele de apă ale României .............................................................62 Ape subterane..........................................................................................................67 11.4 Sisteme de canalizare...........................................................................69 Capitolul 12 Concluzii şi recomandări.................................................................73 Anexa 1 Legea protecţiei mediului .....................................................................77 Autorizaţia de mediu este obligatorie la punerea în funcţiune a obiectivelor noi care au acord de mediu......................................................................................78 Anexa 2 Legea apelor nr. 107/1996 ..................................................................80 Anexa 3 Prevederile Legii apelor nr. 107/1996 (art.47) privind comitetele de bazin...................................................................................................................82 Anexa 4 Lista principalelor reglementări în domeniul gospodăririi apelor..........84 Legi în vigoare....................................................................................................84 Legea nr 294/2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2002 pentru modificarea şi completarea Legii protecţiei mediului nr. 137/1995( M.O. nr.465/2002), publicată în M.Of. nr. 505/14 iulie 2003 ..........84 Legea nr. 6/1991 pentru ratificarea Convenţiei de la Basel privind controlul transportului peste frontiere .............................................................................................................84

Hotărâri ale Guvernului.......................................................................................85 Ordine ale ministrului în domeniul protecţiei mediului, apelor şi sănătăţii...........85 Standarde şi Norme de calitate ..........................................................................86 Anexa 5 Legea Apelor nr. 107/1996 ..................................................................87 SPRE O GUVERNARE EFICIENTĂ A APEI ÎN ŢĂRILE ECE ..................................91 Comentariu introductiv........................................................................................91 2. Obiectivele dialogului......................................................................................93 3. Starea actuală a guvernării apei .....................................................................93 Legi şi legislaţie ..............................................................................................93 Instituţii............................................................................................................95 Instrumente economice şi fluxuri financiare ....................................................96 Sistematizarea ................................................................................................98 Monitorizarea ..................................................................................................98 Implicarea publicului .......................................................................................99 Schimbul de informaţii şi comunicarea............................................................99 4. Spre creşterea eficienţei guvernării ..............................................................100 Legi şi legislaţie ............................................................................................100 Instituţii..........................................................................................................100 Instrumente economice şi fluxuri financiare ..................................................101 Sistematizarea ..............................................................................................102 Monitorizarea ................................................................................................103 Implicarea publicului .....................................................................................103 Schimbul de informaţii şi comunicarea..........................................................104 5. Comentarii de încheiere ...............................................................................104 Referinţe...........................................................................................................106

DIALOGUL PRIVIND APA ŞI GUVERNAREA ÎN ROMÂNIA RAPORT NAŢIONAL

Pregătit de un colectiv coordonat de Dr. Ing. Liliana MÂRA

Bucureşti August 2002

ABREVIERI RBDD - Rezervaţia Biosferei Delta Dunării ARBD - Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării EIM

- Evaluarea Impactului asupra Mediului

IPM

- Inspectorat de Protecţia Mediului

- Uniunea Europeană

UE DCPA –Directiva cadru UE privind Politica în domeniul Apei GEF

– Global Environmental Facility

ICPDR – Comisia Internaţională pentru Protecţia fluviului Dunărea ICPBS - Comisia Internaţională pentru Protecţia Mării Negre INCDM – Institutul Naţional pentru Dezvoltare şi Cercetări Marine “Gr. Antipa”, Constanţa ICIM

– Institutul Naţional pentru Cercetare Dezvoltare şi Ingineria Mediului, Bucureşti

ISPH - Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice IWRM – Gospodărirea Integrată a Resurselor de Apă MAPPM – Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului CNAR – Compania Naţională “Apele Române” PNAPM – Programul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului M.Of.

-Monitorul Oficial al României

– Uniunea Sovietică

PNUD – Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare WB

– Banca Mondială

Convenţia privind Apa – Convenţia pentru Protecţia şi Utilizarea Cursurilor de Apă Transfrontieră şi a Lacurilor Internaţionale (Helsinki, 1992). LA

– Legea Apelor nr. 107/1996

FNDGA – Fondul Naţional de Date de Gospodărirea Apelor

SINTEZA EVOLUŢIEI CONCEPTULUI DE GOSPODĂRIREA APELOR ÎN ROMÂNIA 1. Etapa I – până în 1974 – Gospodărirea cantitativă a apei şi unele activităţi privind calitatea apei ¾ Cadrul legislativ •

Legea privind pescuitul – 1989

•

Legea privind regimul apelor – 1924

•

Decretul nr. 143/1953 privind utilizarea raţională, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apă

•

Planul de gospodărire a bazinelor hidrografice (1959, şi actualizat la fiecare 5 ani)

¾ Cadrul instituţional •

Direcţia Generală a Apelor din Ministerul Lucrărilor Publice: o

•

1924 - 1955

Oficii locale ale apelor

Comitetul de Stat al Apelor : 1955 – 1974 o

Direcţii de Ape la nivelul afluenţilor de ordinul I şi II ai Dunării

Institutul de Cercetări şi Proiectări pentru Gospodărirea Apelor,

Bucureşti •

Institutul de Cercetări Marine Constanţa

•

Institutul de Studii şi Proiectări Delta Dunării

•

Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie

•

Institutul de Studii şi Cercetări Hidrotehnice

•

Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice

2. Etapa a II –a – 1974 – 1990 - Gospodărirea cantitativă şi calitativă a apelor, incluzând controlul şi implementarea legilor ¾ Cadrul legislativ •

Legea apelor nr. 8/1974 o

Avize şi autorizaţii de gospodărirea apelor

Scheme cadru de amenajare şi gospodărire a apelor pe bazine

hidrografice

•

Legea nr. 1/1974 pentru aprobarea Programului Naţional pentru dezvoltarea în viitor a bazinelor hidrografice

•

Legea no 5/1989 privind gospodărirea raţională şi utilizarea resurselor de apă

•

STAS 4706/1988 privind categoriile de calitate

¾ Cadrul instituţional •

Consiliul Naţional al Apelor : 1974 – 1990, cu: o

Direcţii de Ape pentru administrarea resurselor de apă pe bazin

hidrografic, cu: - Oficii judeţene pentru gospodărirea apelor o

Institutul de Cercetări şi Proiectări pentru Gospodărirea Apelor,

Bucureşti

•

Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie

Institutul de Studii şi Cercetări Hidrotehnice

Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, cu: o

Institutul de Cercetări Marine Constanţa

Institutul de Studii şi Proiectări Delta Dunării

Ministerul Energiei, cu: o

Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice

3. Etapa a III -a– 1990 -2002 - Gospodărirea cantitativă şi calitativă a apelor, incluzând controlul şi implementarea legilor ¾ Cadrul legislativ •

Legea apelor nr. 8/1974, în vigoare până în anul 1996

•

Legea apelor nr. 107/1996 o

Avize şi autorizaţii de gospodărirea apelor

Scheme cadru de amenajare şi gospodărire a apelor pe

bazine hidrografice •

Strategia gospodăririi apelor, 1995

•

Actualizarea schemelor cadru

•

Legea protecţiei mediului 137/1995 o

•

Acorduri şi autorizaţii pentru protecţia mediului

STAS 4706/1988, în vigoare până în anul 2002

¾ Cadrul instituţional •

Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului : 1990 – 2001

•

Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului (2001 - 2002) 9

Inspectorate de Protecţia Mediului

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

Compania Naţională "Apele Române" , cu: - Direcţii de Ape - Oficii pentru gospodărirea apelor

•

Institutul de Cercetări Marine Constanţa

•

Institutul de Studii şi Proiectări Delta Dunării

•

Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie

•

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Ingineria Mediului

Ministerul Industriilor şi Resurselor o

Compania Naţională “Hidroelectrica”

Combinatul Siderurgic Reşiţa

Institute independente - AquaProiect , - Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice

4. Etapa a IV-a: 2002 –în continuare: Gospodărirea integrată şi durabilă a resurselor de apă

CE ESTE NECESAR SĂ FIE FĂCUT: Pe termen scurt: o finalizarea procesului de aproximare cu directivele EU a legislaţiei din domeniul apelor , actualizarea Strategiei de aproximare legislativă din domeniul apelor, o actualizarea Strategiei gospodăririi apelor:modificarea Legii apelor şi a Legiim protecţiei mediului • îmbunătăţirea cadrului instituţional la nivel central crearea comitetului inter-ministerial • elaborarea unui raport, disponibil publicului, privind sursele de evacuare • creşterea taxelor privind evacuările de ape uzate Actori: Parlamentul României şi Guvernul, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, alte ministere implicate în gospodărirea apelor Pe termen mediu: o crearea Comitetelor de Bazin pe noi baze legislative o acordarea unei mai mari puteri (autoritate) Direcţiilor de Ape o creşterea rolului autorităţilor locale pentru protecţia şi reabilitarea ecologică a râurilor o dezvoltarea unui nou mecanism economic pentru dezvoltarea gospodăririi apelor şi pentru investiţii o eliminarea subvenţiilor implicite acordate pentru poluare o taxe pentru producerea de pesticide şi îngrăşăminte chimice o elaborarea planurilor pentru gospodărirea apelor pe bazine hidrografice plecându-se de la prevederile Directivei Cadru în domeniul apelor o actualizarea sistemului de monitoring o crearea asociaţiilor utilizatorilor de apă, în special pentru irigaţii Actori: MAPM, Ministerul Finanţelor, CNAR, autorităţile locale Pe termen lung: o implementarea legislaţiei în vigoare şi asigurarea controlului aplicării acesteia o realizarea de investiţii pentru reabilitarea lucrărilor de protecţie împotriva inundaţiilor o realizarea de noi surse de apă, reţele de alimentare cu apă, sisteme de canalizare, staţii de epurare a apelor uzate o dezvoltarea participării publicului o încurajarea participării femeilor în procesul decizional o dezvoltarea de cercetări multidisciplinare o implicarea asociaţiilor profesionale pentru îmbunătăţirea mecanismului privind gospodărirea apelor o introducerea de tehnologii standard o dezvoltarea pregătirii profesionale la toate nivelele, inclusiv în rândul copiilor o dezvoltarea cooperării internaţionale Actori: MAPM, alte ministere implicate în gospodărirea apelor, CNAR, autorităţi locale, utilizatori, societatea civilă

DIALOGUL PRIVIND APA ŞI GUVERNAREA ÎN ROMÂNIA RAPORT NAŢIONAL CAP. 1. INTRODUCERE Resursa de apă, parte a avuţiei naţionale şi resursă naturală împreună cu fondul agricol, fondul forestier, rezervele de minerale utilizabile, fauna şi flora acvatică şi terestră, reprezintă un factor vital pentru dezvoltarea socio-economică. Diferit de alte resurse naturale care se epuizează în timp, apa este o resursă regenerabilă, făcând obiectul unui proces continuu de regenerare, urmând ciclul natural care îi asigură continuitatea. Odată cu creşterea nivelului cerinţelor de apă şi a intervenţiei accentuate a omului asupra proceselor hidrologice, apa a devenit "un bun cu valoare economică şi socială", gospodărirea apelor devenind astfel, în adevăratul sens al cuvântului, o necesitate; cerinţele de apă şi satisfacerea acestor cerinţe sunt intercondiţionate pe baza criteriilor conservării şi folosirii raţionale a apei, eficienţei economice şi echităţii sociale. De asemenea, dezvoltarea integrată şi îmbunătăţirea complexă a resurselor de apă trebuie să ia în considerare, pe lângă acest principiu, alte principii general cunoscute incluse în documentele ONU, CEE/ONU şi ale celui de al doilea Forum Mondial al Apei şi al Conferinţei Miniştrilor (Haga 2000), Agenda 21, Directiva Cadru privind Politica în domeniul apelor şi directivele UE referitoare la subcapitolul “Calitatea apelor”, cum ar fi cele privind organizarea pe bazine hidrografice şi necesitatea unei dezvoltări durabile. În condiţiile crizei accentuate de energie, problemele gospodăririi apelor trebuie să fie rezolvate prin adoptarea soluţiilor optime la nivelul întregului bazin, deoarece aplicarea de economii "locale" poate uneori să conducă la pierderi mai mari în alte zone sau în alte sectoare de activitate. O politică durabilă în domeniul apelor necesită dezvoltarea unui cadru instituţional şi legal capabil să asigure capacitatea statului de a aloca, controla şi proteja resursa de apă. Sistemul gospodăririi apelor în România are o lungă şi bună tradiţie. Deoarece sistemul a fost similar cu sistemul francez, după

decembrie 1989 a fost necesar numai să se adapteze

legislaţia la noile condiţii socio-economice.

S-au menţinut şi dezvoltat principiile privind

organizarea pe bazine hidrografice şi gospodărirea unitară cantitativă şi calitativă a apelor şi au fost introduse noi principii precum principiul “poluatorul plăteşte”, participarea

publicului la

luarea deciziilor, noi criterii ecologice. Principalul obiectiv al acestui raport este de a prezenta o imagine de ansamblu asupra diferitelor aspecte privind guvernarea în domeniul gospodăririi apelor în România şi de a propune noi acţiuni menite să îmbunătăţească guvernarea în domeniul apelor.

CAP.2 .

CADRUL LEGISLATIV

Sistemul legislativ român în domeniul gospodăririi apelor a fost dezvoltat pe baza sistemului Islamic, care declară toate apele ca aparţinând statului, coroanei sau încorporate în domeniul public şi supuse

controlului guvernului pentru orice altă folosinţă în afară de

utilizarea pentru alimentarea cu apă potabilă sau pentru hrana animalelor. Vedere de ansamblu privind evoluţia cadrului legislativ Prima lege privind regimul apelor, ce a fost promulgată în România în 1924, includea elemente privind dreptul asupra apelor, proprietatea, beneficiul din utilizarea acestora, taxe, subvenţii, etc. După 1950, încercările pentru creerea unui cadru legislativ au fost materializate prin promulgarea, în 1953, a Decretului nr. 413 privind utilizarea raţională, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apă şi în 1974 a Legii apelor (Legea nr. 8 ), o lege specifică derivând din Legea nr. 9/1973 privind protecţia mediului. In 1976, prin Legea nr. 1 a fost aprobat Programul Naţional pentru dezvoltarea viitoare a bazinelor hidrografice în România. Programul a fost elaborat de Consiliul Naţional al Apelor şi se baza pe scheme cadru şi planuri de dezvoltare a bazinelor hidrografice. Legea nr. 8/1974 a fost completată cu Legea nr. 5/1989 privind gospodărirea raţională, protecţia şi controlul resurselor de apă.

2.1 Legislaţia în vigoare din domeniul protecţiei mediului şi apelor şi conformarea cu aceasta După 1990, comparativ cu perioada socialistă, pentru gospodărirea raţională a resurselor de apă a fost necesar să se elaboreze o nouă legislaţie. Eforturile au fost îndreptate către identificarea acelor prevederi din vechea legislaţie care corespondeau noilor cerinţe. Astfel de prevederi, precum proprietatea statului asupra resurselor de apă, acordarea dreptului de a utiliza resursa de apă, regimul lucrărilor construite pe ape sau în legătură cu acestea, s-au menţinut şi în noua legislaţie. Legea Protecţiei mediului nr. 137/1995 reprezintă cadrul general în baza căruia s-a elaborat Legea Apelor nr. 107/1996, ce este o lege specifică pentru domeniul apelor . Pentru prima dată în România, sistemul legal a fost stabilit cu scopul de a permite publicului să participe în procesul de evaluare a impactului asupra mediului, de elaborare a acordurilor/autorizaţiilor şi de aplicare a politicii sau legislaţiei. În baza ambelor legi, au fost elaborate o serie de hotărâri ale Guvernului şi ordine ale ministrului, care pot fi împărţite în două mari categorii: 13

i. Reglementări necesare pentru organizarea şi funcţionarea entităţilor guvernamentale responsabile cu implementarea legislaţiei specifice şi controlul aplicării acesteia; ii.

Reglementări specifice pentru implementarea ambelor legi.

2.2.1 Legea Protecţiei Mediului Obiectivul Legii protecţiei mediului nr. 137/1995

este reglementarea protecţiei

mediului pe baza principiilor şi elementelor strategice privind dezvoltarea durabilă a societăţii. Din punct de vedere al gospodăririi apelor, cele mai importante prevederi sunt următoarele (vezi anexa 1): •

Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice

•

Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice

•

Protecţia aşezărilor umane

2.2.2. Legislaţia în domeniul apelor În anul 1996, Parlamentul României a adoptat noua Lege a apelor (Legea nr. 107/1996), care stabileşte un nou cadru legislativ pentru gospodărirea apelor , luând în considerare atât experienţa pozitivă a României, cât şi noile principii adoptate

la nivel

European. De fapt, necesitatea acestei noi legi a fost dată de adaptarea domeniului gospodăririi apelor la noile condiţii socio-economice. Legea apelor are ca obiectiv conservarea, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apă prin aplicarea unei gospodăriri unitare, raţionale şi complexe a apelor pe bazine hidrografice. Scopul acestei legi este de a: -

asigura utilizarea raţională a apelor şi protecţia lor împotriva poluării şi epuizării cantitative şi calitative;

stabili căile pentru cunoaşterea, reabilitarea, conservarea şi protecţia resurselor de apă prin menţinerea balanţei ecologice;

legifera aplicarea sistemului economic în domeniul gospodăririi apelor;

legifera larga participare a utilizatorilor în domeniul planificării gospodăririi apelor pe bazine hidrografice.

Ţinând cont de statutul apelor ca bun public, utilizarea acestora se poate face numai pe baza unui aviz /autorizaţie, concesiune sau închiriere acordat de administratorul resursei de apă. Avizele includ alimentarea cu apă, evacuarea apelor uzate, producerea şi distribuţia de energie electrică, irigaţii pe suprafeţe mari. 14

In Legea nr. 107/1996, se menţin prevederile din vechea legislaţie privind considerarea resursei de apă ca o singură entitate. S-a întărit rolul autorităţilor bazinale în ceea ce priveşte administrarea integrată a resurselor de apă. Aceasta înseamnă o singură instituţie la nivelul bazinului hidrografic, cu responsabilităţi privind toate aspectele gospodăririi apelor: ape de suprafaţă, ape subterane, ape meteorice, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Principalele prevederi ale Legii apelor nr. 107/1996 se referă la: a) Proprietatea asupra apelor Apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime aparţin domeniului public. Albiile minore cu lungimi mai mici de 5 km, şi cu bazine hidrografice ce nu depăşesc 10 km2, pe care apele nu curg în mod permanent, aparţin deţinătorilor, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formează sau curg. Proprietarii acestor albii trebuie să folosească aceste ape în concordanţă cu condiţiile generale de folosire a apei în bazinul respectiv. În plus, sistemul legislativ defineşte apele ca bun public. b) Jurisdicţia privind reglementarea folosirii apelor Stabilirea regimului de folosire a apelor, indiferent de forma de proprietate, este un drept al Guvernului exercitat prin Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului. Apele aparţinând domeniului public se administrează de către Compania Naţională “Apele Române”. Navigaţia şi activităţile conexe acesteia sunt reglementate de Ministerul Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei.

c) Jurisdicţia relativ la gospodărirea apelor Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului elaborează strategia şi politica gospodăririi apelor la nivel naţional şi asigură coordonarea şi controlul aplicării reglementărilor interne şi internaţionale. “Apele Române” administrează apele din domeniul public, exploatează lucrările de gospodărire a apelor şi implementează strategia şi politica naţională în domeniul gospodăririi apelor. d)

Reglementări privind utilizarea apelor d.1.) Autorizarea utilizării apelor şi a evacuării apelor uzate

Dreptul de utilizare a apelor de suprafaţă şi subterane se stabileşte prin autorizaţia de gospodărire a apelor. Acest drept include şi evacuarea apelor uzate, după utilizare. Pentru nevoi casnice, utilizarea apelor de suprafată şi subterane este liberă, dacă nu se folosesc instalaţii sau se folosesc instalaţii cu capacitate mai mică de 0,2 l/s. d.2.) Alimentarea cu apă potabilă are prioritate. Apa potabilă distribuită organizat în centre populate poate fi utilizată şi în alte scopuri, numai dacă s-a asigurat satisfacerea integrală a cerinţelor populaţiei, animalelor şi ale unor activităţi care necesită apă de această calitate. Satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei are prioritate faţă de folosirea apei în alte scopuri. d.3) Utilizatorii de apă au obligaţia să economisească apa prin folosire judicioasă, recirculare şi folosire repetată. De asemenea, au obligaţia să asigure întreţinerea şi repararea instalaţiilor proprii şi a celor din sistemele de alimentare cu apă şi canalizare – epurare. d.4) Pe baza unor planuri de restricţii, elaborate de “Apele Române”, temporar se pot introduce restricţii în alimentarea cu apă. În astfel de situaţii, autorizaţiile de gospodărire a apelor se subordonează prevederilor acestor planuri. d.5) Interzicerea poluării apelor şi standarde de calitate a apelor Poluarea, în orice mod a resurselor de apă, este interzisă. Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului propune standardele de calitate a apelor. Limitele de încărcare a poluanţilor din apele uzate care se evacuează sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului. Limitele prevăzute în autorizaţiile de gospodărire a apelor sunt valori maxime a căror depăşire este interzisă. d.6) În scopul protecţiei resurselor de apă sunt interzise activităţile ce se desfăşoară fără realizarea de lucrări sau măsuri care să asigure, pentru apele uzate evacuate respectarea prevederilor impuse prin autorizaţia de gospodărire a apelor. d.7) Utilizatorii de apă au obligaţia utilizării raţionale a apelor şi protecţiei calităţii acestora. d.8) Evacuarea apelor uzate într-un sistem public / industrial de canalizare se face numai cu acceptul deţinătorului, cu respectarea condiţiilor impuse de acesta şi numai dacă sistemul are capacitatea şi profilul corespunzător. Pre-epurarea locală la utilizatori este obligatorie. d.9) Poluarea accidentală a apelor “Apele Române” organizează activitatea de prevenire a poluărilor accidentale. Utilizatorii de apă au obligaţia să elaboreze şi să aplice planuri proprii de prevenire şi înlăturare a efectelor unei poluări accidentale.

(e) Regimul lucrărilor care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele Lucrările care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele, enumerate în anexa 2 –a, pot fi executate numai în baza avizului de gospodărirea apelor emis pentru documentaţia de investiţii. Aceste lucrări pot fi puse în funcţiune sau în exploatare numai pe baza autorizaţiei de gospodărirea apelor. Lucrările care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele, enumerate în anexa 2 –b, pot fi executate numai în baza unei notificări.

2.2.3. Standarde de calitate a apelor Cele mai importante standarde de calitatea apelor introduse înainte de 1996 sunt: •

Standardul naţional STAS 1342 pentru calitatea apei potabile, în conformitate cu prevederile OMS, dar nu cu standardele UE;

•

Standardul naţional STAS 1343 pentru cerinţele de apă;

•

Standardul naţional STAS 4706/88 privind condiţiile şi categoriile de calitate ale apelor de suprafaţă, ce diferă de standardele UE privind apele de suprafaţă;

•

Standardul naţional STAS 9450 pentru apa de irigaţii

Concentraţiile maxime admisibile ale poluanţilor conţinuţi în apele uzate evacuate într-un sistem de canalizare sau în resursele naturale sunt stabilite în Hotărârea Guvernului nr. 188/2002. Norma NTPA-001 conţine valorile limită ale substanţelor poluante evacuate într-o apă receptoare,

iar

norma NTPA-002, valorile

limită ale substanţelor poluante

evacuate într-un sistem de canalizare.

Conformarea cu legislaţia în vigoare Legea apelor nr. 107/1996 prevede ca evacuările de ape uzate în receptori să îndeplinească condiţiile de calitate (limite) prevăzute în avize şi autorizaţii pe baza normelor NTPA-001 şi NTPA-002. Aceste limite sunt standarde de calitate a apelor şi nu limite de emisii: pentru fiecare poluant ele definesc o concentraţie maximă fixă în corpul de apă receptor în conformitate cu clasa sa de calitate. Respectarea prevederilor avizului sau autorizaţiei de gospodărirea apelor este verificată periodic de către IPM, la diferite intervale de timp în cadrul unui an calendaristic, funcţie de importanţa evacuărilor. Rezultatele auto-monitoringului, care de regulă este realizat de cel care produce poluarea sau de către IPM judeţean sau de laboratoarele CNAR, nu se utilizează pentru evaluarea condiţiilor în care sunt respectate prevederile actelor de reglementare. Având în vedere faptul că la data promovării noii legislaţii erau multe unităţi care nu puteau să îndeplinească noile standarde într-un interval de timp foarte scurt, prin lege s-a prevăzut obligaţia pentru aceştia de a stabili şi dezvolta un program de etapizare. Acest 17

program conţine lucrările şi termenele pentru realizarea acestor lucrări astfel încât să se respecte cerinţele de calitate ale noilor standarde. Acest program constituie baza pentru autorizaţia de gospodărirea apelor care se emite pentru o perioadă limitată (în mod uzual pentru perioada de valabilitate a programului de etapizare). Integrarea Europeană Ţinând cont de faptul că România se află în plin proces de integrare europeană, una din principalele probleme ale acestei integrări o reprezintă aproximarea legislativă. Politica UE în domeniul apelor se bazează pe dezvoltarea durabilă. Principalele obiective sunt siguranţa alimentării cu apă potabilă, utilizarea raţională a apelor, prezervarea ecosistemelor şi prevenirea riscului. În acest sens, în ultimii ani, Directivele UE referitoare la subcapitolul “Calitatea apelor” au fost transpuse în legislaţia naţională, aşa cum rezultă şi din tabelul 1. Este de menţionat faptul că a fost elaborată şi strategia de aproximare legislativă în domeniul apei. Din cele 16 directive referitoare la “apă”, numai 9 au fixate datele de implementare în legislaţia naţională. O problemă majoră o constituie negocierea perioadei de graţie pentru aşa numitele directive “investiţii grele”. De exemplu costurile pentru conformarea la Directiva privind evacuarea apelor uzate menajere au fost estimate la 8-12 mld. EURO, ceea ce reprezintă peste 90% din totalul investiţiilor în sectorul apelor.

Tabelul 1

Stadiul aproximării legislative Directivele UE Actul Impact asupra:

Legislaţia română Actul Conţinut

91/271/EEC

Epurarea apelor uzate menajere

H.G. nr. 188/2002

98/83/EC

Legea nr. 458/2002

91/676/EEC

Calitatea apelor utilizate în scop potabil Protecţia apelor împotriva poluării produse de nitraţi proveniţi din surse agricole

76/464/EEC şi cele 7 Directive Fiice

Protecţia apelor subterane

H.G. nr. 118/2002

75/440/EEC

Calitatea pe care trebuie să o îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru prelevarea apelor în scopul potabilizării

H.G. nr. 100/2002

76/160/EEC

78/659/EEC

H.G. nr. 459/2002 H.G. nr. 202/2002

79/923/EEC

80/68/EEC

Calitatea apelor de îmbăiere Calitatea apelor proaspete ce necesită protecţie sau îmbunătăţire în scopul susţinerii vieţii piscicole Calitatea cerută de apele pentru creşterea moluştelor Protecţia apelor subterane împotriva poluării produsă de unele substanţe periculoase

M.Of.

Aprobarea de Norme privind evacuarea apelor uzate într-un mediu acvatic Calitatea apei potabile

187/2002

Plan de Acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării produse de nitraţi proveniţi din surse agricole şi înfiinţarea Comisiei şi Grupului de Sprijin pentru aplicarea Planului de acţiune pentru apelor împotriva poluării produse de nitraţi proveniţi din surse agricole Aprobarea unui Program de Acţiune pentru protecţia apelor subterane şi reducerea poluării mediului acvatic cauzată de evacuarea în acesta a unor substanţe periculoase Norme privind Calitatea pe care trebuie să o îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru prelevarea apelor în scopul potabilizării şi Normativ privind metodele de măsurare şi frecvenţele de prelevare şi analiză a apelor prelevate din apele de suprafaţă utilizate pentru prelevarea apelor în scopul potabilizării Norme de calitate pentru apele de îmbăiere din spaţii naturale Norme tehnice privind calitatea apelor proaspete ce necesită protecţie sau îmbunătăţire în scopul susţinerii vieţii piscicole

526/2000

H.G. nr. 201/2002

Norme privind calitatea cerută de apele pentru creşterea moluştelor

196/2002

H.G. nr. 118/2002

Program de Acţiune pentru protecţia şi reducerea poluării mediului acvatic produsă de unele substanţe periculoase evacuate în mediul acvatic

132/2002

H.G. nr. 964/2000

132/2002

130/2002

350/2002 196/2002

Referitor la principiul Gospodăririi Integrate a Resurselor de Apă (IWRM), dat fiind cadrul legislativ existent, considerăm că acesta este destul de satisfăcător pentru

implementarea acestui principiu. În primul rând, deoarece Legea apelor este o lege modernă ce se bazează pe principii ce asigură o gospodărire integrată a apelor.

Cele mai importante principii ale Legii Apelor sunt: - Principiul “utilizatorul plăteşte” - Principiul “poluatorul plăteşte” - Gospodărirea apelor se realizează pe bazine hidrografice - Participarea publicului - Valoarea economică a resursei de apă

În al doilea rând, Legea apelor nr.107/1996 are la bază următoarele principale obiective: -

Conservarea, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apă, precum şi asigurarea unei curgeri libere a apelor;

Protecţia împotriva oricărei forme de poluare şi de modificare a caracteristicilor resurselor de apă, a malurilor şi albiilor sau cuvetelor acestora;

Refacerea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane;

Conservarea şi protejarea ecosistemelor acvatice;

Asigurarea alimentării cu apă a populaţiei şi a salubrităţii publice;

Valorificarea complexă a apelor ca resursă economică şi repartiţia raţională şi echilibrată a acestei resurse, cu menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale a apelor;

Apărarea împotrva inundaţiilor şi oricăror altor fenomene hidrometeorologice periculoase;

Satisfacerea cerinţelor de apă ale agriculturii, industrei, producerii de energie, a transporturilor, acvaculturii, turismului, agrementului şi sporturilor nautice,ca şi ale oricăror alte activităţi umane;

Elaborarea de scheme cadru de amenajare şi gospodărire a apelor, pe bazine sau pe grupe de bazine hidrografice şi programe de dezvoltare pe termen scurt.

Aceasta înseamnă că vor fi necesare numai schimbări minore în legislaţia din domeniul apelor pentru a se putea implementa conceptul IWRM.

CAP. 3. CADRUL INSTITUŢIONAL 3.1. Structura organizatorică în trecut Problemele relative la cunoaşterea resurselor de apă, la proiectarea şi realizarea lucrărilor hidrotehnice au existat încă de la sfârşitul secolului XIX. Astfel, în anul 1924, în Transilvania, Banat şi Bucovina, existau oficii locale ale apelor ce erau sub coordonarea Ministerului Agriculturii. La 1 ianuarie 1925, după aprobarea Legii privind regimul apelor, în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice a fost creat Departamentul General al Apelor, ce a activat în această formă până în anul 1956. Acest departament avea filiale teritoriale ale apelor, ce aveau ca responsabilitate proiectarea şi dezvoltarea lucrărilor de gospodărirea

apelor , controlul

utilizatorilor de apă, elaborarea şi controlul respectării prevederilor avizelor. In 1956, a fost organizat Comitetul de Stat al Apelor, ce a fost transformat în anul 1974 în Consiliul Naţional al Apelor. Între 1974 şi 1989, Consiliul Naţional al Apelor a fost autoritatea centrală responsabilă cu gospodărirea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă şi cu organizarea şi desfăşurarea activităţii de hidrologie şi meteorologie. În subordinea acestui consiliu funcţionau Institutul de Proiectări şi Cercetări pentru Gospodărirea Apelor, Institutul de studii şi Cercetari Hidrotehnice şi Institutul de Meteorologie şi Hidrologie. Deoarece sistemul bazinal de gospodărirea apelor a fost adoptat prin Legea nr.8/1974, în teritoriu Consiliul Naţional al Apelor îşi exercita atribuţiile prin 9 Direcţii ale Apelor organizate pe principiul bazinelor hidrografice ( Mureş, Olt, Jiu, Argeş-Vedea, Ialomiţa -Buzău, Siret, Prut, Someş şi Crişuri), 40 oficii de gospodărirea apelor organizate la nivelul fiecarui judeţ şi Oficiul de gospodărirea apelor al Municipiului Bucureşti. De menţionat că în aceeaşi perioadă, dependent de Consiliul de Miniştri, a fost înfiinţat Consiliul Naţional pentru Protecţia Mediului. 3.2. Structura organizatorică actuală Schimbările structurale ale societăţii româneşti de după

1989 s-au reflectat şi în

domeniul protecţiei mediului, în special în gospodărirea apelor. În anul 1990, Consiliul Naţional al Apelor, Consiliul Naţional pentru Protecţia Mediului şi Ministerul Silviculturii au format Ministerul Apelor, Pădurilor şi

Mediului, Departamentul apelor din acesta având

responsabilitatea pentru gospodărirea apelor. Cele mai importante aspecte ale cadrului instituţional au fost următoarele: •

creerea capacităţii de implementare efectivă a gospodării integrate a resurselor de apă la toate nivelele (decizie, cercetare, proiectare, execuţie, exploatare);

•

luarea în considerare a celor două dimensiuni ale apei: cantitate şi calitate, precum şi faptul că apa este în acelaşi timp o resursă naturală, un bun cu valoare economică şi un factor de mediu;

•

asigurarea, pentru o dezvoltare coerentă în perioada de tranziţie la economia de piaţă în România, a relaţiilor dintre gospodărirea apelor şi alte activităţi sociale şi economice.

Responsabilităţile Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului În conformitate cu Legea privind protecţia mediului nr. 137/1995, protecţia mediului este o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ca şi a persoanelor fizice şi juridice. Responsabilitatea protecţiei mediului revine autorităţii centrale de protecţia mediului şi agenţiilor sale judeţene. Autoritatea centrală de protecţia mediului este MAPM. MAPM a fost reorganizat prin H.G. nr. 17/2001, care a modificat HG 352/2000, şi este succesorul unei entităţi existente din 1990. MAPM este autoritatea administraţiei publice centrale care aplică, la nivel naţional, strategia Guvernului pentru protecţia mediului

şi

pentru administrarea şi gospodărirea resurselor de apă. IPM –urile judeţene au ca responsabilitate aplicarea, la nivel local, a strategiei pentru protecţia mediului. Există 41 inspectorate, subordonate MAPM, având sediile în oraşele reşedinţă de judeţ, inclusiv în Bucureşti. Responsabilităţile fiecărui IPM sunt următoarele: Eliberarea avizului de gospodărirea apelor şi a acordului/autorizaţiei de protecţia

mediului în conformitate cu prevederile Legii nr. 137/1995 privind protecţia mediului şi cu reglementările pentru aplicarea acestei legi; Controlul unităţilor eonomice/sociale, precum întreprinderi, porturi, ferme agricole

şi utilităţi publice autorizate în baza unui/unei acord/autorizaţii de protecţia mediului; -

Monitorizarea calităţii factorilor de mediu: aer, apă etc., şi transmiterea la MAPPM a rezultatelor monitorizării.

În conformitate cu Legea apelor nr. 107/1996, MAPM este principalul minister implicat în administrarea resurselor de apă şi în gospodărirea apelor în România. MAPM elaborează strategia naţională şi politicile în domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a resurselor de apă. În tabelul nr. 2 de mai jos, sunt prezentate funcţiile specifice ale MAPM.

Funcţiile specifice ale MAPPM includ: • • • • • •

Planificarea gospodăririi apelor la nivel naţional, inclusiv elaborarea programelor de dezvoltare, Elaborarea legislaţiei specifice şi a politicilor, Alocarea şi gestionarea resurselor de la buget pentru gospodărirea apelor şi dezvoltarea infrastructurii în domeniul gospodăririi apelor, Elaborarea de standarde, controlul şi monitorizarea conformării cu acestea , Crearea cadrului administrativ pentru utilizarea resurselor de apă pe baza sistemului de avize/autorizaţii, Cooperarea internaţională şi bilaterală în domeniul apelor transfrontieră 22

Tabelul 2

În cadrul MAPM, Inspecţia de Stat a Apelor are responsabilităţi în ceea ce priveşte inspecţia şi controlul implementării prevederilor legale. Departamentul apelor are responsabilitatea implementării şi controlul implementării strategiei de gospodărirea apelor la nivel naţional şi la nivelul unităţilor bazinale. Acest departament coordonează activitatea CNAR şi INMH, precum şi următoarele comisii: •

Comisia Naţională pentru securitatea barajelor şi altor structuri hidrotehnice

•

Comisia Centrală pentru Prevenirea şi Controlul Viiturilor, Fenomenelor Meteorologice Periculoase şi Accidentelor la Structurile Hidrotehnice

•

Comisia Naţională pentru Programul Hidrologic Internaţional

Funcţiile specifice ale Departamentului Apelor sunt prezentate în tabelul 3. Principalele elemente privind funcţiile Departamentului Apelor: • Planificare şi coordonare privind toate aspectele gospodăririi apelor, inclusiv includerea planurilor bazinale în programele naţionale • Alocarea şi gestionarea resurselor de la buget pentru gospodărirea apelor • Elaborarea cadrului legislativ şi a politicilor şi administrarea procesului pentru reglementarea, prin sistemul de autorizare, a utilizării resurselor de apă • Elaborarea legislaţiei şi politicii privind determinarea mărimii şi structurii taxelor şi tarifelor • Elaborarea de ghiduri şi acordarea de asistenţă tehnică altor instituţii implicate în gospodărirea apelor • Controlul şi monitoringul conformării cu standardele naţionale, politicile şi reglementările privind gospodărirea apelor • Dezvoltarea integrată a resurselor de apă, dezvoltarea şi gospodărirea resurselor de apă transfrontieră • Coordonarea, la nivel naţional, a activităţii de prevenire şi protecţie împotriva viiturilor • Coordonarea elaborării schemelor cadru de gospodărirea apelor pe bazine şi grupe de bazine hidrografice • Coordonarea activităţii CNAR • Ţinerea la zi a Cadastrului Apelor, inclusiv a Fondului Naţional de Date de Gospodărirea Apelor Tabelul 3

3.3. Administrarea şi utilizarea resurselor de apă şi a lucrărilor hidrotechnice In Legea nr. 107/1996, menţinându-se prevederile anterioare, resursa de apă este considerată ca o entitate unică. S-a confirmat şi întărit rolul autorităţilor bazinale existente în ceea ce priveşte gospodărirea integrată a resurselor de apă. Aceasta înseamnă: o singură instituţie la nivelul bazinului hidrografic, cu funcţii speficice relativ la toate aspectele legate de gospodărirea

resurselor de apă, respectiv ape de suprafaţă, ape subterane, apele

meteorice, cantitatea şi calitatea apelor. In România, statul este proprietarul resursei de apă. Domeniul public al apelor este dat în administrare la CNAR, de către MAPM, în conformitate cu prevederile legii. Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, cu excepţia apelor geotermale. 23

Dreptul de folosinţă a apelor de suprafaţă sau subterane, inclusiv a izvoarelor arteziene, este stabilit prin autorizaţia de gospodărirea apelor şi este exercitat în conformitate cu prevederile legale. Acest drept include de asemenea, evacuarea în resursele de apă a apelor uzate, a apelor din drenaje, apelor meteorice, apelor de mină, apelor de zăcământ, după utilizarea acestora. Apele de suprafaţă sau subterane pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare şi de protecţie a calităţii apelor, pentru băut, adăpat, udat, spălat şi îmbăiat şi alte trebuinţe gospodăreşti, dacă pentru aceasta nu se folosesc instalaţii sau se folosesc instalaţii de capacitate mică de până la 0.2 litri/sec, destinate exclusiv satisfacerii necesităţilor gospodăriei proprii. Administrarea resurselor de apă şi a lucrărilor hidrotehnice este împărţită între diverşi administratori şi anume: •

CNAR, prin cele 11 filiale (vezi fig.1), administrează: o

Resursele de apă ce aparţin domeniului public

Lacuri de acumulare cu scopuri multiple (pentru protecţia împotriva viiturilor, alimentarea cu apă potabilă, apă industrială şi irigaţii, utilizări în scop recreativ)

Diguri pentru protecţia împotriva viiturilor a localităţilor, unităţilor socioeconomice şi terenurilor

Derivaţii de debite între bazine (de ex. între râurile Prut şi Bârlad)

Prize de apă pentru alimentarea cu apă de suprafaţă

Lucrări de regularizare şi calibrare a albiilor

4 staţii de tratare a apei în scopul potabilizării şi reţeaua de distribuţie a apei la nivel regional, până la limita localităţilor.

Fig. 1. Organizarea CNAR pe bazine hidrografice

•

Compania Hidroelectrica administrează: o

Lacuri de acumulare utilizate în scop energetic

Centrale hidroelectrice

• Compania Naţională pentru Irigaţii administrează marile canale pentru irigaţii şi sistemul de alimentare şi distribuţie a apei pentru diferiţi fermieri. • Societatea Comercială “Siderurgica” Reşiţa, administrrează lacurile de acumulare amplasate pe râul Cerna şi utilizate pentru protecţia împotriva inundaţiilor, alimentări cu apă potabilă, industrială şi irigaţii, folosinţe recreative. Deoarece în ultima perioadă societatea are reale probleme financiare, alimentarea cu apă şi siguranţa lucrărilor sunt într-o situaţie dificilă. • Compania Naţională “Administraţia Canalelor Navigabile” S.A. Constanţa administrează Canalul Dunăre-Marea Neagră şi Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari, respectiv cele două canale navigabile între Dunăre şi Marea Neagră. Diverşi utilizatori industriali sau municipali administrează prizele de apă pentru alimentarea cu apă la nivel local, sistemul de canalizare şi staţia de epurare

În scopul evitării divergenţelor între CNAR şi Hidroelectrica privind exploatarea lacurilor de acumulare cu scopuri multiple, pentru fiecare bazin hidrografic a fot elaborat un regulament pentru exploatarea corelată a acumulărilor. De menţionat că, din cauza preţului redus al energiei hidro-electrice în comparaţie cu cel al energiei termo-electrice, Hidroelectrica nu respectă prevederile acestui plan. In acelaşi timp Societatea “Siderurgica” traversează o situaţie dificilă din punct de vedere financiar. Această situaţie se reflectă în întreţinerea lacurilor din administrare. Este necesar ca administrarea lucrărilor hidrotehnice amplasate în bazinul Cerna să fie transferate către CNAR.

3.4 Gospodărirea apelor După 1990, schimbările politice, economice şi sociale din România au influenţat toate sectoarele vieţii economice şi sociale, inclusiv gospodărirea apelor. În conformitate cu Legea apelor nr.107/1996, gospodărirea apelor se bazează pe principiul solidarităţii umane şi interesului comun, prin colaborare şi cooperare strânsă, la toate nivelurile administraţiei publice, a utilizatorilor de apă, a reprezentanţilor colectivităţilor locale şi a populaţiei, pentru realizarea maximului de profit. În baza prevederilor acestei legi, au fost create instituţii speciale pentru implementarea activităţii de gospodărirea apelor. Aceste instituţii sunt reprezentate de: •

Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţia Mediului

•

Compania Naţională “Apele Române”

•

Comitetele de Bazin

Alte ministere implicate în gospodărirea apelor, pentru diferite scopuri, sunt următoarele: •

Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei

•

Ministerul Administraţiei Publice

•

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei

•

Ministerul Industrei şi Resurselor

•

Ministerul de Finanţe

•

Ministerul Dezvoltării şi Prognozei

•

Ministerul Educaţiei şi Cercetării

•

Ministerul Sănătăţii şi Familiei Utilizatorii de apă (municipalităţile şi industria) au obligaţia, prin lege, de a elabora şi

aplica, dacă este necesar, propriile planuri de prevenire şi control a poluărilor accidentale ce pot apare ca rezultat a propriilor activităţi.

MAPM, are responsabilitatea problemelor organizatorice, economice şi administrative ce pot apare la nivelul administraţiei publice centrale. CNAR Prin Legea nr.15/1991 privind organizarea autorităţilor naţionale şi companiilor, în aprilie1991 a fost creată Regia Autonomă “Apele Române”. În 1998, aceasta a fost reorganizată în CNAR. Această companie este în coordonarea MAPM şi este agentul operaţional al Departamentului Apelor. Principala responsabilitate a CNAR este implementarea strategiei naţionale de gospodărire a apelor. În tabelul 4 se prezintă principalele funcţii ale CNAR, inclusiv ale filialelor sale teritoriale, bazinale şi de la nivelul judeţelor.

Funcţiile specifice ale CNAR •

Administrarea şi întreţinerea cursurilor de apă de suprafaţă, a lacurilor şi mării teritoriale, a corpurilor de ape subterane, ca şi a lucrărilor de gospodărire a apelor, Alocarea optimă a resurselor de apă între diverşi utilizatori, folosirea lor raţională şi protecţia lor împotriva epuizării şi poluării, Protecţia calităţii apelor împotriva deteriorării şi poluării, precum şi prevenirea şi controlul poluărilor accidentale, Protecţia împotriva inundaţiilor sau secetei, coordonarea exploatării lacurilor de acumulare şi dezvoltarea sistemului apelor, Monitorizarea, sub aspect cantitativ şi calitativ a mediului acvatic şi a utilizării apelor, Alocarea pe bazine hidrografice a fondurilor de la buget şi redistribuirea veniturilor obţinute din preţul apei şi tarife pentru evacuarea apei.

• • • • •

Tabelul 4

Activitatea CNAR este realizată prin 11 filiale bazinale (bazinele hidrografice ale râurilor Mures, Olt, Banat, Jiu, Arges-Vedea, Ialomiţa-Buzău, Siret, Prut, Someş şi Crişuri, precum şi Dobrogea – Litoral (vezi fig.1). Filialele bazinale ale CNAR şi oficiile de gospodărirea apelor ce activează la nivelul judeţelor, au ca principale responsabilităţi cele prezentate în tabelul 5.

Responsabilităţi specifice ale filialelor bazinale: • • • • • • • •

Elaborarea planurilor pentru gospodărirea apelor, controlul inundaţiilor şi secetei; Încheierea de contracte cu utilizatorii de apă privind prelevarea apei şi evacuarea apelor uzate pe baza avizelor şi autorizaţiilor de gospodărirea apelor; Controlul îndeplinirii prevederilor avizelor şi autorizaţiilor de gospodărirea apelor, precum şi colectarea preţurilor şi tarifelor aplicate pentru utilizarea apei şi evacuarea apelor uzate; Exploatarea reţelei de monitoring pentru obţinerea de date hidrologice şi privind calitatea apelor; Întreţinerea şi exploatarea lucrărilor de gospodărirea apelor şi a structurilor hidrotehnice, lacurilor de acumulare, canalelor şi altor derivaţii de debite, ce sunt în administrarea CNAR, respectiv a peste 260 lacuri de acumulare, Pregătirea rapoartelor tehnice pentru IPM în scopul eliberării de către acestea a avizelor de gospodărirea apelor. Cooperarea cu Comitetele de bazin Emiterea de autorizaţii de gospodărirea 27 apelor Tabelul 5

Comitetele de bazin În baza prevederilor Legii apelor nr. 107/1996 (vezi Anexa 3), la nivelul fiecărei Direcţii a Apelor bazinale a fost creat un Comitet de Bazin. Fiecare Comitet de Bazin este compus din câte 15 reprezentanţi, după cum urmează: a) doi reprezentanţi ai MAPPM, dintre care unul selectat din cadrul agenţiilor de protecţia mediului din bazinul respectiv; b) un reprezentant al Ministerului Sănătăţii, selectat de acesta din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie sanitară şi medicină preventivă din bazinul hidrografic respectiv; c) doi primari de municipii şi un primar de oraş sau comună, aleşi de primarii localităţilor din bazinul hidrografic respectiv; d)

un reprezentant selectat de organizaţiile non-guvernamentale cu sediul în bazinul

hidrografic respectiv; e)

un prefect din bazinul hidrografic respectiv, nominalizat de Departamentul pentru

Administraţie Publică Locală; f)

un preşedinte de consiliul judeţean ales de preşedinţii consiliilor judeţene din bazinul

hidrografic respectiv; g) trei reprezentanţi ai utilizatorilor de apă din bazinul hidrografic respectiv; h) doi reprezentanţi ai Regiei Autonome “Apele Române” i)

un reprezentant al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Fiecare Comitet de bazin are ca principale responsabilităţi cele prezentate în tabelul

nr. 6 şi colaborează cu CNAR la aplicarea strategiei şi politicii naţionale de gospodărirea apelor. Principalele responsabilităţi ale Comitetului de bazin: • Avizarea schemelor cadru şi a programelor de dezvoltare; • Avizarea planurilor pentru prevenirea poluărilor accidentale; • Apobarea schemelor locale; • Aprobarea planului de amenajare integrată, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, a apleor, pe bazin hidrografic; • Stabilirea de norme speciale pentru evacuarea apelor uzate; • Recomandarea priorităţilor privind finanţarea lucrărilor. Tabelul 6

Funcţiile specifice ale ministerelor implicate în gospodărirea apelor sunt următoarele:

Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor Este responsabil pentru gospodărirea apelor în sectorul agricol, în particular în ceea ce priveşte irigaţiile. Aceste sector a fost unul din cei mai importanţi consumatori de apă, dar cerinţa de apă a scăzut dramatic în ultimii 12 ani. În ceea ce priveşte activitatea de irigaţii, aceasta este finanţată în general prin subvenţii de la stat. Ministerul are, de asemenea, responsabilităţi în ceea ce priveşte activităţile agricole şi fermele de animale ce au un important impact asupra calităţii apelor. Menţionăm şi responsabilitatea ministerului în ceea ce priveşte activităţile de piscicultură şi pescuit, activităţi afectate de lipsa sau excesul de apă, ca şi de calitatea apelor.

Ministerul Administraţiei Publice Acest minister este responsabil pentru reglementarea, la nivel local a activităţilor publice şi pentru implementarea, la nivel local a legislaţiei. Ca activităţi cu caracter public local, sunt de menţionat alimentarea cu apă potabilă, sistemul de canalizare şi de epurare. Aceste lucrări sunt finanţate de la bugetele locale şi în mică parte de la bugetul de stat.

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei Ministerul are responsabilitatea planificării amenajării teritoriului, care include de asemenea lucrările pe apă şi transporturile, inclusiv navigaţia. Activitatea de planificare a teritoriului are un important impact asupra gospodăririi resurselor de apă ţinând cont cont de strânsa legătură dintre cele două activităţi. În acest sens, putem aminti de intercorelaţia între planificarea teritoriului şi prevenirea şi controlul inundaţiilor, prelevarea apei şi evacuarea apelor uzate. Navigaţia este de asemenea un important utilizator al apei, cu un impact semnificativ asupra calităţii acesteia. Unele activităţi privind navigaţia sunt subvenţionate de la bugetul de stat.

Ministerul Industriei şi Resurselor Acest minister are responsabilitatea elaborării reglementărilor şi politicilor din sectorul industrial, ceea ce implică un mare număr de activităţi cu un impact semnificativ asupra apelor, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. În acest sens putem menţiona producerea de energie hidroelectrică, mineritul, industria chimică, industria grea, industria de celuloză şi hârtie etc. Toate aceste activităţi necesită apă şi afectează apele, în special sub aspectul calităţii acestora. În general, activităţile industriale nu sunt subvenţionate de la bugetul de stat.

Ministerul Finanţelor Ministerul joacă un rol crucial, din punct de vedere al gospodăririi resurselor de apă, deoarece pentru întreţinerea şi exploatarea lucrărilor publice se folosesc fonduri de la bugetul de stat. Ne referim aici mai ales la realizarea de noi lucrări pentru 29

asigurarea cerinţelor de apă (lacuri de acumulare şi prize de apă), lucrări pentru controlul viiturilor (îndiguiri şi poldere), menţinerea şi exploatarea canalelor de irigaţii.

Ministerul Dezvoltării şi Prognozei Are un important rol în planificarea dezvoltării sectorului gospodăririi apelor în corelare cu prognozele de dezvoltare socio-economică a ţării.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Acest minister elaborează politica în domeniul cercetării şi educaţiei. În acest sens, subliniem că cercetările în domeniul apelor sunt finanţate de la bugetul de stat. Pe de altă parte, pentru o protecţie eficientă a mediului şi apelor sunt necesare o serie de programe educaţionale.

Ministerul Sănătăţii şi Familiei Ministerul are responsabilitatea supravegherii calităţii apei potabile distribuită populaţiei. De asemenea, are responsabilitatea elaborării politicii în domeniul sănătăţii publice care este în strânsă legătură cu calitatea mediului şi apelor, starea de salubritate, alimentarea cu apă potabilă.

3.5. Alimentarea cu apă, sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate In România, serviciile de apă sunt monopol. Mai întâi, la nivelul resurselor de apă, CNAR este cea care asigură serviciile specifice de gospodărirea apelor. Apoi, la nivelul alimentărilor cu apă, CNAR şi alte companii naţionale asigură serviciile comune. De asemenea, pentru alimentarea cu apă, există câte un singur distribuitor de apă pentru un număr relativ mare de utilizatori. Practic, în domeniul gospodăririi apelor, monopolul este cauzat de faptul că în multe zone este mult prea scump să construieşti mai multe reţele de distribuţie, sau nu se poate din cauza unor dificultăţi tehnice. Dacă ne referim la oraşe, în general există o reţea de distribuţie a apei potabile şi o reţea de canalizare cu o staţie de epurare a apelor uzate (în unele cazuri nu există staţia de epurare). Astfel că avem aşa numiţii utilizatori „captivi”, ceea ce include o parte a populaţiei şi mici întreprinderi care îşi asigură singuri sursa de apă. Fiecare primar are responsabilitatea să asigure atât alimentarea cu apă pentru populaţie cât şi canalizarea şi epurarea apelor uzate. Înainte de decembrie 1989, la nivelul judeţului sau la nivel municipal erau organizate aşa numitele întreprinderi pentru lucrări publice şi locuinţe. După 1990, municipalităţile pot opera prin unităţile proprii sau pot delega exploatarea şi întreţinerea utilităţilor către firme specializate, în conformitate cu prevederile actelor de reglementare în acest sens. Delegarea de competenţe se face în baza unui contract între firma privată şi municipalitate şi poate avea diferite forme (contract de concesionare, contract de management etc).

Întreprinderile de apă funcţionează în baza avizului de gospodărirea apelor emis de IPM şi a autorizaţiei de gospodărirea apelor emisă de CNAR. 3.6. Gospodărirea apelor transfrontiera România are o bună şi lungă cooperare cu ţările vecine în dpmeniul gospodăririi apelor transfrontieră. La nivel bilateral, România a încheiat o serie de convenţii şi acorduri cu aproape toţi vecinii săi, respectiv cu Ungaria, fosta Jugoslavie şi fosta Uniune Sovietică (cu Ucraina în prezent). În cadrul acestor convenţii au fost create Comisii mixte bilaterale pe probleme hidrotehnice. Rolul acestor comisii este următorul: -

De a adopta unele reguli privind acţiunile desfăşurate în comun în perioada de viituri, de secetă sau de poluări accidentale ale apelor

De a lua măsuri în comun în caz de inundaţii sau poluări accidentale, când este posibil ca teritoriul statului vecin situat în avalul unui curs de apă să fie afectat;

De a conveni asupra dezvoltării lucrărilor construite pe ape sau în legătură cu acestea, în zona de frontieră, sau când astfel de lucrări pot influenţa teritoriul statului vecin.

De a elabora planuri de gospodărirea apelor pentru cursurile de apă de sub jurisdicţia comisiei

De a realiza schimburi de informaţii privind datele meteorologice, hidrologice şi caracteristicile cantitative şi calitative ale apelor.

În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR) are rolul de coordonare a tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul Convenţiei pentru protecţia fluviului Dunărea.

CAP.4. SISTEMUL DE FINANŢARE Corespunzător capitolului 5 din Legea Apelor nr.137/1996, (vezi anexa 5), finanţarea investiţiilor privind lucrările, construcţiile sau instalaţiile de gospodărirea apelor trebuie să se asigure total sau parţial, după caz, din: a) Bugetul de stat sau bugetele locale, pentru lucrări declarate de utilitate publică, în conformitate cu prevederile legale; b) Fondurile utilizatorilor de apă c) Fondul de dezvoltare al CNAR -

fonduri obţinute prin credite sau emitere de obligaţiuni, garantate de guvern sau de autorităţi

publice locale, pentru lucrări de utilitate publică sau pentru asociatii de persoane ce vor să execute astfel de lucrări; 31

d) Fondul Apelor In realitate, Fondul Apelor a fost utilizat numai pentru a sprijini activitatea CNAR. În ceea ce priveşte finanţarea irigaţiilor, a unor activităţi de navigaţie şi cercetările în domeniul apelor, aceasta se realizează cu subvenţii de la bugetul de stat.

În general, activităţile

industriale nu sunt subvenţionate de la bugetul de stat. In 2000, investiţiile în gospodărirea apelor au fost de 0.61% din PIB. Din cauza PIBului foarte redus, şi valoarea reasurselor financiare pentru gospodărirea apelor este foarte redusă. De aceea, foarte multe investiţii importante necesar a fi făcute pentru realizarea de canale de derivaţii de debite, lacuri de acumulare pentru atenuarea viiturilor, precum şi staţii de epurare a apelor uzate, au fost sistate. De exemplu, 31 staţii de epurare a apelor uzate nu au fost finalizate din lipsa fondurilor financiare; menţionăm că numai staţia de epurare a oraşului Constanţa a fost realizată cu fonduri PHARE. Nevoia de noi investiţii în sectorul apei este foarte acută. De exemplu, punctele fierbinţi identificate în cadrul Programului de acţiune pentru bazinul fluviului Dunărea sunt considerate ca prioritare pentru a fi finanţate şi realizate. Din aceste considerente au şi fost reţinute pentru finanţare din fonduri ISPA. Resursele financiare necesare pentru controlul evacuărilor de ape uzate din 10 municipii au fost evaluate la 393 milioane EURO, în timp ce în bugetul de stat pe anul 2000 s-au prevăzut numai 25 milioane EURO. Alte 30 milioane EURO sunt necesare pentru rezolvarea punctelor fierbinţi din industrie şi agricultură. În anul 1999, în PNAPM, au fost reţinute 286 proiecte privind facilităţi pentru epurarea apelor uzate. Fondurile ISPA au fost considerate ca sursa cheie de finanţare a acestor proiecte. Pe termen scurt, pe o perioadă de 7 ani, se consideră că vor fi necesare 1.053 milioane EURO fonduri ISPA. Constribuţia minimă a părţii române la fiecare proiect finanţat din fondurile ISPA este de 25%, ceea ce va fi destul de dificil de asigurat în condiţiile actuale. Alte instrumente economice relativ la calitatea apelor includ: -

Subvenţii;

Imprumuturi cu garanţie guvernamentală;

Scutirea de taxe pentru importuri.

Mai multe informaţii privind sursele de finanţare sunt incluse în raportul prezentat de România special pentru acest subiect.

CAP.5. UTILIZAREA INSTRUMENTELOR ŞI POLITICILOR ECONOMICE 5.1. Liberalizarea preţurilor şi eliminarea subvenţiilor La sfârşitul anului 1990, Guvernul a elaborat un program de liberalizare a preţurilor „pas – cu- pas”. Cea mai mare parte a preţurilor au fost liberalizate în anul 1993, astfel că 32

numai la un număr redus de bunuri preţul este controlat de stat. La sfârşitul lui 1995, statul controla preţurile la peste 3% din bunurile de consum şi serviciile publice, la 7% din produsele industriale şi la peste 27% din materia primă. La începutul anului 1997, s-au liberalizat mai multe preţuri, astfel că preţurile sunt controlate la numai 20 articole (principalele servicii publice şi energia). Preţul la un număr de produse agricole esenţiale a fost liberalizat în martie 1997.

5.2 Privatizarea şi dreptul asupra proprietăţii Dezvoltarea sectorului privat s-a realizat încet, dar în mod remarcabil. În 1996, sectorul privat a realizat 52% din PIB. Creşterea activităţii sectorului privat este rezultatul a două aspecte: transferul proprietăţii de la sectorul de stat şi înfiinţarea de noi societăţi. În total, în ultimii cinci ani au fost înregistrate peste 750.000 de noi firme. Privatizarea a făcut un progres important în ceea ce priveşte companiile mici şi sectorul agricol. Acest fenomen este mai redus în industrie şi mai ales în ceea ce priveşte marile unităţi industriale. În ramurile energetic şi telecomunicaţii, privatizarea practic era inexistentă până în anul 1996. În 1996, ponderea sectorului privat în producţia industrială a fost mai mică de 25%. Rata scăzută de privatizare şi sistemul greoi de creditare reprezintă, ca şi în majoritatea ţărilor în tranziţie, principalele bariere pentru dezvoltarea sectorului privat. La sfârşitul lui mai 1997, din 3.257 unităţi industriale medii şi mari propuse pentru privatizare în 1991, numai 840 au fost privatizate. 5.3 Instrumente economice pentru gospodărirea apelor In România, instrumentele economice pentru gospodărirea apelor

şi protecţia

acestora (vezi anexa 5) includ tarife pentru servicii (tratarea apelor în scop potabil şi distribuţie, reţelele de canalizare şi staţiile de epurare a apelor uzate), numeroase tarife, taxe, penalităţi şi bonificaţii pentru utilizarea apei. Scopul lor este de a asigura o gospodărire raţională şi economică a apei, să asigure că utilizatorii de apă respectă limitele de calitate pentru evacuarea apelor uzate, să prevină epuizarea resurselor de apă şi să evite producerea de pagube calitative. In trecut, tarifele au fost aplicate pentru apa potabilă sau industrială şi pentru canalizare. Începând cu ianuarie 1991, se aplică prevederile H.G. nr. 1001/1991, cu modificările ulterioare, care stabileşte tarife, taxe şi penalităţi . Este menţionat faptul că Regia Autonomă „Apele Române" (numită acum CNAR) va acoperi astfel cheltuielile din activitatea sa de bază şi că este singura instituţie imputernicită cu colectarea tarifelor pentru folosirea apelor de suprafaţă şi subterane. În baza Legii apelor nr. 107/1996 s-a introdus un nou mecanism economic pentru gospodărirea apelor 33

Conform cu prevederile legii, apa reprezintă o resursă naturală, cu o valoare economică, în toate formele sale de utilizare. Conservarea, refolosirea şi economisirea apei sunt încurajate prin aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei ce manifestă o preocupare constantă în protejarea cantiăţii şi calităţii apei, precum şi prin aplicarea de penalităţi celor care risipesc sau poluează resursele de apă. Mecanismul economic specific domeniului gospodăririi cantitative şi calitative a apelor include sistemul de plăţi, bonificaţii şi penalităţi ca parte a modului de finanţare a dezvoltării domeniului şi de asigurare a funcţionării pe principii economice a Companiei Naţionale “Apele Române”. Acest sistem se aplică tuturor utilizatorilor de apă, cu excepţia apei tranzitate pentru navigaţie pe căile navigabile artificiale, precum şi persoanelor fizice care folosesc apa pentru nevoile proprii. Sistemul de plăţi este bazat pe principiul beneficiarul plăteşte, în funcţie de serviciile prestate şi de cele privind folosirea raţională a resurselor de apă, care asigură: a) Stimularea economică a utilizării durabile şi a protecţiei calităţii apelor; b) Diferenţierea teritorială a preţurilor şi tarifelor pe categorii de surse şi de utilizatori, ca urmare a condiţiilor diferite de asigurare a apei, în măsura în care sistemul asigură venituri şi cheltuieli echilibrate; c) Corectarea nivelului preţurilor şi tarifelor în funcţie de dinamica generală a preţurilor; d) Transmiterea la utilizatori a influenţelor economice determinate de activităţile de asigurare a surselor de apă din punct de vedere cantitativ şi calitativ; e) Minimizarea costurilor de producţie prin stimularea economică a preţului în scopul asigurării maximului de profit social; f) Reflectarea în preţuri a cererii de debit şi de volum de apă. Bonificaţiile pot fi acordate utilizatorilor cu rezultate remarcabile în ceea ce priveşte protecţia resurselor de apă împotriva poluării şi epuizării. Alţi utilizatori pot plăti penalităţi pentru depăşirea concentraţiei indicatorilor de calitate admisă la evacuare şi pentru risipa de apă. În scopul participării la finanţarea de investiţii în lucrări şi măsuri cu contribuţie importantă la îmbunătăţirea asigurării surselor de apă, la protecţia calităţii apelor, precum şi la cheltuielile pentru întocmirea de studii şi cercetări aplicative în domeniul apelor, s-a constituit un fond special, extrabugetar, denumit Fondul apelor. Fondul apelor include taxele şi tarifele pentru serviciile de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărirea apelor, stabilite conform legii, precum şi din penalităţile aplicate acelor utilizatori de apă la care se constată abateri de la prevederile contractelor încheiate cu CNAR, atât pentru depăşirea cantităţilor de apă prelevate, cât şi a concentraţiilor şi cantităţilor de substanţe impurificatoare evacuate.

Mecanismul economic în domeniul apelor se bazează pe principiul acoperirii costurilor de întreţinere, exploatare şi dezvoltare a Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor prin preţuri şi tarife pentru produsele şi serviciile de gospodărirea apelor. Principiul se bazează pe acoperirea cheltuielilor legate de sistemele de alimentare cu apă pentru întreaga ţară

şi încurajarea utilizării raţionale şi prevenirii epuizării prin

supraexploatare a resurselor. Pentru realizarea sarcinilor sale, CNAR, prin filialele sale bazinale, are încheiate contracte privind prelevarea de probe de apă şi efectuarea analizelor, prelevarea apei brute, ca şi tratarea şi distribuţia apei potabile. CNAR are 4 staţii de tratare a apei în scopul potabilizării şi asigură distribuţia acesteia la nivel regional), pentru extragerea de agregate din maluriile şi albiile apelor de suprafaţă, asigurarea de servicii specifice gospodăririi apelor. 5.4 Componentele sistemului de plăţi Preţuri În conformitate cu Legea apelor, CNAR este singurul furnizor al apei prelevate direct din sursele de apă de suprafaţă, naturale sau amenajate, indiferent de deţinătorul cu orice titlu al amenajării şi din sursele subterane, cu excepţia apelor geotermale şi singura care percepe preţul apei brute. Preţurile sunt clasificate funcţie de sursa de apă şi de felul utilizatorilor de apă. Preţul apei brute prelevate este acelaşi la nivelul întregii ţări, dar diferă funcţie de tipul sursei de apă (râuri interioare, Dunăre, subteran) şi de categoria de utilizatori (industrie, alimentare cu apă a populaţiei, producere de energie electrică, piscicultură). În august 2000, preţul apei brute a fost aprobat de Oficiul Concurenţei la nivelul de 0.09 lei/m3 pentru producerea de energie electrică şi 71.2 lei/m3 pentru alimentarea cu apă potabilă, şi până la 154.6 lei/m3 pentru alimentarea cu apă industrială din subteran. Tarife În conformitate cu Legea apelor, CNAR este singurul furnizor de produse şi servicii specifice de gospodărire a apelor, pe bază de contracte încheiate în acest scop, şi singura în drept să perceapă tarife pentru aceste produse şi servicii. Prin H.G. nr. 472/2000, au fost luate o serie de măsuri pentru protecţia calităţii apelor. Tarifele se compun din: un tarif în cazul depăşirii concentraţiei limite maxime admise la evacuare şi penalităţi ( mai mici sau mai mari decât tariful) pentru depăşirea limitelor admise.În prezent, aceste tarife se aplică pentru 27 parametri, clasificaţi în 5 mari categorii: -

Parametri chimici generali

Parametri chimici specifici

Parametri chimici toxici şi foarte toxici

Parametri bacteriologici 35

Parametri fizici

Tarifele pentru poluare se aplică funcţie de un set de poluanţi şi sunt menite să reducă conţinutul acestora în râuri sub limitele legiferate. Dacă se depăşeşc limitele prevăzute în contracte şi actele de reglementare, atunci se aplică penalităţi, atât pentru prelevarea de apă cât şi pentru evacuarea apelor uzate. Penalităţile sunt sursă de constituire a Fondului apelor. Tarife pentru apa potabilă Apa potabilă distribuită populaţiei prin sistemele centralizate de alimentare cu apă este plătită de consumatori, dar preţul este sub preţul real al apei. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă şi canalizare depind de infrastructura utilizată şi de aceea diferă de la o localitate la alta. În iulie 2000, tarifele au fluctuat de la 3,780 lei/m3 (sau 0.18 USD/m3 în Ploieşti) şi 4,670 lei/m3 (sau 0.23 USD/m3 în Bucureşti), la 9,904 lei/m3 (sau 0.48 USD /m3 în Petroşani). Indexarea preţurilor şi tarifelor În ceea ce priveşte indexarea preţurilor şi tarifelor pentru produse şi servicii de gospodărirea apelor, putem menţiona că aceasta se propune de către CNAR şi se aprobă de Oficiul Concurenţei, în conformitate cu prevederile legale. Oficiul Concurenţei aprobă majorarea preţurilor şi tarifelor atunci când indicele de corelare a fost modificat cu mai mult de 5% faţă de ultima corecţie. Toţi banii proveniţi din tarife sunt utilizaţi de către CNAR pentru acoperirea costurilor de exploatare. Acestea nu includ resursele financiare pentru dezvoltarea infrastructurii în domeniul apelor. În scopul îmbunătăţirii mecanismului economic în domeniul resurselor de apă, nivelul preţurilor şi tarifelor a fost recalculat recent funcţie de rata inflaţiei; de asemenea au fost actualizate amenzile în caz de încălcare a prevederilor legale. 5.5 Locul instrumentelor economice în cadrul politicii de mediu

5.5.1. Alimentarea cu apă Preţul apei potabile, la sfârşitul anului 1997 a fost, în general (80%), cuprins între 1300-1500 lei/m3. Valorile extreme au fost între 300-8000 lei/m3 în ţară şi 1400 lei/m3 în Bucureşti. Comparativ cu aceste preţuri, în anul 1994 preţul apei potabile a variat între 100 şi 250 lei/m3. Valorile extreme au variat între 25 şi 800 lei/m3 şi a fost de Bucureşti. De fapt, după

186 lei/m3 în

1990, nu au mai existat subvenţii pentru alimentarea cu apă

potabilă. Nivelul contorizării consumurilor de apă este foarte scăzut şi variază de la o localitate la alta. În general, în fiecare localitate, gradul de contorizare variază între 30% şi 50%, şi include agenţii

economici şi blocurile de locuinţe. În mod curent, apa livrată locuinţelor

particulare nu este contorizată. Luând în considerare schimbările intervenite în politica din 36

domeniul apelor, activitatea de contorizare a început să devină o prioritate. Din păcate, introducerea de contoare în fiecare locuinţă sau apartament este dificilă din cauza costurilor. Comentariu: Creşterea constată a preţului apei în ultimii 9 ani, este ca urmare a condiţiilor financiare, liberalizării preţurilor, autonomia economică a industriei apei, introducerea preţului apei brute. În prezent, amortizările acoperă numai o parte din cheltuielile cu întreţinerea şi exploatarea sistemului de alimentare cu apă potabilă, iar o mică parte provine din cheltuielile alocate pentru dezvoltare. Autonomia diverselor unităţi din industria apei poate fi observată în variaţia preţurilor. Această variaţie depinde de sursa de apă brută, de tehnologia utilizată, de complexitatea şi starea sistemului de alimentare cu apă.

5.5.2. Tarife pentru prelevarea apei În România se aplică tarife pentru prelevarea apei ce sunt constituite din preţuri pentru apa consumată (apa este considerată ca un “bun”) şi tarife pentru evacuarea apelor uzate (apa este considerată ca un “serviciu”). Acestea au fost introduse începând cu anul 1991 şi au fost indexate periodic. În cea mai mare parte din cazuri, în perioada comunistă, decizia pentru amplasarea unei prize de apă sau a unei staţii de tratare a apei nu s-a luat pe considerente economice. Preţul apei la consumatori este de asemenea foarte scăzut: în 1996, pentru utilizatorii industriali acesta a fost de 23.755 lei/1000m3 (4 USD/1000m3) pentru apa prelevată din râuri, 2.851 lei/1000m3 (0.47 USD/1000m3) pentru apa prelevată din Dunăre şi 29.240 lei/1000m3 (5 USD/1000m3) pentru apa prelevată din subteran. Tariful pentru prelevarea apei brute este unic pentru întreaga ţară. No

Prelevarea apei

An 1994 1997 Lei /1000 m3

Prelevarea apei din râurile interioare - pentru industrie şi ferme de animale - pentru irigaţii şi piscicultură - pentru municipalităţi - alte utilizări

12.712 168 4.662 12.712

58.336 773 21.390 58.336

Apa prelevată din Dunăre - pentru industrie şi ferme de animale - pentru irigaţii şi piscicultură - pentru municipalităţi - alte utilizări

1.712 35 896 1.526

6.998 159 4.113 6.998

Apa prelevată din subteran - pentru industrie pentru irigaţii şi piscicultură - pentru municipalităţi - pentru ferme de animale - alte utilizări

15.645 616 3.570 4.739 15.712

71.806 2.825 16.379 21.745 71.806

Comentariu: creşterea în domeniul apelor a preţului se datorează introducerii preţului apei brute, înrăutăţirii condiţiilor economice, liberalizării preţurilor, necesităţii de acoperire, sub aspect financiar, a tuturor activităţilor pentru gospodărirea integrată a gospodăririi apelor. În acest sens, o problemă dificilă a sistemului de gospodărirea apelor din România o reprezintă activitatea de protecţie împotriva inundaţiilor ce este numai parţial acoperită prin preţul apei. Preţul apei brute este controlat de către stat prin Consiliul Concurenţei.

5.5.3. Tarife pentru primirea apelor uzate în sistemul de canalizare Variaţia acestor tarife pe întreg teritoriul Romaniei este foarte mare deoarece tariful este funcţie de condiţiile locale. În plus, tariful diferă dacă localitatea respectivă este sau nu dotată cu staţie de epurare a apelor uzate. De asemenea depinde de condiţiile receptorului natural, de complexitatea şi starea reţelei de canalizare. In anul 1997, preţul mediu (80%) pentru evacuarea apelor uzate menajere în sistemul de canalizare a fost cuprins între 500 şi 700 lei/m3 la nivelul judeţelor şi 350 lei/m3 în Bucureşti. Valorile extreme au fost cuprinse între 200 şi 3000 lei/m3. Comparând cu preţurile din 1994, acestea au fost cuprinse între 10 şi 20 lei/m3 la nivelul judeţelor şi 17 lei/m3 în Bucureşti. Aceste preţuri acoperă numai parţial costurile pentru colectarea şi epurarea apelor uzate. Comentariu: România se află în plin proces de aproximare legislativă cu legislaţia UE. Una din cele mai importante directive se referă la epurarea apelor uzate. Recent MAPPM a finalizat două normative menite să implementeze această directivă. Aceste normative (NTPA 001 şi NTPA 002 ) vor necesita noi eforturi pentru construirea, retehnologizarea, dezvoltarea staţiilor de epurare a apelor uzate, astfel încât să fie îndeplinite cerinţele privind indicatorii de calitate la evacuare. Este de aşteptat ca pentru aceasta să fie nevoie de o sumă mare de bani, ceea ce va implica necesitatea dezvoltării de noi instrumente financiare.

5.5.4. Tarife pentru evacuarea apelor uzate în receptori Există de asemenea, tarife pentru evacuarea apelor uzate în corpuri de apă. Acest sistem de tarife are două componente: un tarif pentru evacuarea apelor

uzate a căror

indicatori de calitate nu depăşesc concentraţiile prevăzute în autorizaţia de gospodărirea apelor, şi penalităţi ( mai mari sau mai mici decât tariful), în cazul depăşiri prevederilor autorizaţiei. În anul 1996, de exemplu, tarifele aplicate numai pentru doi indicatori au fost următoarele: de 7.850 lei/tona de suspensii solide şi 31.750 lei/tonă (5.30 USD) pentru CBO5. 38

Pentru anii 1994 şi 1997, situaţia este următoarea: 1994 Primirea în resursele de apă de suprafaţă a substanţelor evacuate odată cu apele uzate, în limitele stabilite prin autorizaţia de gospodărirea apelor: -pentru materiale în suspensie şi pentru substanţe în soluţie (pentru toţi prametrii prevăzuţi în autorizaţie) :

4.200 lei/tonă

-pentru substanţele consumatoare de oxigen : 16.989 lei/tonă 1997 Primirea în resursele de apă de suprafaţă a substanţelor evacuate odată cu apele uzate, în limitele stabilite prin autorizaţia de gospodărirea apelor: -pentru materiale în suspensie şi pentru substanţe în soluţie (pentru toţi prametrii prevăzuţi în autorizaţie) :

19.278 lei/tone

- pentru substanţele consumatoare de oxigen : 77.970 lei/tone 5.6 Dezvoltări viitoare Raport privind debitele evacuate Este necesar ca să fie elaborat un raport privind sursele de evacuare a apelor uzate în România. Acest raport trebuie să includă valorile prevăzute în autorizaţii, amploarea depăşirilor şi rezultatele controalelor. În modul acesta, sursele de poluare vor fi încurajate să reducă poluarea şi implicit costurile. Comercializarea efluenţilor Este posibil ca să se aplice un sistem de comercializare pentru evacuările ce conţin CBO, azotaţi şi fosfaţi,între surse punctiforme precum staţiile de epurare a apelor uzate industriale şi menajere. Comercializarea poate permite unei surse punctiforme să-şi asigure acoperirea costurilor cerute de evacuarea apei prin atragerea de credite către o altă sursă punctiformă

pentru reducerea indicatorilor acesteia sub limita permisă. Rezultatul este

satisfacerea obiectivelor generale privind diminuarea poluării cu costuri reduse. Creşterea taxelor la evacuare Aceste taxe sunt foarte reduse comparativ atât cu costurile generate de control (relevante pentru ca taxele să producă un efect), cât şi cu pagubele similare produse. Eliminarea subvenţiilor implicite pentru poluări potenţiale Este necesar să se separe responsabilitatea controlului poluării de responsabilităţile privind prelevarea apei. Structurile existente crează subvenţii potenţiale din partea agenţiilor pentru protecţia mediului, deoarece veniturile lor cresc odată cu creşterea poluării. 39

Tarife pentru producerea de fertilizanţi şi pesticide Aceasta înseamnă impunerea de tarife pentru producerea de fertilizanţi şi pesticide, odată cu dezvoltarea de procedee pentru controlul surselor de poluare difuze, măsuri precum educaţia fermierilor, monitorizarea scurgerilor difuze şi subvenţii în cazul în care nu se utilizează zonele din apropierea cursurilor de apă. 5.7 Modernizări în sectorul apei Din cauza valorii lor foarte mici, strângerea banilor din preţul apei şi aplicarea tarifelor pentru evacuare, constituie o probemă deosebit de serioasă. Penalităţile aplicate pentru evacuări de debite şi pentru prelevarea apei brute peste prevederile din autorizaţiile de funcţionare, au fost în anul 1996 de 2,96 miliarde lei (1,5 milioane USD), din care s-au încasat numai 482 milioane lei. Indicele de încasare a scăzut de la 24% în 1993 la 16% în 1996. În ceea ce priveşte preţul apei, deşi în 1996 CNAR a emis autorizaţii de gospodărirea apelor pentru 5.000 agenţi industriali, 3.000 de unităţi sunt încă datoare. Pe de altă parte, numai trei întreprinderi au fost închise după 1991 din cauza nerespectării prevederilor legale din domeniul apelor. Această implementare relativ insuficientă a legislaţiei nu este surprinzătoare. Până de curând, guvernele au cerut tuturor ministerelor să abordeze unităţile economice de o manieră implicită “ia-o uşor”, multe din acestea neputând face împrumuturi sau făcând obiectul unor alte restricţii neeconomice. Aceasta a determinat, pe de o parte, inabilitatea autorităţilor de a impune penalităţi sau seturi de preţuri pentru bunuri şi servicii de mediu la nivele economice care să atingă emisiile acceptabile, iar pe de altă parte indiferenţa întreprinderilor de a funcţiona în baza unui aviz valabil. De aceea, au fost aplicate două abordări complementare şi anume cofinanţarea investiţiilor şi programul de etapizare. Instrumentul preferat al Guvernului a fost întărirea sistemului de avizare odată cu reducerea co-finanţării investiţiilor de mediu în scopul stimulării întreprinderilor pentru îndeplinirea cerinţelor din autorizaţii. În 1994, de exemplu, majoritatea surselor de finanţare a reprezentat-o bugetul de stat. În Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului pe 1996, se prevede ca bugetul să acopere 45 % din totalul investiţiilor, comparativ cu 58 % în 1994 (vezi Raportul MAPPM [1995]). Prin acordul FESAL din 1997, acest mecanism nu se doreşte să continue, având în vedere procesul de privatizare a întreprinderilor. Deşi conceptul programelor de etapizare a fost dezvoltat în scopul creerii de planuri fezabile pentru poluatori, în practică, acesta a fost folosit în sectorul apei pentru îmbunătăţirea performanţelor lor de operare. Cu speranţa creşterii colectării de taxe pentru apă, MAPM a implementat un program pentru plata penalităţilor aplicate. Astfel, 25% din penalităţile aplicate în 1991 trebuiau plătite, 50 % 40

din cele aplicate în 1992 vor fi plătite, şi progresiv 75 % din cele aplicate în 1993, şi 100 % din 1994. Începând cu 1996, taxele trebuiau dublate astfel încât fiecare utilizator să îndeplinească standardele în vigoare. Din păcate, programul nu a fost indexat ţinând cont de schimbarea preţurilor şi de inflaţia medie de 175% pe perioada 1991 - 1996. Nu s-au aplicat penalităţi pentru depăşirea debitelor de apă prelevate, deoarece apa brută a fost suficientă şi nu a fost necesar să se introducă restricţii la utilizatori. În ceea ce priveşte încasarea penalităţilor, deşi s-a aplicat un mare număr de penalităţi, rata de încasare a fost foarte mică.1 Examinând posibilităţile întreprinderilor de a plăti, constatăm că cele cu profit mare au un număr mic de penalităţi, dar au valorile cele mai mari. Numărul şi valoarea medie a pemalităţilor nu este în corelaţie cu rata profitului. Dacă ne referim la relaţia între penalităţi şi inspecţii,numărul de penalităţi acordate a fost pozitiv relativ la numărul de inspecţii neanunţate, dar nu relativ la inspecţiile de rutină sau accidentale.

1 De menţionat că “penalitatea” este în mod real a doua componentă a taxei de poluare şi reprezintă preţul pentru

depăşirea indicatorilor de evacuare autorizaţi

CAPITOLUL 6. PLANIFICARE, AUTORIZARE ŞI IMPLEMENTAREA LEGILOR 6.1. Planificare şi politici Interdependenţa dintre diferitele utilizări ale apei şi calitatea acesteia, ca şi între diferitele domenii de activitate interesate într-o bună gospodărire, fac din gospodărirea raţională a apelor o activitate complexă care trebuie să răspundă cerinţelor dezvoltării socio-economice. Activitatea de gospodărire a apelor în România a început prin luarea în considerare a următoarelor aspecte: •

Resursele de apă ale României sunt relativ sărace şi neuniform distribuite în timp şi spaţiu.

•

98% din teritoriul României aparţine bazinului fluviului Dunărea

•

2% din teritoriul României aparţine bazinului hidrografic al Mării Negre

•

România împarte bazinele cursurilor de apă transfrontieră cu alte ţări vecine, fiind considerată ţară amonte sau aval faţă de acestea.

•

Ciclul hidrologic este caracterizat în general de 7 ani secetoşi urmaţi de 7 ani cu viituri

•

Dezvoltarea socio-economică a ţării după al doilea război mondial.

•

România a trebuit să găsească soluţii la toate problemele legate de apă (secetă, inundaţii, conflicte de interese între diverşi utilizatori, realocarea resurselor de apă în timp şi spaţiu), inclusiv celor privind apele transfrontieră.

Plecând de la necesitatea integrării tuturor lucrărilor hidrotehnice într-o concepţie unitară, între anii 1959 şi 1963 au fost dezvoltate planuri complexe de amenajare care au continuat cu scheme cadru de amenajare complexă a bazinelor hidrografice ce au fost elaborate în perioada 1971-1975 şi reactualizate periodic, până în 1995. Programul naţional pe termen lung pentru dezvoltarea bazinelor hidrografice în România, aprobat prin Legea nr.1/1976, a constituit cadrul necesar pentru corelarea lucrărilor de gospodărire a apelor cu utilizarea potenţialului hidroenergetic şi de navigaţie, protecţia calităţii apelor, apărarea împotriva inundaţiilor prin atenuarea în lacuri de acumulare a viiturilor, lucrări de îndiguire, calibrare şi regularizare a albiilor, controlul eroziunii solului şi amenajarea zonelor forestiere. Între 1950 - 1990 au fost amenajate peste 260 lacuri de acumulare cu folosinţă complexă (totalizând un volum de 11 mld.m3), derivări de debite şi sisteme de distribuţie pe 471 km, regularizări şi calibrări de albii pe 11% din lungimea cursurilor de apă, staţii şi instalaţii de epurare a apelor uzate. Ca rezultat al acestor lucrări, au fost apărate de inundaţii peste 2,3 mil. ha şi peste 2.000 localităţi, ca şi importante obiective economice.

În acelaşi timp, lucrările de combatere a eroziunii solului s-au realizat pe o suprafaţă de peste 24% din cea arabilă. În corelare cu acestea, au fost amenajaţi torenţii din fondul forestier pe circa 63.000 ha şi s-au împădurit circa 20.000 ha. Pentru irigarea culturilor s-au amenajat circa 2,4 mil. ha situate în sudul ţării, având ca sursă de apă fluviul Dunărea. Prin dezvoltarea a 34% din potenţialul hidroenergetic, se realizează o producţie medie de 16,4 Mh oră/an, ceea ce reprezintă 21% din producţia de energie a ţării. Toate activităţile au fost dezvoltate la nivelului fiecărei unităţi bazinale şi pe baza schemelor cadru de amenajare. Din cauza descreşterii economice înregistrate în ultimii 12 ani, mai ales în sectorul agricol, multe din lucrările de gospodărirea apelor (mai ales lacuri de acumulare), nu sunt utilizate la întreaga lor capacitate, aceasta implicând mulţi bani pentru întreţinerea şi exploatarea lor. În acelaşi timp, în multe zone există o poluare „istorică” a resurselor de apă cauzată de activităţile desfăşurate în trecut. Această poluare poate fi observată mai ales în cazul apelor subterane (poluare cu produs petrolier, nitraţi, pesticide etc). De asemenea mai au loc poluări accidentale cauzate de scurgerile provenite din zone contaminate, cum sunt depozitele de deşeuri. Deoarece activitatea de gospodărirea apelor a fost afectată de colapsul economic, a fost necesar să se elaboreze o nouă strategie şi să se actualizeze vechile programe, planuri şi scheme de gospodărire a apelor. In anul 1995 a fost elaborată o nouă strategie pentru gospodărirea apelor. O parte a prevederilor acestei strategii a fost inclusă în PNAPM şi în strategia Guvernului pentru dezvoltarea durabilă a ţării. Obiectivul general ale Strategiei în domeniul apelor din anul 1995, care este valabil şi astăzi, este utilizarea raţională a resurselor de apă pentru beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare. Priorităţile politicii în domeniul apelor pot fi definite astfel: •

Drepturi egale privind accesul la resursele de apă

•

Reducerea ritmului de creştere a consumului de apă la nivelul tuturor ramurilor economiei naţionale;

•

Asigurarea alimentării cu apă pentru populaţie şi salubritatea publică;

•

Economisirea şi utilizarea raţională prin folosirea intensivă a apei în cadrul utilizărilor pentru a reduce cerinţa de apă potabilă de la sursă şi consumul de apă fără posibilitatea reutilizării;

•

Protecţia şi gospodărirea resurselor de apă astfel încât să se evite epuizarea şi poluarea acestora, având în vedere alimentarea cu apă potabilă, asigurarea producţiei de bunuri alimentare şi conservarea ecosistemelor;

•

Exploatarea eficientă a facilităţilor existente; 43

•

Prevenirea în mod eficient a dezastrelor, precum seceta, inundaţiile şi poluările accidentale;

•

Îmbunătăţirea legislaţiei şi a managementului;

•

Implicarea publicului în gospodărirea resurselor de apă.

Pentru implementarea politicii în domeniul apelor, trebuiesc luate în considerare următoarele principii: a) Considerarea bazinului hidrografic al unui râu, din punct de vedere al gospodăririi apelor ca o entitate fizică naturală; b) Gospodărirea apelor sub aspect cantitativ şi calitativ trebuie realizată integrat, pe baza unor soluţii eficiente; c) Gospodărirea apelor se bazează pe principiul solidarităţii umane şi interesului comun, prin colaborare şi cooperare strânsă la toate nivelurile administraţiei publice, a utilizatorilor de apă, a reprezentanţilor colectivităţilor locale şi a populaţiei, pentru realizarea maximului de profit social. d) Aplicarea principiului poluatorul plăteşte e) Apa nu este un bun economic ca oricare altul, ci o moştenire preţioasă ce trebuie protejată şi tratată ca atare. Un alt obiectiv principal este îmbunătăţirea epurării apelor uzate. Aceasta este şi în strânsă legătură cu obligaţiile ce revin României ca urmare a intrării în vigoare a Convenţiei pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (semnata la Sofia in 1994). Programul de Acţiune pentru Mediu adoptat pentru bazinul fluviului Dunărea pentru perioada ianuarie 2001-decembrie 2005, a identificat ca prioritar implementarea a 10 puncte fierbinţi constituite din staţii de epurare a apelor uzate (din care una pentru municipiul Bucureşti), 7 puncte fierbinţi pentru controlul evacuărilor de ape uzate industriale, 3 puncte fierbinţi privind poluarea din agricultură şi un număr de alte puncte fierbinţi legate de potenţiale poluări accidentale produse de depozitele de deşeuri. Planul Strategic de acţiune pentru fluviul Dunărea, elaborat în anul 1994 în cadrul Convenţiei, conţine de asemenea prevederi pentru protecţia Deltei Dunării şi a Mării Negre împotriva poluării cu nutrienţi şi substanţe periculoase, cu accentuarea problemelor transfrontieră. În cadrul acestui program, o serie de proiecte au fost propuse pentru a fi finanţate din fonduri GEF. Proiectul pentru staţia de epurare a apelor uzate provenite de pe raza municipiului Bucureşti a fost primul proiect propus a fi finanţat în acest mod. După o perioadă în care s-a insistat pe privatizarea în domeniul apelor, Programul Guvernului din anul 2001 a pus acentul mai ales pe aspectele sociale ale gospodăririi apelor, precum protecţia împotriva inundaţiilor şi alimentarea cu apă, ca şi pe aspectele ecologice. Obiectivele strategice pentru o dezvoltare durabilă a resurselor de apă sunt cuprinse în PNAPM, reactualizat. Acesta include următoarele priorităţi: 44

a) Asigurarea alimentării cu apă potabilă pentru populaţie şi a salubrităţii publice; b) Îmbunătăţirea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane c) Restaurarea ecologică a stării cursurilor de apă; d) Prevenirea şi controlul viiturilor, a secetei şi a altor fenomene hidrometeorologice periculoase e) Realizarea comitetelor de bazin

Politica în domeniul protecţiei mediului In anul 1999, MAPPM a elaborat Strategia Protecţiei Mediului în România pentru perioada 2000-2020 care reprezintă o parte importantă a Strategiei Naţionale a Guvernului de dezvoltare în perspectivă. La elaborarea strategiei privind protecţia mediului au fost adoptate următoarele principii: •

Prezervarea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei, în care scop se vor aplica măsuri de prevenire prin introducerea de tehnologii “curate” în toate domeniile de activitate.

•

Dezvoltarea durabilă, ceea ce înseamnă menţinerea condiţiilor şi posibilităţilor de viaţă pentru generaţiile viitoare.

•

Prevenirea poluării prin introducerea de tehnologii non-poluante şi a sistemelor de alarmare în caz de poluare accidentală

•

Conservarea biodiversităţii prin eliminarea agenţilor poluanţi şi menţinerea capacităţii, productivităţii şi stabilităţii ecosistemului

•

Preservarea patrimoniului cultural şi istoric

•

“Principiul poluatorul plăteşte”: toate costurile necesare pentru reconstrucţia ecologică ca urmare a unei poluări trebuie să fie suportate de cel care a produs poluarea

•

Stimularea activităţilor de reabilitare a mediului prin acordarea de credite cu dobândă mică, facilităţi pentru unităţile economice care au rezultate în îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu.

Bazat pe Strategia Protecţiei Mediului, a fost elaborat PNAM ce prevede obiective concrete, cu evaluarea costurilor şi termenelor de realizare. Prin H.G. nr. 455/2001 s-a aprobat Planul de acţiune pentru

implementarea

Programului Guvernului în perioada 2001-2004. În cap. XII al acestui Plan, se prevăd următoarele acţiuni: -

Întărirea cadrului legislative şi instituţional;

Protecţia împotriva dezastrelor naturale şi accidentelor ecologice; 45

Imbunătăţirea calităţii mediului;

Protecţia şi gospodărirea pe termen lung a apelor.

Statul legal al schemelor cadru de amenajare Legea apelor nr. 107/1996 prevede ca, în scopul stabilirii orientărilor fundamentale privind gospodărirea durabilă, unitară, echilibrată şi complexă a resurselor de apă, să se elaboreze, sub coordonarea MAPM, scheme-cadru de amenajare şi gospodărire a apelor pe bazine sau grupe de bazine hidrografice. Pentru fiecare bazin hidrografic, schemele cadru de gospodărirea apelor conţin: • Descrierea cursurilor de apă ( poziţie, debite, geomorfologie, caracteristicile terenurilor, condiţii climatice) • Descrierea infrastructurii din bazin • Descrierea modului de utilizare a terenurilor, inclusiv starea pădurilor, sistemele de irigaţii, depozitarea deşeurilor • Descrierea cerinţelor de apă din bazin (principalele folosinţe, cerinţa de apă, principalele surse de apă) • Balanţa apei (excedente şi deficite, posibilităţi de acoperire a deficitelor şi de realocare a resurselor excedentare) • Descrierea alimentărilor cu apă (principalele lucrări de gospodărirea apelor , capacitatea acestora, principalii utilizatori) • Protecţia împotriva inundaţiilor (zone afectate de inundaţii, populaţia afectată, principalele lucrări de atenuare a undelor de viitură) • Aspecte privind calitatea apelor (calitatea apelor a principalelor cursuri de apă,râuri afectate de poluare, arii protejate, sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate) • Obiective de gospodărirea apelor , propuneri pentru noi lucrări sau de măsuri • Impactul asupra mediului al lucrărilor de gospodărirea apelor • Dezvoltarea de programe pentru o perioadă de maxim 10 ani • Evaluarea financiară a lucrărilor de gospodărirea apelor (soluţia optimă).

În corelare cu prevederile schemelor cadru de gospodărirea apelor, se elaborează programe de dezvoltare a lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor, care trebuie realizate pentru atingerea obiectivelor privind asigurarea cantitativă şi calitativă a apelor, apărarea împotriva acţiunilor distructive ale apelor, precum şi pentru valorificarea potenţialului apelor, în raport cu cerinţele dezvoltării durabile a societăţii şi în acord cu strategia şi politicile de mediu. După intrarea în vigoare a Legii apelor, MAPPM a început acţiunea de actualizare a schemelor cadru elaborate în anul 1992.

Principalele probleme rezultate din Directiva Cadru În schemele de gospodărirea apelor existente, sunt prevăzute zone de protecţie referitor la: •

Ape de suprafaţă şi ape subterane utilizate pentru prelevarea apei în scopul potabilizării;

•

Parcuri naţionale (precum munţii Retezat) şi rezervaţii naturale (de exemplu Delta Dunării)

•

Zone de râu cu specii rare ( de ex. râul Vişeu)

În conformitate cu prevederile Directivei UE privind protecţia faunei sălbatice, precum şi ale altor directive relevante, vor trebui să se definească: •

Speciile acvatice importante sub aspect economic, ce necesită protecţie

•

Apele utilizate în scopuri recreative (apele de îmbăiere)

•

Zonele sensibile la aplicarea de nutrienţi (zone vulnerabile şi zone sensibile)

•

Zonele destinate pentru protecţia habitatelor.

De asemenea, este necesar să se definească: •

Modul de caracterizare a corpurilor de apă de suprafaţă

•

Modificările majore ale corpurilor de apă

•

Starea apelor de suprafaţă şi starea bună a apelor

•

Starea apelor subterane şi starea bună a apelor

•

Starea ecologică

•

Clasificarea stării chimice a apelor de suprafaţă şi subterane

•

Starea cantitativă şi clasificarea stării cantitative a apelor subterane

Va fi necesar să se elaboreze o abordare combinată şi să se schimbe sistemul de monitoring (parametrii, frecvenţele de prelevare a probelor). Corelarea schemelor cadru de gospodărirea apelor cu planurile de amenajare a teritoriului În conformitate cu prevederile legale în vigoare, toate activităţile economice şi sociale, inclusiv amenajarea bazinelor hidrografice, protecţia mediului şi amenajarea teritoriului trebuie să se coreleze cu prevederile schemei cadru aprobate. În acest fel, vor fi foarte puţine situaţii în care pot apare stări conflictuale. Una din aceste situaţii este cea privind gospodărirea apelor şi producerea de energie hidroelectrică. Acest conflict priveşte utilizarea apei pentru diverşi utilizatori cu regimuri diferite de funcţionare, precum prelevări de apă potabilă, apă pentru irigaţii, producerea de energie electrică, atenuarea undelor de

viitură. În mod obişnuit, un astfel de conflict este gestionat pe baza unui plan de exploatare a lacului de acumulare. În conformitate cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei are prioritate faţă de folosirea apei în alte scopuri. De asemenea, au prioritate, faţă de alte folosinţe, alimentarea cu apă pentru animale, refacerea rezervei intangibile de apă după incendii, precum şi debitele necesare menţinerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic. Restrângerea utilizării apei potabile pentru populaţie, în folosul altor activităţi, este interzisă. Apa potabilă, distribuită organizat în centre populate, poate fi utilizată şi în alte scopuri, numai dacă s-a asigurat satisfacerea integrală a cerinţelor populaţiei, animalelor şi ale unor activităţi care necesită apă de acestă calitate. Alimentarea cu apă potabilă în alte scopuri va fi limitată sau desfiinţată numai atunci când apar cerinţe noi în alimentarea cu apă a populaţiei. Apele subterane, corespunzătoare calitativ, sunt destinate în primul rând pentru alimentarea cu apă a populaţiei şi animalelor, precum şi pentru asigurarea igienei şi sănătăţii populaţiei. Aceste ape pot fi utilizate şi în alte scopuri, numai în baza autorizaţiei de gospodărirea apelor. La planificarea şi la realizarea unor activităţi, cum sunt mineritul de suprafaţă, derivaţiile de debite etc., ce pot influenţa rezerva de ape subterane sau pot modifica reţeaua hidrografică de suprafaţă, se vor lua obligatoriu măsuri de refacere a alimentărilor cu apă şi de protecţie împotriva inundaţiilor. 6.2 Sistemul de avize În domeniul apelor există două sisteme de avizare: -

Avize şi autorizaţii de gospodărirea apelor, precum şi notificări

Autorizaţii pentru exploatarea în siguranţă a lucrărilor hidrotehnice

Avizul de gospodărirea apelor În conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru orice construcţie realizată pe ape sau în legătură cu acestea (vezi anexa 2-a) este necesar să se obţină un aviz de gospodărirea apelor . Acest aviz este elaborat pe baza unui proiect ce prezintă parametrii tehnici ai lucrării, modul în care acea lucrare afectează regimul apelor sub aspect cantitativ şi calitativ, precum şi măsurile necesare pentru evitarea impactului asupra resurselor de apă. Prin acest aviz se stabilesc de asemenea parametrii apelor uzate evacuate într-o resursă naturală. Avizul de gospodărirea apelor expiră la doi ani după emitere, dacă execuţia lucrărilor respective nu a început încă în acest interval de timp.

Notificarea Pentru unele categorii de lucrări, avizul de gospodărirea apelor nu este necesar, dar investitorul are obligaţia să notifice CNAR despre această activitate. Acest tip de reglementare se aplică categoriilor de lucrări şi activităţi prezentate în anexa 2-b.

Autorizaţii de gospodărirea apelor În conformitate cu prevederile Legii apelor nr.107/1996, dreptul de utilizare a apelor de suprafaţă şi subterane este stabilit prin autorizaţia de gospodărirea apelor. Acest drept include şi evacuarea, în resursele de apă, de ape uzate, ape din desecări ori drenaje, ape meteorice, ape de mină sau de zăcământ, după utilizare. Apele de suprafaţă sau subterane pot fi folosite liber pentru satisfacerea nevoilor gospodăriei proprii, numai dacă se folosesc instalaţii de capacitate mică, de până la 0,2 l/sec. Punerea în funcţiune sau în exploatare a unei instalaţii se face în baza unei autorizaţii de gospodărirea apelor se stabileşte condiţiile de funcţionare din punct de vedere al gospodăririi apelor. Autorizaţia are o valabilitate de maxim 5 ani şi trebuie revizuită periodic. De asemenea, autorizaţia poate conţine condiţii speciale referitoare la perioada de timp de valabilitate, mai ales în cazul evacuărilor de substanţe periculoase. În conformitate cu prevederile Legii protecţiei mediului nr. 137/1995 şi a Legii apelor nr.107/1996, avizele de gospodărirea apelor pentru toate categoriile de utilizatori şi autorizaţiile de gospodărirea apelor pentru toţi utilizatorii care evacuează ape uzate, sunt emise de IPM, în strânsă cooperare cu Direcţiile Apelor. Autorizaţiile de gospodărirea apelor pentru alte utilizări ale corpurilor de apă decât prelevări pentru alimentări cu apă, sunt emise de filialele bazinale ale CNAR.

Autorizaţii pentru exploatarea în siguranţă Pentru lucrările hidrotehnice care pot periclita viaţa umană şi mediul, se emit aşa numitele autorizaţii pentru exploatarea în siguranţă. Aceste autorizaţii sunt emise de CNAR, pr baza unui Raport tehnic întocmit de experţi autorizaţi de MAPM.

Alte reglementări În plus faţă de reglementările prezentate mai sus privind gospodărirea resurselor de apă, există o serie de alte reglementări care se aplică în cazul diferitelor utilizări ale apelor. De exemplu, sunt reglementări privind navigaţia şi activităţile legate de aceasta, care sunt elaborate de Ministerul Transporturilor, prin unităţi specializate. De asemenea există reglementări specifice pentru irigaţii, drenaje, producerea de energie hidroelectrică.

Evaluarea Impactului asupra Mediului Conform prevederilor Legii privind protecţia mediului, autorităţile de protecţia mediului

conduc procedura de emitere a acordurilor şi autorizaţiilor de mediu.

Activităţile care necesită elaborarea unui studiu de evaluare a impactului asupra mediului pentru emiterea acordului de protecţia mediului sunt enumerate în anexa 1. Pentru obţinerea acordului/autorizaţiei de protecţia mediului este necesar să se obţină în primul rând avizul/autorizaţia de gospodărirea apelor .

6.3 Controlul conformării cu prevederile legale şi aplicarea legii CNAR şi IPM au responsabilitatea controlului conformării cu prevederile legale, a respectării prevederilor acordurilor/avizelor şi autorizaţiilor. Garda de mediu are responsabilitatea controlului privind implementarea legislaţiei. Deoarece în prezent, CNAR a fost organizată pe baza legii privind funcţionarea şi rolul societăţilor economice, este necesar ca această companie să fie transformată în autoritate naţională, iar Direcţiile Apelor să devină autorităţi de bazin. Nu va fi o idee fericită de a uni Direcţiile apelor cu IPM, deoarece fiecare curs de apă traversează unul sau mai multe judeţe.

Capitolul 7 Sistemul de supraveghere al apelor din România Activitatea de gospodărire a apelor din România se desfăşoară şi se bazează pe cunoaşterea ştiinţifică, complexă, sub aspect cantitativ şi calitativ a resurselor de apă. Aceasta implică o activitate unitară şi permanentă, de supraveghere, observaţii şi măsurători asupra fenomenelor hidrologice şi meteorologice şi a resurselor de apă, inclusiv de prognozare a evoluţiei lor naturale, ca şi a evoluţiei lor sub efectele antropice, precum şi prin cercetări multidisciplinare. În conformitate cu prevederile legii, CNAR are responsibilitatea să menţină în stare de funcţiune sistemul de monitorizare sub aspect cantitativ şi calitativ al resurselor de apă. INMH are responsibilitatea elaborării prognozelor meteorologice şi hidrologice. Interpretarea rezultatelor analizelor şi evaluarea calităţii apei se realizează pe baza standardelor de

calitate a apei. Evaluarea calităţii apelor se face în conformitate cu

standardul STAS 4706/1988 privind calitatea apelor de suprafaţă. Sunt utilizate de asemenea, standarde pentru metodele analitice folosite pentru determinarea fiecărui tip de parametru.

7.1. Monitoringul apelor sub aspect cantitativ Monitoringul apelor sub aspect cantitativ a fost iniţiat în România încă din 1925 şi a fost realizat initial de oficiile locale pentru apă. CNAR monitorizează apele sub aspect cantitativ prin 1.016 staţii hidrometrice în care măsoară debitele de apă. În peste 40% din aceste locaţii se fac măsurători atât în ceea ce priveşte cantitatea cât şi calitatea apelor. Pentru alte secţiuni, informaţiile privind evacuările de debite se obţin prin corelare de la staţiile din apropiere. În conformitate cu prevederile Legii apelor, unitatile şi instalatiile autonome care furnizeaza informatii hidrologice, hidrogeologice şi meteorologice specifice gospodaririi apelor, precum şi informatii privind

caracteristicile cantitative şi calitative ale resurselor de apă,

formează reţeaua naţională de observaţii pentru gospodărirea apelor. 7.2. Monitoringul apelor sub aspect calitativ Monitorizarea calităţii apei în România a fost iniţiată în 1954, dar a început în mod sistematic la mijlocul anilor 70, când au fost elaborate primele aspecte metodologice specifice acestui domeniu. Au fost definite două elemente fundamentale: - structura spaţială şi temporală, care se referă la reţeaua de sectoare de control şi staţii unde se fac prelevări de probe, periodicitatea şi caracteristicele indicatorilor de calitate ce se analizează; - aspecte logistice, metode, metodologii, proceduri, programe. Din punct de vedere al monitoringului Naţional, resursele de apă sunt grupate în trei subsisteme, diferenţiate de natura componentelor formaţiunilor hidrologice: ape de suprafaţă curgătoare (râuri), lacuri (naturale şi artificiale) şi ape subterane.

Râuri Referitor la apele de suprafaţă, sistemul de monitoring este organizat pentru supravegherea calităţii apelor râurilor pe o lungime de circa 21.900 km, ce pot fi afectaţi de utilizatorii de apă, din lungimea totală a cursurilor de apă de 75.000 km , utilizând 318 puncte de control (vezi fig. 2). Există 65 secţiuni de control amplasate aval de marii poluatori în care prelevările de probe se fac zilnic (flux rapid). De asemenea, există 240 secţiuni de control în care calitatea apelor este monitorizată lunar. Densitatea spaţală a reţelei de monitoring pentru apele de suprafaţă este de o secţiune de control la fiecare 745 km2, şi este în concordanţă cu prevederile Reţelei Europene EUROWATERNET.

Pentru caracterizarea calităţii apelor sunt utilizaţi peste 40 parametri fizici, chimici, biologici, microbiologici (precum conţinutul de oxigen, cerinţa biochimică de oxigen (CBO), cerinţa chimică de oxigen (CCO), total substanţe dizolvate (TSD), nutrienţi, poluanţi organici, metale grele. Funcţie de calitatea lor, cursurile de apă sunt caracterizate astfel (STAS 4706/1988): • • • •

Categoria I Categoria II Categoria III Categoria D

Categoria I -a- include apele de suprafaţă ce pot fi utilizate în scop potabil pentru alimentarea cu apă a centrelor populate sau a unităţilor zootehnice, în industria alimentară, creşterea salmonidelor şi pentru îmbăiere Categoria a II -a- include apele de suprafaţă ce pot fi utilizate pentru industrie, ferme piscicole (pentru peşti care nu sunt deosebit de sensibili la poluare precum păstrăvul), şi pentru utilizări urbane şi recreative. Categoria a III -a- include apele de suprafaţă ce pot fi utilizate pentru irigarea culturilor agricole, producerea de energie hidroelectrică, instalaţii industriale de răcire cu apă, unităţi de curăţătorie şi alte scopuri Categoria D – include apele ce sunt degradate şi improprii pentru dezvoltarea faunei acvatice.

Figura 2

In anul 1999, din total de 78,900 km de râuri cadastrate, 56,966 km erau în regim natural de scurgere, fără influenţa omului, fiind considerate de categoria I-a.

Restul de

21,934 km erau potenţial afectaţi de poluare şi monitorizaţi. Aceştia sunt clasificaţi astfel: Categoria I - 59% sau 12,941 km Categoria II - 26% sau 5,703 km Categoria III- 6% sau 1.316 km Categoria D - 9% sau 1,974 km Fluviul Dunărea CNAR supraveghează calitatea apelor fluviului Dunărea în cooperare cu ICIM. Amplasamentul secţiunilor de prelevare a probelor, poluanţii analizaţi şi toate informaţiile privind prelevările de probe realizate de-a lungul fluviului sunt correlate cu ţările vecine. În fiecare ţară riverană Dunării există un centru de alarmare în caz de poluare accidentală, conectat la satelit. În România, acest centru este amplasat în cadrul MAPPM şi este sprijinit din punct de vedere tehnic de către ICIM. Lacuri Calitatea apei lacurilor este în general corespunzătoare. În cele mai multe cazuri, se fac campanii de măsurători pentru determinarea gradului de eutrofizare pe baza indicatorilor 53

fizici, chimici şi biologici, ca şi temperatura apei, transparenţa ei, regimul de oxigen, regimul de nutrienţi şi evoluţia biocenozei. Monitoringul calităţii apelor Mării Negre CNAR şi IRCM monitorizează calitatea apelor Mării Negre prin 13 staţii de control a calităţii. Între localităţile Navodari şi Vama Veche , în perioada martie- octombrie se fac prelevări de probe de apă lunare, iar între localităţile Sulina şi Midia numai în anumite perioade, mai ales în timpul verii. Sunt monitorizaţi 28 de parametri fizico-chimici (regimul de oxigen, TDS, nutrienţi, poluanţi organici, metale grele etc.), trei parametri biologici (fitoplankton, zooplankton, zoo bentos) şi 4 parametri microbiologici (bacterii messofile, coliformi totali, coliformi fecali, streptococi fecali). Pentru interpretarea acestora, rezultatele sunt comparate cu valorile din STAS 4706/88 pentru Marea Neagră. Sistemul de monitoring al apelor subterane Pentru apele subterane, procesul de dezvoltare a sistemului de monitoring a început în anul 1984 şi a fost structurat în două subsisteme: - sistemul de monitoring a resurselor de apă subterane de bază, ce include peste 3600 puţuri de observaţie, din care în 1434 se fac şi măsurători cantitative. Pentru fiecare acvifer, observaţiile pun în evidenţă regimul natural hidrogeologic în corelare cu sursele majore de alimentare a acviferului. Aceste puţuri sunt amplasate în zonele de alimentare cu apă şi de asemenea în zonele de drenaj a acviferelor sau de descărcare în acestea. - sistemul de monitoring al impactului asupra subteranului, ce cuprinde peste 12.000 puţuri de observaţie, ce sunt amplasate în zonele cu sursele cele mai importante de poluare a apelor subterane şi în vecinătatea forajelor pentru alimentarea cu apă potabilă, mai ales în mediul rural. Aceste puţuri pot indica intensitatea şi tipul de poluare. Pentru apele subterane, se măsoară 18 parametri fizico-chimici (temperatura, pH, conductivitatea, substanţele solide totale dizolvate, regimul de oxigen, nutrienţii etc.). Pentru alimentarea cu apă în scop potabil, se măsoară şi parametrii bacteriologici. Pentru activităţile ce pot cauza o poluare (de ex. exploatările petroliere) , parametrii specifici sunt determinaţi funcţie de poluanţii potenţiali. Frecvenţa de prelevare a probelor este de 2 - 4 ori pe an. Există standarde pentru metodele analitice şi pentru fiecare tip de parametru analizat. Rezultatele analizelor sunt comparate cu cerinţele de calitate prevăzute în STAS D 1342/1991 – apa potabilă. Apa potabilă Monitorizarea calităţii apei potabile se realizează de Ministerul Sănătăţii prin Inspectoratele Publice de Sănătate Judeţene, ce au această responsabilitate. 54

7.3. Monitorizarea evacuărilor de ape uzate Monitoringul evacuărilor apelor uzate (monitoringul emisiilor) se realizează de către CNAR în peste 2.100 secţiuni ce reprezintă surse de poluare. Laboratoarele IPA pot efectua audituri de mediu sau inspecţii, precum şi analize de apă pe bază de contract. În conformitate cu Legea apelor, utilizatorii de apă au obligaţia să urmărească, prin foraje de observaţii şi control, starea calităţii apelor subterane din zona de influenţă a depozitelor de reziduri de orice fel. Persoanele fizice şi juridice care exploatează staţiile şi instalaţiile de epurare au obligaţia să realizeze urmărirea continuă, prin analize de laborator, a modului de funcţionare a acestora, să păstreze registrele cu rezultate analizelor şi să pună aceste date la dispoziţia personalului împuternicit cu sarcini de inspecţie şi control. 7.4. Acreditarea laboratoarelor Procesul de acreditare, în conformitate cu standardele internaţionale (ISO 9000), este la început în România. În prezent, sistemul de asigurare a calităţii constă în prelevarea de probe în paralel şi analiza rezultatelor (inter-calibrarea) între laboratoarele CNAR şi cele străine, pe baza unei analize spaţiale a rezultatelor. Zece din cele 41 de laboratoare ale CNAR, ca şi laboratoarele din ICIM şi IRCM sunt în situaţia de a îndeplini condiţiile cerute de RENAR pentru acreditare. 7.5. Monitorizarea implementării planurilor de amenajare a bazinelor hidrografice Monitoringul este realizat de IPM-uri şi Direcţiile Apelor, utilizând în acest scop: •

Sistemul de avize/acorduri şi autorizaţii

•

Controlul conformării cu toate condiţiile stipulate în avize/acorduri şi autorizaţii.

În conformitate cu Legea apelor, toate activităţile sociale şi economice, inclusiv structurile hidrotehnice, cele de protecţia mediului şi de planificarea teritoriului trebuie să se coreleze cu prevederile shemei cadru de amenajare şi gospodărire a bazinelor hidrografice. Acest lucru este posibil a fi realizat prin utilizarea sistemului de avize de gospodărirea apelor. Inspectoratele de Protectia Mediului şi Direcţiile Apelor au responsabilitatea controlului conformării cu toate condiţiile impuse prin avize şi autorizaţii şi să raporteze la MAPM rezultatele controlului. În caz de neconformare, utilizatorii de apă trebuie să elaboreze un program de etapizare ce se aprobă de CNAR şi IPM.

Monitorizarea comportării barajelor, lacurilor de acumulare şi altor structuri hidraulice Deţinătorii cu orice titlu de construcţii hidrotehnice ale căror avarieri sau distrugeri pot pune în pericol vieţi omeneşti şi bunuri sau pot aduce prejudicii mediului sunt obligaţi să 55

doteze aceste lucrări cu aparatură de măsură şi control necesară pentru urmărirea comportării în timp a acestora, să instaleze sisteme de avertizare-alarmare în caz de pericol şi să organizeze activitatea de supraveghere.

CAPITOLUL 8. SCHIMBUL DE INFORMAŢII ŞI COMUNICAREA Informaţiile hidro-meteorologice, hidrologice, şi de gospodărirea apelor

constituie

Fondul naţional de date de gospodărire a apelor (FNDGA). Aceste date sunt obţinute prin unităţile specializate ale CNAR, INMH, şi alte unităţi specializate autorizate, precum şi direct de la utilizatorii de apă. Unităţile specializate autorizate, ca şi utilizatorii de apă ce produc informaţii ce pot constitui FNDGA au obligaţia să le păstreze timp de 5 ani şi să le transmită lunar la Regia Autonomă "Apele Române", în baza unei proceduri stabilite de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Fondul naţional de date de gospodărire a apelor, precum şi evidenţa apelor ce aparţin domeniului public sunt incluse în Cadastrul apelor, cu excepţia apelor geotermale. Persoanele fizice şi juridice au acces la informaţiile ce constituie FNDGA, în baza unei proceduri stabilite de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Folosirea de către acestea a informaţiilor conţinute în FNDGA în scopuri comerciale este permisă numai contra cost, în condiţiile legii. Deţinătorii de informaţii ce constituie FNDGA pot refuza, motivat, furnizarea de astfel de informaţii, în cazul în care acestea afectează: a) siguranţa naţională; b)

desfăşurarea

unor

acţiuni

în

curs

urmărire

penală

judecată;

c) confidenţialitatea industrială şi comercială. Prin aceasta se înţeleg situaţiile în care se dezvăluie şi se folosesc secrete de comerţ, într-o manieră contrară practicilor comerciale loiale. În cadrul acordurilor bilaterale pe probleme hidrotehnice, există reglementări speciale privind schimbul de date referitor la: •

Datele meteorologice şi prognoze ale vremii

•

Precipitaţii

•

Debitele cursurilor de apă şi prognoza acestora

•

Poluări accidentale, inclusiv natura poluanţilor şi prognoza propagării undei de poluare.

Între CNAR, INMH şi MAPPM există o reţea de calculatoare ce permite informarea în timp real a ministerului cu date privind: •

Prognoza meteorologică pentru următoarele trei zile

•

Indicatorii de calitate ai apei în secţiunile în care se fac măsurători în timp real 56

•

Activitatea de supraveghere a comportării digurilor, barajelor, lacurilor de acumulare şi altor structuri hidrotehnice. In caz de situaţii de urgenţă, deţinătorii cu orice titlu ai structurilor hidrotehnice au

obligaţia să informeze populaţia, utilizând sistemul propriu de alarmare-avertizare şi mijloacele mass-media, autorităţile locale şi Comisia Naţională pentru prevenirea şi controlul inundaţiilor, fenomenelor

meteorologice

periculoase

şi

accidentelor

construcţiile

hidrotehnice din cadrul MAPM. Acţiunile operative pentru prevenirea şi controlul inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice sunt organizate de comisiile judeţene, şi respectiv de comisia municipiului Bucureşti, pentru controlul dezastrelor, care funcţionează pe lângă Prefecturi, şi de comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale de apărare împotriva dezastrelor, care sunt conduse de primari. In caz de poluari accidentale, poluatorul, în conformitate cu propriul plan, are obligaţia să anunţe utilizatorii de apă din aval şi Direcţia Apelor şi să ia măsuri pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor poluării. Referitor la fluviul Dunărea, în fiecare ţară din bazin există câte un centru pentru alarmare în caz de poluare accidentală, conectate la satelit. În România, un astfel de centru funcţionează în cadrul MAPM şi este sprijinit din punct de vedere tehnic de către ICIM.

CAPITOLUL 9.

IMPLICAREA PUBLICULUI

a) Dezbateri publice În conformitate cu prevederile Legii apelor, cu excepţia cazurilor speciale precum secete, inundaţii sau alte astfel de situaţii, MAPM are dreptul să ia măsuri privind protecţia resurselor de apă de suprafaţă şi subterane, ca şi pentru asigurarea alimentării cu apă, măsuri care pot afecta interesele altor utilizatori, ale riveranilor sau ale pulicului, numai după consultarea acestor persoane. In scopul realizării acestor consultaţii, MAPM şi CNAR sau filialele sale bazinale, trebuie să publice, într-un ziar local, un anunţ privind măsurile necesar a fi luate la utilizatorii de apă, la riverani sau la orice altă persoană posibil a fi afectată. Textul privind măsurile propuse, precum şi orice alte documente care să susţină măsurile propuse, vor fi puse la dispoziţia publicului pentru o anumită perioadă de timp menţionată în anunţ. Comentariile scrise, observaţiile sau sugestiile asupra măsurilor propuse vor fi ţinute la dispoziţia celor interesaţi timp de 45 de zile de la data publicării anunţului. In cazuri speciale, sau în cazul unor măsuri controversate, în termen de 60 de zile de la publicarea anunţului se vor organiza dezbateri publice. 57

MAPPM sau CNAR, după caz, trebuie să primească toate observaţiile şi propunerile înainte de a lua o decizie finală. Textul deciziei finale va fi adus la cunoştinţa publicului. Procedura privind participarea publicului la luarea deciziei se stabileşte de către MAPM. (vezi anexa 4). România este Parte a Convenţiei de la Aarhus. Pentru aplicarea prevederilor acestei convenţii, este necesar să se elaboreze o legislaţie specifică. b) Comitetele de bazin Pe baza prevederilor Legii apelor nr. 107/1996 (vezi Anexa 3), fiecare Comitet de bazin este alcătuit din trei reprezentanţi ai utilizatorilor de apă din bazinul respectiv şi un reprezentant al NGO-urilor,ales din cadrul NGO-urilor cu sediul în bazinul respectiv. Pentru bazinele mari, precum Mureş, Siret sau Olt considerăm că această prevedere nu este satisfăcătoare. Este necesar ca prevederile legii să fie modificate astfel ca să fie incluşi mai mulţi reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, ai femeilor, etc. c) Femeia – punct focal al dezvoltării Experienţa de până acum a dezvoltării societăţii umane a demonstrat că femeia joacă un rol fundamental în asigurarea şi menţinerea serviciilor de bază. Femeia este cheia sănătăţii familiei şi a dezvoltării sănătoase a acesteia şi are sarcina naşterii celor care să asigure dezvoltarea peste ani. Femeia este cea care suferă în primul rând din cauza lipsei de apă şi a condiţiilor igienice şi de aceea reprezintă baza dezvoltării strategiilor la nivelul propriei locuinţe şi al comunităţii. Referindu-ne la România, orice politică de dezvoltare sau proiect care nu are asigurată implicarea femeilor la toate nivelele poate conţine erori sau poate avea numai un succes parţial. Contribuţia femeilor trebuie să se extindă, rolul lor nefiind restruictiv numai la serviciile de bază menţionate mai sus. Femeia trebuie să-şi asume un rol crescut în toate sferele şi nivelele din sectorul apei, în particular în serviciile publice. In scopul asigurării unui succes deplin al implicării femeilor în acest sector şi implicit în societate, considerăm că este necesar ca personalul din toate filialele CNAR, inclusiv din Comitetele de Bazin, să conţină în structură cel puţin 30 % femei. De asemenea este necesar să se stabilească un sistem de monitorizare al progresului făcut. d) Implementarea Directivei cadru privind politica în domeniul apelor, necesită o revedere a impactului activităţilor umane asupra mediului şi o evaluare economică a utilizării apei Pe baza acestora, urmează să se elaboreze un plan de gospodărire a apelor pe bazine hidrografice şi un program de măsuri. În scopul evaluării adecvate a activităţilor dintr-un bazin hidrografic, este esenţial ca cei care trăiesc şi activează în bazinul respectiv să fie 58

consultaţi. În mod similar, dacă planul de gospodărire a apelor şi programul de măsuri propus va afecta locuitorii şi activităţile din bazinul respectiv, sunt necesare consultaţii publice pentru a se asigura că nu se vor ivi situaţii neacceptabile din partea acestora. Directiva cere să aibe loc consultaţii publice, iar autorităţile competente trebuie să stabilească mecanismul prin care sunt consultate părţile interesate. Părţile care trebuiesc consultate includ: •

Alte autorităţi publice ale administraţiei publice centrale;

•

Autorităţile publice judeţene şi locale

•

Companii de apă şi canalizare;

•

Utilizatorii de apă industrială;

•

Producătorii de apă uzată industrială;

•

Fermieri;

•

Pescari şi alţi utilizatori ai cursurilor de apă;

•

Publicul; şi

•

NGO de mediu.

Deşi legislaţia UE în doemniul apei este foarte precisă în ceea ce priveşte obiectivele sale, de ex. atingerea unei concentraţii minime a efluentului dintr-o staţie de epurare, nu este prescriptivă în ceea ce priveşte măsurile pentru atingerea acestor obiective. Consultaţiile cu toate părţile relevante poate, în acest context, să conducă la obţnerea efectivă a unui beneficiu şi la identificarea celor mai bune combinaţii de măsuri în proporţii adecvate. De aceea, implementarea acelei părţi din Directivă referitoare la informarea şi consultarea tuturor celor implicaţi, inclusiv a publicului, trebuie să facă subiectul unor eforturi serioase. Deoarece atingerea obiectivelor de mediu necesită schimbări radicale în atitudinea publicului sau metode noi, consultarea şi publicitatea sunt esenţiale Unele directive, precum Directiva privind evaluarea impactului (85/337/EEC amendată prin 97/11/EC) şi Directiva privind accesul la informaţia de mediu (90/313/EEC), sunt directive specifice pentru consulatarea publicului şi accesul la informaţie. Autorităţile competente din sectorul apei trebuie să asigure luarea măsurilor astfel încât aceste directive să se aplice şi în sectorul apei.

CAPITOLUL 10 EDUCAŢIE ŞI CERCETARE

Educaţie şi capacitatea de instruire Educaţia este unul din factorii care determină dacă un guvern îşi atinge sau nu

obiectivele prin implementarea politicii sale. Acesta este cazul particular în sectorul apei şi salubrizării. Cu cât educaţia este mai scăzută, cu atât costurile pentru realizarea unor proiecte sunt mai mari Nivelul de pregătire profesională a inginerilor, tehnicienilor, cercetărorilor şi altor persoane nu va fi atins dacă nu există un personal suficient care să paotă răspunde cerinţelor viitoare. O atenţie deosebită trebuie acordată nevoilor de a răspunde noilor cerinţe. În funcţie de creşterea numărului de ingineri, va creşte şi numărul de tehnicieni şi maiştri. De aceea va fi nevoie să se dezvolte noi cursuri pentru pregătirea personalului, mai ales în ceeace priveşte noile aspecte introduse prin implementarea Directivei cadru privind apa. Pregătirea personalului nu trebuie realizată numai la nivelul comunităţii, ci cuprinde un spectru mult mai larg, şi anume: -

Conştientizarea comunităţii asupra problemelor gospodăririi apelor, inclusiv prin organizarea de cursuri în şcoli;

Instruirea personalului din cadrul autorităţilor locale pentru a putea înţelege principiile de bază ale gospodăririi apelor

(mai ales referitor la directivele UE în domeniul

apelor) -

Pregătirea operatorilor din staţiile de epurare a apelor uzate astfel încât să se realizeze o exploatare corespunzătoare a acetora;

Pregătirea specialiştilor şi a personalului care să asigure un bun management.

Instruirea tineretului

b) Cercetarea în domeniul apelor Deoarece cercetarea în domeniul apleor în România a urmat cerinţele din sectorul apei, are în general o istorie similară cu dezvoltarea acestui sector. Cercetarea

a fost focalizată pe rezolvarea problemelor

din sectorul apei şi din

sectorul gospodăririi apelor. Cu mult timp în urmă, în multe universităţi şi institute de învăţământ au fost organizate centre de cercetare.

Politica Guvernului trebuie să asigure că sunt continuate o serie de cercetări care să acopere cerinţele comunităţilor şi problemele asociate cu atingerea scopurilor gospodăririi apelor. O mare parte din cercetări trebuie să asiste CNAR în atingerea obiectivelor sale. După 1989 au avut loc o serie de întâlniri cu experţi din cadrul CNAR şi Departamentul apelor pentru a discuta modalitatea de implementare, a noii politici şi pentru a elabora planuri pentru implementarea acestei politici.

CAPITOLUL 11 INFORMAŢII SUPLIMENTARE 11.1. Condiţiile naturale 11.1.1 Poziţia geografică România este situată în sud-estul Europei centrale, între paralele 43/20’ şi 48/20’, latitudine nordică şi între meridianele 20/20’ şi 29/50’ . Poziţia geografică a României în Europa este definită de: (i)

fluviul Dunărea,

(ii)

Marea Neagră şi

(iii)

arcul Carpaţilor.

Suprafaţa României este de 237.500 km2 . Teritoriul este împărţit în 3 părţi importante, dispuse în cerc, ce formează o combinaţie armonioasă a reliefului natural, respectiv 31% munţi, 36% dealuri şi podişuri şi 33% câmpie. Suprafaţa ţării este drenată de o retea hidrografica, cu debit permanent, cu o lungime de 76.000 km cuprinsă în bazinul Dunarii (anexa nr.1) şi cursuri de apă mai mici apartinind bazinului Marii Negre. Din totalul lungimii de 3.190,3 km ce formeaza frontiera de stat, 1.865,7 km reprezinta frontiera pe ape, 1.036,7 km frontiera terestra şi 287,9 km frontiera pe mare. Pe teritoriul romaniei, Dunarea are o lungime de 1075 km, debusind în Marea Neagra prin trei brate: Chilia, Sulina şi Sfintul Gheorghe, care formeaza Delta Dunarii, una din cele mai importante zone umede cu o mare diversitate de flora şi fauna, declarata Rezervatie a biosferei. Romaniei are un tip tranzitional de climat temperat continental influentat de Marea Mediterana de la sud-vest cu puternice caracteristice continentale în partea de est şi sud-est.

Cantitatea de precipitatii medii anuale este de 640 mm. în regiunile de munte, valoarea medie a precipitatiilor anuale variaza între 1200 mm şi 1400 mm, iar de-alungul coastei Marii Negre valoarea este de 400 mm.

11. 1. 2

Populaţia

Teritoriul Romaniei este leaganul unei vechi civilizatii rezultata din elemente geto-dacice şi romane, cu o mica influenta data de popoarele migratoare din nord-est, est şi sud. Potrivit datelor statistice, populatia Romaniei în anul 1996 a fost de circa 22,68 mil. Locuitori, din care 56% în mediul urban şi 44% în mediul rural (vezi tabelul următor). Densitatea medie de 95,8 locuitori /km2 variaza de la 1291,7 locuitori/km2 în Bucuresti, la 32,1 locuitori/km2 în judetul Tulcea. Romania are 42 de judete, inclusiv Bucurestiul. Suprafata medie a unui judet este de 1600 km2, cu o populatie de 500000 locuitori ( valoare medie). Diferentele de suprafata între judete ( 8.678 km2 judetul Timis şi 3.705 km2 judetul Covasna) este determinata de conditiile geografice, caile de transport şi de relatiile traditionale între localitati. Caracterizarea socio - economică a bazinelor hidrografice Tabelul 8

Nr.

Bazin hidrografic Total (mii locuitori)

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11.

Somes-Tisa Crisuri Mures Bega-Timis-CarasBirzava-Nera Jiu-Cerna Olt Arges-Vedea Ialomita-Buzau Siret Prut-Birlad Danube-Littoral Total

2436 937 2222 1100

Populaţia % din Din care total ţară populaţia urban rural % % 10.7 53.0 47.0 4.1 40.7 59.3 9.8 53.4 46.6 4.8 60.8 39.2

1650 2613 4239 1520 2340 2020 1604 22681

7.3 11.5 18.7 6.7 10.3 8.9 7.2 100.0

52.0 52.2 76.0 36.4 31.0 48.0 57.2 54.5

48.0 47.8 24.0 63.6 69.0 52.0 42.8 45.5

Principalele localităţi Total Din care urban

rural

231 174 326 176

22 17 36 11

209 157 290 165

210 420 200 230 363 272 124

19 37 17 31 26 14 30 260

191 383 183 199 337 258 94

11.2. Resursele de apă ale României a) Resursele de apă şi alocarea lor Resursele de apă ale României sunt relativ sarace şi neuniform distribuite în timp şi spatiu, fiind constituite din apele de suprafata - riuri interioare, lacuri artificiale şi naturale, fluviul Dunarea - şi apele subterane (anexa nr.3). Din punct de vedere cantitativ, resursele de apă sunt urmatoarele: 62

miliarde m3/an mediu --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------Utilizabile Categorii de surse/resurse ----------------------------------------------------------------------Teoretic Technic In actualul (potential) regim de amenajare ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------Riuri interioare şi lacuri 40 24-25 13 x) Fluviul Dunarea 85 20-30 10 Ape subterane 9 5-6 3 --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------TOTAL: 134 49-61 26 --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------*) Jumatate din stocul la intrarea în tara

Tisa 2%

Alte bazineCălmăţuiBuzău, CălmăţuiOlt, Mostiştea) 16% Prut 5%

Someş 5%

Crişuri 3%

Mureş 9%

Area Banat 4%

Siret 14% Jiu 15%

Ialomiţa 3% Argeş 12%

Vedea 0%

Olt 12%

Fig 3 Distribution of surface water resources between inland rivers, in Romania, in 2001

Resursele de apă ale Marii Negre, desi deosebit de importante, nu pot fi luate deocamdata în considerare datorita dificultatilor tehnice şi economice de desalinare a apei de mare. Riurile şi lacurile interioare, reprezinta un potential teoretic de circa 42 miliarde mc intr-un an mediu (cu un debit multianual de 1300 mc/s), din care, în regim natural de scurgere sunt utilizabili numai 5 miliarde mc apa şi în actualul regim de exploatare, 13 miliarde mc/an. Raportat numai la riurile interioare resursa specifica este de 1700 mc/locuitor şi an, o valuare relativ redusa comparativ cu resursele altor tari europene. Din resursele teoretice ale Dunarii, Romaniei ii revin 85 miliarde mc/an, dar posibilitatile de folosire a acestora în regim natural sint limitate datorita caracterului de navigabilitate a 63

fluviului. Astfel, doar circa 20-30 miliarde mc/an contribuie la formarea stocului de apă ce poate fi tehnic utilizabil pentru consumatori. Desi Romania are circa 3400 lacuri naturale cu o capacitate de 2 mld.mc, în ceea ce priveste gospodărirea apelor, acestea sunt de o importanta locala, numai 400 mil.mc fiind utilizate pentru alimentare cu apa. Deoarece numai 12% din resursele potentiale pot fi utilizate în regim natural de scurgere, au fost create o serie de lacuri de acumulare pentru distributia în timp a volumelor de apă. De asemenea au fost dezvoltate o serie de derivatii interbazinale pentru realocarea resurselor de apă în concordanta cu cerinţele locale. In anul 1996, în acumularile existente, în general cu scopuri multiple, permiteau stocarea unui volum de 13 mld.mc, din care 5,5 mld. volum util. Luind în considerare lacurile de acumulare existente şi cele prevazute, intr-un an secetos, din riurile interioare, nu se poate utiliza decit 25 mld.mc, ceea ce reprezinta limita maxima ce nu mai poate fi crescuta fara o serie de reutilizari succesive a apelor uzate evacuate prin sistemele de canalizare-epurare ale localitatilor şi industriilor, ca şi prin intensificare reciclarii apelor uzate industriale şi imbunatatirea proceselor tehnologice de productie. Resursele de apă subterana, având în majoritatea cazurilor o calitate superioara celor de suprafata, sint evaluate la o capacitate potentiala teoretica anuala de 9 miliarde mc din care se apreciaza ca se pot utiliza în conditiile tehnice existente numai circa 3 miliarde mc/an. Posibilitatea de imbunatatire a resurselor de apă de suprafata prin ploi artificiale şi a resurselor de apă subterane prin acumulari, nu poate fi luata în considerare datorita solutiilor tehnice neeconomice. Aceste resurse tehnic utilizabile, nu pot fi folosite fara realizarea unor importante investitii în lucrări de amenajare complexa a bazinelor hidrografice şi în instalatii de epurare, deoarece: - cea mai importanta resursa de apă, fluviul Dunarea, nu poate fi folosita decit în mica masura, datorita pozitiei sale excentrice, la limita sudica a teritoriului; - riurile interioare sint dispuse neuniform pe teritoriu, raminind spatii importante cu resurse insuficiente, prezentind în acelasi timp variatii importante de debite în timp şi spatiu; - poluarea semnificativă a apelor unor râuri interioare, ceea ce face dificilă şi uneori chiar prohibitivă utilizarea acestora. 98% din teritoriul României este situat în bazinul hidrografic al fluviului Dunărea. Pe teritoriul României Dunărea măsoară 1700 km, din care pe 220 km formează graniţa dintre România şi Yugoslavia, pe 480 km graniţa între România şi Bulgaria, pe 0,3 km între România şi Republica Moldova, şi pe 133,8 km între România şi Ucraina. Fluviul este regularizat pe cea mai parte parte din lungimea sa.

Delta Dunării, locul unde fluviul Dunărea se varsă în Marea Neagră, este un sistem ecologic unic în România Valoarea sa ecologică este inestimabilă. Delta acoperă o suprafaţă de peste 550.,000 ha din teritoriul României, cu o reţea hidrografică ce include multe braţe principale şi secundare, canale, lacuri, ce adăpostesc o mare varietate de specii de plante, peşti şi păsări, mare parte din acestea fiind migratoare. Datorită biodiversităţii sale, întreaga zonă a fost declarată zonă protejată şi inclusă în lista Patrimoniului Natural Universal. Numai 12% din resursele potenţiale pot fi utilizate în regim natural de scurgere, fără a fi necesar să se modifice condiţiile de scurgere. De aceea au fost construite peste 1.300 lacuri de acumulare cu o capacitate totală de 14 miliarde m3, utilizate mai ales pentru acumularea apei în anumite perioade şi redistrubuirea acesteia când este necesar (400 de alcuri au fiecare capacitatea de peste 1 milion mc ). Multe din acestea sunt lacuri de acumulare cu scopuri multiple, fiind utilizate pentru atenuarea undelor de viitură, alimentări cu apă potabilă industrială şi pentru irigaţii, producerea de energie electrică. . Există de asemenea 2.000 km de canale şi galerii pentru derivarea apei între bazine şi realocarea resurselor de apă în conformitate cu cerinţele de apă pentru irigaţii în perioadele secetoase, precum şi cu alte cerinţe. În plus, mai mult de 70% din cursurile de apă interioare sunt în regim natural de scurgere (fără lucrări de regularizare). România are 194 lacuri naturale ce totalizează o suprafaţă de 132.730 ha şi un volum de apă de 2.265 million mc. Din punct de vedere al gospodăririi apelor, acestea sunt de importanţă locală deoarece numai 400 millions mc reprezintă apă proaspătă. Un număr de lacuri naturale sunt utilizate în scopuri terapeutice şi au o reputaţie internaţională, precum lacurile Techirghiol şi Amara. Ape subterane INMH a estimat sursa totală de apă subterană exploatabilă la o valoare medie anuală de 9 miliarde mc, din care peste 3 miliarde mc poate fi utilizată în actualele condiţii tehnicoeconomice. Cele mai imporatnte resurse de apă subterană se găsesc în următoarele bazine: fluviul Dunărea 32,4%, Siret 10,8%, Argeş 9,4%, Olt 7,2%, Ialomiţa 7%, Mureş 6,4% şi zona litoralului 5,2% Posibilitatea de îmbogăţire a resursei de apă subterană prin acumulări de ape, nu a fost luată în considerare în prezent datorită condiţiilor tehnice actuale şi a soluţiilor foarte costisitoare.

11.3 Calitatea resurselor de apă In anul 1999, din lungimea totală a cursutrilor de apă cadastrate de 78,900 km, în regim natural de scurgere erau 56,966 km, ape încadrate în prima categorie de calitate, fără a fi influenţate de activittaea umană. Restul de 21,934 km, care pot fi potenţial afectate de utilizatori, sunt supravegheate prin sistemul de monitoring. Ele sunt clasificate astfel: Categoria I

59% sau 12,941 km

Categoria a-II-a

26% sau 5,703 km

Categoria a- III-a

6% sau 1.316 km

Categoria D

9% sau 1,974 km

Sectoarele de râu încadrate în categoria D, sunt situate în bazinele hidrografice ale râului Ialomiţa (37%), râul Prut (peste 20%) şi râul Vedea (12%). În perioada 1989-1999 s-a constatat o îmbunătăţire a situaţiei calităţii apelor. Această îmbunătăţire se datorează în primul rand reducerii activităţilor poluante, implementării instrumentelor economice (tarife pentru apa utilizată şi apa evacuată) şi de asemenea măsurilor luate pentru epurarea apelor uzate. În figura 4 se prezintă evoluţia calităţii apelor între 1989 şi 2000 (% din lungime)

Fluviul Dunărea are o încărcătură semnificativă de nitraţi şi fosfaţi proveniţi din ţările situate în amonte de România. Ponderea de încărcare cu nutrienţi provenită din afară este (la Bayias) de 84.9% pentru azot şi 70% pentru fosfor. Numai15% din poluarea cu azotaţi şi 30% din cea cu fosfor provine din zona aval Baziaş. Pe teritoriul României, poluarea cauzată de nutrienţi se datorează evacuărilor de ape uzate în afluenţii Dunării, precum râurile Jiu, Olt şi Argeş, Ialomiţa, Siret şi Prut. Există de asemenea evacuări de ape uzate menajere, direct în Dunăre, provenite de la oraşele situate pe malul românesc al fluviului, precum: DrobetaTurnu Severin, Braila, şi Tulcea, care nu au staţii de epurare a apelor uzate. Un număr de industrii (Romag Turnu Severin, Celrom Turnu Severin, Siderca Calarasi, Celohart Braila, Alum Tulcea, Comsuin Ulmeni) de asemenea evacuează direct în Dunăre ape uzate insuficient epurate.

In anul 1999, sectoarele de râu aflate la limita categoriei II-a (atingând categoria a IIIa) au fost stabilite pentru unii parametrii în următoarele zone: Baziaş pentru P, N, Zn, Cr, Cd; Chiciu - Silistra pentru Zn şi produse petroliere; Giurgeni pentru P; Grindu - Reni pentru Fe şi produse petroliere şi Vilkov - Periprava pentru Fe şi Zn. În anul 1999, din cauza războiului din Yugoslavia, unii parametrii, în special cei privind metalele grele, au depăşit limitele admisibile prevăzute în standardele române şi internaţionale. Lacuri Calitatea lacurilor este în general corespunzătoare. În cele mai multe cazuri, campaniile de monitoring au determinat gradul de eutrofizare a apelor ca urmare a indicatorilor fizici, chimici şi biologici, precum şi temperatura apei, transparenţa, regimul de oxigen, evoluţia biocenozei. Calitatea apelor lacurilor artificiale şi naturale din bazinele hidrografice ale râurilor Tisa, Somes, Mures, Bega-Timis, Nera-Cerna şi Jiu a fost bună; nu a fost bună în bazinul râului Prut (category III: 56%) şi în zona litoralului (categoria D pentru unii parametrii şi categoria III pentru alţii) şi în lacul Amara (mezo-eutrof). În bazinul hidrografic al râului Siret, lacurile Jirlau şi Amara au prezentat valori ridicate ale parametrilor fizico-chimici, ceea ce a determinat încadrarea lor în categoria D. În ceea ce priveşte gradul de eutrofizare al lacurilor naturale şi artificiale, sunt de semnalat următoarele aspecte cu caracter general: 35 lacuri (38.1%) sunt oligo-trofe; 6 lacuri (6.5%) sunt oligo-mezotrofe; 30 lacuri (32.6%) sunt mezotrofe; 1 lac (1.1%) este mezo-eutrof şi 20 lacuri (21.7%) sunt eutrofe. În anul 1999, lacurile Snagov şi Caldarusani (din bazinul hidrografic al râului Ialomita), Rogojesti, Bucecea, Jirlau şi Amara (din bazinul hidrografic al râului Siret), Negreni, Mileanca, Catamaresti, Dracsani, Halceni (din bazinul hidrografic al râului Prut), Razelm, Sinoe, Mariuta, Fundulea, Gurbanesti, Frasinet, Iezer, Mangalia şi Corbul (din zona Dunăre – litoral) au fost eutrofe şi au necesitat reabilitarea ecologică în scopul reducerii gradului de eutrofizare.

Ape subterane În anul 1999, calitatea apelor subterane a fost caracterizată prin luarea în considerare a rezultatelor privind (1) parametrii generali referitori la încărcătura naturală a pânzei freatice şi (2) setul de parametri specifici ţinând cont de natura surselor de poluare existente în zonă. Următoarele tipuri principale de poluare au fost puse în evidenţă, ţinând cont de factorii de poluare ai apei subterane şi de datele disponibile pentru fiecare bazin hidrografic: •

poluarea cu produse petroliere şi compuşi ai fenolului,a conului aluvionar PrahovaTeleajen, a pânzei freatice de pe o suprafaţă de peste 70 km2 în zona rafinăriilor Petrobrazi, Astra şi Petrotel Ploiesti; 67

•

poluarea cu ţiţei şi cu produse petroliere din cauza spargerilor accidentale sau intenţionate (pentru furt) ale conductelor de transport;

•

poluarea cu diverşi compuşi

poluanţi rezultaţi din activităţi industriale ( în

zonele:Victoria - Fagaras, Codlea, Tohanu Vechi, Zarnesti, Bod, Isalnita - Craiova, etc.) •

poluarea cu îngrăşăminte chimice şi pesticide, atât în perioada producerii acestora ( în zona combinatelor Azomures, Archim Arad, Doljchim Craiova, Oltchim Rm. Valcea, Azochim Roznov, etc.) sau prin utilizarea neadecvată a acestora;

•

poluarea cauzată de depozitarea necontrolată a dejecţiilor animaliere;

•

poluarea chimică şi bacteriologică în zona marilor oraşe (Pitesti, Oradea, Bucureşti, Cluj, Suceava, etc.) şi a marilor complexe de animale (Carei, Palota, Cefa, Halciu, Bonţida, Băileşti, Beregsău);

•

poluarea generată de depozitarea necontrolată a deşeurilor industriale şi menjare.

În consecinţă, un număr de comunităţi rurale nu mai pot folosi apele subterane ca ape potabile. Marea Neagră Litoralul Mării Negre (247 km) este subiectul unor schimbări morfologice intense şi presiunii cauzate de poluare, ca rezultat al poluanţilor aduşi de Dunăre, evacuării directe a apelor uzate neepurate sau insuficient epurate, precum şi activităţilor portuare. Sursele majore de poluare sunt Platforma industrială Năvodari (pentru producerea de fertilizanţi), apele industriale insuficient epurate şi evacuările de ape uzate menajere din Constanţa şi Mangalia, precum şi transportul naval maritim. Cantitatea de sedimente aduse în Delta de către Dunăre s-a diminuat cu aproximativ 20% de când au fost construite baraje pe Dunăre şi pe afluenţii săi. Prin urmare, ecosistemele Mării Negre au suferit anumite schimbări în ultimele două decade: s-au modificat structura şi raportul între biomasa primară, secundară şi terţiară, a scăzut migrarea unor peşti răpitori din Marea Marmara, în timp ce populaţia de sturioni şi delfini s-a micşorat. Din cauza scăderii aluviunilor, plajele au devenit subiectul eroziunii constante. De aceea, este necesară o activitate permanentă de asigurare a plajei. Zona costieră românească a Mării Negre reprezintă un loc deosebit de atractiv. Împreună cu lacurile din această zonă, ca de ex, lacul Techirghiol, ce are un ridicat potenţial terapeutic, această zonă poate rivaliza cu multe zone similare din Europa. Pe de altă parte, în apele litorale din partea de sud a României s-au înregistrat valori semnificative ale poluanţilor bacteriologici (entero-bacteria, precum coliformii

totali, coliformii fecali,

streptococii fecali ce indică poluarea cu ape uzate menajere). În anul 1999, cel mai mare număr de coliformi totali a fost înregistrat la staţiile de monitoring amplasate în Constanţa Nord şi Cap Midia. Aceasta s-a datorat suprapunerii apelor uzate industriale insuficient 68

epurate cu cele menajere (Constanţa Nord, Constanţa Sus, Mangalia) şi creşterea numărului populaţiei pe perioada verii. În conformitate cu amendamentele la Directiva Comunităţii Europene privind Apa Potabilă (91/692/EEC) se prevăd limite numai pentru coliformii fecali şi streptococii fecali. Concentraţia coliformilor totali este depăşită numai în timpul verii. Prezenţa coliformilor fecali şi a streptococilor în apa de îmbăiere a mării reprezintă un risc pentru sănătatea umană. Programul Mării Negre, ce este implementat în cadrul Convenţiei pentru protecţia Mării Negre, are ca obiectiv reabilitarea ecosistemelor prin combinarea eforturilor tuturor ţărilor riverane. 11.4 Sisteme de canalizare În prezent, în România, locuiesc peste 21, 6 milioane locuitori, din care 55% locuiesc în mediul urban; există 56 municipii şi 204 oraşe. Ca o prezentare generală, se poate afirma că există oraşe mici, cu sub 20 000 locuitori – 42% din totalul numărului de oraşe-, şi oraşe de mărime mijlocie, cu un număr de locuitori cuprins între 100 000 şi 20 000 – 32% din totalul numărului de oraşe-. Numai 25 de oraşe au peste 100 000 locuitori. Există o reţea publică de alimentare cu apă a cărei lungime însumează 21 478 km, respective o lungime medie de 76 km în fiecare oraş (fără a include şi municipiul Bucureşti). În tabelul 10 se prezintă, din punct de vedere technic, situaţia utilităţilor existente. Este de remarcat situaţia nesatisfăcătoare din mediul rural a utilităţilor, atât pentru alimentarea cu apă (numai 16,1 % din total) cât şi pentru sistemele de canalizare şi epurare (2,4% din total). Tabelul 10 Utilităţi în România Utilitatea

Oraşe

Comune

no.

Alimentare cu apă

260

100.0

2106

16.1

Canalizare

258

99.2

315

2.4

Staţie de epurare a

206

79.3

apelor uazate În tabelul 11 se prezintă situaţia alimentării cu apă centralizată şi sistemul de canalizare în toate localităţile din România. Se observă înca odată marea discrepanţă între situaţia din mediul urban şi cel rural. Se menţinează faptul că numai

49% din totalul

numărului de străzi din oraşe şi din mediul rural sunt dotate cu sisteme de canalizare. Tabelul 11. Sisteme de alimentare cu apă şi canalizări

Oraşe/comune

Municipii şi oraşe Comune: administrative Sate

Număr total

centre

260 2688 10 400

Cu sistem de alimentare cu apă no. % 260 100.0 1120 41.6

no. 258 297

% 99.2 11.5

986

0.2

9.4

Cu sistem canalizare

Trebuie evidenţiată diferenţa între numărul staţiilor de tratare a apei în scop potabil şi al celor de epurare a apelor uzate. Chiar şi marile oraşe, mai ales cele amplasate de-a lungul Dunării, evacuează apele uzate direct în Dunăre, fărăr epurare. Această situaţie creează mari probleme în ceea ce priveşte calitatea apelor Dunării şi mai departe în Delta Dunării şi apelor Mării Negre, ca şi pentru toţii locuitorii amplasaţi în aval de aceste evacuării şi care folosesc apa fluviului sau a mării. In cele mai multe cazuri, evacuarea din industrie şi ateliere este epurată în staţiile de epurare a apelor uzate menajere, după ce au suferit o pre-epurare locală. Analiza statistică efectuată pentru anul 1999, referitor la principalele surse de ape uzate indică următoarele: •

Au fost evacuate peste 6.014 milioane m3 ape uzate, din care peste 3033 milioane m3, respectiv 50% au necesitat epurare;

•

Din cele 3.033 milioane m3 de ape uzate epurate, numai 18% au fost epurate corespunzător.. Din cele 82% rămase, 32% nu au fost deloc epurate şi 50% au fost epurate necorespunzător;

•

71% din apele uzate ce necesită epurare au fost ape uzate menajere, 9% au provenit din industria chimică şi de procesare a metalului şi peste 5% din industria constructoare de maşini;

•

Cea mai mare cantitate de ape uzate neepurate este generată de aceleaşi entităţi: municipalităţi (ape uzate menajere, 837 milioane m 3/an sau circa 85%), industria chimică (42 milioane m 3/an sau circa 4%), industriile de procesare a metalului şi constructoare de maşini (28 milioane m 3/an sau circa 3%);

•

Peste 69% din apele uzate insuficient epurate sunt ape menajere, peste 8% provin din industria chimică şi 6% din industria extractivă;

•

Din cele 1.326 staţii de epurare a apelor uzate controlate în 1999, 45% sunt exploatate corespunzător, şi restul de 55% necorespunzător;

•

Debitele medii de ape uzate evacuate annual conţin 21.200 tone de azotaţi, 5.900 tone de fosfaţi, şi 111.900 tone de substanţe biodegradabile. În România nu există staţii de epurare a apelor uzate cu treaptă terţiară pentru eliminarea azotului şi fosforului.; 70

•

În ceea ce priveşte evacuarea şi epurarea apelor uzate menajere, 262 oraşe şi 374 localităţi rurale sunt dotate cu sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate. Datele din 1998 privind apele uzate indică următoarele: o

47 oraşe (17,9% din totalul de 263 oraşe) nu au staţii de epurare a apelor uzate, sau exploatarea celor existente nu este corespunzătoare: Bucureşti, Craiova, Galaţi, Brăila, Drobeta-Turnu Severin, Tulcea;

din 15.779 aşezări rurale, numai 53 staţii de epurare a apelor uzate;

77% din locuinţe racordate la sistemul public de alimentare cu apă sunt de asemenea racordate la sistemul de canalizare.

În fig. 5 este prezentată situaţia staţiilor de epurare a apelor uzate la nivelul anului 2001, iar în fig. 6 se prezintă gradul de epurare a apelor uzate.

Poluarea difuză Scăderea poluării difuze cauzată de îngrăşăminte chimice, pesticide şi insecticide utilizate în agricultură este notabilă. Date recente indică faptul că, la nivelul bazinelor hidrografice, concentraţiile medii ale acestor substanţe, la evacuarea lor în cursurile de apă au fost sub concentraţia maximă admisibilă. După 1989, utilizarea de fertilizanţi în agricultură a scăzut cu 50%, cunsumul de N şi P scăzând de la 38 kg N/ha (media normală) la 20 kg N/ha şi de la 18 kg P/ha la 10 kg P/ha. 71

Poluări accidentale In 1999 s-au înregistrat 60 cazuri de poluări accidentale ale apelor de suprafaţă, cauzate mai ales de deversări de produs petrolier, pierderi din instalaţii şi accidente rutiere. Poluarea mediului a fost cauzată de diferite substanţe periculoase precum: •

petrol, în cazul unui număr de 40 poluări accidentale

•

produse chimice, în cazul a 12 poluări accidentale

•

şlam din industria minieră, în cazul a 5 poluări accidentale

•

alte substanţe, în cazul a 3 poluări accidentale.

Unele din acestea au avut efect transfrontieră.

11.5 Cerinţa de apă

În tabelul 12 se prezintă cerinţa de apă în perioada 1996-2000. milioane m3/an Resursa de apă

1996

1997

1998

1999

2000

TOTAL

15001

12948

12231

12663

11677

Apă de suprafaţă

13466

11465

10772

11291

10368

6580

4800

4763

4886

4707

6886

6665

6009

6405

5661

1535

1483

1459

1372

1309

- din Dunăre din interioare

râurile

Ape subterane

Capitolul 12 Concluzii şi recomandări Cadrul legislativ şi instituţional existent este destul de adecvat pentru implementarea IWRM. Legea apelor 107/1996 este o lege modernă, ce conţine principiile de bază pentru o gospodărire modernă şi integrată a apelor. Cadrul instituţional necesită insa mici adjustări, precum şi infiintarea comitetelor de bazin. Cele mai semnificative obstacole din punct de vedere al implementării IWRM, pot fi următoarele: -

un cadru incomplet pentru participarea publicului la luarea deciziei în domeniul

gospodăririi apelor; -

implicarea redusă a publicului în ceea ce priveşte problemele apei (cu excepţia

situaţiilor extreme –inundaţii sau secetă) -

un nivel relativ scăzut al implementării legilor şi reglementărilor existente (mai ales datorită menţinerii companiilor de stat)

- lipsa resurselor financiare necesare pentru completarea lucrărilor hidrotehnice sau a lucrărilor pentru protecţia aplor(staţii de epurare a apelor uzate) Pentru asigurarea unei gospodăriri durabile a cursurilor de apă şi a litoralului românesc, este necesar ca Guvernul României, prin CNAR, să promoveze un program coerent de coordonare a tuturor acţiunilor viitoare Legea apelor, ca şi alte legi specifice asigură baza pentru implementarea acţiunilor necesare pentru realizarea gospodăririi apelor pr bazine hidrografice. Principalul impediment este constituit de faptul că legislaţia din domeniul apelor nu este implementată în totalitate, iar CNAR nu poate gestiona implementarea activităţilor de integrare inter-sectorială ce pot fi benefice pentru sistemul apelor şi zona de coastă a Mării Negre. Totuşi, legislaţia complementară existentă în statele din bazin sugerează că riscul este mic. Trebuie acordată o atenţie sporită consolidării Comitetului de bazine, ca mijloc de catalizare şi încurajare a managementului inter-sectorial al resurselor de apă, pentru a atinge o dezvoltare durabilă a acestor resurse. Unele din acţiuni necesită includerea analizei mediului din bazinul hidrografic şi din zona costieră; participarea publicului şi a celorlalţi actori (promovarea abordării multisectoriale şi a participării publicului în procesul de gospodărire a apelor pe bazin hidrografic); dezvoltarea structurii organizatorice (legislative şi instituţionale); cuantificarea utilizării apei, a conflictelor dintre utilizatori şi managementul sub aspect hidrologic; mecanismele financiare pentru gospodărirea apelor din bazin atât sub aspect cantitativ cât şi calitativ; şi formularea programului de gospodărire a corpurilor de apă (inclusiv obţinerea informaţiei şi disiminarea acesteia) 73

Experienţa din alte mari bazine indică că gospodărirea integrată poate creşte beneficiile, reduce impactele negative şi îmbunătăţi pe termen lung gospodărirea şi dezvoltarea resurselor. Gospodărirea integrată este dificil de realizat datorită oponenţei agenţilor existenţi de a coopera. Sunt necesare stimulente, resurse şi demonstraţii pentru a permite lucrul în comun, vând interse diferite. O demonstraţie privind gospodărirea integrată efectivă a resurselor poate servi la două scopuri. În primul rând, agenţiile individuale sunt capabile să adopte abordări cu beneficii reciproce (de exemplu, noi soluţii la probleme vechi care să creeze condiţii mai bune pentru toţi participanţii) În al doilea rând, sunt create relaţii şi obiective comune, care să depăşească temerile şi ezitările în adoptarea noilor abordări de management. GIBH necesită studii adecvate, o înţelegere corectă şi efectivă a gospodăririi sistemului apelor şi a relaţiilor sale interne (ape de suprafaţă şi reutilizate, ape subterane; cantitate şi calitate; componentele biotice; amplasare în amonte sau în aval). Scopul GIBH este de a asigura utilizarea durabilă multifuncţională a apelor dintr-un bazin hidrografic. Cerinţele de apă pentru satisfacerea nevoilor de bază ale populaţiei trebuiesc satisfăcute în primul rand. Procesele ecologice şi fizice trebuiesc protejate.Mai mult, trebuie să se acorde atenţie corpurilor de apă în care se evacuează ape uzate (apa mării, lacuri, delta, zona de coastă). Gospodărirea apelor dintr-un bazin hidrografic este adeseori caracterizată de interese locale. De aceea, atingerea unei înţelegeri la nivel politic este esenţială. Inundaţiile nu sunt numai producătoare de pagube, dar pot şi asigura suportul vieţii. Gestionarea inundaţiilor nu trebuie să se bazeze numai pe realizarea de diguri şi baraje. Este necesar să se elaboreze o strategie bazată pe utilizarea atât a metodelor structurale, cât şi non-structurale. Strategia trebuie să pună în echilibru toate interesele şi să se bazeze pe o evaluare integrată a costurilor de mediu, economice şi umane, ca şi a beneficiilor acelor alternative care includ contribuţia lor potenţială la reducerea secetei şi includ şi posibilităţile pentru protecţia mediului. Scopul final al controlului poluării este de a inchide ciclul substanţelor astfel încât să se prevină poluarea. Pentru aceasta se pot utiliza o serie de instrumente pentru reglementarea şi conformarea cu reglementările în scopul rezolvării problemelor legate de poluare, şi anume:controlul evacuărilor, standarde de proces şi de emisie şi evaluarea calităţii apei. O evaluare corectă a calităţii apelor trebuie să reflecte inter alia capacitatea de management la nivel local şi disponibilitatea datelor privind calitatea apelor, ca şi a altor date Gospodărirea efectivă a apelor pe bazin necesită date sigure, informaţii şi cunoştinţe ce includ atât date privind apele de suprafaţă şi subterane (cantitate şi calitate), cât şi date privind aspecte sociale şi economice. Colectarea şi interpretarea datelor relevante, accesibilitatea la acestea şi disiminarea lor sunt atribuţii ale organismelor bazinale şi de gospodărire a zonei costiere. În scopul creşterii relevanţei acestora, datele trebuie să fie

integrate de o manieră care să permită o infoemare completă, cum este de exemplu cazul creerării sistemului de indicatori pentru informarea factorilor de decizie. Pentru asigurarea gospodăririi apelor pe bazine hidrografice şi asigurarea unor criterii de exploatare a barajelor, vor trebui să se dezvolte modele analitice care să agregheze potenţialele socio-economice, politice, instituţionale, precum şi constrângerile hidrologice. Aceste modele trebuie să fie capabile să evalueze capacitatea actuală de gestionare, precum şi scenariile de gestionare în viitor. Participarea publicului şi implementarea acestei participări sunt condiţii necesare pentru realizarea unei dezvoltări durabile. Asigurarea efectivă a participării publicului, indiferent de dorinţa autorităţilor, dreptul de acces la informaţie, participarea activă în procesul de promivare a legislaţiei şi accesul în justiţie, necesită stabilirea unui cadru legal adecvat. Directiva cadru privind politica în domeniul apelor necesită dezvoltarea unei noi strategii pentru serviciile de apă. Pentru aceasta, este necesar ca să fie luate în considerare următoarele principii: •

Dezvoltarea trebuie să se bazeze pe cerinţele comunităţii,

•

Serviciile de bază se referă la dreptul la viaţă,

•

"Unul pentru toţi" în loc de "toţi pentru unul".

•

Alocarea şi dezvoltarea echitabilă la nivel regional a resurselor,

•

Apa are o valoare economică,

•

Utilizatorii plătesc pentru folosirea apei,

•

Dezvoltare integrată,

•

Menţinerea integrităţii mediului.

Referitor la serviciile de alimentare cu apă şi canalizare, rolul Guvernului este de a gestiona resursele de apă, de a asigura ca toţi cetăţenii să aibe acces la servicii de bază adecvate, şi să promoveze şi să sprijine un mediu adecvat pentru dezvoltarea comunităţii. De asemenea, trebuie să promoveze politica naţională, ghiduri, reglementări şi standarde şi să monotorizeze şi auditeze progresul făcut. Trebuie să intervină numai acolo unde constată lipsuri şi numai în termenii prevăzuţi de Constituţie. Rolul Prefectului este de a asigura guvernarea la nivelul judeţului. La nivelul guvernării locale, rolul primăriilor este de a asigura serviciile către populaţie. Se pot realiza întreprinderi locale pentru apă, acolo unde nu există. Comunităţile locale trebuie să stabilească tipurile de servicii care să fie implementate, exploatate şi dezvoltate. Realizarea instruirii personalului este o parte importantă a strategiei Guvernului. 75

Sectorul privat şi NGO-urile au un rol major în sectorul public. Politica Guvernului este ca serviciile să fie auto-finanţate la nivel local şi regional. Excepţie fac acele zone unde datorită nivelului scăzut de trai al comunităţii, Guvernul poate subvenţiona costul construcţiei serviciilor minime de bază, dar nu şi al întreţinerii, exploatării şi modernizării acestora. Astfel de subvenţii sunt acordate direct autorităţilor locale sau întreprinderilor locale de apă. Structurile financiare şi tarifele trebuie să asigure viabilitatea, eficienţa şi dezvoltarea durabilă a serviciilor.

Anexa 1 Legea protecţiei mediului Legea protecţiei mediului nr. 137/1995 are ca obiectiv reglementarea protecţiei mediului pe baza principiilor şi elementelor strategice privind dezvoltarea durabilă a societăţii. Cele mai importante prevederi sunt următoarele: 1. Principii generale şi elemente strategice: a) precauţia în luarea deciziei; b) prevenirea riscurilor ecologice şi a producerii daunelor; c) conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor; d) “poluatorul plăteşte” e) înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor; f)

crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului;

g) utilizarea durabilă; h) menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate; i)

crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi aplicarea deciziilor;

dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului.

2. Jurisdicţia în protecţia mediului Protecţia mediului este o obligaţie atât a autoritatilor administraţiei publice centrale şi locale, cât şi a oricărei persoane juridice sau persoane fizice. Responsabilitatea privind protecţia mediului revine autorităţii centrale pentru protecţia mediului şi agenţiilor sale locale. În capitolul VI, dispoziţii tranzitorii şi finale, la art. 87 se stipulează că “autoritatea centrală de protecţia mediului este Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului”. În prezent, acest minister a fost reorganizat în Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului iar agenţiile sale teritoriale în Inspectorate de protecţia mediului judeţene. 3. Reglementarea activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului În conpentrumitate cu prevederile legii, autorităţile pentru protecţia mediului conduc procedura de autorizare şi emit acorduri şi autorizaţii de mediu.

Acordul de mediu este

obligatoriu pentru investiţii noi, modificarea celor existente şi pentru activităţile prevăzute în anexa nr. II la Legea protecţiei mediului (tabelul urmator).

Anexa nr.II Lista activităţilor care sunt supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru eliberarea acordului şi/sau autorizaţiei de mediu:

1. Transporturi 1.1. Trafic aerian 1.2. Trafic feroviar 1.3. Navigaţia pe ape a) instalaţii portuare pentru navele companiilor publice de navigaţie b) porturi industriale cu instalaţii fixe de încărcare şi descărcare c) porturi de agrement cu mai mult de 100 de locuri de acostare (amarare) d) căi navigabile 1.4. Navigaţia aeriană 2. Energie 2.1. Producţie de energie 2.2. Transport şi stocare de energie 3. Construcţii hidrotehnice 4. Eliminarea deşeurilor şi ambalajelor 5. Apărarea naţională 6. Sport, tursm, agrement 7. Industrie 8. Alte lucrări sau instalaţii

Autorizaţia de mediu este obligatorie la punerea în funcţiune a obiectivelor noi care au acord de mediu. Metodologoia de elaborare a EIM este prezentată în Anexa IV a Ordinului 125/1996, iar conţinutul minim al Raportului la EIM în anexa V a aceluiaşi ordin. 4. 4. Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice Obiectivul activităţii de protecţie a apelor şi a ecosistemelor acvatice este cel de menţinere şi ameliorare a calităţii şi productivităţii naturale ale acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale. Autoritatea centrală pentru protecţia mediului elaborează: -

normele tehnice referitoare la protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice;

procedura de autorizare pentru exploatarea surselor de apă şi a ecosistemelor acvatice;

standardele de emisie;

standardele de calitate a apelor; 78

cerinţele de evacuare, epurare a apelor uzate şi limitare a evacuării de efluenţi în ape.

Controlul respectării reglementărilor de protecţie a apelor şi a ecosistemelor acvatice este organizat şi exercitat de către autorităţile de mediu, de ape, sănătate şi de alte autorităţi, potrivit competenţelor legale. Autorităţile pentru protecţia mediului şi autorităţile pentru gospodărirea apelor, împreună cu autorităţile navigaţiei sunt responsabile cu supravegherea şi controlul respectării prevederilor şi cu aplicarea măsurilor legale privind protecţia apelor ca urmare a activităţilor de navigaţie. Persoanele fizice şi juridice au o serie de obligaţii privind: -

solicitarea acordului/autorizaţiei de mediu pentru activităţile prevăzute în anexa II;

respectarea standardelor de emisie şi de calitate a apelor;

punerea la dispoziţia laboratoarelor autorizate la termenele stabilite, a probelor de apă pentru analiză;

dotarea, în cazul deţinerii de nave, cu instalaţii de stocare sau tratare a deşeurilor, instalaţii de epurare a apelor uzate şi racorduri de descărcare a acestora în instalaţii de mal sau plutitoare;

amenajarea porturilor cu instalaţii de colectare, prelucrare, reciclare sau reutilizare a deşeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluviale şi maritime;

constituirea de echipe de intervenţie în caz de poluare accidentală a apelor şi a zonelor de coastă;

interzicerea evacuării de deşeuri sau de ape uzate de pe nave direct în apele naturale.

5. Protecţia aşezărilor umane Amplasarea obiectivelor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a altor obiective şi activităţi trebuie realizată astfel încât să nu se prejudicieze salubritatea, ambientul, spaţiile de odihnă, tratament şi recreere, starea de sănătate şi conpentrut a populaţiei.

Anexa 2 Legea apelor nr. 107/1996 a) Lucrările pentru care se solicită aviz/autorizaţie de gospodărire a apelor, conpentrum prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, sunt următoarele: -

lucrări de folosire a apelor, cu construcţiile şi instalaţiile aferente: alimentări cu apă potabilă, industrială şi pentru irigaţii, amenajări piscicole, centrale hidroelectrice, folosinţe hidromecanice, amenajări pentru navigaţie, plutărit şi flotaj, poduri plutitoare, amenajări balneare, turistice sau pentru agrement, alte lucrări de acest fel;

lucrări, construcţii şi instalaţii pentru protecţia calităţii apelor sau care influenţează calitatea apelor: lucrări de canalizare şi evacuare a apelor uzate, staţii şi instalaţii de prelucrare a calităţii apelor, injecţii de ape în subteran, alte asemenea lucrări;

amenajări şi instalaţii de extragere a agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, lacurilor şi ale ţărmului mării: balastiere, cariere etc.;

depozite de deşeuri amplasate în albiile majore ale cursurilor de apă: halde de steril, zguri şi cenuşi, slamuri, nămoluri şi altele asemenea;

lucrări, construcţii şi instalaţii care se execută pe malul mării, pe fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale, pe platoul continental sau lucrări pentru apărarea tărmului;

lucrări de prospecţiuni, de explorare / exploatare prin pentruaje terestre sau maritime, instalaţii hidrometrice, borne topohidrografice şi alte lucrări de studii de teren în legătură cu apele;

lucrări şi instalaţii pentru urmărirea parametrilor hidrologici sau urmărirea automată a calităţii apei. b) Lucrările pentru care este necesară notificarea începerii execuţiei,

conform prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, sunt următoarele: -

lucrări de dezvoltare, modernizare sau retechnologizare a unor procese tehnologice sau a unor instalaţii existente, dacă prin realizarea acestora nu se modifică parametrii cantitativi şi calitativifinali ai folosinţei de apă, înscrişi în autorizaţia de gospodărire a apelor, pe baza căreia utilizatorul respectiv a funcţionat înainte de începerea execuţiei unor astfel de lucrări;

injectarea în structurile din care au provenit a apelor de zăcământ de la schelel de extracţie, fără a produce poluarea straturilor de ape subterane traversate, în conformitate cu reglementările din domeniul resurselor minerale;

instalaţiile cu caracter provizoriu, pe durata de execuţie a unor investiţii, dacă debitul prelevat nu depăşeşte 10 litri pe secundă, iar apele evacuate rezultate după folosire nu influenţează calitatea resurselor de apă;

protecţia sanitară a surselor de alimentare cu apă potabilă, a apelor minerale, a lacurilor şi nămolurilor terapeutice;

traversări ale cursurilor de apă de către drumuri de exploatare , comunale sau judeţene, în bazine hidrografice mai mici de 10 km2

lucrări de cultură şi refacere a pădurilor şi de combatere a eroziunii solului, pe suprafeţe totale mai mici de 20 km2, inclusiv lucrări de regularizare a scurgerii pe versanţi şi cerectări de torenţi, pe lungimi mai mici de 10 km;

lucrări noi de captare a apei, dacă debitul prelevat nu depăşeşte 10 litri/secundă, iar apele evacute rezultate după folosire nu influenţează calitatea resurselor de apă.

Anexa 3 Prevederile Legii apelor nr. 107/1996 (art.47) privind comitetele de bazin (1) La nivelul fieăcărei filiale a Regiei Autonome “Apele Române” se organizează un comitet de bazin. (2) Comitetul de bazine este format din 15 membri, după cum urmează: a) doi reprezentanţi ai MAPPM, dîntre care unul selectat din cadrul agenţiilor de protecţia mediului din bazinul respectiv; b) un reprezentant al Ministerului Sănătăţii, selectat de acesta din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie sanitară şi medicină preventivă din bazinul hidrografic respectiv; c) doi primari de municipii şi un primar de oraş sau comună, aleşi de primarii localităţilor din bazinul hidrografic respectiv; d) un reprezentant selectat de organizaţiile non-guvernamentale cu sediul în bazinul hidrografic respectiv; e) un prefect din bazinul hidrografic respectiv, nominalizat de Departamentul pentru Administraţie Publică Locală; f) un preşedinte de consiliul judeţean ales de preşedinţii consiliilor judeţene din bazinul hidrografic respectiv; g) trei reprezentanţi ai utilizatorilor de apă din bazinul hidrografic respectiv; h) doi reprezentanţi ai Regiei Autonome “Apele Române” i) un reprezentant al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. (3) Reprezentanţii administraţiei publice locale aleşi în comitetul de bazin vor funcţiona în cadrul acestuia numai pe durata exercitării mandatului funcţiei pe care o reprezintă. (4) Prefectul, preşedintele consiliului judeţean şi primarii aleşi vor proveni din unităţi administrative teritoriale diferite. (5) Reprezentanţii utilizatorilor de apă se ropun şi se aleg de comitetul de bazin, în funcţie de cerinţa de apă şi de impactul apelor uzate evacuate asupra resurselor de apă. (6) Membrii comitetului de bazin pot fi schimbaţi de cei care i-au selectat sau ales. (7) Comitetul de bazin colaborează cu Regia Autonomă “Apele Române” la aplicarea strategiei şi politicii naţionale de gospodărire a apelor, în care scop trebuie: a) să avizeze schemele-cadru, precum şi programele de dezvoltare a lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor ;

b) să avizeze planurile de prevenire a poluărilor accidentale şi de înlăturare a efectelor lor, elaborate în funcţie de condiţiile bazinului hidrografic respectiv; c) să aprobe schemele locale, stabilind priorităţile tehnice şi financiare şi să le integreze în schemele cadru; d) să aprobe planul de gospodărire integrată a cantităţii şi calităţii apei din bazinul hidrografic respectiv; e) să propună revizuirea normelor şi standardelor f) să stabilească norme speciale pentru evacuări de ape uzate, dacă este necesar, pentru respectarea normelor stabilite de calitate a apelor; g) să aprobe încadrearea în categorii de calitate a cursurilor de apă din bazinul hidrografic respectiv; h) să recomande priorităţile finanţarea şi conformarea, în scopul realizării programelor de dezvoltare a lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor; i) să asigure informarea publicului, garantarea unei perioade de timp necesare primarii comentariilor publicului, să organizeze audieri publice asupra tuturor aspectelor propuse pentru aprobare şi să asigure accesul publicului la documentele sale. (8) Comitetele de bazin: a) pot lua în considerare şi pot discuta orice aspecte noi privind cantitatea, calitatea şi folosirea apei, ce pot apărea în bazinul hidrografic respectiv; b) pot constitui şi împuternici subcomitete a căror funcţie poate fi de informare şi consultanţă; c) pot solicita executarea de audituri, dacă consideră necesar; d) pot propune acordarea de bonificaţii, în baza prevederilor art, 82, alin.(1) e) pot recomanda autorităţilor locale, în funcţie de prioritatea şi urgenţa realizării lucrărilor necesare, modul de asigurare a surselor financiare. (9) Comitetul de bazin are un secretariat tehnic, permanent format din

3-5 persoane,

asigurat de filialele bazinale ale Regiei Autonome “Apele Române”, aprobat şi subordonat acestuia. (10) Pentru executarea mandatului său, comitetul de bazin are acces la informaţiile şi resursele oricărei instituţii publice, potrivit legii. (11) Regulamentul de organizare şi funcţionare a comitetului de bazin se propune de MAPPM şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Anexa 4 Lista principalelor reglementări în domeniul gospodăririi apelor

Legi în vigoare 1.

2. 3. 4. 5. 6. 7.

Legea nr 294/2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2002 pentru modificarea şi completarea Legii protecţiei mediului nr. 137/1995( M.O. nr.465/2002), publicată în M.Of. nr. 505/14 iulie 2003 Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, republicată în M.Of. nr.70/2000 Legea apelor nr. 107/1996, publicată în M.Of. nr. 224/1996 Legea nr. 98/1992 pentru ratificarea Convenţiei privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, 1992, Bucureşti- publicată în M.Of. nr..242/1992 Legea nr. 160/2000 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 14/2000 pentru aderarea României la Convenţia Internaţională privind pregătirea, răspunsul şi cooperarea în caz de poluare cu hidrocarburi, adoptată la Londra la 30.11.1990 - publicată în M.Of. nr. 486/2000 Legea nr. 24/1994 pentru ratificarea Convenţiei cadru a ONU privind schimbările climatice, 1992, Rio de Janeiro, publicată în M.Of. nr. 113/1994 Legea nr. 6/1991 pentru ratificarea Convenţiei de la Basel privind controlul transportului peste frontiere

8. 9.

Legea nr. 22/2001 pentru ratificarea Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera, 1991, Espoo- publicată în M.Of. nr.105/2001 Legea nr. 82/1993 privind constituirea “Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”- publicată în M.Of. nr..283/1993 Legea nr. 69/1996 pentru modificarea şi completarea art.10 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”- publicată în M.Of. nr..150/1996

10. 11. 12. 13. 14.

15. 16. 17. 18.

Legea nr. 158/2000 pentru ratificarea Convenţiei internaţionale privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi (CLC, 1992)- publicată în M.Of. nr. 486/2000 Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării - publicată în M.Of. nr.. 223/ 2002 Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile.– publicată în M.Of. nr. 552/ 2002 Legea nr. 14/1995 pentru ratificarea Conventiei privind cooperarea pentru Protecţiaşi utilizarea durabilă a fluviului Dunarea, Sofia 1994.- publicată în M.Of. nr..41/1995 Legea nr. 228/2000 pentru aprobarea Ordonanţei nr. 95/2000 pentru ratificarea Protocolului privind apa şi sănătatea, adoptat la Londra, 1999, la Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontieraă şi a lacurilor internaţionale, 1992, Helsinki- publicată în M.Of. nr.. 629/2000 Legea nr 30/1995 pentru ratificarea Convenţiei privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontieraă şi a lacurilor internaţionale, 1992, Helsinki - publicată în M.Of. nr.. 81/1995 Legea nr. 124/1995 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor- publicată în M.O.nr.293/1995 Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale şi al zonei contigue a României, republicată în temeiul art. III din Legea nr. 36 /2002 - publicată în M.Of. nr..765/2002 84

Legea nr.36/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale şi al zonei contigue a României- publicată în M.Of. nr. 77/31 ianuarie 2002 19.

20.

Legea nr. 5/1991 pentru aderarea la Convenţia asupra zonelor umede, de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, Ramsar, 1971- publicată în M.Of. nr..18/1991 Legea nr. 6/1993 pentru aderarea României la Convenţia internaţională din 1973 privind prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul încheiat la Londra la 17 febr.1978, MARPOL 73/78- publicată în M.Of. nr. 57/1993

Hotărâri ale Guvernului

II. 21.

Hotărârea Guvernului nr. 17/2001 modificata prin HG nr. 352 /2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului- publicată în M.Of. nr..14/2001

22.

Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor Norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate - publicată în M.Of. nr..187/2002 Hotărârea Guvernului nr. 981/1998 privind organizarea şi funcţionarea Companiei Naţionale “Apele Române”, publicată în M.Of. nr. 530/1998 Hotărârea Guvernului nr. 472/2000 privind unele măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apă- publicată în M.Of. nr..652/2000

23. 24. 25.

Hotărârea Guvernului nr. 101/1997 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară –M.O.nr.62/1997

26.

Hotărârea Guvernului 201/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind calitatea apelor pentru moluşte- publicată în M.Of. nr. 196/22 martie 2002

27.

Hotărârea Guvernului 202/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind calitatea apelor de suprafaţă care necesită protecţie şi ameliorare în scopul susţinerii vieţii piscicole. - publicată în M.Of. nr. 196/22 martie 2002

28.

Hotărârea Guvernului 459/2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere.- publicată în M.Of. nr.350/27 mai 2002

Ordine ale ministrului în domeniul protecţiei mediului, apelor şi sănătăţii

III. 29. 30.

31. 32.

33. 34.

Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 756/1997 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea poluării mediului- publicat în M.Of. nr.303bis/1997 Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 125/1996 pentru aprobarea Procedurii de reglementare a activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului înconjurător-publicat în M.Of. nr.73/1996 Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 184/1997 pentru aprobarea Procedurii de realizare a bilanţurilor de mediu - publicat în M.Of. nr.303bis/1997 Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 462/1993 pentru aprobarea Condiţiilor tehnice privind protecţia atmosferei şi Normelor metodologice privind determinarea emisiilor de poluanţi atmosferici produşi de surse staţionare- publicat în M.Of. nr.190/1993 Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 278/1996 pentru aprobarea Regulamentului de atestare pentru elaborarea studiilor de impact asupra mediului şi a bilanţurilor de mediu –publicat în M.Of. nr.126/1996 Ordinul nr. 485/1995 ofMinister of Water, Pentruest şi Environment Protecţia pentru approval 85

35. 36.

37. 38. 39. 40. 41. 42.

43. 44.

ofRegulations of organization şi functioning of alarm system în case of accidental pollution ofwaters from România, published în O.G. No Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 1141/2002 pentru aprobarea Procedurii şi a competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor – publicat în M.Of. nr. 21/2003 Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 275/11.04.1997 privind Procedura şi competenţele de instituire a regimului de supraveghere specială în caz de nerespectare a măsurilor stabilite pentru asigurarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelorpublicat în M.Of. nr.100bis/1997 Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 277/11.04.1997 privind Normativul de conţinut al documentaţiilor tehnice necesare obţinerii avizului de gospodărire a apelor şi autorizaţiei de gospodărire a apelorpublicat în M.Of. nr. 100 bis/1997 Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 278/11.04.1997 privind Metodologia cadru de elaborare a planurilor de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale la folosinţele de apă potenţial poluatoare- publicat în M.Of. nr .100bis/1997 Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 279/11.04.1997 privind Procedura şi competenţele de emitere a avizului de amplasament publicat în M.Of. nr.100bis/1997 Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 281/11.04.1997 referitor la Procedura privind mecanismul de acces la informaţia de gospodărire a apelorpublicat în M.Of. nr .100bis/1997 Ordinul ministrului sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei- publicat în M.Of. nr .140/1997 Ordin al ministrului sănătăţii şi familiei pentru abrogarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 328/2000 privind modificarea şi completarea Normelor de avizare sanitară a proiectelor obiectivelor şi de autorizare sanitară a obiectivelor cu impact asupra sănătăţii publice, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 331/1999.- publicat în M.Of. nr .814/18 decembrie 2001 Ordinul ministrului sănătăţii nr. 43/1990 privind aprobarea listei de substanţe toxice şi de plante care conţin substanţe toxice. Ordinul nr. 101/1991 al ministrului muncii şi protecţiei şi nr. 127/1991 al ministrului sanatatii privind extinderea aplicarii pentru agentii economici privati a regimului produselor şi substantelor toxice reglementat prin Decretul nr. 466/1979 .

Standarde şi Norme de calitate

IV. 45.

STAS 4706-88. Ape de suprafaţă. Categorii şi condiţii technice de calitate

46. Norme de calitate şi restricţii pentru sol – Institutul de Cercetări pentru Sol şi Geochimie, ICPA, Bucureşti

Anexa 5 Legea Apelor nr. 107/1996 Capitolul V – Mecanismul economic în domeniul apelor Art. 80 - (1) Apa constituie o resursă naturală cu valoare economică în toate formele sale de utilizare. Conservarea, refolosirea şi economisirea apei sunt încurajate prin aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei ce manifestă o preocupare constantă în protejarea cantiăţii şi calităţii apei, precum şi prin aplicarea de penalităţi celor care risipesc sau poluează resursele de apă. (2) Mecanismul economic specific domeniului gospodăririi cantitative şi calitative a apelor include sistemul de plăţi, bonificaţii şi penalităţi ca parte a modului de finanţare a dezvoltării domeniului şi de asigurare a funcţionării pe principii economice a Regiei Autonome “Apele Române”. (3) Metodologia de fundamentare a sistemului de plăţi în domeniul apelor, precum şi procedura de elaborare a acestuia se stabilesc de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, cu avizul Ministerului Finanţelor. (4) Sistemul de plăţi prevăzut la alin (2) se bazează pe regula: beneficiarul plăteşte, în funcţie de serviciile prestate şi de cele privind folosirea raţională a resurselor de apă, care asigură: a) Stimularea economică a utilizării durabile şi a protecţiei calităţii apelor; b) Diferenţierea teritorială a preţurilor şi tarifelor pe categorii de surse şi de utilizatori, ca urmare a condiţiilor diferite de asigurare a apei, în măsura în care sistemul asigură venituri şi cheltuieli echilibrate; c) Corectarea nivelului preţurilor şi tarifelor în funcţie de dinamica generală a preţurilor; d) Transmiterea la utilizatori a influenţelor economice determinate de activităţile de asigurare a surselor de apă din punct de vedere cantitativ şi calitativ; e) Minimizarea costurilor de producţie prin stimularea economică a preţului în scopul asigurării maximului de profit social; f) Reflectarea în preţuri a cererii de debit şi de volum de apă. Art. 81 – (1) Sistemul de plăţi, bonificaţiile şi penalităţile specifice activităţii de gospodărire a apelor se aplică tuturor utilizatorilor. (2) Prevederile alin (1) nu se aplică la apa tranzitată

pentru navigaţie, pe căile

navigabile artificiale, precum şi persoanelor fizice care folosesc apa conform art. 9, alin. (2) (pentru propria lor folosinţă). (3) Regia Autonomă “Apele Române” este singurul furnizor al apei prelevate direct din sursele de apă de suprafaţă, naturale sau amenajte, indiferent de deţinătorul cu orice titlu 87

al amenajării şi din sursele subterane, cu excepţia apelor geotermale, precum şi de produse şi servicii specifice de gospodărire a apelor, pe bază de contracte încheiate în acest scop. (4) Pentru activităţile menţionate la alin. (3), Regia Autonomă “Apele Române” este singura în drept să aplice sistemul de plăţi specific gospodăririi apelor. (5) Pentru apa tratată livrată sau pentru alte servicii de gospodărire a apelor decât cele specifice, furnizor sau prestator sunt persoanele fizice sau juridice care, după caz, au în administrare lucrările hidrotehnice sau care prestează serviciile de gospodărire a apelor. Art. 82 - (1) Bonificaţiile se acordă utilizatorilor de apă care demonstrează, constant, o grijă deosebită pentru folosirea raţională şi pentru protecţia calităţii apelor, evacuând, o dată cu apele uzate epurate, substanţe impurificatoare cu concentraţii şi în cantităţi mai mici decât cele înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor. (2) Penalităţile se aplică acelor utilizatori la care se constată abateri de la prevederile contractelor prevăzute la art. 81, alin. (3), atât pentru depăşirea cantităţilor de apă prelevate, cât şi a concentraţiilor şi cantităţilor de substanţe. (3) Regia Autonomă “Apele Române” este singura în drept să constate cazurile în care se acordă bonificaţii sau se aplică penalităţi. Bonificaţiile se acordă cu aprobarea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Art. 83 – Sistemul de plăţi, bonificaţii şi penalităţi, precum şi categoriile de produse şi servicii de gospodărirea apelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Art. 84 - (1) În scopul participării la finanţarea de investiţii în lucrări şi măsuri cu contribuţie importantă la îmbunătăţirea asigurării resurselor de apă, la protecţia calităţii apelor, precum şi la cheltuielile pentru întocmirea de studii şi cercetări aplicative în domeniul apelor, se constituie un fond special, extrabugetar denumit Fondul apelor. (2) Fondul apelor se constituie din taxele şi tarifele pentru serviciile de avizare şi autorizare, stabilite conform legii, precum şi din penalităţile prevăzute la art. 82 alin.(2). (3) Fondul apelor este gestionat prin buget separat, elaborat de Regia Autonomă “Apele Române” şi aprobat de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, care stabileşte şi metodologia de întocmire a acestui buget, cu avizul Ministerului Finanţelor. (4) Fondul apelor, împreună cu alte surse, va fi folosit pentru susţinerea financiară a: a) realizării Sistemului naţional de supraveghere cantitativă şi calitativă a resurselor de apă; b) dotării reţelelor de laboratoare, de transmisiuni şi informaţionale aferente acestuia; c) participării la realizarea sau modernizarea staţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate pentru îmbunătăţirea calităţii resurselor de apă; d) realizării lucrărilor publice de interes local cu efect social deosebit şi pentru care autorităţile locale nu au suficiente resurse financiare; 88

e) realizării lucrărilor publice privind apărarea de inundaţii, a celor de acţiune, prevenire şi combatere a calamităţilor naturale datorate excesului sau lipsei de apă; f) dotării sistemului informaţional hidrologic şi operativ decizional în domeniul gospodăririi apelor; g) înlăturării avariilor sau pentru punerea în siguranţă a construcţiilor hidrotehnice de interes naţional sau local, cum ar fi baraje, diguri, etc. h) realizării lucrărilor de protecţie a bazinelor hidrografice împotriva colmatării; i) realizării studiilor pentru cunoaşterea evoluţiei şi gestiunii resurselor de apă; j) acordării bonificaţiilor pentru cei care au rezultate deosebite în protecţia împotriva epuizării şi degradării resurselor de apă; k) activităţii comitetului de bazin. Art. 85 – Finanţarea investiţiilor privind lucrările, construcţiile sau instalaţiile de gospodărire a apelor se asigură, total sau parţial, după caz, din: a) bugetul de stat sau bugetele locale, pentru lucrări declarate de utilitate publică, potrivit legii; b) fondurile utilizatorilor de apă; c) fondul de dezvoltare al Regiei Autonome “Apele Române "; d) fonduri obţinute prin credite sau prin emitere de obligaţiuni, garantate de Guvern sau de autorităţile administraţiei publice locale, pentru lucrări de utilitate publică sau pentru asociaţii de persoane care vor să execute astfel de lucrări; e) fondul apelor.

Dialog asupra guvernării eficiente a apei în ţările Europei Centrale şi de Est Prima fază 2001 - 2003 De la Haga la Kyoto Raport regional

Global Water Partnership Central and Eastern Europe

SPRE O GUVERNARE EFICIENTĂ A APEI ÎN ŢĂRILE ECE RAPORT REGIONAL

Comentariu introductiv La Al Doilea Forum Internaţional al Apei şi Conferinţa Ministerială care au avut loc în martie 2000 la Haga (Olanda), viziunea asupra apei în ţările central şi est europene a fost formulată astfel: "Se aşteaptă ca în două - trei decenii apa să fie suficientă, sigură, curată şi sănătoasă pentru natură şi oamenii care trăiesc în societăţile stabile din regiunea ECE." "Apa pentru secolul 21, viziunea pentru acţiune, Europa Centrală şi de Est", raport al GWP CEETAC, Haga, 2000

Încă de la început s-a recunoscut adevărul că implementarea unei asemenea viziuni necesită întreprinderea câtorva acţiuni. Care ar putea fi aceste acţiuni a fost principala întrebare dezbătută în cadrul consultărilor naţionale ţinute în toate ţările ECE, înaintea forumului. Rezultatele consultărilor au fost prezentate la Al Doilea Forum Internaţional al Apei în cadrul a două categorii de bază: • acţiuni care se pot întreprinde, şi • teme ale acţiunii legate direct de gospodărirea resurselor de apă Prima categorie cuprinde patru acţiuni de importanţă fundamentală pentru toate acţiunile viitoare, şi anume (i) reguli de guvernare, (ii) accesul în UE, (iii) răspândirea cunoştinţelor şi (iv) participarea publicului. Astfel, una din principalele provocări recunoscute în regiunea ECE a fost de a lucra pentru o guvernare eficientă a apei. Dar ce înseamnă guvernarea? Termenul însuşi este greu de tradus în majoritatea limbilor din ECE. În concordanţă cu definiţia GWP, guvernarea apei se referă la o serie de sisteme politice, sociale, economice şi administrative care sunt puse la un loc pentru a studia şi administra resursele de apă şi livrarea serviciilor de apă la diferite niveluri ale societăţii. Astfel, guvernarea apei este cadrul structurilor sociale, economice şi legale în care societăţile aleg şi acceptă gospodărirea afacerilor lor legate de apă. Ea include guverne, forţe de piaţă care ajută la alocarea resurselor şi oricare alt mecanism care reglementează interacţiunea omului. Aspectele politice ale apei sunt în principal legate de schimbările sociale şi economice în regiunea ECE, tranziţia la economia de piaţă şi reforma legislativă şi instituţională. Tranziţia la economia de piaţă a fost sprijinită de cadrul pentru privatizare unde pe parcursul unui timp relativ scurt multe întreprinderi (atât agricole, cât şi industriale) au fost privatizate şi noi investitori cu planuri noi şi-au început activitatea. Noii investitori au primit practic tot timpul sprijin politic de la politicienii locali în timp ce problemele de mediu ale întreprinderilor privatizate au fost transferate destul de frecvent pentru rezolvare guvernelor. La începutul perioadei de tranziţie problemele legate de infrastructura apei erau în majoritate în responsabilitatea guvernelor. În a doua jumătate a anilor '90 noi tendinţe privind sectorul privat au apărut gradual în unele din ţările ECE. Acestea au fost în majoritate contracte de concesionare sau diferite scheme de privatizare, cu soluţii politice care adesea au prevalat analizelor economice.

Guvernarea eficientă a apei nu poate fi realizată doar prin activitate guvernamentală sau interguvernamentală. Ea necesită cooperare sau chiar un parteneriat mai bun între guvern şi societatea civilă, inclusiv ONG-urile (asociaţii profesionale, grupuri ecologice, structuri educaţionale, organizaţii religioase etc.) care reprezintă o mare diversitate de interese într-o anumită societate. Cheia este reţeaua de legături dintre societatea civilă şi sistemul economic care prevalează într-o anumită ţară. Guvernarea eficientă reclamă transparenţă şi responsabilitate, mecanisme participative adecvate realităţilor locale, nevoi şi dorinţe şi respectarea legii şi obligaţiilor contractuale. Guvernarea apei cuprinde mulţi participanţi sociali interconectaţi, trebuie să răspundă nevoilor cetăţenilor şi să fie responsabilă de durabilitatea pe termen lung a resurselor naturale din ţară şi regiune. Un raport recent (octombrie 2002) al Comisiei Europene asupra celor 10 ţări canditate la preaderare subliniază, printre altele, că fără îmbunătţirea guvernării şi consolidarea adminstraţiei la toate nivelurile, aceste ţări nu vor putea depăşi deosebirea economică şi de civilizaţie dintre ele şi Uniunea Europeană. De exemplu, în 2002 bunăstarea medie a unui cetăţean din Polonia, măsurată prin puterea lui de cumpărare, era de circa 40% din nivelul mediu la nivel UE măsurat de PIB per cap de locuitor şi, din păcate, creşterea lui în ultimul an a fost mică. Aceasta este o consecinţă inevitabilă a decăderii economice, care afectează toate activităţile din ţară, inclusiv gospodărirea resurelor de apă. Negocierile cu UE asupra protecţiei mediului, inclusiv problemele de apă, s-au terminat în 2001 dar raportul mai sus-menţionat al Comisiei Europene are un punct forte recomandând consolidarea instituţiilor responsabile cu dezvoltarea şi controlul reglementărilor de mediu la nivel central şi local. Cu alte cuvinte, acesta este şi un apel la o guvernare eficientă în sectoarele de mediu şi gospodărirea apei. Tabelul 1. Date de bază pentru cele 10 ţări GWP ECE Suprafaţa totală

Populaţia

Densitatea populaţiei

Produsul brut la preţurile pieţei PIB per cap de locuitor euro

Produsul brut la Resurse de apă preţurile curente în regenerabile per cap de standardul puterii de locuitor cumpărare 3 milioane persoane Total, 1000 m PIB per PIB per Interne 2 3 per 1 km incluzând cap de cap de (m ) râurile din locuitor locuitor alte ţări euro procentual 3 (m ) UE 15 = 100 euro Bulgaria 111 8,0 72 1625 6083 27 2410 3010 Cehia 79 10,3 130 5340 13292 59 600 650 Estonia 45 1,4 32 3929 8336 37 8050 11290 Ungaria 93 10,0 109 5030 11265 50 570 10930 Letonia 65 2,4 37 3208 74354 33 567 11940 Lituania 65 3,7 57 3297 6534 29 4140 7043 Polonia 313 38,7 124 4419 8787 39 1440 1580 România 238 22,5 94 1777 5407 24 1501 5253 Slovacia 49 5,4 110 3870 10814 48 2840 1530 Slovenia 20 2,0 100 9750 15546 69 16100 22700 Sursă: Eurostat Yearbook 2002, ghid statistic al Europei, date din 1990-2000 şi Water for 21st Century: Vision to Action, CEE, Haga, 2000 Note: 1. Pentru calculul PIB per locuitor, datele despre populaţie sunt luate din recensămintele naţionale şi pot fi uşor diferite faţă de cele prezentate în statisticile demografice. 2. EU15: media celor 15 state membre UE. 3. PIB per locuitor folosind parităţile puterii de cumpărare (PPP): datele PIB per locuitor în moneda naţională sunt convertite în euro folosind factorii speciali de conversie şi nu ratele de schimb. Aceasta elimină diferenţele în nivelurile preţurilor dintre ţări.

Dialogul naţional practicat în 2002 (vezi mai departe) a arătat că există numeroase similarităţi între ţările din regiune. Toate aceste ţări au o lungă istorie şi capacitate de a se adapta schimbărilor; există un nivel ridicat de cunoştinţe şi competenţe printre specialiştii în domeniul gospodaririi apei; în câteva ţări, autorităţile bazinelor hidrografice sunt deja stabilite; toate ţările GWP ECE sunt pregătite să se unească cu Uniunea Europeană (şi recunosc că punerea în practică a tuturor politicilor şi legislaţiei este un proces costisitor); sunt receptive deşi în general structurile guvernamentale locale (municipale) sunt subfinanţate şi există un nivel bun de înţelegere a ceea ce înseamnă principalele probleme legate de apă. Dar au fost identificate şi importante deosebiri. Există diferenţe mari între ţările ECE în ceea ce priveşte mărimea, populaţia, clima, condiţiile hidrologice şi economia (vezi tabelul 1). Reglementările instituţionale la nivel local (municipal) sunt adesea destul de diferite datorită diferenţelor mari dintre mărimea municipiilor. Aceste deosebiri nu sunt discutate aici în profunzime, cu toate că impactul lor asupra sistemului de guvernare a apei adoptat este semnificativ.

2. Obiectivele dialogului În acest context, GWP Parteneriatele ţărilor pentru apă ale regiunii ECE, ca răspuns la iniţiativa GWP global, a iniţiat în primăvara lui 2002 un dialog despre cum să facă mai eficientă guvernarea apei în ţările lor şi în întreaga regiune. Pentru a lua în calcul în mod adecvat toate similarităţile şi diferenţele naţionale şi de bazin, s-a decis că dialogul trebuie să aibă o bază solidă în consultări naţionale prin ateliere, mese rotunde, seminare, întruniri - orice este adecvat în fiecare ţară. Pentru a evalua starea actuală a guvernării s-a făcut un studiu bazat pe un chestionar care acoperă problemele discutate în secţiunile 3 şi 4 ale acestui raport. Consultările asupra guvernării apei au avut loc la nivel naţional, bazinal şi local în opt ţări GWP ECE, şi anume: Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Republica Slovacă. După cum arată datele din tabelul 1, problemele apelor transfrontiere sunt caracteristice pentru regiune. În toate ţările s-a făcut o evaluare a sistemelor de guvernare a apei, ca fază iniţială a consultărilor. În acelaşi timp, s-a recunoscut că una din principalele întrebări pentru consultări este cum să se măsoare eficienţa reglementărilor şi structurilor de guvernare. În acest scop, s-a propus folosirea următoarelor criterii: • Cât de eficiente sunt cadrele instituţionale existente pentru promovarea principiilor IWRM (gospodărirea resurselor de apă integrate)? • Cât de adecvate sunt actualele reglementări legislative, economice şi financiare (instrumentele de gospodărire) pentru promovarea principiilor IWRM? • În ce măsură sunt promovate transparenţa, participarea publicului, accesul liber la informaţii şi responsabilitatea în gospodărirea resurselor de apă? • În ce măsură actualele reglementări de guvernare a apei în ţările ECE pot susţine implementarea directivelor Uniunii Europene, în special a Directivei Cadru pentru Apă? Documentul prezintă principalele teme şi aduce în centrul atenţiei dialogurile naţionale. Procedând astfel, documentul capătă credit şi identifică un număr de probleme critice care pot conduce dezbaterea asupra guvernării eficiente pentru gospodărirea resurselor de apă integrate în viitor. Ultimii 12 ani ai tranziţiei politice, economice şi sociale în ţările ECE au demonstrat clar că reglementările guvernării menţin schimbarea şi acest proces va continua cu siguranţă şi după al 3-lea Forum Mondial al Apei. După primele două secţiuni introductive, secţiunea 3 a raportului descrie pe scurt reglementările actuale ale guvernării apei, inclusiv caracterizarea punctelor lor slabe şi forte. Următoarea, secţiunea 4, ridică principala întrebare: ce se poate face pentru creşterea eficienţei guvernării? În final, în secţiunea 5, sunt oferite câteva comentarii de încheiere dacă dezvoltăm o mai bună înţelegere nu numai de ce dar şi cum s-ar putea răspunde pentru a face guvernarea apei mai eficientă.

3. Starea actuală a guvernării apei Legi şi legislaţie Prevederile legislative care se ocupă cu diferite folosinţe ale apei şi cu protecţia împotriva efectelor dăunătoare ale apei în situaţii extreme (inundaţii şi secetă) au o lungă istorie în ţările ECE. În câteva ţări, cum ar fi teritoriile Cehiei şi Slovaciei, legea austriacă pentru apă şi următoarele legi, cum ar fi legea Cehiei, legea Moraviei, legea Sileziei şi legea Ungariei au fost adoptate în a doua jumătate a secolului 19 şi stabileau baza legală pentru gospodărirea apei în fosta Cehoslovacie până în 1954. În Bulgaria, dreptul de depozitare a materiilor legate de apă a fost atribuit guvernatorilor judeţeni prin Legea guvernatorilor judeţeni adoptată în 1882. In virtutea Legii lucrărilor publice din 1897, în Bulgaria a fost înfiinţat un Inspectorat al oficiului hidrologic în cadrul Ministerului construcţiilor publice, drumurilor şi lucrărilor publice. Aceste legi iniţiale au fost înlocuite de unele noi în majoritatea ţărilor ECE pe parcursul perioadei de circa 20 de ani de independenţă, între cele două războaie mondiale. De exemplu, în 1924 o nouă Lege a regimului apei a fost adoptată în România, care includea printre altele clauze specifice asupra drepturilor apei, deţinătorii de apă, contabilitatea utilităţilor şi taxele pe apă. În Bulgaria, Adunarea Naţională a aprobat în 1920 două documente importante: Legea sindicatelor apei şi Programul de stat general al apei. Aceste documente ţinteau promovarea antreprenoriatului în sectorul apei şi asocierea 93

deţinătorilor de pământ pentru construirea de facilităţi hidrotehnice. În Polonia, Ministerul lucrărilor publice a trecut prin parlament, în 1922, prima Lege a apei, iar în 1930 guvernul a stabilit prima Comisie interministerială pentru protecţia râurilor împotriva poluării. După Al Doilea Război Mondial, legislaţia apei a fost mai devreme sau mai târziu înlocuită de una nouă, care reflecta realităţile politice şi economice ale sistemului socialist puternic centralizat. De exemplu, în 1974, în România a fost introdusă noua Lege a apei. Alt exemplu este Legea apei din Polonia, din 1976, care a înlocuit Legea apei din 1922. În general, aceste noi acte au favorizat întreprinderi hidroinginereşti pe scară largă, planificarea centralizată şi finanţarea investiţiilor pentru apă fiind aproape numai de la bugetul de stat. Deşi aceste acte legislative conţineau adesea unele previziuni utile pentru protecţia calităţii apei, raţionalizarea folosirii apei sau folosirea instrumentelor economice în gospodărirea apei, totuşi din păcate slaba constrângere a fost principalul motiv al eficienţei lor scăzute. La începutul anilor 1990, legislaţia legată de apă a început schimbarea pentru a se conforma cerinţelor introducerii noilor ordine politice, sociale şi economice în ţările ECE. Folosind exemplul României, în anul 1996 a fost adoptată o nouă Lege a apei. Principalele previziuni ale acestei legi au modificat legislaţia anterioară în ceea ce priveşte, printre altele, deţinătorii de apă, jurisdicţia în reglementările de folosire a apei şi reglementările lucrărilor construite pe sau legate de apă. În Ungaria, Legea de gospodărire a apei a fost adoptată în 1995. Totuşi, unele schimbări nu au avut succes, cum ar fi de exemplu agenda autorităţilor de mediu din Slovacia adoptată în 1996 de noile oficii regionale şi districtuale care aparţineau de Ministerul de interne. Jurisdicţia oficiilor regionale şi districtuale copiau tiparele administrative, mai puţin condiţiile hidrologice ale zonei. Din nefericire, caracteristic pentru toate ţările aflate în tranziţie, deciziile care privesc reglementările instituţionale sunt uneori motivate politic şi nu corespund principiilor de gospodărirea integrată a resurselor de apă. Mai mult, acţionarii/deţinătorii (stakeholders) de apă adesea nu prea pot spune dacă sunt de acord sau nu cu aceste reglementări. La sfârşitul secolului, un nou val al schimbării a început armonizarea legislaţiei apei din regiune cu directivele relevante ale Uniunii Europene, în primul rând Directiva cadru a apei din 2000 (procesul de aproximare). În Bulgaria, Legea apei din 1999 a fost modificată de câteva amendamente. O nouă Lege a apei a fost adoptată în Polonia în 2000. Modificările introduse, printre altele, principiul de gospodărire a bazinului hidrografic pentru a asigura folosirea optimă şi protecţia resurselor de apă. În Letonia, Legea gospodăririi apei a fost adoptată abia recent şi se conformează directivelor şi reglementărilor UE. Trebuie să fie recunoscut că, în toate ţările ECE, paralel cu legile naţionale ale apei sunt în vigoare alte legi şi decrete mai mult sau mai puţin legate de apă. Cele mai importante sunt legile de protecţie a mediului care, în unele ţări cum sunt Polonia sau Ungaria, împreună cu legile de conservare a naturii, sunt tratate ca un fel de umbrelă pentru toate problemele de mediu şi resurse naturale. Nu mai puţin importante sunt alte legi cum ar fi cele care reglementează alimentarea cu apă şi canalizarea municipiilor, sistematizarea, accesul la informaţie şi altele. În general, se poate spune că există fundamentele legale ale unei gospodăriri moderne şi integrate a resurselor de apă în regiunea ECE şi că ele sunt în mare măsură deja armonizate cu directivele şi reglementările UE. Opt ţări ECE (Estonia, Republica Cehă, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovenia şi Republica Slovacă), care se vor uni cu UE în primul val, vor introduce legi, reglementări şi prevederi administrative necesare conformării cu Directiva cadru a apei până în 22 decembrie 2003 sau până la data intrării (1 mai 2004) cel mai târziu. Această legislaţie promovează în general participarea publicului în luarea deciziilor legate de apă şi tratează apa ca o marfă rară cu valoare economică şi socială. Principalele probleme sunt încă implementarea legilor parlamentare, apariţia reglementărilor cu un nivel mai scăzut şi relativ slaba eficienţă a instituţiilor responsabile. Toate dialogurile naţionale au identificat slaba constrângere ca fiind singura şi cea mai importantă problemă a reglemetărilor. Uneori aceasta este determinată pur şi simplu de existenţa prea multor reguli şi legi care nu se coordonează bine. Nu există mai puţin de nouă legi şi circa 150 de decrete guvernamentale care decurg din acestea, precum şi numeroase standarde procedurale şi profesionale direct sau indirect legate de gospodărirea apei GWP Ungaria, Guvernarea apei în Ungaria - Sprijinirea gospodririi resurselor de apă integrate, Raport de guvernare naţională, 2000

În asemenea cazuri, armonizarea legilor este clar necesară. Dar, în comparaţie cu situaţia din anii 1980, progresul este evident. Câteva imperfecţiuni există totuşi, dar construirea unor fundamente legale solide pentru gospodărirea resurselor de apă este un proces pe mai muţi ani. Vechile obiceiuri nu pot fi schimbate peste noapte.

Instituţii În toate ţările ECE, resursele de apă sunt gospodărite la nivel de instituţii naţionale, regionale şi/sau de bazin şi locale. La nivel naţional, reglementările sunt aproape similare pe tot cuprinsul regiunii. Ministerele de Mediu (Estonia, Lituania, Polonia şi Republica Slovacă) sunt însărcinate cu toate responsabilităţile în ceea ce priveşte afacerile cu apă. În Letonia, de acestea se ocupă Ministerul protecţiei mediului şi dezvoltării regionale, în Bulgaria - Ministerul mediului şi apelor, în Ungaria Ministerul mediului şi gospodăririi apelor, iar în România - Ministerul apelor şi protecţiei mediului. La nivel naţional, regula din regiune este că întreaga responsabilitate pentru problemele legate de apă şi mediu sunt în mâna unui singur minister. Într-un fel, acest lucru este pozitiv, pe de altă parte aceasta ridică uneori întrebări dificile. De exemplu, de care parte a ministerului ţine gospodărirea calităţii apei? Aceasta ar trebui să fie inclusă în direcţia de apă sau mediu din cadrul ministerului mediului? Aspectul care lipseşte este că nu există mese rotunde sau dialoguri care ar putea să-i reunească pe toţi deţinătorii de acţiuni. GWP Slovacia, Raport despre fundamentul şi elementele pentru eficienţa gospodăririi resurselor de apă integrate în Slovacia, Raport al dialogului de guvernare naţională.

Mai jos de nivelul naţional, reglementările instituţionale sunt destul de diferite în fiecare ţară. În Polonia, există 7 autorităţi regionale de gospodărire a apei care operează în cadrul frontierelor hidrografice (cu excepţia uneia localizată pe apa de frontieră), dar în acelaşi timp importante funcţiuni legate de apă sunt realizate de fiecare din cele 17 oficii voievodale (provincii). Toate aceste oficii care operează în cadrul frontierelor administrative au departamente de protecţia mediului şi gospodărirea apei (secţii regionale ale ministerului mediului) care eliberează permise de folosire a apei şi de depozitare a apelor uzate. Astfel, coexistenţa eficientă a instituţiilor care operează în cadrul diferitelor frontiere este cheia succesului. O situaţie oarecum similară există în Ungaria. Ministerul mediului şi gospodăririi apei conduce prin Direcţia Naţională Centrală a Apei 12 direcţii regionale pentru apă şi prin Inspectoratele centrale de mediu 12 inspectorate de mediu. În Estonia, gospodărirea apei este organizată conform diviziunilor administrative ale teritoriului în 15 judeţe (departamente judeţene de mediu). Însă Estonia are doar râuri mici şi bazinele lor hidrografice sunt prea mici ca să justifice adoptarea conceptului de bazin pentru fiecare din ele. Prin urmare, s-a urmărit ca întreaga ţară să fie gospodărită din punct de vedere administrativ ca un singur district de bazin hidrografic, subîmpărţit în opt bazine ale apei de suprafaţă şi unul specific apelor subterane. În vecinătate, Letonia cu aproximativ aceeaşi mărime, Legea gospodăririi apelor prevede stabilirea a patru districte de gospodărire a bazinelor hidrografice. În Lituania, există planuri pentru identificarea celor patru bazine hidrografice pentru gospodărirea apei. În Bulgaria, ţara este împărţită în 4 bazine de gospodărire a apei: (1) regiunea Dunării cu centrul la Plevna, care acoperă bazinele hidrografice ale râurilor Iskar, Erma, Nishava, Ogosta, Vit, Osam, Yantra şi Roussenski Lom; (2) regiunea Mării Negre cu centrul la Varna şi care acoperă bazinele hidrografice ale râurilor care se varsă în Marea Neagră, inclusiv apele mării interioare şi marea teritorială; (3) regiunea Mării Egee de Est cu centrul la Plovdiv, care acoperă bazinele hidrografice ale râurilor Toundzha, Maritsa şi Arda şi (4) Marea Egee de Vest cu centrul la Blagoevgrad, care acoperă bazinele hidrografice ale râurilor Mesta şi Struma. În anul 2002, ministerul bulgar al mediului şi apelor a stabilit patru direcţii ale bazinelor râurilor. În România, Compania Naţională "Apele Române" operează prin 11 filiale de bazin, câte una pentru fiecare bazin hidrografic principal din ţară. Dar, în acelaşi timp, ministerul român al apei şi protecţiei mediului are 41 de filiale (inspectorate de protecţia mediului) care eliberează permise de gospodărire a apei şi mediului, controlează respectarea lor de către diverşii utilizatori şi monitorizează starea mediului, inclusiv resursele de apă. După cum se poate observa, reglementările instituţionale la nivel regional/de bazin sunt diferite în fiecare ţară, deşi într-un fel sau altul abordarea bazinului hidrografic domină de-a lungul regiunii.

Întorcându-ne la nivelul local al gospodăririi apei, trebuie să recunoaştem că descentralizarea şi dezvoltarea sistemelor moderne de guvernare locală sunt componentele fundamentale ale tranziţiei în ţările ECE. Reforma guvernelor locale este o parte esenţială a transformărilor sistemului politic, precum şi o condiţie pentru viitoarea dezvoltare economică. Însă guvernarea locală şi mecanismul de luare a deciziilor sunt ancorate în instituţiile politice şi ştiinţa de guvernare a fiecărei ţări. Ele depind de condiţiile economice, instituţiile moştenite şi vechile practici ale sistemelor de guvernare locală. Astfel, deşi există destule similarităţi de-a lungul regiunii, diferenţele naţionale sunt destul de substanţiale şi nu pot fi ignorate în discuţia despre guvernarea apei la nivel local (municipal). De exemplu, în Polonia, guvernele municipale sunt întradevăr organe care se autoguvernează, fiind alese prin alegeri locale. Ele sunt responsabile cu legea alimentărilor cu apă şi serviciile de canalizare pe teritoriul lor (în acelaşi timp ele sunt deţinătorii instalaţiilor tehnice, cum sunt sistemele de conducte, uzinele de tratare a apelor uzate etc.). De asemenea, ele sunt responsabile şi cu legea pentru pregătirea planurilor de dezvoltare a folosirii terenului (cu o largă consultare a locuitorilor municipiului) care, din nou, prin lege, trebuie să fie coordonată cu planurile de gospodărire a apei bazinului hidrografic. Guvernele municipale sunt subvenţionate de la bugetul de stat (de obicei la un nivel insuficient), dar ele sunt organisme legale care se pot angaja în activităţile economice. Acest lucru este exact ceea ce fac, încercând să atragă investitorii particulari şi pe cei străini să facă investiţii în cadrul frontierelor lor (una din cele mai eficiente măsuri care contabilizează munca neocupată arată că în medie aceasta se ridică la 18% în ţară). Una din diferenţele fundamentale este şi mărimea municipiilor medii care este indicată de numărul de locuitori. Conform lucrării "Descentralizarea: Experimente şi reforme" [Horvath, 2000], numărul mediu de locuitori ai unui singur municipiu variază de la 1556 în Polonia, 5713 în Estonia, la 66300 în Lituania. În acelaşi timp, procentul de municipii cu mai puţin de 2000 de locuitori este, de exemplu, 71,9% în Letonia, 48,8% în Estonia, 0,3% în Polonia şi 0% în Lituania. Totuşi, trebuie să recunoaştem că transformarea este un proces dinamic. De exemplu, Estonia are 247 de municipii care se autoguvernează din care 42 sunt oraşe şi 205 comunităţi rurale. Însă, în iunie 2001, guvernul estonian a aprobat un plan de reformă administrativ-teritorială, prin care numărul de municipalităţi care se autoguvernează va fi redus la 108, iar numărul de judeţe va scădea de la 15 la 8. Aceştia sunt factori importanţi atunci când se discută trecerea fostelor bunuri de stat în proprietatea guvernelor locale. De obicei, aceste transferuri includeau întreprinderille publice şi lucrările publice cum sunt alimentarea cu apă şi canalizarea. În toate ţările ECE, serviciile de alimentări cu apă şi canalizare au fost descentralizate (răspunderea legală a administraţiilor municipale) deşi nu întotdeauna cu suficientă putere de a spori fondurile sau cu subvenţii sigure de la bugetul de stat. Ameninţările, evidenţiate în majoritatea dialogurilor ECE naţionale, sunt lipsa de capacităţi la nivel local, în special în municipalităţile şi zonele rurale mai mici şi riscul că problemele apei sunt îngropate sub multe alte priorităţi. De exemplu, municipalităţile din Slovacia au preluat operaţiunea sistemelor de alimentări cu apă, deşi suferă de lipsa personalului, echipamentului şi resurselor financiare pentru a conduce sau contracta analize pentru apa potabilă. Mai mult, în majoritatea ţărilor, democraţia locală este viabilă, dar şi intens politică. Pentru a încheia discuţia despre instituţiile legate de apă în regiunea ECE, trebuie discutate pe scurt reglementările transfrontiere. Numărul corpurilor de apă care depăşesc frontierele politice este destul de mare în regiune. Comisia Internaţională pentru Protecţia Râului Dunărea (ICPDR) este probabil cea mai mare şi mai bine cunoscută. Mult mai nouă şi mai mică este Comisia Odra/Oder. Există câteva acorduri bilaterale asupra gospodăririi râurilor transfrontiere în practic toate ţările ECE. Unul din cele mai binecunoscute exemple este acordul dintre Estonia şi Rusia asupra gospodăririi Lacului Peipsi. Dar, după cum observa dialogul naţional din Ungaria, uneori nu se poate stabili cu uşurinţă o cooperare transfrontieră. De exemplu, în bazinul râului Tisa, aruncarea de cianuri într-un afluent al Dunării a trebuit să aducă împreună oamenii pentru a se dedica sistemelor de guvernare a apei din întregul bazin hidrografic.

Instrumente economice şi fluxuri financiare În ţările ECE, instrumentele economice sau cele de piaţă se bazează pe schimbările preţurilor relative pentru a modifica comportamentul utilizatorilor de apă publici sau privaţi într-un fel care să susţină folosirea durabilă şi protecţia resurselor de apă. În contrast cu instrumentele de reglementare, instrumentele economice au potenţialul de a face conservarea apei şi controlul poluării avantajoase pentru organizaţiile comerciale şi de a scădea folosirea apei şi costurile de reducere a poluării. 96

Instrumentele economice care servesc în regiunea ECE implementării politicilor naţionale în domeniul gospodăririi resurselor de apă cuprind următoarele: • Cotizaţii, tarife şi taxe pentru apă care sunt stabilite gradual la un nivel care acoperă costul resursei, captarea apei, colectarea şi tratarea apelor uzate pentru a-i determina pe utilizatorii publici şi privaţi să adopte tehnologii de economisire a apei, care includ sisteme de reciclare şi refolosire a apei, şi de a micşora sau elimina produsele uzate care altfel ar putea fi descărcate în cursurile de apă sau sol; • Amenzi pentru întrebuinţarea greşită a resurselor de apă, printre altele pentru captarea ilegală a apei şi pentru depăşirea captărilor permise, precum şi pentru încălcarea valorilor limită specificate pentru evacuarea apelor uzate; • Subvenţii sub forma de granturi guvernamentale sau bugetare şi credite preferenţiale de la Fondurile Naţionale pentru Protecţia Mediului şi fundaţiile care sprijină investiţiile de mediu; • Stimulente - tarife fiscale preferenţiale pro-ecologice care sunt principala posibilitate de deducere parţială a unor cheltuieli de investiţii făcute pentru protecţia resurselor de apă şi aplicarea ratelor de TVA redus pentru producerea anumitor bunuri şi oferirea unor servicii de protecţie a apei. Cheltuielile de investiţii pentru protecţia calităţii apei în regiune (majoritatea construcţiilor de uzine de tratarea apelor uzate) au crescut mai mult de trei ori încă din 1990 (până la circa 1% din PIB), în timp ce în cazul gospodăririi cantitative a resurselor de apă (lacuri de acumulare, sisteme de alimentări cu apă, diguri de protecţie la inundaţii) cheltuielile de investiţii au rămas până acum la nivelul anului 1990. În ceea ce priveşte protecţia calităţii apei, în ultimii ani a crescut considerabil importanţa întreprinderilor industriale ca investitori - partea lor în investiţii aproape că s-a dublat în ultimul deceniu al anilor '90. O considerabilă parte din investiţii (circa 20%) este finanţată de administraţia locală. Pe de o parte se folosesc propriile bugete ale comunităţii, pe de altă parte se încearcă creşterea fondurilor suplimentare, în special pentru alimentarea cu apă şi canalizare, cunoscând că aceasta creşte atractivitatea lor pentru investitorii naţionali şi străini. În ceea ce priveşte fondurile structurale UE de preaderare, cel mai mare, mai binecunoscut şi mai influent este Programul PHARE. Marii beneficiari sunt oraşele. Grupul final pentru propuneri de proiecte PHARE 2003 s-a întâlnit în iunie 2002. Binecunoscute sunt contribuţiile PHARE pentru dezvoltarea regiunilor transfrontiere (regiunile poloneză-germană, poloneză-slovacă, poloneză-cehă şi regiunile Dunării şi Mării Negre) furnizând fonduri pentru diferite îmbunătăţiri ale râurilor de hotar (aşanumitele proiecte mari valorează mai mult de 300.000 euro, iar proiectele mici mai puţin de 50.000 euro). Programul ISPA, care operează în regiune încă din anul 2000, furnizează suportul financiar al câtorva proiecte, inclusiv cele legate de alimentarea cu apă potabilă, tratarea apelor uzate, dar şi pentru colectarea şi tratarea şi folosirea deşeurilor. Pentru a susţine eforturile de a fi de acord cu acquisul comunitar legat de directivele UE pentru apă, Comisia Europeană a încredinţat ţărilor candidate în cadrul Programului ISPA suma totală de 2.042.437.689 euro pentru anii 2000-2002. Această sumă trebuia cheltuită cu un număr total de 117 proiecte de apă care costau 3.172.884.999 euro (angajament ISPA plus cofinanţare de către ţările candidate). Suma de 1.280.533.000 euro a fost alocată din partea ISPA în anii 2000-2002, iar partea rămasă a fondurilor deja încredinţate trebuie să fie alocată în următorii ani. Aceste cifre ilustrează într-o anumită măsură potenţialul de absorbţie al ţărilor candidate. Acest potenţial, oarecum limitat la începutul activităţii ISPA, creşte acum în fiecare an. De exemplu, numai în Bulgaria bugetul total al 10 proiecte de apă aprobate de Comitetul de Management al ISPA este de 177.740.000 euro, inclusiv grantul ISPA de 131.000.000 euro. Din cele 10 proiecte, 1 a fost aprobat în 2000, 3 - în 2001 şi 6 în 2002. Până în februarie 2003, plata în numerar a acestor fonduri este de 3.250.000 euro [UE, Delegaţia CE în Bulgaria, 2003]. În sfârşit, cel mai recent program SAPARD, care se concentrează pe dezvoltarea infrastructurii zonelor rurale, include susţinerea pentru alimentarea cu apă potabilă, salubritatea publică rurală şi gospodărirea deşeurilor. Fondurile SAPARD sunt disponibile numai pentru comunităţile locale şi asociaţiile comunităţii din zonele rurale. Fiecare municipalitate poate primi de la programul SAPARD maximum 210.000 euro pentru alimentarea cu apă potabilă şi maximum 425.000 euro pentru descărcarea şi tratarea apelor uzate. De exemplu, zonele prioritare pentru dezvoltarea infrastucturii de gospodărire a apelor din cadrul SAPARD în Bulgaria includ (i) reabilitarea şi modernizarea sistemelor de irigaţii existente, (ii) drenajul, river training, construirea şi întreţinerea digurilor, împădurirea în scop de protecţie şi (iii) terminarea construcţiilor de baraje şi a reţelei de irigaţii aferente. Un rezumat al produselor aşteptate de la programul SAPARD în perioada 2001-2006 bazat pe indicatorii de 97

monitoring de la ministerul bulgar al agriculturii şi pădurilor indică câteva proiecte concrete cu un cost total de 26.666.600 euro.

Sistematizarea În majoritatea ţărilor ECE, tradiţia sistematizării resurselor de apă merge înapoi până în anii 1950. Începând cu primele planuri de dezvoltare a resurselor de apă realizate în acea perioadă, schimbările economice şi sociale în bazinele hidrografice au determinat reactualizarea lor la fiecare câţiva ani. Planurile vizau în primul rând adaptarea temporală şi spaţială a resurselor la nevoile de apă, raţionalizarea nevoilor de apă, gospodărirea inundaţiilor şi secetei, precum şi gospodărirea calităţii apei. Ele erau mai mult preocupate de investiţiile inginereşti (hidrotehnice) decât de schimbările politicii. Gospodărirea cererii a fost practicată într-un grad relativ mic. Începând cu anii 1970, tehnologia de modelare computerizată a fost larg folosită în pregătirea planurilor. După introducerea unei noi ordini politice, economice şi sociale începând cu anii 1990, sistemul de sistematizare a gospodăririi apelor aplicat anterior a devenit nesigur. De exemplu, în Ungaria şi Polonia, a dispărut coordonarea planului condus în mod centralizat de dinainte de anul 1990. În locul vechiului sistem nu a fost stabilită nici o reglementare clară a procesului de sistematizare, precum nu există nici un ordin de coordonare. Această situaţie nefericită a început să se schimbe abia acum sub influenţa cerinţelor Directivei cadru a apei a UE. În prezent, în toate ţările ECE s-a iniţiat o nouă generaţie de planuri naţionale principale de gospodărire a apei. Aceste eforturi de sistematizare includ planuri pentru managementul eventualelor inundaţii şi secete. Ele iau în considerare recomandările care decurg din politicile economiei naţionale şi dezvoltării regionale; acestea vor fi folosite ca fundamente pentru planurile de gospodărire a apei care trebuie realizate pentru fiecare bazin hidrografic urmărind metodologia introdusă de Directiva cadru a apei a UE. Dar din nou, lucrurile sunt diferit organizate în fiecare ţară. De exemplu, în Republica Slovacă, după schimbările administrative introduse în 1990, planurile principale au fost împărţite în: (i) planuri hidro-ecologice pentru fiecare bazin (sub conducerea Ministerului de gospodărire a solului); (ii) planuri de gospodărire a apei pentru fiecare bazin (sub conducerea Ministerului de gospodărire a solului) şi (iii) planuri generale de protecţie şi utilizare a apei (susţinute de guvern). Coordonarea unor asemenea reglementări de sistematizare nu este o sarcină uşoară. Mai mult, uneori realizarea documentelor de sistematizare nu are o bază legală. De exemplu, aceasta a fost situaţia în Slovacia până la adoptarea noii legi a apei în 2002. În alte ţări, ca Ungaria, planurile principale de gospodărire a apelor uzate au fost pregătite pe baza directivei UE pentru apele uzate municipale. Acestea erau necesare datorită costurilor ridicate, condiţiilor care difereau puternic faţă de multe state membre ale UE (de ex. influenţa apei subterane în alimentarea cu apă potabilă) şi importanţa dezvoltării unor planuri de acţiune realiste pentru implementare. Planurile de gospodărire a bazinelor hidrografice aprobate de ministerul mediului vor trebui luate în considerare în procesul de sistematizare a folosirii pământului.

Monitorizarea Timp de mai mulţi ani, sistemele de monitorizare a apei în ţările ECE au servit în primul rând scopurilor de evaluare a stării calităţii apei. Datele şi informaţiile monitorizate nu sunt totuşi prea mult folosite în scopul gospodăririi operaţionale. Ele sunt folosite în primul rând în scopul proiectării şi sistematizării. Sistemele de monitorizare nu sunt în întregime satisfăcătoare din câteva motive. Una din problemele cheie este că monitorizarea este de obicei în responsabilitatea câtorva instituţii slab finanţate. Monitorizarea cantităţii apei de suprafaţă este de obicei realizată de serviciile naţionale hidrometeorologice, calitatea apei de suprafaţă de inspectoratele de mediu, calitatea apelor subterane de agenţiile geologice, calitatea apei potabile - de agenţiile de control ale ministerelor sănătăţii etc. Vor rămâne cu siguranţă sarcini de împărţit, dar coordonarea efortului este în general nesatisfăcătoare, inclusiv accesul la diferite baze de date. Într-o oarecare măsură aceasta se datorează micşorării permanente a fondurilor, care fac ca numărul şi frecvenţa observaţiilor să fie în general insuficiente. În plus, numărul de staţii de monitorizare este redus. De exemplu, în Slovacia, conceptul de sistem integrat de monitorizare a mediului a fost adoptat în 1994. El este împărţit în 13 subsisteme parţiale de 98

monitorizare, dar numai 3 din ele funcţionează din cauza micşorării fondurilor. Totuşi, odată cu pregătirea introducerii EU WFD, în câteva ţări ECE tendinţele par să devină pozitive, iar colaborarea transfrontieră joacă un rol pozitiv (în special pentru ţările dunărene). Monitorizarea apelor de suprafaţă şi subterane, în Lituania, nu se bazează încă pe abordarea bazinului râului. Reţeaua naţională de monitorizare a fost revizuită şi va fi propus un nou program de monitorizare a apei. GWP Lituania, Spre o gospodărire eficientă a resurselor de apă în Lituania, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2000

Implicarea publicului În trecut, implicarea publicului era destul de problematică. De exemplu, publicul nu avea dreptul să fie informat despre activităţile de construcţii plănuite şi impactul lor asupra mediului. Însă în ultimii câţiva ani, toate ţările ECE s-au asociat la Convenţia Aarhus din 1998 asupra "drepturilor publicului la informaţii despre problemele de mediu şi participarea publicului la luarea deciziilor" şi situaţia, cel puţin în teorie, este mult mai bună. Cu toate acestea, în afară de unele probleme de apă înfierbântate politic (şi sunt astfel în toate ţările ECE) şi dezastrele naturale ca inundaţiile, interesul public în ceea ce priveşte problemele de gospodărire a apei sunt încă relativ scăzute. Obţinerea unor oameni mai implicaţi poate fi văzută ca o componentă a procesului de construire a societăţii civile şi evident acesta este un obiectiv pe termen lung care va dura câteva decenii. Circa 360 de specialişti în apă au fost intervievaţi în câteva oraşe din Bulgaria şi 81% din ei au menţionat lipsa dialogului dintre cei care iau decizii şi societatea publică GWP Bulgaria, (Guvernarea) gospodăririi apei în Bulgaria, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2002

Dezbaterile naţionale, regionale şi uneori cele locale dintre profesionişti şi cei care sunt întradevăr preocupaţi de protecţia râurilor şi întreţinerea ecosistemelor naturale sunt comune în regiune. După cum s-a subliniat de unul din participanţii la dialogul naţional din Polonia, care reprezenta un ONG ecologic: "Discutarea deschisă a problemelor este dificilă pentru că, în ciuda deschiderii spre Europa, lobby-ul inginerilor are încă multe de spus în procesul de luare a deciziilor în domeniul gospodăririi apei". Dezbateri similare sunt destul de comune în toate ţările ECE, arătând că publicul devine din ce în ce mai conştient. Exemplele includ recentul "Dialog asupra Apei, Hranei şi Mediului" pe parcursul căruia un număr de acţionari de bază şi-au exprimat punctele lor de vedere.

Schimbul de informaţii şi comunicarea Accesul liber la informaţiile publice este garantat de constituţiile naţionale ale tuturor ţărilor ECE. Constituţiile menţionează în această privinţă toate agenţiile, precum şi toate organismele legale şi fizice încredinţate cu atribuţii publice sau care sunt responsabile cu exploatarea proprietăţii publice. Accesul liber înseamnă că nu trebuie justificat de ce este necesar. Excepţie fac secretele de stat, precum şi informaţiile care afectează din punct de vedere legal proprietatea sau drepturile omului ale unui individ. Dreptul constituţional al accesului liber la informaţii este adesea violat din cauza slabului randament al administraţiei publice care nu înţelege (sau nu doreşte să înţeleagă) care sunt responsabilităţile şi îndatoririle lor de bază. Agenţiile publice limitează adesea accesul la informaţiile publice doar pentru a-şi ascunde greşelile, ineficienţa sau pur şi simplu corupţia. O altă problemă este că adesea cineva trebuie să plătească pentru informaţiile care sunt clar în domeniul public (plătit din fondurile de taxe bugetare). Din păcate, alocaţiile bugetare către unele din agenţiile guvernamentale sunt insuficiente şi atunci acele agenţii cer plata pentru informaţii sau procesarea datelor doar pentru a-şi sprijini activităţile. Dar, în ciuda tuturor problemelor de aplicare a legii, în toate ţările ECE a fost adoptată noua legislaţie despre accesul la informaţiile publice şi evaluarea impactului de mediu. Acest lucru trebuie văzut ca un pas important în dezvoltarea societăţii civile din regiune. Toate informaţiile legate de gospodărirea apei constituie Fondul Naţional al Bazei de Date al Gospodăririi Apei (WMDN). Fondul WMDN precum şi înregistrarea apelor care aparţin domeniului public sunt incluse în cadastrul apelor, cu excepţia apelor termale. GWP România, Dialog despre ape şi guvernare în România, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2002

4. Spre creşterea eficienţei guvernării Legi şi legislaţie După cum s-a arătat în secţiunea 3 a acestui raport, fundamentele legale ale gospodăririi resurselor de apă moderne şi integrate există în regiunea ECE şi ele sunt în mare măsură armonizate cu directivele şi reglementările UE. Totuşi, dialogurile naţionale au indicat câteva îmbunătăţiri care ar putea fi introduse într-un viitor relativ apropiat. Una din ele este limitarea numărului de legi, decrete şi reguli slab coordonate care guvernează practicile de gospodărire a resurselor de apă în ţările din regiune. Acest lucru este important în special pentru a corecta funcţiile care se suprapun din diferite instituţii şi pentru a evita suprareglementarea. Aplicarea eficientă a legii necesită controale efectuate în mod regulat. Oficiile de inspecţie par uneori să acţioneze fără o politică definită, în principal pe baza reclamaţiilor vecinilor. Amenzile pe care le pot aplica sunt destul de scăzute. Îmbunătăţirea necesită măsuri care să asigure cooperarea eficientă a inspectoratelor şi departamentelor de mediu regionale (district, voievodate) pentru a realiza obiectivele clar stabilite. Ar fi de dorit ca implementarea ghidului de către ministerele de mediu să fie monitorizată în fiecare an şi ca activităţile legate de apă ale serviciilor de mediu regionale şi inspectoratelor să fie verificate în mod independent. Reglementările pentru autorizaţiile de folosire a apei sunt importante pentru că ele stabilesc limita pentru captarea sau descărcarea apelor. Reglementările specifică cerinţele detaliate referitoare la informaţiile care trebuie să fie incluse în aplicarea autorizaţiei. GWP Letonia, Raport asupra guvernării apei în Letonia, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2002

Instituţii După cum a punctat dialogul naţional din Ungaria, trebuie să fie îmbunătăţită coordonarea dintre ministere în ceea ce priveşte gospodărirea apelor. Efectele unei lungi separări a problemelor de calitatea apei (protecţia mediului) de problemele legate de cantitatea de apă (gospodărirea resurselor de apă), cum s-a întâmplat de exemplu în Ungaria şi Polonia, vor fi vizibile pe termen lung. Îmbunătăţirea, modernizarea şi o mai bună finanţare a oficiilor de apă regionale trebuie să fie de asemenea pe ordinea de zi. Trebuie acordată mai multă atenţie problemelor de gospodărirea apelor în procesul de pregătire a planurilor de dezvoltare locală. Se aşteaptă ca planurile de gospodărire a bazinelor hidrografice să fie cele mai importante instrumente de coordonare între diferitele ministere, utilizatorii de apă şi furnizorii de servicii. Trebuie să se acorde mai multă atenţie legăturilor dintre administraţia de stat şi autoguvernare şi administraţia apei GWP Polonia, Spre o guvernare eficientă a apei în Polonia, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2000

În Bulgaria, a fost realizat un studiu pentru stabilirea unui corp de reglementare naţional (WRB) în sectorul alimentării cu apă şi al apelor uzate [Grupul limitat Halcrow, 2002]. WRB este propus ca o Comisie în subordinea Consiliului de miniştri şi care să joace rolul unui singur reglementator al utilităţilor de apă naţionale pentru industrie şi toate companiile de apă (de stat, unite/regionale, municipale şi private). Înfiinţarea WRB s-a propus să fie finanţată de la bugetul de stat cu costuri totale estimate pentru înfiinţarea WRB, Consiliului Consultativ şi comitetelor de consultare a consumatorului care se situează între 350.000 şi 500.000 USD. WRB trebuie să-şi asume importantul rol de comunicare cu acţionarii în ceea ce priveşte politica naţională a apei şi strategia pentru participarea sectorului privat şi, în particular, scoate în evidenţă nevoia pentru date de înaltă calitate şi posibile stimulente eficiente. La nivelul guvernării locale, municipalităţile au nevoie urgentă de instruire şi informaţii, precum şi de recomandaţii standard de contract şi asistenţă de consultanţă (legală, financiară, tehnică) pentru a garanta că contractele sunt corect şi eficient întocmite şi periodic îmbunătăţite împreună cu companiile de apă şi canalizare. Contabilitatea standard şi regulile de control ar putea permite municipalităţilor să urmărească contractele şi activităţile serviciului de apă. Controlul independent periodic ar trebui să devină de asemenea obligatoriu. Municipalităţile mici trebuie încurajate să-şi delege responsabilitatea asociaţiei sau sindicatului municipal 100

pentru a avea un acces mai bun la facilităţi mai eficiente şi o mai bună sistematizare, finanţare şi funcţionare. În activităţile comune, cooperarea trebuie să se bazeze pe subbazine. Întrucât gospodărirea apelor transfrontiere are loc între ţări, contradicţiile dintre procedeele de gospodărire trebuie să fie studiate pentru o mai bună rezolvare a situaţiilor conflictuale din amonteaval. Asemenea situaţii pot apărea datorită intereselor economice contradictorii şi diferenţelor în mecanismele de reglemetare. De exemplu, în Ungaria ele sunt diferite faţă de cele din Slovacia (după cum s-a văzut în proiectul Gabcikovo-Nagymaros), din România (permiterea unor tehnologii depăşite, care în condiţii nefavorabile pot duce la dezastre), Ucraina (protecţia împotriva inundaţiilor) şi Austria (captările de apă şi încărcarea apelor uzate asupra cursurilor mici). Discuţia asupra Mării Negre, organizată ca parte a dialogului naţional bulgar, a făcut un număr de sugestii cum ar fi stabilirea unor instituţii adecvate pentru a guverna mai bine legăturile dintre gospodărirea apelor dulci şi nevoile zonei de coastă. Dincolo de instituţiile tradiţionale guvernamentale şi non-guvernamentale, s-ar putea să existe necesitatea stabilirii de noi instituţii, în special pentru regiunile unde resursele sunt limitate şi există conflicte de interese asupra folosirii apei sau acolo unde problemele de apă nerezolvate creează probleme sociale. Printre problemele nerezolvate de acest fel pot fi şi problemele legate de managementul inundaţiilor, irigaţiile, hidrocentralele, managementul zonei de coastă, porturile etc. Experienţa recentă a arătat că o reţea de guvernare mai bine organizată poate ajuta la evitarea câtorva extracheltuieli în multe sectoare ale economiei.

Instrumente economice şi fluxuri financiare În ceea ce priveşte potenţialul instrumentelor economice, recomandările făcute recent de către Centrul de mediu regional pentru ECE în Szentendre, Ungaria, sunt în întregime aplicabile pentru gospodărirea resurselor de apă din regiune. Ele sunt următoarele: • • • • •

Realizarea unei mai mari folosiri a instrumentelor economice pentru a câştiga toate beneficiile pe care le oferă; Asigurarea că obiectivele instrumentelor economice sunt formulate clar şi explicit; Instrumentele economice actuale trebuie să fie evaluate în mod sistematic; Implicarea de la început a acţionarilor cheie în proiectarea şi implementarea instrumentelor economice; Analiza alocării venitului generat de instrumentele economice şi folosirea lor.

În acest context, construirea capacităţilor a fost identificată ca fiind o componentă crucială pentru folosirea mai eficientă a instrumentelor economice. Există mai multe probleme cu autorii decât cu instrumentele GWP Polonia, Spre o guvernare eficientă a apei în Polonia, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2000

În ceea ce priveşte preţul apei şi recuperarea costurilor, concluziile unui studiu recent al secretariatului HELCOM despre ţările de la Marea Baltică [Roman, 2000] - Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia printre altele - se pot aplica în general tuturor ţărilor ECE. Studiul se limitează la sectorul casnic, dar pe viitor trebuie realizată o lucrare care să includă utilizatorii de apă din industrie şi agricultură. În toate cele patru ţări baltice ECE, funcţionarea şi deprecierea costurilor sunt incluse în taxe, dar nu şi costurile de investiţie (numai parţial în Lituania). Taxele actuale în aceste ţări nu acoperă costul total al serviciilor, iar recuperarea costului se realizează într-un grad mic. În acelaşi timp, totuşi, comparaţia preţurilor pentru alimentarea cu apă şi serviciilor de canalizare arată că preţurile în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia sunt de câteva ori mai mici decât cele din ţările baltice mai bogate ca Danemarca, Finlanda, Germania şi Suedia. Dar în ciuda acestui lucru, profitul din cheltuieli în venitul casnic în Lituania, Letonia, Estonia şi Polonia este de 1,4%, în timp ce în Germania de exemplu se ridică la 1%. În Ungaria valoarea profitului este 3-4%. Astfel, taxele actuale sunt mai mult apăsătoare pentru cetăţenii ţărilor baltice ECE decât pentru populaţia din statele membre UE. În ţările ECE, posibilitatea de a plăti a populaţiei trebuie luată serios în calcul înainte de a propune o viitoare creştere a taxelor pentru serviciile de alimentare cu apă şi canalizare. Aici se poate nota şi o schimbare generală a taxelor de apă de la taxarea muncii la taxarea consumatorului. Această schimbare este importantă pentru că determină consumatorul să folosească apă cu economie si creşte conştiinţa standardelor de mediu.

101

În câteva ţări ECE, problema este că taxele colectate de la populaţie pentru alimentarea cu apă şi descărcarea apelor uzate nu sunt reţinute de organizaţiile responsabile cu gospodărirea resurselor de apă. În prezent, există două opţiuni utilizate. Fondurile colectate sunt transferate fie la Fondurile Naţionale de mediu, fie direct la bugetul de stat din care este finanţată fiecare agenţie de bazin hidrografic. După cum s-a arătat în dialogul naţional din Polonia: "una din problemele fundamentale este că autorităţile regionale de gospodărire a apei sunt finanţate de la bugetul de stat, că ele nu pot colecta taxele şi cotizaţiile si să fie direct responsabile de cheltuirea lor". Aceste autorităţi gospodăresc resursele de apă în contact direct cu utilizatorii de apă care îşi plătesc taxele şi cotizaţiile, dar fondurile astfel colectate de departamentele voievodale (regionale) de protecţia mediului şi gospodărirea apei sunt transferate Fondurilor Naţionale de Protecţia Mediului şi Gospodărirea Apei pentru o viitoare distribuire între filialele naţionale, provinciale şi municipale ale Fondului.Totuşi activităţile autorităţilor regionale de gospodărire a apei sunt finanţate de la bugetul de stat şi ele sunt instituţii bugetare. Drept urmare, se pierde posibilitatea de a stabili relaţii financiare directe între diferiţii participanţi - utilizatori de apă, manageri de apă, furnizori de servicii - şi de a aduce mecanismele financiare în linie cu noile forme distribuite de guvernare. Finanţarea a fost o problemă care a fost pronunţată în toate dialogurile naţionale. Cheltuielile de capital din bugetul de stat pentru gospodărirea resurselor de apă de obicei nu sunt suficiente. Nu există destui bani pentru întreţinerea şi repararea infrastructurii apei. În acest context, diferenţierea surselor de finanţare devine imperativă. Parteneriatul public-privat (PPP) pare să fie una din soluţiile posibile, dar deocamdată acest lucru îşi face apariţia cu încetineală. Capitalul privat în regiune la ora actuală nu arată prea mult interes pentru proiectele la scară mare de gospodărire a apelor şi pentru investiţiile de capital pe termen lung pentru gospodărirea resurselor de apă, cum ar fi lacurile de acumulare, bugetul de stat pare să rămână principala sursă de finanţare. Ungaria, ca una dintre excepţii, are 6 PPP în funcţiune, ceea ce reprezintă 40% din piaţă. În plus, dezvoltarea economică a regiunii ECE este de importanţă cheie pentru îndeplinirea unor investiţii în apă iniţiate mai demult. În teorie, implicarea unui capital privat mai mare în serviciile de apă ar putea duce la relaţii de interes mai clare. Publicul este adesea sceptic în ceea ce priveşte implicarea sectorului privat întrucât orientarea profitului acestuia conduce adesea la creşterea taxelor pe alimentarea cu apă şi canalizare. Pe de altă parte, capitalul privat este mai sensibil la costuri şi, în general, scade costurile; astfel la o rată fixă a profitului scade nivelurile taxelor. Introducerea competiţiei funcţionează şi pentru limitarea creşterii taxelor. Dar, după cum a arătat dialogul naţional din Ungaria, stabilirea unor condiţii de piaţă reglementate în domeniul alimentării cu apă şi salubrităţii este un proces complex care cere multe măsuri legale şi introducerea lui în întregime nu poate fi văzută ca o sarcină pe termen scurt. Pe de altă parte, printr-o guvernare mai bună şi mai transparentă, implicarea asociaţiilor consumatorilor si altor grupuri specifice, comunitatea poate realiza rezultate care sunt fezabile pentru toţi. Acest lucru se va întâmpla numai dacă municipalităţile sunt capabile să-şi conducă companiile de apă şi să menţină politica tarifului apei sub control în afara altor părţi. Totuşi cel mai important punct este asigurarea că acestea aplică întreaga legislaţie naţională în ceea ce priveşte standardele de apă potabilă şi normele de tratare a apelor uzate.

Sistematizarea Sistematizarea bazinului hidrografic se află în centrul atenţiei UE WFD, cu planurile de gospodărire a bazinului hidrografic (RBMP) care sunt mijloacele procedurale prin care Statele Membre vor trebui să realizeze "starea bună" a tuturor apelor, până în 2015. Trebuie recunoscut că cererile WFD vor fi obligatorii în ţările candidate din momentul intrării lor în UE. Întrucât WFD stabileşte cadrul legal obligatoriu, cu obiective clar fixate şi termene executorii, există o libertate considerabilă pentru flexibilitate. Aceasta va permite ţărilor şi autorităţilor competente desemnate pentru fiecare district de bazin hidrografic să selecteze cele mai adecvate abordări, instrumentele şi metodele dintr-o gamă largă de oferte. Reglementările legale trebuie să fie făcute şi pentru a se asigura că planurile de gospodărire a resurselor de apă au un caracter legal de care trebuie ţinut seamă în eforturile de sistematizare fizică la toate nivelurile (naţional, regional, local) şi în toate sectoarele (agricultură, industrie etc.). Reglementările de guvernare adecvate sunt importante pentru sistematizarea eficientă a bazinelor hidrografice. Sistematizarea include îmbunătăţirea consultărilor şi cooperării în cadrul sectorului apei şi cu alte sectoare şi acţionari. Integrarea sistematizării apei şi folosirii pământului devine imperativă. 102

Efortul şi resursele nu trebuie irosite în încercarea de a realiza planuri extrem de detaliate pentru districtele bazinelor hidrografice foarte mari. În loc de aceasta, munca de sistematizare trebuie realizată la cel mai practic nivel - în general nivelul subbazinului. Un proces de sinteză paralel, cu o continuă coordonare şi integrare a abordărilor "sus-jos" şi "jos-sus" vor fi necesare pentru a fi siguri că planurile însumate pot satisface obiectivele WFD. Trebuie reamintit că majoritatea râurilor din regiune se varsă în mările regionale (adică mările: Adriatică, Baltică şi Marea Neagră). Problemele ecologice cu care se confruntă aceste corpuri de apă trebuie luate în considerare în eforturile RBMP care trebuie făcute. Este un lucru pozitiv că există un considerabil corp de experţi tehnici şi ştiinţifici în regiune şi în majoritatea ţărilor ECE există regiuni-studiu de caz pentru a învăţa cum să se realizeze planurile de gospodărire a bazinului hidrografic, urmărind recomandările UE RWFD. Gospodărirea integrată a bazinului hidrografic necesită studii adecvate, o înţelegere sănătoasă şi o gospodărire eficientă a sistemului de apă şi relaţiilor lor interne (apă subterană, apă de suprafaţă şi apă returnată, cantitate şi calitate, componente biotice, aval şi amonte) GWP România, Dialog despre ape şi guvernare în România, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2002

Monitorizarea În contextul gospodăririi bazinului hidrografic, monitorizarea trebuie extinsă şi nu limitată la măsurarea parametrilor fizici şi chimici ai calităţii apei, ci trebuie să includă întregul ecosistem. Regiunea ECE are multe râuri valoroase, lacuri şi ecosisteme terestre care merită o mai bună cunoaştere şi protecţie. Trebuie acordată o atenţie specială bio-monitorizării care este aproape inexistentă în regiune. Dar cea mai importantă monitorizare trebuie văzută şi organizată ca un instrument necesar pentru controlul şi gospodărirea corpurilor de apă în mod adecvat. Creşterea numărului de staţii de monitorizare şi a parametrilor măsuraţi, precum şi a frecvenţei prelevărilor trebuie să fie o prioritate pentru a realiza gradual corespondenţa cu Statele Membre UE. Finanţarea activităţilor de monitorizare trebuie să fie considerabil îmbunătăţită în toate ţările ECE. Metodele de evaluare a râurilor, precum şi clasele de calitate a apei trebuie să fie perfecţionate pentru a asigura conformarea cu Directiva cadru pentru apă a UE, folosită pentru stabilirea obiectivelor de calitate pentru extinderile specifice râurilor şi introdus ca instrument de gospodărire în viitoarele planuri de gospodărire a bazinului hidrografic. Pentru atingerea acestor scopuri, ministerele din ECE care se ocupă cu gospodărirea apei trebuie să reconsidere numărul şi localizarea staţiilor de monitorizare pentru asigurarea unei mai bune acoperiri a calităţii şi cantităţii apei din reţeaua hidrografică. Acest lucru va fi important în procesul de clasificare a segmentelor cursurilor de apă în concordanţă cu calitatea apei lor. Este necesară o privire generală a monitorizării actuale a ecosistemelor acvatice lotice, iar numărul şi localizarea staţiilor de monitorizare trebuie reconsiderat. GWP Estonia, Raport asupra fundamentului şi elementelor pentru gospodărirea eficientă şi integrată a resurselor de apă în Estonia, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2000

Implicarea publicului Lipsa prevederilor legale nu este o problemă în ţările ECE, însă este nevoie de mai multă conştiinţă şi educaţie, astfel încât publicul larg şi cetăţenii să poată respecta aceste prevederi şi să-şi exercite drepturile. De exemplu, pentru pregătirea planurilor de gospodărire a bazinului este necesară cunoaşterea posibilităţilor de implicare în acest proces a publicului larg şi acţionarilor, iar ONG-urile locale şi Parteneriatul pentru Apă al Ţării GWP ar putea arăta mai multă iniţiativă în acest sens. Publicul a fost informat şi implicat suficient, dar problema este că nu există o obligaţie legală de a lua în considerare opinia publică GWP Estonia, Raport asupra fundamentului şi elementelor pentru gospodărirea eficientă şi integrată a resurselor de apă în Estonia, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2000

Totuşi, trebuie recunoscut că implicarea publicului poate fi eficientă numai atunci când mesajele sunt clare şi se cere într-adevăr opiniile lui. Implicarea publicului nu trebuie văzută ca un fel de muncă de 103

consultare care trebuie făcută oricum şi de obicei înainte de discuţiile publice. Această situaţie se va schimba în curând. UE WFD stipulează că "Statele membre vor încuraja implicarea activă a tuturor părţilor interesate de implementarea acestei directive, în special în producerea, revizuirea şi modernizarea planurilor de gospodărire a bazinului hidrografic". Implicarea activă va ajuta la determinarea punctelor de vedere ale acţionarilor asupra opţiunilor potenţiale şi la stabilirea altor posibilităţi care în schimb ar putea ajuta la determinarea măsurilor finale selectate.

Schimbul de informaţii şi comunicarea Informaţiile hidro-meteorologice, hidrologice, cele legate de calitatea şi gospodărirea apei trebuie să fie disponibile în mod gratuit pentru autorităţile de gospodărire a apelor, universităţi şi instituţiile de cercetare ştiinţifică. Folosirea în scopuri comerciale a informaţiilor ar trebui să fie permisă numai urmând legea. Deţinătorii de informaţii pot refuza, cu justificare, eliberarea informaţiilor atunci când aceasta poate afecta securitatea naţională, problemele care sunt sub proceduri judiciare şi confidenţialitatea industrială sau comercială. În caz de urgenţă, deţinătorii oricărui titlu de structură de apă trebuie să aibă obligaţia de a informa publicul şi toate instituţiile interesate, folosind sisteme de avertizare sau mass media. În cazul poluării accidentale, poluatorul trebuie să fie obligat să informeze utilizatorii din aval şi autorităţile de apă pentru a lua măsurile necesare pentru stoparea poluării şi curăţarea zonei afectate. O problemă majoră este că datele şi informaţiile disponibile despre adevărata profitabilitate a întreprinderilor sunt sărace, dându-se informaţii sau documentaţii nefolositoare despre capacitatea întreprinderilor de a absorbi costurile de mediu, un element cheie în proiectarea instrumentelor economice eficiente. Sunt necesare studii pentru a îmbunătăţi baza informaţiilor actuale în acest sens, iar concluziile lor ar putea fi importante pentru realizarea unor politici de apă mai eficiente. Comunicarea mai bună şi accesul la informaţii ar trebui promovate pentru stabilirea sistemelor responsabile şi transparente şi pentru reducerea corupţiei. Societatea civilă şi mass media locală ar trebui să acţioneze ca nişte câini de pază pentru a asigura conformarea în cadrul situaţiei de monopol. Societatea trebuie să asigure legitimitatea şi proprietatea politicilor prin mobilizare socială şi participarea acţionarilor.

5. Comentarii de încheiere O concluzie generală este că viitoarele îmbunătăţiri ale guvernării apei în regiunea GWP Europa Centrală şi de Est necesită prospectarea dezvoltării economice durabile pentru a încuraja guvernul, întreprinderile industriale şi societatea să realizeze o folosire mai eficientă a resurselor de apă, să reducă poluarea şi să întărească efectele pozitive generate de tranziţia politică, economică şi socială. Aceasta este principala concluzie care se desprinde din Dialogul asupra Guvernării Eficiente ţinut în regiune în 2002. Guvernarea apei nu poate şi nu funcţionează într-un vid şi nici nu se autoimplementează. Trebuie să existe anumite precondiţii pentru ca guvernarea apei să fie efectivă şi eficientă. În regiune este general acceptat că resursele de apă ar trebui gospodărite în cadrul frontierelor hidrografice (bazine hidrografice). De aceea există o direcţie definită în toate ţările ECE spre gospodărirea resurselor de apă în cadrul frontierelor bazată pe împărţirea hidrografică a ţării. Dar, deşi problemele de gospodărire a apei trebuie considerate cunoscând în întregime traiectoriile de curgere a apei prin fiecare bazin hidrografic (sau acvifer), fluxul altor necesităţi, inclusiv banii, urmăreşte graniţele administrative. Iată de ce trebuie să li se acorde o mai mare atenţie legăturilor dintre administraţia de stat şi cea municipală locală şi autorităţile de apă decât li s-a acordat în trecut. Reglementările de guvernare care urmăresc principiul subsidiarităţii sunt de importanţă cheie pentru gospodărirea resurselor de apă, echilibrul economic şi dezvoltarea socială cu durabilitatea mediului. La fel de important este în ce măsură sistemele actuale de guvernare au capacitatea să preîntâmpine cererile prezentelor şi viitoarelor probleme legate de apă. Structurile de gospodărire fragmentate şi ineficiente încurajează mai degrabă divizarea decât distribuirea resurselor noastre de apă. Numai structurile de gospodărire integrate şi eficiente pot face posibilă guvernarea sistemelor complexe ale cursurile de apă de suprafaţă şi subterane de-a lungul frontierelor politice şi multitudinea lor de interese competitoare. Guvernarea eficientă a apei poate fi realizată prin parteneriatul dintre guvern şi 104

societatea civilă care, deşi pare uşor în teorie, regulile de gospodărire a apei pot fi supuse presiunilor politice iar conflictele de interese pot fi semnificative În acelaşi timp, nu este necesară extinderea reglementărilor de guvernare în fiecare ţară în mod uniform. Îmbunătăţirile de guvernare trebuie să se bazeze pe nevoile concrete şi zonele cu probleme ale fiecărei ţări. Dialogul asupra eficienţei guvernării apei în ţările GWP ECE a arătat punctele forte şi cele slabe din regiune în funcţie de pregătirea pentru implementarea Directivei cadru pentru apă a UE care influenţează puternic procesul de intrare. Punctele forte includ circa 100 de ani de istorie a guvernării apei în regiune şi buna cunoaştere a situaţiei apei în fiecare bazin hidrografic. Instituţiile de tranziţie şi legile prezintă multe elemente avansate. Procesul de armonizare legislativă cu UE este destul de avansat. Noile lecţii se învaţă rapid, iar acţionarii de apă sunt folosiţi pentru schimbare şi modificare. Există o tradiţie de sistematizare a resurselor de apă şi câteva agenţii de bazine hidrografice sunt deja în funcţiune. Conştientizarea legată de problemele apei şi dorinţa de a acţiona sunt în creştere. Acestea sunt doar câteva din punctele forte care pot fi menţionate aici. Dar, în acelaşi timp, abundă punctele slabe. Există adesea prea multe legi, decrete şi reguli care sunt slab coordonate. În timp ce unele reglementări cheie continuă să lipsească, supra-reglementările au devenit o problemă. Contradicţiile dintre concepte şi practicile legislative sunt aproape obişnuite. Funcţiile unor instituţii se suprapun şi în locul unei bune coordonări în complexa ierarhie instituţională, uneori se foloseşte managementul centralizat. Coordonarea în bazinele transfrontiere nu este totdeauna atât de eficientă cum am dori să credem. Majoritatea bunurilor încă aparţin statului, iar bugetul de stat are un rol dominant în finanţarea proiectelor de apă majore. Conflictul de care procedee de management să fie folosite în situaţii dificile aproape că nu există, iar dialogul cu societatea nu este întotdeauna atât de deschis pe cât ar trebui. Trebuie să recunoaştem şi că în practica tuturor ţărilor GWP ECE apa nu este o problemă politică prioritară, iar autorităţile de apă sunt adesea slabe în ierarhia agenţiilor guvernamentale. Pentru a rezuma, pentru ţările GWP Central şi Est Europene, viitorii paşi sunt: • să identifice opţiunile de îmbunătăţire a guvernării pentru adoptarea şi implementarea lor la nivel de ţară, bazin şi local (inclusiv frontiere) în cadrul contextului Directivei cadru pentru apă a UE; • să înlesnească continuarea dialogului luând în calcul că ţările din această regiune sunt în tranziţie, cu diferite stadii de dezvoltare şi pot avea interese intersectoriale diferite legate de gospodărirea apei; • să asigure că participarea publicului va juca un rol tot mai important în sistematizarea şi implementarea efectivă şi eficientă a opţiunilor de guvernare; • să continue preluarea experienţei de la actualele ţări membre UE, în timp ce caută cea mai bună cale de adaptare a ţărilor ECE la nevoile şi aspiraţiile lor specifice.

105

Referinţe GWP Bulgaria, (Guvernarea) gospodăririi apei în Bulgaria, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2002 GWP Estonia, Raport asupra fundamentului şi elementelor pentru gospodărirea eficientă şi integrată a resurselor de apă în Estonia, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2000 GWP Ungaria, Guvernarea apei în Ungaria - Sprijinirea gospodririi resurselor de apă integrate, Raport de guvernare naţională, 2000 GWP Letonia, Raport asupra guvernării apei în Letonia, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2002 GWP Lituania, Spre o gospodărire eficientă a resurselor de apă în Lituania, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2000 GWP Polonia, Spre o guvernare eficientă a apei în Polonia, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2000 GWP România, Dialog despre ape şi guvernare în România, Raport al dialogului naţional de guvernare, 2002 GWP Slovacia, Raport despre fundamentul şi elementele pentru gospodărirea eficientă şi integrată a resurselor de apă în Slovacia, Raport al dialogului de guvernare naţională Grupul Limitat Halcrow ş.a., Reglementări a062900/L/WTS/RF/BG, Banca Mondială, 2002

în

sectoarele

apei

şi

apei

uzate,

PPIAF

Grant

nr.

Horvath, M. Tamas, Descentralizarea: experienţe şi reforme, Institutul pentru o societate dechisă, Budapesta, 2000 Uniunea Europeană, Delegaţia Comisiei Europene în Bulgaria, ISPA-Bulgaria, 5 februarie 2003 Uniunea Europeană, Directiva 2000/60/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000, stabilind cadrul de acţiune a Comunitţii în domeniul politicilor de apă, Official Journal of the European Communites, 22 decembrie 2000 Roman, M. Raport asupra stabilirii preţului apei/recuperarea costului în ţările de la Marea Baltică, Secretariatul HELCOM, august 2000

106

Parteneriatul Global pentru Apă (Global Water Partnership - GWP), stabilit în 1996, este o reţea internaţională deschisă tuturor organizaţiilor implicate în gospodărirea resurselor de apă: instituţiile de guvernare din ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare, agenţiile Naţiunilor Unite, băncile de dezvoltare bi- şi multilaterale, asociaţiile profesionale, institutele de cercetare, organizaţiile neguvernamentale şi sectorul privat. GWP a fost creat pentru a susţine Gospodărirea Integrată a Resurselor de Apă (IWRM) care are ca scop asigurarea dezvoltării coordonate şi gospodărirea apei, pământului şi resuselor înrudite prin creşterea bunăstării economice şi sociale fără compromiterea durabilităţii sistemelor vitale de mediu. GWP promovează IWRM prin crearea la nivel global, regional şi naţional proiectat pentru a susţine acţionarii cu implementarea lor practică a IWRM. Astăzi, reţeaua GWP este alcătuită din unsprezece regiuni: America Centrală, America de Sud, Africa de Sud, Africa de Est, Africa de Vest, Europa Mediteraneană, Centrală şi de Est, Asia Centrală şi Caucaziană, Asia de Sud, Asia de Sud-Est şi China. Secretariatul se află în Stockholm, Suedia, şi este sprijinit de următoarele centre ale resurselor: DHI Apă & Mediu din Danemarca, HR Wallingford din Marea Britanie şi Institutul Internaţional pentru Gospodărirea Apei (IWMI) din Sri Lanka. Misiunea GWP este de a "sprijini ţările în gospodărirea durabilă a resurselor de apă".

GWP-EEC c/o Vituki Rt. 1095 Budapest Kvassay J. u. 1., Hungary E-mail: gwpceetac@vituki.hu

GWP Secretariat Hantverkargatan 5 SE-112 21 Stockholm, Sweden E-mail gwp@gwpforum.org

107