Arta de a conduce un Ferrari

I R I N A V A N P A T T E N

Vă prezint un cuplu amuzant: Angela Stewart, o profesoară de voce la o școală privată de muzică și soțul ei Richard (Rich) Stewart, un șef de Poliție Rutieră la California Highway. Artista și Realistul. Am avut o discuție sinceră și memorabilă în trei despre viață, dragoste, copii, relații inter-rasiale, și ce înseamnă să fii un șofer-expert de Ferrari.

Angela: Sunt aici din 2002, am ajuns grație loteriei Green Card. Nu am venit în SUA pentru că am avut o viață dificilă în România. După Revoluția din 1989 și căderea comunismului, am avut o viață foarte bună în Cluj-Napoca, în Transilvania, și o carieră de cântăreață de operă de succes. Dar când am venit în America, am fost nevoită să încep totul de la început.

Irina: Cum v-ați întâlnit inima?

Rich: Asta-i istoria mea preferată. Angela era un manager la un restaurant din Temecula. Un lucru amuzant, uram mâncarea din restaurantul acela, dar am mers pentru că mama mea și-a dorit să cineze acolo. O luam acolo în fiecare duminică. Când am intrat în restaurant, am văzut această femeie superbă cu colțul ochilor și mi-am pierdut graiul. Mi-am înregistrat data și ora în mintea mea, ca să mă întorc și s-o găsesc. Am venit duminica viitoare și alte duminici, și alte zile ale săptămânii, dar ea niciodată nu mai apărea la serviciu. M-am întristat de-a binelea. Simțeam că mi-am pierdut șansa. A trebuit să spun ceva în aceeași zi, când eram acolo cu mama mea.

Pe parcursul a 8-9 luni, m-am întors o dată pe săptămână, apoi o dată în două săptămâni, apoi o dată pe lună și, în cele din urmă, am renunțat. La un an după ce am văzut-o (acum 6-7 ani în urmă), eram în drum spre o petrecere la Super Bowl la un prieten de-al meu și mi-am zis: "Hai să mai merg odată la acel restaurant și să văd dac-o găsesc". Era aproximativ 20-30 de mile în altă direcție. Spre drum într-acolo mă supăr rău: "Nu, nu mă duc. Am fost acolo de-atâtea ori.” Mă întorc înapoi spre petrecere, apoi m-am gândit: "Este ziua de Super Bowl, așa că ea trebuie să fie acolo".

Ajung la intersecția cu restaurantul și văd în parcare o singură mașină. M-am înfuriat din nou. Am început să fac cale întoarsă, apoi m-am gândit: "Dar dacă asta-i mașina ei?" Fără ca să aștept s-o găsesc, frustrat, am ieșit din mașină, am intrat în restaurant și văd o

singură persoană în local, era Angela.

Angela: Da, a fost întâmplare foarte interesantă. De multe ori am râs pe seama acestei istorii.

Rich: Eu eram foarte entuziasmat, dar nu puteam să-i arăt emoțiile. M- am prefăcut că-s calm. Așa că am discutat tot timpul jocului Super Bowl-ul, nici măcar nu am privit jocul. Angela: Cel mai ciudat a fost că nu era nici măcar un client în restaurant și nici un client nu venise în timpul cât ne descopeream unul pe altul. Parcă ar fi fost destinul să ne cunoaștem fără întrerupere.

Irina: Într-adevăr. Angela, tu ce-ai crezut despre el?

Angela: El a fost politicos și respectuos, și atât de diferit de mulți alți oameni pe care i-am întâlnit acolo. Am simțit de parcă ne cunoșteam de mult timp, dar nu m- am gândit prea mult la asta, doar că era un tip foarte drăguț.

Rich (râzând): Nu știa ce-o așteaptă! I-am spus de fapt: "Știi că te caut de un an?" Și ea îmi răspunde cu sarcasm: "Aha, desigur." Angela (chicotind): Așa i-am și răspuns: "Schimbă, fraza, te rog."

Irina: Despre ce ați vorbit, vă amintiți? Rich: Am vorbit despre tot. În cele trei ore am vorbit atât de mult, încât părea că ne cunoaștem de trei ani. Am folosit fiecare minut, pentru că nu știam dacă va trebui să aștept încă un an ca s-o văd din nou.

Irina: Cum găsiți un teren comun: o femeie din Europa de Est și un bărbat afro-american?

Rich: Am locuit o vreme în Europa în timpul serviciului în armată, eram obișnuit cu cultura. De asemenea, am locuit în Bay Area timp de mai mulți ani. Aici există o mulțime de culturi diferite și pe mine mă interesează foarte mult despre alte naționalități. Ea era destul de directă cu mine. Afro-americanii sunt, la fel, destul de direcți. Avem personalități foarte asemănătoare. Glumesc cu ea tot timpul, de parcă am fi gemeni.

Când am lucrat în Indio în Palm Desert, California, mergeam cu mașina pe traseul acela timp de 2-3 ani în fiecare zi, și ea mergea la lecțiile ei de muzică pe același traseu. Aveam același model de mașină BMW și amândoi anterior am avut un Mustang. Nu știam, că eram ca două vapoare rătăcite în noapte.

Irina: Aveți copii?

Angela: Împreună - nu, dar am doi copii minunați din căsătoria mea anterioară: o fiică de 29 de ani și un fiu de 30 de ani.

Irina: Cum au reacționat copiii la relația voastră?

Angela: Soțul meu nu are copii, dar legătura pe care o are cu ai mei este una extraordinară. Și asta nu este doar "bla, bla, bla", crede-mă. Urăsc "bla, bla". El pare un tată adevărat mai mult decât tatăl lor biologic. Dacă fiica mea are o problemă, îl sună pe el în loc să mă sune pe mine. Sunt atât de fericită și atât de binecuvântată că ne-am unit inimile.

Irina: Dacă nu este un secret, Rich, despre ce vorbesc copiii cu tine?

Rich: Vorbesc cu mine despre orice subiect un copil ar putea vorbi cu un tată. Am o relație foarte bună cu fiica mea Elisa, care locuiește cu noi. Atribui relația asta faptului că eu sunt ”boss” la lucru, iar Angela spune că e ”boss”-ul casei. Va trebui să vedem cine este cu adevărat ”boss” la un moment dat.

Angela: De fapt, i-am spus: "Tu nu ești ”boss”-ul meu și eu nu sunt ”boss”-ul tău!" Noi comunicăm foarte bine unul cu altul.

Irina: Ediția asta va ieși înainte de ziua lui Martin Luther King. Să vorbim despre voi ca un cuplu, dintr-o perspectivă istorică. Cum credeți că s- a schimbat atitudinea față de cuplurile mixte inter-rasiale de la începutul mișcării civice? Vă confruntați cu o discriminare în zilele noastre?

Rich: Eu am fost în relații inter-rasiale o viață întreagă. Din perspectiva mea, nu există o astfel de problemă, cum ar putea fi pentru Angela. Ceea ce am învățat din celelalte relații este că 80% suntem la fel, indiferent de unde venim, și doar de 20% suntem diferiți. În multe privințe, afroamericanii se aseamănă cu românii.

Irina: Care sunt asemănările?

Rich: Ambele naționalități au avut o istorie tragică. Romanii s-au confruntat cu comunismul timp de 50 de ani, iar afro-americanii au trecut prin instituțiile de sclavie. Unele efecte ideologice mai sunt resimțite și astăzi. Când treci prin vremuri grele, vezi lumea puțin diferit.