Barometrul de Consum Cultural 2012 Cultura și noile tehnologii, între sedentarism și activism by Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală

Barometrul de Consum Cultural Cultura și noile tehnologii, între sedentarism și activism cultural

București, 2014

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală

Barometrul de Consum Cultural. Cultura și noile tehnologii, între sedentarism și activism cultural Publicația editată de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală prezintă materiale realizate de echipa de cercetare a Centrului de Cercetare și Consultanță în Domeniul Culturii în anul 2012. Autori: Carmen Croitoru (coordonator) Anda Becuț (coordonator) Bianca Bălșan Ioana Ceobanu Andrei Crăciun Bogdan Pălici Ștefania Voicu Tehnoredactare și layout: Bogdan Pălici Tatiana Cristea Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României: Barometrul de consum cultural : cultura şi noile tehnologii, între sedentarism şi activism cultural Carmen Croitoru, Anda Becuţ (coord.) ; Bianca Bălşan, Ioana Ceobanu, Andrei Crăciun, ... ; Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală. – Bucureşti: Pro Universitaria, 2014 Bibliogr. ISBN 978-606-26-0112-6 I. Croitoru, Carmen (coord.) II. Becuţ, Anda (coord.) III. Bălşan, Bianca IV. Ceobanu, Ioana V. Crăciun, Andrei 008(498)

Editura Pro Universitaria, Bd. I. Maniu, nr. 7, Cotroceni Business Center, corp A, et. 3, cod postal 060274, sector 6, București, Romania.

CUPRINS

Introducere (Anda Becuț)............................................................................................................. 7 Date generale (Bogdan Pălici).................................................................................................... 13 Metodologie.....................................................................................................................................................15 Infrastructura culturală ............................................................................................................................ 15 Consum cultural ........................................................................................................................................... 18 Preferințe de consum ................................................................................................................................. 21 Sistem de valori ............................................................................................................................................ 22 Rețeaua domestică de bunuri culturale electronice (Ioana Ceobanu) ........................ 25 Introducere ................................................................................................................................................... 27 Metodologie ................................................................................................................................................. 27 Reţeaua de bunuri electronice culturale ......................................................................................... 27 Clasificarea reţelei de bunuri electronice culturale din gospodărie ................................... 28 Dotarea gospodăriei cu aparatură electronică ............................................................................. 29 Reţeaua de bunuri electronice din gospodărie ...................................................................... 29 Reţeaua de obiecte electronice din cadrul gospodăriilor (DVD-uri, CD-uri, casete audio şi video, muzică în format Mp3 .......................................................................... 31 Pirateria Online .................................................................................................................................... 34 Revigorarea reţelei de bunuri şi obiecte culturale din cadrul gospodăriilor .................... 35 Concluzii ......................................................................................................................................................... 37 Bibliografie .................................................................................................................................................... 38 Teatru, Operă si Muzică: O privire de ansamblu asupra publicului în artele spectacolului (Bianca Bălșan) .................................................................................................. 41 Introducere .................................................................................................................................................. 43 Literatura critică ........................................................................................................................................ 44 Artele spectacolului ............................................................................................................................ 44 Caracteristicile publicului în cazul artelor spectacolului ................................................... 45 Festivaluri de arte ale spectacolului ............................................................................................ 46

caietele culturadata

Metodologie ............................................................................................................................................................ 47 Analiză ....................................................................................................................................................................... 48 Microbul cultural ............................................................................................................................................. 53 Concluzii ................................................................................................................................................................... 55 Bibliografie .............................................................................................................................................................. 56

Consumul cultural și practici de timp liber în rândul copiilor (Ștefania Voicu) ............... 59 Introducere .............................................................................................................................................................. 61 Metodologie ............................................................................................................................................................. 62 Rezultate ................................................................................................................................................................... 63 Oferta şcolară de activităţi culturale şi de timp liber şi gradul de participare al copiilor la aceste activităţi ...................................................................................................................... 63 Activități culturale și de timp liber desfășurate în cadrul familiei și la care au participat și copii .................................................................................................................... 64 Oferta și infrastructura culturală și de timp liber adresată copiilor .......................................... 67 Cât timp acordă copiii anumitor activităţi şi cât de des au activităţi care depind de disponibilitatea/acordul părinţilor ......................................................................................................... 68 Ce dețin copiii ................................................................................................................................................... 69 Concluzii .................................................................................................................................................................... 71 Bibliografie ............................................................................................................................................................... 71

Activități sportive și de recreere fizică în România contemporană: Practici și Modele (Andrei Crăciun) ...................................................................................................................................... 73 Direcții majore în studiul activităților sportive ........................................................................................ 75 Activități sportive, stiluri de viață și consum cultural ...................................................................... 76 Consum de sport: participarea la evenimente și consum mediatic ............................................ 77 Metodologia studiului .......................................................................................................................................... 77 Rezultatele analizei ............................................................................................................................................... 78 Implicarea în sport și activități recreaționale ..................................................................................... 78 Participarea directă și indirectă la evenimente sportive ................................................................ 83 Concluzii .................................................................................................................................................................... 86 Bibliografie ............................................................................................................................................................... 87

Publicaţia de faţă reprezintă o ediţie a colecţiei caietele culturadata, dedicată studiului anual Barometrul de Consum Cultural. Început în anul 2005, demersul de analiză a sectorului cultural şi-a propus să surpindă percepţia populaţiei generale referitor la teme culturale de actualitate, să măsoare gradul de implicare şi participare a publicului la evenimentele culturale, să identifice modul în care populaţia generală interacţionează cu produsele şi creaţiile artistice. Barometrul de Consum Cultural este un instrument, care oferă informaţii valoroase despre dinamica valorilor şi practicilor din societatea românească contemporană. Această ediţie a colecţiei caietele culturadata prezintă date culese în anul 2012 care sunt o verigă importantă în analiza dinamicii consumului cultural din ultimii aproximativ zece ani. În Romania Barometrul de Consum Cultural este singura iniţiativă de acest gen, iar repetarea periodică îşi propune recuperarea informaţiei absente pe diverse teme culturale. Structura şi metodologia Barometrului au fost construite pe modelele studiilor similare realizate de Institutul pentru statistici al UNESCO, de Département des Etudes Prospective et Statistique, Ministerul Culturii şi Comunicaţiilor din Franţa şi al Eurobarometrelor speciale pe teme culturale ale Comisiei Europene. Publicaţia de faţă are ca principale teme nivelul şi caracteristicile consumului cultural public şi domestic, preferinţele de con-

sum cultural şi importanţa diferitelor valori pentru populaţia analizată. Noutatea acestei ediţii constă în analizarea în profunzime a unor teme de actualitate: gradul de dotare a infrastructurii domestice cu bunuri culturale electronice, analiza practicilor de consum cultural ale copiilor şi adolescenţilor, analiza mai amănunţită a publicului artelor spectacolului, practicile de consum cultural asociate petrecerii timpului liber. Utilitatea informaţiilor care se regăsesc în acestă publicaţie depinde de interesul fiecărui cititor, dar putem identifica mai multe categorii de beneficiari direct interesaţi. Pentru publicul larg, colecţia caietele culturadata pune la dispoziţie o analiză exhaustivă asupra nivelului de participare la actul cultural, oferind fiecărui cititor posibilitatea să se regăsească într-un anumit profil de consumator cultural sau să compare practicile culturale proprii cu cele ale populaţiei generale. Pentru specialiştii care activează în sectoarele culturale şi creative, publicaţia se afirmă ca un instrument de lucru util pentru programele şi proiectele culturale pe care le derulează, prin informaţiile detaliate pe care le furnizează pe fiecare domeniul cultural, fie că este vorba despre cultură scrisă, artele spectacolului, artele vizuale, patrimoniu cultural naţional, etc. Pentru specialiştii care sunt implicaţi în alte sectoare decât cele culturale şi creative, cum ar fi, de exemplu, autorităţile publice locale, caietele culturadata oferă date statistice utile pentru fundamentarea programelor şi proiectelor de dezvoltare locală.

Introducere

În continuare vom prezenta pe scurt principalele teme ale Barometrului de Consum Cultural 2012 şi relevanţa lor pentru diferite categorii de cititori. Analiza consumului în spaţiul domestic şi public a fost o temă tratată în toate ediţiile Barometrului pentru că oferă informaţii importante pentru analiza factorilor care influenţează consumul în general, nu doar a celui cultural. Şi în acest an se remarcă tendinţa de retragere din spaţiul public, dar interesantă este importanţa încă mare a spaţiilor care aparţin comunităţii. Este important de subliniat atractivitatea din ce în ce mai scăzută a consumului cultural în instituţiile publice de cultură, ceea ce ar trebui să îndemne la o reflecţie privind rolul şi locul acestora în comunitate. Relaţia dintre preferinţele de consum cultural şi cauzele lor a fost evidenţiată de Pierre Bourdieu1, care a explicat comportamentele de distincţie şi judecată socială prin apelul la concepte precum gustul, stilul sau habitus-ul. Analiza gusturilor muzicale şi cinematografice din ultimii ani evidenţiază o menţinere a ierarhiei preferinţelor, chiar dacă procentele sunt diferite de la an la an. Acest lucru se explică prin dinamica relativ scăzută a gusturilor şi preferinţelor, care se manifestă pe o perioadă mai mare de timp, de aceea este importantă măsurarea permanentă a acestor tendinţe. Multă vreme ignorate de cercetători, activităţile de petrecere a timpului liber, altele Pierre Bourdieu, Distinction. A Social Critique of the Judgement of the Taste, Harvard University Press, Cambridge, 1984, p. 169. 1

decât cele culturale, oferă informaţii importante despre distincţia dintre timpul de muncă şi timpul liber, creaţie a epocii moderne. În acest sens, colecţia caietele culturadata oferă informaţii importante despre practicile de petrecere a timpului liber, asociate şi cu practicile de consum cultural. Este important de remarcat preferinţa pentru practicile religioase şi cele de tip shopping şi pentru petrecerea timpului liber în natură. Participarea la evenimente sportive este o secţiune specială a acestei ediţii, care a evidenţiat tendinţa populaţiei generale este de sedentarism, fie el fizic sau intelectual. Această tendinţă este favorizată de dezvoltarea reţelei domestice de bunuri electronice, noile media acaparînd din ce în ce mai mult interesul de petrecere a timpului liber. Noile tehnologii au pătruns în casele noastre şi ocupă un loc din ce în ce mai important prin timpul şi frecvenţa de utilizare, prin resursele alocate şi utilizarea lor ca formă de distincţie socială. Practicile asociate utilizării noilor tehnologii sunt un domeniu recent de cercetare, iar informaţiile prezentate în această colecţie de studii sunt cu atât mai importante cu cât ele oferă o imagine detaliată a modului în care tehnologia a pătruns în casele şi vieţile noastre. Analiza gusturilor stă la baza diferenţierii între tipuri de public, în special în domenii în care se manifestă o diversitate mare de genuri artistice, aşa cum este cazul artelor spectacolului. Preferinţele pentru o anumită formă de exprimare artistică, fie ea teatru, muzică,

dans, sunt explicate prin inclinaţia comună spre spectaculos şi inedit, dar se nuanţeză în funcţie de anumite caracteristici socio-demografice ale spectatorilor. Colecţia caietele culturadata reprezintă din această perspectivă un instrument preţios pentru practicienii din domeniul artelor spectacolului, oferindule imaginea unui public pe care îl văd nu din spatele cortinei, aşa cum sunt poate obişnuiţi, ci mai degrabă prin lupa cercetătorului. Diversificarea publicului, indiferent de sectorul cultural şi creativ la care ne referim, a adus în atenţia cercetătorilor o categorie socială ignorată până de curând, din perspectiva consumului în general şi a consumul cultural în special. Este vorba despre categoria copiilor şi adolescenţilor, care uneori din perspective considerente etice au fost intenţionat ignoraţi de cercetările sociale. Recent, însă ei au devenit un subiect de interes pentru producătorii de bunuri, inclusiv culturale. Volumul de faţă prezintă prima analiză pe această temă realizată în România şi furnizează informaţii foarte interesante despre socializarea copiilor în şi prin intermediul culturii. Analiza este cu atât mai interesentă cu cât tratează o categorie de consumatori culturali periferică în prezent, dar care pe viitor vor deveni principalii actori ai consumului cultural.

Anda Becuț

Introducere

Bogdan Pălici

Principalele teme generale ale Baromentrului de Consum Cultural se referă la preferințele în materie de bunurile culturale, la infrastructura domestică și practicile de consum. La o privire generală, datele arată că printre primele bunuri electrocasnice la care au acces respondenţii se numără televizorul, telefonul mobil şi radioul, în vreme ce pe ultimele locuri se situează bunuri ca smatphone-ul, pick-up-ul şi Ipod-ul. În ceea ce priveşte accesul la resursele culturii scrise, se observa că peste 17% dintre respondenţi nu deţin nici o carte în format fizic, în afară de ziare, reviste sau cărţi de şcoală. Spaţiul de desfăşurare rămâne un factor important pentru participarea la activităţile culturale. Căminele culturale piaţa/centrul localităţii sau instituţiile culturale sunt locurile în care se desfășoară majoritatea activităţilor de acest fel. Când sunt puşi în situaţia de a alege locurile pentru participarea viitoarele evenimente culturale, cei mai mulţi le menţionează pe cele deja frecventate. O posibilă explicaţie pentru menținerea lor în topul preferinţelor poate fi faptul că optează pentru ceva cu care sunt familiarizaţi sau poate că este vorba mai mult despre accesul facil şi mai puţin despre puterea de alegere şi de preluare a iniţiativei de a participa la ceva diferit. Dacă banii se situează pe locul al doilea în sistemul lor de valori, după familie, atunci putem face o corelaţie directă cu modul de cheltuire al acestora, după frecvenţa participării la anumite activităţi de petrecere a timpului liber. Astfel, 74% dintre respondenţi nu au frecventat niciodată cinematograful, pe când 50% participă frecvent la sărbători sau evenimente locale. Acest comportament se poate explica prin faptul că se menţine tendinţa de a lua parte la evenimente gratuite, fără a investi din bugetul propriu pentru activităţi contra-cost. Acestea sunt câteva linii generale ce caracterizează comportamentul de consum cultural domestic sau public. Tabele și graficele următoare oferă informații detaliate despre preferințele de consum, pe tipuri de sub-domenii culturale și nivele de frecvență. 12

Metodologie Începând cu 2005, Barometrul de Consum Cultural monitorizează la nivel naţional evoluţia modelelor de consum cultural. Studiul se bazează pe un sondaj de opinie pe diverse teme legate de cultură, realizat periodic în România pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia de peste 18 ani. Fiecare ediţie a sondajului este formată dintr-o secţiune permanentă de întrebări (care permit comparaţii multianuale) şi secţiuni speciale (dedicate anumitor subiecte punctuale şi care variază de la an la an). De asemenea, sondajul cuprinde de fiecare dată şi un sub-eşantion reprezentativ pentru Bucureşti care permite analize de detaliu pentru cel mai mare centru urban.

Privitor la aspectele tehnice ale Barometrului de Consum Cultural – ediţia 2012, menţionăm că volumul eşantionului naţional a fost de 1308 persoane cu o eroare de +/-2,8% la un nivel de încredere de 95%. Eşantionul naţional este probabilist, tristadial, stratificat la nivel de regiune, judeţ şi mărimea localităţii. Selecţia gospodăriilor a fost realizată pornind de la puncte de eşantionare selectate aleator pe bază listei secţiilor de vot, utilizîndu-se metoda random-route şi urmându-se un pas statistic de 5. Eşantionul a cuprins şi un boost de 1063 de persoane din Bucureşti, fiind vorba de un subeşantion reprezentativ pentru capitală, cu o eroare de +/- 3,1%, la un nivel de încredere de 95%. Datele au fost culese de TNSCSOP în luna august 2012.

INFRASTRUCTURA CULTURALĂ Infrastructura domestică Tabel 1: Accesul la resurse de infrastructură culturală domestică Aveţi acasă:

Televizor

97,9%

Radio

62,1%

Telefon mobil Cablu tv

Calculator (PC)/ Laptop Conexiune Internet

88,2% 78,6% 56,9% 47,4%

date generale

Dicţionare de limbi străine

45,8%

Casetofon

34,0%

DVD player

Aparate foto digitale CD player

Enciclopedii

Antena satelit MP3 player

Aparate foto cu film

Dicţionare specializate Camera de luat vederi Sistem home-cinema Smartphone

Instrumente muzicale Pick-up Ipod

44,0% 36,9% 30,2% 28,6% 21,0% 19,8% 18,9% 18,0% 14,8% 14,4% 13,2% 10,4% 6,5% 5,7%

În afară de ziare, reviste şi cărţi de şcoală, câte cărţi aveţi în casă ? Peste 500 5%

Nici una 17%

Între 101-500 21%

Între 1-20 21% Între 51-100 18% Între 21-50 18%

Grafic 1: Accesul la resursele culturii scrise

Înfrastructura culturală publică Tabel 2. Spaţiile de desfăşurare a activităţilor culturale, în funcţie de frecvenţa de participare şi atractivitate

Unde se desfăşoară activităţile culturale la care respondenţii participă cel mai des

În ce loc aţi prefera să se defăşoare activităţile culturale la care participaţi

Instituţii culturale

11,6%

15,9%

10,2%

18,6%

Cămine culturale Piaţa (centrul localităţii) Parcuri Spaţii neconvenţionale Spaţii de divertisment Lăcaşuri de cult Spaţii deschise/ în aer liber Altundeva Nu particip / Nu știu

19,2% 16,2% 2,1% 0,3% 0,1% 0,0% 0,2%

39,4%

19,1% 15,6% 1,4% 0,1% 0,2% 0,4% 0,5%

25,7%

date generale

CONSUMUL CULTURAL Consumul cultural domestic 12%

Vizionaţi filme

Vă uitaţi la televizor

21%

9% 1%3% 12%

Ascultaţi muzică

Ascultaţi radio

2% 6%

38%

24%

29% 1% 3% 4%

3% 5%

11%

14%

28%

24%

17%

19%

18%

45%

Niciodată O dată/ de două ori pe săptămână Peste 3 ore zilnic

35%

O dată/ de două ori pe an Sub o oră pe zi

O dată/ de două ori pe lună Între 1-3 ore zilnic

Grafic 2: Sursele de consum domestic şi frecvenţa utilizării acestora 71%

Citiţi literatură de specialitate Citiţi reviste

Citiţi ziare

41%

33%

41%

Citiţi cărţi

17%

14%

2% 6% 5% 3% 1%

18%

10% 3% 1%

22%

16%

14%

17%

13%

Niciodată

O dată/ de două ori pe an

O dată/ de două ori pe lună

O dată/ de două ori pe săptămână

Sub o oră pe zi

Între 1-3 ore zilnic

Peste 3 ore zilnic

11%

10%

Grafic 3: Tipul şi frecvenţa lecturii

4% 2%

8% 2%

Practicaţi un hobby (activitate de recreere) Niciodată

67%

Mai rar (lunar sau de cateva ori pe an)

2% 2%

88%

Pictaţi, scrieţi, cântaţi

15%

De cateva ori pe saptamana

9% Zilnic

Grafic 4: Participarea activă la activităţi culturale şi recreative şi frecvenţa acestora Tabel 3: Motivaţia şi frecvenţa utilizării computerului acasă Cât timp utilizaţi computerul acasă ? Peste 3 ore zilnic Între 1-3 ore zilnic Sub o oră zilnic O dată/ de două ori pe săptămână O dată/ de două ori pe lună O dată/ de două ori pe an Niciodată Nu ştiu/ nu răspund

În scopuri profesionale

Pentru divertisment (jocuri, ascultat muzică, vizionat filme)

14,0%

19,6%

7,4%

9,4%

16,6% 7,4% 4,4% 2,0%

43,1% 5,2%

26,7% 12,5% 3,3% 1,3%

22,0% 5,2%

date generale

Consumul cultural public Deloc

De câteva ori pe lună

Mai rar

Spectacole de divertisment

De câteva ori pe săptămână

67% 74%

Cinematograf

Muzee/colecţii muzeale

20%

65%

5% 1%

29%

70%

Teatru

4% 1%

28%

4% 1% 5% 1%

24%

11% 1% 0%

87%

Operă/operetă

9% 1% 0%

90%

Filarmonică

Grafic 5: Consumul cultural public şi frecvenţa acestuia

Deloc

Mai rar

Biserică Cumpărături în hipermarket-uri Sărbători/ Evenimente locale Plimbare prin parcuri, zone verzi Excursii în afara localității

Cumpărături în mall-uri Vizionare competiții sportive Discotecă

Fitness/sport de întreținere

De câteva ori pe lună

17%

De câteva ori pe săptămână

36%

24%

Zilnic

32%

20%

13% 2%

31%

37%

21%

50%

39%

19%

49%

10% 2% 0% 21%

14%

37%

54%

6% 12% 2% 0%

27% 71%

14%

7% 3% 1%

19%

79% 83%

11%

7% 3% 0%

7% 3%5%2%

Grafic 6: Frecvenţa participării la anumite activităţi de petrecere a timpului liber

4% 0%

3.60%

2.50%

2.30%

1.50%

Asociaţie cu caracter cultural

Cor al bisericii

Echipe sportive neprofesionistă

Membru unui sindicat

Grafic 7: Procentul respondenţilor care fac parte dintr-o asociaţie

PREFERINŢE DE CONSUM Latino (reggaeton) 2%

Electronică/house 2% Hip Rock/alternativă hop/rap 2% 3%

altele 9%

Pop autohtonă 3%

Populară (folclor tradițional) 23%

Religioasă/inclusiv cea din biserică 3% Muzică clasică/simfonică 4%

Pop străină 4%

Ușoară românească 20%

Manele 7% Etno (folclor modernizat) 9%

Ușoară straină 9%

date generale

Grafic 8: Genurile muzicale preferate de respondenţi

ScienceFiction/Fantastice Indiene (Bollywood) 2% 4% De groază 4%

Desene animate 2% Altele 4% De aventură/acțiune 25%

Documentare 6% Istorice 7% Thriller/suspans 7%

Comedii 20%

Drame 7% Romantice 12%

Grafic 9. Genurile de film preferate de respondenţi

SISTEMUL DE VALORI

Tabel 4: Nivelul de importanţă a diferitelor valori Cât de important/ă este pentru dvs … ?

Familia Banii Munca Şcoala, educaţia Religia, credinţa Timpul liber, relaxarea Prietenii Cultura Politica

Foarte important

Destul de important

Nu prea important

90,8%

7,8%

0,70%

0,10%

0,60%

30,7%

10,20%

2,20%

2,10%

44,3%

21,30%

62,1%

31,6%

51,1%

33,6%

61,7% 54,7% 38,4% 30,4% 30,2% 9,7%

31,7% 42,3% 40,0% 16,1%

4,70%

4,30%

10,40% 16,20% 22,30% 34,80%

Deloc Nu ştiu/ Nu important răspund 1,00% 1,20% 3,60% 2,20% 3,10% 5,60%

38,20%

0,50% 1,10% 1,40% 0,90% 1,00% 1,70% 1,20%

Ioana Ceobanu

caietele culturadata

Consumul cultural în spaţiul domestic este strâns legat de existenţa unei reţele de bunuri electronice în cadrul unei gospodării. Bunurile electronice ce au ca destinaţie consumul cultural în interiorul gospodăriei oferă o imagine relevantă cu privire la frecvenţa cu care indivizii aleg să consume bunuri sau produse culturale, dar indică şi ce anume aleg indivizii să consume. Reţeaua de bunuri culturale electronice poate fi in indicator al modului în care oamenii consumă cultură sau investesc în bunuri sau produse culturale. Bunurile electrice se împart în principal în două mari categorii: bunuri electronice şi bunuri electrocasnice. Această analiză face referire strict la acele bunuri electronice din cadrul gospodăriei care au ca finalitate şi consumul cultural. Pe lângă reţeaua de bunuri culturale electronice, s-a analizat şi existenţa în cadrul gospodăriei a unei reţele de obiecte şi produse culturale, ţinându-se cont de structura fizică a acestora şi de rolul pe care îl îndeplinesc în reţeaua de bunuri culturale electronice. Analiza de faţă cuprinde de asemenea şi o radiografiere a comportamentului domestic de consum cultural: frecvenţa cu care indivizii aleg să plătească pentru produsele şi obiectele culturale pe care le deţin, frecvenţa cu care desfăşoară activităţi culturale în cadrul gospodăriei, rolul şi importanţa pe care îl are fenomenul de piraterie pe internet şi maniera în care acesta influenţează consumul de produse pe care indivizii le deţin acasă. De asemenea, raportul conţine şi o analiză realizată la nivel de gospodării privind regivogarea reţelei de bunuri şi obiecte culturale existente, prin indentificarea modului în care această reţea suferă schimbări datorită dezvoltării tehnologice şi apariţiei unui set de noi nevoi, dorinţe şi aşteptări din partea consumatorilor.

Introducere Dezvoltarea tehnologică şi creşterea accesului la o categorie mare de bunuri electronice a atras după sine şi o modificare a comportamentului de consum cultural. Oamenii se raportează diferit la produsele şi practicile culturale pe care consumul cultural le implică. Creşterea consumului privat de cultură influenţează pe de-o parte modul de raportare al indivizilor la practicile culturale, dar şi structura şi reţeaua de bunuri pe care o deţin şi o folosesc în gospodărie. Dacă mersul la teatru spre exemplu, este o acţiune planificată, specifică şi inedită de fiecare dată, consumul privat de cultură poate deveni uneori un automatism (de exemplu o piesă de teatru ascultată la radio în timpul altor activităţi domestice) (Michael Pickering, 2008). Această analiză face referire cu precădere la consumul privat de cultură şi în special la reţeaua de bunuri şi obiecte culturale electronice (media) cu care este dotată gospodăria. În prezent există o serie de indicatori care ajută la măsurarea gradul de acces al populaţiei la bunuri electronice şi servicii digitale la nivel internaţional, iar cel mai folosit dintre acestea este ICT1, însă cu predilecţie referitor la dotarea gospodăriilor cu servicii ca de exemplu internet, curent electric şi bunuri precum computer, televizor, radio şi telefon fix sau mobil (ITU, 2010)2, nefiind însă incluse şi alte bunuri electronice sau servicii digitale 1 2

Information and Communication Technology. International Telecommunication Union.

relevante pentru consumul cultural privat. ICT reprezintă de asemenea un indicator fidel pentru a măsura gradul de dezvoltare economică, socială şi educaţională al unei ţări sau regiuni.

Metodologie Pentru datele analizate în acest raport volumul eşantionului a fost de 1308 persoane, cu o eroare de +/- 2,8%, la un nivel de încredere de 95%. Eşantionul naţional a fost probabilist, tristadial, stratificat la nivel de regiune, judeţ şi mărimea localităţii, respectiv la nivel naţional pentru populaţia cu vârstă de 18 ani şi peste 18 ani din România. Gospodariile au fost alese pornind de la metoda random-route şi urmându-se un pas statistic de 5. Eşantionul conţine un boost de 1063 persoane din Bucureşti, fiind vorba de un eşantion reprezentativ pentru capitală, cu o eroare de +/-3.1%, la un nivel de încredere de 95%.

Reţeaua de bunuri electronice culturale În principal bunurile electrice din cadrul unei gospodării se împart în două mari categorii: bunuri electronice şi bunuri electrocasnice. Acestea sunt clasificate în funcţie de finalitatea şi scopul pe care îl îndeplinesc. Nu există însă o definiţie specifică dată reţelei de bunuri sau obiecte

Rețeaua Domestică de Bunuri Culturale Electronice

caietele culturadata

electronice care îndeplinesc şi funcţia de consum cultural. Cea mai întâlnită terminologie în literatura de specialitate pentru aceste bunuri este cea de electronic goods (Jeffery Yvonne, 2008) pentru bunurile electronice şi digital products pentru produsele digitale. Această categorisire este făcută în general în funcţie de structura lor fizică. Astfel, există bunuri şi obiecte culturale fizice (physical) şi produse culturale digitale (non-physical) (Stefania Lionetti, 2010). În studiul de faţă am inclus în analiză acele bunuri electronice care sunt considerate ca fiind bunuri culturale prin prisma îndeplinirii nevoii de consum cultural. Bunurile culturale electronice se pot împărţi în mai multe categorii de bunuri realizate în funcţie de două criterii: gradul de complexitate multimedia pe care le oferă bunurile electronice şi gradul de independenţă al acestora. Astfel, există două mari categorii de bunuri: bunurile care solicită un grad mai mic de interactivitate (televizorul, radio-ul sau casetofonul), fiind astfel bunuri mai independente din acest punct de vedere; şi bunuri care solicită un grad mai ridicat de interactivitate (telefonul, Ipod-ul, Mp3 playerul, aparatul foto etc). Cele din urmă bunuri intră în categoria bunurilor culturale interactive datorită necesităţii de atenţie de care aceste bunuri au nevoie din partea utilizatorului pentru a-şi îndeplini funcţiile (Hieran Healy, 2002).

Clasificarea reţelei de bunuri electronice culturale din gospodărie În funcţie de aceste criterii se disting mai multe categorii de bunuri: prima categorie este cea a bunurilor electronice complexe (multimedia). În această categorie intră televizorul şi computerul/ laptopul care îndeplinesc majoritatea funcţiilor media (audio, video etc). Din acest motiv televizorul şi computerul au fost luate ca un bunuri separate într-o categorie distinctă. A doua categorie este cea a bunurilor electronice audio. În această categorie intră bunurile care servesc în principal acestui scop (redare audio): radioul, casetofonul, Pick-up-ul, CD player-ul, Mp3 player-ul şi Ipod-ul. A treia categorie este cea a bunurilor electronice video şi cuprinde DVD playerul şi Sistemul home-cinema. A patra categorie este cea a bunurilor electronice interactive şi cuprinde telefonul mobil, camera de luat vederi, Mp3 player-ul, Ipod-ul, aparatul foto cu film, aparatul foto digital şi Smartphone-ul, indiferent de principala funcţie pe care aceste bunuri o îndeplinesc. Antena TV (simplă sau satelit), cablul TV şi internetul intră în categoria serviciilor digitale existente în cadrul gospodăriei. Acestea din urmă sunt servicii complementare care au scopul de a suplimenta alte bunuri electronice existente pentru a le multiplica sau îmbunătăţi funcţiile de bază pentru care acestea deservesc. De asemenea aceste servicii îndeplinesc roluri secundare în

cadrul reţelei de bunuri electronice pentru că ele nu pot exista şi nu-şi pot îndeplini funcţiile independent de reţeaua de bunuri electronice. Însă, în analiza şi prelucrarea datelor acestea au fost luate în considerate ca o categorie distinctă.

Dotarea gospodăriei cu aparatură electronică Reţeaua de bunuri electronice din gospodărie Din punct de vedere al bunurilor electronice complexe (multimedia), 98,5% dintre gospodăriile din România deţin în acest moment cel puţin un aparat TV. De altfel, televizorul este şi cel mai răspândit bun electronic la nivel naţional. De asemenea, procente maximale se întâlnesc şi pentru serviciile digitale adiacente acestui tip de bun; 85,3% dintre cei care televizor în gospodărie, au şi cablu TV. Un procent mic dintre gospodăriile din România (14,2%) deţin la ora actuală o Antenă TV satelit. O posibilă explicaţie pentru acest lucru este infrastructura deficitară care ar putea susţine captarea semnalelor TV prin acest mijloc. Însă, majoritatea gospodăriilor au acces la programe TV furnizate prin cablu. În ceea ce priveşte existenţa computerului sau laptopului, mai mult de jumătate (59%) dintre gospodării au acces la un astfel de bun electronic, iar 84% dintre gospodăriile care au un astfel de bun deţin şi conexiune la internet.

Din categoria de bunuri electronice cu funcţii audio, peste jumătate (64,5%) dintre gospodării deţin la ora actuală un radio, 32% un Cd-Player, iar 31,6% un casetofon. Pentru bunurile electronice video, cel mai răspândit este DVD-playerul existent într-un procent semnificativ dintre gospodării (46,9%). Pentru categoria de bunuri electronice interactive, telefonul mobil este cel mai răspândit bun. Astfel că, 87,1% dintre gospodării deţin cel puţin un telefon mobil. Un procent de 38,8% dintre gospodării deţin în reţeaua de bunuri electronice un aparat digital de fotografiat, 19,5% un Mp3 Player, iar 15,1% o camera de luat vederi. La polul opus, cu procentele cele mai mici se întâlnesc bunuri precum Smartphone-ul sau Ipod-ul.

Rețeaua Domestică de Bunuri Culturale Electronice

Tabel 1: Structura reţelei domestice de bunuri culturale electronice

Reţeaua domestică de bunuri electronice DA

Televizor

98,5%

1,5%

59%

41%

Radio

64,5%

35,5%

31,6%

68,4%

Pick-up

6,5%

93,5%

32%

68%

DVD player

46,9%

53,1%

Sistem home-cinema

14,7%

85,3%

Telefon mobil

87,1%

12,9%

Camera de luat vederi

15,1%

84,9%

Mp3 player

19,5%

80,5%

Ipod

6,7%

93,3%

Aparate foto cu film

19,3%

80,7%

Aparate foto digitale

Bunuri electronice complexe (multimedia) Computer/ laptop

Bunuri electronice audio Casetofon Cd-player

Bunuri electronice video

Bunuri electronice interactive

38,8%

61,2%

Smartphone

13,5%

86,5%

84%

16%

Antenă simplă TV

85,3%

14,7%

14,2%

85,5%

85,3%

14,7%

Servicii digitale

Internet (din totalul de gospodarii care deţin PC/ Laptop) Antenă satelit

caietele culturadata

Cablu TV

Reţeaua de obiecte electronice din cadrul gospodăriilor (DVD-uri, CDuri, casete audio şi video, muzică în format Mp3) Categoria de obiecte culturale precum casetele audio, video, CD sau DVD cu muzică şi filme a fost analizată separat de analiza reţelei de bunuri electronice deţinute în cadrul gospodăriei, din două motive. Principalul motiv este acela al investiţiei financiare pe care achiziţia de astfel de bunuri o necesită întro gospodărie, iar al doilea motiv este legat de durata de viaţă a acestor obiecte şi gradul ridicat de fluctuaţie pe care acestea o pot suferi în cadrul unei gospodării. Pe de altă parte, aceste obiecte prevăd şi o modalitate diferită de manipulare (de ex: se pot împrumuta sau înlocui cu mare uşurinţă). Obiectele culturale electronice sunt obiecte secundare şi dependente în cadrul reţelei de bunuri electronice, acestea neputând funcţiona independent de bunurile pentru care deservesc, dar putând să influenţeze frecvenţa şi regularitatea cu care bunurile electronice sunt utilizate. Obiecte şi produse culturale audio achiziţionate în ultimele 12 luni în cadrul gospodăriei (casete audio, CD/ DVD cu muzică, piese audio Mp3). Casete audio În ultimele 12 luni, 95% dintre respondenţi au declarat că nu au achiziţionat niciun astfel de

obiect cultural şi numai un procent de 5% dintre respondenţi au achiziţionat casete audio. O posibilă explicaţie pentru acest lucru ar fi faptului că mai mult de jumătate dintre respondenţi nu deţin un casetofon în gospodărie la ora actuală, iar o altă explicaţie ar putea fi legată de actualitatea tehnologică a acestor obiecte culturale. CD/ DVD-uri cu muzică

În ceea ce priveşte achiziţionarea de muzică pe suporturi precum CD-uri sau DVD-uri, 81,1% nu au achiziţionat deloc în ultimele 12 luni astfel de obiecte. Totuşi, comparativ cu procentul celor care au cumpărat casete audio, în cazul CD/ DVD-urilor, un procent mai mare (18,9%) dintre respondenţi au achiziţionat astfel de obiecte în cadrul gospodăriei. Piesele audio Mp3

Piesele audio Mp3 reprezintă o structură aparte, ele intrând mai degrabă în categoria produselor culturale digitale sau produselor culturale non fizice. Produsele digitale sunt acele produse care sunt furnizate printr-un mediu electronic şi stocate ulterior tot într-un format electronic. Mp3 reprezintă un format audio digital destinat pentru utilizarea pe PC şi/ sau alte dispozitive portabile. Astfel, piesele audio Mp3 se diferenţiază de celălalte obiecte culturale muzicale strict la nivel structural, în sensul că acestea îndeplinesc aceleaşi funcţii ca şi ale celorlalte obiecte culturale cu singura excepţie a structurii fizice.

Rețeaua Domestică de Bunuri Culturale Electronice

În ceea ce priveşte achiziţia de produse culturale muzicale în format digital, 96,4% dintre respondenţi au declarat ca nu cumpărat deloc astfel de produse şi doar 3,6% dintre respondenţi au plătit în ultimele 12 luni pentru piese audio în format Mp3. O posibilă explicaţie este legată de modalitate de procurare a acestor produse. În ceea ce priveşte sursa de unde respondenţii procură muzica pe care o deţin în gospodărie, cea mai frecventă opţiune este internetul. Astfel, un procent de 40% dintre respondenţi folosesc serviciul de internet pentru a procura muzica pe care o deţin în gospodărie, 19% procură muzica de la tarabe sau chioşcuri, 18% din super-market, iar 16% de la prieteni sau cunoştinţe. Este important de punctat faptul că, muzica achiziţionată în variantă electronică, nu presupune întotdeauna şi investiţie financiară din partea consumatorului. Produsele audio în format digital pot fi procurate și printr-o reţea de internet, prin piraterie digitală.

caietele culturadata

Grafic 1: Principalele surse de unde este procurată muzica deţinută în cadrul gospodăriei (*Procente raportate la 100% respondenţi care procură/ achiziţionează sau primesc muzică)

Procentul celor care plătesc pentru obiecte sau produse culturale muzicale nu este un indicator relevant în ceea ce priveşte procentul din populaţie care deţine şi consumă muzică. Dacă ne uităm la frecvenţa cu care respondenţii ascultă muzică, un procent de 77% desfăşoară acest tip de activitate culturală zilnic. Comparând cu frecvenţa cu care muzica este cumpărată, între cele două aspecte apare o discrepanţă mare. În concluzie, muzica este consumată cu o frecvenţă ridicată, însă de puţine ori cei care consumă aleg să şi plătească pentru acest bun cultural. Luând în considerare şi principala modalitate prin care este procurată muzica şi anume internetul, este evidenţiată o răspândire majoră a fenomenului de piraterie digitală.

Grafic 2: Frecvenţa cu care respondenţii ascultă muzică

Obiecte şi produse culturale video achiziţionate în ultimele 12 luni în cadrul gospodăriei (casete video, DVD-uri, CDuri video, filme pe alte suporturi). Casete video În ultimul an, un procent de 97,8% dintre respondenţi au declarat că nu au achiziţionat nicio casetă video. Ca şi în cazul casetelor audio, procentul celor care achiziţionează astfel de obiecte este destul de mic; o posibilă explicaţie fiind şi în acest caz legată de actualitatea tehnologică a acestor obiecte. DVD-uri

În ceea ce priveşte achiziţia de DVD-uri, un procent de 9,7% dintre respondenţi au cumpărat în ultimul an filme pe astfel de suporturi. Procentul este unul destul de mic dacă luăm în considerare faptul că 46,9% din populaţia analizată deţine în cadrul gospodăriei un DVD player. Nici procentul celor care au împrumutat DVD nu este foarte mare; doar 3,7% dintre respondenţi declarând că a împrumutat astfel de obiecte în ultimul an de zile. CD-uri video şi filme pe alte suporturi

În ultimele 12 luni, doar 3,9% dintre respondenţi au declarat că au cumpărat filme pe suport CD, iar în cazul filmelor de alte suporturi, 99,5% dintre respondenţi au notat că nu

au făcut asemenea achiziţii în ultimul an. Ca şi în cazul muzicii, principalele surse de unde respondenţii procură filmele este internetul (42%). Alte surse pentru procurarea filmelor sunt supermarket-urile (18%), prietenii sau cunoştinţele (18%) şi tarabele sau chioşcurile (15%). Raportat la frecvenţa cu care sunt cumpărate filme în cadrul gospodăriei, există diferenţe notabile între cei care aleg sa plătească/ consume acest bun cultural. Astfel, chiar dacă numărul celor care aleg sa plătească pentru filme este destul de mic, acest bun cultural este consumat frecvent. În cazul a peste 62% dintre gospodarii, vizionarea filmelor este o practică curentă, realizată zilnic. Aşa cum am notat mai sus, principala sursă de procurare a filmelor este internetul, iar descărcarea gratuită a acestora este cea mai răspândită formă de a le obţine.

Grafic 3. Grafic referitor la principalele surse de unde sunt procurate filmele deţinute în cadrul gospodăriei (* procente raportate la 100% respondenţi care procură/achiziţionează sau primesc filme)

Rețeaua Domestică de Bunuri Culturale Electronice

Grafic 4. Frecvenţa cu care respondenţii vizionează filme

Aşa cum am identificat şi evidenţiat în analiza de mai sus, fenomenul de piraterie digitală este destul de răspândit în cadrul gospodăriilor. Diferenţa mare care apare între frecvenţei consumului şi frecvenţei achiziţionării, dar şi faptul că internetul reprezintă de cele mai multe ori principala sursă de procurare pentru muzică sau filme, indică o puternică răspândire a pirateriei online.

Pirateria Online

caietele culturadata

Pirateria online se referă în general la distribuirea neautorizată de muzică, filme, programe de televiziune, softwear, jocuri video, cărţi, fotografii rapid şi uşor, în detrimentul artiştilor creativi şi drepturilor legitime de deţinere ale acestora (Daniel Castro, Richard Bennett, 2009). Însă, nu există o definiţie clară şi general acceptată pentru pirateria digitală. Conform OECD (2009), pirateria digitală este notată doar ca fiind: ’’Încălcarea drepturilor de autor’’ (Stefania Lionetti, 2010). Acest fenomen este răspândit la nivel global,

existând o rată mare de populaţie utilizatoare de internet care practică pirateria online pentru a accesa produse sau servicii digitale. Cel mai mare procent se întâlneşte în SUA, unde 18% dintre cei care folosesc regulat internetul, fac frecvent ’’file share’’ pe internet. În statele Europene, undeva la 16% dintre utilizatorii frecvenţi de internet folosesc şi această metodă pentru a procura muzica pe care o deţin (Loraine Gelsthorpe, 2010); iar dacă în rândul populaţiei generale acest procent este de 16%, pentru categoria de vârsta 15-24 de ani, acesta se ridică undeva la 34%. Astfel că, tinerii sunt cei care folosesc cel mai des această modalitate de a procura muzica pe care o ascultă şi o deţin. În cazul României procentele sunt asemănătoare. Tinerii între 15-24 de ani procură cel mai des muzica şi filmele pe care le deţin de pe internet. Astfel, 35,1% dintre respondenţii din categoria tinerilor au declarat că folosesc internetul ca principală sursă pentru a obţine muzică, iar 31,9% dintre aceştia apelează la serviciul de internet pentru a procura şi filmele pe care le deţin. (Barometrul de Consum Cultural, 2012). Fenomenul de piraterie online este greu de controlat într-un cadru foarte exact, iar drepturile de autor şi drepturile de copyright devin elemente greu de manevrat în acest sens. În ultimii ani, majoritatea statelor, au luat în vedere această problemă a drepturilor de autor şi a furtului de pe internet în încercarea de a stabili şi implementa o legislaţie pentru a instrumenta mai uşor acest fenomen.

Însă, o astfel de legislaţie este greu de stabilit şi impus unui mediu virtual, unde utilizatorul de internet nu poate fi identificat de fiecare dată cu un computer sau viceversa. Cei mai importanţi jucători ar putea fi în acest caz furnizorii de internet, care îşi pot controla, cel puţin la nivel teoretic, toţi utilizatorii. Aceştia ar avea dreptul, în mod legal, să monitorizeze fiecare activitate online a clienţilor săi şi să identifice cazurile de furt sau fraudă pe internet. În cazul unui utilizator care foloseşte internetul în scopuri de a procura informaţie în mod ilegal, aceştia pot interveni prin avertismente sau chiar suspendarea serviciului de internet. Cel puţin la nivel teoretic, aceasta formulă de control ar putea funcţiona. Însă, accesul populaţiei la internet este înrădăcinat în dreptul fundamental la libertatea de exprimare (Irini A. Stamatoudi, 2010), iar o astfel de măsură ar presupune pe lângă violarea spaţiului privat (personal computer) şi încălcarea acestui drept stabilit prin Constituţie.

Revigorarea reţelei de bunuri şi obiecte culturale din cadrul gospodăriilor În ceea ce priveşte revigorarea reţelei de bunuri şi obiecte culturale electronice din cadrul gospodăriilor, am luat în considerare actualitatea tehnologică a bunurilor. Obiectele sau bunurile culturale electronice suferă

în timp o uzură morală datorată, pe de-o parte creşterii productivităţii sociale şi dezvoltării tehnologice, dar şi ca urmare a schimbării gusturilor populaţiei prin multiplicarea nevoilor sau apariţia unor noi nevoi. Ca urmare a evoluţiei tehnologiei există categorii de bunuri sau obiecte care îşi diminuează sau chiar pierd în totalitate din gradul lor de funcţionalitate. Casetofonul, aparatul foto cu film, casetele audio sau casetele video sunt câteva exemple de bunuri şi obiecte care nu mai pot asigura funcţiile lor tehnice de bază odată cu trecerea timpului, datorită lipsei de actualitate tehnologică. Dar uzura acestor obiecte sau bunuri nu se datorează numai faptului că ele îşi pierd din actualitate, dar şi din cauza faptului că nu mai sunt susţinute de infrastructura exterioară gospodăriei (de ex: centrele de prelucrare pentru filme foto). Astfel, o serie de bunuri şi obiecte culturale electronice nu mai pot îndeplini funcţiile lor de baza în cadrul gospodăriei şi sunt fie îmbunătăţite, fie înlocuite. De asemenea, reţeaua de bunuri electronice din cadrul gospodărie poate fi completată cu bunuri actuale din punct de vedere tehnologic, fără însă ca reţeaua de bunuri mai vechi să fie modificată în totalitate. Ele rămân în reţeaua de bunuri din gospodărie mai degrabă datorită funcţiilor lor simbolice (de ex: cei care colecţionează sau obiectele cu valoare emoţională). Din punct de vedere al bunurilor electronice ce aparţin noilor tehnologii, în cazul aparatelor foto se observă cea mai mare diferenţă. Doar 19,3% dintre gospodării mai

Rețeaua Domestică de Bunuri Culturale Electronice

deţin în acest moment un aparat foto cu film, în comparaţie 38,8% dintre gospodării care deţin cel puţin un aparat foto digital. În ceea ce priveşte bunurile audio, 32% dintre gospodării deţin în acest moment un CD-player, în detrimentul casetofonului (31,6%). Diferenţa procentuală este foarte mică, însă ea există şi indică o îmbunătăţire a reţelei de bunuri electronice din punct de vedere tehnologic. Interesant este însă cazul bunurilor video; aproape jumătate (46%) dintre gospodării deţin un DVD-Player şi aproape 15 procente deţin un Sistem home-cinema. Sistemele home-cinema sunt sisteme destinate vizualizări de producţii cinematografice la o calitate tehnică superioară celei oferite de DVD- player. În consecinţă, deşi DVD-playerul este considerat că făcând parte din categoria noilor tehnologii, în viitorul foarte apropiat şi acest sistem va intra în categoria de bunurilor învechite din punctul de vedere al noutăţii tehnologice.

Din punct de vedere al obiectelor electronice, s-a luat în considerare numărul obiectelor care s-au achiziţionat în gospodărie în ultimul an. Obiectele electronice aparţinând noilor tehnologii au fost achiziţionate în număr mai mare. Astfel că, cel mai puţin achiziţionate au fost casetele video în ultimul an, iar cel mai des achiziţionate au fost CD/DVD cu muzică şi DVD-urile cu filme. O posibilă explicaţie poate fi faptul că în anul 2012 au existat pe piaţa de presa scrisă din România o serie de ziare care au furnizat astfel de obiecte alături de publicaţia în sine. Având în vedere dezvoltarea mediului online şi luând în calcul faptul că o mare parte din informaţia din presa poate fi regăsita în format digital (pe internet), numeroase companii de publishing au implementat această campanie de insert cu filme pe DVD. Aceste campanii au facilitat accesul populaţiei la o serie de obiecte video (în special CD/ DVD cu filme), pe de-o parte prin prezenţa acestor obiecte în chioşcuri/ tarabe/ supermarket-uri, dar şi prin furnizarea lor la preţ mic de achiziţie.

Tabel 2. Tabel referitor la numărul de obiecte şi produse culturale achiziţionate în cadrul gospodăriei (iunie 2012 – iulie 2012) Numărul de obiecte şi produse culturale achiziţionate în ultimul an per gospodărie

Obiecte culturale audio

caietele culturadata

Casete audio

CD-uri/ DVD-uri cu muzică Piese audio MP3

Obiecte culturale video

0,57 buc/ gospodărie 1,99 buc/ gospodărie

0,58 produse/ gospodărie

Casete video DVD-uri

CD-uri și alte suporturi

Concluzii

În ceea ce priveşte reţeaua de bunuri electronice din cadrul gospodăriilor, cel mai răspândit este televizorul alături de serviciul de cablu TV. Tot din categoria bunurilor electronice complexe, mai mult de jumătate dintre gospodării deţin un computer sau un laptop, iar 84% dintre gospodăriile care au un astfel de bun au şi conexiune la o reţea de Internet. Un procent mare dintre gospodării deţin cel puţin un telefon mobil, iar mai mult de jumătatea au un aparat de radio. Obiectele şi produsele culturale audio sau video regăsite în gospodărie au fost analizate ţinând cont de achiziţionarea lor în ultimele 12 luni. Astfel, pentru categoria obiectelor audio, cele mai des achiziţionate au fost CD/ DVD-urile cu muzică şi cel mai puţin casetele audio. Pentru produsele digitale muzicale, precum piesele Mp3, doar 3,6% dintre gospodării au ales să plătească pentru acest bun cultural. Principala sursă de unde procurată muzica, pentru cei mai mulţi respondenţi, este internetul. Luând în considerare acest aspect, dar si faptul că cei mai mulţi respondenţi ascultă muzică zilnic, este evidenţiat faptul că pirateria digitală este foarte ridicată. Astfel că, deşi există un consum ridicat pentru acest

0,24 buc/ gospodărie 0,85 buc/ gospodărie 0,42 buc/ gospodărie

tip de bun cultural, nu există şi cheltuieli din partea consumatorilor pentru procurarea lui. În cazul obiectelor culturale video, casetele video au fost cel mai puţin achiziţionate, iar cel mai des achiziţionate au fost DVD-urile cu filme, iar o posibilă explicaţie este legată de actualitatea tehnologică a acestor obiecte. Și în cazul filmelor situaţia este asemănătoare cu situaţia produselor muzicale. Internetul este şi în această situaţie principala sursă de procurare a filmelor existente în gospodării, în detrimentul cheltuielilor din partea consumatorilor, iar tinerii (15-24 ani) sunt cei care practică cel mai des această manieră de procurare a acestor bunuri culturale.

Rețeaua Domestică de Bunuri Culturale Electronice

Bibliografie 1. Castro, Daniel, Bennett, R. şi Andes, S. (2009). Steal These Policies: Strategies for Reducing Digital Piracy. The Information Technology & Innovation Foundation. 2. Eurostat, Cultural Statistics (2011). European Comission.

3. Galperin, Hernan şi Mariscal, Judith (2007). Digital Poverty: Latin American and Caribbean Perspectives. International Development Research Center, Canada. 4. Gelsthorpe, Loraine. Copyright infringement: A criminological perspective în Bently L., Davis, J. şi Ginsburg J. Copyright and Privacy. An Interdisciplinary Critique (2010). Cambridge University Press, New York. 5. Healy, Hieran (2002). Survey Article: Digital Technology and Cultural Goods, The Journal of Political Philosophy. Volume 10, pp. 478 – 500. University of Arizona.

6, International Telecommunication Union, (2010) Definitions of World Telecommunication/ ICT Indicators. [http://www.itu.int] 7. International Telecommunication Union (2005). Measuring ICT: the Global Status of ICT Indicators, United Nations ICT Task Force. 8. Jeffery, Yvonne, Barclay L., Grosvenor, M. (2008). Green Living For Dummies. Wiley Publishing Inc., Indiana.

9. Karatzogianni, Athina şi Kuntsman, Adi (2012). Digital Cultures and the Politics of Emotion: Feelings, Affect and Technological Change. Palgrave Macmillan, New York. 10. Lionetti, Stefania şi Patuelli Roberto (2010). Trading Cultural Goods in the Era of Digital Piracy, Institute for Economic Research, University of Lugano.

11. Morgan, D. Ann (1998) British Imports of Consumer Goods: A Study of Import Penetration, 1974-1985. The National Institute of Economic and Social Research, The Bath Press, Great Britain. caietele culturadata

12. OECD Information Technology Outlook (2009).

13. Pickering, Michael (2008). Research Methods in Cultural Studies. Edinburgh University Press, Edinburgh.

14. Provenzo, Eugene, Brett, A. şi McCloskey G. (2005). Computers, Curriculum and Cultural Change. Lawrence Erlbaum Associates, Inc, New Jersey. 15. Ronchi, M. Alfredo (2009). eCulture: Cultural Content in the Digital Age, Springer-Verlag Berlin, Heidelberg.

16. Silva, R. Sandra (2012) On Emotion and Memories: the Consumption of Mobile Phones as ‘Affective Technology’, International Review of Social Research, Volume 2, Issue 1, pp. 157-172. University of Bucharest. 17. Stamatoudi A. Irini (2010). Copyright Enforcement and the Internet. Kluwer Low International, Netherlands. 18. www.paypal.com/digitalgoods

Rețeaua Domestică de Bunuri Culturale Electronice

caietele culturadata

Bianca Bălșan

În ultimele decenii, artele spectacolului au generat un grad ridicat de atenție, atât din partea decidenților, cât și din partea cercetătorilor. Parte a sectorului cultural și creativ, artele spectacolului sunt unul din cele mai tradiționale activități culturale. Cercetările asupra acestui domeniu s-au concentrat asupra contribuției economice a artelor spectacolului (Ruth Towse, Bruno Frey, David Throsby), sau asupra motivației de participare (Bowen și Daniels, Novak-Leonard și Brown). Această lucrare pornește de la cercetările realizate până în prezent și își propune să identifice rolul pe care particularitățile diferitelor forme ale artelor spectacolului îl au asupra ratei de participare la spectacolele de teatru, operă, divertisment sau muzică. Mai mult, cercetarea ține cont de modificările comportamentului consumatorilor de cultură și acordă o atenție specială participării la festivaluri. Participarea la spectacolele de teatru, operă, muzică și divertisment este analizată în funcție de nivelul de educație și de venit, precum și în funcție de participarea la alte activități culturale. Rezultatele studiului evidențiază diferențe între profilul spectatorului de teatru și cel al spectatorului de operă și filarmonică. În același timp, această lucrare confirmă potențialul ridicat al festivalurilor, evidențiat de o rata mare de participare.

Introducere Transformările prin care a trecut sectorul cultural și creativ au avut un efect direct asupra rolului consumatorului: cultura are în continuare misiunea de a-și educa publicul, dar nevoile și dorințele acestui public sunt tot mai mult luate în considerare în momentul realizării unui nou produs cultural. În acest context, care este viitorul artelor spectacolului – unul din cele mai tradiționale domenii? Pentru o lungă perioadă, artele au fost considerate un domeniul aparte, supus în mod exclusiv rigorilor esteticii. Această concepție se schimbă începând cu a doua jumătatea a secolului XX-lea. În 1966, Baumol și Bowen publică Artele spectacolului: O dilemă economică (Performing Arts: The Economic Dilemma). Cei doi economiști demonstrează că analiza economică poate fi deosebit de utilă în realizarea ofertei și identificarea cererii de bunuri și servicii culturale. Mai mult, pentru prima oară, în această cartea se arată contribuția economică a sectorului artistic. Dilema economică la care se referă cei doi autori în titlul cărții este problema finanțării artelor spectacolului în contextul creșterii constante a costurilor unitare. Presiunea costurilor a ajuns să fie cunoscută drept boala costurilor (Baulmols cost disease) (Towse, 2010). La o jumătate de secol de la prima menționare, boala costurilor rămâne una din cele mai pregnante probleme ale sectorului artelor spectacolului,

având impact asupra tuturor componentelor: de la producția unui spectacol până la atragerea publicului; de la alegerea modalității de distribuție până la obținerea unor fonduri. Odată ce bariera dintre arte și sectorul economic a început să se estompeze, cercetarea consumatorului a devenit esențială în artele spectacolului. Pentru a-și îndeplini obiectivele organizațiile culturale trebuie să echilibreze contribuția esteticii, respectiv a economiei în toate activitățile lor, inclusiv în atragerea și păstrarea consumatorilor. Cercetarea audienței este deosebit de importantă pentru supraviețuirea acestui sector. Artele spectacolului, ca bun public, concurează cu multe alte bunuri și servicii atât la nivelul atragerii atenției publicului, cât și la nivelul obținerii resurselor financiare. Mai mult, din perspectiva limitării timpului liber, artele spectacolului concurează cu multe alte activități de loisir. Cercetările realizate în ultimii ani au relevat o scădere a numărului de spectatori pentru artele spectacolului (CCCDC, 2010). Această scădere a fost datorată atât crizei economice, cât și schimbării obiceiurilor de consum. Acest raport își propune să descrie lumea artelor spectacolului din perspectiva consumului cultural pentru patru forme ale artelor spectacolului: teatru, operă/operetă, filarmonică și spectacole de divetisment. O atenție suplimentară va fi acordată festivalului, o activitate văzută de mulți cercetători drept viitorul artelor spectacolului.

Teatru, Operă și Muzică: O privire de Ansamblu asupra Publicului În Artele Spectacolului

Literatură critică Artele spectacolului În mod tradițional, artele spectacolului presupun oameni care realizează un spectacol, indiferent dacă acei oameni sunt muzicieni, dansatori sau actori. De multe ori, în artele spectacolului se realizează o diferență între cultura înaltă (high culture) și cultura de masă (low culture). În ultima perioadă diferențele dintre cele două forme culturale au început să se estompeze, astfel încât mulți cercetători consideră că nu există mari diferențe. Din punct de vedere al politicii publice, precum și din perspectiva de marketing această delimitare este însă importantă. Cultura înaltă este asociată cu teatrul, opera, baletul, concertele simfonice, literatura clasică clasică, galeriile de artă și muzeele, domenii care de multe ori sunt considerate a fi parte din patrimoniul național, obținând astfel subvenții guvernamentale. Aceste activități culturale sunt asociate cu elita culturală și cu venituri ridicate. Prin contrast, cultura de masă este formată din acele activități preferate de oamenii obișnuiți, ca spectacolele de divertisment, concertele muzicale (jazz, rock, pop etc) etc. În cazul acestor activități culturale vorbim de o mai mare standardizare a produselor și experiențelor (Getz, 2007). O altă problemă fundamentală a acescaietele caietele tui domeniu o reprezintă definirea artelor culturadata culturadata spectacolelor ca o industrie. Pe de o parte se 40

consideră că valoarea culturală este evaluată în mod subiectiv de către artiști, critici sau spectatori și deci analizarea acesteia ar trebui separată de analizarea valorii economice a bunului sau serviciului cultural (Throsby, 2003). O altă părere este aceea că artele sunt activități economice, deci resursele folosite în producția lor și efectele generate de ele ar trebui să fie analizate folosind teorii economice (Frey, 2001). Apariția primelor cercetări în domeniul industriilor culturale și creative reprezintă un nou capitol pentru artele spectacolului. Publicarea în 2000 a cărții Creative Industries: Contracts betwween Art and Commerce de Richard Caves, marcheză prima introducere teoretică a acestui domeniul (Towse, 2010). Industriile creative sunt acele industrii bazate pe creativitatea, talentul și abilitățile individuale. Prin dezvoltarea și exploatarea proprietății intelectuale, industriile creative au potențialul de a crea bunăstare și locuri de muncă. În ultimii ani a apărut un nou termen – sectoarele culturale și creative. Sectoarele culturale și creative se împart în arte (centrul sectorului cultural), industriile culturale și industriile creative (KEA, 2006). Artele sau sectoarele non-industriale produc bunuri și servicii care sunt consumate pe loc și nu sunt destinate unei reproduceri în masă. Domeniu unitar, artele spectacolului prezintă anumite diferențe dacă analizăm modurile de producție, distribuție, promovare sau atragere a consumatorilor.

Opera este considerată de departe ca fiind cea mai scumpă formă a artelor spectacolului. Costurile ridicate ale producerii unui spectacol de operă se datorează naturii aceste activități culturale, care necesită combinarea resurselor unei orchestre, cor și cântăreți cu cele ale unui teatru (Towse, 2003). Analiza artelor spectacolelor abordează diversificarea ofertei, utilizarea inovațiilor tehnologice și creșterea audienței prin programe educaționale. Caracteristicile publicului în cazul artelor spectacolului Teatrul, opera, dansul sau spectacole muzicale sunt domenii artistice, aflate la granița dintre estetică, educație, divertisment și economie. Complexitatea artelor spectacolului este unul din motivele insuficienței cercetărilor publicului acestui domeniu. Artele spectacolului, ca sector cultural și creativ, prezintă anumite generalități, dar în același timp diferitele forme – teatru, operă, orchestre etc - se confruntă cu probleme diverse. Specificitatea formelor artelor spectacolului are impact direct asupra motivației de participare, deoarece arte diferite sunt atractive pentru categorii distincte de public. Studierea cererii pentru artele spectacolului a atras atenția unui număr important de cercetători. Printre factorii care influențează cererea artelor spectacolelor sunt prețul biletelor,

concurența și caracteristicile publicului. În ultimele decenii, în modelele de determinare a cererii au fost incluse motivațiile de consum cultural și dezvoltarea gustului pentru aceste produse. Alt factor al determinării consumului cultural este asa numitul microb cultural: persoanele care participă la o activitate culturale sunt mult mai înclinate să participe la alte activități (Hill, 2012). Cercetările realizate până în prezent în alte țări demonstrează ca oamenii cu diferite caracteristici socio-demografice au nevoi și interese diferite. Mai mult, nivelul de educație și venitul gospodăriei sunt factorii principali în procesul decizional de participare la un spectacol (Novak-Leonard, J et al, 2008). Incertitudinea educației culturale și artistice în școlile publice este menționată ca unul din factorii reducerii cererii pentru artele spectacolului. Venitul a fost considerat mult timp cel mai important determinant al ratei de participare la artele spectacolului. În mod teoretic, venitul ridicat crește consumul artelor spectacolului atunci când artele sunt un bun normal1. Există și posibilitatea ca participarea la spectacole de către oamenii cu venit ridicat să prezinte un cost al oportunității ridicat2 (Wen, În economie, bunurile normale sunt acele bunuri pentru care cererea crește atunci când venitul crește și scade atunci când venitul scade, în condițiile în care prețul lor rămâne același. 2 Costul oportunității reprezintă costul alegerii unui bun din perspectiva valorii celei mai bune alternative nealese. Această valoare nu este cuantificată în termeni monetari sau materiali, ci și în termeni de importanță pentru consumator. 1

Teatru, Operă și Muzică: O privire de Ansamblu asupra Publicului În Artele Spectacolului

Cheng, 2012). În acest context apare un nou factor determinant al ratei de participare: timpul liber. Ultimii ani au fost martorii apariției unui nou trend: flexibilitatea în consumul artelor spectacolului. Spectatorii tind să prefere acele forme artistice și acele moduri de participare, care le permit să decidă ce consumă, când consumă și mai ales cum consumă. În Performing Arts in a New Era (Artele spectacolului într-o nouă eră), McCarthy analizează trendurile în artele spectacolului pe o perioadă de zece ani. Aceste date demonstrează creșterea numărului de spectatori pentru artele spectacolului. Trebuie menționat că se prezintă o creștere mult mai mare în rândul spectatorilor de muzicaluri, decât în rândul spectatorilor de operă. Mai mult, autorii acestui studiu consideră că îmbunătățirea participării în artele spectacolului se datorează creșterii populației și a nivelului de educație, și nu oferirii unui produs diferit. Același studiu menționeză atractivitatea și confortul oferit de Internet și de noile tehnologii, drept una din motivațiile pentru care în viitor numărul spectatorilor pentru reprezentațiile live se va reduce. Pentru unele forme ale artelor spectacolului, vizualizarea înregistrărilor este mai răspândită decât participarea la spectacole live. O cercetare realizată în anul 2006 prezintă principalele motive ale non-consumului

caietele caietele culturadata culturadata Un cost al oportunității ridicat pentru participarea la specta42

cole înseamnă o valoarea foarte mare pentru alte activitate de petrecere a timpului liber.

concertelor simfonice. Persoanele care nu participă la astfel de evenimente consideră că ele sunt prea scumpe, rezervate pentru elita culturală și adresate persoanelor în vârstă. În același timp, participarea la aceste activități culturale se lovește de anumite bariere, ca lipsa timpului liber, lipsa familiarității cu muzica clasică sau pur și simplu lipsa unei afinități pentru acest gen muzical (Townsend, 2006). Factorii care influențează posibilitatea participării la artele spectacolului nu sunt în mod obligatoriu și factori care determina frecvența participării (Wen, Cheng, 2012). Festivaluri de arte ale spectacolului

Festivalul, ca manifestare artistică, poate fi urmărit până în secolul al XI-lea, când breslele de trubaduri francezi se întâlneau pentru a-şi prezenta creaţiile (Frey, 1994). Festivalurile sunt caracterizate prin periodicitate (în general anuale sau bianuale), durată limitată la câteva zile, spectacole aparținând aceluiași gen și o locație specifică (Berneman şi Petit, 2006). Asociația Britanică a Festivalurilor de Artă prezintă următoarele tipologi: muzică, dans, vizual, teatru, film, comedie și arte de stradă, precum și diviziuni ale acestor domenii. Alte festivaluri au ca subiect știința, mâncarea sau băutura, literatura și artele pentru copii și familii (Getz, 2007). În ultimele decenii, festivalurile s-au dezvoltat foarte mult în special datorită caracteristicilor acestora: unicitatea actului artistic, atmosfera de sărbătoare, crearea unei

experiențe complete. Pe de altă parte, dezvoltarea lor poate fi interpretată și ca un efort de a depăși boala costurilor, potrivit căreia artele spectacolului sunt mereu în deficit deoarece costurile salariale cresc mereu, în timp ce productivitatea rămâne constantă. Festivalurile, având costurile salariale mai reduse, sponsorizări corporative, prezintă șanse mai mari de supraviețuire (Frey în Towse, 2002). Organizate în jurul unui act performativ live, festivalurile muzicale au capacitatea de a atrage o paletă largă de spectatori (Bowen și Daniels, 2005). Multe festivaluri muzicale au loc într-un spațiu public, ceea ce le face foarte atractive pentru un grup important al populației. În alegerea locului de desfășurare a festivalului muzical, organizatorii fac un efort de a merge aproape de oameni (Frey, 1994) alegând locuri puțin neconvenționale, dar care reușesc să atragă atenția spectatorilor și să devină o parte integrantă a identității festivalului. Conceptul unui festival este de multe ori specializat pe un artist, o anumită perioadă a evoluției artistice, un anumit gen muzical sau teatral ceea ce duce la atragerea unui grup de spectatori interesați de acest subiect. Atrași de actul artistic, acești spectatori călătoresc, uneori distanțe mari (Frey, 2000), ceea ce duce la creșterea costurilor asociate participării la festivalurile muzicale. O mare parte a cercetărilor realizate până în prezent s-au concentrat pe rolul festivalurilor în turismul cultural, contribuția lor la dezvoltarea artelor spectacolului fiind trecută pe

planul secundar. Acest lucru nu diminuează însă rolul actului artistic în crearea și dezvoltarea unui festival de succes. Studiile realizate în cazul festivalurilor muzicale demostrează că actul artistic, alături de crearea unei atmosfere festive și distractive, sunt cele mai importante caracteristici în crearea unui festival de durată (Bowes și Daniels, 2005).

Metodologie

Definirea sectorului cultural și creativ include spectacolele muzicale live, piața fonogramelor și veniturile obținute de societățile patronale din acest domeniu. În mod tradițional, domeniul muzical este disputat și de artele spectacolului. Pentru realizarea obiectivelor acestui studiu s-a considerat oportună includerea concertelor susținute de filamonici și a spectacolelor de muzică și divertisment în artele spectacolului. Accentul a fost pus pe consumul cultural realizat în spațiul public, fiind eliminate din analiză formele ce țin de consumul domestic, ca CD-urile, DVD-urile sau emisiunile de radio și televiziune care prezintă forme înregistrate ale artelor spectacolului. Au fost analizate cinci activități culturale: spectacolele teatrale, spectacolele de operă și operetă, concertele susținute de filarmonici, spectacolele de divertisment și muzică și festivalurile. Introducerea festivalurilor a fost considerată necesară din perspectiva importanței pe care această activitate culturală o are

Teatru, Operă și Muzică: O privire de Ansamblu asupra Publicului În Artele Spectacolului

caietele caietele culturadata culturadata 44

pentru localitățile care nu o vitalitate culturală ridicată. Obiectivul studiului a fost evidențierea influenței anumitor factori (nivel educațional, venit, vârstă etc) asupra ratei de participare la artele spectacolului. Mai mult s-a urmărit evidenţierea legăturii dintre participarea la diferite forme ale artelor spectacolului. După cum s-a menționat mai sus, cercetările realizate până în prezent au relevat că particularitățile artelor spectacolului au efect direct asupra participării. În acest context, cercetarea realizată îşi propune să identifice diferenţele de participare dintre activităţile culturale care ţin de cultura înaltă şi cele care ţin de cultura de masă. Chestionarul a fost aplicat unui eșantion național de 1308 persoane cu o eroare +/2,8%, la un nivel de încredere de 95%. Eșantionul național este probabilist, tristadial, stratificat la nivel de regiune, județ și mărimea localității, reprezentativ la nivel național pentru populația cu vârstă de 18 ani și peste 18 din România. Gospodăriile au fost alese, pornind de la puncte de eșantionare selectate aleator pe bază listei secțiilor de vot, utilizîndu-se metoda random-route și urmându-se un pas statistic de 5. Eşantionul conține un boost de 1063 de persoane din Bucureşti, fiind vorba de un subeșantion reprezentativ pentru capitală, cu o eroare de +/- 3.1%. la un nivel de încredere de 95%.

Analiză Cea mai atractivă formă a artelor spectacolelor este spectacolul de divertisment/ muzică 32% dintre respondenții au vizionat cel puțin un spectacol în 2012. Aproximativ 30% dintre respondenți au vizionat cel puțin un spectacol de teatru. Numărul respondenților care au vizionat cel puțin un spectacol scade în cazul reprezentațiilor de operă/operetă – 12,6% și în cazul concertelor oferite de filarmonici – 10%.

Grafic 1: Procentul respondenților care au participat la cel puțin un spectacol în 2012

Se observă numărul important al persoanelor care au participat la cel puțin un festival în 2012 – 32,5%. Atractivitatea festivalurilor poate fi explicată de caracteristicile specifice ale acestui produs cultural. Spre deosebire de stagiuni, festivalurile se desfășoara doar odată pe an sau odată la doi ani. Mai mult, în cadru festivalurilor respondenții se bucură de un număr mai mare de spectacole aparținând aceluiași gen. În același timp, popularitatea festivalurilor poate fi interpretată ca o

încercare de eliberare a actului artistic de restricțiile existente în instituțiile tradiționale, dar și ca un instrument de promovare și incluziune locală. În ultimii ani asistăm la creșterea numărului de festivaluri. Mai mult sau mai puțin lucrative în termen de câștiguri financiare, festivalurile sunt de multe ori o modalitate de promovare a locului unde se organizează. O explicație a numărului important de spectatori poate fi faptul că o mare parte a acestor spectatori nu sunt din localitatea unde se desfășoară festivalul. Spre deosebire de formele clasice de manifestare a artelor spectacolului, festivalurile nu se limitează la atragerea locuitorilor, ci urmărește convingerea turiștilor. Peridiocitatea și oferta culturală transformă fiecare festival într-un eveniment unic. Participarea la acest eveniment unic este o motivație mult mai mare decât cea exercitată de oferta culturală prezentată în cadrul unei stagiuni. În funcţie de numărul respondenţilor care au participat la cel puţin un spectacol, formele artelor spectacolului pot fi grupate astfel: spectacole de teatru şi spectacole muzicale/divertisment (aproximativ 30% din respondenţi au participat la cel puţin un spectacol) şi spectacole de operă/operetă şi spectacole ale filarmonicii (aproximativ 10% din respondenţi au participat la cel puţin un spectacol). Frecvența participării la artele spectacolului diferă în funcție de diferitele forme artistice. Frecvența vizionării spectacolelor

teatrale este mai mare decât frecvența vizionării spectacolelor de divertisment/ muzică. Dintre cei 30% de respondenți care au mers la teatru în 2012, aproximativ 81% merg mai rar, 17% merg de câteva ori pe lună, în timp ce 2% merg de câteva ori pe săptămână. De partea cealaltă, dintre cei 32% de respondenţi care au mers la spectacole de divertisment şi muzică în 2012, 11,6% au mers de câteva ori pe lună. O posibilă explicaţie pentru diferenţele de participare este dată de transformările prin care a trecut teatrul în ultimii ani, care a dus la schimbarea relaţiei dintre spectatori şi această formă de spectacol. În graficul 3 sunt prezentate frecvenţele de participare la spectacole de operă/ operetă şi la spectacole simfonice. Conform acestui grafic, 89% dintre ascultătorii concertelor simfonice merg rar la filarmonică, în timp ce 11% merg la filarmonică lunar sau chiar mai des. O distribuţie asemănătoare e înregistrată şi în cazul spectacolelor de operă și operetă – 88% dintre spectactori merg rar, în timp ce 12 % merg lunar sau mai des. Educația rămâne unul din cei mai importanți factori în determinarea participării la artele spectacolului. Cu unele excepții, rata de participare la cel puțin un spectacol crește odată cu nivelul educației. Persoanele cu studii universitare de lungă durată și studii post-universitare au o rată de participare de două ori mai mare comparativ cu întreaga colectivitate analizată (tabel 1). În cazul persoanelor cu studii universitare de scurtă durată se conturează două categorii:

Teatru, Operă și Muzică: O privire de Ansamblu asupra Publicului În Artele Spectacolului

Grafic 2: Frecvența participării la spectacolele de teatru și la spectacolele de divertisment și muzică în 2012

Grafic 3: Frecvența participării la spectacolele de operă și filamonică în 2012

comparativ cu totalul respondenților, procentul respondenților care au vizionat spectacole de divertisment și muzică sau spectacole teatrale este foarte mare, fiind comparabil cu procentul înregistrat în cazul respondenților cu un nivel educațional mai înalt. caietele caietele De partea cealaltă, procentul respondenculturadata culturadata ților cu studii universitare de scurtă durată ce au vizionat spectacole de operă/ operetă 46

sau filamonică este comparabil cu cel înregistrat la nivelul tuturor respondenților. Faptul că segmentarea în funcție de educație a spectatorilor de teatru se apropie mai mult de cea a spectatorilor de divertisment sau muzică live, decât de cea a spectatorilor de operă și filarmonică ridică anumite semne de întrebare față de validitatea includerii teatrului în așa numita cultură înaltă. Delimitare cultură

Tabel 1: Rata de participare în artele spectacolului în funcție de nivelul educațional Spectacole de divertisment și muzică

Filarmonică

Fără școală Școală primară terminată Gimnaziu terminat (opt clase) Școală profesională sau de meserii Școală de maiști Liceu - trepta I Liceu - trepta II/ bacalaureat Școală postliceală Studii universitare de scurtă durată Studii universitare de lungă durată Studii postuniversitare

10,5% 4,1% 11,9% 20,9% 28,9% 29,6% 38,7% 34,5%

13,2%

5,3% 0,0% 2,5% 2,7% 7,9% 5,7% 10,4% 13,9%

5,3% 3,3% 10,0% 14,6% 18,4% 22,6% 29,9% 34,5%

50,0%

5,3% 0,8% 2,5% 2,4% 10,5% 5,0% 7,5% 9,7%

16,2%

47,1%

49,5%

26,7%

33,3%

57,3%

55,3%

24,7%

37,6%

67,1%

32,0%

9,9%

12,6%

29,5%

Total

înaltă/ cultură de masă este una teoretică, bazată pe un model ideal. Transformările prin care a trecut teatrul în ultimii ani impune o redefinire a caracteristicilor acestei forme a artelor spectacolului. Spre deosebire de operă, operetă şi filarmonică, teatrul a dobândit tot mai multe caracteristici ale consumului cultural de masă. O posibilă explicație pentru această transformare este aşa numita de-sacralizare a acestei forme culturale prin apariția unui număr important de cafenele, baruri sau cluburi care prezintă spectacole teatrale3. Spre deosebire CCCDC, Spațiile alternative de consum cultural. O analiză a culturii urbane din București.. 3

Operă/

Nivelul educațional

Operetă

Teatru

de spectacolele simfonice sau cele de opera/ operetă, spectacolele teatrale sunt tot mai des întâlnite într-un spaţiu independent, care este atractiv pentru o categorie mai largă a populaţiei. Potenţialul acestui spaţiu independent se manifestă şi prin diversificarea ofertei de spectacole teatrale, care reuşeste să atragă categorii diverse de public. Participarea la spectacole de teatru, operă, divertisment sau la concerte simfonice este influențată și de venitul personal al spectatorilor. Se observă o rata de participare mai mare în rândul categoriilor de venit mai ridicat. Dintre respondenții care au venit de

Teatru, Operă și Muzică: O privire de Ansamblu asupra Publicului În Artele Spectacolului

peste 4000 lei, 75% au mers la cel puțin un spectacol de teatru, 50% au mers la cel puțin un spectacol de operă/operetă și/ sau la cel puțin un spectacol de divertisment și muzică. O posibilă explicaţie pentru diferenţe existente între diferitele forme de participare în funcţie de nivelul venitului personal este percepţia că opera şi concertele clasice sunt au costuri mai ridicate decât spectacolele teatrale sau spectacolele de divertisment. Preţul biletelor – la nivelul oraşului Bucureşti – nu reflectă diferenţele la nivelul costurilor, dar lipsa promovării acestor forme de cultură înaltă a dus la perpetuarea ipotezei că opera şi concertele de muzică clasică sunt activităţi culturale mai costisitoare. Filarmonică are a fi cea mai puțin atractivă formă a artelor spectacolului: rata de participare este cea mai scăzută atât la nivelul colectivității generale, cât și la nivelul diferitelor segmente de public. O posibilă explicaţie pentru nivelul redus al ratei de participare la această activitate culturală este lipsa unei educaţii muzicale. În acelaşi timp, nivelul de ascultare al muzicii clasice este redus la nivelul persoanelor tinere. La nivelul întregului eşantion, 9% din respondenţi au menţionat muzica clasică în topul primelor trei genuri muzicale preferate. Acest procent scade în cazul respondenţilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 ani – 6% dintre aceştia preferă muzica clasică. caietele caietele Teatrul este cea mai populară formă de culturadata culturadata cultură înaltă, atrăgând un număr mult mai mare de spectatori, comparativ cu opera

și filarmonică. Diferența foarte mare dintre procentul respondenților care văzut cel puțin un spectacol de teatru și cei care au vazut cel puțin un spectacol de operă sau filarmonică poate fi explicată de faptul că prin comparație cu celelalte două forme culturale, teatrul are o complexitate mai redusă. Atractivitatea festivalurilor este mult mai mare în rândul respondenților mai tineri: comparativ cu colectivitatea generală, respondenții cu vârsta mai mică de 24 ani, respectiv cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 ani au participat la cel puțin un festival în proporție de 55%, respectiv 50%. Procentul respondenților care au participat la cel puțin un festival în 2012 este mai mare în cazul spectatorilor cu un venit mai mare de 1501 ron. Participarea unui procent mai mare din respondenţii cu venit ridicat la cel puţin un festival poate fi explicată prin faptul că presupune mult mai multe cheltuieli decât participarea la un spectacol de teatru, filarmonică, muzică sau divertisment. În cazul festivalurilor, prețul biletului este mai mare decât un spectacol tradițional. Mai mult, turiștii au cheltuieli suplimentare ca transportul, cazarea, masa. Analiza realizată a demonstrat că participarea la festivaluri este influențată mai degrabă de venitul gospodăriei, decât de venitul personal. Această corelație poate fi explicată de faptul că participarea la festival este de multe ori suprapusă cu petrecerea vacanței. În acest context motivația de participare la această activitatea culturală

Tabel 2: Rata de participare în artele spectacolului în funcție de venitul personal Venitul personal

Spectacole de divertisment și muzică

Teatru

Operă, operetă

Filarmonică

<500

29,6%

13,8%

9,8%

2001-3000

43,7%

30,7%

50,0%

48,3%

40,0%

20,0%

50,0%

75,0%

23,3%

50,0%

25,0%

Total

32,0%

29,5%

12,6%

9,9%

500-1000

1001-2000 3001-4000 >4000

27,0%

este de a petrece timpul cu familia; spre deosebire de alte manifestări culturale, festivalurile promovează participarea în grup. Microbul cultural

Educaţia şi venitul personal sunt doi factori deosebit de importanţi în determinarea ratei de participare la o anumită activitate culturală, dar cercetările realizate până în prezent au început să identifice un alt element ce influenţează participarea: consumul altor produse sau servicii culturale. Participanții la o anumită activitate culturală prezintă o înclinație mult mai mare spre a viziona alte spectacole, fenomen numit microbul cultural. În următoarea secţiune va fi analizată corelaţia dintre diferite sub-domenii ale artelor spectacolului şi alte activităţi culturale.

19,8% 36,6%

6,7%

15,4% 20,0%

5,2%

15,4% 18,3%

Se observă o corelație foarte mare între audiția unui concert susținut de filarmonică și vizionarea unui spectacol de operă sau operetă: 80% din persoanele care au văzut cel puțin un concert simfonic, au fost la cel puțin un spectacol de operă/operetă. Dintre spectatorii filarmonicii, 80% din persoanele care au frecventat cel puțin un spectacol de teatru, în timp ce 88,5% au vizitat un muzeu. Procentul foarte mare al ascultătorilor de muzică clasică care participă şi la alte manifestări culturale indică faptul că această categorie a respondenţilor este mult mai înclinată spre consumul cultural. Pentru spectatorii de operă/operetă pare a fi mai atractivă vizionarea unui spectacol teatral: 87% din spectatorii de operă/operetă au văzut cel puțin un spectacol de teatru în 2012, comparativ cu 63% care au văzut cel puțin un concert simfonic. O posibilă explicaţie a acestor corelaţii este dată de faptul că opera este

Teatru, Operă și Muzică: O privire de Ansamblu asupra Publicului În Artele Spectacolului

Tabel 3: Participarea la festivaluri în funcție de grupă de de vârstă Grupa de vârstă

Au participat la cel puțin un festival în 2012

Nu au participat la niciun festival în 2012

18-24

54,1%

45,9%

55-64

22,5%

77,5%

25-34 35-44 45-54 peste 65 Total

49,6% 40,4% 35,0% 14,9%

32,5%

50,4% 59,6% 65,0% 85,1%

67,5%

în acelaşi timp gen teatral şi muzical. În ciuda nucleului comun dintre spectacolele de operă şi concertele simfonice – orchestra simfonică – se observă o legătură mai strânsă între publicul de operă şi cel de teatru. Spectatorii de teatru care au vizitat cel puțin un muzeu reprezintă 76,5% din totalul spectatorilor de teatru, în timp ce 65% au vizionat cel puțin un spectacol de divertisment/ muzică. În ciuda ratei de participare mari la spectacole de teatru şi a caracteristicilor care apropie spectatorii de teatru de cei ai spectacolelor de divertisment/ muzică, se observă o caietele caietele corelaţie mult mai strânsă între teatru şi celeculturadata culturadatalalte forme ale culturii înalte: operă, filarmonică şi muzeu. 50

Tabel 4: Participarea la festivaluri în funcție festival Venitul gospodăriei

mai puțin de 700 700-1500 1501-3000 3001-4500 mai mult de 4500 Total

Au participat la cel puțin un festival în 2012

Nu au participat la niciun festival în 2012

28,3%

71,7%

47,3%

52,7%

26,6% 43,3% 52,9% 32,5%

73,4% 56,7% 47,1% 67,5%

Peste 23 % dintre auditorii unui spectacol simfonic au participat și la cel puțin un spectacol de divertisment. 30% dintre spectatorii de operă au participat la cel puțin un spectacol de divertisment. Procentul este mult mai mare în cazul spectatorilor de teatru, 60% dintre acestia au vizionat și un spectacol de divertisment. Aceste date indică faptul că publicul formelor de cultură înaltă este mai înclinat să urmărească spectacole de operă, filarmonică sau teatru, decât spectacole aparţinând culturii de masă. Spre deosebire de operă şi concertele sifonice, spectacolele de teatru par să aibă o legătură mai strânsă cu formele culturii de masă. Această corelaţie poate fi explicată de transformările prin care a trecut teatrul în ultimii ani. Chiar dacă rămâne în continuare o

formă a culturii înalte, teatrul a reuşit să câştige un număr important de spectatori prin adaptarea ofertei culturale. Festivalurile se află la graniţa dintre activităţi culturale şi modalităţi de petrecere a timpului liber, de aceea în continuare am analizat corelaţia dintre participarea la aceste manifestări şi participarea la alte activităţi. Dintre respondenții care au participat la cel puțin un festival în 2012, aproximativ 65% au vizionat și spectacole de divertisment și muzică. Alte activități preferate de spectatorii festivalului sunt spectacolele de teatru – 59%. Un procent redus al participanților la festival au fost la spectacole de filarmonică și operă/operetă. Un procent important al spectatorilor de festival au participat la sărbători sau evenimente locale (92%), în excursii (81%) sau au vizitat muzee (66%). Strânsa legătură existentă între participarea la festival și aceste activități poate fi explicată de faptul că acestea sunt activități de petrecere a timpului liber, fiind reprezentative pentru un anumit stil de viaţă.

Grafic 4: Ratele de participare la diferite activități a participanților la festival

Concluzii Această cercetare a demonstrat rolul pe care vârsta, venitul personal şi participarea la alte activităţi culturale, îl au în determinarea vizionării unui spectacol de teatru, operă, operetă, filarmonică, muzică/ divertisment. Publicul unui concert sau a unui spectacol este mult mai înclinat să participe la o altă activitate culturală. Influența acestui factor, numit microb cultural, asupra participării este mult mai mare decât cea a venitului sau a educației. Publicul concertelor simfonice şi cel al operei au multe caracteristici comune, fiind indicată realizarea unor parteneriate între aceste două instituţii în vederea creşterii satisfacţiei publicului. În acelaşi timp, se observă o corelaţie mai puternică între participarea la diferite forme ale culturii înalte, decât corelaţia dintre formele culturii înalte şi cele ale culturii de masă. Această corelaţie nu este limitată la artele spectacolului, ci include vizitarea muzeelor. Pentru instituţiile de profil, poate fi mai util un parteneriat cu instituţii care pot fi incluse în aceeaşi formă culturală, decât cu instituţii care aparţin aceluiaşi sector cultural. Cercetarea corelațiilor dintre participarea la diferite activități culturale trebuie însoţită cu cercetarea motivației de participare, cercetare formării gusturilor pentru diferitele forme artistice. Schimbările prin care au trecut artele spectacolului în ultimele decenii impun schimbarea modului de studiere a acestui sector. Cercetarea publicului (participarea

Teatru, Operă și Muzică: O privire de Ansamblu asupra Publicului În Artele Spectacolului

pasivă) reprezintă o singură componentă în cercetarea participării în artele spectacolului. Viitoarele cercetări pot include componenta participării active, o componentă care devine tot mai importantă pentru sectorul cultural și creativ. Numărul scăzut al spectatorilor şi frecvenţa mică a participării la spectacole au impact direct asupra capacității organizațiilor culturale de a genera venit. În contextul creșterilor cheltuielilor de producție, necesitatea menținerii standardelor artistice impune atragere unor fonduri importante. Acordarea acestor fonduri poate fi justificată prin atragerea unui număr important de spectatori. Creşterea numărului festivalurilor a avut un efect direct asupra numărului spectatorilor

acestor tipuri de evenimente. De multe ori organizarea unui festival are drep obiectiv promovarea artelor spectacolului în localitățile cu vitalitatea culturală redusă, de aceea popularitatea acestor activități culturale poate servi drept stimulent pentru realizarea unor turnee în aceste localități. Artele spectacolului sunt un sector cultural deosebit de important, care a suferit numeroase transformări în ultimii ani în încercarea de a-şi păstra spectatorii sau de a atrage unii noi. Acest studiu va putea fi utilizat pentru identificarea unor modalităţi de creştere a satifacţiei publicului, în special prin realizarea unor parteneriate cu alte instituţii culturale.

Bibliografie 1. Bowen, H. și Daniels, M. (2005). Does the music matter? Motivations for attending a music festival. Event Management, 9, 3, p.155-164.

2. Fillis, I., (2011). The evolution and development of arts marketing research. Arts Marketing: An International Journal, Vol. 1, No.1, 2011, p.11-25. 3. Frey, B., (2003). Festivals. în Towse, R., A handbook of cultural economics, Edward Elgar Publishing Limited, Northampton caietele caietele culturadata culturadata

4. Frey, B., (2001). Cultural economics - History and theory. Culture, Society and Market, 6, p.3153. 5. Frey, B., (2000). The rise and fall of festivals. Reflections on the Salzburg Festival. Institute

for Empirical Research in Economics, University of Zurich.

6. Frey, B., (1994). The economics of music festival. Journal of Cultural Economics, 18, p. 29-39. 7. Getz, D., (2010). The nature and scope of festival research. International Journal of Event management research, 5, 1, p.1-47.

8. Getz, D., (2007). Event Studies: Theory, research and Policy for Planned events, ButterworthHeinemann, Oxford 9. Hill, K., (2012), Audiences, markets and motivation in the performing arts – prezentare la seminar tinut de Alianta pentru Artele Spectacolului din Canada

10. McCarthy, K., Brooks, A., Lowell, J., Zakaras, L.(2001). Performing arts in a new era, Rand, Santa Monica.

11. Novak-Leonard, J., Brown, A.Beyond attendance: A multi-modal understanding of arts participation. 12. Throsby, D. (2003). Determining the Value of Cultural Goods: How Much (or how Little) Does Contingent Valuation Tell Us?. Journal of Cultural Economics,vol 27(3), pag. 275-285.

13. Towse, R. (2003). Opera. în Towse, R., A handbook of cultural economics, Edward Elgar Publishing Limited, Northampton 14. Towse, R. (2010). A textbook of cultural economics, Cambridge University Press, Cambridge.

15. Townsend, W. (2006). What do people really think about orchestras?. The Amati Foundation.

16. Wen, W.J., Cheng, T.C.(2012). Performing arts attendance in Taiwan: who and how often?. Journal of Cultural Economics.

Teatru, Operă și Muzică: O privire de Ansamblu asupra Publicului În Artele Spectacolului

caietele caietele culturadata culturadata

Ștefania Voicu

Lucrarea cuprinde informaţii statistice despre consumul cultural şi practicile de timp liber ale copiilor. Am încercat să răspund la întrebări precum: Care sunt activităţile culturale şi de timp liber pe care copiii le desfăşoară în cadrul şcolii şi în cadrul familiei? Cât de des desfăşoară aceste activităţi? Cât de satisfăcuţi sunt părinţii de oferta şi infrastructura culturală publică şi de timp liber adresată copiilor? Ce fel de posesiuni deţin copiii? Cât timp petrec pentru anumite activităţi culturale și de timp liber? Datele analizate au fost colectate în cadrul Barometrului de Consum Cultural, ediţia 2012 şi se referă la consumul şi practicile culturale şi de timp liber ale copiilor cu vârste cuprinse între 7-15 ani. Principalele rezultate arată că activităţile preferate de copii sunt cele animate aşa cum sunt ieşirile în parcurile de distracţie şi spectacolele de circ. De asemenea, o activitate la care participă un procent ridicat de copii, fie că se desfăşoară prin intermediul şcolii sau face parte din activităţile din cadrul familiei este vizitarea de muzee şi case memoriale sau monumente. Activităţile de timp liber cele mai dese ale copiilor sunt privitul la televizor şi folosirea computerului.

Introducere Ca şi adulţii, copiii au activităţi culturale şi de timp liber. Activităţile de acest tip se pot desfăşura în cadrul familiei, al grupului de prieteni, la şcoală, în locuri special amenajate, în aer liber, în spaţii publice etc. Prin activităţile de timp liber şi consumul cultural, copiii socializează, îşi dezvoltă cunoştinţele şi capacităţile. În ceea ce priveşte bibliografia pe această temă, ea nu este una numeroasă. Sondajele şi studiile sociologice depre consum (şi cele de marketing) sunt adresate aproape în întregime persoanelor adulte. Sarah Todd menţiona în lucrarea sa1 despre metodologia folosită în studiile ce au ca subiecţi copiii, că acest fapt este determinat nu de lipsa de interes a cercetătorilor faţă de copii ca subiecţi, ci mai degrabă de o lipsă a modului de cunoaştere în care copiii să fie studiaţi. Lipsa aceasta ţine de dezbaterea privind capacitatea copiilor de a fi subiecţi în cadrul studiilor, dacă pot fi consideraţi subiecţi independenţi care îşi pot exprima opiniile, sentimentele şi gândurile fără intervenţia părinţilor. Unii cercetători aşa cum este Morrow, care studiază familiile din perspectiva copiilor, consideră că aceştia trebuie studiaţi independent de părinţii lor. Pe de altă parte, alţi autori (Gunter şi Furnham) sugerează că includerea părinţilor este un aspect valoros în înţelegerea rezultatelor. Intervine

Todd, Sarah, “Understanding Children As Consumers: Toward an Ethical and Integrated Methodological Approach” în Asia Pacific Advances în Consumer Research Volume 4, 2001 pp. 99-101. 1

de asemenea şi faptul că „metodele specifice de cercetare nu funcţionează la fel în cazul copiilor” (Todd, 2001: 100). O trecere în revistă a cercetărilor sociologice şi de marketing care au ca subiecţi copiii sugerează faptul că până acum s-au studiat mai ales teme referitoare la «comportamentul de consum al copiilor în relaţia lor cu media, jucăriile, îmbrăcămintea şi mâncarea (Boden, 2006; Martens et al., 2004)” (Ellis, 2011: 94), la procesul de socializare a copiilor prin consum2 (Cook, 2010; Gunter şi Furnham, 1998; John, 1999; McNeal, 1992, 2007; Martens et al., 2004), sau cum trebuie înţeleşi copiii ca actori activi ai consumului (Rogoff et al., 2006) De asemenea, majoritatea cercetărilor de până acum s-au focusat mai mult pe adolescenţi decât pe copii de vârste mai mici (Ellis, 2011: 94). Separat de studiile de marketing şi sociologia consumului care au următit dezbaterea privind capacitatea copiilor de a fi subiecţi în cercetări şi cum pot fi studiaţi aceştia şi a studiilor care s-au centrat pe practicile de consum material, socializarea prin consum şi comportamentul de consum (material) al copiilor, cercetarea de faţă are ca scop cunoaşterea tipului de activtităţi culturale şi de timp liber pe care copiii le desfăşoară atât în cadrul şcolii cât şi în cel familial. Înainte de a trece la aspectele metodologice şi la rezultatele obţinute fac câteva Adică „procesul prin care copii şi tinerii îşi însuşesc/dobândesc aptitudini, cunoaştere şi atitudini relevante pentru funcţionarea lor ca, consumatori” (Ward, 1974: 2). 2

Consum Cultural Și Practici de Timp Liber În Rândul Copiilor

caietele caietele culturadata culturadata 58

precizări privind conceptele de consum cultural şi practici de consum cultural. În sondajul canadian „Modele ale Consumului şi Participării Culturale”3 din 2000, consumul cultural este definit ca fiind „consumul (prin participare) şi cumpărarea de produse şi servicii culturale”. Tot în sondajul canadian este menţionat că participarea sau neparticiparea la activităţi culturale nu depinde în cea mai mare măsură de interesul pentru astfel de activităţi, ci de o serie de factori cum sunt: • timpul disponibil. • accesul la activităţi şi evenimente culturale. • oportunitatea de a participa. • restricţii de tip material (financiar). O altă precizare a studiului, pe care o găsesc importantă pentru lucrarea de faţă se referă la cele două componente ale consumului: cea economică şi cea temporală (cum este folosit timpul acordat consumului). Componentele sunt măsurate în mod diferit. Pentru a măsura componenta economică, sunt analizate ce cheltuieli sunt făcute şi pe ce tip de produse/servicii, iar pentru a măsura componenta temporală este analizat cum este petrecut timpul (în funcţie de activitatea practicată), mai precis dacă subiectul practică activităţi culturale? cât de des? Ce tip de activităţi sunt practicate?4 Patterns in Culture Consumption and Participation (2000), Culture Statistics Program, Culture, Tourism and the Centre for Education Statistics, Statistics Canada. 4 Patterns in Culture Consumption and Participation (2000). Culture Statistics Program, Culture, Tourism and the Centre 3

Având în vedere aceste precizări şi scopul cercetării de faţă, am analizat doar componenta temporală a consumului cultural şi a practicilor de timp liber ale copiilor.

Metodologie Datele analizate au fost colectate prin chestionar, în cadrul Barometrului de Consum Cultural, ediţia 2012. Întrebările referitoare la consumul cultural şi practicile de timp liber ale copiilor au fost adresate părinţilor, adică acelor respondenţi din eşantion care au copil/ copii în şcoală (din clasa I, până în clasa a VIII-a inclusiv, cu vârsta maximă de 15 ani). Din eşantionul total al barometrului care a cuprins 2371 de respondenţi, 438 au copil/copii în şcoală. Din aceștia 438, un procent de 49,4% locuiesc în mediul rural, iar 50,6% în cel urban. Ca model pentru tematica cercetării, am folosit studiul despre Cosnumul şi Practicile Culturale ale tinerilor şi copiilor din Catalonia, realizat în Spania în 2007-2008. Studiul spaniol prezintă rezultatele a două sondaje: Consumul şi Practicile Culturale ale Copiilor 2007-2008, în care este studiat consumul cultural al populaţiei cu vârste între 6-14 ani. Activităţile culturale şi de timp liber ale copiilor despre care am colectat date se referă la: consumul audio-vizual, practicarea activităţilor artsitice, sportive şi de lectură, utilizarea şi deţinerea de suporturi tehnologice (calculator, telefon mobil), relaţii familiale

şi de socializare, oferta culturală publică şi de timp liber, gradul de vizitare al instituţiilor culturale şi a spaţiilor destinate petrecerii timpului liber.

Rezultate Oferta şcolară de activităţi culturale şi de timp liber şi gradul de participare al copiilor la aceste activităţi

Analiza urmăreşte tipul de activităţi culturale şi de timp liber destinate copiilor pe care instituţiile de învăţământ le-au desfăşurat în for Education Statistics, Statistics Canada, p.7.

ultimul an şi gradul în care copiii au luat parte la aceste activităţi. Dintr-o listă cu 20 de tipuri de activităţi culturale şi de timp liber despre care am întrebat, cele care s-au desfăşurat cel mai des în ultimul an în cadrul şcolii au fost: vizite la muzee, mers la spectacole de teatru, vizite la monumente sau case memoriale, excursii la munte/mare şi ieşiri în parc de distracţii. Activităţile culturale şi de timp liber care au fost cel mai puţin desfăşurate în cadrul şcolii în ultimul an au fost: cerc de dans, cerc de creaţii artistice (hand-made, artizanat), mers la târguri speciale (pentru copii), cerc de teatru, mers la spectacole de operă/operetă (vezi Graficul 1).

Vizite la muzee

Mers la spectacole de teatru

51%

Vizite la monumente și case memoriale

48%

Excursii la munte sau mare

46%

Ieșire în parc de distracții

Cerc de dans

20%

Cerc de creații artistice (handmade, artizanat)

Mers la spectacole de operă/operetă

45%

15%

Mers la târguri speciale (pentru copii) Cerc de teatru

61%

14%

12%

cele mai des desfășurate activități cele mai puțin desfășurate activități

Consum Cultural Și Practici de Timp Liber În Rândul Copiilor

Grafic 1: Activităţile culturale şi de timp liber cele mai des, respectiv cele mai puţin desfăşurate în cadrul şcolii, în ultimul an

În afară de activităţile cuprinse în grafic au mai fost desfăşurate şi: vizite la galerii de artă, mers la spectacole de circ, mers la spectacole de dans, mers la cinema, tabere la munte/mare, mers la fast-food (ex. McDonalds/KFC/Mall), cerc de pictură/desen, cerc de lectură/ poezie, cor muzical. Pentru aceste 20 de activităţi culturale şi de timp liber desfăşurate în cadrul şcolii am urmărit şi gradul în care copiii au luat parte la ele. Cei mai mulţi au participat la activităţile ce au presupus: vizite la muzee, mers la fast-food (McDonalds/KFC/Mall), mers la spectacole de teatru, vizite la monumente/

case memoriale şi mers la spectacole de circ. Se observă aici faptul că după vizitele la muzee, care este şi activitatea cel mai des desfăşurată în şcoli, cei mai mulţi copii au preferat o activitate de timp liber (să meargă la fastfood).

Activităţile culturale şi de timp liber desfăşurate în cadrul familiei şi la care au participat copiii În ceea ce priveşte activităţile culturale şi de timp liber desfăşurate în cadrul familiei în ultimul an şi la care au participat şi copilul/ copiii, s-au înregistrat următoarele procente:

Tabel 1: Activităţile culturale şi de timp liber la care au participat copiii în cadrul familiei Activităţile la care au participat şi copilul/ copiii

Procent

Nr. total al cazurilor din care a fost calculat procentul

Mers la spectacole de circ

96,6%

122

Excursii la munte/mare

92,2%

155

Ieşire în parc de distracţii/ Vizite la muzee

Vizite la monumente/case memoriale Mers la fast-food sau mall

Mers la spectacole de teatru Mers la spectacole de dans

caietele caietele culturadata culturadata

Tabere la munte/mare

Mers la târguri speciale (pentru copii) Vizite la galerii de artă Mers la cinema

Mers la spectacole de operă/operetă

95,3% 94,3% 92%

89,9% 89,4% 85,6% 84,5% 84%

82,8% 82,6% 74,7%

201 101 63

164 73 63 60 64 25 96 7

Un aspect interesant al modului în care au loc aceste activităţi este legat de factorul de decizie. Pentru a vedea care este influenţa copiilor în luarea deciziilor privind activităţile culturale şi de timp liber desfăşurate în familie, am întrebat la care din aceste activităţi, copiii au participat din propria iniţiativă şi la care din iniţiativa părinţilor. Copiii îşi doresc să ia parte mai ales la activităţi care le sunt direct adresate şi care sunt foarte animate. Activităţile pentru care alegerea personală a copiilor de a participa a depăşit-o ca procent pe cea a părinţilor au fost: mersul la spectacole de circ, mersul la spectacole de dans, mersul la cinema, mersul la fast-food/mall, ieşirile în parc de distracţii şi mersul la târguri speciale (pentru copii). În tabelul de mai jos se poate vedea cum s-au distribuit procentele. Un alt aspect pe care l-am urmărit a fost acela de a identifica tipul de activităţi pe care copiii le practică în afara şcolii. Activităţile practicate de cei mai mulţi dintre copii sunt: uitatul la TV (89%), jucatul pe calculator (67,9%) şi folosirea calculatorului altfel decât pentru jocuri (54,9%). Rezultate asemănătoare sunt cele ale sondajului privind consumul cultural în rândul copiilor desfăşurat în Spania, primele 3 cele mai des practicate activităţi fiind: uitatul la televizor (98%), ascultarea de muzică (97,9%) şi utilizarea calculatlorului (92,2%). Preferinţa pentru aceste activităţi se poate explica într-o anumită măsură prin influenţa pe care contextul socio-cultural actual o are asupra consumului. Ellis Liz, menţiona

în lucrarea sa5: „contextul în care copiii consumă nu trebuie deconectat faţă de dimensiunile socio-istorice şi de spaţiul în care loc consumul, întrucât este un determinant important al modului în care copiii consumă” (Ellis, 2011: 96). Se adaugă aici şi observaţia că „în contextul globalizării şi internaţionalizării mass mediei şi culturii de consum, viaţa cotidiană a copiilor din prezent este extrem de diferită de cea din anii precedenţi” (Gunter şi Furnham, 1998). Există în prezent un nou fenomen al culturii dormitorului în care, copiii şi adolescenţii nu numai că au propriul telefon mobil, computer, dar şi conexiune la internet şi jocuri video ce le oferă accesul la lume din propriul dormitor, împărtăşind informaţii şi experienţe cu mulţi alţii6. Alţi autori numesc „Generaţia Internet”7, fenomenul acesta în care „copiii cresc înconjuraţi de suporturi tehnologice, ce schimbă modul în care aceştia se joacă, învaţă şi gândesc şi se comportă în general.”8 Ellis, Liz (2011) Towards a Contemporary Sociology of Children and Consumption, Durham theses, Durham University. Available at Durham E-theses Online: http://etheses.dur. ac.uk/3206/ 6 Conceptul de cultură a dormitorului este preluat din studiul spaniol “Consumul şi Practicile Culturale ale Tinerilor şi Copiilor din Catalonia” 7 Don TAPSCOTT (1996) Growing up digital: The rise of the Net Generation, New York, McGrow-Hill 8 Delicado A., Almeida Alves, (2010) Children, internet cultures and online social networks, disponibil pe http:// www.enfanceetcultures.culture.gouv.fr/actes/delicado_almeidaalves.pdf, 9es Journées de sociologie de l’enfance, Paris, p.2 5

Consum Cultural Și Practici de Timp Liber În Rândul Copiilor

Tabel 2: Distribuirea procentelor pentru activităţile culturale şi de timp liber desfăşurate în familie la iniţiativa părinţilor sau a copiilor

Activitatea desfăşurată

La iniţiativa părinţilor

La iniţiativa copiilor

78,2%

21,8%

55%

45%

Vizite la muzee

Vizite la monumente/case memoriale

78%

Vizite la galerii de artă

91,5

Mers la spectacole de teatru

Mers la spectacole de operă/operetă Mers la spectacole de circ

79,4%

17,7%

48,8%

50,9%

72,4%

36%

Mers la cinema

Excursii la munte/mare

64%

68,5%

Tabere la munte/mare

31,3%

70,7%

Mers la fast-food/mall

25,6%

26,8%

Ieşire în parc de distracţii

73,1%

36,6%

Mers la târguri speciale (pentru copii)

62,6%

38,3% 10%

Se uită la TV

Se joacă pe calculator

32%

Folosește computerul (altfel decât pentru jocuri) Ascultă radio

Desenează/pictează

Practică un sport în cadrul unui club sportiv

19%

Urmează un curs de limbă străină

19%

Face fotografii/filmează

17%

Practică un dans

11%

Cântă într-un cor/grup

Cântă la un instrument

Urmează un curs de creații artistice (hand-made, artizanat)

Urmează un curs de/realizează figurine origami

Urmează un curs de balet

30%

61,3%

45%

55%

89%

68%

70%

80%

81%

83%

10%

Scrie (poezii, povestiri, eseuri etc.)

7,8%

24,3%

Mers la spectacole de dans

caietele caietele culturadata culturadata

22%

Grafic 2: Activităţile practicate de copii în afara şcolii

88%

90%

91%

92%

97%

99%

18% 16%

Programe after-school

Spaţii special amenajate în inistituţii publice Spaţii special amenajate în supermaketuri/mall-uri Spaţii special amenajate în aer liber Cluburi sportive

Concursuri educative

Evenimente în aer liber

13%

64% 24%

24% 23% 11%

61% 51% 67%

21%

15% 20% 10% 18% 10% 19%

Cursuri de creaţii artistice Cursuri de dans

Specatcole de dans

Expoziţii

Piese de teatru

14%

63% 71% 69% 29%

23% 22% 23% 17% 23% 20% 22% 22%

55% 53% 58% 54% 53%

Aş dori mai multe Sunt suficiente

Grafic 3: Gradul de satisfacţie al părinţilor cu oferta şi infrastructura culturală şi de timp liber adresată copiilor

Oferta şi infrastructura culturală şi de timp liber adresată copiilor9

Pentru a identifica care este oferta culturală publică şi de timp liber adresată copiilor şi cât de satisfăcuţi sunt părinţii cu această ofertă

Am adăugat în grafic şi procentele pentru varianta de răspuns NU ŞTIU pentru că am considerat că procentele înregistrate ar putea sugera că părinţii nu percep dacă oferta culturală şi de timp liber e suficientă sau ar dori să fie mai numeorasă. 9

am întrebat dacă sunt mulțumiți cu următoarele (vezi Graficul 3). Conform datelor analizate, părinţii îşi doresc cel mai mult spaţii şi activităţi adresate copiilor în aer liber (concursuri educative, evenimente în aer liber, spaţii special amenajate în aer liber). Pe lângă oferta şi infrastructura culturală și de timp liber reprezentată în Graficul 3, părinţii au spus că şi-ar mai dori cinematografe (8,1%) şi spaţii

Consum Cultural Și Practici de Timp Liber În Rândul Copiilor

Iese în parc cu prietenii/vecinii

Foloseşte calculatorul pentru a naviga pe Internet Foloseşte calculatorul pentru a se juca

13%

61% 17%

18% 21%

36% 42%

25%

2% 4% 2% 3%

caietele caietele culturadata culturadata 64

Am urmărit frecvenţa cu care copiii practică anumite activităţi. În funcţie de tipul acestor activităţi, unele se pot realiza mai des (zilnic,

Niciodată

44% 40% 48%

16% 20%

1-2 ori/lună

1-2 ori/săptămână sub 3 ore/zi peste 3 ore/zi

Grafic 4. Timpul acordat de copii anumitor activităţi

Cât timp acordă copiii anumitor activităţi şi cât de des au activităţi care depind de disponibilitatea/acordul părinţilor

14% 25%

43%

36%

67%

7%4%

special amenajate pentru copiii cu handicap (5,4%).

23% 30%

13%

5% 12%

Învaţă şi fac teme pentru şcoală 4%2%

Petrec timpul liber cu prietenii/vecini în faţa casei/blocului (nu în parc)

48%

Se uită la TV 5%1%

Citeşte (alte cărţi decât manualele şi cărţile obligatorii pentru şcoală)

1% 4%2% 7%

76%

Este în grija unui vecin/a unei rude

Practică o anumită activitate (desenează/cântă la un instrument etc.)

1% 7% 6% 2%

80%

Practică sport la un club

de mai multe ori într-o zi, la câteva zile), mai rar (în fiecare lună, de câteva ori pe lună sau pe an) sau niciodată. Dintre activităţile zilnice, învăţatul şi făcutul temelor pentru şcoală, privitul la televizor, folosirea computerului şi timpul petrecut cu prietenii sunt cele cărora copiii le acordă cel mai mult timp (Graficul 4). Cât de des merg copiii la bunici sau la ziua de naștere a unui prieten? Cât de des fac ceva fără acordul părinților sau cât de des primesc bani de buzunar? Am considerat aceste

Să meargă la bunici

14%

18%

Să meargă la fast-food/mall

55%

Să facă ceva/să meargă undeva fără acordul dvs.

Să doarmă peste noapte la un prieten/coleg/vecin

Să meargă la ziua de naştere a unui prieten

30%

15%

16%

36%

25%

64%

Să aveţi o ceartă serioasă cu copilul Să îi daţi bani de buzunar

26%

22%

33%

16%

19%

8% 3%

Deloc

14%

Mai rar

De câteva ori pe lună

51%

77%

15%

67%

15% 3%1%

22%

Săptămânal

Grafic 5. Frecvenţa cu care au loc activităţi ale copiilor care depind într-o mai mare măsură de acordul/timpul disponibil al părinţilor

activități ca fiind unele care depind într-o mare măsură de acordul sau de timpul disponibil al părinţilor. Frecvența cu care se întâmplă astfel de evenimente este reprezentată în Graficul 5. Participarea la ziua de naștere a prietenilor și dormitul peste noapte la un coleg/vecin/prieten sunt activitățile care au loc cel mai rar sau chiar deloc. Acest fapt se poate întâmpla atât de rar pe de o parte fie pentru că nu doresc părinții să lase copilul să participe, fie pentru că activitatea respectivă nu are

loc sau nu are loc foarte des. Pe de altă parte, vizitarea bunicilor și primirea banilor de buzunar sunt activități care se întâmplă mai degrabă de câteva ori pe săptămână sau chiar zilnic. Ce dețin copiii

Pe lângă activităţile culturale şi de timp liber pe care le au copiii, am întrebat despre tipul de posesiuni ale acestora.

Consum Cultural Și Practici de Timp Liber În Rândul Copiilor

Obiectele deţinute în cele mai mari procente de copii sunt: bicicleta (70,3%), TV în cameră (58,4%), telefon mobil personal (56,2%) şi computer cu conexiune la internet (49%). De asemenea, în 62,8% din cazuri,

copilul sau familia dețin un animal de companie. Obiectele deţinute în cea mai mică măsură de copii sunt jocurile xbox/playstation, camera foto şi Ipodul. 28%

Bicicletă

TV în cameră

Computer personal cu conexiune la net

Role

37%

Animal de companie

35%

Trotinetă

19%

O colecţie

Xbox/playstation

Cameră foto personală

Ipod

caietele caietele culturadata culturadata 66

58%

42%

Telefon mobil personal

Skateboard

70% 40%

15% 14%

56% 48% 49% 62% 63% 79% 81% 85% 90%

91%

94%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% NU

Grafic 6. Ce deţin copiii

Concluzii Copiii participă mai ales la activităţi culturale şi de timp liber animate (mers la spectacole de circ, de teatru), la activități care răspund preferinţei pentru ludic (mersul în parcuri de distracţii, la fast-food, în excursii) sau curiozităţii (vizitarea muzeelor, a caselor memoriale sau monumentelor), specifice perioadei de copilărie. Pe lângă aceste preferinţe ale copiilor, părinţii doresc ca infrastructura culturală publică și de timp liber dedicată copiilor să ofere cât mai multe evenimente şi activităţi care să se desfăşoare în aer liber, cât şi locuri special amenajate pentru copiii cu dizabilităţi. Din activităţile desfăşurate acasă, copiii

acordă cel mai mult timp privitului la televizor, folosirii computerului, petrecerii timpului cu prietenii/vecinii în faţa blocului/casei, dar şi învăţatului pentru şcoală şi făcutul temelor. În afară de acestea, copiii practică într-o proporţie încă scăzută activităţi care să le dezvolte anumite capacităţi aşa cum sunt activităţile sportive, activităţile artisitice sau creative (să cânte la un intstrument muzical sau întrun cor/grup, să urmeze cursuri de dans, să scrie poezii, să facă fotografii etc.). Punctez referitor la acest grad încă scăzut că, așa cum spuneam în prima parte a lucrării, gradul de a practica sau de a participa la anumite activităţi culturale şi de timp liber nu ține doar de interesul pentru acestea, ci depinde și de o serie de factori.

Bibliografie 1. “Comportamentul Alimentar şi Activitatea Fizică la Elevii din România. Cercetarea, Promovarea şi Monitorizarea Comportamentelor de Sănătate 2010“. sursa: http:// playfullearning.ro/articol/practici-alimentare-in-familie accesat la 6.12.2012

2. De la Ville, Valérie-Inés si Tartas, Valérie (2010). Developing as Consumers in Children as Consumers, Marshall (ed.), Sage. p. 23-39 disponibil la http://www.sagepub.com/upmdata/32918_02_Marshall_et_al_Ch_02.pdf (accesat la 3.12.2012)

3. Delicado A., Almeida Alves, (2010) Children, internet cultures and online social networks, disponibil pe http://www.enfanceetcultures.culture.gouv.fr/actes/delicado_almeidaalves.pdf , 9es Journées de sociologie de l’enfance, Paris 4. Ellis, Liz (2011) „Towards a Contemporary Sociology of Children and Consumption”, Durham theses, Durham University, disponibil pe Durham E-theses Online: http://etheses.

Consum Cultural Și Practici de Timp Liber În Rândul Copiilor

dur.ac.uk/3206/ (accesat la 3.12,.2012)

5. Martens, Lydia, Southerton, Dale, Scott, Sue. (2004). Bringing Children (and Parents) into the Sociology of Consumption. Towards a Theoretical and Empirical Agenda in Journal of Consumer Culture, vol 4(2), Sage publications, p. 155–182 6. Patterns in Culture Consumption and Participation (2000), Culture Statistics Program, Culture, Tourism and the Centre for Education Statistics, Statistics Canada, disponibil pe http://www.canadacouncil.ca/NR/rdonlyres/74E41055-65E2-4338-990DA0462CF3583C/0/cult_consumpe.pdf (accesat la 11.12.2012)

7. Todd, Sarah (2001) „Understanding Children As Consumers: Toward an Ethical and Integrated Methodological Approach” in Asia Pacific Advances în Consumer Research Volume 4, 2001. pp. 99-101 8. Sergi Mosteiro Molina, Rambla de Santa Mònica, „The Cultural Consumption and Practices of Young People in Catalonia. A first approximation by way of the Survey of the Cultural Consumption and Practices of Children 2007-2008 and the Barometer of Communication and Culture” http://www.stat.gouv.qc.ca/observatoire/publicat_obs/pdf/cultural_consumption_ practices_young_people.pdf

caietele caietele culturadata culturadata 68

Andrei Crăciun

Practicarea sportului și a activităţilor de recreere fizică reprezintă o dimensiune importantă în analiza și înţelegerea stilurilor de viaţă și a modelelor de consum cultural ce se regăsesc la un moment dat într-o societate. Direct asociată cu diferitele forme și practici de consum cultural, cu modalităţile de petrecere a timpului liber, dar şi cu alte elemente precum capitalul uman (prin componenta referitoare la starea de sănătate) sau oportunităţile oferite de mediul de rezidenţă (infrastructura culturală și de recreere), analiza implicării populaţiei în sport și activităţi fizice completează imaginea dinamicii vieţii culturale. În paginile următoare urmărim două dimensiuni importante ale acestui tip de practici: în primul rând, implicarea activă în sport și activităţi recreative și, în al doilea rând, consumul de evenimente sportive. După o descriere a celor mai importante rezultate în ceea ce privește tipul și frecvenţa practicării anumitor activităţi fizice sau motivele nepracticării sportului, vom integra această componentă a vieţii individului în tabloul mai general al consumului cultural. Participarea la evenimente sportive și consumul media de sport, componentă importantă a ceea ce se numește cultură de masă (“popular culture” sau “mass culture”), relevă o dimensiune aparte a vieţii culturale ce poate fi pusă în relaţie și cu alte tipuri de practici și consum cultural. 70

Direcţii majore în studiul activităţilor sportive Înţelese ca practici culturale, activităţile sportive reprezintă o dimensiune importantă a vieţii individuale sau de grup, precum și a dinamicii organizaţiilor, comunităţilor sau societăţilor. În decursul timpului, o parte din cercetările și studiile sociologice dedicate sportului au considerat acest gen de activităţi o instituţie socială (ce influenţează direct vieţile indivizilor și ale comunităţilor), în timp ce altele au definit lumea sportului ca fiind o societate în miniatură (în interiorul căreia pot fi verificate diferite teorii sociale și unde poate fi obţinută o cunoaștere relevantă asupra întregii societăţii) (Albrecht, 2008:63). Cel mai des întâlnite ipoteze de lucru în cadrul studiilor ce au văzut în sport o instituţie socială susţin că astfel de practici contribuie la reiterarea socială a diferitelor seturi de valori (succesul, competiţia, munca susţinută, cooperarea ș.a.m.d.) și la creșterea coeziunii ori, dimpotrivă, că sportul este una din instituţiile ce favorizează perpetuarea prejudecăţilor, discriminării sau a inegalităţilor (perspectiva conflictuală ce afirmă că sportul creează iluzia că succesul poate fi atins de oricine beneficiează de talent și dovedește perseverenţă în muncă) (ibid., 63-64). Studiile desfășurate plecând de la prima asumpţie au urmărit consecinţele pe care implicarea în activităţi sportive și de recreere fizică le are asupra participanţilor (s-a încercat,

în primul rând, stabilirea relaţiei dintre practicarea sportului în copilărie sau adolescenţă și diferite aspecte ale vieţii adulte, precum veniturile sau succesul profesional). Principalele concluzii ale acestor studii subliniază faptul că practicarea sportului conduce la îmbunătăţirea stocului de capital uman (măsurat prin starea de sănătate) ce poate fi converit în alte forme de capital (prin creșterea încrederii în sine, îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare, mărirea reţelelei sociale etc.) (Shilling 1992, Curtis et al. 2003). Cu timpul, acest gen de abordare a ajuns să fie considerat insuficient întrucât omite grupurile ce nu au resurse pentru a se angaja în sport și practici recreative, acest gen de activităţi nefiind decât un alt domeniu în care se manifestă inegalitatea socială și marginalizarea (Coakley și Lever, 2000:2988-9). Collins și Kay (2003) subliniază că în Marea Britanie, în ciuda beneficiilor larg recunoscute ale implicării în sport, grupurile dezavantajate prezintă un nivel foarte scăzut de participare la acest gen de activităţi. În acest caz, excluderea de la sport este foarte răspândită, se instalează la vârste fragede și este greu de combătut. Plecând de la astfel de situaţii, o abordare distinctă încearcă să ofere răspunsuri unor întrebări ce vizează mai degrabă natura activităţilor considerate sportive în cadrul diferitelor grupuri, sau ierarhizarea valorică la un moment dat a practicilor sportive dintr-o societate sau comunitate (Coakley și Lever,

Activități Sportive Și De Recreere Fizică În România ContemporanĂ

2000). O astfel de încadrare conceptuală a permis lărgirea modului de a înţelege diferitele feluri în care indivizii fac loc activităţilor sportive în viaţa de zi cu zi, condiţiile în care aceștia pot participa la sport, dar și aspectele mai generale, precum activitatea de sponsorizare (sursele și motivele sponsorizării). Unii cercetători în știinţele sociale susţin ideea că sfera sportului (în particular cel profesionist și activităţile economice aferente) oferă un laborator propice înţelegerii unor fenomene generale precum birocratizarea, dezvoltarea și extinderea diferitelor sisteme de producţie ori discriminarea (rasială sau de gen) (Albrecht, 2008). Lumea fotbalului, a echipelor sportive de liceu sau facultate, lumea sportivilor profesioniști reprezintă tot atâtea posibilităţi de înţelegere și analiză a unei societăţi la un moment dat.

Activităţi sportive, stiluri de viaţă și consum cultural Concept întâlnit atât în literatura de specialitate cât și în vorbirea comună, stilul de viaţă se referă cel mai adesea la comportamentele individuale și opţiunile de consum asociate cu starea de sănătate (Blalock şi Silva, 2008:445). În abordările sociologice, stiluricaietelecaietele le de viaţă sunt analizate în termeni de “facculturadata culturadata tori sociali datorită cărora anumite grupuri sunt din start expuse unor comportamente cu riscuri mai mari asupra sănătăţii” (ibid.).

Studiile privind devianţa, cultura sărăciei sau consumul oferă principalele puncte de reper în conceptualizarea stilurilor de viaţă. Pentru Pierre Bourdieu (1984) stilurile de viaţă sunt de înţeles în cadrul unei scheme conceptuale ce cuprinde condiţionările date de poziţia în spaţiul social și habitusul (p.1667). O diferenţă în ceea ce privește poziţia în spaţiul social (stabilită prin volumul de capital economic și cultural deținut) produce o diferenţă în ceea ce privește habitusul (dispoziţii, deopotrivă structurate și structurante – presupun scheme de organizare a practicilor, a percepţiilor și aprecierilor vis-à-vis de practici). Prin natura sa structurantă, habitusul condiţionează stilurile de viaţă definite drept “seturi unitare de alegeri în ceea ce privește oameni, bunuri și practici” (Bourdieu, 2001:8). Practic, preferinţele și comportamentul indivizilor în materie de activităţi sportive se formează într-un mod similar cu cele din sfera consumului cultural: socializarea și condiţiile de existenţă contribuie decisiv la formarea opţiunilor individuale în ceea privește practicarea activităţilor sportive, iar aceste “alegeri” sunt consistente, printre altele, cu cele ce privesc consumul cultural. Alţi teoreticieni ai culturii contemporane, precum Zygmunt Bauman, Colin Campbell sau Anthony Giddens, leagă stilurile de viaţă mai degrabă de o criză a identităţii specifică modernităţii în care bunurile de consum, serviciile și experienţele sunt un mijloc de realizare a sinelui; în acest sens, stilurile de viaţă reprezintă “alegeri voluntare cu privire la consum”

iar analiza lor va fi realizată fără a lua în considerare criteriile tradiţionale de stratificare socială (clasa, rasa/etnia sau genul) (Blalock şi Silva, 2008:446).

Consumul de sport: participare la evenimente și consum mediatic Începutul de secol XX este momentul în care organizaţiile sportive profesioniste încep să se dezvolte iar reprezentaţiile sportive să devină tot mai apreciate în rândul unor categorii largi de populaţie, evoluţia ambelor fenomene fiind potenţată, începând cu anii 60’, odată cu dezvoltarea reţelelor de televiziune și a transmisiilor evenimentelor sportive (Soroka 2008). În prezent, industria sportului este o componentă majoră a economiilor naţionale și o sferă cu activitate intensă în schimburile internaţionale. Fie că vorbim de competiţii naţionale sau evenimente internationale majore (precum Jocurile Olimpice, campionatele europene, sud-americane sau mondiale de fotbal) sportul este punct de întâlnire pentru activităţi precum mass-media, divertismentul, publicitatea, turismul sau industria vestimentară. Noi arii de interes teoretic însoţesc această evoluţie, remarcându-se în acest sens studiile culturale care abordează, printre altele, imaginea corpului (gen, sexualitate, feminism), comportamentul fanilor sau locul

sportului în cultura populară a unei societăţii (Washington și Karen 2001). Participarea directă la evenimente sau, indirect, prin intermediul mass-media, este inclusă în cele mai multe analize privind stilurile de viaţă și consumul cultural. Mochmann (2002) indentifică, de exemplu, șapte stiluri de viaţă predominante în Vestul Germaniei, dintre care două, însumând aproape 30% din populaţie, au printre caracteristicile principale interesul vis-s-vis de sport (direct sau indirect). Reţinem un procent asemănător pentru România unde în cazul a două din cele șase stiluri identificate de Marian Vasile (2010), prin analiză cluster de clase latente, întâlnim o importanţă deosebită acordată activităţilor recreaţionale (inclusiv sportul) sau probabilităţi ridicate de a se angaja în astfel de practici.

Metodologia studiului Sondaj reprezentativ la nivel naţional, Barometrul de Consum Cultural este derulat anual, începând cu 2005, de Centrul de Cercetare și Consultanţă în Domeniul Culturii. Ediţia din 2012 a sondajului a cuprins o secţiune specială dedicată investigării activităţilor sportive sau de recreere fizică practicate de populaţie, precum și consumului (direct sau indirect) de evenimente sportive. Privitor la aspectele tehnice ce descriu datele culese, menţionăm că volumul esantionului national a fost de 1308 persoane cu

Activități Sportive Și De Recreere Fizică În România ContemporanĂ

o eroare de +/-2.8% la un nivel de încredere de 95%. Eșantionul național este probabilist, tristadial, stratificat la nivel de regiune, județ și mărimea localității și este reprezentativ la nivel național pentru populația cu vârstă de 18 ani și peste 18 din România. Gospodăriile au fost alese, pornind de la puncte de eșantionare selectate aleator pe bază listei secțiilor de vot, utilizîndu-se metoda random-route și urmându-se un pas statistic de 5. Eşantionul a cuprins și un boost de 1063 de persoane din Bucureşti, fiind vorba de un subeșantion reprezentativ pentru capitală, cu o eroare de +/- 3,1%, la un nivel de încredere de 95%. Datele au fost culese de TNSCSOP în luna august 2012. Pentru sondarea activităţilor sportive și de recreere fizică practicate de populaţie a fost creat un set de itemi ce au urmărit frecvenţa implicării în 26 de activităţi, de la cele de largă disponibilitate (precum mersul pe jos sau alergatul), până la activităţi mai recente, accesibile mai curând contra cost și încă prezentând un oarecare grad de noutate pentru România (precum paintball). O altă dimensiune cercetată a implicării în activităţi sportive a reprezentat-o apartenenţa la un club / structură în cadrul căreia indivizii pot exersa mișcarea fizică. Nu au fost urmărite cluburile / echipele profesioniste ci, în general, orice formă de organizare (fie că e vorba de o sală de fitness/culturism dintr-un caietelecaietele cartier oarecare, fie că e vorba de un centru culturadata culturadata extins în care se poate practica înotul, tenisul ș.a.m.d.).

În ceea ce privește consumul de evenimente sportive, ne-am îndreptat atenţia asupra prezenţei “la faţa locului”, în ultimele 12 luni, în cazul unui meci de fotbal, baschet, tenis ș.a.m.d. Această măsură de participare directă, a fost dublată de una a participării indirecte prin care am urmărit consumul media de sport.

Rezultatele analizei Implicarea în sport și activități recreaționale Măsurarea implicării populaţiei în sport și activităţi recreaţionale a fost realizată prin intermediul unei baterii de 26 de întrebări ce au înregistrat, pe de o parte, toate activităţile de acest gen desfășurate de respondenţi în ultimul an și, pe de altă parte, intensitatea practicării acestora în luna anterioară culegerii datelor. A fost avută în vedere o paletă largă de activităţi: cele de largă disponibilitate (precum mersul pe jos, mersul pe bicicletă sau alergatul), cele desfășurate în natură (pescuitul, vânătoarea, drumeţiile montane) sau activităţi ce s-au dezvoltat mai recent, cel puţin pentru România, și prezintă un oarecare grad de noutate (precum paintball). Analiza datelor relevă faptul că mersul pe jos pentru recreere, reprezintă activitatea fizică practicată de cei mai mulţi respondenţi în ultimul an (58% dintre ei au declarat că cel puţin o dată în ultimele 12 luni au mers pe jos

mai mult de 30 de minute, pentru recreere) (tabelul 2). Mersul pe jos este cea mai simplă opţiune pentru a face mișcare fizică și, în pofida formulării specifice a itemului (care cere respondentului să excludă deplasările făcute pentru cumpărături sau spre/de la locul de muncă), este foarte posibil ca o gamă mult mai largă de deplasări să fi fost cuprinse în răspunsuri. Privind la numărul celor care au realizat cel puţin o dată activităţi fizice în ultima lună, se observă că mersul pe jos

contribuie cu 17 puncte procentuale (tabelul 3). De asemenea, diferenţa dintre mersul pe jos și următoarea clasată (mersul cu bicicleta, 19% din respondenţi s-au recreat astfel cel puţin o dată în ultimul an) este foarte mare. În această situaţie, am apreciat că mersul pe jos este o măsură mai degrabă slabă a implicării în activităţi de recreere, discreminând puţin între indivizi și cuprinzând cel mai probabil o eroare mare de măsurare. Pentru cele mai multe analize, mersul pe jos a fost exclus.

Tabel 1: Exemplu de item folosit pentru măsurarea implicării în activităţi sportive sau de recreere fizică

F2. Din următoarele activităţi, vă rugăm să ne spuneţi pe care leaţi desfăşurat dvs. personal cel puţin o dată în ultimele 12 luni.... Activităţi 1. Mers pe jos cel puţin 30 de minute, pentru recreere

F3. În ultimele 4 săptămâni, de câte ori aţi...

Nr. zile

Nu Stiu

Nu Răspund

Nu e cazul

____ zile

(nu luaţi în considerare drumurile spre/ de la locul de muncă, mersul la cumpărături etc.)

Tabel 2: Activităţi sportive practicate cel puţin o dată în ultimul an

Din următoarele activităţi, vă rugăm să ne spuneţi pe care le-aţi desfăşurat dvs. personal cel puţin o dată în ultimele 12 luni.... Mers pe jos cel puţin 30 de minute, pentru recreere 1 (nu luaţi în considerare drumurile spre/ de la locul de muncă, mersul la cumpărături etc.) Mers cu bicicleta cel puţin 30 de minute, pentru recreere 2 (nu luaţi în considerare drumurile spre/ de la locul de muncă, mersul la cumpărături etc.) 3 Înotat în spaţii deschise (lacuri, râuri, mare) 4 Efectuat exerciţii fizice în casă/ curte 5 Înotat în piscină/ bazin

% 58% 19% 16% 16% 15%

Activități Sportive Și De Recreere Fizică În România ContemporanĂ

6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26

Plimbat în drumeţii montane Jucat fotbal Mers la pescuit Alergat/ jogging Mers la sală de fitness/ forţă Jucat tenis de masă (ping-pong)

Dansat/ luat lecţii de dans în cadrul unui club specializat

(nu luaţi în considerare ocazii precum: petreceri, nunţi, ieşit în discotecă/ club etc.) Jucat tenis de câmp Patinat pe gheaţă Plimbat cu role (patine cu rotile) Jucat volei Jucat baschet Practicat sporturi de contact (orice tip: box, karate, kick-boxing, taekwondo etc.) Practicat aerobic Ski (inclusiv snowboarding) Practicat alpinism (la munte sau în săli de escaladă) Jucat paintball Practicat yoga Mers la vânat Plimbat cu skateboard-ul Practicat sporturi pe apă (canotaj, windsurfing etc.)

14% 13% 13% 7% 5% 5% 3% 3% 3% 3% 3% 3% 2% 2% 1% 1% 1% 1% 1% 1% 1%

Tabel 3: Ponderea persoanelor care au desfășurat cel puţin o dată activităţi sportive sau recreative în ultimele patru săptămâni

Au desfășurat cel puţin o dată activităţi sportive sau recreative în ultimele patru săptămâni

caietelecaietele culturadata culturadata

Luând în calcul mersul pe jos Fără a lua în calcul mersul pe jos

% 60 43

Revenind la activităţile desfășurate în ultimul an (tabelul 2), observăm că opţiunile ce au avut mai mult de 10% din răspunsuri cuprind practici ce se desfășoară în aer liber şi, mai important, ce nu presupun în mod obligatoriu accesul contra cost (aspect mai puţin valabil în cazul înotului în bazine sau piscine amenajate). Vorbind despre cei care au practicat activităţi fizice în ultima lună (tabelul 4), exerciţiile fizice desfășurate în interiorul gospodăriei, mersul cu bicicleta și alergatul sunt formele de recreere care prezintă cea mai mare intensitate în practicare: peste 40% din respondenţi le-au desfășurat în mai mult de opt zile (în

cazul exerciţiilor fizice din spaţiul domestic, acest procent se apropie chiar de 60%). Rezultatele sugerează efectul pe care disponibilitatea infrastructurii de sport, în combinaţie cu volumul resurselor financiare individuale, îl are asupra practicilor sportive (17% din cei care nu au făcut sport în ultimele patru săptămâni declară că motivul constă în lipsa spaţiilor de desfășurare în zona în care locuiesc, iar 13% că nu și-au putut permite să plătească accesul – tabelul 5). Disponibilitatea infrastructurii și a resurselor financiare nu sunt însă singurele motive pentru care anumite segmente ale populaţiei nu participă la activităţi sportive. Cel mai des

Tabel 4: Cele mai practicate activităţi în ultimele patru săptămâni (mersul pe jos a fost exclus) Frecvenţă O singură dată Între 2 și 4 zile Între 5 și 8 zile Mai mult de 8 zile TOTAL Frecvenţă O singură dată Între 2 și 4 zile Între 5 și 8 zile Mai mult de 8 zile TOTAL

1. Mers cu bicicleta, pentru recreere

2.Înotat în spaţii deschise

3. Exerciţii fizice în casă/ curte

% 9 30 18 43 100 5. Plimbat în drumeţii montane % 28 48 16 8 100

% 15 46 23 16 100

% 5 20 17 59 100 7. Mers la pescuit % 26 51 18 5 100

6. Jucat fotbal % 20 60 9 11 100

4.Înotat în piscină/ bazin % 18 58 13 12 100 8. Alergat % 4 25 28 43 100

Activități Sportive Și De Recreere Fizică În România ContemporanĂ

menţionat motiv este, de altfel, lipsa resurselor de timp. Invocarea lipsei timpul în cazul a 50% din respondenţi maschează, de fapt, și o slabă valorificare a activităţilor sportive și implicit absenţa interesului de a petrece astfel

timpul liber (cei care nu fac sport de obicei sunt, printre altele, mari consumatori de programe de televiziune: 93% consumă zilnic programe TV). Astfel, activităţile sportive nu prezintă un interes mare pentru o categorie

Tabel 5. Motive ale neimplicării în activităţi sportive sau recreative

Care sunt motivele pentru care în ultimele 4 săptămâni nu aţi desfăşurat nicio activitate sportivă sau de recreere fizică? (răspuns multiplu) 1. Nu am avut timp 2. Nu am nevoie. Depun suficient efort fizic în gospodarie sau la locul de muncă 3. În zona în care locuiesc nu am unde sa desfășor activităţi sportive sau de recreere 4. Nu mi-a permis starea de sănătate

5. Nu mi-am permis sa plătesc pentru a avea acces într-un loc unde să pot desfășura astfel de activităţi

% 50 26 17 16 13

Tabel 6 Frecvenţa desfăsurării de activităţi fizice sau recreative în ultima lună (mersul pe jos exclus): populaţia generală și diferenţe în funcţie de mediul de rezidenţă si gen Rezidenţă Gen Populaţia generală Rural Urban Bărbaţi Femei % % % % Frecvenţă % Deloc 57 54 31 33 47 O singură dată 2 2 2 3 1 Între 2 și 4 zile 9 7 9 7 8 Între 5 și 8 zile 7 7 9 9 8 Mai mult de 8 zile 24 30 49 48 36 100 100 100 100 TOTAL 100

caietelecaietele culturadata culturadata

largă de populaţie, iar importanţa lor este chiar subevaluată: pentru 26% dintre cei care nu fac sport, efortul depus cu ocazia treburilor gospodărești sau la locul de muncă este un bun înlocuitor. Alte diferenţe importante în ceea ce privește implicarea în sport și activităţi recreative, sunt date de mediul de rezidenţă și de gen. Cuprinzând în sine probleme precum lipsa infrastructurii, venituri mai mici sau îmbătrânirea populaţiei, rezidenţa în mediul rural înseamnă o implicare mai restrânsă în sport (54% dintre respondenţi nu obișnuiesc să facă exerciţii fizice sau recreative, spre deosebire de mediul urban unde acest procent se apropie de 31%). În privinţa genului, se observă o participare mai mare a bărbaţilor (tabelul 6). Cei care practică regulat sport sunt mai tineri (având o medie de vârstă de 38 de ani, prin comparaţie cu cei care nu practică a căror medie de vârstă este de 51 de ani – diferenţe semnificative statistic pentru p<0,001). În cadrul studiului am urmărit si obţinerea unei autoevaluări a stării de sănătate, folosind o scală de 4 itemi (având extremele 1–foarte

nemulţumit și 4–foarte mulţumit). Astfel, media celor care nu practică regulat sport a fost de 2,65, prin comparaţie cu 3,05 pentru cei care au desfășurat cel puţin o dată în ultima lună o activitate sportivă (diferenţe semnificative statistic pentru p<0,001). Participarea directă și indirectă la evenimente sportive În ceea ce privește consumul indirect de sport, prin intermediul televiziunii, cele mai vizionate programe sunt secţiunile dedicate sportului din cadrul jurnalelor de știri (tabelul 8). 30% din respondenţi urmăresc zilnic astfel de programe, urmând apoi transmisiunile propriu-zise ale evenimentelor (15% vizionează zilnic meciuri de fotbal sau alte tipuri de evenimente) și emisiunile de dezbateri pe teme sportive sau documentarele sportive (urmărite zilnic de 11% din respondenţi). Internetul prezintă pentru moment un interes mai restrâns în ceea ce privește sportul, peste 90% din respondenţi neutilizându-l în acest scop.

Tabel 7: Auto-evaluarea stării de sănătate în cazul persoanelor ce au practicat în ultima lună cel puţin o dată activităţi sportive sau recreative Gândindu-vă la starea dumneavoastră generală de sănătate, cât de mulţumit/ă sunteţi? 1. Foarte nemulţumit/ă 2. Nu prea mulţumit/ă 3. Destul de mulţumit/ă 4. Foarte mulţumit/ă Total

4,3 17,2 48,3 30,3 100

Activități Sportive Și De Recreere Fizică În România ContemporanĂ

Participarea directă la evenimente sportive este rezervată unei categorii mai restrânse de populaţie. Doar 15% din respondenţi au fost în ultimul an la o reprezentaţie sportivă (tabelul 9). Principalele evenimente gustate, atunci când vorbim de participarea directă, sunt meciurile de fotbal (84% din cei ce au fost cel puţin o dată la o reprezentaţie sportivă au ales un meci de fotbal) (tabelul 10). În medie, fanii fotbalului din România asistă la sapte meciuri pe an. Următorul sport în ordinea

Tabel 8: Consumul mediatic de sport (TV și Internet) Cât de des urmăriți la TV/ pe Internet...

Niciodată O dată/ de două ori pe an O dată/ de două ori pe lună O dată/ de două ori pe săptămână Zilnic TOTAL Niciodată

O dată/ de două ori pe an

O dată/ de două ori pe lună

caietelecaietele O dată/ de două ori pe săptămână culturadata culturadata Zilnic

TOTAL

Meciuri de fotbal transmise in direct/ in reluare

preferinţelor este handbalul (12% au mers la un astfel de meci). La meciurile de baschet este întâlnită cea mai mare pondere de plătitori de bilete (72% din cei ce au mers în ultimele 12 luni și-au achiziţionat bilet), iar în cazul hockeyului cei mai mulţi spectatori au acces gratuit. Participarea la evenimente sportive este o practică de grup, 90% din cei ce au fost la reprezentaţii sportive în ultimele 12 luni mergând cu prieteni, colegi sau familie. Evenimente sportive (orice gen) transmise in direct (in afara de fotbal)

Talk-show-uri pe teme sportive

Internet

45% 7% 17%

92% 2% 2%

42% 10% 16%

93% 2% 2%

58% 9% 12%

95% 1% 1%

15% 100%

2% 100%

15% 100%

1% 100%

11% 100%

2% 100%

Internet

45%

94%

59%

95%

12%

11%

17%

Jurnale, stiri sportive

13% 30%

100%

1% 1%

100%

18%

Documentare sportive

10% 100%

1% 1% 1%

100%

11%

Tabel 9: Frecvenţa asistării la evenimente sportive

În ultimele 12 luni, cât de des aţi participaţi ca spectator la evenimente sportive?

Niciodată O singură dată O dată la 4-6 luni O dată la 2-3 luni Lunar TOTAL

85 4 3 3 6 100

Tabel 10: Tipurile de evenimente sportive la care respondenţii au asistat în ultimele 12 luni La ce tipuri de evenimente sportive aţi asistat în ultimele 12 luni, cel puţin o dată? (răspuns multiplu) 1. Meciuri de fotbal 2. Meciuri de handbal 3. Sporturi de contact (orice tip: box, karate, kick-boxing, taekwondo etc) 4. Meciuri de baschet 5. Meciuri de tenis de camp 6. Meciuri de rugby 7. Meciuri de hockey

Tabel 11: Modalităţi de acces la evenimente sportive

84% 12% 10% 9% 8% 3% 2%

De cele mai multe ori, în ultimele 12 luni, aţi asistat la acest tip de evenimente pe baza unui... 1. Fotbal

2. Handbal

3. Sporturi de contact

4. Baschet

Bilet plătit Abonament plătit Invitaţie primită Acces gratuit

66%

51%

37%

72%

TOTAL

100%

6% 26%

22% 19%

11% 22% 31%

25% 1%

Activități Sportive Și De Recreere Fizică În România ContemporanĂ

5. Tenis de câmp

6. Rugby

7. Hockey

Bilet plătit Abonament plătit Invitaţie primită

39%

42%

Acces gratuit

30% 31%

TOTAL

100%

19%

54%

33%

37%

100%

Tabel 12: Participarea la evenimente sportive: practică individuală sau de grup În general, la evenimente sportive mergeţi.... (răspuns multiplu) % Cu prietenii 80 Cu familia, rude 13 Cu colegi de serviciu 11 Singur/ă 10

Concluzii Implicarea populaţiei generale a României în sport este mai degrabă restrânsă, doar 57% din respondenţi obișnuind să practice o activitate fizică sau de recreere. Acest lucru se întâmplă în pofida efectelor pozitive asupra sănătăţii (și implicit asupra altor dimensiuni ale vieţii individuale precum capacitatea de muncă sau structura pe termen lung a veniturilor și cheltuielilor – dacă activitățile fizice ca o investiţie în sănătate, absenţa sportului înseamnă pe termen lung direcţionarea unei părţi însemnate a veniturilor înspre cheltuieli caietelecaietele medicale). Cauzele neimplicării în sport sunt culturadata culturadata de regăsit la diferite niveluri. Dezinteresul individual faţă de activităţi fizice recreative și slaba valorificare a

acestora sugerează diferenţe de habitus, în modul conceptualizat de Bourdieu. Diferenţele ce privesc condiţiile de existenţă (socializarea, stocurile limitate de capital economic și cultural, mediul din care lipsește infrastructura specifică) determină modul în care oamenii își structurează practicile de timp liber și percepţiile vis-à-vis de acestea. Este de înţeles în acest fel, de exemplu, de ce sunt de preferate sau alese programele de televiziune în locul activităţilor în aer liber. Continuând pe această linie de analiză, implicarea în sport înseamnă un stil de viaţă definit ca fiind sănătos și orientat în direcţia îmbogăţirii stocurilor de capital personal, în special cel cultural. O parte din cei care obișnuiesc să practice activităţi fizice de recreere sunt dintre cei care au și un comportament de consum cultural diversificat.

Starea de consum cultural redus din mediul rural sau din orașele foarte mici este asociată și cu o slabă reprezentare a activităţilor recreative și de sport, aceste zone fiind cumva marginale în peisajul cultural. Nici oraşele foarte mari (cele de peste 200 de mii de locuitori) nu sunt însă ferite de anumite disfuncţionalităţi în ceea ce privește posibilităţile de petrecere a timpului liber. Reducerea numărului de spaţii de sport libere utilizării (fără a fi necesară plata unei tarif) pe fondul creșterii numărului de spaţii de sport private/comerciale, al securizării zonelor de sport aferente unităţilor de învăţământ sau în contextul creșterii parcului auto (și implicit al transformării în parcări a unor terenuri) conduce la scăderea ofertei accesibile publicului larg în

materie de posibilităţi de a face sport. Ambele situaţii par să descrie un process de excludere parţială de la activităţile sportive a celor care nu au resursele necesare. Practicată mai degrabă în grup, participarea la evenimente sportive este o modalitate de petrecere a timpului liber aleasă de o categorie restrânsă de populaţie. Deși nu sunt singurele tipuri de evenimente la care populaţia asistă, meciurile de fotbal ies cel mai mult în evidenţă. Consumul media de sport este dominat de programele televizate, în rândul cărora secţiunile de știri ocupă prima poziţie.

Bibliografie 1. Albrecht, Don E. (2008). “Sports” în William Darity (ed). International Encyclopedia of the Social Sciences, 2nd Edition (vol.8). Farmington Hills, MI: Macmillan Reference USA (Thompson Gale). 2. Blalock, Bethany E. și Jennifer M. Silva. (2008). „Lifestyles” în William Darity (ed). International Encyclopedia of the Social Sciences, 2nd edition (vol.4). Farmington Hills, MI: Macmillan Reference USA (Thompson Gale). 3. Bourdieu, Pierre. (2010). Distinction. A social critique of the judgement of taste. Trans. Richard Nice. London and New York: Routledge. 4. Bourdieu, Pierre. (2001). Practical reason: On the theory of practice. London: Polity.

Activități Sportive Și De Recreere Fizică În România ContemporanĂ

5. Coakley, Jay și Janet Lever. (2000). “Sport” în Edgar F. Borgatta și Rhonda J.V. Montgomery (ed). Encyclopedia of Sociology, 2nd Edition (vol.5). New York: Macmillan Reference USA. 6. Collins, Michael și Tess Kay. (2003). Sport and social exclusion. London: Routledge.

7. Curtis, James, William McTeer și Phillip White. (2003). “Do High School Athletes Earn More Pay? Youth Sport Participation and Earnings as an Adult” în Sociology of Sport Journal vol.20, nr.1: p.60–76. Mochmann, Ingvill Constantze. (2002). Lifestyles, social milieus and voting behavior in Germany. 8. A comparative analysis of the developments in eastern and western Germany. Disponibil on-line la adresa Gießen Elektronische Bibliothek Giessen, http://geb.uni-giessen. de/geb/volltexte/2003/1278/. 9. Shilling, Christopher. (1992). “Schooling and the Production of Physical Capital” în The Australian Journal of Education Studies vol.13, nr1: p.1–19.

10. Soroka, Lewis. (2008). “Sports industry” în William Darity (ed). International Encyclopedia of the Social Sciences, 2nd Edition (vol.8). Farmington Hills, MI: Macmillan Reference USA (Thompson Gale). 11. Vasile, Marian. (2010). Stiluri de viaţă în România postcomunistă. Ce modele comportamentale adoptăm şi de ce. Iași: Lumen.

12. Washington, Robert E. și David Karen. (2001). «Sport and society» în Annual Review of Sociology vol.27: p.187-212.

caietelecaietele culturadata culturadata