Regulile civilizației în Hunedoara Municipalitatea hunedoreană încearcă, printr-o serie de măsuri foarte exacte, să sporească curățenia și civilizația urbană din oraș.
Pag. 2
De luni până vineri, de la la orele 13, 16, 18 și 22
Amenzi usturătoare pentru munca la negru
Pag. 5
Pag. 3
Au promis miere, au oferit fiere
Preoții învață să-i asiste pe drogați
Șase luni de minciuni, incompetență, abuzuri şi distrugere a reputației internaționale a României SPECIAL
SPORT
Amsterdam arhitecturi Citiți în pagina 7
CMYK
Campionatul Național de Natație Citiți în pagina 15
Pag. 6
Informaţia de Hunedoara
INTERES PUBLIC
PAGINĂ CU INFORMAȚII DE INTERES CETĂȚENESC DE LA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA
Extrase din HOTĂRÂREA nr. 240/2012 privind stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii pe raza administrativ teritorială a municipiului Hunedoara Art.1. Pentru întreţinerea şi exploatarea căilor publice, următoarele fapte constituie contravenţii: a) executarea de lucrări sau săpături pe domeniul public şi privat al municipiului Hunedoara, fără aprobările legale şi neasigurarea împrejmuirilor de protecţie şi iluminare pe timp de noapte, nesemnalizarea cu panouri de avertizare a zonelor unde se execută lucrările; b) nerefacerea în starea iniţială a zonelor unde au avut loc lucrări, neevacuarea resturilor şi gunoaielor rezultate în urma lucrărilor efectuate, precum şi depozitarea acestora în alte locuri decât cele stabilite prin aprobarea acordată; c) depozitarea pe străzi, trotuare, în parcări, parcuri, pe zone verzi, terenuri virane sau pieţe a materialelor de orice fel sau utilaje, ambalaje şi altele, fără aprobarea serviciilor publice ale Consiliului local şi fără plata taxelor stabilite potrivit legii; d) deranjarea activităţilor de întreţinere şi reparaţii a străzilor, călcarea marcajelor proaspăt efectuate în condiţiile în care sunt asigurate semnalizările de avertizare corespunzătoare; e) accesul, staţionarea, parcarea şi circulaţia vehiculelor de orice fel pe zone verzi sau pe terenuri cu destinaţia de zone verzi, precum şi spălarea vehiculelor pe străzi, în locurile publice, pe malul apelor curgătoare, cu excepţia locurilor special amenajate în acest scop; Art.2. Contravenţiile prevăzute la art. 1, lit. „d” şi „e”, se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 200 lei, pentru persoanele fizice şi de la 500 lei la 1000 lei pentru instituţiile publice şi agenţii economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi pentru alte persoane juridice, iar contravenţiile prevăzute la lit. „a”, „b” şi „c”, se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 400 lei, pentru persoanele fizice şi de la 800 lei la 1500 lei pentru instituţiile publice şi agenţii economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi pentru alte persoane juridice. Art.3. În vederea creării unor condiţii de viaţă corespunzătoare pentru cetăţenii municipiului Hunedoara, a menţinerii şi păstrării curăţeniei, săvârşirea următoarelor fapte constituie contravenţii: a) depozitarea sau aruncarea gunoiului menajer în alte locuri decât în pubele, recipienţi, containere sau locuri special amenajate; b) murdărirea străzilor sau trotuarelor cu gunoi, moloz, resturi vegetale, noroi sau pământ de pe roţile autovehiculelor sau prin pierderi de materiale din caroseriile acestora; c) neasigurarea condiţiilor de igienă prin operaţii de curăţenie, dezinsecţie şi deratizare a imobilelor şi a spaţiilor pe care le deţin; d) colectarea neautorizată de deşeuri şi resturi menajere din pubele, containere sau recipienţi; e) neevacuarea gunoiului conform graficului stabilit de către persoanele fizice şi juridice, conform prevederilor legale; f) scoaterea gunoaielor şi a apelor reziduale din localuri, magazine , puncte de lucru sau imobile pe străzi, trotuare sau zone verzi , precum şi îndepărtarea gunoiului măturat de pe trotuare în rigole sau pe carosabil ori depozitarea acestuia în alte locuri decât cele special destinate acestui scop; g) creşterea şi întreţinerea animalelor şi păsărilor în zonele A şi B ale municipiului Hunedoara (cu excepţia pisicilor, câinilor de companie şi a câinilor de pază); h) întinderea rufelor la uscat pe partea de sus a balcoanelor clădirilor de pe principalele artere de circulaţie ale municipiului Hunedoara; i) deversarea apei din instalaţiile sanitare sau de canalizare pe străzi, trotuare sau zone verzi în cazul intervenţiei la acestea; j) deversarea materialelor toxice, inflamabile sau explozive pe străzi, trotuare sau zone verzi, pe malurile apelor curgătoare sau în alte locuri publice, precum şi efectuarea de lucrări de întreţinere sau reparaţii la autovehicule în aceste locuri dacă prin aceasta se produc scurgeri de combustibili, ulei sau alte lichide specifice; k) neluarea măsurilor de către agenţii economici
şi instituţiile publice care îşi desfăşoară activitatea pe raza teritorial-administrativă a municipiului Hunedoara, de amplasare, la fiecare intrare dinspre stradă a unui coş de gunoi şi pentru deţinerea de recipienţi compatibili cu sistemul de colectare a gunoiului; l) neîndeplinirea obligaţiei de curăţire şi măturare zilnică a trotuarelor, pergolelor şi a şanţurilor din faţa imobilelor şi din jurul acestora, de curăţire a gheţii şi zăpezii de pe trotuare în perioada sezonului rece; m) neasigurarea păstrării curăţeniei şi nerespectarea normelor igienico-sanitare în cinematografe, teatre, săli de sport, stadioane şi alte unităţi de cultură; n) neparticiparea de către locatari la acţiuni de menţinerea curăţeniei şi întreţinerea zonelor verzi din jurul blocurilor de locuit, acţiuni convocate de către Asociaţiile de proprietari care concură la menţinerea ordinii şi curăţeniei oraşului; o) scuturarea covoarelor, lenjeriei sau a altor obiecte pe ferestre şi balcoane; p) depozitarea sau aruncarea deşeurilor de orice fel pe malul apelor curgătoare, pe marginea arterelor de circulaţie, pe terenuri virane, sau pe orice alte terenuri aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Hunedoara; q) hrănirea animalelor fără stăpân pe domeniul public sau privat al municipiului Hunedoara, în afara adăposturilor special amenajate; Art.4. (1) Contravenţiile prevăzute la art.3, lit. „d”, „h” şi „m”, se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 200 lei, contravenţiile prevăzute la lit. „a”, „b”, „c”, „e”, „f”, „g”, „i”, „j”, „k”, „l”, „n”, „o” şi „q”, se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 800 lei la 1.500 lei pentru instituţiile publice şi agenţii economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi pentru alte persoane juridice, iar contravenţiile prevăzute la litera p) se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei pentru persoanele fizice şi de la 2.000 lei la 2.500 lei pentru instituţiile publice şi agenţii economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi pentru alte persoane juridice. Art.5. - În pieţele agro-alimentare sau în alte locuri de pe raza teritorial-administrativă a municipiului Hunedoara, sunt considerate contravenţii următoarele: a) vânzarea de bunuri cu regim ocazional în alte locuri decât cele stabilite şi aprobate prin dispoziţie a Primarului municipiului Hunedoara sau prin Hotărâre de Consiliu; b) vânzarea oricăror produse pe suprafeţele destinate circulaţiei pietonale sau pe căile de acces în piaţă sau din piaţă; c) staţionarea mijloacelor de transport în incinta pieţelor cu alt scop decât în vederea descărcării sau ridicării produselor, mărfurilor sau ambalajelor; La intrarea în zona pieţelor mijloacele de transport vor trebui să fie curate şi în condiţii tehnice care să nu permită scurgeri poluante sau scăpări de materiale care să murdărească zona. d) depozitarea butoaielor sau a ambalajelor de orice fel pe platoul pieţei sau aglomerarea nejustificată a acestora în spaţiile de vânzare; e) comercializarea neautorizată şi consumul băuturilor alcoolice în incinta pieţelor, precum şi vânzarea de produse alimentare calde şi reci pe platourile destinate comerţului curent şi sectorului de comercializare produse agricole; f) comercializarea în pieţe sau în alte locuri publice de bunuri de consum alimentare, nealimentare sau de alimentaţie publică pentru care deţinătorii acestuia nu posedă autorizaţie comercială valabilă şi certificat de provenienţă a mărfii; g) sacrificarea animalelor destinate vânzării în alte locuri decât cele special amenajate şi fără respectarea strictă a normelor igienico-sanitare; h) neluarea măsurilor de menţinere a curăţeniei în jurul meselor sau spaţiilor închiriate pentru desfăşurarea activităţii comerciale sau depozitarea resturilor vegetale în alte locuri decât cele stabilite de către administraţia pieţelor; i) aducerea sau prezentarea la vân-
zare ambulantă a seminţelor comestibile, aruncarea de hârtii, resturi sau alte produse care provoacă murdărie în afara locurilor special amenajate; j) comercializarea de produse murdare, alterate, degradate, precum şi sortarea acestora în incinta pieţelor în afara locurilor special amenajate; l) încălcarea programului de funcţionare a pieţelor, precum şi a regulilor speciale stabilite de administraţia pieţelor în vederea asigurării unui climat civilizat de comerţ; m) neefectuarea şi neasigurarea de către administraţia pieţelor din municipiul Hunedoara a ordinii şi curăţeniei în târgurile, oboarele şi pieţele agro-alimentare de pe raza teritorial-administrativă a municipiului Hunedoara; n) distrugerea sau degradarea în orice mod a instalaţiilor, a dotărilor existente în pieţe, târguri şi oboare (cântare, mobilier urban, vitrine, grătare, coşuri de gunoi, împrejmuiri). Art.6. Săvârşirea faptelor prevăzute la art. 5 constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 400 lei, pentru persoanele fizice şi de la 800 lei la 1500 lei pentru instituţiile publice şi agenţii economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi pentru alte persoane juridice. Art.9 - Săvârşirea următoarelor fapte, privind întreţinerea şi utilizarea clădirilor şi a spaţiilor cu altă destinaţie, constituie contravenţii: a) neîntreţinerea în stare corespunzătoare a clădirilor, tonetelor, boutique-rilor, chioşcurilor, spaţiilor comerciale unde îşi desfăşoară activitatea cu titlu de folosinţă sau proprietate, prin asigurarea spălării geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, vopsirea tocăriei şi a tâmplăriei de lemn, aluminiu sau metal, înlocuirea părţilor de tâmplărie degradate; b) neluarea măsurilor de curăţire a faţadelor locuinţelor şi altor construcţii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora, potrivit măsurilor stabilite de Consiliul Local; c) nedepozitarea în ordine a materialelor necesare lucrărilor, rezultate din demolări sau dezafectări; d) neexecutarea de îndată a curăţării căilor publice din jurul şantierelor de construcţii, cariere sau balastiere murdărite cu pământ, moloz sau alte reziduuri de la aceste lucrări sau a acelora pe care se execută operaţiuni de încărcare sau descărcare de materiale sau produse care produc murdărirea acestora; e) menţinerea în stare necorespunzătoare a împrejmuirilor imobilelor, a gardurilor, porţilor şi neluarea măsurilor de conservare a construcţiilor; f) folosirea de improvizaţii (hârtii, cârpe, sau tablă) în locul geamurilor, neîntreţinerea curăţeniei în balcoane, neaplicarea pe fiecare imobil, la loc vizibil, a tăbliţelor tipizate cu numărul de imobil; g) aplicarea de afişe, reclame sau anunţuri pe pereţii clădirilor, pe stâlpi de susţinere ai reţelei de alimentare cu energie electrică, pe stâlpii semafoarelor sau în alte locuri decât locurile publice de afişaj de pe raza teritorial-administrativă a municipiului Hunedoara; h) ocuparea spaţiilor de folosinţă comună din blocurile de locuit în interes personal şi împiedicarea celorlalţi locatari de a le folosi potrivit destinaţiei; i) nedeclararea la timp şi exactă a numărului de persoane care locuiesc împreună în aceiaşi locuinţă, în vederea stabilirii corecte a cheltuielilor comune şi a altor obligaţii ce se datorează prestatorilor de servicii comune; j) degradarea voluntară a acoperişurilor, a hidroizolaţiilor sau teraselor imobilelor prin montarea antenelor sau amenajărilor de orice tip; k) neîntreţinerea corespunzătoare a împrejmuirilor şi organizărilor de şantier, precum şi a zonelor din jurul acestora; Art.10. - Contravenţiile prevăzute la art. 9 lit. “g” şi “h” se sancţionează cu amenda de la 100 la 300 lei, iar contravenţiile prevăzute la literele “a”, “b”, “c”, “d”, “e”, “f”, “i”, “j” şi “k” se sancţionează cu amendă de la 200 la 400 RON, pentru persoane fizice şi de la 800 la 1500 RON pen-
tru instituţiile publice şi agenţii economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi pentru alte persoane juridice . Art.11. - Pentru respectarea ordinii şi întărirea siguranţei în exploatarea şi utilizarea mijloacelor de transport, păstrarea curăţeniei şi aspectului corespunzător al acestora, respectarea ritmicităţii circulaţiei şi asigurarea unor condiţii optime de călătorie, următoarele fapte sunt considerate contravenţii: a) punerea în circulaţie a vehiculelor de orice fel deteriorate, care nu îndeplinesc condiţiile de curăţenie, poluează atmosfera, au scurgeri de ulei, motorină, benzină, alţi carburanţi sau lichide specifice; b) neasigurarea curăţeniei şi neigienizarea mijloacelor de transport pe care le deţin sau folosesc, pe tot timpul în care acestea se află în circulaţie. Conducătorii auto sunt obligaţi să folosească perioada de timp în care staţionează pentru curăţenie şi dacă este nevoie pentru spălarea mijloacelor de transport în comun, în vederea asigurării unor condiţii corespunzătoare de transport pentru călători, în locuri special amenajate; c) depăşirea capacităţii de încărcare şi etanşarea necorespunzătoare a vehiculelor ce efectuează transport de materiale, împrăştierea acestora în timpul transportului, murdărirea şi degradarea căilor publice; d) neexecutarea deîndată a curăţirii căilor publice de murdăria rezultată din efectuarea operaţiunilor de încărcare sau descărcare a mijloacelor de transport; e) neasigurarea curăţirii locurilor de încărcare şi descărcare a mărfurilor din gări, autogări, pieţe, oboare şi târguri; i) oprirea fără motive justificate între staţii a mijloacelor de transport în comun, ori schimbarea rutei acestora de către persoane neautorizate sau din iniţiativa proprie a conducătorului auto; Art.12- Cetăţenii care folosesc autobuze şi alte mijloace de transport în comun sunt obligaţi să respecte următoarele reguli: a) se interzice călătoria pe scări, cât şi urcarea sau coborârea în timpul mersului prin forţarea uşilor; b) se interzice blocarea uşilor de urcare a mijloacelor de transport prin staţionarea în imediata vecinătate a acestora după urcare; c) se interzice transportul de păsări, animale vii, baloturi, obiecte şi bagaje exagerat de mari, voluminoase şi a materialelor inflamabile sau explozibile; d) se interzice fumatul, scuipatul, consumul de seminţe şi îngheţată, aruncarea de hârtii şi resturi de orice fel în mijloacele de transport în comun; e) se interzice cântatul, cerşitul, provocarea de scandal ori adresarea de cuvinte injurioase la adresa călătorilor, controlorilor; f) se interzice călătoria fără bilet, abonament sau legitimaţie adecvată mijlocului de transport folosit sau refuzul prezentării actelor de identitate la cererea organelor de resort, pentru justificare; g) se interzice întreţinerea de discuţii cu conducătorul mijlocului de transport în timpul mersului; h) se interzice degradarea, inscripţionarea, vopsirea cu spray-uri pulverizante ori prin alte mijloace a vehiculelor de transport în comun, atât în mers cât şi în timpul staţionărilor; i) se interzice consumul de alimente şi băuturi în mijlocele de transport în comun, dacă prin aceasta se produce mizerie sau disconfort pasagerilor. Art.13. – Săvârşirea faptelor prevăzute la art.11 constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1000 lei, iar încălcarea reglementărilor stabilite la art. 12 constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 400 lei. Art.14 - Pentru protejarea mediului înconjurător, următoarele fapte constituie contravenţii: a) aruncarea sau depozitarea gunoaielor sau deşeurilor de orice fel în alte locuri decât cele special amenajate, aruncarea gunoiului menajer în pubelele de gunoi stradal sau în alte pubele decât cele repartizate , precum şi aruncarea de deşeuri de lemn sau rezultate din construcţii (moloz , cărămizi , bolţari , etc.) la pubelele destinate pentru gunoi menajer; b) aprinderea deşeurilor de orice fel în recipiente de colectare, în locuri publice sau în orice alte locuri dacă se produce disconfort sau poluare, precum şi folosirea ca şi combustibil pentru încălzirea locuinţelor a deşeurilor (textile, de piele, de
materiale plastice, cauciuc, etc.) sau a resturilor de lemn vopsite, lăcuite sau îmbibate cu lichide industriale specifice; c) depozitarea neorganizată a materialelor şi crearea unor focare de infecţie şi insalubritate în incinta şantierelor; d) arderea miriştilor, tufărişului şi vegetaţiei ierboase uscate; e) defrişarea vegetaţiei lemnoase din afara fondului forestier situată pe pantă foarte mare; f) provocarea de poluare accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi, funcţionării instalaţiilor, echipamentelor tehnologice; g) provocarea de poluare prin evacuarea cu ştiinţă în apă, atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sau substanţe periculoase; h) spălarea în apele naturale a ambalajelor de pesticide şi de alte substanţe periculoase, precum şi a utilajelor cu care s-au transportat; i) nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase; j) nerespectarea interdicţiilor în legătură cu utilizarea pe terenurile agricole de pesticide sau îngrăşăminte chimice; k) aruncarea de resturi solide (paie, coceni, crengi, materiale textile etc.) în reţeaua de canalizare; l) aruncarea leşurilor animale în alte locuri decât cele special amenajate; m) deversarea în canalele menajere şi pluviale a dejecţiilor provenite de la grajdurile şi coteţele animalelor; n) neluarea măsurilor ce se cuvin pentru menţinerea şi întreţinerea curăţeniei în jurul imobilelor şi pentru întreţinerea vegetaţiei aferente până la limita căilor publice de acces în zona respectivă , dacă aceste fapte nu constituie contravenţii stabilite prin alte acte normative; o) aprinderea sau arderea oricăror produse sau materiale în scopul recuperării deşeurilor metalice conţinute în acestea sau pentru distrugerea lor; Art.15. - Contravenţiile prevăzute la art. 14 se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 200 lei, pentru persoanele fizice şi de la 800 lei la 1500 lei pentru instituţiile publice şi agenţii economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi pentru alte persoane juridice. Art.18. - În vederea menţinerii şi asigurării curăţeniei şi exploatării normale a domeniului public şi privat al localităţii, săvârşirea următoarelor fapte constituie contravenţii: a) amplasarea pe domeniul public sau privat al municipiului Hunedoara de adăposturi pentru animale, inclusiv pentru câini comunitari, altele decât cele aprobate de către autorităţile locale; b) adăpostirea animalelor, cu excepţia câinilor autorizaţi legal şi a pisicilor, în apartamente, balcoane sau boxele blocurilor şi în condiţii care contravin normelor igienico-sanitare sau care stânjenesc folosirea în condiţii normale a locuinţelor de către locatarii ce locuiesc în acelaşi imobil; c) amplasarea adăposturilor pentru creşterea animalelor în gospodării la distanţe necorespunzătoare, cât şi neevacuarea deşeurilor zootehnice provenite de la acestea astfel încât să producă disconfort; d) circulaţia cu câinii pe raza municipiului Hunedoara fără lesă, botniţă şi carnet de sănătate; e) încălcarea de către persoanele fizice care circulă pe domeniul public cu câini sau alte animale, a obligaţiei de curăţire a reziduurilor fecale sau furajere provenite de la animale ori în urma hrănirii acestora; f) neluarea măsurile de interzicere a accesului liber pe domeniul public a animalelor şi păsărilor adăpostite în gospodăriile persoanelor fizice sau în incintele şi curţile persoanelor juridice, precum şi amplasarea adăposturilor pentru acestea în locuri neîngrădite şi neîmprejmuite, cu acces direct pe domeniul public. Art.19. - Contravenţiile prevăzute la art. 18 se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 600 lei pentru persoanele fizice şi de la 800 lei la 1.500 lei pentru instituţiile publice şi agenţii economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi pentru alte persoane juridice . Art.24. - Prezenta hotărâre se aplică pe raza municipiului Hunedoara inclusiv satele aparţinătoare şi localitatea componentă Răcăştie.
Pagina 3
POLITICĂ
Informaţia de Hunedoara
USL - Au promis miere, au oferit fiere
Șase luni de minciuni, incompetență, abuzuri şi distrugere a reputației internaționale a României Joi, la sediul Instituției Prefectului județului Hunedoara, un grup de reprezentanți ai filialei locale a ARD au depus un document politic numit USL – au promis miere, au oferit fiere - Șase luni de minciuni, incompetență, abuzuri şi distrugere a reputației internaționale a României”. La eveniment au participat Mircia Muntean și Nicușor Ștefan, candidați ARD la alegerile parlamentare din 9 decembrie, alături de alți colegi de alianță și susținători. Documentul conține liste ale punctelor negative din guvernarea USL, în capitole precum „Minciuni și dovezi de incompetență ale lui Victor Ponta şi ale guvernului USL”, „Cele mai grave abuzuri ale guvernării USL”, „Guvernarea USL – distrugerea reputației României în Uniunea Europeană şi Statele Unite” și „Nota de plată a guvernării USL pentru România”. „Astăzi, la sediul Prefecturii a avut loc depunerea Cărții Negre a celor șase luni de guvernare USL, guvernare în care s-a invocat și
Minciuni și dovezi de incompetență ale lui Victor Ponta şi ale guvernului USL (extrase) 1. “Prioritatea zero a acestui guvern va fi respectarea legilor”, promisiune şi declaraţie la învestirea guvernului Ponta în Parlament. Cea mai mare şi grosolană minciună a guvernării. La o lună de zile de la această promisiune s-a schimbat abuziv Avocatul Poporului, s-au modificat legi prin ordonanțe de urgență, s-a suspendat abuziv preşedintele. 2. “USL are soluţii pentru România, iar guvernarea USL va aduce stabilitate” - o nouă minciună. USL a aruncat România în instabilitate și criză politică imediat ce a venit la putere, a dovedit că nu are soluţii şi nu îi pasă de economie. Totul a condus la înrăutăţirea perspectivei economice a României şi reducerea creşterii economice prognozate de la 1,5% la 0,5%. Leul a căzut, inflația a crescut la 5,1%, iar investiţiile străine s-au prăbușit. 3. “Vom reîntregi salariile bugetarilor imediat ce vom ajunge la putere”. USL și Victor Ponta au minţit. S-a făcut în iunie o creştere de 8%. Restul de 8% este la stadiu de intenție. 4. “Vom mări salariul minim din prima zi de guvernare”. Această promisiune a fost făcută de Victor Ponta personal. Au trecut cele 100 de zile de guvernare, termen pe care Guvernul USL și l-a autoimpus, iar salariul minim este neschimbat. 5. “Vom reduce CAS din prima zi de guvernare”. Contribuțiile sociale sunt neschimbate și după șase luni de guvernare USL. 6. “Vom reduce TVA la 9% pentru produsele agricole și alimente”. O nouă promisiune mincinoasă marca Ponta. În schimb, românii au primit cele mai mari scumpiri la alimente din Uniunea Europeană. 7. „Vom accelera absorbţia fondurilor europene”. Realitatea momentului este că fondurile europene sunt blocate. Totul din cauza dezinteresului și incompetenței Guvernului USL și a lui Victor Ponta. 8. “Vom lua măsuri ferme pentru gestionare atentă a banilor publici”. O altă minciună! La sfârşitul lunii iulie, guvernul a discutat deja într-o primă lectură dublarea plafonului până la care nu sunt obligatorii licitaţiile publice de la 15.000 la 30.000 euro. Prezentată drept o măsură pentru flexibilizare, ea deschide de fapt poarta spre cheltuirea discreţionară a unor sume mai mari de bani publici. În plus, aparatul guvernamental a fost mărit cu 40% pentru a face loc clienților politici. 9. “Vom organiza alegeri corecte în România”. Minciună! Referendumul din 29 iulie a însemnat o fraudă masivă, cu vot multiplu, umflarea prezenţei la urne, cumpărare de voturi, turism electoral, urnă mobilă folosită la discreţie. 10. „Vom lua măsuri contra efectelor secetei în agricultură”. Guvernul USL a fost prea orbit de propriile interese politice în timpul secetei din vară pentru a mai vedea culturile arse de secetă.
s-a cerut mereu schimbarea tancului rusesc cu transatlanticul american, schimbarea ministrului Învățământului, Funeriu, cu veșnica și inegalabila „Abramburica”, schimbarea poziției României față de statele europene... Așa cum am mai spus, USL rămâne Uniunea pentru Slăbirea Leului, cum am mai spus, și asta pentru creșterea inflației, creșterea prețului benzinei și pentru toate celelalte lucruri pe care în urmă cu șase luni guvernanții ni le-au promis și nu s-au ținut de cuvânt și nu le-au onorat. Astăzi, suntem după șase luni de guvernare USL, pe 9 decembrie vom depune un nou memoriu pentru cele șapte luni trecute în care, cu siguranță viața românilor se va înrăutăți în continuare. Împreună cu colegii mei din ARD venim începând de astăzi în fața alegătorilor cu un program nou, un program de adevărată reformă și cu un an mai bun și mai prosper pentru toți românii”, a declarat Mircia Muntean. (A.G.)
11. “Guvernul nu poate acţiona şi nu va acţiona împotriva preşedintelui”. Declaraţia premierului a fost făcut în 11 iulie la Bruxelles şi a fost o nouă minciună spusă pentru urechile europenilor. 12. “Vom introduce management privat la o serie de companii de stat”. O nouă minciună. Procesul trenează, progresele făcute în perioada guvernelor precedente nu au fost continuate. Primul manager privat angajat la TAROM, anunțat cu surle și trâmbițe, a demisionat după numai o săptămână. 13. “Principiul administraţiei depolitizate va fi respectat începând de mâine”. Cum a respectat USL acest principiu? A trecut rapid la schimbarea şefilor de instituţii deconcentrate din toate judeţele, ajungând cu politizarea până la cel mai scăzut nivel. 14. “Migraţia politică în orice sens trebuie să ducă la pierderea mandatului”. Ce a făcut de fapt Ponta odată ajuns la guvernare? A semnat cu UNPR o înţelegere politică şi împreună au creat împreună Alianţa de Centru Stânga. Ponta susţine astfel migrația politică pentru că s-a aliat cu un partid format din migranți politici. 15. „USL nu a semnat niciun acord cu Consiliul Naţional al Societăţii Civile, prin care se angaja la desfiinţarea instituţiilor principale de luptă împotriva corupţiei – DNA, Curtea Constituţională, ANI”. A fost o minciună. Semnăturile lui Ponta, Chiţoiu şi Daniel Constantin se găsesc pe acest acord în care liderii USL își exprimau susţinerea pentru obiectivele acestui Consiliu. 16. “Acest guvern va fi cel mai cinstit guvern de până acum din România”. Evident, minciună. Avem un premier plagiator, am avut un ministru al Educaţiei plagiator, avem în guvern miniştri care sunt manevrați de către grupuri de interese ce n-au nicio legătură cu cinstea şi corectitudinea. 17. „Guvernul renunţă la minirecensământul pentru actualizarea retroactivă a listelor electorale permanente”. A fost o minciună, guvernul adoptând în paralel un Memorandum, prin care se cerea primăriilor şi prefecturilor să prezinte liste electorale actualizate, din care să fie eliminate 9 categorii de persoane (de la eventuali decedaţi, la cei cu domiciliul în străinătate). 18. „Guvernul nu are listele electorale permanente în baza cărora s-a desfăşurat referendumul”. E o minciună, listele sunt făcute de Ministerul de Interne, instituţie aflată în subordinea guvernului. 19. “Guvernul Boc a aprobat prin ordonanţă de urgenţă ca românii din diaspora să fie trecuţi pe listele suplimentare”. E o minciună. Românii din străinătate au fost scoşi de pe listele permanente de Guvernul Tăriceanu prin OUG nr. 97 din 27 august 2008. 20. „Voi respecta și implementa deciziile Curții Constituționale”, îi scria Victor Ponta președintelui Comisiei Europene pe 16 iulie. În realitate, Victor Ponta a refuzat să trimită Curții Constituționale informațiile solicitate pentru a putea decide asupra validității referendumului. 21. „Aranjamentele financiare privind sponsorizarea concertului Lady Gaga la București sunt făcute pe vremea doamnei Udrea”. Minciună! Finanţarea fusese stabilită la începutul lunii iulie, sub
semnătura ministrului PNL Eduard Helvig, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului. 22. „Nu se pot premia elevii olimpici la matematică din cauza unor dispoziţii ale fostului guvern Boc.”, spunea Victor Ponta. E o nouă minciună - niciun cadru normativ din perioada guvernării Boc nu bloca premierea olimpicilor. 23. “Nu am plagiat în lucrarea mea de doctorat”, spunea Victor Ponta. Plagiatul a fost confirmat de Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti, universitatea care a acordat doctoratul în urmă cu 9 ani. 24. “Voi demisiona dacă se va dovedi că am plagiat în lucrarea de doctorat”. Ponta este încă în funcție, deși lucrarea sa de doctorat a primit două decizii de plagiat (cea a Comisiei de Etică a Universității București și cea a CNATDCU). 25. Ponta și-a falsificat CV-ul, transformând două cursuri de formare în masterate (cel de la Oxford, Anglia și cel de la Universitatea din Catania, Italia). 26. „Nu mai sunt bani la bugetul de stat pentru ultimele 45 de zile ale anului pentru plata pensiilor, salariilor și pentru funcționarea sistemului sanitar”, spunea Victor Ponta. Minciună! La rectificarea din luna octombrie, Guvernul Ponta a tăiat și mai mulți bani de la aceste sectoare, dovedind astfel că sunt suficienți bani și că totul a fost doar propagandă politică. 27. “Guvernul Boc nu a alocat bani pentru alegerile parlamentare din acest an”, declara premierul Ponta. Victor Ponta a minţit din nou, pentru că alocările de fonduri pentru alegeri se fac întotdeauna din fondul de rezervă al guvernului pe baza datelor comunicate de Biroul Electoral Central. 28. Victor Ponta a mințit că el este cel care ia adus la București în luna iunie pe 15 șefi de guvern din cadrul organizației Prietenii Coeziunii. În realitate, reuniunea de la București fusese programată de pe vremea guvernului Ungureanu. 29. Victor Ponta a mințit când a afirmat că socialiștii europeni și-au anulat congresul de la București pentru că PSD a fost cel care a solicitat acest lucru. Minciună! În realitate socialiștii europeni au anulat congresul pentru că nu vroiau să se asocieze cu un guvern antidemocratic. 30. “Avem competență și soluții economice pentru România”. În schimb, Guvernul USL a furnizat exclusiv dovezi de incompetență și lipsă de soluții economice pentru România. Cel mai bun exemplu al incompetenței economice a guvernului USL este privatizarea de la Oltchim. (...) Privatizarea Oltchim a fost ratată, mii de oameni rămân fără salarii, iar perspectivele combinatului sub o guvernare USL sunt sumbre: lichidarea şi vânzarea la fier vechi. 31. Guvernul USL a tăiat aproape 4 miliarde de lei din investiţiile publice. Rectificările bugetare din august şi octombrie au lăsat fără finanţare sau cofinanţare diverse proiecte naţionale şi europene în special în ceea ce priveşte infrastructura. Au fost astfel blocate lucrări pentru diverse drumuri judeţene şi naţionale, pentru Autostrada Transilvania, metroul bucureştean şi şoseaua de centură a Capitalei. 20.000 de români care ar fi putut munci în astfel de proiecte nu o mai pot face din cauza USL.
Nota de plată a guvernării USL pentru România 1. Leul a scăzut faţă de euro. Între 27 aprilie 2012 (data dărâmării guvernului Ungureanu de către USL) şi 27 iulie 2012 (vinerea de dinaintea referendumului), leul s-a devalorizat faţă de euro cu peste 5%, de la 4,37 lei/euro la 4,61 lei/euro, maximul istoric. Românii care au rate la bănci au trebuit să plătească mai mult, iar inflaţia în această perioadă a crescut îngrijorător. Pe 7 noiembrie 2012, după 6 luni de guvernare USL, leul e mai slab față de euro cu aproape 3,5%. 2. Inflația a ajuns la 5,3%, mult peste prognozele de la începutul anului, iar prețurile au crescut accelerat. Vara și toamna le-au adus oamenilor prețuri mai mari la alimente, energie și combustibili. Unele mărfuri agroalimentare au cunoscut scumpiri și de 30-40%. 3. Prognoza de creştere economică pentru 2012 s-a înrăutăţit constant. Dacă în 2011 România a avut o creştere economică de 2,5% și perspective asemănătoare pentru acest an, lucrurile au început să meargă prost după venirea USL la putere. Guvernul Ponta a redus oficial prognoza de creștere economică la 1%, în timp ce FMI și BERD vorbesc de o creștere economică aproape de zero. Mai mult, tăierea investițiilor publice operată la rectificările bugetare din august și octombrie a adus România în pragul recesiunii economice pentru anul 2013. 4. Banca Naţională a României a fost nevoită să cheltuiască peste 2 miliarde de euro în ultima jumătate de an pentru a frâna căderea leului. Această sumă n-ar fi trebuit cheltuită dacă nu ar fi fost criza politică și incompetența guvernamentală ce au dus la lipsa de încredere în moneda naţională. 5. Deficitul bugetar a crescut de la 1,9% la 2,2%. Guvernul USL a renunţat la politica bugetară chibzuită a guvernelor precedente şi a hotărât să mărească cheltuielile fără să aibă în spate veniturile necesare. Iresponsabilitatea USL va fi plătită tot de români, în 2013. 6. Referendumul de suspendare a preşedintelui a costat peste 20 de milioane de euro. Deşi guvernarea USL s-a declarat foarte grijulie cu banii publici, şi-a permis să irosească 20 de milioane de euro pentru aventura referendumului. Cu aceşti bani putea fi plătită alocaţia lunară pentru 1 milion de copii sau pensia lunară pentru 120.000 de pensionari. 7. România se află pe ultimul loc în UE la absorbția fondurilor europene. Din cauza dezinteresului guvernului Ponta, ocupat cu întreţinerea scandalului politic, a fost ratată ținta de absorbție de 3 miliarde euro a fondurilor europene stabilită pentru acest an. Fondurile europene sunt blocate, 4 programe europene fiind în procedură de presuspendare și 13 miliarde de euro în pericol de a fi pierduți. 8. România a pierdut orice şansă de a intra în Spaţiul Schengen în 2012. Derapajele de la democraţie din România au îngrijorat statele europene din Spaţiul Schengen. Aderarea Românie la Schengen a devenit imposibilă în acest an și chiar și în 2013. 9. Preţurile la gaze naturale a crescut de la 1 septembrie cu 5% pentru consumatorii casnici şi cu 10% pentru consumatorii industriali. Guvernul Ponta n-a avut nici măcar curajul să anunţe el această măsură. Ea a fost anunţată de şeful delegaţiei FMI în România şi apoi confirmată de reprezentanţii guvernului. 10. Tot mai mulți români au restanțe la bănci. Din aprilie până în septembrie, restanțele la toate creditele au crescut cu 16,5%. Cea mai mare creștere a restanțelor a avut loc la creditele în euro – de 22,5% 11. Numărul de firme nou înfiinţate e în scădere puternică. În raport cu perioada iunie septembrie 2011, numărul de firme înființate în perioada iunie - septembrie 2012 e mai mic cu 13.000. În plus, cu 9% mai multe firme au fost radiate în această perioadă din 2012. Românii nu mai au încredere să își investească banii în firme. 12. Şomajul a crescut în timpul guvernării Ponta. De la sfârşitul lui aprilie până la sfârşitul lui iulie, în România s-au înregistrat 3.000 de şomeri în plus. Iar la finalul lunii septembrie România a înregistrat în plus încă 7.000 de șomeri față de luna august.
Informaţia de Hunedoara
NOTE 10 hunedoreni arestați în ancheta privind traficul de etnobotanice 18 persoane din gruparea de trafic și consum de substanțe etnobotanice aduse din Spania au fost arestate miercuri seara, după ce magistrații de la Judecătoria Deva au acceptat propunerea procurorilor DIICOT Hunedoara. Cei 18 au primit arest preventiv pentru 29 de zile. Zece dintre cei arestați sunt din județul Hunedoara, patru din județul Alba, doi din Timiș și doi din București. Potrivit anchetatorilor, cei arestați sunt membri ai unei grupări infracționale care aducea substanțe etnobotanice din Spania, acestea fiind apoi distribuite inclusiv în școli generale și licee. S-a stabilit că gruparea a adus în țară aproximativ 80 de kilograme de substanțe interzise. La începutul săptămânii ofițerii de la Crimă Organizată au efectuat o serie de percheziții în 25 de locații și au adus la audieri 28 de persoane.
NOTE
ACTUALITATE
Pagina 4
Debutul campaniei electorale, lupta candidaţilor pentru un loc de deputat sau senator Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie începe vineri, timp de o lună candidaţii urmând să se se confrunte în scopul de a obţine mandate de deputaţi sau senatori. Candidaţii la alegeri nu vor mai putea oferi alegătorilor alimente, băuturi sau produse din tutun, ci doar mărfuri nealimentare în valoare de până la 10 lei şi obiecte de propagandă electorală precum calendare, pixuri, brichete, DVD-uri, tricouri, pungi, mănuşi inscripţionate cu însemne electorale, conform unei OUG adoptate în această săptămână. În categoria bunurilor interzise au fost incluse alimentele, băuturile alcoolice sau nealcoolice, produsele din tutun sau mărfurile nealimentare, exceptate fiind doar materiale şi obiecte de propagandă electorală precum afişe, pliante, cărţi poştale, calendare, caiete, ilustrate, pixuri, brichete, chibrituri, insigne, ecusoane, DVD-uri, fanioane, steaguri, căni, pungi, tricouri, şepci, eşarfe, fulare, veste, fesuri, mănuşi, pelerine, jachete inscripţionate cu însemnele electorale ale formaţiunii politice sau candidaţilor. Sunt exceptate şi alte obiecte de propagandă electorală inscripţionate cu însemnele electorale ale formaţiunii politice sau candidaţilor a căror valoare nu
depăşeşte 10 lei fără TVA pentru fiecare articol, fără însă să poată face parte din categoria alimentelor, băuturilor alcoolice sau nealcoolice şi produselor din tutun. Conform Legii 35/2008, candidaţii, partidele politice, cât şi cetăţenii cu drept de vot au dreptul ca în campania electorală să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, a presei scrise, a mijloacelor electronice şi a celorlalte mijloace de informare în masă. Legea precizează că mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni ordinii de drept şi că în timpul campaniei electorale candidaţii au acces gratuit la serviciile publice de radio şi televiziune. În legea electorală se menţionează că, în perioada electorală, în cazul prezentării de sondaje de opinie cu conţinut electoral, acestea trebuie însoţite, printre altele, de informaţii referitoare la cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului. De asemenea, televotul sau anchetele făcute pe stradă în rândul electoratului nu trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social ori etnic. Potrivit legii electorale, cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă. În ziua votării este interzisă pre-
zentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de închiderea votării. În legislaţia electorală se menţionează că primarii sunt obligaţi ca după expirarea termenului de depunere a candidaturilor, dar până la începerea campaniei electorale, să stabilească şi să asigure prin dispoziţie locuri speciale pentru afişajul electoral. Locurile speciale pentru afişaj trebuie să fie stabilite în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât competitorii electorali să le poată folosi fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective. În prealabil, primarii sunt obligaţi să asigure înlăturarea din spaţiul public a oricăror materiale de propagandă electorală rămase de la campaniile electorale precedente. Legea 35/2008 prevede că utilizarea locurilor speciale pentru afişaj electoral este permisă numai pentru partidele politice care participă la alegeri, iar Poliţia, inclusiv poliţia comunitară, este obligată să asigure integritatea panourilor şi a afişelor electorale. Prevederile legale stipulează că este interzisă utilizarea de către partidul politic care participă la alegeri a locurilor speciale pentru afişaj electoral astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt partid care participă la scrutin. În alte locuri decât cele special amenajate, afişajul electoral este permis numai cu acordul proprietarilor sau,
după caz, al deţinătorilor. Legea electorală interzice afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat. Birourile electorale de circumscripţie veghează la corecta desfăşurare a campaniei electorale în circumscripţia electorală în care funcţionează, soluţionând plângerile ce le sunt adresate cu privire la împiedicarea unui partid politic care participă la alegeri de a-şi desfăşura campania electorală potrivit legii şi cu respectarea deontologiei electorale. Legea stipulează că, dacă biroul electoral de circumscripţie consideră, cu ocazia soluţionării plângerii, că este necesară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea unor sancţiuni contravenţionale ori penale, acesta sesizează autorităţile competente. Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului stabileşte că distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a listelor electorale, a platformelor program afişate sau a oricăror alte afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei. Cu aceeaşi amendă va fi sancţionată oricare încălcare a celorlalte reguli privind afişajul electoral, precum şi organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare.
Pagina 5
ACTUALITATE
Informaţia de Hunedoara
Controale la cei care dau de lucru în străinătate Timp de o lună, până în data de 2 noiembrie, a avut loc Campania naţională de verificare a societăţilor de mediere şi plasare forţă de muncă în străinătate. La această campanie a participat și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara.
lor de la ITM, au fost dispuse 9 măsuri în vederea respectării Legii 156/2000 şi a normelor de aplicare (HG 384/2001) și s-au aplicat două sancţiuni (avertismente) la două societăţi comerciale, una din municipiul Deva şi alta din oraşul Petrila.
Pentru județul Hunedoara, ITM arată că în zonă sunt 38 de societăţi înregistrate ca având activitate de mediere şi plasare a forţei de muncă, 11 societăţi aflate în activitate la data controlului, iar 9 dintre acestea au făcut obiectul campaniei de control. În urma controalelor inspectori-
ITM Hunedoara recomandă, pentru cei care vor să plece la muncă în străinătate, pentru siguranță, parcurgerea anumitor paşi. În primul rând, doritorii trebuie să încheie contracte de mediere, câte un exemplar pentru fiecare parte care
Atenție cine vă angajează pentru străinătate!
Amenzi usturătoare pentru munca la negru Săptămâna trecută Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a efectuat o nouă serie de controale la firme din județ. La cele 33 de controale au participat 11 inspectori de muncă. În urma controalelor efectuate au fost sancţionaţi 19 angajatori cărora li s-au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale. Doi angajatori au fost amendaţi pentru muncă la negru şi au fost depistate şase persoane care lucrau fără forme legale de angajare. Unul din angajatorii controlaţi avea la muncă cinci persoane
fără a le fi întocmit forme legale de angajare. Întrucât numărul persoanelor nu depăşea cifra cinci, agentului economic i s-a aplicat o amendă de 50.000 lei, neriscând plângere penală. Potrivit ITM Hunedoara, firma va rămâne în atenţia inspectorilor de muncă urmând să reintre într-o perioadă viitoare din nou la control pentru a monitoriaza acţiunile acesteia şi pentru a vedea dacă s-au remediat deficienţele constatate. Conform datelor ITM Hunedoara, în urma controalelor desfășurate săptămâna trecută nivelul sancțiunilor s-a ridicat la 65.800 lei, din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată.
va fi semnat de cele două părţi şi ştampilat de agenţia de mediere. În ceea ce priveşte achitarea tarifelor pentru prestarea serviciilor de mediere de către agenţii, se va achita un singur comision pentru care se va solicita documente fiscale (factură şi chitanţă fiscale). Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă în străinătate trebuie să ştie că mediatorii nu au dreptul de a percepe comisioane sau garanţii de la persoanele fizice mediate. Ulterior, atunci când se încheie un contract de muncă cu angajatorul străin, contractul de muncă trebuie tradus şi în limba română prin grija agenţiei de mediere. Viitorii angajaţi trebuie să fie informaţi despre locul unde se va desfăşura activitatea şi perioada acesteia, moneda în care se plătesc drepturile salariale şi modalităţile de plată (virament bancar, cash, pe card, etc.), condiţiile de climă, obiceiurile din ţara respectivă a căror nerespectare ar putea să le afecteze integritatea fizică sau libertatea, drepturile minime din legislaţia muncii din ţara unde urmează să-şi desfăşoare activitatea, condiţiile de repatriere ale lucrătorului. De notat faptul că agenţii de
mediere şi plasare forţă de muncă în străinătate se autorizează de către inspectoratul teritorial de muncă pe a cărui rază îşi au sediul, iar punctele
de lucru ale acestora nu se autorizează.
Mihaela Petroșan
Săptămâna în alte vremuri 9 noiembrie: 1330 — A început bătălia de la Posada, când armata voievodului Țării Românești, Basarab I, a surprins-o pe cea maghiară a lui Carol Robert într-o ambuscadă. 1938 — A început noaptea de cristal, un violent pogrom împotriva evreilor de pe teritoriul Germaniei Naziste. 1993 — Croații bosniaci au distrus podul Stari Most din Mostar, construit cu peste 400 de ani în urmă. Nașteri: Eduard al VII-lea al Regatului Unit (1841) – Imre Kertész (1929) – Jack Szostak (1952) Decese: Neville Chamberlain (1940) – Haim Vaițman (1952) – Charles de Gaulle (1970) 10 noiembrie: 1444 — Sultanul Murad al II-lea a învins o armată creștină polono-maghiară în bătălia de la Varna. 1871 — Henry Morton Stanley sa întâlnit cu David Livingstone în apropierea Lacului Tanganyika în Tanzania de astăzi. 1989 — Todor Jivkov a fost
demis din funcția de secretar general al Partidului Comunist Bulgar, fiind înlocuit de Petăr Mladenov, un prim pas spre înlăturarea regimului comunist din Bulgaria. Nașteri: Martin Luther (1483) – Friedrich von Schiller (1759) – Arnold Zweig (1887) Decese: Mustafa Kemal Atatürk (1938) – Arthur Rimbaud (1891) – Leonid Brejnev (1982) 11 noiembrie: 1620 — Corabia Mayflower, care a adus primii emigranți englezi în America de Nord, a ancorat la Cape Cod. 1675 — Gottfried Leibniz a folosit pentru prima oară calculul integral pentru găsirea ariei de sub graficul unei funcții. 1918 — Primul Război Mondial a luat sfârșit prin semnarea armistițiului de la Compiègne de către reprezentanții Imperiului German și ai Franței. Nașteri: Paul Signac (1863) – George S. Patton (1885) – Kurt Vonnegut (1922)
Decese: Søren Kierkegaard (1855) – Corneliu Coposu (1995) – Yasser Arafat (2004) 12 noiembrie: 1927 — Leon Troțki a fost exclus din Partidul Comunist, Iosif Stalin rămânând unic conducător al Uniunii Sovietice 1942 — A început bătălia navală de la Guadalcanal, o luptă decisivă din cadrul campaniei Guadalcanal din Insulele Solomon. 1948 — Hideki Tojo, primul ministru al Japoniei în timpul celui de al Doilea Război Mondial, a fost condamnat la moarte pentru crime de război. Nașteri: John William Strutt Rayleigh (1842) – Grace Kelly (1929) – Nadia Comăneci (1961) Decese: Percival Lowell (1916) – Mihail Iosifovici Gurevici (1976) – Ira Levin (2007) 13 noiembrie: 1918 — La sfârșitul Primului Război Mondial, trupele Antantei au ocupat orașul Constantinopol, capitala
Imperiului Otoman. 1954 — Prima cupă mondială de rugby a fost câștigată de Anglia, care a învins Franța în finala disputată la Paris. 1985 — Laharul rezultat în urma erupției vulcanului Nevado del Ruiz a îngropat orașul columbian Armero, ucigând 23.000 de persoane. Nașteri: Augustin de Hipona (354) – James Clerk Maxwell (1831) – Robert Louis Stevenson (1850) Decese: George Grenville (1770) – Gioacchino Rossini (1868) – Camille Pissarro (1903) 14 noiembrie: 1889 — Ziarista americană Nellie Bly a pornit în tentativa sa reușită de a realiza ocolul Pământului în 80 de zile, pentru a verifica veridicitatea romanului lui Jules Verne. 1910 — Aviatorul Eugene Ely a realizat prima decolare reușită a unui avion de pe un vas. 1922 — Postul de radio al BBC și-a început emisia. Nașteri: Robert Fulton (1765) – Claude Monet (1840) – Jawaharlal
Nehru (1889) Decese: Gottfried Leibniz (1716) – Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1831) – Booker T. Washington (1915) 15 noiembrie: 1864 — În timpul Războiului Civil American, generalul unionist William Tecumseh Sherman și-a început Marșul spre Mare, în care a distrus infrastructura și orașele confederației între Atlanta și Savannah, Georgia. 1910 — În Brazilia, împăratul Pedro al II-lea a fost detronat printr-o lovitură de stat condusă de mareșalul Deodoro da Fonseca, iar țara a fost proclamată republică. 1971 — Intel Corporation a lansat primul microprocesor integrat din lume, denumit Intel 4004, care putea executa până la 60.000 de instrucțiuni pe secundă. Nașteri: Emil Racoviță (1868) – René Guénon (1886) – Erwin Rommel (1891) Decese: Albertus Magnus (1280) – Johannes Kepler (1630) – Henryk Sienkiewicz (1916)
Informaţia de Hunedoara
NOTE Expoziție la Deva
Un secol cu jucării Miercuri, la Deva, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane, a avut loc vernisajul expoziției „Amintiri din copilărie”, în cadrul căreia este prezentată o parte din colecția Asociației „Muzeul Jucăriilor” din București. Expoziția aduce în fața vizitatorilor peste 500 de piese din colecția inginerului Cristian Dumitru. Între acestea se află mașinuțe, trenulețe, avioane, păpuși, animale de pluș, jocuri, roboți, nave cosmice, vapoare, arme, trotinete, căluți de lemn etc. Jucăriile au fost achiziționate pe parcursul a patruzeci de ani și sunt fabricate în perioada 19001980 în țări ca România, China, Germania, Polonia, Ungaria, URSS, Japonia, Bulgaria, Franța, Cehoslovacia și altele. În expoziție mai sunt prezentate și reproduceri după fotografii vechi în care apar copii și jucării. Expoziția, organizată de către Consiliul Judeţean Hunedoara şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva în colaborare cu Asociaţia „Muzeul Jucăriilor” din Bucureşti, va fi deschisă până în ianuarie 2013.
Mihaela Petroșan
Șomaj stabilizat la 5,7 la sută La sfârșitul lunii octombrie 2012 nivelul șomajului în județul Hunedoara era de 5,7 la sută. Față de aceeași lună a anului trecut s-a înregistrat o ușoară scădere. În cursul lunii octombrie, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara au fost înregistraţi 2.792 de şomeri, dintre care 578 provin din disponibilizări curente de personal. La finele lunii trecute, numărul total al şomerilor din judeţul Hunedoara era de 10.685, din care 5.365 şomeri indemnizaţi şi 5.320 şomeri neindemnizaţi. Din numărul total de 5.320 şomeri neindemnizaţi, la un număr de 2.911 de persoane s-au eliberat adeverinţe, fiind beneficiari de prevederile Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat. De asemenea, în decursul lunii octombrie, din evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă au ieşit un număr de 2.236 de persoane. În cursul lunii trecute, 1.418 persoane au reuşit să se încadreze în muncă, din care 435 pe durată determinată, iar 983 persoane pe durată nedeterminată.
Aurel Ghinea
NOTE
Pagina 6
ACTUALITATE
Riscurile consumului de droguri la mamă şi copil Începând din această săptămână și până la sfârșitul lunii iunie 2013 în județul Hunedoara este implementată, printrun parteneriat între Agenţia Naţională Antidrog și Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Hunedoara, campania naţională „Riscurile consumului de droguri la mamă şi copil”. Obiectivul principal al acestei campanii îl reprezintă sensibilizarea şi conştientizarea viitoarelor mame cu privire la riscurile asociate consumului de tutun, alcool şi droguri asupra fătului. Inițiatorii și coordonatorii acestei campanii susțin că „una dintre cele mai importante probleme asociate consumului de droguri la părinţi este aceea că mamele consumatoare de droguri nasc adesea copii dependenţi de droguri. În plus, aceştia prezintă în majoritatea cazurilor patologie medico-psiho-socială, fiind predispuşi la tulburări de dezvoltare, atât cognitive, cât şi soma-
tice, au probleme de nutriţie şi o stare excesivă de iritabilitate. Pe de altă parte, potrivit specialiştilor, mortalitatea infantilă este mai ridicată în rândul nou-născuţilor proveniţi din mame consumatoare de droguri. În acest sens, opiniile experţilor au relevat că administrarea drogurilor în timpul sarcinii creşte foarte mult riscul de apariţie a malformaţiilor congenitale, de naştere prematură, de greutate mică la naştere sau chiar de pierdere a sarcinii”. O primă dezbatere publică pe tema acestei acțiuni va avea loc pe 13 noiembrie, de la ora 12, în sala de conferinţe a DSP Hunedoara.
Mihaela Petroșan
Preoții învață să-i asiste pe drogați
Mai mulți preoți ai Protopopiatului Deva din Episcopia Devei și Hunedoarei au început din această săptămână un curs de formare cu tema „Asistența consumatorului de droguri în contextul consilierii spirituale”. Cursul de formare este susținut de inspector principal Adriana Almășan și inspector Cristina Ghirca din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consi-
Atenție la escroci care pretind că vin de la Garda Financiară
liere Antidrog. În cadrul proiectului comun și al parteneriatului dintre Episcopia Devei și Hunedoarei și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, în perioada octombrie 2012 - februarie 2013 vor avea loc astfel de cursuri cu preoții din toate cele cinci protopopiate din cuprinsul eparhiei hunedorene.
Restricții temporare de acces la ANAF
Urmare a descoperirii în ultima vreme a mai multor cazuri în care anumite persoane au pretins că sunt reprezentanţi ai Gărzii Financiare şi au intimidat reprezentanţi ai unor firme din Hunedoara, dar și din alte județe, în mod oficial Garda Financiară a ținut să facă niște precizări importante. Astfel, conform datelor oficiale, la orice acţiune de control a Gărzii Financiare participă minimum doi comisari. Fiecare trebuie să prezinte legitimaţia de control, insigna de împuternicire şi ordinul permanent de serviciu şi să se înscrie în Registrul unic de control. În cazul în care există suspiciuni în legătură cu identitatea sau calitatea oficială de comisar a persoanelor care declară că intenţionează să efectueze un control specific Gărzii Financiare, se poate obţine confirmarea seriei şi numărului legitimaţiei de control prin apelarea numărului de telefon al secţiei din judeţul de domiciliu. Dacă reprezentanţii Gărzii Financiare contactaţi telefonic infirmă informaţiile, trebuie apelat numărul de urgenţă 112 şi raportată posibila infracţiune de uzurpare a unei calităţi oficiale.
ANAF a anunțat public faptul că, datorită unor lucrări ce se impun în vederea finalizării procesului de upgrade al echipamentelor de tip server şi stocare ale instituției, din cadrul proiectului „Creşterea capacităţii de procesare şi stocare din Centrul de Date Primar şi din Centrul de Date Secundar”, accesul utilizatorilor externi către platformele informatice ale portalului ANAF, precum şi serviciile IT&C de la nivel central vor fi indisponibile de vineri, 9
noiembrie 2012, ora 14:00, până luni 12 noiembrie 2012 ora 8:00. Procesul de depunere a declaraţiilor prin internet nu va fi afectat în această perioadă, cu excepția paginii de vizualizare a stării de prelucrare a declaraţiilor, care rămâne indisponibilă până luni la ora 12:00. Se menționează că, în această perioadă, se vor opera şi verificările necesare pentru asigurarea funcţionalităţii serviciilor disponibile utilizatorilor.
Pagina 7
SPECIAL
Amsterdam - arhitecturi Dacă doriți să vă petreceți concediul într-o locație cu o arhitectură impresionantă, un oraș traversat de sute de canale adorabile, o capitală cu oameni prietenoși unde puteți face tot felul de cumpărături, atunci Amsterdam-ul este orașul pe care trebuie să-l vizitați. Cu o extravaganță și, în același timp, o simplitate neașteptată, capitala Olandei satisfice gusturile fiecărui călător, fie că preferați cultura și istoria, petrecerile sau doar farmecul relaxant al unui vechi oraș european. Termenul de Amsterdam provine din alăturarea cuvintelor dam (în neerlandeză însemnând baraj) și cuvântul Amstel (râul ce străbate orașul). Prima atestare documentară a numelui Amsterdam o reprezintă un document emis în anul 1275. Data exactă la care Amsterdam a primit drepturile de oraș este incertă, dar, potrivit istoricilor, varianta cea mai probabilă este că episcopul de Utrecht - Guy de Avesnes - a fost cel care a conferit Amsterdam-ului aceste drepturi în anul 1306. Începând cu secolul al XIV-lea, actuala capitală a Olandei a devenit unul dintre cele mai importante porturi din lume, în special datorită evoluţiei sale extraordinare în domeniul comerțului. În acest fel, orașul a cunoscut o evoluție înfloritoare. Secolul al XVII-lea este considerat Era de aur a Amsterdam-ului, acest renume datorindu-se în special faimei câștigate de oraș ca unul dintre marile porturi ale lumii. Astfel, la începutul secolului, Amsterdam-ul devine unul dintre cele mai bogate orașe din lume, din portul orașului, plecând vase comerciale spre Marea Baltică, America de Nord, Africa, Indonezia sau Brazilia. Practic, în acest fel şi de aici au fost puse bazele rețelei mondiale de comerț. Secolele XVII și XIX au reprezentat declinul prosperității, războaiele cu Anglia și Franța punându-și serios amprenta pe economia orașului. În timpul războaielor napoleoniene, averea orașului a atins punctul minim, însă, odată cu formarea Regatului Țărilor de Jos în anul 1815, lucrurile au început ușor să se amelioreze. Sfârșitul secolului al XIX-lea este numit A doua eră de aur a orașului Amsterdam. În această perioadă au fost construite muzee noi, o stație de tren și Concertgebouw-ul, o sală de concerte considerată în primele trei ale lumii. De asemenea, în această perioadă, Amsterdam-ul face cunoștință cu revoluția industrială. În acest context, aici se construiește Canalul Amsterdam - Rin, pentru a oferi orașului legătură directă cu râul Rin, precum și canalul care oferea portului o legătură mai scurtă cu Marea Nordului. În acest fel, prin construcția acestor canale, comunicațiile orașului cu restul continentului au fost considerabil îmbunătățite. În ceea ce priveşte populaţia Amsterdam-ului, putem spune că
oraşul a avut mereu o populație mixtă. În trecut, în capitala Olandei s-au stabilit mulți străini: francezi protestanți, flamanzi și evrei. În plus, Amsterdam-ul a fost initial un mic sat de pescari, aşa că mulţi dintre locuitori erau, la rândul lor, imigranţi. În acest context, populaţia Amsterdam-ului a avut mereu o atitudine toleranţă faţă de imigranţi, fapt ce nu făcea altceva decât să-i crească atractivitatea pentru străini. După 1960, în Olanda au migrat numeroși muncitori turci și marocani. Mulți dintre aceştia s-au stabilit definitiv în Amsterdam. Inevitabil, în anii ’80 a început o revoluție demografică, Amsterdam-ul devenind un oraș multicultural. Aşa cum era de aşteptat într-un oraş atât de mare, în multe cartiere se practică segregarea: olandezii înstăriți se concentrează în jurul centrului, iar străinii se mută în zonele periferice. În acest fel, există zone sau chiar cartiere întregi ale unei anumite naţii, crescând considerabil atractivitatea oraşului. Practic, o vizită în Amsterdam poate reprezenta şi o vizită în China, Turcia sau Maroc. Vizitând cartierele dedicate acestor naţii, veţi putea gusta cu adevărat din stilul lor de viaţă, din mâncarea lor, din hainele şi magazinele specifice şi aşa mai departe. Sincer, în Amsterdam, noţiunea de multiculturalism prinde contur şi viaţă cu adevărat. Un oraş plin de istorie şi obiective turistice de talie mondială, Amsterdam-ul pune la dispoziţia vizitatorilor săi de orice vârstă o mulţime de căi pentru a-l descoperi. Fie că decideţi să vizitaţi capitala Olandei la pas, pe bicicletă, cu barca pe canale sau cu mijloacele de transport în comun şi autobuzele speciale, Amsterdam-ul este un deliciu. Dacă ar fi sa vă spun într-o clipită trei lucruri care mi-au rămas întipărite în minte legat de Amsterdam, cu siguranţă v-aş enumera canalele, bicicletele şi casele oraşului. Iar dacă primele două sunt oarecum de înţeles, pentru ce-a de-a treia „nominalizare”, trebuie să fac câteva precizări. Casele - predominante în Amsterdam - au în medie 3, 4 sau maxim 5 etaje. Sunt construite din cărămidă, dar ceea ce surprinde şi rămâne întipărit în minte este faptul că acestea sunt extrem de înguste. Potrivit ghizilor, explicaţia realizării atât de înguste a caselor provine din două aspecte: pe de o parte, preţurile ridicate ale terenurilor coroborate cu resursele financiare limitate ale oamenilor de rând şi o prevedere cel puţin ciudată - rămasă în vigoare -
care stabilea că impozitele pentru clădiri - extrem de ridicate, de altfel - erau plătite în funcţie de suprafaţa faţadei casei la drumul principal raportat la lunginea acesteia la bază. Da, un sistem destul de complicat care a făcut ca, în timp, faţadele caselor să fie înguste şi să urce mult pe înalţime. Autorităţile locale, sesizând trendul de a urca pe înălţime, a stabilit limita maximă posibilă a etajelor la 5 astfel că nicio casă din Amsterdam nu are mai mult de 5 nivele. Oricum, căsuţele sunt extrem de frumoase şi sunt lipite între ele, valorificând astfel la maximum terenul pe care oraşul s-a ridicat. Iar pentru a soluţiona problema „îngustimii”, toate casele au prevăzut la ultimul etaj un mare cârlig. Ciudat, nu? Ingenios, aş spune eu. Cu ajutorul unui scripete prins în acest cârlig, locuitorii casei îşi puteau ridica - prin geam obiectele de mobilier care, altfel, nu ar fi putut fi urcate. Având geamuri măricele şi montate astfel încât să fie scoase cu uşurinţă, olandezii utilizează şi în prezent această metodă pentru a-şi transporta piesele de mobilier în interiorul apartamentelor aflate la diferitele etaje ale caselor. Închei pentru moment şirul istorisirii despre Amsterdam spunându-vă că acest oraş pune la dispoziţia vizitatorilor săi un larg spectru de activităţi recreaţionale şi culturale care variază de la clădiri vechi, fascinante, la ciudăţenii precum Muzeului Haşişului şi al Marijuanei. De altfel, muzeele reprezintă principalele obiective turistice din Amsterdam, cele peste 50 de astfel de atracţii turistice ale capitalei Olandei atrăgând anual milioane de vizitatori.
Raluca Herepean
Informaţia de Hunedoara
Informaţia de Hunedoara
ACTUALITATE
Pagina 8
Barack Obama, primul preşedinte de culoare al SUA, îşi păstrează locul în istorie Reales marţi după patru ani de mandat dificil şi o campanie încrâncenată, Barack Obama, al 44-lea preşedinte al Statelor Unite şi primul afroamerican aflat la conducerea primei puteri mondiale, îşi păstrează locul în istorie. După 1945, un singur democrat a fost ales de două ori la conducerea Statelor Unite, şi anume Bill Clinton, într-o situaţie economică mult mai bună decât cea actuală, marcată de un nivel al şomajului de 7,9 la sută. Niciun preşedinte american nu a fost ales până în prezent atunci când rata şomajului depăşea 7,2 la sută. Ales în 2008 pe baza unor sloganuri ca "speranţă" şi "schimbare", Obama, în vârstă de 51 de ani, a reuşit să convingă americanii că poate, mai bine decât adversarul său Mitt Romney, să îi conducă pe calea relansării economice în pofida celor patru ani de criză din care ţara îşi revine cu dificultate. Interlocutorii săi vorbesc de un preşedinte rezervat, cerebral, dar şi foarte competitiv, căruia nu-i place să piardă nici în politică, nici la baschet. La Convenţia democrată de la Boston, în 2004, care îl învesteşte pe John Kerry să lupte împotriva lui George W. Bush, îşi face cu adevărat apariţia pe scena
naţională americană Barack Hussein Obama, fiul unui kenyan şi al unei americance, apărând o abordare consensuală a politicii, care seduce. Obama, născut în august 1961 în Hawaii şi care şi-a petrecut o parte din copilărie în Indonezia, reprezintă la această dată, de şapte ani, sudul dezmoştenit de la Chicago în Senatul statului Illinois (nord). La începutul anului 2005, el accede în Senatul de la Washington, iar graţie charismei şi elocvenţei de care dă dovadă devine favoritul mass-media. Patru ani mai târziu, după o ascensiune meteorică în cursul căreia o înfrânge pe Hillary Clinton în alegerile primare democrate pentru ca apoi să triumfe în faţa veteranului republican John McCain în alegerile prezidenţiale, el devine succesorul lui Bush şi se instalează, la vârsta de 47 de ani, la Casa Albă. Statele Unite au ales "speranţa în locul fricii", a afirmat Obama după ce a depus jurământul la 20 ianuarie 2009. Dar exerciţiul puterii este adesea frustrant pentru acest avocat şi profesor de drept constituţional care a studiat la Harvard, mai ales după ce republicanii au obţinut majoritatea în Camera Reprezentanţilor, la sfârşitul lui 2010, şi încearcă să pună în aplicare promisiunile de reducere a
cheltuielilor fără să crească impozitele. Obama poate, totuşi, să se prevaleze de un bilanţ respectabil, incluzând o reformă ambiţioasă a asigurărilor de sănătate. Dar şomajul rămâne cu 2,8 puncte mai ridicat decât înainte de criză, în timp ce datoria statului federal a crescut cu mai mult de jumătate începând din 2009. Deşi devine primul preşedinte american care susţine căsătoria între persoane de acelaşi sex, nu reuşeşte să impună nici adoptarea unei reforme a imigraţiei şi nici un plan de tranziţie către energia "verde". În afara graniţelor, cel care făcea să se vorbească pentru
prima dată despre el în 2002, printr-un discurs împotriva războiului din Irak, îşi îndeplineşte promisiunea la sfârşitul anului 2011 de a retrage militarii americani din această ţară. În schimb, în Afganistan triplează contingentul în mai puţin de un an, cu misiunea de a relansa lupta împotriva Al-Qaida, un obiectiv urmărit, de asemenea, în Pakistanul vecin prin intermediul unui "război secret" al avioanelor fără pilot. În mai 2011, a triumfat prin eliminarea lui Osama ben Laden. Dacă accederea unei persoane de culoare la cea mai importantă funcţie a primei puteri mondiale, după 150 de ani de la
abolirea sclaviei şi o jumătate de secol de la adoptarea legislaţiei privind drepturile civice, a fost salutată ca un eveniment istoric, Obama, care a albit mult de la preluarea funcţiei, pare să se afle într-o căutare permanentă a normalităţii. Apare jucând golf, bea bere şi îşi plimbă câinele, făcând o datorie de onoare, după cum spune el, din a-şi întrerupe ziua de lucru pentru a merge să ia masa cu familia. Michelle Obama, o strălucită avocată cu care s-a căsătorit în urmă cu 20 de ani, i-a dăruit două fiice: Malia, 14 ani, şi Sasha, 11 ani.
ALEGERI SUA 2012 Barack Obama a fost reales marţi preşedinte al Statelor Unite, depăşind pragul de 270 de voturi din partea "marilor electori", necesar pentru a-l învinge pe rivalul său republican Mitt Romney, au anunţat posturile de televiziune CNN, MSNBC şi CBS. Barack Obama şi-a anunţat victoria pe Twitter şi Facebook marţi seara, în momentul în care posturile de televiziune ofereau rezultatele unor alegeri prezidenţiale care au fost marcate de la început până la final de utilizarea masivă a reţelelor sociale. "Toate acestea s-au întâmplat mulţumită vouă. Mulţumesc", acesta a fost mesajul postat de Barack Obama marţi seara la ora 23.14 (06.14, ora României) prin intermediul căruia îşi anunţa victoria pe reţeaua socială Twitter chiar în momentul în care posturile de televi-
ziune anunţau că a fost reales pentru un nou mandat la Casa Albă. Câteva secunde mai târziu, Barack Obama semna el însuşi, cu iniţialele sale, un al doilea mesaj: "Suntem cu toţii împreună. Acesta este modul în care am făcut campanie şi aceasta este ceea ce suntem. Merci. - bo". Dar mesajul care va rămâne probabil în istorie este cel pe care BarackObama l-a postat două minute mai târziu. "Încă patru ani", anunţă mesajul său, fiind însoţit de o fotografie a preşedintelui îmbrăţişând-o pe soţia sa, Michelle. La numai o jumătate de oră din momentul în care a fost postat, mesajul a fost retransmis de către alţi abonaţi de aproape 300.000 de mii de ori. Potrivit Buzzfeld, un site de Internet foarte popular în Statele Unite, acest mesaj a devenit cel mai popular din toate timpurile. Astfel, a luat
locul unui mesaj al cântăreţului Justin Bieber, erou al adolescenţilor în Statele Unite şi în întreaga lume.
Aceeaşi fotografie şi acelaşi mesaj au fost difuzate simultan pe Facebook. Timp de oră, mai mult de
un milion de persoane au dat "like" şi aproximativ 150.000 l-au redistribuit. Toată seara, Barack Obama şi-a îndemnat suporterii să se mobilizeze pe Twitter, cerându-le să rămână la cozile de aşteptare, dacă se aflau în faţa unei secţii de votare, şi să-i îndemne pe amicii lor care locuiesc în statele-cheie să retransmită mesajul său, dacă fac "parte din #TeamObama". Drept dovadă că reţelele sociale au fost foarte importante în cursa pentru Casa Albă este faptul că preşedintele a intervenit el însuşi marţi după-amiază pe site-ul de Internet Reddit, o reţea socială în vogă în Statele Unite, pentru a-i îndemna pe tineri să voteze. În momentul anunţării victoriei lui Obama la ora 23.19 (06.19, ora României), 327.453 de mesaje pe minut au fost postate pe Twitter.
Pagina 9
Informaţia de Hunedoara
CULTURĂ
Pentru viaţa spirituală a omului cultura este oglinda măritoare. (Constantin Noica) Colțul de geniu
Endre Ady
André Malraux Endre Ady, în maghiară Ady Endre, (n. 22 noiembrie 1877, Érmindszent, comitatul Sălaj, azi Ady Endre, județul Satu Mare – d. 27 ianuarie 1919, Budapesta) a fost un poet maghiar, considerat a fi unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX, și ai literaturii maghiare în special. André Malraux, nume schimbat din André Berger (n.3 noiembrie 1901, Paris - d.23 noiembrie 1976, Créteil) a fost un scriitor, ziarist și om politic francez. În tinerețe a dus o viață foarte aventuroasă, angajându-se și în agitațiile politice de diferite nuanțe. În anul 1905 părinții săi divorțează, André Malraux este crescut de mama și bunica lui, care avea un mic comerț în Bondy, cartier periferic al Parisului. Malraux se înscrie la Școala de Limbi orientale și frecventează cercurile artistice ale capitalei, abandonează însă studiile la vârsta de 17 ani și lucrează într-o librărie pentru o editură. Printr-o lectură bogată, își completează cultura, frecventând și cursurile libere de la muzeul Guimet și școala de pe lângă muzeul Louvre. Primele sale cronici literare sau artistice apar începând cu anul 1921, an în care se căsătorește cu Clara Goldschmidt, provenind dintr-o bogată familie germană. În 1923 pleacă în Indochina, la 23 decembrie 1923 este arestat la Phnom Penh, pentru că încercase să fure un basorelief prețios din ruinile unui templu cambodgian din Banteay Srei din ansamblul Angkor. Este condamnat la trei ani închisoare, și, abia în apel, pedeapsa i se reduce la un an "cu suspendare", așa că se poate reîntoarce în Franța. În 1925 revine la Saigon și înființează ziarul "L'Indochine", cu o scurtă durată de apariție. Din nou în Franța, scrie diverse eseuri și, în 1930, primul său roman, "La voie royale", în care relatează evenimentele la care a luat parte în Indochina. În anii 1926-1927 întreprinde călătorii în Laos și în China, unde participă activ la operațiile grupurilor comuniste. Începând din anul 1933, devine militant anti-fascist, participă la Războiul civil din Spania de partea forțelor republicane, organizând o escadrilă de aviație pe care o va comanda până în 1937. Totuși, după o participare în 1940 la congresul scriitorilor sovietici de la Moscova, începe să se distanțeze de ideile dogmatice ale comunismului. La izbucnirea celui de-Al doilea război mondial se înrolează într-o formație de blindate în lupta împotriva Germaniei hitleriste. În timpul retragerii este rănit și luat prizonier, reușește însă să evadeze din lagărul de la Sens, pentru a intra organizațiile de rezistență contra ocupanților germani, sub numele de "Colonelul Berger". Este arestat de autoritățile germane la Grannat, fiind găsit în prezența unui ofițer englez din serviciile de informație, și interogat în închisoarea din Toulouse. Când forțele germane părăsesc în 1944 orașul, Malraux era deja liber. Comandă brigada "Alsacia-Lorena" și participă la eliberarea teritoriului francez. Intervine în 1945 pentru a împiedica Partidul Comunist Francez să preia sub egida lui totalitatea organizațiilor din Rezistență. În același an se întâlnește cu generalul Charles de Gaulle, al cărui colaborator fidel și prieten va rămâne până la sfârșitul vieții. Începând din anul 1947 deține mai multe posturi în guvern, între 1947 și 1949 ministru al propagandei și informațiilor, ministru de interne, apoi din 1958 până în 1969 ministru de stat și ministru pentru probleme culturale. Malraux a jucat un rol important în crearea mișcării "Rassemblement du Peuple Français" (R.P.F.), platforma politică a generalului de Gaulle. Malraux a fost un partizan al intervenției statului în fenomenele artistice și literare, folosind mijloace bugetare pentru producerea operelor culturale, fapt care a dus la o limitare a spontaneității și originalității în viața culturală a Franței.
Viața S-a născut în comitatul Sălaj (Szilágy) într-o familie de nobili dar săracă. Tatăl, Ady Lőrinc (1851-1929) agricultor, mama Pásztor Mária (18581937) provine dintr-o familie de preoți reformați. Bunicii săi, Ady Dániel și Visky Julianna, fiind din Lompirt, Endre Ady a vizitat de multe ori satul și are un bust lângă Biserica reformată din Lompirt, iar școala îi poartă numele. Ady Endre își începe studiile în Mincențiu, unde este
elevul lui Katona Károly, apoi continuă la liceul catolic sub îndrumarea lui Hark István. În 1886 continuă cu studiile liceale la Carei la liceul piarist. Se împrietenește cu Aurel Popp, viitorul pictor, prietenie care se va aprofunda și va dura
o viață. Din 1892 învață la Zalău; din 1957, in fata liceului unde a studiat este o statuie a sa. Face bacaleureatul in 1896. Prima poezie publică în 22 martie 1896 in jurnalul "Szilágy". În 1903 o cunoaște pe Diósy Ödönné, Brüll Adél
(Léda). Léda locuiește la Paris și este soția unui om bogat. Ady se îndrogostește de ea, și o urmează la Paris. Léda devine muza lui Ady. Ady ducea o viața hedonistă: alcoolul și drogurile nui erau străine. În 1909 ajunge într-un sanatoriu de dezintoxicare. Cum se ridică pe scara popularității ca poet așa coboară în viața sentimentală: se răcește legătura cu Léda până când rupe orice legătură cu ea. În 1914 se căsătorește cu Boncza Berta, cu care coresponda încă din 1911. Pe Berta o numește în poezii "Csinszka". Între Ady și Octavian Goga se forma o prietenie sinceră. Moare în 27 ianuarie 1919 la Budapesta.
Opera poetică În literatura maghiară este primul care rupe legătura cu stilurile vechi, creând un stil modern. Poezia lui este influențată de Baudelaire, Verlaine. Este un poet simbolist. Simboluri des folosite: Dumnezeu, Bani, Léda. Întodeauna scrie simbolurile cu literă mare. Ady nu a fost cunoscut doar ca poet ci și ca jurnalist.
Amintirea poetului Satul natal, fostul Érmindszent îi poartă numele: Ady Endre, în maghiară: Adyfalva; Muzeul memorial Ady Endre, Oradea; Liceul Ady Endre, Zalău.
Definiții esențiale
„Prietenie înseamnă să fii alături de prieteni nu când au dreptate, ci când greşesc.”
(André Malraux)
Informaţia de Hunedoara
ECONOMIE
Pagina 10
BERD: Priorităţi pentru România în 2013 - înlesnirea investiţiilor, privatizările şi infrastructura Principalele priorităţi pentru România anul viitor, din punct de vedere economic, ar trebui să fie implementarea de reforme care să înlesnească investiţiile, realizarea de progrese în privinţa privatizărilor şi îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de transporturi, potrivit unui raport al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a prezentat miercuri Raportul de Tranziţie 2012, o analiză economică privind evoluţia din ultimul an a statelor unde instituţia este prezentă. Astfel, prima dintre "priorităţile cheie" pentru România în 2013 este îmbunătăţirea climatului investiţional, consideră experţii instituţiei. "Este nevoie de intensificarea eforturilor pentru reducerea birocraţiei şi înlăturarea problemelor de avizare, considerate de către mediul de afaceri, în sondaje, drept principalele probleme ale mediului investiţional" , se spune în raport. În continuare, BERD notează că România ar trebui să progreseze în privinţa privatizărilor importante din
sectoare economice cheie. "Guvernul şi-a exprimat angajamentul să continue vânzarea de active importante, însă procesul de implementare a fost lent şi ar trebui accelerat dacă se doreşte realizarea unor privatizări anul viitor" , notează BERD. Calitatea infrastructurii de transport are nevoie de asemenea de "îmbunătăţiri semnificative". "Acum că a fost implementată legislaţia adecvată pentru sectorul privat, autorităţile ar trebui să-şi intensifice eforturile de atragere de investiţii private şi know-how pentru proiecte cheie de transporturi", consideră experţii băncii. Dincolo de aceste priorităţi majore, BERD semnalează încă odată că, asemenea Bulgariei, România a înregistrat întârzieri în privinţa măsurilor de liberalizare a sectorului energetic şi eliminare a preţurilor reglementate. Mai mult, banca subliniază că intrarea Hidroelectrica în insolvenţă în această vară a întârziat privatizarea parţială a companiei. "Cu toate acestea, în ambele ţări au fost operate la mijlocul anului modificări la legislaţia din energie care, odată implementate, ar trebui să rezolve o parte din problemele ridicate de organismele UE", precizează
BERD, făcând referire la avertismentele Comisiei Europene împotriva României şi Bulgariei privind liberalizarea în energie. Guvernul s-a angajat faţă de FMI, în cadrul acordului de precauţie aflat în derulare, să vândă participaţii deţinute de stat la companii strategice din domeniile energiei şi transporturilor, inclusiv Transgaz (15%),
Romgaz (10%), Hidroelectrica (10%), Nuclearelectrica (10%), Oltchim (privatizare integrală), CFR Marfă (privatizare pachet majoritar), Tarom (20%), Electrica Furnizare şi cele trei companii de distribuţie ale Electrica (participaţii majoritare). Tot prin vânzarea de participaţii majoritare ar trebui privatizare noul producător de energie Hunedoara (format
prin fuzionarea centralelor Paroşeni şi Mintia şi a celor patru mine viabile ale Companiei Naţionale a Huilei) şi noul producător de energie Oltenia (format din fuziunea termocentralelor Turceni, Rovinari şi Craiova cu producătorul de cărbune Societatea Naţională a Lignitului Oltenia TârguJiu).
Locuri de muncă vacante după data de 6 noiembrie 2012
Pagina 11
MEDIU RURAL
Informaţia de Hunedoara
INDAGRA, ALIMENTA, EXPO DRINK&WINE şi ALL PACK 2012 au atras peste 50.000 de vizitatori Recent încheiatele ediţii INDAGRA, ALIMENTA, EXPO DRINK&WINE şi ALL PACK, desfăşurate la ROMEXPO au înregistrat un nou record: peste 50.000 de vizitatori, 600 de firme participante din 30 de tări, peste 22 de conferinţe şi seminarii, zeci de concursuri şi ateliere de mesteşugărit. “Agricultura românească, cu toate problemele pe care le-a avut, cred că s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp, în primul rând datorită faptului că România este un stat membru al Uniunii Europene, având acces la fonduri europene deosebit de importante, care în anul 2012, un an extrem de greu pentru agricultură, şiau făcut simţită prezenţa”, a declarat Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. “Dincolo de subvenţii şi susţinerea financiară pentru dezvoltarea agriculturii cred ca oportunităţile de piaţă existente în momentul de faţă ar trebui să dea speranţa fermierilor, fiindcă atât în Uniunea Europeană, cât şi la nivel internaţional exista un potenţial important, cererea de produse alimentare este în creştere şi cred ca agricultorii organizaţi ar trebui să profite mai mult decât au făcut-o până acum de aceste oportunităţi”, a declarat Comisarul European pentru Agricultură, Dacian Ciolos. Târgul INDAGRA, organizat în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România şi desfăşurat sub înalt patronajul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a găzduit la ediţia din acest an peste 400 de firme, din 22 de ţări: Austria, Belgia, Bulgăria, China, Coreea (Sud), Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Cehia, Serbia, Spania, Turcia, Ungaria şi România, suprafaţa închiriata însumând arealul a 6 pavilioane Romexpo, precum şi toate platformele exterioare, respectiv 30.000 mp. Evenimentele conexe desfăşurate la ediţia din acest an au fost: • Forum-urile, seminariile şi concursurile organizate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, evenimente ce au punctat: necesitatea dezvoltării cercetării şi inovării în sectorul agricol, implementarea de noi tehnologii, combaterea efectelor schimbărilor climatice, obţinerea de informaţii reale de la marii producători agricoli. De asemenea, au fost propuse măsuri care să ducă la creşterea transparenţei şi la regularizarea pieţelor agricole prin consolidarea sistemului de informaţii al pieţelor lansat cu ocazia reuniunii G20 în 2011. • Concursul Naţional de Taurine
DE NOTAT
Din 26 noiembrie se deschide o nouă sesiune de depunere a proiectelor pe măsurile 121 şi 123 În perioada 26 noiembrie 2012 – 18 ianuarie 2013, Ministerul Agriculturii va organiza o nouă sesiune de depunere a proiectelor pentru măsura 121 „Modernizarea exploataților agricole” și respectiv pentru măsura 123 „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”.
"Miss Văcuţa" - câştigatoarea din acest an a titlului fiind un reuşit exemplar din rasa Holstein, provenit de la ferma Agrimat Matca din Galaţi, cu producţie anuală de 10.000 l lapte. Deşi un astfel de exemplar nu este disponibil spre vânzare, valoarea acestuia poate depăşi cu uşurinţa 20,000 de euro. În cadrul concursului au participat peste 80 de exemplare din nouă rase “Concursul din acest an a adus un plus de valoare faţă de ediţiile precedente prin calitatea materialului genetic şi prin înscrierea în cărţile de rasă”, a spus Gheorghe Neaţa, Director General al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Holstein România. • Salonul de Păsări Rare organizat de către Uniunea Crescătorilor de Păsări din România. • Expoziţia celor mai valoroase rase de ovine, caprine, cabaline şi bovine, prezentate de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie. De asemenea, peste 200 de companii din 19 ţări au expus în Pavilionul Central pe o suprafaţă totală de 8.000 mp în cadrul ALIMENTA Târg Internaţional pentru industria alimentară, ALL PACK - Târg Internaţional pentru ambalaje, materiale, maşini şi echipamente specifice şi EXPO DRINK&WINE - Târg de vinuri şi băuturi alcoolice, completând tematica INDAGRA şi oferind astfel, cadrul ideal de ofertare, negociere şi contractare dintre cele mai mari companii şi publicul specialist.
„Miss Văcuţa 2012” la INDAGRA - un exemplar Holstein ce valorează 20.000 de euro Văcuţa încununată cu titlul de "Miss" la ediţia din acest an a târgului Indagra este din rasa Holstein, are o performanţă productivă care poate atinge 14.000 de litri de lapte şi valorează peste 20.000 de euro. "Anul acesta au participat la Concursul Naţional de Animale, organizat la Indagra, peste 80 de vaci din nouă rase care cresc în România, titlul de "Miss Văcuţa" revenindu-i unei vaci din rasa Holstein, care din punctul meu de vedere este inestimabilă. Deşi nu se vinde un astfel de exemplar, văcuţa valorează peste 20.000 de euro. Este un animal care poate obţine oricând titlul de "Miss" al Europei, nu doar al României", a declarat Gheorghe Neaţă, directorul general al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Holstein România, fostul şef al Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie
în Zootehnie (ANARZ). Acesta consideră că România ar trebui să organizeze o bursă a animalelor întrucât în momentul de faţă se practică doar genul clasic de vânzare-cumpărare. "La licitaţii nu se vinde o vacă cum este campioana din 2012, acestea se fac doar cu viţele foarte bune la preţuri situate între 3.000 şi 5.000 de euro. Din păcate, licitaţiile nu sunt suficient de mediatizate în România pentru că aici se practică genul clasic de vânzare-cumpărare, iar preţurile sunt între 1.700 şi 2.000 de euro. Aş vedea o bursă a animalelor în România, care s-ar putea organiza aici la Romexpo, ceea ce ar aduce şi o creştere a valorii genetice", a adăugat şeful Asociaţiei Holstein România. În Concursul Naţional de Animale organizat anual la Indagra au intrat, pe secţiuni, alături de bovine şi ovinele, unde au concurat circa 250 de varietăţi din mai multe rase româneşti.
„Am luat această decizie, de a deschide o nouă sesiune pentru măsura 123, în contextul dificultăților legate de comercializarea legumelor și fructelor în România. Prioritatea mea ca ministru este, ca prin această măsură, asociațiile și cooperativele de producători să ajungă cât mai repede la stabilirea depozitelor de colectare legume-fructe în bazinele legumicole și pomicole. Acestea au acum la dispoziție fonduri europene cu care să construiască depozite, cu toate facilitățile necesare pentru vânzarea către comercianți, a legumelor și fructelor realizate chiar de membrii asociațiilor și ai cooperativelor implicate. Decizia mea face parte din setul de măsuri pe care ministerul agriculturii îl are în vedere pentru facilitarea accesului producătorilor în piețe”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. Sumele alocate sesiunii din perioada 26 noiembrie 2012 – 18 ianuarie 2013 vor fi de 150 de milioane de euro pentru măsura 121 „Modernizarea exploataților agricole” și respectiv 80 de milioane euro pentru măsura 123 „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole forestiere”.
DE NOTAT
Informaţia de Hunedoara
NOTE AmCham România solicită mai multă implicare din partea Guvernului în privința noului Regulament de protecție a datelor cu caracter personal Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) a cerut Guvernulului României să își asume pe deplin responsabilitatea în ceea ce privește noul Regulament în domeniul protecției datelor cu caracter personal, material negociat în această perioadă la Bruxelles. Noile prevederi ar putea intra în vigoare în 2016. La finalul unei mese rotunde organizate de către AmCham România, la care au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Europene, Ministerului Administrației și Internelor, membri ai Parlamentului European, dar și companii membre ale AmCham România, Anca Harasim, Director Executiv, a afirmat: „Noile propuneri ale Comisiei Europene vor afecta fiecare cetățean și companie din România. Țara noastră a reușit să atragă investiții din partea unui număr semnificativ de companii multinaționale din domeniul tehnologiei dar nu numai, iar cetățenii României își doresc să acceseze servicii din întreaga Uniune Europeană. Ca atare, cerem Guvernului să se implice deplin în negocierile organizate la nivel european, pentru a ne asigura că noile reglementări vor reuși să echilibreze în mod eficient nevoia de protecție a datelor personale, cu cea de a promova inovarea și dezvoltarea economică în țara noastră. ” Evenimentul a evaluat aspectele pozitive și deficiențele noilor propuneri din perspectiva mediului de afaceri și a subliniat impactul economic și social deosebit al acestora. Participanții au fost de acord în privința nevoii de a îmbina drepturile de confidențialitate cu dezvoltarea economică și au subliniat dificultățile practice și incertitudinile legislative ridicate de către prevederile propuse pentru consumatori și companii. Toți cei prezenți au convenit că acest eveniment ar trebui să reprezinte doar începutul unei colaborări pe tema protecției datelor cu caracter personal. Reprezentanții Guvernului au invitat membrii AmCham România să vină cu propuneri concrete de modificare a proiectului de regulament, urmând ca acestea să fie discutate, în vederea luării în considerare în definirea poziției oficiale a României pe acest subiect.
NOTE
ȘTIINȚĂ - TEHNOLOGIE
Pagina 12
Football Manager 2013 s-a lansat în România SEGA și Sports Interactive au lansat vineri, 2 noiembrie 2012, noul joc Football Manager 2013 pentru PC și Mac, distribuit în România de către SKIN. Jocul a fost deja livrat către magazine de specialitate, hypermarket-uri și magazine online din România și poate fi achiziționat de către publicul român simultan cu restul Europei.
Despre Football Manager 2013 PC/Mac Jocul marchează 20 de ani de activitate a echipei Sports Interactive, prin introducerea unor noi elemente în stilul de gameplay cu care fanii s-au obișnuit de-a lungul celor opt titluri lansate până acum în seria Football Manager. Football Manager 2013 îți permite să preiei controlul asupra oricărui club din mai mult de 50 de națiuni din întrega lume, și include toate ligile de top din Europa, precum și o bază de date cu peste 500.000 de jucători și personal din întreaga lume. Head Researcher-ul român pentru Sports Interactive și lider al comunității românești FMRo.ro, Mihai Andrieș, a declarat despre Football Manager 2013: „În fiecare an, Football Manager aduce sute de noutăți minore și majore, care deja au transformat jocul într- un imens simulator de management, cu toate laturile acestei activități, de la cele imediat evidente până la cele mai mici detalii din activitatea unui tehnician. În variantele anterioare, uneori complexitatea jocului putea deveni un inconvenient pentru jucătorii care nu își puteau dedica multe săptămâni unei cariere în FM. Prin urmare, pot spune că noul mod de joc FM Classic este o mutare câștigătoare din partea Sports Interactive, pentru că astfel atrage și publicul pasionat de acest tip de joc, dar care își dorește să joace un sezon de FM într-un orizont de timp rezonabil. Din punctul de vedere al comunităţii FMRo.ro, Football Manager 2013 se anunţă a fi o reuşită, prin prisma informaţiilor existente în acest moment şi a preview-urilor video oferite cu generozitate de către SI Games pe canalul oficial Youtube al companiei. Cu toţii aşteptăm noua variantă, deoarece FM13 se anunță a fi cel mai bun joc din serie.”
NOI MODURI DE JOC... Modul Classic și modul Challenge Football Manager Classic îți permite să te bucuri de joc fără a mai fi nevoit să îți petreci foarte mult timp în fața calculatorului. În esență, jocul este exact la fel – managerul conduce în continuare o echipă și intră în competiții la orice nivel – dar în modul Classic o parte dintre
atribuții sunt preluate de către personalul angajat în joc, iar altele au dispărut complet. De exemplu, în timp ce jucătorul se ocupă de antrenamentul în FMC (Football Manager Classic), acesta se aplică doar la nivelul întregii echipe (full team)– fără antrenament individual al jucătorilor. Iar când se ajunge la meciurile propriuzise, nu mai apar nici discuțiile cu echipa, nici rapoartele despre echipa adversă... pur și simplu intri în meci, cu același motor grafic 3D utilizat și în Modul Carieră. Meciurile se desfășoară mai rapid, doar prin prezentarea momentelor principale (highlights), însă poți chiar să sari peste întregul meci prin opțiunea „Instant Result”. Jucătorii care aleg modul Football Manager Classic vor observa că au la dispoziție câteva opțiuni suplimentare în ceea ce privește tipul de joc pe care îl doresc: fie pot alege o „Carieră” completă, fără o finalitate predefinită, fie pot alege să joace în noul mod „Challenge”. În modul Challenge, jucătorii se vor regăsi într-o situație specifică, destinată să le testeze capacitățile manageriale pe o perioadă scurtă de timp de joc – de obicei, jumătate de sezon. Poți câștiga trofeul cu o echipă de jucători foarte tineri? Sau poți să îți salvezi clubul de la retrogradare, în ciuda faptului că ești pe ultimul loc în clasament și a venit deja Crăciunul? Producătorii au introdus modul Challenge în Football Manager Handheld 2012 și s-a dovedit atât de popular încât studiourile Sports Interactive au decis să îl introducă şi în FM Classic. Jocul va fi însoţit de patru challenge-uri free-to-play, iar rezultatele fiecăruia vor ajunge direct într-un clasament global. Joc în rețea Jocul în rețea (Network Play) este complet nou și integrat cu platforma Steam, ceea ce înseamnă că jucătorii vor putea să creeze jocuri în rețea mult mai ușor decât înainte. Modul Network permite crearea de ligi și cupe în care poți importa echipa pe care o conduci în modul Carieră – în sfârșit, poți pune punct discuțiilor interminabile cu prietenii despre cine are o echipă mai bună: acum o poți demonstra! Integrarea cu Steam le permite producătorilor jocului să gestioneze clasamente mondiale. Astfel, vei afla cu adevărat cât de bun ești ca manager.
NOU ÎN MODUL CARIERĂ... Rolurile de management O altă deosebire importantă față de variantele anterioare ale jocului este restructurarea semnificativă a personalului managerului și redefinirea rolurilor acestor angajați. Noutatea cea mai evidentă este introducerea în joc, pentru prima dată, a poziției de Director Sportiv,
care le va permite managerilor să îl delege pentru preluarea unora dintre atribuții (inclusiv negocierea contractelor), dacă doresc acest lucru. În plus, producătorii au diversificat în joc rolurile de antrenori specializați, pentru a-i oferi managerului o mai mare flexibilitate în alegerea antrenorilor. Managerul poate opta să conteste interferența consiliului director – cu toate că este preferabil să nu se facă abuz de această opțiune. Și multe altele... Un sistem de antrenament complet nou, management internațional îmbunătățit, alegerea tonului în conferințele de presă și o nouă interfață grafică.
Motorul grafic în timpul meciurilor Motorul grafic 3D pentru meciuri a fost mult îmbunătățit în ediția Football Manager 2013. Totul arată mai realist: de la stadioane la mișcările jucătorilor, inteligența artificială și chiar și modul în care mingea se deplasează prin aer. Producătorii au introdus sute de animații noi pentru a-i da un aer de realism jocului, și întreaga experiență de joc a devenit mai „tele-
vizuală” prin introducerea unor noi unghiuri de „filmare”. Printre momentele-cheie ale meciului au fost adăugate și lovitura de start și fluierul de final. Peste 900 de alte opțiuni noi te așteaptă! CERINȚE DE SISTEM FOOTBALL MANAGER 2013 PC / Mac PC: SO: Windows XP/Vista/W7/W8 CPU: 1,6 GHz (XP) / 2,2 GHz (Vista/W7/W8) Intel Pentium 4, familia Intel Core, AMD Athlon Memorie (RAM): XP/Vista/W7/W8: 1,0 GB Memorie video: 128MB: NVIDIA FX 5900 Ultra; ATI Radeon 9800; Intel 82915G/82910GL HDD: 2 GB DirectX: 9.0c (inclus) Mac: SO: OS X 10.6.8/10.7.x/10.8.x CPU: Intel Memorie video: NVIDIA GeForce 7300 GT / ATI Radeon X1600 CONEXIUNE LA INTERNET NECESARĂ PENTRU ACTIVAREA JOCULUI
Bitdefender 2013, disponibil pe Windows Store Bitdefender, liderul pieței locale de antivirus, anunță că versiunea 2013 a produsului de securitate este disponibilă prin Windows 8 Store. Suita Bitdefender sporește siguranța noului sistem de operare de la Microsoft prin funcții inovative precum Bitdefender Safepay™ - pentru plăți online sigure - și Autopilot, ce eficientizează la maximum protecția pentru Windows 8. Lansarea Bitdefender 2013 pe Windows Store aduce milioane de utilizatori de computere cu un pas mai aproape de ultima generație a celor mai performante produse de securitate din lume. ’’Windows 8 lansează o serie întreagă de îmbunătățiri în materie de securitate, însă mare parte dintre amenințările informatice care au afectat versiunile precedente ale sistemului de operare al Microsoft vor funcționa și pe noul produs, în desktop mode. În vremuri în care furtul de date, phishing-ul și frauda
online sunt din ce în ce mai frecvente, Bitdefender și Windows 8 constituie asocierea ideală pentru un grad de siguranță mai mare decât oricând’’, spune Cătălin Coșoi, Chief Security Strategist, Bitdefender. Bitdefender 2013 integrează modulul Safepay, care duce tranzacțiile bancare online și shopping-ul pe internet la un nivel de securitate impecabil. Safepay activează un browser securizat de fiecare dată când utilizatorul accesează conturile bancare, folosind o conexiune izolată, de nepătruns. O tastatură virtuală este inclusă în soluția de protecție, astfel încât niciun atacator nu va putea fura detalii de autentificare. “Cu Bitdefender Internet Security 2013 utilizatorul are absolut tot ce și-ar putea dori de la un antivirus. Produsul Internet Security este blindat cu toată protecția necesară,” a scris Neil J. Rubenking într-o recenzie din luna octombrie, apărută în prestigioasa publicație PC Mag.
Pagina 13
MEDIA - DIVERTISMENT
Reţeta săptămânii INGREDIENTE:
Aripi de curcan la cuptor
4 aripi de curcan, sare, piper, 12 crenguțe rozmarin, 2 lingurițe boia dulce, 200 ml vin roșu, 200 ml apă, 2-3 căței de usturoi, 2-3 linguri ulei.
Pentru Pești a venit momentul să se apuce de treabă. Niște reverii romantice îi vor împiedica să se concentreze la ceea ce este cu adevărat important. Nu e momentul pentru complicații amoroase, pentru că așa vor pierde timp prețios. Cei cuplați se vor bucura de câteva momente deosebit de tandre la sfârșitul săptămânii. Berbecii vor avea o săptămână foarte solicitantă din punct de vedere afectiv. Li se va cere ajutorul într-o problemă importantă, un prieten sau o rudă apropiată, va trece prin ceva neplăcut și va avea nevoie de ei. Se vor vedea împiedicați să-și ducă la îndeplinire unele planuri din viitorul apropiat, din cauza lipsei banilor, însă nu trebuie să dispere, de undeva le va veni un ajutor.
După o oră se scoate capacul și se mai lasă pentru alte 30-40 minute în cuptor, stropind aripile de curcan din 10 în 10 minute cu sosul din tavă,
până se rumenesc frumos. Servim cu garnitura preferată. Poftă bună!
Operele lui Brâncuşi, vedetele caselor de licitaţii
Taurii se vor confrunta în zilele care urmează cu diverse necazuri financiare: orice ar face, vor fi nevoiți să scoată bani din buzunar, iar asta nu e niciodată o veste bună. E important să nu intre în panică, norocul are și el fluctuațiile lui, și să gândească foarte rațional. Gemenii vor intra în panică la începutul săptămânii, din cauza unui proiect amânat până în pânzele albe și care nu mai poate aștepta. E puțin probabil să mai rezolve ceva în ultima clipă, așa că vor fi tentați să se culce pe-o ureche, bazându-se pe zodia lor norocoasă. Își fac în schimb planuri romantice mărețe, cu șanse mari de îndeplinire, și visează la o escapadă de weekend. Racii vor fi deosebit de vulnerabili în ceea ce privește sănătatea: riscul de viroze este foarte mare și, dacă se întâmplă s-o pățească, vor fi scoși complet din uz pentru toată săptămâna. Tot în aceste zile se definitivează și planurile pentru sărbători. Cu banii nu vor sta din cale-afară de bine, dar vor găsi soluții.
Sculptura „Une Muse” („O Muză”) de Constantin Brâncuşi, estimată la un preţ cuprins între 10 şi 15 milioane de dolari, s-a aflat printre piesele centrale ale unei licitaţii de artă modernă şi impresionistă organizată de casa Christie's, la New York, pe 7 noiembrie. Sculpura s-a vândut cu suma de 12,4 milioane. Potrivit site-ului oficial al casei organizatoare, la această licitaţie au fost scoase la vânzare şi alte capodopere aparţinând artei moderne şi impresioniste, create de Alberto Giacometti, Henry Moore, Jacques Lipschitz, Marc Chagall, Emil Nolde şi Lyonel Feininger, iar specialiştii se aşteptau ca valoarea totală a operelor vândute să depăşească suma de 250 de milioane de dolari. „Une Muse”, lucrată în ghips, este una dintre primele sculpturi ale lui Constantin Brâncuşi care au fost expuse în Statele Unite ale Americii. Realizată în 1912, lucrarea, cu forme delicate ce reprezintă capul unei femei, a stârnit admiraţia publicului şi a colecţionarilor de artă atunci când a fost prezentată la ediţia inaugurală a expoziţiei „Armory Show”, în 1913, la New York. O hologramă a sculpturii lui Constantin Brâncuşi, care este estimată la un preţ cuprins în intervalul 10-15 milioane de dolari, a fost expusă la Grand Hyatt Hotel din Hong Kong. Specialiştii consideră că această acţiune reprezintă o abordare inovatoare, care permite colecţionarilor de artă din Hong Kong să admire opera lui Brâncuşi în trei dimensiuni, în timp ce opera originală a rămas la New York.
HOROSCOP Pentru Vărsători săptămâna va fi una a așteptărilor și a emoțiilor, însă răspunsurile se lasă așteptate. Nu vor sta prea bine nici la capitolul energie și nu vor avea niciun chef să se ridice din pat dimineața. La sfârșitul săptămânii, vor exista niște discuții neplăcute cu partenerul de cuplu și dacă Vărsătorii nu arată răbdare și înțelegere, se poate ajunge chiar la ruptură. Cei singuri însă vor avea parte de multe complimente și invitații.
MOD DE PREPARARE: Aripile se spală, se taie în două și se condimentează cu sare și piper (de preferat proaspăt măcinat). Așezăm bucățile de carne întrun vas termorezistent. Într-un castron amestecăm vinul roșu (de preferat sec) cu apa și uleiul. Usturoiul se curăță și se presează cu lama unui cuțit, cât să se crape un pic. Adăugăm peste aripile de curcan amestecul de vin cu apă și ulei, usturoiul și rozmarinul curățat de pe crenguțe. Presărăm boiaua de ardei peste aripile de curcan. Acoperim vasul termorezistent cu capac și dăm la cuptor pentru o oră.
Informaţia de Hunedoara
Problema cea mai mare a Leilor vor fi banii, mai ales acum când îi bate gândul să facă o schimbare în carieră. Nu e cazul să se îmbufneze din cauza finanțelor, ci să încerce să-și pună la bătaie toate resursele pentru a obține un job mai bun. La începutul perioadei vor suferi o dezamăgire din partea unui prieten fals. Fecioarele vor fi destul de solicitate din punct de vedere profesional și tot ce vor face, vor face cu spor. Au noroc, deși se vor simți copleșite la început. Vor primi bani la mijlocul perioadei și vor reuși să-și ducă la îndeplinire niște planuri de cheltuieli. Dragostea e la extreme: ori primesc un duș rece de la o persoană pe care încearcă să o abordeze, ori pun bazele unei viitoare relații. Bate vântul schimbării pentru Balanțe, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. În viața amoroasă, pentru cele singure sunt șanse mari de a lega o relație serioasă, foarte posibil cu o persoană pe care nu ar fi luat-o în calcul până acum. În profesie, ambițiile vor crește, ajungându-se chiar până la schimbarea jobului cu altul mai promițător. Tot dragostea rămâne pe primul loc în preocupările Scorpionilor, iar atenția și devotamentul le vor fi răsplătite din plin. Dacă au suspiciuni legate de relația lor, e bine să le ignore, pentru că sunt nefondate. În celelalte aspecte însă, lucrurile nu sunt chiar atât de roz: banii le fug printre degete și săptămâna asta, jobul aduce multe probleme, iar relațiile cu familia sunt destul de tensionate. Săgetătorii o vor face lată în această săptămână, pentru că ocaziile de distracție vor veni una după alta. Este exact ceea ce le place lor mai mult, însă trebuie să fie atenți să nu depășească măsura, pentru că sunt câteva persoane în anturajul lor care abia așteaptă o ocazie de bârfă. În dragoste, lucrurile încep să se lege, ce-i drept, foarte încet.
Opera „O Muză” a fost inspirată de baroneasa Renée-Irana Frachon care i-a servit drept model sculptorului român pentru o lucrare precedentă a acestuia - „La Muse Endormie” („Muza adormită”), realizată în 1909-1910. Pe de altă parte, o altă operă ce-
lebră a artistului român, „Prometeu” (Prométhée), un cap turnat în bronz de Constantin Brâncuşi în 1911, s-a vândut în luna mai a acestui an, pentru suma de 12.682.000 de dolari, la New York, într-o licitaţie de artă impresionistă şi modernă organizată de Sotheby’s.
Săptămâna începe pentru Capricorni cu câteva probleme legate de comunicarea interumană, probleme care pot ușor degenera în conflicte. Se pare că vor fi ceva mai morocănoși și mai agresivi decât de obicei, iar acest lucru va avea consecințe mai ales asupra relației amoroase. Niște discuții legate de bani se vor finaliza pozitiv, cu condiția ca ei să renunțe la obișnuita lor încăpățânare.
Sănătate şi fericire tuturor!
Informaţia de Hunedoara
NOTE
Echipa naţională a României a urcat 9 locuri în clasamentul FIFA, până pe poziţia 37 Echipa naţională de fotbal a României a urcat 9 locuri şi se află pe poziţia 37, cu 669 puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna octombrie, dat publicităţii, miercuri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial. Adversarele României în Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014 ocupă următoarele poziţii: Olanda - locul 7 (1.128 de puncte), în coborâre o poziţie, Turcia - locul 38 (639 de puncte), în coborâre două poziţii, Ungaria - locul 30 (753 de puncte), în urcare 19 poziţii, Estonia - locul 84 (430 de puncte), în coborâre 15 poziţii, Andorra - locul 203 (13 puncte), în coborâre două poziţii. Pe primul loc se menţine campioana mondială şi europeană Spania, cu 1.564 puncte, urmată de Germania (1.421 de puncte) şi de Argentina (1.349 de puncte). Primele zece locuri în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative: 1. Spania 1.564 puncte 2. Germania 1.421 3. Argentina 1.349 4. Portugalia 1.178 5. Italia 1.169 6. Anglia 1.167 7. Olanda 1.128 8. Columbia 1.110 9. Rusia 1.084 10. Croaţia 1.078.
NOTE
SPORT
Pagina 14
Kimi Raikkonen a redevenit „Iceman” Pilotul finlandez Kimi Raikkonen, învingător, duminică, în Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, şi-a confirmat supranumele de „iceman” după ce a afişat celebra sa atitudine rece atât în timpul cursei, cât şi după ce a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Prima victorie obţinută de la revenirea sa în Formula 1 l-a adus din nou pe Kimi în lumina reflectoarelor şi, indiferent că a discutat cu membrii echipei sale, Lotus-Renault, cu jurnaliştii sau s-a adresat publicului, „omul de gheaţă” Raikkonen şi-a ţinut în frâu sentimentele, a fost laconic, ironic, chiar iritat pe alocuri, informează motorsport.com. În timpul Grand Prix-ului de pe circuitul Yas Marina, inginerul de cursă al finlandezului i-a comunicat acestuia care este situaţia cu adversarii săi. „Ok, Kimi, următorul în spatele tău este Alonso, la 5 secunde. Te voi ţine la curent cu diferenţa de timp şi cu situaţia maşinii”, i-a transmis prin radio inginerul lui Raikkonen. „Lasă-mă în pace, ştiu ce fac!”, a replicat pilotul. Într-o altă conversaţie, care a avut loc în momentul în care se rula în spatele Safety Car-ului, de la boxele Lotus s-a transmis următorul mesaj: „Ok, Kimi, trebuie să fim atenţi la pneuri, trebuie să fim atenţi la...”, dar finlandezul l-a întrerupt nervos: „Da, da, da, sunt atent tot timpul, nu trebuie să-mi reaminteşti în fiecare secundă!” Apoi, la interviurile care se fac la festivitatea de premiere, fostul coechipier al lui Raikkonen la McLaren David Coulthard, acum comentator BBC, l-a rugat pe campionul mondial din 2007 să le spună fanilor cât de emoţionat este după ce a câştigat pentru prima dată de la Marele Premiu al Belgiei din 2009. „Nu prea
mult, sincer”, a răspuns Raikkonen. „Oamenii vor să ştie cât de grozav este să câştigi o cursă de Formula 1, spune-le, te rog!”, a insistat Coulthard. „Ultima dată m-aţi criticat (n.r. - mass-media) pentru că nu zâmbesc suficient, probabil că o să o faceţi şi acum”, a replicat pilotul, care a continuat totuşi spunând că se bucură pentru că a reuşit să aducă o victorie echipei sale. „Cum am mai spus, sunt fericit, dar nu este cazul să sar în sus de bucurie”, a declarat finlandezul, într-un alt interviu. După ce nu a putut să petreacă cu şampanie pe podium, deoarece la
Abu Dhabi nu se consumă alcool, Kimi a lăsat să se înţeleagă că va sărbători în stilul său victoria. Întrebat câte zile îşi va dedica pentru a celebra succesul de la Yas Marina, el a răspuns din nou în stilul său caracteristic: „Atât timp cât voi fi în stare să ajung la următoarea cursă, cred că echipa va fi fericită”. Un reporter a încercat să dea o notă istorică reuşitei de duminică, spunând că Lotus a câştigat pentru prima dată un Grand Prix din 1987, când pentru această formaţie concura legendarul Ayrton Senna. Raikkonen nu a fost impresionat şi a răspuns fără să fie sentimental: „E doar un nume. E aceeaşi echipă de când Fer-
Max Biaggi renunţă la motociclism: „Mă retrag ca un campion” Campionul italian la motociclism Max Biaggi şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă la 41 de ani, în cadrul unei conferinţe de presă organizate miercuri la Roma, după ce a câştigat în cariera sa două titluri mondiale la Superbike (2010, 2012) şi patru la clasa 250cmc (între 1994 şi 1997).
Transport zilnic persoane în Italia, Spania, Portugalia, Franța, Belgia, Anglia, Irlanda și Germania, la destinație, cu mașini moderne climatizate. Tel. 0721.285.100.
"Mă retrag ca un campion. După 20 de ani în care am făcut turul lumii pentru a încerca să-mi înving rivalii, este timpul pentru un alt Max Biaggi mai puţin cunoscut. Mă voi dedica înainte de toate familiei şi copiilor mei. Sunt foarte mulţumit de ce am realizat până în prezent, am cunoscut şi succese şi înfrângeri, dar nu mi-am pierdut niciodată pasiunea pentru acest sport, căruia i-am dat totul", a declarat Biaggi, care a promis că va continua să lucreze sub o
nando (n.r. - Alonso) era acolo (n.r. la Renault), doar numele este altul. Este un nume mare pentru noi, cu un trecut important, dar ştii că eu concurez pentru echipă, indiferent cum se numeşte, nu prea îmi pasă”. Kimi Raikkonen, 33 de ani, a câştigat, duminică, Abu Dhabi Grand Prix, a 18-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, fiind urmat de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) şi de liderul clasamentului piloţilor, germanul Sebastian Vettel (Red Bull). Aceasta este prima victorie a lui Raikkonen de la revenirea sa în Marele Circ, produsă la începutul sezonului., şi a 19-a din carieră.
Redactor şef: Mihaela Petroşan Redactori: Aurel Ghinea, Raluca Herepean, Radu Popoviciu, Graţian Ordean, Sever Busuioc, Victoria Stoian Marketing: Lovasz Bianca DTP şi WEB: WS Promotion Email: informatiahd@yahoo.com
Site: www.informatiahd.ro Telefon: 0729.991.241 altă formă cu echipa sa, Aprilia. Potrivit AFP, Biaggi a obţinut în cariera sa 29 de victorii la 250 cmc şi 13 la 500 cmc sau MotoGP, precum şi 13 la Superbike. El a fost de trei ori vicecampion mondial la clasa
500 cmc, în 1998, 2001 şi 2002. La începutul lunii octombrie, Max Biaggi (Aprilia) a câştigat al doilea titlul mondial la Superbike, după ultima etapă a sezonului, care a avut loc la Magny-Cours (Franţa).
Tipar executat la Tipografia Prodcom Târgu Jiu ISSN: 1844 – 7732
Pagina 15
SPORT
Informaţia de Hunedoara
Anunţ surpriză făcut de Cătălina Ponor Cătălina Ponor a revenit la antrenamente, deşi şi-a anunţat retragerea după JO de la Londra. Gimnasta va participa până la sfârşitul anului doar la spectacole demonstrative, dar în 2013 ar putea evolua din nou în concursurile oficiale.
Cătălina Ponor a cucerit două medalii la Jocurile Olimpice de la Londra, argint la sol şi bronz în concursul pe echipe. În 2004, ea a devenit triplă campioană olimpică la Atena. "Pe moment, socoteala mea este până în decembrie. Vom
vedea după aceea ce va fi, pentru că nu vreau să zic nici că voi continua şi nici că nu o voi face, iar apoi să nu reuşesc să mă ţin de promisiune. Eu nu mai am competiţii anul acesta, ci doar demonstraţii, câteva show-uri şi cam atat", a spus Cătălina Ponor la Digi Sport.
Froch, mesaj violent pentru Bute. „ÎL DESFIGUREZ DIN NOU!” Lucian Bute l-a învins pe Denis Grachev, dar victoria de la Montreal nu l-a impresionat deloc pe Carl Froch, cel care l-a deposedat pe român de titlul mondial al categoriei supermijlocie, versiunea IBF, în luna mai. Froch a declarat că abia aşteaptă revanşa cu Bute, programată pentru luna martie a anului 2013.
"Haideți să fim serioși, na fost cel mai bun meci făcut de Lucian Bute. N-a fost o luptă bună oricât de multă imaginație am avea. Bute nu a impresionat, dar a fost vorba despre meciul de revenire după înfrângerea devastatoare pe care i-am administrat-o, la ce se așteptau oamenii? El trebuia să își găsească iarași picioarele, să își recapete încrederea.
Sunt sigur că a reușit iar din punct de vedere mental avea nevoie de acest meci. A obținut victoria și și-a revenit, astfel că sper și eu ca revanșa să aibă loc. Este șansa lui de a încerca să își recâștige titlul mondial IBF iar acum va avea și avantajul de a lupta acasă. Noi sperăm ca Bute să accepte această revanșă pentru că vreau să îl desfigurez din nou!
Campionatul Naţional de Nataţie – Bazinul de Înot Hunedoara Programul competiţiei: 8 – 11 noiembrie 2012 Orele 10 – 12 calificări Orele 17 – 19 finale. Intrarea liberă.
În Nottingham, am avut în spate publicul, totul a mers în favoarea mea. Dar am avut și eu presiune, veneam după înfrângerea cu Ward, aveam ceva de demonstrat. Acum cred că partida de la Montreal mă va ajuta. M-am bătut peste tot, am fost în Danemarca, Finlanda, Connecticut și, de două ori, în Atlantic City. Așa că nu mă sperie perspectiva de a merge la Montreal, mai ales că
vorbim de un adversar pe care l-am mai bătut", a spus Carl Froch la Sky Sports. LUCIAN BUTE l-a învins pe rusul DENIS GRACHEV după 12 runde, în meciul de box desfăşurat, duminică, la Centre Bell din Montreal, primul disputat de român după înfrângerea în faţa britanicului Carl Froch, în mai. BUTE devine deţinător al centurii NABF la categoria semigrea.
Informaţia de Hunedoara
CALEIDOSCOP
Delia Duca Duminică, 4 noiembrie 2012, a fost încoronată Miss Universe® România 2012. Pentru a doua oră în istoria competiției, coroana este câștigată de o brasoveancă. Delia Monica Duca este cea care va reprezenta România la finala internațională Miss Universe®, care se va desfășura pe 19 decembrie, în Las Vegas, Statele Unite ale Americii.
DISNEY a cumpărat franciza Star Wars și va lansa un nou film din serie Studiourile Disney au achiziţionat compania de producţie Lucasfilm şi franciza "Războiul stelelor" - una dintre cele mai de succes francize din istoria cinematografiei -, şi a anunţat, la scurt timp după încheierea tranzacţiei că va lansa un al şaptelea film din această serie, în 2015. Trecerea companiei Lucasfilm în subordinea grupului Disney marchează totodată retragerea lui George Lucas, în vârstă de 68 de ani, de la conducerea companiei pe care a creat-o în 1971. Mâna lui dreaptă, Kathleen Kennedy, o producătoare cu care colaborează de mult timp şi regizorul Steven Spielberg, va prelua preşedinţia Lucasfilm, care va deveni una dintre diviziile de la Walt Disney Company. "A venit vremea pentru mine să predau «Războiul stelelor» unei noi generaţii de regizori. Întotdeauna am crezut că «Războiul stelelor» va trăi mai mult decât mine şi cred că a fost important pentru mine să fac această tranziţie în timpul vieţii mele", a declarat George Lucas. Odată cu franciza "Războiul stelelor", ale cărei şase filme au generat încasări de peste 4,4 miliarde de dolari pe plan mondial, grupul Disney a achiziţionat una dintre cele mai puternice mărci din cinematografie, profitabilă pe toate suporturile, conform strategiei grupului: cinema, televiziune, media interactive, parcuri tematice, fără a uita nici produsele derivate (şepci, tricouri, insigne, brelcuri, etc.) - George Lucas a fost unul dintre "pionierii" acestor produse în Statele Unite.
Fotografia ediției
© Volodia Macovei
CMYK
Pagina 16 Frumuseţile lumii
Delia are 26 de ani, este licențiată în informatică și deține o diplomă de master în algoritmi și produse software. Finalistele au beneficiat de 3 zile de cantonament și au fost pregătite de personalități precum Monica Tatoiu, Valentina Pelinel și Mihai Belu. Coregrafia spectacolului a fost semnată Judith State. Delia Monica Duca, Miss Universe®
România 2012, va pleca în Las Vegas pe data de 2 decembrie și va lua parte la cantonamentul premergător finalei, alături de concurente din peste 85 de țări. Garderoba de concurs va fi creată special pentru Miss Universe® România 2012 de către Cristina Săvulescu și Fofy by Euphoria Fashion.