Pag. 2
Anul Nou Chinezesc
Pag. 9
Ruta Împăraților Romani
Hunedoara deschide porțile către China
Cu mâna în buzunarul companiei
Austeritatea economică nu pare să aibă sfârșit Pag. 4
Pag. 3
Deconturi frauduloase la Minvest SPECIAL
SPORT
Admirabile lăcașuri Citiți în pagina 7 CMYK
De luni până vineri, de la la orele 13, 16, 18 și 22
La Simeria, Cupa Ziua Poliției Citiți în pagina 14
Informaţia de Hunedoara
NOTE
Dragobete la Casa de Cultură din Hunedoara Primăria municipiului Hunedoara, în colaborare cu Asociaţia „Castelul din Carpaţi”, vă invită să luaţi parte la spectacolul organizat în data de 24 februarie 2013, începând cu ora 15.00, pe platoul din faţa Casei de Cultură. De la ora 17.00, în sala mare a Casei de Cultură, vor urca pe scenă: Orchestra „Belcanto” a Şcolii de Muzică din cadrul Colegiului Naţional de Informatică „Traian Lalescu”, Corul „Diamant”, Grupa de balet „Pirueta”, Ansamblul „Haţegana”, precum şi trupele de dans modern: „Candy”, „Alegria” şi „Young Art” de la Clubul Copiilor din municipiul Hunedoara.
INTERES PUBLIC PAGINĂ CU INFORMAȚII DE INTERES CETĂȚENESC DE LA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA
Hunedoara deschide porțile către China La începutul acestei săptămâni, reprezentanţii Institutului „Confucius” din Cluj-Napoca au fost în vizită la Castelul Corvinilor, la invitația primarului municipiului Hunedoara, Viorel Arion. Evenimentul a fost organizat în cinstea Anului Nou Chinezesc. Oaspeții chinezi au fost întâmpinați la Hunedoara după tradițiile românești cu pâine și sare oferite de cavaleri. La castel, invitații chinezi au avut parte de un spectacol special organizat de către Asociația Castelul din Carpați, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara și Ansamblul Hațegana.
Primarul Hunedoarei, Viorel Arion, întrevede mai multe avantaje ale deschiderii către China: „Se întrevăd perspective interesante. În primul rând, am discutat posibilitatea înființării și la Hunedoara a unei filiale a Institutului „Confucius”, pentru dezvoltarea oportunității de învățare a limbii chineze. Cei care vor învăța chineza vor avea și posibilitatea de a-și continua studiile în China. Pe de altă parte, această relație cu Institutul „Confucius” deschide căi de dialog cu o serie de investitori din China”. Mihaela Petroșan
Intrarea este liberă!
NOTE Primăria municipiului Hunedoara vă invită la concertul „Vestitorii Primăverii” 1 martie 2013, ora 19.00 - Casa de Cultură din Hunedoara (Sala mare) Invitaţi: DEEPCENTRAL ALIN VĂDUVA BIANCA IONIŢĂ Biletele se găsesc de la Casa de Cultură din Hunedoara. Program casa de bilete: Luni-Vineri 8.00-13.00 şi 17.00-20.00 Sâmbătă-Duminică 10.00-13.00 Preţ bilet: 30 lei
Pagina 3
ACTUALITATE
Informaţia de Hunedoara
NOTE
Cu mâna în buzunarul companiei
Deconturi frauduloase la Minvest Un control al Curții de Conturi care se desfășoară în această perioadă la Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest SA Deva a
2-3 mii de lei pe zi trași din banii companiei Mai trebuie precizat faptul că această hoție pe față se făcea întro perioadă în care compania națională Minvest declara pierderi foarte mari – în 2010 și 2011 Minvest a avut pierderi de aproximativ 2 milioane de lei pe an. Actualul director general al companiei, Daniel Andronache, declară că abia la mijlocul săptămânii trecute a fost pus în situația de a afla afacerea murdară din interiorul firmei. „Sigur, cauzele pierderilor, atât cât am putut să le analizez în perioada aceasta, au fost mai multe. Dar, spre marea mea surprindere, acesta a fost un lucru pe care l-am descoperit doar joi (7 februarie 2013, n.r.). Prima dată nu mi-a venit să cred, după care am constatat că așa este, în perioada ianuarie - februarie 2012, perioadă verificată până acum, când compania trecea prin momente dificile, nu se plăteau salarii, nu se plăteau ratele de leasing, datoriile la buget, în fiecare zi se făcea o delapidare... În fiecare zi erau scoase din companie sume între două și trei mii de lei noi, sume acoperite cu bonuri pe tot
descoperit zilele trecute o serie de deconturi suspecte făcute în anul 2012. Astfel, se pare că o rețea de angajați ai companiei cu putere de decizie în dome-
niul financiar-contabil efectua aproape în fiecare zi deconturi chiar și pe bonuri de cumpărături de la supermarket. Oneroasa afacere
orchestrată în interiorul companiei Minvest a apărut deja, deși controlul Curții de Conturi abia a trecut de lunile ianuarie și februarie 2012.
felul de produse, fără legătură cu activitatea noastră. Pe cele două luni controlate deja (de Curtea de Conturi, care verifică achizițiile companiei, n.r.) am descoperit o delapidare în sumă totală de 80 de mii de lei.”, a declarat ieri, la Deva, Daniel Andronache.
Țigări și haine din banii companiei Directorul general al Minvest a mai declarat că, din informațiile pe care le deține până acum, această hoție s-a desfășurat și pe parcursul anului 2011, astfel încât conducerea Minvest se așteaptă ca suma totală delapidată să fie cu mult mai mare. „Justificarea sumelor se făcea prin bonuri de la diferite magazine: carne, legume, țigări, îmbrăcăminte... Dacă nu venea controlul acum, bonurile acelea termice se și ștergeau, nu mai puteau fi verificate. (...) Am făcut control prin sondaj și se confirmă că și în următoarele trei luni din 2012, martie, aprilie și mai, până când am preluat eu conducerea companiei a existat aceeași practică.”, a mai spus șeful Minvest. Andronache este hotărât să facă plângere la Parchet și pentru recuperarea prejudiciului pe care
urmează să-l stabilească controlul: „...organele abilitate urmează să-și facă datoria. Așteptăm să termine controlul Curtea de Conturi și să primim raportul”. De asemenea, pentru perioadele neverificate de Curtea de Conturi va fi demarată o anchetă a corpului de control intern al companiei.
Fostul director general nu știe nimic Afacerea cu pricina se desfășura într-un mod simplu: exista un referat de decont standard în care se spunea „decontat conform bon fiscal numărul...”; era întocmit de casieră, verificat de auditor, contabila șefă făcea controlul preventiv, iar directorul aproba. Vizat indirect de aceste dezvăluiri, directorul general din acea perioadă al companiei Minvest, Ladislau Farcaș, declară: „La mine nu au ajuns astfel de deconturi. Din ce am putut să constat la o primă vedere, se pare că bonurile au fost anexate după ce eu mi-am pus semnătura pe documente şi am aprobat deconturile. Nu sunt responsabil de ceea ce sa întâmplat, dar vom vedea asta la finalul controlului”. Aurel Ghinea
Vineri, 8 februarie, în urma controlului, contabilul șef al companiei Minvest, Despina Costache, casiera Mariana Radu și auditorul Camelia Coste și-au dat demisia.
Dosar penal
13 persoane fără forme legale de angajare Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a demarat, în prima decadă a lunii februarie, un control amănunţit la o firmă de pază și protecție din Deva. În urma controlului, firma respectivă a fost dată pe mâna judecătorilor, pentru 13 persoane care au lucrat în ea fără forme legale. Firma deveană a mai fost verificată de două ori pe parcursul anului 2012, inspectorii ITM descoperind de fiecare dată probleme. Și de această dată, în urma consultării pontajelor, foilor colective de prezenţă şi a registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic, s-a constatat că 13 persoane au lucrat în beneficiul societăţii fără a fi avut încheiate contracte de muncă anterior începerii activităţii. Inspectorii ITM au mai descoperit că o mare parte a salariaţilor a efectuat ore suplimentare fără ca acestea să fie plătite sau compensate cu timp liber în următoarele 60 de zile, aşa cum stipulează Codul Muncii. Pentru o altă parte a salariaţilor, orele suplimentare prestate pe timp de noapte nu erau plătite cu spor de minim 25 la sută (de exemplu, erau plătite cu 22 lei în loc de 90 lei) contrar prevederilor art. 126 din Codul Muncii. Pentru aceste abateri, firma a primit un avertisment și o amendă de 2.000 de lei. „Ca urmare a faptului că au fost depistate 13 persoane ce apăreau în pontajele şi evidenţele interne ale angajatorului ca desfăşurând activitate anterior datei de la care s-a încheiat efectiv contractul de muncă, sa depus o plângere penală împotriva administratorului pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare. Administratorul riscă, în conformitate cu prevederile art. 266, pct. 3, din Legea 53/2003 republicată Codul Muncii, închisoare de la unu la doi ani sau amendă penală. Procurorii de pe lângă Judecătoria Deva au preluat cazul urmând să decidă asupra aspectelor de natură penală săvârşite de reprezentantul angajatorului.”, se arată într-un comunicat oficial al ITM Hunedoara.
Mihaela Petroșan
NOTE
Informaţia de Hunedoara
NOTE Europarlamentarul Iuliu Winkler își dorește un manual de istorie a UE Participant, marți, la București, la Conferința „Cetățenie și dialog în Europa”, deputatul european Iuliu Winkler a susținut o idee extrem de interesantă, aceea a conceperii unui manual unic referitor la istoria Uniunii Europene. Conferința de marți a deschis seria de evenimente care vor marca în România „Anul european al cetățenilor”. După părerea europarlamentarului Iuliu Winkler, UE nu se confruntă, azi, doar cu o criză economică, ci și cu o criză de identitate, la fel de profundă ca și cea dintâi și la fel de periculoasă. „Avem o criză a identității europene. De altfel, nici nu prea am reușit să construim o identitate europeană, nici nu ne-am străduit. Acum câteva săptămâni, premierul britanic, David Cameron, a afirmat foarte clar că nu există un demos european. E o opinie, dar există și opinii contrare”, a spus deputatul european. Winkler a adăugat că realizarea unui manual unic de istorie a proiectului european, care să fie predat în învățământul preuniversitar din toate statele membre, ar fi unul din elementele care ar contribui la construirea identității europene. „Să fii tânăr nu este o virtute, dar este o bucurie. Încerc să mă pun în situația unui tânăr care s-a născut în 1990. Acum aș avea 23 de ani și, pot să afirm, din experiența contactului direct pe care îl am cu tinerii, că habar nu aș avea despre ce s-a întâmplat în România anilor '70 sau '80. Atunci, mă întreb ce informații are tânărul român despre Tratatul de la Roma, despre Comunitatea Cărbunelui și Oțelului, despre primii pași ai UE, despre faptul că s-au făcut compromisuri politice pentru a avea moneda unică europeană”, a mai spus Iuliu Winkler. Europarlamentarul hunedorean consideră că manualul de istorie a construcției europene ar trebui să cuprindă toate datele și evenimentele semnificative care au dus la constituirea UE, din prima zi de pace de după cel de-al doilea război mondial până azi. La conferința de la București, alături de reprezentanții organizatorilor - Parlamentul European, Comisia Europeană și Europe Direct - s-au mai aflat comisarul pentru Agricultură, Dacian Cioloș, ambasadorul Irlandei în România, Oliver Grogan și deputatul european Renate Weber (PNL, ALDE).
Mihaela Petroșan
NOTE
ACTUALITATE
Pagina 4
Pentru europarlamentarul Iuliu Winkler
Austeritatea economică nu pare să aibă sfârșit Miercuri, la Deva, în cadrul unei întâlniri cu presa, europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler a ținut să facă o serie de precizări referitoare atât la bugetul multianual 2014 – 2020 al Uniunii Europene, cât și la proaspăt adoptatul buget al României.
Bugetul european și bucuria nebunilor Winkler spune că, paradoxal, deși bugetul european pe șapte ani este mai mic cu 3,5 la sută, „majoritatea șefilor de stat au mers acasă în țările lor și au anunțat victoria”. „...justificarea fiecăruia dintre șefii de stat a fost: e buget de austeritate în țara mea, trebuie să fie buget de austeritate și bugetul european. O astfel de abordare este falsă. De treizeci de ani s-au făcut calcule, încă dinainte ca România să fie țară membru, bugetul s-a stabilit pe baze analitice. 1 euro cheltuit din bani europeni are stimulente mai bune decât aceeași sumă cheltuită din bugetul național. În afară de politica agricolă comună, tot restul bugetului Uniunii Europene este un buget de investiții. Uniunea Europeană nu finanțează cheltuieli de asistență socială, cu salariile sau de natura consumului. Uniunea Europeană finanțează investiții.”, a declarat Iuliu Winkler. Europarlamentarul hunedorean consideră că singura cale pentru ieșirea din criză este „Strategia UE 2020 care pune în față niște priorități clare: creare de locuri de muncă, cercetarea, inovativitatea, inventivitatea, creșterea productivității, în așa fel încât blocul european să rămână competitiv. Noi, în acest moment, suntem pe cale de a pierde competiția economică cu China, India, Brazilia, cu marile state emergente. Ca să rămânem în frunte trebuie să fim mai competitivi, să avem politici mai eficiente. Acest lucru nu se poate face fără bani. Politică din declarații nu se poate decât în România.”. Bugetul Uniunii Europene va fi înaintat Parlamentului European cât de curând, Winkler susținând că acest for nu poate face altceva decât să îl aprobe sau să îl respingă, fără posibilitatea de a fi introduse amendamente. „Dacă se respinge acest buget, și eu sunt înclinat să susțin acest lucru, intrăm într-o mare încurcătură pentru că va trebui să mergem pe bugete anuale, ceea ce implică o învălmășeală birocratică de neimaginat, iar România va putea pierde pentru că se negociază anual. Dacă Parlamentul European va spune da, condiția ar fi ca în cele 70 de acte normative ce vor trebui adoptate să putem să obținem anumite asigurări, cea mai importantă fiind aceea de a avea o revizuire a cadrului bugetar
peste doi ani.”, a mai spus Iuliu Winkler.
Regiunile sunt incapabile de echilibru În viziunea lui Iuliu Winkler, problema regiunilor de dezvoltare este departe de a fi rezolvată. Europarlamentarul hunedorean spune că, în România, regiunile sunt incapabile să se dezvolte echilibrat, să-și îndeplinească rolul. „Pentru următorii șapte ani ar fi crucial să avem o lege a dezvoltării regionale și o structură a regiunilor care să poată să-și joace rolul în absorbția fondurilor europene. Actualele regiuni nu pot. Diferența cu care s-a plecat în 1998 între Arad și Timiș, care erau mai dezvoltate, și
Caraș-Severin și Hunedoara, care erau județe mai slab dezvoltate a crescut. Sensul politicii de coeziune este micșorarea decalajelor. În România, decalajele din cadrul regiunilor s-au mărit, politica de dezvoltare regională nu și-a atins scopul.”, susține Winkler.
Transilvania e în coada bugetului românesc Iuliu Winkler explică faptul că UDMR a refuzat să voteze bugetul propus de Cabinetul Ponta în primul rând datorită faptului că nu a existat nicio dezbatere asupra acestuia, dar mai ales datorită faptului că acest buget a nedreptățit în mod evident proiectele care țin de zona Transilvaniei.
„Votul a fost împotrivă din motive transilvane: cele mai slab votate proiecte sunt cele plasate în Transilvania, cele mai slab finanțate județe sunt cele din Transilvania; o să avem probleme la întreținerea drumurilor județene, pentru că banii sunt aceiași de anul trecut; vom avea probleme pentru că la nivelul proiectelor de autostradă finanțările sunt insuficiente. Noi, Hunedoara, suntem privilegiați din motive de politică externă, pentru că autostrada este finanțată prin cotracte ISPA sau cu Banca Mondială și trebuie terminată, pentru că altfel se pierd bani.”, a spus Winkler. După spusele sale, UDMR a formulat o sută de amendamente, dar niciunul nu a fost luat în considerare, toate fiind respinse.
Mihaela Petroșan
Pagina 5
ACTUALITATE
Deputatul Mircia Muntean:
Mii de pașapoarte pentru hunedoreni
„În Parlament domină ipocrizia electorală” Prezent la sfârșitul săptămânii trecute la Deva, deputatul hunedorean Mircia Muntean a prezentat public câteva din activitățile din Parlament, insistând pe situația umilitoare în care este pusă opoziția politică românească, lipsită de orice variantă de a face ceva.
Demagogie ieftină Referindu-se la modul în care a fost adoptat bugetul României pe 2013, Mircia Muntean a spus că respingerea de către majoritatea parlamentară a tuturor amendamentelor opoziției s-a făcut fără nicio logică, doar pentru a respinge, dovada cea mai clară fiind că puterea a respins inclusiv propriile idei preluate de opoziție. „După cum știți, o parte din amendamente au fost preluate chiar de la senatorii și deputații puterii care anul trecut s-au legat în lanțuri că cele două guverne, Boc și Ungureanu, nu le-au acceptat niciun amendament și că ei doresc să le citească și cu aceste amendamente să ducă spre bunăstare și spre prosperitate cetățenii din colegiile pe care le reprezintă. Bineînțeles că, așa cum ați aflat, nici unul din propriile amendamente făcute de către senatorii și deputații USL nu au fost aprobate de către înșiși parlamentarii lor. Deci sa văzut că a fost o demagogie ieftină și o ipocrizie mai mult legată de scopuri electorale decât de bunăstarea cetățenilor.”, spune Mircia Muntean. Deputatul hunedorean a ținut să sublinieze că amendamente referi-
toare la proiecte importante din Deva - cum ar fi școala din Ghergheș, drumul din Nicolae Grigorescu, peste calea ferată, și trei biserici, cea din Dorobanți, cea din Micro 15 și cea din Dacia - au fost boicotate inclusiv de deputatul devean al USL Bogdan Țîmpău.
„Un buget al sărăciei, al minciunii, al ipocriziei, al dezastrului național” Mircia Muntean este convins că românii vor simți cât de curând rezultatele adoptării noului buget și modificării taxelor și impozitelor: „Prin aceste taxe care au fost modificate, impozitul pe animal furajat, impozitul pe teren, alte taxe noi, neacceptarea TVA-ului diferențiat la produsele alimentare, toate le vor simți cetățenii pe propria spinare în cursul lunii iunie-iulie când se va vota rectificarea acestui buget pe care noi o sperăm mai bună. De asemenea, nu s-a acceptat ca primarii să beneficieze de sumele pentru persoanele cu handicap care au intrat tot în suportabilitatea primarilor.”.
deputați și senatori. PNL și PC, pe de o parte, a votat împotrivă, PSD, PDL și PP-DD au votat pentru, iar UDMR s-a abținut. Din această comisie fac parte și eu. Modificările cele mai importante au vizat: reducerea sumei forfetare pentru locuințele parlamentarilor, de la 9.000 de lei la 4.000 de lei, cheltuielile pentru mașina din colegiu au rămas la latitudinea parlamentarilor dacă optează pentru o sumă forfetară de 2.000 de lei, și care până acum era de 5.000 de lei. Marea problemă s-a ivit la capitolul conflict de interese și incompatibilitate. Mulți tind să le confunde. Conflictul de interese se referă de exemplu la angajarea soției, a unchiului, rudelor de până la gradul trei în birourile parlamentare. Părerea mea este că trebuia mai strict reglementată această situație. În privința raportului întocmit de ANI, a apărut un conflic între PNL și PC pe de o parte, și PSD pe de altă parte. Dacă nu era atacat de parlamentari, forma dorită inițial permitea unui parlamentar să se ascundă trei luni în concediu, să spună că s-a mutat la o altă adresă... Aceste puncte PSD și PDL nu le-au acceptat.”, a mai spus Mircia Muntean.
Mihaela Petroșan
Fracturi în USL Deputatul hunedorean a declarat că fisurile din interiorul alianței aflate la guvernare încep să se lărgească. „Joi a fost primul vot împotrivă și prima ruptură în USL, la modificările aduse la statutul aleșilor,
Informaţia de Hunedoara
„Pentru județul Hunedoara nu s-a aprobat niciun amendament. În buget sunt prinse doar investițiile pentru autostradă.”, a declarat Mircia Muntean.
Anul trecut, în județul Hunedoara au fost eliberate aproape 13.800 de pașapoarte, urmare a cererilor hunedorenilor depuse la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituţiei Prefectului. După cum se știe astfel de cereri au putut fi depuse atât la sediul serviciului din municipiul Deva, cât şi la punctul de lucru organizat în cadrul Primăriei Petroşani destinat cetăţenilor din Valea Jiului. La Petroșani au fost depuse anul trecut aproape 1.600 de solicitări. Cererile de paşapoarte au
vizat atât eliberarea de paşapoarte electronice, temporare, precum şi solicitări depuse prin intermediul ambasadelor României din diferite state ale lumii. Pentru că există foarte mulți hunedoreni interesați, considerăm util să reamintim că aceştia se pot adresa pentru depunerea de cereri şi eliberarea de paşapoarte după cum urmează: la sediul din Deva, luni, marţi, joi, vineri între orele 8.30-16.30 şi miercuri în intervalul orar 8.30-18.30, iar în cadrul Primăriei municipiului Petroşani, în fiecare zi de joi între orele 10-14.
Aurel Ghinea
UDMR va avea congres în luna mai Conform hotărârii Biroului Permanet al UDMR, care a avut loc la Cluj, la sfârșitul săptămânii trecute, formațiunea a stabilit ca, în 25 mai, la Miercurea Ciuc, să aibă loc congresul partidului. Liderul hunedorean al UDMR, Iuliu Winkler, spune că nu este vorba de un congres cu alegeri, ci unul în care se vor adopta documente programatice legate de prioritățile politice interne, poziția UDMR în procesul de modificare a Constituției, reforma în domeniul dezvoltării regionale. De asemenea, se va lua o decizie privind poziția formațiunii în legătură cu modificarea sistemului electoral: „Este unic în Europa. Avem un
Parlament flexibil. La noi (în UDMR, n.r.) sunt două curente: fie revenirea la sistemul votului pe liste și a stabilirii numărului de parlamentari, sau sistemul mixt cu de exemplu, 60 la sută aleși pe circumscripții electorale, 40 la sută aleși pe liste, dar un număr fix, clar definit. Propunerea noastră a fost 300 plus minorități.” Pe lângă delegații care participă în mod obișnuit, la congresul de la Miercurea Ciuc vor fi invitați și toți primarii UDMR. „La nivelul județului vom avea o conferință în care vom stabili delegații și mesajul cu care Hunedoara va merge la congresul de la Miercurea Ciuc.”, a mai declarat Iuliu Winkler.
Mihaela Petroșan
Săptămâna în alte vremuri 15 februarie: 1942 — Bătălia de la Singapore s-a încheiat cu capitularea forțelor britanice în fața celor japoneze. 2001 — Prima versiune completă a genomului uman a fost publicată în revista Nature. 2005 — Site-ul YouTube a fost lansat pe Internet. Nașteri: Galileo Galilei (1564) – Titu Maiorescu (1840) – Niklaus Wirth (1934) Decese: Mihail Glinka (1847) – Nat King Cole (1965) – Richard Feynman (1988) 16 februarie: 1918 — Consiliul Lituaniei a adoptat Declarația de Independență, prin care cerea crearea unui stat lituanian democratic. 1985 — S-a înființat în Liban organizația islamică șiită Hezbollah. 2005 — A intrat în vigoare Protocolul de la Kyoto, după ratifi-
carea sa de către Rusia. Nașteri: Philipp Melanchthon (1497) – Bogdan Petriceicu Hasdeu (1836) – Valentino Rossi (1979) Decese: Alfonso al III-lea al Portugaliei (1279) – Giosuè Carducci (1907) – Ferdinand Buisson (1932) 17 februarie: 1600 — Filosoful italian Giordano Bruno, cunoscut susținător al heliocentrismului și al ideii de infinitate a universului, condamnat de Inchiziția Romană pentru erezie, a fost ars pe rug. 1985 — Opera Madama Butterfly de Giacomo Puccini a avut premiera pe scena teatrului La Scala din Milano. 2008 — Kosovo și-a declarat independența față de Serbia. Nașteri: Arcangelo Corelli (1563) – Infanta Antónia a Portugaliei (1845) – Otto Stern (1888) Decese: Ioan Alexandru al Bulgariei (1371) – Heinrich Heine
(1856) – Albert I al Belgiei (1934) 18 februarie: 1861 — Unificarea Italiei fiind aproape realizată, Regele Victor Emmanuel al II-lea al Piemontului, Savoiei și Sardiniei și-a luat titlul de Rege al Italiei. 1873 — Revoluționarul bulgar Vasil Levski a fost executat la Sofia de autoritățile Imperiului Otoman. 1965 — Gambia și-a declarat independența față de Regatul Unit. Nașteri: Alessandro Volta (1745) – Ernst Mach (1838) – Nikos Kazantzakis (1883) Decese: Martin Luther (1546) – Michelangelo Buonarroti (1564) – Robert Oppenheimer (1967) 19 februarie: 1674 — Anglia și Țările de Jos au semnat Pacea de la Westminster, prin care se punea capăt celui de al Treilea Război Anglo-Olandez. 1878 — Imperiul Rus a impus
Imperiului Otoman Tratatul de la San Stefano, prin care acesta recunoaștea independența Muntenegrului, Serbiei și României și accepta constituirea unei Bulgarii Mari autonome. 1986 — Uniunea Sovietică a lansat Stația Spațială Mir. Nașteri: Nicolaus Copernic (1473) – Constantin Brâncuși (1876) – Marin Sorescu (1936) Decese: Frederick al III-lea al Danemarcei (1670) – Georg Büchner (1837) – Georgios Papanikolaou (1962) 20 februarie: 1472 — Scoția a anexat Orkney și Shetland de la Danemarca, drept zestre a fiicei regelui Danemarcei. 1547 — Edward al VI-lea a fost încoronat ca Rege al Angliei la Catedrala Westminster. 1816 — Opera buffă Bărbierul din Sevilla, adaptată după piesa cu același nume de Pierre Beaumar-
chais, a avut premiera la Teatro Argentino din Roma. Nașteri: Ludwig Boltzmann (1844) – Sidney Poitier (1927) – Gordon Brown (1951) Decese: P.G.T. Beauregard (1893) – Maria Goeppert-Mayer (1972) – Burt Lancaster (1994) 21 februarie: 1613 — Mihail I a fost ales în unanimitate Țar al Rusiei, punând bazele Dinastiei Romanov. 1848 — Karl Marx și Friedrich Engels au publicat pentru prima oară Manifestul comunist. 1916 — În Franța, a început bătălia de la Verdun din timpul Primului Război Mondial. Nașteri: Léo Delibes (1836) – Harald al V-lea al Norvegiei (1937) – Jennifer Love Hewitt (1979) Decese: Baruch Spinoza (1677) – Heike Kamerlingh Onnes (1926) – Mihail Șolohov (1984)
Informaţia de Hunedoara
NOTE
Tinerii hunedoreni înroșesc linia 112 cu apeluri false Analizele pe anul 2012 realizate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că din aproape 370 de mii de apeluri la numărul de urgență 112, peste 70 la sută au fost apeluri false. Situația este destul de gravă și scoate în evidență grave probleme de mentalitate mai ales în rândul tinerilor hunedoreni care consideră distractiv să pună pe jar fără motiv instituții care veghează la siguranța vieții noastre. În câteva cifre, statistica STS spune că cele mai multe apeluri la 112 au fost transferate către Ambulanţă – 57,95 la sută, Poliţie – 24,81 la sută, Pompieri SMURD – 14,04 la sută şi Jandarmerie – 3,20 la sută. Conform datelor de analiză, majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele prepay. Pentru astfel de abuzuri 17 hunedoreni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. „Multe persoane sună fără a avea o urgenţă, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale.”, se arată într-un comunicat al STS. În prima lună a anului 2013, la 112 s-au primit aproape 24.000 de apeluri false, reprezentând trei sferturi din totalul apelurilor. Mihaela Petroșan
NOTE
Pagina 6
ACTUALITATE
Ghinion de pușcărie Ziua de 13 februarie a fost cu adevărat plină de ghinion pentru nouă persoane din zona Orăștiei care au fost depistate de polițiști și duse acolo unde le era locul, fiind condamnați: la închisoare. Astfel, miercuri, în urma unei acțiuni complexe, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Poliției municipiului Orăștie și ai Poliției Stațiunii Geoagiu, au pus în executare nouă mandate de executare a pedepsei închisorii emise de Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Orăştie. Conform datelor oficiale, în
cadrul acţiunii a fost identificată Sorina B., de 35 ani, din Orăștie, care are de executat 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire grup infracțional organizat, complicitate la trafic de persoane și prostituție, Sorin B., de 32 ani, din Orăștie, care are de executat 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire grup infracțional organizat și proxenetism, Gligorie B., de 44 de ani, din Orăștie, care are de executat 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, Ionel B., de 20 de ani, din Orăștie, care are de executat 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire grup
Un hunedorean și-a violat fiica de 11 ani La sfârșitul săptămânii trecute, un hunedorean de 59 de ani a fost arestat pentru 29 de zile, fiind acuzat că și-a violat în repetate rânduri și și-a bătut fiica în vârstă de numai 11 ani. În cursul zilei de 12 februarie, Curtea dse Apel Alba Iulia a decis ca individul să fie judecat în stare de libertate. Conform datelor oferite de anchetatori, Ion Hobeanu, din Hunedoara, a plecat în primăvara anului 2009 în Cipru, împreună cu fiica sa, în vârstă de 11 ani. „În timpul şederii în Cipru, inculpatul a întreţinut, cu fiica lui minoră, raporturi sexuale împotriva voinţei ei, o obliga pe aceasta să facă mâncare şi curăţenie, o bătea cu pumnii şi picioarele, o lăsa fără mâncare şi o supunea la o serie de alte violenţe şi abuzuri”, a declarat procurorul Adina Velescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tri-
bunalul Hunedoara. Fata a povestit mamei sale ceea ce i s-a întâmplat abia în vara anului 2010, după ce s-a întors din Cipru. Ceea ce nu a aflat mama fetei a fost povestea cu violul. După ce fata a trecut pe la psiholog și a fost dezvăluită și această poveste, vara trecută, mama fetei a depus o plângere în urma căreia a fost demarată o anchetă. „Din expertiza medico-legală psihiatrică efectuată asupra minorei, a rezultat faptul că aceasta este un copil abuzat fizic, emoţional şi sexual. Anul trecut, în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, bărbatul a avut interdicţia de a părăsi ţara, iar sâmbătă, 9 februarie, a fost prezentat Tribunalului Hunedoara, unde magistraţii au dispus arestarea acestuia pe o perioadă de 29 de zile”, a mai declarat Adina Velescu. În urma recursului la Curtea de Apel Alba, Hobeanu a fost pus în libertate.
Aurel Ghinea
Autoșenilată pentru ISU Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) al județului Hunedoara, maior Viorel Demean, a anunțat că se încearcă achiziționarea unei autoșenilate pentru intervenția în zone dificile. Acest autovehicul special costă între 35 și 40 de mii de euro și, în țară, există deja achiziționate șapte autoșenilate de acest gen. „Această autoșenilată are o capacitate de trecere mărită, poate transporta șase persoane, este cu tracțiune 8x8, și se poate deplasa și pe teren accidentat. Poate funcționa ca ATV-ul pe perioada de vara, iar pentru iarnă permite atașarea unor șenile și poate acționa când este zăpadă. De asemenea, are și o funcție de amfibie, adică se poate deplasa pe lacuri și poate spijini activitatea scafandrilor pe lângă bărcile pneumatice. Pe Asociația Salvatorii Hunedoreni am demarat deja
campania de 2 la sută pentru impozitul pe salariu. În anul 2011 s-au strâns 25.000 de lei, iar în 2012, 15.000 de lei. Urmează să vedem ce se mai strânge anul acesta. Donații în acest scop pot face și persoane juridice cu potențial financiar.”, a declarat maiorul Viorel Demean. Prefectul Sorin Vasilescu susține această investiție: „Am văzut problematica cu care se confruntă pompierii în această iarnă, mai ales cazul punctual de la Vadu Dobrii (de la alegerile din 9 decembrie 2012, n.r.), când am reușit să ajungem doar cu ATV-ul cu șenile, și din acest motiv considerăm că este stric necesar pentru județul Hunedoara să avem un utilaj cu șenile”. Vasilescu chiar a vrut să dea un exemplu și a completat luni declarația de venit cu direcționarea celor 2 la sută către Asociația Salvatorii Hunedoreni.
Mihaela Petroșan
infracțional nestructurat, trafic de minori și proxenetism, Tiberiu M., de 32 ani, din Orăștie, care are de executat 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la grup infracțional organizat și proxenetism, Bogdan P., de 20 ani, din Orăștie, care are de executat 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, Petru B., de 27 de ani, din Geoagiu, care are de executat 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire grup infracțional nestructurat și proxenetism, George V., de 33 de ani, din comuna Romos, care are de executat 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire grup
infracțional nestructurat, trafic de minori și proxenetism. Condamnații au fost încarcerați în Penitenciarul Bârcea Mare. De asemenea, a fost pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Alba-Iulia, privind pe Marilena N., de 35 de ani, din Deva, care are de executat 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Mandatul a fost trimis la Penitenciarul Aiud, unde condamnata execută o altă pedeapsă privativă de libertate.
Aurel Ghinea
Patru cazuri de gripă în județ
Pe parcursul ultimelor șapte zile, în județul nostru au fost înregistrate aproape 1.700 de cazuri de infecţii acute respiratorii. De asemenea, datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara mai arată că, în aceeași perioadă, au fost înregistrate 760 de pneumonii. „Tot în această săptămână au fost trimise din municipiul Hunedoara 15 probe la Institutul Cantacuzino pentru 15 cazuri compatibile cu gripa. Aceste persoane sunt din grupa de risc și nu au fost vaccinate.”, se arată într-un
comunicat al DSP Hunedoara. Din rezultatele primite de Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara reiese că patru dintre pacienţi au fost descoperiți cu gripă. Aceștia sunt deja monitorizați. Mai există un hunedorean cu gripă care a fost trimis la o clinică din Timişoara. De notat este faptul că, în acest moment, în județul Hunedoara, dozelele de vaccin antigripal sunt epuizate.
Mihaela Petroșan
Pagina 7
SPECIAL
Informaţia de Hunedoara
Admirabile lăcașuri Mereu am trăit cu impresia că Valentine’s Day este, cumva, cheia care deschide ușa către primăvară. Da, afară e încă rece și zăpada ne mai face surprize, dar parcă frigul s-a mai domolit și aerul miroase altfel – a primăvară. Încep să mă gândesc cu drag la zilele insorite, la plimbările în aer liber, la flori, la verdeață, la soare. Le merităm pe toate din plin și abia aștept să mă dezbrac de iarnă și să spun “Bine-ai venit!” primăverii. Cu sentimente plăcute în suflet, încep deja să visez la weekendurile petrecute departe de agitația orașului, la călătoriile în care mă voi aventura, la concediul care va să vină. Planurile sunt multe și mari, resursele sunt limitate, dar imaginația și visele mele nu au margini. Cu dor de ducă în suflet, vânez fel de fel de chilipiruri pe internet - promoții de tot felul, bilete ieftine, excursii în grupuri organizate și altele. Anul acesta îmi doresc un tur al mănăstirilor de la noi din țară așa că încerc să mă organizez din timp. Internetul e plin de fotografii, articole, descrieri ale mănăstirilor și detalii legate de acces. Mai greu de realizat este lista cu mănăstirile pe care să le includ în tur, pentru că sunt foarte multe cele care merită să fie vizitate. Din pagină în pagină, dau peste fel de fel de categorisiri ale mănăstirilor, fel de fel de topuri ale acestora – în funcție de mărime, de anul construcției, de frumusețe, etc. Îmi atrage însă atenția un articol realizat de environmentalgraffiti.com – o listă a celor mai frumoase mănăstiri din lume. Dar nu orice fel de mănăstiri, ci unele construite pe diverși versanți, la înălțimi amețitoare și în zone considerate riscante de majoritatea oamenilor. Aflați, astfel, dragi hunedoreni, că există în lume mănăstiri construite în locuri atât de ciudate - și în același timp periculoase - încât simplul curaj de a le vizita poate fi interpretat ca un devărat test de credință. Cele mai frumoase astfel de construcții sunt: 1. Mănăstirea Taktsang, Regatul Bhutan (țară din sudul Asiei, aflată la poalele Munților Himalaya) Mănăstirea Taktsang sau „Cuibul Tigrului” este o mănăstire budistă, construită pe o stâncă la altitudinea de 3.120 de metri. Finalizată în 1692, această mănăstire a fost ridicată în jurul uneia dintre cele 13 peșteri în care gurul Padmasambhava înțeleptul indian despre care se spune că a adus budismul în Bhutan - medita în secolul al VIII-lea.
Denumirea „Cuibul Tigrului” se leagă tot de indianul Padmasambhava. Astfel, potrivit unei legende locale, acesta ar fi ajuns aici pe spatele unei tigroaice, în corelația cu sălbăticiunea locației alese. Turiștii care vor să viziteze cele șapte temple ale mănăstirii pot ajunge la ele fie mergând pe jos, fie călare pe un catâr. 2. Mănăstirea Xuan Kong, China Construită într-o stâncă ce dă spre un canion din Muntele Heng, provincia chineză Shanxi, această mănăstire dă impresia că se poate desprinde oricând de stâncă. Construcția respectă conturul imensului bolovan, iar clădirile sunt legate între ele prin mici poduri și pasaje (cel mai înalt este situat la 60 de metri deasupra albiei râului din apropiere). Potrivit specialiștilor, mănăstirea Xuan Kong este foarte bine ancorată în stâncă și, în pofida aparenței, ea nu prezintă niciun fel de risc pentru credincioși. Ridicată în urmă cu 1.400 de ani, mănăstirea mai este denumită și „Mănăstirea care atârnă” și este unică în lume datorită faptului că îmbină elemente budiste, taoiste și confucianiste. 3. Mănăstirea Sumela, Turcia Situată pe un versant abrupt al unei stânci de pe care pot fi văzute pădurile bogate ale Văii Altindere din Turcia, mănăstirea Sumela se află la altitudinea de 1.200 de metri. Accesul la acest edificiu se face cu ajutorul unei scări lungi și înguste, iar în ciuda acestui efort, numărul turiștilor care vin aici este destul de mare. Legenda spune ca într-una din peșterile muntelui a fost găsită o icoană miraculoasă cu Fecioara Maria, motiv pentru care mai marii vremii au dorit realizarea aici a unui loc de rugăciune. Mănăstirea a fost fondată în anul 386 d.Hr., dar a ajuns în ruină și a fost restaurată de mai multe ori de-a lungul timpului, ajungându-se la aspectul din prezent în secolul al XIIIlea. 4. Mănăstirea Popa Taungkalat, Myanmar (țară situată în Asia de sud-est) Această mănăstire budistă este așezată chiar pe vârful unui vulcan, la o altitudine de 737 de metri, oferind celor care ajung acolo o priveliște impresionantă. Vizitatorii care vor să mearga la Popa Taungkalat trebuie să urce desculți 777 de trepte și să înfrunte numeroși macaci înfometați. (Macacul este o specie de maimuță care se hrănește în special cu fructe precum smochinele, dar și cu vegetație sau cu insecte și animale mici, cum ar fi șoarecii, crabii și
7
șopârlele. În condiții extreme de înfometare, macacii atacă inclusiv oamenii). 5. Mănăstirea Sfântul George, Israel Mănăstirea Sfântul George, construită în secolul al VI-lea, este accesibilă printr-un pod pietonal ce traversează valea Wadi Qelt din Israel. Începuturile acestei mănăstiri datează din secolul al IV-lea, când câțiva călugări care căutau experiențe spirituale în deșert s-au stabilit în jurul unei peșteri despre care credeau că are o semnificație religioasă. Construcția mănăstirii a început abia la sfârșitul secolului al V-lea, iar circa o sută de ani mai târziu, aici a avut loc o baie de sânge, mai mulți persani ucigândui pe cei 14 călugari care locuiau la mănăstire în acel moment. În semn de omagiu, scheletele lor au fost păstrate și pot fi văzute și astăzi, acestea reprezentând triumful și sacrificiul călugărilor pentru credință, religie și Dumnezeu. 6. Phugtal Gompa, India În nordul îndepărtat al Indiei, în Munții Himalaya, se află Mănăstirea Phugtal Gompa, un edificiu construit direct în stâncă și care seamănă cu un fagure de miere. Primii 70 de călugări budiști care au locuit aici și-au împărțit timpul între librăria mănăstirii și camerele pentru rugăciuni. Fondată în secolul al XII-lea, Phugtal Gompa a rezistat în timp, în pofida faptului că a fost ridicată din cărămizi de pământ, pietre și lemn. 7. Meteora, Grecia Meteora, care înseamnă „suspendat în aer”, reprezintă de fapt șase mănăstiri care fac parte din patrimoniul UNESCO. Acestea sunt construite pe coloane naturale din gresie ce se ridica din Câmpia Tesaliei și constituie unul dintre cele mai mari și importante complexe monastice din Grecia. În secolul al XI-lea s-au stabilit aici primii oameni, iar între secolele XIV și XVI au fost construite 20 de mănăstiri (cu mare efort din cauza dificultății de a ajunge în zonă). Legenda spune chiar că Sfântul Atanasie, fondatorul primei mănăstiri, nu a escaladat stânca, ci a fost adus aici de un vultur. În prezent, turiștii au la dispoziție scări săpate în piatră, dar una dintre mănăstirile rămase păstrează încă și frânghiile care atârnă până jos și care erau utilizate pentru acces în trecut. Raluca Herepean
6
1
2
3
4
5
Informaţia de Hunedoara
EVENIMENT
Pagina 8
Benedict al XVI-lea lasă gol tronul papal O demisie surpriză Papa Benedict al XVI-lea și-a anunțat demisia începând cu 28 februarie, conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al Vaticanului. Papa Benedict al XVI-lea susţine că nu mai are "forţele" necesare pentru a conduce Biserica din cauza vârstei sale. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a anunţat un "nou Papă pentru Paşti". "Papa a anunţat că va renunţa la ministerul său la ora 20.00 (21.00 ora României), la 28 februarie. Atunci va începe perioada «sede vacante» (locul vacant)", a precizat purtătorul de cuvânt Federico Lombardi, întrun anunţ fără precedent în istoria Bisericii Catolice. În anunţul în latină, tradus ulterior de către Vatican, Benedict al
XVI-lea, în vârstă de 85 de ani, a spus că a "ajuns la certitudinea că forţele (sale), din cauza vârstei ("ingravescentem aetatem" în latină), nu mai sunt apte pentru a exercita adecvat ministerul" de Papă şi Episcop al Romei. El a făcut acest anunţ într-o sală a Palatului Apostolic, în cursul unui consistoriu, la Vatican, pentru canonizarea martirilor din Otranto "În lumea de astăzi, supusă unor schimbări rapide şi agitată de probleme de mare importanţă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce barca Sfântului Petru şi a propovădui Evanghelia, forţa corpului şi a spiritului sunt la fel de necesare", a spus Papa.
Un suvernan pontif controversat Născut la 16 aprilie 1927 într-o familie modestă din foarte catolicul land german Bavaria, la Marktl-amInn, Joseph Ratzinger intră la un mic seminar în 1939. În acelaşi an el este înscris în cadrul Tineretului Hitlerist, o înrolare obligatorie prin decret. Papa, care a denunţat "inumanitatea" regimului nazist, a subliniat că acest angajament a avut loc împotriva voinţei sale. Ordonat ca preot în 1951, Joseph Ratzinger a cunoscut o experienţă pastorală veritabilă abia în
perioada 1977-1981, la Munchen. El a predat teologie în mai multe universităţi germane, iar ulterior a participat ca expert la Conciliul Vatican II (1962-1965). Figura printre cei mai liberali experţi. În timpul Conclavului din 1978, îl cunoaşte mai bine pe viitorul Papă Ioan Paul al II-lea, care îl invită, în 1981, să conducă această Congregaţie a Docrinei Credinţei. Benedict al XVI-lea a încercat să îi determine pe integrişti să revină în sânul Bisericii, cu condiţia să ac-
cepte Conciliul. Pe europeni i-a îndemnat să nu îşi respingă "rădăcinile creştine". De asemenea, a lucrat la "noua evanghelizare", dar şi-a exprimat respectul şi faţă de necredincioşi. Acest Papă a declanşat mai multe polemici. Prima a izbucnit în septembrie 2006 şi l-a opus lumii musulmane, în urma unui discurs despre relaţia între raţiune şi credinţă susţinut la Regensburg, în Bavaria. În ianuarie 2009, decizia sa de a anula excomunicarea celor patru
Cum este ales Papa Biserica Catolică a modificat, pe durata celor două mii de ani de istorie, în repetate rânduri modalităţile de desemnare a unui Papă, înainte de a ajunge la soluţia actuală de alegere în conclav, în timp ce Evanghelia nu precizează modalitatea în care trebuie ales succesorul Sfântului Petru. Intervenţia suveranilor sau a marilor familii, chiar prin forţă armată, în alegerea Papei l-a determinat pe Nicolae al II-lea să reacţioneze, publicând la 1060 bula papală In Nomine Domini. Textul a definitivat procedura de alegere a papei, care nu se va mai face de către laici, ci exclusiv de cardinali. La 21 noiembrie 1970, Paul al VI-lea a definitivat caracteristicile actuale ale colegiului electoral: vârsta maximă a unui cardinal care poate participa la alegeri este de 80 de ani, iar numărul maxim de cardinali electori este de 120. Ioan Paul al II-lea a confirmat aceste proceduri în februarie 1996 prin constituţia apostolică "Universi Domini Gregis" (Întreaga turmă a Domnului)" În ultimii ani, internaţionalizarea tot mai accentuată a colegiului
cardinalilor a făcut din ce în ce mai aleatorie orice previziune asupra alegerii următorului papă. Alegerea papei trebuie să se desfăşoare în afara oricărei presiuni exterioare, conclavul (cum clave sub cheie) este izolat de exterior. Această izolare există din 1271, cânt în Viterbe (Italia), cardinalii care nu reuşeau să ajungă la un acord asupra găsirii unui succesor pentru Clement al IV-lea au fost închişi de către creştini şi supuşi unui regim strict cu pâine şi apă, pentru a-i determina să aleagă mai repede următorul Papă. Alesul, Grigorie al X-lea, a făcut din aceasta o regulă, exceptând regimul de pâine şi apă. În prezent, au fost realizate amenajări speciale la Vatican, în scopul de a asigura izolarea "marilor electori", dar şi pentru a permite traiul în condiţii de minim confort în timpul conclavului, în condiţiile în care numeroşi membri sunt în vârstă. Cardinalii interă în conclav la cel puţin 15 zile şi maxim 20 de la decesul sau retragerea Papei. Ei trec în cortegiu din Capela Paulină în Capela Sixtină. Apoi se închid porţile, se scot cheile, iar izolarea este verificată de cardinalul şambelan la interior şi de prefectul Casei Pontificale la exterior.
Cardinalii nu au voie să voteze pentru ei înşişi şi trebuie să depună pe rând un jurământ de respectare a votului secret şi de acceptare a rezultatului. Ei jură că acela dintre ei care va fi ales nu va renunţa niciodată să revendice drepturile depline ale pontifului roman. Procesul de votare se desfăşoară în Capela Sixtină, cu două scrutine dimineaţa şi două seara. Buletinele de vot sunt apoi arse. Cardinalul care obţine două treimi din voturi este ales. În cazul unui impas, există şi posibilitatea votului cu majoritate absolută. După ce este obţinut rezultatul, decanul Colegiului Cardinalilor îl întreabă pe câştigător dacă acceptă alegerea. În cazul în care o face, acesta devine Papă, iar competenţele sale se extind imediat asupra lumii catolice din întreaga lume. Noul Papă trebuie să declare ce nume va purta ca suveran pontif. În timpul desfăşurării scrutinului, o sobă din capela sixtină informează mulţimea adunată în Piaţa Sfântul Petru în legătură cu rezultatul votului. Dacă fumul este negru, Suveranul Pontif nu a fost ales. Dacă este alb, înseamnă că a fost ales un nou Papă.
episcopi integrişti, inclusiv a britanicului Richard Williamson, un negaţionist, a declanşat un val de proteste. Însă el şi-a multiplicat gesturile de respect faţă de musulmani şi, mai ales, faţă de evrei. Devenit Papă la 19 aprilie 2005, la vârstă de 78 de ani, după ce a condus aproape un sfert de secol Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, un fost Oficiu Sfânt, el se va confrunta cu cea mai profundă criză a Bisericii contemporane, cea a dezvăluirilor în cascadă, în mai multe ţări din Europa şi America de Nord, a unor abuzuri sexuale comise asupra unor copiii de către membri ai clerului, agravate de "omerta" ierarhiei.
Condamnând dur aceste "păcate" şi ordonând o toleranţă zero, Benedict al XVI-lea va cere în mod explicit "iertare" victimelor în iunie 2010. În 2012, el se confruntă, în interiorul Vaticanului, cu un scandal privind scurgeri de documente confidenţiale, care va conduce la arestarea majordomului său, Paolo Gabriele. Cazul poate fi interpretat ca un simptom al nemulţumirilor şi divergenţelor în cadrul Curiei. În sute de omilii şi discursuri, el a dezvoltat conţinutul credinţei şi a îndemnat clerul, deseori, la conversie şi la întoarcerea la esenţa mesajului lui Isus.
Cei zece papi până la Benedict al XVI-lea - Ioan Paul al II-lea (Karol Jozef Wojtyla, octombrie 1978 aprilie 2005): 26 de ani. Primul Papă care nu este italian de la Adrian al VI-lea (secolul XVI) şi singurul Papă polonez. El are unul dintre cele mai lungi pontificate. - Ioan Paul I (Albino Luciani, august 1978 - septembrie 1978): moare subit la 33 de zile după ce este ales. - Paul al VI-lea (Giovanni Battista Montini, iunie 1963 - august 1978): 15 ani. I-a numit cardinali pe următorii trei succesori ai săi. - Ioan al XXIII -lea (Angelo Giuseppe Roncalli, octombrie 1958 - iunie 1963): cinci ani. A convocat Conciliul Vatican II. - Pius al XII-lea (Eugenio Pacelli, martie 1939 - octombrie 1958): 19 ani. Este Papă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, confruntându-se cu nazismul şi problema evreiască.
- Pius al XI-lea (Achille Ratti, februarie 1922 - februarie 1939): 17 ani. Se confruntă cu ascensiunea comunismului şi fascismului în Europa. - Benedict al XV-lea (Giacomo della Chiesa, septembrie 1914 - ianuarie 1922): opt ani. Va duce o activitate diplomatică intensă în timpul Primului Război Mondial. - Pius al X-lea (Giuseppe Melchiorre Sarto, august 1903 august 1914): 11 ani. Primul Papă ce urmează să fie canonizat începând din secolul al XVI-lea. - Leon al XIII-lea (Vincenzo Gioacchino Pecci, februarie 1878 - iulie 1903): 25 de ani. Papă politic, apărător al doctrinei sociale a Bisericii. - Pius al IX-lea (Giovanni Maria Mastai Ferretti, iunie 1846 februarie 1878): 31 de ani, cel mai lung pontificat din istoria papalităţii.
Pagina 9
CULTURĂ
Informaţia de Hunedoara
Pentru viaţa spirituală a omului cultura este oglinda măritoare. (Constantin Noica) Colțul de geniu
Nikos Kazantzakis
Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Pe Ruta Împăraţilor Romani Nikos Kazantzakis (n. 18 februarie 1883, Heraklion - d. 26 octombrie 1957, Freiburg) este un autor grec care a scris de-a lungul vieții sale poeme, romane, eseuri, și cărți de călătorii. Probabil cel mai important și cel mai tradus scriitor grec al secolului XX. A devenit cunoscut în 1964 când a fost lansat filmul Zorba grecul, bazat pe romanul cu același nume scris de acesta. Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale îndrăznețe (asemenea bunului prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. Se naște la Heraklion, în insula Creta, Nikos, primul din cei patru copii ai familiei Kazantzakis. Tatăl, Mihalis (1856-1932), originar dintr-un sat din împrejurimile Iraklionului, se îndeletnicea cu negoțul de produse agricole. Răscoală cretană împotriva stăpânirii turcești determină familia Kazantzakis să se refugieze, pentru doi ani, între 1897-1899, în insula Naxos din Marea Egee. Tânărul Nikos urmează, timp de doi ani, cursurile colegiului francez din insulă, condus de călugări franciscani. Învață franceza și italiana și se familiarizează, prin intermediul lecturilor, cu civilizația occidentală. Revenit în insula natală, își continuă studiile la gimnaziul din Iraklion. Mai târziu, studiază Dreptul la Atena. În 1906 își face debutul în lumea literelor cu eseul „Boala veacului”, apărut în revista Pinakothiki, sub pseudonimul Karma Nirvami. Sub același pseudonim publică în acest an și primul volum: „Șarpe și crin”, o nuvelă de mari dimensiuni (95 de pagini), cu influențe din D'Annunzio. Pe parcursul anului 1907, semnează, sub pseudonimul Akritas, cronici în cotidianul atenian Akropolis. Din cauza situației materiale, veșnic precare, a fost nevoit să-și câștige, ca și alți scriitori contemporani (Grigorios Xenopoulos, Kostis Palamas), existența prin scris. A colaborat de-a lungul anilor la numeroase publicații ale vremii, rezultatul fiind o opera imensă, adunată în parte în volumele de impresii de călătorie, în parte rămasă încă în paginile ziarelor. La 1 octombrie 1907 sosește la Paris, unde se dedica, până în 1909, studiilor de specializare în Drept. La Collège de France urmărește cursurile ținute de Henri Bergson, a cărui concepție filozofică îi va marca profund opera și viața. În perioada martie-aprilie a anului 1909 va face prima călătorie în Italia unde va reveni în numeroase rânduri. În 1910 se va stabili la Atena, unde publica tragedia „Meșterul”, prelucrare a unei legende populare în care influențe din Nietzsche se împletesc cu trăiri personale. Premiată la un concurs dramatic, piesa va fi pusă în scenă în 1916. Mijloacele de existență și le asigură traducând pentru editura ateniană Fexi cărți de filozofie și știință. Un an mai târziu, în 1911, se căsătorește, la Iraklion, cu Galatia Alexiou. Poetă, prozatoare, dramaturg, Galatia Kazantzakis (1881-1962) va ocupa un loc de seamă în viața literară elenă. Căsătoria, timp de 16 ani, a celor doi oameni de litere, intelectuali cu firi și caractere opuse, va reprezenta pentru Kazantzakis, una dintre cele mai frământate perioade din viața sa. În 1926, căsătoria va eșua într-un divorț. În romanul „Oameni si supraoameni” (1957), capodopera sa, Galatia va zugrăvi calvarul conviețuirii cu Nikos. Înscris ca voluntar în armată în timpul Războaielor Balcanice, va servi la biroul special al primuluiministru, Eleftherios Venizalos. Un punct de răscruce din biografia sa îl constituie întâlnirea cu Anghelos Sikelianos (1884-1851), personalitate de prim-plan a literaturii elene, de care-l va lega o strânsă prietenie. Timp de un an (1916-1917), Nikos, împreună cu Gheorghios Zorbas, va încerca să pună pe roate exploatarea unei mine de lignit la Prastova, în sudul Peloponesului. Gheorghios Zorbas (1870-1941), originar din Halkidiki, un om din popor, cu maniere simple, un idealist fără pereche, pe care Kazantzakis l-a cunoscut la Muntele Athos, a reușit să-l atragă pe scriitorul cretan în această aventură ce va deveni peste trei decenii nucleul cărții „Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas”. S-au păstrat câteva scrisori „pline de pitoresc” adresate de Zorbas fostului său asociat de afaceri. Pe lângă „Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas”, a scris și alte romane de referință, precum: „Hristos răstignit a doua oară”, „Raport către El Greco”, „Ultima tentație a lui Hristos”, „Fratricizii”.
Situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost inclus în „Ruta culturală turistică a împăraţilor romani”. În acest proiect mai sunt cuprinse încă patru obiective istorice din România, respectiv Adamclisi, Histria, Apulum şi Roşia Montană. Proiectul „Ruta culturală turistică a împăraţilor romani”, la care vor participa şi Bulgaria, Croaţia şi Serbia, este finanţat de Uniunea Europeană și durează până în 31 octombrie 2013. „Vineri am primit răspunsul oficial din partea iana Sarmizegetusa, care se află în ad- declarat Liliana Ţolaş, managerul MuMinisterului Economiei, Autoritatea ministrarea noastră, a fost selectat ca zeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Naţională pentru Turism, prin care am făcând parte dintr-un circuit turistic eu- din Deva. fost informaţi că situl de la Ulpia Traropean „Ruta ÎmpăProiectul vizează dezvoltarea turaţilor Romani”. rismului arheologic prin creşterea fluTrebuie să ne pregă- xului de turişti, realizarea de programe tim foarte serios să turistice comune, prezenţa la târgurile primim în condiţiile de turism, dar şi la alte evenimente tucele mai bune cât mai ristice internaţionale. mulţi turişti, dar mai De asemenea, Muzeul Civilizaţiei ales trebuie să profi- Dacice şi Romane din Deva va partităm ca instituţie de cipa, în luna mai, la Târgul de Turism această selecţie ex- de la Berlin, unde va prezenta situl de traordinar de impor- la Ulpia Traian Sarmizegetusa. tantă pentru a accesa Mihaela Petroșan fonduri europene”, a
Concurs internațional de poezie Până la sfârșitul lunii martie, se desfășoară Concursul Internațional de Poezie „Palia Literară”, ediția I, 2013. Finaliștii acestui concurs vor fi premiați în data de 1 iunie, la Deva. Concursul Internațional de Poezie „Palia Literară” este organizat de către Asociația culturală „PRO-ISIS”din Orăștie, sub egida onorifică a Consulatului General al Italiei în România și în parteneriat cu instituții publice locale. Participarea concurenților cu creații proprii se poate face la
Definiții esențiale
cele trei secțiuni ale concursului: poezie unică inedită (6 poezii), antologie de autor (10-26 poezii ale aceluiași autor) și carte editată cu doi ani înainte de finalizarea înscrierilor în concurs. Data limită de înscriere în concurs este 30 martie 2013, data poștei. Premierea va avea loc la Teatrul de Arta din Deva, în data de 1 iunie 2013, de la orele 17.00. Organizatorii oferă informații suplimentare la info@pro-isis.ro sau la telefon 0254.242.260.
Mihaela Petroșan
„Fiecare om are câte-o nebunie, dar cea mai mare nebunie, după mine, e să n-ai niciuna.” (Nikos Kazantzakis)
Informaţia de Hunedoara
ECONOMIE
România vrea să atragă 1,5 miliarde de dolari printr-o emisiune de obligaţiuni
România va încerca să obţină între 500 milioane de dolari şi 1,5 miliarde de dolari de pe pieţele externe printr-o emisiune de obligaţiuni în dolari cu maturitatea de cel puţin 10 ani. Tranzacţia se încadrează în programul de emisiuni pe termen mediu al României şi este intermediată de băncile Barclays, Citibank, HSBC şi BNP Paribas. Operaţiunea a fost mandatată
printr-un ordin al Ministerului Finanţelor Publice. România a mai emis obligaţiuni în dolari cu un an în urmă, când a atras prin două tranzacţii 2,25 miliarde de dolari. Finanţele au mai obţinut în 2012 de pe pieţele externe 2,25 miliarde euro prin plasamente de obligaţiuni. Obligaţiunile în dolari emise în ianuarie şi februarie 2012 au avut randamente de 6,87%, respectiv 6,45%. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor au început în această
săptămână un roadshow la New York, Boston şi Londra pentru a promova emisiunea în rândul investitorilor. Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că Guvernul a autorizat Ministerul Finanţelor să lanseze o serie de obligaţiuni pe piaţa SUA. Ponta s-a arătat convins că dobânda cu care vor fi vândute bondurile va fi sub nivelul împrumuturilor anterioare de pe piaţa americană, ca urmare a stabilizării politice.
Pagina 10
Comisia Europeană cere ArcelorMittal să suspende închiderile de fabrici Comisarul pentru Industrie Antonio Tajani a cerut marţi ArcelorMittal să amâne decizia de închidere a unor fabrici în Europa, pentru a aştepta prezentarea, până în vară, a unui plan european de măsuri pentru industria oţelului, dar grupul nu a răspuns pozitiv solicitării. "Doresc să solicit ArcelorMittal să amâne decizia de închidere a uzinelor cel puţin până la aprobarea unui plan de acţiune al Comisiei Europene, pentru că sunt convins că putem da un răspuns pentru protejarea industriei siderurgice europene", a declarat Tajani la deschiderea unei reuniuni pe tema acestui plan. Tajani a trimis o scrisoare în acest sens conducerii ArcelorMittal, a arătat ministrul francez pentru Redresarea Industriei, Arnaud Montebourg, care participă la reuniune alături de reprezentaţi ai industriei oţelului, sindicatelor, Parlamentului European şi alţi miniştri europeni. ArcelorMittal a protestat însă, indicând că nu este treaba Comisiei Europene nici a statelor membre să intervină în activitatea companiilor private.
Locuri de muncă vacante după data de 12 februarie 2013
"Sunt dezolat, ArcelorMittal profită de subvenţii publice, ca multe activităţi industriale din industria oţelului, este normal ca aceste activităţi să fie controlate", a spus Montebourg. Miniştrii din Franţa, Luxemburg şi Valonia (parte a statului federal belgian), cele mai afectate state de măsurile de restructurare luate de ArcelorMittal, au scris lui Tajani, în urma anunţului făcut de grupul siderurgic privind închiderea unei unităţi din Liege, Belgia, care va duce la concedierea a 1.300 de angajaţi. În scrisoare, oficialii au cerut comisarului să-l invite şe şeful ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, să dea explicaţii la Bruxelles. Lakshmi Mittal nu a venit însă la masa rotundă organizată de Comisia Europeană pentru pregătirea planului de măsuri destinate industriei siderurgice. Comisarul european a subliniat că industria siderurgică este un sector major pentru dezvoltarea Europei, întrucât toate sectoarele economice au nevoie de oţel şi a arătat că obiectivul Comisiei este ca 20% din PIBul UE să fie asigurat de industrie, în 2020, cu un loc foarte important pentru siderurgie.
Pagina 11
MEDIU RURAL
Informaţia de Hunedoara
BioFach Nürnberg 2013 şi-a deschis porţile. România deţine statutul de „Ţara Anului” poată asigura o viaţa sănătoasă consumatorilor şi în mod special cetăţenilor europeni, luând în considerare faptul că, ultimele statistici arata o creştere a cererii de alimente ecologice, astfel încât patru din zece europeni aleg astfel de produse”, a declarat Achim Irimescu la ceremonia de inaugurare a Biofach 2013. În cadrul deschiderii oficiale a avut loc momente artistice susţinute de pianistul Teo Milea si de conoscutul naist Nicolae Voiculeţ. Momentul artistic al pianistului Teo Milea a fost realizat de Institutul Cultural Român, a cărui misiune este promovarea culturii şi civilizaţiei românești în ţară şi în afara ei.
România este „Ţară a Anului” la BioFach, târgul mondial de comerț cu produse ecologice, care şi-a deschis porţile miercuri, 13 februarie 2013, la Nuremberg, Germania. Acest statut reprezintă o oportunitate excelentă de a promova produsele ecologice româneşti şi pentru a prezenta tutoror participanţilor potenţialul agriculturii ecologice din Romania. Participarea ţării noastre cu 55 de expozanţi la acest eveniment important asigură cooperarea cu alte ţări care ţintesc acelaşi scop – de a crea un sector al agriculturii ecologice puternic şi competitiv, pregătit pentru viitor.
La deschiderea oficială au participat Achim Irimescu, secretar de stat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Andre Leu, Preşedinte Federaţiei Internaţionale a Mişcării pentru Agricultură Ecologică (IFOAM), Felix Prinz zu Lowenstein, Preşedintele Federaţiei Intreprinderilor din Alimentaţia Organică din Germania, Robert Kloos, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Alimentaţiei, Agriculturii şi a Protecţiei Cumpărătorilor din Germania, precum și Marian Ciocianu, președintele Ascoiației Bio România, etc. “Obiectivul nostru este acela de a oferi o gamă diversificată de produse ecologice de calitate care să
Norme de impozitare în sectorul vegetal Normele de venit pentru impozitul care va fi aplicat persoanelor fizice din agricultură de la 1 februarie 2013 au fost publicate în 23 ianuarie a.c. în Monitorul Oficial. Conform Ordonanţei de Urgenţă de modificare a Codului Fiscal, adoptată de Guvern, în sectorul vegetal nivelul normei de venit a fost stabilit pe fiecare cultură în parte pe unitatea de suprafaţă (ha). La cereale, impozitul se va aplica la suprafeţe mai mari de 2 ha, iar norma de venit este de 449 lei/ha, la plante oleaginoase - 458 lei/ha, la cartof - 3.488 lei/ha, iar la sfecla de zahăr - 697 lei/ha. Pentru tutun, norma de venit a fost stabilită la 1.060 lei/ha, pentru o suprafaţă mai mare de un hectar. La legumele de câmp, limita neimpozabilă este de 0,5 ha, iar pentru ce depăşeşte această suprafaţă, norma de venit este de 4.001 lei/ha. Legumele în spaţii protejate au o normă de venit de 8.033 lei/ha pentru suprafeţele ce depăşesc 0,2 ha. La livezile şi viile pe rod, impozitul se va aplica la o suprafaţă mai
Turul oficial al târgului a pornit de la standul României. Achim Irimescu, alaturi de ambasadorul României în Germania, Lazăr Comănescu şi de Robert Kloos, au degustat și apreciat produsele expozanţilor români – miere, sucuri de fructe, mere, ceaiuri, vinuri, lactate, fructe de pădure, produse de panificaţie, etc. De la ora 17.00, performaţa celor doi artişti români, Teo Milea și Nicolae Voiculeț, a continuat la recepţia oferită de România iar trupa “Provincialii”, va susţine un concert la standul României, în încheierea evenimentului (16 februarie).
mare de 1,5 ha, respectiv 0,5 ha, iar normele de venit au fost stabilite la 4.709 lei/ha, respectiv 1.385 lei/ha. Pentru flori şi plantele ornamentale, norma de venit a fost stabilită la 11.773 lei/ha, pentru o suprafaţă mai mare de 0,3 ha. Conform actului normativ, începând cu anul fiscal 2014, normele de venit vor fi stabilite de către direcţiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi aprobate de direcţiile generale ale Finanţelor Publice, fiind calculate în funcţie de venitul brut obţinut de agricultori din activităţile agricole din care se scad cheltuielile.
Impozit unic şi în două tranşe Fermierii care plăteau impozitele prin sistemul de contabilitate în partidă simplă vor fi impozitaţi numai cu 16% din normele anuale de venit. 5,5% din sumele colectate vor merge la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate. Agricultorii persoane fizice vor plăti impozitul în două tranşe, pe 25 octombrie şi pe 15 decembrie.
DE NOTAT
Transferul între sumele alocate pentru plăţile directe şi dezvoltare rurală ar putea fi posibil din 2014 Transferul între sumele alocate pentru plăţile directe în agricultură şi cele pentru dezvoltare rurală a putea fi posibil, din 2014, a declarat comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş. “În principiu ar putea fi posibil transferul între sumele alocate pentru plăţile directe în agricultură şi cele pentru dezvoltare rurală, dar nu pot spune dacă România va decide sau nu să facă acest lucru. Va exista posibilitatea să fie transferate în ambele sensuri. Sunt unele state membre care vor transfera banii de la plăţi directe la dezvoltare”, a spus Dacian Cioloş.
Va exista posibilitatea plăţii suplimentare la hectar
Calendar Apicol 2013
Anul 2013 se anunţă a fi un an destul de bogat în manifestări expoziţionale apicole desfăşurate la nivelul întregii ţări. Până la această dată au fost anunţate următoarele evenimente destinate apicultorilor si iubitorilor de miere şi produse apicole. Calendarul manifestărilor apicole 2013: • 22-24 februarie 2013 - Târgul Mierii, Câmpina • 02-03 martie 2013 - Târgul Apicol, Cluj • 09-10 martie 2013 - Târgul Apicol Iaşi • 09-10 martie 2013 Târgul Apicol de Primăvară, Timişoara-Ghiroda • 15-17 martie 2013 - Târgul Apicol Făget • 23-24 martie 2013 - Târgul Apicol Oltenia, Râmnicu Vâlcea • 28-29 martie 2013 - Sărbătoarea Mierii, Blaj • 04-05 aprilie 2013 - Târgul Apicol, Brăila • 06-07 aprilie 2013 - Târgul Apicol, Galaţi • 02-03 noiembrie 2013 - Târgul Apicol Apiardeal, Sighişoara
Comisarul a precizat că va exista posibilitatea plăţii suplimentare la hectar pentru zonele mai puţin dezvoltate şi posibilitatea finanţării în funcţie de nevoia şi de strategia fiecărui stat. “Am recomandat o analiză cu Guvernul şi cu sectorul şi să gândească până în vară, astfel încât în 2014 să fie pregătită cu deciziile luate. Există elemente pe baza cărora România poate să ia o decizie dacă poate transfera fonduri pentru a întări dezvoltarea rurală”, a adăugat Dacian Cioloş. România ar fi avut nevoie de alocări de fonduri europene mai importante pe zona de dezvoltare rurală în exerciţiul bugetar 2014-2020, pentru a reduce decalajele dintre satul românesc şi satele din alte ţări europene şi pentru a creşte competitivitatea agricultorilor autohtoni, a afirmat săptămâna trecută, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. România a obţinut pentru următorul exerciţiu bugetar 17,5 miliarde de euro destinaţi plăţilor directe şi investiţiilor în agricultură şi mediul rural, faţă de 21 de miliarde de euro cât a fost iniţial propunerea Comisiei Europene şi de 13,8 miliarde de euro cât a fost alocarea în perioada 2007-2013.
DE NOTAT
Informaţia de Hunedoara
NOTE În 2012 vânzările de telefoane mobile au scăzut la nivel mondial cu 1,7 procente Vânzările de telefoane mobile către utilizatorii finali au totalizat la nivel mondial 1.75 miliarde de bucăți în 2012, înregistrând o scădere cu 1,7 la sută față de vânzările din 2011, conform Gartner, Inc. Smartphone-urile au continuat să ducă la un alt nivel vânzările de telefoane mobile la nivel global, iar în al patrulea trimestru al anului 2012 s-au înregistrat vânzări record de smartphone-uri de 207.7 milioane de bucăți, în creștere cu 38.3 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. "Ultima dată când s-a înregistrat scădere pe piața de telefoane mobile la nivel mondial a fost în anul 2009", a spus Gupta Anshul, analist principal de cercetare la Gartner. "Condițiile economice dificile, preferințele consumatorilor în schimbare și concurența intensă din piață a slăbit piata de telefoane mobile la nivel mondial anul acesta." Cererea de telefoane mobile cu caracteristici îmbunătățite a rămas redusă în 2012, chiar și în cel de-al patrulea trimestru. Vânzările de telefoane cu caracteristici îmbunătățite au totalizat 264.4 milioane de unități în al patrulea trimestru al anului 2012, care a scăzut cu 19.3 procente an de an. Analistii Gartner se așteaptă ca vânzările de telefoane mobile cu caracteristici îmbunătățite să continue să scadă în 2013. Gartner estimează că vânzările de smartphone-uri la nivel mondial vânzările către end-useri vor ajunge la circa 1 miliard de unități în 2013, și vânzările de telefoane mobile la nivel global către utilizatorii finali se estimează să ajungă la 1.9 miliarde de unități. În al patrulea trimestru al anului 2012, Apple și Samsung au crescut la o cotă de piață pe categoria de smartphone de 52 la sută față de 46,4 la sută în trimestrul al treilea din 2012. Samsung a încheiat anul în poziția numărul 1, în ambele categorii: vânzări la nivel mondial de smartphone-uri și telefoane mobile la nivel mondial. "Nu există nici un producător care se situează în acest moment cu fermitate pe locul 3 în vânzările globale de smartphone-uri", spune Gupta Anshul. Concurența se va intensifica în 2013, printre actori fiind Sony și Nokia care face progrese. "Cu Samsung care domină peste 42.5 la sută din piața Android la nivel global, iar furnizorul următor, cu doar 6 la sută, brandul Android este umbrit de marca Samsung cu numele de Galaxy care aproape se confundă în mintea consumatorilor cu telefoanele Android", a declarat Gupta.
NOTE
ȘTIINȚĂ - TEHNOLOGIE
Pagina 12
Kaspersky Lab a patentat tehnologia care detectează şi înlătură bootkit-urile Kaspersky Lab a patentat o tehnologie care detectează bootkit-urile şi implementează măsurile de securitate necesare pentru a le preveni. Această tehnologie este creată special pentru a combate una dintre cele mai periculoase ameninţări cu care se confruntă computerele - bootkit-urile care rulează în sistem fără ca utilizatorul să îşi dea seama, activându-se înaintea sistemului de operare şi a antivirusului. Noul patent, cu numărul 2472215 în Rusia, descrie o tehnologie care identifică fişiere malware necunoscute, simulând procesul de pornire a computerului. Tehnologia este utilizată deja cu succes de mai multe produse Kaspersky Lab, precum Kaspersky Internet Security 2013, Kaspersky Endpoint Security 8 for Windows, şi Kaspersky PURE 2.0. Creatorii tehnologiei sunt experţii Kaspersky Lab Yury Parshin şi Vladislav Pintiysky. În prezent, Kaspersky Lab are în portofoliul rusesc 66 de patente obinute . În total, compania deţine 128 de patente eliberate în SUA, Rusia, China şi în ţări din Europa. Dacă sunt detectate schimbări suspecte la Master Boot Record (MBR), noua tehnologie colectează datele din sectoarele hard-ului implicate în procesul de pornire, stochează informaţiile într-un fişier special, care salvează parametrii fizici ai hardului, pentru a simula cât mai exact procesul şi trimite apoi fişierul
către Kaspersky Lab, pentru a fi analizat. Experţii companiei reproduc procesul de pornire a computerului, analizează conţinutul fişierului şi, dacă sunt detectate ameninţări necunoscute, creează semnături pentru acestea, extrag înregistrările boot originale din conţinutul fişierului, pentru a repara sistemul, şi aplică orice alte măsuri necesare pentru a bloca bootkit-ul. În plus, tehnologia nou patentată previne eficient tentativele de a rescrie MBR-ul, interceptând toate încercările de accesare a sistemului şi scanează hard drive-ul, cu ajutorul bazei de date cu ameninţările cunoscute. Dacă este detectată orice activitate suspectă, tehnologia blochează accesul către MBR, iar fişierul malware este şters sau plasat în carantină. Astfel, tehnologia dezvoltată de Kaspersky Lab nu doar curăţă rapid şi eficient computerele infectate de bootkit-uri, dar previne şi alte posibile infecţii. „A durat puţin peste un an să patentăm o tehnologie unică de detectare a bootkit-urilor,” a declarat Nikita Shvetsov, Vice-President Threat Research în cadrul Kaspersky Lab. „În decursul acestei perioade, Kaspersky Lab a inclus această tehnologie în multe dintre produsele pentru companii şi utilizatori individuali, îmbunătăţind protecţia pe care acestea o asigură. Această tehnologie stă la baza punctajelor foarte bune pe care le-am obţinut în urma testelor organizate de laboratoarele de cercetare AV-Test, care evaluează eficienţa în detectarea şi înlăturarea fişierelor malware ascunse,” a încheiat Nikita Shvetsov.
De Dragobete, arată-ți dragostea față de Firefox În perioada 13 – 23 februarie 2013, ora 23:59, Comunitatea Mozilla România va organiza concursul „De Dragobete, aratăți dragostea față de Firefox”, având ca sponsor Corporația Mozilla. Acesta este dedicat utilizatorilor navigatorului Firefox, care vor să își exprime sentimentele față de aceasta, chiar înainte de sărbătoarea românească a iubirii. Utilizatorii care vor dori să participe la concurs vor trebui să trimită ideile lor cu tema propusă de către organizatori pe pagina acestora de Facebook (https://www.facebook.com/MozillaRomania) sau la adresa de email iubesc@mozilla.ro. Se vor acorda premii pentru creațiile clasate pe primele două locuri în urma deciziei juriului. Premiile
vor consta în obiecte promoționale de la Mozilla, iar în plus pentru locul 1 un obiect surpriză din aceeași categorie. Pentru mai multe detalii cu privire la acest concurs, accesați site-ul web iubesc.mozilla.ro. Comunitatea Mozilla România a luat ființă în anul 2008 și tot în acel an a apărut și site-ul Web oficial al comunității, mozilla.ro. După modelul Fundației Mozilla, și comunitatea românească a avut în vedere: promovarea tehnologiilor Mozilla pe plan local, colaborarea cu alte asociații care să promoveze open-source-ul, organizarea de evenimente tematice, care să vizeze promovarea Fundației Mozilla, dar și a navigatorului Firefox.
Un supervulcan sub Oceanul Pacific pune în pericol planeta O echipă de cercetători americani de la Universitatea din Utah a descoperit în partea de jos a Oceanului Pacific un supervulcan capabil să distrugă Pământul, potrivit Huffington Post. După cum susţin oamenii de ştiinţă, două bule chimice, de mărimea unui continent fiecare, din roci parţial topite, înaintează lent una spre alta în Oceanul Pacific şi, se pare, că la un moment dat vor crea un supervulcan.
Posibila 'coliziune' dintre cele două poate duce la un dezastru la scară planetară. Geologul Michael Thorne, de la Universitatea din Utah, a declarat pentru Earth and Planetary Science, că 'apropierea' este lentă la o adâncime de 1.800 de leghe (1 leghe-5,55955 km) sub ocean. El creionează două scenarii posibile în cazul impactului, dar ambele cu deznodământ trist, întrucât amândouă duc la distrugerea a milioane de specii. Astfel, conform primului sce-
nariu, va avea loc o erupţie gigantică, care ne va ucide pe toţi. Al doilea scenariu este de durata milenară şi vizează erupţii bazaltice, care de asemenea vor ucide omenirea. Problema constă în faptul că două uriaşe 'grămezi termochimice' de rocă topită se îndreaptă una spre alta în partea de jos a 'mantalei Pământului'. Despre existenţa lor se ştie de zeci de ani, dar, iniţial, s-a crezut că acestea sunt statice. După un studiu detaliat al undelor seismice, Thorne susţine că oamenii de ştiinţă au realizat că, de
fapt, acestea se mişcă simultan. În consecinţă, bulele uriaşe topite vor crea la un moment dat o presiune gigantică sub ocean, ceea ce va duce la o explozie la suprafaţă. 'Ceea ce se pare că am descoperit este începutul unuia dintre acele evenimente eruptive care dacă se întâmplă - poate duce la distrugeri masive pe Pământ', spune Thorne. Din fericire, procesul decurge lent şi o eventuală coliziune sar putea produce peste aproximativ 100 de milioane de ani sau cam aşa ceva, adaugă el.
Pagina 13 Reţeta săptămânii
MEDIA - DIVERTISMENT
Pui fript cu sos de stridii
Se taie puiul în fâşii subţiri. Se amestecă cu amidonul şi sosul de soia. Se lasă la marinat minim 30 de minute, maxim 2 ore. Se curăţă ghimbirul şi usturoiul; se toacă mărunt cu cuţitul. Ciupercile curăţate se taie lamele. Se încinge o lingură de ulei, se adaugă ghimbirul şi usturoiul şi se prăjesc până încep să capete o culoare aurie. Se adaugă puiul şi se prăjeşte până se rumeneşte uşor. Când este gata se pune într-un castron şi se acoperă. Se încinge şi restul de ulei şi se adaugă ciupercile. Se lasă să scadă. Între timp se taie ceapa în bucăţele de 1-2 cm. Când ciupercile sunt aproape gata se pune ceapa. Se mai prăjesc 2 minute. Se adaugă puiul, zahărul, sosul şi eventual puţin piper sau fâşii de ardei iute. Se serveşte cald pe un pat de orez simplu sau cu ou. Pentru aspect se poate decora cu fâşii de ardei iute roşu.
INGREDIENTE: 300 g carne de pui, 2 linguri rase de amidon, 2 linguri sos de soia, 45 ml ulei, 1 căţel de usturoi, 1 linguriţă de ghimbir tocat, 300 g ciuperci proaspete, 1/2 ceapă mică sau 2 fire de ceapă verde, 1 linguriţă rasă de zahăr, 1 lingură de sos de stridii, garnitură de orez simplu.
O sculptură de Brâncuşi, vândută cu 828.477 de euro la o licitaţie în Londra
Sculptura "L'enfant endormi", de Constantin Brâncuşi, a fost vândută pentru suma de 828.477 de euro (668.450 de lire sterline), la o licitaţie organizată miercuri, la Londra, de casa Sotheby's. Lucrarea "L'enfant endormi" (Copil dormind, n.r.), estimată la un preţ cuprins între 300.000 şi 500.000 de lire sterline, s-a aflat printre piesele centrale ale unei licitaţii de artă modernă şi impresionistă care a fost organizată de casa Sotheby's miercuri la Londra, potrivit site-ului sothebys.com. Lucrarea "L'enfant endormi" a fost realizată în 1908, la Paris, şi prezintă un cap de copil sculptat în bronz. Potrivit site-ului oficial al casei organizatoare, la această licitaţie au mai fost vândute tablourile "La maison rondest sous la neige, pontoise or chemin de l'hermitage, pontoise, sous la neige", de Camille Pissarro (786.833 de euro), "Le grand bouquet", de Marc Chagall (745.189 de euro), "La Famille",
de Marc Chagall (611.334 de euro), şi "Femme Debout", de Pablo Picasso (596.461 de euro). Printre operele de artă adjudecate la licitaţia Sotheby's de miercuri se mai află lucrări semnate de Auguste Rodin, Salvador Dali, Fernand Leger, Henry Moore, Wassily Kandinsky şi Paul Gauguin.
Pe de altă parte, anul trecut, două lucrări de Constantin Brâncuşi au fost vândute pe piaţa internaţională de artă. "Prometeu" (Prométhée), un cap turnat în bronz, realizat de Constantin Brâncuşi în 1911, a fost vândut pentru suma de 12.682.000 de dolari la o licitaţie organizată la New York, pe 2 mai 2012, de casa Sotheby's. Totodată, sculptura "Une Muse" ("O Muză") de Constantin Brâncuşi s-a aflat printre piesele centrale ale unei licitaţii de artă modernă şi impresionistă care a fost organizată de casa Christie's la New York, pe 7 noiembrie 2012. Lucrarea s-a vândut cu suma de 12,4 milioane de dolari. Constantin Brâncuşi (născut pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, judeţul Gorj - decedat pe 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii majore la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.
Informaţia de Hunedoara
HOROSCOP Se pregătesc diferite schimbări acasă, iar părerea dumneavoastră este considerată esenţială. Aşa că – aveţi sau nu aveţi chef – veţi avea discuţii îndelungate cu rudele dumneavoastră apropiate.
Acasă e linişte şi pace şi vă înţelegeţi excelent cu membrii familiei. În schimb, prietenii nu vă permit să fiţi deplin relaxat, ci fiecare vine la dumneavoastră cu o propunere sau cu un plan de afaceri pentru care nu simţiţi nici un fel de atracţie. Aveţi multă treabă la serviciu şi va trebui să vă canalizaţi energiile preponderent în această direcţie. În acelaşi timp, este posibilă o aventură romantică cu o persoană pe care până acum aţi considerat-o un simplu prieten. Deveniţi ceva mai comunicativ şi chiar sunteţi dispus să le faceţi concesii persoanelor apropiate. De exemplu, e posibil să vă manifestaţi schimbarea de optică făcând un cadou fastuos unei persoane la care ţineţi foarte mult.
Venus în semnul dumneavoastră natal sporeşte nevoia de frumuseţe şi de armonie şi vă ajută, în acelaşi timp, să iradiaţi frumuseţe în jurul dumneavoastră. Cum simţul estetic e foarte bine activat, vă puteţi petrece timpul vizitând diferite manifestări artistice. Sunteţi pus în priză de compania în care munciţi sau de o asociaţie al cărei membru sunteţi. Este vorba de o sarcină de grup, în care va trebui să vă implicaţi extrem de serios, pentru a nu face o impresie proastă.
Profitaţi de invitaţia primită la o petrecere pentru a mai aduce pe cineva cu dumneavoastră şi a lămuri astfel toate zvonurile despre care aţi aflat că circulă în ultimul timp, cu referire la viaţa dumneavoastră sentimentală. Faceţi mai multe gafe în public, dar treceţi peste ele cu destulă naturaleţe, astfel că nu veţi avea nici un fel de probleme. O veste de la o persoană din afara ţării va reprezenta un şoc pentru dumneavoastră, deoarece lucrurile se întâmplă altfel decât v-aţi fi aşteptat.
Este o săptămână potrivită pentru a discuta afaceri, pentru a studia contracte şi a face planuri financiare pe termen lung. În ceea ce priveşte semnarea şi punerea lor în practică nu ar fi însă bine să vă grăbiţi. Discutaţi cu persoana iubită mai multe aspecte referitoare la probleme concrete, de viaţă. De multe ori, descoperiţi că sunteţi de acord până în cele mai mici amănunte, ceea ce reprezintă o bază foarte solidă pentru o relaţie.
I-aţi făcut o promisiune unui prieten şi, deşi vă vine greu să o respectaţi, faceţi eforturi pentru a reuşi acest lucru. Persoana iubită se poartă foarte frumos cu dumneavoastră, ajutându-vă să aveţi o stare de spirit excelentă. Relaţia dumneavoastră sentimentală pare să se reducă, de multe ori, la diferite amănunte concrete, similare celor trecute de obicei într-un contract de afaceri. Aveţi grijă să nu eliminaţi complet romantismul!
Sănătate şi fericire tuturor!
Informaţia de Hunedoara
SPORT
Pagina 14
NOTE FRF va înfiinţa Comisia de Arbitraj Sportiv începând cu sezonul 2013-2014
FOTE: 500 de kilograme de alamă au fost folosite pentru realizarea medaliilor
Federaţia Română de Fotbal va înfiinţa, începând cu sezonul 2013-2014, Comisia de Arbitraj Sportiv, aceasta urmând să devină ultima instanţă sportivă naţională care va judeca litigiile din fotbal.
Aproximativ 500 de kilograme de alamă au fost folosite pentru realizarea medaliilor ce vor fi acordate câştigătorilor ediţiei a 11-a a Festivalului Olimpic al Tineretului European, care se va desfăşura în perioada 1722 februarie la Braşov.
Conform anunţului făcut de preşedintele FRF, Mircea Sandu, la Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal de luni, noua comisie va fi formată din 25 de avocaţi. În altă ordine de idei, Adunarea Generală a LPF a modificat componenţa Comisiei de Recurs ca urmare a faptului că preşedintele acesteia, Daniel Florea, a fost ales deputat. Noua Comisie de Recurs este alcătuită din: Constantin Mincu - preşedinte, Elena Stoian vicepreşedinte, Ion Cârstoiu, Mircea Stoenescu şi Daniela Mândruţă membri.
Conform site-ului oficial al FOTE Braşov 2013, în total vor fi acordate 350 de medalii de aur, argint şi bronz precum şi 7.000 de insigne care vor fi oferite tuturor participanţilor. Medaliile au fost fabricate în România de o companie de specialitate, Leonte & Comp Import Export SRL, sub îndrumarea Comitetului Olimpic European. Designul medaliilor este adecvat sporturilor de iarnă şi sunt asemanătoare cu cele de la Jocurilor Olimpice şi Paralimpice. Aproximativ 1.450 de sportivi şi oficiali din 45 de ţări sunt aşteptaţi la Festivalul Olimpic al Tineretului Euro-
NOTE
pean (FOTE), urmând să fie teluri. cazaţi la Poiana Braşov, în Festivalul va începe dumi"satul olimpic" special amena- nică, la ora 10.00, cu proba de jat, din care fac parte cinci ho- patinaj viteză pe pistă scurtă,
Concursuri sportive între polițiștii hunedoreni Timp de o lună, începând din 16 februarie, la Simeria, are loc „Cupa Ziua Poliției Române”, Ediția a-V-a, manifestare sportivă organizată de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Transport zilnic persoane în Italia, Spania, Portugalia, Franța, Belgia, Anglia, Irlanda și Germania, la destinație, cu mașini moderne climatizate. Tel. 0721.285.100.
Competiția se organizează pentru următoarele discipline sportive: futsal seniori şi oldboys, tenis de masă, tenis de câmp - dublu, tenis cu piciorul şi şah. Festivitatea de deschidere va avea loc sâmbătă, începând cu ora 11.00, în sala de sport a Şcoli Generale „Sigismund
ceremonia de deschidere fiind programată în aceeaşi zi, la ora 19.30, pe Arena "Ion Ţiriac" din Braşov.
Redactor şef: Mihaela Petroşan Redactori: Aurel Ghinea, Raluca Herepean, Radu Popoviciu, Graţian Ordean, Sever Busuioc, Victoria Stoian Marketing: Lovasz Bianca DTP şi WEB: WS Promotion Email: informatiahd@yahoo.com
Toduţă” din Simeria. Întrecerile se vor desfăşura în sala de sport a aceleiași școli şi în sala de sport a Colegiului Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din Simeria, în zilele de sâmbătă şi duminică.
Festivitatea de premiere va avea loc în data de 17 martie în sala de sport a Şcolii Generale „Sigismund Toduţă” din Simeria. Mihaela Petroșan
Site: www.informatiahd.ro Telefon: 0729.991.241 Tipar executat la Tipografia Prodcom Târgu Jiu ISSN: 1844 – 7732
Pagina 15
SPORT
Informaţia de Hunedoara
Sentința în „Dosarul transferurilor” a fost amânată Cererea de interdicţie pentru părăsirea ţării s-a amânat pentru 19 februarie, iar „Dosarul Transferurilor” se va judeca pe 5 martie. Instanța supremă a luat în discuție „Dosarul Transferurilor”, iar procurorul de ședință din partea DNA a solicitat să se aprobe cererea de interdicție de a părăsi țara pentru toți cei opt inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile. „Trăiesc o tragedie eu şi familia mea. Nu voi pleca niciodată din ţara mea, nu mă voi sustrage niciodată justiţiei. Există şi izbăvire. Pot să fiu învinuit în această ţară doar de familia mea, de directorii mei şi de cei peste 2.000 de angajaţi”, a spus George Copos, vizibil afectat de acest proces.
DNA reclamă o întâlnire conspirativă DNA a reclamat instanţei supreme o întâlnire conspirativă, care a avut loc acasă la George Copos, unde s-a întâlnit Gigi Becali cu acţionarul majoritar al FC Rapid, Victor Becali şi cu Cristian Borcea. Potrivit Digi24, „Cu câteva zile înainte de judecarea primului termen în recurs la ICCJ, inculpaţii Gheorghe Copos,
Cristian Borcea şi Victor Becali s-au întâlnit într-o locaţie privată, aparţinând inculpatului Copos Gheorghe, cu Becali Gheorghe, inculpat care aşteaptă pronunţarea unei decizii definitive într-o cauză la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la completul de cinci judecători. Acest aspect ridică serioase semne de întrebare cu privire la implicarea persoanei menţionate în afacerile judiciare ale inculpaţilor, cu atât mai mult cu cât acesta din urmă a relatat că l-a sfătuit pe afinul său, inculpatul Cristian Borcea, să părăsească ţara după condamnarea pronunţată de instanţa de apel, aspect confirmat în parte de inculpat”, se arată în documentul DNA prin care procurorii cer luarea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara pe numele celor opt oameni de fotbal. Direcţia Naţională Anticorupţie menţionează că „inculpaţii deţin importante valori financiare în ţară şi în străinătate, inculpatul Borcea Cristian având chiar rezidenţa în SUA, relaţiile personale şi comerciale deţinute putând fi de natură să le asigure acestora părăsirea intempestivă a teritoriului ţării şi sustragerea astfel de la judecarea cauzei în recurs”. Instanţa supremă este cea care va da decizia definitivă în dosarul în care aceştia sunt acuzaţi de înşelăciune şi evaziune fiscală. Curtea de Apel Bucureşti a dat pedepse de până la 8 ani de
Britanicii vor o reconstituire a meciurilor jucate pe front, în timpul Primului Război Mondial Guvernul britanic intenţionează să organizeze în 2014, când se vor împlini 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial, o reconstituire a meciurilor de fotbal jucate pe front, în 1914.
"Fotbalul are un rol special de jucat în cadrul comemorărilor, datorită simbolului pe care l-a reprezentat în timpul armistiţiului de Crăciun, în 1914. Am discutat cu Federaţia Engleză de Fotbal şi cu Asociaţia de Fotbal pentru copii, pentru a vedea putem organiza o reconstituire", a declarat pentru The Guardian Andrew Murrison, secretar de stat în Ministerul britanic al Apărării. În timpul armistiţiului de Crăciun din 1914, o perioadă neoficială de pace asupra căreia sau înţeles soldaţii englezi şi germani din tranşee, soldaţii din armatele rivale au jucat meciuri de fotbal. De asemenea, ei şi-au făcut mici cadouri şi au făcut schimb de mâncare şi de ţigări.
închisoare. Ioan Becali a primit 8 ani de închisoare cu executare, fratele său, Victor Becali a fost condamnat la 7 ani de închisoare, aceiasi pedeapsă cu fostul acționar dinamovist Cristi Borcea. Actionarul rapidist George Copos a fost condamnat la 5 ani de închisoare, Mihai Stoica la 4 ani de detenție pentru fapte comise în calitate de directorexecutiv al clubului Oțelul Galați. „Nu mi-e teamă de închisoare. Este o instituție de reeducare, făcută pentru oameni, nu e o sperietoare de girafe, de leoparzi sau de tigri. În ciuda lucrurilor care se întâmplă în România, am o mare încredere în justiție”, a declarat Ioan Becali atunci când a ajuns la ÎCCJ. Jean Pădureanu, Gică Popescu și Gheorghe Neţoiu au primit fiecare trei ani de închisoare cu suspendare.
Profilul personajelor George Copos este unul dintre cele mai importante nume de pe lista condamnaţilor în „Dosarul Transferurilor”. În acest an, se împlinesc două decenii de când Copos a devenit finanţatorul Rapidului. Sub conducerea sa, giuleştenii au reuşit cele mai mari performanţe din istorie. Rapidul a adunat însă şi multe datorii, iar George Copos şi-a manifestat deseori intenţia de a vinde clubul.
Suporter înfocat al lui Dinamo, Cristi Borcea a devenit preşedintele alb-roşiilor în 1997 şi timp de 15 ani a condus clubul alături de Nicolae Badea. Anul trecut, i-a vândut acţiunile lui Ionut Negoiţă. Cristi Borcea se poate mândri că, sub conducerea sa, Dinamo şi-a îmbogăţit vitrina cu 12 trofee. Un alt nume cu greutate implicat în dosarul transferurilor este Mihai Stoica. Fără a avea în spate o carieră de fotbalist, actualul manager al Stelei şi-a început ucenicia în sportul rege la Oţelul Galaţi. A fost mai întâi vicepreşedinte, iar în 1999 a devenit preşedinte al clubului de pe malul Dunării. Cele mai mari performanţe le-a obţinut însă la Unirea Urziceni şi la Steaua, cu care a câştigat titlul în Liga I. Nici impresarii nu au scăpat de acuzaţiile procurorilor. Ioan Becali este agentul FIFA cu cea mai mare notorietate în fotbalul românesc. A realizat de-a lungul timpului transferuri importante,
precum Adrian Mutu la Parma, Gică Popescu la FC Barcelona sau Cristi Chivu la Inter Milano. Şi fratele lui Ioan Becali se află pe lista condamaţilor. Ioan şi Victor Becali sunt primii impresari români de după revoluţie. Un alt nume important care face parte din „Dosarul Transferurilor” este Gică Popescu. Fost căpitan al României şi al Barcelonei, Popescu a fost condamnat cu suspendare. Din această cauză, „Baciul” şi-a pierdut funcţia de membru al comisiei de disciplină din cadrul UEFA. Aceeaşi pedeapsă a primit şi Gigi Neţoiu, care în prezent a ieşit din lumea fotbalului. Neţoiu a fost acţionar la Dinamo şi la Universitatea Craiova. Pe listă se află şi cel mai longeviv preşedinte din fotbalul românesc. Jean Pădureanu şi-a petrecut întreaga carieră la Gloria Bistriţa şi a fost deseori acuzat de meciuri aranjate după anul 1995.
Nigeria a câştigat pentru a treia oară Cupa Africii pe Naţiuni
Echipa naţională a Nigeriei a câştigat pentru a treia oară în istorie Cupa Africii pe Naţiuni, după ce a învins, duminică, în finală, la Johannesburg, cu scorul de 1-0 (1-
0), reprezentativa Burkinei Faso, informează site-ul oficial al competiţiei. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Mba, în minutul 40.
Nigeria: Enyeama - Ambrose, Oboabona, Omeruo, Echiejile (Oshaniwa '67) - Mba (Yobo '89), Obi Mikel, Onazi Ideye, Uche (Musa '53), Moses. Selecţioner: Stephen Keshi. Burkina Faso: Diakite Koffi, B. Kone, P. Koulibaly (Dagano '84), Panandetiguiri - Rouamba (Sanou '65), D. Kone (A. Traore '89) - Nakoulma, Kabore, Pitroipa - Bance. Selecţioner: Paul Put. Nigeria a mai câştigat Cupa Africii pe Naţiuni în 1980 şi 1994. Burkina Faso s-a aflat pentru prima dată într-o finală continentală
Informaţia de Hunedoara
CALEIDOSCOP
Pagina 16 Frumuseţile lumii
Beyonce Beyonce apare pe coperta revistei Vogue în martie 2013, vedeta fiind protagonista unui pictorial spectaculos, inspirat de vedetele din epoca clasică a Hollywood-ului. Beyonce e în culmea succesului: are un turneu în întreaga lume, a cântat la Super Bowl şi pregăteşte un nou album, dar ce o preocupă cel mai mult e fiica sa de 1 an, Blue Ivy, susţine ve-
Film
deta în interviul acordat revistei. Pentru Vogue, Beyonce a dezvăluit cum s-a desfăşurat primul an alături de fetiţa sa şi felul în care s-a schimbat după ce a devenit mamă: "Mă simt mult mai femeie: mai feminină, mai senzuală. Şi fără nicio jenă". Vedeta a adăugat că, pentru ea, fiica sa de 1 an e "prietena mea cea mai bună" şi a mărturisit că în ziua
naşterii a fost cea mai bună zi din viaţa ei. De ce? Pentru că s-a concentrat pe contracţii, fiind înconjurată de familie şi prieteni. Îmbrăcată în ţinute clasice de la Rochas, dar şi în Alexander McQueen, Beyonce a pozat pentru fotograful Patrick Demarchelier.
Side Effects (Efecte adverse) Premiera în România: 22 februarie 2013
Un thriller captivant despre Emily şi Martin, un cuplu de succes din New York, a căror viaţă se dă peste cap când psihiatrul lui Emily îi prescrie un nou medicament împotriva anxietăţii. Medicamentul va avea neaşteptate efecte adverse...
Bruce Willis a devenit Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor în Franţa Actorul american Bruce Willis a primit cea mai înaltă distincţie culturală franceză, Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc luni la Paris. Această distincţie, acordată în semn de apreciere a contribuţiei aduse industriei cinematografice, i-a fost înmânată starului american de către Aurélie Filippetti, ministrul Culturii din Franţa, scrie contactmusic.com. "De fiecare dată când sunt la Paris, mă simt ca acasă. Îmi iubesc meseria, iar ea încă mă face să râd", a declarat actorul american. Bruce Willis a devenit celebru în 1985, odată cu apariţia în serialul de televiziune câştigător al unui premiu Emmy "Maddie şi David". Apoi, el s-a impus la Hollywood cu roluri în filme de acţiune, precum celebra serie "Greu de ucis", "Ultimul samaritean", "Pulp Fiction" şi "Şacalul". Actorul american a putut fi văzut, de curând, în filmul de acţiune "Eroi de sacrificiu/ The Expendables", de Sylvester Stallone.
Fotografia ediției © Volodia Macovei
CMYK
Regia: Steven Soderbergh Cu: Rooney Mara, Channing Tatum, Jude Law
Inedit
Robbie Williams va lansa un nou album în care va fi acompaniat de o orchestră Cântăreţul britanic Robbie Williams intenţionează să înregistreze un nou album în care va fi acompaniat de o orchestră, după modelul materialului discografic "Swing When You're Winning" din 2001. Artistul în vârstă de 38 de ani vrea să intre în studiourile de înregistrări în luna august, imediat după ce va încheia turneul "Crown Stadium Tour", informează contactmusic.com. "Robbie nu poate să stea degeaba, îşi doreşte întotdeauna să facă ceva diferit de ceea ce a făcut pe albumele precedente. Acum se gândeşte ce cântece clasice să înregistreze pe noul lui disc. Sunt atât de multe, va fi o alegere dificilă", a declarat o sursă pentru tabloidul The Sun. "I-a plăcut când a înregistrat «Swing When You're Winning» şi vrea să înregistreze din nou alături de o orchestră", a adăugat aceeaşi sursă. Prin cel mai recent album de studio al său, "Take the Crown", Robbie Williams a revenit la stilul pop clasic care i-a adus celebritatea. Una dintre piesele de pe acest album, "Candy", a fost compusă în colaborare cu Gary Barlow, colegul său din grupul Take That. Albumul "Swing When You're Winning" a inclus coveruri după piese clasice, precum "Mack the Knife" şi "Mr. Bojangles",
dar şi câteva duete, precum cel cu Nicole Kidman - la piesa "Somethin' Stupid" - şi cel cu Rupert Everett - "They Can't Take That Away from Me". Potrivit presei britanice, Gary Barlow ar putea să apară pe o piesă de pe noul album, după ce relaţiile dintre el şi Robbie Williams s-au ameliorat, atunci când acesta din urmă s-a alăturat foştilor colegi din grupul Take That în 2010, alături de care a lansat un nou album şi a susţinut un turneu. Artistul britanic s-a bucurat de un succes uriaş după ce a părăsit grupul Take That, lansând o serie de albume şi de single-uri precum "Angels" şi "Millennium" şi semnând un contract cu casa EMI în 2002 în valoare de mai multe zeci de milioane de dolari. Însă, în momentul în care albumul său "Rudebox" a fost lansat, în 2006 - urmat de "Reality Killed the Video Star", în 2009 -, Robbie Williams era considerat o prezenţă tot mai pală în peisajul muzicii pop britanice şi care eşuase în încercarea sa de a se impune pe piaţa muzicală americană. Robbie Williams s-a reunit cu foştii lui colegi din grupul Take That în 2010, alături de care a înregistrat albumul de mare succes "Progress", promovat printr-un turneu extrem de profitabil în 2011. Cântăreţul spune că această experienţă l-a ajutat să îşi recapete încrederea în propriile forţe, convingându-l de faptul că încă mai poate să aibă succes susţinând concerte pe stadioane mari, în calitate de artist solo.