informatia de hunedoara

Page 1

Ecologizare în zona Castelului Corvinilor

La spitalul din Hunedoara

Silvia Ghenea a fost numită manager interimar Pag.

Pag. 2

3

Alianța D.A. și în județul Hunedoara Pag. 4

Pag. 3

Mineritul și termocentralele hunedorene sunt pe muchie de cuțit CREDINȚĂ

SPORT

Rolul laicului în biserică Citiți în pagina 8 CMYK

De luni până vineri, de la la orele 13, 16, 18 și 22

Cupa Jandarmeriei la Futsal Citiți în pagina 14


Informaţia de Hunedoara

NOTE

INTERES PUBLIC PAGINĂ CU INFORMAȚII DE INTERES CETĂȚENESC DE LA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA

ANUNŢ În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare, se aduce la cunoştinţă publică următorul proiect de act normativ: Proiect de hotărâre privind aprobarea înfiinţării Târgului de comercializare animale vii în cadrul Serviciului Public Administraţia Pieţelor şi Oboarelor, aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Hunedoara Proiectul de act normativ, mai sus amintit, cu documentaţia de bază poate fi consultat: - pe site-ul Primăriei municipiului Hunedoara la adresa: www. primariahd.ro (secţiunea Consiliul Local - Proiecte de hotărâri); - la sediul Primăriei municipiului Hunedoara, B-dul. Libertăţii nr.17 (panoul de afişaj); - la Compartimentul Audienţe, Informaţii Publice, Transparenţă Decizională (fosta clădire B.R.D.). Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Compartimentul Audienţe, Informaţii Publice, Transparenţă Decizională. În conformitate cu prevederile art. 6. alin. 4 din Lege nr. 52/2003, începând cu data afişării şi până la data de 29.03.2013 se pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii publice. Propunerile, sugestiile, opiniile privind proiectul de act normativ, se vor transmite: - prin comentarii pe pagina de internet a primăriei la adresa: www. primariahd.ro secţiunea Proiecte de hotărâri; - prin scrisori transmise prin poştă la adresa Primăriei municipiului Hunedoara, B-dul. Libertăţii nr.17, Compartiment Audienţe, Informaţii Publice, Transparenţă Decizională; - depuse la Compartimentul Audienţe, Informaţii Publice, Transparenţă Decizională (fosta clădire B.R.D.); - persoana responsabilă cu primirea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor, formulate în scris, cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice este: Toma Valerica, şef Serviciul Informaţii pentru Cetăţeni şi Relaţii Publice. - Dezbaterea publică a proiectului de act normativ se va organiza în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (7) din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare. Materialele transmise vor purta menţiunea: „Recomandare la proiect de act normativ” PRIMAR, VIOREL ARION

NOTE

Primăria municipiului Hunedoara a organizat luni, 18 martie, o acţiune de ecologizare în zona Castelului Corvinilor. La acţiune au participat voluntari din cadrul colegiilor municipiului Hunedoara.


Pagina 3

ACTUALITATE

Informaţia de Hunedoara

Mineritul și termocentralele hunedorene sunt pe muchie de cuțit Luni, la Deva, în cadrul conferinței de presă săptămânale, prefectul E nevoie de voință politică Sorin Vasilescu a declarat că nu constituirea Complexului Energetic Hunedoara este dificilă, ci supraviețuirea lui pe piața de energie, „datorită faptului că energia termo este mai scumpă decât energia hidro sau energia nucleară. Cert este că avem o singură șansă și aici e vorba de voință politică. Doar printr-o voință politică, acest complex energetic poate să fie ajutat pe o perioadă de 24 de luni cu un preț reglementat și cu o cantitate de energie care să fie garantat că va fi cumpărată de la Complexul Energetic Hunedoara.”

Situație sensibilă în mineritul din Vale După spusele prefectului Sorin Vasilescu, în momentul în care SNHul va fi absorbit prin fuziune de către Complexul Energetic Hunedoara, nu se va mai discuta de preț de cărbune. „Ce vă spun astăzi despre huilă va fi valabil doar câteva luni. Prețul corect al gigacaloriei de huilă se situează undeva între 85 și 90 de lei. Pentru investiții ar mai fi nevoie de încă 10 lei. Din punct de vedere al megawattului, lucrurile sunt mult mai com-

județului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a abordat în detalii sensibile problema

plexe. Se pare că un preț corect ar fi de 2,5 ori prețul gigacaloriei de huilă. În complex mai intră și serviciile de siguranță a sistemului energetic național, care sunt alte venituri suplimentare. Situația Termocentralei de la Mintia în acest moment este una critică datorită faptului că nu are investițiile de mediu făcute și nici nu știu dacă pot obține finanțarea până la sfârșitul anului ca să înceapă aceste investiții. Suma necesară este foarte mare. La Termocentrala de la Paroșeni, unde sunt în derulare aceste investiții de mediu, suma este de 65 de milioane de euro și acolo este un singur grup de 150 de megawatt. Este clar că suma necesară pentru Termocentrala de la Mintia este mult mai mare. La Mintia nu s-au făcut nici investițiile în modernizarea grupului. La Paroșeni s-au făcut aceste investiții, suma totală pentru modernizare fiind de 165 de milioane de euro. Cert este că la Mintia avem nevoie de sume mai mari de bani. Estimez că prețul corect pe megawatt ar fi undeva între 350 și 400 de lei și, din câte am înțeles, o cantitate de 400 de megawatti-oră va fi cantitatea care va fi cumpărată de către sistem de la Complexul Energetic Hunedoara. Dacă primim aceste facilități pentru o perioadă de 24 de luni cred că pot fi făcute

Complexului Energetic Hunedoara, cu punctele sale nevralgice,

investițiile de mediu și în modernizarea Termocentralei de la Mintia. Dacă nu se fac investițiile de mediu anul viitor intrăm pe infringement.”, a spus prefectul de Hunedoara.

Soluția finală Prefectul spune că existența Termocentralei Mintia are nevoie de o soluție finală care ar fi vinderea unui pachet de 105 la sută: „Asta ar însemna ca investitorul strategic care

mineritul Văii Jiului și termocentralele de la Mintia și Paroșeni.

cumpără pachetul respectiv va deveni majoritar. Deci o majorare de capital cu 105 la sută. Termocentrala de la Mintia nu se va închide pentru că ea dă putere în sistem, ea închide sistemul energetic național. Nu există altă posibilitate astăzi să se facă legătura în sistemul energetic național între sud și nord decât prin Termocentrala de la Mintia.”

Mihaela Petroșan

„În urma vizitei domnului ministru Niță la SNH și la CEH, respectiv la Petroșani și la Paroșeni, dânsul n-a fost mulțumit de programul de redresare și investițional care i-a fost prezentat și a spus că s-ar putea să ia măsuri. Suntem în urmă cu procesul de finalizare a Complexului Energetic Hunedoara, adică fuziunea dintre CEH și SNH care trebuia să se încheie în luna mai. Nu mai există timpul fizic necesar să se finalizeze această absorbție și practic în iunie, când vine FMIul, s-ar putea să nu ne găsească cu acest capitol încheiat. ”, a mai declarat prefectul Sorin Vasilescu.

Silvia Ghenea a fost numită manager interimar la spitalul din Hunedoara protestatari a pătruns pe holurile instituției și în sala de ședință. În ciuda presiunilor, primarul Hunedoarei, Viorel Arion, a rămas ferm pe poziție susținând că nu poate trece cu vederea peste prejudiciul uriaș constatat de Curtea de Conturi în afacerea cu tehnică medicală: „Este vorba de aproape 3 milioane de euro, ceea ce reprezintă o presiune financiară de nesuportat asupra primăriei, această sumă fiind echivalentul a aproape un sfert din bugetul Primăriei Hunedoara pe un an de zile”. În situația tensionată generată de decizia Primăriei din Hunedoara de a-l revoca din funcție pe directorul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”, Bende Barna, a mai apărut un eveniment: schimbarea unuia din

membrii Consiliului de Administrație al Spitalului, respectiv reprezentanta Silvia Ghenea, prin hotărârea Consiliului Local. În locul Silviei Ghenea a fost numit Constantin Rusu. Această decizie s-a luat ca un

act de forță al unor consilieri locali împotriva primarului Viorel Arion și al susținătorilor săi. Mai trebuie notat faptul că tensiunile au continuat inclusiv în timpul ședinței Consiliului Local de vineri, 15 martie, când un grup de

Conducere interimară Silvia Ghenea va conduce Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, până când noul șef al instituției va fi stabilit în urma unui concurs.

De asemenea, în conducerea spitalului hunedorean au mai fost numiți Carolina Radu, director medical, Nicuşor Ştefan, director financiar - contabil, şi Claudia Şuteu, director îngrijiri medicale. Așadar, în această etapă, medicul Silvia Ghenea a luat locul lui Bende Barna, care a fost demis săptămâna trecută ca rezultat al scandalului achizițiilor de tehnică medicală la prețuri supraevaluate. Deciziile de numire au fost luate în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, în pofida faptului că unii angajați, nemulţumiţi că Bende Barna a fost demis, au continuat să protesteze pe holurile instituției. Mihaela Petroșan


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Joi, la Deva, liderii Forței Civice și ai PNȚCD, filialele județului Hunedoara, Cristian Grigoraș și Florin Muțiu, au anunțat existența și la nivel hunedorean a Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr (Alianţa D.A.). În fapt, protocolul județean al acestei alianțe va fi semnat săptămâna viitoare pe baza principiilor deja convenite.

Biroul Permanent Judeţean al PDL reunit marți, la Deva, a decis să acorde libertate totală de vot pentru membrii delegaţi ai organizaţiei judeţene a formațiunii care vor participa în 23 martie la Convenţia Naţională în care va fi aleasă noua conducere a partidului.

Alianţa D.A. există după ce sâmbătă, la București, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, şi preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, au semnat un protocol de înfiinţare. Liderul Forței Civice hunedorene, Cristian Grigoraș, spune că numele alianței nu este reluarea ostentativă a brand-ului cu care a funcționat vechea alianță între democrați și liberali, ci de o nouă perspectivă, cu intenții serioase de a coagula forțele de dreapta din România. „Acest proiect pe care l-am început nu este din dorința de a veni cu un brand care deja este cunoscut. Acum este vorba despre Alianța pentru Dreptate și Adevăr, fără să menționăm formațiunile. Ne dorim să ni se alăture și celelelalte

Mihaela Petroșan

NOTE

Pagina 4

Alianța D.A. și în județul Hunedoara

PDL-iștii hunedoreni vor vota liber la Convenția Națională

„Ne-am întâlnit în Biroul Permanent Judeţean şi am discutat tocmai despre oportunitatea unui vot lucid dat la acest moment partidului. Avem nevoie de echilibru şi de reconstrucţie. Avem nevoie de o linie clară şi de încredere redobândită în echipă. De aceea, organizaţia judeţeană a PDL nu se va antepronunţa înainte de 23 martie. Este un exerciţiu democratic pe care îl încercăm în ideea de a oferi o şansă reală candidaţilor, o şansă bazată pe strategii şi nu strict pe parteneriate cu tentă subiectivă. Va fi un vot, individual, al delegaţilor noştri care să ne poată oferi nouă ca şi formaţiune o şansă de a recâştiga poziţia corectă pe scena politică”, a declarat Dorin Gligor, preşedintele organizației județene Hunedoara a PDL. Județul Hunedoara va participa la Convenția Națională a PDL cu 113 delegați.

ACTUALITATE

Florin Muțiu (stânga) și Cristian Grigoraș formațiuni prezente pe partea dreaptă a scenei politice românești și să demonstrăm că dreapta în România este o dreaptă unită, o dreaptă puternică. (...) În România dreptatea încă nu există, iar adevărul încă se caută. Atunci am hotărât să demonstrăm oamenilor că încă mai există cineva care luptă pentru dreptate și adevăr.”, a declarat Cristian Grigoraș. Țărăniștii hunedoreni consideră că această alianță este un câștig pentru politica românească și reprezintă un demers cu adevărat serios în clarificarea dreptei românești. „Este pentru prima dată după multă vreme

Procesul fostului primar Hada are un nou termen Procesul în care fostul primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada, este judecat pentru abuz în serviciu şi complicitate la conflict de interese a mai primit un termen, pe 4 aprilie. Decizia aparține Curții de Apel Alba Iulia, care a acceptat o parte din obiecţiile ridicate de avocații lui Hada. Astfel, instanța a aprobat refacerea în parte a raportului de expertiză solicitat în cauză, dar nu a acceptat reluarea expertizei, care să arate în ce măsură a fost pejudiciat

Program nou la Prefectură Conform unei notificări oficiale, în baza deciziei conducerii Ministerului Afacerilor Interne, începând de săptămâna viitoare programul Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara se modifică după cum urmează: de luni până joi de la 8 la 16, iar vineri de la 8 la 14. De asemenea, s-a anunțat că programul la cele două servicii subordonate, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor, rămâne același ca până acum.

bugetul local, de acţiunile conducerii primăriei. Reamintim faptul că e vorba de un dosar DNA din 2011, care vizează perioada 2008 – 2009, în care fostul primar al Hunedoarei ar fi aprobat mai multe achiziţii ilegale efectuate de administraţia publică locală și a creat bugetului local un prejudiciu de aproximativ 700.000 de lei.

Aurel Ghinea

când toți membrii, fără excepție, au fost de acord cu această alianță, pe de o parte. Pe de altă parte, a fost un semnal foarte bun legat de poziția clară și corectă a președintelui Mihai Răzvan Ungureanu, vizavi de trecutul, prezentul și tradițiile partidului nostru. El a recunoscut obiectiv, ca orice istoric, niște adevăruri. S-a văzut dorința de a pune ceva pe picioare, mai solid, mai echilibrat. Eu zic că este o mare realizare. (...) Unii se băteau cu pumnii în piept că orice alianță de dreapta se poate face numai în jurul lor. Noi am demonstrat că nu este așa. Alții spuneau că și

La conferința de presă susținută la Deva, copreședinții noii alianțe de dreapta între țărăniști și Forța Civică, au băut câte un pahar de lapte în semn de solidaritate cu fermierii români. „L-am rugat pe copreședintele Alianței D.A. la nivelul județului Hunedoara să fie de acord ca împreună să bem un pahar de lapte de la un producător local ca un semn de protest și de susținere pentru fermierii care ieri (miercuri, n.r.) au vărsat atâta lapte pe ogoarele țării. Și asta pentru că niște guvernanți au înțeles să susțină mai degrabă producătorii externi.”, a declarat Cristian Grigoraș. ei au veleități de dreapta dar sunt într-o guvernare de stânga. E o problemă de ideologie care trebuie lămurită.”, a declarat liderul țărănist Florin Muțiu. Odată cu semnarea protocolului, săptămâna viitoare, conducerea alianței nou înființate la nivelul județului va cuprinde, pe lângă cei doi copreședinți, și câte doi membri de la fiecare formațiune.

Mihaela Petroșan

Deșeuri care duc după gratii Doi hunedoreni sunt cercetați de poliție pentru evaziune fiscală, ei fiind descoperiți că au valorificat ilegal deșeuri metalice. Despre unul dintre aceștia, Teofil B., de 54 de ani, din Hunedoara, s-a aflat că, în cursul anilor 2009 - 2010, a valorificat la o societate comercială cu profil de activitate colectarea deșeurilor metalice de la populație cantitatea de 20.813 kilograme deșeuri metalice, încasând peste 13.800 de lei şi declarând în fals provenienţa deşeurilor. Ulterior, bărbatul nu a declarat autorităţilor fiscale suma obţinută şi nu a achitat contribuţia datorată statu-

lui sub formă de impozit pe venit. În celălalt caz, poliţiştii efectuează cercetări faţă de Iosif B., de 64 de ani, din Hunedoara, care, în cursul anului 2009, a valorificat la o societate comercială cu profil cantitatea de 31.593 kilograme de deșeuri, pentru acestea încasând peste 16.500 lei. Făptuitorul nu a declarat autorităţilor fiscale suma obţinută şi nu a achitat contribuţia datorată statului sub formă de impozit pe venit. Celor doi li s-au întocmit dosare de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, fiind cercetați în stare de libertate.


Pagina 5

ACTUALITATE

Ora Pământului la Deva și Hunedoara

Informaţia de Hunedoara

ITM Hunedoara a descoperit

26 de persoane muncind la negru pentru o firmă bucureșteană

Sâmbătă, între 20.30 și 21.30, hunedorenii se vor alătura întregii lumi în cea mai mare acțiune voluntară de mediu, „Ora Pământului”.

O nouă lovitură dată de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara afacerilor cu muncă la negru este cea de zilele trecute când o societate cu sediul în București a fost descoperită folosind 26 de persoane fără forme legale de angajare. Societatea respectivă are o reţea de magazine la nivel naţional în care vinde produse de îmbrăcăminte, operând și în județul Hunedoara.

La acțiune au anunțat deja că vor participa municipiile Deva și Hunedoara. Astfel, la Deva, în intervalul orar respectiv, iluminatul ambiental și interior va fi stins la sediile Primăriei și Consiliului Local Deva, Consiliului Județean Hunedoara, Prefecturii Județului, Muzeului Civilizației Dacice și Romane „Magna Curia”, Teatrului de Artă, Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, precum și la unitățile de învățământ din oraș. În Hunedoara, în același timp, se vor stinge luminile în oraș și elevi ai școlilor din municipiu vor scrie cu lumânări numele localității în fața Casei de Cultură. Aurel Ghinea

Asistenții sociali își sărbătoresc meseria la Petroșani Vineri, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Petroşani are loc Conferinţa „Asistenţa Socială. Realităţi şi perspective”. De asemenea, în același loc, dar în data de 28 martie, va avea loc workshop-ul interactiv „Asistenţa Socială. Deschidere spre comunitate prin participare şi responsabilitate”. Luna martie a fiecărui an este dedicată asistenței sociale de către Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România, ocazie cu care, în întreaga țară, au loc diverse evenimente care celebrează profesia de

asistent social şi readuc în atenţie importanţa muncii pe care aceștia o desfăşoară zi de zi în comunitate. La nivel național, în cadrul „Zilelor Asistenţei Sociale” 2013, sunt organizate diverse evenimente sub egida: „Responsabilitate, Comunitate, Participare Socială”. În județul Hunedoara evenimentele dedicate se desfășoară în 22 și 28 martie, la Petroșani, în sala de conferinţe a bibliotecii universităţii.

Aurel Ghinea

Conform datelor oficiale oferite de către ITM Hunedoara „în cadrul societăţii lucrează 551 de persoane, din care 111 bărbaţi şi 440 femei”. Inspectorii au sesizat faptul că datele oferite de firmă și necesitățile acesteia de funcționare nu se potriveau cu numărul de angajați legal: „Pentru compensarea deficitului de personal, societatea utiliza munca zilierilor deşi activităţile din magazin nu permit folosirea acestei forme de raport de muncă. Ulterior o parte din zilieri erau încadrate cu contract individual de muncă, lucru ce dovedeşte de fapt încercarea de eludare a plăţii contribuţiilor către bugetele asigurărilor sociale de

stat, în speţă bugetul de asigurări sociale, bugetul de asigurări de sănătate şi a bugetului asigurărilor pentru şomaj”. Perioada pentru care inspectorii ITM au solicitat documentele angajatorului care atestă existenţa raporturilor de muncă a fost decembrie 2011martie 2013. „În timpul controlului s-a avut în vedere că în cadrul societăţii, de-a lungul timpului şi-au desfăşurat activitatea persoane ce au avut calitatea de manipulant în temeiul unui contract individual de muncă, dar şi zilieri care desfăşurau aceeaşi activitatea. Coroborând toate documentele prezentate la control a reieşit faptul că angajatorul a folosit în perioada menţionată un număr de 26 persoane pe post de zilieri, contrar prevederilor legii.”, se arată într-un comunicat oficial. ITM Hunedoara a făcut plângere penală împotriva angajatorului şi s-a dispus ca măsură complementară încheierea retroactivă a contractelor individuale de muncă pentru toate cele 26 de persoane pentru perioada cât au lucrat ca zilieri. Mihaela Petroșan

Săptămâna în alte vremuri 22 martie: 1895 — Auguste și Louis Lumière au realizat la Paris prima proiecție cinematografică. 1945 — Mai multe state din Orientul Mijlociu au fondat Liga Arabă. 1997 — Cometa Hale-Bopp a ajuns la apropierea maximă de Pământ. Nașteri: Wilhelm I al Germaniei (1797) – Robert Andrews Millikan (1868) – Emerich Jenei (1937) Decese: Agostino Carracci (1622) – Jean-Baptiste Lully (1687) – Johann Wolfgang von Goethe (1832) 23 martie: Ora Pământului (ora locală 20:30, pe diferite fuse orare, 2013); 1775 — Patrick Henry a ținut celebrul discurs Dați-mi libertate sau dați-mi moarte! cerând legislativului să acționeze împotriva Im-

periului Britanic. 1879 — A început Războiul Salpetrului, între Chile de o parte și Bolivia și Peru de cealaltă parte. 2001 — Stația spațială Mir a fost distrusă, dezmembrându-se și prăbușindu-se controlat în Oceanul Pacific Nașteri: Pierre-Simon Laplace (1749) – Hermann Staudinger (1881) – Akira Kurosawa (1910) Decese: Pavel I al Rusiei (1801) – Stendhal (1842) – Elizabeth Taylor (2011) 24 martie: 1603 — După moartea Reginei Elisabeta I, regele Iacob al VIlea al Scoției a acces la tronul Angliei, Țării Galilor și Irlandei, sub numele de Iacob I și a unit regatele celor patru țări. 1882 — Medicul german Robert Koch a anunțat că a descoperit Mycobacterium tuberculosis, o bacterie care cauzează tuberculoza. 1999 — NATO a lansat bom-

bardamentele împotriva Iugoslaviei, cu scopul de a opri purificarea etnică din Kosovo. Nașteri: Harry Houdini (1874) – Peter Debye (1884) – Serghei Vavilov (1891) Decese: Harun al-Rashid (809) – Jules Verne (1905) – Bernard Law Montgomery (1976) 25 martie: Buna Vestire (creștinism) 1655 — Christiaan Huygens a descoperit Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn. 1821 — Grecia și-a declarat independența față de Imperiul Otoman, declanșând Războiul de independență al Greciei. 1918 — S-a constituit Republica Populară Belarus. Nașteri: Johann Adolph Hasse (1699) – Béla Bartók (1881) – Elton John (1947) Decese: Novalis (1801) – Frédéric Mistral (1914) – Claude Debussy (1918)

26 martie: 1026 — Conrad al II-lea a fost încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman. 1881 — România a fost proclamată regat. 1945 — S-a încheiat bătălia de la Iwo Jima cu victoria forțelor americane. Nașteri: Tennessee Williams (1911) – Anthony Leggett (1938) – Diana Ross (1944) Decese: Ludwig van Beethoven (1827) – Walt Whitman (1892) – Raymond Chandler (1959) 27 martie: Începe Holi (hinduism, 2013) 1886 — Războinicul apaș Geronimo s-a predat armatei americane. 1918 — Sfatul Țării a hotărât unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România. 1958 — Nikita Hrușciov a de-

venit Premier al Uniunii Sovietice. Nașteri: Ludovic al XVII-lea al Franței (1785) – Wilhelm Conrad Röntgen (1845) – Quentin Tarantino (1963) Decese: Iacob I al Angliei (1625) – Edgar Quinet (1875) – Iuri Gagarin (1968) 28 martie: 1871 — S-a înființat oficial Comuna din Paris. 1939 — Generalul Francisco Franco a ocupat Madridul în timpul Războiului Civil Spaniol. 1979 — În Regatul Unit, Camera Comunelor i-a dat vot de neîncredere premierului James Callaghan. Nașteri: Aristide Briand (1862) – Maxim Gorki (1868) – Mario Vargas Llosa (1936) Decese: Virginia Woolf (1941) – Serghei Rahmaninov (1943) – Eugen Ionescu (1994)


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Dacia transportă „Domestic”

ACTUALITATE

Pagina 6

NUMĂR RECORD DE VIZITATORI LA TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI * Peste 30.000 de vizitatori între 14 şi 17 martie la ROMEXPO * 25% dintre aceştia au găsit la târg vacanţele ideale * S-au vândut pachete turistice în valoare de aproximativ 12 milioane de euro

Echipa filmului „Domestic” a plecat în caravană în şase oraşe ale ţării, în Dacia Logan. Cel mai recent lungmetraj regizat de Adrian Sitaru, a fost lansat la Deva (15 martie), Sibiu (16 martie) și Bucureşti (21 martie), urmând Cluj-Napoca (22 martie), Timişoara (23 martie) şi Oradea (24 martie). Dacia susţine campania de lansare a filmului „Domestic” şi pune la dispoziţia actorilor, regizorului şi echipei de producţie două vehicule Logan pentru transportul în toate cele şase oraşe. „Domestic” este povestea copiilor, adulţilor şi a animalelor care convieţuiesc sperând la o viaţă mai bună. Din distribuţie fac parte Adrian Titieni şi fiica sa, Adriana Titieni (12 ani), Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache şi Dan Hurduc (9 ani). „Domestic” ne transmite faptul că noi, adulţii, credem că putem controla tot, însă copiii şi animalele ne controlează la rândul lor viaţa. Noi, oamenii, trăim într-o strânsă simbioză cu animalele, diferit, dar de aceeaşi natură, ca acum zeci de mii de ani probabil. Am avut un Logan acum câţiva ani, cred chiar primul model fabricat în România, şi am mers prin toată Europa cu el. Mi-a plăcut, deşi aveam mari prejudecăţi inţial. E reciproc sentimentul de bucurie şi regăsire !”, a declarat Adrian Sitaru, regizorul filmului „Domestic”. Mai multe informaţii despre campania de lansare a filmului « Domestic » pe www.domesticthemovie.ro. Filmul intră oficial în cinematografe, în toată ţara, din 22 martie.

NOTE

Între 14 şi 17 martie 2013, în Complexul Expoziţional ROMEXPO a avut loc cea de-a XXIX-a ediţie a Târgului de Turism al României. La deschiderea oficială a evenimentului, care a avut loc în data de 14 martie, au participat Maria Grapini - ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Mirela Matichescu vicepreședinte Autoritatea Națională pentru Turism, Corina Martin - preşedintele Asociaţiei Nationale a Agenţiilor de Turism – ANAT, dr. Mohammad Murad, președinte, Federația Patronatelor din Turismul Românesc – FPTR, Nicu Rădulescu preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România – OPTBR, Mişu Chiruc - preşedintele executiv al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural - ANTREC România şi Ion Viorel Păunescu, membru de Onoare al Camerei de Comerț și Industrie a României, președinte de onoare al Federației Industriei Hoteliere din România. Prima ediţie din acest an a înregistrat o serie de premiere pe piaţa târgurilor de turism. Astfel că, pe lângă un număr record de expozanţi (275 de companii din ţară şi din străinătate), evenimentul a adus timp de 4 zile la ROMEXPO peste 30.000 de vizitatori.

Cea de a 29-a ediţie a însemnat şi o creştere cu aproximativ 20% a valorii pachetelor turistice vândute faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, vizitatorii investind aproximativ 12 milioane de euro în seria vacanţelor turistice de primăvară-vară a acestui an. Cea mai mare manifestare turistică a primăverii a însemnat din punct de vedere al expozanţilor: - cel mai mare număr de companii prezente în cadrul Târgului - 275 de firme participante,

instituții de promovare a regiunilor turistice din România, dar și prestatori de servicii de transport, de cazare și de agrement). - 12 organizații și instituții de

dintre care 180 din România și 75 din străinătate (agenții de turism și tour-operatori, hoteluri și pensiuni, agenții de asigurări și bănci, organizatori de congrese și turism de afaceri, organizații patronale și asociații profesionale, organizații de promovare a turismului din străinătate, oficii, organizații și

promovare a regiunilor turistice din România: Maramureș, Iași, Suceava, Dâmbovița, Tulcea, Buzău, Alba, Hunedoara, Litoralul Mării Negre, Amara, Băile Herculane, Prahova, Brașov, Bucovina, Sighișoara, Sibiu, Râșnov, Gorj, Delta Dunării. - 8 participări oficiale din

străinătate: Bulgaria, Turcia, Croația, Serbia, Tunisia, Cipru, Republica Moldova, Autoritatea Regională de Turism din Grecia. - peste 15.000 mp. suprafață de expunere. Vizitatorii au putut alege dintr-o sumedenie de destinaţii şi perioade pentru a-şi petrece vacanţele. Fie că a fost vorba de turism de aventură, croaziere, sejururi exotice, propuneri de „city break”, vacanțe la țară, circuite culturale, bilete de avion sau asigurări de călătorie, doritorii au beneficiat de discount-uri consistente ce au ajuns şi până la 30%. Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României a însemnat şi o serie de oferte speciale venite din partea operatorilor din zona turismului balenar: „Numeroase oferte de vacanţe dedicate vizitatorilor interesaţi de turismul balnear din România au fost oferite în cadrul standului Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România. În ultimii ani, turismul balnear s-a bucurat de investiţii de zeci de milioane de euro, ceea ce face din destinaţii precum Tuşnad, Govora, Sovata, Vatra Dornei sau Turda o opţiune viabilă pentru cei care îşi doresc un concediu de neuitat” a declarat Mariana Suciu, director general al ROMEXPO S.A. Pentru segmentul business, târgul a reprezentat şi de această dată o importantă platformă de reînnoire a relațiilor existente, de fidelizare a partenerilor tradiționali precum şi o bună oportunitate de promovare și poziționare în piață. În aceeași perioadă cu Târgul de Turism al României au mai avut loc şi Festivalul de spiritualitate, medicină alternativă și terapii complementare – TMA precum şi Târgul de Produse Tradiţionale.


Pagina 7

EVENIMENT

Informaţia de Hunedoara

Maghiarii din județul Hunedoara au sărbătorit 15 martie Comunitatea maghiară din județul Hunedoara a organizat pe 15 martie, care este și Ziua Națională a Ungariei, mai multe manifestări în județ. Celebrarea eroilor Revoluției pașoptiste a fost deschisă cu un discurs de președintele UDMR Deva, Pogocsán Ferdinánd. Mesajul premierului Victor Ponta, cu ocazia zilei de 15 martie, a fost citit de prefectul județului Hunedoara, Sorin Vasilescu, iar mesajul președintelui Consiliului Județean, Mircea Ioan Moloţ, a fost transmis de Dan Stoian, managerul acestei instituții. De asemenea, la eveniment au rostit alocuțiuni primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, și inspectorul guvernamental, Dézsi Attila. Maghiarii ardeleni trebuie să rămână pe pământul natal, acesta a fost mesajul principal pe care l-a transmis liderul organizației județene Hunedoara a UDMR, deputatul european Iuliu Winkler, vineri, la Deva, cu prilejul festivității de comemorare la Monumentul Eroilor. „În fiecare an, ziua de 15 martie ne prilejuiește formularea unui nou mesaj și ne reamintește de responsabilitățile pe care le avem. (…) Una dintre responsabilitățile comunității maghiare din Hunedoara

constă în conservarea patrimoniului cultural, spiritual și construit din județ. Trebuie să îngrijim această moștenire, care merită să fie iubită, respectată, dar mai ales păstrată și predată generațiilor următoare. Această responsabilitate nu poate fi realizată de altundeva. Numai atunci putem fi păstrătorii moștenirii naționale, dacă îndeplinim porunca de a rămâne în pământul nostru natal”, a declarat Iuliu Winkler. În seria manifestărilor s-a înscris și turul istoric despre Revoluția maghiară de la 1848 și spectacolul la care au participat și elevi din Ungaria, aflați în vizită la Deva, care s-au desfășurat la Grupul Școlar „Téglás Gábor” . „Astăzi, Grupul Școlar „Téglás Gábor” s-a umplut de cadre didactice, elevi, părinți și bunici. Noi toți suntem parte a unei familii mari, în cadrul căreia, împreună, comemorăm Revoluția maghiară și am umplut de viață această școală, ceea ce ne convinge, încă odată, că „Téglás Gábor” este mai mult decât o școală, este cea mai importantă instituție a comunității maghiare din Hunedoara”, a mai spus Iuliu Winkler. În județ, manifestările dedicate aniversării Revoluției pașoptiste organizate de UDMR Hunedoara au început, conform tradiției, la Simeria. La festivitatea organizată aici, la mo-

numentul din curtea Bisericii Romano - Catolice, au rostit discursuri inspectorul guvernamental Dézsi Attila, vicepreședintele politic al UDMR Hunedoara, Burján Gergely, și primarul orașului Simeria, Emil Rîşteiu. „În 1848, ideea egalității, libertății și fraternității a mobilizat națiunea maghiară. Astăzi solidaritatea, unitatea, coeziunea sunt cuvintele cheie pentru a prospera pe pământul nostru natal”, a declarat, la Simeria, liderul organizației județene Hunedoara a UDMR. Cu acest prilej, corul „Curcubeul” din Deva, condus de profesor Lengyel Izabella, a susținut un concert. Manifestări dedicate aniversării Revoluției de la 1848 au mai avut loc la Hunedoara, unde au fost depuse coroane la statuia poetului Petőfi Sándor de la Biserica Reformată și a avut loc un program cultural festiv în Sala Bethlen din Castelul Huniazilor. Depuneri de coroane de flori și momente comemorative și artistice s-au mai desfășurat la Petroșani, Lupeni și Streisângeorgiu. Seria de manifestări dedicate aniversării Revoluției pașoptiste a continuat duminică, 17 martie, la Orăștie, Petrila și Brad.

Mihaela Petroșan

La Deva

Discuție la Strasbourg

Marș pentru viață

Alsacienii, cu aceleași probleme ca maghiarii din România

Municipiul reședință a județului Hunedoara, Deva, șia anunțat participarea la „Marșul pentru Viață” eveniment organizat în 27 de orașe și comune de asociații și fundații civice creștine din România. Evenimentul începe în 22 martie la Cluj-Napoca și Fălticeni. Deva participă la eveniment în ziua următoare, pe 23 martie, alături de AlbaIulia, Arad, Bacău, Bistrița, Brașov, București, Caracal, Constanța, Iași, Onești, Oradea, Pitești, Satu Mare, Slatina, Suceava, Târgoviște, Timișoara, Tg. Mureș, Tulcea. În 24 martie evenimentul se organizează în Craiova, Sfântu Gheorghe și satele Adășeni și Tudor Vladimirescu (județul Botoșani), pentru a se încheia în 25 martie, de ziua Bunei Vestiri, la Zoițani (Botoșani). În Deva, marşul va începe la ora 12, în faţa primăriei. Mai trebuie spus că marți, la principalele instituții ale statului, a fost depusă o petiție, semnată de peste 70 de organizații non-guvernamentale. Prin petiție se solicită adoptarea unei legislaţii favorabile vieţii şi familiei și a unor programe de educație coerente, în contextul în care România continuă să aibă una din cele mai ridicate rate ale avortului dintre toate ţările Uniunii Europene și suferă o degradare accentuată

Săptămâna trecută, la Strasbourg, a avut loc o dezbatere la care au participat deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), Andrée Munchenbach, președinta Partidului regional „Unser Land” din Regiunea Alsacia, Robert Joachim, vicepreședintele Asociației Alsacia Lotharingia (Elsass-Lothringischer Volksbund) și Jan Diedrichsen, directorul FUEN - Uniunea Federală a Naționalităților Europene. Tema dezbaterii a fost Inițiativa Cetățenească Europeană pentru minorități.

a importanței familiei. Tema din acest an a „Marșului pentru Viață”, prezentată sub forma unui mesaj-manifest adresat publicului, este „Iubește-i pe amândoi! Asumă, ajută, adoptă!”. Manifestul este o invitație la implicare în sprijinul femeilor însărcinate, care sunt constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenței și a lipsei de aju-

tor, uneori chiar din partea celor apropiați. Manifestarea se află la a treia ediție și încearcă să se înscrie în tradiția evenimentelor similare din mari orașe ale lumii, precum Washington, Paris, Berlin, Bruxelles, San Francisco, Toronto şi Budapesta.

Aurel Ghinea

Dialogul cu reprezentanții Alsaciei este important, după cum spune hunedoreanul Iuliu Winkler, deoarece alsacienii au probleme similare cu minoritatea maghiară din România. „Atât România, cât și Franța sunt state care se caracterizează printr-un sistem de organizare profund centralizat. Acum, în România, proiectul care vizează reforma teritorial-administrativă amenință existența maghiarilor care trăiesc în majoritate în comunități compacte în anumite regiuni (…) Dea lungul timpului, alsacienii au luptat pentru mai multă autonomie și pentru autoguvernare în conformitate cu interesele lor, dorindu-și conservarea propriei lor limbi, culturi și identități”, a declarat Iuliu Winkler în cadrul discuțiilor. Deputatul european al

UDMR a mai spus că Alsacia și Transilvania sunt două regiuni care au foarte multe lucruri în comun. În cadrul întâlnirii s-a discutat pe marginea posibilei colaborării în privința „Inițiativei Cetățenești Europene - un milion de semnături pentru diversitate în Europa”, demarată de FUEN, împreună cu UDMR și Partidul Popular din Tirolul de Sud - SVP. „Este un proiect extrem de important și vom discuta în partid despre implicarea noastră. Luăm în considerare și posibilitatea de a coopta în acest demers și alte mișcări cu caracter regional din Franța care pot să sprijine și să se alăture acestei inițiative”, a spus Andrée Munchenbach. Inițiatorii ICE pentru minorități lucrează deja foarte strâns cu parteneri din diverse regiuni ale Franței. Este important de notat faptul că, în 7 aprilie, în Regiunea Alsacia se va desfășura un referendum în cadrul căruia cetățenii sunt chemați să se pronunțe asupra oportunității unui transfer mai mare de competențe de la nivel central către cel regional.

Mihaela Petroșan Uniunea Federală a Naționalităților Europene (FUEN) este o organizație fondată în 1949, care se ocupă de apărarea intereselor minorităților autohtone, naționale și de protecția limbilor regionale și minoritare și promovează diversitatea și consolidarea regiunilor din Europa.


Informaţia de Hunedoara

CREDINȚĂ

Pagina 8

Teologul Vasile Manea la Deva

Rolul laicului în biserică Marți seara, în Sala mică a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva a continuat seria întâlnirilor duhovnicești Logos, de această dată fiind invitat teologul Vasile Manea, care a conferențiat pe tema „Rolul laicului în Biserică. Preoția de obște”. Discursul lui Vasile Manea, pe o temă extrem de sensibilă și importantă pentru teologia ortodoxă, aceea a rolului pe care îl are laicul în biserică, s-a pliat pe prezentarea unei cărți extrem de interesante ce vizează acest subiect, „Biserica Duhului Sfânt”, a lui Nikolai Afanasiev. Vasile Manea a ținut ca întâlnirea cu devenii dornici să înțeleagă teme sensibile ale teologiei ortodoxe să fie un dialog pe baza unei cărți de valoare, a unor idei pe care aceasta le propune. „Eu vă prezint o carte. Nu e o predică. Vă spun o întâmplare, care mie îmi place foarte mult, referitoare la predică... Un copil adoarme în brațele tatălui său în timpul predicii, care dura o jumătate de oră, mai mult. Când se

trezește întreabă: nu a terminat? La care tatăl îi răspunde: a terminat, dar nu poate să se oprească...” Deoarece tematica abordată a fost destul de complexă, vom puncta doar câteva idei ce au răzbătut în această conferință. În primul rând, discuția a avut ca punct de pornire și linie susținătoare o observație tristă legată de poziția noastră în biserică: „Calea de comuniune cu Hristos este la îndemâna fiecăruia dintre noi și este rugăciunea. (...) De

multe ori, pentru că am pierdut sensul celor ce se întâmplă în biserică, le dăm o putere magică. Ceea ce nu este cazul. Nu are nicio legătură una cu alta.”. Vasile Manea a ținut să sublinieze că este nu numai trist, ci și extrem de periculos să căutăm mereu elemente magice în ceea ce se întâmplă în biserică, să transformăm viața creștină într-o căutare sterilă a magiei închipuite, a imaginilor supranaturale, a fantasticului imaginar. Manea spune că deja cei mai

mulți dintre noi nu mai știu că laicii sunt parte integrantă din liturghie, nu spectatori apatici ai slujbelor. „Așa cum am precizat de la început, nu e vorba de a schimba ceva, e vorba de a înțelege: nimeni nu atentează, în această lucrare, la statutul preotului, care rămâne exact acela de liturg și fără de care nu se poate oficia Sfânta Liturghie și prin vocea căruia se rostește rugăciunea comunității. E important însă să știm că noi nu suntem gurăcască la biserică, noi, laicii, nu asistăm doar, ci - este o formulă care a intrat în uz și este acceptată acum de toată lumea - suntem coslujitori.”, a precizat Vasile Manea. Teologul clujean a subliniat repetat faptul că preotul nu poate oficia Sfânta Liturghie singur, ci numai cu participarea obștii. Ar mai trebui notată o concluzie tristă a teologului clujean, îngrijorătoare dar care motivează căutarea unor soluții, anume aceea că „toți acum sunt creștini, dar practic cei care participă la Sfânta Liturghie sunt foarte puțini.” Mihaela Petroșan

Sf. Maxim Mărturisitorul

Mistagogia (1) Cum și în ce chip Sfânta Biserică este icoana și chipul lui Dumnezeu Sfânta Biserică este așadar, cum zicea acel fericit bătrân, după un prim înțeles spiritual, chip și icoană a lui Dumnezeu, ca una ce are aceeași lucrare ca El, prin imitare și închipuire. Dumnezeu, după ce a făcut și a adus toate la existență cu putere nesfârșită, le susține, le adună, le cuprinde și le strânge întreolaltă si la Sine prin purtarea de grijă, atât pe cele cugetabile cât și pe cele supuse simțurilor. Ținându-le în jurul Său, ca pricină, început și scop, pe toate cele care sunt distanțate întreolaltă după fire, le face să concorde întreolaltă prin unica putere a relației față de El, ca început. Prin aceasta toate sunt aduse la identitatea nestricată și netulburată a mișcării și a ființării, nici un lucru nerăzvrătindu-se și nedezbinându-se la început față de altul în temeiul deosebnirii după fire sau mișcare. Toate există în împreunare cu toate fără confuzie, în temeiul legăturii unice și indisolubile în care le

ține începutul și cauza unică, și al pazei, căci legătura aceasta domolește și acoperă toate relațiile particulare văzute în toate după firea fiecărui lucru, nu alterându-le și desființându-le și făcându-le să nu mai fie, ci covârșindu-le și arâtânduse mai presus de toate cum apare întregul față de părți, sau mai bine zis cauza întregului, în temeiul căreia se arată și există atât întregul cât și părțile întregului. Acestea arată întreaga cauză strălucind mai presus de ele și precum soarele supraluminos acoperă firea și lumina stelelor, așa cauza acelora le acoperă existența lor, ca a unor lucruri cauzate. Căci precum părțile există propriu-zis și se cunosc din întreg, asa există și se cunosc din cauză cele cauzate, și particularitatea lor ia odihnă când, fiind îmbrățișate de referința față de cauză, sunt străbătute de ea și primesc cu totul calificarea ei, prin puterea cea unică a relației față de ea, precum sa spus. Astfel Dumnezeu, Care este

în măsură infinită mai presus de toate, fiind toate în toate, va fi numai El singur văzut de cei curați la înțelegere, când mintea, cugetând contemplativ sensurile lucrurilor, va sfârși la Dumnezeu Însuși, ca la cauza, începutul și scopul ultim al nașterii și devenirii tuturor, și ca la sânul adânc și nedepărtat al întregului cuprins. În același chip și Sfânta Biserică a lui Dumnezeu ni se arată făcând aceleași lucruri cu noi ca și Dumnezeu, imitându-L cum imitâ o icoană modelul său. Căci sunt mulți și nesfârșiți la număr cei ce fac parte din ea și sunt renăscuți și recreați în duh: bărbați, femei și copii, despărțiți și foarte deosebiți după gen și înfățișare, după neamuri și graiuri, după viață, vârstă, păreri, meșteșuguri, chipuri, mora-

vuri și aptitudini, după știință și slujbe, după soartă, caracter și deprinderi. Dar tuturor Biserica le dă deopotrivă o singură formă și numire dumnezeească, adică existența și numele de la Hristos; și o sigură și neîmpărțită relație prin credință, simplă și fără părți, care nu lasă să fie cunoscute relațiile cele multe ale fiecăruia, nici măcar că sunt, din pricina raportării și concentrării universale a tuturor spre ea. În temeiul acestuia nici unul nu este câtuși de puțin despărțit prin nimic de ceea ce-i comun, ca să fie de sine. Toți există împreună unii cu alții și sunt uniți prin unicul har și unica putere simplă și neîmpărțită a credinței. "Căci era în toți, zice, o inimă și un suflet" (Fapte 4, 32), precum din felurite mădulare este și se cunoaște un singur trup, vrednic de Hristos

Vasile Manea s-a născut la Teiuş, județul Alba, în 1962. Studii teologice: ciclul propedeutic, licenţă şi masterat la Institutul Teologic Ortodox Saint Serge, Paris, 19942001; doctorand în iconografie la acelaşi institut. Cărţi publicate: Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România, Ed. Patmos, Cluj Napoca, 1998; Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004; Întâlnirea cu Dumnezeu exprimată în icoana Schimbării la Faţă, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2006. Traduceri: Boris Bobrinskoy, Taina Bisericii, Ed. Patmos, 2001, Cluj-Napoca; Boris Bobrinskoy, Cerurile deschise, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001; Nikolai Ozolin, Iconografia ortodoxă a cincizecimii, Ed. Pamos, ClujNapoca, 2002; Jeanine Hourcade, Viaţa Sfintei Genevieva, ocrotitoarea Parisului, Ed. Pamos, Cluj-Napoca, 2002; Georges Florovsky, Sensul ascezei creştine, Ed. Patmos, 2009, Cluj-Napoca; Nikolai Ozolin, Spovedania, o Taină în criză, Ed. Patmos, 2009, Cluj-Napoca; Valentine Zander, Sfântul Serafim, îngerul din Sarov, Ed. Patmos, 2010, Cluj-Napoca.

Însuși, Care este cu adevărat Capul nostru; "în Care, zice dumnezeescul apostol, nu este bărbat, nici femeie, nici iudeu, nici elin, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci toate și în toate El"(Gal. 3, 28) Acesta le închide toate în Sine prin unica putere simplă și nesfârșit de înțeleaptă a bunătății, ca un centru al unor linii drepte pornite din El, în calitatea de cauză și putere unică și simplă, nelăsând să se despartă începuturile lucrurilor odată cu capetele lor finale și circumscriind în cerc extinderile lor și adunând la Sine Însuși distincțiile lucrurilor făcute de El. Și aceasta o face ca să nu se înstrăineze cu totul între ele și să se învrăjbească creaturile și făpturile aceluiași Dumnezeu, nemaiavând în jurul a ce și unde să-și arate iubirea și pacea și identitatea întreolaltă, și să fie primejdie ca însăși existența lor să cadă în neființă, prin despărțirea de Dumnezeu. Prin urmare, Sfânta Biserică este icoană a lui Dumnezeu, precum s-a spus, ca una ce înfăptuiește aceeași unire ca Dumnezeu între cei credincioși, chiar dacă cei unificați în ea prin credință sunt deosebiți după însușirile lor și sunt din diferite locuri și feluri. Este aceeași unire pe care o înfăptuiește și Dumnezeu Însuși în chip neamestecat între ființele lucrurilor, îndulcind și aducând la identitate deosebirea dintre ele, precum s-a arătat, prin raportarea lor la El și prin unirea cu El, ca pricină, început și scop.


Pagina 9

CULTURĂ

Informaţia de Hunedoara

Pentru viaţa spirituală a omului cultura este oglinda măritoare. (Constantin Noica) Colțul de geniu

Nichita Stănescu

Dezbatere South-East Archeritage Luni, la Palatul Magna Curia, Sala Şemineului, a avut loc o dezbatere pe tema Proiectului South-East Archeritage. Acest proiect, derulat pe o perioadă de doi ani (20102012), a fost finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Ciudad – Cooperare în Dezvoltarea Urbană şi Dialog şi a avut ca scop promovarea turismului durabil şi a strategiilor de amenajare a teritoriului, prin valorificarea siturilor arheologice ale Imperiului Roman.

Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române. Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română,[judecată de valoare] pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici. A fost laureat al Premiului Herder. În 1981 a fost decorat cu ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a. Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia acestuia genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, care era parte a unei familii nobile din Rusia, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei, fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin, a fost, printre altele, și decanul facultății de științe din cadrul Academiei Militare Imperiale Ruse. Generalul Cereaciuchin, previzionând încă din 1915 „schimbarea lumii”,[necesită citare] imensa turbulență ce urma a fi provocată de bolșevici în Rusia, se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc. Aici, în orașul petroliștilor dar și al lui Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931. Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu. În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 - 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București. În 1952, s-a căsătorit cu a doua dragoste a sa din adolescență, Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărți după un an. În 1962 sa căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.

Organizatorii evenimentului au fost Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Consiliul Judeţean Hunedoara şi Agenţia pentru Dezvoltare EconomicoSocială a judeţului. Proiectului i-au fost asociate mai multe ţări şi regiuni: Italia – Sardinia – Provincia Cagliari, România – judeţul Hunedoara, Tunisia – Capul Bon – Nabeul, Federaţia Rusă – Regiunea Krasnodar – judeţul Temryuk, care deţin un potenţial ridicat în dezvoltarea capacităţii de creştere a nivelului lor economic, au o istorie şi un patrimoniu cultural comun datorită prezenţei Imperiului Roman în teritoriile lor. Prin acest proiect s-a avut în vedere promovarea înţelegerii reciproce, a schimbului de experienţă şi cooperarea între

membrii locali din UE şi ţările partenere ale regiunii IEVP pentru punerea în aplicare a proiectelor comune, a politicilor şi strategiilor comune pentru promovarea turismului şi îmbunătăţirea dezvoltării socio-economice a zonelor urbane şi rurale implicate. Proiectul a inclus următoarele activităţi: Analiza sectorului turismului arheologic şi definirea unei strategii comune; Transferul de competenţe şi schimbul de experienţă; Realizarea website-ului de iniţiativă şi promovarea la nivel internaţional a ofertei turistice „Patrimoniul Comun din Imperiul Roman”; Difuzarea rezultatelor proiectu-

Elevii deveni au sărbătorit franțuzește

Miercuri, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densușianu” Hunedoara - Deva a organizat o manifestare culturală în cinstea Zilei Francofoniei. Evenimentul a avut loc în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. La manifestare au participat elevi ai liceelor devene, care au fost protagoniști și spectatori ai unui moment artistic special și ai unui „Itinerar parizian”, o plimbare virtuală pe Sena,

Definiții esențiale

lui; Managementul de proiect. Implementarea proiectului a presupus anumite rezultate: cunoaşterea şi conştientizarea modului în care resursele arheologice-monumentale din cele patru regiuni implicate pot fi integrate în dezvoltarea turismului local; promovarea de bune practici şi modele de excelenţă în managementul patrimoniului cultural şi arheologic; dezvoltarea de strategii comune şi acţiuni de promovare a patrimoniului comun din Imperiul Roman. Dezbaterea a avut ca temă activităţile şi obiectivele propuse şi oportunităţile de promovare rezultate din acest parteneriat internaţional. Mihaela Petroșan

ocazie cu care li s-au prezentat cele 37 de poduri și principalele monumente din zonă. Periplul parizian a fost urmărit cu interes de elevii cărora, la finalul prezentării, li s-au adresat 20 de întrebări legate de Paris și monumentele sale. Cele mai bune răspunsuri au fost răsplătite cu premii constând în diplome și cărți oferite de biblioteca deveană. Mihaela Petroșan

„Am să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie...” (Nichita Stănescu)


Informaţia de Hunedoara

ECONOMIE

Board-ul FMI a aprobat extinderea până în luna iunie a acordului cu România

Guvernul scoate din buget încă 163 milioane lei ca ajutor de stat pentru închiderea minelor Guvernul va plăti în acest an, integral din buget, un ajutor de stat în cuantum de 163 milioane lei (36,8 milioane euro) pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din Valea Jiului, ajutor folosit la acoperirea pierderilor aferente producţiei curente şi a costurilor excepţionale.

Board-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat extinderea cu trei luni, până în luna iunie, a acordului cu România, astfel încât autorităţile de la Bucureşti să aibă timp să îndeplinească obiectivele asumate în relaţia cu instituţia financiară. Acordul, care trebuia să expire la 30 martie, se va încheia acum la 30 iunie. "Extinderea, cerută de autorităţile române, le va oferi timpul de implementare a măsurilor necesare pentru finalizarea evaluărilor a şaptea şi a opta în cadrul acordului. Prelungirea va asigura mai ales o oportunitate pentru reducerea arieratelor autorităţilor centrale şi locale, precum şi pentru luarea de măsuri pentru îmbunătăţirea guvernanţei companiilor de stat", se arată într-un comunicat al FMI. România are în derulare un acord preventiv cu FMI şi UE de 5 miliarde euro, fonduri care sunt accesate doar în caz de necesitate. În luna ianuarie o misiune comună a experţiilor internaţionali a negociat cu Guvernul mai multe măsuri de reforme structurale şi privatizări care ar urma să fie implementate până în luna mai pen-

Pagina 10

tru ca înţelegerea să poată fi încheiată, cu o întârziere de trei luni faţă de programul iniţial. Guvernul a anunţat că intenţionează să încheie un nou acord cu FMI în vara acestui an. FMI a întrerupt misiunile de evaluare după luna septembrie a anului trecut, motivând că doreşte

să discute bugetul pentru 2013 doar cu executivul rezultat după alegerile parlamentare din luna decembrie. Actualul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, odată cu închiderea înţelegerii începute în 2009.

Astfel, pentru huila energetică livrată de unităţile intrate în proces de închidere definitivă, va fi acordat un ajutor de stat în sumă de peste 131 milioane lei, destinat acoperirii pierderilor aferente producţiei curente, iar pentru unităţile intrate în proces de închidere definitivă va fi acordat, în acest an, un ajutor de stat de 31,9 milioane lei pentru suportarea costurilor excepţionale, care nu sunt legate de producţia curentă, relevă un proiect de hotărâre de guvern, potrivit Mediafax. "Ministerul Economiei monitorizează nivelul de acordare al ajutorului de stat, astfel încât preţul cărbunelui livrat de unităţile producătoare de cărbune care beneficiază de ajutor să nu fie mai mic decât preţurile cărbunelui de o calitate similară

provenit din terţe ţări", se arată în document. În urmă cu doi ani, Comisia Europeană a aprobat acordarea unui ajutor de stat de 1,17 miliarde de lei (circa 270 milioane euro) pentru închiderea minelor de cărbune necompetitive din unităţile Petrila, Uricani şi Paroseni ale Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani. Planul de închidere realizat de CNH Petroşani pentru aceste unităţi include disponibilizarea a 3.300 de angajaţi până în anul 2018. Pentru 2011 a foat acordat un ajutor de stat de 127 milioane lei, iar pentru 2012, de 213 milioane lei. Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional au convenit ca active ale exploatărilor miniere Petrila, Paroşeni şi Uricani, aparţinând CNH şi considerate neviabile, să fie transferate la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin executare silită, în contul datoriilor bugetare ale companiei. Activele preluate de ANAF vor fi transferate la Ministerul Economiei şi închise, până în anul 2018, prin intermediul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului.

Ordonatorii de credite pot face angajamente doar după plata restanţelor Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, o lege potrivit căreia ordonatorii de credite vor putea face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent. Ordonanţa de urgenţă 47/2012 potrivit căreia ordonatorii de credite au obligaţia ca în execuţia bugetelor să asigure achitarea plăţilor restante a fost adoptată, marţi, cu cu 225 voturi "pentru, 53 "împotrivă" şi 3 abţineri de către Camera Deputaţilor, for decizional. Potrivit Ordonanţei, ordonatorii de credite vor putea face noi angajamente legale, în limita pre-

vederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent, cu excepţia celor provenite din neacordarea sumelor cuvenite conform contractelor de finanţare a proiectelor derulate prin programe naţionale. Se pot încheia noi angajamente legale pentru proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, se arată în actul normativ. Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale în luna anterioară, cu excepţia impozitului pe veniturile din pensii, se va aloca lunar, până cel târziu la data de 8 a lunii în curs, o cotă de 20% din sumă se repartizează, prin hotărâre a con-

siliului judeţean, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care nece-

sită cofinanţare locală, se mai prevede în act. Un articol introdus de Comisia de buget prevede că în termen de 30 de zile calendaristice de la aprobarea bugetelor, precum şi de la aprobarea rectificărilor bugetare, ordonatorii de credite au

obligaţia de a notifica prestatorilor, executanţilor şi furnizorilor cu care au incheiate contracte, valoarea maximă în limita căreia se pot executa lucrări, presta servicii şi livra bunuri, valoare calculată ca diferenţă dintre creditele bugetare şi sumele aferente plăţilor restante. Ordonatorii de credite au obligaţia de a întocmi şi de a actualiza, după caz, împreună cu prestatorii, executanţii şi furnizorii, graficele de execuţie/livrare, atât fizice, cât şi valorice, anexe la contracte, aferente anului bugetar, în funcţie de valoarea maximă calculată. De asemenea, se interzice ordonatorilor de credite recepţionarea de servicii, lucrări şi produse peste valoarea maximă calculată şi notificată.


Pagina 11

MEDIU RURAL

Informaţia de Hunedoara

DE NOTAT

Luna plantării arborilor

Bani pentru bunăstarea animalelor

Timp de o lună, începând din 15 martie, în județul Hunedoara se desfășoară mai multe activități sub titulatura „Luna plantării arborilor”. Astfel, Direcția Silvică Hunedoara, împreună cu Agenția de Protecția Mediului și alți parteneri vor organiza acțiuni speciale de împădurire, dar și un concurs de fotografii pentru elevi. „Luna Pădurii” a fost celebrată pentru prima dată în anul 1953, când s-a stabilit prin lege realizarea, an de an, a unor acțiuni pe linie silvică, cu un pronunțat caracter educativ. Aceasta sărbătoare are însă un trecut mult mai îndepărtat, ăn România. În anul 1901, Spiru Haret, ministrul Cultelor și Instrucțiunilor Publice de atunci, motivat de o adresă a ministrului de Interne și la invitația academicianului V. A. Urechia, a dat o circulară tuturor directorilor de școli pentru a serba „Ziua Pomilor”, ocazie cu care fiecare elev era obligat să planteze un arbore. „Ziua

Pomilor” s-a serbat an de an, în luna octombrie, până în anul 1953. Astăzi, „Luna Pădurii” nu înseamnă numai plantarea arborilor, ci și semănături în solarii și pepiniere, lucrări de îngrijire a arboretului tânăr, de combatere a dăunătorilor vegetației forestiere, precum și acțiuni de curățire și igienizare a pădurilor. În acest an, Direcția Silvică Hunedoara va realiza semănături de rășinoase în solarii

– 1230 mp; repicaje de rășinoase în pepinierele silvice - 129 ari (aproximativ 1.100.000 puiet Mo și La). Programul de regenerari cuprinde un total de 319 hectare (împăduriri 184 hectare, regenerări naturale 135 hectare), iar lucrările de completări se vor face pe o suprafață de 77 de hectare și refaceri din calamități pe 30 de hectare. Tot în această perioadă, în ocoalele silvice din zona de

deal, a început campania de împăduriri, spre deosebire de cele din zona de munte, unde se așteaptă topirea zăpezii. Mai mult, până în 15 aprilie vor fi organizate concursuri de fotografii și prezentări ale unor lucrări diverse de către elevi ai unor unități de învățământ cu care Direcția Silvică Hunedoara are încheiate contracte de parteneriat. Aurel Ghinea

Ministerul Agriculturii a comunicat că APIA va începe plata SAPS În Monitorul Oficial de luni, 18 martie 2013, a fost publicat ordinul care stabileşte normele metodologice de aplicare a Hotărârii 82/2013 privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de plăţi directe şi măsurilor de piaţă în agricultură. Astfel, a comunicat astazi Ministerul Agriculturii, "sunt stabilite conturile, sumele ce urmează a fi transferate şi procedura de lucru între instituţii, iar APIAva începe plăţile către beneficiari". Beneficiarii schemelor de plăţi unice pe suprafaţă sunt în număr de 1.072.289, fermieri pentru care s-a efectuat verificarea condiţiilor de eligibilitate în conformitate cu articolul 29 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.

Ministerul Agriculturii precizează că suma totală destinată plăţilor unice pe suprafaţă este 2.479.446 mii lei, diferenţa până la concurenţa totală a sumei aprobate prin actul normativ (2.700.000 mii lei) fiind destinată măsurilor de piaţă şi intervenţie în piaţă derulate prin APIA, cum ar fi ajutorul financiar pentru sectorul vitivinicol, restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole, susţinerea primelor de asigurare, ajutor financiar pentru grupurile de producători din sectorul legume-fructe, ajutorul specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate, ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii din sectorul de agricultură ecologică, restituţii la export, programul naţional apicol, programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli, lapte în şcoli, etc. Similar anilor anteriori, începând cu data de 16 octombrie 2013, în conformitate cu reglementările europene, MADR va

completa sumele aprobate prin Hotărârea de Guvern în vederea acordării avansului pentru campania 2013-2014. În perioada 11 - 14 martie 2013, APIA a efectuat plăţi în valoare totală de 1.204,5 mil lei, după cum urmează: Plăţi din buget naţional (B.N.), în valoare totală de 756 mil. lei (166,5 mil. euro), reprezentând Schema de plată naţională directă complementară, decuplată de producţie (PNDC1 vegetal) - Campania 2012, pentru un număr de 642.737 fermieri autorizaţi la plată pentru această schemă până în prezent. Pentru anul 2012 cuantumul alocat schemei de plată PNDC1 este de 35 euro/ha, la care se aplică coeficientului de reducere liniară. Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.294/01 din 29

septembrie 2012, respectiv 4,5383 lei pentru un euro. Prima tranşă a plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, aferente anului 2012, în valoare totală de 448,5 mil. lei, din care: - Bovine: 316,2 mil. lei pentru un număr de 103.477 fermieri; - Ovine: 117,8 mil. lei pentru un număr de 14.402 fermieri; - Caprine: 14,5 mil. lei pentru un număr de 5.254 fermieri. Pentru anul 2012, cuantumul plăţilor pe cap de bovină este de 500 lei, iar pentru speciile ovine şi caprine cuantumul este de 40,8 lei. MADR mai precizează că ajutorul de minimis pentru fermierii afectaţi de secetă anul trecut a fost plătit în două tranşe, prima tranşă de 100 milioane de lei fiind plătită în luna noiembrie 2012 iar cea de-a doua, de 80 de milioane de lei, în luna februarie a anului 2013.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte beneficiarilor Măsurii 215 – plăţi privind bunăstarea animalelor – porcine că a încheiat acte adiţionale la convenţiile privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii acestei măsuri. Prin încheierea actelor adiţionale, APIA emite, la cererea solicitantului, a doua confirmare scrisă – adeverinţa - prin care confirmă că acesta a depus cerere de ajutor pentru Măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor şi de asemenea este confirmată 25% din valoarea sprijinul solicitat cu condiţia ca valoarea primei adeverinţe eliberate să fie acoperită de valoarea decontului justificativ depus. Precizăm că APIA a încheiat acte adiţionale cu următoarele bănci: CEC BANK SA, Raiffeisen Bank Bank SA, BRD Groupe Societe Generale, OTP Bank, Banca Transilvania, Unicredit Țiriac Bank SA, Banca Comercială Română, Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, Banca Comercială Carpatica, Banc Post, Piraeus Bank Romania S.A, Banca Comercială Intesa Sanpaolo România , Agricover IFN SA. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA şi Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii garantează 80% din valoarea creditului contractat de fermier. „Menţionăm că Banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe/acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către Creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care Creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului). Reafirmăm recomandarea adresată potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă (creditoare), pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.”, se arată într-un comunicat oficial.

DE NOTAT


Informaţia de Hunedoara

NOTE Intel Romania Software Development Center caută 9 studenți pentru a lucra ca stagiari pe perioada verii Intel Romania Software Development Center anunță deschiderea a 9 poziții de stagiar pe perioada verii, pentru studenții pasionați de tehnologiile software și hardware. Stagiile se adresează studenților din anii 1, 2 și 3, care vor să descopere ce înseamnă să lucrezi într-o companie care investește continuu în dezvoltarea de noi tehnologii. “Stagiile pe care le organizăm pentru studenți sunt extrem de atractive, pe domenii precum dezvoltarea de software pe platforma Android, pe Yocto și pe Tizen, dar și stagii pe zona de High Performance Computing, Perceptual Computing sau Cloud Computing. Participând la acest program, studenții au posibilitatea de a-și face stagiul de practică într-unul din centrele software cu cel mai ridicat nivel de expertiză din România, să învețe ce înseamnă cultura organizațională a unei mari companii și, poate cel mai important, să lucreze la proiecte care vor construi tehnologiile viitorului sub îndrumarea inginerilor Intel. Obiectivul nostru este de a le arăta că se poate face performanță în domeniul IT și în România și să îi convingem de oportunitățile locale”, a declarat Monica Ene-Pietroșanu, Country Manager Intel Romania Software Development Center. Studenții care doresc să aplice pentru unul din cele 9 stagii își pot trimite CV-ul accesând http://intel.stagiipebune.ro până pe data de 13 mai a.c. După perioada de înscriere, studenții vor participa la o sesiune de interviuri. Stagiul de practică se va derula în perioada 10 iunie – 10 septembrie și, pe lângă lucrul efectiv la proiecte alături de specialiști de vârf din cadrul Intel, studenții vor participa la o serie de cursuri, ateliere de lucru și activități de team-building. În prezent, 20% dintre angajații Intel Romania Software Development Center sunt stagiari. Pe lângă stagiile de practică, Intel derulează un program de burse pentru studenți și, de asemenea, organizează și susține competiţii studenţeşti de programare paralelă şi în domeniul Open Source, cursuri şi workshop-uri cu studenţii.

NOTE

ȘTIINȚĂ - TEHNOLOGIE

Pagina 12

O nouă invenţie: Monitorul care arată când nu eşti atent la locul de muncă O echipă de cercetători de la o universitate britanică a inventat un monitor care poate detecta momentele în care nu suntem atenţi la ecranul calculatorului la locul de muncă, cu scopul de "a creşte productivitatea angajaţilor". Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Saint Andrews, Scoţia, noul sistem - "Diff Displays" - a fost conceput pentru a reduce sursele de distragere de la muncă şi pentru a creşte productivitatea angajaţilor, scrie Daily Mail. Modalitatea de funcţionare constă în montarea unei camere de filmat deasupra spaţiului de lucru ce poate identifica ochii utlizatorului, pentru a observa dacă se uită la computer sau nu. Echipa din spatele noului sistem a precizat că tehnologia aceasta nu are obiectivul de a-i supraveghea pe angajaţi, ci doar să se asigure că nu trec cu vederea nimic nou care apare pe ecran. Potrivit cercetătorilor, invenţia ar juca un rol esenţial în medii unde munca prezintă constant un nivel înalt de presiune, precum camerele de control al traficului aerian, unde angajaţii trebuie să fie atenţi la mai multe ecrane în acelaşi timp. Sistemul reduce eventualele motive de distragere prin atenuarea părţilor din ecran care rămân

statice şi prin evidenţierea subtilă a schjimbărilor care au loc în afişaj de-a lungul timpului. Când utilizatorul îşi întoarce privirea la monitor, sistemul revine rapid la conţinutul actual al ecranului prin diferite forme de animaţie. Un studiu al activităţii sistemului timp de o săptămână de muncă a indicat o reducere a numărului de cazuri în care angajaţii

şi-au mutat atenţia între afişajele monitorului. "Într-o lume în care afişajele electronice încep să ne înconjoare şi să ne caute atenţia, tehnologiile care se concentrează pe lipsa de atenţie devin cu atât mai importante", este de părere doctorandul Jakub Dostal, care lucrează la Şcoala de Informatică de la Universitatea din St. Andrews. "Diff

Displays este un exemplu de tehnologie de afişaj inteligent care poate fi uşor instalată şi poate avea un impact pozitiv asupra a probabil miliarde de utlizatori." Potrivit Daily Mail, cercetătorii de la St. Andrews au pus la dispoziţie pentru descărcare sistemul Diff Displays pentru Microsoft Windows.

Topul celor mai bine vândute jocuri pe ComputerGames.ro, în 2012 Jocurile electronice atrag tot mai multe persoane în ultima perioadă, dovadă stând faptul că piața locală de profil a crescut cu circa 20% anul trecut. Counter-Strike: Global Offensive (CS: GO) costă 10 euro și a fost unul dintre titlurile care s-a vândut cel mai bine pe ComputerGames.ro, site-ul nr. 1 de jocuri din România, în 2012. Considerat și unul dintre marile titluri ale anului trecut, CounterStrike: Global Offensive a fost urmat în topul celor mai vândute jocuri de ComputerGames.ro de Guild Wars 2,

Diablo 3, The Elder Scrolls 5: Skyrim și FIFA 13, care costă circa 40 de euro fiecare. Compania românească este unul dintre cei trei parteneri mondiali de distribuție ai Valve Software, producătorul jocului CS: GO. Acesta a fost cumpărat de 200.000 de utilizatori prin intermediul ComputerGames.ro, compania acoperind, prin redistribuitori, 18 țări din Europa de Est, Grecia, Orientul Mijlociu și nordul Africii. “În total, în România există peste 500.000 de jucători de Counter-Strike, însă doar un mic procent dintre aceștia a trecut la noua versiune, Global Offensive.

Comunitățile de Diablo 3 și Guild Wars 2 sunt formate din câte 20.000 de jucători, iar FIFA 13 a strâns peste 10.000 de împătimiți pe plan național”, a declarat Silviu Stroie, CEO ComputerGames.ro. Pe lista jocurilor care vor înregistra vânzări bune în 2013 se numără StarCraft 2: Heart of The Swarm, Crysis 3, SimCity și Defiance. De asemenea, Counter-Strike: Global Offensive se va menține în topul preferințelor utilizatorilor ComputerGames.ro. Reprezentantul magazinului online de jocuri estimează că, anul acesta, se vor vinde aproximativ 80.000 de unități CS: GO și circa

5.000 de bucăți StarCraft 2. După cum adaugă el, comunitățile de StarCraft și Crysis din România sunt foarte mici. “Probabil că anul acesta va fi ultimul în care jocurile retail vor mai domina topul încasărilor. Din 2014 mă aștept ca primele 10 titluri din punct de vedere vânzări realizate în România să fie toate free2play”, a încheiat Silviu Stroie. Jocurile free2play sunt gratuite, însă tranzacțiile realizate ulterior în cadrul acestora pot ajunge și la sute de dolari. Gamerii pot achiziționa, din jocurile free2play, diferite arme, armuri, își pot cumpăra vieți, diverse accesorii pentru joc etc.


Pagina 13 Reţeta săptămânii INGREDIENTE:

MEDIA - DIVERTISMENT

Supă de legume

HOROSCOP

Un sfert de kilogram de ciuperci champignon, tăiate feliuțe, 1 cană cu bulion, 3 dovlecei mici, tăiați în bucăți, 1 pachet mixt de legume amestecate congelate (mazăre, fasole teci, morcovi și țelină), pachetul trebuie să aiba un kg cel puțin, jumătate de kilogram de mazăre congelată, 1 legătură de pătrunjel proaspat, sare, piper, supă de pui și câteva linguri cu ulei de floarea-soarelui sau de măsline.

După un început de săptămână în care sunteţi centrat mai mult pe propriile dumneavoastră probleme, începeţi treptat să le acordaţi mai multă atenţie şi persoanelor apropiate.

Daţi dovadă de mare prudenţă în cheltuielile pe care le faceţi, spre enervarea persoanelor apropiate. Totuşi, vă vor da dreptate atunci când vor observa că ele nu mai au nici un fel de rezerve, în timp ce dumneavoastră aveţi încă portofelul plin, deşi a trecut destul de mult timp de la salariu.

MOD DE PREPARARE: Se pune într-o oală mare apă, sare și un piept de pui la fiert. Când puiul a fiert, se scoate și se adaugă legumele să fiarbă foarte puține minute, adăugând bulionul și uleiul. Puteți pregăti supa, fără a afecta valoarea nutritivă a legumelor, decongelându-le ca atare, după care să le

fierbeți la aburi, apoi să le lăsați foarte puține minute în supă. La final, înainte de servire, se presară piper și sare după gust, dar nu prea

mult, și pătrunjel proaspăt, tocat mărunt.

Poftă bună!

Rochii ale prinţesei Diana, vândute la licitaţie cu 1,2 milioane de dolari Un număr de 10 rochii care au aparţinut prinţesei Diana, inclusiv aceea pe care prinţesa britanică a purtat-o la un dineu la Casa Albă, în timpul căruia a dansat cu actorul John Travolta, au fost vândute cu peste 1,2 milioane de dolari la o licitaţie organizată marţi, la Londra. Licitaţia a fost organizată de casa Kerry Taylor. Una dintre cele mai frumoase rochii ale prinţesei Diana - din catifea albastră, fără umeri, purtată la un dineu organizat în 1985 de preşedintele american Ronald Reagan în onoarea prinţului şi prinţesei de Wales - a fost adjudecată pentru 240.000 de lire sterline (363.000 de dolari). Rochia a devenit celebră după ce a fost imortalizată în mai multe fotografii care au surprins-o pe prinţesa Diana în timp ce dansa cu actorul John Travolta pe ritmurile cântecului "You Should Be Dancing", extras de pe coloana sonoră a filmului "Saturday Night Fever". Această rochie a fost cumpărată marţi, "de un britanic care voia să îi facă soţiei sale o surpriză", au declarat reprezentanţii casei de licitaţii Kerry Taylor. Rochiile scoase la vânzare marţi, create de unii dintre designerii preferaţi de prinţesa Diana, precum Zandra Rhodes,

Informaţia de Hunedoara

Mercur retrograd vă influenţează în mod direct, deoarece tranzitează tocmai semnul dumneavoastră astral. Dacă vi se întâmplă să vă bâlbâiţi sau pe gură să vă iasă alte cuvinte decât aveaţi de gând, nu trebuie să vă îngrijoraţi. E doar o perioadă mai slabă din acest punct de vedere şi, la un moment dat, totul va trece. Sunteţi secretos, nevoie mare! Parcă v-aţi fi pierdut brusc încrederea în persoanele apropiate, pentru că nu le dezvăluiţi mai nimic din planurile şi preocupările dumneavoastră. În ceea ce priveşte discuţiile cu persoane străine, acestea sunt, şi ele, reduse la strictul necesar.

O persoană din familie are grijă de dumneavoastră şi se comportă ca un adevărat înger păzitor. Vă învăţaţi repede cu binele şi profitaţi de acest fapt cum puteţi mai bine, lăsând în seama sa toate activităţile care nu vă plac.

Grija dumneavoastră excesivă de a nu supăra pe nimeni vă face să nu acţionaţi niciodată hotărât. Ca urmare a acestui fapt, aveţi de suferit personal, ratând şanse despre care nu putem şti dacă se vor mai ivi prea curând.

Studiul pe cont propriu pare a fi preocuparea în care veţi investi cel mai mult timp şi cea mai multă energie, pe parcursul acestei săptămâni. Pentru a vă îmbogăţi cunoştinţele, nu aveţi nevoie de vreun maestru, profesor sau guru, ci doar de atenţie şi de sursele necesare de informare.

Sunteţi foarte activ la locul de muncă, iar acest lucru se poate observa şi în ceea ce priveşte câştigurile pe care le obţineţi în această lună. Situaţia financiară se va îmbunătăţi considerabil, dar banii câştigaţi vor fi cheltuiţi abia mai târziu.

Catherine Walker, Bruce Oldfield şi Victor Edelstein, au avut parte de un destin ieşit din comun. Unele dintre ele au fost purtate de prinţesa britanică "în timpul călătoriilor oficiale întreprinse în Austria, Australia, Brazilia, India, Coreea de Sud şi Statele Unite", au explicat reprezentanţii casei care a organizat licitaţia. Rochiile au fost achiziţionate în iunie 1997 de o femeie de afaceri din Florida, Maureen Rorech Dunkel, cu ocazia unei licitaţii organizate în scopuri caritabile de o fundaţie sprijinită de prinţesa Diana, care a murit două luni mai târziu întrun accident de automobil la Paris. În 2011, 14 rochii au fost scoase la licitaţie în Canada, după ce Maureen Rorech Dun-

kel a anunţat că şi-a pierdut averea. Doar patru dintre acele rochii şi-au găsit cumpărător, întrucât "preţurile de rezervă erau ridicol de mari", potrivit purtătorului de cuvânt al casei Kerry Taylor. Marţi, cele 10 rochii rămase din această colecţie s-au vândut cu preţuri cuprinse între 24.000 de lire sterline (36.300 dolari) şi 240.000 de lire sterline (363.000 dolari). Două dintre ele au fost cumpărate de un important muzeu britanic, a anunţat casa Kerry Taylor, fără să precizeze însă numele instituţiei. Prinţesa Diana a murit la vârsta de 36 de ani, în august 1997, într-un accident de automobil produs la Paris, la un an după divorţul ei de prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic.

Fără să vă doriţi neapărat acest lucru, pe parcursul acestei săptămâni veţi fi pus de câteva ori în postura de a petrece câte o zi de unul singur, persoanele apropiate fiind plecate cu diferite treburi în care nu le puteţi fi de folos.

Vă petreceţi mare parte din timp îndeplinind diferite sarcini care tuturor celorlalţi li se par peste măsură de plictisitoare. Avantajul unei asemenea munci constă însă în faptul că sunteţi liniştit, nefiind prea multă bătaie de cap. Şi este lucru cunoscut că, fără stres, viaţa pare mult mai frumoasă.

La jumătatea săptămânii, trebuie să rezolvaţi diferite probleme care implică folosirea unor documente şi plimbarea lor de la o instituţie a statului la alta. Nu e deloc cea mai plăcută ocupaţie, dar trebuie să o duceţi cu bine la capăt.

Familia vă va solicita din plin atenţia şi concentrarea pe durata acestei săptămâni. Vă stă foarte bine în rolul de protector sau în cel de susţinător şi cei apropiaţi profită cum pot mai bine de acest lucru.

Sănătate şi fericire tuturor!


Informaţia de Hunedoara

NOTE La Campionatul M.A.I.

Un pompier din Orăştie pe podium la karate Campionatul Naţional al M.A.I. a strâns la start aproape 200 de angajaţi ai inspectoratelor de pompieri, poliţie, jandarmi şi poliţie de frontieră, aceştia concurând în diferite probe, de la cele atletice până la arte marţiale şi jocuri pe echipe. Plutonierul Gabriel Plop a concurat la Karate Do, în cadrul acestui campionat desfăşurat recent la Suceava, și a reușit să urce pe a doua treaptă a podiumului. Pompierul a excelat la proba kata, adică luptă cu unul sau mai mulţi adversari imaginari. Inspectorul şef al I.S.U. Hunedoara, maiorul Viorel Demean a declarat că performanța pompierului orăștian va fi dusă mai departe și de luptătorii de judo ai unității din Orăștie. Aurel Ghinea

NOTE

SPORT

Pagina 14

Manifestări sportive de Ziua Poliției În perioada 12 - 20 martie, pentru a marca Ziua Poliţiei Române (25 martie), asociaţia Club Sportiv Parângul a poliţiştilor hunedoreni a organizat competiţii de şah, tenis de câmp, înot, tenis de masă, tir, bowling, biliard, pescuit sportiv şi fotbal, la care au participat peste 350 de poliţişti. De asemenea, cu același prilej, în perioada 17 - 21 martie s-a desfășurat Ştafeta Prieteniei la ciclism, competiție care a constat în parcurgerea pe bicicletă, cu sosire în municipiul Deva, a distanţei

dintre reşedinţele judeţelor Bihor şi Sibiu şi reședințele celor șase judeţe învecinate cu judeţul Hunedoara. Manifestarea s-a încheiat joi, la ora 13, la Clubul Sportiv DHS - Deva. La final, cele opt biciclete participante la Ştafeta Prieteniei - ediţia I au fostdonate de asociaţia Club Sportiv Parângul cluburilor sportive ale inspectoratelor de poliţie judeţene partenere. Mihaela Petroșan

Cupa Jandarmeriei la Futsal Cele patru echipe, reprezentând structuri ale Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, care au ajuns în semifinalele „Cupei Jandarmeriei la Futsal”, s-au întrecut în Sala Sporturilor din municipiul Deva, în data de 21 martie, pentru adjudecarea trofeului. În semifinale s-au calificat echipele reprezentând Detaşamentul 1 Jandarmi Mobil Deva, Secţia de Jandarmi Haţeg, Plutonul de Jandarmi Brad şi Reşedinţa IJJ Hunedoara. După desfăşurare meciurilor din această etapă a competiţiei au fost stabilite finalistele. Astfel, în finală s-au întâlnit echipele reprezentând Reşedinţa IJJ Hunedoara şi Plutonul de Jandarmi Brad. Câştigătoarea acestui meci şi a trofeului a fost echipa Plutonului de Jandarmi Brad care a învins echipa adversă cu scorul de 5-3. În finala mică s-au confruntat echipele Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil Deva şi Secţia de Jandarmi Haţeg. Echipa care a câştigat această partidă şi a ocu-

pat locul III este Detaşamentul 1 Jandarmi Mobil, care a învins echipa adversă cu scorul de 10-2. Cel mai bun portar al competiţiei a fost desemnat plt.maj. Mircea Bogdan din cadrul echipei Plutonului de Jandarmi Brad, iar golgheterul competiţiei a fost desemnat plt. Alexandru Cîrdei, din cadrul echipei Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, cu 13 goluri marcate. Premiile le-au fost

înmânate celor doi sportivi de către preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, prof. Mircea Sârbu. Componenţii echipelor semifinaliste au fost premiaţi cu mingi, medalii şi diplome. Componenţii echipei câştigătoare au primit trofeul „Cupa Jandarmeriei la Futsal” de la inspectorul şef al IJJ Hunedoara, general de brigadă Viorel Sălan. De asemenea, sub-

prefectul judeţului, Vasilică Potecă, a acordat medaliile sportivilor din cadrul echipelor clasate pe primele trei locuri, iar reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Hunedoara a acordat câte o minge pentru fiecare echipă. Competiţia s-a desfăşurat în preajma Zilei Jandarmeriei Române şi a fost organizată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara. La buna organizare a competiţiei au contribuit Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara, Clubul Sportiv Municipal Deva, ISU Hunedoara şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara. Competiţia se află la a patra ediţie. În anul 2012 câştigătoare a fost echipa Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, care a învins în finală echipa Plutonului de Jandarmi Brad.

Redactor şef: Mihaela Petroşan Redactori: Aurel Ghinea, Raluca Herepean, Radu Popoviciu, Graţian Ordean, Sever Busuioc, Victoria Stoian Marketing: Lovasz Bianca

Transport zilnic persoane în Italia, Spania, Portugalia, Franța, Belgia, Anglia, Irlanda și Germania, la destinație, cu mașini moderne climatizate. Tel. 0721.285.100.

DTP şi WEB: WS Promotion Email: informatiahd@yahoo.com

Site: www.informatiahd.ro Telefon: 0729.991.241 Tipar executat la Tipografia Prodcom Târgu Jiu ISSN: 1844 – 7732


Pagina 15

SPORT

Informaţia de Hunedoara

Clubul Heian la

Campionatul Național de Karate Eur&Ka

În 17 martie, la Timișoara, a avut loc Campionatul Național de karate Eur&Ka. În sala de sport „Constantin Jude” s-au aliniat pe tatami 330 de sportivi de la 34 de cluburi afiliate la Federația Română de Arte Marțiale, departamentul Eur&Ka. Clubul Sportiv Heian (antrenori Marius Biji și Oana Tomiuc) au fost prezenți cu 25 de sportivi de la cele două secții (Deva și Vețel). Szocs Atila este vicecampion național la proba de Kumite seniori. iar Denisa Pădurean, sportiva descoperită la secția din Vețel acum 4 ani a obținut medalie la fiecare probă la care

a participat, individual sau cu echipa. Bogdan Atinge a fost foarte aproape de urcarea pe podium. Toți trei aparțin secției din Vețel și au fost descoperiți în urma celor trei ani de parteneriat cu primăria. „Într-adevăr efortul pe care îl fac sportivii de la Vețel pentru a se pregăti și a participa la competiții trebuie susținut de primăria comunei sau de un sponsor local pentru că e păcat ca la un moment dat naveta și costurile necesare procesului de pregătire să fie un impediment în evoluția lor. Sper ca primăria să permită reluarea pregătirii sportivilor din Vețel cu proiectul „Karate pentru elevi” care se pare că a avut mare succes în cei 3 ani de

desfășurare. Același proiect de descoperire de talente îl dezvoltăm de anul acesta și în Șoimuș și Ilia, în parteneriat cu primăriile. Am încredere că se vor întâmpla lucruri frumoase cu copiii pe care îi pregătim și aportul nostru va fi unul educativ și formativ a copiilor, iar performanța sportivă va fi un rezultat al eforturilor noastre. Pentru noi, antrenorii, toți copiii sunt „campionii noștri” pentru faptul că își dau silința, le place și doresc întotdeauna mai mult de la ei înșiși. Asta ne unește și ne face să fim o familie mare și fericită: Clubul Sportiv Heian.”, a declarat Marius Biji.

Două medalii pentru CSS Hunedoara la Campionatele Naționale de Atletism pentru juniorii de categoria a III-a În 16 și 17 martie, la București, în Sala de Atletism a Complexului Sportiv „LIA MANOLIU”, s-au desfășurat Campionatele Naționale de Atletism pentru juniorii de categoria a III-a. CSS Hunedoara a paricipat cu atleții juniori 3 și a obținut 2 medalii. � M 800 m LOC 2 Pitariu, Corneliu 99 CSS Hunedoara 2:08.40 - MEDALIE DE ARGINT - un rezultat excepțional în situația în care condițiile de pregătire de la Hunedoara sunt precare. � ȘTAFETĂ M 4X2 tururi LOC 3 CSS Hunedoara A 3:36.69 MEDALIE DE BRONZ

Componenții echipei: 1) Stanciu, Radu Cristian 98 2) Florea, Florin Cătălin 99 3) Duca, Sebastian 99 4) Pitariu, Corneliu 99 Atleții hunedoreni Cornel Pitariu și Sebastian Duca sunt antrenați de profesor Marieta Ilcu Răileanu și de antrenorul emerit Ștefan Beregszaszi. Atleții Radu Cristian Stanciu și Florin Cătălin Florea sunt antrenați de profesorul Florin Bucur.

Clasamentul coregrafiilor la fotbal: O echipă românească în top 5 Portalul hoolsworld.net a efectuat un clasament al celor mai impresionante coregrafii puse în scenă de galeriile de fotbal ale mai multor grupări din Europa. În topul creat pentru săptămâna 11-17 martie 2013 se regăseşte şi spectacolul coregrafic conceput de o echipă românească din Liga I. Echipa de fotbal prahoveană Petrolul Ploieşti a fost plasată pe locul trei într-un clasament compus

de hoolsworld.net. Suporterii ploieşteni au compus o coregrafie al cărei punct central este un lup de mari dimensiuni care ţine în mână o baghetă de dirijor îndreptată către suporterii petrolişti. Partida de fotbal la care coregrafia a fost creată este cea din etapa cu numărul 23 dintre Petrolul Ploieşti şi Dinamo Bucureşti încheiată cu scorul de 2-1. Prima poziţie în cadrul acestui clasament este ocupată de către suporterii echipelor ruseşti Spartak Moscova şi Lokomotiv Moscova.

Pe locul doi au fost clasaţii fanii echipei AS Saint-Etienne pentru coregrafia pe care echipa la care evoluează şi jucătorul român Bănel Nicoliţă a disputat-o împotriva celor de la Paris Saint-Germain. Locul patru este ocupat de fanii prezenţi la meciul NurenbergSchalke 04 din campionatul Germaniai Bundesliga. Poziţia a cincea revine suporterilor greci de la derbiul elen dintre Paok Salonic şi Panathinaikos Atena.

Topul fotbaliştilor cu cele mai mari venituri în acest sezon

Jucătorul formaţiei Paris Saint-Germain David Beckham se află în fruntea clasamentului fotbaliştilor cu cele mai mari venituri în sezonul 2012/13, cu 36 de milioane de euro, conform publicaţiei France Football de marţi. "Becks" are un salariu anual de 1,7 milioane de euro (141.000 euro pe lună), prime de 1,3 milioane şi primeşte 33 de milioane de euro din contracte de publicitate şi alte parteneriate. La 31 ianuarie, când a semnat contractul cu PSG, înţelegere valabilă până la finalul sezonului, fostul căpitan al echipei naţionale a Angliei a anunţat că salariul pe care urmează să-l încaseze va fi donat în scopuri caritabile. Englezul de 37 de ani îl devansează pe cvadruplul câş-

tigător al Balonului de Aur, argentinianul Lionel Messi, cu 35 de milioane de euro (12,5 milioane salariu anual, adică 1,04 pe lună, 500.000 de euro prime şi 22 de milioane din contracte şi parteneriate). Locul trei în acest clasament este ocupat de atacantul portughez Cristiano Ronaldo de la Real Madrid, cu 30 de milioane de euro anual (13 milioane de euro salariu anual, adică 1,08 milioane pe lună, 500.000 de euro prime şi 16,5 milioane din contracte publicitare şi alte parteneriate). La antrenori, liderul clasamentului este portughezul José Mourinho de la Real Madrid, cu venituri de 14 milioane de euro, urmat de Carlo Ancelotti (Paris Saint-Germain), cu 12 milioane de euro şi de Marcello Lippi (Guangzhou Evergrande), cu 11 milioane de euro.


Informaţia de Hunedoara

CALEIDOSCOP

Pagina 16

Victoria Beckham Victoria Beckham a cumpărat un supermarket din Londra pe care intenţionează să îl folosească ca spaţiu de lucru pentru "imperiul" ei din industria modei, aflat în plină expansiune. Creatoarea de modă a cumpărat un magazin din reţeaua Spar

Film

Frumuseţile lumii

din cartierul Battersea, aflat la mică distanţă de birourile ei din partea de vest a Londrei, întrucât avea nevoie de un spaţiu de lucru mai mare pentru angajaţii ei, informează contactmusic.com. Victoria Beckham, în vârstă de 38 de ani, s-a remarcat în cali-

tate de membră a grupului Spice Girls, iar în ultimii ani a devenit creatoare de modă, lansând mai multe colecţii. Soţul ei, David, fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal a Angliei, a creat o linie de lenjerie intimă pentru brandul H&M.

The Host (Gazda) Premiera în România: 29 martie 2013

Melanie Stryder refuză să se stingă. Lumea noastră a fost invadată de un duşman invizibil. Oamenii devin gazde pentru aceşti invadatori, minţile le sunt luate, în timp ce corpurile lor rămân intacte şi îşi continuă vieţile, aparent neschimbate. O mare parte din omenire a cedat. Când Melanie, unul dintre puţinii oameni "sălbatici" în viaţă, este capturată, are convingerea că i-a sosit sfârşitul. Wanderer, "sufletul" invadator care a intrat în corpul lui Melanie, a fost avertizată despre provocările cauzate de trăirea în corpul unui om: emoţiile covârşitoare, multitudinea de simţuri, amintirile mult prea clare. Dar mai era ceva dificil, ceva la care Wanderer nu se aştepta: vechiul chiriaş al corpului acesteia refuză să renunţe la posesiile minţii ei. Wanderer îi pune la încercare

Vioara dirijorului orchestrei de pe Titanic, autentificată la 101 ani după naufragiu Vioara din lemn de trandafir a dirijorului orchestrei de pe Titanic a fost descoperită într-un pod din Marea Britanie şi a fost autentificată, la 101 ani de la naufragiul celebrului pachebot, au anunţat reprezentanţii unei case de licitaţii. A fost nevoie de şapte ani pentru autentificarea originii acestui instrument muzical, care a supravieţuit miraculos tragediei din 1912, a declarat Andrew Aldridge, de la casa de licitaţii Henry Aldridge & Son din nord-vestul Angliei. Vioara i-a aparţinut lui Wallace Hartley, şeful unei mici formaţii instrumentale de pe Titanic, care s-a ilustrat cântând până când transatlanticul s-a scufundat în Oceanul Atlantic, în aprilie 1912. Cadravrul lui Wallace Hartley a rămas 10 zile în apă, iar "vioara a fost găsită într-o valiză din lemn", care era ataşată de trupul său, a explicat Andrew Aldridge. Vioara are un preţ estimativ de cel puţin 100.000 de euro. Ea va fi expusă, începând cu Paştele catolic, la primăria din Belfast, oraşul în care a fost construit Titanic. Nu se pune problema, pentru moment, ca ea să fie vândută la licitaţie, spune Andrew Aldridge, care a precizat însă că se află în negocieri cu mai multe muzee.

Fotografia ediției © Volodia Macovei

CMYK

gândurile lui Melanie, sperând să descopere ascunzătorile mişcării de rezistenţă. În schimb, Melanie îi umple mintea lui Wanderer cu viziuni despre omul pe care aceasta îl iubeşte - Jared, un om care încă îşi duce traiul în clandestinitate. Incapabilă să se despartă de dorinţele corpului lui Melanie, Wanderer începe să tânjească după un om a cărui demascare făcea parte dintre însărcinările ei. Când forţele exterioare le transformă pe Wanderer şi pe Melanie în aliate, ele se pregătesc să plece în căutarea omului pe care ambele îl iubesc, căutare care se dovedeşte a fi periculoasă şi nesigură. Filmul este ecranizarea romanului "The Host" de Stephenie Meyer, autoarea seriei pentru adolescenţi "Amurg", care ne oferă o poveste de neuitat despre perseverenţa iubirii şi despre ce înseamnă să fii om.

Muzică

David Bowie, pe primul loc în topul britanic, după o pauză de 20 de ani Muzicianul britanic David Bowie, considerat o legendă a muzicii pop-rock, a recucerit duminică, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, primul loc în topul muzical britanic, cu cel mai recent album al său, intitulat "The Next Day". David Bowie a surprins industria muzicală, în ianuarie, renunţând la pauza de 10 ani din carieră şi lansând single-ul "Where Are We Now?", ajuns în magazine în ziua în care artistul a împlinit vârsta de 66 de ani. Acest cântec a fost prima piesă nouă lansată de David Bowie după materialul discografic "Reality" din 2003. Single-ul "Where Are We Now?" a fost extras de pe discul "The Next Day", care a devenit albumul cu cele mai mari vânzări din Marea Britanie în 2013, au anunţat reprezentanţii Official Charts Company. Noul album semnat de David Bowie s-a vândut în 94.000 de copii în prima săptămână, devansându-i pe rockerii scoţieni din trupa Biffy Clyro, care au vândut 71.600 de copii ale albumului lor "Opposites", în ianuarie. Ultima oară când David

Bowie s-a aflat pe primul loc în topul britanic a fost în 1993, cu materialul discografic "Black Tie White Noise". Potrivit zvonurilor care au circulat în industria muzicală, artistul britanic avea anumite probleme de sănătate şi s-a retras în ultimii ani alături de soţia şi fiica lui, la New York. În realitate însă, vedeta britanică revenise în studiouri pentru a înregistra acest nou album, descris de cotidianul britanic The Independent drept "cel mai bun album de comeback (de revenire) din istoria rock'n'roll-ului". Alături de colaboratorul său preferat Tony Visconti, producător a 12 dintre cele 24 de albume ale sale, David Bowie a început în secret să lucreze la acest nou album, în urmă cu doi ani. David Bowie, al cărui nume real este David Robert Jones, s-a născut pe 8 ianuarie 1947, în Brixton, un cartier defavorizat din sudul Londrei. Artistul britanic locuieşte de mulţi ani în Statele Unite ale Americii. David Bowie este cântăreţ, compozitor, producător şi inginer de sunet şi a câştigat mai multe premii BRIT, MTV Music Video şi Grammy.

Activ pe parcursul a cinci decenii pe scena rock 'n' roll şi cunoscut prin faptul că-şi reinventează destul de des stilul de a cânta, Bowie este considerat un influent inovator, în special datorită pieselor sale din anii '70. Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vastă paletă de forme de artă, filosofie şi literatură. El este, de asemenea, actor de film şi teatru, regizor şi realizator de videoclipuri muzicale. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără materialele discografice "Space Oddity" (1969), "Ziggy Stardust" (1972), "The Man Who Sold the World" (1970), "Aladdin Sane" (1973), "Station to Station" (1976), "Let's Dance" (1983), "The Buddha of Suburbia" (1993) şi "Earthling" (1997). Albumele starului britanic s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial. Într-un sondaj realizat în 2002, de BBC, Bowie s-a clasat pe poziţia a 29-a în clasamentul celor mai mari 100 de artişti britanici din lume. În 2004, revista Rolling Stone l-a clasat pe Bowie pe locul al 39lea în topul celor mai buni 100 de artişti rock din toate timpurile.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.