Info nr244

Page 1

Sâmbătă, 27 iulie, la Hunedoara

Investiții pentru turism

Colectarea deșeurilor electrice şi electronice de mari dimensiuni. Pentru programarea transportului de la domiciliu sunați la 0756 036 206 sau 0800 444 800.

Pag. 2

ECO SID vinde un teren

pentru parcarea Castelului Corvinilor

ANAF-ul regional este al Timişoarei

Pag. 10

Pag. 3

Recuperare de kosoni și podoabe dacice SPECIAL

ACTUALITATE

Porți Deschise la Castel Citiți în pagina 8 CMYK

De luni până vineri, de la la orele 13, 16, 18 și 22

Valentin Banciu, arestat preventiv Citiți în pagina 14


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Târg auto la Hunedoara În prima zi a lunii august, la Hunedoara îşi va deschide porţile Târgul Auto. Acesta va funcţiona în curtea fostei Şcoli Generale nr. 1 din municipiul de pe Cerna. Programul după care va funcţiona acest târg este zilnic, între orele 8 şi 18. Cei care vor dori săşi vândă autoturismele în acest spaţiu dedicat vor plăti o taxă de 2 lei pe zi sau un abonament lunar de 50 de lei. Toate informaţiile necesare, pentru cei interesaţi, pot fi obţinute de la Serviciul Public Administraţia Pieţelor (Piaţa Obor) din Hunedoara, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 9 şi 14.30.

NOTE

INTERES PUBLIC PAGINĂ CU INFORMAȚII DE INTERES CETĂȚENESC DE LA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA

ECO SID vinde un teren pentru parcarea Castelului Corvinilor În ultima şedinţă a Consiliului Local Hunedoara s-a aprobat vânzarea unui teren ce aparține ECO SID, teren aflat în apropierea Castelului Corvinilor şi care va avea ca destinaţie o parcare şi uz turistic. Terenul are o suprafaţă de 3649 metri pătraţi şi, conform datelor din primăria hunedoreană, va fi vândut în profit, preţul fiind de două ori mai mare ca cel de la cumpărare. Un amendament votat în aceeaşi şedinţă prevede ca cel care va câştiga licitaţia să respecte destinaţia terenului vreme de cel puţin 10 ani şi să facă investiţii de cel puţin 200.000 de lei în primul an.

La Hunedoara

Tarife noi pentru mașinile grele Consiliul Local Hunedoara a decis miercuri regulamentul pentru eliberarea şi folosirea autorizaţiilor de acces tonaj privind stabilirea condiţiilor de acces a autovehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, pe străzile din municipiu. Conform unui amendament votat în ședință, banii ce se vor scoate din aceste taxe vor fi folosiți la reabilitarea și modernizarea drumurilor din municipiu. Potrivit hotărârii, autorizaţia de acces tonaj se eliberează numai după plata unui tarif în funcţie de greutatea maximă a autovehiculului. „Sumele încasate pentru eliberarea autorizaţiei de acces tonaj vor fi folosite pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor din municipiu”, ne-a declarat Dan Bobouțanu, viceprimarul municipiului Hunedoara. Conform notei de fundamentare, prin

adoptarea acestei hotărâri se dorește fluidizarea traficului rutier, evitarea blocărilor frecvente ale circulaţiei şi totodată evitarea degradării covorului asfaltic al arterelor de circulaţie reducând astfel cheltuielile suplimentare din buget pentru întreţinerea şi repararea străzilor. „Nu vor plăti autorizație de acces tonaj cei care traversează municipiul Hunedoara dinspre Deva spre Călan, pe traseul DJ 687, Peștiș, bulevardul Traian, bulevardul Republicii, stada Aurel Vlaicu, bulevardul Decebal, strada Rotarilor și ieșirea spre Hășdat”, mai spune Dan Bobouțanu. De asemenea, pot circula fără autorizaţii de acces tonaj pe întreg teritoriul municipiului Hunedoara, autovehiculele aparţinând unităților militare, poliției, pompierilor, ambulanței, cele ale instituțiilor publice, cele care se deplasează pentru intervenții, transportul public de călători și autovehiculele operatorilor locali de salubritate.


Pagina 3

ACTUALITATE

Informaţia de Hunedoara

Recuperare de kosoni și podoabe dacice Cu ajutorul autorităților din Germania, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au recuperat 5 monede dacice din aur de tip Koson, precum şi 14 piese de podoabă dacice, din argint, reprezentând părţi din tezaurele sustrase de o asociaţie infracţională din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, exportate ilegal şi puse în urmărire prin INTERPOL.

Sunt urmărite în continuare, prin INTERPOL, mai multe tezaure care formează obiectul aceleiaşi cauze: un tezaur de monede Lysimach, din aur (30 de kilograme), din care s-au recuperat 31 piese, un tezaur de monede Koson din aur (25 de kilograme), din care s-au recuperat 700 piese, 5 scuturi regale din fier, două table din bronz cuprinzând legile oraşului roman Troesmis (Dobrogea), 11 brăţări spiralice din aur, tezaure de denari romani (imitaţii dacice) etc.

Recuperarea s-a făcut prin cerere de asistenţă judiciară internaţională din Munchen. Obiectele au fost identificate şi indisponibilizate la o casă de licitaţii din Germania, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. În 24 iulie 2013, lotul monetar a fost predat reprezentantului Ministerului Culturii, la Consulatul General al României din Munchen, urmând a fi depus în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Prima operațiune româno-germană Conform experţilor, „cele cinci monede dacice, din aur, recuperate recent din Germania sunt stateri emişi de regele Koson (cca 44-29 a. C.). Dintre acestea, două aparţin variantei cu monogramă pe revers, iar celelalte trei fac parte din varianta fără monogramă. Ele au fost bătute în atelierul monetar de la Sarmizegetusa Regia în jurul anilor 44-29 î.Hr.

Fragmentul de tezaur de 14 podoabe dacice de argint, databile în secolul I a.C., conţine o brăţară simplă, decorată cu capete stilizate de şerpi, pandantive, cercei şi verigi cu capetele răsucite”. Operaţiunea, desfăşurată în conformitate cu Convenţia privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, din 29 mai 2000 şi Directiva 93/7/CEE a Consiliului din 15 martie 1993, privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru, reprezintă o premieră, fiind prima operaţiune de repatriere de la o importantă casă de licitaţii din Germania, a unor piese aparţinând Patrimoniului Cultural al României. Urmărirea penală este efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul I.G.P.R., Direcţia de Investigaţii Criminale, Inspectoratele de Poliţie ale Judeţelor Alba şi Hunedoara.

Aurel Ghinea

Arestare într-un dosar de trafic cu kosoni Un infractor specializat în înstrăinarea obiectelor de patrimoniu din zona Sarmizegetusa Regia a fost arestat de procurori de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. El era judecat din 2008 de Judecătoria Deva, dar a locuit în ultimii ani în Anglia. Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au

solicitat, iar Tribunalul Alba a dispus arestarea preventivă a lui HoriaCamil Radu, din Cluj-Napoca, rezident în Marea Britanie, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor, nerespectarea regimului de protecţie a unor bunuri și export ilegal de bunuri aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional. Mandatul de arestare din 17 iulie 2013 a fost emis şi a fost pus în executare în 23 iulie 2013, HoriaCamil Radu fiind identificat pe teri-

toriul României. În prezent el se află în custodia Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, la dispoziţia instanţei de judecată. În referatul cu propunere de arestare, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „inculpatul Radu Horia-Camil a fost trimis anterior în judecată, la Judecătoria Deva, prin rechizitoriul din 5 august 2008, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi complicitate la furt ca-

lificat de bunuri culturale. Inculpatul a părăsit România şi s-a stabilit la Londra, refuzând să se prezinte în faţa autorităţilor judiciare române. În 5 septembrie 2010, inculpatul Radu Horia-Camil a fost depistat de autorităţile britanice la punctul de control de la intrarea în tunelul Folkestone din departamentul Kent, având în autoturism un lot de 145 monede Koson din aur 12 monede romane şi trei monede bizantine din aur, puse în urmărire prin Interpol, în timp ce se deplasa spre o casă de licitaţii din Osnabrueck, Germania, pentru a efectua tranzacţii ilegale de reciclare a bunurilor sustrase din siturile româneşti.” Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin cererea de comisie rogatorie internaţională adresată autorităţilor competente din Marea Britanie, a solicitat transmiterea actelor şi restituirea lo-

tului monetar. Raportul de expertiză efectuat în cauză, la British Museum, a confirmat apartenenţa lotului de 145 monede Koson la un tezaur sustras din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO. În 16 aprilie 2013, autorităţile britanice competente au transmis actele de cercetare privind pe HoriaCamil Radu autorităţilor române. Monedele indisponibilizate au fost depuse în custodia British Museum din Londra, procedura de repatriere fiind în curs de realizare. Horia-Camil Radu mai este cercetat pentru exportul ilegal al unor tezaure sustrase din siturile arheologice protejate din România, alcătuite din scuturi dacice şi două table din bronz cuprinzând legile cetăţii Troesmis din Dobrogea.

Aurel Ghinea


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Exercițiu de stingere a unui incendiu în masivul Godeanu

La sfârșitul săptămânii trecute, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara a organizat, în zona localităţii Grădişte, un exerciţiu amplu de conducere cu forţe şi mijloace în teren, pentru stingerea unui incendiu de amploare. Scopul exercițiului a fost antrenarea componentelor Sistemului Judeţean pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă implicate în gestionarea unei situaţii de urgenţă generate de un astfel de incendiu produs la fondul forestier în masivul Godeanu. Conform responsabililor ISU Hunedoara, scenariul exerciţiului a constat în izbucnirea unui incendiu în fondul forestier, aparţinând Ocolului Silvic Grădişte, ardere care s-a extins la aproximativ două hectare, fiind favorizată de vântul puternic. În premieră, pentru exerciţiile organizate în judeţul Hunedoara, s-a realizat recunoaşterea aeriană prin intermediul unui avion tip AN 2, de la Aeroclubul Săuleşti, un instrument excelent pentru determinarea amplorii şi caracteristicilor unui incendiu real. Exerciţiul amplu de cooperare a presupus participarea unui număr de aproximativ 50 de lucrători ai celor 6 agenţii şi instituţii implicate în gestionarea incendiilor izbucnite la fondul forestier, mai exact Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Direcţia Silvică, Aeroclubul Teritorial Deva – Săuleşti şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Orăştioara de Sus.

Mihaela Petroșan

NOTE

ACTUALITATE

Pagina 4

Dorin Gligor: „USL nu face decât să satisfacă clienţii politici.” Preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PDL, Dorin Gligor, a declarat joi că stabilirea, de către guvern, a unor sedii pentru instituţii regionale este fără sens în lipsa unei arhitecturi clare privind regionalizarea teritorială şi administrativă. „Lucrurile nu pot continua aşa. Am văzut clar că USL are un singur obiectiv: satisfacerea clientelei politice. Ne aşteptam să se gândească structuri care să ofere oamenilor servi-

cii mai bune şi mai ieftine, nu crearea de instituţii pentru clienţi politici.”, a declarat Gligor. El a mai spus că, în seria lucrurilor rele care se întâmplă în judeţul Hunedoara, sunt multe, exemplul cel mai la îndemână fiind Complexul Energetic Hunedoara, companie care, după spusele lui, se îndreaptă clar spre insolvenţă. Mihaela Petroșan

Horațiu Năznean e noul președinte al Noii Republici Hunedoara După demisia fostului președinte al organizației hunedorene a Noii Republici, Adrian Popa, interimar la conducere a fost pus Horațiu Năznean, membru al președinției județene a partidului. El va asigura interimatul până la organizarea de noi alegeri în Filiala Judeţeană Hunedoara a Noii Republici. Alegerile judeţene vor preceda congresul naţional anunţat în această toamnă.

Alegeri în PSD Hunedoara PSD Hunedoara va organiza alegeri la organizaţiile de femei şi pensionari în perioada 1 august - 30 septembrie, conform unor indicaţii ale conducerii centrale a partidului. Deocamdată, pentru şefia organizaţiei de femei se vehiculează două nume, actualul preşedinte, Liliana Ţolaş şi deputatul Natalia Intotero. Aurel Ghinea

De ce a demisionat o zi primarul de la Băcia Primarul de la Băcia, Nicolae Panța, a justificat în scris motivele pentru care în 15 iulie și-a scris demisia, iar în 16 iulie și-a retras-o. El recunoaște faptul că i-a fost teamă să semneze rezultatul licitației pentru modernizarea căminului cultural din Tîmpa, considerând că nu a fost în regulă că a câștigat firma cu oferta cea mai scumpă. Conform celor spuse de primar, un alt rezultat al licitației ar fi adus o economie de 216.000 de lei. Așa, pe rezul-

tatul deja semnat – pentru că altfel se pierdeau banii de tot, „se compromitea finanţarea lucrărilor prin creditul angajat” – valoarea contractului este de 980.000 de lei. În plus, se pare că Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a confirmat suspiciunile primarului privind rezultatul licitației. Dar asta nu schimbă cu nimic datele problemei. Mihaela Petroșan


Pagina 5

ACTUALITATE

Grup de tâlhari arestați la Hunedoara Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Hunedoara, împreună cu cei ai Secţiei de Poliţie Rurală au depistat șapte prezumtivi infractori. În sarcina lor (șase adulți și un minor) sunt mai multe furturi și o tâlhărie.

Aproape 15.000 de lei prejudiciu În noaptea de 6 spre 7 iulie, cele șapte persoane, având asupra lor bâte şi o furcă, au pătruns în curtea unui imobilul din comuna Peştişu Mic şi,

după ce au lovit cei doi câini de pază, au sustras din anexele imobilului un aparat de sudură confecţionat artizanal, unelte şi un motofierăstrău. Bărbaţii au fost surprinşi de către proprietarul imobilului, aceştia lovindu-l cu o furcă, pentru vindecarea leziunilor necesitând 30-35 de zile de îngrijiri medicale. În aceeaşi noapte, cei şapte s-au deplasat în cartierul Peştişu-Mare, din Hunedoara, unde au pătruns în curţile a patru imobile şi au sustras mai multe bunuri, de la produse alimentare și unelte, până la telefoane mobile. Prejudiciul total în acest caz este de 3.370 de lei. Polițiștii spun că aceleași persoane au pătruns, în noaptea de 15

spre 16 iulie, și în anexele gospodăreşti a cinci imobile situate în comuna Teliucu - Inferior, de unde au sustras produse alimentare, cazane de ţuică, sârmă din cupru, alternatoare de curent, unelte, aparatură electrică, creând părţilor vătămate un prejudiciu total de 11.500 lei. Faţă de șase dintre ei, persoane majore, Judecătoria Hunedoara a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. În privința minorului, acesta va fi supus expertizei psihiatrice, măsurile dispuse faţă de el urmând să fie luate în funcţie de rezultatul acesteia.

Aurel Ghinea

Anchetă extinsă în afacerea „Accidentul” O acțiune de mare amploare a Direcţiei de Investigaţii Criminale din I.G.P.R. a vizat și județul Hunedoara. Anchetatorii au urmărit un număr mare de suspecți implicați în înșelătorii prin metoda cunoscută sub numele „Accidentul”. Și în județul Hunedoara mai multe persoane au fost înșelate prin această metodă. Marți, polițiștii au efectuat percheziţii la 14 persoane încarcerate în 5 penitenciare, precum şi alte 42 de percheziţii în 11 judeţe (Galaţi,

Brăila, Ilfov, Ialomiţa, Vâlcea, Buzău, Caraş-Severin, Hunedoara, Suceava, Iaşi, Călăraşi) şi în municipiul Bucureşti. Astfel, au fost constituite 51 de echipe de percheziţie, formate din peste 500 de poliţişti din structurile de investigaţii criminale şi de intervenţie, sprijinite de SIIAS. Perchezițiile s-au desfășurat în 78 de dosare penale înregistrate la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției Capitalei şi la poliţiile sectoarelor 1, 2, 3, 4 şi 6. Acţiunile au vizat probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de înşelăciuni telefonice prin metoda „Accidentul” și au avut loc sub supravegherea procurorilor

de caz, având suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române. „În fapt, suspecţii ar fi contactat prin telefon părţile vătămate cărora le aduceau la cunoştinţă implicarea unui membru al familiei sau a unei rude apropiate într-un accident soldat cu victime omeneşti şi pentru care, pentru a nu fi arestat, era necesară trimiterea unei sume considerabile de bani prin sistemul de curierat bancar, unor persoane pretinse a fi avocaţi sau rude ale victimelor.”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Mihaela Petroșan

Doi hoți prinși la Brad

Peste 200 de amenzi pentru amatorii de viteză Serviciul Rutier hunedorean a desfășurat, la sfârşit de săptămână, o acțiune amplă de depistare a șoferilor care nu respectă viteza legală pe drumurile județului. Polițiștii au prins peste 200 de conducători auto care nu se gândesc la pericolul pe care-l reprezintă viteza excesivă pe șosea. În acțiunile desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute poliţiştii au folosit 11 autospeciale dotate cu aparate radar, acestea fiind

amplasate, în special, pe DN 7 şi DN 66, dar şi pe drumuri judeţene şi comunale. Astfel, au fost constatate 254 de abateri de la regimul circulaţiei rutiere, majoritatea reprezentând depăşirea limitei legale de viteză. În urma controalelor au fost aplicate sancţiuni contravenţionale de 31.500 lei și au fost reţinute 5 permise de conducere, din care două pentru nerespectarea limitei legale de viteză şi trei pentru depăşire neregulamentară.

Aurel Ghinea

Tabără de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă

În perioada 22-27 iulie, la Lupeni, are loc tabăra de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă. Evenimentul beneficiază de sprijinul jandarmeriei hunedorene şi este organizată de Crucea Roşie Română, filiala judeţului Hunedoara – subfiliala CRR Lupeni cu sprijinul Instituţiei Prefectului, IJJ Hunedoara, ISU Hunedoara, Primăria Municipiului Lupeni şi Serviciul Public Salvamont Lupeni. Tabăra se află la a patra ediţie şi este coordonată de un jandarm hunedorean, plutonier adjutant Mihai Munteanu, totodată voluntar la Crucea Roşie. În cursul zilei de miercuri, jandarmii au prezentat participanţilor la tabără o serie de exerciţii demonstrative (căutarea unei persoane rătăcite în zona montană cu ajutorul câinelui de serviciu, transportul unei persoane accidentate peste un râu, exerciţii demonstrative de autoapărare). De asemenea, participanţii la această tabără au vizitat sediul Postului de Jandarmi Montan Straja şi au putut cunoaşte misiunile şi echipamentul aflat în dotarea unui post montan de jandarmi.

Polițiștii de la Brad au prins două persoane care au furat din locuința unui bătrân 24.000 de lei și bijuterii în valoare de 1.500 de lei. Potrivit polițiștilor, Florin A., de 48 de ani, din Brad, şi Elena C., de 23 de ani, din comuna Crişcior, sunt prezumtivii autori ai unui furt din locuinţă, comis în data de 16 iunie, în municipiul Brad, în dauna unui bărbat de 82 de ani. Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că cei doi hoți știau că bătrânul deţinea o sumă mare de bani, femeia mergând la locuinţa lui de mai multe ori pentru servicii de menaj. În seara zilei de 16 iunie, aceasta a sustras dintr-un dulap 24.000 de lei şi bijuterii din aur în valoare de 1.500 de lei.

Informaţia de Hunedoara

Peste 100 de cursanți

Cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile celor doi suspecţi, poliţiştii au reuşit să recupereze bijuteriile şi suma de 1.000 de lei. Judecătoria Brad a emis pe numele lor mandate de arestare preven-

tivă pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat în cazul bărbatului şi furt calificat în cazul femeii.

Aurel Ghinea

La tabăra organizată în municipiul Lupeni participă 104 cursanţi reprezentând instituţii publice din ţară (inspectorate de jandarmi, inspectorate pentru situaţii de urgenţă, inspectorate de poliţie, primării, etc), cadre medicale, reprezentanţi ai unor societăţi comerciale. De asemenea, în calitate de instructori participă doi ofiţeri din cadrul Centrului Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Ciolpani. Scopul organizării acestei tabere este pregătirea în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, intervenţie, logistica necesară, precum şi pregătirea pentru salvarea de vieţi omeneşti în cazul unor posibile calamităţi. Competenţa pentru pregătirea privind asistenţa medicală de urgenţă, acordarea primului ajutor de bază şi a primului ajutor calificat o au Crucea Roşie Română şi Serviciul Public Salvamont.


Informaţia de Hunedoara

Pagina 6

ACTUALITATE

Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân În prima săptămână din luna august este celebrată Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân, eveniment menit să atragă atenția mamelor asupra importanței hrănirii naturale a bebelușilor. În acest an, tema evenimentului este „Sprijinirea alimentaţiei la sân: Relaţie apropiată de mamă”, subliniind importanţa „consilierii reciproce, de la persoană la persoană”. „Chiar şi atunci când mamele sunt capabile de un start bun, în mod frecvent în următoarele săptămâni sau luni de la naştere se înregistrează o scădere bruscă a celor ce alăptează, în mod particular a celor ce alimentează exclusiv la sân. Pentru perioada în care proaspetele mămici nu se adresează unei unităţi de asistenţă medicală, este esenţial sprijinul acordat de instituţiile comunitare. Acest sprijin poate fi acordat în moduri diferite. În mod tradiţional acest lucru se realizează de către familie. Societăţile sunt în schimbare şi odată cu urbanizarea, cercul celor care asigură sprijinul se lărgeşte de la specialiştii din

sănătate, la liderii din comunitate, la prietenii care au familie, care sunt mame sau taţi.”, se arată într-un comunicat al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara. Cu ocazia acestui eveniment mondial, DSP Hunedoara organizează, în data de 5 august, la ora 13, în sala de festivităţi, un simpozion care va avea ca temă Sprijinirea alimentaţiei la sân: Relaţie apropiată de mamă. Conform datelor oficiale ale DSP, în județul Hunedoara, situaţia cazurilor conexe alăptării la sân se prezintă astfel: în 2011 au fost 2.952 gravide, natalitate 3.076 și 809 întreruperi de sarcină, iar în 2012 au fost 3.113 gravide, natalitate 3.257 și 549 întreruperi de sarcină. În județul Hunedoara, acordarea gratuită de lapte praf pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern, s-a desfășurat astfel: în anul 2011 au fost eliberate 1.264 de reţete pentru lapte praf, în 2012 - 2.257, iar în 2013 596.

Mihaela Petroșan

Un elev hunedorean

Medaliat cu argint la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada

Olimpicii români au reuşit un rezultat de prestigiu la a XIX-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale Pluridisciplinare Tuymaada, ce s-a desfăşurat în perioada 17-24 iulie 2013, în localitatea Yakutsk din Republica Sakha (Federaţia Rusă).

Datorită punctajelor excepţionale înregistrate la toate cele patru probe ale concursului (informatică, matematică, fizică şi chimie), elevii români au cucerit nu mai puţin de nouă medalii de aur dintr-un total de 13, trei medalii de argint și o medalie de bronz. Din echipa României a făcut parte și Raul Alex Pipis, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Iancu de Hune-

doara” din municipiul Hunedoara. Olimpicul hunedorean a obținut medalia de argint la fizică. La Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada au participat peste 150 de concurenţi din România, Federaţia Rusă, Bulgaria, Serbia şi Macedonia. Aurel Ghinea

Săptămâna în alte vremuri 26 iulie: 1882 — Parsifal, operă în trei acte de Richard Wagner, a avut premiera la Bayreuth. 1908 — Procurorul general al Statelor Unite a înființat o organizație ce a stat la baza FBI-ului din ziua de astăzi. 1953 — Prin lansarea unui atac nereușit împotriva unei baze militare din Santiago de Cuba, Fidel Castro a declanșat Revoluția Cubaneză. Nașteri: George Bernard Shaw (1856) – Carl Gustav Jung (1875) – Aldous Huxley (1894) Decese: Sam Houston (1863) – Gottlob Frege (1925) – Eva Perón (1952) 27 iulie: 1794 — Maximilien Robespierre a fost arestat, punându-se capăt Terorii Iacobine. 1940 — Și-a făcut debutul personajul de desene animate Bugs Bunny, într-un scurt metraj intitulat A Wild Hare. 1953 — S-a semnat armistițiul ce a suspendat Războiul din Coreea,

împărțind peninsula Coreea între Coreea de Nord și Coreea de Sud. Nașteri: Johann Bernoulli (1667) – Alexandre Dumas (fiul) (1824) – Bourvil (1917) Decese: Mihail Lermontov (1841) – John Dalton (1844) – Emil Theodor Kocher (1917) 28 iulie: 1821 — José de San Martín a declarat independența Perului față de Spania. 1914 — După ce Serbia a respins condițiile ultimatumului dat cu cinci zile în urmă, Austro-Ungaria i-a declarat război, declanșând Primul Război Mondial. 1942 — Cu scopul de a întări moralul soldaților sovietici de pe frontul de est al celui de Al Doilea Război Mondial, Iosif Stalin a dat Ordinul nr. 227, prin care interzicea soldaților să se retragă fără ordine explicite în acest sens, sub amenințarea Curții Marțiale. Nașteri: Karl Popper (1902) – Pavel Alexeevici Cerenkov (1904) – Charles Hard Townes (1915)

Decese: Cyrano de Bergerac (1655) – Antonio Vivaldi (1741) – Johann Sebastian Bach (1750) 29 iulie: 1947 — După un upgrade de memorie, calculatorul ENIAC, primul calculator digital generic, a fost pornit la Aberdeen Proving Ground, după care a rămas în funcțiune timp de opt ani. 1958 — Președintele SUA Dwight Eisenhower a promulgat Legea Națională pentru Aeronautică și Spațiu, prin care s-a înființat agenția spațială federală civilă NASA. 1981 — Charles, Prinț de Wales și Diana Spencer s-au căsătorit la Catedrala Saint Paul din Londra. Nașteri: Alexis de Tocqueville (1805) – Benito Mussolini (1883) – Isidor Isaac Rabi (1898) Decese: Filip I al Franței (1108) – Robert Schumann (1856) – Vincent van Gogh (1890) 30 iulie: 1419 — La Praga, mulțimea a luat cu asalt primăria și i-a aruncat pe fereas-

tră pe membrii consiliului orășenesc, eveniment denumit prima defenestrație de la Praga, moment de început al Războaielor Husite. 1930 — În prima finală a unui Campionat Mondial de fotbal, disputată la Montevideo, Echipa națională de fotbal a Uruguayului a învins-o pe cea a Argentinei cu scorul de 4-2, adjudecându-și prima Cupă Mondială. 1975 — Sindicalistul Jimmy Hoffa a fost văzut pentru ultima oară într-o parcare din orașul Bloomfield Hills, Michigan de lângă Detroit. Nașteri: Emily Brontë (1818) – Henry Ford (1863) – Arnold Schwarzenegger (1947) Decese: Otto von Bismark (1898) – Împăratul Meiji (1912) – Teoctist Arăpașu (2007) 31 iulie: 1667 — Al Doilea Război AngloOlandez a luat sfârșit prin semnarea tratatului de la Breda. 1959 — S-a înființat organizația separatistă bască ETA. 1971 — Misiunea Apollo 15 a

aselenizat și a devenit prima misiune care a folosit un rover lunar. Nașteri: Friedrich Wöhler (1800) – John Ericsson (1803) – Louis de Funès (1914) Decese: Ignațiu de Loyola (1556) – Andrew Johnson (1875) – Franz Liszt (1886) 1 august: 1834 — A intrat în vigoare Legea de Abolire a Sclaviei din 1833, prin care se abolea sclavia în întregul Imperiu Britanic. 1944 — Rezistența poloneză a declanșat revolta din Varșovia împotriva ocupației naziste a Poloniei în timpul celui de al Doilea Război Mondial. 1981 — S-a lansat postul de televiziune MTV, odată cu difuzarea primului său videoclip, Video Killed the Radio Star al formației The Buggles. Nașteri: Gilles Personne de Roberval (1602) – Herman Melville (1819) – Georges Charpak (1924) Decese: Marc Antoniu (30 î.Hr.) – Anna a Marii Britanii (1714) – Corazon Aquino (2009)


Pagina 7

FOTOREPORTAJ

InformaĹŁia de Hunedoara

Zilele Hunedoarei 2013


Informaţia de Hunedoara

ACTUALITATE

Pagina 8

Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor Vineri, la Hunedoara, la Castelul Corvinilor, a fost Ziua Porților Deschise, eveniment făcând parte din săptămâna dedicată zilelor municipiului. Pe parcursul întregii zile, întregul castel a fost deschis, gratuit, publicului. Bine promovat, evenimentul a reușit să atragă un număr impresionant de vizitatori, români și străini, de la copii la bunici, care au fost însoțiți prin castel de tineri îmbrăcați în cavaleri și domnițe și s-au fotografiat cu aceștia. Oaspeții au avut ocazia să viziteze și expozițiile organizate în castel, apoi să participe la mai multe manifestări culturale punctuale. Pe la orele prânzului, câțiva specialiști în arheologie de la Muzeul Castelul Corvinilor și de la Muzeul Național de Istorie au

prezentat unul din cele mai ambițioase proiecte ale lor, realizarea unei monografii de mare întindere, în 10 volume, despre istoria de mii de ani a zonei pe care este așezat municipiul Hunedoara. Această prezentare a fost făcută de Flavius Tudor, directorul Castelului Corvinilor, împreună cu arheologii, Silviu Oţa, de la Muzeul Naţional de Istorie, Sorin Tincu şi Cristian Roman, de la Muzeul Castelul Corvinilor. Între oaspeții din străinătate ai castelului, în această zi, s-au aflat și membrii unei delegații din localitatea Szombathely, Ungaria, oraș înfrățit cu municipiul Hunedoara. Mihaela Petroșan descoperite contexte aparţinând culturii Basarabi, epocii dacice, Evului Mediu timpuriu şi epocii moderne.

Repertoriul descoperirilor

3. Vestigii preistorice a) Punctul Judecătorie Aşezarea eneolitică de aici poate fi legată de faza timpurie a culturii Petreşti. Ea se găseşte plasată în partea central-estică a oraşului, pe strada Revoluţiei.

1. Peşteri cu urme de locuire a) Peştera Nr. 1. În această peşteră s-a locuit în timpul culturii Coţofeni. b) Peştera Nr. 2. În această peşteră s-a locuit în timpul culturii Coţofeni.

d) Punctul Gara CFR În acest punct s-au descoperit fragmente ceramice Coţofeni.

2. Staţiuni arheologice cu stratigrafie complexă a.1.) Punctul Dealul Sânpetru Pe coama dealului se află o fortificaţie medievală de pământ, de formă alungită, ce suprapune la rândul ei, una mai veche, dacică. Materialele ceramice cele mai numeroase aparţin Evului mediu, epocii dacice şi culturilor Coţofeni, Wietenberg şi Basarabi. a.2.) Punctul Platou. Cercetările ultimilor ani au dus la descoperirea unor locuiri şi depuneri rituale databile în mai multe epoci istorice: paleolitic, eneolitic, epoca bronzului (materiale ceramice Wietenberg), epoca fierului (depuneri rituale şi resturi de complexe arheologice Basarabi), dacice (depuneri rituale de secolele IV-I î.Chr. şi I d.Chr.) şi medievale. a.3.) Punctul Grădina Castelului Terasa din acest punct înconjoară în partea de sud-est Dealul Sânpetru. Locuirea de aici aparţine epocilor Starčevo-Criş, Petreşti, Wietenberg, Basarabi, epocii dacice şi medievale. a.4.) Punctul Cimitirul Reformat Punctul este situat către botul terasei înalte din dreapta Pârâului Zlaşti, în apropierea confluenţei acestuia cu râul Cerna.

e) Punctul Valea Seacă De aici provin materiale cioplite paleolitice.

Materialele arheologice descoperite aici aparţin culturilor Starčevo-Criş, Petreşti, Coţofeni, Wietenberg, Hallstattului timpuriu, Basarabi, epocii dacice, romane şi medievale. a.6.) Castelul Corvinilor Castelul este construit în partea de sud a oraşului, pe un pinten stâncos, în apropierea confluenţei dintre râul Cerna şi Pârâul Zlaşti. Prima fază a castelului se poate data la începutul secolului al XIV-lea (gotic timpuriu) d.Chr., când aici funcţiona o cetate. O dată cu secolul al XV-lea d.Chr. începe perioada glorioasă a castelului sub Ioan de Hunedoara. Forma actuală a castelului rezultă din restaurările ultimului veac şi jumătate, aspectul său fiind unul eterogen. b) Punctul Biserica Sfântul Nicolae

Aceasta se află în faţa Bisericii Reformate, peste râul Cerna. Materialele arheologice preistorice aparţin unui aspect timpuriu al culturii Vinča, precum şi culturilor Wietenberg şi Basarabi. Materialele medievale se datează din secolul XV d.Chr.

4. Vestigii dacice a) De pe teritoriul de sud-vest al oraşului provine o toartă de bronz greco-italică, ornamentată cu motive animaliere, datând din a doua vârstă a fierului. b) De pe teritoriul oraşului provine o brăţară dacică de argint.

b) Punctul Dealul Comorilor sau Dealul cu comori Pe acest deal, aflat către Răcăştia, s-a cercetat o necropolă de secolele XI-XII d.Chr. 7. Vestigii medievale a) În Buituri a funcţionat o mănăstire. Iniţial construită pentru augustini, din anul 1470 ea este franciscană observantă. b) Punctul Dealul cu Comori Cimitirul medieval timpuriu se află la NV de municipiul Hunedoara (114 morminte). Acesta se încadrează în secolul XI d.Chr. c) Mănăstirea ortodoxă a funcţionat cu siguranţă înainte de 1765. d) Punctul Strada Toamnei 12-13 bis Cu ocazia unor lucrări edilitare s-au descoperit materiale ceramice medievale. 8. Descoperiri monetare - S-au descoperit întâmplător, în anul

c) Punctul Chizid, Strada Rotarilor Aici s-a descoperit, pe lângă ceramică preistorică aparţinând perioadei hallstattiene, şi un mormânt de luptător din perioada medievală târzie. La intersecţia Străzii Rotarilor cu Intrarea Rotarilor a fost identificat un tronson de conductă romană. d) Punctul Strada Elisabeta Mărgineanu Cu ocazia unor lucrări edilitare s-au descoperit materiale ceramice StarčevoCriş, hallstattiene şi epocii moderne. e) Punctul Buituri e.1.) La locul numit Fântâna lui Ioan se află un punct fosilifer. e.2.) Pe terasa înaltă a râului Cerna sa descoperit o aşezare neolitică, una de epoca bronzului şi o alta medievală. e.3.) Cercetările de suprafaţă au dus la descoperirea unor piese musteriene. e.4.) Într-o carieră de nisip s-a descoperit un depozit de bronzuri şi un lanţ de aur (Ha B1).

5. Vestigii de epocă romană a) Punctul Triaj La ieşirea spre Simeria s-a descoperit un altar funerar şi resturi de sarcofage de cărămidă romane. Tot aici se află şi aşezarea romană, precum şi un post militar de pază.

f) Punctul Str. Toamnei nr. 8 Punctul se situează între Dealul Sânpetru şi latura vestică a Grădinii Castelului. În urma unei cercetări preventive au fost

6. Vestigii prefeudale a) Din localitate provin o pereche de cercei poliedrici din aur databili în secolul V d.Chr.

1911, 42 denari republicani romani, unul de la Vespasian şi o tetradrahmă a Macedoniei Prima; - Un tezaur dacic se descoperă în arealul localităţii în anul 1905. Acesta era format din 1138 de monede (Muzeul de istorie clujean); - O monedă bizantină este descoperită în anul 1911, în cimitirul de pe Dealul Comorilor; - În inventarele Muzeul din Deva există 998 monede medievale provenind din hotarul Hunedoarei.


Pagina 9

CULTURĂ

Informaţia de Hunedoara

Pentru viaţa spirituală a omului cultura este oglinda măritoare. (Constantin Noica) Colțul de geniu

Paul Claudel

Paul Claudel CUMPĂNA AMIEZII (fragment)

Paul Claudel (n. 6 august 1868, Villeneuve-sur-Fère-en-Tardenois, Aisne - d. 23 februarie 1955, Paris) a fost un poet, dramaturg și eseist francez. Membru al Academiei Franceze, din 1946. În anul 1870, familia lui Paul Claudel s-a mutat la Bar-le-Duc, apoi la Rambouillet și la Compiègne. Urmează studiile primare și liceale la Bar-le-Duc, iar începând cu anul 1882, când familia se stabilește la Paris, la celebrul liceu Louis-le-Grand. Are un prim eșec la examenul de bacalaureat, în 1883, dar în 1884 era admis student la filosofie, iar în 1886, la Facultatea de Drept și în 1887, la Școala de Științe Politice (École des Sciences politiques). Paralel, urmează și cursurile Școlii de Limbi Orientale. La vârsta de 18 ani, tânărul Paul Claudel părea promis unui perfect conformism intelectual, credea ceea ce credeau majoritatea oamenilor ziși cultivați ai vremii, pozitivismul, naturalismul: accepta ipoteza monistă și mecanicistă în toată rigoarea ei, că totul era supus Legilor și că lumea era o înlănțuire de efecte și de cauze, și pe care știința le va descurca perfect într-un viitor previzibil. Trăia în imoralitate și, puțin câte puțin, cădea într-o stare de disperare. În același an 1886, tânărul Paul Claudel face cunoștință cu poemele lui Arthur Rimbaud, din volumele „Les Illuminations” și „Une Saison en Enfer”, care îi vor marca întrega viață . Însă poezia și libertatea limbajului nu erau suficiente pentru tratarea disperării în care căzuse. Pe de altă parte, Claudel a rezistat estetismului, foarte la modă și care îl tentase, de altfel. În ziua de Crăciun, din același an 1886, face o nouă și mare descoperire, care și ea îi va marca întrega viață: religia catolică: „Eram și eu în picioare, în mulțime, lângă al doilea pilon, la intrarea în cor, în dreapta dinspre sacristie. Și atunci s-a produs evenimentul care domină toată viața mea. Într-o clipă, inima mea fu atinsă și crezui. Crezui cu o asemenea forță de adeziune, cu o asemenenea înălțare a întregii mele ființe, cu o convingere și o putere, cu o asemenea certitudine ne lăsând loc niciunui fel de îndoială, încât, de atunci, toate cărțile, toate raționamentele, toate întâmplările, dintr-o viață agitată n-au putut să-mi zdruncine credința și nici, la drept vorbind, să mi-o atingă”. De atunci s-a considerat soldat al lui Hristos. După o gripă recentă, în timp ce se încăpățâna să stea la masa de lucru din apartamentul său din Paris, situat pe bulevardul Lannes, care avea ferestrele spre Bois de Boulogne, în urma unei crize cardiace survenite în timpul nopții, Paul Claudel s-a stins, la 25 februarie 1955, la vârsta de 86 de ani. Tocmai avuse loc, la Comédie-Française, consacrarea oficială a poetului-dramaturg, cu gala piesei „L’Annonce faite à Marie”, în prezența președintelui Republicii franceze. Simțind că sfârșitul îi este aproape, Claudel a cerut familiei să-l lase singur: „Să mă lase liniștit! Nu mi-e frică!” Funeraliile oficiale au avut loc la NotreDame, la 1 martie 1955, iar corpul său a fost înmormântat la Bragues, sub inscripția pe care o compuse el însuși: „Ici reposent les restes et la semence de Paul Claudel” („Aici odihnesc rămășițele și sămânța lui Paul Claudel”).

ACTUL I Puntea unui mare vapor. Undeva în largul Oceanului Indian, între Arabia şi Ceylon. AMALRIC: Te-ai lăsat îmbrobodit. MESA: N-am bătut încă palma. AMALRIC: Atunci nici n-o bate. Crede-mă, ţin mult la dumneata: las-o baltă... MESA: Nu mi se pare că ar fi o afacere proastă. AMALRIC: Dar omul cu care ar trebui s-o faci? MESA: Nu e nici el lipsit de calităţi. AMALRIC: Nu pot suferi oamenii slabi: mi-e frică de ei. Încearcă să cădeţi la învoială. Porneşte cu el la drum! Şi ai să te alegi cu o apă gazoasă trezită, cu o sticlă moţată de sifon, pe care n-o să ştii unde s-o mai pui. Ascultă-mă ce-ţi spun şi păzeşte-te, dragul meu Mesa. Ce spui de nevastă-sa? Uitei... (Yse şi De Ciz se ivesc pe punte, urcând scara cabinelor de lux. Clopotul de pe vas bate de opt ori.) YSE: Mijlocul zilei. DE CIZ: O să se afişeze punctul în care ne aflăm. (Răget de sirenă.) MESA: Ce răcnet în pustia asta de foc! DE CIZ: Ssst! Priviţi! (Cu degetul dă puţin la o parte pânza care fereşte puntea de soare) YSE: Dumnezeule! Nu desface pânza! AMALRIC: Sunt orbit ca de un glonţ de puşcă. Ăsta nu mai e soare! DE CIZ: Trăsnet! Te simţi sfârlogit şi mistuit ca în cuptorul unui glob de felinar, AMALRIC: Totul este neîndurător de pur. Între lumină şi oglindă. Te simţi cumplit de vizibil, ca un păduche între două lame de sticlă. MESA: Ce frumos este! Şi cât de neîndurător! Marea, cu spinarea ei strălucitoare, pare o vită doborâtă la pământ ca să fie însemnată cu fierul roşu. Iar el, precum ştiţi, ibovnicul ei, cum s-ar spune - vă amintiţi sculpturile care-1 înfăţişează prin muzee? Baal, de data asta nu mai e iubitul ei, ci călăul care o jertfeşte! Nu mai e îmbrăţişare, ci jungher îm-plîntat în măruntaie. Şi, faţă în faţă, ea întoarce lovitură pentru lovitură. Fără contur, fără culoare, pură, absolută, enormă, aruncând fulgere. Năucită de lumină, nimic altceva nu mai poate da. YSE: Ce zăpuşeală! Câte zile mai sunt până la farul de la Minnicoi? MESA: Candela aceea mititică de pe ape? Îmi amintesc de ea... DE CIZ: Ştii câte zile mai avem până acolo, Amalric? AMALRIC: Drept să spun, nu. De altfel, câte zile sunt şi de când am plecat? Habar nu mai am! MESA: Zilele sunt atât de la fel pe vapor încât s-ar spune că e o singură zi, o zi nesfârşit de lungă, când

Definiții esențiale

albă, când neagră. AMALRIC: Îmi place ziua asta mare, nemişcată. Mă simt în largul meu. Şi admir cerul acesta mare, fără umbră. Exist, trăiesc, nu asud, îmi fumez trabucul, sunt satisfăcut. YSE: E satisfăcut! Şi dumneata, domnule Mesa? Şi dumneata eşti satisfăcut? Eu, eu, eu nu sunt satisfăcută. Trebuie să mă duc să văd ce fac copiii. Rămîneţi aici. Vă interzic să vă retrageţi în salonul fumătorilor. Trebuie să rămâneţi amândoi pe punte ca să staţi cu mine de vorbă, sămi ţineţi de urât când mă întorc. Ciz, adu-mi şezlongul, evantaiul, pernele, trusa de unghii, cartea, flaconul cu săruri. Şi... atât... (Ies amîndoi.) AMALRIC: Ce zici? Nu-i aşa că-i fermecătoare? MESA: Ştii bine că nu mă pricep de loc la femei. AMALRIC: E adevărat. Şi, la rândul lor, femeile niciodată nu vor pricepe nimic din dumneata. Mie îmi eşti drag şi te înţeleg. Yse mă iubeşte; nici o îndoială nu poate fi. Totuşi îi placi, îi inspiri un fel de teamă şi ar vrea să afle ce crezi despre ea. MESA: Cred că e o cochetă neruşinată. AMALRIC: Dacă vrei... Ai dreptate: nimic nu pricepi. E o femeie superbă, dragul meu. MESA: Numai asta îmi spui mereu de când am plecat din Marsilia. AMALRIC: Fiindcă ăsta-i adevărul. Ca şi cum nu ai şti-o! Lasă, lasă, oricât de nepăsător ai fi, cred că tot ţi-am deschis ochii. Şi poate nu numai ochii. Scena pe care i-ai făcut-o acum câteva seri! Şi ţigara care ţi-a fost dată! Dumneata care nu fumezi, cum ai tras-o toată în piept, cu un fel de evlavie! Haide, scoate-ţi capul din ceaţă! MESA: N-ai nici o noimă! AMALRIC: Dragul meu, mie nu-mi plac decât blondele... Nu e o cochetă; ia bine seama! e o războinică, un conchistador! Simte neapărat nevoia să subjuge, să tiranizeze sau să se dăruie cu neîndemânare, ca un animal falnic jucând pe loc de nerăbdare! E un cal de rasă şi nu mi-ar displace să mă urc în şa dacă aş avea timp de aşa ceva. Cu mânjii ei care se ţin de ea, n-are călăreţ. Goneşte ca un bidiviu fără căpăstru. Mi-o închipui uşor, cuprinsă de nebunie, nimicind totul şi nimicindu-se pe ea însăşi. E o străină printre noi. Nu aparţine nici locului, nici rasei sale. E o soţie de şef. Ar fi avut nevoie de mari îndatoriri care s-o statornicească. De o carapace măreaţă, de aur. Bărbatul ăsta al ei, băieţaşul ăsta frumuşel, meridional firav cu ochi de viţel, un biet ingi-neraş fără căpătâi, vezi bine că e un fel de viciu pentru ea. Singurul lucru de care el s-a arătat în stare, a fost să-i toarne nişte copii. Te cuprinde spaima văzându-i pe toţi patru în drum spre China! O să-i ai cu dumneata, Mesa.

Fereşte-te de ei, flăcăiaşule... Uiteo... (Yse se întoarce. În acelaşi moment se întoarce şi De Ciz, târând şi purtând în braţe lucrurile pe care i s-a spus să le aducă şi pe care le instalează pe punte.) YSE: (veselă, zimbitoare, se uită, pe rînd, la toţi trei) Eu nu sunt satisfăcută... (arată pe Mesa) Şi mai iată unul nesatisfăcut... (arată pe De Ciz) Şi încă unul! Nu-i place să se ducă să-mi aducă şezlongul. Nici n-aveam nevoie de el. De ce n-o fi oare mulţumit? Mereu dă impresia că se preface că zâmbeşte. Eu, eu sunt mulţumită... (Râde cu hohote) MESA: Dumneata eşti mulţumită şi Amalric e satisfăcut. DE CIZ: Fiindcă îi merge bine. AMALRIC: Mie? Anul trecut, am fost ras. Curăţat şi rămas apoi luciu ca un pahar de bere. Lefter. Acum o iau de la început. MESA: Amalric e satisfăcut fiindcă se simte necesar. AMALRIC: Fiindcă e ocupat. Multe lucruri îmi sunt, ele, necesare; multor lucruri, le sunt eu necesar. YSE: Amalric, ai să izbuteşti. Ai mâini pline de îndemânare. Pe orice le pui, iese bine. MESA: Are mâini plăcute. Şi pe lume lucrurile sunt toate cum e vaca: Dacă nu-i place cum e mulsă, ştie să nu dea lapte. DE CIZ: E bine proptit pe propriile lui droturi. Oriunde s-ar afla, e sigur pe locul lui. YSE: Numai pentru mine nu-i loc nicăieri. Un şezlong legat cu frânghie pe o ladă, un inel cu chei în geantă. Iată toată gospodăria şi tot căminul meu. MESA: (arătând soarele) Iată adevăratul nostru cămin, şatră rătăcitoare ce suntem. Nu găsiţi că arde potrivit menirii lui? Satisfăcuţi sau nu, ce-are a face? Uitaţi-vă la soare, priviţi-1 cum dădăceşte pământul cu miliardul lui de raze. Aşa cum bătrânele

stau mereu aplecate pe ochiurile igliţelor lor. YSE: Pe mine, soarele mă ucide: nu-i pot îndura tăria. AMALRIC: Tăria întreagă a soarelui, tărie întreagă a vieţii mele. E bine să poţi vedea moartea în faţă, şi eu am tăria să-i ţin piept. MESA: Amiază în slăvi. Amiază în miezul vieţii noastre. Şi iată-ne împreună, în jurul aceleaşi vârste a momentului nostru, în mijlocul zării întregii, liberi, descotorosiţi de orice poveri stânjenitoare. Dezlipiţi de pământ, privind în urmă şi înainte. YSE: În urmă apă şi înainte tot apă. DE CIZ: Ce amar e să ştii că ai încetat să mai fii tânăr! MESA: Ce primejdios e să încetezi a mai fi viu... AMALRIC: Ce frumos e să nu fii mort, să te simţi viu! YSE: Dimineaţa era mai frumoasă... MESA: Seara va fi şi mai frumoasă! Aţi văzut cu toţii, ieri, cum din inima vastei substanţe a mării se năşteau frunzişuri verzi și lacuri trandafirii şi arămii şi trâmbe de foc roşu în fremătarea haosului luminos, culoare uleioasă a culorii, culoarea tuturor culorilor din lume. Astfel, tânărul cu tânăra să se bucure de culoarea cea mai verde. Dar sfân-tul va triumfa în ziua lui cea de pe urmă când se răspândeşte, în sfârşit mireasma îndelung dospită in adâncul sufletului lui. AMALRIC: Ceasul cel mai bun este cel de faţă. Eu nu cer decât atât, să văd limpede, să văd aievea lucrurile aşa cum sunt - ceea ce e mult mai frumos - nu aşa cum le doresc. Să ştiu ce fac și ceea ce am de făcut. DE CIZ: Nu mai e timp de pierdut. MESA: Nu timpul lipseşte, noi lipsim timpului. AMALRIC: Nu vă fie teamă. Norocul să treacă pe lângă mine Nu1 voi lăsa să-mi scape.

„Nimic nu înspăimântă mai mult pe oameni decât lucrurile pe care nu le înţeleg.” (Paul Claudel)


Informaţia de Hunedoara

ECONOMIE

Pagina 10

ANAF-ul regional este al Timişoarei Presiunea deosebită făcută de greva de la finanţele timişene, asociată cu proptelele puternice pe care le au politicienii timişoreni la Bucureşti, au luat Devei sediul finanţelor publice regionale. Decizia a fost luată miercuri, la Bucureşti, în şedinţă de guvern, deşi, iniţial, în actul normativ propus era stipulat că Deva va fi centrul regional al finanţelor. Potrivit unui comunicat de presă al PSD Timiș, „marţi dimineaţă, preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, s-a deplasat la Bucureşti unde, împreună cu senatorul Ilie Sârbu (socrul prim-ministru-

lui Victor Ponta, n.r.), a avut o serie de discuţii cu premierul Victor Ponta şi vice-premierul Liviu Dragnea”. „Trebuia să se ţină cont de dimensiunile economice ale judeţului nostru, de importanţa pe care Timişul şi Timişoara o au. Cu tot respectul pentru hunedoreni, însă Timişoara reprezintă un punct foarte important pentru România, iar o astfel de instituţie nu putea fi mutată din viitoarea capitală a Regiunii Vest”, se mai arată în comunicatul de presă al PSD Timiș. Mihaela Petroșan

Reorganizarea ANAF dă Hunedoarei Antifrauda În schimbul sediului finanțelor regionale, luat de Timișoara, la Deva va fi centrul regional antifraudă. Decizia guvernului este însoțită de mai multe măsuri de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Printre deciziile luate miercuri de guvern ar fi de menționat fuziunea prin absorbție și preluarea Autorității Naționale a Vămilor, preluarea activității Gărzii Financiare și desființarea acesteia, înființarea unei structuri de antifraudă fiscală în cadrul ANAF, cu atribuții sporite și înființarea direcțiilor regionale ale finanțelor publice. Hotărârea executivului arată

că activitatea la nivel teritorial se reorganizează în opt direcții regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică, înființate prin transformare a opt direcții generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București în care va fi stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții judetene ale finanțelor publice din aria de competență. Orașele în care își vor avea sediul direcțiile generale regionale ale finanțelor publice sunt: Iași, Galați, Ploiești, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov și București. De asemenea, sediile structurilor regionale antifraudă au fost stabilite în localități din zone care prezintă riscuri ridicate de eva-

ziune fiscală sau în zone limitrofe frontierelor după cum urmează: Suceava, Constanța, Alexandria, Târgu-Jiu, Deva, Oradea, Sibiu și București. Într-un comunicat al Ministerului Finanțelor se menționează că „structura de administrare fiscală existentă la nivel județean nu se modifică substanțial, întrucât administrația finanțelor publice aflată în municipiul reședință de județ va prelua o mare parte din atribuțiile vechii direcții generale a finanțelor publice județene. Mai mult, deplasarea competențelor către nivelul regional nu este însoțită de delocalizarea în totalitate a personalului”. Mihaela Petroșan

O nouă ediție a Bursei locurilor de muncă Vineri, pe 26 iulie, între orele 9 și 13, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara organi-

zează o nouă ediție a Bursei locurilor de muncă. Acțiunea se va desfășura în toate agențiile locale AJOFM din județ, respectiv la

Cu cât va scădea factura la energie electrică până la sfârşitul anului

Deva, Hunedoara, Petroșani, Lupeni, Vulcan, Simeria, Orăștie, Călan, Hațeg și Brad. Potrivit surselor oficiale, agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante până în data de 26 iulie 2013 la sediul AJOFM Hunedoara din Deva sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă din județ. La eveniment va participa și ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Aurel Ghinea

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat joi că are în plan micşorarea unor taxe şi tarife din sectorul energetic, precum şi găsirea unor măsuri de sprijin pentru consumatorii industriali şi cei casnici. "Vom umbla şi la taxa de cogenerare, şi la tariful de transport, mai ales pentru consumatorii întreruptibili, să vedem cum le putem scădea. La finele anului factura la energie electrică va fi mai mică cu 7-10%. Mă gândesc şi la alte soluţii de micşorare a facturii la energie", a afirmat Niţă într-o conferinţă pe teme energetice. El a adăugat că vrea preţuri cât mai mici la energie, suportabile pentru consumatori şi care să facă produsele româneşti mai competitive. "Pe bună dreptate, multe companii sunt nemulţumite de preţul energiei, îl compară cu cel din UE. Trebui să găsim măsuri de sprijin pentru populaţie şi pentru industriali. Măcar pentru perioade limitate", a continuat Niţă. El a spus că România a început "mai greu" liberalizarea preţurilor, ceea ce duce la apariţia unor probleme.


Pagina 11

MEDIU RURAL

Informaţia de Hunedoara

Controale APIA la fermieri Fermierii care vor să primească bani conform cererilor unice de plată vor fi controlaţi de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Agenţia va verifica dacă suprafeţele declarate de fermieri sunt corecte. Cei ce nu se vor supune controalelor nu vor mai primi bani. Potrivit reprezentanților APIA, în această perioadă se desfăşoară controlul la faţa locului în vederea verificării suprafețelor agricole declarate de fermieri în cererile unice de plată pentru anul 2013. Pe baza reglementărilor europene şi naţionale, fermerii trebuie să respecte mai multe condiţii atunci când depun cereri unice de plată. Între acestea, exploatarea unui teren agricol să se facă pe o suprafaţă de cel puţin un hectar, cu suprafaţa parcelei agricole de cel puţin 0,3 hectare. În

cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei este de cel puţin 0,1 hectare. De asemenea, în cazul livezilor

PNDR 2014-2020 va fi aplicat din 2015 Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 trebuie finalizat până la 1 ianuarie 2014, dată la care vor începe negocierile cu Comisia Europeană, şi va fi aplicat din 2015, afirmă secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Achim Irimescu. „Suntem în ultima fază a desemnării firmei care va elabora PNDR 20142020, în care ar urma să se semneze contractul cu firma câştigătoare”, ne-a declarat Irimescu. Acesta a adăugat că au fost înscrise la licitaţie cinci firme, din care a fost selectată deja o firmă, şi că speră ca până la finalul lunii iulie 2013 să fie semnat contractul. „Nu a fost nici o firmă să nu aibă români în ea. Asta este o altă bombă. S-au făcut consorţii. Temerea că ne fac străinii PNDR-ul este o prostie”, a spus Irimescu, referitor la acuzaţiile şi nemulţumirile legate de faptul că PNDR va fi elaborat de o firmă străină. Costul elaborării PNDR 2014-2020 este estimat la circa 3 mil. euro, bani ce vor fi plătiţi din fonduri europene pentru asistenţă tehnică, accesate de Ministerul Agriculturii, a mai spus Irimescu.

2014 - an de negociere a PNDR cu Comisia Europeană O primă variantă a PNDR ar trebui elaborată până în această toamnă, urmând să fie discutată cu organizaţiile profesionale, instituţii şi parteneri. „Noi ne-am propus termenul de 3 octombrie 2013 pentru prima variantă, dar dacă se tot amână, nu ştiu când va fi gata. Termenul de transmitere la Comisie este 1 ianuarie 2014. Problema este că legislaţia europeană pentru perioada următoare încă nu este adoptată. Comisia nici nu-şi propune să adopte programele noastre în 2014, ceea ce e grav. Mai mult ca sigur că nu o să fie nici o măsură de dezvoltare rurală de anul viitor, iar aplicarea Programului va începe în 2015”, a explicat Irimescu. Noul PNDR „va putea intra în vigoare imediat ce este adoptat şi aprobat de Comisie, poate chiar din iunie 2014”, a declarat comisarul european Dacian Cioloş, citat de Agerpres, după ce, în 26 iunie 2013, Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri UE au ajuns la un acord politic asupra PAC 2014-2020. „Acest acord politic urmează să fie tradus legislativ. Parlamentul European trebuie să voteze formal acest acord politic, Consiliul de Miniştri să adopte formal textele legislative, iar în următoarele luni, până la sfârşitul acestui an, Comisia Europeană să vină cu toată legislaţia de implementare care să transpună mult mai clar cum se elaborează PNDR, cum se calculează anumite sume, tot felul de detalii (...). Efectul de schimbare va apărea din 1 ianuarie 2015 (...)”, a explicat Cioloş.

tradiţionale, suprafaţa minimă eligibilă a parcelelor pentru Pachetele 1şi 2 ale Măsurii 214 este de 0,3 hectare. Echipele de control de la APIA vor verifica și respectarea

cerinţelor de eco-condiţionalitate reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei, respectiv: bunele condiții agricole şi de mediu (GAEC), cerinţele legale în materie de gestionare (SMR) și cerinţele minime (relevante pentru măsura de agro-mediu). Controalele vor viza și respectarea cerinţelor specifice pachetelor de agro-mediu solicitate, iar pentru măsura 214 - plăţi de agro-mediu este obligatorie ţinerea evidenţei agricole (caietul de agro-mediu trebuie completat şi păstrat pe toată perioada de desfăşurare a angajamentului conform legislaţiei în vigoare), fiind condiţie de eligibilitate. În cazul în care solicitantul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin care s-a solicitat sprijin pe suprafață devine neeligibilă. Aurel Ghinea

Buletin agrometeorologic 26 iulie - 1 august 2013 Acest interval se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţǎrii. De asemenea, spre sfârşitul perioadei, vremea va fi caniculară (Tmax ≥35°C), în special în zonele de câmpie. Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsǎ între 17...29°C, mai ridicatǎ cu 1...6°C în raport cu mediile multianuale, în cea mai mare parte a zonelor de culturǎ. Temperatura maximă a aerului se va situa între 24...36°C, la nivelul întregii ţǎri. Temperatura minimă a aerului se va încadra între 10...22°C, în majoritatea regiunilor agricole. Sub aspect pluviometric, sunt posibile ploi locale sub formă de aversǎ, reduse cantitativ, fiind însoţite de descǎrcǎri electrice şi intensificǎri de scurtă duratǎ ale vântului, în aproape toată ţara.

Caracteristici agrometeorologice Aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor de porumb pe profilul de sol 0-100 cm, va înregistra valori apropiate de optim şi satisfăcătoare, pe aproape întreg teritoriul agricol. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică şi local extremă), se vor menţine în continuare pe suprafeţe extinse din Dobrogea, Oltenia, Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei, estul şi nordul Munteniei, precum şi în sudul Moldovei.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole Datoritǎ temperaturilor maxime ridicate din aer situate peste limitele biologice critice de rezistenţǎ a plantelor (30...32°C), asociate cu deficite de apǎ în sol, îndeosebi din sudul, sudestul şi local vestul ţǎrii se va produce

fenomenul de ofilire temporară şi răsucire a aparatului foliar în orele de amiază, îngălbenirea şi/sau uscarea prematură a frunzelor bazale, precum şi forţări stadiale, în special în ultimele zile ale perioadei. La grâul de toamnǎ înfiinţat în perioada optimă va fi posibilă finalizarea lucrărilor de recoltare şi în regiunile agricole din jumătatea de nord a ţării. În culturile întârziate fenologic se va putea definitiva maturitatea ceară (100%), plantele aflându-se predominant la maturitate deplină (10-100%) şi recoltare. În cea mai mare parte a regiunilor, floarea-soarelui va parcurge fazele de înflorire, polenizare şi fecundare (10-100%). Local, în zonele de câmpie din sudul, sud-estul, estul şi vestul ţării se va continua maturitatea în ceară (30100%), îndeosebi pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului. Funcţie de data semănatului, porumbul îşi va definitiva formarea paniculului (90-100%), aflându-se predominant la înflorire şi mǎtǎsire (10-100%), în majoritatea zonelor agricole. La hibrizii extratimpurii şi timpurii din vestul, sudul şi sud-estul ţării, se va continua maturitatea în lapte (1090%) şi ceară (10-30%). La sfecla de zahǎr vor predomina alungirea/îngroşarea axei hipocotile (70-100%), iar la cartoful pentru consum, creşterea lăstarilor laterali, formarea şi creşterea tuberculilor, precum şi uscarea vrejilor la soiurile de vară. La speciile de seminţoase (măr, păr) predominante vor fi creşterea fructelor şi acumularea zahărului, iar la sâmburoase (cais, piersic şi prun), maturarea fructelor şi recoltarea acestora. În majoritatea podgoriilor, viţa de vie îşi va continua creşterea lăstarilor laterali, iar la soiurile extratimpurii şi timpurii de masă se vor înregistra creşterea şi dezvoltarea boabelor, precum şi coacerea în „pârgă”.

DE NOTAT

Propunere: impozitele agricole să se poată plăti și la primăriile locale La începutul ședinței de Guvern de miercuri, Victor Ponta a cerut ca micii fermieri să poată plăti impozitul pe veniturile din agricultura la primariile locale. Șeful Executivului de la București le-a cerut miniștrilor Finanțelor și Dezvoltării Regionale, Daniel Chițoiu și, respectiv, Liviu Dragnea, să identifice o modalitate astfel încât micii fermieri să poată plăti impozitul pe veniturile din agricultură la Primăriile comunelor în care își au domiciliul.

„Vă rog, domnule ministru al Finanțelor și ministrul Dezvoltării, să realizați un protocol prin care oamenii să-și poată plăti la Primărie impozitele, să nu mai meargă în orașele de resedinta", a spus Victor Ponta, în debutul ședinței de Guvern de astăzi. Începând din acest an, după ce baza de impozitare în agricultură s-a extins și la persoanele fizice, noul impozit nu se poate plăti la Primăriile locale din comunele respective, ci doar la Administrația Finanțelor Publice, care are însă sedii doar în orașele în comunele mari. Unul dintre proiectele de hotărâre de Guvern aflate pe masa Executivului se află și organizarea la Bucureşti, în 20 septembrie 2013, a Reuniunii generale a administraţiilor fiscale din statele membre ale Uniunii Europene.

DE NOTAT


Informaţia de Hunedoara

NOTE România va găzdui Campionatul Mondial de Sport Electronic Federaţia Internaţională de Sport Electronic (International eSport Federation) anunţă desfăşurarea Campionatului Mondial de Sport Electronic la Bucureşti, după ce, vreme de patru ani, acesta a avut loc în Coreea de Sud. Evenimentul, organizat împreună cu Liga Gamerilor Profesionişti (Professional Gamers League – PGL), este susţinut de Romtelecom, în calitate de partener principal. Competiţia va avea loc între 31 octombrie şi 4 noiembrie 2013, la Sala Polivalentă. Liga Gamerilor Profesionişti a fost înfiinţată în 2002 cu scopul de a susține și promova dezvoltarea sportului electronic. România este membră a Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic din anul 2009. De atunci, cu susţinerea ligii, reprezentanţii ţării noastre au participat la toate Campionatele Mondiale, plasând România an de an între primele trei din lume, în clasamentele pe naţiuni (http://www.iesf.com/). “După o serie de discuţii privind posibilitatea de organizare a evenimentului pe alt continent, dar şi gradul de accesibilitate pe care îl presupune o locaţie europeană, am decis ca Bucureştiul să găzduiască Campionatul Mondial de Sport Electronic în 2013. În România ne bucurăm de sprijinul Ligii Gamerilor Profesionişti şi al preşedintelui acesteia, Silviu Stroie, precum şi de sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, prin persoana domnului Ministru Nicolae Bănicioiu”, a declarat Won-Suk Oh, secretar general al Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic. Silviu Stroie, președintele Ligii Gamerilor Profesionişti, este membru în board-ul Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic. Poziția de președinte al Comisiei Internaționale de Arbitri din cadrul federaţiei, pe care acesta a obţinut-o la finalul anului trecut, vine ca o confirmare a eforturilor sale şi ale ligii, de formare și educare a pieței de gaming din România, din ultimii 10 ani. “Faptul că votarea mea în boardul Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic este urmată de numirea României ca ţară gazdă a Campionatului Mondial de Sport Electronic nu face decât să confirme încă o dată munca depusă ani de-a rândul. Vom continua să dezvoltăm acest domeniu, să creştem comunitatea de gaming şi să aducem sportul electronic pe aceeaşi poziţie cu alte discipline sportive din România”, a spus Silviu Stroie. La eveniment vor participa 270 de persoane din 46 de ţări. Competiţia masculină are două discipline – League of Legends, dotat cu premii în valoare de 27.000 de dolari, şi Alliance of Variant Arms (A.V.A.), care oferă premii de 18.000 de dolari, iar în competiţia feminină vor exista două discipline – StarCraft 2 şi Tekken Tag Tournament 2. Totodată, în cadrul campionatului va avea loc Adunarea Generală a Federaţiei, unde se va vota aderarea noilor membri, precum şi un congres internaţional la care se vor întâlni cele mai mari companii din industrie, cu prezenţă globală, pentru a discuta despre dezvoltarea actuală şi viitoare a sportului electronic, la nivel mondial.

NOTE

ȘTIINȚĂ - TEHNOLOGIE

Pagina 12

Ai telefon cu Android? Atenție la virușii bancari, care îți golesc conturile! Amenințările informatice care vizează furtul datelor personale și al detaliilor de autentificare în conturile bancare câștigă din ce în ce mai mult teren în peisajul virușilor pentru terminale mobile cu Android. Dacă virușii care trimit SMS-uri la numere premium sunt în continuare în top din punct de vedere al numărului de atacuri, noile amenințări, mai complexe, de tip ransomware – ce blochează terminalul și solicită plata unei amenzi – și virușii bancari înregistrează creșteri susținute. Virușii bancari de Android pretind a fi actualizări ale certificatelor digitale și păcălesc astfel utilizatorii să îi descarce și să îi instaleze. Dacă Zeus este vedeta virușilor bancari pentru PC-uri, ZitMo este corespondentul acestuia pe Android și este la fel de periculos. Acesta primește comenzi de la un server de comandă și control către care poate trimite toate SMS-urile pe care le primește utilizatorul pe mobil. În acest fel, hackerii pot intercepta numărul de autentificare al tranzacțiilor (mTAN) imediat ce utilizatorii le inițiază.

Acționând prin intermediul unui PC infectat cu Zeus și al unui terminal mobil de pe care ZitMo interceptează SMS-urile, atacatorii câștigă controlul complet asupra tranzacțiilor bancare online ale unei persoane. Cele mai multe raportări ale lui ZitMo, în

primul semestru al acestui an, vin din China și mai bine de 5% dintre detecții din România, se arată într-o analiză Bitdefender. Un nou tip de malware de Android, detectat în Asia, are același comportament precum virușii de PC

de tip ransomware. Deghizat în soluție antivirus, acest tip de virus păcălește utilizatorii să îl descarce, blochează terminalul și apoi solicită bani pentru a-l debloca. Familia de viruși Android.FakeAV se regăsește mai frecvent în țările unde utilizatorii descarcă aplicații din magazine neoficiale, fiind tentați cu promisiunea unei soluții antivirus eficiente. Reclamele agresive afișate utilizatorilor de aplicații gratuite sunt cunoscute pentru faptul că adună date personale pentru a adapta conținutul în funcție de utilizator. Agențiile de marketing apreciază drept foarte valoros acest tip de informație care face campaniile promoționale mai eficiente și mai profitabile. ’’În concluzie, pe fondul unei slabe reglementări a folosirii terminalelor personale la birou și a accesului acestora la datele companiei, atacatorii ar putea exploata vulnerabilitățile de Android și neștiinta angajaților pentru a obține accesul la sistemele companiei. Astfel, soluțiile de securitate pentru Android nu mai sunt opționale, ci obligatorii în contextul acestor noi tipuri de atacuri’’, a declarat Cătălin Coșoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.

Cât câștigă cei mai buni gameri profesioniști din lume Cariera de gamer profesionist reprezintă cu siguranță visul multor adolescenți din toată lumea. Chiar dacă pare greu de crezut, există oameni care câștigă o mulțime de bani din jocuri video. Site-ul Business Insider prezintă un top al celor mai bine plătiți gameri profesioniști din lume.

Person Shootere la care a câștigat, la care se adaugă contractele de publicitate pentru promovarea unor produse hardware.

1. Johnathan "Fatal1ty" Wendel - Câștiguri de aproape jumătate de milion de dolari. Johnathan Wendel, cel mai cunoscut gamer profesionist din SUA, a câștigat aproape jumătate de milion de dolari la turneele de First

3. Jung "Mvp" Jong Hyun - Cvadruplu câștigător al campionatului de Starcraft 2 Global League, sud-coreeanul Jung "Mvp" Jong Hyun a strâns peste 377.000 de dolari din jocul video în care s-a specializat.

2. Lee "Flash" Young Ho Cel mai de succes jucător de Starcraft din lume, Lee "Flash" Young Ho, a obținut profituri de peste 400.000 de dolari în cadrul concursurilor de profil la care a participat.


Pagina 13

MEDIA - DIVERTISMENT

Reţeta săptămânii INGREDIENTE:

Creveţi în două culori cu legume

500 g creveţi, 1 albuş, 1 lingură de amidon, 400 g legume congelate, 1 linguriţă rasă de zahăr maro (light), 1 linguriţă ghimbir tocat, 1 linguriţă sos fasole iute (opțional), 1 fir de ceapă verde, 1 lingură de sos de soia (light), 1 lingură de vin de orez chinezesc,1 lingură de pastă de roşii, ulei pentru prăjit.

Informaţia de Hunedoara

HOROSCOP În săptămâna care urmează, Vărsătorii vor avea parte de multe provocări care le vor satisface gustul pentru schimbare și aventură. În dragoste, partenerul îi va surprinde cu imaginația sa și cu tot felul de cadouri. La job, o situație dificilă le va da ocazia să iasă în evidență și să-și demonstreze profesionalismul.

MOD DE PREPARARE: Se decortichează creveţii şi se curaţă de intestine – dacă aveţi creveţi gata prajiţi şi/sau congelaţi cu atât mai bine. Se pun creveţii decorticaţi într-un castron şi se amestecă cu albușul de ou şi cu amidonul. Întro tigaie se pune la încins ulei şi se prăjesc creveţii. Sunt gata în câteva minute, capătă o uşoară culoare roz. Se scot şi se scurg de surplusul de ulei.

Se pun la încins 2-3 linguri de ulei şi se pun legumele cu liguriţa de zahăr. Se amestecă 3 minute apoi se scot şi se pun în mijlocul farfuriei. Pot fi legume combinate, mazăre, fasole verde, broccoli, etc. În aceeaşi tigaie se lasă 2 linguri de ulei şi se adaugă ghimbirul tocat

şi ceapa taiată fin. Se amestecă un minut şi se adaugă creveţii. Se mai amestecă încă un minut şi se pune sosul de soia și vinul de orez. Se pun jumătate din creveţi pe farfurie. Cealaltă jumătate se amestecă cu lingura de pastă de tomate, pe foc, până se fac roşii, aproximativ încă un minut.

Portrete „hipnotice”, create cu ajutorul imaginilor cu galaxii şi stele realizate de telescopul spaţial Hubble O serie de portrete "hipnotice" au fost create de artistul Sergio Albiac din Barcelona cu ajutorul imaginilor realizate de telescopul spaţial Hubble. Utilizând fotografii care i-au fost trimise de bărbaţi şi femei de toate vârstele şi un software automatizat care combină imagini cu galaxii şi stele (realizate de Hubble), artistul spaniol a transformat fotografiile cu acele feţe zâmbitoare în opere de artă abstractă, informează huffingtonpost.com. Proiectul artistului spaniol se intitulează "Stardust" ("Praf de stele") şi este inspirat de conceptul de nucleosinteză (procesul de creare a unor noi nuclee de atomi dintr-o materie preexistentă şi care se produce la scară cosmică). Sergio Albiac a început să picteze această serie de portrete în luna iunie şi speră să realizeze cât mai multe astfel de colaje.

Peștii vor avea o săptămână destul de norocoasă, pentru că vor vedea cum, încet-încet, planurile lor încep să prindă contur. Din punct de vedere profesional, e o perioadă bună pentru cei nehotărâți sau la început de carieră. Aceștia vor primi răspunsurile de care aveau nevoie pentru a lua deciziile corecte. În dragoste, totul e cum nu se poate mai bine. Săptămâna Berbecilor începe cu câteva vești proaste în legătură cu o călătorie. Poate că nu vor avea destul timp sau vremea nu este de partea lor, cert e că acest inconvenient le va strica total buna-dispoziție. Niște reproșuri făcute de partenerul de cuplu vin parcă să pună gaz pe foc, iar firea vulcanică a Berbecilor nu reacționează prea bine la astfel de situații. Lucrurile stau ceva mai roz pe plan financiar. Norocul este de partea Taurilor în perioada care urmează, pentru că veștile bune vor veni una după alta. Sunt favorizați mai ales cei care așteaptă răspunsuri legate de călătorii, interviuri, promovări. La începutul săptămânii vor primi un semn de la un prieten care părea că i-a uitat.

Dragoste, dragoste și iar dragoste. Cam cu asta se vor ocupa nativii din Gemeni în săptămâna care urmează. Dacă sunt singuri, vor ieși la vânătoare și își vor pune (cu succes) tot farmecul personal la bătaie. Dacă sunt deja într-o relație, vor face tot posibilul să-i arate partenerului cât de serioase sunt sentimentele lor. Pentru Raci, săptămâna începe cu o alarmă falsă legată de o problemă de sănătate. În scurt timp vor putea răsufla ușurați, dar nu pentru multă vreme: începe stresul la job. Vor fi copleșiți de sarcini profesionale cărora le vor face față cu greu. Trebuie totuși să facă un efort și să ducă lucrurile la bun sfârșit, pentru că de rezultatul acestui efort poate depinde o mărire de salariu. Săptămâna Leilor începe frumos, cu o dovadă de iubire din partea partenerului. Dacă aveau îndoieli în privința relației lor, acum au confirmarea că au ales bine. Leii singuri vor avea mult succes la flirturi și chiar pot pune ochii pe cineva în vederea unei relații serioase. Sub aspect profesional, lucrurile se mișcă încet și sigur. Severele Fecioare vor realiza că nu costă nimic să fii amabil și vor fi deosebit de comunicative și săritoare în această perioadă. Această atitudine le va aduce multe avantaje, mai ales la serviciu, unde li se vor deschide niște uși către promovare. În dragoste însă, deși li se va arăta că sunt iubite, vor găsi noi și noi motive de nemulțumire, spre disperarea partenerului de cuplu. Pentru Balanțe urmează o săptămână cu multă muncă. Nu trebuie să se eschiveze de la responsabilitățile lor pentru că cineva stă cu ochii pe ele și jobul lor poate fi în pericol. La fel, mare atenție cu banii, pentru că există riscul pierderii lor. De fapt, Balanțele vor avea probleme de concentrare toată săptămâna și acest lucru le poate aduce necazuri. Se spune că toți Scorpionii sunt geloși, chiar dacă nu o arată. Ei bine, de această dată ei vor fi obiectul geloziei partenerului de viață. Orice poate fi un motiv: o privire, un zâmbet, o haină mai elegantă. Certurile în cuplu vor fi la ordinea zilei, dacă Scorpionii nu vor ști să-i facă partenerului un duș rece.

Pentru Săgetători, începutul săptămânii aduce o călătorie destul de lungă și plină de peripeții. Trebuie să fie foarte atenți la felul în care își organizează activitățile și în special să evite întârzierile de orice fel. Profesional, nu vor avea cine știe ce randament, pentru că le va sta gândul la distracție. Puțină grijă pentru ei și foarte multă grijă pentru cei din jur. Cam așa va arăta săptămâna Capricornilor. Din păcate, această grijă nu se va traduce prin acte caritabile, ci prin indiscreții, insistente și o nevoie acută de a bârfi. Se recomandă mai multă moderație, pentru că își pot aprinde paie-n cap, mai ales dacă își bârfesc superiorii.

Sănătate şi fericire tuturor!


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Papa Francisc a binecuvântat drapelul Jocurilor Olimpice din 2016

Papa Francisc a binecuvântat, joi dimineaţă, la primăria din Rio de Janeiro, drapelul Jocurilor Olimpice din 2016, competiţie ce va fi găzduită de metropola braziliană. Suveranul Pontif a primit cheile oraşului, din partea primarului Eduardo Paes, a guvernatorului Sergio Cabral şi a preşedintelui Comitetului Olimpic Brazilian, Carlos Nuzman. Papa a binecuvântat apoi sutele de credincioşi strânşi în faţa primăriei. El a binecuvântat şi vedete ale sportului, precum fostul baschetbalist Oscar Schmidt, care suferă de o tumoare pe creier. "Buna ziua tuturor. Vă mulţumesc că sunteţi aici. Vă binecuvântez pe voi toţi, familiile voastre, prietenii voştri, cartierele voastre", a spus Suveranul Pontif. Papa Francisc se află de luni în Brazilia, pentru a prezida Zilele Mondiale ale Tineretului.

NOTE

SPORT

Pagina 14

Medalii cu fragmente de meteorit, pentru campionii olimpici de la Soci

Sportivii care se vor clasa pe primul loc în finalele ce vor avea loc în data de 15 februarie 2014, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, vor primi medalii cu fragmente de meteorit, au anunţat oficialităţile ruse. Fragmentele inserate în medalii fac parte din meteoritul care s-a dezintegrat, la 15 februarie 2013, deasupra regiunii Celeabinsk, informează

r-sport.ru. "Le vom oferi medaliile speciale tuturor sportivilor care vor câştiga aurul în acea zi, pentru că atât căderea unui meteorit cât şi Jocurile Olimpice sunt evenimente globale", a declarat Alexei Betehtin, ministru regional al Culturii. La 15 februarie 2014, când se va împlini un an de la dezintegrarea meteoritului, medaliile cu fragmentele corpului ceresc vor reveni câştigătorilor următoarelor probe: 1.500

metri masculin la patinaj viteză, 1.000 m feminin short track, 1.500 m masculin short track, ştafeta feminină crosscountry, sărituri cu schiurile K125 la masculin, slalom super-uriaş feminin şi skeleton masculin. Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci vor avea loc în perioada 7-23 februarie 2014.

industrial cu o populaţie de peste 1 milion de locuitori. Fragmentele de meteorit au căzut pe Terra sub forma unor bule de foc urmate de cozi de fum, însoţite de explozii violente şi fulgere de lumină orbitoare, generând panică în rândul populaţiei locale, spărgând ferestrele de la numeroase imobile şi cauzând prăbuşirea zidurilor unei La 15 februarie, un meteo- uzine. Aproximativ 1.600 de rit s-a dezintegrat deasupra lo- persoane au fost rănite. calităţii Celeabinsk, un oraş

Ultimele minute...

Pilotul de raliuri Valentin Banciu, arestat preventiv pentru luare de mită Pilotul de raliuri Valentin Banciu, care este şi angajat al Registrului Auto Român (RAR) Hunedoara, a fost arestat preventiv, joi, de Curtea de Apel Alba Iulia, bărbatul fiind acuzat de luare de mită, conflict de interese şi abuz în serviciu. Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, joi, că instanţa a admis propunerea procurorilor Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia şi au dispus arestarea preventivă a lui Va-

lentin Banciu, angajat al RAR Hunedoara. Muntean a spus că bărbatul este acuzat de luare de mită, conflict de interese şi abuz în serviciu. Surse din cadrul RAR Hunedoara au declarat pentru Mediafax că Valentin Banciu a absentat de la serviciu încă de miercuri dimineaţă. „Lucrează la noi de 20 de ani. Nu s-a întâmplat la noi flagrantul, la RAR. Ieri dimineaţă (n.r. - miercuri dimineaţă) nu a venit la serviciu şi, când colegii l-au sunat să vadă ce se întâmplă, le-a spus că sunt cei de

la Direcţia Anticorupţie la el acasă, că va merge la Alba Iulia şi îi va ţine la curent cu ce se întâmplă. De atunci are telefonul închis şi nu mai ştie nimeni, nimic, de el”, spun sursele citate. Valentin Banciu are 49 de ani, este de profesie inginer, fiind considerat unul dintre cei mai buni piloţi de raliuri din România. El a debutat în competiţii 1994, la Braşov, iar de atunci a adunat peste 100 de participări, completându-şi palmaresul cu numeroase trofee, inclusiv cu cel de campion.

Redactor şef: Mihaela Petroşan Redactori: Aurel Ghinea, Raluca Herepean, Radu Popoviciu, Graţian Ordean, Sever Busuioc, Victoria Stoian Marketing: Lovasz Bianca DTP şi WEB: WS Promotion Email: informatiahd@yahoo.com

Site: www.informatiahd.ro Telefon: 0729.991.241 Tipar executat la Tipografia Prodcom Târgu Jiu ISSN: 1844 – 7732


Pagina 15

SPORT

Informaţia de Hunedoara

Steaua, în faţa Comisiei de Disciplină a UEFA, pentru nerespectarea regulamentului la Skopje Comisia de Control şi Disciplină a UEFA va analiza, în şedinţa din 22 august, cazul echipei Steaua, care a închis şedinţa de pregătire dinaintea returului cu Vardar Skopje, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, şi nu a acordat interviuri la finalul partidei, informează uefa.com. UEFA a anunţat, joi, pe siteul oficial, că a deschis proceduri disciplinare legate de două meciuri contând pentru manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor: Celtic Glasgow - Cliftonville şi Vardar Steaua. În cazul Stelei, forul european va analiza faptul că "s-au aprins petarde şi s-au aruncat proiectile (articolul 16.2 al Regulamentului Disciplinar al UEFA)", precum şi faptul că "şedinţa de pregătire a fost închisă şi nu s-au acordat interviuri după meci (anexa III a articolului 2, punctele 4 şi 7, din regulamentul competiţiei)." În ceea ce priveşte meciul Celtic - Cliftonville, UEFA va analiza faptul că s-au aprins petarde. Articolul 2.4 precizează: "Sesiunile de antrenament:

Ambele cluburi trebuie să lase deschise antrenamentele din preziua meciurilor pentru cel puţin 15 minute, în concordanţă cu programul realizat în avans cu UEFA. Cele două antrenamente trebuie să fie aranjate de cluburi împreună cu UEFA, astfel încât presa să poată asista la amândouă. În principiu, clubul vizitator îşi desfăşoară antrenamentul oficial pe stadionul unde are loc meciul, asta dacă nu se ajunge înainte la un acord cu UEFA. Fiecare club trebuie să decidă dacă lasă întregul antrenament deschis sau doar primele sau ultimele 15 minute pentru presă. Dacă un club decide să lase deschise doar 15 minute, acestea se vor aplica întregii prese. Dacă un club se decide să lase doar 15 minute deschise, dar postul său de televiziune doreşte să asiste la întreaga şedinţă, atunci deţinătorii de drepturi din ţara respectivă şi din cea a echipei vizitatoare trebuie să beneficieze de acelaşi drept. Dacă un club doreşte ca propriul fotograf să asiste la întreaga şedinţă de antrenament (dintre care doar 15 minute sunt deschise pentru media), atunci acesta trebuie să livreze UEFA, la cerere, fotografii care să fie disponibile pentru presa internaţională. Dacă un club nu organizează o şedinţă completă de antrenament în preziua meciului, va-

riante alternative trebuie stabilite cu UEFA, astfel încât media să aibă acces minimum 15 minute la pregătirile echipei." Articolul 2.7 este următorul: "Conferinţele de presă de după meciuri şi zona mixtă Conferinţa de presă de după meci nu trebuie să înceapă mai târziu de 20 de minute de la fluierul final. Clubul gazdă este responsabil pentru asigurarea intrastructurii tehnice necesare, inclusiv un traducător calificat cu o bună cunoaştere a fotbalului. Ambele cluburi trebuie să îşi pună la dispoziţie antrenorii pentru conferinţa de presă. După meci, o zonă mixtă trebuie amenajată pe drumul dinspre vestiare spre autocare pentru media. Zona trebuie să fie accesibilă doar pentru antrenori, jucători şi reprezentanţii media, oferind reporterilor ocazia de a realiza interviuri - trebuie să includă o zonă pentru deţinătorii de drepturi, uefa.com şi canalele TV ale cluburilor cât mai aproape de vestiare. În plus, ofiţerul de presă al UEFA i-ar putea cere clubului gazdă să amenajeze o zonă pentru nedeţinătorii de drepturi, presa audio şi scrisă. Clubul gazdă trebuie să se asiure că întreaga zonă mixtă este sigură pentru jucători şi antrenori. Toţi jucătorii ambelor echipe trebuie să treacă prin zona amenajată. Totuşi, jucătorii trebuie să acorde interviuri la ce-

Diego Armando Maradona a fost operat la ochi

Diego Maradona a fost supus, marţi, la Mendoza, unei intervenţii chirurgicale

la ochi, a anunţat medicul fostului fotbalist argentinian, Roberto Zaldivar.

"Maradona este bine, a fost o operaţie normală de presbiopie pe care o facem des. El s-a comportat foarte bine, este un pacient bun", a declarat Zaldivar. Campionul mondial din 1986 a fost supus unui control de rutină, miercuri, iar apoi a revenit la Buenos Aires. Maradona, în vârstă de 52 de ani, locuieşte în prezent la Dubai, unde este ambasador al sportului pentru Emiratele Arabe Unite.

rerea deţinătorilor de drepturi înainte de a oferi declaraţii pentru platformele media ale clubului." Delegatul UEFA la meciul de la Skopje, Mark Blackborne, a declarat, marţi, pentru ProSport, că va trece în raportul său faptul că Steaua nu a deschis presei antrenamentul oficial dinaintea meciului cu Vardar. "O să scriu tot în raport, dar decizia finală o ia UEFA. Nu este posibil aşa ceva, am rămas uluit când am auzit că Steaua susţine că antrenamentul nu trebuie să fie deschis presei. E incredibil ce a făcut clubul român, am înţeles că nu au ţinut nici o conferinţă de presă. Eu de ce sunt aici, nu e meci sub egida UEFA? Regulamentul e unul singur", a afirmat Mark Blackborne. Luni după-amiază, la Skopje, reporterii ProSport şi ProTV au fost agresaţi de Iulian Ioniţă zis "Buze", un bodyguard care au însoţit lotul Stelei şi de managerul Mihai Stoica, la antrenamentul oficial al formaţiei antrenate de Laurenţiu Reghecampf, înainte de returul cu Vardar din Liga Campionilor. Stoica şi Ioniţă i-au smuls din mâini telefonul mobil jurnalistei ProTV Alexandra Tănăsescu şi au şters imagini de pe acesta. Stoica le-a cerut jurnaliştilor să părăsească arena şi a proferat injurii la adresa lor. Alexandra Tănăsescu a primit îngrijiri medicale la spital şi i-a fost

eliberat un certificat medicolegal. Stoica şi Ioniţă şi-au recunoscut faptele în faţa unui tribunal din Skopje, fiind amendaţi cu 25.000 de dinari (400 de euro) fiecare. După meci, antrenorul Laurenţiu Reghecampf a participat la conferinţa de presă, iar singurul jucător stelist care a discutat cu jurnaliştii la Zona Mixtă a fost fundaşul Iasmin Latovlevici. Campioana României, Steaua Bucureşti, s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, după ce a trecut, cu scorul general de 5-1, de echipa macedoneană Vardar Skopje, în turul doi preliminar al competiţiei. Steaua a mai fost de curând în vizorul Comisiei de Disciplină a UEFA, care a deschis o procedură disciplinară după sentinţa ÎCCJ în dosarul "Valiza". Membrii comisiei au anunţat, la 25 iunie, că au decis ca gruparea campioană a României să nu participe într-o ediţie de cupă europeană în care se va califica, această sancţiune fiind suspendată pentru o perioadă de probă de cinci ani. Steaua risca excluderea din competiţiile europene ca urmare a cazului de corupţie în care finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.


Informaţia de Hunedoara

CALEIDOSCOP

Georgia May Chiar dacă Mick Jagger nu are tocmai cele mai plăcute trăsături fizice din lume, carisma și sex-appeal-ul artistului sunt greu de egalat. Am putea spune același lucru și despre Georgia May, fiica veteranului Mick Jagger,

Film

Pagina 16 Frumuseţile lumii

care nu este o frumusețe cla- valli. sică, însă este extrem de sexy, La numai 21 de ani, fiica cu un aer rebel și extravagant, lui Mick Jagger a deprins moștenire lăsată de tatăl său. deja tainele modelingului și știe cum să pozeze în fața caGeorgia May apare în merei și cum să-și etaleze ipostaze senzuale, în noua re- abilitățile de divă seducăclamă a parfumului Just Ca- toare.

The Wolverine (Wolverine) Premiera în România - 26.07.2013

Bazat pe o populară mini-serie de benzi desenate scrisă de Chris Claremont şi Frank Miller, filmul îl arată pe Wolverine, cel mai cunoscut şi iubit personaj din universul XMen, ajungând în Japonia zilelor noastre. Mediul nefamiliar îl va arunca într-un conflict cu unul dintre cei mai celebri antagonişti ai săi şi-i va schimba viaţa o dată pentru totdeauna. Vulnerabil pentru prima oară

în viaţă şi împins la limita forţelor sale fizice şi psihice, Wolverine va trebui să înfrunte nu doar imbatabilul oţel al săbiilor de samurai, ci şi zbuciumul interior provocat de propria imortalitate şi de despărţirea tragică de cei dragi.

Regia James Mangold Cu Hugh Jackman, Kelly Hu

Cea mai lentă picătură din lume a căzut, în sfârşit

Inedit

Lady Gaga, pe primul loc în topul Forbes al celor mai bogate vedete în vârstă de până la 30 de ani Cântăreaţa americană Lady Gaga ocupă prima poziţie într-un top al celor mai bogate vedete în vârstă de până la 30 de ani alcătuit de revista Forbes.

Picătura cu cel mai lent ritm de formare din lume a căzut, în sfârşit, în Irlanda, punând astfel capăt unuia dintre cele mai îndelungate experimente ştiinţifice din lume. În cadrul acestui studiu, descris pe site-ul revistei Nature, cercetătorii de la Universitatea Trinity din Dublin (Irlanda) au filmat modul în care se formează picăturile de smoală - o pastă derivată din petrol, de două milioane de ori mai vâscoasă decât mierea - timp de 69 de ani, informează site-ul lemonde.fr. Primul experiment de acest tip a debutat în 1927, afirmă revista Nature, la Universitatea Queensland din

CMYK

Australia, cu scopul de a demonstra că smoala, solidă în aparenţă, este de fapt un lichid. Însă mult aşteptata cădere a picăturii de smoală, care se produce în medie o dată la zece ani, nu a putut fi filmată în acea vreme. Un alt experiment similar, lansat de irlandezi în 1944, a permis obţinerea celebrelor imagini. Aşa cum explică site-ul Universităţii Trinity, cercetătorii implicaţi în acest experiment inedit au remarcat în urmă cu câteva săptămâni că o picătură s-a format la capătul tubului folosit în laborator şi au decis să filmeze pentru prima dată tristul destin al unei picături de smoală.

În ciuda faptului că a suportat o operaţie la şold, din cauza căreia a fost nevoită să îşi anuleze o parte a turneului ei mondial, Lady Gaga, în vârstă de 27 de ani, a obţinut venituri de 80 de milioane de dolari în ultimele 12 luni. Cântăreţul canadian Justin Bieber ocupă locul al doilea, cu venituri de 58 de milioane de dolari. Cântăreaţa americană de muzică pop-country Taylor Swift se află pe locul al treilea, cu venituri de 55 de milioane de dolari. Artista americană a obţinut cu 2 milioane de dolari mai puţin faţă de anul trecut, când a ocupat prima poziţie în acest top. DJ-ul, compozitorul şi producătorul muzical Calvin Harris, care a susţinut peste 150 de concerte în perioada iunie 2012 - iunie 2013, câştigând 46 milioane de dolari, se află pe locul al patrulea în acest top. Locul al cincilea a revenit cântăreţei Rihanna, care a obţinut venituri de 43 mi-

lioane de dolari. Topul 10 al celor mai bogate vedete în vârstă de până la 30 de ani este completat de cântăreaţa americană Katy Perry (39 milioane dolari), cântăreaţa britanică Adele (35 milioane dolari), actriţa Jennifer Lawrence (26 milioane dolari), actriţa Kristen Stewart (22 milioane dolari) şi actorul Taylor Lautner (22 milioane dolari). Pentru a alcătui acest top, editorii revistei Forbes au ţinut cont de vânzările de albume şi de încasările obţinute din concerte, rolurile din cinematografie şi publicitate. Editorii de la Forbes au obţinut o serie de informaţii şi din discuţiile purtate cu agenţii vedetelor şi cu alte persoane din showbiz.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.