Info nr245

Page 1

Încurcătură modernă cu semaforizarea Devei

La Colegiul „Traian Lalescu” din Hunedoara

Pag. 3

Pag. 8

Copiii din Campania „Descoperă” învață mai bine

Ziua Porților Deschise la Ulpia Traiana Sarmizegetusa Pag. 3

Pag. 3

Ceremonii de avansare în grad la pompieri și jandarmi SPECIAL

CMYK

De luni până vineri, de la la orele 13, 16, 18 și 22

ACTUALITATE

Punct de prim ajutor la Răscoala

Premii pentru Florentina Marincu

Citiți în pagina 7

Citiți în pagina 14


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Târg auto la Hunedoara În prima zi a lunii august, la Hunedoara și-a deschis porţile Târgul Auto. Acesta funcţionează în curtea fostei Şcoli Generale nr. 1 din municipiul de pe Cerna. Programul după care funcţionează acest târg este zilnic, între orele 8 şi 18. Cei care vor dori săşi vândă autoturismele în acest spaţiu dedicat vor plăti o taxă de 2 lei pe zi sau un abonament lunar de 50 de lei. Toate informaţiile necesare, pentru cei interesaţi, pot fi obţinute de la Serviciul Public Administraţia Pieţelor (Piaţa Obor) din Hunedoara, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 9 şi 14.30.

NOTE

INTERES PUBLIC PAGINĂ CU INFORMAȚII DE INTERES CETĂȚENESC DE LA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA

ANUNŢ În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare, se aduce la cunoştinţă publică următorul proiect de act normativ: Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de îndrumare şi coordonare a asociaţiilor de proprietari/locatari precum şi desfăşurarea controlului şaj); financiar contabil la asocia- la Compartimentul Auţiile de proprietari/locatari dienţe, Informaţii Publice, din Municipiul Hunedoara. Transparenţă Decizională (fosta clădire B.R.D.). Proiectul de act normativ, Proiectul de act normativ mai sus amintit, cu documen- se poate obţine în copie, pe taţia de bază poate fi consultat: bază de cerere depusă la Com- pe site-ul Primăriei mu- partimentul Audienţe, Infornicipiului Hunedoara la maţii Publice, Transparenţă adresa: www.primariahd.ro Decizională. (secţiunea Consiliul Local, În conformitate cu prevesubsecţiunea Proiecte de hotă- derile art. 6. alin. 4 din Lege nr. râri); 52/2003, începând cu data afi- la sediul Primăriei mu- şării şi până la data de nicipiului Hunedoara, B-dul. 14.08.2013 se pot trimite în Libertăţii nr.17 (panoul de afi- scris propuneri, sugestii, opinii

nală; - depuse la Compartimentul Audienţe, Informaţii Publice, Transparenţă Decizională (fosta clădire B.R.D.); - persoana responsabilă cu primirea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor, formulate în scris, cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice: Toma Valerica, şef Serviciul Informaţii pentru Cetăţeni şi Relaţii Publice. Dezbaterea publică a proiectului de act normativ se va organiza în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (7) din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare.

cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii publice. Propunerile, sugestiile, opiniile privind proiectul de act normativ, se vor transmite: - prin comentarii pe pagina de internet a primăriei la adresa: www.primariahd.ro Materialele transmise vor secţiunea Consiliu Local, subpurta menţiunea: „Recomansecţiunea Proiecte de hotărâri; - prin scrisori transmise dare la proiect de act normaprin poştă la adresa Primăriei tiv” municipiului Hunedoara, BPRIMAR dul. Libertăţii nr.17, ComparVIOREL ARION timent Audienţe, Informaţii Publice, Transparenţă Decizio-


Pagina 3

ACTUALITATE

Informaţia de Hunedoara

Ceremonii de avansare în grad la pompieri și jandarmi Joi, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Iancu de Hunedoara” al judeţului și la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Hunedoara sau desfășurat ceremoniile de înaintarea în gradul următor, la termen, a ofiţerilor şi subofiţerilor din cadrul unităţilor, care îndeplinesc condiţii legale.

129 de pompieri avansați în grad În cadrul ceremoniilor militare care s-au desfășurat la sediul ISU Hunedoara din Deva şi la Detaşamentele de Pompieri din judeţ, 129 de pompieri, dintre care 122 de subofiţeri şi 7 ofiţeri, au fost avansați în grad, la termen. Potrivit legii, începând cu data de 1 august 2013, un pompier a fost înaintat în gradul de

maistru militar principal, 34 în gradul de plutonier adjutant şef, 76 în gradul de plutonier adjutant, 10 în gradul de plutonier major şi unul în gradul de plutonier. Dintre cei șapte pompieri care fac parte din corpul ofiţerilor, unul a fost înaintat la gradul de locotenent, trei la gradul de căpitan, doi la gradul de locotenent colonel și unul a devenit colonel. Printre ofiţerii înaintaţi în grad se numără şi inspectorul şef al ISU Hunedoara, maiorul Viorel Demean care, de joi, deţine gradul de locotenent colonel. Viorel Demean, în vârstă de 38 de ani, ocupă funcţia de inspector şef al ISU Hunedoara din anul 2009.

Avansări numeroase și la jandarmi Și la nivelul IJJ Hunedoara, joi, s-a desfăşurat ceremonialul militar prin care au fost înaintaţi în grad 116 jandarmi, dintre care

4 ofiţeri şi 112 subofiţeri. Manifestarea a debutat cu ridicarea drapelului pe catarg, intonarea Imnului Naţional şi a continuat, în prezenţa întregului personal, cu citirea ordinelor de înaintare în gradul militar de către inspectorul şef al IJJ Hunedoara, general de brigadă Viorel Sălan. „Cariera militară presupune parcurgerea tuturor etapelor, din punct de vedere al stagiilor, în grade şi funcţii militare. Gradele militare sunt treptele ierarhiei pe care fiecare militar le parcurge. Un grad militar mai mare este asociat unei experienţe profesionale mai ridicate. Accesul într-o funcţie şi un grad militar superior este expresia profesionalismului, recunoaşterea activităţii desfăşurate de militar, precum şi a conduitei morale.”, a declarat, în finalul ceremonialului, general de brigadă Viorel Sălan, inspectorul şef al IJJ Hunedoara. Mihaela Petroșan

În memoria cercetătorului Dorin Alicu

Ziua Porților Deschise la Ulpia Traiana Sarmizegetusa Duminică, în zona obiectivelor arheologice cuprinse în perimetrul fostei capitale a Daciei romane, pe raza comunei Sarmizegetusa, va fi Ziua Porţilor Deschise. Acţiunea este organizată de către Consiliul Judeţean Hunedoara şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi Universitatea BabeşBolyai din Cluj-Napoca, Primăria comunei Sarmizegetusa şi Rotary Club Haţeg. „Scopul principal al acestei acţiuni este promovarea în rândul turiştilor, şi nu numai, a monumentelor antice aflate în zonă, precum şi a activităţilor de cercetare arheologică desfăşurate în acest sit istoric de către specialişti, activităţi finanţate de Ministerul Culturii”, a declarat Liliana Ţolaş, directorul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Evenimentul se va desfășura între orele 10 și 16 și va include o serie de activităţi în care vor fi impli-

caţi membrii colectivului ştiinţific al şantierului arheologic. Potrivit organizatorilor, turiștii vor putea vizita şantierul arheologic, iar membrii asociaţiei Terra Dacica Aeterna vor oferi explicații despre metodele de cercetare şi interpretare a descoperirilor arheologice. Între orele 14 şi 16, în amfiteatrul roman va avea loc un spectacol de lupte cu gladiatori, care va fi susţinut de asociaţia clujeană de reconstituiri istorice, Virtus Antiqua. Întreaga manifestare este dedicată memoriei celui care a fost Dorin Alicu, cercetător la Muzeul Naţional

Pricăjan și Dezsi și-au pierdut posturile de inspectori guvernamentali Inspectorii guvernamentali DanAurel Pricăjan și Dezsi Attila au primit preaviz de 30 de zile. Până la finalul acestei perioade de grație, ei trebuie să părăsească posturile. Demiterea celor doi din Secretariatul General al Guvernului (SGG) s-a făcut în baza unei ordonanțe privind reducerea cu 4 la sută (adică aproape 3000 de angajați) a personalului din guvern. Decizia a fost

luată de premierul Ponta miercuri. În total, de la SGG au fost eliberați din funcție 59 de inspectori guvernamentali. Dan-Aurel Pricăjan a fost prefect al județului Hunedoara în timpul guvernului Tăriceanu, iar Dezsi Attila a ocupat funcțiile de prefect al județului Hunedoara și de secretar general al guvernului în timpul guvernului Boc.

Încurcătură modernă cu semaforizarea Devei Modernul sistem de semaforizare cu control centralizat al traficului, inaugurat zilele acestea la Deva, a reuşit să bulverseze serios traficul în municipiu. Mulţi şoferi sunt disperaţi pentru că s-au înmulţit semafoarele, chiar şi acolo unde nu era nevoie, şi se ajunge la blocaje serioase în trafic.

de Istorie a Transilvaniei din Cluj, care s-a stins fulgerător din viaţă în ziua de 27 iulie 2013 pe șantierul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Mihaela Petroșan

Pentru realizarea Sistemului Integrat de Management al Traficului Rutier din Deva, a fost nevoie de o investiţie de 13,4 milioane de lei, bani din fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.

Ideea a fost de a se moderniza sistemul de semaforizare, de a se introduce senzori de supraveghere a traficului şi de camere video performante pentru supravegherea acestuia. Lucrările au cuprins montarea a 88 de stâlpi cu 307 semafoare, trasarea a 8 kilometri de fibră optică, modernizarea a 6 intersecţii şi crearea unui centru de comandă şi control ultramodern în sediul Poliţiei Locale Deva. În curând vor fi active şi cele peste 60 de camere de supraveghere de înaltă rezoluţie.

Aurel Ghinea


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Useliștii din regiune se vor întâlni să împartă sedii La sfârșitul săptămânii trecute, deputatul Laurențiu Nistor, liderul PSD Hunedoara, a declarat că dorește convocarea unei întâlniri la vârf a USL din toate cele patru județe din regiunea Vest, Hunedoara, Arad, Caraș Severin și Timiș, întâlnire în care să se discute repartizarea în fiecare județ a diverse sedii de instituții regionale. Ideea lui Nistor vine după ce Timișul, prin presiuni de stradă și politice, a reușit să ia Hunedoarei sediul finanțelor publice regionale. „Doresc să convocăm conducerile USL din cele patru judeţe ale regiunii Vest pentru a stabili, foarte clar, cum vor fi împărţite descentralizatele. Regionalizarea trebuie făcută în interesul cetăţenilor, iar eu consider că Timişoara are suficiente instituţii de interes regional. Cred că dacă vom stabili o întâlnire, vom putea să mergem apoi la Guvern cu o înţelegere, care să cuprindă o împărţire echitabilă a instituţiilor descentralizate”, a declarat Laurenţiu Nistor. Liderul PSD-ului hunedorean a mai spus că prima întâlnire de acest fel va avea loc chiar în această săptămână. Mihaela Petroșan

NOTE

ACTUALITATE

Pagina 4

Valentin Nobert Ţăruş a devenit Cetățean de Onoare al Devei Patronul unuia din cele mai cunoscute lanțuri farmaceutice românești, Valentin Nobert Ţăruş, a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Deva, vineri. Înmânarea titlului a avut loc în cadrul unui spectacol special la Teatrul de Artă din Deva. Motivația autorităților locale devene în acordarea acestei distincții este legată de „remarcabila sa implicare în susţinerea vieţii cultural-sportive din municipiul Deva”. În anul 2007, o firmă a lui Valentin Nobert Ţăruş a devenit sponsorul principal al Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” Deva, unitate reprezentativă a învăţământului sportiv local, naţional şi internaţional, în baza unui protocol prin care gimnastica artistică, aerobică şi atletismul devean s-au bucurat de sprijinul financiar şi în produse farmaceutice (susţinătoare de efort, medicamente şi materiale sanitare) pentru cei mai

Șefa DGASPC Hunedoara a ieșit la pensie Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, în ședința de vineri, plecarea din funcție a șefei Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara, Viorica Popescu. Ea a fost director executiv și apoi director general al instituției din anul 2005. La jumătatea acestei luni, Viorica Popescu a îndeplinit, cumulativ, condiţiile de vârstă standard şi stagiul minim de cotizare pentru pensionare. Aurel Ghinea

valoroşi şi talentaţi elevi sportivi ai acestei unităţi. Sprijinul financiar a însemnat acordarea de burse lunare, dar şi sume pentru premierea rezultatelor sau bani pentru organizarea de competiţii naţionale la Deva ori pentru deplasări la competiţii internaţionale. Din 2007, Tăruş organizează anual o tabără de vară în munţii Retezat, tabără de creaţie artistică pentru tinerii studenţi, pictori şi sculptori de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi şi de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău. De asemenea, Tăruş sponsorizează Festivalul „Johann Strauss” în România şi susţine de mulţi ani activităţile Institutului Cultural Român din Viena, sponsorizând inclusiv concertele Coralei „Sargeţia” din Deva în capitala Austriei.

Un cioban, pasionat de paleontologie, din satul Sânpetru, a primit vineri o diplomă de excelență și un premiu de 1.000 de lei din partea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara. Hunedoreanul Doenel Vulc a devenit expert în identificarea fosilelor de dinozaur şi este o adevărată „enciclopedie ambulantă” în materie. El a învăţat să identifice fosilele încă din anii `70, de la specialiştii sosiţi în zonă, care le explicau studenţilor cum e cu dinozaurii pitici. Născut în 1939 la Sânpetru, Doenel Vulc recunoaşte că are doar opt clase, pentru că în vremea lui doar atâta şcoală putea face un fiu de ţăran. Cu toate acestea, vorbeşte fluent şi cu lejeritate despre „determinări pe oasele de dinozauri”, procedee complexe de identificare a fosilelor, dar şi despre catalogarea lor. În anul 1981 a fost numit custode al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, fiind și în prezent „paznic al dinozaurilor”.

Mihaela Petroșan

Mihaela Petroșan

Ciobanul-paleontolog premiat de CJ


Pagina 5

ACTUALITATE

Informaţia de Hunedoara

Proiect de reabilitare urbană la Deva La sfârșitul săptămânii trecute, la Deva, s-a semnat unul din cele mai importante contracte de reabilitare a spațiului urban din municipiu, în prezența lui Sorin Maxim, director general al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR)Vest. Este vorba de o investiție de aproape 38 de milioane de lei (37,98 milioane lei), din care finanțare nerambursabilă de 31,6 milioane de lei. Obiectivul general al proiectului este reabilitarea spațiului urban aferent zonei parcului I.C. Brătianu din Deva. Se prevăd lucrări ample, între care adăugarea unei parcări subterane, amplificare și revitalizarea zonei

pietonale din jurul Palatului Prefecturii, parcul și integrarea funcțiunilor existente într-un spațiu tip agora. „Facem tot posibilul să finalizăm lucrările la cetate, apoi parcarea subterană și restul spațiului de amenajat. Va fi ceva în genul pieței din centrul Sibiului sau cum este cea din Timișoara”, a declarat primarul Devei, Petru Mărginean. Pasajul rutier subteran va avea lungimea de 293,7 metri, iar parcarea subterană va putea găzdui 183 de autovehicule. Conform datelor oficiale, de implementarea proiectului vor beneficia aproape 70 de mii de locuitori și se va crea un pietonal extins de 3.522 de metri pătrați. De asemenea, va fi reabilitat un

spațiu verde de peste 6.000 de metri pătrați. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni, iar debutul acestuia va fi în toamna acestui an. „Este unul dintre cele mai importante proiecte pentru Deva. Acesta aduce mari beneficii orașului, chiar dacă, așa cum se întâmplă peste tot, apare și un disconfort pentru cetățeni pe perioada lucrărilor, dar acest lucru este normal”, a declarat Sorin Maxim, director general al ADR Vest. Finanțarea nerambursabilă a proiectului se face pe axa prioritară „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”. Mihaela Petroșan

Singura șansă a României este reindustrializarea Într-o conferință de presă susținută luni, la Deva, europarlamentarul Iuliu Winkler a vorbit despre declanșarea procesului de reindustrializare a statelor membre ale UE și despre faptul că România trebuie, în cel mai scurt timp, să se racordeze la acest proces. „Pe fondul crizei, liderii europeni au constatat că dacă la baza economiei unui stat membru nu există industrie, atunci, acel stat este pierdut ca și economie, dar și ca și societate. (...) În doar 4 ani, începând din 2009, la nivelul UE s-au pierdut 4 milioane de locuri de muncă numai

din sectorul industrial. În România, conform statisticilor, la începutul anilor `90 existau peste 8 milioane de locuri de muncă în economie, iar acum, după 20 de ani, mai avem aproximativ 4 milioane”, a declarat Iuliu Winkler. Europarlamentarul UDMR a mai declarat că, în contextul în care UE este preocupată de dezvoltarea industrială, România trebuie să se trezească, iar guvernanții să se ocupe de elaborarea unor politici și strategii care să identifice clar domeniile industriale care trebuie susținute. „În România, reindustrializarea presupune politici concrete în domeniul competitivității, astfel încât să putem beneficia de fon-

durile europene care se vor aloca pentru IMM-uri, pentru cercetare, inovare, pentru clustere care să fie create de mediul de afaceri, împreună cu administrațiile locale și universități. Reindustrializarea României depinde doar de noi, de politicile guvernamentale, și nu depinde de Bruxelles. Iar pentru a avea succes, trebuie luate măsuri de reducere a birocrației, de încurajare a mediului de afaceri de a se structura, de dezvoltarea culturii antreprenoriale, și, foarte important, de a facilita accesul la finanțare. Esențial de spus este faptul că accesul IMM-urilor la finanțare nu se poate reglementa

Alexandru Lăutaru va coordona filiala Hunedoara a Partidului Mișcarea Populară Sâmbătă, Comitetul Naţional de Iniţiativă al Partidului Mişcarea Populară a desemnat coordonatorii a 20 de filiale judeţene sau municipale ale formațiunii, între care și Hunedoara. De asemenea, pe lângă constituirea filialelor lipsă, Fundaţia Mișcarea Populară va organiza, în colaborare cu grupul de conducere al partidului, întâlniri regionale cu membrii Fundaţiei şi

partidului din mai multe județe. Fundaţia va continua să funcţioneze şi să organizeze propriile acţiuni, unele în colaborare cu partidul, altele singură. Coordonatorii pentru constituirea filialelor Partidului Mişcarea Populară sunt: Ruxandra Dragomir - Argeş, Mircea Matei - Bihor, Mihai Țâbuleac - Botoşani, Sorin Munteanu - judeţul Braşov, Sorin Bâscă - municipiul Braşov, Viorel Botea - Brăila, Adrian Doxan - Caraş-Severin, Claudiu Câmpean - Cluj, Claudiu

prin legi. Pentru aceasta este nevoie de încredere, iar climatul de încredere se poate construi printr-o legislație stabilă, care să nu fie modificată din două în două luni”, a explicat Winkler. Europarlamentarul hunedorean și-a exprimat convingerea că în cadrul unui proces de reindustrializare, județul Hunedoara va juca un rol important, datorită

tradiției sale industriale, dar și a faptului că acesta încă are un potențial de forță de muncă bine calificată. În cadrul conferinței de presă de luni, Iuliu Winkler a prezentat și raportul de activitate pentru perioada septembrie 2012 - iulie 2013. Mihaela Petroșan

Acțiune de weekend

20 de șoferi au rămas fără permis Poliţiştii Serviciului Rutier Hunedoara au continuat acțiunile de depistare a șoferilor care nu respectă viteza legală pe drumurile județului. Polițiștii au sancționat peste 200 de conducători auto pentru viteză excesivă pe șosea și au reținut 20 de permise de conducere.

Iorga Palaz -judeţul Constanţa, Mihai Gârţu - municipiul Constanţa, Gelu Vişan - Dolj, Cătălin Cristache - Galaţi, Alexandru Lăutaru - Hunedoara, Dan Constantin Mâţă - Iaşi, Eugen Golea - Mehedinţi, Petru Başa - Mureş, Marian Vasile - Olt, Constantin Joiţa - Prahova, Laura Bota - Satu Mare, Corneliu Popovici - Suceava, Elenina Nicuţ - municipiul Bucureşti, Mihaela Forgaciu Bucureşti Sector 4.

În acțiunile desfăşurate la sfârșitul săptămânii trecute poliţiştii au folosit 11 autospeciale dotate cu aparate radar, acestea fiind amplasate, în special, pe DN 7 şi DN 66, dar şi pe drumuri judeţene şi comunale. Astfel, poliţiştii au constatat 432 de abateri de la regimul circulaţiei rutiere, majoritatea reprezentând depăşirea limitei legale de viteză (205). În urma controalelor au fost aplicate sancţiuni contravenţionale de peste 75.000 de lei și au fost reținute 20 permise de conducere (3 pentru nerespectarea limitei legale de viteză, 4 pentru depăşire neregulamentară, 13 pentru alte abateri). De asemenea, pe numele a 10 conducători auto au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru săvîrşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. În ceea ce priveşte pietonii, 41 de persoane au fost sancţionate contravenţional pentru traversarea drumului public prin loc nepermis.

Mihaela Petroșan

Aurel Ghinea


Informaţia de Hunedoara

Pagina 6

ACTUALITATE

Haralambie Vochiţoiu: „Nu putem trata investitorii străini cu două măsuri.” Într-o conferinţă de presă susţinută luni, la Deva, senatorul Haralambie Vochiţoiu a ţinut să exprime trei puncte de vedere legate de teme politice de actualitate: tratarea inechitabilă a afacerilor străine din România, regionalizarea şi dreptul inatacabil al hunedorenilor la apă potabilă.

Sprijin pentru investitorii chinezi Legat de afacerile străine din România, senatorul hunedorean spune că a primit o solicitare de sprijin din partea primarului Devei, Petru Mărginean, referitoare la decizia guvernului de a pune în dificultate societatea DHS, din municipiul reşedinţă de judeţ, căreia i se solicită plata unei taxe de mediu pentru anvelopele de la biciclete. „Este un tratament inechitabil, atâta timp cât, de exemplu, firma Renault, care activează tot în România, este exceptată

de la această taxă. Investitorii chinezi, care au oferit atâtea locuri de muncă hunedorenilor, sunt acum presaţi financiar şi întrevăd inclusiv posibilitatea de a-şi muta afacerile în Bulgaria, ţară care îi primeşte cu braţele deschise şi cu un pachet atractiv de facilităţi. Personal, voi aborda această problemă cu toate forurile competente. Nu e normal, în cazul guvernului Ponta, să mergi la Beijing şi să spui că vrei să vină investitori chinezi, după care să îi pui pe cei care deja au investit în România în situaţie de inferioritate faţă de alţi investitori.”, a declarat senatorul Haralambie Vochițoiu.

Regionalizarea e o fata morgana Despre regionalizare şi ceea ce se întâmplă în această perspectivă în ultima vreme, Vochiţoiu spune că e vorba doar de „o vorbă goală, o fata morgana”. „Până şi parlamentarii USL au început să îşi exprime îndoielile legate de această regionalizare.

Mai bine, la nivelul judeţului, s-ar pune problema scăderii drastice a populaţiei şi a ceea ce se poate face pentru a stopa această tendinţă periculoasă, nu cea a preluării unor sedii de instituţii.”, a mai spus senatorul PP-DD de Valea Jiului.

Dreptul la apă al populaţiei Cel mai sensibil punct atins de senatorul hunedorean a fost acela legat de accesul la apă al populaţiei judeţului. „Nu e normal ce a făcut, de exemplu, Costel Avram, în Valea Jiului, când a tăiat apa inclusiv la cei care au plătit-o. E un abuz. Şi asta sa întâmplat şi la Hunedoara. M-am interesat peste tot, şi în legislaţia europeană şi în cea mondială şi este foarte clar: dreptul la apă şi sanitaţie al oamenilor este un drept universal, nu poate fi călcat de nimeni, nicăieri.”, a precizat Haralambie Vochițoiu.

Mihaela Petroșan

Pilotul Banciu rămâne în arest După ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins recursul, pilotul Valentin Banciu, fost inginer la Registrul Auto Român (RAR) Hunedoara, rămâne după gratii. Sentința este definitivă.

Valentin Banciu este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În 25 iulie, Banciu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Potrivit anchetatorilor, acesta a dezvoltat un sistem ile-

gal de a obține foloase materiale. Astfel, după cum arată anchetatorii, Valentin Banciu, în calitate de angajat al RAR Hunedoara, cu atribuţii de a verifica starea tehnică a autovehiculelor, „atunci când constata nereguli sau defecţiuni îndruma posesorii autovehiculelor să remedieze aceste defec-

ţiuni la service-ul administrat de soţia sa”. Fără să efectueze lucrările de remediere, un angajat al service-ului încasa suma de bani indicată de Banciu, după care posesorii autovehiculelor se prezentau din nou la RAR unde le era eliberat avizul necesar din punct de vedere tehnic. Din probatoriul administrat

în cauză a rezultat că Valentin Banciu a procedat în acest mod de aproximativ doi ani şi jumătate, trei ani. După ce a fost arestat, RAR Hunedoara i-a suspendat lui Valentin Banciu contractul de muncă. Aurel Ghinea

Săptămâna în alte vremuri 2 august: 216 î.Hr. — O armată cartagineză condusă de Hannibal a învins o armată romană superioară numeric în bătălia de la Cannae, în Apulia. 1945 — S-a încheiat conferința de la Potsdam, în care Puterile Aliate au discutat viitorul Germaniei după Al Doilea Război Mondial. 1990 — Irakul a invadat Kuweitul, declanșând războiul din Golf. Nașteri: Filip al II-lea, Duce de Orléans (1674) – Leopold Gmelin (1788) – Shimon Peres (1923) Decese: Thomas Gainsborough (1788) – Enrico Caruso (1921) – Paul von Hindenburg (1934)

3 august: 1492 — Cristofor Columb a pornit în prima sa călătorie spre vest din portul spaniol Palos de la Frontera. 1934 — După moartea lui Paul von Hindenburg, Adolf Hitler a comasat postul de cancelar al Germaniei și cel de președinte al Germaniei, proclamânduse Führer. 1936 — La Jocurile Olimpice de

la Berlin, Jesse Owens a câștigat proba de 100 m. Nașteri: Stanley Baldwin (1867) – Tony Bennett (1926) – Osvaldo Ardiles (1952) Decese: Eugène Sue (1857) – Joseph Conrad (1924) – Aleksandr Soljenițîn (2008)

4 august: 1704 — În timpul Războiului Succesiunii Spaniole, armatele engleze și olandeze au ocupat Gibraltarul. 1984 — La exact un an după ce a venit la putere în Republica Volta Superioară, președintele Thomas Sankara i-a schimbat acesteia numele în Burkina Faso. 2007 — NASA a lansat sonda Phoenix Mars Lander, care ulterior a găsit dovezi ale existenței apei pe planeta Marte. Nașteri: Percy Bysshe Shelley (1792) – William Rowan Hamilton (1805) – Louis Armstrong (1901) Decese: Henric I al Franței (1060) – Hans Christian Andersen (1875) – Washington Luís Pereira de Sousa (1957)

5 august: 1583 — Exploratorul Humphrey Gilbert a înființat prima colonie engleză în America de Nord, orașul St. John's, astăzi în provincia Newfoundland și Labrador din Canada. 1772 — Austria, Prusia și Rusia au semnat tratatul prin care au început Prima Împărțire a Poloniei 1858 — Omul de afaceri american Cyrus West Field și colegii săi au terminat instalarea primului cablu telegrafic transatlantic. Nașteri: Niels Henrik Abel (1802) – Guy de Maupassant (1850) – Neil Armstrong (1930) Decese: Friedrich Engels (1895) – Marilyn Monroe (1962) – Richard Burton (1984)

6 august: Schimbarea la față 1806 — Ca urmare a înfrângerii suferite în Războiul celei de-a Treia Coaliții, împăratul Francisc al II-lea a dizolvat Sfântul Imperiu Roman. 1945 — Bombardierul american Enola Gay a lansat prima bombă atomică, denumită Little Boy (în imagine),

asupra orașului japonez Hiroșima. 1991 — Programatorul britanic Tim Berners-Lee și-a publicat primele sale idei pentru realizarea unui sistem de documente legate între ele prin Internet, sistem ce avea să fie denumit World Wide Web. Nașteri: Paul Claudel (1868) – Alexander Fleming (1881) – Andy Warhol (1928) Decese: Diego Velasquez (1660) – Papa Paul al VI-lea (1978) – Edsger Dijkstra (2002)

7 august: 1782 — George Washington a înființat Insigna de Merit Militar, destinată decorării soldaților răniți pe câmpul de luptă, decorație devenită ulterior Inima Purpurie. 1942 — A început bătălia de la Guadalcanal, prima ofensivă militară americană a celui de Al Doilea Război Mondial, în Insulele Solomon. 2008 — Georgia a lansat o ofensivă militară împotriva Osetia de Sud, pentru a contracara o presupusă invazie rusească, declanșând Războiul din Osetia de Sud din 2008

Nașteri: Mata Hari (1876) – Léon Nicolas Brillouin (1889) – Philip Johnson (1906) Decese: Joseph Marie Jacquard (1834) – Jöns Jakob Berzelius (1848) – Rabindranath Tagore (1941)

8 august: 1796 — Michel-Gabriel Paccard și Jacques Balmat au realizat cea mai veche ascensiune atestată pe Mont Blanc, cel mai înalt vârf muntos din Munții Alpi. 1870 — Un grup de liberali radicali din Ploiești, România s-a revoltat împotriva principelui Carol I, dar au fost arestați a doua zi. 1876 — Thomas Edison a primit patentul pentru inventarea mimeografului, un strămoș al fotocopiatoarelor moderne. Nașteri: Emiliano Zapata (1879) – Ernest Lawrence (1901) – Paul Adrien Maurice Dirac (1902) Decese: George Canning (1827) – Ernst Haeckel (1919) – Nevill Francis Mott (1996)


Pagina 7

SPECIAL

Informaţia de Hunedoara

Punct de prim ajutor la Răscoala Crucea Roșie a creat un punct de prim ajutor, a instruit o familie din satul Răscoala, o localitate izolată din județ, și a dotat-o cu materiale sanitare și tehnica necesară pentru intervenții simple ce pot salva vieți. Satul Răscoala este situat la 15 kilometri de primul serviciu medical. Pentru ca ambulanţa să ajungă în acest sat izolat, trebuie să parcurgă un traseu accidentat, precum şi aglomeraţia din două oraşe. Din momentul apelului de urgenţă şi până la sosirea ambulanţei sunt necesare 50 de minute. Dacă plouă abundent sau sunt căderi masive de zăpadă, accesul în zonă se poate face doar cu elicopterul. Acestea au fost câteva din motivele pentru care Crucea Roşie şi-a propus să vină în sprijinul comunităţii izolate de aici și a instruit o familie care să acorde primul ajutor de bază celor din sat. Familia instruită a primit o trusă de prim ajutor care conţine pansamente, un glucometru, un

tensiometru şi un dispozitiv EKG cu telecitire într-un serviciu de cardiologie. Familia de „salvatori comunitari” are rolul de a sprijini rezolvarea urgenţelor minore din comunitate şi prevenirea agravării situaţiei în cazul unor urgenţe majore care necesită asistenţă medicală. „Uneori, o singură manevră de prim ajutor pe care o aplici unei persoane accidentate poate face diferenţa între viaţă şi moarte. Pentru oamenii din satele unde lipseşte accesul la serviciile medicale este crucial să primească primul ajutor în primele minute după un accident. Înfiinţarea de puncte de prim ajutor în comunităţile izolate oferă o şansă la viaţă acestor oameni. În plus, persoanele în vârstă îşi pot monitoriza tensiunea sau glicemia chiar în satul lor fără a mai fi nevoiţi mergă până la oraş”, a declarat Elena Floarea Grecea, directorul subfilialei de Cruce Roşie Petrila. Mihaela Petroșan

Zeci de intervenții de caniculă Ambulanța hunedoreană și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a județului Hunedoara au fost nevoite să intervină în câteva zeci de cazuri în ultima perioadă, ca efect al temperaturilor extreme. „Vârful solicitărilor legate de caniculă a fost în 29 iulie. Atunci, în 24 de ore, au fost 187 de solicitări (lipotimii, probleme cardiace, boli cronice), cu 47 la sută mai multe decât în zilele obișnuite. Chiar dacă temperaturile au fost extrem de ridicate, angajații s-au mobilizat şi au intervenit prompt. Ieri, numărul solicitărilor de intervenţie a revenit la normal.”, a declarat Valeria Filimon, managerul general al Serviciului Județean de Ambulanță.

În ultima săptămână, și SMURD Hunedoara a avut 18 intervenții pentru cazuri legate de căldură. „În cazuri determinate de temperaturile extrem de ridicate, în zona Văii Jiului au existat cinci astfel de intervenții ale serviciului SMURD: două la Vulcan și câte una la Uricani, Petroșani și Baru Mare”, a precizat Anemona Doda, ofiţer informare și relaţii publice din cadrul ISU Hunedoara.

Atenționare de la DSP Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara avertizează din nou că ieşitul din casă la orele prânzului, când asfaltul frige şi aerul pare de nerespirat, este imprudenţă curată. Reprezentanții DSP Hunedoara spun că „atunci

când termometrele arată la umbră peste 35 de grade Celsius, trebuie să evităm pe cât posibil să ieşim afară. Pe străzile cu asfalt încins şi printre blocurile ce radiază caldura, chiar şi cel mai sănătos organism poate să cedeze. Epuizarea cauzată de temperaturile ridicate apare după câteva zile

de călduri excesive şi se manifestă prin somnolenţă, senzaţie de slăbiciune şi oboseală, somn agitat sau insomnie. Aceste stări pot fi combătute prin odihnă în locuri răcoroase, consumul lichidelor, iar dacă simptomele continuă va fi solicitat ajutorul medicului”. Fără o hidratare corespunză-

toare, care să menţină temperatura corpului în jur de 37 grade Celsius, pot apărea crampele de căldură, insolaţie, epuizare sau şoc hipertermic. Cei mai afectați de temperaturile ridicate sunt copii, vârstnicii şi persoanele cu dizabilităţi sau boli cronice. Specialiștii DSP Hunedoara recomandă ca în această perioadă să se consume fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. De asemenea, o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. Dacă avem aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Mihaela Petroșan


Informaţia de Hunedoara

ACTUALITATE

Pagina 8

Copiii din Campania „Descoperă” învață mai bine peră” cinci copii au abandonat proiectul: patru au fost nevoiţi să-şi însoţescă familia în străinătate iar unul a plecat la mama, în altă localitate. Cea mai mare parte a beneficiarilor au reuşit să-şi îmbunătăţească situaţia la învăţătură, să-şi corecteze comportamentul şcolar, acolo unde a fost cazul, iar intervenţia permanentă asigurată de activităţile proiectului a prevenit şi a corectat riscul părăsirii timpurii a şcolii.

La sfârșitul săptămânii trecute, Asociaţia Absolvenţilor, Părinţilor şi Angajaţilor Colegiului Naţional de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara a organizat două evenimente: seminarul de prezentare a realizărilor şi dificultăţilor întâmpinate în implementarea proiectului „Descoperă realizările APAC Hunedoara” şi evenimentul de prezentare a progreselor beneficiarilor, „ReDescoperă o campanie de succes”.

Majoritatea elevilor au progresat

Scopul întâlnirilor, la care au fost invitaţi părinţi ai beneficiarilor, împreună cu copiii incluşi în proiect, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai unor organizaţii neguvernamentale interesate de derularea de astfel de proiecte, dar şi reprezentanţi ai şcolilor şi liceelor din municipiul Hunedoara, a fost acela de a dezbate aspecte legate de progresele evidente ale copiilor beneficiari, dar şi despre reuşitele şi obstacolele întâmpinate în derularea proiectelor destinate comunităţii locale din municipiul Hunedoara.

Moneasa. Costul taberei, asigurat în baza proiectului „O şansă europeană pentru copiii români”, a fost de peste 33.400 de lei (27.927 lei cazarea şi masa, la care se adaugă aproximativ 5.495 de lei pentru transport).

Tabără de astrofizică la Moneasa

Grup ţintă: 60 de beneficiari, plus familiile lor

Scopul întâlnirilor este acela de a dezbate aspecte legate de progresele copiilor beneficiari dar şi de a discuta despre reuşitele şi obstacolele întâmpinate în derularea proiectelor destinate comunităţii locale din municipiul Hunedoara. În programul evenimentului a fost inclusă şi proiecţia unei serii de fotografii din tabăra gratuită oferită copiilor în cadrul proiectului „O şansă europeană pentru copiii români”. Este vorba despre 100 de imagini reprezentative care au ilustrat activităţile la care au participat 54 de elevi dintre cei 60 de elevi, beneficiari ai Asociaţiei APAC, care au participat la tabăra de astro-fizică de la

Specialiştii Asociaţiei APAC, psihologul Simona-Ancuţa Dumbravă şi asistentul social, Camelia Uţă au întocmit câte o fişă de monitorizare a evoluţiei şcolare pentru fiecare copil - membru al grupului ţintă, urmărind situaţia la învăţătură, notele obţinute la disciplinele studiate în cadrul proiectului, respectiv: chimie, fizică, biologie şi informatică, dar şi mediile la fiecare materie, numărul de absenţe, conflictele cu colegii, cu cadrele didactice şi comportamentul la ore. În urma monitorizării evoluţiei şcolare a elevilor, psihologul, asistentul social şi raportorul proiectului,

Analiza şcolară a rezultatelor şcolare ale 60 de copii în anul şcolar 2012-2013 arată că la informatică peste 74 dintre copii au făcut progrese, la biologie au progresat 56 de copii, la chimie trei sferturi dintre beneficiari au făcut progrese, iar la fizică 90 la sută dintre copii au avut rezultate mai bune, comparativ cu perioada anterioară. Implicarea în activităţile din ca-

Maria Gheorghe, au realizat o analiză a rezultatelor şcolare, pentru a cunoaşte situaţia la învăţătură, comportamentul şcolar, evoluţia şcolară la disciplinele pe care elevii au optat să le studieze în cadrul proiectului şi mai ales modul în care s-a realizat prevenirea abandonului şcolar. Alături de cei 60 de copii, din grupul ţintă au făcut parte şi 70 de părinţi sau reprezentanţi legali, respectiv 25 bărbaţi şi 45 femei (conform ultimilor indicatori din 6 martie 2013). Procentul ridicat al persoanelor de gen feminin – părinţi ai copiilor, este justificat prin faptul că o parte dintre copii au tatăl plecat în străinătate, la muncă, sau fac parte dintr-o familie monoparentală, copilul rămânând de cele mai multe ori în grija mamei.

O situaţie familială şi financiară dificilă Principalul dezavantaj pentru cea mai mare parte dintre copii l-a reprezentat situaţia familială dificilă, care a îngreunat suportul social şi

psiho-emoţional ce trebuie oferit unui copil, dar şi situaţia financiară. Astfel, • 13 copii fac parte din familii numeroase, cu mai mult de doi fraţi. • 11 copii provin din familii cu părinţi plecaţi în străinătate la muncă (nouă copii au un părinte plecat în străinătate, iar alţi copii au ambii părinţi plecaţi, fiind lăsaţi în grija bunicilor). • 14 copii provin din familii monoparentale (13 copii au părinţii divorţaţi, iar un copil are tatăl decedat). Tocmai de aceea, prin activităţile din cadrul proiectului s-a oferit sprijin şcolar copiilor, pentru a nu se ajunge în situaţia de eşec şcolar. Prin consilierea psihologică şi socială a familiilor, parte importantă în cadrul activităţilor Campaniei “Descoperă”, s-a urmărit restabilirea echilibrului emoţional, optimizarea şi dezvoltarea personală, intervenţii în situaţii de criză şi soluţionarea problemelor emoţionale, de relaţionare şi de adaptare. Pe parcursul celor trei ani de implementare a Campaniei „Desco-

drul proiectului a dus la îmbunătăţirea situaţiei şcolare şi la creşterea interesului pentru şcoală, prin suportul primit din partea famililor şi a experţilor din cadrul proiectului „O şansă europeană pentru copiii români”.

„Campania Descoperă” sprijină elevii dezavantajaţi “Descoperă” este campania prin care 60 de copii din municipiul Hunedoara sunt sprijiniţi să înveţe experimental ştiinţele (fizică, biologie, chimie, informatică) în laboratoare dedicate, prin intermediul asociaţiei APAC Hunedoara. Campania face parte din proiectul „O şansă europeană pentru copiii români” şi îi are ca grup–ţintă pe elevii dezavantajaţi din Hunedoara, cunoscută ca zonă cu şomaj ridicat, venituri mici şi familii destrămate, după plecarea multor părinţi la muncă, în străinătate. Astfel, “Descoperă” doreşte ca, prin activităţile sale, să-i atragă pe copii la şcoală şi să prevină abandonul.


Pagina 9

CULTURĂ

Informaţia de Hunedoara

Pentru viaţa spirituală a omului cultura este oglinda măritoare. (Constantin Noica) Colțul de geniu

Federico García Lorca

Federico García Lorca

Opera

Federico García Lorca (n. 5 iunie 1898, Fuente Vaqueros, Granada - d. 18 august 1936, între Víznar și Alfacar) a fost un, poet, prozator și dramaturg spaniol, cunoscut și pentru talentul său în alte domenii ale artei. Încadrat în generația lui 27 a literaturii spaniole, este cel mai popular și influent scriitor spaniol din secolul XX. Ca dramaturg este considerat una dintre figurile de referință ale teatrului spaniol din secolul XX, alături de Valle-Inclán și Buero Vallejo. A murit executat în timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939), datorită simpatiei sale pentru Frontul Național și condiției sale de homosexual declarat. S-a născut în municipiul Fuente Vaqueros dn Granada (Spania), în sânul unei familii înstărite, pe 5 iunie 1898 și a fost botezat Federico del Sagrado Corazón de Jesús García Lorca. Tatăl său a fost Don Federico García Rodríguez, un moșier, iar mama sa, Doña Vicenta Lorca, profesoară, a fost cea care i-a stimulat lui Federico gustul pentru literatură. Încă de la vârsta de doi ani, conform biografului Edwin Honig, Federico García Lorca și-a demonstrat abilitatea de a învăța cântece populare și tot la o vârstă a început să organizeze mici reprezentații de slujbe religioase. Sănătatea lui era șubredă și a început să meargă de-abia la patru ani. Mai târziu avea să citească, obligat fiind să rămână în casă, operele lui Victor Hugo și Miguel de Cervantes. În perioada studenției, evoluția sa a oscilat, dar, după ce abandonase Facultatea de Drept din Granada pentru a se instala în Rezidența Studenților din Madrid, s-a întors la Universitatea din Granada și a obținut diploma de avocat. Localizarea meridională a Granadei, care încă păstra vie moștenirea maură, folclorul și caracterul rural, au lăsat urme vizibile în creația lui Lorca, în care se îmbină proza cu romanțele. Don Fernando de los Ríos a fost cel care l-a îndrumat pe atunci pianistul Lorca către poezie; astfel, în 1917, Lorca avea să scrie primul său articol despre José Zorrilla, cu ocazia aniversării sale. Spania din timpul lui Lorca era moștenitoarea generației lui 98, cu o viață intelectuală în care nume precum Francisco Giner de los Ríos, Benito Pérez Galdós, sau Miguel de Unamuno, și ceva mai târziu José Ortega y Gasset își puseseră amprenta, luptând împotriva problemelor cu care se confrunta Spania în acea perioadă. Au influențat de asemenea sensibilitatea în formare a poetului Lope de Vega, Juan Ramón Jiménez, Antonio Machado, Manuel Machado, Ramón del Valle-Inclán, Azorín și chiar și antologiile de poezie populară.

În 1918 și-a publicat prima carte, „Impresii și peisaje”, cu banii primiți de la tatăl său. În 1920 a avut loc premiera operei dramatice „El maleficio de la mariposa” („Fluturele vrăjit”) iar în 1921 și-a publicat prima carte de poezii. În 1923 s-au pus în scenă comediile de teatru de păpuși „La niña que riega la Albahaca y el príncipe preguntón” („Fetița care udă Busuiocul și principele curios”). În 1927, la Barcelona, și-a expus pentru prima oară picturile. În această perioadă comunică intens cu poeți din generația lui rămași în Spania : Jorge Guillén, Pedro Salinas, Gerardo Diego, Dámaso Alonso, sau Rafael Alberti, dar în primul rând cu regizorul Luis Buñuel și cu pictorul Salvador Dalí, de care se pare că a fost îndrăgostit și căruia i-a dedicat o odă. Dalí a fost cel care a pictat decorațiunile pentru prima dramă a lui Lorca, „Mariana Pineda”. În 1928 Lorca a publicat revista literară „Gallo” („Cocoș”), dar a trebuit să abandoneze proiectul după doar două numere. În 1929 Lorca s-a decis să plece la New York. Deja i se publicaseră, pe lângă operele menționate, „Canciones” (1927) și „Primer romancero gitano” (1928), considerată opera sa poetică cea mai accesibilă, deci cea mai populară. Lorca se simțea deranjat de cei care îl considerau țigan. De asemenea se spune că în această perioadă l-a cunoscut pe Picasso. Rodul călătoriei în New York a fost cartea de poezii „Poeta en Nueva York” („Poet în New York”). Se pare că a fost o etapă fericită din viața sa, chiar dacă nu a reușit să învețe engleză. Cu toate acestea a rămas indignat de nedreptatea socială din Statele Unite. În 1930 a plecat la Havana, unde a scris o parte din operele sale „Así pasen cinco años” și „El público”, iar în același an s-a întors la Madrid. Acolo a aflat că se va pune în scenă farsa sa „La zapatera prodigiosa” („Pantofara prodigioasă”).

A doua republică și „La Barraca” În 1931 a fost instaurată a doua republică spaniolă, iar Don Fernando de los Ríos a fost numit Ministrul Instrucțiunii Publice. García Lorca a fost numit codirector al companiei statale de teatru „La barraca” („Baraca”) și a dispus de fonduri pentru producerea și organizarea a numeroase opere de teatru, de toate tipurile. A compus în această perioadă „Bodas de Sangre” („Nunta însângerată”), „Yerma” și „Doña Rosita la soltera”. În 1933 a călătorit în Argentina ca director de teatru, fapt ce a atras atenția asupra acestei ramuri a artei. De exemplu, punerea în scenă a operei „La dama boba” de Lope de Vega a atras un public de mai bine de 60.000 de persoane. Între 1933 și 1936 Lorca a scris opere precum „Diván de Tamarit” și „Llanto por Ignacio Sánchez Mejías” („Plânset pentru Ignacio Sánchez Mejías”), care au mișcat profund sensibilitatea lumii hispanice. De această perioadă mai aparține și drama „La casa de Bernarda Alba”. Pe când a izbucnit Răz-

Definiții esențiale

boiul civil spaniol, Lorca muncea la opera sa „La destrucción de Sodoma”.

Războiul Civil și asasinatul García Lorca a refuzat să se refugieze în Columbia sau în Mexic atunci când a izbucnit Războiul Civil. Ambasadorii acestor state îi oferiseră acest ajutor deoarece intuiseră că poetul ar putea deveni victima unui atentat, pentru că era un funcționar înalt în cadrul Republicii. Poetul însă a refuzat acele oferte și a ales să-și petreacă vara în casa sa din Granada. În acele momente critice din punct de vedere politic, cineva l-a întrebat în privința orientării sale politice, iar el a răspuns că se simte în același timp catolic, comunist, anarhist, libertarian, tradiționalist și monarhist; de altfel nici nu s-a afiliat vreunei formațiuni politice și nici nu s-a distanțat de vreunul dintre prietenii săi din motive de preferințe politice. El se simțea, după cum a declarat pentru ziarul „Sol” din Madrid cu puțin timp înainte de a fi asasinat, „în mod integral spaniol”. „Eu sunt în mod integral spaniol și ar fi imposibil pentru mine să trăiesc dincolo de hotare; dar îl urăsc pe cel care este spaniol doar de dragul de a fi spaniol, eu sunt fratele tuturor și îl detest pe omul care se sacrifică pentru o idee naționalistă, abstractă, din simplul motiv că își iubește țara cu o legătură la ochi. Mă simt mai apropiat de chinezul bun decât de spaniolul rău. Cânt Spania și o simt până în măduva oaselor, dar înainte de asta sunt cetățean al lumii și frate cu toată lumea. În nici un caz nu cred în granițele politice.” În urma unui denunț anonim, pe 16 august 1936 Lorca a fost arestat pe când se afla în casa unui amic, poetul Luis Rosales. Acesta a obținut din partea autorităților naționaliste promisiunea că Lorca va fi pus în libertate „si no existía denuncia en su contra”, dacă nu va exista nici un denunț împotriva sa. Acest denunț a venit din partea unor moșieri care priveau cu ochi răi ideile progresiste ale tatălui lui Lorca. Ordinul de execuție a fost dat de guvernatorul civil al Granadei, José Valdés Guzmán, și în zorii zilei de 18 august 1936 Federico García Lorca a fost asasinat între Víznar și Alfacar și cadavrul său încă zace undeva, într-o groapă comună. S-au publicat postum operele sale „Primeras canciones” și „Amor de Don Perlimplín con Belisa en su jardín”.

Poezie Opera poetică a lui Lorca constituie una dintre culmile liricii Generației lui 27 și a literaturii spaniole. Lirica lorchiană este rezultatul sentimentului tragic al vieții și este relaționată cu alți autori, alte tradiții și curente literare. În ea se îmbină armonios tradiția populară cu cea cultă. Deși împărțirea în epoci este puțin forțată, unii critici literari au considerat că există două etape : cea de tinerețe și cea de maturitate. În cea de tinerețe ar intra „Im-

presii și peisaje” (operă în proză, ce conține însă procedee caracteristice limbajului poetic) și „Libro de Poemas” („Carte de poeme”), operă scrisă sub influența lui Rubén Darío, Antonio Machado și a lui Juan Ramón Jiménez; are ca temă dragostea imposibilă, care înseamnă o condamnare la suferință.

Epoca de maturitate Începe cu „Poema del cante jondo” („Poema cântului andaluz”) (1931), care, prin intermediul unității tematice, formale și conceptuale, precum și a manierei de exprimare a sentimentelor, datorată parțial inspirației folclorice, reprezintă lirica neopopularistă a Generației lui 27. În „Primeras canciones” (1927) și „Canciones” (1936) utilizează ambele forme : cântec și romanță. Temele timpului și a morții sunt reprezentate prin intermediul zorilor zilei, a nopții, a orașului andaluz și a peisajelor selenare. Moartea și incompatibilitatea morală dintre lumea țiganilor și societatea burgheză sunt temele principale abordate în „Romancero gitano”. Se remarcă unele procedee specifice liricii populare, precum și influența compozitorului Manuel de Falla. Nu este vorba de o operă folclorică, ci de una bazată pe chestiuni relaționate cu lumea țiganilor și cu cea andaluză. Lorca îl înalță pe țigan la rang de mit literar, așa cum va face mai târziu cu negrul și cu evreul (n.t. e o traducere mot-a-mot) în „Poeta en Nueva York”. În „Romancero gitano” este folosită romanța în toate variantele sale : epică, lirică și dramatică; limbajul este rezultatul fuziunii dintre cel cult și cel popular. Lorca a compus „Poeta en Nueva York” în urma experienței din Statele Unite, unde a trăit în 1929 și 1930. Pentru Lorca civilizația modernă și Natura sunt incompatibile. Viziunea sa asupra New York-ului este una de coșmar și dezolare, proprie unui vis urât. Pentru a își exprima angustia și setea de comunicare folosește imagini vizionariste, specifice limbajului suprarealist. Libertatea de exprimare este maximă, deși pe lângă versul liber mai folosește și oc-

tosilabul, endecasilabul și versul alexandrin. „Divanul de Tamarit” (1940) este un volum de poezii care recreează o atmosferă orientală, inpirându-se dintr-o antologie de poezie arabico-andaluză. Tema principală este dragostea care duce la trăirea unor experiențe frustrante și amare; limbajul folosit este foarte apropiat de cel din „Poeta en Nueva York”. „Llanto por la muerte de Ignacio Sánchez Mejías” (1935) este o elegie încărcată de durere și emoție, ce reprezintă un omenagu adus toreadorului sevilian Ignacio Sánchez Mejías, care i-a susținut mereu pe poeții Generației lui 27. Opera poetică a lui Lorca se încheie cu „Seis poemas gallegos” („Șase poeme galiciene”) și cu cele unsprezece poeme de dragoste din „Sonetos del amor oscuro” („Sonete ale dragostei obscure”, aluzie la cum erau văzute relațiile homosexuale în epoca sa). Lorca a fost un poet admirat de generațiile posterioare Războiului Civil. Considerat un poet blestemat, influența sa s-a făcut simțită printre poeții spanioli ai „blestemismului” („malditismo”).

Teatru Teatrul lui Lorca este, alături de cel al lui Valle-Inclán, cel mai important teatru de expresie castiliană din secolul XX. Ese vorba de un teatru poetic, în sensul că se dezvoltă în jurul unor simboluri principale, cum ar fi sângele, cuțitul sau trandafirul, și în cadrul unr spații mitice sau de un realism transcendentalizat, abordând problemele principale ale existenței. Limbajul, influențat de Valle-Inclán, este tot poetic. Lorca a fost de asemenea influențat de drama modernistă (folosirea versului), de teatrul lui Lope de Vega (folosirea calculată a cântecelor populare), de cel al lui Calderón (sfâșierea tragică, alegoria) și de tradiția spectacolelor de păpuși. Creația dramatică a lui Lorca poate fi grupată în patru categorii : farse, comedii „nereprezentabile” (conform autorului), tragedii și drame. Dintre farsele scrise între 1921 și 1928 se remarcă „La zapatera prodigiosa”, în care atmosfera andaluză ajută la intensificarea conflictului cervantesc între imaginație și realitate, precum și „Amor de don Perlimplín con Belisa en su jardín”, un ritual complex de inițiere în dragoste, care anunță dramele „nereprezentabile” din 1930 și 1931, anume „El público” și „Así que pasen cinco años”, operele sale cele mai ermetice. Prima este o meditație asupra lumii teatrului, a conceptului de revoluție și a homosexualității, în vreme ce a doua o meditație asupra ființei umane și a sensului vieții. Conștient de succesul dramelor rurale poetice, Lorca compune tragediile „Bodas de sangre” (1933) și „Yerma” (1934), combinații de mit, poezie și substanță reală. În general, problemele umane sunt cele care au determinat scrierea dramelor. De exemplu, tema „domnișoarei bătrâne” spaniole în „Doña Rosita la soltera” (1935) sau discriminarea femeii și intoleranța în „La casa de Bernarda Alba”, una din operele sale cele mai apreciate.

„Cum nu m-am îngrijorat când m-am născut, aşa nu mă îngrijorez că voi muri.” (Federico García Lorca)


Informaţia de Hunedoara

ECONOMIE

Pagina 10

O parte din autostrada Lugoj-Deva, construită pentru 95 de milioane de euro. CNADNR a semnat cu asocierea Tehnostrade - Spedition UMB CNADNR a semnat cu asocierea Tehnostrade - Spedition UMB, companii controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, un contract de 419,4 milioane lei (95,3 milioane euro), fără TVA, pentru proiectarea şi construcţia lotului 4 al autostrăzii Lugoj Deva. Proiectul vizează construcţia a 22,1 de kilometri de autostradă între Deva şi localitatea Ilia. Contractul, atribuit prin licitaţie deschisă, are o durată de proiectare de şase luni şi un interval de execuţie de doi ani, perioada de garanţie fiind de patru ani. Pentru 85% din valoarea eligibilă a contractului a fost solicitată o finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, diferenţa urmând să fie asigurată de la bugetul de stat. Reprezentanţii CNADNR au declarat recent că se aşteaptă să

semneze în august contractele pentru construcţia loturilor 2, 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva, proiecte care însumează peste 70 de kilometri şi au o valoare totală estimată la peste trei miliarde de lei (circa 680 milioane euro), fără TVA. Lotul 2 a fost atribuit asocierii italiene Salini - Secol, lotul 3 consorţiului Teloxim Con SRL (controlată de omul de afaceri Theodor Berna) - Comsa SA (Spania) - Aldesa Construcciones SA (Spania) - Arcadis Eurometudes SA (Olanda), iar lotul 4 asocierii Spedition UMBTehnostrade. La Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) au fost înregistrate în perioada 2023 mai mai multe contestaţii formulate de Spedition UMB şi Strabag referitoare la procedura de atribuire a contractelor de proiectare şi execuţie a loturilor 2 şi 3.

CNSC a respins ca nefondate contestaţiile şi a dispus continuarea procedurilor de atribuire. Împotriva acestei decizii au fost formulate plângeri la Curtea de Apel, acestea fiind de asemenea respinse de instanţă. CNADNR estima anul trecut costuri de puţin peste un miliard de lei, fără TVA, pentru fiecare lot. În aprilie 2011 CNADNR a selectat consorţiul Tirrena ScaviSocieta Italiana per Condotte d’Acqua- Cossi Construzioni pentru primul lot (27,4 kilometri), constructorul avansând o ofertă de 681 milioane lei. Autostrada Lugoj - Deva face parte din Coridorul IV paneuropean, care începe în Germania şi se continuă pe ruta Praga-VienaBratislava-Budapesta. În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa, ruta continuând până la Istanbul.

ANAF ar putea prelua atribuţiile de recuperare a comisioanelor datorate de angajatori ITM ANAF va continua procedurile de administrare a creanţelor fiscale reprezentând comisionul datorat până la 31 decembrie 2010 de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă, pentru păstrarea şi completarea carnetelor de muncă, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar putea fi desemnată autoritate competentă abilitată să preia de la Inspecţia Muncii atribuţiile de recuperare a creanţelor prin executare silită, măsura fiind prevăzută într-un proiect de Lege pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV). Potrivit proiectului de act normativ, creanţele reprezentând comisionul datorat până la 31 decembrie 2010 de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă, pentru păstrarea şi completarea carnetelor de muncă, respectiv pentru certificarea legalităţii înregistrărilor efectuate în baza prevederilor Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, republicată, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite prin titluri de creanţă şi neachitate până

la data intrării în vigoare a prezentei legi, se fac venit la bugetul de stat şi au regim de creanţă fiscală. "Procedurile de administrare a creanţelor fiscale vor fi continuate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate care se subrogă în drepturile şi obligaţiile inspectoratelor teritoriale de muncă, în calitate de creditor bugetar pe care le succedă de drept în această calitate", se mai arată în documentul citat. Sumele reprezentând comisionul, inclusiv dobânzile, penalităţile de întârziere sau majorările de întârziere, pentru care dreptul de a cere executarea silită s-a prescris până la data preluării în administrare a acestora de către ANAF, rămân în responsabilitatea inspectoratelor teritoriale de muncă, potrivit aceluiaşi proiect. Pentru creanţele fiscale, inspectoratele teritoriale de muncă vor preda ANAF înscrisurile, în original, în care sunt individualizate creanţele datorate şi neachitate până la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi şi care reprezintă titluri executorii, neatacate în termenul legal sau dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva acestora, dosarele aflate

pe rolul instanţelor de judecată pentru litigiile având ca obiect contestaţiile la executare silită sau contestaţiile împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum şi în cazul litigiilor care privesc procedurile de insolvenţă, aferente creanţelor, situaţia soldurilor creanţelor fiscale şi a sumelor plătite în plus faţă de obligaţia de plată, precum şi orice alte informaţii/documente disponibile, necesare urmăririi şi verificării sumelor datorate. "Procedura de predare-primire a documentelor şi informaţiilor va fi aprobată prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi, comisioanele prevăzute, inclusiv obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, se achită la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora sunt luaţi în administrare contribuabilii, într-un cont distinct de venituri al bugetului de stat, codificat cu codul de identificare fiscală al contribuabililor", se mai arată în proiect. Proiectul va fi dezbatere publică pe site-ul MMFPSPV până în 8 august.

La Bursa locurilor de muncă

118 persoane și-au găsit de lucru Vineri, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara (AJOFM) a organizat o nouă ediție a Bursei locurilor de muncă. La această ediție 118 persoane și-au găsit o slujbă. Bursa a fost organizată în întreaga rețea teritorială a AJOFM Hunedoara, respectiv la Deva, Hunedoara, Petroșani, Orăștie, Hațeg, Brad, Călan, Simeria, Lupeni și Vulcan. Din 227 de angajatori contactați, au participat cu oferte doar 75. Au fost oferite 336 de posturi, din care 86 în Valea Jiului. Deși, din Vale, au venit la bursă peste 260 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, doar 15 au

avut noroc și au ieșit din rândul șomerilor. În întreg județul au fost încadrate 118 persoane. AJOFM Hunedoara va monitoriza, după un interval de 30 de zile, câte dintre persoanele selectate au fost încadrate în muncă. Aurel Ghinea La evenimentul organizat de AJOFM Hunedoara a participat și ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Astfel, în agențiile din Orăştie, Hunedoara, Simeria şi Călan, ministrul Muncii a stat de vorbă cu angajatorii. „Semnul cel mai îmbucurător este că se cer calificări pentru persoane care să lucreze efectiv în producţie”, a declarat, la Deva, Mariana Câmpeanu, la finalul vizitei.


Pagina 11

MEDIU RURAL

Informaţia de Hunedoara

Rentierii agricoli își mai pot viza carnetele doar până pe 30 august Fermierii care îndeplinesc condițiile pentru obținerea rentei viagere cuvenite pe anul 2012 trebuie să se prezinte la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, până pe 30 august 2013 pentru vizarea carnetelor de rentier agricol. Pentru vizarea carnetului, rentierul agricol se poate prezenta personal sau prin mandatar, curator sau tutore, în baza unei procuri autentice. APIA informează că rentierii agricoli trebuie să prezinte următoarele documente: - carnetul de rentier agricol; - contractul de arendare; - actul de identitate în original; - document coordonate bancare (opţional);

- decizia de la comisia de expertiză medicală actualizată, pentru gradele de invaliditate I şi II (dacă decizia nu prevede că dosarul este nerevizuibil), în original şi în copie.

Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul respectiv poate fi încasată de moştenitorii săi, doar dacă, în perioada

de vizare, moştenitorii vor depune la oricare centru judeţean al APIA, mai precizează comunicatul de presă al Agenției.

Guvernul României: Statul împrumută bani Agricultorii pot organiza pentru plata facturilor un singur fond mutual către beneficiarii de fonduri europene Guvernul a aprobat un nou împrumut de la Trezoreria Statului pentru a pune la dispoziţia Autorităţilor de Management ale programelor operaţionale lichidităţile necesare pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii de fonduri europene.

Guvernul României a aprobat în 30 iulie Normele metodologice referitoare la fondurile mutuale din agricultură. Dacă inițial se permitea posibilitatea înființării mai multor fonduri, prin decizia luată marți, agricultorii pot înfiinţa un singur fond mutual, la nivel naţional, cu un număr de 8 centre regionale, fără personalitate juridică. Principalele prevederi ale normelor metodologice adoptate de Guvern sunt de ordin tehnic şi privesc următoarele aspecte: • Organizarea şi funcţionarea fondului mutual, ca structură tehnică şi de coordonare la nivel central cu 8 centre regionale fără personalitate ju-

ridică în subordine, al cărui unic obiect de activitate este reprezentat de acordarea de compensaţii financiare fermierilor afiliaţi, precum şi organizarea pe secţiuni şi funcţionarea acestora, resursele financiare, tipurile de compensaţii şi structura capitalului de bază. • Lista bolilor şi dăunătorilor care pot conduce la plata unor compensaţii către membrii. • Criterii de evaluare a capacităţii unui anumit eveniment de a atrage după sine plata unor compensaţii. • Tipurile de costuri administrative ale fondului mutual eligibile pentru acordarea sprijinului. • Modalitatea de calcul a costurilor suplimentare care constituie pierderi economice.

Noul împrumut va fi folosit pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii de finanţări contractate prin intermediul a patru programe: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial Mediu, respectiv Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative. "Guvernul României a aprobat un nou împrumut, în valoare de aproximativ 900 milioane de lei, care va asigura resursele necesare pentru efectuarea de noi plăţi către beneficiari în perioada imediat următoare. Împrumu-

turile aprobate de Guvern reprezintă un sprijin real pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene, în condiţiile în care sumele achitate beneficiarilor sunt solicitate ulterior Comisiei Europene pentru a fi rambursate României", a declarat Ministrul Fondurilor Europene (MFE), Eugen Teodorovici, conform sursei citate. În documentul citat de Mediafax se mai arată că pentru plata facturilor către beneficiarii proiectelor finanţate prin intermediul Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane au fost alocate 350 milioane de lei. Pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii Programului Operaţional Regional au fost alocate fonduri de peste 260 milioane de lei, iar pentru achitarea facturilor către beneficiarii Programul Operaţional Sectorial Mediu au fost alocate fonduri în valoare de 250 milioane de lei.

DE NOTAT

S-a prelungit termenul de depunere a dosarelor pe Măsura 121

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a anunțat că sesiunea de primire a cererilor de proiecte aferentă Masurii 121 se prelungește până la data de 14 august 2013. Inițial termenul limită trebuia să fie astăzi (n.r. – 31 iulie). Fondurile disponibile pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” sunt de 50.000.000 Euro și se acordă distinct, după cum urmează: 16.000.000 Euro pentru sectorul vegetal; 24.000.000 Euro pentru sectorul zootehnic; 10.000.000 Euro pentru beneficiarii Măsurii 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” care au semnat decizia de finanțare. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect din cadrul Măsurii 121 nu va depăși 125.000 Euro. Depunerea proiectelor pentru Măsura 121 se va face la sediile OJPDRP, în intervalul orar 09:00 – 14:00. Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent acestei măsuri. Procedura de selecţie va fi afişată pe site-urile www.apdrp.ro, www.madr.ro şi la fiecare CRPDRP şi OJPDRP. Anunţarea rezultatelor pentru cererile de finanţare depuse în cadrul acestei sesiuni se va face după aprobarea Raportului de Selecţie de către Directorul General al Autorităţii de Management pentru PNDR. APDRP va notifica în scris şi prin intermediul paginii de internet www.apdrp.ro şi www.madr.ro pe toţi solicitanţii privind rezultatul evaluărilor cererilor de finanţare depuse de către aceştia la sediile APDRP.

DE NOTAT


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Yahoo a cumpărat platforma de comerţ electronic Lexity Grupul de internet american Yahoo! a anunţat, miercuri, că a cumpărat platforma de comerţ electronic Lexity, aceasta fiind cea de-a 20-a achiziţie de când conducerea companiei a fost preluată de Marissa Mayer, informează AFP. Valoarea tranzacţiei nu a fost dezvăluită. Lexity este un start-up lansat în urmă cu patru ani de Amit Kumar, un fost angajat al Yahoo!. Lexity este o aplicaţie software care ajută companiile mici să atragă consumatori şi să le satisfacă cerinţele acestora. Lexity are mii de clienţi în 114 ţări. Oficialii Yahoo! au anunţat că, într-o primă fază, Lexity va continua să funcţioneze întrun mod independent. "Pe termen mediu, ne-am propus să integrăm această aplicaţie în oferta Yahoo! de servicii destinate micilor companii", au mai spus aceştia. Grupul Yahoo! Inc. încearcă să îşi revigoreze imaginea şi să atragă mai mulţi tineri, sub conducerea actualului director general al companiei, Marissa Mayer. Astfel, la începutul lunii iulie, Yahoo! a anunţat că a cumpărat compania Qwiki, care dezvoltă o aplicaţie ce îi ajută pe deţinătorii de smartphone să realizeze propriile filme cu ajutorul fotografiilor şi clipurilor lor. Totodată, în luna mai, Yahoo! a anunţat că va prelua Tumblr, serviciu care găzduieşte 108 milioane de bloguri, pentru 1,1 miliarde de dolari, după cum a relatat la momentul respectiv Bloomberg. Tranzacţia urmează să fie finalizată în a doua jumătate a lui 2013, conform unui comunicat al Yahoo!Inc. Marissa Mayer a spus, la momentul respectiv, că mizează pe faptul că Tumblr va contribui la creşterea atractivităţii Yahoo! pe piaţa publicităţii online, pe care concurează cu Google şi Facebook.

NOTE

ȘTIINȚĂ - TEHNOLOGIE

Pagina 12

90% din companii subestimează volumul de malware Majoritatea companiilor subestimează cu mult numărul de noi programe malware care apar în fiecare zi şi numai 6% sunt conştiente de adevărata magnitudine a ameninţării, potrivit studiului 2013 Global Corporate IT Security Risks realizat de centrul de cercetare B2B International şi Kaspersky Lab în primăvara acestui an. Potrivit Kaspersky Lab, aproape 200.000 de noi mostre de malware apar în lume în fiecare zi. Când li sa cerut să facă o estimare în acest sens, 90% dintre respondenţi au menţionat mai puţin; 4% au menţionat prea mult şi numai 6% au oferit un răspuns corect. Cei mai informaţi cu privire la volumul de programe malware noi care apar în fiecare zi au fost respondenţii din Orientul Mijlociu, unde 24%

dintre companii au făcut o estimare corectă. Cu un procent de 4%, cel mai puţin informaţi cu privire la situaţia programelor malware au fost respondenţii din Rusia. În alte regiuni, precum America de Nord şi de Sud, Europa Occidentală şi AsiaPacific, procentul de companii care au estimat cu acurateţe a variat între 5% şi 7%. Rezultatele aceluiaşi studiu au dezvăluit faptul că aproape 66% dintre companii au suferit cel puţin un atac care implica folosirea de programe malware în ultimele 12 luni. Cel mai frecvent vizate companii au fost localizate în America de Sud (72%), Rusia (71%), America de Nord (70%), Asia-Pacific (68%) şi Europa Occidentală (63%) – cu alte cuvinte, zonele în care gradul de informare în ceea ce priveşte numărul de noi programe malware care sunt lan-

sate zilnic a fost cel mai scăzut. Deşi capacitatea companiei de a evalua cu acurateţe volumul de programe malware lansate zilnic nu este neapărat un indicator al gradului de pregătire în a contracara atacurile cibernetice, organizaţiile bine informate sunt mai capabile să evalueze riscul şi să facă cele

mai potrivite alegeri cu privire la protejarea infrastructurii IT, cum ar fi implementarea soluţiei Kaspersky Endpoint Security for Business. Produsul include funcţii specifice dezvoltate, utile nu numai pentru protejarea optimă a infrastructurii IT a unei companii, ci şi pentru administrarea ei.

Al doilea om care a pus piciorul pe Lună, primele impresii: „Mie mi s-a părut dezolantă” Buzz Aldrin, pilotul modulului lunar Eagle şi al doilea om care a pus piciorul pe Lună a împărtăşit primele sale impresii. "Neil Armstrong a spus că luna este frumoasă, însă mie mi s-a părut dezolantă", a spus acesta. Aldrin susţine că pentru supravieţuirea rasei umane este necesară colonizarea planetei Marte, scrie dailymail.co.uk. Acesta va cheltui o mulţime de bani pentru colonizarea planetei şi crede că tehnologia îl va ajuta în acest sens. "Neai avea un mod optimist în care folosea cuvântul "frumos". Când am privit luna, mi-am dat seama că nu era frumoasă. Era dezolantă, total lipsită de viaţă. Nu eraz decât umbre de gri şi un orizont negru. E magnifică, dar nelocuibilă", a declarat Aldrin.


Pagina 13

MEDIA - DIVERTISMENT

Reţeta săptămânii INGREDIENTE:

Tagliatelle cu ciuperci și smântână

400 grame tagliatelle cu ou, 350 grame ciuperci champignon, tăiate fin, 100 grame smântână, nu prea grasă, 1 lingură unt, 1/2 ceașcă de vin alb, 2 căței de usturoi, sare, piper. Pentru servit, parmezan ras și opțional, pătrunjel tocat.

Informaţia de Hunedoara

HOROSCOP Pentru Vărsători, săptămâna care urmează este una plină de surprize în plan sentimental și răsturnări de situație. Va fi o săptămână foarte agitată în care nu se vor putea concentra pe nimic altceva în afară de planul sentimental, care îi copleșește.

MOD DE PREPARARE: Se pun pastele la fiert în apă cu sare. Cât timp se fierb pastele, pregătim sosul de ciuperci cu smântână. Untul se pune la topit într-o tigaie încinsă, la un foc mediu. Se adaugă usturoiul, ușor zdrobit cu latul cuțitului, și ciupercile. Se lasă 3-4 minute cât să se prăjească puțin ciupercile. Se adaugă vinul și se amestecă ușor, până ce se evaporă.

Peștii vor avea parte de o săptămână ceva mai relaxată, la serviciu lucrurile stau bine, financiar vorbind au chiar mari șanse la câștiguri neașteptate, dacă însă acestea nu apar, nu este nicio problemă, au puși deoparte suficienți bani încât să își permită un concediu alături de persoana iubită.

Se toarnă smântâna și se amestecă ușor, până se îngroașă puțin. Se scurg pastele și se pun în tigaie peste ciuperci. Se condimentează după gust cu puțin piper

proaspăt măcinat și sare. Pastele se servesc imediat cu puțin parmezan ras deasupra și câteva frunze de pătrunjel tocat, care dau o aromă deosebită.

Topul cărţilor pe care oamenii mint că le-au citit. „Mândrie şi prejudecată” şi „Ulysses”, primele pe listă

Viața e o scenă! Cam aceasta va fi deviza Berbecilor în săptămâna care urmează. Vor căuta să fie permanent în centrul atenției și se vor lăsa conduși de primele impulsuri, ceea ce nu este tocmai indicat. Planul sentimental este foarte bine aspectat pentru Berbecii care au deja un partener, pentru cei singuri în schimb, nu este momentul să ia decizii importante, dar nici să se impacienteze, toate au un timp al lor. Taurii sunt foarte motivați și dornici să înceapă lucrul la un nou proiect. Deși în primă instanță nu vor obține rezultate spectaculoase, pe măsură ce se vor implica mai mult își vor da seama că alegerea făcută este cea corectă și că nu au absolut niciun motiv de îndoială cu privire la reușita proiectului lor.

Gemenii au serioase motive de îngrijorare la serviciu, șefii sunt nemulțumiți de aceștia, unii riscă chiar să își piardă credibilitatea. Ar fi cazul să revină urgent pe linia de plutire. Se știe despre Gemeni că sunt cu picioarele pe pământ și cu capul în nori, iar în săptămâna care urmează nu vor dezminți acestă zicală în niciun plan, în cel sentimental cu atât mai puțin. Pentru nativii din Rac se prevede o săptămână încărcată la serviciu, deși, de altfel, va fi destul de pozitivă. În plan financiar nu există momentan motive de îngrijorare, încrederea în forțele proprii și spiritul de inițiativă îi stimulează în noile activități, iar randamentul va fi maxim. Săptămâna care urmează reprezintă pentru Lei o perioadă excelentă din punct de vedere sentimental. Comunică bine cu partenerul și își fac planuri de viitor, lucru care îi binedispune și îi motivează să fie mai interesați să își rezolve rapid problemele de serviciu. Cu banii stau mai prost, dar nu irecuperabil, ideal ar fi să se abțină de la cheltuielile inutile și pentru investițiile majore să aștepte o perioadă mai fastă. Pentru Fecioare urmează câteva zile foarte agitate în care vor avea nevoie de întreg talentul lor organizatoric pentru a pune la punct un eveniment important în familie. Este posibilă reîntâlnirea cu persoane foarte dragi de departe. Atenția ar trebui să fie îndreptată mai mult către sănătate, care în ultima perioadă a cam fost neglijată. Pentru Balanțe se preconizează că în săptămâna următoare vor avea multe schimbări de făcut, nu toate plăcute sau favorabile interesului propriu, dar oarecum forțate de împrejurări. Relațiile cu persoana iubită s-au cam deteriorat și asta datorită lipsei de preocupare vis-a-vis de relația de cuplu.

"Mândrie şi prejudecată", de Jane Austen şi "Ulysses", de James Joyce, ocupă primele două locuri în topul cărţilor pe care oamenii mint că le-au citit, clasamentul inedit fiind realizat în urma unui sondaj al blogului Book Riot, citat de presa franceză. "Cine n-a pretins că a citit o carte, deşi nici măcar nu a deschis-o, de dragul conversaţiei?" , scrie bfmtv.com, în introducerea topului. Book Riot a chestionat

828 de persoane pe tema "cărţi despre care oamenii mint că le-au citit". Respondenţii au trebuit să aleagă dintr-o listă de 412 titluri, majoritatea clasice. Astfel, prima carte în topul minciunilor este "Mândrie şi prejudecată", de Jane Austen, urmată de stufosul "Ulysses", de James Joyce, care prezintă o zi din viaţa lui Leopold Bloom. Pe locul al treilea se clasează un volum a cărui poveste este iubită în egală măsură de adulţi şi de copii "Moby Dick", de Herman Melville. Pe locurile cu numărul patru şi cinci se regăsesc cărţile "Război şi pace", de Lev Tolstoi, şi Bi-

blia. Imediat sub locul cu numărul cinci în top se clasează distopia lui George Orwell "1984", urmată "Stăpânul inelelor", de J.R.R. Tolkien, care a stat şi la baza seriei cinematografice de succes cu acelaşi nume. Pe de altă parte, nici "Marele Gatsby", de F. Scott Fitzgerald nu a scăpat de menţionarea cititorilor snobi. Pe ultimele două locuri din top 10 se clasează două cărţi complet diferite ca volum, stil şi perioadă istorică în care au fost create: "Ana Karenina", de Lev Tolstoi, ocupă locul cu numărul 9, şi "De veghe în lanul de secară", de J.D. Salinger, poziţia a zecea.

Scorpionii sunt angrenați în tot felul de proiecte și de acțiuni în interes personal, dar care se vor dovedi a fi mai obositoare decât au crezut. Vor fi nevoiți să facă mai multe drumuri în afara localității, posibil chiar și în afara țării, pentru a duce la bun sfârșit un plan de afaceri aflat de ceva vreme în stadiu de proiect.

Nimic nu pare să le mai stea în cale Săgetătorilor în această săptămână. Au o putere de muncă extraordinară și sunt foarte motivați financiar. Unii dintre ei vor dori să plece în concediu, însă perioada ar trebui puțin amântă, existând riscul unor accidentări ușoare. În dragoste există oarece divergențe de opinie, dar care nu le vor afecta relația într-un mod vizibil. De regulă acaparați de carieră și de bani, în perioada care urmează Capricornii se hotărăsc să își acorde o mică vacanță, care, judecând după eforturile depuse în timpul anului, ar merita să fie una memorabilă, undeva în afara țării, într-un loc încărcat de istorie și de cultură, așa cum le place Capricornilor dornici de cunoaștere.

Sănătate şi fericire tuturor!


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Marele Premiu de Formula 1 al Indiei nu va fi organizat în 2014

SPORT

Atleta Florentina-Costina Marincu a primit titlul de Cetățean de Onoare al Devei Vineri, atleta FlorentinaCostina Marincu, dublă campioană mondială, a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Deva. De asemenea, atleta a

Marele Premiu al Indiei nu va fi organizat în 2014, însă va reveni anul următor în calendarul Campionatului Mondial de Formula 1, au anunţat, miercuri, oficiali ai Federaţiei Indiene de Autmobilism şi adminsitratorul drepturilor comerciale ale F1, Bernie Ecclestone.

primit o diplomă de onoare de la Consiliul Județean Hunedoara și una de la Asociația Profesorilor de Istorie „CLIO”.

Ecclestone şi-a exprimat dezamăgirea pentru absenţa Grand Prix-ului indian din calendarul pentru 2014, dar a precizat că s-a ajuns la un acord pentru revenirea cursei în 2015, într-o altă perioadă a anului, în luna martie, faţă de luna octombrie, cum este în prezent. "Lunile octombrie şi noiembrie ne conveneau mai mult, deoarece condiţiile meteo sunt mai bune şi e o perioadă de sărbătoare în India. Dar nu vor fi probleme dacă responsabilii Formulei 1 vor dori ca noi să organizăm cursa în martie", a declarat Sameer Gaur, preşedintele comitetului de organziare. Calendarul sezonului 2014 va fi anunţat în luna septembrie, dar, conform informaţiilor disponibile până în prezent, se va renunţa la Marile Premii ale Indiei şi, probabil, Coreei de Sud, şi vor apărea trei curse noi faţă de anul acesta, Grand Prix-urile Rusiei, Austriei şi Marele Premiu al Americii, de la New Jersey.

NOTE

Pagina 14

Titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Deva i-a fost înmânat Florentinei Marincu la începutul ședinței de Consiliu Local de vineri. Alături de această distincție, atleta hunedoreancă a primit și 1000 de lei. În aceeași ședință, ea a fost premiată și de Asociația Profesorilor de Istorie „Clio”. Un premiu a primit și antrenorul atletei, Nicolae Alexe. De asemenea, tot vineri, în ședința Consiliului Județean Hunedoara i s-a înmânat Florentinei

Marincu o diplomă de excelență și un premiu de 1.000 de lei. În aceeași ședință a CJ, și antrenorul Nicolae Alexe a primit o diplomă de excelență și un premiu de 1.000 de lei. Florentina-Costina Marincu s-a născut în 8 aprilie 1996, în Deva, și este legitimată la clubul CNS „Cetate” Deva din anul şcolar 2007-2008. Dintre cele mai importante rezultate sportive ale ei amintim: dublă campioană mondială, componentă a Lotului Naţional de Atletism din anul 2012, multiplă campioană naţională și deţinătoarea recordului european de juniori la săritura în lungime, cu 6,54 metri. Mihaela Petroșan

Ultimele minute...

Dorinel Munteanu, instalat oficial în funcţia de antrenor la Kuban Krasnoda Tehnicianul Dorinel Munteanu a fost instalat oficial în funcţia de antrenor al echipei Kuban Krasnodar, a anunţat clubul din prima ligă rusă. Munteanu, în vârstă de 45 de ani, va fi ajutat la Kuban de secundul Gheorghe Mihali şi de preparatorul fizic Yuksel Yeşilova. Dorinel Munteanu a antrenat în returul sezonului trecut formaţia rusă Mordovia Saransk şi a întâmpinat probleme la rezilierea contracului cu această grupare. Primul meci oficial cu Munteanu pe banca a echipei Kuban are loc, joi, cu Motherwell, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa. Kuban Krasnodar ocupă, după primele trei etape ale campioantului Rusiei, locul 4 cu cinci puncte. Pe primul loc este Spartak Moscova cu maximum de puncte.

Redactor şef: Mihaela Petroşan Redactori: Aurel Ghinea, Raluca Herepean, Radu Popoviciu, Graţian Ordean, Sever Busuioc, Victoria Stoian Marketing: Lovasz Bianca DTP şi WEB: WS Promotion Email: informatiahd@yahoo.com

Site: www.informatiahd.ro Telefon: 0729.991.241 Tipar executat la Tipografia Prodcom Târgu Jiu ISSN: 1844 – 7732


Pagina 15

SPORT

Informaţia de Hunedoara

Cum au cucerit Nanga Parbat alpiniştii români Alpinistul Marius Gane a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că escaladarea vârfului Everest (8.848 de metri), cel mai înalt din lume, a fost mai uşoară decât cea de pe Nanga Parbat, din acelaşi lanţ muntos, Himalaya, care are 8.126 de metri. "Traseul pe Everest e mult mai comercial, acolo am avut şerpaşi, care ne-au cărat corturile şi oxigenul. Pe Everest ai de urcat doar 2.500 de metri, pe când pe Nanga Parbat am avut de escaladat 4.500 de metri de la ultima tabără până pe vârf", a spus Gane. Marius Gane a afirmat că escaladarea vârfului a durat şapte zile, în timp ce revenirea în tabăra de bază a mai necesitat încă trei zile. "Traseul a fost foarte lung, pentru că nu am urcat tot timpul pe o creastă, am avut şi multe treceri. Coborârea ne-a pus cele mai mari probleme, pentru că eram foarte obosiţi după şapte zile de urcare. Am folosit zilele bune pentru urcare, iar retragerea ne-a luat alte trei zile, pentru că am coborât pe ceaţă şi vânt", a completat Gane. Zsolt Torok a precizat că nu s-a gândit să renunţe la escaladarea vârfului nici când a aflat că pe celălalt versant a avut loc un atentat terorist. "Nu ne-am gândit să ne întoarcem nici când a fost atentatul, care a avut loc pe celălalt versant. Ne-am gândit că autorităţile ne

vor trimite gărzi pentru a ne proteja", a completat Torok, care a menţionat că pe vârf temperatura a fost -16 grade Celsius", a explicat Torok. Managerul expediţiei, Eugen Popescu, a menţionat că performanţa realizată la 19 iulie este fără precedent pentru alpinismul românesc. "Performanţa este una fără precedent pentru alpinismul românesc. A avut elemente care nu s-au mai întâmplat. Din cei cinci membri ai expediţiei, patru au reuşit să ajungă pe vârf. S-a urcat pe cea mai grea rută, fără servicii, fără şerpaş, fără alte expediţii ro-

mâneşti reuşite pe faţa Rupal. Este cea mai mare diferenţă de nivel de la tabăra de bază până la vârf", a subliniat Popescu. Delegaţia de alpinişti a fost primită, marţi, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, de către ministrul Nicolae Bănicioiu, acesta declarând că expediţia a reprezentat un succes deoarece toţi alpiniştii au revenit în siguranţă în ţară. "Din ce ştiu eu, e aproape cel mai greu de atins vârf. A fost o expediţie sută la sută românească şi prima care a reuşit după alte două încercări. Oricum, e un succes că s-au întors în siguranţă. La

Preşedintele clubului Bayern Munchen, pus sub acuzare pentru fraudă fiscală Preşedintele clubului Bayern Munchen, Uli Hoeness, a fost pus sub acuzare pentru fraudă fiscală, a anunţat, marţi, justiţia germană. Tribunalul regional din Munchen a precizat într-un comunicat că urmează să decidă dacă va exista un proces. Uli Hoeness face obiectul unei anchete pentru evaziune fiscală, după ce în ianuarie a recunoscut că are un cont secret în

Elveţia. Presa germană a scris, în aprilie, că Hoeness ar fi ascuns sume mari de bani în Elveţia şi ar fi omis să plătească impozite de milioane de euro. Hoeness, în vârstă de 61 de ani, a recunoscut că a făcut o mare greşeală şi a precizat că va încerca să o repare. În ciuda acestui caz, care a provocat polemică în Germania, Uli Hoeness este susţinut în continuare de oficialii clubului Bayern Munchen.

un moment dat eram foarte îngrijoraţi pentru că a fost şi un atentat, iar zona este nesigură. E o bucurie că au realizat ce şi-au propus, deşi mulţi erau sceptici", a spus Bănicioiu. La 19 iulie, echipa de alpinişti formată din Zsolt Török, Teo Vlad, Marius Gane, Aurel Sălăşan şi Bruno Adamcsek, a reuşit în premieră naţională să escaladeze Vârful Nanga Parbat din Himalaya (8.126 m), pe ruta Schell. Cucerirea celui de-al nouălea «opt-miar» al lumii s-a realizat pe un traseu care a durat mai bine de o lună de la data plecării din Bucureşti spre Pakistan. Echipa ro-

mânească a fost şi singura care a rămas pe munte în ultima parte a traseului, ca urmare a tragediei din 23 iunie, în care 11 alpinişti străini au fost ucişi într-un atac terorist asupra taberei Diamir, situată pe celălalt versant al muntelui. Nanga Parbat, numit şi "Muntele destinului", este situat în partea vestică a lanţului Himalaya, în Pakistan. Versantul Rupal, pe care au urcat alpiniştii români, este cea mai mare şi mai dificilă rută de escaladare a vârfului Nanga Parbat.


Informaţia de Hunedoara

CALEIDOSCOP

Jennifer Lawrence Jennifer Lawrence Shrader, născută la 15 august 1990 în Louisville, Kentucky, este o actriță americană. La vârsta de 14 ani decide să urmeze o carieră în actorie și își convinge părinții să o ducă în New York pentru a

Film

Pagina 16 Frumuseţile lumii

găsi un agent de talente. Deși ea nu a avut experiență în actorie, a primit multe laude de la agenția pentru care a dat audiții. A absolvit liceul doi ani mai devreme pentru a începe o carieră în actorie.

A avut roluri principale în The Bill Engvall Show și în filme precum The Burning Plain și Winter's Bone, pentru care a primit aprecieri critice și o nominalizare Oscar pentru cea mai bună actriță.

Turbo Premiera în România - 2.08.2013

Turbo este un melc care visează să devină cel mai mare pilot de curse din lume. Obsesia lui pentru viteză a făcut din el o ciudăţenie şi un paria în comunitatea melcilor, care sunt lenţi şi prevăzători din fire. Turbo îşi doreşte cu disperare să evadeze din viaţa lentă pe care o duce. I se oferă această şansă după un accident bizar, în urma căruia dobândeşte capacitatea de a atinge viteze incredibile. Turbo, înzestrat acum cu o rapiditate ieşită din comun, porneşte la un drum extraordinar, dorind să atingă imposibilul: să concureze împotriva celor mai buni piloţi, în cursa Indianapolis 500. Alături de Turbo se află echipa lui devotată de melci de curse - un grup pestriţ de melci dependenţi de adrenalină şi răi de gură, cu cochilii care arată ca nişte maşini de curse stradale în miniatură. Turbo este prototipul outsiderului, care atinge imposibilul refuzând

Noi piese din tezaurul dacic, expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României

să îşi lase limitele să stea în calea visurilor lui. Prin însăşi natura lor, visurile sunt bizare şi impresionante. Dar puţine visuri sunt atât de neobişnuite precum cel al eroului din TURBO, noua aventură 3D prezentată de studioul de animaţie DreamWorks. E o poveste entuziasmantă despre un banal melc de grădină care are ţelul de-a dreptul uimitor de a deveni campion de curse de talie mondială. Mersul în ritm de melc nu prezintă niciun interes pentru această făptură tenace şi aventuroasă, care e hotărâtă să meargă mai repede, cu orice preţ. Turbo îşi transformă fantezia în realitate, într-un film distractiv şi palpitant, care te inspiră. Filmul, regizat de David Soren, demonstrează că, pentru cei care îndrăznesc să viseze, lumea poate fi o sursă de încântare, inspiraţie şi împlinire.

Muzică

Katy Perry lansează un nou album Cântăreaţa americană Katy Perry va lansa un nou album de studio, intitulat "PRISM", care va ajunge în magazine pe 22 octombrie, informează contactmusic.com.

Noi piese din tezaurul istoric al României - cinci monede dacice din aur de tip Koson şi 14 podoabe dacice din argint - au fost expuse, marţi, la Muzeul Naţional de Istorie a României, după ce recent acestea au fost recuperate din Germania de autorităţile române. Ministerul Culturii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) au anunţat săptămâna trecută readucerea în România, în cursul zilei de 27 iulie, a unui lot de cinci monede dacice din aur şi a 14 podoabe dacice din argint, părţi ale unor tezaure mai mari, recuperate recent din Germania. Aceste obiecte au fost expuse, marţi, la sediul MNIR din Bucureşti, unde vor putea fi văzute de public pe toată durata lunii august. La evenimentul de prezentare a obiectelor recuperate au participat Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba

CMYK

Iulia, şi Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României. Aceasta este cea de-a doua operaţiune de readucere în ţară a unor piese aparţinând patrimoniului cultural al României, efectuată, până în prezent, în cursul anului 2013, după recenta returnare a unui lot de 49 de drahme de argint dacice de tip Koson, din SUA. Cele cinci monede dacice de aur recuperate recent din Gemania sunt stateri emişi de regele Koson (44-29 î. Hr.). Fragmentul de tezaur de 14 podoabe dacice din argint este datat din secolul I î.Hr. şi conţine o brăţară simplă, decorată cu capete stilizate de şerpi, brăţări cu capete răsucite, pandantive, cercei şi alte podoabe. Toate aceste obiecte au fost obţinute în mod ilicit de către persoane implicate în activităţi ilegale în zona Sarmizegetusa Regia, fiind scoase clandestin din România şi vândute chiar la case de licitaţii de renume.

Artista în vârstă de 28 de ani a făcut acest anunţ într-o manieră insolită, cu ajutorul unui uriaş autobuz auriu care a circulat, luni, pe bulevardele din Los Angeles. Autobuzul avea pe părţile laterale şi pe cea din spate un mesaj scris cu litere

negre, de mari dimensiuni, care conţinea titlul şi data la care va fi lansat noul album de studio, al patrulea din cariera cântăreţei. Katy Perry s-a conectat şi pe Twitter pentru a-şi încuraja fanii să se implice în campania de promovare a noului ei album, promiţându-le că va redifuza pe contul ei orice mesaj postat de un fan care include o fotografie cu autobuzul ei promoţional. Totodată, artista americană a precizat că uriaşul autobuz auriu va ajunge şi în alte oraşe americane. Precedentul material discografic lansat de Katy Perry a fost "Teenage Dream", un album care a intrat în istorie, devenind cel de-al doilea disc - după celebrul "Bad" lansat de Michael Jackson care a inclus cinci piese care au ajuns pe primul loc în topul single-urilor Billboard Hot 100. Katy Perry, în vârstă de 28 de ani, a devenit celebră cu o serie de piese pop foarte populare, precum "Teenage dream", "Firework", "California Gurls", "E.T.", "Hot N Cold" şi "I Kissed a Girl", extrase de pe albumul ei de debut "One Of The Boys" din 2008 şi de pe albumul "Teenage Dream" din 2010. Katy Perry a vândut 48 de milioane de discuri doar în Statele Unite.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.