Incompatibilitate la Hațeg
Consiliul Local Hunedoara a aprobat Pag. 6
Pag. 2
Bani pentru naveta dascălilor
Un fost director al Spitalului Orășenesc Hațeg, Sebastian Adrian Ștefoni, a fost declarat de Agenția Națională de Integritate incompatibil.
Ponta, din ce în ce mai prezidenţiabil
Pag. 3
Primăria Hunedoara primește bani direct de la Guvern EVENIMENT
Pag. 5
De luni până vineri, de la orele 17
EVENIMENT
Alexandru Bulacu, premiantul fără premiu Citiți în pagina 7 CMYK
Comitetul Executiv Naţional PSD la Orăştie
Festivalul Drumeții Montane Citiți în pagina 8
Informaţia de Hunedoara
NOTE 20.000 de lei pentru Parohia Ortodoxă Peștișu Mare Consilierii locali au aprobat alocarea sumei de 20.000 lei, din bugetul local al municipiului Hunedoara, ca sprijin financiar pentru Parohia Ortodoxă – Peștişu Mare de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Hunedoara, pentru completarea fondurilor proprii necesare continuării lucrărilor de finisaje interioare - pregătirea pereților interiori în vederea aplicării picturii ulterioare. „Justificarea şi decontarea cheltuielilor se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform prevederilor Ordonanţei de Guvern nr.82/ 2001, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr.1470/ 2002, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de consilierii locali din Hunedoara.
NOTE
INTERES PUBLIC
PAGINĂ CU INFORMAȚII DE INTERES CETĂȚENESC
Hunedoara are strategie de dezvoltare locală pentru perioada 2014-2020 În ședința de luni, 30 iunie 2014, consilierii locali din municipiul Hunedoara au aprobat „Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Hunedoara pentru perioada 2014-2020”. „Planificarea strategică este un proces sistematic, prin care comunităţile pot să îşi creeze imaginea viitorului şi pot concepe etapele necesare, în funcţie de resursele/ potenţialele locale, pentru a realiza acel viitor. Metodologia de lucru s-a desfăşurat în șase faze: 1. Redactarea Viziunii, Misiunii şi principiilor de lucru. 2. Analizele diagnostic. 3. Analiza strategică şi formularea Planurilor de Acţiune. 4. Redactarea unui proiect al Strategiei de Dezvoltare Locală a municipiului Hunedoara 20142020. 5. Consultaţii publice. 6. Redactarea documentului
final. În acest sens Strategia de Dezvoltare a municipiului Hunedoara, va conţine dezvoltarea şi prosperitatea pe termen lung, coeziunea materială şi socială, a valorilor culturale şi a calităţii vieţii, alături de modernizarea infrastructurii, creşterea economică, crearea unei societăţi incluzive şi a unui sistem de protecţie socială adaptat nevoilor locale, cu menţinerea unui mediu sănătos şi curat”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre. Potrivit concluziilor finale ale documentului, „Strategia de dezvoltare a Municipiului Hunedoara are rolul de a oferi o imagine completă și clară a obiectivelor strategice și a căilor de punere în aplicare a acestora, asumate de administrația locală pentru orizontul de timp 2014 – 2020, reprezentând un instrument util autorității publice locale din mai multe puncte de vedere, cum ar fi:
� Realizează o analiză amănunțită a situației de la care se pornește, corespunzătoare momentului de început al perioadei programatice, care oferă atât o bază pentru identificarea oportunităților de dezvoltare și a deficiențelor care trebuie corectate, cât și posibilitatea evaluării progresului obținut prin aplicarea strategiei. � Permite identificarea resurselor existente și modalități de utilizare eficientă a acestora, prin direcționarea lor către prioritățile de dezvoltare stabilite. � Permite identificarea surselor de finanțare existente și creează premisele atragerii fondurilor din surse rambursabile și nerambursabile. � Permite transparența decizională, prin consultările publice realizate în timpul elaborării strategiei. Planificarea strategică este un proces în mai multe etape, prin care comunitatea participă la crearea unei imagini a viitoru-
lui propriu în cadrul nou care va fi conferit localităţii lor, pornind de la condiţiile prezente, cu identificarea şi definirea căilor de realizare a acelui viitor. Se realizează astfel imaginea trecerii de la condiţiile actuale socio-economice la noul set de condiţii, conform proiecţiei de perspectivă, care să corespundă aşteptărilor comunităţii şi a altor factori interesaţi de dezvoltarea localităţii”. „Succesul implementării Strategiei de dezvoltare a Municipiului Hunedoara pentru perioada 2014 – 2020 va conduce la realizarea viziunii strategice a municipiului, și anume: Municipiul Hunedoara, o destinație turistică de interes regional, un oraș cu o dezvoltare urbană sustenabilă, diversificată și inovativă, susținută de o infrastructură de servicii publice moderne, având la bază valori comune europene”, se arată în finalul documentului aprobat de consilierii locali din Hunedoara.
Bani pentru naveta dascălilor În ședința de luni, consilierii locali din Hunedoara au aprobat decontarea cheltuielilor aferente lunilor aprilie mai 2014 și a unor restanțe pe lunile anterioare, pentru naveta cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat de pe raza municipiului Hunedoara. Valoarea totală a acestor decontări se ridică la valoarea totală de 32.750,56 lei, Astfel, Colegiul Economic Emanuil Gojdu Hunedoara a primit 4.324 lei, Colegiul Tehnic Matei Corvin Hunedoara - 3.467,56 lei, Colegiul Național de Informatică Traian Lalescu Hunedoara - 2.946 lei, Colegiul Național Iancu de Hunedoara - 7.057 lei, Liceul Tehnologic Constantin Bursan Hunedoara - 1.658 lei, Școala Gimnaziala nr.1 Hunedoara - 3.551 lei, Școala Gimnaziala nr.2 Hunedoara 3.789 lei, Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Hunedoara - 1.794 lei, Grădinița Dumbrava Minunată Hune-
doara - 4.164 lei. De asemenea, în proiectul de hotărâre votat de consilierii locali din Hunedoara se arată că „decontarea costurilor de transport se va efectua pe baza documentelor justificative, certificate de către ordonatorul terțiar de credite (directorul unității de învățământ) la care își desfășoară activitatea cadrul didactic care a solicitat decontarea cheltuielilor de transport, cu încadrarea în limita creditelor bugetare aprobate”.
Pagina 3
ACTUALITATE
Informaţia de Hunedoara
Primăria Hunedoara primește bani direct de la Guvern Primăria municipiului Hunedoara a primit, direct de la Guvern, sumele necesare pentru realizarea a două contracte subsecvente referitoare la „Lucrări extindere rețea alimentare cu apă și canalizare, instalații de pompare și reabilitare rețea stradală în municipiul Hunedoara”. În fapt, printr-un ordin al ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, ordin cu nr. 632/ 2014, Guvernul a aprobat finanțarea mai multor lucrări realizate de primării în județul Hunedoara. Cererea și primirea finanțărilor se făceau prin intermediu Consiliului Județean Hunedoara. Potrivit unei noi reglementări legale, Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, poate finanța direct primăriile care au de executat lucrări. Așa se face că, la începutul lunii mai ministrul Liviu Dragnea și primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, au semnat contractele pentru finanțarea a două contracte subsecvente, 1 și 2, referitoare la lucrări de extindere a rețelei de alimentare cu apă și canalizare, instalații de pompare și reabilitare stradală în municipiul de pe Cerna.
Finanțarea face parte din Programul național de dezvoltare locală, subprogramul „Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor”, Domeniul construirea/ modernizarea/ reabilitarea drumurilor publice clasificate și încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/ sau drumuri publice din interiorul localităților. La sfârșitul lunii iunie, banii intraseră deja în contul Primăriei Hunedoara. Este vorba de aproape 3,5 milioane de lei, din care 2.593.613,41 lei pentru contractul de lucrări subsecvent 1 şi 904.231,64 lei pentru contrac-
tul subsecvent 2. Alocarea directă a acestor bani arată că Guvernul sprijină lucrările edilitare de importanță locală chiar și direct, fără discriminare politică având în vedere că echipa de conducere a Primăriei Hunedoara este formată din primarul democrat-liberal Viorel Arion și viceprimarul social-democrat Dan Bobouțanu. Până la urmă, important este ca aceste proiecte să fie finanțate cât mai rapid și meritul este al conducerii primăriei care reușește să semneze aceste contracte directe cu Guvernul.
Mihaela Petroșan
În cadrul contractelor subsecvente I şi II au fost reabilitate şi finalizate următoarele străzi: Cerbului, Transilvaniei, Munteniei, Rândunicii, Câmpului prelungire cu Aleea Câmpului, Luncii și Independenţei. Astfel, a fost reabilitată o suprafaţă de străzi de 79.727, 98 metri pătrați în primul contract şi o suprafaţă de străzi de 99.433 metri pătrați şi lucrări de apă şi canalizare în lungime de 1330 metri în cel de-al doilea contract.
Pregătirile pentru exploatarea minieră Certej continuă Compania Deva Gold SA continuă lucrările de pregătire a viitoarei exploatări miniere aurifere de la Certej, conform unui grafic intern stabilit deja.
De menționat că lucrările de reabilitare vor continua cu alte două contracte subsecvente. Prin contractul subsecvent III se vor reabilita următoarele străzi: Prutului, Batiz, Ștrandului, Intrarea Lanului, Arenei, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Spicului, Vlahuță, Pinilor, Trandafirilor, Cloșca, Pescărușului, Bulevardul Rusca, Bulevardul Corvin și străzile adiacente. De asemenea se va face o extindere a rețelei de alimentare cu apă și canalizare pe strada Cloșca. Acest contract are o valoare de 32.452.570,19 lei, iar investiţia se realizează cu fonduri de la bugetul local. Lucrările de reabilitare a acestor străzi a început deja, iar după finalizarea lucrărilor din cartierele Micro 6 şi 7 se va începe transformarea Bulevardului Corvin în centru pietonal. Lucrările au început deja pe străzile: Prutului, Arenei, Batiz, Ştrandului, Intrarea Lanului, Barbu Ștefănescu Delavrancea și Spicului. Prin contractul subsecvent IV vor fi reabilitate următoarele străzi: Ghioceilor, Mioriței, Rozelor, Crângului, Jiului, Streiului, Oltului, Stadionului, Căprioarei, Runcului, Carol Davilla, Cantacuzino, Chizid, Gorunului și Viorele. Valoarea acestui contract subsecvent este estimată la 23.937.743,52 lei şi cuprinde şi extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare pentru strada Cantacuzino, porțiunea de stradă cuprinsă între străzile Marinescu și Chizid.
Deva
Captură de droguri Polițiștii hunedoreni și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Hunedoara au făcut o importantă captură de droguri în urma unei verificări în trafic, la intrarea în Deva dinspre Arad. Astfel, oamenii legii au prins în flagrant doi traficanți de droguri de risc care transportau cu un autoturism de lux, în prezența unui minor, cantitatea de aproximativ două kilograme de cannabis. Autoturismul înmatriculat în Irlanda a fost oprit în trafic la intrarea în municipiul Deva, sensul dinspre Arad, în noaptea de 29 spre 30 iunie. Cu prilejul percheziționării autoturismului a fost depistată, disimulată, cantitatea de aproximativ două kilograme
de cannabis, ambalată în patru pachete. „Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Covaciu Gheorghe, în vârstă de 40 de ani, față de care există suspiciunea rezonabilă că a comis infracțiunile de trafic de droguri de risc și introducere în țară a drogurilor de risc, față de cealaltă persoană majoră fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru aceleași acuzații. Ambii sunt acuzați și de comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu”, se arată într-un comunicat al DIICOT. La solicitarea DIICOT adresată Tribunalului Hunedoara, marți, 1 iulie, inculpatul Covaciu Gheorghe a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Aurel Ghinea
Informaţia de Hunedoara
NOTE Tâlhar de Hunedoara Un individ din Hunedoara a fost în sfârșit arestat preventiv după comiterea mai multor tâlhării. Astfel, marți, poliţiştii au stabilit că un tânăr în vârstă de 24 de ani este suspect de săvârşirea mai multor mai multor infracţiuni de tâlhărie, infracţiuni comise pe raza municipiului Hunedoara. Una dintre acestea a fost comisă în seara zilei de 21 iunie 2014, în jurul orei 23:30, când suspectul a agresat doi bărbaţi, ambii din municipiul Hunedoara, în vârstă de 61 de ani, respectiv 42 de ani, după care le-a sustras două telefoane mobile și suma de 13 lei, prejudiciul fiind parțial recuperat. De asemenea, în dimineața zilei de 26 iunie 2014, suspectul a smuls de la gâtul unei femei în vârstă de 69 de ani, din municipiul Hunedoara, un lănțișor cu medalion din aur, prejudiciul fiind parțial recuperat. În urma cercetărilor, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara au reuşit să probeze alte trei fapte penale comise de suspect în lunile mai și iunie din acest an. Potrivit IPJ Hunedoara, într-un din cazuri, suspectul a smuls de la gâtul unui bărbat în vârstă de 67 de ani, din Hunedoara, care se afla în faţa blocului în care locuieşte, un medalion din aur în valoare de 1.000 lei, prejudiciul fiind recuperat. De asemenea, într-o altă seară, tânărul a pătruns în locuinţa unui bărbat în vârstă de 40 de ani, tot din municipiul Hunedoara, pe care l-a lovit în zona feţei, după care i-a sustras un telefon mobil şi un portofel cu acte şi bani, prejudiciul cauzat fiind în valoare de 820 lei, care până în momentul de faţă a fost recuperat parţial. Cea de-a treia faptă a fost comisă în noaptea de 21 spre 22 iunie, când suspectul a pătruns în locuinţa unui bărbat în vârstă de 48 de ani, din Hunedoara, de unde a sustras două telefoane mobile şi o pereche de pantofi în valoare de 800 lei, prejudiciul nefiind recuperat până în momentul de faţă. Poliţiştii au luat față de suspect măsura reținerii pentru 24 de ore, iar miercuri a fost prezentat Judecătoriei Hunedoara, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea și probarea întregii activităţi infracţionale a suspectului.
Aurel Ghinea
NOTE
ACTUALITATE
Pagina 4
Viceprimarul PSD al Devei a fost schimbat Luni, în Consiliul Local Deva, o majoritate formată din consilierii locali ai PNL, PDL, PNȚCD, PC ȘI PP-DD a forțat schimbarea lui Ovidiu Moș, viceprimarul social-democrat. În locul său a fost pus liderul hunedorean al PP-DD, Marian Muntean. În fapt, au fost propuse suplimentar pe ordinea de zi două proiecte cu aceeși temă, unul pentru schimbarea viceprimarului social-democrat, celălalt pentru schimbarea viceprimarului liberal Marius Surgent. Numai că, prin votul majorității de care am amintit, cel de-al doilea proiect nu a fost inclus în ordinea de zi. La votul secret, atât pentru schimbarea lui Ovidiu Moș cât și pentru instalarea în funcție a lui Marian Muntean scorul a fost de 13 la 8. Primarul Devei, Petru Mărginean, comentând această situație, a fost extrem de evaziv: „Bineînțeles că voi analiza foarte bine situația. Asta nu înseamnă că tot ce a avut domnul Moș ca atribuții le va prelua noul viceprimar. Cred că prima dată, e o regulă de bun simț și umană, ar trebui să se înțeleagă bine cu colectivul, în așa fel încât să fie apreciat ca manager, ca viceprimar. Și după aceea voi vedea. Această perioadă poate să țină o săptămână, poate să țină câteva zile. Una este să lucrezi la o firmă privată și alta este să lucrezi la o unitate teritorial-administrativă. S-ar putea să existe câteva inconveniente din acest punct de vedere. Sperăm că totul va fi bine. Eu
cred că, așa cum sunt și eu prezent la serviciu la opt fără cinci, la opt fără zece, toată lumea va fi prezentă la această oră la serviciu”. Viceprimarul social-democrat Ovidiu Moș, debarcat din funcție, spune că schimbarea sa nu s-a făcut respectându-se regulile. „Instanța va hotărî. Din punctul meu de vedere nu s-a respectat legea pentru parcurgerea schimbării unui viceprimar”, a declarat Ovidiu Moș. Noul viceprimar, Marian Muntean, susține că nu-și dorește altceva decât să lucreze în interesul cetățenilor. „De la început mi-am dorit să fiu primar, dar dacă n-am ieșit, asta e. După doi ani de zile a ieșit un post de viceprimar. E bine. Eu sper să-mi duc mandatul așa cum am fost ales de către alegători, să-i ajut, să fac tot ce pot pentru cei care au nevoie de sprijin și, dacă au fost lucruri care n-
Se judecă breteaua Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat public că studiază, în această perioadă, toate solicitările referitoare la necesitatea realizării unor drumuri de legătură cu autostrăzile, inclusiv legarea Devei și Hunedoarei la autostrada A1. În cazul nostru, decizia CNADNR vine după mai multe solicitări din partea Consiliului Județean Hunedoara și a primăriilor din Deva și Hunedoara. În comunicarea oficială a CNADNR se arată: „Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naționale S.A. a decis să facă o analiză a tuturor proiectelor aferente coridorului IV, prin Direcțiile Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, Cluj, Timişoara și Constanța, pentru a ne informa unde este necesar să se prevadă în plus noduri rutiere cu eventualele drumuri de legătură, pentru a se realiza astfel un acces mai facil către infrastructura de mare capacitate şi viteză. De asemenea, se colectează informații cu privire la stabilirea locaţiilor viitoarelor noduri rutiere cu drumurile de legătură între autostradă şi oraşele importante sau grup de localităţi, pe o rază de 20 de kilometri stânga-dreapta faţă de sectorul de autostradă. Compania Națională de Autostrăzi şi Drumuri Naționale S.A. va întocmi un plan de investiţii şi va analiza posibilitatea de execuţie a acestor lucrări în cadrul proiectelor aferente coridorului IV PanEuropean sau inițierea unei noi proceduri”. Aurel Ghinea
au fost valabile sau n-au fost corecte până acum în primărie, eu sper să reușesc să le schimb din punctul de vedere al viceprimarului, să mergem înainte în așa fel încât oamenii să fie mulțumiți că m-au votat și că au avut încredere în mine. N-am negociat nimic cu nimeni, pentru că n-am ce să negociez, nu am ce să ofer.”, a spus Marian Muntean. Ca un detaliu al acestei schimbări proiectul de hotărâre privind eliminarea lui Ovidiu Moș din conducerea Primăriei Deva nu a beneficiat de avizul comisiei juridice, votul în această comisie fiind de 3 la 3.
Fracturi politice în Consiliul Local
două zile. Astfel, după ce PNL-PDL și aliații, cu suport de la PP-DD și un consilier UNPR, au reușit să dea jos viceprimarul social-democrat și să pună un viceprimar PP-DD, mandatul acestuia pare să devină extrem de scurt, după ce luni seara, surse din conducerea formațiunii lui Dan Diaconescu au anunțat că organizația hunedoreană a fost decapitată. Astfel, situația a devenit extrem de complicată. Proaspătul viceprimar de Deva, liderul PP-DD Hunedoara, Marian Muntean, rămas fără partid, își poate pierde nu numai funcția în vârful Primăriei Deva, ci și cea de consilier local. De asemenea, consilierul UNPR care a trădat alianța PSDUNPR, bănuit fiind, după verificări interne, Carol Panduru, a fost pus în discuția organizației hunedorene, discuție la care a participat și liderul interimar senatorul Haralambie Vochițoiu. Surse din UNPR Hunedoara susțin că s-ar fi efectuat o probă a votului de luni, din Consiliul Local Deva, Panduru fiind singurul care nu a trecut-o. Pentru UNPR este o situație delicată, mai ales după ce încă o trădare a alianței cu PSD a avut loc în ultima ședință a Consiliului Județean Hunedoara. „ Trebuie să se respecte regulile jocului, să fim aliatul Partidului Social Democrat conform protocolului existent”, a declarat Haralambie Vochițoiu, președintele interimar al organizației județene a UNPR Hunedoara.
Dar, lucrurile, în Consiliul Local Deva, au luat-o razna în doar
Mihaela Petroșan
Registrul Național al Cursanților Autoritatea Rutieră Română a introdus, începând cu 1 iulie 2014, aplicația informatică Registrul Național al Cursanților, aplicație prevăzută în O.M.T nr. 75/2014, care reglementează activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere. Aplicația este pusă gratuit la dispoziția școlilor de conducători auto, prin urmare, intrarea în funcțiune a aplicației nu va influența tariful perceput cursanților. Accesul la Registrul Național al Cursanților se va face de pe orice echipament conectat la internet (PC, tabletă, telefon), prin intermediul unui user și a unei parole, la adresa www.arr.ro, secțiunea „Raportări online”. Registrul Național al Cursanților va fi conectat la sistemul informatic al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în așa fel încât cursanții se pot prezenta la susținerea examenelor pentru obținerea permisului de conducere, doar după efectuarea în totalitate a orelor de pregătire teoretică și practică desfășurate în cadrul școlilor. „Am introdus Registrul Național al Cursanților la solicitarea confederațiilor patronale și sindicale din domeniul transportului rutier, pentru că ne dorim responsabilizarea nu numai a școlilor de conducători auto, dar și a instructorilor și cursanților. Realizarea integrală a orelor de curs înseamnă șoferi mai pregătiți, înseamnă siguranță în trafic, și noi toți trebuie să devenim mai responsabili”, a declarat directorul ARR, Aurelia Surulescu.
Pagina 5
POLITICĂ
Informaţia de Hunedoara
Ponta, din ce în ce mai prezidenţiabil
Comitetul Executiv Naţional PSD la Orăştie Luni, la Arsenal Park Orăștie, o bază militară de agrement, a avut loc Comitetul Executiv Naţional extins al PSD, cu participarea inclusiv a preşedintelui formaţiunii, premierul Victor Ponta. Scopul dezbaterilor social-democrate a fost pregătirea Consiliului Național al PSD din 1 august și a Congresului PSD din luna septembrie.
În pregătirea Congresului PSD Peste o sută de socialdemocrați - preşedinţii de organizaţii judeţene, parlamentari, miniștri şi persoane din conducerea centrală a partidului -, au participat la discuţiile care au avut loc la Orăştie, discuţii care au vizat nu numai pregătirea Consiliului Național al PSD din 1 august, ci și stabilirea strategiilor care ar duce la câștigarea alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie. O primă concluzie este aceea că marea majoritate a social-democraţilor doresc ca Victor Ponta să fie candidatul la preşedinţie, cu sprijinul UNPR şi PC. „Am avut o discuție informală, dar cu atât mai utilă și mai necesară cu toți colegii noștri din conducerea organizațiilor locale, din Parlament, miniștri. Am discutat, în primul rând, despre ce am făcut până acum la guvernare și ce avem de făcut în continuare și, bineînțeles, am discutat despre campania pentru prezidențiale. Am hotărât, în mod informal, calendarul structurilor noastre statutare și
anume: Comitet Executiv și Consiliu Național în data de 1 august, Congresul va avea loc undeva după 10 septembrie. Până pe 1 august se fac toate pregătirile și atunci cine va dori să candideze trebuie să anunțe în fața Consiliului Național. Eu le-am spus colegilor mei că dacă există sprijinul lor sunt pregătit pe 1 august să le cer sprijinul pentru a candida la funcția de președinte. Domnul Geoană a spus foarte clar un lucru, că dacă voi candida eu, mă va sprijini, și apreciez acest sprijin. După ce luăm acestă decizie pe 1 august trebuie să avem o întâlnire cu aliații noștri, UNPR și PC, pentru că vom avea candidat comun al celor trei partide. Atunci vom prezenta proiectul de țară și ceea ce dorim noi să facem nu doar în perioada mandatului parlamentar și guvernamental care expiră în 2016, dar și în perioada până în 2019.”, a declarat liderul PSD Victor Ponta.
„Nu mă forţează nimeni să candidez” Ponta a mai spus că nu au existat presiuni privind candidatura sa, dar nici nu se lasă rugat să intre în această cursă: „Nu a făcut nimeni presiuni şi, dacă e ceva cu ce m-am obişnuit de când sunt preşedinte al PSD, rezist la toate tipurile de presiuni. Nu candidez că mă forţează cineva şi nici nu trebuie să mă las rugat, trebuia pur şi simplu să discut cu toţi colegii mei care este situaţia noastră actuală ca partid, care este situaţia României, ce arată cercetările sociologice”. Liderul social-democrat
Comentând mişcările care au apărut în judeţul Hunedoara, prin presiunea PNL-PDL de a schimba majorităţile şi unii viceprimari, liderul PSD a spus: „Noi am candidat aici, în județ, ca USL și am câștigat atât la Consiliul Județean, cât și în municipiul Deva, unde astăzi (luni, n.r.) a fost schimbat viceprimarul nostru. PNL, e decizia lor și cred că e greșită, a readus PDL la guvernarea județului, însă nu e prima dată când suntem în opoziție. Important este ca toți primarii noștri să-și facă datoria”. Mai trebuie spus că liderul PSD a avut şi o întâlnire specială cu primarii şi viceprimarii PSD din judeţul Hunedoara.
spune, totuşi, că proiectul său a fost să conducă executivul până în 2016. „Proiectul meu personal era acela de a rămâne primministru până în 2016, dar în acelaşi timp am învăţat că un prim-ministru, dacă stă toată ziua şi în loc să-şi folosească toată energia şi inteligenţa şi dorinţa de a face lucruri bune pentru ţară se luptă cu preşedintele ţării, e o pierdere pentru România. Aşa încât, dacă sunt candidatul care are cele mai mari şanse să câştige pe 1 august, voi anunţa foarte clar dorinţa mea şi hotărârea de a candida”, a mai spus Victor Ponta.
„România are nevoie de preşedinte arbitru” Deşi jurnaliştii au încercat să obţină o declaraţie tranşantă referitoare la ce şi-ar propune Victor Ponta ca program prezidenţial, acesta a făcut doar un comentariu marginal. „Vreau să-mi permiteţi să nu încep campania de acum, voi începe probabil după 1 august. Cred însă că românii ştiu foarte
bine ceea ce am promis împreună cu Crin Antonescu atunci când exista USL, şi eu nu m-am răzgândit absolut deloc, şi anume că România are nevoie de un preşedinte-arbitru. Am avut un preşedinte-jucător 10 ani şi lucrurile au mers foarte prost şi important este pentru a progresa ca România să aibă cei doi principali actori politici, preşedintele ţării şi prim-ministrul lucrând în tandem. Aşa România a reuşit în 2000-2004 să-şi atingă obiectivele fundamentale, să fie membră a NATO, a UE, să avem creştere econo-
mică, să avem protecţie socială. Din 2004 încoace doar ne certăm, preşedintele cu Parlamentul, preşedintele cu Guvernul şi tot aşa. Ideea este că încheiem nu doar un mandat prezidenţial în noiembrie, al domnului Băsescu, încheiem o epocă, o perioadă şi nu doar o perioadă de 10 ani, ci o perioadă de fapt de 25 de ani, tranziţia de la comunism la ceea ce înseamnă o societate europeană modernă”, a mai declarat Victor Ponta. Mihaela Petroșan
Referitor la incidentul din Kandahar, unde, în timpul vizitei sale, baza militară a fost atacată, Ponta spune că nu a fost nimic spectaculos şi că a respectat, disciplinat, toate procedurile necesare. „A fost un lucru care întâmplă destul de des, e normal în tabăra de la Kandahar, militarii noştri sunt obişnuiţi cu aşa ceva, înţeleg că se întâmplă o dată, de două ori pe săptămână câte un atac cu rachetă. Eu şi colegii dumneavoastră jurnalişti, sigur că primul impuls este să spui ce se întâmplă când auzi alarma, însă când i-am văzut pe toţi urmând procedurile, pe burtă, după aia retragerea în buncăr, am fost foarte disciplinaţi. Nu am avut nicio secundă niciun fel de sentiment de insecuritate având în jurul meu nişte militari români pe care absolut toată lumea îi laudă”, a spus premierul.
Informaţia de Hunedoara
NOTE Alcoolul Falsul prieten al familiei tale Luna iulie este dedicată informării despre efectele consumului de alcool, activitate pusă sub sloganul „Alcoolul – Falsul prieten al familiei tale”. Astfel, marți, cu ocazia începerii campaniei „Luna naţională a informării despre efectele consumului de alcool”, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a desfăşurat o acţiune prin care au fost distribuite materiale informative pe această temă. Cortul DSP Hunedoara a fost amplasat în zona pietonală din fața sediului instituției din Deva. În 28 iulie, campania se va încheia prin organizarea unei „mese rotunde” în sala de festivităţi a DSP Hunedoara. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) atenţionează asupra tendinţei de creştere a consumului de alcool la adolescenţii şi tinerii din întreaga lume. Potrivit specialiștilor, consumul de alcool în adolescenţă şi tinereţe are efecte negative pentru tot restul vieţii. Datele OMS dezvăluie că excesul de alcool omoară mai mulţi oameni decât SIDA şi tuberculoza la un loc. În România, peste 2 milioane de persoane consumă alcool în exces, 70 la sută din cazurile de violenţă în familie şi aproape 50 la sută din crime sunt cauzate de băutură excesivă, dar și aproximativ 100 de români mor anual din cauza alcoolului. De asemenea, peste 200 de boli sunt legate într-un mod sau altul de consumul de alcool sau sunt agravate din cauza consumului excesiv. Lista victimelor alcoolului este completată de persoanele decedate în accidente rutiere sau ucişi în conflicte, apărute din cauza consumului de alcool. În județul Hunedoara, datele statistice privind tulburările mentale şi de comportament legate de consumul de alcool arată că în 2012 au fost 397 de internări, în 2013 – 443 internări, iar în primele patru luni ale acestui an – 108 internări. Aurel Ghinea
NOTE
Pagina 6
ACTUALITATE
Incompatibilitate la Hațeg Un fost director al spitalului din Hațeg, Sebastian Adrian Ștefoni, a fost declarat de Agenția Națională de Integritate (ANI) incompatibil. Motivul incompatibilității ar fi ocuparea simultan a funcției de manager al Spitalului Orășenesc Hațeg și a celei de consilier local în aceeași localitate. Potrivit datelor oficiale comunicate de ANI, Sebastian Adrian Ștefoni, fost manager al Spitalului Orășenesc Hațeg, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iunie - 3 septembrie 2012, întrucât, simultan cu funcția de manager al spitalului, a deținut și funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al orașului Hațeg. „Ștefoni Sebastian Adrian a exercitat funcția de Manager in-
terimar al Spitalului Orășenesc Hațeg în perioada 17 noiembrie 2010 - 14 iulie 2011, iar în perioada 14 iulie 2011 - 3 septembrie 2012, funcția de Manager al
Spitalului Orășenesc Hațeg. Începând cu data de 27 iunie 2012, exercită funcția de Consilier local în cadrul Consiliului Local al orașului Hațeg (manda-
tul 2012 - 2016)”, a transmis ANI. „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind [… ] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”. „Persoana […] față de care sa constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”. Mihaela Petroșan
Experți Contrabandiști prinși la Hunedoara în patrimoniu Polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției municipiului Hunedoara au reușit identificarea și reținea unui grup infracțional specializat în contrabandă cu țigări. Miercuri, poliţiştii au efectuat 13 percheziții domiciliare la mai multe persoane din municipiul Hunedoara suspecte de comiterea infracţiunii de contrabandă cu țigări. În urma administrării probatoriului, poliţiştii au stabilit că trei femei cu vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani, şi nouă bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 47 de ani, toţi din municipiul Hunedoara, în perioada 31 decembrie 2013 - 17 iunie 2014, au desfăşurat activităţi
de contrabandă, respectiv de procurare, transportare, depozitare şi vânzare stradală a ţigaretelor netimbrate. Potrivit IPJ Hunedoara, suspecţii au cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 220.156 lei, care până în momentul de faţă nu a fost recuperat. Din grupul de 12 persoane, nouă bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propunere de arestare preventivă, iar pentru un alt suspect poliţiştii au întocmit o propunere de arestare preventivă în lipsă, întrucât acesta a dispărut de la domiciliu.
Aurel Ghinea
Primăria Lupeni este marea gaură neagră a judeţului Hunedoara Conform unei liste privind datoriile mai vechi de 90 de zile ale unităţilor administrative locale - primării, mai pe româneşte -, în judeţul Hunedoara, la data de 31 mai 2014, municipiul Lupeni este campion absolut al arieratelor. Astfel, conform datelor oficiale publicate de Ministerul Finanțelor Publice, municipiul Lupeni înregistrează arierate de 39,22 milioane lei, din 49,33 milioane lei cât înregistrează întreg judeţul Hunedoara. De fapt, pentru a vedea care este diferenţa, după cele peste 39 de milioane de lei arierate ale municipiului Lupeni, următorul în listă, în judeţul Hunedoara, este oraşul Aninoasa, cu 4,08 milioane lei.
Aurel Ghinea
reținuți În urma perchezițiilor efectuate în trei locații, din București și Slobozia, s-au identificat dovezi care au dus la reținerea a doi experți în obiecte de patrimoniu. Astfel, au fost identificate şi ridicate 450 de plăci de identificare ale unor locomotive şi vagoane de epocă, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional, unele dintre acestea fiind sustrase de pe locomotive cu abur clasate în Tezaurul României. Întreaga acțiune a fost coordonată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva și a beneficiat de sprijinul IGPR - Direcţia de Investigaţii Criminale, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara Serviciul de Investigaţii Criminale. Activităţile în cauză au fost derulate în cooperare cu Serviciul Român de Informaţii şi cu sprijinul IPJ Constanţa şi Serviciului de Acţiuni Speciale Hunedoara. În dosarul respectiv, cei doi experți, Georgescu Şerban Lacriţeanu şi Răsvan Ciucă, sunt suspectați de comiterea infracțiunilor de mărturie min-
cinoasă şi fals intelectual. „În fapt s-a reţinut că, în cursul judecăţii, în recurs, suspecţii au efectuat noi expertize judiciare cu privire la bunurile care au făcut obiectul unui dosar de trafic cu bunuri de importanţă tehnică, respectiv șase locomotive cu abur şi un locomobil. În calitate de experţi, cei doi suspecţi au întocmit rapoartele de expertiză, atestând fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, astfel că decizia asupra nevinovăţiei inculpaţilor s-a luat, în principal, în considerarea concluziilor acestor expertize”, se arată întrun comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva. Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor din cadrul Ministerului Culturii a propus retragerea atestatului de expert pentru cei doi suspecţi. Faţă de suspecţi s-a luat măsura reţinerii pe 24 ore, fiind prezentaţi Parchetului de pe Judecătoria Deva cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile. Urmează ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva să dispună în cauză. Aurel Ghinea
Pagina 7
ACTUALITATE
Informaţia de Hunedoara
Alexandru Bulacu este premiantul fără premiu al săptămânii
Sâmbătă, 5 iulie 2014, de la ora 11, la evenimentul săptămânal „Premianții fără premii” este invitat, în centrul Devei, Alexandru Bulacu, project officer la WWF România. Alexandru Bulacu, project officer la WWF România, este principal promotor în proiectul Rewilding Romania, un proiect prin care se încearcă readucerea zimbrului românesc acasă, dar nu oricum, ci în sălbăticie. „În condițiile în care am asistat cu toții la modul cum a fost agresată fauna din fon-
durile de vânătoare, demersul WWF de a readuce animalele sălbatice în arealul lor reprezintă, spunem noi, o realizare deosebită, care ne face cinste. L-am invitat pe Alexandru Bulacu să îi mulțumim pentru modul în care el și echipa din care face parte apără fondul natural al țării, pentru exemplul pe care îl dă cu privire la respectarea mediului și pentru că, astfel, prin munca depusă România este altfel privită de partenerii externi”, au declarat organizatorii evenimentului de sâmbătă. Aurel Ghinea
Două luni de respiro pentru judecători În fiecare an, potrivit regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, în perioada 1 iulie - 31 august este vacanță judecătorească. Conform datelor oficiale, începând de marți, 1 iulie, și până în 29 august, programul de relaţii cu publicul la Tribunalul Hunedoara se modifică. Astfel, la birourile Arhivă, Registratură,
Arhivă Falimente, programul se va desfășura zilnic între orele 10 și 13 (cu excepţia zilelor nelucrătoare), iar la biroul Apostile
în zilele de luni şi joi între orele 10 și 12. Aurel Ghinea
Săptămâna în alte vremuri 4 iulie: Ziua Independenței (în SUA) 1776 — Al Doilea Congres Continental a adoptat declarația de independență a celor treisprezece colonii britanice din America de Nord ce aveau să devină Statele Unite ale Americii. 1862 — Călătorind cu barca pe râul Tamisa între Oxford și Godstow, Lewis Carroll i-a spus lui Alice Liddell și surorilor ei o poveste ce avea să stea la baza cărții Alice în Țara Minunilor. 1950 — Postul de radio Europa Liberă și-a început emisia. Nașteri: George Everest (1790) – Giuseppe Garibaldi (1807) – Calvin Coolidge (1872) Decese: Thomas Jefferson (1826) – François-René de Chateaubriand (1848) – Marie Curie (1934) 5 iulie: 1687 — A fost publicată pentru prima oară lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica de Isaac Newton, în care autorul a enunțat legile mișcării și legea atracției universale. 1946 — La o prezentare de modă de la Paris, a fost introdus pentru prima
oară bikiniul, denumit după un atol din Insulele Marshall, unde fusese efectuat un test nuclear 1996 — La Institutul Roslin din Midlothian, Scoția, s-a născut oaia Dolly, primul mamifer clonat dintr-o celulă prelevată de la un animal adult. Nașteri: Cecil Rhodes (1853) – Georges Pompidou (1911) – Gerardus 't Hooft (1946) Decese: Abai Kunanbaev (1904) – Albrecht Kossel (1927) – George de Hevesy (1966) 6 iulie: Ziua Independenței (Malawi) 1415 — Reformatorul religios Jan Hus a fost executat pentru erezie. 1957 — Cu ocazia unui concert al formației The Quarrymen, membrul acesteia, John Lennon l-a cunoscut pe Paul McCartney, declanșând evenimentele ce au dus la crearea formației The Beatles. 2006 — Trecătoarea montană himalayană Nathu La dintre India și China închisă din timpul conflictului dintre cele două țări, a fost redeschisă traficului după o pauză de 40 de ani. Nașteri: Tenzin Gyatso (1935) –
Nursultan Nazarbaev (1940) – George W. Bush (1946) Decese: Thomas Morus (1535) – Georg Simon Ohm (1854) – Louis Armstrong (1971) 7 iulie: 1898 — Președintele american William McKinley a promulgat legea prin care Hawaii a fost anexat ca teritoriu al Statelor Unite. 1985 — La 17 ani și 7 luni, Boris Becker a devenit cel mai tânăr câștigător al turneului de la Wimbledon după victoria în finală în fața sud-africanului Kevin Curren. 2005 — 56 de persoane au murit într-o serie de atentate teroriste ce au avut loc în sistemul de transport public din Londra. Nașteri: Camillo Golgi (1843) – Gustav Mahler (1860) – Pierre Cardin (1922) Decese: Eduard I al Angliei (1307) – Arthur Conan Doyle (1930) – Vivien Leigh (1967) 8 iulie: 1497 — Vasco da Gama a început prima sa călătorie pe mare din Europa
spre India cu ocolirea Africii. 1709 — În Marele Război al Nordului, armata rusă a lui Petru cel Mare a învins pe cea suedeză în bătălia de la Poltava, punând capăt supremației Suediei în Europa. 1889 — A apărut primul număr al ziarului The Wall Street Journal. Nașteri: Artemisia Gentileschi (1593) – Richard Aldington (1892) – Igor Evghenievici Tamm (1895) Decese: Christiaan Huygens (1695) – Percy Bysshe Shelley (1822) – Georges Bataille (1962) 9 iulie: 1789 — În Franța s-a format Adunarea Națională Constituantă, adunare ce a început să funcționeze ca guvern și să alcătuiască o nouă constituție. 1816 — Congresul de la Tucumán a declarat independența față de Spania a Provinciilor Unite ale Americii de Sud, federație ce avea să stea la baza Argentinei. 1955 — La o conferință de presă de la Londra din timpul Războiului Rece, a fost prezentat manifestul Einstein-Russell, semnat de un grup de intelectuali în frunte cu Albert Einstein și
Bertrand Russell, document prin care aceștia propuneau convocarea unei conferințe pentru evaluarea pericolului armelor de distrugere în masă. Nașteri: Jakob Henle (1809) – Piotr Kapița (1894) – Tom Hanks (1956) Decese: Jan van Eyck (1441) – Zachary Taylor (1850) – Amedeo Avogadro (1856) 10 iulie: 1553 — La patru zile după moartea predecesorului ei, Lady Jane Grey a fost proclamată regină a Angliei și a început scurta sa domnie de nouă zile. 1796 — Matematicianul german Carl Friedrich Gauss a descoperit că fiecare număr întreg pozitiv se poate reprezenta ca sumă a cel mult trei numere triunghiulare. 1991 — Boris Elțin a devenit primul președinte ales al Rusiei. Nașteri: Jean Calvin (1509) – Nikola Tesla (1856) – Marcel Proust (1871) Decese: Publius Aelius Traianus Hadrianus (138) – Henric al II-lea al Franței (1559) – A. J. Quinnell (2005)
Informaţia de Hunedoara
SPECIAL
Pagina 8
Încă o ediție a Festivalului Drumeții Montane Festivalul Drumeții Montane se va desfășura, anul acesta, în perioada 1-3 august 2014, la Complexul Turistic „Cheile Buții”, din Masivul Retezat. Asociația Drumeții Montane & Jnepenii, organizatorii evenimentului au ales pentru cea de-a treia ediție a concursului un traseu ce străbate „ținutul legendelor, unde zmeii înaripați răpeau domnițe suave, iar flăcăii viteji îi învingeau în luptă dreaptă, un tărâm în care haiducii se întâlneau pe marginea lacului Bucura și ascundeau comorile în apele acestuia, un loc ce a fost cândva insula dinozaurilor pitici”. „În acest an vom scrie împreună o filă în legendele Retezatului, fiecare dintre noi fiind protagoniștii acesteia: organizatorii s-au erijat în Flăcăii Viteji, categoriile Open și Family au primit roluri de Haiduci, Domnițele Suave vor fi fetele înscrise în categoria dedicată, cei mai sportivi dintre noi, Elite și Veteranii vor interpreta rolurile Zmeilor Înaripați, iar categoriile Copii și Juniori vor deveni Dinozaurii Pitici”, au anunțat organizatorii. Concurenții vor forma echipe de câte trei persoane și vor participa la activiăți precum: un program de înviorare, o drumeție
montană, escaladă, cunoștințe turistice, probă culturală și alte probe surpriză. Dimineața de sâmbătă va începe cu programul de înviorare. În cadrul probei de Raid Montan echipele vor străbate un traseu turistic și vor urca la 2014 metri pe Vârful Piatra Iorgovanului. Proba de escaladă va fi o probă de îndemânare în executarea nodurilor de bază în alpinism, iar orientarea se va realiza pe o hartă specială, unde participanții vor utiliza harta și busola. Cunoștințe Turistice este o probă în care echipele vor răspunde la 20 de întrebări grilă, ce se regăsesc pe site-ul festivalului www.festival.drumetiimontane.ro . Seara se va încheia cu un program cultural, ce va cuprinde cântece, poezie și scenete umoristice. Pentru a participa la activitățile din cadrul Festivalului Drumeții Montane din acest an, cei sosiți trebuie să aibă un echipament minim obligatoriu: individual - încălțăminte cu talpă aderentă, lanternă, fluier și pelerină de ploaie, iar cei pe echipă aparat foto/ telefon cu cameră, busolă, trusă sanitară, bidon pentru apă, rucsac și sursă de foc. Probele se vor desfăşura în
conformitate cu regulamentul Competiţiei Naţionale de Turism Sportiv „Ștafeta Munților”. La festival poate participa orice persoană, îndiferent dacă dorește să participe la activități sau, pur și simplu, să petreacă un weekend în natură. Activitățile organizate în cadrul acestui festival sunt gratuite. Mihaela Petroșan
Cei cei mai meritoși dintre concurenți vor fi premiați cu premii substanțiale oferite de către susținătorii festivalului: Ch-Center Hosting, Dwyn.ro , Lew.ro, Doppelherz, VitalisGroup.ro, AuroMedia, Biroul de Avocatură Cuculis și Asociații, MobilaDalin, Touch Antibacterial, Belkin International Inc, Craimont, IBU Publishing, Piticlic, O & R Bacău, Mozartinno, ListaFirme.ro, Elmo-Print, MagazinulArtistilor.ro, A-Z Cursuri, Hotel Peștera, CEDES Cercetare Dezvoltare. Parteneri: Uniunea Națională a Studenților din România, Music Channel România, Complexul Turistic Cheile Buții, Parcul Național Retezat, Regia Națională a Pădurilor Romsilva.
Exponatul lunii la muzeul din Deva
Liturghie din 1747
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 iulie 2014, o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia. Exponatul lunii iulie face parte din colecţia de carte veche a MCDR, fiind reprezentat de un volum tipărit la Râmnic, la jumătatea secolului al XVIII-lea, mai precis o „Liturghie” din anul 1747. Volumul, ce cuprinde 277 de pagini în format in quarto, este tipărit cu roşu şi negru, cu 24 rânduri pe pagină. Scrisă în limba română, cu litere chirilice, cartea cuprinde cântările şi rânduiala liturghiei, principala slujbă în biserica
creştină. A apărut sub patronajul domnitorului Constantin Mavrocordat (1711-1769) care s-a îngrijit de cele câteva şcoli existente pe timpul domniei sale, precum şi de cultura preoţilor, cărora le cerea să ştie carte românească. Un alt patron spiritual a fost mitropolitul Ţării Româneşti, Neofit Cretanul (1738-1754), sub păstorirea căruia s-au tipărit un important număr de cărţi, pentru multe dintre ele plătind personal tipărirea. Restaurarea volumului „Liturghie, Râmnic 1747” a fost realizată în cadrul laboratoarelor de restaurare ale MCDR Deva, în timp ce refacerea elementelor de legătorie la volumul amintit se datorează Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. Mihaela Petroșan
Pagina 9
CULTURĂ
Informaţia de Hunedoara
Pentru viaţa spirituală a omului cultura este oglinda măritoare. (Constantin Noica) Colțul de geniu
George Bernard Shaw
George Bernard Shaw Opera
George Bernard Shaw (n. 26 iulie 1856, Dublin - d. 2 noiembrie 1950, Ayot Saint Lawrence) a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat cel mai mare dramaturg de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât și în calitate de critic de artă și publicist politic. George Bernard Shaw s-a născut la Dublin în Irlanda, în familia unui mic funcționar. Întrucât resursele materiale ale părinților erau foarte limitate, Shaw n-a putut merge la universitate, lucru pe care, de altfel, nu l-a regretat, socotind că "nu prea avea ce să învețe acolo". La vârsta de 20 de ani pleacă la Londra și își încearcă forțele în gazetărie și literatură. Primul său roman "Lipsă de maturitate" (Immaturity) i-a fost respins de editura "Chapman and Hall". Atras de mișcarea socialistă, devine în 1884 unul dintre fondatorii "Societății fabienilor" (Fabian Society), din care s-a format mai târziu partidul laburist englez. Scrie un mare număr de articole și pamflete pe teme sociale și politice, remarcându-se ca publicist cu un stil caustic și combativ. Continuă și activitatea literară și reușește să publice primele romane: "Un socialist individualist" (An Unsocial Socialist, 1884), "Profesiunea lui Cashel Byron" (Cashel Byron's Profession, 1885), "Dragoste printre artiști" (Love Among Artists, 1887). Shaw este atras de teatrul realist al scriitorului norvegian Henrik Ibsen și scrie eseul "Chintezența Ibsenismului" (The Quintessence of Ibsenism, 1891), devine admirator al muzicii lui Richard Wagner, pe care îl apără împotriva publicului englez refractar în cartea "Wagnerianul perfect" (The Perfect Wagnerite, 1898). Încă din 1885 Shaw a început să scrie o piesă de teatru în colaborare cu William Archer, dar ei nu s-au putut înțelege și piesa a fost abandonată. Shaw a extras schițele inițiale și, dezvoltându-le, a creat prima sa piesă "Casele văduvilor" (Widowers' Houses), reprezentată în 1892. Această piesă și cele ce au urmat au provocat o adevărată furtună în lumea teatrală și literară. Popularitatea lui a crescut însă cu fiecare nouă piesă, la sfârșitul secolului Shaw era deja cunoscut ca cel mai de seamă dramaturg al timpului. Devenit celebru, a continuat până la sfârșitul vieții să participe la viața social-politică. Poziția lui era ambiguă, salută revoluția socialistă din Rusia și se declară entuziast după vizita făcută în Uniunea Sovietică în anii 30, anii marilor epurări staliniste, în același timp condamnă regimurile totalitare și este adept al democrației. A murit în 1950 la vârsta înaintată de 94 de ani în reședința sa din Ayot Saint Lawrence.
În opoziție cu dramaturgia superficială a epocii, Bernard Shaw l-a luat ca model pe Ibsen, în care vedea pe unul dintre cei mai mari maeștri ai artei realiste. Dar spre deosebire de Ibsen, al cărui teatru avea mai mult un caracter tragic, Shaw era înclinat spre umor și satiră, creând situații care uimesc la început prin caracterul lor neobișnuit. Oricât de paradoxale ar fi însă, ele conțin, în fond, conflicte din viața reală, redate de autor cu multă finețe. Shaw smulge măștile, dezvăluind contradicțiile flagrante ale vieții. În majoritatea pieselor lui, problema este pusă și rezolvată nu în acțiune, ci în replicile spirituale ale personajelor, care vorbesc deschis despre diferite aspecte din viața societății. Procedeul preferat al scriitorului este paradoxul. Sub masca unui bufon, el a aruncat nu o dată în fața publicului adevăruri amare, îmbrăcându-le în forma unor paradoxuri pline de haz.
"Piese neplăcute" (Plays Unpleasant) Shaw și-a intitulat primul ciclu de opere dramatice "Piese neplăcute" (Unpleasant Plays). Publicului i se înfățișează "nu numai comedia și tragedia caracterelor sau destinelor individuale, ci și acele grozăvii sociale care sunt o urmare a faptului că englezul mijlociu, simplu, oricât de amabil ar fi în viața personală, ca cetățean închide ochii asupra celor mai josnice abuzuri..." 1892 – Casele văduvilor (Widower's Houses) 1893 – Vânătorul de fuste (The Philanderer) 1894 – Profesiunea Doamnei Warren (Mrs. Warren's Profession)
"Piese plăcute" (Plays Pleasant) Shaw arată că de-a-lungul secolelor au fost create tot felul de iluzii romantice pentru a se înfrumuseța adevărata stare de lucruri. Ori, scopul pe care și l-a propus el în "Piesele plăcute" (Pleasant Plays) a fost tocmai de a spulbera aceste iluzii, de a sădi în oameni o concepție lucidă asupra diferitelor fenomene ale vieții. 1894 – Armele și omul (Arms and the Man) 1894 – Candida (Candida) 1895 – Omul destinului (The Man of Destiny) 1897 – Nu poți spune niciodată (You Never Can Tell) "Trei piese pentru puritani" (Three Plays for Puritans) 1897 – Discipolul diavolului (The Devil's Disciple)
1898 – Convertirea căpitanului Brassbound (Captain Brassbound's Conversion) 1899 – Cezar și Cleopatra (Caesar and Cleopatra)
Perioada până la primul război mondial Piese cu conținut filozofic "Om și supraom" (Man and Superman, 1903), influențat de lectura filozofiei lui Friedrich Nietzsche și Henri Bergson. "Cealaltă insulă a lui John Bull" (John Bull's Other Island, 1904) Capodopere ale comediei "Maiorul Barbara" (Major Barbara, 1905) "Căsătoria" (Getting Married, 1908) "Mezalianța" (Misalliance, 1910) "Androcle și leul" (Androcles and the Lion, 1912) "Pygmalion" (Pygmalion, 1912), piesă devenită foarte populară ca musical în prelucrarea lui David Lean sub numele My Fair Lady.
Opera tardivă "Casa inimilor sfărâmate" (Heartbreak House, 1919) "Înapoi la Matusalem" (Back to Methuselah, 1921) "Sfânta Ioana" (Saint Joan, 1923), în care înfățișează în mod critic procesul și condamnarea eroinei franceze Jeanne d'Arc. Pentru această piesă i se conferă în 1925 Premiul Nobel pentru literatură. "Căruța cu mere" (The Apple Cart, 1929) "Prea adevărat ca să fie frumos" (Too True to be Good, 1932) "La strâmtoare" (On the Rocks, 1933) "Prostănacul din insulele neașteptate" (Simpleton of the Unexpected Isles, 1936) "În zilele de aur ale bunului rege Carol" (In the Golden Days of Good King Charles, 1936)
Corespondență Pe lângă schimbul de scrisori cu personalități ale epocei sale, în special literați sau oameni politici, corespondența lui Bernard Shaw cu actrițele Ellen Terry și Mrs. Parick Cambell a rămas ca exemplu al genului epistolar, dezvăluind și multe întâmplări inedite petrecute în timpul îndelungatei sale vieți.
Definiții esențiale
„O viaţă petrecută făcând greşeli nu este doar mai onorabilă, dar mult mai folositoare decât o viață petrecută nefăcând nimic.” (George Bernard
Shaw)
Informaţia de Hunedoara
ECONOMIE
Pagina 10
Guvernul introduce alt tip de garanţie la firme care contestă licitaţii, de „bună conduită” Firmele care contestă rezultatul unei licitaţii publice vor fi obligate să constituie o garanţie financiară "de bună conduită", reprezentând 1% din valoarea estimată a contractului contestat, care va fi reţinută integral în care contestaţia formulată este respinsă. Valoarea garanţiei va fi plafonată în funcţie de tipul contractului, respectiv dacă este pentru lucrări, bunuri sau servicii, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. Introducerea acestui nou tip de garanţie, denumită "de bună conduită", a fost decisă în ultima şedinţă a Guvernului. Noua garanţie va trebui depusă doar dacă firma respectivă contestă rezultatul licitaţiei şi va fi stabilită în funcţie de specificul contractului, au arătat sursele. Legislaţia aplicată până în prezent stabilea că, în măsura în care Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) respinge pe fond contestaţia, autoritatea contractantă va reţine contestatorului o anumită sumă din garanţia de participare - care trebuia depusă indiferent dacă firma contesta sau nu rezultatul licitaţiei - în raport cu valoarea estimată a contractului, respectiv până la 420.000 lei inclusiv - 1% din această valoare, între 420.001 lei şi 4.200.000 lei inclusiv - 4.200 lei + 0,1% din ceea ce depăşeşte 420.001 lei, între 4.200.001 lei şi 42.000.000 lei inclusiv - 7.980 lei + 0,01% din ceea ce depăşeşte 4.200.001 lei, între 42.000.001 lei şi 420.000.000 lei inclusiv - 11.760 lei + 0,001% din ceea ce depăşeşte 42.000.001 lei, între 420.000.001 lei şi 4.200.000.000 lei inclusiv - 15.540 lei + 0,0001% din ceea ce depăşeşte 420.000.001 lei, peste 4.200.000.001 lei - 19.320 lei + 0,00001% din ceea ce depăşeşte 4.200.000.001 lei. Sursele citate au precizat însă că Guvernul a decis să elimine această schemă. Ministerul Fondurilor Europene a transmis un comunicat în care arată că, pentru a "proteja" autorităţile contractante de contestaţiile abuzive, Guvernul a introdus obligativitatea constituirii de garanţii de bună conduită în cazul contestării procedurilor de achiziţii publice. "Astfel, operatorii economici care contestă procedurile de achiziţie publică vor constitui garanţii de bună conduită pe întreaga perioada cuprinsă între data depunerii contestaţiei, cererii sau plângerii şi soluţionarea definitivă a acesteia, inclusiv în cazul în care aceasta vizează conţinutul documentaţiei de atribuire. Până în prezent se reţineau sume doar dacă era atacat rezultatul
procedurii de achiziţie publică. În cazul respingerii contestaţiei depuse, garanţia de bună conduită este reţinută", se arată în comunicat. "Cei care vor contesta procedurile de achiziţie publică vor fi obligaţi să constituie garanţii de bună conduită. A fost instituită această garanţie deoarece contestarea procedurilor de achiziţie publică a devenit «sport naţional» în România. Noua reglementare este corelată cu practicile europene, iar prin introducerea acesteia nu îngrădim dreptul de a contesta procedurile, ci doar responsabilizăm operatorii economici care abuzează de această cale de atac. Acum ne confruntăm cu următoarea situaţie: calendarul de implementare a proiectelor nu poate fi respectat deoarece contractele de achiziţie publică nu pot fi încheiate în timp util din cauza contestaţiilor abuzive care nu vizează fondul cauzei, ci blocare procedurii. Mai mult, sunt situaţii în care procedurile de atribuire depăşesc perioada de timp stabilită pentru execuţia contractelor. Aceste practici blochează implementarea tuturor proiectelor finanţate din bani publici, adică de la bugetul de stat, de la bugetele locale şi din fonduri europene", este citat, în comunicat, ministrul Fondurilor Europene, E Eugen Teodorovici Conform noului act normativ, nivelul garanţiei de bună conduită este reglementat ca procent din valoarea estimată a procedurii contestate, în funcţie de obiectul contractului, în limita unor plafoane maxime. Garanţia de bună conduită tre-
buie să aibă o perioadă de valabilitate de cel puţin 90 de zile, să fie irevocabilă şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în situaţia în care contestaţia, cererea sau plângerea va fi respinsă. În cazul în care expiră perioada de valabilitate a garanţiei de bună conduită până în momentul emiterii deciziei/hotărârii, contestatorul este obligat să o prelungească. În caz contrar, contestaţia, cererea sau plângerea va fi respinsă. Garanţia de bună conduită poate fi constituită prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o instituţie bancară sau de către o societate de asigurări. Ordonanţa mai prevede că operatorii economici care depun contestaţii sunt obligaţi "să justifice interesul legitim" de efectuare a acestui demers şi reduce timpul de soluţionare a contestaţiilor prin micşorarea perioadei în care contestatorii pot completa documentele depuse, de la cinci la trei zile. Premierul Victor Ponta a criticat de mai multe ori, de la preluarea mandatului, faptul că proiecte de investiţii publice sunt blocate deoarece firmele contestă rezultatul licitaţiei, la CNSC, blocând astfel derularea contractului. Blocarea licitaţiilor prin contestaţii a fost invocată şi de fostul Guvern, care reclama că anumite firme au devenit "un fel de piraţi ai licitaţiilor" şi sunt specializate în contestaţii, având departamente de formulare a contestaţiilor mai mari decât cele de proiectare.
Electrica a atras 444 milioane de euro prin oferta publică, la preţul minim din prospect Electrica a atras 1,95 miliarde lei (444,3 milioane euro) prin oferta publică iniţială derulată în perioada 16-25 iunie, preţul final rezultat din operaţiune fiind de 11 lei pe acţiune, adică preţul minim stabilit prin prospect. "Au fost îndeplinite condiţiile de închidere cu succes a Ofertei. Preţul Final de Ofertă pentru Tranşa Investitorilor Instituţionali este de 11 RON/acţiune. Preţul de Ofertă pentru Tranşa Investitorilor Mici este: 11 RON/acţiune pentru maximum 1.000 de acţiuni subscrise cumulativ de fiecare investitor pentru care primesc alocare garantată; 10,45 RON/acţiune pentru acţiunile subscrise de fiecare investitor în primele 5 zile lucrătoare ale Perioadei Ofertei şi pentru care nu primesc alocare garantată; 11 RON/acţiune pentru acţiunile subscrise de fiecare investitor în ultimele trei zile lucrătoare ale Perioadei Ofertei şi pentru care nu primesc alocare garantată. Preţul Ofertei pentru Tranşa Investitorilor Mari este de 11 RON/acţiune", se arată într-un anunţ publicat la sfârșitul săptămânii trecute pe Bursă de către Raiffeisen Bank, managerul sindicatului de intermediari ai ofertei publice iniţiale a Electrica. Numărul final de acţiuni oferit pentru tranşele investitorilor de retail atât mici, cât şi mari - este de 37,209 mi-
lioane de titluri, se mai arată în anunţ. Astfel, investitorii de retail au obţinut 20,99% din volumul total de acţiuni scoase la vânzare în cadrul ofertei, de 177,188 milioane, faţă de procentajul de 15% alocat iniţial în prospect. Intervalul de preţ stabilit în prospectul ofertei Electrica a fost de 11 - 13,5 lei/acţiune. La preţul maxim de 13,5 lei/acţiune, suma atrasă de la investitorii privaţi ar fi fost de aproximativ 2,384 miliarde lei (543,3 milioane euro). Oferta publică iniţială a Electrica a fost intermediată de Raiffeisen Bank SA, Citigroup Global Markets Limited, Societe Generale, BRD şi Swiss Capital. Sindicatul de intermediere anticipează că admiterea la tranzacţionare a acţiunilor pe Bursa din Bucureşti şi a GDR-urilor pe Bursa din Londra va avea loc în sau în jurul datei de 4 iulie, 2014, se mai spune în comunicat. Pentru GDR-urile vândute în ofertă, preţul final a fost stabilit la 13,66 dolari/GDR. La preţul final din ofertă, capitalizarea bursieră a Electrica este de 3,81 miliarde lei. Oferta publică iniţială a Electrica a constat în vânzarea a 177,188 milioane de acţiuni noi, reprezentând 105% din numărul total de acţiuni existente ale companiei anterior operaţiunii. Statul va transfera astfel către investitori privaţi un pachet reprezentând 51% din acţiunile Electrica.
Pagina 11
MEDIU RURAL
Informaţia de Hunedoara
DE NOTAT
A început plata rentei viagere Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că miercuri, 2 iulie, a fost efectuată plata unei prime tranșe din renta viageră aferentă anului 2013, pentru beneficiarii care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 01 - 31 martie 2014 și au avut deschise conturi bancare. Suma totală plătită este de 11.116.597,21 lei, având ca sursă de finanţare bugetul național, pentru un număr de 9.653 beneficiari. Renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa, ori încheie acord cu investitorul (se aplică persoanelor care au solicitat obţinerea calităţii de rentier până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv). Pentru a intra în posesia rentei cuvenite, începând cu data de 01 martie până la data de 31 august a fiecărui an, rentierii se vor prezenta personal ori prin mandatar la oricare centru judeţean al APIA în vederea solicitării vizei anuale a carnetelor de rentier agricol, în baza cărora se va plăti renta viageră agricolă.
Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 de euro/an pentru fiecare hectar de teren extravilan înstrăinat sau pentru care s-a încheiat acord cu investitorul şi echivalentul a 50 de euro/an pentru fiecare hectar de teren extravilan arendat. Pentru suprafeţele mai mici de 1 ha suma plătită va fi proporţională cu suprafaţa înstrăinată
sau arendată, respectiv pentru care s-a încheiat acord cu investitorul. Plata rentei viagere agricole se face în lei, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de BNR din anul pentru care aceasta se datorează. Plata se efectuează prin mandat poştal, virament bancar sau orice modalitate prevăzută de lege. Renta viageră se plăteşte într-o singură
rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată. Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul respectiv poate fi încasată de moştenitorii săi pe baza actelor doveditoare privind calitatea de moştenitor.
Buletin agrometeorologic 4-10 iulie: Vremea va intra într-un proces de încălzire Vremea normală de la începutul intervalului 4-10 iulie va intra treptat într-un proces de încălzire, la nivelul întregii ţări. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 14 - 24°C, în primele zile ale perioadei, limite apropiate de mediile multianuale şi 18 - 28°C în restul intervalului, abaterile termice pozitive fiind de 1 - 5°C. Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 18 34°C, pe întreg teritoriul agricol. Temperatura minimă a aerului se va încadra între 8 21°C, în aproape toată ţara. La începutul perioadei instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi locale, cu caracter de aversă, dar şi torenţial, însoţite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului. Izolat, cantităţile de apă pot depăşi 20-25 l/mp şi vor fi condiţii de producere a grindinei.
Caracteristici agrometeorologice Aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura de porumb, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în majoritatea regiunilor agricole. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică şi local extremă), se vor înregistra îndeosebi în vestul, sud-estul şi local în sudul şi estul ţării.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole Ca urmare, ritmurile vegetative ale speciilor de câmp şi pomi-viticole vor evolua normal în aproape toate zonele de cultură şi mai intens pe suprafeţele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului. Starea de vegetaţie la culturile prăşitoare înfiinţate în epoca optimă se va prezenta în general bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile tardive şi pe terenurile agricole cu
deficite ridicate de apă în sol. În aproape toate zonele agricole, la orzul de toamnă se vor continua şi chiar finaliza lucrările de recoltare. Cultura de grâu de toamnă se va afla la maturitate în lapte (80-100%), maturitate în ceară şi deplină (10-100%), precum şi recoltare. La rapiţă se vor înregistra fazele de maturitate deplină (80-100%) şi recoltare, pe majoritatea suprafeţelor cultivate. Funcţie de data semănatului, floarea-soarelui va parcurge predominant înfrunzirea (22-38 frunze), formarea calatidiului (60-100%) şi înflorirea (10100%). Sub aspect fenologic, la porumb se vor continua înfrunzirea (10-18 frunze), apariţia paniculului (10-100%), precum şi local, înflorirea (10-20%). Sfecla de zahăr din toate bazinele specializate, se va afla la creşterea aparatului vegetativ (60-100%) şi alungirea/îngroşarea axei hipocotile (10-100%), iar cartoful la înflorire (40-100%) şi formarea/creşterea tuberculilor (10-60%). În majoritatea plantaţiilor pomicole, la seminţoase se vor înregistra creşterea/coacerea
rodului, precum şi înfrunzirea, iar la sâmburoase se vor continua lucrările de recoltare a fructelor. Viţa de vie îşi va continua creşterea lăstarilor laterali, iar la soiurile timpurii de masă vor predomina formarea şi creşterea boabelor. În general, lucrările agricole specifice campaniei de vară (praşile mecanice/manuale, erbicidări, tratamente fito-sanitare) se vor desfășura în condiţii bune.
Recomandări de specialitate - Continuarea efectuării tratamentelor fito-sanitare la culturile de câmp şi la speciile pomiviticole; - Combaterea buruienilor prin erbicidări, praşile mecanice/manuale la culturile prăşitoare; - Efectuarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare la culturile de toamnă şi pomi fructiferi; - Eliberarea terenurilor de resturile vegetale.
PNDR 2014 – 2020 a fost transmis oficial Comisiei Europene spre aprobare Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis, oficial, în data de 1 iulie 2014 Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 către Comisia Europeană pentru aprobare. Noul PNDR are 15 măsuri de finanțare și o alocare totală de 9,85 miliarde de euro. În luna martie varianta consultativă a PNDR 2014 2020 a fost transmisă informal pentru a obține opiniile serviciilor specializate ale Comisiei. În urma observațiilor primite, MADR a demarat un nou proces de consultare a tuturor organizațiilor din domeniu, rezultând documentul final care a fost ”Așa cum am promis, astăzi am transmis Comisiei Europene documentul oficial al noului PNDR. Este rodul unei munci susținute și cred că este un Program bine închegat, flexibil, dar în același timp profund ancorat în necesitățile agriculturii și mediului rural românesc. Am încercat să utilizăm cât mai judicios banii alocați, care nu sunt suficienți pentru tot ceea ce ar trebui făcut, dar care așa cum sunt prioritizați vor asigura un salt decisiv în modernizarea economiei rurale. Urmează o perioadă de negocieri oficiale la nivelul Comisiei Europene pe marginea acestui PNDR, dar am încredere că nu va suferi modificări de substanță. Am semnale clare de apreciere de la Bruxelles că este un Program bun și fezabil”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Prima sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru Măsura 121 – Modernizarea exploatațiilor agricole și sprijinirea fermelor de familie, cu finanțare din PNDR 2014 -2020, a fost deschisă pe 20 mai 2014.
DE NOTAT
Informaţia de Hunedoara
NOTE
Associated Press va folosi roboţi pentru scrierea unor materiale de presă Agenţia de ştiri americană Associated Press (AP) va folosi roboţi pentru scrierea unor materiale de presă, în special a celor din zona de business. Conform sursei citate, Associated Press speră ca în iulie să introducă o tehnologie automatizată care va permite publicarea mai multor ştiri de business şi a unui număr mai mare de rapoarte privind veniturile unor companii, informează huffingtonpost.com. Referindu-se la această tehnologie, Lou Ferrara, vicepreşedinte al AP, a precizat că roboţii ar fi capabili să producă 4.400 de materiale în timpul în care reporterii agenţiei ar fi creat doar 300 de ştiri din domeniul business. Noua tehnologie nu va conduce la reducerea locurilor de muncă, a subliniat însă agenţia americană. "Jurnaliştii noştri se vor concentra să scrie materiale despre ceea ce înseamnă aceste cifre, să identifice trenduri şi să găsească ştiri în exclusivitate pe care le putem publica în momentul apariţiei rapoartelor financiare", a spus Lou Ferrara, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri publicată pe blogul AP. "Este vorba despre folosirea acestei tehnologii pentru ca jurnaliştii să fie mai liberi să facă jurnalism şi să se ocupe mai puţin de prelucrarea datelor. Nu este vorba despre eliminarea locurilor de muncă", a mai spus reprezentantul AP. "Majoritatea angajaţilor au fost receptivi la efortul nostru şi s-au implicat în ultimele luni în discuţii", a mai adăugat acesta. Roboţii au devenit din ce în ce mai răspândiţi în industria media, Japonia introducând recent primul prezentator de ştiri robot, unul care poate "citi ştirile fără a se încurca". În martie, breaking news-ul apărut în publicaţia Los Angeles Times despre seismul care a zguduit California a fost scris de un robot pe baza unui algoritm prestabilit. Astfel, Los Angeles Times a fost primul ziar care a publicat un articol despre seismul de luni - şi a reuşit această performanţă graţie "jurnalistului-robot". Associated Press, creată în 1846, este una dintre principalele agenţii mondiale de presă, alături de Reuters şi Agence FrancePresse.
NOTE
ȘTIINȚĂ - TEHNOLOGIE
Pagina 12
CE: 83% din angajaţii români nu au competenţe digitale suficiente, iar 41% sunt analfabeţi digital România se află în continuare pe un loc fruntaş când vine vorba de viteza conexiunilor digitale, dar, cu toate acestea, ponderea celor care nu au utilizat niciodată internetul este dublă faţă de media europeană, iar 83% din angajaţi nu au competenţe digitale suficiente şi 41% sunt analfabeţi digital. "România deţine în continuare o poziţie fruntaşă când vine vorba de viteza conexiunilor digitale dar, dacă la nivel european doar 20% din populaţie nu a utilizat vreodată internetul, la noi în ţară procentul este dublu (42%). Acest fapt se reflectă la nivelul forţei de muncă unde, dacă în Europa 39% dintre angajaţi şi potenţialii angajaţi deţin competenţe digitale insuficiente şi doar 14% nu posedă deloc abilităţi digitale, în România 83% din forţa de muncă nu deţine competenţe digitale suficiente, iar 41% sunt analfabeţi digital", se arată într-un comunicat al ECDL România, citând rezultatele raportul Agendei Digitale (Digital Agenda Scoreboard), care a evaluat progresele înregistrate cu privire la obiectivele stabilite în Agenda digitală pentru Europa (DAE). Numărul de persoane care folosesc internetul cel puţin o dată pe săptămână în UE a crescut de la 60% la 72% începând cu anul 2010 şi România se află între ţările care au înregistrat importante progrese în acest sens. La nivelul UE, jumătate din populaţie a cumpărat online şi a
interacţionat cu administraţia publică prin e-guvernare, în timp ce la nivel naţional doar 8,3%, respectiv 5% din populaţie a folosit aceste servicicii. "Cele mai recente date lansate de Comisia Europeană arată că astăzi, chiar dacă tot mai mulţi oameni sunt conectaţi on-line, aproape 50% din populaţia Europei are competenţe digitale insuficiente pentru mediul de lucru de acum. România depăşeşte cu mult valorile medii europene, aşa cum a relevat Raportul Agendei Digitale (Digital Agenda Scoreboard), care a evaluat progresele înregistrate cu privire la obiectivele stabilite în Agenda digitală pentru Europa (DAE)", se menţionează în comunicat. Potrivit sursei citate, diviziu-
nea digitală persistă, deşi în prezent este nevoie de mai mulţi specialişti în domeniul ITC decât oricând înainte şi locuri de muncă legate de ITC sunt create cu mult mai repede decât în alte sectoare. "Cererea şi angajarea forţei de muncă ce deţine competenţe digitale a crescut cu peste 2 milioane de locuri de muncă din anul 2000, iar aceste locuri de muncă sunt în creştere de şapte ori mai rapid decât ocuparea forţei de muncă în general (sursă Comisia Europeană). Raportul Agendei Digitale a arătat date conform cărora Comisia este pe cale de a finaliza 95 din cele 101 de acţiuni digitale până în 2015, ceea ce arată un progres bun. Cetăţenii şi organizaţiile din UE sunt din ce în ce mai mult on-line, fac
cumpărături mai mult şi au o mai mare încredere şi competenţe în domeniul ITC. Cu toate acestea, de multe ori le lipseşte conexiunea de mare viteză - în special în zonele rurale - pentru a-şi satisface acest apetit digital şi decalajul competenţelor digitale ce se profilează rămâne încă o mare problemă", se mai arată în comunicat. Permisul european de conducere a computerului (ECDL – European Computer Driving Licence) este un program de certificare a competenţelor digitale recunoscut la nivel internaţional în 150 de ţări şi numără până în prezent 13 milioane de persoane înregistrate.
Facebook a înregistrat un record de peste 1 miliard de interacţiuni despre Cupa Mondială 2014 Cu peste un miliard de statusuri, "Like-uri" şi comentarii publicate în prima jumătate a Cupei Mondiale 2014 din Brazilia, acest campionat de fotbal este deja cel mai discutat eveniment de pe reţeaua de socializare Facebook, din istoria ei de un deceniu. Discuţiile despre Cupa Mondială măsurate între 12 şi 29 iunie au implicat peste 220 de milioane de persoane şi un miliard de interacţiuni, potrivit datelor furnizate de Facebook. Având în vedere că această competiţie va continua pentru încă
două săptămâni, campionatul va înregistra noi recorduri în rândul celor mai mari evenimente social media din istorie. "Oamenii au conversaţii pe Facebook despre meciurile urmărite, la o scară fără precedent până acum", a declarat Nick Grudin, directorul de parteneriate al companiei Facebook. "Pe lângă faptul că partajează informaţii şi se conectează cu prietenii, oamenii se angajează în discuţii cu mass-media şi cu alte voci publice de care sunt interesaţi", a mai spus acesta. Oamenii folosesc reţeaua de so-
cializare Facebook pentru a comenta lucrurile pe care le vizionează în direct, o interacţiune socială care ar putea deveni o sursă de venituri din publicitate pentru companie. Recordul înregistrat de Facebook a fost posibil datorită creşterii utilizării telefoanelor mobile inteligente. Şapte din zece utilizatori din întreaga lume se conectează la reţeaua de socializare prin intermediul dispozitivelor mobile. De asemenea, este vorba despre apetitul pentru fotbal manifestat de oameni. Prima săptămână a Cupei Mondiale 2014 a înregistrat un număr
de 459 de milioane de interacţiuni pe Facebook, mai mult decât cele de anul acesta de la Super Bowl (finala campionatului de fotbal american), Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci şi gala premiilor Oscar împreună. Totodată, sâmbătă, peste 31 de milioane de persoane au publicat peste 75 de milioane de statusuri, "like-uri" şi comentarii despre victoria Braziliei în faţa echipei din Chile, care a propulsat naţionala gazdei CM 2014 în sferturile de finală. Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, are în prezent 1,3 miliarde de utilizatori.
Pagina 13 Reţeta săptămânii INGREDIENTE:
MEDIA - DIVERTISMENT
Pulpă de curcan cu chimen
O pulpă de curcan, 8-10 ciuperci, zeamă de la o portocală, zeamă de la jumătate de lămâie, sare, piper, două lingurițe chimen, trei cartofi tăiați în felii mari.
HOROSCOP Aveţi mai multe hobby-uri foarte interesante şi, dacă veţi sta să reflectaţi puţin la acest lucru, este posibil să ajungeţi la concluzia că unele dintre ele se pot transforma în ceva mult mai serios. Nu ar fi frumos să îmbinaţi utilul cu plăcutul şi să începeţi să câştigaţi bani făcând exact ceea ce vă place?
MOD DE PREPARARE: Pulpa de curcan, spălată se sărează, se piperează și se lasă până a doua zi la marinat în zeama citricelor. A doua zi se presară pe ambele fețe cu chimen și se bagă la cuptor. Se lasă 10 -15 minute în cuptorul încins, să se coaguleze bine după care se scoate și se crestează pentru aspect, se acoperă cu folie de aluminiu și se dă din nou la cuptor circa o oră, sau mai mult dacă nu este bine pă-
Informaţia de Hunedoara
trunsă. După prima jumătate de oră se adaugă pe lângă curcan și ciupercile spălate, curățate și sărate. Pentru a nu căpăta aspect urât
de la zeama ciupercilor, cartofii se vor pune într-un vas separat. După ce ați controlat carnea se ia folia pentru a se rumeni frumos și se mai lasă vreo 10 minute.
TOPUL celor mai influente celebrităţi pe anul 2014
În prima parte a intervalului, aveţi mult de muncă. Trebuie îndeplinite mai multe sarcini importante, iar fiecare dintre ele necesită o atenţie şi o concentrare sporite. Totuşi, partea bună este că se va verifica adevărul proverbului „după faptă, şi răsplată“. Cu alte cuvinte, recompensele financiare vă vor face să spuneţi, la sfârşitul intervalului, că a meritat efortul. Banii reprezintă o prioritate pentru dumneavoastră pe parcursul acestei săptămâni. Dacă vreţi să îi obţineţi, trebuie să renunţaţi la egoism şi la tendinţa obişnuită de a lucra de unul singur. De această dată, colaborările sunt cele care vă pot aduce cel mai mare succes pe plan financiar.
Relaţiile cu prietenii se reaşează pe noi baze. De fapt, traversaţi o perioadă mai îndelungată în care evaluaţi relaţiile pe care le aveţi pe cei din jur şi descoperiţi că unele dintre ele au evoluat numai în folosul celuilalt, dumneavoastră fiind mai mereu cel care oferea ajutorul.
Deveniţi mai deschis, mai maleabil şi, datorită acestei schimbări de atitudine, veţi avea mai multă lume alături. Spre sfârşitul săptămânii, problemele dumneavoastră financiare încep să se rezolve treptat, datorită intrării unor sume importante.
În prima parte a intervalului, sunteţi mai degrabă retras, preocupat de propria viaţă interioară mai mult decât tot ceea ce se întâmplă în jur. În a doua parte a săptămânii, odată ce aţi dobândit liniştea interioară, aveţi o dispoziţie atât de bună, încât acceptaţi să faceţi eforturi dezinteresate, doar pentru a veni în ajutorul unei persoane dragi. Este un interval potrivit pentru a participa la evenimente publice. Dacă trebuie să ţineţi un discurs sau să apăreţi în faţa unui grup important de oameni, nu vă faceţi probleme! Totul va merge bine şi veţi primi felicitări pentru prestaţia dumneavoastră.
Sunteţi morocănos şi nu reuşiţi să împărtăşiţi bucuria care pare că i-a cuprins pe toţi ai casei. Mai mult, uneori aveţi impresia că aceştia râd de dumneavoastră, deşi ei se amuză din cu totul alte motive. Ar trebuie să mergeţi la cinema la o comedie sau la un show care vă place, pentru a ieşi din această stare şi a vă mai descreţi fruntea.
Beyonce ocupă primul loc în topul 100 al celor mai influente celebrităţi pe anul 2014, realizat de publicaţia Forbes, cu o avere estimată la 115 milioane de dolari în 2013, în timp ce soţul său, Jay-Z, se află pe locul al şaselea, cu o avere de 60 de milioane de dolari. În 2013, Beyonce şi Jay-Z au format cuplul cu cele mai mari venituri din industria divertismentului, în topul alcătuit de publicaţia Forbes, cu o avere comună estimată la 95 de milioane de dolari, informează bbc.co.uk. Topul 100 al celor mai influente celebrităţi, realizat anual de Forbes, ia în calcul şi faima vedetelor, pe care publicaţia o eva-
luează pornind de la numărul de menţionări despre acestea în presa scrisă şi audiovizuală. De asemenea, Forbes utilizează un sistem de măsurare ce evaluează influenţa dobândită pe reţelele de socializare, monitorizând 11 platforme online, inclusiv Twitter, Facebook şi YouTube. Pe locul al doilea în topul de anul acesta se află jucătorul de baschet LeBron James, cu o avere estimată de 72 de milioane de dolari, iar cântăreţul hip-hop Dr Dre se situează pe locul al treilea, cu venituri de 620 de milioane de dolari, însă cu o influenţă mai redusă în rândul publicului. Vedeta de televiziune Oprah Winfrey, care a ocupat locul întâi în 2013, se află pe locul al patrulea, cu venituri de 82 de milioane de dolari în 2013, iar Ellen DeGe-
neres, gazda talk show-ului care îi poartă numele, ocupă locul al cincilea în topul celor mai influente celebrităţi din 2014, cu venituri de 70 de milioane de dolari. Topul este completat de JayZ (locul al şaselea), Floyd Mayweather (locul al şaptelea, 105 milioane de dolari), Rihanna (locul al optulea, 48 de milioane de dolari), Katy Perry (locul al nouălea, 40 de milioane de dolari) şi Robert Downey Jr. (locul al zecelea, 75 de milioane de dolari). Revista americană Forbes realizează acest top 100 în fiecare an, din 1999. Printre celebrităţile care şiau făcut debutul în top anul acesta se numără Bruno Mars (13), Bradley Cooper (48), Matthew McConaughey (52) şi Bryan Cranston (88).
Deşi doriţi acest lucru, vă vine foarte greu să vă schimbaţi obiceiurile legate de bani. Din această cauză, riscaţi să provocaţi supărarea câtorva persoane dragi. Nu trebuie să luaţi în seamă chiar toate sfaturile grijulii care vi s-au dat de-a lungul timpului. Dacă vă veţi feri de toate situaţiile potenţial periculoase, vă veţi plictisi teribil. Înţelegeţi câteva aspecte noi privind munca pe care o desfăşuraţi la serviciu, iar această descoperire vă permite să daţi un randament mult superior. Prin urmare, puteţi să vă aşteptaţi la diferite recompense, de tipul unei prime sau chiar a unei avansări. Spre sfârşitul săptămânii, faceţi pregătiri pentru o călătorie.
Principala dumneavoastră preocupare este profesia. Munciţi mai mult şi mai bine decât în ultimele săptămâni, deoarece aţi mirosit ceva şanse de promovare. O promovare care v-ar satisface din plin dorinţa de a străluci pe plan social…
Puteţi să câştigaţi ceva bani în această săptămână, dar numai cu condiţia de a fi activ şi de a lua iniţiativa câtorva afaceri profitabile. De asemenea, este un interval potrivit pentru vă pune în lumină capacitatea de creaţie. Cei din jur vor fi receptivi la ideile dumneavoastră şi puteţi chiar să obţineţi ajutoare nesperate.
Sănătate şi fericire tuturor!
Informaţia de Hunedoara
NOTE
Renta viageră şi celelalte beneficii ale preşedintelui de onoare al FRF Mircea Sandu, anulate de Adunarea Generală Renta viageră de 50.000 de euro pe an şi celelalte beneficii stabilite, la 5 martie, de Comitetul Executiv al FRF pentru preşedintele de onoare Mircea Sandu au fost anulate de Adunarea Generală extraordinară a federaţiei, care are loc, sâmbătă, la Casa Fotbalului. Pachetul de beneficii al preşedintelui de onoare Mircea Sandu a fost adoptat în Comitetul Executiv, înaintea Adunării Generale din 5 martie, care l-a adus în fruntea FRF pe Răzvan Burleanu. Acest pachet nu a fost prezentat în cadrul AG, ci doar s-a supus la vot propunerea ca Mircea Sandu să devină preşedinte de onoare al FRF. Conform pachetului stabilit atunci, Mircea Sandu avea o rentă viageră în valoare de 75.000 de euro anual, drept de administrare a etajului 2 al unei clădiri a FRF, orice intervenţie chirurgicală sau recuperare medicală plătită de FRF, o limuzină de la FRF şi benzina decontată indiferent de numărul de kilometri parcurşi, telefon, personal anjagat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile echipei naţionale cu decontarea cazării la hotel de cinci stele şi diurnă de 500 de euro pe zi. Ulterior, Sandu a renunţat la 25.000 de euro din cei 75.000, la limuzină şi la secretară. Noul conducător al FRF, Răzvan Burleanu, a considerat drept "nesimţit" pachetul de beneficii al preşedintelui de onoare şi a promis că îl va supune dezbaterii AG.
NOTE
SPORT
Pagina 14
Alin Barna a devenit președinte al Clubului Sportiv Fotbal Club Hunedoara În ultima ședință a Consiliului Local Hunedoara a fost aprobat un proiect de hotărâre prin care au fost mandatați reprezentanţii Municipiului Hunedoara în calitate de membru fondator, al Clubului Sportiv Fotbal Club Hunedoara, ca în şedinţa Adunării Generale a Asociaţilor din data de 30 iunie 2014, să procedeze după cum urmează: Să aprobe alegerea Consiliului Director și a președintelui Clubului Sportiv Fotbal Club Hunedoara, în următoarea componență: - Alin Barna - Preşedinte - Ioan Petcu – Vicepreşedinte - Dorin Liviu Nicșa - Membru - Nelu Ardelean - Membru - Ioan Daniel Ghiorghiță – Secretar. De asemenea, au fost mandați să aprobe aderarea Judeţului Hunedoara, prin Consiliului Judeţean Hunedoara, în calitate de membru susținător al Clubului Sportiv Fotbal Club Hunedoara. Prin aceeași hotărâre s-a decis ca actul constitutiv şi statutul Clubului Sportiv Fotbal Club Hunedoara se vor modifica în mod corespunzător.
Simona Halep a devenit sportivul român cu cele mai mari premii obţinute din tenis Simona Halep a devenit, miercuri, după calificarea în semifinalele turneului de la Wimbledon, sportivul român cu cele mai mari premii brute obţinute din tenis, peste 5,3 milioane de dolari, ea devansândul pe Andrei Pavel, care a câştigat în carieră 5,225 de milioane de dolari. Conform statisticii prezentate de site-ul WTA, jucătoarea în vârstă de 22 de ani câştigase până la debutul turneului de la Wimbledon 4,564 de milioane de dolari în carieră. Calificarea în semifinale este recompensată la competiţia londoneză cu 440.000 de lire sterline, adică aproximativ 754.000 de dolari, ceea ce ridică suma totală la 5,318 milioane de dolari. Potrivit site-ului oficial al ATP, Andrei Pavel, fost numărul 13 mondial, a "strâns" 5,225 de
dolari, în cei 14 ani de carieră profesionistă. Pe locul 3 în clasamentul "all-time" al românilor se află Victor Hănescu, jucător încă în activitate, cu 4,3 milioane de dolari. Acestă ierarhie nu ţine cont de inflaţia dolarului şi nici de faptul că, în trecut, premiile erau mai mici. Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a devenit, miercuri, prima jucătoare din România care se califică în semifinelele turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-0, pe sportiva germană Sabine Lisicki, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 19. Halep a depăşit astfel performanţa Virginiei Ruzici, calificată în sferturile de finală, în 1978 şi 1981. În penultimul act, Halep a
jucat, joi, cu Eugenie Bouchard (Canada, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 13). Din păcate, Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului de la Wimbledon, după ce a fost învinsă, cu scorul de 7-6 (5), 6-2, de sportiva canadiană Eugenie Bouchard. Calificarea în semifinale este recompensată cu 440.000 de lire sterline şi 780 de puncte WTA. În cazul în care ar fi ajuns în ultimul act pe iarba londoneză, românca ar fi ocupat de luni locul 2 WTA. Simona Halep a reuşit în acest an să atingă sferturile de finală la Australian Open, finala la French Open şi semifinalele la Wimbledon. Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, va avea loc în perioada 25 august - 8 septembrie, la New York.
Redactor şef: Mihaela Petroşan Redactori: Aurel Ghinea, Raluca Herepean, Graţian Ordean, Sever Busuioc, Victoria Stoian Marketing: Simona Tătaru DTP şi WEB: WS Promotion Email: informatiahd@yahoo.com
Site: www.informatiahd.ro Telefon: 0729.991.241 Tipar executat la Tipografia Prodcom Târgu Jiu ISSN: 1844 – 7732
Pagina 15
SPORT
Informaţia de Hunedoara
Cinci medalii pentru România la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică, dintre care trei de aur Delegaţia României a încheiat, duminică seară, participarea la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Cancun cu un bilanţ de cinci medalii, trei de aur şi două de argint. Sâmbătă, în prima zi de finale, România a cucerit medalia de argint la echipe, în componenţa Corina Constan-
tin, Bianca Becze, Marius Petruşe, Anca Surdu, Andreea Bogati, Bianca Gorgovan, Dacian Barna, Alina Radu şi Marius Gavriloaie. Titlul mondial a revenit Franţei, iar medalia de bronz Chinei. A urmat medalia de argint la individual feminin, câştigată de Corina Constantin (22.000), care a fost depăşită de Lubov Gazov (Austria), în timp ce pe locul trei s-a aflat Aurelie Joly (Franţa), dar şi cea de aur la
trio feminin. Echipa României, în componenţa Corina Constantin, Anca Surdu şi Andreea Bogati a obţinut un total de 21.541 puncte, cu care s-a clasat pe prima poziţie a clasamentului. Pe podium au mai urcat China şi Coreea de Sud.
Sezonul 2014-2015 al ligilor a II-a şi a III-a va începe pe 30 august Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis cu unanimitate de voturi în şedinţa de sâmbătă ca sezonul 2014-2015 al Ligii a II-a să înceapă la 30 august, odată cu meciurile din Liga a III-a, informează siteul oficial al FRF. De asemenea, membrii C.Ex. au aprobat cu unanimitate de voturi ca în sezonul competiţional 2014-2015 echipele participante în Liga a II-a să aibă în teren pe toată durata jocului câte doi jucători sub 21 de ani şi, din ediţia 2015-2016, câte 2 jucători sub 19 ani. Cu majoritate de voturi (2 abţineri şi
2 voturi împotrivă) Comitetul Executiv a decis ca în sezonul 2014-2015 echipele participante în Liga a III-a să aibă în teren pe toată durata jocului câte trei jucători sub 21 de ani şi, din ediţia 20152016, câte trei jucători sub 19 ani. În cadrul aceleiaşi şedinţe, au fost omologate rezultatele şi clasamentele finale ale Ligilor a II-a şi a III-a, fotbal în sală, fotbal feminin şi juniori şi a fost aprobată Convenţia anuală FRF-LPF pentru sezonul 2014-2015. Dezbaterea şi aprobarea regulamentelor pentru sezonul viitor au fost amânate pentru următoarea şedinţă a Comitetului Executiv al FRF.
Duminică seară, Marius Ciprian Petruşe şi Maria Bianca Bencze au cucerit medaliile de aur în proba de perechi mixte (21.125 puncte), în timp ce a treia medalie de aur a fost câştigată în proba de grup de Anca Claudia Surdu,
Maria Bianca Becze, Andreea Bogati, Oana Corina Constantin şi Bianca Maria Gorgovan (21.705 puncte). La Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Cancun au participat 600 de sportivi din 42 de ţări.
Informaţia de Hunedoara
CALEIDOSCOP
Pagina 16 Frumuseţile lumii
Olivia Munn Olivia Munn este născută în 3 iulie 1980 și este actriță, fotomodel, personalitate de televiziune și autoare de cărți. La începutul carierei sale a fost cunoscută sub numele de Lisa Munn, dar în 2006 șia schimbat numele de scenă în Olivia Munn din motive personale și profesionale. S-a născut în Oklahoma City, Oklahoma. Are origini chineze din partea mamei și germane și irlandeze din partea
Film
tatălui. Ea a apărut în diferite piese de teatru locale și mai târziu a devenit fotomodel în cadrul industriei modei din Japonia. Munn s-a mutat în Los Angeles pentru a urma o carieră în actorie. La scurt timp a primit un rol mic în horror-ul "Scarecrow Gone Wild". De asemenea a apărut în videoclipul trupei Zebrahead pentru piesa "Hello Tomorrow". La sfârșitul anului 2005 a fost distribuită în serialul "Beyond Break".
În 2011 Olivia a creat grupul Dosomething.org's Green Your School Challenge. Munn a pozat pentru PETA în aprilie 2010 și ianuarie 2012. A pozat pentru coperțile unor reviste precum Foam Magazine, Men's Edge magazine și a avut parte de un pictorial în revista Complex. Ea a scris și o carte, Suck it Wonder Woman, care a fost lansată in 6 iulie 2010 și a fost destul de bine primită de critici.
Think Like a Man Too (2014) Nebunie în Las Vegas Premiera în România - 04.07.2014
Continuare a hitului comic din 2012, Think Like a Man Too ni-i arată pe eroi gata să se destrăbăleze în Las Vegas. Zeke, Dominic şi Cedric sunt invitaţi la o petrecere a burlacilor de pomină, dar în calea distracţiei se vor afla chiar iubitele lor Candace, Kristen şi Lauren, hotărâte să le arate că petrecerea burlăciţilor este încă şi mai straşnică. Ce echipă va organiza cel mai tare dezmăţ din Las Vegas? Regia Tim Story Cu Regina Hall, Kevin Hart, Michael Ealy, Taraji P. Henson, Adam Brody, Jerry Ferrara
Programul Televiziunii locale INFO HD LUNI - VINERI 07:30 RELUARE JURNAL
SÂMBĂTĂ 08:00 MUZICĂ POPULARĂ 09:00 DOCUMENTARE
08:00 MUZICĂ POPULARĂ
10:00 PROGRAM PENTRU COPII (DESENE ANIMATE)
10:00 REDIFUZARE E SCRIS IN STELE
11:00 LUMEA ÎN CAP
11:30 REDIFUZARE DEZBATEREA ZILEI
12:00 RETROSPECTIVĂ JURNAL
13:00 MUZICĂ POPULARĂ 16:00 DIRECT DEZBATEREA ZILEI cu Paul Ţoţa (de luni până joi)
cu Andrei Sora (de luni până vineri) 19:00 RELUARE JURNAL 20:00 RELUARE DEZBATEREA ZILEI
19:00 REDIFUZARE EMISIUNE DE CULTURĂ 20:00 RELUARE ASTROLOGIE SĂPTĂMÂNALĂ 21:00 FILM
15:00 AVOCAT TV 22:00 MUZICĂ POPULARĂ 16:00 ASTROLOGIE SĂPTĂMÂNALĂ
DUMINICĂ
cu Adrian Oprea (vineri)
17:30 DIRECT E SCRIS ÎN STELE
18:00 RELUARE RETROSPECTIVĂ JURNAL
13:00 MUZICĂ POPULARĂ
16:00 DIRECT LEACURI PENTRU SĂNĂTATE
17:00 JURNAL
17:00 REDIFUZARE LEACURI PENTRU SĂNĂTATE
08:00 MUZICĂ POPULARĂ
17:30 DOCUMENTARE
10:00 PROGRAM PENTRU COPII (DESENE ANIMATE)
18:00 RELUARE RETROSPECTIVA ȘTIRILOR
12:00 ITINERARII DE SUFLET
19:00 RELUARE VESELEŞTE-TE CU NOI
cu Dorina Pasconi 13:00 VESELEŞTE-TE CU NOI
21:00 RELUARE ITINERARII DE SUFLET
cu Lena Miclăuş
21:00 RELUARE E SCRIS ÎN STELE 22:30 MUZICĂ POPULARĂ
CMYK
22:00 MUZICĂ POPULARĂ 15:00 AVOCAT TV 23:30 RELUARE AVOCAT TV 16:00 MUZICĂ POPULARĂ