Pag. 2
Pag. 4
Mai multe misiuni în 2014
Investiții importante pentru Hunedoara
Bilanțul Jandarmeriei hunedorene
PSD Hunedoara vrea demisia lui Moloț Pag. 5
Pag. 3
Săptămâna hunedoreană EVENIMENT
ACTUALITATE
Ileana Geller este premianta săptămânii Citiți în pagina 7 CMYK
De luni până vineri, de la orele 18.30
Recuperări de monede dacice furate Citiți în pagina 6
Informaţia de Hunedoara
INTERES PUBLIC
PAGINĂ CU INFORMAȚII DE INTERES CETĂȚENESC
Investiții importante pentru Hunedoara În ședința de îndată convocată joi, 15 ianuarie 2015, consilierii locali din municipiul Hunedoara au aprobat modificarea şi completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 58/ 2014 privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare maxim 47.000.000,00 lei. „Principalul obiectiv al Primăriei Municipiului Hunedoara este asigurarea dezvoltării locale, în conformitate cu prevederile şi obligaţiile legale şi cu mandatul primit din partea cetăţenilor. În acest context, se remarcă necesitatea realizării unor obiective de investiţii care să asigure dezvoltarea durabilă a municipiului. Deoarece sumele alocate din bu-
getul local nu acoperă în totalitate necesarul de finanţare al Municipiului au trebuit identificate noi surse de finanţare. Prin urmare, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 58/ 2014 s-a aprobat contractarea unei finanțări rambursabile în valoare de maxim 47.000.000,00 lei în vederea realizării unor obiective de investiții. Având în vedere că pentru unele din aceste investiții s-au găsit, în anul bugetar 2014, și alte surse de finanțare, creditele aprobate rămânând neutilizate este necesară redistribuirea acestor credite pe obiectivele rămase precum și introducerea pentru finanțarea în anul bugetar 2015 a unor obiective noi”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre.
Primăria Municipiului Hunedoara
Program încasări taxe și impozite Începând cu data de 12.01.2015 se vor încasa toate impozitele, taxele și alte sume datorate bugetului local pe anul 2015, inclusiv restanțele din 2014. Orar: 7.30-16.30.
Pagina 3
SĂPTĂMÂNA HUNEDOREANĂ
Informaţia de Hunedoara
Moloț & Co rămân în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile Luni, 12 ianuarie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia a decis prelungirea stării de arest la domiciliu pentru Mircea Ioan Moloț, Tiberiu Balint, Emanoil Milică Pup, Robertto Patrick Venter și Vasile Axinte. Curtea de Apel Alba Iulia a luat această decizie în urma judecării contestațiilor depuse de cele cinci persoane anchetate în cel mai important dosar de corupție din județul Hunedoara. În cazul celor cinci, Tribunalul Alba decisese, în data de 5 ianuarie 2015, menținerea stării de arest la domiciliu pentru încă 30 de zile. Decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Alba este definitivă. Reamintim că Mircea Ioan Moloț, Tiberiu Balint, președintele, respectiv vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, suspendați, alături de Emanoil Milică Pup, viceprimarul suspendat al comunei Vorța, și doi oameni de afaceri Robertto Patrick Venter (ginerele lui Mircea Ioan Moloț) și Vasile Axinte sunt anchetați într-un dosar de corupție pentru mai multe infracțiuni, între care trafic de influență, luare de mită, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani, instigare și complicitate la spălare de
bani. Ei sunt în arest preventiv la domiciliu din data de 9 decembrie 2014.
Mihaela Petroșan
Soluția pe scurt a Curții de Apel Alba Iulia: „Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii: Moloţ Ioan Mircea, Balint Tiberiu Ioan, Venter Robertto Patrick, Pup Emanoil Milică şi Axinte Vasile împotriva încheierii penale nr.1/ 05.01.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba în dosar penal nr. 5638/ 107/ 2014. În baza art. 275 al. 2 C.pr.pen. obligă pe inculpaţi să plătească statului suma de câte 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 12.01.2015”.
Consilierul județean Vetuța Stănescu sesizată la ANI Asociația Civică Solidaritatea Hunedoreană (ACSH), din Hunedoara a sesizat Agenției Naționale pentru Integritate (ANI) o posibilă incompatibilitate, pe fondul unui conflict de interese administrativ și penal, în care s-ar afla consilierul județean Vetuța Stănescu (PNL). În sesizarea trimisă ANI, asociația hunedoreană arată că Vetuța Stănescu a fost/ este în situația de a îndeplini mai multe funcții simultan, funcții ce ar fi incompatibile: consilier județean, președinte în comisia Consiliului Județean (CJ) Hunedoara de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe, agricultură, silvicultură și administrarea domeniului public și privat al județului, membru în comisia CJ de analiză a asocierii și colaborării cu alte autorități ale administrației publice, instituții și agenți economici din țară și străinătate, precum și dezvoltare regională, director economic al Spitalului Județean de Urgență Deva – aflat în subordinea CJ Hunedoara și care a beneficiat de fonduri de la bugetul județean, prin comisiile din care partea reclamată face parte, importante sume de bani „propuse și aprobate pentru sine și soțul său, dr. Romeo Stănescu, șef al secției Obstretică-Ginecologie a spitalului” . De asemenea, documentul arată că Vetuța Stănescu a fost și membru în comisia de licitație privind atribuirea către firma Viva Construct (unic ofertant) a două contracte cu același spital devean, în valoare de 588.413 lei, dar și membru în comisia de licitație privind atribuirea către societatea Atomis SRL (unic ofertant) a unui contract cu spitalul județean în valoare de 1.786.501 lei. Marin Mititelu, președintele asociației care a sesizat ANI în acest caz afirmă că, în cazul Vetuței Stănescu, ar fi vorba de participarea la o combinație mai puțin legală inclusiv cu președintele suspendat al CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, anchetat într-un amplu dosar de corupție. „...în cadrul acestei instituții (CJ Hunedoara, n.r.) există o practică deșănțată și permanentă de a se fura din banul public”, concluzionează Mititelu. Sesizarea asociației hunedorene mai face referire la prevederile legale care ar susține ideea că Vetuța Stănescu s-a aflat în stare de incompatibilitate, pe fondul unor conflicte de interese ce ar reieși din cumulul de funcții deținute și comportamentul în aceste funcții.
Soluție de tranziție în PNL Hunedoara
Țîmpău rămâne lider interimar în locul lui Moloț Conducerea organizației județene Hunedoara a PNL a decis, miercuri după-amiază, să prelungească interimatul deputatului Bogdan Țîmpău în funcția de președinte, deținută până la sfârșitul anului trecut de Mircea Ioan Moloț. Votul de încredere pentru liderul interimar al PNL Hunedoara, Bogdan Țîmpău, a fost dat de o majoritate de 21 de membri ai Biroului
Permanent Județean al organizației liberale hunedorene. În fapt, acest vot a fost sugerat și de conducerea centrală a formațiunii, cu ocazia vizitei făcute în Deva, la sfârșitul lunii decembrie 2014, de Alina Gorghiu, cea care a luat locul lui Klaus Iohannis ca lider al liberalilor. În ședința de miercuri a mai existat o tentativă de vot, privitoare la o solicitare care să i se facă lui Tiberiu Balint, aceea ca acesta să
lase liber, prin demisie, locul de vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara. Numai că majoritatea membrilor Biroului Permanent Județean al PNL Hunedoara nu au fost de acord cu această sugestie. Ideea propunerii era ca Balint să fie înlocuit în funcție de Vetuța Stănescu, propusă nu demult pentru a fi ridicată la vârful Consiliului Județean Hunedoara.
Deputatul PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriță, în conflict de interese administrativ și penal Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul lui Cristian Resmeriță, deputat în Parlamentul României. Potrivit ANI, Cristian Resmeriță a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de deputat, a încheiat contractul civil nr. 529/2009, prin care fratele său, Lucian Marius Resmeriță, a fost angajat în funcția de consilier în cadrul Biroului parlamentar nr. 275 din localitatea Vulcan, județul Hunedoara. Beneficiul patrimonial obţinut în perioada ianuarie 2009 - aprilie 2012 de către Lucian Marius Resmeriță, fratele lui Cristian Resmeriță, a fost de 56.876 lei (aproximativ 12.640 euro). Astfel, Cristian Resmeriță a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „prin conflict de interese se
înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative", precum și ale art. 71, „principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public”. De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Cristian Resmeriță a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din noul Cod Penal al României, potrivit căruia „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un
act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”. Cristian Resmeriță a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Cristian Resmeriță a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Informaţia de Hunedoara
NOTE Lt. col. Viorel Demean va coordona situațiile de risc în județ
În cadrul ședinței, prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a analizat şi aprobat Registrul de Riscuri şi Capabilităţi al judeţului Hunedoara care cuprinde tipurile de risc generatoare de situaţii de urgenţă precum şi al resurselor existente la nivelul judeţului menţionând, totodată, timpii de reacţie în raport de tipul de risc şi zona de intervenţie conform criteriilor operaţionale. Conform ordinului prefectului judeţului Hunedoara, nr. 4, din 13 ianuarie 2015, locotenent colonel Viorel Demean, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al CJSU, cu atribuţii de coordonare unitară a tuturor componentelor cu responsabilităţi în realizarea intervenţiei. Aurel Ghinea
NOTE
Pagina 4
Sărăcia rămâne o prioritate a UE Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European, a declarat recent că „doar printr-o abordare integrată care să armonizeze politica externă, inițiativele de cooperare în dezvoltare cu reglementările comerciale se vor putea face pași semnificativi pentru eradicarea sărăciei în țările aflate în curs de dezvoltare, unul dintre cele mai importante obiective ale UE”. Winkler a salutat, miercuri seara, prin intermediul unei declarații scrise, lansarea Anului European pentru Dezvoltare în 2015: „Instabilitatea și conflictele armate sunt, din păcate, ceva obișnuit pentru multe dintre zonele subdezvoltate din Africa, America de Sud și Asia, și în multe dintre cazuri conflictele violente și activitățile ilegale ale milițiilor locale sunt finanțate din extracția și comerțul cu minerale. Ruperea legăturii dintre extracția și
Marți, la Deva, a avut loc o ședință extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).
ACTUALITATE
comerțul cu minerale și finanțarea conflictelor armate reprezintă o provocare extrem de complexă”. Potrivit vicepreședintelui INTA,
Parlamentul European se află în fruntea acțiunii UE de promovare a unui comportament responsabil al companiilor care operează în zonele
de conflict. „Ca și raportor al Parlamentului European în dosarul cu privire la crearea în UE a unui sistem de auto-certificare a importatorilor de staniu, tantal, tungsten (wolfram) și aur din zonele de conflict și de mare risc sunt determinat să contribui la elaborarea și adoptarea unei reglementări eficiente și echilibrate care să fie un element esențial în abordarea integrată a UE cu privire la eradicarea sărăciei în statele aflate în curs de dezvoltare”, a mai arătat Iuliu Winkler în declarația sa. Miercuri seara, în plenul Parlamentului European a avut loc dezbaterea pe tema lansării Anului European pentru Dezvoltare în 2015. Acest an va fi dedicat acțiunilor externe ale Uniunii și rolului pe care îl joacă Europa în lume, iar organizațiile europene pentru dezvoltare au șansa unică de a demonstra angajamentul Europei față de eradicarea sărăciei la nivel global și de a încuraja cetățenii europeni să se implice în acțiuni de dezvoltare. UE este cel mai mare donator de asistență oficială pentru dezvoltare din lume.
Mihaela Petroșan
Bilanțul Jandarmeriei hunedorene Vineri, 9 ianuarie 2015, jandarmii hunedoreni și-au prezentat bilanțul activității specifice din anul 2014. Alături de personalul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, la acest eveniment au participat: colonel dr. Robert Iulian Vîţă - adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, Sorin Vasilescu - prefectul judeţului Hunedoara, Gabriel Samoilescu - subprefectul judeţului Hunedoara, Dorin Gligor - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Vasile Bârea - preşedintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Hunedoara, Preasfinţitul Gurie Episcopul Devei şi Hunedoarei, precum şi reprezentanţii celorlalte administraţii publice locale unde funcţionează structuri de jandarmi, ai sindicatelor şi instituţiilor publice din judeţ cu care jandarmii au relaţii de colaborare sau cooperare.
Mai multe misiuni În cursul anului 2014, jandarmii hunedoreni au executat peste 2.600 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia manifestaţiilor de protest, sportive, cultural-artistice, religioase şi comemorative, numărul acestora fiind aproape dublu faţă de cele executate în anul precedent. Efectivele Inspectoratului de
Jandarmi au participat, în baza planului de cooperare încheiat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, la misiuni de menţinere a ordinii publice acţionând în locuri şi medii cu potenţial criminogen ridicat, atât independent, cât şi în sistem integrat, cu peste 100 patrule independente şi peste 3.100 patrule mixte şi acţiuni în comun cu efective de poliţiei. Continuarea aplicării la acelaşi nivel ca în anul 2013 a conceptului de patrule mixte poliţie-jandarmerie, concomitent cu utilizarea patrulelor independente de jandarmi în zona instituţiilor de învăţământ a avut un rol important în păstrarea trendului ascendent al indicatorilor privind gradul de siguranţă al cetăţenilor. Astfel, a continuat scăderea infracţionalităţii stradale pe tot parcursul anului trecut, într-un ritm constant în medie cu peste 10 la sută în fiecare lună, faţă de anul precedent. În zona instituţiilor de învăţământ au fost executate peste 1.200 de acţiuni independente la cele 35 de licee şi şcoli generale date în responsabilitate. Semnificativ este faptul că jandarmii din cadrul celor zece structuri teritoriale, au executat în mod independent peste 2.000 misiuni de menţinere a ordinii publice în staţiuni montane, pe trasee turistice şi staţiuni balneoclimaterice, la acelaşi nivel cu anul precedent, realizându-se o medie de aproximativ 16 jandarmi pe zi. Jandarmii montani au desfăşurat independent sau în colaborare cu salvamontiştii 25 acţiuni de salvare-evacuare a persoanelor aflate
în dificultate. Pe linia aplicării prevederilor legale au fost constatate 235 de fapte de natură penală cu 213 autori identificaţi. De remarcat este că, 92 fapte de natură penală au fost constatate în cadrul dispozitivelor independente, iar 125 au fost constatate în comun cu efectivele de poliţie.
Amenzi de peste 240.000 de lei În urma acțiunilor specifice, jandarmii au aplicat aproximativ 1.500 sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de peste 240.000 lei. De asemenea, în 2014, prin sistemul unic de urgenţă „112” s-au înregistrat peste 5.000 de apeluri primite de jandarmi, cu 60 la sută mai multe faţă de anul 2013. Au fost monitorizate peste 1.100 transporturi de produse cu caracter special sau de valori, asigurate de jandarmi sau transporturi aflate în tranzitarea judeţului Hunedoara. Cooperarea cu alte structuri a constituit o preocupare permanentă a conducerii unităţii, fiind încheiate la nivel local 47 de planuri de colaborare, intervenţie şi cooperare. Astfel, au fost executate aproximativ 600 de acţiuni comune cu alte instituţii, ponderea constituind-o misiunile executate în cooperare cu IPJ Hunedoara. În anul 2014, au fost executate în comun cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 119 misiuni de intervenţie în sprijinul populaţiei sau ca urmare a
producerii unor situaţii de urgenţă în zona de responsabilitate. Totodată, au fost desfăşurate 100 de acţiuni pentru prevenirea braconajului piscicol cu Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură. În cadrul acestor acţiuni au fost constatate 6 infracţiuni cu 9 autori şi au fost aplicate 95 sancţiuni contravenţionale. Totodată trebuie evidenţiată buna colaborare care există între IJJ Hunedoara cu Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean şi cu toate unităţile administrativ - teritoriale din judeţ.
Acțiuni ample în zona Mănăstirii Prislop Ca urmare afluxului tot mai mare de pelerini care sosesc la Mănăstirea Prislop, au continuat măsurile de asigurare a ordinii publice în zona lăcaşului de cult. Săptămânal ajung la mănăstire şi la mormântul părintelui Arsenie Boca aproximativ 10.000 de credincioşi, fapt ce impune asigurarea măsurilor de ordine publică în zonă, mai ales că odată cu intensificarea pelerinajului au apărut şi unele persoane ce încalcă legea. În cursul anului trecut, jandarmii au aplicat în zona lăcaşului de cult 156 de sancţiuni contravenţionale, în uşoară scădere faţă de 2013, fapt ce demonstrează că măsurile întreprinse de jandarmi au diminuat producerea unor fapte ilegale, deşi numărul pelerinilor a crescut. Mihaela Petroșan
Pagina 5
ACTUALITATE
Informaţia de Hunedoara
PSD Hunedoara vrea demisia lui Moloț Organizația județeană Hunedoara a PSD, prin vocea consilierului județean Ioan Ștaier, a transmis, la finalul ședinței extraordinare a Consiliului Județean (CJ) Hunedoara de vineri, 9 ianuarie 2015, solicitarea ca președintele suspendat al instituției, Mircea Ioan Moloț, să-și dea demisia, pentru a putea fi organizate alegeri pentru funcția deținută de acesta.
„De ce în intervalul 9 decembrie – 9 ianuarie nu ați reușit să convocați o ședință ordinară a Consiliului Județean, ci două extraordinare, cu două - trei puncte pe ordinea de zi? Solicit acest lucru întrucât în acestă perioadă de o lună de zile noi, grupul consilierilor județeni PSD, conform listei cu care am candidat în 2012 și am câștigat cu USL-ul conducerea Consiliului Județean, trebuia să validăm doi consilieri județeni. De asemenea, legea prevede ca CJ să fie condus de către un președinte și doi vicepreședinți. Suntem foarte nemulțumiți de activitatea desfășurată în această lună conducerea interimară a Consiliului Județean. Considerăm că această majoritate ad-hoc constitută de către PNL cu PDL împotriva vo-
CJ Hunedoara a alocat 2,2 milioane pentru două investiții Întrunit în ședință extraordinară vineri, 9 ianuarie 2014, Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a aprobat trei proiecte de hotărâri, unul dintre ele alocând bani pentru Parcul de afaceri Simeria și deponeul ecologic hunedorean.
Social-democrații revin cu fantoma USL Ștaier a motivat cererea social-democraților prin faptul că activitatea CJ Hunedoara nu ar fi normală cu un președinte și un vicepreședinte suspendați și anchetați. El i-a mai solicitat vicepreședintelui CJ Hunedoara activ Dorin Gligor să dea explicații și asupra faptului că, în luna decembrie 2014 nu a fost convocată o ședință ordinară.
NOTE
tului popular care a fost dat în iunie 2012, prin care USL-ul a fost mandatat, a câștigat alegerile în județului Hunedoara, domnul Moloț deținând funcția de președinte, domnul Tiberiu Balint, funcția de vicepreședinte, nu ne mai reprezintă pe noi, PSD, și pe alegătorii noștri. Dorim să luați legătura cu dumnealor și cât mai repede vă propun să demisionați din aceste înalte funcții, activitatea din Consiliul Județean, considerăm, că nu se desfășoară în mod corespunzător. Demisionând domnul președinte, automat, conform legii, în termenul prevăzut se vor putea organiza alegeri pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Vă solicităm acest lucru pentru binele și interesul cetățenilor din județul Hunedoara”, a spus Ștaier.
Legea spune că e bine așa Ca parte a răspunsului oferit lui Ioan Ștaier, secretarul CJ Hunedoara, Daniel Dan, a explicat consilierilor situația legală a conducerii instituției. „Dacă îmi permiteți o să fac strictă referire la textul de lege. Avem Legea 393 / 2004 privind statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare. Consilierii județeni, vicepreședintele, președintele, toți se supun acestei legi. Articolul 102, coroborat cu articolul 72 arată că în situația în care sunt suspendați din funcție președintele, vicepreședintele, obligațiile și atribuțiile sunt conferite prin prezenta lege, de drept, vicepreședintelui care este în
funcție. În situația în care ne aflăm, domnul vicepreședinte (Dorin Gligor, n.r.) exercită de drept, pe efectul legii, atribuțiile de președinte. Situația dumnealor (Mircea Ioan Moloț, Tiberiu Balint, n.r.) este suspendată având în vedere ordinul prefectului.”, a declarat secretarul județului.
Dorin Gligor spune că nu se poate Vicepreședintele CJ Hunedoara, Dorin Gligor, i-a replicat consilierului PSD că, în lipsa unei sentințe definitive de instanță, Mircea Ioan Moloț nu poate fi înlăturat de la conducerea instituției. „Nu noi suntem cei care dăm verdicte de dreptate sau de nedreptate celor care încalcă legea sau nu. Sunt alte instituții și eu cred că acestea se vor pronunța la momentul potrivit, cu toată obiectivitatea. Eu respect punctul dumneavoastră de vedere, dar parcă prea amestecăm atribuțiile administrative cu deciziile politice. Respect și nemulțumirea dumneavoastră privitoare la frământările ce mai există astăzi într-un USL, care dumneavostră știți unde mai există, cum mai există. Eu spun doar un singur lucru referitor la alegerile din 2012: o lege electorală care a consfințit un rezultat, dar alte legi, la care dumneavostră ați făcut referire au fost încălcate. Eu nu cred că încălcarea acestor legi au fost propunerile USL în 2012 de câștigare a alegerilor. Alegerile la nivelul președinției Consiliului Județean Hunedoara vor putea avea loc doar prin decizia guvernului la 90 de zile fie pentru o stare de in-
compatibilitate a președintelui Consiliului Județean Hunedoara, chiar dacă suspendat astăzi el se numește Mircea Ioan Moloț, fie o pronunțare definitivă. (...) Eu vreau să vă asigur, cu toată responsabilitatea, de buna funcționare administrativă a instituției județene.”, a declarat Dorin Gligor.
Extraordinara care învinge ordinara În legătură cu neconvocarea ședinței ordinare a CJ din luna decembrie, Gligor a declarat că treburile județului s-au rezolvat și fără ea. „Pentru luna decembrie, hotărârile necesare funcționării instituției noastre au fost luate în ședința extraordinară ce n-a fost convocată de Dorin Gligor. Așa am găsit-o convocată, ca extraordinară. Putea fi convocată ca ordinară. Domnul președinte Moloț a primit suspendare pentru 30 de zile. Dacă noi, la mijlocul lunii decembrie, într-o ședință extraordinară am rezolvat problemele județului Hunedoara, nu mi s-a părut normal să convoc de Crăciun, între Crăciun și Anul Nou, de Revelion, o ședință ordinară în care ce trebuia să facem, să analizăm pentru șase zile situația conducerii? Cel mai important este să ne prezentăm în fața cetățenilor cu declarații acoperite pe acțiune administrativă. Pentru că simplele declarații fac parte dintr-un mod de acțiune politică ce nu cred că cineva îl mai dorește în Hunedoara sau în România.”, a mai spus Dorin Gligor. Mihaela Petroșan
În primul rând, consilierii județeni au decis ce se întâmplă cu excendentele bugetare din 2013 și 2014. Astfel, pe de-o parte, CJ Hunedoara a aprobat acoperirea definitivă a deficitului secţiunii de dezvoltare, în sumă de 10.666.177,50 lei, la finele lui 2014, din excedentul pe 2013, în sumă de 16.254.418,00 lei. Pe de altă parte, consilierii județeni au aprobat utilizarea sumei de 2,2 milioane lei, din excedentul anului precedent, pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare în anul 2015, pentru două obiective de investiții, în scopul respectării termenelor prevăzute în contractele de finanţare a proiectelor din fonduri structurale încheiate. Din suma aprobată, 1,2 milioane de lei sunt pentru finanțarea obiectivului de investiții cu finanțare nerambursabilă „Parc de afaceri Simeria”, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional – Axa 4 – Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local, Domeniul major de intervenţie 4.1 Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanta regională și locală, pentru plata finală. Un milion de lei va fi folosit pentru finanțarea obiectivului de investiții „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara”, drept contribuți a județului Hunedoara pentru cererile de plată depuse în decembrie 2014 şi ianuarie 2015. Un alt proiect de hotărâre aprobat de consilieri a fost de modificare a statului de funcții din CJ Hunedoara. Un motiv de modificare este că, în ultima perioadă a anului 2014 au avut loc unele schimbări, respectiv încetare de contract de muncă prin acordul părţilor și reluarea activității de funcţionar public. În plus, urmare a promovării examenului susţinut de șapte funcţionari publici de execuţie, s-a propus transformarea posturilor deţinute de către aceştia. Este vorba de funcționari din serviciile de dezvoltare regională şi integrare europeană, relații externe, asocieri și comunicare interinstituțională, buget, financiar contabilitate, tehnic şi administrare drumuri, UIP – sistem de management integrat al deşeurilor, respectiv urbanism, amenajarea teritoriului, cadastru și gestiunea localităților.
NOTE
Informaţia de Hunedoara
ACTUALITATE
Pagina 6
Recuperări de monede dacice furate mai predat în custodia Tezaurului MNIR, în vederea efectuării expertizei, loturi de patru monede, două lysimach din aur şi două koson din argint, recent recuperate din Germania, și trei monede lysimach din aur, recent recuperate din Spania, care provin din tezaurele sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia. Repatrierea monedele reprezintă rezultatul unei cooperări judiciare internaționale ce a durat peste doi ani. Mai sunt în curs de repaCooperare triere, conform dispoziţiei auinternațională torităţilor competente, câte Se pare că loturile mone- două monede koson din aur tare recuperate provin din te- din Polonia şi Belgia. zaure de monede koson şi Un tezaur uriaș pseudo-lysimach, sustrase din recuperat situl arheologic Sarmizegetusa Regia şi au fost depuse pentru În perioada 2007-2015, examinare, în Tezaurul Muzeului Naţional de Istorie a procurorii Parchetului de pe României (MNIR) din Bucu- lângă Curtea de Apel Alba Iulia au coordonat 15 operareşti. De asemenea, în 22 de- ţiuni de recuperare a bunurilor cembrie 2014 şi 8 ianuarie culturale reprezentând tezaure 2015, organele judiciare au arheologice de patrimoniu care
Conform datelor oficiale, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au obţinut, în intervalul decembrie 2014 - ianuarie 2015, prin cooperare judiciară internaţională, repatrierea fără despăgubire, din Germania, Spania, Polonia şi Belgia a mai multor loturi de monede koson şi pseudo-lysimach care au părăsit ilegal teritoriul României.
au părăsit ilegal teritoriul României. Bunurile au fost repatriate prin aplicarea convenţiilor internaţionale, din următoarele state: Franţa, Elveţia, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Spania şi Statele Unite ale Americii. Ca urmare a acestor acţiuni, Patrimoniul Cultural Naţional a fost reîntregit cu următoarele bunuri culturale, recuperate de peste hotare sau din ţară: 1.027 monede koson din aur (circa 8,62 kilograme) 37 monede din aur de tip lysimachos emise în secolele II-I a.C., la Tomis şi Kallatis, 213 monede koson din argint, 13 brăţări dacice regale de aur (circa 12,633 kilograme), două scuturi de paradă regale dacice din fier, decorate cu reprezentări de animale; precum şi aproximativ 12.000 monede de argint şi bronz. Acţiunile s-au desfăşurat cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă al MAI. Mihaela Petroșan
În perioada 1998 – 2014, grupări cuprinzând 34 de inculpaţi, braconieri ai siturilor arheologice, au comis infracţiuni la regimul de protecţie a Patrimoniului Cultural Naţional, constând în sustragerea, exportul ilegal, valorificarea şi spălarea pe piaţa neagră a antichităţilor a mai multe tezaure monetare (stateri Koson, Lysimach şi denari romani), brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din siturile arheologice Sarmizegetusa Regia şi Piatra Roşie, monumente UNESCO. Aceste bunuri au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional, cauzându-se un prejudiciu de peste 2.500.000 euro. Până în prezent au fost pronunţate hotărâri definitive de condamnare pentru 12 inculpaţi.
Pagina 7
EVENIMENT
Informaţia de Hunedoara
Ileana Geller – premianta fără premiu a săptămânii
O petroșeneancă și experiența dură a lagărului
Sâmbătă, de la ora 11, în centrul Devei, societatea civilă va onora o femeie deosebită, o petroșeneancă ce a ajuns să trăiască vremuri cumplite într-un lagăr de muncă din Rusia.
Tinerețea la muncă forțată La vârsta de 20 de ani, Ileana Geller a fost luată pe sus de forțele de ordine ale regimului comunist și trimisă la muncă forțată într-o mină de cărbune din munții Ural, pe motivul că era de origine germană. Cinci ani de zile a muncit acolo, în subteran. Bani nu primea, pentru că toate drepturile erau oprite pentru cheltuielile de administrare ale lagărului și pentru a-i plăti pe cei care o păzeau, trupele NKVD. În perioada de ședere în lagăr i se administrau tratamente hormonale, astfel încât organismul să nu mai funcționeze în limitele normale, biologice. A suferit un accident în subteran, a fost prinsă între doi vagoneți, iar sin-
gurul tratament a fost înfășurarea întrun cearceaf și lăsată trei zile la infirmerie fără niciun medicament, pentru ca apoi să fie trimisă iar în subteran.
O poveste cutremurătoare Mult mai de înțeles sunt chiar cuvintele acestei femei puternice, din jurnalul său. „Despre cei 5 ani de deportare în Rusia scriu aceste amintiri trăite în cele mai triste zile şi ani din viaţa mea la 20 de ani. Mă numesc Geller Ileana, născută Rőhrig, la 12 iulie 1924, Petroşani. După armistiţiul ce a încheiat România cu Rusia după 23 august 1944 viaţa minorităţilor din Romînia s-a schimbat spre rău şi greu! Tatăl meu fiind subofiţer în armata română am sperat că soarta ne va ocroti dar din contră. Ni sau confiscat, radio, bicicletă, căruţă, caii, maşina de scris, şi în dimineaţa zilei de 15 ianuarie 1948, era o iarnă foarte geroasă cu zăpadă mare, spre dimineaţa zilei de 15 ianuarie nu se fă-
cuse ziua de-a binelea, au venit doi jandarmi cu puştile pe umeri, şi au întrebat pe săraca mama, cine e Rőhrig Ileana, Rőhrig Margareta şi Oltean Elza, săraca mama a început să plângă şi a spus sînt fetele mele, Elza sora cea mare era căsătorită şi soţul ei era concentrat la un detaşament de lucru la Roşiori de Vede la Calea ferată română! Ne-au spus să ne facem bagajul cu ceva de-ale mâncării şi haine mai groase căci ne duce la lucru, nu se ştia unde şi dacă ştiau pentru noi trebuia să fie un secret. Ne-am făcut bagajele şi ne-au dus sus la şcoala din Călan, săraca mama a rămas plângând cu sora cea mică pe care o numeam Schvesti de 12 ani. Tata pe front, în Ungaria! La şcoală erau adunaţi de jandarmi toţi de origine germană, femei de la 17 la 32 ani şi bărbaţi de la 17 la 50 ani eram păziţi de jandarmi, şi nu era voie să ieşim din clădire nici până la W.C. Am dormit pe băncile şcolii 2 zile. Mai era voie să vorbim cu mamele şi surori sau fraţi dar numai prin gard şi păziţi. Deci, cu un cuvânt, eram deţinuţi! Era mare jale
şi plânsete dar degeaba! A 3 zi ne-am pomenit cu autobuze la poarta şcolii. Mama noastră a venit cu surioara să ne mai vadă şi ne-a mai adus de-ale mâncării pe care ni le-a dat în prezenţa unui jandarm! Ne-am urcat în autobuze cu bagajele ce le-am avut şi ne-au adus la Deva. Mama cu Schvesti au rămas plângând, mama aproape leşinată de durere să-i ia 3 fete în floarea vieţii de lângă ea. Cum a aflat unde suntem la Deva a venit imediat la noi dar noi nu am avut voie să ne mai apropiem de gard. Soţul surorii mele a fugit din tabăra de lucru când a aflat de Elza şi a venit cu mama la Deva! Am fost cazaţi într-o veche cazarmă! Şi am fost consultaţi şi ne-a găsit apţi de muncă pe mine şi sora mea cea mică cu 3 ani Csőpi! Sora cea mare Elza a fost găsită foarte bolnavă şi a treia zi au lăsat-o acasă, mare bucurie, că măcar una din noi a scăpat la comisie! Mama şi soţul ei au aşteptat la poartă, noi ne-am despărţit plângând şi îmbrăţişându-ne şi cu jale şi bucurie că ea merge acasă. Mama săraca a venit şi a 4-a zi. Dar asta a fost cea mai grea! Căci în a 4-a
zi ne-au dus cu maşinile în gară la Simeria unde erau vagoanele de marfă adică bou vagon pregătite şi din maşină am coborât şi am urcat în vagoane fără a ne mai apropia de părinţi, fraţi. Eram câte 60 persoane într-un vagon ca peştii, închis pe dinafară numai prin gemuleţul cu gratii de fier mai vedeam aşa pe rând pe ai noștri, cum plâng şi strigă şi cădeau în zăpadă între linii şi jandarmii îi împingeau şi ruşii cu Vintofca automată îi îndepărtau. Înspre după-amiază, Marfarul s-a pus în mişcare! Tot mai repede, strigătele, plânsetele, nu le mai puteam auzii, nici ale noastre şi nici ale ai noştri, numai sunetul locomotivei şi scârţâitul roţilor parcă şi ei au plâns de mila noastră. În vagoane aproape nu aveam loc să stăm aşa era de înghesuit! Ajuns în Gara Oraşului Rîmnicu Sărat, ne-a dus afară în triaj unde ne aşteptau vagoane ruseşti pullman duble, s-au pus scânduri de la un vagon la altul şi aşa am trecut fără a mai pune piciorul pe pământul natal!”
Mihaela Petroșan
Săptămâna în alte vremuri 16 ianuarie: 27 î.Hr. — Gaius Octavianus a primit titlul de Augustus din partea Senatului Romei. 929 — Emirul Córdobei Abd er-Rahman al III-lea s-a proclamat calif, înființând Califatul Córdoba. 1919 — Al optsprezecelea amandament al Constituției Statelor Unite a fost adoptat de 36 din cele 48 de state, marcând începutul perioadei prohibiției băuturilor alcoolice în SUA. Nașteri: Vittorio Alfieri (1749) – Franz Brentano (1838) – Fulgencio Batista (1901) Decese: Léo Delibes (1891) – Arturo Toscanini (1957) – Ivan Meštrović (1962) 17 ianuarie: 1893 — Comitetul Cetățenesc de Siguranță Publică, condus de Lorrin Thurston, a răsturnat guvernul reginei Liliʻuokalani din Regatul Hawaii. 1904 — Piesa de teatru Livada de vișini de Anton Pavlovici Cehov a fost interpretată în premieră la Moscova.
1912 — Robert Falcon Scott a ajuns la Polul Sud la o lună după Roald Amundsen. Nașteri: Gaspard Bauhin (1560) – Benjamin Franklin (1706) – Muhammad Ali (1942) Decese: Skanderbeg (1468) – Rutherford B. Hayes (1893) – Camilo José Cela (2002) 18 ianuarie: 1523 — Conchistadorul Francisco Pizarro a înființat orașul Ciudad de los Reyes, actualul Lima, pentru a fi capitala pământurilor cucerite de el pentru Coroana Spaniei. 1871 — În Sala Oglinzilor din Palatul Versailles, principi ai mai multor state germane au decis unirea acestora și proclamarea lui Wilhelm I al Prusiei ca împărat. 1977 — S-a descoperit că misterioasa boală a legionarilor este cauzată de o bacterie denumită astăzi Legionella. Nașteri: Montesquieu (1689) – Paul Ehrenfest (1880) – Oliver Hardy (1892) Decese: Constant (350) –
John Tyler (1862) – Rudyard Kipling (1936) 19 ianuarie: 1806 — Regatul Unit a ocupat pentru a doua oară Capul Bunei Speranțe după ce cu trei ani în urmă pierduse controlul asupra acestuia. 1817 — O armată de peste 5.400 de soldați sub conducerea generalului José de San Martín a traversat Anzii din Argentina pentru a elibera Chile și Peru de dominația spaniolă. 1839 — Marina regală britanică a debarcat în portul Aden cu scopul de a opri atacurile piraților îndreptate împotriva transporturilor Companiei Britanice a Indiilor de Est. Nașteri: James Watt (1736) – Edgar Allan Poe (1809) – Janis Joplin (1943) Decese: Pierre-Joseph Proudhon (1865) – Bettino Craxi (2000) – Hrant Dink (2007) 20 ianuarie: 1840 — Willem al II-lea a de-
venit rege al Țărilor de Jos după abdicarea tatălui său Willem I. 1942 — SS-Obergruppenführer Reinhard Heydrich și alți oficiali din Germania Nazistă au ținut Conferința de la Wannsee în care au discutat implementarea „Soluției finale a problemei evreiești”. 1990 — Armata Roșie a reprimat violent demonstrațiile proindependență din Baku, RSS Azerbaidjan. Nașteri: André-Marie Ampère (1775) – Eugène Sue (1804) – Federico Fellini (1920) Decese: Ana de Austria (1666) – Jean-François Millet (1875) – Dimitri Mendeleev (1907) 21 ianuarie: 1793 — După ce Convenția Națională l-a găsit vinovat de trădare, Ludovic al XVI-lea al Franței a fost ghilotinat în Place de la Révolution din Paris. 1899 — Compania germană Opel a produs primul său automobil. 1968 — În Războiul din Viet-
nam, a început bătălia de la Khe Sanh, cu un atac al Armatei Populare Vietnameze împotriva unei baze militare americane din Vietnamul de Sud. Nașteri: Christian Dior (1905) – Benny Hill (1924) – Plácido Domingo (1941) Decese: Vasco Núñez de Balboa (1519) – Vladimir Ilici Lenin (1924) – George Orwell (1950) 22 ianuarie: 1506 — S-a întemeiat Garda Elvețiană a Vaticanului. 1919 — La Kiev, s-a semnat „Act Zlukî”, prin care Republica Populară Ucraineană și Republica Populară a Ucrainei Occidentale se angajau să se unească. 1980 — Andrei Saharov a fost arestat pentru că s-a opus invaziei sovietice a Afganistanului. Nașteri: Ivan al III-lea al Rusiei (1440) – Francis Bacon (1561) – Lev Landau (1908) Decese: Papa Benedict al XVlea (1922) – Lyndon Johnson (1973) – Heath Ledger (2008)
Informaţia de Hunedoara
ACTUALITATE
Pagina 8
Proiecte ambițioase la Crucea Roșie Deva Reprezentanţii Subfilialei de Cruce Roşie Deva au prezentat public principalele proiecte pe care vor să le deruleze pe parcursul anului 2015. Între acestea, unul extrem de important este oferirea de meditații gratuite pentru examenul de bacalaureat. Prima activitate din acest an, organizată de Crucea Roșie Deva, este inaugurarea unui atelier de realizat mărţişoare. Voluntarii se vor întâlni în fiecare marţi şi vineri, de la ora 16.30, la sediul Crucii Roşii din Deva, ca să confecţioneze mărţişoare. Acestea vor fi apoi vândute, iar din banii strânşi, se vor cumpăra cadouri pentru mamele uitate de copiii plecaţi în străinătate. „Invităm oamenii binevoitori să vină să ne ajute. Oricine doreşte să ajute, poate să vină aici sau să lucreze de acasă şi apoi să ne aducă ceea ce a realizat. De asemenea, cine doreşte poate să ne aducă materiale de lucru”, a de-
clarat Teodora Dobra, coordonator al atelierului de mărţişoare. Poate cel mai important proiect este cel care va debuta în luna martie, când Crucea Roşie Deva îşi va des-
chide porţile pentru elevii de clasa a XII-a, care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat. „În cadrul unui parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara ne
Hunedoara în imagini de arhivă
Miercuri, de la ora 11, în Clădirea Magna Curia - Sala Şemineului - a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, a avut loc lansarea albumului „Hunedoara în imagini”, realizat de dr. Adela Herban şi dr. Cristina Ploscă. Albumul cuprinde o serie de fotografii aflate în colecţia Secţiei de Istorie şi Artă a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva: fotografii despre natura şi geografia judeţului Hunedoara (Munţii Retezat, Parâng, Pasul Lainici-Surduc, râul şi valea Streiului, Cetatea Devei), clădiri administrative şi funcţionari publici, aspecte din viaţa cotidiană a locuitorilor (gospodării, ocupaţii, port popular, sate, meseriaşi, obiceiuri, petrecerea timpului liber, sport etc.), armata, biserica şi şcoala, industria extractivă, metalurgică şi mica industrie, transporturi şi infrastructură, aspecte agricole şi din mişcarea muncitorească hunedoreană, oraşe, clădiri şi panorame citadine. Viaţa politică a judeţului, valorile sale culturale şi patrimoniale sunt de asemenea prezente în imagini. Fotografiile redau imagini de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea. Aurel Ghinea
propunem să acordăm ajutor elevilor care provin din familii care nu îşi permit să plătească meditaţii. Astfel, aceşti copii vor primi meditaţii gratuite, aici la sediul Crucii Roşii din
Deva. Cu această ocazie, vreau să fac un apel către cadrele didactice care vor să ne sprijine în realizarea acestei activităţi. Aşteptăm să ne contactaţi, aici, la sediul de pe Aleea Viitorului din Deva”, a explicat Dan Terteci, preşedinte al Subfilialei de Cruce Roşie Deva. Meditaţiile vor avea loc, din luna martie, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 17 şi 19. În fiecare zi se va preda o materie, din cele cinci: română, matematică, fizică, chimie şi biologie. Un alt proiect pe care voluntarii de la Crucea Roşie Deva îl propun pentru acest an este realizat împreună cu Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Este vorba despre o campanie de informare a cetăţenilor despre riscurile în caz de dezastre. În cadrul acestui proiect va fi realizată, în centrul municipiului Deva, o simulare a situaţiei în care o victimă este prinsă sub dărâmături.
Mihaela Petroșan
Primăria Municipiului Hunedoara vă invită la comedia romantică ,,VIAȚĂ DE CIMITIR”, scrisă și regizată de Rodica Popescu Bitănescu. Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură Hunedoara, în data de 20 ianuarie 2015, ora 19.00. Preț bilet: 30 lei.
Pagina 9
CULTURĂ-PATRIMONIU
Informaţia de Hunedoara
Pentru viaţa spirituală a omului cultura este oglinda măritoare. (Constantin Noica) Colțul de geniu
Paul Cézanne
Paul Cézanne
Paul Cézanne (Paul Cesana) se naște la 19 ianuarie 1839 în Aix-en-Provence, oraș în apropierea Marsiliei, la 20 de kilometri de Marea Mediterană. Paul, viitorul pictor, începe gimnaziul în 1852, la Bourbon. Este un elev eminent, în frunte la studiul limbilor clasice. La vârste de 13 ani, se împrietenește cu trei colegi de școală, unul este Émile Zola, de care va fi legat până târziu, ceilalți doi, Jean-Baptiste Baille și Louis Marguery. Toți patru erau legați de dragostea pentru literatură, îi entuziasmează Victor Hugo, descoperă împreună poeziile lui Alfred de Musset și îi interesează muzica. 1857, Cézanne se înscrie la Școala de Desen din Aix-en-Provence. În septembrie 1861 pleacă la Paris, unde este obligat să trăiască din 125 franci lunar, sumă pusă la dispoziție de tatăl său. În Paris descoperă marile muzee, unde poate copia operele marilor artiști. Se duce în fiecare dimineață la Academia "Charles Suisse", pentru a participa la ore de desen. La Academie face cunoștință cu Camille Pissarro, cu care se împrietenește foarte repede. Dă examen de admitere fără succes la Academia de Arte Frumoase și își petrece timpul în continuare în atelierul Suisse, unde pictează după model. În urma sfaturilor lui Pissarro, începe să picteze și în aer liber. În 1864, Cézanne face o călătorie la Estaque, în apropiere de Marsilia; acesta va deveni unul din locurile preferate pentru pictură. Tablourile prezentate la Salonul Oficial îi sunt însă sistematic respinse. Între 1872 și 1874se întâlnește des cu Camille Pissarro în orășelul Auvers-sur-Oise, situat la nord-vest de Paris, și pictează împreună motive din natură. Cézanne participă în 1874 la prima expoziție a impresioniștilor , unde prezintă trei tablouri, printre care și "O Olympia modernă", replică a unei cunoscute picturi aparținând lui Édouard Manet. Operele sale sunt considerate ridicole de către critică. Expune, în 1877, 16 tablouri la treia expoziție a impresioniștilor. În tot cursul anului 1882 lucrează la Estaque, unde vine și pictorul Auguste Renoir. În 1886, Cézanne se ceartă cu Zola. Zola îi trimisese romanul "Oeuvre", pe care tocmai îl terminase. Profund jignit, Cézanne se recunoaște pe sine însuși în eroul principal, un pictor ratat în pragul sinuciderii. Cézanne lucrează de-a lungul întregii sale vieți la anumite teme și le esențializează. O astfel de temă este seria jucătorilor de cărți. Un astfel de tablou se găsește în "Muzeul Orsay" din Paris. Se poate remarca paleta deosebit de rafinată a culorilor, deoarece din tonurile calde, dar amestecate brutal, radiază o înaltă formă a suavității. O altă temă preferată sunt naturile moarte cu fructe, care revin ca un leitmotiv în creația lui Cézanne. Tablourile pictate cu acest subiect reprezintă cele mai mari capodopere ale lui Cézanne. În 1895, negustorul de tablouri Ambroise Vollard organizează prima expoziție personală a lui Cézanne. În 1900 expune la Expoziția Universală de la Paris. Acum Cézanne începe să fie cunoscut. Părăsește arareori Aix-en-Provence, unde își cumpărase un atelier în afara orașului. Lucrează tot timpul și cu toate forțele. În 1904 expune la Salonul Oficial de toamnă, iar în 1905 la Salonul de toamnă și la Salonul Independenților. La 15 octombrie 1906, Cézanne pictează în aer liber. Stă prea mult în ploaie și, când ajunge acasă, îi este deja foarte rău. Contractează o pneumonie gravă, starea sa devine critică și la 23 octombrie 1906, Cézanne moare în vârstă de 66 de ani. Cézanne a dorit "să moară pictând". Dorința i s-a împlinit, ultima sa scrisoare fiind adresată negustorului de culori...
Definiții esențiale
Opera de artă care nu a fost începută cu emoție nu este operă de artă. (Paul Cezanne)
Informaţia de Hunedoara
ECONOMIE
Pagina 10
E.ON Distribuţie România operează de la 1 ianuarie 2015 În urma unei fuziuni, E.ON Distribuție România, care operează și în județul Hunedoara, a devenit primul distribuitor integrat de gaze şi electricitate din țară. Fuziunea companiilor de distribuţie din cadrul grupului E.ON România reprezintă finalizarea proiectului de armonizare a activităţilor acestora, început în 2009, şi alinierea cu bunele practici din Grupul E.ON. Operaţiunea a fost realizată prin absorbţia companiei E.ON Moldova Distribuţie (EMOD) de către E.ON Gaz Distribuţie (EGD), urmată de redenumirea acesteia din urmă E.ON Distribuţie România (EDRO). „Fuziunea celor două companii din cadrul E.ON România a fost un proces firesc prin care s-a realizat o procedură de reorganizare intra-grup având ca scop principal creşterea eficienţei pe termen lung, ca rezultat al optimizării costurilor comune. Realizată în contextul liberalizării pieţei de energie, această operaţiune ne va permite şi mai departe îmbunătăţirea activităţilor la nivel intern şi dă posibilitatea creşterii calităţii serviciilor oferite pe piaţă”, a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON România. Potrivit reprezentanților E.ON Distribuție România, „procesul de fuziune conduce la o serie de avantaje pentru clienţi, cum ar fi, de exemplu, posibilitatea creării unei singure interfeţe cu aceştia pentru
gestionarea întreruperilor, a noilor branşări, ca şi a serviciilor privind reţelele de distribuţie. Totodată, crearea unei singure interfeţe pentru domeniul distribuţiei va contribui şi la dezvoltarea relaţiei cu autorităţile şi cu partenerii contractuali”. Cele două companii aveau, înainte de fuziune, aproximativ 300.000 de clienţi comuni, iar aproximativ 35 la sută din aria de acoperire operaţională reprezenta aria geografică comună pentru licenţele de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice în România.
Mihaela Petroșan
E.ON Distribuţie România operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 20.000 kilometri, respectiv o reţea de electricitate de peste 80.000 kilometri care deservesc în total circa 3 milioane de clienţi şi acoperă judeţele din partea de Nord a României - Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț, Bacău.
Francul elveţian, la un nivel record faţă de euro: Peste 5 lei la cotaţiile din piaţa bancară Francul elveţian s-a apreciat joi cu 30% faţă de euro, atingând un nivel record, după ce banca centrală a Elveţiei a decis să renunţe la plafonul minim de schimb valutar, considerând că existenţa sa nu mai este justificată. Cursul anunţat de BNR pentru francul elveţian a crescut joi cu 15,7%, la 4,3287 lei/franc, nivel record, şi a trecut de 5 lei la cotaţiile din piaţa bancară raportate la euro, iar cursul pentru euro a depăşit pragul de 4,5 lei/euro, dolarul atingând şi el o valoare record faţă de leu. Francul se tranzacţiona la 92 de centime pentru un euro la Londra, la 9:53, după ce a atins nivelul record de 85,17 centime pentru un euro, re-
latează Bloomberg. De asemenea, moneda elveţiană a crescut cu 26% faţă de dolar, la 81 de centime pe unitate. Banca Naţională a Elveţiei a decis joi să renunţe la plafonul cursului de schimb de minimum 1,2 franci pe euro, măsură pe care instituţia a adoptat-o în luna septembrie 2011, pentru a proteja economia elveţiană de criza datoriilor suverane din zona euro. Presiunea pentru renunţarea la plafonul de schimb valutar a crescut în ultimele luni, în condiţiile în care speculaţiile potrivit cărora Banca Centrală Europeană va începe un program de achiziţii de obligaţiuni a dus la deprecierea monedei euro. De asemenea, banca centrală a scăzut rata dobânzii la depozitele la vedere de la -0,25% la -0,75%. Cursul pentru francul elveţian atinge un nivel record, de 4,3287 lei. Euro a trecut de 4,5 lei
Cursul pentru francul elveţian
anunţat de BNR a urcat cu 58,72 de bani faţă de miercuri, de la 3,7415 lei/franc la 4,3287 lei franc. Precedentul maxim pentru moneda elveţiană a fost înregistrat în urmă cu aproape trei ani şi jumătate, pe 11 august 2011, când francul a fost cotat la 4,0898 lei. Pentru dolar, paritatea a crescut cu 2,8 bani şi a atins un nou maxim, de 3,851 lei. Anterior, ce mai ridicat curs a fost consemnat în urmă cu aproape doi ani şi jumătate. BNR a anunţat pe 24 iulie 2012 un curs de 3,8343 lei/dolar. În acelaşi timp, euro a urcat cu 0,99 bani, la 4,5034 lei, şi trecut astfel pentru prima dată în ultimele nouă luni de pragul de 4,5 lei/euro. Un curs de peste 4,5 lei/euro a fost consemnat cel mai recent pe 18 martie 2014, când BNR a anunţat o paritate de 4,5085 lei/euro. Cursul maxim pentru euro a fost înregistrat pe 3 august 2012, moment în care euro a fost evaluat la 4,6481 lei. Pe pieţele externe, francul se tranzacţiona la 92 de centime pentru
un euro la Londra aproape de ora 12:00, ora României, după ce a atins nivelul record de 85,17 centime pentru un euro. Nivelul record de 85,17 centime pentru un euro atins de franc implică o paritate de 5,28 lei pentru moneda elveţiei. Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian. În jurul orei 13:00, francul era cotat pe pieţele externe la paritate cu euro. Cu puţin înainte de ora 13:00 euro era cotat în piaţa interbancară la 4,5032 lei/euro, în urcare de la 4,4895 lei în tranzacţiile derulate pe finalul zilei anterioare. "Pe leu mişcarea a fost mică. Pe franc a fost panică şi a fost chiar oprit de la tranzacţionare. Au fost diferenţe foarte mari între ofertele de cumpărare şi cele de vânzare", a declarat pentru Mediafax dealerul unei bănci.
Volumele de transfer în piaţa locală au fost ridicate, transferurile plasându-se între un minim la 4,4910 lei/euro şi un maxim de 4,5032 lei/euro. În regiune, forintul şi zlotul sau depreciat puternic, cu 1,9%, în raport cu euro. Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi se află joi la 0,06% - 0,043% pe an, faţă de 0,06% - 0,45% pe an miercuri. Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână se situează la 0,1% 0,59%, comparativ cu 0,11% - 0,6% pe an în ziua anterioară. Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a urcat la 1,57% pe an, de la 1,56% pe an miercuri.
Pagina 11
MEDIU RURAL
Informaţia de Hunedoara
Important! Ce reguli trebuie să respectaţi pentru primirea plăţilor directe pe suprafaţă?
Prognoza agrometeorologică pentru 16-22 ianuarie Caracteristici meteorologice
Ministerul Agriculturii a postat, pe pagina oficială, proiectul unei Ordonanţe de Guvern pentru aprobarea schemelor de plăţi directe pe suprafaţă, prin care fermierii sunt informaţi că, în perioada 2015-2020, vor trebui să respecte noi reguli dacă vor să intre în posesia subvenţiilor acordate prin APIA. Fermierii trebuie să fie înscrişi în Registrul unic de identificare, administrat de APIA, să depună cerere unică de plată în termen şi să îndeplinească o serie de reguli. Vi le comunicăm exact în forma în care sunt înscrise în documentul citat: a) să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, iar în cazul serelor, solariilor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuştilor fructiferi, suprafaţa parcelei agricole trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha. b) pentru culturile sau plantațiile care se înființează începând cu anul de cerere 2018, să facă dovada că utilizează sămânță/material săditor certificat oficial în conformitate cu Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 239/2014, cu excepția fermierilor participanți la schema pentru micii fermieri. c) fermierii care în anul anterior anului depunerii cererii unice de plată, au primit plăți directe de peste 5.000 euro, să ateste cel puțin calitatea de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, sau întreprinderi familiale conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările
DE NOTAT
şi completările ulterioare; d) să declare toate parcelele agricole, cu excepția celor care au suprafața mai mică de 0,1 ha și care însumate nu depășesc 1 ha precum și zonele de interes ecologic care contribuie la aplicarea practicilor benefice pentru climă și mediu. e) să declare la depunerea cererii unice de plată datele de identificare și de contact actualizate și să notifice APIA despre modificarea acestora în termen de 15 zile calendaristice de la modificare; f) persoanele juridice trebuie să notifice APIA în termen de 15 zile cu privire la modificările apărute în înregistrările de la Oficiul Național al Registrului Comerțului privind: administratorul, sediul social, obiectul de activitate; g) orice modificare a datelor declarate în cererea unică de plată și în document doveditoare survenită în perioada cuprinsă între data depunerii cererii şi data acordării plăţii se comunică în termen de 15 zile, în scris, la APIA. h) să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere unică de plată şi în documentele anexate acesteia privind lista suprafeţelor și/sau efectivele de animale; i) să fie de acord ca datele din formularul de cerere unică
de plată să fie introduse în baza de date a Sistemului Integrat de Administrare și Control, procesate şi verificate în vederea calculării plăţii şi transmise autorităţilor responsabile, în vederea elaborării de studii statistice şi de evaluări economice, în condiţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; j) să fie de acord ca datele personale, datele înscrise în cererea unică de plată despre suprafețe și animalele din exploatație să facă obiectul controalelor administrative încrucișate cu bazele de date ale altor autorități publice cu competențe în gestionarea acestor tipuri de date; k) să respecte normele de ecocondiționalitate stabilite prin legislația națională în baza prevederilor art. 93 și Anexei II la Regulamentul 1306/2013, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei; l) să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia, documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor. Aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată
și trebuie să fie valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere; m) să furnizeze toate informaţiile solicitate de APIA în termenele stabilite de aceasta; n) să permită efectuarea controalelor de către APIA sau de către alte instituții abilitate în acest sens; o) să marcheze limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeaşi cultură cu a parcelelor învecinate. În cazul în care limitele parcelelor utilizate în comun nu sunt marcate în teren, fermierii pot fi sancționați proporțional pentru supradeclarare și/sau pentru nerespectarea normelor de ecocondiționalitate. p) să identifice, să declare și să delimiteze cu exactitate parcelele agricole în aplicația electronică GIS „IPA-ONLINE”, pusă la dispoziție de către APIA, şi să utilizeze datele cadastrale disponibile. Începând cu anul 2018 identificarea şi delimitarea tuturor parcelelor agricole se face obligatoriu pe baza datelor cadastrale. Ministrul Daniel Constantin a declarat că, din 2018, va fi obligatorie intabularea terenurilor. Realizarea cadastrului va fi gratuită, dar costul intabulării va fi suportat de către fermieri.
În această perioadă va predomina un regim termic al aerului în general mai ridicat decât în mod obișnuit, în cea mai mare parte a țării. Temperaturile medii diurne ale aerului se vor situa între 9...8°C, valori mai ridicate cu 1...8°C în raport cu mediile multianuale, pe întreg teritoriul agricol. Temperaturile minime se vor încadra între -14...3°C, valori mai scăzute fiind posibile în depresiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4...12°C, la nivelul întregii țări. Se întrevăd precipitații mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), acestea fiind însoțite de intensificări de scurtă durată ale vântului. De asemenea, local, cantitățile de apă pot fi însemnate din punct de vedere agricol. Caracteristici agrometeorologice Rezerva de umiditate accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe adâncimea de sol 0-100 cm se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în toate regiunile agricole ale țării. Starea de vegetație a culturilor Pe ansamblu, speciile de toamnă și pomi-viticole își vor menține stadiul de repaus biologic, în cea mai mare parte a țării. Starea de vegetație a plantelor se va prezenta în general medie și bună, respectiv medie și slabă în culturile semănate în afara epocii optime. Sub aspect fenologic, culturile de orz și grâu de toamnă se vor afla în fazele de răsărire, formare a frunzei a treia și înfrățire (10-100%), în cea mai mare parte a teritoriului agricol. La rapița semănată în epoca optimă pe unele suprafețe din Muntenia, Dobrogea și Moldova se va semnala faza de dezvoltare a aparatului foliar. În toate plantațiile, pomii fructiferi și vița de vie vor parcurge în continuare starea de repaus vegetativ. Lucrările agricole specifice acestei perioade vor fi întrerupte temporar în zilele cu precipitații. Recomandări de specialitate - Efectuarea controlului biologic pentru determinarea viabilității plantelor la speciile de toamnă, precum și a elementelor de rod la pomii fructiferi și vița de vie; - Aplicarea îngrășămintelor organice în vii și livezi; Administrarea îngrășămintelor minerale pe bază de azot și potasiu la culturile de toamnă semănate în epoca optimă.
DE NOTAT
Informaţia de Hunedoara
NOTE
Facebook a lansat un serviciu pentru a ajuta la găsirea copiilor dispăruţi Facebook a lansat serviciul Amber Alerts, al cărui scop este găsirea copiilor dispăruţi, prin intermediul imaginilor cu aceştia publicate pe reţeaua de socializare. "Am lansat Amber Alerts pentru a folosi puterea comunităţii noastre în scopul acordării de ajutor pentru a găsi copiii dispăruţi", a anunţat Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, marţi, într-un mesaj postat pe contul său de pe reţeaua de socializare. "În ultimii ani, am văzut persoane care s-au folosit de Facebook, pe cont propriu, pentru a ajuta la găsirea unor copii care fuseseră răpiţi. Acest lucru a inspirat una dintre echipele noastre să realizeze un instrument mai bun, astfel încât reţeaua Facebook să poată fi folosită pentru a ajuta la reunirea unor familii", a mai spus Mark Zuckerberg. El a precizat că acest serviciu este unul foarte important pentru echipa Facebook. "Facebook nu este doar o reţea pe care se distribuie momente din viaţa oamenilor - este şi o reţea care ajută comunitatea noastră să fie o forţă a binelui în lume", a mai spus Zuckerberg. Prin intermediul noului serviciu Amber Alerts sunt trimise alerte cu imaginile copiilor dispăruţi pe news feed-ul (fluxul de ştiri, n.r.) Facebook. Aceste alerte sunt transmise în mod targetat, unor anumiţi utilizatori ai Facebook, dintr-o anumită zonă, fiind însoţite de datele de identificare ale copiilor dispăruţi şi de orice alte informaţii care ar putea ajuta la găsirea copiilor, potrivit ABC News. Conform sursei citate, utilizatorii Facebook vor putea să distribuie alertele, astfel încât acestea să fie văzute şi de prietenii lor de pe reţeaua de socializare. Potrivit reprezentanţilor Facebook, este de aşteptat ca unii utilizatori ai reţelei de socializare să vadă câteva alerte de acest tip în fiecare an, în timp ce alţii să nu vadă nicio alertă, potrivit theverge.com. Acest proiect este dezvoltat de Facebook în parteneriat cu National Center for Missing and Exploited Children. Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având 1,35 miliarde de utilizatori activi în fiecare lună, fapt care înseamnă că aproape jumătate din populaţia conectată la internet la nivel mondial foloseşte această platformă măcar o dată pe lună, după cum relata la sfârşitul lunii octombrie 2014 publicaţia The Wall Street Journal.
NOTE
ȘTIINȚĂ - TEHNOLOGIE
Pagina 12
13 previziuni ştiinţifice pentru 2015 Lucruri incredibile s-au petrecut în 2014 în lumea ştiinţei, iar unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem spune despre ştiinţă este că aceasta progresează de la an la an. Facem paşi noi la care nu ne gândeam cu câteva decenii în urmă. Astronautul Canadian Chris Hadfield spunea, recent: “În 100 de ani am trecut de la filmarea fraţilor Wright la plasarea unei camere de filmat pe Titan, satelit aflat la o distanţă uriaşă”. Business Insider prezintă câteva evenimente ştiinţifice aşteptate să aibă loc în anul 2015, care ar putea schimba lumea. 1. Rachetele reutilizabile testate de SpaceX ar putea schimba viitorul călătoriilor spaţiale. Deşi primul etaj al unei rachete nu a mai fost recuperat şi refolosit până acum, Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, intenţionează să schimbe acest lucru anul acesta. Musk a anunţat că anul acesta vor avea loc mai multe teste pentru recuperarea cu succes a rachetelor folosite pentru propulsia în spaţiu. 2. Prima versiune a lui C-3PO este lansată pe piaţă în februarie sub numele de Pepper. Compania japoneză Softbank va începe comercializarea unui robot cu aspect umanoid produs de compania franceză Aldebaran Robotics. Pepper are un dispune de un “motor emoţional” care foloseşte inteligenţa artificială pentru depistarea dispoziţiei, utilizând indici cum ar fi expresia feţei şi este capabil să înveţe din experienţele anterioare. Robotul vorbeşte fluent japoneza, engleza, spaniola şi franceza. Deşi robotul va fi folosit mai mult pentru companie decât pentru a manevra unelte sau a găti, de exemplu, el va avea mai multe funcţii pe viitor, ca urmare a unor noi programe. 3. Am putea descoperi că există un univers invizibil care îl oglindeşte pe cel cunoscut. Acceleratorul de particule (LHC) va fi repornit în martie, după o pauză de doi ani, şi va opera cu o putere dublă. Nimeni nu ştie ce vom descoperi, una din variante fiind particule asociate materiei negre. Prezenţa sau absenţa unor particule ar putea dovedi sau infirma teoria supersimetriei, care susţine că există o lume paralelă cu a noastră, compusă din particule invizibile care au masă şi corespondent în ceea ce putem vedea. 4. Teoria relativităţii ar putea fi parţial demonstrată sau infirmată, în funcţie de descoperirea undelor gravitaţionale. Dacă fizica funcţionează după cum a gândit Einstein, ar trebui să existe unde gravitaţionale care oscilează în spaţiu şi timp. Două experimente ce urmează să aibă loc anul
acesta ne oferă şansa detectării acestor unde. LISA Pathfinder va testa, în iulie, o tehnologie pentru observarea în spaţiu a undelor gravitaţionale. Pe Pământ va fi pornit unul din cele mai sensibile detectoare de unde gravitaţionale construit vreodată, Detectorul avansat LIGO. 5. Vom privi Pluto de foarte aproape şi vom vizita Ceres, o altă planetă pitică. Misiunea New Hoizons, lansată în 19 ianuarie 2006, pe când Pluto mai avea doar opt luni pentru a se bucura de statutul de planetă, va ajunge în cel mai apropiat punct de planeta pitică, după o călătorie îndelungată. Evenimentul va avea loc pe 14 iulie. Vom vedea imagini ale suprafeţei de pe Pluto şi de pe Charon, cel mai mare satelit al său. În aprilie, sonda Dawn, aparţinând NASA, va ajunge la Ceres, cel mai mare asteroid din centura ce se întinde între Marte şi Jupiter, despre care se crede că ar avea gheaţă sub crustă. 6. Cea mai gravă epidemie de Ebola ar putea fi oprită. Epidemia de Ebola este departe de a fi învinsă în Guinea, Liberia şi Sierra Leone. Testarea unor medicamente şi vaccinuri urmează să înceapă în curând. Să sperăm că acestea, împreună cu îmbunătăţirea măsurilor pentru sănătatea publică vor reprezenta un punct de cotitură în oprirea celei mai grave epidemii de Ebola cunoscută până acum. 7. Reglementări ale autorităţilor federale în privinţa dronelor. Congresul American a cerul Agenţiei Federale pentru Aviaţie (FAA) ca până în septembrie să găsească o metodă de integrare a dronelor în spaţiul aerian al Statelor Unite. Coletele livrate de Amazon cu ajutorul dronelor ar putea deveni, astfel, o realitate. Însă dronele ar putea fi folosite şi în scopuri ştiinţifice, pentru observarea vieţii sălbatice, sau cartografie. Există totuşi semnale că termenul dat de Congres nu va putea fi respectat. 8 . Un nou acord pentru limitarea schimbărilor climatice. Au fost create deja premizele unui acord internaţional la întâlnirile Naţiunilor Unite de la Paris, din decembrie, în încercarea de a limita şi mai mult emisiile cu efect de seră, începând din 2020. SUA şi China, statele cu cele mai mari emisii de dioxid de carbon, au încheiat deja o înţelegere care ar trebui să facă mai uşoară calea spre un acord. În condiţiile în care, în prezent, emisiile din emisfera nordică depăşesc concentraţiile maxime, se pune întrebarea dacă eforturile depuse de state vor fi suficiente. 9. Vom analiza genomul complet al unei fiinţe umane vechi de 400.000 de ani şi vom afla mai multe despre interacţiunea speciei umane.
Paleogeneticienii încearcă secvenţierea întregului genom din rămăşiţele umane descoperite în nordul Spaniei, în peştera Sima de Los Huesos. Va fi o adevărată provocare, dar cercetarea ar trebui să ne dezvăluie mai multe despre ce relaţii aveau hominizii străvechi şi cum numai o singură specie a reuşit ă supravieţuiască. 10. Ne vom apropia şi mai mult de oprirea HIV. SIDA rămâne una din cele mai importante boli infecţioase ucigaşe, dar progresele făcute în diagnosticare şi tratament îi fac pe cercetători să spere că ne apropiem de un moment marcant al luptei împotriva virusului. Laboratoare mobile pentru diagnosticare urmează să ajungă în Africa, iar noi medicamente, cum ar fi Truvada, pot chiar preveni infectarea. Deşi până în prezent nu s-a reuşit crearea unui vaccin care să oprească virusul ucigaş, cercetătorii spun că noile studii ale structurii unor proteine din HIV ne aduc mai aproape de realizarea unui vaccin. 11. Apariţia unui vaccin pentru Dengue. Deşi febra Dengue nu este întotdeauna mortală, este o boală teribil de dureroasă l care este expusă jumătate din populaţia lumii. Ea ucide 20.000 de oameni anual şi este principala cauză a mortalităţii infantile în anumite ţări. Un vaccin apărut recent protejează în proporţie de 60% în cazurile
obişnuite de febră Dengue şi 95% în cazurile severe, potenţial letale. Vaccinul ar putea fi disponibil în a doua jumătate a anului. 12. Vor începe proiecte importante în cercetarea inteligenţei artificiale. În momentul în care vom descoperi echivalentul artificial al inteligenţei umane, lumea nu va mai fi niciodată la fel iar cercetătorii susţin că acest moment este mai apropiat decât ne aşteptăm. În Seattle, Institutul Allen pentru Inteligenţă Artificială va lansa unul din cele trei programe pilot, Semantic Scolar, menit să ajute oamenii de ştiinţă să gestioneze volumul mare de cercetări ştiinţifice publicate în lumea academică Un nou studiu referitor la inteligenţa artificială urmează să apară la sfârşitul acestui an. 13. Apar instituţii şi proiecte care se ocupă de cercetarea schimbărilor globale. Allen Institute for Cell Science, din Statele Unite, care a costat 100 de milioane de dolari, va începe cercetările în domeniul acestei pietre de temelie a organismului uman. În Marea Britanie va fi deschis National Graphene Institute, unde va fi studiat grafenul, materialul-minune care ar putea transforma totul în privinţa energiei. În Franţa va începe construcţia celui mai mare reactor termonuclear, Iter, care va studia fuziunea.
Numărul de conturi româneşti din Facebook a atins 7,6 milioane Numărul de conturi româneşti din reţeaua Facebook a atins 7,6 milioane, în creştere cu 8,6% faţă de ianuarie 2014, din care 1,48 milioane aparţin utilizatorilor din Bucureşti, potrivit Facebrands.ro, serviciul de monitorizare a paginilor româneşti create pe reţeaua socială. "Din cei 7,6 milioane de utilizatori, 6,74 milioane (88,7%) şi-au setat oraşul în profil. Faţă de anul trecut, aceştia au crescut în număr absolut dar au scăzut uşor în proporţie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când erau 6,57 milioane (93,88% din total, la momentul respectiv)", se arată într-un comunicat al Facebrands.ro. Capitala are în continuare cei mai mulţi utilizatori ai reţelei Facebook în Romania, 1,48 milioane - 21,97%, urmată de Cluj Napoca, Iaşi, Timişoara şi Constanța cu peste 200.000 utilizatori de Facebook. Alte nouă oraşe au peste 100.000 de utilizatori de Facebook, respectiv Craiova, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Arad, Bacău, Piteşti şi Sibiu. Numărul de pagini româneşti create pe Facebook a crescut în 2014 cu 12,8%, la 26.785. Cele mai multe pagini româneşti de Facebook sunt în categoriile afaceri locale (2.880), artă şi Cultură (1.672), sănătate & îngrjijire personală (1.495), magazine online (1.487), cântăreţi şi trupe (1.319) şi bloguri (1.159). Facebrands.ro este serviciul de monitorizare a paginilor româneşti create pe reţeaua sociala Facebook, lansat la începutul anului 2011 de Standout şi Byte Flux. Standout este o agenţie de comunicare pe bloguri şi reţele sociale înfiinţată în 2007.
Pagina 13
MEDIA - DIVERTISMENT
Reţeta săptămânii
Ștrudel cu mere
După ce merele au fost tăiate și răzuite, adăugăm zahărul, zahărul vanilat, scorțișoara și esența de rom. Ungem foile de plăcintă cu ulei și le punem una peste alta până când terminăm tot pachetul. Peste foi adăugăm amestecul de mere și rulăm până la jumătate pe lățime. Apoi, din cealaltă parte rulăm tot până la jumătate și tăiem pe jumătate rulourile. Ele trebuie puse cu "încheietura" dedesubt, astfel încât să nu se poată desprinde în timpul coacerii. Le ungem cu ulei iar deasupra punem miez de nucă. Se dă cuptor (180°C) timp de 30 minute. După ce au fost scoase și s-au „odihnit” 20 de minute, sunt pudrate cu zahăr.
1 pachet de foi de plăcintă; 1 kg de mere; 3 plicuri de zahăr vanilat; 2 linguri de zahăr; 1 lingură de scorțișoară măcinată; câteva picături de esență de rom; ulei; 5 nuci.
Grupul american Fleetwood Mac ocupă primul loc în topul artiştilor cu cele mai scumpe bilete la concertele pe care le-a susţinut în 2014, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes.
Designerul britanic John Galliano, în vârstă de 54 de ani, este considerat drept unul dintre cei mai excentrici şi mai de succes reprezentanţi ai lumii modei din generaţia sa, dar a fost concediat de casa Dior în 2011, după ce a fost filmat în timp ce făcea o serie de comentarii antisemite, într-o cafenea din Paris. De atunci, Galliano a recunoscut că a urmat un tratament împotriva dependenţei de droguri şi alcool şi a lucrat pentru scurt timp ca designer pentru brandul de modă din New York Oscar de la Renta, în 2013. Casa de modă Martin Margiela i-a oferit un rol permanent când l-a numit director de creaţie, în luna octombrie 2014. Printre personalităţile şi vedetele care şi-au arătat susţinerea în timpul prezentării Margiela realizate de Galliano la Londra - care a inclus o serie de rochii roşii "dramatice" -, s-au aflat modelul Kate Moss, a cărei rochie de mireasă a fost creată de acesta, şi directorul general
Vă daţi seama că au existat oameni care au încercat să profite de sufletul dumneavoastră bun pentru a obţine diferite avantaje nu tocmai meritate. Sunteţi dezamăgit şi consideraţi că a venit timpul să puneţi în practică două proverbe mai vechi: „frate, frate, dar brânza-i pe bani“ şi „apără-mă doamne de prieteni, că de duşmani mă păzesc singur“. După un început de săptămână destul de agitat, în care trebuie să participaţi la mai multe evenimente solicitante, lucrurile se liniştesc pe parcurs şi veţi putea să profitaţi în voie de câteva zile petrecute acasă, alături de cei dragi. Problemele financiare nu sunt tocmai favorizate în zilele de joi sau vineri, astfel că în aceste zile ar trebui să vă ocupaţi de alte lucruri. Treptat, reuşiţi să depăşiţi dificultăţile de comunicare cu care v-aţi confruntat recent. Gata cu bâlbâielile, cu frazele lăsate în suspensie şi cu roşeaţa care vă acoperea obrajii în momentele importante. De acum înainte, veţi fi mult mai sigur pe dumneavoastră înşivă şi vă veţi putea exprima mai uşor gândurile şi sentimentele. Achiziţionaţi unul sau două obiecte de valoare, iar apoi vă petreceţi timpul testându-le. Din cauza unei indispoziţii trecătoare, joi şi vineri este aproape imposibil să se înţeleagă cineva cu dumneavoastră. Îi repeziţi pe toţi cei care vin să vă solicite colaborarea sau numai să vă pună vreo întrebare. Daţi dovadă de lăcomie în împrejurări diferite, astfel că toţi cei din jur se lămuresc că aceasta este o caracteristică de bază a personalităţii dumneavoastră. La începutul intervalului, împărtăşiţi tot ceea ce simţiţi cu o persoană apropiată, care dă impresia că vă înţelege foarte bine trăirile şi că este exact confidentul de care aveaţi nevoie. Comunicarea cu autorităţile este îngreunată la mijlocul acestei săptămâni, astfel că ar trebuie să amânaţi orice drum care vă poate pune faţă în faţă cu un funcţiona public sau cu un alt angajat al statului.
concertele sale. Pe locurile următoare se află Neil Diamond şi Chris Brown. Topul 10 al artiştilor cu cele mai
scumpe bilete la concerte este completat de U2, Bob Seger, The Who, One Direction şi Kenny Chesney.
John Galliano a revenit pe scena modei, cu o prezentare triumfală la Londra John Galliano, fostul designer al casei Christian Dior, a revenit, luni, la Londra, pe scena modei internaţionale, cu o prezentare haute couture considerată de unele voci triumfală, la aproape patru ani după ce a fost exclus de pe podiumuri, după o serie de comentarii antisemite, transmite Reuters.
HOROSCOP
INGREDIENTE:
Topul artiştilor cu cele mai scumpe bilete la concerte în 2014
Cu bilete care au atins preţul mediu de 305 dolari cu ocazia concertelor susţinute în cadrul turneului mondial "On With the Show", trupa americană Fleetwood Mac s-a clasat pe primul loc în acest top, informează contactmusic.com. Grupul Maroon 5 se află pe locul al doilea, cu bilete vândute cu preţul mediu de 280 de dolari. Cântăreaţa de muzică country Taylor Swift ocupă poziţia a treia cu preţul mediu de 260 de dolari pentru
Informaţia de Hunedoara
al Burberry, Christopher Bailey. Şi alte figuri proeminente ale lumii modei, care au urmărit show-ul din primele rânduri, şi-au exprimat sprijinul pentru revenirea în prim plan a lui Galliano. "Este John Galliano, deci e în regulă, este fabulos. Este o prezentare frumoasă, mă bucur că lucrează din nou", a declarat designerul Manolo Blahnik. Hilary Alexander, o faimoasă jurnalistă din domeniul modei şi fost editor al publicaţiei britanice Daily Telegraph, nu şi-a putut ascunde bucuria faţă de revenirea pe podium a "copilului teribil". "Show-ul a fost senzaţional. Sunt pur şi simplu încântată, sunt în extaz, nu aş putea fi mai fericită. Ceea ce am văzut este Galliano în forma de top, a dat ce are mai bun, mai surprinzător, mai încântător, este pur şi simplu extraordinar. Au fost panglici şi măşti incredibile şi cochilii şi aur şi broderii şi costume croite pe corp", a spus Hilary Alexander. John Galliano, absolvent al Colegiului Central Saint Martin din Londra, a câştigat aprecierea criticilor de modă pentru show-urile sale teatrale şi romantice puse în scenă pentru casa Dior, dar şi pentru creaţiile sale interesante şi suprinzătoare realizate pentru brandul de modă care îi poartă numele şi care este în continuare deţinut şi administrat de LVMH, cel mai mare grup de produse de lux la nivel mondial.
În 2011, comentariile antisemite ale designerului au provocat consternare în lumea modei şi nu numai. Din acest motiv, John Galliano a fost condamnat, cu suspendare, de un tribunal din Paris, în septembrie 2011, la plata unei amenzi de 6.000 de euro. În timpul celor 15 ani petrecuţi la Dior, britanicul a manifestat o fantezie şi o energie creatoare ieşite din comun, punând în scenă defilări somptuoase şi extravagante, dominând imaginea brandului. Colaborarea creatorului cu casa Margiela, marcă recunoscută pentru avangardismul său, era aşteptată cu nerăbdare în lumea modei. În timpul celor patru ani de "excomunicare" din lumea modei şi din viaţa publică, Galliano a vorbit despre el însuşi cu câteva ocazii: a creat rochia de mireasă a prietenei sale Kate Moss, în vara anului 2011, şi a adus o notă personală foarte remarcată în cadrul unei prezentări a lui Oscar de la Renta, în timpul Săptămânii Modei de la New York, în februarie 2013. În mai 2014, John Galliano a fost numit director artistic pentru L'Etoile, cel mai mare lanţ de magazine de produse de înfrumuseţare din Rusia. Prezentările colecţiilor lui Galliano au fost considerate vreme de mulţi ani drept apogeul Săptămânii Modei de la Paris.
Cineva apropiat s-a învăţat să aveţi grijă de el şi acum se aşteaptă să îndepliniţi în locul său toate sarcinile pe care el le consideră plictisitoare. Ar trebui să luaţi măsuri cât mai rapid, pentru ca acest lucru să nu se transforme într-o obişnuinţă pe care apoi să nu o mai puteţi îndrepta. Enervat de indiferenţa şefilor şi a colegilor de serviciu, începeţi să faceţi lucrurile aşa cum credeţi dumneavoastră că este mai bine. Aflaţi că o persoană pe care o consideraţi de încredere cunoştea o informaţie vitală pentru dumneavoastră, dar nu v-a spus nimic despre acest lucru, deşi ştia că v-ar fi de mare folos. Împins de această atitudine de neînţeles, începeţi să vă revizuiţi şi dumneavoastră comportamentul faţă de respectivul. Nu acceptaţi să vă implicaţi într-un nou proiect decât atunci când vi se flutură pe la nas o sumă importantă de bani. Pe lângă vorbe frumoase şi dovezi de afecţiune, persoana iubită are nevoie şi de sprijinul dumneavoastră în unele împrejurări de viaţă. dacă nu veţi fi capabil să i-l acordaţi, vă va privi cu ochi total diferiţi, iar schimbarea nu va fi deloc în avantajul dumneavoastră. Deveniţi partenerul de distracţie al unei persoane obişnuită să arunce cu banii. În anumite momente, acţionaţi prea încet, spre nemulţumirea persoanelor care îşi pun nădejdea în dumneavoastră. Această lentoare nu decurge din incapacitatea de a vă mişca mai repede, ci dintr-o continuă pendulare între două opinii contrare. Practic, nehotărârea este cel mai aprig duşman al dumneavoastră. Sfaturile pe care le primiţi în legătură cu starea dumneavoastră de sănătate vi se par de-a dreptul aberante, astfel că nu aveţi de gând să urmaţi niciunul dintre ele. Dacă vor apărea probleme, veţi şti ce măsuri să luaţi la momentul respectiv, dar deocamdată lucrurile merg destul de bine. Apar probleme în legătură cu proprietatea asupra unui bun sau a unei locuinţe. La începutul săptămânii, vă apropiaţi mult de o persoană din familie, împărtăşindu-i temerile, dar şi speranţele dumneavoastră. Pentru câteva zile, trebuie să faceţi o adevărată muncă de secretar sau de contabil, aranjând diferite hârtii şi făcând tot felul de calcule. Nu este tocmai munca ideală pentru dumneavoastră, dar este extrem de necesară. Decizia pe care aţi luat-o pe plan profesional va influenţa în mod decisiv şi raporturile cu persoanele apropiate. De aici decurg mai multe discuţii, dar în final reuşiţi să îi convingeţi pe toţi că soluţia aleasă de dumneavoastră este cea mai potrivită. Este bine ca în zilele de joi şi vineri să evitaţi ieşirile în public sau reuniunile la care participă mai mult de cinci sau şase persoane, chiar dacă acestea urmează să se desfăşoare la dumneavoastră acasă.
Sănătate şi fericire tuturor!
Informaţia de Hunedoara
SPORT
Pagina 14
NOTE
Mercedes achită o taxă record pentru a se înscrie în CM de Formula 1 Echipa Mercedes achită Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA) o taxă record, de aproape cinci milioane de dolari, pentru a se înscrie în ediţia 2015 a Campionatului Mondial de Formula 1, informează motorsport.com, citând publicaţia germană Auto Motor und Sport. Taxa de participare întrun sezon de Formula 1 are două componente, una fixă şi alta variabilă, în funcţie de punctele acumulate în ediţia precedentă. Partea fixă a crescut în 2015, ajungând la 516.000 de dolari, de la 508.000 cu un an înainte. Pentru un punct, echipele trebuie să plătească 5.161 de dolari, în creştere faţă de 2014, când se achita 5.080 dolari. Însă Mercedes este campiona mondială en titre, iar în acest caz punctul este mai "scump" cu o mie de dolari, ajungând 6.194 de dolari. Ţinând cont că Lewis Hamilton şi Nico Rosberg au dominat cu autoritate sezonul, acumulând 701 puncte, "contribuţia" Mercedes va fi aproape de 4,9 milioane de dolari. Această sumă este mult mai mare decât cea pe care o va achita vicecampioana mondială Red Bull, 2,6 milioane de dolari, după ce Daniel Ricciardo şi Sebastian Vettel au "strâns" 405 puncte. Potrivit sursei citate, sunt şi veşti bune pentru Mercedes cu privire la bani, iar acestea se referă la premiile pe care echipa germană urmează să le primească pentru titlul mondial cucerit în 2014. Astfel, team-ul va încasa 102 milioane de dolari pentru această performanţă, cu 15 milioane mai mult decât a primit în 2013, când a ocupat locul 2 în clasamentul constructorilor.
NOTE
Real Madrid, echipa anului. Ce loc ocupă Steaua în clasamentul mondial pe 2014 Deţinătoarea Ligii Campionilor, Real Madrid, este cea mai bună formaţie de anul trecut în topul stabilit de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Steaua se află pe locul 17 în clasamentul anului 2014. Formaţia "roş-abastră" are 205 puncte, fiind echipa din România cel mai bine clasată. Astra Giurgiu este pe locul 93, cu 130,50 puncte, iar Petrolul Ploieşti se află pe 104, cu 125,50 puncte. CFR Cluj ocupă locul 178, cu 95,50 puncte, iar Universitatea Cluj este pe poziţia 389, cu 62,50 puncte. Ultima echipă din România prezentă în Top 500 este Dinamo, pe locul 453, cu 57 de puncte. Echipa anului 2014 este Real Madrid, cu un record de 381 de puncte. Locul doi este ocupat de Bayern Munchen, cu 276 puncte, în timp ce pe trei este Atletico Madrid, cu 267 puncte.
FC Barcelona se află pe poziţia a patra, cu 251 puncte, iar Atletico Nacional Medellin este pe cinci, cu 249,50 puncte. Locul şase a revenit
italienilor de la Juventus, cu locul nouă, se clasează forma245 puncte, iar pe şapte se află, ţiile River Plate şi FC Salla egalitate, Arsenal şi Napoli, zburg, cu câte 228 puncte. cu câte 233 puncte. Tot la egalitate, dar pe
Care este echipa anului 2014 UEFA Trei dintre jucătorii care au cucerit titlul mondial cu Germania în 2014, Manuel Neuer, Philipp Lahm şi Toni Kroos, au fost aleşi în echipa anului UEFA de către cei 8.410.413 de votanţi, informează site-ul oficial al forului european. Câştigători cu Real Madrid ai Ligii Campionilor în sezonul trecut, Sergio Ramos, Angel Di Maria şi Cristiano Ronaldo au fost şi ei aleşi de către votanţii de pe site-ul uefa.com. Fanii au putut alege echipa ideală a anului 2014 dintr-o listă de 40 de jucători selectaţi de uefa.com, distribuiţi astfel: patru portari, 12 fundaşi, 12 mijlocaşi şi 12 atacanţi. Echipa anului 2014, potrivit numărului de voturi este următoarea: Portar: Manuel Neuer (Bayern Munchen - 500.293 de voturi). Fundaşi: Sergio Ramos (Real Madrid - 574.889 de voturi), Philipp
Redactor şef: Mihaela Petroşan Redactori: Aurel Ghinea, Raluca Herepean, Graţian Ordean, Sever Busuioc, Victoria Stoian Marketing: Simona Tătaru DTP şi WEB: WS Promotion Email: informatiahd@yahoo.com Lahm (Bayern Munchen - 506.781 de voturi), David Alaba (Bayern Munchen - 352.070 de voturi), Diego Godin (Atletico Madrid - 310.231 de voturi). Mijlocaşi: Arjen Robben (Bayern Munchen - 462.639 de voturi), Anghel Di Maria (Manchester United/Real Madrid - 339.545 de vo-
turi), Toni Kroos (Bayern Munchen/Real Madrid - 310.974 de voturi). Atacanţi: Cristiano Ronaldo (Real Madrid - 598.287 de voturi), Lionel Messi (FC Barcelona 377.791 de voturi), Zlatan Ibrahimovici (Paris Saint-Germain - 214.674 de voturi).
Site: www.informatiahd.ro Telefon: 0729.991.241 Tipar executat la Tipografia Prodcom Târgu Jiu ISSN: 1844 – 7732
Pagina 15
SPORT
Informaţia de Hunedoara
Cristiano Ronaldo a câştigat Balonul de Aur Internaţionalul portughez al echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a câştigat, luni seară, pentru a doua oară consecutiv şi a treia oară în carieră Balonul de Aur, trofeu ce a fost decernat în cadrul unei gale desfăşurate la Zurich. Cristiano Ronaldo a fost urmat de Lionel Messi, cu 15,76 la sută din voturi, şi Manuel Neuer, cu 15,72. Trofeul i-a fost înmânat de fostul internaţional francez Thierry Henry. Ronaldo, în vârstă de 29 de ani, a mai câştigat Balonul de Aur în 2008 şi 2013. El a marcat în 2014 61 de goluri în 60 de meciuri disputate. Finalist de şase ori în ultimii şapte ani la Balonul de Aur, el a fost al doilea în 2009, 2011 şi 2012. Ronaldo se alătură în clubul select al deţinătorilor a trei astfel de trofee lui Johan Cruyff (1971, 1973, 1974), Michel Platini (1983, 1984, 1985) şi Marco Van Basten (1988,
1989, 1992). El se află însă în urma lui Messi, care a câştigat Balonul de Aur de patru ori (între 2009 şi 2012). De asemenea, Cristiano Ronaldo este primul portughez care a câştigat de trei ori Balonul de Aur. Anterior, el se afla la egalitate cu Eusebio şi Luis Figo, care au primit acest premiu câte o dată. Lionel Messi, în vârstă de 27 de ani, este cvadruplu laureat al Balonului de Aur, el devenind în 2014 cel mai bun marcator din istoria campionatului Spaniei (256 de goluri) şi cel mai bun marcator din istoria Ligii Campionilor (75 de goluri). Manuel Neuer, în vârstă de 28 de ani, este campion mondial cu naţionala Germaniei.
Cristiano Ronaldo: Vreau să devin unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile Cristiano Ronaldo a declarat, luni, la Zurich, după ce a câştigat
Yaya Toure, fotbalistul african al anului 2014
Mijlocaşul ivorian al echipei Manchester City, Yaya Toure, a devenit primul jucător care a câştigat de patru ori consecutiv titlul de fotbalistul african al anului 2014. Toure a egalat recordul de titluri deţinut de camerunezul Samuel Eto'o, dar este primul desemnat de patru ori la rând cel mai bun jucător african de către 56 de selecţioneri naţionali de pe continent. Ivorianul de 31 de ani a fost urmat de gabonezul Pierre-Emerick Aubameyang (Borussia Dortmund) şi de portarul nigerian Vincent Enyeama (OSC Lille). Cel mai bun jucător care evoluează în Africa a fost desemnat Ndombe Mubele (AS Vita/Republica Democratică Congo). Algeria a fost desemnată cea mai bună echipă naţională, iar jucătorul echipei FC Porto Yacine Brahimi, cel mai "promiţător talent".
Balonul de Aur pentru a treia oară în carieră, că i-ar plăcea să devină unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile şi speră să-l ajungă pe Lionel Messi, care a obţinut trofeul de patru ori. "Mi-am văzut fiul, mi-am văzut mama, totul este în regulă...Mulţumesc tuturor celor care au votat pentru mine, antrenorului meu, coechipierilor mei, preşedintelui Real Madrid, clubului. Este o recompensă foarte importantă. A fost un an de neuitat şi să câştig un astfel de trofeu este ceva unic. Sunt foarte, foarte fericit, acest lucru mă motivează să încerc să mai câştig titluri individuale şi cu echipa. Mulţumesc mamei mele, tatălui meu care mă urmăreşte din cer, familiei mele. Mulţumesc selecţionatei Portugaliei şi tuturor portughezilor. Nu mă gândeam că voi câştiga acest balon de trei ori, dar poate că-l voi ajunge pe Messi, cine ştie...Mi-ar plăcea să devin unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile", a declarat Ronaldo la gala de la Zurich.
Informaţia de Hunedoara
CALEIDOSCOP
Pagina 16
Maite Perroni Maite Perroni s-a născut în Mexic pe data de 9 martie 1983 şi a cucerit o faimă internaţională ca actriţă şi cântăreaţă după ce a apărut în telenovela Rebelde. Acesta a fost doar începutul pentru Maite, care a fost inclusă în trupa RBD, cunoscută în lumea întreagă pentru single-uri precum Ser o Parecer, Nuestro Amor sau Inalcanzable.
Film
Frumuseţile lumii
Popularitatea actriţei este atât de mare, că în 2007 a apărut pe piaţă o păpuşă Barbie cu chipul lui Maite, o adevărată lovitură în Statele Unite şi America de Sud. În 2010 primește un rol în telenovela Triumful Dragostei alături de William Levy, Osvaldo Rios, Victoria Ruffo, Daniela Romo, Pablo Montero, Erika Buenfil, Do-
rismar, Dominika Paleta. În 2012 primește un alt rol în telenovela Un colț de rai alături de Pedro Fernandez, Jorge Poza, Cynthia Klitbo, Mane de la Parra. În 2014 primește un rol în telenovela La Gata alături de Daniel Arenas, Erika Buenfil, Jorge Poza, Laura Zapata.
Birdman (Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei) Premiera în România - 16.01.2015
Celebru odinioară pentru interpretarea unui popular supererou, actorul Riggan Thomson (Michael Keaton) vede cum dispare încetîncet din amintirile fanilor. Într-o încercare disperată de a reatrage atenţia şi de a simţi, o dată în viaţă, că realizează ceva apreciat atât de colegii de breaslă, cât şi de publicul larg, Riggan plănuieşte o piesă pe Broadway. Pentru a reuşi, bărbatul trebuie să-şi ignore egoul supradimensionat, mai ales dacă vrea să-şi readucă aproape şi familia... Regia Alejandro González Iñárritu Cu Michael Keaton, Zach Galifianakis, Edward Norton, Emma Stone
Programul Televiziunii locale INFO HD LUNI - VINERI
SÂMBĂTĂ 10:00-11:00 Retrospectiva Știrilor
Luni 16:00 - 17:00 INFOSPORT cu Teodor Telembici 17:30 - 18:30 Actualitatea Hunedoreană direct cu Adrian Oprea
11:30-12:00 Hunedoara Frumoasă 16:00-16:30 Horoscopul Săptămânii
18:30-19:00 Jurnal INFO HD
Marți 16:00-17:00 Cărți, Personalități, Confesiuni cu Paulina Popa 17:30 - 18:30 Actualitatea Hunedoreană direct cu Adrian Oprea
DUMINICĂ
18:30-19:00 Jurnal INFO HD 20:30-21:30 Dedicații în direct cu Aida Busuioc
10:00-10:30 La început a fost cuvântul cu Radu Trifon
Miercuri
13:00-15:00 Veseliți-vă cu noi cu Lena Miclăuș
17:00-17:30 Curiozități 17:30-18:30 Dezbaterea Zilei direct cu Paul Țoța 18:30-19:00 Jurnal INFO HD
Joi
De Luni până Sâmbătă
16:00-17:00 Arhivele memoriei direct cu Dorin Petresc 17:30-18:30 Dezbaterea Zilei direct cu Paul Țoța 18:30-19:00 Jurnal INFO HD 20:30-21:30 Dedicații in direct cu Aida Busuioc
01:00 -07:30 și 13:00-15:00 Videotext unde se pot da anunțuri
Vineri 16:00-17:00 No comment 17:00-17:30 Magazin de Weekend 17:30-18:30 Fețele Medicinei cu Adrian Oprea 18:30-19:00 Jurnal INFO HD
CMYK
Duminică între orele 01:00-07:30 și 16:00-18:00 Videotext unde se pot da anunțuri