Info nr318

Page 1

Recunoștință pentru pompierii care i-au salvat Pag. 4 viața

Pentru gropile de pe podul de la Șoimuș

Pag. 6

S-au trezit drumarii

Sute de locuri pentru căpșunari în Spania

Pag. 2

Pag. 3

Mircea Ioan Moloț își pierde mandatul de președinte al CJ Hunedoara EVENIMENT

EVENIMENT

Dr. Valeriu Marcu, premiantul săptămânii Citiți în pagina 7 CMYK

De luni până vineri, de la orele 18.30

Comemorare Maria Cioncan Citiți în pagina 14


Informaţia de Hunedoara

INTERES PUBLIC ACTUALITATE

Sute de locuri pentru căpșunari în Spania Conform unui comunicat al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara cei care doresc că lucreze în perioada următoare în agricultură în Spania, inclusiv din județul nostru, au acum o șansă în plus. Astfel, există o ofertă de 800 de locuri de muncă la cules căpșuni începând de la jumătatea lunii februarie. Oferta de locuri de muncă în vederea organizării unei selecţii pentru domeniul agricol a fost primită de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din partea firmei Surexport Compania Agraria SL cu sediul în Huelva, Spania. Selecția va avea loc în perioada 28 – 29 ianuarie 2015 la Casa de cultură a sindicatelor din Târgu Jiu, strada Traian, nr. 5, județul Gorj. „Durata contractelor de muncă este de aproximativ 3 luni, iar data estimată de angajare este 15 februarie 2015. Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi (cu pauză de o jumătate de oră) /39 de ore pe săptămână împărţite în 6 zile, ziua 7 este zi de odihnă care poate să nu coincidă cu duminica. Programul de lucru începe la primele ore ale dimineţii. Salariul oferit este de 39,48 euro brut/ zi conform Convenţiei colective aplicabile plătibil la două

săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială. Cazarea este oferită de către angajator contra unei sume de 1 euro pe zi. Transportul către locul de muncă este plătit de angajator şi se decontează din salariile pe care le va primi în timpul lucrat la firmă. Perioada de probă este de 15 zile timp în care atât angajatul cât şi angajatorul pot rezilia unilateral contractul. Dacă în perioada de probă decizia de reziliere a contractului aparţine angajatului acesta va suporta din buzunarul propriu contravaloarea drumului de întoarcere. În situaţia în care decizia aparţine angajatorului costurile drumului de întoarcere vor fi suportate de angajator. Sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp. Persoanele care au fost selectate și au lucrat la firma Surexport în anul 2014 vor primi contract nominal și nu este necesar să participe la o nouă selecție. Pot participa la selecție atât persoane care dețin NIE cât și persoane care nu au mai lucrat în Spania”, se mai arată în comunicatul AJOFM Hunedoara.


Pagina 3

SĂPTĂMÂNA HUNEDOREANĂ

Informaţia de Hunedoara

Mircea Ioan Moloț își pierde mandatul de președinte al CJ Hunedoara Președintele suspendat al Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, își pierde mandatul înainte de termen conform deciziei de miercuri a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a dat câștig de cauză Agenției Naționale de Integritate (ANI). Este vorba de judecarea unui recurs în procesul între ANI și Mircea Ioan Moloț, proces care a făcut referință la o posibilă incompatibilitate între șefia

instituției județene și președinția AGA la Drumuri și Poduri SA. Miercuri, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să respingă ca nefondat recursul declarat de Mircea Ioan Moloț și să mențină decizia de incompatibilitate pronunțată în 2013 de Curtea de Apel Alba Iulia. Decizia de miercuri este definitivă și irevocabilă. Să amintim, în câteva cuvinte, că este vorba de atacarea unei concluzii a ANI prin care se arăta că Mircea Ioan Moloț a îndeplinit simultan, în perioada 26 septembrie 2008 – 30 ianuarie

2009, atât funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, cât şi funcția de președinte al Adunării Generale a Acționarilor (AGA), respectiv reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunarea generală a societății de interes local la SC Drumuri și Poduri SA Deva, această simultaneitate fiind considerată stare de incompatibiliate. Pierderea mandatului de președinte al CJ va avea loc odată cu emiterea unui ordin din partea Instituției Prefectului Județului Hunedoara. Mihaela Petroșan

ECOlimpiada Elevilor, ediția 2014 – 2015 Așa cum s-a comunicat public, peste 566 elevi de clasa a III-a din județul Hunedoara participă anul acesta la programul educațional ECOlimpiada Elevilor. În fapt, pentru al treilea an consecutiv, Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Știinţifice, aduce proiectul educațional ECOlimpiada Elevilor în școlile din România, printre care și în județul Hunedoara unde sute de elevi de clasa a III-a s-au înscris deja în competiție și au solicitat auxiliarul curricular „Învățăm să reciclăm ambalajele”. Manualul educațional este oferit gratuit în școli de către inițiatorii proiectului, Eco-Rom Ambalaje și Ministerul Educaţiei şi Cercetării Știinţifice, cu scopul de a întâmpina elevii cu noi informații esențiale privind colectarea separată și reciclarea deșeurilor de ambalaje. Astfel, prima etapă a competiției ECOlimpiada Elevilor are caracter didactic și propune o serie de lecții educative despre protecția mediului înconjurător - în timp ce, în a doua etapă a programului, participanții își evaluează cunoștințele într-un concurs de lucrări scrise. „Competiția îi determină pe copii să aibă rezultate cât mai bune și, în același timp, dinamizează și simplifică procesul de învățare. Ast-

fel, am creat un program educațional complex, un fel de olimpiadă națională pe teme de mediu, care urmărește să îi determine pe cei mici să fie responsabili cu resursele naturale. Le dorim mult succes participanților de anul acesta”, declară Sorin Cristian Popescu, director general Eco-Rom Ambalaje. În următoarea perioadă, sub îndrumarea profesorilor, toți cei 566 elevi de clasa a III-a din județul Hunedoara înscriși în ECOlimpiada Elevilor, Ediția a III-a, vor parcurge manualul „Învățăm să reciclăm ambalajele”, iar la final vor realiza o lucrare scrisă cu principalele învățături deprinse din auxiliar. Aceste compuneri vor fi notate de către învățătorii de la clasă, care vor nominaliza cea mai bună lucrare în etapa finală a competiție, înregistrând-o pe site-ul www.colecteazaselectiv.ro. Aici, un juriu format din reprezentații Ministerului Educaţiei şi Cercetării Știinţifice și Eco-Rom Ambalaje realizează o ultimă departajare din punct de vedere originalitate, respectarea normelor de redactare și a temei propuse. Totodată, compunerile pot fi evaluate și prin vot unic, în perioada 20 aprilie – 10 mai 2015. La final, elevii care au redactat cele mai reușite lucrări, alături de cadrele didactice implicate, vor fi premiați.

Mihaela Petroșan


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Înșelăciune cu plumb suflat în aur Două persoane din Călărași și Giurgiu se ocupă, în județul Hunedoara, cu țepe date caselor de amanet. Astfel, în data de 21 ianuarie 2015, în jurul orei 11:48, Poliția Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 32 ani, din municipiul reședință de județ, în calitate de administrator la o societate comercială, din municipiul Deva, cu privire la faptul că în aceeaşi zi, în jurul orei 11.30, un bărbat în vârstă de 31 ani, din localitatea Valea Roșie, județul Călărași, însoțit de o persoană necunoscută, de sex feminin, i-au vândut, prin casa de amanet administrată, un lanț de culoare galbenă, cu greutatea de 83,81 g, care în interior era umplut cu plumb, cauzându-i un prejudiciu de 5.866,70 lei. După comiterea faptei, cele două persoane s-au deplasat la o altă casă de amanet, tot din municipiul Deva, unde au încercat să vândă un alt lanț de culoare galbenă, cu greutatea de 82,48 g, umplut cu plumb, dar cei doi au fost reţinuţi de agenţii de pază de la societatea respectivă, până la sosirea poliţiştilor. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, iar față de cele două persoane a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propunere de arestare preventivă. În cazul celor doi suspecți de înșelăciune (bărbatul de 31 de ani, din județul Călărași, și femeia de 41 de ani, din Giurgiu), Judecătoria Deva a dispus cercetarea acestora sub măsura controlului judiciar. Aurel Ghinea

NOTE

ACTUALITATE

Pagina 4

Bilanț la ISU Hunedoara Și pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara anul 2014 a fost unul plin de evenimente, specialiștii acestui inspectorat fiind puși în situația de a face mii de intervenții, pentru salvarea de vieți omenești sau bunuri materiale.

În dotarea ISU Hunedoara au intrat, în 2014, două autoturisme Dacia Duster – prin programul RABLA 2014 și o autospecială de lucru cu apă şi spumă de capacitate mică Iveco Daily 4x4 – prin POR. Au fost predate la colectorul autorizat prin programul RABLA 2014 cinci autoturisme aprobate la casare pe parcursul anului trecut. De asemenea, unităţii i-a fost alocat un câine de serviciu, care a participat la programul de pregătire specific câinilor de căutare - salvare, fiind declarat apt îndeplinirii misiunilor de căutare urbană.

Având în vedere domeniile de responsabilitate a IGSU, şi implicit a ISU Hunedoara, direcţiile de acţiune stabilite pentru anul 2014, şi ulterior planificate până în 2016, s-au concentrat în sfera celor două priorităţi strategice: creşterea nivelului de securitate pentru cetăţeni şi dezvoltarea capacităţii de rezilienţă în situaţii de criză şi dezastru.

Prevenirea, înainte de toate Activitatea desfăşurată de personalul Inspecţiei de Prevenire s-a materializat în cele 3.092 de controale de prevenire, în care au fost cuprinşi 847 operatori economici, 1.978 instituţii, 139 obiective de investiţii, 21 obiective supuse controlului activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, 16 construcţii hidrotehnice, un punct de comandă şi 90 controale la localităţi. În urma desfăşurării controalelor, au fost constatate 4.722 deficienţe, din care au fost soluţionate pe timpul controalelor 2.246. În timpul controalelor, s-au aplicat 2.247 sancţiuni contravenţionale: 1.914 avertismente și 333 amenzi contravenţionale în cuantum de 619.400 lei. Important de spus, în 2014 s-au continuat campaniile naţionale iniţiate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă: campania naţională de informare şi sensibilizare „Vreau să fiu voluntar”, campaniile

naţionale de informare preventivă derulate în parteneriat cu E-ON România: „F.O.C. – Flăcările Omoară Copii” şi campania „R.I.S.C. – Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale”, care a continuat cu al doilea proiect, intitulat „R.I.S.C. – Siguranţa NU este un joc de noroc”, precum şi campanii locale de informare preventivă a cetăţenilor specifice anotimpului şi tipurilor de risc existente la nivelul judeţului. La activități au participat peste 8.000 de adulţi şi peste 7.000 preşcolari, elevi, studenţi, fiind oferite peste 16.000 de materiale cu caracter informativ.

Mai mult de lucru În segmentul operaţional, volumul activităţilor ISU Hunedoara a cunoscut, în anul 2014, o creştere cu 34,11 la sută faţă de anul 2013. Astfel, au avut loc 12.950 de acţiuni de intervenţie, faţă de 9.656 susţinute în anul 2013, creşterea semnificativă fiind înregistrată la nivelul intervenţiilor de tip SMURD. Din totalul intervențiilor, 314 au

fost incendii, 10.414 acţiuni SMURD, 295 acţiuni pentru protecţia comunităţilor, 274 incendii de vegetaţie, 251 alte situaţii de urgenţă şi 703 acţiuni de asistenţă persoane. Pe de altă parte, echipajele ISU au fost solicitate să intervină la 699 de misiuni pe timpul cărora echipajele au fost întoarse din drum sau nu au intervenit ca urmare a lichidării evenimentului înaintea sosirii la faţa locului, dar şi din cauza apelurilor false recepţionate prin 112. Ar mai fi de spus că, în urma incendiilor produse în anul 2014, s-au înregistrat 19 victime, din care 13 rănite (8 adulţi şi 5 copii) şi 6 persoane decedate.

Pentru cei mai buni În anul 2014 pentru rezultate deosebite în îndeplinirea sarcinilor, misiunilor şi atribuţiilor de serviciu 11 ofiţeri, 2 maiştri militari şi 281 de subofiţeri au fost înaintaţi în gradul următor la termen şi înaintate de termen. Pentru curaj şi devotament în

executarea unor misiuni, precum şi pentru merite deosebite în îndeplinirea îndatoririlor şi a atribuţiilor de serviciu, în anul 2014, 6 ofiţeri şi 109 subofiţeri au fost recompensaţi cu citarea prin O.Z.U, unui ofiţer i-a fost acordată „Placheta Onorifică a IGSU”, iar pentru 17 cadre militare, au fost acordate diferite embleme şi insigne pentru aprecierea meritelor şi rezultatelor deosebite.

Dotare cu finanțare Anul trecut, a fost depusă o cerere de finanţare în valoare de 600.000 de euro, pentru achiziţionarea a două autospeciale şenilate pentru judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin şi patru autospeciale cu apă şi spumă de capacitate mică pentru fiecare inspectorat pentru situaţii de urgenţă din judeţele care compun regiunea Vest. Până la această dată a fost finalizată procedura de achiziţie pentru cele două şenilate, pentru care s-a semnat un contract în valoare de 404.900 lei.

Recunoștință pentru pompierii care i-au salvat viața Profesorul Cristian Penescu, supraviețuitor al unui accident foarte grav care a avut loc anul trecut în masivul Șureanu, a ținut să-și manifeste recunoștința față de salvatorii săi chiar în timpul ședinței de evaluare a activităţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara. Amintim că, în primăvara lui 2014, Cristian Penescu a fost victima unui accident grav în masivul

Şureanu, el fiind salvat de o echipă a Gărzii de intervenţie Baru, formată din patru pompieri şi trei pompieri SMURD. Ei sunt plutonier major Ioan Marius Novăcesc, plutonier major Daniel Călean, plutonier adjutant Ion Popescu, plutonier major Florin Cristian Dubreu, plutonier Marius Barbu, plutonier Alin Daniel Antal, plutonier major Ion Valentin Gâmbuţă. Pentru îndeplinirea misiunii, pompierii au parcurs distanţa de 10 kilometri, cu autospeciala pe un drum forestier, după care s-au deplasat pe jos, aproximativ doi kilometri, pe un teren foarte accidentat şi greu accesibil în con-

diţii de vreme nefavorabilă, frig, vânt şi ploaie. La locul intervenţiei au găsit un bărbat de 40 de ani, în stare de şoc, politraumatizat, care se prăbuşise de pe un versant abrupt, cu o înălţime de aproximativ 20 de metri. Pompierii SMURD i-au protejat fracturile cu atelele vacuum, i-au pansat rănile şi l-au purtat pe o targă mai mulţi kilometri, până la ambulanţă. Profesorul Cristian Penescu le-a dăruit salvatorilor săi câte un tricou pe care este inscripţionat cuvântul MULŢUMESC! „Datorită lor trăiesc şi pot să am grijă de familia mea şi de elevii mei. Mulţumesc. Restul sunt povești!”, a

declarat profesorul Cristian Penescu. De asemenea, inspectorul şef al ISU Hunedoara, locotenenet colonel Viorel Demean le-a înmânat celor șapte pompieri câte o diplomă de merit, în semn de apreciere pentru implicarea deosebită în misiunea de salvare a profesorului Cristian Penescu, din data de 17 aprilie 2014. El spune că gestul lui Penescu este foarte rar. Prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, a făcut și el un gest simbolic, dăruindu-i lui Cristian Penescu o diplomă de onoare.

Mihaela Petroșan


Pagina 5

ACTUALITATE

Informaţia de Hunedoara

Bilanțul Poliției hunedorene Polițiștii hunedoreni au efectuat, în anul 2014, 93 razii şi peste 33.000 de acţiuni şi controale, în cadrul cărora au fost constatate 1.932 de infracţiuni dintre care 1.517 în flagrant. Datele pe care le prezentăm sunt din bilanțul efectuat de structurile IPJ Hunedoara pe anul 2014.

11.000 de dosare penale În anul 2014 s-a început urmărirea penală cu privire la fapte penale în 10.892 dosare privind infracţiuni judiciare. Ca măsuri preventive dispuse/ propuse de poliţiştii structurilor de investigaţii criminale, au fost cercetate în stare de arest preventiv 67 persoane (din totalul de 80), 9 - arest la domiciliu (din totalul de 12), 28 control judiciar (din totalul de 30) și 15 - reținuți (din totalul de 31). De remarcat este faptul că, prin activităţile investigative complexe, poliţiştii hunedoreni au reuşit identificarea tuturor autorilor în cazul unor infracţiuni contra persoanei comise cu violenţă (omor, lovituri cauzatoare de moarte, tentativă de omor etc). Astfel, poliţiștii de la structurile de investigații criminale din județ, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, au reușit identificarea autorilor în toate cauzele cu violență cu urmări grave, respectiv 5 omoruri, 6 tentative de omor, 3 pruncucideri, 19 vătămări corporale, precum și identificarea și probarea vinovăției prezumtivului autor al unui omor comis la 11 februarie 1998 asupra unui bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Hunedoara.

Hoții la patrimoniu În domeniul protejării Patrimoniului Cultural Naţional, poliţiştii hunedoreni au constatat 30 de infracţiuni de furt, detecţii şi săpături

Bătăuși de Hunedoara În urma unui scandal public, finalizat cu bătaie, care a avut loc în 11 ianuarie, seara, într-un bar din Hunedoara, câteva zile mai târziu polițiștii hunedoreni au identificat trei suspecți, pe care i-au reținut.

Avem probleme cu posesorii de arme La începutul anului 2014, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase aveau în lucru 76 dosare penale, iar pe parcursul perioadei s-au înregistrat 122 dosare penale. Până la sfârşitul anului trecut au fost soluţionate 143 dosare, în prezent rămânând în lucru 55 dosare penale. Cu ocazia activităţilor preventive, au fost ridicate în vederea confiscării 73 de arme letale, 116 arme neletale, 3.770 cartuşe de calibre diferite, 263 capse diverse, 0,400 kg pulbere de vânătoare, 20,3 kg articole pirotehnice, 7,96 kg produse de protecţie a plantelor, 45 kg deşeuri periculoase, 8 kg carne de vânat şi 12 trofee de vânat.

NOTE

neautorizate, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri şi 14 infracțiuni declinate Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie, fiind cercetate 16 persoane, din care 2 reținute, pentru care s-a dispus măsura controlului judiciar. Au fost desfăşurate activităţi procedurale prin delegare în 6 dosare penale ale Parchetului de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia, în cadrul cărora au fost efectuate 22 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost recuperate 4.775 bunuri culturale mobile, dintre care 10 tablouri, 3.640 monede antice și medievale din aur, argint și bronz, 803 alte bunuri arheologice, dintre care trei plăcuțe votive din aur, precum și alte 460 bunuri culturale mobile. În perioada de referinţă au fost confiscate 12 detectoare de metale.

Peste 1.600 de cazuri în zona economicofinanciară Din totalul faptelor cu care Poliţia hunedoreană a fost sesizată, 10 % sunt de natură economico-financiară. Astfel, au fost înregistrate 1.657 sesizări penale de natură economico-financiară. Pe acest palier, au fost efectuate cercetări într-un număr de 62 lucrări şi cauze penale complexe, din care 56 pentru fapte de evaziune fiscală. În anul 2014, s-a început urmărirea penală ,,in rem” (pentru fapte, n.r.) în 2.527 cazuri, faţă de 108 cazuri în anul 2013. Combaterea evaziunii fiscale a fost în anul 2014 un obiectiv prioritar. În perioada menţionată, s-a ac-

ţionat în funcţie de evoluţia fenomenului specific, a politicilor şi priorităţilor guvernamentale şi au fost puse în aplicare planuri pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor, ţinând cont de specificul judeţului. Au fost obţinute o serie de rezultate privind combaterea evaziunii fiscale, în toate cele 9 domenii prioritare. Astfel, prejudiciul recuperat a crescut cu 7%, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 11.153.020 lei, numărul cauzelor penale care privesc grupuri infracţionale instrumentate a crescut cu 10%, iar numărul persoanelor cercetate faţă de care au fost dispuse măsuri preventive, a crescut cu 80%. Pe linie de evaziune fiscală au fost efectuate cercetări într-un număr de 914 dosare, şi a fost începută urmărirea penală ,,in personam” în 174 cazuri, iar pe linie de fraude vamale au fost efectuate cercetări într-un număr de 92 dosare penale şi a fost începută urmărirea penală ,,in personam” în 75 de cazuri. Pentru asigurarea recuperării prejudiciului identificat au fost instituite măsuri asiguratorii asupra unor bunuri în valoare de 13.802.732 lei. În urma acţiunilor întreprinse pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniile prioritare de acţiune, sau dispus măsuri preventive faţă de 22 persoane, 8 dintre acestea fiind reţinute, alte 13 fiind cercetate în stare de arest, iar o persoană si un control judiciar. În urma acţiunilor întreprinse, au fost luate măsuri asigurătorii în cuantum de 3.261.175 lei.

Necazuri pe șosea Având în vedere obiectivul stabilit la nivelul Uniunii Europene pentru perioada 2010-2020, respectiv scăderea consecinţelor grave, ca ur-

mare a accidentelor rutiere, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Hunedoara, în cursul anului 2014, au desfăşurat 2.163 acţiuni specifice, au fost aplicate 66.691 sancţiuni contravenţionale, din care: 65.474 pentru abateri de la normele rutiere şi 1.217 la Legea 38/ 2003, Legea 136/ 2003, HG 69/ 2012 şi OUG 37/ 2007, au fost descoperite 1.225 infracţiuni, din care 830 la regimul circulaţiei, iar în 2.790 cazuri au fost reţinute permise de conducere în vederea suspendării. De asemenea, s-a impus retragerea a 1.429 certificate de înmatriculare ale autovehiculelor. În anul 2014, pe raza judeţului Hunedoara, s-au comis 174 accidente grave de circulaţie, soldate cu 51 de persoane decedate şi 165 persoane rănite grav. Astfel, comparativ cu anul 2013, se constată că scade cu 19 numărul persoanelor rănite grav, numărul accidentelor grave rămâne acelaşi – 174 -, şi creşte cu 24 numărul persoanelor decedate. Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, în anul 2014, au fost: viteza neadaptată la condiţiile de drum, traversarea neregulamentară pietoni și neacordarea de prioritate.

Mihaela Petroșan

Poliţiştii hunedoreni au acţionat pentru asigurarea în cele 537 de unităţi şcolare de pe raza judeţului, a unui climat de siguranţă publică. Pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice şi a braconajului piscicol s-au pus în aplicare Planurile comune de acţiune Scutul Pădurii 2014 şi Stop Braconajului 2014.

Astfel, în data de 11 ianuarie 2015, în jurul orei 19.00, Poliţia municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe persoane provoacă scandal într-un bar din localitate. În urma verificărilor, s-a stabilit că un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce se afla în faţa localului public, a fost lovit de doi bărbaţi, în vârstă de 32 şi 34 de ani, ambii din municipiul Hunedoara, după care cei doi au intrat în bar şi au agresat un alt tânăr, în vârstă de 26 de ani, tot din Hunedoara. În data de 15 ianuarie 2015, în cadrul unei acţiuni la care au participat poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Hunedoara, împreună cu poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, au fost depistaţi cei doi prezumtivi agresori. De asemenea, în urma acţiunii a fost identificat şi un bărbat în vârstă de 31 de ani, tot din municipiul Hunedoara, cu privire la care s-a stabilit că a fost complice la comiterea agresiunii. Cei trei suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi au fost prezentaţi magistraţilor din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, care au dispus cercetarea acestora sub măsura controlului judiciar, pe o durată de 30 zile. Cercetările vor fi continuate de către lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. Aurel Ghinea

NOTE


Informaţia de Hunedoara

ACTUALITATE

Pagina 6

Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin În perioada 25-31 ianuarie 2015 se derulează activități speciale dedicate Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin. Astfel de activități vor avea loc și în județul Hunedoara.

România e ca țările africane Cancerul de col uterin este una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică atât în Europa cât şi în România. Pe continentul european, 60.000 femei suferă de această boală şi 30.000 femei mor anual ca urmare a cancerului de col uterin. România are cea mai înaltă rată de incidenţă standardizată pe vârstă din Europa - 28,93 cazuri noi la 100.000 femei în 2010, situaţie similară cu cea existentă în ţări subdezvoltate din Africa, Asia şi America de Sud. Depistarea precoce, educarea şi modalităţile de prevenire sunt esenţiale în creşterea ratelor de supravietuire. Ţara noastră se situează pe primul loc în Europa, în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin.

Acesta reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul mamar şi prima cauză de mortalitate la femeile tinere între 25 şi 44 de ani. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, rata mortalităţii prin cancerul de col uterin în România este de 2-2,7 ori mai mare decât în majoritatea ţărilor Europei Centrale şi de Est, şi de 6,3 ori mai mare decât media ţărilor UE. Aceasta se explică în primul rând prin faptul că în România, diagnosticul este pus în stadii tardive ale bolii, când neoplazia este invazivă. O posibilă explicaţie a situaţiei ar fi că multe femei nu au informaţii referitoare la modalităţile de prevenire a cancerului de col uterin. Ca atare, acestea nu beneficiază de programele preventive disponibile si nu militează pentru implementarea acestor programe.

Lipsa de informații este periculoasă În scopul conştientizării acestei probleme de sănătate publică şi de îmbunătăţire a nivelului de cunoaştere de către populaţie a mijloacelor

prin care poate fi prevenit cancerul de col uterin, a fost lansată începând cu anul 2007 Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, campanie care în ianuarie 2013 a inclus peste 5.000 de evenimente în Europa. În ţara noastră, screening-ul pentru cancerul de col uterin se derulează în cadrul Programului Naţional de Screening pentru Cancerul de Col Uterin, a cărui Unitate Naţională de Management se află în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. În județul Hunedoara, conform statisticilor oficiale, avem următoarea situație: 4.082 de femei testate, 316 cu rezultat pozitiv și 79 de cazuri de cancer de col, în anul 2014. În cadrul acțiunilor dedicate, Compartimentul Evaluarea, Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate din Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara organizează campania cu prezentări și distribuire de materiale în data de 28 ianuarie 2015, de la ora 13,00 în sala de festivităţi a Direcţiei de Sănătate Publică din Deva.

Mihaela Petroșan

Pentru gropile de pe podul de la Șoimuș

S-au trezit drumarii După avalanșa de plângeri ale șoferilor, referitoare la podul aproape dărâmat de la Șoimuș, care este și intrare pe autostradă, drumarii par să se dezmeticească. Conform comunicatelor oficiale, în 23.01.2015, 24.01.2015 și 25.01.2015, în intervalul orar 09:00 – 17:00, traficul rutier pe drumul național DN 76, între km 0+000 și 0+900 m, în zona podului de la Şoimuş, va fi restricționat şi se va circula pe un singur sens, ca urmare a lu-

crărilor de reparații ce se vor execută pe acest tronson. În această perioadă, traficul rutier în zona respectivă se va desfășura alternativ şi va fi dirijat cu piloți de trafic. Drumarii și polițiștii recomandă tuturor conducătorilor auto care tranzitează zona, să rămână în coloană și să respecte cu strictețe semnalele și indicațiile polițiștilor sau piloţilor de trafic care acționează la fața locului.

Mihaela Petroșan

Furt de trofee în Sălașu de Sus Duminică noaptea, un hoț a intrat în gospodăria unui sătean și a furat mai multe trofee de vânătoare. Mai exact, luni, în jurul orei 10:35, Postul de Poliţie Sălaşu de Sus a fost sesizat de un bărbat în vârstă de 68 de ani, din localitatea Paroş, cu privire la faptul că în noaptea de 18 spre 19 ianuarie 2015, persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei sale din satul Paroş, de unde au sustras mai multe bunuri. În urma verificărilor efectuate, po-

liţiştii au stabilit că în noaptea respectivă, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Sălaşu de Sus a pătruns în curtea locuinţei şi a sustras cinci trofee (două de capră neagră şi trei de căprior), precum şi mai multe bunuri perisabile, cauzând un prejudiciu de 15.000 lei, recuperat în totalitate. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, autorul fiind cercetat în stare de libertate. Aurel Ghinea


Pagina 7

EVENIMENT

Informaţia de Hunedoara

Doctorul Valeriu Marcu este premiantul săptămânii

Organizatorii evenimentului „Premianții fără premii” au anunțat că, la sfârșitul acestei săptămâni, cel adus în fața societății civile hunedorene este medicul oncolog Valeriu Marcu. Doctorul Marcu a lucrat mai bine de jumătate de secol în medicină, domeniu în care a performat, mărturie stând sutele de vieți salvate în urma inervențiilor chirurgicale. Competența profesională și devotamentul doctorului Valeriu Marcu au fost rapid cunoscute în domeniu, Institutul Oncologic de la Cluj-Napoca

redirecționa către Spitalul din Deva cazuri pe care nu le putea aborda în clinica de acolo. S-a pensionat în urmă cu puțini ani, dar și astăzi mai este căutat de colegii săi pentru a se pronunța cu privire la cazurile mai deosebite. Face lucrul ăsta în mod gratuit. „...Acest om a redat speranță, ba chiar viață multor oameni atunci când puțini se încumetau să dea un prognostic optimist. A acceptat cu greu, de fapt după o chibzuință temeinică, să vină să-l cunoaștem. Omul care a tăiat în carne vie are emoții să se întâlnească cu oamenii care-l apreciază. Sâmbătă, 24 ianuarie 2015,

ora 11.00, domnul doctor Valeriu Marcu vine să îl cunoaștem. Aveți ocazia să îl priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui Decebal din centrul Devei”, se arată într-un comunicat al organizatorilor evenimentului.. Interesant este că, la această ediție a „premianților”, s-a propus ca participanții să se prindă întro „horă a Unirii”. Aurel Ghinea

Săptămâna în alte vremuri 23 ianuarie: 1512 — Neagoe Basarab a devenit domnitor al Țării Românești 1793 — Prusia și Imperiul Rus a semnat un tratat prin care au divizat pentru a doua oară teritoriul Poloniei. 1821 — Mișcarea lui Tudor Vladimirescu a anunțat Proclamația de la Padeș, declanșând Revoluția de la 1821 în Țara Românească Nașteri: Édouard Manet (1832) – Serghei Eisenstein (1898) – Hideki Yukawa (1907) Decese: Ferdinand al II-lea de Aragon (1516) – Johannes Honterus (1549) – Salvador Dalí (1989) 24 ianuarie: 41 — Împăratul roman Caligula a fost asasinat de Cassius Chareea și de gărzile pretoriene, iar unchiul său Claudius a fost proclamat împărat. 1848 — La Moara lui Sutter din Coloma, California s-a descoperit aur; aceasta avea să ducă la Goana după aur din California de la jumătatea secolului al XIX-lea. 1859 — Domnitorul Moldo-

vei, Alexandru Ioan Cuza, a fost ales domnitor al Țării Românești, stabilind o uniune personală a celor două țări, care avea ulterior să fie transformată într-o uniune politică. Nașteri: Hadrian (76) – Frederic al II-lea al Prusiei (1786) – Grigore Vasiliu Birlic (1905) Decese: William Webb Ellis (1872) – Amedeo Modigliani (1920) – Winston Churchill (1965) 25 ianuarie: Sărbătoarea Sfântului Grigore de Nazianz (Biserica Ortodoxă) 1554 — Misionarii iezuiți José de Anchieta și Manoel da Nóbrega au înființat o misiune pe coasta de est a Braziliei, misiune ce avea apoi să devină orașul São Paulo. 1924 — S-a deschis prima ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă, în stațiunea Chamonix, Franța, aflată la poalele Mont Blancului. 2004 — Roverul Opportunity a amartizat. Nașteri: Robert Boyle (1627) – Virginia Woolf (1882) – Ilya Pri-

gogine (1917) Decese: Christian al II-lea al Danemarcei (1559) – Serghei Vavilov (1951) – Glen Seaborg (1999) 26 ianuarie: Ziua Națională a Australiei, Ziua Republicii în India 1699 — S-a încheiat Tratatul de la Karlowitz prin care s-a pus capăt Războiului Austro-Otoman și Imperiul Austriac și-a extins stăpânirea asupra Ungariei, Transilvaniei și Slavoniei. 1861 — Statul Louisiana și-a declarat independența față de SUA, în preludiul Războiului Civil American. 1939 — Războiul Civil Spaniol: Trupele generalului Francisco Franco au ocupat orașul Barcelona. Nașteri: Douglas MacArthur (1880) – Polykarp Kusch (1911) – Nicolae Ceaușescu (1918) Decese: Edward Jenner (1823) – Théodore Géricault (1824) – Nikolaus August Otto (1891) 27 ianuarie: Ziua Internațională de Comemorare a

Holocaustului 98 — Marcus Ulpius Traianus a devenit împăratul Romei. 1343 — Papa Clement al VIlea a emis bula papală Unigenitus prin care justifica puterea papei și utilizarea indulgențelor. 1967 — Nava spațială a misiunii Apollo 1 a fost distrusă de un incendiu, în care au murit toți cei trei astronauți. Nașteri: Wolfgang Amadeus Mozart (1756) – Lewis Carroll (1832) – Wilhelm al II-lea al Germaniei (1859) Decese: Giuseppe Verdi (1901) – Endre Ady (1919) – Louis de Funès (1983) 28 ianuarie: 1813 — Jane Austen a publicat romanul Mândrie și prejudecată. 1871 — Războiul franco-prusac: Parisul a capitulat în fața armatelor prusace. 1986 — A avut loc explozia navetei spațiale Challenger, accident în care au murit toți cei șapte astronauți de la bord.

Nașteri: Henry Morton Stanley (1841) – Arthur Rubinstein (1887) – Nicolas Sarkozy (1955) Decese: Henric al VIII-lea al Angliei (1567) – Petru cel Mare al Rusiei (1725) – Henri Mathias Berthelot (1931) 29 ianuarie: 1845 — Edgar Allan Poe a publicat poezia „Corbul” în New York Evening Mirror. 1856 — Regina Victoria a înființat ordinul Crucea Victoria, inițial pentru a-i distinge pe militarii britanici cu merite deosebite în Războiul Crimeei. 2002 — În Discursul despre Starea Națiunii, Președintele american George W. Bush a declarat guvernele Irakului, Iranului și Coreei de Nord drept „Axa răului”. Nașteri: Anton Pavlovici Cehov (1860) – Romain Rolland (1866) – Boris Pasternak (1890) Decese: George al III-lea al Angliei (1820) – Christian al IX-lea al Danemarcei (1906) – Constantin I. Istrati (1918)


InformaĹŁia de Hunedoara

Eminescu

SPECIAL

Pagina 8


Pagina 9

CULTURĂ-PATRIMONIU

Informaţia de Hunedoara

Pentru viaţa spirituală a omului cultura este oglinda măritoare. (Constantin Noica) Colțul de geniu

Ismail Kadare

Ismail Kadare

Generalul armatei moarte (fragment)

Ismail Kadare s-a născut în Gjirokastër, Albania, în 1936. A studiat inițial la Facultatea de Istorie și Filologie la Universitatea din Tirana și mai târziu la Institutul Literar Maxim Gorky în Moscova. În timpul regimului comunist, Kadare a lansat o serie de cărți care aduceau o numeroase critici totalitarismului și doctrinelor socialiste. Printre acestea, se numără și “Palatul viselor”, descrisă de Andre Clavel drept “cea mai teribilă și nemiloasă caricatură a totalitarismului în descompunere”, și care a fost interzisă de regimul comunist imediat după lansare. Cunoaște debutul editorial timpuriu: în 1954 îi apare primul volum de versuri intitulat Inspirații juvenile, urmat, trei ani mai târziu, de Visări. Urmează Secolul meu (1961), Ce gândesc munții aceștia (1964), Motive cu soare (1968) și Timpul (1976), prin care poetul se implică plenar în cotidian, încercând să răspundă, evident, cu „armele” poeziei, problemelor fundamentale ale epocii. Ca prozator, Ismail Kadare debutează în 1963 cu prima variantă a romanului Generalul armatei moarte, refăcut și editat prima oară în 1967. În anul 1968 vede lumina tiparului romanul Nunta. Cartea, considerată o experiență nereușită, ridicularizează un fenomen social cu rădăcini adânci în istoria Albaniei: căsătoria contractată fără consimțământul partenerilor și, nu în puține cazuri, chiar înainte ca aceștia să se fi născut. În presa literară albaneză i s-a reproșat acestui roman schematismul personajelor, ca și slaba realizare artistică, deși, pe alocuri, se pot întâlni pagini de o frumusețe sobră care dovedesc forța creatoare a lui Ismail Kadare. Doi ani mai târziu apare romanul Cetatea. Și aici, plecând de la unele evenimente petrecute în secolul al XV-lea, Kadare încearcă să dezvăluie mecanismul invizibil al conflictelor armate. Rezistența cetății albaneze, a schipetarilor (cum se numesc albanezii înșiși), încarnează, în esență, ideea general valabilă a Rezistenței în fața agresiunii. În același an Ismail Kadare publică Cronică în piatră. „Cei ce scriu adevărata Cronică, sugerează romancierul, nu sunt, așa a cum s-ar părea la prima vedere, opresorii și nici vremelnicii deținători ai puterii; imperiile se ridică și se prabușesc, armatele făloase vin și pleacă, numai poporul este statornic, doar el supraviețuiește, el singur răzbate printre vicisitudinile istorie; el este cronicarul anonim al veacurilor.” Iarna marii însingurări apărut în 1973 și reeditat în 1977 sub titlul Marea iarnă, este un roman de actualitate, acțiunea fiind plasată la începutul anilor ’60. În 1975 Kadare publică O capitală în noiembrie. Scris cu nerv și vădind o serioasă aplecare a autorului spre cartea-document, romanul aduce un omagiu eroilor căzuți în luptele pentru elibararea Tiranei, în noiembrie 1944. Este un recviem adresat poate aceluiași Nik Martin, păstorul-maquisard devenit în romanul de mai sus citat ostaș al Armatei de Eliberare Națională. Între anii 1977 și 1986 scriitorul publică succesiv volumele de povestiri și nuvele: Străvechea emblemă, Podul, Starea de calm și Vremea scrisului, cuprinzând bucăți remarcabile precum: Aprilie spulberat, Palatul viselor și Comisia de organizare a serbării. Pentru a întregi lista scrierilor apărute sub semnătura lui Kadare, enumerăm volumele de reportaje Orașul din sud (1967), Linii înepărtate (1971), eseul Autobiografia poporului în versurile sale (1980), cărțile pentru copii Prințesa Arjiro (1958), Sculptorii (1967), Muzeul armelor (1978), precum și piesa de teatru Cetatea și otrava (1977).

Maşinile se apropiau de periferia capitalei. Pe ambele laturi ale şoselei se zăreau ici-colo sedii de ferme, un aeroport minuscul, pe pista căruia se aflau câteva elicoptere, instalaţiile unei staţii radio. Brusc, maşinile se abătură de la şoseaua principală şi virară una după alta pe un drumeag de ţară. Aici, peisajul era cu totul altul. Predominau câteva coline scunde, care se înfundau într-o vale mocirloasă. Peici, pe colo se zărea câte un tufiş, un stâlp vechi de telefon şi nimic altceva. In mijlocul pustietăţiiaceleia se afla baraca lungă, acoperită cu plăci cenuşii. Maşinile opriră în faţa ei. Un câine mare, flocos,care păzea intrarea, începu să latre. Uşa barăcii se deschise încet şi dinăuntru ieşi tuşind întruna un individ înalt, înfăşurat într-un palton uriaş, plin de petice. Era magazionerul. Groparii începură să descarce din maşină lăzile. Specialistul intră în baracă împreună cu magazionerul. Generalul şi preotul veniră în urma lor.în clădire era frig. Puţina lumină care se strecura prin ferestre cădea pe sacii de plastic aliniaţi perafturile lungi de lemn. Muncitorii băgară lăzile în baracă. Magazionerul începu să scoată sacii de nailon şi să-i numere. Apoi îi punea pe raft, repetând ca pentru sine numerele, de parcă ar fi vrut să le memoreze. —Ăsta nu, spuse, când muncitorii îi aduseră lădoiul primit pe drum, de la morar. Specialistul încercăsă-1 convingă. Nu, repetă magazionerul. Ăsta nu-i în regulă. Muncitorii duseră lada înapoi la camion. Când se termină totul, magazionerul luă din raft un catastif cât toate zilele, cu coperţile jegoase. Răsfoi paginile cu încetineală, înmuindu-şi de câteva ori degetele în gură. —Aici, îi zise specialistului. Acesta făcu o însemnare, după care se iscăli. Predarea se încheiase.

Capitolul al treisprezecelea Multe zile după aceea, cei doi stăteau iar faţă în faţă în salonul hotelului „Dajti" din Tirana. De la barul de jos se auzeau din nou sunetele muzicii şi undeva, în jurul lor, generalul simţea pulsând la fel ca-n primele zile viaţa oraşului străin. Era mai tras la faţă şi avea o privire neliniştită. —Am dormit prost aseară, zise el, am visat-o pe prostituata aia. Vă mai amintiţi ce ne-a povestitcafegiul ? — Bineînţeles. — în vis mi-a apărut moartă, întinsă în sicriu. În vremea asta, afară, aşteptau să intre la ea o mulţime de soldaţi,

Definiții esențiale

întinşi şi ei în coşciuge. — Coşmar. — Totuşi, în vis, mie mi s-a părut totul foarte firesc. Am trecut pe lângă sicrie şi i-am întrebat: „Veniţi sau plecaţi pe front ?" Unii mi-au răspuns că vin, alţii că se duc şi atunci eu am spus: „Cei care merg pe front să nu mai aştepte, să se ducă mai întâi să lupte şi apoi să vină să se distreze. In schimb, ăia care vin de pe front să rămână, să stea încolonaţi". — Groaznic, făcu preotul. —Apoi lam zărit pe colonelul Z. Credeaţi că am unu optzeci şi doi? m-a întrebat el, râzând ca de-oglumă reuşită. Greşiţi, domnilor, nu am atât. Dar cât aveţi ? l-am întrebat eu. El a râs din nou, apoi mi-a zis în joacă : nu spun. Generalul a scos ţigările. Uite aşa. —Asta vi se trage de la oboseală. — Da. De data asta a fost extenuant. Mai mult ca-n alte daţi. — N-ai ce face, zise preotul. Şi ăsta-i doar începutul. — Parcă am fi nişte pelerini medievali. Mergi şi mergi şi drumul nu se mai sfârşeşte. Şi-n vremea asta, ăia de acolo, şi generalul arătă cu mâna în direcţia în care presupunea că se afla ţara lui, îşi închipuie că noi apăsam pe buton şi gata, mortul a şi ţâşnit din pământ, spuse nervos. Ei habar n-au de nimic. — Nu e vina lor, zise preotul. Generalul bătea darabana cu degetele în masă. —Am impresia că aţi citit ceva cronici medievale, spuse. Naţi găsit pe-acolo ceva care să semene cu asta ? — Nu, zise preotul, fără a lăsa să se înţeleagă la ce se referea. — Adică, cronicile tac. — Facem o plimbare ? întrebă preotul. In seara asta nu e frig. Coborâră treptele hotelului şi o porniră încet spre Universitate. Pe bulevardul central era un du-tevino neobişnuit de maşini. în dreptul podului, la intersecţia cu bulevardul Marcel Cachain, unele o luau spre stânga, spre cartierul unde se aflau majoritatea ambasadelor străine, iar celelalte înaintau spre piaţa Skenderbej. Cei doi ajunseră în faţa clădirii Guvernului, apoi se întoarseră. Pe ambele laturi ale bulevardului, grupuri de muncitori scoteau din pământ mimoze şi plantau în locul lor pini. — Se pregătesc de sărbătoare, zise preotul, muncesc şi noaptea. În dreptul hotelului îl întâlniră pe primarul străin, însoţitorul generalului-locotenent. — Unde este colegul meu ? îl întrebă generalul. — In Albania centrală. Ne continuăm săpăturile pe nişte câmpuri pustii. Dumneavoastră? — Noi ne-am luat un răgaz de vreo două zile. Tot discutând aşa, au urcat treptele şi au intrat în hotel. Primarul şi-a luat la revedere şi a intrat în lift, în vreme ce

generalul şi preotul au luat loc din nou în salon.Generalul comandă fernet şi-şi aprinse o ţigară, îşi umplu paharul şi bău. Pe dinaintea ochilor i se perindară din nou coclaurii şi mormintele acelea banale printre care umblase în ultimele zile. Nu înţeleg de ce osemintele camarazilor mei trebuie redate familiilor. Nu cred că asta a fost ultima lor dorinţă, cum se încăpăţânează unii să afirme. Pentru noi, veteranii de război, aceste toane muiereşti sunt de-a dreptul comice. Soldatul se simte bine numai printre tovarăşii de arme, indiferent cum ar fi ei, vii sau morţi. Lăsaţi-i împreună. Nu-i despărţiţi. Mormintele lor ne vor păstra viu străvechiul spirit ostăşesc. Nu daţi ascultare celor care se tem şi de umbra lor, laşilor care nu ştiu ce-i aia durere. Aveţi încredere în noi, veteranii de război. Generalul simţi cum se ameţeşte. Eu am acum o întreagă armată de morţi, îşi spuse. Numai că, în locul uniformei, fiecare dintre ei e îmbrăcat într-un sac de nailon. Saci albaştri, cu două dungi albe şi un şiret negru, produs special al firmei „Olympia". La început, au fost câteva grupe. Apoi, s-au format companiile, mai pe urmă batalioanele, iar acum se completează regimentele şi diviziile. O armată întreagă înfăşurată în nailon. — Ce să fac cu ei ? întrebă cu jumătate de glas. — Nu vă simţiţi bine, zise preotul. Ori aveţi frisoane ? — N-am nimic, spuse generalul, simţind cum fernetul i se strecoară în creier mai iute ca oricând, probabil din cauza oboselii. N-am nimic, repetă el. Doar că vreau să mai beau, şi dădu paharul pestecap. Eu vreau să beau, iar dumneavoastră, preot sau colonel sau naiba ştie ce sunteţi, nu mă lăsaţi. Ce vreţi de la mine? Brusc, generalul se încruntă. — Eu nu suport să fiu supravegheat. Ce vreţi de la mine, spuneţi! aproape că răcni el. Bărbatul mărunţel, care stătea ca de obicei la masa de lângă radio şi scria, întoarse capul spre ei. — Nimic, domnule. Nu vă împiedic de la nimic şi cu atât mai puţin vă supraveghez, zise preotul cu răceală. —Atunci staţi şi uitaţivă la mine cum beau. — Nu-i ne-

voie să faceţi scandal, spuse preotul. Generalul mai trase o duşcă. Acum, preotul n-avea să-1 mai împiedice. La urma urmei, el era şeful.Gândul îi zbură din nou la armata lui. La armata lui albastră, cu două dungi albe şi şnur negru. Ce să fac cu ei ? se întrebă. Sunt o mulţime şi probabil că tremură de frig sub mantalele lor de nailon. Mulţi. Generalii lor incapabili i-au părăsit pe câmpul de luptă. Mi iau lăsat mie pe toţi. Aş fi putut câştiga cu ei o groază de bătălii. Încercă să-şi amintească de luptele învăţate la academie şi să-şi închipuie pe care dintre ele ar fi putut s-o câştige cu ei. Începu să facă şi un plan pe pachetul de ţigări, notând poziţia trupelor, liniile de atac, loviturile principale. Preotul îi privea în linişte mâzgălelile şi sorbea din cacao. Generalul începu cu antichitatea. Mai întâi, îl împresură pe Cezar, apoi le tăie retragerea oştenilor lui Carol cel Mare, după care, cu o manevră iscusită, îi ieşi în cale lui Napoleon şi-1 obligă să se retragă. Dar asta nu-i plăcu. Nu-i plăcu pentru că ar fi putut câştiga orice bătălie din trecut datorită superiorităţii armelor moderne şi nu geniului său. Atunci, încercă să-şi amintească ultimele războaie. Debarcă pe câteva ţărmuri şi asedie câteva capitale. Îşi aruncă regimentele albastre de pe malul Normandiei tocmai la paralela 38, în Coreea. Le strecură apoi în jungla Vietnamului şi le scoase de acolo fără pierderi. Câştigă câteva bătălii pe care istoria le consemna ca pierdute. Şi asta pentru că el nu-şi abandonează soldaţii pe câmpul de luptă. Ştie să-i conducă. Face studii speciale de tactică pe teren muntos. Şi-apoi, soldaţii lui sunt viteji, foarte viteji. Şi sunt aşa pentru că nu au ce pierde, îşi zise şi bău din nou. Pachetul de ţigări era negru de atâtea linii şicerculeţe, când el îşi aminti de o altă luptă. La început se retrase, apoi aruncă în luptă rezerva de morţi care nu aveau încă nume (aceştia erau cei mai turbaţi în bătălie) şi câştigă în doi timpi şi trei mişcări. — Uite-aşa, murmură aproape satisfăcut. Cine îndrăzneşte să se măsoare cu Marea Armată de Nailon? 'Era beat de-a binelea.

Dictatura şi literatura autentică nu sunt compatibile... Scriitorul este duşmanul natural al dictaturii.. (Ismail Kadare)


Informaţia de Hunedoara

ECONOMIE

Pagina 10

Registrul comerţului va face parte din sistemul de interconectare a registrelor din statele UE Registrul central al comerţului şi registrele comerţului de pe lângă tribunale vor face parte din sistemul de interconectare a registrului comerţului din statele membre ale Uniunii Europene, care va deveni funcţional din iulie 2017, procedura fiind avizată de Guvern prin proiect de lege. Sistemul de interconectare a registrelor comerţului va fi constituit din registrele comerţului din toate statele membre ale UE şi platforma centrală europeană. Acesta va deveni funcţional la 17 iulie 2017, dar, până la această dată, statele membre şi Comisia Europeană urmează să întreprindă demersurile legislative şi administrative necesare pentru operaţionalizarea sistemului. "Interconetarea are scopul să contribuie la stimularea competitivităţii întreprinderilor europene, prin reducerea sarcinilor administrative şi creşterea certitudinii juridice şi a transparenţei mediului de afaceri", arată Guvernul. Conform proiectului de act normativ, punctul de acces electronic la sistemul de interconectare va fi, la nivel european, portalul european eJustiţie (e-Justice), iar, la nivel naţional, va fi registrul central al comerţului, ţinut de către Oficiul Na-

ţional al Registrului Comerţului (ONRC). Prin sistemul de interconectare a registrelor comerţului, registrul central al comerţului va pune la dispoziţia publicului documentele şi informaţiile referitoare la operatorii economici înregistraţi în registrul comerţului din România, dar şi în alte state membre. Următoarele informaţii vor fi disponibile gratuit, prin sistemul de interconectare, pe pagina de internet a ONRC sau pe portalul de servicii online al acestuia: denumirea şi forma juridică a persoanei înregistrate în registrul comerţului, sediul social/profesional al persoanei înregistrate în registrul comerţului şi statul membru în care este înmatriculată, numărul de ordine din registrul comerţului al persoanei înmatriculate/înregistrate, identificatorul unic la nivel european şi codul unic de înregistrare fiscal, starea firmei. ONRC va asigura interoperabililatea registrului central al comerţului şi a registrelor teritoriale cu sistemul european, documentele şi informaţiile fiind disponibile în format standard de mesaj, accesibile prin mijloace electronice, cu respectarea standardelor de securitate pentru transmisia şi schimbul de date. Pentru identificare, inclusiv în comunicarea dintre registrele comer-

ţului din statele membre prin sistemul de interconectare, persoanele fizice şi juridice înregistrate în registrul comerţului vor avea şi un identificator unic la nivel european EUID, care include elementul de identificare al României, elementul de identificare al registrului naţional, numărul persoanei din registrul respectiv şi, dacă este necesar, alte elemente pentru a evita erorile de identificare. Structura identificatorului unic la nivel european (EUID) va fi aprobată prin ordin al ministrului Justiţiei. Potrivit proiectului de lege, ONRC va publica pe pagina sa de internet şi pe portalul de servicii online şi va transmite spre publicare pe portalul european e-Justiţie informaţii

actualizate privind legislaţia naţională în ceea ce priveşte publicitatea şi opozabilitatea faţă de terţi a acetelor, faptelor şi menţiunilor persoanelor supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului. Aceste dispoziţii se preconizează a intra în vigoare după publicarea legii în Monitorul Oficial. De asemenea, se prevede a fi de imediată aplicare dispoziţiile ce instituie un termen maxim al procedurii de înregistrare în registrul comerţului şi de publicare în Monitorul Oficial al României (21 zile de la depunerea cererii la registrul comerţului), instituţiile publice implicate în procedură fiind cele care sunt ţinute a-şi îmbunătăţi procedurile interne pentru ca acest termen să poată

fi respectat. Totodată, proiectul de lege include şi alte modificări ce vizează, în principal, îmbunătăţirea mecanismelor legale de dizolvare, lichidare şi radiere, inclusiv prin corelarea cu dispoziţiile Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, facilitându-se soluţionarea cu celeritate a cererilor care privesc aceste proceduri, transferul competenţei de prelungire a perioadei de lichidare voluntară de la tribunal la oficiul registrului comerţului, aceasta fiind de natură să reducă/să simplifice formalităţile de lichidare, precum şi de a degreva instanţele judecătoreşti, radierea, din oficiu, de către registrul comerţului a societăţilor aflate în lichidare (voluntară) de mai mult de 7 ani. Platforma centrală europeană este o platformă informatică pe care sunt stocate informaţiile cu titlu gratuit care vor fi puse la dispoziţie de toate registrele comerţului din statele membre UE şi prin care se realizează interconectarea registrelor europene ale comerţului. Tot ce se află stocat pe această platformă va fi deschis publicului prin punctul de acces e-Justiţie (e-Justice). Această platformă este realizată de către Comisia Europeană şi finanţată din bugetul general al Uniunii Europene.

Exceptarea anumitor categorii de la plata CASS, pentru unele venituri, avizată de Guvern Modificarea legislativă care exceptează anumite categorii, precum copii, tineri, persoane persecutate politic şi magistraţii înlăturaţi politic din justiţie în regimul comunist, veterani de război, revoluţionari, sunt scutiţi de la plata CASS pentru anumite venituri a fost aprobată de Guvern. Modificarea este introdusă după ce, recent, câteva mii de copii din Curtea de Argeş şi din localităţile limitrofe care au alocaţiile pe card au primit înştiinţări de plată de la ANAF prin care sunt anunţaţi că au de achitat câte 468 de lei, reprezentând CAS pe anul 2012, printre cei notificaţi numărându-se copii de zece ani sau nedeplasabili. Astfel, în Codul fiscal vor fi menţionate explicit următoarele categorii de persoane fizice excep-

tate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS), precum şi categoriile de venituri pentru care nu vor datora contribuţie, printre care copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, ucenici sau studenţi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor. Aceste categorii datorează contribuţie, dar numai pentru situaţia în care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură. Şi tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului datorează contribuţie, dar numai pentru venituri din salarii sau asimilate salarii-

lor, din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură, sau sunt beneficiari de ajutor social acordat. Alte categorii exceptate sunt soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate, persoanele persecutate politic de fostul regim comunist, magistraţii înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în timpul regimului comunist, veteranii şi văduvele veteranilor de război, persoanele ale căror drepturi au fost stabilite prin Legea privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, luptătorii răniţi în revoluţia din Decembrie 1989. Aceste categorii de persoane vor fi exceptate de la plata contri-

buţiei de asigurări sociale de sănătate dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate în baza acestor legi. Şi persoanele cu handicap, pentru veniturile obţinute în baza Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia, bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia, femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia sau dacă nivelul acestora este sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, vor beneficia

de excepţie. "Trebuie precizat că pentru persoanele care au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, baza lunară de calcul a contribuţiei este condiţionată de un plafon minim, respectiv, de valoarea salariului minim brut pe ţară stabilit prin hotărâre de guvern. Dacă venitul lunar realizat este sub plafonul minim, contribuţia se calculează asupra plafonului", transmite Guvernul. O altă modificare vizează extinderea scutirii persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat de la plata impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură. Până acum, persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat beneficiau doar de neimpozitarea veniturilor obţinute din salarii sau pensii.


Pagina 11

MEDIU RURAL

Informaţia de Hunedoara

146,85 de milioane de lei pentru fermierii din sectorul zootehnic Fondurile se asigură de Pentru anul 2015, Guver- la bugetul de stat, în limita nul a stabilit suma de bugetului aprobat Ministe146,85 milioane de lei ca rului Agriculturii şi Dezvolfiind valoarea totală tării Rurale pentru anul maximă a schemei de aju- 2015. tor de stat în sectorul Acest sprijin financiar a creşterii animalelor. Din fost aprobat de Guvern în această sumă, 44,5 milcontextul în care prin HG ioane de lei se acordă pen- 1179/2014 a fost instituită o tru speciile taurine, schemă de ajutor de stat în bubaline, porcine şi sectorul creșterii animalelor, ecvine, iar 102,35 milioane pentru perioada 2015-2020, lei pentru speciile ovine şi a cărei valoarea maximă este caprine. de 881,1 milioane de lei.

Eugen Popescu (AFIR): Primele măsuri din PNDR 2014-2020, în martie, dacă vine acordul CE tul de vedere al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, avem în vedere ca fondurile disponibile prin PNDR 2020 să fie mai uşor de accesat şi implicit proiectele să fie mai uşor de implementat. Punctul de vedere pe care Agenţia l-a dat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru construcţia noului Program a avut ca scop tocmai simplificarea procedurilor legate de accesare şi implementare, fără a afecta însă corectitudinea acordării acestor fonduri”.

Primele măsuri din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 ar putea fi deschise în luna martie 2015, dacă în perioada imediat următoare Comisia Europeană va comunica acordul de principiu în baza unei adrese oficiale transmise de Ministerul Agriculturii, afirmă directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, David Eugen Popescu.

„În acest moment, PNDR 2020 este în etapa de aprobare de către Comisia Europeană, urmând ca în perioada imediat următoare să ne comunice acordul de principiu în baza Adresei oficiale transmise de Ministerul Agriculturii. Acordul îl aşteptăm pentru demararea Programului şi lansarea primelor măsuri prin care se pot solicita fondurile europene, începând cu luna martie 2015. Imediat ce Comisia Europeană ne va comunica acordul de principiu, vom publica spre consultare publică Ghidurile Solicitantului, după care vom putea deschide primele sesiuni

de cereri de proiecte pentru finanţarea investiţiilor prin PNDR 2020”, a declarat directorul AFIR, într-un interviu pentru Agerpres.

Proceduri simplificate de accesare şi implementare în noul PNDR Referitor la noutăţile pe care le va aduce viitorul PNDR pentru beneficiarii români, David Eugen Popescu spune că „faţă de perioada anterioară de programare, din punc-

Eugen Popescu: „Am recurs la specializarea personalului pe tipuri de investiţii şi am descentralizat o serie de activităţi” „Practic, am plecat de la nevoile reale ale beneficiarilor şi am aplicat acţiuni concrete pentru creşterea eficienţei şi reducerea ratei de eroare şi a timpului de procesare a documentaţiei specifice. Pentru asta am recurs la specializarea personalului pe tipuri de investiţii şi am descentralizat o serie de activităţi la nivelul structurilor judeţene ale Agenţiei. Aceste măsuri vor face posibilă utilizarea sistemului informatic integrat la capacitate maximă”, a detaliat directorul general al AFIR.

DE NOTAT Compania Prutul vinde motorină cu plata la termen Compania a devenit furnizor de motorină pentru fermieri anul trecut, iar din 2015 plata se poate face la termen. “Avem contracte cu principalii producători şi importatori din România. Ca noutate, putem să oferim motorină cu plata la termen pentru pachete tehnologice complete ce includ motorină, seminţe şi pesticide”, a precizat Cătălin Gherasim, director de vânzări. Anunţul a fost făcut la întâlnirea cu fermierii organizată de Prutul, împreună cu Pioneer şi DuPont, la Călăraşi, pe 21 ianuarie. Alte două servicii noi pe care le va promova Prutul din 2015 sunt teledetecţia şi cartarea. Prin teledetecţie, culturile sunt monitorizate din satelit iar fermierul poate avea rapoarte săptămânale despre evoluţia acestora. “Serviciul poate pune la dispoziţie un plan de fertilizare detaliat, cu debit variabil în funcţie de gradul de necesitate al consumului specific al plantelor”, a exemplificat Bogdan Pintilie, director tehnic. El spune că se obţine o economie de 5-20% la cheltuielile cu îngrăşăminte şi produse de protecţia plantelor. Tot de anul acesta, Prutul a pregătit şi o ofertă pentru fermierii ce practică agricultură în sistem biologic. Oferă inputuri, consultanţă şi contracte pentru preluarea producţiei. În 2014, Prutul a ajuns pe locul trei la vânzarea de seminţe de floarea-soarelui cu o cotă de piaţă de 5,8%. “Ne-am dublat în ultimul an cota de piaţă atât pentru floarea-soarelui cât şi pentru porumb. Suntem pe locul trei în piaţa de ulei îmbuteliat din România”, a mai adăugat Gherasim. Compania Prutul este unul dintre cei mai importanţi jucători din industria de agribusiness. Deţine Fabrica de ulei Prutul din Galaţi şi 21 de capacităţi de depozitare de cereale şi oleaginoase în 9 dintre judeţele cu cel mai mare potenţial agricol: Galaţi, Brăila, Călăraşi, Dolj, Iaşi, Olt, Ialomiţa, Teleorman şi Constanţa. Capacitatea totală de depozitare în silozurile şi bazele operate este de 430.000 de tone. Prutul SA este o companie cu capital integral românesc şi un model de business integrat (distribuţie de inputuri, prestări servicii agricole, achiziţia şi comercializarea tuturor tipurilor de cereale şi plante oleaginoase, servicii de depozitare cereale şi producţie şi comercializare ulei vegetal). Compania are sediul central în Bucureşti şi peste 650 de angajaţi în întreaga ţară (în cele două divizii, ulei şi agribusiness).

DE NOTAT


Informaţia de Hunedoara

NOTE Grupul Toyota a rămas liderul pieţei auto la nivel mondial în 2014, pentru al treilea an consecutiv Grupul Toyota a rămas liderul pieţei auto la nivel global şi în 2014, pentru al treilea an consecutiv, după ce a depăşit bariera de 10 milioane de unităţi vândute anul trecut, la fel ca şi competitorul Volkswagen. Vânzările producătorului auto din Japonia, care includ subsidiarele Hino Motors şi Daihatsu Motor, au urcat cu 3% în 2014 în comparaţie cu anul precedent, de la 9,98 de milioane de unităţi la 10,23 milioane de unităţi, se arată într-un comunicat al companiei, relatează Bloomberg. Rezultatele bune la nivel global au fost susţinute de vânzările din Statele Unite, care au avansat cu 6,2%, la 2,37 de milioane de unităţi în 2014, pe fondul cererii ridicate de SUVuri. Săptămâna trecută, Volkswagen, cel mai mare constructor auto din Europa, a raportat vânzări în urcare cu 4,2% faţă de 2013, la 10,14 milioane de unităţi, devansând General Motors, ocupantul poziţiei a doua în clasamentul celor mai mare producători de autovehicule din lume la finalul lui 2013. General Motors a anunţat că a comercializat 9,92 de milioane de maşini în 2014, în creştere cu 2,1% faţă de anul precedent. "Grupul Toyota este mai preocupat de menţinerea profitabilităţii, decât să alerge după numere. În aceste condiţii, nu m-ar surprinde dacă Toyota ar vinde mai puţine maşini decât Volkswagen în anii următori", a declarat Peggy Furusaka, analist al Moody’s Investors Service din Tokyo. De altfel, Toyota estimează că vânzările vor coborî cu 1% în acest an, la 10,15 milioane de autovehicule, întrucât se aşteaptă la un declin al cererii pe piaţa din Japonia după creşterea unui impozit pe consum.

NOTE

ȘTIINȚĂ - TEHNOLOGIE

Pagina 12

UE analizează oportunitatea aplicării unei taxe giganţilor de Internet precum Google UE analizează dacă să impună o taxă companiilor de Internet din Statele Unite, precum Google, în cadrul unui plan de realizare a unei pieţe digitale unice în spaţiul comunitar, a declarat comisarul pentru economie digitală, Gunther Oettinger, relatează MarketWatch. Oettinger a spus într-un interviu că Europa este în prezent perdantă în sectorul tehnologiei informaţionale, dar că situaţia poate fi schimbată prin investiţii şi prin crearea unui spaţiu comun de operare pentru toate companiile din sectorul digital. El a subliniat totodată importanţa ca Europa să îşi păstreze avantajul în sectorul auto, care pare să fie atacat şi de companiile de Internet. "Taxarea este o opţiune dar nu o soluţie decisă", a spus Oettinger. El a precizat, răspunzând unei întrebări, că Google ar putea fi taxată pentru folosirea de materiale aflate sub copyright. Crearea unei pieţe digitale unice este un element central al eforturilor noii Comisii Europene de a revigora economia UE. "28 de pieţe fragmentare nu sunt bune pentru investiţii, pentru start-up-uri, pentru crearea de noi locuri de muncă şi nici pentru utiliza-

tori", a arătat Oettinger. În privinţa companiilor tehnologice străine, dacă operează pe piaţa europeană, putem introduce instrumente care să garanteze că acţionează conform regulilor noastre, a spus oficialul UE. El a criticat companiile americane care intră în Europa cu investiţii în ţări cu un nivel scăzut al protecţiei datelor, soluţia fiind crearea unui set unic de reglementări pentru protejarea datelor per-

sonale. Un element important al planului este crearea unor reguli referitoare la proprietatea intelectuală potrivite pentru secolul 21. Legislaţiile naţionale actuale, care diferă milt de la ţară la ţară, au fost uitate în era gramofoanelor şi compozitorilor de music-hall, consideră comisarul UE. Diverse state europene au căutat soluţii de taxare a unor giganţi ame-

ricani din industria tehnologiei, cum este Google. Germania a sugerat că Google ar trebui să plătească pentru publicarea de fragmente din articolele marilor publicaţii germane, dar compania americană pur şi simplu le-a exclus din rezultatele afişate de motorul de căutare. Autorităţile fiscale din Franţa au susţinut că Google ar putea datora statului peste 1 miliard de euro, în pofida utilizării, ca şi alte companii, a unei structuri corporatiste care permite protejarea veniturilor de taxarea în ţările în care îşi desfăşoară operaţiunile. O altă provocare pentru Europa este industria auto, în care producătorii consideră automobilele conectate la Internet drept o oportunitate de modernizare a imaginii şi de atragere a unor noi clienţi. "Pentru a fi înaintea companiilor din Silicon Valley, producătorii auto europeni trebuie să integreze serviciile Google, Apple şi Facebook, ca să creeze viitoarea generaţie de maşini, dar să nu fie depăşiţi de aceste companii", a spus Oettinger. El a arătat că este în contact săptămânal cu membri din conducerea companiilor auto şi se aşteaptă ca expertiza producătorilor auto europeni în inginerie să fie un avantaj în faţa Google, Apple şi Facebook.

Lucruri insolite scoase la vânzare online de români: Cruce de la Bobotează şi piele de şarpe boa O cruce scoasă din apă de Bobotează, bucăţi de piele de şarpe boa, pupeze împăiate, dar şi un "pui de pisică pe baterii Duracell" se numără printre lucrurile pe care românii au decis să le scoată la vânzare în mediul online, anul trecut, potrivit unui comunicat de presă. La început de 2015, pentru "Ziua Izabellei", eveniment care a adunat pe Facebook peste 300.000 de români, în urma unei invitaţii trimise în mod eronat, vizitatorii pot achiziţiona mici şi bere gratuit. De asemenea, tot la început de an, un utilizator a scos la vânzare online o cruce scoasă din apă de Bobotează. În 2014, s-au remarcat anunţuri de vânzare pentru animale împăiate, precum struţ şi pupăză, fiind de departe unele dintre cele mai neobişnuite obiecte pentru amenjări interioare găsite online.

Acestora li se adaugă bucăţi de meteorit şi bibelouri inedite tip peşte din anii '60, precum şi răţuşte de sticlă mată vândute doar în set de trei. De asemenea, dintre sutele de anunţuri ce au avut în centru cerbul carpatin, s-au făcut remarcate coarnele de cerb lopătar, copia după trofeul "Cerbul de Aur" şi lustra rustică handmade cu lemn de abajur. Tot la categoria animale, s-au evidenţiat şi patru bucăţi de piele de şarpe boa, accesorii ideale pentru ţinutele mai excentrice. Pentru colecţionari, au fost scoase la vânzare obiecte "din antichitate", precum sabia de imitaţie Excalibur, monedele de aur şi nasturii din argint de pe vremea lui Carol I. Tot anul trecut, colecţionarii pasionaţi de aventuri pe mare au putut achiziţiona vaporul ce a aparţinut familiei Ceauşescu, iar cei aflaţi în căutare de obiecte tra-

diţionale româneşti au putut oferta un pieptar maramureşean de peste 100 de ani. Românii interesaţi de domeniul construcţiilor au găsit pământ pentru umplutură curţi şi drumuri, oferit în mod gratuit, iar cei pasionaţi de agricultură au putut cumpăra bălegar macerat în propria gospodărie. Anunţurile cu mesaje ha-

ioase au fost şi ele la mare căutare printre vizitatorii OLX.ro. În mai puţin de o lună, anunţul "Opel Agila cu 58 de cai frumoşi" a strâns peste 190.000 de vizualizări, "puiul de pisică pe baterii Duracell" şi-a găsit stăpân, iar "covorul cu girafă întreagă fără cusături" a fost ofertat la schimb cu o poartă metalică.


Pagina 13

MEDIA - DIVERTISMENT

Reţeta săptămânii

Prăjitură cu gem şi cremă de brânză Se amestecă primele 3 ingrediente, într-un castron, până amestecul capătă un aspect nisipos. Când îl strângeţi în pumn trebuie să se formeze un bulgăre. Se dă drumul la cuptor la 174°C (350°F). Se presează aluatul într-o tavă mică (15 x 15 cm) şi se dă la cuptor aproximativ 15 minute sau până se rumeneşte. Se întinde gemul peste crusta caldă. Într-o crăticioară se încălzeşte crema de brânză şi se amestecă cu laptele şi ciocolata (100 g) topită la bain marie. Se toarnă peste stratul de gem. Deasupra se rade ciocolata rămasă sau se poate topi şi aceasta şi turna deasupra. Lăsaţi-o să stea câteva minute, apoi tăiaţi-o.

INGREDIENTE: 125 g făină, 110 g margarină rece, 50 g zahăr, 100 g gem de zmeură sau mure, 100 g cremă de brânză, 3 linguri lapte, 150 g ciocolată (100 g albă şi 50 g cu lapte)

Sarah Brightman a început antrenamentul pentru o vizită de 10 zile la bordul Staţiei Spaţiale Soprana britanică Sarah Brightman a început în această săptămână un antrenament special care îi va permite să ajungă în spaţiu în luna octombrie şi să petreacă 10 zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), au anunţat, la sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanţii NASA, citaţi de Reuters. Celebra artistă, care s-a remarcat în spectacolul "Phantom of the Opera", de Andrew Lloyd Webber, va plăti aproximativ 52 de milioane de dolari pentru această misiune în spaţiu. Ea va decola de pe Terra la bordul unei capsule Soyuz, a dezvăluit Space Adventures, o companie americană cu capital privat, care organizează această misiune spaţială. Sarah Brightman, în vârstă de 54 de ani, va deveni astfel cel de-al optulea turist spaţial şi primul artist profesionist care va vizita avanpostul orbital, un laborator de cercetări ştiinţifice în valoare de 100 miliarde de dolari, situat la o altitudine de 420 de kilometri deasupra Pământului. Până în prezent, un singur turist spaţial, cofondatorul grupului Microsoft, Charles Simonyi, a efectuat două călătorii în spaţiu. După retragerea din circulaţie a navetelor spaţiale americane, în anul 2011, capsulele Soyuz au un program de zbor extrem de aglomerat, întrucât sunt singurele vehicule spaţiale care pot să transporte astronauţi la bordul ISS. Cel mai recent turist spaţial care a ajuns pe ISS a fost Guy Laliberte, fondatorul companiei Cirque du Soleil, care a petrecut 11 zile la bordul staţiei în 2009, contra sumei de 35 de milioane de dolari. Un loc într-o capsulă Soyuz pentru un turist plătitor a devenit disponibil pentru toamna acestui an, întrucât Rusia va efectua atunci un zbor pentru a aduce pe Terra doi astronauţi care intenţionează să petreacă un an întreg la bordul ISS - o premieră în istoria spaţială. Capsulele Soyuz sunt concepute pentru a

Informaţia de Hunedoara

HOROSCOP Recunoști în fața superiorilor o greșeală făcută de tine mai demult și primești aprecieri, dar asta nu înseamnă că vei scăpa de pedeapsă. Este drept că făcând acest lucru diminuezi pedeapsa și dai dovadă de maturitate, doar că maturitatea este bună dacă pe viitor vei evita să faci greșeli majore. Colegii nu par nicidecum impresionați, ci se mulțumesc să vorbească despre tine pe la colțuri. Astrele îți favorizează în special viața sentimentală, astfel că acum este momentul potrivit să te ocupi mai mult de găsirea iubirii eterne la care visezi. Dacă nu faci parte dintr-un cuplu, în weekend ai toate șansele să atragi câțiva admiratori. Flirturile sunt la fiecare pas, iar invitațiile în oraș sunt nenumărate, așa că mai rămâne să te decizi tu pe cine alegi. Suferi de lipsa de atenție în această săptămână pentru că atât familia cât și prietenii par a avea tot feluri de planuri care nu te includ. Ceri explicații, devii cât se poate de guraliv, iar motivele excluderii tale sunt cât se poate de hilare. Se rup multe relații în acest interval și starea ta psihică se degradează, astfel că devii complet izolat de toți cei din jur. Ai avut o stare de spirit bună săptămânile trecute, dar când vezi că un proiect nu merge chiar în direcția potrivită îi asculți pe cei din jur care au mai multă experiență. Pentru a nu pierde influența pe care o ai asupra lor nu recunoști că ai nevoie de îndrumare pentru a pune ordine în lucruri. Dincolo de preocupările tale legate de proiecte și dragostea îți pune bețe în roate. La începutul săptămânii ți se trasează niște sarcini clare, dar pe moment preferi să amâni rezolvarea lor. Îți cam lipsește energia necesară pentru a duce la bun sfârșit ceea ce ți s-a cerut și joi toate termenele limită pe care le primești devin un adevărat coșmar. Ai noroc că un coleg de muncă pare dispus să te ajute și crezi că așa vei termina mai rapid ce ai de făcut, dar ai mare grijă pentru că tot ce el își dorește este să iasă în evidență. Îți vine mănușă rolul de victimă în această săptămână pentru că te plângi mai mereu. Nimeni nu pare mai nefericit decât tine și crezi tu că absolut toți cei din trebuie să te asculte atunci când își verși amarul. Până la un punct ești compătimit, dar după ziua de joi, cunoscuții refuză să îți mai asculte dramele și nu pentru că nu te-ar înțelege, ci pentru că le strici starea de spirit. Cine te vede în acest interval are impresia că ai dat peste o mină de aur sau ai găsit vreo comoară ascunsă pentru că vorbești despre investițiile pe care vrei să le faci, ca și cum banii nu ar fi o problemă pentru tine. În realitate, toate planurile pe care le expui cu atâta mândrie nu pot fi puse în practică în acest interval și nici măcar într-un timp scurt, dar îți place să visezi.

transporta trei astronauţi şi pentru a petrece pe orbită perioade de cel mult şase luni. Cosmonautul Serghei Volkov va pilota capsula Soyuz care îi va duce pe astronautul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) Andreas Mogensen şi pe soprana Sarah Brightman la bordul ISS, a precizat directorul de operaţiuni spaţiale de la NASA, Emily Nelson, într-o conferinţă de presă televizată organizată la John Space Center din Houston. Sarah Brightman a ajuns în Rusia săptămâna trecută şi trebuia să înceapă de atunci un program de pregătire de nouă luni, însă a ales să amâne antrenamentul intensiv până în această săptămână, pentru a-şi acorda suficient timp să îşi revină după o răceală, a precizat agenţia de presă rusă ITAR-TASS. Un al doilea turist spaţial aspirant, antreprenorul japonez Satoshi Takamatsu, a ajuns la rândul său în Star City, centrul de antrenamente spaţiale din Rusia, cu scopul de a se pregăti pentru un zbor spaţial. Potrivit agenţiei ITAR-TASS, el va fi un „turist de rezervă” în cazul în care Sarah Brightman nu va putea să efectueze această călătorie spaţială. Sarah Brightman este considerată soprana cu cele mai mari vânzări din lume şi singurul artist care a cucerit simultan topurile Billboard

Dance şi Classic. Sarah Brightman este pioniera genului „classic crossover” şi unul dintre marii artişti ai lumii, însumând peste 30 de milioane de discuri vândute şi având un palmares care cuprinde peste 180 de discuri de aur şi de platină, în peste 40 de ţări. Single-ul „Time to Say Goodbye”, înregistrat împreună cu tenorul Andrea Bocelli, a fost vândut în peste 12 milioane de copii în întreaga lume. Albumele următoare au urcat în topurile Billboard şi au fost urmate de turnee mondiale. Sarah Brightman este prima artistă invitată să cânte la Jocurile Olimpice de două ori: în 1992 la Barcelona şi 16 ani mai târziu, la Beijing. ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune. ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

Problema principală în această săptămână va fi starea de nervozitate care te stăpânește. Acasă cu greu îți vei stăpâni impulsurile întreg intervalul pentru că orice vorbă spusă pe un ton mai ridicat de către partener, nu face decât să te enerveze. Compromisuri trebuie să înveți să faci la muncă, unde colegii de multă vreme nu mai joacă după cum le cânți tu. Ți-ai cam pierdut din autoritate și riști să devii „omul negru” ocolit de toată lumea. Primești o lecție dură în acest interval și anume că uneori trebuie să faci și ceea ce nu îți place. Te comporți ca un copil răsfățat în prima fază și asta mai ales din cauza orgoliului nemăsurat, după care vezi că nu ai altă soluție decât să te conformezi noii situații. Colegii de muncă vor aprecia faptul că teai lăsat modelat până la urmă pentru că au nevoie de ajutorul tău. Devii îngrijorat de faptul că o rudă mai tânără este extrem de puțin motivată să își găsească un drum în viață. Rolul de educator te prinde bine, însă nu și atunci când cel tânăr devine rebel. Prima ta reacție este să îți ieși din fire, însă ar fi bine să îți amintești că și tu erai la fel al vârsta lui. Abia după multe discuții, disputa dintre generații se calmează, iar lucrurile reintră în normal. În mod evident ai nevoie de ajutor în acest interval pentru că te simți pierdut. Acesta vine de unde te așteptai mai puțin și anume de la o persoană mai în vârstă din familie. Nu prea îți place ceea ce auzi, dar dacă vei fi obiectiv îți vei da seama că soluțiile propuse sunt cele mai potrivite. Tot spiritul practic care te caracterizează dispare în acest interval și își face apariția visarea. Devii melancolic, rupi complet legătura cu realitatea și te cufunzi într-o lume ideală, de aici procurându-ți optimismul. Faptul că alegi să visezi cu ochii deschiși în loc să acționezi nu este de bun augur, pentru că unele oportunități nu așteaptă să te decizi tu, ba din contră trec pe lângă tine.

Sănătate şi fericire tuturor!


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Topul celor mai bogate cluburi din lume

SPORT

Pagina 14

Comemorare Maria Cioncan

Cele mai bogate 20 de cluburi din lume au avut venituri totale de 6,2 miliarde de euro în sezonul 2013/2014, stabilind un record, potrivit unui studiu anual dat publicităţii de Deloitte. Grupările din Top 20 au depăşit pentru prima dată şase miliarde de euro venituri, după o creştere de 18 la sută faţă de exerciţiul financiar precedent, datorită activităţilor comerciale şi vânzării drepturilor TV "mai importante ca orcând", potrivit lui Dan Jones, analist la Deloitte. Real Madrid, clubul care domină această ierarhie de 10 ani, şi Manchester United (locul 2) sunt singurele grupări care au avut venituri de peste 500 de milioane de euro în sezonul trecut. Cele 20 de cluburi provin din primele patru campionate europene (Spania, Italia, Anglia şi Germania), cu două excepţii, gruparea franceză PSG, locul 5, cumpărată în 2011 de un puternic fond de investiţii din Qatar, şi Galatasaray (Turcia), locul 18. În ciuda unui sezon sezon sportiv fără perfomanţe notabile, campionatul englez domină Top 20 cu opt cluburi, în urma încheiereii unui nou contract pentru drepturile TV, cu o valoare mai ridicată cu 34 la sută faţă de înţelegerea anterioră. Primele zece cluburi cele mai bogate din lume în sezonul 2013/2014, potrivit Deloitte, sunt următoarele: 1. Real Madrid: 549,5 millioane de euro; 2. Manchester United: 518 milioane de euro (+ 2 locuri); 3. Bayern Munchen: 487,5 milioane de euro; 4. FC Barcelona: 484,6 milioane de euro (-2); 5. Paris Saint-Germain: 474,2 milioane de euro; 6. Manchester City: 414,4 milioane de euro; 7. Chelsea Londra: 387,9 milioane de euro; 8. Arsenal Londra: 359,3 milioane de euro; 9. FC Liverpool: 305,9 milioane de euro (+3); 10. Juventus Torino: 279,4 milioane de euro (-1).

NOTE

Redactor şef: Mihaela Petroşan Redactori: Aurel Ghinea, Raluca Herepean, Graţian Ordean, Sever Busuioc, Victoria Stoian Marketing: Simona Tătaru DTP şi WEB: WS Promotion Email: informatiahd@yahoo.com

Site: www.informatiahd.ro Telefon: 0729.991.241 Tipar executat la Tipografia Prodcom Târgu Jiu ISSN: 1844 – 7732


Pagina 15

SPORT

Informaţia de Hunedoara

CEI MAI BUNI SPORTIVI AI JUDEȚULUI HUNEDOARA ÎN ANUL 2014 DISCIPLINE SPORTIVE OLIMPICE 1. MUNTEANU Andreea Eugenia, Senioară, CNS CETATE DEVA, Gimnastică artistică Antrenori: POPA Adela, COROIU Ioan Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Locul IV cu echipa, la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică 03CHINA, Nanning, 12.10.2014; � Campioană Europeană cu echipa la Campionatul European de Gimnastică Artistică, Sofia, BULGARIA, 12-18.05.2014; � Medaliată cu aur la concursurile internaționale de gimnastică artistică de la Avoine, FRANȚA, 19.04.2014 și Esolo, ITALIA, 22,23.03.2014; � Dublă Campioană națională la bârnă și cu echipa; � Vicecampioană națională la sol. 2. STĂNILĂ Alina Ștefania, Senioară, CNS CETATE DEVA, Gimnastică artistică Antrenori: POPA Adela, COROIU Ioan Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Locul IV cu echipa, la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică 03CHINA, Nanning, 12.10.2014; � Campioană Europeană cu echipa la Campionatul European de Gimnastică Artistică, Sofia, BULGARIA, 12-18.05.2014; � Medaliată cu aur la concursul internațional de gimnastică artistică de la Avoine, FRANȚA, 19.04.2014; � Campioană națională cu echipa, vicecampioană națională la individual compus și medaliată cu bronz la sol și sărituri. 3. OCOLIȘAN Anamaria, Daniela, Senioară, CNS CETATE DEVA, Gimnastică artistică Antrenori: POPA Adela, COROIU Ioan Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Locul IV cu echipa, la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică 03CHINA, Nanning, 12.10.2014; � Campioană națională cu echipa și medaliată cu bronz la sărituri și paralele. 4. JURCA Laura, Junioară, CNS CETATE DEVA, Gimnastică artistică Antrenori: POPA Adela, COROIU Ioan Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Vicecampioană Europeană la individual compus, medaliată cu bronz la echipe și sărituri la Campionatul European de Junioare Gimnas-

tică Artistică, Sofia, BULGARIA, 12-18.05.2014; � Locul IV la sărituri și sol la Jocurile Olimpice ale Tineretului de la Nanning, CHINA, 16-18.08.2014; � Medaliată cu argint – echipe și sol, bronz - sărituri la concursul internațional de gimnastică artistică de la Esolo, ITALIA, 22,23.03.2014; � Medaliată cu aur - echipe și bronz - individual compus la concursul internațional de gimnastică artistică de la Avoine, FRANȚA, 19.04.2014. 5. IRIDON Andreea Maria, Junioară, CNS CETATE DEVA, Gimnastică artistică Antrenori: POPA Adela, COROIU Ioan Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Vicecampioană Europeană la bârnă și sol, medaliată cu bronz la echipe la Campionatul European de Junioare Gimnastică Artistică, Sofia, BULGARIA, 12-18.05.2014; � Medaliată cu argint – echipe și bronz – bârnă la concursul internațional de gimnastică artistică de la Esolo, ITALIA, 22,23.03.2014; � Medaliată cu aur la echipe și individual compus la concursul internațional de gimnastică artistică de la Avoine, FRANȚA, 19.04.2014; � Vicecampioană națională la paralele și medaliată cu bronz la individual compus și bârnă. 6. NICOLAESCU Oana, Junioară, SCM DEVA, Judo Antrenor: ENACHE Ramona Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Locul VII (asimilat VI) la Campionatul Mondial de Judo, Juniori U21, Fort Lauderdale, SUA, 22-26.10.2014; � Medaliată cu aur la Cupa Europeană de Judo Juniori de la Lignano, ITALIA, 26,27.04.2014; � Locul V (asimilat IV) la Cupa Europei de Judo Juniori de la Praga, CEHIA, 26,27.07.2014; � Locul VII (asimilat VI) La Cupa Europei de Judo Juniori de la Paks, UNGARIA, 12,13.07.2014; � Medaliată cu Bronz la Campionatele Naționale de Judo Juniori. 7. MARINCU Florentina Costina, Junioară, CNS CETATE DEVA, Atletism Antrenor: ALEXE Nicolae Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Medaliată cu argint la Grand Prix-ul de la Praga, CEHIA, 25.02.2014; � Medaliată cu argint și bronz la Campionatele Internaționale de la Cluj, ROMANIA, 06.06.2014; � Campioană și vicecampioană națională de seniori la viteză și lungime; � Campioană și vicecampioană națională de tineret la viteză și lungime; � Dublă campioană națională de juniori la viteză și lungime.

8. DOBONDI Sorin, Junior, CSS HUNEDOARA, Box Antrenor: CAPTARI Ilie Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Locul V la Campionatele Europene de Tineret de la Zagreb – CROATIA 19-26.10.2014; � Medaliat cu aur la Cupa României de Tineret. 9. DELIU Andrei Răzvan, Junior, SCM DEVA, Atletism Antrenor: BUCUR Florin Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Locul IV la Campionatul Balcanic de Atletism Seniori, Pitești, ROMÂNIA, 26 – 27.07.2014; � Medaliat cu argint la Campionatele Internaţionale de Atletism, ROMÂNIA, Napoca, Cluj 06.06.2014; � Campion Național de Seniori, sală și aer liber; � Campion Național de Tineret, sală și aer liber. 10. BĂDEAȚĂ Alexandru Sorin, Junior, CSS HUNEDOARA, Natație Antrenor: BĂJAN Anca Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Campion național de seniori la 400m mixt și medaliat cu bronz la 200 m mixt - Bazin de 25 m; � Campion național de seniori la 400m mixt și medaliat cu bronz la 200 Bazin de 25 m; � Vicecampion național la 400 m mixt și medaliat cu bronz la 200 mixt Bazin olimpic; � Campion național de juniori 400m mixt, vicecampion național la 200m spate, 200m mixt, 50m spate, 100m mixt și medaliat cu bronz la 100m spate - Bazin 25m; � Campion național de juniori la 400m mixt, 200m mixt, vicecampion național la 100 și 200m spate Bazin olimpic. 10. BĂNCILĂ Simona, Senioară, SCM DEVA, Tir cu Arcul Antrenor: HABIAN Viorel Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Campioană Națională Outdoor, individual și cu echipa; � Vicecampioană Națională Indoor; � Medaliată cu Aur la Cupa României - seniori.

DISCIPLINE SPORTIVE NEOLIMPICE 1. GHERGHEL Ana Maria, Tineret, CS COMEXIM LUPENI, Fotbal – Tenis Antrenor: DRUNCEA Dima Principalele rezultate sportive în anul 2014: � 5 Titluri de Campioană Mondială de Seniori la simplu, dublu, triplu, dublu mixt, triplu mixt, la Campionatul Mondial de Fotbal

Tenis, Nicosia CIPRU, 1824.10.2014; � 2 Titluri de Campioană Mondială de Tineret la dublu mixt, triplu mixt la Campionatul Mondial de Fotbal Tenis, Nicosia, CIPRU, 1824.10.2014. 2. RIZESCU Anamaria, Tineret, CS COMEXIM LUPENI, Fotbal-tenis Antrenor: DRUNCEA Dima Principalele rezultate sportive în anul 2014: � 2 Titluri de Campioană Mondială de Seniori la dublu, triplu, la Campionatul Mondial de Fotbal Tenis, Nicosia CIPRU, 1824.10.2014, � 2 Titluri de Campioană Mondială de Tineret la dublu mixt, triplu mixt la Campionatul Mondial de Fotbal Tenis, Nicosia, CIPRU, 1824.10.2014. 3. VORNICU Răzvan, Junior, CS COMEXIM LUPENI, Fotbaltenis Antrenor: DRUNCEA Dima Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Campion Mondial de Tineret la triplu mixt, la Campionatul Mondial de Fotbal Tenis, Nicosia CIPRU, 18-24.10.2014, � 3 Titluri de Campion Mondial de Juniori la simplu, dublu și triplu la Campionatul Mondial de Fotbal Tenis, Nicosia, CIPRU, 1824.10.2014. 4. BIVOLARU Letiția, Tineret, CS COMEXIM LUPENI, Fotbal-tenis Antrenor: DRUNCEA Dima Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Campioană Mondială de Seniori la triplu, Campionatul Mondial de Fotbal Tenis, Nicosia CIPRU, 18-24.10.2014. 4. LICA Mariana, Tineret, CS COMEXIM LUPENI, Fotbal-tenis Antrenor: DRUNCEA Dima Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Campioană Mondială de Seniori la triplu mixt, Campionatul Mondial de Fotbal Tenis, Nicosia CIPRU, 18-24.10.2014. 5. PÂRVA Cosmin Gabriel, Junior, CS EXTREM FIGHTING VULCAN, Kempo Antrenor: MÂRZA Florin Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Vicecampion Mondial de Juniori la, full kempo și knockdown, medaliat cu Bronz proba submission kempo la Campionatul Mondial de Kempo de la Budapesta, UNGARIA, 22-27.04.2014, � Vicecampion European de Juniori la pankration și medaliat cu Bronz la proba pankration No-Gi, la Campionatele Europene de Kempo Juniori de la București, ROMANIA, 27-29.06.2014. 6. DANILIUC Andra,

Ju-

nioară, CS HEIAN DEVA, Karate WKC Antrenor: BIJI Marius Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Campioană Europeană de Seniori, kata shito-ryu individual, la EUROPEAN CAMPIONATUL KARATE WKC, Verona, ITALIA, 13-14.06.2014, � 2 titluri de Campioană națională de seniori. 7. POPOVICI Daniel, Junior, CS COMEXIM LUPENI, Fotbal Tenis Antrenor: DRUNCEA Dima Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Campion Mondial de Juniori la dublu la Campionatul Mondial de Fotbal Tenis, Nicosia, CIPRU, 18-24.10.2014; � 4 titluri de Campion național de juniori. 7. LICA David, Junior, CS COMEXIM LUPENI, Fotbal Tenis Antrenor: DRUNCEA Dima Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Campion Mondial de Juniori la triplu la Campionatul Mondial de Fotbal Tenis, Nicosia, CIPRU, 18-24.10.2014; � 4 titluri de Campion național de juniori. 8. BOZAN Valentin, Junior, CS COBRA DEVA, Taekwon Do ITF Antrenor: AMBRUȘ Iosif Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Campion European la proba power echipe, vicecampion european spargeri forta echipe și medaliat cu Bronz, lupta individual, la Campionatul European de Taekwondo ITF – Juniori de la Riccione, ITALIA, 24-27.04.2014. 9. POP Alexandra Victoria, Senioară, CSM JIUL PETROȘANI, Karate Antrenor: POLIFRONIE Radu Principalele rezultate sportive în anul 2014: √ Medaliată cu Bronz la Campionatul European de Seniori de la Nove Zamky SLOVACIA, 1415.06.2014, √ Vicecampioană națională de senioare și medaliată cu Bronz la kumite individual. 10. SEBESI Robert Mikloș, Junior, CSM JIUL PETROȘANI, Karate Antrenor: POLIFRONIE Radu Principalele rezultate sportive în anul 2014: � Campion European la Campionatul European de karate de la Nove Zamky SLOVACIA, 1415.06.2014, � Campion național de juniori la individual și echipe, medaliat cu Bronz la kumite individual.


Informaţia de Hunedoara

CALEIDOSCOP

Pagina 16

Jessica Alba Născută în Pomona, California, pe 28 aprilie 1981, Jessica Alba a luat cursuri de actorie de la 12 ani, devenind o actriţă precoce, jucând roluri diverse. Debutând în 1993 cu Camp Nowhere, a jucat mai târziu în reclame, în filme de televiziune (serialul "The Secret World of Alex Mack" 1994),

Film

Frumuseţile lumii

"Flipper" (1995), "Venus Rising" (1995), şi talkshow-uri "The Dini Petty Show". Primul rol ce a făcut-o remarcată a fost în serialul Dark Angel (2000). De atunci cariera sa a cunoscut o ascensiune amețitoare, fiind distribuită în roluri principale, alături de nume celebre, în

producții precum: The Sleeping Dictionary, Honey, Sin City, Fantastic Four și Into the Blue. A fost numită de către revista People unul dintre cei mai frumoşi 50 de oameni ai planetei, iar Playboy a numit-o una dintre cele mai sexy 25 de celebrităţi care au apărut pe coperta revistei.

Wild Card (2015) Joc periculos Premiera în România - 30.01.2015

Las Vegas, cu trei zile înainte de Crăciun, când oraşul e mort şi deprimant... O fată bătută şi plină de sânge pe care o vom cunoaşte în curând sub numele de HOLLY (Dominik Garcia-Lorido) - e aruncată dintr-o maşină la o curbă şi lăsată să moară. Dar ea se încăpăţânează să ajungă la urgenţe, unde tot ce mai poate spune e "Nick"... Nick să fie individul care i-a făcut asta? Când îl vedem prima dată pe NICK (Jason Statham) într-un bar, suntem înclinaţi să credem că el e vinovatul. E un beţiv cu un comportament intimidant care se dă la DD (Sofia Vergara), apoi se ia de iubitul ei OSGOOD (Max Casella),

Regia Simon West Cu Jason Statham, Stanley Tucci, Sofía Vergara, Milo Ventimiglia

când îşi face şi el apariţia. Osgood a venit în acel bar cu speranţa că o va convinge pe DD să se mute cu el în Atlantic City. Oare ea ezită să facă acest pas pentru că el e un tip cam fără perspective? Lui Osgood îi place să creadă despre el că ştie să se bată, şi nimeni nu-l crede până când Nick îl scoate din sărite i şi-o încasează zdravăn de la el în parcarea din faţa barului. DD e plăcut impresionată de eroismul lui Osgood, aşa că acceptă să meargă cu el. Exact cum plănuise Osgood, care a doua zi se înfiinţează la Nick cu 500 de dolari plată pentru că intrase în jocul lui şi se lăsase bătut pentru ca Osgood să-şi impresioneze iubita. Aşa începe pentru Nick o zi care va continua în cu totul alt sens. Fost soldat şi mercenar, Nick îşi câştigă banii pe care şi-i pierde apoi jucând la jocuri de noroc, la cărţi sau la pariuri asigurând protecţie cui i-o cere. Când fata bătută îi cere ajutorul, Nick va intra într-o serie de încurcături care îi vor aduce aminte că cele învăţate ca soldat nu se uită niciodată...

Programul Televiziunii locale INFO HD LUNI - VINERI

SÂMBĂTĂ 10:00-11:00 Retrospectiva Știrilor

Luni 16:00 - 17:00 INFOSPORT cu Teodor Telembici 17:30 - 18:30 Actualitatea Hunedoreană direct cu Adrian Oprea

11:30-12:00 Hunedoara Frumoasă 16:00-16:30 Horoscopul Săptămânii

18:30-19:00 Jurnal INFO HD

Marți 16:00-17:00 Cărți, Personalități, Confesiuni cu Paulina Popa 17:30 - 18:30 Actualitatea Hunedoreană direct cu Adrian Oprea

DUMINICĂ

18:30-19:00 Jurnal INFO HD 20:30-21:30 Dedicații în direct cu Aida Busuioc

10:00-10:30 La început a fost cuvântul cu Radu Trifon

Miercuri

13:00-15:00 Veseliți-vă cu noi cu Lena Miclăuș

17:00-17:30 Curiozități 17:30-18:30 Dezbaterea Zilei direct cu Paul Țoța 18:30-19:00 Jurnal INFO HD

Joi

De Luni până Sâmbătă

16:00-17:00 Arhivele memoriei direct cu Dorin Petresc 17:30-18:30 Dezbaterea Zilei direct cu Paul Țoța 18:30-19:00 Jurnal INFO HD 20:30-21:30 Dedicații in direct cu Aida Busuioc

01:00 -07:30 și 13:00-15:00 Videotext unde se pot da anunțuri

Vineri 16:00-17:00 No comment 17:00-17:30 Magazin de Weekend 17:30-18:30 Fețele Medicinei cu Adrian Oprea 18:30-19:00 Jurnal INFO HD

CMYK

Duminică între orele 01:00-07:30 și 16:00-18:00 Videotext unde se pot da anunțuri


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.