Băcia
Mona a devenit „Miss Bălțata Românească”
La orizont - demiterea
Pag. 2
Necazuri financiare la Teatrul din Deva
Pag. 7
S-a trezit Avocatul Poporului
Un nou sistem de arbitraj pe investiţii Pag. 2
Pag. 3
Termocentralele hunedorene investigate la București EVENIMENT
CULTURĂ-PATRIMONIU
Sonia Șortan, premianta săptămânii Citiți în pagina 4 CMYK
De luni până vineri, de la orele 18.30
„Cu gândurile mele...” Citiți în pagina 5
Informaţia de Hunedoara
ACTUALITATE
Pagina 2
La orizont - demiterea
Necazuri financiare la Teatrul din Deva Recent, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a făcut public raportul de audit intern realizat la Teatrul de Artă din Deva. Preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David, a declarat că sau constatat mai multe nereguli. În fapt, prin audit au fost verificate plăţile şi cheltuielile efectuate de Teatrul de Artă Deva, instituție subordonată CJ Hunedoara, privind achiziţia de bunuri şi servicii în perioada 1 ianuarie 2012 – 30 iunie 2015. Raportul de audit arată, în primul rând, faptul că, la nivelul conducerii Teatrului de Artă Deva, nu sunt proceduri pentru elaborarea documentaţiei de atribuire a unor contracte de achiziţii publice, iar dosarele de achiziţii publice realizate au fost, în multe cazuri, incomplete. De asemenea,
instituția de cultură nu are o bază de date cu informaţii despre furnizorii de bunuri şi servicii. Auditorii au verificat 37 de dosare de achiziţie publică, între care 19 nu aveau semnătura compartimentului juridic sau a persoanei care a prestat servicii juridice, iar altele nu aveau întocmită propunerea de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor de angajament sau bugetare. În plus, mai toate facturile plătite de Teatrul de Artă nu erau vizate şi nu erau însoţite de documente din care să rezulte că serviciile achiziţionate au fost realizate. Un exemplu este contractul cu firma care a prestat servicii de curăţenie la teatru, pentru care una dintre facturile emise în 2013 a avut valoarea de aproape 10.000 de lei, iar o altă factură, din 2014, a avut valoarea de aproape 20.000
Se schimbă legislația achizițiilor publice Zilele acestea, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a anunțat finalizarea proiectului de lege privind achizițiile clasice și proiectul de lege privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică. Ambele proiecte de acte normative au fost publicate pe paginile web ale MFP și Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP). De asemenea, trebuie spus că proiectele de lege sunt definitivate, acestea urmând a fi supuse avizării interinstituționale și că vor fi transmise spre aprobare Parlamentului după ce vor fi aprobate de Guvernul României. „Reforma sistemului de achiziții publice trebuie asigure eficientizarea modului în care sunt cheltuite toate fondurile publice, indiferent că ne referim la banii de la bugetul de stat sau la fondurile europene. Nu trebuie să mai existe criterii diferite în cheltuirea acestora, iar întreaga administrație publică trebuie să se concentreze în a dezvolta proiecte, nu în justificarea bugetelor și în cheltuirea sumelor de care dispun. Eficiența trebuie să devină criteriul de bază în dezvoltarea și implementarea unui proiect, în timp ce sursa de finanțare a acestuia trebuie să devină un aspect mai puțin important. Astfel, vom putea oricând să decontăm proiectele finanțate din sume asigurate de la bugetul de stat din fondurile alocate de UE. Reforma sistemului de achiziții publice va însemna înainte de toate mutarea accentului pe raportul preț/ calitate! Am finalizat deja primele două proiecte de legi. În aceste zile începem dezbaterea publică a celorlalte două proiecte de acte normative care vor completa pachetul legislativ, alături de Strategia națională în domeniul achizițiilor publice”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Totodată, pe site-urile celor două instituții au fost publicate și documentele centralizatoare care prezintă rezoluția dată în cazul fiecărui comentariu primit pe marginea celor primelor două proiecte de legi finalizate, respectiv comparația între prevederile noilor Directive europene în materie și prevederile celor două proiecte de legi. Reamintim că cele două proiecte de acte normative au fost supuse dezbaterii publice începând cu 22 iulie 2015. Pachetul legislativ va fi completat de următoarele două proiecte de legi: proiectul de lege privind achizițiile sectoriale (utilități), care a fost publicat pe site-ul MFP în 24 septembrie 2015, respectiv proiectul de lege privind concesiunile, care va fi supus dezbaterii publice în data de 25 septembrie 2015.
de lei, un contract care nu a fost întocmit cum trebuia. Șeful CJ Hunedoara a declarat că s-au cerut o serie de măsuri care să pună lucrurile la punct, inclusiv pentru criterii de performanță, neîndeplinirea celor cerute atrăgând demisia actualei
conduceri. „Niciodată nu o să aplic o sancțiune cuiva pentru că a părăsit un anumit partid sau s-a înscris într-un alt partid. Niciodată. Sunt foarte sensibil la presiuni de genul acesta. De fapt, nu am primit nicio solicitare din parte co-
președinților sau a unor colegi de partid să schimb sau să nu schimb pe cineva.”, a declarat Adrian David. Mihaela Petroșan
Un nou sistem de arbitraj pe investiţii Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei pentru Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European (PE), a declarat că instituirea unui nou sistem de arbitraj investițional între UE și SUA, ca parte a Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), ar trebui să conducă la revizuirea numeroaselor Tratate Bilaterale de Investiții - BIT - dintre statele membre ale UE. Declaraţia europarlamentarului hunedorean a fost făcută în contextul în care Comisia Europeană (CE) a prezentat, în ședința de luni a INTA, draft-ul propunerii pe care negociatorii Uniunii îl vor înainta partenerilor americani cu privire la noul mecanism de arbitraj în domeniul investițiilor care va face parte din acordul TTIP aflat în curs de negociere. Noul sistem de arbitraj în investiții vine să înlocuiască mecanismul ISDS de arbitraj între investitori și stat criticat vehement de opinia publică. „Propunerea CE este binevenită deoarece ea răspunde îngrijorărilor exprimate public de ambele părți ale Atlanticului, dar mai cu seamă în
unele dintre statele membre ale UE. Categoric avem nevoie de un mecanism de protejare a investițiilor, dar, în același timp, avem nevoie de transparență și de predictibilitate atât pentru investitori, care doresc să-și protejeze investițiile împotriva abuzurilor, exproprierii, discriminării, dar și pentru state și guverne, care trebuie să-și păstreze intact dreptul de a legifera care este un atribut firesc al suveranității naționale”, a declarat deputatul european Iuliu Winkler, vicepreședinte al INTA. Potrivit acestuia, propunerea CE instituie un nou sistem al curților de arbitraj investițional care va fi compus dintr-un tribunal permanent format din 15 judecători și o curte de apel compusă din 6 membri. Sistemul este menit să elimine posibilitatea apariției conflictului de interese în cazul judecătorilor printr-un sistem transparent de numire al acestora. Reglementarea specifică clar, conform recomandării formulată de PE în rezoluția sa despre TTIP, că statele nu pot fi îngrădite de sentința instanței investiționale în competența lor de legiferare.
Reformă în tratate din interiorul UE Winkler mai spune că, în acest context, apare o problemă care nu
este legată direct de acordul TTIP , dar care este foarte importantă pentru numeroase state membre ale UE. „Statele din estul Europei, azi membre ale UE, au încheiat, în ultimele decenii, numeroase Acorduri Bilaterale de Investiții cu state din vestul Europei și ele membre ale UE. Majoritatea acestor acorduri bilaterale prevăd și arbitrajul privat – ISDS. Sper ca noua propunere a CE să devină parte integrantă a TTIP în urma negocierii cu partenerii americani. În acest context, cred că ar fi binevenită inițiativa de a revizui rețeaua de tratate bilaterale de investiții dintre statele membre ale UE. Cred că ar trebui declanșată o serie întreagă de negocieri bilaterale menite să reformeze aceste tratate intra-UE. Acest proces de negociere trebuie să aibă ca rezultat fie ieșirea din vigoare a acestor acorduri, depășite de realitatea apartenenței la blocul comunitar, fie eliminarea mecanismelor ISDS învechite și înlocuirea acestora cu un nou mecanism. Este o provocare complexă în care jurisdicția UE este doar parțială, competențele aparținând semnatarilor, dar este în același timp o problemă care trebuie semnalată și introdusă pe agenda guvernelor europene”, a spus Iuliu Winkler în cadrul ședinței INTA.
Mihaela Petroșan
Pagina 3
ACTUALITATE
Informaţia de Hunedoara
S-a trezit Avocatul Poporului
Termocentralele hunedorene investigate la București Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind posibila încălcare a dreptului fundamental la ocrotirea sănătăţii, în urma unei știri în care se preciza faptul că zeci de persoane din Deva şi Valea Jiului ar putea intra în iarnă fără căldură şi apă caldă, din cauza lipsei stocurilor de cărbune în depozitele termocentralelor Mintia și Paroșeni. Instituția Avocatul Poporului a cerut municipalității devene să transmită „măsurile luate în prezent pentru evitarea unei asemenea situaţii care ar putea interveni la venirea anotimpului rece; strategia de prevenire a apariţiei unor incidente asemănătoare, pentru viitor”. În răspunsul dat Avocatului Poporului, Primăria Deva explică demersurile Consiliului Județean Hunedoara și ale primăriilor din reședința de județ și Petroșani pentru a rezolva posibila criză de agent termic de la iarnă. „Vă aducem la cunoştiinţă că în data de 9 septembrie 2015 la sediul Ministerului Energiei, Intreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de
Afaceri, a avut loc o întâlnire între ministrul Andrei Gerea şi primarul municipiului Deva Petru Mărginean. În urma acestei întâlniri deţinătorul portofoliului acestui minister a asigurat pe reprezentantul municipiului Deva că, pentru iarna 2015-2016, ministerul pe care îl conduce va aloca resursele financiare necesare asigurării stocurilor de cărbune necesare funcţionării în condiţii optime a
Termocentralei Mintia pe întreaga perioadă a sezonului rece. Cu ocazia aceleiaşi întâlniri pe care primarul municipiului Deva a avut-o cu ministrul Andrei Gerea, acesta din urmă l-a asigurat pe primul că, începând cu anul 2016 atât Termocentrala Mintia cât şi Termocentrala Paroşeni vor fi transferate în subordinea autorităţilor publice locale.
În urma unei ședințe pe care președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Adrian David, a avut-o cu toți primarii din Valea Jiului, edilii au solicitat să se schimbe aplicația de finanțare pe deponeul ecologic în zona lor, să nu se aplice tarif, ci să se aplice taxa pe gunoi. O opinie separată a avut Lupeniul dar, așa cum spune David, „e nevoie de unanimitate pentru a se schimba din tarif în taxă, am explicat domnului primar care sunt avantajele și dezavantajele taxei și până la urmă am primit acordului dânsului în scris”. „Vom trece prin toate consiliile locale din județul Hunedoara, și prin Consiliul Județean, solicitarea de
modificare a Documentului de poziție în cazul SMID (Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, n.r.), ca pentru Valea Jiului să se aplice taxa. Asta înseamnă că primăriile vor încheia contracte cu operatorul și se obligă să încaseze bani printr-o taxă specială de la populație. Deci ei plătesc factura la gunoi, după aceea recuperează banii. Avantajul principal, mai ales într-o zonă cum este Valea Jiului, e că se plătește doar cantitatea de gunoi care iese din localitatea respectivă. În cazul tarifului, operatorul merge și încheie contracte cu fiecare om în parte și se uită statistic: în acest bloc locuiesc o sută de oameni, chiar dacă efectiv stau acolo 70. Avantajul taxei este că plătești strict cantitatea de deșeu care iese din localitatea ta. Nu te mai raportezi la oameni.”, a explicat Adrian David, la sfârșitul săptămânii trecute. David a mai spus că, în ceea ce privește încasarea taxei, la Petroșani
Mihaela Petroșan
Burse școlare de la Episcopie
Taxa și tariful, o dilemă a deponeului ecologic Edilii din Valea Jiului nu vor practicarea unui tarif pentru gunoi, ci taxarea în funcție de catitatea de reziduuri colectate. Poziția acestora este în contradicție cu cea a edililor din Deva, Hunedoara, Brad.
Legat de acest ultim aspect, dorim să vă precizăm că Termocentrala Mintia nu se află pe teritoriul administrativ al Municipiului Deva, ci pe teritoriul administrativ al comunei Veţel, fapt pentru care trecerea acestui obiectiv economic în administrarea autorităţilor publice locale necesită demararea unor proceduri legislative de durată. În prezent între Consiliul local
al municipiului Deva şi Complexul Energetic Hunedoara există încheiat contractul nr. 44826/2007, prin care a fost delegat serviciul public de distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, contract care conţine clauze menite să asigure producerea, transportul şi distribuţia agentului termic livrat populaţiei, atât pentru prepararea apei calde menajere cât şi pentru încălzirea locuinţelor. Cu toate că din partea autorităţilor publice locale de la nivelul municipiului Deva a existat o preocupare constantă în ceea ce priveşte soarta obiectivului Complexul Energetic Hunedoara, dorim să vă invederăm faptul că pârghiile prin care aceste autorităţi publice locale pot să intervină în asigurarea bunei funcţionări a acestuia sunt minime, datorită faptului că obiectivul economic în cauză face parte din sistemul energetic naţional, fiind un obiectiv strategic, aflat în coordonarea Ministerului Energiei Intreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediuli de Afaceri din subordinea Guvernului României”, se arată în răspunsul oficialităților din Deva.
se practică taxa de șapte ani și se plătește odată cu impozitul pe locuință: „Gradul de încasare este de 97 la sută. E o performanță nemaiîntâlnită, față de Călan, spre exemplu, unde se încasează 50 la sută pentru că e sistemul tarifar.”
Mihaela Petroșan Adrian David: „Eu am militat ca tot județul Hunedoara să schimbe aplicația din tarif în taxă, însă m-am lovit de opoziția primarilor din localitățile mari: Deva, Hunedoara, Brad, care au o temere în a angaja bugetar toată această cheltuială, pentru că trebuie să o angajezi bugetar cel puțin în primul an de zile. Plătești facura la gunoi lună de lună și încasezi destul de greu, până când oamenii se obișnuiesc cu acest sistem de plată.”
Începând din toamna anului 2013, din inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Gurie, Fundația „Cuvântul care zidește” a Episcopei Devei și Hunedoarei a acordat, prin concurs de dosare, câte 10 burse școlare anuale, iar inițiativa continuă și în anul școlar 2015-2016. Este vorba, în fapt, de 5 burse pentru elevii de gimnaziu (cl. V-VIII) și alte 5 burse pentru elevii de liceu (cl. IX-XII), în cuantum de 200 de lei lunar, în scopul ajutorării elevilor merituoşi, remarcați prin rezultate deosebite la învăţătură. Potrivit regulamentului privind acordarea de burse școlare pentru anul 20152016, condiţiile de obţinere a unei burse sunt ca beneficiarul să fi promovat toate examenele anului şcolar precedent, media de absolvire a anului şcolar precedent să fie de minim 9, pentru candidaţii înmatriculaţi în clasa a V-a, și este obligatorie obținerea în anul școlar precedent, la toate disciplinele, a calificativului „Foarte bine”; pentru candidații înmatriculați în clasa a IX-a, media de înscriere la liceu trebuie să fie de minim 9, iar venitul mediu pe membru de familie, în ultimele 3 luni, să nu fie mai mare de 700 de lei. Cu fiecare bursier, Fundaţia „Cuvântul care zidește” va încheia un contract prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile părţilor pe toată perioada derulării bursei. Aurel Ghinea
Informaţia de Hunedoara
EVENIMENT
Pagina 4
Sonia Șortan, premianta săptămânii
La noua ediție a campaniei „Premianții fără premii”, care are loc sâmbătă, 26 septembrie 2015, oaspetele de onoare este Sonia Șortan, elevă a Colegiului Național „Decebal” Deva, medaliată cu argint la Olimpiada internațională de Geografie, care a avut loc la Moscova. Sonia Șortan a terminat cursurile liceale în acest an și a susținut examenul de bacalaureat. „După eforturile de susținere a testului de maturi-
tate, alături de colegii săi, tânăra absolventă a plecat la Moscova pentru a reprezenta cu succes România la Olimpiada internațională de Geografie. Seriozitatea cu care s-a pregătit, efortul susținut în procesul didactic, a făcut ca rezultatele ei să reprezinte motive de mândrie pentru mama ei, pentru profesorii ei, pentru noi toți, asimilându-i succesul ca fiind un succes al comunității”, spun organizatorii evenimentului „Premianții fără premii”.
Performanțele ei sunt cu atât mai strălucitoare dacă avem în vedere faptul că a făcut naveta de la Brad la Deva, că mama ei a fost disponibilizată de la Muzeul Aurului, că starea materială a familiei nu este una dintre cele mai bune. „Dar toate aceste greutăți, printre care ne rezumăm la a sublinia plecatul de acasă prin viscol, ger, ploaie, arșiță pentru a învăța carte, nu au reprezentat obstacole insurmontabile în fața performanței. Sonia Șortan
este un om deosebit, un suflet frumos și un intelect de aur”, mai spun organizatorii. A aplicat la cinci facultăți din Marea Britanie, fiind admisă la toate cinci. Nu a plecat la cursurile oferite gratuit de instituțiile britanice pentru că nu are bani de cazare și masă, fapt pentru care a ales să plece să studieze la București la Facultatea de Geologie. „Pentru exemplul puternic oferit, de abnegație, de putere de muncă, de model în educație și de promovare a
României în competițiile internaționale vă propunem să ne întâlnim cu această fată minunată, cu domnișoara Sonia Șortan, și să-i spunem că suntem mândri de ea și că o susținem, fie chiar și moral.”, ne-au transmis organizatorii evenimentului. Întâlnirea cu Sonia Șortan are loc sâmbătă, 26 septembrie 2015, la ora 11, în fața statuii lui Decebal din centrul Devei. Aurel Ghinea
Inedit în Deva
Porți deschise Prima ediție către educația din „Noaptea Cercetătorilor” nonformală Cu prilejul primei ediţii a manifestării „Noaptea cercetătorilor”, surprizele se vor ține lanț: ghirlanda wireless, oglinda magică, robotul sumo, fântâna magică sau sfoara care cântă, iată câteva dintre cele peste 140 de „minuni tehnice” ce vor putea fi văzute în 25 septembrie 2015 la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva.
Organizatorii au pregătit pentru vizitatori diverse experimente realizate de grupuri de elevi şi profesori de la mai multe şcoli şi licee din judeţul Hunedoara, iar publicul va avea ocazia să participe direct la unele demonstraţii practice propuse de către expozanţi. Evenimentul este organizat pentru prima oară la Deva şi-i
va avea ca invitaţi speciali pe ambasadorii Republicii Argentina în România, Claudio Perez Paladino, şi Republicii Muntenegru, Milan Begovic. „Noaptea cercetătorilor” va debuta vineri... dimineaţa cu o conferinţă ştiinţifică cu tema „Cercetarea în era globalizării. Mize, provocări şi perspective”. În cadrul evenimentului, vor fi prezentate cărţile „Ascensiunea globală a Chinei”, „Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică” şi „Filosofia critică a şcolii de la Frankfurt”, autor prof. univ. dr. Andrei Marga, şi lucrarea „Elemente istorico-juridice pentru înţelegerea chestiunii insulelor Malvine”, coordonată de Răzvan Victor Pantelimon, cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Inter-
naţionale al Academiei Române. Partea a doua a evenimentului va începe la ora 17:00, publicul fiind invitat la standurile participanţilor din Palatul Magna Curia, unde vor avea loc şi experimentele ştiinţifice interactive. „Noaptea cercetătorilor” este un proiect dedicat popularizării ştiinţei şi învăţării distractive, care se organizează simultan în aproximativ 300 de oraşe din 24 de ţări europene, inclusiv România, sub coordonarea Asociaţiei Invenio din Bucureşti. Evenimentele sunt finanţate de Comisia Europeană şi au drept scop stimularea carierelor europene în cercetare.
Vineri, 25 septembrie 2015, de la ora 15.30, în incinta Grădinii Zoologice din Hunedoara, are loc Seminarul „Porți Deschise” în cadrul „Centrului interactiv pentru educație nonformală și voluntariat Hunedoara”. Este vorba de o acțiune în cadrul unui proiect finanțat prin programul RO10 – Copii și tineri aflați în situații de risc și inițiative locale și regionale pentru reducerea inegalităților naționale și pentru promovarea incluziunii sociale, din cadrul Mecanismului financiar SEE 2009-2014. Acțiunea este organizată de Primăria municipiului Hunedoara în parteneriat cu Asociația „En-Hacore”. Prin acest proiect se urmărește reducerea efectelor situațiilor de risc în care se află copiii și tinerii până la 26 de ani, prin dezvoltarea unei inițiative ce susține prevenirea abandonului școlar, reducerea inegalităților, excluziunii sociale și diversificarea metodelor de educație, complementare celor formale, cu scopul formării unui stil de viață. Scopul evenimentului Seminar „Porți Deschise” constă în conștientizarea comunității despre viziunea în urma căreia au loc activitățile propuse în cadrul centrului. Evenimentul „Porți Deschise” presupune interacțiunea directă cu comunitatea, informarea și motivarea liderilor de a participa activ.
Pagina 5
CULTURĂ - PATRIMONIU
Informaţia de Hunedoara
Pentru viaţa spirituală a omului cultura este oglinda măritoare. (Constantin Noica) Colțul de geniu
Sir Arthur Charles Clarke
Arthur C. Clarke Despre religie
Sir Arthur Charles Clarke, CBE, (16 decembrie 1917 – 19 martie 2008, Colombo, Sri Lanka) a fost un scriitor de SF, inventator și futurolog britanic. A fost comentator și gazdă a serialului britanic de televiziune Mysterious World. Ani la rând, Robert A. Heinlein, Isaac Asimov și Clarke au fost cunoscuți ca „Cei Trei Mari” din science fiction. Clarke a servit în Royal Air Force ca instructor de radar și tehnician între anii 1941 - 1946. În anul 1945 a propus un sistem de comunicare prin satelit, care a i-a adus Medalia de Aur Franklin Institute Stuart Ballantine Medalia de Aur în 1963. A fost președinte al Societății Britanice Interplanetare între 1947-1950 și din nou în 1953. Clarke a emigrat în Sri Lanka în 1956, în mare măsură datorită interesului său în plonjarea submarină, descoperind ruinele subacvatice ale templului antic Koneswaram în Trincomalee. A fost ridicat la rang de cavaler de regina Elisabeta a II-a în 1998 și a fost primit cea mai înaltă onoare civilă în Sri Lanka, Sri Lankabhimanya, în 2005. A trăit în Sri Lanka până la moartea sa. Opera sa de referință este romanul Odiseea spațială 2001, scrisă pe baza scenariului filmului cu același titlu împreună cu regizorul american Stanley Kubrick. Scenariul filmului se bazează pe o nuvelă publicată de autor în 1951, intitulată Sentinela. Mare parte din a doua jumătate a secolului al XX-lea, Clarke, Isaac Asimov și Robert Heinlein au fost numiți "Cei Trei Mari" din rândul scriitorilor SF. Clarke și Heinlein au început să corespondeze după publicarea cărții The Exploration of Space în 1951, întâlnindu-se pentru prima dată față în față un an mai târziu. Au rămas în termeni cordiali timp de mulți ani, vizitându-se reciproc în Statele Unite și Sri Lanka. În 1984, Clarke a depus mărturie în fața Congresului împotriva Inițiativei Strategice de Apărare (SDI). Ulterior, în locuința din californiană a lui Larry Niven, Heinlein l-a atacat verbal pe Clarke în legătură cu opiniile sale legate de politica internațională și spațială a Statelor Unite (în special problemele care țineau de SDI). Deși cei doi s-au împăcat formal, relațiile lor au rămas reci până la moartea lui Heinlein, survenită în anul 1988. Clarke și Asimov s-au întâlnit pentru prima dată în New York City în 1953 și șiau trimis reciproc insulte și ironii familiare timp de decenii. Ei au pus la punct o convenție verbală, "Tratatul Clarke–Asimov", conform căreia, la întrebarea care dintre ei este cel mai bun, să-l numească pe Clarke cel mai bun scriitor de literatură științifico-fantastică și pe Asimov cel mai bun scriitor de literatură științifică. În 1972, Clarke a pus „tratatul” pe hârtie în dedicația scrisă la Report on Planet Three and Other Speculations.
Tema religiei și a spiritualității apare în majoritatea scrierilor lui Clarke. El a spus: "Orice drum spre cunoaștere este un drum spre Dumnezeu - sau Realitate, depinde ce termen preferăm să folosim." El s-a descris ca fiind "fascinat de conceptul de Dumnezeu". J. B. S. Haldane, spre sfârșitul vieții lui, a sugerat într-o scrisoare către Clarke că acesta ar trebui să primească un premiu în teologie pentru faptul că este unul dintre puținii oameni care scriu lucruri noi pe această temă, mergând până acolo încât a declarat că, dacă scrierile lui Clarke nu ar fi conținut atât de multe puncte de vedere teologice contradictorii, ar fi devenit o amenințare. Când a intrat în Royal Air Force, Clarke a insistat ca în fișa lui să scrie "panteist", nu anglican, iar într-un eseu din 1991, intitulat "Credo", s-a descris ca fiind un neopozitivist încă de la vârsta de zece ani. În 2000, Clarke a declarat unui ziar srilankez, The Island, că "nu cred în Dumnezeu sau în viața de apoi", identificându-se ca ateu. El a fost laureat ca umanist
de către Academia Internațională Umanistă. El s-a mai descris și ca fiind "cripto-budist", insistând că budismul nu este o religie. În primii ani de viață a arătat un interes scăzut față de religie, descoperind, de exemplu, că soția sa era presbiteriană abia după câteva luni de la căsătorie. Un citat faimos din Clarke este deseori menționat: "Cea mai mare tragedie din întreaga istorie a omenirii ar putea fi jefuirea moralității de către religie." În 2004, a fost citat de Popular Science ca declarând despre religie că este "cel mai nociv și persistent dintre toate virusurile mentale. Ar trebui să scăpăm de el cât de repede putem." Într-un „dialog despre om și lumea sa” de trei zile cu Alan Watts, Clarke a afirmat că este părtinitor contra religiei și a spus că nu poate ierta religiile pentru ceea ce el consideră inabilitatea lor de a a preveni atrocitățile și războaiele de-a lungul timpului. Într-o reflectare a dialogului în care a folosit termenul "omenire", introducerea la penultimul episod din Mysterious World, intitulat "Strange Skies", Clarke a declarat: "Uneori privesc universul ca pe o mașină proiec-
Eveniment expozițional
„Cu gândurile mele...” Marți, 22 septembrie, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat vernisajul unei expoziții de artă decorativă intitulată „Cu gândurile mele...”. Expoziția prezintă publicului o colecție de goblenuri aparținând Dorinei Mardan Ianca. Evenimentul a avut loc începând cu ora 12.00, în spațiile special destinate artelor vizuale din cadrul Palatului Magna Curia. Aflată la a doua expoziție personală de acest gen, autoarea și-a dedicat o bună parte din timpul său liber realizării acestei pasiuni care este goblenul, numită și „pictura cu acul”. Dorina Mardan Ianca a adus astfel pe simezele muzeului devean 38 de lucrări, reprezentând rodul muncii sale de peste două decenii și demons-
Definiții esențiale
trând capacitatea de a transfigura în material textil visuri și dimensiuni ale plenitudinii umane. „Goblenurile, aceste țesături artistice, făcute cu fire colorate, reproduc cu fidelitate picturi aparținând marilor maeștrii ai artei universale, precum Dürer, Da Vinci, Rembrandt, Murillo, Boucher, Van Ostade, Waterhouse, Vermet, Millet, Monet, Van Gogh sau Aman. Creatoarea ne propune un periplu în bogăția de ornamente în stil renascentist, baroc, rococo, neoclasic și modern, într-o diversitate tematică: scene de gen, peisaje, naturi statice cu flori și obiecte, scene mitologice, religioase și portrete compoziționale”, spun reprezentanții muzeului devean. Expoziția este deschisă în perioada septembrie-octombrie.
tată în scopul uimirii perpetue a astronomilor." Spre sfârșitul aceluiași episod, a cărui ultimă parte se referea la Steaua de la Betleem, a afirmat că teoria sa preferată era cea conform căreia ar fi fost vorba despre un pulsar. Ținând cont că pulsarii au fost descoperiți în intervalul scurs de la scrierea povestirii "Steaua" (1955) până la realizarea emisiunii Mysterious World (1980) și luând în considerare descoperirea recentă a pulsarului PSR B1913+16, a spus: "Ce romantic ar fi ca, chiar și acum, să auzim vocea muribundă a unei stele care a constituit stindardul erei creștine." Clarke a lăsat instrucțiuni scrise legate de funeraliile sale: "Funeraliile mele nu trebuie să fie legate de niciun ritual religios al vreunei religii sau credințe."
Despre fenomenele paranormale De la începuturile carierei sale, Clarke a fost fascinat de paranormal și a declarat că acesta a constituit una dintre sursele de inspirație ale romanului Sfârșitul
copilăriei. Amintind de numeroasele promisiuni paranormale care s-au dovedit a fi înșelăciuni, Clarke a vorbit despre transformarea deschiderii sale inițialeîntrun „scepticism aproape total” la data scrierii biografiei sale din 1992. În timpul interviurilor acordate în 1993 și între anii 20042005, el a declarat că nu crede în reîncarnare, menționând că nu există vreun mecanism care s-o facă posibilă, dar a adăugat: „Mereu îl parafrazez pe J. B. S. Haldane: Universul nu e doar mai ciudat decât ni-l imaginăm, dar e chiar mai ciudat decât ni-l putem imagina.” El a descris ideea reîncarnării ca fiind fascinantă, dar era adeptul teoriei vieții finite. Clarke a fost suficient de bine cunoscut pentru serialele în care investiga fenomene paranormale, Arthur C. Clarke's Mysterious World (1980), Arthur C. Clarke's Mysterious Universe (1985) și Arthur C. Clarke's World of Strange Powers (1994), pentru a fi parodiat în episodul "Big Foot" al serialului britanic de comedie The Goodies, în care programul său ar fi fost anulat pentru că el, Clarke, nu ar exista.
Inima Reginei Maria, la Peleş Guvernul României a hotărât miercuri ca în colecția publică a Muzeului Național „Peleș” să intre caseta de argint în care se află inima Reginei Maria. Guvernul răspunde astfel, solicitării Muzeului Peleș, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea Reginei Maria (29 octombrie 1875). Caseta, care este clasată în categoria juridică Tezaur, va trece din administrarea Muzeului Național de Istorie a României în administrarea Muzeului Național „Peleș”. Trebuie amintit faptul că, în anul 1933, când și-a întocmit testamentul, Regina Maria a cerut ca, după moartea ei, inima să îi fie depusă în capela pe care o construise pe malul mării, Stella Maris, de la Balcic, iar corpul să fie înmormântat în necropola regală de la Mănăstirea Curtea de Argeș. După moartea Reginei, la 18 iulie 1938, Regele Carol al II-lea, împreună cu fiul său Mihai, au îndeplinit dorința testamentară a Reginei Maria. Inima Reginei a fost așezată într-o casetă de argint de formă octogonală, iar aceasta a fost introdusă într-o casetă de bijuterii de argint aurit, gravată și ornamentată cu pietre prețioase, primită cadou de nuntă în 1893. Casetele au fost depuse, cu toate onorurile, în capela Stella Maris, la Balcic. După cedarea Cadrilaterului, în 1940, caseta cu inima Reginei a fost luată de la Balcic de către principesa Ileana și așezată la Castelul Bran, într-o capelă ridicată în acest scop după modelul celei de la Balcic. În 1974, casetele au fost transferate, împreună cu alte bunuri culturale, în administrarea Muzeului Național de Istorie a României. Aurel Ghinea
„Omenirea va ieşi din perioada copilăriei doar în momentul în care va găsi ceva mai fascinant decât războiul.” (Arthur C. Clarke)
Informaţia de Hunedoara
ECONOMIE
Pagina 6
Prodal ’94 își gestionează bugetele cu soluția CPM de la Senior Software Soluţiile informatice CPM (Corporate Performance Management) permit managerilor să renunţe la clasicele fişiere Excel pentru optimizarea proceselor decizionale ale afacerii, rezultatele devenind mai fiabile şi mai puțin costisitoare. Datorită evoluției accelerate a afacerii, a planurilor de creștere a activității de export și nu numai, managerii Prodal ’94, una dintre cele mai mari companii româneşti producătoare de băuturi alcoolice, au simțit nevoia unei soluții performante care să facă față cu succes cerințelor legate de bugetare și raportare. Pentru aceasta au ales aplicaţia CPM a Senior Software, cu ajutorul căreia pot crea cu ușurință bugetele, beneficiind în același timp de funcționalitățile avansate de raportare pe care aceasta le pune la dispoziție: „drag&drop”, „drill-down”, interogări de tip „what-if” sau „whatfor” ş.a.m.d. De asemenea, interfața intuitivă a aplicației CPM permite crearea oricărui raport – de la cele operaționale până la cele de analiză a cashflow-ului sau a profitabilității – fără cunoştințe de programare. Înainte de implementarea soluției de bugetare și raportare
de la Senior Software, informațiile erau centralizate și prelucrate în fișiere Excel. „Ne-am dorit să avem acces la informație în timp real și să putem gestiona atât rapoartele cât și bugetele într-o singură soluție, iar aplicația CPM a răspuns acestor nevoi. La fel de importantă a fost și posibilitatea introducerii datelor direct în aplicația CPM, ceea ce nu am regăsit în alte soluții de raportare.", a declarat domnul Cristian Năstase, CFO Prodal '94. Soluția CPM acoperă în cadrul companiei Prodal ‘94 toate cerințele legate de bugetarea și monitorizarea activităților de producție și distribuție. Aceasta permite bugetarea cantitativă și valorică a produselor din portofoliu grupate pe branduri, pe grupe de produse, pe distribuitori sau zone de vânzare. Mai mult decât atât, au fost dezvoltate rapoarte care permit compararea cu bugetele din perioadele precedente sau chiar compararea mai multor versiuni de buget pentru perioada curentă. „În prezent, cu ajutorul soluției CPM, lucrurile sunt foarte clare. Managerii pot să obțină foarte repede orice informație dorită. Timpul economisit și faptul că tabloul de bord
poate fi văzut de oriunde sunt principalele avantaje ale soluției. Utilizarea unui astfel de soft con-
tează foarte mult, pentru că îți oferă acces foarte ușor la informații și astfel poți obține o
imagine de ansamblu asupra afacerii.”, a adăugat domnul Cristian Năstase.
Dolarul este pregătit să revină la pragul de 4 lei * Analiza cuprinde perioada 17 - 23 septembrie Dolarul american a cunoscut, în perioada analizată, fluctuaţii mari ale cursului. Această evoluţie s-a datorat deciziei Comitetului monetar al Rezervei Federale americane (FOMC) de a menţine dobândacheie din SUA la minimul istoric de 0 – 0,25%, care a fost stabilit la finalul lui 2008. În aceste condiţii, media a scăzut în 18 septembrie la 3,8638 lei, minim al ultimelor opt luni. Însă, declaraţiile oficialilor Fed, care au urmat, au avut ca efect aprecierea rapidă a monedei americane, cursul acesteia crescând la finalul perioadei la 3,9694 lei, în timp ce cotaţiile din piaţa valutară au urcat până la 3,984 lei. În cazul în care tendinţa de apreciere a dolarului faţă de euro se va menţine, este de aşteptat ca media să revină la pragul de 4 lei,
care nu a mai fost atins din 11 august. Un semn pozitiv apare în cazul estimărilor Comisiei Naţionale de Prognoză, care trasează o evoluţie apreciativă a leului faţă de dolar, care va avea în 2016 o medie anuală de 3,93 lei, de 3,88 lei în 2017 şi una de 3,83 lei în
2018. Tranzacţiile zilnice pe raportul euro/leu s-au realizat, la fel ca în ultima lună, într-un culoar foarte îngust de circa un ban, iar cursul a fluctuat între 4,4207, la finalul perioadei, şi 4,4267 lei, la începutul ei. În ultima şedinţă a intervalu-
lui tranzacţiile s-au realizat între 4,4180 şi 4,4260 lei, iar cotaţiile de la închiderea pieţei valutare erau de 4,4190 – 4,4220 lei. Evoluţia leului nu a fost influenţată de trimiterea în judecată a premierului Ponta de către DNA, iar în perioada următoare presiunile externe vor fi mai reduse, ceea ce i-ar permite menţinerea în culoarul 4,40 – 4,45 lei, valori situate în intervalul de stabilitate al BNR, de 4,38 – 4,52 lei. Conform ultimei estimări a CNP cursul mediu al euro din acest an va fi de 4,45 lei dar ar putea scădea în 2018 până la 4,40 lei Media monedei elveţiene, care a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,086 şi 1,10 franci/euro, a urcat de la 4,0366 lei, la începutul perioadei, la 4,0654 lei, la finalul ei media fiind stabilită la 4,0643 lei.
Perechea euro/dolar a fluctuat în primele trei zile ale perioadei între 1,1215 şi 1,1460 dolari. Maximul a fost atins după decizia FOMC, din 17 septembrie. Marcările de profit şi pariurile puse pe o eventuală decizie de majorare a dobânzii în decembrie, au adus o creştere a cererii de monedă americană iar euro a scăzut la finalul perioadei până la 1,1105 dolari. Unele dintre cele mai mari instituţii financiare ale lumii, precum Citigroup, Deutsche Bank sau Bank of Tokyo-Mitsubishi, estimează că dolarul va ajunge la paritate cu euro. Analiştii de la Goldman Sachs merg chiar mai departe şi estimează că euro se va deprecia la 95 de cenţi în următoarele 12 luni şi la 80 de cenţi până la sfârşitul anului 2017. Radu Georgescu
Pagina 7
MEDIU RURAL
Informaţia de Hunedoara
Adeverințe pentru credite de la APIA Conform datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), se eliberează deja adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plăți privind bunăstarea animalelor – pachet a – porcine, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia. Potrivit convenţiilor încheiate, la solicitarea scrisă a fermierului APIA va elibera adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plăți privind bunăstarea animalelor – pachet a – porcine, sesiunea I de depunere - anul IV de angajament, prin care confirmă faptul că solicitantul a depus, în perioada 16 iulie –16 august 2015, cerere de plată pentru măsura specificată. Suma înscrisă în adeverinţă reprezintă 30 la sută din
valoarea sumei solicitate în cererea de plată pentru anul IV de angajament, sesiunea I de depunere. În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 703/ 23.07.2013 privind aprobarea condițiilor în care se vor încheia Convențiile dintre instituțiile financiare bancare și nebancare și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate prin APIA, Banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăților directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși ROBOR 6M + 4 la sută, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1 la sută. Aurel Ghinea
Cheltuielile făcute după 1 ianuarie 2016 în proiectele din fostul PNDR sunt decontate din banii noului PNDR! Veste bună pentru fermierii care au contractat proiecte pe bani europeni în fostul PNDR 2007-2013 și nu au apucat săși finalizeze investițiile și să-și facă decontările. Daniel Constantin susține că toate cheltuielile făcute după 1 ianuarie 2016 vor fi decontate din noul PNDR 2014-2020. „Exista un termen pe care lam stabilit, în primul rând pentru a-i motiva pe toți cei care au contracte semnate, și anume 30 septembrie, până la care se pot finaliza investițiile, fără niciun fel de penalizare și fără să sufere beneficiarul. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu Comisia Europeană și-n urma unei hotărâri de Guvern am decis să prelungim acest termen, urmând ca toate cheltuielile care se efectuează după 1 ianuarie 2016 să
fie decontate din PNDR 20142020. Cu alte cuvinte și-n mod practic toți cei care nu reușesc să termine proiectele, fie că vorbim de beneficiari publici, autorități publice, primării, fie că vorbim de beneficiarii privați, societățile care au deja semnate cererile de finanțare, proiectele acestora vor merge mai departe fără niciun fel de problemă până pe data de 13 noiembrie. Din această dată se va face o prelungire a tuturor proiectelor care au, fie 25% din investiții efectuate, fie au depus actele pentru a se deconta avansul pe care l-au primit pentru acele proiecte”, spune ministrul Agriculturii. Măsura 312 – investiții în activități nonagricole face excepție. Comisia Europeană sa opus prelungirii termenului de decontare a cheltuieilor.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie. Toate convenţiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Bancă şi Fondul de Garantare vor fi postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro.
Ce plăți are de făcut Ministerul Agriculturii către fermieri? Daniel Constantin a discutat miercuri, 23 septembrie, cu ministrul Finanțelor despre plățile care trebuie făcute în agricultură în perioada următoare. Pe listă sunt: ajutorul de stat pentru motorină, despăgubirile pentru secetă și avansul din subvenția pe suprafață. „Efortul va fi uriaș. E vorba de o sumă de care avem nevoie pentru motorină (ministrul se referă la ajutorul de stat pentru motorina folosită în agricultură în trimestrele 1 și 2 n.r.), de aproximativ 500 de milioane de lei pentru despăgubiri, trebuie să punem de la bugetul de stat 850 de milioane de euro pentru plata în avans a subvenției pe suprafață. Deci, efortul va fi uriaș, dar sunt convins că se vor găsi resurse”, spune ministrul Daniel Constantin. Avansul din subvenția pe suprafață, promite minis-
trul agriculturii, va fi plătit începând cu data de 15 octombrie. Fermierii vor fi despăgubiți undeva pe la sfârșitul lunii octombrie începutul lunii noiembrie. Cuantumul despăgubirilor este de 400 de lei/ha pentru cultura mare și 100 de lei/ha pentru pășuni și pajiști. Crescătorii de animale au cerut și ei 400 de lei/ha pentru că au avut reale dificultăți în furajarea animalelor, furajul a fost puțin și prost din cauza secetei. Ministrul Agriculturii spune că, deocamdată, nu s-a stabilit cu ce sumă vor fi ajutați aceștia. La lista de datorii a Ministerului Agriculturii se adaugă și ajutorul de stat pentru motorina folosită în agricultură în trimestrele 1 și 2 care ar cam trebui achitat până la sfârșitul anului. La următoarea rectificare bugetară, Guvernul este nevoit să țină seama și de aceste sume care vor fi absorbite de Agricultură.
DE NOTAT Băcia
Mona a devenit „Miss Bălţata Românească” Duminică a avut loc Târgul expoziţional din Băcia, manifestare anuală dedicată crescătorilor de animale şi producătorilor agricoli. Evenimentul s-a desfăşurat pe platoul din centrul comunei Băcia și la el au venit mii de oameni din județ, dar și din alte locuri. Marea atracție a Târgului expoziţional din Băcia a fost, evident concursul la care au participat cele mai frumoase exemplare din rasa „Bălţata Românească”, fiind expuse 30 de vaci şi juninci. Marele premiu „Miss Bălţata Românească”, oferit proprietarului celei mai apreciate vaci expuse la târg, a revenit lui Gheorghe Neamţu, care a prezentat la târg vaca pe nume Mona, alături de cei doi viţei ai acesteia. Premiul a constat în bani şi produse necesare fermierilor, oferite prin intermediul Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Păsări şi Animale Hunedoara – Deva. Aurel Ghinea
DE NOTAT
Informaţia de Hunedoara
ȘTIINȚĂ - TEHNOLOGIE
Pagina 8
TOP ȘTIINȚĂ Principalele noutăți din domeniu anunțate în luna septembrie Cunoașterea științifică este diversificată continuu. Zi de zi pe fluxurile de știri ajung informații cu privire la noi descoperiri din diferite domenii, fie că este vorba despre Univers și spațiul cosmic, despre Pământ și biosferă, despre istorie și arheologie, despre mediu etc. Prezentăm o selecție a celor mai importante descoperiri din diferitele domenii de cercetare științifică anunțate în cursul lunii septembrie.
Spațiu La începutul lunii septembrie NASA a anunțat noua destinație pentru sonda New Horizons, după survolul istoric al planetei pitice Pluto în luna iulie a acestui an. De această dată este vorba despre un planetoid înghețat din Centura Kuiper care poate dezvălui mai multe informații despre această zonă de la frontiera sistemului solar și despre procesul de formare a sistemului nostru solar, acum 4,6 miliarde de ani. Astfel, noua destinație pentru New Horizons este 2014 MU69, un obiect înghețat cu diametrul mai mic de 45 de kilometri — un pitic prin comparație cu Pluto al cărui diametru este de 2.370 de kilometri. Acest obiect se află la 1,6 miliarde de kilometri distanță de Pluto, care, la rândul său, se afla la 4,7 miliarde de kilometri distanță de Pământ în momentul întâlnirii cu sonda New Horizons. La jumătatea lunii septembrie NASA a publicat noi fotografii de înaltă rezoluție ale suprafeței lui Pluto, transmise de sonda New Horizons, ce dezvăluie diversitatea în forme de relief a acestei planete pitice. De la munți înalți până la câmpii, dune de nisip și ghețari, "Pluto prezintă o mare diversitate de forme de relief și o complexitate a proceselor (geologice), rivalizând cu orice altă planetă din sistemul nostru solar", conform lui Alan Stern, coordonatorul misiunii sondei New Horizons. Tot la jumătatea lunii septembrie NASA a publicat mai multe informații despre Enceladus, unul dintre sateliții giganticei planete gazoase Saturn, care are un ocean planetar, cel mai probabil de apă, conform datelor transmise de sonda Cassini. NASA a descoperit că Enceladus oscilează ușor, înregistrând variații ale vitezei orbitale, comportament ce poate fi explicat prin existența unui ocean global care permite alunecarea crustei înghețate de la suprafața acestui satelit.
Tehnologie Gigantul american din tehnologia informației Intel a anunțat la în-
ceputul lunii septembrie că va investi 50 milioane de dolari pentru dezvoltarea cercetării privind domeniul informaticii cuantice. Suma va fi utilizată ca parte a unui parteneriat de zece ani cu Universitatea din Delft și organizația pentru cercetare aplicată din Țările de Jos. Intel a promis că va pune la dispoziție resurse importante în domeniul ingineriei, precum și suport tehnic pentru acest proiect. "Un computer cuantic complet funcțional este un proiect pentru cel puțin un deceniu, dar eforturile practice și teoretice de cercetare pe care le-am anunțat astăzi sunt un pas important pentru ca acesta să devină realitate", a declarat Mike Mayberry, responsabil cu cercetarea în cadrul Intel Labs. Tot la începutul lunii septembrie compania Apple a depus un brevet de invenție pentru dezvoltarea unei "pile de combustibil" pentru smartphone-uri, tablete și laptopuri, care ar permite utilizarea acestora până la 7.500 de cicluri de încărcare. Autonomia smartphone-urilor, tabletelor și a laptopurilor este o problemă care revine adesea în actualitate. Multe produse și echipamente electronice utilizate în viața de zi cu zi pentru performanțele lor sunt totuși de multe ori evitate din cauza slabei lor autonomii. Acest tip de baterie va permite livrarea unei tensiuni de doi volți și va asigura 7500 de cicluri de încărcare, fiind cu mult peste bateriile disponibile în prezent pe piață, care pot rezista aproximativ 1000 de cicluri de încărcare. Un inginer francez a realizat cea mai ușoară vioară electrică "imprimată" în 3D din lume. În lumea viorilor electrice, cea creată la o imprimantă 3D de un inginer din Toulouse cântărește cât o pană. Cu cele 450 de grame ale sale, 3DVarius nu este revoluționară numai prin faptul că este ușoară, ci și prin concepție.
Planeta Fosila unei reptile despre care unul dintre oamenii de știință care a analizat-o susținea că seamănă cu "o
șopârlă ciudată care parcă a înghițit un disc de Frisbee" s-a dovedit a fi cea mai veche specie de broaște țestoase cunoscută, conform unui material publicat la începutul lunii septembrie de revista Nature. În urma unei sofisticate analize a craniului, oamenii de știință au stabilit că reptila din specia Eunotosaurus africanus, care a trăit în sudul Africii în urmă cu aproximativ 260 de milioane de ani, este de fapt cea mai veche specie de broască țestoasă descoperită, chiar dacă nu avea o carapace propriu-zisă. Un nou virus gigant a fost descoperit în solurile înghețate din Siberia, fiind numit "Mollivirus Sibericum", pentru că este moale și își schimbă forma cu ușurință. Este un nou tip de virus gigant, vechi de 30.000 de ani, găsit în permafrostul din această regiune a lumii și pe care cercetătorii au reușit să-l trezească la viață. Oceanul Antarctic a început să absoarbă mai mult dioxid de carbon (CO2), cel mai important gaz cu efect de seră produs de activitățile umane. Oceanele absorb aproximativ un sfert din emisiile globale de carbon provenit din arderea cărbunelui și petrolului, între care 40% în oceanul din partea de sud a planetei, fapt ce reduce încălzirea globală, a constatat o echipă de cercetători a căror descoperire a fost publicată în prima jumătate a lunii septembrie în revista 'Science'.
Istorie și Arheologie Rămășițe îngropate dintr-un misterios monument preistoric au fost descoperite în apropierea celebrului sit britanic Stonehenge cu ajutorul unor tehnici avansate de prospectare geofizică, conform unui anunț făcut în prima jumătate a lunii septembrie de The Stonehenge Hidden Landscapes Project. Arheologii au descoperit circa 90 de pietre așezate și îngropate la circa un metru adâncime pe situl Durrington Walls, aflat la mai puțin de 3 kilometri de Stonehenge (sud-vestul Angliei). Pe
acest sit, probabil loc de ritualuri sau un fel de arenă, arheologii identificaseră deja o structură preistorică circulară cu diametrul de 500 de metri și circumferința de 1,5 kilometri. Rămășițe ale unei vechi specii umane au fost descoperite într-o peșteră din Africa de Sud din care au fost exhumate osemintele a 15 hominizi, a anunțat la jumătatea lunii septembrie o echipă de cercetători. Noua specie a fost numită Homo naledi ("stea" în sesotho, limbă locală sudafricană) și clasată în genul Homo, căruia îi aparține omul modern. Aproximativ 200 de schelete ale unor soldați ce făceau parte din "la Grande Armée", armata lui Napoleon Bonaparte, au fost descoperite întâmplător la Frankfurt, pe un șantierul unui complex imobiliar. În timpul marșului înapoi spre Franța, după înfrângerea suferită în campania din Rusia, Napoleon a dus o bătălie și la Hanau, în apropiere de Frankfurt, la jumătatea lunii octombrie 1813. Luptele care s-au dat în această regiune s-au soldat cu 15.000 de morți. Bonaparte a câștigat confruntarea armată în care a fost atacat de trupele unei coaliții austro-bavareze conduse de generalul Karl Philipp von Wrede, reușind să-și deschidă drum pentru a reveni în Franța.
Medicină Aproape 40% dintre adulții americani sunt prediabetici, iar peste 14% suferă de diabet, potrivit unui studiu publicat în prima jumătate a lunii septembrie în Journal of the American Medical Association (JAMA). Rata diabeticilor a crescut de la 9,8% în perioada 1988-1994 la 10,8% în perioada 2001-2002, continuând să urce la 14,3% în 20112012. Creșteri semnificative au fost observate la toate grupele de vârstă, la ambele sexe, la toate grupurile etnice și la toate nivelele de educație. O terapie experimentală utilizând celule imune proprii ale pacientului oferă noi speranțe pentru pacienții cu mielom multiplu. Dintrun număr de zece pacienți care au
primit terapia cunoscută sub numele de CTL019, la șase boala nu a mai progresat, potrivit rezultatelor publicate în revista "New England Journal of Medicine". Primul pacient inclus în studiu, al cărui cancer nu a răspuns la nouă schemă de tratament, a fost desemnat 'cancer-free' după 12 luni de la primirea acestei terapii. Cercetătorii au declarat că măduva osoasă a pacientului era afectată aproape în întregime de celule canceroase atunci când a fost inclus în acest studiu, iar testele nu au mai evidențiat existența bolii 130 de zile mai târziu. Un hormon utilizat în tratarea diabetului și obezității ar putea reduce considerabil și dependența de alcool, conform unui studiu publicat de cercetători suedezi în prima jumătate a lunii septembrie. Desfășurat de cercetători de la spitalul universitar din Goteborg pe șoareci și șobolani, studiul pune în evidență virtuți necunoscute până acum ale hormonului intestinal GLP-1 (sau glucagon-like peptide-1). Glucagonul este cel de-al doilea hormon pancreatic implicat în reglarea echilibrului glicemic, alături de insulină, a cărei lipsă sau funcționare defectuoasă este cauza diabetului. El are efect hiperglicemiant.
Fizică Mantia invizibilității s-ar putea să nu mai fie în curând doar apanajul filmelor și romanelor Fantasy sau SF, după ce o echipă de oameni de știință americani a anunțat în a doua jumătate a lunii septembrie că a făcut primii pași în această direcție. Cercetătorii au testat o mantie a invizibilității ultra subțire, făcută din module rectangulare de aur de dimensiuni microscopice, care are proprietatea de a se mula perfect pe orice suprafață și de a face imposibilă detectarea unui obiect în spectrul vizibil al luminii. La sfârșitul lunii septembrie a fost obținut un nou record de distanță în lumea bizară a teleportării cuantice: oamenii de știință au reușit să teleporteze fotoni de-a lungul unor cabluri de fibră optică la distanța de 102 kilometri, de peste 4 ori mai departe decât precedentul record. Oamenii de știință desfășoară experimente în domeniul teleportării cuantice încă de la sfârșitul anilor '90. Teleportarea cuantică ține de capturarea caracteristicilor fundamentale ale unui obiect — stările sale cuantice — și transmiterea instantanee a acestei informații dintr-un loc în altul pentru a recompune exact același obiect în altă parte. Conform specialiștilor, această reușită poate deschide calea spre un internet cuantic al viitorului, mult mai sigur și mai rapid.
Pagina 9 Reţeta săptămânii
MEDIA - DIVERTISMENT
Pui cu crustă crocantă
INGREDIENTE: 2 bucăți de piept de pui sau 3 copane, 1 lingură de muştar (Dijon), 1/2 de pahar de 250 g cu pesmet, 1/2 de lingură de condimente amestecate, 25 g unt, 1/4 legătură pătrunjel, sare şi piper.
HOROSCOP Vărsătorii vor fi nevoiți să dea dovadă de multă stăpânire de sine în zilele care urmează. Vor apărea multe obstacole în calea lor, mai ales la serviciu, și adesea se vor afla pe punctul de a exploda. Trebuie să se controleze, pentru că lucrurile se vor rezolva, într-un final, în avantajul lor. Cu banii, în schimb, nu vor avea prea multe griji.
MOD DE PREPARARE: Se încălzeşte cuptorul la foc mediu - 350°F. Se amestecă într-o farfurie întinsă pesmetul, condimentele şi pătrunjelul. Se freacă puiul cu unt, se unge cu muştar şi se tăvăleşte prin pesmet. Într-o tavă se pune untul topit, se aşează puiul peste care se pune pesmetul rămas. Se dă la cuptor cam 20 de minute până se rumeneşte.
Pentru Pești nu urmează o săptămână prea bună sub aspectul stării psihice. Vor simți nevoia să se închidă în ei înșiși, vor fi mai repeziți și mai intoleranți cu cei din jur, uneori chiar agresivi. Deși sunt considerați maleabili și supuși, în orice Peștișor stă ascuns un piranha, iar cei din jur vor simți acum pe pielea lor acest lucru.
Se poate servi cu cartofi, legume fierte, legume sote.
Regimul alimentar al lui Napoleon în timpul exilului, dezvăluit de un inventar vândut la licitație Un inventar de produse alimentare și băuturi autorizate să fie livrate în fiecare zi la reședinta lui Napoleon din timpul exilului de pe insula britanică Sfânta Elena a fost vândut la licitație miercuri, în Anglia, relatează AFP. "Acest document fascinant oferă o prezentare detaliată a calității și cantității vinului, băuturilor spirtoase și alimentelor de care Napoleon și anturajul său se bucurau în timpul exilului său de pe Sfânta Elena", a explicat compania care a vândut inventarul, Woolley&Wallis. "Alocația lor zilnică prevedea peste 50 de sticle de vin, cidru, bere tare, șampanie și alte băuturi" și "22 de kilograme de carne de vită și de vițel, 30 de kilograme de pâine, 22 de kilo-
Informaţia de Hunedoara
Berbecii vor avea o săptămână mai neobișnuită în ceea ce privește atitudine față de cei din jur. Vor fi mai sensibili, mai intuitivi, mai toleranți, iar această stare va stârni uimirea celor apropiați. Această schimbare le va aduce și unele avantaje la job, ei beneficiind acum de mai multă simpatie și deschidere față de proiectele pe care le susțin. Taurii vor avea o săptămână foarte productivă sub aspect financiar. Vor obține bani ușor și repede, folosinduse mai degrabă de puterea de convingere decât de muncă. Ambițiile lor materiale vor începe să se concretizeze. Săptămâna Gemenilor va fi dedicată iubirii. Lista cadourilor de sărbători va începe cu persoana iubită și se va sfârși cu persoana iubită. Din fericire, astrele îi vor favoriza pe Gemeni și pe plan financiar, așa că generozitatea lor va putea lua forme concrete. O propunere profesională foarte tentantă apare la orizont. Pentru Raci urmează o săptămână în care totul le va merge la fix. Vor fi oamenii potriviți la locul potrivit și vor spune exact ceea ce trebuie, atunci când trebuie. Această sincronizare perfectă le va aduce niște câștiguri nesperate pe plan profesional. Săptămâna Leilor stă sub semnul succesului! Șarmul lor binecunoscut le va aduce avantaje pe plan social: prieteni noi, relații utile, multe momente plăcute. Cum perioada este propice schimbărilor profesionale, ar fi recomandat să-și folosească acest capital de simpatie pentru a avansa sau pentru a obține niște beneficii. Fecioarele au în față o săptămână dificilă sub aspect profesional: multă nesiguranță, emoții și gânduri negre. În realitate, lucrurile nu stau chiar atât de rău, însă vor fi puse în situația de a munci mai mult pentru a-și demonstra meritele. Vor primi bani sub forma unui împrumut și își vor putea realiza niște planuri pe termen scurt.
grame de carne de oaie și de porc, un porc la frigare, 2 curcani, 2 gâște, 4 rațe, 9 bibilici, 12
porumbei, 42 de ouă, 15 de sticle de lapte și multe alte lucruri ", explică compania. Inventarul, datat 13 octombrie 1820 și semnat de Denzil Ibbetson, un ofițer britanic care servea pe insulă în timpul captivității lui Napoleon, a fost vândut pentru suma de 1.350 de euro. Documentul îi enumeră și pe cei cincizeci de locatari ai Longwood, casa în care a locuit Napoleon, dintre care șapte membri ai familiei generalului Bertrand. Fostul împărat a ajuns la 15 octombrie 1815 pe Insula Sfânta Elena, după o călătorie de 69 de zile din Anglia. Napoleon a murit după o suferință îndelungată la 5 mai 1821, în vârstă de 52 de ani, probabil ca urmare unui cancer la stomac.
Prietenia va fi cuvântul-cheie pentru Balanțe în săptămâna care urmează. Multe din realizările lor vor fi legate de prieteni. Profesional, o recomandare din partea cuiva apropiat le va ajuta să-și atingă mai repede scopurile. În ceea ce privește banii, vor avea un noroc nesperat care le va stabiliza bugetul. Scorpionii au mari accese de generozitate în această săptămână, vor fi chiar mână-spartă când vine vorba de ai răsfăța pe cei dragi. Din păcate, bugetul nu va fi în acord cu această dărnicie exagerată. Banii întârzie să vină și apar multe nemulțumiri din această cauză, inclusiv încurcarea unor planuri importante. Vești bune pentru Săgetători: în săptămâna care urmează, se anunță multe drumuri în interes profesional. Se știe că nativilor acestei zodii nu le place să stea locului, așa că vor fi încântați de orice motiv de călătorie. Cu banii vor sta de la bine la foarte bine și își vor putea permite toate mofturile. Capricornii vor socializa mult în această săptămână, ocazie cu care vor afla multe bârfe... unele care îi privesc direct. Profesional, nu sunt prea multe noutăți la orizont, cu excepția unei discuții fructuoase mai spre sfârșitul săptămânii. Vești bune în privința banilor, li se va restitui un împrumut și e probabil să primească pe deasupra și o favoare însemnată.
Sănătate şi fericire tuturor!
Informaţia de Hunedoara
NOTE Gheorghe Hagi a primit trofeul Golden Foot, la Monte Carlo Fostul fotbalist Gheorghe Hagi a primit trofeul Golden Foot, oferit de prinţul Albert de Monaco, luni, în cadrul unei gale la Monte Carlo.
Premiul Golden Foot este echivalent cu Hall of Fame-ul fotbalului, iar în cadrul acestei ceremonii Gheorghe Hagi şi-a imprimat talpa piciorului pe aleea "Promenada Campionilor" de pe riviera monegască. Alături de Hagi au mai fost premiaţi David Trezeguet, Rinat Dasaev şi Daniel Passarella. De asemenea, camerunezul Samuel Eto'o a primit premiul Goden Foot 2015, acordat unui jucător aflat încă în activitate. Printre celebrităţile care au primit această distincţie de-a lungul timpului se numără Pele, Maradona, Roberto Baggio, Zidane, Romario sau George Best.
NOTE
SPORT
Pagina 10
Cătălina Ponor, inclusă în echipa României pentru CM de gimnastică de la Glasgow Multipla campioană Cătălina Ponor a fost inclusă în echipa de gimnastică a României, alături de Larisa Iordache, Diana Bulimar, Laura Jurca, Anamaria Ocolişan şi Silvia Zarzu, pentru Campionatele Mondiale de luna viitoare, potrivit anunţului de joi al UEG. Echipa României este formată din gimnastele Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Diana Bulimar, Laura Jurca, Anamaria Ocolişan şi Silvia Zarzu, în timp ce Andreea Iridon este rezervă. Componenţa echipei poate suferi modificări până cu 24 de ore înaintea debutului competiţiei. Cătălina Ponor, multipla campioană la gimnastică, a revenit în concurs, în 12 septembrie, după trei ani de pauză, cu ocazia bilateralului RomâniaFranţa, de la Izvorani, ea concurând la trei aparate. Ponor (27 de ani) este triplă campioană olimpică la JO din 2004 şi dublă medaliată la ediţia din 2012, după care şi-a anunţat retragerea din competiţii. Campionatele Mondiale
de la Glasgow vor avea loc între 23 octombrie şi 1 noiembrie. Până atunci însă, ultima verificare a echipelor României, atât cea feminină, cât şi
cea masculină, va avea loc, începând de vineri, la Sala Polivalentă din Bucureşti, unde sunt programate Campionatele Naţionale. Vineri, vor avea loc con-
Jorge Mendes, cel mai bogat agent de fotbalişti, conform unui studiu Forbes Portughezul Jorge Mendes, impresarul conaţionalilor săi Jose Mourinho şi Cristiano Ronaldo, este cel mai bogat agent de fotbalişti în urma unui studiu efectuat de revista americană Forbes, a anunţat, joi, Corriere dello Sport. Mendes, care mai reprezintă interesele fotbaliştilor James Rodriguez, Thiago Silva, Radamel Falcao, Angel Di Maria şi David De Gea, a câştigat 85 de milioane de euro, după ce a încheiat contracte în valoare de 850 de milioane de euro. Pe poziţia a doua se află britanicul Jonathan Barnett, agentul jucătorilor Gareth Bale, Joe Hart, Wojciech
Szczesny, Luke Shaw, Ashley Cole şi Phil Jagielka. El a câştigat 39 de milioane de euro în urma unor afaceri în valoare de 400 de milioane de euro. Germanul Volker Struth se află pe locul trei, având câştiguri în valoare de 37 de milioane de euro. Struth îi reprezintă pe Marco Reus, Mario Gotze, Toni Kroos, Benedikt Howedes şi Josip Drmici. Poziţia a patra este ocupă de spaniolul Jose Otin, agentul fotbaliştilor Fernando Torres, Javi Martinez, Jesus Navas, Pedro Rodriguez, Vitolo, Raul Garcia şi Nacho Monreal. El a făcut afaceri de 250 de milioane de euro şi a câştigat 26 de milioane de euro.
Italianul Mino Raiola se află pe locul cinci, având câştiguri de 25 de milioane după afaceri de 250 de milioane de euro. Raiola îi reprezintă pe Zlatan Ibrahimovici, Paul Pogba, Henrik Mkitarian, Romelu Lukaku şi Mario Balotelli. Cel mai bogat agent din lumea sportului este americanul Scott Boras, care reprezintă jucători de baseball. Boras a câştigat 104 milioane de euro şi a făcut afaceri de două miliarde de euro. Între primii 50 de agenţi de sportivi se află 13 din baseball, zece din fotbal american, zece din baschet, opt din hochei pe gheaţă, şapte din fotbal şi doi din golf.
cursurile masculine pe echipe şi la individual-compus, sâmbătă cele similare feminine, iar duminică sunt programate finalele pe aparate, atât la feminin, cât şi la masculin.
Redactor şef: Mihaela Petroşan Redactori: Aurel Ghinea, Raluca Herepean, Sever Busuioc, Victoria Stoian Colaborator permanent: Radu Georgescu DTP şi WEB: WS Promotion Email: informatiahd@yahoo.com
Site: www.informatiahd.ro Telefon: 0729.991.241 Tipar executat la Tipografia Prodcom Târgu Jiu ISSN: 1844 – 7732
Pagina 11
SPORT
Informaţia de Hunedoara
Vettel devine un rival mai periculos pentru Hamilton decât Rosberg Germanul Sebastian Vettel sa impus, duminică, la Singapore, şi s-a apropiat la 49 de puncte de liderul clasamentului piloţilor din Formula 1, Lewis Hamilton, astfel că britanicul va avea în sportivul de la Ferrari un rival mai periculos decât coechipierul său Nico Rosberg, în ultimele şase etape. Vettel a dominat Marele Premiu al statului Singapore atât în calificări, cât şi în cursă. Forma ascendentă pe care o înregistrează Ferrari ar trebui să fie un avertisment pentru Hamilton şi Mercedes, care s-au crezut prea devreme campioni. După ce Nico Rosberg a abandonat la Marele Premiu al Italiei, etapa precedentă, a venit rândul lui Hamilton să se retragă de pe pistă din cauza unor probleme tehnice. Lipsa de fiabilitate a "săgeţilor argintii" ar putea reprezenta un impuls important pentru Ferrari, care, care cu o victorie la Singapore şi un loc secund la Monza, ambele reuşite de Vettel, recuperează constant diferenţa de puncte din clasamentul piloţilor. La general, Hamilton are acum 252 de opuncte, Rosberg - 211, iar Vettel - 203. În ultimele două curse, britanicul a obţinut 25 de puncte, colegul său, 12, în timp ce Vettel a "strâns" 43 de puncte. Situaţia la constructori este liniştitoare pentru Mercedes, care a acu-
mulat 463 de puncte. Ferrari este destul de departe, cu 310 puncte, locul al treilea fiind ocupat de Williams, cu 198 de puncte. La Singapore, pe un circuit care solicită mult frânele şi pneurile şi unde nu puterea motorului face diferenţa, Mercedes a arătat ca o echipă de pluton. Hamilton şi Rosberg au fost depăşiţi în calificări de Ferrari, cu Vettel - pole position şi Kimi Raikkonen - locul 3, şi de Red Bull, cu Daniel Ricciardo - locul 2 şi Danil Kviat - locul 4.
Plecaţi de pe poziţiile a cincea, respectiv a şasea, Hamilton şi Rosberg nu au găsit nicio modalitate de a urca vreun loc. De altfel, primii şase piloţi, chiar şapte, incluzându-l pe Valtteri Bottas de la Williams, şi-au păstrat fiecare poziţia multe tururi după start. Prima schimbare în acest top a avut loc odată cu accidentul din turul 13/61, dintre Nico Hulkenberg (Force India) şi Felipe Massa (Williams), care a produs apariţia safety car-ului virtual şi, ulterior, al celui pe roţi. După obişnuitele
treceri pe la boxe în astfel de situaţii, "grupul" Mercedes a trecut de Kviat şi a urcat pe locurile 4 şi 5, imediat după "trioul" Vettel - Ricciardo Raikkonen. Iniţial, Hamilton a ţinut pasul cu cei trei piloţi din faţa sa, care au rulat destul de compact. Însă în turul 27, britanicul a anunţat probleme tehnice şi a început să piardă poziţie după poziţie. Pe parcursul mai multor tururi, Hamilton a fost rugat prin radio de inginerii lui să aplice monopostului tot felul de setări codificate, de exemplu "HPP Driver default 01". Nicio setare nu a funcţionat, aşa că în turul 33, când ajunsese pe locul 16, Lewis Hamilton a intrat şi a rămas la boxe, abandonând pentru prima dată în 20 de curse. Rosberg a urcat astfel pe locul al patrulea, dar nu i-a deranjat în niciun fel pe cei din faţa lui. În continuare, Vettel a gestionat cu atenţie avansul, iar Ricciardo şi Raikkonen sau mulţumit cu locurile 2, respectiv 3. Nici a doua neutralziare a cursei, efectuată în turul 37, din cauza unui spectator care a intrat pe pistă, nu a mai schimbat ceva în ierarhia podiumului.
Astfel, Vettel a reuşit a treia victorie în acest sezon, a patra la Singapore şi a 42-a din carieră. Rosberg a trecut linia de sosirea al patrulea, înaintea lui Bottas, clasat al cincilea şi a rusului Kviat, al şaselea. Locurile 7-10 au fost ocupate în ordine de mexicanul Sergio Perez (Force India), de olandezul Max Verstappen (Toro Rosso), de spaniolul Carlos Sainz jr. (Toro Rosso) şi de brazilianul Felipe Nasr (Sauber). Verstappen a oferit un moment de răzvrătire spre finalul cursei. Olandezul care va împlini 18 ani la 30 septembrie a ratat startul (era pe locul 8 al grilei), a plecat de la boxe, înregistrând un handicap de peste un tur, dar a recuperat cu ajutorul primului safety car. Apoi, cu o evoluţie excepţională şi beneficiind de mai multe abandonuri, el a ajuns pe locul 8 în ultimele tururi, în spatele lui Sergio Perez de la Force India. Conducând la limită, Verstappen nu a mai avut resurse să-l depăşească pe mexican. În aceste condiţii, i s-a ordonat de la boxe să-i cedeze poziţia coechipierului său, Carlos Sainz jr, care se afla pe locul al nouălea şi care ar fi putut obţine mai mult. "Nu!", a fost răspunsul scurt al tânărului pilot olandez, spre dezamăgirea spaniolui. "Simţeam că pot să depăşesc monopostul Force India. Mă simţeam foarte încrezător că pot să trec, dar el a decis că nu. Anul acesta, l-am lăsat de trei su patru ori. El a fost rugat să mă lase de patru ori şi nu a făcut-o. E un pic dureros", a spus după cursă Sainz, potrivit BBC. La rândul lui, Verstappen a susţinut că nu a vrut să-i cedeze poziţia lui Sainz, pentru că nu i s-a explicat de ce ar fi trebuit să o facă. Marele Premiu al statului Singapore, cursă stradală care se dispută în nocturnă, s-a încheiat într-un spectaculos foc de artificii şi va fi urmat de Marele Premiu al Japoniei, programat duminica viitoare, la Suzuka.
Informaţia de Hunedoara
CALEIDOSCOP
Emily Blunt Emily Olivia Blunt se naște în Londra, pe 23 februarie 1983. De mică este trimisă pentru a studia la o școală particulară - Ibstock Place School -, unde primește o educație riguroasă bazată pe joc constructiv. Dovedește un entuziasm deosebit pentru materiile științifice, artă și sport dar va fi trasă înapoi de o subită și inexplicabilă bâlbâială. Timp de trei ani încearcă diverse terapii - de la logoped până la psiholog, însă salvarea miraculoasă intervine surprinzător când una din profesoare o distribuie într-o
Film
Pagina 12 Frumuseţile lumii
piesă de teatru într-un rol ce presupunea un accent diferit. Accentul scoțian abordat nu este foarte convingător dar face ca bâlbâiala să dispară. Datorită rezultatelor foarte bune la școală, în 1999 este admisă la Hurtwood House. Este distribuită în adaptarea „The Royal Family”, pusă în scenă de Sir Peter Hall. În 2002, o găsim într-o altă producție de succes - „Vincent in Brixton”, o transpunere în scenă a perioadei petrecute de Vin-
cent Van Gogh. Tot în 2002 apare în rolul Julietei, într-o variantă ușor extravagantă a celebrei piese shakesperiene care permite ca Blunt să fie evidențiată. Apoi, cariera ei se mută pe micul ecran fiind din nou remarcată, în rolul moștenitoarei bogate din „Moarte pe Nil”adaptarea din seria Poirot (2004). Joacă rolul frumoasei adolescente din „My summer of Love” pentru care primește premiul Evening Standard pentru debut promițător.
The Intern (2015) Internul Premiera în România - 25.09.2015
În „Internul”, De Niro este Ben Whittacker, un bărbat de 70 de ani care descoperă că pensionarea nu este o decizie aşa minunată precum credea. Profitând de oportunitatea de a avea din nou activitate printre profesionişti, acesta aplică pentru un post de senior intern la un site de modă, înfiinţat şi condus de Jules Ostin (Hathaway).
Pe lângă Robert De Niro şi Anne Hathaway, din distribuţia filmului mai fac parte Rene Russo, Anders Holm, Anrew Rannells, Adam Devine şi Zack Pearlman.
Regia Nancy Meyers Cu Anne Hathaway, Robert De Niro
Programul Televiziunii locale INFO HD LUNI 00:00 - Avocat TV (reluare) 01:00 - Videotext 07:00 - Cori’neața perfectă 08:00 - La început a fost cuvântul (reluare) 08:30 – CMBD 09:30 - Muzică populară 10:00 - Veseliți-vă, cu noi (redifuzare) 12:00 - Muzică populară 13:00 - Videotext 15:00 - Avocat TV 16:00 - Info Sport 17:00 - Studiați în Europa 17:30 - Actualitatea Hunedoreană (direct) 18:30 - Jurnal 19:00 - Actualitatea Hunedoreană (reluare) 20:00 - Film artistic 22:00 - Jurnal (reluare) 22:30 - Info Sport (reluare) 23:30 - Studiați în Europa (reluare)
MARȚI 00:00 - Avocat TV (reluare) 01:00 - Videotext 07:00 - Cori’neața perfectă 08:00 - Jurnal (redifuzare) 08:30 - CMBD 09:30 - Alfa&Omega 10:00 - Actualitatea Hunedoreană (redifuzare) 11:00 - Info Sport (redifuzare) 12:00 - Muzică populară 13:00 - Videotext 15:00 - Avocat TV
CMYK
16:00 - Cărți, Personalități, Confesiuni 17:00 - Alfa&Omega 17:30 - Actualitatea Hunedoreană (direct) 18:30 - Jurnal 19:00 - Actualitatea Hunedoreană (reluare) 20:00 - Alfa&Omega (reluare) 20:30 - Muzică populară 21:30 - Alfa&Omega 22:00 - Jurnal (reluare) 22:30 - Cărți, Personalități, Confesiuni (rel) 23:30 - Alfa&Omega (reluare)
MIERCURI 00:00 - Avocat TV (reluare) 01:00 - Videotext 07:00 - Cori’neața perfectă 08:00 - Jurnal (redifuzare) 08:30 - CMBD 09:30 - Alfa&Omega 10:00 - Actualitatea Hunedoreană (redifuzare) 11:00 - Cărți, Personalități, Confesiuni (redifuzare) 12:00 - Muzică populară 13:00 - Videotext 15:00 - Avocat TV 16:00 - Alfa&Omega 17:00 - Curiozități 17:30 - Actualitatea Hunedoreană (direct) 18:30 - Jurnal 19:00 - Actualitatea Hunedoreană (reluare) 20:00 - Film artistic
22:00 - Jurnal (reluare) 22:30 - Alfa&Omega (reluare) 23:30 - Curiozități (reluare)
JOI 00:00 - Avocat TV (reluare) 01:00 - Videotext 07:00 - Cori’neața perfectă 08:00 - Jurnal (redifuzare) 08:30 - CMBD 09:30 - Alfa&Omega 10:00 - Actualitatea Hunedoreană (redifuzare) 11:00 - Alfa&Omega 12:00 - Muzică populară 13:00 - Videotext 15:00 - Avocat TV 16:00 - Arhivele memoriei (direct) 17:00 - Alfa&Omega (reluare) 17:30 - Actualitatea Hunedoreană (direct) 18:30 - Jurnal 19:00 - Actualitatea Hunedoreană (reluare) 20:00 - Alfa&Omega 20:30 - Muzică populară 21:30 - Alfa&Omega (reluare) 22:00 - Jurnal (reluare) 22:30 - Arhivele memoriei (reluare) 23:30 - Alfa&Omega
VINERI 00:00 - Avocat TV (reluare) 01:00 - Videotext 07:00 - Cori’neața perfectă 08:00 - Jurnal (redifuzare) 08:30 - CMBD
09:30 - Alfa&Omega 10:00 - Actualitatea Hunedoreană (redifuzare) 11:00 - Arhivele memoriei (redifuzare) 12:00 - Muzică populară 13:00 - Videotext 15:00 - Avocat TV 16:00 - No comment 17:00 - Magazin de Weekend 17:30 - Fețele medicinei 18:30 - Jurnal 19:00 - Fețele medicinei (reluare) 20:00 - Film artistic 22:00 - Jurnal (reluare) 22:30 - Magazin de weekend (reluare) 23:00 - No comment (reluare)
SÂMBĂTĂ 00:00 - Avocat TV (reluare) 01:00 - Videotext 07:30 - Jurnal (redifuzare) 08:00 - Muzică Populară 09:00 - Program copii 09:30 – Exclusiv în Hunedoara 10:00 - Retrospectiva știrilor 11:00 - Cu lumea-n cap 11:30 - Hunedoara frumoasă 12:00 - Muzică populară 13:00 - Videotext 15:00 - Avocat TV 16:00 - Horoscopul Săptămânii 16:30 - Exclusiv în Hunedoara (reluare) 17:00 - Fețele medicinei (redifuzare) 18:00 - Retrospectiva știrilor (re-
luare) 19:00 20:00 22:00 22:30 23:00 luare) 23:30 -
Muzică populară Film artistic Horoscopul Săptămânii Cu lumea-n cap (reluare) Hunedoara frumoasă (reAlfa&Omega
DUMINICĂ 00:00 - Avocat TV (reluare) 01:00 - Videotext 07:30 - Alfa&Omega 08:00 - Muzică Populară 09:00 - Program copii 09:30- Exclusiv în Hunedoara (redifuzare) 10:00 - La început a fost cuvântul 10:30 - Alfa&Omega 11:00 - Cu lumea-n cap (redifuzare) 11:30 - Hunedoara frumoasă (redifuzare) 12:00 - Horoscopul Săptămânii (redifuzare) 12:30 - Program copii 13:00 - Veseliti-vă cu noi 15:00 - Avocat TV 16:00 - Videotext 18:00 - Retrospectiva știrilor (redifuzare) 19:00 - La Şuetă cu Nicole Ebner 20:00 - Veseliti-vă cu noi (reluare) 22:00 - Film artistic 23:00 - Muzică Populară