inliniedreapta.net
http://inliniedreapta.net/dereferinta/militantism-si-realitate/
Militantism şi realitate A fi militant înseamnă a fi inserat într-o organizaţie politică, subordonat unei linii de comandă şi înconjurat de o atmosferă de camaraderie şi de complicitate cu membrii aceleiaşi organizaţii. A fi simpatizant sau „tovarăş de drum” înseamnă a fi cufundat în această atmosferă, ascultând de aceeaşi linie de comandă, nu dintr-un angajament formal, ca militanţii, ci din obişnuinţă, din interes, sau pentru comuniunea emoţională. Fără o reţea de militanţi, simpatizanţi şi tovarăşi de drum, nu există acţiune politică. Având această reţea, acţiunea politică, dacă nu este limitată de factori externi consolidaţi istoric – religia şi cultura, în primul rând – se poate extinde la toate domeniile vieţii sociale, chiar şi la cele mai îndepărtate de „politică”, în sens strict, ca de exemplu, grădiniţele de copii, cabinetele de consiliere psihologică şi sexuală, artele şi spectacolele, cultele religioase, campaniile de caritate, până şi convieţuirea în familie. Diferenţa dintre partidele constituţionale normale şi partidele revoluţionare este aceea că primele îşi limitează sfera de acţiune la zona permisă de cultură şi de religie, în timp ce partidele revoluţionare distrug cultura şi religia, pentru a le remodela după chipul şi asemănarea idealurilor lor politice. Abolind frâiele tradiţionale – ceea ce este foarte uşor, într-o ţară cu o cultură superficială, ca Brazilia – organizarea militantismului revoluţionar transformă toate ramurile de activitate socială, toate discuţiile, toate contactele umane, chiar şi cele, aparent, mai apolitice şi mai naive, în instrumente nedeclarate de expansiune a puterii partidului. Ştiu că această concepţie este monstruoasă, dar ea nu este a mea. Este a lui Antonio Gramsci. Odată ce este pusă în aplicare într-o anumită societate şi atinge în ea un succes oarecare, întreaga existenţă umană în această societate va fi afectată de ipocrizie şi de duplicitate, pentru că, practic, nu va mai exista în ea vreun act sau vreun cuvânt, oricât de nevinovat sau spontan, care să nu servească, în mod conştient sau inconştient, unui dublu scop: acela pe care agentul său individual îl are în vedere, în orizontul conştiinţei sale personale, şi acela căruia îi serveşte, volens nolens, în ansamblul strategiei de transformare politică, ce canalizează invizibil efectele acţiunilor sale către confluenţă într-un rezultat general, pe care acesta ar fi incapabil de a-l calcula sau chiar de a-l concepe. Odată dezlănţuit acest proces, degradarea completă, morală şi intelectuală a societăţii urmează ca un efect inevitabil, dar aceasta este în avantajul partidului, deoarece accelerează procesul de schimbare revoluţionară şi mai poate fi folosit şi ca material de propagandă împotriva „societăţii degradate” chiar de către cei care au degradat-o, care astfel primesc, de pe urma nelegiuirilor lor, câştigul indiscutabil de a ocupa întotdeauna tribuna acuzatorilor, în timp ce victimele rămân în boxa acuzaţilor. Dar agenţii conducători nu ies nici ei neatinşi din procesul pe care l-au declanşat. În cursul transformărilor revoluţionare, ei vor trebui să exceleze în arta discursului dublu, justificându-şi acţiunile faţă de publicul larg, în conformitate cu valorile general acceptate, precum şi în conformitate cu obiectivele de partid, pentru cercul de militanţi, care le cunosc şi le împărtăşesc. Pe măsură ce aceste obiective sunt atinse, este necesară reajustarea celor două registre ale discursului, în cadrul noului model de echilibru instabil care rezultă din aranjamentul de moment dintre „vechi” şi „nou”, adică, dintre ceea ce publicul larg crede că se întâmplă şi harta unui traseu cunoscut doar de elita conducătoare a partidului. Aceste reajustări nu sunt doar artificii retorice pentru a înşela poporul. Sunt revizuiri de
parcurs pentru a-i reorienta chiar pe lideri şi a pune în aplicare adaptările tactice necesare în fiecare moment. Cineva care nu a militat niciodată într-un partid revoluţionar cu greu îşi poate imagina frecvenţa şi intensitatea acestor revizuiri sau dificultăţile enorme pe care acestea le implică. Numai cei care au o oarecare idee despre asta pot înţelege contradicţiile unui guvern de tranziţie revoluţionară, distingând aparenţele de realitate. Practic, toate comentariile politice care circulă despre guvernul lui Lula reflectă doar incapacitatea de a face o astfel de distincţie. Zero Hora, 06 martie 2004 (traducere de Anca Cernea)