Cluster - raport anual de activitate

Page 1

ASOCIAȚIA STUDENȚILOR SOCIOLOGI DIN ROMÂNIA Universitatea Babeș - Bolyai, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Cluj Napoca

Raport de activitate Anul universitar 2011 - 2012


CUVÂNT PREȘEDINTE

Acest an univeristar a reprezentat pentru Asociatia Cluster, dar și pentru mine un adevărat cadru favorabil pentru schimbare. A fost un an în care Cluster, o organizație mică de altfel, a încercat să se afirme în rândul studenților prin activitățile sale și spun eu, a reușit frumos. Ca și coordonator al unei echipe de peste 10 membri am dorit ca prin proiectele noastre să profit de calitatea fiecăruia pentru ca rezultatele să fie întotdeauna cele mai bune.

Cuprins C Despre Asociația Cluster

3

C Membrii Cluster

4

C Proiecte și activități

5

C Extern

14

C Aprecieri

14

C Partenerii Cluster

15


ASOCIAȚIA CLUSTER Despre noi… Cluster s-a înfiinţat în 2001 la iniţiativa unor studenţi din Cluj-Napoca şi Bucureşti; în acelaşi an s-a format şi Asociaţia Studenţilor Sociologi din Europa (ESSA). 26 mai 2005 a fost data în care organizația s-a consituit legal cu sediul la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Str 21 Decembrie 1989, nr. 128 – 130, Cluj Napoca. Scopul asociaţiei este promovarea sociologiei ca profesie şi, ca parte activă din societatea civilă prin dezvoltarea unor relaţii durabile cu ONG-uri din diferite domenii, institute de cercetare socială şi alte asociaţii studenţeşti de pe plan naţional şi internaţional. Mai mult,conform statutului, asociaţia îşi rezervă dreptul de a reprezenta interesele studenţilor în faţa forurilor superioare, folosind toate demersurile legale prevăzute în Constituţie.

sus


MEMBRI CLUSTER . Pe tot parcursul anului universitar au activat 18 membrii, studenți de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Babeş Bolyai.

Consiliul Director este format din: Președinte : Ionuț Foldes, Sociologie, anul II; Vicepreședinte: Patrcia Radu, Resurse Umane, anul I, membră în Consiliul Facultății; Secretar: Miriam Andriesei, Sociologie, anul II; Consilieri: -

Violeta Herța, Resurse Umane, anul II; Teodora Matei, Sociologie, anul III; Alexandra Retegan, Resurse Umane, anul I; Mihaela Roșu, Sociologie, anul I;

Cenzor interimar: Ioana Micu, Master Antropologie, anul I; Membrii deplini: -

Tania Curutu, Master Cercetare Sociologică Avansată, anul II; Dan Gherman, Studii Urbane, anul III; Alexandra Marișan, Resurse Umane, anul I; Violeta – Cătălina Mironescu, Sociologie, anul II; Andrei Temelie, Sociologie, anul II;

Pe parcurs s-au retras: -

Emilia Balint, Resurse Umane anul I; Alexandra Chiru, Resurse Umane, anul II, membră în Consiliul Facultății; Răzvan Grecu, Sociologie, anul I; Alexandru Nebela, Resurse Umane, anul II; Oana Someșan, Resurse Umane, anul II.

Majoritatea membrilor sunt bursieri și apreciați de către cadrele didactice pentru implicarea de care dau dovadă.

sus


PROIECTELE DERULATE Ghidul Bobocului Ghidul Bobocului a fost conceput pentru a transmite studenților boboci din cadrul facultății informații cu privire la demersuri pe care trebuie să le facă la început de an, date despre asociația noastră și care sunt alte posibilități pe care poate oferi facultatea. Mai mult, ghidul a oferit informații despre locațiile din oraș care merită vizitate, restaurante și cantine, transportul în comun. În continuare, pentru a le face o mică întroducere în viața universitară, am introdus un capitol de principi de scriere academică si un altul despre notarea referințelor bibliografice.

REZULTATE: - Perioada 9 -22 octombrie 2011 - 117 studenți la secția Sociologie; - 34 studenți la sescția Antropologie; - 96 studenți la secția Resurse Umane; Ghidul bobocului a fost transmis studenților prin intermediul grupurilor de discuție în primele două săptămâni în două rânduri.

sus


Balul Bobocilor Organizat pentru prima dată în colaborare cu colegii de la Asociația Studenților de la Asistență Socială, Balul Bobocilor a fost o reușită. Scopul evenimentului a fost facilitarea proaspăt – studenților de a interacționa cu colegii lor de an, cu studenții din ani mai mari și cu profesori. În limita posibilităților materiale reduse, am optat pentru o locație mai puțin renumită dar cu avantajul prețurilor scăzute. Ambientul pe care l-am creeat a dorit să ne transpună pe scena unui American Prom.

REZULTATE: - Data: 16 noiembrie 2011 - Aproximativ 250 de studenți participanți; - 10 cadre didactice prezente; - 4 sponsori; - 11 premii (cărți, vauchere ce reduceri pentru mâncare, jucării de pluș). Campanie de informare Campania de informare a fost realizată de către Organizația Studenților din UBB în colaborare cu Cluster. Campanie dorește să aducă la cunoștința studenților din anul I, informații cu privire la conținutul statutului studentului și a altor aspecte ce țin de viața de student în Universitatea Babeș - Bolyai.

REZULTATE: - Data: 18 octombrie 2011; - Participanți : aproximativ 50 de studenți în anul I - Aproximativ 250 de studenți participanți;

sus


Recrutarea de noi membrii Cluster dorește să ofere posibilitatea fiecărui student doritor să se implice activ, un cadru organizat care să îi facitilize dezvoltarea pe plan profesional.Așadar, pornind de la premiza că implicarea într-o organizație studențească oferă și mai multe posibilități unui tânar, am organizat o sesiune de recrutări în rândul tuturor studenților de la departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială.

REZULTATE: - Perioada de aplicare:19 -27 noiembrie; - 10 aplicanți; - Întâlnirea cu studenții înscriși:28 noiembrie; - Informare despre activitățile asociației; - Prezentare – Etapele alcăturirii unui proiect; - 9 participanți la întâlnire; Dezbaterea ”Eu cu cine votez?” Dezbaterea Eu cu cine votez?, are ca scop obținerea unor informații privind influența sistemului de reprezentare studențească în facultate și universitate asupra studenților din Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Totodată dorim să înregistrăm propuneri care pot conduce la îmbunătățirea modalitații de organizare si informare studențească și nu numai, în cadrul facultății, pentru a îndruma viitorii studenți cu funcții de reprezentare în misiunea lor. În acest context Cluster a îndemnat rezolvarea unor nereguli identificate la nivel de reprezentare studențească în facultate.

REZULTATE: - Data: 17 ianuarie 2012; - Participanți: aproximativ 25de studenți; - Prezentarea prevederilor statutului studentului despre reprezentarea studențească; - Dezbaterea asupra problemelor referitoare la reprezentarea studențească.

sus


Cluster Movie Night Acesta este un proiect care se desfășoară pe toată durata anului universitar și constă în proiectarea unor documentare cu teme sociologice sau antropologice și apoi purtarea unor discuții pe marginea fimlului vizionat. Prin intermediul acesta, oferim studenților șansa de a-și îmbogății cunoștințele dar și de a experimenta un cadru de dezbatere alături de profesorii invitați. Filmele sunt alese cu grijă de către membrii Cluster, care primesc propuneri din partea profesorilor antropologi.

REZULTATE: - 4 documentare proiectate: o Every Good Marriage Begins With Tears – 19 decembrie 2011; o Kurt and Courtney – 29 martie 2012; o American Teen – 5 aprilie 2012; o Pray the Devil Back to Hell – 10 mai 2012; - Aproximativ 40 de studenți prezenți; - 4 cadre universitare implicate.

sus


Student Party Văzând numărul mare de participanți la Balul Bobocilor, ne-am gândit să oferim posibilitatea studenților de a petrece în fiecare săptămână fără a avea nevoie de un buget ridicat. Astfel împreună cu ASAS și Infinity Dance Club am organizat în fiecare zi de joi o seară de club special destinată studenților.

REZULTATE: - 30 de afișe; - 500 de pliante distribuite; - 20 -30 studenți/ seară Campania 2% Prin Campania 2 %, am încercat să realizăm o strangere de fonduri în vederea susținerii materiale a unor proiecte pe care le derulăm periodic. Este prima dată cand Asociația Cluster cere sprijinul în vederea direcționării impozitului de 2 la sută din venitul personal în contul său. Prin prezentarea istoricului și a planurilor de viitor am încercat să îi convingem pe cei de lângă noi să facă acest lucru.

REZULTATE: - 1 articol publicat pe site-ul organizației cu share pe facebook; - 15 mail-uri pe grupurile de discuții; - 21 de mail-uri profesorilor din facultate; - 2 formulare completate

sus


Concursul Cluster Logo Pentru că am considerat că avem nevoie de o schimbare, am propus schimbarea logo-ului organizației. Dar, pentru că suntem o organizație studențească am oferit studenților posibilitatea să creeze după propria lor imaginație un logo care să se potrivească Asociației Cluster. S-a punctat originalitatea, măsura în care acesta se potrivește cu scopul nostru, aspectul pe materiale publicitare și descrierea imaginii. Tot prin acest intermediu, am primit un feedback important din partea colegilor noștrii, reușind să ne formăm o imagine asupra felului în care ei ne văd.

REZULTATE: - 1 articol publicat pe site-ul organizației cu share pe facebook; - Mailuri periodice pe 15 grupuri de discuții din facultate; - 7 logo-uri primite din care unul a fost selectat; - 1 premiu în valoare de 50 de lei

Excursie la Roșia Montană Cu scopul de a explora lumea împreună cu colegii noștrii de la ASAS, Cluster a organizat o excursie la Roșia Montană. Pentru că situația de acolo este o problemă socială, am pornit cu idea că trebuie să cercetăm și noi, ca mici oameni de știință, cazul Roșiei Montane.

REZULTATE: - 17 studenți și un caru didactic; - Vizite la muzeul Companiei RMGC, la galeriile romane, la fosta mină de suprafață și în împrejurimi; - Discuții cu președintele Asociației Alburnus Maior și alți localnici care se opun proiectului minier.

sus


Membrii Cluster și ASAS la intrarea în muzeul aflat sub administrarea statului (la galeriile romane)

Clădirea muzeului finanțat de RMGC

Fosta mină de exploatare la suprafață

Galerie din vechea mină romană

Discuții cu domnul Eugen David, Președintele Alburnus Maior


Ecouri din Social Sesiune de comunicări științifice pentru studenți Sesiunea de comunicări științifice pentru studenți reprezintă un proiect îndrăzneț al Asociației Cluster. Și anul acesta, grupul țintă vizat sunt studenți pasionați de cercetarea socială din întreaga țară. Scopul sesiunii este de a contribui la dezvoltarea academică a studenţilor interesaţi de cercetare în domeniul ştiinţelor sociale. Sesiunea oferă studenţilor oportunitatea de a se implica în discuţii privind diverse aspecte metodologice şi teoretice astfel încât într-un final să-şi îmbogăţească cunoştinţele proprii. Pe de altă parte, observaţiile critice din partea celor prezenţi pot reprezenta o sursă de inspiraţie pentru participanţi care în urma conferinţei îşi pot îmbunătăţi abordarea de studiu. De asemenea, ne dorim ca prin această sesiune să recompensăm eforturile depuse de studenţi în realizarea cercetărilor personale respectiv să oferim acestora oportunitatea de a interacționa cu studenţi şi cadre didactice de la diverse universități.

REZULTATE: - Două zile de activități; - 10 membrii Cluster – organizatori; - 16 cadre didactice implicate; - 1 sponsor principal; - 5 parteneri oficiali; - 2 sponsori pentru premii; - 3 parteneri media; - 26 de înscriși; - 17 lucrări prezentate; - 6 premii în valoare de 1500 de lei; - 2 ateliere de discuții cu 6 invitați speciali; - O vizionare de film antropologic; - O apariție TV și 8 apariții în presa locală; - 50 de afișe. -

sus


Sala 11- secțiunea masterat

Sala 7- secțiunea licență

Sala 7- ateliere de discuții


Centrul Studențesc de Cercetare Socială Acesta este un proiect încă în construcție care are ca scop facilitarea cercetării sociale pe probleme sudențești prin crearea unui mediu organizat în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Cluj Napoca. În momentul de față, studenți și masteranzi lucrează la configurarea unui cadru de funcționare. Se dorește ca proiectul să fie implementat odată cu noul an universitar.

EXTERN . Asociația Cluster a răspuns de fiecare data pozitiv invitațiilor primite din partea Organizației Studenților din Universitatea Babeș - Bolyai și din partea Consiliului Studenților, atunci când s-au organizat dezbateri, conferințe de presă și alte prezentări. -

3 dezbateri la nivel de universitate cu privire la noul statut al studenților 1 conferință de presă pe tema neregulior semnalate cu ocazia organizării alegerilor studențești; Conferința ,,Studenții din UBB – Educație și nevoi sociale”

APRECIERI . În data de 24 martie 2012, Asociația Cluster a primit diploma pentru implicare în mișcarea studențească cu ocazia Galei Organizației Studenților din UBB. În data de 11 mai, în cadrul Galei Go Free Awards, Ionuț Foldes, președintele Asociației Cluster a fost premiat la secțiunea Student Voice pentru implicarea și creativitatea de care dă dovadă în cadrul organizației.

sus


PARTENERI ,arteneri -

Universitatea Babeș Bolyai - www.ubbcluj.ro

-

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială - http://socasis.ubbcluj.ro/

-

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - www.ires.com.ro/despre-noi

-

Centrul de Cercetare a Relațiilorinteretnice - www.ccrit.ro/

-

Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale - www.ispmn.gov.ro/

-

Centrul de reurse pentru Digital Media

-

Asociația Studenților de la Asistență Socială - http://socasis.ubbcluj.ro/asas/

-

Organizația Studenților din Universitatea Babeș - Bolyai - http://osubb.ro/

-

Asociația Go Free - www.gofree.ro/

Sponsori

Media

-

Editura Eikon

-

Transilvania Live

-

Editura Idea

-

Cluj Life

-

Food Mania

-

Business Forum

-

Impuls Advertising

Realizat de Roșu Mihaela și Foldes Ionuț, Arcalia, Jud. Bistrița, 2 iunie 2012

sus


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.