Întărirea rinichilor, Dragonii – Qigong Tehnica aceasta, pe lângă întărirea energetică a rinichilor, crește și forța gândurilor și a imaginației. Această formă de Qi Gong mobilizează și întărește energia originală adăpostită în rinichi. Secvența completă formează o energie puternică, care dezvoltă rezistența și imunitatea organismului.
Şezând pe scaun, corpul relaxat, respirția naturală, picioarele depărtate la o distanţă egală cu lăţimea umerilor şi talpile pe sol, vârful limbii în cerul gurii, fruntea este destinsă, pe faţă apare un uşor surâs, ochii sunt închişi, palmele aşezate în dreptul abdomenului inferior, palmele una peste alta lipite de abdomen, bărbații țin palma stângă sub dreapta, femeile invers. Relaxațivă. Inspirați întreaga energie adevărată a Universului prin Mingmen, până în zona ombilicului, fără să iasă din corp. Pe expirație energia se întoarce în zona Mingmen și rinichi umplându-i de energie, fără să iasă din corp. Mingmen este zona aflată la mijlocul distanței dintre cei doi rinichi. După un timp, treceți la următorul pas. Contemplați zona Mingmen, cultivând energia aici, 15 minute.
Apoi, vizualizați că în această zonă apare o lumină care se transformă într-o perlă strălucitoare. Imaginați-vă că rinichiul stâng se transformă într-un dragon galben, iar cel drept într-un dragon albastru. Acești dragoni, ca într-o luptă pentru perlă (fără să o ia) se mișcă în sus și în jos, stângadreapta, în față și în spate. După ce apare o căldură puternică în această zonă, nu vă mai gândiți la imaginea dragonilor și coborâți căldura la baza coloanei vertebrale. Apoi, pe inspirație ridicați rinichii, contractând în sus, zona organelor genitale și a perineului, zona Huiyin. Pe expirație relaxați contractura. Faceți de 20 de ori această acțiune de contractare-relaxare. Masați zona rinichilor și a oaselor bazinului. Efectuați Forma de încheiere: Deschideţi uşor-uşor ochii, frecaţi palmele până se încălzesc, masaţi faţa (spuneţi: faţa mea e din ce în ce mai tânără, netedă, catifelată), zona părului, bateţi uşor capul având palmele relaxate. Masaţi ceafa, urechile, zona umerilor, rotiţi capul, băteţi părţile laterale ale trunchiului, zona rinichilor şi picioarele pe toate părțile. Ridicați-vă în picioare, aplecați-vă ușor în față și în jos pentru relaxarea coloanei vertebrale.
Reconectarea la Sinele Divin Stați comod într-un fotoliu, picioarele şi mâinile într-o poziţie de relaxare. Ochii închişi. Vizualizați-vă mergând pe un drum, de pe pământ, populat numai de îngeri Adresaţi-vă lor astfel: „Vă mulţumesc că mi-aţi permis să păşesc pe acest tărâm de
lumină şi iubire, vă mulţumesc că existaţi, vă mulţumesc pentru tot ajutorul dat fiinţei omeneşti. Mă aflu aici pentru a vă cere să îmi refaceţi conectarea cu Sinele meu Divin, cu toate virtuţile şi atributele acestuia, astfel încât eu (vă spuneţi numele) să îmi recapăt toate virtuţile purităţii şi să dobândesc puterea împlinitoare a sufletului meu cel binecuvîntat de manifestarea plenară a Hristosului lăuntric. Vă cer să îmi daţi lumină şi virtuţile ce purced din aceasta, pentru a mă schimba şi pentru a-mi descoperi adevărata esenţă, sensul vieţii şi capacitatea de a iubi, de a dărui, de a înţelege, de a ierta”. Apoi le mulţumiţi, vă înclinaţi respectuos şi reveniţi, încet, la conltiința obișnuită, deschideți încet ochii. De acum, cu siguranţă vă aflaţi sub protecţia îngerilor, conectați cu Sinele dvs. Reconectarea la Sinele Divin, va face să apară împliniri sub multe forme, vor apare multe miracole în viața dvs. Rămâneţi însă conectaţi la îngeri şi dincolo de efectuarea zilnică a meditaţiei, prin gânduri pozitive și pline de iubire, sentimente înalte, acțiuni morale... Rugăciuni de Mulţumire către Sfânta Treime Mulțumesc Sfântă Treime că în fiecare clipă a vieţii mele şi în fiecare zi, Tu Îţi ţii deschise aripile tale asupra mea şi îmi luminezi Sufletul cu Lumina ta Sfântă, fără ca umbrele întunericului să mă poată împrejmui. Mulțumesc Sfântă Treime că Tu eşti scutul meu Divin şi puterea mea. Mulțumesc Sfântă Treime că Lumina Ta este scut şi pavăză împotriva tuturor furtunilor care vin din interiorul sau din exteriorul Sufletului meu. Mulțumesc Sfântă Treime că Tu eşti eliberatorul lui Dumnezeu, adăpostul şi sanctuarul meu, ajutorul atotprezent în timpuri de nevoie. Mulțumesc Sfântă Treime pentru că, cu ajutorul Tău nemijlocit, binecuvântez numele Lui Dumnezeu veşnic şi mă închin Lui întotdeauna. Mulțumesc Sfântă Treime pentru că îmi deschid inima cu milostivenie şi îi iubesc pe Toţi astfel încât toate rugăciunile mele şi gândurile şi faptele mele poartă pecetea de milostivire a lui Dumnezeu. Îţi mulţumesc pentru darul de Lumină extraordinar, care îmi relevează maiestatea vieţii şi îmi descoperă, în acelaşi timp, şi ceea ce se găseşte în sufletul meu. Mulțumesc Sfântă Treime pentru iertarea tuturor greşelilor mele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu ştiinţă şi fără de ştiinţă, cele cu neascultare. Mulțumesc Sfântă Treime pentru iertarea Ta, pentru tot ce ţi-am greşit ţie în viaţa asta sau altădată, pentru iubirea Ta. Mulţumesc pentru iertarea primită de la toate Puterile Cereşti, pentru tot ce am greşit în viaţa asta sau altădată. Mulţumesc, pentru iubirea Voastră. Mulţumesc pentru iertarea pentru tot ce le-am greşit în viaţa asta sau altădată, iertare primită de la toţi oamenii şi de la toate vieţuitoarele, cu trup sau fără de trup, cu care am interacţionat, Mulţumesc, pentru iubirea Voastră. Mulțumesc Sfântă Treime pentru iertarea primită eu şi familia mea şi întreg neamul meu. Mulţumesc, pentru iubirea Ta. Mulțumesc Sfântă Treime pentru că Frumuseţea Iubirii tale Divine îmi încălzeşte inima mea şi pentru ca Voia Lui Dumnezeu se împlineşte în viaţa mea, în fiecare nanosecundă a vieţii mele, Acum, Aici şi de-Acum şi Pururea şi-n Vecii Vecilor, Amin, precum în CER aşa şi pe
Pământ, precum în Suflet, la nivel de Sine, Spirit aşa şi în Trup şi în Plan Material, precum în Vibraţiile Nemateriale aşa şi în Materie. Mulțumesc Sfântă Treime pentru că alături de Tine, toate temerile mele dispar, indiferent de ceea ce se petrece în jurul meu, pentru că ştiu că TOT CEEA CE PRIMESC este de la DUMNEZEU spre BINELE meu Suprem. Mulțumesc Sfântă Treime pentru că inima mea Te simte lângă ea şi credinţa mea în Dumnezeu creşte şi mă ajută să văd Divina atotputernicie a Luminii, care mă susţine. Mulțumesc Sfântă Treime pentru că merg prin viaţă, în mijlocul furtunilor sau al curcubeelor, cu un strigat de bucurie, cântând în inimă cântul de milostivire a Lui Dumnezeu. Mulțumesc Sfântă Treime pentru că glasul meu, Sufletul meu şi întreaga mea Fiinţă, cântă cântul meu de iubire Divină. Mulțumesc Sfântă Treime pentru că simt şi merg pe CALEA MEA DESCHISĂ CĂTRE LUMINĂ, fără a exista piedici, pentru că Tu cu mine Eşti şi Sfânta Treime mă ţine în braţe. Mulțumesc Sfântă Treime pentru iertarea primită de la Viaţă, Vieţuitoare, Plante şi Animale, Mulţumesc, pentru iubirea Voastră. Mulțumesc Sfântă Treime pentru iertarea primită de la Spiritele Pământului, ale Apei, Aerului, Focului, Lemnului, Metalelor şi ale Gheţii, Mulţumesc, pentru iubirea Voastră. Mulțumesc Sfântă Treime pentru iertarea primită de la Iubire, Suflet, Conştiinţă, Voinţă, Gândire, Memorie, Credinţă. Mulţumesc, pentru iubirea Voastră. Mulțumesc Sfântă Treime pentru iertarea primită de la Sex şi Bani. Mulţumesc, pentru iubirea Voastră. Mulțumesc Sfântă Treime pentru iertarea primită de la Pământul care mi-a îngăduit să mă nasc. Mulţumesc, pentru iubirea Mamei Pământ. Mulțumesc Sfântă Treime pentru iertarea primită de la întreg Universul, de la Întreaga CREAŢIE DIVINĂ. Mulţumesc, pentru iubirea Voastră ! Mulțumesc Sfântă Treime pentru că Sufletul meu se bucură de prezenţa îngerilor şi Aici, pe Pământ, că am susţinerea perfectă din partea Sfintei Treimi, a Cerului, a Tuturor Sfinţilor, a tuturor Cetelor de Îngeri, a tuturor Fiinţelor , a Bătrânilor, a tuturor Maeştrilor Spirituali din Tot ce-i creat de Dumnezeu, a tuturor sufletelor cu trup şi fără de trup din Creaţia Divină, în tot ce întreprind mereu, în fiecare clipă! Mulțumesc Sfântă Treime pentru iertarea, că Eu cu Tine UNA Sunt, că Eu cu Voia Sfintei Treimi UNA Sunt şi Eu fac doar Voia Sfintei Treimi ! Mulțumesc pentru armonie, pentru iubirea de Sine şi pentru iertarea de Sine ! Mulțumesc Sfântă Treime pentru că faci posibil şi împlineşti tot ce pare imposibil, spre binele meu Suprem, în deplină armonie cu Planul Divin ce-mi guvernează Fiinţa, Acum, Aici, în fiecare nanosecundă a vieţii mele, şi de-Acum şi Pururea şi-n Vecii Vecilor, Amin, precum în CER aşa şi pe Pământ, precum în Suflet, la nivel de Sine, Spirit aşa şi în Trup şi în Plan Material, precum în Vibraţiile Nemateriale aşa şi în Materie. Mulțumesc Sfântă Treime pentru că întăreşti gândurile mele, simţirile şi trăirile, cu viziuni de Divină energie pozitivă, că-mi deschizi Sufletul către lumina infinită divină, sursa iubirii, adevărului, vieţii şi a cunoaşterii infinte. Mulțumesc Sfântă Treime pentru creşterea în Lumină din viaţa mea. Mulțumesc Sfântă Treime pentru că datorită ajutorului Tău nemijlocit, am totală încredere în mine, în viziunile şi visele mele. Mulțumesc Sfântă Treime pentru că datorită ajutorului Tău nemijlocit, îmi manifest înţelepciunea Iubirii Divine şi manifest miracole vindecătoare şi transformatoare Divine în viaţa
mea şi a celor din jurul meu, a tuturor sufletelor cu trup şi fără de trup, trimise în calea mea de către Dumnezeu, în ordinea, echilibrul şi armonia stabilite de EL, pentru a le ajuta şi pentru a mă ajuta. Mulțumesc Sfântă Treime pentru că înţeleg, simt, ştiu că, atunci când sunt Una cu Dumnezeu, orice este posibil. O, Lumină pură a Dumnezeului nostru, TATĂ CERESC al celor create şi necreate, Îţi Mulţumesc pentru că Eşti îngerul meu păzitor! Mulțumesc Sfântă Treime pentru că, cu ajutorul Tău nemijlocit, binecuvântez numele Lui Dumnezeu veşnic şi mă închin Lui întotdeauna. Așa este, așa va fi în veci, Amin!
MEDITAŢIE PENTRU REZOLVAREA PROBLEMELOR
Stai într-un loc liniştit, în poziţie de meditație, inspiră pe nas timp de 4 secunde, ţine suflul în corp 4 secunde şi expiră pe gură 4 secunde. Repetă de 3-4 ori. Trebuie să fii atent să respiri prin abdomen în timpul meditaţiei şi nu prin piept, pentru că doar aşa vei putea atinge un nivel mare de relaxare. Începe prin a-ţi relaxa tot corpul, de sus, cu creștetul capului din zona chakrei coroană şi termină cu tălpile. La sfârşit este recomandat să faci şi o uşoară împământare, adică după ce-ţi relaxezi tălpile imaginează-ţi că din inima ta porneşte un val de energie albă care se
scurge în pământ prin tălpi. Vizualizează cum din tălpi îți cresc rădăcini care se înfig în pământ şi se unesc cu energia grea a pământului. Pot să-ţi apară tot felul de gânduri negative în legătură cu anumite situaţii din viaţa ta. Lasă-le să pătrundă în mintea ta, apoi te focusezi pe respiraţie şi vizualizezi cum un nor de energie albă înconjoară problema pe care o ai şi o trimite undeva în univers. Simţi şi conștientizezi că problema respectivă se diminuează şi că în următoarele zile se va rezolva, fie vor apărea din neant tot felul de sincronicităţi menite să te ajute să o rezolvi sau să vezi mai clar totul. Dacă la un moment dat vezi că se aglomerează prea multe probleme, poţi pur şi simplu să le înlături cu gândul sau le ştergi cu un burete. Asta nu înseamnă că nu vor reapărea, ci doar că acum nu poţi să le găseşti rezolvare şi va trebui să ai răbdare. Meditaţia ne poate ajuta să rezolvăm multe probleme, trebuie numai să atingem acel prag în care putem să comunicăm cu Eu-l nostru superior şi să ne desprindem puţin de densitatea joasă a pământului.