Judecator instrcutie de la a nastase contestare 313

Page 1

Judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău

Pentru informare și luare de atitudine: Guvernului R. Moldova, În atenția dlui Chiril Gaburici Președintelui Curții Supreme de Justiție, Dlui Mihai Poalelungi Președintelui Curții Europene Omului, Dlui Dean Spielmann

a

Drepturilor

Delegației Uniunii Europene Dlui Pirka Tapiola Ambasadorului Statelor Unite ale Americii Dlui James D. Pettit Ambasadorului Republicii Federale Germania Dnei Ulrike Knotz Plîngere în temeiul prevederilor art.313 CPP

La 13 octombrie 2014, printr-un MEMORIU PUBLIC privind investigarea penală a devalizărilor bugetului de stat prin intermediul sistemului judecătoresc, am sesizat autorităţile de stat despre activitățile criminale ale unui grup infracțional organizat, constituit din capi ai justiției moldovenești, reprezentanți ai Departamentului Agent Guvernamental al Ministerului Justiției, în complicitate cu particulari(fini și nași), pe post de unelte. Pe lângă sesizarea uneia dintre multiplele scheme de devalizate a bugetului de stat, deconspirată şi de presă, constatată şi de către angajaţii Ministerului Finanţelor, confirmată de membri ai CSM şi ai Inspecţiei Judiciare, realizată cu implicarea numelor importante din justiție – Preşedinți de instanță și chiar a Asociaţiei Judecătorilor din Republica Moldova, a Agentului guvernamental, reprezentant al opiniei oficiale a Guvernului în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, subordonat direct primului-ministru și ministrului justiției, poate cel mai grav element pe care l-am sesizat îl constituia utilizarea și distorsionarea de către aceștia a unor corespondențe cu grefa moldovenească la CEDO, punându-se astfel o grea amprentă pe instituția de drept în care cetățeanul R. Moldova are cea mai mare încredere, dacă nu cumva unică și deplină. Or, sub pretextul unei insinuate concilieri în faţa CtEDO, în lipsa unei riposte diligente corespunzătoare din partea Agentului Guvernamental, care a preferat în mod dubios noncombatul, bugetul de stat a fost văduvit doar într-un singur caz, de peste 4.000.000 lei pe baza unei controversate acțiuni civile de încasare a unor onorarii de reprezentare şi asistență juridică, depusă contrar competenței jurisdicționale, îndreptată împotriva unui agent economic nerezident din Letonia, reținută spre examinare în mod discreționar de către președintele Judecătoriei Botanica, promovat ulterior ca judecător la CSJ, Președintele Asociației Judecătorilor, controversatul Ion Druță. 1


După o serie de ilegalităţi comise pe parcursul aşa-zisei examinări a cauzei (constatate fără echivoc ulterior şi de către Inspecţia Judiciară a CSM), la 18.10.2010, în plină desfăşurare a atacurilor de tip raider şi a spălărilor de miliarde de dolari, controversatul judecător Ion Druţă a admis integral acţiunea controversatului avocat, omniprezent și în alte cauze similare, investindu-şi în mod ilegal actul emis cu titlu de executoriu şi irevocabil. Printr-o decizie a Curţii de Apel Chişinău din 01.06.2011, semnată de un complet de trei judecători, M. Anton, A. Gavriliță și I. Secrieru, hotărârea din 18.10.2010, emisă de I. Druţă a fost casată în mod legal şi pricina restituită la rejudecare în primă instanță, procedură și remediu legal intern la care controversatul reclamant va renunţa şi, rețineți, în aceiași zi, la 1 iunie 2011, se adresează la CEDO cu o plângere împotriva R. Moldova, adică și împotriva cetățenilor ei, și împotriva noastră cu Dvs. O „coincidență” greu de neglijat de către niște procurori integri, neîntâlnită în jurisprudența din R. Moldova, care, coroborată cu mai multe activități dubioase în dosare similare, ca și trase la indigo, vine să confirme ipoteza unei făcături și a unei conspirații împotriva contribuabililor statului nostru. Comunicată Guvernului R. Moldova, căruia i se solicită în mod expres prezentarea observațiilor asupra admisibilității și fondului cauzei și a poziției cu privire la o eventuală reglementare amiabilă, plângerea menţionată și scrisoarea Înaltei Curți va servi Agentului Guvernamental drept prilej de iniţiere în mod impropriu a procedurii de conciliere şi, sub acest pretext, va solicita Curţii Supreme de Justiţie revizuirea hotărârilor judecătoreşti legale pronunţate în dosarul dat. Având ca destinatari omniprezentul complet de judecători, Ion Druță, Iulia Sîrcu, Valentina Clevadî, Iuliana Oprea şi Tamara Chişcă-Doneva, rezultatul criminal scontat de devalizare a bugetului de stat, în beneficiul nemeritat al unui nerezident, nu avea cum să întârzie. Și asta în condițiile în care Decizia Curții de Apel Chișinău de remitere a cauzei în prima instanță spre rejudecare, bazată pe normele procedurale în vigoare la acea dată a fost găsită perfect legală, iar aceleași argumente elementare ale Inspecției judiciare a CSM, inclusiv neepuizarea căilor de recurs interne ca și condiție de admisibilitate a cererii la CtEDO puteau lesne servi și Agentului Guvernamental în vederea obiectării împotriva alegațiilor controversatului reclamant. Reprezentantul Guvernului la CEDO a preferat, însă, NON COMBATUL păgubos statului și contribuabililor săi. Cu votul a doar trei judecători din cinci, inclusiv votul decisiv al controversatului Ion Druţă, Judecătorul examinator în primă instanță, promovat între timp la CSJ, la 19.02.2014, încălcând flagrant dispozițiile imperative ale articolului 446 CPC, potrivit cărora în condiţiile capitolui XXXIX (Revizuirea Hotărârilor), pot fi supuse revizuirii doar hotărîrile, încheierile şi deciziile irevocabile ale tuturor instanţelor judecătoreşti, au fost revizuite toate actele judecătoreşti legale din dosar, inclusiv decizia instanței de apel de remitere a cauzei la rejudecare, nesusceptibilă de revizuire. Toate astea constituind fundal pentru cea de-a doua parte a încheierii CSJ de trasferare criminală a pretinselor datorii de peste patru milioane de lei, ale unui agent economic din Letonia în sarcina statului Republica Moldova şi a cetăţenilor acestuia, care urmau a fi încasaţi, potrivit presei, în beneficiul FINULUI, din bugetul de stat, și nu din conturile firmei NAȘULUI. 2


În afară de Ion Druță, aflat într-o flagrantă incompatibilitate de examinare a dosarului, decizia a fost luată de omniprezentele în dosare dubioase, Iulia Sîrcu și Valentina Clevadî, cărora, abia după emiterea în unanimitate a deciziei, li s-a opus prin opinie separată alți judecători omniprezenți, Iuliana Oprea şi Tamara Chişcă-Doneva. Chiar dacă actul judecătoresc abundă în mod fariseic de articole și jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului, acestea sunt anihilate cel puțin de lipsa la dosar a acordului de soluţionare amiabilă încheiat între Guvernul Republicii Moldova şi petent în modul stabilit de art. 13 al Legii nr. 352 şi normele CEDO. În cunoștință de cauză, în mod similar cu cel al ignorării notei informative elaborate de Direcția specializată a CSJ pe marginea imenselor spălări de bani (peste 18 miliarde de dolari), forurile abilitate ezită în mod dubios să sancţioneze judecătorii implicaţi în frauda de milioane de la bugetul de stat, în pofida unei note informative exhaustive a Inspecţiei judiciare a CSM, elaborată ca urmare a investigării cazului. Se lasă, astfel, la discretia acelorași indivizi, gen Druță, să identifice „soluții” privind scoaterea basma curată din mocirla judecătorească a criminalilor, fie prin emiterea repetată a aceleiași decizii de către un complet al CSJ, din care controversatul președinte al Asociației Judecătorilor nu va face parte, fie prin așteptarea unei hotărâri a CEDO, marcată de o criminală atitudine de non-combat din partea Agentului Guvernamental. În acest context, o deosebită atenție ar fi trebut acordată de procurori și comportamentului defectuos de ultimă oră a reprezentanților Ministerului de finanțe, la fel ca într-o serie de cauze soluționate recent în detrimentul statului. Pe un asemenea fundal, având suportul necondiționat al Procuraturii și al unui procuror în Procuratura Anticorupție ce habar nu are de procedurile civile, de acțiunea legii în timp, invocându-se norme inaplicabile speței, au fost emise constatări inculpatoare ridicule, de genul „aparent, primirea spre judecare și judecarea de către judecătorii Colegiului Civil al CAC a cererii de apel depuse tardiv de către reprezentantul SIA „Aroma Floris,S” fără a fi motivat acest fapt”. Pe baza acestora, improprii unor investigații penale, vor fi persecutați ulterior anume judecătorii onești ce s-au opus în mod legal și profesionist dezmățului lui Ion Druță, în calitatea sa de judecător și președinte al Judecătoriei Botanica, iar drept mijloace de răzbunare îi vor servi chiar actele judecătorești arbitrare, emise chiar de acesta de pe poziția de judecător al Curții Supreme de Justiție. La peste două luni de la sesizarea Dvs publică, la 26 ianuarie 2015, am recepționat o scrisoare datată cu 20 decembrie 2014, prin care procurorul în Procuratura Anticorupţie, Andrei Băeșu mă informa că la 18 decembrie 2014, s-ar fi dispus neînceperea urmăririi penale a persoanelor vinovate de dispunerea încasării ilegale de la bugetul de stat a celor peste patru milioane de lei, din motiv сă ar „exista alte circumstanțe prevăzute de lege, care condiţionează excludeгea urmăririi penale”. Continuând lanțul falsurilor, în scrisoare se menționează în mod mincinos că în anexă mi-ar fi fost expediată și ordonanța propriu-zisă, pe care aș putea s-o contest în procedura și termenul de 15 zile prevăzut de lege. În realitate, abia la data de 30 ianuarie 2015, am reuşit să intru în posesia ordonanţei procurorului Andrei Băieşu, expediată prin fax la sediul Cabinetului. Drept argumentare a altor circumstanțe prevăzute de lege, care condiţionează excludeгea urmăririi penale, conștientizând că o instanță ierarhic superiora CSJ nu există în speță, 3


procurorul a catalogat faptul că „o hotărâre judiciară se consideră legală atât timp, până când nu este anullată de către o instanță ierarhic-superioară, iar orice încercare de implicare într-un proces judiciar cu încălcarea acestor principii, constituie nu altceva decât o imixtiune în justiție și nu este acceptată”, Faptul că examinarea argumentelor invocate în Memoriu, dar şi cele care au fost dezvăluite de presă s-a făcut în mod premeditat superficial, incomplet şi neobiectiv, urmărindu-se apriori mușamalizarea cazului cu emiterea unei soluţii defectuoase, este trădat chiar de către textul ordonanței contestate. Toate aceste argumente au constituit obiectul unei plîngeri adresate procurorului ierarhic superior, în ordinea procedurii reglementate de art.299/1 CPP. Cu regret, fără a fi efectuată o examinare corespunzătoare a argumentelor invocate de mine cît şi probele obiective elucidate de presă, prin ordonanţa Procurorului anticorupţie Harunjen E., din 24.02. 2015, şi această plîngere a fost respinsă, punîndu-se la bază nişte enunţuri false şi vădit eronate. Procurorii intenţionat au omis că, cu implicarea directă a grupului de indivizi menționați mai sus, au fost fabricate cel puțin trei cazuri de devalizare a bugetului de stat, bine documentate de către CSM, inclusiv cauza - AROMA-FLORIS SRL, în care reclamantul renunță la remediile interne și cauza VINIS-NLG SA, încetată chiar prin efectul renunțului la acțiune, situații în care un minim de diligență din partea Agentului Guvernamental ar fi fost suficient pentru declararea inadmisibilității cererilor aceluiași reclamant controversat. Analiza acestor două dosare în cadrul unei anchete paralele independente, scoate în evidență similitudinile dintre schemele criminale aplicate de acelaşi grup de persoane, care acţionează potrivit aceluiaşi tipar, prevalându-se de grave erori judiciare admise premeditat și o atitudine criminală de non-combat a Guvernului R. Moldova, prin Agentul Guvernamental. Procurorii efectuînd aşa-zisa verificare a celor expuse în Memoriul Public şi publicate în presă, s-au rezumat doar la unul din cazurile deconspirate, ignorîndu-l cu desăvârșire pe al doilea, în care bugetul de stat în mod real a fost păgubit cu suma de 787886,65 lei, bani caue au fost achitaţi din bugetul de stat. Totodată, în pofida evidenţelor certe de pronunţare a unei decizii vădit ilegale, ce-i inculpă penal pe toți cei trei judecători ai CSJ, iar pe judecătorul Druţă în mod special și pentru participarea ilegală atît în prima instanţă cît şi în procedura de revizuire, cînd şi-a menţinut propria hotărîre, dispunând în mod fraudulos devalizarea bugetului de stat cu suma de 4363741 lei, procurorul recurge la un tertip ieftin pentru justificarea Ordonanței sale de NUP, invocând că în privinţa judecătorilor s-ar fi început o procedură disciplinară. Această atitudine este contrară obligaţiunilor legale ale procurorului, întrucât au fost în mod evident mușamalizate fapte grave prin simpla invocare a unei eventuale supuneri la răspundere disciplinară a unor făptuitori, iar denaturarea realității, în condițiile în care alți complici la aceste „scheme” nu se află în vizorul Consiliului Superior al Magistraturii, este una criminală. În această privinţă edificatoare sunt constatările făcute în Hotărîrea CSM cu privire la Nota informativă a inspecţiei judiciare pe marginea petiţiei Ministerului Finanţelor la acţiunile unor judecători ai Curţii Supreme de Justiţie, din 23 decembrie 2014, nr.1028/34, potrivit căreia: - pricina civilă Chiriac Andrei către SIA ”Aroma Floris S” a fost examinată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. Or, conform art.459 alin.(3) CPC, instanţele judecătoreşti ale 4


Republicii Moldova sînt competente să soluţioneze pricini cu element de extraneitate dacă pîrîtul organizaţie străină are sediu sau pîrîtul cetăţean străin are domiciliu în Republica Moldova. Pîrîtul SIA ,,Aroma Floris S nu are sediu în Republica Moldov” ci în or.Riga, Letonia. Mai mult ca atât, conform alin.(8) al contractului cu privire la asistenţa juridică din 01.07.2004, încheiat între SIA ”Aroma Floris S” şi Andrei Chiriac, toate litigiile apărute între părţile contractante se examinează conform legilor în instanţele de judecată a Republicii Letonia; - la examinarea cauzei civile, de către Judecătoria Botanica, mun. Chişinău, nu au fost respectate prevederile Tratatului din 14.04.1993 încheiat între Republica Moldova şi Republica Letonia privind asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală, ratificat prin Hotărîrea Parlamentului nr.1487-XII din 10.06.93, în vigoare din 18 februarie 1995 şi a Convenţiei de la Haga din 01.03.1954 privind procedura civilă în materie civilã sau comercialã, ratificată prin Hotărirea Parlamentului nr.1136-XII din 04.08.92 pentru aderare la Convenţia de la Haga privind procedura civilă. Astfel, conform art.2, 3 din Convenţia de Haga din 01.03.1954 privind procedura civilă în materie civilã sau comercială, notificările de acte destinate persoanelor care se afla în strãinãtate se vor face în statele contractante prin intermediul autorităţii competente conform legilor statului solicitat. În Republica Moldova autoritatea competentă este Ministerul Justiţiei. Cererea de asistenţă juridică şi actele anexate se redactează în limba de stat a Părţii solicitante. Această cerere se certifică cu ştampila cu stemă de stat a instituţiei solicitante şi cu semnătura conducătorului ei (a persoanei competente). Conform art.5 al Tratatului din 14.04.1993, cererea de asistenţă juridică şi actele anexate se redactează în limba de stat a Părţii solicitante. Această cerere se certifică cu ştampilă cu stemă de stat a instituţiei solicitante şi cu semnătura conducătorului ei (a persoanei competente). La cererea desprea cordarea asistenţei juridice şi la actele anexate trebuie anexată traducerea în limba de stat a executorului cererii sau în limbile engleză ori rusă, acceptate reciproc. Traducerea se certifică de către un interpret oficial, de către notar ori de către o persoană cu funcţii de răspundere a instituţiei solicitante, precum şi cu ştampila cu stemă de stat a instituţiei competente, fie de către reprezentanţa diplomatică sau oficiul consular al Părţii Contractante solicitante. Reieşind din materialele pricinii civile examinate, Judecătoria Botanica, mun. Chişinău nu i-a expediat pîrîtului SIA ”Aroma Floris S”, cererea de chemare în judecată cu actele anexate, traduse în limba letonă, rusă sau engleză prin intermediul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, pârâtul nu a fost citat legal despre ziua şedinţelor. Citaţiile pîrîtului au fost expediate prin scrisori simple, fără aviz de primire, ultima din ele cu citarea publică în ziarul ”Dreptul”. De asemenea, instanţa indicată supra nu a expediat în modul prevăzut de lege şi copia hotărîrii motivate tradusă în limba accesibilă pentru pârât. În materialele cauzei exisă o scrisoare simplă cu data de 08.11.2010 cu privire la expedierea hotărîrii fără traducere şi în materiale cauzei lipseşte dovada de primire a ei de către pârât. Concluzie: controversatul judecător I. Druţă a încălcat conştient prevederi legale exprese! - Curtea de Apel Chişinău nu a încălcat normele de drept procesual la emiterea deciziei din 01.06.2011, deoarece hotărârea motivată a Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 18.10.2010 a fost eliberată reprezentantului pîrîtului SIA ”Aroma Floris S” la 11.02.2011. Conform art.362 CPC (în redacţia Legii nr.244-XVI din 21.07.06), termenul de declarare a apelului este de 20 de zile de la data comunicării hotărîrii motivate, dacă legea organică nu dispune altfel, chiar dacă apelul a fost depus anterior. Termenul de apel curge şi în cazul comunicării concomitente a hotărârii şi a somaţiei de executare. Hotărârea instanţei de fond a fost eliberată reclamantului spre executare la 08.11.2010, cînd instanţa de judecată nu poseda şi nu putea să posede de proba recepţionării copiei hotărîrii de către pârât; somaţia de executare a fost expediată de către executorul judecătoresc Anatol Bănărescu, care reieşind din prevederile art.30 din Codul de executare nu era în drept să deschidă procedura de executare pe teritoriul unui stat străin (Republica Letonia) şi nu era în drept să execute hotărîrea instanţei de judecată pe teritoriul acestui stat. Somaţia de executare a fost expediată în limba română, fapt ce a fost 5


menţionat de către administraţia SIA ”Aroma Floris S”, Letonia Ministerului Justiţiei al RM la 10.02.2011; Cererea de apel a fost depusă de SIA ”Aroma Floris S” la 28.02.2011, cu respectarea termenului de 20 zile din ziua comunicării hotărîrii motivate; În cererea de apel apelantul nu a solicitat repunerea în termen a apelului, considerîndu-l depus în termenul legal. În referinţa sa, intimatul Chiriac Andrei repezentat de Adriana Matei, nu a solicitat aplicarea termenului de prescripţie, solicitînd respingerea apelului ca neîntemeiat. Nu a solicitat intimatul Andrei Chiriac şi reprezentantul său respingerea apelului ca tardiv nici în şedinţele instanţei de apel din 27.04.2011, 04.05.2011, 18.05.2011, 01.06.2011. La fel, Andrei Chiriac şi reprezentantul său nu au depus anumite obiecţii la procesele-verbale ale şedinţelor Curţii de Apel Chişinău. - Declaraţia Agentului Guvernamental în cererea de revizuire privind solicitarea de către Andrei Chiriac a aplicării tardivităţii apelului şi a constatării CSJ în încheierea din 19.02.2014 privind tardivitatea apelului nu este confirmată prin probe. Procesele-verbale ale şedinţelor Curţii de Apel Chişinău şi referinţa lui Chiriac Andrei şi a reprezentantului lui dovedesc contrariul. Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 01.06.2011 a casat hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău şi a restituit cauza la rejudecare, ulterior cererea de chemare în judecată a lui Chiriac Andrei fiind scoasă de pe rol, încheiere care nu a fost contestată de Chiriac Andrei. Conform art.449 lit.g) şi h) CPC, revizuirea se declară în cazul în care: Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova; Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională. La revizuirea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01.06.2011 şi a încheierii Judecătoriei Botanica din 20.12.2012 nu au fost prezente temeiurile indicate în norma de drept prevăzută de art. 449 lit.g) şi h) CPC. Concluzie: agentul guvernamental a acţionat intenţionat, fără a deţine probe, denaturînd adevărul, iar aceste fapte constituie infracţiuni! - Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa judecătorilor Iulia Sîrcu, Valentina Clevadî şi Ion Druţă, au pus la baza deciziei lor de devalizare a bugetului de stat împrejurări şi circumstanţe inexistente, false, iar această încheiere, ca fiind vădit ilegală, a fost anulată prin încheierea Curţii Supreme de Justiţiei din 10 decembrie 2014, confirmîndu-se o dată în plus ilegalitatea acesteia. Concluzie: judecătorii Iulia Sîrcu, Valentina Clevadî şi Ion Druţă au emis o încheiere vădit ilegală, iar aceste fapte constituie infracţiuni! Un lucru foarte important ce a fost neglijat de procurorii moldoveni, dar care ar fi cântărit mult pentru procurorii din Romania, colegi de facultate ai Procurorului General și ai Directorului CNA, este faptul ca toți judecătorii CSJ, semnatari ai încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 19 februarie 2014, ulterior au avut de beneficiat de suportul președintelui CSJ la promovarea pe scară erarhica personală sau a membrilor familiilor lor. Spre exemplu, în cazul Druță, examinarea procedurii disciplinare este tergiversată în mod special în perspectiva obținerii de către Druță Ion al celui de-al doilea mandat de președinte al Asociației Judecatorilor din R. Moldova, iar tertipurile la care recurg tandemul DoagaPoalelungi sunt chiar ridicole, similare motivației deciziei de atribuire firmei lui Plahotniuc a Insulelor la Izvor. Și mai grave sunt atacurile arbitrare ale lui Poalelungi și ale unor indivizi rău certați cu legea din cadrul CSM împotriva președintelui colegiului civil al CSJ și insistentele ca aceasta să demisioneze, eliberând astfel postul pentru Ion Druta, precum și atacurile criminale demarate 6


impotriva a doi judecatori indezirabili de la Curtea de Apel Chisinau, care s-au opus dezmățului lui Ion Druță chiar în cazul Aroma Floris. Potrivit prevederilor art.254 alin.(1) CPP organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului. Atrag atenţia că încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 19 februarie 2014 a fost recunoscută ilegală prin încheierea aceleaşi instanţe din 10 decembrie 2014, astfel că, organul de urmărire penală avea toate premisele de a examina cauza şi sub aspectul săvîrşirii infracţiunii prevăzute de art.307 Cod penal, fapt ce nu a fost efectuat. Prin urmare, obligaţia statului de a verifica şi investiga minuţios orice fapt pretins a fi infracţional, care reiese din plîngerile depuse de mine, dar care trebuia să fie documentat şi în virtutea principiului oficialităţii, nu a fost onorată în cauza dată. Conform prevederilor art.274 alin.(1) CPP organul de urmărire penală sesizat în modul prevăzut în art.262 şi 273 dispune, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală, informînd despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv. Astfel, ambele ordonanţe sunt ilegale, bazate pe o analiză superficială a circumstanţelor invocate în plîngeri, pe o apreciere eronată a acestora, care au atras neaplicarea normei legale în vigoare. Potrivit prevederilor art.313 CPP plîngerile împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală pot fi înaintate judecătorului de instrucţie de către partea vătămată, de alţi participanţi la proces sau de către alte persoane drepturile şi interesele legitime ale cărora au fost încălcate de aceste organe, în cazul în care persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror. Poate fi atacat judecătorului de instrucţie refuzul organului de urmărire penală de a începe urmărirea penală. Conform prevederilor art.313 alin.(5) CPP judecătorul de instrucţie, considerînd plîngerea întemeiată, adoptă o încheiere prin care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate ale drepturilor şi libertăţilor persoanei juridice şi declară nulitatea actului sau acţiunii procesuale atacate. Fiind în prezenţa circumstanţelor de fapt şi de drept indicate, în temeiul art.313 Cod de procedură penală, solicit: A. admiterea prezentei plîngeri; B. declararea nulităţii ordonanţei procurorului în procuratura anticorupţie Andrei Baieşu din 18.12.2014, privind refuzul în pornirea urmăririi penale şi a ordonanţei procurorului anticorupţie din 24 februarie 2015; C. obligarea procurorilor să pornească urmărirea penală în privinţa persoanelor vinovate de dispunerea încasării ilegale de la bugetul de stat a mijloacelor băneşti în proporţii deosebit de mari. Anexe: Două hotărâri ale CSM ce puteau suplini calitativ textul unor rechizitorii: Hotărîrea CSM cu privire la Nota informativă a inspecţiei judiciare pe marginea petiţiei Ministrului Finanţelor la acţiunile unor judecători ai Curţii Supreme de Justiţie 23 decembrie 2014 mun. Chişinău, nr.1028/34; hotărîrea CSM cu privire la nota informativă a inspecţiei judiciare pe marginea autosesizării unor membri ai CSM, la acţiunile unor judecători ai Curţii Supreme de Justiţie 23 decembrie 2014, nr.1029/34; încheierea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 10 decembrie 2014, dosarul nr.2rh-286/14

7


Andrei Năstase, cetățean și avocat str. 31 August 1989, nr.15, Chişinău, Moldova

.

8


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.