Studiul 11
7-13 martie
Interpretarea scrierilor profetice Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Is. 65,17; Marcu 1,15; Rom. 2,14-16; Ef. 2,8.9; Iacov 2,14-26; 1 Ioan 5,12-13
Sabat după-amiază Text de memorizat: „Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.” (Luca 24,27) Ca adventişti de ziua a şaptea, noi credem că Ellen White a manifestat darul preofeţiei. Cu toate acestea, se ridică întrebarea: Cum să interpretăm scrierile ei? Deşi credem că doar inspiraţia, nu şi autoritatea ei, este de acelaşi nivel cu cea a profeţilor Vechiului şi Noului Testament, atunci când interpretăm ceea ce a scris Ellen White trebuie să aplicăm scrierilor ei aceleaşi principii de interpretare pe care le aplicăm Scripturii. Într-adevăr, principiile de interpretare a Bibliei pot fi folosite şi atunci când interpretăm scrierile lui Ellen White, deşi autoritatea Bibliei este mai presus de autoritatea Spiritului Profetic. Ca să folosim o analogie din legislaţia americană: poţi folosi aceleaşi principii pentru interpretarea unei decizii a Curţii Supreme a Statelor Unite, ca şi pentru interpretarea deciziei unui tribunal inferior, dar, în final, decizia Curţii Supreme are autoritatea supremă.
Care este deosebirea dintre exegeză şi folosirea omiletică a unui text biblic? De ce este contextul atât de important? Pot fi mântuiţi şi oameni care nu au auzit niciodată Evanghelia? Ce deosebeşte Împărăţia harului de Împărăţia slavei?
Pentru studiul Bibliei la rând: Deuteronom 32 – Iosua 24
127
Studiul 11
O privire asupra studiului
Duminică, 8 martie
Exegeza
Exegeza este interesată de semnificaţia originală a textului. Ea analizează ce a vrut autorul să spună şi ce a însemnat textul pentru cititorul de atunci, căruia îi era adresat.
Studiul 11
1. Care este semnificaţia originală sau exegetică a textului din Romani 2,14-16? Compară Ezech. 3,17-19; Rom. 10,12-17 Nu există nicio îndoială că în cer vor fi şi oameni care nu au auzit niciodată Evanghelia. „Printre păgâni există unii care se închină lui Dumnezeu, în neştiinţa lor, cărora nu le-a fost adusă niciodată lumina prin vreun mijloc omenesc, dar care nu vor pieri. Cu toate că nu cunosc Legea scrisă a lui Dumnezeu, ei au auzit glasul Lui vorbindu-le prin natură şi au făcut lucrurile cerute de Lege. Faptele lor dau dovadă că Duhul Sfânt le-a atins inima şi sunt recunoscuţi ca fii ai lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 638 În unele situaţii, Dumnezeu Se descoperă oamenilor din ţările păgâne fără ajutorul mesagerilor omeneşti şi îi mântuieşte. Ei sunt mântuiţi pentru că Duhul Sfânt le-a atins inimile şi ei au răspuns afirmativ, după cum dovedesc faptele lor. Ei nu sunt mântuiţi doar pentru că au trăit după cum le-a dictat conştiinţa; dacă ar fi aşa, atunci ar însemna să fie mântuiţi prin păzirea Legii, iar Noul Testament respinge clar o astfel de posibilitate (Rom. 3,28; Gal. 2,16). Aspectul abordat în Romani 2,11-16 este responsabilitatea iudeilor şi a neamurilor, nu mântuirea lor. Faptul că Dumnezeu nu ţine seama de persoană (ver. 11) este ilustrat de ceea ce spune Pavel în Romani 2,12. „Toţi cei ce au păcătuit fără lege vor pieri fără lege şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege”. Cei „fără lege” sunt neamurile, care nu au Legea scrisă, care le-a fost dată israeliţilor, pe Muntele Sinai. Totuşi, aceşti oameni vor pieri nu pentru că nu au avut Legea scrisă, ci pentru că sunt păcătoşi; ei au păcătuit împotriva Legii care este „scrisă în inimile lor, în conştiinţa lor” (vers. 15 - NKJV). La judecată, iudeii şi neamurile vor fi judecaţi şi condamnaţi fiecare după legea lor: iudeii, după Legea scrisă, iar neamurile după Legea „scrisă în inimile lor”. Scriptura spune clar că „nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar” (Rom. 3,10). Aceasta înseamnă că iudeii şi neamurile sunt deopotrivă păcătoşi şi că toţi sunt mântuiţi în acelaşi fel, nu prin păzirea vreunei legi, ci doar prin moartea lui Isus pe cruce. Cât de sigură călăuză îţi este propria conştiinţă? Urmarea îndemnurilor conştiinţei îţi garantează întotdeauna că vei lua o decizie corectă?
128
Comentarii pentru instructori
Obiectivele instructorului în legătură cu membrii grupei: La nivelul cunoştinţelor: Să explice cum trebuie să înţelegem şi să aplicăm Biblia şi scrierile lui Ellen G. White. La nivelul sentimentelor: Să le trezească dorinţa de a-şi aprofunda şi îmbogăţi studiul biblic personal. La nivel practic: Să-i conducă la un angajament personal pentru un studiu mai profund al Bibliei.
SCHIŢA STUDIULUI: I. Exegeza în contrast cu omiletica (1 Cor. 6,19.20) A. Care este contextul original şi semnificaţia pe care a dorit să o dea autorul acestui pasaj? Cum i-am extins noi semnificaţia şi cum am aplicat acest verset la alte lucruri sau situaţii? B. Îţi vin în minte situaţii în care predicatorul a folosit Scriptura pentru a susţine o idee sau pentru a transmite un adevăr important, diferit de cel aflat în intenţia evidentă a scriitorului acelui text?
II. Timpul şi locul (Ier. 4,23-26) A. Ce conotaţii au aceste versete pentru oamenii din timpul sfârşitului? Ce a văzut Ieremia în această vedenie? B. Te simţi uneori departe de lumea Bibliei? Cum te poţi identifica mai bine cu experienţa poporului Israel din vechime? C. Cum ne ajută înţelegerea timpului şi a locului în care a trăit Ellen G. White să-i interpretăm mai bine scrierile?
A. Cum influenţează contextul imediat modul în care interpretăm acest pasaj? În ce sens îl putem aplica la viitor? B. Ce pericole există în a scoate din contextul lui un pasaj din scrierile lui Ellen White? De ce este important să luăm în considerare tot ceea ce este spus pe o anumită temă, şi nu doar exemple izolate? Rezumat: Aşa cum interpretarea Scripturii cere folosirea unor metode corecte de interpretare, tot astfel şi scrierile lui Ellen White trebuie să fie studiate cu atenţie, pentru a le înţelege corect semnificaţia.
129
Studiul 11
III. Contextul (Is. 65,17-20)
Luni, 9 martie
Omiletica
Omiletica este arta predicării. La un curs de omiletică, un student învaţă cum să pregătească o predică şi cum să folosească Scripturile în predicare. Uneori, pentru a sublinia o idee sau pentru a face un apel în timpul unei predici, predicatorul poate folosi doar traducerea respectivă a unui text, fără să acorde o importanţă deosebită semnificaţiei lui originale. Aceasta se numeşte folosirea omiletică a Scripturii.
2. Care era Împărăţia pe care Isus o proclama ca fiind aproape, în Marcu 1,15?
Studiul 11
______________________________________________________________ Împărăţia pe care o proclama Isus la vremea aceea era Împărăţia harului, pe care El a instaurat-o la prima Sa venire. Dar textul poate fi aplicat şi la zilele noastre. Astăzi, un predicator poate spune comunităţii: „Din moment ce profeţiile s-au împlinit, înseamnă că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” şi poate adresa apelul că astăzi trebuie să ne pocăim şi să credem în Evanghelie. Împărăţia la care se gândeşte predicatorul modern nu mai este Împărăţia harului, ci aceea a slavei, pe care Domnul Hristos o va inaugura la a doua Sa venire. Prima interpretare a textului din Marcu 1,15 este exegetică, în timp ce cea de-a doua este omiletică. În acelaşi fel, folosind cuvintele din Marcu 1,17, un predicator modern îşi poate invita ascultătorii să-L urmeze pe Isus, pentru că doar El îi poate face pescari de oameni. Din punct de vedere exegetic, textul se aplică lui Simon şi lui Andrei, dar din punct de vedere omiletic, el poate fi aplicat oricărui creştin, pentru că Isus vrea ca toţi să devenim pescari de oameni (Mat. 28,19.20). Ellen White a folosit în mod frecvent Scriptura din punct de vedere omiletic. De exemplu, în cartea Educaţie, Ellen G. White are un capitol dedicat studiului fiziologiei. Vorbind despre o poziţie corectă a corpului, ea spune: „Printre primele lucruri pe care ar trebui să le urmărim, se numără o poziţie corectă, atât când stăm jos, cât şi când stăm în picioare. Dumnezeu l-a făcut pe om vertical şi El doreşte ca omul să beneficieze nu numai de avantajele fizice, ci şi de cele intelectuale şi morale, de graţia, demnitatea şi stăpânirea de sine, de curajul şi de încrederea în sine pe care le promovează atât de mult o ţinută verticală”. – Educaţie, pag. 198. Că „Dumnezeu l-a făcut pe om vertical” este un citat din Eclesiastul 7,29, NKJV. Dar când a scris Eclesiastul, Solomon s-a referit la verticalitatea morală [fără prihană – trad. Cornilescu] a omului, nu la poziţia lui.
130
Comentarii pentru instructori
1. MOTIVEAZĂ! Ideea centrală pentru creşterea spirituală: Dumnezeu a stabilit mijloacele cu ajutorul cărora să interpretăm corect mesajele Lui profetice. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, serviciul de informaţii secrete al aliaţilor a interceptat mai multe mesaje. Acestea le puteau oferi un extraordinar avantaj pe frontul de luptă. Dar exista o problemă: Aveau mesajele, dar nu le înţelegeau semnificaţia. Ştiind că mesajele puteau fi interceptate, expeditorii lor folosiseră un cod. Echipele de spărgători de coduri ale aliaţilor s-au întrunit pentru a descoperi ce spuneau, cu adevărat, acele mesaje. Reuşita lor a întors situaţia pe front în favoarea aliaţilor. Dumnezeu ne-a trimis mesaje. Cu toate acestea, ele nu ne sunt de niciun folos, dacă nu le înţelegem. Cum mesajele au fost date cu mult timp în urmă, în medii culturale diferite de al nostru, în alte limbi şi unor oameni cu personalităţi diferite, ele pot fi ascunse înţelegerii noastre imediate, dacă nu sunt „decodate”. Poate că lucrul acesta explică de ce atât de multe confesiuni creştine pretind că au şi că transmit mesaje biblice. Din fericire, există un sistem de principii pe baza cărora putem să „decodăm” aceste mesaje. În cadrul acestui sistem, două cuvinte sunt importante: (1) hermeneutica şi (2) exegeza. „Hermeneutica este domeniul de studiu teologic care se ocupă de interpretarea Scripturii. Adeseori, ea este caracterizată ca ocupându-se în special de teoria sau de teoriile de interpretare şi, în privinţa aceasta, ea poate diferi de exegeză, care poate fi caracterizată drept o aplicaţie practică a principiilor hermeneutice.” – The HarperCollins Bible Dictionary (Harper: San Francisco, 1996), pag. 415
I. Exegeza (Rom. 2,14-16; 10,12-17; Ezech. 3,17-19) Cuvintele îşi extrag semnificaţia din contextul în care se află. Scoase din acest context, ele pot spune ceva cu totul diferit decât s-a intenţionat. Dacă am auzit că cineva „a făcut ceasul să meargă din nou”, ne gândim la repararea mecanismului, nu la faptul că l-ar fi ajutat să facă paşi. Ideea este simplă: Ca să înţelegem cuvintele sau expresiile, trebuie să studiem contextul. Contextul include timpul, locul, cultura, cadrul istoric, starea sufletească a autorului, persoana sau persoanele cărora le este destinat mesajul, obiceiurile şi stilul vremii şi aşa mai departe. Călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu, acordând atenţie tuturor acestor factori, noi putem
131
Studiul 11
2. APROFUNDEAZĂ! – Comentariu biblic
Marţi, 10 martie
Timpul şi locul
Un principiu esenţial în interpretarea biblică este acela de a studia timpul şi circumstanţele în care a fost scris un anumit text şi de către cine.
Studiul 11
3. Ce descrie Ieremia, în Ieremia 4,23-26? Când citesc acest pasaj, majoritatea adventiştilor se gândesc la mileniu. Totuşi, atunci când a scris acest text, în jurul anului 600 î.Hr., Ieremia nu s-a gândit la mileniu. Contextul este distrugerea Ierusalimului, în anul 586 î.Hr. În versetul 1, Dumnezeu îi spune lui Israel: „Israele… dacă te vei întoarce la Mine… nu vei mai rătăci”. Cu alte cuvinte, încă mai exista timp de pocăinţă pentru ei. Dacă s-ar fi întors la Domnul, nu ar mai fi fost duşi în robie. Prin Ieremia, Dumnezeu i-a îndemnat pe cei din poporul Său să se lase de căile lor rele. În versetele 23-26, profetul vede în viziune ce avea să se întâmple, dacă nu ascultau. Într-un limbaj poetic, el descrie pustiirea şi nimicirea care aveau să vină peste ţara copiilor lui Iuda, din cauza neascultării lor. Este esenţial ca, atunci când vrem să interpretăm un text, să luăm în considerare când a fost scris şi în ce circumstanţe. Ce s-a întâmplat cu Iuda şi cu Ierusalimul în anul 586 î.Hr. este un tip, un model pentru ceea ce se va întâmpla cu lumea în viitor. Când Isus va veni şi pământul va fi curăţit prin foc, Ieremia 4,23-26 va reprezenta o descriere potrivită pentru acest pământ în timpul mileniului. Astfel, exegetic vorbind, Ieremia 4,23-26 se referă la distrugerea Ierusalimului. Simbolic însă, textul se referă şi la perioada mileniului. De aceea, Ellen G. White citează din Ieremia 4 pentru a descrie situaţia de pe pământ din timpul mileniului (Tragedia veacurilor, pag. 659). Şi atunci când citim scrierile lui Ellen White trebuie să luăm în considerare timpul şi circumstanţele. De exemplu, în anul 1897, Ellen White scria că „va trebui să daţi socoteală pentru banii cheltuiţi în achiziţionarea de biciclete, de haine şi de alte lucruri nenecesare”. – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, pag. 398 La sfârşitul secolului al XIX-lea, bicicleta nu era un mijloc de transport economic, ci mai degrabă o jucărie pentru oamenii bogaţi. Oamenii îşi ipotecau venitul pe câteva luni în avans pentru a cumpăra ceea ce era, pe atunci, un obiect de lux. Doar peste câţiva ani, bicleta avea să devină un mijloc de transport folositor şi ieftin, iar Ellen White nu a mai vorbit niciodată despre ea. Atitudinea ei faţă de biciclete se baza pe principiul biblic al unei bune administrări a banilor (al unei bune isprăvnicii). Dacă ar trăi astăzi, probabil că ar aplica acest principiu la alte lucruri pe care oamenii cheltuiesc în mod uşuratic.
132
Comentarii pentru instructori ajunge să înţelegem semnificaţia Scripturii; dar ignorându-i, vom ajunge la interpretări fanteziste. De discutat: Ce ne sugerează textele amintite mai sus, cu privire la importanţa înţelegerii contextului biblic al unui anumit pasaj? Care este pericolul în a nu lua în considerare contextul specific unui anumit text? Cum definim ce include şi ce nu include acel context?
III. Timpul şi locul (Ier. 4,23-26) În Ieremia 10,3.4, Domnul îl mustră pe Israel: „Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte. Taie un lemn din pădure, mâna meşterului îl lucrează cu securea; îl împodobeşte cu argint şi aur şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine”. Creştinii sinceri au aplicat acest pasaj la obiceiul împodobirii bradului de Crăciun. Privit astfel, el pare, desigur, o condamnare a practicii de a tăia brazi, de a-i fixa (ţintui) într-un suport, de a-i împodobi cu beteală aurie sau argintie – dar practica aceasta doreşte Dumnezeu să o condamne aici? Atunci când ne gândim la timpul şi la locul care alcătuiesc contextul (secolul al VII-lea î.Hr., când idolatria era practicată în Israel, dar când nu avem nicio menţionare istorică referitoare la brazii de Crăciun), devine clar că practica mustrată era confecţionarea de idoli. Nu ar trebui să ţinem
133
Studiul 11
II. Omiletica (Marcu 1,15.17; Ecles. 7,29) De discutat: În 1 Corinteni 6,18-20, contextul sugerează că trupul nostru este templul lui Dumnezeu. Cu trei capitole înainte (1 Corinteni 3,16.17), Pavel ne numeşte trupul credincioşilor lui Hristos, adică biserica, templul lui Dumnezeu. În capitolul 3, Pavel avertizează că pe cei care distrug templul lui Dumnezeu, adică biserica, îi va nimici Dumnezeu. Unii predicatori au ataşat acestor texte o interpretare personală: (1) trupul uman este templul lui Dumnezeu (1 Cor. 6); (2) Pavel spune că, dacă nimicim templul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu ne va nimici. Problema este aceea că templul din 1 Corinteni 3,16.17 este, în mod clar, biserica („trupul lui Hristos”), nu corpul omenesc. (Dacă deja ne-am distrus corpul, de ce ne-ar mai distruge Dumnezeu din nou?) Buna intenţie a predicatorului este aceea de a ne încuraja să avem grijă de corpurile noastre. Dar justifică această intenţie scoaterea versetelor respective din contextul lor? Explică. Ce principiu mai cuprinzător, în ceea ce priveşte interpretarea, ne sugerează acest exemplu?
Miercuri, 11 martie
Contextul imediat
4. Citeşte Isaia 65,17. Care sunt cerurile cele noi şi pământul cel nou, la care se referă Isaia? Este vorba despre Noul Pământ, pe care îl aşteaptă creştinii în viitor? În contextul imediat, Isaia spune: „Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos” (vers. 20). Moarte pe Noul Pământ? Acesta nu poate fi Noul Pământ pe care îl aşteptăm noi să urmeze mileniului. Şi atunci, care să fie cerurile cele noi şi pământul cel nou din versetul 17? În acest pasaj, Isaia descrie „noua creaţie” care avea să fie realizată dacă, după întoarcerea din robia babiloniană, Israel avea să-I rămână credincios lui Dumnezeu şi să împlinească însărcinarea divină de a fi o lumină în lume (Is. 42,6). Din nefericire, Israel nu a făcut astfel, iar profeţia, care era condiţionată, nu s-a împlinit. Aceste „ceruri noi şi un pământ nou” nu au devenit niciodată realitate. Totodată, într-un sens secundar, aceste versete ne îndreaptă privirea în viitor, către un cer nou şi un pământ nou care vor fi inaugurate la sfârşitul mileniului. Dar pe pământul cel nou şi în cerul cel nou nu se vor mai naşte copii (Mat. 22,30) şi nici nu va mai fi moarte sau suferinţă (Apoc. 21,4), aşa că trebuie să fim atenţi cât de departe împingem paralelismul.
Studiul 11
5. În cartea Parabolele Domnului Hristos, Ellen White face afirmaţia că „aceia care Îl primesc pe Mântuitorul, oricât de sinceră ar fi convertirea lor, n-ar trebui niciodată să fie învăţaţi să spună sau să considere că sunt mântuiţi” – pag. 155. Înseamnă aceasta că nu putem fi niciodată siguri de mântuire? 1 Ioan 5,12.13 Studiind contextul, descoperim că Ellen White vorbeşte despre o cu totul altă temă: dacă o persoană poate să cadă din har după convertire sau nu. Mulţi creştini din vremea ei credeau în doctrina „odată mântuit, pentru totdeauna mântuit”. Ellen White s-a pronunţat clar împotriva acestei doctrine. În context, ea spune: „Niciodată nu ne putem pune cu certitudine încrederea în noi înşine sau să ne închipuim, atâta vreme cât suntem aici şi nu în ceruri, că suntem siguri împotriva ispitei”. – pag. 155 Contextul imediat arată clar că ea făcea referire la problema încrederii în noi înşine şi a căderii, după convertire. Nu putem fi niciodată siguri împotriva ispitelor; nu putem spune niciodată că nu mai putem cădea, că suntem mântuiţi şi astfel suntem siguri împotriva ispitei. Dar aceasta nu înseamnă că, în Isus, nu putem avea zi de zi siguranţa mântuirii.
134
Comentarii pentru instructori
IV. Contextul imediat şi contextul mai larg Să analizăm mai atent definiţia unui cuvânt pe care l-am întâlnit deja în studiul nostru: „context” – 1. Acele părţi dintr-o declaraţie scrisă sau rostită care preced sau care urmează după un anumit cuvânt sau pasaj şi care pot să-i influenţeze semnificaţia sau efectul. 2. Un set de circumstanţe sau de fapte care însoţesc un anumit eveniment, o anumită situaţie etc. – Random House Webster’s College Dictionary (New York: Random House, 1992), pag. 294 Creştinii abordează diferit pasajele din Romani 15 şi Coloseni 2, ajungând la interpretări diferite. Unii cred că toate Sabatele au fost desfiinţate sub noul legământ. Alţii nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Ne ajută contextul să rezolvăm această dilemă? În contextul imediat al pasajului din Coloseni 2, versetul 17 menţionează că aspectele implicate aici erau „umbra lucrurilor viitoare”. Se ridică întrebarea: „Toate Sabatele (zilele sfinte sau sărbătorile) erau ’umbre’?” Analizează următoarea situaţie ipotetică: Să presupunem că Statele Unite sunt cucerite de Canada. Noul guvern anunţă că sărbătorile naţionale ale SUA nu vor mai fi respectate (de exemplu, Ziua Independenţei, Ziua Preşedinţilor etc.). Înseamnă aceasta că este desfiinţat şi Crăciunul, pentru că şi el este o sărbătoare? Nicidecum. Canadienii sărbătoresc Crăciunul dinainte de existenţa Statelor Unite, iar interdicţia este aşezată, în mod exclusiv, asupra sărbătorilor naţionale, nu asupra tuturor sărbătorilor. Prin analogie, contextul imediat al pasajului din Coloseni 2 menţionează doar acele zile care erau ’umbre’, nu toate Sabatele. Având cunoştinţă despre sabatele care erau, mai înainte, ’umbra lucrurilor viitoare’ şi pe care evreii le cunoşteau foarte bine (ex. Paştele), cititorii lui Pavel din secolul întâi ştiau că el se referea la aceste sărbători anuale. În Romani 15, contextul imediat nu explică prea mult acest aspect, lăsându-l pe cititor să cerceteze contextul mai larg, pentru a descoperi intenţia autorului. Singurele controverse din Noul Testament, legate de zilele care trebuiau păzite, sunt cu privire la sărbătorile anuale. Acesta este contextul corect în care trebuie să înţelegem Romani 15. (Vezi Evrei 8 – 10)
135
Studiul 11
seama de acest principiu atunci când ne referim la pasaje care le interzic femeilor să vorbească în biserică sau care vorbesc despre cum ar trebui acestea să-şi aranjeze părul?
Joi, 12 martie
Contextul mai larg
Contextul mai larg se referă la ceea ce au de spus pe tema respectivă alte texte, în afara pasajului imediat. El poate include alte capitole din aceeaşi carte, întreaga carte sau întreaga Scriptură.
Studiul 11
6. Suntem mântuiţi prin har, doar prin credinţă, sau avem nevoie şi de fapte? (Ef. 2,8.9; Iacov 2,14-26) Sunt Pavel şi Iacov în conflict unul cu celălalt pe tema mântuirii? Ce au de spus următoarele texte în legătură cu acest subiect? Rom. 3,21-28; Rom. 4,3; Gal. 3,6-12. Atunci când studiem contextul mai larg al Scripturii, descoperim că Iacov nu susţine faptele bune ca pe o cerinţă pentru mântuire. În realitate, el vorbeşte despre faptul că există două feluri de credinţă, una valabilă şi alta nu. Pavel spune despre credinţa valabilă că este urmată de fapte bune. Iacov se referă la credinţa neautentică, nevalabilă, care se opreşte la nivelul intelectului – acea credinţă care este o simplă acceptare mentală. Pentru a fi mântuiţi, nu avem nevoie de nimic altceva decât de credinţă, de credinţă autentică, iar purtarea noastră va arăta dacă această credinţă este valabilă sau nu. Şi atunci când citim scrierile lui Ellen White trebuie să ne uităm la contextul mai larg, adică la tot ceea ce a scris ea pe o anumită temă. Nu putem să luăm doar o declaraţie sau două şi să tragem o concluzie. De exemplu, în ceea ce priveşte consumul de carne, Ellen White a făcut afirmaţii foarte categorice, dar şi numeroase afirmaţii pe care apoi le-a modificat şi care, de asemenea, trebuie să fie luate în consideraţie. În cartea Dietă şi hrană, de exemplu, ea spune: „Legumele, fructele şi cerealele ar trebui să compună alimentaţia noastră. Nici un gram de carne nu ar trebui să pătrundă în stomacul nostru. A consuma carne este ceva împotriva firii. Trebuie să ne întoarcem către scopul pe care l-a avut iniţial Dumnezeu, la crearea omului” – pag. 380. Oricine citeşte doar această declaraţie va ajunge la concluzia că nu trebuie să mâncăm carne cu niciun chip, indiferent de circumstanţe. Cu toate acestea, după doar câteva pagini, găsim această declaraţie: „O alimentaţie pe bază de carne nu este cea mai sănătoasă dietă, însă nu voi lua totuşi o poziţie conform căreia toată lumea ar trebui să renunţe la carne. Cei care au organe digestive slabe pot mânca uneori carne, când nu pot consuma legume, fructe sau porridge (cereale)” – pag. 394, 395. (Vezi şi Studiul de vineri.) Atunci când luăm în considerare tot ceea ce a scris Ellen White pe o anumită temă, avem o imagine echilibrată, care este de o valoare inestimabilă pentru orice creştin care ia religia în serios.
136
Comentarii pentru instructori De discutat: Aşa cum canadienii serbau Crăciunul dinainte de instituirea sărbătorilor naţionale ale Statelor Unite, tot astfel şi Sabatul săptămânal venea din Eden, înainte ca sabatele vechiului legământ să fi fost instituite. Înţelegem ca o naţiune cuceritoare să îndepărteze sărbătorile naţionale, nu şi Crăciunul, care are o bază religioasă. În acelaşi fel, nu suntem surprinşi că sabatele care erau o umbră a lucrurilor viitoare au fost anulate de venirea lui Isus, dar poate fi inclus aici şi Sabatul săptămânal?
3. ILUSTREAZĂ! Exerciţiu aplicativ Selectează un capitol din Evanghelii şi răspunde la următoarele întrebări: a) Cine l-a scris? Când a fost scris? b) Cui îi era adresat? c) De ce a fost scris? Care este semnificaţia lui, la prima vedere? d) De ce autoritatea autorului era importantă pentru publicul căruia i-a fost adresat iniţial? e) Sunt prezentate, în el, obiceiuri şi atitudini dificil de înţeles? Enumeră-le. f) Există grupuri/indivizi în Evanghelii despre care ar trebui să înveţi mai mult? Ce ar trebui să faci pentru a realiza acest lucru? g) Cum poţi aplica, ceea ce ai învăţat, în familia ta, la locul de muncă sau în viaţa personală? De discutat: Cere întotdeauna călăuzirea lui Dumnezeu, înainte de a începe. Indiciile referitoare la autoritatea şi la datarea textului se găsesc, de cele mai multe ori, în capitolele de început şi de încheiere. Nu te grăbi.
De discutat: Invită-i pe membrii grupei să scrie trei lucruri pe care le-au învăţat din acest studiu şi pe care le vor folosi în studiul lor biblic din această săptămână. Împărtăşiţi-le în cadrul grupei şi discutaţi-le, dacă vă permite timpul.
137
Studiul 11
4. APLICĂ!
Studiu suplimentar
Vineri, 13 martie
Iată câteva linii călăuzitoare în interpretarea scrierilor inspirate: Pe lângă ceea ce am studiat în această săptămână, noi trebuie (a) să cerem călăuzirea Duhului Sfânt în studierea Cuvântului Său; (2) să ne asigurăm că folosim cele mai bune traduceri; (c) să căutăm acele principii care sunt universale şi să le aplicăm la toţi oamenii, în toate locurile şi în toate timpurile; (d) să fim dispuşi să ascultăm de adevărurile pe care le descoperim; (e) să fim receptivi şi binevoitori să renunţăm la concepţiile anterioare; (f) să ne ferim de interpretările extreme; (g) să conlucrăm cu persoane cu experienţă: şi (h) să ne folosim simţul realităţii, să fim rezonabili. Poziţia lui Ellen White cu privire la concepţia Odată mântuit, pentru totdeauna mântuit: „Nu este nimic atât de ofensator pentru Dumnezeu sau atât de periculos pentru sufletul omenesc, decât mândria şi încrederea în sine. Dintre toate păcatele, acesta este cel mai de plâns şi greu de vindecat. Căderea lui Petru n-a fost deodată, ci treptat. Încrederea în sine l-a făcut să creadă că este mântuit şi astfel, pas cu pas, el a mers tot mai jos pe calea decăderii, până când a ajuns să-L tăgăduiască pe Învăţătorul său. Niciodată nu ne putem pune cu certitudine încrederea în noi înşine sau să ne închipuim, atâta vreme cât suntem aici şi nu în ceruri, că suntem siguri împotriva ispitei. Cei care Îl primesc pe Mântuitorul, oricât de sinceră ar fi convertirea lor, n-ar trebui niciodată să fie învăţaţi să spună sau să considere că sunt mântuiţi. Aceasta este o amăgire. Fiecare trebuie să fie învăţat să aibă nădejde şi credinţă; dar chiar şi atunci când ne predăm pe noi înşine Domnului Hristos şi ştim că El ne primeşte, nu suntem scutiţi de ispite.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, pag. 154, 155
Studiul 11
Întrebări pentru discuţie: – Priveşte la întregul context al citatului de mai sus, apoi citeşte doar fraza în care suntem îndemnaţi să nu spunem că suntem mântuiţi. Cât de uşor este să scoţi o declaraţie din context şi să-i dai o cu totul altă interpretare decât cea pe care a intenţionat-o autorul. De ce trebuie să fim întotdeauna atenţi să nu extragem declaraţii din contextul lor? Ce alte exemple poţi da, de oameni care au făcut acest lcuru? De ce lucrul acesta este o ispită atât de mare? – Gândeşte-te ce dar preţios am primit prin solia sănătăţii, aşa cum apare ea în scrierile lui Ellen White! De ce mare binecuvîntare putem beneficia, datorită ei, dacă o folosim aşa cum a fost destinată să fie folosită? Ce pericole trebuie să evităm?
138
VEŞTI MISIONARE
14 martie
Dumnezeul interzis al Aminei Amina trăieşte în nordul Africii. În copilărie, îi plăcea să citească în Cartea sfântă în care L-a întâlnit pe Issa (Isus) şi a început să-L iubească. Adeseori, îl ruga pe tatăl ei să-i spună mai mult despre acest Profet, care a fost un Om desăvârşit. Când a crescut, Amina a devenit o practicantă sinceră a religiei familiei, dar nu a uitat niciodată de Issa. Odată, o prietenă creştină a invitat-o la capela adventistă din oraşul lor şi Amina s-a dus, deşi, în concepţia locală, să mergi într-o capelă creştină era un lucru periculos. Treptat, credinţa Aminei în religia părinţilor ei a slăbit, iar dragostea ei pentru Issa a crescut. Tatăl Aminei a observat că fata îşi pierdea credinţa şi a vrut să-i arate pericolul în care se afla. Pentru că ea nu mai participa la închinare alături de familia ei, tatăl a alungat-o din casă. După aproape un an de înstrăinare, părinţii Aminei şi-au chemat fiica să se întoarcă la ei, dar nu îi era îngăduit să vorbească despre Issa sau despre creştinism în casa lor. Timp de aproape zece ani, Amina şi-a păstrat credinţa pentru ea. Nu a mers să se închine în capela adventistă din oraş şi nici nu a vorbit despre Issa. Apoi, într-o zi, Amina a rugat-o pe prietena ei să o ducă din nou la capela adventistă. Acolo a întâlnit un misionar care a întâmpinat-o cu amabilitate. Amina a vorbit pe îndelete cu misionarul şi i-a pus multe întrebări despre Issa. Este El cu adevărat Dumnezeu? Ce cere El de la urmaşii Lui? Amina a continuat să se închine la capela adventistă şi, după câteva luni, şi-a predat viaţa lui Issa şi a fost botezată. Domnul Isus a devenit totul pentru ea. Amina a luat o decizie periculoasă, deoarece, în cultura ei, a te lăsa de credinţa părinţilor poate să însemne moartea. Dar Amina îşi împărtăşeşte plină de curaj credinţa, fără prea mult zgomot, dar cu multă rugăciune. Prin cuvinte amabile, printr-o vizită, printr-un zâmbet, ea dă mărturie de credinţa ei. Iar prin faptele ei, Duhul lui Dumnezeu atinge mereu alte inimi. Dumnezeu pregăteşte adesea ocazii favorabile, pentru ca Amina să-şi poată împărtăşi credinţa în Issa cu cei din jurul ei. Rugaţi-vă pentru Amina şi pentru lucrarea ei tăcută, pe care o realizează din umbră, în diferitele împrejurări ale vieţii de zi cu zi. Rugaţivă ca actele ei de credinţă să devină asemenea preţioaselor picături de apă pentru pământul pârjolit de soare al ţării ei, care este atât de ostilă credinţei ei. Darurile voastre de la Şcoala de Sabat ajută ca astfel de oameni, precum Amina, să-L cunoască pe Isus. Vă mulţumim.
173