Darie Ducan - Vedeșicredele by lumea lui acum

Darie Ducan VEDEŞICREDELE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DUCAN, DARIE Vedeşicredele/ Darie Ducan, Târgu-Mureş: Editura Nico, 2014 ISBN 978-606-546-242-5 I. Băciuţ, Nicolae (ed.)

Coperta aparține autorului Editura NICO Târgu-Mureş, str. Ilie Munteanu nr. 29 Apărut 2014 Copyright© Darie Ducan 2014 Toate drepturile rezervate Lector Nicolae Băciuţ Tehnoredactare Sergiu Paul Băciuţ Format 16/61x86, coli tipo 6 Tiparul executat la INTERMEDIA GROUP Târgu-Mureş, str. Revoluíei nr. 8 România

Darie Ducan

VedeĹ&#x;icredele poem

Editura Nico 3

Darie Ducan (n. 10 mai 1988) este un poet român din tânăra generaţie. S-a născut la Târnăveni, judeţul Mureş, unde a urmat gimnaziul şi liceul. În această perioadă a activat ca membru al cenaclului literar local Elena din Ardeal. A debutat cu poezie în anul 2000. La doar 19 ani, a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, gest controversat şi bulversant pentru precocitatea sa. Între 2004 şi 2005 a realizat, la Radio Târgu-Mureş, emisiunea săptămânală de poezie Tineri poeţi. În 2010, a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, cu lucrarea de teorie şi critică literară Spaţiul bacovian. În perioada 2007-2009, a participat, numărându-se printre fondatori, alături de alţi studenţi, la cenaclul Facultăţii de Litere, Atelier postmodern. A urmat masteratul de Teorie a Literaturii şi Literatură Comparată al aceleiaşi universităţi și al Universității din Burgundia, Dijon, Franța. În prezent urmează cursurile unui masterat în cadrul Universității Paris IVSorbonne, Franța. Publică poezie, dramaturgie, critică literară, eseu în publicaţii din România, Canada, SUA, Germania, Italia, Spania. De asemenea, susţine spectacole de performance poetic în diverse oraşe din ţară şi din străinătate (Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Paris, Dijon, Madrid, Montréal etc.). În 2013, la Paris, scrie Manifestul negativist și pune bazele negativismului, o teorie proprie asupra receptării poeziei. Susține rubrica de critică literară Colțul negativist în revista Vatra veche. Debutează în volum în anul 2003, cu Funingine pe rană, Editura Tipomur, urmând Zeii de carton, Tipomur, 2004, poemul Trilogia lapidară, Editura Ansid, 2004, Acordorul de tărgi, Editura Ansid, 2005, Lungi plantaţii de singular, Editura Nico, 2007, 50 Sonete, vol. I, II, III, Editura Nico, 2007, Cartea dintre doi tâlhari, Editura Nico, 2008, Aprilie aseptic, Editura Nico, 2010, 2011, Spirt (scurtmetraj), Editura Nico, 2011, 2012 (ediție bilingvă română-engleză), Câteva feluri de cancer, Editura Nico, 2012, Colindeion, Editura Nico, 2012, Dopamină în alexandrini, Editura Nico, 2013, Çavraj, Editura Nico, 2013, Poezii noi, Editura Nico, 2014, Poezii.Vectori, Editura Nico, 2014. Scrie, de asemenea, şi teatru, publicând mai multe volume: Dreptunghiul leproşilor, Editura Nico, 2008, Prerogativele lui Dumnezeu, Editura Nico, 2010, Republica de cenuşi aruncate în mare, Editura Tracus Arte, 2012.

Nu aduce anul ce aduce ProTv. Miron Costin

Micul ecran 1 Ouă de ţânţari la colţul ochiului. Ce? Când s-au depus? Aceste diminutive ca o gară de nord. Meseria lor era să te facă. Un cadavru al strategiei şi sute de mii de ţăndări promiscue, piuré de clopot amestecat, diferenţele tari nu se simt, numai singurătatea când te arunci într-un taxi, te naşti pe uşa lui înăuntru cu suficienţă şi amoc şi ştii străzile cu bretelele de linişte ale unui pilot pauper: zboară până la os, până rămâne să se spulbere în elice şira spinării, vertebrele de magnolie şi argint. La colţul ochiului tumefiate blocuri menţin contradicţia, dantelele de lapte bătut arhivat aduc în faţa minţii o mimică o eglogă. Ce s-ar mai putea face. Scrumiera e plină de unghii sunt tăiate cu carne cu tot, altfel nu am vorbi deloc ca să acoperim ce se mai poate. Memoria lor era să te facă. De tot. Ca valutiştii, ca băncile, ca asigurările. Uneori, înţepat în buză, un stupid ac de 7

siguranţă, ca la gâtul unui câine ciobănesc te împiedecă să fugi. Primul venit se va ţine de bara acului în tramvai. Bunul public bunul comun. Cearșaful de noapte muiat în penitenţă. Două-trei staţii care să te facă. Eu n-am fost aici. Un bilet continuu crescând în loc de unghie şi gura umplându-mi-se cu frunze de toamnă precum rapsozilor cu făt oral. 2 Rictus şi flăcări. Flacără de fond de ten înmormântând faţa. N-o să ia nimeni chipul crainicului într-o urnă acasă al cronicarului nici atât. Cronicar sportiv să te faci, mătăsos, văratic. Cenuşa nu va fi aruncată pe niciun câmp lexical, nici măcar în lătură nu va fi pusă. Nişte bare nominale vor fi inventate şi nişte purici pe ecran în spatele fiecăruia, un om mic va săvârşi poezie, mirosind a carton bălăcit în urină fiindcă ea vindecă, fiindcă ea regenerează. Ca şi în spatele pielii cineva păcăleşte de ani şi ani această cină cu pahare, în care băutura a făcut nu pojghiţă, ci piele. Pe burtierele viziunilor trec tot felul de hălci din acestă comă nefrământată. Se trimit 8

pe croll iatagane terminus libidoului, un coş de supermarket rece e vârât pe burtieră trece pe lângă rafturi şi nu înghite nimic. La sfârşit, aproape de ieşire, pune câteva baxuri cu apă şi pleacă în amintirea sâmbetei când deja nu mai poţi de joi, când flacăra de fond de ten e de veghe bruiajelor din exterior stilului concret şi ciocolatei amărui. Nimeni n-o să-ţi ia cenuşa acasă cum nimeni nu-şi ia mintea totdeauna planurile ei cadastrale sunt în altă administraţie subînţeleasă. Apa ştie să citească.

3 Asta chiar n-ai cum să n-o vezi, în orașele mici cu trecut şi cu tot prezentul deportat în trecut oamenii, dacă te uiţi în casele lor, au aceleaşi dulapuri, acelaşi tip. Îi ştim slăbiciunile, ce ornamente se rup primele, unde nu ţine furnirul, cheia se citeşte la fel şi se înnorează sub ciobeală: apocrif oraş. Psihopomp. Le vezi şi le judeci exact ca la tine. Te orbeşte o clipă faptul că nu e rupt unde e al tău. Apropierea asta strânge oraşul ca un vagin. (Liniştea ganglionară a unui smochin sterp.) Ai lipi dulap pe 9

dulap ai altoi apoi apă minerală rece pe pastă de dinţi şi aşa cu zeii în gingii să apuci să sapi prin zoom un tunel de cârtiţă pe unde să treacă de fapt bulele apei minerale şi spre depozit singurătatea de nichel topit a testiculelor le-au crescut copite suave de fotoni coroană intoarsă şi la fiecare birt se râde despre chestia asta mutându-se telecomanda din mână în mână și toate râurile trecând pe rând prin telecomandă şi unghiuri multiple modifică ecranul plat şi nu cad ăia de pe planetă, îi însuşesc râurile, îi bagă în seamă 43 de lumi luate câte k şi becul de veghe sub care se învecheşte dulapul la fel, uniforma uniformelor, potrivirea-n ecran şi soarele-n băşici fierbând civilie.

4 1938 de kilograme de fecale din cer, 600 de perdele albe de mătase participând la ceaţă şi noi sortându-ne unii de alţii. Ne-am văzut pe facebook, ne-am trimis distanţă f0cală în aluat, am curăţat de tag-uri toate măslinele şi am prăbuşit tirajul de sâmburi de alt. Am luat-o pe pată în imaculat în înţelepțire 10

şi fiecare a dat de un perete al său şi al dimineţilor aristocratice când îţi ies măruntaiele pe ochi şi oasele prin talpă şi ştii că eşti un ac de pick-up şi atât pus să citească zaveră în încreţirea sa la nesfârşit un capac de canal din fonta cea mai tandră, aerată cu psalmi şi extraverale -, ce puritan, cât de aseptic, te-ai uita la un măr şi gata s-ar crea radiofonie ar ţâşni minuni şi mai ales acele presupoziţii pe care niciodată nu ţi le-ai infirmat nici în amestecarea pământului cu fecale şi mişcarea semnalului în tine, înghiţit să mântuie şi să rănească.

5 Ah, râsul complice! Ah, propaganda! Momentele live cu borşul sărit. Oţetul lui întreţine. Au apărut vitralii-n frigider. Ne punem fiecare pe pernă osatura visată, o potrivim foarte bine-n găini şi acomodăm pereţii, fixăm prapurii optici şi încet cu limba ochiului tergiversăm pe ploapa interioară animale din vechime. De partea cealaltă un semen mişcă un magnet şi 11

animalul împinge, ne oferă mimică gestică, ne face decişi şi burleşti ca voma. De partea cealaltă a magnetului e frunza de spanac, semn că de pol opus vom muri. Semn că în pilitura de fier nu se mai ştie cum se compune fotonic ce uiţi. Acolo un mic piper verde ca o branulă asigură fluxul, e toată o agenţie de ştiri. Tot ce se află e râsul complice, rockstarul nostru cuminţit, oţetul în care toate muştele s-au resemnat şi şi-au făcut o familie deasupra iubirii.

6 Ochiul e numai o punere de acord a serialelor faţă de filmul mono dar atunci când el scapă din vedere subtitrarea îţi intră pe unde o unghie s-a spintecat cu carnea sau pe unde te-ai tăiat la bărbierit şi se continuă prin vase, uneori sentenţioasă niciodată vulgară, fuck you nu e niciodată fuck you, e doar o venire cu o floare cu o garoafă roşie pe care o muşti în faţa mea şi în care învârţi cu limba globulele roşii să bei apa sângelui care nu se va face. 12

Scheletul devine din mici broboane albe (muştarul şi ouăle de ţânţari) şi e numai o infirmitate transmisă a alerga în carne serial de serial şi să se schimbe sângele în diurnă iar pe celălalt mal subtitrarea făcută clăi să fie păscută odată cu limba.

7 Statul de plată semnat, condiţiile răcnit puse: mereu mi-am dorit să devin atenuator de limbaj, o surdină inertă pusă pe lucruri un copil care când se naşte rămâne pe ghips. Link după link m-au plătit şi fibrele acestea au făcut trup comun şi la un moment dat m-au pierdut în pereţii dubli ai unei oale sub presiune. Aburul înrăit - o modificare de statut. Coincidenţa zapa şi pe toate posturile era publicitate. Nişa trecuse direct prin galeria de avort. Upanişadele şi mica tocmeală de după cu vin îndoit cu ce storci din comprese. În vârful cucuiului e ratingul fericirii personale, o zăpadă adusă la cald o dare-drumul în actul sexual ca o dezlegare de cai în Ardeal, şi până la urmă despre ce e vorba? 13

Să atenuezi înjurăturile de semafor printr-un breaking news între culori, la steag acelaşi lucru, să întrerupi acumularea spermei şi ejacularea ei cu pauze de publicitate la telefonia mobilă bere móbilă şi ţigări, cu preaviz că dacă iei telecomanda în mână e ca şi cum ai lua altceva.

8 Nori evisceraţi. Nori scobutilici stickere pe ecran. Apă cu mai puţin deuteriu. Un jurnal în care notezi ceva dintr-un jurnal care citează alt jurnal etc., prin câte feluri de subiectivitate trece? Şi mai ales cum se departajează subiectivităţile între ele, dacă nu tot prin obiectivare? Tot la trei pagini câte un plic cu un dinte de lapte cotropit de o grotă devine spus ca o însuşire la radio. Ca un gol mediatic în care cazi şi din chepeau-uri citeşti tot: iei moda şi te duci cu ea, cum trebuie, în voyeurism de pe oase. Ce e intim nu mai devine intim. Prăbuşirea tirajelor atârnă în scrot. Ne omenim cu un reflux de nume. Turnăm în fonta capacelor de canal jurnalele intime, să le calce toţi în picioare. Şi sprâncenele. Foton cu foton urcă la nori 14

apud. cu apud moda de la gol la jupuire prin păienjen.

Şi numai sms-uri ca stimulator cardiac şi dimineţile în care încape minciuna. Diplomaţia ştirilor meteo, femurul în tine e antifurt şi un pilaf călduţ împrejurarea că s-a pariat ca pentru curse că n-au ce dialoga doi cât trei să reziste. Şi smileyface-urile pe care şi le trimit sunt măştile unui teatru a l`ancien. Şi care sperie. Asta e bine. Îngheaţă în mâini telecomanda şi nu mai face copii. Pe PRO TV sperma e rece. Pe TVR e cu petrol. Pe ANTENE, în trust, cu noroi şi cu gaze. La RADIO e din flori. Unda duce în sine lumină căptuşită cu sms-uri din aparatul purtat la şold care departajează copiii tăindu-i exact ca la fabrica de salam. Iubirea desigur va da de mâncare şi va lua de bănuit.

10 Îl bănuim totdeauna pe celălalt de resurse de film mut. De un ceainic cald. De o cutie cu rumoare. De o uşă deschisă. Între el şi noi se freacă două pături de cânepă suprapuse până se aprind. Ar încăpea o lume de azbest numai a noastră, mai subțire. Subgabarită, digerată prin siluetă de viespe. Lin precum oţelul. Ar deveni aproape razantă. El ar rămâne o colecţie de el în mut ca de altul în sinestezic aleatoriu. Albumină ar aduce şi ar băga în televizor albumină umană cei care lichidează raiul, foarte mult alb la un loc dar împăcarea e tot în argint, în gri gălbenuş plesnind de filme mute. Colesterolul culorilor. Doctor Jivago. De un ceai cald. De o cutie cu rumoare. 11

Vino la clubul de iradiere.Vino în irelevant. Plasa mea de cetăţi în creier te aşteaptă. O, separatismul 16

meu târgumureşenesc, adormirea în lactobar: din toată grădina Maicii Domnului un radical de zacuscă, coseşti cu el zdravăn dai gresia pe după mână mâna va fi îngropată în gresii de bine. Vino în clubul de iradiere, vino în clubul de irelevant. Blugii sunt albaştri pentru că sunt un psalm. Deja se începe. Dacă verşi pe ei ciorbă se va ridica deasupra ei dirijabilul legumelor. Patruzeci de mii de televizoare în culori diferit fac piaţa, adună legumele, cerebelul mecanic combină prospeţimile, le face săpun. Unge cu el tabla să nu se poată scrie. Vino în irelevant. Nu vom primi mierla de legi, nicio tablă. Ne vor spăla prin sintaxă picioarele, adunând sacii cu ea. Ne va creşte părul în faţa unui ecran. Fericiţi de tot deuteriul din apă de laptele băut şi catifelat vom respira ziare legume. 12

Am redus vlaga. Spirite care plutesc ca un abur peste ceea ce au bătrânii ies din discuţie şi intră în altceva, răspunsul tău împacă depresia şi berea, televizorul dezafectat, cu lămpi, 17

a ajuns o mobilă greoaie indigenă îşi şopteşte rasa printre acarienii color care au dat stingerea. Ultima femeie pe care a atins-o a fost făcută la traforaj şi sub pânza subţire de bomfaier rămâne rumeguş fin care amestecat cu praful într-o lăturică devine soprană lirică de coloratură şi încet-încet rebus din trei reduce vlaga reduce spiritele proteice - fiecare ştie ce ţine la casă – reduce proteinele, glucide, lipide – asta e prima lege, color cine se gândea la vârsta a treia? Ci numai într-un acces de generozitate bătrânii ies din discuţie şi intră în altceva. În fujifilm să pună o sepie sub zăpezi să aducă zăpezile veştede.

Cumva un amestec de pâine şi ochi. Visez didascalia zilei şi câte una băgată în fiecare croissant. Să pască liberul arbitru efervescent şi neştiut. Astfel. Apoi ridicat de o retorică udă să treacă firul roşu din zi în zi ca o balustradă de lână întreruptă de licăr. O scufunzi în cafea şi îţi începi ziua. Lâna 18

udă nu mai electrocutează, nu duce în spate firmele luminoase, spoturile publicitare. Nu de tine cum te dezbraci merge televizorul. Un fel de purpură moale răceşte oasele şi liberul arbitru în faţa unui gazon alb separă schijele abordării (e din trust)

(nu e din trust)

Faptul că bunadispoziţie e toată a ta e numai un frig în aşteptare, e numai o scrimă a fostelor bastonaşe din ochi. Să presupunem (fâstâcit) că că arbitrul de fotbal între două câmpuri magnetice îşi uită aşa-zis-ul, ia puţa liberului arbitru în gură şi fluieră şi fluieră fluieră.

Eşti din Şoroşpata? Eşti de către pădure? A nu răspunde e semnul unei benzinării. Toţi ai tăi de fapt sunt acolo, cu o ceaşcă de vin fiert în mâini, care fumegă. Antecesorii, antecedenţii, rolurile pergamentoase suflate în ei drept cornete. Tot mai rafinat şi tot mai la cravată se născoceşte generaţia asta. Zapează 19

genomurile. Trece la bulgari. Acolo, în castraveţi e o Dunăre implicită uşor de trecut. Cu barca sau cu cuţitul. Un sac de Dunăre implicită, 10 kile pentru murat. Se murează în borcan replică la ce e afară. Un punct în mijlocul filmului, un fel de autism cu paşi înceţi. E şi asta E=mc2. E şi ăsta un turbion al sedriei orfanale din care priveşti. Eşti din Şoroşpata? Eşti de către pădure? Fumegă. Fumegă accesorii. Te apleci în mijlocul pădurii. Apuci croll-ul de ambele capete, îţi strângi bine pantofii, călcând apăsat o iei direct prin mintea ta.

Nu e ceva simplu. Dar e nesăbuit de frumos. Cu un cuţit de unt intri în mintea oamenilor. Desparţi raiul de caragaţă. O roşie strivită. Un cântec gregorian. Colesterol de tomată. Soarele a parcat undeva în simplism, undeva cu o venă lungă în convenabil, în convenacol: inima preş a sărit dintr-o fericire preş dintr-o realitate preş şi numai ce nu ne spunem lustruieşte realitatea 20

ca o pisică uscată pe dinăuntru şi care se freacă de tine ca de o resursă de apă. Vezi toate culorile într-o baltă de motorină, iei telecomanda şi schimbi, dar rămâne același canal. Te enervezi şi o loveşti unde își ține bateriile (la coaie, cum ar veni) şi degeaba, nimic nu se schimbă. E numai un dans peste bolnavi cu tocurile. Cineva lăsându-l iubita a făcut safari în oraş, tocurile în găurile deja făcute, totul să vulcanizeze tot la capătul recensămintelor se coace.

Câte teatre în spatele minţii? Câte teatre în creierul mic? Gândacul învelit în staniol poate arde. Îl scapă metafizica învăţată. Îl scapă învelişul şi mai ales oscilaţia de care s-a bucurat toată viaţa între bucătărie şi hol, între scop şi mijloc. Vestibulul i-a fost un fel de compresă pe ceafă cum sună el burlesc redublant. Sandaua romană a legat-o frumos cu sfoară de unt şi ca în holograme are grijă cum calcă să nu frângă soarele adânc îngropat în CD-uri. Ca salamul subţire se taie ce se taie ca să 21

ajungă, că platourile sunt mari – dacă un plămân de om desfăşurat e trei stadioane, pe o felie de salam se poate face o mică realitate, un mic slam, totuşi, şi ghereta paznicului e o însuşire a unei lumi. Spatele minţii. Gândacul pârjolit bine de o inflaţie a decorului. S-a inscripţionat până l-a văzut pe Nero, care ardea cu flăcări de unt. O mică incizie în creierul mic o fosă, şi a intrat tot soarele. A ciobit văzul şi a descătuşat praful care e totdeauna minunat de observat în liniştea unui teatru în somonul unei lumini. E un teatru mai mare, neoscilant în care îţi joci mintea.

Dacă pui pe câmp fericirea şi-o laşi amestecată cu îngrăşământ de vită, creierul până la mişcarea mâinii de la dischetă la CD la DVD toată contumacia o învaţă. Sexul cu pungi de 1 leu îţi aduci de la piaţă ce ai deja, puţin viitor abia vlăguit şi că sună în timpul mişcării enervant e numai bruiajul economiei de piaţă, zaparea continuă rântaş bemol ciugulimea caspică, tergiversări la compoziţia chimică 22

a hârtiei şi până la urmă câmpul doar lexical fiind vorbeşte singur şi sub gratuități nu e compresă e numai, din sexul cu pungi de un leu, băltoaca de aur uraniu protecţia/împreunarea cu bagaje ani de zile am ajutat provincialii în Gara de Nord să coboare cu rafii imense din croll-ul de noapte (preistorică vanitate)

Probabil că despre asta e vorba, despre ouăle fierte tari în care nu sunt surprize de plasticitate. Ce e România? Manipularea mea natală şi numită ţară. Sub forma unui zero întâlnit cu sâmbure de aer comprimat. Ştii morfologiile acelea suple care structurează cinismul în oameni? Ştii liberalismul de promiscuitate, o tablă de şah peste care înainte de o mutare fatală s-a răsturnat fatal mămăliga? Care Pompei? La capătul trenciului meu din spline sihastre diverşi buticari descarcă azot. Nimeni n-a fost suficient la împărţirea bucatelor. Cei buni ajung la gata cârd când cu o sfârmitoare de porumb se curăţă telecomanda de 23

toate butoanele şi sunt lipite după cap negi, rând pe rând, ca suta pe frunte, numai că de-un cent. Cuprul nu rugineşte, o turlă poate înverzi sub fraudă ecologistă sub un prepuţ cu chiciură de ONG-uri ca un soldat îngheţat. Şi plantonul numai al lui că la un buton undeva toţi cei cu negi de-un mamăl de-un tatăl de-o cremene şi de-o linte se vor întreba Ce e România? Probabil că despre asta e vorba, probabil e o zoologie să se scurgă bateriile ca o terminare afară, ca sperma apocrifă a lui Toma în prize fără împământare.

Cică trecând din ficţiune-n ficţiune trupul motor se ia de se odihneşte ci var să las în tine stins nestins. Nestins şi atins cu un car de reportaj tras în faţă şi multe cabluri capilare şi toată fibra optică la capătul căreia suflă Ahil Peleianul sau poate Daniil şi poate plictisul în wordpress, poate cu un youtube bogumilic 100 de operatori video înconjurându-mă 24

împing realitatea pe mine cu o presiune se seringă după blocuri gri-joben, după promterele apei de la genunchi când se aşază Dumnezeu cu un cursor şi pedestru îți citeşte ruga din dublu clic, din cooperativele meşteşugăreşti ale aerului de catifea. Îţi arde două CD-uri şi două palme şi îți trimite genunchii pe piaţa porno unde pirateria loveşte cu ciocanul în ei şi le fură cu nişa un curcubeu de reflexe. Rotulum cu genunchieră.

20 Unde există tot păsăretul putem uita, unde sunt calde măştile încă de ciocuri herţiene (cineva a montat Perşii într-un ou) am trece mai departe dacă am avea ca hormon cârtiţa de mezel mintea s-ar scoate la poartă, fericirea ar pune în ghips ritualurile fine. Citeşte-mi în link-ul din palmă. Duce în link-uri colaterale o baie de pixeli cuminte şi acidă cu plete de steril şi cărămidă cu menopauze de alt pământ. Nu se termină niciodată arătarea, 25

numai cândva la final, când vom fi imobili în scaune cu rotile, vor băga doar publicitate în ecranele cufundate şi ele în scaune cu rotile fără sfârșit, în puţuri de catifea de Bagdad și liniştea va fi hipnotizat apăsată, apa va fierbe cursivă pentru un ceai sau pentru a dezinfecta ceva, radiourile vor mişca sanscrita de ceară a urechii. Undeva, la capătul croll-ului bogat în hemoroizi, vom descoperi crosul pe interior, ieşirea prin ouăle de ţânţari de pe limbă.

Profeţiile de cimbru

Constelaţiile au pus de-un porc, pixeli de porc cu piper. De la distanţă mutăm întâi pe 1, mutăm apoi pe 2, pe 6 , pe 8 şi iar pe 1, apoi se întâmplă să curgă un lichid care se va duce în treaba lui precum mulţimea adunată. 1) la mână nu e treaba noastră 2) la mână ce s-ar fi putut face? 3) la mână, au şi ei partea lor. Ce e prin cablu e prin cablu noi l-am sedat întâi: i-am dat supă cu paiul şi arii de operă. L-am legănat şi i-am vorbit frumos. Am băut în jurul lui pahare mici cu fund gros ca ţăranii, să se simtă bine, să fie el în baia de aburi a mulţimii noastre ca în cocină, ca în context. Am schimbat bateriile de trei ori până să adoarmă de legănat şi fiecare dintre ele, ca nişte praline cu vacanţă interioară, au explodat în guri şi au pornit aparatele de derizoriu şi calm, boiaua ghimbirul usturoiul albastru lapislazuli pietrele la rinichi cimbrul, 27

tracasarea. Și din ciocnirea lor în fosa limbii unde s-a scurs sângele au început tirajele de cotidian central ale splinei de porc. Meteo horoscop. Cum va fi vremea mâine? Cimbru & piper. Quo Vadis? Bateriile topite electrizând carnea şi concepând ceva mai presus de ea, cu fluxul au început să citească. Pe cimbrul de pe ele treceau vulpile cu blana plină la reclame de neon astfel că vânatul nu mai e normal. 1) la mână nu e treaba noastră 2) la mână ce s-ar fi putut face? 3) la mână au şi ei partea lor.

Vremea din splina porcului are gura plină de evrika şi o băgăm pe ea la înaintare să facă să dreagă, în griş cu lapte ducem schele în iahnia de fasole ducem schele în supa alfabet amestecată cu ciorbă de burtă ducem literele de care suntem obezi şi schelele unui şah răsturnat. Din sexul beţivilor, putrezit, noaptea, la colţuri de case, iese schelă. Toate cineva le va ridica în jurul unei minţi, numai şi numai ca 28

să o poată supraveghea. Splina porcului e motiv de umbrelă, despicăm frumos din pământ cablurile cu fibră optică scoatem din ele boabe ca din păstaie. O frunză de dafin dislocăm pentru gust şi suntem într-o legiune romană. Ne pictăm dermatologia în bătaia farurilor de maşini. Amestecul acesta de iahnie şi lumină ne găseşte fundamentali: din noi pân-la cer e-o masă de pomană, cu bănci într-o parte şi alta la care mănâncă listele de audiențe pătându-şi antetul ca mâneca Anton Pann.

Ştii cum sar artificiile din limfă în momentul în care realitatea e o sucursală? Cum, dacă-ţi înghiţi dinţii de lapte, mai ai o vreme cu ce trăi? Să i-i laşi bacşiş unui chelner lângă notă, unu’ câte unu’ până când vei fi gura lumii tu. Şi vei auzi continuu în ceafă un fluierat o linie marginală a vieţii cu care eşti obişnuit, o diafragmă, o porționare, un gard. Un laţ lung îmbibat cu benzină ştii cât de strălucitor îngheaţă? 29

În undele radio e atâta acolo. Îmbătrâneşte pizza. Când ajunge la tine are o vârstă. Mişcările de revoluţie încă lucrează în blat. Se trimit decent şi cu de la sine putere în tine trei care de reportaj. Unul să ia calea aerului unul calea mâncării unul îţi intră în ochi şi în imaginea răsturnată de pe retină îţi cere banii de asigurare ca să le pierzi din vedere pe celelalte două. Dar linia dreaptă îţi e avocat.

Să fii staroste peste-o poveste urbană. Singura geografie a oamenilor acelui loc să fie mucurile de ţigări din scrumieră ai gândit ridicându-ţi un oraş în plămâni cu clădiri deja retrocedate, preoţi ieşind cu apa şfinţită de parcă li s-a rupt apa. Adică. De sub vraja acestui narcotic ieşind ai înţeles lumile, terciul lăturica moluţă de câţiva lucşi, câteva luxuri, pe care o pui în blidele tuturor, în urmele de cap împinse în zid şi scoase apoi tăiate pe contur cu minuţie de arheolog. Dacă au părul mai mare va încăpea la ei în stomac, fibrologia cu de-amănuntul va fi o 30

lege îndelung citată. Adică. Amestecate bine şi date ca drept de proprietate sub forma unor bretele, prinse de genunchi – mişcă ceva acolo unde se poate scalpa genunchiul trândav: fiindcă gândeşte cu apă şi nu totdeauna o poveste urbană e urbană dacă ai robinet. Până una-alta, de sub unghii pot cădea câţiva lucşi, câteva leduri de primă improvizaţie, câteva girofaruri care termină afară în unda radio sau pe vreun OZN.

Nu sunt niciodată sincer când scriu o scrisoare email telegramă SMS, iată aici sunt prima dată sincer. Cum altfel poate fi un rinichi trântit pe masă? Monument de încăţelire al lui 0 (zero) cu o (de la om) începe în orice farfurie. Pulpe de pui în minus. Adidaşi cu care poţi prinde bulgarii. Metri întregi de sinusuri nemontaţi. (Cilii vibratili moromeţiți fiecare pe unde poate.) Beligeranţa lui zero. Calofilia noroiului de a ieşi prin ecran în purpură şi jugulară: 10.000 de vizualizări ca o cremă pe faţă 31

înmoaie pielea. O lucrează. Într-un parttime caduc. 100 de share-uri. Deplasarea Carului Mare. Blocarea funcţiilor între ele. Transmiterea live în pâinea de cartof în pâinea cu ceapă în pâinea cu măsline, în ablativ, on air din ciocolata aerată, junghiuri care oscilează numai în partițiile lor: un DVD cu toată voma lansat pe piaţă băgat în comerţ şi milioane de creştini venind ca la moaşte la timbrul cu hologramă să îl atingă are culorile uleiului de rapiţă ale motorinei cu care poţi sta pe loc.

Laserul roşu şi inofensiv al telecomenzii taie o pâine de şist. În spatele ei sunt represalii. Fiecare firimitură are arhivă are o saltea de fotoni pe care sare. Atinge tavanul. Se întăreşte cu var. Se umple de ambianţă. De ascendent. Apoi e stea care cade. O bucată din porc e şi ea tăiată la şase dimineaţa, vin deja diverşi tipi şi scot tirajul. Îl duc la chioşcuri direct din splină, o mireasă cu un văl de şoric. 32

Dimineţile apocrife cu linia palmei on-line cu telefoanele ascultate, du-te pe cruce să-ţi scrii RIB-ul, sigur nu-l pierzi. Te întorci acolo de fiecare dată cu genunchii plini de piuré moluţ, amestecat cu unt şi sare şi cu ce cade din artificiile descântate. Sepiile lucrează presa în adânc, în gestual în gestaţie, în apele interurbane căci uneori când ţi-e ascultat telefonul cineva naşte Cezariană Augustus.

Ar trebui să ducem în intimitate cu iubita acest scrutin de vomă, să îl salvăm prin sublim. Ca pe un făt născut şi învelit în ziare. Pe care după ce îl dezveleşti poţi citi sondajele de opinie. Infiniturile-matrioska ale oamenilor politici, ce a mai făcut biserica. Bugetul zero pentru cultură. Maternităţile care ard cu propria flacără de veghe, prin frecarea necontenită 33

a lânei, căci una dintre oi a fost să fie neagră ca un cer de gură din care s-au scos toţi dinţii şi ultimul, care era de aur, şi-n care se baza vorbirea, a fost scos prin obligarea bărbii să crească-năuntru a ţăranului român, a omului simplu pentru care briciul e o cravată, pentru care disperările sunt copii şi limba ca un cordon de capot e-mbibată într-o linişte de groază.

Pisicile cu faza lungă au trecut de-a dreptul pe sternul meu pe banda lor anume făcută şi un piept cât India supersonică şi un mare simulator cardiac aruncat într-o halbă de bere. O mie de lampioane lansate pe cerul bacalaureatului când puteai să-l înnozi să-l arunci la gunoi când puteai să pui ceva la murat în traducerea asta. Când puteai să baţi cuie la colţuri şi să opreşti totul aici. Cu niciun covor roşu nu te vor aştepta. Femeile nu-şi vor deschide – să calci pe el – 34

ciclul menstrual până la maşină, ca apoi să pleci. Obişnuieşte-te cu un ochi de pisică cu hamburgeri din carne de vită amestecată cu pixeli şi toner. Obişnuieşte-te cu oameni fără şcoală cu tot mai mult verde la semafor. Cu reclame apărând în timpul culorii semaforului. Verdele e cimbrul. Roşul e boiaua. Carnea e în rest. Perpelită între cerşetori şi amnistie. Între % din sondajul acesta şi % din celălalt toate tăcerile cu un cent pe minut să capeţi rigoare şi la sfârşit o doză de cola să ajungă în tine exact ca un microfon care ţi-ar interoga ficatul rinichii splina şi-apoi te-ar da în gât, te-ar turna în ochiul felinei paraverbale.

Şi tot aşa aspru ca sacii şi acidulat cu o enoriaşă stare de bine. E o colectă de aburi din bătături – topești toate barele de metal toate codurile şi un peşte imens cu plăci cu numele străzilor solzi îşi mişcă lenevos ierarhia. E poate o carne trasă 35

pe dreapta. Poate i se cer actele, poate i se face o percheziţie corporală şi se întind fibrele pe un grif. Şi lumina bionică devine budincă şi sare din calorie în calorie până la Dumnezeul altui canal. Cântecele acestea sunt toate orale. Se văd în ele suflete subgabarite, un pojar cât căpşuna acest oraş blocat în leduri articole de lege şi schelete de vită. De porc. Muştele pleacă la cer cu ultimele rămăşiţe de carne. (Nebunia e o percheziţie ermetică sau poate două.) Zdrelitele de picioare n-am înţeles nimic, oraşul n-are o diafragmă până unde se poate merge. Sufăr de un strabism cântat de o tandreţe a senzorului din băi care se aprinde şi nu-ţi spune băi! Ci tace cum tace la masă bursa printre ai săi.

Ne hrănim cu ziare. Seara. Cu ediţii de seară. Şi dimineaţa, pe sufletul gol, mergem să donăm sânge. Cum se poate una ca asta? Întindem mâna (am ratat un gest) ne uităm 36

în altă parte. Fluierăm. Ne ţine asistenta de vorbă şi trage din noi tot ratingul. Iese şi echilibrul. Ies şi deciziile. Uneori am impresia că ce iese sunt oameni de zăpadă măcelăriţi şi lăsaţi pe câmp ca friptura în sânge. E de aşteptat să răsară soarele peste aceste capete deşănţate, peste acestă băgare la cap. Să vindece el sângele şi să pună slogan. Vervă. Cu ştirile importante totdeauna se începe. Ultima ştire e mereu iaurt. Dar nu începe niciodată cu o rugăciune, e un fel de intro și atât, nu ştii dacă intri în iubită sau în dialog cu Dumnezeu, nu e nici o diferenţă. E numai rating plecat în urma căruia te ia ameţeala în urma căruia trebuie să mănânci. Ţi-au scos adevărul din cină ca pe-un preşedinte dintr-un atac cu faţa de masă în cap. Au rămas în continuare acolo. Nu ştiu că marfa e deja departe. Sunt anticorpii tăi. Sunt sinodul pentru care îţi numerotezi respiraţia şi ceri un text de tot atâtea semne pentru surdo-muţi.

Dacă ar fi pe ceva aş paria pe meteorologia de deasupra microfoanelor de 37

deasupra impasurilor. Nu există riscul să plouă în microfon mai mult decât ca norii să facă în microfon mutaţii, să fecundeze micul difuzor cu un fel de spermă beteagă din care viitoarele oase vor fi de sticlă. Ca pupitrul de la care vorbeşti. O să regleze uşor microfonul sub dansuri de ştevie arsă. Vor pătrunde norii în carnea zdrelită şi adusă ca mostră de vagabondaj. E un mare vagabondaj dacă te prind ca pe o carte care se vinde iute. Vor tresări acolo a apă de fiert şi tu vei scăpa pe sub fiertură şi într-o cadă plină cu apă vei arunca 100 de aparate auditive şi te vei îmbăia. Încet nu vei mai reacţiona la stimuli, genunchiul coapsa îţi vor fi credule, împachetat în 100 de urechi vei fi coconul de fluture al oricărui ziar care ţine o zi și care cu puţin înainte de seară se vede pe gât cum îmbătrâneşte şi cum isterizează pe cuprins.

Sexul e ca băgarea teletextului în carne şi faptul că fuţi e studioul Sahia, ai distribuţia totală curgând pe stern 38

pe şira spinării. Între numere bagă publicitate. De aceea zero nici nu e număr, ci un fel de eglogă. Să fuţi undele radio să fuţi telefonia mobilă într-un cent împuşcat, curentul alternativ. Reclamele vor veni ca nişte fertilizatori. Simulatori de ploaie, umbrélele se vor mântui pe scara Richter vorniceii de echilibru sufertaşele vor dănţui în viciu codat. În jurul faptului că fuţi unda telefoniei mobile va aşeza tacâmurile după cum urmează:

+ = ││

- # pub. - să vină felul doi - excelent, no more - e gata - nu mi-a plăcut

dar totuşi am mâncat pentru că semnele acestea în farfurie sunt omul vitruvian şi el e mângâierea supremă, el în roată e gata mereu să filmeze cu sexul dintr-un unghi potrivit angulus ridet în hipotermie, în toată lăţimea falangelor. 39

Şi tu te auzi în reţea: farfuria e ce se obţine de la ♂♀, simplă depresie în corolar.

Albastrul de Voroneţ nu mai există. E uploadat tot pe facebook. Albastrul de Voroneţ e albastrul de Facebook. Pui mielul de Paşte, îl prinzi la colţul unei poze. Cu cealaltă mână dai share. Îl spinteci pe cuprins. Se aude blana strălucind ca staniolul în specula unor motoare de apă. Bâzâie muştele deja. Se aude sânge din holograme de mărci. Dar e mântuit. Palpită. Îi pui două degete la gât şi îi auzi inocenţa. Îi duci două zile năduful trist în timpan. Îl scoţi pe cerumen ca pe o tăblie de legi. Faci turul televiziunilor cu mostre de drob. Aici şezum şi plânsem. Aici am schimbat trei seturi de baterii cu nevasta, dialogând tot la două minute Acasă TV – Pro Sport. E urcat pe facebook, e urcat la cer mielul evaporabil, porcul slinos, reductibil la purcoiul de bani, la slinoşenia lui căutată 40

de facto. Din bani poţi face jumări, poţi face sângerete, poţi pune cimbru în carnea de tun. Şi apoi să zapezi cu deglutiția cu ulcerul, până când ca o pisică de mare plasmatică se-aşază pe fundul unui ocean.

Citostatice şi fecale. Faruri de aeroport borcane cu gem de rubarbă. Aterizează hai în tine în prezumtiv necesar. Rafia e mama noastră, ea e oracolul din Delphi, citim în ea bonusuri. Reduceri. Motoare în căutare. Motoare în găsire. Motoare de dat mâna. Am stat în cap ca yoghinii şi după ce am ajuns la o comuniune cu trupul ne-am dat jos şi în gaura de cap am turnat ciorbă fără nicio fâstâceală. Am luat lingura am spart o ceapă, bărbăteşte, şi-am început să halim halimaua aşteptând asceza televizoarelor răcite în spate după o zi de non-stop. E o mântuire. O vindecare de orb. O reducere a febrei care cere un sfânt. Iese puţin fum din plastic atinge-n tavan clitul alarmei 41

şi ploaia începe ca în obsesiile solare ale omului mic care joacă fogo cu murdăria telecomenzii printre butoane, fugărind-o cu un ac (e până la urmă o poetică fiinţială, e, dacă vreţi, un parazit în galantare de bildung). Şi omul ştie foarte bine că dincolo de capul lui creşte un cui înroşit, gata să însemne.

O simplă fandare laterală şi şocul trece pe lângă tine. Uitat copil la căldura televizorului. Devine doică. Plecat la piaţă. Adus în loc de legume ziare 90% apă. E şi asta o realitate de învins, o semiotică apocrifă. Intestinele tale trase cu furca din corp pot lega drumul pentru o nuntă. Creierul, nu. Avut pe tine te. Talpa e în fişele cadastrale. Statul în sine împodobeşte salamul cu beteală în interior. Tot crăciunul isteric e o poetică de mutaţii. Până la urmă şi alba-neagra e bazată pe şocul luminilor inversate, pe o fandare laterală. Din farfuria ta izvorăşte o apă 42

limpede. Nu înţelegi. Își câştigă afluenţi. Nu o percepi. Stomacul ca un motor de căutare nu se mulţumeşte cu apă. În mintea lui sepiile scâncesc. Plecat la piaţă, lăsat doica singură pentru patru pereţi. Venit fără legume, ieşit din ele o baie de aburi ar fi, dar o baie de mulţime îți calcă cravata cu aburii fumului. Realitatea aceasta ai adus-o tu.

Un ţărm de 20 de milioane şi asta e tot ce visez. Chiar şi în interiorul hienelor asta visez. În pârș. În câine. Înghițit. Mestecat, după mine se bea coloană sonoră. Muzica tristă a manipulării ieftine. O priză conectată la castraveţi ca să te curentezi şi să duci mai departe această ladă de zestre pe care nu o înţelegi decât când te scrie. După jurnalul de ştiri curge lista de distribuţie şi atunci ştii că o lămâie de tai lumea e cel puţin realistă dar poate în continuare să joace. 43

Ne filmează găurile de caşcaval cu vată-n nas. Rupturile. O tastă cheie smulsă ca să nu poţi scrie cuvântul sex ca să nu poţi scrie cuvântul mântuire. Cele două taste sunt altundeva, înghiţite, intestinele groase lucrează în poftă cu suflet chinuit contra plasticului iar numai tasta Esc – cu ieşire la toate mările – face gesturi de patricieni cu blândeţe de sânge artificial.

O să ardă ca o geacă de fâş inundată de somnolenţă tinereţea noastră. O televiziune cu miros de fâş boțit a toate culorile, mai aproape de motorina de tractor mai aproape de ritmurile unui pământ abandonat. Ventilatorul computerului care arde şi scoate aer cald e şi el o moară de vânt în subscripţia unei bătălii. Sunt unii care bagă cuţitul în tine de parcă ăla ar fi garajul lui. Sunt unii care te înjunghie cu un fular şi nici nu apuci să gândeşti că dacă te curentează e doar un biet peşte electric pierdut într-o lume-acnee, izbit de firmele luminoase ale abcesului ale numirii, ale nasului jucat purtat în toate 44

platourile TV ca o mâncare reîncălzită ca şi cum reîncălzită ar putea fi mama. Singuraticii generaţiei noastre îşi vor da timizi SMS-uri cu microundele şi vor fi fericiţi în păstaia lor de dublu tuluc.

Unde e toată bateria pe ducă a telefoanelor a cernoziomurilor? (În profilaxie? În stres?) Unde e toată bateria pe ducă? Atunci când pleacă produce metisaj? Pe care lume o încarcă? Un discurs cu paharele la perete. O convorbire aşa. O televiziune. Un trust. Un fel de mâncare şi un vagabondaj că bei şi nu ştii că bei. Că toată această cohortă de bipuri e un bivol de astm care ţi se aşază pe suflet şi se transformă în rouă de rapiţă. Sunt, ştiu, câmpuri întregi negăsite de nimeni, nerotunjite de nimeni spre a fi strivit Dumnezeu în nobila poftă a mâncării. Sunt, ştiu, bipuri vibrări de telefoane. Sfântul Ioan Damaschin a sistematizat glasurile. Poate din perete ai auzit un ou. Poate drege vocea cum îmi făcea bunica în copilărie 45

frecat cu cacao. Unde se duce toată bateria pe ducă? Ce nuanţă de galben e o frână în ou? Un CD-Rom înnebunit de lectură, cu creierii citeşte apa ploii luată la pumni, citeşte apa băută din bice cu încăpăţânare şi variante: a) b) c) intestinul subţire creionul intestinul gros. 39

Am fost suficienţi cu slide-uri îşi vor aminti burţile interioare digerând carnea de vită de porc. Niciun slide nu e bun dacă nu termină mâncarea dacă nu-i ia tot ce-i e util corpului printre chinezării printre găinaţurile lăsate de carele de reportaj. Şi când te gândeşti că în carnea de vită, printre orezul şi ceapa tăiate mărunt în hamburgeri, cândva treceau carele alegorice pline de suc gastric şi de gargară. Îţi vine să începi basme şi să nu le mai termini. Să le laşi aşa cu musculatura fermă spre bobinarea aerului. Pe toţi pereţii antreprenoriali ca un 46

iubit purtat pe la traininguri, lăsat pe hol să aştepte cu pătura în cap ca o floare pe care o fut când ea nu vede se caţără o migrenă aproape un limbaj. Nici varul şi nici gazul nu o mai dau jos de acolo. Se ridică unde ştie ea că e capul. Ocupă locul din colţul tavanului şi nu trebuie să se mai roage. Făcutul crucii e ea.

Beculesc toate ecranele. Toate firmamentele. O ştire e împinsă de altă ştire cu o viteză ameţitoare. Prima e dintele de lapte. Tragic, dar natural. Cel care îl împinge e însă definitivul dintele de veghe, ledul. În acea undă în care trage curentul se pun cimbru mirodenii mir şi se uită acolo niznai. Unda e o fiertură. Unda e Paracelsus şi Caţavencu beteala urcată în pomii lui Saussure o apă de caldarâm care sticleşte se zvântă iute de două rafale de treacăt cum faci piaţa cum îţi pui în biografie că în pepenii verzi aduşi acasă ai cărat ca rakeții marea şi asta te face un exilat şi asta are grijă să te arunce 47

în dinţii a 1000 de faruri cu faza lungă în hexametri ca să te orbească şi să ştii că e o sărbătoare şi înăuntru că waţii sunt o materie mutuală că dacă freci bine lumina ca pe o pungă de supermarket constaţi că e în duplicat, că din ce ţi se dă jumătate rămâne ca să străbată, de la un capăt la altul, Dăbulenii pepenele salic.

Marele ecran

Când plouă cei mai deştepţi au glugă, cei mai proşti au plase în cap. Ploaia e un lanţ de bicicletă un rozariu. O cutumă. A ieşi în piaţă la proteste e un nou alfabet, e o orezărie indusă dar aşa manie lângă manie formulează o carne de tun care naşte o altă carne de tun. Perspectivele nu sunt cele mai bune. Presa din România a luat-o rău pe ulei. Trebuie să citeşti în patru locuri despre un subiect să faci media aritmetică şi apoi să crezi sau să nu crezi. Gazeta matematică o spune mai pe faţă. Lanţurile umane se înnegresc prin purtarea la gât şi se fac noapte. Vor pica mulţi logaritmi pe umbrele. Voma primarilor se varsă în voma prefecţilor. Voma prefecţilor, are şi ea jocurile şi licărul ei, se varsă în voma miniştrilor, a primului ministru. Oboseala bicicletelor oboseala ploii. O piaţă credulă. Au îmbrăcat un Pegas vechi înainte 49

de Paşte în blană de oaie şi l-au atârnat de o bară şi au început să-l jupoaie în lichefierea luminii. S-au trezit cu roțile şi barele însângerate. Asta e pentru noi. Cealaltă e oala pentru mediu. Asta pentru răcituri, asta pentru benzile bicicliştilor. De la Guvern încolo voma vorbeşte singură. Pune pe ea o frunză de dafin şi tace. Ca un clasic. Pegasul nu mai ştie ce e. Cu frânele apăsate se naşte din oaie, cutreierat de toţi curenţii lânei, aripile îi cresc subgabarite. Vomele subterane devin una cu ploaia. Se declanşează în piaţă rumoarea tiraj. În parc, un câine ia credit de la o bancă. Pe rozarii pedalăm lent având cu noi diminutivele toate mai mult decât pe noi.

O formă deghizată pentru accidente neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, un clişeu cultural şi mici străfulgerări de statistică rece. În mâncare iarna se poate să fi scăpat cioburi de glob. Vara nu te gândeşti la asta. Mintea ta e o codobatură în călduri. 50

Merită tot ce le faci. În loc de pancarte în stradă se iese în băţ cu ficatul bolnav. Cu rinichiul netransplatat. Cu splina care oriunde ai fugi te urmează ca Antigona. Cu inima în băţ. Şi apoi ne dansăm inima în picioare zile întregi. Politicienii n-or să schimbe nimic. Doar şlefuim granitul până când îl vedem rozarii până când piatra de la rinichi nu va fi o bordură din afacerea cuiva, până când televizoarele nu vor filma prospecte ale medicinei generale judecând pentru ce trebuie ieşit în piaţă şi pentru ce nu, până când va fi eu în perfuzii eu am făcut eu trag consecinţele şi se va sparge gardul de infinitiv lung Expresso, până când puterea din vârful semnăturii va fi ca puterea din vârful penisului ai, ai! N-ai, n-ai! și de acolo vor decurge urmările caracterul. Dar unii prin semnătura îşi ejaculează cataracta, cearcănele. Văd ce şi cum, ce se mai poate. Văd blide pline în locul în care s-a pus cineva 51

în genunchi. Atinge realitatea. Când eşti proiectat prin parbriz eşti un film.

Prostia băgată în cap. De stat. Prostia băgată în cap. De sondaje. Prostia băgată în cap. De biserică. Lasă că şi coada la moaşte e numai bună s-o tragi pe nas. Cu o nară copilul pur îşi trage mucii. Pe cealaltă îi intră coada la moaşte toxina mântuirii fără de merit halviţa în care bombănim după stafide şi ele rămân bulele de benzi desenate în care lungim cu apă caldă diezi că de fapt nimic că de fapt suspiciunea că de drept neşansa suficient de mârşav intră în noi ia loc la masă cere un pahar de apă se priveşte în ea şi se fardează pentru proteste. Iese lume bună. Asociaţia viitorilor deţinuţi politici. În ochiul maşinii de spălat blugi rotindu-se înţeleg. Blugi rotindu-se cu un făt în buzunare 52

ca să grăbească soarele şi viitorul şi în fiecare buclă de detergent e un text şi un amvon şi un mic sufleor de mână cât să semnezi ca să pună el diacriticele. La muzeul Brâncuşi era scris Brancusi şi a pus cineva diacriticele cu o cariocă un mare român evaporat ca spirtul, tras în nări şi dus mai departe să întâlnească moaştele.

44 Şi numai când te-or vedea aşa cum treci tu cu un troller peste câmpie ca peste proprietatea privată vor visa un om care trimite citaţii ca să te deconstruieşti un aristocrat. O arde cu sânge albastru, sânge de blug, cracu’ drept şi care trece prin piaţă numai să facă poze. Câteva sute de cadre cu care a îngreunat aparatul lipite apoi pe pereţii camerei sale îl vor face să creadă că piaţa e el. Că zeci de reporteri de teren au băgat microfoanele în găurile de caşcaval şi Jerry n-a mai putut să respire. 53

Dar câmpul sub tine nu protestează. El e numai suportul miilor de mutaţii. Roţile nu se înţeleg cu pământul, sunt de fibră de sticlă. Cineva din ele ca un detector de metale citeşte lingura rece pe care în fundalul pământului o vei găsi, perfect plată ca să poată fi în ea proteste ca să aducă taburi și răcoare de ceafă. Ca să sughită în numele a câţi? Şi poate omul nostru pe asta se baza. Acum bea supă alfabet cu paiul şi când o înghite literele alea se grupează de îl înjură. Şi aşa cum treci tu ca un troller peste câmpie plin cu pământ încerci mereu să o iei de la capăt prin apăsare.

45 Ieşim dintr-o intersecţie aproape latinizaţi dar plini de obiceiuri anoste. O să ţinem protestele de acum individual, fiecare în splină, fiecare cu splina sa ca într-o piaţă ce doare de fugă. Vom da bipuri mentale şi lor le vom intercala pulsul. Cuvântul tău nu contează. Părerea ta nu contează, asta ne spune mâncarea construită în 54

jurul scuipatului lor, asta ne spune mâncarea de serie, mâncarea cu vis de steril mâncarea refrigerată mâncare de ocupaţie, stalinismul de blând. Cum ar fi un morman de spline în faţa guvernului? Cum am fi un morman de spline în faţa guvernului, toate cu fața spre vest? Acolo unde se duc conturile. Acolo unde contează. Au excavat cu sistola morţii la Roșia Montană, unii necopţi, neperpeliți bine în matrioșka din toate părţile. Le-au plătit cavouri la sufertaş, în iia ţăranului amărât fir roşu a scurs semaforul. O reţea de bipuri în gând de răşină nervoasă nu e destul nu e candel. Pereţii sunt subţiri pot fi puşi unii peste alţii împăturiţi şi aşezaţi în portofel. Se poate asta şi cu Marele Zid Chinezesc? Se poate asta şi cu orezul timid al generozităţii? Tolerăm în perfuzia noastră ca să nu moară ori un peşte de acvariu ori un haiku. Richter a devenit singurul optimist cu privire la noi.

Negociabil e singurul cuvânt de blândeţe. Firmele luminoase haotizează coc o gutuie pusă în mijlocul lor la fel cum şi oul înconjurat de camere de filmat fierbe singur şi ce iese din el e hlamidă. Vârful Omul. Vârful Moldoveanu. Şomajul. Se întâlnesc la un şotron în digestia noastră luminoscentă. Te duci la un ziar - ăia te iau la ciocane. Te duci la prefect – ăia te iau la ciocane. Pluralul autorităţii e Steinway & Sons. Îţi mai rămâne praful pe care îl secretă cotul să-l iei făină şi să te cari. Electorale şi mâinile astea. Au învăţat ceva cartilagiile. Meritocraţie. Alpinism. Dar puse pe piept ce culoare politică au? Usturoiul în lanţuri care e presa are oxizi. ORL e OZN-ul cel mai fertil. Curenţii zvonisticii se tratează cu presa. În vârful piramidei stă curios și birocrat indicele de toleranţă. Linia palmei unor moaşte e o coadă la alte moaşte. Lumina e, undeva, o moldoveancă pe drum. 56

O vezi peste tot. O vezi în farfurie. O vezi şi în vitrinele magazinelor. E aciditatea noastră a ta a mea de pepsi întors sau pilda fiului risipitor ca să mai ceară. Pe caldarâm alunecă fosforul ochilor, alunecă stronţiul alunecă dialectele, simţurile se scurg. Expiră la fiecare minut una din cele trei lozinci tatuate pe piele înseamnă altceva: mai degrabă că pielea îmbătrâneşte că modifică grafia şi, nu-i aşa?, faptul că acest poem e scris cu un pix ieftin a deformat grafia. Nu mai e ca în şcoală când scriam cu stiloul şi când mă întrebam dacă cerneala trasă are os, altfel cum poate sta în picioare? Acidităţile toate stenografiate şi puse într-o antologie a ulcerelor acoperite cu mortar călduţ tencuite în stil bauhaus sau tudor sau brâncovenesc devin din ce în ce mai mult natură focoasă căci zeii nu se conectează la niciun calorifer şi ce poate regia să trimită pe ţeavă e un fular lung alb care trece pe la toată lumea prin ţevi şi 57

centrale prin cupru oxidat şi căprui eficient. Se scămoşează teribil de lume.

Grave şi tot mai grave lucruri se înnădesc. Ne ţine în viaţă acest absolucid ciuperca degetelor de la picioare pe care o culegi mergând la nesfârşit şi ajungi în fundul minţii cu coşurile pline. Ce fericire ce ciulama realitatea e prima instituție cu serverele ninse astfel încât printre lumini lungi ca oasele de peşte printre sfinţi radioactivi şi lacuri de cianură vom întinde un şezlong elegiac vom scoate o găletușă de citostatice într-un picnic în faţa converşilor legaţi cu şireturile la spate cu tălpile tocite de multinaţionale de împărţirea pliantelor de call center-uri pline de icre de ton ocupat. Ne vom întinde în ecorșeu şi vom lăsa un soare disperat să ne culeagă cu vârfurile picamerelor şi să depună mierea unde umbra noastră are o sucursală în noi.

49 Pe paturi tridimensionale pe paturi de sponsorizări cândva ne vom uploada în cer iar forma va rămâne în piaţa. Câtăva vreme or să protesteze forma de sonată forma de sonet apoi se vor prăbuşi în carne cu tot cu doleanţe cu tot cu lozinci și un fel de paradis ischemic va cotrobăi printre viruşi care anume are butonul detonator dat cu pudră şi creme iubit în linişte, în deriziunea unei lumi cu noroaie de lapte praf luat pe roţile căruţelor şi dus direct acolo unde îi e locul. Ce aşteptăm noi de la lume e o decenţă o pâslă o manipulare mai puţin, o fericire mai mult. Simţi cum în aceste momente pantofii tăi cu toc scad un etaj două? Dacă ar avea ferestre s-ar sparge. În interiorul cataligelor e mină care nu spune nimic, se ridică şi ea să nu atingă zona de alb morţiu. Nu se văd tuşele, nu se văd liniile, e o mirungere aproape în dodii. Tot ce croim croim pe saci menajeri, îi tragem pe noi şi plecăm care-ncotro spre o reciclare mai de Dorobanţi, spre o timiditate în henna. În e, na! 59

În umbra soarelui fuge tot filigranul din bani şi se adună-n rinichi ca în lună: pot să mă-ntorc luminos din el ca ştiu-eu-cine? Poţi să zapezi piaţă după piaţă, să aduni un morman de telecomenzi, să le dai foc sau frişcă sub leşin, poţi să baţi monedă de oţet în apa istoric deasă: o castă de pixeli şi o piaţă plină de dans. Oraşele de mâna a treia dansează în iPhone-unul unui tip care reprezintă cum reprezintă şampania o alocuţiune de interior un antet mic între craniu şi păr, o baie de stimuli caldă cu săruri potrivite şi tristeţea inconştienţei că totul de fapt merge mai departe de tine şi tot ce vorbeşti tu e un cod şi e codul de bare iar cei ce-ncasează nu pricep ei ştiu Draculahagiceauşescu și niciun vers fundamental şi nicio pâine cu unt şi nu verdele nucilor cu care te murdăreai pe mâini şi care nu trecea decât la învierea morţilor în şmirghelul de apoi.

Uneori o tăcere în grup e un sex instituţional, e orgie de alt, o tufă de măceş crescută prin roata de car a @-ului anesteziază spectrul: mesaje no-reply. Faci multă dulceaţă, o fierbi în oale mari de cantină, o amesteci cu ceva vertical, să zicem Academia Română, şi înşiri borcanele în răcire, de-a lungul autostrăzii pe care vomiţi şi pe care o vor trasa broaştele înghițite te-au umilit te-au avut sub papuc, dar i-ai gâdilat în talpă cu rimelul pământului ai sughiţat de plăcere, firele electrice ieşite din bombeu duceau la curentarea icoanei. La masa de alături se ţin intrările, dincoace dosarele cu ieşiri contabilitatea ce arhivă poate avea un cui care a trecut prin lemn dulce decât că ascultă de o telecomandă chiar şi când crezul e cel care l-a bătut în zid şi un tablou electric continuu a lăcrimat?

52 De undeva de departe vine un aer călare (câtă călare!) şi tot ce aduce bun sunt schijele a 200 de pagini care se deschid brusc pe un laptop şi devin hrană socială. Un cartof singur se răceşte în farfurie, aburul îşi salută desprinderea de pământ. N-ar fi fost rău să ne fi născut şi noi artificii să avem o utilitate redusă şi odată ajunşi pe blancul zăpezii să tragem linii sub care să fie total o comă cât realitatea de resuscitat între blocuri. S-a terminat o generaţie în momentul în care au pus interfoane nu mai spargem seminţe pe scări nu mai vorbim, de fapt ele erau codul mai mult decât ce ne spuneam indirect uleiul acelor seminţe care ni se scurgea în creiere, ulei de frână ca să lase totul domol, ridica dirijabile lăsa jos săculeţii cu nisip ca să acopere cojile chiştoacele vecinii care ne alungau în rondourile lor de linie dreaptă mergeau spre eu ning tu ningi el ninge şi puritatea apei osifica.

53 Toate acestea nu vor mai fi. La capătul fiecărei poveşti va fi botniţă şi câteva lacuri carbogazoase și un copil înotând în flegma sa verde iubindu-şi bunicii părinţii iubind o societate care i-a făcut benzi pentru biciclete şi în linia palmei făcând pluta făcând nefăcute participând cu trupul său la purificarea benzinei și peste două generaţii chiar la canonizarea ei în rântaşuri ale nefericirii ale xeroxurilor înmulţite peste noapte şi care îndoaie tonerul cu pământ, cu piatră scrâşnită la rinichi, cu fuga în legături, în ce nu obţii prin propria forţă. Turnând din prize curent de pahare, uneori în amonte alteori în aval, ieşind cu cămăşile perfect călcate nu reţii atenţia decât ochilor artificiali. Japonezii te pot iubi prin bliţuri dar uneori e bine să simţi sprâncenele deasupra obiectivului, capricioase şi luminii greoaie cum îi atârnă coaiele-n drum pline de scrabble de probabilităţi.

54 Revolta noastră atinge colţ alb, atinge cablurile de electricitate eczema umană. Am văzut un balon cu heliu ridicat şi pierdut într-o gară. La un cutremur numai el ar supravieţui e deja sus mai sus ca politica un aer nobil în orice caz pierdutul unui copil slujba whatever limita de la care ți se dau la serviciu bonuri de masă ca un masaj la omoplaţi, se va şti ce cumperi. Maturizarea forţată am început să o simt când a început să mă doară stomacul şi nici ulcer nici o eclipsă nu mi-au găsit, era ca şi cum duceam acolo o noptieră și ea se mişca la umblat, zgârâia cu colţurile ei de bun public opiul virajelor al frânelor cu ascendent ţara de mânz. În general la poartă se scot saltele grele (bunuri de aruncat) chiar înainte de ploaie. Ca să le ude, ca să le îmbibe, ca angajaţii municipali să care ploaia să ducă mici norişori la gunoi și care de frica împlinirii în trup să hălăduiască pe pământ 64

între şliţ şi avanscenă, în porțiunea totdeauna must have când nu ridici niciodată capacul

♀ când nor peste nor pune virgulă-n splină.

Şi un cerşetor cu un card Acesta e un cont cu târcoale. Daţi-mi! numai că ar sta totul în picioare dacă nu s-ar scoroji pereţii interior şi ar cădea ca virament. O tencuială pliată un fond de ten copt şi presărate în stradă nu schimbă decât limbuţia: praful închide gurile, o tuse, sentimentul nici să inspiri, nici să expiri ci să parchezi în blocaj şi să te muţi acolo cu toată familia să aduni mobilele cu o furgonetă Feng Shui & ce mai trebuie. Colţar dulap bibliotecă și o trecere de pietoni tatuată pe piele la care să nu fie roşu nicicând decât când vor să ţi-o scoată apăsând pielea 65

cu obiecte casnice dure care în secolul trecut ar fi însemnat blândeţe şi kinestezie. A fost să fim la o masă şi nu puteau să ne rupă capul şi nu puteam să vorbim ordonând încet literele din supă făcând apoi corecturile de rigoare am înghiţit neştiind ce. Am pus fiecare urechea pe burta celuilalt

să auzim ce se naşte. Dar nu a fost suficient. Am fost nişte triști penibili ♂ gravizi cu bunul public necesar. Dar în momentul în care, în urma digestiei aşteptam ivirea, eram deja în pieţe, mesajul s-a înţeles nutritiv, am aruncat manifeste în noi din supă (petele de ulei, Mircea Dinescu) şi ne-am trezit de artificii interioare ca un toreador în Nocturnele lui Chopin. Aici unde toţi îşi asumă nespunând concret ce înseamnă asta, caria sapă cu 16% în dinte, mâncarea e-ntinsă pe platouri 66

de șpan. Şi de pe un cal rotativ poţi coborî pe oricare parte, mai cu seamă în el să participi şi tu la blândeţea viitorului salam: să mângâie pe interior clasele sociale, să le echilibreze. E tot ce vrei aici. Dinţii unui pieptene nou au povestit despre exerciţiile de simulare ale economiei. Fiecare dinte este de aur Eu sunt de părere Eu aş spune că După mine etc. Măduva spinării limfa sângele lacrimile reumatismul urina pieptănate toate frumos se opresc când în miezul carnagiului un camion de frig simte un dinte. « O, cum omul a devenit concret.»

Norişor peste criterii şi o apă străvezie vaca domnului suind pe zidurile de piele bocnă. Muşcătura fermentează în salivă de animal, se murează, se pune-n borcane pentru când nu e muşcătură. 67

E toamnă şi trec prin fabula cărnii noastre care se descompune mecanici auto murdari de ulei. Auto. Mecanici. E o irizare prin venele noastre albastre prin salopetele lor. O maseuză ar trebui o maseuză pentru pluşul din minţi pentru perna scaunului electric pentru munţi şi pentru guma de mestecat înainte să o punem în gură. O maseuză pentru pâine şi pentru aer pentru schimonosirea feţei în circ pentru scrisorile aruncate. O maseuză pentru îmbătrânirea fiinţei pentru micirea stomacului pentru un far o maseuză, zic, să-mpingă pasta în pix pe un plan înclinat, să ţină de şase şi ea duminica. Cu vaca domnului suită pe coapse o maseuză, zic, să întindă bine aluatul de aer din obiectiv plasma, să păstrăze totul pastă ca şi când am fi pregătiţi gata gata

mereu să umplem cu silicon spaţiile pe unde mai intră câtva om, gurile de metrou, tot, găurile de 68

cuie de unde au fost smulse icoanele din shambala desktopurile cu topping de ochi explodat deasupra fericirii deasupra dorinţei deasupra credinţei şi milei cu raze curate de lume, cu raze bisecte şi rare și lungi ca mesele de pomeni unde fiertură de găină caldă aşteaptă pe mese, pârjolită insistent în toiul unei afaceri cu pumnul de, viitoare pline de ea, pernele de dormit exact cât să se poată stabili o relaţie, exact cât să fim eseişti de ziua a şaptea în fericirea noastră blocată în mântuirea noastră de videoproiector când se vede în raze şi praful din sală când el trăieşte odată cu noi din aceeaşi supă populară plină de camerele care ne filmează din farfurii tot pentru noi ca să ne fie bine. Ca să n-o facă alţii prin iureş relativ de silicon

59 când impermeabil și fix sufocată în lumea ei cadenţa noastră de purpură va fi încetat deasupra unui pod pentru nori. 69

Am văzut oameni iubindu-se până la monstruozitate. Până la cicluri până la ecorşeu. Am văzut oameni spoliind scalpând de iubire. Întrând câte doi în coit de metrou având bani de o singură cartelă magnetică. Am văzut oameni fericiţi la ei în testamente şi care niciodată n-au călcat unde nu şi cu dinţii au ros guma de mestecat, se pot verifica paşii. Că n-or să-l dezgroape acum pe Fred Astaire. Oameni care de iubire s-au logodit băgându-şi degetele în fundul celuilalt inel

Δ anus

înel

și coborând aproape votiv învierea un ochi înghițit din greşeală din punga cu popcorn a celuilalt pe carele bionic slujitu-l-ai în noaptea minţii tale. O labă. Şi toată această realitate ca un diapazon tatuat pe piele şi jupuit în piaţă în văzul tuturor cu o cursivitate aproape frenetică şi o religiozitate aproape de speriat. Pură.

Asemeni celor mai mari friguri. Asemeni celui mai mare tremurat când inelele nu se mai termină şi iubirea nu se mai termină şi oamenii veniţi la starea civilă au îngheţat şi se servește lichid de frână din degetare arătătorul/inelarul probabil că asta e toată urma pe care o vom lăsa pe asfalt după nopţile noastre de grea aritmie când se umblă în creierul gol şi e o petrecere în pijamale cu toţi cazaţii din fiecare lob și la un moment dat cineva se ridică, înjură se-ncoronează cu propriul lui ulcer şi-o varsă pe uşă umplem prezervative cu căcat şi le detonăm la guvern (Te bagi?) Vomăm. Mai umplem. Iar vomăm. Cu lacrimi în ochi. Esopic sincere. Pentru ţară. În vârful fiecăruia se va fi strâns produsul intern brut. 71

Propaganda. De jur-împrejur privit va ajunge net. Vom împânzi reţeaua într-un dans doar al nostru (două degete la nas) pefect vegetali.

Paris, octombrie-noiembrie 2013

CUPRINS

Micul ecran........................................................................7 ProfeĹŁiile de cimbru..........................................................27 Marele ecran.....................................................................49