Influențele picturii occidentale în arta românească: Simbolismul
Parisul fin de siecle XIX se definește printro amtosferă boemă, decadentă. Un mediu favorabil ultimilor dandy, care, influențați de Baudelaire au promovat un nou tip de poezie inspirată din chinurile unei vieți neregulate. La Moulin Rouge sau Chat Noir poeții Paul Verlaine, Arthur Rimbaud și Stephane Mallarme au dat tonul unui nou curent care sa răspândit rapid în toate artele din toate culturile europene: simbolismul. După publicarea manifestului poeziei simboliste în 1891 de poetul Jean Moreas, criticul și colecționarul de artă Albert Aurier va publica în 1891 articolul „Simbolismul în pictură” – manifestul picturii simboliste. Acesta a fost începutul unui curent în care opera de artă promovează o natură speculativă, plină de întelesuri subtile. Atracția pentru mister și aspirația de factură platoniciană pentru un tip de frumusețe transcendentală au determinat noua estetică, dezvoltată în opoziție cu pozitivismul și naturalismul burgez. Secolul XIX a fost pentru Principate o perioadă de tranziție spre modernitate pe toate planurile existenței. Contextul internaţional şi intern a devenit favorabil unei dezvoltări rapide a peisajului culturalartistic. Modelul francez, asimilat prin contact direct, orientează românii spre o sincronizare rapindă cu modernitatea europeană. După aproape o jumătate de secol de la înființarea primelor școli superioare de artă la Iași și București, tot mai mulți artiști reușesc să obțină burse de studii în străinătate. Efervescența mediului artistic parizian sau munchenez a format nenumărate personalitați de literați și artiști plastici români în spiritul noilor tendințe. Artiștii care studiază în centrele culturale ale Europei dobândesc în străinătate meșteșugul artistic, reușind totodată să preia mentalitatea și formele de acțiune din societățile respective, cu aspect civilizatoriu și de educare a gustului. Opoziția față de arta oficială a dus la apariția primelor societăți independente care promovau arta liberă, realizată sub influența modelelor europene. În jurul anului 1900 , un grup de artiști aflați la Paris înfiintează societatea Tinerimea Artistică care va reprezenta viziunea novatoare a modernismului, promovând libera opțiune a exprimării plastice. Ștefan Popescu, Ipolit Strâmbu, Kimon Loghi, Nicolae Grant, Gheorghe Petrașcu și Sextil Pușcariu formează nucleul parizian la care se vor atașa Ștefan Luchian, Arthur Verona, Nicolae Vermont. Această enumerare include artiști cu orientări diferite, fapt ce subliniază doza de electism firesc pentru asemenea 1
manifestări de anvergură. Una dintre tendințele novatoare care a influențat un număr mare de artiști români prezenți pe simezele Salonului artiștilor independeți și Tinerimii Artistice a fost simbolismul. În special artiștii care au studiat la Munchen și Paris la sfârșitul secolului XIX au adoptat formulele simboliste. Kimon Loghi, Arthur Verona, Octav Băncilă, Ștefan Luchian, Gheorghe Mărculescu, Pierre Ballet, Alexis Macedonski, Mihail Teișanu, Emilian Lăzărescu, Ion Grigore Popovici, M.H. Georgescu și mulți alții au trecut în perioada din jurul lui 1900 printro etapă mai mult sau mai puțin simbolistă. Acești artiști se apropie de ideile simbolismului promovând prin arta lor o tematică în care semnul grafic este încărcat la nivel semiotic de multiple semnificații. Natura care reflectă totdeauna starea sufletească devine centrul de interes al artiștilor influențați de simbolism. Frumosul, înțeles adesea în accepțiunea lui Zola „Le laid c’est le beau” reorientează tematica spre alegoria simbolistă dominată de cea mai profundă melancolie. Fragilitatea și vulnerabilitatea formelor este rezolvată în armonii cromatice cel mai adesea calde, cu subtile valențe simbolice. Pictura și literatura merg pe același drum, ecourile simboliste fiind o primă și aproape perfectă punte de legătură între aceste două arte. Prezența influențelor simboliste în spațiul românesc conceptualizează nevoia artistului de independență creativă sau libertate intelectuală în sensul asumării celor mai noi și în vogă tendințe prezente în marile capitale ale artelor europene. Nevoia de schimbare și asumarea unei viziuni noi a dus la conturarea unei artei românești bine ancorată spațiului cultural european. Arta din ultimul deceniu al secolului XIX și primele două ale secolului imediat următor oferă un alt model al epocii, remodelată și [re]conturată de percepția artistului. Devine astfel un model de cunoaștere. O lume nouă se deschide pentru cei ce știu să privească dincolo de suprafața pânzei și pentru fiecare, această lume filtrată de subiectivitate se va concretiza (sau mai binezis va întruchipa în imaginație) în manieră personală.
2