Soluţii, nu probleme! by Asociaţia MaiMultVerde

Secretariatul Coaliţiei: Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis Str. Constantin Sandu-Aldea nr. 22, sector 1, Bucureşti Tel./Fax: +40 21 230 03 53, E-mail: coalitia@ngo.ro ; secretariat_coalitie@ecopolis.org.ro

Soluții, nu probleme! Degradarea accelerată a capitalului natural din România sub presiunea dezvoltării necesită abordarea prioritară a aspectelor legate de protecţia mediului. În acest context, solicităm partidelor politice să susţină: • declararea protecţiei mediului natural drept prioritate naţională; • includerea criteriilor de mediu în procesul decizional central şi local, impunerea aplicării standardelor de mediu în toate domeniile de activitate şi alocarea de resurse pentru alinierea României la standardele de mediu ale Uniunii Europene; • reformarea instituţiilor cu responsabilităţi în protecţia mediului, începând cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, împreună cu toate structurile din subordonare şi coordonare. Dincolo de la aceste aspecte generale, pentru a răspunde la problemele urgente cu care se confruntă România în acest moment, Coaliţia pentru Mediu din România solicită: -

Anularea contractului cu compania Roşia Montană Gold Corporation din cauza încălcărilor grave ale legislaţiei de mediu precum şi a prejudiciului major pe care proiectul l-a adus până acum şi l-ar aduce atât din punct de vedere economic, cât şi social şi cultural. Protejarea pădurilor prin combaterea tăierilor ilegale sau doar aparent legale, promovarea împăduririlor şi a managementului forestier sustenabil, protejarea biodiversitatii pădurilor. Protejarea apelor de suprafaţă faţă de poluarea cu ape netratate în lipsa instalaţiilor de epurare, a cursurilor de apă naturale faţă de amenajările pentru producerea energiei electrice, faţă de îndiguiri de orice natură, iar împreună cu cele subterane, faţă de exploatarea cantitativă excesivă, Interzicerea activităților de explorare și exploatare a gazelor de șist prin metoda fracţionării hidraulice, pentru a preveni compromiterea iremediabilă a rezervelor subterane de apă din zonele respective; Protejarea spaţiilor verzi, respectarea cerinţelor europene de a avea minim 26mp/locuitor în oraşe, aprobarea OUG 114/2007 în forma iniţială i eliminarea prevederilor derogatorii din Legea Spa iilor Verzi, care permit construirea pe spa iile verzi a numeroase categorii de obiective; Introducerea serviciilor de salubritate și a colectării selective la nivel naţional, respectarea normelor europene în privinţa managementului deşeurilor, taxarea diferenţiată a deşeurilor colectate selectiv faţă de cele amestecate. Reformarea strategiei din transporturi, prin stimularea transporturilor feroviare, și modernizarea infrastructurii de transport urban astfel încât să se ţină cont de pietoni, biciclişti, călători cu transportul public, precum şi de persoane cu dificultăţi de deplasare, precum mamele cu copii sau persoanele cu handicap. Respectarea normelor europene cu privire la calitatea aerului, monitorizarea susţinută şi realizarea unui plan de măsuri pentru a reduce poluarea cu noxe şi praf la nivel urban. Promovarea echilibrată a energiilor din surse regenerabile, concomitent cu măsuri de eficienţă energetică pe întreg lanţul de la producţie, până la consumul final, precum şi reducerea dependenţei de surse de energie poluante sau periculoase, precum combustibili fosili sau nucleari. 1

Promovarea educaţiei pentru mediu, atât prin realizarea unor manuale atractive, cât şi prin dezvoltarea unor programe care să susţină implicarea elevilor în mod activ. Reformarea Administaţiei Fondului pentru Mediu astfel încât să prioritizeze programele de protecţia mediului (nu RABLA, nu îndiguirile), iar politica de resurse umane să promoveze specialişti în mediu la conducerea instituţiei. Consultarea reală a cetățenilor în procesul decizional, respectarea legii 52/2003 şi a legii 544/2001.

Pentru că propunem soluţii concrete la probleme reale, documentul detaliază solicitările Coaliţiei pentru Mediu din România, astfel încât să reprezinte un instrument de lucru atât pentru clasa politică, în general, cât şi pentru guvernanţi, în special.

1. Legislație și instituții de mediu Probleme: Cu toate promisiunile din Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, legislaţia referitoare la mediu încă are goluri importante, care fac posibilele măsuri să fie ineficiente. De asemenea, contrar Tratatului, unele instituţii la care ne-am angajat s-au înfiinţat doar „pe hârtie” (Agenţia Naţională pentru Ariile Naturale Protejate), iar altele sunt politizate (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu etc.), deciziile lor fiind luate nu în favoarea mediului, ci a intereselor politice. De asemenea, legislaţia existentă nu este respectată de cele mai multe ori sau este interpretată în interesul celor care distrug mediul, iar sancţiunile se aplică doar în mod discreţionar. Soluții: • depolitizarea urgentă a instituţiilor cu atribuţiuni în domeniul mediului, prin organizarea corectă a concursurilor de angajare (criterii corecte şi „tehnice”) şi prin stabilirea de sancţiuni în cazul unor decizii „politice”; • înfiinţarea sau re-înfiinţarea în cadrul fiecărui minister, agenţie etc. a unui departament de protecţia mediului; iar la nivelul autorităţilor locale existenţa cel puţin a unui funcţionar cu atribuţii de mediu (responsabil de mediu). • realizarea planurilor de actiune pentru punerea în aplicare a fiecărei strategii de mediu sau cu implicaţii asupra mediului, cu termene clare şi responsabili stabiliţi care să răspundă pentru lipsa de acţiune. • redactarea şi punerea în aplicare de urgenţă a unei legi dure referitoare la „răspunderea personală a funcţionarului public”; • înlocuirea imediată a modalităţii aberante de „punere în legalitate” în cazul încălcării legilor (se dau avize contrar legii în loc să fie sancţionaţi dur aşa-zişii „investitori”) prin aplicarea efectivă a legii (readucerea terenului la starea iniţială şi pedepse aspre, mergând până la închisoare); • renunţarea imediată la practica raportărilor „pe hârtie”, în care, în loc de ţinte clare (pe baza unor măsuratori şi analize) de reducere a poluării sau de conservare a biodiversităţii, se folosesc ţinte false (criteriul banilor cheltuiţi); justificarea ţintelor alese. • sancţionarea firmelor şi persoanelor autorizate să facă studii de impact asupra mediului despre care s-a dovedit că avantajează „investitorii” în detrimentul protecţiei mediului sau 2

•

• • • •

au comis falsuri, mergând până la retragerea definitivă a autorizaţiei, sau a dreptului de a profesa, fie a firmei, fie a persoanei respective sau, după caz, până la aplicarea de pedepse penale pentru „fals în declaratii” ori mecanisme asemănătoare, inclusiv executarea silită a averilor pentru plata daunelor produse. De asemenea, sancţiuni asemănătoare pentru funcţionarii care acceptă astfel de studii de impact asupra mediului, de la sancţiuni administrative până la pedepse penale; armonizarea imediată a legislaţiei orizontale adiacente L 451/2002 (Legea de ratificare a Convenţiei Europene a Peisajului) în vederea punerii acesteia efectiv în practică. Crearea cel putţn a unei Direcţii Generale care să se ocupe de această lege, fie în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (actualul depozitar), fie în Ministerul Mediului şi Pădurilor sau Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; alocarea a minimum trei locuri în Consiliul Economic şi Social şi cel putin 1 loc în Consiliul Economic şi Social European, pentru ONG-urile de mediu pe baza unui proces de votare deschis şi transparent! Neintervenţia Guvernului, a Primului Ministru sau altor autorităţi în opţiunea ONG-urilor, exprimată prin vot deschis şi transparent şi interdicţia faţă de orice „autorităţi” de a numi „reprezentanţii ONG-urilor”. Rolul autorităţilor se va limita cel mult la validarea votului exprimat al ONG-urilor; introducerea în Constituţie a „dreptului cetaţeanului la peisaj”; încetarea practicii de a modifica Legi Organice (Codul Silvic, Legea Vânătorii şamd.) prin ordonante de urgenţă.. Revocarea din funcţie a celor care procedează astfel; încetarea practicilor abuzive de a acorda derogări de la legislaţia de mediu; reuniunile, conferinţele, seminariile şamd. organizate de instituţii pe temele „protecţia mediului” şi „combaterea sărăciei” să se facă preponderent în zone defavorizate şi pe cât posibil în spaţii de cazare certificate ca „ecologice”.

2. Protecţia capitalului natural 2.1.

Ecosisteme forestiere

Problema: exploatarea pădurilor din România se face într-un mod nesustenabil, fapt ce a condus la reducerea suprafeţelor de pădure de la 34% la 26% din suprafaţa ţării în ultimii 20 de ani. Observăm: • creşterea volumului de lemn exploatat prin tăieri accidentale, tăieri de conservare şi igienă, care duc, în multe situaţii, la tăierea arborilor sănătoşi; • continuarea practicilor de tăieri ilegale practicate uneori cu sprijinul autorităţilor de resort, fără ca nimeni să fie sancţionat; • defrişările abuzive în raza unor arii protejate, cu scopul realizării unor proiecte comerciale, care conduc la fragmentarea habitatelor; • reducerea gravă a numărului de animale sălbatice, precum şi crearea condiţiilor de degradare a speciilor prin fenomenul de co-sangvinizare, braconajul extins; • raportarea nerealistă a suprafeţelor silvice; • politizarea Romsilva. 3

Soluţii: • realizarea unei noi strategii pentru silvicultură (cea anterioară a expirat în anul 2010) şi a unui program naţional de reîmpădurire a terenurilor forestiere neregenerate; • punerea efectivă în practică a prevederii conform căreia proprietarul este obligat să replanteze; renunţarea definitivă la sintagmele „furt de subzistenţă” şi „imposibilitate din cauza sărăciei” şi sancţionarea celor care nu urmăresc activitatea de replantare; • program naţional pentru crearea perdelelor de protecţie a terenurilor agricole, căilor de comunicaţii, localităţilor afectate de fenomene extreme (inundaţii, deşertificări, înzăpeziri etc.); • măsuri de conservare, inclusiv păstrarea lemnului mort în pădure (cu excepţia situaţiilor justificate prin studii), limitarea tăierilor accidentale ca suprafaţă şi volum, stoparea tăierilor peste limita de refacere; • publicarea extinsă a anumitor câmpuri din programul SUMAL (care, în prezent, nu sunt accesibile) – un inventar actualizat permanent cu autorizaţiile emise de tăieri sau lucrări de întreţinere care permit publicului şi mass media informarea referitoare la tăierile autorizate cât şi compararea cu lucrările din teren); • întărirea controalelor realizate la gatere, cât şi la documentaţia necesară comercializării lemnului; • interzicerea administrării ariilor protejate de către persoane fizice sau juridice care ob in venituri din exploatarea comercială a resurselor naturale din zonă (ex: Romsilva în parcuri naţionale - cu propunerea de a desprinde administraţiile parcurilor de Romsilva);interzicerea fragmentării trupurilor de pădure în parcele mai mici de 5 hectare, fapt ce duce la compromiterea habitatelor multor specii de animale; • evaluarea reală a impactului de mediu al programelor de dezvoltare guvernamentale (ex. Schi în România) sau private şi anularea celor care aduc prejudicii mediului, în general, şi pădurilor, în special; • elaborarea unui nou Cod Silvic, în care protecţia mediului să prevaleze asupra considerentelor de exploatare. • instituirea unui mecanism adecvat de evaluare a efectivelor de „vânat”, a numărării anuale, a stabilirii „optimului de animale/suprafaţă”, avându-se în vedere necesitatea de a creşte suprafeţele împădurite cu minimum 10%. • interzicerea derogărilor în privin a vânătorii, atât ca număr de specii şi animale, cât şi ca perioade de timp. • publicarea suprafeţelor care au fost adăugate la Fondul Forestier Naţional ca „păşuni împădurite”, încetarea practicii de a fi considerate „păduri” şi evidenţierea lor separată în statisticile naţionale. • întocmirea unui cadastru forestier corect care să stea la baza Strategiei Naţionale, iar Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Regia Naţională a Pădurilor să prezinte, anual, în fata Parlamentului, „starea pădurilor” şi raportul de activitate pe acest domeniu. • infracţiunile din domeniul silvic să fie considerate agresiuni la siguranţa naţională. 2.2.

Ape

Problema: starea îngrijorătoare a calităţii apelor de suprafaţă şi subterane cauzată de deversări, 4

lipsa staţiilor de epurare, poluarea cu deşeuri menajere şi industriale. Soluţii: • extinderea reţelei de canalizare la întreg perimetrul construit, în condiţiile existenţei şi folosirii eficiente a staţiilor de epurare; • neacordarea permisiunii de funcţionare a întreprinderilor care nu prevăd în proiect ca priza de apă să fie în aval de deversare; • retragerea dreptului de a furniza apa potabilă acelor administraţii/unităţi economice care nu rezolvă problema exfiltraţiilor, poluărilor accidentale etc. • eliminarea oricăror derogări referitoare la posibilitatea de a deversa direct în apele de suprafaţă şi subterane şi sancţionarea celor care acceptă astfel de derogări; • scoaterea în afara legii şi pedepsirea deversărilor directe în apele de suprafaţă şi subterane; • măsuri de depoluare şi combatere a eutrofizării lacurilor existente; • menţinerea şi extinderea suprafeţelor de luciu de apă din oraşe; • îmbunătăţirea stării sau potenţialului ecologic tuturor corpurilor de apă, inclusiv a celor artificiale sau puternic modificate antropic; • crearea zonelor de protecţie riverană pe malurile apelor pentru interzicerea construcţiilor turistice şi a caselor. Problema: amenajarea râurilor pentru producţia de energie electrică. Soluţii: • auditarea şi anularea avizelor neconforme, precum şi publicarea listei celor care au dat astfel de avize şi sancţionarea lor şi a firmelor care au intocmit studiile de impact în vederea retragerii ulterioare a licen ei în caz de repetare; • oprirea imediată a lucrărilor de construcţie de microhidrocentrale pe râurile montane, care duc la distrugerea iremediabilă a unor ecosisteme din Carpaţi; • stoparea planurilor şi proiectelor pentru construcţia de noi hidrocentrale pe Dunăre şi râuri interioare şi abordarea prioritară a creşterii eficienţei energetice prin retehnologizarea hidrocentralelor existente; • lucrări de reabilitare a albiilor râurilor acolo unde acestea au fost distruse de lucrări de construcţie; • obligaţia dezvoltatorilor de microhidrocentrale de a suporta costurile de reconstrucţie ecologică: plantări în amonte pentru siguranţa potenţialului hidric, refacerea albiilor, repopularea etc. Problema: extinderea zonelor cu risc crescut de inundaţii ca urmare a construcţiilor hidrotehnice ineficiente, a îndiguirii şi construcţiilor în luncile inundabile ale râurilor, a defrişărilor masive pe versanţi. Soluţii: • protecţia luncilor naturale existente şi refacerea celor transformate în terenuri agricole neproductive în special în zonele cu risc ridicat la inundaţii

•

aplicarea prioritară a măsurilor non-structurale pentru reducerea riscului la inundaţii şi a principiilor „mai mult spaţiu pentru râuri” şi „a lucra cu natura, nu împotriva ei” integrate în legislaţia europeană pentru ape şi schimbări climatice sancţionarea penală a acelor persoane care dau avize pentru construcţii în zone inundabile precum şi a instituţiilor (prin angajaţii lor) care constată astfel de abateri şi nu iau măsuri imediate;

Problema: distrugerea albiei râurilor prin lucrări structurale (consolidări de maluri, betonarea albiei, baraje, diguri, structuri pentru navigaţie) ,precum şi prin dragaje şi extragerea de balast. Soluţii: • stoparea amenajărilor de albii şi maluri prin lucrări de tip betonare/canalizare; • stoparea extracţiei de balast din albia râurilor în general şi în special pe cursurile afectate şi de alte intervenţii (baraje, apărări de maluri etc.); • folosirea unor materiale şi tehnologii cu impact de mediu redus şi păstrarea în forme cât mai apropiate de cele naturale în cazul lucrărilor abolut necesare (reconstrucţia ecologică a corpurilor de apă, păstrarea nealterată şi refacerea debitelor râurilor, a elementelor specifice de floră şi faună (în special a ihtiofaunei). Problema: consumul excesiv al resurselor de apă şi conştientizarea importanţei păstrării calităţii apelor; conform normelor UE, România are asigurat din resursele interne disponibile doar 60% din necesarul de apă potabilă. Solutia: • dezvoltarea şi promovarea politicilor de economisire a apei potabile şi a apei, în general; • dezvoltarea de programe şi măsuri care să conducă la conservarea apelor (ex: colectarea apei de ploaie în gospodarii); • stabilirea şi monitorizarea respectării cotei naţionale de apă care poate fi uzinată/folosită în scop lucrativ (inclusiv apa îmbuteliată pentru consum alimentar); • informare intensivă asupra consecinţelor care rezultă din perturbarea calităţii, cantităţii şi circulaţiei apelor subterane şi de suprafaţă prin supraextracţie sau injecţie, prin drenaj sau barare prin lucrări de construcţii în adâncime, prin impermeabilizarea suprafeţelor, poluare chimică, termică sau cu deşeuri. 2.3.

Biodiversitate şi arii protejate

Problema: ăarcurile naţionale şi naturale, rezervaţiile naturale şi ştiinţifice şi alte categorii de arii naturale protejate - şi implicit speciile protejate şi habitatele lor - sunt supuse presiunilor de toate felurile (infrastructuri turistice şi de comunicaţii, defrişări masive, revenirea agriculturii intensive, culturile de organisme modificate genetic etc.), ceea ce rezultă în reducerea şi fragmentarea habitatelor, apariţia unor specii invazive, ameninţarea unor specii cu extincţia. Soluţii: 6

• • • • • • •

• • 2.4.

eliminarea presiunii economice de pe ariile naturale protejate (inclusiv prin schimbarea administratorilor cu interese economice în zonă); reînfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Protejate, funcţionalizarea ei şi asigurarea unei finanţări corespunzătoare a Agenţiei; corelarea planurilor şi strategiilor de dezvoltare naţională şi locală cu reţeaua de arii protejate, pentru asigurarea integrităţii şi, mai ales, a conectivităţii ariilor protejate; dezvoltarea strategiei naţionale de conservare, dezvoltare şi exploatare durabilă a resurselor naturale, menită să protejeze şi să pună în valoare într-un mod sustenabil biodiversitatea României; adecvarea programelor de turism la conservarea ariilor protejate, astfel incat acestea sa devina practic zone libere de turism industrial. Activitatea de turism se limitează la vizitarea ariilor protejate fără necesitatea de a exista facilităţi de turism; limitarea numerică a accesului turiştilor în zonele protejate la nivelul de suportabilitate al zonei respective; considerarea „zonelor de dezvoltare durabilă” drept zone în care se desfăşoară activităţi tradiţionale (valorificabile prin turism rural sau eco-turism, nu „turism industrial” sau programe naţionale de transport etc.), cu mijloace tradiţionale şi la scară redusă; introducerea conceptului de „locuitor autohton” care să aibă drepturi speciale, pentru familiile care locuiesc în arii protejate de cel puţin două generaţii; interzicerea culturilor de organisme modificate genetic. Delta Dunării

Problema: degradarea ecosistemelor deltaice pe fondul lipsei de strategie a Guvernului cu privire la managementul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, lipsa soluţiilor pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor deltaice. Soluţii: • plan de management eficient în vederea conservării biodiversităţii şi reconstrucţiei zonelor afectate din cadrul Rezervaţiei; • sprijin efectiv pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale din Delta Dunării. 2.5.

Solul

Problema: suprafeţe mari de soluri sunt încadrate în categoriile soluri epuizate sau compactate din cauza exploatărilor agricole excesive sau din cauza afectării acestora de către industrie. Soluţii: • identificarea de măsuri concrete privind creşterea calităţii solurilor; • reducerea impactului agriculturii intensive asupra solurilor; • încurajarea cercetării în domeniu; • implementarea de măsuri concrete pentru solurile afectate de industrie (minieră, energetică etc.);

• • •

utilizarea responsabilă a fondurilor structurale în vederea reducerii poluărilor istorice ale solurilor; monitorizarea calităţii solurilor. realizarea unui cadru legal adecvat protectiei solului

3. Protecţia mediului transformat antropic 3.1. Derogările de la PUG Problema: derogările de la PUG Soluţii: • sancţiuni drastice pentru autorităţile publice care nu au PUG sau au unul expirat sau prelungit peste limita maxima legala de 10 ani, fara parcurgerea intregii proceduri de revizuire; • interzicerea totala a derogărilor de la PUG; • întocmirea din timp a PUG, astfel încât perioada de informare a populaţiei să fie de minimum 6 luni, iar perioada de consultare tot de minimum 6 luni. 3.2. Spaţii verzi Problema: reducerea spaţiilor verzi din oraşe în favoarea proiectelor imobiliare şi de infrastructură rutieră (parcări, drumuri etc.) Soluţii: • respectarea unui raport între suprafaţa construită şi cea verde (minimum 26 m2 spaţiu verde per capita); • aprobarea OUG 114/2007 în forma iniţială i eliminarea prevederilor derogatorii din Legea Spa iilor Verzi, care permit construirea pe spa iile verzi a numeroase categorii de obiective; • creşterea cantitativă accentuată a suprafeţelor de spaţii verzi prin conservarea celor existente şi realizarea unor spaţii verzi noi în zonele deficitare şi în cele de dezvoltare urbană, asigurând că spaţiile sunt compacte, au suprafaţă adecvată şi interconectare, formând o reţea verde. În realizarea noilor spaţii verzi trebuie să primeze criteriile ecologice asupra celor estetice şi sa fie prezentate publicului spre dezbatere cel puţin trei alternative; • în extravilanul apropiat trebuie să se completeze necesarul de zone verzi prin perdele de protecţie urbană şi să se conserve cât mai multe zone naturale sau cvasinaturale; • Interzicerea practicii de a scoate din fondul forestier păduri din apropierea oraşelor pentru a fi prezentate drept parcuri şi introducerea conceptelor de „pădure urbană” şi „pădure periurbană”; • impunerea unor obligaţii sporite cantitativ şi calitativ privind suprafeţele plantate în perimetrele construite, parcări etc.;

•

• •

3.3.

încurajarea şi implementarea ca exemple a unor variante neconvenţionale de creştere a suprafeţei verzi cum este utilizarea acoperişurilor verzi, a grilajelor cu gazon în loc de suprafeţe asfaltate etc. şi definirea lor ca „spaţii verzi îmbunătăţite”, nu ca spaţii verzi; stoparea practicii de a considera „spaţiu verde” luciile de apă, scuarurile, coroanele copacilor singulari etc. şi redefinirea „spaţiului verde” drept spaţiu care poate fi folosit public, în orice moment al zilei şi cu o suprafaţă contiguă de minimum 50m2; verifcarea şi definitivarea registrului spatiilor verzi pentru fiecare localitate; sancţionarea autorităţilor locale care nu ţin cont de capitolul Mediu în dezvoltarea locală. Deşi planificarea şi analiza anuală a autorităţilor locale cuprind „starea economică, socială şi de mediu a localităţii…”, capitolul bugetar „mediu” lipseşte atât la finanţare, cât şi la execuţie. Gestiunea deşeurilor menajere şi industriale

Problema: lipsa sistemului integrat de gestiune a deşeurilor, persistenţa gropilor neconforme şi lipsa tarifării diferenţiate a depozitării deşeurilor sortate/nesortate (în detrimentul reciclării sau valorificării). Soluţii: • diferenţierea tarifelor de depozitare la groapă în funcţie de nivelul de sortare; • accesibilizarea serviciilor de reciclare şi valorificare; • profesionalizarea instituţiilor în vederea atragerii fondurilor europene pentru implementarea acestor sisteme integrate de gestiune a deşeurilor conform obligaţiilor asumate de România faţă de UE (implementarea Directivei UE 2008/98 EC); • valorificarea biogazului şi a materialelor reciclabile pentru creşterea nivelului de salubritate urbană; • interdicţia de a participa la licitaţii de salubrizare pentru firmele care nu dovedesc că pot asigura preluarea/predarea deşeurilor în mod selectiv. Problema: ineficienţa şi opacitatea instituţiilor, campaniilor şi a procesului de recuperare şi reciclare a deşeurilor din ambalaje şi DEE-uri (în special de tip PET, doze de aluminiu şi sticlă, dar şi a celor provenind din produse electrice şi electronice) şi cvasi-inexistenţa sistemelor de compost. Solutii: • auditarea întregului flux al deşeurilor non-biodegradabile, cat şi pe cel al deşeurilor organice, de la producere până la faza post-consum, identificarea şi impunerea de responsabilităţi clare la fiecare nivel (producători, asociaţii colective, consumatori, firme de salubritate, colectori, administratori de gropi, autorităţi locale etc.); • impunerea reducerii cantitative a ambalajelor, determinate de “forma de prezentare comercială”, combaterea supra-ambalării, reintroducerea ambalajelor returnabile; • educarea populaţiei şi a agenţilor economici, cu accent pe prevenirea producerii deşeurilor, reducerea cantităţilor produse (în special a celor periculoase, greu sau deloc 9

• 3.5.

reciclabile), colectarea completă şi selectivă la sursă, transport, sortare şi procesare eficiente şi cât mai puţin poluante, recuperare şi valorificare performantă şi depozitare selectivă, cu impact de mediu cât mai redus, a deşeurilor momentan nerecuperabile; introducerea sistemului de returnare a ambalajelor şi a DEE-urilor (buy back). Aer/atmosferă

Problema: indicatorii de calitate a aerului în zonele urbane arată cote alarmante ale nivelului de praf şi noxe ca urmare a traficului auto excesiv, a practicării traficului greu în oraş, a nerespectării standardelor de igienă şi salubrizare în construcţii, a lipsei tehnologizării corespunzătoare a fabricilor şi CET-urilor care să permită retenţia noxelor şi a particulelor în suspensie, a slabei dezvoltări a transportului public în comun şi a mobilităţii urbane. Soluţii: • reducerea noxelor emise de autovehicule, pe ansamblu, precum şi în perioade de vârf sau zone „fierbinţi” prin măsuri de reducere şi redistribuire a traficului auto în oraş, dar şi prin monitorizarea strictă şi sancţiuni contra celor care utilizează autovehicule ce nu se încadrează în normele de emisii şi prin măsuri proactive, inclusiv fiscale, de promovare a utilizării unor vehicule sau forme de transport cu emisii cât mai reduse; • dezvoltarea spaţiilor verzi cu continuitate mare (minimum 26 m2 spaţiu verde per capita, fără a se lua în calcul pădurile periurbane), urmărind calitatea, distribuirea uniformă şi suprafaţa compactă, nefragmentată; • evaluarea şi monitorizarea surselor de poluare locală cu scopul minimizarii impactului acestora; • implementarea unor politici de minimizare a emisiilor de gaze şi pulberi în atmosferă de către agenţii economici din oraşe, în special a celor aflaţi în apropriere de zone centrale, pericentrale, rezidenţiale sau care sunt situaţi în amonte pe fluxurile obişnuite de aer; • promovarea transportului în comun şi descurajarea celui auto; • promovarea formelor nepoluante de transport (pietonal, velo) şi a celor cu impact de mediu redus prin natura sursei de energie (ex. maşini electrice) sau prin tehnologie performantă de diminuare a emisiilor. Criterii sunt cele de nivel de emisii de noxe, dar şi cele de zgomot, vibraţii şi spaţiul ocupat în deplasare şi staţionare; • dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete şi a transportului în comun în cadrul unui regulament de urbanism bazat pe principiiile urbanismului ecologic. Renunţarea la practica de a stabili pistele pentru biciclete pe trotuare şi realizarea lor pe partea carosabilă; • optimizarea traficului auto existent şi viitor prin realizarea unor studii complexe corelate cu revizuirea PUG şi implementarea unui sistem de monitorizare şi gestiune centralizată/dinamică a traficului rutier; • relocarea fluxurilor de trafic şi a zonelor de staţionare atât prin elemente de infrastructură noi sau ajustarea celor actuale cât şi prin instituirea de reguli de restricţie sau condiţionare selectivă a accesului sau staţionării, în scopul degajării zonei centrale şi a zonelor rezidenţiale;

• • •

eliminarea din intravilan a traficului rutier de tranzit şi periferizarea structurilor care atrag trafic auto ridicat; evaluarea studiilor de trafic cu consultarea publicului şi prezentarea a cel putin trei alternative; curăţarea şi spalarea zilnică a străzilor şi trotuarelor.

4. Energie şi schimbări climatice 4.1. Energie Problema: eficienţă energetică redusă şi consum ridicat de combustibili fosili (subvenţii acordate extragerii resurselor fosile şi producerii de energie din acestea). Soluţii: • promovarea eficienţei energetice ca primă resursă energetică şi, doar în subsidiar, efectuarea de investiţii în noi capacităţi de producţie, randamentul investiţiilor în eficienţa energetică fiind net superior; • producţia distribuită şi stimularea consumatorilor individuali să devină producători în sistem; • dezvoltarea de programe şi măsuri de reducere a consumului de energie (de orice fel); • evaluarea necesarului de energie pe baza conceptului managementului cererii de energie; • investiţii în soluţii durabile de anvelopare a clădirilor de locuit (renunţarea la programul „polistirenizarea României” şi adoptarea de soluţii tehnice mai ecologice şi mai eficiente); • producerea de energie din surse regenerabile la nivel local pentru asigurarea consumului local; • subvenţii pentru indivizi, IMM-uri şi fermieri pentru investiţii de capacităţi mici în energie regenerabilă; • internalizarea costurilor externe pentru activităţile de exploatare a resurselor energetice şi producere a energiei (cu preponderenţă pentru combustibilii fosili şi nucleari) • eliminarea subvenţiilor directe şi indirecte şi a politicilor de sprijinire a extracţiei de combustibili fosili şi a producţiei de energie pe baza acestora. Problema: la nivel global, energia nucleară este reconsiderată în urma ultimelor incidente şi a problemei deşeurilor radioactive. În România, există planuri pentru deschiderea a două noi reactoare nucleare la Cernavodă. Soluţii: • stoparea extinderii Centralei de la Cernavodă şi luarea măsurilor necesare pentru dezafectarea Unităţii 1 (care în patru ani îşi va atinge limita duratei de viaţă); • interzicerea construirii de noi centrale nucleare în România şi eliminarea celor existente la momentul atingerii limitei de viaţă; • asigurarea de către operatorul instala iilor a fondurilor necesare depozitelor finale pentru orice investiţie în „nuclear” şi stabilirea locaţiilor de depozitare finală în acord cu populaţia afectată înainte ca operarea să înceapă.

Problema: energia „verde” obţinută prin captarea parţială în conducte a râurilor de munte pentru alimentarea de microhidrocentrale are un impact major asupra biodiversităţii. Soluţii: • auditarea şi anularea avizelor neconforme; • oprirea lucrărilor de construcţie de microhidrocentrale pe râurile montane, care au dus deja la distrugerea iremediabilă a unor ecosisteme din Munţii Carpaţi; • lucrări de reabilitare a albiilor râurilor acolo unde acestea au fost distruse de lucrări de construcţie neconforme şi aducerea acestora la stadiul iniţial (ex. cele care au captat mai mult de 30% din debitul unui râu); • scoaterea definitivă de pe harta posibilelor investiţii în microhidrocentrale a râurilor (întregul curs începând din amonte) din arii protejate şi din alte zone valoroase şi sensibile peisagistic. Problema: amplasarea parcurilor eoliene şi a centralelor eoliene mari în arii protejate. Soluţii: • scoaterea definitivă de pe harta posibilelor investiţii în centrale eoliene mari a ariilor protejate (sau marcarea lor ca “interzis eoliene mari sau parcuri eoliene”) şi a altor zone valoroase şi sensibile peisagistic; • utilizarea platoului continental al Mării Negre pentru amplasarea noilor parcuri eoliene; • încurajarea producţiei şi consumului local de energie. Problema: marile instalaţii fotovoltaice vor acoperi suprafeţe mari de teren fertil necesar agriculturii în detrimentul hranei pentru populaţie, similar culturilor energetice pentru producerea de biocombustibili. Soluţii: • cartarea zonelor fertile în care nu sunt acceptate astfel de investiţii; • încurajarea producţiei şi consumului local de energie. 4.2. Schimbări climatice Problema: concentrarea discursului public asupra ideii de „creştere economică” şi inexistenţa unor politici guvernamentale care să dovedească asumarea de către statul român a obigaţiilor care îi revin ca semnatar al unor documente precum Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice sau a Protocolului de la Kyoto duce inevitabil la decizii dezastruoase pe termen scurt, mediu şi lung privind dezvoltarea economică durabilă a Românei. Problemele de mediu descrise în acest document sunt agravate de existenţa fenomenului schimbărilor climatice. Distrugerea capitalului natural prin agresiuni antropice subminează capacitatea generaţiilor viitoare de a face faţă efectelor fenomenului schimbărilor climatice (reducerea resurselor de apă potabilă, creşterea în intensitate şi în frecvenţă a fenomenelor meteo extreme, eroziunea zonelor costiere, degradarea ecosistemelor şi pierderea biodiversităţii, deşertificarea, etc.).

Soluții: • respectarea obligaţiilor care îi revin statului român prin ratificarea tratatelor internaţionale în domeniul schimbărilor climatice; • elaborarea unei strategii naţionale de trecere la o societate cu emisii reduse de carbon; • realizarea unor programe naţionale şi a unor politici sectoriale care să pună în practică o astfel de strategie; • informarea publicului privind impactul schimbărilor climatice şi stimularea participării publice la luarea unor decizii majore privind dezvoltarea durabilă în contextul unor schimbări majore care se impun pentru schimbarea paradigmei energetice actuale.

5. Transporturi 5.1. Transport interurban Problema: sistem de transporturi ineficient, generator de poluare şi gaze cu efect de seră, dependent de importuri de combustibili fosili, a cărui reţea fragmentează ecosistemele naturale. Soluţii: • redefinirea strategiei naţionale de transporturi şi trecerea pe primul plan a transportului feroviar (în detrimentul celui rutier), în acord cu orientarea europeană; • oprirea distrugerii sistemului de transport feroviar şi diminuarea acestuia prin privatizări de dragul privatizărilor şi reforme de formă. Rezolvarea cauzelor crizei din sistemul feroviar românesc, anume jaful şi managementul dezastruos. • promovarea transportului intermodal; • modernizarea şi amenajarea infrastructurii de transport pentru a reduce impactul de mediu al utilizării ei; 5.2. Transport urban durabil Problema: dezvoltarea actuală a spaţiului public (în special cel urban) discriminează în mod flagrant o serie de categorii sociale, începând cu pietonii, continuând cu bicicliştii, persoanele cu dizabilităţi în scaun rulant sau mamele cu copii în cărucior. Toate ca urmare a traficului auto excesiv (inclusiv trafic greu), dezvoltării slabe a transportului în comun şi a mobilităţii urbane (infrastructură pentru biciclete, trotuare largi şi libere de maşini, borduri coborâte la nivel, rampe etc.), dar mai ales urmare a persistenţei autorităţilor locale în promovarea unui model urbanistic depăşit. Soluţii: • realizarea unui sistem eficient şi durabil de transport urban şi periurban care să satisfacă necesităţile de mobilitate ale persoanelor şi bunurilor, cu un impact de mediu cât mai redus; • promovarea transportului în comun şi descurajarea celui automobilistic, precum şi promovarea formelor nepoluante de transport (pietonal, biciclistic) şi a celor cu impact de 13

•

• • •

mediu redus prin natura sursei de energie (ex. electrică) sau prin tehnologie performantă de diminuare a emisiilor. Criterii sunt cele de nivel de emisii de noxe dar şi cele de zgomot, vibraţii şi spaţiu ocupat în deplasare şi staţionare; optimizarea traficului auto existent şi viitor. În acest sens se realizează studii complexe corelate cu revizuirea PUG şi un sistem de monitorizare şi gestiune centralizată/dinamică a traficului rutier; relocarea fluxurilor de trafic şi a zonelor de staţionare atât prin elemente de infrastructură noi sau ajustarea celor actuale cât şi prin instituirea de reguli de restricţie sau condiţionare selectivă a accesului sau staţionării, în scopul degajării zonei centrale şi a zonelor rezidenţiale; eliminarea din intravilan a traficului rutier de tranzit şi periferizarea structurilor care atrag trafic auto ridicat, în contrapartidă cu adecvarea altor zone pentru absorbţia de flux ridicat de trafic rutier şi de mase mari de vehicule staţionate, respectiv preluarea traficului de tranzit; modernizarea şi amenajarea infrastructurii de transport pentru a reduce impactul de mediu al utilizării ei; promovarea transportului intermodal; dezvoltarea infrastructurii pietonale, a celei pentru biciclete şi a transportului în comun.

6. Exploatarea resurselor subsolului Problema: exploatări miniere mari de suprafaţă în zone protejate Soluţii: • anularea licenţelor de explorare şi exploatare emise în astfel de zone şi neemiterea unora noi; • interzicerea exploatărilor „de suprafa ă” („open pit”); • interzicerea derogărilor referitoare la licenţe de exploatare/explorare, conforme cu cerinţele de mediu etc.; • anularea contractului cu compania Roşia Montană Gold Corporation; • neemiterea acordului de mediu pentru proiectul minier cu cianuri propus la Roşia Montană; • adoptarea propunerii legislative care prevede interzicerea utilizării cianurii în minerit; • monitorizarea balastierelor şi închiderea acestora atunci când nu respectă condiţiile de exploatare; • stabilirea urgentă a responsabilităţii asupra haldelor miniere şi iazurilor de decantare vechi şi sancţionarea şi publicarea numelor celor care au lucrat în programele de „închidere a minelor” astfel încât se produc poluări în continuare. • identificarea, investigarea i sanctionarea celor care au permis abandonarea de terenuri/clădiri/halde/excavaţii ale unor foste întreprinderi, astfel încât ele produc probleme grave de poluare şi riscuri pentru siguranţa cetăţenilor (surpări, alunecări de teren etc.);

Problema: exploatarea gazelor de şist prin metoda fracţionării hidraulice, metodă care compromite iremediabil pânzele de apă freatică şi creşte semnificativ riscurile seismice. În zonele în care s-au făcut deja astfel de exploatări a crescut dramatic activitatea seismică, iar pânza freatică a fost contaminată ca urmare a folosirii de substanţe chimice şi a exfiltraţiilor, cu consecinţe grave pentru apa potabilă folosită de populaţie. Perimetrele de explorare şi exploatare se suprapun în mare parte cu o zonă cu deficit cronic de apă potabilă, cum ar fi Dobrogea, iar această tehnologie consumă cantităţi uriaşe de apă, ceea ce va lipsi populaţia de apă potabilă, iar agricultura de irigaţii, problema apei curate fiind deja foarte serioasă. Soluţii: • interzicerea practicii de a utiliza licen e generice pentru explorarea şi exploatarea a gazelor de şist prin metoda fracţionării hidraulice; • introducerea obligativită ii specificării metodelor de explorare şi exploatare în licen e; • interzicerea metodei fracţionării hidraulice în România. Problema: radioactivitatea Soluţii: • considerarea oricăror posibilităţi de poluare radioactivă drept o problemă de siguranţă majoră a populaţiei; • transparentizarea activităţilor legate de domeniul nuclear precum şi a instituţiilor implicate; • tratarea ca infractiune a omisiunii de a informa populaţia referitor la activităţi cu risc radioactiv precum şi a încercărilor de a limita accesul populaţiei la informare; • interzicerea de a importa orice fel de deşeuri radioactive sau care provin din alt domeniu, dar prezintă radioactivitate.

7. Educaţia ecologică şi voluntariatul Problema: În prezent, educaţia ecologică este realizată, în special, de ONG-uri, iar autorităţile centrale privind educaţia şi mediul sunt doar parteneri ai altor instituţii (ONG-uri sau mass-media). În curricula şcolară, educaţia ecologică este opţională, predarea ei depinzând de conducerea şcolii. Soluţia: educaţia civic-ecologică, ce reprezintă primul pas necesar în trecerea la procesele dezvoltării social-economice durabile: • organizarea unui grup de lucru alcătuit din cadre didactice cu experienţă în proiecte de educaţie ecologică şi reprezentanţi ai unor ONG-uri de mediu implicaţi în proiecte extraşcolare de educaţie ecologică pentru găsirea celor mai bune şi mai larg acceptate soluţii de includere a acestei materii ca disciplină a trunchiului comun din planul de învăţământ, în cazul învăţământului primar şi gimnazial; • prin acelaşi tip de consultări, găsirea unor soluţii de abordare mai bune, mai eficiente şi mai coerente a educaţiei de mediu în învăţământul liceal, prin materiile obligatorii precum geografia, biologia, chimia, fizica, educaţia tehnologică şi educaţia civică şi prin proiecte 15

• • • •

•

extraşcolare care să stimuleze voluntariatul şi implicarea activă a tinerilor în rezolvarea problemelor de mediu; colaborarea cu reprezentanţii ONG-urilor de mediu pentru a realiza manuale cât mai complete şi mai atractive pentru elevi, inclusiv prin includerea unor activităţi practice, de cercetare sau de educaţie nonformală; introducerea facilităţilor de colectare selectivă în toate instituţiile publice de învăţământ şi instruirea elevilor/studenţilor în sensul utilizării lor; obligativitatea tipăririi tuturor manualelor şi a caietelor pe hârtie reciclată, a utilizării raţionale a hârtiei reciclate în instituţiile de învăţământ şi instituţiile bugetare în scop educativ şi administrativ; includerea rastelurilor pentru parcarea bicicletelor ca element de mobilier exterior în instituţiile de învăţământ preuniversitar (licee, colegii) şi universitar (facultăţi, universităţi), prevederea acestora în standardul de utilare, încurajarea elevilor/studenţilor şi a cadrelor didactice în sensul folosirii bicicletelor ca mijloc de locomoţie; dezvoltarea sistemului de educaţie ecologică la adulţi, cu preponderenţă pentru cei care lucrează în administraţia publică;

8. Surse de finanţare pentru protecţia mediului Problema: ineficienţa endemică a Administraţiei Fondului Pentru Mediu (AFM) şi folosirea unor fonduri presupuse “pentru mediu” în proiecte care, de fapt, distrug mediul (cum ar fi programul RABLA sau cel de îndiguiri, care absorb pana la 60% din Fondul pentru Mediu), ca şi lipsa continuităţii şi predictibilităţii programelor finanţate de AFM. Soluții: • reformarea AFM prin dezvoltarea unei strategii care să prioritizeze programele de protecţia mediului şi care să se facă prin consultarea factorilor interesaţi; • reformarea AFM prin realizarea unei strategii de resurse umane care să atragă specialişti în domeniul mediului şi angajarea pe bază de concurs a persoanelor care dovedesc experienţă şi expertiză în domeniul protecţiei mediului la conducerea AFM; • debirocratizarea programelor de finanţare pentru protecţia mediului alimentate din fonduri structurale (POS MEDIU); • crearea de mecanisme prin care fondurile alocate de diverse ministere şi instituţii, precum şi cele ale APL, să fie obligatoriu accesate transparent, în condiţii de egalitate de şanse pentru toate ONG-urile; • crearea unui fond pentru asigurarea cofinanţării proiectelor europene care sa nu fie sub control politic; • crearea unui mecanism de finanţare dedicat ONG-urilor de mediu, administrat în mod independent.

9. Participare publică

Problema: noţiunea de „participare publica” a fost falsificată de-a lungul timpului, tendinţa majoră fiind de a descuraja, de fapt, participarea sau chiar de a trata cu dispreţ această noţiune. Soluţii: • aplicarea cel puţin a legislaţiei existente şi asigurarea responsabilităţii personalului care răspunde solicitărilor de informare publică (sa răspundă pentru faptul ca informaţia este neconformă sau lipsita de substanţă); • renunţarea la practica exclusivă a “anunţurilor pe web site” în cazul unor dezbateri şi asigurarea unui timp suficient pentru informare în comunităţile afectate. Intervalul pentru dezbateri să fie de minimum 30 de zile, precedat de 30 de zile pentru informare (prin presă, interviuri, chestionare, flyere, vizite la domiciliu etc.); • renunţarea la practica abuzivă a “aprobării tacite”; • sancţionarea funcţionarilor care, pe parcursul dezbaterii, au atitudini părtinitoare în favoarea ”investitorilor” şi care încearcă să-i descurajeze pe oponenţi, precum şi a celor care intimidează sau limitează prin măsuri specifice participanţii la consultări publice, dezbateri, focus grupuri etc.; • punerea în practică efectivă a mecanismului de participare a publicului, prin aceea că, şi dacă o singură opinie este împotriva investiţiei, dar este justificată din punct de vedere al protecţiei mediului şi prevenirii riscurilor, investiţia sa nu fie aprobată; • asigurarea condiţiilor efective de participare, cum ar fi decontarea sau/şi asigurarea transportului atunci când dezbaterea se face la distanţă, modificarea orelor în care documentaţia să poată fi consultată (după orele la care publicul afectat lucrează, eventual şi sâmbăta şi duminica), punerea la dispoziţie a unor persoane care să explice termenii de specialitate (nu întotdeauna accesibili publicului), demonstrarea cu dovezi că a fost informat din mai multe surse cel puţin 80% din publicul posibil interesat; • invitarea publică, pe canale multiple, la consultări şi negocieri între oricare dintre autorităţi, ONG-uri şi cetăţeni; • elaborarea Strategiilor pentru mediu sau Strategiilor de dezvoltare durabilă adecvate, cu o participare a publicului reală: cel puţin şase luni pentru informări, focus-grupuri cu toate categoriile de cetăţeni şamd., urmate de minimum şase luni de dezbateri prin metode multiple. Eventual, alocarea unor sume pe judeţe, pe criterii transparente, pentru ca informările şi consultările să fie organizate de mai multe instituţii locale.