COLEGIUL MEDICILOR VETERINARI BIROUL EXECUTIV Splaiul Independenţei 105, sector 5, Cod 050097, BUCUREŞTI Telefon / Fax 319.45.04; 319.45.05 www.cmvro.ro E-mail: office@cmvro.ro
Având în vedere prevederile art. 35 al Legii nr. 160 din 30 iulie 1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere prevederile art. 17, lit. v) al Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Veterinari, Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor Veterinari adoptă: HOTĂRÂREA NR. 5 din 28.03.2009 Art. 1 Punctul 1 al Hotărârii din 14.02.2008, referitor la punctajul obligatoriu efectuat până la sfârşitul anului 2009, se modifică, după cum urmează: “Pentru anul 2008-2009, medicii veterinari posesori ai atestatului de liberă practică sunt obligaţi să întrunească un număr de 120 de puncte până la sfârşitul anului 2009”. Art. 2 Pentru anul 2010, medicii veterinari, posesori ai atestatului de liberă practică, trebuie să întruneasca un număr de 60 de puncte, până la sfârşitul anului 2010. Art. 3 (1) Medicii veterinari, posesori ai atestatului de liberă practică, eliberat începând cu 1 iulie 2008 trebuie să întrunească un număr de 60 de puncte până la sfârşitul anului 2009 (2) Medicii veterinari, posesori ai atestatului de liberă practică, eliberat începând cu 1 iulie 2009 trebuie să întrunească un număr de 30 de puncte până la sfârşitul anului 2009. (3) Medicii veterinari, posesori ai atestatului de liberă practică, eliberat începând cu 1 iulie 2010 trebuie să întrunească un număr de 30 de puncte până la sfârşitul anului 2010. Art. 4 Medicii veterinari, posesori ai atestatului de liberă practică, care îşi desfăşoară activitatea în învăţământ sunt exceptaţi de la prevederile prezentei hotărâri. Art. 5 Toate celelalte puncte ale Hotărârii din 14.02.2008 rămân neschimbate. Art. 6 Prezenta hotărâre va intra în vigoare de la data aprobării de către Consiliul Naţional al CMV, respectiv 28.03.2009. Art. 7 Prezenta hotărâre este obligatorie pentru toţi medicii veterinari posesori ai atestatului de liberă practică, eliberat de către Colegiul Medicilor Veterinari.