MODERNIZAREA TRADIȚIEI. Discursul normativ în arhitectura publică din mediul rural contemporan by Maria Loșonți

stud. Maria Loșonți Prof. îndrumător: șef lucrări dr. arh. Dragoș Dascălu

MODERNIZAREA TRADIȚIEI. Discursul normativ în arhitectura publică contemporană din mediul rural

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM Cluj-Napoca iulie, 2019

Argument Metodologie

INTRODUCERE

Fig. 1

ARGUMENT

De cele mai multe ori, arhitectura publică1 este reflexia contextului social, politic și cultural în care se situează.2 Astfel, spațiul satului românesc este prins azi între două tendințe: aspirația proprie către modernitate și încercările urbanului de conservare și păstrare a tradițiilor. Credem că arhitectura publică din mediul rural se supune, mai degrabă, unor așteptări și nevoie dictate de urbani. Aceștia plasează satul într-un loc idealizat și încearcă să îl mențină acolo. Sumarizat: arhitectura publică din mediul rural este normarea unui discurs extern, al urbanilor, despre spațiul satului. La sfârșit de secol XIX și început de secol XX, odată cu câștigarea independenței statelor europene, începe construcția statului-națiune.3 România nu face excepție. Fiind un stat majoritar rural, principalul instrument folosit în definirea identității naționale4 este, firesc, tradiția populară.5 Se produce un decalaj între starea în care el este perceput de urbani și starea lui de fapt. Astfel, satul este perceput de elite ca un spațiu ideal, dar locuit de comunități care au nevoie de sprijin și de îndrumare.6 Statul, cel care fabrică discursul politic, începe să se preocupe de mediul rural. Această preocupare are două sensuri, în primul rând de control a populației majoritare și apoi de ”ridicare„ a țării prin ridicarea satului (majoritar)7. Din perioada interbelică și până la sfârșitul perioadei comuniste, satul a fost supus sistematizărilor, una dintre metodele de modernizare ale sale. Acestea au presupus atât intervenții urbanistice, cât și intervenții arhitecturale. Construcțiile care găzduiau instituții publice – cămine culturale, primării etc., au devenit actori principali cu funcția de educare și de instruire a comunităților.8 Astfel, arhitectura publică devine, sub diverse forme, normă și instrument al discursului politic din acea perioadă. Tranziția post-comunistă a renunțat la definirea identității naționale prin tradiția populară, dar a continuat să îngrijească satul sub diverse forme. În cultura de masă, spațiul satului, construit în secolul XX, ajunge azi produs finit. Spațiu originar, spațiul unei alte lumi, el este pus în antiteză cu urbanul – spațiu viciat.9 Cu toate acestea, urbanul continuă să intervină constant în problemele lui: satul perceput de elite ca un spațiu ideal, dar locuit de comunități care au nevoie de sprijin continuă să fie ”paradigma” definitorie. Astfel, din punct de vedere arhitectural, mediul rural este tratat în spirit conservator de urbani. Probabil cea mai bună normare a acestui spirit sunt Ghidurile pentru încadrarea în specificul local rural. Acestea propun, în esență, evoluția arhitecturii rurale prin elemente tradiționale și prin păstrarea și perpetuarea unor aspecte idealizate ale lor. În acest context, arhitectura publică este tratată asemănător locuințelor individuale. Ea continuă sa fie normarea discursului laic despre spațiul satului. Păstrarea satului într-un spațiu cultural atribuit de urbani, spațiu care probabil nu a existat niciodată, poate reprezenta o piedică pentru acesta. Este firesc să evolueze și să se schimbe, iar arhitectura odată cu el. În condițiile acestei tot mai mari apropieri de urban, arhitectura publică are nevoie să se detașeze de vechile tendințe conservatoare.

Arhitectura publică se referă la orice clădire care găzduiește funcțiuni publice cum ar fi: primării, școli, centre culturale, magazine, lăcașe de cult, etc. (n.a.) 2 SUDJIC, Deyan, The Edifice Complex. How the Rich and Powerful Shape the World, Penguin Books, 2006, p. 4; 3 Statul națiune este un construct politic ce se fondează pe baza asumării națiunii civice, în ”Despre stat-națiune” online pe www.scribd.com https://www.scribd.com/doc/257790440/Despre-stat-natiune-docx, (accesat mai 2019), apud. HANS, Con, The idea on nationalism, ed. McMillan, New York, 1969; 4 Identitatea națională se definește prin trăsăturile caracteristice unei națiuni: limbă, cultura sau religia, dar și prin respectarea unor tradiții și cutume specifice, în SCHIFIRENȚ, Constantin, ”Identitatea românească în contextul modernității tendențiale”, Revista Română de Sociologie, serie nouă, nr. 5-6, 2009, p. 466; 5 BUDEȘTI-GHIKA, N., ”Încercări de artă decorativă românească”, Architectura. Revista română de artă, ianuarie-februarie, 1906, p. 39; 6 MIHĂILESCU, Vintilă, Etnogeneză și țuică, ed. Polirom, Iași, 2018, p.36; 7 STĂNCULESCU, Florea, Contribuții la afirmarea arhitecturii românești, Ed. Tehnică, București, 1987, p. 71; 8 STĂNCULESCU, Ibidem., p. 27; 9 MIHĂILESCU, Vintilă, De ce este România altfel/? Avatarurile excepționalismului românesc, Ed. Polirom, Iași, 2017, p. 166; 1

ARGUMENT

Fig. 2

METODOLOGIE 3

Lucrarea de față urmărește să răspundă la următoarea întrebare: În ce măsură arhitectura publică din mediul rural reprezintă normarea unui discurs laic, idealizat, al urbanilor, despre spațiul satului? Conceptul de discurs va fi înțeles în modul în care îl definește Michel Foucault, ca modul de organizare a cunoașterii care structurează constituirea tuturor relațiilor sociale. Discursul este materializat și astfel poate fi studiat ca atare, prin efectele acestuia.10 Astfel, orice discurs normează pe de o parte, și formează prin efecte realitatea așa cum o percepem. De asemenea, în ceea ce privește privirea urbanului asupra mediului rural, aceasta va fi înțeleasă prin prisma conceptului de ”reprezentare socială”, propus și explicat de Serge Moscovici.11 Demonstrația se bazează în primul rând pe analiza genealogică. Vom analiza pe parcursul unor perioade istorice bine definite modul în care este structurat discursul și este normată arhitectura mediului rural, de către cine și în ce scop. Analiza cauză-efect la nivel de microistorie arată cum fiecare actor social, indiferent de poziția sa, acționează în funcție de evenimentele culturale de la nivel macro. El devine astfel un așa zis ”subiect istoric” cu motivații proprii în contextul în care acționează.12 Analiza istorică începe cu sfârșitul secolului XIX și începutul secoului XX (sfârșit de secol XIX-1918), continuă cu perioada interbelică până la instaurarea regimului comunist (1918-1947 – intervalul a fost ales deoarece tendințele în arhitectură rămân constante până la instaurarea comunismului) și se încheie odată cu căderea regimului, în 1989. Grila de analiză a acestor trei perioade este astfel: trecerea în revistă și analize contemporane ale principalelor direcții discursive aferente fiecărei perioade, reflectarea / normarea discursului în arhitectura rurală și analiza rezultatelor acestuia. Singura perioadă care se abate oarecum de la această grilă este perioada de început de secol, când, chiar dacă tradițiile rurale sunt folosite în discursurile laice, satul în sine este aproape complet ignorat, astfel încât nu există intervenții arhitecturale relevante în spațiul lui. Demonstrația se mută apoi în perioada contemporană, unde este aplicată aceeași grilă de analiză: analiza direcțiilor culturale laice legate de mediul rural, discursul / normarea arhitecturală. Direcția generală tinde spre conservarea satului, arhitectura nouă raportându-se permanent la cea veche. Proiectele analizate la studiile de caz sunt proiecte de arhitectură publică premiate la diverse concursuri naționale și internaționale sau oferite drept exemplu de bună practică în ghiduri. Acestea sunt așadar reprezentative și în ton cu normele impuse. Principala sursă în analiza discursului arhitectural și a produsului finit în perioada secolului XX va fi Revista Arhitectura. Aceasta este probabil cel mai bun barometru (chiar și cenzurată în perioada comunistă), fiind activă aproape pe toată această perioada. Pentru momentul actual, vor fi folosite Ghidurile și Revista Arhitectura. De asemenea, am folosit, pentru a înțelege mai bine mecanismele și evoluția situației actuale în arhitectură, studiile sociologice ale lui Vintilă Mihăilescu asupra mediului rural. Afirmăm faptul că această grilă de analize are limitările ei. Dat fiind constrângerile date de dimensiunea lucrării, factorii ce țin de partea socială, de nevoile concrete ale comunităților, de importanța acestora; încercările satului de afirmarea, de căutare a identității sale proprii; tendințele arhitecturale disproporționate, toate acestea și multe altele au fost lăsate deoparte, dar totuși conștientizate.

FOUCAULT, Michel, Arheologia cunoașterii, ed. RAO, București, 2011, p. 22; Sunt o modalitate de cunoaștere specifică. Acest specific stă în caracterul social al proceselor prin care se produc reprezentările. Ele reprezintă un ansamblu de cunoștințe, credințe, opinii împărtășite de un anume grup social. Reprezentările sociale pot fi în raport de simbolizare cu obiectul social – îi țin locul acestuia sau în raport de interpretare – îi conferă semnificații., în HAINEȘ, Rosemarie, ”Reprezentările sociale și construirea imaginii publice”, Revista Transilvană de Științe Administrative, nr. 2, 2014, p. 37; 12 BUTOI, Ionuț, „<<Cele două Românii>>: originile și contextul unei formule controversate”, Revista Sociologie Românească, vol. XII, Nr. 1-2, 2014, p.18; 10 11

METODOLOGIE

SATUL ROMÂNESC LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX. CREAREA IMAGINII NAȚIONALE BAZATĂ PE TRADIȚIA POPULARĂ PERIOADA INTERBELICĂ. SATELE ȘI ARHITECTURA RURALĂ ÎNTRE MODERNITATE ȘI TRADIȚIE PERIOADA SOCIALISTĂ. URBANIZAREA RURALULUI

1 SATUL ROMÂNESC ÎN SECOLUL XX. INSTRUMENT IDEOLOGIC De modul cum locuiește și cum trăiește populația rurală depinde vitalitatea nației, și de vitalitatea nației depinde puterea țării (...).13 FLOREA STĂNCULESCU

STĂNCULESCU, Florea, Contribuții la afirmarea arhitecturii românești, Ed. Tehnică, București, 1987, p. 71;

METODOLOGIE

Fig. 3

SATUL ROMÂNESC LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX. CREAREA IMAGINII NAȚIONALE BAZATĂ PE TRADIȚIA POPULARĂ (sfârșit de secol XIX-1918)

În secolul XIX, denumit și ”secolul națiunilor”, se constituie statele moderne. Acestea își găsesc baza identitară în diverse surse: religie, tradiție, etnie, limbă, etc. 14 Societatea românească este una profund rurală, condusă și supusă de boieri, marii proprietari de terenuri. Aceștia încep să se urbanizeze și să călătorească, datorită exporturilor de cereale, în afara țării.15 Astfel, înființarea unui stat modern cu societate predominant rurală a dus, oarecum firesc, la folosirea folclorului drept sursă de exprimare a spiritului național. Satul începe să se materializeze în cultura elitelor drept liantul pe care viitoarea Unire trebuie să se bazeze. 16 Odată cu aceste schimbări în societate și a constituirii noii clase urbane burgheze, cultura devine un pol important al acestei elite. Arhitectura din jurul anului 1900 devine normarea accepțiunilor politice: unitate națională, autenticitate și patriotism istoric. Astfel, tendințele sunt de reîntoarcere la arhitectura religioasă și cea laică a palatelor din timpul marilor domnitori, dar și o preferință pentru elementele populare preluate din casele țărănești. Pridvorul, element decorativ, dar și structural, este omniprezent. Sunt preluate de asemenea și modele de compartimentare inspirate din arhitectura culelor. 17 Ia astfel ființă arhitectura națională. În același timp, în mediul rural, în urma celor două răscoale, de la 1888 și 1907, țăranii sunt împroprietăriți prin reforma agrară de la 1913.18 Această reîmproprietărire cu terenurile marilor moșieri se vrea metodă politică de ținere sub control a unei populații care a trăit după reguli nescrise și care nu a fost reprezentată în stat, cu toate că era majoritară.19 Se poate observa cum satul capătă o poziție duală în mentalul colectiv – instrument de construcție a identității, idealizat de elite în diverse scopuri, dar mai ales spațiu care intră în grija statului, în grija aceleiași elite care îl construiește după bunul plac. Arhitectura publică rurală, purtând permanent însemnele puterii, ale elitelor urbane, se conformează dualității amintite mai sus. În primul rând, proiectele din mediul rural, deși nu au fost consemnate în mod particular, apar menționate într-un număr din Revista Arhitectura, în anul 1916: ”(...) formele mlădioase ale stilului românesc au îmbrăcat deopotrivă de bine atât clădirile rurale, ca: școli, primării, spitale, conacuri de moșii, vile. (...)”20 Acestea normează astfel discursul naționalist ce necesită în primul rând cautarea și definirea identității și resping, de asemenea, forme noi aduse în spațiul satului: ”Astăzi, la sate, boierii noștri construesc modern, cu acoperiș Mansard, cu balcon de fer, întrebuințînd stiluri schimonosite și nesăbuite cari contribuiesc a micșora valoarea peisagiului înconjurător.(..)”21 În același timp, clădirile publice, începând cu reședințele grofilor, până la primării, centre de comitat, toate au fost profund urbane, reprezentante ale instituțiilor de control venite din afara mediului rural. De exemplu, clădirea fostei Școli din Bonțida 22 are elemente precum: gangul, ritmul regulat al ferestrelor și proporția lor, alinierea pe limita de proprietate. Toate acestea sunt aspecte tipice clădirilor de la oraș.(vezi fig. 3) FLORESCU, Carmen, ”Arta 1900. Manifestarea identității naționale prin intermediul arhitecturii în Transilvania și România”, în Memoria Ethnologica, nr. 54-55, ianuarie iunie, 2015, p. 114; https://www.memoria-ethnologica.ro/wp-content/uploads/me_vol_54_55/pdf/me_54_55_p_112_119_carmen_florescu.pdf (accesat mai 2019); 15 DJUVARA, Neagu, O scurtă istorie ilustrată a românilor, ed. Humanitas, București, 2013, p. 286-287; 16 CONSTANTINIU, Theodor, ”<<Unitate în diversitate>>: rolul folclorului muzical în construcția statului modern”, vol. Conferințele de vară de la Telciu, Incluși și excluși. Problema identitară în epocile modernă și contemporană, ediția I, ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2012, p. 30; ENESCU, I.D., ”Arhitectura noastră”, Architectura. Revistă română de artă, numărul 1, 1916, p. 29-31; 17 FLORESCU, Ibidem., p. 114-118; 18 DJUVARA, Ibidem., p. 288; 19 OTIMAN, I.P., ”Viața rurală a României în secolul al XX-lea. Un secol de iluzii și speranțe (sau drama satului și a țăranului român)” Discurs de recepție a titlului de Doctor Honoris Causa conferit de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, 10 noiembrie 2002, Timișoara: Mirton, p. 7; 20 Redacția, ”Stilul românesc”, Arhitectura. Revistă trimestrială de artă, numărul 2, 1916, p. 34; 21 BURCUȘ, Șt., ”O vizită la un amator de artă și architectură românească”, Architectura. Revistă româna de artă, ianuarie-februarie, 1906, p. 31; 22 Fosta clădire a Școlii de stat cu limbă de predare maghiară. Aceasta a găzduit prefectura comitatului Dăbâca până în anul 1854, iar apoi a fost cazarmă militară, în LOȘONȚI, Aurel, Trecut și prezent despre Bonțida. Studiu monografic, UTPress, Cluj-Napoca, 2001, p. 189; 14

SATUL ROMÂNESC LA ÎNCEPUTUL SEC. XX. CREAREA IMAGINII NAȚIONALE BAZATE PE TRADIȚIA POPULARĂ

Fig. 4

Fig. 5

PERIOADA INTERBELICĂ. SATELE ȘI ARHITECTURA RURALĂ ÎNTRE MODERNITATE ȘI TRADIȚIE (1918-1947)

În perioada de după Marea Unire, problema culturală și politică a fost omogenizarea instituțiilor, legislației, alcătuirea unei elite naționale și definirea unei conștiințe de asemenea naționale în rândul maselor. Acest proces, început în secolul XIX, se accentuează, specificul devenind aproape o obsesie. 23 Țăranul Român devenea astfel esența poporului, reprezentantul excepțional al acestuia. I se atribuia o identitate nouă de către urbani, ca rezultat al intereselor și fantasmelor lor.24 Etnologia ca știință primește un nou scop – căutarea și construirea identității naționale. Discursul naționalist avea, în societate, dublu rol: pe de o parte definirea identității poporului nou creat, pe de altă parte, îndreptarea și mascarea diferențelor puternice dintre sat și oraș. Era un instrument ideologic prin care masa de mijloc se simțea reprezentată: ” (...) suntem moștenitorii unei tradiții; aceasta nu se poate armoniza cu noua societate indusă de ideea statului modern constituțional și liberal, dar să facem ca și cum el ar fi moștenitorul tradiției respective, fiindcă numai în acest tip de discurs se găsește unica legitimitate a voinței și a privilegiilor noastre.”25 Astfel, discursul ideologic politic a trecut în toate sferele culturale și societale, sub o formă sau alta, iar tradiția a devenit normă: tansformată în folclor, etnografie sau muzeografie – științe empirice care dau legitimitate unității sociale și cultural-naționale; tradiția folosită ca și marfă – obiect artizanal, turism; tradiția devine spectacol folcloric – pedagogie de masă care asigură valabilitatea statulului-etnie.2627 Există astfel câteva momente care sunt definitorii acestei perioade și mai ales constructului satului în cultura laică: înființarea Școlii de Sociologie și înființarea Muzeului Satului. Instituția Gusti, după cum este denumită de Mihăilescu Școala de Sociologie, a contribuit în proiectele administrației și, mai ales, ale cercetării sociologice din țară.28 Concomitent, sub îndrumarea lui Gusti, a fost înființat Muzeul Satului. Deși instituție de reprezentare a tradițiilor, Muzeul reprezinta și așa-numitele muze ale modernității: Cultura și Știința. Astfel, discursul ideologic era clar materializat: țăranul a devenit din plugar anonim, prestigiosul strămoș național absolut, alături de arta sa. Oricât de diferite ar fi fost zonele culturale în care se situează satele, ele sunt toate unite sub Tradiție, care a devenit artă cultă – mai ușor acceptată de urbani. Prin acestea, Muzeul s-a transformat în simbolul unificării ”semnificațiilor necesare constituirii și argumentării unei identități naționale.”29 Discursul arhitectural era și el profund legat de cel politic, etnic-naționalist. Probabil cel mai grăitor pentru acest fapt este inscripția de la intrarea pavilionului României la Expoziția Universală de la New York din 1939: ”România are peste 20 de milioane de locuitori, cu toții uniți prin limbă, tradiții și cultură.”30 Cu toate acestea, situația arhitecturii era incertă. Perioada de după Război a adus noi tendințe culturale, politice, tendințe de standardizare și universalizare și progrese tehnice.31 ”Dacă în epoca modernă influențe streine, ca și o dorință de civilizare prea repede, ne-au rupt dela bunele și fireștile noastre tradiții, în mai toate manifestările de ordin intelectual cari au urmat, cred că a sosit timpul să ne trezim și să încetăm a mai maimuțări alte popoare.”32 Se constată o teamă în preluarea normelor străine și, prin acestea, pierderea specificului național. CONSTANTINIU, op. cit., p. 31-33; MIHĂILESCU, Vintilă, De ce este România altfel/? Avatarurile excepționalismului românesc, Ed. Polirom, Iași, 2017, p. 189; 25 KARNOOUH, Claude, Inventarea poporului-națiune. Cronici din România și Europa Orientală 1973-2007, ed. Idea Design&Print, Cluj-Napoca, 2011, p.156; 26 Stat-etnie este un concept care are la bază ideea că membrii unei națiuni fac parte dintr-o familie extinsă, sunt chiar uniți prin sânge. Națiunile există, fiecare națiune trebuie să aibă statul său, iar fiecare stat trebuie să fie format din membrii unei singure nații., în MULLER, Jerry, ”Us and Them: The enduring power of ethnic nationalism”, Foreign affairs, vol. 87, nr. 2, martie-aprilie, 2008, p. 20-21 (traducere proprie); 27 KARNOOUH, Ibidem., p. 222; 28 MIHĂILESCU, Vintilă, ”Arhipelagul gustian – despre școala monografică, altfel”, Dilema Veche, nr. 522, 13-19 februarie, 2014, online pe www.dilemaveche.ro, https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/arhipelagul-gustian-despre-scoala-monografica-altfel (accesat mai 2019); 29 KARNOOUH, Ibidem., p. 147-150; 30 CONSTANTINIU, Ibidem., p. 31; 31 ENESCU, I.D., ”După o jumătate de veac”, Arhitectura. Revista Societății Societății Arhitecților Români, numărul 1, ianuarie-martie, 1941, p. 18; 32 SOCOLESCU, T. Toma, ”Principii și îndreptări. Către o arhitectură românească modernă”, Arhitectura. Revista Societății arhitecților români, numărul 2, aprilie-iunie, 1941, p. 17; CRAINIC, Nichifor, ”Perspectivele arhitecturii românești”, Arhitectura. Trimestrial de arhitectură și urbanism, numărul 7, noiembrie, 1936, p. 8; TRAJANESCU, I. D., ”Promovarea arhitecturii Românești”, Arhitectura. Revista societății arhitecților români, numărul 2, aprilie-iunie, 1940, p. 8; 23 24

PERIOADA INTERBELICĂ. SATELE ȘI ARHITECTURA RURALĂ ÎNTRE MODERNITATE ȘI TRADIȚIE

Fig. 6

Fig. 7

PERIOADA INTERBELICĂ. SATELE ȘI ARHITECTURA RURALĂ ÎNTRE MODERNITATE ȘI TRADIȚIE

Cu toate acestea, în 14 august 193833, Legea administrativă impunea existența planurilor de sistematizare pentru toate așezările rurale, prin care se dorea ridicarea nivelului de trai al comunităților sătești.34 În paralel cu studiile lui Gusti, arhitecții studiau și casele tradiționale, unitatea de măsură a satului. Florea Stănculescu a fost arhitectul cu cele mai multe astfel de studii, articolele sale fiind principala sursă de documentare pentru această perioadă și chiar pentru cea comunistă. El considera cercetarea instrumentul prin care tradiția poate fi cel mai bine însușită, astfel încât să devină moștenirea generațiilor viitoare: ”(...)sîntem obligați să cunoaștem și această tradiție, s-o cunoaștem pe ea și viața ce o îmbracă, s-o simțim, s-o curățăm de gunoaie străine și să ne-o apropiem, să o întrebuințăm.”35 Deoarece satul funcționa după propriile reguli, impunerea unora noi, deși benefică lui (în accepțiunea urbanilor), putea fi un proces dificil. Cunoașterea ruralului folosea, de asemenea, ca instrument în ”manipularea” lui.36 Sistematizarea satelor a făcut parte dintr-un concept de unificare la nivel național al localităților denumit superurbanism.37 Aspectele legate strict de proiectarea satelor au fost denumite rurbanism, acesta fiind o categorie a superurbanismului.38 S-a dorit prin aceste sistematizări creșterea nivelului de trai, igienizarea și întreținerea gospodăriilor prin asigurarea infrastructurii și transformarea satului ”într-o podoabă”.39 În esență, sistematizările au presupus: mutarea satelor care se aflau pe teren nefavorabil, extinderea altora și chiar înființarea unora noi.40 Sistematizările au constat atât în proiecte și intervenții urbanistice, cât și arhitecturale. Urbanistic, au fost planificate restructurarea sau crearea de centre civice (fig. 6) cu insitituțiile publice necesare și reglarea străzilor: ”străzile trebuie trasate mai larg, cu șanțuri de o parte și de alta. Trebuie plantate pentru arșiță și praf, trebuie șoseluite. (...) centrul civic (...) prevăzut în dimensiuni mai mari, satele de șes au dimensiuni mari și viața agricolă a lor e bogată.” 41 Pentru satele noi s-au dezvoltat scheme compoziționale puternic geometrizate (fig. 7), care preluau orientările generale ale zonei și, în funcție de scara localității, spațiile publice au fost supradimensionate – piețe și esplanade.42 Prin aceste demersuri, foarte moderne și actuale în esență, statul se preocupa de comunitățile sătești, le oferea confort, dar după standardele proprii. Sistematizările la nivel rural anunțau felul în care va fi tradus discursul politic în arhitectură, atât privată cât și publică.

În anul 1918 este adoptată reforma agrară, finalizată în 1922. Aceasta impunea ca aproximativ 20% din terenuri să aparțină celor care au peste 50 ha, iar restul să revină micilor proprietari. În 1945 are loc o a doua reformă agrară. Ambele reforme sunt, împreună cu sistematizările, modalitate în care statul ”întreține” mediul rural, în OTIMAN, I.P., ”Viața rurală a României în secolul al XX-lea. Un secol de iluzii și speranțe (sau drama satului și a țăranului român)” Discurs de recepție a titlului de Doctor Honoris Causa conferit de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, 10 noiembrie 2002, Timișoara: Mirton, p. 9-11; 34 MIHĂILESCU, Vintilă, ”Arhipelagul gustian – despre școala monografică, altfel”, Dilema Veche, nr. 522, 13-19 februarie, 2014, online pe www.dilemaveche.ro https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/arhipelagul-gustian-despre-scoala-monografica-altfel (accesat); 35 STĂNCULESCU, op.cit., p. 71; 36 Ibidem., p. 117; 37 Superurbanismul este definit ca model de organizare al teritoriului național din punct de vedere tehnic, economic și social. Principiul director este optimizarea acestuia, în STĂNCULESCU, Florea, Contribuții la afirmarea arhitecturii românești, p. 116; 38 Ruralismul este latura sistematizării care se referă exlusiv la mediul rural. Presupunea organizarea satului ca și factor de producție care determina bună starea țării, în STĂNCULESCU, Florea, Contribuții la afirmarea arhitecturii românești, p. 119; 39 RĂDULESCU, Vasile, ”Istoricul și realizările arhitecturale în serviciile publice”, Arhitectura. Revista Societății Arhitecților Români, numărul 1, ianuarie-martie, 1941, p. 118; BATZARIA, N., ”Ridicarea satelor”, Revista Urbanismul, numărul 3-4, 1940, p. 70-71; BODASHER, O., ”Serviciile de studii urbanistice ținutale”, Revista Urbanismul, numărul 3-4, 1940, p. 97; 40 STĂNCULESCU, Florea, ”Satele noui formate în legătură cu reforma agrară”, Revista Arhitectura, 1925, p. 28; 41 STĂNCULESCU, Florea, Contribuții la afirmarea arhitecturii românești, Ed. Tehnică, București, 1987, p. 127-128; 42 Ibidem., p. 27; 33

PERIOADA INTERBELICĂ. SATELE ȘI ARHITECTURA RURALĂ ÎNTRE MODERNITATE ȘI TRADIȚIE

Fig. 8

Fig. 9

Fig. 10

Fig. 11

Fig. 13

Fig. 12

PERIOADA INTERBELICĂ. SATELE ȘI ARHITECTURA RURALĂ ÎNTRE MODERNITATE ȘI TRADIȚIE

Din punct de vedere arhitectural, atât locuințele individuale, cât și construcțiile publice au fost proiectate în spiritul momentului: ”Mai ales la sate, chiar în devenire orașe, trebuie să se mențină un specific local, rezultat dintr-o tradiție sănătoasă, progresistă.”43 Stănculescu a proiectat o serie de case noi, proiecte care s-au transformat defapt în adevărate ghiduri.44 (fig. 8,9) Acestea erau adresate în special clasei sărace a satelor. Prin ridicarea standardului său de viață, aceasta putea oferi mână mai bună de lucru, putea contribui semnificativ la economia națională, „suport al tuturor puterilor de manifestare și isvor al tuturor creațiilor materiale și spirituale, printre cari, la loc de frunte, se numără și arhitectura.” 45 Astfel, în cazul locuințelor individuale, arhitectura este normată în spiritul naționalist al momentului, dar normează în fapt accepțiunile urbanilor despre cum ar trebui să fie însuși țăranul: muncitor, contribuind la dezvoltarea țării. Satul era construit pentru a se potrivi perfect discursului politic, iar țăranul, ajutat de stat în aparență, era controlat de elitele46 care știau de ce anume are nevoie. Arhitecturii publice i s-a acordat o atenție sporită. Aceasta trebuia proiectată prin prisma principiilor funcționaliste, dar în același timp folosea principii din arhitectura populară: raționalitate, durabilitate, materiale locale, întreținere cu cheltuieli minime, posibilitatea de extindere și flexibilitate. Din punct de vedere estetic, trebuia să se încadreze în peisaj, să fie cât mai simplă, fără ornamente, expresivitatea să rezulte doar din armonia volumelor. Este de remarcat faptul că aceste direcții în proiectare evită abuzul folclorismului și al pitorescului.47 Dintre programele de arhitectură publică, cel mai studiat era cel al căminului cultural. Acesta trecea dincolo de un simplu spațiu de adunare și devenea instituția care organiza viața satului, instituție fundamentală pentru reformarea lui: ”Prin căminul cultural se realizează: cunoașterea satului, se formează terenul prielnic înțelegerii oricărei inițiative bune, se culturalizează satul, se mențin bunele datini, obiceiuri, port, joc și cântec.48 Astfel, programul arhitectural cuprindea într-o singură construcție: sală de spectacole, conferințe și adunări, bibliotecă, muzeu, dispensar medical, farmacie și baie populară. Clădirea trebuia să se încadreze desigur în contextul satului, iar pentru aceasta se încerca reducerea gabaritelor pentru a apropia clădirea casa țărănească. De asemenea, se foloseau și detalii precum: foișorul, prispa, raportul plin-gol și discreția ornamentelor. 49 (fig. 10) Au fost de asemenea realizate proiecte pentru școli (fig. 13), primării (fig. 11), dispensare, cantine etc. (fig. 12) după aceleași principii, de respectare a specificului și de încadrare în peisajul local. Intervențiile în mediul rural erau astfel puternic urbane, nu neapărat ca și aspect, dar ca esență a ceea ce reprezentau: modernizarea satului prin îmbunătățirea modului de viață, culturalizarea satului, toate dictate de elitele urbane. Astfel, ”organizarea vieții rurale trebuie dusă pe următoarele principii: să corespundă felului de viață al satului; să aibă nucleu viața de agricultor a săteanului; să pornească de jos în sus; să se bazeze pe familie și neam și să urmărească idealurile nației.” 50 De asemenea, aceste imbunătățiri au oferit o anumită siguranță comunităților, asigurarea grijii statului paternalist pentru ele, toate acestea, într-o oarecare măsură, și pentru controlul lor. Fără să reclamăm intervențiile din perioada interbelică ca fiind de rău augur sau rău voite, acceptăm că au avut o contribuție relevantă la ridicarea mediului rural. Cu toate acestea, analizele sociologice, antropologice și istorice relevă și aspectele nunțate ale acestora.

STĂNCULESCU, op. cit., p. 150; STĂNCULESCU, Florea, ”Construcțiuni rurale”, Revista Arhitectura, 1924, p. 14; 45 ENESCU, I., D., ”Problema locuințelor economice la orașe și sate”, Arhitectura. Revista Societății Arhtiecților Români, nr. 1-2/ianuarieiunie, 1942, p. 10; 46 În acest context, termenul ”elite” este folosit pentru a desemna organele din afara mediului rural care contribuie la definirea sa; 47 STĂNCULESCU, Florea, Contribuții la afirmarea arhitecturii românești, Ed. Tehnică, București, 1987, p. 27; 48 Ibidem., p. 125 ; 49 Ibidem., p. 27 50 Ibidem., p. 126; 43 44

PERIOADA INTERBELICĂ. SATELE ȘI ARHITECTURA RURALĂ ÎNTRE MODERNITATE ȘI TRADIȚIE

Fig. 14

PERIOADA SOCIALISTÄ&#x201A;. URBANIZAREA RURALULUI (1947-1989)

Discursul politic de la instaurarea regimului comunist a continuat discursul interbelic, romantic, referitor la cultura tradițională. În anii ’70, acesta capătă o nouă dimensiune: protocronismul. Acesta era axat pe redescoperirea punctelor valoroase din trecutul istoric al țării și dezvolta o întreagă serie de concepte: geniul național, specificitate, originalitate, trecut glorios și chiar pretenția de universalitate.51 Ca parte din cultul personalității era și antiteza dintre poporul român și popoarele străine. Poporul român, reprezentat prin conducătorul suprem, era un popor plin de virtuții, care nu avea nevoie de influențele din afara țării. Așadar, printre alte mituri vehiculate în discurs au fost: unitatea, neatârnarea, lupta de clasă, democrația idilică și mai ales teama de străin. Spre deosebire de perioada interbelică, când discursul naționalist era influențat de tendințele vestice și venea ca o formă de liberalism, discursul ceaușist era încărcat de spiritul totalitar și purta o amprentă autohtonă. Discursul a fost ușor acceptat, i s-a dat legitimitate, tocmai datorită mentalului care era obișnuit cu acest gen de discurs, fără să îi sesizeze însă nuanțele. Problema națională era reprezentată mai degrabă ca o unire între popor și partidul unic. În condițiile crizei economice din anii ’70, când nivelul de trai a scăzut dramatic, discursul a devenit un instrument puternic pentru distragerea atenției. Întărirea coeziunii societății în jurul unui partid sau al unui stat-națiune-etnie printr-un discurs naționalist arăta exact opusul: unitatea și conștiința colectivă nu erau suficient de bine definite, iar discursul era defapt cel care forța unitatea pentru a o controla.52 În mediul rural au fost adoptate diverse reglementări și proiecte de lege prin care terenurile agricole și creșterea animalelor erau colectivizate, iar o parte din ele intrau în posesia statului. O consecință gravă a acestor demersuri și absolut paradoxală, a fost înlăturarea comunităților rurale. Pentru a controla o bună parte din populație care trăia după propriile reguli și a-i insufla tot ei reprezentări croite după gustul partidului, soluția era ca aceasta să fie îndepărtată de ele. În esență, au avut loc trei procese: depopulare, demolare și stagnare. În numele ”apropierii condițiilor de trai material și spiritual” a comunităților sătești de cele urbane, au fost distruse nenumărate sate, iar altele au fost radical schimbate.53 Toate acestea s-au făcut prin proiecte de sistematizare, în mai multe etape.54 În 1973 s-a dat decretul de reorganizare la nivel național a urbanismului rural.55 Planificarea se făcea la nivel regional și raional, unde se fixau, prin metodă științifică, zonele și punctele de amplasarea ale industriilor, ale noilor orașe și ale vetrelor viitoarelor aglomerații rurale. Satele existente urmau să primească echipamente, vite și tehnicieni. Pentru cele noi se stabileau mai multe tipologii de sate: împrăștiate, înșirate, adunate și îngrămădite, liniar, celular și citadin. Ultimele, citadine, erau de fapt sate de tip urban, cu ocupație dominantă – agricultura, cu instalații tehnice urbane: apă, canal, electricitate și instituții publice și administrative variate: teatre, cinematografe, magazine, judecătorie, instituții santiare etc. Aceste sate urbane urmau să fie concentrate pentru ca sistemul edilitar să fie folosit econom, iar instituțiile publice să poată controla o masă cât mai mare de oameni.56

CONSTANTINIU, op. cit., p. 35; KARNOOUH, op. cit., p. 122; 53 OTIMAN, I.P., op.cit., p. 21-23; 54 În perioada 1950-1965 avea loc ”renovarea rurală nesistematizată” – datorită creșterii economice țăranii își reorganizează gospodăriile. Datorită acesteia, în 1965, în cadrul Congresului P.C.R. era impusă nevoia unor studii și proiecte de sistematizare. Între 1965-1975 are loc ”renovarea rurală sistematizată”, populația fiind acomodată cu dirijarea riguroasă a construcțiilor, în STĂNCIULESCU, Traian Dinorel, ”Implicații sociologice în procesul de <<dezvoltare sistematizată>> a cadrului construit rural”, Revista Arhitectura, nr. 2-3, 1981, p. 82; 55 KARNOOUH, Ibidem., p. 175; 56 STĂNCULESCU, op. cit., p. 131-148; 51 52

PERIOADA SOCIALISTĂ. URBANIZAREA RURALULUI

Fig. 15

Fig. 16

PERIOADA SOCIALISTÄ&#x201A;. URBANIZAREA RURALULUI

Fig. 17

De asemenea, satele urmau să aibă un nou centru civic care să găzduiască clădiri publice, administrative, culturale, comerciale și blocurile de locuințe ale celor cu altă ocupație decât agricolă. Se rezervau terenuri pentru viitoarele școli, spiatel, terenuri sportive, parcuri de odihnă și tot ceea ce era necesar unui spațiu apropiat de cel urban. Periferic, urmau să fie dispuse sediile cooperativei agricole de producție și micile industrii locale: cărămidării, cariere, mori, vărării, etc.57 Acest întreg proiect a fost în fapt un instrument complex de influențare a comunităților și deci de control.58 Odată cu transformarea satului, se urmărea și transformarea săteanului și apropierea lui de omul urban. Tradiția, factorul definitoriu al spațiului rural, nu se pierdea odată cu aceste schimbări, ea era doar curățată de orice influență până la esență. Discursul referitor la statului-națiune este dovada acestui fapt: ”(...) Dar tradiția constituie ființa neamului, specificul care îl diferențiază de alte nații. Satele noastre de azi sînt o descendență a davelor dacice tribale, vechi de mai multe mii de ani, în care tradiția a format legea de viețuire și de conducere. Nu se poate dezrădăcina tradiția. Desigur, cu timpul, se va curăți de rugină, de superstiții și de practici mistice. Dar vor rămâne bunul simț și omenia românului, spiritul inovator, gustul lui de frumos și manifestările artistice, jocul lui vioi și vesel, originalele lui cîntece de dragoste și de viață.”59 Acest citat sumarizează poziția țăranului în mentalul colectiv al acelui moment: un om model pentru comunitățile urbane. Cu toate acestea, politicile care îl vizează arată că el era considerat un om arhaic, fără nicio legătură cu actualitatea. Urbanii îl îndrumă spre modernitate și îl aduc în rând cu ei, spre binele lui și, desigur, pentru controlul lui. Cadrul construit se alinia acestor principii unificatoare, locuințele erau similare celor de la oraș, iar construcțiile publice aveau un puternic caracter urban.60 De asemenea, din rațiuni de economie și mărirea ritmului de construcție și deci de aplicare a sistematizărilor, toate clădirile s-au tipizat sub diverse forme.61 Astfel, în cazul locuințelor, pentru raționalizarea spațiului, se propuneau locuințe pavilionare cu etaj, cuplate 2-4 apartamente, fiecare cu o curte individuală dedicată anexelor, și acestea construite tot în spirit rațional. De asemenea, au fost propuse și locuințe colective în zona centrului civic. Acestea ar deveni tot mai necesare ”datorită creșterii grupelor de populație angajate în activitățile sectorului terțiar al ruralului.”62 Se stabilea în imaginarul colectiv o relație de dependență între bunăvoința cu care se îngrijea Partidul Comunist de omul de rând (care abandonează locuința banală la sat pentru o viață proletară la oraș) și sentimentul de a aparține totuși unei mari colectivități (toți suntem strămoșii dacilor, apoi a țăranilor și moștenitorii tradiției). Această apartenență era defapt vitală în mentalitatea săteanului, ea fiindu-i refuzată până atunci. 63 În ceea ce privește arhitectura publică, după studiul Revistei Arhitectura, clădirile socio-culturale și clădirile de deservire agricolă erau cele pentru care se depunea cel mai mult efort în proiectare. S-a observat realizarea unei mari varietăți de tipologii de clădire în încercarea de adaptare a acestora specificului local (fig. 15).

STĂNCULESCU, op. cit., p. 148; PASCARIU, Gabriel, ”Planificarea teritorială în anii comunismului”, Revista Urbanismul (ediție nouă), nr. 7-8, 2010/2011, p. 122; PAVLU, Gheorghe, ”Programul național de sistematizare 1976-1989”, Revista Urbanismul (ediție nouă), nr. 7-8, 2010/2011, p. 117-119; STĂNCIULESCU, Traian Dinorel, ”Implicații sociologice în procesul de <<dezvoltare sistematizată>> a cadrului construit rural”, Revista Arhiectura, nr. 2-3, 1981, p. 81-84; 59 STĂNCULESCU, Ibidem., p. 150; 60 SEBESTYEN, Gh., ”Unele probleme actuale ale reconstrucției sociale”, Revista Arhitectura, nr. 6, 1987, p. 47; 61 BLAJOVICI, Petre, ”Unele probleme actuale ale arhitecturii și urbanismului din țara noastră”, Revista Arhitectura, nr. 1, 1971, p. 7; 62 STĂNCULESCU, Ibidem., p. 83-84; 63 KARNOOUH, op. cit., p. 185; 57 58

PERIOADA SOCIALISTĂ. URBANIZAREA RURALULUI

Fig. 18

Fig. 19

Fig. 20

PERIOADA SOCIALISTÄ&#x201A;. URBANIZAREA RURALULUI

Fig. 2

Căminele culturale erau considerate, la fel ca în perioada interbelică, liant al comunităților și instrument pentru educarea lor. Programul arhitectural presupunea funcțiuni polivalente: spectacole de teatru, concerte, ședințe festive, cinema, dar și activități cu grupuri restrânse, ”de club”. Tipizarea lor, metoda generală de proiectare ”în condițiile dezvoltării societății socialiste către gradul cel mai înalt de cultură umană (...)”, răspundea desigur câtorva probleme pe care programul le ridica: încadrarea în vatra satului, printre clădiri dens construite și de gabarit mare și realizarea unei atmosfere generale plăcute, care să invite comunitatea să ia parte la activitățile culturale. Rezultatele Concursului de cămine culturale din anul 1960 sunt reprezentative pentru principiile directoare ale proiectării acestora. Concursul a avut mai multe categorii – cămin cultural de 400 și de 300 de locuri și casa raională de cultură de 400 de locuri. (fig. 20, 21) Proiectele premiate au prezentat spații astfel dimensionate și grupate funcțional încît să creeze ambianța necesară de club, atît ca legături interioare, cît și ca legătură între interior și exterior. Din punct de vedere estetic, problema acoperișului a fost cea mai intens dezbătută, obligativitatea păstrării acoperișurilor cu două sau patru ape în mediul rural rămânând valabilă.64 Gospodăriile agricole de stat, exceptând faptul că prin sistematizare li se determina poziția în regiune și apoi în sat, au ridicat numeroase probleme arhitecturale. Ele erau compuse din numeroase corpuri de clădire, formând un ansamblu extins, a cărui arhitectură era tipizată și, foarte des, ignorată ca imagine. Clădirile care formau aceste gospodării erau de două tipuri: clădiri administrative – cantină, corpul propriuzis de administrație și locuințele, iar a doua categorie erau cele de deservire – grajduri, magazii, pătule, etc.65 (fig. 16, 17) Acestea erau făcute ținând cont de contextul în care se poziționau și în legătură cu tradițiile locale. Materialele și formele similare dădeau unitate ansamblurilor, iar elementele de arhitectură populară ofereau fațade expresive, apropiate de construcțiile rurale din jur.66 O altă funcțiune tratată cu atenție era sediul de cooperativă. În Revista Arhitectura din anul 1995, nr. 5, este prezentat un concurs pentru ”Sediul cooperativei de consum cu magazin universal și restaurant în mediul rural”. Acesta curpindea în sine trei proiecte, iar acestea, deși executate prin mijloace locale, prezentau soluții economice în ceea ce privește consumul de materiale. ”Magazinul universal va fi prevăzut cu vitrine pentru expunere și se va compune din trei compartimente separate pentru defacerea diferitelor mărfuri, cu accese din exterior. (...) Restaurantul va fi prevăzut cu o sală de consumație pentru 80 de persoane, cu bucătăria și anexele respective, avînd unele legături obligatorii. (...) Sediul cooperativei va avea birourile cu comunicări între ele și cu o intrare separată de cea a restaurantului sau a magazinului.”67 (fig. 18, 19) Se încerca astfel încadrarea în specificul local prin preluarea unor elemente care erau de cele mai multe ori pur decorative și adaptarea lor la scara proiectului. Proiectele, mai ales cele pentru cămine culturale și sedii de cooperativă, aveau, din punct de vedere funcțional, caractere urbane. Se norma astfel în arhitectura publică, pe de o parte, discursul partidului-națiune bazat pe folclor și tradiție și, pe de altă parte, eforturile de a urbaniza satul.

ȘERBAN, Ig., ”Pe marginea concursului de cămine culturale”, Revista Arhiectura, nr. 5, 1960, p. 35-45; TEODORESCU, Aurelia, ”Studii pentru proiecte de cămine culturale sătești”, Arhitectura, nr. 1, p. 16-24; 65 STĂNCULESCU, Florea, ”Sistematizarea gospodăriilor agricole de stat”, Revista Arhitectura, nr. 1, 1955, p. 6-7; 66 GHICA-BUDEȘTI, I., ”În legătură cu proiectele tip pentru agricultură”, Revista Arhitectura, nr. 1, 1955, p. 8-13; 67 ”Sediul cooperative de consum cu magazin universal și restaurant în mediul rural”, Revista Arhitectura, nr. 5, 1955, p. 8-9; 64

PERIOADA SOCIALISTĂ. URBANIZAREA RURALULUI

SATUL ÎN CULTURA CONTEMPORANĂ. ÎNTRE ULTRA-RURAL ȘI ULTRA-URBAN GHID DE ARHITECTURĂ PENTRU ÎNCADRAREA ÎN SPECIFICUL LOCAL DIN MEDIUL RURAL. DISCURS NORMATIV AL ARHITECTURII

PERIOADA INTERBELICĂ. SATELE ȘI ARHITECTURA RURALĂ ÎNTRE MODERNITATE ȘI TRADIȚIE

2 SATUL CONTEMPORAN. PRODUS IDENTITAR Țăranii sînt o clasă care nu vorbește, este vorbită.68 VINTILĂ MIHĂILESCU

MIHĂILESCU, Vintilă, Despre buna folosință a folclorului”, Dilema Veche, nr. 509, 14-20 noiembrie 2013, online pe www.dilemaveche.ro, https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/despre-buna-folosinta-a-folclorului, (accesat mai 2019);

Fig. 22

SATUL ÎN CULTURA CONTEMPORANĂ. ÎNTRE ULTRA-RURAL ȘI ULTRA-URBAN

Până în momentul actual, satul a fost folosit ca și instrument politic și a fost reprezentat sub diverse forme, de la moștenitorul tradițiilor dacice69 până la cel mai important motor economic al țării70. Permanent, această reprezentare s-a construit, s-a inventat și reinventat. În perioada de tranziție de după căderea comunismului, satul a încetat să fie folosit în ideologii, iar statutul lui s-a schimbat în acela de produs. Astfel, el a ajuns azi să fie produsul paradigmelor culturale din secolul XX. În cultura laică, a urbanilor, satul este idealizat, păstrat în atemporalitate. Paternalitatea statului asupra satului din perioadele interbelică și comunistă se transferă elitelor: satul trebuie salvat de ”globalizare”, iar cei din afara lui știu cel mai bine cum. Pentru a înțelege contextul care a dus la tendințele arhitecturale despre vom vorbi, considerăm că este nevoie, la fel ca în capitolele precedente, să trecem în revistă contextul istoric general, starea actuală a satului și felul în care acesta este văzut de urbani în mod curent. În anii 1991 este adoptată Legea fondului funciar, reformă prin care comunitățile săteși sunt reîmproprietărite.71 Aceasta s-a bazat exclusiv pe proprietate, fiind o reformă agrară, nu agricolă. Statul paternalist a avut grijă de țăran – l-a împroprietărit.72 Productivitatea a fost neglijată, sărăcia comunistă nu a scăzut, ci a crescut, rezultând în economie de subzistență și migrație externă, printre singurele lucruri care aduc infuzie de capital.73 Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, apare conceptul de dezvoltare rurală durabilă. Este inițiat programul național care poartă același nume, prin care se urmărește scoaterea satului din economia naturală închisă și introducerea lui în mediul de afaceri: ”economia rurală trebuie transformată, treptat, din economie de subzistență în economie comercială.”74 Cu toate acestea, se impune menținerea echilibrului între păstrarea și conservarea spațiului rural natural și tendința de modernizare.75 Această poziție față de mediul rural, modernizarea lui prin standarde europene are un dublu efect. Pe de o parte, susține evoluția sa firească, spre care satul aspiră dintotdeauna. Pe de altă parte, îl supune unor norme venite din afara sa, fără ca acestea să aibă neapărat o bază în realitatea de zi cu zi a comunităților sătești. Acesta context ”legislativ” are diferite repercursiuni asupra satului. Reformele agrare și perpetuarea sărăciei au dus la creșterea nivelului de migrație, pe când proiectele europene au ajutat într-o oarecare măsură la dezvoltarea proiectelor pentru infrastructură, afaceri mici și mijlocii, etc.76 Comunitățile sătești, în condițiile date, se află permanent în căutarea unei reprezentări proprie lor. Tradiția care le este atribuită de multă vreme și care, în esență, nu își mai are rostul, este înlocuită de modernitate. O modernitate înțeleasă cu dublu sens. O dată, comunitățile se aliniază practicilor consumeriste care îi îndeamnă pe urbani către sat în mod paradoxal. ”Ne-am modernizat și noi: am făcut ceva rustic!” este consemnarea lui Vintilă Mihăilescu în discuția sa cu o țărancă. Modernizarea înseamnă astfel ”multiplicarea la indigo a caricaturii pe care ți-au făcut-o altii la oraș.”77 De multe ori, clasa țărănească este defapt o ”clasă-obiect, obligată să-și elaboreze subiectivitatea proprie pornind de la obiectivizarea de către ceilalți”.

STĂNCULESCU, Florea, Contribuții la afirmarea arhitecturii românești, Ed. Tehnică, București, 1987, p. 150; OTIMAN, op. cit., p. 21; 71 Ibidem., p. 30-33; 72 MIHĂILESCU, Vintilă, Etnogeneză și țuică, ed. Polirom, Iași, 2018, p. 25-33; 73 MIHĂILESCU, Vintila, ”Marele jaf postcomunist”, Dilema Veche, nr. 707, 7-13 septembrie, 2017, online pe www.dilemaveche.ro, https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/marele-jaf-postcomunist, (accesat mai 2019); 74 OTIMAN, Ibidem., p. 34-42 75 OTIMAN, Ibidem., p. 39; 76 Unul dintre proiectele relevante în această situație a fost concursul „Satul românesc, sat european”. Acesta premia satele care respectau valorile europene: spirit civic, toleranță, buna conviețuire a comunităților multietnice și multireligioase, capacitatea de dezvoltare comunitară prin atragerea de fonduri etc., din GIURGEANU, Stela, ”Depărtarea de prin satele noastre”, Dilema Veche, nr. 377, 5-11, mai 2011, online pe www.dilemaveche.ro, https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/departarea-de-prin-satele-noastre (accesat); 77 IANCU, Bogdan, ”Modernizare prin rusticizare”, Dilema Veche, nr 301, 19 noiembrie, 2009, online pe www.dilemaveche.ro https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/modernizarea-prin-rusticizare (accesat mai 2019); 69 70

SATUL ÎN CULTURA CONTEMPORANĂ. ÎNTRE ULTRA-RURAL ȘI ULTRA-URBAN

Fig. 2

SATUL ÎN CULTURA CONTEMPORANĂ. ÎNTRE ULTRA-RURAL ȘI ULTRA-URBAN

Ei nu sunt aproape niciodată, din niciun punct de vedere, tratați pentru ce sunt și în funcție de nevoile lor, dar sunt folosiți pentru ”virtuțile” lor comparate cu ”viciile” vieții și locuitorilor urbani. Ei aproape că joacă permanent un rol pentru citadini – ”rolul țăranului țărănizat”.78 Modernitatea este alteori înțeleasă ca fiind ceva strict urban, dar un urban trecut prin filtrele culturale locale. Această modernitate se materializează în „casele făloase”, vile care afirmă un statut financiar înainte de orice. 79Astfel, direcțiile pe care satul le urmează sunt contradictorii. Ruralul reproduce pentru propria sa nevoie o modernitate spre care aspiră, modernitate trecută prin filtre culturale proprii (ultra-urban) sau ruralul reproduce felul în care urbanul îl vede pe el – tradiționalul reproduce un tradițional idealizat (ultra-rural). Ambele direcții sunt contestate de urban și clasificate drept nefirești: ”Cum e posibilă atâta nepăsare, ba chiar distrugere a tradiților de către localnici?; și, de partea cealaltă, Ce vor ășta de la noi, ce au împotrivă să trăim și noi ca toată lumea?”80 Cu toate acestea, mediul rural devine tot mai atractiv pentru urbani, fiind locul care în mentalul colectiv echivalează cu pace, liniște, peisaje de vis și calm social. Acesta din urmă este în general considerat un ”patrimoniu de neegalat al umanității”, iar împreună cu economia și ecologia sustenabile specifice, dau dimensiunea valorică a satului.81 Datorită acestor valori, tot mai mulți urbani își fac loc în viața rurală prin migrarea definitivă.82 Astfel, apar noi valori în spațiul satului, o combinație între datini și obieciuri și forme de comunitate preluate din Vest.83 Cu toate acestea, turismul rural rămâne cea mai comună formă de interacțiune a orașului cu mediul rural. Acesta duce la fenomente diverse: creșterea veniturilor localităților prin afaceri turistice, dar și alterarea tradițiilor pentru creșterea atractivității. Ele sunt promovate sub diverse forme, fie ele materiale sau imateriale: festivaluri folclorice, muzee sau comercializarea și serializarea lor. Tendința negativă a acestora este aceea de rusticizare, între rural și rustic fiind pus tot mai des semnul de egalitate.84 Pensiunile și restaurantele creează ambianță rustică pentru o „experiență de neuitat”, mobilierul urban și amenajările stradale sunt de lemn, rustice. Rusticul devine simulacru.85 Astfel, în cultura laică există două tendințe legate de sat: negarea stării lui de fapt și criticarea acesteia– sărăcie/ căutarea identității și tratarea sa ca pe o ”comoară memorială națională.”86 Paradoxal, aceste tendințe sunt parte a unui cerc închis. Tradițiile și valorile spre care urbanul se reîntoarce sunt defapt cele fabricate în secolul XX. Esența și scopul lor nu își mai au sensul în acest moment. Cu toate acestea, ele sunt fie impuse țăranilor în scopuri conservatoare sau sunt recreate de aceștia pentru a mări atractivitatea turistică. Satul este așadar definit în continuare, sub o formă sau alta, de cei din afara lui.

MIHĂILESCU, Vintilă, De ce este România altfel/? Avatarurile excepționalismului românesc, Ed. Polirom, Iași, 2017, p. 166; MIHĂILESCU, Vintilă, ”Declinul trecutului”, Dilema Veche, nr. 788, 28 martie-3 aprilie, 2019, online pe www.dilemaveche.ro https://dilemaveche.ro/sectiune/pe-ce-lume-traim/articol/declinul-trecutului, (accesat mai 2019); 80 MIHĂILESCU, Vintilă, ”Tradiții și psihologie”, Dilema Veche, nr. 599, 6-12 august 2015, online pe www.dilemaveche.ro https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/traditii-si-psihologie, (accesat mai 2019); 81 OTIMAN, op. cit., p. 41; 82 ȘTEFĂNESCU, Cătălin, ”Gata, mă mut la țară!”, Dilema Veche, nr. 458, 22-28 noiembrie, 2012, online pe www.dilemaveche.ro, https://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/gata-ma-mut-la-tara, (accesat mai 2019); 83 RĂCĂȘAN, Horațiu, ”Ruralul, vremurile și arhitectul„, Revista Arhitectura, numărul Rural, nr. 1, 2016, p. 60-61; 84 OTIMAN, Ibidem., p. 42: 85 MIHĂILESCU, Vintilă, ”De la vacă la balansoar. Mutații și sensuri ale gospodăriei rurale în post-socialism”, International Review of Social Research, vol. 1, nr. 2, iunie 2011, p. 47-49; 86 MIHĂILESCU, De ce este România altfel? Avatarurile excepționalismului românesc, Ed. Polirom, Iași, 2017, p. 131;; 78 79

SATUL ÎN CULTURA CONTEMPORANĂ. ÎNTRE ULTRA-RURAL ȘI ULTRA-URBAN

Fig. 24

GHID DE ARHITECTURĂ PENTRU ÎNCADRAREA ÎN SPECIFICUL LOCAL DIN MEDIUL RURAL. DISCURS NORMATIV AL ARHITECTURII

Arhitectura nou construită din mediul rural românesc reflectă cele două stări ale satului. Pe de o parte, clădiri urbane, produsul apropierii de modernitatea orașului sau împrumuturi în urma migrației. Pe de altă parte, clădiri ce poartă amprenta tradiționalului. Uneori un tradițional produs al comunității ce vrea să se întoarcă la valorile originare87, alteori un tradițional livrat pentru urbani. În aceste condiții, rezultatele creează un amalgam de obiecte arhitecturale, iar imaginea de ansamblu a satelor se schimbă. Acest proces este, social vorbind, firesc. Spațiul satului evoluează, caută să se adapteze. Cu toate acestea, reacțiile la arhitectura nouă sunt vehemente și critice, reacții venite majoritatea din mediul urban. În aceste condiții au fost lansate Ghidurile pentru încadrarea în specificul local rural. Ele vin în ajutorul locuitorilor, al autorităților locale, investitorilor, proiectanților și tuturor celor implicați în formularea regulamentelor de construire și, apoi, a proiectelor. Scopul declarat este ”păstrarea nealterată a spiritului așezărilor în care sunt propuse proiectele și creșterea calității vieții, dar conservând tradițiile și peisajele culturale existente, acestea fiind, de fapt, chiar resurse pentru dezvoltarea durabilă în mediul rural.” De asemenea, Ghidurile propun soluții pentru valorificarea tradiției constructive, utilizarea responsabilă a resurselor locale, oferind în același timp soluții tehnice contemporane.88 Ghidurile reprezintă, în esență, normarea discursului laic, viziunea urbanilor asupra satului. Fără să le fie contestat rolul benefic pe care îl pot avea asupra situației arhitecturii rurale, considerăm că, în esență, perpetuează un conservatorism în care societatea rurală nu se mai regăsește. Dacă arhitectura în general trebuie să răspundă nevoilor beneficiarilor, Ghidurile par mai degrabă să le dicteze beneficiarilor ce nevoi au. Paternalitatea urbanilor asupra satului este normată prin acestea. Mai mult, satul de care urbanii se îngrijesc este un sat ideal, acel produs al secolului XX despre care vorbeam anterior.89 Astfel, Ghidurile analizează și trec în revistă diverse aspecte arhitecturale care pot influența orice proiect: amplasarea construcțiilor – amplasarea în cadrul așezării, POT, CUT, regim de înălțime, amplasarea construcțiilor și amenajările noi în afara vetrei satului, amplasarea construcțiilor și amenajărilor noi în vatra satului; amenajarea clădirilor existente; elemente de construcție – acoperiș, pereți, fundații, tâmplărie și goluri, elemente de fațadă; construcții anexe; amenajări exterioare; spațiul public.90 Aceste categorii acoperă întreg spectrul construit, începând de la urbanism până la elemente precum gardul sau anexele. Tabloul satului ca și imagine în mentalul colectiv este sumarizat și clasificat.

Reîntoarcere care este defapt o reacție la excesele modernizării din perioada imediat următoare căderii comunismului. Tradiționalul se transformă în rustic, fiind un ”consum nostalgic” de modernitate și confort. ”Să fim și noi din nou noi înșine!” este justificarea unui localnic pentru casele rustice. Această tendință este de reașezare într-un ”autentic” diferit de autenticul căutat de folcloriști, în MIHĂILESCU, Vintilă, ”Rustic, anul doi”, Dilema Veche, nr. 337, 29 iulie – 4 august 2010, online pe www.dilemaveche.ro, https://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/rustic-anul-doi, (accesat mai 2019); Este un ”autentic” inventat și comercializat de urbani și preluat de săteni. Se reafirmă astfel ”multiplicarea la indigo a caricaturii pe care țiau făcut-o altii la oraș”, în IANCU, Bogdan, ”Modernizare prin rusticizare”, Dilema Veche, nr 301, 19 noiembrie, 2009, online pe www.dilemaveche.ro https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/modernizarea-prin-rusticizare (accesat mai 2019); 88 Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Zona Câmpia Transilvaniei, realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România și finanțat din Fondul ”Timbrul Arhitecturii”, decembrie 2016, p. 1; 89 Situația extremă a acestor normări este muzeificarea satelor. Un demers aprobat și susținut de urbani, de cele mai multe ori în scopuri turistice, muzeificarea nu a avut întotdeauna un impact pozitiv asupra comunităților sătești. S-a produs deseori la extreme: în cazul satului Rimetea, jud. Alba, muzeificarea a fost acceptată datorită implicării localnicilor, moștenitorii în linie directă a caselor și deci atașați de ele. Pe de altă parte, în zona satelor săsești, intervențiile de conservare și muzeificare nu sunt înțelese. Casele, de cele mai multe ori în proprietatea comunităților rrome – moștenite de la sași – nu sunt pentru acestea decât niște simple case care trebuie modernizate în pas cu vremurile. Aici, muzeificarea se face aproape forțat. – în HUGHES, Alina, ”Will there be conflict? Identity and Value Tensions in Transylvania‘s Saxon Villages”, în Euro Polis, Journal of Political Analysis and Theory, 4 decembrie, 2008, p. 323; (traducere proprie); 90 Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Zona Câmpia, Ibidem., p. 3; 87

GHID DE ARHITECTURĂ PENTRU ÎNCADRAREA ÎN SPECIFICUL LOCAL DIN MEDIUL RURAL. DISCURS NORMATIV AL ARHITECTURII

Fig. 25

Fig. 26

Fig. 27

Fig. 28

Fig. 29

Fig. 3

GHID DE ARHITECTURĂ PENTRU ÎNCADRAREA ÎN SPECIFICUL LOCAL DIN MEDIUL RURAL. DISCURS NORMATIV AL ARHITECTURII

Arhitectura publică în acest context trebuie să urmeze liniile directoare recomandate de Ghiduri – încadrarea în specificul local, sustenabilitate, integrarea comunității în demersul proiectelor etc. Vom trece în revistă câteva din recomandările făcute, subliniind în special acelea care denotă caracterul conservator. Vom considera clădiri publice cele care se încadrează la secțiunile ”Construcții noi cu gabarit mediu (120250 mp) și construcții noi cu gabarit mare (250- 395 mp), dispuse în sistem pavilionar” și „Construcții noi cu gabarit mare (peste 250 mp), de tip monovolum”. Acestea sunt tratate succint la fiecare capitol. Se prevăd tipurile de funcțiuni și amplasările în funcție de acestea în sat: în afara vetrei – centre de producție și procesare de dimensiuni mari, iar celelalte funcțiuni în vatra satului. Clădirile de birouri, administrație, IT etc să fie realizate sub formă de ansamblu pavilionar, iar funcțiunile educaționale, de producție, depozitare, activități meșteșugărești să fie realizate sub formă de ansamblu de dimensiuni mari (fig. 25). Amplasarea în general trebuie să respecte ”cutumele locale” și, desigur, regulamentele în vigoare prin Regulamentul General de Urbanism. Pe parcele, se recomandă amplasarea ierarhizată a clădirilor pentru clădiri pavilionare, asigurând prin aceasta integrarea în țesutul specific și în imaginea generală a străzii. Acestea trebuie să reia spațiul tipic rural, cu relațiile între diversele zone ale gospodăriilor, accese, gabarite, orientări ale clădirilor una față de cealaltă și față de vecinătăți, articulații și trasee. Construcțiile monobloc nu trebuie să fie intruzive în perceperea spațiului (fig. 26) și mai ales să nu intervină în puncte de belvedere, mascând și alterând silueta satului. Ele trebuie să ”păstreze specificul local prin preluarea formei și a volumetriei existente în zonă, păstrându-se imaginea locală nealterată.” În ceea ce privește elementele de construcție, se recomandă folosirea aproape exclusivă a acoperișului (fig. 27). Acesta va păstra specificul local prin ”preluarea nealterată a formei și a volumetriei existente în zonă”. Nu sunt admise pante și forme nespecifice. Se recomandă de asemenea streșinile ample, ”inclusiv în zona târnațului sau în zona de intrare”. Acoperișurile orizontale sunt acceptate în situații speciale, iar acestea vor fi obligatoriu înverzite (fig. 28). Pentru clădirile monobloc, acoperișul va fi cel mai probabil în două ape, cu pante egale, cu streșinile și coamele orizontale. Sunt interzise acoperișurile de tip terasă care ocupă mai mult de 60% din suprafața clădirii și sunt dispuse înspre stradă. Se recomandă de asemenea utilizarea porticurilor pe fațada principală a clădirii care ”vor proteja pereții și deschiderile clădirii de intemperii și vor da un plus de identitate și de funcționalitate clădirilor”. Structura șarpantei este recomandată să fie din lemn, iar învelitoarea să fie din materiale naturale regenerabile – țiglă ceramică de tip solzi sau trasă. Legat de tâmplărie și goluri, ele vor respecta proporțiile tradiționale între lungime și lățime mai ales pe fațada principală pentru a da unitate frontului. Sunt chiar recomandate goluri mici, specifice arhitecturii vernaculare care să alterneze cu vitraje mari (fig. 30). Se admit panouri vitrate, maxim 30% din suprafața fațadei în cazuri bine justificate și recomandabil pe fațadele interioare (fig.29). Elementele de fațadă sunt detaliate pe categorii: soclu, horn, frontoane și decorații, streșini și burlane și materiale. Soclul va fi marcat vizual prin finisaje și printr-o decalare față de planul peretelui. Este recomandată evitarea elementelor decorative, cu excepția ”acelora a căror simbolistică s-a păstrat și care sunt susținute încă de meșteșugurile locale prin continuitate.„ Se pot folosi detalii pentru definirea registrelor clădirii: profil de streașină, profil de cornișă, profil de brâu. Streșinile și burlanele vor respecta forma și ornamentele specifice locale. Materialele se recomandă să fie naturale și desigur, să fie în ton cu locul, iar culorile la fel.91

91Ghid

de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Zona Câmpia Transilvaniei, op. cit., p. 1-55;

GHID DE ARHITECTURĂ PENTRU ÎNCADRAREA ÎN SPECIFICUL LOCAL DIN MEDIUL RURAL. DISCURS NORMATIV AL ARHITECTURII

Fig. 3

GHID DE ARHITECTURĂ PENTRU ÎNCADRAREA ÎN SPECIFICUL LOCAL DIN MEDIUL RURAL. DISCURS NORMATIV AL ARHITECTURII

Arhitectura publică din mediul rural azi și felul în care ea este abordată diferă sub multe instanțe de secolul XX. Cum discursul politic nu mai este dominant naționalist-tradiționalist, satul devine mai puțin important. Rămâne în continuare relevant datorită ponderii sale în teritoriu, dar și datorită modelelor sustenabile de trai pe care le oferă. Arhitectura publică nu mai este reprezentanta puterii politice, dar rămâne reprezentanta laicilor92 și a conceptelor lor legate de sat. Se poate observa, din recomandările făcute, care au fost desigur sumarizate, că acestea se referă în mod particular la imaginea de ansamblu a clădirilor. Sunt făcute desigur recomandări legate de materiale sustenabile, măsuri de igienă, orientări etc care sunt binevenite. Dar în esență și ceea ce este cel mai important în toate acestea e faptul că recomandările sunt similare celor făcute pentru locuințele individuale. Practic, arhitectura publică e tratată ca o casă mai mare, cu elemente supradimensionate cum sunt acoperișul în două sau patru ape sau prispa. Încadrarea în specificul local aproape se traduce prin reproducerea unor elemente așa zis tradiționale și specifice, indiferent de scară. Abordarea arhitecturii publice se încadrează într-un conservatorism care urmează linia generală a tendințelor laice. În alte cuvinte, arhitectura publică oferă o continuitate în imaginea specifică de ansamblu a satului, continuitate dorită mai mult de elite, de urbani, decât de comunitatea de săteni. Dacă în mentalitatea generală a ”laicilor” satul este egal cu ”locul unde s-a născut veșnicia”, orice produs se subordonează acestui construct. Discursul arhitectural despre mediul rural devine aproape populist.93Considerăm această atitudine deficitară. Fără să negăm importanța conservării și menținerii unor tradiții, credem că mediul rural trebuie să evolueze către modernitate ca să poată supraviețui. Din punct de vedere arhitectural, tradițiile au însemnat arhitectură vernaculară. Aceasta nu s-a regăsit altundeva decât la locuințele individuale. Copierea și aplicarea elementelor sale pe clădiri de gabarit mare, creând defapt o formă fără fond, nu își are sensul. Astfel, arhitectura publică poate fi modernă, devenind un pol în comunitățile sătești. Le poate angrena pe acestea în jurul său, poate fi un element ce apropie satul de oraș.

Termenul ”laic„ este folosit aici cu referire la cei din afara satului (n.a.); Populismul este un termen dificil de definit, luând extrem de multe forme, în funcție de context: ideologie, regim politic, popularism la nivel de partid sau organizație, populism discursiv sau populism cristalizat prin anumite demersuri. Acesta preia ”elemente doctrinare proprii altor ideologii, fie că este vorba despre liberalism, fie că este vorba despre conservatorism, fie că este vorba despre socialism, fie că avem de-a face, în fine, cu naționalismul.” Acest lucru îi dă posibilitatea să se creeze pe măsură ce câștigă teren. Populismul foarte fi structurat tematic ca un discurs adresat ”poporului” și orientat împotriva ”elitelor”. Primele sale manifestări apar de regulă când probleme foarte diferite nu sunt soluționate de stat și de reprezentanții săi, iar societatea se adună în spațiul public pentru a-și arăta nemulțumirea generală. Apare distincția clară între ”noi” și ”ei”. În mod aproape absurd, finalitatea ajunge la o ”elită” care vorbește pentru ”popor” și decide interesele sale care pot duce la un ”bine general.”, în ȘANDRU, Daniel, ”Populismul”, în Teorii și ideologii politice, vol. coordonat de Eugen Huzum, Institutul European, Iași, 2013, p. 181-208; 92 93

GHID DE ARHITECTURĂ PENTRU ÎNCADRAREA ÎN SPECIFICUL LOCAL DIN MEDIUL RURAL. DISCURS NORMATIV AL ARHITECTURII

METODOLOGIE CONCURS DE ARHITECTURĂ CONTEMPORANĂ ÎN ȚARA MOȚILOR Konkret Studio

BRUTĂRIA ARTIZANALĂ PANNER IN SITU

CENTRU DE EDUCAȚIE ECOLOGIĂ Attila Kim Architects

PERIOADA INTERBELICĂ. SATELE ȘI ARHITECTURA RURALĂ ÎNTRE MODERNITATE ȘI TRADIȚIE

3 STUDII DE CAZ Tradiția trebuie să fie liantul între nou și vechi, iar ea trebuie ”să rămână fundația pe care se construiește viitorul”.94 SILVIA DEMETER-LOWE

DEMETER-LOWE, Silvia, ”Arhitectura ”la țară””, Revista Arhitectura, numărul Rural, nr. 1, 2016, p. 64-67;

Fig. 32

Metodologie

Proiectele analizate au fost alese, în primul rând, astfel încât să reflecte principiile de proiectare și de construcție enunțate în Ghiduri. Mai mult, acestea sunt proiecte recunoscute pentru calitatea lor în ceea ce privește încadrarea în specific și respectul acordat contextului satului. Toate cele trei proiecte sunt programe de arhitectură publică. Am ales astfel proiectul câștigător la Concursul de arhitectură contemporană în Țara Moților, Secțiunea Pensiune turistică. Acesta este un proiect relevant datorită abordării în sine - concursuri de arhitectură în mediul rural fiind aproape inexistente, apoi fiindcă reflectă materializarea discursului arhitectural – este un proiect făcut de arhitecți și selectat de arhitecți. De asemenea, este interesant de văzut cum pot fi abordate pensiunile turistice, ele fiind probabil cel mai des întâlnit program de arhitectură publică din mediul rural. Ele se află de cele mai multe ori la extreme, între imaginea rustică sau urbană, încercând să ofere defapt imaginea presupus căutată de turiști. Al doilea studiu de caz, Brutăria artizanală Panner, este un proiect finalizat și construit, participant la Bienala Națională de Arhitectură, secțiunea Rural. Și acesta, fiind premiat și apreciat în breazlă, reprezintă un reper. De asemenea, funcțiunea se adresează atât turiștilor cât și sătenilor, fiind o reinterpretare a unui program vechi din spațiul satului. Ultimul studiu de caz, proiectul Centru de educație ecologică, realizat de Attila Kim Architects a fost ales datorită programului arhitectural. Acesta este nou în mediul rural românesc și poate reprezenta un pol nou în comunitatea sătească. Grila pe baza căreia proiectele au fost analizate este următoarea: încadrarea acestora în spații culturale definite conform Ghidurilor, trecerea în revistă a aprecierilor proiectanțiilor sau, după caz, ale juriului și analiza acestora, împreună cu întreg proiectul și compararea cu normele expuse în Ghiduri. Comparația se face pe baza categoriilor în care clasifică Ghidurile diferitele aspecte ale clădirilor. Aceste categorii sunt reamintite în capitolul precedent. Am căutat să demonstrăm că, indiferent de programul de arhitectură, de tipul de proiect, de biroul specializat sau nu pe proiecte în mediul rural, răspunsurile sunt similare. Fără să considerăm aceste abordări greșite și fără să încercăm să oferim o altă rețetă, credem că atitudinea contemporană în abordarea proiectelor a ajuns să fie aproape un reflex. Reproducerea formelor așa-zis tradiționale, împrumutul diverselor așezări, tipologii și mai ales elemente, toate sunt gesturi repetate, se pare, din secolul XX: ”Exemple de prelucrare sensibilă a elementelor din arhitectura populară continuă să apară la noi în programe largi cum sînt casele de cultură, restaurantele, casele de odihnă sau locuințele. La acestea credem că vom putea adăuga curând unele construcții pentru turism, cluburi pentru tineret, muzee.”95

TRIȘCU, Aurelian, ”Arhitectura sătească”, Revista Arhitectura, nr. 5, 1968, p. 13;

METODOLOGIE

Fig. 33

Concurs de Arhitectură Contemporană în Țara Moților Konkret Studio

Titlul proiectului: Concurs de Arhitectură Contemporană în Țara Moților, secțiunea Pensiune turistică An: 2013 Arhitect: Konkret Studio, arh. George Fozocos și arh. Gheorghe Laurențiu Komaromi Locație birou: Cluj-Napoca Locație proiect: zona culturală Țara Moților (Ghid existent) Fază: proiect Concursul a fost organizat în anul 2013 de Consiliul Județean Alba și de Ordinul Arhitecților din România. Acesta a avut două secțiuni: o casă de locuit și o pensiune turistică cu maximum 15 camere și restaurant. Proiectul câștigător (fig. 32 ) propune un ansamblu cu volume ce reinterpretează arhitectura tradițională, atât prin formă cât și prin finisaj și prin proporțiile dintre acoperiș și registrul parterului. Propunerea încearcă integrarea în peisajul zonei prin preluarea tipologiei de amplasare a construcțiilor. Zonele care ocupă cel mai mult loc, restaurantul și recepția, sunt semiîngropate, iar volumele ”caselor” adăpostesc funcțiunea de cazare. Cele două zone funcționale, situate la niveluri diferite, beneficiază de spații exterioare proprii, care pot fi utilizate concomitent.96”Atât soluțiile propuse pentru casele de locuit cât și proiectele pensiunilor sunt atente nu doar la nevoile contemporane, ci și la stilul de viață al timpului prezent, la definirea unor raporturi cu natura și cu peisajul – mai degrabă contemplate, decât utilizate ca resursă directă de supraviețuire.”97 Proiectul se încadrează la categoria de clădiri ”construcții noi cu gabarit mare (250-395 mp) dispuse în sistem pavilionar”. Astfel, acesta preia recomandările din Ghiduri. Amplasarea în cadrul satului nu este clară, poziția exactă a proiectului nefiind dată. În schimb, amplasarea pe lot respectă tipologia gospodăriilor din zona Țării Moților – corpuri de clădire răsfirate pe parcelă, având între ele diverse relații. Cu toate acestea, deși corpurile din gospodăria tradițională aveau funcțiuni diferite, în cazul proiectului, acestea adăpostesc doar funcțiunea de cazare. De asemenea, la această categorie este respectată recomandarea de a îngropa sau disimula sub o formă sau cealaltă corpurile de clădire cu gabarit mare – restaurantul și recepția sunt parțial îngropate. În ceea ce privește elementele de construcție, acoperișul preia forma și panta acoperișurilor tradiționale, proporția între registrul parterului și acoperiș de asemenea este reluată. Soclul, acolo unde este vizibil, este din piatră, iar materialul pentru finisarea pereților este lemn. În ceea ce privește tâmplăria și golurile, acestea au proporții moderne, cu deschideri mari de sticlă în zona timpanelor. De asemenea, sunt introduse lucarne, elemente deloc specifice zonei culturale. Proiectul folosește așadar materiale locale, împrumută tipologia așezărilor și forma și proporția gospodăriilor pentru încadrarea în specific. Oferă turiștilor o imagine reinterpretată, încercând să ofere o experiență similară unei case tradiționale, dar cu toate facilitățile moderne.

Concursul de arhitectură contemporană în Țara Moților – secțiunea 1, Pensiune turistică, online pe www.arhiforum.ro http://arhiforum.ro/concursuri/concursul-de-arhitectura-contemporana-tara-motilor-sectiunea-1-pensiune-turistica, (accesat mai 2019); 97 Arhitectura Tradițională, Publicația Tematică nr. 34, an II, USR: Departamentul Publicații, 2015, p. 29-30; 96

CONCURS DE ARHITECTURĂ CONTEMPORANĂ ÎN ȚARA MOȚILOR – Konkret Studio

Fig. 34

BRUTĂRIA ARTIZANALĂ PANNER IN SITU

Titlul proiectului: Brutăria arizanală Panner; An: 2015-2016; Arhitect: IN SITU, arh. Ion POPUSOI, arh. Bogdan PREDA, arh. Dragos HINTA; Locație birou: Brașov; Locație proiect: Moeciu de Jos, regiunea culturală Bran (Ghid existent); Fază: finalizat; Brutăria se află în satul Moeciu de Jos, zona Bran, fiind un proiect participant la Bienala Națională de Arhitectură, secțiunea Rural, 2019. Este compus dintr-un singur corp de clădire, pe care autorii proiectului îl descriu astfel: ”La hotarul dintre Bran și Moeciu de Jos, pe Strada Principală nr. 1, patiseria Panner reinventează tradiția unei vechi brutării de famile. Temelia puternică de piatră, pridvorul reinterpretat, ca element de legătură între interior și exterior, forma simplă a clădirii, interiorul finisat cu lemn recuperat, toate rememorează elemente din perioada arhaică a zonei Bran. Totodată transparența completă către stradă, proporțiile clădirii, raportul plin-gol în favoarea deschiderii către exterior și tratamentul sec al detaliilor situează construcția în perioada modernă. Sistemul de contravântuiri pe care sprijină streașina îmbogățește compoziția simplă a fațadei, fiind structură și ornament în același timp. Din exterior imaginea este clară, curată, un semn usor de remarcat, un punct de atracție. În interior s-a dorit o ambianță simplă, dar primitoare, fără multe elemente decorative astfel încât accentul să fie pe produsele prezentate, care au rolul principal.”98 Urmărind Ghidurile, proiectul se încadrează la categoria ”construcții noi cu gabarit mare (250-395 mp), de tip monovolum”. Din punct de vedere al amplasării în localitate, clădirea se află în afara vetrei satului. Amplasarea pe lot nu este neapărat relevantă, vecinătățile imediate nu respectă niciun fel de aliniament. Volumul este retras de la limita de proprietate. Respectă gabaritele de înălțime din jur și se încadrează în proporțiile celorlalte clădiri – predominant construcții noi, de tip vilă. În privința elementelor de construcție, acoperișul este în două ape, cu streașină amplă, iar structura șarpantei este de lemn. Structura nu este un tradițională, elementele de lemn devin astfel punctul central al întregii clădiri. Soclul este din piatră, dar nu păstrează raportul între registrele etajelor. Este supradimensionat, întreg parterul devenind defapt soclu. Etajul este complet vitrat, vitraj care este disimulat și parțial acoperit de structura șarpantei. De asemenea la parter golurile sunt mari, acesta fiind de asemenea aproape complet vitrat. Un alt element reinterpretat este prispa, element mai degrabă sugerat printr-o retragere a registrului parterului. Materialele de finisaj sunt piatra și lemnul. Proiectul, deși folosește recomandări din Ghiduri, reușește să dea o nuanță subtilă acestora. Toate elementele așa-zis tradiționale sunt reinterpretate în manieră contemporană.

Brutăria artizanală Panner, oline pe www.uar-bna.ro, https://www.uar-bna.ro/2018/proiecte/78/, (accesat mai 2019); 98

BRUTĂRIA ARTIZANALĂ PANNER – IN SITU

Fig. 35

CENTRU DE EDUCAȚIE ECOLOGICĂ Attila Kim Architects

Titlul proiectului: Centru de educație ecologică; An: 2010-2011; Arhitect: Attila Kim Architects, Attila KIM, Ciprian TOCU, Gabriel CHIS BULEA; Locație birou: București; Locație proiect: Turulung Vii, regiunea culturală Țara Oașului (Ghid în lucru); Fază: proiectat; Fiind situat în zona rezervației naturale Râul Turulung, centrul a fost proiectat să găzduiască funcțiunile necesare cercetării florei și faunei din zona protejată. Proiectul studiază caracterul local și preia formele, materialele și tehnicile tradiționale de construcție. Situl a ridicat diverse probleme de încadrare, aflânduse într-o zonă dens construită, cu locuințe individuale. Funcțiunea cerea gabarite disproporționate față de cele din împrejurimi, astfel că soluția firească a fost preluarea tipologiei de casă a zonei: parter ridicat peste demisol și acoperiș în două ape. Astfel, propunerea s-a dezvoltat în următoarele direcții: complexul a fost împărțit pe mai multe corpuri, eficientizând clădirea din punct de vedere al funcționării și al resurselor; frontul stradal a preluat ritmul gospodăriilor din jur; fiecare corp de clădire dinspre stradă are silueta casei tradiționale; corpul de legătură între acestea este defapt un „gard”; complexul este structurat în jurul unei curți interioare, iar clădirea este integral din lemn, inclusiv finisajele – șindrilă la exterior și lambriu la interior.99 Clădirea se încadrează în categoria ”construcții noi cu gabarit mare (250-395 mp), dispuse în sistem pavilionar, conform Ghidurilor. Din punct de vederea al amplasării în cadrul localității, proiectul se află în vatra satului, având funcțiune educativă. Amplasarea pe lot se face în sistem aparent pavilionar. Clădirea are tipologie O, nespecifică mediului rural românesc. Cu toate acestea, disimulează această tipologie prin dispunerea unor volume cu gabarit apropiat de cel al caselor. Clădirea preia alinierile din vecinătăți, se aliniază la cornișe și respectă gabaritele. În ceea ce privește elementele de construcție, acoperișul în două ape alternează cu acoperișul terasă. Dat fiind așezarea în pantă a terenului, clădirea are un soclu, dar disproporționat: registrul parterului este în sine soclu. Golurile au diverse proporții, fie pereți întregi vitrați, fie goluri mici. De asemenea, apar și ferestrele de mansardă. Pereții sunt finisați simplu, materialul dominant este lemnul. Ansamblul reinterpretează forme tradiționale, dar le alătura unora noi: tipologia de formă închisă, numeroase mici curți interioare, scări exterioare care leagă corpurile asemănătoare unor case, toate contribuie la crearea unei imagini contemporane, dar care se așează în contextul dat.

Centru de Educație Ecologică; online pe attilakim.com, https://attilakim.com/filter/projects/Centru-de-Educatie-Ecologica-Educational-Center-Turulung-Vii-RO, (accest mai 2019); 99

CENTRU DE EDUCAȚIE ECOLOGICĂ – Attila Kim Architects

LEGĂTURA CU PROIECTUL DE DIPLOMĂ CONCLUZII

PERIOADA INTERBELICĂ. SATELE ȘI ARHITECTURA RURALĂ ÎNTRE MODERNITATE ȘI TRADIȚIE

4 CONCLUZII

Fig. 36

LEGĂTURA CU PROIECTUL DE DIPLOMĂ

Proiectul de diplomă este situat în satul Bonțida, județul Cluj și este constituit din trei părți: regenerarea vetrei satului prin intervenții urbanistice punctuale, restaurarea Morii de Sus, monument clasa A, componentă a ansamblului Castelului Banffy și proiectul propriu zis de arhitectură: Complex regional de conservare a patrimoniului. Bonțida are deja un ”istoric” în ceea ce privește reabilitarea patrimoniului construit prin Fundația Transylvania Trust. Am considerat că, deși acesta este un pol important în pregătirea de meseriași, îi lipsesc atât spațiile de lucru potrivite, consistența pregătirii (centrul nu califică în adevăratul sens al cuvântului), dar mai ales interacțiunea cu comunitatea. Centrul aproape că se izolează de sat, locuitorii nu beneficiază în mod direct de acesta. Partea ”teoretică” a programului arhitectural, în care am stabilit modelul de ”afacere” prin care el funcționează, vrea să atragă atenția asupra importanței implicării sale în comunitate, atât la nivel local, cât și teritorial. Astfel, centrul funcționează pe baza economiei sociale100 și este administrat de unul sau mai multe ONG-uri care asigură aportul de programe/ investiții. Centrul se adresează regiunii județelor Cluj, Alba, Bistrița și Zalău, fiind un nod care administrează resursele și le păstrează în teritoriu, fără să acapareze ”piața„. Rolul său principal este de calificare a meseriașilor în trei specializări: dulgherie/ tâmplărie/ sculptură lemn, sculptură piatră/ mulaje/ plăci ceramice, zidărie/ tencuieli speciale/ placaje (desfășurate majoritar in situ). În ceea ce privește legătura cu comunitatea locală, pe lângă oferta de pregătire profesională, centrul se bazează pe aceasta pentru găzduirea celor din centru și pentru oferirea diverselor servicii către aceștia. Astfel, programul arhitectural conține: un atelier multifuncțional pentru specializările lemn și piatră, săli de clasă cu spații flexibile, blibliotecă cu arhivă, spații pentru cercetare, zonă de administrație, cafenea semi-publică și spații de depozitare materie primă și produs finit. Proiectul este situat în vatra satului, lângă intrarea în castel, într-o zonă cu clădiri cu gabarit relativ mare: cămin cultural, școala, magazin universal, primăria și cele trei biserici. Situl fiind relativ mic, volumul clădirii a rezultat foarte compact. Pentru a minimiza impactul pe care un gabarit prea mare l-ar fi putut avea, am realizat clădirea din mai multe volume, toate conectate. Astfel, atelierul devine piesa principală. Am ținut cont de alinieri, de înălțimile la cornișă din jur și am urmărit permanent crearea de spații exterioare cu caractere diferite. Clădirea a oferit străzii contact cu interiorul ei prin transparența suprafețelor, iar atelierul a fost expus aproape în totalitate acesteia. Un alt punct sensibil a fost relația cu Moara și cu intrarea în castel. Am propus, pentru realizarea unui front și a unei piațete dedicate Centrului și Morii, un corp detașat de ansamblu, de dimensiuni relativ reduse. Acesta lasă Moara să ”respire” și preia alinierea la cornișă cu aceasta. Provocarea cea mai mare pentru acest proiect a fost menținerea unui echilibru între specific și modernitate. Am evitat folosirea oricăror elemente din zonă care nu sunt absolut necesare sau care nu derivă dintr-un imperativ al programului. Am căutat integrarea ansamblului prin proporții, prin respectarea aliniamentelor și a înălțimilor și am evitat împrumutarea elementelor provenite din arhitectura locuințelor individuale. Întreg ansamblul este tratat din punct de vedere estetic contemporan. Atelierul și zonele de depozitare sunt îmbrăcate în trafor, fără să dea o tentă rustică. Restul ansamblului este finisat simplu, toate corpurile au acoperiș terasă. Am ținut cont în realizarea proiectului de importanța limbajului contemporan în spațiul rural și mai ales de importanța folosirii unor forme doar atunci când acestea își găsesc sensul în cerințele programuIui.

Scopul principal al economiei sociale, in comparatie cu scopul economiei de piata, nu este obtinerea de profit, ci consta in imbunatatirea conditiilor de viata si oferirea de noi oportunitati pentru persoanele dezavantajate sau facand parte din categorii vulnerabile. Definiție preluată online de pe www.ies.org, http://www.ies.org.ro/ce-este-economia-sociala-1 (accesat mai 2019); 100

LEGĂTURA CU PROIECTUL DE DIPLOMĂ

Fig. 36

Fig. 37

CONCLUZII

Spațiul satului, arhitectural vorbind, a trecut prin numeroase schimbări și a fost supus la multiple controverse. Permanent aproape, începând cu secolul XX și până azi, arhitectura rurală a fost dezbătută de elitele urbane și, sub o formă sau alta, a fost prezentă constant în discursul arhitectural. S-au formulat așa-zise rețete, majoritatea conservatoare, înclinate să păstreze imaginea unui sat idealizat. Produsul arhitectural a căutat să satisfacă nevoile și așteptările ”laicilor”, să le impună sătenilor un mod de a construi, dar fără să le adreseze real problemele și nevoile. Fără să avem pretenția de a formula o nouă rețetă, credem că există câteva puncte în care arhitectura publică și-ar putea găsi o formulare mai corectă. Astfel, clădirile publice au nevoie să fie, în primul rând, reprezentantele comunității. Consultarea acesteia și adaptarea clădirii la nevoile ei, atât funcțional cât și estetic, reprezintă un important punct de plecare. Concursurile de arhitectură supuse la votul comunității pot fi un bun demers. De asemenea, estetica contemporană, care nu abuzează de elementele așa-zis tradiționale, care oferă locului modernitatea la care aspiră, poate echivala cu identitatea locului. Desigur, principiile de încadrare în loc, sustenabilitate și folosirea materialelor locale sunt general valabile pentru orice clădire nouă și nu trebuie neglijate. Exemplul vestului poate fi valabil și aplicabil și în satele românești. Tendința generală este de a păstra și conserva specificul locului prin reproducerea lui în locuințele individuale. Pe de altă parte, arhitectura publică este tratată diferit. Contemporană în aspect, aceasta ține cont de locul în care se plasează, în același timp plasându-se pe sine la scară globală. Un exemplu ar fi Centrul localității Schwarzach, proiect realizat de Hermann Kaufmann în colaborare cu Theo Lang / Karl Schwärzler. În 1999, a fost organizat concursul de proiecte care a presupus trei funcțiuni diferite: primărie, restaurare cramă și sală multifuncțională. Theo Lang / Karl Schwärzler au fost declarați câștigători, dar proiectul nu a fost aprobat de comunitate. Au fost discutate alternative prin dezbaterile publice din comunitate și s-a decis colaborarea între cele două firme, Kaufmann fiind și el participant la competiție. Tema de proiectare a fost refăcută pe alocuri, dar s-au păstrat ideile inițiale: poziția Primăriei ca și punct focal în piațetă și pe stradă, folosirea clădirii vechii crame și cuplarea sa cu un foaier și o sală multifuncțională. Au fost adăugate spații pentru birouri și un spațiu comercial.101 Ansamblul este tratat în primul rând urbanistic: cele două clădiri care îl alcătuiesc formează o piață, deschisă înspre stradă, aceasta devenind loc de întâlnire și legătura dintre ”case”. Clădirea de birouri, finisată cu cărămidă aparentă, își arată funcțiunea din golurile fațadelor și gabarite. Sala multifuncțională are o fațadă complet vitrată înspre piațetă, colțul dinspre stradă este accentuat prin lipsa structurii, iar finisajul este din tablă metalică. Proiectul lui Kaufmann este un exemplu de intervenție arhitecturală în mediul rural care oferă comunității locale, prin metode democratice, ceea ce aceasta își dorește, cu un limbaj contemporan care respectă specificul fără să îl reproducă. Rolul arhitecților și al specialiștilor rămâne important în orice mediu, aceștia nu sunt considerați ”invadatori” ai lui și nici localnicii specialiști în nevoile comunității din care fac parte. Arhitectura publică din mediul rural românesc are deci nevoie să depășească spiritul conservatorist și să lase satul să evolueze firesc înspre modernitate. .

101

Village center, Schwarzach, online pe www.hkarchitekten.at, https://www.hkarchitekten.at/projekt/dorfzentrum-schwarzach/, (accesat mai 2019);

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

PERIOADA INTERBELICĂ. SATELE ȘI ARHITECTURA RURALĂ ÎNTRE MODERNITATE ȘI TRADIȚIE

CĂRȚI 1. 2. 3. 4.

DJUVARA, Neagu, O scurtă istorie ilustrată a românilor, ed. Humanitas, București, 2013; FOUCAULT, Michel, Arheologia cunoașterii, ed. RAO, București, 2011; HANS, Con, The idea of nationalism, ed. McMillan, New York, 1969; KARNOOUH, Claude, Inventarea poporului-națiune. Cronici din România și Europa Orientală 1973-2007, ed. Idea Design&Print, Cluj-Napoca, 2011;

5. LOȘONȚI, Aurel, Trecut și prezent despre Bonțida. Studiu monografic, UTPress, Cluj-Napoca, 2001; 6. MIHĂILESCU, Vintilă, De ce este România altfel/? Avatarurile excepționalismului românesc, Ed. Polirom, Iași, 2017; 7. MIHĂILESCU, Vintilă, Etnogeneză și țuică, ed. Polirom, Iași, 2018; 8. SOCOLESCU, T. Toma, ”Principii și îndreptări. Către o arhitectură românească modernă”, Arhitectura. Revista Societății arhitecților români, numărul 2, aprilie-iunie, București, 1941, p. 17-18; 9. STĂNCULESCU, Florea, Contribuții la afirmarea arhitecturii românești, Ed. Tehnică, București, 1987; 10. SUDJIC, Deyan, The Edifice Complex. How the Rich and Powerful Shape the World, Penguin Books, 2006; 11. ȘANDRU, Daniel, ”Populismul”, în Teorii și ideologii politice, vol. coordonat de Eugen Huzum, Institutul European, Iași, 2013, p. 181-208; ARTICOLE DE SPECIALITATE 1. BATZARIA, N., ”Ridicarea satelor”, Revista Urbanismul, numărul 3-4, 1940, p. 70-71; 2. BLAJOVICI, Petre, ”Unele probleme actuale ale arhitecturii și urbanismului din țara noastră”, Revista Arhitectura, nr. 1, 1971, p. 3-7; 3. BODASHER, O., ”Serviciile de studii urbanistice ținutale”, Revista Urbanismul, nr. 3-4, 1940, p. 97-98; 4. BUDEȘTI-GHIKA, N., ”Încercări de artă decorativă românească”, Architectura. Revista română de artă, ianuarie-februarie, 1906, p. 39; 5. BURCUȘ, St., ”O vizită la un amator de artă și architectură românească”, Architectura. Revistă româna de artă, ianuarie-februarie, 1906, p. 31-33; 6. BUTOI, Ionuț, ”Cele două Românii: originile și contextul unei formule controversate”, Sociologie Românească, nr. 1-2, 2014, p.18-31; 7. CONSTANTINIU, Theodor, ””Unitate în diversitate”: rolul foclorului muzical în construcția statului modern”, vol. Conferințele de vară de la Telciu, Incluși și excluși. Problema identitară în epocile modernă și contemporană, ed. I, ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2012, p. 30-39; 8. CRAINIC, Nichifor, ”Perspectivele arhitecturii românești”, Arhitectura. Trimestrial de arhitectură și urbanism, numărul 7, noiembrie, 1936, p. 8; 9. DEMETER-LOWE, Silvia, ”Arhitectura <<la țară>>”, Revista Arhitectura, numărul Rural, numărul 1, 2016, p. 64-67; 10. ENESCU, I.D., ”Arhitectura noastră”, Architectura. Revistă română de artă, numărul 1, 1916, p. 9; 11. ENESCU, I.D., ”După o jumătate de veac”, Arhitectura. Revista Societății Societății Arhitecților Români, numărul 1, ianuarie-martie, 1941, p. 18; 12. ENESCU, I., D., ”Problema locuințelor economice la orașe și sate”, Arhitectura. Revista Societății Arhtiecților Români, nr. 1-2/ianuarie-iunie, 1942, p. 9-10; 41

BIBLIOGRAFIE

13. GHICA-BUDEȘTI, I., ”În legătură cu proiectele tip pentru agricultură”, Revista Arhitectura, nr. 1, 1955, p. 8-13; 14. HAINEȘ, Rosemarie, ”Reprezentările sociale și construirea imaginii publice”, Revista Transilvană de Științe Administrative, nr. 2, 2014, p. 37-45; 15. HUGHES, Alina, „Will There Be Conflict? Identity and Values Tensions in Transylvania’s Saxon Villages”, in euro POLIS, Journal of Political Analysis and Theory, numărul din 4 decembrie 2008, p. 309-328; 16. MIHĂILESCU, Vintilă, ”De la vacă la balansoar. Mutații și sensuri ale gospodăriei rurale în postsocialism”, International Review of Social Research, vol. 1, nr. 2, iunie 2011, p. 35-63; 17. MULLER, Jerry, ”Us and Them: The enduring power of ethnic nationalism”, Foreign affairs, vol. 87, nr. 2, martie-aprilie, 2008, p. 18-34. 18. OTIMAN, I.P., ”Viața rurală a României în secolul al XX-lea. Un secol de iluzii, dezamăgiri și speranțe (sau drama satului și a țăranului român)”, Discurs de recepție a titlului de doctor honoris causa conferit de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, 10 noiembrie 2002, Timișoara: Mirton, p. 6-48; 19. PASCARIU, Gabriel, ”Planificarea teritorială în anii comunismului”, Revista Urbanismul (ediție nouă), nr. 7-8, 2010/2011, p. 112-116; 20. PAVLU, Gheorghe, ”Programul național de sistematizare 1976-1989”, Revista Urbanismul (ediție nouă), nr. 7-8, 2010-2011, pg. 117-119; 21. RĂCĂȘAN, Horațiu, ”Ruralul, vremurile și arhitectul”, Revista Arhitectura, numărul Rural, nr. 4, 2011, p. 60-63; 22. RĂDULESCU, Vasile, ”Istoricul și realizările arhitecturale în serviciile publice”, Arhitectura. Revista Societății Arhitecților Român, numărul 1, ianuarie-martie, 1941, p. 118-119; 23. Redacția, ”Stilul românesc”, Arhitectura. Revistă trimestrială de artă, numărul 2, 1916, p. 33-34; 24. SEBESTYEN, Gheorghe, ”Unele probleme actuale ale reconstrucției sociale”, Revista Arhitectura, nr. 6, 1987, p. 47-48; 25. SCHIFIRENȚ, Constantin, ”Identitatea românească în contextul modernității tendențiale”, Revista Română de Sociologie, serie nouă, nr. 5-6, 2009, p. 461-480; 26. STĂNCIULESCU, Traian Dinorel, ”Implicații sociologice în procesul de ”dezvoltare sistematizată” a cadrului construit rural”, Revista Arhitectura, nr. 2-3, 1981, p. 81-84; 27. STĂNCULESCU, Florea, ”Construcțiuni rurale”, Revista Arhitectura, 1924, p. 13-14; 28. STĂNCULESCU, Florea, ”Satele noui formate în legătură cu reforma agrară”, Revista Arhitectura, 1925, p. 28; 29. STĂNCULESCU, Florea, ”Sistematizarea gospodăriilor agricole de stat„ Revista Arhitectura, nr. 1, 1955, p. 14-20; 30. ȘERBAN, Ig., ”Pe marginea concursului de cămine culturale”, Revista Arhitectura, nr. 5, 1960, p. 35-45; 31. TEODORESCU, Aurelia, ”Studii pentru proiecte de cămine culturale sătești”, Arhitectura, nr. 1, p. 16-24; 32. TRAJANESCU, I. D., ”Promovarea arhitecturii Românești”, Arhitectura. Revista societății arhitecților români, numărul 2, aprilie-iunie, 1940, p. 8; 33. TRIȘCU, Aurelian, ”Arhitectura sătească”, Revista Arhitectura, nr. 5, 1968, p. 11-13;

BIBLIOGRAFIE

ARTICOLE DE SPECIALITATE fără autor ”Sediul cooperativei de consum cu magazin universal și restaurant în mediul rural”, Revista Arhitectura, nr. 5, București, 1955, p. 8-12;

ARTICOLE ÎN MASS MEDIA 1. FLORESCU, Carmen, ”Arta 1900. Manifestarea identității naționale prin intermediul arhitecturii în Transilvania și România”, Memoria Ethnologica, nr. 54-55, ianuarie iunie 2015, p. 114, online pe www.memoria-ethnologica.ro, https://www.memoria-ethnologica.ro/wp content/uploads/me_vol_54_55/pdf/me_54_55_p_112_119_carmen_florescu.pdf (accesat mai 2019); 2. GIURGEANU, Stela, ”Depărtarea de prin satele noastre”, Dilema Veche, nr. 377, 5-11 mai, 2011, online pe www.dilemaveche.ro, https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/departarea-de-prin-satele-noastre, (accesat mai 2019); 3. IANCU, Bogdan, ”Modernizare prin rusticizare”, Dilema Veche, nr. 301, 19 noiembrie, 2009, online pe www.dilemaveche.ro, https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/modernizarea-prin-rusticizare (accesat mai 2019); 4. MIHĂILESCU, Vintilă, ”Arhipelagul gustian – despre școala monografică, altfel”, Dilema Veche, nr. 522, 13-19 februarie, 2014, online pe www.dilemaveche.ro, https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/arhipelagul-gustian-despre-scoalamonografica-altfel, (accesat mai 2019); 5. MIHĂILESCU, Vintilă, ”Declinul trecutului”, Dilema Veche, nr. 788, 28 martie-3 aprilie, 2019, online pe www.dilemaveche.ro, https://dilemaveche.ro/sectiune/pe-ce-lume-traim/articol/declinul-trecutului, (accesat mai 2019); 6. MIHĂILESCU, Vintilă, Despre buna folosință a folclorului”, Dilema Veche, nr. 509, 14-20 noiembrie 2013, online pe www.dilemaveche.ro, https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/despre-buna-folosinta-a-folclorului, (accesat mai 2019); 7. MIHĂILESCU, Vintila, ”Marele jaf postcomunist”, Dilema Veche, nr. 707, 7-13 septembrie 2017, online pe www.dilemaveche.ro https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/marele-jaf-postcomunist, (accesat mai 2019); 8. MIHĂILESCU, Vintilă, ”Rustic, anul doi”, Dilema Veche, nr. 337, 29 iulie – 4 august, 2010, online pe www.dilemaveche.ro, https://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/rustic-anul-doi, (accesat mai 2019); 9. MIHĂILESCU, Vintilă, ”Tradiții și psihologie”, Dilema Veche, nr. 599, 6-12 august, 2015, online pe www.dilemaveche.ro https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/traditii-si-psihologie, (accesat mai 2019); 10. ȘTEFĂNESCU, Cătălin, ”Gata, mă mut la țară!”, Dilema Veche, nr. 458, 22-28 noiembrie, 2012, online pe www.dilemaveche.ro, https://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/gata-ma-mut-la-tara (accesat mai 2019);

BIBLIOGRAFIE

SURSE WEB 1. Despre stat-națiune, online pe www.scribd.com https://www.scribd.com/doc/257790440/Despre-stat-natiune-docx, (accesat mai 2019) 2. Centru de Educație Ecologică, online pe www.attilakim.com, https://attilakim.com/filter/projects/Centru-de-Educatie-Ecologica-Educational-Center-TurulungVii-RO, (accest mai 2019); 3. Brutăria artizanală Panner, online pe www.uar-bna.ro https://www.uar-bna.ro/2018/proiecte/78/, (accesat mai 2019); 1. Concursul de arhitectură contemporană în Țara Moților – Secțiunea 1, Pensiune Turistică, online pe www.arhiforum.ro, http://arhiforum.ro/concursuri/concursul-de-arhitectura-contemporana-tara-motilor-sectiunea-1pensiune-turistica, (accesat mai 2019); 2. „Ce este economia socială?”, online pe www.ies.org, http://www.ies.org.ro/ce-este-economia-sociala-1, (accesat mai 2019); 3. Village center, Schwarzach, online pe www.hkarchitekten.at, https://www.hkarchitekten.at/projekt/dorfzentrum-schwarzach/, (accesat mai 2019); ALTELE – Ghiduri Arhitectura Tradițională, Publicația Tematică nr. 34, an II, USR: Departamentul Publicații, 2015; Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Zona Câmpia Transilvaniei, realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România și finanțat din Fondul ”Timbrul Arhitecturii”, decembrie 2016;

BIBLIOGRAFIE

SURSE IMAGINI

BIBLIOGRAFIE

@MariaLoșonți Poză copertă – magazin alimentar în Bonțida; Fig. 3 – perspectivă clădire fosta Școală generală, sat Bonțida; Fig. 35 – axonometrie, Complex regional;

@Petruț Călinescu Fig. 22 – ”Casă făloasă”, fotografie din seria ”Pride and Concrete”, online pe www.petrut-calinescu.com, https://www.petrutcalinescu.com/portfolio/C00007JW8hP4anWM/G0000V_6jeSEIvz8/I0000dART1hqDE.s (accesat mai 2019); DESCRIEREA SA FIE CA CEA DE PE SITE A POZEI? E BAI CA SUNT CASE PARTICULARE? Fig. 24 – Casă în satul Cajvana, fotografie din seria ”Pride and Concrete”, online pe www.petrutcalinescu.com, https://www.petrutcalinescu.com/portfolio/C00007JW8hP4anWM/G0000V_6jeSEIvz8/I0000Cq8WOxGNFtw (accesat mai 2019) Fig. 31 – ”Casă făloasă”, fotografie din seria ”Pride and Concrete”, online pe www.petrut-calinescu.com, https://www.petrutcalinescu.com/portfolio/C00007JW8hP4anWM/G0000V_6jeSEIvz8/I0000IKHfgn1w5to, (accesat mai 2019); Fig. 32 – ”Casă făloasă” în Ilva Mare, fotografie din seria ”Pride and Concrete”, online pe www.petrutcalinescu.com, https://www.petrutcalinescu.com/portfolio/C00007JW8hP4anWM/G0000V_6jeSEIvz8/I0000kMKYwF0ojlc (accesat mai 2019); SURSE WEB Fig. 1 – schiță Behzad Bagheri, online pe www.flickr.com, https://www.flickr.com/photos/behzadbagherisketch/10848635646/, (accesat mai 2019); Fig. 2 – schiță Behzad Bagheri, online pe www.flickr.com, https://www.flickr.com/photos/behzadbagherisketch/10988899323/, (accesat mai 2019); Fig. 4 – Pavilionul României de la Expoziția Universală de la New York, 1939, online pe www.leviathan.ro, https://leviathan.ro/stiri-conferinta-comori-de-arta-din-pavilionul-romaniei-la-expozitia-universala-newyork-1939-1940-21-si-23-aprilie-2017-sua/ (accesat mai 2019);

SURSE IMAGINI

fig. 23 – Perspectivă din Muzeul Astra, Sibiu, online pe www.zf.ro, https://www.zf.ro/zf-24/muzeul-astra-din-sibiu-a-fost-vizitat-de-600-000-de-turisti-in-2017-din-care-peste200-000-de-straini-16851332 (accesat mai 2019); Fig. 33 – perspective (randări) proiect căștigător, Concursul de arhitectură contemporană în Țara Moților – Secțiunea 1, Pensiune Turistică, online pe www.arhiforum.ro, http://arhiforum.ro/concursuri/concursul-de-arhitectura-contemporana-tara-motilor-sectiunea-1pensiune-turistica, (accesat mai 2019); Fig. 34 – perspectivă, Brutăria artizanală Panner, online pe www.uar-bna.ro, https://www.uar-bna.ro/2018/proiecte/78/, (accesat mai 2019); Fig. 35 – perspectivă (randare), online pe www.attilakim.com, https://attilakim.com/filter/projects/Centru-de-Educatie-Ecologica-Educational-Center-Turulung-Vii-RO, (accest mai 2019); Fig. 37 – perspectivă, Village center, Schwarzach, Theo Lang și Karl Schwärzler, Hans Kaufmann (fotograf: Bruno Klomfar), online pe www.hkarchitekten.at, https://www.hkarchitekten.at/projekt/dorfzentrum-schwarzach/, (accesat mai 2019); Cărți STĂNCULESCU, Florea, Contribuții la afirmarea arhitecturii românești, Ed. Tehnică, București, 1987; Fig. 10 – Proiect pentru căminul rural Nereju, fațade și planuri, arh. Fl. Stănculescu, fără număr de pagină – anexa Proiecte și lucrări realizate; Fig. 14 – construcții la Stațiunea I.C.A.R., Valul lui Traian, arh. Fl. Stănculescu, R. Udroiu, fără număr de pagină – anexa Proiecte și lucrări realizate;

Revista Arhitectura 1924 STĂNCULESCU Florea, ”Construcțiuni rurale”, p. 13-15; Fig. 8 – Proiect casă rurală, regiune muntoasă, p. 14; Fig. 9 – Proiect casă rurală, regiunea, p. 13 1936, nr. 6 ROȘU, I. C., ”Pro memoria”, p. 5-6 ; Fig. 5 – Case din Muzeu, zona Curtișoara-Gorj, p. 6;

SURSE IMAGINI

1939, nr. 3 OPARI, H., ”Construcții și realizări urbanistice ale ținutului Bucegi”, p.5-29; Fig. 6 – Proiect Centru civic, Călugăreni (Vlașca), perspectivă, p. 8; Fig. 7 – Proiect Centru civic și sistematizare parțială, Călugăreni (Vlașca), plan, arh. Ilie Teodorescu, p.8; Fig. 13 – Proiect grup școlar, Predeal, fațada principală, arh. C. Minescu, p. 16; 1940, nr. 2 ”Proecte și realizări din campania anului 1940. Ținutul Bucegi”, p. 9-22 ; Fig. 11 - Fig. – Primărie, Ținutul Bucegi, vedere, arh. C. Minescu, p. 10; Fig. 12 – Cantină sătească, fațadă principală, Ținutul Bucegi, arh. C. Minescu, p. 20; 1955, nr. 1 GHICA-BUDEȘTI, I., ”În legătură cu proiectele tip pentru agricultură”, p. 6-13; Fig. 16 - Cămin cultural, perspectivă și plan, p. 13; Fig. 17 - Locuința comună, perspectivă și plan, p. 11; TEODORESCU, A., ”Studii pentru proiecte tip de cămine culturale sătești”, p. 16-24; Fig. 15 – Cămin cultural cu 200 de locuri în sala de spectacole și 95 de locuri în încăperile de club, Proiect nr. 245 Institutul Proiect-București, fațada principală, p. 20; 1955, nr. 5 ”Sediul cooperativei de consum cu magazin universal sătesc și restaurant în mediul rural”, p. 8-11; Fig. 18 – Restaurant și magazin, fațada principală, Premiul III, arh. C. Lăzărescu, I. Popovici, H. Nova, p. 9; Fig. 19 – Sediul cooperativei cu magazin și restaurant, fațada principală, Premiul III, arh. C. Lăzărescu, I. Popovici, H. Nova, p. 9 ; 1960, nr. 5 ȘERBAN, Ig., ”Pe marginea concursului de cămine”, p. 35-45; Fig. 20 – Casa raională de cultură cu sala de spectacole de 400 de locuri, Locul II, plan și perspectivă, arh. A. Costin, p. 43 ; Fig. 21 – Casa raională de cultură cu sala de spectacole de 400 de locuri, Mențiune, plan și perspectivă, arh. N. Ramașcanu, C. Borcea, p. 45; Altele Fig. 25 – exemplu pozitiv pentru dispunerea pavilionară a construcțiilor cu gabarit mărit ,@Peter Mrass, apud. Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Zona Țara Călatei, realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România și finanțat din Fondul ”Timbrul Arhitecturii”, decembrie 2016, p. 11;

SURSE IMAGINI

Fig. 26 – exemplu negativ de construcție cu gabarit mare amplasată în vatra satului, ignorând contextul, Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Zona Țara Călatei, realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România și finanțat din Fondul ”Timbrul Arhitecturii”, decembrie 2016, p. 11; Fig. 27 – exemplu pozitiv de volumetrie simplă, încadrată în peisaj, @Asociația MONUMENTUM, apud. Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Zona Țara Călatei, realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România și finanțat din Fondul ”Timbrul Arhitecturii”, decembrie 2016, p. 29; Fig. 28 – exemplu pozitiv de folosire a acoperișurilor verzi pentru camuflarea gabaritelor, @RAUM arhitectură, apud. Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Zona Țara Călatei, realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România și finanțat din Fondul ”Timbrul Arhitecturii”, decembrie 2016, p.29: Fig. 29 – exemplu pozitiv pentru folosirea pereților vitrați dublați cu elemente de umbrire din lemn, @Joachim Belaieff, Enflo Arkitekter, DEVE Architects, apud. Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Zona Țara Călatei, realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România și finanțat din Fondul ”Timbrul Arhitecturii”, decembrie 2016, p. 46; Fig. 30 – exemplu pozitiv pentru alternarea golurilor mari ale ușilor de acces cu golurile mici ale ferestrelor, @Peter Mrass, apud. Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Zona Țara Călatei, realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România și finanțat din Fondul ”Timbrul Arhitecturii”, decembrie 2016, p. 46;

SURSE IMAGINI