Utilizarea Galileo și EGNOS pentru siguranța europenilor

Page 1

TEHNOLOGIE

Legislația UE trebuie să impună utilizarea Galileo și EGNOS pentru siguranța europenilor

Europarlamentarul român Marian-Jean Marinescu a declarat luna trecută, în Cehia, că Uniunea Europeană trebuie să impună prin legislaţie utilizarea Galileo şi EGNOS în transportul european terestru şi aerian.

Invitat la a treia ediţie a conferinţei internaţionale ”European Space Solutions”, care a avut loc la Praga, între 11 şi 13 iunie, vicepreşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, Marian-Jean Marinescu, a precizat în intervenţia sa: ”Sistemele europene de radionavigaţie prin satelit Galileo şi EGNOS sunt vitale în domeniul transportului. În transport, siguranţa este critică, iar precizia şi rapiditatea localizării în caz de accident pot salva vieţi. Uniunea Europeană trebuie să impună prin legislaţie utilizarea Galileo şi EGNOS în transportul european terestru şi aerian. Cel mai bun exemplu în acest sens este sistemul eCall şi asigurarea compatibilităţii acestuia cu Galileo şi EGNOS, pentru care Parlamentul European a insistat cu succes”. Din 2015, autovehiculele vor putea apela automat serviciile de urgenţă în cazul unui accident grav utilizând eCall. Acest sistem, bazat pe tehnologia de radionavigaţie prin satelit, apelează singur numărul european unic de urgenţă 112, transmiţând serviciilor de urgenţă locul în care se află vehiculul. Datorită acurateţei mult mai mari a viitorului sistem Galileo faţă de GPS-ul american şi de cel rusesc GLONASS, Parlamentul European a insistat pentru asigurarea compatibilităţii tehnologiei eCall cu serviciile furnizate de noul sistem european. La Praga, europarlamentarul român a participat la 72 CARGO&BUS 07/2014

www.cargomagazin.comm

sesiunea dedicată aplicaţiilor programelor spaţiale europene, fiind invitat în calitate de raportor al Parlamentului European pentru Galileo şi EGNOS. În acest regulament, aprobat de Parlamentul European la sfârşitul anului trecut şi intrat în vigoare în 2014, Marinescu a propus mai multe măsuri la nivel european pentru a creşte valoarea adăugată a celor două programe. Printre aceste măsuri se numără şi finanţarea necesară pentru dezvoltarea pieţei de aplicaţii bazate pe serviciile oferite de Galileo şi EGNOS. Galileo instituie un sistem global de navigaţie prin satelit îmbunătăţit care oferă servicii de poziţionare globală garantate, de înaltă precizie. EGNOS (serviciul european geostaţionar mixt de navigare) îmbunătăţeşte precizia actualelor echipamente de radionavigaţie de la câţiva metri la un metru. În domeniul aerian, serviciul permite decolarea şi aterizarea în condiţii meteorologice nefavorabile şi reduce întârzierile. Creşterea gradului de precizie vine, de asemenea, în sprijinul serviciilor de intervenţie şi de poliţie.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.