Info Adventist Oltenia nr. 2 /2010

Page 1

Ut enim ad minim veniam, quis nost laboris nisi ut aliquip ex ea commod dolor in reprehenderit in voluptate ve Nr. 2 / 2010

Info OLTENIA  Adventist

www.adventistoltenia.ro

B U L E T I N I N F O R M AT I V A L B I S E R I C I I A D V E N T I S T E D E Z I U A A Ș A P T E A - C O N F E R I N Ț A O LT E N I A

Separarea Bisericii de Stat să nu blocheze mesajul religios

ial r o t i d E C RIZĂ

Elizabeth Lechleitner, ANN

REALĂ SAU

CRIZĂ DE CUVINTE ?

Nu mai este o taină pentru nimeni faptul că, în prezent, cuvântul de ordine în lumea noastră este criză. Însă, deși mulți vorbesc despre criză, puțini înțeleg ce înseamnă acest fenomen, mai ales dacă nu îi afectează în mod direct. Și printre noi, adventiștii de ziua a șaptea, se aud uneori voci care afirmă că „Biserica este în criză”, fără să precizeze ce fel de criză este aceea la care se referă. Este ușor a eticheta drept „criză” anumite disfuncționalități ale societății sau ale vreunei instituții atunci când lucrurile par să nu funcționeze așa cum ar trebui. Continuare în pagina 6

Fără liberate religioasă şi libertate de exprimare, nici o discuție cu privire la întrebările fundamentale ale vieţii – „Care este scopul vieţii?” şi „Care sunt drepturile şi obligaţiile mele?” - nu este completă, a declarat un membru al Congresului Statelor Unite. „Sper ca „piaţa de idei” să aibă loc pentru credinţă şi religie - nu să domine, nu să controleze, ci să aibă mereu un loc la masă”, a spus J. Randy Forbes, împrumutând o frază din decizia Curţii Supreme a S.U.A. cu privire la Primul Amendament. Forbes, vorbind la al 8-lea Dineu Anual pentru Libertate Religioasă organizat în Washington DC, pe data de 13 Aprilie, a reamintit participanţilor faptul că Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite, cel care garantează libertatea religioasă, nu a fost niciodată conceput ca o piedică în calea discuţiilor despre religie sau expunerea opiniilor comunităţilor religioase.

A AVEA CREDINȚĂ ÎNSEAMNĂ A CREDE ÎN CEEA CE NU VEZI, IAR RĂSPLATA PENTRU ACEASTĂ CREDINȚĂ VA FI SĂ VEZI CEEA CE CREZI. (AUGUSTIN )


2

Info Adventist O

LTENIA

„Mai degrabă, a fost conceput să acţioneze ca un ghid care să menţină deschis dialogul ca astfel ideile despre credinţă şi libertate să poată ieşi la iveală,” a declarat Forbes. Forbes, un reprezentant republican din Virginia care a fondat şi conduce întâlnirile pentru rugăciune ale comitetului local de partid, şi-a exprimat teama ca nu cumva eforturile stăruitoare de a menţine separarea bisericii de stat, să poată bloca efectiv deplina şi libera expresie a credinţei. „Oriunde aş privi, înălţăm semne cu „trecerea oprită”. Declarăm astfel că , „Acesta nu este un loc pentru a discuta despre credinţă şi religie”a spus el. Comentariile lui Forbes au fost acceptate de către sute de avocaţi cu aceleaşi credinţe, care au participat la eveniment pentru a sărbători beneficiile libertăţii religioase din anul precedent şi de asemenea de a comunica cu legislatori şi alţi oameni cu influenţă asupra capitalului naţional. Evenimentul anual este sponsorizat de către Asociaţia Nord Americană pentru Libertate Religioasă, revista Liberty şi Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Printre vorbitorii ediţiilor anterioare s-au remarcat Secretarul de stat Hillary Clinton, senatorul statului New York, de asemenea senatori precum John Kerry şi John McCain. Unde mulţi găsesc contradicţii între exprimarea liberă a religiei şi a separării dintre biserică şi stat, unul dintre căştigătorii premiului de la acea întâlnire a spus că vede un echilibru între cele două. „Le putem avea pe amândouă” a declarat Dave Hunt, purtător de cuvânt al Camerei Reprezentanţilor din Statul Oregon. „Am clarificat că banii publici şi deciziile nu ar trebui să promoveze o religie în detrimentul alteia şi am clarificat de asemenea că oamenii îşi pot practica religia în mod liber fără însă să o impună altor persoane.” Hunt, cel care a primit premiul Dineului Naţional al Libertăţii Religioase pentru implementarea unui document cu privire la Exprimarea religioasă la locul de muncă, aprobat în statul Oregon, speră ca legea să încurajeze alte state, şi în cele din urmă şi guvernul federal, să legifereze măsuri similare. Citând din suportul puternic bipartizan al legii libertăţii religioase la locul de muncă din statul Oregon, Hunt a numit libertatea religioasă ca fiind un „limbaj comun” în mijlocul diversităţii naţionale. „Libertatea religioasă şi neutralitatea nu sunt şi nici nu ar trebui să fie chestiuni partizane,” a declarat acesta. În Oregon, am demonstrat că oamenii pot trece peste barierele partidelor, peste tradiţiile credinţei, şi astfel pot face ceea ce este bine şi corect.”


Info Adventist O

LTENIA

3

Hunt a fost, printre alţii, recunoscut pentru eforturile de apărare al libertăţii religioase în cadrul acestui dineu. Gregory Hamilton, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Libertăţii religioase, a primit medalia A.T. Jones în anul 2010. Hamilton a fost de mare ajutor nu numai în aprobarea proiectului de lege a Libertăţii religioase la locul de muncă din Oregon, ci de asemenea în abolirea unei interdicţii dată în anul 1923 cu privire la purtarea unei anumite ţinute vestimentare cu tentă religioasă în școlile publice. Samuel Ericsson, preşedintele fondator şi CEO internaţional al avocaţilor, o reţea de avocaţi, judecători, şi alţi lideri ce îşi concentrează atenţia asupra problemelor de libertate religioasă, a primit Premiul Internaţional. După acceptarea acestei distincţii, Ericsson i-a provocat pe participanţi să nu lase subiectele legate de libertate religioasă la voia întâmplării. „Ce fel de credincios eşti? Eşti unul care merge împotriva curentului? Sau eşti unul care stă, aşteaptă şi speră ca lucrurile să se rezolve de la sine?” a spus acesta. „Este hotărârea ta dacă preiei iniţiativa, devi disponibil, dai dovadă de entuziasm, îi convingi şi pe alţii şi îţi investeşti timpul şi talentele.

Elizabeth Lechleitner, ANN

D UMINICĂ A FOST „V ERDE LA BICICLETE !“ Asociaţia „Exploratori pentru viitor“ şi Asociaţia Studenţească AMiCUS au decretat duminică, 2 mai, „Verde la biciclete!“. Elevii de la şcolile din Craiova şi-au testat cunoştinţele despre mersul pe bicicletă şi siguranţă în trafic, după care au participat la un concurs cu obstacole. Participanţii s-au întrecut în două probe: una teoretică, în care copiii şi tinerii au trebuit să îşi testeze cunoştinţele de circulaţie rutieră, şi o probă practică - parcurgerea unui traseu cu obstacole. Proiectul a debutat la ora 10:00 cu un marş ciclist pe ruta: strada Nicolae Titulescu - Calea Bucureşti - strada Carol I strada A.I. Cuza - Universitate. Obiectivele acţiunii sunt educaţia rutieră, încurajarea activităţilor fizice şi protejarea naturii prin folosirea bicicletei ca mijloc de transport ecologic pentru mediul urban. Organizatorii proiectului „Verde la biciclete“ consideră că elevii de vârsta lor petrec prea mult timp în faţa calculatorului, neglijând activităţile sportive. Aceştia sunt de părere că mersul pe bicicletă sau alte activităţi sportive ar trebui să ocupe mai multe timp în programul săptămânal al unui tânăr. Florin Răduț, pastor Craiova Centru (capelan AMiCUS)


Info Adventist O

4

LTENIA

z

Revista Presei

z

Parlamentarii vor să închidă supermarketurile duminica Parlamentarii vor să închidă în zilele de duminică marile supermarketuri. Românii ar putea avea astfel surpriza ca la final de săptămână să găsească lacătul pe uşile marilor retaileri. Deputaţii din Comisia de Agricultură vor să introducă, în luna mai, o asemenea propunere în Codul bunelor practici comerciale pentru a încuraja vânzările din pieţe ale producătorilor agricoli autohtoni. "Încercăm să introducem o modificare în legea Codului bunelor practici. Pe modelul unor ţări din Uniunea Europeană, precum Germania sau Austria, vom propune ca marile reţele de magazine să fie închise în zilele de duminică. În acele state s-a recurs la o asemenea măsură pe considerente de legislaţia muncii. La noi se va încuraja astfel comerţul din pieţe cu produse locale", a declarat pentru Gândul deputatul Valeriu Steriu, vicepreşedinte în Comisia pentru agricultură. Propunerea a fost enunţată încă de la finele anului trecut, dar deputaţii spun că au aşteptat reacţia marilor reţele la prevederile Codului. "Marii retaileri nu au niciun stăpân, storc producătorii români şi pe de altă parte fac importuri masive", ne-a declarat Steriu. Reprezentanţii hipermarketurilor nu au dorit să comenteze. "Aş dori să nu facem comentarii pe baza unor zvonuri. Nu suntem în posesia unei astfel de informaţii", ne-a declarat Delia Nica, vicepreşedinte Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR). Şi sindicatele salută o asemenea iniţiativă. "În cazul în care va fi luată, o astfel de decizie ar fi binevenită. S-ar încuraja şi redeschiderea magazinelor de cartier", crede Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară.

Întâlnire privind posibilitatea colaborării cultelor cu Parlamentul Miercuri, 8 aprilie 2010, la initiativa domnului Dănuţ Liga, deputat PDL, a fost organizată o masă rotundă la care au fost invitaţi preoţi, pastori și conducători de biserici din Bucureşti aparținând mai multor confesiuni religioase (ortodoxă, catolică, lutherană, reformată-calvină, armeană, adventistă, penticostală, baptistă, creştină după evanghelie, evanghelică română, mozaică), privind posibilitatea colaborării cultelor cu Parlamentul, colaborare ce ar putea să se concretizeze în iniţiative legislative. La întâlnire au participat domnii deputaţi Cristinel Dugulescu şi Petru Movilă şi domnii senatori Orest Onofrei şi Radu F. Alexandru, iar din partea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea au fost prezenţi majoritatea pastorilor din București împreună cu pastorul Cristian Modan, Directorul Departamentului Relaţii Oficiale şi Libertate Religioasă al Conferinței Muntenia. După rostirea rugăciunii “Tatăl nostru” şi prezentarea participanţilor, domnul Dănuţ Liga a precizat că a dorit să organizeze această întâlnire în afara campaniei electorale, oferind astfel atât


Info Adventist O

LTENIA

5

credibilitatea necesară acestui demers, cât și semnalul unei colaborări concrete în favoarea societăţii româneşti: “Biserica reprezintă indiscutabil un factor de echilibru şi un punct de reper moral într-o societate în care sistemul de valori este realmente bulversat” a precizat acesta, adăugând că, în opinia dumnealui, “Biserica şi politica sunt inter-dependente şi se aseamană, deoarece ambele sunt instituţii care trebuie să se pună în slujba semenilor, rămânând însă separate ca obiect de activitate”. Din păcate, a remarcat domnul senator Orest Onofrei “într-un anumit fel politicienii sunt nişte alienaţi, în sensul că nu sunt asumaţi de nicio confesiune religioasă”. Domnul senator Radu F. Alexandru a lăudat iniţiativa acestei mese rotunde, văzând-o ca pe o întâlnire foarte importantă care marchează începutul dialogului dintre clasa politică şi biserică“. Întâlnirea este utilă deoarece criza morală în care se zbate societatea românească de cel puţin 20 de ani este mai gravă chiar decât criza economică globală actuală”. Invitaţii au adresat mai multe întrebări organizatorilor, dar şi propuneri de modificare a legislaţiei în unele domenii cum ar fi regimul juridic al cimitirelor, educaţia, finanţarea cultelor şi implicarea socială a acestora. Surprinzător, unele dintre acestea erau deja pe lista de discuţii, remarcându-se că acest fapt apare tocmai din cauza lipsei unui astfel de dialog între legislativ şi culte. Pastorul Virgil Achihai, Preşedintele Bisericii Creştine după Evanghelie, a propus ca la nivelul comisiilor parlamentare să fie înfiinţate departamente pentru probleme religioase care să se consulte cu reprezentanţii cultelor pe anumite probleme în care acestea deţin expertiză. Continuând această direcție, pastorul Cristian Modan a susţinut ideea ca reprezentanţii bisericilor să nu fie consultaţi doar când în Parlament se discută legi care se referă la acestea, ci şi când se discută proiecte legislative care ar putea contribui la refacerea morală a cetățenilor. Dumnealui a menționat ca exemplu un proiect de lege pentru limitarea accesului copiilor la programe de desene animate sau filme care promovează violența, limbajul trivial și imoralitatea. Legat de unele propuneri legislative, pastorul Viorel Dima a subliniat faptul că trebuie să ne definim clar poziţia cu privire la caracterul Statului Român: ne dorim un stat laic sau unul religios? Pe de o parte afirmăm că vrem un stat laic dar, în acelaşi timp, bisericile aşteaptă ca Statul să legifereze anumite lucruri în sfera religioasă care nu ţin de competenţele sale.” Un alt subiect a fost cel prezentat de pastorul creştin după evanghelie Ghiţă Marcel. Acesta a dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la înmulţirea vocilor din mass-media care cer renunţarea la predarea religiei în şcolile publice, lucru pe care, în opinia dumnealui, bisericile trebuie să-l apere în comun. La acest mesaj a reacţionat şi pastorul penticostal Cornel Pîrvan, care, subliniind că Biserica din care face parte urmăreşte aceste iniţiative, a solicitat ca toate bisericile să exprime public un punct de vedere comun în acest caz. [...]

Citește Revista Presei pe www.adventist.ro


Info Adventist O

6

LTENIA

C RIZĂ REALĂ SAU CRIZĂ DE CUVINTE ? La fel și în cazul Bisericii: există lucruri care lasă de dorit în modul cum ne împlinim mandatul divin ca indivizi sau ca familii; există membri ai bisericii sau chiar biserici locale care traversează o criză spirituală; există slujitori ai bisericii care înregistrează diverse crize în viața personală sau în lucrare; există proiecte sau departamente ale bisericii care suferă în anumite privințe; există zone de pe glob unde lucrarea bisericii stagnează și exemplele ar putea continua. Însă a spune că Biserica, în general, este în criză este o afirmație fără acoperire. Din două motive: în primul rând, pentru că, adesea, cei care afirmă că „biserica este în criză” fac lucrul acesta fără a avea o perspectivă de ansamblu asupra bisericii, greșind în a generaliza anumite disfuncționalități locale sau personale; în al doilea rând, datorită unei atitudini semidocte a celor ce se hazardează să utilizeze un termen cum este „criză” fără să-i cunoască semnificația. Sau, poate, datorită vocabularului prea sărac, sunt în… criză de cuvinte! Pentru a nu ne juca cu termenii, dând de înțeles ceea ce nu am dori, putem face o simplă consultare a dicționarului sau a unei enciclopedii și lucrurile s-ar limpezi pentru mulți. Dacă am fi într-o criză adevărată, ca biserică, sau dacă am resimți în mod real această criză, altfel ne-am comporta și altele ar fi urmările deciziilor noastre. De ce? Deoarece criza – așa cum afirmă specialiștii fenomenelor sociale – este „un timp de probă, o situație care cere intervenție urgentă”. Ea se caracterizează prin patru evenimente majore și neprevăzute, care se îndreaptă împotriva unei organizații și a tot ce ține de aceasta: 1) amenință bunul mers al organizației sau chiar existența acesteia; 2) apare pe neașteptate; 3) lasă foarte puțin timp pentru decizie; 4) descoperă nevoia de schimbare în cadrul organizației. Cu alte cuvinte, criza este un moment critic, culminant, periculos și decisiv pentru o persoană, organizație sau țară (în cazul

continuare din pagina 1

nostru, pentru Biserică). Din acest motiv, analiștii acestui fenomen spun că ceea ce numim de obicei criză „este un proces de transformare în care vechiul sistem nu mai poate fi menținut”. Întreb, așadar: Este biserica noastră în criză? Este vreun fenomen apărut pe neașteptate, care amenință bunul mers al bisericii sau existența acesteia? Sunt liderii ei puși în fața unor decizii urgente? Descoperă acest fenomen nevoia de schimbare în cadrul organizației? Dacă nu, înseamnă că biserica nu este în criză. Dacă da, atunci „procesul de transformare, în care vechiul sistem nu mai poate fi menținut” ar trebui să fie vizibil. Iată de ce cred că biserica nu este într-o criză în sensul strict al termenului. Da, ca membri și conducători ai bisericii, avem o mare problemă spirituală, pe care Domnul Isus Hristos ne-o indică în Apocalipsa 3:14-19. Aceasta este o problemă adevărată. Dar nu ne putem autoflagela conștiința cu termeni precum „criză”, în speranța că, poate, ne vom speria suficient de mult pentru a ne pocăi. Dacă vom continua tot așa, mă întreb sincer cum vom numi adevărata criză, atunci când aceasta va veni? Identificarea și rezolvarea problemei noastre spirituale nu se face prin apelul la termeni alarmiști, ci, așa cum însuși „Martorul credincios și adevărat” ne sfătuiește: printr-o relație personală cu El (Apocalipsa 3:17-20). Iar dacă tot este la ordinea zilei să vorbim despre criză, cred că avem ceva de învățat din ceea ce se întâmplă în prezent în lumea noastră: prin convulsiile economice, sociale sau de altă natură, Dumnezeu ne arată că este timpul să ne pregătim pentru criza finală care va lovi lumea aceasta. Atunci vom rămâne cu adevărat în… criză de cuvinte. Florian Ristea, Director Scoala de Sabat si Activitate Laica


Info Adventist O

LTENIA

VREAU SĂ CÂNT

7

A AJUNS ȘI ÎN

Duminică, 25 aprilie 2010, biserica locală Craiova 1 a fost gazda Festivalului de interpretare vocală solo ”VREAU SĂ CÂNT”. Ca la fiecare eveniment de acest fel, echipa SPERANȚA TV a fost atentă să recepteze toate momentele de laudă și închinare prin cântec ale celor 90 de copii participanți.

O LT E N I A

bucuriei. Datorită numărului mare de copii, festivalul s-a desfăşurat pe parcursul a opt ore, însă copiii şi însoţitorii lor adulţi au aşteptat cu răbdare momentul când micuţii şi-au prezentat cele două cântece cu care s-au înscris în program.

La finalul fiecărei interpretări copiii au primit o diplomă și au fost felicitați pentru evoluția La ora 9:30, Viorel Răducan, trezorierul lor, urmând ca juriul să delibereze pe cei care s-au Conferinței Oltenia, a deschis oficial evenimentul calificat sau nu pentru faza naţională. prin ruga de binecuvântare a tuturor copiilor și părinților prezenți. Prezentarea celor mici a fost Augustin Angheluţă, făcută de domnişoara Ema Brezoi, sudentă anul VI asistent director dep. Tineret, Conferinţa Oltenia la UMF din Craiova. Momentele inedite şi originale ale festivalului au fost date de prezenţa lui Timi, Aurora, d-rei Vreau să cant şi d-lui Ştie tot, cele patru păpuşi prin intermediul cărora au fost prezentate idei educative şi anunţurile aferente bunei desfăşurări a evenimentului. Plini de entuziasm, copiii au exprimat prin gingăşia lor mesajul dorinţei de a cânta pentru un Dumnezeu al speranţei şi


Info Adventist O

8

LTENIA

Instrumentul ideal pentru misiune urbană, revista Semnele timpului este cea mai veche publicație adventistă din România care încă se editează. Identitate și rațiuni. În paginile revistei sunt evaluate din perspectivă creștină dimensiunile realității și factorii care le determină. Mult mai important însă, Semnele timpului explorează împreună cu cititorii ei premisele schimbării în bine. Agenda noastră este să sintetizăm opinii și perspective valoroase prin care să susținem efortul cititorului de a-și ierarhiza corect prioritățile în viață.

Structura editorială. Revista are două secțiuni majore: Actualitate și Perspective. În paginile de Actualitate sunt prezentate știri despre evenimente recente, conexiuni cu alte repere din actualitate și istorie, pentru a evidenția ST mai 2010 fenomene, tendințe, evoluții. Secțiunea de Perspective propune analize și opinii creștine cu privire la evenimente relevante pentru prezent dar și pentru viitor. Conținutul de 48 de pagini este structurat în rubrici precum: religie, politic, economic, social, sănătate, familie, lifestyle, cultură, istorie, Biblie, educație, mediu, tehnologie. Publicul țintă. Este unul preponderent urban, neconfesional, 20-45 de ani, cu obiceiuri de lectură. Activ și informat, publicul nostru este unul interesat de opinii, dezbateri, aprofundare. Cititorul revistei este preocupat de imaginea de ansamblu a lumii, de semnificațiile din spatele evenimentelor și orizonturile prefigurate astfel. Căutând o raportare obiectivă și în cunoștință de cauză la realitatea din jurul său, el nu respinge perspectiva creștină asupra vieții și a lumii. Circulația revistei. Revista se bucură de o primire bună printre: membrii administrațiilor locale, politicieni, juriști, profesori, medici, jurnaliști, sociologi, psihologi, economiști, oameni de afaceri. Majoritatea cititorilor se află în zona publicului preocupat de sinteze și de autoeducație continuă. Cititorii ne preferă. Revista este apreciată pentru că ținem la calitate, accentuăm seriozitatea și onestitatea documentării. În același timp ne propunem să scriem accesibil și prietenos, având o abordare pozitivă. Apreciem analiza critică, axată pe soluții, dar respingem criticismul și păstrăm o poziție clară și naturală. Credem în puterea educației, departe de a fi manipulativi sau ofensatori. Într-un cuvânt, îl respectăm pe cititor. „Abordarea diferită a revistei Semnele timpului este o idee foarte bună... Oferă multe răspunsuri la multe întrebări.” (Corina Drăgotescu, jurnalist) Info ST. Revista costă 4.5 ron și se distribuie în rețeaua de literatură a bisericii, librării și colportaj. Pentru evenimente publice, ocazii evanghelistice sau comenzi de volum, oferim discount. Puteți să vă abonați oricând în timpul anului, pe 6 luni (24 ron) sau 12 luni (48 ron). Săptămânal trimitem un newsletter cu analiza celor mai importante evenimente. Site-ul nostru www.semneletimpului.ro vă oferă știri, opinii, resurse într-o actualizare permanentă. Contact: telefon 021-3230020, e-mail redactie@semneletimpului.ro. Semnele timpului își invită cititorii la un proces continuu de gândire, dincolo de ceea ce este aparent sau facil, către ceea ce este important și dă sens. SEMNELE TIMPULUI – Gândește mai departe | www.semneletimpului.ro


Info Adventist O

LTENIA

9

TABĂRĂ DE SĂNĂTATE, EDUCAŢIE ŞI FAMILIE Organizator: ASOCIAŢIA PENTRU SĂNĂTATE, EDUCAŢIE ŞI FAMILIE - FILIALA OLTENIA Perioada: 13 – 20 IUNIE 2010 Locaţia: Hotel ORIZONT – COZIA ***, Călimăneşti-Căciulata Tematica taberei: DRAGOSTE ŞI ... RĂZBOI Motto: CA SĂ FII OM ÎNTREG... ALEGE: Sănătate – deplină, Educaţie – completă, Familie – fericită! INVITAŢI SPECIALI • Prof. Univ. Dr. NICOLAE GROSU -specialist educație • Lector Univ. Dr. DANIEL DUŢĂ – consilier familie • Dr. LIGIA PURNEA – specialitate medicină de familie, competență ecografie NOREL IACOB – scriitor și consilier tineri • Tematica seminariilor: SĂNĂTATE: Secretele longevităţii Secretele scăpării de Kg în plus Secretele culinare ale bucătăriei vegetariene FAMILIE: Dragostea pe sens unic Căsătoria între floare şi spin Hai să ne imaginăm că ne iubim! EDUCAŢIE: Secretele succesului - Strategia carierei Secretele comunicării – Limbajul alinării Cei 7 ani de acasa - Codul bunelor maniere Pentru TINERI: 2 prezentări surpriză – Norel Iacob DIN PROGRAM • CONSILIERE psihologică, familială, matrimonială și medicală. • MENIU strict vegetarian – 0% colesterol • CLASE DE GĂTIT – reţete practicate la Expo-Sănătate, Cluburi, Sanatorii. • DETERMINĂRI MEDICALE: TA, IMC, PG, Glicemie, Colesterol, EKG și Ecografie. • ACTIVITĂȚI FIZICE: sală de fitness, kinetoterapie, saună, masaj, meloterapie, gimnastică de înviorare.

• ACTIVITĂȚI TURISTICE: 2 excursii la cele mai atractive obiective turistice din zonă. • PROGRAME SPECIALE PENTRU COPII de toate vârstele, teren de joacă în apropiere. •EVENIMENTE: foc de tabără și program festiv de final. CINE ESTE AŞTEPTAT ÎN TABĂRĂ? Participanţi la acţiunile organizate de ASEF din toate filiale: Cluburi, Expo, Tabere, Seminarii... organizatori şi voluntari ASEF, cupluri în perspectiva căsătoriei, persoane singure în căutarea unui partener de viaţă, tineri necăsătoriţi, studenţi şi ... familii întregi – părinţi, copii de toate vârstele, bunici... si oricine e doritor să facă schimbări în stilul de viaţă şi să petreacă un concediu sau o vacanţă de vis ...

OPŢIUNI DE CAZARE ŞI PREŢ - 880 LEI/persoană/sejur (pentru un sejur de 7 zile, maxim 100 locuri, inclusiv copii) - 4 apartamente cameră dublă, canapea extensibilă - 12 camere cu 2 paturi - 24 camere cu pat matrimonial Condiţii speciale: - copii 0-3 ani gratuit - copii 3-7 ani (cazare în cameră cu părinţii cu pat matrimonial– cazare 0 lei, masa ½ din preţul de adult) - copii 7-14 ani (cazare în cameră cu părinţii – 10 lei de copil, masa ½ din preţ de adult) - copii > 14 ani (cameră separată – preţ întreg de adult) ___________________________

Servicii incluse în preț: un masaj gratuit de 45 min./ sejur, 1 saună – 30 min./sejur, kinetoterapie programată la sală - 1 oră zilnic, fitness programat, 1 şedinţă de consiliere, determinări medicale. Servicii contra cost: testele de glicemie si colesterol, biletul de autocar pentru excursii şi tratamentele suplimentare. Dotări hotel: AC, internet WiFi, TV color, mini bar în fiecare cameră, uscător de păr, parcare gratuită supravegheată video. Alte detalii despre locație pe www.hotel-orizont.ro


Info Adventist O

10

LTENIA

Înscrieri și rezervări: online pe www.asefoltenia.ro sau la ALIN POPA, secretar tabără - 0726-695907, alinpopa77@gmail.com Pentru confirmarea înscrierii trebuie achitat un avans de 30% la secretarul taberei sau în contul RO72RZBROOOOO6OOO6579189 deschis la RAIFFEISEN BANK Agenția Craiova Est ASOCIAŢIA PENTRU SĂNĂTATE, EDUCAŢIE ŞI FAMILIE (ASEF) Filiala Oltenia, Cod fiscal: 17643477 Adresa: Craiova, Str. 24 Ianuarie, Nr.1, Dolj _______________________________________ Director tabără: CRISTIAN PURNEA, preşedinte ASEF Filiala Oltenia - 0745-347268, 0769-001745, cristianpurnea@adventist.ro Coordonator program: DR. DANIELA ROBU, director departament Sănătate - 0721-216786, 0748-304114, 0769-037705, danirobu@yahoo.com

C O N V E N Ţ I A E VA N G H E L I Ş T I L O R

În perioada 31 martie – 4 aprilie 2010, evanghelişti cu literatură din toată ţara s-au întâlnit la Stupini pentru „a-şi încărca bateriile”! A fost o ocazie deosebită de creştere spirituală, de întărire a credinţei, de

CU

încurajare prin împărtăşirea experienţelor cu Dumnezeu. Din Conferinţa Oltenia au participat 16 colportori şi 3 voluntari. În devoţionalul din ultima zi se povestea despre un cuplu în prag de divorţ care a fost sfătuit de un consilier să mai aştepte un timp, că nu va fi mereu aşa. Cei doi ascultând sfatul, după câteva săptămâni l-au sunat fericiţi pe consilier, mulţumindui pentru sfat. Acesta, pe un ton calm le-a răspuns: ”Staţi liniştiţi. Nu va fi mereu aşa.”

LITERATURA

Colportorii au plecat de la această întâlnire cu gândul că deşi nu vor trece doar prin ocazii tip Elim - cu izvoare şi finici, chiar când vor trece pe la Mara şi amărăciunea îi va cuprinde, îşi vor aminti de momentul Elim şi vor ieşi biruitori. Vestea bună este însă că această alternanţă are loc doar cât mai stăm pe pământ, iar în ceruri, cele mai profunde mulţumiri vor fi aduse pentru ocaziile tip Mara, când L-am simţit pe Dumnezeu îndulcind amărăciunea noastră. Sînziana Constantin, prim-colportor Conferința Oltenia


Info Adventist O

LTENIA

11

S Ă N E C U N O A Ș T E M PA S T O R I I ! Emanuel Unteșu, pastor asistent în districtul Peretu 5 (compus din bisericile: Peretu 5, Bujoru și Pietroșani) ce are 182 de membri. Care este cea mai mare provocare în lucrarea (de pastor) cu oamenii? Cea mai mare provocare este aceea de a ajuta la schimbarea oamenilor. Trebuie însă subliniat că lucrarea de schimbare este a Duhului Sfânt, iar rolul pastorului este doar de unealtă pusă la dispoziția lui Dumnezeu. Cum evaluați un pastor bun? Care este calitatea indispensabilă? Un pastor bun este cel chemat de Dumnezeu să fie într-un anumit loc/ district. Fiecare pastor are un anumit set de calități ce diferă de la unul la altul. Districtele au de asemenea nevoi specifice ce se pot schimba de-a lungul timpului. Atunci când cele două – calitățile pastorului și nevoile districtului – se întâlnesc, atunci pastorul este bun! Iar calitatea indispensabilă ține de relația cu Dumnezeu, însă aceasta nu este o calitate, ci depinde de alegerea lui. Ce v-a motivat în alegerea acestei meserii? Este greu să fii pastor? Întotdeauna există un cumul de factori când se vorbește de motivație, iar în acest caz aș aminti primele două motive: dorința de a urma pe Dumnezeu – de a face ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru mine – și dragostea pentru oameni. Întotdeauna am considerat că un creștin veritabil este cel pe fața căruia se poate vedea pacea și bucuria oferite de Domnul Isus Hristos. Mi-am dorit întotdeauna acest lucru ca realizare în slujirea oamenilor. Și nu cred că e greu să fii pastor. Dificultăți există, dar dacă le împărtășești cu Cine trebuie, va fi bine. Care este rolul familiei pastorale în dezvoltarea Bisericii? Pastorul nu poate fi privit singur, ci doar împreună cu familia sa. Sunt convins că primul district – ca prioritate – este familia. Și rezultatele de aici se răsfrâng la districtul mai mare. Adesea am văzut-o pe soția mea înconjurată de femeile din biserică discutând despre mâncare, familie, relații, etc. Mi-am dat seama că ea făcea atunci ceea ce eu niciodată nu aș fi putut face. Cum ați încuraja / motiva pe cineva să devină pastor? Nu cred că aș încerca să motivez pe cineva să devină pastor. Sunt puține sau poate deloc aspecte pământești ce ar putea fi aduse ca argument în favoarea acestui serviciu. În plus vor fi suficiente momente de introspecție când să se întrebe serios de ce este el pastor, iar în astfel de ocazii este necesară o motivație interioară puternică. Oricine se gândește la acest lucru poate găsi singur motive în relația cu Dumnezeu. Ce proiecte aveți? Planuri de viitor. În plan personal, așteptăm cu nerăbdare extinderea familiei. Și sunt foarte emoționat în așteptarea copilului nostru. Iar în ceea ce privește districtul, același lucru îmi provoacă emoții și bucurie: când încă


Info Adventist O

12

LTENIA

o persoană s-a născut din nou. Așa că amintesc botezul de la Pietroșani din iunie și evanghelizările programate pentru începutul anului viitor. Experiență personală. La ultima evanghelizare pe care am avut-o la comunitatea Peretu 5, la ora 12:00, chiar înainte de prima seară, vorbitorul principal m-a întrebat: cam câți vor fi prezenți în sală? Am privit sala și am zis: cred că jos va fi plin, iar sus va fi balconul jumătate plin. Când am spus aceasta aveam în minte faptul că biserica la serviciile divine de Sfânta Cină, nu ocupă niciodată toată parte de jos a bisericii, ci doar până la două treimi din sală. Iar seara, exact așa a arătat biserica. Am fost mustrat de conștiința mea. De ce am tras doar cu trei săgeți? Cum ar fi fost dacă aș fi zis: va fi curtea plină și oamenii vor asculta Cuvântul lui Dumnezeu din stradă? Sunt convins că Dumnezeu are planuri mari și are nevoie de oameni dispuși să le ducă la îndeplinire! Un gând pentru cititori. Să faci cu toată inima ta ceea ce faci, ca pentru Domnul (Col.3:23). Și astfel vei fi o lumină printre oameni, iar ei vor ști că tu lucrezi cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Fiți binecuvântați!

E X P O S Ă N Ă TAT E

LA

PLOSCA

În perioada 7 – 9 mai în localitatea Plosca, judeţul Teleorman, Biserica Adventistă a organizat împreună cu ASEF Oltenia o expoziţie de sănătate. Primăria locală a pus la dispoziţia organizatorilor căminul cultural. Au fost prezenţi medicii Viorel Mincinoiu, Aurora Câmpian, Violeta Piţurlea, Daniela Robu şi Ionela Oprea - kinetoterapeut. Fiecare ocazie, a adus celor prezenţi, împreună cu sfaturile despre sănătate, şi măsurători gratuite ale tensiunii arteriale şi glicemiei. La final, Sano Viata, a organizat o prezentare de alimente sănătoase, oferind o soluţie practică pentru dorinţele de schimabre ale stilului de viaţă exprimate de către participanţi. Tot cu această ocazie Marian Aramă a prezentat cărţile din oferta editurii Viaţă şi Sănătate despre sănătate şi stil de viaţă, cei prezenţi având astfel posibilitatea să păstreze pentru mai mult timp sfaturile primite la expoziţia de sănătate. Mulţi dintre participanţi şi-au exprimat dorinţa ca astfel de activităţi să se mai repete.

GÂNDEȘTE

CUTEZĂTOR

În perioada 21 - 23 aprilie 2010, ASEF Oltenia a organizat în cadrul Şcolii cu clasele I-VIII din Plosca, seminarii pentru elevii claselor V - VIII, cu titlul Gândeşte cutezător. Seminariile au fost prezentate de Sînziana Constantin şi Loreana Toluş și s-au bucurat de un răspuns pozitiv din partea elevilor. Cu acesta ocazie s-a făcut şi o donaţie de carte pentru Biblioteca școlii.

Comitetul de redacție al Info Adventist Cristian Purnea

Irina Pătrașcu

Ileana Turcu

Marius Bratu

Director Departament de Comunicare Coordonator proiect

Culegere text și corectură

Corectură

Culegere text, corectură și tehnoredactare

w w w. a d v e n t i s t o l t e n i a . r o


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.