Partidul Noua Revolutie - Strategia sistemului judiciar in perioada 2016-2020

PAR

TIDUL NOUA REVOLUTIE www.nouarevolutie.com DEVENITI MEMBRII AICI http://www.nouarevolutie.com/vreau-sa-devinmembru PROPUNERI PENTRU IMBUNATARIREA SISTEMULUI JUDICIAR DIN ROMANIA IN PERIOADA 2016-2020

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din data de 12 ianuarie 2015 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 1155/2014 pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020.

Strategia are drept scop modernizarea sistemului judiciar și asigurarea implementării recomandărilor formulate de Comisia Europeană în rapoartele privind progresele realizate de România în cadrul MCV, în perioada 2012-2014.

Direcţii de acţiune, obiective strategice şi obiective specifice: 1. Eficientizarea justiţiei ca serviciu public, prin: – crearea şi implementarea unui sistem unitar de management strategic la nivelul sistemului judiciar; – definitivarea procesului de punere în aplicare a noilor coduri (civil/penal, de procedură civilă/penală); – optimizarea organizării şi funcţionării instanţelor şi parchetelor; – îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi creşterea şanselor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate; – optimizarea cadrului legislativ şi instituţional privind organizarea şi exercitarea profesiilor juridice organizate în mod autonom.

2. Consolidarea instituţională a sistemului judiciar, prin: – consolidarea cadrului legislativ aferent sistemului judiciar, cu respectarea principiilor stabilităţii şi predictibilităţii normelor; – dezvoltarea capacităţii instituţionale şi decizionale a CSM, INM, SNG; – creşterea gradului de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni; – consolidarea capacităţii administrative a instanţelor şi parchetelor.

3. Integritatea sistemului judiciar: – consolidarea integrităţii în cadrul sistemului judiciar prin promovarea măsurilor anticorupţie şi a standardelor etice profesionale; – modernizarea statutului unor profesii juridice organizate în mod autonom (arbitri, avocaţi, experţi, notari, practicieni în insolvenţă, executori judecătoreşti, traducători şi interpreţi) şi al mediatorilor, în scopul consolidării standardelor etice.

4. Asigurarea transparenţei şi informatizării actului de justiţie (Open Justice), prin: – publicarea hotărârilor judecătoreşti motivate; – îmbunătăţirea mecanismelor de furnizare a informaţiilor pentru părţi şi a accesului la actele din instanţe în timp util.

5. Îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie, prin: – reducerea duratei procedurilor judiciare; – unificarea practicii judiciare; – pregătirea profesională interdisciplinară a participanţilor la înfăptuirea actului de justiţie; – îmbunătăţirea activităţii de executare a hotărârilor judecătoreşti.

6. Garantarea accesului liber la justiţie, prin: – consolidarea sistemului de acordare a asistenţei juridice; – îmbunătăţirea mijloacelor de comunicare externă a sistemului judiciar. Activităţi de prevenire a infracţionalităţii, inclusiv a corupţiei.

PARTIDUL NOUA REVOLUTIE VA PROPUNE URMATOARELE MASURI CONCRETE: 1.

Implementarea unui sistem informatic eficient la nivel national

2.

Publicarea tuturor hotărârilor judecătorești

3.

Transparentizarea repartizării aleatorii a dosarelor

4.

Scăderea cuantumului taxelor judiciare

1.IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM INFORMATIC EFICIENT LA NIVEL NAȚIONAL În momentul actual, sistemul informatic creat prin intermediul website-ului www.portal.just.ro (în continuare “Portalul Instanțelor”), deși constituie o îmbunătățire binevenită a modului în care părțile au acces la informații privitoare la litigiul în care sunt implicate, prezintă unele deficiențe legate atât de modul în care publicarea informațiilor este concepută, cât și în modul de funcționare a

acestuia. În prezentul capitol, vom prezenta sintetic unele deficiențe ale acestuia și vom propune modalități de îmbunătățire a acestuia.

Modul de încărcare a informațiilor Din datele transmise de angajați ai instanțelor de judecată înțelegem că acesta este creat ca o platformă informatică distinctă de cea utilizată în activitatea zilnică a instanțelor de judecată, cele două nefiind interconectate prin niciun mecanism. Din cauza acestei separări, informațiile afișate pe Portalul Instanțelor trebuie încărcate manual, de angajați ai instanțelor de judecată, aceasta ducând în multe cazuri la întârzieri în afișarea soluțiilor dispuse de instanța de judecată, precum și la diverse omisiuni și erori materiale.

Considerăm că un sistem de încărcare manuală a informațiilor făcute disponibile este de natură a distruge însăși scopul creării oricări sistem informatic și că acesta aglomerează și mai mult activitatea unor angajați ai instanţelor de judecată care oricum au o activitatea extrem de încărcată. De aceea, în unele cazuri conţinutul soluției este afișat chiar și la 3-4 zile de la data la care a avut loc ședința de judecată, alteori este omisă afișarea soluției dispuse de instanță cu privire la un capăt de cerere accesoriu sau cu privire la un participant, deși instanța a dispus în acest sens, iar în asemenea cazuri Portalul este golit de eficiența sa.

Deficiențe ale sistemului informatic se observă și cu privire la numerotarea dosarelor pe rolul instanțelor de judecată. În acest sens, observăm faptul că urmărirea stadiului unui anumit dosar nu este posibilă în toate situațiile, din cauza faptului că instanțele nu alocă același număr de dosar unui litigiu după o casare cu rejudecare. Aceeași deficiență este observată și cu privire la numerotarea cererilor incidentale sau conexe unui anumit dosar, cum ar fi cererile de acordare a ajutorului public judiciar, cererile privind lămurirea sau completarea dispozitivului, contestarea unor măsuri pe cale separată etc. Acest fapt este de natură a genera o statistică deformată cu privire la numărul cauzelor aflate pe rol sau soluționate de instanța de judecată și nu asigură urmărirea eficientă a parcursului actului de justiție.

Astfel, se impune: 1. amendarea Hotărârii CSM nr. 387/22.11.2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti în sensul în care să se prevadă în mod expres faptul că dosarele aflate în al doilea ciclu procesual păstrează aceeași numerotare urmată de indicativul asterisc (*), iar cererile conexe dosarului vor primi număr de dosar identic, urmat de indicativul “/a1”; 2. crearea unei comenzi speciale în sistemul informatic pentru a implementa măsurile de la punctul 1 de mai sus.

Excluderea motoarelor de căutare Deși a fost inițial conceput pentru a asigura o căutare cât mai facilă a tuturor datelor privind dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată, Portalul a încetat să mai fie indexat de motoarele de căutare în anul 2014. Această schimbare a fost motivată de operator ca fiind necesară în urma interpretării “dreptului la a fi uitat” date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-131/12 Google Spain și Google. Cu toate acestea, informațiile care pretins încalcă dreptul de a fi uitat sunt în continuare disponibile pe Portal, precum și pe website-uri private, printre care și cel creat chiar de operatorul Portalului (Indaco Systems).

Precizăm că dreptul de a fi uitat, astfel cum a fost dezvoltat de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și de rapoartele aferente elaborate de Comisia Europeană și de Grupul de Lucru întemeiat prin Art. 29, nu este în niciun caz de natură a duce la “secretizarea” automată a Portalului sau a motoare de căutare. Din moment ce persoanele vizate au, ca și în cazul oricărui drept, posibilitatea de a nuși exercita dreptul de a fi uitat, motoarele de căutare sunt obligate a nu face disponibile anumite informații cu privire la persoana vizată doar în cazul în care persoana vizată solicită expres acest lucru, prin înscrierea pe o listă special elaborată în acest sens.

Prin urmare, se poate lesne observa faptul că, în realitate, măsura nu are o bază legală, astfel că scopul real al eliminării acestei facilități este acela de a genera trafic pe website-ul www.lege5.ro, website-ul privat al operatorului Indaco Systems, în cadrul căruia acesta își promovează produsele proprii și programele legislative. În măsura în care o persoană vizată va solicita eliminarea unor informații care privesc datele sale cu caracter personal, aceasta se va adresa în acest sens administratorului motorului de căutare, iar nu operatorului Portalului Instanțelor.

Astfel, propunem ca această măsură să fie eliminată, astfel încât să fie din nou posibilă căutarea prin motoarele de căutare a datelor referitoare la existența dosarului, a obiectului acestuia, a participanților la litigiu, precum și a soluției dispuse de instanța de judecată în respectiva cauză.

Persoanele care au acces la informațiile publicate Având în vedere faptul că scopul principal al informatizării dosarelor este acela de a asigura justițiabilului un drept efectiv de acces la instanță și la conținutul dosarului, consederăm că ar fi mai eficient în acest sens ca sistemul prin care se asigură accesul la informații al participanților la litigiu să fie distinct de cel prin care se asigură transparența actului de justiție. Astfel, trebuie să fie creat un sistem separat de publicare a hotărârilor judecătorești, prin crearea unei baze de date distincte în acest sens (vom detalia acest aspect în cuprinsul capitolului III al

prezentului raport), iar participanților în litigiu să le fie asigurat accesul electronic la sistemul informatic utilizat zilnic de instanța de judecată, având acces la toate informațiile cu privire la respectivul dosar.

Informațiile accesibile Portalul Instanțelor nu oferă în acest moment toate informațiile de care participanții la proces au nevoie pentru a fi asigurat dreptul de acces la dosar. În ceea ce privește informațiile făcute publice, acestea se rezumă doar la afișarea numărului dosarului, a termenelor de judecată, a numelor părților din dosar precum și la “soluția pe scurt”. Astfel, părțile sunt nevoite să solicite fizic dosarul în cazul în care doresc să afle lucruri esențiale precum dispozițiile instanței date între termenele de judecată, depunerea unui raport de expertiză efectuat în cauză etc, ceea ce duce la concluzia că informațiile disponibile la momentul actual sunt departe de a fi suficiente pentru scopul în care a fost implementat Portalul.

Propunem ca dosarele să fie integral digitalizate, astfel încât participanții la proces (i.e. părțile, intervenienții și reprezentanții legali și convenționali ai acestora, precum și expertul sau alte persoane cărora legea le conferă acest drept) să aibă acces gratuit la toate actele dosarului pe baza unui cont unic format din numărul dosarului și o parolă unică pentru toți participanții la procesul respectiv.

Menționăm că astfel de facilități ale sistemului informatic sunt accesibile momentan în unele circumscripții, cum ar fi cele din raza Curții de Apel Cluj, a Curții de Apel Timișoara sau a Curții de Apel Oradea, deși interfața acestor programe este perfectibilă.

Se impune ca aceleași persoane sus-amintite să aibă acces și la numele judecătorilor, precum și al altor participanți care sunt susceptibili de a fi recuzați, în vederea exercitării acestui drept.

De asemenea, în vederea asigurării efective a dreptului de a formula căi de atac, se impune ca în sistemul electronic accesibil pe baza de parolă descris mai sus să fie accesibil și textul integral al hotărârilor judecătorești, fie ele sentințe, decizii sau încheieri de ședință, precum și minutele aferente sentințelor și deciziilor pronunțate în cauză. Subliniem faptul că accesul doar la hotărârile judecătorești nu este suficient pentru asigurarea dreptului de acces la instanță și la dosar, întrucât nulitatea unei minute în baza căreia a fost redactată hotărârea radiază asupra respectivei hotărâri, astfel că se impune ca sistemul informatic să conțină și minutele din cauză. În mod evident, documentele încărcate în sistemul electronic la care participanții au acces vor trebui să îmbrace formatul .pdf (având în vedere că

documentele dosarului sunt scanate) sau alt format care să facă posibilă descărcarea sau copierea conținutului acestora, însă nu și editarea acestora.

Transmiterea documentelor în format electronic În prezent nu există posibilitatea transmiterii de documente în format electronic către instanțe. O serie de judecători permit transmiterea de concluzii scrise prin e-mail, iar instanțele din raza Curții de Apel Cluj permit încărcarea pe portal a documentelor electronice de către părți. În afară de aceste două excepții, transmiterea documentelor către instanță se face la fel cu metode vechi de zeci de ani: poștă și fax. În acest mod, se pierde timp și energie prin transmiterea ineficientă a documentelor, se apelează la ficțiunea juridică a ”datei poștei” pentru calcularea termenelor procedurale și se acordă termene suplimentare pentru comunicarea actelor depuse la dosar. Tot în acest sens, remarcăm faptul că nu există nicio corelare între obligația generică de depunere a documentelor și cererilor cu 5/10 zile înainte de termen și obligația comunicării acestora. La toate aceste inconveniente care duc la tergiversarea procedurilor judiciare se adaugă atât durata transmiterii documentelor prin poștă, cât și faptul că dosarul este preluat de judecător cu 2-3 zile înainte de termen, ceea ce duc la golirea de conținut a noțiunilor de acces la dosar și de posibilitate de pregătire a apărării. Ca urmare a acestei probleme, instanțele obișnuiesc să acorde termene suplimentare pentru ca părțile să poată lua la cunoștință despre documentele care se află deja în dosar.

Astfel, pentru a se reduce termenul procedurilor judiciare și pentru a se asigura o comunicare eficientă a documentelor depuse la dosar, se impune implementarea unui sistem electronic de depunere a documentelor, mai ales ținând cont de faptul că, în procesul civil, în foarte puține cazuri este necesară depunerea exemplarului original al documentelor. Prin crearea unui mecanism simplu de încărcare a documentelor în format electronic, dublată de o facilitate care să înregistreze data și ora încărcării acestora, se va face comunicarea eficientă a documentelor și se va reduce durata procedurilor judiciare, din perspectiva faptului că instanțele vor acorda doar cu titlu de excepție termene pentru luarea la cunoștință a documentelor aflate la dosar.

Nu în ultimul rând, în cazul în care documentele sunt depuse în format fizic prin registratura instanței sau prin poștă, Regulamentul funcționare a instanțelor ar trebui amendat în sensul în care să prevadă expres faptul că documentele astfel primite vor trebui făcute disponibile în format electornic în aceeași zi în care au fost recepținate.

Prin depunerea și gestionarea în format electronic a documentelor, s-ar realiza și economii la nivel de societate. Folosind informațiile puse la dispoziție de

raportul CSM pentru anul 2013, dacă pentru cele 3.337.426 dosare avocatul sau justițiabilul a consultat sau a depus documente la dosar o dată în anul trecut (estimare optimistă), iar timpul de așteptare la arhivă, registratură respectiv xerox este între 0 și 2 ore (estimare optimistă). Așadar, rezultă un număr de 3.337.426 de ore de muncă pierdute așteptând care se traduc prin înmulțire cu salariul minim pe economie (estimare optimistă) în minim 11.118.907 Ron sau 2.498.631 EUR pierduți anual prin așteptare la arhivă, registratură sau xerox.

Mai mult, pe lângă toate beneficiile arătate mai sus, prin gestionarea în format electornic a documentelor s-ar ajunge la scăderea volumului fizic al dosarelor, precum și la volumul de muncă pe care transportul și depozitarea acestora îl implică. Important, s-ar reduce astfel riscul de pierdere sau rătăcire a dosarelor sau a părților acestora și totodată s-ar reduce obligațiile personalului instanțelor cu atribuții în asigurarea trasabilității dosarelor (angajați care au oricum un volum de muncă impresionant). În concluzie, având în vedere deficiențele semnatale mai sus, propunem modificarea sistemului informatic utilizat în mod zilnic de instanța de judecată în activitatea sa, astfel încât să fie făcut disponibil, cu titlu gratuit, tuturor participanților în litigiu. Totodată, prin implementarea la nivel național a facilităților funcționale în unele circumscripții, participanții să aibă posibilitatea de a consulta gratuit, în orice moment, întreg conținutul dosarului, precum și posibilitatea de a încărca documente în sistemul informatic.

2.Publicarea tuturor hotărârilor judecătorești Deși, conform legii, jurisprudența nu reprezintă un izvor de drept, în practică atât avocații, cât și judecătorii se ghidează după soluțiile pronunțate de instanțe în cauze asemănătoare. Această situație este benefică pentru că se economisesc energia și resursele societății în cazurile asemănătoare sau identice.

Jurisprudența este valoroasă și pentru cetățenii fără studii juridice, pentru că reprezintă o aplicare a legii la situații concrete. Astfel, pentru cetățean accesul la jurisprudență reprezintă o posibilitate în plus de cunoaștere a legii

și o garanție că aplicarea acesteia nu va avea un caracter arbitrar sau surprinzător.

Este de salutat mecanismul recursului în interesul legii reglementat de Noul Cod de Procedură Civilă care asigură unificarea jurisprudenței după pronunțarea unor hotărâri contradictorii. De asemenea, este foarte utilă instituția dezlegării unor probleme de drept care nu au mai fost soluționate până în acel moment. Nu în ultimul rând trebuie precizat și rolul unificator al jurisprudenței Curții Constituționale. Totuși trebuie precizat că în fiecare dintre aceste situații cele două instanțe dispun de resurse limitate pentru identificarea jurisprudenței contradictorii. Totodată, trebuie subliniat faptul că procedura recursului în interesul legii este declanșată doar ulterior existenței unei jurisprudențe neunitare la nivel național, iar nu și în cazul în care lipsa de unitate se manifestă doar la nivelul unei curți de apel. Mai mult, chiar și în cazul în care recursul în interesul legii este admis de instanța supremă, existența unei dezlegări pe această cale nu este prevăzută ca motiv de revizuire a hotărârilor deja date în cauze.

Publicarea hotărârilor judecătorești asigură faptul că atât judecătorii, cât și avocații vor lua parte la asigurarea unei jurisprudențe unitare. Astfel, dacă la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justițiea activează 121 judecători, la nivelul întregii țări activează 4.694 de judecători și peste 30.000 de avocați. Este de domeniul evidenței că un asemenea număr de profesioniști ai dreptului pot supraveghea întro mult mai mare măsură jurisprudența. Chiar și în cazurile în care se va forma jurisprudență contradictorie, aceasta va fi mult mai ușor de reperat și sistematizat.

De asemenea, existența unei baze de date accesibile va reprezenta o premiză pentru realizarea de studii calitative și cantitative ale jurisprudenței române. Potențialul uman și științific irosit prin nepublicarea integrală a hotărârilor judecătorești este imposibil de estimat.

Trebuie avut în vedere faptul că publicarea hotărârilor judecătorești este totodată o cerință în vedere respectării dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta a fost dezvoltat prin jurisprudența Curții E.D.O.. Astfel, trebuie amintit faptul că în conținutul noțiunii autonome de “normă juridică”, Curtea E.D.O. include expresis verbis jurisprudența ca izvor de drept, chiar și cu privire la statele care au legislații de tip romano-germanic. Așadar, din perspectiva Curții E.D.O., o jurisprudență neunitară este considerată o încălcare a cerințelor de accesibilitate și previzibilitate a normelor juridice impuse de Convenție.

Nu în ultimul rând trebuie reținut că dezideratul publicității ședinței de judecată prevăzut la art. 17 NCPC nu are niciun sens dacă justițiabilii și avocații nu au acces la toate hotărârile judecătorești după ce sunt anonimizate. În concluzie trebuie salutată inițiativa publicării hotărârilor judecătorești în pe siteul rolii, dar trebuie menționat că nici o bază de date a hotărârilor judecătorești nu va fi eficientă dacă nu are un motor de căutare corespunzător. În acest sens

sugerăm ca hotărârile să fie publicate în format HTML, pentru ca acestea să fie accesibile din browser și să fie vizibile pentru motoarele de căutare. De asemenea, formatul HTML ocupă mai puțin spațiu, este open source, este compatibil cu mai multe dispozitive, este mai rapid indexabil și mai rapid de încărcat. Formatul HTML permite dezvoltarea de către comunitarea de programatori de aplicații care să se bazeze pe baza de date pusă la dispoziție de Minister. Arătăm că PDF sau DOC sunt formate închise create cu software proprietar care vor genera costuri suplimentare pentru orice proiect de publicare.

3.

TRANSPARENTIZAREA REPARTIZĂRII ALEATORII A DOSARELOR

Repartizarea dosarelor în mod aleatoriu este o norma de organizare judiciara cu rang de principiu, instituită prin art. 11 si 53 din Legea nr. 304/2000. Scopul fundamental al instituirii acestei norme prin reforma legislativă amplă din 2005 este acela de a conferi o garanție în plus independenței funcționale a judecătorului și imparțialității actului de justiție. Consacrarea legislativă a principiului repartizării aleatorii a cauzelor a avut ca motivație tocmai eliminarea arbitrarului și corupției în sistemul de repartizare al cauzelor, asigurarea imparțialității și transparenței în realizarea actului de justiție. În cele din urmă, creșterea încrederii publice în justiție, prin îndepărtarea suspiciunilor privind dirijarea dosarelor.

Repartizarea aleatorie a dosarelor este o obligație legală atât a instanțelor, prin coordonarea președinților de instanță, cât și a judecătorilor și personalului auxiliar. Încălcarea normelor legale privind repartizarea dosarelor constituie, acolo unde nu este direct infracțiune, abateri disciplinare grave. Controalele inspecției judiciare cu referire și la funcționarea mecanismelor administrative de repartizare aleatorie sunt relativ dese la instanțe însă apar ca a fi ineficiente.

Repartizarea dosarelor în instanță poate fi manevrată, sistemul informatic ECRIS prezentând numeroase vulnerabilități ce pot fi speculate astfel încât un dosar să ajungă la completul dorit. Acest fapt este de altfel constatat într-un celebru caz de corupție al DNA în rechizitoriul prin care au trimis în judecată doi magistrați de la Tribunalul București – Viorcia Dinu și Antonela Costache.

Deși cauza DNA se referă la magistrați ce judecau în secții penale ale Tribunalului București, problema repartizărilor dirijate, problemă ce pare prea puțin dezbătută, apare foarte des și în litigiile civile. Repartizarea dirijată a

dosarelor încurajează și ascunde fapte de corupție de o mare gravitate în sistemul judiciar românesc, de altfel majoritatea cauzelor ce par a fi dirijate apar a fi fie litgiile civile ale statului român sau a unor autorități de interes public, fie litgii civile cu mize financiare foarte mari.

Problema majoră cu privire la repartizarea aleatorie făcută prin sistemul informatic ECRIS este faptul că justițiabilul nu are nici un mod de verificare a respectării parametrilor la momentul înregistrării dosarelor și nici ulterior. Dosarele la majoritatea instanțelor din țară nu au la începutul volumului fișa de repartizare aleatorie iar înregistrarea și atunci când este făcută în persoană nu acordă suficiente informații pentru ca justițiabilul să poată realiza dacă repartizarea a fost făcută în mod aleatoriu.

Există numeroase dosare civile în care planează suspiciunea că repartizările se fac dirijat. Astfel, se observă că numai anumite completuri de judecată primesc dosare cu un anumit specific sau îndreptate împotriva unui anume pârât.

Controlul efectuat de către CSM se dovedește în majoritatea cazurilor ineficient. Cu excepția unor cazuri în care încălcarea regulilor de repartizare apare ca fiind evidentă, CSM întocmește rapoarte superficiale prin care se răspunde că din ”cercetările prealabile” efectuate nu există nici un motiv să atragă suspiciuni cu privire la modul de repartizare a dosarului fără însă a cuprinde detalii cu privire la investigațiile efectiv făcute de către Inspecția Judiciară.

Totuși există și cazuri în care repartizarea dirijată a unor cauze a fost constatată.

Unul din cazurile ce a ieșit recent la iveală este cel al dosarelor cunoscute ca ”dosarele ANL”. Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) s-a înființat în baza Legii nr. 152/1998 pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național și își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Dezvoltării și Administrației Publice , ca instituție de interes public cu personalitate juridică. Sub coordonarea ANL s-au demarat mai multe proiecte de construire a unor cartiere de case pentru tineri sau familii nevoiașe. Unul din proiectele ANL a fost Cartierul Henri Coandă situat în nordul Bucureștiului. Având în vedere că în planul de realizare a cartierului Henri Coandă era implicată o instituție de interes public prezentată ca dezvoltator al proiectului conform legii de înființare (ANL) și că în efectuarea utilităților în ansamblu erau angajate instituțiile statului cu atribuții în domeniu, s-a conferit o aparență de mare credibilitate acestui program guvernamental de construcții locuințe, ceea ce a determinat un număr mare de persoane (aproximativ 1200 familii) să contracteze în vederea edificării și construirii unei locuințe la cheie. Deși au contractat construirea a aproximativ 1200 de case încă de prin anii 2004-2005, nici în ziua în anul 2014 casele și cartierul în ansamblu nu au fost

finalizate (nu există utilități, drumuri de acces etc). Acest fapt a generat un număr foarte mare de litigii, toate aproape identice, urmărindu-se fie despăgubirea celor care au contractat acele case (și pe care le-au achitat) fie de obligarea a celor ce șiau asumat construirea acestui cartier pentru finalizarea acestuia. În toate aceste litigii, numitorul comun pare să fie că nici o autoritate publică și nici reprezentantul statului, ANL, ce a contractat direct cu beneficiarii nu au fost găsiți culpabili de către instanțe în marea majoritate a dosarelor. În într-un număr de opt dosare, în care cererile de chemare în judecată au fost absolut identice (cerere de despăgubiri pentru nepredarea la termen a locuinței formulată atât împotriva constructorilor și ANL cât și împotriva autorităților statului și altor entități angajate în construirea cartierului) beneficiarii au sesizat CSM cu suspiciunea unei repartizări nealeatorii: În fapt, în zilele de 06.07.2011 și 07.07.2011 au fost înregistrate pe rolul Tribunalului București următoarele dosare civile: în 06.07.2011: dosarele nr.

52603/3/2011 - reclamant Manole Gelu Gabriel, 52604/3/2011 – reclamant Drăghici Ovidiu-Emanoil, 52605/3/2011 – reclamant Pădureț Iulian-Ioan și Pădureț Mandita Monica, iar în data de 07.07.2011 dosarele nr. 52834/3/2011 – reclamanți Floricel Adrian și Floricel Dana, 52835/3/2011 – reclamant Băjenaru Arina-Casandra, 52836/3/2011 - reclamanți Oprișan Sorin și Oprișan MirelaSimona, 52838/3/2011 – reclamanți Oprișan Dragoș și Oprișan Anca, 52839/3/2011 – reclamanți Horneț Ion și Horneț Maria, în total opt dosare.

Toate aceste dosare au fost repartizate spre judecare către același complet de judecată, anume completul nr. C25 – fond al Secției a VI a Civilă a Tribunalului București. Acestea au aceeași cauză, complexul contractual creat pentru construirea cartierului ”Henry Coandă”, aceleași părți, mai puțin reclamantul și antreprenorul general și au același obiect, respectiv plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilelor din Cartierul ANL HENRY COANDĂ.

Ca urmare a suspiciunilor cu privire la nerepartizarea aleatorie a dosarelor, la 13 martie 2013 a fost transmisă Consiliului Superior al Magistraturii o sesizare cu privire la această situație cerându-se să se verifice modul de repartizare al acestor dosare, astfel a fost format dosarul nr. 1105/IJ/738/DIJ2013 al Inspecției Judiciare.

Prin rezoluția de la 15 mai 2013 sesizarea formulată către CSM a fost soluționată de către Inspecția Judiciară, Direcția de inspecție judiciară pentru judecători. Prin această rezoluție Inspecția judiciară constată că dosarele NU au fost repartizate în mod aleatoriu.

Astfel, conform verificărilor efectuate de către Inspecția Judiciară, aceasta a constatat că, datorită unei erori a grefierei desemnată cu repartizarea dosarelor în perioada înregistrării acestora , în perioada 6 iulie 2011 – 2 august 2011, dosarele cu parametrii de introducere în sistem identice cu ale reclamanților au fost

repartizate în exclusivitate către C-25!!, aceasta deoarece până la 6 iulie 2011 completul C25 fusese deselectat de la repartizare prin debifarea obiectului.

Dosarele la care făcea referire sesizarea au fost înregistrate în datele de 6 și 7 iulie 2011, toate fiind repartizate completului C25 fond, în sistem neexistând nici un alt complet de judecată valabil căruia să îi poată fi repartizate.

Motivul pentru care a fost posibil acest lucru s-a constatat a fi următorul: Din raportul CSM se constată că prin Hotărârea din 19 mai 2011, începând cu 1 septembrie 2011, s-a aprobat înființarea a unui număr de 3 complete de judecată de fond suplimentare față de cele existente deja, avându-i ca titulari pe judecătorii: Petronela Petrescu (C27 fond), Roman Mihai (C26 fond) și Farcaș Șurpanu Cristina (C25).

Drept urmare a creării acestor complete de judecată și, având în vedere că ședințele celorlalte complete erau deja încărcate cu punctajul maxim de complexitate, dosarele nou-intrate de la momentul configurării celor trei complete au fost repartizate acestora. În urma verificărilor extinse la Situația repartizării zilnice a dosarelor, s-a constatat că toate dosarele nou-intrate (inclusiv ale subsemnaților: 52603/3/2011, 52604/3/2011, 52605/3/2011, 52834/3/32011, 52835/3/2011, 52836/3/2011, 52838/3/2011, 52839/3/2011), începând cu 6 iulie 2011, au fost repartizate la C25 fond. Abia din 3 august 2011 s-au alocat dosare și celorlalte complete (3 dosare către C26 și 7 dosare către C27). În concluzie, în perioada 6 iulie-2 august 2011, dosarele nou-intrate au fost direcționate numai completului C25 fond.

Cauza producerii acestui blocaj a fost deselectarea pe o perioadă lungă de timp a completului C25 prin debifarea obiectului, motiv pentru care acestui complet nu i-au fost repartizate dosare, toate dosarele nou intrate înainte de 6 iulie fiind distribuite între completele C26 și C27. La momentul bifării din nou a obiectului de activitate a dosarului C25, acesta fiind gol (neavând decât un singur dosar repartizat) avea încărcătura cea mai mică iar sistemul repartiza dosare doar către acest complet.

Raportul, deși arată că din punct de vedere tehnic este foarte greu să se debifeze obiectul unui complet astfel încât să fie exclus de la repartizare neintenționat, continuă prin constarea că fapta grefierei ce repartizat dosarele nu poate fi cercetată disciplinar întrucât răspunderea disciplinară s-a prescris iar magistratul ce compunea completul de judecată către care s-au făcut repartizările nu a putut fi contactat pentru a fi audiat. În consecință nu există nici o persoană ce poate fi trasă la răspundere pentru repartizarea dirijată a dosarelor.

Raportul continuă prin arătarea faptului că din punct de vedere subiectiv acest fapt nu este imputabil nici magistratului căruia i s-au repartizat cauzele și nici grefierului care a repartizat efectiv dosarele însă se constată că din punct de vedere obiectiv nu au fost respectate regulile de repartizare aleatorie dar că această

vulnerabilitate fusese deja remediată la data efectuării verificărilor prin măsuri luate la nivelul întregii instanțe (pg. 16 paragraful 3). Totuși nu există nici un fel de explicație cu privire la modul în care această problemă ar fi fost rezolvată. Întrebarea legitimă fiind, dacă a fost doar o eroare umană și nu o vulnerabilitate a sistemului informatic, cum poate fi aceasta remediată, respectiv cum se poate preveni o astfel de eroare pe viitor?

Această concluzie vine în totală contradicție cu explicațiile tehnice cu privire la modalitatea de creare a completelor de judecată în sistemul informatic ECRIS. Astfel, doar printr-o acțiune comisivă, cu intenție (prin click pe obiectul de judecată al unui complet) acesta poate fi debifat.

De asemenea de observă că magistratul în cauză nici nu a fost cercetat în fapt și nu s-au făcut nici un fel de verificări cu privire la dosarele ce au fost repartizate în acea perioadă și dacă ar reieși vreun interes al acestui magistrat ca dosarele să fie dirijate spre judecare de către acesta.

Acesta este un exemplu excelent cu privire la faptul că persoanele ce sunt implicate în activități suspecte la secțiile civile ale instanțelor judecătorești sunt trecute cu vederea deși corupția în acest sector are și ea consecințe deosebit de grave în foarte multe cazuri. În alte dosare înregistrate împotriva Agenției Naționale pentru Locuințe planează de asemenea suspiciuni legitime cu privire la repartizarea dosarelor.

Se observă din studiile făcute că un procent foarte mare de dosare ce ajung să fie judecate în ultimă instanță la Înalta Curte de Casație și Justiție ajung să fie judecate , prin rotație, de către aceeași judecători.

Art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale consacră dreptul la un proces echitabil, preluat de altfel și în art. 21 alin. 3 al Constituției României. Aceasta înseamnă că organele judiciare trebuie să fie organizate și să funcționeze astfel încât justițiabilul să fie supus unor proceduri legale și să obțină o judecată dreaptă. Tocmai de aceea este necesară asigurarea repartizării aleatorii a dosarelor, deoarece această independență și imparțialitate a instanțelor trebuie să fie garantată și prin modul de organizare a instanțelor, inclusiv prin modul de repartizare a dosarelor.

Corupția din sistemul judiciar românesc nu poate fi estompată și eradicată fără garanția în primul rând a repartizării aleatorii a dosarelor. Aceasta este prima condiție de îndeplinit pentru a putea garanta dreptul al un proces echitabil și accesul la un tribunal independent.

Fără eradicarea fenomenului corupției la scara largă din cadrul acestui sistem judiciar este aproape inutil să se încerce orice acțiuni împotriva corupției din alte pături ale societății întrucât, în final, justiția este cea care decide soarta societății în ansamblul său.

În concluzie considerăm că am arătat că sistemul de repartizare aleatorie comportă numeroase vulnerabilități care neagă caracterul aleatoriu al repartizării dosarelor și împiedică orice verificare ulterioară a modului de repartizare. Criteriul complexității și al gradului de încărcare al completului reprezintă în fapt înfrângeri ale principiului repartizării aleatorii. Dezideratul unei repartizări uniforme a dificultății cauzelor este demonstrat de teoria numerelor mari aplicată unei distribuiri aleatorii reale. Astfel, dacă dosarele sunt distribuite cu adevărat aleatoriu, probabilistic judecătorii vor avea grade apropiate de încărcare. Pot fi dezvoltate metode aleatorii pentru reglarea gradului de încărcare în situația în care apar dezechilibre, dar repartizarea dosarelor după criterii predeterminate reprezintă de fapt o repartizare cvasi dirijată sau chiar dirijată care încalcă principiul repartizării aleatorii.

4.Scăderea cuantumului taxelor judiciare

În expunerea de motive a Ordonanței de Urgență nr. 80/2013 se precizează că urgența măsurii reiese din faptul că în scurt timp urmează să intre în vigoare Noul Cod de Procedură Civilă. Această urgență ar fi trebuit să fie rezultatul unei stări de fapt ”obiective, cuantificabile și independente de voința Guvernului”, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 528/2014. Astfel, în mod evident în cazul taxelor judiciare nu este îndeplinit nici unul dintre aceste criterii. În primul rând, reglementarea taxelor judiciare reprezintă un domeniu important și complex care necesită o fundamentare corespunzătoare mai ales în condițiile în care o reglementare defectuoasă ar putea duce la îngrădirea accesului la justiție. În aceste condiții este împotriva oricărui principiu al statului de drept ca taxele judiciare să fie stabilite de urgență, fără o fundamentare care să țină cont în primul rând de nivelul minim și mediu al veniturilor din România. Taxele judiciare avea o importanță cel puțin la fel de mare ca Noul Cod de Procedură Civilă, iar necesitatea reglementării acestora reieșea în mod obiectiv chiar din momentul în care s-a început elaborarea Codului. De altfel, în materia taxelor judiciare ar fi trebuit să primeze principiul unei reglementări atente care să țină cont de realitățile sociale și economice din țară, nu principiul urgenței care a fost generată tot de neglijența Guvernului. În altă ordine de idei, așa-zisa urgență obiectivă a măsurii

este contrazisă chiar de faptul că OUG nr. 80/2013 a fost aprobată în 29.06.2013, în timp ce Noul Cod de Procedură Civilă intrase în vigoare de la 15.02.2013. În tot acest interval nu s-a înregistrat nici un eveniment care să poată fi folosit de Guvern ca justificare pentru o urgență obiectivă a adoptării ordonanței de urgență. Așadar nu poate fi vorba despre o situație obiectivă care să justifice adoptarea unei ordonanțe de urgență, fiind vorba numai de justificări generice formulate ad hoc la adoptarea ordonanței de urgență.

Mai mult, în tot acest timp, urgența nu a fost în nici un moment ”independentă de voința Guvernului”. În momentul în care a stabilit acest principiu în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a avut în vedere situațiile în care Guvernul generează prin acțiune sau inacțiune situația de urgență. Astfel se ajungea la deturnarea scopului art. 115 din Constituția României, iar Guvernul ar avea posibilitatea ca indirect să adopte Ordonanțe de Urgență folosindu-se de propria culpă. În situația de față, Guvernul avea cunoștință despre legea de punere în aplicare a Codului Civil care prevedea că acesta va intra în vigoare la 15.02.2013.

Legea fusese publicată în Monitorul Oficial încă din data de 30.05.2012. Prin urmare, Guvernul și Parlamentul au avut la dispoziție cel puțin 8 luni pentru adoptarea legislației privind taxele judiciare. Totuși, problema taxelor judiciare a fost considerată urgentă de Guvern la mai mult de 1 an de la data la care se cunoștea momentul în care urma să intre în vigoare Noul Cod de Procedură Civilă.

De asemenea, nu putem să nu observăm că, deși reglementarea nivelului exagerat al taxelor judiciare este o urgență pentru Guvern, stabilirea unor criterii corelate cu realitățile sociale pentru acordarea ajutorului public judiciar nu a fost o urgență, deși au trecut 7 ani de la momentul la care s-a stabilit nivelul veniturilor pentru care se acordă ajutor public judiciar. În acest interval, conform INNSE, indicele inflației a fost de 128%. Prin urmare, deși veniturile prevăzute în OUG nr.

51/2008 nu au ținut pasul cu devalorizarea monedei naționale, Guvernul nu a considerat în nici un moment urgent să modifice limitele de venit prevăzute de art.

8 în vederea acordării ajutorului public judiciar (i.e. 300, respectiv 600 RON, sume cu mult mai mici decât venitul minim de 1.050 RON, adică venitul stabilit de Guvern drept sumă minimă pentru subzistență). Totuși, a considerat urgent să reglementeze un nivel nerealist al taxelor judiciare, care să nu permită plata acestora sau obținerea de ajutor public judiciar la nivelul veniturilor din România.

Nu în ultimul rând trebuie arătat că normele criticate încalcă și prevederile art. 115 alin (6) din Constituția României. Astfel, ordonanța de urgență a fost adoptată în domeniul accesului la justiție care este expres prevăzut ca drept în art.

21 din Constituție - Accesul liber la justiție. După cum va reieși și din cele ce urmează, OUG nr. 80/2013 nu reprezintă o simplă reglementare a accesului la justiție ci reprezintă o veritabilă barieră gândită pentru a împiedica accesul majorității cetățenilor la justiție. Numai 45% din taxele judiciare finanțează efortul

bugetar al statului pentru actul de justiție, în timp ce 55% din taxele achitate rămâne la autoritățile locale care nu cheltuiesc nimic pentru actul de justiție. Restul costurilor pentru actul de justiție sunt finanțate din alte surse bugetare. Prin urmare, taxa nu reprezintă o contra-prestație proporțională pentru actul de justiție, ci o taxă prohibitivă ce are ca scop limitarea accesului la justiție. Așadar, OUG 80/2013 încalcă și prevederile art. 115 alin (6) și trebuie apare ca neconstituțională în întregime.

Prevederile criticate ale OUG nr. 80/2013 (respectiv art. 3, 33, 34, 37, 39 din OUG 80/2013, precum și art. 7 și 8 alin (1) și (2) din OUG 51/2008) reprezintă îngrădiri ale liberului acces la justiție. Nici una dintre aceste prevederi nu este caracterizată de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, și, după cum vom demonstra în cele ce urmează, fiecare dintre acestea reprezintă o încălcare a esenței dreptului de liber acces la o instanță.

Prin decizia nr. 234/2013, Curtea Constituțională a stabilit că pot exista limitări ale accesului la justiție după cum a arătat și Curtea E.D.O. în paragraful 93 al cauzei Z și alții contra Marii Britanii. Același paragraf arată că: ”... Dacă accesul individual este limitat prin efectul legii sau în fapt, Curtea va examina dacă limitarea impusă a afectat esența dreptului și, în special, dacă a urmărit un scop legitim și a existat o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Dacă restricția este compatibilă cu aceste principii, nu a existat o încălcare a art. 6.”

Nivelul taxelor stabilit prin OUG nr. 80/2013 este cu mult peste sumele care pot fi strânse de un cetățean de rând într-un termen de 10 zile (cât specifică Noul Cod de Procedură Civilă). Arătăm că în 2015 salariul mediu brut este de 2.415 RON și, prin urmare, acesta nu ar fi în nici un caz suficient pentru acoperirea unor cheltuieli tipice cu taxele judiciare. Astfel, pct. e) și f) ale art. 3 din OUG nr.

80/2013 depășesc nivelul salariului mediu pe economie în anul 2015 pentru ipoteza în care justițiabilul și-ar aloca întregul venit pentru plata acestei taxe. În 2013, la momentul adoptării, nivelul acestor taxe era cu desăvârșire rupt de realitățile sociale din România.

De altfel, Guvernul are în această privință o poziție incoerentă cu privire la ce înseamnă posibilitățile materiale ale justițiabililor. Astfel, pentru anul 2015, Guvernul a stabilit că nivelul venitului minim este de 1.050 RON. Nici acest nivel de venit nu este suficient pentru a asigura plata taxelor judiciare prevăzute de OUG nr. 80/2013 mai ales în termenele de plată prevăzute de acest act normativ.

Nu în ultimul rând, trebuie precizat că și în cazul persoanelor juridice care au cifre de afaceri considerabile, plata taxelor judiciare în cuantumul stabilit de OUG nr. 80/2013 este problematică având în vedere că sumele de bani ale acestor entități au o destinație precisă. Prin urmare, este aproape imposibil în multe cazuri

ca aceste entități de obțină disponibilitățile bănești necesare pentru a formula o acțiune în instanță.

Trebuie subliniat faptul că prevederile referitoare la ajutorul public judiciar nu compensează grava limitare care afectează dreptul de acces la o instanță. În primul rând, acestea sunt prevăzute ca fiind o excepție de la regula achitării taxelor judiciare, astfel că nici măcar la nivel logic nu se poate susține faptul că un stat parte a Convenției E.D.O. poate asigura respectarea dreptului fundamental de acces la instanță contând pe faptul că reglementarea legală a unor excepții va permite totuși accesul la instanță.

Astfel, art. 7 din OUG 51/2008 limitează nivelul ajutorului judiciar care poate fi acordat unei persoane în decurs de 1 an, chiar dacă aceasta are interese legitime și nu dispune de resursele financiare necesare. Așa cum am arătat, art. 8 din OUG 51/2008 stabilește limitele superioare de venit pentru care se acordă scutire sau reducere a taxei judiciare sub nivelul venitului mediu și chiar sub nivelul venitului minim la nivel de țară. Prin urmare, prin lege o persoană nu poate avea venitul la nivelul avut în vedere de OUG nr. 51/2008, dacă nu face parte dintro familie suficient de numeroasă care să se afle sub limita sărăciei. Coroborând prevederile OUG nr. 80/2013 cu cele ale OUG nr. 51/2008 și ale HG nr.

1091/2014, precum și cu informațiile legate de venitul mediu și de nivelul inflației, reiese că majoritatea cetățenilor români nu pot plăti taxele judiciare în termenul stabilit de lege ȘI nici nu beneficiază de prevederile legale referitoare la ajutorul public judiciar.

De asemenea, trebuie reținut că prevederile criticate nu urmăresc un scop proporțional în condițiile în care costurile actului de justiție sunt acoperite în principal de la bugetul de stat, iar 55% din veniturile rezultate din taxele judiciare sunt virate la autoritățile locale. Prin urmare, dacă scopul declarat al ordonanței este realizarea de venituri pentru justiție, acest scop nu este atins.

Nu în ultimul rând valoarea obiectului cererii nu are legătură cu complexitatea procesului și cu durata acestuia. Aceste elemente sunt determinate de numărul de părți implicate, de probele administrate și de viciile de procedură care se pot ivi. Prin urmare, costul litigiilor nu este în nici un mod corelat cu obiectul cererii. De altfel, nu există nici o limită superioară a nivelului taxei judiciare, aceasta putând fi oricât de mare, indiferent de durata și complexitatea litigiului. Lipsa de corelație între complexitatea și durata procesului vine să demonstreze o dată în plus lipsa de proporționalitate a măsurii care duce la limitarea accesului la justiție.

Mai trebuie arătat că o serie de state europene folosesc taxe fixe de la o anumită sumă în sus (Anglia sau Germania) sau nu folosesc taxe judiciare (Franța). În orice caz, în statele respective nivelul taxelor judiciare este corelat cu nivelul veniturilor, iar ajutorul public judiciar ia în calcul acest venit.

Din toate aceste considerente, reiese că măsura adoptată nu are un caracter proporțional și limitează însăși substanța dreptului de acces la justiție. Prin urmare, caracterului neconstituțional al normelor este vădit.

Curtea Constituțională a formulat o definiție foarte clară a discriminării prin decizia nr. 312/2001 și decizia nr. 82/2002 a arătat că: “Conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale principiul egalităţii consacrat de art. 16 alin.

(1) din Constituţie nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Egalitatea părţilor în procesul civil nu exclude, ci chiar implică un tratament juridic diferenţiat. Tratamentul diferit instituit prin art. 41 din Legea nr. 94/1992, republicată, se întemeiază pe mai multe elemente de diferenţiere faţă de alte cazuri de răspundere civilă sau materială, cum ar fi: natura proprietăţii păgubite, natura persoanelor juridice care administrează patrimoniul respectiv, natura prejudiciilor cauzate şi calitatea specială a persoanelor cu răspundere principală pentru aceste prejudicii. Aceste categorii de cauze şi persoane se deosebesc de altele şi ele dau dreptul legiuitorului să instituie un tratament diferit, dar nediscriminatoriu în cadrul categoriilor cu situaţie identică.”

Prin urmare, se poate reține că a existat discriminare în situația în care două categorii radical diferite de persoane sunt tratate în același mod. În situația de față, accesul la justiție este un drept universal, iar constituția nici nu lasă posibilitatea restrângerii acestuia prin lege, interzicând-o expres. Totuși, indiferent de nivelul veniturilor, cetățenii sunt tratați de lege în același mod astfel încât dreptul de acces la justiție să fie condiționat în primul rând de nivelul veniturilor.

De fapt, cetățenii care formulează cereri al căror obiect este mai valoros obțin o reducere a cotei aplicate pentru taxa judiciară. Astfel pentru sumele mici se percepe o taxă procentuală de 8% în timp ce pentru sumele mari această taxă scade la 1%.

Taxarea regresivă reprezintă cel mai nedrept mod de taxare și nu este adoptat de nici o țară civilizată, fiecare țară alegând între taxarea în cotă unică sau în cotă progresivă, dar niciodată în cotă regresivă. Astfel, taxarea folosind cote regresive încalcă și art. 56 din Constituția României care prevede o așezare justă a taxelor. În logica OUG 80/2013 cea mai mare povară fiscală o resimt persoanele care formulează acțiuni de valoare redusă.

De asemenea, prin așezarea celei mai mari poveri fiscale pe umerii cetățenilor cu cele mai mici venituri se încalcă și principiul prevăzut de art. 1 și 4 conform cărora Statul Român este un stat social. În fapt, prevederile enumerate sunt de natură să discrimineze persoanele cu venituri reduse, eliminându-le efectiv accesul la justiție în baza nivelului veniturilor de care dispun. Dreptul de acces la justiție se remarcă între drepturile fundamentale întrucât este un drept mijloc prin

care cetățeanul are posibilitatea de a-și apăra celelalte drepturi în fața instanței.

Dacă acest drept este eliminat prin instituirea unor taxe ridicate, a unor termene scurte, a unor condiții exagerate pentru acordarea ajutorului public judiciare sunt puse în fapt în pericol și celelalte drepturi ale cetățenilor.

Conform art. 1 din Constituție, Statul Român este ”patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.” Totuși prin reglementările criticate Guvernul a eliminat unul din drepturile fundamentale ale cetățenilor români și l-a rezervat numai pentru cetățenii care dispun de avere suficientă pentru a plăti taxele judiciare.

Prin urmare, având în vedere discriminarea între cetățenii care formulează acțiuni cu obiect de valoare redusă și cetățenii care formulează acțiuni de valoare mare, folosirea unui sistem de taxare injust, precum și faptul că se încalcă natura socială a Statului Român, se impune refacerea din temelie a normelor criticate.

PARTIDUL NOUA REVOLUTIE “PARTIDUL SUNTETI VOI” www.nouarevolutie.com