![](https://assets.isu.pub/document-structure/210126084711-0e89d5e7a7e06b20deb80a7da9364dce/v1/df37314c6ab1f3a0dcafe76843582d7a.jpg?width=720&quality=85%2C50)
4 minute read
Tehnologii
METSO OUTOTEC
ÎȘI INTEGREAZĂ TEHNOLOGIILE DE RAFINARE A METALELOR ÎN RUSIA
Advertisement
Tehnologiile de topire și rafinare a metalelor neferoase dezvoltate de Metso Outotec asigură o utilizare durabilă a resurselor naturale ale pământului printr-o recuperare ridicată, chiar și din minereuri de calitate inferioară, costuri de operare reduse și realizarea de produse finale de înaltă calitate. Aceste atuuri au contribuit la încheierea unor contracte de zeci de milioane de euro pentru livrarea echipamentelor cheie pentru modernizarea unei fabrici de nichel și construcția unei noi fabrici de zinc, în Rusia.
Text: Ing. Valeriu BEZDEDEANU
METSO OUTOTEC VA MODERNIZA LINIA DE TOPIRE A ÎNTREPRINDERII NORILSK NICKEL DIN RUSIA
Metso Outotec a încheiat un important contract cu PJSC MMC Norilsk Nickel pentru modernizarea uneia dintre cele două linii de topire a minereurilor ce conțin metale neferoase, existente la uzina metalurgică Nadezhda din Norilsk, Rusia. Valoarea contractului este de aproximativ 90 de milioane de euro, iar comanda a fost rezervată de către Metso Outotec, în al patrulea trimestru din 2020. Contractul încheiat de Metso Outotec include proiectarea, construcția și livrarea unui cuptor de fuziune – flash (topire rapidă) pentru oxidarea minereului și topirea nichelului și a unui cazan de recuperare a căldurii, cu automatizarea aferentă și produse digitale avansate. Prin înlocuirea liniei de topire existente cu cele mai recente tehnologii de proces și structuri de cuptoare, va crește semnificativ capacitatea și disponibilitatea liniei, se vor reduce pierderile de metal, iar întreținerea va fi ușurată. Noua linie va permite, de asemenea, conectarea ușoară și funcționarea eficientă cu viitoarele potențiale proiecte de producere și neutralizare a acidului sulfuric. Livrarea echipamentului va avea loc în prima jumătate a anului 2022.
![](https://assets.isu.pub/document-structure/210126084711-0e89d5e7a7e06b20deb80a7da9364dce/v1/697b2a2d93359215ca09b3c1fcdc3f78.jpg?width=720&quality=85%2C50)
Reactorul atmosferic Outotec OKTOP® , echipament de bază în procesele hidrometalurgice de extragere a minereurilor
![](https://assets.isu.pub/document-structure/210126084711-0e89d5e7a7e06b20deb80a7da9364dce/v1/a2e0b10e68a942ba789d6cd903cc850c.jpg?width=720&quality=85%2C50)
Outokumpu, compania din care s-a desprins Outotec, a fost cea care a livrat primele cuptoare de topire către Norlisk, în 1980. Tehnologia de atunci este continuată de tehnologia Metso Outotec, care însă acum este adusă la un nivel tehnologic superior. Modernizarea solicitată de Norilsk Nickel este în strânsă concordanță cu strategia întreprinderii, recent anunțată: „Activarea tranziției către o lume mai verde.”
„Metso Outotec este un partener pe termen lung al lui Norilsk Nickel, furnizându-i acestuia echipamente și tehnologii de ultimă generație. Cooperarea noastră ne permite să rezolvăm cele mai importante probleme de producție și tehnologice, cum ar fi creșterea fiabilității și a eficienței producției ", spunea Sergey Dubovitsky, Senior Vicepreședinte pentru strategie, proiecte strategice, logistică și achiziții la Norilsk Nickel.
„Norilsk Nickel operează în Rusia cel mai mare depozit de minereu de nichel și paladiu din lume. Suntem foarte dedicați parteneriatului nostru lung cu Norilsk Nickel și suntem încântați că am primit contractul de modernizare a liniei lor de topire de la Nadezhda. Experiența noastră unică în materie de procese de producție și tehnologii durabile ne permite proiectarea și livrarea unui proces de fuziune de clasă mondială, care să îndeplinească cerințele de producție de astăzi și viitoare ”, spunea Jari Ålgars, Președinte la Metso Outotec Metals pe zona de afaceri.
Metso Outotec este un furnizor de top al tehnologiei de topire, cu aproximativ 40 de linii operaționale de topire în întreaga lume. Procesul de fuziune - flash furnizat de Metso Outotec este cea mai curată metodă de topire disponibilă, oferind o recuperare ridicată a metalelor cu investiții și costuri de operare reduse. 18 masinisiutilaje.ro Ianuarie 2021
METSO OUTOTEC VA LIVRA ECHIPAMENTE COMPLETE LA CHEIE PENTRU O NOUĂ UZINĂ DE ZINC DIN RUSIA
Metso Outotec a semnat un contract pentru livrarea unui pachet complet de echipamente de proces la cheie pentru o uzină de zinc de la Greenkhn Ufaley, în regiunea Chelyabinsk din Rusia. Din valoarea contractului de aproximativ 100 de milioane de euro, înregistrată la Metso Outotec în trimestrul IV 2020, un sfert va fi înregistrată în segmentul Minerale și restul în segmentul Metale.
„Metso Outotec furnizează de mult timp tehnologii de prelucrare a mineralelor și de rafinare a metalelor pentru clienții noștri din Rusia. Noua fabrică de zinc va utiliza tehnologia exclusivă a Metso Outotec, durabilă și extrem de rentabilă ”, spunea Jari Ålgars, Președinte la Metso Outotec Metals pe zona de afaceri.
Contractul încheiat include furnizarea de pachete de echipamente pentru prelucrarea concentratului de zinc, precipitarea fierului, purificarea soluțiilor și tehnologii de rafinare electrolitică, pentru o prelucrare sigură și durabilă a zincului având la bază reactorul atmosferic Outotec OKTOP® și produsele instalației. De asemenea, vor fi livrate: un sistem de recuperare a căldurii din circuite, echipamente de rafinare electrolitică a zincului și turnare a lingourilor, turnuri de răcire de înalt randament pentru procesele de rafinare electrochimică a zincului și de îndepărtare a gipsului, cu emisii de noxe drastic reduse în comparație cu turnurile de răcire proiectate în mod convențional. Totodată, sunt incluse soluții de limpezire pentru separarea șlamului consistent, filtre de înaltă performanță Larox® FP și RB, cu consum redus de energie, precum și sisteme de automatizare a proceselor digitale complet integrate, pentru o funcționare mai fiabilă și flexibilă.
Tehnologia Metso Outotec care urmează să fie livrată în Rusia este cea mai rentabilă tehnologie disponibilă în prezent pentru prelucrarea mineralelor ce conțin zinc, permițând o recuperare eficientă a zincului și a subproduselor, dintr-o gamă largă de materii prime primare de zinc.
STEPHAN KIRSCH
PREȘEDINTE LA METSO OUTOTEC MINERALS PE ZONA DE AFACERI
![](https://assets.isu.pub/document-structure/210126084711-0e89d5e7a7e06b20deb80a7da9364dce/v1/235b1f915346a05d023ebcace40ee5d6.jpg?width=720&quality=85%2C50)