3 minute read

Utilaje

Next Article
Made in Romania

Made in Romania

COMPETITIVITATEA COSTULUI TOTAL DE PROPRIETATE FAVORIZEAZĂ ACHIZIŢIA EXCAVATOARELOR MARI HITACHI

Grupul BREEDON, cel mai important producător de materiale de construcție din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, a investit în două noi excavatoare Hitachi Zaxis ZX890LCR-7, pentru carierele sale Cloud Hill și Dowlow, din comitatul Derbtshire, situat în centrul Angliei.

Advertisement

Text: Ing. Valeriu BEZDEDEANU

Livrate direct către carierele Cloud Hill și Dowlow, în octombrie 2021, cele două excavatoare pe șenile ZX890LCR-7, din cea mai recentă generație, au fost selectate în baza excelentului cost total de proprietate al primului excavator Hitachi Zaxis, un ZX890LCR-6, achiziționat de Grupul Breedon cu doi ani în urmă cu un contract de service pe cinci ani și 19 000 de ore de funcționare.

Olly Hunt, director adjunct al carierei Cloud Hill Breedon, a declarat la recepția noului excavator ZX890LCR-7: „Motivele noastre principale pentru achiziționarea noilor excavatoare Hitachi au fost productivitatea, consumul de combustibil, mult mai redus decât la excavatorul nostru existent și, de asemenea, contractul de service încheiat la achiziționarea mașinilor, care a fost foarte bun, așa încât afacerea s-a dovedit foarte atrăgătoare pentru noi, având în vedere și că aceste mașini au fost modificate de către dealerul local. Mulțumesc Breedon pentru că ai investit în ceea ce este mai bun.”

Furnizate de dealerul britanic Hitachi Construction Machinery (UK) Ltd (HCMUK), cele trei excavatoare mari Hitachi Zaxis lucrează în cele mai mari trei cariere Breedon, care, de fapt, sunt singurele locații ale companiei care utilizează excavatoare pe șenile de 90 de tone. Excavatorul ZX890LCR-6 a ajuns să lucreze deja câte 20 de ore pe zi în cariera Holme Hall, situată în districtul South Yorkshire, acumulând până acum 8 500 de ore de funcționare. În tot acest timp, acest excavator a alimentat cu 2 milioane de tone de materiale pe an un concasor mobil pentru producția de agregate într-o mare varietate de dimensiuni.

Pentru a ține seama de schimburile de lucru mai scurte de la carierele Cloud Hill și Dowlow, unde excavatoarele ZX890LCR-7, sunt utilizate pentru a încărca autobasculante rigide, contractele de service au fost încheiate pe șapte ani și 17 500 de ore de funcționare.

CRITERII DE DECIZIE

În cadrul Grupului Breedon, responsabilitatea pentru achiziționarea excavatoarelor mari este deținută de Carl Ashurst, director de operațiuni Breedon pentru zona centrală din Marea Britanie. „Fiecare zonă Breedon decide ce mașini ar trebui să cumpere, iar cele cinci excavatoare de 90 de tone din grup funcționează toate în regiunea noastră”, a explicat el. „Trei dintre aceste excavatoare mari sunt Zaxis ZX890, iar atunci când am luat decizia de a cumpăra primul excavator pe șenile Zaxis-6 am fost impresionați de pachetul general oferit de Hitachi.”

Înainte de a lua o decizie de cumpărare, factorii de conducere ai Grupului Breedon au luat în considerare disponibilitatea și productivitatea, economia de combustibil și costurile de reparație și întreținere pe întreaga durată de viață a flotei lor de excavatoare „ZX890LCR-6 și-a atins obiectivele de producție în cariera Holme Hall și am economisit până la o treime din costurile cu combustibilul în comparație cu mașina anterioară”, a spus domnul Ashurst. „Primele semne arată că noile modele achiziționate vor oferi rezultate similare în comparație cu predecesorii lor.”

În loc să avem trepte la partea din spate a mașinii, pentru acces la cabină și la structura superioară, suntem cu adevărat mulțumiți de cum au fost acestea au fost poziționate în lateral. În plus, cupele au fost proiectate distinct pentru fiecare aplicație – încărcarea benei autobasculantelor rigide și încărcarea buncărului de alimentare a concasoarelor, ceea ce a condus la stabilirea unui nivel optim de excavare și o încărcare eficientă a materialelor.

ECONOMII SEMNIFICATIVE

„Când sunt combinate cu fiabilitatea, economiile pe care le-am făcut cu excavatoarele Hitachi se dovedesc semnificative, mai ales dacă avem în vedere că acestea lucrează în cele mai mari trei cariere ale noastre, iar acest lucru este deosebit de important deoarece noul ZX890LCR-7 trebuie să continue să funcționeze în condiții de lucru dure timp de șapte ani, perioadă în care trebuie să avem un grad de siguranță în ceea ce privește costul total de proprietate. Hitachi s-a dovedit a fi mult mai bun decât concurența în acest sens” – declara în continuare domnul Ashurst. Totodată, potrivit domnului Ashurst, HCMUK s-a remarcat în mod deosebit și în ceea ce privește satisfacerea cerințelor stipulate de specialiștii Breedon, prin implementarea a două opțiuni specifice în cele două noi excavatoare Zaxis livrate.

CARL ASHURST

DIRECTOR DE OPERAȚIUNI BREEDON PENTRU ZONA CENTRALĂ DIN MAREA BRITANIE

This article is from: