9 minute read

Cover Story

Next Article
Interviu

Interviu

TITAN MACHINERY ROMANIA

LA SALINA OCNA DEJ

Advertisement

Începând încă din Evul Mediu târziu exploatarea sării a fost un meșteșug important în această regiune a Transilvaniei. Pe atunci exploatarea se făcea sub forma unor camere subterane conice, paralelipipedice sau trapezoidale. Astăzi, Salina Ocna Dej din județul Cluj este una dintre cele mai importante mine de sare din România, fiind specializată pe extracția sării geme în stare solidă. Dacă în urmă cu câteva secole exploatarea de sare se făcea manual, cu dalta și ciocanul, astăzi procesul de extragere a sării este deosebit de spectaculos. Acesta se execută prin detonarea pereților de sare, apoi în cea mai mare parte procesul este mecanizat, efectuându-se cu ajutorul utilajelor gabaritice și al instalațiiilor de extragere și de prelucrare de la această unitate minieră.

Text: Bogdan Constantin PR & Communication Specialist Titan Machinery Romania

Salina Ocna Dej este parte a Societății Naționale a Sării (SALROM), fiind unul dintre primii 10 producători de sare din Europa. SALROM este o societate pe acțiuni cu capital majoritar de stat (51%), capitalul privat fiind deținut de către Fondul Proprietatea (49%). Compania are şapte exploatări miniere, ce au devenit ulterior şi sucursale SALROM. În cinci dintre acestea - Salina Praid, Salina Târgu Ocna, Salina Slănic Prahova, Salina Cacica, Salina O.M. Râmnicu Vâlcea – societatea a dezvoltat obiective cu caracter turistic şi balnear.

Echipa de comunicare a Titan Machinery România a ajuns la Salina industrială Ocna Dej, având ocazia să vadă întreg procesul de extragere și de prelucrare a sării. Parteneriatul dintre SALROM și Titan Machinery România este unul strategic pentru compania americană, subsidiara din România furnizând aproape 40 de utilaje de construcții CASE Construction Equipment în toate unitățile miniere SALROM. Echipa Titan a avut ocazia să discute cu Directorul Tehnic al salinei Ocna Dej Ing. Francisc Torpenyi și cu Șeful Exploatare Suprafață - Ing. Gabriel Racz.

8

Ing. Francisc Torpenyi: Sunt inginer miner și anul acesta împlinesc 30 de ani de când am venit la Salina Ocna Dej. A fost primul loc de muncă după ce am terminat facultatea. Până în 2006 am avut diverse funcții la această salină, de la simplu inginer la Șef Protecția Muncii. După aceea am devenit Inspector de Calitate. În 2006 am plecat la București, fiind Consilier al Directorului General pe probleme tehnice, deținând ulterior și alte funcții. Am revenit la Dej din 2014 unde am rămas până astăzi ca Director Tehnic.

Reporter: Care au fost primele utilaje pe care le-ați întâlnit aici atunci cand ați venit prima dată și ce impresie v-au făcut?

Ing. Francisc Torpenyi: Îmi aduc aminte din mina veche, copil fiind, că se lucra cu dumpere cu autoîncărcare. În ceea ce privește transportul, au fost folosite mașinile românești Saviem și Raba. La nivel de extracție a sării am avut chiar și un utilaj cu brevet de invenție al unui fost director de la Salina Ocna Dej, o instalație de perforat „Rada Dej”. Era o instalație care se manevra ancorată de un utilaj. Se plimba de la un front la altul și se perforau găurile pentru încărcare cu exploziv. În 1992 și 1993 au venit primele instalații de perforat moderne. A fost o evoluție mare, se deplasau singure, erau electrice, una dintre ele o folosim și acum iar pe alta am oferit-o minei Slănic. Reporter: Galeriile de acces au fost proiectate pentru acele mașinării. Aceste galerii au devenit înguste raportate la tehnica de acum?

Ing. Francisc Torpenyi: Mina este deschisă din 1978. Pe vremea aceea erau mașini mai mici și Stasul galeriei era altul, pentru transport pe bandă și camion. De atunci gabaritele au evoluat, iar astăzi suntem constrânși de anumite înălțimi și lățimi, pentru ca accesul se face pe galeria de coastă plan inclinat. În ceea ce privește exploatarea de sare nu sunt probleme, pentru că este suficient spațiu. Bineînțeles, nu putem compara condițiile operatorilor de pe vremuri cu condițiile de astăzi, unde aceștia au aer conditionat, scaune electrice, rafinamente electronice, etc. Pe de altă parte nu toate aceste dotări standard își au neapărat întrebuințare, dar fiind standard operatorii le utilizează pentru un confort cât mai bun.

Reporter: Cum s-a trecut la utilajele CASE Construction?

Ing. Francisc Torpenyi: În 2011 s-a făcut o licitație generală la nivel de societate și s-au achiziționat 12 încărcătoare. Oferta Case Utilaje (n.r. dealer-ul de la acea vreme) a fost mai bună. S-au achiziționat modelul CASE 821 și un model mai mare, CASE 1221. Deși utilajele au fost foarte bune, colaborarea cu fosta societate a lăsat de dorit. Apoi, condițiile de la salină sunt foarte grele, nici un utilaj nu rezistă mult. Cu toate acestea trei dintre acele utilaje funcționează și astăzi. În ceea ce privește licitațiile, noi nu putem favoriza sau alege firma. Noi facem caietul de sarcini, este o licitatie deschisă, se publică, se invită, iar la licitație participă mai multe firme care prezintă oferte. Ofertele Titan Machinery au fost cele mai bune.

Reporter: După aceea a intrat Titan Machinery România pe piață și s-a început colaborarea, ați reînnoit parcul de utilaje de câteva ori pe parcursul acestor ani.

Ing. Francisc Torpenyi: Într-adevar, s-au cumpărat de atunci mai multe utilaje CASE, nici nu mai știu câte. În 2014 și am achiziționat două încărcătoare frontale Case 821, iar în 2017 am achiziționat în subteran alte patru încărcătoare frontale CASE 921 F si 921 G, câte două din fiecare și un mini-încărcător pe roți CASE SR160. În 2016 și 2020 au fost achiziționate și două excavatoare pe șenile CASE CX210. Apoi s-a completat parcul de utilaje cu încă două încărcătoare frontale CASE 1121 în 2017 și 2019.

Reporter: Cum a evoluat relația cu Titan Machinery?

Ing. Francisc Torpenyi: Colaborarea a evoluat foarte bine, direct proporțional cu dezvoltarea parteneriatului. Suntem mulțumiți pentru că totul merge foarte bine. Atunci când apare vreo problemă răspunsul este prompt, iar rezolvarea se face la timp. Comunicarea a devenit din ce în ce mai bună, iar acest lucru ne oferă încredere.

Reporter: Sunt suficienți operatori pe utilaje? Au fost probleme în pregătirea personalului pentru a opera aceste mașini?

Ing. Francisc Torpenyi: La început au fost probleme, dar cu timpul acestea s-au rezolvat. Oamenii au devenit specialiști pe aceste utilaje. Mașinile se operează dintr-un joystick, iar ei au dezvoltat deprinderi și au productivitate.

De exemplu, la operația de copturit (n.r. curățarea tavanelor și pereților de sare care au tendința să cadă) noi folosim la excavatorul CASE 210C o freză specială, iar această operațiune deși nu o executăm de mult timp, operatorii și-au format deprinderi foarte bune. La noi operațiile sunt în proporție de 80-90% mecanizate. Doar două activități putem spune ca nu sunt mecanizate: încărcarea găurilor cu material exploziv și spargerea gabariților pe grătar care se face cu picamerul.

Reporter: Dintre operatorii care erau acum 10 ani pe utilajele CASE, se mai găsesc și astăzi?

Ing. Francisc Torpenyi: La noi ritmul de pensionare e destul de accelerat pentru că din subteran se iese repede la pensie, la 45 de ani. Probabil că mai sunt 2-3 oameni. Însă toți cei care lucrează astăzi sunt foarte experimentați. De exemplu, un coleg a participat la concursul „Rodeo”(n.r. concurs internațional de îndemânare în operarea utilajelor CASE Construction) din Franța. La el deprinderile și talentul în operarea utilajelor CASE e o chestiune nativă și o face cu mare plăcere.

Reporter: Care sunt obiectivele acestei mine pe termen mediu-lung?

Ing. Francisc Torpenyi: Ca orice exploatare, fie ca e de sare, minereu, cărbune, are un termen de viață. Din punct de vedere al perspectivelor de investiții, noi căutam și încercăm să propunem tehnologii de ultimă oră pentru scăderea costurilor și creșterea fiabilității. Nu există utilaje care sunt strict făcute pentru sare. Ele sunt adaptate de la celelalte activități, din construcții, din minerit, cărbune, săpat terenuri s.a. Iar găsirea unui utilaj optim e o problemă, chiar și la utilajele de măcinat sare, utilajele de transport sare, etc. Bineînțeles, noi suntem legați de cerere. Oferta este conform cererii. Ing. Francisc Torpenyi: Da și este relativ constantă. Cel puțin sarea alimetară este constantă, fiecare om consumă între 3 și 7 g de sare pe zi, nu mai mult. Ponderea mare este sarea industrială care pleacă la export. Pe de altă parte, un procent important este sarea de drumuri, solicitată în sezonul de iarnă. Dar, încercăm să ținem pasul cu tehnologia și în funcție de nevoile și de operațiile pe care le facem.

Parteneriatul dintre Titan Machinery România și SALROM a fost descris și de Adrian Călina, Manager Departament Vânzări Utilaje Construcții Titan Machinery și de Bogdan Marian Manager de Zonă Utilaje construcții, care au subliniat importanța cheie a acestei colaborări și perspectivele acesteia.

Adrian Călina: Pentru noi SALROM este unul dintre cei mai importanți parteneri. Fiind unul dintre clienții cheie pe care dorim în continuare să-i avem în portofoliu, fără nici un fel de problemă, noi venim cu o ofertă comercială la care nu punem pe primul plan marja sau adaosul comercial, câstigul Titan Machinery nu se reflectă în aspectul financiar. De aceea noi ne dorim să acordăm o ofertă cât mai bună astfel încât să continuăm colaborarea.

Bogdan Marian: Colaborarea mea cu SALROM DEJ a fost până anul trecut puțin în umbră. Eu am avut grijă din spate ca lucrurile să decurgă bine. Unul dintre lucrurile foarte importante pe care le-am schimbat pe parcurs a fost comunicarea dintre noi. Comunicarea a crescut, răspunsurile la solicitări sunt foarte rapide și rezolvarea problemelor care apar nu întârzie niciodată. Eu am încredere că menținând utilajele în stare de funcționare permanentă și coroborate cu cele mai bune oferte, colaborarea va continua foarte bine pe mai departe. De asemenea, echipa de comunicare a Titan Machinery a avut ocazia sa dicute cu domnul inginer Gabriel Racz, Șef Exploatare Suprafață Salina Ocna Dej, care este un expert tehnic desăvârșit, cunoscând în detaliu utilajele cu care se exploatează acestă mină.

Reporter: Ce parere aveți despre utilajele Case?

Ing. Gabriel Racz: Comparativ cu mașinile pe care le-am utilizat noi înainte, utilajele CASE sunt foarte performante, mult mai productive, mai economice și implică mai multă tehnologie. Dar aceste lucruri atrag după ele și minusuri, respectiv defecțiuni minore cum ar fi lipsa de contact la mufe, la masă etc., dar noi reușim să le rezolvăm repede. Probleme majore nu sunt. Dacă facem comparație între utilajele CASE și celelalte cu aceeași greutate, consumul utilajelor CASE este la jumatate.

Din punct de vedere al motorizării, al forței, al capacității de dislocare, suntem foarte mulțumiți. Singurul lucru este că mi-aș dori să ruginească mai puțin. Bine, aici la noi și cheile din buzunare ruginesc. Tot locul ăsta are un dezavantaj, sarea este hidroscopică, absoarbantă de umiditate. Nu este nevoie să plouă. Este suficient să fie aerul încărcat cu umiditate. Praful de sare depus de exemplu în filtrele de aer, crează o mâzgă greu de îndepărtat. In subteran aerul e uscat, acolo se poate sufla pentru a-l îndepărta.

This article is from: