3 minute read
Autovehicule multifuncţionale
ÎNTREŢINEREA SPAŢIILOR PUBLICE DE VARA PÂNĂ IARNA
Astăzi infrastructura în perfectă stare de funcționare este esențială. Mediul de afaceri și locuitorii nu mai doresc să nu beneficieze de mobilitate din cauza drumurilor inaccesibile. Accesul facil și siguranța drumurilor sunt obiective ale oricărui administrator al spațiului public. Metodele moderne de întreținere a drumurilor pe întreaga durată a anului trebuie să fie obligatoriu eficiente și să protejeze mediul.
Advertisement
De aceea, autovehiculele multifuncționale sunt soluția perfectă, asigurând desfășurarea operațiunilor de întreținere în toate sezoanele în cel mai scurt timp, cu cele mai bune rezultate și cu o protecție superioară a mediului prin reducerea consumului.
Toate autovehiculele multifuncționale se diferențiază față de alte autovehicule, printr-o manevrabilitate și capacitate sporită de rulare în teren accidentat și teren cu aderență scazută (drumuri acoperite de gheață și zăpadă), precum și în condiții de vreme defavorabilă (rulaj la temperaturi scăzute, vânt, căderi masive de zăpadă).
Aceste capabilități se datorează: • tracțiunii 4x4 prin cutie de transfer, reductoare și diferențiale blocabile; • gărzii mărite la sol și a unghiurilor de atac și degajare mari; • axelor față și spate ranforsate, capabile să suporte șocuri și încărcături mari; • motoarelor și grupurilor propulsoare special construite pentru rulaj în condiții grele; • cabinei șoferului special adaptată pentru desfășurarea de activități în condiții de vreme defavorabilă.
CUM FUNCȚIONEAZĂ?
Multifuncționalitatea echipamentelor este asigurată de accesoriile multiple ce pot fi ataşate şasiului, în funcție de anotimpul în care se practică întreținerea drumurilor: în timpul iernii freză, lamă de deszăpezire, răspânditor material antiderapant etc; iar vara, cu acelaşi şasiu se pot utiliza accesorii cum ar fi perie frontală şi echipamente de stropire drumuri, echipamente de cosire etc.
DESIGN FUNCȚIONAL
Fiecare dintre autospecialele multifuncționale ce se pot configura trebuie foarte bine testate, având componente de înaltă calitate ce garantează fiabilitatea și durabilitatea. Construcția de bază și componentele bine montate oferă condiții optime de lucru - atât pentru operatori, cât și pentru mecanici. Funcțiile de control cum ar fi golirea, umplerea cu materiale și capacele sunt amplasate corect din punct de vedere ergonomic. Acest lucru permite operatorului să utilizeze aceste funcții în condiții optime.
CĂUTAȚI O MODALITATE SĂ REDUCEȚI COSTURILE OPERAȚIUNILOR DE ÎNTREȚINERE A DRUMURILOR?
Utilizarea accesoriilor interschimbabile vă poate asigura un randament optim al investiției dvs., prelungind durata de utilizare a echipamentului, gama de operațiuni ce se pot efectua cu ajutorul acestora sau optimizarea rutelor și costurilor implicate.
FIABILITATE CU O DURATĂ DE VIAȚĂ MARE
La baza alegerii unui echipament multifuncțional modern stau fiabilitatea, inovarea și funcționalitatea. Cu peste 2000 de produse fabricate de-a lungul activității sale, Grădinariu este lider de piață de peste 25 de ani. Întreaga gamă de produse profesionale folosește tehnologii patentate, considerate printre cele mai precise sisteme pentru municipalități. Experiența solidă, cercetarea continuă, alături de controlul standardelor de calitate asigură utilizatorilor performanțe optime de utilizare.
EXPERTIZĂ DE NIVEL ÎNALT ȘI CONSULTANȚĂ PROFESIONISTĂ
Permanent conectați la cele mai noi tendințe și concentrată pe soluții adaptate fiecărui beneficiar, echipa Grădinariu vă stă la dispoziție pentru consiliere competentă în alegerea soluției perfecte individualizate. Instalarea produselor Epoke în cadrul echipamentelor dedicate noi/sau adaptarea la cele existente cu ajutorul echipei Grădinariu este sigură și rapidă.
ACCESORII INTERSCHIMBABILE:
• Suprastructuri de măturare și stropire a carosabilului; • Bene basculabile pe trei părți cu capacități între 7.5 și 12 mp; • Răspânditoare material antiderapant cu capacități între 1.5 si 4 mc; • Lame pentru deszăpezire cu lățime totală de până la 3.2 m; • Freze de zăpadă cu lățime de lucru de 2.5 m și înălțime de 1.2 m; • Echipamente de cosire frontale cu rază de acțiune de până la 6 m, stânga și dreapta; • Perii frontale cu lățime de lucru de 2.5 m.