3
RALUCA MANOLIU UTOPIE, ORAª ªI BENZI DESENATE
MATI BOTEZATU ORAªUL TROMPE L'ŒIL
6 MATI BOTEZATU MEREU FASCINANTA VENEÞIA !
DODO NIÞÃ ARHITECTURA ªI BANDA DESENATÃ – DOUÃ ARTE SURORI ?
MATI BOTEZATU EDITORIAL BD - VOCAÞIE INIÞIATICÃ
IASI, 20-21 MAI 2011
cuprins
15
21
25
IASI, 20-21 MAI 2011
editorial ARH. MATI BOTEZATU
BD - VOCAÞIE INIÞIATICà INTRO Am gãsit (fãrã sã pot preciza unde) afirmaþia potrivit cãreia copiii români din generaþia care citea “Pif” au rãmas astãzi supravieþuitorii pasionaþi ai benzilor desenate. La prima vedere, aºa se pare… Dar ce te faci cu aceia care iubesc BD-ul ºi nu au fost contemporanii legendarei reviste? Adolescenþii de atunci au acum în jur de 50-60 de ani (mai precis - sunt colegii de vârstã în care mã înscriu ºi eu). Apoi, se presupune cã nici benzile desenate nu mai au a face cu oameni ca mine, ºi nici oamenii ca mine nu au a face cu benzile desenate. Pânã la urmã, nici benzile desenate nu mai sunt ce erau atunci! În ciuda acestor gânduri, fãrã ezitare ºi cu mâna pe inimã, declar cã nu am reuºit (cum de altfel, nici nu mi-am propus) sã mã detaºez de fenomenul supranumit “a noua artã”. O ÎNVÂRTIRE ÎN JURUL BEDEULUI … ºi cum de ceva timp mã învârt în jurul bedeului, am remarcat cã pe data de 3 martie 1969 revista Pif (Vaillant) avea sã-ºi schimbe formatul - devenind prima apariþie din seria noul PIF GADGET. Publicaþia, care în scurt timp avea sã depãºeascã fabulosul tiraj sãptãmânal de 1.000.000 exemplare, a susþinut la acea datã debutul unei serii de success ºi al unui erou pe masurã: Rahan. Am descoperit “povestiri unde inteligenþa ºi umanismul lui Rahan câºtigã mereu asupra imbecilitãþii, forþei brute ºi necinstei”. Modul în care eroul îºi folosea abilitãþile pentru a ieºi din situaþii limitã ºi faptele care l-au condus sã descopere sau sã inventeze tot felul de “instrumente” ale supravieþuirii au avut drept rezultat o consistentã componentã educativã. Pornind de la aceastã constatare ºi de la recunoaºterea forþei de impact ºi a persistenþei receptãrii vizuale, s-a decis ca elevii vest-europeni sã înveþe în ºcoli Istoria Franþei sau Biblia în mii de pagini cu benzi desenate. Tot pe atunci, am constatat cã serii precum “Le Concombre masque” sau “Corto Maltese” erau rezultatele ambiþiei unei tendinþe BD care îºi propunea mai mult decât un simplu divertisment, þintind un public extins dincolo de nivelul de înþelegere al copiilor, îndreptându-se cãtre adolescenþi ºi adulþi... 3
IASI, 20-21 MAI 2011
“A DOUA ÎNVÂRTIRE ÎN JURUL BEDEULUI” … este titlul editorialului din revista “Imago” (apãrutã acum 20 de ani, la Iaºi), unde Luca PIÞU avea sã închipuie un cuplu de forþe compus din “învârtirea filozoficã” conjugatã cu “învartirea lexicalã”. Magistrul din Cajvana m-a fãcut sã înþeleg, dupã o vreme ºi încã o jumatate de vreme, “cã ºi bedeul poate salva filozofia… dacã îi este explicat pe mintea ºi la pregatirea ei, transpus în povestiri, adus la paradigma femininã a comprehensiunii, în imagini vii, iconizat pentru clipele destinderii”. O ALTà ÎNVÂRTIRE ÎN JURUL BEDEULUI În 2004, la edituri din Milano ºi Iaºi, apare romanul ilustrat: “Misterioasa flacarã a reginei Loana”. Se ºtie despre Umberto ECO cã este un cunoscãtor pasionat al BD-ului, prin urmare am citit foarte interesat romanul al cãrui pretext pleacã de la accidentul sexagenarului anticar Bodoni, în urma cãruia acesta îºi pierde capacitatea de a-ºi aminti o însemnatã perioadã din viaþã. Doctorii propun sã fie trimis în þinutul natal, în casa parinþilor ºi a bunicilor, cu speranþa redescoperirii propriei copilãrii. Parcurgerea în reluare a teancurilor de discuri muzicale ºi a revistelor “fumetto” (termenul folosit de italieni corespunzãtor benzii desenate) pãstrate în vechea casa au darul de a-l face sãºi redobandeascã memoria subiectiv-afectivã: “Unele mistere ale schizofreniei mele infantile începeau sã se lãmureascã. Citeam cãrþile de ºcoalã ºi benzile desenate, ºi mai ales pe seama acestora din urmã, probabil îmi construiam cu trudã o constiinþã civicã” – îºi recompune Bodoni, nu numai propria istorie aidoma unui joc puzzle, ci ºi conºtientizarea tulburatorului “mecanism” al declanºãrii primelor sale trãiri erotice: imaginea incitantã de pe coperta unei reviste de benzi desenate colorate, care avea înscris titlul “La Misteriosa fiama della regina Loana”. Frumoasa reginã purtãtoare flãcãrii care îngãduia o viaþã lungã, dacã nu chiar nemurirea, determina în imaginaþia aprinsã a adolescentului acea ineditã “stãrnire”. Umberto Eco capatã convingerea, prin eroul romanului, cã BD este originea iniþierii sale în erotism. ÎN MAI 2009 … … la ediþia pilot al Salonului BD de la Iaºi, am expus publicului o temã încã neabordatã: “Interferenþe între cinematografie ºi BD”. Pe parcursul istoric al celor douã arte, cu data de naºtere în aceiaºi epocã, am remarcat o sumedenie de suprapuneri ale segmentelor esenþiale. Începând cu lexicul identic al termenilor utilizaþi, asemãnarea dintre BD ºi film este determinatã de mijloacele ºi procedeele comune de expresie artisticã, de succesiunea similarã a paºilor parcurºi: crearea personajelor, scenariul, decupajul scris ºi desenat, planurile, 4
IASI, 20-21 MAI 2011
naraþiunea prin imagini, desfãºurarea acþiunii, decorul, etc. În limbajul povestirilor în imagini, cel mai talentat se dovedeºte a fi Christophe, autor BD care are meritul de a fi inventat, înaintea cinematografiei, toate planurile camerei. Regizorii producþiilor cinematografice nu se pot lipsi de aportul graficienilor benzilor desenate în ce priveºte realizarea de story board, dupã cum, în contrapartidã, regizori celebri scriu scenarii ºi fac schite ale compoziþiei planºelor. În urma unei astfel de colaborãri între Milo Manara ºi renumitul regizor Federico Fellini au rezultat albumele “Voyage a Tulum” ºi “Le Voyage de G. Mastorna”. În ultimii ani s-a constatat cã produsele BD au inspirat realizarea unei sumedenii de filme care au speculat uriasul succes deja verificat la public. Urmare a interferenþei BD – cinematografie, am identificat o altã suprapunere: decorul în care se desfaºoarã acþiunea, iar arhitectura – o extensie majorã a decorului… … 2009 … 2010 Descoperirea surprinzãtoarei densitãþi de idei remarcatã în momentul parcurgerii albumelor din seria “Oraºelor obscure” – autori Schuiten & Peeters, m-a condus la decizia de a scrie eseul asupra subiectului: arhitectura. Am avut revelaþia limpede resimþitã din constatarea cã benzile desenate, plecând de la înrudirea cu literatura, fotografia, cinematografia (cu atât mai mult animaþia), pictura ºi grafica, în general artele vizuale ºi mereu arhitectura, au un puternic efect educativ. Cum întâlnirea cu benzile desenate este situatã temporal cu predilecþie în anii copilariei ºi apoi ai adolescentei - încã de la acest nivel de vârstã se produce familiarizarea adolescenþilor cu acel limbaj specific artelor. Pentru cã modul de exprimare al BDurilor reuneºte ºi include unele dintre procedeele literare cu altele, specifice artelor vizuale ºi care laolaltã, mãcar din aceste puncte de vedere (cu toate cã nu sunt singurele), au darul de a produce, printr-un incitant parcurs, un magic efect iniþiatic. «aB(D)c» –ul însuºit constituie terenul comun de exprimare, ºi anume limbajul specific artelor. MAI 2011 ... Interferenþa dintre arhitecturã ºi BD reactiveazã motivaþia sporirii interesului (cu precãdere al studenþilor arhitecþi) asupra expresivitãþii deosebite privind “desenul la mâna liberã”, a diversificãrii modalitaþilor ºi a tehnicilor de randare, a accentuãrii exerciþiului de imaginaþie, a dezvoltãrii aptitudinilor þinând de exprimarea plasticã, de experiment ºi de calea spre desãvârºirea unui stil propriu. 5
IASI, 20-21 MAI 2011
ARHITECTURA ªI BANDA DESENATÃ – DOUÃ ARTE SURORI ? DODO NIÞÃ Arhitectura, aºa cum se ºtie, este prima dintre cele 7 Arte clasice ( în ultimii 40 de ani li s-au adãugat desenul animat ºi banda desenatã). Deci era absolut firesc ca între arhitecturã ºi surorile sale sã existe numeroase interferenþe, atunci când nu vorbim de-a dreptul de simbioze. ªi poate cel mai bun exemplu este Leonardo da Vinci, arhitect, sculptor, pictor, muzician, scriitor, inventator, practic cel mai cunosc om de geniu al Renaºterii. Revenind la subiectul nostru, se poate constata cã, încã de la naºterea benzii desenate (sfârºitul secolului XIX), creatorii BD, pentru mai multã veridicitate, au început sã deseneze personajele lor evoluând în decoruri naturale sau urbane din ce în ce mai sofisticate. Americanii au dat tonul în anii 20-30, tot ei de altfel fiind primii care au desenat benzi desenate science-fiction, ale cãror arhitecturi futuriste aveau un impact deosebit asupra cititorilor. Din anii 70 pânã astazi, peisajul BD european este dominat de BD-urile arhitecturale desenate de François Schuiten, pe scenarii ale fratelui sãu Luc Schuiten sau ale scriitorilor Claude Renard ºi Benoît Peeters (cu ultimul semneazã monumentala serie Oraºele Obscure). Nãscut întro familie de arhitecþi (ambii pãrinþi ºi un frate) era aproape firesc ca Schuiten sã devinã creatorul acestei serii BD arhitecturale, unicã în lume. ªi chiar dacã nu este de formaþie arhitect el însuºi, acest lucru nu l-a împiedicat sã creeze design-ul staþiilor de metrou din Paris (Art et Metiers) ºi Bruxelles (Porte de Hal), sau al pavilioanelor expoziþionalale de la diverse Expoziþii Internaþionale precum Hanovra 2000 sau Tokyo 2005. Se pot da însã exemple ºi de arhitecþi care, abandonându-ºi meseria, s-au consacrat în întregime carierei de artist BD: Jacques de Loustal sau Emmanuel Lepage, pentru a nu-i cita decât pe cei care sunt cunoscuþi ºi în România, fiind invitaþi la Saloanele BD Constanþa 1994 sau Iaºi 2009. La noi în þarã Alexandru Andrieº, profesor la Facultatea de Arhitecturã ºi consacrat cantautor, este cunoscut ºi ca grafician (a semnat mai multe coperþi de cãrþi ºi almanahuri ºi a cochetat cu banda desenatã ºi caricatura). În cele ce urmeazã voi prezenta 12 arhitecþi care, fie cã, în paralel cu meseria lor au creat ºi benzi desenate, fie pur ºi simplu au abandonat arhitectura ºi au trãit doar din graficã: caricaturã (Eugen Taru, Adrian Andronic) sau benzi desenate (Sandu Florea). Adrian ANDRONIC Adrian Andronic este unul dintre cei mai longevivi caricaturiºti din România. Nãscut în 1939 ºi absolvent al Institutului de Arhitecturã din Bucureºti în 1966, publicã prima sa caricaturã la 18 ani în ziarul Scânteia Tineretului, dupã care îi gãsim semnãtura în toatã presa centralã. Dupã 1989 se afirmã ca un redutabil „critic grafic” anti-comunist. În cariera sa a publicat aproape 100 de cãrþi ilustrate pentru copii ºi 4 albume de caricaturi.
6
IASI, 20-21 MAI 2011
În paralel a creat ºi câteva simpatice personaje de benzi desenate: 1964 - Ticã, Ricã ºi piraþii, epopee eroi-comicã ce va constitui nucleul operei BD a autorului (stripuri în revista Urzica);. 1969 - Mus-a-Fir de pe planeta albastrã, sc. Rodica Tott, în revista Luminiþa. 1974 - Corabia de gheaþã, album, ed. Ion Creangã (cu Ticã, Ricã ºi…extraterestrul Mus-a-Fir). 1990 - Mia ºi Fasolicã, stripuri în revista Mihaela. 1991 - Ursul pãcãlit de vulpe, supliment al revistei Scaiul (adaptare dupã Ion Creangã). 1992 - Ticã, Ricã ºi piraþii, în suplimentul editat de ziarul Cotidianul, Cotidianul Copiilor. - Aventurile lui Goe, stripuri pe teme economico-sociale în ziarul Universul Bucureºtilor. 1994 - D-ale lui Bilã, stripuri în sãptãmânalul economic ºi financiar Capital. 2000-2002 - Bobârnacele lui Bilã, stripuri în ziarul România Liberã (în 2000 zilnice, din 2001 sãptãmânale). Felicia AVRAM Felicia Avram (cãsãtoritã Andrassy) s-a nãscut pe 27 aprilie 1921 la Cluj. A fãcut studii de picturã (1940-1941) ºi arhitecturã (1941-1944) la Bucureºti. A debutat cu graficã în 1948. Ca scenograf a semnat decorurile la numeroase piese montate la teatrele din Cluj, Timiºoara, Turda ºi Galaþi. A semnat ilustraþie de carte ºi de revistã.
7
IASI, 20-21 MAI 2011
A debutat cu BD în revista clujeanã Napsugar (în limba maghiarã) unde a publicat numeroase lucrãri: 1958 - Pogãceaua din Turda, sc. Tamas Maria; 1959 - Laji o pãþeºte; Vis de aprilie, sc. Asztalos; Punguþa cu doi bani; 1963 – Povestea bobului de grâu; Luceafãrul, dupã M. Eminescu; Gyuri s-a-ngrãºat, sc. Bajor. Pentru revista Arici Pogonici a imaginat peripeþiile pline de gingãºie ale unor pitici (Alinuþã Cuºmãlungã, Fãrâmiþã, Serafim, Mãrunþica Fãrãcuºmã): 1967-1968 - Minunile din Cetatea Piticilor; Expediþia Piticilor; Aventurile lui Fãrâmiþã; Teodor Cuºmãsucitã; 1971-1976 - Sportivii din Þara Piticilor. În 1986 se stabileºte definitiv în Germania, unde se va stinge din viaþã în 2006. Dupã 1990 se reediteazã la Cluj ºi o carte de colorat cu aventurile personajelor sale, 100 de pitici fericiþi, pe care o semneazã Felicia Avram-Andraºiu.
Zeno BOGDÃNESCU Zeno Bogdãnescu – nãscut în 1955 – este decanul Facultãþii de Arhitecturã din Bucureºti. Ca arhitect a (co)semnat proiectul sediului UAR din Piaþa Revoluþiei, care înglobeazã fostul sediu al Direcþiei a V-a a Securitãþii. În 1970 a obþinut o menþiune la concursul BD „Aventurile colegului Minitehnicus” organizat de revistele Cutezãtorii ºi Pif Gadget. A realizat filme de animaþie ºi a publicat benzi desenate umoristice în Recreaþia Mare, supliment editat de Teatrul de pãpuºi Þãndãricã din Bucureºti: 1987 - Expediþia ªo-ri-cel, Ambiþii, Scene din scurta viaþã a unui trântor; 1988 - În cãutarea lui PiErPãtrat, sc. Tudor Vasiliu. Mati BOTEZATU Nãscut în 1952 la Roman, debuteaza cu primul sãu desen la doar 14 ani, în revista CP SF si apoi publicã în paralel numeroase caricaturi în diverse reviste precum Rebus, Magazin, Flacãra, Urzica etc. In timp ce profeseazã ca arhitect la ICPROM Iasi (din anul 1990 îºi deschide propriul birou), totodatã semneazã benzi desenate, afiºe de teatru, scenografie, coperþii si ilustraþii de cãrþi, reviste ºi almanahuri. În 1991 editeazã primul (dar ºi singurul) numãr al revistei de benzi desenate Imago, un echivalent românesc al magazinului francez Métal Hurlant. Un adevãrat om-orchestrã, cu numeroase talente, a jucat in mai multe spectacole de pantomimã ºi a fost realizatorprezentator al mai multor emisiuni muzicale la TVR Iaºi. În ultimii ani este preocupat de aspecte critice ºi teoretice legate de fenomenul BD din spaþiul vestic al continentului european. 8
IASI, 20-21 MAI 2011
Laurenþiu Corneliu BRÂNZEANU Nãscut la Constanþa pe 6 iulie 1950, a absolvit Institutul de Arhitecturã Ion Mincu din Bucureºti in 1975, dupa care lucreazã ca arhitect în Bucureºti. Pasionea pentru BD incepe cu revistele revistelor Pif ºi Rahan, dar ºi pentru comics-uri americane, aºa cã incepe sã deseneze din anii liceului. În 1985 intrã în contact cu redacþia revistei Luceafãrul Copiilor ºi le propune o bandã desenatã western, subiect inedit pentru acele vremuri. Lucrarea sa Pentru o canã cu apã (aventurile cowboy-ului Johnny John) va apare în paginile revistei în perioada urmãtoare. Dupã schimbarea de regim din 1989, propune povestea lui Johnny John redacþiei ziarului Anunþ de la A la Z care îi editeazã douã numere, în format comics: - Pentru o canã cu apã, reia (redesenatã) povestea din 1985 - O funie pentru gringo este un episod inedit. Un al treilea episod, Un om, un cal, un Colt, desi finalizat, nu a mai vazut “lumina” tiparului, pentru ca autorul sau a plecat in Statele Unite ºi Canada, lucrând acolo ca arhitect timp de doi ani. În sertarele sale stau ascunse primele planºe dintr-o nouã poveste desenatã, despre legenda regelui Arthur, aºteptând doar un imbold din partea unui editor.
9
IASI, 20-21 MAI 2011
Cristian CIOMU Cristian Ciomu s-a nãscut la 17 septembrie 1954 la Tr. Severin, din pãrinþi de origine aromânã. În 1960 se stabileºte cu familia la Craiova. A absolvit Institutul de Arhitecturã din Bucureºti (unde a fost coleg de an cu Alexandru Andrieº) în 1980. Talentat muzician, în timpul studenþiei a fãcut parte din trupele „Basorelief” ºi „Opus 1,61” cu care a fãcut chiar ºi turnee prin þarã. A compus muzicã pentru spectacolele regizate de Cristina Ioviþã la Teatre din Iaºi, Suceava, Sibiu, Piteºti, Bucureºti ºi …Quebec (în 2003). In 1985 a fost în turneu în Iugoslavia cu Teatrul de Pãpuºi din Craiova, pentru care compusese muzica spectacolului “Alice în Tara Minunilor”. De asemenea, la Salonul BD CRAIOVA '96, a prezentat spectacolul audio-vizual “Balada lui Corto Maltese”. În 2001 a fondat asociaþia “Podul lui Apolodor”, pentru protecþia monumentelor istorice din Oltenia ºi tot de atunci organizeazã periodic la Agora Artelor Arhitecturii “rãscruciuri” – spectacole de fuziune a artelor. Pasionat ºi de desen încã din copilãrie, debuteazã cu BD în revista liceului, dupã care participã ºi primeºte o diplomã de merit la primul concurs naþional BD, „Aventurile colegului Minitehnicus” în 1970. Un an mai târziu primeºte un premiu la al doilea concurs BD organizat de Cutezãtorii, iar în 1972, banda premiatã, Aventurile lui Doduþã, îi este publicatã în Cutezãtorii. De-abia în 1991 revine la prima dragoste, publicând în revista craioveanã Prichindel mai multe benzi desenate realiste ºi comice, alb-negru sau în culori: Moartea lui Decebal, Extratereºtrii, Prichindel. Alte BD publicate: 1993 - Moºul, în Mini Azi. 1994 - Moartea lui Decebal, Prichindel, în Mini Azi. 1995 - Pescuit buclucaº, în Haz în Vacanþã. - Lumea lui Athum, în Mini Azi. Sandu FLOREA Sandu Florea s-a nãscut pe 28 iunie 1946, în comuna Ghelari, judeþul Hunedoara. A absolvit liceul Avram Iancu din oraºul Brad ºi Institutul de Arhitecturã din Bucureºti în 1971. In timpul studenþiei, în 1968, publicã prima sa BD, Nãzdrãvãniile lui Pãcalã, în serial în Luminiþa. Dupã facultate este repartizat ca arhitect la Timiºoara. Aici începe sã frecventeze cenaclul SF local, scrie proze SF ºi mai ales deseneazã ºi primul album BDSF din România: Galbar, dupã o povestire de Ovidiu Surianu. În 1975 revine la Bucureºti, abandoneazã meseria de arhitect ºi hotãrãºte sã trãiascã din benzi desenate, ca liber profesionist. Va deveni astfel cel mai prolific desenator român ( de altfel, unul din puþinii desenatori BD profesioniºti din România) publicând benzi desenate în aproape toate revistele ºi almanahurile pentru copii ºi tineret de la noi, între 1976-1989. Dupã 1990 a editat împreunã cu scriitorul Niculae Frînculescu revistele de benzi desenate Carusel (11 numere) ºi Proteus . 10
IASI, 20-21 MAI 2011
A publicat 9 albume: 1973 - Galbar, sc. Ovidiu ªurianu, ed. Stadion; 1976 - Cavalerul Alb, sc. Radu Theodoru, ed. Facla; 1977 - Cãlugãreni, sc. Radu Theodoru, ed. Ion Creangã ( „Trofeul Micului Cititor” acordat de biblioteca M. Sadoveanu ); 1979 - Misiune de sacrificiu, sc. Radu Theodoru, ed. Ion Creangã; - În lumea lui Harap-Alb, ed. Sport-Turism ( „Trofeul Micului Cititor”; premiu la EUROCON 5 Stressa, Italia, în 1980 ); 1980 - Burebista, regele dacilor, sc. Radu Theodoru, ed. Sport-Turism („ Trofeul Micului Citiror”); 1981 - Decebal ºi Traian, sc. Radu Theodoru, ed. Sport-Turism; 1982 - Carusel, ed. Sport-Turism; 1983 - Sarmisegetuza eroicã, sc. Radu Theodoru, ed. Sport-Turism. A desenat primele BD-western de la noi, adaptând romanele lui Nicolae Frînculescu, Colþii ªacalului ºi La Sud de Rio Bravo în Lucerafãrul Copiilor (1984-1988) ºi în Carusel (1990-1992).. La sfârºitul lui 1991, pentru a-ºi satisface pe deplin pasiunea pentru benzi desenate, Sandu Florea emigreazã împreunã cu familia în Statele Unite. În aprilie 1992 el debuteazã direct la cea mai importantã editurã de benzi desenate din State, Marvel Comics, publicând 6 pin-up (desene de o planºã) în revista Conan Saga nr. 61. În urmãtorii aproape 20 de ani va colabora la realizarea a peste 300 de comicsuri, aparute la cele mai mari edituri americane : MARVEL COMICS : Conan, X-Force, Thunder Strike, The Mighty Thor, Blackwolf, Captain America, Cosmic Powers, Avengers Unplugged, Journey into Mystery, Blade, Generation X, New X-men, The uncanny X-men ºi X-treme X-men Annual 2001: Queen of Shadows, Namor, Spiderman Unlimited, Elektra, Hawkeye, Identity Disc , X-men The End: Dreamers & Demons, Armed Forces Special, The Iliad DC COMICS : Hawkworld, Birds of Pray, Nightwing, Batman R.I.P. INNOVATION si VIVID COMICS : Mark Bolan: The Executioner DARK HORSE COMICS : Buffy, the Vampire Slayer, Angel CHAOS! COMICS: Undertaker, Stone Cold Steve Austin, Insane Clown Posse, Lady Demon, The Undead! Astãzi Sandu Florea a devenit un nume inconturnabil în cataloagele marilor edituri de benzi desenate americane. Mircea POSSA Ultimul descendent direct al lui Grigore Capºa, fondatorul renumitului restaurant din centrul Bucureºtiului, s-a nãscut la Iaºi pe 20 iunie 1923. A copilãrit la Iaºi ºi la Bucureºti. Absolvent al Institutului de Arhitecturã din Bucureºti în 1950, va lucra vreme de 35 de ani într-un institut de proiectare. Ocazional publicã graficã de carte. Se stinge din viaþã în 1992, la Bucureºti. Mircea Possa rãmâne în istoria benzii desenate româneºti drept creatorul lui Titilicã - personaj unic în banda desenatã româneascã, un adevãrat Asterix neaoº, care îmbinã în mod strãlucit tradiþia basmului popular cu umorul modern ( cascada de gag-uri, anacronismele etc ). Titilicã este personaj al douã albume, apãrute la o distanþã de 27 de ani: 1947 - Titilicã, spaima smeilor, „un album cu minunate desene de POS pe versuri de Mihail Gafiþa”, ed. Universul; 1974 - Titilicã, bãiat fãrã fricã, ed. Ion Creangã.
11
IASI, 20-21 MAI 2011
Marian RADU Marian Radu s-a nãscut la Bucureºti pe 3 mai 1951. A absolvit Institutul de Arhitecturã în 1976 ºi se angajeazã la Institutul de Proiectãri Judeþean din Constanþa în 1978. Între 1986-1990 este director adjunct al Institutului iar apoi, pânã în 1996, director general. Dupã aceastã datã îºi înfiinþeazã propriul cabinet de arhitecturã. In ianuarie 1990 a fost ales primul primar al Constanþei post-comuniste dar a renunþat la post dupã doar câteva zile. . Talentat la desen ºi pasionat de benzi desenate de mic, participã în 1970 la concursul BD organizat de revistele Cutezatorii ºi Pif Gadget ºi are plãcerea ºi onoarea sã primeascã Marele Premiu al concursului (un magnetofon!) chiar din mâinile tatãlui lui Pif, C. Arnal. Imediat dupã aceea, începe sã publice în mod regulat benzi desenate de câte o planºã, din seria „Aventurile colegului Minitehnicus”, în revista Cutezatorii. Anul urmãtor, în seria „Minitehnicus” introduce douã noi personaje: puºtiul Tiristor ºi robotul Liþã. In 1972 publicã o excelentã BDSF comicã, Misterul Roboþilor în care, alãturi de Tiristor ºi Liþã mai intervine ºi extraterestrul Zlop. Serialul a marcat o întreagã generaþie de cititori. In 1973, 1977, 1978, îi apar stripuri din seria „Minitehnicus” în revistã, iar în 1985 mai multe planºe din aceeaºi serie în almanahul Cutezãtorii. Dupã schimbarea de regim revine la prima dragoste ºi imagineazã un nou personaj, Detectivul Bruno, ale cãrui prime peripeþii vor fi publicate în revista Orion din Craiova. Anul urmãtor, în revista Start 2001 îi apar câteva stripuri comice cu Liþã ºi Tiristor, iar în 1993 episodul II din Detectivul Bruno în suplimentul Mini Azi. In vara aceluiaºi an, cotidianul Azi publicã zilnic, pe formatul unei întregi pagini de ziar (în premierã naþionalã!) serialul Comoara misterioasã – Carul de foc (încã o excelentã BD comicã, desenatã în anii '80). In 1994 îi mai apar Misiunea lui Pafnutie în Mini Azi ºi în ziarul Cuget liber din Constanþa iar în 1995 Dracula în Jurnalul SF ºi Bine ai venit, mamã soacrã! în Haz în vacanþã. Marian Radu a participat la mai multe saloane BD din Franþa (Sète, în 1999, Fabregues, în 2002), Luxemburg (Contern, în 2001) , Belgia (Hornu, 2007) si Portugalia (Viseu, 2009). Albume: 1994– Cristalul magic, ed. Romania Azi, Bucureºti; 1998 – Bine ai venit, mamã soacrã!, ed. Proiect Consulting, Constanþa 2001 – Bien-venue, belle-maman! (în limba francezã), ed. Dobrogea, Constanþa (trofeul “Sandu Florea 2001” pentru cel mai bun album al anului) 2007 – Le Chariot du feu (în limba francezã), ed. Dobrogea, Constanþa 2008 – Minitehnicus 1970, ed. Dobrogea, Constanþa (a doua editie, completatã, în 2010) 2009 – Bem-vindo, sogra (in limba portughezã), ed. Proiect Consulting, Constanþa. Walter RIESS Walter Riess s-a nãscut la Lugoj pe 10 martie 1955. Tatãl sãu, ofiþer de artilerie, era de origine germanã (strãmoºii sãi, veniþi din munþii Pãdurea Neagrã, se stabiliserã în Banat pe la 1700, aduºi de împãrãteasa Maria Tereza). La câteva luni dupã naºterea sa, familia Riess se mutã la Otopeni, unde tânãrul Walter va absolvi ºcoala generalã ºi liceul. 12
IASI, 20-21 MAI 2011
Intre 1974-1980 este student la Institutul de Arhitecturã din Bucureºti. Va lucra ca arhitect stagiar la Sfântu Gheorghe dar revine la Bucureºti ºi se angajeazã la Muzeul de Geologie între 1985-1995. Dupã schimbarea de regim colaboreazã ca grafician la revista Mickey Mouse ºi deseneazã peste 500 de coperþi pentru revista Anticipaþia sau pentru editurile Valdo, Pigmalion ºi Corint (al cãrei director artistic este între 1999-2007). Nu-ºi reneagã însã meseria de arhitect ºi proiecteazã în fiecare an vile ºi case de vacanþã atât în Bucuresti cât ºi în provincie. Pasionat de benzi desenate de mic copil, participã în 1970 la concursul BD organizat de revista Cutezãtorii, primind o menþiune. Persevereazã ºi, la concursul organizat anul urmator de aceeaºi revistã, obþine premiul II (premiul I neacordându-se). In 1972 îi apare prima bandã desenatã în Cutezãtorii. Din 1990 revine la prima dragoste ºi publica benzi desenate, puþine la numar, dar de o înaltã þinutã graficã: 1990 – Þac-Pac ºi Meºterici; Pichi crocodilul, în ziarul Dimineaþa (duminica) 1991 – Ultimul cosmo-ninja, în Dimineaþa Copiilor; 1992 – Prim-Contact, în Anticipaþia; 1993 – O ºansã pentru Moavida, în Strip-Top; 1993-1994 – Stapânii tunelului, BDSF în serial, în Anticipaþia; 1994 – Cavalerii distrugerii, în Orion (desenatã în 1989); 1998 – Micul magician, în Abracadabra; 1999 – Supliciu, în Sankt Petersburg Magazin; 2005 – Sofica ºi restul lumii, în Argonaut. Eugen TARU Eugen Taru s-a nãscut pe 22 aprilie 1913 la Craiova. A absolvit Institutul de Arhitecturã din Bucureºti în 1936. Stabilindu-se în capitalã, a publicat ilustraþii ºi caricaturi în revistele de profil ale vremii începînd cu 1930. In 1951 este primit ca membru al Uniunii Artiºtilor Plastici si renunþã la cariera de arhitect, dedicându-se exclusiv graficii (caricaturi, ilustraþie de carte ºi benzi desenate). Anul urmãtor îºi dã “obolul” Partidului publicând caricaturi ºi stripuri anti-capitaliste ºi chiar anti-titoiste (!) în Scânteia Tineretului (Mister Truman citeºte gazeta, Neomalthusianism…, Produs al modului de viaþã american, Stiri internaþionale, Din prevederile “Constituþiei” titoiste, Ike, “strategul”, Cârdãºia agresivã Belgrad-Atena-Ankara, etc.). In anii '60 publica stripuri umoristice (inofensive politic) în majoritatea revistelor pentru copii: 1960 – Prinþiºorul Fir-de-aþã, sc. Mioara Cremene, în Arici Pogonici; 1964 – Barbã-Cot, în Luminiþa; 1966 – Mis ºi Pis, în Luminiþa; De-ale lui Pãcalã, în Arici Pogonici; 1967 – Film mut, în Cravata Roºie; 1970 - Nãzdrãvãniile lui Pogonici, în Arici Pogonici;
3
IASI, 20-21 MAI 2011
George VOINESCU George Voinescu s-a nãscut la 24 iunie 1918 la Iaºi. A fãcut liceul la Vaslui ºi a absolvit Scoala Superioarã de Arhitecturã ºi Conservatorul de Artã Dramaticã din Bucureºti. A debutat furtunos cu desene ºi caricaturi în 1938, în paginile revistelor Rãþoiul, Bravo ºi Comedia. A fost imediat angajat ca redactor ºi desenator la Universul Literar, unde a publicat numeroase „ºarje” ºi caricaturi adunate mai târziu (1939) în paginile albumului Balamuc Palace Hotel. Acest album i-a adus o celebritate incredibilã pentru epoca respectivã. In 1943, „Voinescu cu stea pe i”, cum era numit de colegii din presã datoritã semnãturii sale, creazã personajul „poetului Mazãre”, inspirat, se pare, de prietenii sãi din boema bucureºteanã, poeþii ªtefan Baciu ºi Traian Lalescu. Stripurile (câte 4-5-6 casete, fãrã text) cu peripeþiile acestuia au fost publicate zilnic în ziarul UNIVERSUL între aprilie-octombrie 1943. În 1944, o sutã dintre cele mai hazlii au fost reluate în albumul Aventurile poetului Mazãre, ed. Universul. Aceastã bandã desenatã, inspiratã grafic de seria franþuzeascã „Profesorul Nimbus” a desenatorului A. Daix (pe care o va înlocui în paginile cotidianului Universul) rãmâne în istoria BD româneºti ca o adevãratã frescã a societãþii bucureºtene ºi a moravurilor acesteia din perioada anilor'40. George Voinescu, artist polivalent, va interpreta ºi diverse roluri de actor, începând cu 1939, la Teatrul din Sãrindar, Regina Maria sau Teatrul Mic (unul din rolurile principale din piesa Jobenul Fermecat, în 1943). De altfel, dupã rãzboi, îl gãsim angajat ca scenograf la Teatrul “Constantin Tãnase”. Persecutat de securitate, se stabileºte în 1968 în Franþa, unde va continua sã ilustreze cãrþi ºi a cãrei cetãþenie o va primi opt ani mai târziu. Se stinge din viaþã în 1999 la Paris. 14
IASI, 20-21 MAI 2011
MEREU FASCINANTA VENEÞIA !
ARH. MATI BOTEZATU
Veneþia – incitantã ºi fascinantã! Decor al unei istorii tulburãtoare, uluitorul labirint al canalelor lagunei îºi aratã for?a seducþiei asupra valurilor de vizitatori care asalteazã “La Serenissima” în toate anotimpurile. Veneþia se dovedeºte a fi locul unde “spaþiul arhitectural acþioneazã multilateral asupra omului. Varietatea soluþiilor spaþiale genereazã o vastã gamã de senzaþii, stãri de spirit, sentimente. Spaþiul este una din componentele fundamentale prin care arhitectura îºi face cunoscut mesajul. Acelaºi lucru se întâmplã ºi cu spaþiul urbanistic, unde la acþiunea arhitecturii se adaugã ºi cea a mediului natural în care a fost inclusã creaþia omului” (dr. arh. Gheorghe CURINSCHI: “Veneþia”). Incredibila Veneþie este desãvârºitã prin complementare voaluri succesiv aºternute ºi asimilate organic. Ea însãºi complexã operã de artã a arhitecturii, stârneºte inspiraþia creatoare a confraþilor artiºti: muzicieni, poeþi, romancieri, dramaturgi, sculptori, pictori, fotografi, cineaºti… Atracþia ieºitã din comun pe care Veneþia o exercitã se resimte pregnant asupra sensibilitãþii umane. Simþurile sunt rãsfãþate prin toti receptorii. Semnalele emise de cãtre fabuloasa “orchestrã”, mereu înzestratã cu noi instrumente, au ecou coplesitor asupra publicului. Cu siguranþã, ar fi un efort incredibil doar simpla identificare ºi nominalizare a tuturor operelor de artã nãscute în Veneþia, sau ale acelora care au avut drept inspiraþie însuºi decorul aºezãrii urbane. Înºiruirea acestora dovedeºte incredibila fascinaþie indusã asupra creatorilor ºi asupra iubitorilor artei. La rândul lor, autorii BD s-au abandonat forþei de atracþie a Veneþiei, inspiraþie materializatã în multiple albume editate. Selecþia prezentatã aici este subiectivã ºi se rezumã doar la numele celor mai importanþi autori. Remarcabile sunt modul de exprimare, mãiestria realizãrii grafice, originalitatea viziunii – calitãþi care compun o perspectivã ineditã ºi îmbogãþesc percepþia noastrã asupra unui spaþiu vãzut prin altfel de “mecanisme”…
15
IASI, 20-21 MAI 2011
Hugo PRATT: Veneþia misterioasã Creatorul seriei Corto Maltese, Hugo Pratt (1927-1995) autor aparþinând fãrã tãgadã mitologiei contemporane, mãrturiseºte: “Aveam patru sau cinci ani, poate ºase, în vremea când bunica îmi cerea sã o însoþesc pânã la Vechiul Ghetto din Veneþia. Mergeam sã o vizitãm pe una dintre prietenele ei, d-na Bora Levi, care locuia într-o magherniþã. Ajungeam acolo printr-o scara exterioarã, din lemn …” Amintirile lui HP, supranumit “le maitre de Venise”, sunt populate de amintirea portretelelor din medalioanele agãþate pe peretele acoperit cu velur grena, care-l urmareau din spatele ovalului de sticlã. Erau personaje severe, în uniforme ale Habsburg-ilor sau figuri de rabbini, care-l fixau cu insistenþã. La fel de misterioase precum amuletele, talismanele ºi simbolurile ale tradiþiilor iudeo-greco-veneþiene, era Curtea Secreta, zisã a Arcanelor, unde a ajunge însemna sã deschizi ºapte porti, fiecare purtându-ºi numele gravat ºi care se desferecau prin pronuntarea cuvintelor magice: Sam Ha, Mawet, Ashmodai, Shibetta, Ruah, Kardeyakos, Na'Amah – lãsând cale liberã înlãuntrul lumii tainice, ca aceea ilustratã în episodul “L'Ange a la fenetre d'Orient” cuprins în albumul “Les Celtiques” (editura Casterman, 1980) – a cãrui acþiune se desfãºoarã în timpul anilor 1917-1918, în plin rãzboi mondial. În 1981, aceiaºi editurã publicã albumul “Fable de Venise”. Întreaga intrigã se petrece în universul curþilor ascunse ºi al societãþilor secrete, în oraºul cu o mie de mistere, unde, din noaptea timpurilor, îºi încruciºeazã drumurile marinarii, filozofii ºi magii… Se crede cã, dintre toti autorii BD, fascinaþia misterioasei Veneþii s-a manifestat asupra lui Hugo Pratt cu asemenea stãruinþã, încât a avut drept rezultat un numar considerabil de desene. Înºiruirea de locaþii celebre sau dimpotrivã ascunse ochiului au creionat un adevãrat labirint de trasee. Cãutarea, gãsirea ºi “sistematizarea” adreselor corespunzãtoare i-au condus pe Guido Fuga ºi Lele Vianello sã publice o lucrare specialã legatã de preocuparea a cãrei persistenþã se dovedeºte a fi obsedantã: “Corto Sconto – Itinerari fantastici e nascosti di Corto Maltese a Venezia” (1997). Stilul graficii lui Pratt, definitoriu semn de recunoaºtere, devine propria semnãturã. Rezultatul pregnantului contrast albnegru, al liniei ferme, descãrnate de divagaþii inutile, este împregnat de aventurã ºi nostalgie, erudiþie ºi izoterism, de reducere a desenului la eleganta sugestie ºi deplinã originalitate. Veneþia construitã prin toate aceste procedee este dependenta imaginii unui oraº care-ºi pãstreazã cu grijã misterele, dupã cum misterele sale nepãtrunse ascund adevãratul oraº.
16
IASI, 20-21 MAI 2011
Milo MANARA: Aventura veneþianã Sunt zile ca aceasta, când îþi vine sã laºi totul ºi sã pleci… trãiascã MAREA AVENTURÃ, libertate deplinã… Sunt pornirile de nestãvilit ale lui Giuseppe Bergman, personajul central al primului roman BD în întregime scris ºi desenat de Manara, asupra cãruia i se atribuie o oarecare asemãnare de comportament ºi înfãþiºare. Aventura, ca ºi Arhitectura cu A mare, au drept punct plecare Academia din Veneþia (instituþie apreciatã drept una dintre cele mai prestigioase din Europa), unde Manara (nãscut în 1945 la Luson, în Italia), avea sã-ºi înceapã studiile în arhitecturã. Este de la sine înþeles de ce Veneþia ºi arhitectura ei aveau sã-l subjuge în asemenea mãsurã încât sã le acorde un profund interes. Multe dintre seriile sale au oraºul din lagunã drept loc al desfãºurãrii acþiunii. Seculara Veneþie din desenele lui Manara, punct delirant de întâlnire al personajelor apãrute de oriunde ºi de oricând, devine cadrul aventurilor irezistibile, publicate la editura Casterman, începând cu anul 1980. Veneþia: locul miilor de plecãri ºi al miilor de întoarceri: “Am plecat spre Orient fãrã sã avem în minte vreo planificare, vreun drum stabilit dinainte. Poate cã eram prizonierii acestui loc comun care dorea ca Orientul ºi Occidentul sã fie douã jumãtãþi complementare…” (Milo Manara: seria “HP ºi Giuseppe Bergman” – 9 tomuri). Traseul povestirilor desfãºurate în spaþiul veneþian avea sã fie extins în alte trei episoade distincte: “X3” ºi “Mors tua vita mea”, reunite în albumul “Scurt metraje” (ed. Albin Michel – 1988), completate de o Veneþie mereu prezentã în albumul “Candide camera”. Simbolul aventurierului sentimental, veneþianul Casanova (împrumutând în desenele lui Manara, trãsãturile lui Donald Sutherland, actor distribuit în film de cãtre Fellini), este personajul care apare în extraordinarele realizãri BD: “Reclame” ºi “Sans titre”. Decorul episoadelor veneþiene este construit de Manara cu minuþiozitatea arhitectului, cu toate cã exprimarea se realizeazã mai degrabã prin mijloacele artelor plastice. În ciuda unei atari reprezentãri realiste a cadrului acþiunii, rezultã o persistentã senzaþie de imersie totalã în aventurã, impresie cu atât mai mult accentuatã de o lume bântuitã de personaje bizare ºi de conotaþii suprarealiste…
17
IASI, 20-21 MAI 2011
Régis LOISEL: Carnaval la Veneþia Beneficiarul Marelui Premiu al oraºului Angoulleme (locatia celui mai important festival internaþional de bandã desenatã), Régis Loisel (1951, Franþa) se distinge ca desenator dotat cu calitaþi de excepþie. Operele sale sunt considerate repere majore ale benzii desenate francofone din ultimii 25 de ani. Cunoaºte un succes fenomenal cu serile “La Qu?te de l'oiseau du temps” (4 tomuri) ºi “Peter Pan” (6 tomuri). Dupã o rezidenþã de câþiva ani în Bretagne, Loisel se mutã la Montreal, în Canada, unde publicã 6 tomuri din magnifica capodoperã - seria “Magasin general” – o viziune socialã asupra unui sãtuc situat în apropiere de Quebec, la începutul anilor '40. Albumul “Troubles fetes” (ed. Les Humanoides Associes, 1989) s-ar pierde în seria capodoperelor semnate Loisel, dacã nu ar avea atuul seducãtoarei Veneþia drept scena desfãºurãrii acþiunii, plasatã în timpul binecunoscutului carnaval. Pe mãsura subiectului, desenele lui Loisel au senzualitatea momentului special al vieþii Veneþiei, a formelor rotunde ºi senzuale, vesele ºi colorate. Vittorio GIARDINO: Veneþia senzualã Inginerul în electronicã – Vittorio Giardino se lanseazã în BD în anul 1978, iar din anul 1982 cunoaºte succesul seriei “Max Fridman”… Senzualitatea desenelor împreunã cu temele erotice abordate - cu precãdere în albumului “Little Ego” sunt surprinzãtoare þinând cont de formaþia sa tehnicã. Tendinþa de armonizare a decorului Veneþiei, parte integrantã a povestirii, devine suport al albumului “Vacances fatales”. “Giardino este o raritate. Stilul sãu unic este capabil sã poatã transmite prin culorile sale simþãmintele naturale ºi omeneºti ale spaþiului mediteranean. Miºcarea este de o mãiestrie incredibilã: apropie, încetineºte, accelereazã”… Maestru incontestabil al “liniei clare”, Giardino este aidoma marilor cineaºti - pleacã de la o nuvelã de 10 pagini ºi fac un încântãtor film de 2 ore. Desene ale câtorva cadre din Veneþia, transpuse în planºele BD-ului, sunt suficiente pentru o demonstraþie convingãtoare… MŒBIUS: Venice celeste În 1938, în Franþa, s-a nãscut Jean Giraud. În 1955 publicã prima sa bandã desenatã. Nu peste multa vreme îºi compune pseudonimul - Gir. Al treilea þi ultim supra-nume Mœbius îl face cunoscut pe plan mondial drept mare maestru al BD-ului (ºi nu numai), autor al unui numãr impresionant de 18
IASI, 20-21 MAI 2011
inventar al cãrui total se exprimã probabil printr-un numãr scris cu patru cifre. Uluitorul francez a influenþat un numãr de alþi mari artiºti BD în momentul formãrii lor, ºi-a schimbat cu dezinvolturã stilul grafic, a experimentat ºi inventat noi ºi noi formule de exprimare (vezi albumul “Arzach”). Deseneazã lãsând impresia a nu depune nici urmã de efort. Universul sãu este întru-totul original ºi surprinzãtor, cu atât mai mult cu cât Mœbius pare a nu þine neapãrat sã urmãreascã aceste finalitãþi. Viziunile închipuite îl fac sã fie “vânat” de cãtre marii regizori avantgardiºti din industria cinematograficã. Concepe modalitãþi de expunere a propriilor lucrãri în spaþii a cãror realizare este capabilã sã stârneascã deopotrivã invidia arhitecþilor ºi plasticienilor. Puneþi cap la cap toate aceste performanþe ºi atribuiþi-vã libertatea de a vã închipui care ar fi imaginea Veneziei celeste a lui Mœbius ! Paul GILLON: Veneþia abandonatã Paul Gillon (nãscut în 1926, la Paris) se impune în BD drept un maestru al grafismului realist, stil pe care-l desfãºoara intr-o perioadã de timp depãºind o jumãtate de secol. Seria “Les Naufrages du temps” compusã din 10 tomuri - primele ediþii apãrute la editura Les Humanoides Associes între anii 1974 ºi 1989 - devine între timp o capodoperã a patrimoniului S.F. “care nu a facut riduri”. Saga spaþialã se încheie în 2990, anul revenirii cãlãtorului rãtãcitor pe Terra - Chris, dupã o hibernare cosmicã de 1.000 de ani, urmare “exilarii” impuse de situaþia limitã în care ajunsese omenirea, contaminatã ºi aflatã pe cale de dispariþie iminentã. Ultimul tom, “Le Cryptomere”, este regãsirea planetei Terra ºi a unei Veneþii - “oraºul plutitor” - uitate ºi abandonate în timp, aflatã într-o sumbrã degradare. Suntem suprinºi de materializarea vizualã a unei probabile proiecþii în viitor a Veneþiei ºi a tuturor temerilor exprimate de omenirea epocii noastre. Conceputã iniþial în alb-negru ºi ulterior în mai multe variante de culoare, seria se remarcã printr-un desen saturat de eleganþa superbã a caligrafiei sale, care are punct de sprijin ºi plecare divinul model real al Veneþiei.
19
IASI, 20-21 MAI 2011
Paulo Eleuteri SERPIERI: Veneþia apocalipticã Profesor la Institutul de Arte din Roma, pictor, sculptor, muzician, autor BD (din 1975), Paulo Eleuteri Serpieri s-a nãscut în 1944 la… Veneþia! Cu siguranþã, perioada copilariei petrecutã acolo îl marcheazã în asemenea mãsurã încât plaseazã desfãºurarea acþiunii seriei “Les enfers”: tomul 1 – “Cele trei chei” (serie în curs), prima ediþie apãrutã 2007, într-o Veneþie a anului 27 al erei dominiþiene, înlãuntrul unui palat Asanti ajuns sã decadã în semi-obscuritate. Autorii Serpieri ºi Dufaux, unul maestru recunoscut al S.F.-ului, celãlalt remarcabil scenarist de talie europeanã – ne uimesc cu imaginea Veneþiei situatã într-un viitor decadent, care se scufundã într-o manierã surprinzãtoare în viziunea abisalã a infernurilor apocaliptice… Descoperim o Veneþie rezultantã a unei recompuneri bizare, în proces de autodistrugere, transfiguratã, descompusã, muribundã. Construcþiile aflate în stare de ruinã par a fi legate prin tubulaturi asemãnãtoare perfuziilor, ceea pare a inchipui o încercare disperatã de supravieþuire prin conectarea, probabil tardivã, la presupuse dispozitive de resuscitare. Privitorul resimte o stare de deprimare acutã, contracaratã de percepþia ºi aprecierea ne-echivocã asupra mãiestriei graficianului – Serpieri. Ori, acesta din urmã, entuziasmeazã !
20
IASI, 20-21 MAI 2011
UTOPIE, ORAª ªI BENZI DESENATE
ASIST. DRD. ARH. RALUCA MANOLIU
Amiri Baraka, scriitor ºi critic de muzicã american, spunea cã arta este ceea ce ne face sã fim mândri cã suntem oameni. În artã ºi arhitecturã, istoria secolului al XX-lea a fost cea a indivizilor care au visat utopia în mijlocul unui oraº, în sânul societãþii. Odatã cu noile tehnologii, artiºtii ºi-au redefinit visele utopice. Atitudinile pãreau sã oscileze între douã extreme: prima era cea a artei care utiliza tehnica plecând de la o poziþie realistã, iar cea de-a doua era cea a visului, a posibilitãþilor tehnice revelând valori ireale, proprii scopurilor artistice. Artiºtii utopici s-au grupat cel mai adesea în jurul unor ºcoli de artã ºi arhitecturã care promovau miºcãrile avangardiste, precum Bauhaus-ul din Weimar sau Institutul de Design de la Chicago. Acestea rãmân mãrturie a visului tehnologic ca unealtã a utopiei. Utopia merge adeseori mânã în mânã cu arhitectura ºi cu urbanismul, în mãsura în care arhitecþii sunt capabili sã inventeze, ºi câteodatã chiar sã ºi construiascã oraºe ideale. A exprima utopia înseamnã deci a o manifesta prin arhitecturã, prin intermediul desenului. Însã ceea ce arhitectura era incapabilã sã identifice, literatura, în schimb, putea sã exprime. Literatura devine astfel strâns legatã de arhitecturã, în dorinþa de a arãta, în imaginar, ideologiile utopice ale timpului ºi locului urban. Cinematografia, artã care comunicã prin imagini, este la rândul ei o modalitate de prezentare a utopiilor urbane. Mai mult decât arhitectura, ea poate ilustra felul în care este perceput oraºul. Secolul al XX-lea a dat însã naºtere si unei arte hibride, iniþial plasatã în universul intereselor copilãriei: benzile desenate. În ciuda unor critici care vãd în ridicarea acestui mod de expresie la grad de literaturã ºi artã drept o vulgarizare a valorilor înalte, benzile desenate, complexe ºi paradoxale în calitatea lor de film static, s-au ridicat de la nivelul primar ºi facil ºi au devenit, la rândul lor, oglinzi ale percepþiei indivizilor asupra oraºului, asupra temerilor faþã de contemporaneitatea urbanã ºi asupra viselor despre lumi aproape perfecte. Primii care folosit acest mediu cu largã prizã la public au fost arhitecþii din grupul avangardist Archigram. Gestul lor era însã unul de marketing: ei îºi promovau „produsele” de arhitecturã vizionarã înscriindu-se în curentul pe care îl ºi îmbrãþiºau ºi aplaudau, pop art-ul, rãmânând însã la un nivel elitist. Câteva decenii mai târziu, doi creatori de benzi desenate, un designer ºi scenarist cu profunde rãdãcini în arhitecturã ºi un filosof, vor aborda tema oraºului utilizând acelaºi mediu, de data aceasta fãcânduºi opera accesibilã pentru toþi, atât specialiºti, cât ºi profani. Din cartierul lor general instalat în Bruxelles, François Schuiten ºi Benoît Peeters povestesc generaþiilor sfârºitului de secol XX ºi început de secol XXI despre Cetãþile Obscure, o lume paralelã universului nostru, în care oraºele sunt personajele principale în propriile lor poveºti. Oraºul este în acelaºi timp personaj ºi decor. Inspiraþia, spune Schuiten, vine chiar din oraºul în care locuiesc, deoarece Bruxelles este o antologie vie de motive ºi stiluri utilizate în arhitectura Cetãþilor Obscure, un oraº unic: „Bruxelles nu are aroganþa capitalelor europene. Ea nu cunoaºte separatismul între oraº ºi suburbie. Este un oraº trãind în plin flux, care favorizeazã schimburile ºi integrarea strãinilor. Fãrã sã aparþinã nimãnui, Bruxelles aparþine tuturor.” 21
IASI, 20-21 MAI 2011
Seria Cetãþilor Obscure este, de fapt, o analizã criticã extrem de condensatã ºi perceptivã asupra trecutului, prezentului, viitorului ºi visului în arhitecturã. Sunt utopii (fig. 1) inspirate din trecut, care viseazã cu ochii deschiºi asupra viitorului, numai pentru a vedea cum, în momentul realizãrii, idealul devine coºmar. Oraºele obscure îºi revendicã creaþia de la nume de arhitecþi celebri din lumea „realã” (în opoziþie cu „lumea obscurã”). Astfel, Urbicande (latinescul urbicande însemnând „oraºul oraºelor”) este moºtenirea virtualã lãsatã umanitãþii de Boulée ºi Hugh Ferris; în „Turn”, una dintre primele structuri „obscure”, putem cu uºurinþã recunoaºte Turnul Babel al lui Bruegel cel Bãtrân, pictor belgian din secolul al XVI-lea; Xhystos a fost construitã dupã câteva schiþe ale lui Victor Horta, oraºul fiind rãspunsul unei întrebãri recurente în istoria arhitecturii („ce ar fi fost dacã Art Nouveau ar fi devenit stilul urban dominant?”), în timp ce Alaxis, cetatea loisir-ului, este legatã de numele lui Fig. 1. În Taxandria domneºte legea Horeau. „eternului prezent”: orice aluzie la În benzile lor desenate, cei doi autori pun accentul pe trecut sau la viitor este interzisã. reprezentarea lumii maºinii într-o manierã foarte precisã. Se reprezintã, de fapt, utopia mecanicã, cu tot ceea ce are ea mai bun de oferit, prin ea, cei doi fac elogiul realizãrilor tehnologice. urbanistice moderne pentru reprezentarea oraºului ideal. Ca ºi în cazul lui Le Corbusier, la care se fac nenumãrate referiri în albumele lor, cei doi creatori de benzi desenate plaseazã omul în centrul unui mediu supra ºi super tehnologizat, stabilind, în acelaºi timp, ºi o relaþie directã cu elementele naturale - apa, aerul ºi lumina, simbolizate prin sere de sticlã, prin transparenþã ºi luminozitate, cetatea fiind înconjuratã de naturã, în felul acesta asigurându-i-se un mediu ºi un aspect sãnãtos. Este cazul încântãtorului oraº Calvani (fig. 2), dedicat cultului vegetaþiei.
Fig. 2. Calvani, oraºul – grãdinã.
22
Fig. 3. Samaris, oraºul – faþadã
IASI, 20-21 MAI 2011
În schimb, pentru a exprima neliniºtea provocatã de oraº, cei doi folosesc unghiuri de perspectivã dramatice ºi exagerarea dimensiunilor. Adesea, figurile umane apar pierdute în structuri gigantice pe care nu sunt în stare sã le stãpâneascã. În ciuda caracterului spectacular al desenului lui Schuiten, rãzbate clar ideea cã locuitorii Cetãþilor obscure sunt afectaþi de oraºele lor. „Ameninþãtoarele ziduri” din Samaris (fig. 3) ºi dimensiunea babilonianã a Turnului vorbesc despre teamã ºi alienare, in timp ce deasupra altor oraºe plutesc, precum pasãri de pradã, zeppeline, simbol al progresului, care de altfel vor ºi participa la distrugerea structurilor urbane. Schuiten si Peeters apeleazã la noi simboluri, integrate în subconºtient odatã cu primii paºi ai modernitãþii. Zeppelinul este în acelaºi timp indicatorul progresului, dar si al distrugerii. Fritz Lang îl integra în celebrul afiº pentru filmul-cult Metropolis, în timp ce Le Corbusier le instala in schiþele ºi desenele sale, precum ºi noile avioane, ca însemne ale unei lumi noi, puternice, tehnologizate, utopia maºinistã. Oraºul imaginat de Schuiten ºi Peeters este rece, distant, misterios. Vinietele accentueazã latura ostilã a oraºului, prin unghiurile ascuþite ºi austeritatea clãdirilor - un oraº inspirat din peisajul urban american, cu maºinile circulând haotic precum roiuri de albine scãpate de sub control. Oraºul apare deodatã ameninþãtor, neliniºtitor (fig.4). Existã însã ºi un revers al oraºului. Schuiten si Peeters reprezintã adeseori frumuseþea lumii complexe ºi simþitoare care este cea a maºinii. Prin intermediul acesteia din urmã, însã, cei doi blameazã din nou oraºul. De exemplu, reprezentarea lui Mylos (cel mai înspãimântãtor dintre Cetãþile obscure) (fig.5) ca oraº-maºinã conduce la confuzii. Pe de o parte, acest oraº este într-adevãr o maºinãrie alcãtuitã din fire, turbine ºi matrici, însã pe de altã parte el poate fi interpretat simbolic – maºina îi devine esenþa (pânã ºi muncitorii sunt parte din Maºinã, ca în filmul Metropolis) - el fiind, de fapt, centrul de guvernare al lumii. Maºina nu este decât reflexia oraºului. În ceea ce priveºte teama care îi stãpâneºte pe locuitorii din Mylos, ea poate fi interpretatã ca angoasa de a descoperi ceea ce se ascunde în spatele funcþionãrii ºi guvernãrii urbane. Oraºul devine atunci condamnabil, deoarece el este lumea regulamentelor, a legilor ºi a restricþiilor. Oraºul ca centru de guvernãmânt nu ar fi atunci decât un mijloc de denunþare a societãþii în care trãim, societatea capitalistã.
Fig. 4. Pâhry, oraºul prezentat în manierã futuristã
23
IASI, 20-21 MAI 2011
Astfel, ca un simbol, oraºul lui Schuiten ºi Peeters este semnul vizibil al unui sistem sumbru ºi mult prea puþin comprehensibil în care vieþuieºte fiinþa umanã (fig. 6). Într-unul din recentele lor interviuri, autorii Cetãþilor obscure subliniau interesul care îi determinã sã reflecte asupra utopiei, reliefând importanþa sa pentru viitorul unei umanitãþi exagerat de cinice ºi lipsite de credinþã. Nu întâmplãtor, Oraºele Obscure penduleazã la graniþa dintre utopie ºi contra-utopie. Dupã cum spunea Nicolae Berdiaev, “utopiile sunt mult mai realizabile decât am putea crede”, iar Europa nu a uitat încã gustul amar al utopiei devenitã bazã legitimã pentru crimã, genocid sau desfigurare urbanã, printe multe altele. Ascunsã sub aspectul benign ºi innocent al ilustraþiei de bandã desenatã, întrebarea care a bântuit secolul al XX-lea se perpetueazã ºi se infiltreazã în conºtiinþa cititorilor de toate vârstele ºi ocupaþiile: “cum putem evita reinstalarea definitivã a utopiilor?”
Fig.5. Mylos, oraºul industrial prin excelenþã.
24
Fig. 6. Xhystos, oraºul Art Nouveau
IASI, 20-21 MAI 2011
ORASUL TROMPE L'ŒIL
ARH. MATI BOTEZATU
INTRO Îmi propun ca eseul dedicat autorilor Schuiten & Peeters ºi analizei albumului “Les Murailles de Samaris” sã fie integrat unei lucrãri ceva mai ample. Preconizez ca efortul analitic inclus sã fie orientat cãtre identificarea termenilor capabili sã defineascã adecvat produsul denumit bandã desenatã. Totodatã se va contrapune prezenþa benzii desenate «concertului» artelor consacrate ºi se va încerca identificarea mijloacele de expresie artisticã specifice la care se apeleazã. Diversitatea, ºi în mare mãsurã consistenþa procedeelor folosite, sunt temeiul argumentelor valabile aprecierii ºi plasãrii operelor BD într-o anume ierarhie valoricã. Autorii de BD sunt definiþi, în general, de reuniunea dintre scenarist ºi desenator. Bineînteles cã existã multe cazuri în care munca acestor doi este realizatã prin contopirea într-o singurã persoanã, sau extinsã prin participarea mai multor colaboratori. Oricum s-ar întâmpla, rezultatul activitãþii creative are drept rezultat un produs nou, altceva decât o operã care sã aparþinã fie literaturii, fie artelor vizuale - premizã de la care se pleaca în mod obiºnuit ca urmare a participãrii unui autor de texte (scenarist) si a unui artist plastic (grafician). În extensie, domeniul de manifestare poate sã includã ºi o anume apartenenþã asimilatã artei cinematografice (incluzând aici ºi animaþia), cu care BD-ul are o largã zonã de suprapunere. La urma urmei, nucleul energetic al benzilor desenate este scenariul – constituit dintr-un efort preponderent literar. De regulã însã, succesul la public este determinat în mod covârºitor de calitatea exprimãrii vizuale exercitatã de desenator - a cãrui mãiestrie specificã rezultã din manifestarea propriilor abilitãþi, conjugatã cu însumarea nesfârºitelor experimentãri ale autorilor de graficã, picturã, fotografie, colaj, cinematografie – reunite sub titulatura genericã de arte vizuale. BD: INITIERE, EDUCATIE SI AUTOEDUCATIE … ºi cum întâlnirea cu benzile desenate este situatã în timp, cu predilecþie în anii copilariei ºi apoi ai adolescenþei, încã de la acest nivel de vârstã se produce familiarizarea cu limbajul specific artelor. Pentru cã modul de exprimare al BD-urilor reuneºte ºi include unele dintre procedeele literare cu altele, specifice artelor vizuale, ºi care laolaltã, mãcar din acest punct de vedere (cu toate cã nu este singurul), au darul de a produce, printr-un incitant parcurs, un magic efect iniþiatic. «aB(D)c»–ul însuºit constituie suportulul comun de exprimare - ºi anume limbajul specific artelor. Benzile desenate sunt paºaportul oferit oricãruia pentru a porni în MAREA CÃLÃTORIE spre zona consistentã a acestora - «BD: start cãtre Aventurã». SCHUITEN & PEETERS, LES CITES OBSCURES, «Les Murailles de SAMARIS», tome1, Editions Casterman, 1988
25
IASI, 20-21 MAI 2011
A CITI SAU A PRIVI BENZI DESENATE? “Banda desenatã este o artã narativã ºi vizualã care permite, printr-o succesiune de desene însoþite în general de un text, sã relateze o acþiune a cãrei derulare temporalã se realizeazã prin trecerea de la o imagine la alta fãrã a se întrerupe continuitatea povestirii” (Claude Moliterni, Philippe Mellot, Laurent Turpin, Michel Denni, Nathalie Michel-Szelechowska: ”Encyclopedie de la bande dessinée internationale”) Definiþia citatã fixeazã cei doi mari poli de atracþie care constituie substanþa specificã produsului numit bandã desenatã: scenariul (care configureazã desfãºurarea narativã) ºi desenele (prin care firul epic este revelat vizual într-un mod savant-selectiv-secvenþial). Ambele «ingrediente» se topesc într-o creaþie care se doreºte a fi unitarã. În mod natural, judecarea valorii înglobate în fiecare dintre cele douã componente se creioneazã drept prim reflex de apreciere a reuºitei unei astfel de producþii. Pentru consumatorii de BD-uri, definiþia se constituie într-o descriere marcatã de suficienþã. Rezultanta zecilor de ani de practicã ºi de experimente ale miilor de scenariºti ºi desenatori aplecaþi asupra mesei de lucru a dus totodatã la abordãri ºi direcþionãri multiple ale fenomenului. Varietatea punctelor de vedere s-a adâncit, drept care titulatura genericã «B.D.» a devenit o etichetã aplicatã unei arte bântuite, ºi încã nu dupã mult timp de la apariþie, de diversificarea tendinþelor, temelor, modalitãþilor de exprimare stilisticã, cãutãrilor ºi, în tot acest parcurs, supusã unor incitante tendinþe novatoare. Caracterul “bipolar” cuprins în definiþia mai-sus-citatã, poate induce oarecare confuzie: Este banda desenatã scenariu (text) ilustrat? Poate fi asemanatã unui alt gen de «cinematografie» simplificatã la nivelul cadrelor distincte, statice? Este doar text? Sau poate cã scenariul este doar un pretext pentru dezlãnuirea exprimãrii grafice? Înºiruirea de imagini ºi dialoguri poate fi asimilatã tãieturilor extrase din pelicula unui film sau a unei animaþii? Accentul cade pe componenta narativã sau pe cea vizualã? Rãspunsul (la îndemânã) se poate exprima în aceiaºi termeni evazivi: fiecare are libertatea de a-ºi formula punctul de vedere conform propriei convingeri… Dacã se ia în considerare caracterul succesional – instituit de regulã de firul narativ, atunci se îngroaºã importanþa componentei literare, epice. Pe de altã parte, în cazul în care existã aprecierea asupra pregnanþei ºi persistenþei impactului vizual contrapusã atracþiei firului narativ, accentul poate fi îndreptat asupra recunoaºterii puterii imaginii. Aºadar, eventualele formulãri ale rãspunsurilor se împart în funcþie de afinitãþi ºi opþiuni. Drept care, pentru a conduce discuþia în termeni exemplificatori, amintim cã Hugo Pratt ºi-a arãtat
26
IASI, 20-21 MAI 2011
ºi recunostinþa constantã asupra principalului sãu model literar - scriitorul Jack London. Nu s-a identificat însã a pomeni în mod explicit vreo influenþã semnificativã in ce priveste stilul graficii sale. Pratt este preþuit a fi un mare scenarist BD, asupra cãruia mereu existã tendinþa de a se aplica statutul onorant de literat. În contrapartidã, calitãþile sale de desenator (cu toate cã în mod vãdit avem de a face cu un novator în domeniu ºi un stil grafic foarte personal), sunt marcate de o umbrã de inconstantã, uneori uºor de identificat chiar în aceeaºi planºã. Intervenþiile “negrilor” din atelierul sãu incluse în paginile albumelor se identificã cu relativã uºurinþã ºi, culmea, sunt mai abile decât desenele maestrului însuºi. La capãtul segmentului opus, Mœbius este un recunoscut drept abil practicant al grafismului, însã nu ºi un scenarist de aceeaºi amploare. Linia desenelor lui Mœbius este rafinatã, precisã, novatoare ºi de o mare originalitate. Stilul sau grafic a influenþat nenumãraþi desenatori ºi, din acest punct de vedere, se pot pomeni nume nu tocmai de neluat în seamã. Prin contrast, marea parte a scenariilor proprii oscileazã între a fi oculte, ermetice, sau difuze… Probabil din aceastã cauzã, de cele mai multe ori a simþit nevoia colaborãrii cu scenariºti de renume. Albumul Arzach, suprinzãtor la vremea respectivã, acum considerat o referinþã istoricã în BD, este lipsit în cea mai mare parte de suportul unui scenarist distinct, mai mult - chiar de prezenþa textelor plasate în bule, fiind apreciat tocmai din acest motiv drept un album deschizãtor al unui nou concept, un experiment mult pretuit. Exemplele reprezentative folosite se rezumã la cele douã mari orientãri ale opþiunii direcþionale. De regulã, înclinarea balanþei spre o zonã sau alta se face instinctual, nepremeditat, poate ºi din cauza forþei încãrcãturii conferite de talentul autorilor - fie al scenaristului, fie al graficianului. Existã ºi o cale de mijloc, care totuºi nu se defineºte ca fiind un compromis! Exemplificarea perfectã a ambiþioasei tedinþe se numeste Enki Bilal. Uimitoarea lui mãiestrie graficã se impune cu atât de multã forþã, încât este suficientã sã asimileze în totalitate scenariul. Bilal este capabil sã promoveze universul albumelor sale prin puterea lor imaginativã, izvorâtã deopotrivã din naraþiune ºi graficã. Lucrurile nu se terminã aici: se poate identifica o direcþionare încã mai aproape de definiþia idealã a BD-ului: scenariul ºi grafica funcþionând dupã modelul organismului unitar. Asemãnarea cea mai bunã ar fi cu modul ales in demonstraþia unei probleme de geometrie - se rezolvã deopotrivã grafic ºi ecuatic. Imposibil ºi de neînþeles una fãrã cealaltã. Cuplul creator care induce standardul înaltei realizãri artistice este constituit dintr-un grafician ºi un scenarist: François Schuiten & Benoit Peeters - ºi aceasta (cel putin) din primul tom al seriei “Les Cites obscures” – Les Murailles de Samaris. Întrepãtrunderea se înfãptuieºte la nivel intim, atomic: desenele DEMONSTREAZà grafic ideea scenariului, iar grafica este pasibilã de a fi ALEATOR INTERPRETABILà fãrã scenariu. Întâmplãtor sau nu, subiectul (aparent) este împregnat de componenta vizualã: arhitectura. Aceasta (ca ºi muzica) nu se poate povesti, dupã
27
IASI, 20-21 MAI 2011
cum filozofia sau efortul literar nu pot fi reprezentate grafic… consideraþie care a netezit, în aceastã situaþie de colaborare fericitã ºi consistentã, calea fuziunii firesti dintre scenariu ºi graficã, aplicata în cazul specific alãturãrii numelor amintite. ORAªELE OBSCURE, O VIZIUNE UTOPICÃ Mã alãtur, la nivelul perceperii substratului ºi înþelegerii operei celor doi autori, de încãrcãtura conferitã de tânara arhitectã Raluca Manoliu (profesie care explicã aplecarea competenta cãtre tematica specificã), cu sensibilitate dezvoltatã într-un articol apãrut în revista Repere / nr.1 din decembrie 2009: «Utopie, oraº ºi benzi desenate». Autoarea identificã «Oraselele obscure» ca fiind «modalitate de exprimare care exemplificã utopia urbanã: … o analizã criticã extrem de condensatã ºi perceptivã asupra trecutului, prezentului, viitorului ºi visului în arhitecturã. Sunt utopii inspirate din trecut, care viseazã cu ochii deschiºi asupra viitorului, nu numai pentru a vedea cum, în momentul realizãrii, idealul devine coºmar. » Desluºirea rezultatului utopic, fãrã îndoialã evident, nominalizeazã aspectul vizibil, dar nu epuizeazã întreaga percepþie ºi înelegere a încãrcãturii conferite unei opere pasibilã de larga bogaþie conceptualã, cu referire specialã la albumele Zidurile din Samaris ºi Brüsel. TROMPE-L'ŒIL Ca lucrurile sã nu rãmânã la nivel declarativ, se pot aduce în discuþie o serie de argumente primare care sã lãrgeascã aria
28
IASI, 20-21 MAI 2011
interpretãrilor. În acest sens, cheia care dezlãnþuie entuziasmul cãutãrii ºi deschide calea asupra intrezãririi unei alte viziuni este rãspunsul sugerat de cãtre unul dintre autorii seriei ºi are suport, în cea mai mare masurã, propria referire la tomul: «Retour a Samaris » : “Trompe-l'œil! Cuvântul a apãrut într-o zi din 1981 în decursul uneia dintre nenumãratele discuþii pe care le purtam, Francois Schuiten ºi eu. De multa vreme ne doream sã lucrãm împreunã o poveste, însã cele doua proiecte închipuite pânã atunci, primul propus de cãtre el, al doilea lansat de cãtre mine, rãmãseserã fãrã finalitate. Fiecãruia ideea celuilalt nu ne displãcea; doar cã, pur ºi simplu, ni se pãrea stranie” - Benoit Peeters / “Retour a Samaris” Începând din acest moment, primul lucru care se impune a fi fãcut este dezvãluirea încãrcãturii semnificaþiilor incluse în termenul «trompe l'œil» alãturi de tentativa demontãrii resorturilor care au acþionat ca urmare a includerii acestuia în mecanismul naraþiunii, precum ºi înþelegerea mesajului indus. Trompe-l'œil este termenul care desemneazã efectul de pãcãlire, de înºelare a ochiului, consecinþã a folosirii unor anumite procedee (tertipuri), grafice sau picturale, aplicate procesului initiat de artist in cazul activitatii de reprezentare figurativã. Nu este neaparat a se considera cã tot ce este nou devine în mod automat viabil, aceasta ºi din cauzã cã longevitatea ideilor diferã. Unele dintre ele au o razã limitatã de acþiune cu o densitate de manifestare redusa; altele se dezvoltã în progresie geometricã, impresionantã, trecând prin stadii succesive de amplificare ºi transfigurare, pana la un eventual sfarsit legat de epuizare. Este cazul termenului enuntat: «trompe-l'œil». În primã fazã spectaculosul rezultat, denumit în acest fel, era un efect rezultat în primul rând din înalta performanþã a artistului de a reda realitatea, în încercarea de a o transpune pe pânzã, pânã a ajunge ca aceasta tentativa sã fie asimilatã ºi confundatã cu modelul material. Dacã iniþial avem de a face cu exercitiul aplicarii unei tehnici, consecinta acesteia este ca se ajunge la un moment dat sã se configureze premizele unui adevãrat concept teoretic. Întregul parcurs: efect – tehnicã – concept teoretic se înscrie în încercarea fiziologilor de a descoperi mecanismele care ne permit sã vedem lumea aºa cum este, în contrabalans cu strãduinþa psihologiei perceptiei vizuale de înþelegere a cazurilor de acest fel. Apoi, totul se contrapune existenþei convenþiilor uzuale la care apeleazã în mod curent artistii plastici în efortul lor de a «ilustra» realitatea, modelul… 29
IASI, 20-21 MAI 2011
ARTà ªI ILUZIE Asimilarea ºi înþelegerea satisfãcãtoare a termenului trompe-l'œil, alãturi de semnificaþia înglobatã, au neapãratã nevoie de trimiterea la un volum esenþial în sfera artei: E.H. Gombrich: “Artã ºi Iluzie”. Lucrarea în cauzã este o largã, temeinicã, explicitã ºi convingãtoare demonstraþie a lungului traseu parcurs de arta figurativã ºi a fundamentului care guverneazã efortul pictural: transpunerea realitãþii vizuale tridimensionale în aria bidimensionalã a pânzei, a suprafetei care urmeaza a fi acoperita cu culoare din care se deslusesc forme. Toatã acestã evoluþie este studiatã înspre lãmurirea pornirilor si fundamentelor care au dus la apariþia marii revoluþii impresioniste, curent artistic considerat a se manifesta în picturã incepand de pe la 1880 încoace, noua orientare artisticã care a reusit sa schimbe modul de abordare consacrat … În aceastã desfãºurare evolutivã, trompe l'œil este punctul de referinþã, piatra unghiularã apãrutã în dinamica discursului unui istoric de arta ºi teoritician cum se dovedeste a fi E. H. Gombrich ºi poate fi asimilatã ca atare în sensul aprecierii calitãþii iluziei artistice. Afirmaþia sa cum cã “nici un artist nu poate picta (copia) ceea ce vede”, precum ºi preocupãrile sale cu privire la teoria percepþiei l-au condus la concluzia - acum sintetic exprimatã - cã idealul artistic al stilurilor reprezentaþionale este însuþi efectul trompe-l'œil. Cu alte cuvinte, începând cu desenele rupestre de la Altamira pânã la pânzele lui Gainsborough, efortul pictural a fost îndreptat cu stãruinþã ºi perfecþionism constant pentru a reprezenta vizibilul prin suprapunerea modelului cu imaginea lui pictatã, respectiv de identificare a corespondentului real cu suprafaþa pictatã. Ambiguitatea rezultatã din aceasta duplicitate este capabilã, în acest mod, sã pãcãleascã ochiul receptorului prin maiestria execuþiei ... Materializarea pe pânzã a efectului trompe-d'œil a implicat o continuã îmbunãtãþire, în primul rând a tehnicii de reprezentare cu ajutorul perpectivei geometrice, tehnicã care devenise o preocupare consistenta în perioada renascentistã, prin descoperirea de multiple “trucuri” specifice, ulterior prin cunoaºterea ºi aplicarea mecanismelor psihologiei percepþiei vizuale. Însumarea constatãrilor conform cãrora “e naiv sã ceri unui tablou sã parã real” face din ce în ce mai mult loc convingerii cã “e naiv sã crezi cã vreun tablou ar putea vreodatã pãrea real”, afirmaþii pornite din considerentul cã trompe-l'œil (spre care tinde întru desãvârºire) este, prin propria definiþie, o înºelãtorie.Picturile bidimensionale au trecut fãrã nicio tranziþie cãtre sculpturile bidimensionale. Apare cu totul îndreptãþit sã se declame : «Este pur ºi simplu o imposturã, nimic altceva decât plãcerea de a înºela. Pictorul se distreazã triºând deliberat, iar spectatorul consimte cu mare placere sã fie pãcãlit.» 30
IASI, 20-21 MAI 2011
I
MPRESIONISMUL
Concomitent, în contrapartidã ºi într-un mod fundamental diferit, modelul abordat în stampele nipone a ignorat efortul european consacrat al impunerii “minciunii” induse de reprezentarea picturala a realitãþii tridimensionale, aplicate în mod neadecvat pe suprafaþa planã, bidimensionalã. Ceea ce se numeºte “lecþia ºcolii japoneze” se apreciazã a fi fost acceptatã drept condiþia complementarã naºterii impresionismului. Lovitura de graþie a venit odata cu apariþia aparatului de fotografiat, din cauza cãruia pictura figurativã, implicit trompe-l'œil, a cãpãtat o concurenþã nimicitoare. Din acest moment se poate considera cã efortul de a transpune aparenþa unei realitati devine subminat de concurenþa nemiloasã a performantei reusite de fotografie. Performanþele acestuia reuºeau sã facã acelaºi lucru într-un mod realmente obiectiv ºi lipsit de cerinþele de abilitate presupuse a fi absolut necesare unui artist pentru o atare performanþã. Prin urmare, teoretic a fost nevoie începând cu acel an 1880 de o reconsiderare ºi revigorare a fundamentelor aflate la îndemânã, pentru a se configura o direcþie conceptualã nouã, bazatã pe alte considerente. (O anecdota despre Mattisse): O doamnã venitã sã-i viziteze atelierul i-a spus: “Vai, dar sunt sigurã ca braþul femeii ãsteia e mult prea lung”. Artistul i-a rãspuns cu detaºare: “Vã înºelaþi, stimatã doamnã. Aceasta nu e o femeie, e un tablou”, ceea ce vrea sã spunã cã una este perceperea realitãþii vizuale ºi cã un alt lucru este reprezentarea picturalã, abordare care defineºte ruptura teoreticã în cursul istoriei picturii, survenitã drept urmare a noii abordãrii specifice curentului impresionist. DEMISTIFICAREA Se poate considera cã momentul de glorie supremã a trompe l'œil se situeazã chiar în începutul alunecãrii spre propriul declin. Gloriosul «concept» degenereazã în simplul «efect». M.C. Escher este acela care «radiografiazã» mecanica procedeului ºi îºi datoreazã faima faptului cã reuºeºte sã transpunã în derizoriu mult apreciata-i calitate. Tot mai banalul nivel de iluzie opticã – este redus la nimic altceva decât o spectaculoasã aberaþie vizualã. Discursul pictural figurativ, exersat timp de secole si sprijinit pe finalitatea supremaþiei trompe-l'oeil, ajunge prin Escher la epuizarea procedeului, ajungându-se în mod inevitabil, într-un cul-de-sac. Conceptul cu acoperire conferitã de mãiestria marilor artiºti esueazã acum într-o abordare aflatã la îndemânã. Utilizãrile ulterioare ale efectului de înºelare a ochiului au avut imediat drept loc de aplicare scenografia, decorurile teatrale. Mai târziu, producãtorii de filme au lansat procedeul de care vorbim ºi folosirea acestuia la scarã pompieristicã. În mod obiºnuit acum, pe pelicule se vãd interioare, case, cartiere, oraºe construite pe platou, se reconstituie epoci ºi se recompune istorie în maniera “trompe l'œil”. Acest din urmã caz nu este decât o simplã perfecþionare a metodei, de data aceasta extinsã în 3D real, practic o butaforie. Actualele jocuri inter-active, care reusesc sa punã în scenã o întreagã lume creata pe calculator, coerenta dar iluzorie, conferã realmente impresia unui mediu înconjurãtor palpabil, sensibil, conform conexiunii stimul/raspuns – panã la urmã o altã consecinþã a exploatãrii aceluiaºi efect “trompe-l'œil”, acaparant pânã la dedicare, dependenþã si demenþã. Conotaþiile simbolistice induse, rezultante ale folosirii tehnicii trompe-d'œil, sunt capabile sã producã corespondenþe, conexiuni cu nuanþe speculative într-atat de multiple, încât enumerarea acestora poate duce la realizarea unei lucrãri de inventariere imense ca volum. Cert este cã însãºi televiziunile au ajuns sã utilizeze sofisticatul procedeu «trompe-l'œil» în operaþiuni de manipulare în masã, cu rezultate spectaculos de eficiente.
31
IASI, 20-21 MAI 2011
ORAªUL TROMPE-L'ŒIL “Un trompe–l'œil! Un oraº întreg care sã fie un trompe–l'œil !” Benoit Peeters / “Retour A Samaris” Ideea în sine a creãrii unui oraº trompe-l'úil nu þine neapãrat (dupã cum am arãtat) de paternitatea subiectului legatã de Schuiten & Peeters. Interpretãrile rezultate ca urmare a implementarii acestei noþiuni în discursul narativ al albumului BD-ului din seria Les Cites obscures sunt convingãtoare. ªi nu ar fi un efort de netrecut sã le recunoaºtem ºi accepta, în consecinþã sã le resimþim în mod curent. Desigur, mãcar în sens metaforic suntem receptorii unui ambient, cel puþin la nivel informaþional, controlat ºi dirijat dupã principii diversioniste … Mai bine spus: suntem supuºi unei imersiuni (forþate sau auto-forþate) în perversa “artã” a disimulãrii. Spaþiul dintre zidurile închipuite ale oraºului Samaris sunt percepute, într-un final, ca fiind o capcanã perfidã, o închisoare care ne este pregatita, in care intram de buna voie, dar imposibil de pãrãsit. Apoi temerile pot deveni cu adevarat angoasante din momentul în care apare bãnuiala cã extinderea percepþiei asupra sinistrei “realitãþi” se lãrgeste asupra lumii întregi. Este, bineînþeles, o primã desluºire a simbolului propus în albumul “Les Murailles de Samaris”, dintr-o multitudine care stau la îndemâna fiecãruia pentru a fi dezvãluite… “Deja ne dãm seama: într-o poveste cum se anunþã a fi aceasta, decorul nu poate sã fie un element secundar aºa cum este în cea mai mare parte a benzilor desenate” - mãrturiseºte scenaristul B. Peeters pentru a sublinia tendinþa comunã ºi constientã de a contopi efortul sãu cu al desenatorului. 32
IASI, 20-21 MAI 2011
LUMEA ORAªELOR OBSCURE ESTE UTOPICÃ. SAMARIS ESTE O ÎNªELÃTORIE ABILÃ. Dacã utopia este o acþiune pornitã din premize de bunã credinþã, consecinþele aplicãrii sau imposibilitãþii materializãrii ei aduc recunoaºterea asupra eºuãrii - trompe-l'œil implicã din capul locului o înºelãtorie vãditã aplicatã bunei credinþe a perpcepþiei. Iatã de ce oraºul Samaris este un trompe-l'œil, care are inclusã componenta «înºelãciune» – ºi prin aceasta, consecinþele posibilitãþilor nemãsurate de manipulare. Samaris este «imaginea» unui mediu artificial, creat din premizele constituite ale unor scopuri obscure, finalitatea lor fiind un ambient sintetic. O capcanã creatã deliberat, în care oricine poate fi dirijat sã cadã prizonier, locul unde deciziile impuse sunt unilaterale, spaþiul unde posibilitatea evadãrii este improbabilã. Samaris este lumea anularii de sine, a manipulãrii depline, o metaforicã icoanã ideaticã a timpurilor noastre…
33
IASI, 20-21 MAI 2011
DECORUL În ce priveºte abordarea stilisticã a arhitecturii urbane din Xhystos, Francois Schuiten a optat pentru stilistica art nouveau. Acest curent artistic, apãrut imediat dupã primele manifestãri ale curentului impresionist, a sfârºit (din pãcate!) în ce priveºte arhitectura, într-o abandonare care nu poate fi explicatã îndeajuns. Art-nouveau ºi-a atins momentul de maximã exprimare în decorativism, din care cauzã nu neapãrat spaþiul arhitectural a fost zona sa de maximã trãire… Este de bãnuit cã abordarea deliberatã în maniera art nouveau face cadrul urban propus sã pluteascã, cu atât mai mult într-o (i)realitate etericã, dominatã de amãgitoare docoruri. A CITI ªI DEOPOTRIVA A PRIVI BENZI DESENATE Recapitularea argumentelor ºi relevarea aspectelor sub care a fost abordatã opera în discuþie (etalate succinct ºi insuficient susþinute de o metodã “stiinþificã” – si poate cã ar trebui prezervat acest efort pentru conceperea unei lucrãri ample), induc aprecierea cã orientarea BD-ului cãtre tendinþa exprimatã – si anume de contopire a scenariului cu grafica întrun produs organic - înseamnã directia de plasare a genului pe o poziþie capabila sã-i confere recunoasterea unei identitãþi apropiate de adevãrul propriei substanþe auto-proclamatã. Din punct de vedere al scenariului ºi al abordãrii grafice (observaþi cã nu am lansat nici cea mai micã aluzie care sã ducã la desconspirarea story-ului propriu zis, nefiind relevant fãrã imagine), truda autorilor este dusã la capat în mod admirabil. Finalul ediþiei pe care o avem la îndemânã (într-o variantã ineditã), are în plus meritul de a ne conduce deja, prin “gãselniþa” introducerii personajului arhitect Eugen Robick, în lumea conturatã în tomul urmãtor. Parcurgerea celui de al doilea album (ºi a celorlalte) din seria “Les Cites Obscures”: “La Fievre d''Urbicande” va constitui suportul altor comentarii… Cea de a noua artã îºi reorienteaza statutul. Se resimte, poate cea mai mare parte a BD-ului înseamnã în primul rând desene. ªi chiar dacã unele realizãri au însemnate virtuþi artistice de sine stãtãtoare, acestea se rezumã în mod curent la efortul de a ilustra un text. Aplicarea acestei constatãri subiective asupra unor albume precum “Zidurilor Samaris-ului” nu este valabilã ºi confirmã excepþia. Ne-am strãduit sã arãtãm cã regula enunþatã nu este neapãrat funcþionalã în cazul operei lui Schuiten & Peeters, adicã a celor doi creatori care si-au lansat explorarile artistice într-o ineditã ºi fascinantã aventurã. În albumul «Les Murailles de Samaris» nu umanoizii sunt personajele principale. Adevaraþii eroi (ascunºi) ai seriei sunt Oraºele. ªi cum Xhystos se dovedeºte a co-exista în aceiaºi lume cu Samaris, Benoit Peeters, fãcând o trimitere cãtre iluzia «trompe l'œil», largeste aria posibilitatilor de interpretare, pana la scara planetei ... sau chiar a arhitecturii universului ... : 34
IASI, 20-21 MAI 2011
“Todeauna gãsim mereu exaltantã idea unei anume conspiraþii universale, aceastã angoasã, pornitã din copilarie, a unei lumi care nu va fi decât minciunã ºi maºinaþiune, a unei lumi unde nici un lucru nu pare a fi ceea ce este”. … aceste cuvinte nu le veþi gãsi niciunde înscrise în scenariul sãu … Aºa cã, dupã ce veþi parcurge pe de-a întregul albumul de care vorbim ºi apoi întreaga serie, este posibil sã întrevedeþi ce va sã spuna d-l Peeters … august 2006 – aprilie 2011
ICONOGRAFIE - seria ORAªELE OBSCURE ALBUME
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
35
IASI, 20-21 MAI 2011
ICONOGRAFIE - seria ORAªELE OBSCURE HORS SERIE
36
EVENIMENT ORGANIZAT DE:
PARTENERI MEDIA: