Monitorul de medias 743 28 08 2014

Page 1

Sute de medieșeni trăiesc din pensii infime 547 medieşeni trebuie să se descurce, lună de lună, dintr-o pensie socială în valoare de doar 350 de lei. La polul opus, medieșeanul cu cea mai mare pensie este un fost magistrat, care încasează lunar o pensie de serviciu care se apropie de 12.000 de lei. În total, în municipiul de pe Târnava Mare sunt în plată peste 14.000 de pen-

sii. Casa Judeţeană de Pensii Sibiu avea înregistraţi, la începutul lunii august, în municipiul Mediaş şi împrejurimi, un număr de 25.257 pensionari. „Cea mai mică pensie în plată în luna august 2014 este pensia socială, în cuantum de 350 lei. În municipiul Mediaş şi localităţile arondate sunt 1.735 beneficiari de indemnizaţie socială.

La data de 1 august, în municipiul Mediaş şi localităţile arondate, numărul total al pensionarilor este de 25.257. Dintre aceştia, 14.004 domiciliază în municipiul Mediaş, iar 11.253 în localităţile arondate”, a precizat Maria Veronica Gorun, responsabil relaţii mass-media în cadrul Casei Judeţene de Pensii Sibiu. (A. P.)

Ziarul care st\ de vorb\ cu oamenii

28 august - 3 septembrie 2014 Anul XII nr. 743 • 8 pagini • 1,50 lei (7 lei/lună pentru abonaţi)

Dezvoltare la Biertan

DE MEDIA{

0731.361.966 0723.194.985

95.000 de euro și-a propus să atragă primarul Mircea Dragomir pentru Biertan. Administrația locală va depune un nou proiect pe fonduri europene, prin intermediul căreia are în vedere achiziționarea unui utilaj performant pentru întreținerea drumurilor din comună. Pagina5

www.monitoruldemedias.ro

Mediașul și medieşenii de pe marile ecrane EDITORIAL Pagina 3

Găleata cu gheaţă Bine, bine, am înţeles că e o modă, am înţeles că e viral pe net, că e trendy, că gestul în sine al turnării unei găleţi cu apă şi gheaţă în cap este musai asociat cu o donaţie pentru bolnavii imobilizaţi la pat de scleroza multiplă. Dincolo de gestul „ritualic“, care nu prea înţeleg cui îi foloseşte, mi-aş fi dorit ca cei care au aderat la campanie să scrie cecurile în faţa camerelor de luat vederi. Aşa să se vadă, negru pe alb, că treaba cu găleata de gheaţă nu e la vrăjeală.

LOCAL

Momente speciale Pelicule idiș produse între 1937 și 2013 și două expoziții speciale completează oferta culturală a Mediaș Central European Film Festival. Cea de-a patra ediție a MECEFF va avea loc în perioada 2-6 septembrie. Pagina 2

LOCAL

Primul eşec Fotbaliștii Gazului Metan au pierdut cu 4-1 partida susţinută în deplasare cu CFR Cluj. Mâine, ei vor întâlni pe teren propriu Pandurii TârguJiu. Pagina 2

Mediaşul a fost, de-a lungul timpului, scenă pentru diferite pelicule, de la serialul „Lumini şi umbre”, produs de TVR în perioada 1979-1982, la „Cocoşul decapitat”, ecranizarea din 2007 după romanul omonim al preotului evanghelic Eginald Schlattner. De asemenea, regizori și scenariști de prestigiu, de la Dan Rațiu la Dieter Auner, îşi au originile în vechiul burg de pe Târnava Mare. Pagina 8

Expoziţie de icoane Asociaţia Culturală “Curcubeu” din municipiul Mediaş va organiza o expoziţie colectivă de icoane. Aceasta se va desfăşura la Muzeul Municipal, în perioada 8-30 septembrie. Invitația de participare li se adresează tuturor persoanelor care lucrează icoane şi care sunt invitate să îşi aducă operele la muzeu, în perioada 1-4 septembrie. “Ne-am propus să organizăm o expoziţie colectivă de icoane la Muzeul Muni-

CIFRA SĂPTĂMÂNII

15

cipal Mediaş în perioada 8-30 septembrie. Datorită faptului că nu cunoaştem toate persoanele din zona Mediaşului care pictează acest gen, îi invităm pe toţi cei care doresc să expună să-şi aducă lucrările la muzeu, în perioada 1-4 septembrie, între orele 9-17.00. Expoziţia va fi una cu vânzare, nu se va percepe nicio taxă din partea participanţilor”, anunță Felicia Lupp, din partea organizatorilor. (A. P.)

dintre cele 19 izvoare și fântâni publice din Mediaș au apă nepotabilă


2 LOCAL

monitorul de mediaș | 28 august - 3 septembrie 2014

EVENIMENTE CONEXE | MECEFF 2014 aduce filme în limba idiş şi două expoziţii

Momente speciale Pelicule idiş produse între 1937 şi 2013 şi două expoziţii speciale completează oferta culturală a noii ediţii MECEFF. Alex PÎNTEA

Expoziţii de afişe

Cea de-a patra ediţie a MECEFF va avea loc în perioada 2-6 septembrie. Mediaş Central European Film Festival propune pentru ediţia din acest an, pe lângă competiţia oficială şi o serie de filme reprezentative din perimetrul geografic central şi est-european, programul MECEFF „7+1” care va oferi publicului spectator o nouă serie de filme în limba idiş. Acestea vor fi adunate în secţiunea necompetitivă „Selecţia preşedintelui”. Pe lângă programul de filme, MECEFF „7+1” le propune spectatorilor şi două expoziţii speciale ce vor fi deschise numai în perioada festivalului.

Două expoziţii speciale vor putea fi vizitate la Mediaş numai pe durata MECEFF. Prima dintre acestea este intitulată „Film Poster Is Not Dead” şi va cuprinde 30 de afişe realizate de studenţii şcolilor de artă din Cehia şi România. Proiectul reprezintă o continuare a expoziţiei de succes de anul trecut „101 Czechoslovak Film Poster“, care prezenta epoca de aur a afişului cehoslovac de film, realizat între anii ‘60 şi ‘80. Expoziţia este organizată în parteneriat cu Centrul Ceh, Terry Posters şi A.D.I. Regiunea Târnavelor şi va putea fi văzută la Centrul de Urbanism JEWEL Model din strada Nicolae Iorga nr. 2. Cea de-a doua expoziţie se va intitula „Filmul românesc – afişe şi reclame” şi va cuprinde imagini remarcabile de pe vremea când publicitatea la filme se făcea pe cărţi poştale şi pe cutii de chibrituri, fotografii cu vechi incinte ale cinematografelor din ţară care azi sunt istorie şi reclame incitante ce chemau publicul să se delecteze cu filmele epocii. Expoziţia coordonată de Ancuţa-Lăcrămioara Chiş şi Ucu Bodiceanu este organizată în parteneriat cu Casa de Cultură Cluj-Napoca şi „Clujul de altădată”, la Sala Traube.

Poveşti semite Iubitorii de film vor avea ocazia să vadă cinci producţii de excepţie. Prima dintre ele va fi „Fiul cantorului”, o dramă muzicală americană din 1937. Supranumită de criticul de film J. Hoberman drept „Anti-Cântăreţul de jazz”, aceasta marchează debutul lui Moise Oysher în cinema cu rolul unui tânăr rebel care pleacă din shtetl-ul său polonez la New York, unde este descoperit şi devine un cântăreţ binecunoscut. Tot din SUA vine „Ierusalimul ameri-

„Tevye” (Polonia, 1939) este ecranizarea non-muzicală a cărții care a inspirat celebra peliculă „Violonistul pe acoperiș”

can: evreii şi ascensiunea oraşului San Francisco”, un documentar produs în 2013 despre pionierii evrei din San Francisco, atraşi în California de „Goana după aur” şi iniţiatori ai unei comunităţi prospere, în acea vreme a doua ca mărime din Statele Unite, după New York. Alte trei pelicule pe care nu trebuie să le rataţi sunt „Mămica / Mamele”,

o producţie poloneză a anului 1938, care surprinde diferitele aspecte ale vieţii evreieşti în perioada interbelică în Lodz, „O legendă din Vilnius: puterea rabinului”, tot o producţie poloneză care spune povestea a doi îndrăgostiţi şi „Tevye” (SUA, 1939), adaptarea nemuzicală a lui Maurice Schwartz după povestea clasică a lui Sholom Aleichem.

Primul eşec în campionat

Fotbaliștii Gazului Metan au pierdut cu scorul de 4-1 partida susţinută în deplasare cu CFR Cluj. Alex PÎNTEA Alb-negrii au condus prin golul lui Ciprian Petre, însă s-au văzut egalaţi până la pauză. În repriza a doua, gaziştii au mai primit trei goluri şi l-au pierdut pe fundaşul Sergiu Muth, care a fost eliminat după un fault dur. Mâine, Gaz Mevan va întâlni pe teren propriu Pandurii Târgu-Jiu.

Dominaţi de CFR Mediaşul a reuşit să deschidă scorul la Cluj în minutul 16. După o lovitură de colţ de pe partea dreaptă, mingea

a ajuns la marginea careului la Ciprian Petre, care a trimis cu latul la colţul lung pentru 1-0. Egalarea a venit tot în urma unui corner. Larie a trimis o lovitură de cap, Pleşca a respins în faţă, iar Guima pe fază a trimis mingea în poartă. La doar şapte minute de la reluarea jocului, CFR a trecut în avantaj, prin golul lui Larie. În minutul 67, oaspeţii au marcat din nou din lovitură de pedeapsă. Fundaşul Lorand Szilagyi a atins mingea cu mâna în careul de 16 metri, centralul a indicat punctul cu var şi Tade a transformat lovitura de pedeapsă. În minutul 76, şi

Gaz Metan a beneficiat de o lovitură de pedeapsă, însă Aymen Tahar a ratat. În minutul 85, scorul a luat proporţii, după ce acelaşi Tade a înscris din faţa porţii goale.

buie să muncim mai mult, să corectăm greşelile făcute. Am jucat mai slab azi, sper să ne revenim şi să fim mai pragmatici. Suntem o echipă tânără, fără experienţă. Nu mi-a plăcut arbitrajul, dar nu a influScor meritat enţat rezultatul”, a comentat La finalul partidei pierdute Cristi Dulca. pe terenul CFR-ului, tehnicianul alb-negrilor a admis că for- Meci cu Pandurii maţia gazdă a fost mai bună. Gaz Metan va deschide runCristian Dulca a explicat că da cu numărul 6 a Ligii I. Mâialb-negrii trebuie să munceas- ne seară, alb-negrii vor juca la că mai mult şi să îşi revină Mediaş cu Pandurii Târgu-Jiu, foarte repede. “Am pierdut con- o formaţie care nu a câştigat tra unei echipe foarte bune. niciun joc până acum, având Am început bine meciul, dar trei rezultate de egalitate şi doCFR-ul a meritat victoria. Tre- uă înfrângeri.

ANUNT S.C. MEDITUR S.A. Mediaș, CUI RO 9735812, înregistrată la ORC Sibiu sub nr. J32/1016/1997, cu sediul social în Mediaș, Șos. Sibiului nr.100A, tel .0269845678; fax 0269845619 – în calitate de concesionar a reţelei de contact troleibuze și staţii călători acoperite, organizează în fiecare zi de joi LICITAŢIE CU OFERTĂ ÎN PLIC ÎNCHIS pentru închirierea spaţiilor de reclamă și publicitate Ofertele se primesc până la ora 9 a fiecarei zi de joi la secretariatul societăţii. Deschiderea acestora se face la ora 11. Caietul de sarcini care conţine condiţiile și preţurile se poate ridica în mod gratuit zilnic, orele 11 – 13, de la secretariatul societăţii.


28 august - 3 septembrie 2014 | monitorul de mediaș

DISPUTĂ | Social-democraţii atacă noua alianţă

Pe scurt

Războiul vorbelor

Politicienii medieşeni se contrează pe marginea Investiţii la Meditur postului de consilier local vacant şi a referendumului Consiliul Local Mediaș a aprobat, la începutul acestei săptămâni, finanţarea a două obiective de investiţii ale societăţii Meditur. Astfel, operatorul de transport local de călători își va modifica reţeaua de contact în sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Academician Ioan Moraru, Constantin Brâncoveanu și Nicolae Titulescu. Proiectul tehnic și indicatorii tehnico-econimici au fost aprobaţi luni după-amiază de către aleșii locali. De asemenea, aceștia au aprobat și lucrările de reabilitare și modernizare a staţiei de redresare aparţinând Meditur. Lucrările vor dura aproximativ două luni și se vor face fără oprirea circulaţiei troleibuzelor. (A. P.)

Alex PÎNTEA

Senatorul Viorel Arcaş a vorbit, la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei conferinţe de presă despre situaţia postului de consilier local rămas vacant. Liderul PSD Mediaş crede că „moral” este ca Eugen Grozav, căruia organizaţia municipală i-a retras sprijinul politic, să fie înlocuit tot de un consilier social-democrat, deşi supleantul pe lista USL votată în 2012 era liberalul Dan Păltan. „Când ai de-a face cu şmenari – eu nu pot să le spun altfel celor care conduc liberalii la Mediaş – asta este! Ne gândim foarte serios să retragem cei patru consilieri pe care îi Sute de tineri din municipiul avem”, a comentat parlamenMediaș au participat, la sfârșitul tarul. Cât despre ideea sa mai săptămânii trecute, la cea de-a veche, de a convoca un refetreia ediţie a evenimentului rendum pentru demiterea pri„Week-end de camping”. marului Teodor Neamţu, Arcaş Cei doi copreşedinţi ai ACL Mediaş i-au dat replica senatorului social-democrat Manifestarea organizată de Consiliul Local al Tinerilor s-a des- susţine că a început strângerea de semnături. te o gropiţă. Îl invit în mod ofi- cial-democrat l-a numit, acum fășurat pe barajul de la Ighișul Nou. Tinerii au participat la difericial să candideze în anul 2016 câţiva ani, „berbecuţ”, Petres„Să candideze Arcaş!” te concursuri, la Olimpiada la alegerile pentru funcţia de cu a constatat că a evoluat în Consiliului Local al Tinerilor, dar și Ieri, a venit şi replica prima- primar şi să rezolve mai bine ochii senatorului, devenind la proiecţii de film. De asemenea, rului Neamţu. Tot într-o confe- problemele oraşului!”, a afirmat „şmenar”. „Nu sunt de acord au avut loc mai multe concerte cu politica promovată de dl. rinţă de presă. Edilul demo- Teodor Neamţu. susţinute de artiști locali și un recrat-liberal a ţinut să-i transmicital al solistului rap și hip hop Maximilian. „Proiectul a fost o re- tă preşedintelui PSD Mediaş că GEORGE PETRESCU l copreședinte ACL ușită pentru noi. În cele două zile, este „la modă” să ataci prima„Constat că am evoluat în ochii senatorului rul şi doar să stai pe margine. am avut o gamă largă de activiArcaş, de la patru picioare la două. tăţi recreative la care grupul nos- Totodată, Neamţu l-a invitat putru ţintă s-a implicat în număr blic pe senatorul Arcaş să canTrăim într-o lume a animalelor…“ foarte mare”, a arătat Sergiu dideze pentru fotoliul de primar Lazăr, primarul tinerilor din muni- la viitoarele alegeri. „Senatorul senator. La nivel local, trebucipiul Mediaș. (A. P.) Viorel Arcaş face declaraţii în În lumea animalelor ie promovată o politică mai stilul politicii PSD. Este «trenViceprimarul George Pe- coerentă vis-a-vis de mediedy» să spui «jos Neamţu», la fel trescu a ţinut să îi răspundă şeni”, a avertizat copreşedinȘcoala postliceală „Alma Mater” a ca şi «jos Băsescu». Este uşor lui Viorel Arcaş în aceeaşi no- tele Alianţei Creştin-Liberale încheiat un parteneriat cu „Auxila să stai pe margine şi să vezi câ- tă. După ce parlamentarul so- la nivel local. Akademie” din Germania. La sfârșitul săptămânii trecute, conducerea unităţii de învăţământ medieșene a fost prezentă în Germania, pă-amiază, numirea unui ad- aproba planul de reorganizapentru a perfecta condiţiile de des- Alex PÎNTEA ministrator special la Gospo- re. În aceste condiţii, eu spun fășurare a practicii de specialitate Operatorul local de drumuri, dăria Comunală. Cu zece vo- că, într-o perioadă de doi ani pentru elevii de la specializarea Gospodăria Comunală, se află turi pentru, şase abţineri şi un de zile, Gospodăria ComunaAsistent medical generalist la angajatori nemţi. Partenerul german oficial în insolvenţă, iar de la în- vot împotrivă, a fost numită lă ar putea să se revigoreze şi „Auxila Akademie” s-a angajat, în ceputul acestei săptămâni are şi în această funcţie Lavinia Pa- să scape de datorii. Prin aceasplus, să sprijine elevii școlii medie- un administrator special. Este nu. Datoriile societăţii urmea- tă procedură, datoriile pe cașene în învăţarea limbii germane, vorba despre Lavinia Panu, cea ză să fie reeşalonate. „S-a de- re societatea le are vor fi reeprin oferirea de suporturi de curs care ocupă şi funcţia de director pus dosarul de reorganizare şalonate, iar Gospodăria va online și manuale, în oferirea de al societăţii. În perioada imediat prin insolvenţă, acesta a fost putea lucra fără presiune. Pâmaterial didactic, iar la absolvire următoare, va fi organizată o în- aprobat şi sigur că acum ur- nă acum problema a fost că să faciliteze găsirea unui loc de tâlnire cu toţi creditorii şi se va mează nişte proceduri. Prima toate veniturile realizate mermuncă. Școala postliceală „Alma dintre acestea a fost aceea de geau ori către Administraţia vota planul de reorganizare. Mater” funcţionează din acest an a se desemna un administra- Finanţelor Publice, ori către la Mediaș și oferă patru specialiProceduri legale tor special al societăţii. Ulte- executori, ori către creditori”, zări: Asistent medical generalist, Consiliul Local Mediaş a rior, va fi convocată adunarea a explicat primarul Teodor Asistent de farmacie, Asistent manager și Stilist/cosmetician. (A. P.) aprobat, în şedinţa de luni du- generală a creditorilor şi se va Neamţu.

Petrecere pe baraj

Practică în Germania

Administrator pentru Gospodăria Comunală

Site Meditur – www.meditur.ro Prezența on-line este vitală atât pentru o companie de dimensiuni mici, cât și pentru un gigant economic. Site-ul oficial al societății Meditur www.meditur.ro prezintă informatii despre conducere, profilul de activitate, lista proiectelor realizate și în curs de realizare, trasee și orare, servicii și tarife, date de contact, informații generale despre ce înseamnă sistemul de ticketing. Prin crearea acestui site ne propunem să ajungem la cât mai mulți cetățeni și să le oferim informații utile în legătură cu ceea ce îi interesează. Pentru orice alte informații pe care nu le găsiți pe site-ul societății Meditur, ne puteți contacta la numărul de telefon 0269/845678 sau pe adresa de mail office@meditur.ro.

LOCAL 3

EDITORIAL Găleata cu gheaţă de Milu Oltean

Bine, bine, am înţeles că e o modă, am înţeles că e viral pe net, că e trendy, că gestul în sine al turnării unei găleţi cu apă şi gheaţă în cap este musai asociat cu o donaţie pentru bolnavii imobilizaţi la pat de scleroza multiplă. Dincolo de gestul “ritualic”, care nu prea înţeleg cui îi foloseşte, mi-aş fi dorit ca cei care au aderat la campanie să scrie cecurile în faţa camerelor de luat vederi. Aşa să se vadă, negru pe alb, că treaba cu găleata de gheaţă nu e la vrăjeală. E mişto până la lacrimi să-i vezi pe mai marii zilei, de la noi sau de pe-afară, politicieni, actori, cântăreţi, sportivi şi corporatişti, în general oameni cu stare, înconjuraţi de tineri zâmbitori, de prieteni sau de familie cum se zgribulesc sub apa rece ca gheaţa şi decretează că s-au alăturat campaniei de donaţii. Brr, măi! E chiar simpatic să ştii că Mutu, Esca, Măruţă, Salam, Pepe, Boc, Boureanu şi mulţi alţii sunt frăţiori de gheaţă-n freză cu mult mai titraţii Bill Gates, George W. Bush, Justin Timberlake sau Ronaldo, Beckham şi Mourinho. Uite-aşa sa umplut lumea virtuală de porcării şi clipuri care de care mai virale şi mai emoţionante, cu oameni lângă oameni, cu trezirea la realitate în faţa suferinţei, cu adevărate semnale de omenie şi compasiune, în fapt tot un fel de “harlem shake” globalizat sau un altfel de “happy”. Iar mesajele pe care naivii le propovăduiesc, asemeni unor profeţi trotilaţi, prin mediul virtual, de genul “omenirea dă semne că se coalizează împotriva suferinţei” sau “oamenii fac scut comun împotriva durerii semenilor lor şi dau semnalul trezirii cu apă şi gheaţă” sunt nişte gogorniţe numai bune de adormit copii. Şi nici pe aceia pe toţi, pentru că unii sunt aşa mai pişicheri, care doar se amuză copios de prostia celor mari. Marketing, vizualizări, contorizări, cineva care se pricepe mai bine decât mine la şmecheriile astea din lumea virtuală poate să vă explice cum stă treaba atunci când foarte mulţi oameni îmbrăţişează o “nadă” aruncată aiurea şi bifează vizionări peste vizionări pe site-uri şi reţele de socializare, umflând conturile cuiva. “Ce e val, ca valul trece” şi n-am spus-o eu, ci un poet, care le dă fiori de gheaţă pe şira spinării multora dintre cei aflaţi la vârsta Bacalaureatului. Partea cu gheaţă în cap cred că putea fi trecută cu vederea, iar accentul să fi căzut mult mai mult pe partea legată de donaţii. Zău că aş fi trecut cu vederea scălâmbăielile cu apă-n creştet dacă toţi cei cărora le-a îngheţat zâmbetul pe buze ar fi trecut mai întâi prin faţa camerei de filmat cu cecul în mână, pe care să-l completeze şi să-l arate tuturor. Atâta am, atâta dau. Şi abia apoi să treacă pe la găleată. Poate ar mai fi aruncat măcar o umbră de seriozitate peste joaca cu gheaţa. N-aş vrea să închei fără să-mi aduc aminte de melodia trupei Taxi “Criogenia salvează România”. Chiar au fost vizionari băieţii ăştia, că la câte probleme are ţara şi la câte campanii umanitare de tip găleata cu gheaţă s-ar putea desfăşura la noi, apoi cred că se termina gheaţa de pe planetă şi numai criogenia ne putea rezolva.


4 RELIGIE

monitorul de mediaș | 28 august - 3 septembrie 2014

ACTUALITATEA EVANGHELIEI | Duminica a XII-a după Rusalii (Ev. Matei XIX, 16-26)

Bogăţiile reale ale tinereţii O întâlnire cu un tânăr. Nimic mai firesc decât aceasta pentru un dascăl care vrea să înveţe lumea. Hristos Domnul nu face excepţie. Spre deosebire de cei care astăzi dau tinerilor sfaturi, Iisus nu cocoloşeşte vulnerabilităţile tânărului. Nu-i numeşte păcatele virtuţii. Şi nici nu propune un examen final pentru ca tânărul să înţeleagă cum stă cu ştiinţa sa de mântuire. Pentru că spre deosebire de toţi ceilalţi dascăli ai lumii, de până la El şi, vai, din contemporaneitate, Domnul nu oferă o sumă de idei, de concepte şi legi pentru a fi învăţate pe de rost, papagaliceşte, de către tineri. El predă un mod de viaţă, o nouă atitudine, inclusiv în faţa tinereţii, parte integrantă a înveşnicirii noastre. Surprinzând aroganţa răspunsurilor tânărului, Domnul îl surprinde pe aces-

ta prin responsabilizare, iden- Cu ei acţiune şi făptuire creştină. Cu tificând fisura din mândria ei. De dragul lor şi al mântuide a fi drept. Avuţia care înDe unde să începem? Jos rii. Nu al parvenirii cu orice tristează. masca socială de pe cabotinis- preţ, pe orice cale. Mustrarea mele noastre relaţionale, redes- lui Hristos, mângâiere celui caGrea lecţie coperiţi pe tineri în cele ale cu- re-şi ia în serios veşnicia. La vremea aceasta, când răţiei lor şi ajutaţi-i să-şi concei tineri aleargă mai ales du- serve entuziasmul, nu îndem- Pr. Conf. Univ. Dr. pă bogăţii, după cariere soft, nându-i la fugă şi demisie ci la Constantin Necula grabnic aducătoare de venituri mari, după maşini şi haine de firmă, care dau bine social, greu ne va fi să mai săptămâna 28 august – 3 septembrie transmitem mesajul sărăcirii de bunăvoie pentru ca Hris28 Jo Cuv. Moise Etiopianul; Sf. Mc. Diomid; Sf. Ana Proorociţa, fiica lui tos să le devină bogăţie. Mai Fanuel ales că nu este deloc seducă29 Vi (†) Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul; Cuv. Teodora tor un trai normal, marcat de (Post negru) efortul de a rămâne normal. 30 Sâ Sf. Ier. Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, Patr. La şcoală, pe stradă, prin loConstantinopolului; †) Sf. Ier. Varlaam, Mitr. Moldovei; † Cuv. curile distracţiilor mai mult Ioan de la Râșca și Secu sau mai puţin vinovate, tine31 Du Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului; Sf. 366 de Mc. din rilor li se serveşte lecţia unui Nicomidia. Duminica a XII-a după Rusalii (Tânărul bogat); Ap. I parvenitism fioros, lipsit de Corinteni XV, 1-11; Ev. Matei XIX, 16-26; glas 3, voscr. 1 orice sămânţă de bun simţ. 1 Lu † Cuv. Dionisie Exiguul; † Cuv. Simeon Stâlpnicul și Marta, mama Viaţa bunului plac, mereu în sa (Începutul anului bisericesc) opoziţie cu viaţa bunului simţ. 2 Ma Sf. Mc. Mamant; S. Ier. Ioan Postitorul, Patr. Constantinopolului Duhul lumii în contrabalans 3 Mi Sf. Mc. Antim, Ep. Nicomidiei; Cuv. Teoctist (Post) cu Duhul Împărăţiei.

Calendar Creştin Ortodox

Tainele Bisericii Hristos a creat Biserica, acest Trup al Său, în care El este Capul, iar noi suntem mădulare, şi pe care El a sfinţit-o cu scump Sângele Său. Şi a lăsat în Biserică 7 mari Taine, 7 lucrări sfinte, sursele prin care noi primim harul lui Hristos. Iar unele din aceste Taine le-am primit încă din pruncie, şi acestea sunt: Botezul, Ungerea cu Sf. Mir şi Euharistia. Copilul care s-a născut din părinţi trupeşti, prin afundare în apa botezului, moare şi înviază împreună cu Hristos, se naşte la o nouă viaţă în Hristos. Prin Mirungere se întăreşte în această viaţă în Hristos. Ungerea se face cu Sf. Mir, pecetluindu-se principalele organe ale simţurilor, funcţii ale trupului. De exemplu, se pecetluieşte mintea, vederea, simţirea, vorbirea, auzul, prin ungerea cu Sf. Mir a pieptului, mâinilor, picioarelor etc. Aceasta este întărirea în viaţă în Hristos. Ce înseamnă lucrul acesta? Deci, noi avem nevoie de harul lui Dumnezeu ca să putem câştiga mântuirea, dar pecetea aceasta a harului o avem de când suntem mici, rămâne doar ca noi să vrem să o punem în lucrare. Ori de câte ori ne facem semnul Crucii, noi reactivăm, refacem, reaprindem aceste peceţi ale Sf. Duh.

Împărtăşania, taina cea mai importantă

nul se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos. Hristos a zis (Ioan 10): „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică. Cel ce nu mănâncă Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu, nu are viaţă veşnică“. Iată, aici se vorbeşte, cu necesitate, şi de a III-a Taină, Spovedania. Prin această Taină venim şi plângem în faţa lui Dumnezeu păcatele noastre, pentru a primi iertarea. Iar după ce primeşti dezlegarea, te apropii de Sf. Împărtăşanie.

Alte taine Mai sunt şi alte Taine: Taina Maslului, săvârşită în special pentru cei bolnavi, care se face prin ungere cu untdelemn. Iar când tinereţea îşi prinde şi ea responsabilitatea, şi doi tineri doresc să întemeieze o familie, aceasta se face prin Sf. Taină a Cununiei. Taina căsătoriei are o valoare foarte mare, pentru că cei doi vin în faţa lui Hristos şi-şi unesc pentru veşnicie dragostea lor. De aceea, a doua căsătorie e considerată ca o îngăduinţă, nu li se mai citesc rugăciunile şi bucuria nu mai e aceea de la prima căsătorie. Mai e Taina Preoţiei, taină deosebită, pe care Hristos a dat-o prima dată Apostolilor, iar ei au hirotonit episcopi. Avem, în acest sens, mărturii din Noul Testament, de la Tit, Timotei, care au fost primii episcopi hirotoniţi de Sf. Pavel, iar episcopii au hirotonit preoţi, şi de atunci, de la Apostoli până azi, printr-o rânduială frumoasă, sunt hirotoniţi în continuare preoţii.

A treia Taină este Taina Împărtăşaniei. Ea e cea mai importantă. Hristos, pentru a-L simţi real, prezent cu noi, a luat pâinea, vinul, două elemente care sunt cele mai apropiate vieţii noastre. Nu putem trăi fără pâine. Dar, în acelaşi timp, pâinea nu o luăm de oriunde; pâine se pregăteşte cu mult efort, în ea punem toată dragostea noastră, în pâine suntem reprezentaţi noi... Şi atunci Hristos a luat această pâine şi a zis: „Acesta este Trupul Meu“. A luat băutura aceasta, care este specifică omului şi care are semnificaţia deosebită, şi a zis: „Acesta este Sângele Meu“. La Î. P. S. Dr. Laurenţiu Streza, fiecare Liturghie Pâinea şi vi- Mitropolitul Ardealului

Apariţie editorială

Trilogia crizelor morale elaborată de preotul Aurel Sas, fost slujitor în diaspora românească din Statele Unite ale Americii, se încheie cu un volum dedicat răspunsurilor pe care ni le dau Sfintele Scripturi şi Tradiţia Bisericii la toate provocările acestei vieţi moderne. Volumul „Salvarea din crize şi dezastre prin anii vieţii plăcuţi lui Dumnezeu“ a apărut recent la Editura „Andreiana“ a Arhiepiscopiei Sibiului. Ca şi celelalte două volume precedente, puse sub titulatura „Trilogia crizelor morale după revelaţiile biblice“, şi această lucrare conţine o consistentă şi profund teologică analiză a pasajelor scripturistice prin care omenirea găseşte răspunsuri la toate provocările din prezent. După cum sugerează titlul volumului, inspirat din vestirea Mântuitorului Iisus Hristos în sinagoga din Capernaum, când se arată iudeilor a fi Cel profeţit de Isaia, părintele Aurel Sas

arată cititorilor că doar prin pocăinţă şi prin întoarcere către Dumnezeu ne putem găsi salvarea din mrejele acestei lumi, din ce în ce mai stăpânite de întunericul îndepărtării de cele sfinte. „Anul plăcut Domnului“, vestit odinioară de proorocul Isaia, în care omenirea a început să fie răscumpărată prin actele mântuitoare ale lui Hristos, poate deveni acum „ani plăcuţi Domnului“, în sensul că viitorul umanităţii stă doar în închinarea vieţii lui Dumnezeu şi transformarea lumii într-un ogor al Domnului. Dacă, în celelalte două volume precedente, autorul afirma clar încă din titluri: „Crizele economice sunt rezultatul crizelor morale“ şi „Dezastrele din univers sunt urmarea păcatelor“, cel de-al treilea volum încheie trilogia dând speranţă oamenilor că toate problemele lumii îşi au sfârşit în momentul când Dumnezeu devine ţina finală a tuturor. (Ziarul Lumina)


JUDEŢ 5

28 august - 3 septembrie 2014 | monitorul de mediaș

ŞANTIERE ÎN ŞCOLI | Anul şcolar va începe în condiţii mai bune pentru elevii din comuna Biertan

Investiţiile anului la Biertan

95.000 de euro şi-a propus să atragă primarul Mircea Dragomir pentru Biertan. Administraţia locală va depune un nou proiect pe fonduri europene, prin intermediul căreia are în vedere achiziţionarea unui utilaj performant pentru întreţinerea drumurilor din comună. Aurelian LUNGU Edilul din Biertan a anunţat că, în sesiunea august-septembrie, va aplica pe GAL Dealurile Târnavelor cu un proiect în valoare totală de aproximativ 95.000 de euro. “Mai exact, este vorba de 77.000 de euro fără TVA, cu finanţare nerambursabilă sută la sută de la Uniunea Europeană. Astfel, vrem să înfiinţăm un serviciu de întreţinere a drumurilor comunale şi să-l dotăm cu un tractor multifuncţional. Utilajul va fi prevăzut cu un retroexcavator pentru executarea şanţurilor, greder pentru îndreptarea drumurilor de câmp şi comunale, încărcător frontal, cositoare laterală, ca să curăţăm marginile drumurilor, şi împrăştietor de material antiderapant. Dacă reuşim să ni se aprobe proiectul, până în primăvară o să avem utilajul”, a detaliat Dragomir.

Infrastructură modernizată Anul acesta, în Biertan şi satele aparţinătoare s-a investit foarte mult la capitolul infrastructură. Pe lângă modernizarea parcării centrale a Biertanului, din vecinătatea bisericii fortificate monument UNESCO,

MIRCEA DRAGOMIR | primar Biertan „După înfiinţarea serviciului public de întreţinere a drumurilor comunale, avantajul major va fi că nu va mai trebui angajăm alte firme pentru asemenea lucrări, aşa că vom realiza economii importante la bugetul local.“ sfârşitul lui septembrie”, spune Mircea Dragomir.

Investiţii sociale

Primarul Mircea Dragomir are în vedere achiziţionarea unui utilaj multifuncţional pentru întreţinerea drumurilor

edilii au reuşit şi să pietruiască toate drumurile din Richiş şi să realizeze mici reparaţii şi pietruirea unor drumuri la Biertan şi Copşa Mare. De asemenea, în toate cele trei satele au fost curăţate şi reparate fântânile stradale aflate în funcţiune. În Biertan, Copşa Mare şi

Richiş, Primăria a montat 40 de coşuri de gunoi noi şi intenţionează să mai achiziţioneze anul acesta încă 20. Se lucrează din greu şi la trotuare. “Anul acesta vrem să facem 2.000 de metri pătraţi, din care până acum am făcut peste 1.000. Probabil, vom lucra până la

Din bugetul local, se derulează în această perioadămai multe investiţii la unităţile de învăţământ. “La şcoala cu clasele I-IV din Biertan ne ocupăm de zugrăvit, rocolit şi trotuare, la fel şi la şcoala cu clasele I-IV din Copşa Mare – rocolit, zugrăvit, trotuarele din jurul şcolii etc. La şcoala cu clasele V-VIII din Biertan, am amenajat încă patru toalete pe lângă cele patru existente, care erau insuficiente. Din septembrie, elevii vor beneficia şi de aceste utilităţi”, a precizat Dragomir. Tot din bugetul local, este în curs de amenajare un dispensar nou la Richiş. “Am reabilitat complet clădirea existentă, am modernizat instalaţiile de apă şi de încălzire. În septembrie am putea să-l dăm în folosinţă”, completează edilul.

În parteneriat Primăria Biertan are un proiect comun, în parteneriat cu Consiliul Judeţean, pentru centre culturale. Astfel, pentru modernizarea căminul cultural din Biertan, Primăria investeşte 195.000 de lei, iar judeţul contribuie cu 125.000 de lei. “Am mărit şi modernizat bucătăria, adăugându-i şi o cameră frigorifică, realizăm încălzirea centrală, rocolit, tencuit, zugrăveli, raşchetăm par-

chetul, facem izolaţia tavanului. Cred că şantierul se va termina într-o lună, o lună şi jumătate. În acest timp, derulăm şi proiectul european pentru dotările de la căminul cultural, în valoare de 160.000 de lei. Într-o lună sau două vin şi dotările pe fonduri europene”, se arată optimist primarul. Consiliul Judeţean a aplicat covor asfaltic pe drumul Richişului, la propunerea primarului Dragomir. “Consiliul Judeţean a înţeles şi ne-a asfaltat acest drum, care era foarte important pentru localnici. Pentru luna august avem promisiuni de la Consiliul Judeţean şi pentru modernizarea drumului Biertan – Copşa Mare, tot cu tratament dublu bituminos”, a precizat democrat-liberalul.

Speranţe pentru Richiş Un alt proiect important pentru Biertan pare să se fi deblocat, în sfârșit, după ani întregi de incertitudini. “Cu proiectul pentru introducerea apei la Richiș, demarat pe ordonanţa 28, suntem în faza de obţinere a avizelor. După ce vom obţine autorizaţiile de construcţie, facem licitaţie pentru desemnarea constructorului. Proiectul a început în 2008 și s-a lucrat 50 la sută, dar fără autorizaţii, apoi firma a intrat în insolvenţă și am reziliat contractul. Acum a trebuit să refacem proiectul”, explică primarul Mircea Dragomir.


6 MICA PUBLICITATE Îndrăzneşte să fii PROFI! Doriţi să vă alăturaţi echipei PROFI

din oraşul Mediaş? Posturi disponibile: Casier/lucrător comercial Vânzător mezeluri Vânzător legume fructe Recepţioner marfă Trimite CV-ul tău pe adresa: resurseumane@profi.ro sau

la magazinul Profi din oraşul Mediaş Informaţii suplimentare puteţi obţine

pe siteul www.profi.ro

VĂ AŞTEPTĂM!

Mai ieftin, mai bun, mai aproape LICITAŢII ¤ S.C. Piaţa Prim Com S.A. cu sediul în Mediaș, str. Virgil Madgearu nr. 4, organizează în anul 2014, săptămânal, LICITAŢIE PUBLICĂ, în fiecare zi de marţi și vineri, ora 10, în vederea închirierii de spaţii comerciale. Informaţii suplimentare se pot obţine zilnic la sediul societăţii de pe strada Virgil Madgearu nr. 4 precum și la telefoanele 0369-449.923 și 0372-905.475, E-mail: piatamedias@yahoo.com

LOCURI DE MUNCĂ ¤ Primăria orașului Dumbrăveni, judeţul Sibiu, organizează concurs pentru ocuparea postului vacant: - Consilier clasa I grad profesional asistent în cadrul serviciului public SMURD al orașului Dumbrăveni. Concursul va avea loc în data de 25.09.2014, ora 10 – proba scrisă și verificarea cunoștinţelor de operare pe calculator, 29.09.2014, ora 10 – interviul. Dosarele se depun până în data de 15.09.2014 la sediul instituţiei. Pentru relaţii suplimentare vă rugăm să sunaţi la telefon 0269-865.326 sau să contactaţi Compartimentul Resurse Umane din cadrul instituţiei. ¤ Firmă de gaze angajez maistru sau inginer autorizat. Carnetul de conducere este obligatoriu. Informaţii suplimentare la telefon 0723-783.992. Ofer 2.500 lei. ¤ SC ATLASSIB SRL angajează: - ȘOFER AUTOCAR – TRANSPORT INTERNAŢIONAL PERSOANE – experienţă minim 3 ani ca șofer profesionist, toate categoriile permis, card tahograf, atestat persoane + marfă. Detalii la telefon 0269-224.101. Adresa firmă: str. Tractorului nr. 14,

Sibiu, E-mail: atlassib.personal@ atlassib.ro ¤ SC Paul Com SRL Medias angajează cameriste pentru Hotel Edelweiss. Informaţii la telefon 0721-240.073 sau 0744-522.579 ¤ Angajăm muncitori cu experienţă pentru producţie tâmplărie PVC. Informaţii la telefon 0752-548.686 sau 0741-746.626 ¤ SC angajează muncitori necalificaţi, tâmplari cu experienţă și agent comercial. Informaţii la telefon 0751-020.292 ¤ SC Betty Ice SRL angajează agent comercial și șofer. Constituie avantaj deţinerea permisului de conducere categoria C plus atestat marfă! CV-urile se pot depune prin FAX la nr. 0269-834.722, prin email la medias@bettyice.ro sau la sediul punctului de lucru situat în Mediaș, str. Brateiului (vis-a-vis de LUK OIL)! ¤ Angajăm femeie de serviciu, cu carte de muncă, pentru curăţenie la sediul firmei. Informaţii la telefon 0749-272.844 ¤ SC angajează muncitori pentru montaj tâmplărie PVC. Informaţii la telefon 0269-834.316 sau 0720-062.053 ¤ Cabinet medical medicină de familie Dr. Cichi din Mediaș angajează cu normă întreagă asistentă medicală. Obligatoriu operare computer, nefumătoare. Vă rog trimiteţi CV la e-mail: dandoct@yahoo.com sau sunaţi la telefon 0744-479.794 ¤ SC DECODORS angajează tâmplar. Informaţii la telefon 0720-042.687 ¤ Societatea „Virgil și copiii“ SRL angajează două coafeze, doi frizeri și o manichiuristă. Se solicită minim doi

Editor: SFG PRESS SRL DIRECTOR GENERAL | Sorin STANISLAV DIRECTOR EXECUTIV | Dan GREAVU, tel. 0723.194.985

REDACŢIA REDACTOR ŞEF | Mihai COLIBABA POLITIC/ADMINISTRAŢIE | Alex PÎNTEA SPECIAL | Milu OLTEAN ECONOMIC | Andreea DUŢU EVENIMENT | Mihai POPOVICI, Lavinia POPA SPORT | Alex PÎNTEA

DEPARTAMENTE CONSILIERI MARKETING | Mihaela FLEŞARIU, Iulia NAGY DIFUZARE | Iulia TODEA ISSN 2065 - 6327

Tipar: Tipografia "GARAMOND" Cluj-Napoca

monitorul de mediaş | 28 august - 3 septembrie 2014 ani vechime în domeniu. Informaţii la telefon 0269-839.981 ¤ Angajăm persoane îngrijire vârstnici la domiciliu în partea de Nord a Italiei, cu experienţă în domeniu și cunoașterea limbii italiene. Nu percepem comision. Trimiteţi C.V. la: contact@tomasi.ro sau fax 0368-004.040. Relaţii la telefon: 0368-004.042, Tomasi Resurse Umane. ¤ SC angajează muncitori necalificaţi cu permis categoria B. Informaţii la telefon 0269-842.363 sau 0730-096.873 ¤ Societate comercială angajează zidari finisori și dulgheri. CV-urile se depun la sediul societăţii din P-ţa Regele Ferdinand I nr. 29 Căutăm persoane feminine, pentru îngrijire persoane vârsnice în Germania. Dacă aveţi puţine cunoştinţe de limba germană, vă rugăm să ne contactaţi la info@ seniorenhilfe-berg.de. Persoanele vor lucra 3 luni, la schimb. ¤ SC Aldona SRL angajează șofer automacaragiu. Sunteţi așteptaţi să completaţi o cerere la birou Resurse Umane, punct de lucru Mediaș, str. Virgil Madgearu, nr. 7 (fostul Club Caragiale, în apropiere de Piaţa Agroalimentară). Informaţii la telefoanele 0269-831.658 sau 0743-178.006, apelabile de luni – vineri între orele 08 – 16. ¤ SC DRESSEL HOEFNER INTERNATIONAL SRL, cu sediul în Mediaș, str. George Topârceanu, nr. 16, angajează reglor la mașini de prelucrare mase plastice și sculer-matriter. Informaţii la telefon 0369-441.227 (AJOFM Sibiu) ¤ COMPLEXUL DE SERVICII SF. ANDREI MEDIAȘ, cu sediul în Mediaș, strada Piscului, nr. 8, angajează asistent social nivel superior și bucătar. Informaţii la telefon 0269-831.812 (AJOFM Sibiu) ¤ SC SCHKABEL SPEDITION SRL, cu sediul în Mediaș, str. 1 Decembrie 1918, nr. 36, angajează conducători autotrailer (șoferi). Informaţii la telefon 0748-243.436 (AJOFM Sibiu) ¤ S.C. ECO – SAL S.A., cu sediul în Mediaș, strada Cloșca, nr. 2, angajează lucrător pentru salubrizare căi publice. Informaţii la telefon 0374-075.464 (AJOFM Sibiu) ¤ SC LUANA TRANS SRL, cu sediul în Mediaș, str. Blajului, nr. 6, ap. 3, angajează finisor-reparator de produse industriale din cauciuc, zidar rosar-tencuitor și zugrav. Informaţii la telefon 0741-797.925 (AJOFM Sibiu) ¤ SC ARMAX GAZ SA, cu sediul în Mediaș, str. Aurel Vlaicu, nr. 35, angajează inginer construcţii civile, industriale și agricole, șoferi autocamion/mașină de mare tonaj și îngrijitor clădiri. Informaţii la telefon 845.864 (AJOFM Sibiu) ¤ SC RELEE SA, cu sediul în Mediaș, str. Gloria, nr. 5, angajează inginer chimist și inginer mecanic. Informaţii la telefon 845.901 sau 931.231 (AJOFM Sibiu) ¤ SC MEDIMPACT SA Mediaș, cu sediul în Mediaș, str. I.C. Brătianu nr. 24 (în spatele Primăriei Mediaș), angajează confecţioneri articole din piele și înlocuitori. Informaţii la telefon 0369-421.052 sau 0733-917.459 (AJOFM Sibiu) ¤ JLG MANUFACTURING CENTRAL EUROPE SRL, cu sediul în Mediaș, str. Aurel Vlaici nr. 41, angajează tehnician asigurarea calităţii și tehnician în securitate și sănătate în muncă. Informaţii la telefon 803.943 (AJOFM Sibiu) ¤ CENTRUL DE PLASAMENT AGÂRBICIU, cu sediul în Agârbiciu, str. Agârbiciu, nr. 361, angajează educatoare. Informaţii la telefon 0269-855.102 (AJOFM Sibiu) ¤ Radio Medias 725 angajează redactor radio în următoarele condiţii: studii minime-liceu, cunoștinţe limba engleză, nivel mediu și dicţie bună. Informaţii la telefoanele 0766-610.250 sau 0741-478.744 ¤ Societate poștală angajează part time curieri distribuit materiale poștale, de preferabil pensionari sau persoane care mai au alt job. Pentru programare interviuri, telefon 0269-833.003 sau 0759-030.719, între orele 08 – 16.

¤ Servicii de sonorizări pentru orice fel de ocazii speciale, nunţi, botezuri, onomastice, reuniuni și orice alte ocazii ce necesită prezenţa unui DJ sau o sonorizare de calitate. La cerere asigurăm și efecte de lumini. Informaţii la telefon 0726-701.198, sonorizaridj.webs.com ¤ SC Fabrica de Gheaţă Polar oferă gheaţă pentru răcire, cuburi de gheaţă pentru cluburi, baruri, restaurante, benzinării, mese festive, cu livrare la sediul beneficiarului. Informaţii suplimentare obţineti la sediul din Mediaș, strada George Topârceanu, zona Vasea, la adresa de e-mail: gheatapolar@yahoo.com sau la telefonul 0753-022.812 ¤ Persoană fizică serioasă transport și distribui urgent scrisori, telegrame, corespondenţă, documente etc., direct acasă la destinatar în mai puţin de 12 ore de la expeditor din orașul Mediaș în orașul Sibiu și invers. Asigur confidenţialitate. Telefon 0746-181.121 Birou de traduceri, cu experienţă în domeniu, vă stă la dispoziţie pentru efectuarea de traduceri autorizate în/din peste 30 de limbi străine: acte pentru înmatricularea de autovehicule, fişe fiscale, acte de studii, acte medicale, documentaţie tehnică, documente juridice etc.! Preţuri competitive şi livrare în cel mai scurt timp posibil! Vă aşteptăm la biroul nostru din str. Stephan L. Roth nr. 25 birou 5 (vizavi de Blocul Curb) sau la telefoane 0723-518.598, 0369-449.866 şi adresă de e-mail: office_smart_ translations@yahoo.com Program: Luni – Vineri 9:00 – 17:00.

Cosmetizări auto la spălătoria Anico: 0745-924.215, 0747-946.409

2,50 LEI / KG 6 LEI / KG 4 LEI / BUC 3 LEI / KG 1 LEU / LEG 15 LEI / KG 3 LEI / KG 1 LEU / KG 1,50 LEI / KG 5 LEI / KG 2,50 LEI / KG 2 LEI / BUC 2 LEI / BUC 4 LEI /KG 2 LEI / BUC 3 LEI / KG 5 LEI / KG 2,50 LEI / KG 3,50 LEI / KG 5 LEI / KG 13 LEI / KG 24 LEI / KG

LAPTE PROASPĂT CAŞ DE VACĂ BRÂNZĂ DE VACI TELEMEA DE VACĂ URDA PULPĂ VITEL FARĂ OS VRĂBIOARĂ MÂNZAT COTLET MÂNZAT CU OS PIEPT MÂNZAT RASOL MÂNZAT FICAT MÂNZAT PULPĂ PORC FARĂ OS PULPĂ PORC CU OS COTLET – CEAFĂ CARNE PORC CAL. II MERE PIERSICI PRUNE AFINE PEPENE ROSU PEPENE GALBEN STRUGURI

3 LEI / L 16 LEI / KG 16 LEI / KG 16 LEI KG 15 LEI / KG 26 LEI / KG 22 LEI / KG 22 LEI / KG 18 LEI / KG 15 LEI / KG 8 LEI / KG 16,50 LEI / KG 15 LEI / KG 21 LEI / KG 16,50 LEI / KG 3 LEI / KG 4 LEI/ KG 2,50 LEI / KG 30 LEI / KG 1,50 LEI / KG 2 LEI / KG 6 LEI / KG

¤ Societatea comercială PROMPT INVEST a deschis lacurile de pescuit situate vis-à-vis de Eleșteu. Informaţii la numărul de telefon: 0755-544.070 / 0770-579.495 Ai probleme cu Calculatorul?! Se poate repara chiar şi la domiciliu! REPARAŢII CALCULATOARE şi Echipamente periferice, modificări/upgrade, calculatoare în reţea, Service, Internet. Persoană Fizică Autorizată, Telefon mobil: 0765-195.502, DigiMobil: 0772-122.987 ¤ PROSERVICE IULIANA – Profesionalism și seriozitate. Firmă de vidanjare prestează servicii complete de vidanjare ape menajere și pluviale în jud. Sibiu și împrejurimi. Vidanjarea se efectuează cu autospeciale vidanja dotate cu echipamente moderne. Vă stăm la dispoziţie cu cea mai bună ofertă de preţ pentru servicii prestate în cel mai scurt timp. Serviciile cu care societatea noastră vă stă la dispoziţie sunt următoarele: - Vidanjare ape menajere și pluviale; - Vidanjare fose septice și canalizare; - Vidanjare ape din subsoluri inundate; - Desfundare canalizare cu presiune. Informaţii la telefon 0740-502.298 ¤ Executăm livrări de structură, zugrăveli, vopsitori, placări, pardoseli, sistematizări, împrejmuiri și demolări. Preţuri convenabile. Informaţii la telefon 0740-295.369 ¤ Repar orice mașină de cusut la atelierul meu. După ce pot vedea mașina și o verificare în prealabil, anunţ clientul cât costă, înainte de reparaţie. Telefon 0760-830.536

– PEŞTIŞORUL ALB – transportă persoane în și din majoritatea orașelor din sudul și sud-vestul Germaniei. Telefon 0269-253.536; 0269-253.771 sau 0746-224.363 ¤ Ofer servicii după cum urmează: zidărie, izolaţii, instalaţii apă, gresie, faianţă, gleturi, zugrăveli, rigips, parchet și altele, pentru preţuri foarte mici. Informaţii la telefon 0786-731.726 sau 0765-206.858 Efectuez transport marfă, zilnic, pe traseul Sibiu – Mediaş. Informaţii la telefon 0722-218.765

SERVICII ¤ Servicii informaţionale în toate domeniile! Informaţii pe site-ul www.victorinvestigatii.ro

01.09.2014 – 07.09.2014 MORCOV PĂTRUNJEL ŢELINĂ CEAPĂ ALBĂ CEAPA VERDE FASOLE BOABE FASOLE VERDE VARZĂ ALBA CARTOFI CONOPIDĂ VINETE DOVLECEI GULII CASTRAVETI DE GRADINA SALATA VERDE ROSII ROSII DE GRADINA ARDEI VERDE ARDEI KAPIA GOGOSAR USTUROI MIERE

IMOBILIARE Vând Vilă în Gura Râului, judeţul Sibiu. Toate utilităţile, zonă superbă, direct de la proprietar. Informaţii la telefon 0722-275.170

01.09.2014 – 07.09.2014 MORCOVI PATRUNJEL TELINA CONOPIDA DOVLECEI VARZA ALBA ARDEI GRAS VERDE ARDEI KAPIA ARDEI IUTE CASTRAVETI DE GRADINA ROSII ROMANESTI FASOLE BOABE ALBA FASOLE BOABE TARCATA CARTOFI GALBENI CARTOFI ROSII CEAPA ALBA CEAPA ROSIE USTUROI VINETE ROMANESTI PEPENE ROSU SUC DE MERE NATURAL 2 L SUC DE MERE NATURAL 5 L SUC DE MERE NATURAL 5 L

DENUMIRE ARTICOL VIU FITOFAG CRAP VIU PĂSTRĂV VIU REFRIGERATE PROASPETE CARAS PLĂTICĂ ROŞIOARĂ (BABUŞCA) ŞTIUCĂ CRAP DE DUNĂRE SOMN FITOFAG PROASPĂT ŞALĂU DORADA REGALA SOMON PASTRAV EVISCERAT FILE PANGASIUS (PROASPAT) BIBAN SCRUMBIE FILE CRAP RONDELE CRAP RONDELE FITOFAG Tacâm Fitofag Tacam Crap AFUMATE Scrumbie afumata Macrou afumat – vrac File Pastrav afumat Pastrav afumat SĂRATE Scrumbie mare sărată vid /kg Salată icre crap Dunăre 150gr/cutie Salată icre ştiucă Dunăre 150gr/cutie Icre Crap Sărate Icre Ştiucă Sărate Conserve peşte diferite sortimente

2 LEI / KG 5,50 LEI / KG 8,50 LEI / KG 4,50 LEI / KG 3 LEI / KG 1 LEU / KG 2,30 LEI / KG 3,10 LEI / KG 6,50 LEI / KG 3,40 LEI /KG 3,50 LEI / KG 15 LEI / KG 14 LEI / KG 1,60 LEI / KG 1,60 LEI /KG 2,50 LEI / KG 3 LEI / KG 13 LEI / KG 2,60 LEI /KG 1,60 LEI / KG 11 LEI / CUTIE 28 LEI / CUTIE 28 lei / cutie

PRET 11 LEI/KG 18 LEI/KG 22 LEI/KG 10 LEI/KG 6 LEI/KG 6,50 LEI/KG 22 LEI/KG 24 LEI/KG 30 LEI/KG 10 LEI /KG 34 LEI/KG 30 LEI / KG 39 LEI / KG 30 LEI /KG 26 LEI / KG 11 LEI/KG 24 LEI/KG 40 LEI /KG 36 LEI / KG 20 LEI/ KG 5 lei / kg 5 lei/ kg 44 lei/kg 23 lei/kg 100 lei / kg 75 lei / kg 15,50 lei/kg 7 lei/cutie 11 lei/cutie 100 lei/kg 310 lei/kg 7 lei / buc – preţ mediu

Monitorul de Mediaş nu este responsabil în nicio circumstanţă pentru acurateţea sau conţinutul anunţurilor publicate, nu răspunde moral sau material pentru eventuale prejudicii pe care cineva le-ar suferi în urma publicării acestora. Răspunderea pentru autenticitate aparţine exclusiv autorilor anunţurilor.


MICA PUBLICITATE 7

28 august - 3 septembrie 2014 | monitorul de mediaş

AGENDA OAMENILOR DE AFACERI

ÎNCHIRIERI ¤ Se închiriază apartament la casă, zonă ultracentrală, 2 camere decomandate, baie, bucătărie, curte, utilat și mobilat. Informaţii tel. 0741-126.483, 0742-170.618 CENTRUL MEDICAL Dr. VLĂDUŢIU MEDIAŞ închiriază spaţiu pentru activităţi medicale, psihologice sau întreţinere, masaj, recuperare. Spaţiul este situat în Cartierul Gura Câmpului, în clădirea cu 10 cabinete de medicină de familie, str. 1 Decembrie nr. 23. Informaţii la telefon 0721-299.092 sau la sediul firmei, pe strada I.G. Duca nr. 34 ¤ Se închiriază apartament 3 camere, decomandat, parţial mobilat. Apartamentul se află în zonă semicentrală, în bloc reabilitat termic, dispune de geamuri termopane, centrală termică, balcon închis cu termopan. Informaţii la telefon 0740-060.168

TERENURI ¤ Vând teren extravilan în suprafaţă de 2.800 mp, la ieșire din loc. Mediaș (zona Graia). Terenul cuprinde 2 anexe (30mp și 70mp), curent electric, fântână, viţă-de-vie, pomi fructiferi, deschidere la stradă 30m. Preţ negociabil. Persoană fizică. Telefon: 0743-288.312

Vând loc de casă, 1.700 mp, în comuna Blăjel, 10 euro mp, negociabil. Informaţii la telefon 0744-662.607 sau 0049017610287156, Germania ¤ Vând teren pentru construcţii în Șelimbăr, lângă motelul Dracula, intravilan, 1.175 mp, deschidere 24 m la DN1. Persoană fizică, telefon 0722-562.915

APARTAMENTE ¤ Apartament de vânzare în Mediaș, strada C.I. Parhon bl. 2, ap .28, compus din 2 camere și bucătărie. Informaţii la telefon 0269-836.481 Vând apartament 4 camere complet renovat, GURA CÂMPULUI, etaj 2, bloc de cărămidă, izolat, semidecomandat, 2 dormitoare, sufragerie, living, bucătărie, baie, două holuri, debara, pivniţă şi garaj. Preţ negociabil. Informaţii la telefon 0740-023.233 sau 0726-050.873 ¤ De vânzare apartament în Vitrometan Mediaș, str Blajului nr. 1, compus din 2 camere semidecomandate, mobilat, cu centrală termică, geamuri termopan, laminat, bloc izolat. Informaţii la telefon 0755-623.977 sau 0269-840.641 ¤ Vând gasonieră ultracentral, str. Târnavei nr. 2, formată din o cameră mare, o bucătărie, baie, cămară, hol, pivniţă + mobilă (diverse). PREŢ NE-

GOCIABIL. Informaţii la telefon 0269-839.218 sau 0757-094.833 ¤ Vând apartament situat în COPȘA MICĂ, Str. Laborator, Bl. 30, (bloc cu un etaj, 4 apartamente pe scară), compus din 2 camere, bucătărie, baie, balcon închis, pivniţă și boxă în pod. Stare foarte bună. Preţ negociabil. Informaţii la telefon 0743-825.613 Vând apartament 3 camere în Sibiu, pe B-dul Mihai Viteazu, confort I sporit, balcon mare cu verandă, pivniţă, preţ negociabil. Informaţii la telefon 0740-372.487

CASE ¤ Vând casă, șură mare, grajd, curte cu grădina mare, în Târnava, la șosea, curent trifazic. Informaţii la telefon 0754-049.423 Vând casă în Mediaş, str. Traian Vuia nr. 28, zonă liniştită, cu etaj, scară exterioară, suprafaţă utilă 200 mp. Compusă din: 4 camere, cameră tehnică, bucătărie, 2 băi, garaj separat, din cărămidă. Suprafaţă teren 407 mp. Gresie, faianţă, încălzire centrală, sobe teracotă. Preţ 85.000 euro, negociabil. Informaţii la telefon 0723-657.222 ¤ Se vând 2 case pe curte în Ighișul Nou, cu același titular având toate condiţiile sau schimb cu aparta-

ORGANIZEAZĂ ÎN DATA DE 17.09.2014, ORA 11, LA SEDIUL SUCURSALEI, LICITAŢIE PUBLICĂ PENTRU VÂNZARE ŢEAVĂ DIAMENTRUL 73MM (TUBING 2 7/8’’) UZATĂ, PROVENITĂ ÎN URMA REPARAŢIILOR LA SONDE. ŢEAVA SE AFLĂ DEPOZITATĂ LA SEDIUL SECŢIEI DE PRODUCŢIE DELENII, JUD. MUREŞ. CANTITATEA DE ŢEAVĂ UZATĂ, SCOASĂ LA LICITAŢIE, SE VA VINDE ÎNTR-UN SINGUR LOT DE 5.000 METRI. PREŢUL DE PORNIRE LA LICITAŢIE ESTE DE 14,6 LEI/M, LA CARE SE ADAUGĂ TVA. INFORMAŢII CU PRIVIRE LA DESFĂŞURAREA LICITAŢIEI PRECUM ŞI LA PLATA TAXEI ŞI A GARANŢIEI DE PARTICIPARE SE POT OBŢINE LA TELEFOANELE 0269-201.149 SAU 0749-331.149. DOCUMENTAŢIA DE PARTICIPARE LA LICITAŢIE PRECUM ŞI OFERTA PROPUSĂ SE VA DEPUNE LA REGISTRATURA SUCURSALEI MEDIAŞ, STRADA GĂRII, NR. 5, CU 2 ORE ÎNAINTE DE ÎNCEPEREA LICITAŢIEI CU STRIGARE. ÎN CAZ DE NEADJUDECARE, LICITAŢIA SE VA REPETA LA O ALTĂ DATĂ.

ment. Informaţii la telefon 0269-258.059 sau 0721-173.517 sau 0771-794.897 ¤ Se vinde casă nouă situată în cartierul Stromberg (deasupra Sălii Polivalente) compusă din: parter cu living, bucătărie, wc de serviciu, cameră tehnică și etaj cu 3 dormitoare, hol baie și balcon. Casa este finisată în întregime, izolată termic, suprafaţa totală a terenului fiind de 230 mp. Drumul de acces este în curs de amenajare. Informaţii la telefon 0742-139.224 ¤ VÂND CASĂ în BLĂJEL, la șoseaua Mediaș – Târnăveni, 3 camere, hol, bucătărie, cămară, baie, fântână, curte și grădină mică, loc construcţie garaj și anexă, suprafaţă totală proprietate – 425 mp. O cameră izolată termic la exterior și cu geam termopan, gaz, curent electric. Accept și schimb cu apartament cu 2 camere, etaj 1-2, cartier Vitrometan Mediaș. Preţ: 18.000 Euro, negociabil. Relaţii la telefoanele: 0771-374.151, 0746-114.024, 0728-905.900, e-mail: casper7vd@gmail.com ¤ Vând urgent casă situată în Mediaș, zona ultracentrală, strada Turnului, nr. 8, compusă din 2 camere decomandate, baie de serviciu, bucătărie și hol. Casa are suprafaţa utilă de 65 mp, poate fi folosită ca birouri, sediu firmă, cu posibilitate de mansardare. Preţ 16.000 euro. Informaţii la telefon 0740-122.994 ¤ Vând casă în Sibiu, P + M, curte, grădină, garaj dublu, zona Ţiglari. Telefon: 0269-223.141

DIVERSE ¤ Vând garaj situat în cartier Vitrometan, zona Vidraru. Informaţii la telefon 0723-728.376 ¤ Vând 110 oi cu 320 lei bucata și 60 de miei – 9 LEI/KG. Informaţii la telefon 0733-640.001 ¤ De vânzare, rochie de mireasă deosebită, mărime 38, mobilă de dormitor din furnir, sufragerie din furnir, cuptor cu microunde, aspirator, cuptor electric mic, mașină de tricotat nouă. Preţurile sunt negociabile. Informaţii la telefon 0758-926.924 ¤ Vând CAZAN DE BAIE 100 L, automatizat, fabricat de ARMAX GAZ, două sobe convector, boiler electric de 10 litri. Informaţii la telefon: 0760-831.895

0740-676.066 sau e-mail: gojiberryromania@yahoo.com. Cer și ofer seriozitate.

MATRIMONIALE ¤ Cetăţean neamţ, doresc cunoștinţă cu o femeie serioasă, 35-50 ani, care dorește o relaţie serioasă, inteligentă, corectă, sportivă. Informaţii la telefon 0757-624.474 sau 0049-72.225.947.921 ¤ Dacă dorești să-ţi fiu aerul și soarele în viaţa ta, să ai 1,75 – 1,80 înălţime, maxim 80 kg., între 65 și 70 ani, văduv, fără obligaţii, nefumător și antialcoolic, iar averea ta să fie sufletul și caracterul. Sâmbătă și duminică pot fi contactată, între orele 10 și 20, la numărul 0749-870.088

AUTO – MOTO

Cumpăr maşină de cusut veche cu picior de fontă, chiuvete de grădină şi cadă baie fontă. Informaţii la telefon 0744-269.749

¤ Vând Ford Mondeo, anul 1995, benzină 1.6 16 V, înmatriculată, preţ 1.500 euro. IMPECABILĂ. BINE ÎNTREŢINUTĂ. Informaţii la telefon 0756-888.901

¤ Vând arbuști GOJI NQ1, diverse mărimi (35-80 cm), preţ între 15-30 lei. Răsaduri de Goji NQ1 de la sfârșitul lunii aprilie 2014 sunt disponibile. Preluăm și comenzi în avans pt înfiinţare plantaţie pentru sfârșitul verii, toamna și primăvara 2015. La cantităţi mari, preţul se negociază (peste 500 buc. la răsaduri, peste 100 buc. la arbuștii de 50 cm +). Mai multe informaţii despre plante și oferte găsiţi pe www.gojiberryromania.ro. Mă puteţi contacta la

Vând motocicletă Chopper 124cmc, an fabricaţie 1996, preţ 4.000 lei. Motocicleta poate fi văzută la adresa Lucian Blaga nr. 2. Informaţii la telefon 0740-656.502 ¤ Vând Opel Astra Caravan 1,7 DTI, an fabricaţie E3/2001, pe motorină, culoare albă, 120.000 km la bord. Preţ 2.900 euro, negociabil. Informaţii la telefon 0754-799.414 sau 0269-822.389


8 SPECIAL

monitorul de mediaș | 28 august - 3 septembrie 2014

PARTENERIAT | Monitorul de Mediaş şi Asociaţia Culturală „Mediaşul Nostru“ vă prezintă povești inedite din viața cetății

Medieşeni pe marile ecrane Mediaşul a fost, de-a lungul timpul, scenă pentru diferite pelicule. De asemenea, regizori și scenariști de prestigiu îşi au originile în vechiul burg de pe Târnava Mare. Mircea HODÂRNĂU Cei mai în vârstă ştiu că la Mediaş a fost turnat unul dintre cele mai importante seriale de televiziune realizat de Televiziunea Română. „Lumini şi umbre”, realizat în perioada 1979-1982, în colaborare cu Centrul de Producţie Cinematografică „Bucureşti”, a mobilizat peste 400 de actori şi câteva mii de figuranţi. Iniţial au fost planificate 52 de episoade, dar autorităţile au dat aprobare doar pentru 36, din care s-au difuzat 33. Filmările au avut loc în piaţeta din faţa localului Medieval Bistro, la fosta clădire a fabricii Medimpact (actualmente magazinul Aria) şi pe o stradă din zona Podului CFR, unde era locuinţa personajelor principale ale serialului.

Nick Langa

Alexandru Molico (DREAPTA) Municipiul de pe Târnava Mare a dat nume importante cinematografiei româneşti şi europene

Documentar zguduitor În 2006 s-a filmat la Mediaş o coproducţie francezo-română. Pelicula „Salariu: 110 euro” a fost realizată în Mediaş şi în oraşul industrial Schirmeck din Franţa, de către Nora Agapi şi Stéphane Luçon, constituind primul documentar românesc despre efectele globalizării care a pus faţă în faţă două grupuri de muncitoare de la două fabrici cu profil similar, aparţinând aceluiaşi patronat româno-francez. Totul a pornit în aprilie 2005, de la un scandal mediatic iscat după ce o companie din Alsacia a concediat mai multe lucrătoare, cărora le-a propus ulterior să fie angajate în Mediaş, pentru un salariu de 110 euro – o zecime din salariul minim din Hexagon. Filmul a fost difuzat atât la televiziunea naţională, cât şi în Franţa, la Arte.

Începuturile MECEFF „Cocoşul decapitat”, produs în 2007 după romanul omonim al preotului evanghelic Eginald Schlattner, prezintă începutul sfârşitului prezenţei saşilor în Transilvania. Anumite scene au fost filmate în curtea Bisericii Evanghelice Sf. Margareta şi în cartierul Gura-Câmpului, în clădirea Clubul Copiilor şi Elevilor, de pe strada Nucului. Pelicula a avut şi o proiecţie de gală la Cinema Mediensis, unde au participat regizorul Radu Gabrea şi o parte dintre actori. Potrivit unei legende săseşti, un cocoş decapitat este semn de ghinion, însă cine găseşte capul cocoşului are noroc. După această primă colaborare, Gabrea şi Primăria Mediaş au pus bazele MECEFF.

Activează în Timişoara Produsă de medieşeanul Dan Raţiu, comedia „Nuntă în Basarabia” a rulat la mai multe festivaluri naţionale şi internaţionale şi a avut o proiecţie specială la Mediaş pe 5 noiembrie 2010. Raţiu este producător la studioul regional TVR Timişoara şi membru în juriul concursului internaţional Prix Circom, alături de profesonişti TV din Suedia, Polonia, Slovenia, Norvegia, Marea Britanie, Franţa, Irlanda şi Olanda.

Dan Rațiu

Tudor Jurgiu

Dieter Auner

Consacrat internaţional Un alt regizor medieşean este Dieter Auner. Născut în municipiul de pe Târnava Mare, în 1970, acesta a plecat la 20 de ani în Germania, unde a studiat la Universitatea din Bonn, după care, în 1996, a decis să se mute în Irlanda. Pasionat de fotografie şi film, Auner a avut mai multe expoziţii în Europa şi SUA – „Romania Photographic Exhibition” (Irlanda, 1996), „Art Exchange” (New York, 1997), „Have You Seen Dracula?” (Irlanda, 1998), „şFrameţwords”, (Irlanda, 2001) etc. Primul său documentar, „Leaving Transylvania”, a fost realizat în 2001. Cel mai nou film al medieşeanului este despre o familie de clovni din Irlanda.

Propus la Oscar Regizorul Tudor Cristian Jurgiu s-a născut în 1984 la Mediaş. A absolvit Universitatea Naţională de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, secţia Regie de Film şi TV, în 2009. A regizat trei scurtmetraje şi un documentar în timpul şcolii. Anul acesta, lung-metrajul său „Câinele japonez”, cu Victor Rebengiuc în rol principal, este propunerea României la premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă

străină. Producţia a fost distinsă, vara aceasta, şi cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF.

Promotor al Mediaşului Nick Langa, medieşean după tată, s-a născut în anul 1967. Are o filmografie bogată prin care a încercat şi să popularizeze Mediaşul şi personalităţile sale. Stabilit definitiv în Germania, acesta a colaborat şi cu producători din Australia, Noua Zeelandă şi Statele Unite. Este producătorul şi scenaristul filmului „Un transilvănean în drum spre stele”, despre Hermann Oberth.

Scenarist de top Scenaristul Alexandru Molico şi-a petrecut copilăria la Mediaş. A lucrat la început la HBO România, a scris pentru mai multe seriale autohtone de succes, a colaborat cu Răsvan Popescu la scenariul filmului „Ceva bun de la viaţă”, regizat de Dan Piţa, şi a făcut parte din echipa de scenarişti a peliculei „Selfie”. Lansat în cinematografe pe 9 mai, acesta este cel mai de succes film românesc al anului. La doar zece zile de la premieră, filmul fusese văzut de peste 37.000 de spectatori şi avea încasări de 570.000 de lei.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.