Monitorul de Medias nr. 824

Page 1

Părintele Constantin Necula vine la Mediaş Tinerii medieşeni sunt invitaţi, sâmbătă după-amiază, să participe la „Marşul pentru viaţă“, un eveniment organizat de Protopopiatul Ortodox din municipiul de pe Târnava Mare. Acţiunea va debuta la ora 16.00, la Catedrala Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, din centrul oraşului, acolo unde se vor citi câteva rugăciuni.

Ulterior, participanţii vor pleca în marş pe traseul Piaţa Andrei Şaguna – strada Nicolae Iorga – Piaţa Regele Ferdinand I. Potrivit organizatorilor, sunt aşteptaţi la acest eveniment tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani. „Marşul pentru viaţă“ va fi urmat de o conferinţă susţinută de profesorul conferen-

Întâlnire cu viitorul primar

ţiar universitar doctor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu. Conferinţa intitulată „Iisus Hristos, Viaţa noastră“ va avea loc la Sala Traube. Partener al acestui eveniment este Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret din cadrul Primăriei Mediaş. (A.P.)

Ziarul care stă de vorbă cu oamenii

DE MEDIAŞ Municipiul de pe Târnava Mare intră încet, dar sigur, în febra alegerilor locale din luna iunie. Favorit la fotoliul de primar, Gheorghe Roman a început deja o serie de întâlniri cu medieşenii, din dorinţa de a afla problemele punctuale ale acestora. Pagina 4

24–30 martie 2016 Anul XIV nr. 824 • 12 pagini • 2,50 lei

0731.361.966 0723.194.985

www.monitoruldemedias.ro

Medieşeanul de la Cambridge

EDITORIAL Pagina 5

Cine ne poartă de grijă? În mod natural, ca cetăţeni, ar trebui să ne vedem de muncă şi de viaţă şi să ne plătim dările către stat, iar statul ar trebui ca, din banii pe care ni-i ia, să ne facă viaţa mai bună. Simplu ca bună ziua. Cred că reţeta fericirii stă într-o relaţie normală între cetăţean şi instituţie, de orice fel o fi ea, o relaţie care să fie în primul rând în beneficiul oamenilor. Cum stăm cu fericirea, când statul te faultează toată ziua şi împrăştie banii aiurea, numai Dumnezeu mai ştie...

LOCAL

Suspiciuni la Romgaz Asociaţia Salariaţilor Responsabili din Romgaz a dezvăluit un posibil conflict de interese în care este implicată Ecaterina Popescu, membru al Consiliului de Administraţie al companiei, pe care o acuză că ar fi „purtătoarea intereselor companiei de foraj din Craiova“. Pagina 5

Mihai Truţă a fost unul dintre cei mai buni elevi de la liceul medieşean „Stephan Ludwig Roth“ şi din oraş, cu rezultate excepţionale şi numeroase distincţii la concursuri şi olimpiade şcolare, la matematică, fizică şi informatică. Din toamna trecută, Mihai este student la prestigioasa şi elitista Universitate Cambridge, acolo unde se pregăteşte pentru o carieră în informatică. Pentru cititorii Monitorului de Mediaş, tânărul a dezvăluit cum a ajuns la Cambridge şi cum e viaţa în Universitatea care a dat lumii 89 de laureaţi ai Premiului Nobel şi savanţi precum Isaac Newton, Francis Bacon, Henry Cavendish, Lord Kelvin, Charles Darwin şi Stephen Hawking. Paginile 6-7

Pregătiri pentru alegerile locale

Se caută preşedinţi şi locţiitori pentru birourile electorale de circumscripţie care vor fi organizate cu ocazia alegerilor locale din luna iunie. Astfel, persoanele licenţiate în ştiinţe juridice care locuiesc în municipiul

Mediaș pot depune, până la data de 1 aprilie, o cerere pentru înscrierea în lista propusă de președintele Tribunalului pentru tragerea la sorți a preşedinţilor/locţiitorilor birourilor electorale de circumscripţie organizate pe

raza județului Sibiu. Cererile se vor depune la sediul Primăriei Mediaş şi vor fi însoțite în mod obligatoriu de acte care să dovedească faptul că solicitantul a absolvit studii juridice, specializarea drept. (A.P.)

Centre de mica publicitate Anunţurile de mica publicitate pot fi preluate la

Şcoala de Şoferi SC Levy Car SRL Mediaş, str. Lucian Blaga nr. 2 (lângă blocul curb) Tel. Fax: 0369-434.443

Agenţia de turism I Travel Piaţa Regele Ferdinand nr. 30 telefon 0771-126.653

Târg de Paşte în centrul Mediaşului Sărbătorile pascale ale credincioşilor catolici, reformaţi şi protestanţi prilejuiesc, în această săptămână, Târgul de Paşte în Piaţa Corneliu Coposu. Manifestarea se va desfăşura la Mediaş în perioada 24 – 26 martie şi este organizată de către societatea Piaţa Prim Com S.A., Consiliul Local Mediaş, Primăria municipiului Mediaş prin Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret şi susţinut de Meditur şi va reuni zeci de producători de fructe şi legume şi meşteşugari, atât din Mediaş, cât şi din diferite alte regiuni ale ţării. „În cele trei zile ale târgului, medieşenii

pot admira, achiziţiona şi degusta diferite produse tradiţionale specifice sărbătorii pascale. De asemenea, pentru cei mici, vor fi amenajate ţarcuri cu miei şi iepuraşi“, a anunţat Aurel Nechita, directorul general al societăţii Piaţa Prim Com. Programul de desfăşurare al târgului va fi în fiecare dintre cele trei zile, de la orele 10.00 la 17.00.

Saşii şi ungurii sărbătoresc De pe masa de Paşti a saşilor nu lipseşte niciodată ciorba de miel cu chelber sau supa cu tăiţei sau găluşte, dar nici ouăle roşii, ouăle umplute, friptura de miel,

cozonacul, lichiul, ori alte prăjituri, spune medieşeanca Edith Depner. Tradiţia e la loc de cinste şi în comunitatea maghiară, cu prilejul Paştilor, iar medieşeanca Marta Bugnar este mândră că poate duce mai departe obiceiurile pe care le-a moştenit din familie. „Duminică dimineaţa mergem la biserică, când toată lumea primeşte cuminecătură, simbolizată prin pâine şi vin. Duminica este o zi pe care fiecare o petrece în familie, alături de cei dragi, aşa că şi noi suntem bucuroşi să ne strângem la masă cu nepoţii şi copiii“, mărturiseşte ea. (A.L.)


2 LOCAL

monitorul de mediaş | 24–30 martie 2016

NOBIL | CLT şi-a propus să le ofere sărbători mai fericite copiilor nevoiaşi

Campanie de suflet A început o nouă ediţie a campaniei umanitare „Hrăneşte un zâmbet“. Timp de aproximativ o lună, medieşenii sunt aşteptaţi să doneze în mai multe supermarketuri din oraş pentru copiii cu o situaţie materială precară. Beneficiarii vor primi câte un mic cadou format din produsele donate înaintea sărbătorilor pascale. Alex PÎNTEA Consiliul Local al Tinerilor Mediaş desfăşoară, în perioada 17 martie – 18 aprilie, o nouă ediţie a campaniei umanitare de tradiţie. În aceste zile, toţi medieşenii care doresc pot dona produse alimentare sau nealimentare pentru copiii care provin din familii defavorizate. Consiliul Local al Tinerilor alături de Primăria Mediaş organizează, în preajma sărbătorilor pascale, o campanie umanitară de întrajutorare sub genericul „Hrăneşte un zâmbet“.

Grup ţintă Proiectul are drept scop sprijinirea copiilor cu rezultate bune la învăţătură, care provin din familii cu oportunităţi re-

SUCCES

3.000 de beneficiari au avut ediţiile anterioare

duse. Concret, medieşenii care doresc pot dona alimente, jucării şi alte produse într-un spaţiu special amenajat în incinta supermarketurilor din municipiu. „În perioada 17 martie – 18 aprilie, Consiliul Local al Tinerilor, alături de Primăria municipiului Mediaş, desfăşoară campania umanitară «Hrăneşte un zâmbet». Scopul campaniei este ajutorarea elevilor care provin din familii sărace. Medieşenii care vor să se alăture campaniei noastre pot să doneze produse alimentare, jucării sau orice alte obiecte în spaţiile special amenajate în cadrul maCampania se va desfăşura până la jumătatea lunii aprilie gazinelor partenere“, a explicat Silvia Sas, primarul tineri- cât mai mare. „În cadrul cam- Mediaş şi satul aparţinător Ighilor din Mediaş. paniilor anterioare, am reuşit şul Nou“, mai spune Silvia Sas. să ajutăm un număr mare de În supermarketuri copii, iar acum sperăm să avem Tradiţie Ca şi în anii anteriori, mai acelaşi succes si să reuşim să Tinerii medieşeni continuă multe magazine mari din oraş ajungem în casele celor care şi în acest an seria acţiunilor s-au alăturat campaniei iniţi- au nevoie de noi. Dacă fieca- umanitare demarate în primăate de Consiliul Local al Tine- re dintre noi am dona măcar vara anului 2010, atunci când rilor. În incinta acestora se gă- un produs, cu siguranţă nu ar a fost organizată prima ediţie sesc deja spaţii special ame- mai fi copii trişti de Paşte. Pâ- a campaniei „Hrăneşte un zâmnajate pentru donaţii. Organi- nă în momentul de faţă, am bet“. De atunci, de două ori pe zatorii campaniei umanitare reuşit să hrănim zâmbetele a an, înaintea sărbătorilor pascaîşi doresc ca numărul celor ca- aproximativ 3.000 de elevi cu le şi a celor de Crăciun, CLT re se alătură campaniei să fie o situaţie materială precară din organizează această campanie.

Cu jalba în Consiliul Local Alex PÎNTEA Mai mulţi oameni de afaceri din Mediaş au participat la şedinţa Consiliului Local desfăşurată la începutul acestei săptămâni. Aceştia au venit pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de impozitele foarte mari pe care trebuie să le plătească pentru imobilele nerezidenţiale. Astfel, în unele cazuri, impozitele persoanelor fizice au crescut chiar şi de 20 de ori, asta pentru că aleşii locali au votat în noiembrie anul trecut cota maximă de 1,3%, iar normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal apărute ulterior au modificat baza de calcul a impozitelor de la valoarea de piaţă la valoarea tehnică a clădirilor.

S-au grăbit

Medieşenii nemulţumiţi au apreciat că aleşii au făcut o eroare, în condiţiile în care la momentul în care au votat nivelul impozitelor şi taxele locale, normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal nu apăruseră. „Consider că s-a făcut o eroare de către Consiliul Local atunci când s-a votat cota maximă de 1,3% la impozi-

tul pentru imobilele nerezidenţiale, în condiţiile în care legea permite între 0,2% şi 1,3%. Cazul meu concret: anul trecut am plătit 476 lei, iar anul acesta datorez 10.500 lei”, a explicat unul dintre cei prezenţi la şedinţă. Pe de altă parte, reprezentanţii municipalităţii le-au recomandat contribuabililor aflaţi în această situaţie să îşi reevalueze clădirea, aşa cum, de altfel, se arată şi în lege.

Expoziţie la Galeria de artă Cirus Alex PÎNTEA Profesorul Dan Cozmescu expune în premieră la Galeria de artă Cirus din municipiul Mediaş. Acesta propune o expoziţie intitulată generic „Lumină şi culoare”. Artistul va aduce în faţa publicului aproximativ 50 de lucrări de grafică, ulei şi acuarelă, toate realizate în decursul ultimului an. Pânzele lucrate în ulei sunt centrate pe naturi statice şi se disting prin tonurile calde, liniştitoare şi protective, care poarta privitorul într-un univers familiar şi in-

tim, într-o atmosferă ce predispune spiritul uman la întoarcerea către sine, reflexivitate şi pace sufletească. De această dată, grafica artistului plastic Dan Cozmescu este una mult mai accesibilă, abordând tematica istorică şi socială. În primul caz, este vorba de o serie de portrete inedite ale figurilor legendare aparţinând Traciei şi vechii Dacii, de la Zamolxis şi Dromihete la Burebista, Deceneu şi Decebal. Efortul artistic, aşa cum mărturiseşte autorul lucrărilor, a fost dublat sau, mai exact, precedat de un efort de documentare istorică, despre

vechea lume tracică, începând cu însemnările lui Dio Cassius şi terminând cu studiile reputatului istoric Constantin C. Giurescu.

Schiţe istorice Artistul încearcă, practic, să surprindă în cărbune esenţa spiritului geto-dac, aşa cum se desprinde ea din relatările şi studiile amintite. Vernisajul expoziţiei „Lumină şi culoare” va avea loc sâmbătă după-amiază, începând cu ora 17.00, la Galeria de artă Cirus, iar aceasta va fi deschisă publicului timp de două săptămâni.

Pod în lucru Alex PÎNTEA În zilele următoare vor reîncepe lucrările la podul care leagă cartierul Gura-Câmpului de zona centrală a oraşului. Demarate în urmă cu un an, lucrările trebuia finalizate conform graficului iniţial în luna ianuarie a acestui an, însă podul va fi gata abia în iunie. Primul sens de mers de pe pod mai are nevoie doar de covorul asfaltic, iar acesta va fi turnat în momentul în care condiţiile meteo o vor permite. Ulterior, acesta va fi redeschis circulaţiei şi se va închide celălalt sens de mers, în vederea reabilitării. „Podul mare este în grafic. Ne-am fi dorit să asfaltăm firul pe care s-a lucrat, dar, din păcate, condiţiile meteo nu ne-au permis acest lucru la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut. În momentul în care vremea

ne va da voie să începem, se vor relua lucrările, se va da drumul pe firul respectiv, se va începe apoi treaba pe firul celălalt şi probabil că această lucrare va fi finalizată în termen“, a anunţat primarul Teodor Neamţu.

Finanţare de la bugetul local Podul cu patru benzi este, de fapt, alcătuit din două structuri distincte. Astfel, podul vechi cu două benzi, a fost construit în anul 1951, iar celelalte două benzi de circulaţie sunt amenajate pe un pod construit mai recent, în 1984. Cele două structuri au fost unite în anul 1987, când vechiul pod a fost înălţat cu aproximativ cinci metri. Reabilitarea podului peste râul Târnava Mare va costa aproximativ 3,6 milioane de lei, bani care provin din bugetul local.

Noroc cu Naţionala Naţionala României aduce asfaltul pe strada Sălciilor. Clubul Gaz Metan a solicitat municipalităţii efectuarea unor lucrări de reabilitare pe artera de acces către stadion, asta în condiţiile în care, pe 29 martie, reprezentantiva României sub 21 ani va juca cu Ţara Galilor la Mediaş, în campania de calificare pentru Campionatul European de anul viitor. Strada Sălciilor din municipiul Mediaş arată jalnic, plină de gropi, astfel că reparaţiile sunt mai multe decât necesare. Reprezentanţii munici-

palităţii spun că vor interveni prin intermediul operatorului de drumuri şi vor rezolva problema. „Am vorbit cu cei de la Gospodăria Comunală să intervenim asupra găurilor mari de pe această stradă. Am avut şi o solicitare de la clubul de fotbal, întrucât se va desfăşura un meci internaţional la Mediaş în data de 29 martie. Ne-am însuşit solicitarea şi vom interveni în aşa fel încât în ziua meciului să nu fie probleme de circulaţie în zona respectivă“, a promis primarul Teodor Neamţu. (A.P.)


LOCAL 3

24–30 martie 2016 | monitorul de mediaș

Pe scurt

IMPLICARE | Ziua Mondială a Apei a fost marcată prin mai multe evenimente la Mediaş

Tâlhar reţinut

Educaţie şi simţ civic

Poliţiștii medieșeni au depistat și prins, zilele trecute, un localnic în vârstă de 16 ani, identificat ca autor al mai multor furturi. Acestea au fost săvârșite în perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016, pe raza municipiului Mediaș. Tânărul a fost reţinut 24 de ore, pe bază de ordonanţă, iar ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș și Judecătoriei Mediaș cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii a trei infracţiAlex PÎNTEA uni de furt calificat și a unei inPrima acţiune din cadrul fracţiuni de tâlhărie. (A.P.) Zilei Mondiale a Apei a avut loc la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth”. SociUn tânăr din municipiul Mediaș, etatea Apa Târnavei Mari a reaflat sub influenţa băuturilor al- alizat pentru elevii Şcolii Gimcoolice, a intrat cu mașina în zi- naziale „Hermann Oberth” o prezentare intitulată „Apa şi dul unui imobil de pe strada meseriile/Apa, miracolul vieNucului. Incidentul s-a petrecut ţii”. „La biblioteca municipaduminica trecută, dimineaţa, lă am organizat o prezentare atunci când pe fondul vitezei expe tema propusă de ONU pencesive, acesta a pierdut controtru anul acesta. Obiectivul a lul asupra direcţiei de deplasare fost ca, la finalul prezentării, și a intrat în coliziune cu zidul atât noi, cât şi publicul-ţintă unui imobil aflat în apropiere. să devenim consumatori mai „Testarea cu aparatul etilotest a responsabili”, a explicat Iulia Tarnu, şef birou Relaţii Publiavut rezultatul de 0,97 miligrace şi Comunicare în cadrul some/litru alcool pur în aerul excietăţii Apa Târnavei Mari. pirat. Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal sub Curăţenie la izvoare aspectul săvârșirii infracţiunii de A doua activitate în cadrul conducere pe drumurile publice Zilei Mondiale a Apei a fost a unui autovehicul având o îmrealizată printr-un parteneribibaţie alcoolică peste limita le- at cu Asociaţia de Turism şi gală“, a precizat subcomisarul Ecologie Dianthus Mediaş. ALuciana Lazăr, purtătorul de cu- ceasta a vizat derularea unei vânt al Inspectoratului Judeţean campanii de informare a cede Poliţie Sibiu. (A.P.) tăţenilor cu privire la calitatea apei izvoarelor din municipiu, prin amplasarea de plă-

Operatorul regional de apă şi apă uzată Apa Târnavei Mari a gândit un program complex de acţiuni. Astfel, s-a încercat responsabilizarea elevilor încă din şcoala gimnazială, printr-o prezentare desfăşurată la biblioteca municipală. În parteneriat cu Asociaţia de Turism şi Ecologie Dianthus, s-a derulat o campanie menită să informeze populaţia cu privirea la calitatea apelor de la izvoarele din oraş, iar la sediul operatorului s-a desfăşurat un simpozion. partenerilor campaniei, www. apatarnavei.ro şi www. dianthus-medias.ro”, a mai arătat Tarnu.

Cu maşina în zid

Accident pe Sticlei

O adolescentă din municipiul Mediaș, a fost rănită într-un accident de circulaţie produs, la sfârșitul săptămânii trecute, în cartierul Vitrometan. Aceasta se deplasa pe partea carosabilă, pe strada Sticlei, moment în care a fost acroșată de un autoturism. În urma impactului, tânăra a suferit doar răni ușoare, care nu au necesitat internarea în spital. „Tânăra în vârstă de 16 ani a fost acroșată în timp ce se deplasa pe partea carosabilă. Cercetările în acest caz sunt continuate de către lucrătorii Biroului Poliţiei Rutiere Mediaș“, transmite subcomisarul Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu. (A.P.)

Simpozion la sediul operatorului

Sloganul acestei ediții a Zilei Apei a fost „Educaţie şi implicare în comunitate pentru o apă mai bună”

IULIA TARNU | purtător de cuvânt ATM „În contextul în care anul 2015 a fost cel mai fierbinte din istoria omenirii, de când se fac înregistrări meteorologice, am considerat că trebuie să regândim modul în care celebrăm Ziua Mondială a Apei sub un alt slogan: «Educaţie şi implicare în comunitate pentru o apă mai bună».“ cuţe informative la cinci izvoare. Este vorba Izvorul Dorului, izvorul de la ieşirea spre Sibiu, izvorul de pe strada

Moşnei, izvorul din Greweln şi cel de pe strada Stadionului. Totodată, au avut loc acţiuni de igienizare a zonelor,

cu elevi de la Şcoala Naţională de Gaz şi de la Colegiul Tehnic Mediensis. „În calitate de partener în acest proiect, operatorul regional Apa Târnavei Mari va realiza buletinele de analiză a apei din cele cinci izvoare, trimestrial, pe tot parcursul anului 2016, pentru început. Primele rezultate cu privire la calitatea apei izvoarelor au fost afişate atât la izvoare, cât şi pe site-urile

O altă activitate educaţională prilejuită de Ziua Mondială a Apei a avut loc ieri la sediul operatorului. Aceasta a fost realizată în parteneriat cu „Cercul metodic de chimie Mediaş şi zonă – Gimnaziu”. „A fost vorba de un simpozion cu titlul «Apa şi meseriile». În cadrul acestuia, elevii au tratat subiecte precum: «Viaţa de fermier», «Obţinerea sării de Bazna», «Picătura meseriaşă», «Utilizarea apei în meserii», «Apa în tradiţiile populare», «Pompieri», «Apa şi navigatorii», «Olăritul între vechi şi nou» şi «Apa şi meşteşugurile tradiţionale». Cu această ocazie, elevii au vizitat sediul administrativ şi operaţional al companiei, pentru a înţelege diversitatea de calificări necesare pentru buna funcţionare a unui operator de apă şi apă uzată”, a detaliat Iulia Tarnu. Galerie foto pe www.monitoruldemedias.ro

Mişcarea Populară vrea doi consilieri municipali Mişcarea Populară ţinteşte un scor bun la alegerile din iunie. La începutul lunii viitoare, Traian Băsescu va veni la Mediaş. Alex PÎNTEA Formaţiunea negociază cu mai multe persoane pentru a candida la fotoliul de primar al municipiului Mediaş. Obiectivul declarat este obţinerea unui scor electoral de minim 10 la sută la alegerile locale din luna iunie, respectiv cel puţin doi consilieri locali. Traian Băsescu este aşteptat la Mediaş la începutul lunii viitoare.

Caută candidat Preşedintele organizaţiei judeţene a Mişcării Populare s-a

aflat, la sfârşitul săptămânii trecute, în municipiul Mediaş, pentru a participa la o întâlnire cu reprezentanţii formaţiunii din nordul judeţului. Diana Popa susţine că viitorul candidat pentru Primăria Mediaş va putea câştiga în faţa oricui. „Marşăm pe persoane nu neapărat noi în politică, ci pe persoane care s-au remarcat în activitatea lor de zi cu zi, care au venit cu proiecte şi care sunt persoane verticale. De asemenea, trebuie să fie persoane care au un cuvânt de spus în comunitate“, a menţionat Popa.

ANUNŢ S.C. MEDITUR S.A. Mediaș, CUI RO 9735812, înregistrată la ORC Sibiu sub nr. J32/1016/1997, cu sediul social în Mediaș, Șos. Sibiului nr.100A, tel .0269845678; fax 0269845619 – în calitate de concesionar a reţelei de contact troleibuze și staţii călători acoperite, organizează în fiecare zi de joi LICITAŢIE CU OFERTĂ ÎN PLIC ÎNCHIS pentru închirierea spaţiilor de reclamă şi publicitate. Ofertele se primesc până la ora 9 a fiecarei zi de joi la secretariatul societăţii. Deschiderea acestora se face la ora 11. Caietul de sarcini care conţine condiţiile și preţurile se poate ridica în mod gratuit zilnic, orele 11 – 13, de la secretariatul societăţii.

tidului, iar eu spun că putem vorbi cu siguranţă de un scor În ceea ce priveşte scorul de peste 10 la sută“, mai spuelectoral, Mişcarea Populară ne Diana Popa. ţinteşte minim 10 procente la nivelul municipiului Mediaş. Băsescu, la Mediaş Altfel spus, formaţiunea şi-a Fostul preşedinte Traian propus să câştige cel puţin do- Băsescu este aşteptat în muuă mandate de consilier local nicipiul de pe Târnava Mare. la alegerile programate la în- Liderul Mişcării Populare va ceputul lunii iunie. „Eu spun participa în data de 9 aprilie că Mediaşul are un bazin elec- la lansarea candidaţilor fortoral suficient de puternic în maţiunii de la Sibiu. Acesta ceea ce priveşte înclinaţia spre ar putea ajunge şi în municiMişcarea Populară. Medieşenii piul de pe Târnava Mare, însunt fani atât ai d-lui preşedin- să, deocamdată, vizita nu este Traian Băsescu, cât şi ai par- te confirmată. „Preşedintele

Obiectiv clar

Traian Băsescu va veni la lansarea candidaţilor de la Sibiu, ocazie cu care sperăm să vină şi în Mediaş. Ne dorim să fie alături de medieşeni de câte ori se poate. Pentru noi, Mediaşul este un oraş important. Este stabilită data de 9 aprilie pentru lansarea candidaţilor de la Sibiu şi prezenţa lui Traian Băsescu la această lansare, însă nu am stabilit încă dacă poate să vină aici. Noi sperăm să ajungă şi la Mediaş“, a mai afirmat liderul organizaţiei judeţene a Mişcării Populare.


4 LOCAL

monitorul de mediaş | 24–30 martie 2016

CONSULTĂRI | Candidaţii care ţintesc fotoliul de primar au început întâlnirile cu medieşenii

Întâlnire cu viitorul primar Municipiul de pe Târnava Mare intră încet, dar sigur, în febra alegerilor locale din luna iunie. Favorit la fotoliul de primar, Gheorghe Roman (PNL) a început deja o serie de întâlniri cu medieşenii, alături de echipa sa, din dorinţa de a afla problemele punctuale ale acestora. La fel ca şi Mihai Macaveiu (PSD). Alex PÎNTEA Cu mai puţin de două luni şi jumătate până la alegerile locale, partidele şi candidaţii independenţi au intrat în perioada de precampanie electorală. Astfel, au început deja întâlnirile în cartiere, în urma cărora cei care aspiră la fotoliul de primar doresc să cunoască problemele oamenilor, dar şi să găsească soluţii pentru acestea. De asemenea, se strâng semnături necesare pentru depunerea candidaturilor, indiferent că este vorba de partide politice sau independenţi.

Strâng semnături Gheorghe Roman, alături de echipa PNL Mediaş, a început o serie de întâlniri cu

medieşenii. Totodată, liberalii au demarat şi o acţiune de strângere de semnături, pentru a putea depune liste complete la alegerile locale programate în luna iunie. Prima întâlnire cu medieşenii a avut loc în cartierul Gura-Câmpului, acolo unde au fost prezente câteva sute de persoane. O altă întâlnire s-a desfăşurat în parcul central din cartierul Vitrometan. „În această săptămână am început seria întâlnirilor cu medieşenii. Oamenii au venit în număr mare, au semnat pentru ca eu şi echipa PNL să putem candida la alegerile din 5 iunie şi ne-au spus lucrurile pe care noi trebuie să le rezolvăm în perioada 2016-2020”, a explicat Gheorghe Roman.

GHEORGHE ROMAN | candidat PNL „La alegerile din luna iunie vom avea o listă nouă de consilieri locali. Niciun consilier local din actuala legislatură nu va mai fi pe lista viitoare. Vom avea o listă cu oameni tineri şi chiar vreau ca oamenii să aibă încredere într-o nouă generaţie de consilieri locali care să nu ne facă de ruşine la nivel naţional.“

Listă complet nouă PNL schimbă în totalitate rândurile pentru Consiliul Local Mediaş. Niciunul dintre actualii aleşi nu se va regăsi pe lista cu care liberalii vor participa la alegerile locale din luna iunie a acestui an. Lista este formată în marea majoritate din oameni tineri, pregătiţi şi dornici să se implice în problemele cu care se confruntă oraşul, după cum a explicat liderul PNL Mediaş. Gheorghe Roman, alături de echipa PNL Mediaş, a început o serie de întâlniri cu medieşenii

Întâlniri punctuale Candidatul PSD pentru Primăria Mediaş are şi el o serie de întâlniri cu diferite categorii de persoane. Astfel, Mihai Macaveiu s-a întâlnit în mai multe rânduri cu tineri din oraş, cu taximetrişti, iar ulterior în cartiere. Zilele trecute, acesta a început o serie de întâlnirii cu pensionarii din oraş. La primele două desfăşurate la sediul PSD Mediaş, au participat pensionari din zona centrală şi cartierul După-Zid. ,,Am început în-

tâlnirile pe zone. I-am chemat la partid pentru că mi-am dorit să fie un grup mai restrâns cu care să pot vorbi. Cred că este mult mai bine să ne putem conversa, decât să îi adun undeva într-o sală şi să le povestesc eu, iar aceştia să nu poată să spună mare lucru’’ spune Mihai Macaveiu.

tru fotoliul de primar, cu un film în care îşi explică decizia şi proiectele. „Am început strângerea semnăturilor pentru candidatura ca şi independent pentru Primăria Mediaş. Începând cu săptămâna următoare, ne întâlnim şi în oraş. Vin în mijlocul dvs. să mă cunoaşteţi, să vă cunosc şi să ne apucăm de treabă. Candidez pentru funcţia de primar al Activ online Mediaşului pentru că este moCristian Marian şi-a anun- mentul ca un independent să ţat pe Facebook intenţia de a conducă acest oraş“, a scris candida ca şi independent pen- Marian.

Liceenii de la „Roth“, la Târgul Internaţional de Universităţi 55 de elevi ai Liceului „St.L. Roth“ Mediaș, împreună cu un grup de profesori au participat în 22 martie la Târgul Internațional de Universități RIUF desfășurat în Cluj Napoca, la Sala Polivalentă. Alături de alţi tineri din toată ţara, liceenii de la „Roth“, elevi din clasele a XI-a și a XII-a, au fost interesați de obținerea unor informații legate de studiul în străinătate şi au avut posibilitatea să discute direct cu reprezentanți ai peste 65 de universități și instituții de învățământ din Europa, Asia și America, pregătiţi de întâlnirea

cu tinerii români, dornici să afle informații despre cele mai bune programe de studiu din România și din străinătate. La Târgul Internațional de Universități RIUF s-au aflat reprezentanţi ai celor mai apreciate universităţi din România, precum şi reprezentanţi ai unor instituţii de învăţământ bine plasate în topul european de profil, precum, University of Birmingham, University of Sheffield, Vrije Universiteit Brusel, University of Nottingham şi altele. Este pentru al şaselea an la rând în care profesori ai liceului

medieşean „St.L. Roth“, împreună cu elevi ai şcolii, participă la Târgul Internaţional de Universităţi, eveniment

considerat a fi o bună oportunitate oferită elevilor, pentru alegerea unei viitoare cariere. (M.O.)

Şeica Mare se dezvoltă şi în 2016 Aurelian LUNGU Primăria comunei Şeica Mare are ca obiectiv să finalizeze în proporţie de 90 la sută modernizarea infrastructurii rutiere din Şeica Mare şi Calvaser. Obiectivul este realizabil, în condiţiile în care bugetul local de anul acesta este unul destul de generos, potrivit primarului Nicolae Şuşa. „Pentru 2016, avem un buget consistent, care ne permite să ne gândim la investiţii şi vreau să continuăm asfaltarea străzile, în conformitate cu principiul meu: «Întâi asfaltul!». În ultimii doi ani, cu forţe proprii sau prin proiecte europene, am reuşit să

avem 17 străzi realizate pe raza comunei, ceea ce demonstrează că şi în localităţile mici se pot mişca lucrurile, dacă există destulă preocupare“, a precizat Şuşa.

Investiţii utile Prioritatea administraţiei conduse de Nicolae Şuşa rămâne şi pentru 2016 modernizarea străzilor din Şeica Mare şi Calvaser. Potrivit edilului, în Calvaser sunt finalizate patru străzi şi urmează încă trei. „Anul acesta terminăm 90 la sută străzile din Şeica Mare şi Calvaser, din fonduri proprii, de la bugetul local. Aducem şi Calvaserul aproape de 100 la sută, la nivelul care se regă-

seşte şi în Şeica Mare; acum este undeva la jumătate. Cu tot cu Calvaserul, ajungem la 30 de străzi, din care 26 cu fonduri proprii şi patru cu fonduri europene. Anul trecut am avut noroc de proiectul european, din care am reuşit să facem patru străzi în Şeica Mare, iar restul, din bugetul local. Sunt bani suficienţi dacă îi drămuim aşa cum trebuie“, consideră gospodarul comunei. Şantiere stradale vor fi deschise, la anul, în satele Boarta şi Ştenea, iar Buia şi Petiş urmează în 2018. „Acestea sunt localităţi mici, unde nu vom avea probleme. Mai avem un proiect pentru care vrem să obţinem fonduri eu-

ropene, astfel încât să asfaltăm străzile principale din satul Buia, în lungime totală de aproximativ 3 km“, a precizat Şuşa (foto).

Vizibilitate redusă Alţi doi candidaţi independenţi şi-au manifestat intenţia de a intra în cursa pentru fotoliul de primar. În luna februarie, Tiberiu Iacob şi-a anunţat public dorinţa de a candida, a organizat mai multe întâlniri de strângere de semnături, însă recent nu a mai avut nicio activitate publică. Un alt independent, Marian Lazăr, şi-a anunţat intenţia de a candida la începutul lunii martie, însă de atunci nu a mai avut nici o acţiune publică.


LOCAL 5

24–30 martie 2016 | monitorul de mediaş

EDITORIAL Cine ne poartă de grijă? de Milu Oltean

SCANDAL | Un grup de angajaţi lansează suspiciuni cu privire la Ecaterina Popescu

Acuzaţii grave către conducerea societăţii Romgaz Asociaţia Salariaţilor Responsabili din Romgaz a dezvăluit un posibil conflict de interese în care este implicat un membru al Consiliului de Administraţie (CA) al companiei. numită ca administrator a ce- ve acestora şi Foraj Sonde Cralui mai important producător iova. Prin poziţia sa de admide gaze naturale la care statul nistrator al Romgaz, d-na EcaO nouă scrisoare de tip „Ar- are calitatea de acţionar ma- terina Popescu a putut face înmaghedon“ transmisă presei joritar“, se arată în scrisoare. ţelegeri cu d-l Metea ca atribuirea contractelor să fie făde către un grup anonim, aucută cu precădere către SC Fotointitulat „Asociaţia Salaria- Ochii pe contracte ţilor Responsabili din Romgaz“ În calitatea sa de adminis- raj Sonde Craiova SA, iar con(ASRR), la doar o săptămână trator Romgaz, Ecaterina Po- tractele încheiate cu Foraj Sonde la precedentele dezvăluiri, pescu aprobă sau are acces la de Craiova să fie executate în susţine că Ecaterina Popescu, orice informaţie legată de bu- favoarea acestui contractor de membru în CA al Romgaz, es- getele de investiţii, programe- foraj. Oare preţul la care conte „purtătoarea intereselor le de foraj, criteriile de atribu- tractează ROMGAZ este unul companiei de foraj din Craio- ire a contractelor de foraj, da- corect sau este dublu sau mai va“. ta necesarului serviciilor de mare?“, se întreabă angajaţii. foraj, tipul serviciului de fo„Nu mai există manageri raj, valori estimate ale servi- Interesele au îngropat privaţi competenţi?“ ciilor de foraj, informaţii pe Dafora şi Foraj Sonde ASRR subliniază că Popes- care le furnizează fraţilor Cris- Mureş? cu deţinea, la momentul nu- tescu sau companiei Foraj Sonmirii că administrator al de Craiova, aducând acestora În continuare, semnatarii Romgaz, calitatea de adminis- un avantaj competiţional sem- scrisorii incendiare afirmă că trator al SC Foraj Sonde SA nificativ faţă de alţi prestatori directorul general Virgil MeCraiova, unul dintre principa- de foraj, mai subliniază ASRR. tea şi subordonaţii acestuia lii beneficiarii ai contractelor „Toate deciziile legate de bu- „au aprobat pe bandă rulande foraj atribuite de către pro- getele şi programele legate de tă cheltuieli suplimentare acesducătorul de gaze naturale servicii de foraj, după data nu- tei companii, pregătind chiar Romgaz. „Foraj Sonde Craio- mirii d-nei Ecaterina Popescu şi o procedură de urmat în cava este una dintre companiile în CA Romgaz, au fost influ- zul în care sunt revendicate membre ale grupului Bega, enţate de necesitatea şi inte- cheltuieli neprevăzute de comcontrolate de fraţii Cristescu, resul acesteia de a satisface paniile de foraj, pentru a ascare au interese majore în sfe- solicitările fraţilor Cristescu şi cunde interesul de a aduce ra de activitate a producătoru- de obligaţia sa de a aduce avan- avantaje companiei de foraj lui de gaze naturale Romgaz, taje patrimoniale şi competiti- din Craiova“. „Tot la fel de inîn special în realizarea de lucrări de foraj. Tot din acest motiv, Ecaterina Popescu se afla, la momentul numirii ca admiSăptămâna trecută, Asociația Salariaților Responsabili nistrator al Romgaz, într-un din Romgaz – o structură care a scos la iveală în ultimii ani potenţial conflict de interese, mai multe fapte reprobabile care se petrec în interiorul deoarece, în calitatea sa de adcompaniei de stat cu sediul central la Mediaș – a publicat o ministrator al Romgaz, putea nouă scrisoare de genul „Armaghedon”, preluată în presa avea interese de natură să procentrală. Subiectul principal era legat de beneficiarii gazelor ducă un conflict de interese, naturale la prețuri reglementate. Apelul Asociației ridică dacă ar fi trebuit să adopte o semne de întrebare asupra modului în care sunt vândute decizie legată de Foraj Sonde gazele naturale către companii private precum E.On sau SA. Este impardonabil şi fără Engie. Totodată, Asociația în discuție estimează pierderi în de explicaţie legală, etică şi continuă creștere pentru Romgaz, din cauza prețurilor pracmorală ca un administrator al ticate pentru vânzarea de gaze naturale către Electrocentrale unei firme de foraj de talia şi București și Electrocentrale Galați. Publicată integral în importanţa Foraj Sonde SA, ediția electronică a săptămânalului Monitorul de Mediaș, administrator care se află în scrisoarea a fost cel mai citit articol în ultima săptămână pe mod vădit în sfera de influenwww.monitoruldemedias.ro. ţă a fraţilor Cristescu, să fie Aurelian LUNGU

Subiect exploziv

teresant este şi faptul că, după numirea acesteia în Consiliul de Administraţie, doi competitori ai Foraj Sonde SA, contractori tradiţionali de foraj ai Romgaz, au intrat în insolvenţă. Este vorba de Dafora SA şi Foraj Sonde Mureş SA. Are o legătură acest aspect cu numirea doamnei Ecaterina Popescu în Consiliul de Administraţie al Romgaz? Autorităţile ar trebui sa facă de urgenţă o analiză a conflictului de interese în care se află doamna Ecaterina Popescu şi să scoată la lumină aranjamentele acesteia cu domnul Metea şi alţi actori din Romgaz pentru sprijinirea companiei de foraj din rândul căreia provine. Ne întrebăm, în mod justificat, dacă doamna Popescu a fost numită în Consiliul de Administraţie al Romgaz pentru a apăra interesele Foraj Sonde Craiova, pentru ca, la rându-i, prin înţelegerile făcute cu domnul Metea, să protejeze, la indicaţiile directe ale domnului Metea, grupurile de interese formate în jurul Romgaz, la care participă inclusiv Metea, Cindrea şi Ciolpan, pentru furnizarea gazelor naturale la preţ redus şi care altfel nu ar fi obţinut cantităţile de gaze naturale dacă nu s-ar fi încheiat în mod succesiv acte adiţionale la contractele de furnizare gaze naturale? Ar trebui să se caute răspuns la întrebarea de ce nu a solicitat doamna Popescu vânzarea gazelor naturale în mod transparent şi nediscriminator, la preţ în avantajul Romgaz? Răspunsul este tocmai pentru că înţelegerea cu domnul Metea nu i-a permis acest lucru, pentru că altfel nu mai ar fi găsit înţelegere pentru atribuirea contractelor de foraj“, conchide ASRR.

În mod natural, ca cetăţeni, ar trebui să ne vedem de muncă şi de viaţă şi să ne plătim dările către stat, iar statul ar trebui ca, din banii pe care ni-i ia, să ne facă viaţa mai bună. Simplu ca bună ziua. Cred că reţeta fericirii stă într-o relaţie normală între cetăţean şi instituţie, de orice fel o fi ea, o relaţie care să fie în primul rând în beneficiul oamenilor. Cum stăm cu fericirea, când statul te faultează toată ziua şi împrăştie banii aiurea, numai Dumnezeu mai ştie... Fericirea-i un lucru mărunt. Statul e japcă. Sunt încă sub impresia şedinţei de Consiliu Local la care am fost de câteva zile şi unde mai mulţi cetăţeni au reclamat că s-au trezit cu impozitele majorate, fără număr. Asta în timp ce aleşii locali s-au lăudat în presă că anul acesta e mai relaş la Mediaş, iar impozitele şi taxele, dimpotrivă sunt mai mici. Uite-aşa s-au trezit persoanele fizice proprietare de clădiri nerezidenţiale cu impozite mai mici, de la 400 de lei anul trecut la... 10.000 de lei anul acesta! Da, aţi citit bine, de la 4 milioane de lei vechi la o sută de milioane. Au rămas consilierii ca la dentist, nevenindu-le să creadă ce-au votat. Bineînţeles că au cerut socoteală Direcţiei Fiscale, care a propus o aprobare de taxe la nivelul maxim prevăzut de noul Cod Fiscal, în vreme ce multe localităţi mult mai potente din ţară s-au dus pe un plafon minimal. Asta e doar una dintre anomalii, am aşa un vag sentiment că vor mai urma şi altele. Nu ştiu zău cum se vor împăca varza şi capra, cert e că sentimentul de „japcă” ne cuprinde tot mai tare. E înfiorător cum se comportă statul, căutând parcă tot timpul să bage adânc mâna în buzunarul cetăţeanului, ba chiar să-l prostească sistematic amăgindu-l cu tot soiul de promisiuni, în numele cărora cere măriri. De taxe, de impozite, de contribuţii. Bani, bani, bani. Rezultatul? De douăzeci şi ceva de ani n-am legat Maramureşul de mare cu o autostradă, murim pe capete în spitale insalubre, băgăm şpaga în toate buzunarele şi ne trezim fluierând a pagubă. În genere, ecuaţia fericirii cetăţeanului mi se pare extrem de simplă: omul munceşte, îşi vede de viaţă, plăteşte taxe şi impozite, bani din care statul se preocupă de binele comun, educaţie, transport, sistem sanitar, locuri de muncă, asistenţă socială. Anomalia vine când statul funcţionează nu ca un garant al fericirii cetăţeanului, ci ca un şef hrăpăreţ, dornic să pună mereu beţe-n roate şi să fure cu neruşinare orice ban din munca omului. Iar în România aşa funcţionează statul, nu ca un partener şi un umăr pe care să te sprijini şi care să te ajute, ci ca o sulă în coaste. Aşa e construit şi girat sistemul, ca o sugativă de resurse, bani care se aruncă într-o gaură neagră, sau se scurg cu nemiluita spre buzunarele băieţilor deştepţi, care gestionează sistemul, care au firme şi câştigă licitaţii măsluite, care votează pentru binele unei caste şi care dă legi după cum dictează şeful de partid. Revenind la Mediaş, dincolo de aberaţia cu acele impozite, mă gândesc că în oraş funcţionează mai multe societăţi înfiinţate cu banii municipalităţii, cu banii noştri ai tuturor. În aceste cazuri nici măcar n-ar trebui să se vorbească de profit, ci doar de beneficiul adus comunităţii, adică preţuri cât mai mici la servicii de o cât mai bună calitate. Atâta timp cât oamenii au dat bani, oamenii trebuie să fie în centrul atenţiei! Cred că aşa ar trebui să funcţioneze toată treaba în relaţia cu oamenii. Nu să fie prostiţi, intoxicaţi, fentaţi şi trimişi la plimbare când au ceva de rezolvat. Vin alegerile şi cel mai mult mi-aş dori ca oamenii să câştige. Cei care plătesc taxe şi impozite şi de care ar trebui să le pese celor care conduc. Mi-aş dori relaţii normale, oameni normali, relaţii umane. Compasiune, înţelegere şi mai puţin formalism. Gheorghe, Mihai, Tiberiu, Cristian, Marian... ce ziceţi, veniţi lângă oameni?

SCRISOARE DESCHISĂ Către organizaţia municipală PNL Mediaş În urmă cu câteva luni, subsemnatul Voinea Dănuţ Viorel mi-am dat demisia din funcţiile de conducere ale PNL la nivel local și judeţean. Gândul meu a fost acela de a privi oarecum din exterior, pentru a gândi mai limpede, decizii la care nu mai eram parte. Multe dintre deciziile luate de atunci și până acum m-au determinat ca începând cu data de astăzi, 21.03.2016, să vă transmit demisia din acest partid, având motivaţia DEZAMĂGIRE. Între vorbe și fapte este o diferenţă atât de mare, încât văd că acest drum conduce la o prăpastie. Cei mai mulţi dintre membri nu merită să umble pe un drum cu final incert după o muncă foarte grea de ani și ani. Mulţi ar fi meritat, în urma muncii lor, să nu fie lăsaţi deoparte pentru persoane considerate valoroase (valoare pe care nu o neg!), însă a căror muncă nu a avut rezultate în PNL Mediaș. Îmi întregesc decizia și cu aceea a demisiei din Consiliul Judeţean Sibiu. Voinea Dănuţ-Viorel


6 SPECIAL

monitorul de mediaş | 24–30 martie 2016

STRICTEŢE | La Cambridge, Universitatea ajunge să-şi aleagă studenţii şi nu studenţii aleg Universitatea

Medieşeanul de la Cambridge Mihai Truţă a fost unul dintre cei mai buni elevi de la liceul medieşean „St. L. Roth“ şi din oraş, cu rezultate excepţionale şi numeroase distincţii la concursuri şi olimpiade şcolare, la matematică, fizică şi informatică. Din toamna trecută, Mihai este student la prestigioasa şi elitista Universitate Cambridge, acolo unde se pregăteşte pentru o carieră în informatică. Milu OLTEAN

MIHAI TRUŢĂ | student

La Cambridge nu intră oricine şi, mai ales, nu se intră oricum. Universitatea a aniversat de curând 800 de ani de existenţă şi este recunoscută pentru criteriile sale aspre de admitere, care le deschid drumul spre studii doar celor care sunt cu adevărat înzestraţi şi care şi-au demonstrat iscusinţa minţii şi harul. Astfel, Universitatea ajunge să-şi aleagă studenţii şi nu studenţii aleg Universitatea. Iar întâlnirea dintre o universitate cu profesori de elită şi studenţi cu minţi de elită este una care schimbă destine şi stă sub semnul excelenţei pentru o viitoare carieră. Printre studenţii de elită de la Cambridge se numără, de anul trecut, şi medieşeanul Mihai Truţă.

„Nivelul e ridicat, poate mă aşteptam să fie altfel structurate cursurile, dar oricum, ai informaţie câtă vrei şi de unde vrei. Profesorii sunt foarte buni, dar până la urmă eşti responsabil pentru ce faci, sistemul e bazat pe automotivaţia ta. Nu trage nimeni de tine, tu faci totul, dacă vrei.“ Colegiul Robinson, la informatică, care e cel mai nou, înfiinţat în anii ’70”, relatează medieşeanul.

Drumul spre Cambridge Tânărul a fost dintotdeauna remarcat de profesori, dar mărturiseşte că s-a gândit destul de târziu la ce facultate vrea să meargă. Era sigur doar că vrea să studieze informatica, iar din start s-a gândit la studii în străinătate, pentru că a considerat că porţile spre lume se pot deschide mai bine aşa. A ales cinci universităţi, printre care şi Cambridge, cărora le-a trimis un eseu în care vorbea despre ce a făcut, cum este, ce rezultate a avut. Nici nu începuse bine clasa a XII-a, că Mihai trimisese deja eseul. „În luna decembrie 2014, am fost chemat la interviu la Cambridge. A fost un examen de logică şi tot felul

Mate şi info. La greu

Viaţa la Cambridge e intensă, spune Mihai, iar nivelul academic este ridicat, însă lipsesc formalităţile

de probleme, apoi un interviu despre informatică. Apoi am avut de rezolvat câteva probleme de matematică şi am povestit cu nişte profesori, pe baza rezolvărilor mele. Am dat acele probe într-o zi”, îşi aduce aminte Mihai. În luna martie, a venit scrisoarea de la Cambridge, pe adresa liceului „Roth“, în care medieşeanul era înştiinţat că e acceptat, dacă îndeplineşte anu-

mite condiţii. „Mi-au scris că mă acceptă dacă iau Bacalaureatul cu media 9,50 şi dacă am cel puţin 9,80 la mate şi info. În acel moment eram sigur că voi fi la Cambridge, pentru că mă gândeam că am o grămadă de timp de învăţat. Luna dinainte de Bac a fost poate cea mai stresantă lună din viaţa mea, era presiune. Am mai avut de dat un examen preliminar la mate-

Finanţare pentru studii Iniţial, băiatul eliminase universităţile din Anglia de pe listă, pentru că știa că studiile costă 9.000 de lire pe an și i s-a părut extraordinar de mult. Apoi a aflat că e vorba de 7.000 de lire. „Dar mai apoi am aflat de sistemul de împrumuturi pentru studenţi, e un program guvernamental acolo, prin care ţi se plătesc studiile, tu nu plătești nimic. Plătești doar când ai primul salariu, când câștigi 24.000 de lire pe an și atunci începi să plătești un procent anume din salariu. Plătești vreme de 20 de ani. Dacă apuci să plătești toată suma e bine, dacă nu, tot bine e”, explică el.

SEARĂ FOLK ”NU ”NU-MI SPUNE! CÂNTĂ...” SPECTACOL CARITABIL- SUMELE VOR FI DONATE CĂTRE ”CRUCEA ROȘIE”, SUBFILIALA MEDIAȘ

ZOLTAN BUTUC

KRISTA LURTZ

ACTOR

MIHAI GIURIŢAN ACTOR

JOI, 24 MARTIE 2016, ORA 18 - L`AMOUR CAFFE (lângă blocul curb) ACCESUL PE BAZĂ DE REZERVĂRI LA TEL.0734 - 237045

PREŢ BILET: 20 LEI

matică pentru Cambridge, cu două săptămâni înainte de Bac, pentru a putea studia la ei matematică şi informatică, dar la final totul a fost bine”, ne-a povestit Mihai Truţă.

De la Mediaş, între elite Mihai a luat Bacalaureatul cu cea mai mare medie din liceu, cu note excelente, care l-au propulsat către Cambridge. După o binemeritată

vacanţă, toamna l-a găsit în curtea prestigioasei Universităţi engleze. Iar primele impresii au fost deosebite. „Am mers cu câteva zile înainte de începerea anului universitar. Aşa au eu politica, să-ţi arate, să ai puţin timp de acomodare. Impresii? Curăţenie, fiecare lucru la locul lui, e ceva care place ochiului şi impresionează. Vorbim de un loc încărcat de istorie, e o tradiţie care se simte la fiecare pas. Pe de altă parte, la început a fost ciudat să intru într-un mediu unde nu auzi decât limba engleză. Oricum, vorbeau o limbă ciudată. Şi eu plecasem de casă cu gândul că mă descurc cu engleza, dar acolo era puţin diferit. Mi s-a repartizat o cameră în campus, nr. 4 pe coridorul I. Toată Universitatea e împărţită pe mai multe colegii, peste 30, iar eu sunt la

Mihai zâmbeşte şi spune că programa din primul an de studiu e „lejeră”, pentru că nu are decât două materii: informatica şi matematica. „Ajunge atât, vă spun sigur!”, se amuză tânărul, care spune că pe parcursul anului are 12 cursuri, cu materie consistentă. Clar că nivelul e unul ridicat, iar pretenţiile pe măsura Universităţii. „Toţi informaticienii din primul an, jumate din materie fac informatică, un sfert e matematică, iar celălalt sfert îţi alegi fizică sau altă materie. Eu am ales tot matematică, aşa că programa mea are jumate informatică şi jumate matematică. Am considerat că mi-e mult mai utilă matematica pentru ce vreau să fac în viitor”, consideră el.

Automotivaţie şi supervizare Deşi Cambridge are un blazon puternic, atmosfera este lejeră. Nu sunt uniforme, nu sunt convenienţe exagerate sau vreo presiune la adresa studenţilor. „Chiar mă amuzam, că acolo, unde sunt secole de tradiţie, nu sunt uniforme, iar


SPECIAL 7

24–30 martie 2016 | monitorul de mediaş

la Mediaş la liceul «Roth», ne trebuiau. Tradiţia se simte peste tot, dar nu sunt formalităţi. Poţi merge în pijama la cursuri şi nu te trage nimeni de mânecă. Sunt mult mai puţine «aere» la Cambridge decât în România, profesorii sunt naturali, te tratează ca pe un coleg şi din start ne-au spus să îi strigăm pe nume. Nu sunt nici acum obişnuit cu asta, dar mă adaptez”, povesteşte Mihai. Pe de altă parte, profesorii au consultări obligatorii cu studenţii, în particular. Pentru că la Cambridge nu există examene în timpul anului, ci doar la final de an. Totul e făcut în aşa fel încât studentul să fie

responsabil de ceea ce face. „Nu îţi ţine nimeni evidenţa, modelul lor e bazat pe automotivaţia studentului. Eşti acolo pentru că eşti interesat să înveţi. Nu trage nimeni de tine, iar ce este foarte frumos este că nu există examene. Este doar examenul de sfârşit de an, în rest, ai doar nişte supervizări de-a lungul anului, la fiecare materie, în fapt nişte întâlniri particulare lejere cu profesorii, unde discuţi despre materie, întrebi, îţi explică şi îţi fac nişte predicţii despre cum o să te prezinţi la examen. Ai teme de făcut, asupra cărora discuţi cu profesorul, fapt care te ajută foarte mult.

La cursuri nu ai nicio obligaţie să mergi, în schimb la acele întâlniri cu supervizorul e musai de mers”, ne-a povestit tânărul.

Colegi din toată lumea La Cambridge există o societate a românilor, la care Mihai a fost invitat să adere în primul trimestru. A fost la întâlnire, a devenit membru, dar n-a prea avut timp să mai meargă. „La Robinson suntem doar doi români, restul sunt împărţiţi prin toată Universitatea, sunt din toată ţara, dar n-am auzit să fie altcineva de prin zonă sau de la Sibiu măcar”, zice medieşeanul.

Mihai Truţă spune despre atmosfera de la Colegiul Robinson să este una frumoasă, mai ales că informatica e o ştiinţă mai nouă, iar colegiul nu este încărcat de un aer tradiţionalist. Dimpotrivă, clădirea are un aer mai modern, alături de clădiri vechi de sute de ani. „Suntem din toată lumea, din Europa, englezi, europeni din est, din vest, indieni, chinezi, nemţi, spanioli. Socializăm între noi, discutăm, ne întâlnim. Se iese foarte mult în oraş, în cluburi, mergem la concerte, la film, atmosfera e relaxantă. N-ai vreme să te plictiseşti, înveţi, munceşti, dar te şi distrezi.

Apropo de cluburi şi de legea fumatului care iscă discuţii în România: în Anglia nu se fumează în cluburi şi e extraordinar să ajungi acasă cu hainele curate, fără să fie îmbâcsite cu miros greu de fum. Tinerii nu prea fumează, există o singură băncuţă în tot Colegiul nostru, unde teoretic, ai voie să fumezi. Întotdeauna acolo e colegul meu din România şi mai rar, alţii”, povesteşte medieşeanul de la Cambridge.

Start în carieră Viaţa la Cambridge e intensă, spune Mihai, care crede că fiecare student are timpul atent

drămuit între ore de studiu, teme, cursuri şi obligatoriile întâlniri cu profesorii. Nimeni nu-şi permite să „tragă mâţa de coadă”, pentru că un pas greşit te scoate în decor şi te lasă cu materie nestudiată, sau cu teme nefăcute, care greu pot fi recuperate. Reuşita fiecăruia ţine de automotivaţie şi de precizia cu care îşi stabileşte priorităţile şi îşi organizează timpul. Startul într-o viitoare carieră e unul cum nu se poate mai bun. „Mă pregătesc pentru o carieră de informatician, dar deocamdată e greu de spus unde mă îndrept, pentru că nu prea am cum. Abia în al doilea an intrăm în lucruri mai specializate şi o să decid ce doresc să fac. Sunt foarte multe opţiuni: programare în diferite domenii, ştiinţific, medical, sau poţi să te îndrepţi spre cercetare în mediu academic, să studiezi bazele informaticii. Nu mă atrage foarte mult latura de cercetare, sunt o persoană mai dinamică şi sunt mai mult practic, aşa că să descoperi un algoritm ceva mai rapid decât altul nu mi se pare mare chestie, cred că e mult mai interesant ce anume faci cu el, unde şi cum îl aplici. E mai palpitant să faci lucrurile să se mişte. Abia la anul, când intrăm în chestiuni mai specializate, voi putea vedea exact care e «meniul», unde anume mă voi îndrepta. Nu m-am gândit unde voi fi peste 5-10 ani, dar cred că se va putea face cam orice şi de oriunde, mai ales în informatică, aşa că nu ştiu pe unde aş putea fi. Oricum, mi-ar plăcea să locuiesc într-un oraş mare, cu multe clădiri înalte, aşa că Mediaşul sare din ecuaţie”, recunoaşte Mihai Truţă.

Rivalitate academică, din 1209 Universitatea Cambridge este situată în orașul englez cu același nume. Este a doua universitate ca vechime din lumea anglofonă și are o reputaţie deosebită, fiind considerată una din cele mai puternice din lume. Universitatea a fost, iniţial, o asociaţie de cărturari din orașul Cambridge, fondată în 1209 de unii profesori plecaţi de la Oxford, după o dispută cu localnicii. Universităţile Oxford și Cambridge sunt uneori denumite Oxbridge. Între cele două universităţi există o rivalitate istorică în plan academic. Universitatea Cambridge este un centru elitist, care se laudă cu 89 de laureaţi ai Premiului Nobel, nouă regi și 15 premieri ai Marii Britanii, care au parcurs același drum. Iar pe lista absolvenţilor sunt nume „grele”, printre care Isaac Newton, Francis Bacon, Henry Cavendish, Lord Kelvin, Charles Darwin și Stephen Hawking.

SC DRESSEL+HÖFNER INTERNATIONAL SRL cu sediul pe str George Topîrceanu nr 16, 551028 Mediaş, Jud. Sibiu, angajează: • Inginer proiectant CAD, cu experienţă în măsurători tridimensionale a pieselor din industria automotive; • Economist, cu experienţă în specialitate de minim 5 ani; cunoaşterea limbii germane constituie un avantaj; • Electronist, cu experienţă în electromecanică; • Reglor, cu experienţă în domeniul utilaje, mase plastice sau ştanţe; • Tehnician măsurători, cu cunoştinţe temeinice de desen tehnic. • Muncitori necalificaţi;

Persoanele interesate pot să depună cereri la departamentul resurse umane din cadrul intreprinderii, de luni până vineri, în intervalul orar: 12 – 16. Informaţii suplimentare, la telefon: 0735-198.194 sau pe e-mail: resurse.umane@hock-gruppe.de

Societatea comercialĉ BACHMANN ROMÂNIA , specializatĉ în producƜia de echipamente de distribuƜie a energiei electrice, angajeazĉ în condiƜii avantajoase urmĉtoarele categorii de muncitori:

-Lucrĉtor depozit -Operator linie montaj CerinƜe : Absolvent Ɣcoalĉ profesionalĉ sau liceu ExperienƜa pe posturi similare constituie avantaj. Te aƔteptĉm sĉ depui CV-ul la sediul firmei noastre din

MediaƔ, strada Stadionului, nr 88.


8 RELIGIE

monitorul de mediaș | 24–30 martie 2016

ACTUALITATEA EVANGHELIEI | Duminica a II-a a Sfântului şi Marelui Post

Puterea de a ierta păcatele Duminica aceasta, numită a II-a din Post, aduce cu sine o minune. În Capernaum, oraşul activităţii şi casei lui Petru, locul unei sinagogi vestite, Hristos vindecă un paralitic. De ce pe acesta din sutele de paralitici ai vremii? Evanghelia zilei ne arată (Marcu. 2.1-12) cum atitudinea fermă a prietenilor săi determină fermitatea atitudinii Mântuitorului.

Mulţime de oameni Putem bănui că şi atunci, ca şi acum, în jurul lui Hristos se strânseseră o serie de gură cască, entuziasmaţi de cuvintele pline de har ale Domnului nostru Iisus Hristos, fără să vrea neapărat să şi schimbe ceva în viaţa lor. Cum putem bănui şi că, în multe rânduri, vor fi fost gata să aplaude la cuvintele lui care loveau în cei lipsiţi de lucrarea Duhului sfânt, fie ei cărturari, ori farisei, ori guvernanţi ori pur şi simplu oameni ai guvernării romane, nu puţini, de vreme ce localitatea avea punct de vamă pe faleza portului, oamenii puterii fiind interesaţi să nu le scape nici un ţechin din efortul bravilor pescari. Presaţi de starea de plâns a prietenului lor, bărbaţii despre care ne vorbeşte textul evanghelic refuză să se entuziasmeze şi aleg să-L entuziasmeze pe Hristos. Îşi iau paraliticul pe sus, îl trec prin mulţime şi, când nu mai pot avansa, sparg acoperişul casei. Chiar dacă ne gândim că nu este vorba despre un acoperiş ca al nostru de acum, totuşi gestul de curaj al prietenilor paraliticului entuziasmează. Căci dovedeşte că atunci când vrei să sprijini pe cel rănit şi bolnav nu te poţi opri la aparenţele cumin-

28.03.2016 – 03.04.2016

ţeniei. Dovedind că Hristos, ca şi Împărăţia, se ia cu asalt.

Adevărata iertare Cu alte cuvinte ei trec din entuziasmul de ascultători ai cuvântului în ipostaza de împlinitori ai lui. Iar Domnul iubeşte împlinitorii Evangheliei. Şi de dragul lor lucrează minunea. Dar o lucrează cum ştie El mai bine: din interior spre exterior. Căci nu spune spectacular: fiule, saltă din paralizie, ca să aibă ce aplauda mulţimile şi aşa entuziaste. Ci spune: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale“ (Marcu 2.5). Observaţi că e ceva mai mult decât o vindecare? Intimitatea acelui „fiule“ este născută din unitatea lui Hristos cu omenitatea căzută în paralizia păcatului, iar aristocraţia dumnezeiască a lui „iertate îţi sunt păcatele tale“ arată unitatea Mântuitorului cu Tată şi Duhul Sfânt, izvorul deplin al iertării.

Calendar Creştin Ortodox (săptămâna 24 – 30 martie) 24 Jo Înainteprăznuirea Bunei Vestiri; Sf. Cuv. Zaharia; Sf. Ier. Artemon (Post) 25 Vi (†) Buna Vestire (Blagoveștenia) (Dezlegare la pește) 26 Sâ Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montanus pr. și soţia sa Maxima; Sfinţii 26 de Mc. din Goţia (Sâmbăta a II-a din Post – Pomenirea morţilor) (Odovania Praznicului Bunei Vestiri) (Dezlegare la ulei și vin) 27 Du Sf. Mc. Matroana din Tesalonic; Sf. Prooroc Anania; Sf. Mc. Filit, Lidia și fiii lor (Dezlegare la ulei și vin). Duminica a II-a din Post (a Sf. Grigorie Palama; Vindecarea Slăbănogului din Capernaum); Ap. Evrei I, 10-14; II, 1-3; VII, 26-28; VIII, 1-2; Ev. Marcu II, 1-12; Ioan X, 9-16; glas 2, voscr. 10 28 Lu Sf. Cuv. Ilarion cel Nou; Sf. Cuv. Ștefan, făcătorul de minuni (Post) 29 MaSf. Cuv. Mc. Marcu, Ep. Aretuselor; Sf. Mc. Chiril diac.; Sf. Mc. Iona si Varahisie (Post) 30 Mi Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Prooroc Ioad; Sf. Euvula (Post)

Nu au putut vedea Ce nu vedeau cărturarii vremii, ca şi unii dintre cei care-şi spun creştini ori umanişti de astăzi? Că în faţa lor era chiar Cel Ce Este Dumnezeu, de aceea-şi permitea să ierte! Numai Unul Dumnezeu, au zis, şi n-au remarcat că El era Acela Care ierta. Mântuitorul, ca să limpezească situaţia, trece de la vindecarea dinlăuntru la aceea din afară, acceptând să facă pe plac entuziastei mulţimi de ascultători. Întrebarea Sa „Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia patul tău şi umblă?“ (Marcu 2.9) este, cum am numi-o astăzi, mai mult retorică. Hristos „dă în mintea oamenilor“, şi le provoacă o înţelegere nouă asupra vindecării. Scoală pe paralitic, dar numai după ce lămureşte că între cuvânt şi faptă trebuie să fie o concordanţă de putere dumnezeiască, că nodul iertării ca şi al vindecării este Hristos Dumnezeu.

Nu preotul iartă

tinii moderni, care-şi spun lesne că sunt mântuiţi, aruncă grabnic ideea: „Dar de ce să mergi la popă să te spovedeşti, căci scris este: Cine poate să ierte păcatele decât numai unul Dumnezeu?“. Şi drept spun. Că Ortodoxia nu învaţă că preotul iartă păcatele, ci îl arată pe preot ca pe unul dintre cei patru prieteni care sparg acoperişul conştiinţei, pentru ca pe funiile prieteniei, rugăciunii, iubirii camaradereşti şi ale smeritei făptuiri creştine să poarte pe prietenul lor, paralizatul de păcate, dinaintea lui Dumnezeu Mântuitorul.

Ridicarea din moartea păcatelor Asta trebuie reţinut neapărat, preotul ştie cum să o facă pentru că, primind prin Apostoli harul acestei pedagogii din Duhul Sfânt, se pun ei însuşi pe targă, atunci când sunt afectaţi de păcate, pentru ca altul, uns să poarte aceleaşi „intervenţii“ ca el, să îl poarte dinaintea Mântuitorului. Spovedania este o astfel de împletitură de funii purtate de prieteni pentru a fi dezlegat din legătura păcatelor. Cine te duce, paralizat fiind de păcate, la alt vindecător decât Hristos, nu este prietenul tău. Face-ţi-vă prieteni dar, care să vă poarte la Hristos. Şi veţi înţelege deplin ridicarea din moartea păcatelor.

Teribilă provocare, până astăzi. Cărturarii de astăzi, adepţii psihologiei, psihoterapiei, psihoterapiilor complementare şi hipnozelor oculte nu înţeleg ce caută omul la biserică, în comuniune cu Dumnezeul Cel Viu. Iată ce caută: iertarea! Datul dumnezeiesc fără de care nicio vindecare nu este făcută pâ- Pr. conf. univ. nă la capăt. Unii dintre creş- Constantin NECULA

„Cu frică de Dumnezeu…“ În veacul apostolic şi în cele imediat următoare, în fiecare comunitate, toţi creştinii participau la Sfânta Liturghie şi se împărtăşeau. Cu timpul, participarea la Sf. Liturghie, şi, odată cu aceasta, primirea Sfintei Împărtăşanii, a început să piardă din ritmul de odinioară. În această privinţă, Biserica a precizat prin hotărâri canonice datoria tuturor creştinilor de a participa la fiecare Sfânta Liturghie. Cel care lipsea trei duminici consecutiv era excomunicat, adică scos din comuniunea celor care se împărtăşeau. O dată cu fixarea rânduielilor de post, împărtăşirea credincioşilor s-a restrâns la cele patru perioade de post de pes-

te an, iar pentru unii doar în perioada unui singur post de peste an, anume Postul Paştelui. Distanţa dintre starea de lucruri existentă în primele veacuri şi cea existentă astăzi este mare nu numai datorită secolelor care s-au scurs, ci şi modului de a înţelege care este locul Liturghiei în viaţa Bisericii şi a credincioşilor ei şi, direct legat de aceasta, care este rodul împărtăşirii cu dumnezeieştile Taine. Deşi Sf. Împărtăşanie este administrată credincioşilor mai ales în timpul posturilor, ea nu este legată de post, ci de oficierea Sfintei Liturghii. Scopul principal al Sfintei Liturghii este sfinţirea darurilor, iar scopul final este împărtăşirea cre-

dincioşilor. Cuvintele „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi“ nu reprezintă doar o simplă formulă liturgică, ci o invitaţie adresată credincioşilor participanţi la Sfânta Liturghie şi care cere un răspuns din partea acestora. Şi cum Sfânta Liturghie se oficiază în aproape toate zilele de peste an, deci şi în afara perioadelor de post, apropierea de Sfântul Potir se poate face ori de câte ori se adresează amintita chemare. Singurul criteriu în primirea Sfintei Împărtăşanii este cel al vredniciei, dobândită de cei nevrednici prin osteneli duhovniceşti şi prin ascultare deplină de duhovnic. Oprirea de la

Sfântă Împărtăşanie apare drept cel mai aspru canon numai în cazul în care participantul la Sfânta Liturghie îşi doreşte comuniunea deplină cu Hristos prin Sf. Împărtăşanie. Având în vedere cele de mai sus, putem spune că împărtăşirea credincioşilor se poate face la fiecare Sfântă Liturghie, frecvenţa ei pentru fiecare credincios în parte fiind rânduită de preotul duhovnic. Momentul împărtăşirii este în partea finală a Sfintei Liturghii, la chemarea preotului slujitor: „Cu frică de Dumnezeu...“. Credincioşii se apropie cu evlavie, în linişte şi în ordine desăvârşită, purtând făclii aprinse, copiii mai întâi, apoi bărbaţii, iar după ei, femeile.

MORCOV PĂTRUNJEL ŢELINĂ CEAPA ROSIE CEAPĂ ALBĂ CEAPA VERDE ARPAGIC FASOLE BOABE VARZĂ ALBA RIDICHI NEGRE RIDICHII ROSII SFECLA ROSIE CONOPIDA CARTOFI SALATA VERDE

3 lei / kg 6 lei / kg 5 lei / kg 4 lei / kg 3 lei / kg 1 leu / leg 10 lei / kg 12 lei / kg 3 lei / kg 3 lei / kg 2 lei / leg 2,50 lei / kg 8 lei / kg 1,50 lei /kg 2,50 lei / buc

SPANAC ROSII CASTRAVETI MAZARE ARDEI KAPIA

6 lei / kg 10 lei / kg 9 lei / kg 7 lei / kg 10 lei / kg

ARDEI VERDE GOGOSAR

10 lei / kg 10 lei / kg

USTUROI MIERE LAPTE PROASPĂT

15 lei / kg 30 lei / kg 2,50 lei / L

CAŞ DE VACĂ CAS DE OAIE BRÂNZĂ DE VACI TELEMEA DE VACĂ PULPĂ VITEL FARĂ OS VRĂBIOARĂ MÂNZAT COTLET MÂNZAT CU OS PIEPT MÂNZAT RASOL MÂNZAT FICAT MÂNZAT PULPĂ PORC FARĂ OS PULPĂ PORC CU OS COTLET – CEAFĂ CARNE PORC CAL. II MERE STRUGURI PERE CLEMENTINE PORTOCALE BANANE SÂMBURI DE NUCA

16 lei / kg 20 lei / kg 16 lei / kg 16 lei kg 24 lei / kg 18 lei / kg 18 lei / kg 15 lei / kg 15 lei / kg 3,50 lei / kg 14,50 lei / kg 10 lei / kg 13 lei / kg 10 lei / kg 3 lei / kg 7 lei / kg 6 lei / kg 4 lei / kg 4 lei / kg 9 lei / kg 30 lei / kg

File de Cod 15 lei / kg 30 lei / kg 15,50 lei / kg File Pastrav 19 lei / kg 23 lei / kg File Merluciu semipreparat REFRIGERATE PROASPETE DE DUNARE Sardina 13 lei / kg 17 lei / kg Crap 20 lei / kg Trunchi de Merluciu 15 lei / kg Somn 24 lei / kg Bucati de Merluciu 13 lei / kg Caras Mare 13 lei / kg Macrou 20 lei /kg Ştiuca 18 lei / kg Inele Calamar 16 lei /kg Şalau 30 lei / kg Fish Finger 16 lei /kg Scrumbie proaspata 20 lei / kg Fish Burger Cod eviscerat 30 lei / kg SEMIPREPARATE si PREPARATE 40 lei / kg Novac / Fitofag 10 lei /kg Macrou Marinat 32,50 lei / kg Platica 11 lei / kg Şprot în sos de vin 10 lei / kg Lin 12 lei / kg Şprot Sarat 20 lei / kg Biban 12 lei / kg Icre Crap Sarate 350 lei / kg Scrumbie 20 lei / kg Icre Stiuca Sarate 200 lei / kg Rosioara 6,50 lei /kg Icre Pastrav 40 lei / kg File Crap 35 lei / kg Salata Icre Crap Vrac 6,50 lei / buc File Novac (Fitofag) 20 lei / kg Salata Icre Crap 10 lei / buc Rondele Novac 18 lei / kg Salata Icre Stiuca (Fitofag) Sardelute Marinate 7,50 lei /buc Rondele Crap 30 lei / kg Sardelute Marinate 7,50 lei / kg Tacâm Peşte 3,50 lei / kg in Ulei Picant 12 lei / buc Pastrav pe gheata 23 lei / kg Marinata Lipoveneasca CONGELATE Scrumbie Sarata din 14 lei /kg Mini Codite Merluciu 12 lei / kg Marea Nordului Cozi de Rechin 15 lei / kg AFUMATE 100 lei / kg Cozi de Merluciu 13 lei / kg Fâşii de Somon 30 lei / kg Cozi de Somon 12 lei / kg afumate 20 lei / kg Spate de Somon 33 lei /kg Şprot Afumat 27 lei / kg Dorada 30 lei / kg Macrou Afumat 24 lei / kg Biban de Mare 30 lei / kg Hering afumat VIU

Crap viu Pastrav viu


CITITORI 9

24–30 martie 2016 | monitorul de mediaş

COPILUL SĂPTĂMÂNII

POVESTIRI CU TÂLC despre vechiul său elev. Călătorul i-a spus: - Profesorul meu m-a implorat să vă cer ajuEra odată un călugăr, care trăia lângă un torul. El dorește să știe de ce s-a blocat în râu. În fiecare zi pescuia și le oferea celor practica sa spirituală. flămânzi, ceea ce prinsese – tot ceea ce Maestrul a închis ochii pentru un moment, păstra pentru el era un singur cap de pește, apoi i-a redeschis și a spus: cu care-și făcea o supă, seara. - Aha! Este din cauză că e prea materialist! Într-o zi, unul dintre învăţăceii săi i-a spus că va Călătorul era sigur că bătrânul greșea. Dar călători către muntele sfânt. Dascălul era foarte maestrul i-a zis: fericit și l-a rugat pe elevul său să-l viziteze pe - Nu. Spune-i exact ce ţi-am spus. bătrânul său maestru și să-i ceară ajutorul. Și i-a urat călătorului drum bun spre casă. - Întreabă-l de ce m-am blocat în practica La întoarcere, călătorul s-a apropiat de călumea spirituală, a spus el. gărul pescar și i-a spus: Elevul și-a început călătoria. Atunci când a - Am vești de la maestrul tău, dar cred că ajuns la poalele muntelui sfânt, el l-a între- trebuie să fie o greșeală. El a spus că motibat pe un hangiu: vul pentru care ești blocat este faptul că ești - Unde trăiește maestrul? materialist. Călugărul a știut imediat că - El trăiește pe vârful muntelui. Livezile pe acesta este adevărul. care le vezi sunt livezile lui. Cirezile de vaci - Da, a exclamat el, bineînţeles! sunt ale lui. De asemenea și ogoarele plan- Călătorul era mirat. tate cu grâu și orz. - Cum se poate așa ceva? La urma urmei, tu Călătorul era uimit că un maestru spiritual ai renunţat la tot. era atât de bogat. În timp ce urca pe mun- Aici e problema, a răspuns călugărul. te, s-a oprit și a vorbit cu unul dintre grădi- Seara, atunci când îmi gătesc supa din canari, care i-a confirmat că erau cu adevărat pul de pește, nu mă pot gândi la altceva livezile maestrului. decât la restul de pește pe care l-am dat. Pe Când a ajuns pe vârful muntelui, el a găsit un de altă parte, maestrul știa că el personal castel măreţ. A bătut la ușă, iar soţia maestru- nu este atașat de posesiunile sale și nici delui l-a poftit înăuntru. În timp ce îi oferea un finit de bogăţia pe care o are. festin cum nu mai văzuse până atunci, ea l-a informat că soţul ei va veni mai târziu. Spre înserat, maestrul a venit într-o caleașcă trasă de patru cai și condusă de un vizitiu. El Un împărat a prins un tânăr supus care vâi-a urat bun venit călătorului și a întrebat na pe domeniul lui. L-a aruncat în temniţă

Blocajul călugărului

Ce vrea femeia?

și i-a spus că-l va elibera dacă va răspunde la întrebarea: Ce vrea de fapt femeia? Tânărul și-a chemat și a întrebat mama, soră, verișoara, vecina, dar nici una n-a putut să dea un răspuns corect. În fine a chemat și o vrăjitoare bătrână și urâtă. Aceasta i-a promis că-i spune răspunsul corect cu condiţia ca după ce va fi eliberat să o ia de soţie. Neavând altă soluţie tânărul a acceptat. Răspunsul dezvăluit de vrăjitoare a fost: - Femeia, de fapt, dorește să fie stăpâna propriei sale vieţi! Împăratul l-a eliberat imediat. A urmat nunta și noaptea nunţii. Însă nu mică i-a fost mirarea când în pat a găsit o fată tânără și deosebit de frumoasă care i-a spus: - Pentru că te-ai ţinut de cuvânt, jumătate de zi voi fi bătrână și urâtă, iar cealaltă jumătate voi fi ca acum. Urmează ca tu să alegi în care jumătate de zi să fiu tânără și în care să fiu bătrână. Tânărul căzu pe gânduri: să râdă toţi de el văzându-l cu o bătrână și urâtă iar noaptea să petreacă cele mai plăcute clipe alături de o tânără fermecătoare sau să se plimbe pe ziuă cu cea mai frumoasă fată printre oameni, iar noaptea… În cele din urmă, tânărul i-a spus să aleagă ea cum crede că e mai bine. Imediat a venit și răspunsul: - Voi fi tot timpul tânără și frumoasă pentru că am găsit bărbatul care mi-a dat libertatea de a fi stăpână pe propria viaţă.

Sunt Antonia, o fetiţă de un an şi jumătate, veselă, foarte curioasă, neastâmpărată dar şi harnică. O ajut pe mami la toate treburile casei, dar chiar la toate. Dacă nu mă credeţi, vă rog să veniţi să vă convingeţi. Copilul dumneavoastră e cel mai frumos! Trimiteţi pe adresa redactia@monitoruldemedias. ro o fotografie şi un scurt text, în care să menţionaţi cum îl cheamă, ce vârstă are şi de ce e atât de deosebit în viaţa dumneavoastră, pentru a deveni copilul săptămânii în Monitorul de Mediaş.

MAXIMA SĂPTĂMÂNII „Un om deştept poate să înveţe şi de la un prost. Invers e mai greu.” (François Rabelais)

UNDE MERGEM? Baschet Vineri 25 martie, Sala Sporturilor Mediaş, ora 18: CS Gaz Metan – BC SCM Timişoara, în cadrul etapei a 29-a a Ligii Naţionale de baschet masculin Sâmbătă 26 martie, Sala Transilvania Sibiu, ora 19: CSU Atlassib – BC Mureş Tg. Mureş, în cadrul etapei a 29-a a Ligii Naţionale de baschet masculin (LIVE – DigiSport)

Fotbal Sâmbătă 26 martie, Stadion Gaz Metan, ora 11: Gaz Metan Mediaş – FC Bihor, în cadrul etapei a 25-a a Ligii a II-a, seria a II-a (LIVE – Digi Sport)

SFATUL POLIŢIŞTULUI

ESTE BINE SĂ ŞTIŢI

Distracţie sau nevoie?

Lămâia vă ajută să scăpaţi de o tuse persistentă

Seară folk

Fierbeţi o lămâie la foc mic vreme de zece minute, apoi tăiaţi-o în două și stoarceţi-o bine într-un pahar. La sucul obţinut adăugaţi și amestecaţi bine două linguri de glicerină (30 grame). Apoi umpleţi paharul cu miere. Ori de câte ori vă chinuie tusea, amestecaţi mai întâi conţinutul paharului, apoi luaţi o linguriţă de sirop. Dacă tusea persistă și este rebelă, luaţi șase linguriţe de sirop pe zi astfel: dimineaţa înainte de prânz după masa de prânz, apoi la cină și la culcare. Pe măsură ce tusea cedează, micșoraţi dozele. Avantajul acestui sirop este că nu deranjează stomacul, așa cum se întâmplă cu siropurile preparate la farmacie și poate fi luat și de copii.

Joi 24 martie, de la ora 16, la L’Amour Caffè (de la Blocul Curb) are loc spectacolul caritabil „Nu-mi spune! Cântă...“, cu Krista Lurtz, şi actorii Zoltan Butuc şi Mihai Giuriţan. Sumele vor fi donate către „Crucea Roşie“, subfiliala Mediaş. Accesul se face pe bază de invitaţii. Rezervări la telefon 0734-237.045

Nu fiecare dintre noi cunoaştem şi respectăm principiul bunului dobândit prin muncă sau a celui plătit cu bani. Aceasta este versiunea celor care cred că tot ceea ce este la vedere le şi este cuvenit, însă nu pe bani ci prin diverse trucuri de diversiune. Haine, alimente şi cosmetice sunt produsele preferate ale celor care-şi fac aprovizionarea din magazine şi „uită“ să mai treacă pe la casele de marcat. Tentaţia de a putea alege după bunul plac de pe rafturile înghesuite de produse, continuă să reprezinte o ameninţare tot mai apăsătoare pentru aceia dintre noi care au trudit să construiască o afacere, să ofere compărătorilor un ambient cât mai atractiv pentru achiziţionarea bunurilor de care au nevoie. Surprinzător este faptul că furturile nu au legătură cu starea materială şi financiară a autorilor, mai degrabă fiind pentru aceştia un mijloc comod de a obţine, chiar şi ilicit, cele necesare traiului zilnic.

Pentru a contracara aceste furturi, deţinătorii şi administratorii de societăţi comerciale au la îndemână mijloace preventive moderne, comercializate de magazine de profil, între care enumerăm pe cele de alarmare, de supraveghere video a spaţiilor destinate cumpărătorilor şi chiar angajaţilor, care nu de puţine ori, ei înşişi s-au dedat la sustragerea unor mărfuri. Eficienţa acestor sisteme şi-a spus deseori cuvântul, puţini fiind cei care au reuşit să părăsească magazinele cu o marfă neplătită, cei prinşi regretând amarnic apariţia tehnologiilor avansate. Este evident faptul că, montarea unor asemenea sisteme, obligatorie dealtfel, nu aduce decât beneficii deţinătorilor şi administratorilor societăţilor comerciale, una dintre acestea şi cea mai importantă fiind identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciilor create, motiv pentru care le reamintim că prevenirea furturilor este mai avantajoasă decât combaterea. Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii

FABULĂ

Lămâia face friptura mai bună Dacă vreţi să obţineţi o friptură de pui excelentă, înainte de a o băga la cuptor frecaţi bine pasărea cu suc de lămâie. Iese crocantă și nu se lipește de fundul tăvii.

Lămâia albeşte şosetele Pentru ca șosetele albe să devină strălucitoare, introduceţi în mașina de spălat un săculeţ de tifon în care aţi pus o coajă de lămâie. Lăsaţi-l înăuntru pe durata spălării.

Nici un peşte fără lămâie Când faceţi pește la cuptor sau chiar și-n tigaie, adăugaţi totdeauna câteva picături de suc de lămâie în untura sau uleiul pentru prăjit. Peștele nu se mai sfărâmă atât de ușor când este întors.

Lămâia, contra excesului de colesterol Cercetătorii americani au ajuns la concluzia că lămâia și portocala ne apără de excesul de colesterol. Ei au făcut experimente pe șoareci și au observat că animalele cărora li s-a administrat zilnic suc proaspăt de citrice, au înregistrat o scădere cu 20% a valorilor de colesterol. Deci: beţi zilnic un pahar de suc de lămâie sau de portocale diluat cu puţină apă minerală.

Cum rămâne lămâia proaspătă O jumătate de lămâie așezată pe partea tăiată pe o farfurioară cu sare rezistă zile întregi fără a-și pierde sucul și prospeţimea. La folosire, se spală.

REŢETA

Concert de fanfară Dacă vremea ţine cu noi, joi 24 martie, de la ora 11, în Piaţa Regele Ferdinand I vom asculta muzică de promenadă, jazz şi piese cunoscute din repertoriul internaţional, într-un Concert de fanfară în aer liber, susţinut de fanfara „Formusika“ din Sibiu. În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va fi reprogramat pentru o dată care va fi anunţată ulterior.

De Ziua Francofoniei Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth“ marchează Ziua Francofoniei, joi 24 martie, de la ora 16, printr-o serie de manifesări, între care o expoziţie de carte, atât în limba franceză, cât şi în traducere românească, completată de o expoziţie de picturi premiate, în Franţa, ale maestrului Ioan Şarlea. Va fi de asemenea un moment poetic, dar şi unul muzical, cu lucrări ale unor renumiţi compozitori francezi, interpretate, la pian, de profesorul Daniela Crişan şi de elevii săi.

Târg de Paşti În perioada 24-26 martie, zilnic între 10 şi 17, în Piaţa Corneliu Coposu este Târg de Paşti. Vor fi prezenţi producători de fructe şi legume şi mesteşugari din Medias, dar şi din alte regiuni ale ţării. O manifestare similară va avea loc şi la sfârşitul lunii aprilie, de Paştile ortodoxe.

Întâlnire cu Părintele Necula Sâmbătă 26 martie, de la ora 16, la Catedrala Ortodoxă avem întâlnire cu cunoscutul Părinte Profesor Constantin Necula, la conferinţa „Isus Hristos, Viaţa noastră“, urmată de „Marşul pentru Viaţă“, pe traseul Piaţa Andrei Şaguna – strada Nicolae Iorga – Piaţa Regele Ferdinand I. Evenimentul este dedicat tinerilor între 15 şi 35 de ani şi se va încheia cu o conferinţă la Sala Traube.

„Lumină şi culoare“ Sâmbătă 26 martie, de la ora 17, la Galeria Cirus, din strada Petofi Sandor, nr. 9 are loc vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică „Lumină şi culoare“, sub semnătura profesorului Dan Cozmescu. Vor fi expuse 50 de lucrări de grafică, ulei şi acuarelă, toate realizate în decursul ultimului an. Expoziţia va rămâne deschisă două săptămâni.

CE PUTEM VEDEA ÎN SIBIU... CIORBĂ DE LEGUME

Morarul, fiul şi măgarul Morarul şi fiul său mergeau pe drum cărând măgarul în spinare pentru ca acesta să nu obosească. Văzându-i, oamenii râdeau de ei. Aşa că morarul se sui pe măgar. Atunci lumea îl critică pentru că îşi lăsase fiul să meargă pe jos. El îşi sui fiul pe măgar şi merse pe jos. Oamenii au început din nou să-l critice, pentru că era bătrân şi mergea pe jos, iar fiul său stătea comod pe măgar. Morala acestei fabule: Nu poţi să împaci pe toată lumea.

Ingrediente: 1 legătură de ceapă verde, 3 frunze de ţelină, 3 ardei, 4-5 roşii, 4 morcovi, 3 rădăcini de pătrunjel, 500 g de cartofi, 1 legătură de pătrunjel, sare Mod de preparare: Se curăţă şi se spală morcovii, pătrunjelul şi cartofii. Se taie felii subţiri morcovii şi pătrunjelul, iar cartofii cuburi. Cepele se spală şi se taie ineluşe. Ţelina se taie mărunt, iar ardeii se taie cubuleţe. Se pun la foc, într-o oală, cu apa aferentă, cartofii, ceapa, ţelina, ardeii, morcovii şi pătrunjelul rădăcini. Când legumele sunt aproape fierte, se pun roşiile tăiate bucăţele. Se mai lasă la fiert vreo 10-15 minute. La sfârşit se adaugă sarea şi pătrunjelul tocat mărunt.

Joi 24 martie, Sala Thalia, ora 19: Dirijor: WALTER HILGERS (Germania). Solistă: HEIDEMARIE WIESNER (Germania) – pian. Vineri 25 martie, Biserica Evanghelică Sibiu, ora 18: Vecernie muzicală, cu „Patimi după Luca“, de Telemann. Vineri 25 martie, Biblioteca ASTRA, Sala Festivă, etaj II, ora 19: DE UNDE VINE DUREREA?, de John Cariani. Sâmbătă 26 martie – ora 18 şi duminică 27 martie – ora 11, Teatrul GONG: JUCAŢI-VĂ CU NOI! Sâmbătă 26 martie, Teatrul Mic, ora 19: „O zi de vară“, de Slawomir Mrozek. Regia: Ofelia Popii. Duminică 27 martie, Biblioteca ASTRA, Sala Festivă, etaj II, ora 19: BRAVUL SOLDAT ŠVEJK, de Jaroslav Hašek, un one man show de şi cu Viorel Raţă. Preţ bilete: 10 lei; 5 lei

PORŢIA DE RÂS Dialog în pat: - Dragul meu, tu mă iubeşti? - Da’ tu ce crezi că fac aici? Flotări?


10 MICA PUBLICITATE

monitorul de mediaş | 24–30 martie 2016

paj, camioane noi e6, cutie automată. Cazare inclusă. Suntem interesaţi atât de proangajează fesioniști cât și de începători. Firmă cu vechime în domeniu, ASISTENŢI DE FARMACIE seriozitate maximă. Telefon: 0755-031.179 sau Cerinţe: diplomă bacalaureat, studii de +34629.325.910 specialitate, aviz de liberă practică. ¤ Casa Ardeleană angajează ospătar/ospătăriţe pentru peCV-urile se depun la fax: 0269-577.367 sau rioadă îndelungată. Informaţii E-mail: locuridemuncafarma@yahoo.com la telefon 0742-146.802 ¤ SC Medimpact SA, cu sediul în Mediaș, str. I.C. Brătianu, cru din Mediaș, strada Aurel PIERDERI Vlaicu, nr. 35 A( în incinta Ar- nr. 24 (în spatele Primăriei), angajează confecţioneri pen¤ Pierdut certificat de înregismax Gaz), prin fax, la trare seria B 0650811 al CALIP- 0269-831.658 sau prin e-mail tru activitatea de producţie, încălţăminte, articole de maSO IMPEX SRL Dumbrăveni, ju- la adresele: aldonamedias@ rochinărie. Cererile se vor dedeţul Sibiu. Îl declar nul. yahoo.com sau office@aldopune la sediul societăţii din ¤ Pierdut certificat constatator na.ro str. I.C. Brătianu nr. 24, la Sernr. 56049/09.10.2008 al SC ¤ Societate comercială angaviciul Resurse Umane. Relaţii High Standards SRL, jează în condiţii avantajoase J32/1665/2008, CUI muncitori calificaţi în meseriile suplimentare la telefon 0369-421.052 sau 24601717. Îl declar nul. SUDOR și LĂCĂTUȘ MECANIC 0733-917.465 ¤ Pierdut atestat marfă C95 cu pentru lucrări de confecţii me¤ Societate comercială angatalice. Condiţii de înscriere: seria 0216789000. Îl declarăm jează lăcătuș confecţii metalicandidaţii să fie absolvenţi ai pierdut școlii profesionale / cursuri de ce, cu experienţă. Informaţii LOCURI DE MUNCĂ la telefon 0269-843.588 calificare + experienţă în Su¤ Caut femeie serioasă pentru dura MIG/MAG și electrod. In- ¤ Angajăm ospătar cu iniţiatiformaţii la telefon vă, dornic să lucreze într-un îngrijire bolnavă imobilizată. 0730-099.110 mediu profesionist cu atitudiTelefon 0746-703.251 ne pozitivă și abilităţi de co¤ Societate comercială anga¤ Societate comercială angamunicare. Condiţii de muncă jează electrionist – automatist jează vânzătoare pentru atractive și salarizare avantacu sau fără experienţă. Se ofe- chioșc alimentar, cu program joasă. Sună direct la – o săptămână dimineaţa, o ră salariu motivant. CV-urile 0728-714.340 sau lasă-ne un săptămâna după-amiaza, o se depun la adresa societăţii, CV la Bistro TIO TOM. săptămână liberă. Informaţii str. Aurel Vlaicu, nr. 31A. Inla telefon 0724-317.668 ¤ Societatea comercială Moformaţii la telefon bila Trend Design SRL, cu se¤ Societate de contabilitate 0269-844.828 diul în Dumbrăveni, angajeaorganizează interviuri de anTânăr 37 de ani, caut loc de gajare pentru postul de CON- ză muncitori calificaţi și necalimuncă în domeniul pazei, TABIL. CV-urile se trimit la ficaţi pentru secţiile de tâmam atestat şi experienţe în adresa de e-mail: elenacosplărie, tapiţerie, vopsitorie, domeniu. Informaţii la ma2016@yahoo.ro până la montaj, precum și maiștri telefon 0742-285.172 data de 31.03.2016 tâmplari. Se oferă salariu motivant, bonuri de masă și ¤ SC Laleaua Neagră SRL, cu ¤ Școala de limba germană transport. CV-urile și cererile Honterus Akademie caută an- sediul în Mediaș, angajează de angajare pot fi trimise și personal pentru confecţii texgajaţi sau colaboratori cu extile. Se caută femei cu sau fă- pe e-mail la adresa: angaperienţă în predarea limbii ră experienţă în domeniul cro- jari@mobilatrend.ro. Inforgermane, program full time maţiile se pot obţine la sediul sau part time. Se oferă condi- itoriei, cusutului la mașină firmei din Dumbrăveni, str. ţii deosebite, bonusuri atracti- sau brodatului la mașină de Cuza Vodă, nr. 35 sau la televe, precum și o colaborare pe brodat. Detalii la telefon fon 0748-111.443 0722-203.444 termen lung. Telefon 0757039.649 ¤ Spitalul Municipal Mediaș, ¤ Angajăm personal calificat cu sediul în Mediaș, str. Cloșca sau necalifi cat pentru patiseCaut femeie serioasă pentru 2, angajează ASISTENT MEDIrie și lucrător comercial salariu menaj. Informaţii la telefon CAL GENERALIST și ÎNGRIJIatractiv. Telefon 0745-292.243 TOARE la unităţi de ocrotire 0752-551.683 socială și sanitară. Informaţii ¤ Caut urgent șofer, de prefe- ¤ S.C. Tip Top angajează merinţă pensionar, din cartierul canic și vulcanizator. Informa- la telefon 0269-842.550 (AJOFM Sibiu) Vitrometan, poate deţine ţii la sediul societăţii din Medoar permis categoria B. Tele- diaș, strada Herman Oberth, ¤ Gospodăria Comunală SRL, fon 0742-132.584, SABION cu sediul în Mediaș, str. Virgil nr. 9 sau la telefoanele Firma de construcţii Aldona Madgearu, nr. 44, angajează 0744-319.577 sau angajează: inginer construcţii civile, in0269-834.754, apelabil între - șoferi – permis de conducere orele 8 – 16 dustriale și agricole, asfaltacategoria C, card tahograf și tor, șofer autocamion / mași¤ Caut muncitori harnici și atestat profesional nă de mare tonaj, mecanic dornici de muncă în Mediaș, - muncitori calificaţi în conutilaj și muncitori necalificaţi în domeniul construcţiilor. Testrucţii: electicieni, instalatori. la întreţinerea de drumuri, șolefon 0747-686.369 Informaţii la telefoanele sele, poduri, baraje. Telefon ¤ CRETZ CARGO – căutăm șo- 0269-842.675 (AJOFM Sibiu) 0269-831.658 sau feri pentru transport internaţi0743-178.006 apelabile de onal de mărfuri. Necesar per- ¤ Daniel Computers Consulluni până vineri între orele mis B+C+E + atestat transport ting SRL, cu sediul în Mediaș, 8-16. Cererile sau CV-urile se marfa + ADR. Lucrăm în echi- str. Gravorilor 2A, angajează pot depune la punctul de luOPERATOR CALCULATOR ELECTRONIC ȘI REŢELE. Relaţii la sediul firmei. (AJOFM Sibiu)

FARMACIILE CATENA

LICITAŢII

Editor: SFG PRESS SRL DIRECTOR GENERAL | Sorin STANISLAV DIRECTOR EXECUTIV | Dan GREAVU, tel. 0723.194.985

REDACŢIA REDACTOR ŞEF | Mihai COLIBABA POLITIC/ADMINISTRAŢIE | Alex PÎNTEA SPECIAL | Milu OLTEAN ECONOMIC | Andreea DUŢU EVENIMENT | Mihai POPOVICI, Lavinia POPA SPORT | Alex PÎNTEA

DEPARTAMENTE CONSILIERI MARKETING | Mihaela FLEŞARIU, Iulia NAGY DIFUZARE | Iulia TODEA ISSN 2065 - 6327

Tipar: Tipografia "GARAMOND" Cluj-Napoca

S.C. Piaţa Prim Com S.A. cu sediul în Mediaş, str. Virgil Madgearu nr. 4, organizează în anul 2016, săptămânal, LICITAŢIE PUBLICĂ, în fiecare zi de marţi şi vineri, ora 10, în vederea închirierii de spaţii comerciale. Informaţii suplimentare se pot obţine zilnic la sediul societăţii de pe strada Virgil Madgearu nr. 4 precum şi la telefoanele 0369-449.923 şi 0372-905.475, E-mail: piatamedias@yahoo.com

SERVICII ¤ Profesor experimentat meditez chimie clasele VII-XII. Relaţii la telefon 0747-131.508 ¤ Caut femeie serioasă pentru îngrijire bolnavă imobilizată. Telefon 0746-703.251 ¤ Meseriaș execut următoarele lucrări: montez tablă lisă, tablă tip ţiglă metalică, jgheaburi și burlane din lindab orice culoare sau zincată și repar orice acope-

riș. Ofer seriozitate. Telefon 0753-763.583 Caut femeie serioasă pentru menaj. Informaţii la telefon 0745-292.243

¤ Vă doriţi să aveţi o nuntă deosebită? Claudiu Micu de la Radio Mediaș vă oferă pentru sezonul 2016 pachet complet de servicii. Informaţii și rezervări la numerele de telefon 0369802.875 sau 0766-610.250 ¤ SC MORA IPR SRL, cu sediul în Mediaș, str. G. Topârceanu, nr. 16, oferă posibilitatea absolvenţilor de liceu sau de școală profesională cu profil tehnic de a se forma în meseria de reglor mașini injecţie mase plastice. Informaţii suplimentare la sediul societăţii sau la numerele de telefon 0269-844.370 și 0749-032.550 ¤ Reparăm scocuri și coborâri la cele mai mici preţuri de pe piaţă. Oferim garanţie pentru lucrările executate. Rugăm seriozitate. Telefon 0756-864.018 ¤ Echipă Dumbrăveni executăm lucrări de amenajări interioare și exterioare, case la roșu, faianţe, gresie, tencuieli, polistrien, decorativă. Preţurile sunt negociabile. Lucrăm și la firme și la particulari. Telefon 0749-885.482 ¤ Electrician autorizat ANRE execut o gamă largă de lucrări, ofer termen de garanţie. Casă inteligentă, instalaţii electrice noi de la stâlp la bec și priză, tablouri electrice cu protecţii contra electrocutării și supratensiune (protejarea consumatorilor de uz casnic), automatizări, interfoane, cablu tv, telefonie, remedieri defecte 24h din 24 și modificări la instalaţiile mai sus menţionate. Toate cu termen de garanţie. Telefon 0752-152.667 ¤ Ofer transport pentru animale pe toată raza judeţului Sibiu. Informaţii la telefon 0747-537.059 ¤ Execut lucrări de finisări în construcţii, gresie, silicoane, acril, faianţă, gleturi, zugrăveli, montări uși, montări parchet laminat, izolaţii exterioare cu polistiren, decorativă, putz șape, hidroizolări, betoane, rigips, casetări, etc... Telefon 0766-307.584 ¤ Organizez transport persoane ,,from door to door” (de la adresă la adresă), în Austria și Germania. Plecări zilnice. Pentru o mai bună organizare a transportului, rezervarea trebuie făcută cu cel puţin 2 zile înaintea plecării. Telefon 0766-561.026 ¤ Ofer transport nisip, pietriș și alte materiale de construcţii în Mediaș și în localităţile alăturate la preţ avantajos. Informaţii la telefon 0741-704.595

– PEŞTIŞORUL ALB – transportă persoane în și din majoritatea orașelor din sudul și sud-vestul Germaniei. Telefon 0269-253.536; 0269-253.771 sau 0746-224.363 Efectuez transport marfă, zilnic, pe traseul Sibiu – Mediaş. Informaţii la telefon 0722-218.765 ¤ SC Germedi SRL din Mediaș, judeţul Sibiu, înfiinţată în 1993, pune la dispoziţia clienţilor săi servicii de cosmetică auto pentru toate tipurile de mijloace de transport (persoane și marfă-cabine TIR) și servicii de curăţat diverse tapiţerii la domicilul clientului. Firma noastră are un personal atestat cu o experienţă de peste 15 ani în domeniu. Programări la punctul de lucru str. Ștefan Manciulea nr. 14, telefon 0722-492.771 ¤ Montăm sobe de teracotă, randament maxim de căldură, aspect plăcut, chiar și din material vechi. De asemenea, construim modele unicate de șemi-

Montrepcom SRL angajează urgent deservant buldoexcavator pentru şantier în Mediaş. Salarizare atractivă. Detalii la telefon 0730-808.101 nee, cuptoare, grill-uri. Ne deplasăm și pentru reparaţii. Telefon 0740-807.008, la orice oră! ¤ PROSERVICE IULIANA - Profesionalism și seriozitate. Firmă de vidanjare prestează servicii complete de vidanjare ape menajere și pluviale în jud. Sibiu și împrejurimi. Vidanjarea se efectuează cu autospeciale vidanja dotate cu echipamente moderne. Vă stăm la dispoziţie cu cea mai bună ofertă de preţ pentru servicii prestate în cel mai scurt timp. Serviciile cu care societatea noastră vă stă la dispoziţie sunt următoarele: - Vidanjare ape menajere și pluviale; - Vidanjare fose septice și canalizare; - Vidanjare ape din subsoluri inundate; - Desfundare canalizare cu presiune. Informaţii la telefon 0740502.298 ¤ Executăm livrări de structură, zugrăveli, vopsitori, placări, pardoseli, sistematizări, împrejmuiri și demolări. Preţuri convenabile. Informaţii la telefon 0740-295.369 ¤ Ofer servicii după cum urmează: zidărie, izolaţii, instalaţii apă, gresie, faianţă, gleturi, zugrăveli, rigips, parchet și altele, pentru preţuri foarte mici. Informaţii la telefon 0786-731.726 sau 0765-206.858 ¤ Tinichigiu auto, vopsitor, polișez auto, orice marcă. Telefon 0751-768.577

centrală termică, în bloc din cărămidă. Preţ 23.000 euro, negociabil. Telefon 0741-577.265 Vând sau schimb garsonieră confort 1 în cartier Gura Câmpului. Garsoniera este confort 1, perfect utilată şi complet mobilată, situată la etajul 3, cu microcentrală proprie, uşi noi, balcon închis şi parchet melaminat, sau schimb cu apartament cu 2 camere confort 1 în Gura Câmpului şi ofer diferenţă. Preţul garsonierei este de 19.000 Euro. Informaţii la telefon 0742-889.348

CASE ¤ Vând casă mare, nelocuită, necesită reparaţii, acte în regulă, pe strada Hula Veche, Mediaş, nr. 44, având 684 mp, preţ negociabil. Accept şi o parte din bani în rate. Informaţii la telefon 0756-223.370 Casă de vânzare, Mediaș, 2 camere, bucătărie, baie, grădină. Telefon 0745-815.317

¤ Vând urgent casă din lemn masiv, la gri, în Zlagna. Structură practică: parter-living, bucătărie, cămară, baie, magazie de lemne/scule; etaj - două dormitoare, baie, dresing, balcon; 100 mp; curte mare cu foișor și pomi fructiferi. Preţul 26.000 euro. Telefon 0749-331.924 ¤ Vând casă nouă în Mediaș, zona Baznei, str. Haţeg nr. 28, IMOBILIARE pentru moment nu poate fi întabulată, se poate ca la vară să ¤ Închiriez spaţiu comercial de se rezolve sau să dureze mai 40 mp + grup sanitar, pe str. Stephan Ludwig Roth, nr. 6, Me- mult. Are 2 camere, baie, sudiaș. Telefon 0746-220.643 prafaţa utilă: 120 mp, suprafaţa totală: 100 mp, anul conTERENURI strucţiei: 2015. Preţ 26.000 euro. Telefon 0746-777.580 ¤ Vând teren pentru construcţii în Șelimbăr, lângă motelul Dra- ¤ Vând casă în Șeica Mare, sucula, intravilan, 1.175 mp, desprafaţă totală 464 mp, cu tot cu chidere 24 m la DN1. Persoană teren. Se află în centrul comufizică, telefon 0722-562.915 nei, aproape de Primărie, Postul de Poliţie, Școală, magazine APARTAMENTE alimentare... Ideală pentru ori¤ Vând apartament cu 2 came- ce fel de activitate comercială. re, bucătărie, cămară, baie, do- Utilităţi: gaz, curent, apă și cauă holuri, pivniţă, balcon închis, nalizare. Casa necesită reparageamuri și uși termopan, în zo- ţii. Preţ 12.600 euro. Telefon: na Vitro Mediaș. Apartamentul 0740-767.719 este zugrăvit proaspăt, semide- ¤ Schimb sau vând casă în Copcomandat, cu centrală termică, șa Mică, str. Morilor, 3 camere, etaj 1. Preţ 23.500 euro, nego- baie, bucătărie, apă, canal, gaz, ciabil. Informaţii la telefon 2 sobe teracotă, parchet de ste0754-647.385 jar, grădină. Preţ 27.000 euro. ¤ Vând apartament situat în Me- Telefon 0742-184.613 diaș, cartier Vasea, compus din 3 Se vinde casă în satul Zlagna, camere, bucătărie, baie, balcon, numărul 64. Casa este bloc acoperit și izolat, geamuri compusă din 2 camere, termopan și centrală termică. bucătărie și pivniţă. Preţ 25.000 euro, negociabil. InÎmpreună cu terenul are formaţii la 0747-091.237 sau 1.500 mp. Preţ negociabil. 0369-431.182 Informaţii la telefon ¤ Vând apartament în Mediaș, 0725-914.251 apartament 3 camere, în cartierul Gura Câmpului, etaj 2/4, ¤ Vând casă în Mediaș, str. Traiconfort 2, parţial mobilat. Infor- an Vuia nr. 28, zonă liniștită, cu maţii la telefon 0724-379.117, etaj, scară exterioară, suprafaţă 021.642.3530 utilă 200 mp. Compusă din: 4 ¤ Vând apartament în cartier camere, cameră tehnică, bucătăGura – Câmpului, et. 3, compus rie, 2 băi, garaj separat, din cădin 2 camere decomandate, bu- rămidă. Suprafaţă teren 407 cătărie, balcon mare, pivniţă, mp. Gresie, faianţă, încălzire

Monitorul de Mediaş nu este responsabil în nicio circumstanţă pentru acurateţea sau conţinutul anunţurilor publicate, nu răspunde moral sau material pentru eventuale prejudicii pe care cineva le-ar suferi în urma publicării acestora. Răspunderea pentru autenticitate aparţine exclusiv autorilor anunţurilor.


MICA PUBLICITATE 11

24–30 martie 2016 | monitorul de mediaĹ&#x;

AGENDA OAMENILOR DE AFACERI 128

Č˜COALA DE Č˜OFERI SC LEVY CAR SRL

25/

&DELQHW PHGLFDO 0HGLF SULPDU RUO 'U ,XOLD )UDQGHV 0HGLDV VWU , * 'XFD QU

Str. Lucian Blaga, blocul curb

'LDJQRVWLFDUHD VL WUDWDUHD DIHFWLXQLORU GH QDV JDW VL XUHFKL &RQVXOWDWLH JUDWXLWD LQ OXQD GHFHPEULH SHQWUX FRSLL FX YDUVWD FXSULQVD LQWUH DQL 3URJUDPDUL OD WHO DGXOWL SHVWH GH DQL

Program: L-V 08-17 Tel: 0369/434443 0771.250.329 centrală, sobe teracotă. PreĹŁ 85.000 euro, negociabil. InformaĹŁii la telefon 0723-657.222

napea de 2 persoane, rabatabilă. Necesită mici recondiČ›ionări datorită vechimii, NU se mai fabrică acum DIVERSE aČ™a ceva. PreĹŁ 2.600 lei, negociabil. Telefon 0771-374.151, ¤ Vând 100 oi ĹŁurcane. InformaĹŁii ĂŽn localitatea IghiČ™ul Nou, e-mail: casper7vd@gmail.com, familia Teglas Ioan sau la tele- Aurel – MediaČ™ foanele 0760-756.724 sau ¤ Vând ladă nouă Dadant+ME 0269-257.906 cu pivniĹŁÄƒ, lăzile sunt vopsite, echipate cu capac Č™i colĹŁare din ¤ Vând pătuĹŁ din lemn masiv, 1,2/0,65m + salteaua, ĂŽn stare tablă de aluminiu, sită faĹŁÄƒspate, balamale faĹŁÄƒ, cât Č™i cabună. PreĹŁ 120 lei. Telefon pac, ĂŽnchizător spate cu carabi0723-791.747 nă, cel mai practic model pen¤ Vând consolă Nintendo Wii, folosit foarte puĹŁin, ĂŽn stare ex- tru pastoral. Lăzile sunt dotate Č™i cu hrănitor model deosebit celentă. Are 3 telecomenzi cu pentru sirop sau turtă. PreĹŁ huse. Pachet jocuri Wii Sports 220 lei/buc. Vând Č™i colectoare + Wii Sports Resort + Joc Cars de polen, preĹŁ 50 roni/buc. Te2. 2 seturi de accesorii 8 ĂŽn 1 lefon 0744-369.505 pentru jocurile de mai sus. Te¤ Vindem pui de BICHON BOlecomanda Wii U compatibilă. LOGNESE de 7 săptămâni. InToate sunt ĂŽn cutiile originale. formaĹŁii la telefon 0756PreĹŁ 800 lei. Telefon 367.975 0747-921.888 ¤ Vând garnitură mobilă de su- ¤ Vând seminĹŁe de Goji NQ1, soiul pentru producĹŁie Č™i planfragerie cu furnir de nuc, produsă la SighiČ™oara ĂŽn jurul ani- taĹŁii, seminĹŁele au rata de germinare de 80%, ĂŽntr-un gram lor 1970-1973, formată din 5 piese: vitrină, servantă, măsu- sunt peste 1.000 buc. de seminĹŁe. Preluam comenzi pentru ĹŁÄƒ TV, masă cu 6 scaune Č™i ca-

răsaduri sau plante pentru anul 2016, cantitÄƒĹŁile Č™i precomenzile se negociază. PreĹŁ: 20 Lei. Telefon 0724-989.000 Cumpăr maĹ&#x;ină de cusut veche cu picior de fontă, chiuvete de grădină Ĺ&#x;i cadă baie fontă. InformaĹŁii la telefon 0744-269.749 ¤ Vând năframe (batice) din ďŹ r de păr, tradiĹŁionale, vechi de 3 generaĹŁii, ĂŽn stare foarte bună, ĂŽn Cetatea de Baltă, jud. Alba. InformaĹŁii la telefon 0741014.114, ĂŽntre orele 18-21. Mai multe modele.

ĂŽnălĹŁime, 70 kg, pedantă, Č™i tu să ai ĂŽntre 68-75 de ani, 1,75 1,80 ĂŽnălĹŁime, 80 - 90 kg, fără burtă, chelie Č™i obligaĹŁii, ca ĂŽmpreună să ducem o viaĹŁÄƒ frumoasă, până ce bunul Dumnezeu va decide. Dacă tu eČ™ti ceea ce ĂŽmi doresc, contactează-mă la telefon 0758-728.944, L-V orele 9-18 Č™i S-D orele 13-18. Cu respect, Tery. ¤ Domn 1,70 m, 70 kg, 54 ani, singur, serios, suetist, nefumător, antialcoolic, situaĹŁie materială bună, ĂŽmi caut jumătatea. Sună te rog la 0757-115.743

AGRICOLE

¤ Vite de vânzare. PreĹŁul variază ĂŽntre 3.000 de lei Č™i 5.000 de MATRIMONIALE lei. Telefon 0744-576.046 ¤ Tânăr de 41 ani, ĂŽnălĹŁime de ¤ De vânzare porci MangaliĹŁa, 1.75 m Č™i 75 kg, liber, salariat, caut parteneră ĂŽn vârstă de 39 - sănătoČ™i Č™i frumoČ™i, crescuĹŁi ĂŽn li43 ani, pentru o relaĹŁie de lungă bertate. PreĹŁ 15 lei/kg. Telefon 0269-258.412, RichiČ™ durată. Rog seriozitate. Răspund la telefon 0742-683.633, Persoana ďŹ zică autorizată RareČ™ repară, produce Ĺ&#x;i comercializează butoaie de ¤ Sper ca luna „MărĹŁiČ™orului“ să-mi aducă jumătatea mea. vin Ĺ&#x;i rachiu, căzi Ĺ&#x;i ghivece Dacă crezi că eČ™ti demn de o de ori. Produsele sunt de o doamnă de 67 de ani, 1,60 m calitate superioară, realizate din lemn de stejar sau salcâm, prin procedee ANUNŢ PRIVIND ĂŽNCHIRIEREA PRIN LICITAŢIE PUBLICÄ‚ A UNOR SUPRAFEŢE DE TEREN CU DESTINAŢIE tradiĹŁionale, speciďŹ ce DE PAJIĹžTI NATURALE dogarilor din MunĹŁii PRIMÄ‚RIA MUNICIPIULUI MEDIAĹž, P-ĹŁa C. Coposu, nr. 3, telefon 0269-803.803, adresă e-mail: www.priApuseni. Dimensiunea mariamedias.ro, anunĹŁÄƒ organizarea licitaĹŁiei publice cu strigare pentru ĂŽnchirierea suprafeĹŁelor de pajiČ™ti perbutoaielor variază ĂŽntre 20 Ĺ&#x;i manente aate ĂŽn domeniul privat al Mun. MediaČ™, ĂŽn condiĹŁiile Legii nr. 215/2001 – legea administraĹŁiei 200 L (opĹŁional poate publice locale, republicată Č™i H.C.L. nr. 93/2016, conform anexei 1. ajunge Ĺ&#x;i la 350 L). Telefon LicitaĹŁia va avea loc ĂŽn data de 12.04.2016 la sediul Primăriei Municipiului MediaĹ&#x;, P-ĹŁa Corneliu Copo0269-853.578 su nr. 3, ĂŽn sala mare de Ĺ&#x;edinĹŁÄƒ, ora 10. Procurarea documentaĹŁiei de licitaĹŁie Č™i depunerea ofertelor de licitaĹŁie se va face ĂŽn perioada 25.03.2016 – 11.04.2016, până la ora 12°°, la Centrul de Informare pentru CetÄƒĹŁeni. ĂŽn cazul de neadjudecare a licitaĹŁiei la primul termen, procedura de licitaĹŁie se repetă ĂŽn data de 21.04.2016, ora 11°°. Procurarea documentaĹŁiei de licitaĹŁie Č™i depunerea ofertelor pentru a doua licitaĹŁie se va face ĂŽn perioada 12.04.2016 – 20.04.2016, până la ora 15°°, la Centrul de Informare pentru CetÄƒĹŁeni. InformaĹŁii suplimentare se pot obĹŁine, zilnic, de la Primăria municipiului MediaČ™, tel. 0269- 803.842 Date de identiďŹ care Nr. lot Tarla Număr cadastral 101 102 103 104 105 106 107 108 111

19

938/2, 1007,1009, 1012/1, 1017,1018,1019,1020,1021 16 599,601/1,606,609,610,620/2, 622,623,625,627,642 18 873/1, 869 18 867,882,885,886,900,901,905 47 2575% 47 2571,2576,2579,2582/3,2575% 46,47 2490/1,2575% 35,37 1771,1772,1773,1770,1994/2 56,72 2887%,2889,3912%

112

71,72 3885,3873/1,3912%,3913,3922, 3923,3927,3938

113 114

56 77, 78, 79, 80, 81 66, 67, 68, 77

115 117 118 119 125 127 130 131 216 217 218 219 220 221 222 223 224 225 226

Supr. (ha) 5,20

Ctg. De Animale Hațeg, Dealul Cucului Ovine

5,03

Pe Cetate

Bovine

2,45 2,83 6,49 17,80 7,56 2,78 9,80

Wewern Wewern Poiana (Binder Bubi) Poiana (Binder Bubi) Poina (Binder Bubi) CocoČ™var IghiČ™ –Deasupra de sat+ Bremăndoala După Hulă, Coasta Corbului, Deasupra de sat Bremăndoala Pe Č˜es + Č˜reveni

Bovine Bovine Ovine Ovine Ovine Bovine Ovine

30,81

2887 10,22 4210,4229/1,4277,4319/3,4328,4325,4324/6, 22,38 4335/1,4333,4332,4336,4340/1,4228,4388

3583,3539/11,3541,3546,3620/1,3615,3617,3 616,3585/1,3622/3,3639,3632/3,3601,3657/1 ,3672,3673,3696/1,4210 56,57 2887%, 2909,2911 57 2887% 76 4164,4162,4160/12,4175/32/3 82 4498,4486,4484,4485,4482,4468,4470,4481,4 467,4478 72 3938% 56,59 2887,2895,3020,3026 72 3938,3941,3945 68,77 3696%,4185,4184 68 3696%,3657 68 3696%,3661%,3688 68 3696%,3661% 68 3696% 68 3696% 68 3696% 68 3696% 68 3696% 68 3696% 68 3696%

Amplasament

¤ Vând miez de nucă foarte curat. Livrez ĂŽn MediaČ™, la domiciliu, oferim calitate. Detalii la telefon 0766-984.544 ¤ Ofer servicii agricole, la cele mai bune preĹŁuri! Zona MediaČ™ - Agnita! Nu ezitaĹŁi să mă contactaĹŁi, telefon 0755-639.191 ¤ Vând juninci, Albastru Belgian, Holstein, Metis, cu acte ĂŽn

WHO

3URJUDPDUL OD WHO

regulă, preĹŁ negociabil, Č˜eica Mare. Telefon 0746-637.852

ANUNŢURI DE MEDIU ¤ SC PAUL COM SRL, cu sediul ĂŽn MediaČ™, str. Aurel Vlaicu nr. 23, anunĹŁÄƒ publicul interesat asupra depunerii solicitării de obĹŁinere a autorizaĹŁiei de mediu pentru activitatea: Hotel-Restaurant, ce se desfÄƒČ™oară ĂŽn MediaČ™, str. Aurel Vlaicu, nr. 5. InformaĹŁiile privind potenĹŁialul impact asupra mediului pot ďŹ consultate la sediul AgenĹŁiei pentru ProtecĹŁia Mediului Sibiu, str. Hipodromului, nr. 2A, ĂŽn zilele de luni – vineri ĂŽntre orele 9 – 16. ObservaĹŁiile publicului se primesc, zilnic, la sediul APM Sibiu. ¤ SC ALDONA SRL, titular al proiectului pentru proiectul „Amplasare staĹŁie de betoane mobilă“, anunĹŁÄƒ publicul interesat asupra luării deciziei etapei de ĂŽncadrare de către APM Sibiu ĂŽn cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul „Amplasare staĹŁie de betoane mobilă“, propus a ďŹ amplasat ĂŽn MediaČ™, str. Aurel Vlaicu nr. 35A. Proiectul deciziei de ĂŽncadrare Č™i motivele care o fundamentează pot ďŹ consulatate la sediul APM Sibiu, str. Hipodromului, nr. 2A Č™i la sediul SC ALDONA SRL, CopČ™a Mică, Č˜os. Sibiului, nr. 61, ĂŽn zilele de luni/joi, ĂŽntre orele 09-16 Č™i vinerea ĂŽntre orele 09-14, precum Č™i la următoarea adresa de internet: www.apsb.ampm. ro. Publicul interesat poate ĂŽnainta comentarii/observaĹŁii la proiectul deciziei de ĂŽncadrare ĂŽn termen de 5 zile de la data publicării prezentului anunĹŁ, până la data de 30.03.2016

AUTO – MOTO ¤ Vând moped ĂŽn stare de funcĹŁionare, ĂŽnscris ĂŽn circulaĹŁie, aspirator, maČ™ină de tricotat. Telefon 0758-924.924 ¤ Vând urgent/foarte ieftin motor stare bună de funcĹŁionare Suzuki, 80 cmc, 6 trepte, ĂŽnmatriculat cu carte de identitate, veriďŹ care, asigurare, singur proprietar, adus din Germania, folosit foarte puĹŁin ĂŽn România, preĹŁ 450 euro, uČ™or negociabil. Telefon 0740-331.015 ¤ Vând VW Kafer CoupĂŠ, 1971, 35.000 km, pe benzină, oldtimer, complet restaurată, stare perfectă de funcĹŁionare, roĹŁi vară aluminiu, roĹŁi iarnă cu genĹŁile originale. PreĹŁ 5.800 euro. Telefon 0769-612.051 ¤ Vând SUV Kia Sportage, diesel, 1.700 cmc, an fabr. 2014, 30.000 km parcurČ™i, primul proprietar, culoare maro, climatizare automată, cutie de viteze manuală (6+1). Multiple dotări. PreĹŁ 17.500 euro. Telefon 0744-530.282 Vând Suzuki Sx4, 4x4, din noiembrie 2008, 91.000 km, climatronic, cauciucuri pe jenĹŁi iarnă – vară, prim proprietar, carte service, timbru mediu plătit, bine ĂŽntreĹŁinută, full options. PreĹŁ negociabil. Telefon 0742-226.666 ¤ Vând Opel Astra Caravan 1,7 DTI, an fabricaĹŁie E3/2001, pe motorină, culoare albă, 120.000 km la bord. PreĹŁ 2.900 euro, negociabil. InformaĹŁii la telefon 0754799.414 sau 0269-822.389 ¤ Vând motocicletă Chopper 124cmc, an fabricaĹŁie 1996, preĹŁ 4.000 lei. Motocicleta poate ďŹ văzută la adresa Lucian Blaga nr. 2. InformaĹŁii la telefon 0740-656.502

SNGN ROMGAZ SA Sucursala MediaĹ&#x;, cu sediul ĂŽn MediaĹ&#x;, str. Gării, nr. 5, jud. Sibiu

Ovine Ovine Ovine

19,52

Plopi NÄƒČ™pândoala Groapa III

Ovine

22,27 9,03 4,28 3,92

Zederdoala Zederdoala Tișlaua – Ighiș Fundul Lacului - Ighiș

Ovine Ovine Ovine Bovine

16,77 3,58 7,01 18,02 9,24 9,32 2,36 2,50 1,30 0,65 0,65 1,30 1,90 3,20

Coasta Corbului Bremăndoala Coasta Corbului Groapa I Č™i II IghiČ™ Groapa I Č™i II IghiČ™ Groapa I Č™i II IghiČ™ Groapa I Č™i II IghiČ™ Groapa I Č™i II IghiČ™ Groapa I Č™i II IghiČ™ Groapa I Č™i II IghiČ™ Groapa I Č™i II IghiČ™ Groapa I Č™i II IghiČ™ Groapa I Č™i II IghiČ™ Groapa I Č™i II IghiČ™

Ovine Ovine Ovine Bovine Bovine Bovine Bovine Bovine Bovine Bovine Bovine Bovine Bovine Bovine

Organizează ĂŽn anul 2016, săptămânal, LICITAŢIE PUBLICÄ‚, ĂŽn zilele de miercuri Ĺ&#x;i joi, la orele 11, pentru următoarele mijloace fixe Ĺ&#x;i materiale:

ďƒź barăci ďƒź tehnică de calcul Ĺ&#x;i birotică ďƒź material tubular uzat provenit din recuperări ďƒź diverse materiale Ĺ&#x;i piese de schimb provenite din recuperări ďƒź alte mijloace fixe Persoanele interesate pot obĹŁine relaĹŁii suplimentare la telefon 0269-201.149, 0749-331.149, la Serviciul Mecano-Energetic al Sucursalei MediaĹ&#x;, zilnic ĂŽntre orele 7,30 – 15,30.


12 SPORT

monitorul de mediaş | 24–30 martie 2016

FOTBAL | Gaz Metan a câştigat la Reşiţa şi rămâne liderul seriei

Primii din pluton Elevii lui Leo Grozavu s-au impus la limită în deplasare cu Metalul. Alb-negrii au reuşit să obţină toate cele trei puncte puse în joc, graţie unui gol marcat la jumătatea reprizei secunde, de către Valentin Coşereanu. Sâmbătă, gaziştii vor câştiga încă trei puncte la masa verde, în condiţiile în care FC Bihor Oradea s-a retras şi ea din campionat, la fel ca şi FC Caransebeş. Alex PÎNTEA Gaz Metan a evoluat, ieri după-amiază, pe terenul unei formaţii aflate în suferinţă care a fost depunctată din cauza datoriilor şi are în prezent -5 puncte. Metalul Reşiţa nu a câştigat nicio partidă anul acesta în campionat şi, mai mult, nu a marcat niciun gol. În aceste condiţii, misiunea jucătorilor pregătiţi de Leo Grozavu părea una facilă.

Lider în serie La sfârşitul săptămânii trecute, Gaz Metan a urcat pe prima poziţie a clasamentului seriei, după ce a acumulat trei puncte la masa verde, în condiţiile în care FC

Gaz Metan Mediaş a retrogradat matematic, după 12 ani pe prima scenă a baschetului românesc. Alex PÎNTEA Formaţia pregătită de Mihai Popa şi Dan Popa a pierdut fără drept de apel partida disputată sâmbăta trecută, în deplasare, cu Dinamo Bucureşti, scor 94-58. Eşecul, al 24-lea în 28 etape de campionat, a adus după sine retrogradarea matematică a grupării de pe Târnava Mare, la capătul celui mai slab sezon din istorie. Totuşi, alb-negrii ar putea continua în Liga Naţională de Baschet, dacă Federaţia Română de Baschet va decide, la începutul lunii aprilie, să crească la 14 numărul echipelor din campionat.

Eşec usturător

Trei puncte de la Coşereanu Alb-negrii au avut două şanse de a deschide scorul în prima repriză a partidei de la Reşiţa. Mai întâi în minutul 14, Zaharia a executat o lovitură liberă, Băjenaru a trimis cu capul, dar Lucic a fost pe fază şi a reţinut. După un sfert de oră, tot în urma unei faze fixe, mingea a ajuns la Gavra care a şutat din interiorul careului însă portarul Metalului a fost la post şi de această dată. În repriza a doua, Gaz Metan a continuat să atace, iar golul izbăvitor a venit în minutul 68. Valentin Coşoreanu a înscris cu un şut din careul mic, după o pasă primită de la Andrei Tîrcoveanu, şi a adus liniştea în tabăra alb-negrilor.

Totul e pierdut

Gaz Metan Mediaş a urcat şi s-a menţinut pe prima poziţie a clasamentului seriei

Caransebeş s-a retras din campionat. Alb-negrii au profitat de pasul greşit făcut de Chindia Târgovişte care a reuşit doar o remiză albă în deplasarea de la Pâncota. Gruparea de pe Târnava Mare şi-a menţinut poziţia şi după etapa desfăşurată ieri după-amia-

CLASAMENT

49

puncte a acumulat Gaz Metan Mediaș ză şi are 49 puncte, cu unul mai mult decât ocupanta poziţiei secunde, Chindia Târgovişte, şi cu patru mai mul-

te decât UTA Bătrâna Doam- nătatea Cluj, în condiţiile în nă, formaţia care completea- care nu au avut meci în camză podiumul. pionat. Tehnicianul Leo Grozavu a trimis în teren o forVictorie la masa verde mulă de echipă cu jucători Echipa de fotbal Gaz Me- care au evoluat mai puţin pâtan nu va evolua nici la sfâr- nă acum. Alb-negrii au desşitul acestei săptămâni, însă, chis scorul în amicalul cu Săcu toate acestea, va mai acu- nătatea în minutul 8, prin mula trei puncte în clasamen- Alexandru Zaharia. Golul de tul seriei. Alb-negrii ar fi tre- 2-0 a venit abia în finalul jobuit să întâlnească pe teren cului, atunci când atacantul propriu FC Bihor Oradea, for- Marius Staicu a scăpat sinmaţie care în pauza de iarnă gur spre poartă şi a marcat. s-a retras din campionat. În Acelaşi jucător a mai înscris aceste condiţii, gaziştii vor o dată, din faţa porţii, la facâştiga cu scorul de 3-0 par- za imediat următoare de atac tida la masa verde şi vor ajun- a formaţiei sale, însă golul a ge la şapte succese consecu- fost anulat eronat pentru off-side. La finalul partidei, tive în 2016. tehnicianul Leo Grozavu a Amical cu Sănătatea explicat că nu a fost mulţuLa sfârşitul săptămânii tre- mit de jocul prestat de forcute, gaziştii au disputat o maţia sa, asta chiar dacă parpartidă de verificare cu Să- tida a fost una amicală.

La sfârşitul săptămânii trecute, Gaz Metan a fost surclasată de Dinamo în capitală. Formaţia lui Mihai Popa şi Dan Popa a fost învinsă cu scorul de 94-58, la capătul unui joc controlat cu autoritate de către gazde. Alb-negrii au pierdut toate cele patru sferturi ale partidei care a fost una fără istoric, în condiţiile în care Dinamo s-a desprins pe tabela de marcaj după primele trei minute de joc, iar apoi ecartul a crescut în permanenţă. Cel mai bun marcator pentru Gaz Metan a fost pivotul Ionuţ Drăguşin, care a acumulat 15 puncte, la care a mai adăugat 5 recuperări. De asemenea, conducătorul de joc Gediminas Navickas a terminat partida cu 14 puncte şi o recuperare, în timp ce

Robertas Grabauskas a reuşit 8 puncte şi 9 recuperări.

Ultima speranţă Gaz Metan ar putea rămâne şi sezonul viitor în Liga Naţională de baschet, chiar dacă a retrogradat. Acest lucru ar fi posibil dacă Federaţia Română de Baschet va fi de acord ca în sezonul 2016-2017 să evolueze un număr de 14 echipe. Antrenorul emerit Octavian Şerban, consilier în cadrul clubului medieşean, a vorbit despre posibilitatea ca acesta să continue şi sezonul viitor în Liga Naţională, în ciuda situaţiei din clasament, acolo unde alb-negrii ocupă ultima poziţie. Şerban a explicat că a fost făcută o solicitare către Federaţia Română de Baschet de mărire a numărului de echipe la 14, aşa cum s-a discutat şi anul trecut înainte de startul sezonului. O decizie clară în acest sens urmează să fie luată la începutul lunii viitoare, atunci când este programată şedinţa preşedinţilor de club, ce va avea loc înainte de Final Four-ul Cupei României de la Oradea.

Meci fără miză Gaz Metan joacă, vineri după-amiază, pe teren propriu, cu Baschet Club Timişoara. Partida este una fără nicio miză pentru alb-negri, care vor încheia campionatul pe ultima poziţie, indiferent de rezultatele pe care le vor mai înregistra în următoarele jocuri.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.