Coperta bleed 5mm by Merca Ra

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MERCA, RA Universul într-o scoică / Ra Merca. - Câmpina : Editura Fundaţiei Zamolxes, 2010 ISBN 978-973-86173-0-8 821.135.1-1

Copyright © 2014 Editura Fundaţiei Zamolxes Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate Editurii Fundaţiei Zamolxes Editor: Florin-Cristian Predescu Tehnoredactare: Ramona Aurelia Merca Coperta: Liviu Ardeleanu Corectura: Alexandra Roxana Irimiea

Ra Merca

Universul într-o scoică

Editura Fundaţiei Zamolxes 2014

Introducere A 108-a Inspiraţie Divină Menită să transforme în fiinţele celor care o vor citi în căldura inimii lor, într-un timp al reîntâlnirii cu ei înşişi, al vieţii transformării divine, pornind de la prima poezie,(„Zborul”), la ultima („Urmele paşilor dimineţii”), acest timp al călătoriei divine cuprins în cele 108 poezii care au luat viaţă cu susţinerea, iubirea, devoţiunea, inspiraţia Tatălui Ceresc. Îmi doresc să trăiţi fiecare poezie, asemeni unei călătorii în adâncul inimii voastre. Pentru fiecare poezie, am fost un releu de manifestere al inspiraţiei, al timpului, al naturii, dorului, frumosului, adevărului, cunoaşterii, purităţii, misterului, jocului, prezentului, aromoniei, devoţiunii. Am început să dăruiesc fiinţelor dragi din poeziile scrise, încurajându-mă să le aşez într-un volum pentru a se bucura, a se regăsi si alte suflete in ceea ce astern in cuvinte. Pe această cale doresc să mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut, şi au avut încredere în mine. În paragraful care urmează sunt aşternute din simţămintele prietenelor mele de suflet, pentru care le mulţumesc din inimă. Iată ce au scris: „Pentru că există oameni al căror spirit povesteşte cu stelele şi cu lumina, şi pentru că lumina lor încălzeşte orice încăpere în momentul în care ei intră. Pentru că există oameni care te fac părtaş la miracolul vieţii prin modul în care aleg să trăiască şi să fiinţeze. Pentru că indiferent de greutătile care le sunt îngăduite, nu se lasă 7

doborâţi de ele, ci învaţă din ele, ceea ce îi transformă în oameni mai buni şi mai aproape de adevăr. Pentru că simt frumos, şi au un spirit uşor, care se înalţă în fiecare seară la începuturi. Pentru existenţa acestor oameni, îţi mulţumesc Ramona, pentru că eşti unul din ei. Pentru că alegi să îţi iei la revedere de la dizarmonia acestei lumi de fiecare dată, pentru a continua să creşti frumos spiritual, şi pentru că spiritul tău continuă să ierte şi să creadă în frumos, adevăr, umilinţă, bun simţ, iubire, speranţă, încredere, curaj, perseverenţă. Pentru că privirea ta ne aduce aminte de începutul lumii. Pentru că sufletul tău e aşa de curat încât nimeni nu îi poate face rău. E îndrăgostit de frumos, de bine, de viaţă care este doar Dumnezeu şi care îi dă forţa şi puterea de a birui, fiecare zi, fiecare gând. Te invit, cititorule, să te delectezi cunoscând-o, citindu-i sufletul, şi astfel, vei fi părtaş miracolului vieţii. Şi pentru că a iubi înseamnă a trăi pentru ea, citindu-i sufletul, vei găsi forţa, sensibilitatea şi armonia necesară bucuriei de a trăi. Pentru ca s-a înţeles pe ea, şi pe cei din jur, şi pentru că Divinul se manifestă prin fiecare fibră a ei: înţelegi, iubeşti şi accepţi viaţa, aşa cum e.” Te iubesc, Ramo! (Miriam Rus)

"Universul într-o scoică este aşternut în rânduri cu delicată armonie, peste timp şi spaţiu, din suflet, căutând lumina unei vieţi în continuă contemplare. Alinare sensibilă pentru tine." Bianca Roşu 8

Vă dedic acest „Univers al scoicii”, vouă, cititorilor, pentru a ne bucura împreună de inspiraţiile divine pe care le veţi descoperi, simţi, trăi, fiecare în unicitatea sa, în culoarea inimii sale, în ceea ce sufletul se regăseşte şi devine plin de pace, de bucurie, de mulţumire, de împăcare cu el însuşi. S

Să alegem să ne bucurăm împreună de prezenţa lui Dumnezeu, începând de acum, cu acest„Univers al scoicii”. Le mulţumesc părinţilor, pentru frumosul în care m-au crescut, mă iubesc, pentru care le sunt profund recunoscătoare. Închei aceste rânduri cu crezul inimii mele: Cred în frumuseţe şi dăruire. Cred în bunătate şi smerenie. Cred în răbdare şi devoţiune. Cred în căutarea şi găsirea de răspunsuri divin inspirate. Cred în misterul clipei prezente. Cred în puterea dragostei divine. Cred în miracolul iubirii. Cred în liniştea iubirii divine. Cred în iubire profundă şi înţelepciune divină. Cred în bucuria vieţii care sălăşluieşte în mine. Cred în mângâierea Tatălui Ceresc. Cred în pacea privirii îndreptate către Cer. Cred în căutarea de simboluri, din înţelepciunea inimii. Cred în luminozitatea razelor de soare. Cred în joc şi bucurie. Cred că, în fiecare clipă, Dumnezeu vorbeşte direct inimii. Cred în bunătate şi bunăvoinţă. Cred în armonie. Cred în puterea acceptării şi iertării. Cred în forţa cunoaşterii interioare. Cred în Adevăr Divin.elepciune divină. 9

Cuvântul editorului

Dacă generozitatea afectivă a poeziei religioase presupune, înainte de cunoaştere teologică, disponibilitate culturală şi înţelegerea genului acestuia poetic, volumul de faţă poate reprezenta, înainte de toate, instaurarea unui raport firesc între cititorul de poezie şi premisele sale de intrare în poetica religioasă contemporană. Izvorât la interesecţia dintre teologii, simboluri şi semnificaţii, cartea pe care o aveţi în mână celebrează, cu patos şi vehemenţă afectivă, disonibilitatea autoarei către tot ceea ce înseamnă asumarea transcendenţei divine în metafizica poeziei şi a atributelor sale constante indiferent de spiritualitate. Propunând major versul alb, ritmul poeziilor invită la o semiotică a frazei poetice în fibra ei cea mai generoasă şi meditativă – expresia religioasă şi iubirea în climaxul său de textualitate -poezia. Organizarea capitolelor stimulează, in allegro, o lectură predominant simofonică, în etape şi reveniri succesive, în ritmuri interioare cifrate după calapoduri şi semnificaţii intime. Amintind, undeva în metatext, de poetica trubadurilor şi truverilor, de occitani, de Thibaut de Champagne sau de muzica sefardă, Universul într-o scoică se oferă pe sine cititorului ca remediu spiritual dar şi ca invitaţie. Comportamentul sacru al omului preistoric însemna o raportare cu semnificaţie şi la cer, şi la pământ, la văzduh şi la semeni , modul său de a fi în lume fiind plin de sens, de religios şi, în definitiv, de împlinire spirituală, de împăcare şi compasiune. Te poţi aşeza confortabil în faţa acestui volum atâta timp cât realizezi că fiecare poezie este o provocare directă şi curajoasă de a te uita în interioaritatea curajoasă şi exuberantă a autoarei - un luminiş poetic care, dincolo de faptul că este al ei şi numai al ei, 11

povesteşte cu tâlc despre noi, sau mai degrabă, de imaginea noastră ideală, într-un fel convingător şi pasional. Universul într-o scoică surprinde cititorul pentru că încearcă să îl redea pe el lui însuşi mai nou, mai bogat, mai iubitor. Supunem ţie, cititorule, acest prim volum al Editurii Funaţiei Zamolxes nu numai sub forma iniţierii noastre editoriale ci şi ca formă inaugurală care certifică activitatea noastră de 15 ani în proiecte creative şi culturale. De asemenea, sperăm ca prin această carte -un pod generat altfel de autoarea volumului, dar şi de noi, să estompăm graniţele de orice natură şi să aducem aproape cititorii, prietenii şi partenerii fundaţiei contribuind în felul acesta la dezvoltarea culturală a fiecăruia dintre noi. În legarea multiplelor discipline şi activităţi culturale şi educative pe care le generăm în cadrul fundaţiei noastre, prima carte editată de noi - Universul într-o scoică, sperăm să te găsească pe tine, cititor, nu numai în bine, frumos şi adevăr, ci şi disponibil pentru destinul ce ţi-a fost hărăzit. Florin Cristian Predescu, Editura Fundaţiei Zamolxes

CUPRINS VIAȚA Zborul... Am trăit Viaţa - Eterna Iubire Tabloul Vieţii Cuvinte poetice Darul, ca sacrificiu? Tese-ma!

21 22 23 24 25 26 27

TIMPUL Acum-aici e El Frânturi...de acum - de aici...de atunci - de acolo Călătoresc spre... Urme ale timpului Timp parcurs în adierea vântului Timpul clipei eterne...scris pe banca liniştii Timpul parcurs de florile ploii Unde Tran-spun 31 Iulie Drumul spre cer Foaie albă Călătorim El, cu suflet sensibil Clipa ce trece ... acum nu mai vine Plecat ai fost şi plecat vei fi Sunt Acolo-în fiecare clipă

33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 44 45 46 47 48 49 50 42

NATURA Pe chipul feţei noastre Frunza O noapte, o lună Ziua Soare, Ziua-Nor, ziua-Dor... Binecuvântata toamnă Tăcerea sfântă Liniştea interiorului, cuvântare smerită Pentru tine, chip ceresc Pasul cuvântării O, mare a iubirii divine!

55 56 57 58 59 60 61 62 64 65

Când cerul cuprinde Soare de eşti! Albul Privirea răsărutului din priviri Păşesc Ploaia Coborârea ei, ploaia Natura Dimineaţa toamnei Chip în apă Renaşterea naturii Primăvara ... dor de vis Tăcerea naturii

66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78

IUBIREA Un dar Petale de flori Doar tu Iubire de ploaie Fântâna cerească Lumina călăuzitoare Armonia timpului prezent Tu eşti Vorbind Soarelui, Cerului Ochi Minunata poezie şi rugăciune a Cerului, Tu întru totul Fiţi! Tu Sărbătoarea nopţii Plin de lumină Vorbim de iubire Visarea El Te iubesc Eşti ... Tu ... poezia inimii mele În comoara inimii În ziua când va fi să vii Iubire infinită şi recunoştinţă, Mariei El şi Ea Pentru ei - două suflete pereche Iubirea, El, în curcubee Trăiesc Culeg..., M-am născut

81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105 106 107 108 109 110

DORUL Dorul rugii Sale Întâlnirea cu El Dorul Gânduri pentru El Aşteptare Dorul întoarcerii acasă - casa Tatălui Ceresc Dorul Cerului Cuvinte dăruite de el, sfinte cuvinte...mulţumesc Din dorul de tine Mi-e dor Sunetul Noapte de Febr’ Ascultarea cerului Dorul

115 116 117 118 119 120 121 122 123 124 125 126 127 128

DUMNEZEU Închinare. o rugăciune Un strop de ploaie, o răsuflare În soare şi lumini albe Vino Universul lumii Lui Dorul de Tine, Tată ceresc! Gânduri despre îngeri Rugă Lui Rugă cerească în noaptea albastră Sărută-mă, Dumezeule! Scrisoare către Iubitul Tată Ceresc! Din iubire de Tine Cuvinte scrise din inima iubirii Dumnezeieşti Scrisoare către Dumnezeu Fă-ne vasele umplerii tale! Dizolvarea în lumina începutului Urmele paşilor dimineţii

131 132 133 134 136 137 138 139 140 141 142 144 145 146 148 149 150

VIAȚA

Zborul

Zborul - misterul căutării înălţimii divine. Atingerea vârfului de munte, cuprinderea fiinţei cu întreg cerul. Adâncimea spre clipa regăsirii în daruirea de Sine şi pentru Sine, în zborul iubirii căutătoare de dor, eşti Tu.

Viaţa-zborul luminifer spre poarta cerului. Dorul zborului în suflul fiinţei contemplative.

Zborul îngerilor spre muntele regăsirii luminii! cântul tăcerii Lui. Zborul-metamorfozare a căutării luminii, Îmbrăţişarea regăsirii şi încredinţarea totală în mâinile Sale. Mulţumire, dăruire, abandon, tăcere, candelă vie a infinitului revărsată în zbor, în zborul dansului spre cer: zborul tău.

Am trăit Am trăit dincolo de acest spaţiu. Am trăit în mângâirea divinului. Am trăit în tăcerea sfântă a heruvimilor. Am trăit în sfera de lumină. Am trăit în eternitatea lacrimii dumnezeieşti. Am trăit în beatitudinea timpului. Am păşit în mângâierea dorului ceresc, Am simţit în trăire vocea Universului, pentru a mă umple de pace, har, smerenie, bucurie, încântare, abandon, pentru a redeveni însămi tăcerea dumnezeiască. Pentru a contempla la însămi a fi în beatitudinea perfectă a tăcerii dumnezeieşti! Câtă frumuseţe, câtă umplere cu nectarul care curge prin fiecare por al fiinţei! Câtă frumuseţe în Paradisul inimii lui Hristos- comuniunea inimii Tatălui Ceresc! Câtă nerostire în litere a trăirii dincolo de timp şi spaţiu, Totodată unificându-se în cele mai fine, delicate, pline de iubire pură, forme de manifestare a naturii, devenind şi oglindindu-mă în imensitatea cerului. Putând privi cum din apă cele două mâini mă ridică şi mă înalţă la pieptul Său. Simţind cum eu am devenit Tu, si eram într-o picătură, resorbită în unitate. Cum două suflete, pot să se plieze şi să redevină acea energie primordială, în tăcerea sfântă de iul'! Mulţumesc Tată, şi ţie, frumoasă fiică a cerului!

Viaţa – eternă iubire Soarele îmi luminează chipul. Răsăritul mi-a umplut fiinţa de zâmbet. În faţa lui zborul porumbeilor albi transformă clipa în basmul angelicului cer. Ziua senină a lui septembrie cântă îmbrăţişarea lumii. Lume împodobită în zi a sărbătorii. Lume din alte lumi venită şi transformată în capodoperele Tale. În mâinile Tale, Tată Ceresc m-am trezit, în răsăritul Tău m-ai trimis. Odată cu împărăţia seninătăţii, secundele sunt acum contopite în căutarea de Sine şi pentru Sine. Acum respir prin ceea ce El mi-a dăruit. Acum culeg în suflet mireasma toamnei-veri. Acum parcurg paşii spre şoapta tăcerii Dumnezeieşti, Minune din cer, zi a harului ceresc! Te îmbrăţişez şi iubesc nemărginirea, să o simt în suflet mi-ai dăruit. Mă plec în faţa Ta şi îţi închin toată viaţa mea. Sunt o rază de soare în acest Univers al efemerităţii. Sunt prin Tine ceea ce Tu îmi dai. Sunt o adiere a vântului iubitor, sunt dorul spre căutarea Ta în fiecare secundă a vieţii. Viaţa-luminiferă iubire a dorului spre absolut. Viaţa-cântare a dansului cosmic în frunzele verdelui, Viaţa-dor al căutării regăsirii frumuseţii în plenitudinea Ta. Viaţa-a Ta creaţie dăruită nouă, pământenilor, să o contemplăm şi să devenim una cu ruga Ta, să o scriem în sufletul iubirii christice. Iubirea care este unica forţă supremă a întregului. Iubirea-viaţa muzicii interioare în chipul soarelui răsărit. Iubirea, prima în tot ceea ce manifeşti aici şi acum. Iubirea, Dumnezeu manifestat în tabloul vieţii secundei, în clipele scurgerii zborului spre cunoaşterea şi simţirea răspunsului Tău. Multumescu-ţi Tată Ceresc!

Tabloul vieţii

Un pas spre zâmbet, un pas spre El. Încet ating iarba tămăduitoare. Firul ierbii asemănător vieţii. creşte şi se înalţă, iar timpul îndată se opreşte. El pentru noi a fost creat. Pentru a ne bucura de covorul multicolor. Covorul în care păşim în care suntem prezenţi, în care viaţa noastră încet se scurge. Oare cum va fi colorat tabloul vieţii? câte culori, câtă lumină va fi în el? Câţi picuri vor fi transfiguraţi în apa curgerii infinitului! Tabloul verdelui acum a cuprins partea sa a vieţii. Un cer îşi arată iubirea paradisiască. Copacul îşi întinde coroana spre întâlnirea cu frunza purificatoare. Totul în jur este viu, totul în jur este culoare. Pensula încet atinge pânza albului. Sufletul acolo se regăseşte. Acolo vom pleca împreuna cu tabloul vieţii. Colorat, scris în cuvinte, simţire. Este tabloul fiecaruia dintre noi. Cu ochii sufletului cuprindem totul în basmul visării eterne. Tabloul verdelui mereu în noi, mereu prin noi se manifestă. cum îl simţim, cum îl pictăm, depinde de intuiţia senină a semnelor Lui. De dorinţa cuprinderii tabloului vieţii, în tăcerea din noi.

Cuvinte poetice Poezie a paginii albe, papirus pe marea călătoare, suntem noi, oamenii pământului, oamenii împreunării mâinilor, oameni ai privirii cerului, oameni ai meditaţiei de sine şi pentru sine, oameni ai îmbrăţişării, oameni ai mângâierii, oameni ai sensibilităţii, oameni ai cugetării. Oameni, oameni, frumoase făpturi, dacă conştiinţa trează şi dătătoare de beatitudine ar izvorî în fieacare clipă, în fiecare cuvânt-poetic al vieţii noastre. Viaţa: o corabie pe marea albastră, o victorie după furtuna trecută, un curcubeu după ploaie, un răsărit şi un asfinţit într-un loc al sufletului. O culoare a pensulei pe o pânză, o frunză ruginită într-un pastel tomnatic, o primăvară regăsită în mugurii renaşterii, un fulg în palma-ţi albă, un vis al munţilor, un cânt al păsărilor, un cor al bisericii, o treaptă spre El, un zâmbet pentru copii, o floare pentru spirit, un dans pentru o lacrimă, o poveste pentru o privire a mielului, o tăcere pentru apa izvorului, oglinda care ne reflectă chipulodată unduit peste văi şi munţi, o înghiţitură de apă într-o frunză de fag, un fluture al strălucirii, într-o vară a iubirii. Viaţa: continuitate spre trezirea naturii-pura înţelepciune în care suntem!

Darul, ca sacrificiu? Se întâmplă de multe ori să dăruieşti fără să ceri nimic în schimb. Pur şi simplu să vezi persoana de lângă tine zâmbind, plină de lumină şi speranţă. A dărui pur şi simplu, fără întrebări, fără cuvinte, a dărui necondiţionat. Darul ca şi sacrificiu, oare mai este dar? Darul, pornind de la verbul "a dărui" reprezintă manifestarea tandreţii, a atenţiei, a ceea ce simţim că poate să împlinească o persoană. Darurile simple au o intensitate mai aparte, daca suntem capabili să transcendem dincolo de esenţă. Nu consider darul ca fiind un sacrificiu, nu sunt de-acord cu asta. Darul este ceva inefabil, ceva care vine din suflet, el nu are nevoie de sacrificiu. Soarele este un dar, daca devenim conştienţi de asta, natura este un dar, oamenii cu care venim în contact sunt un dar. Viaţa pentru fiecare dintre noi este un dar divin. Poate am privit darul din alte perspective, însă pentru mine darul nu este un sacrificiu şi nu sunt de-acord cu aceasta sintagmă. Dăruiţi în fiecare secundă tot, fără să vă gândiţi că faceţi un sacrificiu. Darul ca sacrificiu, acela nu mai este dar, este ceva comun, care se scurge încet, asemeni unei frunze căzute în faţa unei persoane, care nu ştie ce să facă cu ea.

Țese-mă! Țes gândurile din care-mi fac aripi albe. Aduc pe buze săruturi ca inima-mi să bată de dor. Mă ridic din mine și zbor înspre tine. Mă îmbrac în joc și-ți cânt duios. Mă privesc în stele, și te întâlnesc printre ele. Ascult cum bat ușor, Ai Tăi pași de dor. M-aștern în Glas, Savurând al tău pas. Mă adâncesc în noaptea chemării contopită de mângâierea serii. Mă țes în stele și nori. timp și Glas. Univers și pas. Lumină și culoare. Tăcere și încântare. Mister și Pace. Abandon și floare. Linii suave și șoapte în noapte. Mă Țes prin copacii naturii. Firul ierbii. Lumina lumânării. Rugaciunea serii. 27

Valsul îndrăgostiților. Șoaptele lebedelor. Ciripitul păsărilor. Sunetele munților. Zăpada Himalayei. Templul Indiei. Frumusețea Gangelui. Pașii nopții. Simplitatea iubirii. Devoțiunea Divinului. Fericirea nemuririi. Râsul copilului. Îmbrățișarea Cerului. Atingerea pământului. Roua dimineții. apusul zilei. amurgul clipei. sunetul trenului. Muzica Sferelor. Aripile Îngerilor. Sărutul Soarelui. Mă Țesi prin Mâinile Tale, Creatorul Meu! Mă îmbraci cu Tine, Și mă îndrumi înspre mine. Mă porți de Mână Si mă-nveți autodepașirea. Crezi în mine, și ma retesi cu Tine. Mă atingi cu Tine și-mi vorbești prin simțire. Mă țesi cu dor, cu iubire, Cu încredere, cu încântare, 28

În linii fine, în gânduri înalte, În pace dumnezeiască. În beatitudine și umilință. În omniprezență. În bunătate și Milostenie. Țese-mă în Tine, acoperă-mă cu Tine. Respiră-mă din Tine,. Voia Ta, clipă de clipă, să fie a Ta, și nu a mea. Țese-mă Iubite Tată, Să ajung ceea ce Tu dorești după puterile mele. Multumesc, Iubite Tată, pentru ceea ce acum-aici, mi-ai așternut, în cuvinte, și dincolo de ele.

TIMPUL

Acum-aici e El În faţa trecerii timpului mă închin. În templul rugii cereşti forma cuvintelor se transformă în tăcere efemeră. În zâmbetul florilor şoapta muzicii dăruieşte simfonia inimii. Cuvântare a clipei renăscute din existenţa plină de har şi pace! În rugăciune şi puritate te înalţi! În clipa darului divin renaşti, cuprinzi întregul absolut. Acolo-atunci-acum-aici păşeşti în zbor. Acum-aici picuri nectarul existenţei cereşti. Acum-aici dăruirea atotcontemplativă este în şi prin fiecare suflu al existenţei. El, dăruirea. El, sublimul ocean al privirii interioare. El, cântul secundelor presărate cu îmbrăţişări angelice. El, rugăciunea spre umilinţă şi fericire. El, căutarea semnelor mesagerilor trimişi, pentru deschiderea conştiinţei în floarea vorbirii Lui, pentru înţelepciunea călăuzitoare a paşilor. El, darul necondiţionat al vieţii pământene. Prin El şi în El, viaţa noastră este Acum-aici.

Frânturi ..de-acum-de-aici .. de-atunci-de-acolo

Paşii ascultă noaptea aşternută. În lumina stelei regăsesc bucuria de a fi. În inimă zboară dorul spre cuprindere. Din ticăitul secundei izvorăsc gânduri. Trăiesc prin tic-tac-ul inimii fiinţei. Las în mine să se aştearnă liniştea. Îmi mângâie fiinţa şi o umple cu dorul plenitudinii. Paşi înceţi apar în noaptea, apărută într-o nouă zi a lumii. Un soare a adormit în profunzimea ei. Până mâine, când va străluci plin de candoare ascultă la frumuseţea nopţii. Paşilor le trimite în noapte un miracol din puterea Lui. Steaua luminii divinului te va purta în somnul nopţii paşilor tăi, adormi. Soarele ţi-am trimis, în şoaptă vei fi, În vis te vei întâlni, Creatorul ţi-a dăruit Acum ...totul.

Călătoresc spre ...,

Sunetul vibrează la bradul rugii. Cerul cântă culoarea Paradisului. Zarea cuprinde splendoarea creaţiei, iar eu, pornesc în căutarea Lui. În drum, ating privirea prin tăcerea templului. În mine renasc flori angelice. În non-timp mă adâncesc şi cred în Divinitate. În privirea muntelui ascult zâmbetul nopţii, În lume păşesc, spre alte lumi mă înalţ. Într-o poveste a iubirii, într-o mângâiere a dăruirii, Într-o îmbrăţişare a cerului, mă aşez şi mă rog. Rugă cerească în noaptea albastră. Luna, minunat chip-luminifer Vino şi aşează-te în palmă să zbor spre El, Creatorul Meu!

Urme ale timpului Urme ale timpului care trec lăsând în urmă zâmbete ale dimineţii. Culegând florile câmpului într-o zi a verii, păşind în aerul dimineţii pe dealurile tăcerii. Fiind una cu toată creaţia naturii, simţind razele soarelui pe chip. Fiind vuietul vântului pe vârful muntelui, locul unde ridicarea braţelor te face sa simţi zborul păsărilor. Să devii una cu simfonia cerului, minunea urmelor. Timpul iubirii se scurge, lăsând poezie, muzică, îmbrăţisări, lacrimi, cântari ale sufletului în nopţile verii, ascultând la pasul călător care se aşterne peste al tău dor. Ce o fi dragostea, se întreabă ea? stând întinsă pe iarba verde şi privind la el. El, cel imaginar în suflet, i-a apărut ducând-o spre sacrul iubirii cuvânt. Ce minunat eşti! nu este vis, este real că Tu, acum mi-ai dăruit darul de a fi acum-aici, Tu!

Timp parcurs în adierea vântului

Parcurgând timpul în adierea vântului. Păşind în misterul clipei, a vieţii. Încercând să desluşim taine necunoscute, întrebări ale căror răspunsuri le putem intui, simţi, dacă ceea ce gândurile noastre transmit sunt în conformitate cu voinţa divină. Zile după zile, secunde după secunde, ani după ani, împreună traversăm acest ocean al infinitului-cerul, păşind în frumuseţea naturii-pământul aducător de renaştere. Pastelare culori, mângâieri ale iubirii-vântul căutător în gândurile, sufletele noastre de timpuri eterne, muzica păsărilor, sfere ale tăcerii plenare, jocul mieilor, puritate şi fascinaţie, frunzele copacilor-argintii, verzi, ruginite sau înmugurite, toate constituie tabloul jocului.

Timpul clipei eterne ... scris pe banca liniştii

Timpul se scurge printre adieri ale crengilor. Timpul transformă culoarea verdelui în mişcătoare iubiri. Timpul este cercul-solar înconjurat de metamorfoza luminii. În jur totul renaşte prin tăceri binecuvântate. În timp locul oglindeşte grădina infinitului. Treceri ale sunetului parcurg templul cerului. În liniştea Lui mă cufund, în braţele Lui mă transform. Timpul clipei eterne scrise pe banca liniştii. Simţiri ale culorii prin fotografia zâmbetului. Timpul aici este inefabil, timpul mă face să zbor. Atingerea Lui îmi umple fiinţa de iubire. Minune de rază într-un verde ancestral.

Timp parcurs de florile ploii

Ploaia de pe chipul tău, atinge prin dans sufletul meu. Mă pierd prin zare, trăiesc în infinitate. acolo unde locul îmi regăsesc, acolo unde fiinţa mă aşteaptă . Acolo unde El este mereu prezent. Un timp ...parcurs de flori ...în florile timpului prezent. În iubirea nemişcătoare într-o privire întrebătoare ..unde se va sfârşi. Un timp ... într-un ocean de răsărit, într-o lună a asfinţitului. Pe o frunză în plutire, pe un alb în culori. Culoarea purificării ploii, într-o picătură a palmierului.

Unde Unde tăcerea dincolo de apus revine, sub forma frunzelor divine. Unde vântul te cheamă la el, prin formele-i intangibile, Devii una cu El. Unde noi nu vom mai fi noi, acolo Te voi reîntâlni. Într-o lucire a zilei te adânceşti în pasul spre calea Lui. Cuprinzi cu mâna lumina dătătoare de zbor spre templul rugii. Încet aşterni pe foaia albă înţelesul minunii. Fiinţa ta în steaua călăuzitoare, care la geamu-ţi bate zărind somnul spre visarea Lui. În jurul tău culoarea devine una cu tot, în privirea Ta cerul ascultă şoapta păsărilor. În zâmbetul Tău, renaşte o alta fiinţă căutătoare de plenitudine şi mister. Eşti în timpul Lui îmbrăţişat în cuvântare. Eşti minunea călăuzitoare întoarsă cu privirea spre frunzele căzute, spre aleea care uneşte lacul cu scara spre cer.

Tran-spun, Dincolo de timp se află Divinul. Dincolo de cer este iubire. Creaţia este unificată în sufletul meu! Vorbesc prin tăcerea plenară. Transpun în jocul luminii infinitatea contemplatoare. Acum-aici divinul renaşte. Acum-aici trupul meu trăieşte. Acum-aici îi simt protecţia. acum-aici luceşte mirarea, acum-aici sunt o nemuritoare. Mereu Universul înfloreşte în zare. Mereu El se contopeşte cu totul, Mereu în El găsim roca-cristală. Paşii, El îi ascultă în cascadă. Picurii parcurg pe scena florilor Câmpul metamorfozat trezeşte Unisonul în El creat.

31 Iulie Era ultima sâmbătă din luna iulie, ploua mărunt, semn că nu vom şti când stropii de ploaie vor înceta. Pentru ea nimic nu a contat, era în tren, într-o dimineaţă răcoroasă. Privea pe fereastră pădurea care se zărea undeva în depărtare, câmpurile cu flori metamorfozate, acum păreau renăscute, mai zâmbitoare pentru noi, privitorii, pentru noi cei care ne bucurăm de prezenţa lor în locuri de unde doar le putem privi. Dar ele sunt mereu acolo şi ne vor aştepta să le spunem "bună dimineaţa". Privea, privea şi a rămas uimită. A zărit un loc divin, un loc al lui şi al ei cândva într-o seară. Era locul pe care el i l-a descris într-un mod inefabil, era lanul de floarea- soarelui, era pierdută în galbenul care radia. Era locul "lor", acum văzut de ochii ei, transfigurându-i existenţa acolo. Ce dimineaţă, ce zi, ce mister! Zâmbea şi privea pe fereastra care i-a făcut ziua divină. Ea era acolo doar cu trupul, sufletul fiind undeva dincolo de norii cenuşii din care picurii nu încetau. În simplitatea acelui tren i-au fost trezite clipele de iubire, unice din existenţa ei.

A fi ploaia care cuprinde pământul, picătura ce se prelinge pe frunza înmiresmată a petalei de trandafir, a te bucura de mirosul renăscut dintr-un alt Univers. Simţind privirea ei din depărtata zare, simţind cum se contopeşte cu picătura de ploaie, cum vibrează la culoarea care a dat viaţă acestei clipe. Se pierde în atingerea fină, plăpândă a miraculosului el, acum un trandafir transfigurat în fiinţa Ei. Priveşte, îl descoperă mult mai sensibil, încearcă să-i întâlnească privirea, zâmbetul diafan în lumea ploii, a lui, a ei. A ceea ce este totul şi totul în tot. A fi el, doar, o picătură de iubire, o lacrimă a ploii, o licărire de nostalgie, de speranţă, de regăsire în El, în noi, în lumea paradisiacă în care el şi ea sunt unificaţi în "îngeri", care au învăţat ce-i dăruirea, care au ştiut să iubească, să dăruiască, să simtă parfumul unei flori care ne trezeşte într-o dimineaţă de iulie, într-o ploaie mirifică, într-un colţ al naturii. O ea şi un el visând în dimineaţa care abia a început.

Drumul spre cer

Timpul coboară în taina iubirii. Ascultă revărsarea în lumină. Încet păşeşti spre ale culmii-dor, Încet renaşti spre poarta soarelui. Drumul spre Cel care ne-a creat "după chipul şi asemănarea Lui” este acum oglindit în mireasma iubirii. Cuvântă în pasul spre cărarea Lui! Ascultă dorul care ne cheamă să-L îmbrăţişăm, în fiecare clipă, în fiecare frunză căzută, în fiecare răsărit de soare. În culoarea zilei care transformă timpul în minune, care ne încântă prin corul păsărilor, care ne dăruieşte zâmbet prin zborul porumbeilor. Acolo şi acum, eşti una cu natura, cea plină de har şi dăruire! Cea cuvântătoare în paşii spre cunoaşterea Sinelui! Acum-aici în pasul Lui eşti una cu El!

Foaia albă

Într-o lucire a zilei te adânceşti în pasul spre calea Lui. Cuprinzi cu mâna lumina dătătoare de zbor spre templul rugii. Încet aşterni pe foaia albă înţelesul minunii. Fiinţa ta în steaua călăuzitoare, care la geamu-ţi bate, zărind somnul spre visarea Lui. În jurul tău culoarea devine una cu tot, în privirea ta cerul ascultă şoapta păsărilor, în zâmbetul tău renaşte o altă fiinţă căutătoare de plenitudine şi mister. Eşti în timpul Lui îmbrăţişat în cuvântare. Eşti minunea călăuzitoare întoarsă cu privirea spre frunzele căzute, spre aleea care uneşte lacul cu scara spre cer.

El, cu Suflet sensibil Chipul lui îl revăd în gândurile mele. Privirea lui îmi transmite picuri ai tăcerii. Dincolo de simţire este el. El, cel pe care fiinţa mea l-a privit şi iubeşte în tăcere. El, cel pe care-l voi săruta, în realitatea visării. El, cel care iubeşte o altă ea El, cel care are sufletul sensibil, care nu are nevoie de întrebări, de răspunsuri. El, care se va lăsa purtat în ploaia trandafirilor. El, .. ,un el în poezia mea un El iubit în cuvinte, dincolo de ele, dincolo de cer. El, ... , zâmbet al copacilor împodobiţi în arcuri concentrice ale unicului. El, ... , iubit de mine este. El, ... , cuvânt al neatingerii Eu, o ea, pictând cuvinte-simbol în fiinţa sa.

Călătorim Călătorim prin sufletele oamenilor, călătorim prin atingerea mâinilor. Călătorim prin privirea aproapelui. Călătorim în şoapta vântului, călătorim în îmbrăţişarea iubirii divine, călătorim în surâsul copilului. Călătorim în noi înşine, în creaţia Creatorului. Călătorim în propria clipă a eternităţii, pentru a descoperi plini de ardoare, de mângâiere, umilinţă, har, abandon, misterioasa călătorie a călătorului. Călător în stele şi dincolo de ele. Călătorim ţinându-ne de mână pe străzile privirilor lungi şi neînţelese. Călătorim în tăcerea inimii, de unde iubirea se ridică şi transformă secunda în lacrima Tatălui Ceresc. Călătorim, în versuri, în rime, în litere, în fraze ... călătorim în dorul Tău de munte ... Călătorim în dorul de a fi una/unul cu Tine!

Clipa ce trece .. acum .. nu mai vine Primăvara îşi şopteşte iubirea renaşterii. Acolo din cerul Lui îţi trimite toată frumuseţea naturii să-ţi cuprindă fiinţa în zâmbetul ghiocelului. Să asculţi cum odată cu cântul naturii te-ai înălţat şi tu. Să păşiţi împreună spre calea eternităţii, Să crezi în secunda care ţi-a fost dăruită cu atât de multă iubire. Să îi multumeşti şi să îţi încredinţezi sufletul în mâinile Sale. Ele îţi dau cele mai profunde trăiri. Cea mai minunată creaţie a Lui este în tine. Binecuvântat fii asemeni Celui care şi-a dat viaţa pentru Noi, Hristos, Mântuitorul acestei lumi!

Plecat ai fost şi plecat vei fi Plecat ai fost şi plecat vei fi. Veni-vei şi mă vei găsi. Îmbrăţişa-mă-vei şi te vei privi. Iubi-mă-vei şi te vei iubi. Tăcut ai fost şi tăcut vei fi. De unde ai venit, acolo te vei întoarce. În Sinele-ţi Divin Nemuritor Atman. Dăruind te vei dărui. Îmbrăţişând te vei îmbrăţişa. Contemplând te vei contempla. Admirând vei fi admirat. Ascultând vei fi ascultat. Privind fi-vei privit. Păşind în iubire, iubirea însoţi-te-va. Adâncindu-te, te vei regăsi. Regăsirea îndrăgi-te-va. Căutând vei găsi. Găsi-vei şi vei fi găsit. Bate şi ţi se va deshide. Deschizând vei fi deschis. Încurajând vei fi încurajat. Aspirând deveni-vei însăşi aspiraţia. Creând deveni-vei însăşi creaţia. Răbdând deveni-vei răbdarea însăşi. Sculptând în tine-vei deveni însuţi sculptorul. Fiind prezentul, deveni-vei viul timp. Fiind trecut-prezent-viitor, deveni-vei clipa unică, atemporală. Fiind elanul, deveni-vei zborul Dumnezeiesc. Fiind zorii zilei, deveni-vei însăşi dimineaţa. Fiins apusul serii, deveni-vei însăşi noaptea. Fiind cu stelele, deveni-vei o stea-luminată. 49

Sunt Sunt un zbor al fluturelui în adierea vântului. Sunt o apă curgătoare, mereu mişcătoare. Sunt o stâncă, care tace şi încântă! Sunt o harfă în vânt, al Tău cuvânt! Sunt un noian de vise, cuvântătoare şi nescrise. Sunt visarea ochilor deschişi, contemplare de nedescris, Sunt adus şi pus pe pământ pentru ţelul Tău propus. Sunt iubirea din care m-am născut. Sunt al Tău dor mistuitor. Sunt o ninsoare, luată de vânt, Adusă, atunci pe pământ. Sunt clopotul care sună pe deal, vestirea dimineţii târzii de mai. Sunt. Si mă bucur că sunt. Sunt şi îţi multumesc că pot să transcriu în cuvinte, a Ta iubire sfântă!

Acolo-în fiecare clipă Timpul cufundă tăcerea în jocul cântului. Păsări adulmecă spre infinita zare a templului, acolo unde raza soarelui acoperă poezia în har ceresc. Acolo unde păşim odată cu ea în esenţa mirificului-dor, acolo unde dorul şi unificarea cuprind puritatea naturii, Acolo unde brazii înalţi se apleacă pentru binecuvântarea paşilor, spre cărarea care duce către împreunarea mâinilor în faţa Soarelui. Unde fulgii cad şi se topesc dăruindu-ne toată lacrima lor, Toată coborârea liniştită şi plină de frumuseţe. În toate este creaţia Lui. În faţa Lui mă închin şi îi mulţumesc, Pentru această dimineaţă, pentru această zi!

NATURA

Pe chipul feţei noastre

Ploaia ascultă iubirea mântuirii. Glasul cuprinde dorul nesfârşirii. Încet picurii îţi îmbrăţişează fiinţa, iar tu cufundat în verdele înfloririi Te înalţi acolo unde zarea ascultă ziua acolo unde floarea este petala nemuririi. Încotro picuri te-au purtat? De mână te-au luat şi te-au binecuvântat, spre înălţime te-au ridicat. O secundă priveşti şi o lumină zăreşti. De ce acum timpul s-a transformat în curcubeu te-ai preschimbat. Doar El, ţi-a dăruit minuni din cer pentru tine, chip ceresc!

Frunza Frunza mi-a atins palma, începe să tremure ca un copil speriat de necunoscut. O face să creadă că visul A copleşit-o. Însă nu este un vis. Este o frunză în palma ei tremurândă. Simte mângâierea frunzei, ocrotirea ei. Se simte protejată. Este ea, frunza, care i-a dat din minunăţia creaţiei, I-a dat strălucirea sufletului, încrederea în ceea ce este existenţa ei asemeni unei frunze. Frunza care îi presară paşii în stropi de culori ale mirificului Paradis. Paradisul a fost atins prin ea - căderea frunzei a făcut din mine un cerc al crengilor copacului. Cercul simbolul uniunii mele cu ea, ei.

O noapte, o lună Este noapte. O noapte în care luna plină ne luminează mai puternic gândurile, alţii privind-o de la geam stând şi încercând să înţeleagă ce este ea, luna? Luna, spunem este minunată, este plină de luminozitate. Dar acum, mă întreb ea, luna este o fiinţă? ce simt privind-o? Luna, pătrunzând în interiorul ei îmi transmite o sclipire, o existenţă unică, într-o fiinţă unică. Pentru mine aceasta reprezintă ea, luna. Mă ocroteşte, îmi vorbeşte, mă linişteşte, mă inspiră. O lună atât de senină, de inocentă, de o plutire pe cerul care-i este alături, care o face să fie doar ea, în singurul ei Univers. Luna, înconjurată de constelaţii, vorbindu-le, fiind ei, fiinţe divine. Atingându-ne în fiecare seară, fiind acolo, noi doar lăsându-ne sufletul să simtă ritualul care se găseşte într-o lume imaginar de reală. O lume, în care putem să ne contopim, să fim dincolo de pătrunderea privirii, O privire simbolizată de zâmbetul Lunii, albastrul cerului fiind floarea unificată a fiinţei noastre, stelele fiindu-ne fiinţele cele mai iubitoare, îndreptându-ne paşii spre paradisul care se naşte odată cu noi, iubeşte odată cu noi, trăieşte. Este El în fiinţa noastră, sunt ele, fiinţele divine în sufletele noastre, şi ne vor călăuzi paşii spre cea mai înaltă înălţime, Divinitatea absolută! 57

Ziua Soare, ziua-Nor, ziua-Dor ... Când timpul transcende secunda, Când odată cu începutul unei zile călătorim spre ascultarea vocii interioare păşim dincolo de sensul cuvintelor, în vocea tăcerii care ascultă suflul. Prin El mereu ne îndreptăm tabloul vieţii înspre căutarea semnelor, Căutare, în tot ceea ce natura dăruieşte ochilor- privitori, ochi prin care dăruim zâmbet soarelui. Ochi prin care Universul poate vorbi în metamorfoza iubirii clipei. În jurul nostru este prezent, ne îmbrăţişează, ne întinde mâna spre dăruirea primită şi celorlalţi. Compasiunea, bunătatea, altruismul, dăruirea necondiţionată în tot şi toate, înţelepciunea căutării Lui, ascultarea transmiterii simbolurilor dincolo de un cuvânt, dincolo de o frază. Esenţa Lui mereu în suflet să o simţim, să îi mulţumim şi să ne închinăm soarelui pentru binecuvântarea unei noi zile pământene. Ziua: rugăciunea sufletului în acţiunile cotidiene. Ziua: bucuria muzicii în cântul păsărilor. Ziua: adierea vântului în profunzimea fiinţei, Zi, cerească zi a împărăţiei Tale. Tu, mereu eşti dătătoare de frumuseţe. Tu, mereu creatoare şi plină de dor! Eşti ziua prin care El cântă în cerul alb al porumbeilor efemeri!

Binecuvântata toamnă Soarele coboară peste oraşul timpului. Odată cu el păşim spre căutarea desăvârşirii. Acolo unde ziua este frunza ruginie, acolo unde secunda este vântul îmbrăţişării, unificarea în muzica sferelor, contopire în glasul Cerului. Păşeşte spre Tot ceea ce în jur este zâmbet, har, credinţă, iubire necondiţionată, apă tămăduitoare şi se prelinge în palmă. Ploaia din Cer îţi dăruieşte picuri ai purităţii. Odată cu ea te adânceşti, odată cu bătrânul timp meditezi la esenţa clipei. Cuvânt scris, cuvânt rostit dintr-un tărâm de vis. adulmecare spre Împarăţia Lui, îmbrăţişare în braţele celui Creat. Fii în prezenţa Lui mereu, Fii pasul, şoapta, privirea, orizontul, zborul,ploaia, Totul Creaţiei în Totul anotimpului. Toamnă, binecuvântată podoabă a Lumii!

Tăcerea sfântă Tăcere ascultă-mi sufletul, cum plânge de dorul Tău, cum caută Lumina în soarele iubirii. Cum paşii spre El îmi caută rugăciunea. Cum încet ating secunda darului. Cum curg spre veşnicia Ta. Cum lumina cerului îmi oglindeşte chipul. Cum Soarele este iubirea mea, cum prin El renasc şi odată cu El mă adâncesc în jocul Divinului pictez tabloul vieţii. O viaţă a razelor acum prin Tine dăruite. Razele împreunate în culoarea pastelară a verdelui Naturii. Anotimpurile vieţii transformate într-o picătură de ploaie. Picurii eterni atinşi prin starea dăruită de Tine. Închinarea vieţii în faţa Ta este suprema Creaţie. Îţi multumesc, îţi închin fiecare gând, fiecare clipă.

Liniştea interiorului, cuvântare-smerită Frumoasă tăcere ce mă porţi în profunzimea sufletului, dor în îmbrăţişarea şoaptei dăruiri. Linişte în muzica interiorului. Zâmbet în jocul culorilor. Mă aşez pe covorul albului şi mă îmbrac în armonia Cerului. Sunt pe-al tărâmului vis cuvântat. O licărire a luminii îmi şopteşte: "bine ai venit, zâmbet de cristal! Ai căutat întruchiparea lumii, ai deschis privirile păsărilor, ai colindat şi cutreierat munţii măreţiei. Acum eşti în înălţime, priveşti şi eşti uimită de adâncimea imensităţii de sub picioare. Ce îmi şoptesc pietrele?, ce îmi vorbeşte muntele? Ascult şi privesc, meditez ...în mine liniştea a atins forma binecuvântătoare. Ruga Tatălui înspre cer este în fiinţă. Sunt şi atât, nemişcarea, îmi întinde aripi să zbor ...spre cer, înspre El ... Sunt şi întind mâna spre El, sunt şi zbor în trăirea clipei unificate. Creaţie cuprinsă de dor şi compasiune, M-ai înălţat şi mi-ai arătat lumina Ta!

Pentru tine, chip ceresc Ploaia ascultă iubirea mântuirii Glasul cuprinde dorul nesfârşirii. Încet picurii îţi îmbrăţişeaza fiinţa, iar tu, cufundat în verdele înfloririi te înalţi acolo unde El, zarea ascultă ziua. Acolo, unde floarea este petala nemuririi. Încotro acum picurii te-au purtat? de mână te-au luat şi te-au binecuvântat. Spre înălţimea Lui te-au ridicat. O secundă priveşti şi o lumină zăreşti. De ce acum timpul s-a transformat? în curcubeu te-ai preschimbat. Doar El, ţi-a dăruit minuni din cer pentru tine, chip ceresc. Verdele întinderii cuprinde orizontul. Cântă păsările în natura mirificului. Cântă iubire întinderii. Câtă minune pe pământ, câtă căutare spre necunoscut! Adorm împreună cu razele soarelui. Sufletul păşeşte de acolo de unde a fost creat. Sufletul, un vânt al iubirii, un dans al apei, o picătură a lacrimii. O floare albastră într-o poezie a muntelui. 62

Munte, chip de înger, păşeşti în fiinţă, mă porţi pe-ale versanţilor întinderi, unde unificarea cerului cu crestele munţilor este zbor. Unde strigătul pustietăţii întruchipează existenţa Ta. Acolo, acum tu m-ai purta pe-ale Tale braţe de dor m-ai luat. Natura înconjoară în mine marea misterului. Sunt născută din adâncimea mării, unde în juru-mi Tu muntele mi-ai trimis. Acolo, mă voi întoarce, unde curgerea apei parcurge timpul. Unde de limpezimea Ta se vor bucura fluturii, căprioarele vor sorbi din albastra rouă. Unde priviri vor sta şi se vor indentifica cu apa. De acolo vin şi acolo mă voi întoarce. Căprioara îmi va dărui frumuseţea sa delicată şi suavă, se va bucura de prezenţa florilor, le va privi, le va iubi, vor face parte din Ea. Ea, trecătoare în îmbrăţişarea naturii.

Pasul cuvântării

Cuvântă în pasul spre cărarea Lui! Ascultă dorul care ne cheamă să-L îmbrăţişăm. În fiecare clipă, în fiecare frunză căzută, în fiecare răsărit de soare, în culoarea zilei care transformă timpul în minune, care ne încântă prin corul păsărilor, care ne dăruieşte zâmbet prin zborul porumbeilor. Acolo şi acum eşti una cu natura cea plină de har şi dăruire. Cea cuvântătoare în paşii spre cunoaşterea Sinelui! Acum-aici în pasul Lui eşti una cu El!

O, mare a iubirii divine! Culoarea iubirii răsună în templul închinării. Cufundată în oceanul nemuririi mă ridic şi privesc minunea. Mă adâncesc în mângâierea iubirii creatoare. Respir profunzimea Celui care m-a creat. Simt cum odată cu El păşesc în paşii vieţii, cum îmi împărtăşeşte din frumuseţea acestei clipe înmiresmate şi pline de har, Cât de iubitor eşti, Tată Ceresc! Câtă umilinţă şi compasiune pentru noi, pământenii! În secundele clipelor asculţi muzica solară. În cuvinte transcenzi esenţa. Pe cerul împărăţiei creionezi chipurile angelice. Sunt prin Tine o oază de izvor în marea liniştii. Marea care mi-ai dăruit-o să devin una cu ea, să simt nisipul cum curge odată cu apa renaşterii. Să simt valurile care cuprind orizontul şi-l încununează în ruga pescăruşilor, locul binecuvântat de Tine, locul în care mi-ai trimis în suflet scoica-minunii, ascultareainfinită. Mare-divină, a ta fiinţă mi-a dăruit puritatea infinitului. Îţi mulţumesc şi mă închin în faţa nemărginirii tale. Fiinţă din apă! pluteşti pe-ale lumii iubiri, odată cu ea eşti mister. Odată cu tot sunt, în tot mă cufund şi în zâmbet trăiesc. Acum-aici, atunci-acolo, prin ale visării şoapte maree am trăit, am cântat şi dansat pe-al nisipului cânt. Dorul căutării de Tine, în suflet este o mare a iubirii divine. Tărâmul de vis-crizantema florii-regină a nopţii. Îmbrăţişată de dorul clinchetelor de copii, eşti acum, o mare de dor şi cugetare! Te îmbrăţisez, dragă mare şi îţi multumesc! 65

Când cerul cuprinde Când cerul cuprinde-mi fiinţa în iubire. Când muzica şoaptei trezeşte amintire, atunci, apari ca un zâmbet, mă ţii de mână şi-mi dăruieşti iubire. O, iubire sfântă, înalţă şi cuvântă! Găseşte şi pătrunde în lumile divine! O, chemare dulce, apare din tăcere, Umplându-ţi gândul, suflul, cu nestemată miere! Umplându-ţi harfa sfântă în globuri aurite de unde auzi-vei glasul sfânt din munte! Unde orizontul uneşte în mine, Metamorfoza florii cu a Ta privire! Iubesc să simt căldura inimii tale sfinte. Iubesc misterul îmbrăţişării în taina naturii sfinte! Iubesc al tău sărut, trezind în mine iubire pură, harfă divină!

Soare de eşti! Soarele mi-a călăuzit paşii. Tăcerea cufundată în minunea existenţei renaşte odată cu timpul. Unde este cerul iubirii? Unde este pescăruşul dăruirii? Acum-aici toate în mine cântă. Cununa Universului împletită în raza nisipului, cufundat în marea infinitului. Zborul spre nemurirea divinului! Clipa eternă picurată în mâinile soarelui Îţi mulţumesc şi mă închin! Lumină din cer, culoare a dorului, Pastel în misterul scoicii, eşti!

Albul Albul a cuprins oraşul. Soarele apare din norii cenuşii ai cerului. Odată cu el se cufundă tăcerea timpului. Păşesc spre culoarea iubirii unei noi zile pline de har şi iubire. În unduirea acestei clipe timpul este curgere spre înţelepciune. În această minune a răsăritului mă plec în faţa zilei, mă rog şi cânt vocea care m-a creat. Vocea ascultării pasului spre El, Păşirea în muzica Celui care îmi îndrumă secundele spre căutarea frumuseţii Universului. Dorul-lumină a albului, zbor sper muntele paradisului. Căutare în secunda plenitudinii. Acum în suflet cuvintele au fost rostite prin Tine, Îţi mulţumesc, Tată Ceresc!

Privirea răsăritului din priviri Citeşte în priviri minunea răsăritului. Priveşte în zâmbet misterul Lui. Păşeşte în zbor spre Paradisul înălţimii. Îmbrăţişează în totul frumuseţea unei noi zile, unui nou început în parcurgerea spre regăsirea cu El, Creatorul. Încet te adânceşti şi simţi cum în jur lumea este o culoare, învăluită de frunze trandafirii. Lumea vieţuitoarelor te duc în lumea lor, lumea libertăţii, a alergării, timpul perceperii lor.

Păşesc Păşesc încet pe strada care transformă fiecare pas în raze aurii. Plecăciunea spre minunea unei noi zile tămăduitoare. Iubirea, născută din pasul îndreptării spre Tine, Tată Ceresc Îmi aduce zâmbetul pe chipul dimineţii! Câtă frumuseţe în fiecare suflu al Tău, cât dor în cunoaşterea îmbrăţişării zilei. Ajung acolo unde ceaţa se transformă în dor etern. Ajung şi privesc spre cerul Tău! Beatitudine în zbor, clipă de zbor spre a Ta rază! Divinitate-pas călător în timp dătător, Linişte de dor, Tu, iubitor de comori! Linişte în dorul spre Tine, Călător în vremurile pregătitoare ale iernii-podoaba albului împreunată în stelele, pline de har şi pace. Fiţi binecuvântate, oaze de împlinire paradisiacă!

Ploaia Ploaia mi-a călăuzit paşii spre o nouă zi. Câtă puritate în picurii trimişi pe pământ, să ne mângâie sufletele, să ne dăruiască tămăduiriea sufletelor, atât de beatifici şi plini de mister. Ploaie, dar al cerului, cântarea corului ceresc, şoapta îmbrăţişării în ziua regăsirii. Devin una cu ploaia, mă îmbrăţişează cu petalele curgătoare spre cunoaşterea Lui. Căutare, drum încununat spre colinda zilei. Îţi mulţumesc, mamă a frumuseţii ploii! Îţi mulţumesc pentru darul cuvintelor transpuse într-o clipă a regăsirii cu unificarea. Ploaie-dor de vis! timp din Paradis, în mine eşti! Cu tine păşesc, spre ale culmii dor mă îndrepţi! Fii cuvântată, ploaie diafană!

Coborârea ei, ploaia

Ploaia mi-a dăruit picuri ai frumuseţii. Dincolo de coborârea lor pe pământ se află Cel care în fiecare clipă oglindeşte cuprinsul cu miracolul unui nou Paradis. Câtă frumuseţe în dimineaţa zorilor! Câtă îmbrăţişare în templul cuprins de rugăciune! Încet mă pregătesc pentru întâlnirea cu minunea Lui, Iisus, Mântuitorul Pământului. Cel care s-a jertfit pentru noi la cruce. Îţi mulţumesc şi te port în gândul meu! Alături de tine să pătrund în fiecare secundă. Dorul de tine îmi umple fiinţa de linişte şi dor. Pace Ție, Cel care mi-ai dăruit o nouă zi! Îţi mulţumesc Tată Ceresc, îţi mulţumesc pentru darurile trimise de Fiul Tău! Ploaia coborârii Duhului Sfânt!

Natura Petale cad peste lacul încununat de barca timpului. Barcă călătoare spre un tărâm al meditaţiei, acolo unde palmierii îşi înalţă trunchiul spre cer, unde fiinţa devine una cu frumuseţea naturii. Cât dor, câtă creaţie în fiecare zbor al căutării! Aripile întinse spre cer. Sunt în locul binecuvântării. Sunt prin cuvinte transpuse într-o oază a naturii. Natura-minut în secunde, Natura, transpusă în versuri, Natura, călătorie în timp. Natura, dincolo de simţire, tăcere în şoaptă. Întoarce-te în iubire, călător pe-ale naturii transformări. Acolo-doar prin ea redevenim licărirea nopţii în ziua ceţii, curge în gândul spre emisferele deşertului, dorul cuvintelor de gânduri. Gând al naturii în clipa prezentă, îţi mulţumesc! Frumuseţea Tatălui Ceresc, prin ochi culegând-o, în inimi îmbrăţişând-o, în pas dansând-o, în poezie recitând-o, în parc contemplată, peale înăţimii vârfuri atinsă!

Dimineaţa toamnei Dimineaţa colindă frumuseţea străzilor. În jurul meu liniştea domneşte, frunzele ridicate de vântul toamnei târzii se joacă în zborul spre înălţime. Se bucură de minunea de a fi frunze, se cufundă în privirea noastră şi ne zâmbesc pline de puritate şi gingăşie. Acum pasul îmi este vegheat de culoarea iubirii, acum dimineaţa este o noua renaştere în suflet. Dimineaţa dăruiri unei noi zile pline de har şi lumină! În nori soarele îşi face apariţia, căutând să ne împodobească călătoria zilei! Îţi mulţumesc Tată Ceresc, pentru această dimineaţă!

Chip în apă Din muntele Lui cobori încet spre al templului râu, unde apa devine una cu privirea. Să culegi verdele din albia râului şi în el să te cufunzi. Unde muzica transformă clipa în minune. Unde eşti un copac pe marginea râului, meditator la trecerea liniştită a apei cuvântătoare. Unde tăcerea dincolo de apus revine sub forma frunzelor divine. Unde stai desculţ de toate, lăsând ca apa rece a vieţii, lumina ochilor să o oglindească. Unde muzica se aude ca un susur de izvor, iar fluturii îţi soptesc la ureche: cufundă-te-n al tău dor, oglindeşte-ţi chipul în apă.

Renaşterea naturii Închinare cuvântătoare spre cerul milostivirii. Dorul cuprinderii infinite spre raza soarelui trimisă. Ascult cum şoapta îmi cuprinde fiinţa în iubirea ei. Ascult cum timpul se unduieşte în misterul său. În corul înălţimii Tu îmi cuprinzi sufletul în palma Ta. Îmi dăruieşti iubirea Ta necondiţionată. Ascultă ruga spre cerul angelicului Ascultă, Tu acum cum totul în jur renaşte. Renaşterea ta odată cu primăvara blândeţii. Mielul cântă jocul prin paşii ploii. Cu El Universul este floarea-iubirii, prin ochii Lui tu transmiţi roua dimineţii. La pieptul meu îl strâng şi îl sărut. Câtă minunăţie creată de Tine, câtă iubire în suflul fiecărei părţi! Câte vieţi născute din Tine, câţi paşi spre Tine au fost făcuţi, câte daruri trimise de Tine ne-au Luminat sufletele! Tu, Dumnezeule eşti Totul, prin Tine, noi ne manifestăm, prin Tine miracolul existenţei este iubirea mielului. Prin Tine viaţa mea respiră, prin Tine aştern cuvinte dăruite din înălţimea Ta. Îţi mulţumesc şi mă închin în faţa Măreţiei Tale! Binecuvântează viaţa pământeană şi dăruieşte înflorirea naturii beatifice!

Primăvară ..dor de vis

Noapte albastră, cuprinde-mi fiinţa în mireasma ta. Lasă vântul să-mi şoptească puterea existenţei Tale! Lasă-mă să fiu o apă curgătoare spre mulţumirea darului Tău. Cât de minunată poţi fi tu, noapte de April', în ploaia mărturisirii iubirii, pentru noi, cei care te căutăm.

Te îndrepţi cu picuri mărunţi spre tăcerea jocului copacului înflorit, unde mireasma s-a răspândit în întregul Univers. Unde muzica Îngerilor dăruieşte sărutul ploii, peste mâinile îmbrăţişării primăverii. Primavară ..dor de vis, porţi pe chip podoaba verdelui de nedescris.

Tăcerea naturii Tăcere, ascultă-mi sufletul, cum plânge de dorul Tău! Cum caută lumina în soarele iubirii. Cum paşii spre El îmi caută rugăciunea, cum încet ating secunda darului, cum curg spre veşnicia Ta. Cum lumina cerului îmi oglindeşte chipul. Cum soarele este iubirea mea, cum prin el renasc şi odată cu el mă adâncesc. În jocul divinului pictez tabloul vieţii. O viaţă a razelor acum prin Tine dăruite. Razele împreunate în culoarea pastelară a verdelui naturii. Anotimpurile vieţii transformate într-o picătură de ploaie. Picurii eterni atinşi prin starea dăruită de Tine, Închinarea vieţii în faţa Ta este suprema creaţie! Îţi multumesc, îţi închin fiecare gând, fiecare clipă! Acum-aici, Tu te-ai manifestat. Sunt o picătură pe care Tu o culegi în palmă, pe care o creionezi după harul Tău. Tu înfăptuieşti minunea existenţei pe acest pământ. Cum zorii apar în fiecare zi dătători de plenitudine, iar noaptea îmbrăţișându-ne cu misterul şi vraja ei. Minunată natură, creată pentru noi, fiinţe pământene, să o venerăm şi să ne închinăm ei. Să îi aducem rugăciune celei care ne schimbă în fiecare secundă, în fiecare dor, ea umplându-ne sufletele de zâmbet.

IUBIREA

Un dar Aleea verdelui îmi oglindeşte paşii. Lianele mă umplu de rozmarinul macului. Privesc albastrul-cerului. Ascult vocea Lui în sufletul meu. Tresar la atingerea nufărului.. Pictez culoarea-iubirii, în linii infinite, în cuvinte simţite. Îngenunchez în faţa soarelui, mă rog la creaţia Lui, mă transpun în lumea Lui. Sunt acum un cerc în eternul totului. Sunt ceea ce Dumnezeu mi-a trimis. Sunt transformată în dăruire, dăruirea liniştii verdelui, în rezonanţa Universului.

Sunt,ceea ce sunt. Voi fi, ceea ce îmi va fi dat să fiu. Acum sunt în cer şi dincolo de El.

Petale de flori Privirea ta în stele mi-a vorbit despre iubirea cea veşnic vie. De ce ţi-e teamă să o cuprinzi? în braţele tale s-o strângi, în pieptul tău s-o simţi în suflet să-nflorească. Să fie steaua vorbitoare, mereu să apară. În gând s-o atingi, în culori s-o pictezi, În tablou s-o priveşti, în imagine s-o trăieşti, În realitate s-o iubeşti. Tabloul stelei vorbitoare, aşteaptă s-o atingi. Atingerea îţi va dărui, trăirea iubirii vii. Iubire, înfloreşte-i sufletul! Sufletul lui .. suflet viu ..

Doar Tu Curând în noaptea de balsam O rază caldă a lunii am. În câte nopţi am adormit, În câte stele am privit, Doar una mi-a zâmbit. Locuri ce le-am colindat Cărări şi drumuri ce-am urmat Doar unul m-a salvat. Ochi mulţi ce m-au uimit Din câte inimi am simţit, Doar una am iubit. Eşti o stea ce mi-a zâmbit, Un drum pe ape ce am urmat, O inimă ce am iubit, Şi pot să spun cu-adevărat.

Iubire de ploaie Când iubirea renaşte în raza-dimineţii. Când picurii-ploii coboară încet, Atunci liniştea se-aşterne pe pământ. Suntem cuprinşi în picătura ploii, O privim şi contemplăm la puritatea ei. Ea, coboară încet pe-ale noastre mâini, ca împreunate fiind, să devenim ruga-ploii. Ce frumoasă eşti, ploaie! Eşti minunea acestei zile în al meu suflet. Eşti metamorfozarea clipelor în luminozitatea-timpului. Eşti acum, frumoasa ploaie fără chip. Un chip conturat în lacrimi invizibile, Un dor al dorului după al tău-timp! Lacrima ploii, dulce minune! Apari şi dispari în întreaga fiinţă, Eşti şi unifici miraculoasele-tăceri, în ale tale daruri sfinte! Privim şi devenim una cu ea fiinţă de ploaie devenită chip-tăcut, stelar. Iar Tu, privitorul, ce mai aştepţi? Timpul se scurge încet prin picurii Ei. Fii ceea ce eşti! una cu mine acum, şi vei deveni ploaia întregului Univers! Cea coborâtă din cer în ale ritmurilor simfonice cuvântări!

Fântâna cerească

Cercul solar se roteşte în cununa albastrului. Timpul se scurge printre razele lui în creaţii angelice. Dăruirea unei clipe senine printre lacrimi atinse. Curgerea spre bucuria zâmbetului cuprinde Universul. Treceri eterne spre lumini unificate. În suflet rezonanţa dă culoare infinitului. Divinitatea este acolo şi aici în tot. Iubire din ceruri pentru simţiri dăruite. exprimate în linii ale Lui, linii ale soarelui în culoarea albă. Întinderi ale rugăciunii, spre înălţarea creaţiei. El, fântâna cerească, din care suflul prinde aripi, se transformă în hrană, în tot ce Creatorul a făurit. Simţim coborârea Lui, îi simţim binecuvântarea şi iubirea nemărginită Suntem mici existenţe lângă un templu al totului. El, timpul, Sinele Suprem, unificat în noi, prin tot!

Lumina călăuzitoare

Într-o lucire a zilei te adânceşti în pasul spre calea Lui. Cuprinzi cu mâna lumina dătătoare de zbor spre templul rugii. Încet aşterni pe foaia albă înţelesul minunii ...fiinţa ta în steaua călăuzitoare, care la geamu-ţi bate zărind somnul spre visarea Lui. În jurul tău culoarea devine una cu Tot, în privirea Ta cerul ascultă șoapta păsărilor, în zâmbetul tău renaşte o alta fiinţă căutătoare de plenitudine şi mister. Eşti în timpul Lui, îmbrăţişat în cuvântare. Eşti lumina călăuzitoare întoarsă cu privirea spre frunzele căzute, spre aleea care uneşte lacul cu scara spre cer.

Armonia momentului prezent

Vântul adie prin lacrimile cerului. Ploaia se prelinge pe norii soarelui. Zborul atinge fluturele lunii. Chitara pluteşte în râul stelei. Liniştea domneşte în dăruirea iubirii. Armonia împodobeşte mâna prin sunetele pianului. Nemişcarea se transformă în tăceri eterne. Surâsul florii cuprinde trupul plutitor. Un gând prin galaxiile culorii. Un semn prin meditaţia suflului. O lacrimă a vântului pe lacrima sufletului. O transcendere spre marea buchetului. O lumină prin licărirea nopţii. Un chip prin ploi, un chip de nori, un veac de timp. O secundă de vis, într-un orizont infinit.

Tu eşti Tu eşti asemeni cupei din străvezii cristaluri, cu încrustaţii pure şi unduiri uşoare, din tine pot să soarbă, în sacre ritualuri şi gurile-ncepătoare. Tu eşti asemeni vântului de iul', transformi în tine viaţa'ţi în belşug. Tu eşti izvorul cerului unde te adapi, din roua dimineţii culgând un pas. Tu eşti cărarea care duce la izvor, Purtând pe umeri vasul-umplerii cu dor. Tu eşti firul ierbii crescut pe pământ, şi-aduci cu tine cântarea elfului cel sfânt! Tu eşti cântarea dimineţii, în vocea de demult. Tu eşti cel care aduni, buchetele de flori- din inimile celor călători. Tu eşti, ştii oare, ştii...ce eşti? Răspunsul vid al inimii-tăceri sfinte. Unde eşti şi ai devenit tu însăţi-inima Tatălui Ceresc! Preaminunată adiere a dorului ceresc! Prefrumoasele tale mâine atinse de zâmbetul Celui sfânt, Prearostirea vocii umplută cu nectar,

Vorbind Soarelui, Cerului..., Simt cum fiinţa devine una cu raza de lumină, simt cum coboară în mine albastrul-Infinitului. Sunt o picătură din vorbirea soarelui, sunt o culoare din metamorfozarea tabloului. Tu, eu, Ei, Noi, fac parte din vorbirea dimineţilor, ale clipelor, ale secundelor, ale îmbrăţişărilor, ale privirilor, ale zâmbetului..., ştiaţi că, în fiecare dintre acestea, se manifestă a sa vorbire delicată, pură, plină de candoare asemeni ochilor de caprioară? Ne regăsim în milioanele de forme de vorbire zi de zi, ceas după ceas, ne contopim şi ne redescoperim în vorbirea-tăcută a fiinţei noastre, ne regăsim în timpul-tăcerii nerostite a liniştii, a vorbirii în soarele luminii invizibile a fiecăruia în parte, a încălzirii soarelui pentru pământ, a luminii Cerului pentru oameni. Câtă frumuseţe Tată Ceresc, în vorbirea atemporală dincolo de soare si cer! Cerul şi pământul-soarele şi cerul-perfecţiunea iubirii, în cele mai metaforice forme, în cele mai complexe unificări şi dăruiri, în cele mai romantice poveşti de iubire El, Cerul, Ea, Soarele! Vorbesc despre Soarele care-mi umple fiinţa de zâmbet, Vorbesc despre tine, iubite Cer, pentru minunaţii nori, pentru binecuvântata ploaie, pentru simfonia -Sfântă a Celui care există dincolo de soare şi cer, şi totodată în noi, vorbesc despre Tine, iubitul meu-metamorfozare a sublimului cer!

Ochi Când picură în suflet lacrima-dorului, Cerul ascultă chemarea, priveşte, contemplă, metamorfozează în iubire, dăruieşte în gânduri ale Sale eterne-îmbrăţişări. În puritatea picăturii mă adâncesc pentru a descoperi mirificul cer, pentru a-mi parcurge secundele în bunătatea, ruga-sufletului, dragostea celor trimişi de Tine. Zâmbetul chipurilor apărute în viaţa mea. Privirea-ochilor oglindeşte ale Tale taine, Dumezeule! În ei, fiecare are lumina Sa, prin ei se poate rosti darul-perfecţiunii-creaţiei Tale! Fiecare pereche de ochi, fiecare privire în privirea celuilalt, împreună formând raza-Luminii, fără gânduri, fără cuvinte, doar privirea în privirea celuilalt. Privire în privire, culegând de aici comori nemuritoare, stări dincolo de a putea fi descrise în cuvinte. Doar privirea trascedentală contemplând în iubirea ochilor privitori. Prin ei, El mă priveşte. Prin ei, eu Îl privesc. Şi împreună privim la întâlnirea lor. Întâlnirea iubirii picură în ale noastre priviri dăruirea necondiţionată, abandonul în faţa divinului, Cel care ne-a dăruit cu atât de multă iubire, compasiune, privirile-sufletului “ochii noştrii”. Ochi ai reîntâlnirii, ochi chemaţi pentru a fi regăsiţi, ochi pentru şi prin care izvorul Lui curge pe ale Sale cărări. Ochi parcurşi de paşi căutători, ochi-rechemare a contemplării Absolutului. Ochi care odinioară mi-au zâmbit, alteori au plecat, lăsând eterna lor prezenţă vie. Ochi, cei care mă fac să simt umilinţa, harul minunii Tale, ochii Tăi-oglindire a Sinelui. Ochi pe care îi văd, îi revăd, îi reîntâlnesc prin locuri, întâlniri, îmbrăţişări. Ochii tăi în al meu suflet! O poezie îndreptată cerului sunt! Le mulţumesc ochilor şi Creatorului!

Minunată poezie şi rugăciune a cerului, Tu întru totul

O, vino, Isuse şi-n inima mea! O inimă care te-aşteaptă, Inima ţie ti-o dăruiesc, Să faci din ea cântare sfântă. Ascult cum dorul Tău mă cheamă! Ascult la şoapta tăcerii Tale, ascult la glasul Tău şi mă îmbrac cu El. Ascult la comorile Tale, parcurg în mângâierile razelor Tale. Parcurg odată cu fiecare clipă în ale Tale taine sfinte! Parcurg cu gândurile Tale munţii, apele, oceanele, toate creaţiile Tale, Tată Ceresc, pentru care îţi mulţumesc!

Fiţi!

Dorul nesfârşit îţi împodobeşte secunda în tăcere. Cuprinzi timpul în liniştea cerului. Aşterni în fiinţa Ta cântul toamnei. Odată cu anotimpurile, te scurgi în mireasma Celui Creator. Odată cu lumina îţi asculţi vocea inimii. Odată ... pătrunzi alături de mâna Lui în timpul dătător de armonie. Împreună păşiţi şi vă contopiţi cu Cel care vă dăruieşte minuni ale simbolurilor. Sunteţi în tărâmul zâmbetului. Sunteţi îmbrăţişaţi într-o secundă a clipei. Fiţi gând divin, iubire înţeleaptă şi lacrimă a transcenderii. Fiţi chipuri ale purităţii şi chemării înspre El!

Tu Culoarea dimineţii îmi vorbeşte de tine, de a ta atingere, de a ta îmbrăţişare, de a ta cuprindere a fiinţei în mine! În tăcerea dimineţii de septembrie te găsesc pe tine! Tu, cel care ai colorat în inima mea iubire pură! Tu, cel care ai adus în mine fericirea! Tu, cel care mi-ai vorbit prin vocea Îngerilor. Tu, cel care mi-ai atins fiinţa cu lumină! Tu, cel ale cărui îmbrăţişări au durat o veşnicie. Tu, eternul iubirii inimii mele! Tu, cel care mi-ai mângâiat fiinţa cu cerul mării! Tu, cel care mi-ai vorbit de existenţa mea în acest Univers! Tu, cel pe care l-am găsit în misterul de a fi, atunci şi acolo, acum şi aici. Tu, cel pentru care cuvintele iau forma vieţii divine: mi-ai umplut sufletul de florile ancestrale ale cerescului. M-ai purtat pe-ale braţelor mângâieri. Mi-ai aratat cine sunt, ce aleg, ce direcţie ia viaţa mea. Mi-ai aratat drumul către inima mea, Locul unde regăsirea privirilor ne vorbeşte de Creatorul prin care existăm, Tatăl Ceresc! Plină de iubire, de umilinţă, de recunoştinţă, îţi multumesc pentru ce m-ai învăţat, mi-ai arătat, mi-ai revelat, mi-ai descris. Îţi multumesc pentru ce ai atins în mine. Tu, călătorul dorului de Dumnezeu!

Sărbătoarea nopţii Dorul cerului mă cheamă la sărbătoarea nopţii. Acolo unde iubirea veşnic vie este candela fiinţelor. Acolo unde timpul coboară peste mileniile orizonturi. Acolo unde pasul este tăcerea şoptirii. Acolo unde vocea interioară este rugăciune divină, acolo fluturii îmi pictează fiina în zborul pastelar al jocului. Fluturi-miresme binecuvântătoare în florile Paradisului. Cerul albastrului este apusul zilei. Un nou răsărit pe un chip lumesc. O nouă trecere a timpului spre căutarea Lui. Înălţimea brazilor îmbrăţişează muzica nocturnă. Luna cuprinsă de binecuvântarea Tatălui emite lumina existentă în noi. Lumina care renaşte, care este veşnic aprinsă. Se va stinge odată cu trecerea. Acolo unde dorul Lui mă cheamă, dorul purificării existenţiale. Lumină stelară cobori încet. Ascultă sufletul cum plânge după al tău dor imens. Dorul Lui îmi redă zâmbetul floral. Cuprinderea mă aruncă în marea albastrului. Unde să caut, când Tu eşti în mine! Unde să bat, când Tu deschizi razele soarelui. Unde să mă îndrept, când Tu îmi îndrepți sufletul spre eterna căutare a Sinelui. Unde eşti? pretutindeni, mereu în noi te manifeşti, mereu iubire dăruieşti. 94

Mă plec în faţa binecuvântărilor Tale, mă rog fierbinte ascultă ruga serii. Tu totul îmi dăruieşti, fără Tine nimic nu sunt! O picătură de ploaie într-o contopire curgătoare. Ploaie, minune din cer, păşeşti în mine mereu. Alături îmi cuprinzi sufletul, mi-l deschizi spre zborul albului din vis. Iubire, înălţime a totului pentru Tine vreau să trăiesc, pe Tine mereu vreau să te caut. Lasă-mă aici pe pământ veşnicia s-o ating, ca mai apoi să ajung în lumea unde Tu îmi vei da voie să fiu. Îndreaptă-mi paşii spre drumul Tău, poartă-mă acolo unde Tu doreşti să ajung. Fără Tine nu pot respira, fără Tine nu pot zâmbi, fără Tine, Tată Ceresc, nu sunt. Tu totul mi-ai dăruit, din suflet îţi multumesc şi Te PreaMăresc! Iubite Dumnezeu, ființă creatoare a acestui Univers milenar. Acum mă asculţi, prin Tine scriu ceea ce Tu mi-ai dăruit. Îmi doresc ca în conformitate cu legea Ta să fie viaţa mea. Ajută-mă ... Noapte bună tuturor sufletelor vii şi iubitoare de dorul Tău, celor săraci dă-le bucate, celor cu gânduri negre dă-le înţelepciune...Tu, doar Tu totul poţi schimba. Întreaga viaţă mi-o încredinţez în mâinile Tale, ascultă şi fă-mă să simt răspunsul rugăciunii. Fii binecuvântat,Tată Ceresc! Amin 95

Plin de lumină Atingerea foarte fină pe chipul său, mi-a umplut fiinţa de iubire, fericire, umilinţă, abandon, tăcere, lacrimi de dorul reatingerii chipului căutat şi regăsit! Liniştea sufletelor ne-a dăruit din sfinţenia clipei în Dumnezeu. În transcenderea gândurilor şi atingerea beatitudinii vidului, în mângâierea privirii prin zâmbetul şoaptei. În strângerea mâinii, prin devotamentul şi frumuseţea clipei. Jocul clipei, în puritatea timpului, în gingăşia iubirii ancestrale. În cântarea fiinţei către tine, fiinţă a încântării şi profunzimii cereşti, dorindu-ţi a-ţi multumi şi recunoscătoare a-ţi rămâne, pentru ceea ce Dumnezeu a sădit în a ta fiinţă. A creat atât de fin ale tale contururi, a ta înfăţişare, a ta piele, al tău surâs, ale tale atingeri dincolo de atingere. Cuprinzând foarte fin clipa trăită, retrăită, clipele care au fost şi sunt vii ... în a mea fiinţă Sunt o pânză albă pe care ai început să pictezi încet, nuanţele manifestării fiinţei tale! Este minunată a ta creaţie şi voi continua mai departe a-ţi picta în gândurile mele fericire, iubire, armonie, plenitudine şi multe buchete de flori pe parcursul secundelor care se scurg, pe pânza albă a atingerii care mi-a vorbit azi în muzica, delicateţea, diafanul, rafinamentul, cuprinderea totului în a atinge chipul tău! Am redat o picătură a cuvântului, a dorului de eternitatea cuprinzătoare a timpului în a ta prezenţă sfântă! Mulţumescu-ţi pentru pictura creată, pe care o creezei în juru-ţi şi a ta manifestare a mesajului Dumnezeiesc!

Vorbim de Iubire... Iubirea născută din adâncimea înălţimilor. Iubirea comunicării cu zâmbetul florilor, cu adierea vântului în foşnetul frunzelor. Iubirea munţilor făcuţi să vorbească, să simtă iubirea. Iubirea creaţiei contopită în sufletul fiinţei, Iubirea privirii, a sclipirii lumii dătătoare de lumini iubirii, născute să vorbească prin arderea lumânării.. Să te poarte în zori, să te readucă şi să renaşti o nouă iubire. Să simţi atingerea ei, să simţi cum vibrează la unison cu totul...Totul iubirii unificatoare, creată din albastrul cerului şi simţită în profunzimea trăirilor. Iubirea Sfinxului mirific şi impunător Locul în care totul se uneşte şi devii unul. Unul în iubire divină. Iubirea dăruită de natura creată după "chipul şi asemănarea lui Dumnezeu" Fiind chipuri ale Lui, iubindu-L şi transigurându-L în suflul zborului spre Tot.

Visarea Visarea în privirea Lui, cufundată în tăcerea iubirii lui. O visare reală, simţită în fiinţa mea. Atingerea privirii-chipului oglindit în sufletu-mi, Împreună să descoperim misterele Universului, împreună să ne pierdem în faţa florilor. Dansul Soarelui să ne ocrotească în poiana albului, Muzica sunetelor apei să ne purifice mâinile. În mâini să-i simţim curgerea, îndreptându-ne spre iubirea încununării. Copacul dăruindu-ne ghirlande de rozmarin în jurul gâtului, Legământul în faţa masivului Sfinx, Sfinxul unirii sufletelor. Visarea m-a făcut să simt apropierea lui, Speranţa sosirii ... privirii sufletelor Împreună vom zugrăvi visarea în trăirile noastre, Vom desena sufletelor pictura întâlnirii şi unificării, împreună cu Divinul unicei manifestări, Întâlnirea lui, unită cu sufletul meu. Împreună ... divina iubire va renaşte!

... El ... Aramis în cuvinte scrise El în simţire trăită, în sunet auzit Prin tăcere dăruind. Contemplând lumea iubirii, secunde aducătoare de minuni. El minunea de a fi "o minune", în zborul spre infinit. Atingându-l şi transfigurându-l în picuri ai picturii. El, om, fiinţă a cerului, şi cerul în tot. Păşind spre muntele apusului. Zâmbind prin natura divină, Mereu “el şI el"!

Te iubesc Te iubesc în gânduri, te iubesc în razele-dimineţii. Te iubesc în apusurile-iernii, Te iubesc în urmele paşilor tăi pe zăpadă. Te iubesc în şoaptele-tăcerii. Te iubesc în dorul-privirii Tale, Te iubesc în amintiri, Te iubesc în literele scrise, altele nerostite. Te iubesc prin simţirea ei-iubirea veşnic vie, o candelă aprinsă-cunoaşterea esenţei iubirii sublime!Te iubesc în împreunarea mâinilor în ale noastre clipe de dragoste.Te iubesc în acum-ul clipei, care va deveni trecutul secundei iubirii care urmează. Te iubesc în miez de noapte, te iubesc în călătoriile-timpului, Te iubesc şi te regăsesc mereu în mine şi cu mine. și ştii de ce? iubirea este purtătoarea celor mai sacre trăiri, iubirea este te iubesc-ul fiecărei secunde pământene, iar dincolo de iubire– în străfundurile acestui Univers: Te iubesc va rămâne scris în stele-prin ale lor cuvinte angelice Ei-Îngerii,vor scrie cu slove aurite te iubescul etern. Te iubesc în rostirea: te iubesc-ului, te iubesc în neştire şi neînţelegere, Te iubesc pur şi simplu, firescul şi darul, te iubesc dăruit mi-a fost, iar de mine depinde cum îl transpun fiinţei alese de Tine. Te iubesc, iubitule! Iubesc ceea ce Creatorul a înfiripat în a ta fiinţă! Iubesc profunzimea şi blândeţea ochilor tăi: două licăriri pe cerul înstelat al lui ianuarie!

100

Eşti ...Tu ... poezia inimii mele Tu eşti cel pentru care inima cântă imnuri închinate cerului. Tu eşti cel prin care cerul se dechide pentru a cuprinde îmbrăţişarea privirii. Tu eşti cel prin care harfa cerească cântă eternitatea iubirii. Tu esti pasul dimineţii în zorii unei noi zilei. Tu eşti totul şi totul este în tine Tu eşti ..eşti tu, poezia inimii mele. Eşti poezia inimii închinată cerului dor. Eşti cel pe care l-am privit la plecare, eşti cel pe care l-am îmbrăţişat la revedere. Eşti cel pe care o dată l-am strigat în mine, l-am aşteptat şi visat în ai anilor tăceri. Eşti cel pe care timpul mi l-a adus în apusul verii. Eşti cel prin care privirea mi-a vorbit de noi. Eşti cel prin care am cules amintiri, am cules dorul aşteptării, am parcurs tăcerea căutării. Te-am cules din vise, te-am mângâit în ochii albaştrii ai lui Dumnezeu! Te-am aşezat în fiecare noapte, să-ţi umple fiinţa de sfinţenie şi linişte. Te-am aşteptat în mine şi te-am căutat în fiece anotimp. Ţi-am ascultat paşii şi mi te-au adus cu mine. Te-am cântat în cuvinte şi te-am îmbrăţişat în cer. Ţi-am sărutat chipul, înainte de a ţi-l vedea. Te-am căutat în toţi aceşti ani, şi te-am găsit ... tu, poezia inimii mele!

101

În comoara inimii

În sferele cu cântece sublime inima să se topească, în pasul secundei să se înalţe cântarea de dor. În palma atinsă să cuprinzi fericirea divină. În clipa zilei să renaşti din tine. În renaşterea din tine să culegi din cer al tău cânt de slavă, pentru iubitul Dumnezeu! În a ta casă sa aduci comori, pentru un dulce dor! Pe a ta cărare să presari cu flori, vorbite din stele, preasfinte comori! În al tău timp şi loc sacru să atingi natura sufletului tău. Să devii cerul toamnei, încununat de mâna bunului Dumnezeu! În drumul timpului-a te găsi de fiecare dată A te atinge cu Cel care Ți-a dat viaţă! A te ruga în linişte şi pace, pentru Cel care Ți-a dat de toate. Unde tăcerea aduce cu ea sferele înaltului. unde păşim fiece zi mai departe, ne privim şi ne amintim-ceea ce o dată am fost: copii. Ceea ce am devenit, încotro am păşit şi unde am ajuns, Acolo- în locul sferelor cu cântece sublime inima să se topească în binecuvântarea rugii divine cu aripi de fericire şi dăruire, să te adoarmă... să te culeagă... să te cuprindă... să te iubească... Amin

102

În ziua când va fi să vii În ziua când va fi să vii, săruta-voi iar şi iar ploaia. În ziua când îţi voi simţi atingerea deveni-voi însăşi ea. În ziua când va fi să vii-în mine picta-vei basmul timpului. În ziua când va fi să vii, secundele se vor transforma în eternitatea paradisiacă a devoţiunii acestui timp. În ziua când va fi să vii, poate nu şti-voi să îţi răspund, dar simţi-mi-vei sufletul de copil, cum te-a căutat şi te-a zărit, te-a cuprins şi ţi-a şoptit, mângâiat şi-mbrăţişat, contemplat în al său loc de vis, regăsindu-Te în adâncul fiinţei şi mulţumindu-Ţi. În ziua când va fi să vii, coborâ-vei din cer peste noi, cei pământeni, Iubi-ne-vei şi strânge-ne-vei la pieptul Tău! În ziua când va fi să vii, timpul va amuţi şi va înflori în culorile curcubeului. Graţia Ta, dăruită privirii şi zâmbetului-chip, deveni-vom unul în tot şi-n toate. Deveni-vom însăşi iubirea Ta dăruită în cea mai frumoasă poezie a compasiunii, umilinţei, iertării, dedicării, ascultării, ajutorării, alinării, a tot ceea ce este pur şi înălţător, divin şi plenar, armonios şi binecuvântat. În ziua când fiinţa cuprinde binecuvântarea secundei, atunci fiinţa se înalţă şi culege buchetul fericirii eterne. Atunci iubirea divină o învăluie şi-n al său pas culege misterele sincrone ale nemărginitului. Atunci, în zâmbet găsește creația Ta și-n tot ești binecuvântata manifestare. Atunci, suntem iubiţii zorilor, ai soarelui, ai norilor, ai păsărilor, ai florilor, ai paşilor, ai tăcerii, ai ploii. Atunci şi numai atunci Veni-vei în sărutul ploii ancestrale.

103

Iubire infinită şi recunoştinţă, Mariei În lumina zilei am găsit zâmbetul unei bătrâne, i-am mângâiat chipul cu privirea. Am ascultat iubirea pură a copilului din fiinţa-i, rugii şi credinţei veşnice. I-am atins mâna şi am primit căldura tămăduitoare. Am privit albume şi mi-am umplut sufletul cu arta fotografiei, dincolo de albul-negru al timpului renascentin. Am privit cărţile pline de praf şi am conştientizat darul îngrijirii lor, prin trecerea anilor, cunoaşterea şi înţelepciunea rostirii puţinelor cuvinte. Cuvinte de o profunzime, un zâmbet plin de pace şi armonie. Bunătatea, simplitatea, complexitatea ei transformau secundele într-o lume a basmelor şi îngerilor. Un înger am întâlnit, am privit şi simţit miracolul unei ploi. Ploaia care mi-a adus întoarcerea privirii spre locul cuvântat al anilor ei-trandafirii privirii. Şoaptă a dorului, lumină a cerului, soare al pământului. Toate într-o clipă s-au transformat într-o poveste, îmbrăţişarea sufletelor într-o ţinere de mână. Îţi mulţumesc, Marie, fiinţă care poate schimba ploaia în zâmbet şi privirea în nemurire! Îţi mulţumesc, Marie, cea care poţi schimba ploaia în zambet şi privirea în dorul divin!

104

El şI Ea Azi toamna a împreunat covorul pe străzile Paradisului. Azi liniştea cerului a atins minunea iubirii. Azi în El ne regăsim, în el păşim pentru a descoperi înca o dată, frumuseţea acestei zile. O redescoperire în galbenul auriu, o reculegere în palma atinsă de frunza-tabloului. Câtă dăruire în misterul clipei, câtă minune în ceea ce natura a transformat! Păşeşte şi te închină în fiecare secundă spre darul existenţei Tale! Fiţi în Iubire şi dăruire mereu! Fiţi doi porumbei ale căror aripi se înalţă spre muntele Sfinxului, acolo unde cerul îmbrăţişează muntele, Acolo unde Tu şi Ea-cânturi de har şi pace sunteţi unul cu Creatorul! Iubire, dans, încântare, înţelepciune, toate în voi sunt şi renasc în fiecare secundă, Mult mai diafane, mult mai pure. Divinul să fie cu voi în eternitatea cunoaşterii şi descoperirii! Fiţi doi-El şi Ea-frunze ale toamnei, flori ale munţilor, stele ale nopţii.

105

Pentru ei - două suflete pline de iubire

Pătrunzi prin vocea Lui, în lumea Universului. Asculţi natura purificatoare, devii una cu ea. Respiri cântul de dor, cuprinzi în braţele tale lumina Lui. În palmă atingi cercul unificării. Iubeşti pe Cel care te-a creat după "chipul şi asemănarea Lui", eşti parte din El, respiri prin El. Îi mulţumeşti şi i Te închini. Copil al iubirii divine, simte revărsarea Lui în fiinţa ta, simte că eşti una cu El. Iubeşte dincolo de gânduri, acolo unde timpul este regăsirea Sinelui, acolo unde ai căutat şi ai găsit esenţa. Fii dorul, fii zborul, luceafăr al cerului, apărut în clipe ale vieţii mele. Mereu îmbrăţişarea sufletului Tău cu al ei, să fie floarea Care transformă totul în metamorfoza naturii contemplative Fiţi iubire, aveţi credinţă şi dor după Tatăl din cer!

106

Iubirea, El, în curcubee

Când iubirea transformă timpul în curcubee, apa trece prin munţii cerului transfigurat. Acolo culoarea pastelară a timpului dansează cu brazii celestari. Acolo unde locul încununează raza de iubire a îmbrăţişării soarelui, lumina dă naştere creaţiei. Acolo buzele se preling în lacrimi angelice, acolo suflul se contopeşte în sărutul nopţii, acolo muzica răsună în cerul divin. Acum-acolo iubirea pluteşte în coruri arhanghelice. Acum-aici, cuvintele trec prin infinituri înălţătoare. Acum-aici iubirea a unificat timpul în profunzimile fiinţei. Când iubirea lasă în urmă tăceri ale ploii, cănd iubirea pictează tabloul pe malul mării El apare din creaţia unificării. EL, iubire!

107

Trăiesc Trăiesc fina-ţi atingere, asemeni muzicii cereşti. Te ating cu genele, cu buzele te pictez în jurul ochilor. Te chem în mine ca o notă cerească. Cuprind cu tine întreg Universul. Adorm în tine şi-mi culeg dorul din iubire. Mă-nalţ în tăcere şi te găsesc în adorare. Devin culoarea emanării sufletului tău. Mă trezesc în palma Universului, de unde m-am născut şi unde mă voi întoarce. Eşti cel prin care izvorul iubirii pure curge neîncetat şi atât de delicat. Eşti cel căruia îi sorb privirea în templul inimii. Eşti cel căruia îi contemplu mâinile. Mâinile tale, mâini cupinse de lumină. Cu ele atinge-mă-vei, iubi-mă-vei, Cuprinsă de fiorul finei atingeri, mă adâncesc în rugăciunea iubirii. Darul de a fi una cu Tine. Gândul de a cuprinde în mine, a ta fiinţă sfântă. Dorul de a îmbrăţişa împreună zorii zilei, dimineţile, secundele zilelor. De a cuprinde amurgul ţinându-ne de mână şi mulţumind Divinului, pentru o nouă zi a iubirii. Asemenea unei cascade mă revărs înlăuntrul fiinţei tale, Te cuprind cu fiecare bătaie a inimii, te rostesc cu suflul respiraţiei, Te respir cu fiecare clipă a cerescului timp. Te dansez în paşii inimii. Eşti dansul sacru al inimi, îmbătat de vecia de a rămâne nemuritori ai purei iubiri. Rămâi cu noi în veci, iubire pură! Preţui-te-vom,o, Zeiţă sfântă a frumuseţii! Te vei revărsa în noi şi ne vei purta în palatul mirificelor culori ancestrale, Locul unde sălăşluieşti şi te invocăm, acum-aici, rămâi, rămâi, mister divin!

108

Culeg ..., Culeg lumini stelare, culeg palme atinse culeg dulce iubire Culeg nectar din Tine. Culeg amurgul Serii culeg Ruga iubirii culeg minunea Clipei Şi te culeg pe tine ..pe tine ..pe tine ..pe tine Culeg privirea Clipei. Culeg dansul-iubirii. Culeg minunea firii, Şi te culeg din mine ..din mine ..din mine ..din mine Culeg Cuprinsul nostru, Culeg glasul-iubirii. Culeg drumul spre casă. Şi te conduc spre mine .. spre mine ..spre mine ..spre mine Culeg iubire pură. Culeg dorul de noi. Cutreier timp cu tine. Şi-n Totul suntem noi ..doar noi ..noi doi ..doar noi .. Doar noi in doi . .Doar noi in doi .. Noi şi zborul din noi .. Cules de noi ..noi doi ..noi doi ..culeşi de noi ..

109

M-am născut M-am născut pentru a atinge sentimentele tale. M-am născut pentru a-ţi recunoaşte chipul. M-am născut pentru întâlnirea cu tine. M-am născut pentru a sta la pieptul tău. M-am născut pentru a fi îmbrăţişată cu a ta privire. M-am născut pentru a te colora cu cerneala unui stilou. Pentru a te aşeza într-un colţ alb de foaie. Voi lăcrima ca semn de punctuaţie. voi cuprinde în mâna mea, foaia nescrisă, decât la atingerea buzelor tale. Culeg fiorul trupului şi îl trec la subnotes, Doar pentru a fi deasupra, când voi termina totul în pagina de spus. M-am născut pentru a te aşeza în pagina inimii. M-am născut pentru a-mi împreuna mâinile, Şi nu pentru a spune o rugăciune. Nici pentru a mulţumi. Ci doar, pentru a colora şi mai viu tăcerea ta. M-am născut pentru a dansa precum o frunză a copacului la umbra căruia eu te aştept. 110

Acolo unde iubitul îşi aşteaptă iubita. Acolo unde nu-i timp şi nici îndoială. Acolo unde zâmbetul îşi joacă rolul cu sfială. Dă-mi voie, picioarele să le sărut c-un vers, iar inima mea să fie plină de bucuria acelui vers. Când ating pământul în rugăciune Nu am alt ţel decât să te ating pe tine. Orice cuvânt despre flori, privighetori, dans sunt doar pretexte. Inima este ca o lumânare, plina de dorinţa de a arde. Luată de lângă PreaIubitul ei. Aspiră sa fie una cu El. Despre iubire nu poţi să înveţi nimic. Iubirea vine pe aripile graţiei. M-am născut din iubire şi în iubire să mă porţi!

111

DORUL

113

Dorul rugii Sale Când dorul te cheamă s-asculţi ruga Sa. Când dorul îţi şopteşte: rămâi aşa! Atunci, lumina coboară în ale noastre suflete. Atunci devenim una cu Creatorul! Atunci contemplăm frumuseţea clipei, atunci devenim dăruirea dorului divin. Darul gândului, călător al timpului, Iar noi, curgători, asemeni apei râului de munte, traversând prin linişte, alteori fiind înconjuraţi de tăcerea pietrelor. În toate, darurile Lui sunt minuni divine, fără iubirea Lui bucurie nu ar fi, fără frumuseţea răsăritului, apusului, muzicii-păsărilor, zborul cocorilor, legănatul raţuştelor, pastelul toamnei, frunza ruginită căzută în faţa drumului nostru, clopotele bisericilor în dimineţile răcoroase de noiembrie. Noi, în noiembrie parcurgem drumul-mâinii Sale, suntem treziţi în fiecare zi în luminozitate, medităm, admirăm, privim, creăm, toate prin creaţia Lui, Creatorul care este în noi şi cu noi. Mereu mulţumire în ale noastre gânduri să răsune, cu multă compasiune, asemeni jertfei lui Iisus pe cruce, Cel care a murit şi a înviat pentru noi, Cel care iubirea necondiţionată o revarsă asupra fiinţelor noastre. Prin harul şi sfinţenia Ta, Tată Ceresc, îţi mulţumesc! Facă-se Voia Ta! Amin

115

Întâlnirea cu El Când timpul se-aşterne încet în al meu suflet. Când dorul de Tine păşeşte încet în tăcerea-rugii, atunci şi numai atunci, călătoresc în îmbrăţişarea Ta. Te întâlnesc în fiecare clipă. Te întâlnesc în fiecare adiere de vânt, în răsăriturile dimineţilor friguroase de noiembrie, în limpezimea cerului înstelat la lăsarea nopţii. Te privesc în frumuseţea lunii, în picăturile de ploaie, în fulgii de nea. Te privesc în zâmbetul-oamenilor, în jocurile copiilor, Te privesc în blândeţea animalelor. Te privesc pretutindeni. Te afli mereu în jurul nostru, doar să avem ochii deschişi să Te privim, să Te simţim şi să îţi multumim Tată Ceresc! Tu ne dăruiesti viaţă, Tu o transformi, Tu o creionezi după capacitatea fiecăruia dintre noi de a înţelege, de a ne transforma întreaga fiinţă în armonie, lumină, înţelepciune, luciditate, iubire, abandon în faţa voinţei divine, credinţă, umilinţă, recunoştinţă, bunătate, pace. Ţie îţi multumesc, mă închin şi te iubesc,Tată! Cu Tine şi în Tine frumuseţea timpului se acoperă în iubire christică. Tabloul vieţii Îl pictezi cu multă gingăşie. Uneori îl laşi, pentru a putea percepe şi asimila esenţa vieţii, însă mereu Îl finalizezi prin metafora culorilor: binecuvântate ape curgătoare pe a Ta pânză albă. Dorul iubirii pictate continuă călătoria altor forme de manifestare, de contemplare şi tăcere. Dor, dor, frumos dor, Mă porţi în dansul călător. 116

Dorul Dorul mă poartă în ale amintirilor clipe călătoare, zburătoare şi mângâietoare: comori ale sufletului. Dorul odată cu timpul păşește. În alte locuri renaşte, în alte zâmbete contemplă. Ce-a fost odată, ce trăim acum prin dorul Lui. Dorul aduce cu el meditaţia. Te face să îţi adresezi ţie însuţi întrebări. Apare mirarea, uimirea, apare starea de a fi acum-aici, scriind ceea ce puterea dorului transmite. Minunat sentiment, misterul vieţii parcurs în ale noastre fiinţe. Dorul nopţii a coborât în a mea fiinţă. Dorul sacralităţii, a privirii zborului porumbeilor, răsăriturile şi apusurile de pe piscurile munţilor sau de la malul mării, liniştită uneori, alteori agitată. Jocul copiilor în parcurile grădiniţelor, unirea mâinilor a două suflete ajunse acum la o anumită vârstă, acea seninătate emanând mai plenar, mai pur şi mai dătător de iubire. Îmbrăţișarea bunicii, sărutul mâinilor străbunicii mele. Ce dor îmi este de ea! Sper ca locul unde se află acum, să îi aducă linişte sufletească. Mi-e dor de roua dimineţii, simţită pe tălpile picioarelor. Mi-e dor de razele soarelui, mi-e dor de cântul păsărilor, mi-e dor de Biserica, care mi-a dăruit atât de multe clipe frumoase. Mi-e dor de ploaia de vară. Mi-e dor de tot ceea ce am primit. Le mulţumesc tuturor fiinţelor pentru ceea ce sunt, pentru că sunt creaturi ale Divinităţii! 117

Gânduri pentru un El M-am oprit să-ţi petrec gândurile. M-am stins să-ţi văd sufletul. Am tăcut să-ţi ascult inima. Am ars orice şoaptă pentru a-ţi atinge simţirea. Am rămas în nemişcare spre a-ţi fi oglindă la a ta manifestare. Apoi, Te-am căutat din ce trup îmi vorbeşti. Te-am simțit când din palme suave şopteşti. Te-am văzut cum ai rotit lumea pe vase inerte de lut, te-am strâns în braţe când n-ai înţeles. Emoţii-am trimis către tine intens. Şi oriunde o iurtă-ai mutat mai aici sau departe în lume. Trimis-am o rază de soare să-ţi spună: Că inima mea nu are un loc Că bate la fel ca a ta peste tot. Că e întinsă din El până-n El: Că-i plină şi are-n eternitate Iubire, ardoare, seninătate. Scenarii de geniu, joc şi poveşti Spre-a te găsi şi a-ţi aminti cine eşti.

118

Aşteptare Aşteptare, dor infinit cuprins în palma cerului. Unde mă regăsesc, unde păşesc spre care culmi mă înalţi! Aşteptare, aşteptare, comoară a sufletului! Cât de pură, cât de strălucitoare eşti! Cum emani în juru'ţi floarea-luminii. Lumina ochilor fiecăruia dintre noi! Lumină a transfigurării, lumină a paşilor. Desculţă mă îndrept pe covorul înconjurat de beatitudinea luminii albastre. Sunt înconjurată de mareea frumuseţii, de dorul îmbrăţişării Tale! Întinsă sunt şi privesc spre darul nedescris în cuvinte. O picătură sunt acum în fața măreţiei Tale. O frunză călătoare prin lumea astrală. Un cuvânt rostit de angelicul cor. Câtă puritate, câtă dăruire, cât har! Doamne, cât eşti de minunat! Câte daruri ne reverşi, câte dimineţi încântătoare ne revelezi. Câte secunde în timpul ceresc ne cuvântezi! Lumina-ţi plentitudinii în dorul-lumii. Fii cu toate sufletele -"create după chipul şi asemănarea Ta"!

119

Dorul întoarcerii acasă - casa Tatălui Ceresc

Paşii dansului ating bucuria îmbrăţişării. Iubirea lor cuprinde infinitul. Zâmbetul lor transformă timpul, aleargă în lumea curcubeelor. Cântă muzica lumânării. Se opresc şi privesc ...spre ...lumea Lui ... spre, unde sunt ? ...unde au pătruns ?..paşii au plecat spre El. Mâinile sunt unificate în El. Zborul sufletelor a ajuns în inimia lui Dumnezeu. Viaţa lor este cerul albastrului infinit. Îngerii i-au încununat sufletele cu mireasma beatitudinii şi a împărăţiei. Sunt în lumina sufletului divin. Sunt doi unificaţi în cercul iubirii ...ei, copii Lui... cuprinşi de dor, au ajuns la El, Tatăl Ceresc!

120

Dorul Cerului Dorul cerului mă cheamă la sărbătoarea nopţii. Acolo unde iubirea veşnic vie este candela fiinţelor. Acolo unde timpul coboară peste mileniile orizonturi. Acolo unde pasul este tăcerea şoptirii, acolo unde vocea interioară este rugăciune divină. Acolo fluturii îmi pictează fiinţa în zborul pastelar al jocului. Fluturi-miresme binecuvântătoare în florile Paradisului. Cerul albastrului este apusul zilei, un nou răsărit pe un chip lumesc, o noua trecere a timpului spre căutarea Lui. Înălţimea brazilor îmbrăţişează muzica nocturnă. Luna cuprinsă de binecuvântarea Tatălui emite lumina existentă în noi. Lumina care renaşte, care este veşnic aprinsă, se va stinge odată cu trecerea. Acolo unde dorul Lui mă cheamă, dorul purificării existenţiale.

121

Cuvinte dăruite de El, sfinte cuvinte... mulţumesc Eşti chipul minunat ce din depărtare-l poţi zări, în simţirea corpului şi tremurat al mâinilor-catifelate flori. Eşti vânt ce-aleargă în fulgii de zăpadă ai iernii târzii. Eşti crinul de culoare albă, pură al sentimentului iubirii. Eşti graiul ce-l rosteşti în şoaptă, pe trotuarul pe care păşeşti în umbra teiului cu a lui miros îmbătător. Eşti parfum unic. Eşti fluture ce-adoarme-n zbor dis-de-dimineaţă. Eşti astea toate şi mai multe. Dacă m-ai întreba acum ce-aş face? ştii ce ti-aş răspunde: mi-aş trece degetele mâinilor mele prin degetele palmelor tale şi aş inventa un dans ce să trăiască veşnic. Le-aş încălzi cu pulsul meu şi aş rosti că simt iubire. Mi-aş atinge buzele de ale tale buze moi şi m-aş ruga să nu se mai dezlipească. Ţi-aş atinge obrazul lin cu palma mâini mele şi te-aş săruta dedesuptul ochiului stâng. Mi-aş duce mâna dreaptă s-alunece uşor pe gâtul tău iar apoi ţi-aş săruta fruntea, puţin deasupra sprâncenelor şi ţi-aş rosti, că eşti, minunată! Te-aş privi, mângâia şi săruta până în zori de miazăzi. Aş lăsa aerul să fugă prin încăperea iubiri noastre. Te-aş iubi şi iar iubi, până în zorii celei de-a doua, treia zi, şi zile, nopţi, ani, spaţiu.

122

Din dorul de Tine

Din dorul de Tine culeg timpul. Din sfânta voce regăsesc îmbrăţişarea. Prin căutarea regăsirii Tale ating iubirea. Din dorul de a-ţi revedea chipul te caut în floare. Din dorul te a-ţi simţi vocea, te trăiesc în ploaie. Din dorul de a-ţi săruta fruntea, binecuvântez clipa. Din dorul de a fi miracolul ceresc, trăiesc rugăciunea inimii. Din dorul de a-ţi îmbrăţişa fiinţa, contemplu miracolul divin din Tine! Din dorul de a mă adânci în privirea-ţi lină, te privesc în mine. Din dorul de a-ţi împărtăşi simţirea, te transpun în litere. Litera în iubire, iubirea în atingere, Atingerea în plenitudine, plenitudinea în sfinţenie. Sfinţenia în Dumnezeu. Dumnezeu în noi, veşnicia ne-o va deschide şi purta-ne-va pe-ale Lui cărări, pline de mister şi Dor!

123

Mi-e dor

Mi-e sufletul de tine dor. Mi-e inima la a ta privire. Cât de frumos iubeşte a ta fiinţă! Câtă iubire pură în a ta mângâiere. Câtă dăruire în secunda clipei. Câtă linişte în a ta privire. Mi-e sufletul de tine dor, Dulce dor. Mi-e inima cuprinsă de fiori, Te simt cum dormi, te simt cum mă alinţi. Mă porţi în al tău dor. Mă porţi în dorul inimii de mine. Mi-e dor de cine sunt-alături de tine. Mi-e dor de tăcerea inimilor noastre. Mi-e dor să fim, fără vise, fără gânduri, Mi-e dor.

124

Sunetul Sunetul ceasului în dimineţile târzii de februarie. Sunetul secundelor vieţii care se scurg în tăcere şi atât de fin. Sunetul vocii inimii, care te priveşte, te ascultă, te pregăteşte, şi-ţi şopteşte: sunt cu tine, te voi iubi, ocroti, te voi alinta îţi voi mângaia clipele grele şi te voi înălța în Mine! Este sunetul primordial, este locul-acasă, de unde ai plecat şi unde te vei întorce. Este povestea mea cu tine, făptura pe care am creat-o înainte ca tu să exişti. Este povestea clipelor trăite, este haina cu care te protejez de frig, este perna pe care îţi aşezi chipul, pentru odihnă. Este povestea de unde visele iau aripi şi te poartă pe-ale heruvimilor braţe. Este locul de unde Te trezesc, înainte ca tu să îţi deschizi ochii. Este camera, pe care am încărcat-o cu lumină, rugăciune, lacrimi de dor, speranţă, închinare, umilinţă, răbdare. Este locul de unde îţi scriu şi te îndrum. Eşti iubita mea, a inimii Tale, a respirului Dumnezeiesc, şi pentru toate astea şi toate câte vor mai fi, te rog, cu umilinţă şi plină de compasiune, să mă iei cu tine pretutindeni. Îţi mulţumesc, frumoasă poveste a inimii mele, vocea care mi-a vorbit suav şi plină de cuvântare. Te îmbrăţişez, îmbrăţişarea inimii Tale şi cu iubire te-aştept mereu şi mereu să vorbim, să ne cunoaştem şi să redevenim ceea ce am fost, vom fi şi suntem! Cu dor, te-ating şi-ţi şoptesc: păşeşte uşor, eşti în dor.

125

Noapte de Febr'

Dorul întinde palma rugăciunii. În dorul tăcerii simt noaptea-mângâierii. În sunetul muzicii regăsesc frumuseţea Ta. În aşternerea cuvintelor apari asemeni valului mării, ajuns la ţărmul-soarelui, atins de nisipul fin, ascultând în scoica-timpului, dorul-creaţiei, manifestare în drumul spre desăvârşire. Veşnicia este în Tine, minunea de a fi acum în cuvintele aşternute pe o foaie albă, ca mai apoi purtată de val, să străbată marea ziua şi noaptea, liniştită şi tumultoasă, adormind şi visând la frumuseţea stelelor, a cerului, a ajungerii la valul-tăcut şi încrezător în El. Un gând într-o noapte de febr', o şoaptă cufundată în imensitatea gândurilor. Un infinit dincolo de necunoscut, un strop din dorul-fiinţei. O rugă cerului pentru această zi. Mulţumescu-ţi Tată Ceresc! Dăruieşte-le fiinţelor iubire, compasiune, dăruire, vise pline de har, înţelepciune, sănătate. Fă-le din viaţa lor o oază de lumină şi pace, o cântare a Ta în vieţile lor. Binecuvântează-i cu infinita Ta graţie şi devoţiune! Amin

126

Ascultarea cerului Ascultă cum cerul te cheamă să-i priveşti minunea. Ascultă cum apa transformă cununa buchetului în dansul florilor, cum fluturele zboară spre vârful muntelui, cum în culoarea curcubeului îţi deschizi ochii şi începi să-i cânţi: "culoare paradisiacă, du-mă la El, du-mă încet...să pot simţi atingerea Lui, iubit-soare.” Eşti cuprins/cuprinsă de vraja imprevizibilului, adulmeci uşor în dor de zbor. Cufundat/cufundată în visarea conştientului vis. În lumea de dincolo nu mai exişti, eşti una/unul cu floarea, eşti una/unul în totul creat de El. Exişti pentru că exişti, exişti pentru că zâmbeşti. Păşeşti şi conştientizezi pasul care te transformă în sunet. Devii sunetul pasului spre cerul zborului. Conştientă/conştient fii mereu de iubirea ce te înconjoară! Trăieşte în armonie, în lacrima care curge spre chemarea apei, apa naturii-transformarea ta.

127

Dorul Dorul împărăţiei să îţi cunune fiinţa de flori şi rugă. Să parcurgi timpul în prezenţa Lui. Să mulţumeşti soarelui, ploii pentru darul frumuseţii infinite. Să mulţumeşti Celui care ţi-a dat cel mai divin dar -"viaţa naturii înfloritoare". Unde totul este mister şi fascinaţie, unde zborul porumbelului atinge profunzimea cerului. Acolo din acea lume El ne-a dăruit poezia înţelepciunii. În fiecare zi El este prezent, ne ocroteşte, ne cuprinde cu iubirea Sa. Dumnezeu să te poarte pe cărările Sale mereu. Să fii rugăciune şi închinare în drumul spre poarta Paradisului. Acolo în şoapta râului vei transforma dorul şi culoarea în albastrul florii-închinătoare cerului. Dorul în muzica sferelor îţi luminează fiinţa şi pasul ţi-l transformă într-o petală trandafirie. Fii dorul nesfârşit în lacrima prelinsă în ochii-ţi de smarald!

128

DUMNEZEU

129

Închinare, o rugăciune Închinarea cuvântătoare spre cerul milostivirii Cuprinde dorul spre raza soarelui! Ascult cum şoapta îmi cuprinde fiinţa în iubire. Ascult cum timpul se unduieşte în mister. În corul înălţimii, Tu îmi cuprinzi sufletul în palmă. Îmi dăruieşti iubirea Ta necondiţionată. Ascultă ruga spre cerul angelicului! Ascultă, Tu acum, cum totul în jur renaşte! Renaşterea Ta, odată cu primăvara blândeţii. Mielul cântă jocul prin paşii ploii. Cu El păşeşte spre floarea-iubirii. Prin ochii lui transmiţi roua dimineţii. La pieptul meu îl strâng şi îl sărut. Câtă minunăţie creată de Tine! Câtă iubire în suflul fiecărei părţi. Câte vieţi născute din Tine! Câţi paşi spre Tine au fost făcuţi. Câte daruri trimise de Tine ne-au luminat sufletele. Tu, Dumnezeule eşti totul. Prin Tine noi ne manifestăm. Prin Tine miracolul existenţei este iubirea mielului. Prin Tine viaţa mea respiră. Aştern cuvintele dăruite din înălţimea Ta. Îţi mulţumesc şi mă închin în faţa măreţiei Tale!

131

Un strop de ploaie, o răsuflare

Lumină stelară cobori încet! Ascultă sufletul cum plânge după al tău dor imens. Dorul Lui îmi redă zâmbetul floral. Cuprinderea mă aruncă în marea albastrului. Unde să caut, când Tu eşti în mine! Unde să bat, când Tu deschizi razele soarelui! Unde să mă îndrept? când îmi îndrepţi sufletul, spre eterna căutare a Sinelui. Unde eşti?..pretutindeni, mereu prin noi te manifeşti, mereu iubire dăruieşti. Mă plec în faţa binecuvântărilor Tale, Mă rog fierbinte, ascult ruga serii. Tu totul îmi dăruieşti, fără Tine nimic nu sunt!

132

În soare şi lumini Albe Credinţa în Dumnezeu îmi umple sufletul de simţirea Sa. Îmi dăruie lacrimi pe obraz, lacrimi născute să înflorească odată cu răsăritul soarelui. Să fie lacrimi ale fiinţei-soarelui, Să fie parcurse de atingerea Lui. Dumnezeu ne-a creat din iubire înălţătoare. Ne călăuzeşte paşii. Fiinţei îi dăruieşte frumuseţile Universului. Ne zâmbeşte prin culorile naturii. Ne crează aleea presărată cu lumini albe într-un ocean infinit, al orizontului spre culmile Lui. Spre atingerea creată să ne vorbească, în totul şi prin tot. Aici şi acum ... mereu Dumnezeu va fi în noi şi cu noi!

133

Vino

Vino, iubite Dumnezeu, în mine ţi-aşează templul iubirii sfinte! Vino şi cupinde-mi chipul în mâna-ţi sfântă. Vino şi atinge-ne chipurile pentru a-ţi vedea lumina şi frumuseţea! Vino, în tăcerea gândurilor, de unde culegem izvorul tămădurii. Vino şi aşează-te în inimă: comoara Sfântului Duh! Vino şi revarsă în suflete mireasma suflului etern. Vino în noi, cuprinde-ne în Tine şi înfăşoară-ne în picturile naturii paradisiace, unde măreţia chipurilor zărite în trunchiurile copacilor ne vorbesc în simţirea sacră. Unde simţim cu fiecare pas, atingerea Ta peste ale noastre fiinţe, Unde Tu şi eu am devenit-natura, unde chipul s-a conturat în florile picăturilor de ploaie. Unde mâinile au luat forma frunzelor, dansând şi înălţându-se în corul îngeresc. Unde privirea a devenit una cu seninătatea verdelui. Unde conturul corporal s-a preschimbat în misteriosul joc divin. Unde suflul respiră prană cerească, unde pădurea însăşi a devenit propria-mi fiinţă. Unde chipul căprioarei este viu şi în veşnicie purtat de har! Unde templul naturii, în îndepărtatul munte s-a transformat în vioara-sunetului chemării: Vino, iubite copil-iubită copilă, Vino mamă-tată, fraţi-surori, 134

Vino prieten, prietenă, Vino străin, străine, Veniţi suflete înnobiliate de prezenţa Tatălui Ceresc, Şi astfel veţi deveni iubiţii cei din vecie ai Preasfântului Dumnezeu! Veniţi şi fiţi în tot unul, unii, mireasa-mirele Celui Sfânt! Face-ţi din secundele vieţii voastre cântarea cântărilor, să răsune în frumuseţea acestui Univers, şi astfel veţi deveni mai îmbogăţiţi spiritual, mai puri, mai curaţi, mai mântuiţi, mai plini de smerenie, mai umili, mai plini de abandon ..veţi deveni copii cerului şi ai naturii! Vino, suflet sfânt şi bucură-te aici pe pământ! Vino, şi înalţă-ţi inima în oglinda inimii tale unde sălăşluieşte şi te aşteaptă mereu mai plin de iubire, El, Cel care te-a creat după chipul şi asemănarea Sa, prin El te priveşti, prin El respiri, aduni, cuvânţi, naşti, renaşti ca mai apoi pe ultimul drum să putem să privim în cartea cărţilor oglinda propriei noastre vieţi, acolo descoperindu-ne cu adevărat ceea ce am fost, am transformat, am meditat, am parcurs, am atins, am cuprins, am fost clipă de clipa în cuvântul lui Dumnezeu! Amin

135

Universul lumii Lui

În Univers lumea ta contemplă chipurile creaţiei Tale. Ne transmiţi fericire, zâmbet, interiorizare, armonie, pace, lacrimi, prin toate fiind a Ta capodoperă sfântă, a Ta iubire, iubirea care ne cuvântă, ne face să trăim, să dăruim, să fim prin Tine ceea ce suntem. Suntem de multe ori neatenţi, inconştienţi de ceea ce Tu în noi reverşi, de ceea ce ai pus, de ceea ce vrei să devenim. Suntem seminţele Tale, Tu ne-ai crescut, ne-ai ocrotit, ne-ai creionat în gânduri pure, pline de iubire. Tu doar har şi lumină aduci, iar noi, noi, pământenii conştienţi nu suntem în totalitate. Ce poate fi mai minunat, decât ceea ce suntem! creaţi din atâta compasiune şi recunoştinţă pe pământ. Să fim mesagerii gândurilor Tale. Să rostim cu toată fiinţa noastră esenţa acestei vieţi trecătoare: cuvântul-iubirii, rostit prin viu grai, sau prin scrierile dăruite de Tine. Să fim plini de înţelepciune şi creativitate, să ne dăruim timpul Tău în toată inspiraţia, arta, unicitatea îndeplinirii scopului Tău. Îţi mulţumesc Tată Ceresc pentru aceste gânduri. Îţi mulţumesc pentru ceea ce mi-ai dat să fiu. Îţi mulţumesc pentru cei pe care i-am întâlnit şi îi voi mai întâlni. Îţi mulţumesc, plină de recunoştinţă şi iubire infinită!

136

Dorul de Tine, Tată ceresc!

Dorul Tău îmi umple fiinţa de lacrimi. Te caut pretutindeni, te găsesc în tot ceea ce Tu ai creat, cu atât de multă iubire! Doamne, câtă frumuseţe este pe pământ! Câte zile binecuvântate ne dăruieşti! Cum laşi să se scurgă secundele în timpul rugii. Acum, mai mult ca oricând, Tu ne dăruieşti lumina milostivirii! Acum, mai mult ca oricând, Tu eşti prezent în fiecare gând, în fiecare dar al darului divin! Îmbrăţişează-mi fiinţa în albul îngerilor! Poartă-mă peste mările şi oceanul infinitului! Acolo şi doar acolo, fericirea este unificarea cu Tine. Cerul dansului cosmic al timpului-lucire în oglinda mării. Pas în valul mării. Acum, doar acum, acolo în templul Tău luminile cântă în cor: Coborâţi în voi, acolo veţi găsi adevărata iubire divină! Acum, îndreptaţi-vă privirea în adâncimea sufletului şi veţi desoperi cea mai minunată comoară: dăruirea în suflet, abandonul în faţa creaţiei Lui!

137

Gânduri despre îngeri Îngerii în cor cântă dulcele miros pastelar. Cuprind chipul în timpul iubirii. Cuvântă în noaptea albastră. Cântă roua timpului cu taină în mirific! Coboară în palma Celui care cuvântă clipa. Adiere a vântului, cobori încet peste sufletele celor care păşesc în iubire! Ascultă ruga îndreptată spre minunea efemerităţii! Poartă-ne gândurile spre profunzimea sufletului. Acolo unde apa colindă timpul, se transformă în miresme beatifice, se cufundă în adâncimea mării. Acolo Îngerul dăruirii îmbrăţişează liniştea oceanului. Acolo noi devenim una cu minunea. Acolo colindăm timpul în căutarea plenitudinii-şoaptă a mării purtată de valuri spre timpul colindat deasupra Îngerilor. Eşti una cu totul darului celest! Îţi mulţumesc, iubite Înger! mă plec în faţa Ta şi mă rog să călăuzeşti sufletele celor săraci, să-i îndrumi spre calea Ta. Să ai grijă de gândurile rostite, de fiecare clipă a vieţii lor. Să îi porţi în lumină şi har ceresc. Să le dăruieşti ascultarea tăcerii interioare. Să-i porţi pe-ale tale braţe. Să le trimiţi seninătate şi pace! Facă-se voia Ta, înger al compasiunii.

138

Rugă Lui Încet timpul se scurge ca într-o clepsidră. Încet păşim spre Cel care cunoaşte fiecare gând, fiecare rostire, fiecare cuvântare. Naşterea lui Iisus, Împarat al luminii şi Domn al Înălţimii! Cântul dorului, visare a cerului, culegere a florilor. Trandafirie-mireasmă în zori apari, în paşi mă porți, în zbor mă duci, pe drum mă îndrepţi, în zare şi timp colind. În ceaţa oraşului mă găsesc, acum şi aici-atunci şi acolo mereu în El dansul cerului este pasul privirii în faţa albului ceresc, în faţa creaţiei dătătoare de plenitudine şi îmbrăţişare! Clipă a zorilor, care păşeşti alături de fiecare suflet îţi mulţumesc! Protejează în această zi toate fiinţele şi dăruieşte-le harul Tău ceresc! Îţi mulţumesc şi mă închin în faţa Ta! Facă-se Voia Ta! Amin

139

Rugă cerească în noaptea albastră

Sunetul vibrează la bradul rugii. Cerul cântă culoarea Paradisului. Zarea cuprinde splendoarea creaţiei, iar eu pornesc în căutarea Lui.

În drum ating privirea prin tăcerea templului. În mine renasc flori angelice. În non-timp mă adâncesc şi cred în divinitate. În privirea muntelui ascult zâmbetul nopţii. În lume păşesc, spre alte lumi mă înalţ. Într-o poveste a iubirii, într-o mângâiere a dăruirii. Într-o îmbrăţişare a cerului ...mă aşez şi mă rog Lui.

Rugă cerească în noapte albastră. Lună, minunat chip-luminifer , vino şi aşează-te în palmă să zbor spre El, Creatorul meu!

140

Sărută-mă Dumnezeule!

Sărută-mă Dumnezeule şi strânge-mă la pieptul Tău! Cuprinde-mi chipul în stelele eternului pentru a te regăsi în templurile Paradisului! Poartă-mi paşii în lumea Mamei Divine a iubirii pure şi pline de abandon. Poartă-mi gândul în rima glasului cel sfânt, pentru a-l asculta în sfânta simfonie a misterului! Atinge în mine mângâierea angelicului pentru a deveni una cu lumina! Apleacă-te Tată pentru a-mi asculta ruga serii, unde tăcerea sufletului este una cu vocea Universului, unde privirea senină se umple de Duh Sfânt, unde nu mai există decât creaţia însămi a fiinţei, unde eu am devenit Tu, iar Tu, te-ai transformat în sărutul Dumnezeirii! Unde parcursul zilelor se oglindeşte în tabloul florilor, iar sărutul Tău, iubite Dumnezeu, mi-a adus în suflet fericirea beatitudinii! Cu umilă şi plină de devoţiune recunoştinţă îţi mulţumesc pentru al Tău sărut-sfânt, minunate, iubit ceresc!

141

Scrisoare către Iubitul Tată Ceresc Iubite Tată Ceresc, iată-mă în faţa Ta, mulţumindu-ţi pentru încă o zi de viaţă. Dăruindu-ţi toate gândurile, stările, zâmbetul, tăcerea, dorul, umilinţa, iertarea, iubirea ..a le primi şi picura în al meu suflet. Căutarea plină de ardoare, trăirea în conformitate cu legile Tale, abandonul voinţei mele în faţa voinţei Tale, Iubite Tată Ceresc! Îţi scriu scrisoarea nopţii, să ajungă în cerul-stelelor. Să aducă în acest Univers tuturor fiinţelor iubite, îmbrăţişare, mulţumire, pentru ceea ce Tu ne oferi. Să învăţăm să te aşteptăm în rugăciune şi semerenie. Să învăţăm a fi copiii puri care-şi aşteaptă Tatăl. A ne arăta calea sfântă. A ne arăta adevărul propriei noastre fiinţe. A fi în unificarea totală cu Tine, “Cel care ne-ai creat după chipul şi asemănarea Ta!” Să rostim în viaţa noastră cântul psalmilor, sfinţirea şi trăirea sacrului în timpul aducător de mistere. A ne privi propria viaţă şi a ne întreba: te-am întâlnit cu adevărat? Ţi-am dăruit timpul dat de Tine în totalitate, spre jertfa celor care au nevoie de ajutor? Ţi-am dăruit inima mea, să fie călătoria coborârii Duhului Sfânt în fiinţele pe care tu le-ai trimis? Ţi-am dăruit totul, ţi-am dăruit lacrima, cu multă smerenie şi devoţiune? 142

Ţi-am ascultat paşii pe care mi-ai îndreptat făptura? Am fost într-u totul în voia Ta, Tată Ceresc? În noapte îmi vei răspunde, Te voi primi şi voi asculta în linişte. Aşterne peste aceste întrebări, lumină si înţelepciune! Aşterne în sufletele celor pe care Tu i-ai dăruit. Liniştea nopţii, gânduri pline de dor şi sublim. Ajută-i pe toţi, în rugăciunile îndreptate, şi şopteşte-le în inimile lor siguranţa încrederii în voia Ta, Tată Ceresc! Plină de umilinţă, de dor, de recăutare, de redescoperire, de fiecare dată în atât de multe forme, a ceea ce Tu eşti-Unicul Iubit al întregului Univers, Cel prin care glasul devine vocea Ta. Cel prin care cuvintele, devin Tu însuţi. Cel prin care exist şi prin care continui a fi. Amin

143

Din Iubire, de Tine

Iubirea m-a creat, din adâncul tăcerii m-a desenat, Aripi pe cer a pictat, cuvinte-divin rostite mi-a revelat.

Iubirea m-a meditat, în jocul nopţii m-a purtat. În stele mi-a grăit, în vis am simţit, A Sa iubire celestă.

Iubirea m-a păşit, pe aleea crinului am tăinuit. Pe orizontul-scoicii am simţit zâmbetul-timpului şi timpul în iubire.

Iubirea dansează, în suflet vibrează. Iubirea este "ochi". Iubirea este curgere şi dincolo de ea. Este Dumnezeul totului!

144

Cuvinte scrise din inima iubirii Dumnezeieşti Dă-mi voie a-ţi spăla în apa cerului sfânt, ale tale picioare şi a le şterge cu părul. A te privi şi a mă pierde în frumuseţea luminii chipului tău. A mă învălui cu ale tale mâini şi a-ţi mulţumi pentru privirea ce mi-a apărut, în minunatul vis. Te chem, te strig, te caut şi te regăsesc în zorii dimineţii. Te privesc în raza soarelui şi mă adâncesc în beatitudinea iubirii tale. Te găsesc în mine şi-n tăcerea sfântă-dumnezeiască. simfonie a dorului etern. Eşti curcubeul ploii, eşti în mine-iubitul veşnic şi etern Dumnezeu! Te iubesc în tăcerea sufletului meu, te iubesc în privirea-ţi blândă, plină de candoare. Te iubesc în îmbrăţişarea profunzimii, te iubesc în unificarea mâinilor, Te iubesc din eternul a fi, te iubesc din iubire pură. Te iubesc în şoapta vântului, te iubesc în măreţia munţilor şi a văilor, Iubesc chipul privirii tale, conturat în lumini ancestrale şi linii suave. Iubesc să retrăiesc reîntâlnirea cu tine, mereu şi mereu în alte locuri. Iubesc lacrimile care curg în cea mai beatifică forma şi se revarsă, în suflet. Iubesc că exişti şi că te-am regăsit! Te iubesc, în dorul de Dumnezeu, în compasiune şi umilinţă, în sfinţenie şi armonie, în cântec şi muzică, în culoare şi mirare, în tot şi-n toate. Te iubesc şi-i mulţumesc lui Dumnezeu, pentru iubirea pe care mi-a dăruit-o, că te pot iubi şi simţi, în interiorul fiinţei mele. Din multitudinea de flori, dăruite de Dumnezeu, îţi întind să cuprinzi iubirea buchetului-înglobat în cea mai sfântă dragoste-cea a dăruirii totale a fiecărei petale de flori, inima ta!

145

Scrisoare către Dumnezeu O, iubitul meu, Tată, Vin la Tine şi mă închin, pentru că m-ai creat. Pentru că mi-ai arătat, Pentru că Te-ai manifestat, Pentru că m-ai atins, prin atâtea forme, gânduri, versuri, muzică, linişte, abandon, gând-sublim, Pentru că mă trezeşti fiece dimineaţă. Te arăţi în tăcerea-norilor de ianuarie. Aşteptăm împreună primăvara, o rază de soare. Voi mai aștepta, mereu te-am aşteptat, şi te voi aştepta, să mă îmbrăţişezi cum doar Tu o poţi face, Cum doar prin Tine fiinţa se unifică cu totul, si totul devine Tu. Tu mi-ai arătat drumul ales de Tine-drumul devoţiunii, al umilinţei, al rugăciunii isihaste, al îmbrăţişării fără de margini, al iubirii pure, al timpului dincolo de timp. Tu, Tată, mi-ai creat aceste mâini, prin care am contactul cu inima Ta, 146

prin care, împreună cuprindem rugăciunea serii. Ce frumoase sunt mâinile când sunt unite în cuvintele Tale! Cuvinte ce vin din cerul nopţii stelelor vii. Frumoasă îţi este simţirea, starea pe care ai sădit-o în mine, acum aici. Frumos îi este omului să petreacă timpul alături deTine, De dimineaţă şi până la lăsarea serii. Frumos este pentru că Te-am întâlnit aici, Acum, printre gândurile versurilor, Nopţii de ianuarie, O, ianuarie a: O, rămâi-ului, lui Eminescu! Te iubesc, Tată Ceresc!

147

Fă-ne vasele umplerii Tale!

Fă să coboare din ceruri lumina Ta peste noi. Fă să o reverşi în inima ta Christică! Fă să cultivi în noi ascultarea vocii Tale. Fă să unifici în noi templul Duhului Sfânt. Fă să păşim în ascultarea voinţei Tale. Fă să ne pictăm secundele, zilele, săptămânile, lunile, anii în culorile cerului sfânt. Fă să ne îmbrăţişezi, să ne mângâi cu al Tău cuvânt. Fă să-ţi apleci mâna peste ale noastre trupuri. Fă să parcurgem alături de tine, această călătorie, dăruită de tine. Înainte de a ne fi născut ne-ai cunoscut drumurile. Fă să ne sădeşti în inimi rugăciunea iubirii. Rugăciunea închinării către scările cerescului dor. Fă să ne aşezi în locul luminii fiinţelor trimise de tine. Fă din noi, vase umplute cu sfinţenie. Fă din noi, cântarea bucuriei fiecărei zile pe pământ. Fă din noi, mulţumirea, umilinţa, compasiunea, abandonul, Arta frumosului de a ne recrea în spirit si adevăr, în tăcere şi dăruire În tot şi-n toate, facă-se voia Ta! Amin 148

Dizolvarea în lumina începutului Inima sfântă, curpinde timpul în mâna Tatălui Ceresc. Nu mai existăm ca şi nume, ca şi personalitate, ca şi individ. Ne dizolvăm în lumina începutului, devenim unul cu fiecare atom, cu fiecare particula a complexităţii Universului în care existăm. Suntem timpul apropierii, simţirii şi atingerii sacrelor şi misterioaselor parabole, care apar în viaţa fiecăruia din noi. Cine eşti? Cum simte a ta inima? Cum iubeşte a ta privire? Cum gândeşte a ta fiinţă în gândurile celor străini? Cum curpinzi în a ta inimă, fiece secundă, fiece zi, fiece dimineaţă, când sunetul ceasului te pregăteşte pentru un nou început. O altă descoperire a inimii tale, o altă călătorie a Celui care “ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa. ” Mereu am simţit sunetul având o rezonanţă aparte şi profundă cu Tibetul, de multe ori proiectându-mi fiinţa, în acele temple, în care rugăciunea dimineţii era atât de plină de umilinţă, plină de devotament, plină de simplitate şi iubire pură. Sunt proiecţii care îmi apar foarte intens şi profund în al meu suflet, dorindu-mi cu ardoare să pot ajunge, că oriunde ne-am găsi, un loc de muncă, să îl putem simţi, să îl transfigurăm asemeni templului tibetan. Omul sfinţeşte locul, si am putea schimba un loc de muncă, angrenându-ne fiecare într-o stare de sinceritate şi iubire, într-o rugăciune a templului.

149

Urmele paşilor dimineţii

Urmele paşilor dimineţii. urmele timpului în secundele vieţii. Urmele vieţii în călătoria-sufletului, urmele tale în inima mea. Urmele tăcerii în clipa plecării. urmele clipelor în nuanţele- iubirii. Urmele dorului în pastelul-culorilor. Urmele mâinilor în al meu suflet. Urmele răsăritului pe chipul- călătorului. Urmele anilor în al nostru timp dăruit de Dumnezeu. Urmele vocii Christice în ale noastre rugăciuni. Urmele rostirii te iubesc-ului în misterul-timpului. Urmele cuprinderii totului în templul fiinţei. Urmele atingerii în iubirea-muntelui. Urmele zâmbetului în dansul inimii. Urmele în fulgul zăpezii. Urmele aducătoare de comori cereşti. Urmele cărora plini de umilinţă le mulţumim. Urmele paşilor dimineţii m-au purtat către tine. M-au adus la poarta inimii tale şi te-au întrebat: “eşti sigur că pot să intre?” Te vei întreba cine ... vei răspunde singur, vei culege în tine urmele anilor parcurşi în dimineţile timpului, 150

alteori pe aleea care te purta prima ta zi la şcoală, Odinioară în prima zi de liceu, mai târziu în frumuseţea anilor facultăţii. Te-au găsit în emoţia primei iubiri, şi-au îmbrăţişat anotimpurile fiinţei tale, cu fiecare iubire ce a înflorit în viaţa ta. Şi-au rostit în şoaptă, şi-au arătat drumul spre ceea ce fiinţa ta caută. Sunt urmele-timpului divin, prin care ai traversat cei ... câţi ani oare? te mai întrebi acum .. câte urme sunt aici-acum. Te voi lăsa, pe tine, cititorule, să continui această miraculoasă călătorie a “urmelor timpului tău” Curat şi binecuvântat de Dumnezeu! Foaia este albă, poţi începe, sau, poate, doreşti să rămână albă?

151

Editura Fundaţiei Zamolxes Str. Ana Ipatescu nr. 22, Câmpina Tel/fax.: 0244 373161 office@zamolxes.ro www.zamolxes.ro Tipar: Brilum SRL