IUBIREA Iubirea este un sentiment suprem, Parcă te ia după un barem Când te îndrăgosteşti . Parcă ai fi într-un biosistem , Eşti paralel cu tot ce te înconjoară , Gândul tău zboară Departe, departe până ajunge la ea Cupidon te-a înţepat cu multe săgeţi Vezi peste tot doar inimioare , Când profa vorbeşte despre poluare Tu scri mesaje încântatoare. Spui că realitatea este egal Cu banalitatea Şi te afunzi mai departe În povestea ta de dragoste, Dar ai grijă iubirea doare Şi nu întotdeauna e uimitoare Ea e frumoasă ca o floare Dar atunci când se ofileşte Devine spinul ce te orbeşte.
TOAMNA Frunzele înmărmurite de cuvinte urmărite , Se aştern lin pe pământul plin Vântul bate dintr-o parte , Răspândindu-le pe toate . Doar pe cerul cel senin D Doi , trei nori îndată vin Prevestind ploaia înarmată Cu fulgere si tunete ce te întristează . Dar nu-i bai , În casă-i bine Şi cu ceaiul lângă tine Priveşti pe fereastră Jocul lacrimilor ce se arată îndată, Acum totul pare trist şi rece , Mii şi mii de păsărele Părăsesc a lor căsuţă Construită cu sudoare , Ciripind privesc în zare Şi se întreabă fiecare Când mai vin pe aici oare.
RÂNDUNICA Rândunică , rândunea Haide vino-n casa mea Aici este cald şi bine . Numai bine pentru tine. Nu te speria de mine Căci tot binele din lume Îl vreau numai pentru tine . Să ai încredere în mine . “Dar de ce nu ai plecat Cu toţi fraţii tăi odată?” Rândunica înfrigurată Îi răspunde prima dată . “Fraţii mei ?! Ei au plecat Nu ştiu ce s-a întâmplat . Dar zăpada m-a blocat . Foarte greu eu am scăpat Din nămeţii îngheţaţi . Şi ţie îţi mulţumesc . Că în casă mă pofteşti!”
Dacă aş fi........ Dacă aş fi cerul Tu ai fi pământul . Dacă aş fi marea Tu ai fi nisipul . Dacă aş fi răsăritul Tu ai fi apusul . Dacă aş fi o floare Tu ai fi parfumul ei . Dacă aş fi luna Tu ai fi stelele . Dacă aş fi hârtia Tu ai fi creionul . Dacă aş fi lumina Tu ai fi întunericul . Dacă aş fi iarna Tu ai fi vara . Dacă aş fi Eva Tu ai fi Adam. Dacă te-aş avea Tu..... tu ai pleca!
FERICIREA O vedeţi acolo în vale , Unde natura vesel zâmbeşte Iar păstorul în zilele sale În paza turmei le mărgineşte! Inima simplă nevinovată , Oricare dorinţă ţi-o îndeplineşte, La câmp simţirea e adevărată Iar aceasta spune : “Veniţi fiecare de vreţi sa fiţi fericiţi ! ” O vedeţi acolo , în palatul mare , Înconjurată de bogăţie , Vedeţi pe fruntea ei ce bucurie? Faptele ei se schimbă în bine , Orice dorinţă îşi are împlinire , Numai fericirea poate supune , Faptele rele din lume şi spune : “Căutaţi fericirea !“ O vedeţi în războaie De steagul falnic umbrită Ochii sunt plini de văpăie De morţi , de sânge ocolită, Apără legea , dreptul , credinţa Şi răsplata e nemurirea . Ah ! Ce plăcută e biruinţa !
Ce fericire e la oştire Nădejdea spune : “Războinici fiţi optimişti” O vedeţi pe mare Cum îşi încrede soarta la vânturi Cum umblă fără încetare Şi ce departe e de pământuri ! Busola drumul îţi arată . Află lumi noi , creşte simţirea Iar nădejdea spune ” Pe mări trăiţi în fericire!”
ÎNGERAŞ DIN POVEŞTI Era o copilă mică , Doi ochi mari Guriţă mică , Frumuseţe de fetiţă . Părul lung , Prins în codiţă . Auriu de la soare Se vedea din depărtare . Glas duios şi subţirel Te îndrăgosteşti de el Ca un înger din poveşti .
IUBIND IN TAINĂ Iubind în taină am păstrat tăcerea Gândind că altfel o să-ţi placă ţie. Căci în priviri citeam o veşnicie De ucigătoare visuri de plăcere . Dar nu mai pot a dorului tărie Cuvinte duioase de mistere Vreau sa mă înnec de dulcea-nvăpăiere Acelui suflet rănit , Nu vezi că gura-mi arsă Şi ochii mei se văd îndureraţi . Cu o suflare răcoreşti suspinul Cu un zâmbet faci gândirea să se înceţe , Sfârşeste-mi durerea .
DECIZIE PRIPITĂ Băiatul de aici Nu este obişnuit E special , are un anumit dar Fata îl place. Obişnuit sau nu , Pe fată o trage încet spre abis Gândindu-se la binele micuţei zâne O fiinţă delicată . Băiatul a luat o decizie neaşteptă, Deşi durerea îl cuprindea , Acesta a urmat Calea cea grea . Pe fată decizia lui a speriat-o , Doar timpul a vindecat-o Chiar dacă băiatul Credea că e mai bine pentru ea , Dar el nu ştia , Că ea încă îl iubea Iar timpul trecea Şi ea nu îl uita.
SUFERINŢA Îmi place o natură sălbatică ,mânie, Şi negură şi viscol şi cer întărâtat , Şi tot ce e de groază , ce e în armonie Cu focul care arde în pieptu-mi sfâşiat. La umbră-n întuneric , gândirea mi se arată Ca tigrul în pustiuri , o jertfă aşteptând Şi prada îi e gata .... de fulger luminată , Ca valea chinuierii se vede sângerând. Încearcă acum soarta să îmi crească suferinţa Adaugă chiar iadul , furii ce muncesc Durerea mea e multă ca deznedăjduirea E neagră ca şi ziua , când te întâlnesc . Căci astfel viaţa îmi este orândită , O lungă agonie în care tu domneşti La glasul tău , la privirea ta simt inima zdrobită Luptându-se nebuneşte cum nu-ţi închipuieşti. Şi ochii mei în lacrimi înoată în tăcere Zadarnică dorinţă când sufletul nu piere N-o să-mi tulburi oare , Şi pacea din mormânt.
DE AJUN!
Astă seară-i , e seară mare! Asta-i seara de Ajun. Mâine-i seara de Crăciun. Toată lumea Astăzi să se veselească O stea mare s-a ivit Sus la Sfântul Răsărit! Străluceşte cu tărie ! Veste mare , bucurie Că veşnicul Dumnezeu A trimis pe Fiul Său Să se nască în Bethleem.
ÎN SEARA DE AJUN Crengi îmbrăcate într-un palton de nea, câmp de cristal , iaz de oglindă . Frumuseţea acelei nopţi nu poate fi exprimată în cuvinte . Văd acea noapte ca prin vis. Flacăra luminilor strălucea în inimile noastre . Afară era un ger năpraznic . Stăteam lângă o sobă mare care avea deasupra un capac lucios de aramă . Înăuntru ardea focul şi era cald . În odaia de alături era o masă mare acoperită cu porţelanuri subţiri , stăteau în mijloc lângă o gâscă friptă umplută cu prune şi mere ce răspândeau un miros plăcut . Pomul de Crăciun era foarte frumos . Mii de lumânărele ardeau pe crengile verzi şi poze , ca cele ce împodobesc ferestrele prăvăliilor , îmi zâmbeau . Frumuseţea Crăciunului era de necrezut .
Alexis şi cornul fermecat A fost odată ca niciodată un moş şi o babă care aveau şapte copii , doi feciori şi cinci fete . Fetele erau ale babei şi feciorii ai moşneagului . Trăiau într-un sat nmit Săeni , era un sat mic şi bătut de lume . Moşul şi baba împreună cu copii trăiau într-o casă făcută din chirpici şi paie . Acoperişul era distrus şi ciuruit din cauza ploilor , iar frigul se strecura prin găurile tavanului . Într-o încăpere aveau o amărâtă de sobă care încălzea întreaga casă . Mâncarea era puţină şi deseori moşul şi baba rămâneau nemâncaţi , dându-le portia lor copiilor . Într-o zi moşul se duce la târg să facă rost de merinde pentru copii . Pe drum deodată se întâlneşte cu un om înalt cu barbă albă , cu o pălărie ciudată ce avea pe ea steluţe colorate şi cu un baston ce avea piatră strălucitoare în vârf . Omul misterios văzându-l aşa necăjit şi supărat îl opreşte şi îl întreabă : - Ce te frământe omule? Te văd cam abătut.
- Multe mă frământă şi mă chinuie omule , nici cuvinte să îţi povestesc nu am . Spuse moşul cu un gust amar în gură şi cu ochii înlăcrimaţi. -Moşule din câte te văd , vremea a fost cam aspră cu tine , ridurile după faţă şi palmele bătătorite spun că nu ai avut o viaţă tocmai bună . Din mâinile astea ale tale au crescut mulţi copii spuse bărbosul privindu-l cu o oarecare milă. -Gura ta adevăr grăieşti , spuse moşul cu jumătate de gură , am mulţi copii , doi flăcăi şi cinci fete şi trebuie să caut de ale gurii şi lemne pentru foc , noaptea se apropie , iar eu trebuie să te las şi să îmi continui drumul , căci dacă mai stau mult la taclale familia mea va rămâne nemâncată , spuse moşul îngândurat . -Bătrâne eu sunt un vrăjitor şi pot să te ajut! spuse acesta. -Eu sunt om cu frică de Dumnezeu , nu îmi e îngânduit să vorbesc cu un vrăjitor , am auzit foarte multe lucruri rele despre voi vrăjitorii , sunteţi creaturi rele care umblaţi cu magie neagră şi atrageţi oamenii necăjiţi spunându-le că îi ajutaţi în cel mai rău caz îi folosiţi cu vrăjitoriile voastre necurate spuse moşul indignat. -Cum vrei bătrâne , dar în caz că te răzgândeşti ia acest corn şi când ai nevoie de mine suflă în el , dar i-a
aminte , niciodată să nu atingă pământul , căci un mare necaz va cădea peste casa ta şi eu nu voi putea să te ajut pentru că acea creatură e mai puternică decât mine şi doar sacrificându-ţi copii vei scăpa de ea şi de blestemul său . Moşul luă cornul iar străinul dispăru . Când mergea spre casă se gândi la cele spuse de vrăjitor şi vru să sufle în corn dar îl scăpă jos pe pământ , în clipa aceea apăru o dihanie de balaur care îl blestemă să nu mai poată vorbi până ce una din fiicele sale nu se va căsători cu el . Bătrânul înspăimântat se duse acasă la el , încearcă să le povestească ce a păţit , dar buzele parcă îi erau lipite , el era alb ca varul cu ochii roşi şi buzele vinete . - Ce ai bărbate?, arăţi de parcă l-ai văzut pe necuratul , spuse nevasta sa îngijorată . Moşul era încurajat de toţi şi aşteptau să afle ce a păţit , dar el nu putea vorbi şi îi aduse o tăbliţă şi o bucată de cretă . El scrisese pe ea ce păţise .De îndată ce aflase ce păţise toţi se speriaseră , iar bătrânul se uită neputincios la ei . Una dintre fete Alexis se hotărâtă să se căsătorească cu balaurul pentru a rupe blestemul , tatăl ei nu a vrut dar s-a răzgândit la rugăminţile fetei .Îl cheamă pe balaur dar avu o mare surpriză când îl chemă apăru un fecior frumos care
spuse că el este balaurul şi că a fost şi el blestemat de acel vrăjitor şi că se va rupe doar daca o fată va face sacrificiul pentru familia ei , cum a fost Alexis .
IARNA Soarele este alungat de norii fumurii ca cenuşa focului din gura vatrei pe cerul întunecat . Norii plâng cu lacrimi îngheţate invadând pământul negru alcătuind un covor de diamante netede , strălucitoare care scârţâie sub picioare ducând la casele îngheţate cu lumini galbene precum candelele licuricilor cu fumuri albe ce trezesc amintiri din negura vremii . Frigul aspru se împrăştie în toată ţara , grămăjoare mărunte se văd de pe valea cu zăpada cristalină . Satul e pustiu acum , doar vântul răcoros suflă printre crengile bătrâne părăsite de frunzele lor . Doar brazii verzi împodoboţi cu zăpadă vestesc cea dintâi speranaţă .
ÎMPĂRATUL FLORILOR Odată un împărat prinse la vânătoare un om frumos ca rupt din soare pe Împărtul florilor şi îl închise într-un turn ,ameninţând cu pedeapsa de moarte pe oricine i-ar da drumul . În lipsa împăratului , copilaşul său deschide turnul şi îi dă drumul . Împărtul ca să-l scape de moarte scrise două scrisori , una pentru băiat şi alta pentru o slugă şi îi trimise în lume . Ajungând la o apă mare , sluga nu a vrut să îl treacă pe băiat decât făcând schimb de scrisori . Nu departe de râu au dat peste curţile Împăratului Roşu şi au rămas acolo , sluga ca domn şi copilul împăratului ca păstor . Ca să poată scăpa de băiat sluga îl trimise să aducă un car de iarbă împletită în trei apoi în patru , la care îl ajută un bătrân ,acesta fiind chiar Împăratul florilor , care ia dat haine de aur, o floare tot din aur şi un măr care dacă muşca din el devenea foarte frumos. Băiatul a dat floarea de aur fetei Împăratului Roşu , muşcând din măr devenise frumos . Împăratul Roşu îşi logodi fata cu el , iar sluga a pus să fie ucisă . Băiatul se însură cu fata împărtului şi au trăit fericiţi mult timp.
TRANDAFIR Un om avea un fiu pe nume Trandafir , care ziua era un dovleac , iar noaptea era un băiat foarte frumos . El îl trimisese pe tatăl său să peţească pe fata împăratului . Împăratul îl puse să facă o fântână de aur , iar apa din ea să fie tot din aur . Băiatul făcuse fântâna din aur cu apă aurită şi se însură cu fata lui . După câteva săptămâni merse fata la mama ei , iar aceasta i-a spus să-l omoare , băgându-l într-un cuptor încins . Fata când se întoarse acasă făcuse ce îi spuse mama ei şi îl bagă pe bietul Trandafir într-un cuptor încins . Din interiorul cuptorului ,ea îi auzi vocea lui , care îi spuse că până nu o va îmbrăţişa el , ea să nu nască , iar fetei îi apăru în jurul pântecului un cerc de fier. Sufletul lui Trandafit părăsise dovleacul şi se duce într-un loc , unde a fost ales împărat . Fata porni în lume după el . Trecuse pe la Sfânta Miercuri , care îi dădu-se o cristelniţă de aur , apoi trecuse şi pe la Sânta Duminică şi ia dat o cloşcă cu pui de aur şi a sfătuit-o ce să facă când va ajunge în ţara în care era Trandafir împărat .
Ajungând în acea ţară se duse la palat şi îi arată lucrurile primite unei slujnice , iar aceasta se învoi să o lase trei nopţi în camera împăratului . Primele două nopţi slujnica îi dădu-se împăratului prafuri ca să îl adormă , iar după ce adormea o ducea pe fată în camera lui . Dar în a treia noapte împăratul nu a mai adormit şi a auzit-o pe soţia lui , a luat-o în braţe şi a născut. Slujnicei necredicioase a pus să îi fie tăiat capul . Apoi Trandafir şi-a luat şoţia şi a făcut-o împărăteasă şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi .
VRĂJITOR PENTRU O ZI În seara de Halloween , eu şi cu câţiva prieteni ne-am jucat cu o tablă magică Wikka , cu care am deschis un portal spre o lume a magiei . În acel oraş domina răul şi nu existau culori , totul era alb-negru precum filmele vechi. Acolo am cunoscut o vrăjitoare pe care o chema Maria . I-am povestit de tabla cu care ne jucasem . Mi-a spus că defapt ea deschisese acel portal deoarece , un om rău pe nume Dark Man cucerise acel oraş şi îşi doreşte să cucerescă şi lumea oamenilor . Maria mi-a dat o carte veche şi prăfuită în care erau foarte multe vrăji . Aceasta mi-a spus să le învăţ . În timp ce eu repetam vrăjile, în globul ei de cristal văzusem cum Dark Man îmi răpise părinţii . Eu şi cu Maria ne-am luat măturile magice şi am plecat spre palatul lui Drak Man , cu cât ne apropiam mai mult de castel în spatele meu a apărut o umbră ciudată şi simţeam cum teama îmi trece prin sânge . Reuşind să intru în camera unde erau părinţii mei , Drak Man a apărut ca prin minune şi cu o vrajă am reuşit să îl trimit în lumea umbrelor . După ce miam salvat părinţii , eram pregătită să mă întorc acasă. Maria mi-a dat o cartea ei de vrăji pentru a nu o uita
niciodată şi mi-a zis că portalul se va deschide peste o mie de ani . Vrăjitoarea m-a strâns în braţe şi mi-a mulţumit . Acela a fost cel mai interesant şi primejdios Halloween pe care l-am avut , deşi am trecut prin multe lucruri ciudate , mi-a plăcut.
SĂRBĂTORI DE IARNĂ Iată că a sosit şi iarna cu ale ei surprize şi minunăţii . 1 Decembrie este o zi importantă pentru poporul nostru . Odată cu această zi vine şi iarna cu zăpadă şi ger , dar cu toate acestea trebuie să privim şi partea frumosă , din acest amorţit anotimp , iarna nu vine doar cu frig şi ger , ea ne aduce zăpadă albă ca spuma laptelui ce se pregăteşte să împodobească peisajul . În luna decembrie , acum mii de ani s-a întâmplat ceva extraodrinar . Ce credeţi ? Toţi ştim că pe 25 Decembrie , Domnul nostru Iisus Hristos s-a născut şi legenda spune că Iisus s-a născut în ieslea boilor , datorită frigului de afară animalele îl încălzeau pe Fiul lui Dumnezeu , cu respiraţia lor fierbinte . Pentru noi aceasta e o întâmplare ciudată , deoarece nimeni nu s-a mai născut într-o iesle , dar Iisus este Fiul lui Dumnezeu .
ÎMPĂRĂTEASA ÎNŢELEAPTĂ Un împărat ceru unui slujitor de al său să vândă oile la târg , dar să îi aducă oile şi banii pe ele înapoi . Fata slujitorului îl sfătui să tundă oile şi să vândă lâna şi aşa se va întoarce şi cu oile şi cu banii , acesta făcu întocmai . Împăratul afând cine l-a învăţat îl trimise să îi spună fetei să vină la castel . Când fata ajunsese la palat, împăratul o luă de nevastă spunându-i că unde nu face el dreptate să facă ea . Stricând odată o judecată nedreaptă a împăratului , el îi spuse să plece de la castel şi să ia ce îi este mai drag . Înainte să plece ea dă un ospăţ îl îmbată pe împărat şi îl ia cu ea acasă . Când se trezise împăratul , acesta întrebă unde se află , iar ea îi spuse că el e lucrul cel mai drag de pe lume . Împăratul fericit îşi luă soţia şi se întoarse la palat . De atunci cei doi au făcut numai drepatate.
SFÂRŞITUL UNEI ZILE DE TOAMNĂ
Pe strada cea prăfuită vântul adie uşor . După câteva minute de linişte cerul s-a întunecat brusc , norii negri şi înfricoşători păreau ca nişte balauri ciudaţi cu gurile deschise , târându-se greoi deasupra pământului . Vântul lovea pomul golaş din curtea casei , frunzele îngrozite alergau alungate de suflarea năpraznică şi îngheţată a vântului . Deodată , stropii reci de ploaie se năpustiră peste natura veselă . Porumbul tremura în haina lui cea zdrenţuită . Floarea – soarelui zâmbea strâmb dintr-un colţ de grădină , unde fusese uitată acolo . Printre straturile pustii de unde fuseseră scoşi cartofii , pământul bolnăvicios era răcorit de vântul cel nemilos . Ploaia biciuia puternic pământul trudit. Câte o vrăbiuţă ciripea din când în când speriată adăpostindu-se zgribulită sub streaşina unei case . Totul era atât de trist în jurul meu ! Încercam să-mi aduc sub pleoape lumină şi voioşie şi vântul pusese stăpânire peste tot . Nimeni şi nimic nu putea opri peisajul îngrozitor de afară .În casă totul era atât de linştit , iar eu nu vroiam să fac nimic ,
mă gândeam la bietele animăluţe nevinovate , stăteau speriate şi înfrigurate în scorburile lor. Se vedea întradevăr că iarna trebuia să vină cât de curând . Dar să nu ne panicăm , căci iarna nu este chiar aşa rea , este doar un anotimp îndrăgit de toţi copii , chiar dacă este rece . Dar ne dăm seama de acest sentiment abia când se sfârşeşte aceasta .
MORARUL ÎMPĂRAT Odată un morar prinse o vulpe care îi mânca găinile . Vrând se o omoare aceasta îl roagă să o cruţe dându-i de nevastă fata împăratului . Vulpea se duse la împărat şi îl peţi pentru un fecior de împărat frumos şi puternic . Împăratul primi bucuros cererea şi hotărî data nunţii . În ziua nunţii ,vulpea veni şi vesti pe împărat că , pe când treceau peste un râu mare , toţi nuntaşii mirelui s-au înecat, iar el însuşi abia a scăpat cu viaţă. Atunci împăratul îi dădu vulpii haine scumpe şi o trăsură ca să aducă mirele la nntă , merse vulpea şi îl îmbrăcă cu hainele scumpe pe morar şi merse la nuntă . La masă vulpea îl certa mereu pe morar şi îi spuse să nu se mai uite la haine că se va da de gol . Morarul se însură cu fata împăratului şi cu toţii au pornit la casa ginerelui. Vulpea spuse nuntaşilor să meargă acolo unde vor vedea mult fum . Dânsa şireată se duse la castelul Mumei –Pădurii , pe care o păcăleşte că vine multă lume s-o omoare , aceasta speriată urmă sfatul vulpii şi se aruncase într-o căpiţă de fân , iar vulpea i-a dat foc şi Muma –Pădurii muri .
Între timp sosiră nuntaşii la castel şi toţi erau uimiţi de frumuseţea castelului care acum era al morarului . Fata împătului era fericită de norocul care dăduse peste ea . După câţiva ani împăratul muri , iar morarul îi luă locul ca împărat şi condusese împărăţia mult timp.
PRIZONIERA JUNGLEI VENUS Nu-mi amintesc exact cum a început totul . În primele clipe credeam că aste doar un efect al oboselii. Căci eram de multe ore cu privirea concentrată pe display şi mintea îmi era frământată de o problemă căreia nu reuşeam deloc să-i găsesc soluţia . Am reluat cu răbdare intrucţiunile rând la rând . Nu prea găseam greşeli . Nici n-am apucat însă să termin de verificat întregul program , când mi-am dat seama că era vorba de cu totul altceva...... Dintr-odată , au ţâşnit linii şi coloane de date , răsfirându-se prin încăpere ca nişte mine şi veneau spre mine târându-se precum şerpii. Apoi au început să vină spre mine , împletindu-se într-un năvod ameninţător . S-au apropiat , m-au cuprins şi m-au strâns . Atingerea lor era îngrozitor de dureroasă . Capul îmi vâjâia , sufletul se zbătea în mine neputincios . Zadarnic încercam să liniştesc nebunia ce îmi cuprindea trupul . Parcă cineva vroia să smulgă ceva din mine şi acel ceva nu se lăsa smuls . Ca din senin , durerea a încetat , năvodul biciutor m-a slăbit din stâmsoare trupul . Zăceam inertă pe podea . Atunci am observat că albul pereţilor aveau reflexe metalice . –Doamne!
Eram prinsă , aşadar într-o cuşcă de oţel . O dorinţă nespusă de evadare mă cuprinsese . Mai aveam încă dorinţe , căci nu puteam face nici cea mai mică mişcare . Atunci , am auzit o explozie puternică . Pereţi de oţel au crăpat ca o coajă de ou , scăpasem , dar nu de tot . Încă mai eram captivă într-o cuşcă cu gratii foarte groase din oţel în mijlocul junglei . Totul din jurul meu era ciudat . Eram înr-un colţ de natură , o junglă , dar era o junglă ciudată . Nu era verdeaţă ci totul era din metal . Speciile de pomi erau din oţel şi din cupru . În apropiere era un loc sau ceva asemănător cu un loc din lumea nostră . Gâzele care mişunau prin nisip arătau ca mici lucrătoare din metal şi aşa zisele vieţuitoare erau mecanizate . Eram confuză . Mă aflam într-un loc necunoscut şi îmi era frică . Deodată aud o voce : - Ascultă , eşti prizonieră într-un câmp de forţă de pe planeta Venus , mai exact în jungla robotică de pe Venus . Simţurile ţi-au fost anihilate . Nu te mai poţi mişca ! Nu îmi venea să cred . - Dar , pot gândi? Am strigat . S-au mai bine zis , am vrut să strig, deoarece , nu am putut articula niciun cuvânt.
-Da , întradevăr , poţi gândi! . Am observat că mă înţelegea aşa că am continuat : - Cine eşti? - Sofix ! Sunt vocea inimii planetei Venus , sora Terrei , planeta ta .... - De ce m-aţi luat prizonieră ? Eliberează-mă imediat ! Îţi ordon! - Da , aşa sunteţi voi pământenii , ştiţi numai să daţi ordine . Vă vreţi binele , vă gândiţi doar la voi şi la confortul vostru şi atât . Nu vă pasă că pisaţi în picioare orice . Nu vă gândiţi la faptul că pentru a vă satisface nevoile , distrugeţi ce este mai important , defapt : TERRA! -Dar ......... încercând să mă scuz printr-o frază . - Niciun dar ! Terra este sora mea . Nu ştiu cum de vă mai suportă . Este tristă vă dă semne să nu vă mai folosiţi atât de ea şi voi tot continuaţi . Aşa că eu team răpit pentru a-ţi da o lecţie ! O să-ţi spăl creierul şi vei fi mesagerul meu uman de pe Terra . Tu vei încerca să opreşti semenii tăi să nu-mi distrugă sora . Acesta este un ultim adevertisment . Poate aşa prin tine nu-mi mai supăraţi sora . - Dar ..... dar nu este nevoie să-mi speli creierul ! Sunt conştientă de răul pe care îl facem planetei . Aici pe tărâmul tău îmi dau cuvântul că o să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a-i opri .
- Ha ! Ha ! Ha ! râse acea voce malefică . Nu mai am încredere . Eşti o copilă , o infantilă . Nu vei putea lupta contra omenirii . Îţi voi spăla creierul , te voi transforma într-un robot . - Nuuuuuu......!!! am ţipat - Cristina ! Cristina ! Era vocea mamei , trezeşte-te . Trebuie să mergi la şcoală . -Totul a fost doar un vis , mi-am spus şi am sărit în braţele mamei . Totuşi acest vis m-a marcat şi o să încerc să fiu mai grijulie cu natura şi mai protectoare cu semenii mei .
BURGHEZUL GENTILOM Pe la amiază când domnul Popescu se plimba pe uliţă , se gândea pe cine să invinte la maiestuosul bal. Cuprins de farmecul toamnei , neatent de fel dădu peste o frumosă maghiară .Acesta repede o ridică pe domniţă şi îşi cere scuze . Domnul Popescu , uimit de frumuseţea doamnei îndrăzni să o invite la bal numai decât , chiar dacă nu avea prea multe şanse , după ce o dărâma-se la pământ , dar ce să vezi , doamna a acceptat fără să mai spună nimic , scoase din geantă o foiţă pe care scrise ceva , apoi o îndreaptă spre domnul împiedicat şi după îşi vede de drum . Să nu credeţi că împiedicatul şi-a văzut de treabă, domnul nostru împiedicat . Domniţa mergea ţanţoş pe alee iar el îşi rupea gâtul uitându-se după ea , ba mai mult se împiedica şi de şireturile de la bocanci cu două numere mai mari , chiar dacă înota în ei domnul Popescu îi purta în fiecare zi , erau primiţi de la însuşi ţarul Moldovei . Pe biletul de la maghiară erau scrise numele , adresa şi numărul de telefon , Mimi o chema . - Un nume frumos . spuse surâzând domnul Popescu . Mergând se gândea la marea seară şi la noua cucerire îşi aducea aminte că la fiecare
bal la care a fost , erau numai cupluri . Văzuse un domn şi o domniţă care se ţineau în braţe şi când pornea muzica parcă erau posedaţi începeau să se zbenguie în toate părţile . - Oare cum se numea?Se întrebă nedumerit domnul Popescu . - A, cred că e dans sau ceva de genu . spuse el cu un zâmbet pe faţă . La cât de împiedicat era , clar nu se pricepea la capitolul dans . Să nu se facă de râs şi să nu cumva să o calce pe picioare pe frumoasa maghiară şi să se trezească cu o palmă , pleacă spre casă , fuge în sufragerie şi sună cel mai bun profesor de dans . După două ore bune de aşteptat . La uşă se aude un ding-dong , ding-dong . - Acesta trebuie să fie profesorul Mârlanu . Spuse el entuziasmat. - Bună ziua, mă scuzaţi de întârziere . Aglomeraţie mare în oraş şi eu cum sunt cu bicicleta .... vă daţi seama ? - Nicio problemă bine...... că aţi venit acum . zise domnul Popescu . - Să vă povestesc despre ce e vorba ..... - Sunt ochi şi urechi domnule . - De curând m-am îndrăgostit de o doamnă frumoasă de pe aleea Trandafirului .
- A a a a ha despre asta e vorba . - Da domnule o femeie . M-a dat pe spate nu alta . - Eu , gentilom din fire , am invitat-o la bal pe doamna cu ochii frumuşei . - Da , da ,da interesant! Începe să se lege lucrurile . Zise profesorul de dans . - Care va să zică nu prea cunoşteţi tainele dansului şi după cum se aude, nici ale sportului. - Fără supărare , cam grăsuţ .... cam grăsuţ . - Domnule asta sună a jignire la adresa mea . spuse domnul îndrăgostit şi împiedicat . -Poate plinuţ .... dar în niciun caz gras . - Auzi la profesor ..... eu gras! -Revoltător..........!!! -Gura mea , domnule grăieşte ce văd ochii ... şi să vă spun drept asta văd , un om gras ...... acesta este adevărul adevărat domnule!!! -I-a mai lăsaţi criticile la adresa mea domnule profesor , domnule profesor să ne concetrăm pe dans , că eu nu vă plătesc să mă jigniţi . - Cum să vă zic..... -Cuvinte , vorbe , gesturi sau de preferat era să îmi arăţi ce ştiţi dar după mersul dumitale împiedicat îmi dau seama că am mult de lucru. Spuse profesorul de dans.
- Domnule terminaţi , pe cuvântul meu mă supăraţi şi încep să izbunesc şi nu e bine . - Ascult .... ce stil doriţi? - Vreau un stil de dans sofisticat ….dar nu prea ….aşa cu o tentă de rock-roll şi hip-hop , pentru a o impresiona. - A a a şi ca profesor să mă învăţăţi câteva mişcări de vals şi tang. - Ma pardon stimabulele se pronunţă vals şi tango . - Şi dacă mă întrebaţi pe mine , eu vă recomand valsul e sofisticat şi graţios , cu acest stil sigur o cuceriţi pe domniţa dumitale , dar din păcate eu nu sunt specialist în acest tip de dans . - Cum domnule nu eşti specialist ? - Aşa bine stimabilule ...... eu nu mă pricep la samba , tango , în niciun caz de vals . - Şi ce mă fac profesore ........ vineri e balul iar eu sunt un împiedicat şi jumătate . - Eu vă pot ajuta , dându-vă un număr de telefon al unui camarad de al meu priceput în tainele dansului acesta . -Ce mai aşteptaţi ? - Daţi-mi numărul o dată , că mă grăbesc..... - Răbdare domnule.... să îmi pun ochelarii .
- Notaţi , zero , şapte , patru , şase , doi , doi , şapte , şapte , unu . -Mulţumesc , profesore. - Să vă fie de bine şi să învăţaţi cât mai repede valsul pentru a o da gata pe frumoasa doamnă. -La revedere! - La revedere! Profesorul se urcă pe bicicletă , zăpăcit de domnul Popescu cu exprimarea sa incorectă se îndreptă spre următoarea clientă neîndemânatică . O tânără frumosă pe nume Mimi , era chiar distinsa doamnă a domnului Popescu . Până la urmă se adevereşte zicala :” Cine se aseamănă se adună ” .
IARNA Iarna cea geroasă Iară a sosit Fulgii de zăpadă Îşi fac loc pe drum Bucuria-i mare Pentru cei mai mici Aleargă pe stradă Veseli şi voinici Tu iarnă frumosă Să mai vii la noi Pentru că mereu Tu vii cu bucurii!
De tine Întrebarea este: „Tu ai plâns vreodată pentru mine?” Pentru tine aş fi stele să citeşti în ele , Dorinţele mele , stând pe o creangă Noi am cântat un cântec pentru amândoi Dar tu ai uitat , Eu am cântat mereu şi te-am aşteptat.
COPILĂRIA Copilăria este o etapă a vieţii prin care toţi trecem. E acea perioadă scurtă când totul ni se pare fascinant şi interesant . Acea perioadă când ne dorim ca timpul să se oprească în loc . Orice lucru neînsemnat şi mic , copiilor le atrag atenţia . Chiar şi nasturii mici de la cămăşile vechi ale părinţilor pot lua locul mărgelelor strălucitoare ale mamei . Nu mai spun de conservele vechi pe care le foloseam ca farfuri pentru a pune un fel de mâncare necomestibilă , bine înţeles ingredientele de bază erau erau pămâmtul negru , apa şi floricele , era o muncă grea pentru a realiza o masă cu bucate alese aşa cum făcea mama în fiecare zi . Îmi aduce aminte cu nostalgie de zilele de vară când mă jucam în nisipul cald , construiam castele şi modelam diferite forme . Mereu eram în căutare de distracţie şi voie bună , cu zâmbetul pe buze aşteptam cu nerăbdare să ies afară , mă jucam şotron de dimineaţă până seara , până când nu îmi mai simţeam picioarele şi cu toate astea încă mai aveam energie.
Adunam pietricele , scândurele , cutii , ambalaje ,flori şi frunze într-un cuvânt toate lucrurile pe care adulţi le considerau gunoaie. Dar cu toate aceastea mie şi celorlalţi copii ne erau folositoare. Când găseam pietre cu forme ciudate şi strălucitoare eram cei mai fericiţi , deoarece acestea erau operele de artă a mamei naturii , pentru noi erau precum comorile pentru piraţi . Lucrurile nefolositoare pe care mulţi oameni le aruncau , erau marfa perfectă pe care o duceam la magazinul de la colţul străzii . De multe ori preferam să mă joc afară cu prietenii , inventând tot felul de jocuri folosindu-mă de pământ , crenguţe , pietre şi multe altele decât să stau în casă să mă joc cu păpuşi , zâne şi alte minunăţii . Jocurile noastre erau în mare parte interesante din viaţa oamenilor mari , eram preum papagalii care imitau tot ce văd , eram nerăbdători să creştem să devenim adulţi , dar partea rea era că odată ce deveneam adulţi nu mai puteam da timpul înapoi , fiind mici şi prea inocenţi nu ne dădeam seama că viaţa unui adult e foarte grea , deoarece are multe responsabilităţi , probleme şi griji. Prin ochii copilului viaţa unui om pare un joc , totul e roz şi frumos , dar realitatea e aspră dacă nu eşti destul de puternic să o înfrunţi ...
Zilele de vară , erau cele mai frumoase , ne strângeam pe stradă mai mulţi copii , ne înarmam cu multă cretă colorată şi porneam să ne etalăm talentul pe asfaltul încins de razele soarelui . Pierdeam ore bune pe stradă şi desenam de zor , nu ne lăsam până când nu vedeam totul colorat . După ce nu mai aveam nici o bucăţică de cretă , ne dădeam la o parte şi admiram fiecare creaţiile sale , eram mici Picaso , asfaltul era precum blocul de desen şi creta era pensula . Uneori ploaia de vară ne ştergea capodoperele precum un burete, eram trişti , dar totodată optimişti , ne bucuram că mai aveam ocazia să reluăm experienţa şi să inventăm . Copilăria este perioada cea mai frumoasă la care fiecare s-ar întoarce numai decât.
AMURG DE TOAMNĂ Soarele roşiatic îşi va pierde strălucirea.... Razele sale luminoase se va strânge , lăsând codrul în liniştea serii . Se clătina de fiecare dată când vântul răcoros adie printre ramurile firave ale copacilor bătrâni . Una câte , câte una , frunzele îngălbenite , roşiatice închise , împreună cu crenguţele frânte , formează un covor de culori . Florile s-au ofilit , iar petalele sale s-au răspândit în luminiş . Un cuib din paie galbeni, din vârful unui copac cu crenguţele lăsate stă în singurătate clătinându-se ar cădea pe stinsa pătură de frunze . Păsărelele călătoare stau nimişcate pe o creangă orientată spre soare aşteptând momentul despărţiri şi când îşi vor întinde aripile cu penele colorate şi vor porni către ţările calde . Umbra copacilor transmite înfiorarea vieţii mărunte . Roiul de musculiţe , fluturii , iepurii şi jocul gâzelor ne-au părăsit lăsându-ne în singurătatea văzduhlui amorţit . O spaimă te înfioară când vezi atâta pustietate , iar codrul rămâne părăsit alinându-şi dorul păsărelelor.
MOŞ CRĂCIUN A FOST RĂPIT! A venit ziua cea mare , când Moş Crăciun vine la toţi copii cuminţi . El şi cu ajutoarele lui se pregătesc pentru a pleca în lume . Crăciuniţa şi cu fiica ei se plimbau cu doi săculeţi de jucării. -Vai , ce frig este ! Şti cumva unde suntem?spuse Crăciuniţa . - Nu ştiu ! Cred că ne-am rătăcit , am mers înaintea tatei şi se pare că ne-am abătut din drum . - Uite aici o buturugă , hai să ne odihnim puţin . - Ce ai în sac ? ce ţi-a dat tata să duci la sanie? Crăciuniţa deschise sacul şi spuse: - Uite, am o carte frumoasă cu basme ! Precis copilul ce şi-a dorit-o este silitor la şcoală şi îi place să citescă , mai am creioane , carioci , seturi de căciuliţe şi mănuşi. Dar tu? - Eu am jucării pentru copii mai mici , uite un ursuleţ şi maşinuţe. Totuşi ce facem ? Nu putem sta aici , vom îngheţa , hai să-l căutăm pe tata . - Haide! spuse Crăciuniţa. Au mers ele , ce au mers , l-au căutat pe Moş Crăciun , dar nici urmă de el . -Prea aproape nu este . Hai să chemăm piticii să ne ajute să-l găsim .
Fata primise un fluier de la tatăl său şi când avea nevoie de pitici sufla în el . Suflă ea în fluier şi ei au apărut de îndată . Unul dintre ei întrebă. -Ce s-a întâmplat? Fata întrebă : -L-aţi văzut cumva pe tata ? - Nu ştim nimic . Ne-a dat sacii cu cadouri şi nea spus mergem înainte , deoarece el înaintează mai greu prin nămeţi , spuse piticul. - Da , parcă zicea că se opreşte pentru a odihni renii , zise un alt pitic . -Ben nu mai mânca bomboane , sunt pentru copii! spuse Crăciuniţa . - Mă scuzaţi , zise acesta , sper să nu se fi întâmplat ceva cu el . Vă animtiţi ce a păţit anul trecut? -Da , fratele lui vitreg i-a stricat sania , deoarece dorea să îi ia locul , spuse fata Moşului . În ultimul moment am reuşit să o reparăm . - Ce s-ar fi întâmplat dacă Moş Crăciun nu ar fi ajuns la timp să împartă cadourile? - Ar fi fost un dezastru ! Nu ar mai fi existat Crăciun ! exlamă Ben .
- Eu cred că Nicolae s-a învăţat minte , după incidentul de anul trecut , spuse Crăciuniţa , dar sper să nu se repete povestea şi anul acesta. - Haideţi să gândim pozitiv şi să-l căutăm pe Moş Crăciun ! spuse Ben . Într-un orăşel din apropiere toţi copii se bat cu zăpadă şi aştept cu nerăbdare să vină Moşul . - Ce frumoasă zi de iarnă ! Iubesc zăpada şi în special luna decembrie când este Crăciunul , zise unul dintre copii . - Eu am împodobit bradul şi la noapte îl voi aştepta cuminte pe Moş Crăciun . Cred că la tine nu va veni . - De ce? am fost foarte cuminte , în fine , hai să ne mai jucăm puţin , în curând va veni noaptea. Între timp fratele vitreg al Moşului , Nicolae vorbea cu doi dintre cei mai buni oameni ai lui . - Anul acesta o să-i vin de hac lui Moş Crăciun , fratele meu bun şi iubit . Nu mă va mai păcăli şi anul acesta . - Dar trebuie să-l prindem mai întâi şi să-l ducem departe , unde puterile lui vor fi slăbite , spuse unul din oamenii lui . - Eu nu mai vreau să rămân înzăpezit şi să îngheţ ca anul trecut , zise celălalt.
- Taci din gură , vei face ce spun eu . O să fie bine de data asta . Dacă reuşim să-l prindem singur , îl legaţi repede şi îl duceţi în peştera unde este ascunzătoarea noastră . Cred că vine , haideţi să ne ascundem. - Of , ce am obosit , i-a să mă odihnesc puţin . Ce s-a întâmplat cu sania mea ? Nici piticii , nici Crăciuniţa nu se mai văd . Eee , tinereţe , tinereţe , te-ai dus ..... Nu-i nimic , mai am timp . Îi voi aştepta aici , sigur mă vor căuta . Fratele lui apare spunând :”Ce credeai, că o să-ţi mergă la infinit? Acum eu voi fi adevăratul Moş Crăciun şi pe mine mă voir iubi copii . Luaţi-l !” Îl legă pe Moş şi merg cu el spre ascunzătoarea lor . Între timp toţi îl căutau pe Moş Crăciun . Crăciuniţa tristă spuse: - Nu este niciunde . Unde să-l mai căutăm ? - Haideţi să îi întrebăm pe copii care se zăresc jucându-se , spuse fata . Merg toţi spre copii şi îi întrebă Ben : - L-aţi văzut cumva pe Moş Crăciun? Copii spun în cor nu. -Atunci vă rugăm să ne ajutaţi-ne să-l găsim , spuse Crăciuniţa .
Au început cu toţi să caute peste tot . Deodată se auzi o voce groasă, era Duhul Iernii : - Degeaba îl căutaţi , pentru că Moş Crăciun a fost răpit de fratele său vitreg . Toţi erau speriaţi şi se uitau în jur şi nu vedeau pe nimeni . - Nu mai căutaţi , eu sunt Duhul Iernii . Acum ascultaţi , trebuie să răspundeţi la trei întrebări , pentru a-l elibera pe Moş Crăciun . Dar la ele trebuie să răspundă doar copiii . Prima întrebare este : - Care este ţara lui Moş Crăciun? - Uşor spuse unul dinte copii , Laponia . - Bravo , zise Vocea Iernii , acum a doua : - Ce se sărbătoreşte în prima zi de Crăciun? - Naşterea Domnului Iisus Hristos , Mântuitorul nostru ,spuse alt copil . - Bun , aţi răspuns bine , acum ultima întrebare: - Ce înseamnă NUICĂRC ŞOM? Se gândesc copii , apoi unul dintre ei spuse: - Gata ştiu ce înseamnă NUICĂRC ŞOM , este numele lui Moş Crăciun scris invers . - Felicitări copii aţi reuşit , acum o să-l găsiţi pe Moş şi dispăru. - Dar unde?spuse Crăciuniţa. A plecat , ce ne facem?
- Haideţi să avem credinţă ! Să îl căutăm din nou . Între timp fratele vitreg îşi căuta ascunzătoarea , dar nu o găsea , deoarece acesta era efectul faptului că au reuşit copii să dezlege vraja . - Unde e ascunzătoarea noastră ? Parcă a înghiţit-o pământul , spuse el . - V-am spus eu că mai bine ne lăsam păgubaşi , zise unul dintre oamenii lui . - Ţine-ţi gura fricosule ! Dacă vrei să pleci , n-ai decât . Se aude ceva , parcă ar fi voci de copii , chiar ei sunt împreună cu Crăciuniţa . Fugi-ţi! Au început ei să fugă cu Moş Crăciun , în spate dar , au fost prinşi , iar pe Moş l-au dezlegat şi acesta începu să-i spună : -Tot nu te-ai potolit?Te-am rugat să fi cuminte şi să devi ajutorul meu , dar nu ai vrut . - Trebuie să-l pedepseşti tată , spuse fata . - Dacă anul trecut au îngheţat de frig , anul acesta îl ducem în Sahara să moară de cald , spuse Ben . -Iartă-mă frate drag , n-am să mai fac . - Bine , te iert şi pentru că ai vrut să fi iubit de copii , uite cum facem , tu vei fi Moş Nicolae . Vei duce caoduri copiilor cuminţi şi le vei pune dulciuri
în ghetuţe , iar copiilor răi le vei pune cărbuni . Ai înţeles? - Da frate , am înţeles , apoi plecă . - Vă mulţumesc copii că m-aţi salvat , acum duceţi-vă acasă că voi veni sigur . -Te aşteptăm Moş Crăciun!!!