Rjvoi 6 (1) 2017 by Innovation in Health Center

ANUL IV/Nr. 6(1/2017)

www.rjvoi.innovationinhealth.ro

REVISTA SOCIETĂŢII ROMÂNE VETERINARE DE ORTOPEDIE

REVISTA ESTE INDEXATĂ BDI: Global Impact & Quality Factor 2014 - 0.454 2015 - 0.565

PUBLICAŢIE EDITATĂ DE

REVISTĂ EDITATĂ ÎN PARTENERIAT CU EDITURA

Editura Etna este înscrisă în Societatea Editorilor Români. Acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS ) la poziția 241 şi de Colegiul Medicilor din România (CMR)

PUBLICAŢIE ACREDITATĂ DE COLEGIUL MEDICILOR VETERINARI DIN ROMÂNIA

SUB EGIDA

www.srvo.ro

SEPTEMBRIE

OCTOMBRIE

AL XII-LEA CONGRES NAȚIONAL DE MEDICINĂ VETERINARĂ

SIMPOZION: ANESTEZIE & TERAPIE Perioada: 20.09.2017 - 23.09.2017. Lo- INTENSIVĂ PENTRU cul: U.S.A.M.V.-F.M.V. Cluj-Napoca, Calea PACIENȚII ONCOLOGICI Mănăștur nr. 3-5, Cluj-Napoca, județul Cluj. Este organizat de Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România (A.G.M.V.R.).

Data: 06.10.2017. Orele: 16:00 - 20:00. Locul: Laborator SynevoVet, Strada Industriilor nr. 25, Chiajna, județul Ilfov.

WORKSHOP: DIAGNOSTICUL AFECȚIUNILOR DERMATOLOGICE CU ETIOLOGIE LOCALĂ LA CÂINI ȘI PISICI

WORKSHOP: MANOPERE CHIRURGICALE ÎN URGENȚELE APARATULUI URINAR LA ANIMALELE DE COMPANIE

Perioada: 29.09.2017. Orele: 09:00 20:00. Locul: U.S.A.M.V.-F.M.V. Cluj-Napoca, Calea Mănăștur nr. 3-5, Cluj-Napoca, județul Cluj.

Perioada: 07.10.2017 - 08.10.2017. Locul: Iași, județul Iași.

CONFERINȚĂ: NEUROLOGIE; MEDICINĂ TRANSFUZIONALĂ & LABORATOR CLINIC ÎN PRACTICA CURENTĂ

WORKSHOP: MANOPERE CHIRURGICALE ÎN URGENȚELE APARATULUI Data: 30.09.2017. Locul: U.S.A.M.V.-F.M.V. URINAR LA ANIMALELE București, Aula „Prof. univ. dr. Aurel Popo- DE COMPANIE viciu”, Splaiul Independenței nr. 105, București.

Perioada: 14.10.2017 - 15.10.2017. Locul: Constanța, județul Constanța.

WORKSHOP: MANOPERE CHIRURGICALE ÎN URGENȚELE APARATULUI URINAR LA ANIMALELE DE COMPANIE

EERVC – EASTERN EUROPEAN REGIONAL VETERINARY CONFERENCE

Perioada: 30.09.2017 - 01.10.2017. Locul: Cluj-Napoca, județul Cluj.

Perioada: 19-21 octombrie 2017. Locul: București, Rin Grand Hotel.

E V E N I M E N T E

MANIFESTĂRI ȘTIINȚIFICE VETERINARE 2017

Anul IV / Nr. 6 (1/2017)

COMITET EDITORIAL Prof. Dr. Dan CRÎNGANU Prof. Dr. Cornel IGNA Prof. Dr. Liviu Ioan OANA Prof. Dr. Bruno PEIRONE Prof.Dr. Marius PENTEA Prof.Dr. Vasile VULPE Conf. Dr. Florin Ioan BETEG Șef Lucr. Dr. Ciprian OBER Șef Lucr. Dr. Cosmin PEȘTEAN Șef Lucr. Dr. Eusebiu Viorel ȘINDILAR Șef. Lucr. Dr. Larisa SCHUSZLER Șef Lucr. Dr. Alexandru VIȚĂLARU Asist. univ. Dr. Ruxandra COSTEA Asist. univ. Dr. Cristian Constantin DEZROBITU Asist. univ. Dr. Ionut Cristian GÂRJOABĂ Asist. univ. Dr. Nicolae Răzvan MĂLĂNCUȘ Dr. Dragoş BOGHEAN Dr. Victor BUCUR Dr. Cristian DRAGOMIR Dr. Eugen Dan GÂSCĂ Dr. Wili GLASER Dr. Florin GROSU Dr. Dinu MĂHĂLEAN Dr. Oana RADU Dr. Edmond STECYK Dr. Hristov SVETOSLAV Dr. Andrei TIMEN Dr. Nicolae VALENTIN

ISSN 2392 – 8700 ISSN-L 2392 – 8700

www.srvo.ro

Larisa Schuszler

13 20

IMAGISTICĂ

Evaluarea radiologică a pacienților canini cu patologie pelvină post-traumatică. Considerații legate de direcția și intensitatea impulsului mecanic THE RADIOLOGICAL EVALUATION OF CANINE PATIENTS WITH PELVIC LESIONS DUE TO TRAUMA. SHORT CONSIDERATIONS ABOUT THE DIRECTION AND THE INTENSITY OF THE MECHANICAL IMPULSE Lucia-Mădălina Corlat, V. Vulpe

Tumorile sistemului nervos la câine TUMORS OF THE NERVOUS SYSTEM IN DOGS D. Crînganu, Raluca Negreanu, F. Grosu

CHIRURGIE ORTOPEDICĂ

42 E-mail: redactia@innovationinhealth.ro Web: www.innovationinhealth.ro

Diagnosticul șchiopăturii la vacile de lapte DIAGNOSIS OF LAMENESS IN DAIRY COWS E.D. Gîscă

Copyright © 2017 Multimedia Business Corporation Drepturile de autor pentru articolele și fotografiile publicate aparţin exclusiv Multimedia Business Corporation Reproducerea, totală sau parţială, și sub orice formă, tipărită sau electronică, sau distribuţia materialelor publicate se face numai cu acordul scris al MBC. Responsabilitatea asupra conţinutului original al materialelor aparţine în întregime autorilor. Persoanele intervievate răspund de conţinutul declaraţiilor lor, iar utilizatorii spaţiului publicitar, de informaţiile incluse în machete.

ABONAMENTE ȘI PUBLICITATE MULTIMEDIA BUSINESS CORPORATION

Artroscopia umărului la câine ARTHROSCOPY OF THE SHOULDER JOINT IN DOG C. Igna, Roxana Dascălu, D. Bumb, C. Zaha, B. Sicoe,

REDACTOR-ȘEF Dr. Ioana MANEA dr.ioanamanea@gmail.com

ORTOPEDIE

TERAPIA DURERII

Considerații anestezice în ortopedie la animalele de companie ANESTHETIC CONSIDERATIONS IN ORTHOPEDICS FOR SMALL ANIMALS Larisa Schuszler, B. Sicoe, C. Zaha, C. Igna

A 2-a Conferință Veterinară Regională Est-Europeană

Inregistrare inainte de 17 iulie 2017 Inregistrare dupa 18 iulie 2017

Delegat

100 €

120 €

Student

50 €

70 €

Insotitor

50 €

70 €

PLEASE NOTE: Legal entities who are taxpayers in Serbia will be taxed at the rate of 20% on above mentioned rates, in accordance with the Article 12 of the Serbian VAT Law. EERVC Secretariat: CONGREXPO d.o.o. Svetozara Markovica 81/5 11000 Belgrade, Serbia T: +381-11-2686024 F: +381-11-2644312 E: enquiries@eervc.vet.

www.eervc.vet www.amvac.ro

Arthroscopy of the shoulder joint in dog

ORTOPEDIE

ARTROSCOPIA UMĂRULUI LA CÂINE ARTHROSCOPY OF THE SHOULDER JOINT IN DOG Prof. Univ. Dr. Cornel Igna, Roxana Dascălu, Daniel Bumb, Cristian Zaha, Bogdan Sicoe, Șef. Lucr. Dr. Larisa Schuszler Banat’s University of Agricultural Science and Veterinary Medicine, “King Mihai I of Romania” from Timisoara, Faculty of Veterinary Medicine, 300645, Calea Aradului, no 119, Timișoara, Romania Corresponding author: Cornel Igna, E-mail: corneligna@usab-tm.ro

OPEN ACCES JOURNAL Cite this article: C. Igna, Roxana Dascălu, D. Bumb, C. Zaha, B. Sicoe, Larisa Schuszler. Arthroscopy of the shoulder joint in dog. R J Vet Orthoped I. 2017; Vol. IV 6 (1): 6-12.

Recieved: March 2017 Accepted: April 2017

Rezumat: Cuvinte-cheie:

Patologia ortopedică a articulației scapulo-humerale reprezintă, alături de patologia articulației cotului, cea mai frecventă cauză a șchiopăturii membrelor toracale la câine. În pofida numeroaselor metode imagistice de diagnostic existente, stabilirea cu exactitate a sediului șchiopăturii și recunoașterea structurilor anatomice afectate este, de cele mai multe ori, dificilă și greu de precizat cu certitudine. Scopul acestei lucrări este de a revizui cunoștințele actuale privind artroscopia umărului la câine ca metodă de diagnostic și cale de abord minim invazivă pentru chirurgia principalelor afecțiuni ale acestei articulații.

artroscopie, umăr, câine

Abstract: Keywords: artroscopy, shoulder, dog

Othopaedic pathology of scapulo-humeral joint represents, alongside side elbow pathology, the most common cause of thoracic limbs lameness in dogs. Despite numerous diagnostic imaging methods available today, the accurately determination of lameness location and recognition of affected anatomical structures is, most often, difficult and hard to say with any certitude. The purpose of this paper work is to make a review of current knowledge on the shoulder arthroscopy as a diagnosis tool and as a minimally invasive approach path for the surgery of the main diseases of this joint.

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

C. Igna, Roxana Dascălu, D. Bumb, C. Zaha, B. Sicoe, Larisa Schuszler Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Artroscopia reprezintă o tehnică minim invazivă care permite examinarea completă şi detaliată a articulaţiilor și tratamentul mai multor afecțiuni ortopedice ale acestora [8, 12, 19, 42, 43, 81]. Scopul acestui articol este de a inventaria aplicațiile artroscopiei umărului (articulației scapulo-humerale) la câine, de a prezenta diferite aborduri artroscopice și indicații terapeutice pentru patologia specifică.

Indicaţiile artroscopiei scapula-humerale

Artroscopia articulaţiei umărului este una din cele mai comune aplicații ale endoscopiei rigide [8], fiind, în general, indicată în cazul prezenţei şchiopăturii la membrele toracale, asociată cu durere articulară, senzaţia de crepitaţie sau instabilitate a articulației [42, 43]. Utilitatea și fiabilitatea artroscopiei ca metodă de diagnostic a afecțiunilor umarului la câine a fost comparată, în numeroase studii, cu alte metode de diagnostic imagistic: radiografia [3, 14, 35, 40, 65, 75, 78] – fig. 1a; artrografia cu substanțe de contrast [2, 7, 19, 24, 33, 35, 59, 66, 70, 71, 75] – fig. 1b; tomografia computerizată [35, 38, 41] – fig. 1c; ultrasonografia [14, 35, 36, 56, 75, 78] ; scintigrafia [35, 58] ca și cu metodele cli[40, 41, 65] nice și paraclinice de diagnostic – analiza biochimică a lichidului sinovial [3, 13]. În pofida a dovezilor aduse în sprijinul unei sau altei metode de diagnostic a schiopăturilor membrului anterior, concluzia generală include părerea exprimată de Cogar s.a. – 2008 [14] că este necesar un diagnostic diferențial executat prin mai multe tehnici de evaluare. Eficiența artroscopiei, ca unică metodă de diagnostic, atinge o corectitudine de 79%, iar atunci când se utilizează două metode de diagnostic, radiogra-

fice și artroscopice, corectitudinea diagnosticului atinge 94-100% [15]. De la primul studiu asupra artroscopiei la câine [61] metoda a câștigat continuu în popularitate și eficiență, prezentând la ora actuală o serie de avantaje certe (vizualizarea directă, cu posibilitatea de mărire a imaginii structurilor articulare și mobilitatea ridicată a instrumentarului în spaţiul articular) care permit observarea precisă a structurilor intraarticulare şi a modificărilor patologice, aspecte care depăşesc rezoluţia radiografiilor, computer tomografiilor şi a imaginilor obţinute prin rezonanţă magnetică [6, 20, 42, 43]. Considerăm că studiile actuale sugerează că numai examinarea clinică completă -cu îmbinarea datelor obținute prin metode radiografice și chiar cu alte tehnici imagistice avansate de diagnostic, inclusiv artroscopice - pot permite un diagnostic cert la câinii cu afecțiuni ale articulației scapulo-humerale. Indicațiile terapeutice ale intervențiilor artroscopice asupra articulației scapulo-humerale la câine sunt bine documentate în literatura de specialitate [4, 8, 12, 20, 42, 43, 52] , incluzând următoarele afecțiuni: - osteocondrita(oza) disecantă a capului humeral [10, 31, 34, 47, 51, 67, 70, 74]; - tenosinovita bicepsului brachial [5, 9, 16, 32, 33, 44, 77, 78, 80]; - instabilitatea articulației umărului (ruptura ligamentului scapulo-humeral lateral) [18, 23, 45, 50, 53, 60]; - fuziunea incompletă a centrului de osificare caudal al tuberculul postglenoidian al spetei [48, 49, 79]; - fractura prin avulsie a tuberozității supraglenoide a spetei [21]; - afecțiuni ale tendonului muşchiului supraspinos, în vecinătatea inserţiei sale distale pe tubercululul mare al humerusului (întinderi, contracturi, mineralizări) [12,42]; - artrite septice [12].

Figura 1. Aspecte imagistice ale articulației scapulo-humerale la câine. a - radiografie – (incidență laterală); b – artrografie (incidență laterală); c – computer tomografie (secțiune în plan dorsal) (original)

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

ORTOPEDIE Osteocondrita disecantă (OCD) a capului humeral este o manifestare a osteocondrozei, în care apare o tulburare a osificării endocondrale, ceea ce conduce la creșterea grosimii cartilajului articular. Cartilajul articular, din cauza stresului de încărcare locomotorie (mișcări de forfecare), poate să se fisureze, iar un fragment de cartilaj (lambou, flap) se desprinde parțial sau total (șoricei intrarticulari) de la suportul osteocondral. OCD este întălnită frecvent la câinii tineri din rasele de talie mare. Afectarea este adesea bilaterală. Diagnosticul se precizează pe baza simptomatologiei și a datelor furnizate de investigațiile radiografice și artroscopice. Tratamentul poate fi conservator sau chirurgical. Intervenția chirurgicală constă în înlăturarea lamboului detașat, putându-se efectua prin artrotomie sau printr-o intervenție artroscopică. Atât în artroscopia de diagnostic, cât și în cea terapeutică este indicată abordarea laterală sau cranio-laterală pentru montarea portalului artroscopului și caudo-laterală pentru portalul de instrumentar și evacuare a lichidului [4, 8, 12, 20, 42, 43, 68, 74] . Atunci când este necesar un portal suplimentar de evacuare a lichidului, acesta este montat cranial – fig. 2

Arthroscopy of the shoulder joint in dog

Figura 3.Leziune de OCD a capului humeral - lambou cu margini libere atașate la cartilagiu* (original)

lui osos al lamboului extras pentru a determina viabilitatea acestuia sau prezența osului avascular sau necrotic – fig. 4. Când se constată os avascular sau necrotic, acesta va fi îndepărtat cu ajutorul unei freze (power shaver) – fig. 5. Și aceasta, până se constată o sângerare ușoară a patului osos de pe care s-a îndepărtat lamboul de cartilagiu.

Figura 2. Abord artroscopic cranio-lateral a articulației scapulo-humerale (original) (a - portal artroscop; b portal instrumentar; c - portal suplimentar de evacuare a lichidului)

Leziunile de OCD sunt frecvent vizualizate pe suprafața caudală a capului humeral. Leziunea poate consta în: o zonă de cartilaj moale fără margini vizibile; un lambou cu margini libere atașate la cartilagiu (fig. 3); lambou cu margini libere neatașate la cartilagiu. Tratamentul artroscopic propriu-zis constă în extragerea lamboului de cartilagiu, analiza patu-

Figura 4. Leziune de OCD a capului humeral după chiuretare – os necrotic* (original)

În cazul afectării unilaterale, se recomandă cel puțin artroscopia de diagnostic și la articulația de pe partea opusă [42]. Motivațiile acestei indicații sunt reprezentate de următoarele chestiuni:

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

C. Igna, Roxana Dascălu, D. Bumb, C. Zaha, B. Sicoe, Larisa Schuszler Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

faptul că OCD este frecvent bilaterală; animalul suportă mai ușor intervenția într-o singură ședință la ambele articulații decît două intervenții; pentru proprietar este mult mai economic decât să plătească două intervenții. Prognosticul pe termen lung este, în general, excelent, dar poate depinde de severitatea afectării, vechimea bolii și de posibilitatea apariției ulterioare a modificărilor de tip artrozic [63]. Tenosinovita bicepsului brachial este un proces inflamator și degenerativ a tendonului bicepsului brahial. Rupturile parțiale sau complete ale tendonului bicepsului brahial sunt, de asemenea, leziuni frecvente ale articulației scapulo-humerale [5, 9, 16, 32, 33, 42, 77, 80]. Boala poate să apară și în urma localizării în teaca tendonului a șoriceilor intrarticulari (fragmente dintr-un lambou de cartilaj desprins total și flotant, liber în articulația scapulo-humerală) după evoluția OCD [37]. Examinarea artroscopică pentru diagnosticul leziunilor tendonului bicepsului brahial și, eventual, tratamentul acestora presupune o abordare laterală sau caudo-laterală a articulației scapulo-humerale pentru montarea portalului artroscopului și cranială sau cranio-medială (medial de tuberculul mare al humerusului) pentru portalul de instrumentar și de evacuare a lichidului [4, 8, 9, 16, 32, 33, 42, 73, 74, 77, 80] . Leziunile de tenosinovită sunt mai dificil de identificat, frecvent fiind depistate prin vizualizarea unei reacții inflamatorii exagerate a vilozităților sinoviale din jurul tendonului [42] – fig. 5. În teaca tendonului pot fi descoperite fragmente de cartilaj desprinse în urma evoluției anterioare a OCD [44] – fig. 5. Rupturile tendonului bicepsului brahial sunt ușor de identificat, mai ales atunci când sunt totale.

Figura 5. Inflamația vilozităților sinoviale* din jurul tendonului bicepsului brahial și fragmente libere de cartilaj** (original)

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Tratamentul chirurgical este practicabil în rupturile tendonului bicepsului brahial și constă în tenotomia inserției pe tuberculul supraglenoid. Intervenția poate fi efectuată prin artrotomie sau prin artroscopie. Intervenția prin artrotomie este, de regulă, preferată de chirurgii care practică tenodeza (reatașarea tendonului secționat) la tuberculul mare al humerusului [1, 11, 22, 29, 30, 33, 39, 64]. Abordarea artroscopică presupune, de regulă, doar rezecția simplă, fără reatașare, a inserției tendonului pe tuberculul supraglenoid al spetei, efectuată cu o lama de bisturiu, cu un eletrocauter mono sau bipolar cu radiofrecvență [8, 9, 42, 77, 80] sau cu un power shaver [8, 32] – fig. 6. Tehnica de tenodeză artroscopică a fost descrisă de Cook și colab. – 2005 [16]

Figura 6. Tenorezecția cu power shaver-ul a inserției bicepsului brahial pe tuberculul supraglenoid (original) (a - tendonul bicepsului brachial; b - tuberculul supraglenoid; c - power shaver; d - capul humerusului)

Prognosticul postoperator este favorabil în 90% din cazuri după tenodeza executată prin artrotomie [30, 39, 57, 64], bun spre execelent după tenotomia artroscopică [32, 77], ca și după tenodeza artroscopică [16]. Avulsia tuberculului supraglenoid al spetei are, de regulă, o etiologie traumatică care are ca rezultat o fractură prin avulsie a plăcii de creștere. Afecțiunea a fost descrisă ca apărând și în urma unei osificări anormale a tuberculului supraglenoid [62]. La câini, tuberculul supraglenoid al spetei are propriul centru de osificare care fuzionează cu restul spetei la vârsta de 5-6 luni [11, 12] . Din cauza tracțiunii permanente exercitate de tendonul bicepsului brahial, vindecarea spontană este imposibilă [11]. Diagnosticul se precizează, de regulă, radiografic.

Arthroscopy of the shoulder joint in dog

ORTOPEDIE Acest tip de fractură intraarticulară necesită un tratament chirurgical de fixare internă - broșe cu ligaturi de tensionare sau un șurub de spongioasă [27, 28]. Pentru a evita închiderea prematură a cartilajelor de creștere, se recomandă ca implanturile să fie eliminate înainte de vindecarea deplină [25]. A fost descrisă reducerea și fixarea cu o broșă Kirschner și un șurub de corticală prin ghidare artroscopică [21]. Artroscopia evită o abordare chirurgicală deschisă, ceea ce poate preveni apariția complicațiilor postoperatorii. Osteosinteza transcutanată poate fi realizată și prin combinarea ghidării artoscopice cu cea fluoroscopică [28]. Fuziunea incompletă a centrului de osificare glenoidian caudal (tuberculul infraglenoid) este diagnosticată acidental în timpul examinării radiografice a umărului în incidență laterală care relevă zone mineralizate localizate caudal de marginea caudală a cavității glenoide a spetei [12, 42] . Aceste modificări apar și în urma mineralizării lamborilor libere de cartilaj secundare OCD (osteofite) sau a afecțiunilor articulare degenerative la câinii tineri [42]. Afecțiunea apare frecvent la câini de talie mare [48, 49, 79]. Artroscopia umărului (abordare laterală sau cranio-laterală) permite atât diagnosticul, cât și tratamentul - extragerea fragmentului/fragmentelor osteocartilaginos/ osteocartilaginoase [48, 49]. Instabilitatea umărului este cauzată de rupturi ale capsulei articulare și/sau de rupturi sau întinderi ale ligamentelor gleno-humeral lateral, gleno-humeral medial ori tendoanelor mușchilor supraspinos, infraspinos, subcapsular și biceps brahial [42]. Sunt afectați câinii de talie medie și mare, indiferent de vârstă [12], afecțiunea fiind mai frecventă la cei de vârstă mijlocie [16]. Stabilitatea articulației scapulo-humerale este asigurată în mare parte de tendonul mușchiului biceps brahial și de ligamentul gleno-humeral medial [60, 76].

Figura 7. Compartimentul medial al articulației scapulohumerale (original) - (a - tendonul subcapsularului; b ligamentul gleno-humeral medial; c - capul humerusului)

Artroscopia de diagnostic a instabilității umărului reclamă, în funcție de localizarea leziunii, utilizarea unui abord lateral (craniosau caudo-lateral), cranial sau cranio-medial [6, 8, 15, 16, 17, 23, 28, 42, 45, 50, 53] , iar cele mai reprezentative leziuni depistate sunt rupturile și întinderile ligamentului gleno-humeral medial, tendonului subcapsular și cele ale capsulei articulare [28]. Examinarea artoscopică presupune în mod particular examinarea compartimentului medial al articulației scapulo-humerale, cu vizualizarea tendonului subscapular, a ligamentului gleno-humeral medial și a marginii mediale a cavității glenoide – fig. 7. Tratamentul afecțiunilor care produc instabilitatea articulației scapulo-humerale se poate face prin artrotomie medială sau laterală [26, 45, 54].

Figura 8. Echipament și instrumentar pentru artroscopie (original)

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

C. Igna, Roxana Dascălu, D. Bumb, C. Zaha, B. Sicoe, Larisa Schuszler Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Tratamentul artroscopic implică utilizarea unei sonde termice (bipolar electro cauter cu radiofrecvență) pentru a produce contractura termică a ligamentului sau capsulei articulare deșirate [8, 18, 23, 42, 50] sau se poate recurge la plasarea artroscopică a unei suturi (tehnică descrisă de Pettitt și colab – 2008 [53]) pentru repararea ligamentului gleno-humeral lateral. Prognosticul postoperator este, în general favorabil, fiind totuși dependent de extincția și severitatea leziunilor. Artroscopia umărului este o metodă de diagnostic care permite examinarea completă şi detaliată a articulaţiei scapulo-humerale, reprezentând și o posibilitate de abordare terapeutică a unor leziuni specifice. Tehnica prezintă avantaje de necontestat și unele dezavantaje minore [4, 12].

Cele două mari dezavantaje ale artroscopiei la animalele mici sunt: pe de o parte, costurile echipamentului şi relativa lui fragilitate – fig. 8; pe de altă parte antrenamentul şi experienţa necesare pentru aplicaţiile practice [20, 55, 72].

Acknowledgements

This research work was carried out with the support of the project “Dezvoltarea infrastructurii de cercetare, educaţie şi servicii în domeniile medicinei veterinare şi tehnologiilor inovative pentru RO 05, cod SMIS-CSNR 2669”.

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercialNoDerivatives 4.0 International License.

Bibliografie 1. Adamiak Z, Szalecki P. Treatment of bicipital tenosynovitis with double tenodesis. Journal of Small Animal Practice. 2003, 44(12):539-540. 2. Agnello KA, Puchalski SM, Wisner ER, Schulz KS, Kapatkin AS. Effect of positioning, scan plane, and arthrography on visibility of periarticular canine shoulder soft tissue structures on magnetic resonance images. Veterinary Radiology & Ultrasound. 2008, 49(6):529-539. 3. Åkerblom S, Sjöström L. Evaluation of clinical, radiographical and cytological findings compared to arthroscopic findings in shoulder joint lameness in the dog. Veterinary and Comparative Orthopaedics and Traumatology. 2007, 20(2):136-141. 4. Bardet JF. Diagnostic and surgical arthroscopy in dogs. In Proceeding’s IAMS Clinical Nutrition Symposium. 2006, 14-18. 5. Bardet JF. Lesions of the biceps tendon diagnosis and classification-a retrospective study of 25 cases in 23 dogs and one cat. Veterinary and Comparative Orthopaedics and Traumatology. 1999, 12(4):188-195. 6. Bardet JF. Diagnosis of shoulder instability in dogs and cats: a retrospective study. Journal of the American Animal Hospital Association. 1998, 34(1):42-54. 7. Barthez PY, Morgan JP. Bicipital tenosynovitis in the dog - evaluation with positive contrast arthrography. Veterinary Radiology & Ultrasound. 1993, 34(5):325-330. 8. Beale SB, Hulse AD, Schulz SK, Whitney OW. Small animal arthroscopy, Ed. W.B. Saunders, Philadelphia. 2003, 23-49. 9. Bergenhuyzen A, Vermote K, van Bree H, Van Ryssen B. Long-term follow-up after arthroscopic tenotomy for partial rupture of the biceps brachii tendon. Veterinary and Comparative Orthopaedics and Traumatology. 2010, 23(1):51-55. 10. Bieżyński J, Skrzypczak P, Piątek A, Kościółek N, Drożdżyńska M. Assessment of treatment of Osteochondrosis dissecans (OCD) of shoulder joint in dogs-the results of two years of experience. Polish Journal of Veterinary Sciences. 2012, 15(2):285-90. 11. Brinker OW, Piermattei LD, Flo LG. Small animal orthopedics & Fracture treatment. Ed. W.B. Saunders, Philadelphia. 1990, 486-489, 492-494. 12. Capaldo F, Kapatkin A, Gilley R. Diagnostic and surgical applications of arthroscopy in dogs: General applications and forelimb joint diseases. Compend. Contin. Educ. Pract. Vet., 2005, 1, 27:580-594. 13. Clements D. Arthrocentesis and synovial fluid analysis in dogs and cats. In Practice. 2006, 28(5):256-262. 14. Cogar SM, Cook CR, Curry SL, Grandis A, Cook JL. Prospective evaluation of techniques for differentiating shoulder pathology as a source of forelimb lameness in medium and large breed dogs. Veterinary Surgery. 2008, 37(2):132-141. 15. Cook JL, Cook CR. Bilateral shoulder and elbow arthroscopy in dogs with forelimb lameness: diagnostic findings and treatment outcomes. Veterinary Surgery. 2009, 38(2):224-232. 16. Cook JL, Kenter K, Fox DB. Arthroscopic biceps tenodesis: technique and results in six dogs. Journal of the American Animal Hospital Association. 2005, 41(2):121-127.

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

17. Cook JL, Renfro DC, Tomlinson JL, Sorensen JE. Measurement of angles of abduction for diagnosis of shoulder instability in dogs using goniometry and digital image analysis. Veterinary Surgery. 2005, 34(5):463-468. 18. Cook JL, Tomlinson JL, Fox DB, Kenter K, Cook CR. Treatment of dogs diagnosed with medial shoulder instability using radiofrequency induced thermal capsulorrhaphy. Veterinary Surgery. 2005, 34(5):469-475. 19. Dascălu R. Diagnostic modalities of joint derangements: A Review on arthrography. Lucrări științifice Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timisoara, Medicină Veterinară. 2008, 41(2):596-600. 20. Dascălu R., Igna C. Artroscopia. În: Igna C. (editor), Chirurgia ortopedică a animalelor de companie, vol I, Ed. Brumar, Timișoara. 2011, 155-244. 21. Deneuche AJ, Viguier E. Reduction and stabilisation of a supraglenoid tuberosity avulsion under arthroscopic guidance in a dog. Journal of Small Animal Practice. 2002, 43(7):308-311. 22. Denny HR. Orthopadische chirurgie an hund und katze. Ed. Ferdinand Enke, Stuttgart. 1996, 163-243. 23. Devitt CM, Neely MR, Vanvechten BJ. Relationship of physical examination test of shoulder instability to arthroscopic findings in dogs. Veterinary surgery. 2007, 36(7):661668. 24. Diaz FL. - Practical contrast radiography. In Practice, 2006, 28:32-40. 25. Eaton-Wells RS. Injuries of traction growth plates. În: Bojrab MJ (editor), Disease Mechanisms in Small Animal Surgery, ed 2, Philadelphia, Lea & Febiger. 1993, 10421047. 26. Fitch RB, Breshears L, Staatz A, Kudnig S. Clinical evaluation of prosthetic medial glenohumeral ligament repair in the dog (ten cases). VCOT Archive. 2001, 14(4):222-228. 27. Fossum TW. Small Animal Surgery. St Louis, Mosby. 1997, 778–784. 28. Fox DB, Cook JL. Conditions of the adult canine shoulder. În: Bojrab MJ, Monnet E (editors) Mechanism of disease in small animal surgery, 3rd Publisher Teton NewMedia, Jackson WY, USA (www.tetonnm.com/) Internet Publisher: IVIS (www.ivis.org) last-updated 28-Apr-2016; A56101.0416. 29. Genevois JP. Shoulder musculo-tendinous pathology: Problems of the biceps, supra and infraspinatus. Proc. of 27th WSAVA Congres, Granada. 2002, pid 2651. 30. Gilley RS, Wallace LJ, Hayden DW. Clinical and pathologic analyses of bicipital tenosynovitis in dogs. American Journal of Veterinary Research. 2002, 63(3):402-407. 31. Igna C. Chirurgia ortopedică a animalelor de companie, vol II. Ed. Brumar, Timișoara. 2005. 32. Igna C, Sala A, Schuszler L. Arthroscopic biceps brachii tenotomy of the dog – case report. Scientific Work Veterinary Medicine, C Series, Bucuresti. 2007, 52: 136-141. 33. Innes JF, Brown G. Rupture of the biceps brachii tendon sheath in two dogs. Journal of Small Animal Practice. 2004, 45(1):25-28.

ORTOPEDIE

Arthroscopy of the shoulder joint in dog

Bibliografie 34. Johnston SA. Osteochondritis dissecans of the humeral head. Veterinary Clinics of North America: Small Animal Practice. 1998, 28(1):33-49. 35. Kippenes H, Johnston G. Diagnostic imaging of osteochondrosis. Veterinary Clinics of North America: Small Animal Practice. 1998, 28(1):137-160. 36. Kramer M, Gerwing M, Sheppard C, Schimke E. Ultrasonography for the diagnosis of diseases of the tendon and tendon sheath of the biceps brachii muscle. Veterinary Surgery. 2001, 30(1):64-71. 37. Lahue TR, Roush JC, Ticer JW. Entrapment of joint mice in the bicipital tendon sheath as a sequela to osteochondritis dissecans of the proximal humerus in dogs: A report of six cases. Journal of the American Animal Hospital Association. 1988, 24:99–105. 38. Lande R, Reese SL, Cuddy LC, Berry CR, Pozzi A. Prevalence of computed tomographic subchondral bone lesions in the scapulohumeral joint of 32 immature dogs with thoracic limb lameness. Veterinary Radiology & Ultrasound. 2014, 55(1):23-28. 39. Lincoln JD, Potter K. Tenosynovitis of the biceps brachii tendon in dogs. Journal of the American Animal Hospital Association, 1984, 20:385. 40. Luca C, Igna C. Diagnostic and treatment modalities of shoulder joint diseases at dog. Arthroscopy versus arthrotomy, review. Lucrări știintifice Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timisoara, Medicină Veterinară. 2009, 42(2):115121. 41. Maddox TW, May C, Keeley BJ, McConnell JF. Comparison between shoulder computed tomography and clinical findings in 89 dogs presented for thoracic limb lameness. Veterinary Radiology & Ultrasound. 2013, 54(4):358-364. 42. McCarthy TC. Veterinary Endoscopy for the Small Animal Practitioner. Ed. Saunders Elsevier, St. Louis, Missouri. 2005, 460-483. 43. McCarthy TC. Arthroscopy. În: Veterinary endosurgery (ed. Freeman JL.). Ed. Mosby, St. Louis, Baltimore. 1999. 44. McKee WM, Macias C, May C, Scurrell EJ. Ossification of the infraspinatus tendon bursa in 13 dogs. Vet Rec. 2007,161(25):846-852. 45. Mitchell RA, Innes JF. Lateral glenohumeral ligament rupture in three dogs. Journal of Small Animal Practice. 2000, 41(11):511-514. 46. Murphy SE, Ballegeer EA, Forrest LJ, Schaefer SL. Magnetic resonance imaging findings in dogs with confirmed shoulder pathology. Veterinary Surgery. 2008, 37(7):631-638. 47. Olivieri M, Ciliberto E, Hulse DA, Vezzoni A, Ingravalle F, Peirone B. Arthroscopic treatment of osteochondritis dissecans of the shoulder in 126 dogs. Veterinary and Comparative Orthopaedics and Traumatology. 2007, 20(1):65-69. 48. Olivieri M, Piras A, Marcellin-Little DJ, Borghetti P, Vezzoni A. Accessory caudal glenoid ossification centre as possible cause of lameness in nine dogs. Veterinary and Comparative Orthopaedics and Traumatology (VCOT Archive). 2004, 17(3):131. 49. Olivieri M, Piras A, Vezzoni A, Marcellin-Little DJ. Incomplete ossification of the caudal aspect of the glenoid in 5 dogs: Arthroscopic diagnosis and treatment. Proc Vet Orthop Soc. 2000. 50. O’Neill T, Innes JF. Treatment of shoulder instability caused by medial glenohumeral ligament rupture with thermal capsulorrhaphy. Journal of Small Animal Practice. 2004, 45(10):521-524. 51. Person MW. Arthroscopic treatment of osteochondritis dissecans in the canine shoulder. Veterinary Surgery. 1989, 18(3):175-189. 52. Person MW. Arthroscopy of the canine shoulder joint. The Compendium on continuing education for the practicing veterinarian (USA). 1986. 53. Pettitt RA, Innes JF. Arthroscopic management of a lateral glenohumeral ligament rupture in two dogs. Veterinary and Comparative Orthopaedics and Traumatology. 2008, 21(3):302-306. 54. Pettitt RA, Clements DN, Guilliard MJ. Stabilisation of medial shoulder instability by imbrication of the subscapularis muscle tendon of insertion. Journal of Small Animal Practice. 2007, 48(11):626-631. 55. Piermattei D, Flo G, Decamp C. Handbook of Small Animal Orthopedics and Fracture Repair, 4th edition, Ed. Saunders Elsevier, St. Louis, Missouri, 2006, 18-19, 233-251. 56. Piórek A, Adamiak Z. Ultrasonography of the canine shoulder joint and its pathological changes. Polish Journal of Veterinary Sciences. 2010, 13(1):193. 57. Pucheu B, Duhautois B. Surgical treatment of shoulder instability-A retrospective study on 76 cases (1993–2007). Veterinary and Comparative Orthopaedics and Traumatology. 2008, 21(4):368-374. 58. Samoy Y, Van Ryssen B, Van Caelenberg A, Gielen I, Van Vynckt D, Van Bree H, De Bacquer D, Peremans K. Single phase bone scintigraphy in dogs with obscure lameness. Journal of Small Animal Practice. 2008, Sep 1;49(9):444-450.

59. Schaefer SL, Baumel CA, Gerbig JR, Forrest LJ. Direct magnetic resonance arthrography of the canine shoulder. Veterinary Radiology & Ultrasound. 2010, 51(4):391-396. 60. Sidaway BK, McLaughlin RM, Elder SH, Boyle CR, Silverman EB. Role of the tendons of the biceps brachii and infraspinatus muscles and the medial glenohumeral ligament in the maintenance of passive shoulder joint stability in dogs. American Journal of Veterinary Research. 2004, 65(9):1216-1222. 61. Siemering GH. Arthroscopy of dogs. Journal of the American Veterinary Medical Association. 1978, 172(5):575-577. 62. Simone A, Gernone F, Ricciardi M. Imaging diagnosis—bilateral abnormal ossification of the supraglenoid tubercle and cranial glenoid cavity in an English setter. Veterinary Radiology & Ultrasound. 2013, 54(2):159-163. 63. Smith CW. Osteochondrosis in the dog: Diagnosis, treatment, and prognosis. Canine Pract.1991,16:15–22. 64. Stobie D, Wallace LJ, Lipowitz AJ, King V, Lund EM. Chronic bicipital tenosynovitis in dogs: 29 cases (1985-1992). Journal of the American Veterinary Medical Association. 1995, 207(2):201-207. 65. Tirgari M, Vaughan LC. Clinico–pathological aspects of osteoarthritis of the shoulder in dogs. Journal of Small Animal Practice. 1973, 14(6):353-360. 66. Van Bree H. - Comparison of the diagnostic accuracy of positive-contrast arthrography and arthrotomy in evaluation of osteochondrosis lesions in the scapulohumeral joint in dogs. Journal of the American Veterinary Medical Association. 1993, 203 (1): 84-88. 67. Van Bree HJ, Van Ryssen B. Diagnostic and surgical arthroscopy in osteochondrosis lesions. Veterinary Clinics of North America: Small Animal Practice. 1998, 28(1):161-189. 68. Van Bree H, Van Ryssen B. Arthroscopy in the diagnosis and treatment of front leg lameness, Veterinary Quarterly. 1995, 17:sup1, 32-34. 69. Van Bree H, Degryse H, Van Ryssen B, Ramon F, Desmidt M. Pathologic correlations with magnetic resonance images of osteochondrosis lesions in canine shoulders. Journal of the American Veterinary Medical Association. 1993, 202(7):1099-1105. 70. Van Bree H, van Ryssen B, Desmidt M. Osteochondrosis lesions of the canine shoulder: Correlation of positive contrast arthrography and arthroscopy. Veterinary Radiology & Ultrasound. 1992, 33(6):342-347. 71. Van Bree H, Van Rijssen B, Tshamala M., et al. Comparison of the nonionic contrast agents iopromide and iotrolan, for positive-contrast arthrography of the scapulohumeral joint in dogs. American Journal of Veterinary Research. 1992, 53:1622-1626. 72. Van Ryssen B, Van Bree H, Whitney WO, Schulz KS. Small animal arthroscopy, În: Slatter D. (editors) Textbook of Small Animal Surgery, 3rd. Ed WB Saunders, Philadelphia. 2003, 2285–2306. 73. Van Ryssen B, Van Bree H. Advanced arthroscopy in dogs: current experiences in Belgium. Proc. of 10th ESVOT Congress, Munchen. 2000, 48. 74. Van Ryssen B, Van Bree, H, Missinne S. Successful arthroscopic treatment of shoulder osteochondrosis in the dog. Journal of Small Animal Practice. 1993, 34:521–528. 75. Vandevelde B, Ryssen B, Saunders JH, Kramer M, Bree H. Comparison of the ultrasonographic appearance of osteochondrosis lesions in the canine shoulder with radiography, arthrography, and arthroscopy. Veterinary Radiology & Ultrasound. 2006, 47(2):174-184. 76. Vasseur PB, Moore D, Brown SA. Stability of the canine shoulder joint: an in vitro analysis. American Journal of Veterinary Research. 1982, 43(2):352-355. 77. Wall CR, Taylor R. Arthroscopic biceps brachii tenotomy as a treatment for canine bicipital tenosynovitis. Journal of the American Animal Hospital Association. 2002, 38(2):169-175. 78. Wernham BG, Jerram RM, Warman CG. Bicipital tenosynovitis in dogs. Compendium Vet. 2008, 537-552. 79. Whitelock R, DipECVS BV. Other conditions of the scapulohumeral joint. Proc. British Vet Orthop Assoc, Dublin, New horizons in thoracic limb surgery. 2010, 12:5358. 80. Whitney WO, Beale BS, Hulse DA. Arthroscopic release of the biceps brachii tendon for treatment of bicipital tendon injury in 6 dogs. Proc Vet Orthop Soc. 2001. 81. Willard MD, Schulz K. Principles of Minimally Invasive Surgery. În: Theresa Welch Fossum (editor), Small Animal Surgery, 3th edition, Ed Mosby Elsevier, St. Louis. Missouri. 2007,146-158.

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Diagnosis of lameness in dairy cows Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

DIAGNOSTICUL ȘCHIOPĂTURII LA VACILE DE LAPTE DIAGNOSIS OF LAMENESS IN DAIRY COWS Gîscă Eugen Dan, MDV, PhD, Cabinet Medical Veterinar Individual, localitatea Vânători, Județul Galați

OPEN ACCES JOURNAL

Corresponding author: Gîscă Eugen Dan E-mail: c_mv@windowslive.com , Telefon: 0723.510.751

Cite this article: E.D. Gîscă. Diagnosis of lameness in dairy cows. R J Vet Orthoped I. 2017; Vol. IV 6 (1): 13-19.

Recieved: June 2017 Accepted: July 2017

Rezumat: Cuvinte-cheie: atitudini, bovine, șchiopătare, mers, picior

Șchiopătarea a ajuns să fie considerată ca una dintre cele mai importante aspecte ale sănătăţii animalului pe lângă probleme de reproducere şi mastită. Această evaluare se bazează probabil parţial pe preponderenţa acestui semn clinic şi importanţa economică a bolilor întâmplătoare. În alt sens, șchiopătarea ar putea să aibă chiar o importanţă mai mare. Se pot implementa protocoale de control bine stabilite referitor atât la mastită, cât şi la probleme de reproducere. Totuși, nu și în cazul problemelor de șchiopătare la bovine, unde astfel de protocoale trebuie particularizate în funcție de numeroși factori, cum ar fi: condițiile de creștere, managementul furajării, capacitatea fermierilor de a înțelege că producțiile ridicate se realizează cu prețul eficienței funcționale a animalelor.

Abstract: Keywords: attitudes, bovines, gait, lameness, leg

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Lameness is considered one of the most important aspects of the animal health besides breeding problems and mastitis. This evaluation is based probably partially on the incidence of this clinical sign and the economical importance of accidental diseases. In another sense lameness could have even a greater importance. Well established control protocols can be implemented regarding both mastitis and breeding problems, but not in the case of bovine lameness problems where such protocols need specification depending on the numerous factors such as raising conditions, forage management, the capacity of farmers to understand that high production is achieved with the price of functional efficiency of the animals.

Diagnosis of lameness in dairy cows

ORTOPEDIE INTRODUCERE

Pornind de la funcția membrelor, șchiopătările pot fi împărțite după cele două faze ale mersului: șchiopătări în faza de suspensie și șchiopătări în faza de sprijin. La acestea se pot adăuga șchiopăturile mixte care interesează atât suspensia, cât și sprijinul. La bovine, cele mai frecvente șchiopături sunt în faza de sprijin. Acestea domină tabloul simp-

tomatic al afecțiunilor podale și au o însemnată valoare de diagnostic anatomoclinic. Intensitatea șchiopăturilor variază de la jenă în mers, până la mersul în trei picioare. Bovinele sunt foarte rezistente la durere. Ca atare, din această cauză, durerea trebuie să fie extrem de mare pentru ca o vacă să șchioapete pe o suprafață moale. Din acest motiv, se recomandă ca diagnosticul șchiopătărilor la bovine să se facă pe un teren dur, neted și nealunecos. Un animal șchiop preferă decubitul (Figura 1), iar dacă este forțat să se ridice, piciorul bolnav este purtat înaintea liniei de aplomb. (Figura 2) În mers, animalul execută mișcări ezitante cu membrul bolnav, scoțându-l din sprijin, iar coloana vertebrală se curbează mai mult sau mai puțin intens în funcție de intensitatea durerii. (Figura 3, 4, 5, 6). Pentru determinarea sediului șchiopătării și a naturii acesteia, este necesar examenul sistematic al tuturor componentelor anatomice ale membrului bolnav, pornind de la emergența cu trunchiul și încheind cu examinarea ongloanelor. (Figura 7, 8)

Figura 1

Figura 2

Figura 3

Figura 4

Cherston spunea că medicul veterinar ce este confruntat cu probleme de șchiopătare într-o fermă de bovine trebuie să examineze mai degrabă problemele manageriale ale fermei decât să trateze o lungă serie cazuri individuale. Șchiopătarea este un semn clinic şi nu ar trebui să fie privită ca o boală sau afecţiune.(3) Imaginile sunt o componentă importantă a procesului de comunicare cu cei cărora le este adresat acest articol, ele fiind sugestive pentru prezentarea cazurilor clinice.

MATERIALE ȘI METODE

Bovinele dintr-o fermă de vaci de lapte metis Holstein- Friză, inspecție, palpare.

DISCUȚII

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

E.D. Gîscă Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Figura 5

Figura 8

Figura 6

Figura 9

Figura 7

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Pentru diagnosticul șchiopătării, o vacă trebuie observată din fiecare parte: din față, din spate, când stă liniștită și când merge. Apoi trebuie observată când se întoarce la stânga, apoi la dreapta. (Figura 9, 10, 11, 12) În mersul normal există trei faze: - Faza de purtare a greutății; - Faza de extindere; - Faza de retragere. În timpul fazei de purtare a greutăţii, suprafaţa de preluare a greutăţii a joncţiunii călcâi-bulb a unui membru posterior în mod normal atinge mai întâi pământul. Aceasta este urmată de partea abaxială a marginii de preluare a greutăţii a peretelui şi, apoi, a degetului. În final, suprafaţa de preluare a greutăţii a onglonului va aluneca înain-

Diagnosis of lameness in dairy cows

ORTOPEDIE

Figura 13

Figura 10

Figura 14 Figura 11

Figura 15 Figura 12

te într-o anumită măsură, în funcţie de fricţiunea generată de suprafaţa solului. Faza de extindere este atunci când membrul se balansează înainte şi, după aceea, înapoi la preluarea greutăţii. Faza de retragere este balansarea înapoi a membrului. O vacă sănătoasă merge cu o coloană echilibrată şi-şi pune picioarele din spate exact în acelaşi punct ca şi picioarele din faţă.

În funcție de sediul durerii, se pot observa diferite atitudini în mers ale bovinelor. Astfel, în laminita acută vaca își poate extinde picioarele din spate (campare înainte), iar picioarele din față sunt retrase sub corp (campare înapoi) – Figura 13. Durerea din bulbii călcâiului sau a regiunii posterioare a tălpii face ca vaca să își retragă membrele posterioare. O astfel de atitudine poate apare în artrita șoldului. (Figura 14)

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

E.D. Gîscă Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Figura 17

Figura 16

O vacă ce este șchioapă îşi va ţine capul mai jos decât normal, va petrece mai puţin timp în preluarea greutăţii pe membrul afectat, iar pasul va fi mai scurt. (Figura 15) Încrucişarea picioarelor din faţă sau din spate este un indiciu de durere severă. (Figura 16, 17) Pentru diagnosticul șchiopătării la vaci a fost imaginat un sistem de notare de la 1 la 5, recomandat pentru folosirea curentă în fermă:

Punctajul locomoţiei 1 Descrierea clinică Normală Descriere: Stă şi merge normal. Toate picioarele au un scop precis. Poziţia spatelui când stă: Dreaptă / Poziţia spatelui când merge: Dreaptă Punctajul locomoţiei 2 Descriere clinică Uşor șchioapă Descriere: Spatele este drept când stă, dar se arcuieşte când merge. Mersul este uşor anormal. Poziţia spatelui când stă: Dreaptă / Poziţia spatelui când merge: Arcuită Punctajul locomoţiei 3 Descriere clinică

Punctajul locomoției 1 (Paul R Greenough- Bovine Laminitis and Lameness)

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

ORTOPEDIE

Diagnosis of lameness in dairy cows

Punctajul locomoției 2 (Paul R Greenough- Bovine Laminitis and Lameness)

Punctajul locomoției 3 (Paul R Greenough- Bovine Laminitis and Lameness)

Punctajul locomoției 4 (Paul R Greenough- Bovine Laminitis and Lameness)

Punctajul locomoției 5 (Paul R Greenough- Bovine Laminitis and Lameness)

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

E.D. Gîscă Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Moderat șchioapă Descriere: Stă şi merge cu spatele arcuit. Paşi scurţi cu unul sau mai multe picioare Poziţia spatelui când stă: Arcuită / Poziţia spatelui când merge: Arcuită Punctajul locomoţiei 4 Descriere clinică Șchioapă Descriere: Spatele este arcuit la stat şi la mers. Favorizarea unuia sau mai multor membre, dar încă mai poate să poarte ceva greutate pe ele. Poziţia spatelui când stă: Arcuită / Poziţia spatelui când merge: Arcuită Punctajul locomoţiei 5 Descriere clinică Extrem de șchioapă Descriere: Spate arcuit, refuză să poarte greutate pe un membru. S-ar putea să refuze sau să aibă mare dificultate ca să se mişte din poziţia culcat.

Poziţia spatelui când stă: Arcuită / Poziţia spatelui când merge: Arcuită

CONCLUZII

Medicul veterinar confruntat cu o problemă de șchiopătare la o fermă trebuie să examineze mai degrabă managementul fermei în loc să trateze doar o lungă serie de cazuri individuale. Este esenţială înregistrarea incidenţei şi predominării leziunilor la talpă a vacilor de lapte pentru a identifica factorii de risc care sunt probabil implicaţi în problemele de infirmitate a turmelor. Fermierii subestimează în mod semnificativ nivelul șchiopăturilor în turmele lor; la aproximativ 1 din 5 vaci șchiopătura trece neobservată. This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercialNoDerivatives 4.0 International License.

Bibliografie 1. Gîscă Eugen Dan, 2010, Clinical Aspects of Some Pedal Diseases in Bovine from Different Breeding Systems, Progress and Perspectives in Veterinary Medicine, Iași. 2. Grenough Paul R., P. R. 2008, Bovine Laminitis and Lameness, pages 30-35,

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Saunders, Printed in China. 3. Nicolae Moroșanu, Ioan Burtan, Elisabeta Cristea, 1983, Orthopedics of Farm Animals, Ceres Publishing House.

IMAGISTICĂ

The radiological evaluation of canine patients with pelvic lesions due to trauma. Short considerations about the direction and the intensity of the mechanical impulse

EVALUAREA RADIOLOGICĂ A PACIENȚILOR CANINI CU PATOLOGIE PELVINĂ POST-TRAUMATICĂ. CONSIDERAȚII LEGATE DE DIRECȚIA ȘI INTENSITATEA IMPULSULUI MECANIC THE RADIOLOGICAL EVALUATION OF CANINE PATIENTS WITH PELVIC LESIONS DUE TO TRAUMA. SHORT CONSIDERATIONS ABOUT THE DIRECTION AND THE INTENSITY OF THE MECHANICAL IMPULSE Drd. Lucia-Mădălina Corlat, Prof. Univ. Dr. Vasile Vulpe Departament Clinici, Facultatea de Medicină Veterinară Iași, România Corresponding author: Lucia–Mădălina Corlat, Al. Mihail Sadoveanu nr. 8, 700489, Iași, România lucia_corlat@yahoo.ro / 0232-407571

OPEN ACCES JOURNAL Cite this article: Lucia-Mădălina Corlat, V. Vulpe. The radiological evaluation of canine patients with pelvic lesions due to trauma. Short considerations about the direction and the intensity of the mechanical impulse. R J Vet Orthoped I. 2017; Vol. IV 6 (1): 20-24.

Recieved: March 2017 Accepted: April 2017

Rezumat: Cuvinte-cheie: câine, trauma bazinului, clasificare

Evaluarea corectă a pacienților cu leziuni traumatice ale bazinului poate arăta informații importante legate de stabilitatea mecanică și hemodinamică a pacienților, oferind câteva indicații necesare cu privire la protocolul terapeutic necesar. Medicina omului prezintă câteva opțiuni de clasificare a fracturilor bazinului ce pot fi aplicate cu succes și în medicina veterinară. Luând în studiu un lot de 119 pacienți canini, cu vârste cuprinse între 2 luni și 16 ani, am utilizat o grilă de clasificare hibrid - WSAS și Young-Burgess, ce ne-a permis să evaluăm imagistic gradul de lezionare a suprafețelor osoase și statusul organelor pelvine ce ar fi putut fi afectate post-traumatic.

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Lucia-Mădălina Corlat, V. Vulpe Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Abstract: Keywords: dog, pelvic trauma, classification

Introducere

A correct evaluation of the patients suffering from pelvic trauma can offer important information regarding the mechanical stability of the fractured fragments and the hemodynamic stability of the patients, giving us vital directions for the therapy protocol required. The human medicine has a few options for the classification of the pelvic fractures that can be successfully applied in the veterinary medicine. By using a study group of 119 canine patients, aged from 2 months to 16 years, we used a hybrid classiffication grid - WSAS and YoungBurgess, that allowed us to evaluate through radiological methods the lesional degree of the pelvic bone structures and the pelvic organs that could have been affected through trauma.

În medicina omului, leziunile pelvine pot fi clasificate, după Young și Burgess, în funcție de tipul de forță aplicat asupra structurilor anatomice, în: leziuni compresive antero-posterioare, leziuni de compresie laterală, leziuni de sfâșiere verticală și traumatisme complexe (1). Traumele la nivelul bazinului mai pot fi clasificate, conform grilei WSES, ca fiind minore (WSES gr. I) - leziuni stabile din punct de vedere mecanic, asociate cu un status hemodinamic stabil al pacienților; moderate (WSES gr. II și III) - pacienți stabili hemodinamic, dar cu leziuni pelvine instabile și grave (WSES gr. IV) - pacienți cu status hemodinamic modificat, indiferent de gradul de mobilitate mecanică a leziunilor pelvine (2). Grila WSES corelează direcția și intensitatea șocului mecanic aplicat la nivel pelvin cu stabilitatea hemodinamică a pacientului și stabilitatea mecanică a fragmentelor fracturale. Leziunile pelvine cu etiologie traumatică prezintă un tablou clinic divers la câine, caracterizat prin manifestări ce variază de la instabilitatea trenului posterior, până la șchiopătură pe partea hemibazinului afectat sau imposibilitatea deplasării, asociate sau nu cu simptomatologie urinară. Fracturile și desmorexiile cu localizare la nivelul bazinului pot fi cauzate de traume produse prin strivire, accidente auto, mușcătură (de regulă, de la câine mare la câine mic) sau prin cădere de la înălțime (3). Corelând datele anamnetice obținute de la proprietari cu imaginea radiologică a bazinului, obținută în incidență latero-laterală și ventro-dorsală, am putut constata prezența unei legături între numărul liniilor de fractură existente, modificarea poziției fragmentelor și a dimensiunii cavității pelvine, precum și intensitatea și direcția de aplicare a forței de impact.

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Metode

Studiul a fost realizat retrospectiv, pe o perioadă de 12 luni (ianuarie - decembrie 2016), iar lotul a cuprins 119 pacienți canini, cu vârste cuprinse între 2 luni și 16 ani. Studiul s-a desfășurat în cadrul Serviciului de Radiologie al Facultății de Medicină Veterinară Iași. Protocolul de examinare utilizat a cuprins evaluarea clinică a pacientului - atât la nivel general, cu identificarea și evaluarea stării generale a animalului, anamneza, eventuale modificări de aplomb și medicația primită anterior examinării, cât și la nivelul funcționalității segmentelor anatomice afectate post-traumatic - bazinul, abdomenul și cavitatea pelvină. Examinarea radiografică a fost realizată utilizând aparatul radiologic mobil Intermedical Basic 4006 și aparatul fix Eltex 400. Expunerea radiologică a fost realizată pe filme radiologice clasice, cu spectru verde, developate automat, utilizând aparatul HQ-350xT. Din iulie 2016, metoda de obținere a imaginii radiologice a fost schimbată, utilizând aparatul Smart XC-R și casete radiologice electronice. Citirea, interpretarea și măsurătorile pe imaginile radiologice au fost realizate utilizând softul Examion AQS. Examinarea de ansamblu a pacientului a cuprins și evaluarea tractului urinar inferior, caz în care au fost utilizate soluții de contrast iodate (Optiray 350 sau Iomeron 300). Incidențele utilizate de examenul radiografic au fost bazin latero-lateral și ventro-dorsal, fie cu membrele posterioare in flexie (“frog-legged”) sau în extensie.

Rezultate

Din cei 119 pacienți evaluați radiologic, doar 26 (22%) de câini au prezentat o singură linie de fractură, restul de 93 (78%) de pacienți fiind di-

IMAGISTICĂ

The radiological evaluation of canine patients with pelvic lesions due to trauma. Short considerations about the direction and the intensity of the mechanical impulse

Graficul 1. Distribuția pacienților în funcție de numărul liniilor de fractură identificate la nivel pelvin

Graficul 2. Distribuția pacienților în funcție de localizarea liniilor de fractură identificate la pacienții cu leziuni ale bazinului

agnosticați cu fracturi multiple la nivelul bazinului. În cazul câinilor cu mai multe linii fracturale identificate la nivel pelvin, leziunile remarcate s-au distribuit fie unilateral - la nivelul unui hemibazin (45 - 43.38%) sau bilateral - cu implicarea suprafețelor osoase ale ambelor hemibazine (48 - 51.63%). Diferența procentuală redusă, de doar 3.25%, poate fi pusă pe seama tipului de traumatism (prin strivire) sau a leziunilor de aterizare - anamneza indicând faptul că pacienții au ricoșat pe o suprafață dură după impactul inițial. Cele mai întâlnite leziuni ale bazinului au fost fracturile iliumului și pubisului (68 de leziuni identificate), urmate de fracturile ischiatice (27) și fracturile cavității acetabulare (18). Desmorexiile au fost, de cele mai multe ori, identificate ca leziuni asociate cu fracturile suprafețelor osoase, iar cele mai frecvente au fost cele sacro-iliace (26). Desmorexia simfizei pubiene a fost întâlnită mai rar și doar în asociere cu alte leziuni ale planurilor osoase (4).

Utilizând grilele de clasificare propuse de Young și Burgess și WSAS, fracturile de bazin identificate au putut fi gradate conform tabelului 1) Leziunile minore sau de gradul I, conform grilei de clasificare WSAS, sunt caracterizate prin prezența unei singure linii de fractură la nivelul bazinului, fără modificarea dimensiunii și formei cavității pelvine (fig. 1). În acest caz, factorul traumatic are o viteză redusă și o arie de impact mai mare ce permite dispersarea forței mecanice. Leziunile mai proeminente sunt reprezentate de contuzia țesuturilor moi. Leziunile moderate, de gradul II și III, sunt caracterizate prin modificări ale cavității pelvine datorate liniilor de fractură cu înfundare. De regulă, aceste tipuri cuprind una sau mai multe linii de discontinuitate la nivelul planurilor osoase și pot fi asociate, dar nu în mod obligatoriu, cu desmorexia sacro-iliacă (fig. 2, 3). Impactul, în aceste cazuri, este unul cu o forță moderată și cu

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Lucia-Mădălina Corlat, V. Vulpe Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Tabelul 1. Corelația gradului de instabilitate mecanică a fragmentelor fracturale și statusul hemodinamic al pacientului, utilizând grilele WSES și Young-Burgess

Figura 1. Leziune pelvină de gr. I (conform WSAS) (original) – Fractură paletă iliacă dreaptă, pacient juvenil

Figura 2. Leziune pelvină de gr. II (conform WSAS) (original) – Fractură palete iliace bilateral

o arie afectată mai redusă decât în cazul primului tip traumatic. Deseori, aici pot fi identificate fracturi bilaterale, cu grade de deplasare diferite, ce pot fi diferențiate în linii de fractură primară (cu un grad de deplasare mai mare și contuzia țesuturilor moi) și linii de fractură secundare, datorate impactului de aterizare (cu un grad de deplasare mai redus și însoțite de leziuni de grataj la nivelul țesuturilor moi). Leziunile grave, de gradul IV, conform tipologiei WSAS, implică modificarea cavității pelvine până la închidere, cu evidențierea retenției de

urină și fecale (fig. 4). Liniile de fractură pot fi evidențiate mai des la nivel bilateral, cu un grad mare de deplasare a fragmentelor, specific traumatismelor produse prin strivire sau celor produse cu o forță de impact ridicată. Țesuturile moi sunt profund contuzionate, cu zone de strivire și sângerare subcutanată.

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Discuții

Grila WSAS de clasificare a fracturilor bazinului poate fi adaptată în cazul leziunilor pelvine post-traumatice la câine. Prin corelarea cu cla-

IMAGISTICĂ

The radiological evaluation of canine patients with pelvic lesions due to trauma. Short considerations about the direction and the intensity of the mechanical impulse

Figura 3. Leziune pelvină de gr. III (conform WSAS) (original) – Desmorexie sacro-iliacă dreapta, fractură paletă iliacă stânga, fractură pubis dreapta, fractură arcadă ischiopubienă dreapta, cavitate pelvină redusă moderat

sificarea Young-Burgess, direcția și intensitatea șocului mecanic pot fi determinate prin examinare radiologică, corelând traumatismul de intensitate mică cu gradul I de lezionare, traumele cu forță moderată cu gradele II și III de lezionare osoasă și șocurile majore, cu forță de impact crescută, cu gradul IV de afectare pelvină. Prognosticul vital al pacientului poate fi bun, în cazul pacientului stabil hemodinamic, cu leziune pelvină de gradul I, dar devine grav în cazul unui pacient cu fracturi ale bazinului ce îl încadrează în gradul IV, conform grilei WSAS, și care este instabil hemodinamic din cauza unei posibile hemoragii la nivelul cavității pelvine sau abdominale. O clasificare corectă și rapidă a leziunilor bazinului, mai ales în cazul pacienților consultați în

Figura 4. Leziune pelvină de gr. IV (conform WSAS) (original) – Fractură cavitate acetabulară bilateral cu înfundare, desmorexie sacro-iliacă bilaterală, fractură pubis dreapta, reducere importantă a cavității pelvine

regim de urgență, poate oferi informații importante legate atât de opțiunile de management a fracturilor, cât și legat de prognosticul vital și funcțional. Rezultatele noastre demonstrează posibilitatea adaptarea grilelor de clasificare a fracturilor pelvine din medicina omului în medicina veterinară, fiind un prim pas spre implementarea protocolului de management al leziunilor post-traumatice ale bazinului. Studiile noastre vor fi extinse pe un lot de pacienți mai numeros și pe un interval temporal mai larg.

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercialNoDerivatives 4.0 International License.

Bibliografie 1. Alton B.T., Gee O.A. - Classification in brief: Young and Burgess classification of pelvic ring injuries, Clinical Orthopaedics and Related Research, 2014, doi: 10.1007/s11999-014-3693-8; 2. Coccolini F., Stahel P.F., Montori G. et al - Pelvic trauma: WSES classification

and guidelines, World Journal of Emergency Surgery, 2017, doi: 10.1186/ s13017-017-0117-6; 3. Vulpe V., Meomartino L. et al. - Radiologie veterinară. Manual practic, ed. Performantica, Iași, 2014.

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Tumors of the nervous system in dogs Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

TUMORILE SISTEMULUI NERVOS LA CÂINE TUMORS OF THE NERVOUS SYSTEM IN DOGS Dr. Crînganu Dan1, Raluca Negreanu2, Dr. Grosu Florin3 1. titular disciplina Oncologie veterinară U.S.A.M.V. - F.M.V.Bucuresti; 2. doctorand U.S.A.M.V. F.M.V.Bucuresti, Clinica oncologică Aesculapia Farm-Vet SRL; 3. Centrul imagistic 4 VET Corresponding author: PhMD oncolog specialist Crînganu Dan E-mail: cringanudan@yahoo.com; Phone: 0722.221.874

OPEN ACCES JOURNAL Cite this article: D. Crînganu, Raluca Negreanu, F. Grosu. Tumors of the nervous system in dogs. R J Vet Orthoped I. 2017; Vol. IV 6 (1): 25-35.

Recieved: June 2017 Accepted: July 2017

Rezumat: Cuvinte-cheie: tumori cerebrale, diagnostic imagistic, RMN, CT

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Patologia ortopedică veterinară se exprimă printr-o multitudine de manifestări clinice, animalul neputând tranmite direct medicului curant ce anume îl doare, diagnosticul diferențial al diferitelor sindroame fiind extrem de dificil de realizat. Utilizarea mijloacelor moderne de diagnostic imagistic RMN și CT permit stabilirea cu certitudine a sediului lezional algic, situat uneori la mare distanță de zona topografică cu funcțiile afectate. Șchiopătura, durerea, incapacitatea motorie sau senzitivă pe o anumită zonă topografică a corpului pot ascunde leziuni la nivelul sistemului nervos central, care pot fi depistate doar prin examenele enunțate. Patologia ortopedică veterinară este asemănătoare celei umane, etiopatogeneza fiind comună, la fel și exprimările clinice. Dacă leziunile scheletale primare pot fi rapid diagnosticate prin radiografie, cele secundare determinate prin afectarea transmiterii influxului nervos sau a integrării pe scoarța cerebrală sunt foarte dificil de depistat prin mijloacele clasice de diagnostic clinic și paraclinic. Afecțiunile oncologice ale sistemului nervos central la câine copiază patologia similară umană, având practic aceleași cauze și manifestări clinice. Stabilirea sediului topografic al leziunii neoplazice primare sau metastatice în sistemul nervos central permite alegerea opțiunilor de terapie, în general doar cu scop paleativ și de confort. Rezultatele obținute prin diagnosticul imagistic, eventual confirmate prin puncția și recoltarea lichidului cefalorahidian pentru examen citopatologic la cazurile oncologice canine cu neoplasme cerebrale, sunt de un real folos ca exemple experimentale și pentru ortopedia cu determinism neuropatologic în medicina umană.

Tumors of the nervous system in dogs

IMAGISTICĂ

Abstract: Keywords: cerebral tumors, imagistic diagnosis, MRI, CT

Veterinary orthopedic pathology is expressed through a multitude of clinical manifestations, because the animal-patient is unable to say directly to the attending physician what it hurts, the differential diagnosis of different syndromes is extremely difficult to achieve. The use of modern imaging tools like MRI and CT allows the determination of the painful lesion’s headquarters with certainty, sometimes at a great distance from the topographic area with the affected functions. Limping, pain, motor incapacity or sensitivity in a particular topographic area of the body can hinder central nervous system lesions, which can be detected only through the said exams. Veterinary orthopedic pathology is similar to human, etiopathogenesis being common, as well as clinical expressions. If primary skeletal lesions can be rapidly diagnosed by radiography, the secondary ones determined by the affected transmission of the nervous influx or the integration on the cerebral cortex are very difficult to detect through the classic clinical and paraclinical diagnostic protocol. Oncological diseases of the central nervous system in the dog copy the similar human pathology, with virtually the same causes and clinical manifestations. Establishing the topographic headquarters of the primary or metastatic neoplasm injury in the central nervous system allows the choice of therapy options, generally only for palliative and comfort purposes. The results obtained by imaging diagnosis, possibly confirmed by puncture and harvesting of cerebrospinal fluid for cytopathological examination in canine cancers with cerebral neoplasms, are of real use as experimental examples for orthopedics with neuropathological determinism in human medicine.

Afecțiunile ortopedice nu au doar etiologie traumatică sau neoplazică strict localizată la nivelul scheletului, manifestările lor clinice (șchiopătura, durere, functio laesa/ tulburări funcționale) pot fi secundare unor neoplazii având localizare în sistemul nervos central. Afectează un număr considerabil din animalele de companie. Însă, din cauza costurilor examenelor (RMN, CT) care sunt necesare pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine în aceste cazuri, de cele mai mult ori ele sunt doar suspicionate pe baza examenului clinic și nu confirmate imagistic. Incidenţa tumorile cerebrale este destul de mare, chiar şi la vârste fragede, mai ales la unele rase de câini: Boxer, Boston Terrier. De cele mai multe ori, aceste neoplazii au un nivel scăzut de malignitate, unele determinând simptomatologie nervoasă exprimată prin ataxie şi paralizie, în funcţie de sediul

topografic al dezvoltării compresive la nivelul creierului. Clasificarea tumorilor cerebrale se face ţinând cont de următoarele aspecte: origine embrionară şi localizare topografică anatomică. Ca origine, tumorile cerebrale pot fi: - Primare, rezultatul transformării neoplazice a principalelor tipuri de celule de la nivelul SNC (astrocite, oligodendrocite, celulele ependimale); acestea - în general - sunt circumscrise fiind benigne histopatologic, dar maligne ca evoluţie clinică; - Secundare, metastazate de la nivelul tumorilor altor organe sau țesuturi ale organismului. Principalele tipuri de celule de la nivelul creierului care pot suferi procese neoplazice Sunt expuse hiperplaziei tumorale: - celulele gliale (cu excepţia microgliei); - celulele precursoare ale neuronilor şi melanocitelor.

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

D. Crînganu, Raluca Negreanu, F. Grosu Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Figura 1. Tipuri de celule. Sursa: https://cvm.ncsu.edu/

Principalele regiunii la nivelul creierului unde se pot dezvolta tumori şi semnele clinice asociate lor

Semnele clinice în cazul neoplaziilor cerebrale apar din cauza compresiunii şi invadării creierului. Acestea sunt corelate direct cu aria

creierului care este afectată şi nu sunt specifice fiecărui tip de tumoră: orice boală ce afectează aria respectivă a creierului generează apariţia aceloraşi semne clinice. Ca regulă generală, tumorile cerebrale determină apariţia progresivă a semnelor clinice la animalele bătrâne. Semnele clinice apar insiduos şi pot varia ca intensitate şi frecvenţă în funcţie de severitatea procesului neoplazic. Prozencefalul este responsabil pentru gândire, comportament și integrarea informației senzoriale. Astfel, tumorile de la acest nivel pot conduce la apariția următoarelor semne clinice: - Comportament anormal, tradus prin dereglarea comportamentului fiziologic; - Creșterea sau diminuarea apetitului hidric și alimentar; - Reducerea vigilenței și a vederii pe o anumită partea a corpului, amauroza conducând la lovirea de obiecte pe partea repectivă; - Pași ritmici sau mers în manej, ataxie; - Uneori animalele se comportă ca și cum s-ar afla în suferință; - Crizele de tip epileptiform sunt semnele clinice caracteristice, în cazul tumorilor localizate la nivel cerebral fiind, poate, singurul semn care este remarcat de către proprietari. Aceste crize pot fi asociate cu unul sau mai multe semne sau pot evolua fără simptome nervoase. Trunchiul cerebral este responsabil de reglarea funcţiei motorii (abilitatea de a merge), nivelul de veghe, sistemul respirator şi cardiovascular. La nivelul trunchiului cerebral îşi au originea nervii ce controlează mişcările şi sensibilitatea de la nivelul feţei, ochilor, gâtului, laringelui, limbii și a musculaturii masticatorii. Tumorile de la nivelul trunchiului cerebral pot fi rapid fatale, mai ales când afectează centrul respirator sau al sistemului cardiovascular. Semnele clinice ale neoplaziilor de la acest nivel sunt reprezentate de: pierderea echilibru-

Figura 2. Regiuni ale creierului

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Tumors of the nervous system in dogs

IMAGISTICĂ lui (sindrom vestibular) şi emacierea maselor musculare. Pe lângă aceste semne, se mai poate constata dificultate în deglutirea hranei, modificarea vocii, imposibilitatea de a mişca ochii. Semnele se pot agrava conducând la paralizie, comă şi moarte. Sindromul vestibular se caracterizează prin: cap înclinat, aplecare și cădere pe aceeași parte; pierderea echilibrului, ataxie; mers în manej pe partea în care își ține capul înclinat; nistagmus rotator; apetit diminuat și vomă; strabism. Cerebelul controlează coordonarea mișcărilor şi interacționează strâns cu sistemul vestibular în controlul echilibrului şi al posturii. Semnele clinice ce pot apărea în cazul neoplaziilor localizate la acest nivel sunt: hipermetrie, tremurături ale capului - care sunt mai intense când animalul este excitat de un anumit stimul (de exemplu mâncare, jucării) și care dispar atunci când este relaxat; mers clătinat, ataxie; bază de sprijin mare. Uneori pot apărea semnele sindromului vestibular, respectiv capul înclinat. Starea generală a animalului este nemodificată.

Clasificarea tumorilor cerebrale

Tumori cerebrale cu origine neuroectodermică: - tumori astrocitare, - tumori oligodendrogliale, - tumori oligoastrocitare, - tumori ependimare, - tumori ale plexului coroid, - tumori embrionare.

Tumori ale nervilor craniali și paraspinali: - schwannom, - neurofibrom, - perineuriom, - tumori maligne ale nervilor periferici. Tumori meningeale: - meningiom, - tumori mezenchimale, - leziuni melanocitare primare, alte neoplasme. Tumorile neuro-endocrine: - hipofizare, - epifizare.

Tumorile cerebrale benigne ale celulelor cu origine neuroectodermică

Papiloamele plexurilor coroidiene cerebrale Sunt proliferări benigne, se dezvoltă în ventriculii cerebrali, relativ frecvent întâlnite la câini. Din cauza tipului de celule care stau la originea acestei tumori, ele tind să se dezvolte în sistemul ventricular şi pot bloca drenajul lichidului cefalorahidian. Astfel, o tumoră de dimensiuni mici poate avea niște consecinte severe. În imaginea CT (figura 3), secțiune transversală a creierului, se poate observa contrastul evident dintre masa tumorală și homo-ventriculul lateral. Formaţiunea neoplazică, papilom al plexului coroidian, a condus la blocarea drenajului lichidului cefalorahidian, având drept consecinţă dilatarea celuilalt ventricul lateral (notat pe imagine cu V). Fig.4. .

Tumorile cerebrale benigne ale celulelor cu origine neuroectodermică

Figura 3. Proliferare malignă a plexurilor coroide din ventriculul cerebral 2

Clasificare după tipul histologic: Astrocitomul: Tumora intracraniană cu caracter benign, cel mai frecvent întâlnită la câine (mai ales Boxer, Bulldog, dar poate să apară şi la alte rase). De regulă, apare dispusă în substanţa albă a creierului ca o masă albicioasă/cenuşie slab delimitată. Este formată din celule bine diferenţiate de tip protoplasmatic sau fibros; nu metastazează şi nu se extind în ventriculii cerebrali sau în cortexul cerebral. Astroblastomul este forma malignă, cu caracter anaplazic şi pleomorfism celular, are o creştere rapidă şi invazivă, adesea prezentând zone cu hemoragii şi chiar necroze. Oligodendrogliomul este o tumoră rară, întâlnită la câine şi la bovine, care se formează în

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

D. Crînganu, Raluca Negreanu, F. Grosu Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Figura 4. Tumora de plex coroid la nivel de ventricul cerebral, imagine CT, secţiune transversală a creierului

substanţa albă a emisferelor cerebrale, apare ca o masă gelatinoasă roşie-cenuşie, bine delimitată. Frecvent pătrunde în ventriculi şi/sau traversează cortexul şi meningele. Celulele pot avea o dispunere în rânduri, grămezi sau faguri. Ependinomul este, de asemenea, o tumoră rar întâlnită, care apare la canide şi feline, dar şi la bovine şi cabaline, dezvoltându-se din celulele cu aspect epitelial care căptuşesc ventriculii cerebrali şi canalul ependimar, formându-se tumori proeminente la nivelul acestor cavităţi. Apar slab delimitate, cu o consistenţă redusă, având o culoare roşie, cenuşie sau albă. Celulele apar dispuse în rozete, cu suprafaţa ciliată spre lumenul pe care-l tapetează, celulele fiind absente în jurul spaţiilor perivasculare. Metastazarea poate fi la nivelul ventriculilor, canalului ependimar şi/ sau la nivelul meningelui.

Meningeomul Figura 5. RMN cu substanță de contrast-tumoră chistică de dimensiuni mari, ce este localizată la nivelul talamusului. Suspiciunea este de oligodendrogliom

Tumoră primară benignă cerebrală de meninge, cu cea mai mare frecvenţă în diagnosticul tumorilor cerebrale atât la câini și pisici, cât și la oameni. Aceste neoplazii se dezvoltă la nive-

Figura 6.Meningeom localizat în trunchiul cerebral

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Tumors of the nervous system in dogs

IMAGISTICĂ

Figura 7. Tumoră mezenchimală de meninge (meningeom)

Figura 8. RMN fără substanță de contrast. RMN cu substanță de contrast, secțiune sagitală la nivelul creierului după administrarea unei substanțe de contrast, intravenos

Figura 9. Meningeom de encefal, zona dorsală

Figura 10. Meningeom encefalic

lul arahnoidei, structura dintre duramater şi piamater a meningelui care acoperă creierul. Apar cu o frecvență mai mare la rasele de câini doliococefalici (cu nasul mai lung), precum rasa Golden Retriver. În general, sunt tumori care au o rată de creștere redusă, determi-

nând iniţial simptome epileptiforme şi, ulterior, paralizii. Meningioamele nu sunt strict tumori cerebrale, dar sunt încadrate în același grup cu acestea, deoarece au tendința de a se dezvolta și în cavitatea craniană și de a compresa creierul prin invazie.

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

D. Crînganu, Raluca Negreanu, F. Grosu Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Figura 11. Tumoră de măduvă a spinării – meningeom

Aspect tipic pentru un meningeom, tumora apare ca o masă de culoare mai deschisă, încapsulată, la nivelul bulbului olfactiv și cortexului frontal al creierului.

Glioamele

Tumori cerebrale maligne având ca origine celulele gliale, astrocite, oligodendrocite, microglii, ependimare sau precursoarele acestora. Sunt tumori cu un grad de malignitate variabil, dar care dau metastaze numai în interiorul cutiei craniene sau al canalului rahidian. Glioamele se pot transforma rapid din tumori cu o rată de creștere și un grad de malignitate redus în tumori cu un grad ridicat, asemănător cu cel al

tumorilor maligne (cunoscute sub denumirea de glioblastoame multiforme). Aceste tipuri de tumori au o incidență mai mare la anumite rase de câini, și anume la cele brachicefalice, precum Boxer, Boston Terrier, Buldog Francez și Buldog Englez. Glioamele nediferenţiate şi cele mixte sunt agresive clinic. Astfel, un câine cu gliom va manifesta polidipsie, alterări comportamentale şi senzoriale, crize repetate de tip epileptifom.

Tumorile cerebrale secundare

Sunt reprezentate de metastaze ale unor procese neoplazice ce se dezvoltă în diferite ţesuturi şi viscere ale organismului. Aceste tumori au

Figura 12. Gliom difuz - Tumoră chistică de dimensiuni mari, care este localizată la nivelul talamusului și evidenţiată prin administrarea unei substanţe de contrast

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Tumors of the nervous system in dogs

IMAGISTICĂ

Figura 13. CT- Tumoră de hipofiză - Adenom hipofizar în chiasma optică. Mascul, Golden Retriver, 7 ani, imagine CT transversală

un prognostic nefavorabil deoarece au o rată crescută de răspândire în organism. Tumorile maligne care pot duce la apariția de metastaze la nivel cerebral sunt: hemangiosarcomul, carcinomul mamar şi melanomul. Când se suspicionează un diagnostic de tumoră cerebrală, se recomandă şi efectuarea unui examen radiologic şi a unei ecografii abdominale, pentru a evidenţia dacă acestea sunt tumori primare sau metastaze ale altor procese neoplazice. Semnele clinice apar insiduos şi pot varia ca intensitate şi frecvenţă în funcţie de severitatea procesului neoplazic. Acestea sunt corelate direct cu aria creierului care este afectată şi nu sunt specifice fiecărui tip de tumoră. Și aceasta, deoarece orice boală care afectează o anumită arie a creierului generează apariţia aceloraşi semne clinice. În cazul neoplaziilor cerebrale, aceste manifestări apar din cauza compresiunii şi invadării ţesuturilor creierului. Ca regulă generală, tumorile cerebrale determină apariţia progresivă a semnelor clinice la animalele bolnave.

Tumorile şi metastazele de la nivelul trunchiului cerebral

Sunt extrem de grave, pot fi rapid fatale, mai ales când afectează centrul respirației sau al sistemului cardiovascular. Semne clinice ale neoplaziilor de la acest nivel sunt reprezentate de pierderea echilibrului (ataxie şi sindrom vestibular). Sindromul vestibular se caracterizează prin un tablou simptomatic compus din: cap înclinat,

aplecare și cădere pe aceeași parte, pierderea echilibrului, ataxie, mers în manej pe partea în care își ține capul înclinat nistagmus, apetit diminuat și vomă, strabism. Pe lângă aceste semne, se mai poate constata o dificultate în deglutirea hranei, modificarea vocii, imposibilitatea de a mişca globii oculari. Ulterior, semnele se pot agrava conducând la paralizie, comă şi moarte.

Tumorile neuroendocrine

Adenomul hipofizar Este o tumoră întâlnită frecvent la câinii bătrâni și determină secundar hiperadrenocorticism (Boala Cushing). În mod obișnuit, nu se constată semne clinice nervoase, doar cecitate prin compresia chiasmei optice. Cu toate acestea, în unele cazuri, adenomul se dezvoltă rapid și consecutiv compresează creierul. Adenocarcinomul hipofizar este o tumoră malignă a glandei hipofize. Formatiunea este evidentă pe podeaua cavitătii craniene, masă cu un contrast mai deschis, localizarea și apectul acestei formațiuni orientând diagnosticul spre tumoră hipofizară.

Tumorile pineale (epifiza cerebrală)

Glanda pineală este o glandă cu implicaţii funcţionale multiple atât în procesele metabolice, cât şi în cele de reproducţie. Pineala, sinonimă cu epifiza cerebrală, epiphisis cerebri, glandula peniformis, penis cerebri, turbinatum sau conarium, poate reprezenta sediul mai multor tipuri de procese de malignizare.

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

D. Crînganu, Raluca Negreanu, F. Grosu Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Figura 14. Imagine CT tumora de hipofiză - masa cu un contrast mai deschis este evidentă pe podeaua cavității craniene, localizarea și apectul acestei formațiuni orientând diagnosticul spre tumoră hipofizară

Figura 15. Golden Retriever, M, 14 ani - amiotrofie de mușchi temporal și ptoză de pleoapă superioară

Tumorile dezvoltate în teritoriul pinealei pot fi clasificate în: - tumori neuro-endocrine propriu-zise (pineocitomul, pineoblastomul, pineoteratomul, ependinomul); - tumori conjunctive (sarcoame, melanomul); - tumori epiteliale (papilomul plexurilor coroide); - tumori mixte; - metastaze de la nivelul unor tumori mamare sau gastrice.

Tumori pineale neuro-endocrine

Figura 16. Metis, M, 8 ani - Amiotrofie de mușchi temporal

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Pineocitomul reprezintă o tumoră benignă, cu frecvenţă crescută la animalele adulte. Se caracterizează prin proliferarea pinealocitelor, care îşi păstreză cito-arhitectonica, respectiv dispoziţia sub formă sau rozete, rareori apărând difuză proliferarea în parenchimul glandei. Pineocitomul matur prezintă rozete uriaşe, rare, formate din celule bine diferenţiate. Tratamentul este exclusiv chirurgical. Pineoblastomul reprezintă o tumoră malignă, cu frecvenţă crescută la animalele tinere; poate prolifera până spre capătul ventriculului al IIIlea. În funcţie de sensul proliferării, se clasifică în forme eutopice, localizate la nivelul glandei şi ectopice, care proemină în ventriculul cerebral. Prezintă celule primitive metamorfozate malign (tumoră de gradul II ca malignitate). Pineoblastomul este alcătuit din pinealocite tahicromatice (cu secreţie intensă), cu nuclei mari şi cu rozetele foarte mici. Electrono-microscopic, prezintă prelungiri strîns împachetate, cu tubulii foarte strînşi, cu

IMAGISTICĂ

Tumors of the nervous system in dogs

Figura 17. Tumoră mezenchimală de nerv trigemen

Figura 18. Scwannom de nerv intercostal între coastele 7 – 8

microvezicule; rar poate recidiva. Pineocitomul mixt: prezintă un grad de malignitate situat între pineocitom şi pineoblastom. Pineoteratomul este o tumoră malignă caracterizată prin prolife-

rarea celulelor embrionare. Ependinomul - celulele ependimare dezvoltate la nivelul recesusului pineal - proliferază malign, pătrunzând în parenchimul glandei. În ependiom, rozetele sunt cen-

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

D. Crînganu, Raluca Negreanu, F. Grosu Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

trate pe un vas; rozetele sunt foarte mari, în timp ce în pineocitom sunt fibrilare fără să aibă vase în interior. Retinoblastomul trilateral afectează concomitent atât cele două retine oculare, cât şi glanda pineală.

Tumorile rădăcinilor nervilor cranieni

Determină simptome senzitive şi/sau motorii în funcţie de tipul nervului afectat. Amiotrofia muşchilor temporali este consecutivă exercitării unei compresiuni provocate de neoplazia localizată la nivelul rădăcinii nervului trigemen, care asigură sensibilitatea şi funcţia motorie a muschilor masticatori. Creşterea în dimensiuni a tumorii a dus la exercitarea unei compresiuni pe nerv, având ca efecte secundare atrofia musculaturii şi pierderea sensibilităţii pe partea afectată.

Tumorile maligne ale nervilor periferici

Diagnosticul citologic de confirmare este extrem de dificil. Prezenţa de celule fusiforme, cu nucleii hipercromi, hipertrofici, dispuse palisadic, sugerează diagnosticul de tumoră malignă a unui nerv periferic (Schwannom malign), fără însă să se poata delibra diagnosticul privind subtipul proliferativ..

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercialNoDerivatives 4.0 International License.

Bibliografie 1. Alecsandru Ioan Baba, Cornel Câtoi 2007 - „Comparative Oncology” The Publishing House of the Romanian Academy. 2. Mark Bernstein, Mitchel S. Berger Neuro-Oncology: The Essentials 3rd Edition, Ed. Thieme. 3. CORNILĂ N. (2001) – „Morfologia microscopică a animalelor domestice”, Ed.Bic All 4. CRÎNGANU D. (2009) – „Patologia animalelor de companie. Oncologie generală” ediția a doua, Ed.Printech. 5. CRÎNGANU D., CRIVINEANU (2009) – „Terapie oncologică veterinară” Ed. Printech. 6. De Karen M. Tobias,Spencer A. Johnston Veterinary Surgery: Small Animal - E-BOOK: 2-Volume Set - Intracranial Neoplasia - Luren R. Talarico, Curtis W. Dewey 7. DE VITE V.T., ROSENBERG S.A., HELMANN S.A.(1995) (eds.)- „Biologic therapy of cancer”, 2nd Ed., Philadelphia, J.P. Lippincott. 8. JAGDEV M.,SMITH R. (2010) – „ The merck veterinary manual” Ed. Merck & Co. 9. KHAYAT D., HORTOBAGY, (1999) – „New approaches in cancer chemotherapy” Ed.Verlag-Springer 10. MACCHI S.(2003) –„Chimiotherapie, l’administration des anti-mitotiques chez le chien et le chat” - Le nouveau practicien veterinaire, nr.12. 11. MILITARU M., CIOBOTARU E., DINESCU G. (1999) – „Diferential anatomo-

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

pathological diagnosis in benign and malignant tumors” Ed. Rom.Rev.Comp. Onc. 12. MILITARU M., CIOBOTARU E., DINESCU G., SOARE T. (2004) – „Procese patologice fundamentale în anatomia patologică veterinară” Ed. Cartea Universitară, București. 13. Moore, MP et al (1996) Intracranial tumours. Vet Clin North Am Small Anim Pract 26:759 14. Jeremy Rees, Patrick Y Wen - Neuro-Oncology: Blue Books of Neurology Series, 1st Edition, Ed. Saunders 15. ROSENGEBR S.A.(1993) –„Principles of surgical oncology, in cancer: principles and practice of oncology” ed. by Vincent T. de Vita Jr., Samuel Hellman, Steven Rosenberg, Fourth Edition, J.B. Lippincott Co., Philadelphia. 16. SALOMON S.E.SARTORELLI A.C. (2001) – „Cancer Chemotherapy”, cap. 55, in Basic Pharmacology, Large Books KMcGraw-Hiti Madical Publishing Dividion, 8.th. ed.,923-958. 17. STEPHEN J.,WITHROW, E. GREGORY MacEWEN (2001) – „Small Animal Oncology”, third edition. 18. WHITE R.A.S.(1991) - „Manual of Small Animal Oncology”. BSAVA Publications, Cheltenham. 19. WITHROW S.J., Mac Ewen E.G.(2001) – Small Animal Clinical Oncology. 20. Wynford – Thomas D., (1991) – Oncogenes and anti-oncogenes: the molecular basis of tumour behaviour. Journal of pathology 165, 187 – 201.

CHIRURGIE ORTOPEDICĂ

Surgical Technique and Our Clinical Experience with Nylon Extracapsular Stabilization for Treatment of the Canine Cruciate Ligament Deficient Stifle Joint in 5 medium mixed breed dogs

SURGICAL TECHNIQUE AND OUR CLINICAL EXPERIENCE WITH NYLON EXTRACAPSULAR STABILIZATION FOR TREATMENT OF THE CANINE CRUCIATE LIGAMENT DEFICIENT STIFLE JOINT IN 5 MEDIUM MIXED BREED DOGS Ciprian Ober1, Ioana Crăciun*2, Cosmin Peștean3, Liviu Oana2 1. Department of Surgical Techniques, University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine ClujNapoca; 2. Student (6th year), University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, Faculty of Veterinary Medicine Cluj-Napoca; 3. Department of Anesthsiology and Intensive Care, University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca Corresponding author: Ciprian A. Ober. Department of Surgical Techniques, University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, 3-5 Mănăştur Street, Cluj-Napoca, 400372, Romania, ciprian.ober@usamvcluj.ro; Phone: +40(0)264596384; Fax: +40(0)364816130

OPEN ACCES JOURNAL

Cite this article: C. Ober, Ioana Crăciun, C. Peștean, L. Oana. Surgical Technique and Our Clinical Experience with Nylon Extracapsular Stabilization for Treatment of the Canine Cruciate Ligament Deficient Stifle Joint in 5 medium mixed breed dogs. R J Vet Orthoped I. 2017; Vol. IV 6 (1): 38-42.

Recieved: March 2017 Accepted: April 2017

Abstract: Keywords: extracapsular stabilization technique, dogs, medial meniscectomy

The objective of this study was to determine the outcome and effect of extracapsular stabilization technique on limb function after surgery for rupture of the cranial cruciate ligament (RCCL). Normal adult dogs (control, n = 5) with unilateral cruciate ruture and injury to the medial meniscus (n=2) were observed. Dogs had extracapsular stabilization technique (n=5) for treatment of RCCL. Two of affected dogs had partial medial meniscectomy and extracapsular stabilization. Limb function was measured at walk before surgery and 3 and 6 months after surgery. All of the dogs regained acceptable function of the operated limb but none of the dogs were free of lameness and muscle atrophy of the thigh at 6 months postoperatively

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

C. Ober, Ioana Crăciun, C. Peștean, L. Oana Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Introduction

Cruciate ligament disease is one of the most important orthopaedic conditions of the dog and the most common cause of stifle osteoarthritis and pelvic limb lameness and usually leads to rupture of the CCL (Dillon et al., 2014; Bergh et al., 2014; Adams et al., 2011). For those dogs with instability of the stifle because of cruciate ligament disruption, meniscal disease occurs in 20–77% of reported cases (Mahn et al., 2005). Each aspect of meniscal abnormality has a major effect on risk of cartilage loss leading to exacerbation of stifle osteoarthritis (Hunter, 2006). It has been demonstrated that dogs with CCL deficient stifles cannot prevent cranial translation of the tibia either by altering hind limb gait or muscle forces across the stifle (Korvick et al., 1994). As such, conservative treatment of CCL injury is possible, but is generally unsuccessful, especially in medium and large breeds of dogs (Guenego et al., 2007). Surgical treatment is frequently recommended for more rapid stifle stabilization, meniscal treatment, and an earlier return to clinical function (Tobias and Johnston, 2012). Currently, the most commonly performed surgical procedures include the lateral extracapsular suture (LS) stabilization, tibial plateau leveling osteotomy (TPLO) and tibial tuberosity advancement (TTA) (Bergh et al., 2014). Reportedly, each of those surgical procedures has a high success rate of improving limb function and decreasing lameness (Cook et al., 2010; Lafaver et al., 2007). Direct comparisons between treatments are scarce; therefore, the recommended treatment is frequently determined by the clinician’s preference and experience level with a procedure or therapy, however the majority of surgeons would agree that surgical stabilization is the preferred method of treatment (Tobias and Johnston, 2012; Bergh et al., 2014; Elkins et al., 1991). The lateral extracapsular techniques have been the most widely used surgical treatments for both chronic and acute cases in large and giant dogs (Sandman and Harari, 2001; Lampman et al., 2003; Moore and Read, 1996). During surgical stabilisation, the prosthesis is anchored to the femur and tibia and tensioned in the attempt to resolve femorotibial instability (Tobias and Johnston, 2012). The ideal localisation of femoral and tibial anchorage sites is isometric. Recently, a strain analysis of femoral and tibial anchorage sites used in different cranial cruciate ligament and caudal cruciate ligament reconstructive techniques, respectively, has been developed for human and veterinary use (Hyman et al., 2011; Roe et al., 2008; Hulse et al., 2010; Stannard et al., 2011; Lee et al., 2012).

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

The purpose of this study was to prospectively evaluate the long term postoperative function of five medium size dogs after extracapsular repair of cranial cruciate ligament rupture assesing the lameness and musculature scores.

Materials and methods

Study population The case records of 5 dogs were reviewed. All dogs were medium size (mean of 20 kg) and no breed or age restrictions were used. Inclusion criteria included weight between 15 and 30 kg and diagnosis of unilateral ruptured CCL on orthopedic examination. They had been admitted to our clinic between March 2016 and January 2017 with total cranial cruciate ligament rupture, and were treated by means of a lateral extracapsular suture using a double 100lb Nylon Lateral Button Suture prosthesis (Veterinary Instrumentation, UK) that was secured proximaly by a bone suture anchor and distaly by one bone tunnel. The following information was recorded: breed, sex, age, weight, whether the dog had previously been treated for cranial cruciate ligament rupture on the other limb, time elapsed from onset of lameness until diagnosis, their lifestyle. Range of motion, the degree of stifle instability and the presence of a concurrent orthopaedic disease (i.e. hip dysplasia, lumbosacral disease) were also assesed. A complete physical, orthopaedic and neurological examination and standard medio-lateral and caudo-cranial radiographs of each stifle were performed on all five dogs. The diagnosis of cranial cruciate ligament rupture and meniscal injury was based on the history, physical examination, standard radiographic findings, and exploration of the stifle joint.

Anesthesia and surgery

Anesthetic management was chosed and performed by the attending anesthesiologist. All animals received perioperative sulcef (22 mg/ kg intravenously [IV] every 90 minutes). A lateral approach to the stifle joint was performed (Piermattei and Johnson, 2004) and the intra-articular structures were examined (Fig 1). The cranial cruciate ligament was inspected visually and by palpation with a small probe, and rupture and laxity were confirmed in all cases. The remnants of the damaged cranial cruciate ligament were removed because they may act as a source of continued inflammation (Tang et al., 2009). Any damaged portion of the medial meniscus (2 dogs) was removed using a meniscal knife (Veterinary Instrumentation, UK). Meniscal release was not performed. The joint capsule was closed with monofilament absorbable suture (3-0 PDS) in a horizontal mattress pattern. This closure leads to

CHIRURGIE ORTOPEDICĂ

Surgical Technique and Our Clinical Experience with Nylon Extracapsular Stabilization for Treatment of the Canine Cruciate Ligament Deficient Stifle Joint in 5 medium mixed breed dogs

range of motion. The biceps femoris fascia was closed in a modified Mayo mattress pattern (vest over pants) and the subcuticular tissues and skin were closed routinely. Exercise was severely restricted for 4 weeks and this was followed by leash walks of gradually increasing duration, two to four times daily, during weeks 5 through 8. A recheck examination to assess stifle joint stability and limb use was performed at 3 months and 6 months after surgery. The data collected included the degree of lameness and musculature score  (Fitzpatrick et al., 2012). (No lameness seen  - 0; Mild, intermittent weight-bearing lameness - 1; Persistent mild weight-bearing lameness - 2; Persistent moderate weight-bearing lameness - 3; Persistent severe weight-bearing lameness - 4; Persistent nonweight-bearing lameness - 5; normal musculature of the hip and thigh regions - 0; Decreased musculature of the hip and thigh regions - 1; Atrophy of the musculature of the hip and thigh regions - 2) (Table 1).

Results

Figure 1. Intra-articular structures of the affected joint

soft tissue imbrication and may be an important source of the periarticular fibrosis that ultimately stabilizes the joint (Tobias and Johnston, 2012). The lateral fabella (sesamoid of the gastrocnemius muscle tendon of origin) was identified, and a mattress suture of heavy, nonabsorbable suture material (Double 100lb Nylon Lateral Button Suture, Veterinary Instrumentation, UK) was placed around it and slightly proximal to the fabella, in the strong fibrous origin of the lateral head of the gastrocnemius muscle. The suture placement was checked for security. The proximal tibia was exposed by incising the fascia overlying the cranial tibial muscle. One hole was drilled in the tibial crest, several millimeters caudal and proximal to the tibial attachment of the patellar ligament. The suture was passed through the single hole and under the patellar ligament from medial to lateral to complete the mattress suture. The limb was positioned at approximately 100 degrees of flexion and the suture was tensioned adequately to neutralize the cranial drawer (Fig. 2). The suture was tensioned and fastened, and stifle joint stability was confirmed by a negative cranial drawer test and a tibial compression test throughout stifle joint

A recheck examination to assess stifle joint stability and limb use was performed at 3 months and 6 months after surgery. The data collected included the degree of lameness and musculature score  (Fitzpatrick et al., 2012). (Table 1). Preoperative, persistent moderate weight-bearing lameness (score 3) was observed in 2 dogs and persistent severe weight-bearing lameness (score 4) was observed in 3 dogs. At 3 months postoperative, persistent moderate weight-bearing lameness persisted in 3 dogs and persistent

Table 1. Summary for treated animals Weight (kg)

20±5.8

Age (years)

5.4±2.4

Sex Male Female

3 2

Meniscus Normal 3 Partial meniscectomy 2 Lameness score Preoperative 3 months 6 months

3 in 2 dogs, 4 in 3 dogs 3 in 3 dogs; 2 in 2 dogs 2 in 1 dog; 1 in 4 dogs

Musculature score  Preoperative 3 months 6 months

2 in 4 dogs; 1 in 1 dog 2 in 3 dogs; 1 in 2 dogs 2 in 1 dog; 1 in 4 dogs

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

C. Ober, Ioana CrÄ&#x192;ciun, C. PeČ&#x2122;tean, L. Oana Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Figure 2. Final stabilization of the joint using two lateral crimps

moderate weight-bearing lameness in 2 dogs. At 6 months postoperative, persistent mild weight-bearing lameness persisted in 1 dog and mild and intermittent weight-bearing lameness was observed in 4 dogs. Preoperative, atrophy of the musculature of the hip and thigh regions (score 2) was observed in 4 dogs and decreased musculature of the hip and thigh regions (score 1) was observed in 1 dog. At 3 months postoperative, atrophy of the musculature of the hip and thigh regions was observed in 3 dogs and decreased musculature of the hip and thigh regions in 2 dogs. Atrophy of the musculature of the hip and thigh regions was observed in one dog after 6 months postoperative and decreased musculature of the hip and thigh regions was observed in 4 dogs.

Discussion

Prospective objective lameness and musculature score analysis was utilized to evaluate the long term clinical function of extracapsular repair in five medium size mixed breed dogs. Our results showed that, extracapsular repair do not achieve normal function in the first 6 months postoperatively. Our results are comparable with other authors (Krotscheck et al., 2016) lead us to believe that the TTA and TPLO are more appropriate recommendation for active patients, if not for all patients. A recent study evaluating long-term outcome of TPLO and ECR and radiographic progression of OA evaluated with pressure walkway gait analysis showed no significant difference in progression of

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

OA between the 2 groups or in return to function (Au et al., 2010). However, it could be argued that the intensive postoperative rehabilitation program strengthened the pelvic limbs enough to better stabilize the affected stifle joint to minimize OA progression and subsequent decreased function (Nelson et al., 2013). Two dogs in our study were included in a program of physical rehabilitation, having a score 1 of lameness and musculature atrophy at 6 months. Extracapsular procedures were chosen in our patients, because of financial reasons. The small number of cases is a serious limitations in our study. It was also impossible to control variables such as owner compliance for physical rehabilitation programs, diet, exercise restriction and medication administration. Two dogs in our study had meniscal injury and we do not know how this influenced the persistence of lameness. In conclusion, dogs receiving an extracapsular repair in our study do not return to normal function at the walk in six months. Extracapsular repair mantains different scores of lameness and muscle atrophy at 3 months, less severity but persisting at 6 months. We agree with Nelson et al. (2013), that whereas mild-to-moderate lameness may not be a quality of life factor in many dogs, there is a substantial impact upon active, athletic, and working dogs. In these cases, TTA or TPLO may be an appropriate recommendation for more likely return to full function, as believed anecdotally by many surgeons. Areas of future investigation with a larger po-

CHIRURGIE ORTOPEDICĂ

Surgical Technique and Our Clinical Experience with Nylon Extracapsular Stabilization for Treatment of the Canine Cruciate Ligament Deficient Stifle Joint in 5 medium mixed breed dogs

pulation size should include also evaluating the effect of presence of meniscal tear on long-term recovery. Future studies should include longer term follow-up of the extracapsular procedures in order to determine their effects on lameness and musculature scores. Our results may help the veterinarians to discuss with the owners

about functional prognosis after extracapsular repair of the cranial cruciate ligament disease.

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercialNoDerivatives 4.0 International License.

References 1. Dillon DE, Gordon-Evans WJ, Griffon DJ, Knap KM, Bubb CL, Evans, RB. Risk factors and diagnostic accuracy of clinical findings for meniscal disease in dogs with cranial cruciate ligament disease. Veterinary Surgery. 2014; 43(4):446450. 2. Bergh MS, Sullivan S, Ferrell C, Troy J, Budsberg SC. Systematic review of surgical treatments for cranial cruciate ligament disease. Journal of the American Animal Hospital Association. 2014; 50(5):315-321. 3. Adams P, Bolus R, Middleton S, Moores AP, Grierson J. Influence of signalment on developing cranial cruciate rupture in dogs in the UK. Small Animal Practice. 2011; 52(7):347-52. 4. Mahn MM, Cook JL, Balke MT. Arthroscopic verification of ultrasonographic diagnosis of meniscal pathology in dogs. Veterinary Surgery. 2005; 34(4):318– 323. 5. Hunter DJ. Risk stratification for knee osteoarthritis progression: a narrative review. Osteoarthritis and Cartilage. 2009; 17(6):1402–1407. 6. Korvick DL, Johnson AL, Schaeffer DJ. Surgeons preferences in treating cranial cruciate ligament ruptures in dogs. Journal of the American Veterinary Medical Association. 1994; 205(9):1318–1324. 7. Guenego L, Zahra A, Madelenat A, Gautier R, Marcellin-Little DR, Hulse D. Cranial cruciate ligament rupture in large and giant dogs. A retrospective evaluation of a modified lateral extracapsular stabilisation. Veterinary and Comparative Orthopaedics and Traumatology. 2007; 20(7):43-50. 8. Tobias KM, Johnston SA. Veterinary Surgery: Small Animal. Saint-Louis, Elsevier, 2012. 9. Cook JL, Luther JK, Beetem J, Karnes J, Cook CR. Clinical comparison of a novel extracapsular stabilization procedure and tibial plateau leveling osteotomy for treatment of cranial cruciate ligament deficiency in dogs. Veterinary Surgery. 2010; 39(3):315–323. 10. Lafaver S, Miller NA, Stubbs WP, Taylor RA, Boudrieau RJ. Tibial tuberosity advancement for stabilization of the canine cranial cruciate ligamentdeficient stifle joint: surgical technique, early results, and complications in 101 dogs. Veterinary Surgery. 2007; 36(6):573–86. 11. Elkins AD, Pechman K, Herron M. A retrospective study evaluating the degree of degenerative joint disease in the stifle joint of dogs following surgical repair of anterior cruciate ligament rupture. Journal of the American Animal Hospital Association 1991; 27(7):533–540. 12. Sandman KM, Harari J. Canine cranial cruciate ligament repair techniques: is one best? Veterinary Medicine. 2001; 96(5):850-855. 13. Lampman TJ, Lund EM, Lipowitz AJ. Cranial cruciate disease: current status of diagnosis, surgery, and risk for disease. Veterinary and Comparative

Orthopaedics and Traumatology. 2003; 3(5):122–126. 14. Moore KW, Read RA. Rupture of the cranial cruciate ligament in dogs - part II - diagnosis and management. Compendium of Continuing Education for the Practicing Veterinarian. 1996; 18(11):381-391. 15. Hyman W, Hulse DS, Saunders B, Diezysic J, Beale B, Whitney W. Strain analysis of femoral and tibial anchorage sites for extra-articular reconstruction of the cranial cruciate deficient stifle joint. Veterinary and Comparative Orthopaedics and Traumatology, 2011; 14(6):32-40. 16. Roe SC, Kue J, Gemma J. Isometry of potential suture attachment sites for the cranial cruciate ligament deficient canine stifle. Veterinary and Comparative Orthopaedics and Traumatology. 2008; 21(3):215-220. 17. Hulse D, Hyman W, Beale B, Saunders B, Peycke L, Hosgood G. Determination of isometric points for placement of a lateral suture in treatment of the cranial cruciate ligament deficient stifle. Veterinary and Comparative Orthopaedics and Traumatology. 2010; 23(4):163-167. 18. Stannard JP, Hammond A, Tunmire D, Clayton M, Johnson C, Moura C. Determining the isometric point of the knee. Journal of Knee Surgery. 2011; 25 (4):071-074. 19. Lee JS, Kim TH, Kang SY, Lee SH, Jung YB, Koo S, Jung HJ. How isometric are the anatomic femoral tunnel and the anterior tibial tunnel for anterior cruciate ligament reconstruction? Arthroscopy: The Journal of Arthroscopic & Related Surgery. 2012; 28(10):1504-1512. 20. Piermattei DL, Johnson KA: Approach to the distal femur and stifle joint through a lateral incision. In Pier- mattei DL, Johnson KA, editors: An atlas of surgical approaches to the bones and joints of the dog and cat, ed 4, Philadelphia, 2004, Saunders, p 338. 21. Tang Z, Yang L, Wang Y, et al: Contributions of different intraarticular tissues to the acute phase elevation of synovial fluid MMP-2 following rat ACL rupture. J Orthop Res 27:243, 2009. 22. Fitzpatrick N, Pratola L, Yeadon R, Nikolaou C, Hamilton M, Farrell M. Total hip replacement after failed femoral head and neck excision in two dogs and two cats. Vet Surg. 2012; 41(1):136-42. 23. Nelson SA, Krotscheck U, Rawlinson J, Todhunter RJ, Zhang Z, Mohammed H. Long-term functional outcome of tibial plateau leveling osteotomy versus extracapsular repair in a heterogeneous population of dogs. Vet Surg. 2013; 42(1):38-50. 24. Au KK, Gordon-Evans WJ, Dunning D, et al: Comparison of short- and long-term function and radiographic osteoarthrosis in dogs after postoperative physical rehabilitation and tibial plateau leveling osteotomy or lateral fabellar suture stabilization. Vet Surg 2010;39:173–180.

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

PORTOFOLIU n R eviste știinţifice și de informare in domeniul sanitar și veterinar, ce oferă un conţinut editorial de actualitate la cel mai înalt nivel, realizate în parteneriat cu profesori doctori renumiţi în domeniu, KOL, având girul societăţilor, asociaţiilor și instituţiilor importante din România Reviste științifice dedicate profesioniștilor din domeniul veterinar

Reviste științifice dedicate profesioniștilor din domeniul sanitar

n Organizare de evenimente științifice și de premiere dedicate profesioniștilor din sistemul sanitar și veterinar

n Realizare ghiduri medicale, proiecte speciale, cărți, broșuri, materiale și produse dedicate targetului dvs. n E-mailing - creare și trimitere de newslettere personalizate n Creaţie & DTP - servicii complete de grafică computerizată pentru realizarea de publicaţii, cărți, ghiduri, vizualuri, materiale promoționale, invitații, bannere, roll-up-uri, pliante, flyere etc. (project management, concept, layout, realizare grafică) n Realizare website-uri. n Realizare cursuri online dedicate specialistilor din domeniul sanitar și veterinar Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

www.innovationinhealth.ro

Anesthetic considerations in orthopedics for small animals

ANESTEZIE

CONSIDERAȚII ANESTEZICE ÎN ORTOPEDIE LA ANIMALELE DE COMPANIE ANESTHETIC CONSIDERATIONS IN ORTHOPEDICS FOR SMALL ANIMALS Șef. Lucr. Dr. Larisa Schuszler, Bogdan Sicoe, Cristian Zaha, Prof. Univ. Dr. Cornel Igna Banat’s University of Agricultural Science and Veterinary Medicine, “King Mihai I of Romania” from Timișoara, Faculty of Veterinary Medicine, 300645, Calea Aradului, no 119, Timișoara, România Corresponding author: Larisa Schuszler, E-mail: larisaschuszler@usab-tm.ro

OPEN ACCES JOURNAL Cite this article: Larisa Schuszler, B. Sicoe, C. Zaha, C. Igna. Anesthetic considerations in orthopedics for small animals. R J Vet Orthoped I. 2017; Vol. IV 6 (1): 42-49.

Recieved: March 2017 Accepted: April 2017

Rezumat: Cuvinte-cheie: management anestezic, chirurgie ortopedică, animale mici

Evitarea accidentelor intraanestezice se bazează pe cunoașterea particularităților anestezice pe care le ridică o anumită patologie. Lucrarea de față își propune să treacă în revistă metodele de anestezie și de management al durerii la pacienții supuși intervențiilor ortopedice, precum și modalitățile de control și corectare a dezechilibrelor ce pot să apară la acești pacienți.

Abstract: Keywords: anaesthetic management, orthopedic surgery, small animals

Intra-anesthetic accidents avoiding relies on knowledge of the anesthesia peculiarities raised by certain pathology. This paperwork aims to review the methods of anesthesia and pain management in patients undergoing orthopedic surgeries, as well as the modalities for control and correction of imbalances that can occur in these patients.

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Larisa Schuszler, B. Sicoe, C. Zaha, C. Igna Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Exprimându-ne într-o manieră simplă, anestezia poate fi considerată o intoxicare controlată a sistemului nervos central cu limite înguste între starea de pacient treaz – anesteziat – supradozat. Accidentele intraanestezice sau atribuite anesteziei sunt consemnate la toate speciile, la animalele de companie decesul de cauză anestezică se încadrează între 1 la 500 până la 1 la 1.000 de pacienți anesteziați (1). Managementul anestezic la pacienții cu probleme ortopedice a fost și rămâne o provocare, mai ales atunci când este vorba de un politraumatism, cu pacient a cărui stare generală este compromisă și având risc anestezic crescut, când trebuie luată decizia priorităţilor terapeutice chirurgicale și care impune în egală măsură instituirea măsurilor de terapie intensivă adresată patologiei de organ care pune în pericol supraviețuirea (2). La extrema opusă se află pacienții supuși unor intervenții operatorii programate, pacienți sănătoși, dar care necesită la fel de multă atenție și competență. În ambele situații, animalul trebuie să fie cât mai bine pregătit pentru anestezie și pentru intervenția chirurgicală reparatorie definitivă. Dezechilibrele care trebuie corectate preanestezic se referă la: - pierderile de lichide: ca rezultat nu doar al episodului traumatic, dar și al incapacității sau lipsei de dorință de a consuma apă după incident; - pierderile de sânge: nu doar prin sângerarea evidentă a unui vas rupt sau a unei rupturi splenice, ci și prin sângele pierdut în țesuturi - așa cum este în situația fracturii de femur, când până la o cincime din volumul sanguin poate fi regăsit în țesuturile din jur - sau ca urmare a blocului simpatic în caz de traumatism spinal - situație în care animalului îi va fi dificil să compeseze pierderea sanguină și efectele depresoare cardiovasculare ale anestezicelor. Prin urmare, la aceste animale tehnica chirurgicală va impune o hemostază eficientă pentru a reduce pierderea sanguină, metode de susținere a tensiunii arteriale (fluidoterapie adecvată, folosirea vasopresoarelor, tratarea bradicardiei) la care se pot asocia modificarea poziției corpului animalului astfel încât câmpul operator să fie la un nivel superior cordului, prelungirea duratei inspirului în timpul ventilației mecanice sau inducerea hipotensiunii deliberate utilizând medicație vasodilatatoare, situație care impune obligatoriu monitorizarea tensiunii și menținerea ei peste valoarea care compromite perfuzia organelor (3, 4, 5). În toate situațiile de mai sus trebuie avut în vedere că mecanismele de autoreglare ale fluxului sanguin cerebral sunt

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

eficiente la valori ale tensiunii arteriale medii cuprinse între 60-140 mmHg după unii autori (5) sau între 50-150 mmHg după alții (6), iar fluxul sanguin renal este destul de constant atunci când tensiunea arterială medie se află între limitele de 80-180 mmHg (7); - tulburările funcției pulmonare datorate contuziei pulmonare, edemului pulmonar, herniei diafragmatice, pneumo- sau hemotoraxului. Insuficiența respiratorie în cazul tramatismelor coloanei vertebrale poate fi într-atât de severă încât să impună asistarea sau controlul respirației și fiind dependentă de locul leziunii, gradul de compresiune și de edem medular (4); - aritmiile cardiace, cel mai frecvent extrasistole, care - dacă sunt ocazionale și au origine același focar - nu necesită tratament sau tahicardii ventriculare care impun obligatoriu tratament medicamentos, lidocaina administrată IV fiind o alternativa de primă linie și care poate fi integrată în formula anestezică (4); - embolia grăsoasă (particule din măduva osoasă), deși pare a avea o incidență redusă în medicina veterinară, pune în pericol viața (8). Fragmentele de măduvă pot ajunge în circulație în timpul/după fracturarea oaselor lungi sau în timpul stabilizării lor. De obicei, evoluează tăcut, dar emblia severă poate avea drept rezultat compromiterea funcției respiratorii, cerebrale, cardiovasculare cu colaps sau șoc, renale, apariția de peteșii ale pielii/mucoaselor, hemoragii retiniene. Oriunde se opresc acești emboli, ei interferează cu perfuzia organelor și pot declașa un răspuns inflamator, chiar un răspuns sistemic inflamator (SIRS) în final cu disfuncție organică multiplă. Terapia include administrarea de anticoagulante (heparină), trombolitice (streptochinază/urochinază), suportul funcției respiratorii (gestionarea insuficienței respiratorii este fără nici un echivoc primordială în obținerea susccesului) și cardiovasculare, controlul SIRS (9); - cu semnificație deosebită, mai ales la pacienții politraumatizați, este susținerea funcției renale. Chiar dacă există unele discrepanțe între concluziile diferitelor studii, în general anestezia este responsabilă de scăderea fluxului renal plasmatic, a ratei de filtrare glomerulară, de creșterea rezistenței vasculare renale, toate acestea dependente de doză (10). Cateterizarea uretrală este singura posibilitate de monitorizare a funcției renale în sala de operație, iar monitorizarea cardiovasculară va fi esențială în anticiparea și instituirea tratamentului hipovolemiei și în prevenirea ischemiei renale. Menținerea debitului cardiac va fi realizată

ANESTEZIE prin administrarea în perfuzie continuă a dopaminei sau dobutaminei, cu atenție deosebită în cazul dopaminei. Și aceasta, deoarece dozele crescute vor exercita un efect alfa-1 adrenergic manifestat prin constricție arteriolară periferică, inclusiv renală. Orice aritmie care periclitează debitul cardiac va trebui tratată fără întârziere. În situația pacienților cu performanță cardiacă scăzută, vasodilatatoarele combinate cu agenți inotrop pozitivi vor avea ca rezultat ameliorarea fluxului sanguin renal atâta timp cât declinul presiunii arteriale sistemice nu este excesiv. Desigur, administrarea vasodilatatoarelor nu se va face în prezența hipovolemiei. Trebuie avut în vedere că vasoconstrictoarele administrate în scopul menținerii tensiunii arteriale în prezența hipovolemiei vor agrava insulta renală (4); - în cazul traumatismelor craniene, principala problemă o reprezintă edemul cerebral, creșterea presiunii intracraniene, deteriorarea funcției neuronale și a fluxului sanguin cerebral. Toate aspectele legate de anestezie trebuie să țină cont de faptul că nu este permisă nici o creștere a presiunii intracraniene. Managementul acestor pacienți, indiferent de faptul că vor fi supuși unei operații pentru o leziune a cutiei craniene fie a altor părți ale corpului, va fi identic. Administrarea fluidelor va fi restricționată la minimul necesar iar terapia cu corticosteroizi va debuta cu o zi înainte de operație (dexametazonă, administrată în doză de 0,25 mg/kg la fiecare 8 ore și după inducție 0,25-1 mg/kg IV). Totuși, se pare că terapia cu corticosteroizi are o mică valoare odată ce a apărut ischemia cerebrală (4, 5) , iar opiniile legate de dozare și schema de administrare sunt încă controversate (9). Folosirea diureticelor se va face ținând cont de efectele secundare. Manitolul inițial duce la creșterea presiunii intracraniene (furosemidul administrat anterior va preveni acest efect), este implicat în apariția edemului pulmonar acut la animalele mici și va fi evitat în caz de suspiciune de hemoragii subdurale, intracerebrale sau intraspinale, iar folosirea furosemidului conduce la pierderi importante de potasiu (4, 9, 11). Chiar dacă investigațiile imagistice neinvazive de tip CT și RMN devin accesibile și pacienților noștri, sunt situații în care pentru diagnostic se recurge la mielografie, pe durata căreia este imperativ ca animalul să nu se miște. Administrarea substanței de contrast poate declanșa un răspuns cardiopulmonar (modificări ale frecvenței cardiace și respiratorii, ale tensiunii) de intensitate variabilă, a cărui sens nu poate fi anticipat. Convulsiile, care pot să apară după mielografie, vor fi tratate prin administrarea de diazepam sau

Anesthetic considerations in orthopedics for small animals

pentobarbital repetate până la remiterea completă (4). Manevrarea pacienților cu leziuni ale coloanei vertebrale trebuie făcută cu multă grijă, pentru a evita producerea unui prejudiciu suplimentar, mai ales dacă sunt deja sub efectul sedării sau anesteziei. Acestea sunt necesare pentru a calma animalul care - prin propria sa mișcare - ar putea să agraveze leziunea (12). În general, cu cât este situată mai cranial leziunea, cu atât va fi mai dificil să se mențină stabilitatea funcțiilor cardiovasculară și respiratorie (6). În cazul pacienților cu traumatism cranian, poziția capului ridicat la aproximativ 300 va favoriza reducerea presiunii intracraniene și va reduce sângerarea intraoperatorie. Însă, ridicarea exagerată a capului în timpul intervențiilor neurochirurgicale trebuie evitată pentru a se reduce riscul de embolie gazoasă venoasă (4, 5, 11). Profilaxia antimicrobiană este un adjuvant și nu un substitut pentru o pregătire a câmpului operator și o tehnică chirurgicală corespunzătoare. De obicei, antibioticele sunt administrate la inducția anesteziei, cu aproximativ 30-60 de minute înainte de incizie și cu repetarea administrării la fiecare 90 de minute pe durata intervenției chirurgicale. Atunci când se folosesc implanturi în ortopedie, în unele situații este recomandat ca seria administrărilor să se prelungească pentru câteva ore, nedepășindu-se 24 de ore postoperator. În cazul fluidoterapiei agresive, peste 2025 ml/kg, pentru refacerea patului vascular din cauza pierderilor sanguine concentrația tisulară de antibiotic scade și trebuie avută în vedere o nouă administrare după încetarea administrării de lichide. Alegerea antibioticelor se bazează pe spectrul lor de acțiune, recomandate sunt cefalosporinele de primă generație, spre exemplu cefazolina, 2 mg/kg IV. În cazul în care se suspectează o infecție cu anaerobi, se va asocia metromidazol sau se vor folosi cefalosporine de generația a doua. Administrarea de amoxicilină-acid clavulanic timp de 48-72 de ore postoperator pare a fi un compromis pentru a limita dezvoltarea rezistenței la antibiotice și de a controla în același timp contaminarea până fibrina sigilează plaga. Osteomielita este una dintre complicațiile cele mai redutabile din chirurgia ortopedică reconstructivă, după artroplastii și tratamentul fracturilor (13, 14). În cazul în care se vor folosi antibiotice aminoglicozide (gentamicină, neomicină), acestea pot determina bloc al transmisiei neuromusculare, care - cumulat cu efectele anestezicelor inhalatorii - poate contribui la deteriorarea semnificativă a ventilației. În egală măsură, dozele crescute de gentamicină sunt responsabile de leziuni renale (15). Chirurgia ortopedică este o chirurgie majoră, invazivă, considerată a fi mai dureroasă și produ-

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Larisa Schuszler, B. Sicoe, C. Zaha, C. Igna Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

când un răspuns inflamator de durată mai lungă, comparativ cu chirurgia țesuturilor moi (16). Pentru a se desfășura în condiții optime, necesită o anestezie generală profundă asociată cu o analgezie perioperatorie profilactică și multimodală și o miorelaxare eficientă în condițiile menținerii homeostaziei. Echilibrul dintre analgezia pre-, intra- și postoperatorie este dependent de severitatea stării preoperatorii a pacientului, localizarea și gravitatea traumatismului chirurgical. Conceptul sensibilizării periferice și centrale explică mult din răspunsul animalului la un traumatism, iar intervenția chirurgicală provoacă inflamaţie neurogenă care induce sensibilizarea prelungită a căilor nociceptive (16). Desigur, în cazul unor fracturi posttraumatrice sau patologice analgezia profilactică nu poate fi aplicată, dar administrarea cât mai precoce a analgezicelor după prezentarea la serviciul medical va reduce incidența dezvoltării alodiniei și hiperalgeziei secundare. Leziunile acute ale discului intervertebral (de tip Hansen I), afectând funcția membrelor posterioare, sunt acompaniate de pierderea durerii superficiale și, uneori, a celei profunde. De obicei, manipularea zonelor caudal de sediul leziunii nu este asociată cu discomfort sever, iar durerea postoperatorie este moderată sau severă timp de câteva zile. Bolile cronice ale discului intervertebral (de tip Hansen II) și acelea care afectează regiunea cervicală determină durere moderată spre severă, deseori cu componentă neurogenă cronică manifestată sub formă de alodinie și hiperalgezie; controlul medicamentos al durerii va masca astfel simptomele bolii primare. Răspunsul, nesatisfăcător la terapia cu opioide și antiinflamatorii nesteroidiene la acești pacienți, sugerează necesitatea unor strategii analgezice mai agresive sau alternative (12). Asigurarea analgeziei este mai mult decât un gest uman și o îngrijire pe care o doresc majoritatea covârșitoare a proprietarilor. Ea este, de fapt, elementul care va reduce morbiditatea și mortalitatea și va permite pacienților să revină mai repede la un regim normal de viață. Aceste avantaje trebuie puse în balanță, deoarece analgezicele narcotice recomandate (morfina, metadona, oximorfina, hidromorfina, buprenorfina, fentanyl etc.) și considerate ca fiind cele mai eficiente în controlul durerii secundar fracturilor (cu alte cuvinte ”coloana vertebrală” a analgeziei perioperatorii) este posibil să interfereze cu abilitatea medicului de a monitoriza semnele neurologice (11, 12, 16). Analgezicele narcotice (opioide) deprimă respirația și acesta este un factor de care se ține cont atunci când se ia în considerare folosirea lor în premedicație. În egală măsură, trebuie să se ia în considerare faptul că du-

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

rerea, stresul, starea de șoc determină creșterea nivelului de catecolamine circulante, în acest caz fiind dezirabilă reducerea durerii prin folosirea lor. Efectele cardiovasculare ale analgezicelor narcotice, care trebuie avute în vedere la acești pacienți, variază foarte mult, efectul hipotensiv cel mai redus fiind al oximorfinei, urmată de fentanyl, etorfină, metadonă, morfină și meperidină. Aceasta din urmă poate produce hipotensiune severă la câini chiar și la doze mici administrate IV (4, 17). Morfinomania, efect secundar pentru care numeroși medici evită analgezicele narcotice la pisică, este foarte puțin probabil să apară dacă dozarea se face cu atenție (18). Într-un studiu în care morfina a fost folosită la doze relevante clinic de 0,2 mg/kg nu s-au determinat disforie sau fenomene excitatorii (19), mania morfinică nu a fost semnalată nici la doza de 2 mg/kg IM (20). Disforia și fenomenele excitatorii sunt contracarate prin asocierea cu tranchilizante (21, 22, 23). Există opinia că substanțele opioide sunt contraindicate la pacienții cu traumatism cranian, aceasta fiind motivată de faptul că depresia respiratorie - indusă de dozele mari de medicamente la animalele care respiră spontan - va determina hipercapnie cu vasodilatație și creșterea tensiunii intracraniene. La animalele cu ventilație controlată, efectele acestor droguri este mai puțin clar, considerându-se însă că pot fi integrate în planul anestezic (6, 23). Însă nu trebuie omis faptul că au un indice de siguranță mare, permit economia de anestezice, iar utilizarea lor este versatilă permițând administrări sistemice în perfuzie continuă, intraarticulară, epidurală sau transdermală (16, 24). Pentru administrarea în perfuzie continuă poate fi folosit injectomatul sau, după diluția medicamentului în soluție salină, poate fi utilizat infuzomatul (Fig. 1) ori factorul picurător al trusei de perfuzie. În cazul plasturilor cu fentanyl, după fixarea pe corp, nivelul terapeutic este atins în aproximativ 6 ore la pisică (îmbunătățesc considerabil comportamentul acestora) și 12 ore la câine și se menține timp de trei zile (21). Buprenorfina, un parțial agonist, stimulând parțial receptorii miu, poate fi administrată la nivelul mucoaselor (0,02 mg/kg), demonstrându-se că această cale este la fel de eficientă în cazul pisicilor ca și administrarea IV (25). Atunci când controlul durerii postoperatorii nu este eficient, va fi necesar să se recurgă la folosirea de aternative sau tehnici analgezice care să îmbunătățească confortul pacientului, spre exemplu: - medicația antiinflamatorie nesteroidiană (NSAIDs) dacă nu are contraindicație, dar care – din cauza hemoragiilor incontrolabile pe care le poate provoca intraopera-

ANESTEZIE

Figura 1. Analgezie postoperatorie în perfuzie continuă după intervenția de stabilizare a tuberozității tibiale (original

tor - nu va fi folosită preoperator (12). Folosirea NSAIDs în ortopedie rămâne controversată, în principal la cazurile cu fracture. Și aceasta, din cauza potențialului acestor medicamente de a întârzia vindecarea osoasă (26). Carprofenul și meloxicamul s-au folosit cu succes egal la câinii supuși intervențiilor ortopedice (27); - tehnicile de analgezie loco-regionale (spre exemplu administrarea intraarticulară, blocajul perineural, blocajul plexului brahial, perfuzia pe cateter în plaga operatorie) sau administrarea anestezicelor locale pe cale intravenoasă în perfuzie continuă (28); - asocierea dintre analgezicele narcotice și doze reduse de ketamină, spre exemplu asocierea tradițională morfină-lidocaină-ketamină administrată în perfuzie continuă (11, 12, 21, 29 30, 31) . Premedicația va include, alături de antibiotice și analgezice narcotice, un reprezentant din următoarele grupe de medicamente: - anticolinergice - rațiunea folosirii anticolinergicelor, atropină sau glicopirolat, derivă din inhibiția secreției salivare și traheo-bronhice, precum și din efectul de blocare al bradicardiei reflexe vagale atunci când se preconizează folosirea unor anestezice cu efect vagoton (spre exemplu, fentanyl) și dacă frecvența cardiacă â are valori sub cele normale. În cazul în care există rezerve cu privire la efectele centrale, ar trebui să fie ales glicopirolatul (4, 11); - tranchilizante/sedative. Tranchilizantele fenotiazinice ar trebui evitate, deoarece reduc hematocritul prin sechestrare splenică a hematiilor, nivelul circulant al leucocitelor și tro-

Anesthetic considerations in orthopedics for small animals

mbocitelor și pentru că provoacă hipotensiune prin acțiunea asupra receptorilor periferici alfa-1 adrenergici (23, 32). La pacienții cu leziuni ale coloanei vertebrale nu există considerații anestezice speciale, decât recomandarea că premedicația va lipsi sau va fi minimă și că trebuie evitată folosirea tranchilizantelor fenotiazinice. Și aceasta, fiindcă se consideră că reduc pragul de excitabilitate. Această afirmație este departe de a fi convingătoare și este contrazisă de datele a numeroase studii (31, 33, 34, 35). Folosirea agoniștilor alfa-2 adrenergici ar trebui și ea, de asemenea, evitată. Și aceasta, deoarece reduce semnificativ debitul cardiac și scade tensiunea arterială (3, 4, 23) . Tranchilizantele benzodiazepinice (diazepam, midazolam) se pare că sunt cele mai indicate la pacienții cu politraumatisme, fiind utile în asociere cu analgezicele narcotice și având efecte minime cardiovasculare (31). Dacă inducția pe cale inhalatorie este utilizată doar ocazional, inducția pe cale injectabilă este regulă și se poate realiza folosind: - thiobarbiturice, în concentrații de 2,5% sau mai mici pentru a reduce probabilitatea necrozei tisulare după administrările accidentale perivasculare. Două observații se impun legat de aceste anestezice, și anume: ar trebui evitate la rasele de ogari la care cantitatea redusă de grăsime corporală, raportul mare masă osoasă/masă corporală și capacitatea relativ mai redusă de metabolizare a barbituricelor prelungesc durata revenirii din anestezie (21, 31, 36); de asemenea, nu ar trebui folosite la pacienții cu traumatisme severe, această afirmație fiind susținută de observații care demonstrează că thiobarbituricele produc aritmii ventriculare la câinii sănătoși și determină sechestrare splenică de hematii cu scăderea gravă a capacității de transport a oxigenului (31, 37); - propofol, considerat un anestezic ”cerebral-friendly” deoarece reduce consumul cerebral de oxigen, fluxul sanguin cerebral și presiunea intracraniană, dar care - pe de altă parte - induce depresie miocardică și respiratorie semnificativă. Avantajele mai sus menționate se regăsesc în produsul comercial PropoFlo-28, care mai posedă un atu, și anume acela că poate fi utilizat după desigilarea flaconului timp de 28 de zile datorită conservantului ce nu permite dezvoltarea germenilor microbieni, spre deosebire de Propofol care trebuie consumat în aproximativ opt ore de la deschidere (21, 38); - anestezice generale steroidiene, Saffan (recomandat la pisică, contraindicat la câine fără premedicație antihistaminică) sau Al-

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Larisa Schuszler, B. Sicoe, C. Zaha, C. Igna Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

faxan, ambele cu limite mari de siguranță și fără efect cumulativ, care însă doar asociate cu premedicație vor asigura o trezire liniștită (23, 36, 38) ; - asocierea dintre analgezicele narcotice și sedative, mai ales în cazul politraumatismelor (4, 31). Inducția anestezică va trebui să permită o intubare facilă în cazul traumatismelor craniene. La acestea, principala problemă o reprezintă edemul cerebral, deoarece tusea sau imobilizarea prin presiune asupra gâtului vor duce la creșteri ale presiunii intracraniene (4). Folosirea unor laringoscoape cu lamă de mărime adecvată (model Michaels, Miller sau Shapiro) vor ușura intubarea (11) . De asemenea, manevra de intubare trebuie făcută cu atenție pentru a nu se agrava leziunea dacă este vorba de o instabilitate cervicală cronică (spre exemplu sindromul Wobbler, subluxație atlanto-occipitală), la acești pacienți fiind recomandată intubarea în decubit lateral cu capul ușor tracționat rostral de urechi (11). Odată animalul intubat, va debuta și ventilația cu presiune pozitivă, cunoscută fiind relația dintre fluxul sanguin cerebral și PaCO2; odată cu scăderea PaCO2 va scădea și fluxul cerebral, obiectivul urmărit fiind menținerea PaCO2 în limita a 25-30 mmHg (4). Hiperventilația este una din metodele cele mai eficiente de reducere a edemului cerebral și al măduvei spinării. Însă hiperventilația extremă trebuie să fie evitată, iar valorile PaCO2 vor fi menținute între limitele anterior menționate (11). Menținerea anesteziei se poate realiza atât injectabil (39), cât și inhalator, de preferat fiind această din urmă alternativă. Izofluranul este, în prezent, unul dintre cele mai uzuale anestezice inhalatorii folosite în medicina veterinară cu inducție și trezire rapidă. Este depășit în calități de sevofluran care, fiind mai puțin solubil, va avea un efect dar și o trezire mai rapidă, ceea ce îl recomandă pentru inducția pe mască (21). Izofluranul pare a avea calități analgezice chiar la niveluri relativ superficiale de anestezie doar în opinia unor autori (3, 4), fiind lipsit de proprietăți analgezice după alții (40), însă miorelaxarea pe care o induce este unanim considerată ca fiind eficientă (3, 4). Atunci când se decide pentru menținerea inhalatorie mai trebuie avut în vedere faptul că, în general, anestezicele inhalatorii inhibă reflexul de vasocontricție hipoxică pulmonară, reflex care permite evitarea perfuzării regiunilor pulmonare neventilate. La pacienții cu politraumatisme și cu atelectazie pulmonară, acest răspuns este important în menținerea unei oxigenări tisulare adecvate. Doza de izofluran la care apare inhibiția reflexului de vasocontricție hipoxică pulmonară este de 1,3 MAC (concentrația alveolară minimă). Nu s-au constatat diferențe între

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

izofluran, sevofluran și desfluran în ceea ce privește capacitatea lor de a modifica reflexul la doze MAC echivalente (41, 42, 43). Toate anestezicele inhalatorii cresc fluxul sanguin cerebral și, astfel, efectele hiperventilației sunt mai mici decât cele așteptate. Prin urmare, se va încerca menținerea narcozei inhalatorii la concentrațiile cel mai mici posibile (adică mai mici decât 1,5 MAC) în cazul pacienților la care se suspectează o creștere a tensiunii intracraniene. Cele mai multe anestezice injectabile reduc fluxul sanguin cerebral, cu excepția ketaminei. Prin urmare, la pacienții cu traumatism cranian menținerea anesteziei generale se poate face cu thiobarbiturice administrate în perfuzie continuă sau intermitent. Acestea au dovedit clar că sunt vasoconstrictoare cerebrale eficiente, reducând astfel presiunea intracraniană și intraspinală și edemul la locul decompresiei, și care pot fi asociate cu analgezice narcotice sau anestezice inhalatorii. În ambele situații, trezirea survine rapid fie prin administrarea antagonistului specific (în cazul analgezicelor narcotice), fie prin închiderea vaporizorului (în cazul anestezicelor inhalatorii) (4, 11). Anestezia epidurală folosind lidocaină sau bupivacaină, cu montarea unui cateter epidural care va permite suplimentări, este o variantă care trebuie luată în considerare în cazul politraumatismelor deoarece va permite intervenții până la nivel abdominal fără influențarea semnificativă a funcției cardiovasculare (44). Desigur, în cazul pacienților hipovolemici trebuie instituite toate măsurile de contracarare a hipotensiunii (fluidoterapie, medicația simpatomimetică). De asemenea, nu trebuie pierdută din vedere administrarea epidurală de opioide sau a asocierii acestora cu un agonist alfa-2 adrenergic ori cu un anestezic local, fie prin puncție lombo-sacrală, fie în administrare continuă pe cateter (12). Deoarece la pacienții cu politraumatisme, indiferent dacă anestezia generală este menținută injectabil sau inhalator, se urmărește reducerea considerabilă a dozelor, miorelaxarea eficientă este asigurată de medicația specifică, adică miorelaxante depolarizante (succinilcolină) sau antidepolarizante (pancuronium, gallamină, vecuronium), fiecare cu avantaje, efecte secundare și contraindicații. Spre exemplu, există o mare variabilitate individuală legată de durată și doză, în cazul miorelaxantelor antidepolarizante recomandându-se metoda administrării de doze progresive pentru a se evita supradozarea. La pacienții cu miastemia gravis vor fi evitate miorelaxantele antidepolarizante, gallamina. Deoarece se elimină aproape exclusiv pe cale renală nemodificată, nu va trebui folosită la animale cu funcție renală compromisă: Iar succinilcolina va

ANESTEZIE fi evitată la animalele cu arsuri sau boli neuromusculare, deoarece crește nivelul potasiului seric cu risc de stop cardiac (3, 45, 46, 47).

Mulțumiri

Această lucrare a fost realizată cu sprijinul proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de cer-

Anesthetic considerations in orthopedics for small animals

cetare, educaţie şi servicii în domeniile medicinei veterinare şi tehnologiilor inovative pentru RO 05, cod SMIS-CSNR 2669”. This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercialNoDerivatives 4.0 International License.

Bibliografie 1. Brodbelt DC, Pfeiffer DU, Young LE, Wood JL. Risk factors for anaesthetic-related death in cats: results from the confidential enquiru into perioperative small animal fatalities (CEPSAF). Br. J Aneasth. 2007; 99(5):617-23. 2. Chochan AS. Anesthetic Considerations in orthopedic Patients with or without trauma. Top Companion Anim Med. 2010; 25(2):107-19. 3. Klein L, Klide AM. Anesthesia and the Musculoscheletal System. In Slatter DH, editor. Textbook of Small Animal Surgery. Phyladelphia: W.B. Saunders Company; 1985. 4. Klide AM. Quantitative anestehsia. Vet Clin North Am Small Anim Pract. 1992; 22(2):405-9. 5. Harvey RC, Paddleford RP. Anesthesia for the Central Nervous System and Ophtalmic Surgery. In: Slatter D. editor. Textbook of Small Animal Surgery. 2nd ed. Philadelphia: WB Saunders Comp; 1993. 6. Brearley JC, Walsh K. Neurological Disease. In: Gleed R, Seymour C. editors. BSAVA Manual of Small Animal Anaesthesia and Analgesia. Menhyr Tydfil: Stephens & George; 1999. 7. Mason DE. Anesthesia and the Urinary System. In: Slatter D. editor. Textbook of Small Animal Surgery. 2nd ed. Philadelphia: WB Saunders Comp; 1993. 8. Fumeaux RW. Two cases of fat embolism in the dog. J Am Anim Assoc. 1974; 10:45-7. 9. Dugdale A. Veterinary Anaesthesia Principles to Practice. Oxford: Wiley-Blackwell; 2010, 325. 10. Bastron RD. Hepatic and renal physiology. In: Miller RD, editor. Anesthesia. New York: Churchill Livingstone; 1981. 11. Gilroy BA. Neuroanesthesiology. In Slatter DH, editor. Textbook of Small Animal Surgery. Phyladelphia: W.B. Saunders Company; 1985. 12. Tranquilli WJ, Grimm KA. Pain Management Alternatives For Common Surgeries. The North American Veterinary Conference Proceedings. 2003; 799-801. 13. Findji L. Antibiotics in Surgical Patients [Internet]. 2014 [updated May 2014]. Available from: 14. http://www.cliniciansbrief.com/sites/default/files/attachments/ Antibiotics%20in%20Surgical%20Patients.pdf 15. Griffon D. Osteomyelitis. In: Griffon D., Hamaide A. editors. Complications in Small Animal Surgery. Iowa: Wiley Blackwell; 2016. 16. Gleed R. Preoperative Assessement. In: Gleed R, Seymour C. editors. BSAVA Manual of Small Animal Anaesthesia and Analgesia. Menhyr Tydfil: Stephens & George; 1999.

17. Robertson SA. Pain Management in the Orthopewdic Patient. Proceedings of the Southern European Veterinary Conference & Congreso Nacional AVEPA, 2008 - Barcelona, Spain. [Internet]. 2008. Available from: http://www.sevc.info (www.ivis.org). 18. Schuszler L, Igna C, Sala A, Dascălu R, Sabău M, Luca C. Analgesic effect of premedication with tramadol or buthorphanol in dog undergoing ostheosynthesis. Lucrări Ştiințifice Medicină Veterinară, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timişoara, Scientifical Papers Vet Med. 2010; XLIII(2):104-8. 19. Robertson SA, Taylor PM. Pain management in cats - past, present and future. Part 2. Treatment of pain - clinical pharmacology. J Feline Med Surg. 2004; 6(5):321-33. 20. Steagall PVM, Carnicelli P, Taylor PM, Luna SPL, Dixon M, Ferreira TH. Effects of subcutaneous methadone, morphine, buprenorphine, or sakine on thermal and presure thresholds in cats. J Vet Pharmacol Ther. 2006, 29(6):531-7. 21. Barr MC, Billaud J-N, Selway DR, Huitron-Resendiz S, Osborn KG, Henriksen SJ, Phillips TR.. Effects of Multiple Acute Morphine Exposures on Feline Immunodeficiency Virus Disease Progression. J Infect Dis. 2000; 182 (3): 725-32. 22. Posner LP. Veterinary Anesthesia and Analgesia: Can You Teach an Old Dog New Tricks? [Internet]. 2012. Available from: https://cvm.ncsu. edu/wp-content/uploads/2015/06/PosnerVMF.NCSU_.2012.pdf 23. Cornick-Seahorn JL, Veterinary Anesthesia (The Practical Veterinarian). Woburn: Butterworth–Heinemann; 2001. 24. Clarke KW, Trim CM, Hall LW. Veterinary Anaesthesia. Edinburgh: Saunders Elsevier; 2014. 25. Igna C. Controlul durerii la câine şi pisică. Rev. Română de Med. Vet. 2002; 12(2):219- 31. 26. Robertson SA, Taylor PM, Sear JW. Systemic uptake of buprenorphine by cats after oral mucosal administration. Vet Rec. 2003; 152:675-678. 27. Pountos I, Georgouli T, Blokhuis TJ, Pape HC, Giannoudis PV. Pharmacological agents and impairment of fracture healing: what is the evidence?. Injury. 2008; 39(4):384-94. 28. Laredo FG, Belda E, Murciano J, Escobar M, Navarro A, Robinson KJ, Jones RS. Comparison of the analgesic effects of meloxicam and carprofen administered preoperatively to dogs undergoing orthopaedic surgery. Vet Rec. 2004; 155(21), 667-71. 29. Schuszler L, Igna C, Sabău M, Dascălu R, Sala A, Luca C. The role

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

Larisa Schuszler, B. Sicoe, C. Zaha, C. Igna Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Bibliografie of lidocaine continuous infusion in pain control after orthopaedic surgery. Lucrări Științifice Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. 2010; 53(12) partea 3-a:849-52. 30. *** Orthopaedic surgery [Internet]. Available from: https://www. wsava.org/sites/default/files/Orthopedic%20surgery.pdf 31. Smith AC, Swindle MM. Surgical Facilities, Peri_operative Care, Anesthesia, and Surgical Techniques. In: Yuehuei Han., Freidman RJ, editors. Animals Models in Orthopaedic Research. Boca Raton: CRC Press; 1999. 32. Ko J. A Color Handbook. Small Animal Anesthesia and Pain management. London: Manson Publishing/The Veterinary Press; 2013. 33. Lang SM, Eglen RM, Henry AC. Acetylpromazine administration: Its effect on canine hematology. Vet Rec. 1979; 105(17):397-8. 34. Seksel K. Behavior-modifying drugs. In: Maddison JE, Page SW, Church D. editors. Small Animal Clinical Pharmacology. Philadelphia: Saunders Elsevier; 2008. 35. Tobias KM, Marioni-Henry K, Wagner R. A Retrospective Study on the Use of Acepromazine Maleate in Dogs with Seizures. Trends, vol 22. American Animal Hospital Association. [Internet]. 2006. Available from: https://books.google.ro/books?id=oW5WAAAAYAAJ 36. Drynan EA, Gray P, Raisis AL. Incidence of seizures associated with the use of acepromazine in dogs undergoing myelography. J Vet Emerg Crit Care. 2012; 22(2):262–6. 37. Reid J, Nolan AM. Intravenous Anaesthetics. In: Gleed R, Seymour C. editors. BSAVA Manual of Small Animal Anaesthesia and Analgesia. Menhyr Tydfil: Stephens & George; 1999. 38. Muir WW. Electrocardiographic interpretation of thiobarbiturate-induced dysrhythmias in dogs. J Am Vet Med Assoc. 1977; 170(12):1419-24. 39. Shafford HL. Anesthetic and analgesic update for cats. [Internet]. Available from: http://vetanesthesiaspecialists.com/wp-content/

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

uploads/2015/11/AnestheticAnalgesicMedicationUpdate_Feline_ ABVP2015_HeidiLShafford.pdf 40. Schuszler L, Igna C, Luca C, Sala A, Sabău M, Dascălu R. Anaesthethic protocol for closed reduction of hip dislocation in the dogs. Scientific Work C Series Veterinary Medicine București. 2010; LVI(1):155-9. 41. Shafford HL. Anesthetic Protocols: Understanding Your Options. [Internet]. Available from: https://oregonvma.org/files/Shafford%20 Anesthetic%20Protocols%20-%20Understanding%20Your%20 Options.pdf 42. Lumb AB, Slinger P. Hypoxic Pulmonary Vasoconstriction: Physiology and Anesthetic Implications. Anesthesiology. 2015; 122(4): 932-46. 43. Wang JY, Russell GN, Page RD, Jackson M, Pennefather SH. Comparison of the effects of sevoflurane and isoflurane on arterial oxygenation during one lung ventilation. Br J Anaesth. 1998; 81:850–3. 44. Pagel PS, Fu JL, Damask MC, Davis RF, Samuelson PN, Howie MB, Warltier DC. Desflurane and isoflurane produce similar alterations in systemic and pulmonary hemodynamics and arterial oxygenation in patients undergoing one-lung ventilation during thoracotomy. Anesth Analg. 1998; 87(4):800–7. 45. Old G. Epidural Anesthesia & Analgesia. [Internet]. 2004 http:// www.vasg.org/epidural_injections.htm. 46. Sokoll MD. Metabolism and elimination of neuromuscular blocking drugs. Annual Refresher Course Lectures, American Society of Anesthesiologists Annual Meeting. 1981; 22411-3. 47. Miller RD, Savarese JJ. Pharmacology of muscle relaxants, their antagonists, and monitoring of neuromuscular function. In Miller RD, editor. Anesthesia. New York: Churchill Livingstone; 1981. 48. Jones RS. Neuromuscular Blockade. In: Gleed R, Seymour C. editors. BSAVA Manual of Small Animal Anaesthesia and Analgesia. Menhyr Tydfil: Stephens & George; 1999.

TALON DE ABONAMENT Doresc să mă abonez Varianta electronică:

q Abonament pentru 1 an (2 numere) - 55 RON (cu toate taxele incluse) q Abonament pentru 2 ani (4 numere) - 95 RON (cu toate taxele incluse)

Varianta print:

q Abonament pentru 1 an (2 numere) - 150 RON (cu toate taxele incluse) q Abonament pentru 2 ani (4 numere) - 280 RON (cu toate taxele incluse) * Studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere

REVISTĂ CREDITATĂ CU 15 PUNCTE ANUAL PENTRU ABONAMENTELE PLĂTITE Nume:................................................................................... Prenume: ................................................................................................... Dna

Dra

Adresă domiciliu: ..................................................................................................................................................

Municipiu: ........................................................................ Sect.: ................ Judeţ:............................................................ Oraş:............ ..................................................... Comună: ...................................................................................................... Cod poştal: ................... Telefon:............................................................................. Număr atestat de liberă practică................................................................. Specialitate ........................................................................................

student

rezident

medic specialist

medic primar

Competenţă ............................................................................... Denumire instituţie: ....................................................... Domeniu de activitate:

Privat

Public

Secţie: ................................................................................................. Funcţie: ...................................................................... Specialitate: ................................................................. Adresă instituţie: ............................................................................ .................................................... Municipiu: ....................................................Sect.: ........... Judeţ:................................. Oraş:............ ..................................................... Comună: ...................................................................................................... Cod poştal: ................... ............................ Telefon: .......................................... Mobil: ...................................................... E-mail: ........................................................................ Web: ................................................................................................... CUI instituţie: Plătitor de TVA:

Factură - vă rugăm să completaţi cu coordonatele necesare emiterii facturii: Denumire persoană: ...................................................... Denumire instituţie: .................................................................. Adresa pentru primirea revistelor:

Domiciliu

Instituţie Data:

Adeverinţa pentru abonarea la revistă se eliberează în maximum 5 zile lucrătoare de la exprimarea solicitării dvs., după efectuarea plății

Semnătură:…..………….….......…

După completare, vă rugăm să trimiteţi talonul însoţit de dovada efectuării plăţii scanate la adresa de email redactia@innovationinhealth.ro Mulţumim!

Plata abonamentului se va efectua prin mandat poştal sau prin ordin de plată ori transfer bancar pe coordonatele: SC MULTIMEDIA BUSINESS CORPORATION SRL SEDIUL SOCIAL: SPLAIUL INDEPENDENTEI NR. 273, SECTOR 6, BUCUREȘTI CUI: 36470399, J40/11437/2016 CONT IBAN RON: RO34BACX0000001342496001 BANCA: UNICREDIT BANK, SUCURSALA RAHOVA

Autori..... Romanian Journal of Veterinary Orthopedics and Imagistic

Vol IV - Nr. 6 (1/2017)

RUBRICA

Titlu engleza.....