Capitolul7 țieÎncepe

Cel mai remarcabil, dintre cei chemați să conducă biserica din întunericul papalității în lumina unei credințe mai pure, a fost Martin Luther. Zelos, înflăcărat și devotat, necunoscând altă temere afară de temerea de Dumnezeu și nerecunoscând nici o altă temelie pentru credința religioasă afară de Sfânta Scriptură, Luther era omul timpului său; prin el Dumnezeu a împlinit o mare lucrare pentru reformarea bisericii și iluminarea lumii. Asemenea primilor vestitori ai Evangheliei, Luther s-a ridicat din rândurile celor săraci. Primii lui ani au fost petrecuți într-un cămin umil de țărani germani. Prin truda zilnică de miner, tatăl său a câștigat mijloacele necesare pentru educația sa. Intenționa să-l facă jurist; dar Dumnezeu avea ca scop să-l facă ziditor în marele templu care se înălța încet peste veacuri. Asprimea, lipsurile și o disciplină severă au fost școala în care Înțelepciunea Infinită l-a pregătit pe Luther pentru misiunea importantă a vieții lui.

Tatăl lui Luther era un bărbat cu o inteligență puternică și activă și cu o mare forță în caracter, cinstit, hotărât și deschis. Era devotat convingerilor sale față de datorie, oricare ar fi fost consecințele. Bunul lui simț sănătos l-a făcut să privească sistemul monastic cu neîncredere. A fost foarte nemulțumit atunci când Luther, fără consimțământul său, a intrat într-o mănăstire, și a trebuit să treacă doi ani ca tatăl să se împace cu fiul, și chiar și atunci convingerile i-au rămas aceleași.

Părinții lui Luther manifestau mare grijă pentru educarea și instruirea copiilor. Ei se străduiau să-i instruiască în cunoașterea lui Dumnezeu și în practicarea virtuților creștine. Rugăciunile tatălui se înălțau adesea către ceruri în auzul fiului său, ca acest copil să-și amintească de numele Domnului și într-o zi să ajute la înaintarea adevărului Său. Orice posibilitate de cultură intelectuală sau morală, de care viața lor de trudă le îngăduia să se bucure, era imediat folosită de acești părinți. Eforturile lor erau sincere și stăruitoare pentru a-și pregăti copiii pentru o viață evlavioasă și folositoare. Cu hotărârea lor și cu puterea caracterului lor, uneori exercitau o severitate prea mare; dar viitorul reformator, deși era conștient că în unele privințe greșeau, găsea totuși că disciplina lor trebuia mai degrabă aprobată decât condamnată.

La școala în care a fost trimis, la o vârstă destul de fragedă, Luther a fost tratat cu asprime și chiar cu violență. Atât de mare era sărăcia părinților săi, încât pentru a merge de acasă la școală într-un oraș, a fost obligat, pentru un timp, să-și câștige pâinea cântând din poartă în poartă și deseori suferea de foame. Ideile întunecate și superstițioase cu privire la religia care era atunci în circulație îl umpleau de teamă. Se culca seara cu o inimă amărâtă, privind cutremurat la un viitor întunecat, și trăia într-o groază continuă la gândul că Dumnezeu ar fi un judecător aspru, necruțător, un tiran crud și nu un Tată ceresc plin de bunătate. Cu toate că dezamăgirile erau mari și multe, Luther înainta hotărât spre ținta înaltă a desăvârșirii intelectuale și morale, care-l atrăgea. El înseta după cunoștință, iar caracterul său stăruitor și practic l-a condus să dorească ceea ce era statornic și folositor mai degrabă decât bătător la ochi și superficial.

Atunci când, la vârsta de 18 ani, a intrat la Universitatea din Erfurt, situația lui era mai favorabilă, iar perspectivele mai strălucitoare decât în anii de mai înainte. Părinții lui, obținând, prin economie și hărnicie, o stare materială mai bună, erau acum în stare să-i dea tot ajutorul de care avea nevoie. În același timp, influența prietenilor serioși a ameliorat efectele întunecate ale educației lui anterioare. S-a apucat de studiul celor mai buni autori, acumulând cu sârguință cele mai înalte gânduri ale lor și însușindu-și înțelepciunea înțelepților. Chiar și sub aspra disciplină a îndrumătorilor lui de la început, promitea de timpuriu că se va distinge și, sub influențe favorabile, mintea i s-a dezvoltat repede. O memorieageră,oimaginațieviruogândirelogicășiputernicășio muncăneobosităl-auașezat în scurtă vreme în primele rânduri printre tovarășii lui. Disciplina sa intelectuală i-a maturizat înțelegerea, dândnaștereuneiactivități mintale șiuneiascuțimi deînțelegerecarel-aupregătit pentru luptele vieții.

Teama de Dumnezeu era prezentă în inima lui Luther, făcându-l în stare să mențină fermitatea scopului și conducându-l la o adâncă umilință înaintea lui Dumnezeu. Avea un simț înnăscut al dependenței de ajutorul divin și începea totdeauna ziua cu rugăciune, în timp ce sufletul i se înălța continuu în cereri pentru călăuzire și sprijin. „O rugăciune bună, zicea el, înseamnă mai mult decât jumătate din studiu.” (D’Aubigne, b.2, cap.2) Într-o zi, pe când cerceta în biblioteca universității, Luther a descoperit o Biblie latină. O astfel de carte nu mai văzuse niciodată. Nu știa nici măcar de existența ei. Auzise părți din Evanghelii și din Epistole, care erau citite poporului în slujbele religioase publice, și socotise că acelea formau toată Biblia. Acum, pentru prima oară vedea Cuvântul lui Dumnezeu întreg. Plin de teamă și uimire, s-a îndreptat spre paginile ei sfinte; cu inima care-i bătea mai tare și mai repede citea pentru sine cuvintele vieții, oprindu-se din când în când pentru a exclama: „O, dacă mi-ar da Dumnezeu o carte ca aceasta!” (Idem, b.2, cap.2). Îngerii cerului erau lângă el și raze de lumină de la tronul lui Dumnezeu descopereau înțelegerii lui comorile adevărului. Totdeauna se temuse să-L mânie pe Dumnezeu, dar acum o convingere adâncă a stării lui de păcat a pus stăpânire pe el ca niciodată mai înainte.

Dorința sinceră de a fi eliberat de păcat și de a avea pace cu Dumnezeu l-a determinat în cele din urmă să intre într-o mănăstire și să se consacre unei vieți de călugărie. Aici i s-a cerut să îndeplinească muncile cele mai umile și să cerșească din casă în casă. Era la o vârstă când respectul și aprecierea sunt dorite cu sete, iar aceste îndatoriri de slugă îi ucideau până în adâncul sufletului simțămintele lui naturale; a suferit însă cu răbdare toată această umilință, crezând că era necesară din cauza păcatelor sale.

Orice clipă pe care o putea economisi de la datoriile zilnice o folosea pentru studiu, lipsindu-se de somn și plângându-se chiar și de timpul petrecut cu mesele lui sărace. Mai presus de toate se desfăta în studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Descoperise o Biblie legată cu