Nichita Smochină

I. ÎN TRANSNISTRIA NATALĂ

Nichita Smochină, jurist, filozof al dreptului, publicist, istoric, etnograf, folclorist, antropolog, sociolog, slavist, profesor, membru de onoare al Academiei Române, personalitate de excepţie a poporului român, a cărui biografie s-a împletit cu istoria zbuciumată a secolului al XX-lea a fost apărătorul drepturilorromânilortransnistreni.

A ajuns până la Liga Naţiunilor să lupte pentru drepturile acestora condamnând abuzurile, deznaţionalizarea, teroarea suferităşicerândrespectareadrepturilorlor.

Articolele şi lucrările ştiinţifice scrise în limbile română, franceză, italiană, germană şi rusă au confirmat prin documente vechi, săpături arheologice, denumiri de localităţi şi de nume proprii, prin prezenţa obiceiurilor şi a tradiţiilor existenţa românilor de la Nistru până la Bug care, veacuri de-a rândul au locuitpeacestepământuri.

Nichita Smochină a vorbit în detaliu despre coloniile românești din secolul 18, care au ajuns până la est de Oleksandriya.

DespreoriginilesaleNichitaSmochinămenționează:

Sunt născut în comuna românească Mahală, jud. Tiraspol, Rusia, azi raionul Dubăsari, Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, la 14 martie 1894, stil vechi. Părinţii mei sunt români, după mamă cu numele de Mircea, iar după tată, Vlaicu. Nici tatăl meu și nici mama mea n-au ştiut ruseşte, deoarece între Nistru şiBugavemoadoua Basarabie,locuităderomâni1 .

Părinții lui Nichita Smochină erau ţărani români înstăriţi, descendenţi ai răzeșilor, care vorbeau o variantă arhaică a limbii române despre care istoricul literarAl. Husar, care s-a întâlnit cu Smochinăînanul 1940,spuneacă „mi sepăreaominunealimbii

1Nichita Smochină, Pagini din însemnările unui rebel, edițieîngrijitădeGalin CoriniVladșiSecheliBogdanIonuț, Editura SamiaIași2012,p.7.

române”.2 Tatăl său, Parfenie Smochină, cu toate că era neştiutor de carte, a fost primar timp de 20 de ani și 6 ani golova (președinte de plasă) pe 10 sate, Mahală, Doroțcaia, Pârâta, Coșnița,Pohrebea,Lunca,CorjovacuCrețești,Cocieri,Molovata și Roghi. Mama, Anghelina a fost o femeie credincioasă care nutrea un mare respect pentru tradiţiile străbune. Pentru ea, ca şi pentru majoritatea femeilor transnistrene termenul de „român” avea semnificaţia „bărbat”; când era întrebată unde este soţul, răspundea: „românul meu este...”. Familia a avut 5 băieţi,Ariton, Tănase, Mitrofan, Gore, Nichita mezinul familiei şi 2 fete, dar careaumuritînaintedenaşterealuiNichita.

Începând cu 8 noiembrie 1902 Nichita a învăţat mai întâi la şcoala din sat cu dascălul Bărcaru să memoreze rugăciuni şi să citească ruseşte din ceasloave. A urmat apoi „Școala Orășenească” din Dubăsari pe care a absolvit-o la 15 iunie 1910, cu „Foaie cu laudă clasa a I-a” (похвальный лист) și „premiu” (награда).

Atestat școală Dubăsari, 1910.

2 Vasile Iancu, „Al. Husar; Caracterul dă autoritate sacerdoțiului critic” în România Literară,Nr.24/22iunie2005.

Examenul pentru cursul complet de liceu l-a susținut la Liceul Teologic de băieți din Erevan. Chiar din anii de școală s-a implicatînacțiunideinstruireatransnistrenilor.

Încă din cursul secundar am organizat în plasa mea românească Lunca (10 comune) cursuri serale, şezători în limba română pentru informarea moldovenilor despre mersul războiului. Tineretul românesc cânta cântece naţionale pe limba noastră. La aceste serate luauparteînvăţătoriidincele10comuneromâneşti. Euceteamcronica internaţională3 .

În ianuarie 1912 s-a însurat cu Agaphia Ciobanu, consăteancă, născută pe 16 februarie 1894. În Transnistria s-au născutprimiidoicopii,Claudia1912şiAlexandru1914. Odată cu începerea Primul Război Mondial, Nichita a fost recrutat la 15 ianuarie 1915 și din 4 februarie 1915 mobilizat pe frontul de est, împotriva germanilor, ca telegrafist. S-a remarcat în lupte și a fost decorat cu Medalia Sfântul Gheorghe gradul IV cuinscripția„pentruvitejie”,la8noiembrie19154 .

Datorită studiilor pe care le avea la 15 noiembrie 1915 a fost trimis la Şcoala de Ofiţeri „Marele Duce Mihail Nicolaevici” de la Tevala, un orășel mic din munții Traucaucaziei, lângă Tiflis. După absolvirea şcolii de ofiţeri, între 15 ianuarie 1916 şi 29 ianuarie 1918 a fost căpitan în Regimentul 3 de Grăniceri din Tiflis, și a ajuns comandant de batalion. A luptat pe frontul din Persia şi Turcia, front deosebit de dur.Aici, într-o bătălie, din cei 4000desoldaţiaiarmateiruseaurămasînviaţădoar80.

Pentrufaptelede eroism a fostdecorat cumai multeordine și medalii, inclusiv cu Crucea-Ordin Sfântul Gheorghe (Георгиевский крест) și ridicat la rang de nobil (дворянин) de către țarul Nicolae al II-lea. În Sala „Sfântul Gheorghe” din Kremlin la poziţia 92 este trecut „Smochină Nichita Parfenievici, CavaleralSfântuluiGheorghe”:

3NichitaSmochină, Pagini din însemnările unui rebel, p.8. 4Decorațiai-afostînmânatăcânderaelev- iunker,laȘcoaladeOfițeri.

Foaia matricolă, original în limba rusă, prima pagină.

AînţelesînsăcăluptamoldovenilorpentruţarşiRusianuare nici un rost, decoraţiile primite pentru eroism, Crucea „Sfântul Gheorghe” cu spadă şi ridicarea la rangul de nobil nu mai au nici ovaloare.

Când s-a declanşat Revoluţia în Rusia, Nichita Smochină se afla pe frontul din Caucazia. A luat parte ca delegat român la „CongresulPopoarelorCaucaziene”,dinmai1917:

La dezbateri am cerut şi Congresul a adoptat în unanimitate următoarelepuncteînscriseînprogramul caretrebuiasăseaplice:

1) Moldovenii din Caucazia şi Transcaucazia să aibă şcoala lor naţională;

2)Profesoriisăfie moldoveni dinBasarabia şiTransnistria;

3) Biserica să fie naţionalizată şi slujba să se facă în limba românească.

4)Săseintroducăînşcoală alfabetullatin;

5) În armata georgiană să se formeze companii de moldoveni, iar soldaţii să fie conduşi de ofiţeri moldoveni, deoarece ei nu cunosc limbageorgiană.

6) Absolvenţii şcolilor secundare moldoveneşti să fie trimişi mai departe la studii de perfecţionare la Chişinău în vederea pregătirii lor pedagogice.5

După închiderea Congresului, a plecat la Petrograd, pentru publicarea, în Monitorul Oficial, a înaintărilor ofiţerilor. În drum s-a oprit acasă. La Dubăsari şi în comunele române vecine s-au adoptat rezoluţii de aderare a moldovenilor la Revoluţie cerând drepturinaţionalepentrutoţimoldoveniidinRusia.

Telegramele, semnate de el ca preşedinte au fost trimise SovietuluiMuncitorilorşiSoldaţilordinPetrograd.

Ajuns la Petrograd, cu ajutorul unui consătean, soldat, membru în Sfatul Muncitorilor şi Soldaţilor s-a întâlnit cu Lenin. Întrevedereaaapărutulterior,înrevista Promethée laParis.

La întrebarea lui Smochină, ce se va întâmpla cu moldovenii înviitoareaconfiguraţiesocială,Leninarăspuns:

Dumneavoastră moldovenii nu aveţi niciun interes să luptaţi de parteaRusieicaredeveacuriaînrobitpoporulvostru. Constituiţi-vă în regimente naţionale moldoveneşti şi, cu baioneta în mână. cuceriţi şiconsimţiţi libertatea pe care nimeni nu o va facecadoupoporului.6

În perioada revoluției s-a implicat profund în apărarea drepturilorșiemanciparearomânilortransnistreni:

În 1918 românii dintre Nistru şi Bug, organizaţi în Congres la Tiraspol au cerut Unirea la România împreună cu Basarabia. Eu am

5Nichita Smochină, Memorii,p.151. 6 Ibidem,pp.155-156.

fost ales de românii din judeţul meu preşedinte al Zemstvei (prefect) şi totodată deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada), prezidat de învăţătorul Simeon Petliura. Preşedinţia Parlamentului o avea istoricul separatist Mihailo Gruşevschi, care pe timpul ţarismului avea catedra la Universitatea din Lvov şi conducea mişcarea ucrainienilor separatişti.

Ca deputat m-am opus cu tărie ministrului Vinnicenko, care pregătea invadarea armată aBasarabieişianexareaeilaUcraina. Din această cauză eu n-am luat parte la şedinţele Sfatului Ţării care a votat Unirea, deşi noi am avut zece mandate. Mă războiam la Kiev cualdeVinnicenkoşialţii,careaupornitorăscoalăînjudeţulHotin.

Ca preşedinte al zemstvei judeţene am subvenţionat învăţătorii transnistreni care au urmat, la Chişinău, cursurile de limba română, apoi au predat în şcolile de la noi până când au fost arestaţi sub acuzarea de spioni români şi deportaţi în Siberia, unde s-au prăpădit. La Dubăsari am scos ziarul românesc Moldovanul în tipografia lui Groisman. Au apărut câteva [șapte] numere în care s-au publicat între altele: „Ce te legeni codrule”, „De la Nistru până la Tisa”, „Deşteaptă-te Române”, „Hora Unirii”, care este cântecul nostru naţionaltransnistrean,nunumairomânescdinţară 7

După ocuparea Ucrainei şi a Transnistriei de Armata Roşie, Nichita Smochină a fost declarat „persona non-grata” şi condamnat la moarte de comunişti, fiind considerat „om al românilor”. Deoarece bolşevicii îl considerau duşman al lor, și putea fi omorât în orice moment s-a decis să părăsească locurile natale atât de îndrăgite și se refugieze în România. În ajunul Crăciunului anului 1919 a treacut, cu soţiaAgaphia, într-un grup de 5 persoane, Nistrul îngheţat în Basarabia. Copii au rămas în grija bunicii mâca Anghelina. Nichita obișnuit cu legalitatea s-a prezentatautorităților,căcialtfel arfi „spionsaualt răufăcător” și au fost opriți la pichetul grănicerilor. Spre disperarea lor însă la miezul nopţii în zilei de Crăciun au fost dați „înapoi pe malul iaduluicomunist”.SergentulPopescudelapichetl-asfătuit: Domnule căpitan de ce ai luat boaita asta şi pe rusnacu cela cu

7NichitaSmochină, Pagini din însemnările unui rebel, pp.8-9.

mata? Dacă vrei să treci la noi ia-ţi cucoana că amândoi sunteţi români şi treci fără să te arăţi nouă, ci direct la Chişinău că de te vei arăta,iarătevomdaînapoi8 .

În Transnistria s-a fost ascuns la neamuri și cunoștiințe și în ianuarie 2020 a trecut Nistrul înghețat împreună cu Agaphia. Urmând sfaturile sergentului Popescu a evitat pichetele de grăniceriși,dupămulteemoțiiceidoiauajunslaChișinău.

NichitaSmochinăafostdecoratdeRusiaImperialăcu:

1. Medalia de Aramă în memoria a 300 de ani de domnie a FamilieiImperialeaRomanovilor.

2. Medalia Sfântul Gheorghe gradul IV cu inscripția „pentru vitejie”nr.543817,8noiembrie1915.

3. Crucea-Ordin Sfântul Gheorghe (Георгиевский крест), gradulIV,nr.543796,10octombrie1916.

4. Ordinul Sfânta Anna gradul III, cu spade şi rozetă, 9 noiembrie1916.

5. Ordinul Sfântul Stanislav gradul II, cu spade şi rozetă, 22 noiembrie1916.

6. Ordinul Sfânta Anna gradul II, cu spade şi rozetă, 2 decembrie1916.

7. Ordinul Sfântul Stanislav gradul III, cu spade şi rozetă, 3 decembrie1916.

8.OrdinulSfântaAnnagradulIV,cuinscripţiapentruvitejie,30 august1917.

8NichitaSmochină, Memorii,p.194.

9. Ordinul Sfântul Vladimir gradul IV, cu spade şi rozetă, 23 septembrie1917.

Foia matricolă a căpitanului Nichita Smochină, copie legalizată.

II. ANII DE STUDENȚIE, LA IAȘI

După trecerea Nistrului, familia s-a stabilit la Iaşi. Nichita Smochină s-a înscris în anul 1920 la Facultatea de Litere, secția filosofieşilaFacultateadeDreptdincadrulUniversitățiiIași. ÎnițialNichitaSmochinăîșidoreasăurmezepolitehnica.

Pentru asigurarea traiul familiei, a lucrat. La 1 august 1920 a fost angajat impiegat, pe baza examenului susținut, la Direcţia CăilorFerate,iarapois-atransferatlaUniversitateaIași,secretar. Fiindcă făcuse liceul în Rusia, la 2 ianuarie 1923, în fața Comisiei de Control a Ministerului Instrucțiunii Publice de pe lângă UniversitateadinIaşi,asusținut și apromovatexamenul de control, obținând diploma de absolvire a cursurilor liceale, secţia modernăputândcontinuastudiileuniversitare. În perioada studenției a fost vicepreședintele Comitetelor SocietăţilorStudenţilordelafacultățiledeLitereşideDrept. Dininiţiativasa,la21ianuarie1921s-aconstituit „Comitetul de Ajutorare a românilor de peste Nistru”, și împreună cu ministrul pentru Basarabia, Pan. Halippa a obţinut fonduri de ajutorare, spaţii de cazare şi locuri de muncă pentru refugiaţii din Transnistria. La recomandarea lui Pan. Halippa, în luna iunie 1921 a plecat la Bucureşti pentru a informa Guvernul României asupra evenimentelor din Transnistria (arestări, asasinate, etc). A fost primit de primul ministru Take Ionescu, care cunoștea activitatea desfășurată de Nichita Smochină în Rada Ucrainei și a discutat cu Constantin Stere, cu generalul Averescu și cu Ionel Brătianu. Anul următor, pentru ajutorarea fraților transnistreni a prezentatRegeluiFerdinandunmemoriu:

În 1922 ca membru al „Comitetului de Ajutorare a Românilor de peste Nistru” am prezentat personal regelui Ferdinand memoriul nostru semnat de domnul Halippa ca preşedinte şi de mine ca secretar, pentru ajutorarea transnistrienilor şi plasarea elevilor în şcoli. Drept rezultat, mulţi elevi, au fost plasaţi gratuit în şcolile din România 9 .

O mare parte dintre transnistrenii care au urmat atunci școala auajunspersonalităţidebazăaleştiinţeişiculturiiromâne. La începutul anului 1922 a trimis profesorului Nicolae Iorga o scrisoare, solicitându-i sprijinul pentru transnistreni și spre 9NichitaSmochină, Pagini din însemnările unui rebel, p.9.

bucurialui,scrisoareaafostpublicatăîn NeamulRomânesc,Anul al X-lea, no. 07-08, 4 mai. În vara anului 1922 a participat la Congresul „Ligii Culturale” de la Curtea de Argeş, unde, l-a cunoscut pe profesorul Nicolae Iorga. A devenit colaborator al profesoruluiNicolaeIorga,careîlvasprijini.

Nichita Smochină a obţinut licenţa în Litere şi Filosofie, precumşiceaînDrept,însesiuneaoctombrie1925.

Încă din perioada studenției Nichita Smochină a publicat articoleînsprijinulromânilortransnistreni:

Ca student, după înscrierea la Universitate am continuat să lupt pentru cauza românească.Am colaborat cu articole despre fraţii mei la ziarul Neamul românesc, alprofesorului Nicolae Iorga, la revistele Tribuna Românilor de peste hotare, Ramuri, Calendarul Ligii Culturale, Cele Trei Crișuri, Arhiva din Iași, Însemnări ieșene, Viața Basarabiei, etc.10

10 Ibidem.

Nichita Smochină s-a înscris la doctorat, la Universitatea din Iaşi,șiasusţinutexamenelepentruprimii2anidestudiu.

La 29 martie 1930 Nichita Smochină a absolvit Seminarul PedagogicUniversitaralFacultăţiideLitereşiFilosofiedinIaşi.

Cei doi copii, Claudia şi Alexandru, rămăseseră în Transnistria la bunica lor din partea tatălui. Pentru ei, a trimis pachete,înspecialculucrurideîmbrăcăminte,decâteoriaputut.

Din primele zile ale sosirii la Iași împreună cu soția mea Agaphia, care mereu era cu ochii înlăcrimați ne gândeam la cei doi copilași. […] La un moment dat am încercat să-i aduc oficial în schimbul a 150.000 de franci francezi prin instituția sovietică Polpred Vsto, dar mie mi-au refuzat categoric aducerealorînțară.Atuncinumi-arămasdecâtsă-ifur,sausă-iabandonez.11

După numeroase încercări nereușite, pe 14 iunie 1926, după aproapeşapteani,areuşitsă-şirecupereze,copiii12 .

La 15 septembrie 1926 s-a înscris în Baroul Iași al Uniunii AvocațilordinRomânia.

Din octombrie 1927 a apărut la Chișinău, revista lunară Tribuna Românilor Transnistrieni, editată sub conducerea unui comitet.RedactorulrevisteiafostNichitaSmochină13 .

III. LA DOCTORAT, ÎN FRANȚA

În vara anului 1930 a obţinut o bursă de studii pentru continuarea doctoratului, în Franța, la Universitatea ,,Sorbona”. Perioada de început a fost foarte dificilă, deoarece trebuia să asigureșitraiul familiei rămaseînțară.Afostsprijinitmaterialde Pan. Halippa precum și de profesorul Nicolae Iorga, care i-a asigurat,obunăperioadădetimp,cazareala„ŞcoalaRomână”de la Fontenay-aux-Roses,undeafostospitantșiapoimembru.

11 Nichita Smochină, Memorii, p.235.

12 Ibidem, pp.236-242.

13 Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică, editor MarianPetcu,EdituraPolirom,București2012

Din septembrie 1930, Nichita Smochină a fost profesor de limba română la „Société pour la Propagation des Langues ÉtrangèresenFrance”,dincadrulUniversităţii „Sorbona”.

Intelectualii români aflați la Paris au format un grup unit sprijinindu-se.Înanul1931pictorulMarinachei-afăcutportretul, iarapoipictorulSinger,(LazarZin)înanul1934.

Lazar Zin, studiu, 1934.

Despreperioadadoctoratului,NichitaSmochinănotează:

La Paris amavut ca maeştrii mai apropiaţi la facultatea de litere la doctorat pe profesorul Ferdinand Lot de la Sorbona, care era şi membru la „Institut de France” şi pe Georges Pagès, profesor de istorie modernă. Ei totdeauna îmi dădeau sfaturi şi îndrumări cu privire la teza mea de doctorat în litere „Les Roumains de Russie soviétique”. 14

14NichitaSmochină, Memorii, p.296.

NichitaSmochinăafostapropiatdeprofesorulIorga.

În diverse alte surse, inclusiv și în impresionantele sale Memorii (în șapte volume) N. Iorga face referiri și la alți oameni de valoare din Basarabia: (...) Nichita Smochină - jurist, publicist, istoricșiompolitic,membrudeonoarealAcademieiRomâne.15

Perioada pregătirii tezei de doctorat a fost folosită pentru publicarea unor lucrări ştiinţifice, dar şi pentru desfăşurarea unor intense activităţi de prezentare a situaţiei popoarelor subjugate dinURSS,înspecialaromânilor.

A făcut publică lista celor 14 membri ai guvernului R.S.S.A.M. în care, se găsea un singur nume românesc, Negruţă, ţăran din judeţul Ananiev, fără autoritate, ales ca să fie şi un moldovean în guvern. A ținut mai multe conferințe în care arăta situațiaromânilordinRusiaSovietică,menționând:

În septembrie 1930 la sediul Asociaţiei Studenţilor Români la doctorat din Paris, am ţinut o conferinţă despre românii din Republica Autonomă Sovietică Moldovenească, la care a luat parte un număr mare de studenţi precum și profesorul de la Teologie, Mihălcescu, pe atunci decan, iar apoi Mitropolitul Moldovei. La sediul refugiaţilor georgieni şi ucraineni separatişti la Paris am ţinut un ciclu de conferinţe, în limba franceză, despre Republica Moldovenească Sovietică Autonomă şi legăturile românilor transnistrienicuţaraveche16 .

Înseptembrie1930aparticipatlalucrărileLigii Naţiunilorde la Geneva, unde a luat cuvântul în cadrul Comisiei a VI-a a Minorităţilor. La propunerea lui, în darea de seamă a Congresului s-a introdus formula „alte minorităţi româneşti de circa 2 milioane, care trăiesc în afara graniţei României”. A participat până în anul 1935 inclusiv, la Congresele anuale ale Comisiei a VI-a a Minorităţilor. A colaborat cu președintele „Internaționalei

15 Nicolae Cazacu, Nicolae Iorga memorialist: personalități basarabene în viziunea marelui savant,UniversitateadeStat„AlecuRusso”,Bălți,2012.

16NichitaSmochină, Pagini din însemnările unui rebel, p.10.

antiComintern”,AubertThéodore.S-aîntâlnit cuoseriedelideri aiemigraţieidinUcraina,Rusia,Georgia,Azerbaidjan,etc.

La Geneva a fost remarcat de Nicolae Titulescu. Cu ocazia unei vizite făcute la Paris de Nicolae Titulescu şi Ion Mihalache, în septembrie1933auavut odiscuţiepe temarelaţiilorcuURSS, iar aceştia l-au sfătuit să fie mai prudent şi mai reţinut în cuvântărileantisovietice.

În perioada foametei și a terorii din Ucraina17, provocate de Stalin, românii transnistreni abandonau avutul şi se refugiau în România. Grănicerii sovietici au morând numeroşi refugiaţi transnistreni. Nichita Smochină a luat poziţie fermă a făcut cunoscute în presă atrocitățile săvârșite de sovietici și a apelat la sprijinulziariștilorcunoscuți:

Personal am dat alarma în presa din capitala Franței și a Italiei. În L’Ordre din 17 martie 1932, sub pseudonimul de M. Florin, am făcut să apară articolul „Les massacres de moldaves dans la Russie Sovietique”.18 Am luat contact cu direcţia ziarului Le Journal şi am stăruit pe lângă Geo London, cunoscut ca cel mai bun ziarist anchetator, să facă o călătorie în România pentru a se convinge de adevăr. Călătoriile sale prin Basarabia, vizitarea malului Nistrului şi contactul direct cu victimele, au adus lumini noi asupra sălbăticiilor întrebuinţate sistematic de grănicerii sovietici şi trupele speciale ale GPU-ului,împotrivapopulaţieipaşniceromâneşti.19

Acţiunile au culminat cu „Memorandumul” prezentat Preşedintelui Societăţii Naţiunilor și susținut în Comisia a VI-a a Minorităților. „Memorandumul”, semnat de 634 de refugiaţi dintre cei care au scăpat cu viaţă de la măcel, condamna ferm acţiunile represive ale Sovietelor. A fost publicat în cotidianul L'Ordre dinParis,la23martie1932.

17 Holodomor – foametea din anii 1932-1933, provocată în Ucraina, cu un numărdemorțiestimatla10milioane,Wikipedia.

18. Moldova Nouă, „Din amarul românilor transnistrieni, Masacrele de la Nistru”,nr.1-3,ian-dec1941,EdituraBucovina,Bucureşti,1941, pp.239-295.

19 Ibidem.

La mitingul „Tragedia de la Nistru” din 13 aprilie 1932 la care Geo London a făcut o amplă dare de seamă, a luat cuvântul aducând alte dovezi şi combătând pe comuniștii basarabeni, care încercausăzădărniceascăadunarea.

Este bine cunoscută alocuţiunea din 13 decembrie 1933 pe care a avut-o la Societatea Naţiunilor, pentru admiterea „Comitetului Refugiaţilor Moldoveni din URSS”, sub autoritatea

acesteia,în„OficiulInternaţionalNansen”.20

La conferinţa împotriva colonialismului sovietic intitulată „Rusia şi problema naţionalităţilor”, din 27 ianuarie 1934 în faţa unui public numeros de refugiaţi şi de francezi, la care au luat parteDenikin,MiliukovşiKerenskiaspus:

Ca român separatist din fostul imperiu colonialist sovietic cred că a sosit momentul, pe care îl socot necesar de a convoca congresul tuturor naţionalităţilor, care luptă pentru independenţa lor. La acest congres putem dezbate problemele expuse aici, care ne interesează pe noi separatiştii şi ajungând la o înţelegere, să elaborăm un pact, sau o alianţă a noastră a tuturora pentru a lupta împotriva colonialismuluicareasupreştepopoareleneruse21

A fost urmărit permanent de agenţii sovietici şi s-a încercat intimidarealui,inclusivprinziarelecomunistedinFranţa. Nichita Smochină a obținut titlul de doctor în toamna anului 1934.

IV. PERIOADAINTERBELICĂ

Întors în țară s-a implicat în continuare, în ajutorarea fraților săi, românii transnistreni. În luna ianuarie a anului 1935 a apărut revista Moldova Nouă pe care a editat-o cu mari eforturi materiale. Au apărut doar 5 numere: Anul I, nr. 1, 1935; Anul I, nr. 2-3, 1935; Anul II, nr. 4, 1936; cu subtitlul „Organul Asociației CulturaleaTransnistrienilor” șiAnulVI, nr.1-3,1941, cu subtitlul „Revistă de Studii şi Cercetări Transnistriene”. În Biblioteca Revistei Moldova Nouă au apărut suplimentele: Nichita Smochină, Diomid Strungaru, Cartea Moldovanului, nr. 1, 1943 și Dr. Nicolae M. Popp, Transnistria. Încercare de monografieregională,nr.2,1943.

20 Charles King The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture, p.180;nota 7,p.262.

21 Moldova Nouă, „Dinamarulromânilortransnistrieni, ...”,p.11.

Mihail Sadoveanu, pentru a-l susține a solicitat ministrului ȘcoalelorșiCultelor,C.Angelescu,sprijinulpentrurevistă.

Scrisoarea lui Mihail Sadoveanu pentru ministrul Angelescu.

După instalarea regimului comunist relația lor s-a răcit. MihailSadoveanuaîncercatsă-latragădeparteacomuniștilor.

Dareudinrefugiulmeuînmunţii-amrăspunscădeaziînainte suntempe doi poli, eu am îmbrăţişat cununa de spini, iar el laura comunismului. Viitorul vajudeca!22

Nichita Smochină a susținut numeroase conferințe în care a prezentat pe larg situația românilor din URSS și, pe baza documentelor istorice, trecutul românesc al meleagurilor transnistrene. Din anul 1936, a participat în fiecare an la „Cursurile de vară” ale Universității Populare „Nicolae Iorga”, delaVăleniideMunte.

22NichitaSmochină, Memorii, p.593.

Învitație de colaborare pentru cursurile de vară, de la Universitatea Populară „Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte, 1938.

După asasinarea profesorului Nicolae Iorga a continuat colaborareacu „LigaCulturală”: În anul 1935 Nichita Smochină a organizat „Comitetul de Ajutorare a Refugiaților Moldoveni”23 și la „Congresul românilor transnistrieni”, de la Chișinău, din 21-24 iunie 1937 a fost ales

23 Referat al Direcției a III-a a Securității, februarie 1962, Acțiunea informativă Nichita Smochină, editor Vadim Guzun, Editura Argonaut ClujNapoca,seria„AfaceriOrientale”,2013;p.179.

preşedinte.

La 1 noiembrie 1938 a fost numit şef de serviciu, clasa a II-a la „Cancelaria Comisariatului General al Minorităţilor”, din cadrulPreședințieiConsiliuluideMiniştri.

În memoriiNichita Smochină aratăcănumirea s-a făcut după cerefuzasemaimulteofertedeavenilaBucurești:

Încă de când amvenit de la Parisautoritățile dela București îmi făceau propuneri să mă mut în capitală. PreședințiaAcademiei vroia să mă aducă la Academia Română care depindea de Ministerul Învățământului, iar de acolo să îmbrățișez cariera didactică. Domnul C. Hamangiu, având în vedere că eram colaborator la revista Pandectele Române, partea doctrinală apreciindu-mi studiile de

doctrină juridică, voia să mă numească membru în Consiliul juridic, funcție egală cu aceea de conferențiar universitar. Dar eu mă simțeam mai legat de Iași, a doua capitală a țării, unde mai ușor mă puteam ocupa cu studiile despre românii transnistrieni, și de alte probleme. De aceea m-am întors la Iași unde aveam și legături științifice mai temeinice, deși veneam foarte des la București pentru a-micompletalucrările24 .

Nichita a închiriat „provizoriu” un apartament de 4 camere, lângăAteneul Român, în care însă a locuit până la sfârșitul vieții. FamiliaarămaslaIași,pânălasfârșitulanuluișcolaralcopiilor.

Nichita era daltonist și atunci când familia a venit la București, în iunie 1939, tot apartamentul era vopsit în albastru. Peste ani, la noile zugrăveli mai apărea de sub tencuială câte o zonăvopsităînalbastruintens.

În apartamentul din Golescu locuiau Nichita șiAgaphia, cu 3 dintrecopii lor,Claudia,NicolaeșiAntoaneta,precum şi 2nepoţi din Transnistria,Andrei Smochină, şi Ion (Bebe) Ciobanu, nepot alAgaphiei.La27iunie1940,ziua încares-aprimitultimatumul sovietic privind cedarea Basarabiei, fiica Claudia s-a căsătorit cu Diomid Strungaru, filolog basarabean. Familia acestora a locuit tot în apartamentul din Golescu şi aceștia au fost cei care au avut grijă de Nichita Smochină, până la sfârşitul vieţii lui. Nichita Smochină a colaborat tot timpul cu ginerele său, singurele „dispute” fiind pe teme filologice. În după-amiaza aceleiași zile Nichita Smochină a fost însărcinat de Guvernul României să întocmească răspunsul la ultimatumul sovietic privind cedarea Basarabiei și a fost primit în audienţă de către regele României, Carol al II-lea. În memoriile sale descrie audiența: s-a adresat regeluiCarolastfel:

„Maiestate, la ultimatumul sovietic noi trebuie să răspundem nu cu un răspuns de a duce tratative, ci cu război. Ţara face cea mai mare greşeală dacă cedează Basarabia fără război. Pentru lumea

24Nichita Smochină, Memorii,p.413.

europeană aceasta ar însemna că Sovietele au dreptul asupra Basarabiei,nunoi!”

La cuvintelemele Carolmi-arăspuns: „Ne ocupăRusiaîncazul acesta toatăţara!”

La care eu am replicat: „Ne ocupă este adevărat, dar noi prin acest gest și atitudine de popor dârz vom grăbi conflictul dintre nemți și ruși (…) [miza fiind petrolul românesc]. Și acesta este motivulpentrucaretrebuiecanoisărezistăm”25

Desprepregătirearăspunsuluimenționează:

Apoi am venit la Ministerul Propagandei luându-l cu mine şi pe ginerele meu Diomid Strungaru să-mi dea o mână de ajutor la pregătirea materialului şi arăspunsului,precumşilasupraveghereadactilografierii,etc. 26

După eliberarea Basarabiei și a Transnistriei, în şedinţa din 12 august 1941 a Preşedinţiei Consiliului de Miniştri i s-a propus săfieguvernatorul ţinutului dintreNistruşi Bug, al „Transnistriei Mari”, dar a refuzat și l-a propus pe profesorul Gheorghe Alexianu.Cutoateacesteaîntrecei doi aexistat unconflict latent datorat faptului că Alexianu se temea că va fi înlocuit cu Smochină.27 Între 8 februarie 1938 şi 2 decembrie 1943 a ținut un jurnal personal în care a consemnat multe aspecte, mai puţin cunoscute ale istoriei noastre. A menționat „Congresul Scriitorilor Basarabeni”, de la Chişinău din 25 martie 1940. A arătat colaborarea strânsă avută cu Iuliu Scriban, şeful „Misiunii Ortodoxe Române” din Transnistria, înfiinţată la 15 august 1941, care printre multe altele, a sfinţit măreaţa Catedrală din Odesa, carefuseseînchisătimpdedouădecenii.Apovestit modulîncare a fost primit ultimatumul sovietic din 28 iulie 1940 și ocuparea Basarabiei de către sovietici, de bunele relaţiile avutecuprimarul

25 Ibidem, p.421. 26 Ibidem

27 „Nota SSI, 11 ianuarie 1942”, Problema transnistreană, editor Vadim Guzun,EdituraArgonaut,ClujNapoca,2015,p.231.

oraşului Odesa, Gherman Pântea, de redeschiderea Operei din Odesa,desprerepertoriulacesteiaşicalitateaspectacolelor. AamintitdevizitaregeluiMihaiînTransnistria.

Tiraspol, 23 august 1941.

A arătat că după eliberarea Basarabiei şi a Transnistriei de subocupaţiesovieticăînzecidelocalităţis-auredeschisbisericile şi au fost botezați mii de copii, că s-au înfiinţat foarte multe şcoli noi, la toatenivelele de învățământ, cupredarea în limba română, cel mai reprezentativ exemplu fiind Liceul „Duca Vodă” din Tiraspol,deschisla30noiembrie1941.

A povestit despre atentatul de la 22 octombrie 1941 de la Odesa, când a fost aruncat în aer „Comandamentul Militar Românesc” menționând că locul unde au fost înhumate victimele acestuiatentatesteparcul„Şevcenko”depemalulMăriiNegre.

În anul 1941 a organizat la București „Asociația Generală a Refugiaților din Basarabia și Transnistria”.28 Asociația a fost foarte activă organizând multe acțiuni de ajutorare a

28 Referat al Direcției a III-a a Securității, februarie 1962; Acțiunea informativă Nichita Smochină,p.179.

transnistrenilor. În numele asociaţiei, al cărui președinte era, a solicitat sprijinul generalului Ion Antonescu pentru românii transnistreni, iar rezoluția acestuia a fost fermă: „să ştie dl. Smochinăcăvoifacedreptatechiarşicusecurea!”29

Pe 15 decembrie 1941 „Congresul tuturor moldovenilor”, ţinut la Tiraspol l-a ales preşedinte al „Consiliului Naţional” și a fostrealespreședinteal„AsociațieiRomânilorTransnistrieni”.

În rândul se sus, Ilie Zaftur, Onisifor Ghibu, Nichita Smochină, Pan. Halippa, Ștefan Bulat, Tiraspol 15 decembrie, 1941.

A intervenit pentru românii prizonieri din Basarabia și Transnistria care fuseseră obligați să lupte în armata sovietică și care au fost eliberați din lagăre în urma aprobării guvernului și trimişilavetrelelorpesocotealastatului.30 .

La 11 iulie 1942 i se acordă o indemnizație lunară de 30000 de lei pentru serviciile aduse, dar Nichita Smochină a refuzat indemnizația31: 29 Ibidem, p.606. 30NichitaSmochină, Pagini din însemnările unui rebel,p.10. 31 Problema transnistreană,pp.306-307.

După primirea Deciziei şi adresei de însoţire m-am prezentat Guvernatorului, prof. Gh. Alexianu. Cu această ocazie el mi-a mai prezentat un cec de 14 milioane lei, recompensă naţională pentru luptamea pentruTransnistria, dareuamrefuzataceasta indemnizaţie lunară de 30.000 de leicât şi cecul de 14 milioane de lei, spunându-i cu mulţumire că recompensa naţională pentru mine va fi alipirea Transnistriei la România, iar de indemnizaţia lunară de 30.000 lei nu amnevoie,căciîncalitateameadeConsilierpersonalalMareşalului, nu-mifacdecâtdatoriacercetând diferiteaspectealeTransnistriei.32

Pentru activitatea ştiinţifică a fost ales, la 2 iunie 1942, „MembrudeOnoare”alAcademieiRomâne.

DomnulŞtefanCiobanuciteşteurmătoareapropunere:

Ideea conducătoare a Academiei Române a fost de la înfiinţarea ei să întrunească în sânul ei pe reprezentanţii gândirii şi simţirii româneşti din toate ţările locuite de români. Astfel au intrat în sânul Academiei reprezentanţi din Transilvania, Basarabia şi Bucovina. Dar românii din Transnistria nu s-au învrednicitpână înprezentdeaceastăonoare.

Simțul nostru de solidaritate naţională şi culturală ne îndeamnă să ne gândim şi la fraţii noştri de dincolo de Nistru, ce prin vitejia şi jertfa armatelor române au fost eliberaţi de sub jugul păgân şi încadraţi în ritmul comun de simţire şi gândire românească. În împrejurările acestea fericite credem că se impune să chemămpeun cărturar transnistreanîn mijlocul nostru, ca simbol al unităţii şi solidarităţii noastre naţionale. În acest sens avem onoarea a propune pe vajnicul apărător al cauzei românilor transnistrieni, care în același timp este şiuncărturardeseamă, înpersoanadomnuluiNichita Smochină.

Petrovici,Şt.Ciobanu,IonI.Nistor,M.Sadoveanu, I.Simionescu, G.Murnu, D.Gusti.33

În ședinţa publică a Academiei din 10 iulie 1942, domnul NichitaSmochinăaratăcă:

Vrednică de cinstea pe care Academia i-a făcut-o prin alegerea sa ca Membru de Onoare este provincia din care vine. Această provincie va căuta s-o servească şi de aici înainte cu acelaşi suflet şi

32NichitaSmochină, Memorii,p.496.

33 Analele Academiei Române, Dezbaterile 1941-1942, tomulLXII,p.240.

cu aceeaşi râvnă. Ea merită să fie cunoscută de aproape şi nu se îndoieşte căAcademia Românăvapornilaexplorareaeiştiinţifică. Ca umil reprezentant al ei, mulţumeşte Academiei pentru alegereasa şioasigurădeîntreagasagratitudine.34

La 28 iulie 1942, Președinția Consiliului de Miniștri îl însărcinase cu adunarea materialului privind „provincia româneascădintreNistrușiBug”.

Spre bucuria lui în toamna anului 1942 o echipă numeroasă deacademicieniafăcutovizitădedocumentareînTransnistria.

34 Analele Academiei Române, Dezbaterile 1942-1943, tomulLXIII,p.14.

Membrii Academiei Române Ion Nistor, Ioan Lupaș, Ștefan Ciobanu, Nicolae Popescu, Simion Mehedinți, Mihai Ciucă, Nicolae Ionescu-Șișești, Dimitrie Gusti, Nichita Smochină, pe malul transnistrean al Nistrului, 4 septembrie 1942.

Ca preşedinte al transnistrenilor a pledat pentru unirea Transnistriei cu ţara, după război, pe baza unui referendum. În acest sens sunt relevante documentele incluse în volumul Problema Transnistreană 1941-1944, editor Vadim Guzun, EdituraArgonaut,Cluj-Napoca,2015.

Nichita Smochină a pus un mare accent pe pregătirea temeinică a învățământului de calitate în Transnistria și s-a implicat profund în organizarea de cursuri pentru profesorii, învățătorii și studenții transnistreni. În anul 1942 s-au organizat cursuri pentru profesori la Brașov și pentru învățător la Universitatea Populară „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte. Datorită lui, un grup masiv de studenți transnistreni au petrecut sărbătorile de Paște împreună cu colegii lor din Iași și București. La Universitatea din Odesa în iulie și august 1943 au fost organizatecursuripentrustudențiișiprofesoriitransnistreni. La inițiativa lui, Societatea Română de Radiodifuziune a

înregistrat pe plăci de patefon foarte multe cântece transnistrene. Această bogățiefolcloricăafostdistrusăînseptembrie1944. Cercetătorul român Petre Popescu Gogan îl descrie astfel pe Smochină:

Un om al Legii, cu o chemare al drepturilor omului și al drepturilor popoarelor.[...] Solicitat să se pronunțe asupra problemei minorităților, a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe și a participat lacongreseinternaționaleînaceastăprivință35 .

După căderea Stalingradului în februarie 1943, mareşalul Ion Antonescu l-a însărcinat să adune material pentru Conferinţa de pace de după război, iar după 23 august 1944 a îngropat trei lăzi cu documente, în special privind drepturile României asupra BasarabieişiTransnistriei,înregiuneaCaransebeş. A avut o strânsă legătură cu Nunțiului Apostolic Andrea Cassuloparticipândîmpreunalamaimulteacțiuniumanitare. În anul 1943 a fost decorat de papa Piusal XI-lea cu Medalia „BeneMerenti”.

35 Petru Popescu Gogan, „Memento!”, în Memoria, Revista Gândirii Arestate, nr.28,1999.

V. PERIOADA COMUNISTĂ

La 1 septembrie 1944 a fost demis din funcţia de şef de serviciudelaConsiliuldeMiniştri.

O dată cu intrarea Armatei Roşii în ţară a fost declarat duşman al Sovietelor şi urmărit, locuinţa lui fiind supraveghată permanent,deunmilitarsovietic.36

În perioada 1946-1947, colegii de la Academie l-au salvat angajându-l, cu nume fals Gheorghe Ionescu, administrator al moşiei Academiei de la Tituleşti. După confiscarea averii Academieis-arefugiatînsateledemunte,dinzonaCaransebeş.

La 12 august 1948, prin Decretul Prezidenţial nr. 1454 a fost exclusdinrândulmembrilorAcademieiRomâne.

La 20 decembrie 1948Alexandru Smochină, fiul cel mare, a fost arestat de securitatea română şi predat sovieticilor, iar la 21 februarie 1949 a fost deportat în Siberia, la Magadan, la Verhoiansk şi în final dincolo de Cercul Polar la Kolâma, fiind condamnatla16aprilie1949[sic]la25deanidegulag.

Alexandru Smochină, fotografie din dosar SIS, 1950.

36 Militarul sovietic care a supravegheat locuința lui Smochină a fost cazat la portar,singurul membrualpartiduluicomunistdintrelocatariiblocului,(n.ed).

Nicolae, pentru a alina durerea tatălui și-a asumat riscul și a trimis o scrisoare în Gulag lui Alexandru. Spre bucuria familiei, acestuiais-apermissărăspundă.

Alexandru Smochină a fost eliberat la 9 aprilie 1956 și reabilitatla8mai1996,deProcuraturaRepubliciiMoldova. MomentulreveniriiînțarăafostevocatdeAlexandru:

Pe peron, către noi, venea un bătrân bărbos, cu paltonul ros, cusut şi o căciulă uzată, cu unele cârpituri. El avea în mână un colac mare, sfânt obicei românesc moştenit de la străbuni, pentru a-i întâmpinapeceidragipepământulloculuiunde-şiduc traiul.

M-am uitat mai bine la acel moş bărbos, cu barbă albă de arhanghelşil-amrecunoscutpetatălmeu.

Înainta către noi toţi, cu colacul în mână, zâmbind, cu paltonul luiuzat,cucăciularoasă,printremulţimea destuldeelegantă.[...]

I-am sărit în înainte, l-am sărutat. El m-a cuprins, mi-a dat o bucăţică decolac,apoiaîmbrăţișatpetoţiceilalţi,dându-lebucăţide colac şi urându-le tuturor „Bun sosit pe pământul Patriei!” În afară de mine îl cunoştea numai pe Ţepordei, dar pentru el toţi eram

acumafiiluireîntorşidincalvar, depepământstrăin.37

Obținerea unui loc de munca pentru Nichita Smochină afost foartedificilă.Înianuarie1950afostangajat,ajutorbibliotecarla BibliotecaAcademiei.

Înbazaordinuluisecuritățiiafostconcediatîniunie1950:

Este cunoscut Smochină Nichita, dintr-un ordin al D.G.S.P. din luna iunie 1950, către D.S.C., care împreună cu mai multe persoane au fost îndepărtate dinAcademia R.P.R. pentru atitudine dușmănoasă împotrivaregimului nostru.

Atât Smochină cât și restul persoanelor au îndeplinit funcții de bibliotecarilaAcademiaR.P.R.38

La 1 august 1950 „Secţia Bisericească” a Patriarhiei recomandă angajarea ca specialist în descifrarea documentelor şi manuscriselorpaleoslaveşiînslavaveche.

37Alexandru Smochină, Care patrie?, editor Vadim Guzun, EdituraArgonaut, Cluj-Napoca,2014,p.523.

38 Acțiunea informativă Nichita Smochină,p.265.

Recomandare patriarhie, 1950.

Speranţele au fost însă deşarte, refuzându-i-se angajarea prin adresaServiciuluiCadre,pemotivcănusuntposturivacante.39

39 Adresa este semnată de consilierul administrativ Maior și de Episcopul Teoctist,vicarpatriarhal,viitorulpatriarhalRomâniei.

Răspunsul serviciului Cadre a Patriarhiei.

Între anii 1949 şi 1953 Nichita Smochină a efectuat, ocazional, traduceri şi lucrări de dactilografie, în special în limba rusă, primind câteva contracte de colaborare pe perioade foarte scurte, de 2-3săptămâni. Pe buletinul lui de identitate,eliberat de MilițiaR.P.R.eraspecificat„angajatdactilografă”!

La 18 iulie 1951 a murit soția Agaphia Smochină. Moartea soției l-a afectat profund. Purta cu el o fotografie cu crucea mormântuluișimergeafoartedeslacimitir. Înperioada1952-1962afostsupravegheatdeSecuritate. Unvecin „patriot” trimiseseoscrisoareambasadorului URSS [sic!]privindu-ipeNichitaSmochinășipeginereleacestuia:

DomnuluiambasadoralURSS, Văaducemlacunoștințăurmătoarele: În strada Nicolae Golescu nr.14, corpul B, etajul 1, locuiește un fost profesor, Nichita Smochină, originar din Duboșari, Lăpușna, URSS.Acest profesor înainte și în timpul războiului din 1941-1944, a dus o campanie de ură contra U.R.S.S., a fost președintele refugiaților dinTransnistria și împreună cu aceștia a ținut numeroase

ședințe, îndemnându-i la luptă și rezistență contra comunismului. Avea legături strânse cu naziștii germani, care îl vizitau la domiciliu și făcea dese călătorii la Odesa. Era în relații cu un mare naționalist și luptător pentru independența Ucrainei cunumele deTrepke, care a fost arestat de Inkavedeul sovietic în anul 1944. Are un fiu avocat careafostarestat,fiind contraregimuluiactual.

În 1944 când trupele sovietice au intrat în București, Smochină N. a dispărut de la domiciliul său și a stat ascuns aproape doi ani. În acest timp a fost căutat de autoritățile sovietice și locuința lui a fost pusă sub pază mai mult timp. Când familia lui a constatat că pericolul de arestare a trecut l-a înștiințat și a revenit acasă. La întoarcere a venit cu haine rupte și cu o barbă mare ca să nu fie recunoscut devecini.

Profesorul Smochină N. are un ginere cu numele de Strungaru Diomid, cucareaconlucratîntimpulrăzboiuluicontra URSS, acesta a fost redactor la o gazetă din Transnistria, care a fost subvenționată de germani și patronată de Smochină. Nu rețin numele acestei gazete, însă publica material anticomunist. Smochină și Strungaru sunt mari naționaliști și dușmani de moarte ai regimului comunist. Este surprinzător că autoritățile sovietice nu au fost destul de vigilente.

În acest imobil mai sunt refugiați sovietici din anul 1917 și basarabeni care, împreună cu Smochină N. și Strungaru D. au format unnucleupericulosanticomunistșiantisovietic40

Smochină și Strungaru au ars în curtea imobilului diverse broșuri, ziare și acte cu caracter subversiv și probabil că și portarul imobiluluiaobservatarderealor.

Maiaurelații cuunindivid care areomică fermă lângă pădurea Andronache, unde se întâlnesc ca prieteni și pun la cale acțiuni politice deviitor,cucaractersubversiv.41

TrăiascăMareaUniune Sovietică!42 Într-un referat al Academiei R.P.R. către Securitate, Nichita Smochinăeracaracterizatastfel:

40 În imobil locuia generalului Arthur Văitoianu. După eliberarea deținuților politicidelacanalgeneralulVăitoianuamaitrăitdoarcâteva luni, (n.ed).

41 Bălan Vasile, consătean cu Nichita Smochină, care avea gospodăria în comunaVoluntari.n.a.

42 Acţiunea informativă Nichita Smochină, p.79.

Element duşmănos, care în tot timpul războiului fascist a fost preocupat de problema Transnistriei, publicând diferite cărţi, de exemplu, în 1943, în revista Moldova Nouă, trata problemele Transnistrieideierişideazi.

La 19 martie 1957 a fost deschisă de Direcția a III-a a securitățiiacţiuneadeurmărireinformativă.

Prima pagină a dosarului de urmărire43 .

Fotografia atașată Hotărârii de deschidere a dosarului este făcutăchiardeorganeledesecuritate,dupăodiscuție„amicală”.

Dosarulafostdeschispebazafaptuluică:

Susnumitul reprezentase un element de frunte al cercurilor naţionaliste basarabene şi a fostconducătorul Comitetului Românilor

43 Acţiunea informativă Nichita Smochină, p.303.

de peste Nistru, organizaţie considerată că avea un caracter naţionalist.44

S-a încercat supravegherea lui și a familiei inclusiv prin intermediul grupului de refugiaţi basarabeni. În acest sens elocventă este încercarea securității de recrutarea ca informator, darfărărezultat,aluiGhermanPântea:

Obiectivul recrutării sale [Gherman Pântea] ca informator s-a modificat, din nou, de data aceasta urmărindu-se folosirea lui pentru încadrarea informativă a altor fruntaşi basarabeni, precum [...] Nichita Smochină, cunoscut drept celmaiproeminentreprezentantal românilortransnistrieni45

Postul telefonic a fost supravegheat, începând cu kuna ianuarie 1958, dar rezultatele nefiind concludente, supravegherea postuluitelefonicafostsistatăînlunaaprilie195846 .

NichitaSmochină,fiicaClaudia și ginerele DiomidStrungaru au fost anchetați și reținuți în numeroase rânduri de securitate.La 27 noiembrie 1959 locotenentul anchetator de securitate, Zărescu a propus, pe baza „probelor” adunate, arestarea lui Nichita Smochină, a fiicei, Claudia şi a ginerelui, Diomid Strungaru, „pentru intensă activitate anticomunistă, antisovietică”. Propunerea de arestare se baza pe articolul 193 - 1, din Codul penal al R.P.R., articol adăugat la Codul Penal prin Decretul cu nr. 62 din februarie 1955. Articolul incrimina activitatea intensă contra clasei muncitoare sau a mişcării revoluţionare, desfăşurată într-un post de răspundere în aparatul de stat sau într-un serviciu secret pe timpul regimului burghezo-moşieresc, pedepsită cu temniţă grea pe viaţă şi confiscarea totală a averii. Aceste prevederi nu au fost publicate în nici o ediţie a Codului Penal. În aldoileaparagrafsestipula:

44 Ion Constantin, Gherman Pântea de la mit la realitate, Bucureşti, Editura BibliotecaBucureştilor,București,2010,p.168.

45IonConstantin, op. cit. p.168.

46 Acţiunea informativă Nichita Smochină, pp.106;126.

Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a fost săvârşită întrun alt postdecâtîntr-unulde conducere, pedeapsa va fidedetenţiune greadela5la25deanişiconfiscareatotală,oriparţialăaaverii.

Propunerea de arestare47 .

Situația materială a familiei a fost foarte dificilă. Familia, care număra la un moment dat 10 persoane, avea un singur salariat, Diomid, dar care nu a putut lucra decât ca muncitor necalificat sau zilier. Amintim remarca academicianului Gabriel Țepelea care, într-o discuție privată spunea: „Eu și domnul profesor Strungaru am fost colegi de roabă”. Băiatul cel mic, Nicolae (Coca), cu toată piedicile datorate „originii nesănătoase” aabsolvitîn anul1954Facultatea deMecanică,secţia Construcţii de Aviaţie şi s-a angajat inginer, la Aeroportul Băneasa și și-a sprijinit material părintele.La 1 septembrie 1959 i s-a aprobat pensionarea.Pensiaeradoar525delei,dareradeajutor.

47 Ibidem,p.322.

La 1 octombrie 1959, Diomid Strungaru a fost angajat magazioner la Institutul de Studii Româno-Sovietic (ironia sorţii?),depelângăAcademiaR.P.R.

În anul 1959 pictorul basarabean Pavel Codiţă i-a făcut portretul. Acesta făcuse portretul lui Pan Halippa şi considera că „estepăcatcaoameniideseamăbasarabenisănuaibăportrete”48 .

Pe 26 mai 1961 a primit cea mai dură lovitură a vieții, a murit, într-un accident, fiul Nicolae, la numai 32 de ani și jumătate. Nichita Smochină a fost tot timpul convins că fiul lui a fost omorât de securitate. Peste 5 ani, de ziua aviației la Radio EuropaLiberă s-avorbit de Nicolae(Coca),fapt confirmat de doi vecinișidenepotulAndreiSmochină.NichitaSmochinăanotat:

Pe 18 august 1966, la Radio Europa Liberă s-a vorbit despre moartea inginerului Smochină. Autorităţile române l-au scos din funcţie, cu toate că era un inginer foarte bun şi foarte priceput şi l-au pus pe linie moartă, pentru că tatăl lui ar fi fost popă. Era mereu persecutat şi în cele din urmă a fost omorât într-un presupus accident,chibzuitpână încelemaimiciamănunte.

După moartea fiului Nicolae, Nichita Smochină, care aflase de la colegii acestuia că accidentul ar fi fost provocat a făcut mai multe demersuri la Ministerul Transporturilor și la procuratură pentru a afla cauzele exacte ale morții. Drept represalii, la propunerea Direcției a III-a a Securităţii i se sistează dreptul la pensie,înlunafebruarie1962: CătreM.A.I.,Serviciul„C”49

De către organele noastre este lucrat în cadrul unei acțiuni individuale numitul Smochină Nichita, fiul lui Pantelimon și Anghelina, născut la 14.03.1894, în Lăpușna, U.R.S.S., domiciliat în București, str. Nicolae Golescu nr. 14, raionul I.V. Stalin. Din datele

48 Coperta volumului Nichita Smochină, Memorii, Editura Academiei, 2009 esterealizatădupăportretulluiPavelCodiță,n.a..

49 Acţiunea informativă Nichita Smochină, p.281.

pe care le posedăm rezultă că a desfășurat atât până la 23 august 1944, cât și după această dată, o intensă activitate anticomunistă și antisovietică. Astfel până în 1918 a avut în localitatea natală 60 ha teren arabil, livezi cu pomi, [activitate anticomunistă, sic!], iar concomitent a fost inițiatorul unor asociații și comitete de luptă împotriva U.R.S.S., pe care le-a condus, sau în conducerea cărora a fost, a scris articole, a lansat manifeste, a trimis puterilor străine [Liga Națiunilor, sic!] prin care cerea alipirea Basarabiei și Transnistriei la România, sau în care pleda pentru lupta împotriva statului sovietic, pentru distrugerea comuniștilor. Cu toate acestea în prezent Smochină Nichita este pensionar, cu cec 36843, la Sfatul Popular al raionului Stalin, primind o pensie lunară de 525 lei pentru 25deanideactivitateîncâmpulmuncii(?!).

Din studierea dosarului reiese că acesta nu a amintit nimic forurilorîndreptdespreactivitateasatrecută.

Față de cele de mai sus comunicate, vă rugăm a dispune măsuri a se i se sista acestuia dreptul la pensie, deoarece a fost și este un elementostilorânduiriinoastredestat.

LocțiitorșefdeDirecție ȘefulServiciului, locotenentcoloneldeSecuritate, maiordeSecuritate, OlimpuA. I.Andronic.

După anul 1965 a fost căutat şi invitat de guvernul comunist, care i-a cerut să-şi continue activitatea ştiinţifică de susţinere a drepturilor asupra teritoriilor româneşti. În octombrie 1965, după maibinede3aniredobândeştepensiade525delei.

La 13 februarie 1967 a fost depus la Consiliul de Stat memoriul întocmit de Nichita Smochină, referitor la situaţia românilordinU.R.S.S.

După o succintă expunere a situaţiei teritoriului dintre Prut şi Nistru, din punct de vedere istoric şi juridic, autorul combate teoria existenţei poporului şi limbii moldoveneşti diferite de poporul şi limba română, făcând ample trimiteri la lucrările unor reputaţi savanţi occidentali şi, în final, concluzionând că problema existenţei a două neamuri: moldovenesc şi român este o problemă politică, nicidecumştiinţifică,darcaretrebuierăsturnată.50

50 Ion Constantin, Problema Basarabiei în discuțiile româno-sovietice din

Pe această temă a încercat să publice în străinătate un amplu material, de peste 140 de pagini, intitulat Moldovenii - un nou neamneolatin?, lucrarecareaapărutpost-mortemînanul2020. În luna aprilie 1967 se deplasează la Caransebeș pentru recuperarea documentelor îngropate, dar acestea au fost distruse înurmadepozităriiînpământ.Înmemoriilesalenotează:

În grabă am dat de nişte cărţi putrede, apoi de o ladă şi de celelalte două. Scândura era putredă, cărţile de la suprafaţa lăzilor, descoperindu-leperând,lafelerautoateputrede.

La documentarea pentru Conferinţa de Pace, care mi-a încredinţat-o mareşalul, am găsit numai clamele de fier ruginit. Numai unele cărţi aveau tartajul de piele cu literele de aur neşterse. Pielea însă era putredă, iar literele de aur au rămas neatinse. Dar, cândtrăgeai puţindepiele,serupea.

În general, din cele trei lăzi, n-am putut folosi nici măcar o pagină, atât din materialultipărit, cât mai ales din celbătut lamaşină, ori scris de mână precum corespondenţa cu Iorga, cu profesorul Valkhoff din Amsterdam, cu Lot și G. Pages, maeştrii mei de la doctorat, de la Sorbona, diploma de la Vatican, prin care Papa m-a decorat, diploma de la Sorbona, cea de bacalaureat rusească, bogata mea corespondenţă cu diferite personalităţi din străinătate şi din ţară, oameni politici, etc. De asemeni numeroasele documente transnistrene şi ale familiei, semnate de domnitorii Moldovei, statistici ale populaţiei moldoveneşti întocmite de ruşi, pentru uz intern, lucrarea mea Românii transnistrieni de dimensiunea Basarabiei luiZamfirArbore,însoţită denumeroase clişeeşihărţi, la care am lucrat mai bine de 20 de ani, etc. [...] Acasă m-a cuprins din nou un plâns. Mai bine nu mă duceam. Rămâneam cu ideea că documentele şitotce amascuns,sepăstreazăîncă.51

În urma intervenției „Institutului de Studii Istorice și SocialPolitice”, Mitropolitul Moldovei, Justin aprobă să studieze timpul Războiului Rece 1945-1989, Capitolul„Lideriibasarabeniloracționează pentru sensibilizarea regimului privind problema teritoriilor românești ocupate de URSS”, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti,2015. 51NichitaSmochină, Pagini din însemnările unui rebel,pp.259-260.

manuscrisele scrise în limba slavonă de la mănăstirile Putna, Dragomirna, Sucevița și Neamțu, din Moldova. Primește aprobareadelaDirecțiaCultelorsăstudiezeși manuscrisele de la mănăstirea lipovenească de la „Slava Rusă”, documente despre a cărorexistențăseaflasechiardelael. În urma consultării manuscriselor de la mănăstiri a reușit să aducă la lumină multe documente vechi de o importanţă deosebită. O parte din documentele de la mănăstirea „Slava Rusă”aufostpreluateșipuseînvaloaredecătrePatriarhie.

Pe 13 august 1967 se împlineau 50 de ani de la decesul poetuluiAlexeiMateevici.NichitaSmochinănotează

17Mai1967.

La orele 12 am fost la scriitorul academician Perpessicius (Panaitescu). Întâlnirea mi-o fixase ieri şi l-am luat cu mine şi pe Halippa.[...]Amstabilit următoarele:eu să vorbesc cuCioculescusă comemoreze pe Mateevici în cadrul secţiei literare a Academiei, să se facă cunoscut şi Uniunii Scriitorilor pentru aceeaşi comemorare. Să se urmărească ca Muzeul Republican din Chişinău să invite Academia noastră la comemorareadinaugust a.c. Înacest scop eusă ţin legătura cu Perpessicius. El va căuta să facă aceeaşi comunicare laMuzeulLiterarRomân.52

În anul 1968 Pan. Halippa adresează un memoriu conducerii Institutului deStudiiIstoriceşi Social-Politice,încarerecomandă oameni de ştiinţă ale căror cunoştinţe şi materiale ar fi de mare folos la elaborarea unei lucrări despre provincia dintre Prut şi Nistru:

Eu personal recomand atenţiei Institutului pe Nichita Smochină şi Vasile Bilivski, care cunosc bine problema ucraineană şi ar putea săprocure Institutuluiinformaţiişidocumente.[...]N.Smochină este doctor în drept de la Paris, şi prin cercetarea documentelor slave de laAcademia Română şi-a obţinut titlul de membru de onoare al ei şi s-a făcut cunoscut prin studii de documente slave de pe vremea lui ŞtefancelMare,făcându-şiunnume înRusia Sovietică,înGrecia, în

52 Nichita Smochină, Pagini din însemnările unui rebel,pp.269;271;285.

Bulgaria şi în Iugoslavia. N. Smochină mai prezintă un interes deosebitpentrufaptul călaParisşiînţarăla noi şi-aarătat dorul de a contribui la soluţionarea problemei românilor transnistrieni, precum concepuse lucrurile încă de pe vremea când era deputat în Rada Ucrainei şi preşedinte al Zemstvei din ţinutul său natal, al Tiraspolului. În ţară a editat revista Moldova Nouă, în care s-ar găsi mult material informativ despre moldovenii de peste Nistru. În ţară a editat revista Moldova Nouă, în care s-ar găsi mult material informativdespremoldoveniidepesteNistru.53

La 30 noiembrie 1968 pe când se afla la Biblioteca Academieiasuferitunataccerebral,dincareşi-arevenitcumare greutate. Patriarhiaromânăi-avenitînajutor.

53 Ion Constantin, Ion Negrei, Pantelimon Halippa apostol al Basarabiei Studii. Documente. Materiale Chişinău,2013,p.479.

Alexandru Smochină, în amintirile sale, a descris acest evenimenttrist:

Într-o zi de vară, când a plecat de la Biblioteca Academiei, a căzut îngrădinaacesteiaîndrumuldeieşire.

Din acea grădină de pe aleea care ducea la calea Victoriei, fiul Alexandru, care reuşise să fie angajat ca bibliograf, cu ajutorul unui cititor venit cu maşina l-a dus la spitalul de urgenţă. Avusese hemoragie cerebrală care la afectat până la sfârşitul vieţii. N-a pierdut memoria, iar cu mâna tremurândă a continuat să scrie şi să publice peste hotare şi ceva în ţară, prin revista Patriarhiei, lucrări doveditoareavechiiculturiromâne.

La îngrijit ani de zile, fiica sa Claudia, care şi-a sacrificat o partedinviaţăpentrutatălei.54

Chiar şi grav bolnav a continuat să lucreze, demonstrând cu dovezi palpabile, vechimea şi valoarea culturii româneşti din toateprovinciileRomâniei. În perioadele de vară se retrăgea la mănăstirea Cernica unde mulți călugări proveneau din rândul clerului din Basarabia. Mulți fruntași basarabeni își au somnul de veci la Mănăstirea Cernica, iar Nichita Smochină a avut un rol important în obținerea locurilordevecilacimitirulmănăstirii. Nichita Smochină a avut legături intense cu Academiile de Ştiinţă din Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Iugoslavia, URSS, cu Universităţile din Paris, Heidelberg, Oxford, Varşovia, Portland, Arizona, cu Bibliotecile din Reims, Paris, Veneţia, Torino, cu Biblioteca de stat „Lenin” a U.R.S.S., Moscova, cu Biblioteca de Ştiinţe „V. Ştefanik”, Lvov, cuArhivele Vaticanului, cu Revistele de specialitate: Institute for Balkan Studies, Salonic, Grecia, SlavicReview,Washington, SUA, ComisiaArheologicădeŞtiinţe a U.R.S.S., Institutul de Literatură rusă veche, etc. A avut o corespondenţă bogată cu numeroşi oameni de ştiinţă printre care academicienii Dmitri Lihaciov din Leningrad şi Iaroslav Şciapov

54 Alexandru Smochină, Nichita Smochină. Vox clamantis in deserto, Editor VadimGuzun,EdituraArgonaut,Cluj-Napoca,2014,p.133.

din Moscova, cu Eufrosina Dvoicenko-Markov, din Moscova, cu care fusese coleg în anul 1933 laŞcoala Română de la Fontenayaux-Roses, patronată de Nicolae Iorga, cu Demetrius DoicenkoMarkov,profesorla MonmouthCollege,NewJersey,dinSUA,cu profesorul doctor Basil Lapadat Marcu din Mexic, cu Klaus Heitmann, profesor la Universitatea Marburg, Germania, cu MargaIorgașiDoinaAmprimo,Italia,etc.

La 11 octombrie 1975, prin decretul nr. 214 al Consiliului de Stat i s-a acordat o pensie de merit, egală cu cea a academicienilor, dar, pentru a nu-i supăra pe sovietici, nu i s-a redat titlu de membru alAcademiei Române, dar drept consolare afostadmismembrual„FonduluiLiterar”.

La 4 aprilie 1976 cu ocazia înhumării oaselor lui Ion Pelivan la Cimitirul Mănăstirii Cernica, românii transnistreni, Nichita Smochină și Ion Dumitrașcu, fost deputat în Rada Ucrainei, au depus o coroană. Potrivit unei note a Securităţii, din 14 aprilie 1976:

Una dintre coroanele puse atunci la mormânt, având inscripţia „Din partea prietenilor transnistrieni”, ar fi dat naştere la un protest aluneiambasade,cares-asesizatdeconţinutulinscripţiei.55

Nichita Smochină a ținut tot timpul legătura strânsă cu fruntaşii basarabeni şi transnistreni, din țară şi străinătate. Foarte des basarabenii, în special foștii membri ai „Sfatului Țării” se întâlneau acasă la Pan. Halippa și deseori organizau evenimente de comemorare aunor personalități basarabene.Eravizitat des de poetul basarabean, C.A. Munteanu. A avut relații apropiate cu mitropolitul basarabeanAntonie Plămădeală,născut laStolniceni, județul Lăpușna. CuAnton Crihan, liderul basarabean, emigrat în S.U.A.,de care îl legau numeroase amintiri, inclusiv dinperioada doctoratuluidelaSorbonaaavutocorespondențăbogată.

55 http://basarabia-bucovina.info/2015/03/12/martirii-basarabiei-ioan-pelivanucis-de-ocupantii-bolsevici-ai-romaniei-pentru-ca-a-infaptuit-unirea-1-aprilie1976-25-ianuarie-1954-fotografii-inedite-documente-cnsas-si-carti-pdf/

VI. FINALUL

Nichita Smochină și-a iubit cu ardoare patria mamă, România, și menționează că românii transnistrenii, nu și-au uitat originea:

Casele sunt aşezate cu faţa spre Nistru, de unde se trag moldovenii. Icoanele din casă la fel sunt aşezate tot spre ţara veche. Acesta este un simbol al nostru, al neamului românesc care arată că ne tragemdinMoldova.56

Nichita Smochină a continuat să lucreze până în ultima clipă a vieții sale. Viaţa acestei mari personalităţi s-a întrerupt în noapteade13spre14decembrie1980.Lapatulluis-auaflatşi în ultima clipă, fiica Claudia şi ginerele Diomid. Nichita Smochină a fost îngropat la 17 decembrie 1980, în locul de veci al familiei, dincimitirulReînvierea,Bucureşti,alăturidesoţiaAgaphiaşifiul Nicolae.

56Nichita Smochină, Memorii,p.25.

A doua zi după trecerea în nefiinţă, poştaşul a adus, spre corectare şpaltul ultimei sale lucrări, „Le Syntagme de Mathieiu Vlastaire1335,etsonapplicationchezleroumains”, lucrare care urma să fie publicată în revista bianuală a Institutului de Studii Balcanice, Salonic. Din păcate lucrarea nu a mai fost publicată, negăsindu-seunspecialistcaresăfinalizezecorecturile.

Nichita Smochină a rămas fidel principiului adevărului istoric, a rezistat tuturor încercărilor destinului, a rămas vertical, nu a renunțat la principiile lui, nu a făcut compromisuri, iar acțiunile lui nu au avut niciodată un scop material. Lucrările lui reprezintă o sursă fundamentală de cercetare pentru istoria adevărată a Transnistriei, care trebuie comparată cu istoria schimonositădeduşmaniineamuluiromânesc.

După decembrie 1989 a început să fie amintită personalitatea sa. La aproape zece ani de la deces, pe 3 iulie 1990, Nichita Smochină a fost repus în drepturi, post-mortem, ca „Membru de Onoare” al Academiei Române, titlu pe care și l-a dorit cu atâta ardoareatuncicânderaînviață.

Pe 14 martie 1994, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Nichita Smochină, în Republica Moldova, la Tiraspol,afostemisunplicfilateliccomemorativ.

În memoria academicianului Nichita Smochină o stradă şi patrustradeledinoraşulChişinăuîipoartănumele.

În anul 2009 a apărut în edituraAcademiei Române volumul Nichita Smochină, Memorii57 . Au urmat volumele Pagini din însemnările unuirebel.AcademicianulNichita Smochină, 201258 , Nichita Smochină, Din literatura populară a românilor de peste Nistru, 201559 , Nichita Smochină, Nuntalaromâniitransnistreni, 2017, Nichita Smochină, Transnistriana, 201960 și Nichita

57VolumulcuprindememoriileluiNichitaSmochină,pânăînaugust1944.

58VolumulcuprindememoriileluiNichitaSmochină,dupăaugust1944.

59 Reeditarealucrărilordefolclortransnistrean,publicatepânăînanul1944.

60 Volumul cuprinde lucrări ale lui Nichita Smochină despre istoricul Transnistriei, RASSMoldovenescăși„Dinamarulromânilortransnistreni”.

Smochină, Moldovenii-unnouneamneolatin?, 2020 Lansarea volumului Memorii a avut loc pe 22 ianuarie 2010, la Complexul muzeal Național „Moldova”, Iași. De asemenea volumul Memorii a fost lansat și în Republica Moldova, la U.L.I.M., Chișinău pe 19 aprilie 2010, prilej cu care academicianul Nichita Smochină a fost înscris în Cartea deAur a Universității și i-a fost conferit, post-mortem, titlul onorific „Magna cum Laudae”, iar la 20 aprilie 2010, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu i-a conferit, post-mortem, academicianului Nichita Smochină „Ordinul de Onoare”alRepublicii.

Personalitatea lui Nichita Smochină este cuprinsă în peste 70 de articole. Nichita Smochină este menționat în numeroase dicționare și enciclopedii și i s-au dedicat mai multe cărți: Acţiunea informativă Nichita Smochină, editor Vadim Guzun, 2013, reeditare, 2019, Alexandru Smochină, Nichita Smochină: voxclamantisindeserto, 2014, NichitaSmochină,35deanidela trecerea în nefiinţă, editor Aurel Strungaru, 2016, Nichita și AgafiaSmochină.Albumdefamilie, editorAurelStrungaru,2016, Nichita Smochină: O viață de apărător al românilor Transnistreni, editor Aurel Strungaru, 2017, Aurel Strungaru, Nichita,2019,512p.

La Memorialul de la Sighetul Marmației dedicat Victimelor ComunismuluiNichitaSmochinăestemenționatalăturideceilalți membriaiacademieiîntemnițațidecomuniști.

Strănepoata Ana Maria Soare a solicitat aprobarea pentru montarea unei plăci comemorative la imobilul din str. Nicolae Golescu 14, dar numărul extrem de mare de acte necesare, face practicimposibilăaceasta!

Agenției Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare din Republicii Moldova a instituit premiul „Nichita Smochină” pentru premiile nominale ale laureaților concursului „Tezadedoctoratdeexcelențăaanului”,decizianr.3/1921.

Vladimir Beșleagă a donatBibliotecii Republicii Moldova,la împlinireaa160deani CarteaMoldovanului,Biblioteca revistei MoldovaNouă,nr.1.