Un cersetor

Page 1


C A P I T O L U L

1

...C a t a f a l c u l era în impas. Patru bărbați se aflau pe lângă masa din fața altarului. Unul din dreapta, din cei patru, a alunecat pe covor și mai ales pe gresia lustruită, încât mai era un pic să cadă totul. Dar, ceilalți trei bărbați au îndreptat c a t a f a l c u l cum trebuie, cu marginile lipite de marginile mesei. În fața altarului, o femeie, cu niște rude în spatele c a t a f a l c u l u i împrăștie în spate, pe lateral, pe o masă, niște mâncare, vin, etc.... ...Eram Șoule, al doilea, vizavi, la un bloc oarecare, la etajul întâi, cu vedere spre capelă. Lângă capelă era pe stânga, la aproximativ 10 metri sau maxim 12 metri o biserică. Era de fapt o biserică și o capelă obișnuită. Unii intră, alții pleacă prin gaura ușii. Mai ales femei. Majoritatea covârșitoare erau femei, în comparație cu bărbații. Se vedea strada, cum ar veni, trotuarele, și în final, în față, capela. În afara blocului mai erau și blocuri cu maximum 4 etaje pentru că sunt cutremure. Pe dreapta, în total cinci blocuri cu două scări și cu niște alei mai cochete. Nu departe, era blocul care îl găzduia pe Șoule al doilea: la trei străzi de primărie. Pe stânga blocului cu pricina, o instituție publică de trei nivele. Și cum ar veni, perpendicular, o altă stradă, de data asta, principală, un fel de bulevard cu circulație dublă. Personal, eu eram la un Ziar Local din județ și bineînțeles, spre pensionare. Dimineața, însă, când am mâncat și ca de obicei, priveam în stradă, la ce s-a mai întamplat prin jur. Și mai curios, la capelă, că era deschis sau nu, un mort. Și am văzut, pe la ora șapte și ceva, la capelă… patru persoane, doi pe stânga, doi pe dreapta, un mort și înainte cu câteva secunde, o femeie în frunte. Cu sicriul descoperit, a intrat în capelă cu niște persoane, maximum zece persoane. Dar se vedea o persoană și crucea și


scria... clar!... Născut în data de... și decedat puncte, puncte... Și mai mult... scrie clar... o Persoană. Mai atent, eu, Șoule al doilea, am aflat persoana cu pricina: era un cizmar! Era un cizmar cunoscut! Și mai mult, un cizmar priceput. Șoule al doilea a cunoscut cizmarul cu pricina: stătea cu trei străzi mai lateral, dar în centrul civic. Șoule al doilea la Ziarul Local, se ocupa și cu investigații în oraș. Era la trei străzi de mine și ieri nu, ci alaltăieri, am vorbit personal, în atelier, că aveam de reparat niște pantofi... Deci, niște fleacuri... Trotuarul era asfaltat și în stradă și pe carosabil. ...Dimineață deci, nu ieri, alaltăieri! - pe la o9.30 am plecat grăbit, Șoule al doilea, la cizmar. -Bună dimineața!... Bună dimineața! a spus Șoule al doilea. -Salut,... ”pionierului”, salut! a spus cizmarul. Era șeful cizmăriei în atelier, însă era și soția prezentă la datorie în stânga și meșterea un pantof. Cizmarul, în fața ușii, era și el preocupat cu lustruitul unui pantof. Și pe jos, când am intrat, era gresie de 30 de cm pe 10 cm, de culoare bej. În față era un scaun rablagit, jegos și tare. În spatele cizmarului, cum ar veni, un raft cu trei încălțări, însă pe stânga era de reparat și pe dreapta, încălțăminte reparată. Aproape nou-nouț! Între ele, tot pe scaun, două pahare de vin pe jumătate: pe stânga, paharul înjumătățit, era un vin cu sifon, dar pe dreapta, era paharul de sifon al soției cizmarului. Și în gaura scaunului, o sticlă de un litru, pe jumătate cu vin negru și mai departe un sifon tot pe jumătate. Cizmarul era gras și înalt, de aproximativ 1,9o m. Opus cizmarului, soția era mai tinerică un pic și frumușică și subțirică, potrivită de înălțime. Când am intrat în cameră, dar pe stânga, am văzut o altă încăpere printr-o ușă deschisă pe jumătate. De fapt, un dormitor. Un dormitor obișnuit, cu patul anapoda și mai mult, un ciorap mare, de femei atârnând în jos, pe o latură. În atelierul propriu-zis, fereastra dublă ca să vadă cizmarul, dar mai ales cizmărița, deschisă ușor lateral și aerul prospăt de la curent.


...De!... În atelier, deci la cizmarul cu cizmărița, era curent datorită ușii de la intrare. Fereastra dublă, deschisă ușor lateral, o bucătărie mai departe de dormitor, și mirosea a mâncare gătită de curând cu ouă și cârnați proaspeți. De fapt, atelierul era proprietate privată. În ansamblul clădirii și sus, la etajul întâi, și ultimul, este proprietatea privată a cizmarului și închiriată cu un notar. Dar nu în față, lateral. Nu! A luat-o lateral, pe stânga trotuarului și a luat-o tot pe stânga, la etajul întâi. -Ai salut!a spus Șoule al doilea. -Bine mers!a spus cizmarul. Eram trei persoane: cizmarul, soția și Șoule al doilea. -Vreu să schimb talpa, a spus Șoule al doilea. -Dă-mi încoace! a spus cizmarul. -O să schimb talpa!...Se poate? a spus Șoule al doilea. -Este orice posibil! a spus cizmarul.... -Altfel, ce spune...chiriașul? a spus Șoule al doilea. -La serviciu!... La serviciu! a spus cizmarul... A achitat toată luna și chiriașul!... E ceva... -E! a spus Șoule al doilea. -Da' a avut și un pic... necazuri!... Nu astăzi, nu!... Ieri, în atelier... am avut o altercație cu un bețiv și în final l-am dat afară, în stradă... a spus cizmarul. -Și?! a spus Șoule al doilea... Ai un nume? -... Am un nume, cum să nu! a spus cizmarul. Nu spun!... E secret!... în fine!... Ce noutăți aveți? -Eu nu am noutăți!... Merg la serviciu, la ziar, în teren și... acasă!... Dar totuși, am... noutăți, cum să nu!... Mai am... patru luni și sunt... pensionar...! -O?! Felicitări! a spus cizmarul... Vreți un șpriț?... Una mică!... Ce părere ai? -Mulțumesc!... Mulțumesc de două ori!... Dar, nu... beu, a spus Șoule al doilea. Oricum, mulțumesc! -De loc? a spus cizmarul. -De loc! a spus Șoule al doilea. Dar... să nu mint: un șpriț, merge la ziua mea, la... Crăciun și uneori... la Revelion! -Măi să fie! a spus un pic deranjat, cizmarul... Ia, noroc și sănătate!... Și a tras un șpriț de mai mare frumusețea.


Dar, a ciocnit singur cizmarul. Și, a apărut un polițist în uniformă și cu un jandarm înarmat. Bineînțeles, tot în uniformă. -Ai noroc și sănătate! a spus un subofițer... ...Ați rezolvat? -A?!... Am dat afară imediat bețivul... în stradă...! Că e o proprietate... privată, ce naiba!? a spus cizmarul. ...Era o dispută aiurea...! ...Un bețiv... și gata!... Fără comentariu! Șoule al doilea, dând onorariul cuvenit, am plecat liniștit la serviciu. Și nu s-a terminat discuţia cu cizmarul, soția cizmarului, cu subofițerul, cu jandarmul, cu tot! ...Și, uite...! ...A murit cizmarul! Am coborât repede scările din două în două, să văd: ce s-a întamplat oare cu cizmarul, că... a murit!... A murit un om!... Și mai ales cizmarul!... Ia să vedem!... a spus în gândul lui, Șoule al doilea. Am traversat strada și am poposit în capelă. Pe stânga imediat, o masă lată de 80 de centimetri și cu doi metri lungime, la perete, iar pe masă, trei sticle de peturi de trei litre de țuică. Lângă el, trei sau patru litri de vin negru, că s-a servit cizmarul, de pe scaune, vinul negru cu sifonul cuvenit din atelier, nu ieri, alaltăieri, cum ar veni... Niște pahare de unică folosință, niște fursecuri pregătite de soția, cizmarului. Pe dreapta, la fel: țuică, vin, tot pe o masă de perete de 80 de centimetri, cu 2 metri lungime. În mijlocul mesei, era... catafalcul... ...Catafalcul unui cizmar. ...Oarecare! ...Un om! În jur, pe pereți, mai ales în față, mai mare și în înălțime și în lățime, niște sfinți mai deosebiți. Am stat un minut sau două în reculegere înaintea defunctului cizmar. Eram bulversat și eu, dar mai ales soția cizmarului defunct. Bineînțeles, soția era în negru de sus până la calcâie. Eram la capul catafalcului, împreună cu soția cizmarului. -Odihnească-se în pace! a spus șoptit Șoule a doilea. -Odihnească în pace!a spus soția cizmarului. Și, bineințeles, soția defunctului a izbucnit în plâns.


-Ce s-a întamplat? a spus Șoule al doilea. -...Cât am plecat, de jumătate de oră maximum, soțului a început să i se facă rău, rău, rău... Dintr-o dată!... Era în scaun...! Și, dintr-o dată... i s-a înmuiat corpul de... tot...! ...Pe stânga...! a spus, în continuare soția... Nici o mișcare... Nici o mișcare!... și, n-am stat pe gânduri și am sunat o... ambulanță!... N-a durat mult și a apărut ambulanța!... -...cât ai sunat? a spus Șoule al doilea. -...cât a sunat?!... cât a sunat! a spus soția cizmarului. Maximum... știu eu... 7 sau 8 minute... -Și? a spus Șoule al doilea. -...Și!?... a spus soția cizmarului defunct... A venit la fața locului, în... atelier... și a început să... resuscitare de 40 de minute!... Era profesionist la ambulanță... ce mai!... Am stat lângă ei... Nici o mișcare!... -...Era un medic sau... a spus Șoule al doilea. -A fost un medic și o asistentă, a spus în treacăt soția cizmarului defunct. -...Și...? a spus Șoule al doilea. -...N-a răspuns la... resuscitare și... a spus soția cizmarului defunct. -Ai cronometrat? a spus Șoule al doilea. -Am cronometrat și... degeaba! a spus soția defunctului. -40 de minute, nu-i așa? a spus Șoule al doilea. -Patruzeci de minute și mai mult!... Dar, degeaba! a spus soția cizmarului defunct. -Ce diagnostic a avut? a spus Șoule al doilea. -Infarct!... Infarct! a spus soția cizmarului defunct. -Infarct! au spus, în cor, și soția cizmarului defunct și Șoule al doilea. -Odihnească-se în pace!... Odihnească-se în pace! a spus Șoule al doilea. Am stat, în capelă ore în șir, în fața sicriului, era pe lateral, pe stânga ori pe drapta!... Oare, ce se intamplă cu sufletul omului...!


C A P I T O T U L al doilea

...Și, am o idee grozavă, vizavi de Catafalcul din Capelă, că a murit un om, totuși! De fapt, în mintea lui Șoule al doilea, că am terminat Volumul al doilea de la tipărire din iunie 2013 cu mulți ani de trudă! Oare Universul are o „combinație” și cu corpul omenesc!... Oare...! Deci, Universul și Corpul Omenesc...! Un om oarecare! Că, a murit de moarte bună, a murit din accident, ori din infarct, a murit din accident vascular cerebral, că am pațit-o, Șoule al doilea, în data de 08.03.2002 la Căzănești, județul Ialomița și, printre altele, plutonierul Zarnea Vasile m-a bătut îngrozitor cu „p......l”... că am avut accident vascular cerebral, afazie mixtă și semipareză...! ...Citește cartea, Volumul I și Volumul II, capitolul 90,91,92!...și, mai sunt oameni murind cu diverse afecțiuni...! Printre altele, am văzut și la Ziarul Local, ori la Ziarul Central sau și pe internet că, vizavi cu cizmarul defunct, o... idee: oare sufletul părăsește sistemul nervos și pătrunde în Univers!... Sau, și... invers! Eram pe lângă catafalc!... și, am găsit, într-adevăr, de mulți ani de zile, o idee! O idee de mulți ani de zile!...și, am găsit și pe internet: O teorie uimitoare! Există viață după ce sufletul părăsește corpul uman - de George Titus Albulescu, miercuri, 31 octombrie 2012, ora 10.57 din ziare.com. Experiențele din apropierea morții apar când sufletul părăsește sistemul nervos și pătrunde în Univers, susțin oamenii de știință. S u f l e t u l este format din materie c u a n t i c ă, ea făcând parte din structura fundamentală a Un i v e r s u l u i. Conform teoriei a d o i oameni de știință, C o n ș t i i n ț a este un fel de program pentru un Computer, c u a n t i c a din creier și


care poate p e r s i s t a în Univers c h i a r și după moarte, relatează Daily Mail. Cei doi cercetători, dr. Stuart Hameroff, profesor emerit la Departamentul de Anastezie și Psihologie și directorul Centrului de Studii ale Conștiinței de la Universitatea Arizona, Statele Unite, și fizicianul britanic Sir Roger Penrose au avansat această teorie cvasi-religioasă. Ea se bazează pe o teorie c u a n t i c ă a conștiinței, care susține că e s e n ț a s u f l e t u l u i nostru este conținută în i n t e r i o r u l structurilor numite m i c r o t u b u l i din i n t e r i o r u l celulelor creierului. Ei au argumentat că experiența noastră referitoare la Conștiință este rezultatul efectelor g r a v i t a ț i e i C u a n t i c e d i n acești m i c r o t u b u l i. Astfel, pentru S u f l e t u l n o s t r u sunt mai importante decât interacțiunea n e u r o n i l o r din c r e i e r. Conceptul este similar covingerilor Budiste și Hinduse, conform cărora conștiința este parte integrantă a Universului, o poziție identică cu idealismul filozofic occidental. Conform acestor convingeri, dr.Hameroff susține că într-o experiență în apropierea m o r ț i i, microtubulii își pierd starea lor c u a n t i c ă, dar informațiile din I n t e r i o r u l lor N U se d i s t r u g. „Se presupune că inima nu mai bate, sîngele nu mai circulă, iar m i c r o t u b u l i i își pierd starea lor C u a n t i c ă. În cazul în care pacientul este resuscitat și readus la viață, această informație c u a n t i c ă se î n t o a r c e în m i c r o t u b u l i și pacientul spune: „Am avut o experiență în a p r o p i e r e a morții”, declară Homeroff. „Dacă pacientul n u este readus la viață și moare, este posibil ca această informație c u a n t i c ă să poată exista în A F A R A C O R P U L U I, probabil pe timp nelimitat, ca un s u f l e t”, a adăugat profesorul. Deci, Șoule al doilea, este la începutul unui roman. ...O... idee: oare sufletul părăsește sistemul nervos și pătrunde în Univers!... Sau, și invers! Probabil, o... idee!


C A P I T O L U L al

3-lea

...și, la... catafalc!... De la cizmar! La capelă. Am stat deoparte -la doi metri sau, și mai mult!- la catafalc, pe la perete. Și, gândul lui Șoule al doilea, bineînțeles la menirea corpului omenesc și, vizavi, la... Univers! Dar!... A apărut un... cerșetor! Un cerșetor obișnuit! și mai mult,cerșetorul era „din casa orașului” și mi-am spus, în gând: ce părere ai de o anumită afecțiune din corpul omenesc, vizavi de Universul planetelor? Deci, o i d e e, cum ar veni: oamenii obișnuiți, însă, în timp cu o afecțiune care afectează serios corpul omenesc. Dar, vizavi, prin creier, o ”chestie a n u m e”, o legătură ceva care să se desfășoare în afara corpului, s p r e e x t e r i o r. Spre... Univers...! Deci, tot o... i d e e, spre Univers! Cu o... afecțiune, cum ar veni, de cancer, amigdalită, etc. și la Univers! ...E ceva interesant!... Deci, o investigație proprie! O investigație proprie, mai aprofundată! O idee! O idee mai aprofundată, și-a zis în gând, Șoule al doilea! ...Deci, a apărut un cerșetor! Cerșetorul era timid și șchiop cu 10-12 centimetri, pe stânga. Adidasul jerpelit, iar sub talpă, -pe stânga- se vedea tocul mai subțire de aproximativ un centimetru, înfundătura datorată șchiopătatului. Șireturile erau la fel, jerpelite, în rest, pantalonul cerșetorului era „lustruit”-de sus până la picioare, de culoare străvezie! -e linie moartă pe linie dreaptă, și în față și în spate. Un hanorac cu glugă și sus, pe cap -și,ultimul!- un fes de culoare pestriță, albastru spre negru, că n-a fost spălat de cațiva ani de zile, înainte și acum.


Cerșetorul, în afară de handicap, puțea de mama focului! A închinat cerșetorul de la catafalc -cu o lumânarea în mijlocul corpului defunct!- și se îndreaptă la masa cu mancarea. Mâncare: un senviș, vin de 0,250, niște mere, etc. cu o pungă de plastic la îndemână. Cerșetorul se uită ori la catafalc, ori la masă, ori la masa, ori la catafalc, de două sau trei ori la rând. S-a intersectat cerșetorul cu Șoule al doilea și s-a oprit. -Mai vreți ceva?!... a spus șoptit, Șoule al doilea. -...N-aveți niște... bănuți? a spus cerșetorul. ...și, a avut o idee instantanee, Șoule al doilea- vizavi, că a murit cizmarul -în gândul meu: de la Univers la corpul omenesc, ceva lipsea...!Creierul!... Sau, știu eu...! Am dat bani moderat cerșetorului, într-adevăr și, am spus, în treacăt: -Mâine, pe la ora 09.00 până la 09.10, în jurul bisericii și la capelă, vreau să mă întâlnesc cu dumneavoastră! a spus, -tot șoptitȘoule al doilea. -În ce cauză? a spus, tot șoptit, cerșetorul. -Eu sunt ziarist!... Un ziarist de investigație!... și vreau, în esență, povestea ta!, a spus Șoule al doilea. -De ce nu!... Eu sunt de acord! a spus cerșetorul. -O să vorbim a doua zi!... și, bani, o să te gândești! a spus Șoule al doilea. Oricum, o sumă frumușică!... -La ora 09.00 suntem la... datorie! a spus cerșetorul. -Sunteți aicea la ora... 09.00! a spus Șoule al doilea. A plecat cerșetorul nr.1 spre ușă, spre trotuar!... Am stat liniștit între catafalc și masă. ...Dar, în gândul meu, Șoule al doilea, oare... O nouă descoperire medicală ar putea eficientiza tratamentul pentru creier.(Sursa: semneletimpului.ro, ziarul Jurnalul National). Cercetătorii britanici au descoperit motivul pentru care celulele canceroase se...r ă s p â n d e s c î n o r g a n i s m, lucru care ar putea contribui la dezvoltarea unui tratament eficace în tratarea tumorilor, notează Daily Mail. Oamenii de știință de la University College London au descoperit că celulele bolnave și cele sănătoase s e ț i n u n e l e d u p ă c e l e l a l t e î n c o r p, printr-un mecanism cunoscut sub numele de efectul de „urmărire și


alergare”. Cunoașterea acestui aspect poate conduce la dezvoltarea unei terapii care împiedica acest efect, ținând celulele canceroase într-un s i n g u r l o c. Cercetătorii susțin că oprirea efectului de „urmarire și alergare” ar putea fi „relativ ușor”. Profesorul Robert Mayor susține, în calitate de Purtător de cuvânt al echipei care a realizat studiul, că cele mai multe decese în rândul pacienților bolnavi de cancer survin pe fondul tumorilor secundare, formate din celulele canceroase primare. Celulele m a l i g n e sunt capabile să migreze și să C o l o n i z e ze alte părți vitale ale organismului, determinând, în același timp, celulele sănătoase să le U r m e z e, explică cercetătorul. Oamenii de știință au folosit în demersul lor celule e m b r i o n a r e provenind de la broaște și de la o specie de pești tropicali denumiți pești-zebră. Cercetătorii au vrut să afle motivul pentru care celulele maligne se l i p e s c de cele sănătoase pentru a se deplasa apoi în i n t e r i o r u l c o r p u l u i. Ei sunt de părere că acest proces de l i p i r e și m i g r a ț i e, descoperit la embrionii studiați, este similar și în cazul oamenilor. Am... ”citit”, Șoule al doilea, în memorie, textul menționat și nu am spus nimic... deocamdată...! ...însă, -și, spre uimire!- o a doua descoperire, dar contrazice orice practică medicală de urgență, TOT. În Jurnalul Național din 09 aprilie 2015 spune ce se întamplă în creier în momentele dinaintea morții. Conform rezutatelor unui nou studiu care pune sub semnul întrebării practica medicală actuală, în momentele dinaintea morții creierul îndeplinește un rol mai important decât inima. Studiul a fost publicat în ultimul număr al Revistei Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), scrie Live Sciense. Cercetătorii susțin că încetarea bătăilor inimii duce la oprirea circulației sangvine, iar creierul și celelalte organe m o r în succcesiune rapidă, în lipsa oxigenului. Acest nou studiu contrazice această teorie. O echipă de cercetători a desfășurat un experiment pe cobai, în care, au urmărit activitatea cardiacă și pe cea cerebrală în momentele d i n a i t e a morții rozătoarelor din cauza lipsei de


oxigen. Ei au descoperit că, în acele momente, creierul TRANSMITE O FURTUNA DE SEMNALE CHIMICE spre i n i m ă. După ce au blocat transmiterea acestor semnale de la creier spre inimă, cercetătorii au observat că șoarecii au supraviețuit un timp mai îndelungat. Dacă un proces similar se întamplă și în cazul oamenilor, ar fi posbilă creșterea șanselor de supraviețuire ale unui pacient prin stoparea semnalelor transmise de creier spre inimă, conform studiului publicat de PNAS. „În mod natural, oamenii s-au concentrat asupra inimii, găndindu-se că, dacă salvează inima,vor salva și c r e i e r u l. Trebuie oprită COMUNICAREA CHIMICĂ dintre c r e i e r și i n i m ă pentru a putea salva inima”, a declarat coautoarea acestui studiu, JIMO BORJIGIN, neurolog la Școala de Medicină din cadrul Universității din Michigam. BORJIGIN a precizat că această descoprire este contrară aproape oricărei practici medicale de urgență. În fiecare an, peste 400.000 de americani suferă stop cardiac. Chiar dacă primește tratament medical imediat, rata de supraviețuire este de aproximativ 10%, conform American Heart Association. Atunci când o persoană suferă un stop cardiac, își pierde cunoștința și nu mai prezintă semne vitale, dar c r e i e r u l continuă să fie a c t i v. Într-un studiu anterior, publicat de PNAS în 2013, Borjigin și colegii săi au descoperit că în timp ce inima moare, este i n u nd a t ă de semnale t r a n s m i s e de creier, probabil într-o încercare disperată de a salva. Această f u r t u n ă de semnale chimice ar putea fi responsabilă pentru experiențele relatate de unii oameni care și-au r e v e n i t din moarte clinică, conform lui Borjigin. În noul studiu, cercetătorii au indus starea de stop cardiac unor șoareci, fie după ce i-au introdus într-un mediu bogat în dioxid de carbon, or administrându-le o injecție letală, scrie Live Science, conform Agerpres. Oamenii de știință au studiat activitatea cerebrală a animalelor prin intermediul electroenfalografiei și respectiv activitatea cardiacă prin intermediul ecocardiografiei, în m o m e n t e l e d i n a i n t e a m o r ț i i. Echipa a examinat și substanțele chimice prezente în inima și creierul rozătoarelor. S-a


remarcat i n i ț i a l că rata bătăilor inimii șoarecilor a scăzut rapid, dar apoi, imediat, activitatea lor cerebrală a devenit puternică sinconizată cu activitatea cardiacă. Echipa de cercetători a folosit o nouă tehnică pe care a dezvoltat-o pentru a măsura rata cardiacă, bătaie cu bătaie. În timp ce creierul și inima rozatoarele erau sincronizate, oamenii de știință au observat sinteza a peste o duzină de substanțe neurochimice, așa cum este dopamina, care produce o senzație de plăcere, și noradrenalina, un neurotransmițător al sistemului nervos simpatic, care produce senzația de alertă. Această furtună chimică declanșată de creier atunci când inima se oprește ar putea fi o explicație pentru care, oamenii care și-au r e v e n i t din moarte clinică au povestit că au trecut prin niște experiențe „mai rele decât realitatea”. În cazul șoarecilor, activitatea creierului și a inimii au rămas sincronizate până în momentul în care inima a intrat în stare de fibrilatie ventriculară, în care camerele inferioare ale inimii n u se mai contractă corespunzator, iar inima nu mai pompează sânge. Atunci când oamenii de știință au blocat acest flux de substanțe chimice de la creier spre inimă, prin secționarea m ă d u v e i spinării cobailor, animalele au intrat mult mai târziu în starea de fibrilație ventriculară, rezistând de trei ori mai mult decât șoarecii a căror măduvă nu a fost secționată. ”Întrebarea de 1 milion de dolari, este dacă şi c o r p u l u m a n se comportă l a f e l”, a comentat Jimo Borjigin. Dacă oanenii de știință vor identifica o modalitate prin care să întrerupă legătura dintre inimă și creier, desigur fără a secționa coloana pacienților, atunci medicii ar dispune de mai mult timp pentru a încerca să salveze viața pacienților aflați în stop cardiac. Am, totuși niște comentarii, mai ales că este vorba de două criterii diferite. De la început! În primul comentariu, de la University College Londra, că a descoperit că celulele bolnave și cele sănătoase se țin u n e l e d u p ă c e l e l a l t e în corp, printr-un mecanism cunoscut sub numele de efectul de „u r m ă r i r e și a l e r g a r e”. Și mai mult, cunoașterea acestui aspect poate conduce la dezvoltarea unei t e r a p i i care i m p i e d i c ă acest efect, ținând c e - l u l e l e c a n c e r o a s e într-un s i n g u r l o c.


Îmi permit să raționez că, un corp omenesc este i d e n t i c cu corpul ceresc. P r i n c o r p u l o m e n e s c se produce prin „u r m ăr i r e și a l e r g a r e” prin rețeaua informatică, prin c u a n t i c ă, prin g r a v i t a ț i e, într-un singur l o c : t u m o a r e a c a n c e r o a s ă. Mai mult, o a l t ă t e o r i e, împreună! prin Univers, deci, p r i n c o r p u l omenesc, este la fel: „u r m ă r i r e și a l e r g a r e” s p r e” CEVA”, a n u m e: prin Tumoare Canceroasă, prin rețeaua informatică, deci prin Univers! gravitație, cuantică! ...Dar omul oare, din corpul omenesc, i d e n t i c cu Universul, are în c r e i r u m a n, o... ”chestie anume”! Mă tem cel mai... ”rău”: cu n i ș t e... n e u r o n i... ceva! Să vedem!... ...Al doilea (pagina 22, spre jos!): ...O nouă descoperire, ce contrazice o r i c e practică de urgență, a spus că în m o m e n t u l d i n a i n t e a m o r ț i i, creierul îndeplinește un rol mai important decât inima”. Părerea mea, Șoule al doilea: componenta dintre creier și inimă -deci, prin Rețeaua Informatică, gravitație, cuantică, etc. -o d e r i v a ț i e : t o a t e d u c t o t la c r e i e r, nu în altă parte! Deci, la creier! Are un loc ”sigur”: la inimă spre creier!... Sigur! ...și, totuși, un... n e u r o n impiedica... ”c e v a”?! Să vedem!...


C a p i t o l u l

al

4 -lea

...și, am găsit în general niște indicii, neutronul... cumva!... ...Șoule al doilea, am stat în capelă, liniștit, spre perete. N e u t r o n u l! (l a I n t e r n e t, bineînțeles!) N e u t r o n u l este particula din n u c l e u l a t o m i c cu masa (au-h=1,675-27 Kg), neutră din punct de vedere electric (q n=0 C). Numărul n e u t r o n i l o r, N, al unui a t o m poate fi diferit pentru n u c l e e l e atomice ale aceluiași element. A ș a s e f o r m e a z ă I Z O T O P I I. A fost teoretizat de Ernest Ruthetfort în 1920 ca fiind un d u b l e t ne u t r u format din P r o t o n și e l e c t r o n. Neutronii se pot găsi (în miscare!) și în afara atomului. Acestia i n t e r a c ț i o n e z ă n u m a i cu nucleele atomice. Pătrunderea n e u t r o n i l o r în nuclee are loc cu o probabilitate ridicată, mai ales atunci când Energia lor c i n e t ic ă este scăzută. Acest fenomen poate afecta s t a b i l i t at e a atomului (activarea, transformarea, sau stabilizarea). La trecerea neutronilor prin materie sunt posibile trei tipuri de interacții: î m p r ă ș t i e r e e l a s t i c ă, î m p r ă ș t i e r e a i n e l a s t i c ă și c a p t u r a n e u t r o n i c ă. Dacă un n e u t r o n se dezintegrează, acesta s e s e p a r ă î n t r -u n p r o t o n, u n e l e c t r o n și un n e u t r o n. Ajunși, prin c i o c n i r i succesive, la energii j o a s e și la un grad ridicat de împrăștiere, n e u t r o n i i se comportă ca un g a z molecular care d i f u z e a z ă. Materialele care încetinesc n e u t r o n i i prin ciocniri elastice, fără a-i a b s o r b i, poartă numele de m o d e r a t o r i (apă, deuteriu, Beriliu, parafină, grafit). N u c l e u l a t o m i c. N u c l e u l unui atom este o regiune foarte d e n s ă din centru sau, constând din P r o t o n i și neuroni.


Dimensiunea nucleului este mult mai mică decât dimensiunea atomului însuși; masa unui atom este determinată, aproximativ, doar de masa protonilor și neuronilor și aproape fără nici o contribuție din partea electronilor. ...și... P R O T O N I!.... P r o t o n u l (din grecescul πρώτος=primul este particula subatomică din nucleul unui atom, cu masa (m=1,673. 10-27kg) și cu sarcina electrică pozitivă (qp=e=1.6o2. 1o-19 C). Numărul protonilor este caracteristic pentru t o ț i atomii unui element. El reprezintă numărul de sarcini nucleare Z (numărul de sarcini electrice pozitive). Numărul de protoni stabilește poziția elementului în sistemul periodic al lui Mendeleev. Numărul de sarcini nucleare=Numărul de ordine. Deoarece toți protonii unui atom au sarcină pozitivă și se află t o t în nucleu, apare intrebarea de ce n u se r e s p i n g, fenomen fizic obișnuit la particulele cu același semn. Răspunsul este dat de teoria c u a n t i c ă a c o r p u l u i: interacționează și prin f o r ț a nucleară t a r e. Forțele nucleare t a r i sunt t r a n s m i s e de... g l u o n i. A fost descoperit în 1919 de Ernest Rutherfort. Cuvantul g l u o n i! Este interesant!... ...Se spune că: g l u o n u l este o p a r t i c u l ă elementară care intermediază interacțiile T A R I dintre q u a r k u r i. Are masa de r e p a u s n u l ă, s p i n u l 1 și este n e u t r ă din punctul de v e d e r e electric. G l u o n u l are sarcină de culoare, ceea ce înseamnă că fiecare g l u o n generează g l u o n i secundari. De asemenea... S P I N!... Că este și mai interesant! S P I N - În mecanica c u a n t i c ă și f i z i c a particulelor elementare, se n u m e a S P I N momentul c i n e t i c intrisec al unei p a r t i c u l e (electron, proton, atom... ). În mecanica c l a s i c ă, impulsul u n g h i u l a r al unui c o r p este asociat cu r o t a ț i a c o r p u l u i în jurul propriului său centru de masă. În mecanica c u a n t i c ă, S P I N U L este deosebit de important pentru sistemele de dimensiuni atomice, cum ar fi atomii, protonii, sau electronii. Astfel de particule au anumite caracteristici neclasice, iar pentru


ele, impulsul unghiular intrisec n u poate fi asociat cu o rotație necesită citare- ci se referă doar la prezența impulsului unghiular. Conceptul de S P I N pentru particule elementare a fost propus inițial de Ralph Kronig, George Uhlenbeck și Samuel Goudsmit, în 1925 ca fiind o rotație a particulelor în jurul Razei proprii. ...și am descoperit o n o u ă p a r t i c u l ă! (14 Iulie 2015, la ziarul Jurnalul Naţional). ...și, spunea că: Deci, fizicienii de la CERN au descoperit o n o u ă P a r t i c u l ă. Oamenii de știință, care lucrează la CERN, Elveția, au descoperit un nou f e l de p a r t i c u l e pe care le-au botezat P e n t a q u a r k. Teoria existenței acestor p a r t i c u l e a fost lansată prima oară în anul 1960 de fizicienii americani M o r r a y G l e n n - M a n n și G e o r g Z w e u g. Glenn-Mann, care a inventat termenul de Q u a r k, a primit Premiul Nobel pentru fizică în anul 1969, pentru munca sa în elaborarea teoriei particulelor elementare. Guy Wilkinson, purtătorul de cuvânt al Instituției a declarat că studiul n o i i p a r t i c u l e va ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine „c u m e s t e c o n s t i t u i t ă m a t e r i a, p r o t o n i i și n e u t r o n i i din c a r e T O Ț I suntem C O N T R U I Ț I”. Și, în subsidiar, corpul nostru conține în medie 10^28 atomi. Ceva remarcabil. Pentru că pe o scară a valorilor ne plasăm între m a s a s t e l e l o r și m a s a a t o m i c ă. Și, nu în ultimul rând, 1 m o l e c u l ă H2O c o n ț i n e 2 A T O M I de H și un a t o m de O - 10 m o l e c ul e de H2O vor c o n ț i n e 20 a t o m i H și 10 at o m i de O. ...Foarte interesant, nu-i așa, cititorilor?!?


C a p i t o l u l

al-5

-Să nu cazi! a spus cerșetorul numărul 1 către cerșetorul 2, aproape și cu Șoule al doilea. -Nu cad! a spus cerșetorul nr.2. A continuat, în mijlocul încăperii, la catafalc și să aducă ultimul omagiu cizmarului. Cerșetorul numărul al 2-lea, era altfel: a dat jos fesul la o parte de pe căpățâna mai mare ca de obicei. De la gât până la brâul -imaginar, bineînțeles!- era puloverul de culoare negru și, la gât, deasupra, puloverul, se vedea cam așa... îndoielnic: o cămașă de culoare alb spre jegos. În picioare, bineînțeles, adidașii cunoscuți pe plan internațional, de culoare negru, și printre șireturi, nemaiumblat de ani de zile. Mărimea totuși, era normală: 42! Dar totuși, era mai deosebit, din pantalon: era pitic! Pantalonii totuși, marchează la urmă: 43 de centimetri, de sus spre în jos! Cu blugi, cu tot! Deosebirea: culoare cafeniu! -V-am mai văzut? a spus Șoule al doilea... Erați în jurul bisericii, până la capelă!... -Asta e! a spus cerșetorul-pitic. Piticul a înaintat spre catafalc și în față, s-a oprit. -Odihnească în pace!...Odihnească în pace! a spus cerșetorul-pitic. A mai adăugat și cuvantul ”în pace și în ceruri” și s-a oprit lângă masă. Și, obișnuitul pungii -cu niște sendvișuri, fursecuri, un vin de 250 grame, etc... -E o...pomană, nu-i așa!... Ce spuneți...?! a spus Șoule al doilea. -Da! a spus cerșetorul-pitic. -Uite!... Am o propunere: am un reportaj în derulare!Eu sunt jurnalistul de la un Cotitian local!... De la un ziar!


-Nu mă interesează decât banii!... Dumneavoastră, nu aveți banii?!... Că, altfel,...!? a spus cerșetorul-pitic de 47 de ani spre 48 de ani. -O să am grijă și cu banii, stai liniștit!... Dar sunteți de acord să... povestim viața în prezent?... Ce părere aveți? -Suntem de acord, cum să nu! a spus cerșetorul-pitic... și cu banii, o să discutăm, cum să nu,...! -Nu mâine,... poimâine, pe la 09.00-09.10 în jurul... în jurul bisericii, spre capelă! a spus Șoule al doilea. -...Dar ce problemă aveți? a spus cerșetorul-pitic. -Povestea dumnevoastră! a spus sec, Șoule al doilea. -E!...Merge, cum să nu...! ...așa da!... Cum să nu! a spus cerșetorul-pitic. A mai închinat încă odată, prin altar, prin catafalc și, a plecat spre ușă. Dar, în gândul meu, Șoule al doilea - când a plecat cerșetorul-pitic-...oare... ...Medicii români au făcut o descoperire uimitoare: ce se întâmplă în c r e i e r d u p ă m o a r t e? Ce se întâmplă oare?! (Sursa: La Times, în data de 09.2013-....) Creierul ar putea să rămână a c t i v chiar și după. Dispozitivele de monitorizare a activității cerebrale arată pe ecran o linie dreaptă, sugerează un nou studiu. Studiul a fost inițiat după ce medicii din România au observat o activitate cerebrală ciudată pe o enfefalogramă a unui pacient care intrat în comă în timp ce era sub influența medicamentelor împotriva convulsiilor. După această observație, cercetătorii de la Universitatea din Montreal au anesteziat 26 de pisici și le-au înregistrat activitatea cerebrală din regiunile corticale superioare și din hipocamp. În cazul t u t u r o r pisicilor, au constatat că după ce electroencefalograma a indicat că activitatea cerebrală a încetat, h i p o c â m p u l animalelor î n c ă părea să dea semne de activitate. Potrivit studiului, rezultatele par să indice același fenomen observat în cazul pacientului u m a n. Oamenii de știință spun că descoperirile sugerează că este posibil ca, printr-un proces n e c u n o s c u t d e n o i, creierul să aibă capacitatea de a supraviețui comei extrem de adânci și că


inducerea unei astfel de stări ar putea ajuta la prezervarea anumitor funcții cerebrale care altfel ar fi oprită, lucru care ar duce la atrofiere cerebrală. Dovezile creșterii bruște a activității cerebrale d u p ă stopul cardiac, ar putea explica anecdotele spuse de pacienții care și-au revenit din experiențele din preajma m o m e n t u l u i morții și care se referă la senzația de părăsire a c o rp u l u i sau amintirilor care se derulează cu repeziciune ca un f i l m. Un alt studiu recent, realizat pe șoareci a indicat că activitatea cerebrală N U se oprește gradat după stopul cardiac, ci că ea chiar se intensifică în unele momente. Cu toate acestea, oamenii de știință din Montreal sugerează că există o s t a r e d i n c o l o de sfârșitul activității corticale și că o zonă din creier asociată îndeaproape cu memoria ar putea trimite semnale către stăpânul s ă u, c o r t e x u l, care generează funcții înalte, printre care și... c o n ș t i i n ț a. Deci, Sursa: La Times, în data 09.2013...(?) Comentarii: fără!... Deocamdată!... în „corp”! Asta-i una! Și, a doua, (publicată în ziarul Jurnalul Național de Ioana Ivan, din 29 iulie 2015, ora 20,32), zice că: și, la U N I V ER S! Astronomii au descoperit L I T I U în explozia unei stele (vizavi, din corp), î n u n i v e r s! O echipă de astronomi de la European Southern Observatory (ESO) a descoperit L i t i u în materia expulzată de o S T E A care a explodat în stadiu de N O V Ă, o descoperire în premieră care îi ajută pe oamenii de știință să explice un mister din domeniul astrofizicii cu privire la răspândirea acestui m e t a l în galaxia noastră, Calea LACTEE, precum și în UNIVERS, transmite Reuters. Folosind două telescoape din Chile, astronomii au d e t e c t a t m i c i c a n t i t ă ț i de l i t i u în materia e x p u l z a t ă de Nova Centauri 2013, O STEA care a explodat în 2013 și este cea mai strălucitoare N O V Ă observată până acum în secolul XXI. Această descoperire poate fi un prim pas pentru elucidarea așa-numitei ”Enigme a LITIULUI”.


Modelele computerizate care simulează n a ș t e r e a e x p l o z i v ă și e v o l u ț i a Universului, care are o vechime estimată la 13,8 m i l i a r d e d e a n i, ar trebui să permită calcularea cu o precizie destul de ridicată a cantității de l it i u care ar trebui sa fie prezentă în U N I V E R S. Însă S T E L E m a i b ă t r â n e n u au produs atât de mult l i t i u pe cât prevăd aceste modele, în timp ce s t e l e l e mai t i n e r e au produs mai mult. Astronomii au speculat că acest lucru poate fi explicat prin faptul că acest element c h i m i c este e x p u l z a t în spațiu în timpul exploziilor s t e l a r e de tipul n o v e l o r sau s u p e r n o v e l o r, îmbogățind astfel mediul interstelar în care se formează n o i s t e l e, care la rândul lor vor fi mai bogate în acest element decât s t e l e l e mai bătrâne. N U există însă nicio confirmare pentru această teorie, p â n ă la descoperirea l i t i u l u i în materia e x p u l z a t ă de N o v a Centauri 2013. Descoperirea acestui m e t a l a l c a l i n ce este e x p u l z a t la viteza de aproximitiv 2 milioane de kilometri pe oră în N ova C e n t a u r i 2013, ar putea, odată ce aceste date vor fi e x t r a p o l a t e la miliardele de N o v e care au explodat deja în istoria C ă i i L a c t e e, să e x p l i c e d e c e acest m e t a l se găsește în cantități f o a r t e m a r i în g al a x i a noastră. „dacă ne imaginăm istoria evoluției elementelor chimice din Ca l e a L a c t e e ca pe un i m e n s p u z z l e, LI T I U L provenit din N o v e era una dintre cele mai importante piese „L i p s ă”, a precizat astronomul Massimo Della Valle, coautor al acestui studiu. Neconcordanța dintre cantitatea de L i t i u observată în s t e l e l e mai bătrâne și abundența estimată în u n iv e r s rămâne însă o problemă pentru astro-fizicieni, conform lui D e l l a V a l l e, scrie Agerpres. L I T I U -anexă de publicat!- al 33-lea element ca abundență pe p ă m â n t. L I T I U L este un element chimic având s i m b o l u l L i ș i n u m ă r u l a t o m i c 3 (Că este și important și, mai ales, în conținut!... în continuare,...!) Este un m e t a l a l c a l i n u ș o r, având o culoare albargintie. În condiții normale, este cel mai ușor m e t a l și cel mai


puțin d e n s s o l i d. La fel ca toate metalele alcaline, L i t i u l este foarte r e a c t i v, se corodează rapid în a e r umed pierzandu-și luciul și înnegrindu-se. Din acest motiv este păstrat sub un strat de u l e i. Conform teoriei, l i t i u l (mai ales 7 L i) a fost unul dintre puținele elemente sintetizate în urma Big Bang-ului (1), deși cantitatea lui a scăzut semnificativ. Motivele dispariției și procesele prin care l i t i u l este produs c o n t i n u ă să fie unul dintre studiile importante din astronomie. R ă s p â n d i r e a. L i t i u l este al 33-lea element ca abundență pe Pământ, dar datorită marii lui reactivități este găsit doar sub formă de c o m p u ș i. L i t i u l se găsește în zăcăminte p e g m a t i t i c e, dar se poate obține de asemenea din apa de m a r e și a r g i l a; la scară industrială, l i t i u l este izolat electrolitic dintr-o mixtură de clorură de l i t i u și c l o r u r ă de potasiu. Cantități mici de l i t i u se găsesc în apa oceanelor și în unele organisme v i i, cu toate că s-a constatat că n u îndeplinește nici o necesitate biologică pentru organismul u m a n. T o t u ș i, efectul n e u r o l o g i c al i o n i l o r de l i t i u, Li+, face ca unele săruri de l i t i u să fie folosite ca medicamente pentru îmbunătățirea stării de spirit. Litiu și compușii săi au și alte câteva aplicații industriale, incluzând s t i c l a și c e r a m i c a termorezistentă, aliaje de mare rezistență și cu greutate redusă folosite în aeronautică și n u în ultimul rând baterii a l c a l i n e cu l i t i u. L i t i u l, de asemenea are un rol important în fizica n u c l e a r ă: fisiunea atomică a l i t i u l u i a fost prima reacție nucleară efectuată de către omenire, și d e u t e r i u r a d e l it i u este combustibil pentru armele t e r m o n u c l e a r e. D e s c o p e r i r e. L i t i u l a fost descoperit în anul 1817 de către J o h a n A u g u s t A r f v e d s o n la Stockholm, Suedia. M e t a l u l în sine a fost izolat în 1821 de către W i l l i a m T. B r a n d e. Primele minerale de l i t i u descoperite au fost PETALITUL și SPODUMENUL, acestea au fost găsite pe insula suedeză U T O de către mineralogul J o z e


Banifacio de Andrada e Silva, în timpul unui t u r făcut în Europa în 1790. Natura ciudată a acestor minerale a fost n o t i f i c a t ă, acestea fiind dificil de analizat și emiteau o f l a m ă r o ș i e i n t e n s ă la î n c ă l z i r e; culoarea este datorată h id r o x i d u l u i de l i t i u. În 1817, ARFVEDSON a analizat p e t a l i t u l și a realizat că acesta conține un metal n e c u n o s c u t a n t e r i o r, numindu-l l i t i u, deoarece provenea dintr-o p i a t r ă, își anunța descoperirea în anul 1818, idendificând l i t i u l ca fiind un n o u m e t a l a l c a l i n și o variantă alcalină m a i u ș o a r ă ca S O D I U L. Va descoperi, ulterior, că s p o d u m e n u l și l i p i d o l i t u l de asemenea conțin l i t i u. Deși l i t i u l este un metal a l c a l i n, asemenea s o d i u l u i și p o t a s i u l u i, ARFVEDSON n u a r e u ș i t izolarea acestuia prin e l e c t r o l i z ă; deși un a l t c h i m i s t, WILLIAM BRANDE, a reușit să obțină o cantitate mică de substanță prin electroliză, aceasta era i n s u f i c i e n t ă pentru măsurători. HAMPHRY DAVY a reușit de asemenea să izoleze o cantitate m i n i s c u l ă de element, iar în anul 1855 chimistul german ROBERT BUNSEN și chimistul britanic AUGUSTUS MATTHIESSEN au reușit în mod independent i z o l a r e a l i t i u l u i pentru a-i putea s t u d i a proprietățile. Acest lucru a fost posibil prin electroliza T O - P I T U R I I de c l or u r ă de l i t i u. În același timp -și, nu în ultimul! (că, este important!) Caracteristici generale: *m o a l e *a r g i n t i u g r i *s e o x i d e a z ă r e p e d e *p u ț i n t o x i c *a r d e r e p e d e *c ă l d u r ă s p e c i f i c ă î n a l t ă L i t i u l se găsește foarte puțin răspândit în natură. În cantități mici însoțește p o t a s i u l și s o d i u l în unele r o c i, cum sunt s p o d u m e n u l, un silicat de l i t i u și a l um i n i u, LIA (și O 3) 2, Lepidolitul, un f l u o r o -sau hidroxoaluminosilicat de l i t i u, potasiu și aluminiu, Li 3 K 2 Al 3 (și 3-


O10) 2 (OH,F), ZINNWALITUL o variantă de LEPIDOLIT cu mult f i e r, etc. Cantitățile mici de compuși de l i t i u se găsesc în unele ape minerale, în diferite plante (ca de exemplu, TUTUN, SFECLĂ de zahăr, trestie de zahăr, etc... L i t i u l se obține, de obicei, prin electroliza clorurii de l i t i u t o p i t e. Este un metal m o a l e; are cea mai m i c ă d e n s i t a t e dintre m e t a l e. C o m b i n a ț i i și r e a c t i v i t a t e. L i t i u l d e s c o m p u n e a p a; în aer se aprinde formând O x i d de l i t i u și s u p e r o x i d de l i t i u, Li 2 O. Încălzit în atmosferă de h i d r o g e n formează h i d r u r a de l i t i u, Li H, care este cea mai s t a b i l ă dintre h id r u r i l e m e t a l e l o r a l c a l i n e. L i t i u l este singurul metal alcalin care se combină d i r e c t cu a z o t u l la r e c e, formând n i t r u r a, Li 3 N; de asemenea, se combină direct la cald cu h a l o g e n i i formând HALOGENURI, L IX, cu sulful formând s u l f u r a - Li 2 S, cu C A R B O N U L - Li 2 C 2, cu s i l i c i u l, formând s i l i c i u r a - Li 6 Si 2, etc. Și, a t e n ț i e: i z o t o p i! Are d o i i z o t o p i s t a b i l i c u numere de masă 6 și 7. Î n t r e b u i n ț ă r i. L i t i u l este folosit pentru: *aliaje de lagăre (împreună cu s o d i u l și c a l c i u l). *dezoxidant, desulfurizant și degazant pentru CUPRU. *prepararea TRITIULUI, 3 H. *baterii și acumulatori electrici. Are importanta, nu-i așa,cititorilor...!


C A P I T O L U L al 6-lea

E R A modest îmbrăcat, cerșetorul numărul trei! Că, a apărut instantaneu cu cerșetorul cu numărul doi, după o perioadă de timp destul de mare, după numărul al treilea. Aproape de 2 sau 4 minute, în gândul său, Șoule al doilea, când am scotocit în minte, că medicii români au descoperit ce se întâmplă în c r e i e r d u p ă m o a r t e și, printre altele, și cu privire la L i t i u. Deci, era modest îmbrăcat, cerșetorul numărul trei. Și, de fapt, cerșetorul cu numărul al treilea era cunoscut în oraș, care se ocupa din... prin tomberon! Nu cu doi adidași! Nu! Era un adidas pe dreapta obișnuit și un alt adidas -pe stânga: trei sferturi, rupt! Se vedea -pe dreaptaprin ciorapul prăfuit și un pic jegos-firimiturile în picioare de 2 cm lată și cu 1 cm latime. La pantalon, era șnur! Călcat de pantalon, de două sau de trei ori!... Pantalonii erau asortați cu adidașii -bineînțeles, pe dreapta, în față, peticită -de culoare neagră!... Neagră-neagră! Și, din când în când, se vedeau mânjite, în față ca să vadă la tomberon și să vadă jos, în fundul „sacului”, de culoare ori un pic de kakiu, roşu, galben și am observat, dar în spate la pantaloni, ros că a stat în fund, sau știu eu, la perete, de la gard, ori la bloc, etc. Cămașa se vedea, între guler de transpirație și cu niște jeg de doi milimetri -de culoare albastru spre kaki- în ansamblu! Mai mult, deasupra camășii, un flanel mai jegos ca de obicei, de culoare bălțată. Oricum, o linie perpendiculară de sus până jos de 10 centimetri, și lateral, cum ar veni pe orizontal, de la stânga la drepta -de fapt, o încrengătură de ițe ombilicare.


Cerșetorul de tomberon era încheiat cu 3 nasturi, de la gât spre jos, la pantalon. Dar fesul cerșetorului-tomberon era de la stânga spre dreapta, oblic. Probabil, în cerșetorul tomberon era ascunsă o afecțiune că, am vazut, Șoule al doilea, la ochiul stâng, un semn. Un semn de 1 centimetru deasupra fesului. În medie, la înălțime era de aproximativ 1,78 sau, maxim 1,80 metri. M-am „împiedicat”, Șoule al doilea, de cerșetorul al treilea în față, la altar, mai departe și spre jos, catafalcul. Cerșetorul a aplecat catafalcul ca de obicei, a înaintat spre cizmar -că, se stia!- ca să aprindă o lumânare. O lumânare în față, de fapt, pe o sită de 30 de centimetri diametru, jos, către trepiedul de un metru și 20 sau 30, pe un băț, spre gresie. -Odihnească-te în pace!... Odihnescă-te în pace! a spus cerșetorul numărul 3. A închinat cerșetorul către catafalc, a închinat în altar și s-a întors la masă. Am vorbit, Șoule al doilea cu cerșetorul numărul 3, exact cu cerșetorul numărul 2. Că sunt ziarist -cu problemele de investigație- că am un reportaj în derulare, mai exact, la cerșetoria din oraș și vreau să cunosc viața de zi cu zi...! -Ce părere ai? a spus Șoule al doilea. -Eu sunt de acord, bineînțeles! a spus cerșetorul numărul 3... Dar,... ce recompensă aveți? -Un reportaj de amploare... Ei bine... 50 de lei...?! Ce părere ai? a spus Șoule al doilea. -Eu sunt de acord!... Mare filosofie...! ...O zi de... muncă!... De... 50 de lei în plus!... Merită!... Dar... O singura întrebare: pe la ce oră...? a spus un pic jenat, cerșetorul numărul 3. -Am programat înainte cu cerșetorul întâi și cu numărul al doilea, mâine și poimâine, și dumneavostră... răspoimâine...! a spus Șoule al doilea. -Bine, am înțeles, cum să nu, dar la ce oră sunteți aicea? a spus cerșetorul numărul 3. -Pe la ora... știu eu... 09.00, e bine? a spus Șoule al doilea. -Deci, mâine nu, poimâine nu,... răspoimâine, la ora 09.00 sunteți la...! a spus cerșetorul cu numărul 3.


-...La... capelă! a spus prompt, Șoule al doilea.... și să nu uiți punga!... De pomană! A plecat cerșetorul numărul 3 -de fapt, cerșetorul-tomberonîn treaba lui, către trotuar și spre stradă, dar Șoule al doilea... am rămas-în multe privințe -...oare,... Î n g â n d... Eram tot la perete... ...Universul Corpului omenesc!... Aceastea sunt puținele rezultate din UNIVERSUL Corpului uman! Un corp uman! De fapt, o... Mașină perfectă! ...7 Lucruri pe care n u le știai despre organismul tău. (sursa: internet; fără sursă: corpul uman). Corpul uman este o mașinărie impresionantă, dotată cu tehnologie greu de imaginat, care lucrează după anumite principii s t r ă i n e încă omului. Atunci când corpul funcționează, diferite procese majore se petrec, dar pentru că sunt atât de bine puse la punct n e este imposibil să le simțim sau detectăm. Pentru a înțelege mai bine cum funcționează mașina perfectă, vă prezentăm câteva lucruri fascinante despre corpul uman. 1) Consumul energetic al creierul este același ca al unei bec de 10 wați. Această cantitate de energie este infimă în comparație cu procesele atât de complexe, pe care le realizează creierul uman. De aici realizăm tehnologia avansată din toate punctele de vedere pe care o deține creierul uman. Consemnăm de la început, o singură întrebare: De la emițător până la receptor este trecut prin rețeaua informatică! Că faceți o legătură, o sinapsă! 2)La fiecare 7 ani corpul se r e î n n o i e ș t e. Milioane de celule m o r în fiecare clipă în organismul omului. Întreg procesul de înlocuire al celulelor moarte durează în medie circa 7 ani, ceea ce înseamnă că niciodată omul n u este ceea ce a f o s t. Tot timpul este un o m n o u, u n u l schimbat. Comentăm: tot prin rețeaua informatică, prin sinapsă, prin creierul uman. 3) Viteza impulsurilor n e r v o a s e este una extrem de mare. Se preconizează că impulsurile nervoase circulă cu peste 350 de kilometri pe oră. O viteză impresionantă dacă ținem seama că


este vorba despre corpul uman. Până la urmă, aceasta este viteza cu care rulează și o mașină de Formula 1. Impresionant, nu?! Comentăm: este vorba de sinapsa ce transmite impulsurile de la receptor la auditor. 4)Există mai multe celule în corpul tău decât s t e l e în galaxia noastră. Cercetătorii au descoperit că există peste 75 de Trilioane de celule, în corpul uman. Bineînțeles că n u s u n t atât de multe s t e l e în Calea Lactee și n u avem cum să ne întrebăm c i n e a p u t u t să realizeze o astfel de o p e r ă de a r t ă din corpul nostru? Comentăm: deci, a recunoscut -prin diverse s u r s e, cum ar fi, profesorul universitar STEPHEN HAWKINS din Anglia sau și în general și sufetul omenesc, cu dr.Stuart Hameroff din S.U A. și cu fizicianul britanic Sir Roger Penrose -că „există mai multe celule în corpul tău d e c â t s t e l e în galaxia noastră”!... E recunoscută comparația dintre corpul omenesc și stelele din galaxia noastră. Întrebare: câte celule din corpul omenesc față de stele din galaxia noastră? Răspunsul dat prin cititorul avizat prin Carte: este aproape... egal! Peste 75 de trilioane de celule din corpul omenesc cu... ...bineînțeles că...n u s u n t a t â t de m u l t e... s t e l e în C a l e a L a c t e e d e c â t p r i n... s a t e l i t! ...A p r o a p e, în CORPUL OMENESC CU cu S t e l e în C a l e a L a c t e e!!!... și, la Univers! ...în continuare,...! 5)Vasele de sânge însumează peste 160.000 de Kilometri. Dacă ar fi să adunăm lungimea tuturor vaselor de sânge din organism, am ajunge la impresionanta lungime de 160.000 de kilometri. Dacă este puțin sau mult stabilește fiecare. Fără comentariu. 6) Celulele din corpul tău sunt conduse prin gândurile tale. Lao Tzu, un filosof chinez spunea: ”Uită-te la gândurile tale, cum ele devin cuvinte, uită-te la cuvintele tale cum devin acțiuni”.


Specialiștii au determinat că fiecare celulă din corpul uman reacționează atunci când un gând este o m i s. Din aceasta cauză se spune că suntem ceea ce gândim. Comentăm: este vorba că, în esență, celulele din corpul tău se răsfrâng prin s i n a p s ă, prin rețeaua informativă, prin gravitație, prin cuantică, o altă celulă, comparativ cu planetele, prin sinapsă, cu rețeaua informatică, cu Calea Lactee prin c u a n t i c ă, etc., vizavi cu corpul uman. 7)Suntem f ă c u ț i din p r a f de s t e l e. Cu toate că p a r e greu de crezut, t o t c e s e r e g ă s e ș t e în a c e s t u n i v e r s este a l c ă t u i t din p r a f de s t e l e. Această teorie se aplică și o m u l u i, care își are locul d e f i n i t în i m e n s i t a t e a s p a ț i u l u i. Atunci când privești noaptea o s t e a pe c e r, să-ți aduci aminte că ești f ă c u t d i n m a t e r i a l e l e d i n c ar e e s t e f a c u t ă și E A. Şi, concluzii (cu 7 l u c r u r i pe care n u le știai despre organismul t ă u și pentru a înțelege m a i b i n e cum funcționează m a ș i n a p e r f e c t ă): ...Am terminat povestirea că, în corpul uman este o mașinărie impresionantă, dotată cu o tehnologie greu de imaginat, care lucrează d u p ă a n u m i t e p r i n c i p i i s t r ă i n e încă omului. Eu, Șoule la doilea, am descoperit -indiferent de ce era!„praful” astral: o m u l! O m u l, prin rețeaua informatică, prin s i n a p s e, prin gravitație, prin c u a n t i c ă, etc., d i n c o r p, d a r ș i c u u n i v e r s u l a s t r a l (prin Rețeaua Informatică, sinapsa, prin gravitație, prin c u a n t i c ă, etc. ...și, în gândul lui Șoule al doilea -eram la perete, în capelă!Știați că...? ...Știați că...?! ...120 de lucruri uimitoare despre c o r p u l u m a n!!! (Sursa: internet, Descoperă, Sfatul Medicului, Doar Natural). C e l e mai mari m i s t e r e a l e u n i v e r s u l u i se află î n i n t e r i o r u l c o r p u l u i o m e n e s c. Cel mai complex u n i v e r s, este u n i v e r s u l U m a n, iar cea mai s o f i t i c a t ă și i n t e l i g e n t ă M a ș i n ă r i e este c o r p u l u m a n.


Iată, partea a doua, s u r s a: /VICTOR/din 1/08/2014/Lecive A Coment, 60 de lucruri impresionante, prima parte, despre c o r p u l u m a n. Iată, așadar, c a r e sunt t o a t e c e l e 60 de lucruri despre tine: 1)P i e l e a cântărește în medie cam de 2 ori c â t c r e i e r u l a c e l e i a ș i persoane. Fără comentariu. 2)P u s e cap la cap venele, arterele și capilarele unui adult ar ajunge pentru î n c o n j u r u l Pământului de aproape p at r u o r i. Fără comentariu. 3)Sunt necesare aproximativ 200.000 de încruntări, pentru aparitia unui r i d permanent deasupra sprâncenelor. Comentariu: prin corpul omenesc prin c r e i e r! întotdeuna! în afară, de la univers- prin rețeaua informatică, prin sinapsă -că are legături indiferent ce este- un alt neuron și, ajunge la... un... r i d!... Un r i d permanent deasupra sprâncenelor! 4)T O Ț I bebelușii se nasc cu ochii a l b a ș t r i. După câteva ore de la naștere, culoarea se poate schimba. Majoritatea oamenilor ajung până la urmă să aibă ochii de altă culoare. Fără comentariu. 5)Un c r e i e r u m a n generează mai multe impulsuri electrice într-o zi decât t o a t e telefoanele din lume. Comentăm, cum să nu: un c r e i e r d i n o m u l nostru s e conectează prin toate telefoanele din lume echivalent, (t o t p r i n c r e i e r!) l a s t e l e, Calea Lactee, Centrul Galactica și la u n i v e r s! Aveți așadar, p r i n u n i- v e r s cu c r e i e r u l, i m p u l s u r i e l e c t r i c e... î n t r-o z i, prin toate telefonele din lume! 6) U r e c h i l e pot distinge peste 300.000 de t o n a l i t ă ț i. Fără comentariu. 7) O picătură de sânge are nevoie de n u m a i 30 de secunde pentru a face un circuit c o m p l e t al corpului uman. Fără comentariu. 8) Ochiul uman p e r c e p e d o a r 90% dintre informațiile pe care le primește.


Comentăm: o c h i u l u m a n se duce -prin reţeaua informatică prin sinapse (mai multe legături!), gravitație, cuantică la c r e i e r , și totodată, se duce în... U n i v e r s! 9) O v a r e l e conțin aproximativ jumătate de milion de o v u l e. Cu toate acestea, d o a r 400 dintre ele vor avea ocazia de a da naștere unei noi vieți. Fără comentariu. 10)Fiecare centimetru pătrat de piele conține cel puțin 32 de milioane de bacterii. Din fericire, cele mai multe dintre ele sunt inofensive. Iarăși, fără comentariu. 11)Dacă saliva nu poate dizolva ceva, atunci n i c i nu putem simți gustul. Fără comentariu. 12)D u p ă mesele bogate se spune că auzul nostru scade. Nu mai percepem sunetele din jurul noastru la fel de bine, chiar și atenția scade. Fără comentariu. 13)Îți folosești aproximativ 200 de mușchi când faci un pas mergând. Iarăși, fără comentariu. 14)Mozart își scria întreaga operă muzicală în minte, auzind și perfecționând fiecare notă în parte, și apoi o așternea pe hârtie. Fără comentariu. 15)O persoană din 2 miliarde va trăi până la vârsta de 116 ani sau mai mult. Încă, fără comentariu. 16)În timpul unei vieți, un om poate produce până la 24.000 de litri de salivă, suficient cât pentru a umple două piscine olimpice. Iarăși, fără comentarii. 17)Un om poate rezista până la 40 de zile fără mâncare, 6 zile fără apă și 6 minute fără aer. De asemenea, el nu poate rezista, în mod normal, fără să doarmă mai mult de 11 zile. Iarăși, fără comentariu. 18)Unghiile de la degetele mâinilor cresc, în medie, de șase ori mai repede decât cele ale picioarele. Fără comentariu.


19)Cele trei lucruri pe care o femeie însărcinată le visează în timpul primul trimestru de sarcină sunt broaște, viermi și plante în ghiveci -fapt atribuit dezechilibrului homonal din timpul sarcinii. Iarăși, fără comentariu. 20)Durata medie de viață a unui fir de păr uman este de 3-7 ani. În fiecare zi o persoană pierde 60-100 de fire de păr. Comentăm: mă abțin!... 60 până la (fix!) 100 de fire, e un pic exagerat! 21)Deși creierul interpretează semnalele de durere primite din restul corpului, creierul în sine nu poate simți durerea. Comentăm: nu mă abțin, nu! Creierul interpretează s e m n a l e l e de durere primite din corpul...! Întrebarea: c e anume interpretează semnelele de durere primite din restul c o r p u l u i! 22)Dintele este doar o parte a corpului care se poate repara pe cont propriu. Comentăm: fără bani, nu se poate! 23)Ochii au aceeași mărime ca la naștere, dar nasul și urechile n u se opresc niciodată din creștere. Comentăm: ...Sunt... răutacios: până la un metru, nasul și urechile...! ...Dar, ce mai bine, separat: nasul, jumătate de metru și urechile trei sferturi e... suficient! 24)Începând cu vârsta de 60 de ani, 60% dintre bărbați și 40% dintre femei vor sforăi. Comentăm: minus, plus, 60 zeci cu 40 zeci, e o părere; părerile sunt împărțite! 25)Creierul funcționează cu aceeași energie ca și un bec de 10 wați chiar și în timpul somnului. De fapt, creierul uman este mult mai activ noaptea decât în timpul zilei. Comentăm! Au dreptate specialiștii noștri de pe tot globul pământesc!... Am pațit-o, adeseori: scriu noaptea și ziua... dorm!... E ceva...! 26)Impulsurile nervoase c ă t r e și d e l a creier, c ă l ă t o r e s c c u aproximativ 275 km/h, iar n e u r o n i i c o n t i n u ă s ă s e multiplice pe t o t parcursul vieții umane. Comentăm! Este vorba (și, c e l m a i i m p o r t a n t Lucru!): s i n a p s a! Între impulsuri n e r v o a s e către ș i de l a creier! N-are importanță, c u aproximativ, 275 km/h! Nu! lucrează p r i n n e u r o n i, cum ar fi- de exemplu! -prin


reteua informatică, prin gravitație și prin cuantică, ajunge la s t e l e! și, în continuare, Calea Lactee, Centrul Galactica și ajunge la U n i v e r s! și, invers, p r i n c r e i e r, ramificație prin c o r p u l u ma n! Iți place, nu-i așa?!? Cititorilor! 27)Oamenii care visează mai des și intens, au în medie, un coeficient de inteligență mai ridicat. Fără comentariu! 28)Părul facial crește mai repede decât cel din altă parte a corpului. Acest lucru este valabil atât pentru bărbați cât și pentru femei. Comentăm! Cum adică: care e diferența între părul facial, ”mai repede decât cel din a l t ă parte a c o r p u l u i”, cu bărbații și cu femeil...!N-am înțeles!... N-am înțeles întrebarea!... De loc...! 29)Pe fiecare centimetru pătrat din corpul uman există la fel de multe fire de par că pe corpul unei cimpanzeu. Comentăm. Întradevăr,două aspecte: Una,este faptul că un corp uman „coincide” cu „corpul unei cimpanzeu”! A se potrivi întocmai. Şi,mai era o „chestie”, t o t în corp „amandorire”- din corpul uman şi corpul de cimpanzeu-organismul din creier, printr-o a l t ă c e l u l ă, ajunge(prin sinapsă!), prin cuantică şi ajunge la piele! De fapt,o porţiune! Şi,mai mult, firele de păr v i z i b i l e- din corpul umancum ar veni, la cap, se vede. Dar, la corpul „invizibil”uman, n u se vede(o porţiune de la braţe,la faţă,etc.)!


La corpul de cimpanzeu, se vede tot,cu păr! E identic! Şi, a doua (în corpul uman şi cu corpul de cimpanzeu), la piele, nici o diferenţă. 30)Un fetus uman are amprente digitale însă de la vârsta de trei luni. Fără comentariu. 31)Până la vârsta de 60 de ani, majoritatea oamenilor îşi pierd aproximativ jumătate din papilele gustative. Comentăm! Eu, am depăşit de (aproximativ, doi ani) 60 de ani! Fără ...comentariu! Şi, e s t e

adevărat!

32)Aproximativ 50.000 de celule din corpul tău a u m u r i t şi a u f o s t î n l o c u i t e c h i a r î n t i m p c e c i t e ş t i a c e s t a r t i c o l. Scheletul tău este unul piele în fiecare lună.

nou

la fiecare trei luni şi ai o

Comentăm: esta da!...În fiecare lună! 33)Pentru a te încrunta, eşti nevoit să foloseşti 43 de muşchi ai feţei. Pentru a zâmbi nu ai nevoie decât de 17. Fără comentariu. 34)Din cele 206 oase ale corpului uman, mai mult de jumătate din ele se află în mâini şi picioare. Fără comentariu.


35)Cu cât este mai friguroasă camera în care doarme o persoană, cu atât există şanse mai mari să aibă coşmaruri. Comentăm:o să mă mai gândesc! 36)Trei s u t e de milioane de celule m o r în c o r p u l u m a n î n f i e c a r e m i n u t. Fără comentariu. (Am spus, în 2 9!În esenţă!) 37)Buzele umane au o culoare roşiatică din cauza concentraţiei mari de capilare de s u b piele. Comentăm! Într-adevăr, în corpul omenesc, buzele, de la naştere până la moarte. Şi, totuşi, cimpanzeul „obişnuit”, de exemplu, are buzele la fel? unic al

38)Că şi amprentele digitale, fiecare individ are un m o d e l l i m b i i care poate fi utilizat pentru identificare. Comentăm!

Şi, nu numai (amprentele digitale!) din corpul omenesc! Este şi la cimpanzeu, ca de exemplu! 39)Capul unui om rămâne conştient aproximativ, 15-20 de minute după ce a fost decapitat. Fără comentări. 40)Cea mai frecvent întâlnită grupă de sânge la nivelul mondial este grupa O, iar cea mai rară este A-H, care a fost depistată în Bombay.Din momentul descoperirii şi până în prezent, doar un număr de 100 de oameni au fost depistaţi ca având această grupă de sânge. Fără comenariu.


41)Imediat după concepţie,fiecare om, petrece aproximativ 30 de minute sub forma unei singure c e l u l e. La scurt timp după aceea, celulele încep să se multiplice rapid şi se formeză m i c u l e m b r i o n. Comentăm! Depinde imediat după concepţie, cu micul embrion...! Depinde!...Uneori, se găsesc şi una sau două sau, mai rar, trei sau mai mult, l a n a ş t e r e! 42)Urechile secrete au mai multă ceară atunci când unei persoane îi este frică. Comentăm! E auxiliar, dar e necesar! Necesar şi cu frică şi...normal, ceara din urechi! 43)Oamenii sunt s i n g u r i l e care plâng în urma emoţiilor.

v i e ţ u i t o a r e

Comentăm. La televizor-la o ştire de Exploatar a spus că şi... Gorile plâng...! Prin ochii lăcrămaţi! 44)Inima umană ceează o presiune suficientă pentru a pulveriza sîngele la 10 metri înălţime în aer. Fără comenatariu. 45)Aorta este cel mai mare vas sangvin din corpul uman. În cazul unei om adult, ea are diametrul unui furtun de grădină. La polul opus se află capilarele. Aceasta este atât de subţire, încât este nevoie de 10 astfel de vase, puse unul lângă altul pentru a egala grosimea unui fir de păr. Comentăm.


În corpul omenesc, prin c r e i e r este vorba ş i de o schemă” mai la îndemână, printre care şi la aortă, capilarele,etc... Prin ce?... Prin ţesut, prin organ, t o t prin celule, prin a l t e celule prin sinapsă, prin reţeaua informatică, prin gravitaţie, cuantică, etc. În t o t c o r p u l o m u l u i. 46)Ochiul uman este capabil să distingă aproximativ 1 milion de culori diferite şi se obţin mai multe informaţii decât cel mai performant t e l e s c o p construit vreodată. Comentăm! ...”O c h i u l u m a n e s t e c a p a b i l...” a m g ă s i t, într-adevăr, care mă interesează cel mai mult din t o a t ă l u m e a! Este vorba de...c r e i e r! C r e i e r u l u m a n!...Care difuzează şi prin capilare, prin muşchi, etc, ş i p r i n o c h i! Mă întrebam, Şoule al doilea, o r i o c h i i sau creierul? Şi, am u n r ă s p u n s ferm: c r e i e r u l! ...Şi, o c h i i repezintă u n auxiliar p r i n

creier!

...Şi, nu în ultimul rând!... 47)...A t u n c i când atingi un o b i e c t, s e m n a l u l c i r c u l ă p r i n c o r p, p r i n i n t e r m e d i u l n e r v i l o r, c u p e s t e 200 de kilometri p e o r ă!!! Comentăm! ...De mulţi ani de zile, mă gândeam, AIUREA...dar... nu prea... ORI în corpul omenesc- prin ramificaţie cu inima, plămânul, stomacul, etc. şi cu sufletul din univers - circulă prin c o r p p r i n i n t e r m e d i u l... n e r v i l o r!!!... ...I m p l i c i t p r i n c r e i e r!...Cu peste...200 de kilometri pe oră!...Deci nu...o c h i i, nu!... E s t e...c r e i e r u l u m a n !


...Şi, mai e o...chestie cu creierul uman: n u cumva, p r i n creierul u m a n c i r c u l ă ş i p r i n ... u n i v e r s?!... Nu c u m v a ş i prin... s u f l e t u l p r i n u n i v e r s! 48)U n om inspiră şi expiră de circa 23.000 de ori pe zi. Comentăm! Prin a u x i l i a r!

p l ă m â n- inspiră şi expiră- este vorba de un

Şi, cum ar veni, similar- inspiră şi expiră- cu...pielea corpul omenesc (p r i n transpiraţie, de exemplu!) 49)În prima lună de viaţă, un copil învaţă atât de multe lucruri, încât s i n a p s e l e din creierul său cresc de la 50 de trilioane la q u a d r i l i o n. (s i n a p s e l e): Dicţionarul s i n a p s ă. S i n a p s a - Punct de contact între d o i n e u r o n i, la nivelul căruia se face t r a n s m i t e r e a i n f l u x u l u i n e r v o s de l a o c e l u l ă n e r v o as ă l a a l t a. Sau: 1)Punct de contact între d o i

n e u r o n i sau, a d o u a.

2)Proces de î m p e r e c h e r e a Omologi în meioză sau, a t r e i a.

cromozomilor

3)În zona de c o n t a c t între doi n e u r o n i sau, a patra. 4)îngrămădire a c r o m o z o m i l o r m e i o z e i ş i dispunerea lor în ghem...

omologi în prefaza

D A C Ă ş i corpul său s-ar dezvolta cu această Viteză, copilul ar cântări 72 de kilograme d u p ă numai o l u n ă de viaţă. Comentăm.


În final, a r e importanţă s i n a p s a! Şi, esenţa corpului, în mintea lui Şoule al doilea- este cu numărul î n t â i! - are legătură c u c ei d o i n e u r o n i (ne mai întâlnim î n C a r t e!). 50)S t o m a c u l unui adult poate cuprinde până la 1,5 l i t r i de h r a n ă. Comentăm. În mintea mea, Soule al doilea, este un auxiliar. Un semn din viaţă! 51)U n g h i i l e ş i p ă r u l sunt alcătuite din aceeaşi s u p r a f a ţ ă: c h e r a t i n ă. Dicţionarul- c h e r a t i n ă. C h e r a t i n a- Proteină care intră în structura părului, e p i d e r m e i, unghiilor, coarnele, copitele,etc. Comentăm. Exact cu auxiliar, la 50, înainte. 52)Degetele mari de la picioare sunt unele dintre cele mai importante structuri ale corpului omenesc. Datorită acestor degete, un om îşi poate păstra poziţia verticală şi îşi poate menţine echilibrul. Fără comentarul. 53)Bărbaţii mai s c u z i de 1,28 metri şi f e m e i l e mai scunde de 1,18 c e n t i m e t r i s u n t consideraţi p i t i c i. Fără comentariu. 54)Fiecare om îşi î n d o a i e de ori într-o viaţă.

degetele de 25 de milioane


Fără comentariu. 55)Mărimea i n i m i i unui om este egală c u c e a a propriului p u m n. Comentăm. E ceva!...Depinde, ori pe drepta ori pe stânga (oricum, o diferenţă mică!... Mică, mică!) 56)În corpul fiecaruia dintre noi trăiesc bacterii a căror greutate î n s u m a t ă ar atinge cifra de 2 kilograme. Comentariu. Exact omenesc.

la articolul înainte, este un auxiliar din corpul

57)Plămânul d r e p t decât cel din partea s t â n g ă.

reţine, întotdeauna, mai mult aer

Fără comentatrui. 58)Numai în gură, un om are până la 40.000 bacterii. Comentăm, cum să nu! Plus sau minus, nu este mare diferanţă în bacterii! 59)În momentul naşterii, c r e i e r u l unui copil conţine circa 14 miliarde celule, număr care n u m a i c r e ş t e p â n ă la s f â r ş i t u l v i e ţ i i. D u p ă vârsta de 25 de a n i, c r e i e r u l u m a n începe s ă pierdă până la 100.000 d e c e l u l e zi l n i c. După v â r s t a de 50 de ani creierul uman îşi reduce simţ itor v o l u m u l. Comentăm. Într-adevăr- de mulţi ani de zile, în mintea lui Şoule al doilea, de aproape de zeci ani de zile şi, că am simţit- „să p i a r d ă


p â n ă la 100.000 de c e l u l e z i l n i c”. Şi, au dreptate c e r c e t a t or i i d i n t o a t ă l u m e a. Oare, similar, prin corpul omenesc, prin celule d i n c o r p p i e r d e de 100.000 pe zi? Şi, mai avansat un p i c, prin c r e i e r, corpul uman-prin celule,prin sinapse,prin reţeaua informatică, prin gravitaţie şi prin cuantică- t o t similar, ajunge s u f l e t u l l a s t e l e, Calea Lactee, Centrul Galactic şi, în sfârşit, la U n i v e r s. Dar are o...”chestie” la un mai m u l ţ i!

n e u r o n, l a creier sau...

...Să vedem....! 60)Femeile c l i p e s c de două fac bărbaţii.

o r i mai des decât o

Cât de multe ş t i a i despre c o r p u l t ă u? S u r s a: Deci, la Internet, Descoperă, Sfatul Medicului, Doar Natura c u c o m e n t a r i i l e de rigoare! ...E r a m la p e r e t e, aproape de c a t a f a l c şi, încă nu a intrat în încăpere o a l t ă persoană.


C A P I T O L U L

al 7-lea

...Î n s ă, a apărut în ”somn” un alt cerşetor! U n cerşetor cu numărul al 4-lea. În sfârşit! De fapt, Şoule al doilea, eu am cunoscut o persoană propriuzisă, este vorba de o femeie din tinereţe, aproape de 50-şi, probabil, mai mult! - prin oraş. Era o femeie obişnuită, însă - în afară de fustă, ilic, nişte flanele de două sau trei rânduri - oricum, mai jegoase ca de obicei, avea un handicap: pe stânga, piciorul era obişnuit însă, pe dreapta, piciorul era întors, cum ar veni, pe spate, şi mai scurt cu treizeci sau treizeci şi cinci de centimetri. Şi,femeia respectivă avea şi un baston. Dar un baston nu din alte esenţe tari- cum ar veni, de nuc, stejar, vişin, etc., - nu. Este vorba de un băţ, îndoit! Un băţ de un un metru-maxim!-folosit cu diverse. Oricum, îi este la îndemână băţul femeii din oraş. Şi, nu mai ştiam de loc de existenţa sa: dacă mai trăieşte sau nu. Şi, în plus, când am plecat în afara oraşului- cu diverse locuri- era prezentă, aproape zilnic, femeia din oraş. Deci, picioarele: pe stânga era normal şi pe dreapta inversat însă, degetele erau înjumătăţite, cu degetele, totuşi- cu labuţele!prin naştere.


Şi a intrat în Capela-de un metru şi treizeci de centimetrifemeia din faţa defunctului cizmar. Era, de fapt cerşetorul, o bucată de ghem: aproape, o jumătate! Cert este faptul că se ştia şi cu cizmarul- acum defunct! de la Atelier. Şi, Şoule al doilea- că, era mai aproape de la Catafalc- am observat nişte semne recente pe faţă: era sus, sub ploape, pe stânga, tumefiant! Şi, Şoule al doilea-când am văzut mai aproape-tot pe stânga, însă jos- tumefiant la obraz. Şi, când am ajuns la un metru şi 20-30 de centimetri, urmele femeii, erau mai recente, lovituri tumefiantecum ar veni, la măsea, însă spre interior. -Odihnească-te în pace!...Odihnescă-te în pace! a spus femeie cerşetor. S-a închinat la Catafalc femeia-cerşetor şi, spre final, se întreptă la masă. -Ce mai faci omule?!...Mai trăieşti? a spus Şoule al doilea. -...Iar m-a bătut!..Iar m-a bătut! a spus cerşetorul de femeie, de pe stradă ca şi cum era la...piaţă!... ...Ca la...piaţă! -E!...Totuşi...!...Ce s-a întâmplat!?...Cu frumosul! a spus, zâmbind, Şoule al doilea. -...Băi... seara... am ajuns acasă, la ...”slujbă”, a spus repetat, femeia cerşetor. -...În parenteză, a spus Şoule al doilea....La...cerşit! -Exact! a spus femeia de cerşetor.La...cerşit!...Deci, eram acasă, soţul... Am buzunărit şi la ilic!!...Abureală... de


bani!...Aproximativ...50 de lei!.. Şi, în plus, „bunăstările” sunt de la cetăţenii din stradă!. ..Dar, tu ce faci aici?!?...Nu te-am mai văzut de...o vreme?! ...În ce ”zonă” mai...lucrezi?...Tot pe la...ziar? -În ce...”zonă”?!! a spus surprins, Şoule al doilea. Tot... la ziar!...Nu mint, nu!... Uite, ce vreau să te rog!... ...Am un reportaj!...Un reportaj...obişnuit!...Să vedem, „starea...naţiunii”!...Deci, prin ...oraş...din natal!... -Cât durează?..La ce oră...a spus femeia cerşetor. ...Şi...! -E!... Asta bună!... Am programat- mâine nu... poimâine nu... răspoimâine nu... joi e bine?... Ce spuneţi? a spus un pic răstit, Şoule al doilea. Eu sunt de acord!...JOI! Să fie pe la...10...!E bine? -Să fie!....Cum să nu! a spus şi mai ridicat, femeia cerşetorul.... Dar...tariful....? -Tariful!... Tariful: 50 de lei pe o zi! Eşti mulţumită? a spus Şoule al doilea.... Fără...mâncare!... Că...de! -Bine, mă!... Bine!... Joi la ora 10 o să viu în jurul Bisericii, spre Capelă, nu-i aşa? a spus femeia cerşetor. -Sunt de acord, cum să nu...! a spus Şoule al doilea.... -Dar, ce...poveştiţi....oare?!...Şi, a doua: fără...nume! -Povestea dumneavoastră!...Şi...fără n u m e! E...bine? a spus Şoule al doilea.Vreau să... ”E”! Acum e bine? -Bine, cum să nu! a spus femeia cerşetor.... Şi, nu cumva să merg şi la...casă? -Dacă se poate! Să merg şi la...casă...de ce nu? a spus, în şoaptă, pe lîngă masă, Şoule al doilea. -Mergi la...plimbare cu un...ziarist! a spus femeia cerşetor.


-Nu de jenă! a spus Şoule al doilea. Nu de jenă.T o ţ i sunt ...oameni! A mulţumit, femeia cerşetor încă o dată-cuvânt cu cuvânt!- că o să fie pe lângă Biserică, spre Capelă, joi. Şi, a plecat şi cu o pungă de mâncare de pomenire. ...Şi, în gândul lui Şoule al doilea...nu mai era nimeni în jurul mesei... oare.... s a r c a s m u l!...Ce este în... c o r p!... În corpul omenesc!... Mai ales, la...creier! ...U n c e n t r u c e r e b r a l asociat cu sarcasmul a fost i d e n t i f i c a t de cercetătorii amercani în n e u r o l o g i e, potrivit unei studiu realizat de J o h n H o p k i n g M e d i c a l S c h o o l din oraşul B a l t i m o r e, informează daily co.UK. S a r c a s m u l este adeseori considerat o formă de u m o r, dar se pare că pentru a-l d e t e c t a o a m e n i i au nevoie de un a n u m i t c e n t r u c e r e b r a l. Experţii în neurologie au descoperit că persoanele care suferit v ă t ă m ă r i la nivelul s t r a t u l u i S a g i t a l DREPT- o zonă de substanţă a l b ă care se află între c o r t e x u l cerebral ş i structurile s u b c o r t i c a l e din creier- n u sunt capabile să dectecteze s a r c a s m u l, potrivit Mediafax. Persoanele care au suferit un a c c i d e n t v a s c u l a r c e r e b r a l prezintă adeseori vătămări în acea zonă a creierului lor şi n u îşi dau seama atunci când membrii familiilor sau prietenii lor sunt s a r c a s t i c i. Potrivit cercetătorilor de la J o h n H o p k i n g M e d i c a l S c h o o l din oraşul american Boltimare, gravitatea vătămărilor suferite în acea zonă a creierului influienţează în mod direct capacitatea unei persoane de a detecta sarcasmul. Chiar şi la persoanele sănătoase s a r c a s m u l poate fi uneori,dificil de detectat, iar anumite culturi folosec mai des decât altele această formă de umor.


Comediile britanice, de exemplu, au reputaţia unor producţii deosebit de s a r c a s m. De asemenea, anumite personaje, precum Blackadder din franciza Tv omonimă, Chandler Bing din Serialul ”Prietenii tăi/ Friends”şi personajul de benzi desenate Daria folosesc s a r c a sm u l cu regularitate. S a r c a s m u l reprezintă o formă complexă de comunicare în care ascultătorul trebuie să înţeleagă î n ţ e l e s u l l i t e r a r al spuselor v o r b i t o r u l u i. Apoi, ascultătorul trebuie, de asemenea, să fie capabil să detecteze variaţiile de p r o n u n ţ i e şi accentuare a unor cuvinte, modificări ale pauzelor între cuvinte şi lungimile unor silabe, datorită cărora fraza vorbitorului diferă la fraza rostită cu sinceritate. În cadrul acestui stadiu, publicat în Revista Neurocase, cercetătorii din Baltimore au realizat Tomografii funcţionale ale creierelor pe un număr de 24 pacienţi care suferiseră accident vascular cerebral, în timp ce aceştia ascultau 40 de comentarii s i n c e r e sau s a r c a s t i c e. Pacienţii au fost rugaţi să identifice frazele sarcastice. Cercetătorii au descoperit astfel că pacienţii care au obţinut cele mai mici scoruri la acest test prezentau în acelaş timp leziunile cele mai grave la nivelul stratului sagital drept. Pacienţii cu cele mai grave leziuni au identificat doar 22% din totalul frazelor s a r c a s t i c e. Cei care nu prezentau leziuni la nivelul acelei structuri cerebrale au reuşit să identifice 50% din totalul comentariilor s a r c a s t i c e. Potrivit Livescience, la nivelul populaţiei generale, cei mai mulţi oameni ar trebui să fie capabili să identifice aproximativ 90% din comentariile s a r c a s t i c e. Comentăm.


„Am avut doar o curiozitate ieşită din comun”, a spus Albert Einstein, ca, în speţă, femeia”ghemotoc”- în câteva clipe la Capelă, de pe la stradă-are mai multe afecţiuni. Printre altele, afectează un pic inima, afectează şi plămânul! Oricum i n i m a are legătură spre creier prin s i n a p s ă, dar şi plămânul afectează mai departe, prin s i n a p s ă- care coordonează creierul!- s i n o n i m prin „sinapsa gravitaţională”, acumulată prin c u a n t i c ă , t o t l a ...c r e i e r. O zonă a n u m e! Asta-i una! A doua: ”Am avut doar o c u r i o z i t a t e ieşită din c o m u n”, a spus ”încă o dată, Albert Einstain”: sinonim, Şoule al doilea, prin c o r p! Exact prin inimă, plămâni, etc,...este, sinonim s p r e u n i v e r s! Exact prin c o r p u l personal- una singură!-prin Inimă, plămân, etc., sinonim - prin cuantică - spre Terra! Deci, o Planetă! Sinonim,o inimă! - aduce - prin Gravitaţie!... Prin sinapsă, la un a l t c e n t r u - de exemplu m e r c u r, prin sinapsă, prin sinapsă s p r e un a l t g r a v i ţ i o n a l spre v e n u s! Este una! A p a r e, prin reţeaua i n f o r m a t i c ă, p r i n Sinapsă, s p r e gravitaţie, Terra (o Planetă, de fapt!) şi o a l t ă Planetă s p r e m a r t e- prin Reţeaua Informatică, prin c u a n t i c ă şi s i n a p s ă, prin gravitaţie s p r e o a l t ă planetă- cum ar veni, la...r i n i c h i! D e c i, în jurul c o r p u l u i o m e n e s c- prin Inimă, prin creier, sinapsă (O Planetă, de exemplu, M e r c u r! p r i n r e t e a u a i n f o m a t i c ă, p r i n s i n a p s ă!) a r e l e g a t u r ă prin c o r p u l o m e n e s c- de exemplu, plămân!...Prin creier!... Sinonim!...La o p l a n e t ă s p e c i a l ă p r i n c u a n t i c ă! Prin c u a n t i c ă, de exemplu, T e r r a!- prin


graviataţie spre o a l t ă P l a n e t ă- prin reţeaua i n f o r m a t i c ă- spre, de exemplu! -V e n u s! ...Şi, Planetelor- în corp şi, în general! Spre s t e l e (prin gravitaţie!Prin reţeaua informatică!) prin c u a n t i c ă s p r e C a l e a L a c t e e! Şi t o t prin s i n a p s ă, p r i n reţeaua i n f o r m a t i c ă, prin c u a n t i c ă, C e n t r u G a l a c t i c ap e t e de lumină!- şi n u în ultimul rând, u n i v e s u l! Care este n e m ă r g i n i t în t i m p şi s p a t i u! ...Dar, până la un m o m e n t dat! ...Şi are şi,....l a t u r a...î n t u n e c a t ă! ...Să vedem!...Să vedem!....! ...Şi, să vedem! ...c i c ă! Şi, t o t în gândul meu, Şoule al doilea, c ă c e l mai mare t e l e s c o p din lume, având un buget de un miliard de dolari- e r a un pasaj interesant, pe i n t e r n e t!- v a fi construit în Chile şi va fi capabil să...surprindă imagini mai clare decât cele obişnute de hu b b l e şi să caute, printre altele, d o v e z i ale existenţei m a t e r i e i şi e n e r g i e i î n t u n e c a t e (şi, am avut dreptate, şi spre u l t i m u l pasaj!), a informat, în data de 03.06.2015, organizaţia Giant Magellan Telescope (G.M.T.), c i t a t e de E.F.E. Informaţia oferită de site-ul oficial al organizaţiei G.M.T.notează că telescopul se va înalţa pe muntele C e r r a L a s C a m p o n a s de La S e r e n a, la 472 de kilometri Nord de Santingo, în mijlocul deşertului A t a c a m a, unde cerul este mereu senin, iar vizibilitatea n u este afectată de poluare atmosferică. Se precizează ca l e n t i l a acestui telescop să aibă o capacitate de 5 până la 10 ori mai mare de c a p t a r e a luminii faţă de actualele instrumente.


Deja au fost fabricate 3 dintre cele 7 o g l i n z i, iar vârful muntelui a fost pregătit pentru construcţie. Odată instalat, telescopul va putea funcţiona după instalarea a cel puţin 4 o g l i n z i din cele 7 prevăzute. Astronomul şef însărcinat cu proiectul este M a r k M. Phillips şi se preconizează ca instalaţia să devină operativă în 2024. Patrick McCarthy, directorul G.M.T., a explicat că la sfârşitul anului 2021 sau 2022 se vor instala cele trei sau patru o g l i n z i principale ale telescopului pentru a demara astfel lucrările de inginerie şi cele de astronomie ”...înainte de a putea avea cel mai m a r e t e l e s c o p al p l a n e t e i”... . Comentăm. ...Băi...puştiule...! Planetele sunt c o m p u s e p r i n r e ţ e a u a I n f o m a t i c ă prin s i n a p s i s şi p r i n c u a n t i c a u n i v e r s a l ă.... ...Şi, invers, un corp omenesc are acelaşi component chimic care, în final, ajunge la creier. N-are r o s t să cheltuiesc o groază de bani (de un miliard de dolari!...Fix!) decât să folosesc cu adevărat un alt proiect. ...Păcat! ...Şi, a găsit-o în altă... formă (mai în formă decât anterior, la telescoapele date!- că este vorba de... e x t r a t e r e s t i i că... ne v o r... d i s t r u g e, avertizează S t e p h e n H a w k i n g s. Publicat

de

Simona

Haiduc

la 03.10.2015,

21:47. Fizicianul S t e p h e n H a w t i n s a declarat că n u c r e d e în e x i s t e n ţ a l u i D u m n e z e u, ştiinţa fiind capabilă să e x p l i c e t o a t e procesele care se produc în n a t u r ă.


În opinia l u i, inteligenţa a r t i f i c i a l ă o v a depăşi pe cea a omului peste 100 de ani, iar extratereştii s-ar putea dovedi nişte c u c e r i t o r i, care vor încerca să o c u p e P ă m â n t u l ş i s ă î l c o l o n i z e z e. „Folosesc cuvântul d u m n e z e u, dar n u m a i î n sens a b s t r a c t, la fel ca E i n s t e i n când vorbea d e s p r e l e g i l e n a t u r i i. Avem suficiente ştiinţe pentru a explica apariţia l u m i i şi n u trebuie să-l a m e s t e c ă m pe d u m n e z e u”, a declarat omul de ştiinţă pentru publicaţia spaniolă E l P a i s. În schimb, fizicianul crede în existenţa extratereştrilor. „P o s i b i l, extratereştrii vor d e v e n i c u c e r i t o r i şi v o r c o l o n i z a t o a t e{?} p l a n e t e l e l a care v o r r e u ş i s ă a j u n g ă. Mintea mea matematică îmi spune că toate calculele şi cifrele ne permit să gândim despre civilizaţiile extraterestre ca despre ceva r e a l. Marea provocare este de a înţelege cum arată e i”, spune omul de ştiinţă. În altă ordine de idei, H a w k i n s a avertizat că într-un viitorul n u foarte îndepărtat, omenirea va trebui să se gândească s e r i o s l a pericolul repezentat de computere. Fizicianul susţine că peste 100 de ani, inteligenţă artificială o va depăşi pe cea a omului la anumiţi parametri. Iar atunci, o m u l va trebui să se convingă că maşinile au acelaşi scop ca şi n o i. „Cred că viitorul rasei umane depinde de capacitatea noastră de a ne găsi o altă c a s ă undeva în u n i v e r s, pentru că riscul ca t e r r a să fie distrusă de o catastrofă creşte permanent. Iată de ce îmi doresc ca omenii să înţeleagă importanţă cerceterilor s p a ţ i a l e” a concluzionat H a n k i n s. Comentăm. Foarte

De la capăt („Nu crede în existenţa lui d u m n e z e u”): c o r e c t!


E u n u e x i s t ă d u m n e z e u!!! Este vorba de o poveste cu creştinităţi, catolică, hindusă, etc.... unde este ... d u m n e z e u! N u e x i s t ă decât în c r e i e r o m e n e s c, p r i n t r -u n n e u r o n, prin reţeaua informatică, un alt neuron prin s i n a p s i s (deci, c o n t a c t!), printr-o o altă reţea informatică, t o t p r i n s i n a p s i s şi tot aşa, şi tot aşa şi prin g r a v i t a ţ i e, prin cuantică. Altfel, n u! A doua: inteligenţa artificială...o va depăşi pe cea a omului peste 100 de ani, iar extratereştii s-ar putea dovedi nişte c u c e r i t o r i, care vor încerca să ocupe Pământul şi să îl colonizeze!... O

MARE

p r o s t i e!

Îmi pare rău că omul de ştiinţă (H a w k i n s!) a pretins că sunt ş i...e x t r a t e r e t r i!...Îmi pare rău! Şi, spre final, un pericol de...computere (şi,tot aşa, cu... 100 de ani de...inteligenţă mai...sclipitoare, care va depăşi...omul!): un „nebun” între inteligenţă artificială cu computer şi omul! Şi, ultimul (t o t s u b i e c t u l!): ”Cred că viitorul rasei umane depinde de capacitatea noastră de a ne găsi o altă c a s ă u n d e v a în u n i v e r s, pentru că t e r r a o să fie distrusă de o catastofă ce creşte permanent).Şi,ultimul ”să înţeleagă importanţă cercetărilor spaţiale”. N-are rost să pierd din bani şi nici inteligenţa necesară, decât prin...p ă m â n t! Oricum în t e r r a n u în afara spaţiului universului şi nici din corpul uman, nu!Conjunţia dată-prin univers şi prin c o r p!- d a r din t e r r a ! C o n c r e t!


S u r s a: Jurnalul Naţional, 13.11.2015,ora 21:34. S a t e l i t u l lui M a r t e, în c u r s de dezintegrare. Nasa a confirmat, ieri, că, Phobus, unul dintre sateliţii planentei Marte, arată s e m n e de dezintegrare care ar putea culmina cu distrugerea sa t o t a l ă. De vină este chiar p l a n e t a r o ş i e a cărei atracţie g r a v i t a ţ i o n a l ă îşi pune a m p r e n t a asupra Satelitului: Phobos o r b i t e a z ă l a doar 6.000 de kilometri distanţă de m a r t e, f i i n d atras de p l a n e t a cu d o i m e t r i p e s e c o l. Atracţia exercitată a d u s la apariţia mai m u l t or c r ă p ă t u r i în micul s a t e l i t, t o c m a i în punctul în care amplitudinea forţei g r a v i t a ţ i o n a l e ajunge c o t a m a x i m ă. Specialiştii I n t e r n ă credea.

n a s a au i n d i c i i că şi structura a lui p h o b o s este mai fragilă decât se

„Credeam că p h o b o s a început d e j a să se d e s t r a m e, iar primul semn este producerea acestor crăpături”, a declarat Terry Hurford, specialist NASA. Distrugerea t o t a l ă a lui p h o b o s ar putea d u r a 30 de milioane de ani. Comentăm. „NASA a confirmat, ieri, că, p h o b u s, u n u l dintre s a t e l i ţ i i planetei Marte, arată s e m n e de dezintegrare care ar putea culmina cu d i s t r u g e r e a sa t o t a l ă”. Ş i, „De vină este chiar planeta r o s i e a cărei atracţie g r a v i t a ţ i o n a l ă îşi spune a m p r e n t a asupra s a t a l i t u l u l: p h o b o s orbitează la doar 6.000 de kilometri distanţă de m a r t e, fiind atras de planetă cu doi m e t r i p e s e c o l”. N u am nicio îndoială că perfecţionează telescopul sau şi/internetul şi, în final, analiza unor specialişti N A S A. Nu!


Este exlus! Şi, în plus că, ”…planeta r o ş i e a c ă r e i atracţie g r a v i t a ţ i o n a l ă îşi pune amprenta asupra satelitului... orbitează la doar .... 6.000 de kilometri distanţă de m a r t e c u doi metri pe...secol. Atracţie exercitată...”!!! Dumneavoastră (n a s a!) n-aţi observat un lucru (o paranteză, Şoule al doilea!):(o ...concepţie,desigur!)... oare, nu cumva ai legături (bine intemeiate!) cu... sinapsis, şi, implicit a t r a c ţ i a g r a v i t a ţ i o n a l ă exercitată cu un alt ... s a t e l i t prin reţeaua informatică prin c u a n t i c ă! Mai...gândeşte-te... n a s a, mai... gândeşte bine!... Bine de tot! EU

am

descoperit, Şoule al doilea!

Este....prima dată! Şi, în plus, oare... opus- prin univers!...similar, prin c o r p u l... omenesc!... Cu o... moleculă, cu alte... molecule egale... s i n a p s i s, şi, implicit... atracţie gravitaţională exercitată cu un.... o r g a n... prin reţeaua informatică, şi, în cuantică, şi, în f i n al, prin...creier!... Nu-i aşa... n a s a! Şi, bineînţeles, alte celule- prin s i n a p s ă- şi, implicit... atracţie gravitaţională exercitată cu un a l t...o r g a n... prin reţeaua infomatică, şi, în cuantică, şi, în final, prin creier cu o altă ... fişă...! Şi, t o t ...aşa....! Prin

c r e i e r!

Şi, s i m i l a r- prin univers!- o...altă... planetă- mai mică sau mai mare, n-are importanţă!... sănătoasă! ...Că, satelitul p h o b o s... se... dezintegrează- prin crăpături!!!... E clar! Î N S Ă, APARE- prin sinapsă, o a l t ă ... p l a n e t ă- în timp!- apare, în...curând!


...Şi, apare! ...Apare o....planetă prin ... s i n a p s i s ... c u u n n e u r o n!... Prin reţeaua informatică, o m o l e c u l ă, atracţia gravitaţională exercitată, în cuantică,etc...! De fapt, o... planetă ... moarte- prin crăpăturile ei- de exemplu...p h o b u s! O planetă în...d e z i n t e g r a r e! Î n s ă, a apărut în ...”somn” alţi ... astronomi... americani m a i s t u p e f i a ţ i! Sursă: J u r n a l u l 2013,12:22!

N a ţ i o n a l, din 08 noiembrie,

„Am fost complet uluiţi.Nu am mai văzut niciodată aşa ceva!”. Astronomii americani şi-au exprimat consternarea, după ce au observat cu ajutorul telescopului spaţial H u b b l e un asteroid complex neobişnuit, care se î n v â r t e în jurul propriei a x e şi e j e c t e a z ă în spaţiu dâre de p r a f ce formează ş a s e c o z i, la f e l c a o c o m e t ă. Spre deosebire de toţi a s t e r o i z i i o b s e r v a ţ i până acum, care apar ca un p u n c t l u m i n o s p e cer, N O U L a s t e r o i d, denumit P/2O13 P 5, s e a m ă n ă cu un a s p i r a t r, au precizat savanţii americani. Am fost complet uluiţi când l-am v ă z u t”, a spus David J e w i t t, astronom la Universitatea din Los Angeles, principalul autor al acestei descoperiri.” Ceea ce este şi mai uimitor este s t r u c t u r a c o z i i sale, care s-a schimbat c o m p l e t în doar 13 zile e j e c t â n d p r a f î n s p a ţ i u, a precizat cercetătorul american într-un comunicat, a d ă u g aâ n d că „e r a d i f i c i l de crezut că n e u i t a m l a u n a s t e r o i d”. Asteroidul P/2O13 P 5 e j e c t e a z ă p r a f în mod periodic de cel puţin c i n c i luni, iar astronomii sunt de părere că este posibil ca v i t e z a sa de r o t a ţ i e să crească până la


punctul în care va începe să se d e z i n t e g r e z e, relatează Mediafax. Cercetătorii n u c r e d î n s ă că rotaţia ca şi formarea celor ş a s e c o z i din materialul care scapă din n u c l e u s t e r o i d u l u i ar fi rezultat dintr-o c o l i z i u n e cu un a l t a s t e r o i d, pentru că au văzut o cantitate mare de p r a f care să fie e j e c t a t ă în spaţiu întru-un s i n g u r m o m e n t. Astronomii care foloseau telescopul Pan-STARRS din Hawaii au anunţat descoperirea asteroidului P/2o13 P5, pe 27 August notând pe atunci faptul că asteroidul avea un aspect c e ţ o s şi n e o b i ş n u i t. Cele ş a ş e c o z i au fost descoperite de h u b b l e, utilizat pentru a realiza fotografii mai detaliate ale asteroidului, pe 10 septermbrie. O nouă monitorizare realizată cu a c e l a ş i telescop s p a ţ i a l, pe 23 septembrie, a a r a t a t că asteroidul şi-a s c h i m b a t c o m p l e t iî n f ă ţ i ş a r e a. N o u a descoperire a făcut obiectul unui articol ştiinţific care a fost publicat joi pe site-ul r e v i s t e i ş t i i n ţ i f i c e americane Astrophysical Journal L e t t e r s. Comentăm. „Am f o s t n i c i o d a t ă aşa ceva”,

complet

uluiţi. Nu am mai văzut

Şi, „Astronomii amerecani şi-au exprimat consternarea, după ce au observat... un a s t e r o i d complex neobişnuit, care se î n v â r t e în jurul propriei axe şi ejectează în spaţiu d â r e de praf ce formează şase cozi, la fel ca o cometă”. Şi, mai mult... „Spre deosebire de t o ţ i a s t e r o i z i i observaţi până acum, care apar ca un p u n c t luminos pe cer, N O U L


a s t e r o i d, denumit P/2013 P 5, s e a m ă n ă a s p i r a t o r...

cu un

(mi-a plăcut sintagma!) Şi, nu în ultimul rând, „...Ceea ce este şi mai uimitor este structura cozii sale, care s-a schimbat c o m p l e t în doar 13 zile ejectând praf în spaţiu...” ....Şi, mai important, adăugând că, ... ”este dificil de crezut că ne uităm la un a s t e r o i d”. Dar, americanii... ”sunt de părere că viteza sa de r o t a ţ i e o să crească până la punctul în care va începe să se d e z i n t e g r e z e”... Şi, „Cercetătorii nu cred însă că rotaţia sa şi formarea celor şase cozi din material (N.B.) care scapă din nucleul a s t e r i o i d u l u i ar fi rezulatul unei c o l i z i u n i cu u n a l t a s t e r o i d pentru că au văzut o cantitate mare de praf care să fie ejectată în spaţiu într-un s i n g u r m o m e n t”, Şi,... „Astronomii... notând pe atunci faptul că asteroidul avea un aspect c e ţ o s şi....n e o b i ş n u i t”. Şi, spre final... ....”O n o u ă monitorizare realizată cu a c e l a ş i telescop spaţial... a arătat că asteroidul şi-a schimbat complet înfăţişarea”. Până la un punct! C u... a t e n ţ i e!


Deci, NASA a confirmat că p h o b u s (unul dintre sateliţi!), arată s e m n e de d e z i n t e g r a r e... cu d i s t r u g e r e a sa t o t a l ă. Şi, „De vină este c h i a r p l a n e t a r o ş i e a cărei a t r a c ţ i e g r a v i t a ţ i o n a l ă îşi pune amprenta s a t e l i t u l u i”. Intenţionat, prin comentariul lui Şoule al doilea! Am descoperit: p r i n s i n a p s i s! Şi se duce (obligatoriu!) la un a l t a s t e r o i d din „p r a f” din „cele şase cozi din m a t e r i a l c a r e scapă d i n n u c l e u l asteroidului, dintr-o c o l e z i u n e!!! Şi, în continuare, ajunge prin reţeua infomatică prin gravitaţie, prin s i n a p s i s la o a l t ă c e l u l ă, prin c u a n t i c ă. Dus şi întors! Şi, la c o r p u l

omenesc!

Un s a t e l i t, dezintagrarea cu distrugerea totală, dar de dată asta are form unui.... ”cancer” din corpul omenesc! În sfârşit!... În sfârşit! Am descoperit un fragment important de la evoluţia universului-universul stelar şi universul corpului omenesc! ...E ceva! ...Însă, 1 5 l u c r u r i fascinante pe care despre c o r p u l u m a n!

n u le ş t i a i

Sursă: la Internet, prin Maşina perfectă. Î n goana despre descoperirea celor mai impresionante m i s t e r e, de cele mai multe ori uităm că o m u l este un m i r a c o l.


Corpul uman este o maşinărie aproape perfectă, concepută şi dezvoltată pentru a efectua cele mai complexe acţiuni. Din cele mai vechi timpuri şi până în prezent s-au descoperit numeroase lucruri fascinante pentru corpul uman, care nu a încetat să impresioneze prin complexitatea sa. Pentru a ne înţelege mai bine, vă prezentăm mai jos cele mai fascinate lucruri despre corpul u m a n. 1)Corpul uman produce a s p i r i n ă. Ultimele studii în domeniu demonstrează că organismul este capabil să producă aspirină. Consumul de legume şi de fructe favorizează acest proces. Comentăm. În corpul omenesc, materia ajunge în stomac (vizavi, cu aspirina şi cu fructele!), prin digestie, exact în l o c u l potrivit, şi anume, prin celulele care hrănesc organismul! P r i n sinapsă, se ajunge la un a l t nivel de c e l u l e, şi prin reţeaua informativă, prin c u a n t i c ă, se obţine produsul scontat. E un proces asemănător cu u n i v e r s u l c e r e s c! Legătura dintre c o r p u l o m e n e s c şi u n i v e s u l c e r e s c: c r e i e r u l u m a n! U N N E U R O N! 2)Amprenta limbii fiecărei persoană este u n i c ă! În cazul în care ar dispărea amprentele digitale, persoanele ar putea fi indentificate după limbă. Comentăm. În afara stomacului, apare l i m b a, s i m i l a r cu c o r p u l o m e n e s c ş i cu u n i v e r s u l! (Art.1,sus!)


3)Când o persoană m o a r e, a u z u l este u l t i m u l simţ p e r c e p u t. Comentăm. Este foarte simplu: la „intrare!” auzi ”oac”, ceea ce înseamnă la auz ”mama”, însă, în timpul vieţii n-are importanţă ce spui, în casă, cu mama, tata, vecinii, prietenii, cunoştinţele sau pe stradă, prin autobuze, trenuri, etc. - t o t „a u z u l” rămâne la final: povestea unui om pierdut în moarte. Dar, în c r e i e r, metabolismul, prin sinapsă, ajunge la ureche prin reţeaua informatică, cuantică, etc.şi se aude”auzul”! În c o r p! În „a f a r ă”-t o t prin creier!- ajunge la u n i v e r s! Mai precis, ajunge în ierarhie, de jos spre ”sus”!- la o a l t ă moleculă prin creier,echivalentul unei a l t e p l a n e t e prin s i n a p s ă, prin f i r u l c u a n t i c, prin reţea, şi, în continuare o a l t ă m o l e c u l ă în creier...!...Nu se duce decât prin cercuri s i m e t r i c e din creierul omului în u n i v e r s! În concluzie: o c e l u l ă d i n e c h i v a l e n t ă c u o p l a n e t ă!

moleculă

este

Am, şi un răspuns, Şoule al doilea: î n c o r p u l uman, 200 de m i l i a r d e de n e u r o n i sunt echivalente cu planetele, s t e l e l e, C a l e a L a c t e e, centrul Galactica, universul prin cuantică, prin intermediul s i n a p s i s- împânzite prin reţeaua informatică, prin gravitaţie. E x a c t (bineînţeles, minus/plus!)...200 de miliarde de neuroni în u n i v e r s!!! Din aproape, în aproape! Şi, din creier la univers!


4)Testiculele unei bărbat produc 10 milioane de spermatozoizi în fiecare zi, îndeajuns de mulţi pentru a repopula întreaga p l a n e t ă în doar şase luni! Comentăm. C o r p u l cuprinde (în speţă, testiculele) o structură bine stabilită. În esenţă, testiculele produc spermatozoizi şi prin sinapsă, prin reţeaua informatică, prin cuantică,etc., ajung la creier la un a n u m i t n e u r o n. În spaţiu, s u f l e t u l s e î n v e l e ş t e c u u n a l t n e u r o n din c r e i e r u l o m e n e s c. 5)Celulele care compun creierul u m a n pot absorbi de până la 5 ori mai multe i n f o r m a ţ i e decât c u p r i n d e t o a t ă Enciclopedia Britanică. Comentăm. Bineînţeles, o

s i n g u r ă p e r s o a n ă.

6)În 30 de minute, corpul uman elimină destulă căldură pentru a fierbe d o i litri de apă. Comentăm. Fără comentariu. 7)Dacă toţi cei 600 de muşchi ai corpului uman s-ar încorda în acelaşi timp şi în aceeaşi direcţie, omul ar putea ridica o greutate de 20 de tone. Comentăm. Fără comentariu. 8)Ovarele conţin aproape jumătate de milioane de ovule, totuşi doar 400 vor avea ocazia de a da naştere unei vieţi noi. Comentăm. Fără comentariu.


9)Din punct de vedere fizic o femeie poate naşte treizeci şi cinci de copii de-a lungul vieţii. Comentăm!...Şi citeşte şi lucruri uimitoare despre limitele corpului uman. 10)Î n corpul uman există suficient f o s f o r pentru a crea 250 de chibrituri şi sunt mai mult de 12.000 de kilometri de v a s e de sânge. Comuntăm. Fosforul şi vasele de sânge diferă cu fosforul din corpul omenesc cu vase de sânge: vasele de sânge au incluziv fosforul din organism. În rest, din corpul omenesc, se ajunge, în final, la creier şi sufletul se desăvârşeşte în u n i v e r s. 11)Pesoanele dreptace trăiesc, în medie, cu nouă ani mai mult decât cei s t â n g a c i. Fără comentariu. 12)Un creier uman, generează mai multe impulsuri electrice într-o zi decât t o a t e t e l e f o a n e l e mobile din lume. Spre deosebire de impulsurile telefoanelor mobile, cele generate de creier nu poluează mediul înconjurător. Comentăm! Cică, ”un creier uman generează mai multe i m p u l s u r i e l e c t r i c e î n t r-o z i decât t o a t e telefoanele mobile din l u m e”. E s t e vorba de s i n a p s i s, prin reţeaua informatică, un a l t n e u r o n- face conexiune!- cu un alt neuron, un a t o m, prin gravitaţie, cuantică,etc. (să nu-ţi amintesc, 200 de neuroni în c r e i e r la o singură persoană!)!...Şi, mai mult: 200 de miliarde în u n i v e r s (planetă, stelele, Calea Lactee, Centru Galactică şi u n i v e r s).


În t o t a l: a p r o x i m a t i v 400 de m i l i a r d e l a un o m! (O f e m e i e sau un b ă r b a t!)!!! 13)Matematicianul J o h n v a n N e u m a n n a calculat că mintea umană poate înmagazina 280 de c a t r a l i o a n e de b i ţ i de memorie. Fără comentări. 14)O persoană din 2 miliarde va trăi până la vârsta de 116 ani sau mai mult. Fără comentariu. 15)O persoană obişnuită respiră cam 74 de milioane de litri de aer de-a lungul vieţii. Fără comentariu. C u permesiunea citititorului, am avansat un pic povestea cerşetorilor (din corpul omenesc, implicit, către sufletul u n i v e r s u l u i)! Şi, am ajuns, pe la...jumătate! ...În

r e s t ... în

t e r r a, este mai senin ca de obicei:

stabil! În atmosferă, tulburenţe spre l u n ă şi Soare -şi, în generalîn jurul eclipselor. În jurul t e r r ei, oarecum, e mai stabil. La n o r d, spre s t e l e, atmosfera era mai înnourată. Spre s u d, în jurul c ă i i l a c t e e, era mai înnourat, chiar întuneric. Spre e s t, în jurul c e n t r u l u i g a l a c t i c a, era spre întuneric. Însă, apare, o lume d i f u z ă, la orizont, în jurul Cerului. O atmosferă de vis: u n i v e r s u l! Spre vest!


C A P I T O L U L

al 8-lea

A a p ă r u t, din gaura uşii, în prag, spre c a t a f a l c, o „molighiante” de femeie. Cerşetorul vizat: o bucăţică de „ghem”de femeie. Însă, femeia nu este normală!...Nici de departe! Cu numărul al 5-lea. Este vorba de faptul că este înfundată cu patru, cu două picioare îndoite în faţă şi tot-de dată asta- cu două braţe cu care se sprijină pe pământ. La „braţe”, se folosea de două mănuşi care se sprijineau de pământ. Era, de fapt, o creatură oarecum mai ciudată. Mai bine zis, o femeie de şopârlă. Dar totuşi, o femeie de şopârlă, cu cerşetorul împreună. Şi, cerşetorul de femeie de şopârlă este la „înălţimea” de 40 de centimetri. Dar, la lăţime, era „normală”, însă, este la o suprafaţă de pământ. Când am păşit, femeia de cerşetor de şopârlă, era la c a t a f a l c. Am aprins o lumânare special amenajată la capătul de mortului. Însă, femeia de cerşetor de şopârlă, s-a îndreptat privirea în genunchi ca să vadă c a t a f a l c u l.


Eu, Şoule al doilea, eram între perete şi catafalc, şi între ele, femeia de cerşetor de şopârlă. -Odihnească în pace!...Odihnească în pace! a spus şoptit, femeia de cerşetor de şopârlă. -Odihnească-te în pace!....Odihnească-te în pace! a spus Şoule al doilea. -Ce s-a întâmplat cu...cizmarul?! a spus mai şoptit, femeia de cerşetor de şopârlă. De ce a murit? -Infarct! a spus prompt, mai şoptit, Şoule al doilea. -Era şi...sânge?! a spus femeia de cerşetor de şopârlă. -Da!...a spus Soule al doilea. -De obicei este şi în interior sângele. Deci... în Interior, a spus femeia cerşetor de şopârlă. -Da! Ştiu! a spus Şoule al doilea. Şi-a mai revenit din şoc femeia cerşetor de şopârlă. -Haideţi pe la masă! a spus Şoule al doilea. Bineînţeles,femeia cerşetor de şopârlă, s-a închinat la sicriul neînsuflet al cizmarului şi şi-a îndreptat privirea spre mesa de pomenire. Femeia cerşetor de şopârlă era pe linia perpenticulară cu mesa. Era, de fapt, 1 centimetru mai înaltă, decât mesa. -...Da!...Ce...profesie aveţi?!? a spus blajin,femeia cerşetor de şopârlă. -Eu sunt ziarist!..Un ziarist...oarecare de...investigaţie, mai bine-zis, a spus şi mai blajin, Şoule al doilea. -E...Interesant, nu-i aşa? a spus femeia cerşetor de şopârlă. -E!...Cum să nu?! a spus Şoule al doilea. Sunt ziarist de investigaţie de la un ziar local.


-N-are nimic!...N-are nimic!! a spus femeia cerşetor de şopârlă... Dacă este informaţie de valoare, este bine, stai cuminte! -Apropo!? a spus Şoule al doilea. Am o temă de făcut: este vorba de cerşetorii din oraş!...Ce problemele aveţi...! Şi... în sufletul, în sine!... -Ai o...propunere? a spus femeia cerşetor de şopârlă. -Bineînţeles că am o propunere, cum să nu! a spus Şoule al doilea... Am!... Însă... este un pic... ocupat toată săptămâna! Toată săptămâna este programată, de mâine, în etapă, câte un cerşetor pe zi!... N-are importantă că sunt bărbaţi sau femeie cerşetor! -A! Nu ştiam că este programat ziaristul cu cerşetorul în fiecare zi!... Dar, n-are nimic! Sunt… programată pe ... săptămâna ce urmează! a spus femeia cerşetor de şopârlă. -Exact!.... O săptămână încheiată!... Deci, săptămînă!... De luni! a spus Şoule al doilea... Deci...

după

o

-Deci?!... Eu sunt de acord!... Cum să nu...! a spus femeia de cerşetor de şopârlă!... Deci... peste o săptămână sunteţi aici...!? -Deci,după o săptămână, în jurul Bisericii spre Capelă, sunteţi aici, la ora 09.00-09.15 minute, a spus Şoule al doilea. -Bine!... Cum să nu...!... S-a făcut!...Dar... n-a veţi nişte...mărunţei, că ... vorba cere! a spus femeia cerşetor de şopârlă. I-am dat nişte mărunţei, că de... să...aibă! A plecat mulţumită femeia de cerşetor de şopârlă. La ora stabilită- deci, peste o săptămână de zile se vedea cu femeia cerşetor de şopârlă la Biserica dinspre Capelă. Dar, şi eu, Şoule al doilea, o să te întâlneşti cu femeia cerşetor de şopârlă spre locul stabilit, în oraş şi, implicit, la o locuinţă stabilită anume. Dar...cu ce preţ, mai ales, o femeie cerşetor de şopârlă!


Însă, Şoule al doilea, era la perete către catafalc şi...credea că el...c u n o a ş t e suficient de bine corpul omenesc! Însă, nu este adevărat! Şi...nici o...poveste! ...Şi...în gând, Soule al doilea... Sursă: la Internet! Află 50 de lucruri spectaculoase despre t i n e pe care nu le ştiai până acum! Corpul uman a fost obiectul cercetărilor încă din vechime. Nici până în prezent n u a încetat să uimească oamenii de ştiinţă, care găsesc această ”maşinărie” construită perfect, până în cele mai mici detalii. Wellspringdaily.com află de 50 de lucruri uimitoare despre modul uimitor în care c o r p u l u m a n a fost c r e a t. 1)Când o persoană moare a u z u l este ultimul s i m ţ perceput. V ă z u l este p r i m u l c a r e dispare. Comentăm! „C â n d o persoană moare, a u z u l este u l t i m u l simţ p e r c e p u t. V ă z u l este primul care d i s p a r e”. Da, într-adevăr, a u z u l p e r c e p u t.

este

u l t i m u l

simţ

Normal, o l u ă m de la c r e i e r, prin sinapsă, prin reţeua informatică -cu un a n u m i t scop- în parenteză: a u z u l!... Prin scăriţă, la ureche, etc., şi ajungi la...a u z! Circulaţia sangvină-în general-între auz şi creier, este normală. Dar, circulaţia între creier către a u z, s-a „r u p t” în d o u ă!... Sau, mai multe fragmente! Este perfect perceput între c r e i e r către a u z!


2)C e l u l e l e care cumpun creierul u m a n pot absorbi de până la 5 ori mai multe i n f o r m a ţ i e decât cuprinde. Fără comentariu. 3)Corpul omenesc eliberează în 30 de minute destulă energie cât să încălzeşti un litru de apă. Fără comentariu. 4)Cea mai mare c e l u l ă a corpului este o v u l u l, iar cea mai m i c ă s p e r m a t o z o i d u l. Iarăşi, fără comentariu. 5)Corpul unei om are: destul potasiu pentru a provoca explozia unei tren de jucărie; destul zahăr pentru a umple un borcan; destulă grăsime pentru a face şapte bucăţi de săpun; destul fier pentru a face un cui; destul sulf pentru a deparazita un câine. Comentăm. Fără comentariu. 6)Corpul utilizează 300 de muşchi pentru a ţine corpul în poziţia stabilă, dreapta. Comentăm. Iarăşi, fără comentariul! 7)Creierul c o n t i n u ă să transmită s e m n e l e s u b f o r m ă de i m p u l s u r i e l e c t r i c e timp de aproximativ 37 de ore d u p ă m o a r t e. Comentăm! D u p ă moarte, într-adevăr, aproximativ 37 de ore prin i m p u s u r i e l e c t r i c e. Era, într-adevăr, mai...liniştitor ca de obicei, din corpul omenesc, cu moarte.


Era mai...liniştitor de moarte! După 37 de ore, după moarte- în popor- 3 de zile şi la...cimitir! Deci, 24 de ore, încă 48 de ore şi, ultimul, 72 de ore! Ori,moarte la inimă prin accident vascular cerebral (sunt dovedite 28 de tipuri de accidente vascular cerebral, în toată lumea!), ori hemorogie,etc. Oricum, se reface circuitul sangvin, are loc o...”explozie” p r i n i m p u l s u r i e l e c t i c e. Mai ales, la creier! Deci, e d o v e d i t ă, p a l p a b i lă întâmplarea ce are legătură cu s i n a p s i s. O celulă nervoasă, prin reţeaua informatică, etc. ajunge să fie o...”r u p t u r ă”ori prin creier ori prin circuitul sangvin. În univers, sigur, are loc o... ”ruptură”, asemănătoare cu un cancer... ”muribund”, şi, în circuit, prin sinapsis, o altă „celulă” se ocupă, în mod s p e c i a l, de o...”ruptură” undeva...! T o t prin reţeaua informatică, prin gravitaţie, prin c u a n t i c ă se ajunge la s t e l e, Calea Lactee, Centrul Galactică şi în...u n i v e r s! Deci,o „ruptură”canceroasă! 8)Când cantitatea de apă din corpul omenesc este redusă cu 1%, î ţ i v a fi s e t e, iar dacă este redusă cu 10% vei muri. Comentăm. Din cunoştinţele date, corpul omenesc moare când apa scade la aproximativ 10%! T o t prin reţeaua informatică, sinapsis, o celulă, se uneşte cu alta şi apar iarăşi, celule!... structurate, prin organism, până se stabileşte un mimi-mimumul structurat!... O maşinărie p e r f e c t ă!


9)Dacă toţi cei 6oo de muşchi ai corpului uman s-ar încorda în acelaşi direcţie,omul ar putea ridica o greutate de 25 de tone. Fără comentariu. 10)De-a lungul unei vieţi,o persoană îşi petrece 6 ani visând. Fără comentariul. 11)Din punctul de vedere fizic o femeie poate naşte treizeci şi cinci de copii de-a lungul vieţii. Fără comentariu. 12)Dinţii unui om sunt tari aproape ca piatra. Fără comentariu. 13)Durata vieţii unei celule intestinale este de 12 ore. Cea a unei celule a peretelui stomacului este de două zile.O celulă din piele trăieşte 4 săptămâni.O celulă nervoasă poate trăi până la 60 de ani. Comentăm! În primul rând, în corpul omenesc, existenţa unei celule intestinale este de 12 ore, în al doilea rând, cea a celulei din peretele stomacului este de două zile şi, nu în ultimul rând,o celulă a pielii trăieşte 4 săptămîni; şi,în final, se lansează o povestire, o celulă nervoasă poate trăi până la 6o de ani! Interesant!...Şi, mai ales, foarte...interesant! ...O c e l u l ă, o m o l e c u l ă - în general - o singură persoană, un singur corp omenesc! Şi, de fapt, o c e l u l ă n e r v o s ă din...fibre! Mai devreme sau mai târziu!...Circulă, prin corpul omenesc!


...Şi o

altă celulă-prin

s i n a p s i s!- apare din

sine! E s t e c o r p u l u m a n! O c e l u l ă „nervoasă”- prin s i n a p s i s! - prin c r e i e r, se d u c e p r i n r e ţ e a u a i n f o r m a t i c ă, la o a l t ă... p l a n e t ă, p r i n c u a n t i c ă, p r i n g r a v i t a ţ i e!... Şi, în continuare, prin intermediul lui sinapsis şi, bineînţeles, prin reţeaua informatică, se ajunge la a d o u a c e l u l ă, şi mai departe, la o a l t ă p l a n e t ă!...Şi, prin s i n a p s i s, prin reţeaua informatică, prin gravitaţie, prin cuantică se ajunge la o a l t ă...p l a n e t ă din s t e l e !!... Şi, prin a l t e şi alte s i n a p s i s se ajunge l a Calea Lactee şi, în continuare, prin s i n a p s i s, sus, prin gravitaţie, prin reţeaua informatică, prin c u a n t i c ă, se ajunge la c e n t r u l g a l a c t i c a- cu p e t e de l u m i n ă- şi ajunge p r i n s i n a p s i s, prin gravitaţie, prin reţeaua informatică şi prin c u a n t i c ă, la... u n i v e r s! ...Şi aceasta este cea de-a treia c e l u l ă n e r v o a s ă, din ... spaţiu! Şi, se ajunge la o a l t ă m o l e c u l ă din c r e i e r, ceea ce este echivalent cu o a l t ă p l a n e t ă, la care se ajunge p r i n s i n a p s i s, prin c u a n t i c ă, prin reţea, şi, în continuare, la o a l t ă m o l e c u l ă din c r e i e r... Nu se duce decât prin cercuri s i m e t r i c e în creierul omului. În c o n c l u z i e: o m o l e c u l ă e c h i v a l e a z ă c u o p l a n e t ă!

de

celulă

Î n c o r p u l d i n creier, 200 de m i l i a r d e de n e u r o n i e c h i v a l e a ză c u p l a n e t a, cu stelele, Calea Lactee, centrul g a l a c t i c a, u n i v e r s ul, prin c u a n t i c ă, p r i n i n t e r m e d i u l sinapsis- î m p â n z i t e p r i n r e ţ e a u a i n f o r m a t i c ă, prin g r a v i t a ţ i e. ...Şi, mă î n t o r c, la o...a l t ă...p e r s o a n ă!


...Din a p r o a p e, în a p r o a p e! E X A C T ... 200 de miliarde de n e u r o n i din c r e i e r u l o m e n e s c!!! ...Prin...s i n a p s i s! Legătura î n t r e m ol e c u l e către c e l u l e! Prin c r e i e r, prin c o r p u l o m e n e s c se ajunge la p l a n e t e!!!... O idee g e n i a l ă! Şi, de fapt, în c r e i e r, sunt-culmea!- două c e l u l e d i s t i c t e: u n a din c o r p u l u m a n şi, a doua, din s u f l e t- deci, prin s i n a p s i s!- ajungem la planetele c e r e s t i! 14)Durerea de c a p n u este o scuză bună pentru a nu face sex, pentru că e n d o r f i n e l e eliberate în timpul actului sexual au efect a n a l g e z i c. Fără comentariu. 15)Fătul visează aproape tot timpul. Cei care sunt născuţi prematur vor visa mai multe la maturitate. Fără comentariu. 16)Femeile care citesc romane de dragoste fac sex de două ori mai des decât cele care nu acceptă acest tip de literatură. Fără comentariu. 17)Femurul este mai tare decât betonul. Fără comentariu. 18)Greutatea corpului omenesc este de 50 de ori mai mare decât cea a c r e i e r u l u i. Fără comentariu... Încă! 19)În corpul uman există suficient fosfor pentru a crea 250 de chibrituri.


Fără comentariu. 20)În corpul uman sunt mai mult de 12.000 de kilometri de vase de sânge. Comentăm! Plus, minus vase de sânge!...Mai exact!... 21)În timpul unui orgasm obişnuit consumi 112 calorii, iar un orgasm mimat consumă 315 calorii. Fără comentariu. 22)Înălţimea omului variază în timpul zilei. Dimineaţa suntem cu un centimetru mai înalţi decât seara. Acest lucru se întâmplă deoarece discurile intevertebrale se ”tasează”atunci când stăm în picioare, datorită greutăţii propriului corp. Fără comentariu. 23)Inima bate de aproximativ 2.700.000.000 de ori de-a lungul vieţii. Comentăm! La „20”, sus, ”plus, minus de vase de sânge!...mai exact!...” Este, într-adevăr, plus sau minus, dar în esenţă, inima coordonează vase de sânge!...Nu...invers!...În general! 24)Inima femeii bate mai repede decât cea a bărbatului. Fără comentariu. 25)Inima continuă să bată după ce este scoasă din corp. Chiar d a c ă este t ă i a t ă în b u c ă ţ i, muşchii inimii v o r c o n t i n u a să se c o n t r a c te o perioadă. Comentăm. Cât durează tăierea în bucăţi, muşchi inimii ce fac?...O... „Perioadă”...rezonabilă: de la un minut... plus sau minus...!


26)Lungimea medie a penisului este de 3 ori lungimea degetului mare de la mână. Fără comentariu. 27)Mai mult de un m i l i a r d de bacterii sunt pe fiecare labă a piciorului. Comentăm. E într-adevăr, colosal: mai mult de un...miliard de bacterii pe fiecare...”labuţă”de la picioare! ...E...mult! ...Dar...nu se spală pe picioare în fiecare seară!? 28)Majoritatea bărbaţilor petrec 3.300 ore din viaţă pentru a se bărberi. Dacă nu ar fi bărberia, barba ar putea ajunge la 9 metri într-o viaţă de om. Fără comentariu. 29)Mandibula este cel mai dur os din organism. Fără comentariu. 30)Muşchiul ochiului este cel mai rapid din organism. El se contractă în mai puţin de o sutime de secunde. Fără comentariu. 31)Nu se poate strănuta cu ochii deschişi. Fără comentariu. 32)Numărul de n e u r o n i din creierul uman e s t e a s t r o n o m i c, acesta ajungând la 1 0 0 de m i l i a r d e de celule nervoase. Comentăm!...Bineînţeles!


Am spus încă o dată (din 13 n.r.) că n e u r o n i i din c r e i e r u l u m a n este de...100 de m i l i a r d e d e c e l u l e n e r v o a s e. Cu menţiunea că este vorba de o...singură Persoană! Şi, a doua,în 13, aliniatul după ele, am spus, în continuare că este vorba de...200 de miliarde!... De fapt... 100 din c o r p u l omenesc ajung din c e l u l e n e r v o a s e la 100 de m i l i a r d e d i n s i s t e m u l c e r e s c (planetă, stele, Calea Lactee, Centrul Galactica şi, în sfârşit, u n i v e r s u l!) În

t o t a l: 200 de m i l i a r d e de celule nervoase!

...Am şi...o...m o t i v a ţ i e! 33)O m u l a r e aproximativ 76.000 de fire de păr pe cap. Comentăm. Iarăşi... minus/ plus orice combinaţie din corpul uman sau din univers (100 de miliarde din corpul uman...p l u s... 100 de miliarde din cerul astral). Şi, nu s-a...terminat, în general, corpul omenesc şi cerul astral!...Încă n u! 34)O persoană obişnuită respiră cam 74 de milioane de litri de aer de-a lungul vieţii. Comentăm. Tot sistemul, între s i n a p s i s din c o r p şi în i n t er i o r u l o r g a n i s m u l u i, de data asta! Prin „s i n a p s i s” organismul captează prin plămân sângele necesar ce se alimenează în corp şi ajunge la inimă!...Şi inima pompează sânge în tot corpul omenenesc! Şi, din corp, se ajunge la creier!


Dar şi „sinapsis” captează, printr-o p l a n e t ă, organismul necesar la o a l t ă p l a n e t ă prin reţeaua informatică şi cuantică şi ajunge la s t e l e şi, în continuare, la Calea Lactee,etc. Deci, s i m i l a r, prin c o r p u l

u m a n l a „corpul”

astral! T o t cu

prin

s i n a p s i s (corpul omenesc comunică

u n i v e r s u l!) 35)Oamenii sunt singurii care fac sex stând faţă în faţă. Fără comentarii.

36)Pe un centimetru pătrat de piele se află aproximativ şase m i l i o a n e de celule, 5.000 de receptori, 15 glande sebacee, 200 fibre nociceptive (pentru durere),10-25 receptori tactili şi corpusculi termosensibili, patru metri de fibră n e r v o a s ă, un metru de vase sanguine, şi peste 100 de glande sudoripare. Comentăm! Punct cu

p u n c t:

a)”Pe un centimetru pătrat de piele se află aproximativ şase milioane de celule...”! Este prin corp! Dar, prin u n i v e r s, aproximativ ş a s e milioane de p l a n e t e, stele, şi n-am urmărit cu exactitate, numărul! Dar până la s t e l e! b)...”5.000 de r e c e p t o r i”! Sunt în corpul omenesc! Dar, în „e x t e r i o r”- se leagă cu un n e u r o n, din creier- 5.000 (aproximativ!)- de „r e c e p t o r i” din sistemul solar (aproximativ!)


Nu e „m u l t”! c)...”15 glande sebacee...”! În corpul omenesc! Dar, în „exterior” însumeză s e b a c e e”!

prin

planete, 15 „glande

d)...”200 f i b r e n o c i c e p t i v e- pentru durere-...” Probabil, s-a mai „deschis încă o dată, celula reactivă din atmosfera c e r e s c ă”. Înseamnă că, prin planetă, apar n o i ş i n o i l e g ă t u r i (prin sinapsis!) cu n o u l sistem de s t e l e. e)...”10-15 termosensibili...”

receptori tactili şi corpusculi

Este vorba de s i n a p s i s, de la una l a alta, înseamnă prin c o r p omenesc. Şi, în „afară”- prin planetele adiacente, ”receptorii” tactili şi corpusculii termosensibili de 10-15, roiesc în c e r c u r i! f)...”patru metri de fibră n e r v o a s ă...” La...microscop!...De...un centimetru pătrat cu patru metri de fibră n e r v o a s ă! g)...”un metru de vase s a n g u i n e...” Fără comentariu. h)...”...şi, peste 100 de glande sudoripare...” Este...aglomeraţie de un centimetru pătrat, exact la aliniatul „a”! Deci, în concluzie, un centimetru pătrat din corpul omenesc, prin s i n a p s i s,ajunge- prin reţeaua informatică, prin cuantică, etc.- la creier- o a n u m i t ă porţiune m i c ă, de un n e u r o nde exemplu!-şi ajunge la o a l t ă p l a n e t ă- prin s i n a p s i s


prin reţeaua informatică, prin gravitaţie, cuantică, şi ajunge la s t e l e!...Şi, în continuare, prin s i n a p s i s, ajunge prin reţeaua informatică, prin gravitaţie, cuantică, şi ajunge la Calea Lactee, etc. Un c i c l u

u n i v e r s a l!

37)Persoanele dreptace trăiesc, în medie, cu n o u ă ani mai mult decât cei stângaci. Fără comentariu. 38)Pielea cântăreşte în medie, cam de 2 ori creierul aceleiaşi persoane. Fără comentariu. 39)Puse cap la cap venele, arterele şi capilarele unui adult ar ajunge pentru î n c o n j u r u l Pământului de aproape p a t r u o r i. Comentăm. Într-adevăr, corpul omenesc al unei s i n g u r e persoane (n-aţi o b s e r v a t d e l o c!!!) face înconjurul Pământului de aproape (iarăşi!) p a t r u ori! Nu

asta vreau!

Una: din c o r p u l u m a n- o s i n g u r ă persoană!a j u n g e, în final- prin s i n a p s i s!- o a l t ă c e l u l ă, şi a l t ă c e l u l ă p r i n reţeaua i n f o r m a t i c ă, prin c u a n t i c ă!- ajunge t o t la c r e i e r! ...Însă, o s i n g u r ă- sau mai multe c e l u l e d a t e!se formază p r i n „aglomerat”-tubul! Dar, o a l t ă o alt ă celulă, n e u r o n...din...u s i n a p s i s, la o

c e l u l ă p r e g a t i t ă (a două!) se duce la şi a j u n g e la s i n a p s i s, la un n i v e r s! Mai bine zis, la Planetă prin a l t ă „celulă” de o altă p l a n e t ă, şi


altele!....Şi, ajunge-prin reţeaua informatică, prin gravitaţie, prin cuantică, etc.-l a s t e l e!!! Şi, în continuare, Calea Lactee, etc., Centru Galactica şi l a u n i v e r s! 40)Sunt necesare aproximativ 200.000 de încruntări pentru apariţia unui rid permanent deasupra spâncenelor. Fără comentariu. 41)Toţi bebeluşii se nasc cu ochii albaştri. După câteva ore de la naştere, culoarea se poate schimba. Majoritatea oamenilor ajung până la urmă să aibă ochii de altă culoare. Fără comentariu. 42)Un creier uman generează mai multe impulsuri electrice într-o zi decât toate telefoanele din lume. Comentăm. ...”În creierul uman (al unei persoane!....N-aţi specificat, de exemplu, a l t e persoane sau, mai multe! Că este important: o singură persoană!) g e n e r e a z ă mai multe i m p u l s u r i electrice î n t r –o zi decât t o a t e telefoanele din lume”! E...C o l o s a l!...E...Co l o s a l!...O s i n g u r ă Persoană!...E...C o l o s a l!...Un creier u m a n generează mai multe i m p u l s u r i e l e c t r i c e într-o z i...!...E... C o l o s a l!...!... Decât t o a t e t e l e f o n e l e d i n l u m e!...! ...E...Într-adevăr, mai...C o l o s a l! Dar, separat! Corpul omenesc cu universul în sine! Prin doi neuroni, prin creier (O singură persoană!) Prin s i n a p s i s!


43)Un strănut iese din gură cu o viteză de peste 965 km/h. Comentăm! ...Mai...C o l o s a l!...Mai...C o l o s a l! ...”Un

strănut iese din gură cu o viteză de peste ...965

km/h”! Este...supersonic!...Cu avioane militare! ...Şi, mai mult!...(Articolul 44!) 44)Urechile pot distinge peste 300.000 de tonalităţi. Comentăm. (De la articolul 43!)....Dar...tonalităţi! 45)Dacă saliva nu poate dizolva ceva,atunci nici nu putem simţi gustul. Fără comentariu. 46)După mese bogate se spune că a u z u l nostru scade. Nu mai percepem sunetele din jurul nostru la fel de bine, chiar şi atenţia scade. Fără comentariu. 47)Îţi foloseşti aproximativ 200 de m u ş c h i când faci un p a s mergând. Comentăm. În principiu, făcând un p a s, 200 de muşchi se mişcă, în t o t a l! D a r, c r e i e r u l funcţionează ca u n s e g m e n t s p e c i f i c, de exemplu, mersul cu p a s....Prin...s i n a p s i s, prin r e ţ e a u a i n f o r m a t i c ă, prin g r a v i t a ţ i e, prin c u a n t i c ă- c r e i e r u l provoacă mersul.


Şi, a d o u a m i s c a r e, o a l t ă m i ş c a r e pe j o s, şi m i s c a r e a p r i n m u ş c h i, ajunge l a c r e i e r a p r o a p e i m e d i a t! Instantaneu!!! ...Cu m i ş c a r e- un alt p a s!- cu

s i n a p s i s, prin

Reţeaua i n f o r m a t i c ă, p r i n g r a v i t a ţ i e, prin c u a n t i c ă ş i a j u g e la un c e n t r u s p e c i f i c de u n n e u r o n. Deci, prin c r e i e r! Şi c u

c o r p u l o m e n e s c, mişcarea c o n t i n u ă

până l a o d e s t i n a ţ i e a n u m e! 48)Matematicianul J o h n v o n N e u m a n n a calculat că mintea umană poate înmagazina 280 de c a t r a l i o a n e de b i ţ i de m e m o r i e. Comentăm. Cu specificaţia că, era...tânăr sau femeie sau b ă t r â n (de exemplu, un bărbat de 66 de ani de zile!) Nu sunt de acord, că era tânăr sau bătrân...!Nu! Vreau o s p e c i f i c a ţ i e, domnule J o h n v a n N e u m a n n! 49)Mozart î ş i s c r i e întreaga o p e r ă muzicală î n m i n t e, auzind ş i perfecţionând fiecare n o t ă în parte, şi ab i a a p o i o aşternea p e h â r t i e. Comentăm. În c o r p u l u m a n, prin c r e i e r, d i n m e m o r i e, într-adevăr n u

n u m a i l ui M o z a r t...!Nu!


Corpul omenesc, în general, prin creier, este o ...memorie (bună sau...proastă din dotare!) ...Specific lui Mozart, într-adevăr, este o...memorie fantastică!...Neuroni mai...dotaţi! 50)O persoană din 2 miliarde va trăi până la vârstă de 116 ani sau mai mult. Comentăm. În general, pe la...80 spre...90 de ani de zile! ...Pe aicea! Dar, prin creier mai dotat, prin neuroni, moleculele specifice! Deci, prin creier! ...D e c i... Co r p u l e u r i a ş! ...Prin

O m e n e s c, p r i n U n i v e r s,

g r a v i t a ţ i e!

P u z z l e-j o c de perspicacitate care constă în îmbinarea unor piese d e c u p a t e pentru a reconstitui un î n t r e g. (Un obiect, semnalează o greşeală sau o imagine, amestec de elemente eterogene de piese componente, căci interesul rămâne acela al t r e b i i de dectectiv şi al reconstruirii unui p u z z l e, pentru a marca o r g i n a l i t a t e a „c a z u l u i”, ”t i c” reconstituit ca într-un j o c de p u z z l e aflând avatururile cetăţeanului ”âne”, amestec de elemente eterogene, un film important în puzzle-ul cinematografic, roman-puzzle- r o m a n alcătuit din fragmente, ca un joc puzzle, roman-puzzle alcătuit din aceste proze pline de”viziuni”al căror echivalent în literatura română n-ar putea fi căutat decât la Eminescu, ciclu de povestiri ”Pergamentul diafan”, dispus în forma unui Roman-puzzle). E X A C T, CU PUZZLE-UL DIN CORPUL omenesc (prin creier!) şi cu Puzzle-ul din u n i v e r s!


...O...i d e e totuşi, g e n i a l ă după c u m Einstein! ...Dar, şi...eu, Şoule al doilea, am o...i d e e! Probabil, şi g e n i a l ă!

s p u n e şi


C A P I T O L U L al 9-lea

... D a r, a apărut, în prag, o femeie. O femeie brodată sub o pălărie. Neagră, bineînţeles. Şi, la fel de negru este şi ilicul ce încorporează braţele, şi, pe corp are o cămaşă. Deci, împreună. De la fustă şi până la cămaşă totul, era, bineînţeles, negru, din material dde bumbac. Dar are o hibă! Când am intrat în Sală, am văzut deasupra etichetei, o porţiune de culoare albă. Era, de fapt, unicul costum din corp. Şi, mai erau pantofii.Şi, mai era şi o borsetă mai mare,încăpătoare. Şi, deci, o femeie obişnuită însă, sub pălăria de pe cap, am observat cu atenţie, o trăsătură specifică:era frumoasă! Depotrivă: medie, femeia în negru! Deci, era negru, cu excepţia etichetei din spatele femeii. Însă, bineînţeles că soţia defunctului a plecat cu treburile”gospodăreşti”, în afară Capelei-iar eu, Şoule al doilea, întâmpinam femeia în negru. A intrat spre c a t a f a l c şi s-a uitat către defunct. Însă femeia în negru, era mai umflată ca de obicei. Vinişoarele erau spre negru exact ca femeia. ...Şi, bineînţeles, femeia în negru, a aprins la căpătâiul catafalcului, o lumânare.


În orice caz, femeia în negru, ţintea lumânarea într-o anumită poziţie...! ...Şi, bineînţeles, nu am ştiut că femeia în negru ar avea legătură cu defunctul. Femeie în negru era cumsecade: a plecat de la catafalc spre masa apropiată şi se îndreaptă către Şoule al doilea. Dar era mai lateral, totuşi. -Odihnească-se în pace!...Odihnească-se în pace!a spus Şoule al doilea. -Odihnească-se în pace!...Odihnească-se în pace!a spus femeia în negru. Era o pauză: -...Ce s-a întâmplat? a spus încă o dată, femeia în negru. -Infarct! a spus promt, Şoule al doilea. -Aşa dintr-o dată?! a spus femeie în negru. -Aşa dintr-o dată!a spus un pic precipitat, Şoule al doilea...Dar totuşi, cine...sunteţi? -...Sunt...!...Sunt...amanta cizmarului!...Şi, acum, e ...mort! a spus şoptit, femeia în nergru. -Sigur că da!...E...mort! a spus mai şoptit, Şoule al doilea. -Când a murit?...a spus femeia în negru....Şi, ce a avut?...Totuşi...Era mai sănătos decât...alţii! Şi mai şoptit, Şoule al doilea: -Am avut un infarct!...Nu te mai gândi!...Inima era putredă! -Îmi pare rău!... E mort de-a... binelea!... Şi nu se mai întoarce niciodată! a spus femeia în negru... Îmi pare rău!...Dar, dumneavoastră,...scuzaţi-mă, ce căutaţi în...Capelă!... Sunteţi rude sau nişte... cunoştinţe?!... Scuzaţi-mă... că am...întrebat!


-E u sunt ziarist!...Un ziarist...local!...Şi, din întâmplare... cizmarul era în Atelier...nu departe...şi, eram...amici!... Eşti mulţumită?!a spus Şoule al doilea... Şi, scuzaţi-mă!... Nu ştiam că sunteţi...cu cizmarul! De...!...Şi, am o...propunere: eu sunt de fapt, un ziarist local de investigaţie şi, ca atare... nu mâine, poimâine, ori cam după o săptămână şi ceva, ce părere aveţi, în...afară dragoste la... ”prima vedere”!...Un...interviu! -...E...public? a spus femeie în negru. -De ce, este...ruşine? a spus Şoule al doilea. -Am întrebat!...Atât?! a spus femeie în negru. -Nu neapărat! a spus Şoule al doilea....Intimitatea este sfântă!...Nu... numele şi prenumele, etc.,... iniţiala, da,de ce nu! a subliniat, Şoule al doilea. -Acum e mai...bine!... Oricum!... a spus femeia în negru....Ce propuneri aveţi? -Am programat câteva interviuri începând de mâine şi apoi o săptămână de zile încheiată!... o...săptămână!...Propunerea este: marţi sau... miercuri!... Sunteţi de acord? a spus şoptit, în continuare, Şoule al doilea. -Deci, marţi sau miercuri...!....Unde? a spus în surdină, femeie în negru...Cu...menţiunea: la nume şi prenume trecem doar...iniţialele! -Am promis! a spus Şoule al doilea...Şi, în curând, o să apari şi la ziarul local! Şi, în continuare: -...Marţi, după o săptămână, la ora...09.00-09.00, la...Biserică sau în afară!...N-are importanţă, oricum...! -...Cu...menţiune că...Deci, prima: miercuri, nu marţi, şi, a două, în...Biserică!...Cum este mai bine!...Şi, fără numele sau prenumele, decât...iniţiala!...Şi, ultimul, la ora 09.00-09.15! a spus femeia în negru.


-Sunteţi de acord!...Desigur! a spus Şoule al doilea. Am împărţit din pungă ce esta necesar, de la masă. A închinat, mai îndelung catafalcul şi a ieşit afară. Î n s a, Şoule al doilea, în gând- eram şi obosit cu interviurile, dar fără să ştie că era programat, în fiecare zi, mâine cu cerşetorul numărul 1! ...Deci, eram obosit însă, în gândul meu!... Cu problemele din c o r p u l u m a n şi cu „c o r p u l” u n i v e r s a l! ...Şi, am găsit, într-adevăr, o altă s u r s ă:la... Internet! 10 lucruri pe care n u le ş t i a i despre c o r p u l u m a n. Vei spune că te cunoşti suficient şi că nu te mai poate surprinde nimic la c o r p u l tău, însă t e înşeli! Sunt şi l u c r u r i pe care n u le ştii! Şi, în plus, încet-încet, lumânarea c o r p u l u i o m e n e s c r e f l e c t ă totodată, şi...u n i v e r s u l! ...Î m p r e u n ă, n u s e p a r a t!...O chestiune... ”r u d i m e n t a r ă”! O...Deviaţie, de fapt!... I a t ă c â t e v a dintre ele: D e c i, z e c e lucruri pe care c o r p u l t ă u.

nu le ştiai

despre

1)F i e c a r e om are o amprenta u n i c ă a l i m b i i. Precum a m p r e n t a m â i n i i, limba este un organ u n i c a cărei t e x t u r ă şi f o r m ă d i f e r ă de la om la om. Fără comentariu. 2)Corpul tău este mai înalt dimineaţa decât seara. Corpul uman se măreşte cu un centimetru şi jumătate dimineaţa, datorită f l u i d e l o r dintre d i s c u r i, care se „încarcă” în timp ce dormim. De-a lungul zilei, nivelul fluidelor scade, pe măsură ce discurile se c o m p r i m ă, astfel încât c o r p u l p i e r d e înălţimea s u p l i m e n t a r ă.


Comentăm. Spune că, printre rânduri:...”datorită f l u i d e l o r dintre d i s c u r i, care se î n c a r c ă în timp ce dormim”. Are o semnificaţie mare pentru c o r p u l omenesc, de la naştere şi până acum! Discurile f l u i d e l o r variază până seara şi după aceea, discurile f l u i d e l o r ”dorm” şi p r i n m o d i f i c a r e a c e l u l e l o r se ajunge la alte c e l u l e nervoase, şi, în sfârşit, la s i n a p s i s. Prin reţeaua informatică, prin „gravitaţie”, c u a n t i c ă, se ajunge la c r e i e r! Şi, la creier, se concepe f o r m u l a: d a t a, zi, activitate, şi noaptea, dorm! C i r c u i t u l u n i v e r s a l! Din c o r p! Din corpul omenesc! Dar, are şi o semnificaţie ce porneşte din corp către cerul universal! O ”fractură”din corpul omenesc, s i m i l a r cu „corpul universal”: discurile f l u i d e l o r corespondează printr-o altă ”celulă nervoasă n o u ă”, prin „s i n a p s i s”, prin reţeaua informatică, gravitaţie, prin c u a n t i c ă şi se ajunge la o s t e a! Şi, în continuare, o a l t ă „celulă nervoasă” d i n corpul u m a n, prin sinapsis, se ajunge la r e ţ e a u a informatică, prin c u a n t i c ă s e ajunge, în f i n a l, la creier p r i n m i c r o t u b u l i i d i n univers! Un c i r c u i t ce porneşte din c o r p u l o m e n e s c p r i n c r e i e r (m i c r o t u b u l i!) şi se îndreaptă înspre c o r p u l u n i v e r s a l (t o t p r i n m i c r o t u b u l i, cuantică, gravitaţie, reţeaua informatică,etc.!!!) Deci, c o n ş t i i n ţ a este rezultatul efectelor gravitaţiei c u a n t i c e la corpul uman, similar, la „corpul u n i v e rs a l”. CONŞTIINŢA u n i v e r s u l u i!...

este

o

p a r t e integrantă a


3)Piciorul are cea mai groasă piele din întregul corp. Pielea tălpilor şi a mâinilor are 4 milimetri grosime, fiind cea mai groasă de pe întregul corp omenesc. Comentăm. Este vorba de o anomalie din corpul omenesc, în speţă: pielea tălpilor (a, da!) şi mâinile (pe deasupra!). Şi, în plus, la articolul (2!) este în totalitate! În rest,e corect! 4)O c h i u l stă pe o mică p e r n u ţ ă de grăsime care are capacitatea de a se deforma la cea mai mică presiune. Comentăm. Iarăşi o...”anomalie” din corpul omenesc, în speţă, ochiul cu...”pernuţă”! În plus, articolul 2, şi apare un al doilea articol cu 3! 5)Pielea noastră este impermeabilă la apă. Fără comentariu. 6)Poziţia corpului afectează memoria. Înainte să-ţi amintească soţul pentru că ai uitat data căsătoriei, asigură-te că stai într-o poziţie similară celei în care s-a produs evenimentul. Un articol apărut în publicaţia Cognition susţine că episoadele din trecut sunt mai uşor amintite atunci când ai o poziţie similară celei în care te aflai în timp ce se întâmpla evenimentul. Comentăm. ...Memorie?!? ... ...Din c o r p u l o m e n e s c apare m e m o r i a printr-o celulă nervoasă, prin sinapsis, prin c r e i e r, dar în acelaşi timp, prin altă celulă apare o teorie c u a n t i c ă a c o n ş t i i nţ e i, care s u s ţ i n e că esenţa s u f l e t u l u i n o s t r u este


conţinută î n i n t e r i o r u l s t r u c t u r i l o r n u m i t e m i c r o t u b u l i, aflate în interiorul celulelor creierului. Lângă el (din c r e i e r u m a n!) o a l t ă „c o n ş t i i nţ ă”! D o v a d a U n i v e r s:

referitoare! la c o n ş t i i n ţ a

d i n

-Este rezultatul efectelor g r a v i t a ţ i e i c u a n t i c e din u n i v e r s, s i m i l a r d i n c o r p u l o m e n e s c! P u n c t! 7)Blonzii au mai mult păr. Culoarea părului este determinată în funcţie de densimea podoabei capilare. Omul are în media 100. 000 de unităţi foliculare, capabile să producă 20 de fire de păr de-a lungul vieţii individului. Blonzii (şi blondele) au în medie 146.000 de unităţi foliculare, în vreme ce bruneţii au în medie cam 110.000, sătenii au în medie 100.000, iar roşcaţii au cel mai puţin dens păr- 86.000. Comentăm. Uitaţi-vă la articolul cu numărul 4,5,6! 8)Unghiile cresc cu 4 mm pe lună şi se regenerează complet între 4 şi 6 luni. Acestea cresc mai repede vara şi la mâna dreaptă (în cazul dreptacilor). Comentăm. Şi la articolul cu numărul 4,5,6 şi 7, asemănător cu articolul 8! 9)Corpul uman poate produce a s p i r i n a. Dacă mănânci fructe şi legume, ţi-ai putea ajuta corpul să fabrice a s p i r i n ă. Descoperirea, publicată în Journal of Agriculture and Food Chemistry, indică faptul că subiecţii care au primit a c i d b e n z o i c, o substanţă naturală întâlnită în fructe şi legume, şi-au putut produce p r o p r i u l acid salicilic, componentă principală a


aspirinei, cea care conferă proprietăţi antiinflamatorii şi analgezice, o banală pastilă. Aproape...fără comentariu. 10)Oamenii strălucesc în întuneric. Camere ultra-sensibile au captat micile cantităţi de lumină emise de corpul uman. Cercetătorii japonezi au dat publicităţii imaginile uimitoare cu corpurile care „strălucesc”-ei au numit acest fenomen „bioluminescenţă”. Iarăşi, fără comentariu. Asta-i una! ...A doua! Şi...iarăşi...sursă la...Internet! ...T o t

10

lucruri pe care

n u la ştiai despre corpul

t ă u! Credeai că îţi cunoşti propriul corp? Nicicum! Ei bine, află că organismul tău este mult mai misterios decât ai fi crezut, atât din puctul de vedere al mecanismulor c e r e b r al e, cât şi al proceselor c h i m i c e. Citeşte 10 lucruri pe care n u le ştiai despre t i n e! 1)Pielea are p a t r u c u l o r i (Nu ştiaţi...cititorilor?!) Primii pigmenţi sunt cei crem-alb. La suprafaţa epidermei, vasele sanguine capilare dau pielii o uşoară nuanţă de roz. Apoi mai în profunzime apar pigmenţii galbeni. De asemenea, culoarea epidermiei este influienţată şi de diverse tonuri de culoare negre, create prin secreţia de m e l a n in ă, apărută la rându-i ca un răspuns al organismului faţă de razele ultraviolete emise de soare. Aceste patru tipuri de pigmenţi sunt prezenţi la t o a t e rasele u m a n e, d a r în proporţii d i v e r i t e.


Comentăm. De la început: ”Pielea are patru culori”. N-are importanţă că sunt patru...culori!...Ori crem-alb, galben, neagru, etc. Vasele sanguine c a p i l a r e d a u culoarea p i e l i i... în „afară”... deci, cu patru ...culori!...Dar, în ...profunzime, din c o r p u l u m a n se a j u n g e l a celule, s i n a p s i s, o altă celulă nervoasă prin s i n a p s i s, reţeaua informatică, şi, în final, ajunge la creier... transferă -t o t prin c r e i e r!- şi a j u n g e la c o n ş t i i n ţ ă ca r e z u l t a t e ale efectelor g r a v i t a ţ io n a l e c u a n t i c e d i n a c e ş t i microtubuli. Astfel, s u f l e t u l n o s t r u este mai important decât i n t e r a c ţ i u n e a n e u r o n i l o r din c r e i e r. ...Deci, conştiinţa e s t e o parte i n t e g r a n t ă a...u n i v e r s u l u i! Deci, în concluzie: corpul u m a n -în speţă, culoarea pielii!-este i d e n t i c ă cu u n i v e r s u l! Universul corpului u n i v e r s u l p l a n e t e l o r!!!

este

i n d e n t i c cu

2)Stomacul uman secretă acid coroziv. Există un lichid foarte periculos pe care nici cel mai riguros control la aeroport nu ţi-l poate confisca: acesta se găseşte în stomacul tău. Celulele stomacului uman secretă acid clorhidric, un compus corosiv folosit pentru tratarea metalelor în industrie. Acesta poate să ruginească oţelul, dar mucoasa care acoperă stomacul păstrează lichidul otrăvitor în sistemul digestiv, acesta ajutând la digestia alimentelor. Comentăm. Este vorba de faptul că este necesar un”impuls” în stomac la digestia alimentelor. Un auxiliar! Similar, de fapt, din...”cancer”! Din stomac! Cu două componente: în”afară”din stomac şi în „interiorul” corpului omenesc.


Concluzia: corpul omenesc este s i m i l a r c u „corpul universal”. 3)Poziţia corpului afectează memoria. Comentăm. Identic, cu articolul al 2 lea (Înainte!)! În plus, este vorba de faptul că prin doi...n e u r o n i, prin creier, prin corpul uman se ajunge la „corpul ceresc”! 4)Oasele pot fi rupte de hormoni (vor provoca ruperea oaselor pentru a produce creşterea nivelului de calciu din corp până când concentraţia extracelulară revine la normal). Comentăm. Un impuls, de data asta, porneşte din memorie, prin cei doi neuroni ai c r e i e r u l u i u m a n (articolul al 3!). Este identic la articolul al 4 lea! 5)Mii de ovule rămân nefolosite. Comentăm. Este identic corpul uman cu „corpul universal”(prin c r e i e r! şi către u n i v e r s!) Deci, un neuron p l a n e t ă-de exemplu.

din creier

are corespondent o

6)Pubertatea remodelează structura creierului. Comentăm. Eu nu sunt de acord cu „remodelează structura creierului”. Nu sunt de acord! Corpul uman-şi cu „corpul universal”- este i d e n t i c!


Dar prin corpul unan, nicio diferenţă! Bebeluşii, copilăria, maturitatea, etc, aparţin corpului uman, care este o... „maşinărie”...perfectă! Cu două: corpul uman

ş i „corpul universal”.

Însă, oare, ce l e g a t u r ă există u m a n ş i „corpul u n i v e r s a l”?

între

corpul

E s t e...s u f l e t u l! Un s u f l e t p r i n

c r e i e r!!!

7)Şi râsul e contagios. Comentăm. Are şi o latură oarecum...hilară! (E pozitiv sau negativ!), dar este din c o r p u l u m a n, nu altfel! Râsul este o latură a c r e i e r u l u i u m a n! O anumită celulă care se duce prin neuroni, prin sinapsis, reţeaua informatică, ”c u a n t i c a”, etc., esenţă s u f l e t u l u i! Prin...c o n ş t i i n ţ ă! 8)Creierul mare duce la apariţia măselelor de minte. Comentăm. Este c o r p u l u m a n!... De fapt, o...maşinărie...mai perfectă şi o „maşinărie” nu mai este! ...Adăugare de existenţe! N-are importanţă, creierul mare sau mic...! În t o t a l, o maşinărie î n perspectivă (de la maturitate!) 9)Temparatura exterioară influenţează starea membrelor nazale.


Comentăm. Prin...plămâni! Nici, nazale (deci, prin aer-dus şi întors!), este principalul mecanism către plămân. Plămânul ”irigă”-prin sinapses!-capilarele, arterele,etc. E un circuit prin corpul omenesc inclusiv, prin creier, prin muşchi! Dar, temperatura exterioară scade sau urcă cu membrana nazală. E un complex în corpul uman! Şi, de fapt, o...”maşinărie” în funcţiune! 10)Mâncăm de fapt în numele creierului. Comentăm. Prin...stomac! Şi nu se termină în...stomac! Nu! Din stomacul uman (prin acid coroziv!) se ajunge... la fiere echivalent, prin reţeaua informatică, prin sinapsis, se ajunge la gravitaţie, prin cuantică şi se ajunge la o... s t e a...! Şi, în continuare, din corpul omenesc, prin nerv şi sinapsis, printr-un alt ”sistem”de celule se ajunge la...rinichi şi ajunge, echivalent cu reţeaua informatică, prin gravitaţie, prin cuantică,etc. Circuitul î n t r e c o r p u l u n i v e r s a l”!

o m e n e s c şi ...”corpul

...Şi, în continuare, un alt ”sistem”din celulele nervoase, prin sinapsis, etc. De exemplu...ficatul!... ...Circuitul corpului omenesc c u...”corpul ceresc”! ...Deci cu...doi...n e u r o n i!


Neuronii din corpul uman ş i „c o r p u l u n i v e s a l”! U n d e e s t e? Unde sunt cei d o i n e u r o n i?!? (Din Corp şi Univers!) ...Şi mai e o „chestie” arzătoare, dar tot din 10...lucruri pe care n u le ştiai despre tine! Sursă: la Internet! C o r p u l uman este o maşină extraordinară, plină cu lichid, care se mişcă şi amestecă cu o precizie demnă de invidiat substanţele chimice care-i sunt necesare, care fabrică totul: de la m e m o r i e la m u c u s. În aceste rânduri, am explorat câteva din misterele complexe, frumoase sau doar cele brute ale felului în care ele funcţionează. (Un pic diferit faţă de cum au fost comparate articolele de î n a i n t e!) 1)Pielea noastră are patru c u l o r i. T o a t e tipurile de piele, fără a fi c o l o r a t e, ar părea alb-crem. La vasele de sânge de la suprafaţă, adăugaţi o t e n t ă de roşu. Adăugaţi apoi, puţin g a l b e n. În cele din urmă, m e l a n i n a, în tonuri de s e p i a, create ca răspuns la razele u l t r a- violete, apare neagru în cantităţi destul de mari. Aceste patru nuanţe se amestecă în proporţie diferite şi, astfel, rezultă pielea d i f e r i t c o l o r a t ă a t u t u r o r p o p o a r e l o r de pe Pământ. Comentăm. Nu mare diferenţa între ele decât nuanţate, în esenţă sunt patru culori.


Esenţial, pielea colorată cu patru, nu diferă, decât t u t u r o r p o p o a r e l o r de pe p ă m â n t. În rest, prin simbioză(!), intră în sânge în c o r p şi irigă vasele de sânge şi ajunge la creier şi mă întorc la vasele de...origine! Din sinapsis, se ajunge la reţeaua informatică, prin cuantică, la o celulă din c o r p. Opus p l a n e t ă!

din

c o r p, apare din n e u r o n (singur!) o

Legătura este prin sinapsis care se l e a g ă în pământ cu o a l t ă planetă. Legătura cu informatică! este

o

Legătură cu o c u a n t i c a.

a l t ă

p l a n e t ă

este reţeaua

a l t ă s i n a p s i s, cu p l a n e t e l e

Şi, legătură între p l a n e t e l e se face p r i n Gravitaţie! Deci, s i m i l a r cu c o r p u l o m e n e s c, cu sufletul nostru este sistemul p l a n e t e l o r, s t e l e l or, Căii Lactee, Centrului Galactica şi u n i v e r s u l u i! Universul corpului u n i v e r s u l p l a n e t e l o r!

este

identic

cu

PUNCT! În esenţă (La piele!): s e f a b r i c a t o t u l! Am avut o i d e e! A t â t! 2)L u m e a râde o dată cu noi. Ca şi în cazul căscatului, doar simpla vedere a unei persoane care face un gest amuzant ne face şi pe noi să râdem.


Râsul s-a dovedit a fi un gest social de mimetism. Râsul unei persoane stimulează, de fapt, regiunea creierului asociată cu mişcările feţei. Mimetismul joacă un rol important în inter-acţiunea socială: strănutul, râsul, plânsul şi căscatul, putând favoriza şi modalităţi de a crea legături sociale puternice în cadrul unui grup. Comentăm. Într-adevăr: ”...regiunea c r e i e r u l u i a s o c i a t ă c u m i ş c ă r i l e f e ţ e i”! A ţ i prins m i ş c a r e a: regiunea creierului este a s o c i a t ă c u m i ş c ă r i l e...f e ţ e i! ...Deci, f e ţ e i! De fapt, este vorba de u n... n e u r o n, o celulă prin sinapsis, prin reţeua informatică, prin m i c r o t u b u l, şi ajunge la f e ţ e (crispat sau nu!) cu...strănut, râs, plâns şi căscat...! Deci, prin creier! (O a n u m i t ă c e l u l ă nervoasă din corpul omenesc, în speţă, neuron- f e ţ e l e!) În acelaşi timp, o altă celulă- asociată cu sinapsis, unicul!se ajunge la o a l t ă celulă nervoasă, alăturată cu...s u f l e t u l u n i v e r s u l u i! ...O ...c e l u l ă, o a l t ă...celulă! În t o t a l: o s i n a p s i s! C o r p u l o m e n e s c este i d e n t i c U n i v e r s u l p l a n e t e l o r!

c u

3)Creierele mari au dus la guri”înghesuite”. Evoluţia n u e s t e perfectă. Dacă ar fi fost, am fi avut aripi în locul măselei de minte. Unele caracteristici inutile rămân la o specie, pur şi simplu, deoarece sunt inofensive. Dar molarul de minte nu a fost întodeauna doar un dinte în plus la numărătoarea pentru dentişti. Cu mult timp în urmă, ei erau al treilea set de molari necesari pentru a mesteca carne. Dar, în timp, aşa cum creierele


noastre s-au mărit, structura maxilarelor noastre s-a schimbat, lăsându-ne cu o gură supraaglomerată. Fără comentariu. 4)Firele de păr din celule, ”transportă”mucusul. Cele mai multe fire de păr care cresc din celule ne ajută cu o varietate de funcţii, de la digestie la auz în nas, acestea (numite şi c i p i a) ajută la scurgerea mucusului din cavitatea nazală până în gât.Vremea rece încetineşte procesul de golire, provocând producerea unei rezerve de mucus, motiv pentru care avem nevoie de şerveţele pentru nas. Membrele nazale sau condensul pot provoca, de asemenea, ”înfundarea”nasului. Comentăm. La patru (4):...”Firele de păr din c e l u l e, ”transportau” mucusul!”. Şi a doua...”Cele mai multe fire de păr care cresc din c e l u l e le a j u t ă cu o varietate de funcţii, de la digestie la a u z în n a s, acestea...ajută la scurgerea mucusului din cavitatea nazală până în g a t”. Şi, ultimul:...”membrele nazale provoca...înfundarea n a s u l u i”.

sau

condensul

pot

La o a l t a (cu trei la număr!): celule de păr de firele, transportau n u n u m a i m u c u s u l! N u! Este i n v e r s a t m u c u s u l la c e l u l e l e s u p e r i o a r e şi se a j u n g e-prin s i n a p s i s!-la... c r e i e r! Şi, jos, la digestie, la auz în nas-acum este corect!- la scurgerea mucusului din cavitatea nazală până în gât! Urmează, membrele nazale sau condensul... Înfundarea...nasului. Se întâmplă!


Şi, la casa mare! E o părticică din corpul uman! E x a c t, s i m i l a r c u s u f l e t u l u n i v e r s a l! Şi, prin urmare, corpul omenesc este i d e n t i c cu u n i v e r s u l p l a n e t e l o r (dar mai mic ca intensitate, cum este cu... firele de păr similar cu două sau mai multe ”voci”, nu departe totuşi, cum ar fi marte, saturn,etc,!) Acuma, da!... N-am ...omorît pe... nimeni! ...O...I D E E!...Nu altceva! Dar...sunt reale! 5)Pubertatea remodelează structura creierului, şi ne face să trecem peste interdicţii. Ştim că pubertatea aduce cu ea modificări hormonale în corp, necesare pentru pregătirea lui pentru reproducere. Ce îi fac pe adolescenţi atât de vulnerabili emoţional? Hormonii, pentru că testosteronul influenţează dezvoltarea neuronilor în creier, iar modificările aduse la structura creierului au mai multe consecinţe comportamentale. Aşteptaţi-vă la un comportament apatic, decizii prost luate pe perioada de maturizare a cortexului frontal. Comentăm. ...”Pubertatea remodelează structura creierului”... Nu este adevărat! Creierul evoluază-din naştere, la maturitatea şi, bineînţeles, la bătrâneţe!-încet-încet, dar structura este la f e l!


...„Ştim că pubertatea aduce cu ea hormonale în c o r p”...

m o d i f i c ă r i

Nu este adevărat!... ...Modificări h o r m o n a l e în creier! E s t e în Şi, n u

c o r p u l creierului! m o d i f i c ă n e u r o n i i sau celulele din

creier! Încetineşti, da! ...”Hormonii ca testorteronul(?) influenţează d e z v o l t a r e a n e u r o n i l o r în creier”... Nu e s t e a d e v ă r a t! În structura creierului uman ”modificările aduse la structura creierului”, nu se modifică, absolut de loc! ...Se „umflă”, da! E s t e s t a b i l i t... ”m i l i m e t r i” decât prin...neuroni! Este o structură bine s t a b i l i t ă! ...”Aşteptaţi-vă la un comportament apatic... pe perioada de maturizare a c o r t e x u l u l frontal”. ...N u era departe c o r t e x u l f r o n t a l...! Apare- prin s i n a p s i s, prin reţeaua informatică, prin c u a n t i c ă, etc. şi ajunge cu un anumit scop: c o r t e x u l f r o n t a l decât cu...c o n ş t i i n ţ a c r e i e r u l u i u m a n! Am

l ăm u r i t!

Pe o...parte! A doua: faceţi „cunoştinţă” cu o altă „cunoştinţă” mai veche, deosebită!


Este vorba de...c o n ş t i i n ţ ă- în general!... În special în s u f l e t u l u m a n! ...Aşa, că o...i d e e! 6)M i i de ovule sunt neutilizate de ovare. Când o femeie atinge sfârşitul anilor 40 sau începutul a 50, ciclul menstrual lunar care controla nivelul de hormoni şi pregătea ovarelele inseminarea se opreşte. Ovarele produc din ce în ce mai puţin ESTROGEN, aducând în acest moment schimbări fizice şi emoţionale în întregul corp. F u l i c u l i i subdezvoltaţi ai ovulelor încep să n u mai părăsească o v a r e l e la fel de regulat ca înainte. La vârstei adolescenţei, media de f i l i c u l i de ovule subdezvoltate este de 34.000, din care doar 350 reuşesc să ajungă la maturitate în timpul vieţii (în medie, cam 1 pe lună). În cele din urmă, foliculii ovarelor nefolosite se deteriorează. Fără vreo sarcină potenţială la orizont, creierul poate opri elibararea de ovule. Comentăm. Încă o dată: ”...fără vreo sarcină potenţială la orizont, c r e i e r u l -deci, încă o dată!- poate opri -sau nu!- elibarare de ovule”. Creierul! Fără c r e i e r, b a s t a! Circuitul este mai clar ca „bună ziua”: ajunge la ovule, prin sinapsis, prin reţeaua informatică, prin cuantică- şi gravitaţia din univers!- la o a n u m i t ă celulă dată, c o n ş t i i n ţ a! Şi, în final, la s u f l e t u l c o r p u l u i u m a n!


Şi, bineînţeles, similar c o n ş t i i n ţ a i n t e g r a n t ă a u n i v e r s u l u i!

este o

parte

7)Şi creierul are nevoie de hrană! Deşi, reprezintă doar 2% din greutatea totală a corpului nostru, creierul are nevoie de 20% din totalul de oxigen pe care îl avem şi calorii. Pentru a-l păstra bine aprovizionat în permanenţă, avem trei artere cerebrale majore care în mod constant pompează oxigen. Un blocaj sau o pauză a unei dintre ele duce la înfometarea celulelor din creier, lipsindu-l de energia de care are nevoie pentru a funcţiona, afectând, totodată, funcţiile controlate de regiunea respectivă. Acesta este ceea ce numim un accident vascular cerebral! Comentăm. Eu am păţit-o în data de 08.03.2002, la ora 08.30 de minute (şi,repet!), cu maşina, în comuna Cazeneşti, judeţul Ialomiţa. Am avut un accident vascular cerebral (din cele 28 de tipuri de accident vascular cerebral!) ...Deci...”...reprezintă doar 2% din greutatea totală a corpului nostru, creierul are nevoie de 20% din totalul de oxigen pe care al avem, şi calorii”; ...”...avem trei artere cerebrale majore care în mod constant pompează oxigenul...”; ...”...un blocaj sau o pauză a unei dintre ele duce la înfometarea celulelor din creier...afectând, totodată, funcţiile c o n t r o l a t e de regiuna respectivă...”; ...”...este ceea ce numim un accident vascular cerebral...!” Subliniez... ”un b l o c a j...”!... Nu s-a terminat sau nu... decât... p r i n ... s i n a p s i s!!!...” ...controlată de regiunea respectivă...”! ...M a g n i f i c!...Nu-i aşa?!? ...Indiferent de neuron cu o celulă nervoasă: s i n a p s i s!


Şi, în continuare, prin reţeaua informatică-şi ramură: corpul uman cu corpul ceresc!-... prin gravitaţie (ceresc!) sau nu (corpul uman!)! cuantică, etc.! 8)Oasele se rup pentru a echilibra nivelul de minerale. Pentru a susţine organele şi muşchii din corpul nostru, oasele ajută la reglarea nivelului de calciu. Oasele conţin atât fosfor, cât şi calciu, necesar de altfel, atât pentru muşchi, cât şi pentru nervi. În cazul în care organismul resimte o lipsă a uneia dintre ele, anumiţi hormoni provoacă ruperea oaselor până când nivelul de concentraţie e adecvat. Comentăm. Este, de fapt, extindere, „rupere”din os în os, până când corpul uman se lărgeşte până la maturitate. Nicio modificare. Punct! 9)Poziţia corpului ne afectează memoria. Dacă nu reuşiţi să vă amintiţi aniversarea nunţii, încercaţi să staţi într-un genunchi! Un miros sau un sunet pot evoca un episod din copilăria îndepărtată. Conexiunile pot fi evidente (un clopoţel al unei biciclete vă poate aminti de traseul pe care îl parcurgeaţi atunci când împărţeaţi ziare). Un studiu recent spune că amintirile ne revin în memorie mai repede dacă adoptăm aceeaşi poziţie a corpului, similară cu cea pe care am avut-o la momentul evenimentului. Niciun comentariu. 10)Stomacul secretă acid coroziv. Cu toţii avem în stomac un lichid periculos: celulele stomacului secretă acid clorhidric, un compus coroziv folosit pentru tratarea metalelor în lumea industrială. El poate distruge oţelul, dar, mucoasa peretelui stomacului îl păstrează în condiţii de siguranţă în sistemul digestiv pentru a digera alimentele.


Comentăm. ...”...care fabrică m u c o s!

t o t u l!” ...De la m e m o r i e, la

Bine aţi venit, de fapt: la memorie, la mucos! Mai vreau, prin stomac la memorie, este un sinapsis, reţeaua informatică,etc. şi ajunge la un neuron şi învăluie, prin sinapsis, un a l t n e u r o n. Sinonim, cu p l a n e t e l e din u n i v e r s! C o n ş t i i n ţ a este rezultatul efectelor g r a v i t a ţ i e i c u a n t i c e din aceşti m i c r o t u b u l i, s i n o n i m c u p l a n e t e l e din u n i v e r s! A s t f e l, s u f l e t u l n o s t r u este mai important decât interacţiunea n e u r o n i l o r din c r e i e r, s i n o n i m cu planeta din u n i v e r s! ...C o n c e p t u l este s i m i l a r (sau s i n o n i m!) convingerilor b u d i s t e şi h i n d u s e, conform cărora c o n ş t i i n ţ a este o p a r t e i n t e g r a n t ă a u n i v e r s u l u i, o p o z i t i e i d e n t i c ă cu idealismul filosafic o c c i d e n t a l! Scuză-mă...aţi înţeles bine situaţia dată, nu-i aşa… cititorilor!?! Acum, f ă r ă c o m e n t a r i u! Merită! E s t e, de fapt, o... i d e e a g e n i a l ă! Am un p u s e u de c r e a t i v i t a t e! Am avut o...i d e e! A t â t!


C A P I T O L U L

10 -lea

N u este diferenţă mare între femeia cu negru-care a plecat îndată-cu o altă femeie. Tot în negru, când a ajuns la prag. Şi, n-a durat mult- doar câteva minute- apare a doua femeie în negru. Dar, femeia în negru era un pic „deranjată” de bereta din mijlocul capului: în mijlocul pălăriei se vedea un centimetru de jur- împrejur, nu neagră!Nu!...Era albă! Alb-alb! Şi, când am ajuns în mijloc spre c a t a f a l c, femeia în negru, avea costituţia la fel cu femeia de dinainte: subţire, un pic mai tinără, şi jos, spre gleznă până la patofi, se vedea prin poale, o dandă în jur, tot de un centimetru. Şi, la fel, pantofii luceau şi în mijlocul lor erau berete de un centimetru, spre rochie, tot luciu. Era asortată femeia a doua! Dar totuşi, în talpă, în spate, erau două plageuri mari! Mari şi late, ca şi cum ar veni în parchetul lustrit de culoare maro închis de 15/15 centimetru în sală, şi alunecă ca un...titirez! -...Să nu cazi! Că...e băi! a spus Şoule al doilea. -O să am grijă!...Că, într-adevăr se alunecă zdravăn! a spus femeie în negru cu numărul al doilea. Femeia în negru era potrivită la înălţime şi când a poposit la c a t a f a l c, nu-i venea să creadă: era să leşine!


-Haideţi!...Haideti, reveniţi-vă!...Ce aţi păţit?! a spus Şoule al doilea de sub braţul femeii a doua în negru. -Revino-ţi!...Te rog!...Revino-ţi!a spus Şoule al doilea. ...A...fost! -Când a murit?! a spus femeia a doua în negru. -...Infarct!...Infarct! a spus Şoule al doilea. -Deci, când a murit?! a spus femeie a doua în negru...Când?... -Alaltăieri a murit! a spus Şoule al doilea.Văd eu că aveţi o...legătură cu...defunctul?! -Am fost...amanţi! a spus prompt, femeie a doua în negru ...Şi a fost o perioadă de câţiva ani de zile! -...Şi...soţia? a spus mai prompt, Şoule al doilea. -Nu am nicio legătură cu soţia defunctului...!a spus femeia în negru...Şi sunt căsătorită!...Dar, am avut o relaţie (singur!) cu...cizmarul!...Mi-a plăcut!...Dar, scuzaţi-mă, dumneavoastră ce căutaţi în...Capelă?... N-am auzit niciun cuvânt, defunctul....cu... dumneavoastră? -Am fost amici!...Şi, sunt..ziarist! a spus Şoule al doilea. -A?! a spus femeia a doua în negru. -Şi, mai mult, sunt la ziarul local, mai preciz, rubrica de investigaţie!...Aşa...! a spus Şoule al doilea. -A!...La un ziar! a spus femeia a doua în negru. La un ziar local!...Ce scrieţi? -Mai multe!...Prin oraş!...Şi, bineînţeles, şi din ţară şi din străinătate! a spus Şoule al doilea. Şi s-a mai apropiat de catafalc, femeia a doua în negru. Am poposit mai mult ca de obicei la catafalc, aproape 10 minute în şir,


şi s-a desprins mai mult decât de obicei, a doua femeie în negru. Şi, bineînţeles a doua femeie în negru, a aprins cu chibritul la îndemână, în sită spre gresie. Am servit la masă ceva dintr-o pungă obişnuită, şi, la final, a doua femeie în negru stătea în cumpănă: ori la catafalc, ori în stradă, la trotuar. -A murit cizmarul!... Odihnească-se în pace!... Dar... a fost!...Am o propunere: aveţi posibilitatea să acordaţi un... interviu?... Că este...interesant! a spus Şoule al doilea, şi repede. -Bine-bine!... Bine-bine!... Dar, fără nume şi... prenume!... Că altfel, nu! a spus a doua femeie în negru. -E!...Mulţumesc!...Mulţumesc! a spus Şoule al doilea. ...Dar am o problemă!...O problemă oarecum minoră!... După o săptămână şi o...zi!... Sunteţi de acord? -Eu sunt pensionat!...N-am ce pierde!... Deci, luni, nu!... -De ce ... marţi!? a spus a doua femeie în negru... Şi, la ce oră?! -Deci! a spus Şoule al doilea....Marţi, după o săptămână, să fiţi în Biserică şi la ora 09-09.15 minute. Sau... în afara Bisericii, spre Capelă!... sunteţi de acord? -Cum să nu! Eu sunt de acord! a spus a doua femeie în negru. ...A vrut a doua femeie în negru să plece spre alee şi spre trotuar, spre stradă, însă s-a împiedicat datorită gresiei din luciu orbitor. Şi, a căzut! A căzut, a doua femeie în negru: bal-ba-luc!... bal-ba-luc! cât de înaltă părea pe caldarâm!...În faţa uşii! ...Cu greu-cu-greu, s-a mai îndreptat un pic, a doua femeie în negru!


Când am ieşit afară, a doua femeie în negru, s-a mai liniştit, catafalcul era la fel, liniştit, şi eu, Şoule al doilea, am sprijinit cum trebuie, pereţii!... Şi erau ţintiţi, spre catafalc! În sinea mea, Şoule al doilea, cele 9 lucruri care ţi se vor întâmpla atunci când vei muri. Surse:la Internet! Au existat multe cazuri în care oamenii pretind că au murit şi au văzut viaţa de apoi, dar au fost apoi reeaduşi la viaţă. Poveştile lor sunt cu adevărat fascinante, chiar reconfortante şi poate chiar un pic înfricoşătoare. 1)Lumina. Marea majoritate a oamenilor care au murit au raportat că au văzut celebra ”lumină de la capătul tunelului”. Acesta este cel mai frecvent lucru pe care oamenii îl văd atunci când sunt morţi din punct de vedere tehnic. Comentăm. Sigur că da: până acum, un obişnuit „pacient trecător”, moare! ...Dar, sufletul r ă m â n e! Din ce cauză? ...Am şi o explicaţie, Şoule al doilea. ...Se bazează pe o teorie cuantică a conştiinţei u m a n e, care susţine că esenţa sufletului nostru este continuată în i n t er i o r u l s t r u c t u r i l o r n u m i t e m i c r o t u b u l i din i n t e r i o r u l c e l u l e l o r c r e i e r u l u i şi s i m i l a r cu p l a n e t e l e d i n u n i v e r s! Eu, Şoule al doilea, am argumentat că „experinţa” referitoare la c o n ş t i i n ţ ă e s t e rezultatul e f e c t e l o r g r a v i t a ţ i i l o r c u a n t i c e din a c e ş t i (repet!) m i c r o t u b u l i!


...A s t f e l, s u f l e t u l n o s t r u es t e m a i i m p o r t a n t decât i n t e r a c ţ i u n e a (prin conştiinţă!) neuronilor, s i n o n i m cu cea a planetelor u n i v e r s a l e! Şi, t o t s i m i l a r c o n v i n g e r i l o r religioase, conform cărora c o n ş t i i n ţ a este o parte i n t e g r a n t ă a u n i v e r s u l u i! Acum, fără comentariu! Dar, oare...care aveţi o legătură între conştiinţa „internă” din corpul omenesc cu sufletul u n i v e r s a l al planetelor! Are! Are doi neuroni: un neuron şi un...”neuron” cu implicaţie colosală: sufletul conştiinţei umane! 2)Îţi poţi vedea corpul. Mulţi oameni au această” experienţă în afara corpului” şi văd corpul lor lipsit de viaţă sub ei atunci când din punct de vedere tehnic sunt morţi. Asta înseamnă că reprezintă un spirit necorporal, plutind deasupra corpului lor. Ei pot vedea tot ce se întâmplă în cameră şi cine esta în ea. Fără comentariu. 3)Îngerii păzitori. Numeroase persoane susţin că au văzut cel puţin un înger sau duh stând de veche şi având grijă de ei în timpul lor scurt pe care îl au în strâmtoarea morţii. Unii spun că sunt ajutaţi de spirit prin viaţa de apoi înainte de a fi trimişi înapoi în corpul lor. Comentăm. Are şi un sâmbure de adevăr:”..strâmtoarea morţii”! ...Vii sau morţi!


Legătura între viu şi mort, aveţi în ...”paranteză”: s i n a p s i s! De fapt, creierul se bazează pe cuantică, conştiiţa pe microtubuli! Deci, în interiorul celulelor creierului, dar...sinonim (o „săgeată”, de fapt şi, mai exact prin reţeaua informatică) către planetele sufletului! E foate simplu, nu-i aşa? 4)Eşti vizitat de mama ta. Mulţi oameni spun că au fost vizitaţi de mama lor prin viziuni în timp ce sunt pe patul de moarte sau în timpul morţii. Comentăm. N-are importanţă decât pentru o persoană, nu două! O singură persoană! Şi, spune că:...”sunt pe patul de moarte sau în timpul morţii”! Corect: prin creier- mai exact, prin microtubuli, prin cuantică se ajunge în a f a r ă, mai exact la sufletul u n i v e r s u l u i! Este p u n t e a s u f l e t u l u n i v e r s a l!

între creierul uman şi

5)Văzând rude moarte. Dacă ai o familie mare, pregăteşte-te să o vezi de apoi. Mulţi oameni care au murit şi au venit înapoi la viaţă, spun că şi-au văzut rudele. Fără comentariu. 6)Viaţa trece ca un flesh prin faţa ochilor.


Pregăteşte-te pentru a retrăi cele mai bune şi cele mai rele momente ale vieţii tale. Mulţi oameni văd viaţa lor într-o clipă în faţa ochilor în apropierea morţii sau chiar experienţe de după moarte.Vor vedea realizările lor şi amintirile lor rulând în faţa ochilor, ca un film de viaţă al acestora. Fără comentariu. 7)Puteţi vedea pe toată lumea şi puteţi auzi pe toată lumea. O mulţime de oameni povestesc despre capacitatea lor de a vedea oamenii din cameră, ei încercând să interacţioneze, dar ei nu pot acest lucru, deoarece corpul lor este lipsit de viaţă. Comentăm. Ei sunt de acord în toate privinţele: este vorba de creier în momentul morţii propriu-zise, umane (prin microtubuli şi prin cuantică!), se ajunge la sufletul planetelor. Şi, legătura dintre corpul uman (prin microtubulul din creier) şi sufletul ceresc este s i n a p s i s! ...Că, a l t f e l, n-ar exista! 8)Pace. Printr-o foarte mare majoritate, cel decedat care a revenit la viaţă a spus că a simţit un sentiment copleşitor de pace şi calm. Este atât de puternic şi iubitor, încât sufletul şi conştiinţa nu ştiu cum să înţeleagă un astfel de sentiment calmant. Comentăm. ...”...cel decedat care a revenit la viaţă...e calm...”, ...”...de puternic...s u f l e t u l şi c o n s t i i ţ a nu ş t i u cum să înţeleagă un astfel de sentiment calmant”. Prima, sus! „Decedat în viaţă!”- Este de acord, dar...are şi revesul, din planetele astrale la corpul uman, nu-i aşa?


Şi, a doua: sufletul astral -am spus, prin sinapsis!- cu conştiinţa corpului u m a n! Că, altfel... n-are niciun sens (calmant sau nu!) 9)Nu vrei să te întorci. Potrivit numeroaselor lor raporturi, experienţa morţii este că nu vor să se întoarcă la viaţa obişnuită de dinainte. Imaginaţi-vă că simţiţi ceva atât de bine, încât nu doriţi să vă întoaceţi la viaţa pentru care aţi luptat din greu să o păstraţi. Acuma, fără comentariu, pentru că am scris articolul respectiv. Este suficient! D a r, în acelaşi timp (în v i a ţ ă sau în moarte! ...Sau, în general, s u f l e t u l c o r p u l u i u m a n comunică cu a s t r a l u l p l a n e t e l o r, deci, ajunge la u n i v e r s!), s u b c o n ş t i e n t u l este mai ”inteligent” decât se c r e d e a! S u r s a: Ziarul Monitorul de Suceava, marţi, 24 Februarie 2015. A t u n c i când citim sau când reuşim să rezolvăm o ghicitoare, avem impresia că deţinem controlul, spune T o m S t a f f o r d, specialist în ştiinţe cognitive. Un nou experiment arată, însă, că procesele care au loc independent de gândirea conştientă ar putea fi mai vastă decât se credea. Psihologii sunt de acord cu faptul că există un s u b c o n ş t i e n t care are un rol foarte important în orice proces de gândire. Dacă va întrebaţi care este capitala Franţa, Parisul vă vine imediat în minte. Dacă vă mişcaţi degetele de la picioare, procesul nu a fost pregătit în prealabil în mod c o n ş t i e n t. Acesta a fost pus la dispoziţie de i n c o ş t i e n t. M a r e a întrebare din lumea psihologiei este ce anume r e a l i z e a z ă i n c o ş t i e nt u l ş i c e n e c e s i t ă g â n d i r e a c o n ş t i e n t ă.


O teorie populară spune că inconştientul este responsabil de activităţile simple de stimul-răspuns, de reţinerea unui lucruri de bază, de recunoaşterea obiectelor şi de executarea unor mişcări învăţate. Cogniţia complexă, cea care implică planificarea, raţionamentul logic şi combinarea ideilor, este un proces al gândirii conştiente. Un experiment recent al unor cercetători din Israel arată că, lucrurile n u stau chiar aşa. Ran Hassin şi colegii săi au folosit un truc vizual numit”suprimarea flash continuă” pentru a „planta” anumite informaţii în mintea voluntarilor fără ca acestia să fie conştienţi de ele. Tehnica se foloseşte de faptul că avem d o i o c h i, iar creierul încearcă să contopească cele două imagini primite într-o singură viziune coerentă a lumii. Suprimarea flash continuă foloseşte nişte ochelari special pentru a le arata subiecţilor imagini diferite în fiecare ochi. Un ochi vede o succesiune rapidă de pătrate colorate ţipător care distrag atenţia atât de mult, încât atunci când celălalt ochi primeşte informaţii autentice, persoana n u este imediat conştientă de asta. În realitate, e nevoie de câteva secunde până când ceva ce este, în teorie, perfect vizibil, să fie conştientizat. Experientul lui Hassin a implicat prezentarea unor probleme de aritmetică în mod inconştient: întrebările erau de tip”9-3-4=”şi erau urmate de prezentarea unui număr perfect vizibil pe care participanţii îl citeau cu voce tare. Numărul era fie răspunsul corect la problema de aritmetică, fie un alt număr care nu avea nicio legătură cu aceasta. Rezultatele arată că participanţii au avut un timp de reacţie semnificativ mai bun dacă numărul pe care trebuia să îl citească reprezintă răspunsul corect al problemei de aritmetică, decât dacă acesta era ales la întâmplare. Acest lucru arată că ecuaţia a fost procesată şi rezolvată în mintea lor, chiar dacă nu au fost conştienţi de problemă. Prin urmare, ei au fost mai predispuşi să citească numărul corect mai repede. Rezultatele sugerează că mintea inconştientă are capacităţi mai sofisticate decât se credea. Spre deosebire de alte studii similare, acesta nu a testat reacţia automată la un stimul, ci


un răspuns concret la care se poate ajunge doar urmărind regulile aritmeticii, lucru despre care se poate spune că necesită un anumit nivel de deliberare. Autorii studiului „spun că tehnica folosită în schimb tot ce ştim despre studiul inconştientului”, argumentând că ”procesele inconştiente pot executa orice funcţie de baza pe care o poate executa un proces conştient”. Comentăm. ...”subconştient,,,,în orice proces de gândire”; ...”Marea întrebare din lumea phihologiei este ce anume realizează i n c o n ş t i e n t u l şi ce necesită gândirea c o n ş t i e n t ă; ...”...că i n c o n ş t i e n t u l este responsabil de activităţile simple de stimul-răspuns...mişcări învăţate”; ...”cogniţia complexă...un proces al gândirii conştiente”; ...”...unor probleme de (aritmetică!)...în mod inconştient,”...; ...”rezultatele sugerează că mintea i n c o n ş t i e n t ă...; ...”procesele inconştiente pot executa orice funcţie de bază pe care o poate executa un proces c o n ş t i e n t”... (vizavi, la...i n c o n ş t i e n t!) ...O Corect!...

singură întrebare: inconştient

şi/ sau conştient!...

...Dar...oare există ceva a n u m e, o l e g ă t u r ă între „inconştient” şi „conştient”: c a r e??? ...Sigur, că are l e g a t u r ă- că, altfel n-are niciun s e n s, inconştient sau conştient- e s t e (prin creier!)... s i n a p s i s!... C u d o i n e u r o n i!... Sau c u două celule nervoase!... Ori şi: inconştient sau/şi conştient! Dus şi întors prin s i n a p s i s!


Şi, s i m i l a r sau s i n o n i m, cu planetele universului (prin s u f l e t, prin gravitaţie, cuantică, etc.,), i n c o n ş t i e n t sau c o n ş t i e n t! Că, dacă nu (inconştient/conştient) n u căpătâi(?)!

a r e

niciun

...Şi, un...amuzament!...Un pic!... Sursă: New Scientist/Foto:Adam Voorhees,din 18.09.2013. Acesta este cel mai neobişnuit creier uman văzut vreodată. Fotograful Adam Voorhees a făcut o descoperire extraordinară în colecţia Universităţii Texas: un creier uman adult ce nu prezintă circumvoluţiunile caracteristice celui mai complex organ al speciei noastre. Datele din arhivă arată că pacientul (nu se ştie dacă este vorba despre un bărbat sau o femeie) a avut reşedinţa la ceea ce astăzi este North Texas State Hospital, o instituţie dedicată persoanelor cu problemă mentală, murind acolo în 1970. Alte date despre acest pacient nu sunt cunoscute, căci microfilmul care conţine detalii despre istoricul medical al persoanei a fost pierdut. Adam Voorhees a petrecut un an încercând să descopere mai multe informaţii despre acest creier şi despre alte 100 de exemplare prezente în colecţia Universităţii Texas, însă nu a avut sorţi de izbândă. Eticheta de pe borcanul ce conţinea creierul arata că pacientul a suferit de agirie-termen medical ce desemnează absenţa circumvolutiunilor formată în mod normal de cortexul cerebral. Această afecţiune rară duce de multe ori la deces înaintea vârstei de 10 ani. Ea poate provoca spasme musculare, convulsii şi dificultăţi de învăţare (deoarece boala reduce suprafaţa acestei regiuni esenţiale a creierului. David Dexter, directorul Parkinson’s UK Brain Bank din cadrul Imperial College London, afirmă că nu a mai văzut aşa ceva niciodată. „Mai vedem rar câte un individ căruia îi lipsesc câteva sulci, dar nu într-o asemenea măsură”, spune Dexter. Specialistul afirmă că nu este surprins că această persoana a supravieţuit până la vârsta adultă, deoarece creierul este foarte adaptiv, însă bănuieşte că au existat numerease efecte negative.


La începutul acestui an, Universitatea Texas a obţinut un s c a n n e r RMN pentru a se documenta structura creierului din colecţia sa. Deşi acest lucru ne va oferi noi informaţii despre acest neobişnuit creier uman, identitatea persoanei care a avut acest organ extraordinar şi detaliile vieţii sale par că vor fi pentru totdeauna. Fără comentariu. D a, cercetătorii vor putea citi gândurile pacienţilor complet paralizaţi. Sursă: Ziarul Monitorul de Suceava, marţi, 3 februarie 2015. Şi, Sursă: Daily Mail Pacienţii care au Simdromul locked-in, adică sunt conştienţi, dar complet paralizaţi şi nu pot comunica, vor avea o nouă şansă, datorită unui dispozitiv revoluţionar. Cercetătorii au inventat două cititoare de gânduri portabile, care pot citi semnele cerebrale ale bolnavilor. Cu ajutorul unor plasturi care vibrează şi al unei căciuli cu electrozi, medicii vor putea stabili un diagnostic corect. Astfel, ei vor afla dacă pacientul este în stare vegetativă sau dacă este perfect conştient de ce se întâmplă în jurul său. Până acum, medicii foloseau s c a n n e r e mari, pentru a vedea activitatea cerebrală a pacienţilor paralizaţi şi modul în care creierul lor reacţiona la anumite cuvinte. Cu ajutorul noilor electrozi, cercetătorii au observat că pot citi corect gândurile pacienţilor. Adrian Owen, de la Universitatea Western din Londra, Canada, a inventat noul sistem. Plasturii care vibrează sunt montaţi pe braţul pacientului, care va fi rugat apoi să se concentreze pe unul dintre ele, deci pe o anumită vibraţie. În clipa în care atenţia este fixată pe o vibraţie, semnelele electrice din creier sunt mai uşor de citit pe electrozi, decât ar fi mişcările ochilor. Deci, s u r s a: Daily Mail!


Nu am niciun comentariu decât cu”ajutorul vibraţiei de electrice din creier prin electrozi (în esenţă)!” Într-adevăr, între corpul uman există legături (prin creier!) cu universul planetelor decât cu...sinapsis! ...Cu doi neuroni (prin creier!) şi uneşte u m a n!

s u f l e t u l

...Şi, printre altele, o ipoteză tulburatore cu privire la cauza apariţiei cancerului. S u r s a: la Internet Şi, z i a r u l Jurnalul Naţional ş i Antena Satelor I p o t e z ă tulburătoare cu privire la cauza apariţiei cancerului. „C a n c e r u l”, această boală c r u n t ă, care acţionează lent, dar s i g u r, ajungând, în ultima etapă, la distrugerea totală a celulelor organismului reprezintă un grup de afecţiuni caracterizate prin creşterea a n o r m a l ă şi n e c o t r o l a t ă a uneia sau a unui grup de celule, care invadează ţesuturile încojurătoare şi care se pot răspândi (metastază) la distanţă de ţesutul său organul de origine. Toate cercetările ştiinţifice confirmă faptul că această m a l a d i e are legătură cu m u t a ţ i i l e s u b t i l e din g e n e l e corpului uman, care sunt ocupate cu r e p r o d u c er e a celulelor necesare pentru activităţile zilnice. În fiecare zi în corpul uman au loc aproximativ 70 de milioane de multiplicări celulare, în timpul cărora există riscul ca anumite celule sănătoase să se tranforme în celule „canceroase”. Cauzele care favorizează această multiplicare dezordonată a celulelor pot f i multiple, însă, până în prezent, nu există cu certitudine o teorie fundamentală care să facă lumină în acest sens. Pentru a preveni cancerul este esential să avem un sistem imunitar puternic, acesta fiind singurul în măsură să intervină în mod direct în procesul de diviziune celulară, asigurând o divizare normală a celulelor.


U n u l dintre studiile care au analizat c a u z e l e cancerului s u s ţ i n e o i p o t e z ă n o u ă şi şocante cu privire la m o t i v u l a p a r i ţ i e i şi dezvoltării celulor c a n c e r o a s e. D u p ă a n i de zile de cercetare Dr. H u l d a C l a r k din SUA afirmă că a descoperit a d e v ă r a t a c a u z ă a c a n c e r u l u i, şi a n u m e u n p a r a z i t (FASCIOLOPSIS BUSKII) a cărui prezenţă a fost d o v e d i t ă î n f i e c a r e c a z de „c a n c e r”, i n d i f e r e n t d e t i p u l acestuia. Aceasta vorbeşte despre o realitate pe care oamenii adeseori o ignoră şi anume faptul că toţi avem în c o r p diferite s p e c i i de p a r a z i ţ i care ne consumă substanţele nutritive şi n e expun unor boli înfiorătoare. Potrivit Dr.Clark, specia umană este, în prezent, i n f e s t a t ă m a s i v cu p a r a r a z i ţ i, în special cu t r e m a t o d u e (v i e r m i plaţi) f a s c i o l o p s i s b u s k i i. „În mod obişnuit, acest p a r a z i t trăieşte în intestin, unde nu produce mari daune, cel mult c o l i t ă,Boală Craohn sau sintromul colonului iritabil, dar de cele mai multe ori este inofensiv. În schimb, dacă i n v a d e a z ă un a l t o r g a n cum ar fi uterul, rinichiul ori ficatul p r o v o a c ă probleme extrem de mari. Dacă se l o c a l i z e a z ă în ficat, acest p a r a z i t p r o v o a c ă c a n c e r. T o ţ i p a c i e n ţ i i b o l n a v i de „cancer”(100%) a u î n ficat atât alcool i z o p r o p i l i c, c â t şi p a r a z i ţi. Solventul alcoolului izopropilic, este responsabil de instalarea parazitului în ficat. Nu vă veţi îmbolnăvi de cancer d e c â t d a c ă aveţi în organism a t aâ t parazitul, c â t şi alcoolul izopropilic, afirmă autoarea studiului. În urma analizelor elaborate, Dr. Clark a descoperit că: -organismele tuturor pacienţilor bolnavi de cancer e r a u supraîncărcate cu parazitul f a s c i o l o p s i s b u s k i i (un v i e r m e plat).


-T o ţ i pacienţii cu boli de piele erau suprainfestaţi cu viermi c i l i n d r i c i (oxiure, limprici). -T o t i pacienţii cu acnee R o z a c e e erau puternic infestaţi cu parazitul L e i s h m a n i a. -T o ţ i diabeticii aveau trematodul pancreatic al bovinelorE u r y t r e m a. -T o ţ i cei care suferă de migrene S t r o g y l o i d e s. -Personele cu a s t m a u a s c a r i z i l

au

nematodul

în plămân.

-Paraziţii care a j u n g la c r e i e r p r o d u c boli pshihice, în special s c h i z o f r e n i a. Soluţia lansată de cercetătoare are la bază fortificarea sistemului imunitar. Dacă ai un stil de viaţă sănătos şi echilbrat, care-ţi asigură un sistem imunitar puternic, corpul tău este capabil să ţină cât de cât sub control majoritatea paraziţilor cu care t e i n f e c t e z i. Mai mult decât atât, este absolut necesar un program 100% natural de e l i m i n a r e a paraziţilor, care are la bază 3 plante: pelinul (capsule sau ceai), cuişoare întregi şi tinctură din coajă de nuc negru. Aceste 3 ingrediente luate împreună au potenţialul să omoare majoritatea speciilor de paraziţi care ne colonizează corpul. Programul de deparazitare durează trei săptămîni şi are două faze: 1)Faza de început (deparazitarea)- în care se face tratamentul intensiv pentru a elimina paraziţii şi ouăle acumulate. 2)Faza de menţinere-în care se ia o dată pe săptămînă tratamentul, pentru a preveni o nouă suprainfestare- pe care ar fi bine să-l ţineţi regulat, toată viaţa. O dată în fiecare săptămână veţi lua 2 linguriţe de tinctură de nuc negru, 7 capsule de pelin şi 7 şi 3 linguriţe de cuişoare întregi. Comentăm.


N u este adeverat, în parte, Dr.H u l d a C l a r k, cu privire la c a n c e r. E s t e o b o a l ă o b i ş n u i t ă! N u alfel! L a maimuţe şi la...om, organismul emană o „substanţă” specifică -că nu-mi place mâncarea (subliniat: în stomac!) şi produce diaree, costipatie,etc. şi se depune în intestine. Şi, într-adevăr, Dr. H u l d a C l a r k, a descoperit, prin parazit, prin intermediul aşa zisei ”canceroas㔺i eu, Şoule al doilea, am „descoperit” i a r ă ş i...s i n a p s i s, o a l t ă celulă, dar , împreună, deci! s ă n ă t o a s e! În „ingramatale” ajunge la o a l t ă celulă nervoasă sănătoasă, dar prin intermediul s i n a p s i s! Şi, ajunge la un „o r g a n ”bolnav” (la stomac la cancer, un „organ” de plămân canceros,etc.) Metodele date sunt simple: prin s i n a p s i s! Şi, ajunge la un „organ”şi este învăluit, în jur, o… c a r a c a t i ţ ă, mai exact, ”canceroasă”. ...Şi, îşi face...treaba, la...”organ”. ...O r icum, ajunge la creier şi...c o n s t i i n ţ a, îşi face...treaba!... Şi, ajunge la sufletul u m a n şi, în continuare, i d e n t i c, cu planetele universului! N u e s t e „grav” ”cancerul” în corpul uman! „Cancerul”este o b i ş n u i t!... Şi...nu există medicamentele adecvate (că, nu există, i n d i f e r e n t de t i p u l „cancerului”... decât să mâncăm...sănătos! Şi, ultimul, (în extrem!), a descoperit „cancer uman”! ...Sunt de acord (cu paraziţii prin ...stomac, şi alţi ...paraziţi „auxiliari”- dar, îmi place la nebunie... ”omoară majoritatea s p e c i i l o r de paraziţi care ne colonizează corpul)...D a r... a p a r e (am rezolvat „problema”: cu paraziţii!) o...a l t ă... b o a l ă... n e c u n o s c u t ă, n o u-n o u ţ ă!


Se intituleză: ”cancerul a l d o i l e a”!!!... Şi, al treilea, al patrulea, etc. Deci, cancerul (prima sau al doilea sau mai ştie cum!) în sine, n u e s t e! ...În g â n d u l lui Şoule al doilea...ce-mi pierd sau nu capul, în atmosfera înceţoşată din catafalcul...cismarului defunct! ...Ce am...câştigat? ...În fine!


C A P I T

O L U L

al 11-lea

...B a l-ba-luc!...Bal-ba-luc!...Apare în prag, o altă femeie! ...O femeie agitată! O femeie se îndreptă către sicriu şi se linişti!... Mai liniştit era mortul! Dar, totuşi, femeia era mai deosebită ca de obicei. Femeia respectivă avea 40 de ani. Se grăbea să vadă mai repede catafalcul. Femeie cea dintâi şi cea de-a doua femeie erau, împreună, în neagru, din cap până la călcâi, însă femeia a treia este ca la sărbătoare: un taior pestriţ spre alb, bluza de culoare galbenă şi fusta avea aceeaşi culoare cu taiorul: un costum! Însă, pantofii erau cu lac de culoare neagră. Neagră-neagră! Şi, cu tocul de 7-8 centimetri distanţă între pardoseală şi călcâi. Privirea era îndreptată spre catafalc, însă, Şoule al doilea: -Mai uşor!...Mai uşor! a spus Şoule al doilea. -Când a...murit? a spus femeia în alb. -Nu ieri, alaltăieri! a spus Şoule al doilea. Şi, repede: a murit de infarct!... Era în atelierul!... Cine sunteţi? -...Proaspăta...amantă!...De un an şi ceva! a spus, mai tare, femeia în alb....Cine sunteţi? -Am fost amici! a spus Şoule al doilea... Hadeţi, luaţi o lumânare! Şi, am îndemnat femeia în alb, să aprindă o lumânare deasupra sitei, în faţă, la căpătâi. Am stat aproape cinci minute de vorbă cu „mortul” lângă sicriu şi cu femeia în alb.


Frumos cuplu! Gândea femeia în alb care era vie! -Odihnească-te în pace!... Odihnească-te în pace! a spus femeia în alb... Scuză-mă... n-am avut timp să pregătesc hainele necesare...Scuză-mă!.. Vrei să spui ceva?! -Da! a spus Şoule al doilea. Te rog, ceva!... Eu sunt un ziarist din oraş. Mai exact, sunt la un ziar local şi, ultimul, un ziar de...investigaţie!... Şi vreau -cu permisiunea dumneavoastră!-un raportaj cu...amanţii de prin oraş! ...În speţă, amanţii defunctului cizmar!...Că, a murit... Cizmarul! -Nu am pierdut nimic în relaţia dintre doi amanţi! a spus, în treacăt, femeia în alb. -...Substratul întâlnirilor amoroase între cizmarul din sicriu şă femeia-încă vie!- în alb, cu jurnalistul consacrat, Şoule al doilea, cu permisiunea dumneavoastră. -...Bine mă!...Şi...aveţi o întâlnire...pe la ce dată... Şi...ora?!... Dacă se poate? a spus femeia în alb (pătată, într-adevăr, la costum). -Săptămâna ce urmează (mâine!), se ocupă cu un reportaj, în serialul ”cerşetorii de prin oraş!”....Şi, luni şi marţi, am o întâlnire cu...două persoane... mai deosebite!... Vreau să te rog ceva: miercuri, pe la ora 09.00-09.15, în faţa Bisericii, spre Capelă sau în interiorul Bisericii, şi... bineînţeles, fără... nume şi / sau, prenume...! -Numele n u, prenumele d a! a spus femeie în alb (pătată, bineînţeles!)… -Am înţeles întrebarea: săptămâna ce urmează, miercuri pe la ora...09.00-09.15 în faţa Bisericii sau la Capelă...Fără nume, doar prenumele...!... Da, la un... ziar...local?!... Şi... apropo: când apare!? -Durează (după întâlnire!)... încă 2-3 zile calendaristice! ...În principiu, două săptămâni de zile! -E în ordine! a spus femeia în alb (pătată, bineînţeles!)


Am dat o pungă de mâncare de pomană femeii în alb. A închinat, cu catafalcul cu tot, femeia în alb şi a ieşit uşor şi şoptit, spre prag dar, ... stupoare: a alunecat exact în locul stabilit de câteva minute din faţa catafalcului, că era agitată, femeia în alb (pătată, bineînţeles!). Bal-ba-lic!...Bal-ba-lic! în patru labe, femeia în alb (pătată, bineînţeles!) Cu chiu cu vai, femeia în alb, şi-a mai îndreptat cumva, şalele, dar era înţeoenită, pe stânga. Datoria era firească: a ajutat-o, Şoule al doilea, să repar şi pe dreapta, şalele femeii în alb. -...Data viitoare să te opreşti de două ori, să vezi în sală! a spus Şoule al doilea. A plecat, într-adevăr, femeia în alb (mai pătată de când a alunecat, bal-ba-lic, bal-ba-lic, în patru labe!) şi în obişnuinţă, stătea la perete către catafalc, însă, în gândul lui Şoule al doilea... E S T E vorba de...Poliomielită: o boală infecţioasă, contagioasă, care afectează sistemul nervos şi provoacă paralizii ireversibile. S u r s a: Ziarul Jurnalul Naţional, 11 septembrie, 2015. Poliomielita este o boală infecţioasă, contagioasă, gravă, uneori fatală, provocată de virusul poliomielitei. Nu avem un remediul contra poliomielitei, de aceea este foarte importantă provenienţa acestei boli infecţioase. Numiă şi paralizie infantilă, poliomielita, mai frecventă la copiii mai sus de 5 ani, afectează sistemul nervos central, provocând paralizii ireversibile.Virusul poliomielitic se transmite pe două cai: fecal-oral, prin alimente sau apă contaminată cu materii fecale ce conţin virusul poliomielitic; aeriană, o persoană infectată cu virusul polio îl răspândeşte prin secreţiile nazale, atunci când tuşeşte, strănută sau vorbeşte. Trebuie să ţinem seama că riscul de transmitere a virusului polio este maxim în intervalul de 7-10 zile înainte şi după apariţia primelor simptome. Simptome.


Sunt persoane infectate care nu prezintă simptome, în schimb, altele au simptome ce mai degrabă ne duc cu gândul la gripă. Ele au febră, dureri în gât, ale membrele inferioare, unele tulburări gastraointestinale, dureri abdominale. Prof.dr.Adrian Străinu-Cercel, manegerul Naţional de boli Infecţioase „Matei Balş”, precizează că „pacienţii cu forme severe, respectiv cu paralizie poliomielitică, au ceafa inertă, prezintă semnul migraţiei ombilicului, tulburări de deglutiţie şi de respiraţie, paralizie la unul sau ambele membre inferioare sau superioare, paralizii la nivelul musculaturii, ochilor, facial, al toracelui, spasme musculare”. Specific pentru pacienţii în această fază a bolii este faptul că, ”în poziţia şezut, el nu poate să-şi apropie barbia de genunchi”. Vaccinarea. Vaccinarea antipolio este singura modalitate de prevenire a acestor infecţii. Vaccinul polio face parte din calendarul vaccinărilor obligatorii în ţara noastră. El se administrează în patru doze: la 2 luni, la 4 luni, la 6 luni şi la 9 ani. Vaccinul asigură o protecţie de peste 98%. Persoanelor care călătoresc în zona endemică, OMS le recomandă să primească o doză de vaccin Polio oral (OPV) sau de vaccin Polio inactiv (IPV) cu 4 săptămîni înainte de călătoria internaţională; cei care călătoresc de urgenţă să primească o doză de vaccin polio cel puţin imediat înainte de plecare. Săptămâna aceasta, OMS a anunţat că doi copii din sud-estul Ucrainei cu poliomielită deja au paralizat din cauza acestei infecţii. Sunt primele cazuri de polio în Europa după 2010. Este motivul pentru care autorităţile insistă asupra importanţei vaccinării antipolio. La noi, deocamdată gradul de vaccinare antipolio este de circa 88%, ce-i drept sub procentul indicat de OMS de 95%, care asigură, totuşi, un anumit control al răspândirii infecţiei. Totuşi, potrivit prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii de Microbiologie, cei mai mulţi copii nevaccinati sunt în Bucureşti, Arad şi Alba. În prezent are loc catagrafierea copiilor eligibili şi


nevaccinaţi şi dacă se înregistrează un număr mare de copii nevaccinaţi se va iniţia o companie de imunizare cu vaccin polio. Comentăm. Nu am spus numic cu articolul precedent. E foatre corect articolul! Exact ca şi la „cancerul infinit”! Şi, exact şi la...”poliomielită...infinit”! U n d e v a (cancerul şi poliomielita!) s-a... v i n d e c a t! ...Dar, apare o a l t ă b o a l ă - de exemplu, cancerul al „doilea”! ...Dar nu este vorba de cancer, polio, etc., N U! Este vorba de corpul uman şi de planetele din univers! Am spus o dată şi am spus încă o dată: în corp- prin reţeaua informatică, prin s i n a p s i s, ajunge la creier prin microtubuli şi, în final, conştiinţa sufletului omenesc; şi am o legătură cu un n o u n e u r o n spre conştiinţa i n t e g r a n t ă a u n i v e r s u l u i! ...Să nu uiţi, DARIE! D E C I, u n i v e r s u l c o r p u l u i i d e n t i c (aidoma!) c u u n i v e r s u l p l a n e t e l o r!

este

În e s e n ţ ă! (cuantica prin gravitaţie, din corpul uman, separat, cu universul planetolor!) Ş i l a fel cu o...nouă tehnologie imagistică pentru depistarea maladiei Alzheimei. (E O BOALĂ! Atât!) Dar, la u n i v e r s...!... Autor: Magda Marincovici, 21 iulie 2015, 14.52, Marius Tucă, ziarul Jurnalul Naţional. O n o u ă tehnologie imagistică (I.R.M.) care oferă o mai bună vizualizare a creierului, a fost concepută de cercetătorii de la Universitatea din Geneva şi Şcoală Politehnică Federală din Lausann (Elveţia). Noua metodă de scanare a creierului ar putea ajuta la diagnosticarea bolilor neurologice, în special a maladiei Alzheimer.


Reţelele creierului. IMR-ul clasic permite detectarea fluxurilor sanguine corepunzătoare zonelor de activitate cerebrală. Dar această zonă de acivitate, fiind evidenţiată prin numeroase pete de culoare care apar şi dispar, este dificil să fie identificate momentele sau o regiune din creier care sunt sau nu active. Cu ajutorul noii tehnologii imagistice, este posibilă vizualizarea momentelor când r e ţ e a u a c e r e b r a l ă este activă sau inactivă. Cercetătorii au indentificat 13 r e ţ e l e principale şi şi-au dat seama că există o veritabilă c o o d o n a r e între aceste z o n e, cu t r e i-p a t r u r e ţ e l e a c t i v e în f i e c a r e m o m e n t. Depresii majore, tulburări bipolare. Prin accesul la mecanismele r e ţ e l e l o r c e r e b r a l e şi prin vizualizarea mai performantă a creierului în activitate, cercetătorii speră să poate folosi această tehnologie pentru diagnosticarea unor boli neurologice. În prima linie, între aceste boli, este maladia Alzheimer, caracterizată printr-o degradare precoce a unor reţele, înainte de apariţia simptomelor clinice. Important este că această degradare precoce poate fi surprinsă cu ajutorul noii tehnologii imagistice. De asemenea, se vor putea înţelege mai în profunzime mecanismele cerabrale care se activează în depresiile majore sau tulburările bipolare. Comentăm. Este o boală, indiferent de corpul uman, printre altele: cancerul, poliomielita şi am ajuns la un al tip de boală şi se numea maladia Alzheimer. Şi, este prima dată în Carte când se spune că, prin creier este şi...r e ţ e a u a i n f o r m a t i vă! Şi, mai mult, prin r e ţ e a u a prin s i n a p s i s!

i n f o r m a t i v ă este


Şi, am avut d r e p t a t e! Mai avem un pic şi ajunge la c u a n t i c a din creier, la neuronii d i n c o n ş t i i ţ a s u f l e t u l u i u m a n! ...Şi, s i m i l a r, prin cuantică ajunge în planetele u n i v e r s u l u i, incluziv prin g r a v i t a ţ i e! Dovadă: Magda Marincovici şi cu Maruis Tucă din data de 21 iulie 2015, 14.52! Deci, este vorba de -prin creier!- r e ţ e a u a i n f o r m a t i v ă p r i n s i n a p s i s! Î n c ă o d a t ă: r e ţ e a u a c e r b r a l ă! E... c o l o s a l! ...Î N c o n t i n u a r e... Î n curând, pentru diabetici, plasturii care testează nivelul zahărului din sânge şi reglează insulina. Autor: Magda Marincovici, 24 iunie 2015,14.33, la Jurnalul Naţional. D i a b e t i c i i vor putea să-şi testeze nivelul zahărului din sânge şi, apoi, să-şi regleze nivelul insulinei cu ajutorul unui simplu plasture, potrivit unui studiu al Academiei Americane de ştiinţă (PNAS). Plasturele, testat pe rozătoare, s-a dovedit eficient timp de nouă ore, scrie site-ul TOP Sante. Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord (SUA) au aplicat pe răzătoare suferinde de diabet tip 1 plasturi transdermici cu micro-ace de dimensiunea cililor. Aceste ace extrem de mici sunt dotate cu rezervoare microscopice ce conţin enzime sensibile în glucoză şi la insulină, care este dispersată dacă nivelul zahărului detectat în sânge este foarte ridicat, explică cercetătorii americani. Timp de nouă ore acest plasture este capabil să reducă nivelul zahărului din sângele rozătoarelor. „Noi am conceput acest plasture pentru diabetici. El reprezintă o serie de avantaje pentru aceşti pacienţi: funcţioneză


rapid, este simplu de folosit şi este fabricat din materiale biocompatibile şi lipsite de toxicitate, precizează Zhen Gu, profesorul la departamentul de inginerie biomedicală al Univerisităţii de Stat din Carolina de Nord, principalul autor al studiului. Dozarea insulinei trebuie făcută cu mare precizie, în funcţie de pacient. Se ştie că o injecţie inadecvată poate genera complicaţii grave cum sunt orbirea, amputaţii, comă diabetică şi chiar decesul. Metodă ţinerii sub control a diabetului cu ajutorul acestui plasture poate fi personalizată, ţinându-se seama de greutatea bolnavului şi sensibilitatea lui la insulină, explică profesorul Zhen Gu. Până acum, plasturele s-a confirmat la nivelul testelor de laborator pe rozătoare. În continuare, trebuie iniţiate testele clinice pentru ca acest plasture să poată intra în procedura de avizare pentru comercializarea, în beneficiul persoanelor suferinde de diabet. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivelul global sunt 387 de milioane de persoane suferinde de diabet, iar în perspectiva anilor 2035, numărul acestora ar putea ajunge la 592 de milione, în principal din cauza extinderii obezităţii. În Europa, Turcia este prima pe lista ţărilor europene cu prevalenţa îngrijorătoare a diabetului zaharat. Potrivit stadiului naţioanal privind prevalenţa diabetului, prediabetului, supraponderii, obezităţii, dislipidemiei, hiperuricemiei şi bolii cronice de rinichi (PREDATOR), în Europa, România se plasează printre ţările cu prevalenţa mare a diabatului,cu aproximativ 2 milioane de bolnavi, cu vârste între 20 şi 79 de ani. Comentăm. Am spus o dată, şi a doua oară, şi a treia oară, etc.: este o boală uzuală (anterior: cancerul, polio, Ahzeimer)! În toată lumea! Dar ce conţine...boala! Din corp, emană o...substanţă activă şi, oricum, ajunge la creier-prin s i n a p s i s, reţeaua informativă, cuantică, etc.- cu


ajutorul microtubulilor, astfel spus, şi corpului omenesc.

în conştiinţa sufletului

Şi, sinonim-printr-o altă legătură din s i n a p s i s din creier-ajunge la reţeaua informativă, gravitaţie, cuantică şi, ajunge la planetă, stele, Calea Lactee, etc... În univers! Deci, universul c o r p u l u i prin c o n ş t i i ţ ă, i d e n t i c (aidoma!) cu universul p l a n e t e l o r! A c u m, la...planete! Că, am vorbit, în principiu, de corpul uman. N a s a vrea să trimită un submarin în spaţiu. S u r s a : Ziarul Monitorul de Suceava, vineri,13 februarie 2015. N a s a intenţionează să trimită un submarin în spaţiu, în jurul anului 2040, cu misiunea de a explora occeanele de hidrocarburi de pe Titan, cel mai mare dintre sateliţii naturali ai planetei Saturn, informează daily mail.co. UK. Satelitul TITAN este u n i c în sistemul Solar prin faptul că este singurul corp ceresc în afară de TERRA care are lacuri şi oceane lichide pe suprafaţa sa. Totuşi, mările şi oceanele de pe TITAN sunt alcătuite din hidrocarburi lichide, iar astrofizicienii de la NASA vor să afle ce se află sub subrafaţa acestora. În acest scop, ei doresc să trimită un submarin care să exploreze cea mai mare parte din emisfera nordică a lui TITAN, denumită KRAKEN Mare. Având o suprafaţă de 400.000 de kilometri pătraţi şi o adâncime de circa 300 de metri, KREKEN Mare ete comparabilă ca mărime cu Marile Lacuri din America de Nord. Submarinul pe care îl va construi NASA va cântări aproximativ o TONĂ şi va folosi un sistem convenţional de propulsie electrică într-o misiune de explorare care va dura 90 de zile. Nasa spune că intenţionează să trimită acest submarin spre TITAN cu ajutorul unei nave spaţiale al cărei design va semăna foarte mult cu cel al vehicolului orbital Boing x-37.


Acest vehicol spaţial va rezista intrării hipersonice în atmosfera lui TITAN, va lansa submarinul, iar acesta se va scufunda pe fundul oceanelor de hidrocarburi de pe acel satelit natural al Planetei Jupiter. Atmosfera de pe TITAN este în mare parte alcătuită din azot şi metan, presiunea atmosferica este de 1,5 ori mai mare decât cea de pe TERRA, iar temperatura medie este de -179 C. Potrivit agenţiei spaţiale americane, submarinul va fi alimentat de un generator radiotermic din clasa Stirling în care va propulsa vehicolul şi va produce căldură, împiedicând îngheţarea acestuia. „Submarinul va observa- şi, poate, se va folosi în cele din urmă- de curenţii de flux, care respectă un anumit ciclu în fiecare zi de pe TITAN, ce echivalează cu 16 zile terestre”, au explicat inginerii de la NASA. În general, savanţii estimează că submarinul va călători cu o viteză de un metru pe secundă. Dacă Kraken Mare este la fel de adîncă pe cât au estimat oamenii de ştiinţă, atunci această mare de pe TITAN ar putea determina că azotul din rezervoarele de balast să se condenseze în lichid şi să determine scufundarea definitivă a submarinului. Pentru a împiedica acest lucru, un pistol va amesteca tot timpul carburantul din rezervoare, fără să se bazeze doar pe presiunea atmosferică pentru asigurarea unei circulaţii eficiente în tancuri de alimentare. Designul acestui submarin a fost creat în cadrul Programului NASA pentru concepte avansate şi inovatoare de către Compass Team, o echipa de cercetători de la NASA GLENN Research CENTER. Cu comentariu sau fără comentariu! O singură întrebare- cu echipele din NASA: DE CE N U a stat...acasă, la...”bojdeuca de la Creangă”?...De ce? ...Este, doar, o reţea informatică, până la punct cu punct, prin univesul corpului uman cu -identic!- cu universul (prin gravitaţie, prin „sinapsis” -sinonim, cu reţeaua informatică!cuantică, etc.)...planetelor!...


N-are s e n s să trimiţi satelitul oricare a r f i e l! Am o concepţie relevantă: universul corpului uman corespunde cu universul planetelor prin creier! Printre altele (d o v e d i t!) este faptul că, prin creierul uman, se numea: r e ţ e a u a i n f o r m a t i v ă! ...Dar, ş i r e ţ e a u a p l a n e t e l e a s t r a!

i n f o r m a t i v ă

c u

Este d o v e d a t încă o dată (deci, a doua!): r e ţ e a u a i n f o r m a t i v ă! Şi, menţin, pentru că este adevărat!... Până la capăt! ...Şi, să nu...u i t: O n o u ă descoperire c o n t r a z i c e orice practică medicală de urgenţă! Ce se întâmplă în creier în momentul dinaitea morţii. Conform rezultatelor unui n o u studiu care pune sub semnul întrebării practica medicală actuală, în momentele d i n a i n t e a m o r ţ i i, c r e i e r u l îndeplineşte un rol mai important decât i n i m a. De fapt, care este d e f i n i ţ i a morţii? Oamenii de ştiinţă a u a f l a t m o m e t u l e x a c t în care eşti considerat mort. L i n i a d i n t r e v i a ţ ă ş i m o a r t e continuă să rămână n e c l a r ă, iar d e z b a t e r i l e continuă în legătură c u m o m e n t u l e x a c t în care un pachet de celule d e v i n e v i a ţ ă la fel de bine ca şi p u n c t u l în care această viaţă î n c e t e a z ă să mai fie. Î n s ă, în c i u d a n e c l a r i t ă ţ i i din jurul conceptului de viaţă şi moarte, din punct de vedere medical există o modalitate de a indica cu exactitate momentul în care un organism v i u d e v i n e complet şi fără nicio îndoială mort. Moartea este oarecum r e l a t i v ă. Au fost cazuri în care persoana declarată în moarte c e l e b r a l ă sau a cărui inima a încetat să bată a fost r e a d u s ă la viaţă d a t o r i t ă progreselor medicale moderne. A d e v a r a t a m o a r t e, potrivit unei conferinţe susţinute pe planforma motivaţională TED.Fd, este atunci când


n u există posibilitatea de a fi î n v i a t. Acesta e s t e p u n c t u l de la care N U există nicio î n t o a r c e r e. T o t ceea ce fac c e l u l e l e n o a s t r e, de la reparaţii la o creştere a r e p r o d u c e r i i, este alimentat de g l u c o z ă şi o x i g e n pe care corpul nostru le tranformă în ATP, parte a a c i z i l o r n u c l e i c i ADN şi ARN. Corpurile noastre urmează legea u n i v e r s a l ă a entropiei, ceea ce înseamnă că aceste molecule t i n d să se m u t e a l e a t o r i u din zonele de mare concentrare în cele cu concentraţie scăzută. În timp ce procesul c e l u l a r este c o m p l e x şi c o m p l i c a t, pur şi simplu, entropia trebuie ţinută mereu sub control pentru ca v i a ţ a să c o n t i n u e. C â n d această b a l a n ţ ă d e l i c a t ă o i a î n j o s, are ca rezultat m o a r t e a. Procedeele de salvare a vietii, precum un CPR (resuscitare cardio- pulmonară) sau un defibrilator, pot întârzia sau chiar preveni moarte, dar odată ce întreaga celulă a cedat la entropie, resuscitarea n u mai este posibilă. Oamenii de ştiinţă cred, oricum, că dacă ei sunt capabili să găsească o soluţie pentru ca c e l u l e l e să supravieţuiască entropiei, vor putea într-o zi să depăşească „punctul fără întoarcere”, revizuind efectiv definiţia morţii. C omentam. De la început, frazelor subliniate: -...”o nouă descoperire c o n t r a z i c e orice practică medicală de urgenţă!...Ce se întâmplă în c r e i e r în momentul d i n a i n t e a morţii!”. Ce...contrazice...oare?!? Să vedem! O-pa!...O-pa! ...”Sub actuală....”;...

semnul

întrebării

practicate

de

medicina


...”...în m o m e n t u l c r e i e r u l u i...”!

d i n a i n t e a morţii

Deci, faceţi o diferenţă: -la viaţă; -şi, la moarte! Şi, spune că:...”creierul îndeplineşte un rol mai imporant d e c â t i n i m a!”! Şi:...”oamenii de ştiinţă au aflat în care eşti considerat mort!”. Şi:...”...linia între v i a ţ ă

momentul exact

şi m oa r t e c o n t i n u ă

să rămână n e c l a r ă...” Deci, este contrar: în viaţă şi în moarte! Ori sus, ori jos... linia de... demarcaţie între viaţă şi moarte! Deci, jos sau sus! L a m i j l o c, nu e s t e! ... N u m a i ...c o m e t ă m! Prin c r e i e r (moare i n i m a, nu d u p ă!) este prin microtubuli, p r i n s i n a p s i s, prin r e ţ e a u a i n f o m a t i v ă (d o v e d i t ă, în episodul anterior!), prin cuantică, şi ajunge la...c o n ş t i i ţ ă şi s u f l e t u l c o n t i n u ă să „c u r g ă” în planetele a s t r a l e! Sufletul cuprinde o c e l u l ă v i e n e r v o a s ă şi se duce la o a l t ă c e l u l ă v i e n e r v o a s ă alăturată, prin... s i n a p s i s, prin r e ţ e a u a i n f o r m a t i v ă, c u a n t i c ă, prin...g r a v i t a ţ i e, la planetele orbitale şi, ajunge la...u n i v e r s! În c o n c l u z i e:


-v i a ţ a c o n t r a s u f l e t u l u i

p r i n planetele

astrale. Este o

t e o r i e v a l a b i l ă!

O formulă c r e i e r u l o m e n e s c!

prezentă

î n

realitatea din

Am dat deoparte episodul ”ruşinos”că... ori ba! ori cea!.. Cu medicul din Ţară şi din Canada din articolul precedent, însă... am descoperit o bizarerie făcută de cercetătorii germani: ce au găsit oamenii de ştiinţă în creierul şoarecilor. Sursă: la Internet, ”decoperirea bizară, făcută de...”, în data de 29 sept. 2014. O echipă de cercetători de la Universitatea germană Heidelberg şi de la Bererstein Center Heidelberg- Mannheim a descoperit un tip n o u şi b i z a r de n e u r o n i, cu o formă diferită şi care îndeplineşte funcţia încă n e c u n o s c u t ă, conform revistei Live Science, citate de Agerpres. Deşi n e u r o n i i au diferite forme şi mărimi, în general ei sunt formaţi dintr-un c o r p c e l u l a r şi două tipuri de apendice care au rolul de a r e c e p t a şi de a t r a n s m i t e informaţiile: DENDRITELE ş i AXONII. Dendritele sunt nişte structuri r a m i f i c a t e care primesc semnele de la a l t e c e l u l e nervoase şi la transmit în n e u r o n, d u p ă c a r e informaţia procesată este r e t r a n s m i s ă (sinapsis!) prin i n t e r m e d i u l a x o n u l u i. A c e s t a este p r i n c i p i u l de f u n c ţ i o n a r e al n e u r o n i l o r o b i s n u i ţ i. Noul tip de n e u r o n decoperit este d i f e r i t. În cadrul acestor n e u r o n i, i n f o r m a ţ i a preluată de la a l t e c e l u l e nervoase N U m a i a j u n g e în celule, ci trece de la d e n d r i t e p r i n a x o n d i r e c t către a l t e c e l u l e n e r v o a s e.


„Am descoperit că în peste 50% dintre celule axonul n u e s t e o p r e l u g i r e a c o r p u l u i celular, c i a u n e i d e n d r i t e”, conform lui Cristian Thome, neurulog la Univesitatea Heidelberg. N o u l t i p de celule nervoase a fost descoperit în c r e i e r u l şoarecilor, localizat în h i p o c â m p, p a r t e a creierului cu rol în procesele de memorie şi orietare în spaţiu. În general, structura creierului uman este s i m i l a r ă celei a şoarecilor, iar hipocâmpul uman este format din a c e l e a ş i c e l u l e C A Ş I a s o a r e c i l o r. În hipocâmp se află s e d i u l u n o r n e u r o n i puternic interconectaţi, denumiţi c e l u l e p i r a m i d a l e- denumire inspirată de formă corpului c e l u l a r. Pentru a examina conexiunile dintre aceste celule, oamenii de ştiinţă au folosit o proteină de culoare roşu fluorescent care se fixează de redăcina fiecărui axon care porneşte dintr-o celulă nervoasă. Echipa de cercetători se aşteaptă ca aceşti axoni să pornească din corpul celular, însă, în multe dintre cazurile observate, axonii se formau în prelungirea terminaţiilor dendritice. Baza hipocampului este împărţită în zonele denumite CA 1, CA 2, CA 3 şi CA 4. Acest tip de neuroni necunoscut până în prezent a fost descoperit în special în zona CA 1, unde 50% dintre celulele nervoase au axonii d i r e c t în prelugirea dendritelor. În cazul regiunii CA 3 proporţie este de aproximativ 28%. Pentru a observa modul de funcţionare a acestor celulele, cercetătorii au folosit pulsuri de lumină pentru a activa neurotransmiţătorul denumit geutamat. Neurotransmitatorii sunt substanţe chimice eliberate de celule nervoase pentru a transmite informaţia de la o celulă L A a l t a. Dendritele conectate direct la axoni au răspuns foarte puternic chiar şi la cel mai mic influx de substanţă,


Neurotransmiţătorii activând celula nervoasă, conform lui Tony Kelly, participant la acest studiu din partea Universităţii din Bonn. „În acest mod, informaţia transmisă de aceste terminaţii dendritice speciale influenţează comportamentul celulei nervoase mai mult decât inputurile provenite de la c e l e l a l t e dendrite”, spune Kelly. Întrebarea care rămâne este d e c e aceste celule din hipocâmp a u a c e a s t ă particularitate care le permite să s a r ă peste etapa transmiterii informaţiei în corpul c e l u l a r. Ipoteza lansată de oamenii de ştiinţă este că acest tip de n e u r o n i ar putea să fie specializat ca transmiţători mai eficienţi, iar informaţia pe care o transmit este mai puţin expusă inhibărilor care pot apărea în cazul neuronilor obişnuiţi. Deocamdată, însă nu este clar ce informaţii sunt prioritizate pe acest ”f i r r o ş u” al creierul şi d e ce! Comentăm iarăşi! Dar...este mai deosebit! De la

c a p ă t:

-...”...a descoperit un t i p ...Să vedem, c u m?

nou

şi bizar de neuroni...!

-...”n e u r o n i, cu o formă diferită şi care îndeplinesc o funcţie î n c ă n e c u n o s c u t ă!”. OPA!....Necunoscută? O să vedem! -...”Deci, neuronii au diferite forme şi mărimi, în general, ei sunt formaţi dintr-un corp celular şi două tipuri de apendice care au rolul de a recepta (adică, îşi dă drumul la vorbire!) şi de a transmite (u n d e?).... informaţiile: d e n d r i t e l e şi a x o n i i”. ...Până acum, e bine: dendritele şi axonii! 1)Denumire filosofică!...În paranteză spuse!


Dendritele sunt proiecţiile r a m i f i c a t e ale n e u r o n i l o r. Ele t r a n s m i t i m p u l s u r i l e n e r v o a s e p r i m i t e de l a a l t ă c e l u l ă, C Ă T R E, şi de la c o r p u l c e l u l a r (s o m a). Impulsurile sunt primite d e n d r i t e p r i n s i n a p s e!

d e către

Ele j o a c ă un rol important în producerea potenţialelor de a c ţ i u n e. Ş i A x o n ii, care se mai numesc c i l i n d r a x sau n e u r i t, este proiecşia n e r a m i f i c a ă a u n u i n e u r o n, care conduce i m p u l s u l n e r v o s d i n s p r e c o r p u l c e l u l a r (perication) s p r e periferie, u n d e c o n t r a c t e a z ă al t e cel ul e n e r v o a s e, g l a n d a s a u m u ş c h i i p r i n s i n a p s e. Acesta este m o t i v u l p e n t r u c a r e a x o n u l m a i e s t e cunoscut şi sub denumirea de prelungirea c e l u l i f u g ă). -„Dendritele sunt nişte structuri ramificate-...Deci, am ajuns... la creier!... şi, ramificate... De fapt: reţeaua informativă!... Mai exact!...” -care primeşte semnele de la a l t e c e l u l e...!... Şi, am ajuns, în sfârşit la: s i n a p s i s!... Şi, bineînţeles, la o a l t ă c e l u l ă nervoasă”! ...Şi, am ajuns la j u m a t a t e! -...”...este a x o n u l u i!”!

r e t r a s m i s ă

prin intermediul

...A c u m, a m î n ţ e l e s întrebarea: cum funcţionează n e u r o n i i- sinsapsis- o a l t ă celulă, prin reţeaua informativă! Şi, la o m (în general! şi cu şoarecii „auxiliar”! Sinonim! O M cu soareci, este ”identic” ca funcţiune!


Punct cu punct!Am demonstrat şi am d o v e d i t-o -anterior!- cum funţionează creierul u m a n: -un n e u r o n, şi,obligatoriu, un a l t n e u r o n, prin s i n a p s i s, reţeaua i n f o r m a t i c ă, şi ajunge prin î n c r e n g ă t u r i d a t e, prin m i c r o t u b u l i -t o t prin î n c r e n g ă t u r i (de fapt, reţeaua informativă, şi n-are importanţă z o n e l e din creier! ), şi a j u n g e la.... c u a n t i c ă, t o t prin r e ţ e a u a i n f o r m a t i v ă!- şi, în final, a j u n g e... la...v o r b i r e!.... La...c o n ş t i i n ţ ă!... Şi, în perspectivă la...s u f l e t u l o m e n e s c, în...u n i v e r s!... Şi, în continuare, o altă latură, i d e n t i c ă c u p l a n e t a u n i v e r s a l ă! În

p r i n c i p i u!

E s t i conştient că ai multe de învăţat şi vrei să auzi ce au de povestit şi cei din jur. Cauţi compania celor din jur şi să le asculţi poveştile de viaţă, căci vei afla multe de viaţă pe care nu le-ai întâlnit până acum. Multe dintre lecţiile lor de viaţă îţi folosesc şi ţie pe termen lung. ...Eram, de fapt, Şoule al doilea, între pereţii sprijiniţi de nişte figuri de Sfinţi, spre catafalc.


C a p i t o l u l

al 12-lea

A a p ă r u t popa!... În sfârşit! Era, până la ora 12.00 sau fără câteva minute, înainte! Era multe lume, inclusiv soţia defunctului cizmar (că, a plecat timp de o oră şi ceva prin oraş), rudele mai îndepărtate- mai pe la perete!printre ele, cerşetorii cunoscuţi, şi nişte amante consacrate sau ascunse. Evocarea cizmarului defunct de către preot în sala era monosilabică: preotul!...În sală: A evocat, de la copilărie până la maturitate. În copilărie sunt evocate principalele momente din casă. Şi, uneori, în oraş. Şi, mai mult, prin alte oraşe. Preotul mi-a spus că este momentul prielnic să aibă şi copii. Şi,bineînţeles, cu o soţie. O soţie căsătorită. O perioadă scurtă, au avut loc, doi copii sănătoşi. Între timp, a terminat liceul fără frecvenţă şi s-a hotărît să fie cizmar, şi soţia la fel. ...Aşadar, mic cu mare, o casă dărăpănată şi a hotărît să mai toarne o a doua casă deasupra. Şi... Şi se vede deasupra clădirii, un notariat. Un notariat cu chirie. ...Copiii au ajuns mari la casele lor şi lucrează în oraş. -...Dar...! a spus popa, tare.... Nu ieri, nu!... alaltăieri cizmarul...a avut un...infarct!... Şi, din păcate-cu efortul considerabil!...A murit pe loc! ...Odihnească-se în pace! ...Odihnească-se în pace!


-...Şi...!? a spus popa...Spre cimitir, traseul stabilit de către soţie: să plec la Şcoala generală- nu era departe!- la...Liceul din oraş, la Atelier că... am petrecut... ani şi ani de zile...!... Şi, acum... agale şi mai agale, la...cimitir! De fapt, Cimitirul de Nord, vechi şi Cimitirul de Sud, mai Proaspăt!...Şi, am ales-cu soţia!-Cimitirul de Sud. -...Şi, după înmormântare, sunt invitaţi la un...Restaurant, la marginea oraşului....E...la îndemână! Patru bărbaţi se întoarseră la Capătul defunctului din sicriu şi, încet-încet mergeau spre maşină însă, un bărbat din faţă, a alunecat-spre ieşire-încât era să piardă controlul. Cu cui-cu vai, s-a redresat echilibrul sicriulul..!... A revenit, la normal cu ajutorul în faţă. Şi, a poposit la Şcoala generală din oraş, a poposit şi la Liceul din oraş şi, a poposit şi în faţa Atelierului de la cizmărie şi a ajuns la Cimitir şi groparii îşi fac datoria. Mulţi oameni de la Capelă, s-au mai subţiat cumva spre Şcoala generală şi spre Liceul din oraş. Oricum, alaiul de la Capală spre cimitir era pe jumătate. Au rămas rudele apropiate, rudele mai îndepărtate, cunoştiinţele mai apropiate, incusiv, preotul. Am închinat procesiunea funerară şi, Şoule al doilea, a petrecut la un Restaurant la marginea oraşului!... ...D a r, în gând, Şoule al doilea, am plecat, în sfârşit, acasă în apartamentul de vizavi, la Capelă. ...Şi, la Biserică. Eram, oricum, bulversat cu povestea morţii cizmarului. Atmosfera, în apartament era de nesuportat de atâtea gânduri, aşa că am deschis fereastra larg şi, jos, era rece. Dar, sus am aşteptat 2


sau trei minute să se aerisească camera. Am aplecat un pic afară şi, am observat, stelele pe cer! Am închis fereastra, am închis cele două obloane şi am adormit cu vise.


C a p i t o l u l

A doua Capelă, 5 minute!

al

13-lea

zi, luni, am aşteptat în jurul Bisericii sau la

Cam atât! Şi, apare cerşetorul cu numărul întâi. Era exact îmbrăcat ca în ziua pecedentă cerşetorul întâi. Hainele erau mai jegoase ca ieri şi la addidas se mai lăţitse gaura pe dreapta, văzâdu-se şoseta de la piciorul mare, de o şchiopă. Şi fesul era spre dreapta, nu în stânga. -Bună dimineaţa!...Bună dimineaţa! a spus Şoule al doilea. -Bună dimineaţa! a spus cerşetorul întâi... Aţi fost la târg...? -Nu am fost la niciun târg! Nici vorbă! Am gândit o... strategie! a spus Şoule al doilea...Haideţi la drum! -Haideţi la...drum! a spus cerşetorul întâi...Încotro? ...Pe la...Bancă, nu-i aşa? -Băi, traseul: mergem împreună până în faţa Băncii şi stai aici, undeva să te văd şi eu intru în sediul... E bine? a spus Şoule al doilea.... Aveţi o datorie mai veche sau... ştiu eu... -Am vrut să lichidez şi să nu mai am nicio datorie... la Bancă, dar intră şi vorbeşte... ştiu eu...! a spus cerşetorul întâi. -Bine! Oricum, merg la Bancă şi stau câteva minute în sediu! a spus Şoule al doilea. Stai aici, în faţa...Băncii! -Bine!... Cum vrei! a spus cerşetorul întâi.


-Deci, stai aici, pe trotuar pentru că nu durează mult, câteva minute... a spus Şoule al doilea. Am trecut strada, am transversat şi am ajuns la Bancă. O Bancă obişnuită. În hol, am vrut să vorbesc cu paznicul, dar a apărut însuşi directorul Băncii. -Ce mai faci, omule? a spus Şoulea al doilea. -O!...Ce surpriză!... Ce surpriză! a spus directorul Băncii... Ai o probleme la Bancă?..Sau, în afară? -De ce te deranjez! a spus Şoule al doilea. Am o problemă!...Nu mare!... Nu!... Este vorba de o persoană mai...deosebită!... O persoană, un...cerşetor! -Ai un nume?!...Nu-i aşa? a spus directorul Băncii. -Am! a spus Şoule al doilea. Şi, am spus numele şi prenumele. -A fost încadrat la Bancă!...Cu...investiţia!... Şi a fost şi adjunctul Băncii! a spus senin, directorul Băncii. -Nu ştiam! a spus Şoule al doilea...Şi? -...Şi, am fost şi colegi în facultate! a spus oarecum, stenjenit, directorul Băncii. -Dar de ce ai o...reţinere?! a spus Şoule al doilea... Sau, ai ceva anume? Că, te văd şi eu la faţă!.. -D...a!...D...a! a spus, în faţă, directorul Băncii. Povestea este un pic nuanţată: cerşetorul, în speţă, s-a căsătorit- după facultate- cu o femeie şi are şi un copil. Am construit- nu departe de centrul civic- cu ajutorul... moştenirii soacrei o vilă. A durat 1 an şi ceva luni şi ”cerşetorul” cu familia a stat acolo. Avea casă cu un etaj. Şi... dintr-o dată, a plecat ”cerşetorul” de acasă (soacră a murit de câteva luni) la un curs de perfecţionare în zonă... Nu este departe!... Copilul era la Şcoală şi...soţia... la... domitor, la etaj...!... Cu o altă... persoană, un


bărbat!... Deci, o altă persoană!.... Dar...ştia combinaţia din dormitor şi, a...prins-o!... -Şi?! a spus Şoule al doilea. -Era de un an de zile cu amantul! a spus şoptit, directorul Băncii. Era flagrant! -Şi? a spus Şoule al doilea. -A plecat de acasă soţia şi cu copilul în afara localităţii!... Acum este prin Bucureşti şi are şi un servici!... Deci, s-a despărţit şi... ”cerşetorul” are la Bancă nişte... credite de la...Vilă! -A! a spus Şoule al doilea. -...Şi n-a putut să achite vila şi au fost nevoit să vând... casa! a spus directorul Băncii.... Şi, am reuşit, în final, să vând casa cu un...investitor de la...Primărie!... Dar... a scăpat de datoria vilei şi... ”cerşetorul”, fără muncă şi fără casă, mereu pe...drum!... Şi, fără bani! -Poveste tristă!... A dat casa, nevasta şi un copil pentru o...!... Nu e corect! a spus Şoule al doilea. -Îmi pare rău!...Îmi pare rău!a spus directorul Băncii... Plec!...Că, am...treabă!... Sunt chemat la...Primărie!... Altceva? -Mulţumesc frumos!...Mulţumesc că m-aţi ajutat! a spus Şoule al doilea. Am strâns mâna la scările din stradă şi n-a observat directorul Băncii că se află un...”cerşetor” lângă el pentru că era bărbos. -Am identificat! a spus Şoule al doilea.... Îmi pare rău de ce s-a întâmplat cu familia dumneavoastră... Îmi pare rău!... Vreau să te rog ceva: să mergi şi la...la vilă!...E... departe? -Nu e departe!... Nu!... Două străzi laterale!... Pe lângă Primărie! a spus cerşetorul întâi.


-Haideţi împreună! a spus Şoule al doilea. Am luat-o, pas cu pas, spre centru şi după două străzi, am găsit vila împreună cu cerşetorul. Printre garduri am văzut la parter o imensă sală şi, pe dreapta, era bucătăria, şi în imaginaţia mea, Şoule al doilea, mă gândeam că are şi sus, undeva, la etaj o odaie. -Unde s-a...întâmplat... necazurile cu...soţia!...Unde? a spus Şoulea al doilea. -Sus, la etaj, deasupra bucătăriei! a spus cerşetorul întâi... Şi, tot în ansamblu, pe scări, la etaj, este un hol mare, cu două dormitoare: unul pe dreapta şi unul pe stânga!... Exact, la dormitorul cu soţia infidelă!...Am muncit enorm la casă! -Te-ai despărţit de soţie şi de copil, sunt de acord!...Şi, că ai plecat devinitiv în altă parte! a spus Şoule al doilea.... Eu sunt de acord!... Dar, ratele şi dobânzile, lunar, întreţinerea... N-aţi avut posibilitatea...!? -Nu am avut nicio posibilitate: ratele, dobânzile, întreţinerea... Şi, în final, am ajuns să cerşesc, să fiu la mila... cetăţeanului...!... Şi... am avut şi o stare psihică spre... depresie! a spus, scurt, cerşetorul întâi. -Hai „acasă”, dar… în altă parte, nu la vilă! a spus Şoule al doilea. E...departe? -La capătul oraşului! a spus cerşetorul întâi. Am petrecut aproape trei zeci sau patru zeci de minute, din centrul civic până la adresa stabilită. Am ajuns la capătul străziiera, de fapt, o...fundătură- pe mâna dreaptă. Şi era, într-adevăr la o stradă înfundată cu câteva case şi pe dreapta şi pe stânga, unele erau vile dar, înainte de stradă, am văzut, în faţă, o...cocină cu o singură cameră. Era, într-adevăr, o...cocioabă. Am tranversat strada alăturată, casa era fără garduri şi am observat, în faţă cocioabei, de un metru şi jumătate, o ciuşmea, fără picături, pentru că este stricată.


-Aia... e?! a spus Şoule al doilea. -Da! a spus un pic deranjat, cerşetorul întâi. Am vrut să întru în ”casă”, dar nu era uşă!... Era o pătură deasupra tocului, de sus până jos, la parter. Şi, mai mult, era jegoasă, încât nu-ţi venea să intri în cocioabă. -Haideţi... dumneavoastră!

intraţi!

a

spus

cerşetorul

întâi...

După

Şi...am intrat! În faţă- dimensiunea încăperii era de 2,5 lăţime pe 2 metri lungime. În faţă, un pat. Un pat lat de 1 metru şi lung de 2 metri. Cu nişte zdrenţe pe el, probabil din cerşit. Şi, lângă el, o masă portabilă de 0,55 pe 0,55 metri. „Casa” avea loc şi de o sobă de încălzit unde zăcea o oală cu fasole pe jumătate consumată. Şi, era şi, sus, de la un capăt până la un capăt, o pocită de oală, un polonic (unul singur!) şi, interesant, era agăţat de el o cană cu mâner. Şi, mai mult, pe o măsuţă mică era o ramă de 0,25 /0,25 centimetri, o fotografie, probabil, fosta soţie şi copilui lui, incluziv cerşetorul. În plus, în „perete”, de pe dreapta, era un robinet ruginit de 0,75 de centimetri. -Unde este...toaleta? a spus Şoulea al doilea...Unde? -...E!...E mai... departe!... La... aproximativ 10 metri distanţă! a spus cerşetorul întâi. Şi, am verificat şi în jurul „toaletei”, dar...m-am abţinut! -În pare rău de ce se întâmplă în secolul al XXI-lea!...O să discut şi cu redacţia ziarului şi vom vedea ce măsuri sunt necesare! ...La revedere! Şi, i-am dat încă...50 lei, ca să aibă! -Când apare? a spus cerşetorul întâi.


-După referat, două sau maxim trei săptămâni de zile! a spus Şoule al doilea. Te anunţ eu! ...La revedere şi tot ce îţi doreşti! a spus, în final, Şoule al doilea. Spre serviciu, am plecat îngândurat la ce se întâmplă în preajma oamenilor şi la tragediile lor... De la un om...normal să ajungi un...cerşetor. În zare, în apropiere, la vreo 10 sau 12 metri distanţă, lângă un cinematograf redutabil era un Palat mare. ...Oare, care este Palatul de lângă el...? Unde locuieşte? ...Şi, lângă el... este un Palat, un alt şi un alt de Palat... Unde locuieşte? Am numerat: patru Palate! Aproape, identice! Pe drum, către Redacţie, Şoule al doilea... ...A s t r o n o m i i au descoperit ”sora geamănă” a planetei J U P I T E R. Sursă: la Internet, 21 august 2015, la Monitorul Botoşani.

de

Astronomii au reuşit să fotografieze o e x o p l a n e t ă foarte tânără care s-ar fi format în urmă cu mai puţin de 20 de milioane de ani în urmă şi care ar putea oferi preţioase informaţii în legătură cu naşterea unei planete precum Jupiter, cu care este comparabilă din mai multe puncte de vedere, arată un studiu publicat de revista americană „Science”. Numită „51 Eridani b”, planeta este considerată tânără în termeni astronomici, ea formându-se la 40 de milione de ani după dispariţia dinozaurilor de pe Pământ. Ea încă radiază căldură şi astfel a putut fi reperată cu ajutorul noului instrument Gemeni Planet Imager (GPI) instalat din 2014 pe telescopul South Gemeni din Chile. Spre deosebire de metodele indirecte folosite anterior, ca de exemplu, telescopul spaţial american Kepler, prin care se folosesc stelele pentru a defecta umbra planetelor care trec prin faţa acestora, GPI încearcă să descopere exoplanetele direct prin lumina pe care o emit acestea.


„50 Eridani b” are o masă de două ori mai mare decât Jupiter şi se mişcă pe orbita unei stele asemănătoare Soarelui, foarte tânără şi ea, care se află la aproximativ 96 de ani lumină de TERRA. Distanţa dintre „51 Eridani b” şi Soare său este puţin mai mare decât cea dintre Jupiter şi Soare. „51 Erinani b” oferă posibilitatea ”studierii în detaliu a unei planete care este încă influenţată de condiţiile iniţiale de formare”, a explicat autorul studiului, astronomul de la Stanford Univerity. Şi, în continuare, analizele au arătat că atmosfera acestei planete, la fel ca a lui Jupiter, conţine predominant metan, iar oamenii de ştiinţă speră că această descoperire îi va ajută să afle cum s-au format şi cum evoluază acest gen de planetă gazoasă uriaşă. Până la ora actuală, au fost descoperite doar câteva planete în afara sistemului nostru Solar, dar toate sunt foarte mari, de cinci până la 13 ori mai masive decât Jupiter. Comentăm. Aţi spun eu, Şoule al doilea, cu privire la ...”gen de planetă gazoasă uriaşă”! Aţi spus eu! „Astronomii au reuşit să fotografieze o exoplanetă foarte tânără care s-ar fi format în urmă cu mai puţin de 20 de milioane de ani în urmă, şi care ar putea oferi preţioase informaţii în legătură cu naşterea unei planete precum Jupiter, cu care este comparabilă din mai multe puncte de vedere...”. ...N-aţi uitat un lucru: prin Reţeaua informativă (din univers!). Este şi... sinapsis (comparativ cu creierul omenesc şi cu universul planetelor!): o legătură-şi, simplu!- între Jupiter şi TERRA ŞI SINAPSIS la o altă reţea informatică...! Şi, continuă până la..capăt: ori prin creier, ori la univers!


Reţeaua informativă este „creierul”prin s i n a p s i s! ...O...increngătură, DE FAPT!... Şi, ajunge prin gravitaţie, cuantică, la stele, Calea Lactee, etc. . Iar, similar, la...creier! Legătură între planete şi creier este p u n t e a c o n ş t i i ţ e i, sufletul n o s t r u! D e g e a b a astronomii dau din cap: nu au decât o...planetă (tînără!) -J U P I T E R ! Mai sunt (în afară de Jupiter, soare, etc., o puzderie de s t e l e n e i d e n t i f i c a t e, care au în...componenţă decât r e ţ e a u a i n f o r m a t i v ă! ORI LA UNIVERS ORI PRIN CREIER Şi, legătura este puntea c o n ş t i i ţ ei u m a n e! Şi, am ajuns la birou. În gând, Şoule al doilea, am o dilemă: ...Astronomii au descoperit ”sora geamănă” a planetei V E N U S! Sursă: Ziarul Monitorul de Botoşani, 20 noiembrie 2015. E x o p l a n e t a descoperită recent şi denumită GJ 1132 b are dimensiunea SIMILARĂ Pământului şi, în plus, se află relativ aproape, la doar 32 de lumină distanţă, fiind cea mai apropiată exoplanetă telurică descoperită până în prezent, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei Nature. Următoarea exoplanetă telurică cunoscută se află la o distanţă de trei ori mai mare de Pământ faţă de GJ 1132 b. Dimensiunea şi distanţa la care se află această planetă l-a făcut pe astronomul DRAKE DEMING de la Univesitatea din Maryland (N.R. care nu a participat la studiu) să susţină că „ar putea fi vorba de cea mai importantă descoperire a unei planete din afara sistemului nostru solar”. Studii asupra atmosferei. Motivul pentru care această planetă este atât de importantă este că se află suficient de aproape de Pământ pentru ca astronomii să-i poate analiza atmosfera cu ajutorul telescoapelor, evident dacă prezintă o atmosferă. Studierea atmosferelor exoplanetelor reprezintă următorul pas important pentru cântărirea vieţii în Univers, dincolo de sistemul nostru solar. Un astfel de proiect este însă extrem de dificil pentru


că majoritatea exoplanetelor telurice asemănătoare TERREI sunt prea îndepărtate pentru a putea fi studiate în detaliu. Astronomii pot identifica compuşi chimici din atmosfera unei planete din sistemul nostru solar prin analiza modului în care lumina solară trece prin diferitele straturi atmosferice. Compuşii chimici şi diferitele molecule interacţionează în mod diferit cu lumina şi, drept rezultat, fiecare tip de moleculă lasă o amprentă unică şi specifică. Însă...! Comentăm. Degeaba: ...”compuşii chimici şi diferitele molecule interacţionează....!” NU! Este vorba de... ”încrengăturile” date, prin... Reţeaua Informativă (care are un rol foarte s t a b i l)!!!... Printr-U N n e u r o n sau cum îl „cheamă, la bară”: o c e l u l ă!... Un... m i c r o t u b u l -din Reţea!- o altă c e l u l ă prin microtubul s t a b i l i t p r i n s i n a p s i s! SE...ÎMPRĂŞTIE din c r e i e r! Şi, în...planetar, o...”celulă”- similar cu... V E N U S!ajunge- printr-o a l t ă... ”reţea!”, prin s i n a p s i sI n f o m a t i v ă! şi, în continuare, ansamblul A S T R A L! Legătura între creierul uman cu planetele astrale e s t e c o n ş t i i ţ a s u f l e t u l u i, în general. N u este pueril! De loc! ...Aşa mai...merge! În acelaşi timp, a s t r o n o m i i geamănă” a Soarelui.

au descoperit „sora

Sursă: scris de TaVy, 24 septembrie 2015. A s t r o n o m i i au descoperit SORA geamănă a Soarelui. S t e l e l e precum Soarele pot r ă t ă c i s i n g u r e


p r i n u n i v e r s, dar s-au născut în pepiniere s t e l a r e, cu o mie-o sută de mii- de fraţi. De-a lungul timpului, familia se desfiiţează, fiind victime ale g h i o n t u r i l o r g r a v i t a ţ i o n a l e, după 4,5 miliarde de ani de viaţă din Cosmos. Astronomii au ieşit la vânătoare de fraţi solari, ca parte dintr-o căutare pentru a afla mai multe despre CUM şi de UNDE Soarele s-a născut şi, probabil, de ce STEAUA noastră a devenit gazdă pentru o planetă care poate să susţină viaţa. În 2014, o echipă condusă de la Universitatea din Texas, a raportat că ea a găsit o stea care ”aproape sigur”, a fost formulată din acelaşi nor de gaz şi praf care a produs s o a r e l e. Steaua cunoscută sub numele de HD 162826, este cu aproximativ 15 la sută mai mare decât Soarele şi susţinut la aproximativ 110 de anilumină depărtare, în constelaţia HERCULE. Oamenii de ştiinţă au potrivit chimia stele-concentraţii de elemente rare, bariu şi ytriu s-au dovedit deosebit de utile- cu componentele chimice ale soarelui. Ei, de asemenea, au urmărit orbitele trecute ale stelei HD 162826 în jurul Centrului Căii Lactee pentru a descoperi L E G A T U R A cu s o a r e l e. Din 30 de potenţiale surori STELARE, ”doar STEAUA HD 162826 satisface ambele criterii, dinamice şi chimice pentru a fi o adevărată soră a Soarelui”, autorul principal IVAN RAMIREZ, scrie într-un document care va fi publicat pe 1 iunie de Astrophysical Journal. HD 162826 a fost pe listele de observare a astronomilor de ceva timp. Până în prezent, au exclus prezenţa unei planete Fierbinţi ”maşină ca şi Jubiter”-o planetă masivă Orbitând mai aproape de Steaua sa gazdă decât Mercur orbitează în jurul Soarelui. Dar HD 162826 poate avea planete mai mici, planete terestre, au spus oamenii de ştiinţă. Sora solară a Soarelui, HD 162826, nu este vizibilă cu ochiul liber, dar poate şi văzută cu binoclul în apropiere de STEAUA v e g a.


Comentăm. 1)...”...Astronomii au descoperit SORA GEAMĂNĂ a Soarelui. Stelele, precum Soarele, pot r ă t ă c i s i n g u r e prin u n i v e r s!”... . E s t e vorba- de multe ori, la Carte!- decât R e ţ e a u a I n f o r m a t i v ă. Şi, bineînţeles, Reţeaua Informativă are l o c u l s t a b i l i t: o r i prin c r e i e r u l n o s t r u şiî m p r e u n ă!!!- c u p l a n e t e l e a s t r a l e! 2)...”...(s o a r e l e!)...dar, s-au născut în p e p i n i e r e s t e l a r e, cu o mie-o sută de mii-de fraţi”. I a r ă ş i, este vorba de...R e ţ e a u a informativă, bine s t r u c t u r a t ă, prin î n c r e n g ă t u r i l e date, o r i p r i n c r e i e r u l universal u m a n şi, i d e n t i c! C U u n i v e r s u l p l a n e t e l o r! P U N T E A d i n t r e c r e i e r u l u m a n şi u n i v e r s u l P L A N E T E L O R e s t e conştiinţa s u f l e t u l u i o m e n e s c! 3)...”De-a lungul desfiinţează,”... .

t i m p u l u i, f a m i l i a

se

E...n o r m a l! Reţeaua Informativă, în general ( u n i v e r s u l c r e i e r u l u i u m a n cu u n i v e r s u l planetelor, i d e n t i c!) p i e r e din structuri! 4)...”...Victime ale g h i o n t u r i l o r g r a v i t a ţ i o n a l e, după 4,5 miliarde de ani viaţă din Cosmos”. Am „încheiat socotelele”, prin...r e ţ e a u a Informativă (Şi...î n Carte, am d o v e d i t: R e ţ e a u a informativă, s i n a p s i s, microtubul!!! ...Deci, a patra ”piatră de măcinat”, din C a r t e: Reţeaua informativă, sinapsis,microtubuli ş i am ajuns la... g r a v i t a ţ i e!


...Deci, p a t r u obiecte din eşafonul universal! Doi cu doi, egal, patru! În total:8! (patru, la corp şi patru, planetelor)! P l u s: -8 cu...una, egal...9! (conştiinţa sufletului omenesc). 5)...”...Astronomii au ieşit la vânătoare de fraţi Solari, ca parte dintr-o căutare pentru a afla mai multe despre c u m şi de unde soarele s-a născut şi, probabil, de ce S t e a u a noastră a dovenit gazdă p e n t r u o p l a n e t ă care poate să susţină viaţa”. Reţeaua Informativă este d o v e d i t ă cu cele 3 ”obiecte” (prin universul cosmic şi cu universul Corpului omenesc!). P r i n Reţeaua Infomativă, este b i n e s t a b i l i tdeci, bine stabilit prin planete, şi, în c o r p (indentic!) -...Steaua a devenit gazdă pentru o planetă! Bine S t a b i l i t! De exemplu: s a t u r n, t e r r a, j u p i t e r, etc.! O p l a n e t ă care poate să susţină viaţa! În corpul creierului nostru, este un loc f o a r t e s t a b i l i t (de exemplu: „s t e a u a” (Echivalent cu un n e u r o n!), sub numele de HD 162826!). ...D e c i, încă o dată: i d e n t i c, cu c o r p u l creierului uman cu universul planetelor,...! ...D a r,...şi...i n v e r s! 6)N U mă interesează a b s o l u t n i m i c în ceea ce priveşte: chimia, atmosferica planetelor, etc.! N u m ă interesează decât în...ansamblu! De exemplu: r e ţ e a u a informativă, sinapsis, Microtubuli, acum, gravitaţie şi.. mai s u n t şi alte... s u r p r i ze din c r e i e r u l uman şi cu... „creierul”...universal! ŞI,...bineînţeles, Şoule al doilea: 14.02.2016, pe la 11.23, am d e s c o p e r i t o... ”chestie” interesantă! Prin creier, am... ”imprăştiat” în univers...şi...în... c r e i e r... prin...r e ţ e a u a infomativă cu...d o u ă nervuri (sau doi neuroni sau cum îi cheamă!): -una albă;


-şi, una ”neagră”, prin s i n a p s i s! Albă şi neagră, prin creier! Şi, albă şi neagră din univers! În total: patru! Între ele, s i n a p s i s prin... c o n ş t i i ţ a sufletului omenesc! Şi, mai mult, pe drum, e x a c t ca la copaci: -tulpină, jos r ă d ă c i n ă şi sus, răsfirate! Rădăcina, ca la c r e i e r... răsfirată, ca la planetă şi t u l p i n a echivalentă p r i n s i n a p s i s! Aşa, ca chestie! Şi, mai e o altă chestie, că...sunt...bolnav! De exemblu: amigdalele sunt roşii în gât! O t u l p i n ă acţionează imediat să repare ce ai făcut: îndreptarea corespuzătoare la gât şi, medicamentele îşi fac treaba decât prin creier prin Reţeaua informativă- de la gât, prin creier!prin sinapsis, o a l t ă celulă nervoasă,etc. Tulbina rezistă 2-3 zile, sau mai mult! Dar, i d e n t i c, prin creier şi prin c o n ş t i i ţ a sufletului nostru a j u n g e la u n i v e r s u l planetelor. Tulpină a plecat prin reţeaua informatică (o planetă!) şi ajunge iarăşi prin sufletul nostru prin conştiinţă, ajunge la (tot prin reţea!) vindecarea amigdalelor! Şi nu s-a întâmplat absolut nimic! E s t e, de fapt, circuitul d i n c o r p u l omenesc ca c i r c u i t u l planetelor universale! Şi, l e g a t u r a între corpul uman şi universul planetelor e s t e c o n ş t i i n ţ a sufletul omenesc. 7)...Aţi ghicit, cititorul: ...Spune că:...”...au urmărit orbitele trecute ale s t e l e i MD 162826 în jurul c e n t r u l u i c a l e a l a c t e e pentru a descoperi l e g a t u r a cu soarele”. Faceţi o acoladă: o s t e a- indiferent ce s t e a alegeţi!aveţi o l e g a t u r ă cu s o a r e l e p r i n reţeaua informativă, şi,evident, prin s i n a p s i s! La...u n i v e r s! La...creier, la fel!


Un neuron-echivalent cu o planetă; s e „intersectează”cu un a l t n e u r o n- echivalent cu o a l t ă planetă; şi, faceţi o pauză, cu doi neuroni, prin s i n a p s i s! Se î n v ă l u i e din creier, ajunge prin conştiinţa din sufletul nostru şi, î n v ă l u i e din u n i v e r s u l planetelor! Legătură între creierul uman, cu universul planetelor este c o n t i n u a r e a între conştiinţa sufletului uman. ...Era cald şi plăcut în birou. Am vorbit şi cu redactorul-şef şi am fost de acord cu povestea cerşetorilor dată prin oraş! Am plecat acasă, printre altele şi odihneşte-te şi gândeşte-te la evenimentele zilei.


C a p i t o l u l

al

14-lea

A t r e i a zi, cum ar veni, la ora 09 şi 30 de minute, a apărut, în sfârşit, cerşetorul al doilea. Dar, Şoule al doilea, nu l-a văzut pentru că era un pic aglomerat- e vorba da, dus şi întors, pe trotuar şi, mai erau, şi maşinele ce ţopăiau dus şi întors!- şi, a douacerşetorul al doilea- veni mai târziu şi nu-l vedeam şi datorită faptului că era pitic. Veni mai târziu un pic...dar, nu mult! Piticul, era lângă Capelă. Am salutat cerşetorul-pitic şi, am dat mâna. -...Scuză-mă!...Scuză-mă!...Eu nu te-am observat că te strecori printre oamenii din stradă. Am o...culpă! a subliniat, Şoule al doilea. -M-am strecurat prin oameni, într-adevăr că să văd mersul vieţii...! a spus cerşetorul-pitic. -Ai ajuns bine, sunt de acord! a spus Şoule al doilea... Încotro? -Haideţi la o... plimbare!... O plimbare cu tâlc! a spus cerşetorul-pitic. -Ai o ţintă, anume?.. Nu-i aşa?! a zâmbit, Şoule al doilea. -Da! a zâmbit mai tare ca de obicei ,creşetorul-pitic. Şi, am luat-o în direcţia poştei. Şi, am găsit-lângă poştă- un cerşetor-pitic, dar mai... „înalt”, un pic! Şi, mai lateral... Era lângă el, o scorbură de 50 de centimetri înălţime şi laţime şi lipită de peretele unui magazin. -...Faceţi cunoştiinţă: soţia! a spus cerşetorul-pitic.

un pic infatuat,


-Nu ştiam! a spus Şoule al doilea...Merge...afacerea? -Merge, cum să nu?!... Merge! a spus soţia piticului, mai înalt un pic.... Un pic de...7 centimetri înălţime. -Câţi ai...încasat? a spus cerşetorul-pitic. -...Băi...70 şi ceva de...mărunţei!... a subliniat soţia- de pitic. -Deci, merge, merge!... Dă-i...înainte, dă-i înainte! a spus cerşetorul-pitic. Soţia cerşetorului-pitic era încâlţată cu adidaşi. Era curată!un pantalon de blugi ”scurţi” de 40 de centimetri înălţime, o cămaşă tărcată cu un ilic şi, sus, un fes. Am plecat în altă parte, nu departe, într-adevăr, la piaţa centrală, dar înaintea pieţii, un alt cerşetor... obişnuit- un cerşetor pitic. -Ce faci „vărule”? a spus cerşetorul-pitic. Era, cerşetorul vărul pitic, era la o scară din bloc că să vadă piaţa principală şi să vadă-cu ochiul format!- ...”vadul”- dus şi întors!- oameni cu pungile pline de cumpărături. Dus- la piaţă şi mă întorc acasă cu pungile umflate de cumpărături. Dus şi întors! Şi, cerşetorul vărului pitic, era la înălţime de un centimetru mai mare decât ceresetorul-pitic original, de la început. Era îmbrăcată la fel cu femeie- soţia de cerşetor de pitic. Şi, era la fel: addidas, blugi-curaţi, într-adevăr!-o cămaşă tărcată cu un ilic şi, în cap, un fes. -Câţi ai? a spus cerşetorul-pitic către vărul cerşetorului pitic. Câţi ai?! -...O sută şi...două zeci de lei! a spus un pic timit, vărul cerşetorului-pitic. -Dai...bătaie!...Dai bătaie!... Dăi...! a spus cerşetorul-pitic original.


-Dăi, dăi... cum să nu!? a spus vărul cerşetorului-pitic. Şi, am discutat, în detaliu, procetele „standard” de cerşit! Am încheiat discuţia cu cei doi cerşetori pitici!... -...Încotro? a spus Şoule al doilea. -Haideţi să vedem un ...alt cerşetor mai...deosebit!... Haideţi... haideţi! a spus cerşetorul-pitic. Şi, am luat-o înapoi, la...Poştă, şi nu departe, la un...market cunoscut! -...Uite!... Cel mai bun loc de cerşit din oraş! a spus cerşetorul-pitic. Şi, m-am întâlnit cu un cerşetor ”sadea”: un om obişnuit de 1,75 înălţime însă, era îmbrăcat la fel- şi culoare!- cu cerşetorul pitic (original!), de la piaţă şi cerşetorul-pitic cu soţia a cărei cămaşă era tărcată! Însă, cerşetorul ”normal”, care se „ocupa” de market, pe cap avea fesul inversat! Era în faţa market-ului. -Ce faci... cumetre?... Merge „afacerea”? a spus, în surdină, cerşetorul-pitic original. -Merge... Merge... merge! a spus cumătrul-cerşetor. -Câţi ai luat în...mână? a spus cerşetorul-pitic original. -...Băi... În total... 200 de lei şi nişte mărunţi...!... Şi, ...mai am nişte...pungi de mâncare... suficient pentru gătit! a subliniat, cerşetorul de la market. -...Bani şi mâncare!... În şi..concediu?! a spus Şoule al doilea.

fiecare

zi!...

Dar,

aveţi

-Nu am concediu!... Nu! a spus cerşetorul de pe lângă market!... în cor cu cerşetorul-pitic original. -...Dar, totuşi!... Concediu, nu!.. Bun!... Dar, apare o...boală, ceva... Cum procedăm? a spus Şoule al doilea.


-Aici e...o problemă...!... Aici...! a spus cerşetorul de la Market...Sunt... bolnav, sunt bolnav!... Mă duc la Medicul de familie...! -Dar... Aveţi...buletin? a spus apăsat, Şoule al doilea. -Bineînţeles!... Am buletin, cum să nu?! a spus cerşetorul de la Market-ul din centru, dar pe lateral. -...E...Cam bine! a spus Şoule al doilea... Dar... n-am serviciu! Cum procedăm!...Ai- e e! -Buletinul este suficient, a spus cerşetorul de la Market-ul, mai pe lateral... Şi, ”serviciul” înseamnă...datorie! Am plecat împreună cu cerşetorul-pitic...unde?!... La domiciliul cersetorului-pitic însă, am fost şi ieri, în zonă, Şoule al doilea! Deci, mă văd cu cerşetorul de ieri. Lângă cocioaba cerşetorului de ieri, o vilă. -Aici stau! a spus cerşetorul-pitic. -...Băi...ieri, am discutat cu cerşetorul de ieri!... Nu ştiam că ai de-a face cu un...al cerşetor, alăturat!... Aici stai?! a spus uimit, Şoule al doilea. -În...auzite!...N-am nicio legătură cu o persoană şi, mai ales, cu un cerşetor...”sadea”!... Fără venituri! a spus cerşetorulpitic...Intri? -Nu intru! a spus Şoule al doilea. Era o vilă cochetă, cu două nivele, tipic de ţărănească: pe stânga şi pe dreapta, două dormitoare, şi, în faţă, un hol mare şi, probabil, o bucătărie. La etaj, două dormitoare şi, sigur, un hol şi, probabil-în spate!-toaletele. Cum funcţionează...banii de la oameni, prin cerşetori, etc. şi ajung la o singură persoană (sau la mai mulţi!), o...vilă? ...Cum?!...


Am plecat îngândurat, Şoule al doilea, cerşetorului-pitic!... Niciun venit...! ...Dar, vizavi...!...

povestea

Povestea de ieri este cutremurătoare ca un cerşetor să ajungă la...cocioabă! Am plecat mai îngândurat, la sediul Redacţiei şi, în gând… ...Cum funcţioanează...c o r p u l!?! De exemplu, ochii! Cum!... Ai o..legătură cu o...sinapsis, reţeaua informativă şi s p r e c u a n t i c ă- este un c e n t r u special, care se ocupă cu ochii...! Nu am urmărit ochii, nasul, stomacul-în general, din corp, nu!-am urmărit evoluţia traseului prevăzut: un neuron, un alt neuron prin sinapsis, iarăşi un neuron!... Şi, ajunge la o celulă-ncare are importanţă „numele”, şi ajunge (obligatoriu!) la Reţeaua informativă din corp...! O r i c u m, a j u n g e la creier!... ...Dar... Care aveţi legătură între corpul uman (obligatoriu, prin creier!) cu...universul? ...Şi, am un răspuns (Cu greu, întradevăr!): p r i n c o n ş t i i n ţ ă! P u n t e a, î n t r e c r e i e r u l u m a n cu U N I V E R S U I e s t e s u f l e t u l u m a n! UNIVERSUL am stabilit etapizat (sinonim, prin corpul uman!): o p l a n e t ă (egal= un n e u r o n!; un a l t neuron= egal cu s i n a p s i s; ş i, prin r e ţ e a u a informativă a j u n g e la o m u l ţ i m e d e celule= egal p r i n r e ţ e a u a informativă (din creier!), ajunge la l o c u l s t a b i l i t cu un o r g a n a n u m e (stomac, ochi, plămân, inima,etc.); prin gravitaţie (din corp!), corespund= egal, cuantică (prin reaţea!); şi, ajunge la Calea Lactee, corespund, din creier, a n u m e o r g a n (n-are importanţă: inima, ficatul, plămânul, etc.!... Dar are un rol stabilit cu e x a c t i t a t e !); şi, ajunge la Centrul Galactica- echivalent, prin creier: iarăşi, n-are importanţă: inima, plămân, ficat, etc.!; şi, ajunge la U n i v e r s!- echivalent: n-are importanţă: ori plămân, ori inima, ori... Oricum, e s t e s t a b i l i t c u e x a c t i t a t e, o r g a n u l d e s e m n a t!; ...Şi, ajunge, unde?...


Asta e problema! ...U N D E V A, o s ă r ă s p u n d...! ...Dar... c â n d?!? ...Şi, tot în gândul meu, Şoule al doilea... De exemplu: (La internet! Sursa: ziarul România Liberă, în data de 11 februarie 2016, ora 18.59). C E L E B R U L fizician britanic S t e p h e n H a w k i n g a afirmat, miercuri că detectarea undelor Gravitaţionale- ultima dintre predicţiile făcute de A l b e r t E i n s t e i n în Teoria Relativităţii Generale care nu fusese dovedită practic- deschide calea „unei noi forme de a privi Universul”, transmite EFE, potrivit Agerpres. „Capacitatea de a le detecta (undele gravitaţionale) poate revoluţiona astronomia”, a declarat pentru BBC savantul de 74 de ani, expert în problemele legate de găurile n e g r e. El a făcut aceaste aprecieri imediat după ce, într-o conferinţă de presă organizată la Washington, s-a anunţat că undele gravitaţionale au fost observate pentru prima oară direct de către oamenii de ştiinţă în cadrul Experimentul LIGO (Laser interometer GravitaţionalWave Observatory). Depistarea acestor unde, semnale lăsate de marile cataclisme din Univers, constituie ”prima d o v a d ă a unui sistem Binar de găuri negre în fuziune”, a explicat Stephen Hawking. „În afară de faptul că se confirmă Teoria Relativităţii Generale, putem spera să vedem găurile negre de-a lungul istoriei Universului, am putea vedea chiar şi vestigiile Universului primordial, în timpul Big Bang-ului” graţie undelor gravitaţionale, a estimat marele cosmolog. David Reitze, directorul executiv al Laboratorului LIGO Caltech, a anunţat joi, în cadrul unei conferinţă de presă organizată la Washington, că au fost detectate undele gravitaţionale generate


de două găuri negre-două obiecte cosmice extraordinar de dense, a căror existenţă a fost, de asemenea, prevăzută de Einsteincare a intrat pe orbită una în jurul celeilalte şi apoi s-au ciocnit, eveniment care a desemnat naşterea unei găuri negre mai masive. Cele două găuri negre aveau, fiecare, echivalentul a aproximativ 30 de mase solare şi erau localizate la 1,3 miliarde de ani lumină. Undele gravitaţionale sunt fluctuaţii în curbură spaţiu-timp care se propagă ca nişte unde, cu viteza luminii. Conform Reuters, descoperirea a fost realizată în cadrul experimentului LIGO, desfăşurat în două locaţii simulatan, în Statele Americane Louisiana şi Washington, pentru a elimina Eventualele erori de măsurare şi pentru ca rezultatele obţinute să poată fi verificate. Anunţul a fost făcut la Washington D.C. de cercetătorii de la Institutul Tehnologic din California (Caltech), Institutul Tehnologic din Messachusetts (MIT) şi în cadrul LIGO Scientific Collaboration. LIGO caută undele gravitaţionale urmărind modul în care acestea afectează textura spaţiu-timp: atunci când trece o astfel de undă, ea întinde spaţiul într-o direcţie şi îl strânge în alta, pe direcţia perpenticulară. LIGO foloseşte interferometre pentru a detecta aceste mici fluctuaţii în spaţiu-timp. Un astfel de dispozitiv desparte în două o singură rază laser şi trimite ambele raze rezultate în direcţii diferite, perpenticulare însă una pe celaltă (formând un „L”). Cele două raze rezultate străbat distanţe egale în cadrul experimentului, se lovesc de nişte oglinzi şi se întorc spre sursă. Dacă acest sistem experimental nu este perturbat de factori externi (în acest caz de undele gravitaţionale) ele sunt perfect aliniate la revenire. Însă intersectarea cu o undă gravitaţională poate modifica distanţa stăbătută de laser, pe fiecare dintre cele două braţe aflate în unghi drept. La fel ca şi lumina, gravitaţia se propagă prin spaţiu sub formă de unde, însă nu este o radiaţie. În cazul gravitaţiei, spaţiul însuşi este distorsionat, fiind întins şi strâns de undele gravitaţionale. Detectarea undelor


gravitaţionale a necesitat măsurarea razelor laser proiectate pe o distanţă de 4 kilometrii cu o precizie de ordinul a 1/10.000 din diametrul unui proton. Aceste măsurători s-au desfăşurat simultan la cele două centre ale experimentului LIGO din Louisiana şi Washington. După detectarea semnalului undelor gravitaţionale, oamenii de ştiinţă au trasformat acest semnal în unde radio şi au putut asculta sunetul produs de ciocnirea a două găuri negre. Prima observaţie a undelor gravitaţionale în cadrul acestui experiment a avut loc la 14 septembrie 2015. Descoperirea care confirmă existenţa undelor gravitaţionale deschide o nouă cale de a observa Universul. Spre exemplu, undele gravitaţionale generate de explozia primordială, Big Bang, vor oferi noi informaţii despre modul de formare a Universului. Astfel de unde, extraordinar de puternice, se formează şi atunci când explodează STELE în stadiul de supernovă sau atunci când pulsează STELE neutronice extraordinar de masive. Detectarea acestor unde poate oferi noi informaţii despre obiectele şi evenimentele cosmice care le produc. Dovezile concrete ale existenţei undelor gravitaţionale deschid o nouă eră pentru discipline precum fizica sau astronomia. „Tinând cont de faptul că undele gravitaţionale NU interacţionează direct cu materia (spre deosebire de radiaţia electromagnetică, spre exemplu), ele se propagă prin univers NESTINGHERIT şi pot oferi o imagine de ansamblu asupra ÎNTREGULUI cosmic”, confirmă echipei LiGO. Astfel de unde ”ar trebui să transporte informaţia nealterată cu privire la originea lor, spre deosebire de radiaţia electromagnetică care este distorsionată de-a lungul distanţelor de milioane de ani lumină pe care le străbate prin spaţiu”. „Anunţul făcut de echipa LIGO desemnează una dintre cele mai mari descoperiri ştiinţifice realizate în ultimii 50 de ani”, a comentat fizicianul SAUL TEUKOLSKY, de la Universitatea CORNELL.


Comentăm. Am spus, de mulţi ani, că d o v a d a, cu două probleme: -Avem un n e u r o n -de fapt, în esenţă, m i c r o t u b i l u l, s i n a p s i s!... Asta-i una! -Şi, a doua: prin s i n a p s i s (u n d e v a, trebuie să-şi facă loc prin o a l t ă c e l u l ă!... Şi, ajunge la... Reţeaua Informativă! Şi, a p a r e- în s f a r s i t!- o a l t ă s t u c t u r ă din creierul uman: g r a v i t a ţ i e! D o v e d i t ă- iar, în...sfârşit!- prin intermediul experimentul LIGO (Laser interferometer Gravitaţional- wave observatory). D e c i, a treia s t r u c t u r ă din creierul uman! Dar... apare, în continuare, traseul stabilit, la creier: Deci, un neuron (microtubul, prin sinapsis, Reţeaua Informativă, gravitaţie, cuantică şi ajunge la vorbire prin c o n ş t i i n ţ a s u f l e t u l u i o m e n e s c! P u n t e a: creierul uman face l e g a t u r a a u t o m a t c u o planetă! Cosmosul e s t e a n u m e (sinonim, prin creierul uman!) f i r e l e (prin Reţeaua Informativă, mai e x a c t!) cu o a l t ă P l a n e t ă! Şi, o a l t ă p l a n e t ă prin reţeaua informativă, gravitaţie, cuantică, stele, Calea Lactee, etc. U N I T Ă, p r i n c e r c s i m e t r i c: un c o r p o m e n e s c c u u n c o r p p l a n e t a r! Şi, i n v e r s! A m o concepţie p r o p r i e! ...Şi, a m d o v e d i t-o

p â n ă acum!

(Neuronii, celulele, s i n a p s i s, microtubulul, reţeaua informarativă, gravitaţie, cuantică, un c e r c: O P E R S O A N Ă, un U N I V E R S!


M a i devreme, sau mai târziu, O M E N I R E A se pierde! ...Datorită c i o c n i r i i planetelor! ...Dar, î n s ă, se va naşte o a l t ă p l a n e t ă (fără n u m e!), e E x a c t, cu o a l t ă denumire şi o a l t ă o m e n i r e! ...Deci, d u p ă... ~4,5 miliarde de ani (cu diferenţa de o sută şi/sau minus!)! ...Şi,mai mult... Sursă: ziarul Jurnalul Marincovici, 29 august 2015

Naţional-Autorul:

Magda

...Î n timp ce dormim, creierul munceşte: stochează amintirile, visează, elimină toxinele. Studile demonstrează că, în timpul somnului, creierul nostru nu se odihneşte, ci îndeplineşte misiuni esenţiale, scrie Huffnghn Post. Creierul formează şi stochează amintirile în zona memoriei pe termen lung, creează, visează, face conexiuni şi curăţenie în sensul că elimină neurotoxinele din corpul nostru. Şi asta nu-i tot! În timpul somnului, creierul se pregăteşte să ne ofere o stare de bine. Iar ceea ce spunem adesea că ”noaptea este un sfetnic bun” este demonstrat ştiinţific. După o noapte cu un somn odihnitor, creierul este mult mai capabil să găsească soluţii la problemele care păreau nerezolvabile. Comentăm. 1)...”Studiile demonstrează că, în timpul somnului, creierul nostru, n u se o d i h n e ş t e, ci îndeplineşte misiuni esenţiale”... Deci, prin creier! Şi, cu permisiunea dumneavoastră, cititorilor, şi prin... planetele d e s e m n a t e... s o m n u l u i! Prin... „s i n a p s i s” (cu cele două! Prin corp şi cu astrele!), prin suflet şi conştiinţă! Îmi aduc aminte, în paranteză, o frază de la Cursuri de Perfecţionare de la I.E.F.S. şi spune (la somn) că somnul este fragmentat cu trei trepte:


-două ore şi 40 de minute este profund şi, după asta, 10-15 minute” relaxare”, la...”şase!”; -două ore şi 40 de minute este profund şi, după asta, 10-15 minute,”relaxare”, la...”şase!”; -două ore şi 40 de minute este profund şi, după asta, 10-15 minute,”relaxare”, la...”şase!”; Minus sau plus, o eroare de 10-15 minute. În total, 8 ore (să mai perfecţionezi somnul, de-a lungul timpului, de la 12 la...8!). Deci, creierul funcţionează Non-Stop! Nu face nicio pauză!... De la naştere, până la vecie!... ...Deci... ”Creierul” , înlesneşte, ”funcţionează”Demonstrat!-... ”şi stochează amintirile în zona m e m o r i e i pe termen lung, creează, visează, face conexiuni şi curăţenie în sensul că elimină neurotoxinele din corpul nostru”. ...Dar, c u m p r o v i n amintirile, visele şi curăţenia în sensul că elimină neurotoxinele din corpul nostru? ...Mai...gândeşte-te, cititorule!... Mai gândeşte-te! ...Şi... ...Dar, are şi un s c o p!... Este vorba de- încă o dată!- de un n e u r o n!!!... P r i n n e u r o n u l s t a b i l i t cu e x a c t i t a t e prin creierul nostru! N u intru în detaliu (sunt specialiştii desemnaţi renumiţi care se ocupă cu creieul nostru). 3)Am spus, de mai multe ori, că în timpul „somnului”, n u există datorită f l u x u l permanent. De fapt, s-au schimbat ”mendrele”: adăugăm o pauză, dar p r i n m e m o r i e! 4)... ”un somn odihnitor, creierul este mult mai capabil să găsească soluţia la problemele, care, iniţial, păreau nerezolvabile”. Oricum, creierul funcţionează ca la carte: fără suflare!... ...În c o n t i n u u!


Repet, în concluzie: un n e u r o n, un alt n e u r o nsinapsis- reţeaua informativă- o a n u m i t ă c e l u l ă din creier, mai precis (somnul!)- şi, îşi dă „drumul” (faceţi o pauză!), spre c u a n t i c ă (Acum, fără pauză!)- o a l t ă Reţea Informativă (Spre exemplu: stomac prin Reţeaua informativă, etc., şi ajunge la creier d e s e m n a t a n u m e (cu o altă funcţionare!)! De fapt, d u s

şi

î n t o r s!

Dar este bine stabilit şi eşalonat în, în general, corpul uman. Deci, în general, mai devreme sau mai târziu, (în gândul meu, Şoule al doilea! Din 24.02.2016, ora 08.31) O M E N I R E A se p i e r d e! Datorită c i c l u l u i planetelor! Dar, a p a r e, o planetă (fără NUME!), exact cu o a l t ă o m e n i r e!

altă

...D e c i, mai s t a u la... ”v e g h e”... 4,5 de miliarde de ani! (...Cu elefanţii, cu maimuţele, etc. şi ajunge... la...specia umană:o m u l! ...Şi, tot în gândul meu, Şoule al doilea, am ajuns la...serviciu! La Ziar! ...Şi, tot în gândul meu, Şoule al doilea... (că, am avut dreptate!): o ...s t e a! ...O

s t e a... muribundă!...

S u r s a: la internet, ziarul România Liberă, în data de 07.08.2015. ...O S T E A...M U R I B U I D Ă, c h e i a pentru desluşirea destinului s o a r e l u i. Fantoma unei stele muribude, care şi-a extins straturile atmosferice înghiţind plenetele de pe orbită sa şi a format nebuloasa planetară Southern Owl Nebula (ESO 378-1), ar putea dezvălui care este destinul Soarelui, conform observaţiilor realizate, cu un telescop aparţinând de European Southern Observe (ESO), relatează Agerpres.


Atunci când îmbătrânesc, stelele mici şi medii, de tipul Soarelui şi cu până la de opt ori mai masive decât astrul nostru, formează nebuloase planetare. Stelele care cântăresc mai mult de 8 mase solare îşi vor sfârşi vieţile cel mai probabil printr-o explozie dramatică de tip supervova. Nebuloasele planetare reprezintă fenomene cu o viaţă relativ scurtă, durând câteva zeci de mii de ani, în comparaţie cu durata medie de viaţă a unui stele care este de câteva miliarde de ani. „Durata de viaţă a unei nebuloase planetare este o fracţiune din cea a unei stele, putând fi comparată cu durata de viaţă a unei bule de săpun prin comparaţie cu cea a copilului care a suflat-o” conform unui comunicat al ESO. Ce se întâmplă cu Soarele când rămâne fără hidrogen. După câteva miliarde de ani, o Stea de tipul Soarelui rămâne fără hidrogen (folosit în reacţia de fuziune nucleară având ca rezultat producerea de heliu) şi nu mai dispune de suficientă energie pentru a-şi susţine straturile exterioare. Astfel nucleul stelei se contractă şi se încălzeşte. Structurile exterioare se întind enorm din cauza temperaturii foarte mari a nucleului, devenid mult mai reci. Steaua devine o gigantă roşie. Nucleul contininuă să se CONTRACTE şi să se încălzească până reîncepe procesul de fuziune nucleară având drept combustibil de această dată, heliul, din care se formează carbon şi oxigen. Reaprinderea reactorului nuclear al Stelei duce la stoparea contracţiei nucleului, dar Steaua rămâne instabilă şi emite pulsaţii puternice. Acestea vor deveni la un moment dat suficient de mari pentru a arunca întreaga atmosferă solară în spaţiu. Gazele evacuate formează un nor de material în jurul nucleului expus al STELEI. Pe măsură ce atmosfera se îndepărtează de STEA, straturi din ce în ce mai adânci cu temperaturi din ce în ce mai mari sunt expuse, iar atmosfera STELARĂ EJECTATĂ este IONIXATĂ şi începe să strălucească, formînd astfel o nebuloasă planetară. Radiaţiile emise de nucleul STELAR luminează structurile de gaze în culori fantomatice. După dispersarea acestor gaze din


STEAUA INIŢIALĂ nu mai rămâne decât nucleul- o PITICĂ albă, mică, STRĂLUCITOARE şi DENSĂ. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că în Calea LACTEE există aproximativ 10.000 de nebuloase planetare, dar astronomii nu au detectat decât proximativ 1.500 dintre ele. SOARELE VA FORMA O NEBULOASĂ peste 5 miliarde de ani. Ţinâd cont de TIPOLOGIA sa, SOARELE va forma la rândul său o nebuloasă planetară peste aproximativ 5 miliarde de ani, când se va extinde, înghiţind planetele de pe orbitele apropiate, inclusiv Pământul, pe măsură ce se tranformă într-o gigantă ROŞIE. Prin astfel de nebuloasă elementele chimice grele obţinute prin fuziune în nucleele STELELOR, AŞA CUM SUNT carbonul şi azotul, sunt expulzate în mediul Interstaler de unde intră, în compoziţia unor n o i planete şi contribuie la apariţia vieţii pe acestea. Comentăm. Fazele date sunt redate punct cu punct! Este foarte, foarte important pentru s t r u c t u r a c ă r ţ i i. 1)...N i m i c n o u sub...soare!... Nu numai soare! Nu! (E o...pitică albă, mică, strălucitoare şi densă). De fapt, ansamblul planetelor şi corpul omenesc, egal... c u s i n a p s i s! În orice împrejurare! 2) ”O stea muribundă este cheia pentru desluşirea destinului soarelui”. Da! Este o mare ”problemă”! Dar, Şoule al doilea, am precizat cauzele fenomenului: printr-un... n e u r o n, plus, un a l t n e u r o n, de la creier, egal= s i n a p s i s! Este cheia s i n a p s i s-lui!


...Şi, în continuare, Reţeaua Infomativă; o altă Reţea, sinapsis- b i n e s t a b i l i t!- din c r e i e r ş i la u n i v e r s... I D E N T I C ! Creierul uman, identic cu universul p l a n e t e l o r! ...C u precizarea: Ş i i n v e r s! 3)”Fantoma unei STELE muribunde, care şi-a e x t i n s straturile atmosferice înghiţind planetele de pe orbită sa şi a format nebuloasa planetară Southern Owl Nebula (ESO 378-1) ar putea dezvălui care este destinul Soarelui...”!!! ...Opreşte-te!...Opreşte-te!...Nebuloasele ...Opreşte-te!...

din

cer...!

...Este vorba de...Reţeaua Informativă şi l a u n i v e r s, şi în creierul nostru! …Unii „pleacă (prin gazul nebulos!) şi sunt înlocuiţi cu a l t e g a z e de n e b u l o a s ă, alţii...rămân”! Şi... la Creierul nostru uman! (prin c o n ş t i i n ţ ă!). Î m p i n g e, de fapt, î n a i n t e nebuloasele date prin STELE... Pitică cum ar fi la art.1!... Deci, pitică, albă, mică, strălucitoare şi densă! Un t i p c u n o s c u t din nebuloasele date (este o groază de nebulosităţi!) şi unicul!... În speţă, o STEA şi de SOARE! INDIFERENT de la SOARE: dispare prin nobuloasă, dar apare instantaneu, o a l t ă NEBULOASĂ de la un alt SOARE şi, CONCOMITENT, o ALTĂ TERRA! (mai mare sau mai mică, depinde!). Nu! La o altă „T E R R A”! 4)”Atunci când îmbătrânesc, STELELE mici şi medii, de tipul SOARELUI şi cu până la de opt ori mai mare masive decât astrul nostru, f o r m e a z ă NEBULOASE PLANETARE. Stelele care cântăresc mai mult de 8 mase SOLARE îşi vor ş f â r ş i vieţile cel mai probabil printr-o explozie dramatică de tip supernova”.


...E x a c t când ”îmbătrâneşte”, r u p e l a n ţ u l I n e l a r, prin Reţeaua Informativă v e c h e şi s-a distrua viaţa de pe Terra şi prin SOARE, D A R, apare o A L T Ă planetă (din gazul de la nebulozităţi!) şi, f i r e s c, cu un ALT s o a r e! C I C L U L, nu dezminţi! 5)”Durata de viaţă a unei nebuloase planetare este o fracţiune din cea a unei STELE, putând fi comparată cu durata de viaţă a unei bule de săpun prin comparaţie cu cea a copilului care a suflat-o”. ...Şi, lanţul, nu se dezminte!... Niciodată! Durata nebulozităţii, se rupe întodeauna, prin sinapsis şi se r e f a c e (prin nebuloasă!), pentru o STEA, CU ELEMENTUL TERRA n o u ă ŞI CU un SOARE (mai mare sau mai mic!)! ...UMPLE, UMPLE până când elementele sale (prin Reţeaua Informativă cu sinapsis!) se constituie din gaze, heliu, hidrogen, oxicen, etc., să facă plinul. 6)”CE se întâmplă cu SOARELE când rămâne fără hidrogen”. Exact cum am spus eu, Şoule al doilea!... S-a ”rupt” Reţeaua!...Reţeaua Informativă (şi la creier, sinonim!), şi s-a d i s t r u s p l a n e t a (TERRA), cu SOARELE cu totul, şi apare, concomintent, o A L T Ă nebuloasă (deci, s-a distrus TERRA!), CU UN SATELIT, CU UN SOARE, ETC.! 7)Reaprinderea reactorului nuclear al STELEI duce la stoparea contracţiei nucleului, dar STEAUA rămâne instabilă şi emite pulsurii puternice, şi...la un moment dat, suficient de mari pentru a arunca întreaga atmosferă solară în spaţiu”. C o r e c t, reaprinderea reactorui nuclear al STELEI- de fapt, s-a „echilibrat” Reţeaua Informativă- stoparea contracţiei nucleului, şi,bineînţeles, STEAUA rămâne instabilă şi emite pulsuri puternice,până când, o a l t ă PLANETĂ (a doua evoluţie din nebuloasă), prin STEA şi SOARE!


8)”Radiaţile emise de nucleul STELAR luminează STRATURILE de gaz în culori fantomatice. După dispersia acestor gaze din STEAUA i n i t i a l ă nu mai rămâne decât nucleul- o PITICĂ... albă, mică, strălucitoare şi densă. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că în Calea Lactee există aproximativ 10.000 de nebuloase planetare, dar astronomii nu au detectat decât aproximativ 1.500 dintre ele”. O singură „NEBULOASĂ” (prin Reţeaua Informativă, prin s i n a p s i s!) este suficient să apare o STEA cu sateliţii cuveniţi, în jur. De exemplu: TERRA, SOARELE, etc., apare nebulozitatea, o a l t ă legătură prin s i n a p s i s, prin Reţeaua Informativă, şi,în continuare,...!... Cuantică...! 9)”Ţinând cont de TIPOLOGIA sa, SOARELE va forma la rândul său o nebulozitate planetară peste aproximativ 5 miliarde de ani, când se va extinde, înghiţind planetele de pe orbită apropiinduse inclusiv de Pământ, pe măsură ce se trasformă într-o gigantă ROŞIE”. E X A C T cum aţi citit în ultimele pasaje că TERRA şi SOARELE, de exemplu, vor trece, în timp- să dermine TERRA ŞI, IMPLICIT, Soarele!- apare, prin nebuloasă, o a l t ă PLANETĂ ŞI, IMPLICIT, un alt...Soare corespunzător. INTERESANT, nu-i aşa, cititorilor! Interesant! Dar, am găsit-o încă o dată- ... Reţeaua Informativă prin s i n a p s i s, indiferent de tipul planetelor vechi sau noi- că am „terminat sau nu, Calea Lactee şi cu creierul nosru”- prin s i n a p s i s! E altă

c r u c i a l, Reţeaua Informativă prin s i n a p s i s!

S-a”rupt”, prin nebuloasele date, echilibrul între STELE la o STEA!... S-a rupt!... Dar, a p a r a l t e g a z e, prin


nebulozitate, P R I NTR-O s t e a Informativă, s i n a p s i s, etc.

N O U Ă, prin Reţeaua

1o)Şi, acum, d o v a d a : „Prin astfel de nebuloase elementele chimice grele obţinute prin fuziune în nucleele STELARE, aşa cum sunt carbonul şi azotul, sunt e x p u l z a t e în mediul interstalar de unde intră în c o m p o z i ţ i a ce duce la apariţia vieţii pe acestea”. ...F ă r ă ...c o m e n t a r i u! Deci, încă o dată: nebulozitate (echivalentul l a o a l t ă STEA!), elementele chimice (la Pământ!) INTERSTELARE, d e u n d e intră în c o m p o z i ţ i a d a t ă, a p a r e...v i a ţ a! ...Iarăşi, fără comentariu! Am stat patru sau cinci ore la Redacţie şi, spre seară, am petrecut, în linişte, evenimentele date astăzi, ieri şi mai multe... nopţi nedormite! - am o...concluzie!...Parţială!


C A P I T O L U L

al

15-lea

...I d e i l e, de mulţi ani de zile- prin anii 2005-2006, erau prezente, în fiecare zi. Sau, pe seară!...Oricum, mai târziu!... ...O a r e...oare...!... Ce se întâmplă în fiecare zi, în Corp!... Prin organismul unui cetetean...!... Şi, opus... încrengăturile din UNIVERS!... ...Şi, mă gândesc şi mă gândesc, oare... la o l e g a t u r ă î n t r e CORPUL OMENESC şi CORPUL U N I V E S A L! ...Şi, cu permisunea dumnevoastră CITITORILOR, am... GĂSIT! S i n a p s i s! Am compus, în esenţă, o c a r t e care demonsreaza că sunt d o u ă u n i v e r s u r i: -u n i v e r s u l „liniar”; -u n i v e r s u l d i n c o r p! O...i d e e, de f a p t, o....sclipitură de geniu!... ...O

l u ă m încă o dată!

...Versiunea o r i g i n a l ă! Sursă: la Internet. E x p e r i e n ţ e l e din apropierea morţii apar când s u f l e t u l p ă r ă s e ş t e s i s t e m u l n e r v o s şi p ă t r u n d e în u n i v e r s! Conform dr. STUART HAMEROFF, o experienţă aproape de moarte se întâmplă atunci când formaţiile c u a n t i c e care


populează sistemul nervos părăsesc c o r p u l şi se în u n i v e r s.

disipă

Şi, c o n ş t i i n ţ a are reşedinţa- în convorbirile cu Stuart cu fizicianul britanic Sir ROGER Penrose, în microtubulii din celulele creierului, care sunt site-urile principale de prelucrare c u a n t i c ă. După moarte, această informaţie este eliberată din organism, ceea ce, înseamnă că c o n ş t i i n ţ a noastră m e r g e cu EA!!!- Deci, p r i n s i n a p s i s! (Prin gravitaţie, Reţeua Informativă, cuantică, cu cele d o u ă componente: corpul omenesc şi „corpul” u n i v e r s a l)! Ei au susţinut că experienţa c o n ş t i i n ţ e i noastre este r e z u l t a t u l e f e c t e l o r g r a v i t a ţ i e i c u a n t i c e. ÎN ACEŞTI M I C R O T U B U L I există o teorie pe care au n u m i t-o reducere obiectivă- orchestrată (orch-OR). E s t e, în i n t e r i o r u l creierului, rezultatul efectelor gravitaţiei c u a n t i c e în a c e ş t i m i c r o t u b u l i şi, p r i n s i n a p s i s, în a f a r ă din creier, rezultalul efectelor g r a v i t a ţ i e i c u a n t i c e în aceşti microtubulii în u n i v e r s!!! În acelaşi timp, spune la Revistafelicia ro- de la Internet la Ziarul Jurnalul Naţional pe 21 septembrie 2015, că L u m e a de D i n c o l o, E X I S T Ă! (Deci, prin c o r p u l omenesc şi cu „corpul” u n i v e r s a l!). 9 D O V E Z I zdrobitoare a d u s e de oamenii de ştiinţă. De-a lungul timpului, nenumărate persoane au povestit despre experienţele de viaţă de d u p ă moarte. Psihologul MARY JOE RAPINI a lucrat cu foarte mulţi pacienţi aflaţi în stadii terminele de c a n c e r, care i-au povestit mai multe astfel de episoade. Mărturisirile lui Mary Joe apar în Cartea medicului JEFFREY LONG, ”Evidence of the Afterlife: The Science Of Near-Death Experiences”, apărută în 2010. Rapini spus de mai


multe ori povestirile pacienţilor săi pe seama tratamentelor medicale puternice, dar în aprilie 2003 a expermentat EL însuşi un astfel de episod, în urma unui a n e v r i s m. „Îi vedeam pe medici agitându-se în jurul meu, înfigând tot felul de lucruri în m i n e, apoi l-a sunat pe s o ţ u l meu. Când m-am uitat în sus, am v a z u t o l u m i n ă puternică... Nu e s t e ca o r i c e l u m i n ă obişnuită (N.R., Şoule al doilea: prin s i n a p s i s, părăseşte sistemul nervos şi pătrunde -tot prin sinapsis- în corpul canceros!)- ...Era cu totul diferită... Era o Lumină ştearsă...Şi, creştea din ce în ce mai mult. Mă tot uitam mirată la ea întrebându-mă ce E Asta? Apoi a crescut atât de mare, încât m-a înghiţit şi m-am trezit în acest tunel, care m-a dus în această frumoasă încăpere. Dumnezeu mă ţine în braţe şi mi-a spus: Mary Jo, tu NU POŢI RĂMÂNE aici! Dar eu voiam să rămân, aşa că am protestat. Nu pot rămâne?! De ce? Şi am început să enumăr toate motivile pentru care ar fi trebuit să rămân. Şi atunci mi-a spus: Ai iubit vreodată în viaţa ta pe cineva, aşa cum te-ai simţit tu iubită aici? Şi am răspuns: Bineînţeles că n u. Este imposibil. Eu sunt O M! Şi atunci mi-a spus: Poţi mai mult decât atât!Apoi, m-am întors...”, a povestit Rapini. Mary Joe Rapini spunea că, după această experienţă uluitoare, au existat nopţi în care îi apărea în vis acea Lumină neobişnuită. Medicul JEFFREY LONG a expus în Carte sa dovezi ale existenţei lumii veşnice: 1)Din punct de vedere medical, este imposibil să se trăiască o experienţă lucidă în starea de inconştienţă sau moarte clinică. Persoanele care se află în apropierea morţii sunt de regulă inconştinte şi de multe ori pot fi declarate moarte clinic, în sensul că nu mai respiră, iar inima lor nu mai bate. În momentul când inima încetează să mai bată, creierul n u mai primeşte niciun pic de sânge. La aproximativ 10-15 secunde d u p ă oprirea fluxului sanguin către creier, activitatea cerebrală încetează. Atunci când activitatea cerebrală se opreşte, sinusoida de pe ecranul electroencefalografului devine orizontală. Oamenii care se află în acestă stare, sunt, în general, inconştienţi, iar inconştienţa este definită, prin excelenţă, ca


incapacitatea de a mai avea vreo experinţă conştientă organizată. Cu toate acestea, persoanele aflate, în această stare descriu, atunci când revin la realitate, experienţe perfect trăite într-o stare de luciditate extremă. Medical, acest lucru este inexplicabil. 2)Persoanele care trăiesc o experienţă în apropierea morţii aud şi văd într-o stare corporalizată (experienţă extracorporală), iar lucrurile percepute de ele se dovedesc de cele mai multe ori corecte. Starea extracorporală reprezintă primul element care apare în majoritatea experienţelor din apropierea morţii. Persoanele care trăiesc astfel de experienţe descriu evenimente pe care nu ar mai fi trebuit să le poată vedea pentru că sunt i n c o n ş t i e n t e, iar acest fel de evenimente se petrec undeva departe de corpul lor fizic. Acestea îşi văd propriu corp, în starea de inconştienţă sau văd eforturile medicilor de resuscitare a lor, fapt ce au fost certificate ulterior. 3)Experienţele din apropierea morţii se petrec de regulă, atunci când pacientul se află sub anestezie, situaţia în care c o n ş t i i n ţ a n u ar mai trebui să fie activă. În timpul anesteziei generale niciun om nu ar trebui să aibă vreo experinţă lucidă, ca să nu mai vorbim de o stare de conştiinţă superioară stării de veghe. 4)Există persoane oarbe care trăiesc experienţe în apropierea morţii. Ele n u au aceleaşi percepţii vizuale ca şi văzătorii. Nevăzătorii născuţi orbi nu au nicio reprezentarea vizuală a lumii în care trăim. Aceşti oamenii înţeleg lumea doar prin percepţiile lor auditive sau prin cele oferite de simţul atingerii, mirosului şi gustului. Visele lor nu includ niciodată imagini, ci doar selectatea tipurilor de percepţii. Totuşi, atunci când o astfel de persoană trăieşte o experienţă în apropierea morţii, s-a constatat că are aceleaşi percepţii puternice văzute ca şi celalţi oameni. 5)Retrospectiva vieţii, din timpul unei experinţe din apropiearea morţii, reflectă cu acurateţe evenimentele reale petrecute în viaţa pe care o trăieşte persoana însă, include şi evenimente de mult uitate. Unele persoane revăd doar etapele din viaţă lor, în timp ce altele trăiesc o retrospectivă pararamică a întregii lor vieţi.


6)Practic toate fiinţele întâlnite în timpul unei experienţe din apropiera morţii sunt decedate în momentul producerii acesteia, iar marea majoritate sunt rude, prieteni sau alte cunoştinţe. Când o persoană, care trăieşte o experienţă din apropierea morţii, întâlneşte alţi oameni pe care i-a cunoscut în timpul vieţii sale, aceştia sunt inevitabil decedaţi în momentul producerii experienţei. În halucinaţii sau vise pot fi întâlnite şi persoane care sunt în viaţă, în preajma morţii nu se întâmplă acest lucru. Foarte multe persoane care trăiesc experienţe din apropierea morţii întâlnesc fiinţe care le par familiare, dar pe care nu le recunosc. Ele descoperă mai târziu identitatea acestora, de pildă din examinarea unor vechi fotografii de familie, dar, la o dată ulterioară producerii experienţei din apropierea morţii. 7)Similitatea izbitoare care există între experienţele din apropierea morţii pe care le trăiesc copiii cu vârste foarte mici şi adulţii, sugerează că aceste experienţe nu au nimic de-a face cu convingerile preexitente ale celor implicaţi. Copiii cu vârste mai mici de şase ani, trăiesc astfel de experinţe care includ aceleaşi elemente regăsite şi la adulţi. Copiii nu au auzit vorbindu-se despre aceste experinţe, ei neştiind nimic despre retrespectiva vieţii, despre existenţa t u n e l u l u i către lumina, despre experienţele extracorporale,etc. Prima dată, în viaţa lor, când iau contact cu aceste elemente este momentul în care se petrece experienţa. 8)Uimitoarele similitudini care există între experienţele din apropierea morţii, ale persoanelor din întrega lume, reprezintă o altă dovadă fermă că aceste evenimente sunt cât se poate de reale. Există o anologie simplă care ilustrează acest lucru: dacă o persoană din Statele Unite, una din Spania şi una din Mexic merg la Paris, toate văd Turnul Eifel. Singurele diferenţe între relatările lor ţin de detalii, nu de esenţă. Aceaşi lucru este valabil şi pentru oamenii din culturi diferite care trăiesc astfel de experinţe. Există însă, diferenţa între maniera de a descrie aceleaşi evenimente de către anumite populaţii sau altele, dar între ele există asemănări uluitoare.


9)Persoanele care trăiesc experinţe din apropierea morţii sunt transformate, în modul lor de a fi, de experienţa trăită, adeseori pentru totdeauna. „După aceste experienţe apar efecte pe termen lung atât naturale, cât şi supranaturale. Între cele naturale se numără diminuarea fricii de moarte şi amplificarea credinţei acestei persoane care devine mai plină de iubire atunci când interacţionează cu semenii lui, ele schimbându-şi profund elementele din personalitate, în primul rând, în sensul că devin mai bune. Printre efectele supranaturale se numără primirea de diferite, aşa-zis, daruri paranormale. Studiul celor doi autori evidenţiază că 43% dintre cei intervievaţi au rămas cu astfel de puteri neobişnuite în urma experienţei lor, puteri pe care nu le aveau înaintea acestuia. Cele mai uimitoare trasformări sunt de obicei cele fizice, îndeosebi vindecările neaşteptate ale unor oameni bolnavi fizic sau psihic. Concluzionând, fiecare categorie de dovezi, din cele enumerate mai sus, confirmă cu putere existenţa unei vieţi de apoi, dar împreună cele nouă categorii reprezintă o dovadă absolută a existenţei lumii de dincolo, afirmă autorul. La fel de important este şi aspectul spiritual al experienţelor din apropierea morţii, care răspund la întrebările puse de omenire legate de existenţa ei pe acest pământ, precum şi de existenţa vieţii de apoi”. Mă întreb şi eu, Şoule al doilea, ce meserie aveţi, ”semi-doctorul”cum-îl-cheamă!... Oricum...ori...ştiu-eu! Aveţi o părere mai...încăpăţânată: ori moarte..naturală... ori... ”existenţa vieţii de apoi”! Deci, fără măgărie (cu „vindecările supranaturale”!). N U ESTE! Este vorba de faptul că am d e m o n s t r a t- În teorie! Şi, practică, imediat! ... Şi EU am descoperit v e r i g a între corpul u m a n, c o n ş t i i n ţ a prin s u f l e t, cu u n i v e r s u l p l a n e t e l o r!


...Şi, I N V E R S! ...Şi nu este ...terorie! Şi, este o teorie aproape de realitate şi finalitate! În concluzie: s u f l e t u l n e r v o s!

părăseşt e

ESTE ÎN r e a l i t a t e! P R I N ...Mai...gândeşte-te, ”doctorul lui peşte”!

sistemul

s i n a p s i s!

...Mai...gândeşte-te un pic!..N U...MULT! ...Ce....facultate ai???


C a p i t

o l u l

al

16-lea

A d o u a zi, la ora 08.50 de minute, marţi, am trasversat strada şi era să dau nas-în-nas cu cerşetorul al treilea. -...Da ce-i cu tine?!... Am stabilit la ora...09.00 sau 09.15 minute...! Ce-i cu tine? a spus Şoule al doilea. -E devreme, ştiu, a spus cerşetorul. Este mai devreme, într-adevăr... -...În fine!?! a spus Şoule al doilea...Încotro? -Traseul stabilit: punctele fierbinţi din cele mai favorizate cartierele din oraş! a spus cerşetorul... Personal, de la gunoi din...tomberon!... Şi, pe la prânz, cerşitul cu punctele forte!... -A! În două zone: prin tomberon! Aste e una şi a doua, pe la prânz, cerşitul...obişnuit!?... Corect, nu-i aşa? a spus Şoule al doilea... Haideţi la drum! -Uite!...O luăm în Cartierul „Prezidenţial”... Cu nişte blocuri, în fine...!... Şi, după aia, o luăm în Cartierele din Nord. Pe stânga! Şi... Am terminat şi o luăm din Centru- să vedem ce mai este!?- şi, o luăm pe dreapta, cum ar veni, la est!...Şi, o luăm iarăşi din Centru spre …sud!...Şi, în final, am ajuns la vest!... E… ceva, nu-i aşa? a spus în pic epatat, cerşetorul. -Şi? a spus Şoule al doilea... Deci...în fiecare zi? -Da! În fiecare zi!... O să găsesc...mâncare, pungi de mâncare- alterate sau nu!- mâncare de pe lângă tomberonînseamnă că este”bună”-salam (se vede prin pungă), caşcaval,


cartofi,etc. Şi, să nu uiţi- traseul stabilit- pe trotuar... spre şosea: în interiorul tomberonului! a spus cerşetorul al treilea. -Şi? a spus Şoule al doilea. -E important!... O să găseşti mai multe lucruri... „neprevăzute”! a spus cerşetorul la treilea. -Şi... după aia, ce urmează? a spus Şoule al doilea. -Am terminat... ”curăţenie” în cartierele stabilite- de la nord la sud!- şi sunt la cerşit...! Cu...bani!... fără bani, nu se poate! a spus cerşetorul-tomberon. -Bun! La cerşit! a spus Şoule al doilea. Mâncarea şi... banii!...Aveţi...un loc...stabilit!... Adică, o...locuinţă?... Şi, a doua: sunteţi...familişti?! -Băi...!... Mâncarea este asigurată de la...trecător... Medicul este asigurat- deci, din când în când!- şi, în fiecare lună este asigurat de la...Stat!... Şi, în timp, sunt... pensionar cu actele necesare! -Deci, în ultimul rând: câtă pensie ai? a spus Şoule al doilea. -Pensia socială...!... Depinde!... De la oameni- de la cerşetorii!- pensia socială este fix: 400 de lei! -Am înţeles!... Am înţeles! a spus Şoule al doilea. -Hai la drum! a spus cerşetorul din tomberoane. Am luat-o de la Biserica din Cartierul de Nord şi am luat-o iarăşi la Biserică şi...iarăşi la...Est, etc. şi... am ajuns la Cartierul de Vest. -Hai acasă! a spus cerşetorul tomberon. Hai acasă! -Bine!... Hai să vedem condiţiile oferite! a SPUS Şoule al doilea.


-În drum, am nişte... ”semne” strategice de la cerşetorul din împrejurimi: uite... Vizavi- nu era departe!-... market-ul din jur... piaţă... în jur... poştă... frizer... lângă el... coafor...! -Măi să fie!... E...perseverent, ce mai!? a spus Şoule al doilea. -Fără bani, nu se poate!... Nu se poate! a spus cerşetorultomberon. Am luat-o exact cu traseul stabilit... şi de ieri!... Şi, se întâmplă şi astăzi: am cunoscut o...cociabă, în faţă! -Băi...!... Şi ieri am cunoscut o...persoană- fără nume!...cu...o...cocioabă! a spus Şoule al doilea. -Dar, nu cocioaba asta, nu!... Lângă el, stau eu, cerşetoruldin tomberon! -Băi să fie! a spus Şoule al doilea. -Am o vilă, cu un etaj de nota zece! Cu...verandă! a spus cerşetorul de la tomberon. Era splendidă şi, în stradă, gardul transparent, şi în curte, iarba este tunsă scurt. La vilă, la parter, în faţă, era un hol mai mare. Pe stânga, un hol obişnuit cu trei uşi, cu o fereastră. Şi, pe dreapta, la fel. Sus, la etaj, erau la fel împărţite camerele la etajul întâi. Frapant sau nu, o imagine oarecum simbolică- când am ajuns iarăşi la verendă: lateral- nu departe!- un robinet continuu-probabil, s-a stricat un pic- curgreau picături şi erau învăluite cu un furtun în jurul robinetului. Robinetul era de 40 de centimetri. Şi, am ajuns, în mijlocul curţii- ca la comandă!- două zeci de persoane în marea verandă! -Ce faceţi aicea? a spus Şoule al doilea. -Bine aţi venit la adunarea generală că sunteţi o... personalitate! a spus cerşetorul-tombereon. -Am înţeles! a spus Şoule al doilea.


În mulţime, a auzit o voce mai deosebită: -...Mă numesc...!...Şi, am terminat Facultatea de Fizică!... O Facultate de prestigiu, celebră... oricum...! Am două întrebări: ...Una: ce părere aveţi despre corpul uman- în speţă, prin creier şi prin microtubuli! ...Şi, a doua:ce părere aveţi în legătură cu..u n i v e r s u l p l a n e t e l o r!... N u cunva e s t e ...i d e n t i c cu corpul uman, cu corpul universal?... Ce părere aveţi? -...O a m e n i i de ştiinţă au reuşit descifreze misterul... s u f l e t u l u i, a spus Şoule al doilea. -...Aoleu!... Dar şi...fizicienii au d e s c o p e r i t s t r u c t u r a u n i v e r s u l u i! a spus fizicianul de la Universitea de prestigiu. -...Şi, uite: oamenii de ştiinţă sunt la un p a s descopere i m o r t a l i t a t e a! a spus Şoule al doilea.

-Dar şi fizicienii au demonstrat că u n i v e r s u l este un „creier gigant”. Şi... d u m n e z e u nu...există! a spus fizicianul de la Universitea de prestigiu. -Aşa este!...În plus...aveţi şi...s e c r e t u l s u f l e t u l u i şi al vieţii de apoi...nu-i aşa?! a spus Şoule al doilea. -...Şi...fizicenii americani au mai spus: dumnezeu nu există! a spus, în cor, cerşetorul-fizicianul de la Universitea de prestigiu. -Sigur! a spus Şoule al doilea. Sigur!... Datorită fluctuaţiilor care apar în mecanica c u a n t i c ă, se poate produce „u n i v e r s u l” a spus şi astronomul S e t f S h o s t a k de la proiectul S E T I. -...Şi, bineînţeles, d u m e n z e u n u e s t e... c r e a t o r u l! a spus, în verandă, cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu... Existenţa lui d u m n e z e u nu este demonstrată printr-o formulă matematică!


-Într-adevăr!...Sunt mai multe d o v e z i ale existenţei despre s u f l e t u l d u p a moarte! a spus Şoule al doilea. -Şi fizicienii danezi au descoperit că u n i v e r s u l se poate prăbuşi în orice moment! a spus cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu. -Cum aşa? a spus Şoule al doilea. -Datorită u n i v e r s u l u i p l a n e t e l o r care se îndreaptă către u n i v e r s u l c o r p u l u i! a spus încă o dată, cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu. -Dar... Există legături între u n i v e r s u l p l a n e t e l o r cu u n i v e r s u l c o r p u l u i uman? a spus Şoule al doilea. -Are!...Cum să nu!... Prin...c o n ş t i i n ţ ă, prin s u f l e t corpul uman comunică cu „corpul” planetelor, a spus cerşetorulfizician de la Universitatea de prestigiu.... Şi, am reuşit să transport un bărbat „Î N A P O I în t i m p”! -Merită să citesc, într-adevăr, o „chestie”, a c u m, interesantă! a spus Şoule al doilea...Şi, uite, cercetătorii NASA cred că sunt de la un p a s să descopere viaţa extraterestră!... Ce părere aveţi?! -...Ce...părere aveţi?...N u e x i s t ă descoperită viaţa extraterestră! a spus cerşetorul-fizician de la Universiteatea de prestigiu...Şi... R U S I A a spus că a reuşit să i n t r e în c o n t a c t cu o CIVILIZAŢIE EXTRATERESTRĂ!... . -Cum aşa? a spus Şoule al doilea. -E...o... idee năstruşnică!... Fără nici un fundament!... Se întâmplă, nu-i aşa! a spus, în treacăt, cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu. -...Dar, totuşi!...a spus Şoule al doilea, în veranda Palatului, către cerşetorul-fizician de la Universitetea de prestigiu... În....experienţele din apropierea morţii, microtubulele îşi p i e r d s t a t u t u l lor c u a n t i c, D A R i n f o r m a ţ i a din


i n t e r i o r u l l o r n u este d i s t r u s ă.... SAU, în termeni mai clari, s u f l e t u l n u m o a r e, ci S E r e î n t o a r c e în UNIVERS! ...Dacă inima se opreşte, s â n g e l e nu mai circulă, atunci m i c r o t u b u l e l e îşi pierd STATUTUL lor cuantic!...Ce părere aveţi? -Ce părere aveţi?!...O luăm de la capăt! a spus cerşetorulfizician de la Universatea de prestigiu...O... luăm de la capăt, cum să nu!...În... esenţă: cuantica gravitaţională e s t e o t e o r i e a m i ş c ă r i i particulelor materiale la scară ATOMICĂ din microtubuli!..E...corect sau...nu? -Corect!a spus Şoule al doilea. -...În continuare! a spus cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu.... S U F L E T U L este un produs al mai multe interacţiuni ale î n t r e g u l u i u n i v e r s c a r e se concentrează în c e l u l e V I I, precum c e l e D I N creier!... Şi, cel mai important, în CONCEPŢIE, asta însemna că s u f l e t u l A R p u t e a EXISTA şi î n A F A R A corpului, ADICĂ ai putea trăi ş i d i n c o l o de moarte!... Îţi...place?! -Continuă... Te rog!a spus Şoule al doilea. -...Şi, u n i v e r s u l CONSTĂ în faptul că p l a n e t e l e care primesc l u m i n a şi c a l d u r a de la STELE- circa 6.000 de S T E L E- de la s o a r e. Stelele sunt CORPURI cereşti cu lumină p r o p r i e şi temperaturi foarte ridicate. Ele au forma unor sfere uriaşe şi sunt alcătuite din g a z e. ”S t e l e l e” îşi datorează strălucirea neîntreruptă ”focului” termonuclear care are loc în interiorul lor, a spus cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu. -Continuă!a spus Şoule al doilea. -...În acelaşi timp- a spus cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu- că sunt asemănătoare celor dintr-o Centrală atomoelectrică, dar au puterea mult mai mare... Uriaşa energie rezultată este transmisă în s p a ţ i u sub formă de lumină


şi căldură ...Pe bolta cerească, s t e l e l e depărtate de Pământ!...

par a fi

e g a l

-...Par a fi...egal?! a subliniat, Şoule al doilea....Nici la...minus, nici la plus...!...Aşa e?!? -...Oarecum! a spus un personaj misterios, de la verandă. ...În realitate, ele se află la distanţe diferite, u n e l e sunt foarte aproape, dar altele foarte departe, a spus iarăşi, persoana misterioasă. -Dar cine...sunteţi? a subliniat, Şoule al doilea. -Mă numesc...Şi sunt...chimist!... Şi am terminat o Facultate de mare prestigiu...de la nord est...! a spus, mai în faţă, un alt cerşetor, şi, ulterior, este adjunctul cerşetorul-şef, de la tomberon. -Omul poate vedea cu ochiul liber circa 6.000 de s t e l e ceea ce reprezintă o parte extrem de mică din numărul total al lor, a spus cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu... În afara s t e l e l o r mai există şi alte corpuri cereşti, de dimensiuni mai reduse. Ele n u au l u m i n ă proprie, iar temperaturile lor sunt mult mai mici. Astfel, sunt planetele care primesc lumina şi căldura de la s t e l e.... Deci... Planetele care primesc lumină şi căldură!...Şi, ultimul? -Şi, ultimul?!a spus Şoule al doilea. -...Ultimul! a subliniat, cerşetorul-de data asta!-chimist de la Universitatea de prestigiu. Planetele primesc lumina şi căldura de la s t e l e- prin c u a n t i c ă- conexiune uman cu u n i v e r screierul universal ş i sinapsis u n i v e r s a l, cu gravitaţiec o n ş t i i n ţ ă. Este un program derulat de computerul uman cuantic existent în creierul nostru care continuă să existe în creier ”neorologic” din UNIVERS, PRIN (Creierul uman cu „creierul” universal) gravitaţie!Cu circa 6.000 de s t e l e, un s o a r e. -...Deci, în s o a r e sunt 6 corpuri în jurul epicentrului: MERCUR, VENUS, TERRA, MARTIE, JUPITER, SATURN în j u r u l s o a r e l u i! Corect?a spus Şoule al doilea.


-Da!a subliniat cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu. -În concluzie: d o u ă creiere...u n i v e r s a le!... Creierul omenesc şi creierul universal! (impulsurile electrice şi conexiunile sinaptice din neuroni, joacă rolul de reţea informatică, ce corespunde cuanticii gravitaţionale. Prin s t e l e se ajunge exact la...n e u r o n i i umani din creier!... Un creier...agitat şi cu un creier „universal”adomit! ...Deci...2 creiere...sinapse! -A!...Calea Lactee (în continuare şi am spus ulterior!), a spus cerşetorul-fizician de la Universitetea de prestigiu... Aceasta cuprinde...200 de miliarde de...s t e l e, printre care şi s o a r e l e. S o a r e l e este, aşadar, o s t e a! -Şi, în continuare...!a spus Şoule al doilea. -...Î n continuare...c e n t r u l g a l a c t i c a- p e t e de... l u m i n ă!...Una...albă ş i una...neagră! Presupun: *1*O 100 DE MILIARDE, în creier- cu creierul uman, împreună cu creierul universal, prin gravitaţie!-un bărbat! *2*La fel creierul uman cu creierul universal, prin gravitaţie,o..femeie! ...În t o t a l: 200 de miliarde de...neuroni! a spus cerşetorul-fizician de la Univesitatea de prestigiu. -...Şi...u n i v e r s u l!...ce părere ai...?a spus Şoule al doilea. -...U n i v e r s u l!...Universul este...nemărginit în timp şi spaţiu: p e t e ş i l u m i n i, a l b e ş i...neagre! a spus cerşetorul, fizician de la Universitatea de prestigiu. -În esenţă, a spus Şoule al doilea... c u a n t i c a gravitaţională este teoria mişcării particulelor materiale la scară a t o m i c ă din microtubuli! (Definiţia: filamente microtubule compuse din Fibrinogen cu structură tubulară goală neramificată. Diametrul de aproximativ 25 de mm, deţine competenţe citoscheletice şi suport de celule şi mişcare). ...Şi... s u f l e t u l este un produs care are mai multe interacţiuni cu întregul u n i v e r s care se concentraza în celulele


v i i precum cele din creier. Şi...cel mai important, în concepţie, este că SUFLETUL ar putea exista Ş I în a f a r a c o r p u l u i, a d i c ă ai putea trăi şi d i n c o l o de moartea fizică. -O...altă...concluzie? a spus cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu. -O altă concluzie...! a spus Şoule al doilea... O altă concluzie!... Se vorbeşte despre mişcarea Browniene a moleculelor, cu probabilitatea tranziţiei a t o m i c e, o teorie cuantică pentru gazul monoatomic, despre proprietăţile termice ale luminii. Acest studiu a condus la elaborarea teoriei f o t o n i c e, teoria Radiaţiei (ce include Emisia Stimulată), teoria c â m p u r i l or u n i t a r e şi geometrizarea fizicii. Cea mai cunoscută formula a lui Einstein este E=mc2, care cuantifică energia disparabilă a materiei. Pe această f o r m u l ă se bazează atomistica, secţiunea din fizică care studiază Energia Nucleară. -...De exemplu?! Universitatea de prestigiu.

a

spus

cerşetorul-fizician

de

la

-...Se agită oamenii, nu-i aşa?!a spus Şoule al doilea... De exemplu:... există ceva care ”ajută inimii şi sistemului nervos, precum şi susţinerii fluxului hormonal”. Cercetătorii savanţi ruşi au demonstrat că rădăcina de g i n s e n g conţine o serie de substanţe (în speţă Panoxim, Schingenin şi panaquilon) care ajută inimii şi sistemului nervos, precum şi susţinerii fluxului hormonal. Savanţii ruşi au mai descoperit o r a d i a ţ i e mitogenică subtilă generată de rădăcina acestei plante. În termenii spectrului electromagnetic, această radiaţie este apropiată de cea ultravioletă şi stimulează creşterea ţesuturilor sistemului endocrin. -O...altă...concluzie? a spus cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu. -Conform mondială (SUA), pentru Computer, p e r s i s t a în

unei teorii enunţate de doi oameni de ştiinţă C O N Ş T I I N Ţ A este un fel de program c u a n t i c a din c r e i e r, şi care poate u n i v e r s c h i a r şi d u p ă moarte... Cei


doi cercetători au avansat această teorie cvasi-religioasă. Ea se bazează pe o teorie c u a n t i c ă a conştiinţei, care susţine că esenţa sufletului n o s t r u este c o n t i n u a t ă în i n t e r i o r u l structurilor numite m i c r o t u b u l i d i n i n t e r i o r u l celulelor creierului. Ei au argumentat că experienţa noastră referitoare la c o n ş t i i n ţ ă este rezultatul e f e c t e l o r g r a v i t a ţ i e i CUANTICE d i n a c e ş t i m i c r o t u b u l i. Astfel, s u f l e t u l NOSTRU este mai important decât interacţiunea neutronilor din creier. -...Şi? a spus, de la veranda principală, cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu... Ia spune?! -...Conceptul este similar convingerilor budiste şi hinduse, conform cărora c o n ş t i i n ţ a este o parte integrată a Universului, o poziţie IDENTICĂ c u idealismul filosofic occidental. ...Convorm acestor convigeri, susţine că într-o experienţă în apropierea morţii, m i c r o t u b u l i i îşi p i e r d starea lor c u a n t i c ă, dar(atenţie!), informaţiile din i n t e r i o r u l LOR N U s u n t D I S T R U S E. „Să presupunem că inima nu mai bate, sîngele NU mai circulă, iar microtubulii îşi pierd starea lor c u a n t i c ă. În cazul în care pacientul este resuscitat şi adus la viaţă, această informaţie c u a n t i c ă SE ÎNTOARCE î n m i c r o t u b u l i şi p a c i e n t u l s p u n e: ”Am avut o experienţă în apropierea morţii”. Dacă pacientul NU este adus la viaţă şi moare, este posibil ca această informaţie c u a n t i c ă să poată exista î n a f a r a c o r p u l u i, probabil pe timp n e l i m i t a t, ca un s u f l e t... -Foarte interesant! a spus încă o dată de la verendă cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu... Şi...? -...Anestezistul american S T U A R T H a m e r o f f de la Universitatea din Arizona a expus o Teorie ştiinţifică care c o n f i r m ă e x i s t e n ţ a v i e ţ i i d u p ă m o a r t e şi n e m u r i r e a SUFLETULUI. El a declarat că atunci când inima unui OM încetează să mai bată, informaţiile STOCATE în creier NU mor, ci continuă să se r ă s p â n d e a s c ă în u n i v e r s.


Atunci când medicii readuc pacienţii la viaţă Informaţia c u a n t i c ă c a r e a f o s t în spaţiu r e v i n e în CORP, de aceea o m u l ţ i n e m i n t e această experienţă. -Foarte important! a spus cerşetorul-fizician de la Universitea de prestigiu. Şi, oamenii ce spun? -...Şi mai mult!... Oamenii de ştiinţă consideră că această teorie explică faptul că oamenii care a suferit o moarte clinică îşi amintesc de ”lumina albă” sau „TUNELUL” în care s-au aflat, a spus Şoule al doilea. ...Fizica c u a n t i c ă oferă o e x p l i c a ţ i e ştiinţifică pentru existenţa s u f l e t u l u i. -...Era zumzetul de cor din verandă! a spus principalul colaborator, cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu. Ia spune! -...D e c i...s u f l e t u l oamenilor s-ar putea afla în c e l u l e l e c e r e b r a l e, afirmă cercetătorii....Doi oameni de ştiinţă specializaţi în fizica c u a n t i c ă s u s ţ i n că pot d e m o n s t r a EXISTENŢA s u f l e t u l u i. -...Stupoare!...Şi... STUPOARE! a spus cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu. -...Deci, doi...oameni de ştiinţă!... Dr. S t u a r d H a m e r o h h, un (medic) (şi) fizician american şi Şir Roger Penszose din Mare Britanie, au conceput o teorie cuantică a c o n ş t i i n ţ e i care susţin că sufletele oamenilor sunt c o n ţ i n u t e în „microtubuli”, structuri care se găsesc în interiorul c e l u l e l o r n o a s t r e c e r e b r a l e. ...I d e e a celor doi cercetători porneşte de la noţiunea conform căreia creierul este un Computer Biologic în care (cu atenţie sporită!) ”cei 100 de miliarde de n e u r o n i, i m p u l s u r i l e lor electrice şi c o n e x i u n i l e S I N A P T I C E j o a c ă r o l u l DE R E Ţ E L E i n f o m a t i c e”!... Am ajuns la C H E I A s u f l e t u l u i o m e n e s c!... Reţeaua i n f o r m a t i c ă! ...Şi, nu în ultimul rând, conexiunile s i n a p t i c e!


...Şi, mulţimea, la veranda, spuse în cor: a r e d r e p t a t e!!! ...Nu-i aşa!?! -...Conform acestei idei, c o n ş t i i n ţ a este un program derulat de Computerul c u a n t i c a existent în creierul nostru care continuă să existe în Univers ş i d u p ă moartea n o a s t r ă. ...Şi dr. H a m e r o h h, profesorul emerit în cadrul Departamentului de anesteziologie şi psihologie în cadrul Universităţii Arizona şi, totodată Director Centre of Constiousness Studies, lucrează alături de Sir Roger Penrose la această T E O R I E din 1 9 9 6. Cei doi oameni de ştiinţă susţin că ceea ce noi percepem ca fiind c o n ş t i i n ţ ă este rezultatul efectelor GRAVITAŢIEI cuantice î n interiorul a c e s t o r m i c r o t u b u l e, un proces pe care aceştia îl numesc narchastrasei objective reduction (orch-or). Cercetătorii afirmă că atunci când oamenii intră în starea de moarte clinică, aceste microtubule îşi pierd starea cuantică, însă informaţia conţinută în ele n u se pierde. Cu alte cuvinte, ”s u f l e t u l” N U moare, c i se î n t o a r c e Î N A P O I la...U n i v e r s!... ...”Să spunem că inima încetează să bată, sîngele nu mai curge, iar m i c r o t u b u l e l e îşi pierd starea cuantică. I n f o r m a ţ i a c u a n t i c ă n u se pierde, căci N U poate fi d i s t r u s ă, ci se d i s i p e a z ă şi se d i s t r i b u i e în u n i v e r s”, afirmă doctorul H a m e r o f f. Dacă un pacient este resurcitat, informaţia cuantică r e v i n e în m i c r o t u b u l e şi pacientul a spus: „am avut o experienţă aproape de morţi”, adaugă cercetătorul... Interesant, nu-i aşa?!... -Interesant! au spus în cor cei prezenţi la verandă, mai ales, Cerşetorul-fizician de la Univeritatea de prestigiu... Continuă...! -...Specialistul afirmă că descoperirile recente referitoare la rolul pe care fizica cuantică îl joacă în procesele Biologiei- precum m i r o s u l, fotosinteza sau modul în care n a v i g h e a z ă


păsările- reprezintă o d o v a d ă în p l u s în favoarea teoriei sale, a spus Şoule al doilea... -Continuă! au spus, în cor, cei de la veranda din Palat. -...Doctorul Hameroff a explicat pe larg această teorie în cadrul documentarului ”Through the warmhile” difuzat recent în SUA de Postul Science Chamel. Ideea centrală este că (cu Atenţie!) sufletul oamenilor este c o n f i r m a t în STRUCTURI a f l a t e în i n t e r i o r u l c e l u l e l o r noastre c e r e b r a l e, s t r u c t u r i n u m i t e „microtubule”....Este deja c u n o s c u t ă ideea conform căreia C R E I E R U L uman este a s i m i l a t unui Computer Biologic, deoarece n e u r o n i i din creierul nostru prin Conexiunile S I N A P T I C E d i n t r e Ei şi i m p u l s u r i l e electrice dintre aceştia funcţionează a s e m e n i unei r e ţ e l e i n f o r m a t i c e!... -Bravo!...Felicitări! a spus cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu...Felicitări!... În afară de... somităţile din lume, mai sunt şi alţii...?! -...P e n t r u Robert Sanza, spaţiul şi timpul sunt simple i n s t r u m e n t e ale minţi umane, A SPUS Şoule al doilea. De asemenea, cercetătorul american aduce în sprijinul teoriei sale experimentul celor două f a n t e, folosit în fizica c u a n t i c ă şi care demonstrează d u a l i t a t e a unde- particulă a luminii. Experimentul demonstrează că oamenii pot schimba comportamentul unei p a r t i c u l e prin simplul fapt că se u i t ă la ea, iar acest lucru ar indica faptul că lumea pe care o percepem în jurul nostru n-ar fi reală... Dar, aveţi şi nişte...critici?... -Cum aşa?! a spus cerşetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu....Aveţi şi...critici?! -Cum să nu! a spus Şoule al doilea....Experţii în fizica c u a n t i c ă au descoperit, într-adevăr, că ”materia primă” din care este f o r m a t s u f l e t u l!... Sunt de acord!... Şi s u f l e t u l p ă r ă s e ş t e s i s t e m u l n e r v o s şi i n t r a în u n i v e r s!...Foarte corect! ...Teoria a fost criticată de specialişti: mai pragmatici şi rămâne controversată!... De exemplu: în acest fel, fizica c u a n t i c ă este cea care poate explica viaţa şi


moartea pentru că totul se r e z u m ă la informaţie. Este inposibil să nu remarcăm ideea emisă de a l ţ i oamenii de ştiinţă conform căreia î n t r e a g a realitate este programată de un...calculator şi noi trăim într-o mare i l u z i e.... Dar, t o t u ş i, aceste d o u ă t e o r i i se copletează atât de bine, şi atunci putem să ne mai întrebăm dacă avem vreun c o n t r o l asupra evenimentelor care se petrec în fiecare zi. ...Totuşi, autorul consideră că cercetarea actuală în fizica c u a n t i c ă începe să-i valideza t e z a. -În concluzie?! a spus cresetorul-fizician de la Universitatea de prestigiu. -În...concluzie!... a spus Şoule al doilea.... Atunci când OMUL experimentează moartea clinică, particulele i n f o r m a ţ i o n a l e aflate în „microtubule”... C O N T I N U Ă să existe. Ele se d e t a ş e a z ă din c o r p u l F I Z I C şi se î n t o r c în u n i v e r s u l larg!... D u p ă moarte, s u f l e t u l C O N T N I N U Ă să e x i s t e p e n t r u e t e r n i t a t e. -Dar- cu permisunea să pun o ultimă întrebare, CERŞETORUL-fizician de la Universitetea de prestigiu: o corpul nostru... are legătură cu... planetele u n i v e r s!... Şi ,,ultimul, într-adevăr: corpul n o s t r u legătură cu... vertrebratele şi nevertrebratele?... creier?

spuse a r e, din... are o Prin

-E u nu sunt specialist, decât...sporadic!... Multe lucruri sunt la Intenet, dar am o pasiune mai deosebită de mulţi ani de zile!...De mulţi ani de zile!... De, aproape, ştiu eu... de 10 ani- ori prin tren, ori cu maşină, ori pe jos, la o plimbare,etc., gândesc la fiecare pas cum stăm cu...lumea, stelele, etc.şi... A M g ă s i t!- în general!- cauza şi efectul controversat cauzat de faptul că din c r e i e r- prin gând!- este în împrejurimi. De exemplu: inima, plămânul, ochii, etc.şi, deasupra, prin... s t e l e...! Oricum, sunt fascinant!... Şi, am găsit:


-U n i v e r s u l c o r p u l u i

este i d e n t i c

CU U n i v e r s u l p l a n e t e l o r, şi...i n v e r s! ...Am g ă s i t! -Felicitări! a spus un alt cerşetor din rândul din faţă şi cuprinde, mulţimea verandei. -...Dar, mai sunt şi nişte...adăugări, dar, în principiu, am d o v e t i t...95% sunt reale! a spus Şoule al doilea. -...Şi... ziarul local... cum facem... Scrie în continuare la...investigaţie sau...! a spus un cerşetor de rând. -Trăiesc prin scris, nu altfel!... Am avut o...i d e e şi am scris o Carte (volumul întâi şi volumul al doilea!) şi, am începutde... 10 ani!- sunt un a l t Român!... Deci trăiesc prin... s c r i s, nu altfel...! -U n d e aţi găsit, în principiu, faptele concrete, palpabile..! a spus, în spate, cel de la verandă. -Prin...v i a ţ ă!... Altfel, n-are niciun sens!... Scriu şi transmit prin... ziar! a spus Şoule al doilea. Am mai vorbit vreo 10 minute de vorbă cu...cei de la verandă şi, în final am plecat la Ziar!... Un Ziar obişnuit!... De prin oraş.


C A P I T O L U L

al 17-lea

Î n t r- a d e v ă r, m-am întâlnit vineri- că am avut o pauză de ieri să-mi mai aşez un pic gândurile cu privire la povestea cerşetorilor din oraş!-la ora 09.10, pe la Capelă. Însă, cerşetorul nu este de acord să-l însoţeşti prin oraş-cu treburi...”domestice”- cu cerşitul, printre altele! -nu!... să văd punctele nevralnice şi domiciliul stabil... Nu! ...Şi, după asta... Şoule al doilea, nu este... ”necuviicios” să stau de vorbă cu un cerşetor...şopârlă! Aşa că, am vorbit în faţa Capelei-spre Biserică-ce este de vorbit, de la început. -...Am o „strategie”de făcut!... Traseul s-a stabilit cu convorbirea de la domiciliul care va fi de 10-15 secunde distanţă: ori înainte ori după! a spus Şoule al doilea. -Sunt de acord!...Cum să nu?! a spus cerşetorul- şopârlă din oraş... Întreabă, ce întrebări ai? Stăteam pe trotuar, în stradă. -Ai...buletinul la...îndemână? a spus Şoule al doilea. -Am!...Cum să nu!... Dar... la... domicilul... stabil! a spus cerşetorul-şopârlă. -Bine!...Să vedem...! La domicilul...stabil!... Şi, a doua, sunteţi...căsătoriţi? a spus Şoule al doilea.


-Sunt divorţat! a spus, în şoaptă, cerşetorul-şopârlă. -Ce s-a întâmplat? a spus, mai şoptit, Şoule al doilea. Ce s-a întâmplat? -...Băi...!...Povestea este mai simplă cum este în alte părţi: în trecut, era mama şi tata cu 7 copii şi...!...Eram la Şcoală- nu era departe!-... Şi, din greşeală, pe scări, cu multe lume- elevii şi cu profesorii- am căzut aşa de tare încât, am... leşinat!... Aşa de tare că am căzut!... Prin căzătură, mi s-au întors... picioarele, erau de-a îndoasele!...A venit salvarea, am fost internat zile întregi... săptămâni întregi şi luni de zile!... Am încercat să revin în picioare, dar,n-a fost aşa şi am rămas olog!... Şi, mai mult, se vede pe stradă că am un handicap!... a spus cerşetorul-şopârlă. -...Când era? a spus Şoule al doilea. -Eram în clasa ...Prin...octombrie!...

a...5-a!

a

spus

cerşetorul-şopârlă.

-Îmi pare rău! a spus Şoule al doilea. Ai continuat studiile? -Am întrerupt şcoala!... Datorită handicapului, în loc să continui şcoala, dimpotrivă, mama şi tată m-au trimis la orfelinat!... Deci, nicio...şansă să continui studiile, să iau iarăşi viaţa aşa cum trebuie....Părinţii s-a despărţit!... Dar, şi...eu am...divorţat! a spus cerşetorul-şopârlă. -Ai copii?a spus Şoule al doilea. -Am doi copii!...Un băiat şi o fată... E...mare! Cu greu, cu greu am...c e r ş i t, fără nicio...datorie la şcoală, facultate...! a spus cerşetorul-şopârlă. -Dar...soţul...Ce părere aveţi? a spus Şoule al doilea. S-a despărţit, s-a despărţit, dar de mulţi ani? -De doi ani şi ceva vreme! a spus cerşetorul-şopârlă... A plecat în altă parte, mai departe, cu o femeie... divorţată...!... În fine!... Deci, în afara localităţii!


-Am înţeles!... Am înţeles! a spus Şoule al doilea. ...Bun!...La...medic, ai fost? -Am fost la medic, cum să nu!... Şi, n-am o...boală anume!... Nu!... Dar, din în când în când, mă doare... măseaua, şi dăi şi dăi, la...ampiciline...!... Printre altele!... Şi am o adeverinţă!... Şi, atât! a spus cerşetorul-şopârlă. -Şi...bani!... Prin...cerşetorie? a spus Şoule al doilea. -În total, pe zi, 200 sau maxim 300 de lei...!... Şi, pe lună...ştiu eu... 5.000 sau -minus sau plus!- 6.000 de lei!... a spus cerşetorul-şopârlă. -O-La-La!...Este mult la...cerşetorie, nu-i aşa? a spus Şoule al doilea. -Şi, mâine, poimâine... Am terminat...cerşetoria! a spus cerşetorul-şopârlă. Dar, în gândul meu, niciodată- dar niciodată!- să merg la cerşetorie iarăşi, ca şi cum eşti mort! -...Ai gândit la o...pensie specială?...Ce părere ai? a spus Şoule al doilea. -Cerşetoria nu aduce nici bani şi nici satisfacţie necesară...! Nici o poveste!... Am trăit, am muncit... „cinstit”! şi am ajuns la… finalul de poveste!... La... pensie?!...Slab!...Slab-slab!... 400 sau 500 de lei... lunar!... Nu trăiesc cum trebuie! a spus cerşetorulşopârlă. -Să vedem o altă...slujbă...! Ce părere ai? a spus Şoule al doilea. -Să vedem...!... Să vedem...! a spus cerşetorul -şopârlă.... Mergi tu, la...domicilul stabil sau eu? Cu menţiunea ca să văd punctele nevralnice de la... „prieteni’”: ori la Poştă, ori în jurul Poştei, ori la... Market-ul sau în jurul lui...!


-Mergi tu înainte!... Că e mai bine! a spus Şoule al doilea... Şi vezi... semnele de la... Piaţă, de la Market,etc. şi, după asta, la...domiciliul stabil! -Bine!...Merg eu! a spus cerşetorul-şopârlă. Şi, tot aşa şi tot aşa, prin oraş, femeia-şopârlă urmă traseul stabilit -şi, după ea, Şoule al doilea! A durat aproape o oră sau maxim, o oră şi jumătate pe traseul stabilit! Punctele”strategice” erau stabilite prin văz, punctele marcante ori la piaţă, ori la Poştă, ori pe lângă... Market, şi am ajuns la o stradă...cunoscută: o colibă! O colibă cunoscută! ...Că am petrecut aproape o săptămână, cu cerşetorul- tomberon! Şi, s-a oprit, în faţa colibei, într-o înfundătură cunoscută. Iarăşi- iarăşi împreună erau femeia cerşetor-şopârlă şi Soule al doilea. -Băi!...Am trecut şi pe la...colibă! a spus Şoule al doilea. -...Şi, uite, am trecut şi pe la o...Vilă: cerşetorul tomberon! a spus Şoule al doilea. -...Şi, uite...! a spus Şoule al doilea...Am trecut şi pe la o Vilă-Palat, cu veranda cerşetorului-pitic. -...Şi... Uite: am trecut şi pe la cerşetorul de... 50 de ani!a spus femeia cerşetor-şopârlă. -...Şi...undeva...locuieşti...? a spus Şoule al doilea. -Aici stau!...lângă...cerşetorul de...50 de ani! a spus femeia cerşetor-şopârlă. Aţi...ghicit!...Intraţi!...Intraţi!...Nu...am câini! Era la fel, lângă gard, o casă opacă între trotuar şi curte, exact-pe stânga casei cerşetorului de 50 de ani. Şi, spre casă, o imagine la fel de frumoasă ... ca la curtea cerşetorului alăturat. -Care este diferenţa între femeia ”de 5o de ani” -lângă ea-şi femeia şopârlă?...Care este diferenţa? a spus Şoule al doilea. -...Lângă ea, am o prietenă bună!... Şi, uite, am...portiţă între cele două vile!a spus femeia-cerşetor de şopârlă.


Am mai vorbit încă 10-15 minute, în curte-şi n-am urcat la vilă că, de fapt, era aproape identic cu vila lîngă 50 de ani de zile. Am spus la revedere, am salutat şi am plecat spre birou dar, în gând, oare... ...Fizicianul S t e p f e n h a w k i n g- a mai vorbit în câteva episoade anterior!- despre ce se întâmplă când cazi într-o gaură neagră. Sursă:ziarul, com, 26 august 2015. Fizicianul S t e p h e n H a w k i n g este de părere că o gaură neagră n u reprezintă sfârşitul materie, ci poate scapa, ba chiar trece în altă dimensiune. Deci, fizicienii susţin că materia este distrusă de uriaşele forţe gravitaţionale ale unei găuri neagre. Şi, S t e p h e n H a w k i n g descrie l e g i l e fizice: găurile negre n u există! Cunoscutul profesor S t e p h e n H a w k i n g vine cu o n o u ă t e o r i e c a r e u i m e ş t e fizicienii, susţinând că ”n u sunt găuri negre”, ci doar nişte „găuri gri”. Hawking admite faptul că această problemă ”rămâne un mister”. Într-o lucrare publicată online, profesorul afirmă că teoria referitoare la găuri nu este întemeiată (în interiorul suprafeţei care limitează gaura neagră), ceea ce înseamnă că n u e x i s t ă găurile negre-în sensul în care lumina nu poate scapa la... i n f i n i t, susţine H a w k i n g. ...Şi, în gândul meu, Şoule al doilea, nu e x i s t ă... gaură...neagră, gaură...gri...gaură... decât prin... r e ţ e a u a i n f o r m a t i c ăS E V E D E la cer! p r i n... sinapsis, gravitaţie, cuantică,etc. . Şi, în i n t e r i o r u l corpului- prin creier!- reţeaua informatică, sinapsis-sise... ”lucrează”, gravitaţie, cuantică,etc.-... c o n ş t i i n ţ a sufletului omenesc. ...Deci, fără comentariu...!... găuri...gri...sau ştiu eu!

sunt...găuri...negre,


Nu e x i s t ă găuri negre, găuri gri sau alte ”specii umane”!... Prin...r e ţ e u a i n f o r m a t i vă! ...Aşa, că...chestie!... Că, am u i t a t! ...Şi, tot ca...chestie: un amuzament! ...Ghicitoarea lui Einstein este unul dintre cele amunzante teste, care îţi pune mintea la încercare. Ghicitoarea ar fi fost scrisă de Albert Einstein, pe vremea când era copil şi se spune că doar 2% dintre oameni pot rezolva această ghicitoare. Există 5 case, de culori diferite, aşezate în linie. În fiecare casă locuieşte o persoană de naţionalitate diferită. Cei 5 proprietari beau o anumită băutură, fumează, o anumită marcă, de ţigări şi au un animal de casă diferit. Nu există proprietari care să aibă acelaşi animal, să bea acelaşi băutură sau să fumeze aceeaşi marcă de ţigări. Întrebare: cine are un peşte ca animal de companie? Răspunsul este mai jos. Nu trişa! Răspunsul companie?

la întrebare: cine are un peşte ca animal de

-Casa numărul 4; -Casa verde; -Naţionalitate: germană; -Ţigări: Prince; -Băutură favorită: cafea; -Animal de companie: P E Ş T E! ...Tot aşa, ca...chestie! Şi, apropo!... Sursă: Publicat de Ioana Ivan la 29 noiembrie, 2015, 10.04.


De câteva decenii, oamenii de ştiinţă încearcă să afle dacă e x i s t ă sau n u forme de viaţă extraterestre. O întrebare care chinuie pe cercetători, care studiază planete îndepărtate în căutarea unei fiinţe raţionale. Sunt analizate, de asemenea, semnalele captate din univers şi care, unele dintre ele, ar putea fi trimise de extratereştri. Pe internet a apărut o interesantă declaraţie a unui reprezentant al Universităţii Tehnice Swinburne, din Malbourne. Pe contul său de Twitter, Emily Petroff scrie că puternicul telescop radio Parkes, situat în Australia, A CAPTAT semnale misterioase. Omul de ştiinţă notează că respectivele semnale ar putea proveni de la una dintre p l a n e t e l e îndepărtate. Specialiştii cred că ele sunt emise de u n o b i e c t aflat la câteva miliarde de ani lumină de galaxia unde se află Sistemul Solar. Emily Petroff recunoaşte, totodată, că oamenii de ştiinţă de la Universitatea unde şi ea lucrează, habar n u au ce se întâmplă, dar sunt convinşi că, fără îndoială, este ceva ieşit din comun, imposibil de descifrat de ştiinţa modernă. Pentru a descifra fenomenul acestor sunete scurte şi ascuţite, înregistrate de telescopul radio, cercetătorii şi-au propus să efectueze mai multe analize. El speră să găsească un răspuns! Comentăm. E u s u n t c o n v i n s că n u e xistă extratereştri, nici pe t e r r a ş i n i c i în altă parte. N u e x i s t ă! Am spus foarte, foarte şi foarte clar: este vorba de un ...o m!... Nu...extratereştri! Nu!... Te contrazici singur, prin î n s ă ş i n a ţ i u n e a de o m! Încă o dată: prin creier, doi n e u r o n i, prin s i n a p s i s, a l c a t u i e s c o c e l u l ă, p r i n Reţeaua informativă (SE CAUTĂ i n s i s t e n t şi o să intre în a l t n e u r o n prin alte celule), prin gravitaţie, prin c u a n t i c ă şi-obligatoriu!- a j u n g e ce îşi doresc ”muşchi” lui: prin n e r v! (de exemplu, la inimă, la plămân, la stomac, etc. Asta-i una!


A doua! ...Sufletul... a murit! ...La fel: prin creier, ajunge prin două sinapsis, prin Reţeaua informatică, prin gravitaţie, prin c u a n t i c ă şi ajunge la s t e l e, Calea Lactee, Centru Galactica şi la...U n i v e r s! Şi, spune că: ”Studiază planetele îndepărtate în căutarea unei fiinţe raţionale”. Este, cum am spus: hai la horă să vedem în alte părţi... alăturate...! Este o poveste de adormit copiii: n u e x i s t ă extratereşti! Alte „probleme”...sunt analizate, de asemenea, Semnalele captate din Univers şi care, unele dintre e l e, ar putea fi trimise de extratereştri”. ...Deci...fără comentariu! Cât voi trăi, o zi sau două sau ştiu eu un an, doi, zece, o sută de ani, 1.000 de ani , 2.000, 1.000.000 şi, mai mulţi ani lumină: nu e x i s t ă extreterestri! O altă problemă la Internet şi, în esenţă, ”a capturat semnale misterioase”. Deci, n u este extratereştri! ...Şi, a mai spus „o m u l de ştiinţă”:”... notează că respectivele semnale ar putea proveni de la u n a dintre p l a n e t e l e îndepărtate. Specialiştii c r e d că ele sunt emise de un o b i e c t aflat la câteva miliarde de ani lumină de galaxie unde se află Sistemul Solar”. Am spus de multe ori: ”un obiect aflat la câteva miliarde de ani luminaă...”. Şi mai multe obiecte aflate la „sute şi sute” de câteva miliarde ce ani...lumină! ...Şi, bineînţeles, c ă n u e x i s t ă! Şi, a recunoscut-o, Emily Petroff! A recunoscut:... ”că, oamenii de ştiinţă... unde şi EA lucrează, habar nu au ce se întâmplă, dar sunt convinşi că, fără îndoială, este ceva ieşit din comun, i m p o s i b i l de descifrat de ştiinţa modernă”.


După părerea mea, Şoule al doilea, este o...farsă! Şi, fără comentariu! Şi, o altă...ştiinţă! Sursă: ziarul „România Liberă”, de ANDRA DOLANA, 30 noiembrie 2015, ora 16.35. U n u l dintre Sateliţii din MARTE, PHOBOS, s-ar putea transforma în câteva zeci de milioane de ani în i n e l u l Planetei Roşii, după ce va intra în coliziune cu aceasta, potrivit unui studiu publicat în Revista Nature GEOSCIENCE, citat de Mediafax. P h o b o s este unul dintre cei doi Sateliţi ai planetei Marte. Mai mare decât DEIMOS, celălat satelit, Phobos măsoară 27 de kilometri în partea sa cea mai lată şi îl desparte de planetă r o ş i e o distanţă de 6.000 de kilometri. Satelitul are însă o orbită în formă de spirală, care îl apropie câte puţin de planeta r o s i e. Deşi procesul de apropiere este unul lent, Satelitul va sfârşit prin a se ciocni de Marte, în 20-40 de milioane de ani, spun autorii noului studiu. „Cercetătorii ştiau deja de mai multe decenii că Phobos se apropie încet de Marte, cu o viteză de câţiva centimetri pe An”, a explicat Benjamin Black, coautor al acestui studiu, profesor la Universtatea americană Berkeley. În urma analizei datelor de care dispun, cercetătorii au concluzionat că elementele mai puţin dense ale s a t e l i t u l u i Phobos vor forma un inel în jurul lui Marte, în timp ce cele mai dense se vor ciocni de planeta roşie determinând formarea unor cratere la suprafaţa acestuia. Deşi Phobos se apropie inexorabil de Marte, n u acelaşi este cazul lunii, satelitul t e r r e i. În fapt, LUNA se inteparteaza de t e r r a, ceea ce exclude un scenariul s i m i l a r lui p h o b o s. Specialiştii mai spun că, dimpotrivă, NEPTUN Şi TRITON, satelitul acestei planete, riscă să aibă acelaşi destin ca Marte şi Phobos. Comentăm.


Cu menţiunea că în sfera spaţiului t e r r a şi, oricum, prin mai mulţi sateliţi, în concluzie, prin reţeaua informativă- prin sinapsis!- prin gravitaţie, prin cuantică, ajunge t o t la... satelitmai devreme sau mai târziu!- să „distrugă” un cancer. În corpul omenesc-mai devreme sau mai târziu! prin reţeaua informativă, prin sinapsis, prin gravitaţie, prin cuantică, ajunge t o t la „s a t e l i t”, ajunge un anumit cancer. Între u n i v e r s şi corpul omenesc este o singură l e g a t u r ă: creierul uman cu d o i n e u r o n i! C o n ş t i i n ţ a, a doua! Şi, sufletul s p r e u n i v e r s! ...Şi, am ajuns la Redacţie...!


C A P I T O L U L

al

18-lea

O c o n c l u z i e, a d o u a! ...Şi, am găsit în minte, o formulă valabilă necontestat, în data 05.08.2015, la ora 10.20 de minute- eram pe stradă- cu două componente: 1)U n i v e r s u l-obişnuit- cu planetele, cu sinaptică, cu gravitaţie, prin reţeaua informatică, prin c u a n t i c ă, s t e l e l e prin cuantică din s i n a p t i c ă prin gravitaţie, prin reţeaua informatică ,Calea Lactee prin c u a n t i c ă, prin sinaptică, prin gravitaţie, prin reţeaua informatică, Centrul g a l a c t i c a prin c u a n t i c ă, din s i n a p t i c ă, prin g r a v i t a ţ i e, prin reţeaua informatică, u n i v e r s u l e s t e n e m ă r g i n i t î n t i m p ş i s p a t i u, Ş

i,

2)U n i v e r s u l din c o r p, cu s i n a p t i c a, prin r e t e a u a i n f o r m a t i c ă, prin c u a n t i c ă, u n i m p u l s d i n o m- de exemplu: ochii, prin creier şi ajunge-de fapt- la o m o l e c u l ă din o m, egal= 100 de miliarde d e l a u n NEURON! ...Î n m i n t e a m e a, Şoule al doilea, erau...d o u a... u n i v e r s- că, am alăturat: u n i v e r s u l planetelor cu, vizavi, u n i v e r s u l d i n c o r p!...Şi, în g e n e r a l, la u n i v e r s, este, de fapt o... d e m o c r a ţ i e perfectă: albă ş i neagră!... Sau ş i...i n v e r s! ...Şi, n u ş t i u din greşeală, a m u n i v e r s u l! ...O...p l a n e t ă, un n e u r o n!

descoperit


A m găsit, într-adevăr, f o r m u l a în data de 05.08. 2015, la ora 10.20 de minute, plimbându-mă prin centru, prin o r a ş. U n i v e r s u l este, de fapt, cu două...u n i v e r s u r i! ...Şi, d u m n e z e u, n u e x i s t ă! Era o curiozitate, de fapt-cu i d e i le din anii 2005-2006sunt un alt Român!...Şi, am perseverat! ...În esenţă, am demonstrat că sunt d o u ă universuri: -universul „mare”, l i n i a r Ş i -universul d i n c o r p ...O...Sclipitură de...geniu înspăimântătoare!... Cum ar veni, o sclipitoare înspăimântătoare de mulţi ani de zile, Şoule al doilea!... ...A început al d o i l e a r o m a n de mulţi ani de zile, prin anul...2005!


C A P I T O L U L

al 19-lea

...Am terminat, în treacăt, o săptămână încheiată, concluzia dată în privinţa, că am o...t e m ă, a n u m e:cerşetorii din oraş! ...Dar, apare l u n i, la ora 09.00-09.15,o femeie- amanta de la fostul defunct cizmar. Şi, a apărut femeia-amantă, la Capelă, lîngă Biserică. -Bună dimineaţa!...Bună dimineaţa!a spus Şoule al doilea. -Bună!...Bună!a spus femeia-amantă a defunctului cizmar. -Am promis şi am făcut!...Mulţumesc anticipat! a spus Şoule al doilea. -Dumneavoastră, ce mai faceţi?a spus amanta întâi a cizmarului difunct. -Haideţi undeva, într-un parc, la... Ştiu eu...! a spus Şoule al doilea.... Şi, am o propunere: cel mai bine, haideţi împreună în parc- că, nu este departe!- că, vorba aceea, este o groază din parcmai mic sau mai mare! -până în oraş... . -În centru? a spus femeia-amantă a cizmarului defunct. -Un pic mai lateral, dar, oricum, în centru spre Gară, a spus Şoule al doilea. De la Capelă, am mers împreună cu amanta numărul întâi, am luat-o tip-til, tip-til, pe la Palatul Justiţiei, am luat-o pe la o Bancă cunoscută şi, în drum:


-...De ce m-aţi chemat? a spus în stradă, femeia-amantă a cizmarului defunct. -Am considerat că viaţa cizmarului, oricum defunct, are o trepidanţă mai aparte şi mai deosebită...!...Aşa este? -Da!...Într-adevăr!... Viaţa merge înainte, nu invers! a spus femeia-amantă a cizmarului defunct. -Când v-aţi cunoscut?...Mai exact!a spus Şoule al doilea. ...Şi, în ce perioadă? -...La Atelier!... Şi voiam să repar nişte tocuri!... Eram singură! a spus femeia-amantă a cizmarului defunct. ...Dar, am ajuns în faţa parcului, vizavi de fostul Cinematograf renumit...! -...Hai la o bancă şi să stăm liniştiţi! a spus Şoule al doilea. -Aveţi o...preferinţă?...La o bancă anume? a spus femeiaamantă a cizmarului defunct. -Am o preferinţă, cum să nu!... În copilărie, o anumită bancă... Deci, o anumită bancă!a spus Şoule al doilea. -Hai să intrăm!...O...anumită...banca! a spus femeia-amantă a cizmarului defunct. -Şi?...a spus Şoulea al doilea. -...Deci, eram singură în Atelierul cizmarului!...Şi, dintr-o dată... m-am îndrăgostit lulea!... Pe loc!... Dar, n-am spus nimic, bineînţeles!... Că, vorba da!... Că, nu se cade!... a spus femeiaamantă a cizmarului defunct. ...Şi, din vorbă în vorbă, amanta şi Şoule al doilea, au stat pe bancă, pe lângă o fântână. O fântână impresionant de mare: 7 metri cu 7 metri circumferinţă!... Apa din fântână, însă era...închisă! Banca respectivă era lângă fântână, prima în rând, urmată, în continuare, de încă 8 Bănci, şi,vizavi, 9 Bănci. Şi, în jurul


fântânei, sclipeanu razele solare, ce înconjurau Parcul de 9 Bănci cu 9 Bănci şi, în mijloc, era un petic de pământ de 10 cu 35 de metri lungime. Florile aveau diverse nuanţe- panseluţe, zambile şi, în general, porţiunile date- copaci seculari!- o imagine terifiantă, fără imaginaţie! Şi, oamenii stăteau liniştiţi- unii râdeau, unii stăteau cu două persoane şi, uneori, cu o singură persoană, dar la distanţă, din doiîn-doi!... -Şi?... a spus Şoule al doilea.... Unde te-ai mai...întâlnit? ...Ori la Atelier sau ştiu eu?! -...Prima dată?!... La...dormitorul din Atelier!... Era o pauză de o oră încheiată! a spus femeie în negru... De două ori pe săptămână! ...Şi...?a spus Şoule al doilea. -După un an, am cunoscut un bărbat cumsecade şi am devenit...doamnă! a spus femeia în negru. -Şi...?a spus Şoule al doilea. -După căsătorie, am continuat şi relaţia din Atelierul respectiv...dar mai rar! a spus femeie în negru. -Aveţi copii?a spus Şoule al doilea. -Am un copil!...Atât!a spus femeia în negru. -Ai...vorbit cu soţul că...ai avut şi o relaţie, ştiu eu...? a spus Şoulea al doilea. -Nu am vorbit şi nici ...nu are vreo îndoială că am o...relaţie…amoroasă! a spus femeia în negru...Deci, mergem... înainte!... A fost!...A fost şi...gata!... Îmi pare rău de ce s-a întâmplat!...Deci, a fost!...Altceva...?! -Şi mie îmi pare rău de ce s-a întâmplat cu...cizmarul, acum, Defunct!...Îmi pare rău, ce mai!a spus Şoule al doilea...


...Deci, am vorbit, am discutat şi despre povestea cizmarului, acum, defunct, o să discutăm la...Redacţie!...E bine? -Cu menţiunea că...fără...nume!...Prenumele, da! a spus femeia în negru. Am mai stat câteva minute de vorbă cu femeia în negruoarecum, pesimistă, din jocul cizmarului defunct- şi, a plecat. Eu am mai stat de vorbă cu...sine şi, în gândul meu... Cum poţi să d e s c i f r e z i...misterul... s u f l e t u l u i? ...D a r, oamenii de ştiinţă au reuşit să descifreze misterul s u f l e t u l u i... Dar şi...e u! S u r s e: P o s t

on: ianuarie, 27

2013

S u f l e t u l a reprezentat de-a lungul timpului un mister care i-a fascinat pe oameni. Încă din cele mai vechi timpuri, au existat diverse teorii care încercau într-un fel sau altul să explice compoziţia, cât şi provenienţa acestui element care ne evidenţiază faţă de animale sau plante. În opinia cercetătorilor, după diverse studii efectuate, sufletul este caracteristic doar o m u l u i, e l n u se întâlneşte nici la animale şi nici la plante şi cântăreşte doar 21 de grame. Dar până la urmă, ce este s u f l e t u l? La această întrebare au răspuns doi oameni de ştiinţă, S t u a r t Hameroff, profesor emerit la Departaments of Anestinoslology and Psyshology şi Directorul Centrului pentru Conscioune Studies de la Univesitatea din Arizona, atunci când au emis o teorie revoluţionară. De fapt, materia din care este compus s u f l e t u l se a f l ă în m i c r o t u b u l i i care e x i s t ă în c r e i e r. C o n ş t i i n ţ a este rezultatul unor efecte de natură c u a n t i c ă G R A V I T A Ţ I O N A L Ă. Astfel, această forţă n e c u n o s c u t ă p e deplin este cea care generează o energie atunci când intră în contact cu m i c r o t u b u l i i din c r e i e r, sufletul generând astfel C O N Ş T I I N Ţ A, S U F L E T U L.


D a c ă luăm de bună această teorie revoluţionară putem să tragem concluzia că s u f l e t u l este compus din a n u m i t e particule care se găsesc în univers. Aceste particule se găsesc liber în spaţiu şi nu au nevoie de un corp pentru a exista, dar odată intrate într-un c o r p se transformă în ceea ce numim noi c o n ş t i i n ţ ă. Stuart Hameroff susţine că atunci când omul trăieşte o experinţă de p r e-moarte, această particulă c u a n t i c ă se alterează şi părăseşte corpul uman, fără ca informaţia stocată în ele să se deterioreze. În acest fel, întreaga experienţă acumulată în timpul vieţii unui O M rămâne astfel stocată în univers pentru totdeauna. Această teorie, chiar dacă pare şocantă la prima vedere, este una plauzibilă, care explică foarte bine cauza pentru care s u f l e t u l are o viaţă veşnică, după moartea corpului. Această idee o întâlnim şi în diferitele religii din lume, numai că este prezentată sub altă formă. Comentăm! De la...început! (Că, este important!!!). Şi cred că este esenţa Cărţii! 1)”S u f l e t u l a reprezentat de-a lungul timpului un mister care i-a fascinat pe oameni,...”. Foarte corect că s u f l e t u l apare, în sfârşit... şi... s u f l e t u l e neatins în timpanele creierului obişnuit. 2)Dar, apar mai multe ”teorii care încearcă într-un fel sau altul să explice compoziţia, cât şi provenienţa acestui element care n e evidenţiază fate de animale sau plante”. ...O-pa! Începe cu conţinutul: ori animale ori plante. 3)Şi, spune că: ”În opinia cercetătorilor, după diverse studii efectuate, sufletul este caracteristic doar o m u l u i, el n u se întâlneşte nici la animale şi nici la plante...”! În sfârşit: nici la animale, nici la plante, doar la o m . ...Că, e...normal!... .


4)...Sufletul O m u l u i....cântăreşte doar 21 de grame...”. Dar, nu este...n o r m a l... ”cântăreşte doar 21 de grame”!...E... d i n...c r e i e r?!?...S u s, în centru, lateral, creierul mic?!? ...N-am înţeles aproape de loc: este, probabil, la... creier!...De...21 de grame, corecturile sunt vitale!...Se spune c l a r: din c r e i e r! ...Nu în altă parte!...În...creierul nostru u m a n! 5)”Dar, până la urmă, ce este sufletul?”. ...Întreab şi eu, Şoule al doilea: unde este...s u f l e t u l? 6)”La această întrebare au răspuns d o i o a m e n i de ştiinţă, S t u a r t H a m e r o f f, profesor...din Arizona, atunci când au emis o teorie revoluţionară”. Ia să vezi şi tu, Şoule al doilea şi cititorilor! 7)”De fapt, m a t e r i a din care este c o m p u s s u f l e t u l se află în m i c r o t u b u l i i care există în creier”. E, într-adevăr, o

t e o r i e ”revoluţionară”! ...Şi!...!

8)”Conştiinţa este rezultatul unor efecte de natură Cuantică gravitaţională”. Am scris de la început: p r i n c r e i e r- materia din care este c o m p u s- se a f l ă s u f l e t u l, se a f l ă î n m i c r o t u b u l i i şi c o n ş t i i n ţ a e s t e rezultatul unor efecte de natură c u a n t i c ă g r a v i t a ţ i o n a l ă. A descoperit, doctorul S t u a r t e p o c a l ă t e o r i e r e v o l u ţ i o n a r ă!

A m e r o f f, o

...Şi e u, micul scriitor, Şoule al doilea, s u n t a c o r d! ...D a r...?!...

de

9)...”unor efecte de natură c u a n t i c ă gravitaţională. Astfel, această f o r ţ ă n e c u n o s c u t ă pe deplin este cea care generează o energie atunci când i n t r ă ÎN c o n t a c t CU m i c r o t u b u l i i din c r e i e r, s u f l e t u l generând a s t f e l c o n s t i i n ţ a”.


E s t e, într-adevăr o t e o r i e sclipitoare - e u s u n t de acord...99%! Şi eu, cititorilor fideli la conţinutul ideilor de mai sus!... Dar, mai e o...”chestie”: î n t r e c o n t a c t u l cu m i c r o t u b u l i i din c r e i e r, există şi l e g ă t u r i s p e c t a c u l o a s e, e s e n ţ i a l e, prin s i n a p s i s! Şi EU, Şoule al doilea, sunt de acord- între s i n a p t i c a ce are legătură d i r e c t cu un... n e u r o n... ”rătăcit, într-adevăr”, p r i n c e l u l e n e r v o a s e! ...Mai...caută, te rog, şi...mai caută insistent! ...Mai caută... e s e n ţ a S I N A P T I C Ă!...Din neuron -şi, era clar, prin... s i n a p t i c ă!- a l ă t u r a t, în faţă, jos, lateral...!...Mai caută, doctore S t u a r t H a m e r o f f...!..Mai caută! 10)Şi,...am găsit-o!... . „D a c ă luăm de bună această teorie r e v o l u ţ i o n a r ă p u t e m să tragem concluzia că s u f l e t u l este compus din anumite p a r t i c u l e care se găsesc în u n i v e r s...”. Am găsit-o, doctore găsit-o!

Stuart

H a m e r o f f !... Am

11)”Această p a r t i c u l ă se găseşte liber în s p a ţ i u şi NU are nevoie de un c o r p pentru a exista, dar o d a t ă i n t r a t ă într-un c o r p, se tranformă în ceea ce se n u m e ş t e c o n ş t i i n ţ a”. E g e n i a l, dr. S t u a r t H a m e r o f f!...E...Genial! ...D a r, un m i c reprezentant -am o c o n ş t i i n ţ ă mediocră din materia m e d i c a l ă, dar s c r i u, Şoule al doilea- m a i a m o a l t ă i p o t e z ă: prin c o r p u l omenesc, a d u n a t e p r i n u n i v e r s, un „om” construieşte prin elementele corpului- prin muşchi, inimă, creier,etc.!?...Dus ş i întors!...Aşa, ca..chestie!?! 12)”S t u a r t H a m e r o f f susţine că atunci când omul trăieşte o experinţă de pre-moarte, această p a r t i c u l ă c u a n t i c ă se alterează şi părăseşte corpul uman, f ă r ă ca informaţia s t o c a t ă în E L E să se deterioreze. În acest fel,


întreaga experienţă acumulată în timpul vieţii unui om rămâne” astfel stocată în u n i v e r s p e n t r u t o t d e a u n a”. F o a r t e c o r e c t, şi doctorul S t u a r t, dar şi e u, Şoule al doilea, şi mai mulţi”parteneri” de pe glob! Şi sunt foarte, foarte explicativ! 13)”Această teorie, chiar dacă pare şocantă la prima vedere, este una plauzibilă, care explică foarte bine cauza pentru care s u f l e t u l are o viaţă veşnică, d u p ă moartea corpului”. C h e i a, în e s e n ţ ă: prin c r e i e r, un microtubul m i g r e a z ă până la un A L T m i c r o t u b u l şi se n u m e a...s i n a p t i c ă!!...E...C H E I A sufletului! ...Şi, prin g r a v i t a ţ i e şi din corpul omenesc şi din univers!... Şi, faceţi o acoladă: o l e g a t u r ă- bine şi bine stabilită!!!- cu un...microtubul e m i g r a n t î n t r e c o r p ş i u n i v e r s!...Şi, c o n ş t i i n ţ a...! …C o n ş t i i n ţ a c o r p u l u i o m e n e s c C U c o n ş t i i n ţ a- în final!- u n i v e r s a l ă! (N.R.- E u am d e s c o p e r i t f e n o m e n u l c u v e n i t prin s u f l e t u l c o r p u l u i (prin m i c r o t u b u l i, la c r e i e r!) cu un al doilea „m i c r o t u b u l ”, dar... la...u n i v e r s! ...Deci, d o u ă s u f l e t e, n u...unul! 14)”Această idee o întâlnim şi în diferitele religii din lume, numai că este prezentată sub altă formă”. N u există o religie, în termen real- catolic,ortotox, hindus, budist,etc.- ş i n u e x i s t ă d u m n e z e u. Am d o v e z i, în practică, că o r i c e formă de religie, n u e s t e d u m n e z e u! ...Am d o v e z i s o l i d e! D O V A D A

S U F L E T U LUI

...D O I o a m e n i de ştiinţe s u s ţ i n c ă a u descoperit U N D E se a f l ă s u f l e t u l omului. D o i oameni de ştiinţă recunoscuţi la nivelul mondial spun că a u d o v a d a c ă s u f l e t u l c h i a r e x i s t ă. Doctorul


american S t u a r t H a m e r o f f şi fizicianul britanic Sir Roger Penrose au dezvoltat o teorie c u a n t i c ă, potrivit căreia s u f l e t u l u m a n este c o n ţ i n u t de nişte c e l u l e n u m i t e m i c r o t u b u l i, c a r e se a f l ă la rândul lor în c r e i e r, notează Australia News. P o t r i v i t celor doi, creierul trebuie privit ca un computer b i o l o g i c,” c u 100 de miliarde de n e u r o n i ŞI l e g ă t u r i l e LOR s i n a p t i c e, care a c ţ i o n e a z ă ca reţele i n f o r m a t i c e”. Starea c o n ş t i i n ţ e i noastre este astfel rezultatul e f e c t e l o r g r a v i t a ţ i e i din m i c r o t u b u l i. Când un om se află în pragul morţii, m i c r o t u b u l i i îşi pierd starea de fapt, dar i n f o r m a ţ i a din e i n u se d i s t r u g e, C I S E î m p r ă ş t i e. Cu alte cuvinte, s u f l e t u l NU m o a r e, c i se r e î n t o a r c e î n s p a ţ i u. „Informaţia d i n m i c r o t u b u l i N U e s t e d i s t r u s ă, e a n u p o a t e f i d i s t r u s ă, c i se r e d i s t r i b u i e, i m p r a s t i i n d u-s e î n u n i v e r s. Când pacienţii sunt r e s u s c i t a ţ i şi aduşi din n o u la viaţă, informaţia poate r e v e n i în M I C R O T U B U L I, iar aceştia vor spune că şi-au văzut moartea cu ochii”, spune doctorul H a m e r o f f. În eventualitatea în care pacientul moare, este posibil ca informaţia să rămână s u s p e n d a t ă î n c o r p pe t e r m e n n e d e f i n i t, s u b f o r m ă de s u f l e t”. Teoria oamenilor de ştiinţă este s u s ţ i n u t ă de poveştile a m i i de oameni, care spun că au trăit experienţe la limita morţii. Doctorul H a m e r o f f este profesor e m e r i t la Departamentele de Anestezie şi Psihologie şi director al Centrului de Studii despre c o n ş t i i n ţ ă, în cadrul Universităţii din Arizona, cei doi lucrează la această t e o r i e din 1996. Comentăm. 1)Deci, doi oameni de ştiinţă-doctorul american S t u a r t H a m e r o f f şi fizicianul britanic S i r R o g e r P e n r o s e-


au dezvoltat o teorie c u a n t i c ă, potrivit căreia s u f l e t u l u m a n este c o n ţ i n u t de n i ş t e m i c r o t u b u l i, care se află la rândul lor, în creier,...”. Până acum, nu este necunoscut! Prin m i c r o t u b u l i-era u n a singură!- Şi... a p a r e prin s i n a p c ă, o l e g a t u r ă: o a l t a „nervoasă”, a p r o p i a t ă, i d e n t i c ă, m i g r a ţ i a se numea p a r t i c u l ă c u a n t i c ă, prin r e ţ e a u a i n f o r m a t i c ă (s t a b i l i t ă c u e x a c t i t a t e!), prin c r e i e r! Şi, vizavi, a l ţ i m i c r o t u b u l i N U departe de cele aflate!... Prin s i n a p s ă, a j u n g e la o...p l a n e t ă!...Şi... În continuare, axa stabilită, prin s t e l e, etc. . ...Am...d o v e d i t-o! ...În sfârşit!... . 2)Şi, a d o u a:...”Potrivit celor doi, c r e i e r u l trebuie p r i v i t c a un c o m p u t e r b i o l o g i c, cu 100 de miliarde de N E U R O N I...”. ...Î n c ă o d a t ă, că am dovezi: în c r e i e r 100 de m i l i a r d e de n e u r o n i, pe PERSOANĂ! ...Acum, o...problemă (În premieră!): o p e r s o a n ă de sex b ă r b ă t e s c ŞI o p e r s o a n ă de sex feminin!...Deci: 1)O persoană de sex bărbătesc, ”p r o d u c e”... 100 de miliarde de n e u r o n i la creier! 2)În acelaşi timp, o persoană de sex feminin, la fel: 100 de miliarde de n e u r o n i la creier ! În t o t a l: t o t...100 de miliarde de n e u r o n i! (Fără diferenţă mare!). Dar, din c o r p u l omenesc (n-are importanţă sexul!), egal...100 de miliarde de neuroni la creier de persoană. S i g u r! ...Dar, din u n i v e r s- din Carte!- apar...200 de miliarde de stele (planetă,stele,etc.).


...N u c u m v a, prin...s i n a p c ă...bărbatul cu... Femeia?! (În total, prin corpul omenesc, din creier unei persoane...100 de miliarde- Sigur!-Şi, tot de...100 de miliarde către u n i v e r s! Oricum, tot... 200 de miliarde (minus sau plus, n-are importanţă!) din g a l a x i a noastră...de zi-cu-zi...! ...Sau şi cu c r e i e r u l d i n c o r p u l u m a n! Am spus o...i d e e! A t â t! 3)...”...Şi legăturile lor s i n a p t i c e, care acţionează ca r e ţ e a u a i n f o r m a t i c ă”. A t r e i a d o v a d ă că este vorba de legăturile lor- (u n n e u r o n!...Atât!)- cu o a l t ă l e g a t u r ă p r i n s i n a p s ă!... Şi a c ţ i o n e a z ă ca r e ţ e l e i n f o r m a t i c e! A...treia d o v a d ă! Şi e u, şi- în primul rând!- doctorul S t u a r t H a m e r o f f! 4)”Starea c o n ş t i i n ţ e i noastre este astfel rezultatul efectelor g r a v i t a ţ i e i din m i c o t u b u l i...”. A p a t r a d o v a d ă că este rezultatul efectelor g r a v i t a ţ i e i DIN microtubuli! (Deci, prin c r e i e r!)...Şi, în c o n t i n u a r e!... 5)”Când un om se află în pragul morţii, microtubulii (e... p a l p a b i l m i c r o t u b u l u l...e palpabil!) îşi pierd starea de fapt, dar informaţia d i n e i n u se d i s t r u g e, c i se î m p r ă ş t i e!”. A cincea d o v a d ă c ă m i c r o t u b u l i i îşi pierd s t a r e a de fapt, dar informaţia din Ei n u se d i s t r u g e, ci se împrăştie! 6)...A şasea d o v a d ă!... „Cu alte cuvinte, s u f l e t u l r e î n t o a r c e în s p a ţ i u”.

nu

m o a r e, C I

se

Sufletul, prin c r e i e r (prin m i c r o t u b u l i, sinaptică, etc.,), prin o m şi, tot prin creier, se desprinde -prin s i n a p t i c ă- o a l t ă r a m u r ă (şi una singură!), prin


gravitaţie, prin stele,etc. .

r e ţ e a u a informatică, şi ajunge

la...planetă,

7)”Informaţia din m i c r o t u b u l i n u este distrusă, e a n u p o a t e fi d i s t r u s ă, CI se redistribuie, împrăştiindu-se în u n i v e r s”. A, nu ştii, oare- care-e m i c r o t u b u l i!!- că n u s e distrusă, c i se r e d i s t r u n i v e r s!!... P r i n r e ţ e a u s i n a p t i c ă!...Etc....!

a 7-a!-d o v a d ă, prin d i s t r u g e, ea N U poate fi i b u i e!... Împrăştiindu-se în a i n f o r m a t i c ă!!!...Prin...

8)”Când pacienţii sunt resuscitaţi şi aduşi din nou la viaţă, informaţia poate r e v e n i în MICROTUBULI, iar aceştia vor spune că şi-au văzut moartea cu ochii”. De fapt, n u s-a întâmplat nimic important, însă se văd clar ...”sechele trumatice” din corpul omenesc, se află ceva important. La o p u s- la u n i v e r s!- iarăşi, n u s-a întâmplat absolut n i m i c în o r i z o n t! 9)”În eventualitatea în care pacientul moare, este posibil ca informaţia să rămână s u s p e n d a t ă în a f a r a c o r p u l u i pe termen n e d e f i n i t, sub f o r m ă de S U F L E T E”. Bine, bine: să... ”plece” din corpul omenesc, să... „plece”: sunt de acord, dar...este „agăţată”, cum ş i de c e?!... Decât prin....u n i v e r s! 1o)”Teoria oamenilor de ştiinţă este s u s ţ i n u t ă de poveştile a m i i de o a m e n i, care spun că au trăit experienţa la limita morţii”. Constat, cu uimire, că, Şoule al doilea, am p ă ţ i t-o printre oameni! cu maşina, că am av u t a c c i d e n t v a s c u l a r c e r e b r a l şi a f a z i e m i x t ă şi, în plus, semipareză!...În data de 08.03.2002, în comuna Căzăneşti, judeţul Ialomiţa. Eram singur cu maşina!... ...Să citeşti Cartea, volumul I şi volumul al 2-lea:


„O lovitură de Stat perfectă. Punct!”. Editura aparţine Coditianul Dobrogean ”Cuget Liber”... Şi să vezi- în c u p r i n s!- ce m......i, în general, în justiţia Românescă! ...În...anexele de la volumul al doilea! ...Deci, fără...comentariu! Am ajuns la Redacţie. Am mai vorbit şi cu colegii din birou şi, bineînţeles, cu şeful din Redacţie şi am redactat în amănunt- cu o scriere mai...deosebită!- evenimentele din cele trei săptămâni la rând cu... cismarul, cu...cerşetorii din oraş şi, printre altele, am descoperit- cu nevoie sau n u!- în jurul corpului omenesc şi, mai ales, universul p l a n e t e l o r şi... i d e n t i c! Probabil, e s t e p r i m a d a t ă, prin s c r i e r e, când se prezintă legătura dintre c o r p u l o m e n e s c c u u n i v e r s u l p l a n e t e l or şi... i n v e r s! Acum, am terminat lucrarea mai bine ca niciodată- am episotat, la ziar, o săptămână încheiată, cu cerşetorul, cu amantul,etc. - şi, am ajuns, în sfârşit, în apartanentul de vizavi, la Capelă. Şi, lângă Biserică.


C A P I T O L U L

2o-lea

A doua zi, cum ar veni, am stat o...oră şi ceva timp- că vreau să vorbesc cu amanta a doua- dar n-a apărut şi nici amantaultimă a defunctului cizmar!-... n-a apărut şi, în gândul meu, Şoule al doilea, ce mai am de împărţit decât o... amintire dureroasă, oricum… că am terninat şi, episotat l a Ziar evenimentele cu cerşetorul din orar, cu amanţii,etc. ...Totuşi, sunt mulţumit, în esenţă am scris o mai... deosebită! Că, merită!

c a r t e

Am d e s c op e r i t- Ş I cu Dr. S t u a r t H a m e r o f f, de la U n i v e r s i t a t e a din ARIZONA: c o r pul uman u n i v e r s a l (Parţial, pentru Dr. S t u a r t, prin s u f l e t u l, c o n ş t i i n ţ a!) - pentru p r i m a d a t ă!identic, cu s u f l e t u l u n i v e r s u l u i p l a n e t a r!


C A P I T O L U L al 21-lea

A d o u a zi, cum ar veni, Şoule al doilea, dimineaţă, am deschis fereastra largă şi, am văzut, spre Capelă, un bărbat pe trotuar. Dar, în spatele meu- la, aproximativ...7-spre 8 metri, patru bărbaţi împingeau spre Capelă un sicriu deasupra, un Defunct!... Şi, am observat- după sicriu- o cruce şi, deasupra lui...n u m e l e ş i p r e n u m e l e!... Am descifrat, am memorat scrisul de pe c r u c e: e s t e cerşetorul n u m ă r u l...î n t â i!...


Anexăm: 1)-Prin...a r h i v e l e j u s t i ţ i e i româneti, în privinţa m e a, Şoule al doilea, d u p ă V o l u m u l al d o i l e a! În c o n c l u z i e: A)M-au deranjat e n o r m c o r e c t u r i l e de la Editura „Dobrogea”,Trustul de Presă” Cuget Liber”, apărut, în iunie 2013-că am muncit enorm- în Volumul 1, al 2-lea (O lovitură de stat.Punct!). Mă deranjează cumplit! În afară de faptul că, am aflat că c o r e c t u r i le date, sunt făcute de o persoană cu numele conspirativ„Brânză”. Şi, înainte de corecturile necesare, a fost o altă...corectură de prima dată, cu ...numele conspirativ ”mârză”, acum, profesor universitar doctor de fizică de la Universitatea „Ovidiu”! „Amatoria”se transmite de la o...floare la ş t i u ş i e u!

a l t a, dar să

Cumplitul din Carte- e şters p a r ţi a l, i n t e n ţ i o n a tprintre a l t e l e: Capitolul 62, u l t i m u l pasaj: „-AM AVUT O LOVITURĂ DE STAT!TRĂDĂTORII SUNT AICI, ÎN SALĂ!” Şi „Dar nu a pronunţat niciun nume!A LOVOTURĂ DE STAT!”.

s p u s

d o a r

În afară de faptul că sunt c o m u n i ş t i, prin corecturile date şi informatorii desemaţi- Brânză şi Mârză!- n u e s t e a d e v ă r a t!


„Am avut o lovitură de stat! Trădătorii sunt aici, în s a l ă!”. (Ceauşescu Nicolae: A spus doar ”O LOVITURĂ DE STAT!....TRĂDĂTORII SUNT AICI, ÎN SALĂ!”. A t â t! F ă r ă n u m e! ...Printre altele! Că...ştie de.... C E! Şi...apropo: prin...”auzite”- în speţă, generalul colonel, Iulian Vlad în rezervă, de prin...Cărţi obscure, de câtva timp... „a vrut să doboare t i r a n u l î n a i n t e de 1989-Conspiraţie ”Cupola”...! Măi...”băiatule”, generalule de...”peşte”-în cap, da!- N U M I Ş C Ă A B S O L U T n i m i c SISTEMUL DIABOLIC instutuit de stat d u p ă 1989, de comunişti!...Şi, nu cumva, generalul de „peşte”, Iulian Vlad, u n d e a ţ i fost, în data de...11/12 martie 1989- că, a ştiut i n c l u s v Ceauşescu Nicolae p r i n Radio Europa Liberă!-că c o n s p i r a t o r i i (Corneliu Mănescu, Silviu Brucan,etc.) că a... d i s p a r u t (repet: în d a t a de 11/12 martie 1989)! ...Nu te mai gândi niciodată, generalule Iulian Vlad: Ş T I A T O T Ceauşescu N i c o l a e şi c u... I u l i a n V l a d! ...Deci, nu te mai gândi niciodată- cu...cupola, etc.!...Cu... c o n s p i r a ţ i a comuniştilor, Iulian Vlad! Acum, fără comentariu! B)Sinteză Înainte de Lovitura de stat, în timpul Loviturii de Stat şi după Lovitura de Stat. N u am ştiut aproape nimic- că ţara nu era înfometată şi a servit doctrina socialismului- decât sporadic. Nu era înfometată prin anii 1980-1982, decât mai puţin. Căldură cu jumătatea, au fost mai atenuate gicacaloriile. Medicamentele s-au mai subţiat un pic (nu mult!), tot prin anii 1980-1982 şi... a mai subţiat şi pe la...cultură!.. La Radio şi la televizor (era, de fapt, o singură televiziune Naţională!), tot prin anii 1980-1982-1983-19841985, s-a desfiinţat în teritoriu:Radio Iaşi, Radio Târgu Mureş, Radio Timişoara, ca de exemplu! Erau în conservare! Şi era şi un pic şi mai mult, frustrat! A culminat greva (şi, ultimul!) la Autocamioanele din Braşov (15


noiembrie 1985!) şi, sporatic, a avut”grijă” prin Reţeaua Informativă, că să n u ştie Conducătorul „iubit”! Între timp-tot prin anii 1980-1982- au apărut criticile sporadice (medicamentele, căldura): elitele! Printre care fostul Ministru de Externe Corneliu Mănescu (era la pensie de mulţi ani de zile), Alexandru Bârlădeanu (era prieten cu Corneliu Mănescu) la parter!... Cu Corneliu Mănescu sus, la etajul al doilea, şi ultimul, la scară! ...Că era împotriva Conducătorului ”Iubit”-şi tot prin elite!-ideologul şi scriitorul-Silviu Brucan şi, era şi... Petre Roman (nu era strălucit, ca personalitatea!)-dar criticile erau mai aprinse (mâncare, căldură,etc.), e firesc! (tatăl lui era generalul Walter Roman prieten cu Generalul Coneliu Mănescu- la Ministerul Apărării-şi era şi un general, în acelaşi timp, cu...Ceauşescu Nicolae. Deci, s-a alăturat şi Petre Roman! Pe faţă! (A absolvit un Doctorat în Franţa, înainte!). Şi apare un Nimic, decât-tip-til, tip-til-...Imre Asztatoz, prin indermediul ideologului Silviu Brucan. Deci, o cunoştiinţă, de fapt la Academie...Ştefan Gheorghiu. Era prin anii 1980-1982!...Dar Livretul Militar era al lui Imre Asztalzo, tot securist. Eu nu am ştiut decât acasă- ori la Sighetul Marmaţiei şi la Oradea, şi pe teren din pichet în pichet, de la Stolul din judeţul Maramureş, până la Ateas, judeţul Bihor. Dar, am schimbat profilul: de la Ministerul Apărării Naţionale, la Ministerul de Interne, Departamentul Securităţii Statului. Am plecat de la Oradea la Comandamentul de la Copou, tot la grăniceri. Deci, acum sunt securist! A fost bine până la un moment dat: a început Vâltoarea biografiei propriu-zise. Prima! La un curs de iniţiere din judeţul Giurgiu, din comuna Grădiştea, m-am întâlnit, printre altele cu un doctrinar (era la cursuri de doctrina socialismului şi se numea Imre Asztaloz, acum Virgil Măgureanu. Deci, prima întâlnire cu căpitanul (în rezervă),Virgil Măgureanu de 45 de zile, că la sine, dar diferenţa


era că nu era prezent la cursul de Doctrină: profesorul era în concediu şi a suplimentat cu...Virgil Măgureanu şi era titular, doctor la Academie ”Ştefan Gheorghiu” din Bucureşti. A doua, între timp- care a schimbat fundamental concepţiaeram la Academia Militară şi, într-o zi, 18 februarie 1986, pe la prânz la sport, s-a rupt tendonul lui Ahile şi am fost operat. După operaţie, am stat 40 de zile la Iaşi. După 40 de zile am sosit la Spitalul Militar Central în data de 04 aprile 1986. Şi, pe la prânz, am avut nevoie la Recuperare, un alt Pavilion şi m-am întâlnit, în garsoniera nr.1, cu fostul Ministru de Externe, Corneliu Mănescu şi eu (Era în perete cu garsoniera Nr.1 cu nr.2). Eram la sport, vizavi, Corneliu Mănescu. Am vorbit, am discutat o oră şi patruzeci de minute şi am concluzionat î m p r e u n ă ca să facă ”ceva”, că populaţia nu mai suportă înfometarea, caloriferele erau reci, medicamentele restricţionate şi Conducătorul era dictator şi, am spus la...”zid!”. Era, într-adevăr, teroare. În fine, am fost prieteni şi apropiaţi. Era un stil subtil, fostul Ministru de Externe: în fiecare zi, am avut o vizită! La ora 12.30 de minute la Parc-delimitate cu numerul 1,2,3, etc. până la 6! Printre altele, am vorbit personal cu Ion Iliescu, Brucan,Virgil Măgureanu! Şi, a doua zi, m-am întâlnit, pe scări, pe la Piscină, cu Petre Român. Am stat la Recuperare la Spitalul Militar Central, cu tine şi cu fostul Ministru de Externe, până la capăt. În esenţă, era următorul scenariu pentru conspiraţie: înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu şi cu soţia lui Elena Ceauşescu, şi următorii paşi, la...zid! Ca atare, Ion Iliescu viitorul Preşedinte al Ţării, Petre Roman viitorul prim-ministru, ideologul Silviu Brucan, viitorul candidat la serviciu de informaţii, viitorul ministru al apărării naţionale-ori generalul Stănculescu, ori generalul Pancea Marin. Şi, nu în ultimul rând, Imre Asztaloz, recrutat mai recent, se ocupă cu informaţia (ori Silviu Brucan).


S-a acutizat, prin Ţară: a apărut o...s c r i s o a r e!... O scrisoare cu 6 semnături prin Radio Europa Liberă! A ajuns în data de 11/12 m a r t i e 1989, deci prin Radio Europa Liberă! Când a dat publicităţii-prin Radio Europa Liberă era Interzis ce desăvârşire în ţară- în data de 11/12 martie 1989 şi-imediat!şi...Nicolae Ceauşescu şi cu Elena Ceauşescu! Dar, era pregătit Nicolae Ceauşescu: prin Reţeaua Informativă (În document, Strictsecret-secret, de...ooo!), printre altele, pe la Capitolul al „6”-lea, şi legal, DISPERSAREA că, a avut loc o LOVITURĂ DE STAT, incipientă împotriva Statului. Nu se joc c u Ceauşescu Nicolae! Şi, pe l o c, în data de 11/12 martie 1989, a ordonat, cu 6 (REPET:6!) semnături trimise la Radio Europa Liberă, DISPERSAREA! În afară de Radio Europa Libere cu cele 6 semnături din 11/12 martir 1989!- au fosi şi trei c o n s p i r a t o r i: Ion Iliescu, Petre Roman şi cel mai important personaj: Imre Asztaloz, acum,Virgil Măgureanu! 1)Ion Iliescu (de ce nu recunoaşte măi???) că era păzit permanent la uşă, în data de 11/12 martie 1989! Al 7-lea c o n s p i r a t o r! 2)Al doilea, şi al 8-lea c o n s p i r a t o r: Petre Roman era păzit, ori la domiciliul forţat, ori la Politehnică din data de 11/12 martie 1989 (De ce nu recunoaşte???...Dar ce, sunt...prost!?). 3)Al treilea,”necunoscut”şi la Radio Europa Liberă, şi Ultimul c o n s p i r a t o r, a plecat la...Focşani, în data de 11/12 martie 1989, cu maşina şi securiştii la u ş ă! Pe dimineaţă, pe la o4.00, au apărut microfoanele ascunse în garsonierea cu Magazinul ”Milcov”, la etajul al 3-lea. Prin c o n s p i r a ţ i e- coordonată d i r e c t cu Ceauşescu Nicolae, deci!- d i s p e r s a r e a imediat din ţară! Deci, Ceauşescu Nicolae, a ŞTIUT t o t! Dar, era blând, Ceauşescu Nicolae! Era blând! Era, a c u m, liniştit cu Ceauşescu Nicolae- că am d i s p e r s a r e a c o n s p i r a t o r i l o r, dar e r a u şi c o n s p i r a t o r i i...liniştiţi î n „c a s a”... „Părintească”...!


...Î n s ă, era de negăsit-ori la Iaşi, ori la Timişoara şi la Bucureşti... Imre Asztaloz, dar prezent prin Agitatorii cu...mâncare, căldură, etc., bine s t a b i l i ţ i- cu un cerc restrâns, într-adevăr!-pe la...Piaţă!...Cu fără sau nu! Agitatorii, de fapt, erau Studenţii desemnaţi anume de la Academia „Ştefan Gheorghiu”,coordonată cu... I m r e A s z t a l o z de la Facultate. O altă...r e ţ e a i n f o r m a t i v ă, cu agitatorii cu...I m r e A s z t a l o z! Îmi pare rău că a tras armata! Securitatea şi miliţia nu au tras niciun glonţ în evenimente din 1989, 22 decembrie, pe seară...! C o n s p i r a t o r i i- din date de 11/12 martie 1989 până la...22 decembrie 1989, pe la prânz- s t ă t e a u la...”pândă”ca, nu cumva să ...”ridice”- de la domiciliul „forţat”-o...altă...”garnizoană”... la...arest! (Corneliu Mănescu, Silviu Brucan, Rânceanu, Bârlădenu, Iliescu, Petre Român, Imre Asztaloz, Apostol, etc.). E r a b l â n d, Ceauşescu Nicolae! 2)Procurorul-şef direcţia Laura Kovesi.

Era...blând!...!

3)Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie din 01.07.2015. 4)Cel mai mare deserviciu este...Senatul Ziarul G â n d u l, 15.03.2016!

R o m â n i e i!

„Senatul r e f u z a să trimită la Parchet S t e n o g r a m e l e c o m i s i e i p e n t r u R e v o l u ţ i e”! În loc...invers! Adică, vreau...a d e v ă r u l!...!

S F Â R Ş I T


CUPRINS 1) Nr.1.CAPITOLUL întâi: Catafalcul era în impas. 2) Nr.2.CAPITOLUL al doilea: Şi am o ideie grozavă:sufletul părăseşte sistemului nervos. 3) Nr.3.CAPITOLUL al trei-al: De la cizmar la Capelă.Primul cerşetor. 4) Nr.4.CAPITOLUL al patru-lea: Şi am găsit

neutronul.

5) Nr.5.CAPITOLUL al cinci-lea: Să nu cazi!Cerşetorul al 2lea.Pitic. 6) Nr.6.CAPITOLUL al şase-lea: Era modest îmbrăcat, cerşetorul nr.3. Prin tomberon. 7) Nr.7.CAPITOLUL al şapte-lea: O femeie- cerşetor nr.4. Am cunoscut de 50 de ani. Sarcasmul. 8)Nr.8: O femeie şopârlă.Cerşetorul nr.5. 9)Nr.9: Amantul nr.1;O femeie în negru. 10)Nr.1o:Amantul nr.2.Tot în negru, dar diferit. 11)Nr.11: Amantul al trei-lea. 12)Nr.12: POPA. 13)Nr.13: Cerşetorul întâi. 14)Nr.14: Cerşetorul al doilea. 15)Nr.15:O concluzie parţială. 16)Nr.16;Pagină 382-416;Cerşetorul al treilea. 17)Nr.17:Cerşetorul al patru-lea-şopârlă. 18)Nr.18: A doua concluzie.


19)Nr.19:Amantul numărul întâi: o femeie în negru. 21)Nr.20 :La capăt! 22)Nr.21:Anexele. *Secretul este dezvăluit: am descoperit Formulă: o Planetă, un Neuron! Prin sinapsă!

Universul!

Azi, 24.05.2015! ***UNIVERSUL CORPULUI ESTE IDENTIC CU UNIVERSUL PLANETELOR! PUNCT! Şi...INVERS!***........



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.