Cetatea Ciacovei nr.10

MOTTO: „Cine vrea să rezolve o problemă, caută soluţii, iar cine nu vrea, găseşte justificări”.

Publicaţie independentă de informare locală. Se distribuie gratuit în zilele de 15 şi 30 ale lunii. Tiraj: 500 exemplare Nr. 10 - Sâmbătă 30.12.2006 Publicaţia apare şi pe internet la adresa: www.ianosel.com Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel DESCULŢI PRIN EUROPA În cursul lunii ce tocmai încheie încă un an calendaristic, colectivul redacţional al publicaţiei „CETATEA CIACOVEI”, a desfăşurat o activitate mai intensă, în plan social. Am început cu organizarea şi oferirea unei mese în cinstea Zilei Naţionale a României, continuînd cu donaţii în bani şi pachete cu dulciuri, făcute bisericilor pentru pomul de iarnă, cât şi distribuirea unor pachete cu alimente, către persoane nevoiaşe. Însoţit de Moş Crăciun, am constatat bucuria copiilor motivată de prezenţa „distinsului oaspete” în mijlocul lor.

Dar cum de fiecare dată, publicaţia noastră nu are numai menirea de a scoate în evidenţă aspectele pozitive legate de subiectul abordat, trebuie să arăt aici, că nu puţine au fost şi momentele de „strângere de inimă” pe care le-am resimţit, pentru unele din cele văzute.

Sunt puţine orele rămase, până când vom păşi triumfal în Uniunea Europeană. Suntem mândri că vom face parte din aceeaşi familie, cu bogaţii Europei. Dar unii dintre noi, vor face acest pas în picioarele goale. Şi este dureros că o mare parte dintre aceştia, o reprezintă copiii. Ca să fiu mai concret, trebuie să-ţi mărturisesc stimate cititor al rândurilor de faţă, că am întâlnit în aceste zile la sate, elevi care veneau la şcoală în pantofi de vară, sau fără ciorapi pe picioare. O fetiţă de clasa I-a, îşi lipea fruntea de tablă, pentru că ne având ochelari, nu vedea să scrie. Şi am mai întâlnit părinţi, care cu lacrimi în ochi, au mărturisit că având trei copii la liceu, au fost nevoiţi să-şi ţină unul acasă, pentru că nu-şi pot permite să plătească pentru toţi, transportul şcolar (prin lege, asigurat gratuit). Voi fi catalogat ca şi altă dată de către cârmuitorii urbei noastre, ca fiind demagog. În spatele afirmaţiilor mele, stă însă cruda realitate de care majoritatea dintre noi, avem cunoştinţă.

Cunoştinţă, dar ce păcat că prea puţini dintre cei ce au acum pâinea şi cuţitul în mână, au şi ... conştiinţă.

Mihai Aurel Ianoşel

Bucuria întâlnirii cu Moş Crăciun la şcolile cu clasele I - IV din Obad şi Petroman

PROMISIUNE

CORESPONDENT EXTERN

Tot mai mulţi cititori ne întreabă, când va apare publicaţia noastră în format extins, cu un număr mai mare de pagini.

Aceast aspect, reprezintă şi pentru noi o preocupare permanentă, însă deocamdată, motivat şi de cheltuielile mari ce ţin de multiplicarea celor 500 de exemplare ale fiecărei ediţii bilunare (distribuite gratuit), nu ne permitem mai mult.

Suntem în permanentă căutare a unor modalităţi de rezolvare a acestei probleme. Indiferent de greutăţile ce le vom întâmpina, ne vom respecta promisiunea făcută în numărul 2 din 30 august 2006, când printre altele, menţionam:

După apariţia pe internet a primului număr al publicaţiei, am fost contactat de d-l Alexander Ştefi, care s-a născut şi a copilărit în Ciacova, stabilindu-se în Germania împreună cu familia, în urmă cu mai mulţi ani. În prezent, îşi desfăşoară activitatea ca actor, regizor, dirijor şi traducător, în această ţară. A fost onorat de propunerea făcută, de a fi corespondentul nostru extern. După o corespondenţă intensă, am stabilit împreună şi aspectele care considerăm că ar prezenta interes pentru cititorii noştri şi care se vor regăsi în materialele ce ne vor fi trimise. Îi urăm un „Bun venit!” în colectivul nostru redacţional.

„Vă asigurăm că „Cetatea Ciacovei” nu va fi o publicaţie vremelnică în peisajul jurnalistic al Ciacovei. Deocamdată e încă un „copil”, dar treptat va creşte mare şi într-o bună zi, va ajunge la maturitate”.

Aşadar, în premieră vă destăinuim că, de la momentul aniversar al împlinirii unui an de la apariţia primului număr (15 august 2007), publicaţia „va creşte”, urmând să fie tipărită pe coală format A3, deci având patru pagini, cu o mai mare diversitate de teme abordate. Şi ca o garanţie a respectului pe care-l purtăm cititorului, vă asigurăm că (de-atunci) ziarul, va fi distribuit tot gratuit, într-un număr mărit de exemplare.

- Redacţia -

- Coordonatorul publicaţiei -

Mulţumim pe această cale, d-lui Ivan Călin, care s-a implicat financiar în mare măsură, în acţiunea de donaţii făcute în cursul lunii curente, de redacţia noastră.

Y

Î Efectele apelurilor lansate de publicaţia noastră, au început să apară. Ca urmare a sensibilizării factorilor competenţi, au fost montate staţiile de autobuz, iar Liceul a fost dotat (gratuit), cu un microbuz nou, cu 17 locuri - la care avea de mult dreptul - pentru transportul elevilor de la sate.

Ö

EMBLEMA CIACOVEI

Turnul-donjon de la Ciacova, denumit (eronat cum vom vedea), CULĂ, de către unii localnici, constituie unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură ale evului mediu bănăţean, dar nu numai.

Situat pe malul unui braţ mort al Timişului, lângă calea ferată şi în imediata apropiere a „Pieţei Cetăţii” de astăzi, monumentul se distinge din depărtare prin înălţimea şi masivitatea sa deosebită, constituind totodată emblema oraşului nostru, cel mai vârstnic martor al existenţei noastre pe aceste locuri.

Construcţia are la bază un plan aproape pătrat, cu dimensiunile de 10,5 X 9,8 metri şi se compune dintr-un parter acoperit cu o boltă cilindrică transversală, la care se adaugă trei etaje şi platforma de apărare, compusă din muluri şi creneluri, având o înălţime totală de 23,7 metri. Turnul nostru este al doilea monument de acest gen din ţară, ca înălţime, după cel de la Cheresig (jud. Bihor), înalt de 27 de metri. Este semnificativ de adăugat că donjonul ciacovean este singurul din România, care a păstrat urmele originale ale crenelurilor de pe platforma de apărare, până în epoca modernă, acestea fiind între timp, de mai multe ori refăcute. La jumătatea parterului, pe latura de sud-est (dinspre ruina fostei clădiri a Primăriei Ciacova), se deschide o nişă cu intrarea terminală în arc semicircular, din care porneşte o scară săpată în grosimea peretelui, care urcă şerpuind, până la platforma de apărare. Tot pornind de la parter şi tot în acest perete, se află canalul folosit pentru încălzirea încăperilor, opturat astăzi din păcate, la nivelul primului etaj, probabil în urma ultimei restaurări, din motive de întărire a structurii de rezistenţă, absolut necesare, însă.

Intrarea în celebrul tunel subteran, despre care vorbesc legendele locale că ar merge până la turnul „frate” de la Vârşeţ şi a cărui existenţă o menţionează surse mai vechi, nu a fost găsită de autorul acestor rânduri.

Este adevărat că în zilele senine, silueta turnului de la Vârşeţ se distinge clar, cu ochiul liber, de pe platforma de apărare a donjonului nostru, cele două monumente aflându-se aproape în linie dreaptă, spre sud, dar o astfel de realizare inginerească, este aproape imposibilă practic, chiar şi în zilele noastre. Dat fiind faptul că în multe locuri din Ciacova s-a semnalat existenţa unor astfel de tunele subterane şi că ele existau la orice cetate medievală, este posibil să avem şi aici o astfel de subterană, prin care să se fi ieşit în afara cetăţii, în caz de primejdie.

Deschiderile sunt puţine, sau amplasate majoritatea la etajele superioare, toate ferestrele având aspect de metereze, înguste şi alungite, unele dreptunghiulare, altele terminate în arc semicircular.

Intrarea în turn se face actualmente pe la parter, printr-o uşă dreptunghiulară joasă, la nivelul solului, dar este foarte probabil ca în vremea funcţionării sale, accesul să se fi realizat prin intrarea aflată în partea superioară a parterului.

Materialul folosit la construcţie, este cărămidă arsă, prinsă cu mortar de o calitate excepţională, iar pereţii ating la parter, grosimea de 2,7 metri, având ca miez şi piatră de carieră.

Monumentul care s-a păstrat până astăzi aproape nemodificat, a făcut parte din fosta cetate a Ciacovei, dărâmată la începutul sec. al XVIII - lea.

A avut un rol atât defensiv, cât şi de locuinţă a familiei nobiliare Csaky.

Acest tip de construcţie - Donjonul - apare pentru prima dată în Franţa, în secolul al X - lea, cunoscând o largă şi treptată răspândire în Europa, până prin secolul al XV - lea. Donjonul de la noi a fost dotat, pe baza analizei stilistice (aflat la confluenţa dintre stilul romanic şi gotic) şi a atestărilor documentare, undeva în secolele XIII - XIV, la o dată ce nu se poate preciza exact, fiind asemănător cu turnurile- locuinţă de la Câlnic (jud. Hunedoara), Cheresig (jud. Bihor) ş Vârşeţ din Serbia.

Ca o comparaţie demnă de luat în seamă, turcii ajung în Banat, abia în a două jumătate a secolului XVI. Din momentul construcţiei şi până astăzi, monumentul a înfruntat semeţ scurgerea neiertătoare a veacurilor, cruzimea şi ignoranţă oamenilor, rămânând în picioare, fără modificări importante la construcţie.

Cucerind cetatea Ciacovei în 1551, turcii refac spărturile, tot opera lor fiind cele două ferestre mari, dreptunghiulare, de pe latura de nord-vest, precum şi deschiderea din partea inferioară a laturii de sud-est, adaptate pentru artileria timpului. În 1701, în virtutea prevederilor păcii de la Karlovitz încheiată în favoarea austriecilor învingători în războiul contra turcilor, cetatea Ciacova

este dărâmată, turnul rămânând însă intact, datorită rezistenţei sale deosebite, dar şi a faptului că nu mai avea de acum, niciun rol militar.

Serveşte ulterior ca foişor de focpentru pompieri, iar în 1936 se montează la ultimul etaj, un bazin de apă pentru aprovizionarea localităţii, cu o capacitate de 80 de metri cubi. În anii 1962-1963, Direcţia Monumentelor Istorice intreprinde lucrări de consolidare la turn, refăcându-se crenelurile şi acoperişul platformei de apărare, placându-se toate părţile rupte din faţade, cu cărămidă asemănătoare cu cea originală, prinsă însă în ciment.

Ameninţat cu iminenta prăbuşire, în urma cutremurelor de pământ din iulie-decembrie 1991,monumentul cunoaşte o nouă renovare în perioada 2000-2002, sub finanţarea Ministerului Culturii, fiind strâns în mai multe locuri în chingi metalice şi beton, placat cu un nou strat de cărămidă, refăcute părţile inferioare ale contraforturilor de pe laturle de nord-vest şi sud-est.

Din păcate, lucrările nu au fost finalizate în interior, bazinul periclitând prin scurgerile de apă în pereţi, existenţa donjonului.

Este regretabilă ignoranţa cu care este tratat în continuare acest monument de o inestimabilă valoare, faptul că el este închis şi nu este redat circuitului istoric şi turistic.

Importanţa sa deosebită rezidă din faptul că este singurul monument medieval din Banat rămas „în picioare” într-o formă aproape intactă şi printre foarte puţinele monumente din ţară, aflate în această situaţie.

Este cel puţin straniu, cum este posibil ca indicatoarele turistice din centrul oraşului, montate nu cu mult timp în urmă, să-l numească în continuare Culă turcească !!! Vina principală pentru această eroare, o poartă autorităţile locale, care fiind străine de istoria localităţii, au dispus montarea lor. Şi de-ar fi numai aceasta, singura mare eroare ... .

Să fie oare chiar atât de greu să se demonteze acel bazin şi monstruasele conducte care străpung turnul şi aşa de mult depăşite şi să se amenajeze în interior un muzeu, chiar cu materialele rezultate în urma săpăturilor arheologice, reluate în acest an la cetatea Ciacovei?!

Lucrările vor continua, sperăm şi în anii ce vin, pentru ca monumentul să fie inclus într-un circuit turistic mai larg, care să cuprindă clădirea fostei Primării, Piaţa Cetăţii, Biserica sârbească (toate din păcate într-o stare precară de conservare, datorată neglijenţei crase a autorităţilor locale), Biserica romano-catolică (toate fiind monumente istorice) şi de ce nu, Mânăstirea Cebza sau viitoarea casă memorială „Viorel Cristea” de la Ghilad?! La indolenţa şi dezinteresul cu care au fost privite şi sprijinite prospecţiunile arheologice în acest an de către autorităţile locale, ne vom referi cu altă ocazie... .

Eterna scuză a lipsei fondurilor pentru înlocuirea conductelor de apă foarte vechi şi care de mult ar trebui scoase din uz (existenţa lor punând în pericol sănătatea cetăţenilor care consumă apă de la reţea), este complet depăşită. Numai spre finele acestui an, au intrat la bugetul local, câteva miliarde de lei care s-au dus pe „apa sâmbetei”, iar în perioada următoare, în România vor intra de la UE în jur de 30 miliarde de euro.

Dar pentru aceşti bani, avem nevoie de proiecte bine făcute, de oameni capabili şi interesaţi, nu de scuze şi de justificări fără noimă. Sunt sigur că dacă problema ar fi fost rezolvată mai demult în privinţa monumentelor istorice, cu pasiune, dăruire, interes şi competenţă, până azi s-ar fi reuşit amortizarea investiţiei, numai din turism.

Ne-am săturat de poveşti cu „fântâni arteziene” (deşi nici cele existente nu mai funcţionează de mult), de jaful, ignoranţa, cruzimea şi batjocura cu care au fost şi sunt tratate monumentele de arhitectură ale Ciacovei, emblemele oraşului nostru, moştenirea culturală a trecutului!

Să nu mai amintim de parcuri, spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, Căminul cultural, groapa de gunoi, cimitirul ortodox, ori de drumuri. Când s-au „reparat” recent drumurile pavate acum o sută şi mai bine de ani, au rămas grămezi de piatră scoasă din carosabilul „stricat” şi rezultatul se vede. Atât de tâmpiţi or fi fost specialiştii austrieci care au construit drumurile, de au folosit atâta piatră fără rost?!

Sperăm însă, s-auzim într-o bună zi şi de mai bine!

Bogdan Seculici Redacţia publicaţiei „CETATEA CIACOVEI”, urează tuturor concetăţenilor care-şi serbează ziua onomastică, purtând numele de Vasile şi Ioan, cât şi derivatele masculine şi feminine ale acestora, un călduros „La Mulţi Ani!”.