MOTTO: „Cine vrea să rezolve o problemă, caută soluţii, iar cine nu vrea, găseşte justificări”.
Publicaţie independentă de informare locală. Se distribuie gratuit în zilele de 15 şi 30 ale lunii. Tiraj: 700 exemplare Nr. 20- Miercuri 30.05.2007 Publicaţia apare şi pe internet la adresa: www.ianosel.com Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel Ê Din ciclul: CINE MINTE ŞI FURĂ! É Episodul 3: DIN „PERLELE” D-LUI PRIMAR Pentru că de regulă - aşa cum aţi putut deja constata - lucrez cu „materialul clientului”, vă prezint de această dată fragmente dintr-un interviu acordat de d-l primar Viorel Ştefan în martie 2006, unui reporter al ziarului „Renaşterea Bănăţeană”, după care voi face ca de fiecare dată, cuvenitele comentarii.
¯ Iniţiative şi... migrene, la Ciacova ° - 23 martie 2006 „ ...Chiar dacă, la o primă vedere, situaţia ar părea destul de bună, mai sunt multe de făcut. Oamenii sunt nemulţumiţi de felul în care obţin informaţii cu privire la alocarea unor fonduri SAPARD. Deşi au fost caravane prin oraş care să le explice detalii legate de proiecte, mulţi s-au trezit după ce au ajuns la Timişoara, că nu au toate documentele necesare. Primarul Viorel Ştefan mai spune că mulţi nu înţeleg nici de ce e nevoie ca fiecare să meargă la Timişoara cu dosarele de subvenţii, când există agenţie de plăţi şi în Ciacova. ... Una peste alta, unii cetăţeni nu par prea interesaţi să-şi vândă marfa în conformitate cu noile cerinţe legate de integrare, la Ciacova neexistând încă, nici măcar un punct de colectare a laptelui, spre deosebire de satele aparţinătoare, Cebza, Petroman şi Obad, unde oamenii s-au organizat mai bine. În ce priveşte investiţiile pentru la anul, printre proiectele Primăriei se numără şi continuarea eforturilor legate de extinderea unei reţele de gaz. Ceea ce se va realiza, însă, va fi reabilitarea pieţei centrale şi înlocuirea dalelor existente, pentru ca locul să-şi merite renumele de centru al oraşului”. Păi cum să nu te îmbolnăveşti de icter şi să nu dai în boala Parkinson, când vezi ce perle ies din gura d-lui primar: ia-uziţi aici: X Situaţia este destul de bună! Aloooo, neneaaa! O fi bună pentru matale, dar pentru ceilalţi 4.943 de locuitori ai oraşului nostru şi ai satelor aparţinătoare, o fi oare tot la fel? Ia mai coborâţi dumneavoastră cu picioarele pe pământ, că deocamdată se pare că facem parte din galaxii diferite. Pe acolo, pe la domnia voastră or fi trecut caravanele de care aminteaţi, dar pe aici cam altceva se auzea din gura specialiştilor SAPARD când treceau „caravanele”. Ceva de genul: - Cumpărăm pene! Vindem oale! Haine vechi! ... X Ce vorbeşti Frantz? Zici că avem „Agenţie de Plăţi” în Ciacova? AVEAM la data interviului! Că acum, ca multe altele ... AU FOST! Şi fac bieţii oameni drumuri la Deta, de li se tocesc pingelele şi li se golesc buzunarele. Aşa că lăsaţi-o jos că ... măcăne! X Hopaaaa! O nouă perlă: „crescătorii de animale nu sunt interesaţi să-şi vândă laptele!” Oare, chiar aşa? Dar ştiaţi că laptele se dă „în draci” la porci, pentru că la preţul oferit în bătaie de joc, nu renta să-l mai predea la punctele de colectare? Dar d-voastră aţi mişcat cumva vreun degeţel în cei 7 ani de mandat, ca să aduceţi un investitor în zonă care să prelucreze laptele? Vax ! În schimb la ferma domniei voastre, vine în mod regulat o izotermă care vă preia laptele. Asta aşa ca chestie, că unii ... „e mai şmecheri”. X Haideţi că de data aceasta, ne-aţi adus în prag de infarct: cică „se extinde în 2007, reţeaua de gaz!” Chemaţi urgent „Salvarea” !!! D-le primar, sunteţi cumva rudă cu fostul mare scamator Iosefini? Că altfel nu ne explicăm cum aţi putut pune pe masă o asemenea minciună. Extinderea nu se poate face decât la ceva deja existent. Aţi simţit miros de „gaz” pe strada d-voastră? Vedeţi că ceea ce vă miroase urât nu este gaz metan, este ... de altă origine. X Şi-acum, chiar că ne luaţi aerul! Altă perlă: „Reabilitarea Pieţei centrale şi înlocuirea dalelor existente.” STOP! Opriţi-vă, că s-au adunat prea multe! Băgaţi însă bine la cap: „Altceva” ... va fi înlocuit! V-aţi prins, ce? Aşa că, pe viitor renunţaţi să ne mai serviţi astfel de „perle” şi nu ne mai luaţi de fraieri. Nu de alta, dar ... (vezi titlul). Mihai Aurel Ianoşel
„Dragostea este tot ceea ce avem, este singura modalitate în care ne putem ajuta unul pe celălalt”. Euripide.
O ŞANSĂ PENTRU CODRUŢ Un stupid accident de circulaţie, a schimbat destinele unor oameni. În doar câteva clipe, peste familia Rus din Ciacova s-a aşternut vălul durerii şi al suferinţei. Pentru că, ce altceva poate fi mai înfiorător decât să-ţi vezi fiinţa dragă sfârtecată de fiare, după ce cu puţin timp în urmă aţi făcut legământul pe viaţă în faţa altarului, iar peste câteva luni urma să dea naştere unui copil ? În urma accidentului, Rus Ionel Rusalim (Codruţ) de 28 de ani, a rămas infirm pentru tot restul vieţii. Piciorul stâng nu i-a mai putut fi salvat, iar la piciorul drept are nevoie de intervenţii chirurgicale complicate şi costisitoare, care trebuie efectuate în prima parte a lunii iunie a anului curent. Sunt necesari cca. 4.000 de euro, sumă ce depăşeşte cu mult posibilităţile financiare ale familiei. Un om cu suflet a apelat la redacţia publicaţiei noastre, venind cu propunerea lansării unui apel umanitar pentru colectarea de bani. Vom fi întotdeauna aproape de cei aflaţi în nevoi atât cât ne va sta în putinţă, vom sprijini iniţiativa lansată şi vom fi alături de familia îndurerată. De multe ori trecem pe lângă cei aflaţi în suferinţă şi nu ne oprim, n-avem timp pentru ei şi nu ne putem imagina că în clipa următoare putem noi înşine să fim în aceiaşi situaţie. Dar haideţi oameni buni, să ne oprim macar pentru o clipă şi să întindem o mână de ajutor! Din puţinul pe care-l avem, să-l ajutăm şi pe cel de lângă noi, aflat în durere. Codruţ are acum nevoie de noi. Să-i devenim aşadar, marea lui familie!... Acţiunea de colectare a banilor, va fi coordonată de d-l Ciulonescu Nicolae (tel. 0256-399 566 sau 0740 778 922), iar numele donatorilor vor fi prezentate în numerele viitoare ale publicaţiei noastre. Fiecare dintre noi, reprezentăm o şansă pentru Codruţ! - Redacţia -
DONAŢIE DE CARTE În urmă cu două săptămâni, d-l Alexander Ştefi din Germania, fost elev al Liceului din Ciacova şi membru în colectivul redacţional al publicaţiei „Cetatea Ciacovei” şi-a onorat promisiunea făcută, donând „şcolii sale” (cum îi place să spună), un număr de 469 volume de cărţi valoroase din biblioteca personală. A vizitat şcoala şi a purtat discuţii cu elevii şi cadrele didactice. A fost însoţit de coordonatorul publicaţiei şi de d-l prof. Nicolae Stoica. În 17.05.2007, alăturându-ni-se de această dată şi cea de-a patra membră a redacţiei publicaţiei ciacovene - d-na prof. Kovacs Florica - am depus cu toţii o coroană de flori la monumentul din centrul oraşului, de „Ziua Eroilor”.
D-l Alexander Ştefi predând cărţile reprezentanţilor Liceului
KIRCHWEIH LA CIACOVA În fiecare an, în prima duminică după Rusalii, comunitatea germană din Ciacova serbează una dintre cele mai frumoase sărbători ale anului - kirchweih-ul (chirvai). Atât în trecut cât şi în prezent, sărbătorile religioase şi tradiţionale ale oricăreia dintre naţionalităţile conlocuitoare reprezentau de fapt, zile de sărbătoare pentru întreaga comunitate. În acest an, sărbătorirea evenimentului va avea loc duminică 3 iunie 2007, începând cu 00 ora 11 când se va oficia o Sfântă Liturghie în Biserica catolică, după care coloana de participanţi se va deplasa în centrul oraşului însoţită de famfară. Petrecerea va continua apoi, în curtea Casei parohiale. Sărbătoarea de anul trecut, a avut o semnificaţie aparte: 125 de ani de existenţă a Bisericii catolice. Cu acea ocazie d-na Rita Kernweisz din Germania, a dat citire unui mesaj în limbile germană şi română adresat tuturor participanţilor, pe care-mi permit să-l redau mai jos: Excelenţă, Preacucernici şi cucernici părinţi, Stimaţi oaspeţi, Dragi consăteni! Acum două zile, la sosirea mea la Ciacova am fost solicitată de Preacucernicii Părinţi Filip şi Kobor să exprim câteva gânduri personale cu ocazia deschiderii Jubileului de 125 de ani al Bisericii noastre. La început mi-am pus întrebarea, dacă voi reuşi să fac faţă la această provocare, dar după doar câteva minute de discuţie mi-am amintit că şi la Jubileul de 100 de ani am avut onoarea să-l salut pe Preasfinţitul nostru Ordinar, Konrad Kernweiss, la ultima sa Sfântă Liturghie în comunitatea natală. Aşa am reuşit să-mi adun în această perioadă scurtă, câteva din trăirile mele personale pe care doresc pe scurt să le impărtăşesc cu dumneavoastră. Ca la toţi copiii din generaţia mea, părinţii au fost aceia care ne-au deschis drumul spre credinţă şi către Biserică. Am reuşit de la început să înţeleg că Biserica şi Credinţa sunt ceva personal, cu toate că în viaţa de zi cu zi, nu a fost uşor să-mi exprim această convingere. După Prima Împărtăşanie, care nu a fost lipsită de peripeţiile vechiului sistem, împreună cu alţi camarazi, ne-a fost deschis drumul spre muzica ecleristică, fiind indrumaţi îndeaproape de cantorul şi profesorul Andreas Kernweiss. Biserica a devenit pentru noi "o oază", un loc de intâlnire unde am pregătit împreună diferite festivităţi din anul liturgic, ca de exemplu concertele organizate de consăteanul nostru Părintele Josef Gerstenengst. La începutul anilor ’70 am avut bucuria de a experimenta, de a învăţa, că Biserica şi credinţa înseamnă şi a munci, a construi, a forma ceva împreună pentru un ţel nobil. Sub oblăduirea parohului nostru Georg Kobor comunitatea noastră a reuşit să înfăptuiască multe proiecte, precum renovarea Bisericii, pavarea cimitirului şi multe alte obiective. Comunitatea noastră nu a fost niciodată un cerc închis in jurul Bisericii ci am participat împreună la prosperitatea vieţii civile, de exemplu în curs de două zile am reuşit împreună să reparăm drumul din strada Bisericii. Pentru noi, tinerii de atunci, Biserica a fost locul în care te puteai regăsi pe tine insuţi, loc de întâlnire cu ceilalţi camarazi, loc de linişte sufletească dar şi locul unde ne-am îmbogăţit mereu cu mesajul Evangheliei. Liturghiile de tineret, unde am participat şi noi activ prin cântece, ne-au dat mereu putere şi avânt şi au contribuit la consolidarea credinţei noastre. Din păcate aceste iniţiative nu au fost văzute întotdeauna într-o lumină realistă, ci foarte des au fost privite ca tendinţe naţionaliste. Începutul anilor ’80, a însemnat şi începutul "exodului" când majoritatea membrilor de naţionalitate germană ai acestei comunităţi, au păşit pe drumul exilului, dar viaţa acestei comunităţi nu s-a sfârşit, ci din contră s-au pus baze noi, un mare accent având munca caritativă pentru seniori, copii, persoane care au nevoie de iubirea de aproape, nu numai în cuvinte ci şi-n fapte concrete. La sfârşit aş dori să-mi exprim o părere personală: În ultimii 20 de ani sau schimbat foarte multe. Cu ocazia vizitei mele în anul 2001 am avut impresia că localitatea parcă s-a micşorat. Singurul lucru neschimbat este Biserica, care şi-a păstrat măreţia. Turnul Bisericii poate fi observat de la distanţă mare. Când intri, Biserica te copleşeşte cu frumuseţea ei. Ea este şi rămâne Biserica noastră, şi-ţi imprimă înotdeauna sentimentul că într-adevăr eşti acasă... . Rita Kernweiss - iunie 2006.
S POLIŢIA NE INFORMEAZĂ S 1 Sesizarea spargerii unei locuinţe din Ciacova str. Bistriţa, din care proprietarii erau plecaţi pentru o perioadă de timp, a mobilizat cadrele de poliţie pentru identificarea operativă a făptuitorilor. În urma masurilor intreprinse, s-a stabilit că fapta a fost comisă de trei minori pe timp de noapte. Cu ocazia cercetărilor au fost recuperate o mare parte din bunurile sustrase, iar făptuitorilor li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând a fi deferiţi justiţiei. 2 Odată cu venirea primăverii, au fost scoase la „alergat”, autovehicolele pe două roţi. Nu toţi posesorii, deţin şi documentele legale care să le permită circulaţia cu acestea pe un drum public. Cu ocazia unui control de rutină, a fost depistat circulând în condiţii neregulamentare un cetăţean din satul Petroman, care s-a ales cu dosar penal conform OUG 195/2002, pentru conducerea fără permis de conducere a unei motorete. ATENŢIE: Acţiunile poliţiei pe această linie, vor continua!
Aşa ... DA! Salutăm iniţiativa conducerii Primăriei Ciacova de a da curs sesizării noastre, la doar câteva zile după semnalarea pericolului pe care îl reprezintă o gură de canal, rămasă neacoperită. Vă prezentăm acum o nouă imagine. Iată deci, că se poate! Motto-ul publicaţie „Cetatea Ciacovei” şi-a găsit ... ecoul.
Plasă de sârmă sudată pe gura de canal.
ÎN AŞTEPTARE Satul Obad este singura localitate care nu are reprezentare la nivel de Consiliu Local. Cetăţenii speră ca într-o bună zi să se respecte legea şi pentru ei. Conform art. 55 din Legea 215/2001, imediat după alegerile locale trebuia organizată de către d-l primar, o adunare pentru desemnarea unui „delegat sătesc” care să le reprezinte interesele. De reţinut că nici în mandatul trecut, obădenii nu au beneficiat de acest drept legal. Oare chiar crede cineva că de 7 ani, această comunitate nu are nicio problemă căreia să-i dorească rezolvarea?
SUGESTIE Revenim cu propunerea aplicării pe caroseria autoturismului Primăriei (TM 21 UNU), a unor autocolante cu următorul conţinut: „PRIMĂRIA CIACOVA - www.primariaciacova.rdstm.ro E-mail: primariaciacova@rdslink.ro ℡ 0256/399 600”. În felul acesta, am putea fi contactaţi mai uşor de către cei interesaţi. În caz de imposibilitate de plată, redacţia publicaţiei noastre se angajează să achite integral, contravaloarea lucrării.
EVENIMENT CULTURAL În perioada 28.05-01.06.2007, se desfăşoară activităţi dedicate „Zilei Liceului <<Alexandru Mocioni>> Ciacova”, ediţia a VII - a. Ziua de „vârf” a manifestărilor cultural-sportive va fi în 31.05.2007, când în cadrul şcolii se vor desfăşura următoarele activităţi: - Program artistic prezentat de elevii Lic. „Alexandru Mocioni”. - Program artistic prezentat de elevii Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” - Timişoara; elevii „Liceului Teoretic” din Peciu Nou şi ai Şcolii cu clasele I-VIII „Martin Suboni” din Jebel. - Lansarea volumului „Rolul pedagogiei tradiţionale în educaţie” de Dan Tudoran şi Petrişor Dorin Treta. - Înmânarea „Diplomelor de onoare” invitaţilor. Acţiunea necesitând şi unele cheltuieli majore, s-a apelat la sponsori pentru acoperirea acestora. Din partea publicaţiei locale „Cetatea Ciacovei” a fost donată suma de 50 (500.000) lei.