Cetatea Ciacovei nr.39

Page 1

Anul III Nr. 39- Sâmbătă 15.03.2008

INTERNET: www.ianosel.com

Au mai rămas doar 75 de zile până ne lepădăm de Satana!

X „E bun primarul nostru, că nu face nici rău nici bine!” Sunt cuvinte rostite de unii dintre partenerii noştri de dialog, cu ocazia discuţiilor purtate în diferite împrejurări. Îi priveşti în ochi şi ţi se taie respiraţia. Realizezi într-o fracţiune de secundă că în mentalitatea interlocutorului ce-l ai în faţă, nu mai poţi schimba nimic. Că are tot ce îşi doreşte de la viaţă şi societate. Nu-i pasă că datorită gândirii lui, cei mulţi de lângă el, suferă. El să fie sătul şi să nu fie deranjat de nimeni. Să facă ce vrea, nestânjenit, pentru că orice lege restrictivă este valabilă doar pentru alţii. El are dreptul la orice: să-ţi arunce gunoiul în faţa casei şi să-ţi intre cu animalele pe culturile agricole. Să obţină un imobil, păşuni sau terenuri agricole la care legea îţi dă şi ţie dreptul, dar fiind mai „slab” şi fără relaţii, nu vei avea parte de nimic. El îl are „la mână” pe cel ce ar trebui să-l stopeze, să-l tragă de mânecă şi să-i spună că nu doar lui i se cuvine totul. Şi să nu-ţi permiţi cumva să-l atenţionezi că toţi suntem egali şi trebuie să ne supunem aceloraşi reguli, că automat ţi se pune pe frunte eticheta de securist, comunist sau terorist. Iar de regulă aceste epitete îţi sunt atribuite de cel ce are conştiinţa încărcată, de cel care şi „înainte” şi acum, a fost şi este un profitor al „sistemului”. De cel care cândva făcea mătănii şi se târa ca un vierme ca să obţină un carnet roşu, iar acum îşi reneagă trecutul. Îţi dă de înţeles că democraţia de care avem parte, este numai în favoarea lui şi se aplică doar aşa cum el o concepe, iar în cadrul comunităţii poate să facă ce vrea pentru că primarul, cel care pe plan local este (teoretic), garantul adevăratei democraţii şi cel mai imparţial, este de fapt ... „omul lui”. Cum altfel îţi explici stimate cititor, că este posibil ca la o întâlnire (organizată în 19.02.2005 la sediul Primăriei), la care au participat 38 de crescători de animale şi 3 membri ai Consiliului Local, unul dintre crescătorii de oi să i se adreseze primarului nostru, într-un mod foarte tranşant: - „Viorele să taci, că dacă încep eu să vorbesc, tu intri sub masă!?” Iar răspunsul a fost cât se poate de blând: - „Până acum, te-am crezut om de caracter!” Şi l-a crezut şi în continuare, pentru că după întâlnire au mers împreună la ... o bere. De atunci, nici nu au mai fost organizate astfel de întâlniri. Prieteni ştiu de ce! ... Dar haideţi să rămânem puţin în atmosfera şedinţelor de Consiliu local şi să vă mai redau câteva din multele „perle” ieşite din gura vremelnicului nostru cârmaci înţelept: Ä Şedinţa din 25.10.2007: „M-am săturat de papagali. Mi se fâlfâie de tot ce se scrie sau se vorbeşte despre mine!”. Ehehei coane Viorele, numai că din punguţa „papagalilor” care te-au cocoţat acolo unde mai stai încă 75 de zile, îţi iei mătăluţă simbria lunară de peste 1.000 de euro (în afara comisioanelor, şpăgilor şi ... învârtelilor pe care le faci la tot pasul). Şi ce le dai în schimb, boierule?

Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel

Ä În şedinţa din 29.11.2007 – a solicitat o rectificare de buget pentru achitarea sumei de 25.000 (250 milioane) de lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări efectuate la căminele culturale de la sate, afirmând că: „ne râcâie pe unii pe la izmănuţe că s-au efectuat aceste lucrări!”. Nu şefu’, ne deranjează expresiile matale de ... boschetar cu diplomă! Şi faptul că nu informaţi consilierii despre iniţiativele păguboase, punându-i de fiecare dată în faţa faptului împlinit. Iar pentru pretinsele sume cheltuite, nu prezentaţi niciun document justificativ. Aşa se face că pentru reparaţiile efectuate la „Căminul cultural” din Cebza s-au „folosit” peste 200 milioane lei vechi (cum aţi declarat într-un interviu dat în „Renaşterea Bănăţeană” din 26.10.2005), în timp ce clădirea arată în continuare, jalnic. Aşa se face că pentru renovarea „Casei de cultură” din Ciacova (şi aici vom sta mult de vorbă în curând), s-au cheltuit 7 (şapte) miliarde de lei vechi. Lucrarea a fost executată atât de durabil de firma „Obermeister” SRL (cea care a fost preferată şi pentru executarea lucrărilor la Spital), încât în 13.09.2007, după o ploaie mai abundentă, a căzut tavanul şi a trebuit să fie înlocuit. Dar ca să nu ne luaţi de fraieri, vă mai informăm că mai ştim unii dintre noi şi câte ceva despre procedura legală de urmat pentru executarea unor astfel de lucrări. Mai exact, în prima fază se prezintă un studiu documentat despre necesitatea lucrărilor ce se impun a fi efectuate. Se cere apoi aprobarea Consiliului Local pentru executarea lor. După obţinerea avizului favorabil, urmează întocmirea unui deviz estimativ cuprinzând necesarul de materiale de construcţii cu valoarea acestora şi în final se cere aprobarea Consiliului Local pentru finanţare şi demararea lucrărilor. Şi încă ceva foarte important: pentru fiecare fază menţionată mai sus, se prezintă comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local, documentaţia întocmită. Vedeţi ce frumos se lucrează după Legea Finanţelor Publice? Aţi auzit cumva de aşa ceva? Diferă mult de ... „Legea junglei” după care lucrezi matale de 8 ani încoace! ... Ä Şedinţa din 20.12.2007: „Ţara asta ar trebui să fie condusă de televiziuni şi ziarişti şi-atunci praful s-ar alege de ea!” Hai, nu zău?! Cu o singură condiţie, pe care aţi omis-o: Să mai aibă „ce” conduce după jaful comis de un ... parvenit „paore cu diplomă” bădăran şi bătăuş, numit Viorel Ştefan! Cele prezentate mai sus, reprezintă doar „aprecierile” din ultimele luni, adresate consilierilor locali. Conţinutul celor afirmate, a putut fi prezentat. Ceea ce nu poate fi redat în niciun fel (în scris), sunt urletele şi tonul sfidător şi arogant în care sunt rostite. Acestea cât şi multe altele prezentate de mai bine de doi ani încoace, ne întăresc convingerea că peste 75 de zile ... ne lepădăm de Satana!

- MIHAI AUREL IANOŞEL Ä Articolele prezentate în paginile ziarului nostru au la bază documente scrise, înregistrări audio, video şi foto. Coordonatorul publicaţiei îşi asumă întreaga responsabilitate pentru publicarea acestora.


CETATEA CIACOVEI

Cine nu cunoaşte sau cine n-a văzut oare, picioarele-i lungi umblând agale prin pajiştea umedă, ciocul roşu, drept şi ascuţit clămpănind în zilele toride de vară sau cărând la cuib şerpi şi broaşte pentru puii mereu flămânzi? Cui nu i-a tresărit inima de bucurie, în primele zile ale primăverii, zărindu-i silueta inconfundabilă, profilată pe cerul senin şi albastru, aducătoare de speranţe şi câţi dintre noi n-am oftat nostalgic la început de toamnă, văzându-le cum se adună în stoluri, zburând lin şi întins deasupra satelor, vrând parcă să-şi ia bun-rămas lăsându-ne mai săraci şi mai goi sufleteşte, în viforul iernii care vine? Câţi n-am crezut în anii cei dintâi şi fără de prihană, că ne-a adus pe lume barza sau cocostârcul, cum i se mai spune? Barza albă, cu denumirea ştiinţifică Ciconia ciconia, este singura pasăre de talie mare din ornitofauna ţării noastre care s-a apropiat de om şi îşi construieşte cuibul aproape exclusiv în vecinătatea noastră, în aşezările omeneşti. Încă de pe vremea romanilor era socotită pasăre sfântă, considerată la fel şi astăzi în multe zone. Multe credinţe populare se leagă de ea: aduce primăvara, aduce noroc casei unde îşi face cuibul şi o fereşte de foc şi fulgere, poate prevesti norocul şi belşugul. Cuiburile, construite în proporţie de 80-90% pe stâlpii electrici, pot ajunge la mărimi impresionante, atingând un diametru de 1-1,5 m, o înălţime de până la 2 m şi o greutate de 1-2 tone. Berzele se întorc la locurile de cuibărit la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie. Masculul soseşte primul, începe renovarea cuibului, iar prima femelă sosită la cuib este acceptată ca şi pereche. Puii ies din ouă la începutul verii după o lună de clocit, se dezvoltă foarte repede şi la sfârşitul lunii iulie pot părăsi deja cuibul. Numărul lor variază între 2 şi 4, excepţional şase, în funcţie de anul respectiv şi de zona de cuibărit. După mijlocul lui august, începutul lui septembrie, ne părăsesc la început puii, iar după câteva zile adulţii, dar şi aceştia se despart, traversând în stoluri de câte 100 de exemplare, strâmtoarea Bosfor către Africa. În anul pe care l-am lăsat în urmă, pe aria fostei comune Ciacova au cuibărit 27 de perechi de berze, totalizând tot atâtea cuiburi. Dintre acestea, am avut 3 perechi în Ciacova, 3 în Petroman, 3 în Macedonia, 2 în Cebza, o pereche în Obad, 9 perechi în Gad şi 6 în Ghilad. După cum se poate constata, cele mai multe s-au aflat la Gad, fapt explicabil prin amplasarea satului într-o importantă zonă umedă, aflată la confluenţa dintre râul Timiş, Langa Birda, Timişul Mort şi “Potcoavă”. Dintre cele 27 de cuiburi, 10 au avut câte 4 pui, 11 au avut câte 3 pui, 3 cuiburi câte 2 pui, 2 câte un singur pui, iar o singură pereche nu a avut pui. Am realizat observările în perioada 6-9 iulie, când puii erau deja capabili să zboare, fiind aproape de faza finală a dezvoltării, când îi ajung în greutate şi aproape nu se mai deosebesc de părinţii lor. De menţionat de asemenea, că 23 de cuiburi au fost amplasate direct pe stâlpii electrici, 3 pe suporturi metalice montate special pentru cuiburi şi unul singur pe ceea ce a mai rămas din acoperişul fostului conac de la Gad.

PAGINA 2

Iată aşadar la un calcul simplu, un număr total de 108 berze pe raza fostei comune Ciacova în anul 2007! Efectivul total din România se estimează la circa 4.000 de perechi, deci în jur de 8.000 de exemplare. Am realizat această statistică din iniţiativa Societăţii Ornitologice Române, la care am bucuria să fiu membru, din dorinţa de a se proteja această specie prin ridicarea tuturor cuiburilor pe suporturi metalice, evitându-se astfel incendierea lor şi electrocutarea păsărilor. Am fost întâmpinat în toate satele noastre cu multă curiozitate şi nedumerire de oameni, mulţi temându-se că acţiunea mea ar avea de fapt scopul de a distruge cuiburile! M-am convins încă odată cât de mult ţin oamenii la berze! Nu ştiu dacă până în acest an a mai realizat cineva un recensământ al berzelor albe în Ciacova. Daca da, ar fi interesant de comparat ceea ce este cu ceea ce a fost odată. Chiar şi aşa, pe baza discuţiilor pe care le-am avut cu persoanele mai vârstnice cu care am intrat în contact, senzaţia mea este că specia înregistrează şi la noi, un permanent regres. Numai de noi depinde dacă peste 50 sau 100 de ani, cel ce va găsi acest petec de hârtie, va mai avea bucuria să admire în libertate cea mai îndrăgită pasăre din România, sau va citi mirat sau mâhnit, scăpând un oftat şi o lacrimă în colţul ochilor. Şi se va duce atunci la giganticul magazin construit pe locul în care i-au spus bunicii lui că a fost cândva pădurea Macedoniei, să admire într-o cuşcă special amenajată, o pereche de berze aduse din Africa ... .

BOGDAN SECULICI

Penele sunt structuri moarte, asemănătoare cu unghiile omului. Ele se uzează în timp şi trebuiesc înlocuite. Năpârlirea are loc mai ales la trecerea de la sezonul rece la sezonul cald şi vizează întreg penajul, de la puf până la penele de pe corp ... Desigur vă veţi întreba mulţi dintre cititori, ce ne-a venit să abordăm acest subiect?! Haideţi să intrăm direct în miezul problemei şi să nu vă mai ţinem încordaţi. În nr. 28/30.09.2007 al ziarului nostru, relatam: << ... Pe la colţuri se vorbeşte că vulturii din fontă montaţi pe monumentele din Ciacova şi Petroman, au fost confecţionaţi într-un judeţ situat mai la ... nordul judeţului nostru. Cam tot pe-acolo de pe unde vine şi combustibilul lichid (motorina), pentru încălzirea centrală la Liceul din Ciacova, adus numai pe timp de noapte de nişte personaje foarte corpolente şi dubioase, cu lanţuri grele de aur la gât şi cu facturi de însoţire a produsului, întocmite pe ... „naşpa”! Să fie oare, doar o simplă coincidenţă?! >> Iată că nici de această dată, coincidenţa nu este întâmplătoare. Timp de şase luni de la montarea vulturilor pe cele două monumente, nimeni din conducerea Primăriei Ciacova nu a scos vreo vorbuliţă, ca replică la articolul nostru. Şi ştiţi de ce? Vă spunem iarăşi noi: odată cu apariţia primelor semne ale primăverii, vulturii au început să „năpârlească”. Vopseaua cu care au fost protejaţi, se cojeşte treptat, trădând materialul din care au fost confecţionaţi. Mai exact: gips! Din cauza intemperiilor - simbolul creştinătăţii poporului nostru - crucea din ciocul vulturului de pe Monumentul Eroilor din Petroman, a căzut ... cu tot cu cioc. Pe lângă aspectul comic şi în acelaşi timp jalnic al realităţii, un lucru trebuie reţinut: Până şi eroii neamului ne sunt batjocoriţi de odiosul nostru primar Viorel Ştefan. Jignire mai mare a memoriei celor jertfiţi pentru apărarea gliei străbune - pe care aşa cum ridicol, recunoştea la inaugurarea monumentului: „eu personal nu i-am cunoscut!” - nici că se putea. Şi când te gândeşti că „pe la colţurile” din interiorul Primăriei se vorbeşte că valoarea decontată (pe documente) a unui vultur, a fost de ... 2.600 (26 milioane) de lei! - REDACŢIA -


CETATEA CIACOVEI

PAGINA 3

(Distrugerea patrimoniului pomicol) În numărul trecut al ziarului nostru, v-am prezentat dovada foto a începutului de campanie electorală prin acordarea unor facilităţi „în natură”, ce au menirea să aducă voturi din partea celei mai fidele categorii sociale, devotată trup şi suflet (pentru un oscior aruncat odată la patru ani), conducerii administraţiei publice locale. Aşa se face că în ultima vreme, asistăm la tăieri masive de copaci ornamentali din (aşa zisele) parcuri, din Piaţa centrală şi de pe marginea drumului dintre Ciacova şi Cebza. Toţi cei găsiţi „la treabă” au afirmat că au aprobarea conducerii Primăriei. Unii dintre „conducători” îşi fac provizii pentru atunci când nu vor mai fi pe funcţii. Aşa s-a întâmplat în ziua de 4 martie a.c. când copacii tăiaţi şi fasonaţi cu drujba, din faţa spitalului uman din Ciacova, au fost duşi în faţa casei unei importante „căpetenii” din Primărie. Pentru transport s-a folosit (aşa cum desigur vă puteţi imagina), tractorul cu remorcă şi personalul angajat al Primăriei. O altă „căpetenie” de la un nivel mai superior, are depozit de lemne în curtea casei învelit în folie de plastic, pentru încă aproximativ 8-10 ani. Nu vă repetam noi mereu că nesimţirea îmbuibaţilor pe spinarea naivilor, nu mai are limite?! V-am prezentat aici doar un episod al căpătuielii celor aleşi să ne conducă destinele.

Aşa a început ...

Aici a fost (cândva) copacul din imaginea de mai sus Poate abordam altă temă, vă prezentam aspecte care să vă producă satisfacţie şi mulţumire, dar ... avem?! N-avem parte decât de noi şi noi dovezi ale jafului care parcă, nu se mai termină odată ... . Un material pe această temă, în numărul viitor al ziarului.

Un falnic castan ce a rezistat zeci de ani în parcul devenit acum păşune, a fost retezat doar în câteva minute. (sus) Până la ridicarea lemnelor de foc rezultate, siguranţa acestora este încredinţată celui mai devotat ... paznic. (jos)

Nu putem încheia fără a vă prezenta măcar orientativ (şi oricum ... tardiv), ce prevede „Legea pomiculturii Nr. 348 din 10 iulie 2003”, la art. 23: Ä „Tăierea unui nuc sau castan indiferent de forma de proprietate, se face pe baza unei autorizaţii eliberată de Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală cu cel puţin trei luni înaintea executării tăierii şi cu obligaţia prealabilă de plantare în loc a 5 pomi din specia respectivă. Nerespectarea prevederilor legale, atrage sancţionarea contravenţională cu amendă între 5.000 -7.500 (50 mil. – 75 mil.) lei”. Oricum, nici această lege - ca multe altele - nu este valabilă şi nu se aplică în Ciacova. La noi tronează de 8 ani încoace o singură lege: „Legea junglei”! Este şi singura lege care nu prevede sancţiuni. Pentru ... lacomi şi îmbuibaţi!

În episodul 2 din ciclul „Cine minte şi fură” publicat în nr. 18 din 30.04.2007, prezentam cu lux de amănunte situaţia disperată în care a ajuns dl. Kovacs Ludovic din Ciacova, moştenitor al bunurilor mobile şi imobile ce au aparţinut d-lui Şandrovici Gheorghe. Printre altele, acestuia i-au revenit şi 10 hectare de teren arabil extravilan, de pe care anual îşi ridica produsele în natură de la societatea agricolă la care îl avea în arendă. Toate până într-o bună zi, când pe acesta a pus ochii don’ primar. I-a fost luat cu japca şi cultivat de cine au vrut muşchii săi. Înaintea alegerilor locale din 2004, l-a împărţit spre exploatare unor apropiaţi în cadrul acţiunii „Pomeni electorale”. Dl. Kovacs nu a mai avut puterea să lupte şi în urmă cu puţin timp a decedat, ducând cu el în mormânt durerea nedreptăţii de care a avut parte. Acum se duc lupte grele pe terenul în cauză, pentru o nouă ... pomană.


CETATEA CIACOVEI

PAGINA 4

După ce s-a anunţat cu surle şi trâmbiţe - în şedinţa de Consiliu Local din 30 ianuarie a.c. - s-a renunţat la ancheta ce urma să fie condusă de don’ primar, privind „dezastrul” (expresia-i aparţine), de la fostul „Liceu Agricol”. Mulţi afirmă că răspunsul la întrebările adresate de redacţia noastră în nr. 37/15.02.2008 al prezentei publicaţii, i-au dat mari bătăi de cap! Cert este însă şi faptul că în perioada următoare a avut loc un schimb de adrese oficiale între conducerea Liceului şi domnia sa. Acesta din urmă şi-a dat seama că „mortul” este în ograda proprie şi acum tace (cum îi zâsa), ca ... Grohăilă în cucuruz. Noi eram convinşi de la bun început că aşa vor sta lucrurile. Omu’ ţipă, urlă, face zubele la gură, îşi dezveleşte pectoralii siliconaţi ca un veritabil războinic, dar când îi pui dovada mârşăviilor sale în faţă, tace chitic ca cel cu pielea numită ... şoric. L-aţi văzut vreodată încercând măcar să combată ceea ce scriem noi în fiecare număr al ziarului de faţă, de mai bine de doi ani încoace? Nici n-are cum! Şi ştiţi de ce? Deocamdată nu vă spunem. Aveţi răbdare încă ... 75 de zile!

Vineri 29.02.2008, la „Casa de cultură” din Ciacova a avut loc o acţiune de prevenire şi informare a elevilor din cadrul Liceului „Alexandru Mocioni”, cu aspecte legate de traficul de fiinţe umane. Acţiunea desfăşurată în cadrul unui program ce se derulează la nivel judeţean, este coordonată de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de persoane şi Organizaţia „Salvaţi copiii”. Au fost prezentate filme de scurt-metraj şi cazuri concrete legate de tema abordată. În mijlocul celor 105 elevi şi 5 cadre didactice, s-au aflat: CORDUN ANA - inspector Agentia Naţională Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Timişoara, MIHAELA MUNTEAN - Organizaţia " Salvaţi copiii ", Maior TEREI DAN - Inspectoratul de Jandarmi Timişoara. Organizatorul întâlnirii, prof. Albescu Romeo - coordonator de proiecte şi programe educative şi extraşcolare - are în atenţie pentru viitor şi alte astfel de activităţi cu rol preventiv şi educativ.

Poate şi acesta este motivul pentru care a trecut iarna fără a fi puse în funcţiune. Valoarea lor (informaţie obţinută de la muncitorii care au executat instalarea), este de cca. 3.800 de euro la care se adaugă manopera. Probabil iarna viitoare ne vom convinge dacă nu sunt şi aceştia bani aruncaţi în vânt, cât şi prin alte locuri deja bine ştiute ... La Biserica din Ciacova, situaţia diferă. Aici au fost montate pe pereţi, termosuflante folosite în general în halele unor unităţi industriale. Greu de crezut că acestea îşi vor atinge scopul, dat fiind faptul că sunt dispuse la 4 metri înălţime, iar aerul cald este ştiut că se ridică spre tavan. Nici această instalaţie nu este încă funcţională. De reţinut că s-au folosit şi din bugetul Bisericii cca. 3.000 (30 milioane) de lei, existând puţine şanse de a mai fi recuperaţi din bugetul local al Primăriei, aşa cum a promis primarul oraşului nostru. Şi o ultimă remarcă: În urmă cu exact doi ani, don’ primar a fost onorat cu funcţia de membru al Consiliului Parohial, cu intenţia declarată de a face lucruri bune pentru credincioşi! După cât este de ataşat bisericii, se pare că se va alege cu o „slujbă inversă”! Preoţii îi pregătesc deja ... prohodul.

Coordonatorul publicaţiei şi singurul (din 13), consilier din cadrul Consiliului Local Ciacova, a fost onorat primind invitaţia din partea Primăriei Ghilad, de a participa în data de 13.03.2008 la evenimentele prilejuite de inaugurarea Grădiniţei din Ghilad, a „Căminului cultural” şi lansarea oficială a unui nou proiect câştigat de Primăria din localitate.

½ Discuţii cu elevii şi prezentarea de materiale documentare ½

ORNAMENTE ÎN BISERICI După ce timp de aproape doi ani am tot insistat în a vă prezenta faptul că în Consiliul Local au fost aprobate sumele necesare introducerii încălzirii centrale la Bisericile ortodoxe din Ciacova şi Obad, în sfârşit am fost luaţi în seamă. În prag de Crăciun 2007, în mare pripă au fost montate la Biserica din Obad un număr de 5 panouri pe bază de curent electric. Acestea ar trebui să emită căldură printr-un sistem de radiaţii asemănător cuptoarelor cu microunde. Nimeni nu ştie ce efect au acestea asupra organismului uman, pentru că nu sunt omologate la noi în ţară. Distribuitorul afirma că sunt aduse din SUA, numai că pe continentul american se utilizează energie electică la cu totul alţi parametri (mai exact curent de 110 volţi şi 60 Hz). În plus, cei ce au mai fost pe acolo nu au întâlnit încă asemenea ... „tenici de vârf”.

Evenimentele fiind în plină desfăşurare la închiderea ediţiei, un reportaj pe această temă va fi prezentat în ediţia viitoare.

Ziarul „Cetatea Ciacovei” este înregistrat în Catalogul Internaţional al Publicaţiilor Periodice editat de Centrul Internaţional ISSN din Paris-Franţa şi la Biblioteca Naţională a României, având codul de identificare internaţională: ISSN 1843 - 7435


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.