Cetatea Ciacovei nr.72

Page 1

Anul III Nr. 40 - Duminică 30.03.2008

INTERNET: www.ianosel.com

Au mai rămas doar 60 de zile până ne lepădăm de Satana! Am primit la redacţie în ultima perioadă, numeroase mesaje prin care cititorii noştri îşi exprimă nedumerirea în legătură cu acţiunile desfăşurarate de Primărie în ultimele 2-3 luni. Mai exact, pietruiri de drumuri, tencuieli la Căminul cultural din Obad, şantier în Piaţa centrală din Ciacova şi cine ştie ce mai urmează şi ce idei îi mai „penetrează” inteligenţa, edilului nostru şef ?! Răspunsul este simplu, iar cei care ne urmăriţi îndeaproape v-aţi convins că noi am prevăzut toate acestea încă cu mult timp înainte. Toate fac parte din diabolicul plan al navetistului nostru primar: „Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i!” Domnia sa afirma de nenumărate ori, că ceea ce faci în ultimele luni ale mandatului, rămâne „întipărit” în memoria electoratului. Numai că electoratul de data aceasta, s-ar putea să-i adreseze o singură întrebare:

- „Ce ai făcut boierule pentru comunitatea noastră în cei 8 ani de domnie, în care ţi-ai încasat simbria echivalentă a peste 100.000 de euro, proveniţi din birul încasat din buzunarele noastre?” Iar dacă are deja răspunsul pregătit, îi acordăm oricând (ca de fiecare dată), spaţiu pentru ... „drept la replică”. Dar haideţi să nu o mai lungim şi să vă prezentăm ce stă de fapt în spatele acestor activităţi la care asistăm buimăciţi. Se ştie că în ultima perioadă, Comunitatea Europeană „pompează” importante fonduri băneşti pentru acţiuni edilitare la nivelul comunităţilor locale. Dacă unii din jurul nostru ne-au luat-o cu mult înainte, se datorează proiectelor şi programelor pe care le-au întocmit. La noi despre aşa ceva nu se prea poate vorbi, revenindu-ne doar ... ce mai pică de pe bandă. Şi slavă Domnului, în ultimii ani ne-au cam picat câteva zeci de miliarde (în lei vechi), dar care au avut parte de cea mai păguboasă gestionare. Spre exemplu, o parte s-au irosit cu o firmă de pază (mai bine de 2 miliarde), cu renovarea „Casei de cultură” din Ciacova (7 miliarde) şi cu pietruirea haotică a unor străzi (peste 18 miliarde). Cum arată toate acestea şi dacă merita investiţia, nu mai dorim să comentăm. Nu comentăm nici sumele scurse prin buzunarele celor implicaţi direct în aceste afaceri. De unele avem cunoştinţă, iar la unele avem şi proba materială. Le vom prezenta aşa cum am promis ... peste 60 de zile. Pregătiţi-vă scaunele să nu cădeţi pe spate! Ne limităm de această dată doar la a menţiona suma totală de bani intraţi în visteria Primăriei din Ciacova în perioada 25.09.2007 - 08.02.2008. Aceasta este de: 1.408.000 lei (patrusprezece miliarde optzeci de milioane de lei vechi). Suma de 1.077.000 lei (zece miliarde şapte sute şaptezeci milioane lei vechi) a fost alocată pentru asfaltarea drumurilor înspre Petroman, Cebza (Mănăstire) şi Macedonia iar suma de 331.000 lei (trei miliarde trei sute zece milioane lei vechi), au fost repartizaţi pentru: „Reabilitarea şi extinderea reţelelor de canalizare menajeră în Ciacova, Petroman, Cebza, Macedonia şi Obad”.

Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel

Rezultă din cele prezentate în final, că în Ciacova şi cele 4 sate aparţinătoare funcţionează din plin reţelele de canalizare, pentru „reabilitarea şi extinderea” cărora ni se alocă periodic sume importante de bani. Vedeţi acum de ce nu demarează lucrările de canalizare? Pentru că acestea există deja de mult ... pe hârtie! Am menţionat cele de mai sus, pentru ca don’ primar Viorel Ştefan să nu se mai dea „balenă în găleata cu apă” că s-a muncit, s-a zbătut şi acum trebuie să-i picăm la picioare pentru ce (nu) a făcut. Dar să ne mai oprim puţin şi la „nebunia” din centrul oraşului. Aici nimeni nu pricepe şi nu prevede ce se va întâmpla a doua zi. Don’ şef a dat dispoziţie să fie scoşi toţi trandafirii. Presimte că de la această gingaşă şi delicată floare, i se va trage ... retragerea. Peste ... 60 de zile! Se montează pavele în noile locuri de parcare şi se amenajează umbrare la scaunele din piaţă. Numai că acestea au fost doborâte la prima adiere mai puternică de vânt, în ziua de sâmbătă 22.03.2008 (foto: pag. 2). Peste puţin timp, toate amenajările ce se efectuează acum, vor fi distruse, odată cu începerea lucrărilor de schimbare a tubulaturii pentru apa potabilă şi canalizare, lucrări ce vor demara după predarea ştafetei. Dar aceasta nu mai contează. Important este ca de 1 iunie, spoiala de suprafaţă să ne ia ochii ... . - MIHAI AUREL IANOŞEL Continuare în pag. 2 Ä


CETATEA CIACOVEI

PAGINA 2

Urmare din pag. 1

Lucrări în pripă se execută în acest moment şi în satele Petroman şi Obad. Mai exact, un excavatorist particular care are un contract de lucru (cu ora), cu Primăria, pentru o retribuire substanţială, execută şanţuri laterale pe câte una din străzi. Din afirmaţiile „meseriaşului” rezultă că lucrează 12-14 ore pe zi (?!)

Nimeni nu are evidenţa orelor lucrate şi nici nu-i urmăreşte calitatea lucrării efectuate pe străzile pline cu bălţi. Lucrări de acest fel se execută în mod normal în zile de vară, respectând o tehnologie impusă de regulile de amenajare durabilă a unui drum circulat. Dar cum la noi nimic nu mai este normal, nici drumul nu trebuie să dureze mai mult de ... 60 de zile.

Lucrare de mântuială şi de luat ... „faţa”. Umbrarele băncilor din centrul oraşului, doborâte la prima adiere de vânt.

Pe str. Tudor Vladimirescu nr. 29 locuieşte domnul Licuţă Lucan. În faţa imobilului acestuia, s-a înălţat semeţ plopul din imagine. De câţiva ani încoace este lipsit de „viaţă” şi a devenit un pericol atât pentru casele din apropiere, pentru autoturismele parcate în jurul acestuia, cât mai ales pentru reţeaua electrică din imediata vecinătate şi a cablurilor telefonice, de internet şi de televiziune prin cablu, montate pe aceiaşi stâlpi de susţinere. Trunchiul plopului înalt de peste 20 de metri a devenit scorbură, având pe exterior doar un strat de câţiva centimetri din fosta tulpină. Există pericolul ca la un vânt mai puternic, acesta să fie doborât. Unele crengi ating deja firele electrice. Domnul Lucan s-a adresat Conducerii Primăriei de două ori la interval de un an - prin adresele înregistrate cu nr. 1.384/ 13.02.2007 şi 406/01.02.2008 - solicitând tăierea plopului. Ultima dată a primit cel mai tranşant răspuns: - „Să mai facă şi cei ce vin după noi!” Vor face desigur, numai că „voi” nu v-aţi gândit decât la ... voi. Şi la cum să vă mai bateţi joc de ... noi ! Cât despre răspunsul scris în termen de 30 de zile, ce i se cuvenea petentului de fiecare dată conform legii, nici nu poate fi vorba.

Numerele de înregistrare puse la dispoziţie de dl. Lucan

În îngrijorarea-i crescândă, dându-şi seama că până acum nu a avut un partener de dialog, domnul Lucan s-a hotărât să apeleze la redacţia ziarului nostru, ca o ultimă speranţă. Facem aşadar un apel la conducerea Primăriei să intervină de urgenţă pentru prevenirea unor situaţii neplăcute şi nedorite. Nu de alta, dar le-au mai rămas 60 de zile de domnie! - Redacţia -

Contrar previziunii unora care din laşitate sau frică au crezut că acţiunea se va solda cu un eşec lamentabil, majoritatea dascălilor şi personalul auxiliar al Liceului „Alexandru Mocionii” din Ciacova, ne-au dat o lecţie de demnitate şi curaj. Mai exact, în ziua de joi 13 martie 2008, au pichetat sediul Primăriei din Ciacova revendicându-şi unele drepturi conferite de lege şi sfidate de don’ primar. Don’ şef a acuzat protestatarii că i-au violat dreptul la „intimitate personală”, dar cu toate acestea le-a oferit un buchet de garoafe „pâşcăvite”, refuzate de femeile după care alerga de nebun pe străzi în ziua de 8 martie, în scopul cumpărării de voturi. Omu’ a văzut multe filme de desene animate la viaţa lui şi credea că-i ţine figura. S-a izbit însă de refuzul unor dascăli „veritabili”, care cunosc cu adevărat sensul noţiunii de demnitate. La negocierile ce au urmat şi-a permis chiar, să-l califice pe unul dintre veteranii şcolii ca fiind „parşiv”. Nu ne miră atitudinea de mitocan a vremelnicului primar psihopat, din moment ce la o grevă legal organizată anterior de aceiaşi dascăli, le-a reproşat în cancelaria şcolii că sunt ... „cadre didactice de c _ c _t.”, iar unui consilier local care a încercat să-i stopeze o afacere cu un câştig de mii de euro, i-a adresat înjurii cu trimitere la mormântul părinţilor. Culmea nesimţirii a atins-o atunci când le-a promis profesorilor negociatori că le satisface doleanţele în ziua de ... 5 iunie 2008. Adică, la cinci zile după alegerile locale, la care electoratul îi va trage scaunul de sub şezut. Se vede aşadar, că i-au fost grav atacaţi centrii nervoşi care-i coordonează vorbirea, făcând să-i iese pe gură tot felul de tâmpenii. De aici până la imbecilitate, e doar un pas. Iar între Viorel şi stră-stră-bunica maimuţă, nu este diferenţă decât de un ... cromozom!


CETATEA CIACOVEI

PAGINA 3

Din 1 decembrie 2007, Parohia ortodoxă din Macedonia are un nou preot paroh: Popescu Ioan Emanuel. Domnia sa are 31 de ani. Toţi înaintaşii familiei - străbunic, bunic şi tată - au slujit ca preoţi în Biserica din Popeşti, jud Vâlcea. După promovarea Seminarului Teologic, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie. După absolvire a slujit o perioadă de timp la Biserica din Popeşti. În anul 2007 vine în Timişoara, fiind repartizat de Mitropolia Banatului - datorită mediilor obţinute (apropiate de nota maximă la toate examenele) şi în urma unui concurs - ca preot paroh în satul Macedonia. Este căsătorit din anul 2003, soţia fiind timişoreancă. Astfel se şi explică apropierea de zona noastră. Este studentă la „Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene”. Preotului Emanuel îi place să fie mereu printre oameni şi iubeşte mult, copiii. Miercurea şi vinerea de la ora 18,00 ţine slujbe în Biserică, cu participarea copiilor. Predă şi ore de „religie” la şcoala din sat. Este îngrijorat de starea actuală a Bisericii, aflată într-o fază avansată de degradare. Acoperişul este deteriorat, pictura afectată de apa scursă prin tavan, simţindu-se şi lipsa unor cărţile de cult şi multe altele. Speră în sprijin din partea localnicilor şi a administraţiei publice locale pentru rezolvarea multora din problemele cu care se confruntă. Oamenii satului i-au fost mereu alături şi aceasta îi dă curaj şi speranţă. Au răspuns „prezent!” atunci când i-a convocat pentru unele amenajări necesare în cimitirul satului. Marţi 25 martie 2008, a fost oficiată slujba „Sfântului Maslu de obşte” la care au oficiat 7 preoţi din localităţi învecinate, în prezenţa unui număr mare de credincioşi din sat. Cu ocazia întâlnirilor avute am discutat multe cu părintele paroh. Am reţinut printre altele o expresie care exprimă în sinteză, felul său de a gândi şi de a-şi concepe munca de duhovnic: „Cu oamenii este uşor de lucrat, cu sufletul lor este însă mai greu!” ...

Sătenii din Macedonia alături de preotul lor

Un grup de tineri din Petroman care apreciază multiplele acţiuni caritabile desfăşurate de-a lungul ultimilor ani de colectivul nostru redacţional, ne-au adresat rugămintea sprijinirii direct sau prin sponsori, cu un echipament pentru echipa de fotbal a satului. A răspuns solicitării noastre domnul Cristian Popa, administrator al firmei „S.C. Cristian Dorian SRL”. Împreună am hotărât achizţionarea unui echipament şi pentru echipa de fotbal din Ciacova.

Acestea au fost comandate la o firmă de articole sportive din Austria, de unde urma să sosească în următoarele trei săptămâni, mai exact în prag de începere a campionatului de fotbal. Nu am păstrat secretul donaţiei ce urma să fie făcută, nici valoarea acesteia. În zonă şi-au făcut între timp apariţia şi câţiva „papagali” (cunoscuţi pentru măiestria lor de a imita). Timp de patru ani au tot bătut pe la diverse porţi în căutarea unor stăpâni, a unui loc călduţ, sau a unui ciolan, sărind din cracă în cracă. Au dat în final, de un ... „petrolist”. Acum şi-au uns penele cu catran, ca să îşi schimbe mirosul electoral. Au imitat gestul nostru, astfel că în următoarele zile au apărut cu noul lider spiritual în Petroman, cu un rând de echipament. Pe ambele mâneci ale tricourilor au inscripţionată şi o siglă „portocalie” (unică situaţie de propagandă politică prin sport), pentru care jucătorii riscă să fie cândva, huiduiţi. Curios este faptul că acest echipament are aceeaşi valoare ca cel comandat de noi. (Sanchi!). Săriţi fraţilor la cap, că de câştigat ... au tot „ai noştri”! Dar mai veniţi şi cu idei personale şi dacă se poate nu doar odată la patru ani, ca să vi se reţină mirosul! Iar anul are ... 365 de zile! Ştiaţi?

Vă prezentăm echipamentele sportive donate recent de coordonatorul publicaţiei noastre împreună cu dl. Cristian Popa, echipelor de fotbal din Ciacova şi Petroman.


CETATEA CIACOVEI

PAGINA 4

În centrul istoric al oraşului, „garda de corp” a primarului Viorel Ştefan, se antrenează pentru ziua de ...1 iunie 2008

Redacţia ziarului “Cetatea Ciacovei” are motive de satisfacţie. O dovedeşte faptul că publicaţia a fost solicitată şi este expediată în format electronic la 214 adrese de email din ţară şi străinătate, iar pagina de internet www.ianosel.com (pe care aceasta mai poate fi citită), a fost vizitată până în prezent de peste 6.550 de vizitatori. Deasemeni din 15 martie 2008, am mărit tirajul pe suport de hârtie, ziarul fiind distribuit prin difuzorii noştri deja cunoscuţi, în 1.000 de exemplare. Şi tot ... gratuit!

Din primul an al editării ziarului nostru, am insistat pe lângă conducerea Primăriei să organizeze de sărbătorile Crăciunului şi ale Paştelui, o masă comună (cu susţinerea unui program artistic), pentru persoanele vârstnice din Ciacova şi satele aparţinătoare. Până în prezent, apelul nostru nu şi-a găsit ecoul. Suntem din nou în pragul Paştelui. Poate … măcar de data aceasta! Colectivul nostru redacţional îi adresează de pe acum contelui Viorel Ştefan invitaţia specială de a participa la evenimentele ce vor avea loc în astfel de împrejurări, în anii ce vin! Îl asigurăm că va avea multe de învăţat ... .

Despre unele aspecte v-am mai informat în articolele anteriore. Noutatea o constitue terminarea lucrărilor de renovare la „Căminul cultural”, clădire de două ori cât „Casa de cultură” din Ciacova, atât pe orizontală cât şi pe verticală. Mai exact, la nivelul superior sunt amenajate săli de lectură şi sala computerelor destinate tuturor locuitorilor care doresc să folosească gratuit, reţeaua de internet. Dotarea cu acestea s-a realizat printr-un program finanţat de „Banca Mondială”, valoarea proiectului ridicându-se la 125.000 euro. Clădirea este prevăzută inclusiv cu cabine destinate actorilor şi un grup sanitar dotat până şi cu cabine de duş. Căminul dispune de încăzire centrală şi instalaţii de sonorizare performante. În sala de spectacol sunt 350 de scaune tapiţate, destinate spectatorilor. Aici a avut loc un spectacol folcloric de cel mai înalt nivel, (filmat de 3 studiouri de televiziune), susţinut de solişti şi dansatori de la Anamblul „Banatul” din Timişoara şi formaţia orchestrală „Virtuozii Banatului”. Au impresionat prin măiestria dansului, copiii grădiniţei şi şcolii din localitate, care au deschis programul artistic. Sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Printre invitaţi s-a numărat şi fostul primar al comunei (din care făcea parte şi satul Ghilad) pe numele său de botez - Viorel, devenit între timp ... „Conte de burg medieval - Ciacova City”. Nu a onorat invitaţia, limitându-se doar să treacă cu autoturismul Primăriei în mare viteză prin localitate pentru a se convinge ce înseamnă „viaţă spirituală” şi spirit organizatoric. Oaspeţilor le-a fost distribuit un pliant cuprinzând programul activităţilor, care conţine şi următorul motto: „Mai bine să-ţi pară rău că ai făcut un lucru, decât să regreţi la nesfârşit că nu ai încercat să-l faci !...”

La întâlnirea electorală cu cca. 20 de cetăţeni din satul Petroman - organizată în 03.02.2008 - don’ primar a promis că drumul de acces înspre sat (distrus pe porţiuni mari), va fi reparat în perioada imediat următoare, fiind în garanţie. Noi ne îndoiam încă de pe atunci că se va ţine de cuvânt, ştiindu-i ... năravul. Iată că au trecut două luni şi încă nu s-a mişcat un deget. Drumul se degradează în continuare. Nu mai facem pariu că nu va fi reparat în următoarele 60 de zile, că oricum îl câştigăm. Nu ne credeţi? Mai stăm de vorbă! ...

Aşa cum anunţam în numărul trecut al ziarului, în 13.03.2008 în comuna Ghilad s-au desfăşurat mai multe activităţi la care au participat oficialităţi de rang înalt din cadrul Prefecturii, Consilului Judeţean şi Inspectoratului Şcolar Judeţean. A fost inaugurată „Grădiniţa” (construcţie realizată prin programul Phare) şi „Căminul cultural”.

Mai este (oare) necesar vreun comentariu?! Program artistic prezentat de „florile Ghiladului” în noua lor ... casă

Ziarul „Cetatea Ciacovei” este înregistrat în Catalogul Internaţional al Publicaţiilor Periodice editat de Centrul Internaţional ISSN din Paris-Franţa şi la Biblioteca Naţională a României, având codul de identificare internaţională: ISSN 1843 - 7435


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.