Cetatea Ciacovei nr.72

Anul VI Nr. 72 - Februarie 2011

INTERNET:

www.ianosel.com Coordonator: Mihai

În urmă cu trei ani, trăgeam un semnal de alarmă privind pericolul ce-l reprezintă pentru traficul rutier, podul de piatră de peste Timişul Mort, la ieşirea din Ciacova înspre satele aparţinătoare, Cebza, Macedonia şi Petroman. Nimeni din cele două conduceri administrative care s-au perindat între timp pe la Primăria Ciacova, nu a mişcat măcar un deget. Traficul „greu” pentru care a fost proiectat în urmă cu mai bine de 150 de ani, era format din căruţe trase de cai. În prezent, pe acesta circulă autovehicule de zeci de tone, care-i afectează structura de rezistenţă. Nu a existat nici cel puţin interes pentru montarea unor indicatoare de limitare a tonajului permis, pe baza unor documentaţii şi măsurători efectuate de specialişti cu atribuţii pe această linie. Avem convingerea că nici acum cele semnalate de noi nu vor fi luate în considerare, ca multe altele anterioare. Nu credeţi?!

Există în mentalitatea unora, ceva de genul: “Uite, nici de-al dracu’ nu vrem să facem!” Aşa s-a întâmplat în cazul Monumentului Eroilor, de pe piedestalul căruia ne priveşte de ani de zile sfidător, o cioară albă (din ghips) de pe care au căzut „penele”. Tot aşa s-a întâmplat şi în cazul solicitării instalării unor drapele (naţional şi european) pe turnul medieval. În continuare flutură atârnate pe suport, câteva franjuri albite de vreme, din drapelele cândva existente. Din acelaşi motiv nu a fost nici măcar completată diploma de “Cetăţean de Onoare” acordată d-nei prof. Anna Nemetz Schauberger, deşi hotărârea Consiliului Local a fost dată de doi ani de zile. Avem certitudinea că nici placa conţinând denumirea sălii de sport, nu va fi montată pe clădire prea curând.

Mai crede cineva că se va lua vreo măsură legată de câinii vagabonzi care ne-au invadat localitatea, “atacând” mai nou până şi gospodăriile populaţiei? Vedeţi-vă de treabă! Credea cineva că se va da curs iniţiativei de a sprijini familiile de vârstnici şi nevoiaşi, inclusiv prin organizarea unor mese comune la marile sărbători creştine? Hai să fim serioşi! Mai speraţi să vedeţi vreo şedinţă de Consiliu Local transmisă în direct pe reţeaua locală de televiziune prin cablu? Lasaţi-vă păgubaşi! Credeţi că se va inscripţiona denumirea instituţiei pe autoturismul Primăriei, atâta vreme cât este folosit şi în interes personal pe banii noştri? Nici gând!

Dar ştiţi de ce există această reticenţă?! Pentru ca cei care le semnalează sau le iniţiază, “să nu se dea şmecheri” că ideea le aparţine. Pentru că unii dintre cei care au (deocamdată) puterea decizională, nu văd altceva în faţa ochilor, decât sânge şi venin în fiecare cuvânt scris în coloanele ziarului nostru. Nu v-aţi prins nici acum cine le stă în gât şi le calcă pe nervi?! Răsfoiţi colecţia ziarului “Cetatea Ciacovei” şi veţi avea răspunsul.

Aurel Ianoşel

În numărul 69 / noiembrie 2010 al ziarului nostru, dl. prof. dr. Petrişor Dorin Treta, directorul şcolii ciacovene, făcea cunoscut cititorilor faptul că „în timpul desfăşurării lucrărilor de reabilitare a secularei clădiri a Liceului Teoretic <<Alexandru Mocioni>> din Ciacova, într-o zi a lunii februarie 2001, de sub duşumeaua amfiteatrului de la parter, meşterii au scos la iveală o sticlă opacă cu dop ceruit“. În interior, era un manuscris ce data din anul 1894. Textul purta semnătura celor 5 meşteri dulgheri care au lucrat la ridicarea clădirii şcolii, lucrare atribuită constructorului Josef Brandeisz. În urmă cu aproape doi ani, într-o convorbire telefonică cu dl. ing. Alexander Oprendek din München, Germania - care între timp a devenit unul dintre redactorii ziarului nostru - domnia-sa îmi vorbea despre dorinţa de a prezenta activitatea unor personalităţi care au marcat în timp, istoria localităţii noastre. Acesta, era dealtfel şi unul din obiectivele cu care am pornit la drum.

Menţionam în primul număr al ziarului: „Dorim ca în paginile publicaţiilor ce vor urma, sa evocăm diferite perioade istorice, momente şi evenimente mai importante din trecutul interesant şi zbuciumat al aşezării noastre“. Nu puteam aşadar, decât să-mi exprim acordul şi în acelaşi timp, satisfacţia pentru oferta făcută. Aşa se face că în perioada următoare, dl. Oprendek a întocmit un material sintetic dar bine documentat, despre viaţa şi activitatea celebrului organist ciacovean de renume mondial, Joseph Gerstenegst. Lucrarea a fost publicată în două episoade, respectiv în numerele 64 şi 65 ale ziarului.

Nu s-a oprit aici. Luni de zile a „cotrobăit“ în continuare prin biblioteci şi arhive, întocmind un material pe care-l vom prezenta tot în episoade începând din numărul viitor, despre activitatea unei familii care a făcut cinste localităţii noastre prin lucrările arhitectonice lăsate moştenire comunităţii: familia Brandeisz.

Intenţionăm să scoatem la lumină din negura timpului, aspecte interesante din viaţa şi activitatea acestor înaintaşi, ctitori de edificii, de care şi-au legat pentru totdeauna numele.

Păstraţi în colecţie cele prezentate de autor şi lăsaţi-le spre ştiinţă urmaşilor voştri, legaţi sufleteşte de petecul de pământ pe care acum convieţuim noi, trecători prin astă lume ... .

Numele constructorului clădirii Liceului, inscripţionat în podeaua mozaicată de la intrarea principală

Pagină realizată de: Mihai Aurel Ianoşel

CETATEA CIACOVEI

PAGINA 2

La începutul unui nou an şi al unui nou deceniu, multe urări de sănătate şi belşug cititorilor noştri, precum şi să aibă puterea de a spera într-un viitor mai bun al României într-o bună zi, deşi acea zi pare momentan foarte îndepărtată ... . Ţara se prăbuşeşte pe zi ce trece, sub incompetenţa şi lăcomia celor care o conduc, dar iată că cel puţin la noi, pe plan local, lucrurile încep timid să se mişte. S-au renovat toate cele trei biserici, s-au făcut reparaţii la unele clădiri private din centrul istoric, se reamenajează parcurile, centrul a fost frumos împodobit de sărbători, avem din nou ştrand, grădină de vară, echipă de fotbal, şi chiar sală de sport.

Desigur că mai sunt multe de făcut până când Ciacova va arăta într-adevăr ca un oraş civilizat de secol XXI, dar dacă ne gândim că vreo 20 de ani nu s-a făcut aproape nimic, este acesta un pas înainte şi contrar celor care mă acuză sub protecţia anonimatului că ştiu doar să critic, îi felicit din inimă pe toţi cei care se fac „vinovaţi” de aceste realizări! În rândurile de mai jos, doresc însă să atrag atenţia asupra a două monumente din oraşul nostru, mai puţin cunoscute publicului larg dar care fac parte din zestrea noastră istorică, constituind veritabile piese de rezistenţă pentru oraşul nostru, ajunse din păcate între-o stare foarte avansată de degradare. Nu doresc să caut vinovaţi pentru actuala stare de lucruri, nu vreau să arăt cu degetul, o fac doar din menirea mea de tânăr istoric şi de ciacovean născut, crescut şi trăitor aici, la fel cum mai demult şi de câte ori am ocazia, am afirmat şi afirm că păstrarea bazinului de apă reprezintă o crimă pentru străvechiul nostru turn medieval (donjon), emblema oraşului: „Cula”.

Prima clădire pe care vi-o supun atenţiei, este „Turnul pompierilor” din Ciacova. Amplasat pe strada Nicolae Bălcescu în spatele fostei clădiri a restaurantului, turnul a fost ridicat deasupra remizei pompierilor. Înalt de aproximativ 10 metri de la nivelul acoperişului remizei, cu o bază în plan pătrat, este construit din lemn. Avea câte o fereastră de observare pe fiecare din cele patru laturi, iar acoperişul este realizat în formă de piramidă. A fost construit în anii ’30, după ce Cula nu a mai fost folosită ca punct de observaţie pentru pompieri, iar menirea sa, se deduce de la sine. În semeţul turn vopsit în roşu, nu de puţine ori copil fiind şi eu ca şi alţii, obişnuiam să ne urcăm pentru a vedea Ciacova de la înălţime. Turnul încânta privirea trecătorilor prin pitorescul său deosebit, riscând acum să devină doar o amintire. Pe două din cele patru laturi nu mai există placaj sau scânduri, iar pe celelalte două, placajul este aproape putrezit, astfel că oricând la un vânt mai puternic turnul se poate prăbuşi. Nici clădirea pompierilor nu arată grozav, devenind cu timpul adăpostul boschetarilor din Ciacova.

Amintim doar în treacăt, că „Formaţiunea pompierilor voluntari” din Ciacova s-a înfiinţat în 1881, fiind printre primele din Banat, deci şi din ţară şi datorită seriozităţii şi profesionalismului de care au dat dovadă, pompierii ciacoveni au câştigat nenumărate premii şi distincţii, fiind faimoşi nu numai pe plan local ci şi regional. Astfel, la stingerea incendiului care a mistuit în 1926 clădirea Teatrului (Opera) din Timişoara, au participat şi pompierii din Ciacova.

Ce frumos ar fi ca în anul în care se sărbătoresc 130 de ani de la înfiinţare, emblema lor, turnul cel roşu, să-şi recapete strălucirea de odinioară! Câteva scânduri, vopsea roşie, cuie şi două mâini pricepute, e tot ce trebuie pentru asta.

O altă clădire complet ignorată astăzi, dar de foarte mare importanţă pentru trecutul Ciacovei, este cea a Poştei şi a poştalionului, datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Situată pe strada Mioriţei în spatele sediului Poliţiei, clădirea este realizată în cea mai mare parte din văiugă, într-un stil arhitectonic inconfundabil, cu prispă din lemn la stradă şi ferestre acoperite cu tăblii din lemn, fiind la ora actuală un edificiu unicat în Ciacova şi printre cele mai vechi şi mai valoroase din urbea noastră. Din cauza vechimii şi a cutremurelor ce nu ne-au ocolit de-a lungul timpului, pereţii prezintă multe crăpături de profunzime. Acoperişul este lăsat, casa putându-se prăbuşi în orice moment. Magazia din spatele casei unde se ţineau odată şi caii, nu mai are acoperiş, iar pereţii sunt în mare parte prăbuşiţi.

Desigur, cea mai bună soluţie în acest caz ar fi răscumpărarea ei de la proprietar şi renovarea, păstrându-se întocmai detaliile arhitectonice sau monitorizarea atentă a tentativei de renovare, începută de actualul proprietar (proprietari?) încă din vara anului trecut, deoarece în caz contrar am putea pierde o adevărată şi unică bijuterie rămasă din Ciacova de acum aproape 300 de ani.

Nu am vrut prin acest articol decât să trag un semnal de alarmă, pentru ca cei abilitaţi să ia atitudine şi să încerce să întreprindă ceva pentru salvarea acestor monumente de foarte mare importanţă pentru trecutul urbei noastre. Rândurile scrise de mine până acum în ziarul nostru şi întotdeauna semnate, dovedesc cât sunt de „papagal”, „lipsit de coloană vertebrală”, „căţel aţâţat de alţii să latre”, aşa cum iresponsabil sub protecţia anonimatului mă caracterizează unii pe diverse bloguri. Ale tinereţii valuri şi sângele slav ce îmi curge prin vene, mă fac de multe ori să fiu năvalnic şi pentru unii poate prea dur sau direct în ceea ce scriu, însă toate articolele mele stau mărturie, dacă am greşit sau dacă am făcut vreo afirmaţie fără să aduc argumente plauzibile. Ca om şi ca profesionist, am fost învăţat să caut adevărul şi să prezint realitatea aşa cum e ea, chiar dacă de multe ori acest adevăr pentru unii, poate că doare ... .

Text şi foto: prof. Bogdan Seculici (ianuarie 2011)

CETATEA CIACOVEI

Am trecut pragul în noul an şi tot ce pot să le urez ciacovenilor cu tot dragul, este să privească înainte cu speranţă şi mai ales în sus, cu multă recunoştinţă. Multă sănătate, împliniri şi La Mulţi Ani! Îmi voi continua ,,plimbarea” pe aleea timpului, privind cu ochii omului de rând, oraşul copilăriei mele. Paşii mă poartă pe străzile care cunosc poveşti minunate, pe care le ţin într-un seif al sunetului tăcerii. Fiecare piatră pe care o trezesc paşii mei, ar putea să-mi spună întâmplări pe care doar ea le ştie. Şi atunci, mă gândesc că ... ,,este bine să nu le ştiu chiar pe toate”. Sinceră să fiu, cred că nu mi-ar permite timpul, iar interesul mi-ar fi limitat la anumite subiecte. Şi apoi, şi-aşa faptul că noi, cei care putem vorbi, vorbim, uneori deranjează. Ar fi multe de spus. Şi în timp, unele le voi aşterne pe hârtie. Îmi place să scriu despre ce este bine şi ce este frumos, dar uneori pentru a ajunge la acel prag al binelui, trebuie să vedem care sunt piedicile întâlnite în cale. Aşa cum am scris şi în articolul anterior, apreciez faptul că în Ciacova se mai reconstruieşte şi/sau se repară. Şi vreau sa remarc aici, refacerea parcului. Trecând pe acolo, am văzut că se lucrează, iar proiectul pare complex şi foarte bine structurat. Este un proiect european şi intâmplător sunt lector într-un astfel de proiect. Ştiu că este o muncă dificilă, care cere eforturi. Însă toate aceste eforturi sunt răsplătite financiar extrasalarial. Deci cei care s-au implicat, sunt plătiţi cu sume care pentru un om cu salariu mediu, par de neatins.

Am sesizat de altfel, că se circulă mai bine pe şoselele ciacovene. Şi nu pot trece mai departe fără să remarc prezenţa poliţiei în trafic. Este lăudabil. Mie personal, îmi dă acest lucru mai multă siguranţă.

Dintre lucrurile importante şi de calitate din Ciacova, aş remarca pe lângă Liceul ,,Alexandru Mocioni” care vizează

PAGINA 3

bineînţeles tinerii şi ceva care vizează vârstnicii. E vorba desigur de Căminul de bătrâni. Acesta s-a extins şi oferă “locatarilor” un loc în care îşi pot continua periplul vieţii în condiţii bune.

Aşa cum am mai spus, sunt multe lucruri remarcabile care se împletesc cu educaţia, munca, respectul şi mai ales bunul simţ, pentru a da celor din jur siguranţă, confort (şi nu mă refer la un confort ce depăşeşte un anumit număr de stele, ci la un minim necesar pentru acest secol în care trăim) şi nu în ultimul rând viaţa, mai ales viaţa, sănătatea. Iată deci, că pentru a ne ,,plimba” prin viaţă avem nevoie de: sănătate (medici şi spital), educaţie (şcoli) şi siguranţă (poliţie).

Deocamdată acestea se regăsesc în Ciacova, ceea ce este bine. Cu adevărat minunat ar fi ca toate aceste instituţii să fie sprijinite, nu desfinţate. Să sperăm că cei în drept, vor putea să le păstreze şi chiar să le dezvolte, dovedindu-le necesitatea.

Am înţeles că articolul meu anterior, a ridicat unele semne de întrebare. Ba chiar am fost sunată la telefon de dl. primar, să-mi verifice identitatea şi să confirm autenticitatea celor scrise. Sunt aşadar şi persoane care nu au avut prilejul să mă cunoască. Poate au devenit ciacoveni, mai târziu. Tuturor acestora le spun că am copilărit în Ciacova. Aici mi-am petrecut tinereţea, aici am terminat liceul şi dacă poate fi relevant, tot aici am şi domiciliul stabil. Îmi desfăşor însă activitatea în Timişoara, acasă venind la fiecare sfârşit de săptămână. Şi o fac pentru că aici mă poartă paşii, spre casa părinţilor mei şi tot aici regăsesc imagini din trecut.

Iubesc acest loc şi îl respect. Îmi plac oamenii şi familiaritatea pe care o simt alături de această comunitate.

De aici am pornit în viaţă. Aici mă regăsesc în zâmbetul liniştit al fiului meu, atunci când îmi spune: ,,Mami, îmi place la tete!” (tete e bunicul lui, tatăl meu). Îi răspund: ,,Şi mie!”. Iar gândul îmi alunecă mai nou spre binecunoscuta nuvelă “Alexandru Lapuşneanu” şi la unul dintre titlurile capitolelor: ,, Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau ...”

Prof. Simona Perian

Ca de fiecare dată, Dl. prof. Nicolae Stoica, nu-şi uită prietenii, foştii elevi şi în general pe toţi locuitorii Ciacovei, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă.

Prin intermediul ziarului nostru, a dorit să ne adreseze câteva cuvinte. Dar iată textul mesajului: Dragă Aurică, cu prilejul Anului Nou 2011, eu şi familia mea de aici de peste Atlantic, dorim să-ţi transmitem ţie personal, familiei tale, foştilor mei elevi şi tuturor ciacovenilor de care mă leagă amintiri minunate, un „La Mulţi Ani, cu sănătate şi împliniri!” Urări de bine şi colectivului redacţional al ziarului pe care îl conduci, printre care mă număr şi eu cu modesta-mi contribuţie editorială.

De fiecare dată când citesc ziarul pe internet, sufletul mi se umple de bucurie. Am fost surprins plăcut să citesc că recent ai voiajat în Germania, apoi în Spania. Pe când şi în Canada la Montréal, unde te aştept cu mult drag? Au mai trecut pe la mine foşti elevi şi nu-ţi poţi da seama ce bucurie enormă mi-au provocat.

Mă bucură nespus că te-ai gândit la recunoştinţa care i se cuvine minunatei mele colege de altădată, Anni Nemetz. E o mare realizare propunerea şi insistenţa ta de a i se recunoaşte meritele. Am înţeles dintr-un articol anterior, că şi prof. Bogdan Seculici ţi-a fost alături în demersul tău. Te felicit pentru reuşită.

M-a surprins plăcut reclama pentru „Niadal”. Patronul firmei, Lucian Ioţcov, mi-a fost elev şi mă bucur că a reuşit în viaţă. Mă bucur în continuare de toată consideraţia şi respectul din partea lui. Însemnările despre şcoală şi biserică îmi readuc deasemeni în memorie, amintirea unor vremuri trecute dar frumoase. Despre bucuria de a trăi frumos, dincolo de toate obstacolele vieţii. Îţi mai trimit alăturat un set de epigrame de-ale mele. Publică-le când spaţiul ţi-o va permite. Te sărut pe tine şi pe toţi ciacovenii mei, cu drag şi dor.

- Prof. pens. Stoica Nicolae În numele meu şi al celor de-acasă, vă mulţumim Domnule profesor pentru urările şi cuvintele frumoase. Şi încă un amănunt: când veţi lectura ziarul de faţă, sunt deja sosit pe continentul american, la ai mei. Deşi distanţa dintre Toronto şi Montréal este de câteva sute de kilometri, sper să ajung să vă bat la uşa casei.

Cu stima, respectul şi preţuirea dintotdeauna, Aurică.

CETATEA CIACOVEI

PAGINA 4

Degeaba stai cu mâna întinsă, că nu te mai pot ajuta. Cu ea ai pus ştampila pe buletinul de vot şi ţi-ai hotărât singur soarta!

În anul 1936, în Ciacova se construieşte primul spital de pe valea Timişului vechi: „Spitalul Dr. Avram Imbroane”. Cu trecerea timpului, acesta se dezvoltă şi devine „Centru de Sănătate”. Spre mâhnirea majorităţii locuitorilor din zona deservită, în perioada următoare i se vor închide definitiv, porţile. Este hotărârea politică a celor aflaţi acum la putere.

Iar ciacovenii au fost pe primul loc în judeţ la procentajul de voturi de încredere acordate acestora. Iată aşadar, că după 75 de ani (trist jubileu aniversar) de funcţionare, timp în care aici s-au alinat durerile, au fost salvate vieţi şi s-au adus pe lume copii, fiind cea mai renumită unitate spitalicească din zonă, deservită de peste 70 de cadre medicale (dintre care 16 medici specialişti), suntem acum contemporanii unuia dintre cele mai triste evenimente.

Treptat au dispărut: Judecătoria, Procuratura, Finanţele publice, morile, secţiile de producţie ale marilor intreprinderi timişorene şi unităţile de producţie locale (croitorie, opincărie, tâmplărie, tinichigerie, secţia de preparare a sucurilor şi sifonărie, cofetăria, Fabrica de mobilă, etc.). A urmat apoi, Liceul de mecanici agricoli, Liceul Agricol, apoi Biroul APIA pentru agricultură, cât şi piaţa de lactate, legume şi fructe. Într-o bună zi, nu prea îndepărtată, s-ar putea să asistăm (şi) la desfinţarea treptei liceale a şcolii ciacovene. La ce lupte înverşunate asistăm în ultima perioadă între foştii aliaţi în momente de restrişte, din conducerea şcolii şi conducerea Primăriei, nu ne-ar surprinde să avem parte şi de un astfel de final nefericit (citiţi pagina 3 din ultimul număr al „Jurnalului de Ciacova”).

Desigur, în final vor fi victime doar elevii. Dar ne-am propus să nu abordăm subiectul, aşa că ... ne abţinem. Cât om mai rezista!

Dragi ciacoveni (că tot vă e dragă formula), nu disperaţi! Avem parc reabilitat. Avem fântână arteziană de 800 milioane lei vechi în Piaţa centrală, avem „drum ocolitor” asfaltat cât şi unele drumuri pietruite. Va fi renovat în curând Căminul cultural din satul Petroman, avem o Biserică baptistă nouă în satul Obad şi foarte multe beculeţe de Sărbătorile iernii (până în toiul verii), în centru şi pe drumul principal de acces. De locuri de muncă, oricum n-aveţi nevoie. Naveta zilnică la zeci de kilometri e mult mai indicată şi reconfortantă. Investitorii străini s-au împotmolit pe drum, iar cei autohtoni falimentează din cauza crizei economice.

Fiţi fericiţi! Precum au promis, cei ce ne hotărăsc acum destinele ... fuck (tot) ce trebuie!

O tânără suferea enorm din cauză că nu vedea. Avea un prieten apropiat, gata oricând să o ajute. Într-o zi, tânăra i-a mărturisit: “Dacă aş putea să văd şi eu lumea, m-aş căsători cu tine!” Întâmplarea face că cineva i-a donat într-o bună zi, doi ochi.

După operaţie a putut să vadă totul, inclusiv pe prietenul ei. Atunci, el a întrebat-o: “Acum, când poţi vedea lumea, te căsătoreşti cu mine?” Tânăra s-a uitat la el, constatând că este orb. A fost şocată.

Nu se aştepta la asta. Gândul că îşi va petrece tot restul vieţii alături de un nevăzător, a determinat-o să-l refuze.

Prietenul ei a plecat şi nu l-a mai văzut niciodată. După un timp, a găsit în casă un petec de hârtie pe care scria: “Draga mea, să ai mare grijă de ochii tăi, pentru că ei au fost cândva ai mei!”

Mulţi dintre noi uităm cum a fost viaţa noastră înainte şi cine ne-a fost alături în clipele cele mai grele ... .

Aşa cum menţionam în numărul trecut al ziarului, prevenirea unor fapte ce contravin reglementărilor prevăzute de legislaţia rutieră, au fost în continuare în atenţia noastră. Au fost constatate mai multe abateri contravenţionale, săvârşite în majoritate de tineri dornici să-şi consume adrenalina. De fiecare dată s-au luat măsurile legale ce se impuneau. Exemplificăm în acest sens: In seara de 17.01.2011, a fost depistată pe raza localităţii Cebza, o persoană care conducea un autoturism cu numere de înmatriculare străine. Acesta avea permisul de conducere suspendat pentru o infracţiune anterioară la regimul circulaţiei. I-a fost întocmit un nou dosar penal conform art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002.

Dat fiind faptul că suntem încă în plină iarnă, riscurile unor accidente rutiere fiind mai mari, vom acţiona în continuare cu fermitate pentru desfăşurarea traficului rutier în bune condiţii. Şeful Poliţiei

Inspector de poliţie Pălăduţă Victor

Miercuri 12 ianuarie, ”Moşii” au ajuns în sfârşit şi la şcoala din satul Cebza. Mai exact, dl. primar însoţit la tot pasul de (umbra domniei sale) dl. viceprimar, au dus cadourile de Crăciun pentru elevi. Se zvoneşte că au mers cu şareta trasă (în lipsa renilor) de câinii comunitari, că temperatura era ridicată şi drumul uscat.

La sfârşitul anului trecut şi începutul anului curent, am primit numeroase felicitări şi aprecieri pozitive, direct sau prin reţeaua de internet, de la cititorii ziarului nostru. Tuturor, le mulţumim şi pe această cale. Însumând numărul cititorilor publicaţiei tipărite cât şi a celei editată on-line, aceştia depăşesc 1300/lună.

Avem aşadar, motive de satisfacţie!

Ziarul “Cetatea Ciacovei” nu este aservit vreunei formaţiuni politice. Îşi rezervă însă dreptul de a prezenta şi faţa nevăzută a celor aflaţi în diferite structuri de conducere, care ne hotărăsc vremelnic destinele.

Acesta este printre altele şi rolul unei prese libere şi independente.

Ziarul „CETATEA CIACOVEI” este înregistrat în Catalogul Internaţional al Publicaţiilor Periodice editat de Centrul Internaţional ISSN din Paris - Franţa şi la Biblioteca Naţională a României, având codul de identificare internaţională: ISSN 1843 – 7435.