,, Viziunea dionisiacă despre lume’’ Trăim în timpuri ale unei mari decăderi, dezmembrări interioare, timpuri care în ciuda slăbiciunilor, încă lucrează cu toată forţa împotriva spiritului tineretului. Ceea ce este propriu acestor vremuri este dezmembrarea, incertitudinea, fiindcă nimic nu se află înfipt într-un sol sigur şi într-o convingere fermă în sine, trăim de azi pînă mîine, fiindcă ziua de poimîine este incertă. Observăm cum pe pîrtiile noastre totul este primejdios şi alunecos, iar gheaţa care ne susţine, s-a subţiat foarte mult. Absurda noastră lume de educatori, în faţa căreia pluteşte funcţionarul public folositor, ca schemă ordonatoare, crede că poate duce lucrurile la capăt prin instruire, prin dresajul creierilor, dar îi lipseşte noţiunea faptului că este nevoie în primul rînd de altceva, de educarea puterii de ,,a voi’’. .......Schopenhauer spunea că ,,nenumărate individualităţi superioare se pierd acum, dar cine scapă este puternic ca diavolul”......... Aş spune că secolul în care trăim este asemenea sec. XIX-lea, animalic, subteran, urît, realist, adică mai bădăran. Astăzi apar pe piaţă cu conştiinţa liniştită şi lipsită de orice jenă oameni mediocri, nereuşiţi, recomandîndu-se singuri ca drept oameni de seamă, reformatori. Cu toate că trăim în vremuri complicate, dezbinate, bolnave, ciudate, observăm cum omul a devenit un animal de pradă, pe cînd civilizaţia la rîndul său fiind un triumf asupra acestei firi de animal. În ceea ce priveşte viciile acestuia aş menţiona îndeosebi surmenajul, curiozitatea şi compasiunea. Schopenhauer la rîndul său chiar a spus ,, noi suntem nişte proşti, nişte oameni care se autodesfiinţează”. Ce avrut să ne transmită Schopenhauer, că omul de azi este imprevizibil, că are pe limba sa numai gusturile sale proprii ? Pe lîngă aceste idei expuse, observăm că cu toţii suntem încercuiţi de singurătate, cu toţii trăim într-o societate plină de oameni grosolani, mai ales societatea bogaţilor, a trîndarilor, unde toţi se vîneză reciproc, dragostea sexuală devenind un sport, în cadrul căreia căsătoria reprezintă o piedică, lumea se distrează cum poate şi cum vrea, trăind de dragul plăcerii, apreciindu-se mai mult avantajele fizice şi nimic altceva. Faptul că ne punem viaţa pe masa de joc, este urmarea unei voinţe care se revarsă, pentru că fiecare mare primejdie aduce la suprafaţă curiozitatea noastră cu privire la proporţiile forţei şi cele ale curajului nostru. Totuşi consider că pentru a ieşi din haosul ce se petrece în lume, este nevoie de o condiţie: să existe posibilitatea de a alege, între a te distruge şi a te impune. La etapa actuală, omul ( animal de pradă ) trăieşte de-a lungul timpului în mijlocul leneşilor debili, lipsiţi de speranţă, în mijlocul unor oameni aparent activi, în fiecare zi ne confruntăm cu fapturi înfricoşsate, a căror viaţă e atît de scurtă. Ceea ce doresc aceste făpturi este ca să supravieţuiască cu orice preţ. Însă, să nu uităm că dincolo de aburul şi gunoiul subsolurilor umane, există o umanitate mai înaltă, mai luminoşi, a cărei dimensiuni va fi una foarte redusă ( tot ceea ce se distinge este prin esenţa sa un lucru rar ) noi aparţinem acestei umanităţi nu fiindcă sîntem deştepţi, mai eroici decît cei de jos, dar fiindcă sîntem reci, pentru că suportăm singurătatea, o preferăm, o cultivăm ca privilegiu, ca o condiţie a existenţei. 1
Cred că cu toţii ne dăm bine seama că omenirea a ajuns la bătrîneţe. Da, aşa este ! Suntem nişte întîrziaţi, nişte epigoni. Totuşi pînă la urmă, ceea ce aveam de spus e că suntem descinşi din generaţii puternice şi care ca nişte maniaci erudiţi şi gropari ai celor generaţii continuăm să trăim o viaţă de mizerie. În final vreau să menţionez ceea ce ne spune şi Nietzsche :
,, trăim în perioada atomului, a haosului atomic ! Acum aproape totul în lume este determinat de forţele cele mai grosolane şi mai ticăloase, de egoismul celor ce cîştigă ! ”
2