Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Zona Câmpia Bărăganului

Imaginea satului din Câmpia Română nu este evidențiată, de multe ori, de arhitectura clădirilor, care uneori nici nu pot fi percepute din spațiul public, în special în satele unde terenurile sunt de dimensiuni mai mari, iar clădirile sunt amplasate mai adânc pe parcelă, ascunse în vegetație. Ceea ce este perceput din șosea sau din uliță în aceste zone este, mai degrabă, structura rețelei stradale, vegetația și eventualele construcții ce țin de amenajarea și utilizarea spațiului public: fântâni, troițe, împrejmuirile și amenajările specifice spațiului rural din sudul țării pentru a înlesni interacțiunea cu ceilalți membri ai comunității (băncile de lângă porți). Am considerat, deci, necesară referirea și la aceste componente care conturează imaginea caracteristică a satelor de câmpie din Muntenia și Oltenia. Chiar dacă nu face obiectul Ghidurilor de arhitectură, vegetația joacă un rol important în definirea specificului satului din Câmpia Română. De aceea, am considerat necesară tratatea acesteia într-un subcapitol distinct, iar referirile la importanța vegetației în satul de câmpie se regăsesc și în capitolul 2. Specificul local.

Ghidurile de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural pentru zonele de câmpie din sudul țării (care cuprind cea mai mare parte a Câmpiei Române) au fost tratate unitar deoarece, în ansamblu, acest teritoriu,

raportat la alte zone rurale cu caracteristici distincte din România, poate fi considerat ca fiind relativ omogen. Analizat în detaliu însă, acest teritoriu cuprinde mai multe zone ce pot fi diferențiate, în special la nivelul unui areal mai restrâns. Cu toate acestea, așa cum am menționat deja, spațiul rural din Câmpia Română este caracterizat prin eterogenitate, atât la nivelul localităților, cât și al fondului construit. Din acest motiv, împărțirea teritoriului vast al Câmpiei Române în zone cu caracter distinct se face cu oarecare dificultate, indiferent de criteriile utilizate: structura satelor, tipul de arhitectură tradițională, evoluția istorică sau recentă ori influențele primite din alte zone etnografice sau spații culturale, prin migrații sau colonizări succesive. Prin coroborarea acestor criterii și încercând păstrarea unui echilibru privind complexitatea materialului referitor la specific, fără a intra în detalii inutile unui ghid de intervenție, am stabilit patru mari zone pentru delimitarea teritoriilor aferente ghidurilor de intervenție: zona de câmpie din Oltenia, la vest de râul Olt (Zona Câmpia Olteniei), câmpiile din vestul Munteniei, cu teritoriul aproximativ cuprins între râul Olt și cursul inferior al Argeșului (Zona Câmpia Teleormanului); zona învecinată Bucureștiului și județului Ilfov, cu teritoriul cuprins între văile Argeșului și Mostiștei (Zona Câmpia Română, sectorul Argeș-Mostiștea) și, în sfârșit, partea de sud a Bărăganului (Zona Bărăganul de Sud). Delimitările acestora s-au raportat și la celelalte Ghiduri de arhitectură elaborate de echipe ale Grupului Rural pentru zonele adiacente, astfel că limita nordică a teritoriilor la care se referă ghidurile s-a făcut în funcție de acestea.

Zonele etnografice din Câmpia Română nu sunt delimitate în mod distinct în raport cu caracteristicile arhitecturii. Din cauza dificultății de a identifica o zonă etnografică la care fiecare ghid să se raporteze (așa cum se întâmplă cel mai adesea în celelalte materiale pregătite de colegii din Grupul Rural), denumirile ghidurilor sunt raportate la coordonatele geografice care definesc cel mai bine teritoriul la care face referire ghidul, conform subunităților Câmpiei Române sau, atunci când acestea nu corespund teritoriului cuprins în ghid, în funcție de sectorul delimitat de principalele râuri. �