de pe 10 martie până la 18 aprilie
40 de Zile dedicate Duhului dvs. În aceste 40 de Zile puneți în practică PAȘII pe care vi-i prezentăm și care vor contribui la întărirea dvs. spirituală. Prin citirea pașilor dvs. veți învăța să folosiți Credința Inteligentă, cea care face ca duhul dvs. să devină excelent! Cred că în fiecare zi vă confruntați cu persoane pline de probleme, care nu cunosc beneficiile practice ale Credinței. Atunci profitați de această oportunitate și invitați aceste persoane ca să parcurgă aceste zile împreună cu dvs.! Punctul culminat al celor 40 Zile va fi pe data de 18 APRILIE, VINEREA MARE, când vom fi împreună la Catedrala Locașul Credinței și în toate CdAS la 09:00 sau 15:00.
Păcatul fiecăruia dintre noi la dus pe Fiul lui Dumnezeu la Calvar. De aceea, de fiecare dată când păcătuim Îl crucificăm, de nenumărate ori. Păcatul nu poate fi tratat cu curtoazie și nici ignorat. Da, el trebuie să fie identificat, abandonat imediat și niciodată să nu mai fie făcut. Omul are în el puterea de a rezista răului și de a trăi practicând ce este bine, întrucât are sprijin spiritual pentru asta și acest sprijin vine doar printr-o Credință dinamică în Cuvântul lui Dumnezeu. ”Oricine este născut din Dumnezeu nu mai trăiește în păcat, pentru că sămânța lui Dumnezeu rămâne în el; și el nu poate trăi în păcat, fiindcă este născut din Dumnezeu.” (1 Ioan 3:9)
...........................................................................................................
)
Urâti , Pacatul
Luni 10 martie
ACȚIUNE: Identificați păcatul, abandonați-l, urâți-l și nu-l mai reluați niciodată.
Anumite fraze sunt rostite de ani și în diferite situații sau circumstanțe. De multe ori, ele își au originea în copilărie, pentru că este perioada în care personalitatea și caracterul unei persoane sunt încă în formare. ”Nimeni nu mă iubește”; ”sunt un inutil” sau ” nu am noroc în viață”; sunt idei care apar de fiecare dată când ne comparăm cu alții și asta ne slăbește duhul, deoarece, ca și creaturi ale lui Dumnezeu unice și cu daruri netransferabile, suntem incomparabili. ”Ca niște buni administratori ai harului felurit al lui Dumenzeu, fiecare să slujească pe alții potrivit cu darul pe care l-a primit!” (1Petru 4:10)
...........................................................................................................
)
Asumati-va valoarea ,
Marți 11 m a r t i e
ACȚIUNE: Nu vă mai comparați cu alții și asumați-vă valoarea în această Lume!
Frica este atât de distrugătoare, pe cât de constructivă este Credința și povestea lui Iov arată acest lucru foarte bine, când el a spus: ”Lucrul de care mă temeam a venit asupra mea și lucrul de care îmi era groază a venit peste mine” (Iov 3:25). Dacă nu o combatem, este capabilă să distrugă trupul, sufletul și duhul. Cum scăpați de frică? Admiteți-o, detectați-o, credeți în Cuvântul lui Dumnezeu și rugațivă, respingeți-o.
...........................................................................................................
Combateti , frica
Miercuri 12 martie
ACȚIUNE: Admiteți-o, detectați-o, credeți în Cuvântul lui Dumnezeu și rugați-vă, respingeți-o.
Este inevitabil să nu ne îngrijorăm ocazional cu situațiile de zi cu zi, dar faptul că trăim într-o îngrijorare constantă cu facturile, cu mâncarea sau chiar cu viitorul, demonstrează o puternică slăbiciune spirituală, pentru că Hristos a zis: ”De aceea vă spun: nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea, nici de trupul vostru, gândinduvă cu ce vă veți îmbrăca! Oare nu este viața mai mult decât hrana, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu adună în hambare. Și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai valoroși decât ele?” (Matei 6:25-26)
...........................................................................................................
)
Îndepartati , îngrijorarea
joi 13 martie
ACȚIUNE: Descoperiți sursa îngrijorării dvs și oferiți-o în Mâinile lui Dumnezeu.
Necredința este sinonimă cu ignoranța și cine are această simptomă se opune clar la ceva din lipsă de cunoștință. Dar, mai grav decât asta este faptul că necredința împiedică acțiunea Credinței, pentru că este ca și o barieră: ”Și n-a putut să facă acolo nici o minune, în afară de faptul că Și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. Și se mira(Iisus) de necredința lor. (Marcu 6:5-6)
...........................................................................................................
)
Stimulati-va credinta , ,
Vineri 14 martie
ACȚIUNE: Dacă duhul dvs. a fost afectat de necredință, căutați să vă stimulați credința.
Orice păcat îl rănește pe om în interiorul lui. E cea mai rea formă de auto-distrugere, pentru că compromite imaginea lui Dumnezeu în noi și ofensează conștiința noastră. Acest sentiment se mărește atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este cunoscut. În acest climat, viciile nu sunt decât un act păcătos repetat, îndreptat către propria persoană, care va slăbi treptat duhul, ori de câte ori este practicat. ”Căci voi ați fost cumpărați cu un preț. Slăviți-L deci pe Dumnezeu în trupul (și în duhul vostru).” (1 Corinteni 6:20)
............................................................................................................
Investiti , în dvs.
SÂMBĂTĂ 15 martie
ACȚIUNE: Repetați pentru dvs înșivă: ”devin mai bun în fiecare zi, în toate aspectele, pentru că Hristos mă ajută.”
”Suntem asupriți în orice fel, dar nu zdrobiți, luați prin surprindere, dar nu disperați, persecutați, dar nu părăsiți, trântiți la pământ dar nu distruși”(2 Corinteni 4:8-9). Viața este o luptă continuă și pentru cel care are duhul slăbit, această luptă poate deveni extrem de copleșitoare, dar sunt și cei care caută o scăpare mai ușoară prin sinucidere. Mulți poate că se simt chiar ofensați de această afirmație, dar sinuciderea este cel mai mare act de lașitate, pentru că înseamnă fuga de necazuri, în speranța că sfârșitul aparent al vieții este și sfârșitul problemelor. Sinuciderea este cel mai mare semn al slăbiciunii spirituale și al înșelării omului.
...........................................................................................................
Alungati , gândurile rele
Duminică 16 martie
ACȚIUNE: Dați valoare vieții dvs. pentru că nu există problemă în lume la care Cuvântul lui Dumnezeu să nu dea răspuns!
Mulți oameni își ghidează pașii conduși de o invidie oarbă, din cauza căreia comit cele mai mari atrocități, ajungând chiar să omoare. ”Căci acolo unde este invidie și ambiție egoistă, acolo va fi dezordine și răutate de orice fel” (Iacov 3:16). Dacă există invidie în inima dvs, alungați-o, pentru că acesta este un semn clar că spiritual ceva nu este bine. Invidia acționează ca un cancer care va contamina tot interiorul omului, începând cu duhul.
...........................................................................................................
)
Înlaturati , invidia
Luni 17 martie
ACȚIUNE: Nu pierdeți timpul să observați obiectivele celorlalți, investiți în ale dvs și nu invidiați pe nimeni.
Între cele peste șase miliarde de persoane, nu există o singură persoană care să fie la fel ca dvs. pentru că dvs. ați fost făcut unic(ă) și valoarea pe care o aveți este atât de mare că a fost nevoie ca Hristos să-și verse Sângele Său prețios pentru a vă salva. ”Căci ați fost cumpărați cu un preț.” (1 Corinteni 6:20). Totuși, când diavolul va veni ca să vă acuze și să vă facă să vă simțiți mic, spuneți-i că valoarea vieții dvs. a fost de ajuns ca Iisus să se ofere pentru dvs.!
...........................................................................................................
)
Depasiti , , complexele
Marți 18 martie
ACȚIUNE: Priviți-vă chiar azi în oglindă și spuneți-vă: ”Eu sunt fiul(ica) lui Dumnezeu, special(ă) și unic(ă)!”
E nevoie ca omul să-și urmărească mereu obiectivele, pentru că atunci când cineva este pasiv, acest stadiu imediat ia în stăpânire mintea dvs., făcând-o să piardă stadiul de veghere. O minte pasivă se obișnuiește să nu raționeze și cedează ușor înșelăciunii, din cauza lipsei de atitudine. ”Nu vă conformați acestui veac, ci lăsați-vă transformați prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteți discerne Voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.” (Romani 12:2)
...........................................................................................................
)
)
Urmariti-va obiectivele ,
Miercuri 19 martie
ACȚIUNE: Nu așteptați ca să vă atingeți obiectivele și apoi să vă schimbați, schimbați-vă ca să le puteți atinge!
...........................................................................................................
)
Îndepartati , descurajarea Descurajarea înseamnă pierderea suflării, a forței de a trăi. Omul ajunge să aibă milă de el însuși și se convinge pe el însuși că nu mai poate face nimic pentru a depăși o anumită situație. Descurajarea poate fi învinsă doar prin schimbarea atitudinii lui: 1 Ocupându-și mintea să caute o soluție la problemă, în loc să o ocupe cu sentimentul de incapacitate; 2 Reorganizându-se, începând să-și traseze obiective, fără să permită ca viața sa să fie ”oprită” în timp. ”V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar curaj, Eu am învins lumea!” (Ioan 16:33)
Joi 20 martie
ACȚIUNE: Cine se uită la circumstanțe, continuă să viseze. Dar cine se uită înăuntrul lui, se trezește și obține ce-și dorește!
Actul de a se acomoda înseamnă a te conforma și a te obișnui cu viața în felul în care ea este, a uita că există un Dumnezeu care poate face totul, a uita că Dumnezeu v-a chemat ca să învingeți. Pe Dumnezeu nu-L mulțumește acomodarea. El vrea să vadă efortul nostru, dedicarea , interesul nostru, pentru ca planul Său să se poată împlini în viețile noastre. ”Știu faptele tale, știu că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar fiindcă ești căldicel-nici în clocot, nici rece- o să te vărs din gura Mea!” (Apocalipsa 3:15-16)
...........................................................................................................
Combateti , acomodarea
Vineri 21 martie
ACȚIUNE: Investiți în dvs înșivă, fiți neînfricat(ă) și îndrăzneț(ață) și mai presus de tot neconformat(ă).
Anxietatea este una dintre cele mai evidente simptome ale societății actuale dăunătoare spiritual. Trăim într-o lume anxioasă din cauza: datoriilor, cotidianului, serviciului, lipsurilor, belșugului, tinereții, îmbătrânirii, vieții și în multe cazuri chiar a morții. Un duh care indică anxietate este dezorientat, cu atenție distributivă și prin urmare slab. Răspunsul despre acest lucru este în Filipeni 4:6: ”Nu vă îngrijorați de nimic, ci în orice lucru, prin rugăciune și cerere cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu.”
...........................................................................................................
Controlati , anxietatea
Sâmbătă 22 martie
ACȚIUNE: Când credem cu înflăcărare în obiectivele noastre, atunci risipim anxietatea.
Duhul neîncrezător este un duh necredincios. Multe persoane afirmă că aceasta este o modalitate de a se apăra de lumea în care trăiesc. De fapt, Bilbia spune: ”Blestemat este omul care se încrede în om, care face din muritor tăria lui și a cărui inimă Îl părăsește pe DOMNUL!” (Ieremia 17:5), dar pe de altă parte, mai afirmă: ”Binecuvântat este omul care se încrede în DOMNUL și a cărui încredere este în DOMNUL.” (Ieremia 17:7). Nu alimentați neîncrederea în duhul dvs. ci puneți-vă 100% încrederea doar în Dumnezeu și proiectele dvs. vor avea succes.
............................................................................................................
Distrugeti , neîncrederea
Duminică 23 martie
ACȚIUNE: Schimbați-vă modul de a gândi, pentru că acesta este primul pas spre realizarea obiectivelor dvs.
)
Asta este marea tulburare a duhului, pentru că nu contaminează doar persoana care alimentează aceste lucruri dar o și împiedică să primească Duhul lui Dumnezeu, cât timp rănirea sufletească este menținută în inimă. Dacă doriți să primiți iertarea lui Dumnezeu, înainte trebuie să-l iertați din toată inima pe cel care v-a rănit, pentru că doar așa Duhul Sfânt va găsi loc să intre și să rămână. Iertarea mereu a făcut parte din Natura Divină, astfel că El L-a trimis pe Fiul Lui în lume nu cu scopul de a vă condamna, ci ca să fiți mântuit(ă). ”...Dacă fratele tău păcătuiește, mustră-l, iar dacă se pocăiește, iartă-l! Și dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi, și de șapte ori se întoarce la tine și zice: Mă pocăiesc, tu să-l ierți! ” (Luca 17:3-4)
...........................................................................................................
)
Anihilati , Ranirea Sufleteasca/ Rânchiuna/ Ura
Luni 24 martie
ACȚIUNE: Să respingem emoțiile care ne distrug, cum ar fi ranchiuna, pentru că acestea ne depărtează de obiectivele noastre.
Neliniștea este o tulburare cauzată de nesiguranță sau îngrijorare. Este lipsa de liniște a duhului, excitare și nervozitate. Acest tip de tulburare apare din cauza lipsei de siguranță că, Cuvântul lui Dumnezeu se va împlini, pentru că o persoană care crede în totalitate în realizarea Promisiunilor Divine nu se simte neliniștită, din contră: ”Domnul este Stânca mea, Fortăreața mea și Izbăvitorul meu! Dumnezeul meu este Stânca mea în care mă adăpostesc, Scutul meu, cornul mântuirii mele, Întăritura mea! ” (Psalmi 18:2). Cine stabilește acest parametru în relația sa cu Dumnezeu, niciodată nu-și simte duhul neliniștit.
............................................................................................................
Eliminati , nelinistea ,
Marți 25 martie
ACȚIUNE: Două lucruri ne fac să radiem: obiectivele și siguranța că ele vor fi atinse.
Cea mai mare nehotărâre pe care o putem arăta este legată de Credința noastră! Există principii clare pe care trebuie să le urmăm și să le ascultăm în calitate de creștini, așa cum există semne revelate de cel care este preocupat doar cu viața lui. Acest ultim tip de persoană este mereu nehotărât, fără să știe dacă se convertește sau preferă să-și trăiască viața în felul său. ”Vorbirea voastră să fie astfel: Da să fie Da și Nu să fie Nu. Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.” (Matei 5:37)
............................................................................................................
)
Terminati , cu nehotarârea
Miercuri 26 martie
ACȚIUNE: Ocazia nu vă face învingător, ci decizia pe care o luați în fiecare ocazie.
Vedem puterea care există prin verbalizarea cuvintelor. Prin ceea ce rostim: binecuvântăm sau blestemăm. Cuvintele noastre sunt materiale pe care le dăm fie ca Duhul Sfânt să acționeze sau duhurile rele. De aceea, Biblia îi condamnă pe cei calomniatori. Cu cuvintele noastre clădim sau distrugem. ”Ochiul este felinarul trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină, dar dacă ochiul tău este rău, atunci tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așadar, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! ” (Matei 6:22-23)
............................................................................................................
)
Împotriviti-va , pesimismului
Joi 27 martie
ACȚIUNE: Folosiți puterea inerentă a cuvintelor dvs într-un mod constructiv, fiți pozitiv(ă)!
)
”Puțin credinciosule! De ce te-ai îndoit?” (Matei 14:31), asta i-a spus Hristos lui Petru când acesta se afunda înaintea Lui. Petru nu s-a mai uitat la Unicul Antidot pentru îndoială, care este Credința în Hristos. Acesta este efectul îndoielii în viața omului, contaminează, lansează suspiciuni și în cele din urmă conduce la o criză de Credință, care ne face să nu mai credem în nimic și în nimeni, având chiar riscul de a ne afunda în situațiile care apar în viață.
...........................................................................................................
)
Decontaminati-va de , îndoiala
Vineri 28 martie
ACȚIUNE: Luptați contra spiritului de negativism, pentru că aceasta este arma îndoielii.
”De ce sunteți atât de fricoși? Tot n-aveți credință? (Marcu 4:40). Aceste cuvinte au fost spuse de Hristos ucenicilor Lui. Timiditatea este opusul Credinței, pentru că cine are Credință și-o asumă deschis prin atitudini care arată curajul și nu se ”ascunde” în spatele unei inhibiții, unei rețineri de a vorbi ci acționează fără frică!
...........................................................................................................
Învingeti , timiditatea
Sâmbătă 29 martie
ACȚIUNE: : Aveți acelaș curaj pentru obiectivul dvs, pentru că el nu a întrebat pe nimeni dacă putea exista!
Demonstrarea lipsei de respect față de autoritate, reguli și situații stabilite este văzută de mulți ca o calitate a duhului, cu toate acestea însă, a avea un ”spirit nepoliticos” arată o postură răzvrătită și nechibzuită. Nu este vorba de curaj de la duh, pentru că acesta se manifestă prin atitudini de Credință, care nu jignesc sau rănesc susceptibilitățile nimănui. Lipsa de respect este răzvrătire și aceasta este un păcat al duhului care într-un anumit fel se confundă cu o calitate. ”Prin urmare, oricine se împotrivește autorității, se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, iar cei care se împotrivesc își vor primi condamnarea.” (Romani 13:2)
...........................................................................................................
Respectati , autoritatea
Duminică 30 martie
ACȚIUNE: Respectați autoritatea, purtându-vă ca un creștin.
Așa cum umilința este văzută ca una dintre cele mai admirabile calități ale duhului, orgoliul este văzut ca unul dintre cele mai mari defecte. Biblia spune că: ”Mândria omului îi aduce umilire, dar un duh supus va dobândi onoare.” (Proverbe 29:23). Cine caută să se înalțe pe el însuși, Dumnezeu în cele din urmă îl va coborî, pentru că El ne sfătuiește să fim ca niște copii-puri și umilica să putem moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Un duh orgolios este un duh intransigent.
...........................................................................................................
Fiti , umil
Luni 31 martie
ACȚIUNE: Cel orgolios vrea să învețe, cel umil vrea să practice.
Condamnarea de sine este un mod pe care duhul slăbit o găsește ca să se simtă răscumpărat de păcatele sale. Totuși, persoanele care aleg frecvent această cale ajung să se pedepsească nu doar pe ele dar și pe cei pe care îi iubesc. Acest act arată o lipsă clară de stimă de sine, pentru că, dacă conștiința noastră ne acuză de ceva, trebuie să cerem iertare de la Dumnezeu și de la cel pe care l-am rănit și nu să facem din vina noastră și din compătimirea de sine portsteagul nostru.
...........................................................................................................
)
)
)
Învatati , , sa va iertati ,
Marți 01 aprilie
ACȚIUNE: Opriți-vă să vă mai blocați singur. Cereți iertare de la cel pe care l-ați rănit și lui Dumnezeu, după orientarea Lui.
Cine se lasă modelat de părerile sau manevrele altora, are un duh slab. Să nu se confunde duhul influențabil cu cel flexibil, pentru că e vorba de concepte diferite, pentru că un duh dotat cu flexibilitate e capabil să-i audă pe ceilalți și dacă găsește raționament în cuvintele lor chiar urmează sfaturile, dar cine e influențabil, se lasă modelat de acțiunea altora, când Singurul care ar fi trebuit să aibă această putere asupra vieții lui este Dumnezeu. Să nu fiți la fel ca păduchele, care merge prin capul altora. Aveți personalitate ca să decideți ce este mai bun pentru dvs. ”Căci noi umblăm prin Credință, nu prin vedere!” (2 Corinteni 5:7)
...........................................................................................................
)
Fiti , decis(a)
Miercuri 02 aprilie
ACȚIUNE: Dvs aveți autoritate să vă decideți obiectivele.
)
Cuvintele seamănă binecuvântare sau blestem peste noi și peste ceilalți. Când criticăm, defăimăm sau murmurăm, facem o breșă pentru dușman. Atunci el vă prezintă planuri, proiecte și idei care provoacă situații favorabile ca să acționați. ”Să nu cârtiți așa cum au făcut unii dintre ei și au fost nimiciți de nimicitorul.” (1 Corinteni 10:10)
...........................................................................................................
)
)
Departati-va , de murmurari
Joi 03 aprilie
ACȚIUNE: Faceți ca, cuvintele dvs mereu să semene speranță.
Credința aduce rezultate doar când nu există sentiment. Acesta este cel mai crunt, cel mai înșelător și cel mai mortal venin în Biserici, în special cele religioase. Sentimentul de credință adoptat a fost atât de puternic că devine chiar dificil de a fi separat de Credința care vine de la Duh. Bineînțeles, că atunci când ești născut din Duh ai discernământ ca să-l identifici. Cine trăiește bazat pe sentimente umblă contrar Credinței din Duh, pentru că aceasta cere să te opui voinței tale. ”Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze!” (Matei 16:24). Iată motivul pentru care dintre cei mulți care au fost chemați, puțini sunt născuți din Duh.
...........................................................................................................
)
Nu traiti , cu sentimentalism
Vineri 04 aprilie
ACȚIUNE: Nu mai trăiți pe baza sentimentelor, folosiți Credința inteligentă.
Creștinismul niciodată nu putea supraviețui și nici chiar venirea Domnului Iisus nu ar fi avut nici un sens, dacă duhul de iertare nu ar fi funcționat în adâncul omului. Dumnezeu ne dă capacitate să ne mărturisim greșelile, să ne cerem iertare și să iertăm, dar ne dă libertatea să alegem cum acționăm. Când iertăm permitem să existe Nașterea din Nou, dar când păstrăm un resentiment, lăsăm o breșă pentru demoni și Îl împiedicăm pe Dumnezeu să acționeze. ”Nu spune: Îi voi întoarce eu acest rău! Nădăjduiește în DOMNUL și El te va scăpa!” (Proverbe 20:22)
...........................................................................................................
)
Nu cedati , de , dorintei razbunare
Sâmbătă 05 aprilie
ACȚIUNE: Cei slabi niciodată nu iartă, iertarea este o virtute a celor puternici.
O persoană dezechilibrată emoțional vorbește prea mult, îi place să-i intimideze pe alții, își tratează aproapele într-un mod grosolan și întrerupe conversațiile, pentru că vrea să demonstreze că ea e cea care are dreptate. De aceea, trebuie să luptăm mereu pentru a primi și a menține Duhul Sfânt în viețile noastre, pentru că atunci când avem teamă de El revelăm în mod natural toate roadele Sale, iar stăpânirea de sine este unul dintre cele mai importante, pentru că ne dă capacitatea de a controla cine suntem și cum acționăm. ” ...fiecare om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și încet la mânie, căci mânia omului nu lucrează Dreptatea lui Dumnezeu.” (Iacov 1:19-20)
...........................................................................................................
)
Practicati , stapânirea de sine
Duminică 06 aprilie
ACȚIUNE: Noi suntem cei care alegem cum reacționăm la întâmplări.
............................................................................................................
)
Nu practicati , o credinta , oarba )
Aceasta este una dintre simptomele cele mai periculoase, pentru că, dacă creștinul nu are grijă să-și mențină echilibrul, ajunge să se îndrepte spre religiozitate și în final spre fanatism. În timpul lui Hristos, fariseul era imaginea unui religios fanatic: orgolios, păcătos, orb spiritual, necredincios, răutăcios, nedrept și cu inima împietrită. Analizați dacă duhul dvs nu arată vreo simptomă de fanatism, pentru că asta se întâmplă când facem lucrurile lui Dumnezeu din obligație și nu cu Credință sau cu dragoste. ”Fiți împlinitori ai Cuvântului și nu doar ascultători, înșelându-vă singuri!” (Iacov 1:22)
Luni 07 aprilie
ACȚIUNE: Analizați-vă mereu conduita și atitudinile, ca să nu cădeți în greșeala de a avea o credință oarbă.
Sediul național:
Catedrala Locașul Credinței Șos. Fundeni, nr .11 - Sector 2 - București Centrul de Ajutor mai aproape de dvs!
www.paginauniversala.ro S.O.S Spiritual: 021 255 73 00 Urmăriți în fiecare zi emisiunea Timpurile Actuale, la ora 06.30 pe Nașul Tv.